Capitolul 2.

Noţiuni fundamentale de termodinamică

Capitolul 3. Noţiuni fundamentale de termodinamică

3.1. Sisteme şi procese termodinamice – definiţie, clasificare,

proprietăţi.

Termodinamica este acea parte a fizicii care studiază schimburile de căldură

dintre diferite sisteme. Prin sistem termodinamic întelegem un sistem care conţine
un număr mare de particule şi are dimensiuni şi timp de viaţă suficient de lungi
pentru a permite efectuarea de operaţii de măsurare obişnuite. Exemple de sisteme
termodinamice: apa dintr-un vas, aerul din încăpere, o grămadă cu nisip, corpul
omenesc, etc.
Mărimile care caracterizează starea sistemului termodinamic se numesc
parametri de stare, ca de exemplu: temperatura, presiunea, volumul. Dacă toţi
parametrii care caracterizează sistemul sunt constanţi în timp, sistemul se află într-o
stare de echilibru. Dacă cel puţin unul din parametrii de stare variază în timp,
sistemul efectuează un proces fizic. Mărimile care caracterizeză acest proces se
numesc parametri de proces, aceştia fiind lucrul mecanic şi căldura.
În funcţie de schimburile pe care le au cu mediul înconjurăror, sistemele
termodinamice se clasifică astfel:
- sisteme închise, care schimbă doar energie nu şi substanţă cu mediul
înconjurător. Exemplu: lichidul dintr-un vas închis.
- sisteme deschise, care schimbă atât energie cât şi susbstanţă cu exteriorul.
Exemplu: apa dintr-un vas deschis.
- sisteme izolate, care nu schimbă nici energie nici substanţă cu exteriorul.
Exemplu: lichidul dintr-un termos pentru o perioada scurtă de timp. În natură
nu există sisteme absolut izolate.
În funcţie de parametrul care rămane constant în timpul procesului, procesele
termodinamice se împart în:
- procese izoterme, atunci când temperatura este constantă;
- procese izocore, atunci când volumul este constant;
- procese izobare, atunci când presiunea este constantă;
- procese izobar-izocore atunci când presiunea şi volumul sunt constante

29
Adriana Isvoran

Dacă variaţia parametrilor de stare din timpul procesului termodinamic este

lentă astfel încât stările intermediare să fie considerate stări de echilibru, procesul se
numeşte cvasistatic, iar în caz contrar se numeşte nestatic. Procesele cvasistatice
pot fi reprezentate grafic. Stările de echilibru ale sistemelor termodinamice se
reprezintă prin puncte, iar procesele termodinamice se reprezintă prin curbe care
unesc stările iniţială şi finală. Dacă stările iniţială şi finală ale unui proces
termodinamic coincid, acesta se numeşte ciclic (figura 2.1).

Fig. 2.1. Proces ciclic

Dacă stările intermediare ale unui proces sunt stări de echilibru şi în procesul invers
sistemul trece prin exact aceleaşi stări de echilibru ca în cel direct, atunci procesul
se numeşte reversibil, iar dacă în procesul invers sistemul trece prin alte stări decât
în cel direct, procesul se numeşte ireversibil. Toate procesele naturale sunt procese
ireversibile.

3.2. Principiul întâi al termodinamicii

Principiul întâi al termodinamicii este o lege generală de conservare a
energiei în procesele termice. El reglementează schimbul de căldură dintre sisteme,
sau dintre sistem şi mediul înconjurător.

Enunţ: Căldura primită de un corp este utilizată pentru mărirea energiei interne
şi efectuare de lucru mecanic.

Ecuaţia matematică a primului principiu al termodinamicii pentru un process finit este

Q  U  L (2.1)

30
 Capitolul 2. Noţiuni fundamentale de termodinamică

relaţie în care Q reprezintă căldura schimbată, L este lucrul mecanic efectuat, iar
U este variaţia de energie intenă. Convenţia de semne care stă la baza relaţiei
(2.1) este: căldura primită de sistem este pozitivă şi cea cedată de sistem este
negativă, iar lucrul mecanic efectuat asupra sistemului este negativ, respectiv lucrul
mecanic efectuat de către sistem este pozitiv (figura 2.2).

Q>0 L>0

SISTEM

Q<0 L<0

Fig. 2.2. Convenţie de semne pentru lucrul mecanic şi căldură

Există însă şi o altă convenţie de semne conform căreia căldura primită de sistem
este pozitivă şi cea cedată de sistem este negativă, iar lucrul mecanic efectuat
asupra sistemului este pozitiv, respectiv lucrul mecanic efectuat de către sistem este
negativ (figura 2.3). În accepţia acestei convenţii de semne, ecuaţia primului
principiu al termodinamicii se va scrie

Q  U  L (2.2)

Q>0 L<0

SISTEM

Q<0 L>0

Fig. 2.3. Altă convenţie de semne pentru lucrul mecanic şi căldură

Lucrul mecanic şi căldura sunt funcţii de transformare, ele caracterizează un proces

termodinamic. Energia internă este funcţie de stare, variaţia ei într-un proces nu
31
Adriana Isvoran

depinde decât de starile iniţială şi finală, nu şi de tipul procesului. Dacă este vorba
de un proces ciclic, variaţia energiei interne în acest proces va fi nulă şi din ecuaţia
principiului întâi al termodinamicii se scrie
LQ (2.2)

Se observă din această relaţie că nu este posibil să construim un motor care să

funcţioneze ciclic şi să producă lucru mecanic fără a absorbi o căldură echivalentă
din exterior. Un astfel de motor care funcţionând ciclic să producă lucru mecanic fără
să absoarbă căldură din exterior se numeşte perpetuum mobile de speţa întâi. Deci
principiul întâi al termodinamicii interzice construirea unui perpetuum mobile de
speţa întâi.
Forma de lucru mecanic întâlnită de obicei în termodinamică este lucrul de
dilatare, care într-un proces infinitezimal este dat de relaţia
dL  pdV (2.3)
Pentru un proces finit lucrul mecanic se va obţine prin integrarea ecuaţiei (2.3)
V2

L  pdV
V1
(2.4)

ceea ce ne arată că, în coordonate (p, V) lucrul mecanic reprezintă aria cuprinsă sub
curba procesului şi axa volumelor (figura 2.4).

p
L>0 p L<0
1 2 2 1

V V
V1 V2 V2 V1

Fig. 2.4. Interpretarea geometrică a lucrului mecanic in termodinamică

Aplicând prima convenţie de semne, dacă aria este parcursă în sens orar lucrul
mecanic este pozitiv, iar dacă este parcursă în sens antiorar, lucrul mecanic este
negativ.

32
 Capitolul 2. Noţiuni fundamentale de termodinamică

3.3. Coeficienţi calorici

Variaţia temperaturii unui sistem care schimbă căldură cu exteriorul depinde atât de
căldura schimbată cât şi de natura şi masa sistemului. Mărimile care caracterizează
aceste dependenţe se numesc coeficienţi calorici şi sunt prezentate în continuare.
Capacitatea calorică reprezintă căldura schimbată de un sistem pentru a-şi
modifica temperatura cu un grad.
Q
C (2.5)
t
cu unitatea de măsură [C ]  J / K .

Căldura specifică reprezintă căldura schimbată de unitatea de masă a unui sistem

pentru a-şi modifica temperatura cu un grad.
Q
c (2.6)
mt
cu unitatea de măsură [c]  J / kgK .
Căldura specifică este o constantă de material. Exemple de călduri specifice sunt:
capă=4185 J/kgK, caluminiu=890 J/kgK, calamă=395 J/kgK.

Căldura molară reprezintă căldura schimbată de un mol de substanţă pentru a-şi

modifica temperatura cu un grad.
Q
c  (2.7)
t
cu unitatea de măsură [c  ]  J / kmolK . Cele mai cunoscute călduri molare sunt

căldura molară la volum constant şi respectiv căldura molară la presiune constantă

pentru gaze ideale, valorile lor fiind prezentate în tabelul 2.1.

33
Adriana Isvoran

Tabel 2.1. Călduri molare la volum şi respectiv presiune constantă pentru gaze
ideale (R reprezintă constanta universală a gazelor)

Gaz Caldura molară la volum Caldura molară la

constant presiune constantă
monoatomic 3 5
R R
2 2
diatomic 5 7
R R
2 2
poliatomic 3R 4R

Având în vedere relaţiile coeficienţilor calorici definiţi anterior, căldura schimbată de

un sistem poate fi exprimată ca:
Q  CT (2.8)

Q  mcT (2.9)

Q  c  T (2.10)

iar între coeficienţii calorici există următoarele relaţii de legătură:

C  mc  c  (2.11)

c
c (2.12)

Coeficenţii calorici se determină experimental prin măsurători calorimetrice.

3.4. Principiul al doilea al termodinamicii

Principiul întâi al termodinamicii nu ne permite să facem distincţie între procesele

reversibile şi cele ireversibile. De asemenea, conform principiului întâi al
termodinamicii ar fi posibil să construim un motor care să producă ciclic lucru
mecanic schimbând căldură cu o singură sursă, ceea ce nu s-a reuşit experimental.
Datorită acestor neajunsuri ale principiului întâi, a fost necesară introducerea celui
de la doilea principiu al termodinamicii. Există mai multe enunţuri ale principiului al
doilea al termodinamicii, dar ele sunt echivalente.

34
 Capitolul 2. Noţiuni fundamentale de termodinamică

Enunţ: Nu este posibilă construirea unei maşini care funcţionând ciclic să nu

producă nici un alt efect decât transferul de căldură de la un corp cu
temperatura dată la unul cu temperatură mai ridicată.

Principiul al doilea al termodinamicii introduce entropia ca funcţie de stare. Variaţia

de entropie într-un proces reversibil infinitezimal este
dQ
dS  (2.13)
T
iar în unul finit
dQ
S   (2.14)
T
relaţii în care dQ reprezintă căldura schimbată în procesul infinitezimal, iar T este
temperatura sursei cu care sistemul schimbă căldură.
Entropia este o măsură a gradului de dezordine din sistem şi unitatea ei de
măsură în Sistemul Internaţional este J/K. Entropia este o funcţie aditivă, adică dacă
sistemul este format din mai multe subsisteme atunci entropia sistemului este suma
entropiilor subsistemelor componente. De asemenea, entropia este o funcţie
extensivă, deci putem defini entropia specifică – entropia unităţii de masă astfel:
S
s (2.15)
m
cu m masa sistemului.
Pentru procese ireversibile
dQ
S   (2.16)
T
Pentru a include ambele tipuri de procese vom folosi relaţia
dQ
S   (2.17)
T
în care semnul “=” corespunde proceselor reversibile, iar semnul “>” corespunde
celor ireversibile. Dacă sistemul considerat este izolat (nu schimbă substanţă şi
căldură cu exteriorul) dQ=0 şi se obţine
S  0 (2.18)
relaţie care reprezintă ecuaţia matematică a legii creşterii entropiei.

35
Adriana Isvoran

Enunţ: Entropia unui sistem izolat nu poate niciodată să scadă.

Dacă sistemul este izolat doar termic de mediul exterior, atunci el poate schimba
substanţă cu exteriorul şi un astfel de sistem se numeşte sistem deschis. În acest
caz legea creşterii entropiei pentru procese infinitezimale se va scrie

dS  d i S  d e S  0 (2.19)

în care diS este producţia de entropie din interiorul sistemului şi care, conform
principiului al doilea al termodinamicii este întotdeauna pozitivă, iar deS este variaţia
de entropie datorată schimburilor cu exteriorul. Această mărime poate avea atât
valori negative cât şi pozitive cu condiţia să fie respectată per total relaţia (2.19).
Deci pentru un sistem deschis, legea creşterii entropiei se aplică sistemului total
format din sistemul deschis şi mediul său înconjurător.
Folosind relaţia (2.13), căldura schimbată de sistemul termodinamic într-un
proces infinitezimal se scrie
dQ  TdS (2.20)
iar pentru un proces finit integrăm relaţia anterioară
S2

Q  TdS
S1
(2.21)

ceea ce ne arată că în coordonate (T, S) căldura schimbată reprezintă aria cuprinsă

sub curba procesului şi axa entropiei (figura 2.5).

T
Q>0 T Q<0
1 2 2 1

S S
S1 S2 S2 S1

Fig. 2.5. Interpretarea geometrică a căldurii schimbate in termodinamică

Dacă entropia creşte în timpul procesului termodinamic, atunci căldura schimbată

este pozitivă, iar dacă entropia scade, atunci căldura schimbată este negativă.
36
 Capitolul 2. Noţiuni fundamentale de termodinamică

2.5. Gazul ideal

Gazul ideal este un model pentru starea gazoasă care se bazează pe următoarele
ipoteze:
- dimensiunile particulelor de gaz sunt foarte mici in comparaţie cu distanţele care
le separă,
- între particule nu se manifestă forţe de interacţiune,
- particulele suportă ciocniri perfect elastice atăt între ele cât şi cu pereţii vasului,
- între două ciocniri succesive fiecare particulă se mişcă rectiliniu uniform mişcarea
sa supunându-se legilor mecanicii clasice,
- nu există direcţie privilegiată de mişcare, mişcarea este total haotică.
Gazele aflate la volume mari şi presiuni mici pot fi considerate ca gaze ideale.
Ecuaţia de stare pentru gazul ideal este

pV  RT (2.22)
în care p este presiunea, V este volumul, T este temperatura absolută,  este
numărul de moli, iar R este constanta universala a gazelor, R=8314 J/mol.K.
Tranformările simple pe care le suportă gazul ideal sunt descrise în cele ce
urmează. Pentru toate aceste transformări se consideră un sistem închis, deci
numărul de moli nu se modifică.

a) transformarea izocoră
Transformarea izocoră este transformarea în care volumul este constant. Ecuaţia
trasformării izocore cu gaz ideal este:
p
 const (2.23)
T
iar reprezentarea ei grafică în coordonate (p, V), (V, T) şi respectiv (p, T) este dată
în figurile 2.6. a-c.

37
Adriana Isvoran

p V p

V T T

a b c
Fig.2.6. Reprezentarea grafică a transformării izocore: a) coordonate (p, V); b)
coordonate (V,T); c) coordonate (p,T)

Obs: În cazul reprezentării grafice în coordonate (p,T) – figura 2.6.c, panta dreptei
este chiar constanta din membrul drept al ecuaţiei (2.23), constantă care, ţinând
cont de ecuaţia de stare a gazului ideal este reprezentată de raportul R / V .
Căldura schimbată de gazul ideal în transformarea izocoră este exprimată prin
relaţia
Q  c V T (2.24)

lucrul mecanic efectuat este nul,

L0 (2.25)
iar variaţia de energie internă este

U  c V T (2.26)

b) transformarea izobară
Transformarea izobară este transformarea în care presiunea este constantă.
Ecuaţia trasformării izobare cu gaz ideal este:
V
 const (2.27)
T
iar reprezentarea ei grafică în coordonate (p, V), (V, T) şi respectiv (p, T) este dată
în figurile 2.7. a-c.

38
 Capitolul 2. Noţiuni fundamentale de termodinamică

p V p

V T T

a b c
Fig.2.7. Reprezentarea grafică a transformării izobare: a) coordonate (p, V); b)
coordonate (V,T); c) coordonate (p,T)

Obs: În cazul reprezentării grafice în coordonate (V,T) – figura 2.7.b, panta dreptei
este chiar constanta din membrul drept al ecuaţiei (2.27), constantă care, ţinând
cont de ecuaţia de stare a gazului ideal este reprezentată de raportul R / p .
Căldura schimbată de gazul ideal în transformarea izobară este exprimată prin
relaţia
Q  cp T (2.28)

lucrul mecanic efectuat este

L  pV  RT (2.29)
iar variaţia de energie internă este dată de aceeaşi expresie ca şi la transformarea
izocoră deoarece energia internă este funcţie de stare şi variaţia ei nu depinde de
tipul procesului efectuat de sistem.

U  c V T (2.30)

c) transformarea izotermă
Transformarea izotermă este transformarea în care temperatura este constantă.
Ecuaţia trasformării izoterme cu gaz ideal este:
pV  const (2.31)
aceasta fiind ecuaţia unei hiperbole echilatere, iar reprezentarea ei grafică în
coordonate (p, V), (V, T) şi respectiv (p, T) este dată în figurile 2.8. a-c.

39
Adriana Isvoran

p V p

V T T

a b c
Fig.2.8. Reprezentarea grafică a transformării izoterme: a) coordonate (p, V); b)
coordonate (V,T); c) coordonate (p,T)

Energia internă a gazului ideal depinde numai de temperatură, deci variaţia ei în

procesul izoterm este nulă. În aceste condiţii, căldura schimbată este egală cu lucrul
mecanic şi sunt date de relaţia
Vf
Q  L  RT ln (2.32)
Vi

d) Transformarea adiabatică
Transformarea adiabatică este transformarea în care sistemul nu schimbă
căldură cu exteriorul, Q=0. Folosind ecuaţia (2.20) se obţine
TdS  0
ceea ce înseamnă că S este constant deoarece temperatura absolută nu poate fi
nulă. Astfel, în procesul adiabatic entropia este constantă, motiv pentru care
acest proces se mai numeşte şi izentropic. Căldura schimbată fiind nulă, lucrul
mecanic efectuat va fi egal cu variaţia energiei interne luată cu semn schimbat
L  U  c V T (2.33)

Această relaţie ne arată că, într-un proces adiabatic, sistemul este capabil să
efectueze lucru mecanic pe baza scăderii energiei sale interne.

40