AM9 Masuratori PRAM in Instalatiile Electrice de JT

Ionel ANDREI
MĂSURĂTORI PRAM
ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE DE JOASĂ
ŞI MEDIE TENSIUNE
AM9
2011
Verificator: Teodor DOBRICA
Tehnoredactare: tehnored. Gabriela DRON
Revizia: 0 1 2 3 4 5 6 7 Avizat CTA nr.
Reproducerea integrală sau parţială a textului din această broşură este permisă numai cu acordul
prealabil scris al S.C. FORMENERG S.A.
CUPRINS
CAPITOLUL I. CUNOŞTINŢE DE BAZĂ.........................................................................................5
1. Clasificarea reţelelor electrice în funcţie de tensiunea nominală...............................5
2. Protecţia mecanică a echipamentelor electrice...........................................................6
3. Protecţia antiexplozivă a echipamentelor electrice.....................................................7
4. Protecţia climatică a echipamentelor electrice............................................................8
5. Sistemul Internaţional de mărimi şi unităţi SI..............................................................9
6. Configuraţia conductoarelor în reţelele de joasă tensiune.......................................10
7. Conductoare şi cabluri.................................................................................................12
8. Aparate de comutaţie primară şi secundară...............................................................14
9. Activitatea PRAM în instalaţiile electrice....................................................................18
10. Măsurarea rezistenţelor...............................................................................................20
11. Rezistenţa de izolaţie. Coeficientul de absorbţie.......................................................30
CAPITOLUL II. MĂSURĂTORI PRAM LA CABLURILE DE ENERGIE........................................32

1. Cabluri de energie cu tensiunea de 0,6/1kV...............................................................33
2. Cabluri de energie cu tensiunea de (3,5/6…20/35)kV ...............................................33
CAPITOLUL III. MĂSURĂTORI PRAM LA MOTOARE ELECTRICE DE

CURENT ALTERNATIV........................................................................................34
CAPITOLUL IV. MĂSURĂTORI PRAM LA TABLOURILE ELECTRICE

DE DISTRIBUŢIE DE 0,4kV.................................................................................37
CAPITOLUL V. MĂSURĂTORI PRAM LA TRANSFOMATOARELE

ELECTRICE DE PUTERE....................................................................................42
CAPITOLUL VI. MĂSURĂTORI PRAM LA TRANSFORMATOARELOR DE MĂSURĂ...............50

1. Transformatoare de curent..........................................................................................50
2. Transformatoare de tensiune.......................................................................................52
Bibliografie .................................................................................................................................. 54
BIBLIOGRAFIE
1. SR EN 60034-4 Partea 4: Metode pentru determinarea mărimilor maşinilor

electrice.
2. SR EN 60044-1 Transformatoare de măsură. Partea 1: Transformatoare de curent
şi Amendament 1:2002.
3. IEEE/ANSI C 57.13.2. Cerinţe standard pentru transformatoarele de măsură.
4. SR HD 603 S1:2001 Cabluri de distribuţie cu tensiunea nominală 0,6/1kV
5. SR HD 605 S1:2001 Cabluri de energie. Metode de încercare.
6. PE 116/94 Normativ de încercări şi măsurători la echipamentele şi instalaţiile

electrice.
Măsurători PRAM în instalaţiile electrice de joasă şi medie tensiune AM9-1
CAPITOLUL I. CUNOŞTINŢE DE BAZĂ
1. Clasificarea reţelelor electrice în funcţie de tensiunea nominală.
Prin tensiune nominală a unei reţele electrice se înţelege valoarea nominală a tensiunii
eficace între conductoarele active ale reţelei, astfel:
- între conductorul de dus şi conductorul de întors în cazul reţelelor de curent continuu
dar şi în cazul reţelelor de curent alternativ monofazat;
- tensiunea dintre faze (tensiunea de linie) în cazul reţelelor trifazate.
Valoarea eficace a tensiunii între două conductoare active ale unei reţele electrice, într-un
anumit loc al ei şi la un moment dat, se numeşte tensiune de serviciu.
În prezent în instalaţiile electrice se foloseşte o plajă mare de tensiuni nominale începând cu

câţiva volţi şi până la peste un milion de volţi.
Transmiterea energiei electrice spre consumatori se face la diferite nivele de tensiune, nivele
stabilite pe baza unor calcule tehnico-economice, care ţin cont de pierderile de energie,
valoarea investiţiilor şi a cheltuielilor de exploatare.
Din motive de tipizare şi coordonare a fabricării echipamentelor electrice ca:
transformatoare, întreruptoare, izolatoare etc., este avantajos să se aleagă un număr cât
mai mic de tensiuni nominale.
În România prin standardul SR CEI 38+A1 din aprilie 1997, elaborat în concordanţă cu
reglementările Comitetului Electrotehnic Internaţional (CEI), s-au adoptat următoarele valori
pentru tensiunile nominale ale reţelelor electrice de transport, distribuţie şi de utilizare, de
curent alternativ cu frecvenţele standardizate de 50Hz şi de 60Hz, cu tensiuni nominale mai
mari de 110V şi la echipamentele utilizate în aceste reţele:
230/400; 400/690; 1.000; 3.000; 6.000; 10.000; (15.000); 20.000; 35.000; (45.000);
66.000; 110.000; 132.000; (150.000); 220.000; (300.000); (363.000); 420.000;
525.000; 765.000 şi 1.200.000 volţi.
În cazul tensiunilor prezentate sub formă de fracţie, valorile mai mici reprezintă tensiunile
între fază şi neutru, iar valorile mai mari tensiunile între faze. Tensiunile indicate printr-o
singură valoare se referă la reţelele cu 3 conductoare şi specifică tensiunea între faze.
Valorile indicate între paranteze trebuie considerate ca valori nerecomandate pentru reţele
noi ce se vor construi în viitor.
Tensiunea reţelelor existente cu valoarea nominală de 220/380V au trecut la valoarea

nominală de 230/400V, din prezentul standard, încă din anul 2003.
Tensiunea de alimentare în punctul de livrare a energiei electrice poate să aibă o abatere de
cel mult  10%.
În instalaţiile de joasă tensiune ale consumatorului, pierderea de tensiune este limitată la

4%, încât domeniul variaţiei tensiunii de utilizare la bornele receptorului faţă de tensiunea
nominală este de +10% şi –14%, iar odată cu trecerea timpului urmând să se micşoreze
aceste valori.
Pentru echipamentele electrice de curent alternativ cu tensiuni mai mici de 110V inclusiv, se
recomandă următoarele valori nominale: 6; 12; 24; 48; 110 volţi.
5
Instalaţiile electrice ca şi reţelele electrice, în funcţie de valoarea tensiunii nominale, au fost

împărţite în 5 categorii:
a) instalaţii de foarte joasă tensiune având tensiuni nominale mai mici de 110V inclusiv;
b) instalaţii de joasă tensiune având tensiuni nominale cuprinse între 110 şi 1000 volţi
inclusiv.
c) instalaţii de medie tensiune cu tensiuni nominale cuprinse între 1000 şi 35000 volţi
inclusiv. Reţelele electrice existente în ţara noastră au tensiunile nominale: 6, 10, 20 şi
35kV;
d) instalaţii de înaltă tensiune cu tensiuni nominale cuprinse între 35 şi 230kV; din
această categorie fac parte reţelele existente cu tensiuni nominale de 110 şi 220kV.
e) instalaţii de foarte înaltă tensiune având tensiuni nominale mai mari de 230kV; ele
cuprind reţelele electrice existente cu tensiuni nominale de 400 şi 750kV.
Reţelele de foarte joasă tensiune sunt utilizate în încăperi cu pericol mare de
electrocutare, cum ar fi încăperile umede, cu degajări de praf electroconductor sau având
pardoseli metalice.
Reţelele de joasă tensiune sunt cele mai răspândite, servind la alimentarea marii majorităţi
a receptoarelor electrice.
Pe baza unor studii tehnico-economice, luând în considerare pierderile de tensiune şi
putere, eficacitatea luminoasă a lămpilor cu incandescenţă, sensibilitatea omului la acţiunea
curentului electric etc., s-a găsit că cea mai convenabilă valoare a tensiunii de alimentare a
receptoarelor de joasă tensiune este cea de 230/400V. În prezent, în alte ţări, se studiază şi
utilizarea tensiunii de 400/690V în industria grea şi marile imobile comerciale.
Reţelele de medie tensiune sunt, în general, reţele de distribuţie urbane sau rurale, putând
transporta puteri de până la câţiva zeci de MVA.
Reţelele de înaltă tensiune au avut, la început, funcţia de reţele de transport a energiei
electrice, vehiculând puteri de până la câteva sute de MVA. În prezent ele sunt reţele de
distribuţie.
Reţelele de foarte înaltă tensiune servesc la transportul, la mari distanţe, a puterilor de
ordinul miilor de MVA sau îndeplinesc funcţia de interconexiune a SEN cu sistemele
electroenergetice naţionale ale ţărilor vecine, membre sau nemembre ale UCTE.
2. Protecţia mecanică a echipamentelor electrice.
2.1. Gradele normale de protecţie se notează cu IP xy unde:
x = (0 ... 6) reprezintă protecţia contra atingerii sau pătrunderii corpurilor străine;

y = (0 ... 8) reprezintă protecţia contra pătrunderii apei
Protecţia contra atingerii sau pătrunderii corpurilor străine:
0 Fără protecţie
1 Protejat la pătrunderea corpurilor străine solide mai mari decât 50 mm

Protejat la pătrunderea corpurilor străine solide mai mari decât 12 mm
2
Protejat la pătrunderea corpurilor străine solide mai mari decât 2.5 mm
3
Protejat la pătrunderea corpurilor străine solide mai mari decât 1 mm
4
6
5 Protejat parţial contra pătrunderii prafului
6 Protejat total contra pătrunderii prafului
Protecţia contra pătrunderii apei:
0
Fără protecţie
1
Protejat contra picăturilor de apă căzute vertical
2 Protejat contra picăturilor de apă căzute sub un unghi de max. 15°
3
Protejat contra apei care cade ca ploaia
4
Protejat contra stropirii cu apă
5
Protejat contra jeturilor de apă
6
Protejat contra condiţiilor de pe nave
7
Protejat contra imersării temporare sub apă
8
Protejat total (submersibil)
Condiţiile suplimentare care se pot cere au următoarele simboluri:
W-protejat contra unor condiţii atmosferice;
S- protejat contra pătrunderii apei cu motorul oprit;
M- protejat contra pătrunderii apei cu motorul în mers.
Exemplu: IP54 - protejat contra pătrunderii prafului şi contra stropirii cu apă.
IP45M- protejat contra pătrunderii corpurilor străne mai mari de 1mm şi contra
jeturilor de apă, probe cu motorul în mers.
3. Protecţia antiexplozivă reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru ca echipamentul

electric să funţioneze fără pericol în medii care conţin amestecuri explozive.
Echipamentul electric protejat contra exploziilor cuprinde două grupe de protecţie:
Grupa I (simbol Ex.I) cu protecţie antigruzutoasă pentru lucrăriîn mine cu degajări de gaz
metan (grizutoase);
7
Grupa II (simbol Ex.II) pentru funcţionarea în locuri cu atmosferă explozivă, alta decât gazul
metan .
Echipamentul din grupa II se împarte în:
- trei subgrupe de explozie, A,B,C, în funcţie de compoziţia chimică a gazelor ;
- şase clase de temperatură (T1-450°C, T2-300°C, T3-200°C, T4-135°C, T5-

100°C, T6-85°C), în funcţie de temperatura maximă admisă la suprafaţa echipamentului.
Exemplu: AT1-acetonă, metan, propan; AT3-ţiţei; AT4-eter etilic; CT1-hidrogen; CT2-

acetilenă.
Măsurile de protecţie care se iau urmăresc împiedicarea aprinderii amestecurilor explozive

din atmosferă (gaze, vapori, ceaţă sau praf combustibil) ca urmare a scânteilor sau a arcului
electric formate din cauza unor contacte imperfecte sau ca urmare a supraîncălzirii locale a
anumitor părţi componente, cum ar fi înfăşurările motoarelor sau transformatoarelor.
Se aplică următoarele moduri de protecţie antiexplozivă:
1- capsularea antideflagrantă (simbol d), care constă în introducerea părţilor

periculoase ale utilajelor într-o carcasă cu o rezistenţă mecanică mare, capabilă să suporte
presiunea unei explozii a amestecului exploziv pătruns în interior şi, în acelaşi timp, să
asigure răcirea gazelor rezultate, la ieşirea în exterior prin laminare cu ajutorul unor interstiţii
înguste sau cu labirinţi;
2- capsulare presurizată (simbol p), care constă în închiderea părţilor capabile să

amorseze explozia într-o carcasă unde sunt spte în permanenţă de un gaz de protecţie sau
de aer curat sb presiune, care nu permite pătrunderea amestecului exploziv în interior;
3- siguranţă intrinsecă (simbol i), la care prin metode adecvate (conectarea unor
rezistenţe de descărcare în paralel cu inductivităţile, limitarea tensiunilor cu ajutorul diodelor
Zener ş.a.) se micşorează energia scânteilor încât să nu fie capabile să amorseze explozia;
4- înglobare în nisip (simbol q), care constă în izolarea de mediul ambiant prin
introducerea carcasei (cu grad minim de protecţie IP54) în nisip de cuarţ;
5- imersiune în ulei (simbol o), la care părţile componente ale echipamentului (cu grad
minim de protecţie IP54) care produce scântei, arcuri sau se supraîncălzesc, se cufundă în
ulei până la o adâncime la care amestecul exploziv de la suprafaţă să nu se aprindă;
6- siguranţă mărită (simbol e), la care părţile componente ale utilajului sunt astfel
dimensionate şi realizate încât producerea de scântei, arcuri electrice sau temperaturi
periculoase să fie imposibilă (distanţe optime de conturnare, siguranţe de strângere la
îmbinăril cu şuruburi, calitate superioară a izolaţiei şi a contactelor ş.a.).
7- protecţie specială (simbol s), la care se iau măsuri diferite de cele clasificate
anterior, de exemplu, introducerea aparatelor în carcase ermetice sau încorporarea lor în
mase izolante, încât săfie exclus contactul cu amestecul exploziv.
8
Exemplu de simbolizare a protecţiei antiexplozive: Ex d II A T3 = protecţie antiexplozivă cu

capsulare antideflagrantă, subgrupa A de explozie, clasa 3 de temperatură.
4- Protecţia climatică reprezintă totalitatea măsurilor de protecţie a echipamentului electric

contra influenţei diferiţilor factori climatici ai mediuluiambiant: umiditate excesivă, temperaturi
foarte scăzute sau foarte ridicate, radiaţii etc. Se are în vedere, de asemenea, influenţa
prafului şi a unor organisme vegetale sau animale (de exemplu, mucegaiul).
La stabilirea protecţiei climatice, mediul ambiant se clasifică în domenii de climă, utilizându-

se simbolurile:
T- tropicus=cald; A- aridus=uscat; H-humidus=umed; F-frigidus=frig.
Se aplică următoarele tipuri de protecţie climatică:
TF-pentru zone calde şi reci; THA- cald şi umed sau cald şi uscat; TH- cald şi umed; TA-
cald şi uscat; F- pentru zone reci.
Pentru fiecare tip de protecţie climatică există trei categorii de montaj:
I - în aer liber; II - în spaţii exterioare acoperite (ferite de precipitaţii); III - în interior.
Exemplu de simbolizare a protecţiei climatice: THA II - pentru zone cald-umed sau cald-
uscat, montaj în exterior, în spaţii acoperite.
5. Sistemul Internaţional de mărimi şi unităţi de măsură SI.
Mărimi şi unităţi fundamentale SI:
Mărimea fundamentală Unitatea de măsură Simbol

1 lungimea metru m
2 masa kilogram kg
3 timpul secundă s
4 intensitatea curentului amper A
electric
5 temperatura termodinamică kelvin K
6 cantitatea de substanţă mol mol
7 intensitatea luminoasă candelă cd
Mărimi şi unităţi derivate SI:
Mărimea derivată Unitatea de măsură Simbol

1 arie metru pătrat m2
2 volum metru cub m3
3 viteză metru pe secundă m/s
4 acceleraţie metru pe secundă la pătrat m/s2
5 masă volumică (densitate) kilogram pe metru cub kg/m3
9
6 volum specific metru cub pe kilogram m3/kg

7 intensitatea câmpului magnetic amper pe metru A/m
8 densitate de curent amper pe metru pătrat A/m2
9 luminanţă candelă pe metru pătrat cd/m2
10 număr de undă unu pe metru m-1
11 concentraţie mol pe metru cub mol/m3
Din categoria mărimilor şi unităţilor derivate SI, având denumiri şi simboluri speciale, sunt
redate numai cele considerate utile pentru activitatea PRAM:
Mărimea derivată Unitatea de măsură Simbol

1 frecvenţă hertz Hz
2 forţă newton metru Nm
3 presiune, tensiune mecanică pascal Pa
4 putere, flux radiant watt W
5 sarcină electrică, cantitate de electricitate coulomb C
6 tensiune electrică, potenţial electric, diferenţă de
potenţial, tensiune electromotoare volt V
7 capacitate electrică farad F
8 rezistenţă electrică ohm Ω
9 conductanţă siemens S
10 inductanţă henry H
11 Energie, cantitate de căldură, lucru mecanic joule J
Multipli şi submultipli ai unităţilor SI. Prefixe SI
Factorul de Prefixu Simbolu Factorul de Prefixu Simbolul

multiplicar l l multiplicar l
e e
1024 yotta Y 10-24 yocto y
1021 zetta Z 10-21 zepto z
1018 exa E 10-18 atto a
1015 peta P 10-15 femto f
1012 tera T 10-12 pico p
109 giga G 10-9 nano n
106 mega M 10-6 micro μ
103 kilo k 10-3 mili m
102 hecto h 10-2 centi c
101 deca da 10-1 deci d
6. Configuraţia conductoarelor în reţelele de joasă tensiune
10
Reţelele electrice de curent alternativ de joasă tensiune sunt reţele trifazate având trei
conductoare active şi un conductor neutru. Prezenţa celui de al patrulea conductor
(conductorul neutru) este impusă de alimentarea receptoarelor monofazate.
Pentru alimentarea receptoarelor sau grupurilor de receptoare de curent continuu sau de

frecvenţe diferite de 50 Hz, se prevăd redresoare sau convertizoare locale care, din punct de
vedere al alimentării, sunt tot receptoare de curent alternativ trifazat.
În vederea protecţiei împotriva şocurilor electrice reţelele sunt însoţite de un al cincilea

conductor numit conductor de protecţie care, numai în anumite situaţii, poate fi comun cu
neutrul reţelei.
După modul de tratare a neutrului, reţelele pot fi cu neutrul izolat sau cu neutrul legat la
pământ. Reţelele cu neutrul izolat se utilizează atunci când se impun condiţii severe din
punct de vedere al electrosecurităţii (industria minieră, a petrolului etc) cu condiţia să se
asigure controlul permanent al izolaţiei reţelei şi lichidarea rapidă a punerilor la pământ prin
deconectarea automată a porţiunilor de reţea cu punere la pământ. Restricţiile sunt
determinate de faptul că în cazul unei puneri la pământ a unei faze, tensiunea fazelor
sănătoase faţă de pământ poate deveni egală cu tensiunea de linie anulând astfel avantajul
izolării neutrului.
În cazul reţelelor cu neutrul legat la pământ secundarul trans-formatorului din care se

alimentează este legat în stea, iar punctul comun al stelei este legat la pământ prin
intermediul prizei de pământ de exploatare din postul de transformare.
Reţelele cu neutrul legat la pământ au o serie de avantaje cum ar fi:

- limitarea tensiunii punctului neutru faţă de pământ şi deci, limitarea tensiunilor
fazelor sănătoase faţă de pământ în caz de punere monofazată la pământ;
- o punere la pământ a unei faze echivalează cu un scurtcircuit monofazat, partea
defectă a instalaţiei fiind deconectată automat prin intermediul aparatelor de protecţie la
scurtcircuit;
- se asigură protecţia împotriva pătrunderii tensiunii înalte, datorită unor supratensiuni
externe sau unor defecte în transformator, în secundarul transformatorului de alimentare.
În funcţie de modul de tratare a neutrului în reţelele de joasă tensiune putem întâlni
următoarele scheme de legare la pământ notate, conform Standardului român SR CEI 364,
prin simboluri care semnifică următoarele:
Prima literă emnifică situaţia reţelei de alimentare în raport cu pământul:
T – legare directă a neutrului reţelei la pământ;
I – neutrul reţelei izolat faţă de pământ sau legat la pământ prin intermediul unei
impedanţe.
A doua literă semnifică situaţia carcaselor şi părţilor metalice ale echipamentelor electrice
(maselor) în raport cu pământul:
T – carcasele metalice legate la pământ;
N – carcasele metalice legate prin intermediul unui conductor la neutrul reţelei.
L1 L1
L2 L2
L3 L3
N PEN
PE PE PE
N N
11
Fig. 1. Schema TN-S Fig. 2. Schema TN-C
L1 L1
L2 L2
L3 L3
N N
PE PE
Fig. 3. Schema TT Fig. 4. Schema IT
A treia literă semnifică situaţia conductorului de protecţie împotriva şocurilor electrice în

raport cu conductorul neutru:
S – conductor de protecţie (PE) separat de conductorul neutru (N);
C – conductor de protecţie comun cu conductorul neutru (PEN).
Principalele scheme de legare la pământ întâlnite în reţelele de joasă tensiune sunt

prezentate în figurile 1,2,3 şi 4.
În schemele TN neutrul reţelei de alimentare este legat direct la pământ, iar carcasele şi
părţile metalice ale echipamentelor electrice (masa echipamentelor electrice) sunt legate la
neutrul reţelei prin intermediul conductorului de protecţie. Curentul de defect între o fază şi
carcasa metalică a echipamentului electric este un curent de scurtcircuit.
În schemele TT atât neutrul cât şi masa echipamentelor electrice sunt legate la pământ , însă
prin intermediul unor prize de pământ independente. Curentul de defect între o fază şi masă
are valori mai mici decât un curent de scurtcircuit, dar suficient de mari pentru a provoca
deconec-tarea aparatelor de protecţie.
În schemele IT neutrul reţelei de alimentare este izolat faţă de pământ, în schimb masele
instalaţiei electrice sunt legate la pământ. Un curent de defect fază–masă are o intensitate
mică încât nu provoacă o tensiune de atingere periculoasă.
Obişnuit, reţeaua de alimentare este cu neutrul legat la pământ (schema TN – S) urmând ca

în caz de necesitate (receptoare aflate în încăperi cu pericol mare de producere a şocurilor
electrice) să se dezvolte o reţea locală cu neutrul izolat (schemă IT) alimentată printr-un
transformator de separare.
Tensiunea nominală de 400 / 230 V, este convenabilă alimentării marii majorităţi a

receptoarelor electrice, ea fiind stabilită pe baza unui calcul tehnico – economic dar
acceptabilă şi din punctul de vedere al electrosecurităţii.
Reţelele electrice de joasă tensiune cuprind următoarele elemente:

- tablouri de distribuţie a energiei electrice;
- coloane electrice ce servesc la alimentarea tablourilor de distribuţie;
- bare de distribuţie alimentate din tablourile de distribuţie şi care transmit energia
electrică unui grup de receptoare;
12
- circuite electrice pentru alimentarea receptoarelor din tablourile sau barele de

distribuţie.
7- Conductoare şi cabluri
Simbolizarea conductoarelor si cablurilor electrice se face cu 4 grupe de litere si 2 grupe de

cifre astfel:
Prima grupă de litere reprezintă materialul din care este confecţionat conductorul:
- A daca conductorul este din aluminiu;

- fără literă dacă conductorul este din cupru.
A doua grupă de litere reprezinta domeniul de utilizare :
- F pentru instalaţii electrice fixe;
- M pentru instalaţii electrice mobile ;
- C pentru cabluri de energie de joasă tensiune şi medie tensiune ;
- CS pentru cabluri de semnalizare;
- CC pentru cabluri de comandă şi control;
- T pentru cabluri de telecomunicaţii.
A treia grupă de litere reprezintă materialele izolatoare folosite şi mantalele de protecţie:
- Y pentru izolaţie din PVC;
- C pentru izolaţie din cauciuc;
- H pentru izolaţie de hârtie;
- T pentru împletitură textilă;
- E pentru ecran de protectie;
- B sau Ab pentru armătură din bandă de oţel;
- P pentru manta din plumb ;
- S pentru manta din PVC îngroşată;
A patra grupă de litere reprezintă regimul de execuţie;
- U execuţie uşoară;
13
- M execuţie medie;
- G execuţie grea;
- I greu combustibil;
- ff construcţie foarte flexibilă.
Prima grupă de cifre - reprezintă numărul de conductoare din cablu;
A doua grupa de cifre - reprezintă secţiunea conductoarelor în mm2 .
Exemple de cabluri electrice :
- FYY 3X4 - cablu cu 3 conductori din cupru cu secţiunea 4mm 2 cu înveliş din PVC;
- MCCG 4X4 - cablu pentru instalaţii mobile cu înveliş şi manta de cauciuc;
- CSYAbY 16X1,5 - cablu de semnalizare cu 16 conductoare din cupru cu înveliş şi manta

din PVC armat cu bandă de oţel;
- ACYBY 3X6 - cablu de energie cu 3 conductoare de alumuniu cu invelis si manta PVC

armate cu banda de otel .
Exemple de conductoare : FY ; AFY ; VLPY ; TIY.
Conductorul de aluminiu se utilizează mai rar decât cel de cupru; codul autohton al
conductorului monofilar, rigid, cu izolaţie din PVC este AFY .
Conductorul de cupru rigid, izolat cu PVC are codul intern FY, iar codul european este
H05V-U sau H07V-U, în funcţie de valoarea tensiunii; este produs cu diferite secţiuni.
Conductorul de cupru liţat cu izolaţie în PVC este construit cu aceleaşi secţiuni şi pentru
aceleaşi tensiuni ca şi FY . Codul intern este MYF, iar codul european este H05V-K sau
H07V-K, în funcţie de valoarea tensiunii.
Cablurile electrice de joasă tensiune nearmate, cu izolaţie şi manta din PVC au codul CYY,
iar codul european comform standardului VDE este NYY.
8. Aparate de comutaţie primară şi secundară
Aparatul de comutaţie serveşte la conectarea şi deconectarea circuitelor electrice sau la

comutarea curenţilor de pe un circuit pe altul. Din această categorie de aparate fac parte
întrerupătoare, separatoare, contactoare, disjunctoare, relee. Aceste aparate pot fi manuale
sau automate, monopolare sau multipolare, cu contacte sau fără contacte (statice).
Principalele caracteristici tehnice ale aparatelor sunt:
14
- tensiunea nominală UN;

- tensiunea de comandă Uc a elementelor circuitului de comandă;
- curentul nominal İN;
- curentul limită termic İlt ;
- curentul limită dinamic İld ;
- frecvenţa de conectare fc ;
- capacitatea de rupere İr ;
- capacitatea de închidere İî ;
- caracteristica de protecţie (funcţionare) İacţ = f(t) ;
- gradul de protecţie faţă de mediul ambiant (vezi tab. 2 şi tab. 3).
Pentru definirea releelor şi declanşatoarelor se indică:
- curentul nominal İN;

- curentul de serviciu İS ;
- curentul reglat İ r.
Aparate de comutaţie şi de de protecţie.
Acestea servesc la stabilirea şi întreruperea circuitelor, anumite tipuri fiind prevăzute şi cu

dispozitive de protecţie, măsură sau reglare.
Aparatele care servesc numai la comutaţie nu au rolul şi nu pot să întrerupă curenţi mari de
suprasarcină sau de scurtcircuit şi sunt destinate sa fie manevrate relativ rar, frecvenţa de
conectare fiind mică.
Din categoria aparatelor care servesc numai la comutaţie fac parte:

- prize şi fişe bipolare sau tripolare, pentru conectarea la reţeaua de joasă tensiune a
anumitor consumatori mobili. Pot fi cu sau fără contact de protecţie, în execuţie normală sau
protejată, în carcase de bachelită sau metalice. Se montează aparent sau îngropat cu doza
de aparat şi au curentul nominal de 10 A;
- prize şi fişe tripolare utilizate în instalaţiile electrice industriale (interioare şi
exterioare) în carcasă de bachelită (I N=10…25 A), în carcasă metalică (I N=32…63 A), în
carcasă de aluminiu (IN=16 A) sau în carcasă de siluminiu (IN=16 A/380 V şi IN=25 A/36 V);
- separatoare tripolare pentru interior de 1 kV (I N=200; 350; 600; 1 000 A);
- întrerupătoare şi comutatoare cumpănă şi basculante (I N=10 A), pentru închiderea
sau deschiderea circuitelor de iluminat, în execuţie normală sau protejată, în carcasă de
bachelită sau metalică, pentru montaj aparent sau îngropat;
- întrerupătoare tripolare cu pârghie (I N=25; 63; 100 A) sau cu manetă (IN=200; 350;
600; 1000 A) pentru conectarea şi deconectarea sub sarcină de la reţea a circuitelor de
iluminat şi forţă;
- întrerupătoare şi comutatoare pachet (I N=10; 25; 63 A), bipolar sau tripolar, cu două
sau trei direcţii;
- întrerupătoare şi comutatoare cu came (C16; C40; C60);
15
- contactoare electromagnetice cu capacitate de rupere redusă, dar fabricate pentru

o frecvenţă de conectare mare.
Contactoarele de curent alternativ se folosesc pentru comanda electromotoarelor cu rotorul
în scurtcircuit iar contactoarele de curent continuu pentru comanda motoarelor de curent
continuu.
În instalaţii de automatizări, pentru comanda motoarelor electrice de curent alternativ se
folosesc şi contactoare de tip AR.
Aparatele de comutaţie care au şi rol de protecţie sunt întrerupătoarele automate şi vor fi
tratate în paragraful următor.
Aparatele de protecţie servesc pentru protejarea instalaţiilor electrice împotriva

suprasarcinilor, a scurtcircuitelor sau a lipsei de tensiune. Ele pot fi folosite atât in cazul
comutaţiei manuale, cât şi în cazul comutaţiei automate a instalaţiilor. Ele se împart în
următoarele categorii: siguranţe fuzibile, contactoare cu relee şi întrerupătoare automate. .
Siguranţele fuzibile protejează reţelele şi receptoarele împotriva curenţilor de scurtcircuit de

valori mari.
Siguranţele fuzibile se clasifica din punct de vedere constructiv (auto, mignon, normale cu
filet, cu furci) şi al capacităţii de rupere (mica, medie, mare).
Parametrii nominali ai siguranţelor fuzibile sunt: curentul nominal I Nf, tensiunea nominala UN,
caracteristica de topire Iact = f(t) şi capacitatea de rupere I r.
Siguranţele cele mai utilizate sunt siguranţele cu filet tip D, siguranţe cu filet E16 şi siguranţe
cu mare capacitate de rupere (MPR).
Siguranţele cu filet tip D sunt destinate utilizărilor casnice şi de uz general, având tensiunea
până la 660 V c.a. şi 230 V c.c. şi curenţi de la 2A până la 200 A.
Patronul fuzibil poate sa fie cu acţiune lentă, rapidă sau ultrarapidă, ultimele folosindu-se la
protecţia dispozitivelor semiconductoare. Soclurile se clasifica după curentul nominal al
patroanelor fuzibile INf, care se pot monta în ele, iar modul de fixare a conductoarelor de
legătura după cum urmează;
- soclu tip LF, cu legaturi faţă pentru uz general;

- soclu tip LFi, cu legaturi faţă pentru uz industrial;
- soclu tip LFiT, cu legaturi faţă pentru tablouri capsulate;
- soclu tip LS, cu legaturi spate pentru uz general.
Siguranţele cu filet E 16 (mignon) se folosesc pentru protejarea instalaţiilor de automatizare

sau similare. Se compun din soclu (LF, 1.Fi, LS şi LSf - cu legaturi în spate cu flanşe),
capacul filetat, patronul fuzibil, elementul de calibrare.
Siguranţele cu mare putere de rupere MPR sunt destinate sa asigure protecţia instalaţiilor
electrice de curent alternativ, a căror tensiune nominala nu depăşeşte 1 000 V şi în care pot
să apară curenţi de scurtcircuit de valori mari.
Contactoare cu relee.
Contactoarele cu relee termice se utilizează pentru comutaţia şi protecţia motoarelor

electrice împotriva suprasarcinilor şi lipsei de tensiune.
16
Contactoarele cu relee termice se executa în doua variante: cu carcasa din material plastic şi
cu carcasa din metal. Semnalizarea poziţiei „închis" a aparatelor se face cu lampa de
semnalizare, cu excepţia variantei de 10 A.
Protecţia la tensiune minimă (lipsa de tensiune) este asigurată de electromagnetul de
acţionare al contactorului, care nu mai reţine armătura mobilă, dacă tensiunea de alimentare
scade sub 0,7 Un.
Întrerupătoare automate,
Întrerupătoarele automate se folosesc pentru comutaţia şi protecţia motoarelor electrice şi a

reţelelor de distribuţie de joasă tensiune. Asigura protecţia împotriva suprasarcinilor,
curenţilor de scurtcircuit de valori medii şi lipsei sau scăderii tensiunii de alimentare.
Protecţia la suprasarcini este asigurată, în majoritatea cazurilor, prin declanşatoare termice

constituite din lamele bimetalice care acţionează direct (mecanic) mecanismul de declanşare
al întrerupătorului automat.
Protecţia la scurtcircuit este asigurată de relee şi declanşatoare electromagnetice cu acţiune
instantanee sau temporizată.
Protecţia contra scăderii sau lipsei tensiunii de alimentare se face cu relee sau
declanşatoare de minima tensiune, cu acţiune temporizată.
Întrerupătoarele automate de tip USOL se utilizează pentru comutaţia şi protecţia

motoarelor electrice dar pot fi folosite şi pentru protecţia reţelelor de distribuţie de joasă
tensiune. Se execută cu acţionare manuală, cu motor de acţionare de la distanţă pentru 220
V c.c. sau c.a. (variantele de 100, 250 şi 500 A) sau cu electromagnet de acţionare (varianta
de 800 A).
Întrerupătoarele automate de tip OROMAX sunt destinate comutaţiei şi protecţiei liniilor, a

motoarelor mari, a generatoarelor şi a transformatoarelor din instalaţiile industriale.
Disjunctoarele asigură protecţia instalaţiilor împotriva:

- suprasarcinilor (disjunctoare termice);
- scurtcircuitelor (disjunctoare electromagnetice);
- defectelor de izolaţie, prin intermediul releelor termice şi/sau electromagnetice
încorporate.
Disjunctoarele pot îndeplini şi funcţia de separare.
Aceste aparate stabilesc, suportă şi întrerup curenţi normali şi curenţi de scurtcircuit şi sunt
de obicei instalate la începutul unei instalaţii electrice. Pe scurt, într-o instalaţie electrică,
disjunctoarele au acelaşi efect ca şi siguranţele fuzibile, cu urmatoarele diferenţe:
- acţionarea nu duce la distrugerea lor;
- în funcţie de tipul constructiv, pot supraveghea unul sau mai mulţi parametri;
- sunt mult mai eficiente decât siguranţele din punctul de vedere al protecţiei omului;
- pot suporta un timp determinat osuprasarcină.
Principalele caracteristici ale unui disjunctor:

- tensiunea nominală;
- curentul nominal (curentul permanent);
- curentul de regalj (curentul maxim suportat fară a declanşa);
- curentul de rupere (curentul care provoacă declanşarea);
- capacitatea de rupere (cel mai mare curent de scurtcircuit pe care disjunctorul îl poate
17
întrerupe, la o tensiune dată;

- capacitatea de limitare (capacitatea disjunctorului de a nu lăsa să treacă decât un curent
inferior celui de scurtcircuit;
- numărul de poli.
Disjunctorul cu releu termic

Principala utilizare: asigurarea protecţiei conductoarelor unui circuit contra suprasarcinilor;
Principiul de functionare: curentul traverseaza disjunctorul, un bimetal este încălzit prin efect
Joule, iar dacă această încălzire este suficient de importantă, bimetalul declanşează,
întrerupând curentul.
Acest sistem este simplu şi robust, dar nu suficient de precis, fiind caracterizat de timpi de
reacţie mari (este lent).
Disjunctorul magnetic
Principala utilizare: protecţia echipamentelor electrice contra defectelor (suprasarcină,
scurtcircuit, lipsă tensiune).
Principiu de functionare: in regim normal, curentul nominal circula prin bobina disjunctorului
fara sa aiba efect asupra aramturei mobile (lamelei); circuitul ramane inchis. Daca apare un
defect in circuitul din aval de disjunctor, impedanata circuitului va scadea iar curentul va
ccreste pana la valoarea de scurtcircuit. In acest moment, curentul produce magnetizarea
armaturei mobile, ceea ce duce la deschiderea crcuitului (intreruperea aliementarii circuitului
din aval). Intreruperea este instantanee, ceea ce face ca acest tip de disjunctor sa poate fi
folosit cu succes in locul sigurantelor fuzibile pentru protectia la scurtcircuit.
Disjunctor electromagnetic
Inglobeaza cele doua tipuri de disjunctoare amintite mai sus, magnetic pentru protectia la
scurtcircuit, termic pentru protectia la suprasarcina.
Disjunctorul diferential (DDR)

Asigura protectia oamenilor contra contactului indirect; poate fi folosit ca protectie
suplimentara a echipamentelor contra curentilor de fuga generati de un contact imperfect, de
un defect de izolatie, etc.
9. Activitatea PRAM în instalaţiile electrice
PRAM este un acronim care defineşte activitatea în domeniile: Protecţia prin Relee,
Automatizare şi Măsura, cuprinzând şi reglaje, control, verificări,încercări şi probe, adică o
activitate care asigură condiţiile unei bune funcţionări atât a instalaţiilor şi echipamentelor
primare cât şi a circuitelor si echipamentelor secundare.
Personalul PRAM din unităţile industriale cu instalaţii electrice proprii (centrale şi staţii
electrice,
partea electrică a întreprinderilor industriale) trebuie să cunoască toate instalaţiile electrice,
modificările şi modernizările intervenite în timp, mare parte din problemele de exploatare şi
întreţinere. Aşadar, aceştia lucrează în instalaţii vaste, complexe şi care nu permit întreruperi
în funcţionare.
Personalul PRAM din unităţile de prestări-servicii, care nu au instalaţii industriale proprii, dar
care efectuează lucrări în instalaţiile electrice ale altor firme cu profil industrial, trebuie să
cunoască o mare diversitate de instalaţii, şi să se adapteze în mod continuu la instalaţiile
unor noi beneficiari. Instalaţiile beneficiarului sunt, de regulă, mai puţin complexe (decât cele
dintr-o uzină electrică), întreruperea acestora nu produce deranjamente mari în reţele, dar
18
pot fi întreprinderi cu procese tehnologice periculoase, prin urmare activitatea electricienilor

PRAM trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizatoric de un înalt profesionalism, fără
erori tehnice sau umane.
Personalul PRAM efectuează măsurători asupra unor mărimi electrice şi asupra unor mărimi
neelectrice.
Mărimile electrice măsurate sunt:

- rezistenţa electrică (ohmică) a conductoatelor, a prizelor de pământ şi rezistenţa de
contact;
- rezistenţa de izolaţie între faze (conductoare) sau între faze şi pământ (masă),
coeficientul de absorbţie;
- gradul de umiditate din izolaţia echipamentelor (coeficientul de absorbţie);
- tangenta unghiului de pierderi într-un dielectric supus unei tensiuni alternative (tgδ);
- curentul de mers în gol;
Mărimile neelectrice măsurate sunt:

- vibraţii în lagăre;
- vibraţii ale platformelor pe care sunt amplasate diverse echipamente;
- măsurarea întrefierului.
Printre verificările efectuate asupra instalaţiilor electrice amintim:

- tipul de conexiune;
- polaritatea;
- raportul de transformare;
- grupa de conexiuni;
- corespondenţa fazelor;
- caracteristica de magnetizare;
- comutatorul pentru reglajul tensiunii;
Încercările la care sunt supuse echipamentele electrice sunt:

- încercarea cu tensiune continuă mărită;
- încercarea cu tensiune alternativă mărită;
- încercarea de mers în gol;
- încercarea uleiului .
Printre probele la care este supusă instalaţia electrică enumerăm;

- proba de etanşeitate;
- proba de mers în gol.
Verificarea aparatelor din dotare

Realizarea unor verificări de calitate se poate executa numai de către o formaţie de lucru cu
experienţă, dotată cu aparate şi dispzitive de calitate. Pentru aceasta, toate aparatele şi
dispozitivele trebuie să fie verificate şi să existe certitudinea că ele îndeplinesc condiţiile de
precizie impuse. Numai după un control al tuturor aparatelor se pot începe lucrările de
verificare.
În mod obligatoriu, aparatele se verifică după fiecare transport, înainte de a fi utilizate. La

verificările în instalaţii, înaintea începerii lucrărilor, aceste verificări trebuie să se facă într-un
timp redus, presupunând ca transportul lor s-a facut în mod corespunzător şi constă în
19
compararea indicaţiilor la aparate de acelaşi tip, pentru aceeaşi mărime de intrare şi aceeaşi
sensibilitate.
De exemplu, ampermetrele se montează toate în serie şi în circuitul astfel format se va trece

un curent corespunzator domeniului de măsură al aparatelor, comparându-se indicaţiile lor.
Dacă o probă similară a fost facută cu aceste aparate şi în laborator, înainte de a pleca pe
teren, se pot trage concluzii asupra actualelor erori apărute. Similar se procedează şi cu alte
tipuri de aparate.
Rezultatele obţinute în urma măsurătorilor şi verificărilor vor fi consemnate într-un document

(buletin, protocol, raport de verificări pe suport din hârtie sau buletin, protocol, raport de
verificări sub formă de fişier pe suport magnetic, pentru banca de date, etc.), protejate
corespunzător, forma şi conţinutul fiind stabilite de către unitatea de exploatare.
Documentul rezultatelor va trebui să cuprindă cel puţin :
- titlul documentului şi elementele de identificare;

- datele de identificare ale instalaţiei şi ale echipamentului;
- prezentarea măsurătorilor şi verificărilor; se vor indica limitele admise, rezultatele
obţinute, erorile faţă de valorile de referinţă şi concluziile pentru fiecare tip de măsurătoare şi
verificare în parte;
- concluzia finală formulată de conducătorul lucrării;
- datele de identificare a personalului PRAM care a executat măsurătorile şi
verificările;
- datele de identificare a conducatorului lucrărilor.
Documentul întocmit şi concluziile formulate vor sta la baza deciziilor ce vor fi luate de către
unitatea de exploatare privitor la regimul instalaţiei (darea în exploatare, remedierea
deficienţelor, etc.).
În cazul în care o parte dintre parametrii măsuraţi sau verificaţi nu se încadrează în limitele
admise, sau diferă cu mai mult decât erorile maxime admise faţă de măsuratorile efectuate
în aceleaşi condiţii, menţionate într-un document anterior, o comisie tehnică de specialişti, în
baza rezultatelor şi a cerinţelor de exploatare, va decide regimul instalaţiei (darea în
exploatare, darea în exploarare pe durată limitată, etc.).
10. Măsurarea resistenţelor
Măsurarea resistenţelor în curent continuu, cu ajutorul voltmetrului şi ampermetrului.
Măsurarea rezistenţelor în curent continuu, cu ajutorul voltmetrului şi ampermetrului, se

poate face,în functie de modul de montaj al acestor aparate, prin doua procedee:
-montajul aval, când voltmetrul este conectat după ampermetru, la bornele
rezistenţei de măsurat Rx aşa cum se reprezintă în schema din figura 5a; în acest caz,
ampermetrul măsoară curentul care trece prin rezistenţă la care se adaugă şi curentul Iv
care circulă prin rezistenţa internă iv a voltmetrului;
-montajul amonte, când voltmetrul este conectat la bornele ansamblului format din
rezistenţa de măsurat Rx şi rezistenţa ampermetrului rA,conform schemei din figura 5b.
Pentru montajul aval (fig. 2 a) măsurarea rezistenţei Rx se face cu relaţia:
20
UX U U
RX   
IX I  IV I  U (1)
rV
U
unde: IV  (2)
rV
İV este curentul care trece prin voltmetru;

rV este rezistenţa internă a voltmetrului;
U,İ sunt valorile indicate de voltmetru respectiv ampermetru.
Eroarea de măsură a rezistenţei Rx, la utilizarea montajului aval, se obţine cu relaţia:

RX  U I  RX 
  1   (3)
RX  U I  rV 
a) montaj aval b) montaj amonte
Fig.5. Schemele de principiu pentru măsurarea rezistenţei

cu ajutorul ampermetrului şi voltmetrului
Dacă se neglijează termenul Rx/rv se comite o eroare de metodă care este mai mică în cazul
cand Rx va fi mult mai mic decat rv (al carui ordin de mărime este 102….103  ).
Pentru montajul amonte (fig. 2 b), măsurarea rezistenţei Rx se face cu relaţia:
U U U A U
RX  X    rA (4)
IX I I
Eroarea de măsură a rezistenţei Rx la utilizarea montajului amonte,se obţine cu relaţia:
21
RX  U I  r 
  1  A  (5)
RX  U I  R X 
Dacă se neglijează rezistenţa internă a ampermetrului rA, se comite o eroare de metodă care
este mică atunci când Rx este mai mare ca rA (al cărui ordin de mărime este cuprins între 10 -
2
 si 10 ).
În consecinţă, montajul aval se aplică atunci când rezistenţele de măsurat au valori de cel
mult 10 , iar montajul amonte se aplică atunci când rezistenţele de măsurat au valori de
peste 10 . Respectând aceste condiţii, erorile de metodă sunt de aproximativ 0,1%.
Măsurarea rezistenţelor prin metoda comparaţiei
Această metodă se bazează pe principiul comparării rezistenţei necunoscute de masurat Rx

cu o rezistenţă cunoscuta R0 de acelaşi ordin de mărime şi parcursă de acelaşi curent (fig 3).
Folosind comutatorul K2 se măsoară succesiv tensiunea Ux la bornele rezistenţei Rx şi U0 la
bornele rezistenţei R0. Deoarece rezistenţele Rx si R0 sunt conectate în serie, vor fi parcurse
de acelaşi curent I şi se poate scrie că:
U0 U X
I  (6)
R0 R X
Fig. 6. Schema de principiu pentru măsurarea

rezistenţelor
prin metoda comparaţiei
de unde rezultă:
UX
R X  R0 .
U0
(7)
Eroarea sistematică a metodei se determină cu expresia:
R X R X  R0
 (8)
RX R X  Rr
şi este nulă dacă Rx = R0.

Măsurarea rezistenţelor prin metoda comparaţiei este indicată pentru determinarea
rezistenţelor mici.
Măsurarea rezistenţelor prin metoda substituţiei
22
Schema de montaj pentru aplicarea acestei metode este indicată în figura 7.

Pentru masurarea rezistentei necunoscute Rx se comută în prealabil comutatorul K pe
contactul 1 şi se măsoară curentul I din circuit ; după aceea se trece comutatorul K pe
contactul 2 şi se regleaza rezistenta etalon R0 (care este o cutie de rezistenţe etalon), până
cand se obţine acelaşi curent I .
În această circumstanţă, valorile celor doua rezistenţe sunt egale.
Rx =R0
Fig.7 .Schema de principiu pentru măsurarea rezistenţelor prin metoda substituţiei
Metoda substituţiei se consideră o metodă precisă, deoarece măsurările efectuate în cadrul

metodei nu depind de clasa de precizie a instrumentului indicator.
Măsurarea rezistenţelor electrice cu ajutorul punţilor electrice
Prin punte de măsură înţelegem o schemă de măsură a elementelor de circuit (rezistenţe,
inductanţe şi capacităţi), unde elementele de măsurat şi cele de reglaj sunt amplasate pe
laturile unui patrulater. Cele două diagonale ale patrulaterului fac parte din schema punţii şi
au următoarele destinaţii:
- diagonala de alimentare, unde se amplasează sursa de alimentare, care poate fi
de curent continuu sau de curent alternativ, în funcţie de destinaţia punţii;
- diagonala de măsură, unde este amplasat elementul de măsură sensibil, care
poate fi un galvanometru sau un detector electronic de nul.
Cele mai utilizate punţi de măsurare a rezistenţelor sunt punţile de curent continuu
Wheatstone şi Thomson.
Masurarea rezistentelor cu puntea Wheatstone se face pe baza schemei de de principiu
reprezentata in figura 8.
Considerând rezistenţa R4 variabilă, la echilibru (indicatorul de nul G indică zero), se poate
scrie că:
R X R3  R2 R4 (9)
R2
de unde rezultă rezistenţa necunoscută: R X  R4 (10)
R3
Pentru a simplifica calculele, rezistenţele R2 si R3 reprezintă cutii de rezistenţe de

1,10,100,1000 , iar rezistenţa R4 este o cutie cu rezistenţe cu comutatoare (1….11111 ).
Echilibrarea puntii se realizeaza astfel:
- se manevrează reostatul Rr la valoarea maximă, închizându-se în acest scop K1 ;
23
- se aleg astfel valorile R2 si R3 pentru ca raportul lor să fie unitar;

- se închide întrerupătorul K2 şi se reglează rezistenţa R4 până la echilibrarea punţii;
- pentru obţinerea unei precizii cât mai mari a măsurării, se măreşte treptat curentul,
manevrând reostatul Rr si Re pentru menţinerea echilibrului punţii; dacă puntea nu se
echilibreaza pentru nici o valoare a rezistenţei R4, se schimbă raportul rezistenţelor R2/R3.
Fig.8. Schema de principiu a punţii Wheatstone
Unele punţi Wheatstone sunt prevazute cu un fir calibrat, realizat din materiale cu
mare rezistivitate (manganină,nichelină), care formează braţele AD si CD ale punţii. Valorile
rezistenţelor R3 şi R4 se obţin prin deplasarea cursorului pe firul calibrat. Echilibrul punţii,
înregistrat de indicatorul de nul G ,se realizeaza prin deplasarea cursorului.
Domeniul de măsurare a punţii Wheatstone este cuprins între 1  şi 1M. Rezistenţele care
depăşesc aceste limite se măsoară cu erori prea mari datorită:
- rezistenţelor conductoarelor de legătură şi rezistenţelor de contact de la bornele de
conexiune ale rezistenţei de măsurat, în cazul rezistenţelor mai mici de 1 ;
- reducerii sensibilităţii punţii din cauza micşorării curenţilor prin laturi, în cazul
rezistenţelor de peste 1M.
În general, poate fi mărită sensibilitatea punţii Wheatstone prin utilizarea unui galvanometru
mai sensibil şi prin mărirea tensiunii sursei (nu mai mult decât 10-20 V, având grijă să nu se
depăşească curenţii admişi de rezistenţele care alcătuiesc puntea.
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Thomson.
Cu această punte se măsoară rezistenţe mici cuprinse între 1 si 10-6. Schema de
principiu a punţii Thomson este reprezentată în figura 9.
Rezistenţele de contact şi de legatură ale rezistenţei de măsurat R x se află într-un circuit
auxiliar (punctele a,d,e,h) şi, prin acestea,se evită influenţa lor asupra circuitului de
măsurare.
24
Fig.9.Schema de principiu a punţii Thomson
Dacă între rezistenţele R1,R2,R3 şi R4 există relaţia:

R1 R3
 (11)
R2 R4
şi se variază rezistenţa R pâna când se obţine echilibrul punţii, atunci între rezistenţele punţii
se poate scrie expresia:
R1 R1R4  R2 R3
RX  R  R0 (12)
R2 R2  R3  R4  R0 
Cum la echilibru R1R4 – R2R3=0, expresia devine:

R1
RX  R (13)
R2
Dacă din motive constructive R1R4 – R2R3 este diferit de zero, atunci este necesar ca
rezistenţa R0 a firului de legătură dintre rezistenţele Rx şi R să aibă o valoare cât mai mică.
Puntea Thomson poate fi utilizată cu bune rezultate la măsurarea rezistenţelor de contact,
măsurarea rezistentelor interne ale ampermetrelor, a rezistenţelor şunturilor, rezistivităţilor
conductoarelor etc.
În laboratoare se utilizează şi punţi combinate Wheatstone-Thomson.
Măsurarea rezistenţelor cu aparate indicatoare

Aparatele indicatoare permit măsurarea directă a rezistenţelor până la (10 4…1012).
Aparatele care măsoară rezistenţele în gama (10 4…106) se numesc ohmmetre, cele care
măsoară în gama (106…1012 ) se numesc megaohmmetre (megohmmetre), iar cele care
măsoară rezistenţe peste 1012 se numesc teraohmmetre (terohmmetre).
Scheme de măsurare cu ohmmetre.
25
Ohmmetrele sunt aparate magnetoelectrice sensibile (miliampermetre sau

microampermetre) cu bobina mobilă alimentată de la o sursă de curent continuu de (1,5…4)
V.
În funcţie de modul de montaj, ohmmetrele pot fi folosite în schema serie ( fig. 7,a) sau în
schema paralel (fig. 7, b).
a) În cazul schemei ohmmetrului montat în serie, rezistenţa de măsurat Rx conectată la
bornele A şi B este conectată în serie cu miliampermetrul mA.
Când întrerupătorul K este deschis, în circuitul electric al ohmmetrului va circula curentul
E
IX  (14)
RX  RS
unde: RS  RX  Rh  rI  rmA
Figura 7.Schema de principiul de măsurare cu ohmmetre:

a) ohmmetrul cu schema serie b - ohmetrul cu schema paralel
in care : ri este rezistenţa internă a bateriei ;

rmA este rezistenţa internă a miliampermetrului;
Ra este rezistenţa adiţională;
Rh este rezistenţa de compensare.
Conform relaţiei 14, curentul I x care va circula prin ohmetru este maxim când R x=0
(comutatorul K închis). Când comutatorul K este deschis iar la AB nu se află conectată
rezistenţa Rx acul indicator al miliampermetrului se afla pe indicaţia  (miliampermetrul nu
este parcurs de nici un curent). Rezultă că scara ohmetrului serie, cu gradaţiile în ohmi, este
inversă faţă de gradaţiile aparatelor de măsurat obişnuite.
b) În cazul schemei ohmetrului montat în derivaţie, rezistenţa de măsurat Rx este
conectată în derivaţie cu miliampermetrul. Când întrerupătorul K este închis, miliampermetrul
este scurcircuitat (Rx = 0), iar acul indicator se află în dreptul reperului 0. Dacă valoarea
rezistenţei de măsurat Rx se măreşte, creşte şi valoarea curentului care trece prin
26
miliampermetru; rezultă că, dacă miliapermetrul este strabatut de curentul maxim, acul
indicator trebuie să se afle în dreptul  .
Întrucât, practic bateria se descarcă cu timpul, se compensează această modificare (pentru
t.e.m. să rămână constantă) cu ajutorul rezistenţei de compensare R r.
La unele ohmmetre această compensare se face prin reglarea unui şunt magnetic aflat în
circuitul magnetic al miliampermetrului.
Utilizând rezistenta Rh sau şuntul magnetic, trebuie ca înaintea folosirii ohmmetrului să
facem compensarea respectivă care constă din aducerea acului indicator în dreptul reperului
zero.
Scările ohmmetrelor nu sunt liniare. Ohmetrele cu scheme serie sunt folosite pentru
masurarea rezistentelor mari cuprinse intre (10 2…105), iar cele cu schema paralel - pentru
măsurarea rezistenţelor mici cuprinse în gama (10…10 2 ).
Figura 8 . Schema de principiu a unui ohmmetru cu patru domenii de măsurare
Precizia de măsurare a ohmmetrelor este de ordinul ± 1%…± 3%. Pentru a extinde domeniul
de măsurare se construiesc ohmmetre cu mai multe domenii de masurare. În figura 8 este
indicată schema de principiu a unui ohmmetru cu patru sensibilităţi.
Megohmetre si terohmetre
Pentru măsurarea rezistenţelor foarte mari (ex: rezistenţa de izolaţie), se utilizează
megohmetre şi terohmetre. Alimentarea lor se poate face de o sursă de curent continuu
(generator de curent continuu manual),care furnizează tensiuni de ordinul (500-1000-2500)
V. Dezavantajul acestora constă în faptul că indicaţiile lor depind de tensiunea furnizată de
generator. Pentru a înlătura acest dezavantaj se folosesc megohmetre cu logometru
magnetoelectric, la care indicaţiile inregistrate depind de raportul a doi curenti (I 1 si I2) care
parcurg bobinele mobile (B1 si B2) ale aparatului.
27
La modelele actuale de megohmetre, generatorul de curent continuu a fost înlocuit cu un

convertor static tranzistorizat (figura 9) alimentat de la baterii sau de la acumulatoare.
Figura 9.Schema de principiu a unui megohmetru cu convertizor static tranzistorizat
Tranzistoarele T1 si T2 formează un oscilator în contratimp care transforma tensiunea

continuă furnizată de bateria E în tensiunea alternativă dreptunghiulară,care apoi este
ridicată la înaltă tensiune cu ajutorul transformatorului T r; după aceea, urmează redresarea
acestei tensiuni cu un redresor cu dublare de tensiune, format de diodele D 1 si D2 şi
condensatoarele C1 şi C2.
Funcţionarea corectă a convertorului este pusă în evidenţă prin aprinderea becului cu neon
Ne.
Terohmetrele sunt utilizate, în principal, pentru măsurarea rezistenţelor de izolaţie de ordinul
(1013…1015 ).
Măsurarea altor rezistenţe

Măsurarea rezistenţelor electroliţilor
Spre deosebire de conductoarele metalice,în electroliţi (soluţii lichide aflate în baterii şi
acumulatoare), trecerea curentului electric este însoţită de o reacţie chimică, deci de un
proces de electroliză, care constă din transportul ionilor pozitivi la catod (electrodul negativ)
şi a celor negativi la anod (electrodul pozitiv).
Măsurarea rezistenţei electroliţilor în cruent continuu este dificil de realizat din cauza apariţiei
t.e.m. de polarizare a electrodului care se opune trecerii curentului prin electrolit. De aceea,
prin folosirea unui curent alternativ de frecventa (800…1000) Hz se poate evita apariţia
tensiunii de polarizare.
Metodele care se utilizează frecvent pentru măsurarea rezistenţei electroliţilor sunt:
- metoda ampermetrului şi voltmetrului în montaj aval;
- metoda punţii Kohlrausch, cu raport variabil (figura 10).
28
Raportul variabil al punţii Kohlrausch este realizat cu ajutorul unui cursor care se deplaseaza
pe potenţiometrul P; în circuitul cursorului se afla casca telefonica T.
Figura 10. Schema de principiu a punţii Kohlrausch:

Unde:
T este casca telefonică;
K1,K2 sunt comutatoare;
R este rezistenţa circuitului.
Reglând rezistenţa de comparaţie Rc şi raportul rezistenţelor Ra/Rb , la echilibru (în casca

telefonică se constată absenţa zgomotului), se obţine rezistenţa electrolitului:
a
R  RC (15)
b
Măsurarea rezistenţei interioare a pilelor şi acumulatoarelor

În acest scop, se poate utiliza metoda ampermetrului şi voltmetrului sau unele metode în
punte.
Metoda ampermetrului şi voltmetrului se aplică pentru determinarea rezistenţei interioare a
acumulatoarelor şi pilelor utilizate în instalaţii de telecomunicaţii. Această metodă se poate
aplica în două variante (figura 11).
a) b)
Figura 11. Scheme de principiu pentru măsurarea rezistenţei interioare a pilelor şi
29
acumulatoarelor prin metoda ampermetrului şi voltmetrului
a,b sunt variante ale schemelor de măsurare ;

Rad este rezistenţa adiţională ;
K este comutator;
E este sursa de t.e.m.;
ri este rezistenţa interioară a sursei.
11. Rezistenţa de izolaţie. Coeficientul de absorbţie
Rezistenţa de izolaţie (Riz ) este rezistenţa măsurată între:
- bornele unui echipament electric sau bornele unei instalaţii şi pământ;

- două conductoare ale unei reţele;
- două bobine (înfăşurări) ale unei maşini electrice rotative;
- două bobine (înfăşurări) ale unui transformator.
Rezistenţa de izolaţie constă din două componente:
- o rezistenţă de volum, corespunzătoare conducţiei în interiorul materialului izolant;

- o rezistenţă de suprafaţă, corespunzătoare conducţiei într-un strat subţire de
umezeală sau de depunere semiconductoare de pe suprafaţa materialului izolant.
Măsurarea rezisrenţei de izolaţie se face în curent continuu.

Din cauza valorilor mari ale rezistenţei de izolaţie – la materialele izolante de calitate poate
ajunge la (1010…1020)Ω, sunt necesare tensiuni ridicate şi instrumente sensibile.
Tensiunea de măsurare se alege în funcţie de tensiunea nominală a echipamentelor

măsurate, dar nu mai mică de 100V.
La măsurarea rezistenţei de izolaţie pentru înaltă tensiune, indicaţia instrumentului creşte în

timp, ca urmare a dispariţiei curenţilor capacitivi, de încărcare a capacităţii care are ca
dielectric izolaţia de măsurat.
Dacă izolaţia este umedă, curenţii de conducţie au valori importante, iar modificarea
rezistenţei de izolaţie, în timp, este mică.
Dacă izolaţia este uscată, curenţii de conducţie sunt mici faţă de curenţii capacitivi şi
rezistenţa de izolaţie se modifică considerabil în timp.
Prin raportarea valorilor rezistenţelor de izolaţie măsurate după 60 secunde şi după 15

secunde de la aplicarea tensiunii continue se determină coeficientul de absorbţie (kabs).
Riz .60
kabs  (16)
Riz .15
Coeficientul de absorbţie dă un indiciu asupra gradului de umezeală a izolaţiei. O izolaţie se
consideră şi trebuie uscată înainte de punerea în funcţie a echipamentului, dacă k abs ≤ 1,3.
30
12. Măsurarea tgδ
Unghiul δ poate fi definit în diferite moduri:

- Unghiul δ este unghiul dintre vectorul impedanţă şi axa imaginară din planul
impedanţei complexe.
- Unghiul δ este unghiul complementar unghiului de defazaj φ, dintre curent şi
tensiune, adică δ = 90 ° - φ.
Factorul de pierderi la un dielectric supus unei tensiuni alternative, este exprimat prin
tangenta trigonometrică a unghiului δ, adică tgδ.
Prin măsurarea tgδ se poate aprecia gradul de îmbătrânire a izolaţiei transformatoarelor,

maşinilor electrice rotative şi cablurilor de energie, deoarece la o izolaţie suprasolicitată
termic se constată o creştere a tgδ la creşterea intensităţii câmpului electric.
Măsurarea tgδ se face cu punţi de capacitate: puntea Shering, puntea Sauty, puntea Wien
(care este utilă şi pentru inductanţe) sau puntea universală RLC. Toate aceste punţi măsoară
în curent alternativ, cu excepţia punţii universale care are un redresor pentru măsurarea
rezistenţelor.
Figura 12 . Unghiul δ
Figura 13. Puntea Schering
Puntea Schering este

destinată în înaltă tensiune
a cablurilor, izolatoarelor (de susţinere, de trecere), materialelor izolante, înfăşurarilo de
31
înaltătensiune ale transformatoarelor şi a condensatoarelor de înaltă tensiune, la frecvenţă

industrială de 50 Hz.
CAPITOLUL II. MĂSURĂTORI PRAM LA CABLURI DE ENERGIE
1. CABLURI DE ENERGIE CU TENSIUNEA DE 0,6/1KV
Verificarea continuităţii şi identificarea fazelor
Continuitatea cablurilor se face cu cablul scos de sub tensiune şi descărcat de sarcinile

capacitive prin legare la pământ. Se verifică atât continuitatea fiecărei faze cât şi
continuitatea mantalei metalice acolo unde aceasta există.
Deoarece cablurile au, de regulă, lungimi mari, adică cele două capete sunt la mare
depărtare unul de celălalt, verificarea continuităţii si identificarea fazelor se face mai eficient
de către două persoane aflate la cele două capete, cu posibilitatea de comunicare între ele.
La un capăt se află o persoană cu aparatul de măsură iar la celălalt capăt-cealaltă persoană,
care are posibilitatea legării în diferite moduri a conductoarelr active şi a mantalei metalice,
conform măsurătorii dorite.
Aparatele cu care se verifică continuitatea şi corespondenţa fazelor pot fi: puntea portabilă
pentru măsurarea rezistenţei ohmice (AVO-metru), megohmetrul cu tensiunea de cel mult
1000V, buzerul sau lampa de control. La continuitate sau corespondenţa fazelor, puntea sau
megohmetrul vor arăta valoarea zero, lampa de control se va aprinde iar buzerul va suna.
Momentul efectuării acestor verificări poate fi:

- punerea în funcţie (PIF);
- după intervenţii accidentale (IA);
- după reconstrucţii-modernizări (RM).
Verificarea rezistenţei de izolaţie
Verificarea se execută cu megohmmetrul, la tensiunea 500 V, cu cablul descărcat de sarcini

capacitive prin legare la pământ, înainte şi după încercarea cu tensiune mărită.
Valorile minime ale rezistenţei de izolaţie măsurate la un minut şi cu corecţie la 20°C şi un
kilometru sunt:
- 5 MΩ pentru cabluri cu izolaţie de HIU;
- (3...100) MΩ pentru cabluri cu iolaţie de PVC ;
- asimetria valorilor măsurătorilor a ≤ 2.
Asimetria valorilor măsurate se determină cu relaţia :
Riz . max .  Riz . min .

aiz  (17)
Riz . min .
Momentul verificării rezistenţei de izolaţie poate fi:

- punerea în funcţie (PIF);
- după intervenţii accidentale (IA);
- după reconstrucţii-modernizări (RM).
32
2. CABLURI DE ENERGIE CU TENSIUNEA DE (3,5/6...20/35) kV
Verificare manta (înveliş de protecţie) din PVC sau PE
Se utilizează metoda de verificare cu tensiune înaltă continuă:

- valoarea tensiunii înalte continue este de 4kV;
- durata verificării la montaj şi PIF este de 5 minute;
- durata verificării după intervenţii accidentale (IA), reconstrucţii-modernizări (RM) şi
la revizii tehnice (RT) sau după un an, este de un minut.
Condiţiile şi schemele de execuţie pentru verificare sunt conform fişei 3.2. FT 4-93.
Nu trebuie să aibă loc străpungeri în timpul verificării.
Verificarea se execută numai la linii având cabluri cu manta de protecţie din materiale extrudate (PVC,
PE, XLPE, cauciuc).
Verificarea se execută numai pe cablul propriuzis, pozat pe traseu, înainte de montarea accesoriilor.
Verificarea continuităţii şi identificarea fazelor
Verificarea se execută astfel:

a- linia scoasă de sub tensiune: cu o punte portabilă pentru măsurarea rezistenţei
ohmice, cu MΩ-metrul de (100… 1000) V, buzere sau lămpi de control;
b- linia sub tensiune: cu indicator de corespondenţă a fazelor ICF (6...20) kV.
La continuitate sau corespondenţa fazelor, puntea sau megohmetrul vor arăta valoarea zero,
lampa de control se va aprinde, buzerul va suna iar ICF va indica.
Verificarea rezistenţei ohmice a conductoarelor şi ecranelor
Condiţiile şi schemele de execuţie pentru verificare sunt conform fişei 3.2. FT 4-93.
Verificarea se execută cu voltmetre şi ampermetre de clasă ≤ 1, sau cu puntea Wheastone
pentru măsurat rezistenţe mici (≤ 10Ω), sau puntea dublă Thomson.
Corectarea datelor la 1km şi 20°C se face conform fişei 3.2. FT 4-93, valorile rezistenţelor
ohmice raportate la 1km şi 20°C trebuie să corespundă valorilor din tabelele 2 şi 3 din fişa
menţionată.
Verificarea coeficientului de absorbţie şi a indicelui de polarizare
Această verificare se face numai la cabluri cu izolaţie HIU, în condiţiile şi cu schemele de

măsurare indicate în tabelul 4 din fişa 3.2. FT 4-93.
Tensiunea de verificare va fi:
a - ≥ 2500 V la cabluri cu tensiunea ≤ 5,8/10 kV;
b - ≥ 5000 V la cabluri cu tensiunea ≥ 12/20 kV.
Riz .60''
Coeficientul de absorbţie k abs  trebuie să fie ≥ 1,3;
Riz .15''
Riz .10 '

Indicele de polarizare ip  trebuie să fie ≥ 2.
Riz .1'
33
Verificarea izolaţiei cu tensiune înaltă continuă
Condiţiile şi schemele de măsurare sunt indicate în tabelul 4 din fişa 3.2. FT 4-93.
Valoarea tensiunii de verificare este de 4U 0 şi anume:
a- pentru LEC de 3,5/6kV: 14 kVcc;

b- pentru LEC de 5,8/10kV : 24 kVcc;
c- pentru LEC de 12/20kV : 48 kVcc;
d- pentru LEC de 20/35kV : 80 kVcc.
Durata încercării este de 15 minute.

Corectarea datelor la 1km şi 20°C se face conform fişei 3.2. FT 4-93.
Asimetria curenţilor se determină cu relaţia:
J max .  J min .
aj  (18)
J min .
şi trebuie să fie aj ≤ 2.
Curentul de conducţie trebuie să fie mai mic de :
a - 200 μA pentru LEC de 3,5/6kV şi 5,8/10kV ;

b - 600 μA pentru LEC de 12/20kV ;
c -1000 μA pentru LEC de 20/35kV.
Detectarea punctelor cu izolaţie scăzută prin metode acustice şi de descărcări parţiale, se

face pe baza unor scheme şi metode specifice fiecărui echipament utilizat pentru verificare.
Verificarea se face cu cablul la tensiunea de serviciu, metodele localizând punctele de
defect.
Verificarea încălzirii contactelor terminale se face prin termografie în infraroşu. Temperatura
contactelor terminale nu trebuie să depăşească temperatura maximă admisă pentru izolaţia
cablurilor şi a terminalelor acestora.
CAPITOLUL III. MĂSURĂTORI PRAM LA MOTOARELE ELECTRICE DE CURENT

ALTERNATIV
În acţionări electrice sunt utilizate motoare electrice de curent continuu şi motoare electrice
de curent alternativ.
Motoarele de curent alternativ pot fi motoare sincrone şi motoare asincrone.
Motoarele asincrone pot fi trifazate sau monofazate.
Principalele părţi componente ale unui motor electric sunt: statorul şi rotorul.
Statorul unui motor trifazat este alcătuit din înfăşurarea trifazată şi miezul magnetic.
Înfăşurarea trifazată este formată din trei înfăşurări monofazate conectate în stea sau în
triunghi.
Motoarele asincrone trifazate pot fi cu rotorul bobinat şi cu rotorul în scurtcircuit. Aceste două
tipuri de motoare au înfăşurarea statorică trifazată, racordată la o reţea trifazată.
Un rotor bobinat este trifazat în stea iar cele trei capete ale înfăşurării trifazate accesibile, pot
fi conectate la un dispozitiv trifazat care limiteazăcurentul la pornire.
34
Un rotor în scurt circuit este constituit din bare de aluminiu sau cupru dispuse longitudinal,
scurtcircuitate la capete de două inele. Acest rotor în formă de colivie este inclus în fierul
rototic de formă cilindrică construit din tole.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor.

Determinarea coeficientului de absorbţie kabs.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie se face cu:
a- megohmmetrul de 500 V pentru înfăşurări cu U< 500 V între faze;
b- megohmmetrul de 1000 V pentru înfăşurări cu U= (500-1000) V între faze;
c- megohmmetrul de 2500 V pentru înfăşurări cu U> 3000 V între faze.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie la motoarele cu rotorul bobinat se face separat pentru stator
şi pentru rotor.
Se recomandă verificarea cu formula:
k tU N V 
Riz  M  (19)
1000   0,01P kW   
Coeficientul kt de variaţie a rezistenţei de izolaţie cu temperatura are valorile:
T  C  75 70 60 50 40 30 20 10
kt 1,0 1,2 1,8 2,6 3,9 5,5 8,5 12
Riz .60''
Coeficientul de absorbţie: k abs  se determină pentru motoare cu U N>3000 V iar
Riz .15''
valoarea acestuia trebuie să fie ≥ 2.
Măsurarea (citirea) rezistenţei de izolaţie se face după trecerea timpului indicat de fabricantul
megohmmetrului pentrutrecerearegimuluitranzitoriu de încărcare a capacităţilor parazite.
Încercarea izolaţiei înfăşurării statorice cu tensiune alternativă mărită (50Hz)
Pentru maşini cu PN ≥ 50 kW, încercarea este obligatorie şi se face după ce s-a măsurat
rezistenţa de izolaţie. După încercarea cu tensiune mărită se măsoară din nou rezistenţa de
izolaţie.
Valoarea tensiunii de încercare este:
U inc  k  2U N  1000V  (20)
Dar nu mai mică de 1,5 kV.

Valorile coeficientului k sunt următoarele:
k = 1 în fabrică;
k = 1 pentru partea de înfăşurare înlocuită;
k = 0,85 la punerea în funcţie;
k = 0,75 pentru toată înfăşurarea după reparaţia parţială sau după avarii care
au afectat înfăşurarea statorică;
k = 0,65 profilactic.
35
Durata menţinerii tensiunii este de un minut.

Bobinele noi, înainte de montare şi apoi toată îfăşurare se verifică conform indicaţiilor
furnizorului de bobine.
Măsurarea rezistenţei ohmice a înfăşurărilor

Măsurarea este obligatorie numai pentru motoare cu P N ≥ 50 kW.
Se măsoară rezistenţa ohmică pe fiecare fază. Este recomandată metoda ampermetrului şi
voltmetrului. Rezultatele obţinute nu trebuie să difere cu mai mult de 5% între faze.
Pentru înfăşurările rotorice rezistenţa nu trebuie să difere cu mai mult de 5% faţă de datele
de referinţă la aceeaşi temperatură.
Verificarea integrităţii coliviei rotorice la motoarele asincrone
A - Maşina este montată şi cuplată cu mecanismul antrenat. Se utilizează aparatul

DROC 5 sau similar la pornire.
DROC 5 este o trusă realizată de ICEMENERG, ce conţine aparatul şi anexele (detectorii

inductivi). Aparatul este utilizat pentru depistarea defectelor din colivie pe durata pornirii
motorului în instalaţie; anexele se utilizează pentru localizarea defectelor (lipituri proaste,
fisuri) la rotorul demontat.
B – Rotorul este demontat. Verificarea se face conform instrucţiunilor DROC 5.
Se acceptă abateri de până la 30% în minus de la valoarea medie măsurată, conform

instrucţiunilor de utilizare a traductoarelor din trusa DROC 5, sau se urmează instrucţiunile
instalaţiei echivalente utilizate.
Încercarea de mers în gol
Înainte de cuplarea mecanismului antrenat se verifică sensul de rotaţie al motorului.

Încercarea constă în măsurarea curentului de mers în gol I 0 şi măsurarea
vibraţiilor.Rezultatele nu trebuie să difere cu mai mult de 10% faţă de datele de referinţă la
aceeeaşi temperatură.
Determinarea parametrilor electrici la pornire
Determinările se fac pentru motoare cu PN ≥ 500 kW, cu mecanismul antrnat în condiţii

normale. La pornire se măsoară:
a – curentul absorbit;
b – timpul de pornire;
c – vibraţiile.
Caracteristicile de pornire trebuie să corespundă cu cele date de fabrică.
Măsurarea întrefierului dintre stator şi rotor
36
Maăsurarea se face cu ajutorul calibrelor, la ambele capete, dacă lungimea statorului

depăşeşte 300 mm. La maşinile cu poli înecaţi măsurătorile se fac în patru puncte situate la
90° geometrice. Se repetă măsurătorile pentru încă două poziţii ale rotorului, decalate la 90°
geometrice paţă de poziţia iniţială.
Pentru motoare cu poli aparenţi, măsurătorile se fac sub mijlocul fiecărui pol şi se repetă
pentru deplasări succesive cu un pas polar . Dacă deplasarea rotorului este dificilă se admite
ca măsurătorile să se facă numai pentru două poziţii ale rotorului decalate cu 180º
geometrice. Rezultatele nu trebuie să difere cu mai mult de 10% de valoarea medie.
Măsurarea vibraţiilor lagărelor
Măsurătoarea se face la motoarele cu P > 50 kW, în funcţie de importanţa acestora . Pentru

restul motoarelor vibraţiile se măsoară numai în cazul în care este necesar.
Vibraţiile nu trebuie să depăşească valorile:
- 1,06 mm pentru turaţii de 3000 rot./min;
- 0,10 mm, pentru turaţii de 1500 rot./min sau mai mici.
Verificarea simetriei curenţilor
Verificarea simetriei curenţilor se face pentru toate tipurile de motoare trifazate, cu

ampermetre montate pe fiecare fază direct, dacă tensiunea o permite, sau prin prin
transformatoare de măsură de curent.
Verificarea se face în gol şi în sarcină nominală, curenţii nu trebuie să difere între ei cu mai
mult de 5% faţă de media curenţilor pe cele trei faze.
CAPITOLUL IV . MĂSURĂTORI PRAM LA TABLOURILE ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE

DE 0,4kV
Tablourile de distribuţie servesc la distribuţia energiei electrice pe circuite şi cuprind bare

colectoare, şiruri de cleme, aparate de comutaţie, protecţie, măsură, semnalizare. Din punct
de vedere al protecţiei contra atingerii şi a pătrunderii corpurilor străine, tablourile de
distribuţie se construiesc în mai multe variante:
a- deschise (pe stelaje metalice, panouri de acces prin spate, pe plăci de

marmură);
b- închise (pe plăci de marmură închise în dulapuri sau nişe cu ramă şi uşă, cu
sertare debroşabile, firide);
c- capsulate (cutii metalice sau din material plastic etanşe, dulapuri metalice
etanşe).
Verificarea generală a modului de instalare şi montare
Această verificare se execută la punerea în funcţiune a tabloului sau după o demontare de

pe panou a unor elemente când, dintr-un motiv oarecare, se desfac legăturile şi nu există
certitudinea unor conectări corecte.
37
În principiu se vor urmări:

- amplasarea elementelor pe panou conform planurilor de montaj;
- verificarea tuturor circuitelor, inclusiv inscripţionarea corectă a lor;
- strângerea suficientă şi corectă a firelor în clemele de legatură, cât si în bornele
aparatelor;
- verificarea secţiunii conductoarelor de conectare în conformitate cu prevederile din
proiect;
În general verificările vor fi grupate astfel:

- verificări vizuale de ansamblu;
- verificări mecanice;
- verificări electrice.
Verificarile vizuale urmăresc:
- integritatea ansamblului;
- integritatea elementelor componente;
- să nu existe fire dezlipite sau rupte;
- să nu existe corpuri straine;
- starea generală interioară.
Verificari mecanice urmăresc:
- fixarea corecta a subansamblelor;
- starea generală a tuturor contactelor precum şi presiunea pe contacte.
- forţa de apăsare pe contactele NI;
- forţa de apăsare pe contact ND;
Verificari electrice :
Verificarea întrerupătoarelor automate
Verficarea funcţionării întrerupătorului se face supunând întrerupătorul la un ciclu de trei

conectări- deconectări mecanice şi electrice. Proba este satisfăcătoare, dacă aparatul nu se
blochează; tensiunea minimă de anclanşare este 85% U N şi tensiunea minimă de declanşare
70% UN.
Verificarea dispozitivelor de siguranţă împotriva extragerii accidentale sau alte blocaje se

face conform proiectului de execuţie.
Verificarea camerelor de stingere şi a contactelor se face conform cărţii tehnice iar în lipsa
acesteia, camerele de stingere să nu prezinte zone carbonizate, depuneri metalice sau
plăcuţe topite.
Verificarea funcţionării declanşatoarelor de tensiune minimă (DTM) se face conform cărţii

tehnice.
38
Verificarea căderilor de tensiune pe contactele principale se face conform cărţii tehnice.

Când nu se cunoaşte această valoare, valoarea medie măsurată să nu fie cu mai mult de
50% mai mare decât valoarea măsurată la PIF.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie
Se măsoară cu megohmmetrul timp de 1 min. conform tabelului de mai jos:
Tensiunea nominală (V) Tensiunea de măsură (V)
curent continuu
24, 48, 60, ... 500
110, 220, (250)... 500
440, 600, 1000
800 1000
1200 2500
curent alternativ
24, 36, 48 500
110, 230 500
400, 660 1000
1000 2500
Tensiunea de încercare se va aplica după cum urmează:
- între bornele de intrare şi ieşire ale aceluiaşi pol (aparatele având

contactele deschise);
- între poli;
- între părţi sub tensiune şi masă. Rezistenţa de izolaţia va trebuie să fie cea indicată în
norma internă de produs. În cazul în care nu se cunosc valorile, valoarea minimă va fi
următoarea:
Starea
Un (V) aparat Valoarea minimă a rez. de izolaţie (MΩ)
aparatului
39
< 110 Uscată 2
Caldă şi umedă 0,25
110-440 Uscată 6
Caldă şi umedă 0,5
500-1200 Uscată 10
Caldă şi umedă 1
Încercarea izolaţiei cu tensiune alternativă mărită
Valorile tensiunilor de izolare şi ale tensiunilor de încercare a rigidităţii dielectrice sunt:
c.a. cc. Uînc
Un (V) ap. Un (V) ap. V c.a.
24, 36, 48, 24, 48, 60, 1000
110-220 110-115 2000
220-225
Rigiditatea dielectrică se consideră satisfăcătoare,
dacă la aplicarea tensiunilor 380-660 440, 680 2500 de încercare timp de 1 min
nu apar străpungeri prin piese izolante prin aer sau
conturnări pe suprafaţa (500) pieselor izolante.
Verificarea contactoarelor - 800, 750 3000
Verificarea funcţionării 1000 1200 3500 corecte a echipajului mobil

se face prin acţionare manuală şi electrică,
urmărindu-se sănu existe frecări sau vibraţii. Proba electrică se execută la U = 0,85 UN c.a..
Verificarea integrităţii camerelor de stingere a contactelor se face vizual conform cărţii

tehnice. În lipsa acesteia, camerele de stingere să nu prezinte zone carbonizate sau plăcuţe
topite.
Verificarea căderii de tensiune pe contacte se face cu aparatul în poziţie de funcţionare.

Măsurătorile se fac la IN sau cel puţin la 10% IN. Valoarea medie să nu depăşească valoarea
40
din cartea tehnică. Când nu se cunoaşte aceasta, valoarea medie măsurată să nu fie cu mai
mult de 50% peste valoarea măsurată la PIF. Verificarea este facultativă pentru I N < 200 A.
Verificarea funcţionării la tensiunea minimă de alimentare constă în executarea unui număr

de cinci acţionări pentru fiecare operaţie de anclanşare şi declanşare, rezultatele verificării
aprciindu-se onform cărţii tehnice; în lipsa acesteia, se consideră satisfăcătoare acţionarea
dispozitivelor la tensiune minimă de 85% UN la anclanşare şi 70% UN la declanşare.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie se face la fel ca la întrerupătoarele automate.
Încercarea cu tensiune mărită la fel ca la întrerupătoarele automate
Verificarea releelor termice
Verificarea reglării releului termic la valoarea din proiect se face conform fişei tehnologice,
releul trebuind să se încadreze în clasa de precizie prevăzută de furnizor.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie se face cu megohmmetrul de 1000 V, valoarea minimă a

rezistenţei de izolaţie între faze trebuie să fie > 10 MΩ.
Încercarea cu tensiune mărită se face cu 2000 V c.a. La aplicarea tensiunii timp de 1 min
trebuie să nu apară străpungeri, conturnări pe suprafaţa aparatului.
Verificarea siguranţelor fuzibile
Verificarea continuităţii fuzibilului se execută cu un aparat destinat verificării continuităţii

electrice. Proba se consideră satisfăcătoare dacă s-a constatat continuitatea fuzibilului.
Verificarea rigidităţii dielectrice a soclului se execută în aceleaşi condiţii ca la întrerupătoare.
Verificarea tablourilor şi panourilor de distribuţie
Verificarea aparatelor din componenţa tabloului sau panoului se execută conform

prevederilor specifice fiecărui tip de aparat.
Verificarea realizării corecte, conform proiectului, acircuitelor secundare se face prin

identificarea individuală a circuitelor, care trebuie să corespundă schemelor de principiu şi
schemelor desfăşurate din proiect.
Verificarea corespondenţei fazelor circuitelor primare cu cele secundare ale instalaţiei se

face prin identificarea individuală a circuitelor (se va ţine cont şi de grupa de conexiuni),
conform proiectului.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a circuitelor primare şi a barelor colectoare se face în

aceleaşi condiţii ca ş la întrerupătoarele automate. Rigiditatea dielectrică se consideră
satisfăcătoare dacă la aplicarea tensiunilor de încercare timp de 1 min nu apar străpungeri
prin piese izolante prin aer sau conturnări pe suprafaţa pieselor izolante.
41
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a tuturor aparatelor şi circuitelor secundare se face prin

măsurători cu megohmmetrul de 500 V c.c. în circuite şi aparataj ce funcţionează la U< 380
V c.a. Se vor deconecta aparatele care au tensiunea de încercare inferioară celei utilizate.
Rezistenţa de izolaţie să fie fie > 6 M  pentru fiecare circuit şi > 2 M  pe ansamblu circuite
legate galvanic.
Încercarea cu tensiune mărită a izolaţiei circuitelor secundare se face cu megohmmetrul de

2500 V sau cu tensiune de 2 kV c.a. timp de 1 min. Se vor deconecta din circuite aparatele
care au tensiunea de încercare inferioară celei utilizate. Nu trebuie să apară străpungeri prin
piesele izolante şi conturnări pe suprafaţa pieselor izolante.
Verificarea conexiunilor se face urmărind ca conexiunile să nu fie slăbite.
Probele funcţionale care se execută sunt: comenzi, protecţii, semnalizări şi blocaje. Se

execută fără tensiune pe bare, urmărindu-se funcţionarea corectă a acestora.
CAPITOLUL V . MĂSURĂTORI PRAM LA TRANSFORMATOARELE ELECTRICE DE

PUTERE
Transformatoarele de putere sunt echipamente care asigură transferul energiei electrice

două între reţele (instalaţii) de tensiuni diferite, prin modificarea parametrilor curent şi
tensiune.
Transformatoarele pot fi monofazate sau trifazate. Principalele părţi componente ale

transformatoarelor de putere sunt: înfăşurarea primară, înfăşurarea secundară şi miezul
magnetic. Există şi transformatoare cu trei înfăşurări.
Înfăşurările trifazate ale transformatoarelor pot avea conexiunile în stea, triunghi sau zig-zag.
Transformatoarele pot fi construite cu izolaţie hârtie-ulei sau izolaţie uscată.
Încercarea uleiului din transformatoare necesită cunoştinţe speciale privind prelevarea

probelor, instalaţii speciale de măsură precum şi stăpânirea temeinică a metodelor de lucru,
altfel spus, personal şi laboratoare specializate.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor R 60 şi a coeficientului de absorbţie

R60/R15
Pentru transformatoarele cu două înfăşurări, măsurătorile se vor face cel puţin pentru
combinaţiile:
a) IT - (JT + masă);
b) JT – (IT + masă).
Pentru trafo de putere cu 3 înfăşurări, măsurătorile se vor face cel puţin pentru combinaţiile:
42
a) (IT + MT) – (JT + masă);
b) MT – (IT + JT + masă);
c) JT – (IT + MT + masă).
NOTĂ: Nu trebuie să se facă confuzie între notaţiile de la reţelele electrice şi notaţiile de la

transformatoare. La reţele IT indică tensiunile de 110kV şi 220kV, MT indică tensiunile de
6kV…20kV iar JT indică tensiunea 400V/230V. La transformatoare IT se referă la
înfăşurarea cu tensiunea cea mai mare, MT se referă la înfăşurarea cu tensiunea
intermediară iar JT se referă la înfăşurarea cu tensiunea cea mai mică.
Temperatura de măsurare şi de raportare a rezultatelor este temperatura uleiului în straturile

superioare ale uleiului în cuva transformatorului.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie şi a coeficientului de absorbţie se face înainte de

determinarea tgδ şi a capacităţii înfăşurărilor, precum şi înainte şi după proba cu tensiune
mărită. Pentru a putea face faţă comparaţiei cu valorile măsurate anterior, se recomandă
folosirea aceluiaşi tip şi aceloraşi caracteristici de megohmmetru.
Megohmmetrul de măsură trebuie să aibă putere suficientă (minimum 3 mA la scurtcircuit la

bornele sale).
Măsurarea rezistenţei de izolaţie se efectuează la umiditatea relativă a aerului ambiant de

cel mult 80%.
Rezistenţa de izolaţie a conductoarelor de legătură a megohmmetrului la trafo nu trebuie să

fie mai mică decât limita de măsurare a megohmmetrului folosit.
Înainte de începerea măsurării, toate înfăşurările se pun la pământ cel puţin 5 min, iar între
încercări toate înfăşurările vor fi puse la pământ cel puţin 2 min. Toate bornele accesibile ale
fiecărei înfăşurări pe care se măsoară, precum şi cele la care nu se măsoară se leagă între
ele (se scurtcircuitează).
Se vor respecta şi folosi în primul rând schemele de încercare din fabrică.
Măsurătorile se execută la o temperatură a izolaţiei apropiată de cea indicată în buletinul de

fabrică, ecartul maxim admis va fi de ± 5º C la trafo cu puterea peste 10 MVA.
La trafo sub 10 MVA, coeficientul K 1 de variaţie a rezistenţei de izolaţie, în funcţie de

diferenţa de temperatură Δt (ºC) are următoarele valori informative:
t (ºC) 1 2 3 4 5
K1 1,04 1,08 1,13 1,17 1,22
t(ºC) 10 15 20 25 30
43
K1 1,5 1,84 2,25 2,75 3,4
t(ºC) 35 40 45 50 55
K1 4,15 5,1 6,2 7,5 9,2
t(ºC) 60 65 70
Pentru transformatoarele noi, la punerea în funcţiune valoarea R 60 nu va scădea sub 70% din
valoarea de fabrică.
Pentru transformatoarele care au suferit o reparaţie în fabrică sau în ateliere specializate, cu

înlocuirea parţială sau totală a izolaţiei înfăşurărilor sau care au fost tratate şi uscate
corespunzător (atât izolaţia, cât şi uleiul), valoarea R 60 după tratare şi uscare, la punerea în
funcţiune, nu va fi mai mică de 70% din valoarea măsurată în fabrică sau în atelierul de
reparaţie.
Dacă s-a efectuat o reparaţie în condiţii de teren, fără înlocuirea totală sau parţială a izolaţiei
sau înfăşurărilor şi la care partea activă a fost supusă influenţei factorilor de mediu exterior
(umiditatea relativă 75%, durata expunerii 10 ore, temperatura părţii active mai mare de
+10º C), nu se va proceda la uscare dacă după reumplerea rezistenţei de izolaţie nu va
scădea sub 90% din valoarea măsurată înainte de începerea reparaţiei, iar celelalte
caracteristici ale izolaţiei sunt corespunzătoare.
5) Pentru înfăşurările cu UN ≤ 500 V, la care nu există buletine ale fabricii, valoarea minimă
a rezistenţei de izolaţie la 20º C va fi 2 MΩ .
La PIF valorile lui kabs nu trebuie să fie mai mici decât cele din fabrică cu mai mult de 5%.
Pentru transformatoarele aflate deja în exploatare, valoarea coeficientului de absorbţie nu se

normează. Ea se analizează în ansamblul caracteristicilor izolaţiei transformatorului
măsurate. În general, valoarea coeficientului de absorbţie, la 20º C, este:
Kab ≥ 1,2 pentru transformatoare de putere cu U ≤ 110 kV;
Kab ≥ 1,3 pentru transformatoare de putere cu U > 110 kV.
Ca urmare a umezirii izolaţiei sau a unor defecte de izolaţie, acest coeficient se micşorează,
apropiindu-se de valoarea 1.
Măsurarea tangentei unghiului de pierderi dielectrice (tgδ) şi a capacităţii izolaţiei

complexe a înfăşurării
Măsurarea tgδ a izolaţiei înfăşurărilor se efectuează la o umiditate relativă a aerului ambiant

de maximum 80%.
44
Pentru transformatoarele cu două înfăşurări, măsurătorile se vor face cel puţin pentru
combinaţiile:
a) IT – (JT + masă);
b) JT – (IT + masă).
Pentru transformatoarele de putere cu trei înfăşurări, măsurătorile se vor face cel puţin
pentru combinaţiile:
a) IT - (MT + JT + masă);
b) MT – (IT + JT + masă);
c) JT – (IT + MT + masă).
Măsurarea se efectuează după verificarea cu megohmmetrul a rezistenţei de izolaţie şi a

coeficientului de absorbţie; de asemenea, această măsurătoare se execută înainte de proba
cu tensiune mărită a izolaţiei trafo.
Tensiunea de măsură este 10 kV pentru înfăşurările cu tensiuni nominale de peste 10 kV

inclusiv, iar pentru înfăşurările cu tensiuni nominale sub 10 kV tensiunea maximă de măsură
va fi cea nominală a înfăşurării respective.
Asupra valorii măsurate se vor efectua corecţii, ţinând seama de tgδ şi de capacităţile proprii
ale conductoarelor folosite în schemă şi a schemei de măsurare propriu-zise, conform
instrucţiunilor furnizorului punţii de măsură.
Înainte de începerea măsurării, toate înfăşurările se pun la pământ cel puţin 5 min, iar între
încercări toate înfăşurările vor fi puse la pământ cel puţin 2 min.
Toate bornele accesibile ale fiecărei înfăşurări se leagă între ele (se scurtcircuitează).
Încercarea se execută pe rând între fiecare înfăşurare faţă de celelalte legate la masă. Se
vor respecta şi folosi în primul rând schemele de încercare din fabrică.
Măsurătorile se execută la o temperatură a izolaţiei apropiată de cea indicată în buletinul de

fabrică (ecartul maxim admis va fi de ± 5º C), dar nu mai mică de + 10º C. Se face
menţiunea că temperatura indicată în buletinul de fabrică este temperatura uleiului în
straturile superioare de ulei din cuvă (la transformatoarele cu ulei).
Coeficientul K2 de variaţie a indicelui caracteristic al izolaţiei înfăşurărilor tgδ , în funcţie de

diferenţa de temperatură Δt (ºC), are următoarele valori orientative:
t (ºC) 1 2 3 4 5 10
K2 1,03 1,06 1,09 112 115 125

t (ºC)
15 20 25 30 35 40
45
K2 1,51 1,75 2 2,3 2,65 3

t (ºC)
45 50 55 60 65 70
Măsurarea rezistenţei ohmice a înfăşurărilor
Pentru măsurare se foloseşte metoda punţii sau metoda ampermetrului şi voltmetrului, cu

aparate de clasa 0,2.
La transformatoarele având neutrul inaccesibil se vor măsura rezistenţele între faze şi se vor
determina prin calcul rezistenţele de fază.
Măsurarea se execută cu curent continuu la o valoare superioară cu 20% valorii curentului

de mers în gol dat în buletinul de fabrică, în scopul saturării miezului magnetic, ceea ce duce
la scurtarea timpului de stabilizare a indicaţiilor aparatelor de măsură.
În orice caz, curentul ce se aplică nu va depăşi 0,1 I N, pentru a nu încălzi înfăşurarea în

timpul măsurătorilor. În timpul măsurării rezistenţei ohmice se notează temperatura
înfăşurării. Măsurătorile se fac atunci când indicaţiile aparatelor de măsură s-au stabilizat. În
anumite cazuri, acest timp poate atinge peste 30 min.
Rezistenţa înfăşurărilor diferitelor faze măsurate pe aceleaşi prize nu trebuie să difere faţă
de valorile din buletinul fabricii constructoare cu mai mult de 2%, raportat la aceeaşi
temperatură. Ca valoare a temperaturii de măsură se ia valoarea medie aritmetică a
temperaturilor uleiului la partea superioară a cuvei şi, respectiv, la partea inferioară a cuvei.
Verificarea comutatorului la trafo fără reglaj sub sarcină
Verificarea se face conform instrucţiunilor furnizorului şi, în lipsa acestora, conform fişei
tehnologice, observând starea comutatorului, presiunea pe contacte.
Verificarea grupei de conexiuni şi a polarităţii
Rezultatele verificării trebuie să confirme grupa înscrisă pe eticheta de fabricaţie a trafo.

Polaritatea trebuie să corespundă cu schema şi notaţiile de pe trafo.
Măsurarea raportului de transformare
Verificarea se face cu aparate de precizie de clasa 0,2.
Înfăşurarea alimentată este cea de înaltă tensiune. Verificarea se va face începând cu

tensiune joasă de 230 sau 400 V c.a., 50 Hz, valoare ce va fi stabilită în funcţie de eroarea
maximă admisă a rezultatelor şi de aparatele de măsură disponibile.
Raportul de transformare măsurat nu trebuie să difere cu mai mult de 0,5% faţă de cel
indicat în buletinul de fabrică, eroarea fiind aceeaşi ca mărime şi sens pe toate ploturile
(prizele înfăşurării) comutatorului.
46
În cazul folosirii metodei cu voltmetre, valoarea măsurată a raportului de transformare luată

pe aceleaşi prize nu trebuie să difere cu mai mult de 2% între faze. La trafo echipate cu
comutatoare de reglaj în sarcină, toleranţa nu va depăşi valoarea procentuală a unei trepte
de reglaj.
Măsurarea pierderilor şi a curentului de mers în gol la tensiune scăzută (400-500 V).
Se recomandă ca măsurarea să se execute numai la trafo peste 10 MVA inclusiv şi peste

110 kV inclusiv.
Măsurarea pierderilor şi a curentului de mers în gol la tensiune nominală
Valorile măsurate nu vor diferi de valorile iniţiale precizate în buletinul de fabrică cu mai mult
de 5% la pierderile în gol şi 10% la curentul de mers în gol.
Pentru trafo de distribuţie de 20/0,4 kV se va executa proba înainte de a lua hotărârea pentru
repararea acestora.
Măsurarea tensiunii şi a pierderilor în scurtcircuit
Abateri admise faţă de valorile iniţiale precizate în buletinul de fabrică
Pentru tensiunea de scurtcircuit:
- La trafo de distribuţie cu S ≤ 6,3 MVA şi Un ≤ 35 kV, abaterea admisă va fi ≤ +1% din Ukn%.
- La trafo cu puteri mari cu S ≥ 10 MVA şi Un ≥ 110 kV, abaterea admisă va fi ≤ 2% din Ukn%.
Ukn reprezintă tensiunea relativă de scurtcircuit înscrisă pe plăcuţa de fabrică a

transformatorului.
Pentru pierderi în scurtcircuit abaterea admisă va fi ≤ 5%.
Încercarea izolaţiei cu tensiune aplicată de frecvenţă 50 Hz, 1 min
Încercarea se va efectua cu tensiune aplicată, conform asupra transformatorului complet

montat. Comutatorul de reglaj se pune pe poziţia corespunzătoare maximumului de spire ale
înfăşurării (plotul 1).
Valoarea tensiunii de încercare este egală cu:
- 100% Uif, unde Uif este tensiunea de încercare în fabrică, pentru trafo la care s-a
înlocuit complet izolaţia în urma reparaţiei în atelier;
- 85% Uif - pentru trafo la care s-au executat reparaţii cu înlocuirea parţială a
bobinajelor sau a izolaţiei principale;
47
- 75% Uif - pentru trafo noi reparate, la care nu s-au făcut intervenţii la partea activă
(demontarea acesteia, intervenţii în schema de izolaţie etc.) sau pentru trafo aflate în stare e
depozitare.
În timpul încercării nu trebuie să apară străpungeri sau conturnări ale izolaţiei – observate
vizual sau auditiv – sau alte anomalii.
Um (kV) Un (kV)
Încercarea se face în următoarele situaţii:
3,6 16
1) La punerea în funcţie a trafo cu Un ≤ 20 kV, în lipsa
buletinului de fabrică ; 7,2 22
2) La livrarea 12,0 28 transformatorului de către atelierul
de reparaţie specializat după RK;
17,5 38
3) La trafo aflate în stare de depozitare o perioadă de timp de
minimum 3 ani. 24,0 50
Încercarea izolaţiei cu tensiune indusă mărită monofazată
30,0 60
Încercarea se efectuează cu tensiune alternativă monofazată
36,0 70
indusă, asupra trafo complet montat.
42,0 80
Frecvenţa tensiunii de încercare este mărită, în vederea reducerii
puterii generatorului de tensiune.
72,5 140
Durata încercării (T) este corelată cu frecvenţa tensiunii de încercare
(f), între cei doi parametri existând 123 185 următoarea relaţie: T = 60 x 100 /
f.
245 360
Comutatorul de reglaj se pune pe poziţia corespunzătoare maximului de spire ale înfăşurării
(plotul 1).
Încercarea se efectuează numai dacă rezultatele sunt corespunzătoare la următoarele

încercări: încercarea uleiului electroizolant, rezistenţa de izolaţie a înfăşurărilor, tgδ.
Valoarea tensiunii de încercare este stabilită în aceleaşi condiţii ca la încercarea izolaţiei cu

tensiune aplicată de frecvenţă 50 Hz, 1 min.
Valorile tensiunilor de încercare la proba cu tensiune indusă monofazată şi la proba cu

tensiune aplicată, pentru trafo noi sau pentru trafo reparate, la care s-a înlocuit complet
izolaţia (100% Uif), vor fi următoarele:
48
Unde:
Um – tensiunea cea mai ridicată a înfăşurării (valoare efectivă);
Un – tensiunea nominală de ţinere pentru încercarea de scurtă durată cu tensiune

aplicată sau indusă de frecvenţă industrială (valoarea efectivă).
În timpul încercării nu trebuie să apară străpungeri sau conturnări ale izolaţiei, observate
vizual sau auditiv sau alte anomalii.
Încercarea se face în următoarele două cazuri:
1- la livrarea trafo de către atelierul de reparaţie după RK;
2- la trafo aflate în stare de depozitare o perioadă de timp de minimum 3 ani, la

expirarea perioadei de depozitare.
Încercarea izolaţiei cu tensiune mărită indusă trifazată de 50 Hz
Pentru încercare neutrul înfăşurărilor se leagă la pământ.
Valorile tensiunii de încercare sunt: Uînc = 1,1 - 1,3 Un, în funcţie de instrucţiunile furnizorului.
În mod obişnuit, Uînc = 1,15 Un la trafo la care se folosesc butoane pentru strângerea şi
presarea miezului magnetic, iar pentru celelalte trafo U înc = 1,2 - 1,3 Un.
Izolaţia trebuie să reziste la tensiunea de încercare timp de 1 min.
În timpul încercărilor nu trebuie să apară străpungeri sau conturnări ale izolaţiei observate
vizual, auditiv, din devierea acelor aparatelor de măsurat, gaze sau alte anomalii.
După încercare se măsoară din nou raportul de transformare, pierderile şi curentul de mers
în gol, precum şi R60.
Verificarea corespondenţei fazelor
Se execută cu transformatorul complet montat.Fazele trebuie să corespundă notaţiei de pe

transformator şi, de asemenea, fazelor sistemului.
Verificarea se execută la PIF, RK şi după demontarea sau înlocuirea barelor şi a trafo.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a jugului, buloanelor, schelelor, pachetelor de tole
49
Măsurarea se face cu megohmmetrul de 500 V, conform instrucţiunilor furnizorului. Valoarea

rezistenţei de izolaţie R60 nu se normează, dar rezultatele măsurătorilor nu trebuie să fie mai
mici de 70% din valorile de referinţă precizate în buletinele de fabrică.
Încercarea etanşeităţii la ulei a cuvei şi a accesoriilor trafo
Suprapresiunea se obţine prin racordarea la conservator sau la robinetul de pe capac (dacă

trafo este fără conservator) a unei ţevi ce se umple cu ulei până la înălţimea
corespunzătoare valorii presiunii de încercare. În timpul încercării orificiul ţevii de respiraţie a
conservatorului sau alte orificii vor fi obturate. Temperatura uleiului nu va fi mai mică de +10º
C. Proba de etanşeitate la ulei durează 5 ore.
Valoarea presiunii de încercare este de:
- 0,5 m coloană de ulei deasupra nivelului normal superior al acestuia în conservator

(sau în cuvă, dacă trafo este fără conservator), pentru trafo cu cuve netede sau cu radiatoare
de ţevi;
- 0,3 m coloană de ulei deasupra nivelului normal superior al acestuia în conservator

(sau în cuvă dacă trafo este fără conservator) pentru trafo cu radiatoare din tablă ambutisată.
Verificarea înclinării conductelor de legătură între trafo şi conservator şi a capacului

trafo
Se va verifica înclinarea în sus a capacului cuvei trafo în direcţia releului de gaze, înclinare
care trebuie să fie de 1-2%.
Se va verifica panta conductelor ce leagă cuva, oalele izolatoarelor, camera ruptorului,

trecând prin releele de gaze. Aceste conducte vor avea o pantă urcătoare spre releul de
gaze şi conservator de 2-4%. Se va controla ca aceste conducte să nu fie obturate.
Verificarea traductoarelor de temperatură (termometre, termorezistenţe, termocuple,

indicator de pericol) de nivel ulei, de presiune ulei, presiune apă, releu de gaze şi a
circuitelor (cablajelor) acestora
Verificare rezistenţei de izolaţie se face cu megohmmetrul de 500 V. Rezistenţa minimă de

izolaţie va fi de 2 MΩ la 20º C.
Verificarea sistemului de răcire (inclusiv a dulapurilor cu elemente de comandă,

protecţie, semnalizări şi a circuitelor eferente)
Se verifică funcţionarea corectă a:
- circuitelor de comandă, protecţie, semnalizare aferente sistemului de răcire;
- automaticii de intrare în funcţiune şi de scoatere din funcţiune a răcitoarelor;
- electroventilatoarelor şi a electropompelor de ulei.
50
Se verifică rezistenţa de izolaţie a electropompelor şi electroventilatoarelor, respectiv a

cablajelor aferente. Măsurarea rezistenţei de izolaţie pentru circuite se face cu
megohmmetrul de 500 V c.c. sau 1000 V c.c..
Rezistenţa de izolaţie trebuie să fie de minimum 2 MΩ la 20º C.
Se verifică etanşeitatea dulapului, starea contactelor la relee, contactoare, conexiuni etc.
Se verifică rezistenţa de izolaţie a circuitelor de comandă, protecţie, semnalizare. Rezistenţa

de izolaţie trebuie să fie de minimum 2 MΩ la 20º C.
Verificarea protecţiei de cuvă
Verificarea se efectuează conform instrucţiunilor furnizorului. Măsurarea rezistenţei de

izolaţie se efectuează cu megohmmetrul de 2500 V c.c.Se verifică funcţionarea corectă a
protecţie de cuvă.
Verificarea elementelor de protecţie la supratensiuni atmosferice
Verificarea se efectuează conform instrucţiunilor furnizorului de descărcare, fişei tehnologice

specifice şi prevederilor din cap.14 din PE 116/93.
CAPITOLUL VI. MĂSURĂTORI PRAM LA TRANSFORMATOARELE DE MĂSURĂ
Transformatoarele de măsură sunt de două tipuri: de curent şi de tensiune. Ele îndeplinesc

două funcţii principale:
1- reduc valorile mari ale curenţilor şi tensiunilor din circuitele primare la valori
mici, standardizate (1A sau 5A în secundarele reductoarelor de curent şi 100V sau 100V/ 3
în secundarele reductoarelor de tensiune), utilizabile în circuitele secundare de măsură,
contorizare, protecţii;
2 - izolează circuitele secundare, unde are acces personalul de exploatare şi
intervenţie, faţă de tensiunile mari, periculoase din circuitele primare.
1. TRANSFORMATOARE DE CURENT
Încercarea uleiului din cuvă
Încercările uleiului se execută numai la transformatoarele de măsură din reţelele de 110-400

kV.
La transformatoarele de 6-10 kV, proba este facultativă. În loc de efectuarea probei, se va în

locui uleiului la 6-10 ani, conform ITI.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor
În lipsa unor valori de referinţă iniţiale, valoarea măsurată la transformatoarele din exploatare
trebuie să fie mai mare decât:
- 2000 MΩ pentru înfăşurarea de înaltă tensiune a transformatoarelor de 6-35 kV;
- 10 MΩ pentru înfăşurarea de joasă tensiune.
51
Încercarea izolaţiei înfăşurării primare cu tensiune alternativă mărită aplicată
Tensiunea se aplică timp de 1 min între bornele înfăşurării primare legate între ele şi soclul
(cuva) plus bornele înfăşurării secundare legate la pământ. Pentru transformatoarele
fabricate în ţară, tensiunea de încercare este:
Um (17,5
7,2 12 24 (36) (42) (72) 123 245 420
(kV) )
Uînc
18 26,2 34,2 45 63 72 126 207 414 610
(kV)
Transformatoarele din import se vor încerca cu 90% din tensiunea de încercare în fabrică .
Verificarea polarităţii
Verificarea se face în curent continuu, conform metodelor indicate în instrucţiunile de

exploatare.Polaritatea trebuie să corespundă cu schema şi notaţiile bornelor.
Verificarea raportului de transformare
Măsurarea se execută, de preferinţă, la curentul nominal, utilizând aparate de măsură şi,

transformatoare etalon de cl. 0,2 sau 0,5.
În cazul în care transformatorul are mai multe secţiuni primare, verificarea se execută pentru
conexiunea necesară funcţionării transformatorului, specificându-se raportul de transformare
pe care a rămas conectat transformatorul.
Rezultatele se compară cu datele din buletinul de fabrică sau cu datele înscrise pe eticheta
transformatorului.
Determinarea erorilor de raport şi unghi
Verificarea se face cu instalaţii special destinate acestui scop, conform normativelor

metrologice.
Măsurarea sarcinii secundare
Proba se execută după montajul definitiv al circuitului de curent, cu toate aparatele şi releele
incluse.
Sarcina măsurată nu trebuie să depăşească sarcina nominală a secundarului, respectiv

pentru clasa de precizie dată.
2. TRANSFORMATOARE DE TENSIUNE
Încercarea uleiului se execută numai la transformatoarele de măsură de 110 kV de tip

inductiv, precum şi la partea inductivă a transformatoarelor capacitive.
52
La transformatoarele de 6-60 kV proba este facultativă. În loc de efectuare probei, se va

înlocui uleiul la 6-10 ani, conform ITI.
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor
În lipsa unor valori de referinţă iniţiale, valoarea măsurată la transformatoarele din exploatare
trebuie să fie mai mare decât:
- 2000 MΩ pentru înfăşurarea de înaltă tensiune;
- 50 MΩ pentru înfăşurarea de joasă tensiune (inclusiv pentru borna de nul a înfăşurării de

înaltă tensiune a transformatorului de tensiune cu izolaţia degresivă).
Încercarea izolaţiei înfăşurărilor primare cu tensiune alternativă mărită
Valorile tensiunilor de încercare pentru transformatoarele fabricate în ţară sunt:
Um
7,2 12 (17,5) 25 (36) (42) (72) 123 245 420
(kV)
207
Uînc.
18 25,2 34,2 45 63 72 126 414 610
(kV) 166
Verificarea polarităţii înfăşurărilor
Verificarea se face în curent continuu, conform metodelor indicate în instrucţiunile de

exploatare. Polaritatea trebuie să corespundă cu notaţia bornelor.
Verificarea raportului de transformare
Măsurarea se execută, de preferinţă, la tensiunea nominală, utilizând aparate de măsură şi

transformatoare etalon de clasă 0,2 sau 0,5. Rezultatele se compară cu datele din buletinul
de fabrică sau datele înscrise pe eticheta transformatorului.
Determinarea erorilor de unghi şi de raport
Verificarea se face cu instalaţii special destinate acestui scop conform normativelor

metrologice.
Măsurarea sarcinii secundare
Măsurarea se execută după montajul definitiv al circuitului alimentat de transformatorul de

tensiune, cu toate aparatele şi releele conectate.
Sarcina măsurată nu trebuie să depăşească sarcina nominală a secundarului respectiv,

pentru clasa de precizie dată.
53
54

AM9 Masuratori PRAM in Instalatiile Electrice de JT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AM9 Masuratori PRAM in Instalatiile Electrice de JT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ionel ANDREI

Tehnoredactare: tehnored. Gabriela DRON

Revizia: 0 1 2 3 4 5 6 7 Avizat CTA nr.

CAPITOLUL II. MĂSURĂTORI PRAM LA CABLURILE DE ENERGIE........................................32

CAPITOLUL III. MĂSURĂTORI PRAM LA MOTOARE ELECTRICE DE

CAPITOLUL IV. MĂSURĂTORI PRAM LA TABLOURILE ELECTRICE

CAPITOLUL V. MĂSURĂTORI PRAM LA TRANSFOMATOARELE

CAPITOLUL VI. MĂSURĂTORI PRAM LA TRANSFORMATOARELOR DE MĂSURĂ...............50

1. SR EN 60034-4 Partea 4: Metode pentru determinarea mărimilor maşinilor

4. SR HD 603 S1:2001 Cabluri de distribuţie cu tensiunea nominală 0,6/1kV

5. SR HD 605 S1:2001 Cabluri de energie. Metode de încercare.

6. PE 116/94 Normativ de încercări şi măsurători la echipamentele şi instalaţiile

CAPITOLUL I. CUNOŞTINŢE DE BAZĂ

1. Clasificarea reţelelor electrice în funcţie de tensiunea nominală.

În prezent în instalaţiile electrice se foloseşte o plajă mare de tensiuni nominale începând cu

Tensiunea reţelelor existente cu valoarea nominală de 220/380V au trecut la valoarea

În instalaţiile de joasă tensiune ale consumatorului, pierderea de tensiune este limitată la

Instalaţiile electrice ca şi reţelele electrice, în funcţie de valoarea tensiunii nominale, au fost

2. Protecţia mecanică a echipamentelor electrice.

2.1. Gradele normale de protecţie se notează cu IP xy unde:

x = (0 ... 6) reprezintă protecţia contra atingerii sau pătrunderii corpurilor străine;

Protecţia contra atingerii sau pătrunderii corpurilor străine:

1 Protejat la pătrunderea corpurilor străine solide mai mari decât 50 mm

5 Protejat parţial contra pătrunderii prafului

6 Protejat total contra pătrunderii prafului

Protecţia contra pătrunderii apei:

Condiţiile suplimentare care se pot cere au următoarele simboluri:

W-protejat contra unor condiţii atmosferice;

S- protejat contra pătrunderii apei cu motorul oprit;

M- protejat contra pătrunderii apei cu motorul în mers.

Exemplu: IP54 - protejat contra pătrunderii prafului şi contra stropirii cu apă.

3. Protecţia antiexplozivă reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru ca echipamentul

Echipamentul electric protejat contra exploziilor cuprinde două grupe de protecţie:

Echipamentul din grupa II se împarte în:

- trei subgrupe de explozie, A,B,C, în funcţie de compoziţia chimică a gazelor ;

- şase clase de temperatură (T1-450°C, T2-300°C, T3-200°C, T4-135°C, T5-

Exemplu: AT1-acetonă, metan, propan; AT3-ţiţei; AT4-eter etilic; CT1-hidrogen; CT2-

Măsurile de protecţie care se iau urmăresc împiedicarea aprinderii amestecurilor explozive

Se aplică următoarele moduri de protecţie antiexplozivă:

1- capsularea antideflagrantă (simbol d), care constă în introducerea părţilor

2- capsulare presurizată (simbol p), care constă în închiderea părţilor capabile să

Exemplu de simbolizare a protecţiei antiexplozive: Ex d II A T3 = protecţie antiexplozivă cu

4- Protecţia climatică reprezintă totalitatea măsurilor de protecţie a echipamentului electric

La stabilirea protecţiei climatice, mediul ambiant se clasifică în domenii de climă, utilizându-

T- tropicus=cald; A- aridus=uscat; H-humidus=umed; F-frigidus=frig.

Se aplică următoarele tipuri de protecţie climatică:

Pentru fiecare tip de protecţie climatică există trei categorii de montaj:

I - în aer liber; II - în spaţii exterioare acoperite (ferite de precipitaţii); III - în interior.

5. Sistemul Internaţional de mărimi şi unităţi de măsură SI.

Mărimi şi unităţi fundamentale SI:

Mărimea fundamentală Unitatea de măsură Simbol

Mărimi şi unităţi derivate SI:

Mărimea derivată Unitatea de măsură Simbol

6 volum specific metru cub pe kilogram m3/kg

Mărimea derivată Unitatea de măsură Simbol

Multipli şi submultipli ai unităţilor SI. Prefixe SI

Factorul de Prefixu Simbolu Factorul de Prefixu Simbolul

6. Configuraţia conductoarelor în reţelele de joasă tensiune

Pentru alimentarea receptoarelor sau grupurilor de receptoare de curent continuu sau de

În vederea protecţiei împotriva şocurilor electrice reţelele sunt însoţite de un al cincilea

În cazul reţelelor cu neutrul legat la pământ secundarul trans-formatorului din care se

Reţelele cu neutrul legat la pământ au o serie de avantaje cum ar fi:

Fig. 1. Schema TN-S Fig. 2. Schema TN-C