Sunteți pe pagina 1din 7

S.H. Rm. Vâlcea ITI nr.

6
Serv. Tehnic SERVICII PROPRI AGREGAT pag.56

6.5.Regulator de turaţie electrohidraulic

6.5.1.Rol, caracteristici tehnice

Pentru reglajul turaţiei la mers în gol şi pentru reglajul puterii active la mers în
sarcina se foloseşte un complex de organe şi aparataje cunoscute sub numele de
regulator de viteză.
Lucrarea prezintă funcţionarea şi defecţiunile care pot apărea la regulatorul de
viteza electrohidraulic şi este valabila pentru CHE Zăvideni, Drăgăşani, Turnu,
Călimăneşti.

6.5.2. Elemente componente

Din punct de vedere constructiv regulatorul are două parţi distincte, astfel:
 Partea mecanica
 Partea electrica
Partea electrica a regulatorului se afla intr-un dulap ce conţine următoarele sertare
(de jos în sus):
- blocul de comandă turaţie putere
- sistemul copiant
- blocul tahimetric
- sumatorul
- amplificatorul
- blocul reacţiei tranzitorii
- blocul de alimentare
- blocul rezistentelor de ieşire

Partea mecanica cuprinde :


- 1 convertor pentru comanda servomotorului AD
- 1 sertar de distribuţie
- limitatorul mecanic al deschiderii
- un convertor pentru comanda palelor rotorice
- un sertar de distribuţie
- variometre
- conducte şi armaturi
- echipament electric şi AMC
- electrodistribuitoare
- filtru de ulei
- îmbrăcăminte
- batiu

6.5.3.Descrierea constructiv-funcţională

Regulatorul de viteza comanda hidrogeneratorul şi încărcarea lui cu putere activa


prin intermediul aparatului director. Funcţie de deschiderea aparatului director, prin
intermediul camei combinatorice, sistemul copiant comandă deschiderea palelor rotorice.

56
Corelarea corecta a poziţiei palelor rotorice funcţie de deschiderea aparatului director este
absolut necesara pentru a asigura regimul optim hidraulic de funcţionare a turbinei. Intr-un
regim normal de funcţionare puterea activa a hidrogeneratorului este proporţională cu
deschiderea aparatului director dar la aceeaşi deschidere a aparatului director
hidroagregatul se poate încărcă diferit funcţie de :
- nivelul apei în lac
- gradul de înfundare al grătarelor
- necorelarea deschiderii palelor rotorice funcţie de aparatul director
- în regulator informaţiile sunt prelucrate electric iar organele de execuţie sunt
servomotoare cu ulei sub presiune. Sunt necesare traductoare care să convertească
poziţia diverselor organe în tensiuni electrice. Aceste traductoare se numesc variometre şi
în orice moment tensiune diferenţială de la ieşirea lor este proporţională cu poziţia
organului urmărit.
Semnalul electric rezultat din prelucrare, ataca bobina convertorului electrohidraulic
care comandă prin intermediul sertarului de distribuţie servomotorul.

A. Funcţionarea regulatorului pe partea de aparat director

Prelucrarea semnalelor electrice este făcută de blocul sumator. Acest bloc primeşte
următoarele semnale:
- un semnal de c-da de la cheia TP prin intermediul blocului de comanda TP
şi a variometrului TP ;
- un semnal proporţional cu poziţia servomotorului sertarului de distribuţie
prin intermediul variometrului de reacţie sertar ;
- un semnal proporţional cu poziţia servomotorului AD prin intermediul
reducerii AD şi a variometrului reacţiei permanente ;
- un semnal ce poartă informaţii despre modificările bruşte ale AD prin
intermediul readucerii AD, a variometrului reacţiei tranzitorii şi a blocului reacţiei tranzitorii ;
- un semnal ce poartă informaţii despre turaţia hidrogeneratorului prin
intermediul blocului tahimetric ;
- un semnal de comanda de la distanta ;
Aceste semnale sunt însumate algebric şi la ieşirea blocului servomotor se obţine
un semnal de eroare. Acest semnal este amplificat şi prin intermediul blocului de
rezistente comanda convertorul electrohidraulic în sensul de închidere sau de deschidere
a aparatului director. Convertorul electrohidraulic va fi comandat până când tensiunea la
ieşirea sumatorului devine zero. În acest moment sertarul de distribuţie va ajunge la
echilibru (poziţie medie) iar servomotorul AD va sta intr-o poziţie dictata de blocul TP.
Intr-un regim staţionar, tensiune diferenţiala de la ieşirea variometrelor; reacţie
sertar şi reacţie tranzitorie sunt multe iar când hidrogeneratorul atinge frecventa de
consemn blocul tahimetric scoate de asemenea tensiune nulă. În aceasta situaţie
tensiunile diferenţiale generate de variometrul de comanda şi variometrul reacţiei
permanente sunt egale şi de sens contrar.
Când hidrogeneratorul se afla în paralel, diferenţa între frecventa de consemn şi
reţea va comanda AD astfel : dacă diferenţa este negativa se comanda AD spre închidere,
dacă diferenţa este pozitiva se comanda AD spre deschidere.
Cu cât se închide sau se deschide AD depinde de diferenţa de frecventa şi de
statismul permanent ales.
Regulatorul este prevăzut cu un bloc de limitare mecanica a cursei servomotorului
sertarului de distribuţie.
Limitatorul deschiderii este un sumator mecanic care însumează un semnal de
comanda provenit din manivela LD (ce poate fi acţionata electric, sau manual) cu un
semnal provenit din readucerea AD şi limitează cursa servomotorului sertarului de
distribuţie la o anumita valoare. Când dulapul electric este defect (regulatorul pe manual)
57
convertorul electrohidraulic nu mai primeşte tensiune de comanda şi el fiind reglat mecanic
cu tendinţa de deschidere în momentul alimentarii cu ulei, aparatul director va primi
comanda de deschidere. Servomotorul sertarului de distribuţie se va ridica şi tija
variometrului reacţie sertar va ajunge sa preseze pârghia LD care va obliga servomotorul
sa coboare în poziţie medie. Astfel, deschiderea AD se va opri la valoarea prescrisa din
manivela LD. La regim automat, pârghia LD este dusa la maxim de motoraşul LD şi nu mai
presează tija servomotorului de distribuţie.
Acesta va fi ţinut în poziţie medie de semnalele provenite din dulapul electric.

B. Funcţionarea regulatorului pe partea de sistem copiant

Prelucrarea semnalelor electrice este făcuta de un sumator electric care primeşte la


intrare următoarele semnale :
- un semnal de comanda de la readucerea ad prin intermediul camei
combinatorice şi a variometrului de comanda. Intrarea de comanda a sumatorului poate fi
comutata prin intermediul unui releu la un semnal de referinţă interior cu ajutorul căruia se
poziţionează palele rotorice în pozitia de pornire (70%)
- un semnal proporţional cu poziţia servomotorului sertarului de distribuţie
prin intermediul variometrului de reacţie sertar ;
- un semnal proporţional cu poziţia servomotorului palelor rotorice prin
intermediul variometrului de reacţie sertar ;
- un semnal proporţional cu poziţia servomotorului palelor rotorice prin
intermediul readucerii rotorului şi a variometrului reacţiei permanente.
Aceste semnale sunt prelucrate şi acţionează asupra convertorului similar ca la
comanda servomotorului AD.
Cama combinatorica poate fi translatată manual sau automat funcţie de căderea
neta modificând unghiul palelor rotorice la aceeaşi poziţie a aparatului director şi
optimizând astfel regimul hidraulic al turbinei

C. Pornirea şi oprirea agregatului

Trebuie spus de la început ca dezexcitarea electrodistribuitorului duce automat la


închiderea AD indiferent de semnalul de comandă care o dă dulapul electric al
regulatorului.
Pornirea regulatorului se face în felul următor:
- se deschide vana dintre GUP şi RAV şi se deblochează Ad.
- se dă comanda de pornire. Intrarea de comanda a sistemului copiant fiind
comutata pe semnalul de referinţă, palele rotorice se vor deschide la poziţia
fixată (70%).
- după excitarea electrodistribuitorului AD se deschide la poziţia de pornire fixată
3 -40% din poziţia "LD minim".
- hidrogeneratorul începe sa se rotească şi când atinge 70% din turaţie intrarea
de comanda a sistemului copiant e comutata pe cama combinatorica.
- AD fiind deschis, poziţia rotorului se va închide. În apropierea turaţiei nominale
intra blocul tahimetric în acţiune care aduce LD la poziţia de mers în gol, care
este mai mica decât poziţia de pornire.
- după efectuarea paralelului LD este dus automat la maxim (100%) şi
hidrogeneratorul poate fi încărcat din cheia TP prin intermediul regulatorului.

Oprirea agregatului are loc în modul următor:

- se descărcă hidroagregatul din cheia TP şi când ajunge la 1 - 2 MW se dă


comanda de oprire.
58
- electrodistribuitorul se dezexcita şi AD se închide.
- totodată, intrarea de comanda a sistemului copiant este comutata pe semnalul
de referinţă şi rotorul se deschide la poziţia de pornire pentru frânarea
hidraulică.
- după oprirea hidrogeneratorului şi a proceselor automate de oprire intrarea de
comanda a sistemului copiant este comutata din nou pe came combinatorica.
AD fiind închis, se va deschide şi rotorul, din acest moment hidrogeneratorul e
pregătit pentru o noua pornire.
Când se fac aruncări de sarcina fara a se opri hidrogeneratorul la deconectarea
întreruptorului, 10,5 Kv hidrogeneratorul se va supratara uşor 110% - 120% dar imediat
regulatorul va readuce AD la poziţia de mers în gol şi hidrogeneratorul va fi menţinut la
turaţie nominală.
Alimentarea regulatorului cu tensiune alternativa este făcută de la alternatorul pilot.
Deci, iniţial la pornire dulapul electric nu este alimentat dar pe măsura ce hidrogeneratorul
îşi măreşte turaţia tensiunea de alimentare creşte şi se creează condiţii ca dulapul electric
să intre în funcţiune.
Datorita faptului ca sunt necesare manevre la pornire şi oprire cu rotorul (când
alternatorul pilot nu scoate nici o tensiune) sistemul copiant este alimentat de la reţea prin
intermediul unui transformator. Când hidrogeneratorul depăşeşte 90% din turaţie,
alimentarea sistemului copiant este comutata de alternatorul pilot, astfel ca la turaţia
nominala tot regulatorul este alimentat din alternatorul pilot. Când se doreşte efectuarea
de manevre cu hidrogeneratorul oprit şi vanele coborâte este posibila alimentarea
regulatorului din reţea prin intermediul a trei transformatori şi a unei chei de alegere a
regimului de alimentare.

D. Echipamentul de indicare al regulamentului conţine, pe uşa unui panou montat în sala


maşinilor, următoarele aparate:

- limitatoare deschidere
- deschidere AD
- poziţie pale rotorice
- blocul TP
- poziţia cama combinatorica

Aceste aparate sunt gradate iîn % şi iau informaţiile de măsura de pe nişte


potenţiometre amplasate în diverse puncte ale regulatorului. Potenţiometrii sunt alimentaţi
din doua surse 220v cc/12 cc. Urmărind aceste indicaţii se poate aprecia rapid
funcţionarea regulatorului.
De asemenea, regulatorul are montaţi limitatori în diverse puncte care
semnalizează poziţiile diverselor organe;

- LD minim, LD maxim
- TP minim, TP maxim
- pale rotorice în poziţie de pornire
- AD închis

O parte din aceşti limitatori intra şi în condiţiile de pornire ale hidrogeneratorului


(vezi procese automate pornire)
Protecţia regulatorului faţă de supratensiuni în circuitele de alimentare.
Regulatorul suporta bine o tensiune de valoare dubla faţă de cea nominală.
Aceasta situaţie corespunde unui coeficient de ambalare 2. La turbinele Kaplan unde
coeficientul de ambalare este mai mare, este necesar un circuit care sa deconecteze
alimentarea regulatorului în aceasta situaţie.
59
Acest lucru este realizat astfel : alimentarea regulatorului se face prin contactele Ni
ale unui releu. Când hidrogeneratorul atinge 166% din turaţie, acest releu se excita
deconectând alimentarea regulatorului (vezi procese automate pornire).

6.5.4. Incidente în funcţionare

a) regulatorul de viteza se exploatează în mod direct, comenzile punându-i-se decât


în câteva cazuri descrise în continuare:
- în urma unor schimbări intervenite în reţeaua energetica poate sa fie nevoie de
modificarea statismului permanent(normal el este 5%). în această situaţie se muta
comutatorul statismului permanent în poziţia dorita;
- când frecventa reţelei se abate mult de la valoarea nominala trebuie sa se
modifice în acelaşi sens şi frecventa de referinţă a regulatorului prin rotirea comutatorului
de pe blocul tahimetric;
- în cazul defectării parţii electrice a regulatorului se trece pe comanda manuala de
deschidere;
Daca grupul este în funcţiune se procedează astfel:

- se desface cupla mecanica intre reductorul motoraşului LD până ce se presează


pe tija variometrului de reacţie sertar. Se scoate firul 102 din dulapul electric(legătura la
convertorul FH) . Din acest moment încărcarea şi descărcarea cu putere activa se poate
face manual numai din manivela LD. La oprire se va aduce pârghia LD până la poziţia de
"zero" mecanic.
Daca grupul este oprit se procedează astfel:
- se desface cupla mecanica între reductorul motoraşului LD şi manivela LD.
- se aduce manual pârghia ld la "zero" mecanic (ea era la poziţia de pornire).
- se scoate firul 102 din dulapul electric. La pornire, după excitarea
electrodistribuitorului se ridica manivela LD până la poziţia de pornire şi după ce
a început sa se rotească se readuce manivela LD la poziţia de mers în gol.
- se va aştepta apoi până ce hidrogeneratorul îşi stabilizează turaţia apoi se
egalizează frecventa pentru paralel acţionând uşor manivela LD în direcţia
necesară.
ATENŢIUNE!

Deconectarea întreruptorului de 1o,5 kv trebuie sa fie urmata imediat de comanda


de oprire,deoarece regulatorul fiind scos din funcţiune după aruncarea de sarcina AD
rămâne la poziţia anterioara aruncării, situaţie în care grupul se ambalează.
Daca se doresc manevre cu aparatul director şi rotorul, cu hidrogeneratorul oprit se
procedează în felul următor :
- se coboară vanele rapide şi se alimentează regulatorul cu ulei. Cheia de alegere
a regimului de alimentare se va trece pe poziţia "reţea".
- se alimentează electrodistribuitorul din cheia de pe uşa dulapului mecanic
punându-se pe poziţia 1.
- se ridică manivela LD la maxim. Deci cheia TP se poate deschide (LD de la zero
la maxim), iar legatura combinatorica fiind făcută rotorul se deschide şi el de la
zero la maxim.

ATENTIUNE: după terminarea manevrelor este obligatorie revenirea cu cele doua chei
mai sus menţionate pe poziţiile normale de funcţionare.

B) Defecţiunile care pot apărea,sunt:


60
- la comanda de pornire aparatul director nu se deschide, se verifică dacă
funcţionează electrodistribuitorul printr-o eventuala dereglare a readucerii sau a
dispozitivului LD, pârghia LD sa tina pistonul sertarului de distribuţie în poziţie coborâtă,
convertorul electrohidraulic nu are tendinţa de deschidere,se roteşte spre stânga şurubul
de reglare până ce pistonul sertarului urca. Dacă acest lucru nu se întâmplă se
demontează turbiniţa convertorului şi se curăţă cele doua duze ale acestuia.

- la comanda de pornire nu se deschide rotorul se verifica cu un voltmetru existenta


unei tensiuni alternative de 110 - 130 V la bornele 335 - 336 ale sistemului copiant; se
verifica cu un voltmetru existenta unei tensiuni continue de 220 V la bornele 308 - 309 ale
sistemului copiant. Se verifica convertorul FH în modul arătat mai sus.

OBSERVAŢII:

Nu exista posibilitatea unei comenzi manuale a deschiderii palelor rotorice.


- la pornire turaţia creste mult şi nu revine la valoarea nominala. Se verifica la
clemele 104 - 105, 105 - 106, 106 - 104, existenta unor tensiuni alternative de 110 - 130 V.
Verificarea se face după ce s-a trecut pe comanda manuala şi hidrogeneratorul a fost
adus la turaţia nominala, defectul este electric.
- la mers în gol, reglajul este nestabil, turaţia şi deschiderea organului de reglare
oscilează, filtrul de ulei este înfundat, se verifica rotirea turbiniţei din convertorul FH, defect
electric.
Oscilaţiile organului de reglare sunt deosebit de mari sau AD se închide sau
deschide complet, defectul este electric.
- regulatorul nu răspunde la comenzile de variaţie a turaţiei, defect blocul TP;
- după cuplarea la reţea hidrogeneratorul nu se încărca; pârghia LD nu este ridicata
la maxim;

OBSERVATIE:
- se reglează convertorul electrohidraulic cu tendinţa de deschidere (fară tensiune
electrica pe el) la defectarea sistemului copiant până la remedierea situaţiei se poate
scoate firul 118 din sistemul copiant.. În această situaţie la alimentarea cu ulei a
regulatorului rotorul se deschide la maxim şi rămâne tot timpul deschis. După pornirea şi
introducerea hidrogeneratorului iîn paralel se deschide AD la maxim pentru a asigura
regimul hidraulic corect al turbinei. De asemenea, la oprire rotorul fiind deschis frânarea
hidraulica este asigurată.
- la deschideri mari ale AD apar bătăi în regulator în ritmul turaţiei hidrogeneratorului;
tensiunea generata de alternatorul pilot are grad mare de modulaţie datorita creşterii
jocului în lagăre. Se trece pe comanda manuală până la remedierea situaţiei.
- servomotorul sistemului copiant rămâne în poziţie extrema,defect electric, sau turbiniţa
din convertor nu se roteşte.

6.5.5. Întreţinerea regulatorului

A. exploatarea şi întreţinerea curenta se face cu respectarea următoarelor condiţii:


- uleiul din circuitul de reglaj trebuie sa corespunda normelor pentru acţionari
hidraulice;
- se va veghea cu stricteţe pentru ca din GUP sa nu pătrundă aer în circuitul de
reglaj, servomotoarele fiind prevăzute cu robinete de aerisire.
- filtrul de ulei trebuie sa fie tot timpul curat, pentru a asigura presiunea
corespunzătoare la alimentarea convertorului. gradul de obturare a filtrului se deduce din

61
presiunea măsurată de manometrul montat în avalul acestuia. Curatirea filtrului se face
conform instrucţiunilor existente în "cartea regulatorului";
- rulmenţii de la variometrele şi articulaţiile readucerii se vor gresa din sase în sase
luni. Cu aceasta ocazie se verifica dacă pârghiile şi tijele variometrelor se mişcă uşor,fără
agăţare. Din doi în doi ani se gresează motoreductorii şi verifica starea periilor şi a
colectoarelor la motoarele de comanda.

B. piesele de schimb necesare sunt:


- un convertor FH
- un variometru C40
- un variometru C30
- un motoraş LD
- un motoras TP
- 2 potenţiometrii pt. indicaţie

C. scule şi instrumente necesare

- un megohmmetru de 500 V.c.c.


- un aparat universal de măsură
- chei fixe diferite

Verificat, Întocmit,
Ing. Mihail Toreţoiu ing. Sorin Brăguşi

62

S-ar putea să vă placă și