Sistemul de direcţie asigură maniabilitatea automobilului adică

capacitatea acestuia de a se deplasa în direcţie comandată de către conducător,

respectiv de a executa virajele dorite şi de a menţine mersul rectiliniu, când
virajele nu sunt necesare.
Schimbarea direcţiei (virarea) automobilului se realizează prin
poziţionarea roţilor de direcţie. Operaţia de poziţionare, prin rotire, a roţilor în
vederea virării automobilului se numeşte bracare.
Sistemul de direcţie trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
-stabilizarea mişcării rectilinii (roţile de direcţie după ce virajul s-a efectuat să
aibă tendinţa de a reveni în linie dreaptă);
-să asigure manevrarea uşoară a direcţiei (efortul necesar pentru manevrarea
direcţiei să fie cât mai redus);
-unghiurile de aşezare a roţilor să se modifice cât mai puţin în timpul virării;
-să permită obţinerea unei raze minime de viraj;
-să aibă un randament cât mai ridicat;
-să elimine oscilaţiile unghiulare ale roţilor de direcţie în jurul pivoţilor
fuzetelor;
-să permită o manevrare rapidă a direcţiei (unghiurile de rotaţie ale volanului să
fie suficient de mici pentru a realiza o conducere sigură în raport cu viteza
automobilului);
-să permite înclinarea roţilor în viraj, astfel încât să nu se producă alunecarea
lor.

Caseta de direcţie de tip melc globoidal cu rola tripla

La angrenajul melc – sector dinţat, între aceste două componente apare frecare
de translaţie. Puterea pierdută în acest mod este importantă, iar randamentul
direct este redus. Prin înlocuirea sectorului dinţat cu o rolă, frecarea de translaţie
melc-rolă este diminuată substanţial şi apare în schimb frecare de rotaţie între
rolă şi axul său. Deoarece puterea pierdută prin frecarea de rotaţie este mult mai
mică decât cea pierdută prin frecarea de translaţie, randamentul direct este mult
mai mare.

Prin unghiul de înfăşurare al spiralei melcului se poate controla randamentul

invers al casetei. Apoi, cu unghiul acesta fixat, se poate controla raportul de
transmitere prin modificarea distanţei dintre axele angrenajului (cele ale
arborilor de intrare şi de ieşire)

Părţile componente şi clasificarea sistemelor de direcţie

Fig. 6. Părţile componente ale sistemului de direcţie.

Pentru a schimba direcţia acţionează asupra volanului l (fig automobilului,

conducătorul .6) , care transmite mişcarea prin intermediului axului 2, la
melcul 3, se angrenează cu sectorul dinţat 4. Pe axul sectorului dinţat se află
levierul de direcţie (comandă)5, care este în legătură cu bara longitudinală de
direcţie (comanda) 6 . Prin rotirea sectorului dinţat, deci şi a levierului de
direcţie, bara logitudinală de direcţie va a vea o mişcare axială care depinde
de sensul de rotaţie a sectorului dinţat.

Prin deplasarea axială a barei longitudinale de direcţie, braţul fuzetei 1 l va

roti fuzeta 9 în jurul pivotului 10 şi o dată cu ea şi roata din
stânga.Legătura care există între fuzeta 9 şi fuzeta 13, prin intermediul
levierelor 8 şi 14 şi bara transversală de direcţie 7, va produce rotirea 13.

Patrulaterul format din puntea propriu – zisă 12,levierele fuzetelor 8 şi14 şi

bara transversală de direcţie 7 se numeşte trapezul direcţiei.
Volanul de direcţie este realizat, în general, din material plastic cu
armătură metalică, având forma circulară cu 1-3 spiţe. Axul volanului este
format dintr-o bucată sau din două bucăţi , legate între ele printr-o articulaţie
cardanică elastică de cauciuc. Soluţia din două bucăţi se foloseşte atunci
când caseta de direcţie nu se află pe direcţia axului volanului .
Din motive de securitate, începe să se răspândească la autoturisme
soluţia cu coloana volanului deformabilă, sub acţiunea unui şoc piternic. În
general s-a răspândit soluţia coloanei telescopice, compusă din două tuburi,
care devin telescopice la o anumită forţă axială.
Launele automobile poziţia volanului poate fi reglată ( prin deplasarea
în durecţie axială şi înclinare cu un anumit unghi).
Elementele componente ale sistemului de direcţie se împart în două
grupe, în funcţie de destinaţia lor, şi anume :
- mecanismul de acţionare sau comandă a direcţiei, ce serveşte la
transmiterea mişcării de la volan la levierul de direcţie;
- transmisia direcţiei , cu ajutorul căreia mişcarea este transmisă de la
levierul de direcţie la fuzetele roţilor.
Sistemele de direcţie se clasifică după mai multe criterii şi anume :
locul de dispunere a mecanismului de acţionare, tipul mecanismului de
acţionar, particularităţile transmisiei, locul unde sunt plasate roţile de direcţie.
După locul de dispunere a mecanismului de acţionare a direcţiei, se
deosebesc sisteme de direcţie pe dreapta şi sisteme de direcţie pe stânga.
După tipul mecanismului de acţionare, sistemele de direcţie se clasifică
în funcţie de :
raportul de transmitere, care poate fi constantin sau variabil ;
tipul angrenajului, întâlnindu-se mecanismele cu melc, cu şurub, cu manivelă
şi cu roţi dinţate ;
tipul comenzii, care poate fi : mecanică, mecanică cu servomecanism
(hidraulic, pneumatic sau electric) şi hidraulică;
După particularităţile transmisiei direcţiei,clasificarea se face în funcţie
de :
poziţia trapezului de poziţie în raport cu puntea din faţă, care poate fi
anterior sau posterior ;
construcţia trapezului de direcţie, care poate fi cu bară transversală de direcţie
la puntea din faţă, la puntea din spate sau la ambele punţi.
 MECANISMUL DE ACŢIONARE A DIRECŢIEI

Condiţiile impuse sistemului de direcţie sunt satisfăcute în mare măsură de

construcţia mecanismului de acţionare, care trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să fie reversibil pentru a permite revenirea roţilor de direcţia în poziţia
corespunzătoare mersului în linie dreaptă după încetarea efortului aplicat
volanului ;
- să aibă un randament ridicat – pierderile prin frecare în mecanismul de
direcţie să fie cât mai mici – în scopul uşurării conducerii.Este indicat să aibă
un randament mai mare la transmitere a mişcării de la volan la levierul de
direcţie şi un randament mai redus de la levier la volan pentru ca şocurile
provocate roţilor de neregularităţile căii să fie absorbite în mare măsură în
mecanism şi să se transmită cât mai atenuate la volan ;
- să asigure caracterul şi valorile necesare ale raportului de transmitere ;
- să aibe un număr minim de puncte de reglare, cu posibilitatea
obligatorie de reglare a jocului dintre elementul conducător şi condus al
mecanismului .
Mecanismele de acţionare a direcţiei se clasifică în funcţie de tipul
elementului conducător şi condus prin care se transmite momentul de la
volan la axul levierului de direcţie. Ca element conducător se utilizează
melcul cilindric , melcul globoidal, şurubul sau roata dinţată, iar ca element
condus poate fi utilizat sectorul dinţat sectorul elicoidal, rola, manivela,
piuliţa sau cremaliera.
În prezent cele mai răspândite sunt mecanismele de acţionare cu melc
globoidal şi rolă şi cu pinion şi cremalieră .
Mecanismul de acţionare cu melc globoidal şi rolă se compune dintr-o
rolă simplă, dublă sau triplă( în funcţie de efortul ce trebuie transmis) şi un
melc globoidal.
Datorită faptului că între melc şi rolă există o frecare de rostogolire ,
mecanismul are un randament ridicat.
Melcul globoidal 4 (fig.7) este montat la capătul axului volanului 3 şi se
sprijină în caseta 8, prin intermediul a doi rulmenţi 9 şi 12 .Rola 6 este
montată pe bolţul 5 între braţele furcii 14, prin intermediul a doi
rulmenţi.Furca 14 este executată dintr-o bucată cu axul 7 al levierului de
direcţie 23, fixat pe piuliţa 24 .Axul levierului de direcţie este montat în
caseta de direcţie având un capăt sprijint pe rulmentul 19. Garnitura de
etanşare 22 şi simeringul 15 împiedică intrarea impurităţilor în interiorul
casetei.
Fig. 7. Mecanismul de acţionare a direcţiei

Capacul 10 fixat cu şuruburi acţionează asupra bucşei 11 ce conţine inelul

exterior al rulmentului 9. Garniturile de reglaj 2, de sub capac, servesc la
reglarea jocului axial al melcului. În capacul lateral al casetei 20 se găsesc
şurubul 18 , care este legat de axul levierului de direcţie.Reglarea jocului
angrenajului dintre melcul globoidal şi rolă, care sunt montate excentric, se
face prin şurubul de reglare 18(protejat de piuliţa 17), care deplasează axial
rola împreună cu axul 7. Fixarea piuliţei după reglare se face cu ştiftul
16.Buşonul 21 serveşte pentru introducerea lubrefiantului în casetă.Cuplajul
elastic din cauciuc 1 face legătura între partea inferioară a axului volanului 3
şi partea centrală
( axul volanului este divizat în trei părţi).Garnitura 13 asigură etanşarea axului
volanului la intrarea în casetă.

Fig.9.Mecanismul de acţionare cu melc globoidal

şi rolă de la autocamioanele roman.
 Fig. 12. Transmisia direcţiei în cazul punţii rigide

1. levier de direcţie(comandă), 2- bară longidudinală de direcţie;

3- bară transversală de direcţie; 4- levierele fuzetelor ;

5- fuzete; 6- braţul fuzetei; 7- mecanism de acţionare;

Tijele şi pârghiile care formează transmisia direcţiei sunt legate între

ele prin articularităţi sferice, care mai au şi rolul de a elimina jocurile
datorate uzării de a se amortiza şocurile transmise roţilor de direcţie de la
cale.
Articularităţile sferice se clasifică în funcţie de forma bialnţului şi
de sistemul de reglare a jocului.
Bolţul poate avea capul sub formă sferică (fig.13.a.c.)sau semisferică
şi tronconică (fig.13.b).

Fig.13. Tipuri constructive de articulaţii sferice

1-bolţ; 2-pastile; 3- arcuri de compensare;
După sistemul de reglare a jocului articulaţiile sferice pot fi: elastice şi tip
pană.
În cazul articulaţiilor elastice, jocurile datorate uzării sunt compensate
automat cu ajutorul unui arc, care poate acţiona axial ( fig.13.b.) sau radial
(fig.13.a).
Intensitatea şocurilor ce se transmit mecanismului de acţionare a direcţiei şi
volanului depinde de tipul constructiv al acestor articulaţii sferice.
Articulaţiile sferice trebuie unse periodic, pentru aceasta trebuie
prevăzându-se cu gresor .În ultima vreme, pentru simplificarea întreţinerii, se
folosesc pe scară tot mai largă articulaţiile sferice capsulate (fig.13.c) . La
aceste articulaţii partea sferică a bolţului şi pastilele au aplicate pe ele un
strat din material plastic de cca.2,5 mm , impregnat cu bisulfură de molibden
pentru reducerea frecării.Articulaţia este umplută la motare cu o unsoare pe
bază de calciu şi capsulată.