Sunteți pe pagina 1din 12

DEFINIREA SI CLASIFICAREA INSTALATIILOR INTERIOARE

Prin instalatii electrice se inteleg acele instalatii care sunt destinate a


folosi energia electrica pentru forta, iluminat si alte scopuri industriale saucasnice.

Din punctul de vedere al locului unde se executa, instalatiile electrice se impart in


:

Ø instalatii interioare, care cuprind conductoarele cu toate elementele accesorii


de montaj, intrerupere, protectie etc. ce se monteaza in interiorul cladirilor de orice fel:

Ø instalatii exterioare, la care elementele instalatiei sunt montate in afara,


cladirilor.

Instalatiile electrice pot servi numai pentru iluminat si se numescinstalatii


electrice de iluminat, sau pot servi pentru alimentarea diferitelor receptoare electrice de
puteri mari, ca motoare si cuptoare electrice, aparate de sudat etc. si se numesc instalatii
electrice de forta.

Din punctul de vedere al tensiunii, instalatiile electrice de joasa tensiune, care


functioneaza la tensiuni pana la 1000 V, se impart in:
Ø instalatii electrice cu tensiunea intre
conductor sipamant pana la 250 V;
Ø instalatii electrice cu tensiunea intre
conductor sipamant peste 250 V.
Dupa modul in care se executa, instalatiile electrice se impart in:
Ø instalatii electrice executate aparent, la
careconductoarele electrice, prizele, intreruptoarele sunt montate in mod vizibil. Astfel de
instalatii se folosesc in special in halele industriale prevazute cugrinzi sau cu ferme
metalice, in subsoluri, poduri, baraci de lemn, pe santiere etc;
Ø instalatii electrice executate ingropat, la care
conductoarele electrice nu se vad, fiind ingropate in tencuiala zidariei, iar copurile
prizelor, intreruptoarelor, dozelor etc. sunt de asemeneaintroduse in niste locasuri
speciale, astfel incat se vad doar capacele. Instalatiile executate ingropat sunt mai estetice
si sunt folosite in locuinte, sali de spectacole, cladiri publice, birouri, intreprinderi
industriale.

Structura si executia instalatiilor electrice depind si de destinatia cladirilor,


precum si de mediul in care lucreaza.

INSTALAŢII ELECTRICE LA CONSUMATORI

1.1. Definitii, clasificari


Instalatia electrica defineste un ansamblu de echipamente electrice
interconectate într-un spatiu dat, formând un singur tot si având un scop functional bine
determinat [67].

În diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate în considerare, comun este


faptul ca orice instalatie electrica presupune o serie de echipamente electrice, precum si
interconexiunile dintre acestea, realizate prin diferite tipuri de conducte electrice.

Prin echipament electric se întelege, în general, orice dispozitiv întrebuintat


pentru producerea, transformarea, distributia, transportul sau utilizarea energiei electrice.
Aceasta ultima destinatie, reprezentând scopul final al întregului proces de producere,
transport si distributie, defineste o categorie distincta de echipamente, denumite
receptoare. Receptoarele electrice sunt dispozitive care transforma energia electrica în
alta forma de energie utila.

Receptoarele electrice se împart în:

- receptoare de iluminat, cuprinzând corpurile de iluminat prevazute cu surse


electrice de lumina;

- receptoare de forta, care pot fi electromecanice (motoare electrice,


electromagneti, electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, agregate de sudura)
sau electrochimice (bai de electroliza).

Tipul receptoarelor electrice are o influenta majora asupra alcatuirii întregii


instalatii din care acestea fac parte, determinând atât tipul si caracteristicile restului
echipamentelor si conductele electrice, cât si tehnologia de executie.

În majoritatea cazurilor, receptoarele electrice nu sunt elemente izolate, ele fiind


grupate pe utilaje cu destinatii tehnologice bine determinate. Ansamblul utilajelor si
receptoarelor izolate care necesita alimentare cu energie electrica si concura la realizarea
procesu 12512s1820m lui de productie dintr-o hala sau întreprindere, face parte din
echipamentul tehnologic al acestora.

Când se fac referiri la anumite instalatii concrete, prin echipamentul electric al


acestora se întelege totalitatea masinilor, aparatelor, dispozitivelor si receptoarelor
electrice atasate instalatiei respective (sau utilajului respectiv). În aceasta acceptiune,
esential este faptul ca suma de aparate, masini sau alte dispozitive care intra în
compunerea echipamentului, reprezinta un tot unitar, cu o functionalitate bine
determinata.

În practica, notiunile de instalatie si echipament sunt strâns corelate. Astfel, un


dispozitiv considerat ca echipament al unei instalatii, poate avea el însusi o instalatie
electrica proprie si un echipament destul de complex si divers.
Instalatiile elctrice se clasifica dupa diferite criterii, ca: rolul functional, pozitia în
raport cu procesul energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecventa si modul de
protectie.

a. Dupa rolul functional, instalatiile electrice pot fi:

- de producere a energiei electrice, aferente diferitelor tipuri de centrale electrice


sau unor grupuri electrogene;

- de transport a energiei electrice, incluzând linii electrice (racord, distribuitor,


coloana si circuit);

- de distributie a energiei electrice - statii electrice, posturi de transformare si


tablouri de distributie;

- de utilizare a energiei electrice, care la rândul lor se diferentiaza în raport cu


tipul receptoarelor, în instalatii de forta si instalatii de iluminat;

- auxiliare, din care fac parte instalatiile cu functie de mentinere a calitatii


energiei electrice (reducerea efectului deformant, compensarea regimului dezechilibrat,
reglajul tensiunii), de asigurare a unei distributii economice a acesteia (compensarea
puterii reactive), pentru protectia personalului împotriva electrocutarilor (legarea la
pamânt, legarea la nul etc.), pentru protectia cladirilor si a bunurilor (instalatiile de
paratrasnet, de avertizare de incendiu), precum si instalatiile de telecomunicatii.

b. Dupa pozitia ocupata în raport cu procesul energetic la care concura se


deosebesc:

- instalatii de curenti tari, care cuprind elementele primare implicate în procesul


de producere, transport, distributie si utilizare a energiei electrice;

- instalatii de curenti slabi, care desi nu sunt înseriate în circuitul fluxului


energetic principal, concura la realizarea în conditii corespunzatoare a proceselor
energetice. Din aceasta categorie fac parte instalatiile de automatizare, masura si control
(AMC), de avertizare de incendii, de telecomunicatii etc.

În mod asemanator, instalatiile complexe se compun din circuite primare sau de


forta si circuite secundare sau de comanda, cele doua parti diferentiindu-se functional ca
si instalatiile de curenti tari, respectiv slabi.

c. În raport cu locul de amplasare, se deosebesc urmatoarele categorii de instalatii:

- pe utilaj, un caz deosebit reprezentându-l amplasarea pe vehicule;

- în interiorul cladirilor, în diferite categorii de încaperi;

- în exterior, în diferite conditii de mediu.


d. Dupa nivelul tensiunii, instalatiile se clasifica în:

- instalatii de joasa tensiune (JT), a caror tensiune de lucru este sub 1 kV;

- instalatii de medie tensiune (MT), cu tensiuni de lucru în intervalul 1...20 kV;

- instalatii de înalta tensiune (IT), cu tensiuni de lucru între 35...110 kV;

- instalatii de foarte înalta tensiune, functionând la tensiuni mai mari sau egale cu
220 kV.

În practica, domeniile de valori corespunzatoare acestor divizari difera, în raport


cu apartenenta instalatiei la o categorie functionala sau alta. Referindu-se la nivelul
tensiunii, normativele în vigoare [41,55] diferentiaza instalatiile în instalatii sub 1000 V
(joasa tensiune) si peste 1000 V (înalta tensiune).

e. Dupa frecventa tensiunii, se deosebesc instalatii:

- de curent continuu;

- de curent alternativ. La rândul lor, acestea pot fi, în raport cu valoarea


frecventei: de frecventa joasa (0,1...50 Hz), industriala (50 Hz), medie (100...10000 Hz),
sau de înalta frecventa (peste 10000 Hz).

f. Din punct de vedere al modului de protectie, instalatiile pot fi:

- de tip deschis, fata de care persoanele sunt protejate numai împotriva atingerilor
accidentale a partilor aflate sub tensiune;

- de tip închis, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor,


patrunderii corpurilor straine peste 1 mm, a picaturilor de apa si a deteriorarilor
mecanice;

- de tip capsulat, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor,


patrunderii corpurilor straine de orice dimensiuni, a stropilor de apa din toate directiile si
contra deteriorarilor mecanice.

1.2. Compunerea instalatiilor electrice la consumatori

Consumatorul de energie electrica este alcatuit din totalitatea receptoarelor dintr-


un anumit spatiu sau dintr-o întreprindere. Având în vedere corelatiile de natura
tehnologica dintre diversele laturi ale procesului de productie, la care concura si
instalatiile electrice, se poate afirma ca receptoarele electrice, care în ansamblu formeaza
consumatorul, sunt legate printr-un scop functional.

Instalatiile electrice la consumator se compun din:


- receptoare electrice;

- retele electrice si puncte de alimentare (distributie);

- echipamente de conectare, protectie, AMC etc., adica restul echipamentelor


electrice, în afara de receptoare.

CLASIFICAREA INSTALATIILOR ELECTRICE DE ILUMINAT

In raport cu locul de amplasare:

Øde iluminat interior


Øde iluminat exterior
Øde iluminat etanse
Øspeciale (sali de spectacole, vitrine, expozitii)
Dupa natura surselor de lumina:
Øcu lampi cu incandescenta
Øcu lampi fluorescente
Øcu lampi cu lumina mixta
In functie de directia luminii emise de corpuri in functie de planul de utilizare:
Øiluminat dirijat (lumina ajunge pe obiectele luminate dintr-o directie principala) –
producerea umbrelor si realizarea contrastelor
Øiluminat difuz – reducerea luminantelor
Dupa amplasarea corpurilor de iluminat in raport cu suprafetele iluminate:
Øiluminatul general – uniform
– zonal
– trebuie sa realizeze iluminarea uniforma a unor spatii sau zone, fara a
se tine seama de necesitatile particulare ale unor portiuni din acele apatii sau zone
Øiluminatul local
– realizeaza iluminarea unor suprafete relativ mici
Øiluminatulcombinat
– se combina iluminatul general cu cel local
In functie de destinatia lor:
Øinstalatii pentru iluminat normal – care trebuie sa asigure desfasurarea unor activitati
Øinstalatii pentru iluminat de siguranta – care sunt utilizate in cazul defectarii celor
pentru iluminatnormal
Øinstalatii pentru iluminat de paza
1. INSTALAŢII ELECTRICE LA CONSUMATORI

1.1. Definiţii, clasificări

Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice


interconectate într-un spaţiu dat, formând un singur tot şi având un scop funcţional bine
determinat [67].
În diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate în considerare, comun este
faptul că orice instalaţie electrică presupune o serie de echipamente electrice, precum şi
interconexiunile dintre acestea, realizate prin diferite tipuri de conducte electrice.
Prin echipament electric se înţelege, în general, orice dispozitiv întrebuinţat
pentru producerea, transformarea, distribuţia, transportul sau utilizarea energiei electrice.
Această ultimă destinaţie, reprezentând scopul final al întregului proces de producere,
transport şi distribuţie, defineşte o categorie distinctă de echipamente, denumite
receptoare. Receptoarele electrice sunt dispozitive care transformă energia electrică în
altă formă de energie utilă.
Receptoarele electrice se împart în:
- receptoare de iluminat, cuprinzând corpurile de iluminat prevăzute cu surse
electrice de lumină;
- receptoare de forţă, care pot fi electromecanice (motoare electrice,
electromagneţi, electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, agregate de sudură)
sau electrochimice (băi de electroliză).
Tipul receptoarelor electrice are o influenţă majoră asupra alcătuirii întregii
instalaţii din care acestea fac parte, determinând atât tipul şi caracteristicile restului
echipamentelor şi conductele electrice, cât şi tehnologia de execuţie.
În majoritatea cazurilor, receptoarele electrice nu sunt elemente izolate, ele fiind
grupate pe utilaje cu destinaţii tehnologice bine determinate. Ansamblul utilajelor şi
receptoarelor izolate care necesită alimentare cu energie electrică şi concură la realizarea
procesului de producţie dintr-o hală sau întreprindere, face parte din echipamentul
tehnologic al acestora.
Când se fac referiri la anumite instalaţii concrete, prin echipamentul electric al
acestora se înţelege totalitatea maşinilor, aparatelor, dispozitivelor şi receptoarelor
electrice ataşate instalaţiei respective (sau utilajului respectiv). În această accepţiune,
esenţial este faptul că suma de aparate, maşini sau alte dispozitive care intră în
compunerea echipamentului, reprezintă un tot unitar, cu o funcţionalitate bine
determinată.
În practică, noţiunile de instalaţie şi echipament sunt strâns corelate. Astfel, un
dispozitiv considerat ca echipament al unei instalaţii, poate avea el însuşi o instalaţie
electrică proprie şi un echipament destul de complex şi divers.
Instalaţiile elctrice se clasifică după diferite criterii, ca: rolul funcţional, poziţia în
raport cu procesul energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecvenţa şi modul de
protecţie.

a. După rolul funcţional, instalaţiile electrice pot fi:


- de producere a energiei electrice, aferente diferitelor tipuri de centrale electrice
sau unor grupuri electrogene;
- de transport a energiei electrice, incluzând linii electrice (racord, distribuitor,
coloană şi circuit);
- de distribuţie a energiei electrice - staţii electrice, posturi de transformare şi
tablouri de distribuţie;
- de utilizare a energiei electrice, care la rândul lor se diferenţiază în raport cu
tipul receptoarelor, în instalaţii de forţă şi instalaţii de iluminat;
- auxiliare, din care fac parte instalaţiile cu funcţie de menţinere a calităţii energiei
electrice (reducerea efectului deformant, compensarea regimului dezechilibrat, reglajul
tensiunii), de asigurare a unei distribuţii economice a acesteia (compensarea puterii
reactive), pentru protecţia personalului împotriva electrocutărilor (legarea la pământ,
legarea la nul etc.), pentru protecţia clădirilor şi a bunurilor (instalaţiile de paratrăsnet, de
avertizare de incendiu), precum şi instalaţiile de telecomunicaţii.

b. După poziţia ocupată în raport cu procesul energetic la care concură se


deosebesc:
- instalaţii de curenţi tari, care cuprind elementele primare implicate în procesul
de producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice;
- instalaţii de curenţi slabi, care deşi nu sunt înseriate în circuitul fluxului
energetic principal, concură la realizarea în condiţii corespunzătoare a proceselor
energetice. Din această categorie fac parte instalaţiile de automatizare, măsură şi control
(AMC), de avertizare de incendii, de telecomunicaţii etc.
În mod asemănător, instalaţiile complexe se compun din circuite primare sau de
forţă şi circuite secundare sau de comandă, cele două părţi diferenţiindu-se funcţional ca
şi instalaţiile de curenţi tari, respectiv slabi.

c. În raport cu locul de amplasare, se deosebesc următoarele categorii de instalaţii:


- pe utilaj, un caz deosebit reprezentându-l amplasarea pe vehicule;
- în interiorul clădirilor, în diferite categorii de încăperi;
- în exterior, în diferite condiţii de mediu.

d. După nivelul tensiunii, instalaţiile se clasifică în:


- instalaţii de joasă tensiune (JT), a căror tensiune de lucru este sub 1 kV;
- instalaţii de medie tensiune (MT), cu tensiuni de lucru în intervalul 1...20 kV;
- instalaţii de înaltă tensiune (IT), cu tensiuni de lucru între 35...110 kV;
- instalaţii de foarte înaltă tensiune, funcţionând la tensiuni mai mari sau egale cu
220 kV.
În practică, domeniile de valori corespunzătoare acestor divizări diferă, în raport
cu apartenenţa instalaţiei la o categorie funcţională sau alta. Referindu-se la nivelul
tensiunii, normativele în vigoare [41,55] diferenţiază instalaţiile în instalaţii sub 1000 V
(joasă tensiune) şi peste 1000 V (înaltă tensiune).

e. După frecvenţa tensiunii, se deosebesc instalaţii:


- de curent continuu;
- de curent alternativ. La rândul lor, acestea pot fi, în raport cu valoarea
frecvenţei: de frecvenţă joasă (0,1...50 Hz), industrială (50 Hz), medie (100...10000 Hz),
sau de înaltă frecvenţă (peste 10000 Hz).

f. Din punct de vedere al modului de protecţie, instalaţiile pot fi:


- de tip deschis, faţă de care persoanele sunt protejate numai împotriva atingerilor
accidentale a părţilor aflate sub tensiune;
- de tip închis, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor,
pătrunderii corpurilor străine peste 1 mm, a picăturilor de apă şi a deteriorărilor
mecanice;
- de tip capsulat, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor,
pătrunderii corpurilor străine de orice dimensiuni, a stropilor de apă din toate direcţiile şi
contra deteriorărilor mecanice.

1.2. Compunerea instalaţiilor electrice la consumatori

Consumatorul de energie electrică este alcătuit din totalitatea receptoarelor dintr-


un anumit spaţiu sau dintr-o întreprindere. Având în vedere corelaţiile de natură
tehnologică dintre diversele laturi ale procesului de producţie, la care concură şi
instalaţiile electrice, se poate afirma că receptoarele electrice, care în ansamblu formează
consumatorul, sunt legate printr-un scop funcţional.
Instalaţiile electrice la consumator se compun din:
- receptoare electrice;
- reţele electrice şi puncte de alimentare (distribuţie);
- echipamente de conectare, protecţie, AMC etc., adică restul echipamentelor
electrice, în afară de receptoare.
Un alt element component în alcătuirea instalaţiei electrice interioare îl constituie
circuitele electrice, din care se disting circuitele de lumină care alimentează cu curent
electric corpurile de iluminat şi circuitele de priză ce pun sub tensiune prizele la care sunt
conectate aparatele electrocasnice.
în principiu, circuitul electric format din două conducte electrice cu cate un conductor
izolat, începe de la tabloul electric, respectiv de la cele două siguranţe ale circuitului şi se
termină la punctele de consum, respectiv la corpurile de iluminat şi la bornele de
conectare a prizelor.
Circuitele electrice, atat cele de lumină, cat şi cele de prize, prin construcţia lor, pe.
traseele lor au aceleaşi componente, cu excepţia elementelor alimentate cu curent elec
tric, respectiv corpurile de iluminat si prizele pentru conectarea aparatelor electrocasnice.
Pentru a ilustra diversitatea acestor circuite electrice, care ţine seama de mărimea
apartamentului, de gradul de dotare cu aparate şi maşini electrice, precum şi de confortul
dorit, se prezintă în mod distinct circuitul de lumină, circuitul de prize, cu variantele lor
cele mai uzual folosite şi în final elementele componente ce alcătuiesc aceste circuite.
La circuitul de lumină se disting ca variante pentru iluminarea încăperilor circuitul
simplu de lumină, circuitul dublu de lumină (pentru lustre) şi circuitul du-te-vino.

CIRCUITUL SIMPLU DE LUMINĂ este format din două conductoare, fază şi


nul, care alimentează cu curent electric un bec incandescent, la acţionarea unui
întrerupător.
Circuitul simplu de lumină porneşte de la tabloul cu siguranţe şi străbate locuinţa spre
locurile de lampă.
De la conductorul de fază al circuitului de lumină se ramifică printr-o doză de derivaţie
un conductor (fir roşu) care coboară spre întrerupătorul de lumină, după care se întoarce
la doza de derivaţie şi îşi continuă traseul spre corpul de iluminat, unde este legat la borna
centrală a duliei, în care se înşurubează becul incandescent.
De la conductorul de nul, prin doza de derivaţie se ramifică conductorul (firul albastru),
care îşi are traseul spre corpul de iluminat, unde este legat la borna laterală a duliei.

La acţionarea întrerupătorului, curentul electric de la tabloul cu siguranţe alimentează


lampa, prin conductorul de fază al circuitului, apoi prin conductorul (fir roşu) de la doza
de derivaţie la întrerupător şi prin conductorul (fir roşu) de la întrerupător la dulia lămpii,
după care curentul electric se întoarce de la lampă, prin conductorul (fir albastru) la
conductorul nul al circuitului de lumină la tabloul cu siguranţe.

CIRCUlTUL DUBLU DE LUMINĂ pentru lustre , porneşte de la tabloul cu


siguranţe, cu două conductoare, fază şi nul, şi străbate locuinţa spre locurile de lampă.
De la conductorul de fază al circuitului de lumină se ramifică prin doza de derivaţie
conductorul / (fir roşu), care coboară spre comutatorul de lumină, după care se întoarce la
doza de derivaţie conductorul 2 şi conductorul 3 (fire roşii), apoi ele îşi continuă traseul
spre corpul de iluminat, unde sunt legate la bornele central ale duliilor becurilor n şi b,
respectiv ale duliilor becurilor c, d şi e.
De la conductorul de nul al circuitului de lumină, prin doza de derivaţie, se ramifică
conductorul (fir albastru), care îşi are traseul spre corpul de iluminat, unde este legat la
bornele laterale ale duliilor becurilor a, b, c, d şi e.

La acţionarea, in mod succesiv, a comutatorului, curentul electric de la tabloul cu


siguranţe alimentează becurile a şi b, prin conductoarele 1 şi 2, sau becurile c, d si e, prin
conductoarele 1 şi 3, sau toate becurile lustrei, prin conductoarele 1, 2 şi 3, după care
curentul electric se întoarce prin conductorul (fir albastru) comun pentru toate becurile, la
conductorul de nul al circuitului de lumină şi apoi la tabloul cu sigurante.

Prin unele porţiuni circuitul de lumină are 3 sau 4 conductoare pe porţiunea de traseu
între doza de derivaţie pentru ramificaţia conductorului spre întrerupător şi doza de
derivaţie pentru ramificaţia conductorului spre corpul de iluminat.

CIRCUITUL DE LUMINĂ DU-TE-VINO, ca o formă de circuit mai puţin întalnită la


instalaţiile electrice interioare casnice, este format dintr-un anumit număr de circuite şi
din două întrerupătoare A şi B, amplasate în două locuri diferite, care aprind şi sting
fiecare în parte o aceeaşi lampă sau lustră.
Curentul electric alimentat de la perechea de siguranţe ale circuitului de lumină intră
în camera respectivă şi de la conductorul de fază, prin doza de derivaţie şi prin
conductorul 1 (firul roşu) coboară la întrerupătorul A, apoi trece prin conductorul 2 la
întrerupătorul B, după care curentul electric trece prin conductorul 3 la lampă pe care o
aprinde şi apoi se reîntoarce prin conductorul nul (fir albastru) la tabloul cu siguranţe ale
circuitului de lumină.
Dacă se doreşte ca să se stingă lumina de la acelaşi întrerupător A, se acţionează
asupra acestuia pentru conectarea conductorului 1 cu 4 (fir roşu) şi întrucat la
întrerupătorul B conductorul 4 nu este conectat cu conductorul 3 lampa se va stinge.
Dacă se doreşte ca să se stingă lumina de la întrerupătorul B, se conectează conductorul 3
cu 4 şi întrucat la întrerupătorul A conductorul 4 nu este conectat cu conductorul 1,
lumina se va stinge.

în mod similar, cand lampa este stinsă, se poate face aprinderea ei de la întrerupătorul A
sau B, acţionand astfel ca să treacă curentul electric fie prin conductorul 2, fie prin
conductorul 4, după cum este făcută conectarea acestora cu conductoarele 1 şi 3.
Pentru realizarea unui astfel de circuit de lumină este necesar de un întrerupător
special, care are, spre deosebire de întrerupătorul simplu, 3 borne la care se leagă cele 3
conductoare de la fiecare întrerupător.
Secţiunea conductorului folosit la realizarea instalaţiei electrice interioare se
alege in funcţie de intensitatea curentului absorbit de receptorii electrici care se
conectează la circuitul electric, în funcţie de numărul de conductoare care se trag prin
tubul de protecţie, precum şi in funcţie de natura materialului conductorului. Luand ca
exemplu un circuit de priză, la care sunt conectate concomitent un fier de călcat electric,
o aerotermă şi un uscător de păr a căror putere totală este de 3 000 W, la o tensiune de
220 V, intensitatea curentului clcetric absorbit de receptori se determină astfel :
I=W:V= - 3000:220=13,63, aproximativ 14 Amperi.

În cazul folosirii conductorului de aluminiu, secţiunea lui este de minimum 2,5


mm2, respectiv un diametru de 1,7 8 mm.
întrucît receptoarele electrice pot fi înlocuite cu altele pentru stabilitatea circuitului de
priză, aceasta se echipează cu conductoare din aluminiu AFY 4 mm2 sau cu conductoare
din cupru FY 2,5 mm.

Conductele electrice folosite la realizarea instalaţiei electrice interioare sunt de diferite


tipuri, care ţin seama de felul execuţiei instalaţiei (fixă sau mobilă), de natura izolaţiei
conductelor, de tensiunea maximă admisibilă a curentului electric etc.

Pentru identificarea cu uşurinţă, aceste conducte electrice sunt notate cu diferite simboluri
care au următoarele semnificaţii :
A — aluminiu ;
F — instalaţie fixă ;
M — instalaţie mobilă ;
P — manta de plumb ;
Y — manta sau izolaţie din material plastic ;
C — manta sau izolaţie din cauciuc ;
f — conductă electrică flexibilă ;
250 — conductă electrică pentru tensiune pînă la 250 V ;
500 — conductă electrică pentru tensiune pînă la 500 V.
Pentru exemplificare :
-conducta electrică notată cu AFY 2,5 înseamnă folosirea unei conducte cu conductor
de aluminiu, cu secţiunea de 2,5 mm2, protejată cu manta din material plastic, la o
instalaţie electrică fixă ;
-conductă electrică notată cu F250 înseamnă folosirea unei conducte cu conductor
din cupru la o instalaţie fixă cu o tensiune maximă dc 250 V.

In ceea ce priveşte execuţia izolaţiei conductoarelor şi a mantalei conductelor la


circuitele electrice aparente, expuse atingerii lor, precum şi la cele montate în tuburi de
protecţie, acestea sunt izolate cu cauciuc sau cu mase plastice, respectiv cu policlorură de
vinii (PVC), în diferite culori (galben, verde, roşu etc.).
Dintre conductele cu izolaţie din cauciuc, folosite la instalaţiile electrice fixe, se
menţionează cele cu conductorul din cupru F500, cu denumirea veche NGA şi cele cu
conductorul de cupru multifilar flexibil F500 cu denumirea veche NGAB.

Conductele cu izolaţie din masă plastică, cu conductoare din cupru sau aluminiu,
înlocuiesc în cele mai multe cazuri conductele cu izolaţia din cauciuc. La conductele cu
izolaţia din PVC se cere ca temperatura mediului înconjurător să nu depăşească, în timpul
execuţiei instalaţiei, limitele de temperatură de -5 şi +35°C.
Dintre conductele cu izolaţie din PVC , cele mai uzuale sunt conductele FY şi AFY cu
conductoare din cupru, respectiv din aluminiu folosite la instalaţiile fixe pană la 500 V şi
conductele paralele plate cu manta din material plastic, cu două sau trei conductoare FYY
şi AFYY, folosite la circuite de lumină sau prize, în montaj aparent ori înglobate în
tencuială, de unde au şi denumirea de conducte tip INTENC .
La aceste conducte se mai adaugă cele cu izolaţie din PVC, cu conductoare din aluminiu
paralele, plate, cu manta din material plastic în execuţie specială, care sunt folosite la
circuitele de lumină şi de prize numai în cazurile cand acestea sunt pozate sub pardoseală.

Accesoriile aferente conductelor electrice sunt, de asemenea, elemente componente ale


circuitelo relectrice necesare legării conductoarelor, din care se menţionează :
Clema mobilă cu şurub executată din cupru sau oţel zincat, care este folosită pentru
îmbinarea a două, trei sau patru conductoare, prin introducerea capetelor în crestătura
şurubului, peste care se aşază o rondelă metalică, apoi o rondelă elastică, după care se
strange cu o piuliţă.

Clema mobilă plată executată din tablă din oţel zincată, care este folosită la îmbinarea a
două sau trei conductoare de secţiune egală de la 2,5 pană Ia 4 mm2.
Papucii de diferite forme executaţi din tablă de oţel zincată, care sunt folosiţi la legarea
conductoarelor cu secţiunea peste 10 mm2.
Conectorii, care se folosesc la îmbinarea conductoarelor cu ajutorul unor şuruburi de
strangere.