CUPRINS

ARGUMENT ........................................................................................................................pag. 2

CAP. I. . CONSTRUCŢIA SISTEMELOR DE ACŢIONARE HIDRAULICE ................ pag. 5

CAP. II . APARATE DE COMANDĂ............................................................................... pag. 7

CAP. III. APARATE DE REGLARE................................................................................. pag. 13

CAP. IV. ELEMENTE AUXILIARE................................................................................ pag. 23

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. pag. 26

ANEXA 1. ............................................................................................................................ pag. 28

ANEXA 2. ............................................................................................................................ pag. 29

ANEXA 3. ............................................................................................................................ pag. 30

 ARGUMENT

Lucrarea prezintă cele mai reprezentative elemente care intră în componenţa sistemelor de
acţionare hidrostatică, rolul acestora, precum şi modul de simbolizarea lor prin semne convenţionale.
Lucrarea urmăreşte să permită viitorilor elevi înţelegerea şi interpretarea schemelor de
acţionare hidrostatică.
Acţionarea hidrostatică este acţionarea care asigură o dublă conversie energetică,
transformând energia mecanică în energie hidraulică şi apoi din nou în energie mecanică la alţi
parametri cinematici şi dinamici faţă de cei de la intrare. Scopul acestei transformări este acela de a
realiza mişcarea, la ieşirea din motorul hidraulic, în condiţii de forţă sau cuplu impuse şi cu viteze
impuse.
Sistemele de acţionare hidraulice se împart în două mari categorii:
- hidrostatice, care înmagazinează în agentul motor energie potenţială de tip hidrostatic
caracterizată prin presiunea mediului hidraulic. În acest caz, energia potenţială a agentului motor se
dezvoltă pe o suprafaţă creând mişcare şi forţă;
- hidrodinamice, care vehiculează agent motor încărcat cu energie cinetică, materializată prin
viteza acestuia, energie care se produce într-o pompă de tip centrifugal şi care se transformă în
energie mecanică într-un motor de tip turbină.
Prezenta lucrare va analiza structura şi simbolurile elementelor ce alcătuiesc sistemul de
acţionare hidrostatic.
Sistemele de acţionare hidrostatică se compun în general dintr-o pompă PH, elemente de
distribuţie, reglare, control şi protecţie (EDRCP) şi un motor hidraulic MH. Pompa PH , antrenată de
motorul electric ME la cuplul Mi şi turaţia ni, aspiră agentul motor din rezervorul Rz trimiţându-l spre
elementele de direcţionare şi reglare cu presiunea pp şi debitul Qp. Elementele de reglare modifică
presiunea şi debitul agentului furnizat de pompă la alţi parametri pm şi Qm care sunt necesari
acţionării motorului hidraulic MH pentru a se putea obţine la ieşire cuplul Me sau forţa Fe cu turaţia ne
sau viteza ve, utile acţionării organului de lucru OL. De la motorul MH agentul motor este retransmis
la rezervorul Rz.
Practic, într-un astfel de sistem au loc trei conversii energetice:
- electro-mecanică, la nivelul motorului electric ME;
- mecano-hidraulică, la nivelul generatorului hidrostatic (pompa PH);
- hidro-mecanică, la nivelul motorului hidrostatic MH.

În cadrul lucrării vor fi prezentate principalele elemente care intră în componenţa sistemelor
de acţionare hidrostatică.

2
 Pentru a veni în sprijinul viitorilor elevi de la specializarea Tehnician mecatronist, va fi făcută
o analiză de principiu a modului lor de funcţionare şi se va stabili simbolizarea utilizată în schemele
de acţionare.

Terminologia folosită în domeniul sistemelor de acţionare hidrostatică este reglementată de

STAS 6965 iar semnele convenţionale folosite la reprezentarea în scheme a elementelor de acţionare
sunt reglementate de STAS 7145.
Principalele componente ale sistemelor de acţionare hidrostatice sunt:
Pompele volumice (PH) – sunt ansamble care imprimă mediului hidraulic de lucru energie
hidrostatică caracterizată prin presiune şi debit. Ele recepţionează energia mecanică produsă de o
maşină de forţă şi caracterizată de momentul motor şi turaţia nominala şi o transformă în energie
hidrostatică. Aproape toate pompele sunt acţionate în mişcare de rotaţie.
Motoarele hidrostatice (MH) – sunt ansamble care primesc energia hidrostatică produsă de pompă
(presiune X debit) şi o transformă în energie mecanică de rotaţie (moment X turaţie) la motoarele
rotative sau de translaţie (forţă X viteză) la motoarele hidraulice liniare (cilindri de forţă), pentru
antrenarea mecanismului acţionat (OL).
Uneori aceleaşi ansamble pot fi atât pompe cât şi motoare, depinzând de modul în care sunt
montate. Unele pot funcţiona într-un singur sens (nereversibile), altele în ambele sensuri
(reversibile).
Din punct de vedere a variabilităţii debitului vehiculat se disting pompe şi motoare cu debit
constant şi cu debit variabil.
Motoarele hidraulice rectilinii (cilindri hidraulici) sunt din punct de vedere constructiv de tip cilindru
- piston, motiv pentru care se mai numesc şi cilindri de forţă.
Din punctul de vedere al modului în care se realizează acţionarea, respectiv al modului în care
agentul motor acţionează pe feţele pistonului, cilindri de forţă pot fi: cu simplu sau cu dublu efect.
Din punct de vedere al raportului dintre diametrul tijei şi a pistonului, pot fi:
- cu diametrul pistonului mai mare decât diametrul tijei;
- cu diametrul pistonului egal cu cel al tijei, adică cu pistoane plunjer.
Elementelem de distribuţie au rolul de a dirija agentul motor spre diferitele conducte ale schemei
hidraulice. Echipamentul de distribuţie al acţionării hidrostatice este constituit din: robinete
distribuitoare, distribuitoare cu bilă, distribuitoare cu sertar (sertăraşe distribuitoare) şi supape de
sens unic (supape de blocare).
Supapele de presiune sunt destinate asigurării presiunii dorite pe anumite circuite hidraulice. Ele
pot fi în poziţie normală, neacţionate, normal închise sau normal deschise. Cele normal deschise au
rol de supape de deversare (de descărcare) iar cele normal închise au rol de supape de siguranţă.
Echipamentul de reglare a debitului pe circuitele hidraulice constă în montarea unor rezistenţe
fixe sau reglabile (drosele) pe circuit, care laminează debitul de agent motor, fracţionându-l şi
administrându-l la valoarea dorită motorului hidraulic.
Echipamentul auxiliar al schemelor hidraulice se compune din: conducte, filtre, acumulatoar,
rezervor (tanc), schimbător de căldură.

Elementele de executie hidraulice sunt componente ale sistemelor automate care primesc la
intrare semnale de mică putere de la blocul de conducere şi furnizează mărimi de ieşire, în marea
majoritate a cazurilor, de natura mecanică (forţe, cupluri) capabile să modifice starea procesului în
conformitate cu algoritmul de conducere stabilit.
Din punctul de vedere al energiei auxiliare, elementele de acţionare se împart în trei categorii:
elemente de acţionare electrice, pneumatice şi hidraulice.
Elementele de execuţie trebuie să satisfacă caracteristici funcţionale compatibile cu performanţele
cerute sistemului, din care amintim:
– viteze de răspuns cât mai mari (constante de timp cât mai mici);
– posibilitatea reglării vitezei în limite largi şi inversarea sensului de mişcare;
– domeniu de liniaritate cât mai mare al caracteristicilor statice, asigurându-se o înaltă sensibilitate
în funcţionare;

3
– precizie şi siguranţa în funcţionare cât mai ridicate;
– puterea dezvoltată corelată cu puterea necesară acţionării organului de execuţie pe întregul
domeniu de funcţionare;
- caracteristici constructive cât mai economice.
Acţionările hidraulice au fost primele mecanisme din tehnica reglării automate destinate reglării
proceselor, prin dezvoltarea sistemelor electrice de reglare, folosirea elementelor hidraulice a scăzut
datorită neajunsurilor elementelor hidraulice (lipsa posibilităţii de comandă la distanţă, necesitatea
etanşării îngrijite a corpurilor şi conductelor, dependenţa caracteristicilor de variaţiile de temperatură
ale mediului ambiant şi necesitatea unei surse hidraulice).
În ultimul timp, elementele hidraulice cunosc o largă răspândire, întrucât prezintă unele avantaje faţă
de cele electrice, de exemplu: bandă mare de trecere (frecvenţe ridicate de lucru), raport
putere/gabarit maxim, lipsa în majoritatea cazurilor a unui reductor de ieşire şi varietatea mare a
formelor de mişcare a axului de ieşire (rotativ, oscilant, liniar).
Caracteristicile statice principale ale elementelor de acţionare hidraulice sunt caracterizate de
viteză şi de forţă care determină viteza de ieşire şi forţa dezvoltată de motorul de execuţie în funcţie
de elementul de comandă. Folosind presiuni înalte se pot comanda EE până la 200m, fără pierderi
importante de presiune.
Deosebit de eficientă este hidraulica atunci când trebuie acţionate, în acelaşi timp, mai multe EE
(de exemplu: macazurile folosite în transporturi etc.).

4
 CAP. I. CONSTRUCŢIA SISTEMELOR DE ACŢIONARE
HIDRAULICE

Prin sistem hidraulic de acţionare se înţelege acel sistem în care transmiterea energiei de la
sursă la consumător se realizează prin intermediul unui curent de lichid sub presiune.
Acţionarea hidraulică este acţionarea care asigură o dublă conversie energetică, transformând
energia mecanică în energie hidraulică şi apoi din nou în energie mecanică la alţi parametri
cinematici şi dinamici faţă de cei de la intrare. Scopul acestei transformări este acela de a realiza
mişcarea, la ieşirea din motorul hidraulic, în condiţii de forţă sau cuplu impuse şi cu viteze impuse.
Sistemele de acţionare hidraulice se împart în două mari categorii:
- hidrostatice, care înmagazinează în agentul motor energie potenţială de tip
hidrostatic caracterizată prin presiunea mediului hidraulic. În acest caz, energia
potenţială a agentului motor se dezvoltă pe o suprafaţă creând mişcare şi forţă;
- hidrodinamice, care vehiculează agent motor încărcat cu energie cinetică,
materializată prin viteza acestuia, energie care se produce într-o pompă de tip
centrifugal şi care se transformă în energie mecanică într-un motor de tip turbină.
Mediul hidraulic
Mediul hidraulic este suportul material prin care se transmite energia hidraulică de la
sursă la consumator.
Deoarece el vine în contact cu maşinile hidraulice, cu aparatajul şi cu personalul de deservire,
iar în timpul funcţionării instalaţiei este supus unor variaţii importante de presiune, temperatura
şi viteza, el trebuie să răspundă următoarelor cerinţe generale:
- stabilitate ridicată a proprietăţilor fizico-chimice, în special a vâscozităţii, în domeniul
temperaturilor normale de lucru (30°-70°C) şi la variaţii ale presiunii (0- x100 bar.);
- să nu fie coroziv sau toxic;
- să aibă un cost cât mai redus.
Practic, într-un astfel de sistem au loc trei conversii energetice:
- electro-mecanică, la nivelul motorului electric ME;
- mecano-hidraulică, la nivelul generatorului hidrostatic (pompa PH);
- hidro-mecanică, la nivelul motorului hidrostatic MH.

Structura generală.
Un sistem hidrostatic se compune din urmatoarele elemente (vezi fig. 1):

Fig. 1. Construcţia generală a unui sistem hidraulic

5
Componentele sistemului:
ME – motor electric ca sursă primară de energie mecanică;
GH – generator hidraulic – pompă hidraulică;
MHR - motor hidraulic rotativ (sau motor hidraulic linear MHL);
ACR - aparataj de comandă şi reglare;
AA - aparataj auxiliar;
OL - organul de lucru antrenat.
Sistemele de acţionare hidrostatică se compun în general dintr-o pompă GH (figura 1.), elemente de
distribuţie, reglare, control şi protecţie (ACR) şi un motor hidraulic MHR (MHL). Pompa GH ,
antrenată de motorul electric ME aspiră agentul motor din rezervorul de ulei, trimiţându-l spre
elementele de direcţionare şi reglare cu o presiune şi un debit bine stabilit. Elementele de reglare
modifică presiunea şi debitul agentului furnizat de pompă la alţi parametri, care sunt necesari
acţionării motorului hidraulic MHR (MHL), pentru a se putea obţine la ieşire un cuplu sau o forţă cu
o turaţie sau o viteza utilă acţionării organului de lucru OL. De la motorul hidraulic agentul motor
este retransmis la rezervorul de lichid hidraulic.
Terminologia folosită în domeniul sistemelor de acţionare hidrostatică este reglementată de
STAS 6965 iar semnele convenţionale folosite la reprezentarea în scheme a elementelor de acţionare
sunt reglementate de ST AS 7145.

Maşini hidraulice

Maşinile hidraulice sunt convertizoare de energie, care transformă energia mecanică în energie
hidraulică (generatoare hidraulice, sau pompe), sau energia hidraulică în energie mecanică
(receptoare hidraulice, sau motoare), ele fiind în general maşini reversibile.
Clasificare
După tipul energiei hidraulice produse (sau consumate), se deosebesc:
- maşini hidrostatice, sau volumice, la care predomină energia potenţială datorata presiunii
lichidului;
- maşini hidrodinamice, sau centrifuge, la care predominanta este energia cinetică a lichidului.
În acţionările hidrostatice se utilizează maşinile volumice, care realizează debitul prin transportul
unor cantităţi determinate de lichid cu o anumită frecvenţa, ca urmare a variaţiei controlate a
volumului unor camere de pompare, rezultând o caracteristică mecanică rigidă de acţionare.
Principalele componente ale sistemelor de acţionare hidrostatice sunt:
- Pompele volumice– sunt ansamble care imprimă mediului hidraulic de lucru energie
hidrostatică caracterizată prin presiune (pP) şi debit (QP). Ele recepţionează energia mecanică produsă
de o maşină de forţă şi caracterizată de momentul M i şi turaţia ni şi o transformă în energie
hidrostatică. Aproape toate pompele sunt acţionate în mişcare de rotaţie.
- Motoarele hidrostatice – sunt ansamble care primesc energia hidrostatică produsă de pompă
(presiune X debit) şi o transformă în energie mecanică de rotaţie (moment X turaţie) la motoarele
rotative sau de translaţie (forţă X viteză) la motoarele hidraulice liniare (cilindri de forţă), pentru
antrenarea mecanismului acţionat (OL).
Uneori aceleaşi ansamble pot fi atât pompe cât şi motoare, depinzând de modul în care sunt
montate. Unele pot funcţiona într-un singur sens (nereversibile), altele în ambele sensuri
(reversibile).
Din punct de vedere a variabilităţii debitului vehiculat se disting pompe şi motoare cu debit
constant şi cu debit variabil.

6
 CAP. II. APARATE DE COMANDĂ

II.1 APARATAJUL HIDRAULIC

Este necesar pentru transmiterea şi adaptarea parametrilor energiei hidraulice furnizate de

pompa la cerinţele motorului, prin îndeplinirea unor funcţiuni de: comandă, reglare, protecţie,
legătura şi măsurare.
Clasificarea aparatajului hidraulic se face după funcţia îndeplinită în următoarele grupe:
- aparataj de comandă şi reglare, îndeplinind şi funcţii de protecţie, cunoscut sub
denumirea generică de ventile;
- aparataj auxiliar, care îndeplineşte funcţii diverse, de: stocare (rezervoare de lichid),
filtrare, racordare şi legătura, termostatare, etc;
- aparataj de masurare şi control al parametrilor mediului hidraulic.

Fig. 2. Clasificarea ventilelor

Aparataj hidraulic de comanda(distribuitoare)

Au rolul dirijării circulaţiei lichidului pe diferitele circuite ale instalaţiei, in scopul realizării unor
funcţiuni precum: pornirea-oprirea mişcării, inversarea sensului de deplasare, trecerea de la o faza de
lucru la alta, etc.
Sunt elemente de comutaţie (închid si deschid total trecerea lichidului), cu mai multe poziţii
şi un anumit număr de căi.
Clasificarea ditribuitoarelor se face dupa mai multe criterii:
1. după principiul constructiv si funcţional, pot fi:
- cu sertar (circular de translaţie, rotativ, şi plan)
- cu supape;
7
 2. după numărul de poziţii, pot avea:
- două,
- trei,
mai multe poziţii;
3. după numărul de căi:
- cu două, - trei,- patru, sau mai multe căi;
4. după modul de comanda, care poate fi:
- manuală ( cu manetă sau pedala),
- mecanică (cu arcuri)
- electrică (cu electromagneţi sau cu motoare),
hidraulică,
pneumatică,
pilotată (electrohidraulică).
Distribuitoarele cu sertar circular de translaţie sunt cele mai răspândite, datorită avantajelor:
-Echilibrare hidrostatică axială şi radială totală
-tehnologicitate ridicată
-simplitate constructivă
-cost redus.
Principiul constructiv si funcţional, precum şi simbolurile convenţionale sunt redate în figura
următoare:

Fig. 3. Distribuitoare cu sertări de diferite tipuri

8
 Distribuitoare rotative -comută circuitele printr-o mişcare de rotaţie

Fig. 4. Distribuitor rotativ

Distribuitoare cu supape -muchiile active sunt înlocuite cu supape de sens comandate

Fig. 5. Distribuitor cu supape

Distribuitoare pilotate. Sunt prevăzute cu dublă comandă, în general electrohidraulică, care îmbina
avantajele comenzii electrice cu ale celei hidraulice.
Se folosesc la puteri mari

Fig. 6. Distribuitoare pilotate

Ventile de reţinere (supape de sens).

Permit trecerea lichidului numai într-un sens, cu excepţia celor deblocabile
care permit trecerea şi în sens invers.

Principiul constructiv şi funcţional este redat în figura următoare, în care :

9
Fig. 7. Supapa de sens

1- element de închidere-deschidere a trecerii lichidului;

2- arc de compresiune; 3- corpul supapei; 4- inel de sprijin.
Arcul 2 este dimensionat la o forţa mică, necesară doar pentru închiderea supapei, astfel încât
când lichidul circulă de la dreapta spre stânga supapa se deschide la o presiune mică
permitând trecerea lichidului (R≈ 0).
În sens invers supapa se închide automat, blocând trecerea (R= ∞);

Fig. 8. Circuit hidraulic cu supapa de sens

La supapele deblocabile deschiderea se realizează forţat printr-o comanda externă.la orificiul

x ,lichidul putând să circule şi de la B la A.
Supapele duble deblocabile sunt construcţii monobloc, cele două supape fiind cuplate între ele,
decuplându-se astfel reciproc.
Când lichidul sub presiune vine pe conducta A el comandă deblocarea celeilalte supape astfel că
acesta poate circula şi de la B1 la B, şi reciproc.
O aplicaţie frecvent întâlnită a supapelor de sens duble deblocabile este pentru
menţinerea în repaus a motoarelor hidraulice liniare, atunci când asupra acestora actionează
forţe R destabilizatoare, sau la deplasarea sarcinilor pe verticală.
Ele pot realiza acest lucru deoarece prezintă o etanşare mult mai bună decât distribuitoarele
hidraulice prin care sunt comandate mişcările.

II.2 APARATAJ HIDRAULIC PENTRU REGLAREA DEBITULUI

Reglarea debitului Q în circuitele hidraulice este necesară pentru reglarea vitezei v , care depinde de
debit prin relaţiile:
- pentru rotaţie: n = Q/V1
V1 este volumul unitar (cilindreea) al motorului rotativ;
- pentru translaţie: v = Q/S, în care S este suprafaţa activă a pistonului motorului liniar.

Principial, se cunosc două metode de reglare a debitului;

a)reglarea volumică, direct din pompa, utilizând pompe de debit reglabil; metoda are

10
randament ridicat, dar este scumpă, motiv pentru care se aplică la circuitele de putere mare;
b) reglarea rezistivă, utilizată la circuitele de puteri mici alimentate de pompe de debit constant.

a)Reglarea volumică a debitului se realizează în principiu conform schemei următoare

Fig. 9. Schema de reglare volumică a debitului

P - pompa de debit reglabil;

Sm- Supapa maximală şi de siguranţa, pentru limitarea presiunii maxime de lucru;
DHS- distribuitor hidraulic cu sertar, pentru inversarea sensului mişcării;
Mh- motor hidraulic.
Debitul Q necesar realizării vitezei dorite se reglează din pompa P si acesta intră integral în
motor, supapa maximală Sm având doar rolul limitării presiunii în caz de suprasarcina (supapa de
siguranţă).
Pompa furnizează direct puterea necesară la motor, astfel încât randamentul actionării este maxim
şi cheltuielile de exploatare sunt minime.
Dezavantajul metodei provine din faptul că pompele de debit reglabil sunt mai scumpe decât cele de
debit constant, astfel încât utilizarea lor se justifică economic numai la circuitele de putere mare.
În unele aplicaţii se pot folosi divizoarele volumice de debit (bazate pe principiile pompelor
volumice cu mai multe etaje legate în paralel), utile atunci când de la o singură pompa, de
regula de debit constant, trebuie alimentate două motoare simultan.

b)Reglarea rezistivă a debitului.

Metoda este foarte răspândită şi se aplică la circuitele de puteri mici-mijlocii, care
sunt alimentate de pompe de debit constant, şi constă în introducerea în circuit a unor
rezistenţe hidraulice urmând principiile semipunţilor şi al punţilor hidraulice.
Un astfel de circuit este reprezentat simplificat în figura, şi conţine:

Fig. 10. Schema de reglare rezistivă a debitului

o pompa de debit constant ( Qo = ct ),

rezistenţele hidraulice corespunzătoare supapei maximale ( RHV ), motorului hidraulic-RHM
o rezistenţă reglabilă pentru reglarea debitului ( RHR ).
Debitul pompei Qo se înparte în cele două debite QM şi QV în raport invers proportional cu
rezistenţele celor două circuite, astfel încât putem scrie relaţiile:
QO = QM + QV
11
QM / QV = RHV / RHR + RHM .

Pentru o anumită sarcină la motor RHM =ct. şi pentru un anumit reglaj al supapei RHV = ct,
prin reglarea RHR se obţine reglarea QM, deci a vitezei motorului v = QM / S .
Practic, în vederea reglării, pot fi utilizate următoarele elemente:
- rezistenţe fixe, atunci când reglajul se schimbă la intervale mari de timp;
- rezistenţe reglabile (drosele), când reglajul se schimbă frecvent;
- divizoare rezisive de debit, utilizate la alimentarea simultană a două motoare cu vitezele
aflate într-un raport constant.
După forma şi caracteristici rezistenţele hidraulice pot fi de două tipuri:
de tip diafragma şi tip interstiţiu

12
 CAP. III. APARATE DE REGLARE

3.1. VENTILE DE REŢINERE

Ventilele de reţinere, figura 11, îndeplinesc funcţia de a admite trecerea lichidului printr-o
conductă numai într-o singură direcţie, în direcţie opusă blocându-se, ``diodă hidraulică ``.În
majoritatea cazurilor, aceste ventile sunt realizate cu supape cu scaun (conic sau plan ) sau cu bile,
ceea ce le asigură o bună etanşare.

Fig. 11. Ventil de reţinere

Cel mai frecvent utilizat este ventilul de traseu, la care elementul de închidere este supapa tronconică
1, care este apăsată de arcul 2 ( prijinit pe inelul 4 ) pe scaunul 3. Sensul de parcurgere este cel
indicat de săgeţi, de la A spre B. Presiunea de deschidere este dependentă de rigiditatea arcului,
fiind aproximativ 0,5...3 bar.

Ventile de reţinere deblocabile

Spre deosebire de ventilul de reţinere descris anterior, cel deblocabil poate fi deschis, la comandă, şi
în sens invers. Acestea servesc la:
- eliberarea circuitelor de lucru care stau sub presiune;
- ca siguranţă împotriva căderii unei sarcini în cazurile ruperilor conductelor;
- împotriva mişcărilor de cedare lentă a motoarelor tensionate hidraulic pe ambele părţi.

Principal o asemenea construcţie este prezentată în figura 12.

13
 Fig. 12. Ventil de reţinere deblocabil.

Ventilul de reţinere deblocabil este compus dintr-un ventil de reţinere convenţional şi un motor
hidraulic unilateral 4, alimentat prin orificiul de comandă x, motor care va împinge şi deschide prin
tija T ventilul de reţinere atunci când se doreşte parcurgerea dinspre B spre A.

3.2.VENTILE DE PRESIUNE

Rolul ventilelor de presiune este de a menţine presiunea într-un sistem sau circuit hidraulic,
ventilele regulatoare de presiune, sau de a asigura o cuplare (comutare), la atingerea unei anumite
presiuni, ventilele limitatoare de presiune, de cuplare sau decuplare, prin modificarea unor rezistenţe
hidraulice autovariabile.
În schemele hidraulice, aceste aparate se reprezintă ca şi în cele electrice, adică în poziţie
neacţionată. Trebuie menţionat aici că toate ventilele de presiune sunt normal închise, excepţie
făcând ventilele regulatoare de presiune, care sunt normal deschise.

3.2.1. Ventilul limitator de presiune ( maximal )

Ventilele limitatoare de presiune sunt aparate normal închise. Schiţa de principiu a unui astfel de
ventil, direct acţionat, având ca element mobil o supapă cu scaun conic, este prezentată în figura 13
a.

14
 a. Ventil limitator de presiune

b. Amortizarea mişcării supapei.

Fig . 13. Schiţa principală a venitului limitator de presiune.

15
Pe traseul care leagă pompa cu motorul hidraulic (sau cu o rezistenţă la trecerea lichidului) se va
dezvolta o presiune a cărei mărime depinde de mărimea sarcinii la motor (sau a rezistenţei).
Plasând în derivaţie venitul prezentat, presiunea va acţiona asupra suprafeţei A, dezvoltând o forţă
care se opune aceleia create de arc. Astfel, supapa are rol de comparator între forţa creată de
presiunea din sistem şi forţa indusă în arc. În ipoteza în care forţa creată de presiune este mai mare,
supapa se va ridica până în punctul în care cele două forţe devin egale. Prin ridicarea supapei o parte
a debitului pompei va fi deversat spre rezervor.
Ventilul limitator de presiune este simbolizat printr-un pătrat cu o săgeată în sensul de
parcurgere, de la A spre B, figura 14, săgeată dispusă decalat faţă de axa conductelor (ceea ce indică
starea normal închisă a aparatului).
Săgeata (pătratul) este cuprinsă între presiunea de comandă (linia punctată subţire) şi arcul
reglabil.

Fig. 14. Simbolul venitului limitator de presiune.

Aceste ventile sunt capabile să menţină presiunea constantă la intrarea în rezistenţele hidraulice
reglabile şi sunt întotdeauna asociate pompelor cu debit constant.
Ventilele limitatoare de presiune pot îndeplini de asemenea funcţia de ventil de siguranţă,
pentru a evita suprapresiunile accidentale, care ar periclita buna funcţionare a sistemului. În aceste
situaţii, arcul va fi pretensionat corespunzător presiunilor maxime admise în sistem.
De regulă aceste aparate sunt livrate cu seturi de arcuri de rigidităţi diferite, după domeniul
presiunilor la care vor funcţiona.

3.2.2. Ventilul limitator de presiune pilotat

În cazul sistemelor parcurse de debite mari, secţiunile de trecere cresc corespunzător şi,
implicit, întregul gabarit al ventilului, inclusiv cel al plunjerului. În acest caz, formarea presiunii
``trebuie`` cu ajutorul arcului devine imposibil, gabaritul necesar al acestuia fiind excesiv, acesta
crescând exponenţial cu deschiderea nominală. Astfel, în loc de arc va fi folosită forţa creată de

16
presiunea uleiului. Pentru realizarea presiunii ``trebuie`` se va utiliza un ventil limitator de presiune
direct acţionat, numit ventil de pilotare, care va face comparaţia cu presiunea ``este``. Deoarece în
vederea deschiderii şi închiderii acestui ventil nu sunt necesare debite mari (numite debite de
comandă), deschiderile lui nominale vor fi mici, în consecinţă arcurile pentru reglarea presiunii
``trebuie`` vor fi de asemenea mici.
În construcţiile existente de ventile pilot, sunt utilizate atât plunjere, cât şi supape cu scaun
conic.

Fig. 15. Simbolul ventilului limitator de presiune pilotat

În figura 15. este prezentată o variantă constructivă de ventil limitator de presiune pilotat, la care
ventilul pilot este de tip supapă cu scaun conic, iar ventilul principal este cu plunjer.

Variantă constructivă cu ventil

pilot de tip supapă cu scaun conic
şi ventil principal cu plunjer.

Fig. 16. Ventil limitator de presiune pilotat

17
În figura 16. este prezentată construcţia unui ventil limitator de presiune pilotat ``de traseu``, aparatul
fiind parcurs direct de lichidul care trece de la pompă spre consumator.

Variantă constructivă numită

``de traseu``, cu ventil pilot şi ventil
principal de tip supapă cu scaun conic.

Fig. 17. Ventil limitator de presiune pilotat

Şi aici uleiul de comandă trece prin supapa 4 şi rezistenţa

Ri, iar lichidul ieşit din rezistenţa Re se scurge, prin oroficiul
axial al supapei 4, spre rezervor.
Cerinţa amintită anterior este rezolvată prin legarea
la rezervor a spaţiului s, în perioada în care consumatorul nu funcţionează, cu ajutorul unui
distribuitor 2/2, acţionat electromagnetic. Soluţia poate fi adoptată la toate ventilele de presiune
pilotate (Fig 17), prin legarea spaţiului şi la un distribuitor 2/2 de deshidere nominală mică, deoarece
prin ele trece doar debit de comandă. Trebuie menţionat faptul că această construcţie se poate realiza
atât pentru deconectarea, cât şi pentru conectarea ventilului de presiune cu ajutorul
electromagnetului.

3.3 Ventilele pentru reglarea debitului

Ventilele pentru reglarea debitului au rolul de a regla viteza de deplasare a motoarelor liniare sau
frecvenţa de rotaţie a motoarelor rotative, prin reglarea debitului de alimentare a acestora. În
principiu sunt rezistenţe hidraulice reglabile continuu. Influenţarea vitezei cu rezistenţe, presupune
dezavantajul următoarelor pierderi:
- pierdere ( cădere ) de presiune prin rezistenţă;
- pierderea ( deversarea ) în rezervor a debitului care nu trece prin rezistenţă ( prin
ventilul limitator de presiune ); care, împreună, constituie pierderi de energie.

Sistemele hidraulice, având asemenea rezistenţe precedate de un ventil limitator de presiune, se

numesc sisteme cu presiune constantă şi sunt alimentate de obicei cu pompe cu volum unitar
constant. Spre deosebire de acestea, sistemele hidraulice care sunt alimentate cu pompe cu volum
unitar reglabil nu necesită ventile pentru reglare a debitului ( rezistenţe ), deoarece pompele
furnizează chiar debitul solicitat de motor, şi în consecinţe, ele nu prezintă pierderile amintite
anterior, numindu-se circuite cu debit constant.

Tipurile de ventile pentru reglarea debitului, în funcţie de comportarea lor, sunt:

1. dependente de presiune şi de viscozitate, de tip capilar,
2. dependente de presiune şi independente de viscozitate, de tip diafragmă

Aceste două categorii de ventile se numesc drosele, cel mai utilizat fiind cel cu diafragmă.

18
 3. independente de presiune, dar dependente de viscozitate;
4. independente de presiune şi de viscozitate.

Ultimele două categorii sunt numite ventile regulatoare de debit.

3.3.1.Drosele

Drosele sunt construite, în marea lor majoritate, cu o rezistenţă de tip diafragmă, cu secţiune
reglabilă. Cele cu rezistenţă capilară fiind dependente de temperatură sunt utilizează mai rar,
deoarece nu se pretează la reglarea vitezei motoarelor hidraulice. Principal, construcţia droselor se
poate realiza cu orice tip de element mobil: cu duză ac, cu crestătură longitudinală, cu plunjer de tip
pană şi cu crestătură circulară, cu camă spaţială crestată, figura 18.

Fig. 18. Tipuri de elemente mobile pentru construcţia droselor

Simbolizarea droselor se face în funcţie de tipul rezistenţei cu care sunt construite. În figura 19. a şi b
sunt prezentate simbolurile droselului secţiune cu capilară, respectiv diafragmatică.

Fig. 19. Simbolizarea droselelor.

Droselul de traseu, figura 20. se dispune între duoă conducte.

19
 Fig. 20. Drosel de traseu

Acesta are, în principiu, două piese de bază: conducta 5, obturată prin peretele 2, având două rânduri
de orificii radiale, 1 şi 6, de o parte şi de alta a peretului de obturare şi piuliţa manşon 4, a cărei
deplasare axială conducte la modificarea rezistenţei de trecere 3, deci a debitului.
Dacă droselizarea trebuie să se producă doar într-un singur sens, se utilizează construcţia de drosel
cu ventilul de reţinere 2 încorporat coaxial, care este închis datorită presiunii în direcţia de curgere
indicată, figura 21.

Fig. 21. Drosel de traseu cu ventil de reţinere încorporat

3.3.2. Ventile regulatoare de debit

Este cunoscut faptul că în cazul droselor, pentru un lichid cu o anumită viscozitate şi pentru a
secţiune de droselizare fixată, debitul care le parcurge depinde de diferenţa de presiune între intrarea
şi ieşirea din acestea, presiunea de ieşire fiind liniar dependentă de sarcina motorului hidraulic
acţionat, iar cea de intrare fiind considerată constantă în cazul în care droselul este dispus între
pompă şi motor. În cazul în care forţa rezistentă creşte atât de mult încât presiunea de ieşire devine
egală cu presiunea de intrare, debitul care parcurge droselul devine nul, iar motorul hidraulic se
opreşte.

20
 Acest comportament face ca droselele să nu fie compatibile cu cerinţele de funcţionare ale
sistemelor hidraulice în anumite situaţii. Pentru aceste cazuri se utilizează un alt tip de ventil, care nu
prezentă dezavantajul menţionat anterior, numit ventil regulator de debit. Trebuie subliniat faptul că
pentru menţinerea constantă a debitului care parcurge droselul ( deci a vitezei motorului ), atunci
când sarcina ( forţa sau momentul ) variază, este necesară menţinerea la o valoare constantă a
diferenţei de presiune între intrare şi ieşire, ( p1-p2 ), şi nu a presiunilor p1 şi p2 individual.

Ventilul regulator de debit asigură modificarea automată a presiunii de intrare p1, atunci când,
datorită variaţiei sarcinii, presiunea de ieşire p2 se modifică în sens crescător sau descrescător, astfel
încât diferenţa de presiune p1-p2 rămâne constantă. Aparatul este prevăzut cu un comparator, care
evaluează în permanenţă valoarea ”trebuie”, a diferenţei de presiune reglată, cu valoarea ”este”a
diferenţei de presiune, iar în ipoteza că acestea nu sunt egale, comandă modificarea presiunii de
intrare p1 astfel încât eroarea ( diferenţa ) se anulează.
În figura 22. este prezentat ventilul regulator de debit cu trei racorduri ( căi ), bazat pe utilizarea
semipunţii cu rezistenţe de tip A. Comparatorul, care este în principiu un piston cu suprafeţe egale, a,
se va deplasa spre o poziţie de echilibru între forţele p1·a şi p2·a+FA, unde FA este forţa indusă de
arc:

Fig. 22. Schiţa principală ventilului regulator de debit cu trei racorduri

Prin forţa indusă de arc se programează valoarea ”trebuie” a diferenţei de presiune. Pistonul
comparatorului se va deplasa atât timp până când:
( p1-p2 ) este =( p1-p2 )trebuie

21
 Fig. 23. Construcţia principală a ventilului regulator de debit cu semipunte A

În cazul ventilului regulstor de debit cu trei racorduri, figura 24. există o derivaţie spre rezervor, care
reflectă de fapt legătura funcţională reală.

Detaliat Simplificat

Fig. 24. Simbolizarea ventilului regulator de debit vu trei racorduri

22
 CAP. IV. ELEMENTE AUXILIARE

4.1. Rezervoare hidraulice

Într-o instalaţie hidraulică, rezervoarele au rolul de a:

- egala diferenţa instantanee între cantitatea de lichid absorbită şi cea refulată;
- conduce energia termică rezultată din frecări;
- compensa pierderile exterioare prin scurgeri;
- separa aerul, apa şi impurităţile mecanice.

În figura 25. este prezentată o construcţie de rezervor hidraulic, în care se remarcă: bazimul propriu-
zis 1, capacul de curăţire 2, fundul înclinat 3, care asigură depunerea impurităţilor la nivelul
orificiului de golire, prevăzut cu dop 4, nivela de ulei 6, precum şi orificiului de umplere 7. Nu
există pentru rezervoare, o regulă deosebită de construcţie, ele trebuind să îndeplinească necesităţile
specifice fiecărui circuit.

Fig. 25. Rezervor hidraulic

În general, volumul rezervorului trebuie să fie:

v=3...5·Q

Dacă rezervorul trebuie să fie mic sau din punctul de vedere al temperaturii acest volum nu este
suficient, se impune folosirea unui răcitor, în care mediul da răcire este apa sau aerul. Înălţimea
lichidului nu trebuie să depăşească 80 ... 90% din înălţimea rezervorului, spaţiul de sus fiind necesar
separării aerului şi formării spumei. Conducta de aspiraţie trebuie să aibă o gură teşită la cel puţin
45°, să fie cât mai scurtă şi mai dreaptă, să aibă un diametru mare, care să poată asigura o viteză de
curgere a lichidului în jurul valorii de 1 m/s şi să fie la cel puţin 30 mm de podeaua rezervorului.
Conducta de reîntoarcere ( retur ) trebuie să fie teşită la capăt, la 45°, pentru a putea împiedica
ieşirea lichidului cu viteză, să aibă gura sub oglinda acestuia, pentru a evita posibilitatea antrenării
aerului. Cele două conducte trebuie să se afle la o depărtare maxim posibilă pentru a nu se aspira din
nou lichid cald şi pentru a da timp separării aerului şi şi a impurităţilor.Rezervoarele au în interior
pereţi de separare, de dirijare, precum şi stie. Acestea au o înclinare de circa 30% şi dimensiunea
23
ochiurilor de 100 ... 150 qm. Pereţii de dirijare conduc lichidul cald spre pereţii de răcire. Rezervorul
are de asemenea şi un filtru de aer pentru aerisire, având şi rolul de a reţine praful din mediul
înconjurător, dar tot pe aici poate pătrunde şi umiditate, ceea acest filtru trebuie să asigure şi
reţinerea umezelii. Umplerea rezervorului se face cu o pâlnie cu sită de 100 ... 200 qm.
Temperatura în rezervor nu trebuie să depăşească 50°C. Lichidul, se încălzeşte mai ales în
circuitele cu drosele şi distribuitoare pilotate sau alte tipuri de ventile. Dacă se utilizează răcitoare cu
aer, acestea trebuie să fie cu 20 ... 30°C mai rece dacât uleiul, iar dacă răcoritoarele sunt su apă, cu
30 ... 35°C mai rece. Menţinerea constantă a temperaturii uleiului se poate face cu un regulator de
temperatură sau chiar cu un încălzitor.
Adesea capacul de închidere, sau un perete al rezervorului, se utlizează pentru dispunerea pe el a
pompelor, distribuitoarelor, ventilelor de presiune, filtrelor, etc. În figura 26. este reprezentat un
astfel de rezervor hidraulic ( care uneori poartă denumirea de panou hidraulic ).

Fig. 26. Panou hidraulic

4.2. Filtre

Murdărirea uleiului are mai multe cauze posibile:

- existenţa impurităţilor la execuţia şi montajul instalaţiei ( praf abraziv, picături de
sudură, nisip, etc., care provoacă de la început murdărirea uleiului );
- impurităţi provenite din mediu ( praf, apă de condens );
- impurităţi provenite din uzura instalaţiei ( produse de uzura metalică, a elementelor de
etanşare, vopsele şi produse de îmbătrânire chimică a uleiului, etc. ).

Toate aceste impurităţi conduc la uzarea instalaţiei şi la micşorarea duratei de funcţionare.

Dispunerea filtrelor

Tipul constructiv, dispunerea şi fineţea filtrelor, depinde de felul instalaţiei. În figura 27. sunt
prezentate diferite posibilităţi de dispunere a acestora.

24
 Fig. 27. Posibilităţi de dispunere a filtrelor în instalaţiile hidraulice

Astfel, filtrul de aspiraţie 1, protejează instalaţia de murdăria din rezervor. La diferenţei mari de
presiune, cavitaţia filtrului poate pătrunde în pompa de joasă presiune 2. De aceea, fineţea acestuia
trebuie să fie mare ( 100 qm ), urmând a fi spălat des. Filtrul de presiune joasă 3, folosit la instalaţii
mari, asigură o bună protecţie a pompei de înaltă presiune 4, a instalaţiei şi a motoarelor 7. Filtrul de
presiune înaltă 5, cel mai fin, se situează înaintea aparatelor sensibile 6. Filtrul de întoarcere 8 se
folosoşte la instalaţii mici, servind la purificarea uleiului care intră în rezervor.

25
 BIBLIOGRAFIE

www.regielive_ro ACTIONARI HIDRAULICE SI PNEUMATICE

www.regielive_ro ACTIONARI HIDRAULICE
www.regielive_ro APARATURA HIDRAULICA
www.regielive_ro ELEMENTE DE EXECUTIE

26
ANEXE

27
Element de distribuţie

ANEXA 1

28
Drosel

ANEXA 2

29
 Filtre

Acumulatoare

ANEXA 3

30