Convertizoare hidrodinamice de cuplu. Variatoare cu fricţiune.

Transmisii continue (cu fricţiune, hidrodinamice, hidrostatice,

electrice)

Transformatoarele hidrodinamice de cuplu, denumite şi hidrotransformatoare

sau convertizoare hidraulice de cuplu sau turbotransformatoare, păstrează pe
transmisia automobilului avantajele ambreiajelor hidrodinamice şi în plus
multiplică momentul motor primit, cu un raport de transmitere permanent variabil
într-o plajă de turaţii dată.
Spre deosebire de ambreiajul hidrodinamic, transformatorul hidrodinamic, pe
lîngă elementul conducător pompă şi elementul condus turbină, mai are un al
treilea element component numit stator sau reactor.

Transmiterea fluxului de putere de la partea conducătoare (pompă) la partea

condusă (turbină) se face prin intermediul unui fluid de lucru, care poate fi un ulei
mineral sau sintetic cunoscut sub numele de ATF (Automatic Transmission Fluid).

Statorul sau reactorul poate fi fix în raport cu cele două rotoare, pompă şi
turbină, prin fixarea sa pe carterul imobil al ansamblului (în cazul
transformatoarelor hidrodinamice monofazate), sau poate fi montat pe un cuplaj
unisens (tip roată liberă), care-i permite să se rotească, la turaţii mari, în acelaşi
sens cu pompa şi turbina (caz în care lucrează ca un ambreiaj hidrodinamic).

În cazul în care în transformatorul hidrodinamic pompa se solidarizează la

rotaţie cu turbina, fluxul de putere dezvoltat de motorul automobilului este
transmis fără a fi modificat de la motor la cutia de viteze automată. În situaţia în
care în transformatorul hidrodinamic cele două rotoare, pompă şi turbină, nu sunt
solidarizate la rotaţie, întregul flux de putere dezvoltat de motorul automobilului se
transmite integral la cutia de viteze automată numai pe cale hidraulică, neexistând
legătură mecanică între motor şi cutia de viteze.
 Toate cele 3 rotoare ale transformatorului hidrodinamic - Pompă, Turbină şi
Reactor - au un număr diferit de palete, profilate după diferite curbe. Întreg
ansamblul este închis etanş într-o carcasă, în interiorul căreia fluidul de lucru
circulă dirijat, prin reţelele de palete ale celor 3 componente. Ansamblul
transformatorului hidrodinamic joacă rol şi de volant al motorului, pe exteriorul
său fiind montată coroana demarorului.

Transformatorul hidrodinamic de cuplu are rol de element de cuplare

progresivă a motorului de transmisie, fiind folosit doar la plecarea de pe loc a
automobilului (viteza

< 25 km/h) şi în treptele inferioare de viteze, după care este blocat (se solidarizează
la rotație pompa cu turbina și cu reactorul), pentru a creşte randamentul transmisiei
şi a îmbunătăţi economicitatea automobilului.

Transformatorul hidrodinamic de cuplu, figura 2.11.2, montat pe transmisia

automobilului este o transmisie hidraulică compusă din mai multe elemente
rotitoare – pompa 1, turbina 3, ansamblul 4 al ambreiajului de blocare cu
amortizoarele de oscilaţii de torsiune, carcasa 5, butucul 6 al turbinei, şi cuplajul
unisens 7 al reactorului 2. Interiorul închis etanş conţine fluidul de lucru, care se
roteşte împreună cu întreg ansamblul.
În pompă energia mecanică a motorului termic este transferată torului de fluid
ca energie cinetică imprimată particulelor de fluid de către forţele centrifuge. Torul
de fluid, format din ansamblul particulelor de ulei, primeşte o anumită cantitate de
energie cinetică, proporţională cu turaţia sa. Turbina, traversată de fluidul de lucru
ieşit din pompă, recuperează energia cinetică şi o transformă în cuplu de forţe,
aplicat arborului de intrare în cutia de viteze. Pentru aceasta forma paletelor
turbinei produce o schimbare a direcţiei de curgere a fluidului de aproximativ 90°
faţă de direcţia de intrare.

Reactorul (statorul) redresează firele de curent care ies din turbină, orientate
contra sensului de rotaţie, astfel încât în pompă fluidul de lucru intră pe direcţia
reţelei de palete a acesteia. Această nouă schimbare de direcţie se manifestă prin
apariţia unui cuplu de forţe care fixează reactorul pe lagărul său.

Energia mecanică dezvoltată de pompă imprimă torului de fluid determinat

prin geometria celor trei rotoare, un anumit cuplu motor şi o anumită turaţie.
Cuplul motor rezultat la arborele turbinei va fi cu atât mai mare cu cât
transformarea energiei mecanice a pompei în energie hidraulică a torului de fluid
se face cu pierderi mai reduse

La rotirea turbinei aceasta imprimă, la rândul ei, particulelor de fluid aflate la

un moment dat între reţeaua sa de palete, anumite forţe centrifuge ce se opun
circulaţiei fluidului dinspre pompă spre turbină, astfel încât cuplul motor transmis
la turbină scade la creşterea turaţiei acesteia

O transmisie continuă toroidală este formată din rolele profilate conducătoare

1, din rolele profilate conduse 2 şi din rolele intermediare 3, care vin în contact cu
suprafeţele profilate ale rolelor 1 şi 2 (figura 6.4.1). Roata dinţată 4, solidară la
rotaţie cu rolele conduse 2, transmite fluxul de putere la arborele de ieşire din
transmisie, cu ajutorul unui lanț dințat pe transmisie pe care îl antrenează la rotaţie
[111].
Principial variatorul toroidal este format dintr-o rolă profilată conducătoare 1,
o rolă identic profilată condusă 2 şi o rolă intermediară 3, care se roteşte în jurul
propriei axe, este în contact cu suprafeţele profilate ale celor două role 1 şi 2 şi care
transmite fluxul de putere între acestea

Dacă rolele intermediare sunt înclinate ca în figură se obţin următoarele relaţii

pentru razele de rostogolire:

R2x= A - R• cos(γ+α)
R1x= A - R • cos (γ-α)
Transmisii hidrodinamice

Ambreiajele hidrodinamice (numite şi hidroambreiaje sau turboambreiaje) ca

şi transformatoarele hidrodinamice (numite şi hidrotransformatoare sau
turbotransformatoare) au apărut la începutul secolului XX, fiind folosite iniţial la
reducerea turaţei motoarelor navelor maritime şi ca un cuplaj de siguranţă între
acestea şi elicea propulsoare a navei.

Transmisia hidrodinamică transformă energia mecanică a motorului în

energie cinetică imprimată unui lichid de lucru, care circulă între partea
conducătoare, numită pompă, antrenată la rotaţie de motorul automobilului şi
partea condusă, numită turbină, care antrenează la rotaţie arborele de intrare în
cutia de viteze. Lichidul de lucru circulă într-un circuit închis, la presiuni relativ
mici (p = 5 - 6 barri) şi viteze ridicate (v = 20-30 m/s), prin reţeaua de plate ale
rotoaarelor cu care vine în contact.

Transmisia hidrodinamică nu asigură o legătură cinematică rigidă între arborii

pompei şi turbinei, ceea ce favorizează procesul de automatizare a transmisiei.
Aceasta înseamnă că la un regim constant de funcţionare a pompei regimul de
lucru al turbinei se poate modifica automat, adaptându-se la sarcina rezistentă
primită de la arborele său sau de la elementul pe care acesta îl antrenează la rotaţie.
 Schema de principiu a unei transmisii hidrodinamice este prezentată în figura
2.1.1. Pompa centrifugă 1, antrenată la rotaţie de arborele cotit al motorului, aspiră
lichidul de lucru din rezervorul 8, prin conducta 9, transferâdu - i acestuia o
anumită energie cinetică, pe care, prin conducta 2 şi aparatul director 3, o transmite
turbinei 4, imprimându - i acesteia o mişcare de rotaţie. În turbina 4 energia
cinetică se transformă în energie mecanică de rotaţie transmisă arborelui turbinei.
După ce lichidul de lucru cedează energia sa cinetică turbinei el se scurge în
rezervorul 6, prin conducta 5, care comunică cu rezervorul 8, prin conducta 7,
circuitul lichidului fiind reluat.
 În organizarea din figura 2.1.1.transmisia hidrodinamică are un randament
scăzut, datorită rezistenţelor hidraulice ale conductelor, precum şi datorită faptului
că nu se poate folosi sarcina hidraulică remanentă a lichidului din turbină.
Transmisiile hidrodinamice pot fi clasificate în următoarele categorii:
1.- ambreiaje hidrodinamice;
2.- transformatoare hidrodinamice;
3. - turbotransmisii cu mai multe ambreiaje hidrodinamice sau
transformatoare hidrodinamice, la care schimbarea treptelor de viteze, sub sarcină,
se realizează prin umplerea sau golirea unora dintre aceste circuite hidraulice;
4.- transmisii hidromecanice care sunt formate dintr-un transformator
hidrodinamic şi o cutie de viteze mecanică sau planetară, la care schimbarea
treptelor de viteze se realizează sub sarcină, cu ajutorul unor ambreiaje multidisc,
acţionate hidraulic.

Transmisii hidrostatice

O transmisie hidrostatică este un sistem hidromecanic care transmite în mod

continuu puterea dezvoltată de motorul termic sau motorul electric al
automobilului spre roţile motoare ale acestuia. Transmisia hidrostatică este formată
dintr-o pompă hidrostatică, care transformă energia motorului autovehiculului în
energie hidraulică şi din unul sau mai multe motoare hidrostatice, care transformă
energia hidraulică primită de la pompa hidrostatică în energie mecanică de
antrenare la rotaţie a roţilor motoare.

Principial transmisia hidrostatică este formată, figura 5.1.1, dintr-o pompă

hidrostatică PHS, antrenată la rotaţie de motorul M al automobilului şi din unul sau
mai multe motoare hidrostatice MHS, ambele hidraulice şi volumice, aflate într-o
buclă închisă cu circulaţie de ulei sub presiune, prin conducta 1 de înaltă presiune
şi prin conducta 2 de presiune redusă. Motorul hidrostatic MHS antrenează la
rotaţie roţile motoare ale automobilului.
 Transmisiile hidrostatice funcţionează cu presiuni foarte mari ale uleiului de
lucru (160-350 barr) şi cu viteze relativ reduse de curgere ale acestuia (7 -8 m/s).
Deoarece vitezele de curgere sunt reduse rezultă că şi pierderile de energie în
conductele de legătură sunt mici, fapt ce permite amplasarea la distanţă a pompei
hidrostatice în raport cu motorul hidrostatic, ele putând ocupa diferite poziţii în
spaţiu. Acesta constituie unul din cele mai importante avantaje ale transmisiilor
hidrostatice, prin faptul că pot transmite energie la distanţe apreciabile, prin
amplasarea liberă a componentelor lor principale (PHS şi MHS).
Alte avantaje ale transmisiilor hidrostatice sunt următoarele:
1.- modificarea în mod continuu a momentului motor de antrenare a roţilor
motoare ale automoobilului;

2.- funcţionarea stabilă a motorului termic în zona regimului optim de

funcţionare;
3.- posibilitatea de franare a automobilului cu ajutorul transmisiei
hidrostatice;
4.- sunt transmisii reversibile (MHS poate deveni PHS şi invers);
5.- THS poate funcţiona stabil la turaţii scăzute, iar automobilul se poate
deplasa timp îndelungat cu viteze reduse;
6.- asigură protecţia motorului termic de suprasarcini dinamice;
7.- energia PHS poate fi folosită şi pentru antrenarea prizelor de putere.

8.- asigură posibilităţi largi de automotizare a regimurilor de lucru

(corelarea automată a vitezei de deplasare în funcţie de mărimea rezistenţelor
la înaintare);
9.- are comenzi de conducere foarte simple;

10.- oferă largi posibilităţi de unificare, tipizare şi normalizare a

elementelor componente;
11.- asigură viteze de deplasare identice atât la mersul înainte cât şi la
mersul înapoi;

12.- asigură modificarea vitezelor de deplasare şi a forţelor de tracţiune

în limite largi, având rapoarte de transmitere imax= 50 - 60.
 Variante de utilizare a transmisiei hidrostatice la automobile sunt
prezentate în figura 5.1.2. În prima variantă, figura 5.1.2.a, transmisia
hidrostatică înlocuieşte parţial transmisia mecanică având amplasate
pompa hidrostatică PHS şi motorul hidrostatic MHS în acelaşi carter,
formând împreună cutia de viteze hidrostatică CVHS fixată pe şasiul
automobilului. Transmiterea momentului motorului M la puntea motoare
spate PM se realizează prin intermediul transmisiei longitudinale TL.
Aceasta soluţie este aplicabilă în cazul unor transformări parţiale a
automobilelor obişnuite,de serie, în varianta de tracţiune 4x2.
A doua variantă de tracţiune 4x2, figura 5.1.2.b, este caracteristică
automobilelor la care ambreiajul, cutia de viteze şi transmisia longitudinală sunt
înlocuite de transmisie hidrostatică. La această soluţie motorul hodrostatic
antrenează la rotaţie pinionul de atac din puntea motoare PM, aceasta păstrând
componentele sale clasice (transmisia principlală, diferenţialul şi transmisia la
roţile motoare).

În varianta de tracţiune 4x2, figura 5.1.2.c, transmisia hidrostatică înlocuieşte

complet transmisia mecanică, motoarele hidrostatice MHS fiind montate chiar
în butucul roţilor motoare RM. Într-o astfel de organizare transmisia
hidrostatică poate fi extinsă dacă automobilul are mai multe punţi motoare, prin
montarea a câte două motoare hidrostatice MHS pe fiecare punte motoare.
Punţile motoare pot fi cuplate sau decuplate parţial, prin alimentarea, respectiv
prin întreruperea alimentării motoarelor hidrostatice ale punţii, în funcţie de
condiţiile reale de deplasare. În acest caz trebuie avut în vedere modul în care
sunt alimentate motoarele hidrostatice MHS (în paralel, serie sau mixt) pentru a
nu favoriza apariţia fenomenului circulaţiilor de puteri parazite.