Dragoş FOTĂU Ion FOTĂU

Dragoş PĂSCULESCU Vlad Mihai PĂSCULESCU

CALITATE
ȘI FIABILITATE
Note de curs

Editura UNIVERSITAS
Petroşani, 2020
Referenți științifici:
Conf.univ.dr.ing. Dumitru JULA
Conf.univ.dr.ing. Marius MARCU

© 2020 Editura Universitas Petroșani

Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorilor. orice reproducere
integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare,
efectuate fără autorizația editorului este ilicită și constituie o contrafacere. Sunt
acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de interes
științifici, cu specificarea respectivei citări.

© 2020 Editura Universitas Petroșani

All rights are reserved to the authors of this edition. Any reproduction in whole
or in part, by any means, of pages of this work, performed without the authors
approval is illegal and constitutes an infringement. Accepted are only those
reproductions strictly reserved for use or citation of justified scientific interest,
specifying that citation.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Calitate şi fiabilitate : note de curs / Dragoş Fotău, Ion Fotău, Dragoş
Păsculescu, Vlad Mihai Păsculescu. - Petroşani : Universitas, 2020
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-741-688-9

I. Fotău, Dragoş
II. Fotău, Ion
III. Păsculescu, Dragoş
IV. Păsculescu Vlad Mihai

658.62

Tiparul executat la: Universitatea din Petroșani – Atelier Tipografie

 CUPRINS
INTRODUCERE 5

CAPITOLUL 1- INDICATORI DE CALITATE A ENERGIEI

ELECTRICE 15

1.1. Noțiuni generale 15

1.2. Frecvenţa. Abaterea de frecvenţă 18
1.3. Amplitudinea tensiunii de alimentare. Variaţii lente de tensiune 20
1.4. Supratensiuni 23
1.5. Goluri de tensiune 24
1.6. Armonici şi interarmonici 27
1.7. Întreruperi de scurtă şi lungă durată 28
1.7.1. Numărul şi durata întreruperilor 29
1.7.2. Intensităţi de defectare şi de reparare echivalente 30

CAPITOLUL 2 - SIGURANŢA (FIABILITATEA) ALIMENTĂRII CU

ENERGIE ELECTRICĂ A CONSUMATORILOR 33

2.1. Noțiuni de bază 33

2.2. Starea unui sistem, element sau scheme electrice 35
2.3. Indicatori numerici de fiabilitate 36
2.4. Alţi indicatori de siguranţă. Relaţii de calcul. 39
2.5. Procese stochastice de tip Markov 41
2.5.1. Premizele folosirii metodei lanţurilor Markov 42
2.6. Calculul indicatorilor de siguranţă pentru elementul simplu
reparabil 44
2.7. Calculul indicatorilor de fiabilitate pentru sistemele cu elemente în
serie 46
2.8. Calculul indicatorilor de fiabilitate pentru sisteme cu elemente în
paralel 50
2.9. Calculul fiabilităţii sistemelor electroenergetice cu ajutorul metodei
binomiale 54
2.10. Legătura dintre disponibilitate, fiabilitate şi mentenanţă 56
2.11. Legătura dintre fiabilitate şi eficienţa economică 61

3
CAPITOLUL 3 - FIABILITATEA SCHEMEI 63

3.1. Scheme electrice fără elemente de rezervă. Starea de succes, starea

de refuz 63
3.2. Scheme electrice cu elemente de rezervă. Starea de succes, starea
de refuz 67

CAPITOLUL 4 - STUDIUL FIABILITĂŢII FOLOSIND DATE

EXPERIMENTALE 75

4.1. Încercări cu eşantion epuizat 75

4.2. Încercări cenzurate 75
4.3. Încercări trunchiate 75
4.4. Încercări accelerate. Postulatul fiabilităţii egale 76
4.5. Prelucrarea datelor experimentale 78
4.5.1. Metoda neparametrică 78
4.5.2. Metoda parametrică 80
4.6. Metoda lanţurilor Markov 82
4.7. Metoda exponenţialã 84
4.8. Fiabilitatea operaţională (în exploatare) 85
4.9. Parametrii statistici echivalenţi pentru schemele electrice cu
elemente conectate în serie sau în paralel 85

APLICAȚIE 87

BIBLIOGRAFIE 95

4
 INTRODUCERE

Produsele în general, necesită o serie de operații de întreţinere şi reparare,

sau de mentenanţă. Dacã echipamentul este reparabil, se pune problema naturii
defectelor acestuia şi a posibilitãţilor de intervenţie.
Fiabilitatea, reprezintă probabilitatea ca un echipament sau element sã-şi
îndeplineascã funcțiunile pentru care a fost creat pe o duratã de timp bine
stabilitã, în condiții bine determinate.
Ansamblul tuturor acţiunilor tehnice şi organizatorice efectuate în scopul
menţinerii şi restabilirii funcţiei specificate se numeşte mentenanţă.
Aptitudinea unui produs de a putea fi întreţinut sau reparat mai uşor este
prezentată de caracteristica de mentenabilitate, sau mai simplu mentenabilitate
caracterizată tot printr-o probabilitate.
În cazul dispozitivelor reparabile se foloseşte şi noţiunea de disponibilitate,
care reprezintã probabilitatea îndeplinirii funcției la un moment dat luând în
consideraţie şi probabilitatea repunerii în funcţiune în urma eventualelor defecte.
Întreruperile în funcţionarea unei scheme electrice pot fi clasificate în trei
categorii, astfel:
a) întreruperi programate, adică întreruperi şi repuneri în funcționare
periodice, dupã un grafic prestabilit (uneori conform unor “Normative de
întreţinere şi reparare”) ca o consecintã a programului de lucru a reviziilor
programate, etc;
b) întreruperi şi repuneri în funcţionare provocate de cauze externe, ca
urmare a unor defecţiuni sau accidente intervenite din afara schemei studiate, ca
de exemplu întreruperea alimentării cu energie electricã a schemei, defectarea
instalațiilor tehnologice acţionate şi altele;
c) întreruperi şi repuneri în stare de funcţionare provocate de cauze
interne, involuntare şi intempestive, datorate defecţiunilor apărute în însăşi
elementele schemei studiate.
Schema se repune în stare de funcţionare în urma reparării sau înlocuirii
elementelor avariate. Aceste două ultime categorii de întreruperi şi repuneri în
stare de funcţionare au un caracter aleatoriu.
Calculul de fiabilitate specific proiectării se referă exclusiv la cea de-a treia
categorie fãcând abstractie de primele două categorii de întreruperi. Se consideră,
deci, cã schema se aflã în stare de funcţionare permanentă, atât înainte de apariţia

5
unei întreruperi produse de defectarea unui element al său, cât şi dupã repararea
sau înlocuirea elementului avariat şi repunerea schemei în stare de functiune.
Procedând astfel, se eliminã complet influenţele externe, iar rezultatele
calculelor (număr de întreruperi, durata acestora, pagubele produse, etc.) permit
o apreciere justã a calităţii schemelor proiectate (sau aflate în stare de
funcţionare), întelegând prin aceasta cã la o schemã electricã proiectatã corect,
asemenea pagube trebuie sã fie minime.
O schemã (reţea) electrică se compune din elementele: transformatoare de
putere, aparate de comutatie, aparate de protecţie, linii în cablu sau aeriene
dispuse într-o anumită configuraţie.
Fiecare din aceste elemente se poate afla la un anumit moment în stare de
funcţionare sau de defect, având, deci, două stări posibile.
Diferitele combinaţii posibile ale elementelor aflate în stare de funcţionare
sau în stare de defect, definesc stările în care poate evolua schema în decursul
timpului.
Numãrul stărilor în care se poate afla schema depinde, deci, de numãrul
combinațiilor posibile ale elementelor aflate în stare de funcţionare şi a celor
aflate în stare de defect.
Unele stări ale schemelor sunt stări de functionare sau de succes, iar altele
sunt stãri de defect sau de refuz. Schema trece de la o stare la alta pe mãsură ce
unul sau mai multe din elementele sale se defecteazã (ies din funcţiune) sau se
repară (reintrã în functiune).
Defectarea şi repararea diferitelor elemente componente ale schemei sunt
evenimente care marcheazã trecerea schemei de la o stare la alta. Aceste
evenimente sunt evenimente aleatoare, momentul producerii lor neputând fi
cunoscut sau determinat cu anticipatie.
Deoarece intervalele de timp ale producerii acestor evenimente determinã
fiabilitatea schemei electrice considerate, pentru aprecierea acestei fiabilităţi, se
impune de la sine aplicarea calculului probabilitãtilor cu regulile sale
caracteristice.

Mulţimi. Operaţii logice

Noţiunea de mulţime este foarte generalã. Din punct de vedere fizic,

mulţimea poate fi constituită din orice fel de elemente.

6
 Din punct de vedere matematic, natura fizicã a mulțimilor nu intereseazã.
Ceea ce caracterizeazã mulțimile, oricare ar fi natura lor, este faptul cã ele se
supun unor anumite operatii logice, dintre care cele fundamentale sunt reuniunea
şi intersecţia.
Fie douã mulțimi de aceeaşi naturã A și B.
Mulțimea C = A U B, se numeşte reuniunea mulţimilor A şi B dacă oricare
din elementele sale este conţinut în oricare (aparţine oricăreia) din cele două
mulţimi A , B. Operaţia de reuniune se notează cu simbolul “U” ; în limbaj
curent, ea se numeşte operaţia “sau“: C= A sau B.
Mulţimea: D = A  B, se numeşte intersecţia mulţimilor A şi B, dacã
oricare din elementele sale este conținut în ambele mulţimi A şi B. Operaţia de
intersecţie se notează cu simbolul “ “; în limbaj curent, ea se numeşte operaţia
“ şi “ : D = A şi B.
Fie o mulţime care include o submulţime A. Elementele aparţinând
mulţimii, dar care nu sunt conţinute în A, constituie o submulţime complementară
lui A sau “ non A“ şi se noteazã cu Ā.
Se precizeazã cã, atunci când se defineşte o multime trebuie avut în vedere
şi “elementul 0 “. Aceasta reprezintã lipsa tuturor elementelor mulțimii şi se
noteazã cu ( Φ ), constituindu-se, astfel, mulţimea vidă.

Evenimente considerate mulţimi.

Pentru definirea noţiunii de eveniment, trebuie considerată o mulţime de

experienţe identice şi independente, efectuate asupra unui anumit proces fizic şi
cu rezultate aleatoare.
Mulţimea rezultatelor asupra cărora se fixeazã atentia experimentatorului,
ca îndeplinind anumite condiţii prestabilite, arbitrare, impuse de acesta,
constituie ceea ce se numeşte un eveniment.
Evenimentul care nu poate fi format prin reuniunea a două sau mai multe
evenimente se numeşte eveniment elementar. Plecând de la noţiunea de
eveniment elementar, se poate defini noţiunea de eveniment general. Mulţimea
tuturor evenimentelor poartã numele de câmp de evenimente.

7
 Operaţii cu evenimente.

Evenimentele, ca orice mulţime, se supun operaţiilor logice de reuniune şi

intersecţie.
Fie două evenimente A , B.
Evenimentul C = A U B, se numeşte reuniunea evenimentelor A, B. Se
numeşte intersecţia a două evenimente, evenimentul: D = A  B, care constã în
realizarea simultanã a acelor evenimente A , B.
Prin aplicarea operatiei “non”, unui eveniment A, se obţine un eveniment
B, care constă în nerealizarea evenimentului A: Ā = B. În acest caz, evenimentele
A , B sunt evenimente contrarii sau complementare.
Relaţia anterioară este reciprocă, adicã, dacã Ā = B, atunci şi A  B . Două
evenimente (sau mulţimi) care nu conţin elemente comune sunt incompatibile.
Ele se caracterizează prin relaţia I.1:
AB= Φ (I.1)

PROBABILITÃTI
Măsura şansei stărilor

Pentru definirea noţiunii de probabilitate se pleacã de la notiunea de

evenimente elementare egal posibile, numite în cele ce urmeazã cazuri egal
posibile.
Pentru aflarea posibilitãtilor unui eveniment, se divide numãrul cazurilor
egal posibile “n“ ce constituie evenimentul studiat, denumite, în general, cazuri
favorabile la numãrul total “ N “ al cazurilor egal posibile şi se obtine (relaţia
I.2):
n
p
N (I.2.)

unde: p- este probabilitatea apariţiei evenimentului studiat. Această relaţie de

definiţie a probabilităţii este un eveniment.
Din punct de vedere matematic, probabilitatea se defineşte ca un numãr
pozitiv cuprins între 0 şi 1, ataşat unui eveniment şi putând fi supus unor anumite

8
operatii şi calcule. Acest numãr poartã denumirea de probabilitatea apariţiei
evenimentului sau probabilitatea evenimentului.
Probabilitatea unui eveniment A va fi notată: P {A}. Probabilitatea zero:
P{A}= Φ este ataşatã evenimentului imposibil, iar probabilitatea 1,
evenimentului sigur: P{A}=1, care poate fi notat cu E.
Probabilitãtile joacã un rol hotãrâtor în studiul fiabilitãtii schemelor
electrice, care pot fi caracterizate de mai multe stãri în care se poate afla schema
studiatã (stãri de functionare sau de defectare a unora din elementele sale), ele
exprimând sub formã numericã şansele diferitelor stãri în care se poate afla
schema.
Cum frecventa de defectare variazã de la un element la altul, stãrile schemei
nu sunt egal posibile ci au şanse diferite. Pentru a avea o mãsurã a acestor şanse
se determinã probabilitãtile stãrilor respective: fiecãrei stãri K se determinã prin
calcul probabilitatea Pk. Aceste probabilitãti de stare sunt aşa numitele
probabilitãti absolute.

Probabilităţi condiţionate

Relaţia generală de definiţie a probabilităţii condiţionate (I.3.) este:

P{ A  B}
P{ A / B} 
P{B} (I.3.)

Probabilitatea condiţionată P {A/B} reprezintã mãsura dependentei dintre

evenimentele A şi B. Dacã P {A} = P {A/B}, se spune cã evenimentul A este
independent de evenimentul B (relaţia I.3).
Rezultă că valoarea P{A} atribuită probabilităţii unui eveniment A depinde
de informaţiile de care se dispune, referitoare la realizarea altor evenimente.

Legea numerelor mari

Dacă se consideră că se efectuează un număr N de experienţe aleatoare

independente, în aceleaşi condiţii şi se obţin n cazuri de realizare a evenimentului
observat în perioada acestor încercări, raportul n/N se denumeşte frecvenţa

9
cazului studiat pe durata celor N încercări şi se notează cu fN, conform relaţiei
(I.4.)
n
fN 
N (I.4.)

Ca exemplu, dacă din 100 de aruncări ale unei monede a apărut o faţă de
41 de ori, frecvenţa de apariţie este:
41
f100   0,41
100
Legea numerelor mari, dedusă experimental, stabileşte că frecvenţa de
apariţie a unui eveniment tinde către o limită bine stabilită pe măsură ce numărul
încercărilor creşte la infinit şi în acelaşi timp că această limită este egală cu
probabilitatea evenimentului, ca în relaţia (I.4).
De exemplu, la încercările de aruncare a monezii
lim f N  p  0,5
N 

Dacă se consideră probabilitatea p=0,95 ca o lampă cu descărcări în gaze

să funcţioneze fără defecţiuni timp de 4000 de ore şi se supune încercărilor un lot
cu un număr crescând de lămpi, în condiţiile impuse de firma constructoare, se
constată că odată cu creşterea numărului lămpilor supuse testului, raportul dintre
numărul lămpilor aflate în funcţiune după 4000 de ore de funcţionare n şi numărul
lămpilor supuse testului N, se apropie tot mai mult de probabilitatea p, adică:
n
lim    lim f N  p  0,95
  N 
N  N

Sub forma stabilită de Bernoulli, enunţul matematic al aceastei teoreme

este: “Fie un şir de încercări, în care evenimentul A poate apare cu una şi aceeaşi
probabilitate p. Fie numărul N de încercări successive şi n numărul de apariţii ale
evenimentului A pe durata acestor încercări. Atunci, oricare ar fi   0 , pentru
N   , se obţine (relaţia I.5.):
n 
P  p     0
N 
N  (I.5.)

10
 Există diverse forme de exprimare a legii numerelor mari, una dintre
acestea, stabilită de Borel, se prezintă în relaţia I.6.:
 n 
P  lim  p  1
N  N
  (I.6.)
Toate formele cunoscute ale acestei legi afirmă că, pentru un număr mare
de încercări, frecvenţa de apariţie a unui eveniment tinde către probabilitatea sa,
pe măsură ce numărul încercărilor independente depăşeşte orice limită.
Legea numerelor mari se poate folosi pentru definirea noţiunii de
probabilitate.
Pe baza ei se poate estima probabilitatea necunoscută a unui eveniment.
Spre exemplu, probabilitatea de a extrage o bilă albă dintr-o urnă în care proporţia
bilelor albe şi negre este necunoscută, poate fi determinată experimental, prin
efectuarea unui număr foarte mare de încercări (după fiecare încercare se
reintroduce în urnă bila care a fost extrasă).
În acest caz, probabilitatea de apariţie a bilei albe este egală cu raportul
dintre numărul rezultatelor favorabile şi numărul încercărilor efectuate.
În multe cazuri, probabilitatea producerii unui eveniment nu se poate stabili
decât pe această cale experimentală. Determinarea pe cale statistică a
probabilităţii producerii unui eveniment, pe baza legii numerelor mari, are un
domeniu general de aplicare, pentru toate felurile de activitate.
Cu ajutorul acestei metode se pot obţine, pe lângă probabilităţile de apariţie
a evenimentelor, şi alte mărimi cu caracter aleator, cum ar fi: valoarea medie,
durate de funcţionare fără defecţiuni (minimă, maximă) a instalaţiilor sau
echipamentelor în diverse regimuri de funcţionare sau de întreţinere, durata de
viaţă utilă, etc.
Pe baza datelor obţinute prin încercări repetate, pe baza înregistrărilor
fefectuate, publicate în literatura de specialitate, se pot determina parametrii
statistici  şi  cu ajutorul cărora se pot calcula o serie de indicatori de
fiabilitate, în funcţie de metoda aleasă.

11
 METODE DE STUDIU A FIABILITĂŢII

Pentru a se înţelege mai uşor noţiunile specifice, se prezintă, în prealabil,

noţiunile referitoare la "Funcţii utilizate în fiabilitate"

Funcţia exponenţială.
Este o funcţie cu rata căderilor constantã, a cărei densitatea de probabilitate
este dată de relaţia I.7.:
f (t )   * e   t (I.7.)
unde: λ – reprezintă rata căderilor.
De asemenea, se pot calcula:
Fiabilitatea echipamentului (relaţia I.8.):
R  e  t (I.8.)

Funcţia de repartiţie (relaţia I.9.):

F  1  e  t (I.9.)

Media timpului de bună functionare este dată de relaţia I.10.:


1

MTBF  e t dt 

0 (I.10.)
Dispersia (relaţia I.11.):
1
2 
2 (I.11.)

Funcţia Weibull
Profesorul suedez Walloddi Weibull a propus pentru descrierea ratei
căderilor functia redată prin relaţia I.12.:
d t     t   (1)
( t )  ( )  ( )
dt    (I.12.)
unde: η,, - reprezintă parametrii: de scară (dispersie sau viaţă caracteristică);
de formã (care reflectă nivelul procesului intim de degradare) şi de pozitie
(exprimă durata minimă până la care nu se manifestă nici un defect) care definesc
legea Weibull.

12
 Densitatea de probabilitate corespunzătoare acestei funcţii este dată de
relaţia I.13.:
t   t  
 t   (1) ( 
) (

)
f (t )  ( ) e  ( t ) * e
  (I.13.)

Fiabilitatea se calculează cu relaţia I.14.:

t  
( )

R (t)  e (I.14.)

Funcţia densitate de repartiţie (probabilitate de defectare) este dată de

relaţia I.15.:
t  
( )

F( t )  1  e (I.15.)

Legea Weibull fiind definită de trei parametri este foarte simplă şi poate să
modeleze bine procesele specifice de uzură din sistemele mecanice şi electrice.
Media timpului de bună funcţionare se defineşte prin relaţia I.16.:
 1
MTBF   ( )
  (I.16.)

Dispersia este dată de relatia I.17.:

2 1
D(t )   2  2 [(  1)   2 (  1)]
  (I.17.)
Valorile funcţiei  se iau din tabele.

Funcţia binomială

Se considerã un fenomen aleator caracterizat de următorul câmp de

evenimente:
- are numai douã evenimente elementare A sau Ā (complementare);
- elementele aparţinând acestui câmp sunt independente.
Un astfel de câmp de evenimente poate fi generat prin repetarea unui
experiment de “n“ ori în condiţii identice, rezultatele experimentului fiind
evenimentele elementare A şi Ā .

13
 Notând cu “p“ probabilitatea de realizare a evenimentului Ā şi cu “q“
probabilitatea de realizare a evenimentului A, probabilitatea de realizare de n-k
ori a evenimentului A şi de k ori a evenimentului Ā într-un numãr de “n“
experimente identice, este dată de relatia I.18.:
P(k)  Ckn p nk q k (I.18.)

Pentru calculul termenilor Pn(k) se recomandã utilizarea unor formule de

recurentã, ca cele din relatia I.19.:
nk p
Pn (k  1)  Pn (k)
k 1 q (I.19.)

Valoarea medie şi dispersia variabilei aleatoare X sunt date de relaţiile

I.20.:
M(X)  n * q; D( X )  n * p * q (I.20.)

14
 CAPITOLUL 1- INDICATORI DE CALITATE A ENERGIEI
ELECTRICE

1.1.Noțiuni generale
Energia electrică este considerată ca un produs, care trebuie livrat de către
furnizor la consumator, respectând un anumit nivel de calitate. Asigurarea
calităţii energiei electrice a devenit o sarcină tot mai complexă, deoarece a crescut
numărul utilizatorilor având receptoare controlate electronic şi alte receptoare
neliniare.
In prezent, în România, peste 65% dintre consumatori determină emisii
perturbatoare în reţeaua electrică de alimentare. Este firească necesitatea definirii
unor indicatori de calitate pentru energia electrică şi niveluri de compatibilitate,
pe baza cărora să se poată elabora recomandări internaţionale şi naţionale.
Prin indicatori de calitate, în sens general, se înţelege o caracteristică de
apreciere cantitativă a proprietăţilor unui produs analizat sub aspectul îndeplinirii
cerinţelor privnd elaborarea sa, exploatarea sau consumul.
Indicatorii de calitate a energiei electrice trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
-să fie universali pentru a fi posibilă folosirea lor practică în proiectare
şi/sau exploatare, precum şi realizarea unui control metrologic, pe scară largă, cu
precizia necesară, utilizând mijloace de măsurare relativ simple şi ieftine, atât în
reţelele furnizorilor, cât şi la abonaţi;
-să permită o departajare, fără echivoc, a răspunderilor pentru
nerespectarea condiţiilor de calitate a energiei electrice, ce revin furnizorului,
respectiv consumatorului;
-să fie perfectibili, pentru a putea surprinde, rapid şi cât mai complet,
multiplele aspecte, care definesc, la o anumită etapă, calitatea energiei electrice;
-să fie puţin numeroşi clari şi precişi delimitaţi, pentru a caracteriza cât mai
exact, din punct de vedere cantitativ toate proprietăţile distinctive ale energiei
electrice într-un regim stabilizat de funcţionarea a SEN.
Există propuneri chiar pentru adoptarea unui indicator generalizat pentru
caracterizarea calităţii tensiunii, care să fie bazat pe teoria spectrală a proceselor
aleatoare; în acest context, cu un singur indicator de calitate a energiei electrice,
definit pe diferite domenii ale spectrului de frecvenţă al funcţionării aleatoare

15
 u t  pe fiecare fază a reţelei, pot fi caracterizate variaţiile lente/rapide ale valorii
efective a tensiunii, nesimetria şi regimul periodic nesinusoidal.
Scopul ideal al fiecărui furnizor este de a pune in permanenţă, la dispoziţia
consumatorilor o tensiune alternativă sinusoidală, de frecvenţă şi valoare efectivă
menţinute între anumite limite, fixate contractual, egale pe cele trei faze ale
reţelei.
In realitate, furnizorii nu-şi pot alimenta consumatorii cu energie electrică
de calitate ideală, pe de o parte, din cauza unor caracteristici constructive de care
dispun, dar, pe de altă parte, din cauza unor perturbaţii care apar, în mod inerent,
în funcţionarea sistemelor energetice; acestea pot afecta toate caracteristicile
curbei de tensiune: frecvenţa, amplitudinea, forma şi simetria (in sistemele
trifazate).
Practic, sistemul de indicatori ai calităţii energiei electrice trebuie să
permită:
-măsurarea/estimarea nivelului de calitate într-un anumit punct al reţelei şi
la un moment dat;
-compararea informaţiei obţinute cu nivelul stabilit prin normative si
acceptabil pentru majoritatea consumatorilor conectaţi la reţeaua respectivă.
Urmărirea indicatorilor de calitate a energiei electrice şi adoptarea de
măsuri pentru menţinerea acestora în limite admise, ca obligaţie a furnizorului de
energie electrică, nu poate fi făcută decât în corelaţie cu urmărirea perturbaţiilor
introduse în reţeaua electică de alimentare de anumiţi consumatori.
In acest sens, indicatorii de calitate pot fi clasificaţi în două grupe:
-indicatori primari, care depind în primul rând, de furnizor;
-indicatori secundari, care sunt influenţaţi de funcţionarea consumatorilor,
ce pot fi consideraţi perturbatori.
Indicatorii primari de calitate a energiei electrice se referă la:
-calitatea produsului:
-frecvenţă (controlată în sistemul energetic prin reglajul P  f );
-amplitudinea tensiunii de alimentare (controlată de reglajul Q  U ,
al ploturilor transformatoarelor şi al autotransformatoarelor din reţea);
-supratensiunile temporare şi tranzitorii (limitate şi controlate prin
sistemele de protecţie contra supratensiunilor);
-goluri de tensiune (limitate prin sistemele de protecţie prin relee);

16
 -calitatea serviciului (alimentare cu energie electrică):
-întreruperile de scurtă şi lungă durată ( ca număr şi durată prin
convenţie între furnizor şi consumator, în funcţie de exigenţa acestuia).
Furnizorul trebuie să prevadă o rezervă suficientă şi un reglaj frecvenţă -
putere corespunzător, pentru a menţine frecvenţa într-o bandă îngustă
(reglementările internaţionale prevăd, de regulă ± 0,5 Hz), în jurul frecvenţei
nominale, cel puţin pe o durată de 99% dintr-un an.
De asemenea, trebuie să asigure un reglaj corespunzător putere reactivă -
tensiune, astfel încât să se încadreze în banda de variaţie nominală a tensiunii pe
bare.
Supratensiunile temporare, la frecvenţa reţelei, sunt, în principal, o
consecinţă a defectelor cu punere la pământ şi de obicei, sunt în principal
înlăturate după eliminarea defectului (0,1 s...0,3 s).
Golurile de tensiune sunt determinate de scurtcircuite în reţeaua electrică
şi sunt înlăturate odată cu separarea defectului de către protecţia prin relee (de
obicei cel mult 0,3 s).
Întreruperile de scurtă şi lungă durată depind ca frecvenţă şi durată de
configuraţia reţelelor (buclată, radială), de nivelul de protecţie şi automatizare,
de tehnicile de mentenanţă adoptate şi sunt consecinţa unor incidente.
Normele de proiectare proprii furnizorului (uneori în nivel naţional) şi
caracteristicile echipamentelor utilizate în reţeaua electrică permit evaluări ale
acestui indicator.
Indicatorii primari sunt rezultatul planificării, poiectării şi organizării
funcţionării instalaţiilor.
Indicatorii secundari se referă în special la perturbaţiile determinate de
funcţionarea consumatorilor:
-armonici şi interarmonici (regimuri nesinusoidale);
-fluctuaţii rapide de tensiune;
-fluctuaţii lente de tensiune (efect de flicker);
-nesimetrii;
Indicatorii secundari de calitate a energiei electrice sunt determinaţi în
principal, de tipul de sarcină al consumatorului.
Perturbaţiile armonice şi interarmonice, fluctuaţiile rapide şi lente de
tensiune, precum şi nesimetriile deteriorează calitatea energiei livrate
consumatorilor, buna funcţionare a echipamentelor acestora find afectată.

17
 Pentru menţinerea unei calităţi suficiente a energiei electrice, este necesară,
în afară de monitorizarea perturbaţiilor, şi stabilirea unor limite clare şi
măsurabile ale abaterilor admise.

1.2.Frecvenţa. Abaterea de frecvenţă

In general, încadrarea frecvenţei sistemului energetic într-un domeniu
admisibil din punct de vedere calitativ este condiţionată de menţinerea unei stări
de echilibru între sursele de energie şi consumul de energie electrică al
sistemului.
La un moment dat, la nivelul ansamblului instalaţiilor sistemului energetic,
pot exista situaţii în care echilibrul dintre cererea şi oferta de putere nu poate fi
menţinut din cauze, cum ar fi: inerţia mare a instalaţiilor de producere, lipsa de
agent primar sau lipsa de capacitate în grupurile energetice etc.
Funcţionarea interconectată a sistemelor energetice ne permite restabilirea
rapidă a frecvenţei. In cazul unor sisteme insulare, la realizarea dezechilibrului
între cererea de energie şi ofertă se stabileşte un nou regim de lucru la o frecvenţă
inferioară. Durata de funcţionare în acest regim depinde de viteza de intervenţie
a “rezervei calde” a grupurilor din centralele electrice sau până la intrarea în
funcţiune a grupurilor aflate în “rezervă rece”.
Frecvenţa nominală este f N  50 Hz în sistemele electroenergetice
europene şi în majoritatea sistemelor din Asia şi f N  60 Hz în majoritatea ţărilor
de pe continentul american şi în Japonia.
În regim normal de funcţionare, frecvenţa poate varia în jurul valorii
nominale, ca urmare a modificării practic continue a sarcinii electrice a
sistemului şi a reglajelor efectuate pentru a acoperi curba de sarcină. Controlul
frecvenţei se face practic la nivelul sistemului energetic interconectat (sistemul
european) şi nu poate fi influenţată prin acţiuni locale.
Atenţia deosebită acordată controlului frecvenţei pentru menţinerea în
limite restrânse este determinată de consecinţele importante negative ale
abaterilor mari de frecvenţă pe întreg fluxul de producere, transport, distributie
şi utilizare a energiei electrice, de la centrala electrică şi până la receptoarele
consumatorului :
-creşterea solicitărilor mecanice ale turbinelor cu abur ca urmare a
modificării frecvenţelor proprii dinamice de vibraţii la palete;

18
 -reducerea performanţelor tehnico-economice ale grupurilor
termoenergetice, cu reducerea puterii blocurilor (turbină cu abur şi generator
electric) centralei şi a creşterii consumului specific de combustibil;
-creşterea pierderilor în transformatoarele din reţeaua electrică;
-creşterea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de transport
şi distribuţie ale sistemului energetic national (SEN), reducerea puterii reactive
maxmie şi reducerea factorului de putere la consumatori, afectarea funcţionării
majoritaţii receptoarelor electrice: motoare asincrone, convertoare cu
semiconductoare;
-creşterea riscului de apariţie a unor avarii datorită modificării limitelor de
funcţionare stabilă a sistemului (stabilitate statică şi stabilitate dinamică);
-reducerea siguranţei în funcţionare a unor instalaţii: pierderea
performanţelor garantate, uneori până la imposibilitatea continuării funcţionării,
accentuarea fenomenelor de uzură, deconectări datorită DASF (Deconectare
Automata la Scăderea Frecvenţei) etc.;
-reducerea randamentului instalaţiilor consumatoare, cu creşterea
consumului specific de energie electrică;
-reducerea producţiei la consumatorii de energie electrică odată cu scăderea
frecvenţei tensiunii de alimentare;
Un indicator care poate fi folosit pentru estimarea variaţiilor lente de
frecvenţă este abaterea de frecvenţă ( f ),
f  f N  f (1.1)
f
în care: N este frecvenţa nominală, iar f — frecvenţa reală.
Abaterea relativă de frecvenţă sau abaterea procentuală se determină cu
relaţia:
f  fN
 f [%]   100 % (1.2)
fN
Integrala abaterilor de frecvenţă pe durata unei zile este un important
indicator şi în cazul utilizării frecvenţei tensiunii din reţeaua electrică la
sincronizarea ceasurilor electrice; pentru a asigura funcţionarea corectă a
ceasurilor electrice este necesar ca această integrală să aibă o valoare nulă:
24
I f   f  dt  0 (1.3)
0

19
 Urmărirea încadrării frecvenţei în limitele impuse este în sarcina
dispecerului energetic de sistem, în colaborare cu dispecerii energetici ai
sistemelor interconectate.
Limitele de imunitate la variaţii de frecvenţă ale diferitelor categorii de
receptoare electrice sunt precizate în standardele de produs. Majoritatea
receptoarelor electrice acceptă abateri de frecvenţă de aproximativ ± 1 Hz (±
2%).
Convertoarele cu semiconductoare sunt, în general, mai sensibile la variaţii
de frecvenţă şi se realizează, conform normelor CEI 146, în trei clase de imunitate
A şi B admit un domeniu de variaţie a frecvenţei reţelei de alimentare de cel mult
± 2%, iar cele de clasă C de cel mult ±1%, în condiţiile în care o scădere a
frecvenţei nu se suprapune peste o creştere a tensiunii, şi invers.
Normativele din România sunt aliniate la normativele internaţionale
privind frecvenţa de funcţionare şi limitele admise având în vedere faptul că
sistemul energetic din ţară funcţionează sincron cu sistemul energetic european,
fiind interconectat cu acesta prin linii electrice în sudul şi vestul ţării.

1.3.Amplitudinea tensiunii de alimentare. Variaţii lente de tensiune

Amplitudinea tensiunii de alimentare poate avea variaţii lente, datorate în
special căderilor de tensiune pe linii şi în transformatoare, determinate de variaţia
sarcinii electrice a consumatorilor.
Variaţiile de tensiune pot fi determinate şi de modificări ale configuraţiei
schemei electrice de funcţionare a reţelei, precum şi de modificări ale regimului
surselor de putere reactivă.
Variaţiile lente de tensiune pot fi caracterizate prin abaterea relativă a
tensiunii intr-un anumit punct al reţelei şi la un moment dat, faţă de tensiunea
nominală:
U U UN
U [%]   100[%]  S  100[%] (1.4)
UN UN
în care: US este tensiunea de linie a reţelei electrice, într-un anumit punct şi
la un moment dat (tensiune de serviciu), iar UN - tensiunea nominală.
US
Raportul U N este denumit nivel de tensiune.

20
 Limitele admisibile de variaţie sunt dependente de nivelul de tensiune la
care este alimentat un consumator. Conform normelor actuale abaterile relative
ale tensiunilor în PCC, pentru reţelele având tensiunile nominale sub 220 kV nu
trebuie să depăşească ±10%; pentru tensiuni nominale peste 220 kV, abaterile
relative de tensiune nu se standardizeazä.
Condiţiile tehnice de dimensionare a echipamentelor conectate la nivelul
de tensiune de 400 kV precizează însă un interval de (380...420) kV, în care
trebuie să se încadreze tensiunea reală, ceea ce corespunde la o abatere admisă
de maxim ± 5%.
Constructorii de echipamente indică, pentru fiecare categorie de receptoare
limitele de imunitate la variaţiile de tensiune, acestea fiind cuprinse în general în
intervalul (± 5 ... ±10) %. De exemplu, abaterea relativă admisibilă este de:
-± 5% pentru motoare electrice;
-± 10% pentru convertoare cu semiconductoare din clasele de imunitate A
şi B;
-(- 5 ... +10)% pentru convertoarele cu clasa de imunitate C;
-± 10% pentru aparate de sudare;
-± 5% pentru lămpi electrice.
In cazul unor receptoare cu dependenţă accentuată de regimul de tensiune,
este necesară definirea unor indicatori suplimentari:
Valoarea medie a abaterii relative a tensiunii faţă de tensiunea nominală
într-un interval de timp T:
T
1
Umed    U  dt (1.5)
T0

Indicatorul Umed este o măsură a nivelului mediu al tensiunii pe barele de

alimentare şi oferă indicaţii privind alegerea corectă a plotului de reglaj al
transformatorului.
Gradul de iregularitate sau abaterea relativă medie pătratică (parametru
introdus de P. Ailleret)
T
1 2
T 0
 q2   U  dt (1.6)

21
 Abaterile tensiunii faţă de valoarea nominală pot avea efecte asupra:
-producţiei materiale, atât sub aspect cantitativ, cât şi sub aspect calitativ;
-caracteristicilor echipamentului electric (pierderea performanţelor
garantate, modificări ale randamentului, ale gradului de uzură etc.), ajungându-
se în unele cazuri chiar la întreruperea funcţionării (influenţa asupra siguranţei în
funcţionare a instalaţiei).
Astfel, spre exemplu, nivelul tensiunii de alimentare influenţează volumul
producţiei realizate şi consumul specific de energie electrică al cuptoarelor
electrice cu rezistoare. De asemenea, variaţia tensiunii de alimentare are o
influenţă importantă asupra performanţelor lămpilor electrice. Modificarea
caracteristicii mecanice a motoarelor asincrone cu tensiunea aplicată poate
determina reducerea performanţelor acţionărilor electrice.
Gradul de iregularitate poate fi utilizat pentru:
-aprecierea calităţii tensiunii pe barele de alimentare
 q2 
10% - calitate foarte bună;
  q2 
10% 20% - calitate bună;
  q2 
20% 50% - calitate mediocră;
 
2
q
100% — calitate necorespunzătoare.
-capacităţii de tranzit a reţelei şi contribuie la apariţia unor pierderi
suplimentare în aceasta.
Spre deosebire de frecvenţa, care este aceeaşi pentru toate punctele
sistemului energetic interconectat, indicatorii care caracterizează tensiunea la
bornele receptoarelor depind de o serie de factori, cum ar fi: tensiunea nominală
a reţelei, capacitatea sa de transport, lungimea liniilor de alimentare.
In consecinţă, în cadrul unei metodologii de control al calităţii tensiunii
furnizate trebuie precizat locul (nodul) unde urmează să se facă măsurările. De
asemenea, prezintă importanţă stabilirea duratei măsurărilor.
Prin prelucrare statistică a rezultatelor, este posibilă obţinerea unor
indicatori statistici a variaţiei de tensiune pe perioade reprezentative de timp (oră,
schimb de lucru, zi etc.).
Cunoaşterea parametrilor statistici ai tensiunii pe barele de alimentare
permite caracterizarea completă a calităţii tensiunii, in acest nod şi, în consecinţă,

22
alegerea corectă a parametrilor instalaţiilor de reglaj a tensiunii (ploturi
transformatoare, controlul puterii reactive).

1.4.Supratensiuni
Supratensiunile sunt, de regulă, abordate mai ales în legătură cu probleme
de alegere şi coordonare a izolaţiei, având drept scop reducerea deteriorărilor
determinate de solicitările izolaţiei echipamentelor electrice şi deci creşterea
siguranţei în funcţionare a instalaţiilor. Se consideră ca supratensiuni în toate
cazurile în care tensiunea pe bare depăşeşte cu mai mult de 10% tensiunea
nominală.
In funcţie de durată supratensiunile care apar în reţelele electrice pot fi
clasificate în următoarele categorii:
-supratensiuni permanente (de frecvenţă industrială);
-suprastensiuni temporare;
-supratensiuni tranzitorii:
-cu front lent (în special supratensiunile de comutaţie);
-cu front rapid (în special supratensiunile de trăsnet);
-cu front foarte rapid (specifice în special comutaţiilor în staţiile izolate cu
SF6);
-supratensiuni combinate.
Indicatorii de calitate care pot fi utilizaţi în caracterizarea supratensiunilor
sunt:
-factorul de supratensiune (în cazul supratensiunilor sub formă de impuls):
U
k  m ax (1.7)
U f m ax
în care Umax este valoarea de vârf a supratensiunii, iar Uf max - valoarea de vârf
a tensiunii alternative pe fază.
-factorul de supratensiune (în cazul supratensiunilor de durată):
U
k per  per (1.8)
Uf
în care Uper este valoarea efectivă a supratensiunii de durată iar Uf - valoarea
efectivă a tensiunii pe fază;

23
 -factorul de impuls:
U m ax
kimpuls  (1.9)
U per
Rezolvarea problemelor de coordonare a izolaţiei se rezolvă pe baza
recomandărilor CEI 71 - 1/1993.
Din punctul de vedere al calităţii energiei electrice furnizată consumatorilor
prezintă interes numărul şi amplitudinea supratensiunilor admise, pe o durată de
calcul (în mod uzual un an).
Aceste valori urmează a fi stabilite de către furnizorul de energie şi înscrise
în contractul încheiat cu consumatorii racordaţi la reţeaua electrică.

1.5.Goluri de tensiune
t
Goluri de tensiune (Fig.1.1) este definit ca fiind o reducere, pe o durată g
determinată (în mod obişnuit sub 3 s), a amplitudinii sau a valorii efective a
tensiunii unei reţele electrice, intr-un anumit punct al acesteia.
U g
Amplitudinea a golului de tensiune poate avea valori de (0,1...0,9)
U c
în care Uc este tensiunea contractată. Se consideră că variaţiile de tensiune
U U g
sub 0,1 c sunt cuprinse în banda admisă de lucru, iar variaţiile mai mari
U
de 0,9 c corespund unei întreruperi de tensiune.
Un gol de tensiune poate să apară la conectarea unor motoare electrice cu
curenţi de pornire mari (caz din ce în ce mai puţin întâlnit datorită obligativităţii
controlului cu circuite cu semiconductoare a curentului de pornire la motoarele
mari) sau apare ca urmare a unor defecte în reţeaua electrică şi a eliminării
acestora prin funcţionarea protecţiilor prin relee şi a automatizărilor.
Principalii indicatori de calitate care caracterizează golurile de tensiune
sunt:
-amplitudinea relativă sau procentuală:
U g U U
 g [%]   100[%]  c  100[%] (1.10)
Uc Uc
în care U este valoarea reziduală a tensiunii de fază, iar Uc - tensiunea contractată
pe fază.

24
 U Banda admisa de tensiune
UP
UC

Ug t g

U
t i t f
Fig. 1.1. Gol de tensiune

-durata golului de tensiune:

t g  t f  ti (1.11)
în care ti şi tf sunt momentele iniţial şi final ale golului de tensiune;
-frecvenţa de apariţie a golurilor:
N
fa  g (1.12)
Tr
în care Ng este numărul de goluri de tensiune care apar pe durata de refeninţă Tr
(în mod uzual un an).
Unul dintre cei mai importanţi indicatori de calitate ai energiei electrice,
relativ la golurile, întreruperile de tensiune şi supratensiuni este factorul de
performanţă definit ca fiind intervalul relativ de timp (treal/Tr), în care tensiunea
se găseşte în banda admisă.
Diferitele receptoare de energie electrică, în funcţie de specificul lor
constructiv, prezintă un anumit grad de sensibilitate faţă de golurile de tensiune.
Goluri cu anumite caracteristici pot determina chiar deconectarea receptoarelor
sensibile, în special a celor cu comenzi numerice.

25
 Un gol de tensiune conduce la apariţia unor regimuri de funcţionare
tranzitorii în reţeaua electrică a consumatorului.
Variaţia mărimilor de stare pe durata regimurilor tranzitorii determinate de
goluri de tensiune poate conduce la:
-pierderea stabilităţii dinamice în funcţionare atunci când duratele golurilor
de tensiune au valori comparabile cu diferite constante de timp electrice şi
mecanice, care intervin în procesele tranzitorii; un exemplu de astfel de
receptoare pot fi motoarele asincrone, folosite la acţionările electrice;
-creşterea solicitărilor termice în diferitele componente ale receptorului, ca
urmare a supracurenţilor care apar pe intervalul proceselor tranzitorii;
posibilitatea ca un receptor să fie expus deteriorării, din cauza depăşirii
solicitărilor termice admisibile, indică şi prezenţa unei sensibilităţi termice a
receptoarelor la goluri de tensiune; un exemplu de receptoare cu sensibilitate
termică ridicată la goluri de tensiune îl reprezintă redresoarele cu tiristoare, la
care dereglarea comenzii produsă de golurile de tensiune poate conduce la
apariţia unor curenţi mari, uneori, la trecerea practic în regim de scurtcircuit;
-creşterea solicitărilor produse de forţele electrodinamice, apărute în
diferite elemente ale receptorului, ca urmare a şocurilor de curent; posibilitatea
ca receptorul să se defecteze în urma acestor solicitări arată existenţa unei
anumite sensibilităţi electrodinamice la goluri de tensiune;
-la unele receptoare, pot apărea în diverse elemente şi altfel de
suprasolicitări mecanice, cum ar fi, de exemplu, în cazul acţionărilor electrice,
solicitările produse de şocurile de cuplu sau de acceleraţiile mari; în aceste situaţii
se poate vorbi şi de o sensibilitate mecanică la goluri de tensiune.
În funcţie de durată şi amplitudine, efectele golurilor de tensiune pot fi
diferite în funcţie de sensibilitatea receptoarelor:
U
-pentru tensiuni U < 0,9 c chiar la durate foarte scurte ale golurilor de
f g
tensiune, de ordinul = (0,2.. .0,3)s, rezultă perturbarea funcţionării unor
aparate de comandă şi reglaj (erori de comandă, pierderi de informaţii);
U f g
-pentru o tensiune U = (0,7.. .0,8) c şi durate = (0,2. ..0,3)s, poate să
apară deconectarea contactoarelor de 0,4 kV în circuitele secundare;
U f g
-pentru o tensiune U = (0,5...0,6) c şi durate = (1,5...3)s, poate
apărea instabilitatea motoarelor şi a compensatoarelor sincrone;

26
 U
-pentru tensiuni U < 0,5 c şi durata golului peste 0,05s, lămpile cu
descărcări se sting şi se reaprind la câteva minute de la revenirea tensiunii la
valoarea normală;
U
-pentru o tensiune U = (0,15...0,3) c apar perturbaţii în funcţionarea
convertoarelor statice utilizate la acţionarea cu viteză variabilă.
Limitele de imunitate ale receptoarelor electrice la goluri de tensiune sunt,
în general, precizate de către fabricanţi (în funcţie de clasa de imunitate a
receptorului respectiv).
Astfel, de exemplu, redresoarele cu semiconductoare, având clasa de
imunitate A, admit variaţii de tensiune de scurtă durata: (0,5.. .30) perioade ale
U
fundamentalei în domeniul ±15% c spre deosebire de cele de clasă B şi C, care
U
admit variaţii de scurtă durată în intervalul (-10...+15)% c .

1.6.Armonici şi interarmonici
Armonicile sunt semnale a căror frecvenţă este multiplu întreg al frecvenţei
fundamentale. In general, armonicile sunt generate de sarcini neliniare din retea.
Interarmonicile sunt semnale a căror frecvenţă nu este multiplu al
frecvenţei fundamentale. Unele dintre acestea sunt generate de sarcinile neliniare,
iar altele sunt intenţionat injectate de distribuitor, pentru telecomanda releelor sau
pentru a comuta tarifele consumatorilor casnici sau industriali.

a) Semnale de telecomandă
Companiile de distribuţie a energiei electrice injectează semnale de
telecomandă având frecvenţe interarmonice (de exemplu, în Franţa, această
frecvenţă este de 175 Hz), pentru comenzi în reţeaua electrică, utilizând chiar
reţeaua de alimentare ca suport fizic. Având în vedere dezvoltarea continua a
acestui sistem de comandă, se acordă o atenţie deosebită limitării
interarmonicilor, determinate de alte surse, pentru a nu perturba semnalele utile.
b) Sarcini neliniare care provoacă interarmonici
Marea majoritate a interarmonicilor de curent şi tensiune din reţea sunt
generate de convertoarele statice de frecvenţă, utilizate din ce în ce mai mult
pentru alimentarea motoarelor sincrone sau asincrone în scheme de acţionare
viteză variabilă (AVV).

27
 Reglarea vitezei de rotaţie Ω a motorului asincron de acţionare se realizează
cu un convertor de frecventă, prin modificarea frecvenţei tensiunii de alimentare
f
a motorului, care poate avea o variaţie continuă în domeniul (0,05... l) N , unde
fN
este frecvenţa nominală.
Pentru a asigura un conţinut cât mai redus de armonici în curba curentului
electric din motorul asincron, comanda invertorului se face în modul PWM
(Pulse Width Modulation); se alege lăţimea impulsurilor, astfel încât să se
realizeze o curbă medie cu un spectru redus de armonici.

1.7.Întreruperi de scurtă şi lungă durată

Întreruperile de scurtă durata (sub 3s) sunt determinate de defecte în reţea
şi realimentarea consumatorilor prin reconfigurarea automată a reţelei utilizând
automatica de sistem. Pentru a pune în evidenţă diferenţa între condiţiile de
apariţie a golurilor de tensiune şi a întreruperilor de scurtă şi lungă durată se
consideră exemplul indicat in fig.1.2, corespunzător reţelei interne, cu tensiunea
nominală de 20 kV, a unei intreprinderi.
La apariţia unui defect (scurtcircuit) pe circuitul care alimentează bara B 2
toate receptoarele alimentate de la bara B vor sesiza o reducere de tensiune la
borne (gol de tensiune).

20kV
B
I 11 I 21

I12 I AAR
I22
B1 B2

Fig.1.2. Reţea de 20kV pentru alimentarea unor consumatori

28
 Curentul de defect va parcurge întreruptoarele I 21 şi I22, dar numai
întreruptorul I21 va fi deconectat (selectiv) pentru a izola defectul. Pentru toate
receptoarele conectate pe barele B golul de tensiune a fost eliminat şi tensiunea
revine la valoarea permanentă Up (fig. 1.1). Receptoarele conectate la bara B2 nu
vor mai fi alimentate (gol de tensiune urmat de întrerupere de tensiune).
Automatica de sistem (anclanşarea automată a rezervei) sesizează lipsa tensiunii
pe bara B2, comandă deconectarea întreruptorului I22 conectarea intreruptorului
IAAR (aflat în mod normal în poziţie deschis).
Receptoarele conectate la bara B2 vor fi realimentate, după un interval de
timp determinat de funcţionarea AAR (intrerupere de scurtă durată). In cazul în
care nu este posibilă conectarea întreruptorului I AAR receptoarele conectate la
bara B2 rămân nealimentate (întrerupere de lungă durată) până când personalul
de exploatare asigură înlăturarea defectului.
Durata întreruperilor de scurtă durată depinde de performanţele
echipamentului de automatizare.
Întreruperile de lungă durată sunt determinate în special de o configuraţie
neadecvată a reţelei de alimentare, de performanţele reduse ale echipamentelor,
precum şi de lipsa unor proceduri specifice de mentenanţă a instalaţiilor.
In unele cazuri, consumatorii pot accepta întreruperi de lungă durată şi
schema de alimentare se proiectează acceptându-se acest risc.

1.7.1. Numărul şi durata întreruperilor

- numărul mediu de întreruperi de durată se calculează cu relaţia (1.13.):

M [ (T p )]  T p *  Pj *  q ji (1.13)
jS ik

- relaţia echivalentă de calcul a numărului mediu de întreruperi de durată

este următoarea (1.14.)

M [ (Tp )]  Tp  Pj * q ji  Tp P * j x (1.14)
j S i S , k

în care: x - reprezintă oricare element din schemă

Dacă se notează cu M[υ’(Tp)] numărul întreruperilor cu manevră

determinat cu formula (1.14), cu altă semnificaţie a indicatorilor se obţine:

29
 - numărul total al întreruperilor (1.15)
M [ '' (Tp )]  M [ (Tp )]  M [ ' (Tp )] (1.15)

- durata medie totală a întreruperilor cu manevră în intervalul de timp T p

(relaţia 1.16):
M [ ' (Tp )]  M [ ' (Tp )] * tm (1.16)

- durata medie totală a întreruperilor de durată în intervalul de timp T p

(relaţia 1.17)
PR
M [  (T p )]  * T p  PR * T p (1.17)
PS  PR

- durata medie totală a întreruperilor în funcţionare (relaţia 1.18):

M [ '' (Tp )]  PR * Tp  M{ ' (Tp )] * tm (1.18)

- durata medie de funcţionare efectivă în intervalul de timp planificat T p

(relaţia 1.19.):
M [ (Tp )]  PS * Tp  M [ ' (Tp )]  PS * Tp  M [ ' (Tp )]  Tp [1  PR  P' R ] (1.19)

1.7.2.Intensităţi de defectare şi de reparare echivalente

Pentru o schemă electrică fără elemente de rezervă se poate obţine un
ansamblu echivalent caracterizat prin indicatorii de siguranţă: P S, PR, M[υ(Tp)],
Tf, Td. Cu ajutorul acestora se pot determina restul indicatorilor, astfel:
- parametrii statistici echivalenţi (relaţiile 1.20):
1
e 
Tf
(1.20)
1
e 
Td

Cu ajutorul relaţiilor cunoscute pentru P S, PR, M[υ(Tp)] rezultă şi alte

relaţii de calcul pentru parametrii statistici echivalenţi (relaţiile 1.21) care se pot
utiliza în funcţie de necesităţi:

30
 M [ (T p )]
e 
(1  PR ) * T p
(1.21)
M [ (T p )]
e 
PR * T p
- pentru schemele cu elemente legate în serie, parametrii statistici
echivalenţi se determină cu relaţiile (1.22):
n
 e   i
i 1
n

 i
(1.22)
e  i 1
n
i

i 1 i

Pentru cazul particular caracteristic schemei cu două elemente legate în

serie, parametrii statistici echivalenţi de stare se determină cu relaţiile (1.23):
e  1  2
1  2
e  (1.23)
1 2

1  2

Dacă se reprezintă schema sistemului cu două elemente în serie şi schema

echivalentă de calcul, ca în figura de mai jos, se pot stabili stările schemei, pe
baza cărora se întocmeşte matricea tranziţiilor şi sistemul de ecuaţii din care
rezultă probabilităţile stărilor de succes şi de refuz.

λ1, μ1 λ2, μ2

λe, μe

31
 Dacă se notează astfel:
- starea 0 – starea de succes a sistemului;
- starea 1 – starea de refuz, cu elementul numărul 1 defect;
- starea 2 – starea de refuz, cu elementul numărul 2 defect
se poate întocmi matricea tranziţiilor:

0 1 2
- λ1 – λ2 μ1 μ2
λ1 - μ1 -
λ2 - - μ2

din care rezultă sistemul de ecuaţii (1.24):

1 *  2
P0  PS 
1 *  2   2 * 1  1 *  2
1 *  2
P1 
1 *  2   2 * 1  1 *  2 (1.24)
 2 * 1
P2 
1 *  2   2 * 1  1 *  2
 PR  P1  P2

După cum se poate observa, dacă se calculează λe şi μe cu relaţiile (1.21)

rezultă relaţiile (1.23).

32
 CAPITOLUL 2 - SIGURANŢA (FIABILITATEA)
ALIMENTĂRII CU ENERGIE ELECTRICĂ A
CONSUMATORILOR

2.1. Noțiuni de bază

Dezvoltarea continuă a sistemelor energetice, atât ca putere instalată cât şi
ca structură a reţelelor, a impus ca problema siguranţei în funcţionare să aibă mari
implicaţii economice.
Din analiza lucrărilor existente în literatura de specialitate, din experienţa
acumulată în producţie, cât şi din prevederile normelor de protecţie a muncii,
rezultă, cu certitudine, importanţa siguranţei în alegerea aparatajului de comutaţie,
a schemelor tehnologice de distribuţie cât şi în funcţionarea sistemului energetic.
Pentru a satisface alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din
economie, schemelor de distribuţie li se cere să îndeplinească o serie de condiţii
tehnico- economice:
-asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a tuturor
consumatorilor;
-asigurarea parametrilor calitativi ai tensiunii electrice furnizate
consumatorilor;
-asigurarea parametrilor cantitativi ai energiei electrice furnizate
consumatorilor
-elasticitatea schemelor de alimentare cu energie;
-eficienţa economică.
Aceste condiţii tehnico – economice pot fi realizate prin alegerea corectă a
schemei de alimentare cu energie, a configuraţiei acesteia, a protecţiilor şi prin
determinarea raţională a parametrilor reţelei electrice.
Schemele de distribuţie ale instalaţiilor electrice care funcţionează în medii
periculoase, pe lângă condiţiile specificate mai sus trebuie să ia în considerare şi
particulalităţile specifice:
-existenţa pericolului de explozie şi incendiu;
-existenţa pericolului sporit de electrocutare;
-mutarea permanentă a maşinilor de lucru şi a aparatajului de comutaţie;
-spaţiu redus afectat activităţii productive.

33
 Aceste condiţii suplimentare sunt determinante în alegerea schemei de
alimentare cu energie electrică, a tipului şi gabaritului transformatoarelor şi
aparatelor de comutaţie, a modului de tratare a neutrului sistemului de alimentare.
Gradul de siguranţă în alimentarea cu energie electrică a consumatorului,
care trebuie realizat într-un anumit sistem energetic este rezultatul unor calcule
de eficienţă economică.
Indiferent de numărul de măsuri care s-ar adopta, o alimentare absolut
sigură nu se poate realiza deoarece nu pot fi eliminaţi toţi factorii întâmplători de
care depinde funcţionarea unui sistem energetic.
Prin dotări suplimentare se poate realiza o creştere a gradului de siguranţă
în funcţionare. Aceasta impune însă investiţii suplimentare, a căror eficienţă
economică se poate stabilii numai dacă se iau în considerare consecinţele
economice ce decurg din acesta.
Cea mai simplă schemă electrică radială folosită pentru alimentarea unui
consumator este prezentată în fig. 2.1.

Fig.2.1. Schemă Fig.2.2. Schemă radială

radială simplă cu elemente de rezervă

Dacă consumatorul reclamă un grad de siguranţă mai mare în alimentarea

cu energie electrică decât cel asigurat prin schema anterioară se poate utiliza o
reţea electrică cu o structură ca în fig. 2.2.
Pentru realizarea acestei scheme electrice sunt necesare investiţii
suplimentare, a căror eficienţă economică se poate determina prin compararea
efectelor economice ale nelivrării probabile a energiei electrice în cele două
variante de alimentare în raport cu investiţia suplimentară necesară pentru
construirea acesteia.

34
 2.2. Starea unui sistem, element sau scheme electrice
Sistemul energetic şi instalaţiile care îl compun formează un complex
tehnic care furnizează în timpul exploatării un volum important de date cu privire
la funcţionarea acestora.
Pentru a se putea corela, prelucra şi stoca volumul mare de date cu privire
la comportarea în exploatare a elementelor sistemelor energetice se poate utiliza
tehnica automată de calcul.
Evoluţia unei instalaţii energetice se caracterizează printr-o succesiune de
stări de funcţionare sau de succes şi stări de defect sau de insucces.
Dacă se analizează histogramele de funcţionare ale instalaţiilor tehnologice
se pot evidenţia perioadele caracteristice care intervin în funcţionarea unui
element sau sistem tehnic şi anume:
-timpul programat de funcţionare TpF;
-timpul de funcţionare efectiv T f ;
-timpul de întrerupere determinat de producerea unor deranjamente sau
avarii Td ;
-timpul de întreţinere destinat reviziilor sau reparaţiilor programate T RP ;
-timpul de rezervă statică, în care instalaţia nu este programată pentru
funcţionare sau întreţinere TRS.
Unitatea de timp statică TC , adică perioada de timp în care s-a observat
comportarea instalaţiei se compune din timpul programat de funcţionare, timpul
de întreţinere şi timpul de repaus, ca în relaţia 2.1.
TC  TpF  TRP  TRS (2.1)

Dacă se consideră că timpul programat de funcţionare se compune din

timpul de funcţionare efectiv şi timpul de întrerupere determinat de deranjamente
sau de avarii T pF  T f  Td se obţine relaţia următoare pentru unitatea de timp
statică (2.2):
TC  T f  Td  TRP  TRS (2.2)

Pentru obiectivitatea studiilor de siguranţă în funcţionare este necesară o

înregistrare cât se poate de corectă a histogramelor, inclusiv a celor mai
semnificative date tehnice care să descrie evoluţia în timp a unui aparat, agregat
sau reţea energetică.

35
 Timpii de întreţinere şi de staţionare în stare de repaus au un caracter
determinist în timp ce mărimile Tf şi Td au un caracter aleator.
Mediile acestor variabile aleatoare M[Tf] respectiv M[Td] se pot estima
prin mediile lor de selecţie T f respectiv Td care se pot calcula cu următoarele
expresii (2.3):
1 n 1 m
Tf  T fi
n i 1
Td   Tdi
m i 1
(2.3)

în care:
Tfi - durata perioadei i de funcţionare neîntreruptă în intervalul de observaţie
(0,T);
Tdi – durata perioadei i de staţionare în starea de defect în intervalul de observaţie
(0,T);
n şi m – numărul de perioade de funcţionare neîntreruptă, respectiv de defect în
intervalul de observaţie (0,T).
Pentru ca estimaţiile statistice M[T f] şi M[Td] să fie cât mai apropiate de
realitate este necesar ca perioada de observaţie a comportării în exploatare a
elementelor sistemului să se extindă pe o durată de timp cât mai mare (5-10 ani),
sau să se observe un număr mare de elemente de acelaşi tip şi de aceeaşi vârstă
pe o perioadă mai scurtă de timp.
Observaţia statistică trebuie să fie efectuată pe o perioadă de timp care
exclude perioada de rodaj şi perioada de îmbătrânire fizică a echipamentelor.

2.3. Indicatori numerici de fiabilitate

Proiectarea judicioasă a unui sistem energetic sau a unei instalaţii de
alimentare a consumatorilor de mare importanţă este legată de existenţa unor
metode adecvete pentru calculul unor indicatori numerici de fiabilitate.
Teoria siguranţei în funcţionare permite să se stabilească legile
probabilistice care guverneară apariţia refuzurilor în funcţionarea unei instalaţii.
Cea mai simplă definiţie a siguranţei în funcţionare este probabilitatea ca
într-un interval de timp considerat să nu existe refuz, adică întreruperea
funcţionării schemei sau elementului respectiv.
Rezultă că siguranţa apare ca o funcţie de probabilitate având ca variabile
timpul şi comportarea posibilă a sistemului.

36
 Probabilitatea se referă totdeauna la un anumit eveniment. În cazul
considerat, evenimentul va fi asigurarea condiţiilor de alimentare impuse şi va
constitui starea de succes a schemei.
Deci, siguranţa în alimentare a unei conexiuni reprezintă probabilitatea de
succes sau de funcţionare neîtreruptă a acesteia la un moment dat sau într-un
interval de timp dat.
Aprecirea siguranţei în funcţionare se realizează cu ajutorul indicatorilor
de fiabilitate care se determină pe baza datelor statistice colectate, cu privire la
comportarea în timp a elementelor şi sistemelor.
Se pot determina următorii indicatori de fiabilitate:
1
- intensitatea de avariere:  
M Tf  
; (2.4)

1
- intensitatea de reparare :   ; (2.5)
M Td 
- probabilitatea stării de funcţionare:

PS  p 


M Tf  
  
M T f  M Td 
; (2.6)

- probabilitatea stării de defect:

 M Td 
PR  q  
  
M T f  M Td 
(2.7)

Cunoaşterea acestor indicatori permite compararea din punct de vedere al

fiabilităţii, a elementelor şi sistemelor tehnice:
-intensitatea de avariere  , arată viteza de intrare în avarie;
-intensitatea de reparare  , arată viteza de reparare;
-probabilitatea de funcţionare p, permite ierarhizarea elementelor din punct
de vedere al fiabilităţii. Este folosit drept criteriu pentru înlocuirea
echipamentelor datorită uzurii. Acest indicator permite aprecierea gradului de
uzură tehnică a schemei, care are o probabilitate de funcţionare cu atât mai mică
cu cât uzura este mai avansată;

37
 -probalitatea de defectare q, arată care sunt elementele cu cel mai scăzut
grad de fiabilitate.
Realizarea unui sistem energetic cu un anumit grad de fiabilitate, format
din mai multe elemente eterogene este posibilă numai prin introducerea de
rezerve.
Un element este în rezervă atunci când are proprietatea de a înlocui un
element activ în momentul avarierii acestuia.
Elementele de rezervă se clasifică în trei categorii:
-rezervă activă (sau caldă), care funcţionează încărcată parţial, iar la
defectarea elementului rezervat, preia încărcarea acestuia cu timp de comutaţie
nul;
-rezervă semiactivă, care nu funcţionează, dar care este pregătită pentru
intrarea în funcţiune. In cazul avarierii elementului rezervat, după un anumit
timp, numit timp de comutare, rezerva intră în funcţiune;
-rezervă pasivă (sau rece), care este pregătită parţial pentru intrarea în
funcţiune şi necesită un timp de comutare mai mare.
Calculul indicatorilor de fiabilitate al sistemelor tehnice se bazează pe
cunoaşterea caracteristicilor funcţionale ale elementelor, gradul de independenţă
al elementelor, indicatorii de fiabilitate etc. şi necesită un volum important de
informaţii care se referă la comportarea în timp a instalaţiilor, la consecinţele
economice ale întreruperilor în funcţionare, la abaterile de la regimurile normale
de funcţionare.
În general, modelele matematice utilizate pentru studiul siguranţei
instalaţiilor electrice se bazează pe metode probabilistice. Evoluţia în timp a
sistemelelor cu comportare aleatoare se studiază cu ajutorul proceselor aleatoare
sau stocastice (supuse legilor hazardului sau întâmplării).
În funcţie de natura elementelor, independente sau dependente, de tipul
funcţiilor de distribuţie cărora se conformează elementul respectiv, de numărul
de indicatori care se vor calcula, există mai multe modele (metode) analitice sau
grafoanalitice probabilistice de calcul a indicatorilor de fiabilitate.
Dintre metodele analitice se amintesc:
-metoda binomială;
-metoda lanţurilor Markov;
-metoda exponenţială
-metoda Monte Carlo, etc.

38
 Schemele echivalente de calcul a indicatorilor de fiabilitate pot să fie de tip
serie, paralel sau serie- paralel.
Pentru determinarea indicatorilor de fiabilitate se folosesc schemele
echivalente de calcul, care mai poartă şi denumirea şi de diagrame bloc. Ele se
obţin prin înlocuirea elementelor reale din schemele analizate cu blocuri
conectate în acelaşi fel ca şi în schemele reale.
Modelul matematic cel mai adecvat pentru descrierea funcţionării în timp
a sistemelor electrice are la bază procesele stocastice de tip Markov. Un proces
stocastic este un model matematic al unui proces empiric guvernat de legi
probabilistice în timpul dezvoltării sale în timp.
Un sistem este fiabil şi eficient atunci când costul său este minim,
beneficiul adus este maxim şi probabilitatea stării de funcţionare neîntreruptă
R(t) este apropiată de unitate.
Se pot calcula indicatori de siguranţă privind alimentarea cu energie a
fiecărei întreprinderi (societăţi comerciale), prin diverse metode, în funcţie de
specificul activităţii şi de categoria de importanţă a consumatorilor alimentaţi.

2.4. Alţi indicatori de siguranţă. Relaţii de calcul.

Indicatorii de siguranţă care prezintă importanţă în cazul întreprinderilor
industriale sunt influenţaţi de poziţia întreprinderii faţă de instalaţiile sistemului
de la care urmează să fie alimentată, de specificul variantelor de alimentare
precum şi de caracteristicile funcţionale şi de siguranţă ale elementelor
sistemului.
Indicatorii de siguranţă cei mai importanţi sunt:
-gradul de satisfacere a energiei cerute într-un interval de timp dat T (2.8):
Wc  W pn
G  100 (2.8)
Wc
în care:
Wc-energia cerută de consumatori;
Wpn- energia probabilă nelivrată;

-durata probabilă Tn de nealimentare a unui consumator, care reprezintă

intervalul de timp, în cadrul duratei de alimentare cerute, în care în mod

39
accidental sau planificat, consumatorul nu poate fi alimentat. Dacă acesta are o
singură alimentare, Tn se calculează cu expresia (2.9):
Tn  Tc  PR  Trep 1  PR  (2.9)
în care :
PR – probabilitatea stării de insucces;
Trep(TRP)- durata lucrărilor de reparaţii programate;
Tc – durata de alimentare cerută de consumator.

În cazul când există mai multe alimentări pentru consumator, T n se

calculează cu relaţia 2.10:
Tn  Tc  PRO  Trepk PRK  PRO  (2.10)
în care:
PRK- probabilitatea stării de insucces în configuraţia k cu privire la T repk.

Configuraţia 0 este aceea care nu are nici un element în reparaţie.

-durata probabilă de alimentare a unui consumator,
Ta- reprezintă diferenţa dintre durata de alimentare cerută şi durata de
nealimentare a unui consumator (2.11):
Ta  Tc  Tn (2.11)

-gradul de satisfacere a alimentării consumatorilor, C reprezentat de

raportul dintre durata probabilă de alimentare şi durata de alimentare cerută, se
determină cu relaţia 2.12:
T  Tn
 100 %
T
C a  c (2.12)
Tc Tc

-numărul mediu de stări de insucces într-un interval de timp considerat

 
M  Tp  . . Reprezintă numărul trecerilor dintr-o stare j de succes într-o stare de
insucces i;
-numărul mediu al întreruperilor după care funcţionarea poate fi reluată
numai după reparaţii;

40
 -numărul mediu probabil al
întreruperilor a căror durată depăşeşte
anumite valori reprezentând duratele
critice;
Aceşti indicatori de siguranţă se pot
calcula cu ajutorul celor patru amintiţi
anterior  , , Ps , PR  .
Este important de menţionat faptul că
Fig.2.3. Variaţia lui valorile parametrului  , variază, în
general, în funcţie de perioada care a
trecut de la punerea în funcţie. În perioada iniţială de rodaj (a) valoarea acestuia
scade, în perioada normală de funcţionare se menţine constantă, iar în perioada
de uzură (c) valorile acestuia cresc, aşa cum este arătat în graficul din fig. 2.3.
O problemă deosebit de importantă privind indicatorii de siguranţă o
constituie necesitatea stabilirii unor valori normate pe baza unor observaţii
statistice, de lungă durată, care să fie cât mai reale posibil.

2.5. Procese stochastice de tip Markov

Modelarea proceselor cu ajutorul metodei laturilor de tip Markov se poate
realiza având la bază conceptele de stare şi de tranziţie.
Orice sistem tehnic sau element component se poate afla la un moment dat
într-una din stările: funcţionare, avarie, repaus, etc.
Starea unui sistem se poate modifica în timp, sistemul trecând de la o stare
la alta. Aceste modificări ale stărilor unui sistem se numesc tranziţii.
Succesiunea de stări prin care trec elementele unui sistem energetic este
descrisă de un proces aleatoriu, definit de o familie de variabile aleatoare
xt ; t  T  care descrie proiectarea în timp a procesului aleatoriu.
Procesul Markov este un proces aleatoriu definit de o familie de variabile
aleatoare.
Cunoaşterea stărilor sistemului la momentele consecutive t 1, t2………t n.-1,
tn anterioare lui t contribuie la cunoaşterea stării la momentul t, prin obţinerea
unor informaţii rezultate din stările anterioare cuprinse, însă, toate în starea cea
mai recentă, respectiv starea corespunzătoare momentului t n.

41
 2.5.1. Premizele folosirii metodei lanţurilor Markov
Sistemele tehnice şi inclusiv elementele componente evoluează printr-o
succesiune de stări care compun timpul calenderistic de referinţă (2.13):
n n m e
Tc  
i 1
T fi  
i 1
Tdi  
i 1
TRPi  T
i 1
RSi (2.13)

în care:
Tfi – timpii de funcţionare şi T di- timpii de defect, reprezintă variabile aleatoare,
iar
TRPi – timpii de reparaţii planificate şi T RSi –timpii de rezervă statică reprezintă
timpii în care elementul sau sistemul se găseşte în rezervă planificată.
a) Perioadele Tfi şi Tdi alternează reprezentând o succesiune de stări;
b) Analiza unui sistem tehnic sau a unui element component se
efectuează numai în perioada de maturitate a acestuia, fiind excluse perioadele
de rodaj şi de îmbătrânire.
c) Funcţiile de repartiţie ale perioadelor de funcţionare respectiv de
defectare, sunt date expresiile (2.14):
F t   1 e _ t - funcţia de reparaţie a perioadelor de funcţionare T f
Gt   1  e t - funcţia de reparaţie a periadelor de nefuncţionare T d. (2.14)

Funcţiile densitate de probabilitate, respectiv densitate de repartiţie sunt

date de relaţiile (2.15)
F ' t   f t   e  t
(2.15)
G ' t   g t   e  t

Rezultă că se pune problema modelării unui proces a cărui variabilă

aleatoare urmează o repartiţie exponenţială.
Procesele fizice reale care au loc în sistemele energetice au corespondent
matematic în procesele Markov, prin caracterul special de a lucra cu variabile
aleatoare au distribuţii exponenţiale.
Perioadele de funcţionare şi de defectare, care sunt variabile aleatoare în
timp se repartizează în mod diferit în funcţie de caracteristicile tehnice ale
elementului studiat.

42
 d) Evenimentele care au loc în periada de viaţă utilă nu sunt influenţate
de momentul apariţiei ci de durata lor.
Procesul de evoluţie a unui sistem care are această proprietate este un
proces Markov. Evenimentele care au loc în perioada de observaţie a sistemului
nu sunt influenţate de momentul în care acestea au loc, ci numai de durata lor,
evoluţia procesului fiind independentă de starea iniţială a sistemului.

Fig.2.4. Graful tranziţiilor

f) Într-un interval de timp t , poate avea loc o sigură trecere dintr-o stare
în alta (fig.2.4.), respectiv din starea de funcţionare (0) în stare de defect (1) şi
invers.
Trecerea din starea de funcţionare în starea de defect este egală cu tranziţia
  t , iar revenirea prin reparaţii egală cu   t .
Pentru elementul simplu reaparabil se pot calcula următorii indicatori de
fiabilitate, conform grafului tranziţiilor din fig. 2.4.:
PS  P0 ; PR  P1 (2.16)

- Timpul mediu total probabil de succes (2.17):


 
M  T p   PS  T p 

 Tp (2.17)

- Timpul mediu total probabil de refuz, relaţia 2.18:

  
M  T p  PR  TP 


 Tp (2.18)

- Numărul mediu probabil de avarii, relaţia 2.19:

  
M  T p   Pi  qij  T p  P0    T p 
S R iS

  
 Tp (2.19)
jR

43
 - Timpul mediu de funcţionare, 2.20:

 
M Tf 
 

M  T p  1
 
M  T p  
(2.20)

- Timpul mediu de reparare, 2.21:

 
M  T p  1
M Td   
 
M  T p  
(2.21)

2.6. Calculul indicatorilor de siguranţă pentru elementul simplu

reparabil
Se consideră un sistem format dintr-un singur element (siguranţă fuzibilă
sau cablu electric etc.).
Graful tranziţiilor pentru elementul simplu reparabil este arătat în figura
următoare, pe care s-a notat cu “0”stare de funcţionare şi cu “1” stare de
nefuncţionare.

Fig.2.5. Graful stărilor pentru

elementul simplu reparabil

Parametrii  şi  se determină cu relaţiile cunoscute pentru care trebuie

să se stabilească, în prealabil, timpul de referinţă pentru calcul şi durata de
funcţionare programată.
În continuare se formează matricea coeficienţilor qij, care este o matrice
pătratică singulară – suma termenilor pe fiecare colană fiind egală cu zero.
Termenii din căsuţele aflate la intersecţia liniilor cu coloanele notate cu acceaşi
cifră sunt egali şi de semn contrar cu suma termenilor coloanei respective.

44
 Fig.2.6. Matricea de stare

Modul de formare a matricei coeficienţilor este următorul: se consideră

laturile de sus şi din stânga acesteia ca axe de coordonate, notate cu j şi cu i, pe
care se înscriu, în dreptul fiecărei căsuţe, numerele de ordine corespunzătoare
celor N stări prin care poate evolua reţeaua electrică analizată (0, 1, 2, ..., N-1).
Tranziţia dintr-o stare j într-o stare i se poate urmări pe coloana j, ea fiind
efectuată cu intensitatea de tranziţie qji, care se înscrie în căsuţa corespunzătoare
intersecţiei dintre o coloană j cu linia i.
Astfel, trecerea din stare de funcţionare “0” în stare de defect “1” se face
odată cu defectarea elementului, a cărui intensitate de defectare este  , iar
trecerea din starea de defect “1” în starea de funcţionare “0” se face odată cu
repararea elementului, a cărui intensitate de reparare este  .
Temenii matricei aflaţi pe diagonala principală (la intersecţia liniilor cu
coloane cu acelaşi număr) sunt egali şi de semn contrar cu suma celorlalţi termeni
de pe coloana respectivă.
Cu ajutorul termenilor înscrişi în matrice se scrie ecuaţia matriceală care
are forma (2.22):
 
 q ij  Pi   0
 (2.22)
 Pi  1
în care ultima ecuaţie se înlocuieşte întotdeauna cu relaţia existentă între
probabilităţile absolute ale stărilor prin care poate evolua schema analizată

45
 Pi  1 . În cazul acesta P0  P1  1, iar sistemul de ecuaţii rezultă în urma
înlocuirilor, astfel:
  P0
x 0
   P1
P0  P1  1
   P0    P1  0

   P0    P1  0
 P0  P1  1

Se elimină ultima ecuaţie din sistemul de ecuaţii matriceal şi rezultă
sistemul de ecuaţii care se rezolvă pentru a obţine probabilităţile de stare
necunoscute pentru elementele schemei:
   P0    P1  0

 P0  P1  1
Deci, fiecare ecuaţie este suma produselor dintre elementele unei linii din
matrice şi probabilităţile absolute de stare, care sunt necunoscute. Toate ecuaţiile
sunt egale cu zero, cu excepţia ultimei ecuaţii din sistem care este egală cu
unitatea, formată din suma probabilităţilor de stare absolute. Aceasta a înlocuit
ultima ecuaţie din matrice. Cu ajutorul probabilităţilor de stare, obţinute prin
rezolvarea sistemului de ecuaţii, se calculează, în continuare, restul indicatorilor
de fiabilitate, folosind relaţiile cunoscute.

2.7. Calculul indicatorilor de fiabilitate pentru sistemele cu elemente

în serie
Se consideră un sistem format din n elemente conectate în serie, ai căror
indicatori de fiabilitate sunt 1 , 1 ,....., i , i ,....., n , n . Schema echivalentă de
calcul a sistemului este următoarea:

Fig.2.7. Sistemele cu elemente în serie

46
 În cazul sistemelor cu astfel de scheme echivalente, defectarea oricăruia
dintre elementele sale conduce la ieşirea din funcţiune a sistemului.
Elementele sistemului se pot considera dependente sau independente. În
funcţie de modul în care sunt considerate elementele sistemului, stările prin care
acesta trece sunt diferite.
În cazul în care elementele sunt dependente funcţional, unele de altele,
numărul stărilor prin care poate trece sistemul este n  1 :
-în starea 1, toate cele n elemente sunt în funcţiune;
-în starea 2, elementul 1 este defect;
-în starea 3, elementul al doilea este defect;
-în starea n+1, elementul n este defect.
Nu se consideră posibile treceri din stările cu un element defect în stările cu
două elemente defecte, din stările cu două elemente defecte în stările cu trei
elemente defecte, etc. deoarece defectarea unui element conduce la ieşirea din
funcţiune a schemei. Se presupune, astfel, că în cazul defectării unui element,
celelalte elemente nu se mai pot defecta.
Identificarea sau nominalizarea stărilor este următoarea:
- starea de succes: 0;
- starea (stările) de insucces. 1,2,3,…..n.
Graful tranziţiilor pentru un sistem cu n elemente conectate în serie este
prezentat în figurile 2.8 şi 2.9:

Fig.2.8. Reprezentarea Fig.2.9. Graful tranziţiilor pentru

grafică a tranziţiilor schema cu elemente serie
pentru schema cu
elemente serie

47
 Cu ajutorul acestor reprezentări se poate întocmi matricea intensităţilor de
tranziţie, matricea coloană a probabilităţilor absolute şi sistemul de ecuaţii
rezultat, astfel:

Fig.2.10. Matricea intensităţilor de

tranziţie
Din produsul celor două matrici rezultă sistemul de ecuaţii 2.23:
 n
  i  P0  1  P1   2  P2     n  Pn  0
 i 1
 1  P0  1  P1  0

 2  P0   2  P2  0 (2.23)
 .......... .......... ........

 n  P0   n  Pn  0
 P0  P1  P2  .....  Pn  1

care, simplificat, are forma 2.24:

 n n

  i 0   i  Pi  0
   P 
 i 1 i 1

  1  P 0   1  P1  0

  2  P0   2  P2  0 (2.24)
 .......... .......... .......... ..

  n  P0   n  Pn  0
 P0  P1  P2  ....  Pn  1

48
 În urma rezolvării sistemului de ecuaţii se obţin soluţiile, care reprezintă
probabilităţile de stare absolute (2.25):
1 
P0  ; Pi  i  P0 (2.25)
i i
1 
i
De fapt, probabilitatea stării de succes PS = P0, iar probabilitatea stării de
n
refuz PR   Pi .
i 1

Cu valorile acestor probabilităţi se pot determina ceilalţi indicatori de

fiabilitate, folosind relaţiile cunoscute:

-Timpul mediu total probabil de succes:

 
M  T p   Ps  T p 
1

 Tp
1  i
i
-Timpul mediu total probabil de refuz:
i

 
M  T p   PR  TP 

i
 Tp
1 i
i
-Numărul mediu de perioade de nefuncţionare (sau numărul mediu de
avarii):
M  Tp    
T p  i
  Pi  q oj  T p  Po   q oj  T p  Po 1   2  .....   n T p 
i
1 
i
-Timpul mediu de funcţionare neîntreruptă:
1
 Tp

1  i
 
M Tf 
 
M  T p  i

1
M  T 
p T p   i  i


1  i
i

49
 -Timpul mediu de defect:
i

i
 Tp
 i
1  i 
M Td  
 
M  T p  i

M  T 
i

p T p   i  i


1  i
i
Orice sistem cu elemente conectate în serie se poate echivala cu un element
simplu caracterizat prin intensităţile de avariere  e şi de reparare  e care se poate
determina cu relaţiile 2.26 şi 2.27:
1
e    i
M Tf   (2.26)

e 
1

 i
(2.27)
M Td  
 i

Dacă se face o comparaţie între probabilitatea stării de succes Ps calculată

pentru un sistem cu elemente independente conectate în serie şi aceeaşi
probabilitate calculată pentru un sistem cu elemente serie modelat cu ajutorul
proceselor Markov se observă că nu sunt identice, deoarece în cazul sistemelor
Markov nu apar defecte multiple.

2.8. Calculul indicatorilor de fiabilitate pentru sisteme cu elemente în

paralel
Sistemele cu elemente în paralel se folosesc, în general, pentru mărirea
capacităţii de producţie, de transport sau de distribuţie, fie pentru creşterea
nivelului de fiabilitate şi se bazează pe utilizarea rezervelor.
Creşterea fiabilităţii oricărui sistem trebuie să se bazeze pe axioma:
”Realizarea unui sistem sigur compus din elemente nesigure se poate obţine
numai prin mărirea gradului de rezervare”.

50
 Rezerva activă are intensitatea de avariere, în perioada de funcţionare,
egală cu cea a elementului rezervat  RA   , iar durata de comutare a rezervei
active tRA este, practic, egală cu zero.
Rezerva activă se mai numeşte rezervă turnată sau rezervă caldă şi se
întâlneşte în cazul transformatorelor care funcţionează în paralel încărcate la
sarcină parţială, etc.
Rezerva semiactivă este mai puţin solicitată decât elementul activ rezervat
iar timpul de conectare este mai mare ca zero.
Rezultă că intensitatea de defectare a acesteia RSA    , unde 0    1, iar
timpul de conectare tRSA >0.
Rezerva pasivă este total nesolicitată. În acestă stare, se presupune că ea nu
se poate defecta, iar timpul de conectare este cel mai mare. Rezultă că intensitatea
de defectare a acesteia  RP  0 iar tRP >>0.
Pentru exemplificare se consideră o schemă formată din două elemente,
unul în funcţiune şi unul în rezervă, ca în schema echivalentă din fig.2.11:

Fig.2.11. Schema echivalentă de calcul

pentru un sistem cu elemente în paralel

În cazul general  RZ     , unde  1 pentru rezervă activă, 0    1

pentru rezerva semiactivă şi   0 pentru rezerva pasivă.
Se consideră că sistemul analizat se poate afla în trei stări distincte, astfel:
-Starea 1 - ambele elemente în funcţiune;
-Starea 2 - elementul de bază (1) defect, elementul de rezervă în funcţiune
(sau invers);
-Starea 3 - ambele elemente defecte.

51
 Aceste stări se pot prezenta, sintetic, într-un tabel de forma:

Nr.stării Funcţionare Defect

1 1U2 -
2 1U2 -
3 - 12

Dacă se efectuează graful tranziţiilor se poate observa că din starea 1, cu

ambele elemente în funcţiune, se poate trece în starea 2, prin defectarea
elementului în funcţiune sau prin defectarea rezervei, dacă aceasta este
defectabilă.
Tranziţiile din starea 1 în starea 3 şi invers nu sunt posibile într-un interval
t deoarece nu corespund cu premizele iniţiale.
Se pot scrie, în continuare, ecuaţiile asociate procesului, folosind matricea de
stare, care are forma din fig. 1.12:

Fig.2.12. Matricea de stare

Se rezolvă, în continuare, ecuaţia matriceală 2.28.

     RZ P1    P2  0
     P     P  2   P  0
 RZ 1 RZ 2 3
 (2.28)
  RZ P2  2 P3  0
 P1  P2  P3  1

52
 Dacă se consideră  RZ     , rezultă:
 1
 P1     1 2
 1    1  
  2 2
 
 P2    1  P1
 
   1 2
 P    P1
2 2
3


Cu ajutorul acestor indicatori (probabilităţi de stare) se pot determina, în
continuare şi alţi indicatori de fiabilitate, în funcţie de necesităţi, care depind de
tipul consumatorului, de felul activităţii economice, etc.
În continuare se exemplifică modul de calcul al indicatorilor de fiabilitate
pentru schemele cu două elemente, dintre care unul în funcţiune şi unul în
rezervă, rezerva putând fi activă, semiactivă şi pasivă (fig.2.13)

Fig.2.13. Reprezentarea grafică a

tranziţiilor pentru o schema cu
elemente în paralel

-Timpul total de manevră, care se constituie ca o perioadă de refuz, poate

fi determinat cu relaţiile 2.29.
 0, pentruRA
  
TM  M  T p t CRZ

  P1    t RSA , pentruRSA (2.29)
 P    t , pentruRP
 1 RP

-Timpul mediu total real de succes (2.30):

   '  M  T  T
M  Tp p M (2.30)

53
 -Timpul mediu total de refuz (2.31):

   '  M  T  T
M  Tp p M  P3  Tp  TM (2.31)

Sistemul cu un element de rezervă (2 x 100%) poate fi echivalat cu un

element simplu caracterizat de intensităţile de avariere şi de reparare calculate cu
relaţiile 2.32 şi 2.33:
 22
 , pentru RA;
1  2  
e     , pentru RSA şi RP când t CRZ nu se poate neglija (2.32)
 
M Tf    1  2
 pentru RSA şi RP , când t CRZ se poate neglija
   1  
1
e   2 (2.33)
M Td 

În general, pentru sistemele cu elemente în paralel, probabilitatea stării de

succes şi probabilitatea stării de refuz, se calculează cu relaţiile (2.34):
n
PS   Pi
i 1 (2.34)
PR  P1

2.9. Calculul fiabilităţii sistemelor electroenergetice cu ajutorul

metodei binomiale
Este o metodă de calcul a indicatorilor de fiabilitate pentru sisteme formate
din elemente independente, având la bază acceaşi fundamentare matematică
bazată pe fenomenele aleatoare.
Conform acestei metode se consideră că fenomenul aleator are două
evenimente aleatoare, independente şi complementare A şi A .
Un asemenea câmp de evenimente poate să fie generat cu ajutorul urnei lui
Bernoulli, repetând de n ori un experiment în aceleaşi condiţii.
Dacă se notează cu p probabilitatea de apariţie a evenimentului A şi cu q
probabilitatea de neapariţie a lui (sau de apariţie a evenimentului complementar
A ), probabilitatea de realizare a evenimentului A de n-k ori şi de realizare a

54
evenimentului A de k ori, dint-un număr de n încercări identice se determină cu
relaţia (2.43):
Pn k   Cnk  p nk  q k (2.34)
care corespunde termenului k+1 din dezvoltarea binomului lui Newton, a cărui
expresie este (2.35):
n
 p  q n   Cnk  p n  k  q k (2.35)
k 0

Numărul de apariţii (realizări) ale evenimentului A poate fi exprimat printr-

o variabilă aleatoare discretă notată cu X, a cărei repartiţie este de tip binominal,
definită de mulţimea perechilor de valori ordonate (k,Pn(k)), (k=0,1, 2,……, n)
ca în relaţia (2.36):
 0 1 2  k  n 
X :   (2.36)
 Pn 0  Pn 1 Pn 2   Pn k   Pn n  
sau relaţia 2.37:
x x

 P k    C
k 0
n
k 0
k
n  p nk  q k (2.37)

Se pot determina, în continuare:

-valoarea medie a variabilei aleatoare, cu relaţia (2.38):
M X   n  q (2.38)
şi
-dispersia variabilei aleatoare, cu relaţia (2.39):
D X   n  p  q (2.39)
pentru a aprecia mai bine nivelul de încredere al rezultatelor.
Dacă cele n încercări (experimente) nu mai sunt identice, rezultă că
probabilităţiile de apariţie ale evenimentelor A şi A au valori diferite (respectiv
pi şi qi sunt diferite), probabilităţile de realizare Pn (k), descrise de relaţia
anterioară, se obţin, acum, prin dezvoltarea produsului bonomial din relaţia
(2.40):
n

 p
i 1
i  qi   1 (2.40)

Cunoscând valorile acestor probabilităţi se pot determina, în continuare,

indicatorii de fiabilitate ai sistemului electroenergetic.

55
 Pentru sistemele cu elemente în serie, probabilitatea stării de succes
corespunde situaţiei când toate elementele sunt în funcţiune iar probabilitatea
stării de insucces corespunde sumei probabilităţilor stărilor ca un element să fie
defect, exprimate prin relaţiile 2.41 şi 2.42:
n
PS   pi (2.41)
i 1
n
PR  1  PS  1   pi (2.42)
i 1

Pentru sistemele cu elemente în paralel, starea de succes este asigurată de

funcţionarea a cel puţin un element (adică suma probabilităţilor corespunzătoare
stărilor 0,1,2,….., n-1 elemente defecte), iar starea de insucces de probabiliatea
corespunzătoare stării cu toate elementele defecte, relaţiile de calcul fiind 2.43 şi
2.44:
n
PR   qi (2.43)
i 1
n
PS  1  PR  1   qi (2.44)
i 1

Pentru sistemele cu elemente serie-paralel, stările de succes şi de insucces

se obţin din combinarea relaţiilor anterioare, în funcţie de configuraţie.

2.10. Legătura dintre disponibilitate, fiabilitate şi mentenanţă

Disponibilitatea unui echipament sau a unui sistem a devenit o
caracteristică deosebit de complexă deoarece dispune de principii economice, de
organizare şi de metode de calcul proprii.
Ea a evoluat continuu, ca noţiune, transformându-se, cu timpul, într-un
concept integrat, fiind acceptată de organismele internaţionale şi naţionale. Prin
definiţie (acceptată de organismele menţionate anterior) disponibilitatea unui
dispozitiv reprezintă aptitudinea acestuia de a-şi îndeplini funcţia, pentru care a
fost construit, la un moment dat, sau într-un interval de timp dat, luând în
considerare aspectele combinate de fiabilitate, mentenabilitate şi mentenenţă.
Noţiunea de “dispozitiv” îngustează conţinutul real al noţiunii de disponibilitate.
Abordarea unui mod de definire axiomatic reflectă mult mai bine conţinutul real

56
al disponibilităţii. Conform acestei definiţii, disponibilitatea (respectiv
indisponibilitatea) unui sistem electroenergetic reprezintă capacitatea
(incapacitatea) sistemului de a îndeplini o funcţie dată, la un moment dat, sau
într-un anumit interval de timp, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
-disponibilitatea [D(t), d(t)] şi indisponibilitatea [ I(t), i(t)] au semnificaţia
unor probabilităţi;
-suma probabilităţilor disponibilităţii şi indisponibilităţii la un moment dat,
sau pentru un anumit interval de timp este egală cu unitatea (2.45):
P (D) +P (I) =1 (2.45)
 
unde : PI   P D ;
-disponibilitatea unui sistem cu “ n” elemente conectate în serie este egală
cu produsul disponibilităţilor tuturor elementelor (2.46):
n
D   Di (2.46)
i 1

-disponibilitatea unui sistem cu “n” elemente conectate în paralel este

(2.47):
n
D  1   Ii (2.47)
i 1

-disponibilitatea minimă a unui sistem complex format din “i” elemente

conectate în serie şi paralel, care poate fi descompus în “j” subsisteme (circuite)
funcţionale este egală cu probabilitatea ca cel puţin un subsistem (circuit)
funcţional să fie în stare de funcţionare (2.48):
Dt   PS f 1  S f 2  .....  S fj  (2.48)
în care: Sf1,. . . Sfj – subsistemele (circuitele) aflate în stare de funcţionare
(succes);
-valorile momentane (instantanee) şi valorile medii ale disponibilităţii şi
indisponibilităţii sistemelor aflate în funcţiune se determină pe baza datelor
statistice de timp, putere sau energie;
-indisponibilitatea se determină pe baza datelor statistice de energie dintr-
un sistem, ca sumă a două componente, una cu caracter determinist (Id) ca urmare
a acţinilor de mentenanţă preventivă şi una cu caracter probabilistic (Ia) ca
urmare a acţiunilor de mentenanţă corectivă (2.49):

57
 E ment prev E mentcorect
I %   100   100  I d %  I a % (2.49)
8760  Pn 8760  Pn

-valoarea disponibilităţii este determinată de fiabilitatea elementelor

componente, de nivelul tehnic al acţiunilor de mentenanţă şi de nivelul de
pregătire al personalului.
Mentenabilitatea (M) este definită ca fiind probabilitatea ca un element sau
sistem să fie readus în stare de funcţionare într-un anumit interval de timp.
Totalitatea acţiunilor care asigură realizarea mentabililităţii poartă
denumirea de acţiuni de mentenanţă.
Relaţia de calcul a indicatorului mentenabilitate (M) este 2.50:

M  1  e   t0 ; t  t 0 ;  
1
M Td 
 
h 1 (2.50)

Mentenanţa este constituită din totalitatea acţiunilor programate şi

neprogramate de testare, întreţinere şi reparare efectuate pentru obţinerea unui
nivel de fiabilitate dat, respectiv, a unui nivel dorit de disponibilitate.
Mentenanţa este întâlnită, în practică, sub două forme:
-mentenanţa preventivă – ce are ca scop principal reducerea riscului de
producere a unui defect brusc prin acţiuni de înlocuire a unor piese supuse
fenomenelor de uzură, de corectare (ajustare) a funcţionării, de curăţire, etc.
cuprinzând toate acţiunile de revizie şi reparare programate (RT, RC1, RC2. RK).
-mentenanţa corectivă – ce are ca scop înlăturarea funcţionărilor defectuase
sau a unor defecţiuni intervenite intempestiv pe perioada de funcţionare a unor
echipamente sau sisteme.
Eficienţa acţiunilor de mentenanţă şi a modului de exploatare tehnică a unei
instalaţii se apreciază prin nivelul de disponibilitate.
O activitate de mentenanţă de un nivel corespunzător este determinată de o
organizare corespunzătoare, care cuprinde: structura şi nivelul profesional al
personalului de întreţinere, stocul pieselor de rezervă, accesibilitatea operaţiilor,
mecanizarea şi automatizarea acestora, stimularea materială pentru calitate şi
termene, etc.

58
 Indicatorii de disponibilitate (D) şi de indisponibilitate (I) la sistemele
electroenergetice se determină în funcţie de timp, de putere sau de energie, cu
relaţiile următoare:

-în funcţie de timp:

Timpul calendaristic (Tc), la nivelul unui an este format din perioadele de
funcţionare (Tf), perioadele de mentenanţă preventivă T mp) şi perioadele de
avariere (Td) sau de mentenanţă corectivă (2.51):
Tc=Tf+Tmp +Td (2.51)

Cu ajutorul acestor timpi se determină cei doi indicatori, cu expresiile 2.52

şi 2.53:
Tf
DT   100 % (2.52)
T f  Tmp  Td
Td  Tmp
IT   100 % (2.53)
T f  Tmp  Td
deoarece P(D)+P(I)=1

-în funcţie de puteri, cu relaţiile 2.54 şi 2.55:

Pprod
DP   100 % (2.54)
Pn
în care :
Pprod – este puterea produsă de sistem, care poate fi înlociută cu puterea cerută în
cadrul unui sistem, adică Pprod=Pc;
Pn –puterea nominală.

Pn  Pprod
IP   100 % (2.55)
Pn

-în funcţie de energii, cu relaţiile 2.56şi 2.57:

E prod
DE   100 % (2.56)
8760  Pn
în care E prod  Ec în cazul subsistemelor cu configuraţie mai redusă:

59
 8760  Pn  E prod E n.m. p
 100 % 
E n.av.
IE   100   100 
8760  Pn 8760  Pn 8760  Pn
(2.57)
E m. p
 100  I d %  I a %
E m .c
 100 
8760  Pn 8760  Pn

în care:
E n.av.- energia neprodusă sau nelivrată (neconsumată) datorită avariilor;
En.m.p. –energia neprodusă (nelivrată sau neconsumată) datorită activităţilor de
mentenanţă preventivă;
Em.p. –energia corespunzătoare acţiunilor de mentenanţă preventivă;
Em.c.-energia corespunzătoare acţiunilor de mentenanţă corectivă;
Id – componenta deterministă a indisponibilităţii;
Ia – componenta aleatoare (probabilistică) a indisponibilităţii.
Studiile efectuate pe plan mondial au evidenţiat că preocupările pentru
eliminarea indisponibilităţii generează cheltuieli incomparabil mai reduse decât
valoarea daunelor produse de funcţionarea în condiţii defectuoase.
Indisponibilitatea este o realitate stringentă, cu efecte negative, în spacial
în ţările în curs de dezvoltare datorită, în special a unor cauze ca:
-neasigurarea unei concordanţe între activităţile de mentenanţă (întreţinere,
profilactică, reparaţii, etc) şi complexitatea noilor instalaţii;
-nerealizarea unui devans în pregătirea tehnică a personalului de
exploatare, a personalului care asigură activitatea de mentenanţă, a personalului
de coordonate tehnică, faţă de introducerea în exploatare a noilor instalaţii şi
echipamente. Acest lucru este dovedit de faptul că tocmai ţările (sau industriile
sau societăţile) care cheltuiesc mai puţin cu pregătirea personalului şi asigură
perioadele de timp cele mai reduse pentru pregătirea acestuia, realizează şi cea
mai scăzută disponibilitate;
-lipsa “garanţiilor” corecte, fundamentate ştiinţific şi tehnic, a furnizorilor
de echipamente, a organizaţiilor de proiectare şi montaj, a instituţiilor sau
organizaţiilor de pregătire a personalului de exploatare şi întreţinere faţă de
beneficiarul noului sistem tehnic sau noii instalaţii;
-neasigurarea condiţiilor materiale şi sociale, inclusiv a stimulentelor
financiare pentru personalul de exploatare în conformitate cu nivelul de
tehnicitate a instalaţiilor şi particularităţile condiţiilor de lucru şi de mediu;

60
 -asimilarea sau achiziţionarea prematură a unor echipamente de mare
complexitate.
Toate aceste relaţii au condus la evidenţiarea caracterului polivalent al
disponibilităţii şi a importanţei acesteia în activitatea practică, desfăşurată în
diverse domenii.
2.11. Legătura dintre fiabilitate şi eficienţa economică
Fiabilitatea oricărui sistem electroenergetic, indiferent de gradul lui de
extindere, este stâns legată de eficienţa economică a acestuia, prin daunele
(pierderile) pe care le pot produce întreruperile în alimentarea cu energie electrică
a consumatorilor. Fiabilitatea sistemului determină eficienţa economică a
acestuia.
Siguranţa alimentării cu energie a unor consumatori este dependentă de
siguranţa în funcţionare a elementelor care compun schema electrică de
distribuţie proprie, dar şi de siguranţa în funcţionare a racordului prin care se face
alimentarea din sistem a acestor consumatori.
Nivelul de siguranţă în funcţionare al racordului şi al reţelei electrice
proprii trebuie să fie apropiate, ca valoare, sau dacă este posibil chiar identice.
Un racord cu nivel de siguranţă ridicat, faţă de reţeaua consumatorilor, nu-şi
justifică valoarea de investiţie. Un racord cu nivel de siguranţă mai redus decât
cel al reţelei consumatorilor nu poate răspunde cerinţelor consumatorilor.
În general, fiabilitatea racordului este impusă prin contractul de furnizare a
energiei electrice încheiat între producător şi beneficiar, în funcţie de catagoria
de importanţă a receptoarelor consumatorului.
Indicatorii care realizează legătura dintre fiabilitatea şi eficianţa economică
 
sunt numărul mediu de întreruperi M  Tp  şi durata medie probabilă a stării de
 
refuz M  Tp  , relaţia de dependenţă fiind 2.58:
   
D  M  Tp   d1  M  Tp   d 2 (2.58)
în care:
 
D - daunele [lei, U.M., etc] care pot fi proporţionale numai cu M  Tp  pentru
anumiţi consumatori, în timp ce pentru alţii pot să fie mult dependente cu numărul
 
întreruperilor M  Tp  care depăşesc o anumită durată critică urmată de
reparaţii;
d1- dauna specifică [lei / oră, U.M. / oră, etc];

61
d2 –dauna specifică [ lei / întrerupere, U.M. / întrerupere, etc].

Obs. Prin U.M. s-a notat orice unitate monetară.

Daunele d1 şi d2 se determină în funcţie de activitatea care este afectată la

întreruperea alimentării cu energie.
Din cele prezentate, se observă că eficienţa economică este legată de
siguranţa în funcţionare prin investiţiile efectuate cât şi prin daunele produse.
Pentru o siguranţă maximă de 100% rata investiţiei tinde la infinit.

62
 CAPITOLUL 3 - FIABILITATEA SCHEMEI

3.1. Scheme electrice fără elemente de rezervă. Starea de succes,

starea de refuz
Orice schemă electrică are mai multe stări posibile, în funcţie de elementele
aflate în starea de funcţionare şi de cele aflate în starea de refuz. Stabilirea tuturor
stărilor posibile ale schemei analizate, este rezultatul examinării modului de
funcţionare a acestei scheme, după eliminarea stărilor care nu pot să apară în
situaţiile întâlnite în practică.
Cel mai elocvent exemplu este dat de schema electrică alcătuită din două
elemente conectate în serie. Schema se află în stare de funcţionare atunci când
ambele elemente sunt în stare de funcţionare.
Numai în această situaţie consumatorul electric poate fi alimentat cu
energie. În total sunt trei stări posibile, fiecare caracterizată de probabilitatea
corespunzătoare, astfel:
-P0 – ambele elemente aflate în stare de funcţionare;
-P1 – elementul 1 aflat în stare de defect;
-P2 – elementul 2 aflat în stare de defect.
Se elimină starea a patra (ambele elemente aflate în stare de defect)
deoarece, schema electrică odată întreruptă prin defectarea unui element, cel de
al doilea element nu se mai poate defecta, iar pe de altă parte se exclude defectele
simultane, produse într-un interval de timp foarte scurt t (probabilitatea de
apariţie este, practic, zero).
Defectele duble, totuşi, pot să se producă, în anumite situaţii specifice.
Dacă se consideră o schemă electrică formată din bare colectoare şi un separator,
defectul dublu poate să apară atunci când s-a defectat separatorul şi, înainte de
repararea lui se poate produce un defect pe barele colectoare, de la care se
alimentează separatorul. Situaţia inversă nu se poate produce deoarece
separatorul nu se poate defecta atâta timp cât barele colectoare, de la care este
alimentat, sunt defecte.
Rezultă că trebuie să se acorde foarte multă atenţie şi importanţă la
stabilirea defectelor duble posibile într-o schemă electrică, deşi probabilitatea de
producere a acestora este mult mai redusă.

63
 Defectele triple (sau mai multe), într-o schemă electrică, pot să fie
excluse, deoarece probabilitatea de apariţie a lor este, practic, neglijabilă. În acest
fel se simplifică mult calculul fiabilităţii schemelor electrice.
Rezultă că stările care se consideră a fi posibile sunt:
-toate elementele aflate în stare de funcţionare (starea 0);
-stările în care un element al schemei este scos din funcţiune (este avariat,
este în curs de reparare sau de înlocuire);
-stările cu două elemente aflate în stare de defect, însă numai acelea a căror
probabilitate de apariţie este posibilă datorită configuraţiei schemei electrice şi a
modului de funcţionare a acesteia.
Pentru stabilirea probabilităţilor de tranziţie de la o stare la alta, se fac
următoarele ipoteze, conform celor prezentate la calculul fiabilităţii schemelor
electrice formate dintr-un singur element:
- probabilitatea de trecere de la starea i la starea j într-un interval de
timp foarte scurt t este proporţional cu t , conform relaţiei:
pij (t )  qij t (3.1)
- probabilitatea ca în intervalul de timp foarte scurt t , schema să rămână
mai departe în starea i în care se afla la începutul intervalului, este dată de
relaţia:
 j
pij (t )  1 , (3.2)

sau
pij (t )  1   pij t (3.3)
j i

ceea ce exprimă certitudinea că schema a rămas în starea iniţială, (dacă nu a

trecut, între timp, în altă stare în intervalul t );
-coeficienţii qij reprezintă intensităţile de avariere şi de reparare ale
elementelor schemei, cu semnificaţia următoare:
- qij  h dacă trecerea schemei de la starea i la starea j s-a produs prin
defectarea elementului h ;
- qij  k dacă trecerea schemei de la starea i la starea j s-a produs prin
repararea elementului k ;

64
 - qii   qij dacă schema se menţine în starea iniţială, în aşa fel încât
j 1

q
j
ij  0 corespunzător relaţiei p
j
ij ( t )  1 ;

- qij  0 , dacă în cadrul acelei scheme, trecerea din starea i în starea j

este imposibilă.
Acum, când se cunosc stările posibile ale schemei, precum şi probabilităţile
de tranziţie de la o stare la o altă stare, caracterizate prin intensităţile de avariere
şi de reparare corespunzătoare fiecărui element, se poate trece la determinarea
probabilităţilor de stare ale schemei, la fel ca şi în cazul schemelor formate dintr-
un singur element.
Probabilitatea ca la momentul t  t schema să se afle în starea i este dată
de relaţia:
N 1 N 1
Pi (t  t )   Pj (t ) * p ji (t )  Pi (t )   Pj (t ) * q ji * t (3.4)
j 0 j 0

sau
Pi (t  t )  Pi (t ) N 1
  Pj (t ) * q ji (3.5)
t j 0

care, prin trecere la limită pentru cazul când t  0 , se obţine sistemul de ecuaţii
diferenţiale:
N 1
Pi ' (t )   Pj (t ) * q ji (3.6)
j 0

care conţine cele N probabilităţi de stare, necunoscute, ale schemei.

Atunci când timpii de observaţie sunt îndelungaţi, probabilităţile de stare
nu mai depind de timp, ele devin constante şi derivatele acestora în raport cu
timpul se anulează. În acest caz, sistemul de ecuaţii diferenţiale
N 1
Pi ' (t )   Pj (t ) * q ji se reduce la un sistem de ecuaţii algebrice, de forma:
j 0
N 1

 P (t ) * q
j 0
j ji 0 (3.7)

65
 În acest sistem, numărul de ecuaţii algebrice este insuficient, deoarece între
intensităţile de tranziţie (coeficienţii acestor ecuaţii) există relaţia evidentă:
qi
ji 0 (3.8)

În acest caz sistemul este nedeterminat, numărul de ecuaţii fiind mai mic
decât numărul necunoscutelor, datorită relaţiei dintre coeficienţii săi.
Dacă se ţine seama că sistemul de ecuaţii descrie totalitatea stărilor posibile
ale schemei, în cazul în care există siguranţa că schema nu se mai poate afla într-
o altă stare în afara celor stabilite, sistemul se completează cu ecuaţa dată de suma
probabilităţilor de stare care trebuie să fie egală cu unitatea:
N 1

P
j 0
j 1 (3.9)

N 1
Sistemul de ecuaţii algebrice liniare  P (t ) * q
j 0
j ji  0 , completat cu ecuaţia

N 1

P
j 0
j  1 , se poate rezolva prin regula lui Cramer, sau cu ajutorul calculatorului,

în cazul unui număr mare de ecuaţii. După rezolvarea acestui sistem de ecuaţii se
determină valorile necunoscute ale tuturor probabilităţilor de stare Pj ale
schemei electrice analizate. Cu ajutorul acestor valori se pot determina, în
continuare, probabilitatea stării de succes PS a schemei şi probabilitatea stării de
refuz PR a acesteia, în toate punctele de interes pentru utilizator.
Prin starea de succes a schemei se înţelege totalitatea stărilor prin care
aceasta asigură alimentarea cu energie a consumatorilor aflaţi într-un anumit
punct al ei, sau în afara acesteia, după caz. Prin starea de refuz se înţelege
totalitatea stărilor schemei, care nu permit acest lucru. Prin însumarea
probabilităţilor stărilor respective, se obţine probabilitatea stării de succes PS şi
probabilitatea stării de refuz PR a schemei considerate, determinate cu relaţiile:
PS   Pj şi PR   Pj (3.10)
jS jR

Pentru a testa nivelul de încredere al calculelor efectuate, se verifică relaţia

logică:
PS  PR  1 (3.11)

66
 Până la acestă etapă de calcul, probabilitatea stării de refuz PR poate indica,
intr-o oarecare măsură, nivelul de fiabilitate al schemei analizate, sau nivelul de
fiabilitate până într-un anumit punct al acesteia.

3.2. Scheme electrice cu elemente de rezervă. Starea de succes, starea

de refuz
Elementele de rezervă au rolul de a înlocui printr-o manevră, executată
manual sau automat, elementele de bază, avariate, ale unei scheme electrice. Cu
ajutorul elementelor de rezervă se obţine o creştere a fiabilităţii, datorită
micşorării duratelor întreruperilor produse prin defectarea elementelor de bază.
Cu ajutorul elementelor de rezervă, instalaţia îşi poate relua funcţionarea
normală, după un anumit timp, relativ scurt, înainte de terminarea lucrărilor de
reparare a elementului avariat.
În reţelele de distribuţie proprii societăţilor comerciale se folosesc, în
majoritatea cazurilor, elemente de rezervă rece. Acestea se caracterizează prin
faptul că se pot defecta numai în timpul funcţionării, nu şi în timpul de aşteptare
în stare de rezervă. Se consideră că aceste elemente pot înlocui integral
elementele active, pe toată durata de funcţionare.
Pentru studiul siguranţei reţelelor cu elemente de rezervă, se consideră o
schemă cu următoarea configuraţie:

A R

Fig. 3.1.Schemă electrică cu un element de

rezervă

67
 În această schemă elementul de rezervă R poate înlocui, în orice moment,
printr-o manevră elementul de bază A, în cazul în care acesta ar deveni
indisponibil.
Dacă se analizează regimurile posibile de funcţionare ale acestei scheme
electrice, se constată că aceasta se poate afla, în perioada funcţionării, în una din
următoarele patru stări:
-starea 0 – elementul A în stare de funcţionare, elementul R în stare de
rezervă;
-starea 1 – elementul A în stare de avarie, elementul R în stare de rezervă,
manevra de punere în funcţiune a elementului R aflată în curs de efectuare:
-starea 2 – elementul A în stare de avarie, elementul R în stare de
funcţionare;
-starea 3 – elementul A şi elementul R aflate în stare de avarie.
Dintre stările enumerate mai sus, stările 0 şi 2 sunt stări de succes, iar stările
1 şi 3 reprezintă stările de refuz, sau de defect.
Pentru o astfel de schemă electrică cu elemente de rezervă, se întâmpină
dificultăţi în determinarea indicatorilor numerici de fiabilitate, deoarece o parte
din stările de întrerupere a funcţionării (starea 1 în acest caz) nu se supun legilor
probabilistice exponenţiale admise pentru celelalte stări.
Aceste stări au, în general, o durată fixă, cunoscută dinainte, care este
determinată de natura fluxului tehnologic, de modul de efectuare a manevrelor,
de timpul de repornire normală a fluxului tehnologic, de modul de organizare a
acestuia, etc. Ele nu au o durată de timp aleatoare care să permită includerea lor
în sistemul de ecuaţii bazat pe evenimentele probabilistice.
Aceste stări de refuz cu durată fixă, prestabilită t m , care constituie trecerea
de la o stare de succes cu elementul activ aflat în stare de funcţionare, la o altă
stare de succes, cu elementul de rezervă aflat în stare de funcţionare, se denumesc
stări de refuz (de întrerupere) cu manevră, spre deosebire de stările de refuz
analizate anterior, care se supun unor legi probabilistice exponenţiale şi care sunt
denumite stări de refuz (sau de întrerupere) de durată, ca de exemplu starea 3, din
acest caz.
Stările de refuz cu manevră au un rol aparte în determinarea indicatorilor
numerici de fiabilitate, în cadrul schemelor cu elemente de rezervă. În majoritatea
cazurilor, aceste stări sunt complet ignorate, fiind considerate, probabil, ca

68
inexistente, atunci când se stabileşte totalitatea stărilor posibile ale schemei
analizate.
De obicei, se consideră că schema electrică trece direct de la starea cu
elementul activ aflat în stare de funcţionare la starea cu elementul activ aflat în
starea de avarie şi cu elementul de rezervă trecut în starea de funcţionare.
În acest fel întreruperile cu manevră nu se regăsesc printre stările posibile
ale schemei.
Ţinând cont de cele precizate anterior, se poate considera că schema
analizată se poate afla în doar următoarele trei stări:
-starea 0 – elementul A în stare de funcţionare, elementul R în stare de
rezervă;
-starea 1 – fostă starea 2 – elementul A în stare de avarie, elementul R în
stare de funcţionare;
-starea 2 – fostă starea 3 – elementul A şi elementul R aflate în stare de
avarie.
Se observă că fosta stare iniţială 1 a fost ignorată dintre stările posibile ale
schemei electrice analizate, în această nouă ipostază.
Prin această restricţie s-au eliminat stările de defect cu manevră. În acest
caz, însă, probabilitatea stării de refuz PR şi probabilitatea stării de succes PS
îşi pierd din calitatea lor de indicatori numerici de fiabilitate principali, cu
excepţia cazului în care durata stărilor de refuz cu manevră este, practic, nulă, ca
de exemplu în situaţia de utilizare a dispozitivelor de anclanşare automată a
alimentării de rezervă (A.A.R) sau în cazul rezervelor calde.
În general, în aproape toate situaţiile, această durată t m are o valoare finită,
fiind nevoie, deci, de introducerea unor termini de corecţie, pentru a se preciza
modul în care intervin întreruperile cu manevră în determinarea indicatorilor
numerici de fiabilitate ai schemelor electrice.
Pentru stabilirea numărului de stări ale unei scheme cu elemente de rezervă,
se poate face precizarea necesară că, în cazul luat ca exemplu nu s-au luat în
considerare toate stările posibile, deoarece există o simetrie perfectă între
elementul activ din schemă şi elementul de rezervă, oricare dintre ele putând să
fie, iniţial, în stare de funcţionare sau în stare de rezervă.
În exemplul considerat mai sus, în afară de cele trei stări specificate mai
pot să apară următoarele două stări posibile:

69
 -starea 3 – simetrică cu starea 0 – elementul A în stare de rezervă, elementul
R în stare de funcţionare;
-starea 4 – simetrică cu starea 1 – elementul A în stare de funcţionare,
elementul R în stare de avarie.
Cu aceste precizări, se poate demonstra că indicatorii numerici de fiabilitate
determinaţi cu luarea în considerare a tuturor stărilor posibile ale schemei
analizate şi indicatorii numerici determinaţi fără luarea în considerare a stărilor
în care elementul de rezervă şi elementul activ îşi schimbă rolurile între ele, sunt
aceiaşi.
Se demonstrează acest lucru, în felul următor:
Se iau în considerare toate cele cinci stări:
-starea 0 - elementul A în stare de funcţionare, elementul R în stare de rezervă;
-starea 1 - elementul A în stare de avarie, elementul R în stare de funcţionare;
-starea 2 - elementul A şi elementul R aflate în stare de avarie;
-starea 3 - elementul A în stare de rezervă, elementul R în stare de funcţionare;
-starea 4 - elementul A în stare de funcţionare, elementul R în stare de avarie.
Conform acestor stări, rezultă că:
PS  P0  P1  P3  P4 ;
(3.12)
PR  P2
Pentru calcul, se consideră că ambele elemente sunt identice, cu aceiaşi
parametri statistici  şi  .
Se stabilesc coeficienţii de tranziţie, care vor fi şi coeficienţii sistemului de
ecuaţii al probabilităţilor de stare:
q 01   ; q12   ; q 21   ; q 34   ; q 42   ; q13   ; q 24  

În continuare se întocmeşte matricea coeficienţilor de tranziţie:

0 1 2 3 4
0 -λ 0 0 0 μ
1 λ -(λ+μ) μ 0 0
2 0 λ -2μ 0 λ
3 0 μ 0 -λ 0
4 0 0 μ λ -(λ+μ)

70
 Se scrie sistemul de ecuaţii rezultat din matricea tranziţiilor, ultima ecuaţie
fiind înlocuită cu P
j
j 1

  * P0   * P4  0;
 * P0  (   ) * P1   * P2  0;
 * P1  2 * P2   * P4  0; (3.13)
 * P1   * P3  0;
P0  P1  P2  P3  P4  1

 
Din prima ecuaţie şi din a patra rezultă: P4  * P0 şi P1  * P3 . Prin
 
înlocuirea lui P1 şi P4 în celelalte trei ecuaţii, se obţine următorul sistem:
 (   )
 * P0   * P2  * P3  0;

2 2
* P0  2 * P2  * P3  0; (3.14)
 
 
* P0  P2  * P3  1
 
După rezolvarea acestui ultim sistem se obţin valorile probabilităţilor de
stare:
2  * 2
P0  P3  ; P  P  ; P 
 2  (   ) 2  2  (   ) 2  2  (   ) 2
1 4 2

Probabilitatea stării de success a schemei este dată de relaţia:

2 *  * (   )
PS  P0  P3  P1  P4  2 (3.15)
  (   ) 2

Probabilitatea stării de refuz a schemei este dată de relaţia:

2
PR  P2  (3.16)
 2  (   ) 2

71
 În cazul în care se iau în considerare numai primele trei stări, rezultă
probabilităţile stărilor de succes şi de refuz: PS  P0  P1 , iar PR  P2 . Se
stabilesc coeficienţii de tranziţie: q 01   ; q10   ; q 21  2  ; q12  
Se întocmeşte matricea coeficienţilor de tranziţie:
0 1 2
0 -λ μ 0
1 λ -(λ+μ) 2μ
2 0 λ -2μ

Se scrie sistemul de ecuaţii corespunzător, înlocuindu-se ultima ecuaţie cu

suma probabilităţilor de stare:  Pj  1
j

  * P0   * P1  0
 * P0  (   ) * P1  2 * P2  0 (3.17)
P0  P1  P2  1

După rezolvarea sistemului rezultă probabilităţile tuturor stărilor:

2 2 2* * 2
P0  2 ; P1  2 ; P2  2
  (   ) 2   (   ) 2   (   ) 2

precum şi probabilitatea stării de succes a schemei analizate:

2 *  * (   )
PS  P0  P1  2 (3.18)
  (   ) 2

şi probabilitatea stării şi de refuz a schemei analizate

2
PR  P2  (3.19)
 2  (   ) 2

Din cele demonstrate, rezultă că în cele două cazuri relaţiile de calcul ale
probabilităţii stării de succes şi a stării de refuz sunt identice.
Dacă se face o comparaţie sintetică a modului de calcul, în cele două cazuri,
rezultă şi egalităţile evidente dintre probabilităţile anumitor stări şi modul de
calcul a probabilităţilor generale pentru întreaga schemă:

72
 Probabilităţile stărilor Cazul în ncare se Cazul în care se
schemei consideră cinci stări consideră trei stări
PS P0+P3 P0
P1+P4 P1
PR P2 P2

În cazul în care se modifică denumirea celor trei stări, în felul următor:

-starea 0 – unul (oricare) din elementele A şi R aflate în stare de
funcţionare, iar celălalt element aflat în stare de defect;
-starea 1 – elementul aflat în funcţiune în starea 0 este avariat;
-starea 2 – ambele elemente sunt în stare de avarie;
Se precizează că luarea în considerare a stărilor în care elementele de
rezervă se comportă ca elemente active, complică mult calculele. Aceste situaţii
sunt incluse, încă de la început în stările prin care se stabileşte care este elementul
activ şi care este elementul de rezervă.
Se mai impune o precizare referitoare la coeficienţii de tranziţie, în cazul
stărilor cu dublu efect din schemele cu elemente de rezervă.
Aceste stări (de defect) pot să fie remediate, în toate cazurile, prin
repararea oricăruia din cele două elemente defecte. În cazul exemplului în care s-
au considerat cele cinci stări, starea 2 poate trece fie în starea 1 ( q 21   ), fie în
starea 4 ( q 24   ), în funcţie de elementul care a fost supus operaţiei de reparare.
Relaţiile de calcul prezentate până în prezent sunt valabile şi pentru
schemele cu elemente de rezervă, cu condiţia ca, printre stările posibile ale
schemei să nu fie incluse stările de întrerupere cu manevră. Dacă durata unei
întreruperi cu manevră este finită, indicatorii statistici de fiabilitate PS şi PR nu
mai reprezintă o comensurare a fiabilităţii schemei. Ei trebiue să fie completaţi
cu duratele de efectuare a manevrelor de repunere în stare de funcţionare.
Atunci când se stabilesc stările posibile ale unei scheme prevăzute cu
elemente de rezervă, trebuie să se specifice cu claritate care sunt elementele
active şi care sunt elementele de rezervă. Acele stări în care elementele îsi
inversează rolurile nu trebuie să se regăsească, în calcul, în rândul stărilor
posibile ale schemelor.

73
 În cazul în care ambele elemente (activ şi de rezervă) se află în stare de
defect (defect dublu), se va considera că, prin repararea oricăruia dintre ele,
schema revine într-o stare de defect simplu, care se regăseşte printre stările
posibile ale schemei. Coeficientul de tranziţie trebuie să fie stabilit în cunoştinţă
de cauză. Spre exemplu, dacă intensităţile de reparare ale celor două elemente
sunt 1 respectiv  2 , atunci se pot efectua calculele.

74
CAPITOLUL 4 - STUDIUL FIABILITĂŢII FOLOSIND DATE
EXPERIMENTALE

Încercările de laborator pot fi categorisite în:

a. încercãri determinative;
b. încercãri de control, efectuate în scopul verificãrii încadrãrii fiabilitãţii
unui lot în limitele prescrise, respectând una din valorile controlului tehnic de
calitate.

4.1. Încercări cu eşantion epuizat

În acest caz, încercãrile ne conduc pâna la defectarea tuturor elementelor
eşantionului, fiind utilizate, în special, în cazul încercărilor determinative. Pe
durata încercării se întocmeşte un grafic denumit diagrama căderilor. În acest caz,
durata cumulată “S” sau “t c” de încercare aste dată de ralaţia 4.1:
n
S  tc   ti (4.1)
i 1

unde: ti – reprezintă durata de funcţionare a elementelor care s-au defectat în

intervalul alocat încercărilor.

4.2. Încercări cenzurate

Încercãrile care se opresc la un anumit numãr de defecte “r” dinainte stabilit
se numesc încercari cenzurate. Aceste încercări pot fi “fără înlocuire” sau “cu
înlocuire” după cum la cădere, elemental se înlocuieşte sau nu cu altul bun (se
efectuează reparaţii sau nu se efectuează). Durata cumulată se determină :
-pentru încercări “fără înlocuire”, cu relaţia 4.2:
r
S  t c   t i  (n  r )t r (4.2)
i 1

-pentru încercări “cu înlocuire”, cu relaţia 4.3:

S  tc  t1  t 2  ......  t r  (t r  t1 )  (t r  t 2 )  ....  (t r  t(r 1) )  (n  1)t r  ntr (4.3)

4.3. Încercări trunchiate

Încercarea la care durata este fixată la o valoare oarecare T, după care
aceasta se opreşte, indiferent de numãrul defectãrilor, se numeşte trunchiatã.

75
Numărul defectărilor produse în intervalul (0,T) este aleator. Aceste încercări pot
fi “fără înlocuire” sau “cu înlocuire”.
Durata cumulată de incercare este dată de relaţiile:
-pentru încercările trunchiate “fără înlocuire”, relaţia 4.4:
r
S  t c (n, r , T )   t i  (n  r )t r (4.4)
i 1

-pentru încercările trunchiate “făra înlocuire”, relaţia 4.5:

S  t c  nT (4.5)

4.4. Încercări accelerate. Postulatul fiabilităţii egale

Cele mai mari dificultăţi pe care le ridică, în general, încercările de
fiabilitate sunt legate de durata pe care acestea se efectuează. Pentru a reduce
durata acestor încercări trebuie să se mărească numărul acestora, fără a modifica
modelul fizic al defectărilor.
Un aspect important al acestor încercări este acela al echivalenţei dintre
încercările accelerate şi cele normale. Pe baza postulatului fiabilităţii egale, care
formează baza teoretică a acestor încercări, se poate obţine relaţia de echivalenţă.
Dacă se consideră două nivele de solicitări S0 (normale) şi S (forţate sau
suprasolicitări) şi dacă pentru toate valorile pozitive ale lui t există inegalitatea
RSO (t )  RS ( ) , atunci S  S 0 . Postulatul fiabilităţii egale se exprimă prin relaţia
(4.6):
RS0 (t )  RS ( ) (4.6)
care se poate reprezenta ca în figura 4.1.
Legătura dintre t şi τ se poate prezenta sub forma unei funcţii t  g ( ) .
In condiţiile în care se efectuează încercările accelerate, funcţia g(τ)este o
funcţie monotonă şi crescătoare care are proprietăţile următoare:
g (0)  0
(4.7)
lim g ( )  
 

Funcţia g(τ) se numeşte „funcţie de accelerare” şi exprimă echivalenţa

dintre încercările accelerate şi încercările normale. Această funcţie g(τ) poate fi
determinată pe baza postulatului fiabilităţii egale atunci când se foloseşte o lege
de repartiţie.

76
 În cazul folosirii legii Weibull (pentru γ=0) se poate scrie următoarea
relaţie:
t t
( )o ( ) 
0 
e e (4.8)

rezultând o altă relaţie de calcul:

  
 1
t   0 ( )    ( )     c m  g ( )
0 0 0
(4.9)
 0
unde c şi m sunt constante care se pot determina experimental. Pentru cazul în
care  0    1 (cazul legii exponenţiale) funcţia de acceleraţie se reduce la
forma liniară, dată de expresia:
0
t  g ( )    c (4.10)

R

1,0

RS0

RS0=R
S

RS

t, τ
0 τ t
Fig.4.1. Postulatul fiabilităţii egale

Cu ajutorul încercărilor accelerate, aplicate elementelor sau sistemelor, se

pot determina indicatorii de fiabilitate corespunzători solicitărilor normale.

77
 4.5. Prelucrarea datelor experimentale
Indicatorii de fiabilitate pot să se determine prin metode parametrice sau
prin metode neparametrice.

4.5.1. Metoda neparametrică

Este metoda cea mai simplă şi nu necesită nici o ipoteză care să aibă
influenţă asupra legii de repartiţie. Datele care se obţin din încercări se grupează
pe intervale.
Dacă se notează cu:
n0 – volumul eşantionului;
Δ ri - numărul căderilor în intervalul de ordinul „i”;
t – durata intervalului
şi dacă se utilizează relaţiile fundamentale, se obţin relaţiile următoare:
n0   ri n(t i )
R(t i )   ; (4.11)
n0 n0
ri 1
 (t i )  (4.12)
n(t i 1 ) t

În cazul încercărilor cu eşantion epuizat parametrul MTBF se determină

cu următoarea relaţie:
t  t  .........  t n 1 n
MTBF  1 2   ti (4.13)
n0 n0 i 1

La încercările cenzurate sau trunchiate, există o anumită legătură între

durata cumulată de funcţionare S şi MTBF, Epstein şi Sobel au arătat statistica
u  2S / MTBF are o repartiţie 2 , cu   2r pentru încercări cenzurate şi cu
  2(r  1) pentru încercări trunchiate. Dacă în cazul încercărilor cenzurate se
S
consideră variabila aleatoare x  , adică S  rx , rezultă, pentru statistica
r
considerată, expresia:
2r
u x (4.14)
MTBF

78
 Se ştie că media teoretică a variabilei cu repartiţie  2 este M [u ]    2r
şi deci:
 2r  2r
M x  M [ x]  2r (4.15)
 MTBF  MTBF

S 
De unde MTBF  M [ x]  M   .
r 
În acest mod rezultă estimaţia punctuală pentru încercări cenzurate:
S
MTBF  (4.16)
r
În mod similar rezultă estimaţia punctuală încercările trunchiate:
S
MTBF  (4.17)
r 1

Adoptând un nivel de semnificaţii α (0,10 sau 0,05) se poate construi pentru

MTBF un interval de încredere cu relaţiile din tabelul de mai jos:

Tipul Felul Poziţia Intervalul

eşantionului intervalului intervalului
2S 2S
 MTBF 
bilateral simetric  2
  2

2r ; 2 r ;1
2 2

risc la 2S
Cenzurat MTBF 
dreapta  22r ;
unilateral
risc la 2S
MTBF 
stânga  22r ;1
2S 2S
 MTBF 
bilateral simetric  2
  2

2 ( r 1); 2 ( r 1);1
2 2

risc la 2S
Trunchiat MTBF 
dreapta  2
2 ( r 1);
unilateral
risc la 2S
MTBF 
stânga  2
2 ( r 1);1

79
 Un caz particular foarte frecvent întâlnit (la încercările de acest tip) este
acela al încercărilor trunchiate fără căderi.
Media timpului de bună funcţionare (MTBF) poate fi estimată considerând
funcţia cu 2 grade de libertate (r=0; 2(r+1)=2).
Pentru un nivel de semnificaţie α=0,10, în cazul a n produse industriale
încercate pe o durată T (fără căderi) se obţine intervalul bilateral
2nT / 5,991  MTBF  2nT / 0.103 sau unilateral cu risc la stânga
MTBF  2nT / 4,605 .

4.5.2. Metoda parametrică

Constă în acceptarea unei ipoteze referitoare la legea de repartiţie,
urmând, ca pe baza datelor experimentale să se estimeze parametrii legii
respective. Metodele parametrice pot fi analitice sau grafice.

4.5.2.1. Metoda analitică de estimare a parametrilor se bazează pe

metoda verosimilităţii maxime. Pentru analiză, se consideră un eşantion epuizat
la care valorile experimentale se supun legii Weibull cu   0 . Conform relaţiei
densităţii de probabilitate:
 
 1  t    t  

t       

f (t )   e      (t )e    (4.18)

  
(unde η, β şi γ reprezintă parametrii de scară, de formă şi respectiv de poziţie),
adoptând notaţia:

1
    (4.19)
 
se obţine următoarea expresie pentru funcţia de verosimilitate:
n
n   ti n
L   f (t i ,  ,  )  n     t  1 t 
e   e n n 1
t  i
1
(4.20)
i 1 i 1 i 1

sau sub formă logaritmică:

n n
ln L  n  ln   n  ln     t i ln t i  ( 1  1) ln t i (4.21)
i 1 i 1

80
 
Determinarea parametrilor  şi  se face punând condiţiile ln L  0 ,

rezultând sistemul de ecuaţii:
n
n
  ti  0
 i 1
n n
(4.22)
n
   t i ln t i   ln t i  0

 i 1 i 1

Din prima ecuaţie rezultă:

 n
 n 
(4.23)
t
i 1

i

Înlocuind relaţia de mai sus în a 2-a ecuaţie din sistem se obţine, prin
iteraţie:
 n  
   t i ln t i 1 n 
  1
  ln t i  (4.24)
 
n

 
 n 1
ti 
i 1

Cu expresiile de calcul prezentate mai sus pentru  şi  se obţine:
1
 1 n  
    t i   (4.25)
  i 1 
Intervalul de încredere pentru MTBF cu un nivel de semnificaţii cu risc
simetric este dat de relaţia de mai jos:
1 1
 n     n   
 2 t i     2 t i  1 
 i 12  1 
    1  MTBF   i 21     1

(4.26)
            
  , 2      ,1 2   

4.5.2.2. Metoda grafică bazată pe legea Weibull (graficul Weibull) este

foarte mult utilizată datorită uşurinţei de aplicare.
Valorile parametrilor legii Weibull se pot obţine uşor prin folosirea unui
grafic special gradat cu scări funcţionale denumit graficul Weibull sau o variantă
a acestuia denumită diagrama Allan Plait.

81
 Metoda grafică se bazează pe posibilitatea liniarizării legii Weibull;
 
 t 1 t 
logaritmând expresia R(t )  exp    se obţine ln      sau expresia:
   R   
1
ln ln   ln t   ln  (4.27)
1  F (t )
1
Dacă se notează: y  ln ln ; x  ln t ; a   şi b   ln  legea
1  F (t )
Weibull s-a adus la forma liniară y  ax  b .
Dacă se adoptă scări funcţionale corespunzătoare, curba de repartiţie
devine o dreaptă, definită, teoretic, de două puncte care poate fi extrapolabilă.
Forma graficelor este prezentată în literatura de specialitate.

4.6. Metoda lanţurilor Markov

Fiabilitatea sau probabilitatea stării de bună funcţionare este o
caracteristică importantã a unui echipament.
Ea reprezintã probabilitatea ca aceasta sã îndeplineascã fãrã defecte o
functie datã într-o perioadã de timp şi în conditii de funcţionare date.
Spre deosebire de metodele prezentate anterior se mai poate folosi “metoda
lanţurilor Markov“ deoarece un echipament oarecare este format din mai multe
elemente componente, care pot fi considerate ca fiind legate în serie.
Probabilitatea stãrii de succes a sistemului se calculeaza cu relaţia:
1
Ps  (4.28)
i
1  i
Probabilitatea ca unul din elemente sã se afle în stare de defect se
calculeaza cu relaţia:
i
Pi  Ps (4.29)
i

Probabilitatea stãrii de refuz a sistemului se determină cu relaţia:

n
PR  1  Ps ,....sau.....PR  P
i 1
i (4.30)

82
 Durata medie totalã probabilă a stãrii de succes a sistemului:
1
M [ (T p )]  Ps T p  T (4.31)
i p
1 
i
unde: Tp - timpul în care se fac observaţiile.

Durata medie totalã probabilă a stãrii de refuz a sistemului:

i

M [  (T p )]  PRT p  i
Tp (4.32)

1  i
i
Intensitatea de avariere (defectare ) a sistemului:
e   i (4.33)

Intensitatea de reparare a sistemului:

e 
1

 i
(4.34)


M [Td ] i

Timpul mediu de staţionare în starea de defect sau de reparare pentru un

anumit element al sistemului:
n

T di
M [Td ]  i 1
(4.35)
N
unde: Td – reprezintă timpul de staţionare în defect al unui element;
N - numãrul total de defecte pentru elementul respective.

Intensitatea de reparare pentru un element:

1
 (4.36)
M [Td ]

83
 Timpul mediu de funcţionare pentru un element al sistemului:
n

T fi
M [T f ]  i 1
(4.37)
N
în care: Tf - timpul de funcţionare pentru elementul respective

Intensitatea de defectare pentru elementul respectiv:

1
 (4.38)
M [T f ]

Fiabilitatea, sub forma cea mai completă este dată de relația:

Tp
Rt  Ps e (4.39)
RT - reprezintă probabilitatea stãrii de funcţionare neîntreruptã.

4.7. Metoda exponenţialã

Este o funcţie cu rata cãderilor constantã:

Densitatea de probabilitate:
f (t )  e  t (4.40)
unde: λ- reprezintă rata cãderilor;
t - perioada pe care se face observaţia.

Fiabilitatea:
R  e  t (4.41)

Funcţia de repartiţie:
F  1  e  t (4.42)

Media timpului de bună funcţionare:


1
MTBF   e t dt  (4.43)
0


84
 Dispersia:
1
2  (4.44)
2

4.8. Fiabilitatea operaţională (în exploatare)

Fiabilitatea operaţională este determinată în condiţii reale de exploatare.
In unele cazuri, unde încercările de laborator sunt neeconomice (la
întreruptoarele de înaltă tensiune, maşinile electrice, transformatoarele de mare
putere, variatoarele de turaţie, etc.) urmărirea comportării în exploatare rămâne
una dintre sursele principale de obţinere a informaţiilor necesare determinării
fiabilităţii. Informaţiile pot fi colectate cu ajutorul unor fişe special întocmite.
Din observaţiile şi din experienţa acumulată în timpul anilor la anumite
societăţi cu caracter electrotehnic, electroenergetic, etc. s-a constatat că este mai
indicat ca aceste societăţi să selecteze anumiţi beneficiari, mai importanţi, pe
categorii de utilizare, condiţii de exploatare, mod de întreţinere, etc. şi să
organizeze o urmărire sistematică a comportării produselor prin intermediul
grupei (sau echipei) de fiabilitate (acolo unde există), sau prin intermediul
dispecerilor sau a rapoartelor de activitate la intervenţii sau la deranjamente,
obţinând astfel informaţiile direct de la sursă. Informaţiile astfel obţinute sunt
prelucrate ulterior, conform metodologiei de calcul adoptate.

4.9. Parametrii statistici echivalenţi pentru schemele electrice cu

elemente conectate în serie sau în paralel

85
86
 APLICAȚIE

CALCULUL FIABILITĂŢII SISTEMULUI DE

ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ A UNUI
ATELIERT ELECTROMECANIC

În Figura A.1 sunt prezentate maşinile unelte din dotarea atelierului

mecanic. După cum se observă, între acestea se remarcă strunguri normale SNA
400, SNA 500, SNA 800, freză universale de sculărie FUS 25, freze orizontale
FO 32 şi FO 36, freză verticală FV 36, morteză MMR 800, foarfecă ghilotină FG
825, maşină de rectificat rotund MRR 300, maşină de rectificat plan MRP 400,
maşină de ascuţit burghie, ferăstrău circular FC 1100.
Echipamentul electric folosit este de construcţie normală şi cu neutrul legat
la pământ.
Schema electrică folosită pentru alimentarea acestui grup de consumatori
precum şi a prizelor şi a instalaţiilor de iluminat este prezentată în Figura A.2.
Alimentarea cu energie se face prin postul de transformare PT1 care are trei
transformatoare de tensiune de1000 kVA, unul în funcţiune şi două de rezervă.
Transformatoarele de alimentate sunt cu neutrul legat la pământ, iar circuitele de
distribuţie conţin toate elementele de comutaţie şi protecţie aferente
consumatorilor pe care-i deservesc.
Distribuţia tensiunii se face de la un tablou general T.G. prin mai multe linii
electrice. Prin linia electrică l1 se alimentează tabloul de distribuţie T.D. 1, prin
linia electrică l9 se alimentează tabloul de distribuţie T.D.2, prin linia electrică l17
se alimentează tabloul de distribuţie T.D. 3 aferente atelierului. Plecările pentru
motoare sunt protejate împotriva scurtcircuitelor şi suprasarcinilor, iar cele
pentru iluminat şi prize numai împotriva scurtcircuitelor.
a) Schema de analizat
Este prezentată în figura A.2 şi cuprinde dotarea tehnică a atelierului,
organizată în flux tehnologic cu toate elementele în funcţiune. Din acest motiv,
schema este similară sistemelor cu elemente în serie, dar şi cu trei ramuri în
paralel pe TG-l1-T.D.1,TG-l2-T.D.2 şi TG-l3-T.D.3.
b) Starea de succes
Este dată de funcţionarea tuturor elementelor schemei.

87
Timp de referinţă: Tn=87600 ore
Timp planificat: Tp=45000 ore pentru consumatori
Timp planificat: Tp=87500 ore pentru barele colectoare.

Observaţie:
- studenţii cu nr. impar în catalog vor indica ramura din schemă cu cel mai
ridicat nivel de siguranţă şi elementul cu cel mai redus nivel de siguranţă;
- studenţii cu nr. par în catalog vor indica elementul din schemă cu cel mai
ridicat nivel de siguranţă şi ramura cu cel mai scăzut nivel de siguranţă

Fig.A.1.

88
Fig.A.2.

89
 c) Parametrii statistici de siguranţă ai elementelor schemei.
Barele colectoare se consideră elemente sigure. Cele din tabloul general au
triplă alimentare şi sunt de interior amplasate la partea superioară a tabloului, iar
tablourile TD1,TD2 şi TD3 sunt protejate prin carcase.
În cele ce urmează se vor analiza separat cele trei ramuri paralele.

Ramura TG-l1-TD1
c1) Duratele medii de funcţionare şi de reparare ale elementelor din
schemele elementare frecvent utilizate cât şi intensităţile de defectare şi de
reparare ale acestor elemente sunt prezentate în tabelul A1.

Tabel nr. A1
Denumirea Timp mediu Timp 1 1
 
elementului de mediu de Tf Td
din schemă funcţionare defect 
Tf[ore} Td[ore]
Simbol Val.[h-1] Simbol Val.[h-1]

Siguranţă 8760 0,25 s 0,0001141 s 4

fuzibilă
Contactor 5000 1,00 c1 0,0002 c1 1
TCA
de linie
Contactor 2400 1,00 c2…c6 0,0004166 c2…c6 1
TCA
de motor
Întreruptor 16500 1,00 I 0,0000606 I 1
neautomat
Linie în cablu 26000 8,00 e 0,0000384 e 0,125
de 1 kV
Bloc de relee 4500 0,50 R 0,0002222 R 2
Termice
Bare 87600 4,00 B 0,0000114 B 0,25
colectoare

90
 Reducerea numărului de stări se efectuează prin unificarea elementelor
serie şi cu funcţionare intercondiţionată, schema rămânând formată din două
elemente: circuitul de alimentare al atelierului pe ramura TD 1 şi barele
colectoare, considerate ca element sigur.
Circuitul de alimentare al atelierului are:
s=s1=s2=…=s8

l=l1=l2=…=l8

R=R1=R2=…=R8

A=s1+c1+l1+5(s2+c2+R2+l2)+s7+i7+l7+s8+l8=46,766x10
-4
h-1

 s1  c1  l1 5 s 2 5 c 2 5 R 2 5 l 2  s 7  I 7
A  A (         
s1  c1  l1 s 2 c2 R 2  l 2 s 7  I7
 l7  s8  R 8 1 8  8 5 5 
   )   A ( s  c1  l  c 2  R  I ) 1
 l 7  s8  R 8 s  c1  l c2 R I
 A  8373,65x104 h 1

d1) Stările prin care pot trece elementele schemei. Formarea matricei
stărilor.

Pentru a putea stabili defectele duble şi a nu se omite dintre stările posibile

care pot să apară,se va construi matricea stărilor astfel: pe prima linie se scriu
toate elementele schemei,iar pe prima coloană numai elementele a căror ieşire
din funcţiune duce la defecte simple. Defectele duble posibile se marchează cu X
în căsuţa aflată la intersecţia liniei cu coloana respectivă.În figura A.3 este
reprezentată matricea stărilor şi schema echivalentă corespunzătoare acestei
matrice.

91
 Fig. A.3. Matricea stărilor şi schema echivalentă

Numărul stărilor este rezultatul sumei dintre numărul defectelor simple

(care este egal cu numărul elementelor care se pot defecta înscrisă în coloana
întâi), numărul defectelor duble (egal cu numărul căsuţelor marcate cu X) şi
starea iniţială „zero” (când se consideră că totul este în funcţiune) care nu mai
este cuprinsă în matricea stărilor. În acest caz rezultă în total 4 stări:
0 – starea de funcţionare a tuturor consumatorilor;
1-starea de defect a consumatorilor din atelier (defect simplu)
2-starea de defect a barelor colectoare (defect simplu);
3-starea de defect a consumatorilor şi barele colectoare (defect dublu).

e1) Formarea matricei coeficienţi (qij)

Matricea este pătratică singulară, suma termenilor pe fiecare coloană fiind
nulă. Tranziţiile dintr-o stare în alta se fac cu intensităţile de tranziţie q01=  şi
q10=  , conform reprezentării din figura A.4.
Pentru formarea matricei se consideră latura de sus, notată cu j, şi latura din
stînga, notată cu i, ca axe de coordonate pe care se înscriu în dreptul fiecărei
căsuţe numărul de ordine al celor 4 stări, determinate anterior, prin care poate
evolua reţeaua de alimentare a consumatorilor din atelier pe ramura TD 1
(0,1,2,3). Tranziţiile dintr-o stare j într-o stare i se pot urmări pe coloana j, acestea
fiind efectuate cu intensităţile de tranziţie qij, care se scriu în căsuţa
corespunzătoare intersecţiei coloanei j cu linia i. Intersecţiile dintre coloanele şi
liniile cu acelaşi număr sunt egale şi de semn contrar cu suma celorlalţi termeni
ai coloanei respective.

92
 Fig. A.4.

 0 =  A +  B =46,88x10-4 h-1

1 =  A +  B =8373,764x10-4 h-1

 2 =  B +  A =2546,766x10-4 h-1

 3 =  A +  B =10873,65x10-4 h-1

f1) Scrierea ecuaţiilor

Sistemul de ecuaţii în urma căruia rezultă probabilităţile stărilor de succes
şi de refuz este alcătuit după condiţiile din relaţia A.1:
3

P q
i 1
j ji 0
3
(A.1)
P
j 0
j 1

Ultima ecuaţie din sistem se înlocuieşte întotdeauna cu relaţia existentă

între probabilităţile absolute ale stărilor prin care poate evolua reţeaua de
alimentare.

93
 Cu aceste condiţii se obţine următorul sistem de ecuaţii:

 0  P0   A  P1   B  P2  0

 A  P0  1  P1   A  P3  0

 B  P0  2  P2   B  P3  0

P0  P1  P2  P3  1

După înlocuirea coeficienţilor se obţine:

 46,88  P0  8373 ,65  P1  2500  P2  0

46,766  P0  8373 ,764  P1  8373 ,65  P3  0

0,114  P0  2546 ,766  P2  2500  P3  0

P0  P1  P2  P3  1

h1) Indicatorii de siguranţă

Probabilitatea stării de succes se determină cu relaţia A.2:

Ps   Psj (A.2)

iar probabilitatea stării de refuz cu relaţia A.3:

PR   PRj (A.3)

verificarea făcându-se cu relaţia A.4:

PS + P R = 1 (A.4)

94
 BIBLIOGRAFIE

[1] Allan, R.N., Billinton, R., De Oliveira, M., ”Reliability evaluation of

electrical systems with switching actions”, Proc. IEE 123, 1976
[2] Allan, R.N., Billinton, R., “Concepts of data for assessing the reliability
of transmission and distribution equipment”, Second International
Conference the Reliability of Transmission and Distribution
Equipment, IEE Conference publication number 406, 1995
[3] Allan, R.N., Ochoa, J.R., “Modeling and assessment of station
originated outages for composite system reliability evaluation”, IEEE
Transaction on Power Systems , Vol. PWRS-3
[4] Bendea, G., ”Fiabilitatea sistemelor electrice din centralele
termoelectrice”, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2002
[5] Billinton, R., and Allan, R., “Reliability evaluation of power systems”,
Plenum Press, Second edition, 1996
[6] Billinton, R., Bollingen, K.E., “Transmission reliability evaluation
using Markov processes”, IEEE Transaction on Power Apparatus and
Systems, Vol. PAS-87, 1968
[7] Billinton, R., Allan R.N., “Reliability evaluation of engineering
systems: concepts and techniques”, second edition, Plenum Press, New
York, 1992
[8] Billinton, R., Li, W., “Reliability assessment of electric power systems
using Monte Carlo methods”, Plenum Press, New York, 1994
[9] Billinton, R., Allan, R.N., ”Reliability assessment of large electric
power systems”, Kluwer Academic Publisher, Boston 1998
[10] Billinton, R., Allan, R.N., “Reliability evaluation of power systems”,
Pitman Publshing Limited, London 1984
[11] Billinton, R., “Evaluation of reliability worth in electric power system”,
Reliability Engineering and System Safety, Elsevier, 1994
[12] Brînzănescu, V., Stănăşilă, O., “Matematici speciale. Teorie, exemple,
aplicaţii”, Editura All Educational, Bucureşti, 1998

95
[13] Buta, A., Pană. A., şi Milea, L.S., ”Calitatea energiei electrice”, Editura
AGIR, Bucureşti, 2001
[14] Conecini, I., ş.a., ”Piaţa de energie electrică”, Editura AGIR, Bucureşti,
2004
[15] Eftimie, C., Soare, D., ”Fiabilitatea sistemelor de distribuţie”, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1979
[16] Endrenyi, J., "Three state models in power system reliability
evaluation", IEEE Trans on Power Apparatus and Systems, PAS-90,
1971
[17] Endrenyi, J., “Reliability modeling in electric power systems”, John
Wiley & Sons, Chichester, 1978
[18] Felea, I., ”Ingineria fiabilităţii în electroenergetică”, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
[19] Felea, I., Coroiu, N., ”Fiabilitatea şi mentenanţa echipamentelor
electrice”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001
[20] Fotău, I., “Electroenergetică”, Editura Universitas, Petroşani, 2003
[21] Fotău, I., Pană, L., “Aspecte actuale privind alegerea puterii optime a
transformatoarelor de putere din cadrul staţiilor de transformare şi
distribuţie a energiei electrice”, Universitaria Ropet 2003, vol.3,
Inginerie electrică, Universitatea din Petroşani
[22] Fotău I., Pană L., “Reliability evaluation and modeling in electric
distribution stations of electric energy”, 3rd International
Conference, Study and Control of Corrosion in the Perspective of
Sustainable Development of Urban Distribution Grids, Printech
Printhouse, Bucharest , 2004
[23] Grover, M.S., Billinton, R., "Substation and switching station reliability
evaluation", CEA Trans. 13 (pt3), 1974, paper 74-SP-153
[24] Mereuţă, C., Gayrand, I., "Măsuri practice pentru creşterea siguranţei
în funcţionare a instalaţiilor energetice industriale", Editura Tehnică,
Bucureşti, 1980

96
[25] Nitu, V.I., "Fiabilitatea instalaţiilor energetice. Culegere de probleme
pentru energeticieni", Editura Tehnică, Bucureşti, 1979
[26] Nitu, V.I., ş.a., "Metode statistico-probabilistice utilizate în
electroenergetică", Editura Tehnică, Bucureşti, 1968
[27] Nitu, V.I., "Fiabilitate, disponibilitate, mentenanţă în energetică",
Editura Tehnică, 1987
[28] Pană L., Păsculescu D., “Establishing the optimal apparent power of
electric transformers using the economic criterion”, IOP Conference
Series Earth and Environmental Science 172(1):012031, ISSN: 1755-
1307, 2018
[29] Pană L., Păsculescu D., Fotău I., “Establishing of economic use
domains for mining transformers”, Conference: 18th International
Multidisciplinary Scientific Geoconference, SGEM 2018, At: Albena,
Bulgaria, Volume: Conference Proceedings Volume 18, Informatics,
geoinformatics and remote sensing Issue 2.1., 2018
[30] Pană L., Păsculescu D., Fotău I.,“Evaluation the optimal energetic
section and current density of electric distribution network conductors”,
Conference: 18th International Multidisciplinary Scientific
Geoconference, SGEM 2018, At: Albena, Bulgaria, Volume:
Conference Proceedings, Volume 18, Informatics, geoinformatics and
remote sensing, Issue 2.1., 2018
[31] Pană, L., ”Optimizarea regimului de lucru a sistemelor de distribuţie a
energiei electrice (6 kV) în exploatările miniere subterane în
vederea ridicării performanţelor tehnice şi economice”, teză de
doctorat, Petroşani, 2005
[32] Pană, L., Păsculescu, M., “Reliability analysis of electric transmission
and distribution systems”, Universitaria Ropet 2002, vol.3,
Inginerie electrică, Universitatea din Petroşani
[33] Pană, L., Fotău, I., and Şerban, H., “Stochastic models for reliability
analysis of protection systems”, Annals of the University of Petroşani,
Electrical Engineering, vol.9 (XXX), Universitas Publishing House,
Petrosani, Romania , 2007

97
[34] Păsculescu D., Pană L., Păsculescu V.M., Deliu D., “Economic criteria
for optimizing the number and load factor of mining transformers”,
Mining of Mineral Deposits, Volume 13, Issue 2, pp. 1-16, eISSN
2415-3443, ISSN 2415-3435, DOI:10.33271/mining13.02.001, 2019
[35] Păsculescu D, Uțu I., “Increasing the quality of protections for high-
voltage power lines”, Supplement of Quality-Access to Success, Vol.
18, S1, pp. 234-239, ISSN 1582-2559., 2017
[36] Păsculescu D., Romanescu A., Păsculescu V., Tătar A., Fotău I., Vajai
G., “Presentation and simulation of a modern distance protection from
national energy system”, Proceedings of the 10 th International
Conference on Environment and Electrical Engineering – EEEIC 2011,
Roma, Italyia, pp. 646-650, ISBN 978-1-4244-8779-0., 2011
[37] Păsculescu V.M, Ghicioi E., Morar M.S., Păsculescu D., Suvar
M.C.„Computational study for improving the quality of safety
measures for LPG filling stations”, Quality - Access to Success,
Volume: 20, Supplement: 1, Pages: 25-30, ISSN: 1582-2559, 2019
[38] Preoţescu, D., ”Modele fiabilistice cu utilizarea indicatorilor
economici”, Editura AGIR, Bucureşti, 2001
[39] Puterman, M.L., “Markov decision processes: discrete stochastic
dynamic programming“, John Wiley & Sons, 1994
[40] Răducanu, C., ”Evaluarea eficienţei energetice. Auditul energetic”,
Editura AGIR, Bucureşti, 2007
[41] Ryabinin, L., "Reliability of engineering systems", Editura Mir
Publisher, Moscova, 1976
[42] Ross, S.M., ”Stochastic Processes”, John Wiley & Sons, New York,
1996
[43] Syslo, M.M., Deo, N., Kowalik, J.S., “Discrete optimization
algorithms”, Prentice-Hall, 1983
[44] Tudorache, T., ”Medii de calcul în ingineria electrică Matlab”, Editura
Matrix Rom, Bucureşti, 2006

98
[45] Ulmeanu, P., Ionescu, D.C., “Statistic and Probabilistic Methods in
Reliability”, Birkhauser Printhouse, Boston, 1999
[46] Gavrilă, M., ”Aspecte privind posibilitatea funcţionării optime a
transformatoarelor”, În: Producerea, Transportul şi distribuţia energiei
electrice şi termice, nr.4/1998
[47] *** “Quality of service and its cost”, UNIPEDE, 91 in 50.3, 1991
[48] *** O.RE-I 194-93,“Instrucţiuni privind determinarea gradului de
utilizare economică în reţelele de transport şi distribuţie a energiei
electrice”
[49] *** 3.RE-Ip 51/2-93, “Instrucţiuni privind stabilirea puterilor nominale
economice pentru transformatoarele din posturi”
[50] *** PE 124/93, ”Normativ privind alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor industriali şi similari”
[51] *** PE 013/94, ”Normativ privind metodele şi elementele de calcul al
siguranţei în funcţionarea instalaţiilor energetice”
[52] *** PE 504/96, ”Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite
secundare ale staţiilor electrice”, vol.1, Prescripţii generale
[53] *** NERC, ”North American Electric Reliability Council . Glosary of
Therms”, august 1996

99