7.

PRINCIPIUL AL DOILEA AL TERMODINAMICII

7.1. Enunţuri

Principiul întâi exprimă aspectul cantitativ al schimbului de energie fără

să facă restricţii asupra posibilităţii sau imposibilităţii transformării unei energii în
alta. Acest principiu specifică faptul că energia se transformă una în alta în cantităţi
echivalente.
Al doilea principiu al termodinamicii este legat de funcţionarea maşinilor
termice, care transformă căldura în lucru mecanic. Principiul al doilea al
termodinamicii precizează sensul de desfăşurare al proceselor naturale şi stabileşte
condiţiile transformării căldurii în lucru mecanic. Desfăşurarea în mod continuu a
transformării energetice este posibilă numai prin realizarea unui ciclu
termodinamic. Principiul al doilea arată că dintr-o cantitate de căldură nu se poate
obţine o cantitate echivalentă de lucru mecanic o parte din căldură trebuie cedată
sursei reci. Pe durata transformărilor, o anumită parte din energie se transformă
ireversibil în forme de energie care tehnic nu mai pot fi utilizate. Practic, numai o
parte din energia disponibilă la un anumit moment poate fi utilizată.
Principiul al doilea exprimă aspectul calitativ, impunând restricţii asupra
conversiei energiei.
Iată câteva enunţuri:
1). Căldura trece "de la sine" de la corpul mai cald la corpul mai rece. Trecerea
inversă se face doar cu consum de lucru mecanic.
2). Nici o maşină nu poate funcţiona fără a fi pusă în contact cu două surse având
temperaturi diferite.
3). Perpetuum mobile de speţa a II-a (o maşină care transformă în lucru mecanic
căldura mediului ambiant) este o imposibilitate.
101 Termodinamica tehnică şi maşini termice

7.2. Ciclul Carnot direct

Procesele termodinamice desfăşurate de agenţii termici în maşinile şi

instalaţiile termice sunt procese ciclice care pot fi reproduse de un număr oricât de
mare. Analiza termodinamică a ciclurilor permite stabilirea regimurilor
corespunzătoare de lucru ale maşinilor şi instalaţiilor, determinate de parametrii
fundamentali.
S-a pus problema realizării unui ciclu care să aibă randament maxim
posibil şi pentru aceasta Carnot a ajuns la următoarele concluzii:
a) pentru ca randamentul să fie maxim posibil trebuie ca transformările
componente ale ciclului să fie reversibile;
b) singura modalitate reversibilă de schimb termic sau de căldură este
transformarea izotermă (fig. 7.1), contactul cu cele două surse trebuie să se facă
izotermic, restul maşinii fiind izolată.
S-a optat pentru transformarea izotermă, deoarece lucrul mecanic absolut
este egal cu cantitatea de căldură.
Ciclul Carnot indică limitele către care trebuie să tindă ciclul maşinilor
reale.

Fig. 7.1. Ciclul Carnot direct

Principiul al doilea al termodinamicii 102

Randamentul oricărui ciclu se exprimă prin relaţia:

(7.1)

Deoarece transformările (1-2) şi (3-4) sunt izoterme se poate scrie:

Înlocuind expresiile cantităţilor de căldură în relaţia (7.1), obţinem:

(7.2)

(7.3)

Înlocuind volumele obţinute în relaţia (7.2) se obţine:

103 Termodinamica tehnică şi maşini termice

(7.4)

Din relaţia (7.4) se observă că randamentul ciclului Carnot depinde doar

de temperaturile celor două surse, fiind independent de natura agentului motor.
Pentru prima dată, în cadrul sistemelor care transformă ciclic un flux de căldură în
putere mecanică, s-a subliniat faptul că pe lângă mărimea fluxului de căldură
trebuie precizată şi temperatura, din punctul de vedere al posibilităţii de
transformare în putere mecanică, căldura fiind cu atât mai „valoroasă" cu cât
nivelul de temperatură este mai ridicat.
Să luăm în considerare cele două cazuri extreme:
a) dacă atunci . Ţinând seama de această ultimă egalitate se poate
afirma că dacă nu există două surse de temperatură diferită nu se poate transforma
căldura în lucru mecanic. Cu alte cuvinte nici o maşină termică nu poate să
funcţioneze dacă nu este în contact permanent cu două surse având temperaturi
diferite.
b) dacă sau , atunci . Cu cât diferenţa între TI şi TII este
mai mare, randamentul este mai mare.
În prezent randamentele maşinilor termice sunt mai mici decât cele ale
ciclului Carnot reversibil, deoarece vitezele de desfăşurare a proceselor sunt finite,
ciclurile pe care le realizează maşinile termice sunt diferite de ciclul ideal Carnot,
iar materialele şi gazul utilizat influenţează transformările energetice.
În continuare se prezintă orientativ câteva randamente ale diferitelor
maşini energetice: la locomotivele cu abur  = 614%; la instalaţiile de turbine cu
abur  = 828%; la instalaţiile de turbine cu gaze  = 2055%; la motoarele cu
ardere internă  = 2841%.
Principiul al doilea al termodinamicii 104

Importanţa ciclului Carnot constă în faptul că stabileşte o limită impusă

de natură pentru transformarea căldurii în lucru mecanic. Analizarea acestui ciclu a
condus la enunţarea de către Carnot a principiului al doilea al termodinamicii.
105 Termodinamica tehnică şi maşini termice

7.3. Ciclul Carnot inversat

Aceasta corespunde unei instalaţii ideale cu ajutorul căreia, utilizând,

lucrul mecanic din exterior Lc, se transportă căldura Q2 de la sursa termică
inferioară de temperatură TII la sursa termică de nivel superior caracterizată prin
temperatura TI, căreia i se cedează căldura Q1 (fig. 7.2).
Între aceste energii pe baza principiului întâi poate fi scrisă relaţia:

(7.5)

Fig. 7.2. Ciclul unei instalaţii frigorifice/pompe de căldură

Ciclul poate fi caracterizat prin eficienţa sa .

Dacă se urmăreşte efectul instalaţiei sub raportul căldurii extrase de la
izvorul de nivel inferior, instalaţia se numeşte frigorifică, fiind caracterizată prin
eficienţa frigorifică definită prin raportul:
Principiul al doilea al termodinamicii 106

(7.6)

Dacă se urmăreşte efectul ei sub raportul căldurii cedate izvorului de

nivel superior instalaţia este denumită instalaţie de încălzire termodinamică, uzual
pompă termică, pentru caracterizarea căreia din punct de vedere termodinamic se
foloseşte eficienţa pompei definită de raportul:

(7.7)

Ţinând seama de relaţia (7.5) se obţine:

adică relaţia:
(7.8)

care stabileşte legătura între eficienţele celor două tipuri de instalaţii.

Eficienţa ciclului inversat poate fi exprimată prin randamentul ciclului
direct. Astfel înlocuind în expresia eficienţei frigorifice lucrul mecanic pe baza
relaţiei (7.5) se obţine:

(7.9)

din care cu expresia (7.1)

107 Termodinamica tehnică şi maşini termice

rezultă

(7.10)

Înlocuind randamentul ciclului direct cu expresia sa în funcţie de

temperatură (7.4) se obţine pentru eficienţa frigorifică formula:

(7.11)

Cu aceasta, pentru pompa termică, pe baza relaţiei (7.8) se obţine forma:

(7.12)

Aceste rezultate se pot obţine uşor şi prin evaluarea căldurilor schimbate

pe baza ciclului figurat în diagrama T-s din figura7.2.
Eficienţa frigorifică are expresia:

(7.13)

dar şi , prin urmare:

Principiul al doilea al termodinamicii 108

iar cea a pompei termice:

(7.14)

sau

(7.15)

7.4. Integrala lui Clausius în transformările ireversibile

Presupunem un ciclu oarecare pe care-l intersectăm cu o infinitate de

adiabate (fig.7.3).
Deoarece adiabatele sunt foarte apropiate între ele se poate presupune că
temperatura la trecerea de la o adiabată la alta nu se schimbă.
Se descompune ciclul într-o infinitate de cicluri Carnot elementare,
reversibile.
109 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Fig. 7.3. Divizarea ciclului reversibil oarecare

Introducând o eroare de ordinul unui infinit mic, se înlocuiesc

transformările reversibile elementare ab şi cd prin două transformări izotermice
reversibile aa’ şi cd’. Ciclul acd’a’ este un ciclu Carnot reversibil format din două
transformări adiabatice ac şi a’d’ şi din două izoterme elementare aa’ şi cd’.
În fiecare ciclu elementar agentul termic primeşte de la sursa caldă
căldura Q1i la temperatura TIi şi cedează sursei reci căldura Q2i la temperatura
TIIi.
Bazându-ne pe expresia ciclului Carnot direct se poate scrie:

(7.16)

sau
Principiul al doilea al termodinamicii 110

sau

(7.17)

Raportul Q/T a fost numit funcţie carnotică sau după Lorentz căldură
redusă.
La un ciclul Carnot suma funcţiilor carnotice este nulă. Scriem această
ecuaţie pentru ciclurile Carnot elementare:

(7.18)

Prin urmare integrând pe ciclul reversibil de obţine:

(7.19)

care reprezintă integrala lui Clausius.

Pentru un ciclu oarecare reversibil integrala lui Clausius este nulă. Pe
baza acestei proprietăţi se poate defini noţiunea de entropie.

7.5. Entropia

Entropia este o mărime fizică ce măsoară gradul de dezorganizare

al moleculelor în timpul unui proces natural. Entropia provine de la cuvântul
111 Termodinamica tehnică şi maşini termice

grecesc "en- tropein" care înseamnă a transforma. Se presupune un ciclu reversibil

format din 2 transformări (fig. 7.4). Agentul termic evoluează reversibil între două
stări termodinamice pe două drumuri diferite 1-a-2 şi 1-b-2. Pe conturul 1-a-2-b-1
se poate aplica integrala lui Clausius:

Fig. 7.4. Ciclu oarecare reversibil

(7.20)

Ciclul fiind reversibil, acesta este compus din transformări reversibile:

(7.21)

Pentru cele trei trasee a, b, c din figura 7.4 se poate scrie:

Principiul al doilea al termodinamicii 112

(7.22)

Prin urmare, s-a demonstrat că raportul are o valoare ce nu

depinde de drum (are aceeaşi valoare pe traseul de la 1a la 2 şi de la 1b la 2) deci

are caracterul unei mărimi de stare. Raportul între cantitatea de căldură schimbată
cu o sursă şi temperatura sursei se numeşte entropie; ea se notează cu S şi este
definită de relaţia:

(7.23)

Prin integrare se obţine:

cu condiţia:

(7.24)

Inversul temperaturii termodinamice constituie deci un factor integrant

pentru schimbul elementar de căldură, permiţând astfel trecerea de la o mărime de
transformare la una de stare. Această mărime de calcul este extensivă (depinde de
cantitate) deci se poate scrie şi mărimea specifică:
113 Termodinamica tehnică şi maşini termice

(7.25)

unde s este entropia specifică.

La procese reversibile deschise integrala lui Clausius este egală cu
variaţia entropiei.
Pentru o stare oarecare variaţia entropiei este:

(7.26)

Această ultimă relaţie reprezintă expresia matematică a Principiului al II-

lea pentru procese reversibile.
Variaţia entropiei este nulă în următoarele cazuri: de-a lungul oricărui
ciclu reversibil; când temperatura absolută este infinită (irealizabil din punct de
vedere tehnic), în cazul proceselor adiabate (q = 0).

7.6. Exergia şi anergia

Principiul al doilea al termodinamicii permite să se afirme că lucrul

mecanic tehnic maxim se obţine numai prin procese reversibile. Ireversibilitatea
micşorează lucrul mecanic tehnic prin cota-parte pierdută pentru compensarea
creşterii de entropie.
Deşi lucrul mecanic şi schimbul de căldură au o natură comună, ambele
reprezentând forme ale schimbului de energie al sistemelor termodinamice, faptul
constatat experimental că lucrul mecanic poate fi transformat integral în căldură pe
când aceasta nu poate fi transformată complet în lucru mecanic, arată că schimbul
de căldură se caracterizează nu numai prin cantitatea sa, ci şi prin calitatea sa.
Principiul al doilea al termodinamicii 114

Din căldura primită de la o sursă de temperatură T practic poate fi

transformată în lucru mecanic o fracţiune, care în conformitate cu Principiul II este

, unde T0 temperatura sursei reci, este în mod obişnuit temperatura

mediului ambiant. Ceea ce rămâne sub formă de căldură transmisă la sursa rece

devine egal cu . La transformarea în lucru mecanic, aceasta căldură nu

poate fi valorificabilă. Deoarece valoarea economică a energiei mecanice şi

netermice în general este superioară celei termice, este util să distingem din căldura
dată partea nevalorificabilă de cea valorificabilă prin transformare în lucru
mecanic.
Căldura apare din acest punct de vedere, afectată de un factor de calitate

. Căldura primită de la temperatura T apropiată de T0 nu va putea fi

transformată în lucru mecanic decât în mică proporţie, pe când căldura primită la o

temperatură T, mare faţă de T0, poate fi teoretic valorificată aproape în întregime
prin transformarea ei în lucru mecanic sau altă formă de energie.
Cantitatea de energie maximă ce se poate transforma în lucru mecanic se
numeşte exergie.

Mărimea reprezintă exergia, iar cantitatea nevalorificată

se numeşte anergie.

Anergia reprezintă energia rămasă în sistem, după ce sistemul a ajuns în

echilibru termodinamic cu mediul ambiant.
Exergia reprezintă acea formă de energie care, pentru o stare dată a
mediului ambiant poate fi transformată în oricare altă formă de energie. Exergia
este un parametru extensiv de stare căruia îi corespunde un parametru specific.
Exergia nu se conservă, aşa cum se conservă energia, deoarece fiecare proces
115 Termodinamica tehnică şi maşini termice

ireversibil distruge exergia prin lucrul mecanic disipativ, corespunzător creşterii

respective de entropie. Pierderea de exergie nu reprezintă o mărime de stare,
deoarece ea nu caracterizează nici starea, nici sistemul, ci numai reversibilitatea
procesului.
Având în vedere că, în conformitate cu Principiul al II-lea, toate
procesele reale sunt mai mult sau mai puţin ireversibile, se poate spune că acest
principiu se mai poate numi şi principiul devalorizării energiei, ceea ce este
sinonim cu denumirea de principiul distrugerii de exergie.
Fiecare formă de energie este compusă din exergie şi din anergie.

Energie = Exergie + Anergie (7.27)

relaţie general valabilă pentru oricare formă de energie. În cazul anumitor forme de
energie una din cele două componente poate lipsi, astfel, energia electrică,
mecanică este compusă numai din exergie, în timp ce energia mediului ambiant,
căldura la temperatura mediului ambiant, energia internă a unor corpuri care se află
în echilibru termodinamic cu mediul ambiant constau numai din anergie.

7.7. Variaţia de entropie a gazelor perfecte

Pe baza semnului cantităţii de căldură se obţine semnul variaţiei de

entropie:

dacă

(7.28)

Ţinând seama de prima expresie matematică a primului principiu al

termodinamicii şi de definiţia entropiei se poate scrie:
Principiul al doilea al termodinamicii 116

(7.29)

respectiv prin integrarea relaţiei (7.29)

(7.30)

Relaţia (7.30) reprezintă expresia variaţiei de entropie a gazelor perfecte

în funcţie de temperatură şi de volum.
Ţinând seama de a doua expresie matematică a primului principiu al
termodinamicii şi de definiţia entropiei:

(7.31)

respectiv prin integrarea relaţiei (7.31)

(7.32)

Relaţia (7.32) reprezintă expresia variaţiei de entropie a gazelor perfecte

în funcţie de temperatură şi de presiune.
117 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Ţinând seama de prima expresie matematică a primului principiu al

termodinamicii şi de ecuaţia de stare scrisă diferenţiat:

(7.33)

Pe baza relaţiei Robert-Mayer şi grupând termenii convenabil:

; (7.34)

(7.35)

Relaţia (7.35) reprezintă expresia variaţiei de entropie a gazelor perfecte

în funcţie de presiune şi de volum.

7.8. Diagrama T–S (calorică sau entropică) şi utilitatea ei

Se consideră o transformare oarecare 1-2 în sistemul T-S (fig. 7.5). Pe

curba transformării 1-2 se consideră 2 stări infinit apropiate 3-4 pentru care se
consideră T  ct.. Căldura schimbată de agentul termic cu exteriorul între stările 3-
4 este:
(7.36)
Principiul al doilea al termodinamicii 118

Fig. 7.5. Reprezentarea unei transformări în diagrama T–S

Integrând între stările iniţială şi finală obţinem:

(7.37)

În coordonatele T-S ariile reprezintă cantitaţi de căldură. Aria cuprinsă

între curba transformării şi axa absciselor reprezintă cantitatea de căldură
schimbată în proces. Să tragem câteva concluzii asupra căldurii schimbate de
agentul termic cu exteriorul pe baza semnului variaţiei de entropie. Astfel dacă dS
 0  S creşte  Q  0 (încălzire) iar procesul în diagrama T-S decurge de la
stânga la dreapta; dS  0  S scade  Q  0 (răcire) iar procesul în diagrama T-S
decurge de la dreapta la stânga; dS = 0  S= ct.  Q = 0 proces adiabatic,
procesul în diagrama T-S decurge pe verticală;
119 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Utilitatea diagramelor T–S

Se consideră un ciclu Carnot în diagrama T–S. Ciclul Carnot în diagrama
T–S este un dreptunghi (fig. 7.6):

Fig. 7.6. Ciclul Carnot în diagrama T–S

(7.38)

Se consideră un ciclu Carnot direct şi unul oarecare care variază în

aceleaşi limite de temperatură (fig. 7.7). Pentru cele două cicluri de vor scrie
expresiile randamentelor:

(7.39)
Principiul al doilea al termodinamicii 120

În concluzie, un ciclu oarecare care variază între aceleaşi limite de

temperatură ca şi ciclul Carnot direct, are randament mai mic decât ciclul Carnot
direct.

Fig. 7.7. Comparaţie între un ciclu Carnot direct şi unul oarecare în aceleaşi limite de
temperatură

7.9. Variaţia entropiei în transformările particulare

S-a arătat că există patru transformări particulare(izocora, izobara,

izoterma, adiabata) şi una generală(politropa) care le înglobează pe celelalte patru.
Se pune problema variaţiei de entropie în aceste transformări particulare.

1. Izocoră, V = ct.
Din relaţia (7.30), particularizând

(7.40)
121 Termodinamica tehnică şi maşini termice

2. Izobară, p = ct.
Din relaţia (7.32), particularizând

(7.41)

3. Izotermă, T = ct.
Din relaţiile (7.30) sau (7.32) particularizând obţinem:

(7.42)

4. Adiabată reversibilă

(7.43)

5. Politropă
Se aplică relaţiile (7.30), (7.32), (7.35), sau se poate demonstra o altă relaţie de
forma:

(7.44)

care, prin integrare devine:

(7.45)
Principiul al doilea al termodinamicii 122
123 Termodinamica tehnică şi maşini termice

7.10. Reprezentarea politropelor în diagrama T–S

Oricare transformare se reprezintă în diagrama T–S printr-o curbă

logaritmică. Se presupune o politropă oarecare în diagrama T–S (fig. 7.8):

Fig. 7.8. Politropă oarecare în T–S

Coeficientul unghiular al tangentei la curbă diferă în funcţie de caracterul

transferului şi de temperatura punctului în care se duce tangenta.

Aplicând funcţia tangentă în figura 7.8 obţinem:

Prin urmare:
Principiul al doilea al termodinamicii 124

În continuare, se va determina valoarea tg α pentru transformările

studiate.
1. Izocoră (V = ct). Izocora se reprezintă printr-o curbă logaritmică, la care
panta tangentei la curbă este pozitivă, după cum se poate vedea în figura 7.9.

Mărimea subtangentei este

.

(7.46)

Fig. 7.9. Transformare izocoră în T–S

125 Termodinamica tehnică şi maşini termice

2. Izobară( p = ct.) Izocora se reprezintă de asemenea printr-o curbă

logaritmică, la care panta tangentei la curbă este pozitivă (fig. 7.10). Subtangenta

are valoarea
.

(7.47)

Fig. 7.10. Transformare izobară în T–S

Principiul al doilea al termodinamicii 126

Fig. 7.11. Comparaţie între curbele izobară şi izocoră în T-S

Deoarece şi înseamnă că izocora este mai

înclinată decât izobara. Cu cât T creşte, α p şi αv cresc, ceea ce înseamnă că izocora

şi izobara au concavitatea în sus(fig.7.11).

3. Izotermă T = ct. Aceasta se reprezintă în diagrama T-S printr-o dreaptă

paralelă cu axa abscisei (fig. 7.12).

(7.48)
127 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Fig. 7.12. Izoterma în diagrama T-S

4. Adiabată reversibilă (S = ct.). Această transformare se reprezintă printr-o

dreaptă paralelă cu axa ordonatelor (fig.7.13). Entropia este constantă deoarece
căldura schimbată cu mediul este nulă.

(7.49)

Fig. 7.13. Izentropa în diagrama T-S

5. Politropă
Principiul al doilea al termodinamicii 128

Fig. 7.14. Reprezentarea grafică a politropei în T-S

Deoarece expresia căldurii specifice politropice este , în

cazul politropei tehnice (1 n  k), panta tangentei la curbă fiind negativă, aceasta
se reprezintă ca în fig.7.14.a), iar în cazul n < 1 sau n > k panta fiind pozitivă, se
reprezintă ca în fig. 7.14.b).

(7.50)

7.11. Construcţia grafică a politropelor în diagrama T-S

Pentru a construi grafic o politropă în diagrama T-S se alege mai întâi

scara figurii şi punctul iniţial 1 (fig. 7.15). Pentru calculul entropiei punctului
iniţial S1 se utilizează proprietatea entropie în starea normală (S N = 0).
Cunoscându-se parametrii iniţiali p1 şi T1, se poate scrie:
129 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Fig. 7.15. Construcţia grafică a politropelor în diagrama T–S

Între temperatura iniţială şi cea finală se aleg valori arbitrare ale
temperaturii.
Ţinând seama de variaţia entropiei în transformările particulare şi
asimilând aceste expresii cu segmente de dreaptă, obţinem pentru fiecare din
transformări:

IZOCORA IZOBARA
Principiul al doilea al termodinamicii 130

POLITROPA TEHNICĂ (1  n  k)

, unde s-a notat

7.12. Semnificaţia ariilor în diagramele T–S

Ariile în diagramele T–S reprezintă cantităţi de căldură. În anumite

cazuri ariile pot avea şi semnificaţii particulare. Pentru fiecare din cele 5
transformări se va studia semnificaţia diagramei T-S.

1. Izocoră V = ct. (fig. 7.16) 2. Izobară p = ct. (fig. 7.17)

131 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Fig. 7.16. Semnificaţia izocorei în T-S Fig. 7.17. Semnificaţia izobarei în T-S

3. Izotermă T = ct. (fig.7.18) 4.Adiabatăreversibilă(izentropă) (fig.7.19)

Fig. 7.18. Semnificaţia izotermei în T–S Fig. 7.19. Semnificaţia izentropei în T–S

;
5. Politropă tehnică: 1 n  k (fig. 7.20)
Principiul al doilea al termodinamicii 132

Fig. 7.20. Semnificaţia politropei tehnice în T–S

7.13. Entropia în transformările ireversibile

Un pas deosebit de important în gândirea clasică din termodinamică a fost

sublinierea calităţii de reversibil/ireversibil a unei transformări sau ciclu. S-a
convenit ca studiul transferului să se facă în condiţii de reversibilitate pentru a
simplifica formele de exprimare ale relaţiilor matematice. În realitate
transformările sunt ireversibile. O transformare reversibilă se caracterizează prin
aceea că transformarea inversă are loc prin aceleaşi stări intermediare ca şi
transformarea directă. Cauza principală a ireversibilităţii transformării o reprezintă
frecarea. Lucrul mecanic de frecare se transformă în toate cazurile în căldură. Alte
cauze ale ireversibilităţii transformării sunt schimbul de căldură la diferenţă finită
de temperatură (ireversibilitate externă), amestecarea, etc.

7.13.1. Frecarea (ireversibilitate internă)

133 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Luarea în considerare a frecării interne (datorată viscozităţii agentului de

lucru) şi externe a evidenţiat că se consumă un lucru mecanic de frecare atât la
trecerea sistemului din starea iniţială în cea finală, cât şi invers. De aici rezultă că
procesele de curgere cu frecare sunt ireversibile şi frecarea alături de schimbul de
căldură reprezintă principalele cauze ale ireversibilităţii proceselor din
termodinamica tehnică.
Într-un proces reversibil putem scrie:

Într-un proces ireversibil intervine lucrul mecanic de frecare:

(7.51)

Variaţia de entropie în cele două procese, reversibil şi ireversibil este

evidenţiată în relaţiile (7.52) şi (7.53):

(7.52)

(7.53)

Prin urmare rezultă:

Principiul al doilea al termodinamicii 134

(7.54)

În concluzie, în transformările ireversibile entropia creşte (este mai mare

în procesele ireversibile decât în cele reversibile). Se spune că în transformările
ireversibile există o „sursă de entropie”.

7.13.2. Laminarea

Constă în trecerea unui fluid printr-o secţiune îngustată a tubulaturii

(fig.7.21). Datorită existenţei acestei îngustări apar fenomene secundare iar
curentul de fluid se manifestă prin vârtejuri, turbioane. Laminarea gazelor perfecte
se desfăşoară izotermic, dar în cazul gazelor reale laminarea antrenează o
modificare a temperaturii. Astfel variaţia temperaturii gazelor reale în cursul unui
proces adiabatic de laminare poartă numele de efect Joule – Thomson.
Efectul Joule – Thomson
se foloseşte pentru lichefierea
w1 w2 gazelor prin răcire (gazul este
comprimat şi după o răcire
prealabilă este laminat până la o
p 1 presiune redusă – pentru care
2
efectul este pozitiv). Practica a
dovedit că existenţa dispozitivului
x
de laminare conduce la scăderea
Fig.7.21. Dispozitiv de laminare
presiunii fluidului. Pentru a
demonstra că laminarea este un proces izentalpic se porneşte de la expresia
matematică (5.12):
135 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Curgerea prin dispozitivul de laminare are un caracter rapid, fluidul nu

are timpul necesar pentru a schimba căldura cu pereţii, de aceea curgerea are un
caracter adiabatic, Q12 = 0. Dacă secţiunile de intrare şi ieşire sunt aceleaşi viteza
de curgere nu se modifică iar variaţia energiei cinetice este K = 0. Dacă
dispozitivul de laminare nu are dimensiuni prea mari şi H = 0. Prin urmare, I =
0  I = ct. În concluzie, laminarea este un proces la entalpie constantă sau
izentalpic.
Pentru a demonstra că laminarea este însoţită de o creştere de entropie se
utilizează expresia matematică (5.13):

Dar, lucrul mecanic de frecare se regăseşte integral transformat în căldură:

sau diferenţiind

(7.55)

Aplicând definiţia entropiei şi ţinând seama de relaţia (7.55):

(deoarece p1 < p2) (7.56)

Prin urmare dS  0.
Principiul al doilea al termodinamicii 136

În concluzie, laminarea este însoţită întotdeauna de o creştere de entropie.

7.13.3. Transmiterea căldurii de la un corp la altul şi atingerea

echilibrului de temperatură

Se consideră un sistem izolat format din două subsisteme A şi B

(fig.7.22), care nu se află în echilibru termodinamic între ele. Sistemul fiind izolat
căldura cedată de corpul A va fi egală în modul cu cea primită de corpul B:
.

Fig. 7.22. Sistem izolat format din două subsisteme A şi B

Transferul de căldură între cele două subsisteme are loc până la

egalizarea temperaturilor. Să presupunem că la un moment dat, temperaturile celor
două corpuri sunt şi
.
Variaţia de entropie a corpului A este:

Variaţia de entropie a corpului B este:

137 Termodinamica tehnică şi maşini termice

Dar

 →

Prin urmare:

. (7.57)

Din relaţia (7.57) se observă că şi pentru o transformare ireversibilă

entropia creşte. Toate procesele din natură sunt ireversibile, ele evoluând spre o
creştere de entropie. Pe baza acestei concluzii, Clausius a formulat teoria morţii
termice a universului. Conform acestei teorii datorită schimbului termic permanent
se va ajunge la egalizarea temperaturii în toate punctele universului. Dar, dacă nu
există diferenţe de temperatură, atunci nu se poate crea lucru mecanic, prin urmare
intervine moartea termică.Greşeala de raţionament a lui Clausius a fost aceea că a
folosit un raţionament valabil pentru un sistem izolat, pe care l-a extrapolat la
întreg universul – care nu este un sistem izolat. Cercetările efectuate de specialişti
în domeniu au arătat că există în univers puncte de acumulare a energiei şi
substanţei numite găuri negre. Ajungând la o concentraţie critică aceste puncte de
aglomerare produc noi centre energetice- stelele.