1.

TRANSMISII UTILIZATE LA MAŞINILE DE TRACŢIUNE

ŞI UTILAJELE PENTRU CONSTRUCŢII

1.1 ROLUL ŞI CLASIFICAREA TRANSMISIILOR

Maşinile de tracţiune şi utilajele pentru săpat şi transport se pot deplasa pe drumuri de

toate categoriile, inclusiv pe drumuri de şantier sau neamenajate. Sistemele de deplasare pentru
aceste categorii de autovehicule sunt echipate cu transmisii mecanice, hidraulice, electrice sau
combinaţii ale acestora.
Transmisia serveşte la preluarea momentului de torsiune produs de motor şi transmiterea
lui la roţile motoare, permiţînd modificarea vitezelor de deplasare şi a forţelor de tracţiune în funcţie
de condiţiile de deplasare ale autovehiculului.
De asemenea trebuie menţionat că transmisiile maşinilor de tracţiune şi utilajelor pentru
construcţii trebuie să asigure transmiterea mişcării şi la alte mecanisme şi organe de lucru (priza
de putere, pompe hidraulice, puntea motoare a remorcilor active, trolii etc.).
Transmisiile utilizate la autovehicule, se pot clasifica după mai multe criterii:
- după modul de transmitere a puterii de la motor la roţile motoare, pot fi: mecanice,
hidraulice, electrice şi combinate (hidromecanice, electromecanice, etc.);
- după modul de modificare a raportului de transmitere a mişcării între motor şi roţile
motoare, pot fi: în trepte şi progresive (fără trepte).
Transmisiile în trepte, permit realizarea între anumite limite, a unui număr limitat de
rapoarte de transmitere, încît autovehiculul se poate deplasa între viteza minimă şi viteza maximă
cu un anumit număr de trepte.
Transmisiile progresive dau posibilitatea ca, între anumite limite, să se realizeze orice
raport de transmitere, încît autovehiculul se poate deplasa între viteza minimă şi viteza maximă cu
un număr nelimitat de trepte de viteze.

1.2 TRANSMISII MECANICE

Transmisiile mecanice în trepte au cea mai largă răspîndire la autovehicule, datorită faptului că sînt
mai simple din punct de vedere constructiv şi au o siguranţă mare în exploatare. Momentul motor
este transmis la roţile motoare, cu modificare, printr-un sistem mecanic (fig. 1.1). Schema
transmisiei clasice cu o singură punte motoare în spate (4x2)S este prezentată în figura 1.2.
Această transmisie este alcătuită din următoarele subansambluri: ambreiajul 2, cutia de viteze 3,
transmisia longitudinală 4, transmisia principală 5, diferenţialul 6 şi arborii planetari (transmisia
planetară). Ambreiajul preia mişcarea în transmisie de Ia motorul termic 1 (fig 1.2).
În figura 1.3 este prezentată schema generală a transmisiei unui autovehicul cu două punţi
motoare (4x4), iar în figura 1.4 este prezentată schema generală a transmisiei unui autovehicul cu
trei punţi motoare (6x6).
În construcţia transmisiei autovehiculelor cu două sau mai multe punţi motoare se introduce
şi cutia de distribuţie sau reductor-distribuitorul 11 (fig. 1.3 şi fig. 1.4).
De asemenea, apar în plus şi transmisiile longitudinale 8 şi 9, transmisia centrală 10,
transmisia planetară 12.
Organizarea generală a transmisiei unui autovehicul este determinată de locul de cuplare a
motorului şi punţilor motoare, care influenţează hotărîtor atât parametrii constructivi cît şi calităţile
dinamice şi de trecere ale acestora.

1.3 TRANSMISII HIDRAULICE

Transmisiile hidraulice realizează transmiterea energiei de la arborele conducător la cel

condus printr-un flux de lichid. Ele sunt formate din reuniunea a două maşini hidraulice: pompa,
care transforma energia mecanică primită de la arborele conducător al transmisiei, în energie
cinetică şi potenţială a lichidului de lucru; motorul hidraulic, care transformă energia înmagazinată
de lichid în pompă în lucru mecanic ce se transmite arborelui condus al transmisiei (în motor,
procesul este invers celui din pompă).
Transmisiile hidraulice pot fi clasificate astfel:
a) după caracterul transmiterii momentului de torsiune, se deosebesc ambreiaje hidraulice
şi convertizoare hidraulice (turbotransformatoare).
Ambreiajele transmit energia fără modificarea momentului de torsiune, pe când
convertizoarele permit în acelaşi timp şi modificarea momentului de torsiune;
b) după modul de utilizare a fluxului lichidului de lucru, transmisiile pot fi hidrodinamice şi
hidrostatice.
Transmisiile hidrodinamice sunt caracterizate prin aceea ca presiunea lichidului este mică
(p = 3...5 bari),. iar viteza acestuia atinge valori mari (v=20...30m/s).
Transmisiile hidrostatice sunt caracterizate prin aceea că presiunea lichidului este mare
(p=100...300 bari), iar viteza acestuia atinge valori mici (v=3 ...5m/s).

1.3.1 TRANSMISII HIDRODINAMICE

Transmisiile hidrodinamice (ambreiaje şi convertizoare hidrodinamice) se montează în

transmisiile mecanice, motiv pentru care, în mod obişnuit, se numesc transmisii hidromecanice.
Aceste transmisii se utilizează la autovehiculele la care în timpul lucrului rezistenţele la
înaintare se modifică des şi brusc şi la care sunt necesare schimbări dese ale sensului de mişcare
şi ale vitezelor (sunt utilizate pentru maşini de săpat şi transportat, amenajări terasiere, unele
tractoare forestiere, autovehicule care lucrează pe teren neamenajat etc.).
În figura 1.14 este prezentată schema de principiu a unei transmisii hidromecanice cu
ambreiaj hidrodinamic. Motorul 1 antrenează pompa P a ambreiajului hidrodinamic 2, care prin
intermediul lichidului antrenează turbina T. Prin ambreiajul cu fricţiune 3, cutia de viteze 4, puntea
spate 5 şi transmisia 6, mişcarea se transmite la roţile motoare 7 ale autovehiculului.
În figura 1.15 este prezentată schema de principiu a unei transmisii hidromecanice cu
convertizor hidraulic. Motorul 1 antrenează convertizorul hidrodinamic 2 (format din pompa P,
turbina T şi reactorul R), care transmite mişcarea la cutia de viteze 3, de unde prin puntea motoare
din spate 4 şi transmisia finală 5, la roţile motoare 6.
Intervalul rapoartelor de transmitere realizat de convertizorul hidrodinamic este mic, de
aceea pentru realizarea unei game largi de viteze de deplasare a autovehiculului, la un regim
economic de funcţionare a motorului, se montează în transmisiile hidrodinamice şi cutii de viteze
mecanice cu ajutorul cărora se realizează şi mersul înapoi.
Pentru mărirea randamentului convertizoarelor hidraulice, reactorul R se leagă la carterul
transmisiei prin cuplajul de mers liber, C.
Acest cuplaj face ca în domeniul alunecărilor mari ale turbinei în raport cu pompa (când
randamentul convertizorului este mai mare decât al ambreiajului), reactorul R să rămînă fix, iar la
alunecări mici să se poată roti liber, astfel încât convertizorul să lucreze ca ambreiaj (în acest
domeniu hht<hh).
În comparaţie cu transmisiile mecanice, transmisiile hidromecanice cu ambreiaje hidraulice
au următoarele avantaje: protejează motorul şi transmisia de suprasarcini; atenuează vibraţiile
torsionale din transmisie; asigură pornirea lină din loc, independent de îndemânarea mecanicului;
permite pornirea motorului sub sarcină; nu au nevoie de reglări în timpul exploatării.
Comparativ cu transmisiile mecanice, transmisiile hidromecanice cu ambreiaje hidraulice
au următoarele dezavantaje: nu asigură decuplarea perfectă a arborelui conducător de restul
transmisiei, ceea ce duce la apariţia şocurilor în transmisie, la cuplarea diferitelor trepte; existenţa
patinării între pompă şi turbina ambreiajului duce la creşterea consumului de combustibil; frâna de
motor este ineficientă la viteze mici, când alunecarea în ambreiaj este mare.

1.3.2 TRANSMISII HIDROSTATICE

Transmisiile hidrostatice se utilizează la autovehicule grele (automobile grele, unele utilaje

pentru construcţii etc.).
O transmisie hidrostatică este realizată în principiu dintr-o pompă hidrostatică, acţionată de
motorul autovehiculului şi un motor hidrostatic, care antrenează direct sau prin intermediul unei
transmisii mecanice, roţile motoare ale autovehiculului.
Evident, transmisia cuprinde în mod obligatoriu elemente de reglaj şi siguranţă, aparate de
măsură şi control a presiunilor şi temperaturii, dispozitive de blocare hidraulică a roţilor motoare ale
autovehiculului, dispozitive pentru modificarea automată a debitelor pompelor (pompei) în scopul
menţinerii unei încărcări constante a motorului termic la diferite regimuri de lucru ale maşinii
(utilajului).
 În funcţie de modul de amplasare a elementelor, motor cu ardere internă, pompă (pompe)
hidraulice, motor (motoare) hidrostatice, roţi motoare, se pot realiza numeroase scheme de
transmisii hidrostatice.
În figura 1.18 este prezentată schema de principiu a unei transmisii hidrostatice pentru un
autovehicul (4x2) spate. Ea este alcătuită dintr-o pompă P cu volum variabil şi două motoare
hidraulice M cu volum constant, montate la cele două roţi motoare ale autovehiculului sau cuplate
la acestea prin intermediul unei transmisii finale. Plasarea motoarelor hidraulice în roţile motoare
ale autovehiculului are avantajul că se obţine o mai bună compactitate a construcţiei, motorul
hidraulic ocupând un spaţiu care în mod normal este neutilizat, iar roţile motoare pot fi şi roţi de
direcţie.
Plasarea transmisiei finale între motoarele hidraulice şi roţi asigură deplasarea
autovehiculului în viraj cu turaţii diferite ale roţilor motoare.
Pentru asigurarea rotirii roţilor cu aceeaşi turaţie (analog cu blocarea diferenţialului la
transmisiile mecanice) se egalizează debitele de lichid la cele două motoare hidraulice ale roţilor,
cu ajutorul sertăraşului de blocare B (fig. 1.18).
Priza de putere este normală, independentă, antrenată mecanic prin intermediul unui
ambreiaj cu fricţiune.
În figura 1.20 este prezentată schema cinematică a unei transmisii cu cutie de viteze
hidrostatică fără trepte, formată din grupul pompă-motor hidraulic (montate în acelaşi bloc), care
înlocuiesc astfel ambreiajul şi cutia de viteze a autovehiculului cu transmisie mecanică obişnuită.
Schema din figura 1.22 are patru motoare hidraulice dispuse câte două la fiecare roată
motoare. Cu ajutorul comutatoarelor C, motoarele pot fi alimentate în serie sau în paralel; la
alimentarea în serie viteza de deplasare a autovehiculului este de două ori mai mare decât la cea
în paralel.
Schema din figura 1.23 se utilizează la autovehiculele cu tracţiune integrală (4x4) având
două pompe şi patru motoare hidraulice.
Distribuitoarele D1 şi D2 au câte patru poziţii de lucru.
În mod normal autovehiculul nu are posibilitatea de realizare a rotirii roţilor motoare cu
turaţii egale (blocarea hidraulică a roţilor).
Singura posibilitate în acest sens există atunci când o pompă acţionează motoarele unei
părţi a autovehiculului (poziţia 1 a distribuitorului D1).
În comparaţie cu transmisiile mecanice, transmisiile hidrostatice prezintă următoarele
avantaje: asigură o gamă largă de viteze şi forţe de tracţiune (i=50...60); asigură amplasarea
comodă a pompei şi motorului hidraulic; creează posibilitatea unei automatizări relativ uşoare şi
simplifică comenzile autovehiculului.
Dezavantaje: impune utilizarea de materiale de calitate şi tehnologii de fabricaţie de înalt
nivel, deoarece organele transmisiei lucrează la presiuni înalte; necesită încălzirea prealabilă a
transmisiei în cazul exploatării la temperaturi scăzute; greutatea specifică a transmisiei este relativ
mare în comparaţie cu transmisia mecanică: (5...1 5) daN/CP, faţă de (4.5...8)daN/CP; au
randament mai mic în comparaţie cu transmisia mecanică.

1.4 TRANSMISII ELECTRICE

Tracţiunea electrică, faţă de transmisiile mecanice şi hidraulice prezintă următoarele

avantaje: are cuplu mare pe o gamă largă de turaţii; elimină ambreiajul şi cutia de viteze; nu
prezintă inconveniente la pornire, deservire, iar întreţinerea este uşoară. Tracţiunea electrică este
ecologică (nu poluează chimic şi sonor).
Constructiv, sistemul de tracţiune electric se compune din: motorul electric care antrenează
roţile motoare, direct sau prin intermediul unei transmisii mecanice; sistemul de reglare şi sursa de
energic.
Practic, problemele cele mai mari, în realizarea tracţiunii electrice le ridică sursa de
energie. Pentru unele maşini de tracţiune şi de construcţii, sursa de energie o constituie motorul
Diesel. Transmisia electrică propriu-zisă este formată din două maşini electrice: generatorul de
curent care este antrenat de motorul termic şi motorul electric care antrenează roţile motoare ale
autovehiculului.
Aceste transmisii asigură deplasarea autovehiculului cu viteze care variază în mod
continuu de la zero la valoarea maximă. Evident, transmisia este reversibilă.
Transmisiile electrice pot fi:
- cu un singur motor, care înlocuieşte ambreiajul şi cutia de viteze, restul transmisiei până
la roţile motoare fiind formată din subansambluri mecanice obişnuite. Intr-o astfel de transmisie
electromotorul are rol de variator (fig. 1.24);
- cu electromotor la fiecare roată motoare (fig. 1.25).
Fig. 1.1 Sistem mecanic de transmitere a momentului motor la roţile motoare 1- caroserie; 2 -
motor; 3 - ambreiaj; 4 - cutie de viteze; 5 - transmisie longitudinală(cardanică); 6 - transmisie
principală; 7- - punte motoare; 8 -benă.

Fig. 1.2 Schema transmisiei de tipul 4x2 spate: 1-motor; 2-ambreiaj; 3 – cutie de viteze;4 -
transmisie longitudinală;5 - transmisie principală; 6 - diferenţial; 7 - transmisie planetară (arborii
planetari)

Fig. 1.3 Schema transmisiei de tipul 4x4 spate: 1-motor; 2- ambreiaj; 3 – cutie de viteze;4,8 şi 9 –
transmisii longitudinale;5 - transmisie principală; 6 şi 10 - diferenţiale; 7 - transmisie planetară; 11 -
reductor - distribuitor.
Fig. 1.4 Schema transmisiei de tipul 6x6 spate: 1-motor; 2- ambreiaj; 3 - cutie de viteze;4,8 şi 9 -
transmisii longitudinale; 5 şi 10-transmisii principale; 6 şi 10 - diferenţiale;7 şi 12- transmisii
planetare; 11 - reductor - distribuitor

Fig. 1.14 Schema de principiu a unei transmisii hidromecanice cu ambreiaj hidrodinamic

Fig. 1.15 Schema de principiu a unei transmisii hidromecanice cu convertizor hidrodinamic

Fig. 1.18 Schema de principiu a unei transmisii hidrostatice pentru un autovehicul de tipul (4x2)
spate cu priză de putere normală acţionată mecanic.

Fig. 1.20 Schema de principiu a unei transmisii cu cutie de viteze hidrostatică fără trepte pentru un
autovehicul de tipul (4x2) spate.

Fig. 1.22 Schema de principiu a unei transmisii hidrostatice cu două motoare hidraulice pentru
antrenarea fiecărei roţi motoare.

Fig. 1.23 Schema de principiu a unei transmisii hidrostatice utilizată la autovehiculele de tipul 4x4.
Fig. 1.24 Schema de principiu a unei transmisii electromecanice utilizată la autovehiculele pe
şenile.

Fig. 1.25 Schema de principiu a unei transmisii electromecanice pentru un autovehicul de tipul 4x4