4.

PUNŢILE MAŞINILOR DE TRACŢIUNE ŞI UTILAJELOR PENTRU

SĂPAT ŞI TRANSPORTAT

4.1 ROLUL ŞI CONSTRUCŢIA PUNŢILOR MOTOARE

Puntea motoare are rolul de a transmite momentul de răsucire de la cutia de viteze (la
tractoare) sau de la transmisia cardanică (la automobile) la roţile motoare.
De asemenea prin intermediul punţilor se transmite sarcina verticală de la cadrul
autovehiculului la roţi, respectiv forţele de împingere şi frânare de la roţi la cadru.
O punte motoare este alcătuită dintr-un grup de subansambluri cum sunt: transmisia
principală (centrală, diferenţialul, arborii planetari şi transmisia finală (la unele maşini de tracţiune
şi toate U.S.T).
La autovehiculele cu sistem de propulsie pe şenile, punţii din spate îi aparţin mecanismele
de direcţie şi frânele.
La unele autovehicule, puntea din faţă este motoare, îndeplinind rolul punţii motoare, iar
roţile din faţă sunt atât motoare cât şi de direcţie.
În cazul autovehiculelor cu tracţiune integrală, puntea din faţă are aceleaşi subansambluri
ca şi puntea (punţile) din spate şi îndeplineşte acelaşi rol.
Puntea motoare trebuie să asigure şi să satisfacă următoarele cerinţe: transmiterea
mişcării sub raport constant; funcţionarea fără zgomot; transmiterea momentului de răsucire la
roţile motoare fără şocuri; gabarit redus; durabilitate în exploatare, etc.

4.2. TRANSMISIA PRINCIPALĂ (CENTRALĂ)

Transmisia principală are rolul de a mări momentul transmis de la arborele cardanic şi de a

transmite acest moment la diferenţial şi apoi, mai departe, la arborii planetari aşezaţi, de obicei,
sub un unghi de 900 faţă de axa longitudinală a maşinii de tracţiune.
În funcţie de numărul angrenajelor, transmisiile principale (reductoarele centrale) pot fi într-
o singură treaptă (simple), în două trepte (duble), cu raport de transmitere constant sau cu raport
de transmitere variabil.
Transmisiile principale simple, în funcţie de tipul angrenajelor folosite, pot fi: conice cu dinţi
drepţi, conice cu dinţi curbi, conice cu dantura hipoidă şi cu melc-roată melcată.
Transmisiile principale duble au o pereche de roţi conice sau hipoide şi o pereche de roţi
dinţate cilindrice cu dinţi înclinaţi. Ele se fac în bloc, cu amplasarea întregii transmisii în partea
centrală a punţii şi a perechii roţilor cilindrice printr-o transmisie finală la roţile motoare. Ultima
soluţie se foloseşte atunci când se urmăreşte mărirea distanţei minime de la sol la puntea din
spate (se măreşte garda la sol).
 Indiferent de tip, toate transmisiile principale trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe
de bază: să asigure maşinii de tracţiune calităţi dinamice şi economice bune; să funcţioneze fără
zgomot; să fie rezistente şi compacte; să permită o uşoară demontare şi reglare.
Transmisia principală simplă se foloseşte la autocamioane cu o capacitate de încărcare
mică şi mijlocie, precum şi la tractoare pe roţi. Transmisia principală cu roţi dinţate (fig. 4.1) este
formată din două roţi dinţate conice, angrenate permanent. Roata conducătoare 1 este cuplată la
arborele cardanic, iar roata condusă 2 este fixată pe carcasa diferenţialului.
În interiorul carcasei se montează diferenţialul care transmite mişcarea de rotaţie la arborii
planetari 3.
Roţile transmisiei pot fi cu dinţi drepţi şi cu dinţi curbi.
Transmisia conică cu dinţi drepţi se foloseşte mai mult la tractoare.
Transmisia principală cu melc prezintă o serie de avantaje, cum ar fi angrenarea fără
zgomot, posibilitatea obţinerii unor rapoarte de transmitere mari la dimensiuni mici. Se folosesc rar
la construcţia autocamioanelor.
Transmisia principală dublă se foloseşte în special la maşinile de tracţiune de mare tonaj
unde este nevoie de obţinerea unor rapoarte mari de transmitere, la dimensiuni relativ mici ale
punţii din spate.
Transmisia principală dublă este formată din două perechi de roţi dinţate: o pereche de roţi
dinţate conice şi o pereche de roţi dinţate cilindrice (fig. 4.2).
Roata conducătoare 1, este cuplată la arborele cardanic şi angrenează cu roata condusă 2,
fixată pe arborele 4. Tot pe arborele 4 este fixată roata dinţată cilindrică 3, care angrenează cu
roata dinţată 5, fixată pe carcasa diferenţialului 6. În interiorul carcasei 6 se montează diferenţialul,
care transmite mişcarea de rotaţie la arborii planetari 7.
Roţile conice 1 şi 2 pot avea dantura dreaptă sau curbă, iar cele cilindrice pot avea dantura
dreaptă sau înclinată.
Cele mai folosite sunt transmisiile principale duble care au dantura curbă la roţile conice şi
dantura înclinată la roţile cilindrice.

4.3 DIFERENŢIALUL

La deplasarea maşinii de tracţiune pe drumuri cu neregularităţi, sau la deplasarea în curbe,

roţile motoare parcurg în acelaşi timp distanţe diferite. Dacă roţile motoare ar fi montate pe un
arbore comun, ele s-ar roti în toate cazurile cu aceeaşi turaţie, ceea ce ar duce la alunecarea şi
patinarea roţilor pe suprafaţa drumului. Alunecarea şi patinarea roţilor ar duce la uzura rapidă a
pneurilor, la un consum de putere pentru alunecare şi patinare, la un consum suplimentar de
combustibil, precum şi la dificultăţi în ceea ce priveşte manevrarea maşinii de tracţiune.
Aceleaşi fenomene pot să apară şi în cazul deplasării maşinii de tracţiune pe un drum
neted şi drept dacă razele de rostogolire ale roţilor motoare din stânga şi din dreapta nu sunt
egale, ca urmare a presiunii diferite în pneuri, a uzurii neuniforme a acestora, sau a repartizării
inegale a greutăţii maşinii de tracţiune pe cele două roţi motoare.
Pentru a elimina aceste neajunsuri, la toate maşinile de tracţiune, roţile motoare nu se
montează pe un singur arbore, ci pe arbori planetari între care se montează un diferenţial, care
permite roţilor motoare să se rotească cu turaţii diferite.
După principiul de funcţionare, diferenţialele pot fi: simple, blocabile şi autoblocabile.
Diferenţialele simple şi cele blocabile pot fi cu roţi conice sau cu roţi cilindrice.
După valoarea momentului transmis, diferenţialele pot fi simetrice şi asimetrice.
Diferenţialele asimetrice sunt folosite la unele maşini de tracţiune cu capacitate mare de trecere şi
se montează între punţile motoare pentru a transmite momente diferite la acestea, în funcţie de
greutatea ce revine pe fiecare punte.
Diferenţialele autoblocabile, în majoritatea cazurilor, sunt cu roţi melcate.
La majoritatea maşinilor de tracţiune pe roţi se folosesc diferenţiale simple cu roţi conice,
deoarece sunt mai compacte decât cele cu roţi cilindrice.
Diferenţialele blocabile şi autoblocabile se folosesc numai la maşinile de tracţiune cu
capacitate mare de trecere.
Diferenţialul cu roţi conice este cel mai frecvent utilizat în construcţia maşinilor de tracţiune
pe roţi.
În figura 4.3 este prezentată schema unui diferenţial cu roţi conice.
Arborele 1, cuplat cu transmisia cardanică, antrenează, prin roţile transmisiei principale 2 şi
3, carcasa diferenţialului 6.
În carcasa diferenţialului sunt montaţi sateliţii conici 5 (în număr de 2 sau 4), care se află în
angrenare permanentă cu roţile centrale conice 6, fixate pe canelurile arborilor planetari. La
capetele exterioare ale arborilor planetari 7 şi 8 sunt montate roţile motoare ale maşinii de
tracţiune.
Diferenţialul, împreună cu transmisia principală, este montat în carcasa punţii din spate.
La deplasarea în linie dreaptă a maşinii de tracţiune, ambele roţi parcurg acelaşi drum, iar
momentul transmis carcasei diferenţialului se împarte în două părţi egale pentru fiecare arbore
planetar.
În acest caz, roţile centrale 6 se vor roti cu aceeaşi turaţie, iar sateliţii vor avea numai o
mişcare de transport în jurul arborilor planetari 7 şi 8.
Deci, la mişcarea în linie dreaptă, sateliţii 5 vor avea rolul de pană între roţile centrale 6. La
deplasarea în curbă a maşinii de tracţiune, una din roţile motoare parcurge un drum mai scurt şi de
aceea ea se va roti mai încet. Dacă una din roţile centrale 6 îşi va încetini mişcarea, sateliţii se vor
roti în jurul roţii centrale. Sateliţii, pe lângă mişcarea de transport în jurul arborilor planetari 7 şi 8,
vor căpăta şi o mişcare de rotaţie în jurul axei geometrice proprii. În acest fel, diferenţialul asigură
posibilitatea ca roţile motoare să parcurgă în acelaşi interval de timp, drumuri diferite.
Diferenţialul cu blocare. Dacă una dintre roţile motoare ale maşinii de tracţiune intră pe o
porţiune de teren alunecos (noroi, zăpadă, gheaţă) pe care nu se poate asigura o aderenţă
suficientă, ea începe să patineze, în timp ce roata motoare ce se găseşte pe teren bun stă pe loc,
adică maşina de tracţiune se opreşte.
Pentru eliminarea acestui neajuns al diferenţialului, maşinile de tracţiune destinate
exploatării în condiţii grele de lucru (şantiere de construcţii), sunt echipate cu diferenţiale care se
pot bloca (figura 4.4).
Construcţia diferenţialului rămâne aceeaşi, cu deosebire că pe unul din arborii planetari 1,
prevăzut cu o porţiune canelată, se deplasează manşonul cu gheare 3.
Cînd ghearele de pe manşonul 3 se cuplează cu ghearele 2, executate pe carcasa
diferenţialului, diferenţialul este blocat, adică arborele planetar 1 se roteşte mereu cu aceeaşi
turaţie ca şi carcasa diferenţialului, iar sateliţii nu se mai pot roti în jurul axelor geometrice proprii.
În acest caz, arborii planetari sunt cuplaţi rigid la carcasă şi se rotesc cu aceeaşi turaţie, oferind
posibilitatea ca maşina de tracţiune să se deplaseze mai departe.
Manevrarea mecanismului de blocare a diferenţialului se face de către mecanic cu ajutorul
unui sistem de pârghii.

4.4 TRANSMISIA FIINALĂ LA MAŞINILE DE TRACŢIUNE ŞI U.S.T. PE ROŢI

Transmisia finală este folosită la majoritatea U.ST. pe roţi, precum şi la unele

autocamioane cu capacitate mare de trecere. Ea constă din una sau două perechi de roţi dinţate
amplasate între diferenţial şi roţile motoare, în ambele părţi.
Dacă nu s-ar utiliza transmisia finală, în transmisia maşinii de tracţiune ar lua naştere
solicitări foarte mari, organele transmisiei ar fi de dimensiuni mari şi greu de manevrat.
Mărimea raportului de transmitere al transmisiei finale este limitată de gabarit şi poate ajunge, în
funcţie de tipul ei constructiv, până la valori cuprinse între 6 şi 9.
Transmisiile finale pot fi:
a) Transmisia finală simplă cu o singură pereche de roţi dinţate cilindrice, angrenate
exterior. Roţile dinţate cilindrice 1 şi 2 ale transmisiei finale pot fi cu dinţi drepţi sau înclinaţi.
b) Transmisia finală simplă cu roţi dinţate cilindrice cu angrenare interioară. În acest caz,
transmiterea momentului la roţi se face prin arborii planetari 1 şi a unei perechi de roţi dinţate
cilindrice 2 şi 3 cu angrenare interioară, aşezate direct pe roată.
c) Transmisia finală dublă folosită la unele tractoare pe şenile, adică cu două perechi de roţi
dinţate, în angrenare.
d) Transmisia finală planetară (fig. 4.5). Arborii planetari 6 fac corp comun cu roţile dinţate
centrale 3. Arborii planetari 5 ai roţilor motoare au la un capăt crucile 7, cu sateliţii 4, iar la celălalt
capăt se montează butucii roţilor motoare. Coroanele dinţate fixe 1 cu angrenare interioară fac
corp comun cu trompele 2.
Acest tip de transmisie finală are avantajul că transmiterea momentului la roţile motoare se
face prin sateliţi deci prin mai multe perechi de dinţi în angrenare, ceea ce duce la micşorarea
uzurii şi gabaritului transmisiei finale.
Transmisia finală planetară se foloseşte în general la autovehicule grele, la unele tractoare
şi la autovehicule militare.

4.5 CONSTRUCŢIA PUNŢILOR MOTOARE DUBLE

Construcţia punţilor motoare duble este identică cu construcţia punţii motoare simple,
diferind modul de transmitere a mişcării. Deoarece tipul de punte prezentat în figura 4.6 se
utilizează când autovehiculul are două punţi motoare în spate, mişcarea de la transmisia
longitudinală se transmite celor două punţi prin intermediul unui diferenţial interaxial. Acesta dă
posibilitatea ca cele două punţi să se deplaseze cu viteze diferite, situaţii întâlnite frecvent la
mersul în teren.
Prima punte din spate HD-0835 are în plus faţă de punţile simple un arbore, care prin
intermediul angrenajului format din pinioanele 10 şi 9 transmite momentul şi la grupul diferenţial 7
al celei de-a doua punţi spate.
Dacă una din punţi se află pe teren lunecos şi roţile sale patinează, atunci diferenţialul
interaxial poate fi blocat cu ajutorul dispozitivului comandat pneumatic 6.
Momentul motor se transmite de la cutia de viteze prin arborele 15 la diferenţialul interaxial
5, de unde, prin pinioanele 10 şi 9, se transmite la diferenţialul primei punţi motoare din spate 1 iar
prin diferenţialul interaxial compus din roata 12, sateliţii 14 şi pinionul 13 se transmite, prin arborele
cardanic 11, la cea de-a doua punte spate. Diferenţialele 1 şi 7 sunt prevăzute cu dispozitivele de
blocare 2 respectiv 8. Din schemă se observă că sistemele de roţi 4 sunt prevăzute cu
reductoarele finale 3.
Fig. 4.1 Schema transmisiei principale simple

Fig. 4.2 Schema transmisiei principale duble

Fig. 4.3 Schema diferenţialului cu roţi conice fără sistem de blocare

Fig. 4.4 Schema diferenţialului cu roţi conice cu sistem de blocare

Fig. 4.5 Schema transmisiei finale cu mecanism planetar

Fig. 4.6 Schema cinematică a punţii motoare duble HD-0835