Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

2. MODELAREA ȘI CALCULUL REȚELELOR ELECTRICE

ÎN REGIM PERMANENT

2.1 Considerații generale ale regimului permanent

Regimul permanent al unui sistem electroenergetic este regimul simetric, sinusoidal,

echilibrat, de succesiune directă, pozitivă față de fazele a, b și c ale sistemului
electroenergetic.
În exploatarea curentă, acest regim nu se realizează în mod riguros din diverse motive,
cum ar fi:
 existența unor variații continue ale consumului de energie, respectiv ale
producției;
 existența unor elemente neliniare în componența sistemului electroenergetic
care defazează undele de tensiune și de curent;
 elementele trifazate nu sunt perfect simetrice față de cele trei faze (a, b, c) și
pământ.

Deși regimul permanent, în sensul definiției date se realizează cu o mică probabilitate,

studiul acestui regim este indispensabil pentru abordarea unor probleme mai complexe
referitoare la regimurile tranzitorii și cele nesinusoidale. Astfel, pentru studiul regimurilor
nesinusoidale calculul regimului permanent furnizează condițiile inițiale de funcționare.
Pentru calculul regimului permanent se au în vedere următoarele particularități care
permit alegerea unor metode specifice de studiu:
a) sistemele electroenergetice sunt constituite din elemente trifazate (generatoare,
transformatoare, linii electrice) între care nu există cuplaje electrice și
magnetice. În aceste condiții, fiecare element al sistemului electroenergetic
este complet caracterizat de variabilele electro-cinetice de stare v(t) și i(t) la
pământ, cărora le corespunde variabilele de stare V și I;
b) elementele trifazate fiind construite simetric față de cele trei faze a, b, c, și
pământ pentru studiul regimului simetric (cunoscut și regim permanent) se
utilizează schema monopolară de secvență pozitivă din metoda componentei
simetrice;
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

c) elementele active (generatoare sau consumatori) ale rețelei de secvență

pozitivă sau conectate la un consumator fictiv de nul (întoarcere) a cărui
impedanță este nulă; prin urmare ele pot fi simulate prin curent sau putere
injectată sau absorbită prin nodurile rețelei electrice.

Calculul regimului permanent are ca scop determinarea mărimilor electrice atașate

nodurilor (tensiunile și puterile nodale) și laturilor rețelei electrice (circulația de curenți sau
puteri) și pierderile de putere prin elementele sistemului.
Se precizează faptul că, dacă se cunosc tensiunile nodale în modul și argument, este
cunoscută starea sistemului, în sensul că folosim legile care guvernează.
Calculul regimului permanent se efectuează în două etape succesive:
1. Se determină mărimile atașate nodurilor;
2. Se calculează circulațiile și pierderile de puteri prin laturile rețelei electrice.

În acest sens, se procedează la separarrea subsistemelor de producere și distribuție de

subsistemul de transport și se simulează interacțiunile dintre acestea impunând anumite valori
variabilelor de stare la borne (tensiunea, curentul sau puterea). Astfel, pentru consumatorii
alimentați din rețeaua electrică de transport se impun puterile activă și reactivă solicitate de
aceștia: P și Q ; pentru generatoarele electrice care injectează puterea în nod se impun
c, i c, i
puterea activă generată ( P ) și modulul tensiunii ( U ), precum și limitele puterii reactive
g, i i

generată la nodurile i și i ( Qmin și Q max ).

min max g, i g, i
În felul acesta se limitează efectul generat în buclă care menține tensiunea la borne
constantă atâta timp cât nu se depășesc limitele determinate de curentul de excitație cărora le
corespund limitele de putere reactivă.
În mod general, într-un nod se poate avea atât producție, cât și consum, numai
producție, numai consum sau nici producție nici consum.

2.2 Calculul mărimilor de stare atașate nodurilor

2.2.1 Ecuațiile puterilor nodale

Ecuațiile puterilor nodale, cunoscute și sub denumirea de ecuațiile bilanțului de puteri,

stau la baza determinării mărimilor electrice atașate nodurilor.
Se consideră un nod oarecare, i, din rețeaua electrică de transport, nod asociat barelor
colecatoare dintr-o stație electrică (fig. 2.1).
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

i
P + jQ P + jQ
g, i g, i t, i t, i
I I
g, i t, i

P + jQ
c, i c, i
I
c, i

Fig. 2.1 Configurația nodului oarecare i

Configurația nodului i este reprezentată prin unrmătoarele mărimi:

 Pg, i + jQg, i = S g, i  puterea totală injectată în nod de sursele de racord la
acesta;
 P + jQ = S  puterea totală consumată (absorbită) în nod de sursele
c, i c, i c, i
de racord la acesta;
 P + jQ = S  puterea totală tranzitată;
t, i t, i t, i
 I  curentul generat în nodul i;
g, i
 I  curentul consumat în nodul i;
c, i
 I  curentul total în nodul i.
t, i

În cazul cel mai general, in acest nod există surse de putere și consumatori. De
asemenea, nodul are legături cu celelalte noduri din sistem.
Conform primei teoreme a lui Kirchhoff:

I -I =I (2.1)
g, i c, i t, i

În relația (2.1), membrul sâng reprezintă curentul nodal, notat ( I ), iar membrul drept
i
reprezintă suma curenților care circulă prin laturile incidente în nod și se poate exprima din
ecuația tensiunilor nodale care sub formă matriceală este:

Y  × U  =  I  (2.2)
 nn   n   n 

în care U  reprezintă vectorul tensiunilor nodale exprimat sub forma tensiunii fază-fază.
 n
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

Ținând cont că într-un sistem trifazat între tensiunea de fază-fază, notată U, și

tensiunea fază-pământ, notată V, există relația: U = 3×V , rezultată din relația (2.2), care
corespunde metodei potențialelor la noduri din electrotehnică, ( Y  × V  =  I  ), în
 nn   n   n 
care curenții nodali sunt multiplicați cu factorul 3:

 Y  ×  3×V  =  3× I 
 nn   n  n
Y  × 3× V  =  3× I 
 nn   n  n
 Y  × U  =  I 
 nn   n   n 

Din relațiile (2.1) și (2.2) se poate observa că valoarea curentului nodal I este:
i

n
Y × U + Y × U + ...+ Y × U + ...+ Y × U =  (Y × U ) (2.3)
i, 1 1 i, 2 2 i, k k i, n n i, k k
k=1

În relația (2.3) Y reprezintă un termen al matricei admitanțelor nodale:

i, k

Y G + jB (2.4)
i, k ik ik

Se definește puterea totală netă ( S ) ca fiind diferența dintre puterea totală injectată în
i
nod de sursele de racord la acesta și puterea totală consumată în nod de sursele de racord la
acesta, adică:

S =S -S P + jQ (2.5)
i g, i c, i i i
P =P -P (2.6)
i g, i c, i
Q =Q -Q (2.7)
i g, i c, i

Puterea totală netă, definită de relația (2.5), poate fi exprimată în funcție de tensiunea
nodală și curentul nodal astfel:

n
S = I * × U = U ×  (Y* × U * ) (2.8)
i i i i i, k k
k=1

Relația (2.8) reprezintă forma complexă a puterilor nodale. Această ecuație stabilește
legătura între mărimile electrice atașate fiecărui nod și anume: puterea complexă și tensiunea
complexă.
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

Dacă se separă părțile reale și imaginare aferente relației (2.8) scrise pentru fiecare nod
se obțin expresiile puterilor active și reactive, respectiv dependența dintre patru mărimi reale
aferente fiecărui nod și anume  P , Q , U ,   cu i = 1,n , în care n este numărul total de
 i i i i
noduri.
Pentru această dependență se folosește reprezentarea tensiunii în coordonate polare:

j
U =U × e i
i i
(2.9)
j
U =U × e k
k k

Pornind de la relațiile (2.4) și (2.5), se obține formula dezvoltată corespunzătoare

puterii totale nete, relația (2.10):

n n
 S = U ×  (Y* × U* ) =  (U ×Y* × U * ) =
i i i, k k i i, k k
k=1 k=1
n  j -j 
=  U × e i × U × e k × G - jB  =
k = 1 
i k ik ik 

n 

=  U ×U × e
j  -
i k  
× G - jB  =


 i k ik ik 
k = 1  

i - k  + jsin i - k  × Gik - jBik 

n
=  U × U × cos
i k 
k=1

i - k  + jsin i - k  × Gik - jBik 

n
S =  U × U × cos (2.10)
i i k 
k=1

Separând părțile reale și imaginare ale relației (2.10) se obține expresiile puterilor
nodale și dependențele dintre mărimile electrice atașate nodurilor:

 i  = k = 1Ui ×U k × Gik × cos i - k  + Bik × sin i - k  = f Pi U, q 

n
P real S
i (2.11)
i = 1,n

 i  = k = 1Ui ×U k × Gik × sin i - k  - Bik × cos i - k  = fQi U, q 
n
Q imag S
i (2.12)
i = 1,n

Conform relațiilor (2.11) și (2.12), din cele patru mărimi electrice atașate fiecărui nod,
doar două mărimi sunt independente și pot fi specificate (impuse), iar celelalte doua mărimi
electrice trebuie să satisfacă aceste relații.
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

2.2.2 Modelul matematic pentru calculul mărimilor electrice

atașate nodurilor

Starea electrică a fiecărui nod este caracterizată fie de două mărimi complexe: puterea
totală netă a nodului i ( S ) și tensiunea nodului i ( U ), fie de patru mărimi reale: puterea
i i
activă a nodului i ( P ), puterea reactivă a nodului i ( Q ), tensiunea nodului i ( U ) și defazajul
i i i
nodului i (  ).
i
Construcția modelului matematic constă în stabilirea pentru fiecare nod a mărimilor
impuse, care sunt cunoscute, respectiv a mărimilor necunoscute, care se determină prin
calcule.
Pentru a stabili mărimile care se impun în fiecare nod se va ține seama de următoarele
aspecte:
 se consideră că reglajul de frecvență este astatic (nu există eroare staționară).
Prin urmare, se alege un nod, de regulă, nodul la care este conectat cel mai
puternic generator din sistem, ca nod de echilibru având rolul de a asigura
bilanțul puterilor active (  P =  P + P ) în sistem, adică de a menține
g c
frecvența la valoarea nominală de 50 Hz. În plus, tensiunea nodului de
echilibru (fazorul asociat acesteia) se alege ca referință pentru sistemul real-
imaginar (+1 +j) atașat rețelei electrice, prin urmare argumentul tensiunii
acestui nod va fi nul;
 se modelează efectul regulatoarelor automate de tensiune aferente
generatoarelor din centralele electrice impunând valoarea tensiunii în nodul de
racord. Ulterior se va determina tensiunea de consemn impusă regulatorului
pentru a obține valoarea tensiunii în nod. În plus, se specifică limitele de putere
reactivă pe care generatoarele le poate furniza: Qmin și Q max ;
g, i g, i
 se simulează participarea generatoarelor la reglajul primar frecvență-tensiune
impunând pentru fiecare generator valoarea puterilor active injectate în nodul
de racord;
 se specifică puterea activă și puterea reactivă solicitate de consumatorii
(utilizatorii) alimentați din nodul respectiv. Acest aspect nu implică faptul că,
consumatorii au caracteristici independente de tensiunea nodului de racord.
Aceasta ipoteză este adoptată pentru a stabili nivelul de tensiune atunci când
consumatorii solicită o anumită putere.

Pentru un sistem electroenergetic cu un număr de n noduri care alcătuiesc mulțimea

nodurilor N și în care nodul n este nod de echilibru, mărimile care se cunosc sunt:
n
 puterea activă și puterea reactivă care se cunosc în fiecare nod, inclusiv în
nodul de echilibru (dacă există consumatori): P și Q , i  N ;
c, i c, i n
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

 puterile active injectate de generatoare în nodurile în care (dacă există), dacă

notăm cu N mulțimea nodurilor la care sunt conectate generatoarele,
PU
atunci pentru fiecare generator din această mulțime se cunoaște P ,
g, i
iN . Conform celor precizate, nu se cunoaște puterea activă în nodul de
PU
echilibru;
 modulul tensiunii în fiecare nod al mulțimii N : U =U , iN ;
PU i imp, i PU
U = U
 n imp, n
 modulul și argumentul tensiunii la nodul de echilibru, n:  .
 =0
 n

Având în vedere cele prezentate mai sus, mulțimea nodurilor sistemului se împarte în
următoarele submulțimi:
1) Submulțimea nodurilor cu tensiune controlată numită și noduri de tip PU,
notată N și cu n noduri de tip PU. Fiecare nod din această submulțime
PU
este caracterizat de:

 puterea activă nodală: P = P - P
 i g, i c, i
 mărimi cunoscute:  tensiunea nodului:U = U
i imp, i

 limitele de putere reactivă: Q min ; Q max
 g, i g, i
 argumentul tensiunii: i

 mărimi necunoscute: 
 puterea reactivă generată: Qg, i = Qc, i + Qi

2) Submulțimea nodurilor de tip PQ sau submulțimea nodurilor cu tensiune
necontrolată, notată N și cu n noduri de tip PQ. Pentru fiecare nod din
PQ
această submulțime se cunosc:

 puterea activă nodală: Pi Pg, i - Pc, i
 mărimi cunoscute: 
 puterea reactivă nodală: Qi Qg, i - Qc, i

  tensiunea nodală: U
 i
 mărimi necunoscute: 
  argumentul tensiunii: 
 i
3) Submulțimea nodului de echilibru, având indexul n, este caracterizată de
faptul că pentru el se cunosc:
 modulul tensiunii: U = U
 n imp, n
 mărimi cunoscute: 
 argumentul tensiunii: n = 0
 puterea activă nodală: P P - P
 i g, i c, i
 mărimi necunoscute: 
 puterea reactivă nodală: Qi Qg, i - Qc, i

 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

Relațiile care definesc funcțiile f și f , dintre tensiunile și puterile nodale sunt:

P Q
i i


   
n
 fP P - P =  U × U × G × cos  -  + B × sin  -   = 0
 i g, i c, i i k  ik i k ik i k 
k=1
 (2.13)
   
 n
 fQ Q + Q =  U × U × G × sin  -  - B × cos  -   = 0
g, i c, i i k  ik i k ik i k 
 i k=1

Analizând mărimile necunoscute din fiecare submulțime, se poate observa că acestea

pot fi grupate astfel:
 vectorul X =  ,U  , în care vectorul coloană,  , este format din argumentele
tensiunilor în toate nodurile mai puțin nodul de echilibru, iar vectorul linie, U,
este format din modulele tensiunilor în nodurile cu tensiune necontrolată (de
tip PQ);
 vectorul Y =  P , Q  , în care P este puterea la nodul de echilibru, iar Q
 n  n
reprezintă puterile reactive din nodurile cu tensiune controlată (de tip PU și
nodul de echilibru).

Se constată că dacă se cunosc componentele vectorului X, atunci din relația (2.13) se

determină direct componentele vectorului Y. Această observație se utilizează în cadrul
metodei de tip Newton-Raphson pentru calculul regimului permanent.

2.2.3 Metoda Newton-Raphson

Din punct de vedere electric fiecare nod al sistemului electroenergetic este caracterizat
de patru mărimi electrice reprezentate de modulul și argumentul tensiunii, respectiv puterile
activă și reactivă netă.
Dacă se consideră starea în complex, atunci starea de regim permanent a nodului este
definită de tensiunea complexă și puterea nodală complexă. Între aceste mărimi există relația
de dependență, iar rezolvarea lor implică rezolvarea unor sisteme de ecuații neliniare, în mod
iterativ, pornind de la un set de valori inițiale.
Modul iterativ constă în două etape:
 în prima etapă se determină modulele și argumentele tensiunilor nodale
necunoscute;
 în a doua etapă se determină puterile nodale necunoscute.

Metoda Newton-Raphson este o metodă iterativă pentru rezolvarea sistemelor de

ecuații neliniare. Aceasta presupune un algoritm care este format dintr-un sistem de ecuații
neliniare pentru care se caută o soluție:

f  x  = 0, i = 1, m (2.14)
i
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

și o exprimație inițială a soluției căutate:

X
0  =  x0 , x0 ,..., x0  (2.15)
 1 2 m 

Se pune problema determinării condițiilor X

0  astfel încât X
1 să fie o soluție a
sistemului de ecuații (2.14), adică:

 0  0   = 0, i = 1, m
f X + X  (2.16)
i 

Dacă se liniarizează setul de ecuații (2.16) în jurul punctului X prin dezvoltare în

0
serie Taylor și dacă se rețin termenii acestei dezvoltări de ordin I se obține relația:

 0  0    f  X 0   + m f
f X + X  i × x + ...= 0, i = 1, m
   (2.17)
i  i   k = 1 xk x = X  0  k

Relația (2.17) formează un sistem de ecuații neliniare în raport cu necunoscutele x

k
în raport cu:
m f  0  
-  i × x = f  X
   , i = 1, m (2.18)
x
k = 1 k x= X 0 k i 

- J ×  X  =  F  X   
  0 
(2.19)
  

Relația (2.19) reprezintă forma relației (2.17) scrisă sub formă matriceală, în care  J 
este matricea Jacobian ale cărei elemente sunt derivatele funcției f calculate în punctul
i
curent.
Prin rezolvarea sistemului de ecuații liniare (2.18) se determină corecțiile X ,
respectiv o nouă soluție:
1 0  + X 0 
X =X (2.20)

Procesul de calcul se repetă iterativ până când:

i=1,m
    
max f X  p  (2.21)

unde p este pasul curent de calcul sau indexul ecuației, iar  precizia de calcul impusă.
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

Pentru a aplica metoda Newton-Raphson la calculul modulelor și argumentelor

tensiunilor nodale se ține cont de următoarele aspecte:
 necunoscutele sunt constituite din:
 argumentele tensiunilor  , i = 1, n - 1 în toate nodurile, mai puțin
i
argumentul tensiunii în nodul de echilibru care este nul,  = 0 .
n
Acestea constituie elementele vectorului  =  , ,..., ;
 1 2 n - 1
 modulele tensiunilor U , i  N în toate nodurile de tip PQ.
i PQ
Modulele tensiunilor în nodurile de tip PU și nodul de echilibru sunt
cunoscute și egale cu valorile impuse acestora:
U =U iN  n . Acestea alcătuiesc vectorul
i imp, i PU
 
U = U ,U ,...,U .
i  1 2
PQ 
n

 sistemul de ecuații neliniare ce trebuie rezolvat este constituit din:
 ecuațiile bilanțului puterilor nodale active în toate nodurile, mai puțin
în nodul de echilibru, adică:

P = P -P = 0, i = 1, n - 1 (2.22)
i imp, i calc, i

Aceste ecuații sunt asociate necunoscutelor argumentelor tensiunilor

nodale;
 ecuațiile bilanțului puterilor nodale reactive în nodurile de tip PQ,
adică:
Q = Q -Q = 0, i  N (2.23)
i imp, i calc, i PQ

Aceste ecuații sunt asociate necunoscutelor tensiunilor nodale, U.

Pornind de la expresiile puterilor nodale:

   
n
P =  U × U × G × cos  -  + B × sin  -   =
calc, i i k  ik i k ik i k 
k=1

   
n (2.24)
= G × U 2 +  U × U × G × cos  -  + B × sin  -   , i = 1,n
ik i i k  ik i k ik i k 
k=1
k i
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

   
n
Q =  U × U × G × sin  -  - B × cos  -   =
calc, i i k  ik i k ik i k 
k=1

   
n (2.25)
= - B × U 2 +  U × U × G × sin  -  - B × cos  -   , i = 1,n
ik i i k  ik i k ik i k 
k=1
k i

sistemul de ecuații neliniare ce trebuie rezolvat pentru a determina necunoscutele  și U este:

  
  
 
   

n
2  
Pi = Pimp, i - Pcalc, i = Pimp, i - Gik × U i +  U i × U k × Gik × cos i - k + Bik × sin i - k   =
  k=1 
  
  k i 
 = f U, q  = 0, i = 1, n - 1
 P
i

  
  

   

Q = Q n
2 
- - B × U +  U × U × G × sin  -  - B × cos  -  
imp, i  ik i k  
 i -Q =Q =
imp, i calc, i i i k  ik i k ik
  k=1 
  
  k¹i 
 = f U, q  = 0, i  N
 Q PQ
i
(2.26)

Analizând sistemul de ecuații (2.26) se constată că, definind vectorul X =  ,U  și

 
vectorul funcțiilor neliniare F =  f ,..., f , f ,..., f  , avem de rezolvat un sistem
 P1 P
n-1
Q
1
Q
n - 1 
de ecuații neliniare de forma (2.14): f  x  = 0, i = 1, 2,..., n - 1  N .
i PQ
Determinarea necunoscutelor X =  ,U  se poate realiza folosind algoritmul Newton-
Raphson descris mai sus. În acest sens se ajunge la liniarizarea sistemului de ecuații (2.26) și
se ține cont că valorile puterilor impuse sunt cunoscute și constante ( P ,Q ).
imp, i imp, i
Dacă se ține cont de asocierea dintre ecuațiile neliniare ale sistemului (2.26) și
necunoscutele problemei, în urma procesului de liniarizare se obține următorul sistem:

 f f 
 P P
 U      P 
- ×  =   (2.27)
 f f   U   Q 
 Q Q
  U   X   F  X  
J 
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

Pentru a simplifica termenii matricei Jacobian, derivatele în raport cu modulul

tensiunii se înmulțește cu acesta, iar corecțiile U se împart cu aceeași valoare. În aceste
condiții obținem următoarea formă compactă a sistemului de ecuații liniare din care rezultă
corecțiile  și U :

 q 
H K   P 
M  × U  =   (2.28)
 L   Q
 U   

 f
P Pcalc, i
    =
 n
H
 ii = - i= =  U × U × - G × sin  -  + B × cos  - 
  i k  ik i k ik i k
 i i k=1
 k i


    =
 n
 = -  U × U × G × sin  -  - B × cos  - 
 i k  ik i k ik i k
 k=1 (2.29)
 k i

 =-Q - B ×U 2
 calc, i ii i
 f
 P Pcalc, i
H = - i =
 ik   i  i k ik 
= U × U × G × sin  -  - B × cos  -  
k  ik i k   
k k
 P P
 K = i × U = calc, i × U =
 ii U i i U
i
i


   
n
 = 2 × G × U 2 +  U × U × G × cos  -  + B × sin  -   =
ii i i k  ik i k ik i k 
 k=1

 =P + G ×U 2
calc, i ii i

P P

 ik

K =
U k U k i k  ik i k ik 
i × U = calc, i × U = U × U × G × cos  -  + B × sin  -  
i k    
k k
(2.30)
 f Q
    =
 Q calc, i = n U × U × G × cos  -  + B × sin  - 
M = - i = 
 ii   i k  ik i k ik i k
 i i k =1
 k i

 =P - G ×U 2
 calc, i ii i (2.31)
 f
 Q
   
Q
M = - i = calc, i = U × U × - G × cos  -  - B × sin  -   =
 ik   i k  ik i k ik i k 
k k


 i k  ik i k ik 
= - U × U × G × cos  -  + B × sin  -  
i k   
 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

 f Q
 Q calc, i
i
 Lii = U × U i = U × U i =
 i i

   
n
 = - 2× B ×U 2 +  U × U × G × sin  -  - B × cos  -   =
 ii i i k  ik i k ik i k 
 k=1
 k i

 =Q - B ×U 2
 calc, i ii i

 f Q
   
Q
L = i × U = calc, i × U = U × U × G × sin  -  - B × cos  -  
 ik U k U k i k  ik i k ik i k 
 k k
(2.32)

 H =L
 ik ik
Analizând relațiile (2.29...2.32) se constată că:  și că structura
 M =- K
 ik ik
submatricelor M, H, K, L este similară cu structura matricei admitanțelor nodale Y 
 nn 
deoarece termenii nediagonali de tip ik sunt diferiți de zero dacă termenii corespunzători ik
din matricele M și L sunt diferiți de zero și dacă între nodul i și nodul k există legături directe
de tip linie electrică sau transformator.
Tratarea nodurilor a căror tensiune este controlată de generatoarele racordate în nod
(de tip PU), se impune verificarea încadrării în limite a puterii reactive. Se reamintește faptul
că, un nod de tip PU (nod cu tensiune controlată) este caracterizat de:


P = P
 i imp,i

Ui = Uimp,i (2.33)

 min max  min
Qg,i , Qg,i   Qi = Q min - Q    Q = Q - Q    Q max = Q max - Q 
 g,i c,i   i g,i ,i   i g,i c,i 

În acest sens, după fiecare corecție aplicată argumentelor și modulelor tensiunilor în

urma rezolvării sistemului de ecuații liniare (2.28) se verifică încadrarea în limitele definite de
relația (2.33) a puterilor reactive la nodurile de tip PU, calculând puterea nodală reactivă netă
la aceste noduri cu relația (2.25):

 min  Q p   U  p  ,  p    Q max
Dacă Qi calc, i  
   i ;
Atunci nodul rămâne în continuare de tip PU

 Reducerea pierderilor în rețelele electrice de transport

  p min
Dacă Qcalc, i < Qi
  ;
Atunci acesta este transformat într-un nod de tip PQ cu Q = Q min
 i i
  p max
Dacă Qcalc, i > Qi
  .
Atunci acesta este transformat într-un nod de tip PQ cu Q = Q max
 i i

Procesul de tratare a nodurilor de tip generator trebuie să verifice și posibilitatea unui

nod declarat inițial nod cu tensiune controlată (de tip PU) care a trecut în categoria nodurilor
de tip PQ la tipul PU.
Pentru a stabili condițiile de revenire se ține cont de istoricul nodului astfel încât, dacă
nodul a fost trecut în categoria PQ cu Q = Qmin și în urma corecției tensiunii rezultă o
i i
(p)
valoare U < U , atunci nodul revine nod de tip PU.
i imp, i
(p)
În mod similar, dacă Q = Q max și în urma corecției tensiunii U > U , atunci
i i i imp, i
nodul revine nod de tip PU.
Procesul de tratare a nodurilor de tip generator se aplică, de regulă, după a doua
iterație sau după ce abaterile de putere reactivă, Q , devin mai mici decât precizia de calcul
specificată de utilizator.
Comparativ cu o altă metodă de calcul a regimului permanent, adică cu metoda Seidel-
Gauss, metoda Newton-Raphson prezintă următoarele particularități:
 necesită un număr redus de iterații, de regulă, patru sau șase iterașii;
 efortul de calcul este mai mare datorită necesității calculării în fiecare pas de
calcul iterativ a matricei Jacobian și rezolvării sistemului de ecuații liniare
folosind o tehnică de factorizare.