CURS 2

1.3.4. Combustibili şi lubrifianţi utilizaţi în exploatarea tractoarelor

Combustibilii folosiţi în exploatarea tractoarelor se clasifică în:

 combustibili clasici – benzina, motorina şi petrolul lampant;
 combustibili neconvenţionali – metanolul, etanolul şi uleiul de rapiţă.
Benzina este combustibilul utilizat la motoarele cu ardere internă cu aprindere
prin scânteie (MAS). Din punct de vedere chimic, este un amestec de hidrocarburi şi
se obţine prin distilarea fracţionată a petrolului, urmată de cracarea catalitică.
Proprietăţile principale ale benzinei sunt: volatilitatea (proprietatea de a se
evapora), neutralitatea (proprietatea de a fi neutră din punct de vedere chimic pentru a
nu ataca piesele motorului cu care vine în contact), stabilitatea chimică (proprietatea
de a-şi menţine în timp structura chimică) şi antidetonanţa (fenomenul opus detonaţiei
şi care înseamnă o viteză normală de propagare a flăcării de 15 - 20 m/s).
Caracteristica principală a benzinei este reprezentată de cifra octanică ce
caracterizează tendinţa de a nu produce detonaţia (la detonaţie, propagarea flăcării se
face cu o viteză foarte mare, de 1.500 - 2.000 m/s).
Cifra octanică a benzinei (CO), se determină prin compararea acesteia cu un
amestec etalon format din izooctan (care are tendinţă mică de detonaţie) şi heptan
(care are tendinţă mare de detonaţie). Procentul de izooctan din amestecul etalon care
se comportă la fel ca benzina dată, reprezintă cifra octanică a combustibilului.
Din punct de vedere al CO benzinele se clasifică în:
- benzină Premium - CO/R - 98;
- benzină Regular - CO/R - 95;
în care: R – metoda de determinare a CO – metoda Research.
Proprietăţile antidetonante ale benzinei se îmbunătăţesc prin adăugarea unor
substanţe cum ar fi tetraetilul de plumb. Prezenţa particulelor de plumb în gazele de
ardere determină poluarea atmosferei, ceea ce a determinat înlocuirea tetraetilului de
plumb cu alţi aditivi (ex.: alcool), care măresc CO a benzinei şi scad emisiile
poluante. Această tendinţă a apărut ca o necesitate în urma creşterii numărului de
motoare termice. În prezent, se adaugă în benzină şi alţi aditivi care îmbunătăţesc
anumite proprietăţi ale acesteia, asigurând o ardere cât mai completă, depuneri
minime pe conducte şi reducerea cantităţii de funingine din gazele de ardere,
eliminând fenomenul de ancrasare a bujiilor. Aceste benzine se comercializează sub
denumirea de Premium Plus, Super Plus, Forte etc.
Densitatea medie a benzinei este de 0,75 kg/dm3 iar puterea calorică medie
este de 43 kJ/ kg.
Motorina este combustibilul folosit pentru motoarele termice cu ardere
internă cu aprindere prin comprimare (MAC). Este tot un amestec de hidrocarburi
obţinut prin distilarea fracţionată a petrolului. Proprietăţile principale ale motorinei
sunt: neutralitatea, stabilitatea chimică, volatilitate redusă, temperatură de fierbere
ridicată, pulverizare bună şi autoaprinderea (aprinderea spontană a motorinei datorită
temperaturii şi presiunii ridicate din interiorul camerei de ardere, fără intervenţia unei
flăcări din exterior). Motorina este caracterizată în principal de cifra cetanică şi de
temperatura punctului de congelare. Cifra cetanică (CC) caracterizează tendinţa
motorinei de a se autoaprinde cand este fin pulverizată într-un mediu cu temperatură
ridicată (peste 600˚C) si presiune mare (peste 40 barr). Se determină prin compararea
acesteia cu un amestec etalon format din cetan (care se autoaprinde uşor) şi alfa-
metil-naftalenul (care se autoaprinde greu). Procentul de cetan din amestecul etalon
care se comportă ca motorina dată reprezintă cifra cetanică a combustibilului. Cifra
cetanică a motorinelor este cuprinsă între 40 şi 55 (60).
În România, motorina comercializată se clasifică după temperatura punctului de
congelare (temperatura la care motorina nu se mai pulverizează) astfel:
- motorină de vară (pc = +5oC);
- motorină de primăvară - toamnă (pc = -5oC);
- motorină de iarnă (pc = -20oC).
Densitatea medie a motorinei este de 0,85 kg/dm 3 iar puterea calorică medie
este de 42 kJ/ kg.
Tabelul 1
Proprietăţile principale ale combustibililor clasici

Combustibili Proprietăţi

Benzină - neutralitatea;
- stabilitatea chimică;
- volatilitatea;
- antidetonanţa.
Motorină - neutralitatea;
 - stabilitatea chimică;
- pulverizare bună;
- temperatură de fierbere ridicată;
- capacitate de autoaprindere.
Metanolul este un combustibil folosit la motoarele cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie, ca înlocuitor pentru benzină. Alcoolul metilic sau metanolul,
CH3OH, este cel mai simplu tip de alcool. Înainte, metanolul se producea prin
distilarea descompunătoare a lemnului (salcie, plop, deşeuri din prelucrarea lemnului),
dar aproape toată cantitatea de metanol din ziua de azi este produsă pe cale sintetică,
din hidrogen şi monoxid de carbon.
Materia primă este reprezentată de amestecul format dintr-o parte oxid de
carbon şi două părţi de hidrogen (gazul de sinteză) – care este trecută sub presiunea de
200 - 300 atm şi o temperatură de 300o - 400oC, peste catalizatori (oxid de zinc şi oxid
de crom).
Metanolul este folsit şi ca:
- agent de denaturare pentru alcoolul provenit din cereale;
- antigel;
- solvent pentru cauciuc şi diferite tipuri de lacuri;
Metanolul se caracterizează prin cifră octanică mare, volatilitate, poluare
redusă a mediului înconjurător pentru că arde foarte bine datorită prezenţei
oxigeniului în formula chimică, toxicitate ridicată şi pornire greoie pe timp rece.
Etanolul este un combustibil folosit ca înlocuitor pentru benzină, pentru
motoarele termice cu ardere internă cu aprindere prin scânteie. Se obţine prin
fermentarea şi distilarea unor produse (cereale, sfeclă, napi, cartofi, legume, fructe,
trestie de zahăr etc.).
Prepararea industrială a etanolului cuprinde mai multe operaţii. Ca materii
prime se folosesc cerealele sau cartofii, pentru conţinutul lor de amidon. Cerealele sau
cartofii sfărâmaţi sunt amestecaţi cu apă la temperatura de 60 oC şi presiune de circa 3
atm. Malţul terciuit cu apă este amestecat cu coca de amidon în zaharificator, un
dispozitiv prevăzut cu agitator şi serpentină de răcire. Temperatura nu trebuie să
depăşească 60oC, deoarece altfel amilaza este distrusă. După circa o oră, amestecul
din zaharificator se transformă într-un lichid subţire şi cu gust dulce, cea mai mare
parte din amidon transformându-se în maltoză.
 Lichidul obţinut este răcit la 15o - 20oC, după care i se adaugă drojdie de bere.
Aceasta se înmulţeşte şi, după un timp, începe o fermentaţie energică. Fermentaţia
alcoolică durează 2 - 3 zile. Prin fermentaţia alcoolică se produce un lichid, numit
plămadă, care conţine până la 18 % alcool, restul fiind apă, cantităţi mici de glicerină,
alcooli propilic, butilic, amilic etc. Acest lichid este supus unei prime distilări, în
urma căreia rezultă etanolul brut, de 90 % concentraţie. Reziduul de la distilare se
numeşte borhot şi este folosit ca nutreţ pentru vite, deoarece conţine proteine, grăsimi
etc.
Etanolul poate fi amestecat cu benzină pentru a forma carburant. Etanolul este
solubil în apă, este un solvent excelent pentru multe substanţe şi este folosit în
producerea parfumurilor, lacurilor, a celulozei şi a explozivilor. Soluţiile alcoolice din
substanţele nonvolatile poartă denumirea de tincturi, iar soluţiile volatile poartă
denumirea de spirturi.
Bioetanolul este folosit drept carburant pentru motoarele cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie. Astăzi, bioetanolul este, de departe, cel mai important
(cantitativ) produs de fermentaţie.
Atingerea nivelului de 10 % în 2020 (în U.E.), impune o creştere semnificativă
a producţiei de biocarburanţi şi a nivelului de încorporare a acestora după 2012.
Etanolul poate fi fabricat sintetic şi din petrol sau prin conversia microbiană a
biomasei în procesul de fermentaţie (preponderent). Se poate avea în vedere o creştere
considerabilă a eficienţei energetice a etanolului din biomasă, promovând utilizarea sa
drept combustibil regenerabil şi prietenos pentru mediu în sursele de energie curată.
Etanolul este uşor de transportat şi are o toxicitate redusă, ceea ce îl face
avantajos din punct de vedere al protecţiei mediului.
Din materiile prime direct fermentescibile, cea mai mare utilizare o au sfecla
de zahăr, trestia de zahăr şi diferite produse intermediare ale fabricării zahărului. În
ţara noastră, obţinerea alcoolului se realizează din melasa de sfeclă de zahăr.
Obţinerea alcoolului etilic din materii prime amidonoase (cartofi, porumb,
grâu, orz) presupune transformarea amidonului în zahăr fermentescibil, proces ce se
realizează sub acţiunea enzimelor aminolitice. Pentru favorizarea procesului de
hidroliză este necesară fierberea sub presiune a materiilor prime, tratament care
determină gelificarea amidonului, care necesită un consum ridicat de energie. Sursa
cea mai importantă de alcool o reprezintă materiile prime celulozice sub formă de
deşeuri agricole, deşeuri industriale, vegetaţie nevalorificată.
 Astfel, un hectar cultivat cu sfeclă de zahăr poate furniza materia primă pentru
producerea a circa 6.240 l de biobenzine ce înlocuiesc 4.160 l benzină minerală. Este
de subliniat că la nivelul consumurilor, circa 1,5 litri etanol înlocuiesc 1 litru benzină.
Acest raport se are în vedere la stabilirea necesarului de producţie de biocombustibili
şi la întocmirea bilanţurilor de mediu. Utilizarea eficientă a alcoolilor în calitate de
combustibili impune, în consecinţă, modificări de ordin constructiv şi privind reglarea
motoarelor, atât pentru atenuarea unor influenţe negative, cât şi pentru valorificarea
unor proprietăţi favorabile.
Dintre problemele principale care se ridică la utilizarea alcoolilor drept
carburanţi ca atare în motoarele cu aprindere prin scânteie, se pot enumera:
- tendinţa de reducere a puterii efective la un debit constant de alcooli, ca
urmare a puterii calorice mai reduse a acestora, comparativ cu benzina (la arderea
metanolului se degajă o cantitate de energie cu circa 50 % mai mică decât în cazul
arderii unei cantităţi echivalente de benzină, iar prin arderea etanolului rezultă doar 66
% din energia degajată la arderea benzinei);
- prezenţa oxigenului în structura moleculară a alcoolilor asigură, pe de altă
parte, micşorarea necesarului de oxigen pentru ardere, astfel că în ansamblu, puterea
calorică a amestecului combustibil-aer, raportată la volumul de amestec, este puţin
modificată (metanolul necesită cu 44 % mai puţin aer pentru combustie, comparativ
cu benzina, iar etanolul doar 61 % din aerul necesar arderii benzinei); prin urmare, se
poate asigura menţinerea neschimbată a puterii motorului cu o cilindree dată, prin
mărirea corespunzătoare a debitului de carburant;
- dificultatea pornirii la rece, determinată de presiunea redusă de vapori la
temperaturi joase; în cazul utilizării alcoolilor puri, pornirea la rece poate fi
soluţionată prin folosirea de carburanţi auxiliari (benzină sau gaz petrolier lichefiat)
sau ameliorarea pulverizării (metanolul necesită pentru vaporizare de 3,7 ori mai
multă căldură, iar etanolul de 2,6 ori, comparativ cu benzina);
- tendinţa de înrăutăţire a vaporizării în sistemul de admisie, la motoarele cu
carburator, determinată de valorile ridicate ale căldurilor de vaporizare ale alcoolilor
şi care necesită reproiectarea sistemului de admisie;
- tendinţa de creştere a frecvenţei incidentelor survenite la funcţionarea
motorului la cald, ca urmare a formării dopurilor de vapori şi a emisiilor de alcooli
(punctele de fierbere ale alcoolilor fiind coborâte, comparativ cu benzina);
 - coroziunea, determinată de alcooli şi, de asemenea, de atacul chimic direct al
unor compuşi specifici, rezultaţi în cursul arderii;
- toxicitatea alcoolilor şi, îndeosebi, a metanolului; metanolul poate pătrunde
în organism pe cale respiratorie, digestivă şi cutanată, provocând, în general,
intoxicaţii cu efecte grave, care depind de condiţiile expunerii şi de susceptibilitatea
individuală.

1 milion m3

2,2 milioane tone Reduce

1,2 emisiile
milioanepoluante
tone 6,95 milioane tone
CO2 SO2 NOx
Fig. 1. Efectul utilizării bioetanolului asupra emisiilor poluante
Utilizarea bioetanolului are un efect extrem de benefic asupra nivelului
reducerii principalelor emisii poluante ale motoarelor termice.
Uleiurile vegetale se obţin prin presarea seminţelor urmată de filtrarea
uleiului obţinut. Uleiurile vegetale se folosesc pentru funcţionarea motoarelor cu
aprindere prin comprimare, fiind inlocuitoare ale motorinei. Cele mai folosite uleiuri
sunt cele obţinute din rapiţă, soia, floarea soarelui,palmier şi camelină (inlocuieşte
kerosenul)
Biodieselul se obţine prin reacţia de esterificare a uleiurilor vegetale sau a
grăsimilor animale în prezenţa unui catalizator. El are caracteristici foarte apropiate de
ale motorinei, nefiind necesare modificări ale sistemului de alimentare al motorului.
Se amestecă foarte bine cu motorina. Pe termen lung, utilizarea în amestec sau ca
atare la motoarele diesel nu ridică probleme, din contră, reduce poluarea.
Biodieselul reprezintă:
- un combustibil diesel 100 % natural, produs din rapiţă, palmier, soia,
floarea-soarelui, ulei de măsline, lemnul, pleava, uleiurile şi deşeurile vegetale din
sectorul forestier, agricol şi industrial, dar şi cerealele şi fructele, din care se poate
face etanol;
- poate substitui motorina, fără a fi nevoie să fie realizate modificări la motor,
este biodegradabil, nontoxic şi nu conţine sulf;
- reduce emisiile nete de dioxid de carbon cu 78 %, în comparaţie cu dieselul
petrolier;
 - fostele terenuri industriale, terenuri maronii, îmbibate cu diferiţi poluanţi,
greu de recuperat, pot fi cultivate cu plante care absorb şi tolerează diferiţii
contaminanţi (bioremediere);
- poate fi obţinut şi din alge care produc uleiuri cu o eficienţă mult mai mare
decât plantele; prin distilarea lemnului şi a deşeurilor forestiere se poate obţine
metanol, un carburant alternativ pentru transport şi industrie; preţul unui litru de
biodiesel, fără taxe şi accize, este la o treime din cel al unui litru de motorină.
Uleiul de rapiţă este un combustibil vegetal utilizat la motoarele termice cu
ardere internă cu aprindere prin comprimare, putând fi folosit atât sub formă de ulei
brut (obţinut prin presare la rece) sau sub formă de ulei rafinat şi esterizat (metil-
ester).
Tabelul 2
Indici calitativi ai motorinei şi uleiurilor vegetale

Tip Putere Densitate Puterea Vâscozitate Cifra Punct de

carburant calorică la 15oC calorică cinematică cetanică inflama-
kj/kg g/cm 3
k j/l la 40 C
o
bilitate
mm2/s o
C
Motorină 45.385 0,832 37.780 3,32 49,2 62
Ulei rapiţă 38.887 0,918 35.698 33,10 45,3 153
Ulei floarea- 38.525 0,919 35.404 31,81 40,3 195
soarelui
Ulei soia 39.252 0,919 36.072 30,70 40,8 205
Ulei camelină 39.104 0,921 36.014 28,78 45,8 154

Se poate observa că:

- vâscozitatea uleiurilor vegetale este mai mare de aproximativ zece ori decât a
combustibilului diesel clasic;
- vâscozitatea ridicată influenţează negativ curgerea combustibilului prin circuitul de
alimentare, filtrarea şi dispersarea combustibilului în cilindrii motorului;
 Fig. 2. Schema generală a sistemului de alimentare al motorului diesel prevăzut cu adaptor cu
comandă manuală pentru funcţionarea cu ulei vegetal:
RM – rezervor motorină;
RU – rezervor ulei;
PRU – preîncălzitor ulei;
R – robinet cu 3 + 3 căi;
PA – pompă alimentare;
FG şi FF – filtre combustibil;
PI – pompă injecţie;
I – injectoare

- corectarea vâscozităţii uleiurilor vegetale impune adaptări tehnice ale

motorului;
- punctul de inflamabilitate ridicat al uleiurilor vegetale are efecte pozitive
asupra depozitării şi transportului, însă îngreunează pornirea motorului şi
necesită adaptări tehnice ale acestuia.

Fig. 3. Preîncălzitor ulei vegetal cu

rezistenţe electrice:
1 – racord intrare; 2 – racord ieşire;
3 – şurub aerisire;
B1, B2 – bujii incandescente;
Tm1 – termostat comandă;
Tm2 – termostat protecţie

Lubrifianţii sunt substanţe lichide sau solide, folosite pentru micşorarea

frecării dintre piesele tractoarelor şi pentru reducerea uzurii acestora.
După starea de agregare, lubrifianţii se clasifică în:
- lichizi (uleiuri);
 - solizi (unsori consistente).
Uleiurile se clasifică după origine în:
- uleiuri minerale (obţinute din petrol);
- uleiuri sintetice (obţinute în urma unei sinteze chimice);
- uleiuri semisintetice (cobinaţie de uleiuri sintetice şi minerale)
- uleiuri vegetale (obţinute din seminţe de plante: in, rapiţă, ricin etc.).
După destinaţie uleiurile se clasifică în:
- uleiuri de motor;
- uleiuri de transmisii;
- uleiuri pentru instalaţii hidraulice;
- uleiuri universale
Principalele proprietăţi ale uleiurilor de motor sunt: vâscozitatea,
onctuozitatea, stabilitatea chimică, rezistenţa la oxidare, punctul de inflamabilitate,
proprietăţi detergente şi proprietăţi antispumante.
Vâscozitatea este proprietatea uleiului de a se opune curgerii. Pentru un ulei
de motor de calitate, această proprietate trebuie să fie influenţată cât mai puţin de
temperatura de funcţionare. Importanţa acestei proprietăţi a determinat clasificarea
uleiurilor de motor, în opt clase de vâscozitate: 0; 5; 10; 15; 20; 30; 40; 50. Pentru
motoarele termice cu ardere internă se folosesc în prezent uleiuri de motor multigrad,
care pot fi utilizate atât vara, cât şi iarna. De exemplu, uleiul multigrad M 20 W 40
este un ulei de motor (M) care vara se comportă ca un ulei din clasa 20, iar iarna (W -
winter) ca un ulei din clasa 40.
Onctuozitatea apreciază proprietatea uleiului de a adera la piesele unse şi de a
forma o peliculă de ulei rezistentă la presiunea de contact dintre două piese.
Stabilitatea chimică reprezintă proprietatea uleiului de a nu-şi schimba
compoziţia chimică pe toată durata de exploatare a motorului.
Rezistenţa la oxidare este proprietatea uleiului de a nu se oxida în timpul
funcţionării motorului.
Punctul de inflamabilitate reprezintă temperatura la care uleiul arde. Este
principala proprietate care determină consumul de ulei al motorului.
Proprietăţile detergente apreciază capacitatea uleiului de a curăţa de
impurităţi piesele unse.
Proprietăţile antispumante apreciază capacitatea uleiului de a nu forma
spumă când este agitat de diverse piese ale motorului aflate în mişcare.
 Toate aceste proprietăţi scad odată cu creşterea duratei de folosire a uleiului,
din această cauză uleiul de motor se înlocuieşte periodic.
Uleiurile de transmisie sunt utilizate pentru ungerea pieselor componente ale
transmisiilor (cutii de viteze, reductoare planetare, diferenţiale, transmisii finale etc.).
Aceste uleiuri se caracterizează prin vâscozitate mai mare decât uleiurile de
motor, proprietăţi antispumante foarte bune şi rezistenţă a peliculei de ulei la presiuni
de contact ridicate (extremă presiune). Având în vedere aceste proprietăţi, uleiurile
de transmisie se împart în patru clase de vâscozitate (75, 80, 85, 90) şi două clase de
extremă presiune (EP1 şi EP2). Uleiul notat cu T 90 EP2 este un ulei de transmisie (T),
care face parte din clasa de vâscozitate 90 şi din clasa 2 de extremă presiune (EP2).
Uleiurile hidraulice se folosesc în instalaţiile hidraulice ale utilajelor pentru a
transforma energia mecanică în energie hidraulică şi invers. Sunt caracterizate prin
vâscozitate scăzută (clasele 20 şi 30) şi rezistenţă la temperaturi şi presiuni ridicate.
Aceste proprietăţi trebuie să varieze foarte puţin cu temperatura mediului înconjurător
şi cu temperatura de funcţionare a instalaţiei hidraulice.
Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor uleiurilor, acestea se aditivează cu
substanţe antioxidante, antispumante, anticorozive, anticongelante, detergente etc., în
proporţie de maximum 15 %.
Unsorile consistente sunt suspensii coloidale ale acizilor graşi în uleiuri
minerale. Ele sunt caracterizate prin punctul de picurare, care reprezintă temperatura
la care unsoarea începe să curgă (să picure). Punctul de picurare variază de la 75oC la
225oC. Pentru a îmbunătăţi proprietăţile de ungere, aceste unsori se aditivează cu litiu,
calciu, sodiu, magneziu şi grafit.