Lucrari practice 8

Transmisia mecanică a tractoarelor pe şenile

Transmisia mecanică a tractoarelor pe şenile (figura 66) este alcătuită din

următoarele subansamble principale: ambreiaj principal, reductor planetar, cutie de
viteze, transmisie centrală, ambreiaje laterale şi transmisii finale.

Fig. 66. Schema transmisiei mecanice la tractoarele pe şenile:

A.P. - ambreiaj principal; C.V. - cutie de viteze; R.P. - reductor planetar;
T.C. - transmisie centrală; A.L. - ambreiaje laterale; T.F. - transmisii finale;
S.M. - steluţa motoare
Din analiza schemei transmisiei mecanice a tractoarelor pe senile se constata
ca diferentialului este inlocuit de doua ambreiaje laterale iar reductorul este montat
dupa cutia de viteza.
Ambreiajele laterale îndeplinesc rolul diferenţialului din transmisia
tractoarelor pe roţi şi totodată permit conducerea utilajelor pe şenile prin transmiterea
de viteze diferite la cele două şenile. Din aceste considerente ele se numesc şi
ambreiaje de direcţie.

Ambreiajul principal

Ambreiajul principal este un cuplaj de legătură intermitent care asigură

transmiterea mişcării de la motorul termic cu ardere internă la celelalte părţi
componente ale transmisiei. El îndeplineşte următoarele roluri:
- decuplează transmisia de motor pentru opriri temporare sau pentru
schimbarea treptelor de viteză, acţionarea prizei de putere şi blocarea
diferenţialului;
- asigură demararea progresivă a tractorului prin creşterea treptată a
solicitărilor din organele componente ale transmisiei;
- limitează valoarea maximă a momentului de torsiune la organele transmisiei
şi la motor prin patinarea elementelor sale;
- acţionează unele echipamente de lucru (priză de putere, pompă hidraulică
etc.).
 Ambreiajul cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc

Acest tip de ambreiaj este utilizat, de regulă, la tractoarele pe şenile. În poziţie

normală ambreiajul este decuplat, iar la acţionarea manetei de comandă, ambreiajul se
cuplează.
Părţile principale ale unui ambreiaj cu fricţiune, facultativ cuplat, prezentat în
figura 72, sunt următoarele:
a. partea conducătoare:
- discul de fricţiune.
b. partea condusă:
- disc de presiune anterior;
- disc de presiune posterior;
- arcuri de distanţare;
- arborele ambreiajului.
c. mecanismul de comandă:
- manetă de comandă;
- tijă de legătură;
- pârghie de comandă;
- ax cu furcă;
- rulment de presiune;
- bucşe conică;
- pârghii pentru cuplare (ambreiere).
 Fig. 72. Schema ambreiajului cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc:
1. volantă; 2. disc de fricţiune; 3. disc de presiune posterior; 4. disc de presiune anterior;
5. arbore ambreiaj; 6. manetă de comandă; 7. tijă de legătură; 8. pârghie de comandă;
9. rulment de presiune;10. bucşe conică; 11. pârghii pentru ambreiere;
12. arcuri pentru distanţare

Funcţionare. Datorită arcurilor pentru distanţare, discurile de presiune sunt

menţinute depărtate faţă de discul de fricţiune, astfel ambreiajul este decuplat. La
acţionarea manetei de comandă prin intermediul sistemului de pârghii, bucşa conică
apasă asupra pârghiilor pentru cuplare. Acestea deplasează discul de presiune
posterior către cel anterior, strângând între ele discul de fricţiune.
Ca urmare a forţelor de frecare ce apar între discuri de presiune şi discul de
fricţiune, mişcarea se transmite de la partea conducătoare la partea condusă.

Cutia de viteze

Cutia de viteze îndeplineşte următoarele roluri:

- modifică momentul motor la organele pentru deplasare şi, respectiv, viteza
de deplasare a tractorului;
- permite mersul înapoi a tractorului;
- asigură staţionarea îndelungată a tractorului cu motorul în funcţiune.

Cutia de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali

Această cutie de viteze se întâlneşte la tractoarele de putere mică şi mijlocie,

cu număr relativ mic de trepte de viteze. Părţile componente principale ale unei astfel
de cutii sunt următoarele: carcasa, arborele principal (primar), arborele secundar, roţi
dinţate fixe pe arbore, roţi deplasabile, roată dinţată intermediară pentru mersul înapoi
şi mecanismul de comandă.
Funcţionare. Arborele principal primeşte mişcarea de la ambreiajul principal
sau de la reductorul planetar. Pentru transmiterea mişcării este necesar ca o roată
deplasabilă de pe acest arbore să angreneze cu perechea corespunzătoare de pe
arborele secundar.
 Cutia de viteze este cuplată în treapta a treia şi poate realiza trei trepte de
viteze înainte şi o treaptă pentru mersul înapoi.

Fig. 73. Schema cutiei de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali:

1. arbore principal; 2. arbore secundar; 3. roţi dinţate deplasabile; 4. roţi dinţate fixe pe arbore;
5. roată intermediară pentru mersul înapoi; 6. carcasă;7. lagăre cu rulmenţi

Reductorul planetar

Reductorul planetar are rolul de a dubla treptele cutiei de viteza si realizeaza doua
game de viteze (gama inceata si gama rapida). Principale parti componente sunt
urmatoarele: carcasa, doua perechi de sateliti cilindrici, doua roti planetare (una
montata pe arborele secundar al cutiei de viteza iar alta in carcasa reductorului),
mansonul de selectie culisant si mecanismul de comanda.
Pentru gama rapida mansonul selectie se cupleaza cu roata planetara a arborelui
secundar al cutiei de viteza si transmite miscarea la arborele transmisie, astfel raportul
de transmisie este 1(turatie nemodificata).
 Pentru gama inceata mansonul de selectie se cupleaza cu roata planetara a
reductorului, astfel miscarea se transmite de la roata planetara a arborelui secundar la
seteliti mari apoi la setelitii mici si la roata planetara a reductorului. Sateliti au numai
miscare de rotatie si pentru ca au un numar diferit de dinti turatia scade. Pentru
tractorul din laborator raportul de transmisie este de 0,736, deci turatia scade.

Puntea din spate a tractoarelor pe şenile

Puntea din spate a tractoarelor pe şenile este formată din următoarele

subansamble principale: transmisia centrală (grup conic), ambreiajele laterale şi
transmisiile finale.

Fig. 77. Schema punţii din spate a tractoarelor pe şenile:

1. transmisia centrală; 1a. pinion de atac; 1b. roată dinţată condusă; 2. ambreiaj lateral;
2a. discuri de presiune; 2b. discuri de fricţiune; 2c. tambur condus; 3. transmisie finală;
3a. roată dinţată conducătoare; 3b. roată dinţată condusă; 4. steluţa motoare; 5. frâne
 Deosebirea dintre cele două tipuri de punţi este înlocuirea diferenţialului cu
două ambreiaje laterale. Celelalte părţi componente au acelaşi rol şi o construcţie
asemănătoare.

Ambreiajele laterale au rolul de a transmite turaţii diferite la cele două şenile

în scopul executării virajelor, din această cauză ele se mai numesc şi ambreiaje de
direcţie. Ambreiajele laterale sunt de tip cu fricţiune, normal cuplate, multidisc.
Partea conducătoare este formată din mai multe discuri de presiune
confecţionate din oţel montate pe un tambur interior.
Partea condusă este alcătuită din mai multe discuri de fricţiune executate din
ferodou şi un tambur exterior.

Mecanismul de comandă este alcătuit din: manetă, camă de comandă, furcă

cu rolă, rulment de presiune, pârghii pentru decuplare şi unul sau mai multe arcuri de
apăsare.
 Pentru deplasarea tractorului în linie dreaptă, ambele ambreiaje sunt cuplate şi
transmit turaţii egale la cele două şenile.
Pentru executarea unui viraj, se decuplează parţial sau total ambreiajul lateral
din interiorul virajului, în funcţie de raza de viraj. Dacă se doreşte efectuarea unui
viraj cu rază foarte mică sau întoarcerea tractorului, simultan cu decuplarea
ambreiajului lateral din interiorul virajului se acţionează şi frâna din aceeaşi parte.

Sistemul de rulare la tractoarele pe şenile

Şenila formează o bandă închisă cu care tractorul se sprijină pe sol şi cu

ajutorul căreia se asigură deplasarea acestuia.
Principalele tipuri de şenile sunt:
- şenila rigidă;
- şenila semielastică;
- şenila elastică.
Şenilele semielastice asigură copierea în plan vertical a denivelărilor terenului,
dar în limite restrânse, întrucât legătura dintre şenile şi cadrul tractorului se face prin
intermediul unui arc. Părţile principale ale unei şenile semielastice sunt: căruciorul
şenilei, steluţa motoare, roata de întindere, rolele de sprijin, mecanismul de întindere,
rolele de susţinere, lanţul şenilei şi plăcile de aderenţă.
Sistemul de rulare cu şenile semielastice reprezintă tipul cel mai răspândit
datorită unei aderenţe şi stabilităţi bune a tractorului, care se obţine cu preţuri de cost
medii.

Fig. 79. Schema şenilei semielastice:

1. steluţa motoare; 2. roata de întindere; 3. role de sprijin; 4. arc;
5. cărucior; 6. lanţul şenilei; 7. dispozitiv de întindere

Acest sistem de rulare este folosit destul de mult în construcţia tractoarelor

datorită următoarelor avantaje:
- stabilitate ridicată a tractorului la deplasarea pe terenurile în pantă datorită
suprafeţei mari de sprijin;
- forţe de tracţiune ridicate datorită aderenţei bune a organelor de deplasare cu
terenul;
- tasare redusă a terenului datorită presiunii pe sol scăzute exercitată de şenile
(0,4 - 0,5 daN/cm2);
- patinare redusă a organelor de deplasare, determinată atât de aderenţa foarte
bună a şenilelor, cât şi de suprafaţa mare de sprijin a acestora pe teren.
Principalele dezavantaje ale sistemului de rulare pe şenile sunt următoarele:
- viteză de lucru redusă (9 - 15 km/h);
- preţ de cost mai ridicat comparativ cu sistemul de rulare pe roţi, determinat
în principal de complexitatea constructivă a şenilelor;
- greutate mai mare a tractoarelor;
- cheltuieli sporite de întreţinere şi reparaţie a şenilelor;
- deteriorarea drumurilor betonate, asfaltate sau pietruite.