contact trebuie să se realizeze o apăsare suficient de mare, dar care este limitată de

rezistenţa mecanică a materialelor utilizate pentru corpurile în contact.

6.1.1 Variatoare cu discuri intermediare rigide

Variatoarele mecanice cu fricţiune cu discuri intermediare rigide
folosesc corpuri de revoluţie ca elemente de intrare şi de ieşire [2], între care se
interpun role ce se află în contact atât cu discul de intrare, cât şi cu cel de ieşire.
Transmiterea puterii se realizează cu ajutorul frecării ce apare între corpurile în
contact: de intrare şi intermediare, respectiv intermediare şi de ieşire. Aceste tipuri
de variatoare, cunoscute în literatura engleză sub numele “traction drive”,
realizează modificarea continuă a raportului de transmitere prin schimbarea
comandată sau automată a poziţiei axei de rotaţie a corpurilor intermediare. În
aceste transmisii puterea poate fi transmisă într-o varietate de moduri care depind
de forma corpurilor de rulare: cilindri, conuri, bile, role sau discuri.
Cele mai utilizate variatoare de acest tip sunt cele toroidale, schematizate în
figura 6.2. Cavitatea lor de lucru poate avea forma unui tor complet sau forma unei
jumătăţi de tor (denumire nu chiar corectă, deoarece torul este tăiat imaginar în
două părţi de un cilindru coaxial cu discurile, şi nu de un plan).

Fig. 6.2. Variatoare toroidale în cele doua două versiuni constructive:

stânga – total toroidal; dreapta – semitoroidal

138
 Variatoarele toroidale transmit puterea cu ajutorul forţelor de forfecare
generate în filmul microscopic de ulei de tracţiune ce se află între discurile
variatorului, figura 6.3, şi nu prin contactul direct dintre aceste elemente aflate în
mişcare de rotaţie. Forţa de forfecare este acea forţă ce se produce la deplasarea
paralelă a straturilor de ulei în direcţii opuse, deplasare cauzată de acţiunea
presiunii asupra uleiului.

Fig. 6.3. Principiul transmiterii momentului de torsiune prin discuri apăsate

reciproc, între care se formează pelicula de ulei

Uleiul de tracţiune, dedicat special variatoarelor toroidale, este un ulei ce

serveşte ca element de realizare a contactului dintre discurile toroidale şi cele
intermediare atunci când acestea se rotesc cu turaţie ridicată. Uleiul de tracţiune
trebuie să asigure performanţe de ungere şi de răcire la fel ca un ulei obişnuit. În
plus, el trebuie să asigure şi funcţiuni suplimentare de transmitere a puterii de la un
disc la altul, prevenind însă uzarea lor.
Uleiurile de tracţiune actuale au fost realizate special pentru a răspunde
acestor cerinţe. Moleculele acestor uleiuri au protuberanţe în formă de pană care,
sub acţiunea unei presiuni extrem de ridicate, se întrepătrund pentru a forma o
structură de molecule aliniate ordonat. Această întrepătrundere a moleculelor de
ulei generează forţe de forfecare mari care efectuează transmiterea puterii.
Modificarea raportului de transmitere se realizează prin schimbarea
unghiului de înclinare a axelor de rotaţie ale corpurilor intermediare plasate între
discurile toroidale conducător şi condus. În felul acesta, turaţia arborelui de ieşire

139
se poate modifica în mod continuu, în plus sau în minus, faţă de cea a arborelui de
intrare.
Dacă Rpri şi Rsec sunt razele de lucru ale discurilor toroidale conducător şi
condus, atunci raportul de transmitere geometric (teoretic, ideal) al variatorului
este:

ig=Rsec / Rpri (6.6)

Acesta nu trebuie confundat cu raportului de transmitere real i al

variatorului, care poate diferi de cel geometric din cauza alunecărilor ce apar între
curea şi şaibe. Alunecări mari, deci şi diferenţe mari între rapoartele de transmitere
geometric şi real, nu sunt permise pentru că ar duce la supraîncălzirea variatorului
şi la deteriorarea sa rapidă.

6.1.2 Variatorul complet toroidal Torotrak

Variatorul complet toroidal conţine două discuri de formă identică: discul
de intrare căruia i se opune discul de ieşire, figura 6.4. Forma fiecărui disc este
realizată astfel încât spaţiul creat de ele are formă de tor (covrig), adică suprafeţele
de lucru ale discurilor formează o cavitate de lucru toroidală.
Fiecare cavitate conţine trei sau două role, poziţionate astfel încât marginea
exterioară a fiecărei role este în contact cu suprafeţele toroidale ale discurilor de
intrare şi de ieşire. Atunci când este antrenat, discul de intrare se roteşte şi puterea
este transferată pe baza frecării prin intermediul rolelor la discul de ieşire, care se
roteşte în sens opus celui de intrare.
Variatorul Torotrak este de tip complet toroidal şi are două cavităţi de
lucru aproape identice. El cuprinde patru discuri de formă identică: două discuri de
intrare (verzi) cărora le se sunt opuse două discuri de ieşire (galbene), figura 6.5.
Acestea formează două cavităţi simetrice, ceea ce îi permite să transmită un
moment dublu, dar folosind un singur cilindru care realizează forţa de apăsare
necesară. Pentru schimbarea raportului de transmitere, pistoanele cilindrilor de
acţionare (mov) deplasează discurile intermediare (albastre), ceea ce face ca forţele

140