TRANSFORMATOARE HIDRODINAMICE

1.1. GENERALITĂŢI

Pe lingă motoarele şi generatoarele hidrodinamice, în ultima vreme capătă o răspîndire tot mai mare o
a treia categorie de maşini hidraulice, denumite transformatoare hidrodinamice deoarece realizează una
din transformările :
a) energie mecanică — energie hidraulică — energie mecanică;
b) energie hidraulică — energie mecanică — energie hidraulică.
Transformatoarele de tipul a se numesc în circuit închis, iar cele de tipul b, în circuit deschis. Pînă în
prezent, pe scară largă sunt utilizate numai transformatoarele în circuit închis. O asemenea maşină are în
componenţa sa două tipuri de organe :
— primarul, destinat să absoarbă energie (la circuitul închis, primarul îl constituie unul sau mai multe
rotoare de pompă);
— secundarul, destinat să debiteze energie (la circuitul închis, secundarul îl constituie unul sau mai
multe rotoare de turbină).
Avantajele transformatoarelor hidraulice sunt: realizează viteze oricît de mici la arborele
secundarului; împiedică transmiterea şocurilor de la maşina condusă la motorul de antrenare, ceea ce
prelungeşte durata de funcţionare a acestuia; amortizează oscilaţiile arborelui primar şi ale celui
secundar, uniformizîndu-le mişcarea; dau posibilitatea unei variaţii continue a turaţiei la arborele
secundar.
Dezavantajele acestor maşini sînt: cost de fabricaţie ridicat, sensibilitate la variaţiile temperaturii
exterioare şi exploatare ceva mai dificilă. Cu toate aceste dezavantaje, transformatoarele sînt de
neînlocuit atunci cînd trebuie micşorată foarte mult turaţia între primar şi secundar (de exemplu tehnica
navală) sau cînd maşina condusă funcţionează cu şocuri mari (de exemplu forajul petrolier). În mod
frecvent, transformatoarele hidrodinamice mai sînt utilizate la maşinile de transport terestru (automobile
uşoare şi automotoare), la aparate de ridicat şi la antrenarea maşinilorunelte.

1.2. AMBRE IAJUL HIDRAULIC

Scopul ambreiajului hidraulic este de a cupla arborele maşinii conducătoare cu cel al maşinii conduse,
fără contact rigid, transmiţînd integral momentul şi permiţînd variaţia turaţiei n 2 a arborelui secundar, în
timp ce arborele primar funcţionează la turaţie constantă n1.

1
 Fig. 1
În principiu, un ambreiaj hidraulic (fig. 1) se compune dintr-un motor primar 2 cu rol de pompă, montat
pe arborele conducător 1, şi un rotor secundar 4 cu rol de turbină, montat pe arborele condus 3. După
cum rezultă din figură, în interiorul ambreiajului hidraulic există o cavitate de formă toroidală. Această
cavitate este umplută în proporţie de 85% ... 90% cu lichid de lucru. Dacă umplerea este integrală,
dilatarea lichidului, ca urmare a ridicării temperaturii, are drept consecinţă solicitarea excesivă a
pereţilor, putînd duce uneori la deteriorarea ambreiajului. Cînd, datorită punerii în funcţiune a motorului
de antrenare, pompa începe să se învîrtească, lichidul aflat între paletele sale este antrenat în această
mişcare de rotaţie. Asupra sa se exercită forţe centrifuge care tind să-1 evacueze din rotor. Cum în acest
moment turbina este nemişcată, asupra lichidului cuprins între paletele sale nu acţionează forţa
centrifugă. Deci lichidul din pompă pătrunde în turbină prin secţiunea de la periferie şi forţează
lichidul aflat iniţial în repaus să treacă în pompă prin aria inelară din apropierea arborelui. Circulaţia are
loc în acest fel (de la a, prin b, c, d şi înapoi la a) atîta vreme cît turaţia pompei este mai mare decît a
turbinei şi constituie modul normal de funcţionare a ambreiajului. Determinarea cantitativă a acestei
diferenţe de turaţie se face cu ajutorul unei mărimi denumite alunecare, definite astfel :

Dacă turaţia turbinei devine egală cu cea a pompei (5=0), asupra lichidului din secundar se exercită o
forţă centrifugă egală în mărime cu cea din primar, iar circulaţia lichidului încetează. Dacă turaţia
turbinei depăşeşte pe cea a pompei, lichidul circulă dinspre turbină către pompă, efectuînd asupra
primarului o acţiune de frînare.
Variaţia momentului cantităţii de mişcare, la circulaţia lichidului prin ambreiaj, în condiţii normale de
funcţionare, se poate scrie după cum urmează.
— la trecerea prin pompă, lichidului i se transmite momentul :

M1 =ρQ [(r2Vu2) p - (r1Vu1)p];

— la trecerea prin turbină, lichidul cedează momentul:

Prin construcţia ambreiajului rezultă :

??Scăzînd din (21.2) pe (21.3) se obţine :

Aşadar:
M1= M2.

În consecinţă, ambreiajul hidraulic este un agregat capabil să transmită integral momentul.

2
Randamentul ambreiajului este raportul dintre puterea arborelui condus şi cea a arborelui conducător :

Notînd cu i raportul între turaţia de Ia intrare şi turaţia de la ieşire (raportul de transmisie),

randamentul devine ha = 1/i. Rezultă că randamentul ambreiajului hidraulic este o funcţie liniară de
raportul turaţiilor, prezentîndu-se în coordonatele (1/i;ha) ca prima bisectoare. Cum în realitate apar
pierderi în interiorul agregatului, la turaţii mari ale secundarului, curba reală se abate faţă de cea
teoretică (fig. 2). Randamentul ambreiajului hidraulic atinge la funcţionarea normală valori ha = 95 .. .
97%.
Ambreiajul hidraulic normal (fig. 3) se compune din rotorul primar 1, legat solidar cu carcasa mobilă
3, rotorul secundai 2 şi carcasa fixă 4. Alimentarea cu fluid de lucru se face de către o pompă exterioară,
ce refulează în spaţiul 5. De aici, prin intermediul robinetului 7 şi al camerei 6, fluidul pătrunde în spaţiul
dintre rotorul secundar şi carcasa mobilă, iar prin orificiile 9 pătrunde în interiorul spaţiului toroidal al
ambreiajului hidraulic. În carcasa mobilă sunt practicate orificiile 8, prin care o parte din lichidul de
lucru este evacuat în carcasa fixă 4, datorită acţiunii forţei centrifuge. De aici este colectat, eventual
filtrat şi răcit, iar apoi trecut din nou prin pompa de alimentare.
Debreierea arborilor se face prin închiderea robinetului 7. În acest caz se continuă evacuarea
lichidului prin orificiile 8, iar secundarul se va opri datorită reducerii considerabile a debitului.
De foarte multe ori, în literatura tehnică ambreiajele hidrodinamice sunt denumite turboambreiaje.
Pentru anumite scopuri se realizează transformatoare de tipul descris, la care însă nu există posibilitatea
de a varia gradul de umplere în timpul funcţionării. În acest caz agregatul transmite integral momen tul,
efectuează modificarea de turaţie necesară, însă nu poate îndeplini funcţia de debreiere a celor doi arbori.
Aceste maşini poartă în general denumirea de cuplaje hidrodinamice sau turbocuple.

Fig. 2
Fig. 3
1.3. VAR1AT0RUL HIDRAULIC

Variatorul (fig. 4) este un agregat asemănător cu ambreiajul, diferenţa constînd în aceea că la

variatoare momentul secundarului diferă de cel al primarului. În literatura de specialitate maşinile din
această clasă sunt uneori denumite şi corivertizoare hidraulice de cuplu.
In principiu, un variator se compune din (fig. 4): rotorul primar 1 cu rol de pompă, rotorul secundar 2
cu rol de turbină (secundarul variatorului din figura 4 are o turbină cu două etaje, 2a şi 2b) şi reactorul 3
ce face corp comun cu carcasa 4. Succesiunea elementelor din profilul circuitului depinde de forma
constructivă. Astfel poate exista succesiunea : pompă - turbină - reactor sau pompă - reactor - turbină.
Variatoarele pot fi construite cu sau fără posibilitatea de inversare a turaţiei arborelui secundar.
Variaţia momentului cantităţii de mişcare în cele trei elemente ale variatorului din figura 21.4 se poate
scrie în felul următor :
— în pompă lichidului i se transmite momentul:

— în turbină se preia de la lichid momentul:

3
 — în reactor, datorită modificării produsului rVu de la intrare pînă la ieşire apare o variaţie a
momentului cantităţii de mişcare; aşadar, reactorul poate prelua de la curent momentul:

Acest moment M3 se transmite fundaţiei prin intermediul carcasei. Deoarece turaţia reactorului este
zero, puterea preluată de acesta de la curent, dacă se neglijează frecările, este nulă deoarece

Construcţia este astfel realizată încît:

Fig. 4
Aşadar, este satisfăcută relaţia :

Paletajul reactorului poate fi astfel executat încît deci M3 va fi negativ ;

aşadar este posibilă şi relaţia între momentele din cele trei părţi constitutive ale
variatorului.
În consecinţă, la variatoare, între momentul secundarului şi cel al primarului se poate scrie relaţia :

Randamentul variatoarelor este de obicei cuprins între 80 şi 90% şi poate fi determinat prin raportul
între puterea de la secundar şi primar:

În sistemul de coordonate (1/i;hVH), curba de variaţie a randamentului variatorului are o alură

parabolică (fig. 5), atingînd maximul în intervalul n2/n1 = 0,45 .. . 0,65. Făcînd diferenţa între
randamentul variatorului şi al ambreiajului, se obţine :

Se pot ivi trei cazuri distincte de funcţionare :

Reprezentînd în acelaşi sistem de coordonate atît randamentul ambreiajului cît şi cel al variatorului
(fig. 6), se pot face următoarele observaţii :
4
 -- în punctul D, curba variatorului întretaie curba ambreiajului, deci randamentele celor două maşini
sînt egale ;
— între D şi 0, randamentul variatorului este mai mare decît al ambreiajului, deci κ>l ;
— peste punctul D, randamentul variatorului este mai mic decît al ambreiajului, deci κ <l.
Aşadar, variatorul funcţionează economic atunci cînd coeficientul de transformare a momentelor
este supraunitar (κ >l), ceea ce înseamnă moment reactiv pozitiv, adică acţiunea reactorului asupra
fluidului este astfel orientată încît ajută mişcarea. Au fost realizate variatoare la care statorul este astfel

Fig. 5 Fig. 6
dispus încît să-i fie permisă rotirea liberă, în situaţiile pentru care κ < l. Dacă există o diferenţă mare
între turaţia primarului şi secundarului, se face o convertire de momente, statorul rămîne nemişcat,
iar agregatul funcţionează ca un variator. Atunci cînd κ > 1, sensul momentului aplicat reactorului se
inversează, acesta se învîrte ca o roată liberă, iar agregatul funcţionează ca un cuplaj hidraulic. Se
asigură în acest fel randament maxim pentru toate condiţiile de funcţionare ale agregatului.

1.4. TRANSFORMATOARE ÎN CIRCUIT DESCHIS

Scopul acestor maşini este de a transforma energia hidraulică primară caracterizată prin debitul
Q1 şi căderea H1 tot în energie hidraulică însă cu alţi parametri, Q 2 şi H2. De obicei, drept primar se
utilizează un rotor de turbină Francis sau Kaplan, iar drept secundar un rotor de pompă centrifugă
sau axială, amîndouă fixate pe acelaşi arbore. Turbotransformatoarele în circuit deschis sînt utilizate
în hidroamelioraţii cînd este disponibilă o cădere redusă H1 cu debit Q1 mare (rîuri de şes) şi se
necesită un debit Q2 mic, însă la o diferenţă de cote H2 mare. În consecinţă, maşinile din această clasă
servesc la pompare, fără a avea nevoie de antrenare prin motoare din exterior.
Cu cîteva decenii în urmă au fost utilizate turbine care antrenau prin intermediul unei curele
pompa centrifugă, ceea ce constituie fără îndoială un transformator hidraulic, însă nu de formă pură,
deoarece între energiile hidraulice s-a intercalat o dublă transformare mecanică şi o transmisie prin
curea. Din această cauză randamentul global ( h1- randamentul turbinei ; h2 - al
pompei; h3 - al transmisiei).

Fig. 7

Primul transformator hidraulic în circuit deschis a fost construit în anul 1925. În figura 7 se prezintă o
asemenea maşină, de tip perfecţionat.
Rotorul primar, de tip axial, poartă la periferie rotorul centrifug al secundarului. Carcasa comună
5
cuprinde şi camera spirală de refulare. Arborele grupului este foarte scurt, fiind sprijinit pe două lagăre,
montate în ogivele fixate rigid de carcasă. Curgerea prin rotorul primarului este asemănătoare cu cea de
la turbinele axiale. Rotorul pompei centrifuge este favorizat faţă de pompele obişnuite, deoarece intrarea
apei se face cu presiunea dată de căderea primară H1 şi beneficiază de viteza din faţa rotorului primar. De
aceea randamentul transformatorului este relativ ridicat, ajungînd la Dimensionarea
constă din calculul unei turbine axiale, al unui rotor de pompă centrifugă şi al unei camere spirale.