CURS 9

Transmisia mecanica a tractoarelor

1. Ambreiajul principal

Ambreiajul principal este un cuplaj de legătură intermitent care asigură

transmiterea mişcării de la motorul termic cu ardere internă la celelalte părţi
componente ale transmisiei. El îndeplineşte următoarele roluri:
- decuplează transmisia de motor pentru opriri temporare sau pentru
schimbarea treptelor de viteză, acţionarea prizei de putere şi blocarea
diferenţialului;
- asigură demararea progresivă a tractorului prin creşterea treptată a
solicitărilor din organele componente ale transmisiei;
- limitează valoarea maximă a momentului de torsiune la organele transmisiei
şi la motor prin patinarea elementelor sale;
- acţionează unele echipamente de lucru (priză de putere, pompă hidraulică
etc.).
După modul de transmitere a momentului motor, ambreiajele se clasifică
în:
a. ambreiaje mecanice cu fricţiune – momentul motor se transmite prin
fenomenul mecanic de frecare;
b. ambreiaje hidraulice – momentul motor se transmite prin intermediul unui
lichid;
c. ambreiaje electromagnetice – momentul motor se transmite prin
interacţiunea dintre două câmpuri electromagnetice;
d. ambreiaje combinate:
- hidromecanice;
- electromecanice.
După tipul mecanismului de presare, ambreiajele se clasifică în:
a. permanent (normal) cuplate – la care apăsarea suprafeţelor de frecare se
realizează de unul sau mai multe arcuri;
b. facultativ cuplate – la care apăsarea suprafeţelor de frecare se realizează cu
ajutorul unui sistem de pârghii;
c. semicentrifugale – la care apăsarea suprafeţelor de frecare se realizează
prin acţiunea unor contragreutăţi montate pe arborele cotit al motorului şi
care se deplasează odată cu rotirea acestuia.
După forma suprafeţelor de frecare, ambreiajele cu fricţiune se clasifică în:
a. cu discuri (cu unul, două sau mai multe discuri);
b. conice (cu con direct sau invers);
c. cu saboţi.

1.1. Ambreiajul cu fricţiune, normal cuplat, monodisc

Acest tip de ambreiaj se întâlneşte în construcţia tractoarelor pe roţi. În poziţie

normală el este cuplat, iar la apăsarea mecanismului de comandă se decuplează.
Părţile componente ale unui ambreiaj cu fricţiune, normal cuplat, prezentat în figura
71, sunt următoarele:
a. partea conducătoare:
- discul de presiune;
- carcasa ambreiajului;
 - arcurile de apăsare.
b. partea condusă:
- discul de fricţiune;
- arborele ambreiajului;
c. mecanismul de comandă:
- pedala de ambreiaj;
- arc de revenire a pedalei;
- tijă de legătură;
- pârghie de comandă;
- ax cu furcă;
- rulment de presiune;
- pârghii pentru debreiere (decuplare);
- bolţuri de tragere.

Fig. 71. Schema ambreiajului cu fricţiune, normal cuplat, monodisc:

1. volanta; 2. disc de presiune; 3. carcasa ambreiajului; 4. disc de fricţiune;
5. arbore ambreiaj; 6. pedală de comandă; 7. arc de revenire; 8. tijă de legătură;
9. pârghie de comandă; 10. rulment de presiune; 11. pârghii pentru debreiere;
12. bolţuri de tragere; 13. arcuri de apăsare

Funcţionare. În poziţie normală ambreiajul este cuplat, întrucât arcurile de

apăsare exercită o forţă de apăsare asupra discului de presiune. Astfel apar două forţe
de frecare între volantă – discul de fricţiune şi între discul de presiune – discul de
fricţiune, iar mişcarea se transmite de la partea conducătoare la partea condusă a
ambreiajului. La apăsarea pedalei de comandă prin sistemul de pârghii, rulmentul de
presiune acţionează asupra pârghiilor pentru debreiere, care vor depărta discul de
presiune de discul de fricţiune, învingând forţa elastică a arcurilor. Ca urmare, forţele
de frecare dintre partea conducătoare şi partea condusă dispar şi se întrerupe
transmiterea mişcării la arborele ambreiajului.

1.2. Ambreiajul cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc

Acest tip de ambreiaj este utilizat, de regulă, la tractoarele pe şenile. În poziţie

normală ambreiajul este decuplat, iar la acţionarea manetei de comandă, ambreiajul se
cuplează.
Părţile principale ale unui ambreiaj cu fricţiune, facultativ cuplat, prezentat în
figura 72, sunt următoarele:
 a. partea conducătoare:
- discul de fricţiune.
b. partea condusă:
- disc de presiune anterior;
- disc de presiune posterior;
- arcuri de distanţare;
- arborele ambreiajului.
c. mecanismul de comandă:
- manetă de comandă;
- tijă de legătură;
- pârghie de comandă;
- ax cu furcă;
- rulment de presiune;
- bucşe conică;
- pârghii pentru cuplare (ambreiere).

Fig. 72. Schema ambreiajului cu fricţiune, facultativ cuplat, monodisc:

1. volantă; 2. disc de fricţiune; 3. disc de presiune posterior; 4. disc de presiune anterior;
5. arbore ambreiaj; 6. manetă de comandă; 7. tijă de legătură; 8. pârghie de comandă;
9. rulment de presiune;10. bucşe conică; 11. pârghii pentru ambreiere;
12. arcuri pentru distanţare

Funcţionare. Datorită arcurilor pentru distanţare, discurile de presiune sunt

menţinute depărtate faţă de discul de fricţiune, astfel ambreiajul este decuplat. La
acţionarea manetei de comandă prin intermediul sistemului de pârghii, bucşa conică
apasă asupra pârghiilor pentru cuplare. Acestea deplasează discul de presiune
posterior către cel anterior, strângând între ele discul de fricţiune.
Ca urmare a forţelor de frecare ce apar între discuri de presiune şi discul de
fricţiune, mişcarea se transmite de la partea conducătoare la partea condusă.
 2. Cutia de viteze

Cutia de viteze îndeplineşte următoarele roluri:

- modifică momentul motor la organele pentru deplasare şi, respectiv, viteza
de deplasare a tractorului;
- permite mersul înapoi a tractorului;
- asigură staţionarea îndelungată a tractorului cu motorul în funcţiune.
Cutiile de viteze trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
- să realizeze un număr suficient de viteze, cu rapoarte de transmisie raţional
alese în funcţie de destinaţia tractorului;
- să asigure tractorului o capacitate de lucru ridicată la lucrările executate şi o
economicitate în funcţionare.
După felul modificării raportului de transmisie, cutiile de viteze pot fi:
- cutii de viteze în trepte;
- cutii de viteze fără trepte;
- cutii de viteze mixte.
După felul acţionării, cutiile de viteze se clasifică în:
- cutii de viteze manuale;
- cutii de viteze semiautomate;
- cutii de viteze automate.
Cutiile de viteze în trepte, în funcţie de schema cinematică pot fi:
- cu doi arbori;
- cu trei arbori;
- compuse;
- planetare;
- speciale.
După poziţia arborilor, cutiile de viteze pot fi:
- cu arbori longitudinali;
- cu arbori transversali.

2.1. Cutia de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali

Această cutie de viteze se întâlneşte la tractoarele de putere mică şi mijlocie,

cu număr relativ mic de trepte de viteze. Părţile componente principale ale unei astfel
de cutii sunt următoarele: carcasa, arborele principal (primar), arborele secundar, roţi
dinţate fixe pe arbore, roţi deplasabile, roată dinţată intermediară pentru mersul înapoi
şi mecanismul de comandă.
Funcţionare. Arborele principal primeşte mişcarea de la ambreiajul principal
sau de la reductorul planetar. Pentru transmiterea mişcării este necesar ca o roată
deplasabilă de pe acest arbore să angreneze cu perechea corespunzătoare de pe
arborele secundar.
Cutia de viteze este cuplată în treapta a treia şi poate realiza trei trepte de
viteze înainte şi o treaptă pentru mersul înapoi.
 Fig. 73. Schema cutiei de viteze în trepte, cu doi arbori longitudinali:
1. arbore principal; 2. arbore secundar;
3. roţi dinţate deplasabile; 4. roţi dinţate fixe pe arbore; 5. roată intermediară pentru mersul înapoi;
6. carcasă;
7. lagăre cu rulmenţi

2.2. Cutia de viteze în trepte, cu trei arbori longitudinali

Acest tip de cutie este utilizat pentru tractoare de putere mijlocie şi mare cu
număr mediu de trepte de viteze. Spre deosebire de cutia de viteze cu doi arbori
longitudinali, această cutie prezintă suplimentar un arbore intermediar amplasat între
arborele principal şi arborele secundar.

Fig. 74. Schema cutiei de viteze în trepte, cu trei arbori longitudinali:

1. arbore principal; 2. arbore intermediar; 3. arbore secundar; 4. roţi dinţate deplasabile;
5. roţi dinţate fixe; 6. roată dinţată intermediară; 7. angrenaj cilindric permanent;
8. carcasă; 9. lagăre cu rulmenţi
Funcţionare. Arborele principal primeşte mişcarea de la ambreiajul principal
sau de la reductorul planetar şi o transmite la arborele intermediar printr-un angrenaj
cilindric permanent. Pentru transmiterea mişcării la arborele secundar este necesar ca
o roată deplasabilă de pe acest arbore să se angreneze cu perechea corespunzătoare de
pe arborele intermediar. În figura prezentată este selectată treapta de viteză pentru
mersul înapoi, întrucât roata deplasabilă angrenează cu roata dinţată intermediară.
Această cutie de viteze poate realiza cinci trepte pentru mersul înainte şi o treaptă
pentru mersul înapoi.

2.3. Cutia de viteze în trepte, cu trei arbori transversali

Acest tip de cutii de viteze este utilizat la tractoarele care în procesul de lucru
execută deplasarări înainte şi înapoi, în mod repetat (buldozere, tractoare compactoare
etc.), pentru a asigura o capacitate de lucru ridicată.
 Părţile componente ale acestei cutii de viteze sunt următoarele: arbore
principal, angrenaj dublu-conic, arbore intermediar, manşon inversor, roţi dinţate
culisante, arbore secundar, roţi dinţate fixe, carcasă şi mecanism de comandă.

Fig. 75. Schema cutiei de viteze în

trepte, cu trei arbori transversali:
1. arbore principal; 2. arbore intermediar;
3. arbore secundar;
4. angrenaj dublu-conic; 5. manşon
inversor; 6. roţi culisante; 7. roţi fixe;
8. carcasă; 9. lagăre cu rulmenţi

Funcţionare. Cutia de viteze primeşte mişcarea de la ambreiajul principal sau

reductorul planetar prin intermediul arborelui principal, care va pune în mişcare două
roţi dinţate conice montate liber pe arborele intermediar. Pentru a pune în mişcare
acest arbore este necesar ca manşonul inversor să angreneze cu una din aceste roţi şi
va determina sensul de deplasare a tractorului (cele două roţi conice au sensuri de
rotaţie diferite). Când o roată dinţată culisantă de pe arborele intermediar angrenează
cu perechea corespunzătoare de pe arborele secundar, mişcarea se transmite de la un
arbore la altul. În figură este prezentată cutia de viteze în poziţia neutru pentru că
manşonul inversor nu angrenează cu niciuna din roţile conice.

3. Puntea din spate a tractoarelor agricole

Puntea din spate reprezintă un grup de subansamble cu ajutorul căruia se

transmite mişcarea de la cutia de viteze sau reductorul planetar la organele pentru
deplasare. Construcţia punţii din spate diferă în funcţie de sistemul de rulare (pe roţi
sau pe şenile).

3.1. Puntea din spate a tractoarelor pe roţi

Principalele subansamble ale punţii din spate la tractoarele pe roţi sunt

următoarele: transmisia centrală, diferenţialul şi transmisiile finale.
Transmisia centrală reprezintă un angrenaj conic permanent care realizează
demultiplicarea turaţiei primite de la cutia de viteze sau reductorul planetar şi
schimbarea planului mişcării cu 90o. Ea este formată din pinionul de atac (conducător)
şi coroana diferenţialului (condusă).
Diferenţialul este subansamblul punţii din spate amplasat între transmisia
centrală şi transmisiile finale. Rolul acestuia este de a transmite turaţii diferite la
transmisiile finale când tractorul se deplasează în viraje sau pe drumuri cu denivelări.
El este alcătuit din: sateliţi conici, roţi planetare şi carcasă.
 La deplasarea tractorului în linie dreaptă şi pe un teren fără denivelări, roţile
motoare se rotesc cu aceeaşi turaţie, iar sateliţii au numai mişcare de revoluţie odată
cu carcasa diferenţialului, îndeplinind rolul de pene între roţile planetare.

Fig. 76. Schema punţii din spate

a tractoarelor pe roţi:
1. transmisia centrală;
1a. pinion de atac;
1b. coroană diferenţial;
2. diferenţial; 2a. sateliţi;
2b. carcasă diferenţial;
2c. roţi planetare;
3. transmisia finală;
3a. roată dinţată conducătoare;
3b. roată dinţată condusă;
4. manşon pentru blocarea
diferenţialului; 5. roţi motoare;
6. frâne

La deplasarea tractorului în viraje, roţile motoare se rotesc cu turaţii diferite,

iar sateliţii au atât mişcare de revoluţie odată cu carcasa diferenţialului, cât şi mişcare
de rotaţie în jurul axelor proprii, participând la raportul de transmitere a mişcării.
Funcţionarea diferenţialului în viraje se bazează pe principiul minimei rezistenţe, care
implică efecte negative în cazul deplasării roţilor motoare pe suprafeţe cu aderenţe
diferite. Roata cu aderenţă scăzută va primi o turaţie mai mare, iar roata cu aderenţă
mai mare va primi o turaţie mai mică. În anumite situaţii roata cu aderenţă mai
scăzută patinează, un fenomen nedorit dar care se întâlneşte frecvent la utilajele
pentru îmbunătăţiri funciare, datorită condiţiilor de lucru. Pentru înlăturarea acestui
fenomen, diferenţialul se prevede cu un dispozitiv de blocare comandat de
conducătorul tractorului cu ajutorul unei pedale. La tractoarele moderne dispozitivul
de blocare a diferenţialului intră în funcţiune automat, iar diferenţialul se numeşte
autoblocabil. Dispozitivul de blocare anulează funcţia de diferenţiere a mişcării între
cele două roţi, iar acţionarea acestuia trebuie să se facă numai la deplasarea în linie
dreaptă.
Transmisiile finale au rolul de a contribui la mărirea raportului de transmitere
a mişcării la roţile motoare. Ele reprezintă ultima treaptă din transmisie pentru
demultiplicarea turaţiei primită de la motorul tractorului. Transmisiile finale constau
din două perechi de roţi dinţate cilindrice, de regulă cu antrenare exterioară.

3.2. Puntea din spate a tractoarelor pe şenile

Puntea din spate a tractoarelor pe şenile este formată din următoarele

subansamble principale: transmisia centrală (grup conic), ambreiajele laterale şi
transmisiile finale.
 Fig. 77. Schema punţii din spate a tractoarelor pe şenile:
1. transmisia centrală; 1a. pinion de atac; 1b. roată dinţată condusă; 2. ambreiaj lateral;
2a. discuri de presiune; 2b. discuri de fricţiune; 2c. tambur condus; 3. transmisie finală;
3a. roată dinţată conducătoare; 3b. roată dinţată condusă; 4. steluţa motoare; 5. frâne
Deosebirea dintre cele două tipuri de punţi este înlocuirea diferenţialului cu
două ambreiaje laterale. Celelalte părţi componente au acelaşi rol şi o construcţie
asemănătoare.
Ambreiajele laterale au rolul de a transmite turaţii diferite la cele două şenile
în scopul executării virajelor, din această cauză ele se mai numesc şi ambreiaje de
direcţie. Ambreiajele laterale sunt de tip cu fricţiune, normal cuplate, multidisc.
Partea conducătoare este formată din mai multe discuri de presiune
confecţionate din oţel montate pe un tambur interior.
Partea condusă este alcătuită din mai multe discuri de fricţiune executate din
ferodou şi un tambur exterior.
Mecanismul de comandă este alcătuit din: manetă, camă de comandă, furcă
cu rolă, rulment de presiune, pârghii pentru decuplare şi unul sau mai multe arcuri de
apăsare.
Pentru deplasarea tractorului în linie dreaptă, ambele ambreiaje sunt cuplate şi
transmit turaţii egale la cele două şenile.
Pentru executarea unui viraj, se decuplează parţial sau total ambreiajul lateral
din interiorul virajului, în funcţie de raza de viraj. Dacă se doreşte efectuarea unui
viraj cu rază foarte mică sau întoarcerea tractorului, simultan cu decuplarea
ambreiajului lateral din interiorul virajului se acţionează şi frâna din aceeaşi parte.