Instalatii Electrice - Note de Curs

Instalaţii Electrice - Note de Curs
PREFAŢĂ 5
Forma de energie care răspunde în prezent majorităţii cerinţelor consumatorilor, este

energia electrică, aceasta putând fi adusă în orice amplasament şi transformată în formele de energie
necesare, ca: mecanică, termică, chimică şi luminoasă.
Energia electrică se utilizează în industria metalurgică, industria constructoare de maşini,
industria chimică, industria celulozei şi hârtiei, industria alimentară, industria farmaceutică,
industria textilă, etc. Având în vedere ponderea mare a consumatorilor de energie electrică, rezultă
că şi instalaţiile electrice aferente acestora, au o mare răspândire în economie, dar şi o mare
diversitate. Cu ajutorul instalaţiilor electrice se realizează producerea, transportul, distribuţia şi
utilizarea energiei electrice, care trebuie realizate în condiţiile optime din punct de vedere tehnic şi
rentabil din punct de vedere economic. Trebuie asigurate în acelaşi timp condiţiile de
electrosecuritate, care să elimine accidentele şi să realizeze desfăşurarea proceselor tehnologice,
eliminând apariţia avariilor şi deteriorarea echipamentului electric.
Lucrarea de faţă intitulată „INSTALAŢII ELECTRICE” tratează problemele teoretice şi
practice de exploatare ale echipamentului electric, din componenţa acestora.
În capitolul I, se tratează „Alimentarea cu energie electrică a întreprinderilor
industriale”. Transportul şi distribuţia energiei electrice se realizează cu ajutorul reţelelor electrice,
înglobate în sisteme electrice şi energetice. Se defineşte şi se prezintă sistemul energetic, iar apoi
sunt tratate schemele de alimentare cu energie electrică a întreprinderilor industriale. În final se
definesc categoriile de importanţă ale consumatorilor electrici.
Obiectul capitolului II este „Calculul reţelelor electrice de distribuţie a energiei electrice
în întreprinderile industriale”. Pentru o funcţionare corectă din punct de vedere tehnic şi rentabilă
sub aspect economic, conductoarele oricărei reţele electrice trebuie să satisfacă concomitent, o serie
de criterii de dimensionare şi anume: criteriul termic, criteriul electric, calculul reţelelor de curent
continuu şi curent alternativ monofazat cu cos p = 1 pe baza pierderii admisibile de tensiune,
verificarea reţelelor electrice în regim de pornire a motoarelor, calculul secţiunii în reţele trifazate cu
sarcini dezechilibrate pe fază, calculul secţiunii în reţelele de distribuţie prin criterii economice,
calculul mecanic al reţelelor electrice aeriene.
Tot în acest capitol este prezentată determinarea pierderilor de tensiune precum şi variaţiile
admisibile ale tensiunii la consumatorii de iluminat şi de forţă. Un loc important i se acordă reglării
tensiunii în reţelele electrice. Se tratează în finalul capitolului, parametrii echivalenţi ai elementelor
de reţea.
Autorii, în capitolul III, intitulat „Scurtcircuite în instalaţiile electrice industriale”,
prezintă tipuri de scurtcircuite în instalaţiile electrice industriale, stabilitatea termică şi
electrodinamică în regim de scurtcircuit a elementelor de reţea, calculul curenţilor de scurtcircuit şi

limitarea curenţilor de scurtcircuit.
O mare importanţă o are „Protecţia instalaţiilor electrice”, care constituie obiectul
capitolului IV. Protecţia instalaţiilor de înaltă tensiune cuprinde: protecţia reţelelor, a
transformatoarelor de putere şi a motoarelor de înaltă tensiune. Protecţia pe partea de joasă tensiune
se referă la protecţia cu siguranţe fuzibile, protecţia cu relee maximale de curent , protecţia cu relee
termice şi protecţia universală cu filtre.
Măsurile de protecţie împotriva electrocutării sunt analizate în capitolul V, intitulat
„Securitatea împotriva electrocutării în instalaţiile electrice industriale”. Se prezintă efectele
curentului electric asupra corpului omenesc, iar apoi se face o analiză a pericolului de electrocutare
în reţelele trifazate cu punctul neutru izolat faţă de pământ. Dintre măsurile de protecţie contra
electrocutării se tratează: legarea la pământ de protecţie şi controlul rezistenţelor de izolaţie atât pe
partea de joasă cât şi de înaltă tensiune.
În cadrul instalaţiilor electrice, un loc important îl ocupă staţiile electrice. Acestea servesc la
transformarea şi distribuţia energiei electrice, la conectarea şi protecţia diverselor circuite, la
operaţii de măsură, comandă, semnalizare, automatizare, ameliorarea factorului de putere, etc. Din
motivele amintite anterior, atenţia cuvenită trebuie acordată la „Alegerea echipamentului electric
al staţiilor electrice”, care constituie obiectul capitolului VI. Acesta cuprinde alegerea
transformatoarelor de putere, alegerea aparatelor de comutaţie, dimensionarea barelor colectoare şi
alegerea transformatoarelor de măsură atât de tensiune cât şi de curent.
Ultimul capitol, capitolul VII tratează „Factorul de putere al întreprinderilor
industriale”. Sunt prezentate dezavantajele factorului de putere redus, cauzele acestuia, mijloacele
de ameliorare naturale şi artificiale. În finalul capitolului sunt analizate curbele de sarcină şi indicii
tehnico - economici.
Lucrarea prezentată, care se referă la problemele teoretice şi practice ale instalaţiilor
electrice se adresează, în primul rând studenţilor de la specializările „Electromecanică”, „Energetică
industrială” şi „Instrumentaţie şi achiziţii de date”. Autorii au încercat să selecteze şi să puncteze
ideile de bază, principiile şi aspectele fenomenologice, explicative, a căror înţelegere, însuşire şi
aprofundare creează premise pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor electrice, pentru exploatarea
şi întreţinerea acestora în condiţii tehnico - economice cât mai bune.
Prof. univ. dr. ing. Ion FOTĂU Prof.

univ. dr. ing. Sorin Mihai RADU
CUPRINS
Pag.
PREFAŢĂ 1
9
CUPRINS 3
CAP. I. ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ A ÎNTREPRINDERILOR
INDUSTRIALE 8
1.1. Sistemul energetic. Avantajele utilizării curentului alternativ faţă de cel continuu 8
1.2. Scheme de alimentare cu energie electrică a întreprinderilor industriale 13
1.3. Categorii de importanţă a consumatorilor electrici. 22
CAP. II. CALCULUL REŢELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI
ELECTRICE ÎN ÎNTREPRINDERILE INDUSTRIALE 24
2.1. Criterii de dimensionare a secţiunii conductoarelor 24
2.2. Dimensionarea secţiunii conductoarelor electrice pe baza încălzirii admisibile
(criteriul termic) 25
2.3. Dimensionarea secţiunii reţelelor alimentate pe la un capăt pe baza pierderii
admisibile de tensiune (criteriul electric) 28
2.3.1. Calculul reţelelor de curent continuu şi curent alternativ monofazat cu
cos p = 1 pe baza pierderii admisibile de tensiune 28
2.3.1.1. Cazul reţelelor cu sarcini concentrate 28
2.3.1.2. Cazul sarcinilor uniform distribuite 32
2.3.2. Determinarea pierderii de tensiune în reţelele trifazate cu sarcini concentrate
şi echilibrate 34
2.3.3. Dimensionarea secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini concentrate şi
echilibrate pe baza pierderii admisibile de tensiune 39
2.4. Variaţiile admisibile ale tensiunii la consumatori 42
2.4.1. Funcţionarea consumatorilor la tensiuni diferite de tensiunea nominală 43
2.4.2. Reglarea tensiunii în reţelele electrice 45
2.4.2.1. Ridicarea tensiunii nominale a surselor 45
2.4.2.2. Prizele de reglare ale tensiunii la transformatoare 45
2.5. Verificarea reţelelor electrice în regim de pornire a motoarelor 47
2.5.1. Metoda aproximaţiilor succesive 50
2.5.2. Metoda impedanţelor echivalente 51
2.6. Calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini dezechilibrate pe fază 55
2.7. Calculul secţiunii în reţelele de distribuţie buclate simplu 55
2.7.1. Generalităţi
55
2.7.2. Calculul circulaţiei curenţilor în reţele alimentate de la două capete 57
2.7.3. Transfigurarea reţelelor complexe 61
2.7.3.1. Reducerea conductoarelor reţelei neomogene la aceeaşi secţiune 61
2.7.3.2. Compunerea liniilor ce debitează în acelaşi nod al reţelei 61
2.7.3.3. Mutarea sarcinilor de pe laturi în noduri 63
2.7.3.4. Transformarea conexiunii stea în conexiune poligonală şi invers 64
2.7.3.5. Determinarea distribuţiei curenţilor într-o reţea complexă prin metoda
transfigurării 66
2.8. Criterii economice 67
2.8.1. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza volumului minim de
material conductor 67
2.8.2. Calculul secţiunii reţelelor electrice de distribuţie pe baza densităţii de
curent constante 71
2.8.3. Calculul secţiunii reţelelor electrice de distribuţie pe baza criteriului
cheltuielilor anuale de exploatare minime 73
2.8.4. Calculul secţiunii reţelelor electrice de distribuţie pe baza criteriului
cheltuielilor anuale de calcul minime 74
2.9. Calculul mecanic al conductoarelor reţelelor electrice 78
2.9.1.Sarcinile mecanice ale conductoarelor 78
2.9.2. Ecuaţia de stare a conductoarelor 80
2.9.3. Deschiderea critică 84
2.9.4. Temperatura critică 86
2.9.5. Calculul mecanic al conductoarelor de protecţie 88
2.9.6. Trasarea curbelor de montaj 88
2.10. Parametrii echivalenţi ai elementelor de reţea 89
2.10.1. Parametrii liniilor electrice 89
2.10.1.1 Rezistenţa liniilor 90
2.10.1.2. Reactanţa inductivă a liniilor 91
2.10.1.3. Conductanţa liniilor electrice 94
2.10.2. Parametrii transformatoarelor 96
2.10.2.1.Schemele echivalente ale transformatoarelor 96
2.10.2.2. Parametrii transformatoarelor cu două înfăşurări 98
2.10.2.3. Parametrii transformatoarelor cu trei înfăşurări 100
2.10.3. Parametrii bobinelor de reactanţă 102
2.10.4. Parametrii sistemului energetic 103
CAP. III. SCURTCIRCUITE ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE INDUSTRIALE 105
3.1. Consideraţii generale 105
3.2. Tipuri de scurtcircuite 105
3.3. Fenomenul tranzitoriu al curentului de scurtcircuit 107
3.4.Stabilitatea termică în regim de scurtcircuit 113
3.5. Forţele electrodinamice în regim de scurtcircuit 115
3.6. Calculul curenţilor de scurtcircuit în instalaţiile electrice 118
3.6.1. Calculul curenţilor de scurtcircuit în reţelele electrice de joasă tensiune 118
3.6.1.1. Metoda analitică 119
3.6.1.2. Metoda cu ajutorul nomogramelor 120
3.6.2. Calculul curenţilor de scurtcircuit în reţelele electrice de înaltă tensiune 122
3.7. Calculul curenţilor de scurtcircuit în unităţi relative 123
3.8. Limitarea curenţilor de scurtcircuit 126
CAP. IV. PROTECŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE 132
4.1. Importanţa, rolul şi calităţile protecţiei 132
4.2. Protecţia instalaţiilor de înaltă tensiune 133
4.2.1. Protecţia reţelelor radiale de înaltă tensiune alimentate pe la un capăt 133
4.2.1.1. Protecţia maximală de curent temporizată 133
4.2.1.2. Protecţia prin secţionare de curent la liniile radiale de înaltă tensiune
alimentate pe la un capăt 141
4.2.1.3. Protecţia maximală de curent temporizată cu secţionare de curent
instantanee 144
4.2.2. Protecţia reţelelor inelare şi duble 147
4.2.2.1. Generalităţi 147
4.2.2.2. Protecţia direcţională 148
4.2.2.3. Protecţia diferenţială 149
4.2.2.4. Protecţia de impedanţă 151
4.2.3. Protecţia transformatoarelor de putere 152
4.2.3.1. Regimuri de avarie şi tipuri de protecţii utilizate 152
4.2.3.2. Protecţia prin secţionare de curent la transformatoarele de mare putere 153
4.2.3.3. Protecţia de gaze 153
4.2.3.4. Protecţia cu siguranţe fuzibile. 155
4.2.3.5. Protecţia diferenţială 155
4.2.4. Protecţia motoarelor de înaltă tensiune 157
4.2.4.1. Protecţia motoarelor asincrone 157
4.2.4.1.1. Regimuri de avarie ale motoarelor asincrone 157
4.2.4.1.2. Protecţia cu siguranţe fuzibile 157
4.2.4.1.3. Protecţia maximală de curent 157
4.2.4.1.4. Protecţia minimală de tensiune la motoarele asincrone de
înaltă tensiune 158
4.2.4.2. Protecţia motoarelor sincrone de înaltă tensiune 161
4.2.4.2.1. Protecţia împotriva regimului asincron 161
4.3. Protecţia instalaţiilor de joasă tensiune 163
4.3.1. Protecţia cu siguranţe fuzibile 163
4.3.1.1. Date caracteristice ale siguranţelor fuzibile 163
4.3.1.2. Alegerea siguranţelor fuzibile 164
4.3.2. Protecţia cu relee maximale de curent 170
4.3.3. Protecţia cu relee termice 172
4.3.4. Protecţia universală cu filtre 176
4.3.4.1. Principiul protecţiei 176
4.3.4.2. Dimensionarea filtrului 178
4.3.4.3. Perfecţionările protecţiei cu filtre 179
4.3.4.4. Calităţile protecţiei cu filtre 181
4.3.5. Protecţia minimală de tensiune în instalaţiile de joasă tensiune. 181
CAP.V. SECURITATEA ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRII ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE
INDUSTRIALE 188
5.1. Pericolul de electrocutare 188
5.2. Regimul de funcţionare al neutrului ca factor de securitate împotriva 189 electrocutării
5.3. Analiza şi combaterea pericolului de electrocutare în reţelele trifazate cu punctul
neutru izolat faţă de pământ 192
5.3.1. Măsuri de protecţie împotriva electrocutării 197
5.4. Legarea la pământ de protecţie 198
5.5. Pericolul tensiunii de pas şi de atingere şi combaterea lor 201
5.6. Controlul rezistenţelor de izolaţie şi protecţia contra punerilor la pământ în
reţelele trifazate ce funcţionează cu neutrul izolat faţă de pământ 205
5.6.1. Controlul rezistenţelor de izolaţie şi protecţia contra punerilor la pământ în
instalaţiile de joasă tensiune 205
5.6.2. Controlul rezistenţelor de izolaţie şi protecţia contra punerilor la pământ în
instalaţiile de înaltă tensiune 211
CAP. VI. ALEGEREA ECHIPAMENTULUI ELECTRIC AL STAŢIILOR ELECTRICE 217
6.1. Consideraţii generale 217
6.2. Alegerea transformatoarelor de putere 217
6.2.1. Alegerea transformatoarelor de putere prin metoda coeficientului de cerere 217
6.2.2. Alegerea transformatoarelor de putere prin metoda coeficientului de
umplere a curbei de sarcină 220
6.3. Alegerea aparatelor de comutaţie 223
6.4. Dimensionarea barelor colectoare 226
6.5. Alegerea transformatoarelor de măsură 230
6.5.1. Alegerea transformatoarelor de măsură de tensiune 230
6.5.2. Alegerea transformatoarelor de măsură de curent 231
CAP. VII. FACTORUL DE PUTERE AL ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE 234
7.1. Definiţii. 234
7.2. Dezavantajele factorului de putere scăzut 235
7.3. Cauzele factorului de putere scăzut 237
7.4. Mijloace de îmbunătăţire a factorului de putere 241
7.5. Mijloace artificiale de ameliorare a factorului de putere 245
7.6. Rentabilitatea îmbunătăţirii factorului de putere 249
7.7. Curbele de sarcină şi indicii săi tehnico-economici 249
BIBLIOGRAFIE 252
CAPITOLUL I
ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ A
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE
1.1. SISTEMUL ENERGETIC.
AVANTAJELE UTILIZĂRII CURENTULUI ALTERNATIV FATĂ DE CEL
CONTINUU
Energia electrică constituie principala formă de energie utilizată în întreprinderile
industriale. Acest lucru se datorează următoarelor avantaje pe care energia electrică le are în
comparaţie cu alte forme de energie şi anume:
- randamentele la care se produce, se transportă şi se distribuie spre consumatori sunt mult
mai mici în comparaţie cu alte forme de energie;
- transportul şi distribuţia se realizează uşor;
- preţ de cost redus (energia electrică este de 6-7 ori mai ieftină decât energia aburului şi de
3-4 ori mai ieftină decât cea pneumatică).
Energia electrică este preluată din cadrul sistemului energetic naţional (S.E.N.), care a luat
fiinţă prin interconectarea pe teritoriul ţării a tuturor centralelor electrice (indiferent de natura lor)
precum şi a liniilor de transport şi distribuţie a energiei electrice spre consumatori.
Interconectarea în cadrul S.E.N. a centralelor electrice (C.E.) precum şi a liniilor de
transport şi distribuţie spre consumatori prezintă următoarele avantaje:
- măreşte siguranţa în funcţionare;
- asigură continuitatea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor;
- permite producerea energiei electrice în unităţi mari care funcţionează cu indicatori
tehnico-economici ridicaţi;
- permite utilizarea combustibililor inferiori prin amplasarea centralelor lângă aceştia;
- reduce necesarul de putere de rezervă.
Schema cea mai generală a unui sistem energetic este ilustrată în figură:
8
1 - element primar (sursă de energie);

2 - sistem de transport;
3 - generator sincron (de curent alternativ);
4 - transformator ridicător de tensiune;
5 - linie de transport şi distribuţie a energiei electrice;
6 - transformator coborâtor de tensiune;
7 - consumatori de energie electrică
Elementele 3 şi 4 formează împreună C.E. (centrala electrică), 4, 5 şi 6 formează reţeaua
electrică, 3, 4, 5, 6, 7 constituie sistemul electroenergetic,1 - 7 formează sistemul energetic.
După natura sursei de energie, adică a elementului primar, se disting următoarele tipuri de
centrale electrice: termocentrale, hidrocentrale, centrale atomice, centrale eoliene.
În stadiul actual de dezvoltare a tehnicii, este raţional din punct de vedere tehnic şi rentabil
sub aspect economic, ca energia electrică produsă în C.E. (indiferent de natura lor) să se facă la un
nivel de tensiune de 6, 10, 15 kV. În schimb pentru transportul şi distribuţia energiei electrice la
puteri mari şi la distanţe mari este indicat să se utilizeze înalta tensiune. Din acest motiv în schemă
se introduce transformatorul ridicător de tensiune 4. Explicaţia constă în faptul că la înaltă tensiune
curentul este mai mic şi va rezulta o secţiune mai redusă pentru conductoarele liniilor de transport şi
distribuţie a energiei (elementul 5),(rezultă astfel o economie de material conductor). Altfel spus la
înaltă tensiune scad şi pierderile de tensiune şi cele de putere pe elementele de reţea.
Un transformator lucrează pe legea inducţiei electromagnetice:
dâ
e = (1.1)
---------—
dt
Dacă se neglijează pierderile dintr-un transformator se poate scrie că puterea
electromagnetică din primar se transmite integral în secundar.
E■I=E■I (1.2)
'C/1 11 'C/2 12
Dacă transformatorul este ridicător de tensiune vom avea E 2 > Ej ^ I2 < I1, prin urmare
curentul fiind mai mic, şi secţiunea conductoarelor liniilor de transport şi distribuţie a energiei va fi
mai redusă rezultă economie de material conductor.
Astfel în S.E.N. pentru transportul puterilor mari (zeci şi sute de MW) la distanţe mari (zeci,
sute de km), se utilizează tensiuni de 440, 220, 110 kV. Pentru transportul puterilor mai reduse la
distanţe mai mici, se utilizează tensiuni de 80, 60, 35 kV.
În apropierea consumatorilor 7 se prevăd transformatoare coborâtoare de tensiune 6 care
reduc nivelul tensiunii la cel necesar, astfel în întreprinderile industriale se utilizează următoarele
nivele de tensiune:
9
- tensiuni înalte (6, 10 sau chiar 15kV) cum ar fi excavatoarele, podurile transbordoare din
cariere, instalaţiile principale de extracţie, staţiile principale de compresoare, ventilatoare, pompe
precum şi transportoarele de mare capacitate.
- tensiuni de 1440, 660, 500, 380 V pentru consumatorii de forţă cum sunt maşinile unelte
din atelierele electrice, maşinile miniere din abataje, transportoare cu bandă sau raclete,
compresoare de mică capacitate, pompe de evacuare a apelor de mică capacitate, ventilatoare de
aeraj parţial.
- tensiuni de 220, 127 V pentru consumatorii de iluminat (pentru iluminatul la suprafaţă
220 iar pentru iluminatul fix din subteran 220 sau 127).
- tensiuni nepericuloase mai mici de 42 V utilizate în instalaţii cu pericol sporit de
electrocutare cum sunt instalaţiile de semnalizare, telemăsură, telecomunicaţii, automatizare,
comandă la distanţă, iluminat portabil.
În instalaţiile de forţă de joasă tensiune (care sunt sub 1000 V), există în prezent pe plan
mondial o tendinţă de creştere a nivelului de tensiune, ajungându-se în prezent până la tensiunea de
1140V.
Un ansamblu de aparate electrice interconectate între ele într-un spaţiu dat şi reprezentând
un tot unitar cu o funcţionalitate bine determinată, reprezintă o instalaţie electrică (I.E.).
Elementele componente ale unei instalaţii electrice le constituie: maşinile electrice, aparatele
electrice, dispozitivele şi receptoarele electrice interconectate între ele cu ajutorul reţelelor electrice.
Receptorul electric este un ansamblu electric care absoarbe de la reţea energia electrică şi o
transformă într-o altă formă de energie utilă cum ar fi: energia mecanică, energia termică, energia
luminoasă.
Instalaţiile electrice se clasifică din mai multe puncte de vedere şi anume:
- destinaţie şi rol funcţional;
- după modul de amplasare, instalare si montare;
- după natura curentului electric;
- după nivelul de tensiune;
- după natura curentului care tranzitează circuitul electric;
- după modul de protecţie.
După acest ultim criteriu instalaţiile electrice se împart în două mari categorii:
- instalaţii electrice pentru medii normale;
- instalaţii electrice pentru medii industriale potenţial explozive.
Mediile industriale potenţial explozive pot să apară în mai multe industrii: industria
petrochimică, industria minieră subterană, industria textilă, industria morăritului şi panificaţiei.
Instalaţiile electrice destinate atmosferelor industriale potenţial explozive se împart în două
1
0
categorii şi anume:
- echipament pentru industria minieră, denumit şi antigrizutos simbolizat Ex I;
- echipament electric antiexploziv Ex II.
După nivelul de tensiune instalaţiile electrice se clasifică în:
- instalaţii electrice de joasă tensiune, tensiunea de lucru sub 1 kV;
- instalaţii electrice de medie tensiune, tensiunea de lucru 1 - 20 kV;
- instalaţii electrice de înaltă tensiune, tensiunea de lucru 35 - 110 kV;
- instalaţii electrice de foarte înaltă tensiune, tensiunea de lucru mai mari de 220 kV.
Liniile electrice fac legătura între diversele elemente ale unei reţele sau ale unui sistem
electric. Liniile sau reţelele electrice sunt de mai multe categorii, în funcţie de tensiune, de curent,
de funcţiunile pe care le îndeplinesc sau de construcţia lor.
Din punct de vedere al curentului se deosebesc:
- linii de curent continuu;
- linii de curent alternativ monofazat sau trifazat.
Din punct de vedere al funcţiunilor pe care le îndeplinesc liniile şi reţelele electrice pot fi de
transport şi de distribuţie. În general, reţelele de distribuţie sunt de medie tensiune şi joasă tensiune
în timp ce reţelele de transport sunt de înaltă tensiune.
Din punct de vedere al construcţiei liniile şi reţelele electrice pot fi :
- linii electrice aeriene (L.E.A);
- linii în cablu (L.C.).
Liniile electrice aeriene sunt (L.E.A) sunt realizate din cupru, aluminiu, oţel aluminiu,
conductoarele fiind multifilare. La cele din oţel aluminiu firul de oţel este central peste care se
înfăşoară conductoare de aluminiu, oţelul având rol de mărire a rezistenţei mecanice. Liniile în
cablu (L.C) se realizează din cupru sau aluminiu şi pot fi:
- cabluri armate (c.a);
- cabluri flexibile (c.f).
Cablurile armate au sub învelişul exterior de izolaţie o armătură metalică din oţel ( sub
formă de tablă sau fire de diferite forme) cu rol de creştere a rezistenţei mecanice a cablului, au o
rază de curbură mare şi se utilizează la alimentarea utilajelor cu caracter staţionar sau semistaţionar.
Cablurile flexibile nu prezintă această armătură şi se utilizează la alimentarea utilajelor cu
caracter mobil.
În funcţie de nivelul de tensiune la care se utilizează, cablurile se identifică după culoarea
învelişului exterior şi anume:
- galben şi negru - cabluri de joasă tensiune (sub 1000 V);
- roşu - cabluri de peste 1 kV, medie sau înaltă tensiune;
1
1
- gri - cabluri pentru teleinstalaţii;

- albastru - cabluri pentru circuite cu mod de protecţie siguranţă intrinsecă.
Valoarea coeficientului de corecţie cu temperatura se poate calcula din relaţia acestuia sau
se pot lua din literatura de specialitate.
În cadrul sistemului electroenergetic al ţării noastre se foloseşte numai curentul alternativ la
diferite trepte de tensiune. Utilizarea exclusivă a curentului alternativ se explică printr-o serie de
avantaje ale acestuia în comparaţie cu cel continuu şi anume:
- simplitatea construcţiei şi costul mai redus al generatorului sincron faţă de generatorul de
curent continuu;
- posibilitatea transformării cu uşurinţă a energiei electrice alternativă de la o tensiune la
alta în maşini statice (transformatoare);
- preponderenţa consumatorilor care folosesc motoare asincrone simple, robuste şi mai
ieftine decât cele de curent continuu.
1
2
1.2. SCHEME DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ
A ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE.
Cerinţele specifice de care trebuie să ţinem seama la definitivarea schemelor de alimentare cu
energie electrică a instalaţiilor industriale sunt:
- numărul, amplasarea şi puterea receptoarelor de energie electrică;
- nivelele de tensiune normalizate utilizate de către consumatori;
- natura şi regimul de lucru a receptoarelor ( regim de lungă durată, regim de scurtă durată,
regim de funcţionare cu şocuri);
- configuraţia terenurilor înconjurătoare;
- condiţii meteorologice deosebite (vânt, ploaie, chiciură);
- prezenţa unor agenţi periculoşi pentru atmosfera înconjurătoare în locurile de amplasare şi
de exploatare.
Configuraţia generală de principiu a schemelor de alimentare şi de distribuţie pentru
consumatorii industriali se prezintă în figura 1.2.
Alimentare prin S.E.N. se valorifică printr-un racord format din unul sau mai multe linii
electrice (1) construite sub formă de L.E.A sau L.C. de la care prin intermediul unor transformatoare
coborâtoare de tensiune, energie electrică este distribuită direct consumatorului de înaltă tensiune (C1)
sau distribuită prin racorduri adânci în centrele de consum (2).
Barele colectoare de racord, transformatoarele T1 coborâtoare împreună cu echipamentul de
colectare şi de măsură alcătuiesc staţiilor de transformare (ST) respectiv distribuţie (SD) şi distribuţie
şi transformare (SDT).
Distribuirea energiei electrice spre consumatori (C) se realizează prin mai multe posibilităţi:
- direct la consumatori;
- printr-un transformator coborâtor de tensiune şi după caz tablou de distribuţie generator
(TG).
Tipurile constructive ale acestor echipamente din cadrul IE trebuie să corespundă condiţiilor
de mediu şi exploatării, tipuri care sunt reglementate prin normele de securitate a muncii.
Fig.1.2. Schema de principiu de alimentare şi distribuţie a energiei electrice la consumatorii
industriali şi de uz general.
Instalaţiile de racord la sistemul energetic sunt prezentate în figura 1.3.
Schemele instalaţiilor de racord cuprind: L.E.A. sau L.C. de racord radiale sau duble fără
transformator (6 - 20 kV) sau cu transformator (35 - 220 kV). Dacă unităţile industriale sau agenţii
economici sunt de grad mare de importanţă, se recomandă să se utilizeze scheme electrice cu
element de rezervă (LI, LII) sau cu transformator de rezervă având barele colectoare secţionate cu
cuplă longitudinală (CL) sau cuplă transversală (CT) cu sau fără A.A.R. (anclanşarea automată a
rezervei).
Fig.1.3. Schemele instalaţiilor de racordare la sistemul energetic.
Schemele electrice radiale sunt prezentate în figura 1.4.
Fig.1.4. Schemele radiale ale instalaţiilor de distribuţie de medie şi înaltă tensiune

Aceste variante ale instalaţiilor de distribuţie pentru medie şi înaltă tensiune pot fi cu o
configuraţie simplă nesecţionate (a), secţionate cu mai multe linii (b) sau cu distribuţie mixtă (c).
După necesitate se pot prevedea cuple longitudinale (CL) sau asigura rezerva de alimentare.
Fig.1.5. Schemele cu linie principală (coloană, magistrală) de distribuţie a energiei electrice de
înaltă şi medie tensiune.
Pentru unităţile industriale cu puteri instalate foarte mari se practică o schemă de alimentare şi
distribuţie mixtă, cu elemente de schemă nesecţionate şi unele elemente de schemă secţionate (de
regulă se utilizează pentru consumatorii de categoria a IlI-a, a Il-a şi parţial categoria I-a).
Se trece la coloane duble de bază (LD, LR - de rezervă).
Avantajele acestor scheme sunt următoarele:
- investiţii mai reduse pentru construcţia reţelelor electrice;
- posibilitatea reducerii pierderilor de energie electrică;
- cantitatea de echipament şi volumul staţiilor mai reduse;
- micşorarea pericolului de electrocutare şi manevrele din staţii mai puţin dificile.
Dezavantajele sunt:
- greutăţi mari în realizarea unor protecţii sigure şi sensibile;
- siguranţă mai redusă în funcţionare pentru asigurarea rezervei în funcţiune corespunzătoare
categoriei de consumatori;
- dificultate în utilizarea automatizării şi comenzii centralizate a instalaţiei electrice.
Schemele de alimentare cu linie principală, coloană sau magistrală de alimentare şi
distribuţie a energiei electrice de medie şi înaltă tensiune sunt prezentate în figura 1.6.
Aceste scheme pot fi cu o configuraţie simplă nesecţionate sau secţionate cu mai multe linii.
În figură sunt prezentate două variante şi anume:
- buclată cu o singură sursă denumită şi simplă (figura a);
- buclată complex (figura b).
În figura b sunt introduse şi bobinele de reactanţă (B.R.) care sunt folosite la limitarea
curenţilor de scurt circuit. Ele mai poartă denumirea de reactoare.
Schemele buclate sunt prezentate în figura 1.7.
Pot fi cu o alimentare de la o singură sursă numindu-se în acest caz buclate simple (pentru
consumatori de categoria I şi II) şi scheme cu mai multe surse pentru unităţile industriale de
importanţă foarte mare, având consum atât de înaltă tensiune cât şi de joasă tensiune.
Schemele cuprind:
- scheme radiale pentru reţele de joasă tensiune;
- scheme cu linii principale pentru reţele de joasă tensiune.
b. buclată complex
Fig. 1.6. Schemele buclate de distribuţie a energiei electrice de înaltă şi medie tensiune.
pr
—GD
pr
\ 7/' • //CJc- cnonaro
TP) o e
.
77/
e
rod Io/ arâorcs SC nfi

. pr
//m r/nc7C o/â jecr/o/70/b
ccu bn/e/ /J3 r^zeri/a
c/e .
r-
c
SOU
zokV
Auc/o/ r p/ojo
hue fale J/ •>

m p/e
ine/ar*
6 or fa./fa
~ Cu c/ men,o
///ne c
L
Fig.1.7. Schemele buclate ale reţelelor de joasă tensiune.
Fig.1.8. Schema principială a configuraţiei sistemului de electrificare a unei exploatări miniere
subterane.
Pentru fiecare dintre acestea sunt ilustrate variantele din figură. Un exemplu al schemelor de
electrificare îl constituie schemele de alimentare şi distribuţie a energiei electrice pentru exploatările
miniere subterane cu producţie şi adâncime mare şi care utilizează în mod obişnuit sisteme de
alimentare pe puţul de extracţie sau de aeraj prin cabluri de înaltă tensiune, figura 1.8.
De la S.E.N. se pun sub tensiune printr-o linie dublă barele de 35/15 kV ale staţiei de
transformare de la suprafaţă (S.T.S f). Elementele importante ale acestei staţii sunt transformatoarele
coborâtoare de tensiune care reduc treapta de tensiune la 6 kV. De la barele de 6 kV se alimentează:
- consumatorii de 6 kV de la suprafaţă (Me - maşină de extracţie, staţia principală de
ventilatoare V, Cp - staţia principală de compresoare , Cjt - consumatorii de joasă tensiune).
Energia electrică este introdusă în subteran la 6 kV prin cablurile armate la barele staţiei de
distribuţie din subteran (S.D.Sb.). De la barele S.D.Sb. se alimentează:
- la 6 kV staţiile principale de pompe (P);
- prin intermediul unui transformator consumatorii de joasă tensiune (Cjt);
- prin intermediul unor staţii de distribuţie interne (S.D.I.) si a unor posturi de transformare
de sector (P.T.S) - staţionare sau P.T.Sm - mobile, precum şi prin intermediul unor puncte de
distribuţie de abataj (P.D.A), energia electrică se distribuie la consumatorii din abataj (maşini de
abataj, susţineri mecanizate, agregate hidraulice (A.H.), consumatori de iluminat.
1.3. CATEGORII DE IMPORTANTĂ A CONSUMATORILOR ELECTRICI

Din punct de vedere al importanţei şi al necesităţii de a le asigura continuitate în alimentarea
cu energie electrică, consumatorii electrici se împart în următoarele categorii de importanţă:
- consumatori de categoria zero de importanţă (specială) în care intră consumatorii de mare
importanţă a căror întrerupere în alimentarea cu energie electrică poate provoca explozii, incendii,
distrugeri de utilaje, victime omeneşti, etc. Aşa sunt de exemplu staţiile principale de ventilatoare,
de pompe pentru evacuarea apelor precum şi instalaţiile de extracţie pentru personal;
- consumatorii din categoria I de importanţă la care întreruperea în alimentarea cu energie
electrică produce dereglarea proceselor tehnologice care se desfăşoară în flux continuu, precum şi
micşorarea volumului de producţie, volum care nu poate fi recuperat la restabilirea alimentării. În
această categorie intră toate receptoarele de energie electrică care deservesc fluxurile tehnologice
care se desfăşoară în mod continuu;
- consumatorii din categoria a II-a de importanţă a căror întrerupere în alimentarea cu
energie electrică are ca efect nerealizări ale volumului producţiei, volum care însă poate fi refăcut
după restabilirea alimentării cu energie electrică. Aici intră receptoarele ce deservesc secţiile
prelucrătoare din întreprinderile industriale;
- consumatorii din categoria a IlI-a de importanţă care cuprind consumatori de mică
importanţă a căror întrerupere în alimentarea cu energie electrică nu au efecte imediate asupra
procesului de producţie. Aşa sunt de exemplu consumatorii de iluminat de la suprafaţă precum şi
maşinile unelte care deservesc procesele auxiliare ale întreprinderilor industriale.
Normele de protecţie a muncii prevăd ca pentru consumatorii de categoria ,,0” să existe o
alimentare de rezervă. De asemenea în cazul unui deficit de putere în sistemele de alimentare cu
energie electrică se va produce la început deconectarea de la reţea a consumatorilor de categoria a
III-a, a II-a, I-a şi în caz extrem a celor de categoria ,,0”.
CAPITOLUL II
CALCULUL REŢELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE
5 5
A ENERGIEI ELECTRICE
ÎN ÎNTREPRINDERILE INDUSTRIALE.
2.1. CRITERIILE DE DIMENSIONARE A SECŢIUNII
CONDUCTOARELOR
Pentru o funcţionare corectă din punct de vedere tehnic şi rentabilă sub aspect economic,
conductoarele oricărei reţele electrice (indiferent de natura ei) trebuie să îndeplinească concomitent o
serie de condiţii de dimensionare sau de verificare a lor, care poartă denumirea de criterii de
dimensionare.
Secţiunea conductoarelor trebuie să îndeplinească concomitent toate condiţiile, ea va fi
determinată de criteriul care ii oferă valoarea cea mai mare.
Criteriile de dimensionare şi de verificare ale secţiunii conductoarelor sunt:
a) dimensionare secţiunii conductoarelor pe baza încălzirii admisibile (criteriul termic);
b) dimensionare secţiunii conductoarelor pe baza pierderii admisibile de tensiune (criteriul
electric);
c) verificarea secţiunii conductoarelor în regim de pornire a motoarelor;
d) verificarea secţiunii conductoarelor la stabilitate termică în regim de scurtcircuit;
e) verificarea secţiunii conductoarelor la stabilitate electrodinamică în regim de scurtcircuit;
f) criterii economice dintre care amintim:
- dimensionare secţiunii conductoarelor în ipoteza consumului minim de material conductor;
- dimensionare secţiunii conductoarelor în ipoteza densităţii de curent constante;
- dimensionare secţiunii conductoarelor pe baza reducerii preţului de cost a energiei electrice.
g) criteriul mecanic ce se aplică de regulă la liniile electrice care sunt supuse agenţilor
climaterici (ploaie, zăpadă, chiciură, vânt, etc.).
De obicei în funcţie de natura şi tipul reţelei electrice există criterii prioritare. Astfel, de
exemplu pentru reţelele electrice scurte, preponderent dimensionarea se face pe baza încălzirii
admisibile, deci pe baza criteriului termic. Pentru reţelele electrice lungi, circuitele de bază le
constituie dimensionarea pa baza pierderii admisibile de tensiune (criteriul electric), precum şi pe
baza verificării în regim de pornire a motoarelor. În cazurile în care reţelele electrice sunt prevăzute
cu protecţii temporizate, secţiunile acestora trebuie verificate şi la acţiunile curentului de scurt
circuit, adică să fie verificate la stabilitate termică, electrodinamică în regim de scurt circuit.
Pentru reţelele electrice utilizate în S.E.N. precum şi a unui consumator electric de mare
importanţă (categoria 0, I, II) se utilizează şi criterii economice; de obicei în aceste reţele sunt
prevăzute protecţii electrice mult mai complexe.
Calculul mecanic se utilizează de obicei la liniile electrice aeriene (L.E.A.) utilizate la
suprafaţă şi care sunt supuse acţiunii agenţilor climaterici.
2.2. DIMENSIONAREA SECŢIUNII CONDUCTOARELOR ELECTRICE PE

BAZA
ÎNCĂLZIRII ADMISIBILE (CRITERIUL TERMIC)
La trecerea unui curent I prin rezistenţa R a unui conductor în timpul t, se degajă o cantitate
de energie (de căldură) Wd (d - degajat) care este dată de legea Joule Lentz:
Wd = 12 • R • t (2.1)
O parte din această cantitate de căldură e înmagazinată de masa conductorului având ca efect
creşterea temperaturii sale, iar o altă parte este cedată mediului înconjurător. Vom nota Wc - energia
cedată mediului înconjurător, dată de relaţia:
Wc = c • F(0-0 )• t
0 (2.2)
unde:
c - coeficient de cedare a căldurii;
F - suprafaţa laterală a conductorului;
0o - temperatura mediului ambiant în care e instalat conductorul;
0 - temperatura conductorului;
t - timpul.
Ca urmare a dezvoltării continue a cantităţii de căldură, temperatura conductorului creşte în
timp, dar o dată cu aceasta va creşte şi temperatura cedată mediului înconjurător. La un moment dat
se ajunge la un regim staţionar când temperatura conductorului nu mai creşte şi rămâne la o valoare 0
= 0m ^ că în acest regim staţionar întreaga cantitate de căldură dezvoltată
în conductor e cedată mediului.
În concluzie, la apariţia regimului staţionar se poate scrie:
Wd= Wc, înlocuind vom avea:
12 • R• t = c • F(0m- 0o )• t (2.3)
Vom nota: l - lungimea conductorului [m];

d - diametrul conductorului [m];
l l L
12 • = c -n- d •l (em 00) R= ■; S ■; R
Y-S = = n • d2
Y- Y--
4
K1 •d3 ■r(0„ -00)

12 = c F = n • d-l
4
Extrăgând radicalul vom avea:
I =|V c-YiPm -00 )d1 (2.4)
Relaţia (2.4) ne arată că pentru o anumită secţiune a

conductorului (d), pentru un anumit material ( Y), pentru o anumită temperatură maximă admisă
pentru conductor (0m), pentru o anumită temperatură a mediului ambiant (0o) şi un anumit mod de
pozare a conductorului (c), există un curent (I), denumit curent maxim admisibil din punct de vedere
termic.
După modul de pozare al conductorului are loc şi schimbul de căldură dintre conductor şi
mediul înconjurător, deci modul de pozare influenţează coeficientul (c) de cedare a căldurii.
Un conductor poate fi pozat în tuburi de protecţie, poate fi îngropat în pământ, poate fi
montat aparent, etc.
Pe baza relaţiei (2.4) în literatura de specialitate sunt întocmite tabele care pentru secţiunile
standardizate ale conductorului, confecţionate din diferite materiale, pozate într-un anumit fel dau
valoarea curenţilor maximi admisibili (I) pentru o anumită temperatură (0 0) a mediului ambiant şi
pentru o anumită temperatură maximă (0m) admisă pentru conductor. De obicei aceste tabele sunt
întocmite pentru o temperatură a mediului ambiant 00 =25oC.
Observaţie: Aceste tabele şi anexe mai conţin în plus următoarele date:
- rezistenţele specifice r0 [Q/km] pentru secţiunile standardizate şi pe anumite nivele de
tensiune.
- reactanţele specifice xo [Q/km] în funcţie de secţiunile standardizate, distanţele medii
geometrice şi nivele de tensiune;
- curentul Infmax - curentul nominal maxim al siguranţei fuzibile care se poate monta pe o
anumită secţiune standardizată atunci când acesta reprezintă unica protecţie la suprasarcină.
În practică însă există cazuri când temperatura mediului ambiant este diferită de temperatura
o
00 =25 C, temperatură pentru care sunt întocmite tabelele. Vom nota I oi _ curentul maxim admisibil
din punct de vedere termic a unei secţiuni standardizate S care este amplasată într-un mediu ambiant
cu temperatura 001 =25oC şi cu Io2 _ curentul maxim admisibil al aceleiaşi
secţiuni standardizate S pozate în aceleaşi condiţii dar la temperatura
002 I- 001-
I 02 Om -0 02
(2.5)
I 01 Om -0 01
-0 02
Vom nota: =c O , şi poartă denumirea de coeficient de corecţie cu
-0 01
temperatura, deci vom avea:

Io2 = ce Io1 (2.6)
Coeficientul de corecţie cu temperatura ce are
următoarele valori:
ce > 1, pentru 002 <
001 ce < 1, pentru 002
> 001
Temperatura 0m maximă admisă pentru conductori este limitată din următoarele
considerente:
- din cauza îmbătrânirii termice a izolaţiei conductorilor;
- din cauza oxidării locurilor de îmbinare şi de înnădire a conductorilor;
- din considerente sanitare şi de protecţie a muncii (evitarea incendiilor, electrocutărilor,
exploziilor precum şi faptul că praful ce se depune pe conductoare se poate descompune viciind
atmosfera).
Astfel, pentru conductoarele neizolate avem 0m =70 oC, pentru conductoare cu izolaţie din
cauciuc 0m =55oC, pentru conductoare cu izolaţie de hârtie 0m =50 - 80 oC în funcţie de nivelul de
tensiune.
Dacă vom scrie relaţia (2.4) pentru două conductoare de aceiaşi secţiune S, pozate în
aceleaşi condiţii, la aceiaşi temperatură a mediului ambiant 0 0, dar unul realizat din aluminiu (Al) şi
celălalt din cupru (Cu), şi vom face raportul lor, vom obţine:
YAI
Al 1 = 132 = 0,77
I
Cu \
Y 53
Cu
IM = 0,77 • ICU
În concluzie, curentul maxim admisibil din punct de vedere termic la Al este cu 23 % mai
mic decât la Cu.
Dimensionarea secţiunii conductoarelor pe baza încălzirii admisibile (criteriul termic) se
realizează astfel:
- din caracteristicile consumatorului cu relaţiile de la electrotehnică, se determină curentul
care parcurge conductorul iar apoi dintr-un tabel corespunzător se alege o secţiune standardizată
pentru care curentul maxim admisibil din punct de vedere termic este cel puţin egal cu cel calculat
(acest lucru este valabil dacă temperatura locului de instalare a conductorului corespunde cu
temperatura pentru care e întocmit tabelul, adică 00 =25 oC).
În cazurile în care temperatura mediului ambiant unde se instalează conductorul este diferită
de temperatura tabelului (00 =25oC), curentului maxim admisibil din punct de vedere termic i se
aplică coeficientul de corecţie al temperaturii c 0 (vezi relaţia 2.6).
Valoarea coeficientului de corecţie cu temperatura se poate calcula din relaţia acestuia sau se
pot lua din literatura de specialitate.
2.3. DIMENSIONAREA SECŢIUNII REŢELELOR ALIMENTATE PE LA UN

CAPĂT PE BAZA PIERDERII ADMISIBILE DE TENSIUNE (CRITERIUL
ELECTRIC)
2.3.1. CALCULUL REŢELELOR DE CURENT CONTINUU ŞI CURENT
ALTERNATIV MONOFAZAT CU cos y = 1 PE BAZA PIERDERII
ADMISIBILE DE TENSIUNE
Reţelele de curent continuu se întâlnesc la consumatorii de forţă, dar şi la consumatorii de
iluminat. Reţelele de curent alternativ monofazat cu cos 9 = 1 se întâlnesc în cazul reţelelor de
iluminat care utilizează izvoare de lumină cu incandescenţă.
Se disting următoarele două cazuri:
a) Cazul reţelelor cu sarcini concentrate;
b) Cazul reţelelor cu sarcini uniform distribuite.
2.3.1.1. CAZUL REŢELELOR CU SARCINI CONCENTRATE Să

considerăm o reţea de curent alternativ monofazat care alimentează izvoare de lumină cu
incandescenţă aşa cum se observă în figură:
I
•—>——^— ----^-----
\t ■
U J i1 i
2 i
i
3
Fig.2.1. Linie electrică de curent continuu sau curent alternativ

monofazat cu sarcini
concentrate.
Vom nota: U - tensiunea de alimentare a reţelei;
I - curentul pe tronsonul i;
i
ii - curentul la consumatorul i;
P, li - rezistenţa respectiv lungimea tronsonului i;
Ri, Li - rezistenţa respectiv lungimea porţiunii de reţea cuprinse între sursă
şi consumatorul i;
i = 1, 2, 3,..........................n, n - numărul de consumatori.
Dimensionarea secţiunii în reţelele de curent continuu şi curent alternativ
monofazat pe baza pierderii admisibile de tensiune (criteriul electric), este
posibilă numai dacă secţiunea este constantă pe toate tronsoanele (S i -
constantă), în caz contrar problema este nedeterminată din punct de
vedere matematic, adică avem mai multe necunoscute decât numărul de
ecuaţii pe care îl putem scrie. Având în vedere că reţeaua considerată are
două conductoare, pierderea de tensiune în cazul în care avem şi
consumatori, pierdere notată cu AU va fi dată de relaţia:
Reţeaua considerată reprezentată monofilar are forma:
AU = 2(1 • ( +12 • r +13 • r + )= 2^) ■ r (2.7)
i=1
n - numărul de consumatori.
Pe baza primei teoreme a lui Kirchhoff se pot scrie relaţiile:
11 = ii + z'2 + ?3
+.
12 (2.8)
= i2 + i3 + iA +
13
= i3 + i4 + i5 +
Înlocuind relaţia (2.8) în relaţia (2.7) vom avea:
]=
AU = 2[(i + i2 + i3 +.......) • r1 + (i2 + i3 + i4 +.....)• r2 + (i3 + i4 + i5 +......)• r3 +
3
4
2
[z'l • r1 + i2 -(r1 + r2 )+ Z3. (r1 + r2 + r3 )+. . .] =
V. J
--------Y
R1 R2 R3
3
5
Instalaţii Electrice - Note de Curs = 2 • (/j • ( + i2 • R-2 + i3 • R3 +
......................................................) = I V /i • Ri
i=1
i=n
AU = 2^ ii • R (2.9)
i=1
Dimensionarea secţiunii în reţelele de
curent continuu şi curent alternativ monofazat
cu cos^ = 1, pe baza pierderii admisibile de tensiune (criteriul electric), este posibilă numai în cazul
în care secţiunea este constantă pe toate tronsoanele, S i = constant, Si - secţiunea tronsonului i.
Ţinând cont de relaţiile de calcul ale rezistenţei de la electrotehnică se poate scrie:
l
r=
' Y S’
Y - conductivitatea materialului.
Expresia rezistenţei porţiunii de reţea cuprinsă între sursa de alimentare şi consumatorul i
este dată de relaţia:
R=L
Y•
Înlocuind aceste relaţii în expresiile (2.7) şi (2.9), acestea devin:
i=n
A II III
U =— 1 i•h (2.7')
Y • S i=i
r
) i=n
AU = — V i, ■ L, (2.9')
Y-Sk ' '
Din aceste expresii se poate explicita secţiunea S,
vom avea:
S =----------V ii -L (2.10)
(2.11)
ATT i i
I
IIY • AU 7=1
IIIDin relaţiile (2.10), (2.11) se observă că secţiunea S variază invers proporţional cu
pierderea de tensiune AU. Pentru a avea o secţiune cât mai redusă (economie de material conductor)
ar trebui ca pierderea de tensiune AU să fie cât mai mare. Pierderea de tensiune însă nu poate să
crească prea mult întrucât influenţează tensiunea la bornele consumatorilor şi deci şi funcţionarea
acestora.
3
6
o i=n
S =----------V It -it
Y • AU ~~1 1 1
3
7
*\ S-
Pi = U ■ Puterea activă pe tronsonul i
► respectiv la consumatorul i
Ii Pi = U ■ S-
ii
O i =n
XP - lr (2.12)
Y -mU - A U j - f ‘ ‘
> ) i=n
Ypt -L (2.13)
Y - U - A U “Ţ 1
În relaţiile (2.10), (2.11), (2.12), (2.13), pierderea de tensiune AU se introduce în V. Dacă
dorim să exprimăm pierderea de tensiune în procente vom ţine cont de următoarea regulă de "trei
simplă".
U.......................................100
AU[V].............................AU[%]
Ţinând cont de relaţia (2.14), relaţiile de calcul (2.10), (2.11), (2.12), (2.13), devin:
S = 200
xnI j ( 2. 10' )
U -AU
Y - U - A UAU[ % [] V
tr ! !
(2.14)
] [%]
100
200
S= xL
! (2.11')
Y - U - A U [%]t1‘
200
S= xP j
(2.12')
Y- U -AU[%]1X1 P !
2
S200 L (2.13’)
Y - U 2 -AU [%]x P ’■
AU [%]- 20 0
2 ZPuL (2.15)
Y - U -S 1=1 1
2 1
A U [%]= 2020 Z P r l , (2.16)

LJ
Y-U2-S 1=1 ! !
3
8
2.3.I.2. CAZUL SARCINILOR UNIFORM DISTRIBUITE
În practică există şi cazuri în care sarcina electrică este uniform distribuită de-a lungul reţelei.
Sarcina uniform distribuită se exprimă fie sub forma: a [A/m]; w[W/m].
Să considerăm de exemplu o reţea electrică cu sarcină uniform distribuită de forma celei din
Fig.2.2. Linie electrică de curent continuu sau curent alternativ monofazat cu sarcini
uniform
distribuite.
Vom nota: L - lungimea reţelei cu sarcină uniform distribuită;
a [A/m] - sarcina uniform distribuită de-a lungul reţelei.
La distanţa l de capătul reţelei vom lua un element infinitezimal de reţea de lungime dl.
Conform primei teoreme a lui Kirchhoff curentul total ce parcurge reţeaua este I = a ■ L,
iar curentul care parcurge elementul infinitezimal de reţea este i = a ■ l.
Curentul i parcurgând elementul infinitezimal de reţea produce pe acesta o pierdere de
tensiune infinitezimală pe care o notăm cu d(AU) şi care e dată de relaţia:
d(AU) = m ■ i ■ dR
unde: (2.17)
figură:
m - coeficient care depinde de felul reţelei si care are valoarea:
"43 - m = reţele trifazate

pentru
_ 2 - pentru reţele de curent continuu şi
curent alternativ monofazat
dR - reprezintă rezistenţa electrică a elementului infinitezimal de reţea considerat şi este dat

de relaţia:
dR = — (2.18)
3
9
Y•S
Pentru a determina pierderea de tensiune AU de-a lungul întregii reţele cu sarcină uniform
distribuită va trebui să efectuăm integrala:
4
0
L L L dl l2
AU =f d (AU )= f m • i • dR =f m • a • l • — = m a • — ^
J J
0 0 0 *■• S Y S 2
! şi care poate să apară numai în cazul sistemului trifazat care are
punctul
neutru ,,0” legat
la pământ, va fi
dat de relaţia:
U
1)-. f
U, 1
1
SC
(3.3)
Z Z
f + p
Z Z
f + p
Comparând relaţiile (3.1), (3.2) şi (3.3) se ajunge la concluzia că este

valabilă inegalitatea:
I(3) > I (2) > I(1) ' sc

sc
sc
Dacă facem raportul dintre curentul de scurtcircuit bifazat şi curentul de scurtcircuit trifazat
vom avea:
U,
2)
2 • Zf
(
I
sc = 0,87
I (3) U,
2
sc
S • Zf
4
1
trifazate şi bifazate. În schimb în reţelele de la suprafaţă unde se utilizează sisteme trifazate cu

punctul neutru ,,0” legat la pământ poate să apară în plus şi curent de scurtcircuit monofazat.
Sistemul trifazat cu neutrul izolat faţă de pământ este mai avantajos din punct de vedere a
electrocutării în cazul atingerii de către om a unei faze. Acest sistem cu neutrul izolat faţă de pământ
are însă dezavantajul că dacă fazele nu sunt încărcate uniform poate să apară tensiunea de deplasare a
punctului neutru, adică sistemul se dezechilibrează. Acest lucru nu poate să apară în cazul sistemelor
trifazate cu neutrul legat la pământ deoarece punctul ,,0” are în permanenţă potenţialul pământului
adică ,,0”.
3.1. FENOMENUL TRANZITORIU AL CURENTULUI DE

SCURTCIRCUIT.
La studiul fenomenului tranzitoriu se fac următoarele patru ipoteze fundamentale:
a) ipoteza sursei de putere infinită prin care se înţelege că în timpul scurtcircuitelor tensiunea
rămâne constantă (ca valoare efectivă).
Ipoteza sursei de putere infinită se poate aplica la toate întreruptoarele inclusiv care sunt alimentate
de la S.E.N. a cărui putere este cu mult mai mare decât puterea întreruptorului. Acest lucru nu ar fi
fost valabil dacă întreprinderea industrială ar fi alimentată de la o centrală proprie care ar avea o
putere comparabilă.
b) în sectoarele de înaltă tensiune elementele de reţea au un caracter reactiv, adică reactanţa
X este cu mult mai mare decât rezistenţa R, X>>R.
c) cercetările efectuate asupra curentului de scurtcircuit au arătat că scurtcircuitele cele mai
puternice au loc atunci când sarcina (consumatorul) are caracter pur activ.
d) cercetările efectuate asupra curenţilor de scurtcircuit au arătat că scurtcircuitele cele mai
puternice au loc dacă se produc în momentul trecerii prin zero a tensiunii.
Să considerăm de exemplu o sursă S de putere infinită care alimentează un consumator
trifazat simetric şi echilibrat iar în reţeaua de alimentare a acestuia se produce un scurtcircuit tripolar
simetric în punctul K aşa cum se observă în figură.
Fig.3.2. Reţea avariată de un scurtcircuit trifazat (sursă generatoare de putere infinită) a) schema electrică trifazată; b) schema electrică monofazată.
4
2
Vom nota: ZK - impedanţa unei faze cuprinsă între sursă şi punctul de scurtcircuit K (R rezistenţa, X - reactanţa);
ZR - impedanţa pe fază a receptorului.
Sursa S funcţionează în sistem trifazat simetric şi echilibrat de tensiuni care sunt date de relaţiile;
U U m ■ sin(tt + a)
A ■U ■ sin(t + a- 2n, (3.5)
m
U
■ U ■ sin (t + a- 4n
B
m
C
uA, uB, uc - valorile momentane ale tensiunii de pe cele 3 faze; U m - valoarea maximă a tensiunii;
U = 42 ■ U, U - valoarea eficace a tensiunii.

m
ro - pulsaţia; t - timpul;
a - unghiul de decalaj dintre curent şi tensiune care depinde de caracterul sarcinii.
Dacă scurtcircuitul are loc în punctul k - şi vom scrie teorema a Il-a a lui Kircchoff în valoarea momentană, vom avea:
T-X T di
u = R ■ i + L ---------- (3.6)
dt
Relaţia numărul 3.6 este o ecuaţie diferenţială liniară neomogenă de ordinul I. Soluţia acesteia o vom nota cu isc şi care din punct de vedere fizic reprezintă
valoarea momentană a curentului de scurtcircuit tranzitoriu. Această soluţie este dată de relaţia :
i=i+i (3.7)
în care: ia - soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare omogene, care are termenul liber u =0 şi care din punct de vedere fizic reprezintă valoarea momentană a
componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit tranzitoriu iar - soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale liniare şi care depinde de forma de variaţie a termenului liber u,
iar din punct de vedere fizic reprezintă valoarea momentană a componentei staţionare a curentului de scurtcircuit tranzitoriu.
T-X T di
u = R ■ i + L -----------
dt
Pentru a determina soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordinul I, vom considera ecuaţia diferenţială omogenă, adică are termenul liber (tensiunea
u) egal cu zero. Se poate scrie:
4
3
R •Ri
i+L d^ 0
dt di
L •— = - R • i a
Instalaţii Electrice
dt - Note de Curs a
Integrând
Vom separaambii termenideci
variabilele vomseobţine:
poate scrie:
L ln i = -t + c"
a
L dia
R -dt
c'' - constanta de integrare. Se mai poate scrie:

L
ln iR =-t + ln c'
L
ln iR - ln c' = -t
L
= _t
c
Ţinând cont de definiţia logaritmului vom avea:
L7 R
=e
c
L
iR = c " • e -
Vom ridica atât membrul stâng cât şi cel drept al relaţiei precedente la puterea — şi vom avea:
L
R
c L \L i R R -t.R
(
)
l
a L
= c" L
• e
VJ
-t
R -t
— L
/ = c•e L
= c • e R
= c • e (3.8)
L
T = R - constanta electromagnetică de timp a circuitului.
Pentru a determina constanta c vom pune condiţiile iniţiale şi anume vom determina valoarea
componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit tranzitoriu (i a) la momentul t = 0.
4
4
Pentru t = 0, ia = Iao = C, unde prin I s-a notat valoarea iniţială a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit tranzitoriu, deci relaţia ( 8) devine:
a0
i 1
a = a0 ■ ^ (3.8')
În continuare se va determina soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale liniare care din punct de vedere fizic reprezintă valoarea momentană a componentei
staţionare a curentului de scurtcircuit tranzitoriu isc.
Soluţia particulară depinde de forma de variaţie a termenului liber care este tensiunea u.
Din relaţia (3.5) se observă că termenul liber, adică tensiunea u are o variaţie sinusoidală. În concluzie soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale liniare de
ordin I va avea forma:
4 = I ■ sin(® ■ t + a-q>), unde:

mm
I
x>m - valoarea maximă a componentei staţionare a curentului de scurtcircuit tranzitoriu şi care este de V 2 ori mai mare decât valoarea efectivă deci se poate
scrie:
1
®m = ^2 ■1«
Im - valoarea efectivă a componentei staţionare a curentului de scurtcircuit tranzitoriu.
Ţinând cont de ce-a de-a III-a ipoteză şi anume de faptul că scurtcircuitele cele mai puternice au loc dacă sarcina are caracter activ rezultă că unghiul de
decalaj dintre tensiune şi curent, a va fi nul: a = 0.
Ţinând cont de cea de-a II-a ipoteză care spune că în circuitele de înaltă tensiune,
nf
elementele de reţea au caracter reactiv (X>>R) rezultă că unghiul 9 este y: (p =—. În
2
concluzie soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordin I va avea forma:
4 = 4m • (3.9)
Având în vedere că în conformitate cu cea de-a IV-a ipoteză care spune că scurtcircuitele cele mai puternice au loc dacă se produc
în momentul trecerii prin zero a tensiunii rezultă că este logic ca în acel moment şi curentul de scurtcircuit tranzitoriu să fie nul.
În această condiţie relaţia (3.7) devine:
(
s c )t=0 = ( l a )t=0 +(Ot=0 = 0
Ţinând cont de relaţiile (3.8') şi (3.9) vom avea:
Ia0 -12 ■ I„ = 0
I
a 0 A/2 ITO I
mm
4
5
În concluzie valoarea iniţială a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit tranzitoriu este egală cu valoarea maximă a componentei staţionare a
curentului de scurtcircuit tranzitoriu, deci relaţia (3.8') devine:

t
ia = V2 • IM • eT (3.8'')
Pentru a determina forma de variaţie a curentului de scurtcircuit tranzitoriu (curentul isc) vom ţine cont de relaţia (3.7), adică va trebui să facem suma dintre
cele două componente şi
anume componenta aperiodică (ia) şi componenta staţionară (iro).
În continuare vom reprezenta într-o diagramă panoramică variaţia componentei (ia) şi a componentei ( iro). Vom alege ca origine a axelor de coordonate
momentul trecerii prin zero a tensiunii conform ipotezei a IV-a. După producerea scurtcircuitului nu vom mai reprezenta variaţia sinusoidală în timp a tensiunii u, deşi
conform primei ipoteze, adică ipoteza sursei de putere infinită tensiunea există şi în continuare.
Dacă vom reprezenta grafic relaţia (3.8'') vom obţine curba i a care reprezintă variaţia în timp a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit tranzitoriu.
Astfel:
pentru t = 0, ^ = V • I x= Ia pentru t = ro, ia = 0.

2
0
4
6
Pentru a obţine forma de variaţie în timp a componentei staţionare (ix) a curentului de
scurtcircuit tranzitoriu, vom reprezenta grafic relaţia (9). pentru t = 0, im=-42 ■ I„

În continuare curba (ix) are variaţie sinusoidală. Dacă vom face suma dintre componenta
aperiodică (ia) şi a componentei staţionare (lx) se obţine curba isc care nu reprezintă altceva decât
variaţia în timp a curentului de scurtcircuit tranzitoriu.
Diagrama a fost întocmită doar pentru una din faze pentru celelalte două faze fiind identică,
deoarece s-a menţionat că scurtcircuitul din punctul K este un scurtcircuit tripolar
simetric. Se observă că după jumătate de perioadă (mt = n) de la producerea scurtcircuitului apare un
vârf de curent denumit curent de şoc (Isoc).
Pentru a determina valoarea curentului de şoc se scrie:
i =(i ) = (i ) + (i )
soc sc mt=n a mt=n <» mt=n
n
mt = n ^ t =
m
n n\
i = 422 I ■ e mT + 42 ■ I = 42 ■ I 1 + e mT v J = 42 ■soc
k■I
» on v
co ’ cc »
snr c
l = 42 ■kI (3.10)
» cnr n
n
k, = 1 + e mT V J - coeficient de şoc.
Se observă din expresia coeficientului de şoc că valoarea acestuia depinde de constanta

electromagnetică de timp (T) a circuitului.
În funcţie de raportul dintre reactanţa X şi rezistenţa R a circuitului, coeficientul de şoc, k şoc
Fig.3.4. Variaţia coeficientului de şoc al curentului scurtcircuitat în funcţie de raportul

X/R al
circuitului.
variază ca în figură:
4
7
Coeficientul de şoc are următoarele valori:
- pentru circuitele de joasă tensiune unde raportul X/R < 2, kSoc =(1 -1,2);
- pentru circuitele de înaltă tensiune unde raportul X/R -10, ksoc = (1,8 - 2).
Cunoaşterea valorii de şoc a curentului de scurtcircuit tranzitoriu este necesară pentru verificarea la stabilitate electrodinamică în regim de scurtcircuit a
elementelor de reţea.
Pentru verificarea la stabilitate termică în regim de scurtcircuit a elementelor de reţea, trebuie cunoscută valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit
tranzitoriu (isc) în prima
perioadă. Din reprezentarea grafică se observă că acest curent de scurtcircuit tranzitoriu (isc) are variaţie nesinusoidală. Din acest motiv valoarea sa efectivă va fi egală cu
radicalul sumei pătratelor valorilor efective ale armonicelor sale (vezi descompunerea în serii Fourier).
La determinarea valorii efective curentului de scurtcircuit tranzitoriu în prima perioadă vom considera doar armonica de ordin 0 şi 1 şi de asemenea vom
considera în mod acoperitor că valoarea componentei aperiodice nu se amortizează în timp ci rămâne în permanenţă egală cu valoarea sa iniţială, adică cu Ia 0.
I a0
Valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit tranzitoriu în prima perioadă se notează: (i(3))

V sc 70 •
Considerând doar armonica de ordin 0 şi 1 se poate scrie:
U'l = A/U+IÎ = ApfrJ+rî =ŞÎÎ = 13 • I, (3.11)
În concluzie, valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit tranzitoriu în prima perioadă este cu 73% mai mare decât în regim staţionar.
3.2. STABILITATEA TERMICA ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT În timpul

scurtcircuitelor, curenţii cresc de zeci şi sute de ori faţă de valoarea din regimul de sarcină nominală. Din acest motiv şi cantitatea de căldură dezvoltată conform legii Joule
- Lentz în elementele de reţea este cu mult mai mare decât în regim nominal şi din acest motiv se impune verificarea la stabilitate termică în regim de scurtcircuit a
elementelor de reţea.
Cantitatea de căldură dezvoltată în timp în cazul scurtcircuitelor creşte şi din cauza existenţei în cadrul instalaţiilor electrice a unor protecţii de temporizare.
Dacă vom considera încălzirea părţilor conducătoare de curent ca fiind un proces adiabatic, adică întreaga cantitate de căldură dezvoltată este înmagazinată de masa
acestora se demonstrează că verificarea elementelor din reţea la stabilitate termică în regim de scurtcircuit se face cu relaţia:
4
8
S (3.12)
Instalaţii=Electrice - Note de Curs
S - secţiunea părţii conducătoare de curent;

I ro - valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit staţionar;
t - timp fictiv;
f
k - coeficient care depinde de natura materialului.

Pentru reţelele de cabluri cu tensiunea până la 10 kV, coeficientul k are valorile: k
= 88 pentru Al; k = 165 pentru Cu.
În literatura de specialitate în funcţie de forma de variaţie a curentului de scurtcircuit
tranzitoriu (i ) se dau o serie de diagrame din care se pot determina valorile timpului fictiv t . Timpul
sc f
fictiv t este timpul în care curentul de scurtcircuit staţionar (I ) degajă aceiaşi cantitate de căldură ca
f
şi curentul de scurtcircuit real (I ) în timpul t de existenţă al său.

sc
Pentru cazurile care interesează industria minieră timpul fictiv t f, se poate considera ca fiind
egal cu timpul de existenţă a scurtcircuitelor adică cu timpul de acţionare a protecţiei (tap), adică se
poate scrie:
t =ta
f
p
Deoarece degajarea cantităţii de căldură se face conform legii Joule - Lentz în care curentul intră la
pătrat, vom reprezenta într-o diagramă variaţia pătratului curentului de
2T T2
scurtcircuit staţionar (I ) precum şi a pătratului curentului de scurtcircuit real (1 sc).
Fig.3.5. Explicarea cauzei egalităţii timpului

fictiv cu timpul real de existenţă e
scurtcircuitelor în cazul reţelelor miniere.
Din punct de vedere fizic suprafaţa S0123 -
reprezintă cantitatea de căldură degajată de
curentul de scurtcircuit real (Isc) în timpul t de
existenţă al său.
4
9
Din punct de vedere fizic suprafaţa S 0456 - reprezintă cantitatea de căldură degajată de curentul
de scurtcircuit staţionar (I ) în timpul fictiv t . Conform definiţiei timpului fictiv cele două suprafeţe
f
trebuie să fie egale.

So456 = Soi23
Întrucât în unele tipuri de industrii (de exemplu industria minieră) constantele
electromagnetice de timp (T), componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit I sc se
amortizează foarte rapid astfel că practic cele două suprafeţe au aceleaşi baze adică se poate scrie:
t tt
f ap
La stabilitate termică în regim de scurtcircuit se verifică părţile conducătoare de curent

(conductoare, bare colectoare, etc.), verificare care se face cu relaţia (3.12). De asemenea la
stabilitate termică se mai verifică aparatele de comutaţie (pe baza unui curent limită termic It pe care
fabrica îl dă în catalog). Se mai verifică la stabilitate termică şi transformatoarele de putere, şi
transformatoarele de măsură de curent (uzina constructoare indică în catalog un factor de stabilitate
termică k ).
t
3.3. FORŢELE ELECTRODINAMICE ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT.

Între două conductoare rectilinii şi paralele de lungime l, situate în acelaşi plan, la distanţa d între ele
şi care sunt parcurse de curenţii care au valorile momentane i 1, i2, se stabileşte o forţă de interacţiune
de natură electrodinamică dată de relaţia:
F12 = 20,01 • • l-10-8 [N] (3.13)

d
Pentru a putea compara efectul forţelor electrodinamice care acţionează asupra unor
conductoare de lungimi diferite se procedează la raportarea forţei electrodinamice la unitatea de
F12 i • i2 -
/12 =-^ =1220,01 • 1d 2 10 m
(3.14)
lungime, obţinând forţa electrodinamică specifică dată de relaţia:

Să considerăm un sistem trifazat de conductoare situate în acelaşi plan şi care sunt parcurse
de un sistem simetric de curenţi, aşa cum se observă în figură:
Fig.3.6. Forţele electrodinamice într-un sistem

trifazat de conductoare.
5
0
a - distanţa dintre conductoare;

f12, fi3 - forţele electrodinamice specifice ce acţionează între conductoarele 1 şi 2 respectiv
1şi 3;
f31, f32 - forţele electrodinamice specifice ce acţionează între conductoarele 3 şi 1 respectiv 3
şi 2;
f21, f23 - forţele electrodinamice specifice ce acţionează între conductoarele 2 şi 1 respectiv 2
şi 3.
Cele trei conductoare sunt parcurse de un sistem simetric de curenţi a căror valori
momentane sunt date de relaţiile:
i = I ■ sin cot
m
h = Im • siH''0t - (3.15)
Im - valoarea maximă a curentului, de 42 ori mai mare decât valoarea eficace;
4n
i3 = Im ' sini ot -
3
Im =42 ■ I, I - valoarea efectivă.
Pentru a determina forţele electrodinamice specifice rezultante care lucrează asupra

conductoarelor, vom alege un sistem pozitiv pentru forţe indicat în figură prin săgeată.
Forţa electrodinamică specifică rezultantă ce acţionează asupra conductoarelor marginale
(conductoarele 1 şi 3), vom avea:
- -
1 2 i n i nn
f1 = fs = f12 + fu = 20,01 ■ 10-8ni+ 1 20,01 3 ^10 =
i i 8 i i 8
■ a ' 2a
~
r2 . .1 2n) r2 . .( 4n
I_ ■ sin ot ■ sini ot-------I Im ■ sin ot ■ sin| ot-------
= 20,01 -----■ 10-8 + 20,01--------------^ 3 ■10-8 =
■ a 2a
. .( 4n (3.16)
2 N sin ot ■ sin | ot-------
= 20,01 ^ ■ 2n) ^ 3 ■10-8 =
a
sin ot ■ sin| ot-------I +-------------------------- ----------
3) 2
I2
= 20,01—^ (pit )10 - a 8
Se observă din relaţia (3.16) că forţa electrodinamică specifică rezultantă ce acţionează

asupra conductoarelor marginale (conductoarele 1 şi 3) este variabilă în timp întrucât în relaţie
apare funcţia 9(f) care este o funcţie de timp. Studiind cu ajutorul derivatelor extremele acestei
funcţii, se ajunge la concluzia că această funcţie 9(t) are o valoare extremă care în modul este:
P) max = 0,81 .
5
1
Forţa electrodinamică specifică rezultantă care acţionează asupra conductorului 2,

(conductorul din mijloc) având în vedere sensul pozitiv pentru forţe, indicat în figură prin săgeată se
poate
i
2 ' 1 10-8 =
i
2 ' i3
f23 - / 21 = 20, 01 10-8 - 20, 01
i
/ =
a a
t2 . 1 2n) . ( 4n) t2 . ( 2n 1 .
= 20, 01'
Im • sin| cot-----I' sini cot-----I Im • sini cot-----| - sinot - 10 - 8 =
—^--------V-----12 -10-8 - 20,01----------V-------3 (3.17)
a a
2 '.( ■ 4n) . ( 2n
2n - sini cot-----|- sini cot--------|- sinot -10 = -8
= 20, 01- —
a sini cot----- 3 3
2
\ 3
Im
= 20, 01 -wit ) - 10 -8
a
Din relaţia (3.17) se trage concluzia că şi forţa electrodinamică specifică rezultantă care
lucrează asupra conductorului din mijloc (conductorul 2) este de asemenea variabilă în timp întrucât
în relaţie apare funcţia de timp y(t). Studiind cu ajutorul derivatelor extremele acestei funcţii se
ajunge la concluzia că ea admite o valoare extremă care în modul este:
W ( t } „,x = 0,87
În concluzie, conductorul din mijloc este mai este mai solicitat din punct de vedere
electrodinamic faţă de conductoarele marginale, deoarece:
V ( t \ max > W } max
Deoarece diferenţa dintre extremele acestor două funcţii este mică (0,06) nu este raţional să
se adopte secţiuni diferite pentru conductoarele marginale în comparaţie cu conductorul din mijloc.
Din acest motiv toate cele trei conductoare se verifică din punct de vedere electrodinamic la forţa
electrodinamică specifică maximă care este dată de relaţia:
scrie: 12 12 /max = 20,01—^ - 0,87 -10-8-8 =
17,40 -10
(3.18)
a a
Dacă vom ţine cont de fenomenul tranzitoriu al curenţilor de scurtcircuit pentru valoarea
maximă a curentului Im, vom adopta valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit tranzitoriu în cazul
unui scurtcircuit trifazat, valoare care are loc după timpul co(t) = n.
1
m i
s o c (3)
În aceste condiţii relaţia (3.18) devine:

2 ^-10-8
/max = 17,40-- (3.18')
a
5
2
La stabilitate electrodinamică în regim de scurtcircuit se verifică părţile conductoare de

curent, cum sunt conductoarele liniilor electrice precum şi barele colectoare din dotarea staţiilor
electrice.
La stabilitate electrodinamică în regim de scurtcircuit, se verifică şi transformatoarele de
măsură de curent. Verificarea acestora se face pe baza unui coeficient de stabilitatea electrodinamică
(kdin) care este dat în catalog de uzina constructoare.
Aparatele de comutaţie (întreruptoare, separatoare) se verifică la stabilitate electrodinamică
în regim de scurtcircuit pe baza unui curent limită dinamic care este dat în catalog de uzina
constructoare. El poate fi sub formă de valoare efectivă I din, fie sub formă momentană.
3.4. CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT ÎN

INSTALAŢIILE ELECTRICE.
În instalaţiile electrice se calculează următoarele valori ale curenţilor de scurtcircuit:
- curenţi de scurtcircuit minimi - care trebuie cunoscuţi pentru reglarea protecţiilor prin
relee, relee care intră în dotarea aparatelor de comutaţie. Aceşti curenţi de scurtcircuit în reţelele
trifazate cu neutrul legat la pământ sunt curenţii de scurtcircuit monofazaţi în punctele cele mai
îndepărtate, adică la capetele tronsoanelor şi la bornele motorului. Reţelele cu neutrul legat la pământ
sunt utilizate la suprafaţă.
În reţelele trifazate cu punctul neutru izolat faţă de pământ ce se utilizează în subteran,
curenţii minimi sunt curenţii de scurtcircuit bifazaţi în punctele cele mai îndepărtate adică la capetele
tronsonului şi la bornele motorului.
- curenţi de scurtcircuit maximi - care sunt curenţii de scurtcircuit trifazaţi în punctele de
montare ale aparatelor de comutaţie; aceşti curenţi trebuie urmăriţi pentru verificarea capacităţii de
rupere a aparatelor de comutaţie.
Indiferent de modul de tratare a punctului neutru al sistemului, aceşti curenţi maximi sunt
curenţi de scurtcircuit trifazaţi.
3.6.1. CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT ÎN REŢELELE

ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
La calcularea curenţilor de scurtcircuit în instalaţiile de joasă tensiune nu se ţine cont de
elementele de reţea ce se găsesc pe partea de înaltă tensiune. Explicaţia constă în faptul că impedanţa
elementelor de reţea de pe partea de înaltă tensiune prin raportarea la partea de joasă tensiune, scade
de foarte, foarte multe ori, aşa cum se observă din relaţia:
5
3
7' — Ztr 7 tr 2 225
6000 7tr (3.19)
2
^=k
400
Ztr - impedanţa elementelor de reţea de pe partea de înaltă tensiune, adică din primarul
transformatorului de forţă;
Z'tr - impedanţa elementelor de reţea din primarul transformatorului de forţă raportate la
secundar;
k - raportul de transformare a transformatorului de forţă;
În relaţia (3.19) s-a considerat un transformatorul de forţă coborâtor de tensiune 6/0,4 kV.
Pentru calculul curenţilor de scurtcircuit în instalaţiile de joasă tensiune, există două metode
şi anume:
a) metoda analitică;
b) metoda cu ajutorul monogramelor.
3.6.1.1. METODA ANALITICA.

Să considerăm de exemplu următoarea schemă electrică reprezentată monofilar:
Fig.3.7. Schema electrică pentru calculul curenţilor de scurtcircuit.

T - transformator de forţă din P.T. (post de transformare) care are rezistenţa
R şi reactanţa X ;
T T
ca - cablul armat dintre P.T. şi P.D. (punct de distribuţie) cu rezistenţa R c şi a
reactanţa
Xca;
cf (i=1, 2, 3) - cabluri flexibile de alimentare a motoarelor M , M , M , care au rezistenţa R şi
i 1 2 3 cfi
reactanţa X (i =1, 3);

cfi
I , I , I , I - aparate de comutaţie (întreruptoare).

1 2 3 4
În această reţea se calculează următoarele valori ale curenţilor de scurtcircuit:
5
4
U 7f U
I scK
(2) _I(2) _ + Rca + Rcf 1 ) + ( + Xca + Xf, )
i ' __ l2l( 2 2
(3.20)
(3.21)
- pentru reglarea protecţiilor
scK4 prin relee din dotarea lui I 1...I4, trebuie calculaţi curenţii de
1 2Z
Curentul
scurtcircuit de în
bifazaţi scurtcircuit
punctele K bifazat
1_K4.
în punctul
Instalaţii K4-eNote
Electrice dat de
derelaţia:
Curs
U K 1 este dat de relaţia:
-De exemplu
pentru curentulcapacităţii
verificarea de scurtcircuit bifazat
de rupere în punctul
a întreruptoarelor I 1; I2, I3, trebuie calculaţii curenţii
U,
de scurtcircuit trifazaţi în punctul K4 adică P.D.A., iar pentru verificarea capacităţii de rupere a lui I 4 -
trebuie calculat curentul de scurtcircuit trifazat în punctul K 5.
De exemplu curentul de scurtcircuit trifazat în punctul K 4 este dat de relaţia:
U U
I(3) l_ l
[
(3.22)
sc Z
f V3 -V(( + Ra )2 +( + Xca )
K4
Curentul de scurtcircuit trifazat în punctul K 5 este dat de relaţia:
I (3) _ U _ U scK 5 V3 • (3.23)

Zf V3 R2+X2
3.6.1.2. METODA CU AJUTORUL NOMOGRAMELOR.

Nomogramele sunt diagrame care ne dau variaţia curenţilor de scurtcircuit minimi în funcţie
de lungimea redusă (lred) a reţelei de cabluri cuprinse între sursă şi punctul de scurtcircuit. Exemplul
fiind considerat pentru o reţea trifazată care funcţionează cu punctul neutru izolat faţă de pământ
rezultă că cel mai mic curent de scurtcircuit este curentul de scurtcircuit bifazat în punctul cel mai
îndepărtat (la capetele tronsoanelor sau la bornele motorului). Aceşti curenţi trebuie cunoscuţi pentru
reglarea protecţiilor prin relee, relee ce intră în dotarea aparatelor de comutaţie (comutatoare şi
întreruptoare). Aceste nomograme sunt întocmite pentru diferite tipuri şi puteri ale transformatoarelor
de forţă de la care se alimentează instalaţia de joasă tensiune.
5
5
Să considerăm de exemplu o nomogramă de tipul celei din figură:
l
_______ l r e d „
T_ —, in care :
y- S y - 50
Fig.3.8. Variaţia curentului de scurtcircuit bifazat în funcţie de

lungimea redusă a reţelei.
Lungimea redusă a reţelei de cabluri cuprinse între sursă şi punctul
de scurtcircuit este acea lungime echivalentă determinată pentru o
secţiune convenţională S = 50 mm 2, determinată în ipoteza
rezistenţei constante.
Ţinând cont de formula rezistenţei electrice de la electrotehnică se
poate scrie:
l - lungimea reală a reţelei de cabluri cuprinsă între sursă şi punctul de scurtcircuit (existentă în practică);
S - secţiunea reală a reţelei de cabluri existentă în practică;
Y - conductivitatea materialului.
l - 50
l re (3.24)
d ~S~
Din relaţia precedentă vom explicita lungimea redusă:

k
r
coeficient de reducere.
5
Coeficientul de reducere are următoarele valori: k r > 1,
pentru S < 50mm2; kr < 1, pentru S > 50mm2; kr = 1,
pentru S = 50mm2.
Aceste monograme pot fi întocmite în două variante:
- pentru diferite tipuri şi puteri aparente ale transformatorului de forţă ce alimentează
instalaţia de joasă tensiune (puterile aparente sau notat cu S 1 şi S2);
5
6
- pentru diferite tipuri ale transformatoarelor de forţă care alimentează instalaţia de joasă
tensiune dar care au diferite tensiuni în secundar (tensiunea Ui sau U 2).
3.6.2. CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT IN

INSTALAŢIILE ELECTRICE DE ÎNALTĂ TENSIUNE.
La calcularea curenţilor de scurtcircuit în instalaţiile electrice de înaltă tensiune se ţine cont
de următoarele particularităţi:
a) pe partea de înaltă tensiune, valorile impedanţelor elementelor de reţea sunt cu mult mai
mici decât valorile impedanţelor elementelor de reţea pe partea de joasă tensiune.
b) în instalaţiile electrice de înaltă tensiune, tensiunea are valoare cu mult, cu mult mai mare
decât în instalaţiile de joasă tensiune. Din acest motiv şi valorile curenţilor de scurtcircuit pe partea
de înaltă tensiune sunt mult mai mari decât pe partea de joasă tensiune.
c) în instalaţiile de înaltă tensiune, elementele de reţea au caracter reactiv, adică reactanţa cu
mult mai mare decât rezistenţa (X>>R) (vezi cea de-a doua ipoteză de la fenomenul tranzitoriu). Din
acest motiv se poate face aproximaţia:
Zf = Xf, adică impedanţa unei faze cuprinsă între sursă şi punctul de scurtcircuit este
aproximativ egală cu reactanţa unei faze cuprinse între sursă şi punctul de scurtcircuit.
In instalaţiile electrice de înaltă tensiune, se calculează următoarele valori ale curenţilor de
scurtcircuit.
- valoarea curenţilor de scurtcircuit minimi care sunt necesari pentru reglarea protecţiilor prin
relee din dotarea echipamentelor de comutaţie (întreruptor, celule de înaltă tensiune). Dacă reţeaua
trifazată funcţionează cu neutrul legat la pământ, curenţii de scurtcircuit minimi sunt curenţii de
scurtcircuit monofazaţi în punctele cele mai îndepărtate adică la capetele tronsoanelor sau la bornele
U,
/ =■ (3.25)
V3 • Zf + Zp X
f + XP
motorului. Curentul de scurtcircuit monofazat e dat de relaţia cunoscută:
Xf - reactanţa unei faze;
Xp - reactanţa circuitului ce se închide prin pământ.
Dacă reţeaua trifazată funcţionează cu neutrul izolat faţă de pământ (ca în subteran) curentul
Uf UI
I (2) = (3.26)
2 • Zf 2 • Xf
de scurtcircuit minim este cel bifazat dat de relaţia:
Xf - reactanţa unei faze.
5
7
- curenţii de scurtcircuit maximi în punctele de montare ale echipamentelor de comutaţie

(întreruptoare, celule de înaltă tensiune) care sunt curenţi de scurtcircuit trifazaţi în punctele de
montare ale acestora şi care trebuie cunoscuţi pentru verificarea capacităţii de rupere.
Observaţie: La aparatele de comutaţie de pe partea de joasă tensiune uzina constructoare indică
curentul de rupere (Irup), iar la aparatele de comutaţie de pe partea de înaltă tensiune, uzina
constructoare indică puterea de rupere (Srup).
ţSu =S ■ UN ■ Irup ]
Curentul de scurtcircuit trifazat se calculează cu relaţia următoare:
f(3 UI UI
A/3 ■ Zf 3 (3.27)
) V ■ Xf
'
sc
Pentru verificarea elementelor de reţea la stabilitate electrodinamică în regim de scurtcircuit

trebuie calculată valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit tranzitoriu (vezi
X
fenomenul tranzitoriu). Se aminteşte faptul că în instalaţiile de înaltă tensiune raportul — > 10 şi
valoarea coeficientului de şoc, kşoc = 1,8 - 2 (vezi diagrama de variaţie ksoc f

(R H.
În aceste condiţii, valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit în
instalaţiile de înaltă tensiune va fi:
i.c =12 ■ kso, ■ I,=42 ■ 2I„ = 2,82 ■ I„ = 3 ■ I„ (3.28)
În concluzie valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit în instalaţiile de înaltă tensiune este

de aproximativ trei ori mai mare decât valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit tranzitoriu.
3.5. CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT ÎN UNIT ATI

RELATIVE.
Calculul în unităţi relative a curenţilor de scurtcircuit este o problemă caracteristică
instalaţiilor de înaltă tensiune. Exprimarea în valori absolute, adică în Q a impedanţelor elementelor
de reţea cuprinse între sursă şi punctul de scurtcircuit, nu permite evaluarea aproximaţiilor pe care le
putem face în calcul. De asemenea calculul curenţilor de scurtcircuit în diferite puncte ale instalaţiilor
electrice, puncte care au tensiuni nominale diferite, nu permite o comparaţie uşoară a valorilor
acestora (dacă aceşti curenţi de scurtcircuit sunt mari sau mici). Pentru a elimina neajunsurile
menţionate anterior, în instalaţiile de înaltă tensiune se practică frecvent calcularea curenţilor de
scurtcircuit în unităţi relative, adică prin raportarea acestora la anumite mărimi alese arbitrar şi care
5
8
se numesc mărimi de bază şi se pot exprima şi procentual.
5
9
Deoarece în relaţiile de calcul întră trei mărimi, două dintre acestea se pot alege arbitrar, de
obicei se alege puterea aparentă de bază (S b) şi tensiunea de bază (U b). După alegerea acestor două
mărimi de bază din relaţiile de la electrotehnică se determină:
Curentul de bază:
1
S ■ Uh (3.29)
Impedanţa de bază:
Zh = ■ rS ■ ih
Curentul raportat la mărimea de bază se notează I*b: (3.30)
Puterea aparentă raportată la mărimea de bază se notează S *b şi e dată de relaţia:

(3.33)
s = S (3.31)
Sh
;
' = St
Tensiunea raportată la mărimea de bază se notează U *b:
U=U (3.32)
IZ U
i = L
Ă
*h I
i
h
Impedanţa raportată la mărimea de bază e dată de relaţia:
Z Z V3■ Ih ■ Z V3■Uh ■ Ih ■ Z = Sh Z
(3.34)
U U2 U2
V3 ■ L
h
Rezistenţa raportată la mărimea de bază se notează r *b:

S-h ■r S■U„ ■I„ ■ r S„
r r
r
*h = r (3.35)
Zb U Uh U2 U2
V3 ■ i„
Reactanţa raportată la mărimea de bază se notează x *b:
i h- x V3 U h-i h-x s
X X
x
*h = ■x (3.36)
Zh U U, U2 U2
Dacă vom înmulţii membrul drept al relaţiilor precedente cu 100 vom obţine valorile
raportate la mărimea de bază în procente care se notează:
S*b[%]; U*b[%]; I*b[%]; Z*b[%]; r*b[%]; x*b[%];
6
0
1
1 1 V 3trifazat
I (3)
Curentul de scurtcircuit raportat la mărimeaUde * •bază,
U * b ' de
este dat *b 'relaţia:
b b b
U U
(3.37)
v Z =__________________________________________________________
=
ib
InstalaţiiV3Electrice
ib U _ - h ■ Z ^. _L..
- Note de Curs
Z V3■ i■ Z
I
U * U
U
■1 'Uu U
■1 ■ Uu Ii - L
I (3) *b I
sc*b U ^■Uu
I (3.38)
±
b b
Dacă tensiunea de bază se alege ca fiind egală cu tensiunea treptei la care se face calculul
curenţilor de scurtcircuit atunci tensiunea raportată la mărimea de bază va fi:
Dacă vom alege corect mărimile de bază alese anterior vom avea:
UU
În concluzie având în vedere cea de-a II-a ipoteză de la fenomenul tranzitoriu şi anume
caracterul reactiv al elementelor de reţea (X>>R) se poate face aproximaţia:
*b
Z *b = X .
Alegând convenabil puterea aparentă de bază şi tensiunea de bază, calculul curenţilor de

scurtcircuit în unităţi relative în instalaţiile de înaltă tensiune se reduce la aflarea inversului reactanţei
tuturor elementelor de reţea cuprinse între sursă şi punctul de scurtcircuit. Curentul de scurtcircuit
(3)
I sc*
1
X.
(3.39)
b
*b
trifazat raportat la mărimea de bază e dat de relaţia:

Cunoscând aceste valori prin înmulţirea cu 0,87 se obţine curentul de scurtcircuit bifazat, iar
prin înmulţirea cu V2 ■ ksoc se obţine valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit.

Cunoscând valorile raportate ale acestor curenţi precum şi curentul de bază, se pot obţine
valorile absolute ale acestora, care sunt date de relaţia:
I
= I*b ■ Ib (3.40)
De o mare importanţă la calculul curenţilor de scurtcircuit în valori relative este alegerea
corectă a celor două mărimi de bază Sb, Ub.
În schema în care se pune problema calculului curenţilor de scurtcircuit, se stabilesc la
început punctele de scurtcircuit ki (i = 1, 2, 3, .. .n).
După stabilirea acestor puncte se va face o inventariere pe nivele de tensiune precum şi o
inventariere a puterii transformatoarelor de forţă. Puterea aparentă de bază S b se alegea puterea
numărului cel mai mare de transformatoare cu această valoare.
6
1
Ca tensiune de bază Ub se alege tensiunea corespunzătoare numărului cel mai mare de puncte
de scurtcircuit.
3.6. LIMITAREA CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT.

Problema limitării curenţilor de scurtcircuit este o problemă caracteristică instalaţiilor de
înaltă tensiune unde valorile curenţilor de scurtcircuit sunt mari. În instalaţiile electrice de joasă
tensiune, această problemă nu se pune ci din contră apare problema inversă şi anume cea a măririi
curenţilor de scurtcircuit.
Din cauza lungimilor mari ale reţelelor de joasă tensiune valorile curenţilor de scurtcircuit
sunt mici, motiv pentru care în multe cazuri este imposibilă verificarea condiţiilor de sensibilitate la
reglarea protecţiilor prin relee, relee care intră în dotarea aparatelor de comutaţie.
Limitarea curenţilor de scurtcircuit în instalaţiile de înaltă tensiune se poate realiza prin
oricare mijloace care conduc la creşterea impedanţei elementelor de reţea cuprinse între sursa de
alimentare şi punctul de scurtcircuit. Limitarea curenţilor de scurtcircuit în instalaţiile de înaltă
tensiune se poate realiza prin următoarele metode:
a) Funcţionarea individuală a transformatoarelor de forţă precum şi a liniilor electrice legate
în paralel sau desfacerea buclei în reţele inelare pot să conducă la limitarea curentului de scurtcircuit,
astfel normele de protecţie a muncii prevăd ca cele două linii în cablu ce alimentează staţia de
distribuţie din subteran (S.D.Sb) de la staţia de transformare de la suprafaţă (S.T.S f) să funcţioneze
Fig.3.9. Utilizarea sistemului cu bare colectoare secţionate în

vederea limitării curenţilor de scurtcircuit.
Se disting următoarele două cazuri:
1) Separatorul S decuplat - în acest caz curentul de scurtcircuit
trifazat pe barele staţiei de distribuţie din subteran, adică în
punctul K din figură va fi dat de (3)
relaţia:
T _ l U
scI
V3 • Zy 3- ( x T + X L)
(3.41)
6
2
individual adică au separatorul S deschis.
6
3
2) Separatorul S cuplat:
(3) = U U,
I scII (3.42)
S-zf 43- [ XT + Xţ-
în care: XT - reactanţa transformatorului de forţă din staţia de transformare de la suprafaţă

raportată la secundar;
XL - reactanţa unei linii în cablu care face legătura între staţia de transformare de la
suprafaţă (S.T.Sf) şi staţia de distribuţie (S.D).
Comparând relaţiile (3.41) şi (3.42) se ajunge la concluzia că valoarea curenţilor de scurtcircuit pe
barele staţiei de distribuţie din subteran (punctul K) când S este cuplat e mai mare decât în cazul unu
(3) (3)
I scII > scI
I
adică când S este decuplat.
Din acest motiv normele de protecţie a muncii prevăd ca cele două linii în cablu să
funcţioneze individual adică cu separatorul S decuplat.
Separatorul S este necesar a fi introdus în schemă pentru ca în cazul avariei unei linii după
deconectarea acesteia de la reţea prin intermediul aparatelor de comutaţie 1 - 1' sau 2 - 2' să se poată
asigura alimentarea de rezervă a consumatorilor de categoria zero. De exemplu în schemă se observă
două pompe P care intră în dotarea staţiei principale de pompe pentru evacuarea apelor şi care sunt
consumatori de categoria zero.
Dacă de exemplu linia de alimentare a staţiei de pompe se avariază se procedează astfel: la
început se scoate de sub tensiune linia avariată prin decuplarea întreruptoarelor 2 - 2' de la cele două
capete. În continuare se cuplează separatorul S care va permite alimentarea consumatorilor de
categoria zero prin intermediul celeilalte linii.
b) Limitarea curenţilor de scurtcircuit se poate realiza prin orice mijloc care conduce la
mărirea impedanţei (a reactanţei) elementelor de reţea cuprinse între sursă şi punctul de scurtcircuit.
Astfel limitarea curenţilor de scurtcircuit se poate realiza şi cu ajutorul bobinelor de reactanţă (a
reactoarelor).
Pentru a avea un efect ferm pentru o întindere de reţea cât mai mare, bobinele de reactanţă se
introduc la începutul reţelei. Dacă vom nota cu rr şi cu xr rezistenţa reactorului respectiv reactanţa
reactorului se poate scrie:
- pierderea de tensiune pe bobina de reactanţă în regim de sarcină nominală e dată de
relaţia:
AUrN = 4 3 - ( I N - r r • cosp + I N - x r • sin p ) (3.43)
6
4
Deoarece bobina de reactanţă e o reactanţă practic pură, rezistenţa rr = 0. De asemenea în

regim de sarcină nominală cos9 tinde către 1 şi deci sin 9 tinde către zero. În concluzie pierderea de
tensiune pe bobina de reactanţă în regim de sarcină nominală va fi:
AUrN =43■ IN ■ Xr ■ sin V (3.43’)
Primul termen din relaţia 3.43 este practic nul, iar al II-lea e foarte mic deoarece sin 9 tinde
către zero.
În concluzie, în regim de sarcină nominală pierderea de tensiune pe bobina de reactanţă dată
de relaţia (3.43') are valori reduse.
- pierderea de tensiune pe bobina de reactanţă în regim de scurtcircuit, este dată de
relaţia:
AU
rsc = V3 ■ (Isc ■ rr ■ cos V + ISc ■ xr ‘ sin V) (3.44)
unde:
Isc - valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit trifazat şi care e cu mult, cu mult mai mare
decât valoarea curentului în regim de sarcina nominală.
I
sc >> IN
De asemenea ţinând cont de cea de-a II- ipoteză de la fenomenul tranzitoriu (caracterul
n
reactiv al elementelor de reţea) V = ~ şi deci cos9 tinde către zero, iar sin9 tinde către 1. În
concluzie pierderea de tensiune pe bobina de reactanţă în regim de scurtcircuit are valori ridicate şi e
dată de relaţia:
AU
rsc =V3 ■ Isc • xr (3.44')
Să consideram de exemplu următoarea reţea prevăzută cu reactor, reprezentată monofilar:
Fig.3.10. Variaţia tensiunii într-o reţea prevăzută cu reactoare în regim nominal (N) şi de
scurtcircuit (Sc)
6
5
1 - reprezintă diagrama de variaţie a tensiunii în reţeaua prevăzută cu bobină de reactanţă în regim de sarcină nominală;
2 - reprezintă diagrama de variaţie a tensiunii în cazul unui scurtcircuit la bornele motorului M 2, adică în punctul K2.
AUrsc2 - reprezintă pierderea de tensiune pe bobina de reactanţă în cazul unui scurtcircuit în punctul K 2.
Se defineşte tensiunea remanentă la bare (Urem), suma pierderilor de tensiune pe elementele de reţea cuprinse între sursă şi punctele de
scurtcircuit (acestea sunt bobine de reactanţă şi linia electrică de alimentare a motorului M 2).
3 - reprezintă diagrama de variaţie a tensiunii în cazul unui scurtcircuit în punctul de montare a bobinei de reactanţă adică în punctul
K1. Se observă din diagramă că în cazul în care scurtcircuitul are loc în punctul de montare a reactorului, tensiunea remanentă la bare are valoare
minimă, Urem min.
Tensiunea remanentă minimă este dată de relaţia:
U
remmn = ^ rsc1
U
= V3 ■ (ISc )o ■ X
3)
(3.45)
în care:
- valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit tranzitoriu în prima perioadă (vezi

(l(3))
V sc fenomenul tranzitoriu).
A
Ţinând cont că uzina constructoare indică la un reactor valoarea raportată în procente, relaţia 40 devine:
unde:
U remmin (3.46)
UN, IN - reprezintă tensiunea respectiv curentul nominal date în catalog de uzina
constructoare.
X *N [%] = 50 - 60% ■
Condiţiile de alegere ale bobinelor de reactanţă sunt următoarele:

(l.(3>)o ■ X.N
(50 - 60%)
- tensiunea nominală minimă la bare, nu trebuie să scadă în nici un[%]
caz sub 50 - 60% din U N pentru a nu conturba funcţionarea normală a
I
celorlalţi consumatori, racordaţi la bare (motorul M). Tensiunea remanentă minimă în procenteNdin tensiunea nominală este dată de relaţia:
U
Din această expresie se explicitează reactanţa bobinei: *N
M= U V3 ■
U
- bobina de reactanţă trebuie astfel
r ■100
aleasă încât să fie capabilă ■100curentul de
INsă limiteze
U U
=■ (3.47)
scurtcircuit până la o valoare maximă admisă, notată Isc adm. W )
V sc )0
Valoarea curentului de scurtcircuit maxim admis în reţeaua prevăzută cu reactor se

calculează din puterea de rupere Srap a întreruptorului general prevăzut în schema respectivă.
Se demonstrează că pentru a limita curentul de scurtcircuit la o valoare maximă admisă,
S, Ub ■ I N
x. *N [%] - X. *b (3.48)
6 S U N ■ Ib
rup
6
bobina de reacţie trebuie să aibă reactanţă:

Sb - puterea aparentă de bază;
x
*b - reactanţa raportată la mărimea de bază.
- tensiunea nominală UN şi curentul nominal IN trebuie să îndeplinească condiţiile:
U N > U r IN ^ (3.49)
Ir
unde: Ur, Ir - reprezintă tensiunea respectiv curentul din reţea.

- bobinele de reactanţă trebuie să fie verificate şi la stabilitate electrodinamică în regim de
scurtcircuit. Uzina constructoare indică în catalog un curent limită dinamic sub formă de valoare
momentană, idin.
Acest curent limită dinamic trebuie să îndeplinească condiţia:
jdm ■ ks0c ■ I„ (3.50)
Ix - valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit trifazat.

Observaţie: Verificarea la stabilitate electrodinamică se face numai pentru bobinele de reactanţă x„N
[%] < 3[%], deoarece pentru celelalte, uzina constructoare garantează rezistenţa mecanică.
- bobinele de reactanţă se verifică şi la stabilitate termică în regim de scurtcircuit. Uzina
constructoare indică în catalog un curent limită termic It pe care reactorul îl poate suporta un timp de
t secunde (de regulă t = 10 sec).
6
7
Verificarea se face punând condiţia ca valoarea cantităţii de căldură pe care o poate suporta aparatul să nu fie depăşită în nici un caz de cantitatea de căldură
degajată în timpul scurtcircuitului. Deoarece degajarea cantităţii de căldură se face pe baza legii Joule - Lentz se poate scrie:
r■^ ■ > rr f
r t t
■1Z ■
t
I
t '4t > I„ ■ > / 7 (3.51)
IZ - valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit trifazat; t f - timpul fictiv.

Observaţie: Pentru cazurile din industria minieră relaţia (3.51) ia forma:
I
t-4t >I Z - JtOP (3.51')
tap - timpul de acţionare a protecţiei.
6
8
CAPITOLUL IV
PROTECŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE
5 5
4.1. IMPORTANŢA, ROLUL ŞI CALITĂŢIILE PROTECŢIEI

În timpul funcţionării echipamentului şi instalaţiilor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice în întreprinderile industriale pot să apară regimuri
anormale denumite regimuri de avarie.
Regimul de avarie din cadrul instalaţiei electrice dacă nu sunt deconectate la timp pot avea următoarele efecte:
- distrugerea echipamentelor şi utilajelor;
- stagnarea procesului de producţie şi întreruperea acestuia pe o anumită perioadă de timp, lucru ce duce la pagube importante;
- în cazul în care instalaţiile electrice sunt amplasate în medii potenţial explozive, regimul de avarie poate provoca incendii, electrocutări şi chiar explozii
care de cele mai multe ori pot avea un efect catastrofal.
Din motivele menţionate anterior în cadrul instalaţiilor electrice se prevăd elemente de protecţie (relee de protecţie). Aceste aparate de protecţie trebuie să
sesizeze regimurile de avarie şi trebuie să comande deconectarea de la sursă a instalaţiilor şi echipamentelor înainte ca avariile să devină periculoase.
Principalele calităţi ale protecţiilor electrice sunt:
- rapiditatea în funcţionare;
- siguranţa în funcţionare;
- sensibilitatea protecţiei;
- selectivitatea protecţiei.
Prin rapiditatea în funcţionare a protecţiei se înţelege faptul că regimurile de avarie sesizate să fie eliminate într-un timp suficient de scurt înainte ca avaria să
aibă efecte dăunătoare asupra echipamentului electric sau a mediului înconjurător.
Prin siguranţa în funcţionare se înţelege faptul că în schemele de protecţie trebuie să se utileze un număr redus de elemente de protecţie (relee) cu mare siguranţa
în funcţionare, care să aibă rezistenţa necesară condiţiilor de mediu în care sunt amplasate.
Prin sensibilitatea protecţiei se înţelege faptul că elementele de protecţie, adică releele trebuie să fie capabile să sesizeze regiunile de avarie cele mai slab
exprimate (de exemplu scurtcircuitele cele mai mici care în sistemul trifazat cu neutrul izolat faţă de pământ sunt scurtcircuitele bifazate iar în cazul reţelelor trifazate cu
neutrul legat la pământ sunt cele monofazate).
Prin selectivitatea protecţiei se înţelege faptul că elementele de protecţie trebuie să producă deconectarea de la sursa de alimentare cu energie electrică numai a
elementului în care a apărut avaria, fără a perturba funcţionarea normală a consumatorilor neafectaţi de avarie.
4.2. PROTECŢIA INSTALAŢIILOR DE ÎNALTĂ TENSIUNE.

4.2.1. PROTECŢIA REŢELELOR RADIALE DE ÎNALTĂ TENSIUNE
ALIMENTATE PE LA UN CAPĂT.
Pentru simplitate şi siguranţa în funcţionare în instalaţiile electrice de transport şi distribuţie a energiei electrice spre consumatori, o largă răspândire au primit
reţelele radiale alimentate pe la un capăt (de la o singură sursă), cu două, trei sau mai multe tronsoane.
Pentru aceste reţele radiale de înaltă tensiune alimentate pe la un capăt, normele electrotehnice precum şi normele de protecţie a muncii în vigoare prevăd
existenţa în mod obligatoriu a unei protecţii maximale de curent.
După modul în care protecţia maximală de curent îşi asigură selectivitatea, aceasta poate fii de două feluri si anume:
a) protecţie maximală de curent temporizată;
b) protecţie prin secţionare de curent.
Protecţia maximală de curent temporizată îşi asigură selectivitatea pe bază de timp. Cea prin secţionare de curent îşi asigură sensibilitatea pe bază de curent.
Această protecţie prin secţionare de curent are o acţiune teoretic instantanee.
Normele de protecţie a muncii interzic ca în cazul atmosferelor industriale potenţial explozive să se utilizeze protecţii maximale de curent temporizate şi deci în
aceste condiţii vom apela la protecţia prin secţionare de curent, ce are acţiune instantanee. În atmosferele industriale fără pericol de explozie se pot utiliza ambele protecţii, atât
cea maximală de curent temporizată, cât şi cea prin secţionare de curent.
4.2.1.1. PROTECŢIA MAXIMALĂ DE CURENT TEMPORIZATĂ

Aşa cum are văzul în cadrul acestei protecţii selectivitatea se asigură pe bază de timp. Se ştie că alimentarea de la Sistemul Energetic Naţional se face de la o
staţie de transformare de suprafaţa (S.T.Sf). De la această staţie de transformare de suprafaţă prin linii în cablu sunt puse sub tensiune barele staţiei de distribuţie din subteran
(S.D.Sb). De la această staţie, energia electrică este distribuită spre consumatori de obicei prin linii în cablu de 6 kV spre posturile de transformare P.T.
Principiul protecţiei maximale de curent temporizate este ilustrat în figura 4.1:
Fig.4.1. Principiul protecţiei maximale de curent cu temporizare independentă a reţelelor

radiale.
La începutul fiecărui tronson se prevăd relee maximale de curent (I >) precum şi relee de timp
(t). Releele maximale de curent sunt elementele de protecţie care supraveghează (controlează) curentul
dintr-un circuit şi care acţionează atunci când acesta depăşeşte valoarea reglată.
Releul de timp este tot un element de protecţie care temporizează comanda primită de la un alt
releu (releu de curent, releu de tensiune). Releul maximal de curent are o valoare fixată de operatorul
uman (I ), are o valoare la care releul acţionează (Ia) şi o valoare la care revine (Ir).
R
Releul maximal de curent poate să aibă diverse contacte (normal închise sau deschise). Starea
normală a contactului unui releu este acea stare a contactului în care acesta se afla atunci când bobina
releului nu se afla sub tensiune.
Releele de timp (t) de la începutul tronsoanelor sunt reglate în trepte descrescătoare de la sursă
spre ultimul consumator.
Sunt evidente relaţiile :
Yt3 )t 2 K (4.1)
12 = t1 + ^t (4.2)
t3 = 12 + At = t1 + 2 At (4.3)
Prima condiţie de reglare a protecţiei maximale de curent temporizate la liniile radiale de înaltă
tensiune alimentate pe la un capăt este dată de relaţia :
Ip <Icmin (4.4)
în care :
Iap - curentul de acţionare a protecţiei, adică curentul de acţionare a releelor maximale de
curent de la începutul tronsoanelor ;
Isc min - curentul de scurtcircuit minim din reţeaua protejată şi care este:
- dacă reţeaua trifazată este cu neutrul izolat (ca in figură) va fi curentul de scurtcircuit bifazat
la capătul cel mai îndepărtat al reţelei;
- dacă reţeaua trifazată este cu neutrul legat la pământ cum este cazul la suprafaţă I scmin este
curent de scurtcircuit monofazat capătul cel mai îndepărtat al reţelei.

De exemplu dacă în reţeaua considerată are loc în scurtcircuit în punctul k 3 vor acţiona releele
maximale de curent (I >) de la începutul tronsoanelor şi vor transmite comanda releelor de tip timp (t).
Releul de timp t din staţia 3 care are temporizarea cea mai mică (t 3) transmite comanda de deconectare
la întreruptorul din staţia 3 ce scoate de sub tensiune în mod selectiv ultimul tronson.
Dacă dintr-un motiv oarecare protecţia din staţia 3 nu lucrează după un timp 1 2 = tj + At de la
producerea scurtcircuitului va acţiona protecţia din staţia 2 adică S.D.Sb. Dacă dintr-un motiv oarecare
nici protecţia din staţia 2 nu lucrează după un timp t3 = tj + 2A de la producerea
scurtcircuitului va lucra protecţia de la staţia J adică protecţia din S.T.Sf. În concluzie se poate spune că
protecţia din S.D.Sb este o protecţie de rezerva pentru cea din P.T.S iar protecţia din S.T.Sf este o
protecţie de rezerva atât pentru protecţia din S.D.Sb cât şi din P.T.S. În mod normal la un scurtcircuit
în punctul k3 trebuie să lucreze selectiv protecţia din staţia 3, la un scurtcircuit în punctul k2 trebuie să
lucreze protecţia din staţia 2 ,iar la un scurtcircuit în punctul kj trebuie să lucreze protecţia din staţia j.
Dacă scurtcircuitul are loc în k3 şi a decuplat selectiv protecţia din staţia 3 este necesar ca
protecţia din staţia din amonte (SDTb şi STSf) să revină. Pentru a avea îndeplinită condiţia de revenire
a curentului de revenire al releelor (I) trebuie să fie:
I
rp ^ ks 1 nmax (4 5)
.
în care:
Irp - curent de revenire a releelor maximale de curent ; k s
- coeficient de siguranţă (ks = 1,3....1,4) ;

In max - curentul nominal maxim din reţea în regim de sarcină nominală care este determinat în
timpul deconectării liniei de rezervă în funcţiune precum şi porţiunii defecte la pornirea motorului care
are şocul de curent cel mai mare la demarare.
Se defineşte coeficientul de revenire al unui releu raportul dintre mărirea de revenire şi mărirea
de acţionare.
Pentru releele maximale de curent din figură coeficientul de revenire îl notam cu kr şi este dat
de relaţia :
kr = 'f- (4.6)
1
ap
J3
5
Coeficientul de revenire la releele maximale de curent de tip electromagnetic folosite în montaje semi-directe are
valoare de aproximativ 0,85, iar în montaje directe 0,6.
Ţinând cont de definiţia coeficientului de revenire relaţia 4.6 devine :
J
rp = kr * Jap

Instalatii Electrice - Note de Curs

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instalatii Electrice - Note de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instalaţii Electrice - Note de Curs

Forma de energie care răspunde în prezent majorităţii cerinţelor consumatorilor, este

electrodinamică în regim de scurtcircuit a elementelor de reţea, calculul curenţilor de scurtcircuit şi

Prof. univ. dr. ing. Ion FOTĂU Prof.

1 - element primar (sursă de energie);

- gri - cabluri pentru teleinstalaţii;

Fig.1.4. Schemele radiale ale instalaţiilor de distribuţie de medie şi înaltă tensiune

rod Io/ arâorcs SC nfi

hue fale J/ •>

1.3. CATEGORII DE IMPORTANTĂ A CONSUMATORILOR ELECTRICI

2.2. DIMENSIONAREA SECŢIUNII CONDUCTOARELOR ELECTRICE PE

Vom nota: l - lungimea conductorului [m];

K1 •d3 ■r(0„ -00)

Extrăgând radicalul vom avea:

I =|V c-YiPm -00 )d1 (2.4)

Relaţia (2.4) ne arată că pentru o anumită secţiune a

temperatura, deci vom avea:

2.3. DIMENSIONAREA SECŢIUNII REŢELELOR ALIMENTATE PE LA UN

2.3.1.1. CAZUL REŢELELOR CU SARCINI CONCENTRATE Să

Fig.2.1. Linie electrică de curent continuu sau curent alternativ

A U [%]= 2020 Z P r l , (2.16)

"43 - m = reţele trifazate

dR - reprezintă rezistenţa electrică a elementului infinitezimal de reţea considerat şi este dat

! şi care poate să apară numai în cazul sistemului trifazat care are

neutru ,,0” legat

Comparând relaţiile (3.1), (3.2) şi (3.3) se ajunge la concluzia că este

I(3) > I (2) > I(1) ' sc

trifazate şi bifazate. În schimb în reţelele de la suprafaţă unde se utilizează sisteme trifazate cu

3.1. FENOMENUL TRANZITORIU AL CURENTULUI DE

ZR - impedanţa pe fază a receptorului.

U = 42 ■ U, U - valoarea eficace a tensiunii.

a - unghiul de decalaj dintre curent şi tensiune care depinde de caracterul sarcinii.

u) egal cu zero. Se poate scrie:

c'' - constanta de integrare. Se mai poate scrie:

staţionare a curentului de scurtcircuit tranzitoriu isc.

ordin I va avea forma:

4 = I ■ sin(® ■ t + a-q>), unde:

Im - valoarea efectivă a componentei staţionare a curentului de scurtcircuit tranzitoriu.

decalaj dintre tensiune şi curent, a va fi nul: a = 0.

concluzie soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordin I va avea forma:

În această condiţie relaţia (3.7) devine:

Ţinând cont de relaţiile (3.8') şi (3.9) vom avea:

curentului de scurtcircuit tranzitoriu, deci relaţia (3.8') devine:

cele două componente şi

anume componenta aperiodică (ia) şi componenta staţionară (iro).

pentru t = 0, ^ = V • I x= Ia pentru t = ro, ia = 0.

Pentru a obţine forma de variaţie în timp a componentei staţionare (ix) a curentului de

scurtcircuit tranzitoriu, vom reprezenta grafic relaţia (9). pentru t = 0, im=-42 ■ I„

Se observă din expresia coeficientului de şoc că valoarea acestuia depinde de constanta

Fig.3.4. Variaţia coeficientului de şoc al curentului scurtcircuitat în funcţie de raportul

tranzitoriu (isc) în prima

Valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit tranzitoriu în prima perioadă se notează: (i(3))

U'l = A/U+IÎ = ApfrJ+rî =ŞÎÎ = 13 • I, (3.11)

3.2. STABILITATEA TERMICA ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT În timpul

S - secţiunea părţii conducătoare de curent;

k - coeficient care depinde de natura materialului.

şi curentul de scurtcircuit real (I ) în timpul t de existenţă al său.

Fig.3.5. Explicarea cauzei egalităţii timpului

trebuie să fie egale.

La stabilitate termică în regim de scurtcircuit se verifică părţile conducătoare de curent

3.3. FORŢELE ELECTRODINAMICE ÎN REGIM DE SCURTCIRCUIT.

F12 = 20,01 • • l-10-8 [N] (3.13)

lungime, obţinând forţa electrodinamică specifică dată de relaţia:

Fig.3.6. Forţele electrodinamice într-un sistem