Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
b
U c a V a U a b
c
230 V
N
V c V b
N
c b
U b c
a b
Fig. 1.1. Definirea neutrului N pentru o reţea trifazată.
• Neutrul fizic este reprezentat prin punctul comun de conectare al înfăşurărilor unui
generator legate în stea sau ale secundarului unui transformator legat în stea sau în zigzag.
Acest neutru poate fi scos la borne sau nu, poate fi distribuit sau nu. Când este distribuit de el
se leagă un conductor neutru.
Termenul de “tratare a neutrului” semnifică de fapt o situaţie mai generală şi are în
vedere situaţia neutrului şi în cazul când între acesta şi pământ nu se interpune nici o
impedanţă fizică.
Din punct de vedere a situaţiei relative a neutrului faţă de pământ, recomandările
Comisiei Electrotehnice Internaţionale (CEI) prevăd următoarele tipuri de reţele (fig. 1.2):
– reţele cu neutrul izolat;
– reţele cu neutrul legat direct la pământ (rigid - efectiv), prin rezistenţă sau prin
reactanţă;
– reţele cu neutrul tratat prin sistem rezonant (bobină de compensare).
N N N
Z N= Z N
X N
Pă m â n t Pă m â n t Pă m â n t
a. b. c.
Fig.1.2. Situaţii relative ale neutrului reţelelor electrice faţă de pământ:
a) reţea cu neutrul izolat; b) reţea cu neutrul legat; c) reţea cu neutrul tratat prin sistem rezonant.
Potenţialul fazelor reţelei poate fi măsurat în raport cu neutrul reţelei sau în raport cu
pământul. În primul caz tensiunile fazelor (Va, Vb, Vc) sunt furnizate de sursa de putere:
generatorul sincron sau secundarul transformatorului de alimentare a reţelei electrice. Aceste
tensiuni sunt practic egale în amplitudine şi asigură un sistem simetric de succesiune pozitivă.
Pe de altă parte, potenţialul neutrului în raport cu pământul depinde de valoarea admitanţelor
fazelor liniei faţă de pământ Y 0 = G0 + jB0 , unde B0 = ωC0 . În cazul în care reţeaua este
simetrică iar regimul de funcţionare este normal, cele trei admitanţe transversale sunt egale,
Ş.l.drd.ing. Lucian Toma
Tratarea neutrului în reţelele electrice 3
În realitate, din diverse cauze, potenţialul punctului neutru al unei reţele electrice este
diferit de potenţialul pământului. Astfel, dacă capacităţile faţă de pământ ale fazelor şi
rezistenţele de izolaţie ale acestora nu sunt identice, atunci se creează o oarecare nesimetrie a
reţelei care se caracterizează printr-o deplasare a punctului neutru în raport cu pământul.
Dacă se consideră punerea la pământ a unei faze, de exemplu faza c (fig.1.4), admitanţa
corespunzătoare acelei faze devine nulă iar potenţialul neutrului în raport cu pământul depinde
de mărimea impedanţei de tratare a neutrului Z. Dacă această impedanţă are valoare mare sau
nu există ( Z N = ∞ ), atunci potenţialul neutrului ia valoarea tensiunii de fază furnizate de sursa
de putere iar dacă impedanţa Z este mică sau nulă potenţialul neutrului are o valoare mică sau
nulă. În prima situaţie tensiunile fazelor sănătoase cresc la valoarea tensiunii între faze
solicitând izolaţia reţelei; în a doua, apare un curent mare de scurtcircuit care solicită căile de
curent ale reţelei.
a
N b
c
α G G
Z 0c 0b G 0a
N C 0c C 0b C 0a
β
Pă m â n t ( P )
Fig. 1.4. Schema echivalentă a unei reţele trifazată cu punere la pământ monofazată.
Ic V
c
Z 0
I 0 Z F
0
V
V c = 0 ; Ia = 0 ; Ib = 0 3Z N
a. b.
I b+ Ia Ia
0
Ic I c+ Ic
+ + I b0
I a+ Ib Ic
0
c.
Fig. 1.6. Schema de principiu utilizată pentru calculul curentului de defect folosind metoda componentelor
simetrice: a. Reprezentarea defectului; b. Conectarea reţelelor de secvenţă; c. Descompunerea sistemului de
curenţi capacitivi în componente de secvenţă.
cu menţiunea că ecuaţiile sunt raportate la faza c. Un sistem similar de ecuaţii se poate scrie şi
pentru cureţi.
Cunoscând faptul că, curenţii de secvenţă sunt egali, I + = I − = I 0 , curentul de defect se
deduce din:
+ − + 3V
IF = Ic = I + I + I = 3I = +
0
− (2)
Z + Z + Z + 3Z N
0
+ −
sau, dacă se ia în considerare impedanţa de defect Z F şi cunoscând că Z = Z , expresia (2)
devine:
3V
IF = + (3)
2 Z + Z + 3Z N + 3 Z F
0
Z IF 0 b.
0
F Y F
Z T L β
a.
Fig. 1.7. Schema de calculul a curentului de defect monofazat, într-o reţea de medie
tensiune: a. Circuitul trifazat; b. Schema echivalentă monofazată de secvenţă zero.
IF Z 3
α
Fig. 1.8. Schema
echivalentă pentru
calculul curentului de
punere la pământ
~ Y N T 3Y 0
monofazat. Z F
β
Din punct de vedere istoric, reţelele au funcţionat la început cu neutrul izolat. Pentru
astfel de reţele un defect pe o fază nu atrage imediat întreruperea funcţionării reţelei electrice,
putându-se funcţiona o perioadă de timp până la identificarea locului de defect şi înlăturarea
defectului. Pe măsură ce reţelele s-au extins, tensiunea lor nominală a crescut şi ca urmare au
crescut şi capacităţile reţelei faţă de pământ. Prezenţa capacităţilor în reţeaua electrică permite
un schimb de energie între faza defectă şi fazele sănătoase, iar intensitatea curentului la locul
de defect este cu atât mai mare cu cât capacităţile au valori mai ridicate, adică, cu cât reţeaua
electrică, legată galvanic, este mai extinsă.
Se consideră reţeaua cu neutrul izolat din figura 1.9. Capacităţile liniei faţă de pământ
s-au notat cu C0 şi ele s-au presupus egale pentru fiecare fază iar cu Il,a, Il,b şi Il,c curenţii de
sarcină; ei alcătuiesc un sistem simetric. Acelaşi lucru se poate spune şi despre curenţii
capacitivi de încărcare a capacităţilor naturale faţă de pământ, Ic,a, Ic,b, Ic,c. Ca urmare
potenţialul neutrului reţelei VN va fi identic cu acela al pământului.
Dacă una din faze ajunge la pământ, spre exemplu faza c (fig. 1.9), atât valorile
tensiunilor cât şi cele ale curenţilor se modifică.
V a
a
I l, a
V b b
N I l, b
V c c
α I l, c
V = - Z F V C 0 C 0
C 0
α β c
I c , =c 0 Ic, I c,
Pă m â n t β b a
IF
Fig. 1.9. Reţea cu neutrul izolat.
V V a
a
N
V α β
V
N G b
b
V c
c
V V
V α β b
α β
c
b
Fig. 1.10. Diagrama fazorială a tensiunilor reţelei din fig. 1.9.
Ic, a
Ic, b
3 0 Ic, Ic,
Ic, a -Ic, c
b
a
N G N
Ic, a Ic, N V
V c -Ic, c b
I c, c V
c
b
c b
a b c
Fig. 1.11. Situaţia curenţilor capacitivi înainte şi după punerea la pământ a fazei c, obţinerea curentului
capacitiv de punere la pământ. a. condiţii normale de funcţionare; b. situaţia cu defect; c. compunerea curenţilor
capacitivi pe timpul defectului.
în care C0 este capacitatea de secvenţă zero (faţă de pământ) a tuturor liniilor ce sunt conectate
la secundarul transformatorului din staţie.
O exprimare mai exactă a curentului de punere la pământ şi a tensiunilor fazelor
sănătoase se poate obţine dacă se foloseşte teoria componentelor simetrice. Neglijându-se
impedanţa de secvenţă pozitivă Z în raport cu cea de secvenţă zero, expresia curentului de
defect devine:
0
I F = 3 Y V = 3V (G0 + jB0 ) = I F ,a + jI F ,c
Orientativ, pentru curentul de punere la pământ se pot folosi şi relaţii aproximative,
astfel:
Un L U L
I FLEA = [A], I FLES = n [A]
300K 500 2K 10
unde U este tensiunea de serviciu a liniei (aprox. egală cu tensiunea nominală), exprimată în
kV, iar L este lungimea liniilor reţelei, exprimată în km.
În general se constată că valoarea curenţilor capacitivi I c este mult mai mică decât cea
a curenţilor de sarcină ce trec prin liniile electrice, şi ca urmare se poate considera că
tensiunile de fază măsurate faţă de punctul neutru nu se modifică semnificativ. În consecinţă,
reţeaua poate să funcţioneze pe o perioadă limitată de timp alimentând consumatorii în
condiţii acceptabile deşi una dintre faze este pusă la pământ.
Cu toate că tensiunile fazelor în raport cu punctul neutru N rămân aproximativ aceleaşi
ca în funcţionarea fără defect, potenţialul fazelor faţă de pământ se modifică; potenţialul faţă
de pământ al fazei puse la pământ este nul, iar potenţialul fazelor sănătoase creşte de 3 ori,
devenind egal cu tensiunea între faze. În plus la apariţia punerii la pământ a fazei se formează
un arc electric prin care circulă curentul capacitiv rezultant, arc ce se stinge la fiecare trecere
prin zero a curentului. Totuşi, în funcţie de intensitatea curentului, arcul electric se poate
reaprinde după fiecare trecere prin zero a curentului; aceste reaprinderi succesive conduc la
aşa-zisul arc intermitent care poate provoca supratensiuni periculoase pe fazele sănătoase,
atingându-se valori 3÷ 4 ori tensiunea de fază a reţelei.
Dacă arcul electric intermitent şi supratensiunile ce îl însoţesc persistă un număr mai
mare de perioade este posibil ca izolaţia reţelei să fie străpunsă, transformând punerea la
pământ în scurtcircuit bifazat sau trifazat. Din acest motiv, trebuie luate măsuri pentru
protecţia reţelei în sensul evitării arcului intermitent. Din cercetările efectuate în România s-a
constatat că arcul electric intermitent apare atunci când intensitatea curentului la locul de
defect depăşeşte 5-10 A, dar nu va fi mai mare de 30 A. Pentru valori mai mici decât 5 A arcul
se stinge chiar de la prima trecere prin zero, astfel că reţeaua poate să îşi reia funcţionarea
normală.
Pe baza acestor constatări se poate aprecia că LEA cu tensiuni nominale până la 35 kV
pot funcţiona cu neutrul izolat. În schimb, reţelele electrice subterane de 6-10 kV pot
funcţiona cu neutrul izolat dacă curentul la locul de defect nu depăşeşte 10A.
Pentru a limita curentul de punere la pământ în reţelele electrice de medie tensiune cu
neutrul izolat se practică separarea galvanică a liniilor prin secţionarea barelor din staţia de
alimentare, fiecărei secţii de bare revenindu-i un anumit număr de linii, respectiv o anumită
lungime de linie conectată într-un nod. Prin aceasta se reuşeşte să se asigure încadrarea
curentului capacitiv, respectiv curentului de punere la pământ, în limitele admise.
Concluzii:
Marele avantaj al reţelelor electrice cu neutrul izolat constă în faptul că prezintă că la
punerea la pământ a unei faze, consumatorii simetrici rămân pe mai departe alimentaţi, nefiind
obligatorie deconectarea imediată a liniei.
• Dezavantajul acestei metode de tratare a neutrului constă în faptul că în cazul unei
puneri la pământ tensiunea fazelor sănătoase creşte cu 3 (ajungând la valoarea
tensiunii între faze), ceea ce poate determina străpungerea izolaţiei pe fazele sănătoase.
În plus, în cazul în care curentul capacitiv depăşeşte valorile admisibile, spaţiul arcului
electric nu se mai deionizează la trecerea prin zero a curentului, iar defectul devenind
permanent (va persista pentru mai mult timp), determinând apariţia unor supratensiuni
de 4-5 ori mai mari decât tensiunile de fază.
Probleme generale
IC
G r o u n d β
Cei doi curenţi, defazaţi faţă de tensiunea Vα β înainte, respectiv în urmă, cu aproape
90°, se suprapun la locul de punere la pământ, obţinându-se un curent rezidual Ir (fig. 1.13):
IF = Ir = IC + IL (6)
sau, neglijând componentele active ale curentului, se obţine:
V
I r ≅ jV αβ 3ωC 0 + αβ (7)
jωL
Relaţia (7) s-a scris luând în considerare numai reactanţele celor două circuite.
V α β
Ir IL
IC
Fig. 1.13. Diagrama fazorială a curenţilor circuitelor reţelei pasive din fig. 1.12.
– este mult mai mic decât curentul capacitiv de punere la pământ, deci toate efectele
acestuia vor fi mult diminuate;
– faza curentului rezidual este apropiată de faza tensiunii Vα β , fapt ce va favoriza
stingerea spontană a arcului electric stabilit la locul punerii la pământ; datorită
îmbunătăţirii condiţiilor de stingere, curentul rezidual poate lua valori mult mai mari
(20 – 30 A), fără a exista pericolul de reaprindere a arcului.
Pentru a obţine un avantaj maxim, adică un curent rezidual minim, bobina se va alege
astfel încât curentul rezidual să fie nul, adică:
V αβ
+ jV αβ 3ωC 0 = 0
j ωL
rezultând
1
ωL = X N = = Xc (8)
3ωC 0
Relaţia (8) exprimă condiţia de rezonanţă a circuitului paralel echivalent format de cele
două ramuri: bobina de stingere şi capacităţile de serviciu pe frecvenţa f =ω 2π.
De remarcat faptul că, în realitate, datorită rezistenţelor diferitelor elemente ale
circuitului, nu se poate obţine o compensare totală a curentului capacitiv şi ca urmare
întotdeauna I r ≠ 0 .
Deoarece bobina funcţionează un număr redus de ore, respectiv doar atunci când are
loc o punere la pământ aceasta nu ajunge practic să atingă temperatura de regim staţionar
pentru care a fost construit. Din acest motiv, în funcţie de durata cât se prevede să funcţioneze
reţeaua cu punere la pământ, se adoptă pentru înfăşurarea bobinei o densitate de curent mult
mai mare decât cea economică. Durata prevăzută pentru funcţionarea cu punere la pământ
depinde de modul de exploatare al reţelei electrice; astfel, odată cu semnalizarea punerii la
pământ, semnalizare realizată chiar de curentul care trece prin bobină, o echipă de specialişti
se deplasează pe teren pentru remedierea defectului. În general, se admite funcţionarea reţelei
cu punere la pământ un interval între ½ ore si 2 ore, în funcţie de importanţa liniei, de zona
traversată, de timpul necesar detectării şi înlăturării defectului. Dacă defectul nu se poate
înlătura atunci reţeaua se deconectează.
Lungimea reţelei electrice se poate modifica în timpul funcţionării, astfel că, pentru a
modifica valoarea reactanţei bobinei, poziţia miezului este variabilă, iar uneori înfăşurarea
este prevăzută cu prize (7...10 prize), ceea ce va permite modificarea curentului inductiv.
Pe miezul bobinei este prevăzută o înfăşurare suplimentară folosită pentru protecţia
prin relee. Ea va indica prezenţa unei componente de secvenţă zero (homopolară) a curentului.
Pentru reţelele electrice cu tensiuni nominale U n ≥ 110 kV punctul neutru al unui sau
mai multor transformatoare din fiecare staţie de transformare se leagă direct la pământ printr-o
legătură netă, solidă. În acest caz, orice punere la pământ a unei faze reprezintă un scurtcircuit
monofazat care, având valori mari, determină acţionarea protecţiei prin relee şi în consecinţă
deconectarea circuitului avariat.
Principalul avantaj al acestui sistem de tratare constă în aceea că circuitul avariat este
scos imediat din funcţiune, iar distrugerile cauzate de arcul electric sunt minime, respectiv
scurtcircuitul monofazat nu se mai poate transforma într-un scurtcircuit bifazat sau trifazat
cum era în cazul anterior.
Dezavantajul constă în faptul că orice punere la pământ a unei faze determină scoaterea
din funcţiune a circuitului respectiv.
În plus, scurtcircuitul fiind nesimetric perturbă instalaţiile de telecomunicaţii şi
semnalizări feroviare precum şi transmisiile radiofonice şi TV situate în vecinătate,
constituind principalul dezavantaj al legăturii directe la pământ.
În regim permanent situaţia este identică cu cea de la cazul reţelei cu neutrul izolat.
Dacă una dintre faze (de exemplu, faza c) este pusă la pământ, valorile curenţilor capacitivi şi
ai tensiunilor se modifică.
Din figura 14 se observă că datorită apariţiei arcului electric se formează două circuite
prin care circulă curentul de scurtcircuit. Curenţii care circulă prin cele două circuite I 'sc şi
I "sc sunt determinaţi de reactanţele de dispersie ale transformatorului, de impedanţele liniei,
respectiv ale căii de închidere prin pământ. Acestea având valori mici, curentul de punere la
pământ, denumit în acest caz curent de scurtcircuit, atinge valori mari şi în consecinţă linia cu
defect va fi deconectată de protecţiile prin relee.
c b a
T 1 l i n e e ă l e c t rT 2i c
N 1 N 2
Is Is V α β = V -c
c c
β
Întrucât capacităţile liniei sunt mici, curentul capacitiv I "sc este redus şi poate fi
neglijat în continuare. Spre deosebire de cazul reţelelor electrice cu neutrul izolat, în reţelele
electrice cu neutrul legat la pământ, curentul de punere la pământ (de scurtcircuit) are un
pronunţat caracter inductiv şi determină căderi importante de tensiune.
Deoarece între neutrul N al transformatorului şi pământ există o legătură metalică
(rigidă), potenţialul N al transformatorului este ţinut rigid (riguros) la potenţialul pământului.
Din acest motiv potenţialul fazelor sănătoase faţă de pământ rămân la valoarea tensiunii de
fază, iar faza cu punere la pământ este practic la potenţialul pământului.
V
I F = I sc(1) =
Z 1
+ + ZF
3 Y NT + 3Y 0
şi, prin faptul că există o legătură rigidă la pământ, impedanţa legăturii fiind Z N = 0 , vom
obţine
1 1 3
= = 0 0
Z TL
Z NT Z + 1 Z 0 Z TL sau Z NT =
N TL 3
3
În plus, dacă se neglijează admitanţele capacitive Y 0 ale liniilor, respectiv componenta
curentului capacitiv de scurtcircuit şi totodată se neglijează parametrii de secvenţă zero ai
0
≈ Z T . Deci:
0
liniei în raport cu cei ai transformatorului, rezultă Z TL
V 3V
I F = I sc(1) = +
= +
2Z T Z T 2Z T + Z T
0 0
+
3 3
+ +
cu menţiunea Z = 2 Z TL ≈ 2 Z T
Din analiza ultimei relaţii se constată că valoarea curentului de scurtcircuit depinde în
principal de conexiunea înfăşurărilor transformatorului şi de construcţia miezului magnetic al
acestuia.
În majoritatea cazurilor scurtcircuitele monofazate sunt trecătoare şi pentru eliminarea
efectelor lor se utilizează sistemele RAR (Reanclanşare Automată Rapidă) prin care, după
deconectarea defectului urmează o pauză de RAR şi apoi linia se reconectează. Pauza de RAR
trebuie să fie suficient de mare pentru a putea asigura stingerea arcului electric considerat
trecător, dar nu prea mare pentru a nu periclita siguranţa reţelei şi stabilitatea sistemului.
Deconectarea liniilor electrice poate să fie monofazat sau trifazat.
Dacă impedanţa de secvenţă zero a transformatorului este mai mică decât impedanţa de
secvenţă pozitivă a reţelei, atunci curentul se scurtcircuit monofazat devine mai mare decât
curentul de scurtcircuit trifazat, pentru care sunt dimensionate toate aparatele de comutaţie din
reţea.
Din punct de vedere al tensiunilor pe fază, dacă rezistenţa de legare la pământ ar fi în
mod ideal nulă, în cazul punerii la pământ a unei faze tensiunile fazelor sănătoase faţă de
pământ ar trebui să rămână neschimbată. În realitate, rezistenţa prizei de legare la pământ, deşi
are o valoare foarte mică, produce o cădere de tensiune datorată intensităţii foarte mai a
curenţilor de scurtcircuit monofazat. Ca urmare potenţialul neutrului nu rămâne egal cu zero
ceea ce face ca tensiunile fazelor sănătoase să crească într-o oarecare măsură. Din această
cauză, se impune ca periodic să se facă verificarea prizei de pământ deoarece încălzirea
puternică a acesteia la trecerea curenţilor de scurtcircuit monofazat provoacă o creştere a
rezistenţei pământului (prin coacere) şi neutrul riscă să fie legat la pământ printr-o impedanţă
ridicată, fără ca specialiştii din exploatare să cunoască acest lucru. Pentru a menţine valoarea
rezistenţei se practică udarea pământului din staţie, caz în care rezistenţa va scădea.
Pentru a obţine o rezistenţă mică a prizei de pământ de ordinul zecilor de ohmi se
folosesc circa 100 electrozi, fiecare având o rezistenţă de 25...30 Ω.
În exploatare se vor avea în vedere două lucruri:
• Conform recomandărilor CEI, la reţelele electrice cu neutrul legat direct la
pământ, tensiunile fazelor sănătoase nu trebuie să depăşească 0,8 din tensiunea
între faze, în cazul unui scurtcircuit monofazat.
• În acelaşi timp, intensitatea curenţilor de scurtcircuit monofazat nu trebuie să
depăşească pe cea a curenţilor de scurtcircuit trifazat.
Respectarea acestor condiţii impune un anumit raport între reactanţa de secvenţă zero şi
cea de secvenţă pozitivă a reţelei electrice, determinate la locul de scurtcircuit:
Ş.l.drd.ing. Lucian Toma
Tratarea neutrului în reţelele electrice 15
X0
1≤ + ≤ 3
X
X0
> 1 corespunde condiţiei I sc < I sc
(1) (3)
• o valoare +
X
X0
• o valoare + < 3 apare din considerentul că tensiunile Va şi Vb pe fazele sănătoase să
X
nu depăşească 0,8 din tensiunea între faze (nu apar supratensiuni pe fazele sănătoase)