1.

4 Încălzirea și răcirea
mașinilor electrice, servicii
de funcționare.

1.4.1 Procesele de încălzire și răcire a mașinilor electrice.

1.4.2 Serviciile de funcționare a mașinilor electrice.
 Procesele de încălzire și răcire a mașinilor electrice.
După alegerea unui motor electric de acționare, ceea ce înseamnă că sunt precizate tipul
acestuia, turația și puterea / cuplul sau mărimile nominale, este necesară verificarea motorului
din punctul de vedere termic : criteriul încălzirii poate fi, în același timp, utilizat și pentru
alegerea motorului de acționare, deoarece algoritmul de verificare termică indică și măsurile
ce pot lua pentru ca acționarea să răspundă tuturor condițiilor impuse.
Încălzirea motoarelor electrice este determinată, așa cum s-a văzut deja, de pierderile de
energie care însoțesc inevitabil conversia electromecanică. Transformarea ireversibilă a
pierderilor în căldură are drept efect creşterea temperaturii motorului în ansamblul sau,
creștere considerate prin raportare la temperatura mediului ambiant.
Procesul de încălzire a motoarelor în timpul funcționării este un proces neliniar: la început,
motorul înmagazinează cea mai mare parte din căldura și temperatura sa crește treptat. Apoi,
cu cât durata de funcționare crește, temperatura sa variază mai lent iar pierderile nu se
micşorează. Fenomenul se explică prin cedarea unei părți – din ce în ce mai mari – din căldura
primită către mediul înconjurător. Dacă funcționarea este de durată se ajunge la starea de
echilibru termic, stare ce corespunde situației când toată căldura primită este cedată mediului,
iar motorul nu mai înmagazinează căldura și deci nu-și mai modifică temperatura.
 Răcirea motorului în perioadele de pauză se produce similar: la început, se cedează
mediului o cantitate mare de căldură și ca urmare, temperatura scade rapid, apoi scăderea este
din ce în ce mai lentă.
În figura 1 s-a reprezentat variație temperaturii unui motor: încălzirea treptată, atingerea
echilibrului termic și răcirea până la temperatura mediului ambiant.
Temperatura depinde de pierderile în motor; acestea, la
rândul lor, depind de puterea nominală a motorului.
Dacă puterea nominală a motorului este mai mare decât
puterea cerută de mașina de lucru, atunci temperatura
maximă nu va fi atinsă pe durata acționării (2 a): motorul
nu este solicitat termic, însă o rezervă de putere, neutilizată,
pentru care s-au făcut cheltuieli de investiții ce trebuie
amortizate.
Dacă puterea nominală a motorului este mai mică decât
puterea cerută de mașina de lucru, atunci temperatura
maximă va fi depășită (2 b) și solicitările termice care apar
scurtează durata de utilizare a motorului
Fig. 2
 Cunoscând puterea nominală a motorului se pot determina pierderile nominale pn cu
relația :
(1. 1)
Temperatura maxima admisa in cazul stabilirii echilibrului termic este :
(1. 2)

- coeficientul de transmisie a căldurii: cantitatea de căldură cedată de motor

mediului înconjurător în unitatea de timp în cazul unei diferențe de 1°C între temperatura
motorului și cea a mediului înconjurător:

P1 = 5kW
PW = 800W
PFe = 1000W
A= 0,0025
pn, θmax - ?
pn = 5000(1-0,36) = 3,200 W = 3.2kW
ηn = P1 – P2/P1 * 100%= 5000-(5000-800+1000)/5000*100% = 0,36
θmax = 0,36/0,0025=144oC
 Servicii de funcționare
Regimul de funcționare al unei mașini electrice constă din ansamblul valorilor numerice ale
mărimilor electrice și mecanice care caracterizează funcționarea sa la un moment dat.
Serviciul de funcționare al unei mașini electrice constă în precizarea succesiunii și
duratei de menținere a regimurilor care îl compun.
Serviciul tip de funcționare al unei mașini electrice reprezintă un serviciu de funcționare
convențională care este caracterizat printr-o succesiune standardizată a regimurilor sale
componente.
În sistemele electrice de acționare, motoarele sunt obligate să funcționeze în diferite
servicii, impuse de procesul tehnologic și de productivitatea mașinilor de lucru. În practica
construcției motoarelor electrice, acestea sunt proiectate pentru un anumit serviciu
nominal, care reprezintă un serviciu de funcționare tip, atribuit acestora, la care ele corespund
integral.
Dintre cele opt servicii tip, definite ca servicii nominale standard, în cazul motoarelor
de acționare a mecanismelor se întâlnesc mai frecvent următoarele: continuu – S1; de scurtă
durată – S2 și intermitent periodic – S3.
 Serviciul continuu, notat convențional cu indicativul S1, se caracterizează prin aceea că motorul funcționează
aperiodic, cu o sarcină constantă într-un interval de timp, suficient pentru ca echilibrul termic să fie atins. În
acest interval de timp, diferitele părți ale motorului ajung la supratemperaturile lor de regim staționar.
Deși la pornire pierderile totale de putere sunt mai mari decât pierderile de durată, influenta acestei
majorări asupra procesului termic al motorului este neglijabilă, pornirile având loc la intervale mari de timp.
Serviciul de scurtă durată, notat convențional cu indicativul S2, se caracterizează printr-o funcționare
aperiodică a motorului cu sarcină constantă într-un interval de timp, inferior deci celui necesar atingerii
echilibrului termic. Motorul este deconectat apoi de la rețea, o perioadă de timp suficientă ca el să se
răcească până la temperatura mediului ambiant, o nouă funcționare având loc după răcirea completă a sa.
Duratele standardizate pentru intervalul activ de timp sunt 10, 30, 60 și 90 minute.
Serviciul intermitent periodic, notat convențional cu indicativul S3, se caracterizează printr-o
funcționare ciclică a motorului electric, un ciclu de durată fiind compus dintr-un timp activ, în care motorul
este încărcat cu o sarcină constantă și un timp de pauză . Rezultă că nu se atinge echilibrul termic în cursul
unui ciclu de funcționare. Încălzirea motorului nu este influențată de porniri sau frânări.