Sunteți pe pagina 1din 15

S.H. Rm. Vâlcea ITI nr.

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.28

6.3. Grupul de ulei sub presiune

6.3.1.Descrierea constructivă a GUP

Grupul de ulei sub presiune asigură alimentarea continua cu ulei sub presiune a
sistemului de reglaj al turbinei.
GUP se compune din următoarele:

 rezervor de ulei
 acumulator
 doua electropompe
 armaturi
 aparate de măsură şi control

Rezervorul de ulei

Rezervorul de ulei serveşte la înmagazinarea uleiului în sistem. Este de construcţie


sudată, despărţit prin două filtre cu sită şi două compartimente (unul cu ulei filtrat şi unul
cu ulei nefiltrat).
Rezervorul este prevăzut cu un compartiment în care sunt amplasate armaturile
GUP.
Eventualele scăpări de ulei din armaturile aflate în acest compartiment sunt
conduse în rezervor printr-un filtru de drenaj.
Acest filtru este prevăzut cu un dop pentru obturarea lui, în cazul în care s-ar goli tot
sistemul de reglaj în rezervor şi nivelul de ulei ar creste peste limita fundului
compartimentului armaturilor (la revizii).
Rezervorul este prevăzut cu o serie de racorduri necesare pentru umplerea, golirea
şi racordarea la armaturile GUP şi la sistemul de reglaj, cu un robinet pentru recoltarea
probelor de ulei pentru analiza, capace de vizitare, o sticla de nivel pentru urmărirea
vizuala a nivelului de ulei şi un releu de nivel cu plutitor cu contacte electrice rnp-2 care
urmăreşte nivelul de ulei, semnalizează nivelul maxim, minim şi dă impuls pentru oprirea
de avarie la nivelul minim.

Acumulator (hidrofor)

- volum nominal 10 mc
- presiune nominală 40 at.
Acumulatorul umplut cu ulei şi aer comprimat are rolul de a asigura funcţionarea
organelor de forţa ale sistemului de reglaj (servomotor aparat director, servomotor pale
rotor).
Acumulatorul este de construcţie sudată şi conţine:
- inel de ridicare
- flanşe şi racorduri pentru alimentarea cu ulei şi aer
- legături cu manometrele cu contacte
- gura de vizitare
- nivela pentru urmărirea vizuală a nivelului de ulei
28
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.29

- releu de nivel cu plutitor rnp-1 pentru semnalizare nivel maxim, minim respectiv da
impuls de oprire de avarie la nivel maxim şi minim.
- manometre

Echipament electric

Are rolul de a face legătura între punctele de alimentare cu curent electric şi o cutie
de borne fixata în compartimentul din rezervorul de ulei prevăzut pentru armaturi.

Electropompe

GUP este prevăzut cu două electropompe fixate pe rezervorul de ulei, având rolul
de a aspira uleiul din rezervorul de ulei şi a-l refula în hidrofor (acumulator)
Electropompa este formata dintr-o pompă cu şuruburi verticală, un motor electric şi
un suport care serveşte la fixarea ei pe rezervor.
Din cele doua electropompe, una este de bază şi cealaltă de rezervă, funcţiile lor
puţind fi schimbate.

Completarea cu aer

Umplerea cu aer a acumulatorului la presiunea nominală şi completarea pierderilor


de aer în timpul funcţionarii GUP se face manual din reţeaua de aer de înaltă presiune în
cazul instalaţiilor nemodernizate (proiectate la PIF), iar în cazul instalaţilor modernizare
completarea cu aer se face automat.

6.3.2. Principiul de funcţionare a GUP

În exploatarea GUP, este necesar sa se menţină în acumulator o presiune în


limitele 36-40 bar, precum şi corelaţia dintre volumul de ulei si volumul de aer.
Umplerea cu ulei şi aer la presiunea nominala de 40 bar se realizează cu ajutorul
electropompelor şi electrocompresorilor de ÎP.
În principiu punerea sub presiune a hidroforului se face astfel:
1. se introduce aer din reţeaua de aer de joasa presiune până când presiunea în
hidrofor este egală cu cea din recipientul de aer (7 bar).
2. se porneşte o electropompa şi se introduce ulei în acumulator (hidrofor) până la
nivelul oprire pompe.
3. în continuare se introduce aer din reţeaua de înaltă presiune
4. când uleiul în hidrofor coboară la nivelul pornire pompa (la prima umplere) una
din electropompe va refula uleiul în hidrofor până când uleiul ajunge la nivelul oprire
pompe;
5. umplerea cu aer continua până când presiunea în hidrofor ajunge la 40 bar.
Deoarece presiunile în acumulator scad datorita consumului de ulei în sistemul de
reglaj şi a pierderilor permanente, aceasta va fi restabilită prin refularea periodica a uleiului
în hidrofor (acumulator) cu ajutorul pompelor.

6.3.3.Circuite de măsură, comandă şi control ale GUP-ului

A. pentru instalaţia proiectată la PIF


29
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.30

 pompele sunt comandate de două manometre cu contacte electrice, astfel:

- pompa de bază porneşte când presiunea scade la 36 bar.


- pompa de rezerva porneşte la presiunea de 35 bar.
- amândouă pompele sunt oprite la presiunea de 40 bar.

 completarea pierderilor de aer se face manual din reţeaua de înaltă presiune.


 variaţia presiunii în hidrofor este controlata de doua manometre cu contacte
electrice, unul care semnalizează presiunea mărită la 42 bar şi presiunea scăzută la
33 bar şi unul care dă impuls la oprirea de avarie a turbinei în cazul scăderii
presiunii la 32 bar.
 nivelul uleiului în hidrofor este controlat de releul de nivel cu şase contacte electrice
care comandă:
- oprire de avarie la nivel maxim şi minim;
- semnalizează la nivel maxim şi minim;
- completarea cu aer şi oprirea completărilor cu aer în timpul funcţionarii GUP;
- pornirea şi oprirea electropompei la prima umplere.
 nivelul uleiului în rezervorul GUP este urmărit de un releu de nivel cu 3 contacte
care semnalizează nivel minim şi maxim şi dă impuls de oprire de avarie la nivel
minim.

B. pentru instalaţia modernizată

- pompa1 –lucru / rezerva pompa2 – rezerva / lucru

- la 36 bar – porneşte pompa de lucru ( condiţionat[ de compresor oprit )


- la 40 bar – opreşte pompa de lucru
- la 35 bar – porneşte pompa de rezerva
- la 40 bar – opreşte pompa de rezerva
- la 32 bar – avarie (OFDS+ VIR )
(OFDS + VIR ) oprire HA fără descărcare de sarcina şi cădere VIR

Funcţionarea pompelor GUP este condiţionată de poziţia deschis a electrovanei


GUP dată de limitatorul de poziţie deschis . Dacă o pompă este defectă şi are comandă de
pornire se va comanda automat cealaltă pompă iar defectul se va semnaliza .
Pompele GUP şi recirculare ulei GUP vor avea comandă locală prin tasta soft ( cu

sertarul de alimentare pe automat ) în dulapul GUP care va fi amplasat la nivelul sălii

turbinelor lângă instalaţia RAV.

Fiecare pompa este prevăzută cu ventil de descărcare care condiţionează pornirea


pompei în gol , ventilul de descărcare amplasat pe refularea pompelor are un contact
normal deschis care intra în automatizarea pompelor . Ventilul de descărcare se deschide
după ce pompele au creat presiune egală cu cea existentă în instalaţie .

30
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.31

Compresorul de înaltă presiune pentru completare cu aer funcţionează condiţionat


de traductorul de nivel din hidrofor :
- la nivel max c. – porneşte compresorul

Pornirea compresorului mai este condiţionată de următoarele situaţii :


- la HA oprit şi electrovana deschisă - la 40 bar opreşte şi tine cont de
nivel ulei din hidrofor ;
- la HA oprit şi electrovana închisă - compresorul este oprit ;
- la HA pornit – nu tine cont de presiune ci doar de nivel ;
In ciclu de funcţionare dacă are condiţia de nivel ulei max. c hidrofor îndeplinită ,
compresorul porneşte şi funcţionează timp de 20 min. după care se opreşte , ficţionarea
ulterioara se face conform acestei condiţii dacă HA este în funcţiune sau oprit , respectând
oprirea prioritara a compresorului la p > 40,5bari pentru a nu realiza o presiune mai mare
decât presiunea de descărcare de pe hidrofor având în vedere lipsa consumului de ulei
(scăderea nivelului in hidrofor ) şi incompresibilitatea teoretica a uleiului de reglaj.

Electrovana :
- se deschide la comanda de pornire HA ;
- se închidere la comanda de oprire HA sau la semnalizare avarie nivel ulei
min 3 hidrofor ;

Alimentarea şi comanda compresorului (4 KW) se va face din dulapul GUP .


Alimentarea şi comanda electrovanei (1KW) se va face din dulapul GUP .

Traductor de presiune (presostat) pe refularea pompelor de ulei reglaj care va


sesiza atingerea presiunii nominale pe circuitele de ulei ale consumatorului si va
comanda in regim de automat deschiderea electrovanei de izolare între hidrofor şi RAV .

Pompa de recirculare ulei rezervor funcţionează funcţie de temperatura data de


traductorul de temperatura ;
- la 45 0 C porneşte pompa – la 40 0 C opreşte pompa , pe timp de vara
- la 20 0 C porneşte pompa – 25 0 C opreşte pompa , pe timp de iarna ,
(agentul de răcire oprit )
- verificarea eficientei răcirii (încălzirii ) se face prin măsura temperaturii pe
refulare la ieşirea din schimbătorul de căldură .
Semnalizari de pozitie :

- Pozitie pompe lucru / rezerva (P1,P2) --- pornit


--- oprit
--- defect
- Pozitie electrovana --- deschisă local / distanţă
--- inchisă local / distanţă
- Pozitie pompa recirculare ulei --- pornit
--- oprit
--- defect
- Poziţie compresor de aer --- pornit
--- oprit
--- defect
31
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.32

Semnalizarile de pozitie de lucru pentru pompe se vor afisa pe dulapul GUP de la


nivelul sălii turbinelor şi pe staţia grafică în ecraul tehnologic şi în cel cu schema
monofilară .

Semnalizari de pe sertar :
- semnal de « pozitie intreruptor sertar « 
- semnal de « pozitie cheie A-0-M « 
- semnal de « masura putere activa « 
- semnal de « lucrat protectie suprasarcina « 
- semnal de « lucrat protectie rezistenta de izolatie « 
- semnal de « lucrat protectie termistori PTC « 
- semnal de « lipsa faza « 
- semnal de « softstarter OK « cînd pompele sunt in funcţiune
- semnal de « softstarter defect « cind acesta este defect si are comanda
de pornire

Aceste semnalizări vor apare explicit în ecranele cu schemele monofilare ale


panourilor PSA 1-1 şi PSA 1-2

Semnalizări tehnologice :

- Nivel ulei rezervor --- max


--- min 1
--- min 2 - avarie cu (OFDS )
- Nivel ulei hidrofor --- max
--- min 1
--- min 2 - avarie (OFDS )
--- min 3 - avarie (închidere electrovana)
--- max c

- Presiune hidrofor - incorecta --- < 34 bar


--- > 40,5 bar
- foarte scazuta --- < 32 bar - avarie (OFDS + închidere VIR )

- Temperatura rezervor ulei GUP --- T > 10 0 C

- Traductoare defecte

Aceste semnalizări vor apare în ecranul tehnologic al instalaţiei GUP .

Măsura :

- Nivel ulei hidrofor --- 0 - x,xxx m cu posibilitate de conversie in litri;


- Nivel ulei rezervor --- 0 - x,xxx m cu posibilitate de conversie in litri;
- Presiune hidrofor --- 0,0 - 40,0 bar ;
- Temperatură ulei rezervor --- 0 - 100 0 C ;

32
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.33

Schema de principiu a funcţionarii şi monitorizării instalaţiei de ulei sub presiune


GUP HA1 Vâlcea , modul de animaţie al instalaţiei , modul de afişare al stărilor şi al
semnalizărilor , textul pentru fiecare semnalizare precum si pragurile de semnalizare sunt
prezentate în anexa 6.3.

6.3.4. Pregătirea GUP-ului pentru pornire după montaj sau revizie

 operaţii ce se efectuează cu GUP izolat de circuitul de reglaj (vana din GUP şi RAV
închisa)
1. se vor supune unui control exterior toate ansamblele, armaturile şi
aparatele GUP pentru a vedea daca sunt pregătite pentru funcţionare.
2. înainte de umplere cu ulei a gup se va face o revizie interioara a
acumulatorului si rezervorului de ulei. Suprafeţele interioare trebuie sa fie spălate cu
petrol şi şterse cu cârpe care nu lăsă scame.
3. toate robinetele din GUP precum şi cele care separa GUP de magistrala
de aer, de gospodăria de ulei, de sistemul de reglaj, trebuie sa fie închise şi se vor
deschide pe măsura necesitaţilor.
4. se deschide robinetul de pe conducta de umplere cu ulei a rezervorului.
Umplerea cu ulei curat a rezervorului se face până la nivelul maxim de semnalizare.
După închiderea robinetului se controlează dacă exista scurgeri de ulei.

5. se controlează sensul de rotire al electropompelor.


6. se umple cu aer si ulei acumulatorul (hidroforul) după cum urmează:
a) se introduce aer din reţeaua de aer de joasa presiune până când
presiunea în hidrofor este egală cu cea din recipientul de aer (7 bar).
b) se porneşte o electropompa şi se introduce ulei în acumulator (hidrofor)
până la nivelul oprire pompe.
c) în continuare se introduce aer din reţeaua de înaltă presiune
d) când uleiul în hidrofor coboară la nivelul pornire pompa (la prima
umplere) una din electropompe va refula uleiul în hidrofor până când
uleiul ajunge la nivelul oprire pompe;
e) umplerea cu aer continua până când presiunea în hidrofor ajunge la 40
bar.
Ridicarea presiunii se va efectua în trepte de 5 bari. După fiecare 5 bari şi
timp de 10 min. la fiecare treaptă se verifica etanşeitatea, aparatele de control şi
funcţionarea corecta a pompelor.
7. la presiunea de regim se va controla funcţionarea corecta a tuturor
subansamblelor componente după cum urmează:
a/ electropompele trebuie sa asigure debitul de ulei prescris (780 l/min).

33
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.34

Acest debit se determină prin măsurarea denivelării uleiului în hidrofor intr-un


interval de timp la presiunea constanta în hidrofor. Pentru menţinerea presiunii
constante în hidrofor se va deschide parţial robinetul de evacuare a aerului din hidrofor.
b/ ventilele de deschidere trebuie să descarce tot debitul pompei, timpul de
descărcare va fi de 3-6 sec, iar timpul de revenire 7-12 sec.
c/ ventilul de supresiune al pompei trebuie sa se deschidă la 42 bari
d/ se verifica completarea automata cu aer.
e/ se verifica funcţionarea corecta a aparatelor de măsură si control.
f/ se verifica etanşarea hidroforului la presiunea de 40 bari. In acest sens se
vor determina pierderile de aer în hidrofor în timp de 8 ore, toate robinetele fiind închise.
Se admite o scădere a presiunii de max…….bar.
g/ se verifica pierderile de ulei din GUP.
 operaţii ce se efectuează după umplerea cu ulei a sistemului de reglaj (vana dintre
GUP si RAV, deschisă)

1. verificarea funcţionarii protecţiilor la oprirea de avarie.

Cantitatea de ulei corespunzătoare nivelului minim, trebuie sa asigure o cursa


completă de închidere de avarie a aparatului director.
Verificarea nivelului minim se face după umplerea cu ulei a sistemului de reglaj, si
anume la presiunea necesara acţionarii servomotoarelor în gol sau fără presiune, cu gura
de vizitare deschisa, pe unde se va putea măsura cote nivelului de ulei.

2. se verifica pierderile de ulei.

Denivelarea admisa 30 mm în 8 ore.

3. în timpul umplerii se vor efectua mai multe manevre cu servomotoarele, în


vederea evacuării complete a aerului din sistemul de reglaj.

6.3.5.Regimul de lucru al GUP

1. Când GUP se afla în exploatare în stare de funcţionare este necesar să se


menţină presiunea în limitele stabilite precum şi volumul normal de ulei.
2. Funcţionarea GUP nu este posibilă:

a/ micşorarea presiunii în hidrofor sub 32 bari


b/ scăderea nivelului de ulei în hidrofor la nivelul minim de avarie;
c/ creşterea nivelului de ulei în acumulator la nivelul maxim de avarie;
d/ scăderea nivelului de ulei din rezervorul GUP la nivelul minim de avarie;
e/ temperatura uleiului în rezervorul GUP este mai mica de 15 grade C
f/ creşterea temperaturii uleiului în rezervorul GUP la 70 grade C.

6.3.6.Reguli pentru deservire şi exploatare a GUP-ului


34
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.35

1. Când GUP- ul se află în stare de funcţionare, trebuie să fie deschise următoarele


robinete:
- robinetele de pe refularea ale pompelor;
- robinetele de izolare ale manometrelor cu contacte electrice;
- robinetele de pe circuitul de aer în cazul completării cu aer automat.

2. prima înlocuire a uleiului la începutul exploatării GUP trebuie efectuata după 20 -


30 zile, iar în continuare, în condiţii normale de exploatare, durata de utilizare a uleiului
este funcţie de degradarea lui.
3. probele de ulei se vor lua odată la 24 ore;
4. analiza de laborator se face odată pe lună;
5. sitele, din interiorul rezervorului se vor curaţi lunar odată cu curăţirea rezervorului
GUP.
6. filtrul de ulei se va curaţi odată pe luna (după punerea în funcţiune odată la două
săptămâni).
7. filtrul de aer se va curaţi odată la două luni, iar în caz de nevoie se va înlocui
tubul filtrant.
8. se va verifică odată pe lună funcţionarea aparatelor de măsura şi semnalizare pe
hidrofor şi rezervor GUP.
9. de doua ori pe an se va controla exactitatea indicaţiilor manometrelor.
10. daca temperatura uleiului din rezervorul GUP se apropie de 70 0 C se va depista
cauza, care a generat aceasta anomalie. În acest sens se va urmări funcţionarea
pompelor, pierderilor care apar în sistemul de reglaj, calitatea uleiului, temperatura
mediului ambiant şi se vor lua masuri în sensul reducerii temperaturii uleiului.
11. dacă la instalaţiile de ulei sub presiune se măresc pierderile de ulei sau aer,
este interzis să se strângă piuliţele presetupele, să se înlocuiască garnituri in timpul
funcţionarii.
12. pompele de ulei trebuie să funcţioneze pe rând, atât ca pompa de baza cât şi ca
pompa de rezervă. Schimbarea se face o data la doua săptămâni.
13. nu se admite funcţionarea instalaţiei sub presiune când se constata deformatii,
crăpături, pierderi de ulei sau aer spre exterior.

Verificat, Întocmit,
Ing. Mihail Toreţoiu Ing. Sorin Brăguşi
Ing. Constantin Vârje

35
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.36

Anexa 6.3.
Ecran GUP – descriere stări echipamente şi bargraph-uri

Stare normală de funcţionare

1.Oprit

a)Pompe GUP
În starea oprit pompa GUP aflată în stare normală de funcţionare se simbolizează astfel

, iar conductele rămân colorate în gri. Acest simbol va apare în ecranul


tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .

b)Compresor IP
În starea oprit compresorul aflat în stare normală de funcţionare se simbolizează astfel

, iar conductele de la acesta la recipientul de aer rămân colorate în gri şi se va


afişa numai în ecranul tehnologic.

c)Electrovană GUP

În starea închisă electrovana GUP se simbolizează astfel , iar conductele de la


hidrofor la electrovană rămân colorate în maro,iar restul rămân colorate în gri şi se va afişa
numai în ecranul tehnologic .

d)Pompă recirculare ulei

36
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.37

În starea oprit pompa de recirc. ulei aflată în stare normală de funcţionare se

simbolizează astfel , iar conductele rămân colorate în gri. Acest simbol va apare
în ecranul tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .

2.Pornit

a)Pompe GUP
În starea pornit pompa GUP care funcţionează se simbolizează astfel

, iar conductele aferente acesteia se colorează în maro. Acest simbol va apare


în ecranul tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .

La pornirea pompei GUP, bargraph-ul presiunii urmăreşte on -line presiunea creată în


hidrofor, partea inferioară fiind colorată în maro, iar partea superioară în gri. Valoarea
nivelului se va afişa în partea dreaptă a bargraph-ului într-un chenar care urmăreşte
nivelul presiunii. În momentul în care apare o semnalizare preventivă, pragul depăşit se
va afişa în partea stângă, iar partea gri se va colora în galben şi va pâlpâi. În momentul
în care apare o semnalizare de avarie, pragul depăşit se va afişa în partea stângă, iar
partea gri se va colora în roşu şi va pâlpâi. Semnalizările preventive sau de avarie care
au apărut se vor afişa explicit în dreapta ecranului, sub clopoţelul galben preventiv,
respectiv clopoţelul roşu de avarie.
Ambele clopoţele pâlpâie până la luarea la cunoştinţă a semnalizărilor preventive,
respectiv până la dispariţia semnalizărilor de avarie, rămân aprinse permanent dacă
semnalizările persistă şi se sting automat la dispariţia cauzei .

Simultan cu urmărirea presiunii există două bargraph-uri care urmăresc on-line nivelul
de ulei din rezervorul GUP şi din hidrofor , partea inferioară fiind colorată în maro, iar
partea superioară în gri. Valoarea nivelului se va afişa în partea dreaptă a bargraph-ului
într-un chenar care urmăreşte nivelul uleiului. În momentul în care apare o semnalizare
preventivă, pragul depăşit se va afişa în partea stângă, iar partea gri se va colora în
galben şi va pâlpâi. În momentul în care apare o semnalizare de avarie, pragul depăşit
se va afişa în partea stângă, iar partea gri se va colora în roşu şi va pâlpâi.
Semnalizările preventive sau de avarie care au apărut se vor afişa explicit în dreapta
ecranului, sub clopoţelul galben preventiv, respectiv clopoţelul roşu de avarie. Ambele
clopoţele pâlpâie până la luarea la cunoştinţă a semnalizărilor preventive, respectiv
până la dispariţia semnalizărilor de avarie, rămân aprinse permanent dacă semnalizările
persistă şi se sting automat la dispariţia cauzei .

b)Compresor IP

37
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.38

În starea pornit compresorul care funcţionează se simbolizează astfel , iar


toate conductele aferente acesteia se colorează în albastru. Acest simbol va apare numai
în ecranul tehnologic .

La creşterea sau scăderea nivelului în hidrofor, bargraph-ul nivelului din hidrofor


urmăreşte on-line nivelul, partea inferioară fiind colorată în maro, iar partea superioară
în gri. Valoarea nivelului se va afişa în partea dreaptă a bargraph-ului într-un chenar
care urmăreşte nivelul uleiului. În momentul în care apare o semnalizare preventivă,
pragul depăşit se va afişa în partea stângă, iar partea gri se va colora în galben şi va
pâlpâi. În momentul în care apare o semnalizare de avarie, pragul depăşit se va afişa în
partea stângă, iar partea gri se va colora în roşu şi va pâlpâi. Semnalizările preventive
sau de avarie care au apărut se vor afişa explicit în dreapta ecranului, sub clopoţelul
galben preventiv, respectiv clopoţelul roşu de avarie. Ambele clopoţele pâlpâie până la
luarea la cunoştinţă a semnalizărilor preventive, respectiv până la dispariţia
semnalizărilor de avarie, rămân aprinse permanent dacă semnalizările persistă şi se
sting automat la dispariţia cauzei .

c)Electrovană GUP

În starea deschisă electrovana GUP se simbolizează astfel , iar toate


conductele aferente acesteia se colorează în maro. Acest simbol va apare numai în
ecranul tehnologic .

d)Pompă recirculare ulei

În starea pornit pompa de recirc. ulei care funcţionează se simbolizează astfel


, iar conductele aferente acesteia se colorează în maro. Acest simbol va apare în ecranul
tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .

Bargraph-ul urmăreşte on-line temperatura uleiului, partea inferioară fiind colorată în

portocaliu, iar partea superioară în gri. Valoarea temperaturii se va afişa în partea

dreaptă a bargraph-ului într-un chenar care urmăreşte nivelul temperaturii. În momentul

în care apare o semnalizare preventivă, pragul depăşit se va afişa în partea stângă, iar

partea gri se va colora în galben şi va pâlpâi. Semnalizările preventive care au apărut

38
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.39

se vor afişa explicit în dreapta ecranului, sub clopoţelul galben preventiv. Clopoţelul

pâlpâie până la luarea la cunoştinţă a semnalizărilor preventive.

Stare anormală de funcţionare ( DEFECT ) :

1.Oprit

a)Pompe GUP

În starea oprit pompa GUP defectă se simbolizează astfel şi va


pâlpâi , iar conductele aferente pompei rămân colorate în gri. Aceasta stare se datorează
opririi pompei prin protecţiile electrice ale motorului. Acest simbol va apare în ecranul
tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .Protecţiile care au lucrat se vor afişa
explicit în dreapta ecranului cu schema monofilară , sub clopoţelul galben preventiv care
pâlpâie.

b)Compresor IP

În starea oprit compresorul de IP defect se simbolizează astfel şi va


pâlpâi , iar conductele rămân colorate în gri. Aceasta stare se datorează opririi
compresorului prin protecţiile electrice ale motorului. Acest simbol va apare în ecranul
tehnologic .Protecţiile care au lucrat se vor afişa în dreapta ecranului tehnologic , sub
clopoţelul galben preventiv care pâlpâie.

c)Electrovană GUP
În starea închisă electrovana GUP la care apare un defect se simbolizează

astfel şi va pâlpâi iar conductele de la hidrofor la electrovană rămân colorate în


maro, iar restul rămân colorate în gri. Aceasta stare se datorează protecţiilor electrice ale
electrovanei. Acest simbol va apare în ecranul tehnologic . Protecţiile care au lucrat se vor
afişa în dreapta ecranului tehnologic, sub clopoţelul roşu de avarie care pâlpâie.

d)Pompă recirculare ulei


În starea oprit pompa de recirculare ulei defectă se simbolizează astfel

şi va pâlpâi , iar conductele rămân colorate în gri. Aceasta stare se datorează

39
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.40

opririi pompei prin protecţiile electrice ale motorului. Acest simbol va apare în ecranul
tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .
Protecţiile care au lucrat se vor afişa explicit în dreapta ecranului cu schema monofilară ,
sub clopoţelul galben preventiv care pâlpâie.

2.Pornit

a)Pompe GUP
În starea pornit pompa GUP la care apare un defect se simbolizează astfel

şi va pâlpâi până la anularea defectului , iar conductele se colorează din maro


în gri. Aceasta stare se datorează nerealizării condiţiilor la funcţionarea pompei, adică
valoare presiunii nu creşte, cu toate că pompa funcţionează. Acest simbol va apare în
ecranul tehnologic precum şi în ecranul schemei monofilare .

b)Compresor IP
În starea pornit compresorul de IP la care apare un defect se simbolizează

astfel şi va pâlpâi până la anularea defectului , iar conductele se colorează din


albastru în gri. Aceasta stare se datorează nerealizării condiţiilor la funcţionarea
compresorului, adică nivelul uleiului din hidrofor nu scade, chiar creşte , cu toate că
compresorul funcţionează, iar pompele GUP nu funcţionează. Acest simbol va apare în
ecranul tehnologic.

c)Electrovană GUP
În starea deschisă electrovana GUP la care apare un defect se simbolizează

astfel şi va pâlpâi până la anularea defectului , iar conductele rămân colorate în


maro. Aceasta stare se datorează nerealizării condiţiilor la funcţionarea electrovanei GUP,
adică limitatorii de capăt de cursă nu indică electrovană închisă sau deschisa , cu toate că
electrovana este deschisă. Acest simbol va apare în ecranul tehnologic.

d)Pompă recirculare ulei

40
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.41

În starea pornit pompa de recirculare ulei la care apare un defect se simbolizează astfel

şi va pâlpâi până la anularea defectului , iar conductele se colorează din maro


în gri. Aceasta stare se datorează nerealizării condiţiilor la funcţionarea pompei, adică
valoare temperaturii uleiului nu scade intr-o perioadă temporizată (15-20min), cu toate că
pompa funcţionează. Acest simbol va apare în ecranul tehnologic precum şi în ecranul
schemei monofilare

Stare neprecizată ( de la care nu există semnale analogice sau numerice )

a)Pompe GUP
In starea neprecizată sertarul pompei GUP este debroşat şi aceasta se

simbolizează astfel
Acest simbol va apare în ecranul schemei monofilare .

b)Compresor IP

In starea neprecizată alimentarea de forţă a compresorului de IP este scoasă şi

acesta se simbolizează astfel . Acest simbol va apare în ecranul tehnologic .

c)Electrovană GUP

In starea neprecizată alimentarea electrovanei GUP este scoasă şi aceasta se

simbolizează astfel . Acest simbol va apare în ecranul tehnologic .

d)Pompă recirculare ulei

In starea neprecizată sertarul pompei de recirc. ulei este debroşat şi aceasta se

simbolizează astfel . Acest simbol va apare în ecranul schemei monofilare .

41
S.H. Rm. Vâlcea ITI nr. 6

Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.42

Facilităţi ale ecranului

În ecranul tehnologic al instalaţiei trebuie să existe un singur buton de alegere

regim în care trebuie să apară pentru regimul Manual sau pentru regimul
Automat. În regim Automat indicat pe display, se pot porni sau opri pompele GUP,
compresorul de IP, electrovana GUP, pompa de recirculare ulei, local sau de la distanţă
ţinându-se cont de pragurile setate în regimul automat , exceptând trecerea cheii de pe
sertar pe regim manual, când se pot comanda echipamentele sus menţionate de la

butoanele de pe sertar. În regim Manual indicat pe display, nu se pot face comenzi


asupra echipamentelor sus menţionate în ecranul instalaţiei .
Echipamentele sus menţionate trebuie să aibă posibilitatea afişării sumare a
caracteristicilor tehnice ale acestora cu privire la tipul acestora, tipul motorului, puterea
acestuia, turaţia, modul de pornire(stea-triunghi).Aceste posibilităţi se vor rezolva în felul
următor : în momentul în care se apasă pe display în dreptul echipamentuluii se va
deschide o fereastră în care vor apare aceste informaţii.
Bargraph-ul ( presiune, temperatură , nivel) specific fiecărui echipament trebuie să
aibă posibilitatea modificării pragurilor de funcţionare şi pragurilor aferente semnalizărilor
preventive şi de avarie, prin simpla atingere a acestuia. Setarea pragurilor precum şi
resetarea orelor de funcţionare ale echipamentelor se vor face numai cu parolă.
Orele de funcţionare pentru echipamentele instalaţiei GUP se vor poziţiona în
ecranul tehnologic sub simbolurile acestora cu afişaj pe 4 digiţi şi se vor memora pe o
perioadă de 1 an .
Setarea parametrilor se va face prin atingerea bargraph-ului după care va apare o
tabela unde se află toate pragurile . Se va alege un prag care prin atingerea lui va apare o
tastatură cu care se va modifica valoarea acestuia . După confirmarea noii valori prin
apăsarea bargraph-ului va dispărea atât tabela cu pragurile cât şi tastatura .
Memorarea ( pe o perioadă de un an ) şi afişarea tuturor semnalizărilor
preventive şi de avarie se va face într-un ecran de evenimente aferent instalaţiei GUP.

42

S-ar putea să vă placă și