Probleme de Retele Electrice

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/274539527
Retele de transport si distributie a energiei electrice - culegere de probleme
Book · January 2007
CITATIONS READS
2 3,697
1 author:
Dragos Pasculescu
University of Petrosani
150 PUBLICATIONS 106 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Project 8: Research, books, articles and achievements of participants in Researchgate Network (researchgate.net) ‫ ﻣﻨﺸﻮرات اﻟﺰﻣﻼء اﻟﻤﺸﺘﺮﻛﻴﻦ ﻓﻲ‬View project
EXPLORE THE BEST AND OFFER IT View project
All content following this page was uploaded by Dragos Pasculescu on 21 May 2015.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

PREFAŢĂ
Culegerea de probleme „Reţele electrice de transport şi distribuţie a energiei

electrice”, constituie o completare a materialului didactic pentru disciplina
„Instalaţii electrice”, predată în cadrul facultăţii de „Inginerie mecanică şi
electrică”. De altfel structura generală a lucrării este axată pe tematica cursului, iar
modul de prezentare şi rezolvare corespunde cu desfăşurarea seminariilor.
La stabilirea conţinutului lucrării, s-a considerat util ca problemele
formulate în mare majoritate să fie integral rezolvate şi foarte puţine să fie
enunţate, cu sau fără rezultate. Acest mod de lucru a fost adoptat ca urmare a
faptului că problemele soluţionate acoperă o gamă foarte largă de aspecte, iar
formularea prea multor enunţuri suplimentare nu ar fi adus prea multe elemente
noi.
Deşi s-a considerat că fiecare cititor, care doreşte să înţeleagă şi să-şi
însuşească problemele aparţinând capitolelor, a studiat în prealabil conţinutul
cursului, totuşi pentru ai veni în ajutor, rezolvarea problemelor alese este precedată
de breviare de calcul, în care se prezintă sintetizat, aspecte teoretice esenţiale,
expresii de calcul şi metode de rezolvare. De asemenea, s-a căutat să se realizeze o
gradare în ceea ce priveşte nivelul şi complexitatea problemelor şi s-au introdus în
cursul rezolvării acestora unele explicaţii sumare pentru a uşura înţelegerea lor,
reducând astfel şi timpul de lucru necesar.
Numărul de probleme şi complexitatea lor au fost stabilite astfel încât să
cuprindă cât mai complet aspectele teoretice şi tehnice specifice fiecărui domeniu
(de exemplu parametrii liniilor, parametrii transformatoarelor, calculul termic al
reţelelor electrice, determinarea pierderilor de tensiune, calculul secţiunii reţelelor
prin criteriul electric, calculul reţelelor buclate simplu şi complex, calculul secţiunii
prin criterii economice, etc.).
Tematica problemelor din cadrul capitolelor conţine situaţii şi informaţii
specifice instalaţiilor electroenergetice, utilizând în acelaşi timp instrucţiunile şi
reglementările tehnico-economice în vigoare.
Lucrarea poate fi utilă studenţilor la elaborarea proiectelor de an şi de
diplomă, cât şi absolvenţilor care lucrează în domeniul proiectării, construcţiei şi
exploatării instalaţiilor electrice.
În încheiere autorul mulţumeşte acelora care prin sugestiile şi recomandările
făcute, referitoare la această lucrare, vor contribui la apariţia unei viitoare ediţii.
AUTORUL
3
CUPRINS
Pag.
INTRODUCERE 7
NOTAŢII UTILIZATE 9
Cap. I. PARAMETRII ELECTRICI AI ELEMENTELOR
INSTALAŢIILOR DE TRANSPORT A ENERGIEI
ELECTRICE. 11
1.1. Parametrii liniilor electrice. 11
1.1.1. Rezistenţa liniilor. 11
1.1.2. Reactanţa inductivă a liniilor. 13
1.1.2.1. Linii cu simplu circuit. 13
1.1.2.2. Linii cu dublu circuit. 14
1.1.2.3. Influenţa construcţiei conductorului asupra
inductanţei. 15
a) Conductoare funie. 15
b) Conductoare jumelate. 15
1.1.2.4. Cabluri. 15
1.1.2.5. Conductoare de oţel. 16
1.1.3. Conductanţa liniilor. 16
1.1.4. Capacitatea liniilor. 17
1.2. Parametrii transformatoarelor. 18
1.2.1. Schemele echivalente ale transformatoarelor. 18
1.2.2. Parametrii transformatoarelor cu două înfăşurări. 20
1.2.3. Parametrii transformatoarelor cu trei înfăşurări. 22
1.3. Probleme. 26
Cap. II. CALCULUL REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI
ELECTRICE LA CONSUMATORI. 51
2.1. Calculul termic al reţelelor electrice. 51
2.1.1. Curent maxim admisibil în regim permanent. 51
2.1.2. Încălzirea conductoarelor în diferite regimuri de
funcţionare. 53
a) În regim de sarcină variabilă. 53
b) În regim intermitent. 53
2.1.3. Protecţia reţelelor prin siguranţe fuzibile. 56
2.1.4. Calculul fuzibilelor şi al secţiunii conductoarelor pe
derivaţiile motoarelor electrice. 57
2.2. Calculul reţelelor de curent continuu şi curent alternativ
monofazat cu cosφ=1. 58
2.2.1. Cazul sarcinilor concentrate. 58
2.2.2. Cazul sarcinilor uniform distribuite. 59
2.3. Determinarea pierderilor de tensiune în reţele trifazate de
curent alternativ, cu sarcini concentrate şi echilibrate. 60
2.4. Calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini concentrate
şi echilibrate, pe baza pierderii admisibile de tensiune
(criteriul electric). 62
2.5. Calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini
dezechilibrate pe fază. 64
2.6. Calculul secţiunii în reţelele de distribuţie buclate simplu. 65
4
2.7. Calcul secţiunii în reţelele de distribuţie buclate complex. 68
2.7.1. Metode de transfigurare. 68
2.7.1.1. Reducerea secţiunii conductoarelor. 68
2.7.1.2. Înlocuirea mai multor linii care debitează asupra unui
punct, printr-o linie echivalentă. 68
2.7.1.3. Schimbarea sarcinilor dintr-un punct în altul sau înlocuirea
unei sarcini cu altele echivalente. 69
2.7.1.4. Transfigurarea triunghiului într-o stea echivalentă şi
invers. 71
2.8. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza volumului
minim de material conductor. 72
2.9. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza densităţii
de curent constante. 76
2.10. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza criteriului
cheltuielilor anuale de exploatare minime. 78
2.11. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza criteriului
cheltuielilor anuale de calcul minime. 79
2.12. Probleme. 84
Cap. III. ANEXE. 152
3.1. ANEXA 1. Rezistenţele şi reactanţele specifice ale liniilor
electrice aeriene cu conductoare din cupru. 152
electrice aeriene cu conductoare din aluminiu. 153
3.3. ANEXA 3. Rezistenţele specifice în curent continuu şi
reactanţele inductive exterioare specifice ale
liniilor electrice aeriene cu conductoare din oţel. 153
3.4. ANEXA 4. Rezistenţele specifice în curent alternativ şi
reactanţele inductive exterioare specifice [Ω/km]
ale liniilor electrice aeriene cu conductoare din
oţel. 154
electrice aeriene, cu conductoare din oţel-
aluminiu normale. 155
electrice aeriene, cu conductoare din oţel-
aluminiu
întărite. 156
3.7. ANEXA 7. Susceptanţa capacitivă a liniilor aeriene cu
conductoare din cupru şi oţel-aluminiu. 157
3.8. ANEXA 8. Caracteristicile electrice ale cablurilor cu trei
conductoare din cupru. 158
3.9. ANEXA 9. Caracteristicile transformatoarelor trifazate cu
două înfăşurări. 159
3.10. ANEXA 9A. Date tehnice ale transformatoarelor de
(100-1600)kVA. 162
3.11. ANEXA 10. Caracteristicile transformatoarelor trifazate
cu trei înfăşurări. 163
5
3.12. ANEXA 11. Tensiunile de scurtcircuit ale
transformatoarelor cu trei înfăşurări. 164
3.13. ANEXA 12. Caracteristicile tehnice şi parametrii
transformatoarelor de putere. 165
3.14. ANEXA 13. Încărcările admisibile pentru conductoarele
neizolate din cupru, instalate în interior. 166
3.15. ANEXA 14. Încărcările admisibile pentru conductoarele
neizolate, instalate în aer liber. 166
3.16. ANEXA 15. Coeficienţii de corecţie pentru determinarea
încărcărilor admisibile ale conductoarelor
neizolate, când temperatura mediului este
diferită de +25ºC. 167
3.17. ANEXA 16. Încărcările admisibile pentru conductoare din
cupru şi izolaţie din hârtie, pozate direct în
pământ, la temperatura de 15ºC. 167
3.18. ANEXA 17. Încărcările admisibile pentru cablurile cu
conductoare din cupru şi izolaţie din hârtie,
pozate în apă, la temperatura de 15ºC. 168
3.19. ANEXA 18. Încărcările admisibile pentru cablurile cu
conductoare din cupru şi izolaţie din hârtie,
pozate în aer liber, la temperatura de 15ºC. 168
3.20. ANEXA 19. Coeficienţii de corecţie în funcţie de numărul
de cabluri pozate în acelaşi şanţ. 169
3.21. ANEXA 20. Coeficienţii de corecţie în funcţie de
temperatura solului sau a apei. 169
3.22. ANEXA 21. Coeficienţii de corecţie în funcţie de
temperatura aerului. 169
3.23. ANEXA 22. Curenţii maximi admisibili din punct de
vedere termic la temperatura mediului
θ0=25ºC, rezistenţele specifice şi reactanţele
specifice, ale cablurilor şi conductoarelor din
cupru, utilizate în mine. 170
3.24. ANEXA 23. Coeficienţii de corecţie la temperatură, aplicaţi
curenţilor maximi admisibili. 170
3.25. ANEXA 24. Valorile limită ale raporturilor între curenţii
admisibili în conductoare şi cabluri şi curenţii
nominali ai siguranţelor fuzibile. 171
3.26. ANEXA 25. Densităţi economice de curent pentru liniile
electrice. 172
BIBLIOGRAFIE. 173
6
INTRODUCERE
Una din marile probleme ale pregătirii cadrelor tehnice o prezintă

posibilitatea pregătirii individuale. Pentru aceasta sunt necesare cursuri de
specialitate cu ajutorul cărora se capătă şi se însuşesc noile cunoştinţe teoretice.
Pentru aprofundarea, înţelegerea şi posibilitatea aplicării cunoştinţelor teoretice în
practică este necesară rezolvarea a numeroase probleme cu caracter ingineresc.
Alegerea corectă a metodei de calcul şi folosirea judicioasă a cunoştinţelor
teoretice conduc, de regulă, la reducerea apreciabilă a volumului de calcul impus de
rezolvarea problemelor inginereşti din domeniul instalaţiilor de transport şi
distribuţie a energiei electrice la consumatori.
Scopul lucrării constă tocmai în a ajuta pe cei ce se pregătesc şi lucrează în
domeniul electroenergetic, de a aprofunda cunoştinţele teoretice despre producerea,
transportul şi distribuţia energiei electrice şi de a da posibilitatea să rezolve prin
forţe proprii, complicatele, dar frumoasele, probleme practice pe care dezvoltarea
sistemului nostru energetic naţional le pune în faţa specialiştilor.
Lucrarea de faţă, care conţine aplicaţii referitoare la parametrii instalaţiilor
de transport a energiei electrice şi calculul reţelelor de distribuţie a acesteia la
consumatori, este necesară deoarece specificul său, completează literatura de
specialitate existentă, examinând sub aspect teoretic şi tehnic problematica
complexă a cerinţelor consumatorilor industriali, în etapa actuală de dezvoltare
intensă a industriei moderne, cu aplicaţii care constituie exemple de analiză şi
rezolvare practică, dintre care o mare parte nu au fost încă puse la dispoziţia
specialiştilor în acest domeniu.
În prima parte a lucrării se tratează parametrii electrici ai elementelor
instalaţiilor de transport de energie electrică şi anume: rezistenţa liniilor, reactanţa
inductivă a acestora, conductanţa şi capacitatea liniilor, precum şi parametrii
transformatoarelor de putere cu două şi trei înfăşurări.
S-a trecut în partea a doua a lucrării la calculul reţelelor de distribuţie a
energiei electrice la consumatori, care cuprinde:
− calculul termic al reţelelor electrice;
− calculul reţelelor de curent continuu şi curent alternativ monofazat cu
cos ϕ = 1 ;
− determinarea pierderilor de tensiune în reţelele trifazate;
− calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini concentrate şi echilibrate
prin criteriul electric;
− calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini dezechilibrate pe fază;
− calculul reţelelor buclate simplu;
− calculul reţelelor buclate complex;
− calculul economic al reţelelor electrice (volum minim de material
conductor, densitatea de curent constantă, cheltuieli anuale minime, cheltuieli
anuale de calcul minime).
Aşa cum se constată din această prezentare succintă a tematicii aplicaţiilor,
lucrarea de faţă constituie o realizare importantă cu aspect specific de
7
electroenergetică industrială şi se adresează specialiştilor electroenergeticieni care
lucrează atât în întreprinderile industriale precum şi celor din reţelele electrice, de
la care sunt alimentaţi consumatorii industriali.
Deşi s-a considerat că fiecare cititor, care doreşte să înţeleagă şi să-şi
însuşească problemele aparţinând diferitelor capitole, a studiat în prealabil
capitolele corespunzătoare din curs, totuşi, pentru a-i veni în ajutor, rezolvarea
problemelor alese este precedată de breviare de calcul, în care se prezintă sintetizat,
aspecte teoretice esenţiale, expresii de calcul şi metode de rezolvare. De asemenea,
s-a căutat să se realizeze o gradare în ceea ce priveşte nivelul şi complexitatea
problemelor şi s-au introdus în cursul rezolvării acestora unele explicaţii sumare
pentru a uşura înţelegerea lor, reducând astfel şi timpul de lucru necesar.
Numărul de probleme şi complexitatea lor au fost stabilite astfel încât să
cuprindă cât mai complet aspectele teoretice şi tehnice specifice fiecărui domeniu.
Aşa cum este întocmită, lucrarea dă posibilitatea celor ce studiază probleme
de transport şi distribuţie a energiei electrice să aprofundeze şi să-şi însuşească
cunoştinţele teoretice necesare rezolvării problemelor inginereşti de
elctroenergetică. O parte din probleme, alese cu discernământ de către cadrele
didactice, pot servi ca bogat material pentru seminarii şi elaborarea proiectelor de
an şi de diplomă în învăţământul postliceal şi superior de specialitate.
Lucrarea poate fi folosită de asemenea cu succes de personalul tehnico-
ingineresc a cărui activitate este legată de proiectarea şi exploatarea instalaţiilor de
transport şi distribuţie a energiei electrice.
AUTORUL
8
NOTAŢII UTILIZATE
În cap. I
l - lungimea liniei în [km];

r0 - rezistenţa specifică [Ω/km];
ρ - rezistivitatea materialului conductoarelor, în [Ωmm2/km];
1000 - conductivitatea materialului conductoarelor, în [m/Ωmm2];
γ =
ρ
S - secţiunea conductorului, în [mm2];
ρ1 - rezistivitatea la temperatura t1 [ºC];
ρ0 - rezistivitatea la temperatura de 0ºC;
α şi β - coeficienţi de temperatură ai rezistivităţii: pentru cupru
α = 0,00417 şi β = 0,45 ⋅ 10 −4 ; iar pentru aluminiu şi aldrey
α = 0,00387 şi β = 1,1 ⋅ 10 −6 ;
f - frecvenţa în [Hz];
L - inductanţa în [H];
r - raza conductorului [mm];
μ0 - permeabilitatea aerului;
μ - permeabilitatea materialului conductorului;
d - diametrul conductorului (r=d/2);
μr - permeabilitatea magnetică relativă a materialului din conductor;
Dmed - distanţa medie geometrică dintre conductoarele unei faze;
n - numărul de conductoare pe fază;
b - presiunea barometrică în [mm col. Hg];
t - temperatura aerului, în [ºC];
D - distanţa dintre conductoare, în [cm];
ΔPG0 - pierderi transversale de putere activă pe kilometru de linie,
raportate la cele trei faze, considerând în principal cele prin efectul
corona;
U - tensiunea nominală a liniei;
G0 - conductanţa activă;
Uf - tensiunea de fază, în [V];
b0 - susceptanţa, în [S/km];
Sn - puterea nominală a transformatorului, în [VA];
ΔPCu - pierderile în cupru ale transformatorului pe cele trei faze la
curentul nominal, în [W]; acestea sunt pierderile la încercarea de
scurtcircuit şi se găsesc în tabele;
9
În cap. II
c - coeficientul de cedare al căldurii, în [W/ºCm2];

θm - temperatura maximă admisă pentru conductor, în [ºC];
θ0 - temperatura mediului înconjurător, în [ºC];
Cr C r = 2,8(100 + 0,6θ m )10 −3 − coeficient de radiaţie, în [W/cm2ºC];
Cc pv −3
Cc = 9 10 − coeficient de convecţie, în [W/cm2ºC];
d
p - presiunea atmosferică, în [N/m2];
v - viteza vântului: 0,6 în exterior, 0,1-0,15 în interior, în [m/s];
m - coeficientul de simultaneitate care indică faptul că nu toate
motoarele sunt conectate simultan la reţea;
Pn - puterea nominală a motorului, în [kW];
Un - tensiunea nominală a motorului, în [V];
β - coeficientul de sarcină al motorului, reprezentând raportul dintre
puterea necesară maşinii-unelte acţionată de motor şi puterea
nominală a acestuia;
η - randamentul motorului;
cos ϕ - factorul de putere al motorului, corespunzător sarcinii respective;
Ψi şi ii - factorii de putere şi curenţii consumatorilor;
ϕ i şi I i - factorii de putere şi curenţii tronsoanelor;
r i, x i, l i - rezistenţa, reactanţa şi lungimea tronsoanelor;
Ri, Xi, Li - rezistenţa, reactanţa şi lungimea porţiunii de reţea cuprinsă între
sursă şi consumator;
pf1 , pf 2 , pf 3 - puterile racordate la cele trei faze;
Ufn - tensiunea nominală pe fază;
S1, S0 - secţiunea conductorului de fază, respective a conductorului
neutru;
a - cota parte din cheltuielile de investiţii,care nu depinde de
secţiunea conductoarelor;
b - cota parte din cheltuielile de investiţii,care depind de secţiunea
conductoarelor;
pa - cota anuală pentru amortisement a liniilor electrice;
pb - cota anuală pentru investiţii şi reparaţii;
Imax, (Pmax) - sarcinile maxime, corespunzătoare curbei de sarcină;
τ - timpul pierderilor maxime de energie;
c - preţul unui [kWh] de energie pierdută;
caf - costul specific al unui kilometru de linie, în [lei/mm2km];
pn - coeficient normat de eficienţă economică a investiţiilor;
Pci - puterea de calcul a fiecărui element de reţea.
10
CAPITOLUL I
PARAMETRII ELECTRICI AI ELEMENTELOR INSTALAŢIILOR DE
TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE
1.1. Parametrii liniilor electrice
Transportul şi distribuţia energiei electrice se realizează cu ajutorul reţelelor

electrice, înglobate în sisteme electrice şi energetice.
Sistemul energetic reprezintă totalitatea centralelor, staţiilor şi receptoarelor
de energie electrică, legate între ele prin liniile reţelelor electrice. Sistemul
energetic cuprinde, de asemenea, resursele de combustibil şi lacurile de acumulare
ale centralelor hidroelectrice.
Schema simplificată a unui sistem energetic este prezentată în figura 1.1.
Fig.1.1. Schema simplificată a unui sistem energetic:

1-element primar (sursă de energie); 2-sistem de transport; 3-generator sincron;
4-transformator ridicător de tensiune; 5-linie de transport a energiei electrice;
6-transformator coborâtor de tensiune; 7-consumatori; CE-centrală electrică
Schema cea mai generală a unei instalaţii de transport a energiei electrice

este reprezentată în figura 1.2.
Fig.1.2.
1.1.1. Rezistenţa liniilor
Rezistenţa unui conductor se calculează cu relaţia:
l
R=ρ [Ω] (1.1, a)
S
11
Pentru calculul liniilor, rezistenţele conductoarelor din materiale
nemagnetice se găsesc în tabele corespunzătoare diferitelor secţiuni sau se
determină cu ajutorul relaţiei:
R = r0 l [Ω] (1.1, b)
ρ
r0 =
S
1000
r0 = [Ω/km]
γS
Când se face calculul pentru determinarea rezistenţei conductoarelor liniilor

electrice, se ţine seama de următoarele considerente:
Din cauza răsucirii, conductoarele funie au o lungime a firelor componente
cu 2-4% mai mare decât a conductorului şi deci trebuie să se corecteze rezistenţa de
acelaşi ordin; în calcule se ia un coeficient de 1,02.
Conductoarele liniilor funcţionează la diferite temperaturi în funcţie de
sarcini şi de condiţiile de răcire. Rezistivitatea materialului însă este dată la
temperatura de 20ºC. Pentru a determina valoarea rezistivităţii la orice temperatură
se foloseşte relaţia:
ρ t = ρ 0 (1 + αt + βt 2 ) (1.2)
În calculul liniilor se aleg secţiunile standardizate, care sunt de obicei mai

mari decât secţiunile rezultate din calculul pentru conductoare.
Rezistenţa în curent alternativ este mai mare decât în curent continuu,
datorită efectului pelicular. Dar în cazul liniilor aeriene, al cablurilor şi al reţelelor
interioare obişnuite, influenţa efectului pelicular şi de apropiere fiind neglijabilă,
calculele se efectuează cu rezistenţele în curent continuu.
Pentru a evita erorile datorită fenomenelor arătate mai sus, se adoptă pentru
ρ valori mărite, conform tabelului alăturat (Tabelul 1.1).
Tabelul 1.1
Materialul Conform Adoptat în calcul
standardelor
ρ [Ωmm2/km] ρ [Ωmm2/km] γ [m/Ωmm2]
Cupru……………. 18 18,8 53
Aluminiu ………... 29,7 31,2 32
12
1.1.2. Reactanţa inductivă a liniilor
1.1.2.1. Linii cu simplu circuit
Reactanţa inductivă a unei faze dintr-o linie trifazată se obţine din relaţia:
X = ωL = 2πfL (1.3)
Inductanţa proprie a unui conductor dintr-o linie cu două conductoare este:
L = Le + Li
în care:
2l
Le = 2μ 0 l (ln
− 1) este inductanţa exterioară a conductorului, care
r
depinde de dimensiunile geometrice ale liniei;
μl
Li = este inductanţa interioară a conductorului, care depinde de
2
permeabilitatea materialului conductorului.
Reactanţa inductivă a unei faze pentru 1 km de linie trifazată, pentru orice
aşezare a conductoarelor, ţinând seama de rotirea lor (de transpunerea lor), pentru
conductoare din orice material, se determină cu relaţia:
Dmed
x0 = ω (4,6 lg + 0,5μ r )10 − 4 [Ω/km] (1.4)
r
în care:
Dmed este distanţa geometrică medie dintre axele conductoarelor (figura
1.3)
Fig.1.3.
La materialele nemagnetice (Cu, Al) μ r = 1 , deci expresia (1.4) va lua

forma :
13
Dmed
x0 = ω (4,6 lg + 0,5)10 − 4 [Ω/km] (1.4, a)
r
d
şi, dacă se înlocuieşte r = şi ω = 2πf = 2 ∗ 3,14 ∗ 50 = 314 , se obţine:
2
2 Dmed
x0 = 0,1445 lg + 0,0157 [Ω/km] (1.4, b)
d
Distanţa medie geometrică Dmed între axele conductoarelor pentru orice fel
de aşezare a lor (figura 1.3, a) este dată de:
Dmed = 3 D12 D23 D31 (1.5)
În cazul aşezării conductoarelor în vârfurile unui triunghi echilateral

Dmed = D. - reprezintă latura triunghiului (figura 1.3, b).
În cazul aşezării conductoarelor în acelaşi plan, cu distanţa D între ele
(figura 1.3, c), Dmed se determină astfel:
Dmed = 3 D ⋅ D ⋅ 2 D = 3 2 D 3 = D 3 2 = 1,26 D (1.6)
d
Se menţionează că raza exterioară r = nu se determină din suprafaţa
2
secţiunii transversale a conductoarelor multifilare, fiind mai mare din cauza
golurilor din vână; de aceea se ia din standardele corespunzătoare.
1.1.2.2. Linii cu dublu circuit
D4 2 D1 D2
x01 = 0,1445 lg + 0,0157 (Ω/km) (1.7, a)
rD3
D 4 D 2 D7
x02 = 0,1445 lg + 0,0157 (Ω/km) (1.7, b)
rD5
D4 2 D6 D7
x03 = 0,1445 lg + 0,0157 (Ω/km) (1.7, c)
rD3
X l = x0 l (Ω)
14
Aceste relaţii sunt valabile pentru cazul reprezentat în figura 1.4, când
ambele circuite sunt alimentate de la acelaşi sistem de bare, cu fazele uniform
încărcate şi secţiuni identice.
Fig.1.4.
În cazul că cele două circuite funcţionează separat şi mai ales dacă se

transportă pe ele puteri diferite, apar disimetrii, care se înlătură prin transpunerea
celor două circuite.
1.1.2.3. Influenţa construcţiei conductorului asupra inductanţei
a) Conductoarele-funie au inductanţa puţin mai mare decât a conductoarelor

masive, din cauza influenţei răsucirii (de obicei se poate neglija).
b) Conductoarele jumelate (cu mai multe conductoare pe fază) se
construiesc pentru a mări capacitatea de transport. Mai multe conductoare pe fază
echivalează cu mărirea diametrului conductoarelor, ceea ce înseamnă că se
micşorează reactanţa inductivă a liniei.
Inductanţa pe fază în acest caz este:
Dmed 0,5 − 4
L = (4,6 lg + )10 [H/km] (1.8)
rech n
în care:
1 n −1
rech = r ⋅ d
0
n
m
n
iar reactanţa:
Dmed 0,0157
X 0 = 0,1445 lg + [Ω/km] (1.9)
rech n
1.1.2.4. Cabluri
Inductanţa cablurilor se calculează ca şi la liniile aeriene. În practică se

obişnuieşte să se ia inductanţa din tabele.
15
În calculele aproximative s-au adoptat următoarele valori ale reactanţelor
inductive:
− linii aeriene de 6 − 200 kV: 0,4 Ω/km ;
− cabluri trifazate de 6 − 15 kV: 0,08 Ω/km ;
− cabluri trifazate de 35 kV: 0,12 Ω/km.
1.1.2.5. Conductoare de oţel
Mai sus (relaţia 1.4) s-a stabilit expresia reactanţei inductive a

conductoarelor din orice material.
La conductoarele din materiale feromagnetice, inductanţa interioară ( X i )
depinde de permeabilitatea magnetică a materialului, care şi aceasta, la rândul ei,
depinde de valoarea curentului.
Stabilirea pe bază de calcul a acestei interdependenţe este dificilă şi de
aceea în practică se utilizează valori obţinute pe cale experimentală.
1.1.3. Conductanţa liniilor electrice
În reţelele de înaltă tensiune, în afara pierderilor Joule (în rezistenţa

conductoarelor) există şi pierderi suplimentare de putere activă, provocate de
imperfecţiunea izolaţiei şi ionizarea aerului (efectul corona).
Intensitatea critică a câmpului electric ( E cr ) la care începe ionizarea aerului
este de 21,1 kV/cm la temperature aerului de +25ºC şi presiune normală.
Tensiunea critică a efectului corona pentru liniile trifazate de curent
alternativ, cu conductoarele dispuse în vârfurile unui triunghi echilateral, se
calculează după expresia:
D
U cr = 84m1 m2δr lg [kV] (1.10)
r
în care:
m1 este un coeficient care ţine seama de starea suprafeţei conductorului şi
are valorile 0,93 − 0,95 pentru conductoarele monofilare şi 0,8 − 0,87 pentru
conductoarele funie ;
m 2 este un coeficient care corespunde stării atmosferice, având valorile: 1
pentru timp uscat (frumos) ; 0,8 pentru timp umed (ceaţă, ploaie, chiciură, polei,
etc.)
0,386 ⋅ b
δ= − densitatea relativă a aerului ;
273 + t
16
r este raza exterioară a conductorului, în cm (la t = 25 ºC şi b = 76cmHg ,
δ = 1 ). Dacă U cr 〉U (tensiunea nominală a liniei), pierderile prin efect corona sunt
nule.
Pierderile pe linie datorită efectului corona cresc o dată cu tensiunea
nominală. Aceste pierderi pot fi găsite după formula lui Peek:
241 r
Pcor = ( f + 25) (U − U cr ) 2 l10 −5 [kW/km] (1.11)
δ D
Aceste relaţii se aplică în cazul conductoarelor aşezate în vârful unui

triunghi echilateral.
În cazul în care conductoarele sunt aşezate în acelaşi plan, efectul corona
apare la conductorul mijlociu la o tensiune cu 4% mai mică decât U cr (calculat cu
formula 1.10), iar în conductoarele extreme la o tensiune mai mare cu 6% decât
U cr .
Din relaţia 1.10 se deduce că tensiunea critică depinde de doi factori
determinanţi în construcţia liniei:
Distanţa D între conductoare (intrând sub semnul logaritmului, influenţa lui
D asupra lui Ucr este neînsemnată). Mărirea corespunzătoare a acestei distanţe ar
duce la creşterea costului liniei fără reducerea corespunzătoare a pierderilor.
Diametrul conductorului. Raza conductorului intră în formulă atât sub
logaritm cât şi sub forma unui factor simplu. Deci se poate considera că tensiunea
critică este proporţională cu diametrul. Prin mărirea diametrului conductorului se
poate obţine eliminarea pierderilor prin efectul corona. De aceea se măreşte
diametrul aparent al conductorului pe fază prin utilizarea conductoarelor jumelate.
Afară de pierderile prin efect corona există şi pierderi de putere activă,
provocate de curenţii de scurgere prin izolatoare şi pierderi în dielectricul acestora.
Aceste pierderi sunt foarte mici şi se pot neglija.
În calcule mai precise şi pentru cazul liniilor de tensiune foarte mare se iau
în consideraţie şi pierderile prin conductanţa G0 dată de relaţia:
ΔPG0
G0 = (1.12)
U2
1.1.4. Capacitatea liniilor
În calculele practice ale reţelelor electrice, capacitatea de serviciu a liniei

trifazate aeriene, raportată la 1 km de lungime, se determină cu relaţia:
0,02415 −6 0,02415 −6
C0 = 10 = 10 [F/km] (1.13)
Dmed 2 Dmed
lg lg
r d
17
Parametrii liniilor electrice de distribuţie a energiei la consumatori, pentru
diferite materiale (Cu, Al, Ol, etc.), sunt prezentate în ANEXELE 1−8.
Capacitatea reţelelor de cabluri poate fi determinată în mod asemănător ca
şi la liniile aeriene. Totuşi la proiectarea reţelelor de cabluri se obişnuieşte ca
valorile capacităţilor de serviciu să fie luate după datele fabricilor constructoare; în
ANEXA 8 se dau susceptanţele capacitive pentru diferite cabluri de înaltă tensiune.
Susceptanţele liniilor aeriene b0 = ωC 0 , raportate la 1 km de linie, se pot
obţine şi din tabele (ANEXA 7) (susceptanţa unei linii de lungime l este B = b0 l
[S] ).
Susceptanţele date în tabele sunt calculate cu relaţia:
7,58
b0 = 10 −6 [S/km] (1.14)
Dmed
lg
r
Susceptanţa capacitivă a liniei provoacă pe fiecare fază circulaţia curenţilor

capacitivi, determinaţi cu relaţia:
I c = U f b0 l [A] (1.15)
Puterea reactivă debitată de susceptanţa capacitivă este dată de relaţiile:
Qc = 3I cU f [KVAr]
sau (1.16)
Qc = 3U b l = U 2 b0 l [KVAr]
2
f 0
La calculul susceptanţelor liniilor cu faze jumelate (faza formată din mai

multe conductoare), în locul lui r se ia o rază echivalentă determinată cu relaţia:
r = rech = n rd mn −1 (1.17)
1.2. Parametrii transformatoarelor
1.2.1. Schemele echivalente ale transformatoarelor
Dacă se raportează înfăşurarea secundară cu w2 spire şi un curent i2 la cea

primară cu w1 spire şi curentul i1, pentru ca fluxul principal să nu se schimbe,
trebuie respectate relaţiile:
i1 w1 = i2 w2
18
w2 1
i2' = i1 = i2
w1 k
w1
unde: k =
w2
e2' = ke2 = e1
Puterea în înfăşurarea raportată:
1
P2' = e2' ∗ i2' = ke2 ∗ i2 = e2 i2
k
este egală cu puterea secundarului, iar
r2' = k 2 r2
L'2 S = k 2 L2 S
Un transformator real poate fi înlocuit printr-un transformator ideal cu două

bobine, având rezistenţele r1 şi r2 şi reactanţele egale cu cele de scăpări L1S şi L'2 S .
Dacă se raportează înfăşurarea secundară la cea primară se obţine schema
echivalentă a transformatorului raportată la tensiunea nominală primară.
Transformatoarele cu două înfăşurări pot fi reprezentate prin scheme
echivalente în T, π sau Γ (figura 1.5).
Fig.1.5.
19
În figura 1.5 notaţiile au următoarea semnificaţie:
RT este rezistenţa înfăşurărilor de înaltă şi de joasă tensiune, raportată la
tensiunea înaltă sau la tensiunea joasă, în Ω pe fază;
XT este reactanţa inductivă de scăpări, raportată la tensiunea înaltă sau la
cea joasă, în Ω pe fază;
GT este conductanţa determinată de pierderile active în fier, în S pe fază,
raportată la tensiunea de bază aleasă;
BT este susceptanţa inductivă, determinată de pierderile de putere prin
curenţii de magnetizare, în S pe fază.
În cazul că se face numai un calcul orientativ, schemele echivalente ale
transformatoarelor se pot simplifica prin neglijarea conductanţelor (figura 1.6).
Fig.1.6.
1.2.2. Parametrii transformatoarelor cu două înfăşurări
Pentru calculul electric, într-o instalaţie de transport este necesar să se

− −
cunoască impedanţa totală Z şi admitanţa totală Y :
−
Z = RT + jX T
−
Y = GT − jBT
Deci trebuie să se cunoască parametrii: RT , X T , BT , GT din schemele

echivalente ale transformatoarelor.
Pentru determinarea rezistenţei active echivalente RT , se foloseşte relaţia:
S n2
ΔP Cu = 3I n2 RT = RT (1.18, a)
U2
şi rezultă:
ΔPCuU 2
RT = 10 3 [Ω] (1.18, b)
S n2
în care:
pierderile ΔPCu , în [kW];
tensiunea U , în [kV];
puterea aparentă S n , în [KVA]
20
sau:
10ΔU R %U 2
RT = (1.19)
Sn
în care:
I n RT
ΔU R % = 100 este căderea de tensiunea activă în transformator,
Uf
exprimată în procente şi care este egală procentual cu ΔPCu % , fapt pentru care nu se
găseşte indicată separat în tabele.
Pentru determinarea reactanţei echivalente X T , se porneşte de la căderea de
tensiune inductivă în transformator:
In XT S X
ΔU x % = 100 = n 2 T 100
Uf U
de unde:
10U x %U 2
XT = (1.20)
Sn
dacă se exprimă U în kilovolţi şi S n în kilovolt-amperi.
În tabele (ANEXA 11) este indicată tensiunea de scurtcircuit.
La transformatoarele mari, care au rezistenţe mici şi reactanţe mari, se poate
considera:
U sc % = ΔU x %
şi deci:
10U sc %U 2
XT = [Ω] (1.21)
Sn
La transformatoarele mici, din valoarea tensiunii de scurtcircuit U sc = U R2 + ΔU X2

se deduce:
ΔU x % = U sc2−ΔU R2 (1.22)
Conductanţa GT se determină din pierderile în fier la mersul în gol:
21
ΔPFe = 10 3 U 2 GT ,
de unde conductanţa activă a transformatorului, când pierderile sunt luate în

kilowaţi, iar tensiunea în kilovolţi, devine:
ΔPFe
GT = [S] (1.23)
10 3 U 2
Susceptanţa BT a transformatorului la puterea de magnetizare ΔQFe se

determină prin ecuaţia:
QFe = U 2 BT
Exprimând puterea de magnetizare în kilovar, iar tensiunea în kilovolţi, se

obţine:
ΔQFe
BT = [S] (1.24)
10 3 U 2
Admitanţa echivalentă a transformatorului YT se determină astfel:
I0 Sn
YT = [S] (1.25)
10 5 U n2
unde:
I 0 este curentul de mers în gol al transformatorului, în [%] ;
S n este puterea aparentă a transformatorului, în [kVA] ;
U n este tensiunea nominală, în [kV].
Dacă se cunoaşte conductanţa şi admitanţa, susceptanţa echivalentă a
transformatorului este dată de relaţia:
G2
BT = YT2 − GT2 ≈ YT − ≈ YT (1.26)
2Y
1.2.3. Parametrii transformatoarelor cu trei înfăşurări
Transformatoarele cu trei înfăşurări pot fi reprezentate prin scheme

echivalente în stea (figura 1.7 şi figura 1.8).
22
Fig.1.7. Fig.1.8.
Aceste transformatoare sunt de trei tipuri, în funcţie de puterea fiecărei

înfăşurări (Tabelul 1.2).
Tabelul 1.2
Puterea nominală a fiecărei înfăşurări, în procente din
Tipul puterea nominală a transformatorului
transformatorului
înaltă tensiune medie tensiune joasă tensiune
I 100% 100% 100%

IIa 100% 100% 66,7%
IIb 100% 66,7% 100%
III 100% 66,7% 66,7%
Rezistenţele active ale braţelor stelei din schema echivalentă a

transformatoarelor cu trei înfăşurări depinde de puterile înfăşurărilor luate separat.
În cazul transformatorului de tip I, puterile înfăşurărilor de joasă, medie şi
înaltă tensiune fiind egale (100%, 100%, 100%), rezistenţele acestora vor fi:
R1 = R2 = R3 = 0,5RT (1.27)
în care:
10 3 ΔPCuU 2
RT =
S N2
În cazul transformatorului de tip IIa:
R1 = R2 = 0,5 RT ; R3 = 0,75RT (1.28)
În cazul transformatorului de tip IIb:
R1 = R3 = 0,5RT ; R2 = 0,75 RT (1.29)
23
În cazul transformatorului de tip III:
RT
R1 = ; R2 = R3 = 1,5R1 (1.30)
1,83
Reactanţele inductive ale transformatoarelor cu trei înfăşurări sunt

determinate în funcţie de căderile reactive de tensiune. În practică se consideră că
tensiunea de scurtcircuit este egală cu căderea de tensiune reactivă.
În tabelul 1.3 sunt date valorile tensiunilor de scurtcircuit între înfăşurări (în
%), pentru transformatoarele ruseşti şi româneşti.
Tabelul 1.3
Tensiunea de scurtcircuit între înfăşurări, în %
Tipul
IT − MT IT − JT MT − JT
1−2 1−3 2−3
1 17 10,5 6
2 10,5 17 6
Tensiunile de scurtcircuit sunt indicate pentru perechi de înfăşurare: U sc12 ,

U sc13 , U sc 23 . Caracteristicile transformatoarelor cu trei înfăşurări se găsesc în
tabele.
Pe baza relaţiei stabilite la transformatorul cu două înfăşurări se obţine:
10U sc12%U 2 ⎫
X 12 = ⎪
Sn ⎪
2 ⎪
10U sc13%U ⎪
X 13 = ⎬ (1.31)
Sn ⎪
2 ⎪
10U sc 23%U
X 23 = ⎪
Sn ⎪⎭
în care:
S n este puterea nominală a transformatorului cu trei înfăşurări (puterea
înfăşurării de puterea cea mai mare), în [kVA];
U este tensiunea la care se raportează schema, în [V].
Scriind ecuaţiile:
24
X 12 = X 1 + X 2 ; X 13 = X 1 + X 3 ; X 23 = X 2 + X 3
şi rezolvându-le, rezultă reactanţele fiecărei înfăşurări:
X 12 + X 13 − X 23 ⎫
X1 = ⎪
2
⎪
X 23 + X 12 − X 13 ⎪
X2 = ⎬ (1.32)
2 ⎪
X 13 + X 23 − X 12 ⎪
X3 = ⎪
2 ⎭
Unele caracteristici tehnice şi parametrii transformatoarelor de putere, cu

două sau trei înfăşurări sunt prezentate în ANEXELE 9 − 10. În ANEXA 12 se
prezintă aceste caracteristici şi parametrii, pentru transformatoarele de putere
utilizate în exploatările miniere subterane.
25
1.3.PROBLEME
1.3.1. Să se determine rezistenţa unui conductor funie de 70 mm2 din cupru,

care are lungimea de 30 km, la temperaturile conductorului de 0o, 20o, 40o şi 80oC,
ţinând seama de creşterea rezistenţei din cauza răsucirii conductorului.
Rezistivitatea la 0o se va considera 16,52 Ω mm2/km.
Pentru conductoarele funie de construcţie curentă, creşterea rezistenţei
datorită răsucirii este de 2%, K = 1,02.
Rezolvare. Rezistenţa la 0o se determină cu relaţia 1.1, a:
16,52 ⋅ 30
R0 = ⋅1, 02 = 7, 24 Ω
70
La temperaturile de 20o, 40o şi 80o se determină mai întâi rezistivitatea cu

relaţia 1.2. şi apoi rezistenţa corespunzătoare cu relaţia 1.1.
ρ 20 = 16,52 (1 + 0, 00417 ⋅ 20 + 0, 45 ⋅10−6 ⋅ 202 ) = 17,9 Ω mm 2 / km

ρ 40 = 16,52 (1 + 0, 00417 ⋅ 40 + 0, 45 ⋅10−6 ⋅ 402 ) = 19, 29 Ω mm 2 / km
ρ80 = 16,52 (1 + 0, 00417 ⋅ 80 + 0, 45 ⋅10−6 ⋅ 802 ) = 22, 09 Ω mm 2 / km
17,9 ⋅ 30
R20 = ⋅1, 02 = 7, 7 Ω
70
19, 29 ⋅ 30
R40 = ⋅1, 02 = 8, 45 Ω
70
22, 09 ⋅ 30
R80 = ⋅1, 02 = 9, 66 Ω
70
Daca se ia o rezistivitate medie a cuprului de 18,8 Ωmm2/km, conform

tabelului 1.1, rezultă:
18,8 ⋅ 30
R= ⋅1, 02 = 8, 05 Ω
70
Dacă prin conductor trece curentul admisibil din punct de vedere termic
(adică acel curent care produce încălzirea conductorului până la 80oC), eroarea care
se face calculând cu valoarea medie de 18,8 Ω mm2/km este:
9, 66 − 8, 05 1, 61⋅100
⋅100 = ≈ 16, 7%
9, 66 9, 66
26
Rezultă că este necesar ca în calculele exacte, în cazul când conductorul
funcţionează aproape de limita de încărcare termică, să se determine mai întâi
rezistivitatea, cu relaţia 1.2, şi apoi rezistenţa, cu relaţia 1.1, a.
1.3.2. Să se determine rezistenţa unui conductor din oţel cu secţiunea de 70

2
mm şi lungimea de 30 km, considerând că prin el trece un curent (de frecvenţă 50
Hz), având valoarea de 150 A.
Rezolvare. În tabele (ANEXA 4), la o secţiune standardizată de 70 mm2 şi un

curent de 150 A corespunde r0 = 2,38 Ω/km . Rezistenţa conductorului de lungime l
= 30 km se determină cu relaţia 1.1, b:
R0 = 2,38 ⋅ 30 = 71, 4 Ω
1.3.3. Să se determine rezistenţa unui conductor de aluminiu Al – 70, având

lungimea de 30 km la o temperatură de 20oC.
Rezolvare. Din tabela 1.1, ρ = 31,2 Ω mm2/km.
31, 2 ⋅ 30
RAl = = 13, 4 Ω
70
1.3.4. Să se determine rezistenţa unui conductor din OL – Al – 70, lung de

30 km la o temperatură de 20oC. Să se arate influenţa fiecărui element în parte, iar
valoarea rezistenţei totale a conductorului să se compare cu cele obţinute în
aceleaşi condiţii la problemele 1.3.1 şi 1.3.2.
Se va considera că aluminiu are rezistivitatea:
ρ = 31,2 Ω mm2/km conform tabelei, iar oţelul:
ρ = 188 Ω mm2/km (valoare medie aproximativă).
Rezolvare. Conductorul de tipul OL – Al – 70 are o inimă de oţel cu o secţiune de 9

mm2 iar partea de aluminiu egală cu 70 mm2. Aplicând relaţia 1.1, a rezultat:
31, 2 ⋅ 30
RAl = = 13, 4 Ω
70
188 ⋅ 30
ROL = = 625 Ω
9
Rezistenţa echivalentă a conductorului:
RAl ⋅ ROL 13, 4 ⋅ 625

R= = = 13,1 Ω
RAl + ROL 13, 4 + 625
27
Rezultă că rezistenţa electrică a conductorului din OL – Al este determinată
în principiu de partea de aluminiu, părţii de oţel revenindu-i însă solicitarea
mecanică.
Realizând aceeaşi linie din cupru, aluminiu, oţel sau oţel – aluminiu, rezultă
valorile pentru rezistenţa activă din tabela de mai jos:
Materialul conductorului Rezistenţa [Ω]

Cupru 7,7
Aluminiu 13,4
Oţel 71,4
Oţel - aluminiu 13,1
1.3.5. Ce rezistenţă pe fază are o linie lungă de 80 km, dacă se realizează cu

următoarele tipuri de conductoare (în două variante): Cu – 150; OL – Al 185?
R.: 9,85; 12,8.
1.3.6. Lungimea unei linii este de 40 km iar din calculul electric rezultă că
trebuie să aibă o rezistenţă de 10 Ω. Ce secţiune normalizată trebuie să aibă
conductorul, dacă se realizează din cupru? Dar din oţel - aluminiu?
Rezolvare. Cunoscând R = 10 Ω şi l = 40 km, r0 se determină din relaţia 1.1, b:
10
r0 = = 0, 25 Ω / km
40
Din tabele (ANEXA 1) se vede că această valoare corespunde la o

secţiune cuprinsă între Cu – 70 şi Cu – 95; se adoptă conductorul Cu – 95. Tot din
tabele (ANEXA 5) rezultă – în mod analog – că, realizând linia OL – Al, este
necesar conductorul OL – Al – 120.
1.3.7. Să se calculeze reactanţa pe fază a unei linii de 15 kV, lungă de 22

km, cu conductoare din aluminiu Al – 35 mm2, aşezate simetric în vârfurile unui
triunghi echilateral cu latura de 1,2 m. Conductorul are diametrul de 7,6 mm.
Rezolvare. Reactanţa pe unitatea de lungime se determină cu relaţia 1.4, a, în care

se înlocuieşte Dmed = 1,2 m = 120 cm şi d = 7,6 mm = 0,76 cm.
2 ⋅120
x0 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,362 + 0, 0157 = 0,3777 Ω / km
0, 76
28
Reactanţa totală:
X l = x0 ⋅ l = 0,3777 ⋅ 22 = 8, 28 Ω
1.3.8. O linie aeriană lungă de 30 km este echipată cu conductoare de OL –

Al – 70, aşezate în vârful unui triunghi echilateral cu latura de 1,5 m. Să se
calculeze reactanţa sa. Diametrul conductorului este 11,8 mm. Cât este reactanţa
liniei, dacă conductoarele au între ele o distanţă de 3,5 m ?
Rezolvare. Reactanţa conductorului OL – Al – 70, pentru D = 1,5 m este:
2 ⋅150
x0 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2, 4 + 0, 0157 = 0,3632 Ω / km
1,18
X l = 0,3632 ⋅ 30 = 10,9 Ω
iar pentru D = 3,5 m este:
2 ⋅ 350
x0 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2, 774 + 0, 0157 = 0, 4177 Ω / km
1,18
X l = 0, 4177 ⋅ 30 = 12,5 Ω
1.3.9. Să se determine reactanţa inductivă pe fază a unei linii trifazate de

110 kV cu conductoare de OL – Al – 120, montate pe stâlpi portal de beton armat,
cu o distanţa între faze de 4 m. Raza conductorului este de 7,85 mm. Calculul se va
efectua în ipoteza transpunerii conductoarelor. Lungimea liniei este de 80 km.
Rezolvare. Distanţa medie geometrică între conductoare, calculată cu relaţia 1.6,

este:
Dmed = 1, 26 D = 1, 26 ⋅ 4 = 5, 04 m
Reactanţa pe fiecare fază, calculată cu relaţia 1.4, b este:
5040
x0 = 0,1445 lg + 0,0157 = 0,1445 ⋅ 2,804 + 0,0157 = 0,422Ω / km
7,85
X l = x0 ⋅ l = 0, 422 ⋅ 80 = 32,5 Ω
29
1.3.10. O linie are conductoarele aşezate în vârful unui triunghi (ca în fig.
1.3. a) având laturile D12 = 4,5 m, D23 = 3,8 m, D31 = 4m. Conductoarele, având
raza de 9,55 mm (OL – Al – 185), se întind pe o lungime de 80 km. Să se
determine reactanţa pe unitatea de lungime şi reactanţa întregii linii, ştiind că
conductoarele sunt transpuse.
Rezolvare. Se aplică relaţia 1.5:

Dmed = 3 4,5 ⋅ 4 ⋅ 3,8 = 4, 07 m
4.070
x0 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2, 63 + 0, 0157 = 0,3977 Ω / km
9,55
X l = x0 ⋅ l = 0,3977 ⋅ 80 = 31, 7 Ω
1.3.11. Pentru a alimenta un consumator important, se construieşte o linie

dublu circuit cu conductoarele din OL – Al – 150, aşezate ca în figura 1.4., având
distanţele:
D1 = 5,0 m D4 = 3,13 m D7 = 6,5 m

D2 = 6,1 m D5 = 5,5 m
D3 = 8,5 m D6 = 6 m
Lungimea circuitului este de 75 km, iar raza conductorului de 8,5 mm. Să se

determine reactanţa fiecărei faze în parte.
Rezolvare. Aplicându-se relaţiile 1.7, rezultă:
3,13 2 ⋅ 5 ⋅ 6,1
x01 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2,5 + 0, 0157 = 0,3777 Ω / km
0, 0085 ⋅ 8,5
3,13 6,1 ⋅ 6,5

x02 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2, 62 + 0, 0157 = 0,3957 Ω / km
0, 0085 ⋅ 5,5
3,13 2 ⋅ 6 ⋅ 6,5
x03 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2,58 + 0, 0157 = 0,3897 Ω / km
0, 0085 ⋅ 8,5
1.3.12. Să se determine reactanţa pe fază a unui kilometru dintr-o linie

trifazată de 10 kV, executată cu conductoare Al – 35 montate pe suporturi de lemn.
Conductoarele sunt dispuse în vârfurile unui triunghi echilateral cu o distanţă de
0,8 m unul de altul. Diametrul de calcul al conductorului este d = 7,5 mm.
R: 0,353 Ω/km
30
1.3.13. Să se determine reactanţa unei linii trifazate de 100 km şi tensiunea
de 6 kV, care are conductoare Cu – 16 dispuse pe stâlp de lemn în vârfurile unui
triunghi isoscel cu laturile: 0,8 m, 0,8 m şi 0,6 m.
Diametrul de calcul al conductorului este d = 5,1 mm.
R: 3,7 Ω
1.3.14. Să se determine reactanţa a 100 km dintr-o linie de 220 kV, care are
conductoare din OL – Al – î - 400. Conductoarele, având un diametru de 29,3 mm,
sunt montate în plan orizontal pe stâlpi portal de lemn, distanţa între faze fiind de 7
m.
R: 41,8 Ω
1.3.15. Pentru înlăturarea efectului corona, o linie de 220 kV a fost realizată

cu conductoare inelare (tubulare) din cupru, cu diametrul exterior de 30 mm şi
grosimea peretelui de 3,3 mm. Să se determine reactanţa unei linii de 200 km, care
are suporturi portal de oţel ce asigură o depărtare între faze de 6,5 m.
30
Rezolvare. Se determină raza exterioară re = = 15 mm şi apoi raza interioară
2
ri = re – 3,3 = 11,7 mm.
Distanţa medie între faze este Dmed = 1,26 · 6,5 = 8,2 m.

Reactanţa se determină cu relaţia:
8200
x0 = 0,1445 lg + 0, 0157 = 0,1445 ⋅ 2, 787 + 0, 0157 = 0, 4207 Ω / km
15 + 11, 7
2
X l = 0, 4207 ⋅ 200 = 84,14 Ω
1.3.16. Pe o linie de 220 kV, lungă de 200 km, pentru a mări capacitatea de
transport se montează pe fiecare fază câte patru conductoare OL – Al – 300.
Raza unui conductor este de 12,6 mm, iar latura pătratului determinată de
cele patru conductoare este de 500 mm. Să se determine reactanţa liniei, ştiind că
distanţa între două faze (conductoarele aşezate în acelaşi plan) este de 6,5 m.
Rezolvare. Se aplică relaţia 1.9, determinându-se în prealabil rech şi Dmed:
1 3
rech = 12, 6 4 ⋅ 500 4 = 1,88 ⋅105 = 197 mm
31
Dmed = 1, 26 ⋅ 6,5 = 8, 2 m
8.200 0, 0157
x0 = 0,1445 lg + = 0,1445 ⋅1, 62 + 0, 00785 = 0, 2348 Ω / km
197 4
X l = 0, 234 ⋅ 200 = 46,8 Ω
1.3.17. Să se determine reactanţa unei linii care are aceleaşi date ca în

problema 1.3.16, dar la care distanţa între cele patru conductoare de pe o fază este
de 250 mm. Să se compare rezultatele.
Rezolvare. Se determină:
1 3
rech = 12, 6 4 ⋅ 250 4 = 1,88 ⋅ 6, 0 = 113 mm
Şi apoi reactanţa:
8.200
x0 = 0,1445 lg + 0, 00785 = 0,1445 ⋅1,86 + 0, 00785 = 0, 27 Ω / km
113
X l = 0, 27 ⋅ 200 = 54 Ω
Din compararea rezultatelor se vede că la o reducere la jumătate a distanţei

54 − 46,8
între conductoare corespunde o creştere a reactanţei cu ⋅100 = 15,3% .
46,8
1.3.18. O uzină care consumă o putere maximă de 150 kVA este alimentată
de la o linie aeriană de 10 kV. Linia este construită cu conductoare monofilare din
oţel, având diametrul exterior de 4 mm. Să se determine reactanţa şi rezistenţa unui
kilometru din linie la timpul trecerii prin aceasta a sarcinii nominale sau la o
sarcină de 40%, ştiind că distanţa între conductoarele liniei este egală cu 100 cm.
Rezolvare. Se determină curentul care trece prin linie: a) la sarcină nominală şi b)

la sarcină de 40%.
150 150
a) I sn = = = 8, 7 A
10 3 17,3
b) la 40 % I s 40 = 0, 4 ⋅ 8, 7 = 3, 45 A
Valorile rezistenţelor şi reactanţei interioare şi exterioare se obţin din tabele.

32
Rezistenţa:
a) la sarcină nominală R = 18,04 Ω/km;
b) la sarcină redusă R = 13,85 Ω/km, obţinută prin interpolare;
Reactanţa interioară x0" :
a) la sarcină nominală x0" = 14,3 Ω/km;
b) la sarcină redusă x0" = 8,8 Ω/km.
Reactanţa exterioară se calculează sau se determină din tabele:
a) la sarcină nominală x0' = 0,389 Ω/km;
b) la sarcină redusă x0' = 0,389 Ω/km.
Reactanţa totală x = x 0' + x 0" :
a) la sarcină nominală 14,69 Ω/km;
b) la sarcină redusă 9,19 Ω/km.
1.3.19. Să se calculeze rezistenţa şi reactanţa unei linii trifazate de 6 kV,

care are conductoarele de OL – 6 (diametrul 6 mm) aşezate în vârful unui triunghi
echilateral cu latura de 1 m, dacă pe linie trece un curent de 26,2 A.
R: r0 = 10,7 Ω/km;
x0 = 9,564 Ω/km.
1.3.20. Să se determine rezistenţa şi reactanţa unei linii ca cea din problema

1.3.19, dar la care conductorul este OL – 70 (diametrul de calcul 11,5 mm).
R: r0 = 1,85 Ω/km;
x0 = 0,895 Ω/km.
1.3.21. Să se determine conductanţa care corespunde efectului corona la o

linie trifazată de 110 kV, lungă de 40 km, care are conductoare din Cu – 70
(diametrul de calcul 11 mm), aşezate în plan orizontal la o depărtare de 4 m între
ele; se vor considera cele două cazuri: timp ploios şi frumos.
Rezolvare. Se determină tensiunea critică aplicând relaţia 1.10:

a) pe timp frumos se ia m1 = 0,83; m2 = 1; δ = 1 şi deci:
400
U crf = 84 ⋅ 0,83 ⋅1⋅ 0,55 lg = 110 kV;
0,55
b) pe timp ploios se ia m1 = 0,83; m2 = 0,8; δ = 1

400
U crp = 84 ⋅ 0,83 ⋅ 0,8 ⋅ 0,55 lg = 88 kV;
0,55
33
Dar relaţia 1.10 este valabilă pentru cazul aşezării conductoarelor în
vârfurile unui triunghi echilateral. Pentru cazul aşezării în plan orizontal se obţine:
- pentru conductorul mijlociu:
U crf = 0,96 ⋅110 = 105, 60 kV
U crp = 0,96 ⋅ 88 = 84, 48 kV
- pentru conductoarele externe:
U crf = 1, 06 ⋅110 = 116, 60 kV
U crp = 1, 06 ⋅ 88 = 93, 28 kV
Se determină pierderile prin efect corona cu relaţia 1.11; în acest caz,

deoarece tensiunea critică nu este egală la cele trei conductoare, se va
calcula la fiecare în parte:
a) pe timp frumos
Pentru conductoarele externe U cr > U şi deci: ΔPcor1 = 0 ;
Pentru conductorul mijlociu:
241 0,55
( 50 + 25 ) ( 66, 4 − 60, 75) ⋅ 40 ⋅10−5 = 8,5 kW;
2
ΔPcor 2 =
1 400
În calcul s-a introdus tensiunea fazei respective egală cu cea de linie

(
divizată prin 3. 105, 60 / 3 = 60, 75 kW . )
b) pe timp ploios
Pe un conductor extern se pierd:
241 0,55
( 50 + 25) ( 66, 4 − 53, 75) ⋅ 40 ⋅10−5 = 42,8 kW
2
ΔPcor1 =
1 400
Iar pentru cel din mijloc:
241 0,55
( 50 + 25) ( 66, 4 − 48, 6 ) ⋅ 40 ⋅10−5 = 84, 6 kW;
2
ΔPcor 2 =
1 400
Pierderile totale pe timp ploios:
ΔPcor = 2ΔPcor1 + ΔPcor 2 = 85, 6 + 84, 6 = 170, 2 kW
Conductanţa se determină după relaţia 1.12 şi rezultă:
34
a) pe timp frumos
ΔPcor 8,5
G0 = = = 1,52 ⋅10−2 μS/km
l ⋅U 2
40 ⋅115 2
b) pe timp ploios
170, 2
G0 = = 0,3 ⋅10−1 μS/km
40 ⋅115 2
1.3.22. Pe o linie se aplică o tensiune de 240 kV. Pe timp frumos linia are o
pierdere de 2 kW/km, iar pe timp ploios 25 kW/km. Să se găsească conductanţa
unui kilometru.
Rezolvare. Se aplică relaţia 1.12.

a) pe timp frumos:
2 ⋅10−3
G0 = 2
= 3, 47 ⋅10−8 S/km = 3,47 ⋅10-2 μS/km
240
b) pe timp ploios:
25 ⋅10−3
G0 = 2
= 43, 4 ⋅10−8 S/km =43,4 ⋅10-2 μS/km
240
Notă. O atenţie deosebită trebuie acordată unităţilor de măsură. Astfel, dacă în

relaţia 1.12 se introduce ΔP în kilowatt, U în kilovolţi pentru a obţine pe G0 în
siemens, este necesar să se înmulţească rezultatul cu 10-3.
1.3.23. Să se determine capacitatea unui kilometru de linie trifazată de 110

kV, la care s-a efectuat transpunerea conductoarelor. Conductoarele, dispuse în
vârfurile unui triunghi isoscel cu laturile de 4; 4 şi respectiv 3,5 sunt din OL Al –
150 (cu diametrul de 17 mm).
Rezolvare. Se determină distanţa medie geometrică între conductoare:
Dmed = 3 4 ⋅ 4 ⋅ 3,5 = 3,82 m
iar capacitatea cu relaţia 1.13:
35
0,02415
C0 = ⋅ 10 −6 = 9,1 ⋅ 10 −3 μF/km = 9.100 pF/km
382
lg
1,7
2
1.3.24. O linie de 220 kV care leagă o hidrocentrală cu un centru de consum

are o lungime de 100 km, fiind construită pe stâlpi portal metalici care asigură o
distanţă între conductoarele fazelor vecine de 6,5 m. Conductoarele fiind de tipul
OL-Al –î-300 (raza de 12,6 mm), să se determine susceptanţa liniei şi puterea
capacitivă.
Rezolvare. Conductoarele fiind în acelaşi plan,
Dmed = 1,26 ⋅ 6,5 = 8,2 m
Susceptanţa pe un kilometru se determină cu relaţia 18.14:

7,58 7,58
b0 = ⋅ 10 −6 = ⋅ 10 −6 = 2,7 ⋅ 10 −6 S/km
D 8.200
lg med lg
r 12,6
B = b0 ⋅ l = 2,7 ⋅ 10 −6 ⋅ 100 = 270 ⋅ 10 −6 S
Qc = U 2 ⋅ B = 220 2 ⋅ 10 6 ⋅ 270 ⋅ 10 −6 = 13 MVAr
1.3.25. O linie de 110 kV, lungă de 140 km, este executată pe stâlpi portal
din lemn care asigură o distanţă între două faze vecine de 4 m. Să se determine
reactanţa şi susceptanţa liniei în ipoteza montării conductoarelor OL - Al – 120 (d
= 15,3 mm) care sunt transpuse.
Rezolvare.
Dmed = 1,26 ⋅ 4 = 5,04 m .
Se determină reactanţa:
5.040
x0 = 0,1445 lg + 0,0157 = 0,422 Ω/km
7,65
X l = 0,422 ⋅ 140 = 59 Ω
Susceptanţa determinată cu relaţia 18.14 este:
36
7,58
b0 = ⋅ 10 −6 = 2,69 ⋅ 10 −6 S/km
5.040
lg
7,65
B = b0 ⋅ l = 2,69 ⋅ 10 −6 ⋅ 140 = 3,77 ⋅ 10 −4 S
Iar puterea capacitivă a liniei:
Qc = 110 2 ⋅ 3,770 ⋅ 10 −4 = 4,56 Mvar
1.3.26. O linie de transport de 250 kV, are conductoare de 42 mm cu

distanţa între ele de 8,5 m. Conductoarele sunt montate în plan orizontal, iar pe
linie se foloseşte rotirea lor (transpunerea lor). Să se determine capacitatea liniei.
R: 8,90 · 10-3 μF/km
1.3.27. Conductoarele unei linii de 35 kV sunt montate în vârful unui

triunghi echilateral cu latura de 2,6 m. Ştiind că raza conductorului este de 4,5 mm,
să se determine capacitatea liniei în ipoteza rotirii fazelor.
R: 8,66 · 10-3 μF/km
1.3.28. Pentru alimentarea unui centru industrial se foloseşte o linie de

cablu de 35 kV cu trei conductoare de cupru cu secţiune nominală de 120 mm2. Să
se determine reactanţa, rezistenţa şi capacitatea, ştiind că linia este de 10 km.
Rezolvare. Din tabele (ANEXA 8) rezultă următoarele valori:
r0 = 0,175 Ω/km
R = 0,175 · 10 = 1,75 Ω
x0 = 0,175 Ω/km
X = 0,119 · 10 = 1,19 Ω
g0 = 72 · 10-6 S/km
B= 720 · 10-6 S.
1.3.29. O linie de 220 kV, lungă de 100 km este construită pe stâlpi portal,
distanţa pe orizontală între conductoare fiind 7,5 m. Diametrul unui conductor OL -
Al – 400 este de 29,3 mm. Să se determine rezistenţa, reactanţa şi susceptanţa
liniei.
Rezolvare. Din tabele se determină:

r0 = 0,078 Ω/km
37
R = 100 ⋅ 0,078 = 7,8 Ω
1,26 ⋅ 750
x0 = 0,1445 lg + 0,0157 = 0,4217 Ω/km
1,465
X l = 0,4217 ⋅ 100 = 42,17 Ω
7,58
b0 = ⋅ 10 −6 = 2,7 ⋅ 10 −6 S/km
1,26 ⋅ 750
lg
1,465
B = 2,7 ⋅ 10 −6 ⋅ 100 = 270 ⋅ 10 −6 S
1.3.30. Să se determine constantele unei linii trifazate de 110 kV cu

conductoare din Cu – 70 (diametrul de calcul 11 mm), aşezate în plan orizontal, la
o depărtare de 4 m între două faze vecine.
Rezolvare. Se determină r0 din tabele (ANEXA 1):
r0 = 0,28 Ω/km
5.040
x0 = 0,1445 lg + 0,0157 = 0,4457 Ω/km
5,5
7,58
b0 = ⋅ 10 −6 = 2,56 ⋅ 10 −6 S/km
5.040
lg
r
Conductanţa se ia din problema 1.3.21.

a) pe timp frumos 1,5210-8 μS/km.
b) pe timp ploios 0,3 · 10-6 μS/km.
1.3.31. Într-un transformator de 100 kVA, cu raportul de transformare

10/0,4, se produce, la curentul nominal şi factorul de putere cos φ = 1, o cădere de
tensiune procentuală 2,4%. Ştiind că tensiunea de scurtcircuit este 5,5%, să se
determine constantele transformatorului (rezistenţa, reactanţa şi impedanţa)
raportate la tensiunea nominală primară şi secundară, considerând schema
echivalentă Γ (gama).
Rezolvare. Se calculează valoarea absolută a căderii de tensiune la sarcina

nominală şi factor de putere unitar (sarcina este numai activă). Se va considera în
primul caz raportarea la tensiunea nominală primară U1 = 10.000 V.
38
Rezistenţa se calculează cu relaţia 1.19.
Ştiind că ΔUR% = 2,4% este căderea de tensiune în rezistenţa (activă),
2
10 ⋅ ΔU R % ⋅ U 1 10 ⋅ 2,4 ⋅ 10 2
RT1 = = = 24 Ω
Sn 100
Căderea de tensiune reactivă se determină cu relaţia 1.22 scrisă pentru

valori procentuale:
ΔU x % = U sc2 (%) − ΔU R2 (%) = 5,5 2 − 2,4 2 = 4,95 %
Reactanţa transformatorului se calculează cu relaţia 1.21:
2
10 ⋅ ΔU x % ⋅ U 1 10 ⋅ 4,95 ⋅ 10 2
X T1 = = = 49,5 Ω
Sn 100
Impedanţa transformatorului:
Z T1 = 24 + j 49,5 Ω = R + j X ,
iar în modul :
Z = R 2 + X 2 = 24 2 + 49,5 2 = 55 Ω
În cazul raportării la înfăşurarea de joasă tensiune (U0= 0,4 kV) se obţin:
10 ⋅ 2,4 ⋅ 0,4 2
RT2 = = 0,0385 Ω
100
10 ⋅ 4,95 ⋅ 0,4 2
X T2 = = 0,079 Ω
100
sau
2 2
⎛U ⎞ ⎛ 0,4 ⎞
RT2 = RT1 ⋅ ⎜⎜ 2 ⎟⎟ = 24 ⋅ ⎜ ⎟ = 0,0385 Ω
⎝ U1 ⎠ ⎝ 10 ⎠
2 2
⎛U ⎞ ⎛ 0,4 ⎞
X T2 = X T1 ⋅ ⎜⎜ 2 ⎟⎟ = 49,5 ⋅ ⎜ ⎟ = 0,079 Ω
⎝ U1 ⎠ ⎝ 10 ⎠
39
1.3.32. Să se determine parametrii schemei echivalente a unui transformator
coborâtor de 7500 kVA, 35±2,5% / 6,6 kV, ştiind că pierderile la încercarea în
scurtcircuit ΔPCu = 75 kW, iar pierderile în gol ΔPFe = 24 kW, tensiunea de
scurtcircuit 7,5%, iar curentul de magnetizare 3,5%.
Parametrii vor fi raportaţi la tensiunea prizei nominală a înfăşurării de înaltă
tensiune şi vor fi reprezentaţi pe diferite scheme echivalente: Γ, T şi π.
Rezolvare. Tensiunea de raport este 35 kV.

Rezistenţa se determină cu relaţia 1.18.
2
10 3 ⋅ ΔPCu (kW ) ⋅ U (kV ) 10 3 ⋅ 75 ⋅ 35 2
RT = = = 1,63 Ω
S n2 (kVA ) 7.500 2
Reactanţa se determină cu relaţia aproximativă 1.21, neglijând căderea de

tensiune activă:
2
10 ⋅ U sc % ⋅ U (kV ) 10 ⋅ 7,5 ⋅ 35 2
XT ≅ = = 12,35 Ω
S n (kVA ) 7.500
Conductanţa determinată de pierderile active în fier se calculează cu relaţia

1.23.
PFe (kW ) 24
GT = = = 1,95 ⋅ 10 −6 S
10 ⋅ U
3 2
( kV ) 10 ⋅ 35 3
2
Pentru determinarea susceptanţei este necesar ca în prealabil să se calculeze

puterea de magnetizare:
3,5 ⋅ 7.500
ΔQFe = = 262,5 KVAr
100
Susceptanţa se calculează cu relaţia 1.24.
ΔQFe ( k var) 262,5

BT = = = 2,14 ⋅ 10 − 4 S
10 ⋅ U ( kV )
3
10 ⋅ 352
3
Rezultă astfel schema echivalentă din figura 1.9 a) în Γ, b) în T şi c) în Π.
40
Fig.1.9
1.3.33. Un transformator coborîtor de 35/6,6 kV are puterea nominală de

1800 kVA. Să se determine parametrii săi şi să se arate eroarea care se face la
calculul reactanţei dacă se neglijează căderea activă de tensiune. Raportarea se va
face la tensiunea de 35 kV.
Rezolvare. Din ANEXA 9 se scot datele furnizate de constructor.
ΔPCu = 25 kW; ΔPFe = 6,93 kW; Usc% = 6,5; I0 = 5%
Se determină rezistenţa cu relaţia 1.18, a:
10 3 ⋅ 25 ⋅ 35 2
RT = = 9,5 Ω
1.800 2
25
Căderea activă de tensiune este: ΔU R % = ΔPCu % = ⋅ 100 = 1,3% .
1.800
Căderea procentuală reactivă se determină cu relaţia 1.22:
ΔU x % = 6,5 2 − 1,212 = 6,35%
41
Potrivit formulei 1.20 se calculează valoarea exactă a reactanţei:
10 ⋅ 6,35 ⋅ 35 2
XT = = 43,4 Ω
1.800
Valoarea aproximativă, cu neglijarea căderii de tensiune activă, se obţine

utilizând relaţia 1.21:
10 ⋅ 6,5 ⋅ 35 2
XT = = 44,2 Ω
1.800
Utilizând relaţia aproximativă 1.21 se obţine o eroare de:
44,2 − 43,4 0,8 ⋅ 100

⋅ 100 = = 1,85%
43,4 434
Deoarece eroarea este mică, de primă aproximaţie, utilizarea relaţiei

simplificate apare raţională.
Conductanţa se determină cu relaţia 1.23:
6,93
GT = = 5,65 ⋅ 10 −6 S
10 ⋅ 35
3 2
Pentru determinarea admitanţei se utilizează relaţia 1.25:
5 ⋅ 1.800
YT = = 73,5 ⋅ 10 −6 S
10 ⋅ 35
5 2
Iar susceptanţa se calculează cu relaţia 1.26:
BT = YT2 − GT2 = 73,5 ⋅ 10 −6 S
1.3.34. Un transformator 3.200 kVA are tensiunea de scurtcircuit 7%,

pierderile la mers în gol de 11,5 kW, pierderile la scurtcircuit 37 kW, căderea de
tensiune la sarcina nominală activă este de 1,4%, iar curentul de mers în gol 4,5%.
Să se determine constantele transformatorului, considerând tensiunea
nominală de raportare 38,5 kV (este un transformator ridicător). Să se arate ce
eroare se face dacă se calculează susceptanţa cu formula simplificată 1.26.
Rezolvare. Să se determine rezistenţa cu relaţia 1.18:
42
10 3 ⋅ 37 ⋅ 38,5 2
RT = = 5,36 Ω
3.200 2
Căderea de tensiune activă procentuală se calculează cu relaţia:
ΔPCu 37
ΔU r % = ΔPCu % = ⋅ 100 = 100 = 1,19%
Sn 3.200
Căderea de tensiune inductivă, după relaţia 1.22, este:
ΔU x % = 7 2 − 1,19 2 = 6,9%
Reactanţa calculată după relaţia 1.20 este:
10 ⋅ 6,9 ⋅ 38,5 2
XT = = 32 Ω
3.200
Conductanţa calculată cu relaţia 1.23 are valoarea:
PFe 11,5
GT = = 3 = 7,72 ⋅ 10 −6 S
10 ⋅ U
3 2
10 ⋅ 38,5 2
Întrucât s-a dat atât curentul de mers în gol cât şi pierderile în gol, se
determină mai întâi puterea aparentă de mers în gol:
I 0% 4,5
S0 = ⋅ Sn = ⋅ 3.200 = 144 kVA
100 100
Şi apoi componenta de magnetizare:
ΔQr = S 02 − ΔPFe2 = 144 2 − 11,5 2 = 142,5 kVAr
Susceptanţa se poate acum determina cu relaţia 1.24:
142,5
BT = = 96 ⋅ 10 −6 S
10 3 ⋅ 38,5 2
Determinarea admitanţei cu relaţia 1.25 şi a susceptanţei cu relaţia

aproximativă 1.26 conduce la valoarea:
43
4,5 ⋅ 3.200
BT ≈ YT = = 97 ⋅ 10 −6 S
10 ⋅ 38,5
5 2
Eroarea care se face dacă se calculează cu relaţiile aproximative este:
97 − 96 100
⋅ 100 = = 1,04%
96 96
Eroarea fiind mică, utilizarea relaţiei aproximative este recomandabilă

deoarece reduce volumul de calcul.
1.3.35. Într-o staţie ridicătoare se montează un transformator de 31500

kVA, care are raportul de transformare 121 ± 2 · 2,5%/10,5.
Să se determine constantele longitudinale ale transformatorului, iar cele
transversale să fie date prin pierderile de putere activă şi reactivă corespunzătoare;
să se facă schema echivalentă în Γ.
Din tabelele uzinei constructoare rezultă următoarele date:
Pierderile de mers în gol: ΔP0 ≈ ΔPFe = 86 kW
Pierderile la scurtcircuit: ΔPsc ≈ ΔPCu = 200 kW
Tensiunea de scurtcircuit: u sc = 10,5%
Curentul de mers în gol: I 0% ≈ ΔQFe % = 2,7%
Rezolvare. Constantele longitudinale sunt rezistenţa şi reactanţa de scăpări.

Rezistenţa se determină cu relaţia 1.18:
10 3 ⋅ ΔPCu ⋅ U 2 10 3 ⋅ 200 ⋅ 1212

RT = = = 2,95 Ω
S n2 31.500 2
Rezistenţa astfel calculată corespunde prizei nominale de 121 kV. Reactanţa

calculată cu relaţia aproximativă (1.21) este:
10 ⋅ u sc % ⋅ U 2 10 ⋅ 10,5 ⋅ 1212
XT = = = 48,7 Ω
Sn 31.500
Susceptanţa se reprezintă, potrivit enunţului, prin pierderile de putere

reactivă care se produc în ea.
ΔQ Fe % ⋅ S n 2,7 ⋅ 31.500
ΔQ Fe = = = 850 kVAr
100 100
44
Conductanţa se consideră prin pierderile de putere activă care au loc în
fierul transformatorului.
ΔPFe = 86 kW
Circuitul echivalent în Γ cu constantele astfel calculate este reprezentat în

figura 1.10.
Fig.1.10
1.3.36. Un transformator trifazat de 15.000 kVA este prevăzut pentru o

staţie ridicătoare de 6,3/38,5 kV. Să se determine constantele sale şi să se
alcătuiască schema în π.
Indicaţie. Se iau din ANEXA 9 datele necesare, furnizate de fabrica
constructoare (de exemplu pierderile nominale în gol se iau din coloana 4 şi sunt de
39 kW).
Se aplică apoi relaţiile 1.18, 1.21, 1.23, 1.24.
1.3.37. O unitate de transformare este alcătuită din trei transformatoare

monofazate; fiecare având câte trei înfăşurări de 40.000 kVA. Puterea celor trei
grupe de înfăşurări este egală, iar tensiunea nominală este de 110 kV, 35 kV,
respectiv 11 kV.
Pierderile de putere pentru fiecare unitate sunt de 131 kW. Tensiunile de
scurtcircuit sunt: între înfăşurarea de înaltă şi medie tensiune 17%, între înaltă şi
joasă tensiune 10,5%, iar între medie şi joasă tensiune 6%.
Să se calculeze parametrii transformatorului raportaţi la tensiunea de 110
kV.
Rezolvare. Transformatorul face parte din grupa I (Tabelul 1.2), având puterea
înfăşurărilor egală. }n acest caz, rezistenţele ohmice ale înfăşurărilor vor fi egale
(relaţia 1.27).
R1 = R2 = R3 = 0,5 ⋅ RT
iar
10 3 ⋅ ΔPCu ⋅ U 2
RT =
S n2
unde:
45
S n = 3 ⋅ 40.000 = 120.000 kVA este puterea celor trei unităţi monofazate,
ΔPCu = 3 ⋅ 131 = 393 kW - pierderile în cupru ale celor trei unităţi.
U = 110 kV - tensiunea de raportare.
Rezultă:
10 3 ⋅ 393 ⋅ 110 2
RT = = 0,33 Ω
120.000 2
R1 = R2 = R3 = 0,5 ⋅ 0,33 = 0,165 Ω
Pentru calcularea reactanţei se determină mai întâi tensiunea de scurtcircuit

echivalentă pentru fiecare înfăşurare în parte, cu relaţiile 1.32. Se vor scrie în
procente:
X 12% + X 13% − X 23% 17 + 10,5 − 6

X1% = = = 10,75%
2 2
deci:
X 1 % = u sc ⋅ 110% = 10,75%
X 23% + X 12% − X 13% 6 + 17 − 10,5

X2% = = = 6,25%
2 2
X + X 23% − X 12% 10,5 + 6 − 17
X 3 % = 13% = = −0,25% ≅ 0
2 2
Reactanţa se calculează apoi ca la transformatoarele cu două înfăşurări,

după relaţia 1.21. Pentru înfăşurarea de înaltă tensiune:
10 ⋅ u sc110% ⋅ U 2 10 ⋅ 10,75 ⋅ 110 2

X 110 = = = 10,9 Ω
Sn 120.000
Pentru înfăşurarea de medie tensiune:
10 ⋅ 6,25 ⋅ 110 2
X 35 = = 6,3 Ω
120.000
Pentru înfăşurarea de joasă tensiune, valoarea reactanţei este neglijabilă.

Rezultă astfel schema echivalentă din figura 1.11, în care parametrii sunt raportaţi
la tensiunea de 110 kV şi la care s-au neglijat pierderile transversale.
46
Fig.1.11
1.3.38. Un transformator trifazat cu trei înfăşurări 110/35/6,6 kV are puterea

nominală de 20.000 kVA.
Să se determine parametrii acestui transformator, ştiind că: puterile celor
trei înfăşurări sunt 100% - 66,7% - 100%; tensiunile de scurtcircuit u12% = 10,5%;
u13% = 17%; u23% = 6%; curentul de mers în gol 4,4% (egal aproximativ cu
pierderile procentuale de putere reactivă); pierderile la mersul în gol 75 kW, iar la
scurtcircuit 163 kW.
Parametrii vor fi raportaţi la tensiunea de 110 kV.
Să se prezinte schema echivalentă a transformatorului.
Rezolvare. Transformatorul face parte din grupa a III-a (Tabelul 1.2) şi deci pentru
calculul rezistenţelor fiecărei înfăşurări se aplică relaţiile 1.29.
R1 = R3 = 0,5RT ; R2 = 0,75RT
RT calculându-se cu relaţia:
10 3 ⋅ ΔPCu ⋅ U 2 10 3 ⋅ 163 ⋅ 110 2

RT = = = 4,95 Ω
S n2 20.000 2
R1 = R3 = 0,5 ⋅ 4.95 = 2,475 Ω
R2 = 0,75 ⋅ 4,95 = 3,71 Ω
Pentru calcularea reactanţelor sau se procedează ca mai sus, calculând

reactanţa de scurtcircuit echivalentă (în procente), sau se calculează direct
reactanţele de scurtcircuit între înfăşurări (cu relaţiile 1.31) şi apoi reactanţele pe
fiecare înfăşurare (cu relaţiile 1.32).
După primul procedeu:
X 12% + X 13% − X 23% 10,5 + 17 − 6

X1% = = = 10,75%
2 2
47
X 23% + X 12% − X 13% 6 + 10,5 − 17
X2% = = = −0,25%
2 2
X 13% + X 23% − X 12% 17 + 6 − 10,5

X3% = = = 6,25%
2 2
Reactanţele corespunzătoare sunt:
10 ⋅ X 1% ⋅ U 2 10 ⋅ 10,75 ⋅ 110 2
X1 = = = 65,1 Ω
Sn 20.000
10 ⋅ (− 25) ⋅ 110 2
X2 = = −1,6 Ω ≅ 0
20.000
10 ⋅ 6,25 ⋅ 110 2
X3 = = 37,9 Ω
20.000
După al doilea procedeu se calculează cu relaţiile 1.31.
10 ⋅ u sc12% ⋅ U 2 10 ⋅ 10,5 ⋅ 110 2

X 12 = = = 63,5 Ω
Sn 20.000
10 ⋅ u sc13% ⋅ U 2 10 ⋅ 17 ⋅ 110 2
X 13 = = = 103 Ω
Sn 20.000
10 ⋅ u sc 23% ⋅ U 2 10 ⋅ 6 ⋅ 110 2
X 23 = = = 36,3 Ω
Sn 20.000
Cu ajutorul relaţiilor 1.32 se calculează reactanţa corespunzătoare fiecărei

înfăşurări.
X 12 + X 13 − X 23 63,5 + 103 − 36,3

X1 = = = 65,1 Ω
2 2
X 23 + X 12 − X 13 36,3 + 63,5 − 103

X2 = = = −1,6 Ω ≅ 0
2 2
X 13 + X 23 − X 12 103 + 36,3 − 63,5

X3 = = = 37,9 Ω
2 2
48
Susceptanţa inductivă determinată de pierderile de magnetizare se
calculează cu relaţiile 1.25 şi 1.26.
G2 I ⋅S 4,4 ⋅ 20.000
BT = YT − ≅ YT = 05 n 2 = = 72,6 ⋅ 10 −6 S
Y 10 ⋅ U n 10 ⋅ 110
5 2
Ceea ce corespunde la o pierdere de putere de magnetizare a fierului:
I0 % 4,4 ⋅ 20.000
ΔQ Fe = Sn = = 880 KVAr
100 100
Conductanţa determinată de pierderile active în fier se calculează cu relaţia

1.23:
ΔPFe 75
GT = = 3 = 6,2 ⋅ 10 −6 S
3
10 U 2
10 ⋅ 110 2
Conductanţa şi susceptanţa inductivă se prezintă în schema echivalentă, în

nulul stelei formate cu elementele raportate ale celor trei înfăşurări (fig. 1.12).
Fig.1.12
1.3.39 Să se determine constanmtele unui transformator 220/110/35 kV, la

care puterile celor trei înfăşurări, egale între ele, sunt 31.500 kVA.
Din datele fabricii constructoare rezultă:
ΔPFe = 110 kW I0% = 3%

ΔPCu = 233 kW usc 12 = 10,5%
usc 13 = 17%
usc 22 = 6%
Toate constantele vor fi raportate la tensiunea de 220 kV.
49
Indicaţie. Se aplică aceleaşi relaţii ca la problema 1.3.37 pentru determinarea
rezistenţelor şi reactanţelor şi cele de la problema 1.3.38 pentru calculul
susceptanţei şi conductanţei.
R: R1 = R2 = 11,37 Ω
X1 = 165,15 Ω
X2 = - 4,15 Ω ≈ 0
X3 = 95,65 Ω
G = 2,27 · 10-6 S
B = 19,41 · 10-6 S
50
CAPITOLUL II
CALCULUL REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE A
ENERGIEI ELECTRICE LA CONSUMATORI
2.1. Calculul termic al reţelelor electrice
Curentul electric trecând prin conductor îl încălzeşte prin efectul Joule-

Lentz. Se deosebeşte regimul tranzitoriu, în care căldura produsă duce la ridicarea
temperaturii, şi regimul permanent, în care energia produsă sub formă de căldură
este degajată prin convecţie şi radiaţie.
Temperatura maxim admisibilă în regim permanent a conductoarelor şi
cablurilor rezultă din tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Temperatura
Tipul conductoarelor sau cablurilor maximă admisibilă
ºC
Conductoarele liniilor electrice aeriene (neizolate) sau în 70ºC
încăperi
Conductoarele cu izolaţie de cauciuc 55ºC
20 şi 35 kV 50ºC
Cabluri
6−10 65−60ºC
< 3 kV 80ºC
Temperatura maximă a mediului ambiant în ţara noastră este:

40ºC pentru exterior;
25ºC pentru interior;
15ºC pentru sol.
2.1.1. Curent maxim admisibil în regim permanent
Pornindu-se de la egalitatea dintre energia calorică dezvoltată de un curent I

[A] care trece printr-un conductor cu diametrul d [mm] şi energia cedată mediului
înconjurător, egalitate care are loc în regim staţionar, se ajunge la expresia:
π
I= cγ (θ m − θ 0 )d 3 (2.1)
2
Această relaţie arată că pentru fiecare valoare a diametrului conductorului,

la o anumită construcţie a acestuia şi anumite condiţii de pozare (ceea ce determină
51
o anumită valoare a coeficientului de cedare a căldurii şi a conductivităţii), pentru o
temperatură dată mediului ambiant şi o temperatură maximă adoptată pentru
conductor, există o valoare a curentului maximă admisibilă din punct de vedere
termic. Obişnuit valorile maxime admisibile ale curenţilor pentru secţiunile
normalizate se iau direct din tabele, unde aceştia au fost calculaţi cu relaţia (2.1),
pentru o temperatură a mediului ambiant de 25ºC.
În subteran, temperatura mediului ambiant creşte cu adâncimea, datorită
scării geotermice şi existenţei unor surse locale de căldură (focuri, utilaje de putere
mare, etc.). Astfel, temperatura mediului ambiant poate diferi de valoarea de 25ºC
pentru care se dau în tabele valorile maxime admisibile ale curenţilor. De aceea
apare necesitatea de a se recalcula valoarea admisibilă a curentului pentru
temperatura reală a mediului ambiant. În acest scop se va nota cu θ 01 − temperatura
mediului adoptată în tabele, cu I1− curentul admisibil ce-i corespunde; analog cu
θ 02 − temperatura reală a mediului şi cu I 2 − curentul admisibil la această
temperatură. Scriindu-se relaţia (2.1) pentru curenţii I 2 şi I 1 şi făcându-se raportul
lor, după simplificări, se obţine:
I2 θ m − θ 02
= = cθ sau I 2 = cθ I 1 (2.2)
I1 θ m − θ 01
În această relaţie cθ se numeşte coeficient de corecţie pentru temperatura

mediului; el este supra sau subunitar după cum temperature reală a mediului este
mai mică sau mai mare decât temperatura de 25ºC, adoptată în tabele. Relaţia 2.2
permite să se determine curentul I 2 admisibil pentru conductor la o temperatură
oarecare θ 02 a mediului ambiant, în funcţie de valoarea dată în tabele pentru
curentul I 1 , admisibil pentru acelaşi conductor la o temperatură a mediului
θ 01 = 25ºC.
În concluzie, dimensionarea secţiunii conductoarelor pe baza încălzirii
admisibile se face alegându-se din tabele o secţiune a conductorului care admite un
curent egal sau mai mare decât valoarea curentului de sarcină.
Curentul maxim admisibil al conductorului, al cărui efect caloric nu
depăşeşte temperatura limită, în regim permanent este:
31,4(C r + C c )(θ m − θ 0 ) sdγ

I= (2.3)
[1 + α (θ m − 20 0 )]
Curentul admisibil din punct de vedere termic pentru conductorul de

aluminiu se determină din cel pentru conductorul de cupru de aceeaşi secţiune, cu
relaţia:
52
γ Al
I Al = I Cu (2.4)
γ Cu
Deoarece: γ Cu = 53 m/Ω mm2 γ Al = 32 m/Ω mm2

rezultă: IAl = 0,77ICu şi ICu = 1,30IAl
Curenţii maximi admisibili sunt daţi pentru diferite conductoare în
ANEXELE 13, 14, 16, 17, 18. Valorile indicate în tabele corespund la o
temperatură a aerului de 25ºC sau a solului de 15ºC; pentru alte temperaturi valorile
din tabele se înmulţesc cu coeficienţii de corecţie daţi în ANEXELE 15, 19, 20 ,21.
În ANEXELE 22 şi 23 se dau valorile curenţilor maxim admisibili din punct de
vedere termic şi coeficienţii de corecţie cu temperatura, pentru cablurile cu
conductoare de cupru, utilizate în mine. În cazul cablurilor, valorile se înmulţesc cu
un coeficient (ANEXA 24) depinzând de numărul cablurilor în canal.
2.1.2. Încălzirea conductoarelor în diferite regimuri de funcţionare
a. În regimul de sarcină variabilă (figura 2.1) curentul echivalent cu

ajutorul căruia se determină secţiunea conductorului se determină din expresia:
I 12 t1 + I 22 t 2 + ..... + I n2 t n
Ix = (2.5)
t1 + t 2 + ..... + t n
Fig.2.1.
b. În regim intermitent (figura 2.2) curentul se determină din expresia:
I 12 t1 + I 22 t 2 + ..... + I n2 t n
Ix = (2.6)
t1 + t 2 + ..... + t n + t p
53
Fig.2.2.
În acest caz se ţine seama şi de timpul de pauză (tp).

c. Regimul tranzitoriu. Conform instrucţiunilor, densităţile curenţilor la
pornirea motoarelor electrice nu trebuie să depăşească următoarele valori:
− pentru conductele şi cablurile de cupru cu izolaţie de cauciuc:
Ip
j= ≤ 35 A / mm 2 (2.7)
S
− pentru cablurile de cupru cu izolaţie de hârtie:
Ip
j= ≤ 45 A / mm 2 (2.8)
S
în care Ip este curentul de pornire maxim al motorului electric.

Ţinând seama de datele experimentale, temperaturile maxime admisibile ale
cablurilor şi conductoarelor la acţiunea curenţilor de scurtcircuit sunt:
− pentru conductoare neizolate de cupru, 300ºC; de aluminiu, 200ºC, de
oţel, 400ºC;
− pentru cabluri până la 10 kV, 250ºC;
− pentru cabluri de 20 − 35 kV, 175ºC.
Secţiunea cablurilor şi conductoarelor stabile din punct de vedere termic la
scurtcircuite se determină din expresia:
tf
S = I∞ (2.9)
AθK − Aθ
în care:
I ∞ este curentul stabilizat de scurtcircuit;

t f = t fp + t fa − timpul fictiv periodic de scurtcircuit, determinat în funcţie de
durata reală a scurtcircuitului t, utilizând curbele din figura 2.3
(curbele din figura 2.3 sunt construite pentru turbogeneratoare cu
54
reglajul automat al tensiunii); β reprezentând raportul curentului
inţial de scurtcircuit I către curentul de scurtcircuit stabilizat I ∞ ;
t fa = 0,05β '' 2 ;
AθK − mărimea funcţie de temperatura vânei, care poate fi determinată după
curbele din figura 2.4 pentru temperaturile limite admise la
scurtcircuit;
Aθ − se ia pentru temperaturile care corespund regimurilor anterioare
scurtcircuitării.
Fig.2.3.
55
Fig.2.4.
2.1.3. Protecţia reţelelor prin siguranţe fuzibile
Curentul nominal al fuzibilului I nf se alege în funcţie de curentul nominal

al conductorului. Curentul I k la care se topeşte fuzibilul trebuie să fie cel puţin mai
mare decât curentul nominal al conductorului.
În tabelul 2.2 este dată dependenţa între curentul I k şi timpul de topire al
fuzibilului.
Tabelul 2.2
Timpii de topire al fuzibilelor de 70 A
Curentul de topire (1,25….1,3) I nf 1,6 I nf 1,7 I nf 2 I nf 2,5 I nf 3 I nf 4 I nf
al fuzibilului I k
Timpul de topire ∞ 1h 20 min 40 s 8s 4,5 s 2,5 s

al fuzibilului
Fuzibilele din circuitele de alimentare a motoarelor se aleg astfel încât între

curentul lor nominal I nf şi curentul de pornire al motorului să existe relaţiile:
− pentru condiţii normale de pornire a motorului:
I p ≤ 2,5I nf ; (2.10)
− pentru condiţii grele de pornire a motorului:
I p ≤ (1,6....2) I nf (2.11)
56
Dacă linia pe care se montează fuzibilul alimentează mai multe motoare, în
locul curentului I p se introduce în formulă curentul maxim I p max , dat prin relaţia:
n −1
I p max = m∑ I s + I p (2.12)
1
n −1
în care: ∑I
1
s este suma curenţilor de încărcare ai reţelei (la reţea fiind conectate
toate receptoarele), cu excepţia celui care are curentul de pornire cel

mai mare;
Pentru a se asigura selectivitatea, curenţii nominali ai fuzibilelor se aleg în
scară crescătoare, începând de la receptoare către generatoare. Se dă scara
normalizată a curenţilor nominali ai fuzibilelor: 2; 4; 6; 10; 16; 20; 25; 35; 50; 63;
80; 100; 125; 160; 200; 250; 315; 400; 630; 850 şi 1000 A.
2.1.4. Calculul fuzibilelor şi al secţiunii conductoarelor pe derivaţiile

motoarelor electrice
Pentru alegerea siguranţei fuzibile trebuie să se cunoască curentul de

exploatare I s şi curentul de pornire al motorului I P .
Curentul de sarcină (de exploatare) al motorului:
βPn 1000
I s max = (2.13)
η 3U n cos ϕ
Curentul de pornire al motoarelor I p depinde de tipul lor.

− la motoarele asincrone în scurtcircuit:
I p = (5...7) I n (2.14)
− la motoarele asincrone cu inele, pornite prin reostat:
I p = (2...2,5) I n (2.15)
Siguranţele fuzibile trebuie să satisfacă două condiţii:

− la funcţionare normală:
I nf ≥ I s max (2.16)
− la pornire trebuie satisfăcute relaţiile 2.10, 2.11 şi 2.12.
57
Din cele două valori I nf găsite, se ia valoarea cea mai mare, care apoi se
rotunjeşte până la valoarea standardizată imediat superioară.
Secţiunea conductoarelor se alege în funcţie de două condiţii:
− curentul admisibil în conductor trebuie să fie:
I adm ≥ I s max ; (2.17)
− curentul admisibil în conductor trebuie să fie:
I adm ≥ ψI nf , (2.18)
în care ψ este un coeficient care depinde de destinaţia reţelei şi de modul de

execuţie al acesteia (ANEXA 24).
Se alege cea mai mare din secţiunile rezultate din cele două condiţii.
2.2 Calculul reţelelor de curent continuu şi curent alternativ

monofazat, cu cosφ=1
2.2.1 Cazul sarcinilor concentrate
Reţelele de curent continuu, cu sarcini concentrate în diferite puncte ale

acestora, se folosesc la alimentarea instalaţiilor de forţă şi a celor de iluminat, cele
de curent alternativ monofazat având factorul de putere egal cu unitatea, numai la
alimentarea instalaţiilor de iluminat.
Se consideră o astfel de reţea care alimentează mai mulţi consumatori
concentraţi în diverse puncte ale reţelei şi având curenţii i1 , i2 , i3 ş.a.m.d.
reprezentată sub forma monofilară (fig. 2.5).
Fig.2.5. Linie de c.c. sau c.a. monofazat cu sarcini concentrate
Notându-se în această figură, rezistenţele şi lungimile diferitelor tronsoane

prin litere mici, iar cele ale porţiunii reţelei cuprinsă între sursă şi consumatori prin
litere mari, explicitând din expresia pierderii de tensiune secţiunea, se obţine:
58
i =n i=n
2 200
S= ∑
γΔU [V ] i =1
I i li =
γΔU [%]U
∑I l
i =1
i i (2.19)
şi respectiv:
i=n i =n
2 200
S= ∑
γΔU [V ] i =1
ii Li =
γΔU [%]U
∑i L
i =1
i i (2.20)
Dacă sarcinile reţelei nu se dau prin valorile curenţilor ci prin cele ale
puterilor tronsoanelor sau consumatorilor se obţine:
i=n i =n
2 200
S=
γΔU [V ]U
∑ Pi li =
i =1 γΔU [%]U 2
∑ Pl
i =1
i i (2.21)
i=n i =n
2 200
S=
γΔU [V ]U
∑ pi Li =
i =1 γΔU [%]U 2
∑pL i =1
i i (2.22)
2.2.2 Cazul sarcinilor uniform distribuite
În cazul sarcinilor uniform distribuite de-a lungul reţelei, având o încărcare

pur ohmică de a [A/m] sau w [W/m] (fig.2.6, a), vom considera un element
infinitezimal de lungime dl, la distanţa l de capătul reţelei, prin care trece curentul
i=al şi având o rezistenţă electrică dr=dl/γS.
Fig.2.6. Linie de c.c. sau c.a. monofazat cu sarcini uniform distribuite
Pierderea de tensiune pe elementul de lungime infinitezimală va fi:
d (ΔU ) = m ⋅ i ⋅ dr
59
unde m este un coeficient care ţine seamă de felul circuitului, având valorile m=2 la
circuite de c.c. şi c.a. monofazat şi m= 3 la circuite trifazate cu sarcini echilibrate.
Făcându-se înlocuirile şi integrându-se expresia precedentă, se obţine pierderea de
tensiune (în volţi) pe întreaga lungime L a reţelei:
L L L L
dr m⋅a m ⋅ a L2 m L
ΔU = ∫ d (ΔU ) = ∫ m(al )dr = ∫ m ⋅ a ⋅ l = ∫ ldl = = I (2.23)
0 0 0
γ ⋅S γ ⋅S 0 γ ⋅S 2 γ ⋅S 2
Din această relaţie se deduce secţiunea necesară a conductoarelor:

m L m L
S= ⋅I ⋅ = ⋅P⋅ (2.24)
γΔU [V ] 2 γΔU [V ]U 2
sau
100m L 100m L
S= ⋅I ⋅ = ⋅P⋅ (2.25)
γΔU [%]U 2 γΔU [%]U 2
2
Comparând formulele obţinute cu expresiile analoage de la cazul sarcinilor

concentrate, rezultă că sarcina uniform distribuită poate fi înlocuită cu o sarcină
concentrată în mijlocul reţelei şi egală cu suma sarcinilor uniform distribuite (fig.
2.6, b). Astfel, reţeaua cu încărcarea ca în figura 2.6, c se poate înlocui cu una
echivalentă ca în figura 2.6, d. Ca exemplu de reţele cu sarcini uniform distribuite
întâlnite în minerit se pot cita reţelele de iluminat ale galeriilor, când distanţa între
corpurile de iluminat este mult mai mică decât lungimea reţelei.
2.3 Determinarea pierderii de tensiune în reţelele trifazate de curent alternativ

cu sarcini concentrate şi echilibrate
În reţelele electrice cea mai largă răspândire o au sarcinile trifazate

concentrate, care sunt reprezentate prin motoarele electrice asincrone şi uneori
sincrone. Având în vedere că sarcinile monofazate ale reţelelor trifazate sunt rare şi
de mică putere, dezechilibrul de încărcare al fazelor pe care-l provoacă este mic,
astfel că în calcule se poate considera, în mod obişnuit, că reţelele trifazate sunt
echilibrate.
Trecând la determinarea pierderii de tensiune, să consideram reţeaua din figura 2.7.
Fig.2.7. Reţea trifazată cu sarcini concentrate
60
Se construieşte diagrama vectorială doar pe o fază a circuitului trifazat
(figura 2.8), acesta fiind echilibrat şi simetric, pornindu-se de la vectorul tensiunii
ultimului consumator U2, la care se adaugă căderea de tensiune pe rezistenţa şi
reactanţa ultimului tronson ( I 2 ⋅ r2 ; I 2 ⋅ x 2 ), obţinându-se tensiunea U1 de la
consumatorul 1, ş.a.m.d., până când se ajunge la tensiunea de alimentare UA.
Fig.2.8. Diagrama vectorială pentru o fază a unei reţele trifazate cu sarcini

concentrate şi echilibrate
Se constată că tensiunea de la bornele consumatorilor diferă , atât ca valoare

numerică, cât şi ca fază, de tensiunea de alimentare.
Se defineşte drept cădere de tensiune pe reţea, diferenţa vectorială între
tensiunea de alimentare şi tensiunea la bornele consumatorilor:
r r r
ΔU f = U A − U C = AC (2.26)
Practic, este important de determinat diferenţa algebrică cu care diferă

tensiunea sursei de cea a consumatorilor, numită pierdere de tensiune la
consumator.
ΔU f = U A − U C = OB − OA = AB (2.27)
Avându-se în vedere că unghiul θ ≈ 0 , că arcul CB se poate aproxima cu

semicoarda CB ' şi că AB ' este proiecţia liniei frânte dintre punctele A şi C,
pierderea de tensiune de linie în cazul general a n sarcini va fi:
n n
ΔU l = 3 ∑ ( I ai ⋅ ri + I ri ⋅xi ) = 3 ∑ (iai ⋅ Ri + iri ⋅ X i ) (2.28)
i =1 i =1
Această relaţie exprimă valoarea pierderii de tensiune în funcţie de curenţii

activi şi reactivi ai tronsoanelor şi ai consumatorilor.
În funcţie de puterile de pe tronsoane şi de la consumatori, expresia
pierderii de tensiune de linie devine:
61
n n
∑ ( Pi ⋅ ri + Qi ⋅ xi ) ∑(p i ⋅ Ri + qi ⋅ X i )
ΔU l = i =1
= i =1
(2.29)
U U
Pierderea de tensiune din reţea se compune din doi termeni numiţi

pierderea de tensiune activă ( ΔU a ) şi pierderea de tensiune reactivă ( ΔU r ),
corespunzători rezistenţei şi reactanţei reţelei.
Explicitarea în raport cu secţiunea S a conductoarelor a expresiilor obţinute
pentru pierderile de tensiune nu este posibilă decât în unele cazuri particulare:
− secţiunea este aceeaşi pe toate tronsoanele:
S1 = S 2 = ........ = S n = S
− secţiunea este constantă şi factori de putere constanţi:
S1 = S 2 = ........ = S n = S
cos Ψ1 = cos Ψ2 = ........ = cos Ψn = cos Ψ
cos ϕ1 = cos ϕ 2 = ........ = cos ϕ n = cos ϕ
− consumatori pur ohmici:
cos Ψ1 = cos Ψ2 = ........ = cos Ψn = 1
cos ϕ1 = cos ϕ 2 = ........ = cos ϕ n = 1
− consumatori pur ohmici şi secţiuni egale:
cos Ψ1 = cos Ψ2 = ........ = cos Ψn = 1
cos ϕ1 = cos ϕ 2 = ........ = cos ϕ n = 1
S1 = S 2 = ........ = S n = S
− reactanţa reţelei neglijabilă:
x0 ≅ 0
− reactanţă neglijabilă şi secţiuni egale:
x0 ≅ 0
S1 = S 2 = ........ = S n = S
2.4 Calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini concentrate şi echilibrate

pe baza pierderii admisibile de tensiune (criteriul electric)
Dimensionarea se poate face numai în cazurile când secţiunea reţelei este

aceeaşi în toate tronsoanele reţelei şi când este posibilă explicitarea expresiilor
pierderii de tensiune în raport cu secţiunea conductoarelor. În celelalte cazuri,
aceasta se adoptă prin apreciere, verificându-se apoi, dacă pierderea de tensiune nu
depăşeşte valoarea maximă admisibilă; se fac mai multe încercări, mărindu-se
succesiv secţiunea, până când această condiţie este satisfăcută la limita superioară.
62
Secţiunea conductoarelor, intră în expresia pierderii de tensiune atât prin
valoarea rezistenţei cât şi a reactanţei lor. Reactanţa conductoarelor este o funcţie
logaritmică de secţiune:
D
x0 = 2πf (4,6 lg med + 0,5μ ) ⋅ 10 − 4 [Ω / km] (2.30)
d /2
De aceea, în cazul general, explicitarea expresiei pierderii de tensiune, în

raport cu secţiunea, conduce la formule de formă complicată.
Trasând însă variaţia valorilor specifice ale rezistenţei r0 şi ale reactanţei
x0 ale conductoarelor, în funcţie de secţiunea S a acestora (figura 2.9) se remarcă
faptul că reactanţa reţelei depinde foarte puţin de valoarea secţiunii.
Fig.2.9.Dependenţa valorilor
specifice ale rezistenţei
şi reactanţei reţelelor de
secţiunea conductoarelor
Astfel, indiferent de mărimea

secţiunii se poate considera că reactanţa
specifică are o valoare constantă, egală
cu x0c ≅ 0,08[Ω / km] în cazul cablurilor
şi x0 a ≅ 0,38[Ω / km] în cazul liniilor
electrice aeriene.
Putând aproxima reactanţa reţelei ( x = x0 ⋅ l ) , la lungimea dată (l) a
acesteia, este posibil să se calculeze pierderea de tensiune reactivă:
i=n i =n
ΔU r = 3 x0 ∑ I ri ⋅ l i = 3 x0 ∑ iri ⋅ Li (2.31)
i =1 i =1
Scăzând această valoare, din pierderea de tensiune admisibilă pe reţea, se

obţine pierderea de tensiune activă admisibilă pe rezistenţa reţelei:
ΔU a = ΔU adm − ΔU r (2.32)
Având în vedere că:
i =n i =n
3 i =n 3 i=n
ΔU a = 3r0 ∑ I ai ⋅ l i = 3r0 ∑ iai ⋅ Li = ∑ I ai ⋅ li = ∑ iai ⋅ Li
i =1 i =1 γS i =1 γS i =1
63
se obţine expresia secţiunii necesare a conductoarelor la o reţea trifazată cu sarcini
concentrate şi echilibrate:
3 i=n 3 i=n
S= ∑ I ai ⋅ li = γΔU ∑
γΔU a i =1
iai ⋅ Li (2.33)
a i =1
În cazul că sarcinile se exprimă în puteri, iar pierderea de tensiune în

procente, formula precedentă devine:
i =n i=n
100 100
S=
γΔU a [%]U 2
∑ Pi ⋅ li =
i =1 γΔU a [%]U 2
∑p
i =1
i ⋅ Li (2.34)
După determinarea secţiunii cu una din formulele de mai înainte se adoptă o

secţiune normalizată, cea mai apropiată, chiar dacă este mai mică. Pentru această
valoare se calculează exact valorile rezistenţei şi reactanţei specifice (r0, x0), sau se
iau din tabele, corespunzător secţiunii adoptate. Se verifică apoi dacă pierderea de
tensiune totală în reţea (relaţiile de la pct.2.3) este cel mult egală cu valoarea ei
admisibilă; în caz contrar se adoptă secţiunea imediat superioară.
Acest calcul pentru determinarea secţiunii se simplifică, dacă se poate
neglija pierderea de tensiune reactivă ( ΔU r ≅ 0 ), astfel că pierderea de tensiune
activă este egală cu cea admisibilă ( ΔU a = ΔU adm ). Admiţând o eroare de cel mult
10% în calculul pierderii de tensiune pe reţea pierderea reactivă de tensiune se
poate neglija în următoarele cazuri particulare:
a) Reţelele de cabluri de joasă tensiune, cu secţiuni sub cca. 50 mm2 şi un
factor de putere peste 0,8. În acest caz, aşa cum rezultă din fig.2.5, reactanţa este
mult mai mică decât rezistenţa conductoarelor, iar sin Ψ este mai mic de 0,6, astfel
că produsul lor şi deci şi pierderea de tensiune reactivă este neglijabilă faţă de
pierderea de tensiune activă.
b) Reţelele interioare, executate cu conductoare izolate, pozate în tuburi de
protecţie. Din cauza distanţei mici dintre conductoare reactanţa lor este neglijabilă.
c) Reţelele cu sarcini pur active ( sin Ψ = 0 ) au evident şi ele pierderea de
tensiune reactivă egală cu zero.
2.5. Calculul secţiunii în reţelele trifazate cu sarcini dezechilibrate pe fază
Asemenea cazuri corespund în practică reţelelor mixte (pentru forţă şi

lumină).
Secţiunile conductoarelor de fază vor fi determinate în funcţie de pierderea
de tensiune a fazei care lucrează în condiţiile cele mai grele, deoarece sarcina
maximă poate să existe la un moment dat şi pe alte faze.
Secţiunea conductorului neutru se alege între 30 şi 50% din secţiunea
conductoarelor de fază.
64
Pierderea de tensiune maximă pe fază va fi:
ΔU 1 =
∑p L⎛ 1 1 ⎞
⎜⎜ + ⎟⎟ −
f1 1
(∑ p L + ∑ p f 3 L) (2.35)
γU fn ⎝ S1 S 0 ⎠ 2γS 0U fn
f2
2.6. Calculul secţiunii în reţelele de distribuţie buclate simplu
Dacă pentru figura 2.10 se pune condiţia că pierderile de tensiune pe

tronsonul 1 şi 2 să fie egale şi se scrie legea a II-a a lui Kirchhoff, în punctul b se
obţine sistemul:
ΔU 1 = ΔU 2 = I 1 Z 1 = I 2 Z 2
I = I1 + I 2
din a cărui rezolvare se obţine:
Z2 Z1
I1 = I ; I2 = I (2.36)
Z1 + Z 2 Z1 + Z 2
Fig.2.10.
Cazul general al reţelei cu alimentare de la ambele capete (fig.2.11)

− Tensiunea punctelor de alimentare A şi B este diferită.
− Sarcinile în punctele 1, 2, 3 (i1, i2, i3) au factori de putere diferiţi (au
forma i = ia − jir ).
− Impedanţele circuitelor pe diferite porţiuni ale reţelei: Z1, Z2, Z3, Z4 (au
forma Z = r + jx ).
− Se urmăreşte aflarea curenţilor ce pleacă din punctele de alimentare A şi
B. Pentru aceasta se presupune problema rezolvată şi că punctul de separare al
curenţilor se află, aproximativ, lângă sarcina 3.
65
Fig.2.11.
− Se notează ca în figura 2.11 impedanţele: Z 1 , Z 1' , Z 2 , Z 2' etc. şi se obţin

următoarele relaţii:
U A −UB i1 Z 1' + i2 Z 2' + i3 Z 3'

IA = +
3 (Z1 + Z 2 + Z 3 + Z 4 ) Z1 + Z 2 + Z 3 + Z 4
U A −UB i1 Z 1 + i2 Z 2 + i3 Z 3
IB = +
3 (Z1 + Z 2 + Z 3 + Z 4 ) Z1 + Z 2 + Z 3 + Z 4
sau în general:
IA =
U A −UB
+
∑ iZ '
3 Z AB Z AB
(2.37)
U A −UB iZ
IB = +
3 Z AB Z AB
Dacă sarcinile sunt exprimate în puteri aparente, se înmulţesc relaţiile 2.37

cu 3U n şi se obţine:
SA =
U n (U A − U B )
+
∑SZ '
Z AB Z AB
(2.38)
SB =
U n (U B − U A )
+
∑SZ
Z AB Z AB
66
Cazuri particulare:
− Tensiunile punctelor de alimentare coincid ca fază şi sunt egale între ele,
adică U A = U B :
IA =
∑ iZ '
; IB =
∑ iZ (2.39)
Z AB Z AB
SA =
∑SZ '
; SB =
∑SZ (2.40)
Z AB Z AB
− Reactanţele inductive şi rezistenţele active specifice sunt constante pe

toată lungimea; se obţine:
(r0 + jx0 )∑ iL' ∑ iL'
IA = = (2.41)
(r0 + jx 0 ) L AB L AB
IB =
∑ iL
L AB
sau:
SA =
∑ SL '
L AB
(2.42)
SB =
∑ SL
L AB
unde:
− L ; L' sunt depărtările consumatorului faţă de sursa A, respectiv B;
− L AB este distanţa între cele două surse;
− S este puterea aparentă a consumatorului.
Dacă se scrie S = p − jq din relaţia 2.42 se obţine:
PA =
∑ pL' ; P = ∑ pL
B
L AB L AB
(2.43)
QA =
∑ qL' ; QB =
∑ qL
L AB L AB
67
Notă. În cazul reţelelor de curent continuu sunt valabile aceleaşi relaţii, dacă
se face q = 0 şi ir = 0 .
Determinarea secţiunii conductoarelor se face în mod asemănător ca la
reţelele radiale; pentru aceasta, presupunând secţiunea constantă, se determină cele
două reţele radiale corespunzătoare, luate de la sursele A şi B până la punctul de
separaţie.
2.7. Calculul secţiunii în reţelele de distribuţie buclate complexe
2.7.1. Metode de transfigurare
Această metodă constă în faptul că o reţea buclată complexă, cu mai multe

puncte de alimentare, este adusă, prin transformări succesive, la o linie alimentată
pe la două capete. Apoi, prin transformări inverse, se determină repartizarea reală a
curenţilor sau a puterilor în reţeaua dată. În cele ce urmează se dau elementele
necesare aplicării metodei transformărilor.
2.7.1.1. Reducerea secţiunii conductoarelor, adică raportarea unui
conductor de o anumită lungime şi o anumită secţiune la un conductor egal ca
rezistenţă, însă de o altă lungime şi de o altă secţiune, se face pe baza egalităţii:
l l
= 1 ,
γS γS1
în care:
− l şi S reprezintă lungimea şi secţiunea iniţială;
− l1 şi S1 reprezintă lungimea şi secţiunea echivalentă;
Rezultă:
l l
= 1
S S1
deci:
S1
l1 = l (2.44, a)
S
2.7.1.2. Înlocuirea mai multor linii care debitează asupra unui punct,
printr-o linie echivalentă. Fiind daţi curenţii IA, IB, IC, se cere să se determine
curentul echivalent Ie şi impedanţa echivalentă Ze, astfel încât tensiunea în nodul O
să fie aceeaşi, atât în reţeaua transfigurată cât şi în cea iniţială (fig.2.12).
68
Fig.2.12.
− Cazul când tensiunile punctelor de alimentare sunt egale:

Deoarece: U A = U B = U C , liniile funcţionează în paralel:
Z A Z B ZC
Ze = (2.44, b)
Z A Z B + Z B ZC + ZC Z A
iar:
Ie = I A + I B + IC
− Problema inversă: sunt date curentul echivalent Ie şi impedanţa

echivalentă Ze. Să se determine curenţii IA, IB, IC.
Deoarece: I A Z A = I B Z B = I C Z C
Ze Ze Ze
I A = Ie ; I B = Ie ; IC = Ie (2.45)
ZA ZB ZC
2.7.1.3. Schimbarea sarcinilor dintr-un punct în altul sau înlocuirea unei

sarcini cu altele echivalente. În figura 2.13, sarcina i2 poate fi mutată, spre
exemplu, în punctele 1 şi 3, cu condiţia ca în sectoarele A-1 şi B-3 căderile de
tensiune şi curenţii să aibă aceeaşi valoare în ambele scheme.
Fig.2.13
69
Se presupune că punctul de divizare al curentului ar fi punctul 1, deci pentru
schema iniţială (fig.2.13, a):
i1 ( Z 2 + Z 3 + Z 4 ) + i2 ( Z 3 + Z 4 ) + i3 Z 4
I A1 = ,
Z1 + Z 2 + Z 3 + Z 4
iar pentru schema transformată (fig.2.13, b):
i1' ( Z 2 + Z 3 + Z 4 ) + i3' Z 4
I A' 1 = ,
Z1 + Z 2 + Z 3 + Z 4
deoarece condiţia iniţială este I A1= I A' 1
i1 ( Z 2 + Z 3 + Z 4 ) + i2 ( Z 3 + Z 4 ) + i3 Z 4 = i1' ( Z 2 + Z 3 + Z 4 ) + i3' Z 4 (2.46)
şi i1 + i2 + i3 = i1' + i3'
După rezolvarea sistemului de ecuaţii (2.46) se obţine:
Z3
i1' = i1 + i2 = i1 + i21
Z2 + Z3
(2.47)
Z2
i3' = i3 + i2 = i1 + i23
Z2 + Z3
Din expresiile obţinute se vede că:
Z3
i21 = i2
Z2 + Z3
(2.48, a)
Z2
i23 = i2
Z2 + Z3
iar când linia are secţiunea constantă:
l3 l2
i21 = i2 şi i23 = i2 (2.48, b)
l 2 + l3 l 2 + l3
70
2.7.1.4. Transfigurarea triunghiului intr-o stea echivalentă şi invers.
− Transformarea triunghiului în stea (fig.2.14),
Fig.2.14.
se face pe baza relaţiilor:

Z 12 Z 13
Z1 =
Z 12 + Z 23 + Z 31
Z 21 Z 23
Z2 = (2.49)
Z 12 + Z 23 + Z 31
Z 31 Z 32
Z3 =
Z 12 + Z 23 + Z 31
− Transformarea stelei în triunghi se face pe baza relaţiilor:
Z1 Z 2
Z 12 = Z 1 + Z 2 +
Z3
Z2 Z3
Z 23 = Z 2 + Z 3 + (2.50)
Z1
Z 3 Z1
Z 31 = Z 3 + Z 1 +
Z2
Curenţii în ramurile stelei:
I 1 = I 12 − I 31 ; I 2 = I 23 − I 12 ; I 3 = I 31 − I 23 (2.51)
71
Curenţii care trec prin laturile triunghiului:
I1 Z1 − I 2 Z 2 I2 Z2 − I3 Z3 I 3 Z 3 − I1 Z1
I 12 = ; I 23 = ; I 31 = (2.52)
Z 12 Z 23 Z 31
2.8. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza volumului minim de

material conductor
S-a văzut că la criteriul electric trebuie să se adopte aceeaşi secţiune pe

întreaga linie (în caz contrar problema este nedeterminată din punct de vedere
matematic). Pentru eliminarea determinării se pun unele condiţii suplimentare, cum
sunt volumul minim de material sau cheltuieli de investiţii minime. Se consideră
reţeaua din figura 2.15.
P1+jQ1 P2+jQ2 P3+jQ3
UN
r1, x1, l1 S1 r2, x2, l2 S2 r3, x3, l3 S3
p1+jq1 p2+jq2 p3+jq3
( ΔU a1 ) ( ΔU a 2 ) ( ΔU a 3 )
R1, X1, L1
R2, X2, L2
R3, X3, L3
Fig.2.15.
Volumul de material trebuie să fie minim:
V = 3S1 L1 + 3S 2 L2 + 3S 3 L3 (2.53)
72
iar:
ΔU a = ΔU a1 + ΔU a 2 + ΔU a 3 ≤ ΔU adm (2.54)
Înlocuind in V:
3ρP1l12 3ρP2 l 22 3ρP3l 32

V = + + (2.55)
U N ΔU a1 U N ΔU a 2 U N (ΔU a − ΔU a1 − ΔU a 2 )
Pentru optimizarea acestei funcţii de material ( Vmin ) se aplică metoda

derivatelor:
∂V ⎫
= 0⎪
∂ (ΔU a1 )
⎪⎪
⎬ (2.56)
∂V ⎪
= 0⎪
∂ (ΔU a 2 ) ⎪⎭
Rezolvarea sistemului conduce la :
S1 S2 S3
= = = CP (2.57)
P1 P2 P3
Pentru „n” tronsoane avem:
S1 = C P P1 ; S 2 = C P P2 ; S 3 = C P P3 ; ……. S n = C P Pn
În concluzie determinarea secţiunii în ipoteza volumului minim de material

conductor, se reduce la aflarea constantei CP. Pentru aceasta se procedează astfel:
− se adoptă o reactanţă specifică medie ( x0 m );
− se determină pierderile de tensiune reactive ( ΔU r );
− se determină pierderile de tensiune active ( ΔU a ).
Observaţie:
Literatura de specialitate arată că la liniile electrice realizate din cabluri,
eroarea de calcul se menţine în limite admisibile, dacă se neglijează ΔU r ,
( ΔU r ≅ 0 ) şi deci ΔU a ≅ ΔU adm .
Deoarece ρ1 = ρ 2 = ρ 3 = ....... = ρ n = ρ (materialul fiind acelaşi; n –
numărul tronsoanelor) se poate scrie:
73
i=n
∑Pr i i
ρ i =n
li ρ i=n Pi Pi li ρ i =n Pi li ρ i =n Pi l i
ΔU a = i =1
Un
=
Un
∑P S
i =1
i =
Un
∑
i =1 Si
=
Un
∑
i =1 Si
=
Un
∑
i =1 CP
i
Pi
de unde:
i =n
ρ ∑ Pi li
CP = i =1
(2.58)
U N ΔU a
Se poate trece deci la aflarea valorilor secţiunilor:
S k = C P Pk (2.59)
Aceste secţiuni se normalizează, iar pentru secţiunile standardizate se

adoptă din catalog valorile parametrilor r0 şi x0. Cu aceste valori se determină
pierderile de tensiune reale pe întreaga linie ( ΔU real ), care trebuie să îndeplinească
condiţia:
i =n
ΔU real = 3 ∑ ( I ai ri + I ri xi ) ≤ ΔU adm (2.60)
i =1
Dacă condiţia nu este îndeplinită, se adoptă secţiuni imediat superioare şi se

reia calculul lui ∆Ureal.
Se recomandă ca secţiunile rezultate pe tronsoanele reţelei, să fie verificate
şi din punct de vedere al criteriului termic.
În cazul în care se lucrează cu sarcini exprimate sub formă de curenţi,
rezultă relaţiile:
S1 S2 S3 Sn
= = = ....... = = CI (2.61)
I a1 I a2 I a3 I an
unde Ian este curentul activ pe tronsonul n.

Constanta CI se calculează cu relaţia:
3ρ i =n
CI =
ΔU a
∑i =1
I ai li (2.62)
Secţiunile sunt date de relaţiile:
74
S1 = C I I a1 ; S 2 = C I I a 2 ; S 3 = C I I a 3 ; ……. S n = C I I an (2.63)
Dimensionarea secţiunii în reţelele trifazate pe baza consumului minim de

material conductor se recomandă la liniile electrice de lungime mare pentru ca
economia de material conductor să acopere costul pierderilor de putere.
Pentru reţelele radial arborescente (figura 2.16) formulele analitice de
determinare a secţiunilor optime a liniilor electrice, se deduc prin căutarea
extremului funcţiei de material (V), cu una din metodele matematice de optimizare
şi au următoarele expresii:
k =n
M0
M 0I0 + ∑M
k =1
k Lk
S0 = a (2.64)
ΔU a 0 M 0 L0
sau indirect, cu ajutorul pierderii de tensiune activă:
ΔU a
ΔU a 0 = (2.65)
l I + ... + l n2 I an
2
1 a1
1+
l0 I a 0
ρ
unde: a = este constantă ce depinde de material şi nivelul tensiunii;
UN
L1, M1, S1
P1
L2, M2, S2
P0, S0
P2
L0, M0 L3, M3, S3

P3
P4
L4, M4, S4
Fig.2.16
75
M 0 = P0 L0 ; M 1 = P1 L1 ; ……. M n = Pn Ln − momentul electric al
tronsoanelor.
În cadrul acestei metode se adoptă ipoteza suplimentară prin care secţiunea
coloanei principale S0 este egală cu suma secţiunilor ramificaţiilor, adică:
S 0 = S1 + S 2 + ....... + S n (2.66)
Rezultă o linie cu S = ct. , dar cu lungimea echivalentă care se calculează.
2.9. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza densităţii de curent

constante
Considerăm o reţea electrică trifazată cu următoarele date şi parametrii

(figura 2.17).
I1 I2 I3
UN
r1, x1, l1 S1 r2, x2, l2 S2 r3, x3, l3 S3
i1 i2 i3
R1, X1, L1
R2, X2, L2
R3, X3, L3
Fig.2.17
Se pune problema să calculăm secţiunea acestei linii, astfel încât pierderile

de putere sau de energie să fie minime.
Pierderile de putere activă, pentru această linie, sunt date de următoarea
relaţie:
ΔP = 3r1 I 12 + 3r2 I 22 + 3r3 I 32 (2.67)
Volumele de material conductor ale celor trei tronsoane vor fi:
76
V1 = 3S1l1 ; V2 = 3S 2 l 2 ; V3 = 3S 3 l3 ;
V1 V V
S1 = ; S 2 = 2 ; S3 = 3 ;
3l1 3l 2 3l3
Cu aceste notaţii pierderile de putere au expresia:
3ρl1 2 3ρl 2 2 3ρl 3 2 9 ρl12 I 12 9 ρl 22 I 22 9 ρl32 I 32

ΔP = I + I + I = + + (2.68)
V1 1 V2 2 V3 3 V1 V2 V3
3l1 3l 2 3l 3
Volumul total de material conductor al liniei este:
V = V1 + V2 + V3 ⇒ V3 = V − V1 − V2
Înlocuind în expresia pierderilor de putere, vom avea:
9 ρl12 I 12 9 ρl 22 I 22 9 ρl32 I 32
ΔP = + + (2.69)
V1 V2 V − V1 − V2
Aplicăm metoda derivatelor, potrivit căreia minimul funcţiei de material

este dat de valoarea variabilelor obţinute din rezolvarea sistemului următor:
∂ (ΔP) ⎫
= 0⎪
∂V1
⎪⎪
⎬ (2.70)
∂ (ΔP) ⎪
= 0⎪
∂V2 ⎪⎭
Rezolvând sistemul pentru „n” tronsoane se obţine:
I1 I 2 I I
= = 3 = ....... = n = j = ct. (2.71)
S1 S 2 S 3 Sn
unde: j[A/mm2] − densitatea de curent.

Problema se pune în continuare de a afla densitatea de curent „j”,
economică. Aceasta se poate adopta din literatura de specialitate în funcţie de
normativele de proiectare, funcţie de natura materialului şi numărul de schimburi
lucrătoare (ANEXA 25).
77
Densitatea de curent se poate şi calcula, procedându-se analog ca şi la
determinarea constantei CP.
Cunoscând natura liniei, se adoptă x0m şi cu una din relaţiile cunoscute se
determină pierderea de tensiune reactivă ∆Ur.
Se determină pierderea de tensiune activă:
ΔU a = ΔU adm − ΔU r
Se poate scrie:
i=n i =n
ρli i =n
Ii i =n
ΔU a = 3 ∑ I ai ri = 3 ∑ I i cos ϕ i = 3ρ ∑ l i cos ϕ i = 3ρ ∑ li cos ϕ i j
i =1 i =1 Si i =1 Si i =1
de unde:
ΔU a
j= i=n
(2.72)
3ρ ∑ li cos ϕ i
i =1
În concluzie, etapele algoritmului de calcul sunt:

− se definitivează configuraţia liniilor, se stabilesc lungimile, sarcinile şi
pierderile de tensiune admisibile;
− se calculează densitatea economică de curent;
− se calculează secţiunile Sk;
− se normalizează secţiunile găsite prin calcul, adoptându-se secţiuni
imediat superioare;
− se determină pierderile de tensiune reale pe fiecare tronson;
− se compară apoi aceste pierderi de tensiune cu pierderile admisibile,
trebuind să fie satisfăcută inegalitatea:
ΔU real1 + ΔU real 2 + ΔU real 3 = ΔU real ≤ ΔU adm (2.73)
În caz contrar se trece la adoptarea unor secţiuni mai mari.

Acest criteriu se recomandă la reţelele cu sarcini şi întinderi mari, deoarece
numai în aceste cazuri cheltuielile legate de materialul conductor pot fi acoperite
prin reducerea pierderilor de putere.
2.10. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza criteriului cheltuielilor

anuale de exploatare minime
Acest criteriu prezentat în numeroase lucrări de specialitate constă în

alegerea secţiunii de cabluri electrice a reţelelor pentru care cheltuielile anuale de
78
exploatare (CL) sunt minime:
pa + pr 2
I max ⋅ l ⋅τ ⋅ c
CL = (a + b ⋅ S )l + 3 [lei / an] (2.74)
100 100γ ⋅ S
Secţiunea optimă economică se calculează cu ajutorul relaţiei obţinută prin

rezolvarea funcţiei obiectiv
C L = f (S ) (2.75)
cu una din metodele matematice de căutare a soluţiei optime, care are următoarea
expresie analitică:
3 ⋅τ ⋅ c
S opt = S ec = I max (2.76)
10γb( p a + p r )
sau, indirect cu ajutorul densităţii economice de curent:
I max 3 ⋅τ ⋅ c
j ec = = (2.77)
S ec 10γb( p a + p r )
Domeniul de utilizare se referă la cablurile armate magistrale, în cazul

sistemelor de electrificare cu PT centralizate sau când aceste posturi se amplasează
la distanţe mari faţă de locurile de muncă, iar pentru uşurarea calculelor în unele
ţări s-au normat aceste densităţi economice de curent.
2.11. Calculul secţiunii reţelelor de distribuţie pe baza criteriului cheltuielilor

anuale de calcul minime
Metodologia de calcul urmăreşte optimizarea secţiunilor cablurilor electrice

prin minimizarea atât a cheltuielilor de investiţii, cât şi a celor de exploatare legate
de reţeaua electrică de sector.
pa + pr 2
3I max ⋅τ ⋅ l ⋅ c
Z L = p n (a + b ⋅ S ) I + (a + b ⋅ S )l + [lei / an] (2.78)
100 1000γS
Expresiile analitice ale secţiunii optime şi densităţii economice de curent

rezultă din modelul matematic al cheltuielilor anuale de calcul (2.78) şi au forma:
3 ⋅τ ⋅ c
S opt = I max (2.79)
⎛ p + pr ⎞
⎜ pn + a ⎟γ ⋅ b ⋅ 10 3
⎝ 100 ⎠
79
⎛ p + pr ⎞
pn + ⎜ a ⎟ ⋅ γ ⋅ b ⋅ 10 3
I max ⎝ 100 ⎠
j ec = (2.80)
S ec 3 ⋅τ ⋅ c
În ultimii ani se prezintă anumite perfecţionări ale acestui criteriu, sistemul

de restricţii completându-se cu condiţia ca abaterea tensiunii să fie menţinută în
limitele admisibile în regim normal şi de pornire etc.
Analitic s-a constatat că modelul matematic al cheltuielilor de investiţii şi
de exploatare a liniilor electrice de sector, care are următoarea formă pentru
tronsonul sau ramificaţia i:
⎛ p + pr ⎞ Pci2 ⋅ li ⋅ τ ⋅ c
Zi = ⎜ a + p n ⎟c af ⋅ S i ⋅ li + (2.81)
⎝ 100 ⎠ 1000γS iU M2 cos ϕ i
Acestea se exprimă în funcţie de pierderile de tensiune repartizate pe tronsoanele

sau ramificaţiile reţelei electrice de sector, folosindu-se anumite relaţii de legătură
între secţiuni şi aceste pierderi, adică:
li ⋅ Pi
Si =
10γΔU ai ⋅ U M2
respectiv expresia cheltuielilor de calcul (2.81) devine:
⎛ pa + pr ⎞ l i2 ⋅ Pi 2 P ⋅ ΔU ai ⋅ c ⋅ τ
Zi = ⎜ + p n ⎟c af + ci [lei / an] (2.82)
⎠ 10γΔU ai ⋅ U M 100 cos 2 ϕ i
2
⎝ 100
Ai
Zi = + Bi ⋅ ΔU ai [lei / an] (2.83)
ΔU ai
unde: Ai, Bi − coeficienţi caracteristici elementului i.
⎛ p + pr ⎞ l2P
Ai = ⎜ a + p n ⎟c af i ci 2
⎝ 100 ⎠ γ 10U N
Pci ⋅ τ ⋅ c
Bi =
100 ⋅ cos 2 ϕ i
Pentru toate tronsoanele sau ramificaţiile reţelei de sector, cheltuielile

anuale de calcul sunt date de relaţia:
80
n n
⎛ Ai ⎞
∑ Z i = ∑ ⎜⎜
i =1 ⎝ ΔU ai
+ Bi ⋅ ΔU ai ⎟⎟ (2.84)
i =1 ⎠
După cum se observă din ecuaţia (2.84) cheltuielile anuale de calcul sunt
dependente de pierderile de tensiune ∆Uai, care constituie variabilele problemei de
optimizare, funcţia de dependenţă fiind în general neliniară. Restricţiile sau limitele
care trebuie îndeplinite sunt:
− pierderile de tensiune pe toate tronsoanele nu trebuie să depăşească
pierderea admisibilă de tensiune ∆UaR;
∑ ΔU ai ≤ ΔU aR (2.85)
− secţiunile calculate ale cablurilor trebuie să fie stabilite din punct de

vedere termic, în regim normal şi de scurtcircuit:
S i ≥ S ti ; S i ≥ S tsi (2.86)
unde: Sti este secţiunea calculată după criteriul termic;

Stsi este secţiunea stabilită în regim de scurtcircuit pentru tronsonul sau
ramificaţia i.
Determinarea secţiunii optime a cablurilor s-a propus a se afla cu ajutorul
metodei gradientului din programarea neliniară, prin minimizarea funcţiei neliniare
(2.84); procedându-se la scrierea pierderilor totale de tensiune ∑ ΔU ai şi a
cheltuielilor de calcul ∑Z i , sub forma următoare:
∑Z i = F ( S1 , S 2 ,..., S i ,..., S n )
(2.87)
∑ ΔU ai = f ( S1 , S 2 ,..., S i ,..., S n )
şi la iniţializarea unui procedeu de calcul iterativ folosindu-se secţiunea minimă

posibilă Simin, rezultată din sistemul de inegalităţi următor:
S ti ≥ S i min ≥ S iE
(2.88)
S tsi ≥ S i min ≥ S iE
în care secţiunea SiE se determină cu ajutorul formulei (2.86), când pierderea de

tensiune ( ΔU ai ) este egală cu valoarea care minimizează funcţia (2.84), adică:
81
ΔU ai = ΔU aE ; ΔU aE = Ai / Bi
Alegând pentru toate tronsoanele sau ramificaţiile reţelei, secţiuni

standardizate aproximativ egale cu valoarea minimă adică S oi ≈ S i min , rezultă că:
f ( S 01 ,..., S 0i ,..., S 0 n ) ≥ ΔU aR
fiind necesar să se micşoreze aceste pierderi, pentru a asigura îndeplinirea condiţiei

(2.86).
Practic, în cazul reţelelor electrice radial-arborescente sau cu linie principală
şi ramificaţii, îndeplinirea acestei condiţii se poate atinge pe două căi:
− prin mărirea secţiunii tronsonului principal şi menţinerea secţiunilor
ramificaţiilor invariabile;
− prin modificarea secţiunilor ramificaţiilor şi menţinerea neschimbată a
secţiunii tronsonului principal.
În ambele procedee se urmăreşte ca valoarea cheltuielilor de calcul pentru
varianta definitivă să fie minimă.
Problemele de bază sunt legate de determinarea direcţiei de deplasare
pentru care descreşterea funcţiei f (sau F) să fie cea mai rapidă în procesul iterativ
de calcul şi alegerea valorii pasului p care minimizează funcţia într-o anumită
direcţie, respectiv intervalul de 0,5 – 1% pentru ΔU ai şi intervalul între două
secţiuni standardizate (S0i – S1i). Algoritmul de calcul preconizat este:
− se măreşte secţiunea de la S0i la S1i, pentru anumite sectoare ale reţelei
electrice;
− pentru fiecare sector se determină creşterea funcţiilor Z i = F ( S i ) şi
ΔU ai = f ( S i ) , adică:
ΔF ( S i ) = F ( S1i ) − F ( S 0i )
Δf ( S i ) = f ( S 0i ) − f ( S1i )
− se determină cheltuielile relative ( ΔH ) pentru fiecare tronson ( S i ) sau

ramificaţie a reţelei:
ΔF ( S i )
ΔH ( S i ) =
Δf ( S i )
− cu ajutorul acestor cheltuieli relative şi prin analiza concretă se determină

tronsoanele sau ramificaţiile la care urmează să mărim din nou secţiunile;
− se măresc secţiunile cablurilor din aceste sectoare ale reţelei cu o treaptă
de standardizare;
82
− se verifică dacă este îndeplinită condiţia (2.85) eliminându-se în acelaşi
timp partea din cheltuielile de calcul corespunzătoare sectoarelor de tranziţie,
socotind noile secţiuni definitive.
Calculul se repetă în acelaşi mod până când este verificată condiţia (2.85)
de către toţi consumatorii, rezultând astfel secţiunile optime căutate.
În calculul iterativ apare permanent trecerea de la o secţiune la alta în
condiţiile în care se urmăreşte minimizarea cheltuielilor de calcul, fapt pentru care
se propune utilizarea în acest scop a gradientului acestor cheltuieli:
∂F ∂F ∂F
grad ΔU F ( ,..... ,..... )
∂ΔU a1 ∂ΔU ai ∂ΔU an
Egalarea cu zero a gradientului ne indică efectiv un extrem în punctul de

coordonate ( ΔU ai ) de pe hipersuprafaţa corespunzătoare gradientului
cheltuielilor. Datorită condiţiilor (2.85) şi (2.86) şi a faptului că se lucrează cu
secţiuni standardizate pot apărea anumite erori aşa că se recomandă deosebită
atenţie.
Pentru a uşura calculul se poate proceda la determinarea aproximativă a
funcţiilor cheltuielilor de calcul în hiperplanul de variaţie corespunzător
domeniului de variaţie considerat al variabilelor utilizând relaţia:
∂F ΔF F ( S 01 ,....., S 0i + S ,....., S 0 n ) − F ( S 01 ,....., S 0i ,....., S 0 n )

≅ =
∂ΔU ai Δ (ΔU ai ) f ( S 01 ,....., S 0i + S ,....., S 0 n ) − f ( S 01 ,....., S 0i ,....., S 0 n )
La trecerea la următoarea secţiune prin mărirea relativă a expresiei (2.88) în

spaţiul funcţional se face trecerea la cea mai simplă deviaţie a vectorului
gradientului de la poziţia iniţială.
Metoda prezentată are avantajul că îmbină condiţiile economice cu cele
tehnice completând foarte mult criteriul de optimizare şi că se încearcă utilizarea
secţiunilor standardizate fapt ce conferă metodei un caracter mai practic.
Calculul propriu-zis se simplifică foarte mult dacă se utilizează
calculatoarele electronice.
83
2.12. PROBLEME
2.12.1. O linie electrică aeriană cu conductoare din oţel - aluminiu OL – Al

- 95 mm2 trece printr-o zonă la 100 m altitudine, unde temperatura aerului
înconjurător este de 30o. Să se determine curentul maxim admisibil în regim
permanent (diametrul exterior al conductorului este de 13,9 mm, iar γ = 31,9 m/Ω
mm2). Să se compare curentul aflat cu cel obţinut din tabele.
Rezolvare. Curentul admisibil se determină cu relaţia 2.3, ţinând seama de faptul că

θm = 70o după tabelul 2.1.
Se calculează în prealabil:
- coeficientul de radiaţie:
C r = 2,8(100 + 0,6 ⋅ θ m ) ⋅ 10 −3 = 2,8(100 + 0,6 ⋅ 70) ⋅ 10 −3 = 0,398 W/cm 2 o C
- coeficientul de convecţie:
p⋅v 1 ⋅ 0,6
Cc = 9 ⋅ 10 −3 = 9 ⋅ 10 −3 = 2,271 ⋅ 10 −3 W/cm 2 o C
d 13,9
cu aceste date, curentul admisibil va fi:
31,4(C r + C c )(θ m − θ 0 )s ⋅ d ⋅ γ
I= ⋅=
1 + α (θ m − θ 0 )
31,4(0,398 + 2,271) ⋅ 10 − 3(70 − 30) ⋅ 95 ⋅ 31,9 ⋅ 13,9
= = 318 A
1 + 0,04(70 − 30)
Din ANEXA 14, pentru secţiunea de 95 mm2 rezultă un curent de 315 A.

Rezultă astfel că datele din anexă sunt suficient de acoperitoare pentru condiţiile
date.
2.12.2. O linie aeriană cu conductoare de Cu – 120 mm2 (diametrul exterior

de 14 mm) trece printr-o zonă cu temperatura de +25oC. Să se determine sarcina
maxim admisibilă în regim permanent. Să se stabilească cota de căldură transmisă
prin convecţie.
Rezolvare. Conductoarele fiind montate în exterior θm = 70o (tabelul 2.1) v = 0,6

m/s, p = 1 at. Cu aceste precizări se pot determina coeficienţii de convecţie şi
radiaţie:
p⋅v 1 ⋅ 0,6
Cc = 9 ⋅ 10 −3 = 9 ⋅ 10 −3 = 1,8 ⋅ 10 −3 W/cm 2 o C
d 14
84
C r = 2,8(100 + 0,6 ⋅ θ m ) ⋅ 10 −3 = 2,8(100 + 0,6 ⋅ 70 ) ⋅ 10 −3 = 0,398 ⋅ 10 −3 W/cm 2 o C
Curentul maxim se calculează cu relaţia 2.3:
31,4(1,8 + 0,398) ⋅ 10 −3 (70 − 25) ⋅ 120 ⋅ 53 ⋅ 14

I == = 470 A
1 + 0,004 ⋅ (70 − 25)
Cota de căldură cedată prin convecţie va fi:
Cc 1,8
pc = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 82%
C r + Cc 2,198
2.12.3. Ştiind că pentru conductorul de Cu – 50 mm2 intensitatea admisibilă

de lungă durată la o temperatură a conductorului de 70oC şi a mediului ambiant de
25oC – este de 255 A, să se determine curentul admisibil pentru conductorul de Al
– 50 mm2 în aceleaşi condiţii.
Rezolvare. Curentul admisibil se determină cu relaţia 2.4:
γ Al 32
I A = I Cu = 255 = 200 A
γ Cu 53
(valorile astfel determinate corespund cu ANEXA 14).
2.12.4. Să se determine curentul admisibil pentru conductorul Cu – 120

mm , ştiind că pentru conductorul Al – 120 mm2, în aceeaşi condiţii, este 355 A.
2
Rezolvare. Aplicând relaţia 2.4:
γ Cu 53
se obţine: I Cu = I Al = 355 = 455 A
γ Al 32
2.12.5. Ştiind că pentru conductorul neizolat de cupru de 35 mm2, pentru o

temperatură a conductorului de 70oC şi a aerului de 25oC se admite în regim de
lungă durată un curent de 205 A, să se determine care este încărcarea admisibilă
pentru o temperatură a conductorului de 50oC. Cât este curentul admisibil dacă
mediului ambiant este 35oC, iar a conductorului 70oC.
Rezolvare. Utilizând relaţia 2.2, se obţine:
85
θ m' − θ 0 50 − 25
I'= I = 205 = 151 A
θm − θ0 70 − 25
Când se schimbă temperatura mediului ambiant θo, se obţine:
θ m − θ 0' 70 − 35
I'= I = 205 = 180 A
θm −θ0 70 − 25
2.12.6. Printr-un cablu trifazat de 380 V, instalat în aer liber, se alimentează

motorul unei macarale care funcţionează intermitent, după următorul grafic:
I [A] 50 15 32 0 50
durata [s] 20 10 15 30 20
Să se determine secţiunea necesară a liniei de cupru ştiind că temperatura

mediului ambiant este 25oC. Cum se modifică secţiunea necesară dacă cablul este
montat în aer la o temperatură de 35oC?
Rezolvare. Se determină curentul echivalent din punct de vedere termic cu ajutorul

relaţiei 2.5:
I 12 t1 + I 22 t 2 + I 32 t 3 + I 52 t 5 2 ⋅ 50 2 ⋅ 20 + 15 2 ⋅ 10 + 32 2 ⋅ 15
Ix = = = 34,96 A
t1 + t 2 + t 3 + t 5 + t p 2 ⋅ 20 + 10 + 15 + 30
Din ANEXA 18 se alege cablul cu patru conductoare (un fir pentru

protecţia prin legare la nul), având secţiunea 4 mm2. La aceasta curentul admisibil
este 35 A deci, mai mare decât cel rezultat din calcul.
Dacă temperatura mediului ambiant este 35oC, valoarea curentului admisibil se
înmulţeşte cu coeficientul 0,9 obţinut din ANEXA 21.
'
I adm = 0,9 ⋅ I adm = 0,9 ⋅ 35 = 31,5 A
Cum şi în acest caz I x = 30 A < I adm

'
= 31,5 A , pentru θ 0 = 35 o C poate fi
folosit acelaşi cablu.
86
2.12.7. Un turbogenerator trifazat cu o putere de 25.000 kW şi cos φ = 0,8,
la o tensiune nominală de 10,5 kV, trebuie conectat la barele staţiei de distribuţie.
Să se determine secţiunea şi numărul cablurilor cu secţiunea din cupru necesare,
ştiind că acestea vor fi dispuse în tuneluri deschise.
Rezolvare. Se determină curentul de sarcină:
P 25.000
I = = = 1.720 A
3 ⋅ U ⋅ cos ϕ 3 ⋅ 10,5 ⋅ 0,8
Se va încerca utilizarea cablurilor cu secţiunile maxime construite: 185 mm2

şi 240 mm2, la care corespund curenţii de durată 305 A, respectiv 350 A.
Utilizând cabluri de 185 mm2, trebuie considerate 1.720 : 305 = 5,7 , adică
6 cabluri. Dacă se întrebuinţează cabluri de 240 mm2, numărul necesar este 1,750 :
350 = 4,9, adică 5 cabluri.
Cablurile fiind montate în tuneluri deschise, nu mai este necesară
introducerea coeficientului de corecţie (funcţie de numărul cablurilor).
Dintre cele două soluţii se adoptă cea care duce la consumul cel mai mic de
material neferos.
În primul caz se obţine: 6 ⋅ 3 ⋅ 185 = 3.300 mm 2
Iar în al doilea: 5 ⋅ 3 ⋅ 240 = 3.600 mm 2
Este raţional să se adopte secţiunea de 185 mm2.
2.12.8. O hidrocentrală are un generator prevăzut cu regulator automat de

tensiune. Din tăbliţa indicatoare a generatorului rezultă:
P = 3.300 kW
cos ϕ = 0,85
U n = 10 kV
Să se determine secţiunea de cablu necesară executării legăturii între

bornele generatorului şi staţie. Cablurile se aşează în tranşee unde temperatura
maximă este de ±15oC.
Să se verifice stabilitatea termică a cablului pentru un scurtcircuit în reţea
când curentul iniţial de scurtcircuit este 16 · 200 A, iar cel stabilizat 9.000 A.
Protecţia este reglată astfel încât să declanşeze scurtcircuitul dup 4 s.
Rezolvare. Se determină curentul de sarcină de lungă durată:
P 3.300
Is = = = 224 A
3 ⋅ U ⋅ cos ϕ 3 ⋅ 10 ⋅ 0,85
87
Din ANEXA 16 se alege cablul trifazat cu tensiunea nominală de 10 kV şi
secţiunea de 95 mm2 care, la temperatura solului de 15oC şi a secţiunii de cupru de
60oC, admite în regim de lungă durată 265 A > 224 A. Se determină apoi :
I " 16 ⋅ 200
β"= = = 1,8 la care corespunde:
I∞ 9.000
t fp = 4,2 pentru t = 4 s dat prin problemă
t fxp = 0,05 ⋅ β "2 = 0,05 ⋅ 1,8 2 = 0,165 s
t f = 4,2 + 0,165 = 4,365 s
Considerând temperatura iniţială 60oC (tabelul 2.1) şi cea maxim admisibilă

în regim de scurtă durată 250oC, se obţine din figura 2.4:
Aθ K = 3,67 ⋅ 10 4 şi Aθ = 1,13 ⋅ 10 4
Cu ajutorul acestor elemente se calculează secţiunea necesară din relaţia

2.9:
tf 4,365
S = I∞ = 9.000 = 118 mm 2
Aθ K − Aθ 3,67 ⋅ 10 − 1,13 ⋅ 10
4 4
Se alege secţiunea imediat superioară 120 mm2. Rezultă de aici că în cazul

de faţă secţiunea aleasă pe baza curentului de durată nu este suficientă.
2.12.9. Într-o staţie coborâtoare curentul de scurtcircuit are valorile I” =

9.000 A şi I∞ = 6.000 A. Să se verifice din punct de vedere termic, la acest curent
de scurtcircuit, cablul de 50 mm2, încărcat în regim normal la sarcina maximă de
durată. Cablul face legătura staţiei cu un transformator de 6 kV şi protecţia sa este
reglată la 3 s. Cât trebuie reglată protecţia pentru ca secţiunea de 50 mm2 să fie
stabilită din punct de vedere termic.
I " 9.000
Rezolvare. Pentru β " = = = 1,5 , t = 3 s se obţine din figura 2.3
I ∞ 6.000
t fp = 2,95 s t fa = 0,05 ⋅ β "2 se poate neglija (v. problema 2.12.8) şi deci t f = 2,95 s .
Pentru θK = 250 oC şi θ = 65 oC (v. tabelul 2.1) se obţine din figura 2.4,
Aθ K = 3,67 ⋅ 10 2 şi Aθ = 1,2 ⋅ 10 4 . Aceste elemente se calculează cu relaţia 2.9:
88
tf 2,95
S = I∞ = 9.000 = 65,5 mm 2
Aθ K − Aθ 3,67 ⋅ 10 − 1,2 ⋅ 10
4 4
Cablul de 50 mm2 trebuie astfel înlocuit cu unul de 70 mm2. Pentru a

menţine cablul de 50 mm2 se calculează din relaţia 20.8 tf necesar.
tf =
s2
2
I∞
(
AθK − Aθ = )
50 2
9.000 2
( )
3,67 ⋅ 10 4 − 1,2 ⋅ 10 4 = 1,72 s
iar din figura 2.3, la β "= 1,5 se obţine t = 1,65 s.

Rezultă astfel că protecţia trebuie reglată la acest timp pentru a se putea
asigura stabilitatea termică a cablului.
2.12.10. De la panoul central al uzinei se construieşte o magistrală pentru

alimentarea unei secţii în care sunt montate cinci motoare de 5 kW şi 2 de 20 kW.
Toate motoarele au următoarele caracteristici: coeficientul de suprasarcină β = 1 ;
cos φ = 0,84, randamentul η = 0,85 ; tensiunea nominală 380/220 V; au rotorul în
scurtcircuit şi pornirea normală.
Magistrala se realizează cu un cablu cu patru conductoare montate în aer liber, la
temperatura maximă de 25oC. Se cere secţiunea cablului.
Rezolvare. Se determină curentul de sarcină a celor două tipuri de motoare cu

relaţia 2.13.
β ⋅ Pn ⋅ 1.000 1 ⋅ 5 ⋅ 1.000
I smax1 = = = 10,7 A
η 3 ⋅ U ⋅ cos ϕ 0,85 ⋅ 3 ⋅ 380 ⋅ 0,84
şi:
1 ⋅ 20 ⋅ 1.000
I s2 = = 42,8A
0,85 ⋅ 3 ⋅ 380 ⋅ 0,84
În regim normal de lucru curentul total care trece prin magistrală va fi:
I smax = m ⋅ ∑ I s = m ⋅ [5 I s1 + 2 I s 2 ] = 0,8(5 ⋅ 10,7 + 2 ⋅ 42,8) = 111,28 A
Curentul maxim de pornire este dat de relaţia 2.12, unde Ip = 5 Is2 este
curentul de pornire al motorului cel mai mare, care are coeficientul de pornire 5.
I smax = m ⋅ (5I s1 + I s 2 ) + 5I s 2 = 0,8(5 ⋅ 10,7 + 1 ⋅ 42,8) + 5 ⋅ 42,8 = 291,04A
89
Curentul nominal al siguranţei ce se montează pe conductorul principal va fi
stabilit după cea mai mare dintre valorile date de relaţiile 2.16 şi 2.10.
I nf ≥ I s max = 111,28 A
I s max 291,04
I nf ≥ = = 116,416A
2,5 2,5
Se alege fuzibilul de 125 A.

Alegerea secţiunii de cablu se face pe baza condiţiilor 2.17 şi 20.18.
I adm ≥ I s max = 111,28 A
I adm ≥ ψ ⋅ I f = 1 ⋅ 125 = 125 A
Din ANEXA 24, rezultă ψ = 1, iar din ANEXA 18, rezultă că este suficient
un cablu cu secţiunea de 50 mm2 care are un curent admisibil de 145 A; If = 125 A.
2.12.11. Într-o secţie nou construită dintr-o uzină s-au instalat patru
electromotoare trifazate asincrone, 380/220 V, ale căror caracteristici sunt date în
tabelul 2.3. Sarcina lămpilor de luminat interior totalizează 8 kW.
Tabelul 2.3
Caracteristicile E1 E2 E3 E4
Puterea Pn, kW 50 2 14,5 14,5
Tipul cu rotor cu rotorul în rotorul
bobinat scurtcircuit bobinat
Curentul de pornire Ip (A) 1,6 In 7 In 5,5 In 2,5 In
Randamentul η 0,90 0,82 0,88 0,88
cos φ la Pn 0,89 0,80 0,87 0,90
Coeficientul de sarcină β 0,95 1,0 0,90 1
Motorul E3 are condiţii grele de pornire. Cuplarea motoarelor şi iluminatul

se face la două tablouri, ca în figura 2.5.
De la tabloul de distribuţie TD până la TC – 1 cablurile se montează
îngropat, la temperatura de ± 25oC; coeficientul de simultaneitate este aici de 0,9.
Între TC – 1 şi TC – 2 cablurile sunt montate în tuneluri cu temperatura maximă de
25oC. Legătura la motoare E1, E3, E4 se face cu conductoare de cupru, iar la E2 şi
iluminat, cu conductoare de aluminiu. Să se stabilească siguranţele pe derivaţiile
motoarelor şi pe magistralele de alimentare. Să se determine curenţii admisibili
după care trebuie alese conductoarele derivaţiilor şi să se aleagă cablurile.
90
Fig.2.18
Rezolvare. Derivaţia la electromotorul E1

Curentul nominal:
Pn ⋅ 1.000 50.000
In = = = 95 A
3 ⋅ U ⋅ cos ϕ ⋅ η 3 ⋅ 380 ⋅ 0,89 ⋅ 0,90
Curentul de pornire (tabelul 2.3):
I p = 1,6 ⋅ I n = 1,6 ⋅ 95 = 151 A
Curentul de sarcină maximă se obţine din produsul curentului nominal prin

coeficientul de sarcină β din tabelul 2.3.
I smax = β ⋅ I n = 0,95 ⋅ 95 = 90 A
Siguranţa se alege din condiţiile 2.16 şi 2.10:
I nf ≥ I s max = 90 A
Ip 151
I nf ≥ = = 60 A
2,5 2,5
Se alege fuzibilul de 100 A care îndeplineşte cele 2 condiţii.

Curentul admisibil pentru conductoarele de alimentare a motorului din
relaţiile 2.17; 2.18, unde ψ = 0,33 din ANEXA 24.
I adm ≥ I s max = 90 A
91
I adm ≥ ψ ⋅ I nf = 0,33 ⋅ 100 = 33 A
Se alege conductorul a cărei secţiune admite un curent mai mare de 90 A.
Derivaţia la electromotorul E2
Se determină în mod analog In şi Ip:
2 ⋅ 1.000
In = = 4,63 A ; I p = 7 ⋅ I n = 32,41 A
3 ⋅ 380 ⋅ 0,8 ⋅ 0,82
I smax = β ⋅ I n = 1 ⋅ 32,41 = 32,41 A
Siguranţa se alege din condiţiile:
I nf ≥ I s max = 32,41 A
Ip 32,41
I nf ≥ = = 12,96 A
2,5 2,5
Curentul admisibil pentru conductor:
I adm ≥ I s max = 32,41 A
I adm ≥ ψ ⋅ I f = 0,33 ⋅ 35 = 11,55 A
deci: se alege un conductor a cărui secţiune are un curent maxim admisibil

I adm ≥ 32,41 A .
Derivaţia la electromotorul E3, care are condiţii grele de pornire:
14,5 ⋅ 10 3
In = = 28,8 A ; I p = 5,5 ⋅ I n = 5,5 ⋅ 28,8 = 158,4 A
3 ⋅ 380 ⋅ 0,88 ⋅ 0,87
I smax = β ⋅ I n = 0,9 ⋅ 28,8 = 25,92 A
Curentul nominal al siguranţei:
I nf ≥ I s max = 25,92 A
92
Ip 158,4
I nf ≥ = = 79,2 A
2 2
Se alege siguranţa având curentul nominal 80 A.
Derivaţia la electromotorul E4
14,5 ⋅ 10 3
In = = 27,84 A ; I p = 2,5 ⋅ I n = 2,5 ⋅ 27,84 = 69,62 A
3 ⋅ 380 ⋅ 0,9 ⋅ 0,88
I smax = β ⋅ I n = 27,84 A
Curentul nominal al fuzibilului:
I nf ≥ I s max = 27,84 A
Ip
I nf ≥ = 27,84 A
2,5
Curentul maxim admisibil al conductorului va fi dat de relaţiile:
I adm ≥ I s max = 27,84 A
I adm ≥ ψ ⋅ I nf = 0,33 ⋅ 35 = 11,55 A
deci: I adm > 27,84 A .
Derivaţia pentru iluminat:
P 8.000
I s max = = = 12,16 A
3 ⋅U 3 ⋅ 380
Siguranţa trebuie să aibă în acest caz un curent nominal dat de relaţia 2.16.
I nf ≥ 12,16 A
93
Se alege siguranţa de 16 A. Conductorul trebuie să admită un curent de
durată.
I ad ≥ 12,16 A
I ad ≥ ψ ⋅ I nf = 1 ⋅ 16 = 16 A
deci: I ad > 16 A .
Legătura dintre TC1 şi TC2

Curentul de sarcină pe acest cablu este:
I s max ≅ I s max ⋅ E3 + I s max ⋅ E 4 + I ilum = 25,92 + 27,84 + 12,16 = 65,92A
(valoarea este aproximativă, deoarece curenţii ar trebui adunaţi vectorial; valoarea

obţinută prin acest calcul este acoperitoare şi de aceea se utilizează în calcul).
La pornire, după relaţia 2.12:
I p max = I s max ⋅ E 4 + I ilum + I p ⋅ E3 = 27,84 + 12,16 + 158,45 = 198,45 A
Curentul nominal al fuzibilului:
I nf ≥ I s max = 65,92 A
I p max 198,45
I nf ≥ = = 99,22 A
2 2
Se alege I nf = 100 A
Curentul admisibil al cablului se determină din condiţiile 2.17 şi 2.18, unde
ψ = 1 (ANEXA 24).
I ad ≥ I s max = 65,92 A
I ad ≥ ψ ⋅ I nf = 1 ⋅ 100 = 100 A
Din ANEXA 18 se alege un cablu cu patru conductoare (al patrulea este

nulul pentru circuitele de lumină), cu secţiunea de 25 mm2, având un curent
admisibil de 100 A la o temperatură de 25oC.
Legătura între TD şi TC1

Curentul maxim de sarcină:
94
I s max = m∑ I s max = 0,9 ⋅ (90 + 32,41 + 25,92 + 27,84 + 12,16 ) = 169,49 A
Curentul maxim de pornire este calculat cu relaţia 2.12:
I p max = m∑ I s max + I p E3 = 0,9 ⋅ (90 + 32,41 + 27,84 + 12,16 ) + 158,45 = 304,61 A
Curentul nominal al fuzibilului, după relaţiile 2.11 şi 2.16, este:
I p max 304,61
I nf ≥ = = 152,30 A
2 2
I nf ≥ I s max = 169,49 A
Se alege siguranţa de 200 A.

Curentul admisibil al conductorului va fi:
I adm ≥ I s max = 169,49A
I adm ≥ ψ ⋅ I nf = 1 ⋅ 200 = 200 A
Cablul instalat în pământ cu temperatura de 25o > 15o, curentul admisibil

din ANEXA 17 trebuie corectat cu coeficientul 0,92 obţinut din ANEXA 20.
Se alege cablul cu 4 conductoare de 35 mm2, al cărui curent admisibil în condiţiile
date (25o) va fi 0,92 · 250 = 230 A > 200 A.
2.12.12. Să se determine căderea maximă de tensiune la o linie de curent

continuu de 220 V (tensiune nominală), care are conductoare de cupru cu secţiunea
de 35 mm2. Distanţa de la sursă până la primul consumator este de 60 m, iar de la
aceasta la al doilea, de 40 m. Primul receptor consumă 60 A, iar al doilea 40 A (fig.
2.19).
Fig.2.19
Rezolvare. Pentru calcularea căderii de tensiune se poate aplica atât relaţia 2.19 şi
2.20.
95
Se alege pentru γ valoarea γ = 53 m/Ω · mm2. Aplicând relaţia 2.20, se
obţine:
2(L1i1 + L2 i2 ) 2(60 ⋅ 60 + 100 ⋅ 40) 15.200
ΔU = = = = 8,2 V
γ ⋅S 53 ⋅ 35 53 ⋅ 35
Aplicând relaţia 2.19 se obţine acelaşi rezultat:
2(l1 I 1 + l 2 I 2 ) 2(60 ⋅ 100 + 40 ⋅ 40) 15.200

ΔU = = = = 8,2 V
γ ⋅S 53 ⋅ 35 53 ⋅ 35
Căderea de tensiune procentuală este:
ΔU 8,2 ⋅ 100
ΔU = ⋅ 100 = = 3,74 %
U 220
2.12.13. O linie cu conductoarele din cupru alimentează sub tensiune de 220

V (curent continuu) patru consumatori de 3, 5, 3 şi 2 kW, aşezaţi la distanţele
indicate în figura 2.20.
Să se dimensioneze liniar linia, considerând o cădere admisibilă de tensiune
egală cu 5%.
Fig.2.20
Rezolvare. Consumatorii (receptorii) fiind daţi prin puterile lor, este comodă
utilizarea relaţiilor 2.21 sau 2.22, în care lungimile se iau în metri, puterile în waţi,
tensiunea în volţi. După relaţia 2.22 se obţine:
2 ⋅ 100 i =n
2 ⋅ 100
S= 2 ∑ i i
pL = ( p1 L1 + p 2 L2 + p3 L3 + p 4 L4 )
γ ⋅ ΔU % ⋅ U i =1 γ ⋅ ΔU % ⋅ U 2
96
2 ⋅ 100
S= (3000 ⋅ 100 + 5000 ⋅ 160 + 3000 ⋅ 210 + 2000 ⋅ 260) =
53 ⋅ 5 ⋅ 220 2
2 ⋅ 100 ⋅ 12.250.000
= ≅ 35 mm 2
53 ⋅ 5 ⋅ 220 2
Aplicând relaţia 2.21, se obţine:
2 ⋅ 100
S= (P1l1 + P2 l 2 + P3l3 + P4 l 4 ) =
γ ⋅ ΔU % ⋅ U 2
2 ⋅ 100
= (13.000 ⋅ 100 + 10.000 ⋅ 60 + 50.000 ⋅ 50 + 2.000 ⋅ 50) =
53 ⋅ 5 ⋅ 220 2
2 ⋅ 100 ⋅ 2.250.000
= ≅ 35 mm 2
53 ⋅ 5 ⋅ 220 2
Secţiunea de 35 mm2 fiind normalizată, este adaptată pentru linia dată.
2.12.14. La o linie de 220 V curent continuu se racordează trei receptoare

consumând fiecare:
i1 = 10 A şi aşezat la 250 m de sursă;
i2 = 20 A şi aşezat la 400 m de sursă:
i3 = 2,5 A şi aşezat la 700 m de sursă.
Să se determine secţiunea conductorului de cupru din care trebuie să se facă

linia, pentru a asigura la ultimul consumator o tensiune minimă de 193,4 V.
Rezolvare. Se determină căderea de tensiune admisibilă:
26,6 ⋅ 100
ΔU = 220 − 193,4 = 26,6 V , adică U = = 12 %
220
Pentru calcularea secţiunii necesare se utilizează relaţia 2.20:

i=n
2 ⋅ ∑ Li ii
2(L1i1 + L2 i2 + L3 i3 )
S= i =1
= =
γ ⋅ ΔU γ ⋅ ΔU
2 ⋅ (250 ⋅ 10 + 400 ⋅ 20 + 700 ⋅ 2,5)100 24.500
= = = 17,37 mm 2
53 ⋅ 26,6 1409,8
linia se va construi cu conductoare Cu – 25.
97
2.12.15. Să se determine secţiunea necesară a reţelei din figura 2.21, ştiind
că este executată din conductoare de cupru. Tensiunea nominală a sursei A este 220
V, iar căderea de tensiune admisibilă până la ultimul consumator se cere să fie 3%.
Fig.2.21
Rezolvare. Secţiunea se poate determina cu una din relaţiile 2.24 sau 2.25.
Se consideră sarcinile uniform distribuite pe lungimea L = 4 x 50 = 200 m.
Pentru compararea rezultatelor, problema se va rezolva pe două căi:
folosind relaţia 2.20 şi apoi relaţia 2.24.
După relaţia 2.20:
2 ⋅ 100 i =n
2 ⋅ 100
S= ∑L i = (400 ⋅ 3 + 450 ⋅ 3 + 500 ⋅ 3 + 550 ⋅ 3 + 600 ⋅ 3) =
γ ⋅ ΔU % ⋅ U
i i
i =1 53 ⋅ 3 ⋅ 220
2 ⋅ 100 ⋅ 7.500
= = 42,8 mm 2
53 ⋅ 3 ⋅ 220
- pentru aplicarea relaţiei 2.24 se va considera sarcina I = 5 · 3 = 15 A aşezată

la jumătatea porţiunii BC şi atunci:
2 ⋅ 100 ⎡ L⎤ 2 ⋅ 100 ⎛ 200 ⎞ 2 ⋅ 100 ⋅ 7.500

S= ⎢ L0 + 2 ⎥ ⋅ I = 53 ⋅ 3 ⋅ 220 ⎜ 400 + 2 ⎟ ⋅ 15 = 53 ⋅ 3 ⋅ 220 = 42,8 mm
2
γ ⋅ ΔU % ⋅ U ⎣ ⎦ ⎝ ⎠
Se adoptă în ambele cazuri secţiunea normalizată imediat superioară.

Cele două căi duc la acelaşi rezultat: când numărul de sarcini uniform
distribuite este mai mare de 3, utilizarea relaţiei 2.24 este mai comodă, volumul de
calcul fiind mai redus.
2.12.16. De la o baterie de acumulatoare de 110 V aflată sub camera de

comandă a unei staţii electrice, alimentează cu 4 A bobina unui întrerupător aşezată
la 100 m depărtare. Să se calculeze secţiunea conductorului, ştiind că este admisă o
cădere de tensiune de 4%, iar conductorul este din cupru (γ = 53 m/Ω·mm2). Să se
determine căderea de tensiune reală în conductorul normalizat adoptat.
Rezolvare. Se va determina secţiunea necesară cu relaţia 2.19, aplicată pentru cazul

unui singur receptor.
2 ⋅ 100 ⋅ 4 ⋅ 100
S= = 3,45 mm 2
53 ⋅ 4 ⋅ 110
98
Din tabele (ANEXA 1) se alege secţiunea normalizată imediat superioară de
4 mm2.
Căderea de tensiune reală se va determina din relaţia 2.19:
2 ⋅ 100 ⋅ 4
ΔU = = 3,88 V
53 ⋅ 4
3,88 ⋅ 100
iar, în procente ΔU % = = 3,45 % < 4% cerută de problemă.
110
2.12.17. Să se determine căderea de tensiune care are loc într-un circuit de

alimentare cu şase lămpi de câte 100 W fiecare, ştiind că secţiunea conductorului
este de 1 mm2 şi este confecţionat din cupru. Tensiunea nominală a reţelei trifazate
de la care se face derivaţia este 220 V, iar distanţa până la locul de montare a
lămpilor este de 12 metri.
Calculul se va efectua în două faze:
- linia trifazată de la care se face derivaţia are conductor de nul;
- linia nu are conductor de nul.
Rezolvare. Deoarece sarcina este pur activă, cos φ = 1. Pentru distanţe scurte şi
secţiuni reduse se poate neglija inductivitatea în raport cu rezistenţa.
- Dacă linia trifazată are conductor nul, atunci lămpile se leagă între fază şi
220
nul, deci la o tensiune de = 127 V şi
3
2 ⋅ P ⋅ l 2 ⋅ 6 ⋅ 100 ⋅ 12
ΔU f = = = 2,15 V
γ ⋅ s ⋅U 53 ⋅ 1 ⋅ 127
2,15
sau în procente ΔU f % = ⋅ 100 = 1,65%
127
- Dacă linia nu are conductor nul, atunci lămpile se vor lega între două faze,
deci la tensiunea de 220 V, iar căderea de tensiune va fi:
2 ⋅ 6 ⋅ 100 ⋅ 12 1,23
ΔU = = 1,23 V şi ΔU % = ⋅ 100 = 0,56% .
53 ⋅ 1 ⋅ 220 220
2.12.18. De la barele de 10 kV ale unei staţii se alimentează, printr-o linie

trifazată construită cu conductoare Al – 70, aşezate în vârfurile unui triunghi
echilateral cu latura de 1,2 m, un consumator care absoarbe o putere de 1.000 kW
la un factor de putere cos φ = 0,75. Ştiind că distanţa între staţie şi consumator este
99
de 10 km şi că rezistivitatea aluminiului din care sunt făcute conductoarele au ρ =
31,7 Ω mm2/km, să se determine căderile de tensiune pe fază şi între faze,
considerând atât componenta longitudinală cât şi cea transversală. Care va fi
tensiunea pe barele consumatorului? Care cale de rezolvare este mai comodă?
Rezolvare. Se calculează rezistenţa şi reactanţa unui conductor din linie:

ρ ⋅ l 31,7 ⋅ 10
R= = = 4,53 Ω
s 70
⎛ D ⎞ ⎛ 1200 ⎞
X = l ⋅ ⎜ 0,1445 ⋅ lg m + 0,0157 ⎟ = 10 ⋅ ⎜ 0,1445 ⋅ lg + 0,0157 ⎟ = 3,56 Ω
⎝ r ⎠ ⎝ 6,2 ⎠
Pentru determinarea căderilor de tensiune este necesar în prealabil să se

calculeze curentul:
S P 1000 100
I a = I ⋅ cos ϕ = ⋅ cos ϕ = = = A
3 ⋅U 3 ⋅U 3 ⋅ 10 3
sin ϕ P 100 88,2

I r = I ⋅ sin ϕ = I ⋅ cos ϕ = ⋅ tgϕ = ⋅ 0,882 = A
cos ϕ 3 ⋅U 3 3
Componenta longitudinală a căderii de tensiune va fi:
100 88,2 767

ΔU f = I a ⋅ R + I r ⋅ X = ⋅ 4,53 + ⋅ 3,56 = = 444 V
3 3 3
Componenta transversală a căderii de tensiune va fi:
100 88,2 44
δU f = I a ⋅ X − I r ⋅ R = ⋅ 3,56 − ⋅ 4,53 = − = −26 V
3 3 3
Pierderile de tensiune între faze sunt obţinute prin multiplicarea cu 3:

767
Deci: ΔU = 3 ⋅ (I a ⋅ R + I r ⋅ X ) = 3 ⋅ ΔU f = 3 ⋅ = 767 V
3
44
δU = 3 ⋅ (I a ⋅ X − I r ⋅ R ) = 3 ⋅ δU f = − 3 ⋅ = −44 V
3
Dacă se calculează ΔU cu relaţia 2.29 se obţine:
100
P ⋅ R + Q ⋅ X 1000 ⋅ 4,53 + 882 ⋅ 3,56 7670
ΔU = = = = 767 V
Un 10 10
Deci se ajunge la acelaşi rezultat ca mai sus. Pentru a obţine pe ΔU în volţi

este necesar ca P şi Q să se exprime în kilowaţi, respectiv kilovari, iar Un în
kilovolţi. Aplicarea relaţiei 2.29 este mai comodă.
Tensiunea pe barele consumatorului va fi:
U 2 f = U 1 f − ΔU = U 1 f − ΔU f − jδU f
2
⎛ 10 ⎞
U2f = (U 1 − ΔU f )
2
+ δU 2
f = ⎜⎜ − 0,767 ⎟⎟ + 0,026 2 =
⎝ 3 ⎠
= 5,013 2 + 0,026 2 ≅ 5,013 kV
Tensiunea între faze va fi:
U 2 = 10 − 0,767 = 9,233 kV
Din câte se vede, căderea de tensiune transversală δU poate fi neglijată la

calcularea căderilor de tensiune.
2.12.19. O linie aeriană trifazată construită pe stâlpi de lemn are

conductoarele aşezate în vârfurile unui triunghi echilateral cu latura de 1,2 m. Linia
alimentează doi consumatori aşezaţi la 2, respectiv 6 km, faţă de staţia de
distribuţie. Să se determine pierderea de tensiune până la ultimul consumator.
Caracteristicile consumatorilor şi ale liniei rezultă din figura 2.22.
Fig.2.22
Rezolvare. Se determină mai întâi, cu ajutorul relaţiilor din capitolul I, reactanţa şi

rezistenţa ohmică a fiecărui tronson. Rezistenţa primului tronson va fi:
ρ ⋅ l1 0,0317 ⋅ 2000
r1 = = = 0,668 Ω
s 95
101
iar a celui de-al doilea:
0,0317 ⋅ 4000
r2 = = 1,812 Ω
70
Reactanţa primului tronson:
Dm 1200
x01 = 0,1445 ⋅ lg + 0,0157 = 0,1445 ⋅ lg + 0,0157 = 0,345 Ω / km
r1 62
X 1 = x01 ⋅ l1 = 0,345 ⋅ 2 = 0,79 Ω
iar a celui de-al doilea:

1200
x02 = 0,1445 ⋅ lg + 0,0157 = 0,356 Ω / km
5,3
X 2 = x02 ⋅ l 2 = 0,356 ⋅ 4 = 1,424 Ω
Se determină puterea reactivă a fiecărui consumator:
q1 = p1 ⋅ tgϕ1 = 1000 ⋅ 0,882 = 882 kVAr
q 2 = p 2 ⋅ tgϕ 2 = 2000 ⋅ 0,75 = 1500 kVAr
tgϕ se obţin din tabelele trigonometrice sau se calculează; de exemplu:
1 − cos 2 ϕ1 1 − 0,75 2 0,66

tgϕ1 = = = ≅ 0,882
cos ϕ1 0,75 0,75
Pentru calcularea căderii de tensiune se aplică relaţia 2.29, cu următoarele

observaţii:
- Dacă se iau r1, x1, r2, x2 constantele tronsoanelor, atunci puterile active şi
reactive trebuie să fie considerate cele din tronsoanele respective, adică:
P2 = p 2 = 2000 kW P1 = p1 + p 2 = 3000 kW
Q2 = q 2 = 1500 kVAr Q1 = q1 + q 2 = 2382 kVAr
În acest caz, luând puterile în kilowaţi şi kilovar, Un în kilovolţi, r şi x în

ohmi, rezultă ΔU în volţi:
102
P1 ⋅ r1 + P2 ⋅ r2 + Q1 ⋅ x1 + Q2 ⋅ x 2
ΔU = =
Un
3000 ⋅ 0,668 + 2000 ⋅ 1,812 + 2382 ⋅ 0,79 + 1500 ⋅ 1,424
= = 940 V
10
adică tensiunea la capătul liniei va fi: 10 – 0,94 = 9,06 kV. Între cele două puncte
940 ⋅ 100
este o cădere de tensiune de = 9,4% .
10000
Dacă se consideră rezistenţele şi reactanţele totale până la primul şi al

doilea consumator
R1 = r1 = 0,668 Ω X 1 = x1 = 0,79 Ω
R2 = r1 + r2 = 2,48 Ω X 2 = x1 + x 2 = 0,79 + 1,424 = 2,214 Ω
atunci:
p1 ⋅ R1 + p 2 ⋅ R2 + q1 ⋅ X 1 + q 2 ⋅ X 2
ΔU = =
Un
, deci acelaşi
1000 ⋅ 0,668 + 2000 ⋅ 2,48 + 882 ⋅ 0,79 + 1500 ⋅ 2,214
= = 940 V
10
rezultat ca mai sus.
2.12.20. În cadrul unei întreprinderi trebuie asigurată alimentarea a trei

consumatori trifazaţi, care necesită la vârful de seară puterile:
p1 = 4,5 kW; p2 = 4,5 kW şi p3 = 2,8 kW la factori de putere cos φ1 =
0,85; cos φ2 = 0,8; cos φ3 = 0,9.
Distanţa de la staţia coborâtoare a întreprinderii până la consumatori este L1
= 150m; L2 = 180 m; L3 = 250 m. Reţeaua realizată în acest scop are un conductor
de Al – 16 (r0 = 1,96 Ω/km; x0 = 0,35 Ω/km).
Să se determine tensiunea la bornele ultimului consumator ştiind că şi
ceilalţi consumatori se racordează la aceeaşi linie şi că tensiunea nominală este de
380 V.
Rezolvare. Se calculează mai întâi puterile reactive corespunzătoare:
q1 = p1 ⋅ tgϕ1 = 4500 ⋅ 0,625 = 2812 VAr
q 2 = p 2 ⋅ tgϕ 2 = 4500 ⋅ 0,75 = 3375 VAr
q3 = p3 ⋅ tgϕ 3 = 2800 ⋅ 0,488 = 1366 VAr
103
Căderea de tensiune se calculează cu relaţia 2.29 (deoarece este constantă
pe întreaga lungime a liniei).
r0 ( p1 ⋅ L1 + p 2 ⋅ L2 + p3 ⋅ L3 ) + x0 (q1 ⋅ L1 + q 2 ⋅ L2 + q3 ⋅ L3 )
ΔU =
Un
1,96(4500 ⋅ 150 + 4500 ⋅ 180 + 2800 ⋅ 250)

ΔU = +
1000 ⋅ 380
0,358(2812 ⋅ 150 + 3375 ⋅ 180 + 1366 ⋅ 250 )
+ = 12,53 V
1000 ⋅ 380
Notă. Relaţia s-a împărţit cu 1.000 deoarece x0 şi r0 sunt date în ohmi pe kilometru,
iar distanţele sunt în metri, tensiunea de linie la ultimul consumator va fi 380 –
12,53 = 367,47 V, iar pe fază 367,47 / 3 = 212,15 V , în loc de 220 V cât este
normal.
2.12.21. Pentru alimentarea unei colonii muncitoreşti se realizează reţeaua

din figura 2.23. Prima linie alimentează 40 de case de locuit; a doua linie, pe lângă
36 de case de locuit, mai alimentează şi un magazin universal care consumă 1.400
W, iar a treia linie, pe lângă 36 de case, alimentează şi clubul, care cere o putere de
2.500 W. Ştiind că în fiecare casă sunt instalate câte două becuri de câte 100 W, să
se determine care este căderea de tensiune maximă, considerând un coeficient de
simultaneitate de 0,8 şi o încărcare uniformă a celor trei faze.
Fig.2.23
104
Rezolvare. Sarcina fiind pur activă, cos φ = 1, ca urmare căderea de tensiune are
numai componentă activă ΔU = P · R. Coeficientul de simultaneitate fiind 0,8,
conduce la a considera că puterea maximă care se poate consuma este de 0,8 din
cea nominală.
Linia 1. Sarcina este uniform distribuită şi se poate aplica relaţia 19.34 sau
19.36. În acest caz, consumatorul fiind dat prin puterea sa, este mai comodă relaţia
19.36, în care:
P = 40 ⋅ 200 = 8000 W
L = 1000 m
l 1 1
r0 = = = Ω/m
γ ⋅s 31,5 ⋅ 16 520
0,8 ⋅ P ⋅ r0 ⋅ L 0,8 ⋅ 8000 ⋅ 1000

ΔU = = = 16,7 V
2 ⋅U n 2 ⋅ 520 ⋅ 380
Linia 2. Se înlocuiesc sarcinile uniform distribuite prin sarcini echivalente,

aşezate la mijlocul lungimii liniei de distribuţie. Sarcina 36 · 200 = 7.200 W este
aşezată la o distanţă faţă de post egală cu
L 600 + 300
50 + = 50 + = 50 + 450 = 500 m , iar sarcina concentrată de 1.400 W
2 2
este aşezată la o distanţă de 50 + 300 = 350 m.
Problema s-a redus astfel la cele efectuate mai înainte:
0,8(7200 ⋅ 500 + 1400 ⋅ 350)

ΔU 2 = = 17,1 V
520 ⋅ 380
Linia 3. Linia fiind încărcată uniform pe cele trei faze, prin conductor de 16
mm2 nu va mai trece curent şi, ca urmare, căderea de tensiune în acest conductor va
fi nulă.
Puterea absorbită de cele 20 de case are o acţiune asupra căderii de tensiune
cu o sarcină de 20 · 200 = 4.000 W, aşezată la distanţa L1 = 250 m, iar cea
absorbită de cele 16 case cu o sarcină de 16 · 200 = 3.200 W, aşezată la:
400
L3 = 500 + 100 + 250 + = 1050 m
2
L 2 = 500 + 100 = 600 m
0,8(4000 ⋅ 250 + 2500 ⋅ 600 + 3200 ⋅ 1050 )

ΔU 2 = = 15,7 V
785 ⋅ 380
105
⎛ 1 l ⎞
în care: ⎜⎜ = r0 = ⎟
⎝ 785 γ ⋅ s ⎟⎠
Cea mai mare cădere de tensiune apare deci la linia 2:
17,1
ΔU 2 = 17,1 V , adică ΔU 2 % = ⋅ 100 = 4,5 %
380
2.12.22. Să se determine căderea maximă de tensiune într-o reţea de

distribuţie de 6 kV, realizată ca în figura 2.24. Liniile sunt aeriene, din conductoare
de aluminiu, aşezate pe stâlpi de lemn, cu coronamentul triunghi echilateral cu
latura de 1 m.
Fig.2.24
Rezolvare. Se determină constantele liniilor din tabele (ANEXA 2).

Linia cu conductoare Al – 50:
r0 = 0,624 Ω/km
x0 = 0,355 Ω/km luând distanţa medie de 1.000 mm şi
secţiunea de 50 mm2.
r0 = 1,232 Ω/km
x0 = 0,377 Ω/km
r0 = 1,887 Ω/km
x0 = 0,391 Ω/km.
Cu ajutorul relaţiei:
Q = P ⋅ tgϕ
Se calculează sarcinile reactive ale fiecărui consumator, după care se

determină circulaţia de puteri în tronsoanele liniei ca în figura 2.25.
106
Fig.2.25
q a = Pa ⋅ tgϕ a = 150 kvar q c = 105 kvar

qb = 225 kvar qd = 0
Atât consumatorii cât şi puterile pe linii s-au scris sub forma P – jQ. Puterea
pe tronsonul cb s-a calculat astfel:
Pcb = Pab + Pa + Pac = 200 + 300 + 130 = 630 kW

Qcb = Qab + Qa + Qac = 150 + 225 + 0 = 375 kW
Pentru a determina puterea care circulă prin tronsonul Ac la puterile care

circulă prin cb se mai adaugă cele ale consumatorului c.
PAc = 630 + 140 = 770 kW

Q Ac = 375 + 105 = 480 kW
Se determină acum pierderile de tensiune între A şi b cu relaţia 2.29,

deoarece secţiunea este constantă.
r0 ∑ P ⋅ l + x 0 ∑ Q ⋅ l 0,624(770 ⋅ 1 + 630 ⋅ 4 ) + 0,356(480 ⋅ 1 + 375 ⋅ 4 )

ΔU Ab = = = 464 V
U 6
Pierderile de tensiune pe liniile ba şi bd se determină cu relaţia 2.29.
P ⋅ r0 ⋅ l + Q ⋅ x0 ⋅ l 200 ⋅ 1,232 ⋅ 1,5 + 150 ⋅ 0,377 ⋅ 1,5

ΔU ba = = = 76 V
U 6
P ⋅ r0 ⋅ l 130 ⋅ 1,887 ⋅ 3
ΔU bd = = = 122 V
U 6
Rezultă astfel:
107
ΔU Aa = ΔU Ab + ΔU ba = 464 + 76 = 540 V
ΔU Ad = ΔU Ab + ΔU bd = 464 + 122 = 586 V
Pierderea de tensiune maximă are loc la consumatorul d:
586 ⋅ 100
ΔU Ad = = 9,75 %
6000
2.12.23. O reţea urbană alcătuită ca în figura 2.26 alimentează atât

consumatorii importanţi cât şi un complex de locuinţe la care sarcina pe reţea este
uniform distribuită.
Tensiunea reţelei este 380/220 V, distanţa între faze de 400 mm, iar
conductoarele sunt din cupru. Să se determine căderea de tensiune maximă.
Fig.2.26
Rezolvare. Se determină mai întâi constantele liniilor luând datele calculate din
tabele (ANEXA 1).
La linia Cu – 10:
r0 = 1,84 Ω/km
La linia Cu – 35:
r0 = 0,54 Ω/km
x0 = 0,308 Ω/km
La linia Cu – 50:
108
r0 = 0,39 Ω/km
x0 = 0,297 Ω/km.
Se determină componentele active şi reactive ale curenţilor în punctul d şi
pe tronsonul cd:
ia = I ⋅ cos ϕ = 15 ⋅ 0,6 = 9 A
ir = I ⋅ sin ϕ = 15 ⋅ 0,8 = 12 A
În punctul c:
ia = 20 ⋅ 0,7 = 14 A
ir = 20 ⋅ 0,72 = 14,4 A
Pe tronsonul bc va circula:
I a = 9 + 14 = 23 A
I r = 12 + 14,4 = 26,4 A
Având aceste elemente, se poate determina căderea de tensiune pe tronsonul

bd cu relaţia 2.28 transformată pentru cazul când se dă r0 şi x0:
ΔU bd = 3 ⋅ ∑ (I a ⋅ r0 + I r ⋅ x0 ) ⋅ l = 3 (9 ⋅ 0,54 + 12 ⋅ 0,308) ⋅ 0,3 +

+ (23 ⋅ 0,54 + 26,4 ⋅ 0,308) ⋅ 0,4 = 18,6 V
18,6 ⋅ 100
ΔU bd = = 4,9 %
380
(în această relaţie r0 este în ohmi pe kilometru şi l în kilometri.)

În cazul tronsonului be sarcina este pur activă (lămpi de iluminat) şi ca atare
căderea de tensiune reactivă este nulă.
Curentul total va fi: I = 0,6 · 10 = 6 A.
Aplicând relaţia 2.23, se calculează:
l 0,6
ΔU be = 3 ⋅ r0 ⋅ I ⋅ = 3 ⋅ 1,84 ⋅ 6 ⋅ = 5,7 V
2 2
5,7 ⋅ 100
ΔU be = = 1,5 %
380
Pe porţiunea ab va circula curentul sumă din ramificaţii potrivit legii lui

Kirchoff:
109
I a = 23 + 6 = 29 A
I r = 26,4 A
Iar prin Aa:
I a = 29 + 8 = 37 A
I r = 26,4 + 6 = 32,4 A
unde:
ia = 8 A ⎫
⎬ Componentele activă şi reactivă ale curentului
ir = 6 A ⎭
consumatorului din a.
Căderea de tensiune pe tronsonul Ab va fi ca mai sus:
ΔU Ab = 3 ⋅ [(29 ⋅ 0,54 + 26,4 ⋅ 0,308) ⋅ 0,3 + (37 ⋅ 0,39 + 32,4 ⋅ 0,297 ) ⋅ 0,5]
33,1
ΔU Ab = 33,1 V sau ΔU Ab % = ⋅ 100 = 8,7 %
380
Căderea de tensiune:
ΔU Ad = ΔU Ab + ΔU bd = 33,1 + 18,6 = 51,7 V
Tensiunea în punctul d va fi 380 – 51,7 = 328,3 V, iar pe fază

328,3 / 3 = 190 V .
Căderea de tensiune:
ΔU Ae = ΔU Ab + ΔU be = 33,1 + 5,7 = 38,7 V
Rezultă astfel că cea mai mare scădere de tensiune se obţine în punctul d,

fiind de altfel sub limita admisibilă.
2.12.24. O linie trifazată cu tensiunea nominală de 35 kV alimentează doi

consumatori a şi b (fig. 2.27). Ştiind că linia are conductoare de cupru, de secţiune
constantă pe toată lungimea sa, aşezate pe stâlpi portal de lemn cu distanţa între
faze de 3 m şi că se admite o cădere de tensiune maximă de 6%, să se determine
secţiunea necesară. Să se determine căderea de tensiune reală în linie.
110
Fig.2.27
Rezolvare. Căderea de tensiune admisibilă:
6
ΔU adm = 35000 ⋅ = 2100 V
100
Se determină componentele activă şi reactivă ale curentului:

- pentru consumatorul a:
ia = 70 ⋅ 0,7 = 49 A
ir = 70 ⋅ 0,714 = 50 A
- la consumatorul b:
ia = I ⋅ cos ϕ = 200 ⋅ 0,8 = 160 A

ir = I ⋅ sin ϕ = 200 ⋅ 0,6 = 120 A
Se consideră iniţial o reactanţă medie de 0,4 Ω/km şi se determină căderea

de tensiune reactivă cu relaţia 2.31:
i =n
x0 ∑ qi Li n
ΔU r = i =1
= 3 ⋅ x0 ⋅ ∑ iri ⋅ Li
U 1
ΔU r = 3 ⋅ 0,4 ⋅ (50 ⋅ 3 + 120 ⋅ 15) = 1350 V
Căderea de tensiune activă va fi:
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 2100 − 1350 = 750 V
Secţiunea conductorului se poate acum determina cu ajutorul relaţiei 2.33:
i =n
3 3
S= ∑i Li = (49 ⋅ 3000 + 160 ⋅ 15000) = 111 mm 2
γ ⋅ ΔU a
ai
i =1 53 ⋅ 750
111
(pentru ca S să rezulte în milimetri pătraţi, trebuie ca lungimile să fie luate în metri,
m
γ în şi ΔUa în volţi).
Ω ⋅ mm 2
Din tabele (ANEXA 1) rezultă că secţiunea imediat superioară este Cu –

120, care se adoptă pentru linia considerată:
Cu – 120 are Dmed = 1,26 ⋅ 3000 = 3700 mm
r0 = 0,158 Ω/km
x0 ≅ 0,409 Ω/km
r0 şi x0 se obţin prin calcul, fie din tabele (ANEXA 1).

Căderea de tensiune reală se calculează cu relaţia:
i =n
ΔU = 3 ⋅ ∑ (iai ⋅ Ri + iri ⋅ X i ) =
i =1
= 3[iaa ⋅ r0 ⋅ La + ira ⋅ x0 ⋅ La + iab ⋅ r0 ⋅ Lb + irb ⋅ x0 ⋅ Lb ] =

= 3[49 ⋅ 0,158 ⋅ 3 + 50 ⋅ 0,409 ⋅ 3 + 160 ⋅ 0,158 ⋅ 15 + 120 ⋅ 0,409 ⋅ 15] = 2060 V
faţă de 2100 V cât este admisibil.
2.12.25. Pentru alimentarea a două uzine se realizează o reţea trifazată (fig.

2.28) cu conductoare de aluminiu aşezate în vârfurile unui triunghi echilateral cu
latura de 1 m.
Tensiunea nominală este de 10 kV, iar căderea de tensiune admisibilă de
5%.
Să se determine secţiunea conductoarelor considerând aceeaşi secţiune pe
întreaga lungime a liniei.
Fig.2.28
Rezolvare. Se calculează căderea de tensiune admisibilă:
112
5
ΔU adm = ⋅ 10000 = 500 V
100
Se alege din tabele (ANEXA 2) reactanţa specifică medie a liniei x0 = 0,35

Ω/km.
Se calculează puterile active şi reactive ale consumatorilor:
p a = S a ⋅ cos ϕ = 1000 ⋅ 0,8 = 800 kW

q a = S a ⋅ sin ϕ = 1000 ⋅ 0,6 = 600 kVAr
pb = S b ⋅ cos ϕ = 400 ⋅ 0,9 = 360 kW
qb = S b ⋅ sin ϕ = 400 ⋅ 0,436 = 174,5 kVAr
Se calculează căderea de tensiune reactivă cu relaţia 2.31:
(q a ⋅ La + qb ⋅ Lb ) 0,35 ⋅ (600 ⋅ 4 + 174,5 ⋅ 10 )

ΔU r = x0 = = 145 V
10 10
Căderea de tensiune activă calculată cu relaţia 2.37:
ΔU a = 500 − 145 = 355 V
Secţiunea conductorului se determină cu relaţia 2.33:
S=
∑ p⋅L =
(800 ⋅ 4 + 360 ⋅ 10) ⋅ 1000 = 61 mm 2
γ ⋅ ΔU a ⋅ U r 31,5 ⋅ 355 ⋅ 10
Se alege conductorul cu secţiune imediat superioară Al – 70. Dacă s-ar lua

un conductor cu secţiune mai mică, atunci căderea de tensiune ar depăşi limita
admisibilă.
2.12.26. O reţea de joasă tensiune de 220 V alimentează două ateliere (c şi

f) şi iluminatul a două străzi (fig. 2.29, a). Reţeaua este realizată trifazat (încărcarea
simetrică), conductoarele confecţionate din aluminiu sunt montate pe stâlpi de
beton armat, în vârfurile unui triunghi echilateral cu latura de 600 mm.
Ştiind că magistrala Af se realizează cu secţiune constantă pe întreaga
lungime, să se determine secţiunile conductoarelor, admiţând o cădere de tensiune
de 6%.
113
Fig.2.29
Rezolvare. Se determină căderea de tensiune admisibilă:
6
ΔU adm = ⋅ 220 = 13,2 V
100
Se înlocuiesc sarcinile uniform distribuite printr-o sarcină concentrată.

Astfel pe tronsonul ge acţiunea sarcinilor 0,05 · 100 = 5 kW este
echivalentă cu a unei sarcini concentrate de 5 kW, aşezată la jumătatea segmentului
ge.
În mod asemănător se procedează cu sarcina uniform distribuită de pe
segmentul bd.
Se determină puterile reactive ale sarcinilor:
q f = p f ⋅ tgϕ = 8 ⋅ 0,75 = 6 kVAr

q ge = 0
q c = p c ⋅ tgϕ = 4 ⋅ 0,75 = 3 kVAr
qbd = 0
Se obţine ca urmare schema de circulaţie a puterilor active şi reactive, dată

în figura 2.29, b.
Se admite o reactanţă medie de 0,35 Ω/km şi se calculează cu ajutorul
relaţiei 2.31, căderea de tensiune reactivă între A şi f.
114
Se observă că pe tronsonul Ab (lungimea 50 m) puterea reactivă care circulă
este de 9 kVAr, iar pe tronsonul bf (lungimea de 150 m) 6 kVAr, deci:
ΔU r =
∑ Q ⋅ l = (Q Ab ⋅ l Ab + Qbf ⋅ l bf ) ⋅ x0
U U
9 ⋅ 50 + 6 ⋅ 150
ΔU r ( Af ) = ⋅ 0,35 = 2,14 V
220
(l în metri, Q în kilovar, U în volţi, x0 în ohmi pe kilometru, rezultă ΔUr, în volţi).
Căderea de tensiune activă este:
ΔU a Af = ΔU adm − ΔU r Af = 13,2 − 2,14 = 11,06 V
Se determină secţiunea conductorului magistralei cu relaţia 2.33,

considerând circulaţia de puteri din figura 2.29, b.
i=n
∑ P ⋅l i i
PAb ⋅ l Ab + Pbb ⋅ lbb + Pdf ⋅ l Af
S Af = i =1
= =
γ ⋅ ΔU a ⋅ U γ ⋅ ΔU a ⋅ U
27 ⋅ 50 + 23 ⋅ 50 + 13 ⋅ 50 + 8 ⋅ 50
= ⋅ 10 3 = 46,3 mm 2
31,5 ⋅ 11,06 ⋅ 220
(103 provine de la faptul că puterile au fost scrise în kilowaţi).

Se alege secţiunea normalizată Al – 50, iar caracteristicile liniei se
determină în funcţie şi de D = 600 mm. Din tabele (ANEXA 2) rezultă:
r0 = 0,624 Ω/km
x0 = 0,325 Ω/km
Pentru a determina secţiunile tronsoanelor de şi be se procedează după cum

urmează: se calculează căderea de tensiune în coloana principală de la A până la d
cu relaţia 2.29:
i =n i =n
r0 ∑ Pi ⋅ l i + x0 ∑ Qi ⋅ li
ΔU adm = i =1
=
i =1
U
0,625 ⋅ (27 ⋅ 50 + 23 ⋅ 50 + 13 ⋅ 50 ) + 0,325 ⋅ (9 ⋅ 50 + 6 ⋅ 50 + 6 ⋅ 50 )
= = 10,6 V
220
115
Pentru a avea aceeaşi cădere de tensiune până la ultimul consumator de pe
tronsonul de trebuie ca:
ΔU ad de = ΔU adm − ΔU Ad = 13,2 − 10,6 = 2,6 V
Căderea de tensiune reactivă în tronson este nulă q = 0 şi deci ΔUad(de) =

ΔUa.
Se poate astfel determina secţiunea cu ajutorul relaţiei:
P ⋅l 5 ⋅ 90
S de = = = 24,9 mm 2
γ ⋅ ΔU a ⋅ U n 31,5 ⋅ 2,6 ⋅ 220
Se alege din tabele secţiunea normalizată imediat superioară Al – 25 mm2.

În mod analog se procedează pentru tronsonul c:
(PAb ⋅ r0 + Q Ab ⋅ x0 ) ⋅ l (27 ⋅ 0,624 + 9 ⋅ 0,325) ⋅ 50

ΔU ab = = = 4,53 V
U 220
ΔU ad (bc ) = ΔU adm − ΔU ab = 13,2 − 4,53 = 8,67 V
Se calculează căderea de tensiune inductivă luând o reactanţă medie de 0,35

Ω/km.
3 ⋅ 200 ⋅ 0,35
ΔU r = = 0,48 V
220
P ⋅l 4 ⋅ 200
S be = = = 14,4 mm 2
γ ⋅ ΔU a ⋅ U 31,5 ⋅ 8,19 ⋅ 220
Din tabele (ANEXA 2) se alege secţiunea normalizată imediat superioară:

Al – 16 mm2.
2.12.27.. O reţea de iluminat interior alimentează şase grupuri de lămpi cu o

putere de 240 W, aşezate ca în figura 2.30. Conductoarele reţelei sunt de cupru,
având secţiunea de 10 mm2 pe fază şi de 6 mm2 cel de pe neutru.
Ştiind că tensiunea nominală este de 220/127 V, să se determine pierderea
de tensiune maximă şi să se compare căderile de tensiune pe fiecare fază.
116
Fig.2.30
Rezolvare. Lămpile se racordează între o fază şi neutru, deci la tensiunea de 127 V.

Pierderea de tensiune pe faza 1 se determină cu relaţia 2.35:
p f 1a ⋅ La + p f 1d ⋅ Ld ⎛ 1 1 ⎞
ΔU 1 = ⎜⎜ + ⎟⎟ −
γ ⋅ U fn ⎝ S1 S 0 ⎠
−
1
2 ⋅ γ ⋅ S 0 ⋅ U fn
[( p f 2b ⋅ Lb + p f 2e ⋅ Le ) + ( p f 2c ⋅ Lc + p f 2 f ⋅ L f )]
240 ⋅ 100 + 240 ⋅ 400 ⎛ 1 1 ⎞ 1

ΔU 1 = ⎜ + ⎟− ⋅
53 ⋅ 127 ⎝ 10 6 ⎠ 2 ⋅ 53 ⋅ 6 ⋅ 127
⋅ [(240 ⋅ 200 + 240 ⋅ 400) + (240 ⋅ 300 + 240 ⋅ 600 )]
240 ⋅ 500 8 240 ⋅ 600 + 240 ⋅ 900

ΔU 1 = ⋅ − = 0,3 V
53 ⋅ 127 30 2 ⋅ 53 ⋅ 6 ⋅ 127
Pierderile de tensiune pe faza 2 se obţin tot cu relaţia 2.35, făcând o

permutare a indicilor:
ΔU 2 =
∑p ⋅L⎛ 1
f2 1⎞
⎜⎜ + ⎟⎟ −
1
(∑ p f 3 ⋅ L + ∑ p f 1 ⋅ L ) =
γ ⋅ U fn ⎝ s 2 s 0 ⎠ 2 ⋅ γ ⋅ s 0 ⋅ U fn
240 ⋅ 200 + 240 ⋅ 500 ⎛ 1 1 ⎞ (240 ⋅ 300 + 240 ⋅ 600) + (240 ⋅ 100 + 240 ⋅ 400)
= ⎜ + ⎟− = 2,8 V
53 ⋅ 127 ⎝ 10 6 ⎠ 2 ⋅ 53 ⋅ 6 ⋅ 127
Pierderile de tensiune pe faza 3 se obţin tot cu relaţia 2.35, făcând

permutarea indicilor:
117
ΔU 3 =
∑p f3⋅L⎛ 1 1 ⎞
⎜ + ⎟−
1
(∑ p f 1 ⋅ L + ∑ p f 2 ⋅ L ) =
γ ⋅ U fn ⎜⎝ s 2 s 0 ⎟⎠ 2 ⋅ γ ⋅ s 0 ⋅ U fn
240 ⋅ 300 + 240 ⋅ 600 ⎛ 1 1 ⎞ (240 ⋅ 100 + 240 ⋅ 400) + (240 ⋅ 200 + 240 ⋅ 500)
= ⎜ + ⎟− = 5V
53 ⋅ 127 ⎝ 10 6 ⎠ 2 ⋅ 53 ⋅ 6 ⋅ 127
S-au obţinut:
ΔU 1 = 0,3 V
ΔU 2 = 2,8 V
ΔU 3 = 5 V
din a căror comparare rezultă că pierderea de tensiune pe faza 3 este de 15 ori mai
mare decât pe faza 1 şi de aproape două ori mai mare decât pe faza 2.
2.12.28. O linie trifazată cu conductor de nul, de 380/220 V alimentează trei

consumatori conectaţi ca în figura 2.31. Primul consumator este conectat între faza
3 şi nul, al doilea pe fazele 2 şi 3 şi nul, iar al treilea este trifazat cu încărcare
uniformă pe faze. Secţiunea conductoarelor de fază este de 16 mm2, iar cel de nul
de 10 mm2.
Să se determine cea mai mare pierdere de tensiune în linie.
Fig.2.31
Rezolvare. Se determină cu ajutorul relaţiilor 2.35 pierderile de tensiune pe fiecare

fază în parte:
ΔU f 1 =
∑p f1 ⎛ 1 1 ⎞ ∑ pf2 ⋅L + ∑ pf3 ⋅L
⎜⎜ + ⎟⎟ −
γ ⋅ U fn ⎝ s1 s 0 ⎠ 2 ⋅ γ ⋅ s 0 ⋅ U fn
118
1000 ⋅ 150 ⎛ 1 1⎞
ΔU f 1 = ⎜ + ⎟−
53 ⋅ 220 ⎝ 16 10 ⎠
−
(1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 110) + 1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 110 + 1000 ⋅ 50 = −0,35 V
2 ⋅ 53 ⋅ 10 ⋅ 220
Pe faza 2 se obţin în mod analog (v. problema 2.12.27):
1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 110 ⎛ 1 1⎞

ΔU f 2 = ⎜ + ⎟−
53 ⋅ 220 ⎝ 16 10 ⎠
1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 50 + 1000 ⋅ 150
− = 1,65 V
2 ⋅ 53 ⋅ 10 ⋅ 220
În mod analog:
1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 110 + 1000 ⋅ 50 ⎛ 1 1⎞

ΔU f 3 = ⎜ + ⎟−
53 ⋅ 220 ⎝ 16 10 ⎠
1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 150 + 1000 ⋅ 100
− = 2,57 V
2 ⋅ 53 ⋅ 10 ⋅ 220
Pierderea maximă de tensiune are loc pe faza 3. Pe faza 1 are loc o

„pierdere negativă” de tensiune, adică o creştere a tensiunii.
2.12.29. Să se determine distribuţia curenţilor în reţeaua cu alimentare

bilaterală din figura 2.32. Tensiunea celor două baterii de acumulatoare montate în
A şi B este aceeaşi. Care sunt reţelele radiale de calcul al pierderilor de tensiune?
Fig.2.32
119
Rezolvare. Deoarece secţiunea este constantă, se vor aplica relaţiile 2.41, pentru
cazul curentului continuu şi se obţine:
i =n
∑i i ⋅ L'i
i4 ⋅ L'4 + i3 ⋅ L'3 + i2 ⋅ L'2 + i1 ⋅ L1'
iA = i =1
= =
L AB L AB
40 ⋅ 100 + 30 ⋅ 300 + 20 ⋅ 600 + 10 ⋅ 750
= = 32,5 A
250 + 150 + 300 + 200 + 100
i=n
∑i i ⋅ Li
i1 ⋅ L1 + i2 ⋅ L2 + i3 ⋅ L3 + i4 ⋅ L4
iB = i =1
= =
L AB L AB
10 ⋅ 250 + 20 ⋅ 400 + 30 ⋅ 700 + 40 ⋅ 900
= = 67,5 A
1000
I A + I B = 32,5 + 67,5 = 100 A
i1 + i2 + i3 + i4 = 10 + 20 + 30 + 40 = 100 A
Deci, ca verificare, este necesar ca suma curenţilor IA şi IB (curenţii debitaţi

de cele două surse) să fie egală cu suma tuturor curenţilor.
Cunoscând curenţii debitaţi de fiecare sursă, se determină circulaţia
curenţilor ca în figura 2.32, b. Pe tronsonul de la B la 4 va circula curentul IB =
67,5 A; pe tronsonul 3 – 4, IB – i4 = 67,5 – 40 = 27,5 A. Pe tronsonul A – 1 circulă
curentul IA = 32,5 A; pe tronsonul 1 – 2, IA – i1 = 32,5 – 10 = 22,5 A; pe tronsonul
2 – 3 va circula 22,5 – 20 = 2,5 A. Consumatorul 3 primeşte 2,5 A de la sursa A şi
27,5 A de la sursa B. Punctul 3 al reţelei este punctul de separaţie şi se înseamnă ca
în figura 2.32, a; s-au obţinut astfel cele două reţele radiale de calcul al căderilor de
tensiune (fig. 2.32, b).
2.12.30. Pentru alimentarea a doi consumatori (în curent continuu) se

utilizează schema din figura 2.33, la care conductorul A – 1 este Cu – 50 mm2,
conductorul 1 – 2, Cu – 25 mm2, iar 2 – B, Cu – 35 mm2.
Să se determine circulaţia curenţilor în reţea şi să se calculeze pierderea de
tensiune, ştiind că UA = UB = 220 V.
Rezolvare. Se determină în prealabil rezistenţele conductoarelor. Tronsonul A – 1;

la Cu – 50 în tabele corespunde r0 = 0,39 Ω/km şi deci rA1 = 0,39 · 0,24 = 0,094 Ω.
Tronsonul 1 – 2; la Cu – 25, r0 = 0,74 Ω/km şi r12 = 0,389 Ω.
Tronsonul 2 – B; la Cu – 35, r0 = 0,54 Ω/km şi r12 = 0,218 Ω.
120
Fig.2.33
Se aplică apoi relaţiile de calcul 2.39 pentru cazul curentului continuu:

i=n
∑i i ⋅ Z 'i
i2 ⋅ Z 2' + i1 ⋅ Z 1' 40 ⋅ 0,218 + 20 ⋅ (0,218 + 0,389)
IA = i =1
= = = 29,7 A
Z AB Z AB 0,094 + 0,389 + 0,218
i=n
∑i i ⋅ Zi
i1 ⋅ Z 1 + i2 ⋅ Z 2' 20 ⋅ 0,094 + 40 ⋅ (0,094 + 0,389)
IB = i =1
= = = 30,3 A
Z AB Z AB 0,094 + 0,389 + 0,218
I A + I B = 29,7 + 30,3 = 60 A = i1 + i2 = 20 + 40 = 60 A
Punctul de separaţie este în dreptul consumatorului 2.

Se calculează pierderea de tensiune considerând reţeaua A – 1 – 2 cu
circulaţia de curenţi arătată în figura 2.33.
ΔU = 2 ⋅ ∑ r ⋅ I = 2 ⋅ (rA1 ⋅ I A + r12 ⋅ I 12 ) = 2 ⋅ (0,094 ⋅ 29,7 + 0,389 ⋅ 9,7 )
ΔU = 2 ⋅ (2,8 ⋅ 3,76 ) = 2 ⋅ 6,56 = 13,12 V
13,12
ΔU = ⋅ 100 = 6 %
220
2.12.31. Să se determine secţiunea necesară a conductoarelor liniei din

problema 2.12.29 , ştiind că tensiunea de alimentare UA = UB = 220 V, iar
pierderea de tensiune admisibilă este de 3%.
Conductoarele sunt din cupru cu γ = 54 m/Ω · mm2.
Un 220
Rezolvare. Pierderea ΔU adm = ΔU % = 3⋅ = 6,6 V .
100 100
Secţiunea se determină cu relaţia 2.19 sau 2.20, considerând reţelele radiale

din figura 2.32,b.
121
i =n
2 ⋅ ∑ I i ⋅ li
2 ⋅ (250 ⋅ 10 + 400 ⋅ 20 + 700 ⋅ 2,5) 24 ⋅ 500
SA = i =1
= = = 68,7 mm 2
γ ⋅ ΔU 54 ⋅ 6,6 356,4
2 ⋅ (100 ⋅ 40 + 300 ⋅ 27,5) 24 ⋅ 500

SB = = = 68,7 mm 2
54 ⋅ 6,6 356,4
Se alege din tabele (ANEXA 1) secţiunea normalizată Cu – 70 mm2.

Notă. Circulaţia de curenţi din figura 2.32, b s-a făcut în ipoteza
considerării secţiunii conductorului constantă, astfel încât este suficientă calcularea
numai a lui SA sau SB. Aici s-au calculat ambele secţiuni pentru verificarea
calculului.
2.12.32. Să se determine circulaţia de curent în cazul reţelei din figura 2.34

ştiind că, secţiunea conductoarelor este aceeaşi pe toată lungimea (Cu – 25 mm2 cu
γ = 54 m/Ω · mm2).
Fig.2.34
Tensiunea de alimentare este continuă şi diferită la cele două capete UA =

220 V, UB = 215 V.
Rezolvare. Se aplică relaţia 2.37 cu observaţia că la numitor în loc de 3

se va pune 2; linia fiind cu două conductoare.
i=n
U A −UB ∑
ii ⋅ Z ' i
IA = + i =1
şi cum Z ' = r0 ⋅ L' şi Z AB = r0 ⋅ L AB se obţine:
2 ⋅ Z AB Z AB
i =n
U −UB ∑i i ⋅ L'i
220 − 215 20 ⋅ 300 + 15 ⋅ 450 + 10 ⋅ 750
IA = A + i =1
= +
L AB L AB 2 ⋅ 950 200 + 300 + 150 + 300
2⋅
γ ⋅S 56 ⋅ 25
I A = 3,65 + 21,35 = 25,04 A
122
U B − U A ∑ i ⋅ L 215 − 220 10 ⋅ 200 + 15 ⋅ 500 + 20 ⋅ 650
IB = + = +
L AB L AB 2 ⋅ 950 950
2⋅
γ ⋅S 56 ⋅ 25
I B = −3,69 + 23,65 = 19,96 A
I A + I B = 25,04 + 19,96 = 45 A = 10 + 15 + 20 = 45 A
În figura 2.34 s-a reprezentat circulaţia curenţilor, procedând ca la problema

2.12.29.
2.12.33. Într-o reţea trifazată de 110 kV se realizează bucla din figura 2.35.
Tensiunea pe barele staţiei A este 112 kV, iar linia este executată din
conductoare OL – Al pe stâlpi portal cu aşezarea orizontală a conductoarelor la o
distanţă între ele de 4 m.
Să se determine secţiunea conductoarelor astfel încât pierderea de tensiune
în regim normal să fie 4%, iar în regim de avarie 8%.
Fig.2.35
123
Rezolvare. Bucla este considerată ca o linie alimentată de la două capete, la care
tensiunea este egală.
Se determină circulaţia de puteri considerând secţiunea constantă pe
întreaga lungime (relaţiile 2.43).
pb ⋅ L Ab + p a ⋅ L A−b − a 15 ⋅ 40 + 25 ⋅ (40 + 30 ) 2350

PA− a = = = = 23,5 MW
L A− b − a − A 40 + 30 + 30 100
p a ⋅ L A− a + pb ⋅ L A− a −b 25 ⋅ 30 + 15 ⋅ (30 + 30 ) 1650
PA−b = = = = 16,5 MW
L A−b − a − A 40 + 30 + 30 100
Verificare:
PA− a + PA−b = 23,5 + 16,5 = 40 MW = p a + pb = 25 + 15 = 40 MW
În mod analog se determină circulaţia sarcinilor reactive.
12 ⋅ 30 + 20 ⋅ (40 + 30 ) 1880
Q A− a = = = 18,8 MVAr
40 + 30 + 30 100
20 ⋅ 30 + 12 ⋅ (30 + 30) 1320

Q A−b = = = 13,2 MVAr
40 + 30 + 30 100
Q A− a + Q A−b = 18,8 + 13,2 = 32 Mvar = q a + qb = 12 + 20 = 32 MVAr
În figura 2.35, b s-a reprezentat circulaţia de puteri şi punctul de separaţie

care se află în dreptul consumatorului a.
S-au obţinut astfel două reţele radiale, a căror secţiune se determină cu
relaţiile 2.31 sau 2.34.
Se calculează mai întâi căderea de tensiune maximă admisibilă în regim
normal.
4
U adm = ⋅ 110 = 4,4 kV
100
Se calculează căderea de tensiune inductivă considerând o reactanţă medie

0,42 Ω/km.
Q A− a ⋅ x0 ⋅ l 18,8 ⋅ 0,42 ⋅ 30
ΔU r , A− a = = = 2,16 kV
U 110
124
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 4,4 − 2,16 = 2,24 kV
Se determină secţiunea cu relaţia :
PA− a ⋅ l 23 ⋅ 500 ⋅ 30
S= = = 90 mm 2
γ ⋅ ΔU a ⋅ U n 32 ⋅ 2,24 ⋅ 110
Considerând apoi reţeaua din dreapta (fig. 2.35, b), se obţine:
0,42 ⋅ (13,20 ⋅ 40 + 1,2 ⋅ 30) 0,42 ⋅ 564

ΔU r , A−b = = = 2,16 kV
110 110
16,5 ⋅ 40 + 15 ⋅ 30
S= = 90 mm 2
32 ⋅ 2,24 ⋅ 110
Deci aceleaşi rezultate ca mai sus, ceea ce constituie o verificare a

calculului.
Pentru calculul în regim de avarie se consideră că a declanşat plecarea din
stânga (fig. 2.35, b) şi schema de calcul devine cea din figura 2.35, c.
12
Se calculează U adm = ⋅ 110 = 13,2 kV
100
şi apoi pierderea de tensiune reactivă:
x0 ⋅ ∑ q ⋅ L 0,42 ⋅ (12 ⋅ 40 + 20 ⋅ 70) 0,42 ⋅ 1880

ΔU r = = = = 7,2 kV
U 110 110
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 13,2 − 7,2 = 6 kV
Secţiunea se determină cu relaţia :
S=
∑ p⋅L =
15 ⋅ 40 + 25 ⋅ 70
= 112 mm 2
γ ⋅ ΔU a ⋅ U n 32 ⋅ 3,8 ⋅ 110
În regim normal secţiunea necesară este de 90 mm2, iar pentru regim de

avarie 120 mm2.
Linia se va realiza cu secţiunea de 120 mm2, care permite funcţionarea în
regim normal şi de avarii cu pierderi de tensiune mai mici decât cele admisibile.
125
2.12.34. Se dă linia alimentată de la ambele capete cu tensiuni egale (fig.
2.36) şi se cere să se determine circulaţia puterilor. Sarcina consumatorului 2 este
preluată de consumatorul 1 şi 3.
Să se compare cu circulaţia obţinută prin rezolvarea directă a reţelei din
figura 2.36,b.
Fig.2.36
Rezolvare. Se determină puterile echivalente cu relaţiile 2.46, deoarece secţiunile

sunt egale.
l3 200
p 21 = p 2 ⋅ = 30 ⋅ = 20 kW
l 2 + l3 100 + 200
l2 100
p31 = p 2 ⋅ = 30 ⋅ = 10 kW
l 2 + l3 100 + 200
Se determină pentru figura 2.36, b astfel obţinută puterile debitate de surse

cu relaţia 2.43:
PA =
∑ p ⋅ L' = 50 ⋅ 300 + 30 ⋅ (300 + 300) = 33 kW
L AB 1000
PB =
∑ p ⋅ L = 30 ⋅ 400 + 50 ⋅ (400 + 300) = 47 kW
L AB 1000
Se determină pentru reţeaua din figura 2.36, a puterile debitate de cele două
surse.
40 ⋅ 300 + 30 ⋅ 500 + 10 ⋅ 600

PA = = 33 kW
1000
10 ⋅ 400 + 30 ⋅ 500 + 40 ⋅ 700

PB = = 47 kW
1000
Se obţine deci acelaşi rezultat ca mai sus.
126
2.12.35. O reţea aeriană trifazată de iluminat, cu tensiunea 220/127 V este
alimentată din trei puncte A, B şi C (fig. 2.37, a) de tensiuni egale UA = UB = UC =
230 V şi care coincid ca fază.
Să se determine repartiţia curenţilor şi căderea maximă de tensiune.
Fig.2.37
Rezolvare. Se repartizează sarcinile din a, b şi c respectiv în: A şi O; B şi O; C şi O

cu relaţiile 2.48, a (secţiunea conductoarelor aceeaşi).
l Aa 50
ia 0 = ia ⋅ = 80 ⋅ = 40 A
l A0 50 + 50
l0a 50
iaA = ia ⋅ = 80 ⋅ = 40 A
l A0 100
127
l Bb 40
ib 0 = ib ⋅ = 50 ⋅ = 20 A
lB0 60 + 40
l 0b 60
ibB = ib ⋅ = 50 ⋅ = 30 A
lB0 100
Se pun în paralel ramurile AO şi BO.
Pentru aceasta, în prealabil, se reduce secţiunea conductoarelor derivaţiei

AO la secţiunea conductorului OB, în relaţia 2.44, a.
S' 25
l ' AO = l AO ⋅ = 100 ⋅ = 50 m
S 50
Rezistenţa echivalentă:
R AO'
⋅ RBO 1 l AO '
⋅ l BO 1
Re = = ⋅ = ⋅ le
R AO + RBO γ ⋅ S l AO + l BO γ ⋅ S
' '
50 ⋅ 100
le = = 33,3 m
50 + 100
Se obţine astfel schema echivalentă 2.37, c, la care se determină curenţii

debitaţi de sursa echivalentă A – B şi respectiv C, cu relaţia 2.41.
I AB =
∑ i ⋅ L' = 40 ⋅ 30 + 90 ⋅ (30 + 70) = 76,5 A
L AB ,C 30 + 70 + 33,3
IC =
∑ i ⋅ L = 90 ⋅ 33,3 + 40 ⋅ (33,3 + 70) = 53,5 A
L AB ,C 133,3
Se obţine circulaţia de curent din figura 2.37, c, găsindu-se că O este

punctul de separaţie. Cunoscând curentul în ramura echivalentă A – B, O, se
determină curenţii în ramurile AO şi BO cu ajutorul relaţiilor 2.48, a.
le 33,3
l A = I A, B ⋅ '
= 76,5 ⋅ = 51 A
l AO 50
128
le 33,3
l B' = I AB ⋅ '
= 76,5 ⋅ = 25,5 A
l BO 100
Se obţine circulaţia din figura 2.37, d.
Curentul total debitat de sursa A:
I A = I A' + i AO = 51 + 40 = 91 A
Iar cel debitat de sursa B:
I B = I B' + i BO = 25,5 + 30 = 55,5 A
Cu ajutorul acestor valori se alcătuieşte schema de circulaţie a curenţilor din

figura 2.37, e, unde punctul de separaţie care corespunde pierderii maxime de
tensiune se află în O. Consumatorul din O este alimentat de la cele trei surse cu:
11 + 5,5 + 13,5 = 30 A
Se determină pierderea maximă de tensiune:
3 3
ΔU = ⋅∑ I ⋅l = ⋅ [I Aa ⋅ l Aa + I ao ⋅ l ao ] =
γ ⋅S γ ⋅S
3
= [91 ⋅ 50 + 11 ⋅ 50] = 6,65 V
53 ⋅ 50
6,65
ΔU = ⋅ 100 = 3,02 %
220
2.12.36. Se dă reţeaua din figura 2.38, a, în care lungimile sunt date în

metri, secţiunile (încercuite) în milimetri pătraţi, iar sarcinile în amperi.
Să se determine circulaţia de curenţi în reţeaua dată.
Rezolvare. Se mută sarcinile din mijlocul tronsoanelor la capetele acestora.

Sarcina fiind aşezată la jumătate, la capetele fiecărui tronson se va muta o sarcină
egală cu jumătate din sarcina tronsonului. Astfel:
100
În nodul A se mută sarcina = 50 A .
2
În nodul 1 suma jumătăţilor sarcinilor tronsoanelor A – 1, 1 – 2, 1 – 3:
100 50 50
i1 = + + = 50 + 25 + 25 = 100 A
2 2 2
129
Fig.2.38 (a,b,c,d,e,f)
130
Fig.2.38 (g,h,i,j,k,l)
131
În nodul 2, suma jumătăţilor sarcinilor tronsoanelor 1 – 2, 2 – 3 (pe
tronsonul 2 – B nu sunt sarcini):
50 50
i2 = + = 50 A
2 2
În nodul 3:
50 50 50
i3 = + + = 75 A
2 2 2
În punctul C:
50
iC =
= 25 A
2
Se obţine astfel schema din figura 2.38, b.
Se transformă triunghiul 1,2,3 în stea cu ajutorul relaţiilor 2.49, ţinând
seama de faptul că secţiunea tuturor ramurilor sunt egale, relaţiile între reactanţe se
pot înlocui cu relaţii între lungimile corespunzătoare:
l12 ⋅ l13 400 ⋅ 200

l1−0 = = = 100 m
l12 + l 23 + l 31 400 + 200 + 200
l 21 ⋅ l 23 400 ⋅ 200
l 2 −0 = = = 100 m
l12 + l 23 + l31 400 + 200 + 200
l31 ⋅ l32 200 ⋅ 200

l 3− 0 = = = 50 m
l12 + l 23 + l31 400 + 200 + 200
Se obţine astfel schema din figura 2.38, c.

Se raportează lungimile tronsoanelor de diferite secţiuni la secţiunea de 70
2
mm cu ajutorul relaţiilor 2.44, a.
70 70
l1'−0 = l1−0 = 100 ⋅ = 140 m
50 50
70 70
l 2' −0 = l 2−0 = 100 ⋅ = 140 m
50 50
70 70
l3' −0 = l3−0 = 50 ⋅ = 70 m
50 50
Se obţine astfel schema din figura 2.38, d, unde toate lungimile sunt
raportate la secţiunea de 70 mm2.
132
Se mută sarcinile din punctele 1, 2, 3 în punctul O, respectiv ABC, cu
ajutorul relaţiilor 2.48, a (deoarece secţiunea este constantă, raportul impedanţelor
se înlocuieşte cu raportul lungimilor).
Pentru ramura O – A:
l A−1 200
i1,O = i1 = 100 ⋅ = 58,52 A
lO − A 200 + 140
lO −1 140
i1, A = i1 = 100 ⋅ = 41,18 A
lO − A 340
Pentru ramura O – B:
l B −2 500
i 2 ,O = i 2 = 50 ⋅ = 39,06 A
lO − B 140 + 500
lO−2 140
i2, B = i2 = 50 ⋅ = 10,94 A
lO− B 640
Pentru ramura O – C:
l C −3 300
i 3 ,O = i 3 = 75 ⋅ = 60,81 A
lO − B 300 + 70
l O −3 70
i 3 ,C = i 3 = 75 ⋅ = 14,19 A
lO− B 370
Curentul din punctul O este:
ie = i10 + i20 + i30 = 58,82 + 39,06 + 60,81 = 158,7 A
Se obţine astfel schema din figura 2.38, e.

- Se pun în paralel cele trei ramuri cu ajutorul relaţiei 2.24; deoarece
secţiunea este constantă, relaţia dintre impedanţe se înlocuieşte cu relaţia dintre
lungimi:
l O − A ⋅ l O − B ⋅ l O −C 340 ⋅ 640 ⋅ 370

le = = = 138,7 m
lO − A ⋅ lO − B + lO − A ⋅ lO −C + lO − B ⋅ lO −C 340 ⋅ 640 + 340 ⋅ 370 + 640 ⋅ 370
Se obţine astfel figura 2.38, f.
133
- Se determină curentul care circulă spre punctul O de la sursele A, B, C, cu
ajutorul relaţiilor 2.45; raportul impedanţelor este egal cu raportul lungimilor
corespunzătoare:
le 138,7
i A−O = ie = 158,7 ⋅ = 64,8 A
lO − A 340
le 138,7
i B −O = ie = 158,7 ⋅ = 34,4 A
lO− B 640
le 138,7
iC − O = i e = 158,7 ⋅ = 59,5 A
l O −C 370
Se obţine astfel figura 2.38, g.

- Se revine la schema 2.38, d, la care, adăugând circulaţia obţinută mai sus,
se obţine schema din figura 2.38, h.
Astfel în sectorul A – 1 circulă curentul iA-O şi în acelaşi sens partea din
curentul 100 A mutat în punctul A. Astfel curentul total în tronsonul A – 1 va fi
64,8 + 41,18 = 105,98 A, iar în tronsonul 1 – O, 64,8 – 58,82 = 5,98 A.
În mod analog se determină curenţii în celelalte tronsoane, obţinându-se
circulaţia din figura 2.38, i.
- Se revine apoi la triunghiul 1, 2, 3, ale cărui laturi trebuie raportate la
secţiunea de 70 mm2 cu relaţiile 2.44, a:
70 70
l1'− 2 = l12 = 400 ⋅ = 560 m
50 50
70
l 2' −3 = l3' −1 = 200 ⋅ = 280 m
50
- Se determină curenţii în laturile triunghiului cu relaţiile 2.52, unde raportul

reactanţelor se înlocuieşte cu cel al lungimilor.
i1 ⋅ l1 + i3 ⋅ l3 5,98 ⋅ 140 + 1,31 ⋅ 70

i13 = = = 3,31 A
l1'− 2 280
În mod analog:
5,98 ⋅ 140 + 4,66 ⋅ 140

i12 = = 2,66 A
560
134
4,66 ⋅ 140 − 1,31 ⋅ 70
i32 = =2 A
280
Se obţine schema din figura 2.38,j.

- Readucând sarcinile iniţiale la locul real (în mijlocul distanţei), se obţine o
suprapunere de circulaţie de curenţi, ca în figura 2.38, k. Astfel, în sectorul A,
sarcina de 100 A va circula 105,98 A, ca în figura 2.38, j, peste care se suprapune
partea curentului de 100 A, mutată în A (50 A) cu sensul dinspre A spre sarcină. În
tronsonul de la sarcina de 100 A la 1 va circula 105,98 A (ca mai sus), peste care se
va suprapune partea de curent orientată în 1 (50 A) cu sensul de la 1 spre sarcină.
În mod analog se procedează la fiecare tronson. Sarcina echivalentă din
punctele 1, 2, 3 dispare, fiind redistribuită la punctele reale iniţiale.
Se obţine astfel circulaţia de curenţi din figura 2.38.l, cerută prin problemă.
Având circulaţia, se pot determina căderile de tensiune cu relaţiile
obişnuite. Se disting trei puncte de minimă tensiune.
2.12.37. O linie trifazată 380/220 V cu conductoare de cupru alimentează

trei consumatori; în figura 2.39 este reprezentată reţeaua unde lungimile sunt date
în metri şi sarcinile în amperi.
Să se determine secţiunea liniei considerând un consum minim de material,
ştiind că pierderea admisibilă de tensiune este de 6%, iar reactanţa poate fi
considerată în primă aproximaţie de 0,3 Ω/km.
Fig.2.39
Rezolvare. Se determină pierderea admisibilă de tensiune pe fază (aceasta deoarece

curenţii sunt daţi pe fază):
6
ΔU adm = ⋅ 220 = 13,2 V
100
Pierderea de tensiune reactivă pe fază se determină cu relaţia:
ΔU r = x0 ⋅ ∑ I r ⋅ l = 0,3 ⋅ (4 ⋅ 0,3 + 16 ⋅ 0,2 + 34 ⋅ 0,1) = 2,34 V
Căderea de tensiune activă este determinată cu relaţia:
135
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 13,2 − 2,34 = 10,86 kV
Se calculează coeficientul CI cu relaţia 2.62, scrisă pentru o fază:

i =n
3 ∑ I ai ⋅ li
3 ( 49 ⋅ 100 + 25 ⋅ 200 + 9 ⋅ 300)
CI = i =1
= = 4,43
γ ⋅ ΔU a 54 ⋅ 10,86
Secţiunile fiecărui tronson în parte se calculează cu relaţiile 19.59:
S1 = C I ⋅ I a1 = 4,43 ⋅ 49 = 31 mm 2 , pentru care se alege 35 mm2.

S 2 = C I ⋅ I a 2 = 4,43 ⋅ 25 = 22,15 mm 2 , pentru care se alege 25
mm2.
S 3 = C I ⋅ I a 3 = 4,43 ⋅ 9 = 12,25 mm 2 , pentru care se alege 10
mm2.
Se determină pierderea activă reală de tensiune:
i =n
I ai ⋅ l i 49 ⋅ 100 25 ⋅ 200 9 ⋅ 300
ΔU a = ∑ = + + = 2,6 + 3,7 + 3,0 = 11,3 V
i =1 γ ⋅ Si 54 ⋅ 35 54 ⋅ 25 54 ⋅ 10
faţă de 10,86 V admisă. Rezultă o depăşire de 11,3 – 10,86 = 0,44 V, adică 0,2%.
Dacă se alege secţiunea de 16 mm2 în loc de 10 mm2, se obţine:
49 ⋅ 100 25 ⋅ 200 9 ⋅ 300

ΔU a = + + = 2,6 + 3,7 + 3,2 = 9,5 V
54 ⋅ 35 54 ⋅ 25 54 ⋅ 16
adică o pierdere de tensiune mai mică cu 10,86 – 9,5 = 1,36 V.

În aceste condiţii este indicată utilizarea secţiunii de 10 mm2.
2.12.38. O linie aeriana cu aceeaşi configuraţie ca la problema 2.12.37

alimentează de la o baterie de acumulatoare trei consumatori, a căror sarcină este
egală cu 24 A, 16 A, 9 A (adică cu componentele active ale curenţilor din problema
precedentă). Să se determine secţiunea, cu considerarea consumului minim de
material. Să se compare cu cea rezultată din considerarea pierderii admisibile de
tensiune.
Rezolvare. În acest caz, ΔU r = 0 , neavând componenta reactivă şi ca urmare:
136
ΔU a = ΔU adm
În acelaşi timp, linia având două conductoare egale, pierderea de tensiune în

conductorul de ducere va fi egală cu cea de întoarcere:
ΔU a 13,2
ΔU a' = = = 6,6 V
2 2
Se calculează cu relaţia 2.62:

i =n
3 ∑ I i ⋅ li
3 (100 ⋅ 49 + 200 ⋅ 25 + 300 ⋅ 9 )
CI = i =1
= = 7,3
γ ⋅ ΔU ' a 54 ⋅ 6,6
Secţiunile tronsoanelor se determină cu relaţiile 19.59:
S1 = C I ⋅ I 1 = 7,3 ⋅ 49 = 51,1 mm 2 ; se adoptă 50 mm2.

S 2 = C I ⋅ I 2 = 7,3 ⋅ 25 = 36,5 mm 2 ; se adoptă 35 mm2.
S 3 = C I ⋅ I 3 = 7,3 ⋅ 9 = 21,9 mm 2 ; se adoptă 25 mm2.
Se verifică căderea de tensiune:
i =n
I i ⋅ l i 49 ⋅ 100 25 ⋅ 200 9 ⋅ 300
ΔU = ∑ = + + = 1,82 + 2,65 + 2 = 6,47 V
i =1 γ ⋅ S i 54 ⋅ 50 54 ⋅ 35 54 ⋅ 25
deci mai mică decât cea admisibilă.
Considerând secţiunea constantă pe întreaga linie, se determină secţiunea cu
relaţiile 2.19 şi 2.20.
i =n
2 ⋅ ∑ I i ⋅ li
2 ⋅ (49 ⋅ 100 + 25 ⋅ 200 + 9 ⋅ 300)
S= i =1
= = 35 mm 2
γ ⋅ ΔU adm 54 ⋅ 6,6
Se determină consumul (volumul V) de material în prima situaţie:
V1 = 50 ⋅ 100 + 35 ⋅ 200 + 25 ⋅ 300 = 19500 cm 3
iar în a doua:
V2 = 35 ⋅ (100 + 200 + 300) = 21500 cm 3
137
Rezultă că, utilizându-se relaţiile pe baza consumului minim de material, se
obţine o economie de metal de:
V2 − V1 21500 − 19500
⋅ 100 = ⋅ 100 = 7,7%
V1 19500
ceea ce justifică justeţea utilizării acestei metode de dimensionare.
2.12.41. Alimentarea a trei consumatori se asigură cu ajutorul unei reţele

radiale, ca în figura 2.40, a, cu conductoare din aluminiu.
Linia este trifazată, tensiunea nominală de 380/220 V, iar distanţa medie
între faze este de 600 mm. Considerând puterile date în figura 2.40, se cere să se
determine secţiunile conductoarelor în ipoteza economisirii de material neferos, cu
condiţia asigurării unei tensiuni minime la ultimul consumator de 361 V.
Fig.2.40
Rezolvare. Se alege din tabele (ANEXA 2) o reactanţă medie corespunzătoare

distanţei medii între faze 600 m, x0 = 0,336 Ω/km.
Se determină puterea activă şi reactivă a fiecărui consumator.
P3 = S 3 ⋅ cos ϕ = 18 ⋅ 0,7 = 12,6 kW

Q3 = S 3 ⋅ sin ϕ = 18 ⋅ 0,714 = 13,14 kVAr
P2 = S 2 ⋅ cos ϕ = 20 ⋅ 0,8 = 16 kW
Q2 = S 2 ⋅ sin ϕ = 20 ⋅ 0,6 = 12 kVAr
P1 = S1 ⋅ cos ϕ = 15 ⋅ 1 = 15 kW
Q1 = S1 ⋅ sin ϕ = 0
Scriindu-se S = P – j · Q, se determină circulaţia de putere în fiecare tronson

plecând de la consumatorul 3 spre sursă şi adunându-se puterile active şi reactive
138
separat; se obţine astfel circulaţia reprezentată în figura 2.40, b.
Astfel, de exemplu, puterea activă pe tronsonul 1 – 2 este egală cu cea de pe
tronsonul 2 – 3, la care se adaugă cea consumată în punctul 2 (28,6 = 12,6 + 16
kW) ş.a.m.d.
Pierderea admisibilă de tensiune este ΔUadm = 380 – 361 = 19 V. Se
calculează componenta reactivă a pierderii de tensiune:
x0 ⋅ ∑ Q ⋅ l Q3 ⋅ l3 + Q2 ⋅ l 2 + Q1 ⋅ l1
ΔU r = = x0 ⋅ =
U U
13,14 ⋅ 150 + 25,14 ⋅ 100 + 25,14 ⋅ 300
= 0,336 ⋅ = 10,63 V
380
Pierderea de putere activă este:
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 19 − 10,63 = 8,37 V
Se calculează coeficientul Cp cu relaţia 2.58:
CP =
∑ Pi ⋅ l i
=
43,6 ⋅ 300 + 28,6 ⋅ 100 + 12,6 ⋅ 150
= 29,9
γ Al ⋅ ΔU a ⋅ U 32 ⋅ 8,37 ⋅ 380 ⋅ 10 −3
Se determină secţiunile tronsoanelor cu ajutorul relaţiei 19.55:
S A1 = C P ⋅ PA1 = 29,9 ⋅ 43,6 = 197,34 mm 2 ; se adoptă 185 mm2.

S12 = C P ⋅ P12 = 29,9 ⋅ 28,6 = 159,66 mm 2 ; se adoptă 150 mm2.
S 23 = C P ⋅ P23 = 29,9 ⋅ 12,2 = 106,15 mm 2 ; se adoptă 120 mm2.
Din tabele (ANEXA 2) se determină rezistenţa şi reactanţa pe unitatea de

lungime pentru cele trei secţiuni.
S [mm2] r0 [Ω/km] x0 [Ω/km]
185 0,185 0,279

150 0,204 0,288
120 0,257 0,297
Folosind aceste date, se calculează căderea de tensiune până la

consumatorul 3.
139
ΔU =
∑ (P ⋅ r 0 ⋅ l + Q ⋅ x0 ⋅ l )
U
P1 ⋅ r01 ⋅ l1 + Q1 ⋅ x01 ⋅ l1 + P2 ⋅ r02 ⋅ l 2 + Q2 ⋅ x02 ⋅ l 2 + P3 ⋅ r03 ⋅ l3 + Q3 ⋅ x 03 ⋅ l 3
=
U
43,6 ⋅ 0,185 ⋅ 0,3 + 25,14 ⋅ 0,279 ⋅ 0,3 + 28,6 ⋅ 0,204 ⋅ 0,1 + 25,14 ⋅ 0,288 ⋅ 0,1 +
=
380
+ 12,6 ⋅ 0,257 ⋅ 0,15 + 13,14 ⋅ 0,279 ⋅ 0,15
= 17,76 V
380
⎡Ω⎤
(înlocuind x0 ⎢ ⎥, l [km], P [kVA], Q [kVAr ], U [kV ] rezultă ΔU în V).
⎣ km ⎦
Deci pierderea de tensiune reală este mai mică decât cea admisă şi ca atare
alegerea a fost bine făcută.
2.12.40. Pentru alimentarea a trei ateliere de reparaţii din cadrul unei S.C. se
realizează reţeaua din figura 2.41, unde distanţele se dau în kilometri şi puterile în
kilovolţi – amperi. Tensiunea nominală a liniei este de 6 kV, iar conductoarele din
aluminiu sunt montate pe stâlpi de lemn care asigură o distanţă medie geometrică
între faze de 1000 mm.
Ştiind că pierderea admisibilă de tensiune este de 5%, să se calculeze
secţiunea conductoarelor în ipoteza unui consum minim de material neferos. Să se
compare volumul de material cu cel necesar aceleiaşi linii, dacă secţiunea
conductoarelor este constantă de-a lungul întregii linii.
Fig.2.41
Rezolvare. Se determină pierderea de tensiune admisibilă:
Un 6000
ΔU adm = ΔU % ⋅ = 5⋅ = 300 V
100 100
Din tabele (ANEXA 2) se alege pentru distanţa medie geometrică 1000 m, o

reactanţă medie, de exemplu x0 = 0,35 Ω/km.
Considerând reactanţa aceeaşi pentru întreaga linie, se calculează pierderea
reactivă de tensiune cu una din relaţiile 2.31:
140
x0 ⋅ ∑ qi ⋅ Li 0,35 ⋅ (225 ⋅ 2 + 150 ⋅ 4 + 75 ⋅ 6 )
ΔU r = = = 88 V
U 6
sau:
x0 ⋅ ∑ Qi ⋅ l i 0,35 ⋅ (450 ⋅ 2 + 225 ⋅ 2 + 75 ⋅ 2)
ΔU r = = = 88 V
U 6
Valoarea admisibilă a componentei active a pierderii de tensiune este:
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 300 − 88 = 212 V
Pentru dimensionarea în ipoteza consumului de material se calculează în

prealabil kp cu relaţia 2.58:
CP =
∑ Pi ⋅ li
=
600 ⋅ 2 + 300 ⋅ 2 + 100 ⋅ 2
= 2,54
γ ⋅ ΔU a ⋅ U 32 ⋅ 212 ⋅ 6
Secţiunile fiecărui tronson în parte se calculează cu relaţiile 2.59:
S A1 = C P ⋅ PA1 = 2,54 ⋅ 600 = 62,4 mm 2

S12 = C P ⋅ P12 = 2,54 ⋅ 300 = 44,1 mm 2
S 23 = C P ⋅ P23 = 2,54 ⋅ 100 = 25,4 mm 2
La alegerea secţiunilor normalizate se are în vedere faptul, că luând pentru

primul tronson secţiunea imediat superioară 70 mm2, pentru cel de-al doilea
tronson se poate lua cea imediat inferioară 35 mm2. Cea de-a treia secţiune este
foarte apropiată de 25 mm2 (normalizată).
Din tabele (ANEXA 2) rezultă pentru secţiunile alese următoarele
caracteristici:
S[mm2] 25 35 70
r0 [Ω/km] 1,232 0,831 0,456
x0 [Ω/km] 0,377 0,366 0,345
Se face verificarea pierderii de tensiune:
ΔU =
∑ (P ⋅ r0 ⋅ l + Q ⋅ x0 ⋅ l )
=
∑P ⋅ r0 ⋅ l
+
∑Q ⋅ x0 ⋅ l
= ΔU a + ΔU r
Un Un Un
141
600 ⋅ 0,456 ⋅ 2 + 300 ⋅ 0,831 ⋅ 2 + 100 ⋅ 1,232 ⋅ 2 + 450 ⋅ 0,345 ⋅ 2
ΔU = +
6
225 ⋅ 0,345 ⋅ 2 + 75 ⋅ 0,377 ⋅ 2
+ = 315 V
6
315
ΔU = ⋅ 100 = 5,25%
6000
Deci pierderea de tensiune reală este cu 0,25% mai mare decât cea dată
iniţial, lucru care este pe deplin admisibil.
Volumul de material necesar realizării reţelei va fi:
V1 = 3 ⋅ (S1l1 + S 2 l 2 + S 3l 3 ) = 3 ⋅ (70 ⋅ 2 + 35 ⋅ 2 + 25 ⋅ 2) = 780 dm 3
(dacă s [mm2], l [km], V rezultă în dm3).
Dacă se consideră secţiunea constantă pe întreaga linie, determinarea ei se

face cu ajutorul relaţiei 2.34:
i=n
∑P ⋅l i i
600 ⋅ 2 + 300 ⋅ 2 + 100 ⋅ 2
S= i =1
= = 49 mm 2
γ ⋅ ΔU adm ⋅ U n 32 ⋅ 212 ⋅ 6000
Se adoptă din tabele secţiunea normalizată 50 mm2 la:
r0 = 0,624 Ω/km
x0 = 0,355 Ω/km
Volumul de material necesar este:
V2 = 3 ⋅ S ⋅ l = 3 ⋅ 50 ⋅ 6 = 900 dm 3
În prima situaţie se face o economie faţă de-a doua cu:
ΔV = V2 − V1 = 900 − 780 = 120 dm 3
adică:
V2 − V1 120
ΔV = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 15,4%
V1 780
142
2.12.41. O linie trifazată cu tensiunea nominală de 6 kV alimentează de la
staţia A doi consumatori, ale căror puteri (în kVA) şi depărtare de staţie (în km)
rezultă din figura 2.42.
Ştiind că distanţa medie geometrică între conductoare este de 1000 mm, iar
pierderea admisibilă de tensiune este 8%, să se determine secţiunea conductoarelor
din oţel considerată constantă de-a lungul întregii linii.
Fig.2.42
Rezolvare. Se determină circulaţia de puteri în tronsoanele A – 1 şi 1 – 2 şi apoi se

calculează curentul, corespunzător cu relaţia:
P Q
I= + j⋅ = I a + jI 1 = I ⋅ cos ϕ + j ⋅ I ⋅ sin ϕ
3 ⋅U 3 ⋅U
PA−1 Q A−1 220 157,5

I A−1 = + j⋅ = + j⋅ = (21,2 − j ⋅ 15,1) A
3 ⋅U 3 ⋅U 3 ⋅6 3 ⋅6
P1− 2 Q1− 2 80 60
I 1− 2 = + j⋅ = + j⋅ = (7,7 − j ⋅ 5,8) A
3 ⋅U 3 ⋅U 3 ⋅6 3 ⋅6
Curentul din fiecare tronson va fi dat de relaţia I = I a2 + I r2 .
I A−1 = 21,2 2 + 15,12 = 26,2 A
I 1− 2 = 7,7 2 + 15,8 2 = 9,3 A
Se alege o secţiune normalizată oarecare din tabele (ANEXA 4); la început

se va alege secţiunea minimă admisă de norme din punct de vedere al rezistenţei
mecanice (la liniile aeriene) s = 10 mm2. Dar, nefiind normalizată, se va considera
secţiunea imediat superioară 25 mm2. Pentru această secţiune din ANEXA 4
rezultă:
143
I [A] 9,63 26,2
r0 [Ω/km] 5,48 6,98
x0" [Ω/km] 0,93 1,96
x0' [Ω/km] 0,35 (aproximativ)
Se determină pierderea de tensiune cu relaţia :
ΔU = 3 ⋅ [∑ I (
cos ϕ ⋅ r0 ⋅ l + ∑ I sin ϕ ⋅ x0' + x0" ⋅ l ) ]
ΔU = 3 [21,2 ⋅ 6,98 ⋅ 4 + 7,7 ⋅ 5,48 ⋅ 3 + 15,1 ⋅ (0,35 + 1,96 ) ⋅ 4 + 5,8 ⋅ (0,35 + 0,93) ⋅ 3] = 1522 V
Pierderea de tensiune admisibilă fiind:
8 ⋅ 600
ΔU adm = = 480 V
100
Rezultă că secţiunea aleasă este mică deoarece ΔU > ΔU adm .
Se va alege o secţiune superioară OL – 70, pentru care din tabele

(ANEXELE 3 şi 4) rezultă:
I [A] 26,2 9,63

r0 [Ω/km] 1,76 1,70
x0" [Ω/km] 0,30 0,20
x0' [Ω/km] 0,325
Se calculează pierderea de tensiune cu relaţia 19.60:
ΔU = 3 [21,2 ⋅ 1,76 ⋅ 4 + 7,7 ⋅ 1,76 ⋅ 3 + 15,1 ⋅ (0,325 + 0,3) ⋅ 4 + 5,8 ⋅ (0,325 + 0,2 ) ⋅ 3] = 350 V
ΔU = 350 V < ΔU adm = 480 V
În acest caz reţeaua este supradimensionată. Se va încerca secţiunea de 50

mm2, pentru care din tabele se obţine:
I [A] 26,2 9,63

r0 [Ω/km] 3 2,77
x0" [Ω/km] 0,52 0,295
x0' [Ω/km] 0,338
144
Se calculează pierderea de tensiune:
ΔU = 3 [21,2 ⋅ 3 ⋅ 4 + 7,7 ⋅ 2,77 ⋅ 3 + 15,1 ⋅ (0,52 + 0,338 ) ⋅ 4 + 5,8 ⋅ (0,295 + 0,338 ) ⋅ 3] = 650 V
ΔU = 650 V > ΔU adm = 480 V
Pe baza calculului efectuat rezultă că este raţional să se aleagă conductoare

de oţel cu secţiunea de 70 mm2.
2.12.42. Să se determine secţiunea necesară a conductoarelor unei linii

aeriene trifazate de curent alternativ cu tensiunea nominală de 35 kV, ştiind că
pierderea admisibilă de tensiune este 6%, iar factorul de putere al sarcinilor cos φ =
0,8.
Conductoarele din OL sunt aşezate în plan orizontal (stâlpi portali), cu o
distanţă între conductoare de 3 m.
Distanţele de la staţie la consumator rezultă din figura 2.43.
Fig.2.43
Tronsoane l I r0 x0' x0" x0' + x0"

[km] [A] [Ω/km] [Ω/km] [Ω/km] [Ω/km]
1 2 3 4 5 6 7
A–1 2 46,55 5,30 0,43 1,71 2,14
1–2 3 25,85 4,90 0,43 1,33 1,76
2–3 5 10,35 5,50 0,451 0,93 1,381
Rezolvare. Se determină circulaţia de curenţi în tronsoanele liniei. Deoarece

factorul de putere este acelaşi, curenţii se pot aduna algebric.
P 500
i3 = = = 10,35 A
3 ⋅ U ⋅ cos ϕ 3 ⋅ 35 ⋅ 0,8
750
i2 = = 15,5 A
3 ⋅ 35 ⋅ 0,8
145
1000
i1 = = 20,7 A
3 ⋅ 35 ⋅ 0,8
Curentul în tronsonul 2 – 3 va fi 10,35 A în tronsonul 1 – 2, I1-2 = i1 + i2 =

10,35 + 15,5 = 25,85 A şi în mod asemănător IA-1 = I1-2 + i1 = 25,85 + 20,7 = 46,55
A.
Se vor verifica următoarele secţiuni pentru tronsoanele A – 1 şi 1 – 2, s = 35
mm2, iar pentru tronsonul 2 – 3, s = 25 mm2.
Pentru secţiunile alese iniţial la curenţii determinaţi rezultă din tabele
(ANEXELE 3 şi 4) pentru x0 , x0' , x0" , valorile introduse în tabela sintetică care
urmează. Reactanţa externă se determină pentru distanţa medie geometrică Dmed =
1,26 · D = 1,26 · 3000 = 3780 mm şi deoarece această distanţă medie nu este
prevăzută în tabele, se va calcula cu relaţiile de la capitolul I.
pentru secţiunea de 35 mm2:
Dmed 372
x0' = 0,01445 lg = 0,01445 lg = 0,43 Ω/km
r 0,39
pentru secţiunea de 25 mm2:
372
x0' = 0,01445 lg = 0,451 Ω/km
0,28
Factorul de putere pentru curenţii din toate tronsoanele este egal cos φ =
0,8, la care sin φ = 0,6.
Se calculează pierderea de tensiune cu ajutorul relaţiei:
ΔU = 3 ⋅ ∑ I cos ϕ ⋅ r0 ⋅ l + 3 ⋅ ∑ I sin ϕ ⋅ x 0' + x0" ⋅ l ( )

În tabelul de mai jos s-a trecut în coloana 12 valoarea produsului:
3 ⋅ I cos ϕ ⋅ r0 ⋅ l pentru fiecare tronson în parte; însumarea pe coloană dă primul
termen al relaţiei.
r0·l (x '
0 )
+ x 0" ⋅ l I cos ϕ I sin ϕ 3 ⋅ I cos ϕ ⋅ r0 ⋅ l 3 ⋅ I sin ϕ ⋅ x0 ⋅ l
A A
8 9 10 11 12 13
10,6 4,28 37,24 27,9 682,90 206,65
14,7 5,28 20,68 15,51 525,21 141,67
27,5 6,90 8,28 6,21 393,92 74,12
1602,73 421,44
146
În mod analog este dat în coloana 13 valoarea produsului: 3 ⋅ I sin ϕ ⋅ x0 ⋅ l
suma elementelor din această coloană dă componenta reactivă a pierderii tensiunii
pe întreaga linie. Pierderea totală de tensiune va fi:
ΔU = 1602,73 + 421,44 = 2024,17 V , ceea ce reprezintă:
2024,17
ΔU % = ⋅ 100 = 5,78%
35000
Pierderea de tensiune admisibilă fiind 6%, rezultă că alegerea iniţială a fost

bine făcută.
Calculul cu ajutorul tabelei are calitatea sintetizării rezultatelor.
2.12.43. Să se determine, folosind metoda densităţii constante de curent

secţiunile tronsoanelor pentru figura 2.44 realizată în cablu ACYAbY. Se admite
ΔU adm = 5% . γ Al = 32m / Ωmm 2 .
50 m 1 70 m 2 80 m 3
I1=110-j55 A I2=60-j35 A I3=20-j10 A
i1=50-j20 A i2=40-j25 A i3=20+j10 A

Fig. 2.44
Rezolvare. Căderea admisibilă de tensiune va fi:
5 ⋅ 380
ΔU adm = = 19V
100
Se neglijează căderea reactivă de tensiune deci:
ΔU a = ΔU adm
Reţeaua fiind omogenă, densitatea de curent se calculează cu relaţia:
147
γ Al ⋅ ΔU a
j= i =n
3 ∑ l i ⋅ cos ϕ i
i =1
Factorii de putere de determină cu relaţiile:
110
cos ϕ1 = = 0,89
110 2 + 55 2
60
cos ϕ 2 = = 0,87
60 + 35 2
2
20
cos ϕ 3 = = 0,9
20 + 10 2
2
Rezultă deci că:
32 ⋅ 19
j= = 1,98
3 (50 ⋅ 0,89 + 70 ⋅ 0,87 + 80 ⋅ 0,9)
Secţiunile calculate pentru cele trei tronsoane vor fi:
I1 110 2 + 55 2
S1 = = = 62,133mm 2 . Se adoptă S1N = 70mm 2 ;
j 1,98
I 60 2 + 35 2
S2 = 2 = = 34,983mm 2 . Se adoptă S 2 N = 35mm 2 ;
j 1,98
I3 20 2 + 10 2
S3 = = = 11,293mm 2 . Se adoptă S 3 N = 16mm 2 .
j 1,98
După normalizarea secţiunilor se adoptă din tabele parametrii specifici r0 şi

x0 :
S1N = 70mm 2 ; r01 = 0,409Ω / km ; x01 = 0,079Ω / km ;
S 2 N = 35mm 2 ; r02 = 0,871Ω / km ; x02 = 0,084Ω / km ;
148
S 3 N = 16mm 2 ; r03 = 1,788Ω / km ; x03 = 0,090Ω / km ;
Se calculează pierderea de tensiune pe linie, în condiţiile date:
ΔU l = 3[(r01 ⋅ I a1 + x 01 ⋅ I r1 ) ⋅ l1 + (r02 ⋅ I a 2 + x02 ⋅ I r 2 ) ⋅ l 2 + (r03 ⋅ I a 3 + x03 ⋅ I r 3 ) ⋅ l3 ]
ΔU l = 3[(0,409 ⋅ 110 + 0,084 ⋅ 55) ⋅ 0,05 + (0,871 ⋅ 60 + 0,084 ⋅ 35) ⋅ 0,07 +

(1,788 ⋅ 20 + 0,09 ⋅ 10) ⋅ 0,08]
ΔU l = 3 (2,48 + 3,86 + 2,93) = 16,04V
Se verifică condiţia:
ΔU l ≤ ΔU adm
Rezultă că secţiunile rămân cele alese anterior.
2.12.44. Două motoare electrice asincrone trifazate sunt alimentate la UN=

380 V, printr-o linie electrică în cablu, conform schemei monofilare de mai jos:
210 m 170 m
1 2
A
(116,14+j60,35)A (37,9+j22,45)A
87 A 44 A
0,9 0,86
Fig.2.45
Se cere să se dimensioneze linia electrică de alimentare prin metoda

densităţii economice de curent în ipotezele: linia are conductoarele active din
aluminiu; ∆Uadm= 25 V ţinând cont şi de tensiunea de alimentare a
transformatorului şi de pierderile de tensiune produse pe înfăşurările acestuia.
Rezolvare. Se determină componentele active şi reactive ale curenţilor:
ia1 = i1 cos ϕ1 = 87 ⋅ 0,9 = 78,3 A
149
ir1 = i1 sin ϕ1 = i1 sin(arccos 0,9) = 87 ⋅ 0,43 = 37,9 A
ia 2 = 44 ⋅ 0,86 = 37,84 A
ir 2 = 44 ⋅ 0,51 = 22,45 A
I a1 = ia1 + ia 2 = 78,3 + 37,84 = 116,14 A
I r1 = ir1 + ir 2 = 37,9 + 22,45 = 60,35 A
Se determină pierderea reactivă de tensiune:
i =n
ΔU r = 3 x0 m ∑ I ri ⋅ li = 3 ⋅ 0,8(60,35 ⋅ 0,21 + 22,45 ⋅ 0,17) = 2,28V
i =1
Se determină pierderea activă de tensiune pe linia electrică:
ΔU a = ΔU adm − ΔU r = 25 − 2,28 = 22,72V
Se determină densitatea economică de curent (sau se alege din literatura

de specialitate):
ΔU a 22,72
j ec = i=n
= = 1,52 A / mm 2
3ρ ∑ li ⋅ cos ϕ i 3 ⋅ 31,2 ⋅ (0,21 ⋅ 0,886 + 0,17 ⋅ 0,86)
i =1
unde cos ϕ pe tronsonul A – 1 este:
87 ⋅ 0,9 + 44 ⋅ 0,86
cos ϕ A−1 = = 0,886
87 + 44
Se determină secţiunile tronsoanelor liniei:
I1 87 + 44
S1 ≥ ; S1 ≥ ; S1 ≥ 86,18mm 2
j ec 1,52
I2 44
S2 ≥ ; S2 ≥ ; S 2 ≥ 28,94mm 2
jec 1,52
Se normalizează secţiunile şi se adoptă din tabele parametrii specifici

r0 şi x0:
S1N = 95mm 2 ; r01 = 0,319Ω / km ; x01 = 0,077Ω / km
150
S 2 N = 25mm 2 ; r02 = 1,21Ω / km ; x02 = 0,086Ω / km
Se calculează pierderea de tensiune pe linie, în condiţiile date:
ΔU l = 3 [(r01 ⋅ I a1 + x01 ⋅ I r1 ) ⋅ l1 + (r02 ⋅ I a 2 + x02 ⋅ I r 2 ) ⋅ l 2 ]
ΔU l = 3[(0,319 ⋅ 116,14 + 0,077 ⋅ 60,35) ⋅ 0,21 + (1,21 ⋅ 37,84 + 0,086 ⋅ 22,45) ⋅ 0,17] =
= 3 (8,75 + 8,11) = 29,2V
Se verifică condiţia:
ΔU l ≤ ΔU adm
Se observă că acesta nu este indeplinită, de aceea în acest caz se

majorează secţiunea tronsonului 1-2 la o valoare mai mare şi se verifică din nou
condiţia impusă:
S 2' N = 35mm 2 ; r02' = 0,866Ω / km ; x02

'
= 0,083Ω / km
Se recalculează ΔU l' :
ΔU l' = 3[(0,319 ⋅ 116,14 + 0,077 ⋅ 60,35) ⋅ 0,21 + (0.866 ⋅ 37,84 + 0,083 ⋅ 22,45) ⋅ 0,17] =
= 3 (8,75 + 5,88) = 25,3V
Condiţia este îndeplinită la limită. Rezultă că:

S1N = 95mm 2 şi S 2 N = 35mm 2
151
CAPITOLUL III
Rezistenţele şi reactanţele specifice ale liniilor electrice aeriene cu conductoare din cupru
ANEXA 1.
Secţiunea conductorului, S
2 4 6 10 16 25 35 50 70 95 120 150 185 240 300
[mm ]
Rezistenţa specifică,
4,650 3,060 1,840 1,200 0,740 0,540 0,390 0,280 0,200 0,158 0,123 0,103 0,078 0,062
r 0 [/Ωkm]
__ __ __ __ __
400 0,385 0,371 0,355 0,333 0,319 0,308 0,297 0,283 0,274
__ __
600 0,411 0,390 0,381 0,358 0,345 0,336 0,325 0,309 0,300 0,292 0,287 0,280
__ __
800 0,429 0,415 0,399 0,377 0,363 0,352 0,341 0,327 0,318 0,310 0,305 0,298
__
1000 0,429 0,413 0,391 0,377 0,366 0,365 0,341 0,332 0,324 0,319 0,313 0,305 0,298
__
1250 0,443 0,427 0,405 0,391 0,380 0,369 0,355 0,346 0,338 0,333 0,327 0,319 0,312
Reactanţa __ __
specifică, x 0 1500 0,438 0,416 0,402 0,391 0,380 0,366 0,357 0,349 0,344 0,338 0,330 0,323
__ __
[Ω/km] în cazul 2000 0,457 0,435 0,421 0,410 0,398 0,385 0,376 0,368 0,363 0,357 0,349 0,342
distanţei medii
__ __ __
geometrice între
2500 0,449 0,435 0,424 0,413 0,399 0,390 0,382 0,377 0,371 0,363 0,356
conductoare
__ __ __
D med [mm] : 3000 0,460 0,446 0,435 0,423 0,410 0,401 0,393 0,388 0,382 0,374 0,366
__ __ __
3500 0,470 0,457 0,445 0,433 0,420 0,411 0,403 0,398 0,392 0,384 0,377
__ __ __
4000 0,478 0,464 0,453 0,441 0,428 0,419 0,411 0,406 0,400 0,392 0,385
__ __ __ __
4500 0,471 0,460 0,448 0,435 0,426 0,418 0,413 0,407 0,399 0,392
__ __ __ __ __
5000 0,467 0,456 0,442 0,433 0,425 0,420 0,414 0,406 0,399
__ __ __ __ __ __
5500 0,462 0,448 0,439 0,431 0,426 0,420 0,412 0,405
__ __ __ __ __ __
6000 0,468 0,445 0,445 0,437 0,432 0,426 0,418 0,411
Rezistenţele şi reactanţele specifice ale liniilor electrice aeriene cu conductoare din aluminiu
ANEXA 2.
Secţiunea conductorului, S [mm ]
2 16 25 35 50 70 95 120 150 185
Rezistenţa specifică, r 0 [Ω/km] 1,887 1,232 0,834 0,624 0,456 0,332 0,257 0,204 0,185
600 0,356 0,345 0,336 0,325 0,315 0,303 0,297 0,288 0,278
800 0,377 0,363 0,352 0,341 0,331 0,309 0,313 0,305 0,298
1000 0,391 0,377 0,366 0,355 0,345 0,334 0,327 0,319 0,311
Reactanţa specifică x [Ω/km] în 1200 0,405 0,391 0,380 0,365 0,359 0,347 0,341 0,333 0,328
cazul distanţei medii geometrice 1500 --- 0,402 0,391 0,380 0,370 0,358 0,352 0,344 0,339
între conductoare, D med [mm] 2000 --- 0,421 0,410 0,398 0,388 0,377 0,368 0,363 0,355
2500 --- 0,435 0,424 0,413 0,399 0,390 0,382 0,377 ---
3000 --- 0,446 0,435 0,423 0,410 0,401 0,393 0,388 ---
3500 --- --- 0,445 0,433 0,420 0,411 0,403 0,398 ---
4000 --- --- 0,453 0,441 0,428 0,419 0,411 0,406 ---
Rezistenţele specifice în curent continuu şi reactanţele inductive exterioare specifice ale liniilor electrice aeriene cu
conductoare din oţel
ANEXA 3.
Secţiunea conductorului, S [mm ]
2 3,5 4 5 6 15 50 70 95 120
Rezistenţa specifică, r 0 [Ω/km] 14,3 10,95 7,04 4,88 3,8 2,86 1,8 1,5 1,14
400 0,341 0,332 0,318 0,307 0,298 0,281 --- --- ---
600 0,368 0,359 0,345 0,334 0,317 0,308 0,295 --- ---
800 0,384 0,375 0,361 0,350 0,333 0,324 0,311 0,303 ---
' 1000 0,398 0,389 0,375 0,364 0,347 0,338 0,325 0,317 0,301
Reactanţa inductivă exterioară x 0
1250 --- 0,403 0,389 0,378 0,361 0,352 0,339 0,331 0,315
[Ω/km] în cazul distanţei medii
geometrice între conductoare, 1500 --- 0,414 0,400 0,389 0,372 0,363 0,350 0,342 0,326
2000 --- --- --- --- 0,391 0,382 0,369 0,361 0,345
D med [mm] 2500 --- --- --- --- 0,405 0,396 0,383 0,375 0,359
3000 --- --- --- --- 0,416 0,407 0,391 0,386 0,370
Rezistenţele specifice în curent alternativ şi reactanţele inductive interioare specifice [Ω/km] ale liniilor electrice aeriene
cu conductoare din oţel
ANEXA 4.
Secţiunea
conductorului, S 3,5 4 5 6 25 35 50 70 95
2
[mm ]
Curentul
admisibil '' '' '' '' '' '' '' '' ''
r0 x0 r0 x0 r0 x0 r0 x0 r0 x0 r0 x0 r0 x0 r0 x0 r0 x0
I [A]
0,5 14,90 1,04 11,50 0,69 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
1 15,20 2,27 11,80 1,54 --- --- --- --- 5,25 0,54 3,66 0,33 2,75 0,23 1,70 0,16 1,55 0,08
1,5 15,70 4,24 12,30 2,82 7,90 2,13 --- --- 5,26 0,55 3,66 0,34 2,75 0,23 1,70 0,16 1,55 0,08
2 16,10 6,45 12,50 4,38 8,35 3,58 7,20 3,95 5,27 0,55 3,66 0,35 3,75 0,24 1,70 0,17 1,55 0,08
3 17,40 9,60 13,40 7,90 9,50 6,45 7,70 5,53 5,28 0,56 3,67 0,36 2,75 0,25 1,70 0,17 1,55 0,08
4 18,50 11,90 14,30 9,70 10,80 8,10 8,85 7,20 5,30 0,59 3,69 0,37 2,75 0,25 1,70 0,18 1,55 0,08
5 20,10 14,10 15,50 11,50 12,30 9,70 10,10 8,40 5,32 0,63 3,70 0,40 2,75 0,26 1,70 0,18 1,55 0,08
6 21,40 16,30 16,50 12,50 13,80 11,20 10,70 9,15 5,35 0,67 3,71 0,42 2,75 0,27 1,70 0,19 1,55 0,08
7 21,50 16,50 17,30 13,20 15,00 12,30 11,10 9,55 5,37 0,70 3,73 0,45 2,75 0,27 1,70 0,19 1,55 0,08
8 21,70 16,70 18,00 14,20 15,40 13,30 11,30 9,85 5,40 0,77 3,75 0,48 2,76 0,28 1,70 0,20 1,55 0,08
9 21,80 16,90 18,10 14,30 15,20 13,10 11,40 9,90 5,45 0,84 3,77 0,51 2,77 0,29 1,70 0,20 1,55 0,08
10 21,90 17,10 18,10 14,30 14,60 12,40 11,50 10,30 5,50 0,93 3,80 0,55 2,78 0,30 1,70 0,21 1,55 0,08
15 21,20 18,30 17,30 13,30 13,60 11,40 11,30 10 5,97 1,33 4,20 0,75 2,80 0,35 1,70 0,23 1,55 0,08
20 --- --- --- --- 12,70 10,50 11,00 9,70 6,70 1,63 4,40 1,04 2,85 0,42 1,72 0,25 1,55 0,09
25 --- --- --- --- --- --- 10,70 9,20 6,97 1,91 4,89 1,32 2,95 0,49 1,74 0,27 1,55 0,09
30 --- --- --- --- --- --- --- --- 7,10 2,01 5,21 1,56 3,10 0,59 1,77 0,30 1,56 0,09
35 --- --- --- --- --- --- --- --- 7,10 2,06 5,36 1,64 3,25 0,69 1,79 0,33 1,56 0,09
40 --- --- --- --- --- --- --- --- 7,02 2,09 5,35 1,69 3,40 0,80 1,83 0,37 1,57 0,10
45 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,92 2,08 5,30 1,71 3,52 0,91 1,88 0,41 1,57 0,11
50 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,85 2,07 5,25 1,72 3,61 1,00 1,93 0,45 1,58 0,11
60 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,70 2,00 5,13 1,70 3,69 1,10 2,07 0,55 1,58 0,13
70 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,60 2,90 5,00 1,64 3,73 1,14 2,21 0,65 1,61 0,15
80 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,50 1,79 4,89 1,57 3,70 1,15 2,27 0,70 1,63 0,17
90 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,40 1,73 4,78 1,50 3,68 1,14 2,29 0,72 1,67 0,20
100 --- --- --- --- --- --- --- --- 6,32 1,67 4,71 1,43 3,65 1,13 2,33 0,73 1,71 0,23
125 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- 4,60 1,29 3,58 1,04 2,33 0,73 1,83 0,31
150 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- 4,47 1,27 3,50 0,95 2,38 0,73 1,87 0,34
175 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- 3,45 0,94 2,23 0,71 1,89 0,35
200 --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- 2,19 0,69 1,88 0,35
Rezistenţele şi reactanţele specifice ale liniilor electrice aeriene cu conductoare din oţel-aluminiu, normale
ANEXA 5.
Secţiunea conductorului, S 35 50 70 95 120 150 185 240 300 400

[mm 2 ]
Rezistenţa specifică, r 0 0,857 0,610 0,444 0,326 0,240 0,198 0,160 0,124 0,100 0,078
[Ω/km]
1500 0,385 0,374 0,364 0,353 0,347 0,340 --- --- --- ---
2000 0,403 0,392 0,382 0,371 0,365 0,358 --- --- --- ---
2500 0,417 0,406 0,396 0,385 0,379 0,372 0,365 0,357 --- ---
Reactanţa 3000 0,429 0,418 0,408 0,397 0,391 0,384 0,377 0,369 --- ---
specifică, x 0 3500 0,438 0,427 0,417 0,406 0,400 0,398 0,386 0,378 --- ---
[Ω/km] în cazul 4000 0,446 0,435 0,425 0,414 0,408 0,401 0,394 0,386 --- ---
distanţei medii 4500 --- --- 0,433 0,422 0,416 0,409 0,402 0,394 --- ---
geometrice între
conductoare, 5000 --- --- 0,440 0,429 0,423 0,416 0,409 0,401 --- ---
D med [mm] 5500 --- --- 0,446 0,435 0,429 0,422 0,415 0,407 0,399 0,391
6000 --- --- --- --- --- --- --- 0,413 0,405 0,397
6500 --- --- --- --- --- --- --- --- 0,401 0,402
7000 --- --- --- --- --- --- --- --- 0,414 0,406
7500 --- --- --- --- --- --- --- --- 0,418 0,410
Rezistenţele şi reactanţele specifice ale liniilor electrice aeriene cu conductoare din oţel-aluminiu, întărite
ANEXA 6.
Secţiunea conductorului, S 120 150 185 240 300 400

[mm 2 ]
Rezistenţa specifică, r 0 [Ω/km] 0,246 0,192 0,159 0,122 0,096 0,078
4000 0,408 0,399 0,393 0,384 0,377 0,368

4500 0,415 0,406 0,400 0,391 0,384 0,375
5000 0,422 0,413 0,407 0,398 0,391 0,382
Reactanţa specifică, 5500 0,428 0,419 0,413 0,404 0,397 0,388
x 0 [Ω/km] în cazul
6000 0,433 0,424 0,418 0,409 0,402 0,393
distanţei medii
geometrice între
6500 0,438 0,429 0,423 0,414 0,407 0,398
conductoare, 7000 0,443 0,434 0,428 0,419 0,412 0,406
D med [mm] 7500 0,448 0,439 0,433 0,424 0,417 0,408
8000 0,452 0,443 0,437 0,421 0,412 0,412
8500 0,452 0,446 0,440 0,431 0,424 0,415
Susceptanţa capacitivă a liniilor electrice aeriene cu conductoare din cupru şi din oţel-aluminiu
ANEXA 7.
Secţiunea conductorului, în 70 95 120 150 185 240 300 400
2
mm
Materialul Cu OL- Cu OL- Cu OL- Cu OL- Cu OL- Cu OL- Cu OL- OL-Alî

Al Al Al Al Al Al Alî
Distanţa medie geometrică −6

Susceptanţa capacitivă, 10 S/km
dintre conductoare,
în mm
3000 2,76 2,79 2,83 2,87 2,89 2,92 2,95 2,97 3,00 3,03 3,06 3,10 3,12
2,69 2,73 2,76 2,81 2,82 2,85 2,88 2,90 2,92 2,96 2,98 3,02 3,04
3500
2,64 2,68 2,71 2,75 2,76 2,79 2,80 2,85 2,86 2,90 2,92 2,96 2,97
4000
2,59 2,62 2,65 2,69 2,69 2,74 2,76 2,79 2,80 2,84 2,86 2,89 2,92
4500
2,55 2,58 2,61 2,65 2,65 2,69 2,71 2,74 2,76 2,82 2,80 2,85 2,86
5000
2,51 2,54 2,57 2,61 2,62 2,67 2,68 2,70 2,71 2,74 2,76 2,80 2,82 2,88 2,95
5500
2,48 2,53 2,58 2,64 2,68 2,73 2,76 2,78 2,84 2,91
6000 2,80 2,87
6500 2,77 2,83
7000 2,73 2,80
2,70 2,77
7500
8000
Caracteristicile electrice ale cablurilor cu trei conductoare din cupru
ANEXA 8.
Tensiunea nominală, Tensiunea nominală,
Secţiunea nominală Rezistenţa, în kV în kV
a cablului, în Ω/km 6 10 35 6 10 35
în mm 2 Reactanţa, Susceptanţa,
în Ω/km 10 −6 S/km
10 2,100 0,100 0,113 --- 60 50 ---

16 1,320 0,094 0,104 --- 69 57 ---
25 0,842 0,085 0,094 --- 91 72 ---
35 0,602 0,079 0,088 --- 104 82 ---
50 0,422 0,076 0,081 --- 110 94 ---
70 0,300 0,072 0,079 0,132 141 100 63
95 0,222 0,069 0,076 0,126 163 119 68
120 0,175 0,069 0,076 0,119 179 132 72
150 0,140 0,066 0,072 0,116 202 144 79
185 0,114 0,066 0,069 0,113 229 163 85
240 0,088 0,063 0,069 --- 257 182 ---
300 0,070 0,063 0,066 --- --- --- ---
Caracteristicile transformatoarelor trifazate cu două înfăşurări
ANEXA 9.
Pute- Tensiunea nominală, Pierderile nominale, Reglajul pe
rea, în kV în kW înaltă Tensiunea Curentul Grupa
in înaltă joasă în gol la sarcină tensiune de de de
kVA nominală ±% scurtcircuit
%
mers in
gol %
conexiuni
1 2 3 4 5 6 7 8 9
10/20 6 0,4 5 3,7/7,4
Yz 0 -5
25/50 6,3 0,4 5 4/8-3,7/7,4
Yz 0 -5
25/50 15 0,4 5 4,5/9-3,7/7,4
Yz 0 -5
50/100 15 0,4 5 3,7/7,4
Yz 0 -5
50 6 2X0,525 5 5,5
Dy 0 -5
100 6(5)(3) 0,4(0,2) 0,6 2,4 5 5,5 7,5
Dy 0 -5
100 10 0,4 5 5,5
Dy 0 -5
100 15 0,4 0,73 2,4 5 6,5 7,5
Dy 0 -5
100 25 0,4 0,9 2,4 5 6,5 8
Dy 0 -5
100 35 0,4 0,9 2,4 5 6,5 8
Yy 0 -5
180 6(5) 0,4(0,2) 1,0 4,1 5 5,5 7,5
Dy 0 -5
180 15 0,4 1,0 4,1 5 5,5 7,5
Dy 0 -5
180 25 0,4 1,25 4,1 5 6,5 8
Dy 0 -5
240 6(5)(3) 0,4(0,2) 1,32 4,6 5 5,5 6
Dy 0 -5
240 6(3) 2X0,525 1,32 4,8 5 5,5 6
Dy 0 -5
240 10 0,4 1,32 4,8 5 5,5 6,5
Dy 0 -5
240 15 0,4 1,63 4,8 5 5,5 6
Dy 0 -5
240 25 0,4 1,63 5,0 5,5 6,5 7
Yy 0 -12
240 25 2X0,525 1,63 5,0 5,5 6,5 7
Yy 0 -12
420 6(5)(3) 0,4(0,2) 2,05 7,7 5 5,5 6
Dy 0 -5
420 6(3) 2X0,525 2,05 7,7 5 5,5 6
Dy 0 -5
420 10 0,4 2,05 7,7 5 5,5 6
Dy 0 -5
420 15 0,4 2,05 7,7 5 5,5 6
Dy 0 -5
420 26,25 2X0,525 2,4 8,3 5 6,5 7
Yd 0 -5
420 26,25 6,3 2,4 8,3 5 6,5 7
Yd 0 -5
420 35 0,4 2,4 8,3 5 6,5 7
Yy 0 -12
560 6 0,4 2,56 9,4 5 5,5 6
Dy 0 -5
560 15 0,4 3,0 10,0 5 5,5 6
Dy 0 -5
159
continuare
1 2 3 4 5 6 7 8 9
560 15 2X0,56 3,0 10,0 5 5,5 6
Yy 0 -12
560 25 0,4 3,0 10,0 5 6,5 7
Yy 0 -12
560 25 2X0,56 3,0 10,0 5 6,5 7
Yy 0 -12
560 25 6,3 3,0 10,0 5 6,5 7
Yy 0 -12
750 6(3) 0,4 3,2 12,0 5 5,5 5,5
Dy 0 -5
1000 6(3) 0,4 4 15 5 5,5 5
Dy 0 -5
1000 6(3) 0,525 4 15 5 5,5 5
Dy 0 -5
1000 10 0,4 4 15 5 5,5 5
Dy 0 -5
1000 10 0,525 4 15 5 5,5 5
Dy 0 -5
1000 15 0,4 4 15 5 5,5 5
Dy 0 -5
1000 15 0,525 4 15 5 5,5 5
Y 0 y 0 -12
1000 25 2X0,56 4,5 15,8 5 6,5 5,5
Y 0 y 0 -12
1000 25 6,3 4,5 15,8 5 6,5 5,5
Y 0 y 0 -12
1000 35 0,4 4,5 15,8 5 6,5 5,5
Y 0 y 0 -12
1000 35 6,3 4,5 15,8 5 6,5 5,5
Y 0 y 0 -12
1000 35 15 4,5 15,8 5 6,5 5,5
Y 0 y 0 -12
1800 6 0,525 6,49 24 5 5,5 4,5
Dy 0 -5
1800 15 6,3 6,49 24 5 5,5 4,5
Y 0 y 0 -12
1800 25 2X0,56 6,93 25 5 6,5 5
Y 0 y 0 -12
1800 35 2X0,525 6,93 25 5 6,5 5
Y 0 y 0 -12
1800 35 6,3 6,93 25 5 6,5 5
Y 0 y 0 -12
3200 10,5 3,15 11,0 33 5 8 5
Y 0 y 0 -12
3200 15 5,5 11,0 33 5 6 4
Y 0 y 0 -12
3200 25 6,3(3,15) 11,5 37 2,5-5 7 4
Y 0 d-5
3200 35 6,3(3,15) 11,5 37 5-10 7 4
Y 0 d-5
3200 38,5 6,3(3,15) 11,5 37 5-10 7 4
Y 0 d-5
5600 26,5 10,77 17 58,5 4,8 6 5
Y 0 y 0 -5
5600 35 6,3(3,15) 17 57,5 5-10 6,5 4
Y 0 d-5
5600 38,5 6,3(3,15) 17 57,6 5-10 6,5 4
Y 0 d-5
5600 60 6,3(3,15) 21,5 56 5-10 8,5 4
Y 0 d-5
5600 60 15(26) 22 54 5-10 8,5 4
Y 0 d-5*
160
continuare
1 2 3 4 5 6 7 8 9
5600 60 5,35 22 54 5-10 8,5 4
Y 0 d-5
6000 60 15(26) 32 86 2,5-5 7,8 3
Y 0 d-5*
10000 64 5,5 33 92 5-10 8,5 3
Y 0 d-11
15000 38,5 6,3 39 125 2,5-5 8,5 3
Y 0 d-11
*Se execută şi în conexiunea Y 0 y 0 -12
161
Date tehnice ale transformatoarelor de (100…1600) kVA
ANEXA 9A.
Puterea Tensiuni Reglare Schema P0 P sc u sc i0
nominală nominale [%] de
[kVA] [kV] conex. [kW] [kW] [%] [%]
I.T. J.T.
10 0,231 Yy-0
100 20 0,40005 ±4 Yz-0 0,32 1,75 4 2,5
25 Yy-0
10 0,231 Yy-0
125 20 0,400 ±4 Yz-0 0,38 2,05 4 2,4
0,525 Yy-0
10 0,231 Yy-0
160 20 0,400 ±4 Yz-0 0,46 2,35 4 2,3
0,525 Yy-0
10 0,231 Yy-0
200 20 0,400 ±4 Yz-0 0,55 2,85 4 2,2
0,525 Yy-0
10 0,231 Yy-0
250 20 0,400 ±4 Dy-5 0,65 3,25 4 2,1
0,525 Yy-0
10 0,231 Yy-0
315 20 0,400 ±4 Dy-5 0,77 3,90 4 2,0
0,525 Yy-0
10 0,231 Yy-0
400 20 0,400 ±4 Dy-5 0,93 4,60 4 1,9
0,525 Yy-0
10 0,400
500 20 0,525 ±4 Dy-5 1,10 5,50 4 1,9
Yy-0
10 0,400
630 20 0,525 ±4 Dy-5 1,30 6,50 4 1,8
Yy-0
10 0,400
800 20 0,525 ±5 Dy-5 1,45 9,00 6 1,5
Yy-0
10 0,400
1000 20 0,525 ±5 Dy-5 1,70 10,5 6 1,4
Yy-0
10 0,400
1250 20 0,525 ±5 Dy-5 1,90 12,0 6 1,4
Yy-0
10 0,400
1600 20 0,525 ±5 Dy-5 2,20 14,0 6 1,3
Yy-0
162
Caracteristicile transformatoarelor trifazate cu trei înfăşurări
ANEXA 10.
Tipul Limita superioară a
trans- tensiunii nominale a Pierderile,
Puterea forma- înfăşurărilor, în kVA
nominală torului în kV Curentul
în kVA (după Randamentul de mers
tabela la corespunzător în gol, în
1-2) de scurtcir- pierderilor procente
mers cuit, la maxime la din
înalta medie joasă în gol sarcină cos φ=1,% curentul
tensi- tensi- tensi- la nominală nominal
une une une tensi- a
une înfaşurarii
nomi- de tensi-
nală une
maxima
I 121 38,5 11 30 69,5 98,25

5000 II 121 38,5 11 29 69,5 98,25 5
III 121 38,5 11 29 61 98,4
I 121 38,5 11 35 82 98,42

7500 II 121 38,5 11 35,5 81,5 98,42 4,6
III 121 38,5 11 35,5 71 98,6
I 121 38,5 11 45 97 98,6

10 000 II 121 38,5 11 43 97 98,6 4,4
III 121 38,5 11 43 89 98,7
I 121 38,5 11 63 132 98,72

I 121 11,0 10,5 63 132 98,72
15 000 I 121 6,6 6,3 63 132 98,72 4
II 121 38,5 11 59 132 98,74
III 121 38,5 11 59 120 98,82
I 121 38,5 11 76 163 98,85

I 121 11,0 10,5 76 163 98,85
20 000 I 121 6,6 6,3 76 163 98,85 3,5
II 121 38,5 11 75 163 98,85
II 121 38,5 11 75 148 98,92
I 121 38,5 11 110 233 98,94

II 121 38,5 11 105 233 98,94
31 500 III 121 38,5 11 105 203 99,03 3
I 110 11,0 6,6 110 233 98,94
163
Tensiunile de scurtcircuit ale transformatoarelor cu trei înfăşurări
ANEXA 11.
Tipul transformatorului Puterea nominală a înfăşurărilor, Tensiunea de scurtcircuit

în procente din între înfăşurări,
puterea nominală în procente
înaltă medie joasă înaltă-medie înaltă-joasă medie-joasă

tensiune tensiune tensiune tensiune tensiune tensiune
I 100 100 100 17 10,5 6

10,5 17
II 100 66,7 66,7 17 10,5 6

10,5 17
II 100 100 100 17 10,5 6

10,5 17
III 100 66,7 66,7 17 10,5 6

10,5 17
Caracteristicile tehnice şi parametrii transformatoarelor de putere
ANEXA 12.
Nr. Tipul Modul de Puterea Tensiunea Pierderi în
crt. transforma- protecţie nominală U ît [ kV ] de scurt- transformator Masa
torului [kVA] circuit Rezistenţa Reactanţa totală
sau substanţei U jt [ kV ] [%] [t]
în R T [Ω] X T [Ω]
în gol scurt-
[W] circuit
[W]
1 TT-AN-250 Exd I 250 6/0,4 4 1300 2300 0,00590 0,02560 3,4
2 TT-AN-400 Exd I 400 6/0,4 4 1500 3100 0,00310 0,01600 4,1
3 IT3 Sa-100 Exd I 100 6/0,4(0,525) 3,5 1000 1300 0,02080 0,05600 2,5
4 IT3 Sa-200 Exd I 200 6/0,4(0,525) 3,8 1300 1900 0,00760 0,03040 3
5 IT3 Sb-315 Exd I 315 6/0,4(0,525) 3,7 1600 2900 0,00467 0,01879 3,1
6 IT3 Sb-400 Exd I 400 6/0,4(0,525) 3,7 1750 3500 0,00350 0,01480 4,2
7 DTK-200 Exd I 200 6/0,4(0,525) 4 1400 1600 0,00640 0,03200 1,9
8 DTK-315 Exd I 315 6/0,4(0,525) 5,4 1400 2850 0,00459 0,02742 2,4
9 TSȘVP-180 Exd I 180 6/0,4(0,69) 3,5 1255 2137 0,01055 0,03111 2,5
10 TSȘVP-250 Exd I 250 6/0,4(0,69) 5,5 1390 2150 0,00550 0,03520 3,1
11 TKȘV-75 Exq I 75 6/0,4(0,69) 2,5 607 850 0,02417 0,05333 2,4
12 TKȘV-100 Exq I 100 6/0,4(0,69) 3 620 1386 0,02217 0,04800 2,4
13 TKȘVP-135 Exq I 135 6/0,4(0,69) 3 795 1405 0,01233 0,03555 3,1
14 TKȘVP-180 Exq I 180 6/0,4(0,69) 3,3 913 1995 0,00895 0,02933 3,2
15 TKȘVP-240 Exq I 240 6/0,4(0,69) 2,5 1240 2120 0,00588 0,01666 3,5
16 TKȘVP-320 Exq I 320 6/0,4(0,69) 2,5 1675 2380 0,00371 0,01250 4,2
17 TKȘVPS-160 Exq I 160 6/0,4(0,69) 2,9 730 2190 0,01368 0,02900 3,4
18 TKȘVPS-200 Exq I 200 6/0,4(0,69) 2,7 875 2530 0,01012 0,02160 3,7
19 TKȘVPS-250 Exq I 250 6/0,4(0,69) 3 515 3430 0,00878 0,01920 3,8
20 TKȘVPS-320 Exq I 320 6/0,4(0,69) 2,7 1100 3865 0,00602 0,01350 4,6
Observaţie: Parametrii transformatoarelor au fost raportaţi la tensiunile de 0,4 kV
Încărcările admisibile pentru conductoarele neizolate din cupru, instalate în interior
ANEXA 13.
Secţiunea Încarcarea Secţiunea Încarcarea Secţiunea Încarcarea

nominală admisibilă nominală admisibilă nominală admisibilă
în mm 2 în A în mm 2 în A în mm 2 în A
4 54 35 200 120 450

6 70 50 250 150 525
10 98 75 315 185 600
16 125 95 380 240 715
15 156
Încărcările admisibile pentru conductoarele neizolate, instalate în aer liber

ANEXA 14.
Secțiunea Încarcarea admisibilă Secțiunea Încarcarea admisibilă

nominală în A nominală în A
în mm 2 în mm 2
Cu Al OL-Al Cu Al OL-Al
4 45 --- --- 70 320 250 260
6 65 --- --- 95 390 305 315
10 90 --- --- 120 455 355 360
16 120 100 --- 150 535 415 420
25 170 125 --- 185 605 470 485
35 205 160 160 240 725 --- 575
50 255 200 205 300 --- --- 665
Coeficienţii de corecţie pentru determinarea încărcărilor admisibile ale
conductoarelor neizolate, când temperatura mediului este diferită de +25 o C
ANEXA 15.
o o o o o o
10 C 15 C 20 C 25 C 30 C 35 C 40 o C
1,11 1,075 1,04 1 0,96 0,92 0,88
Încărcarile admisibile pentru cablurile cu conductoare din cupru şi izolaţie

din hârtie, pozate direct în pământ, la temperatura de 15 o C
ANEXA 16.
Încărcările admisibile, în A
Cabluri Cabluri Cabluri cu trei conducte şi cu Cabluri

cu o cu două izolaţie de centură cu patru
Secţiunea conductă conducte conducte
nominală de 1 kV de 1 kV de 1 kV
≤3 k V 6 kV 10 kV
în mm 2
Temperatura maximă admisibilă a conductoarelor
cablului, în o C
80 80 80 65 60 80
1,5 45 35 30 --- --- ---

2,5 60 45 40 --- --- 35
4 80 60 55 --- --- 50
6 105 80 70 --- --- 60
10 140 105 95 80 70 85
16 175 140 120 105 95 115
25 235 185 160 135 120 150
35 285 225 190 160 150 175
50 360 270 235 200 180 215
70 440 325 285 245 215 265
95 520 380 340 295 265 310
120 595 435 390 340 310 350
150 675 500 435 390 355 395
185 755 --- 490 440 400 450
240 880 --- 570 510 460 ---
300 1000 --- --- --- --- ---
400 1220 --- --- --- --- ---
500 1400 --- --- --- --- ---
625 1520 --- --- --- --- ---
800 1700 --- --- --- --- ---
167
din hârtie, pozate în apă, la temperatura de 15 o C
ANEXA 17.
Secţiunea nominală a Încărcarea admisibilă de lungă durată, în A
conductoarelor Cabluri cu o singura Cabluri cu trei conducte şi cu izolaţie de centură
2 conductă de 1 kV
în mm
≤3kV 6 kV 10 kV
o
Temperatura maximă admisibilă a conductoarelor cablului, în C
80 80 65 60
10 --- 120 --- ---
16 --- 155 135 120
25 --- 210 170 150
35 370 250 205 180
50 460 305 255 220
70 570 375 310 275
95 675 440 375 340
120 775 505 430 395
150 880 565 500 450
185 990 615 545 510
240 1140 715 625 585
300 1300 --- --- ---
400 1580 --- --- ---
500 1820 --- --- ---
625 1970 --- --- ---

din hârtie, pozate în aer liber, la temperatura de 25 o C
ANEXA 18.
Încărcările admisibile, în A
Cabluri cu Cabluri cu Cabluri cu trei conducte şi cu izolaţie de Cabluri cu

Secţiunea
o conductă două centură patru
nominală
de 1 kV conducte conducte
în mm
2
de 1 kV ≤3kV 6 kV 10 kV de 1 kV
Temperatura maximă admisibilă a conductoarelor
o
cablului, în C
80 80 80 65 60 80
1,5 30 25 20 --- --- ---
2,5 40 30 25 --- --- 25
4 55 40 35 --- --- 35
6 75 55 45 --- --- 45
10 95 75 60 55 50 60
16 120 96 80 65 60 80
25 160 130 105 90 85 100
35 200 150 125 110 105 120
50 245 185 155 145 135 145
70 305 225 200 175 165 185
95 360 275 245 215 200 215
120 415 320 285 250 240 260
150 470 375 330 290 270 300
185 525 --- 375 325 305 340
240 610 --- 430 375 350 ---
300 720 --- --- --- --- ---
400 880 --- --- --- --- ---
500 1020 --- --- --- --- ---
625 1180 --- --- --- --- ---
800 1400 --- --- --- --- ---
168
Coeficienţii de corecţie în funcţie de numărul de cabluri pozate în acelasi şanţ
ANEXA 19.
Numărul de cabluri 1 2 3 4 5 6
⎧100mm 1,0 0,90 0,85 0,80 0,78 0,75

⎪
⎪⎪
Distanţa dintre cabluri ⎨200mm 1,0 0,92 0,87 0,84 0,82 0,81
⎪
⎪
⎪⎩300mm
1,0 0,93 0,90 0,87 0,86 0,85
Coeficienţii de corecţie în funcţie de temperatura solului sau a apei

ANEXA 20.
Temperatura
admisibilă Valorile coeficienţilor de corecţie pentru temperatura solului sau apei
a de o C
conductorului, -5 0 +5 +10 +15 +20 +25 +30 +35 +40
în o C
80 1,14 1,11 1,08 1,04 1 0,96 0,92 0,88 0,83 0,78
70 1,17 1,13 1,09 1,04 1 0,955 0,905 0,85 0,80 0,74
65 1,18 1,14 1,10 1,05 1 0,95 0,89 0,84 0,77 0,71
50 1,21 1,20 1,14 1,07 1 0,93 0,84 0,76 0,66 0,54
Coeficienţii de corecţie în funcţie de temperatura aerului

ANEXA 21.
Temperatura
admisibilă Valorile coeficienţilor de corecţie pentru temperatura aerului de o C
a
conductorului, -5 0 +5 +10 +15 +20 +25 +30 +35 +40
în o C
80 1,24 1,2 1,17 1,12 1,09 1,04 1 0,95 0,90 0,85
70 1,29 1,25 1,2 1,15 1,11 1,05 1 0,94 0,88 0,82
65 1,32 1,27 1,22 1,17 1,12 1,06 1 0,93 0,87 0,79
50 1,48 1,41 1,34 1,26 1,18 1,09 1 0,89 0,77 0,66
169
Curenţii maximi admisibili din punct de vedere termic la temperatura
mediului θ 0 =25 o C, rezistenţele specifice şi reactanţele specifice, ale cablurilor
şi conductoarelor din cupru, utilizate în mine
ANEXA 22.
Secţiu- Conductoare multifilare şi Cabluri armate cu trei sau Cabluri armate cu
nea cabluri flexibile de joasă patru conductoare până la 1 izolaţie din PVC sau din
nomi- tensiune kV hârtie
nală I nf max r ocf x ocf I nf max r oca x oca
Peste Peste Peste
x oca
I I 1kV 1kV 1kV
cupru până până până
2 [A] [A] la 3 la 3 la 3
[mm ] [A] [Ω/km] [Ω/km] [A] [Ω/km] [Ω/km]
kV kV kV
[Ω/km]
1,5 20 20 12,57 0,175 19 20 12,57 --- --- --- --- ---

2,5 27 25 7,54 0,160 26 25 7,54 --- --- --- --- ---
4 36 35 4,71 0,100 34 35 4,71 0,095 --- --- --- ---
6 50 50 3,14 0,095 45 35 3,14 0,090 45 41 --- ---
10 65 60 1,88 0,092 60 60 1,88 0,073 60 56 48 0,110
16 87 80 1,17 0,090 82 80 1,17 0,068 79 75 63 0,102
25 115 100 0,75 0,088 101 100 0,75 0,066 101 97 82 0,091
35 143 125 0,53 0,084 124 125 0,53 0,064 123 120 100 0,087
50 178 160 0,37 0,081 150 160 0,37 0,063 150 146 125 0,083
70 220 200 0,26 0,079 181 200 0,26 0,061 184 176 148 0,080
95 265 260 0,198 0,078 221 225 0,198 0,060 218 210 178 0,078
120 310 300 0,157 0,076 255 260 0,157 0,059 252 244 208 0,076
150 355 350 0,125 0,075 293 300 0,125 0,058 286 278 238 0,074
185 405 350 0,101 0,073 334 350 0,101 0,056 326 315 268 0,072
240 465 400 0,078 0,069 390 400 0,078 0,054 385 370 310 0,069
Observaţie : I nf max curentul nominal maxim al siguranţelor fuzibile, în cazul în

care ele reprezintă unica protecţie la suprasarcină.
Coeficienţii de corecţie la temperatură, aplicaţi curenţilor

maximi admisibili
ANEXA 23.
Încărcarea admisă, Încărcarea admisă, în % din cea indicată in
Temperatura în % din cea tabelul 2.1, pentru cabluri de:
mediului pana la: indicată in tabelul
o
C 2.1, pentru cabluri (1-6) kV 10 kV
sub 1 kV
20 106 106 106
25 100 100 100

30 92 93 91
35 85 87 82
40 75 79 71
45 65 71 58
50 53 61 41
170
Variaţia limită ale raporturilor între curenţii admisibili în conductoare şi
cabluri şi curenţii nominali ai siguranţelor fuzibile
ANEXA 24.
Denumirea încaperii Destinaţia reţelelor Modul de intrare al reţelelor Raporturi minime
între cureţii
admisibili în
conductoare şi
cabluri şi curenţii
nominali ai
siguranţelor
Ψ=I ad : I nom
1 2 3 4
Locuinţele, localurile Reţele de forţă şi Conductoare în ţevi sau montate

publice, precum şi iluminat pe suporturi izolante 1,25
birourile şi încăperile de
serviciu din întreprin-
derile industriale
Cabluri 1
Încăperi de producţie a Reţele de forţă Fider şi linii principale, montate
întreprinderilor industri- în ţevi 0,66
ale
Fider şi linii principale, montate
pe suporturi izolante 0,85
Fider şi linii principale, montate
prin cabluri subterane 0,66
Derivaţii spre receptoare cu
regim prelungit de funcţionare,
montate în ţevi 0,33
montate descoperit pe suporturi
izolante 0,85
montate prin cabluri 0,33
regimuri de funcţionare de
scurtă durată, montate prin
conductoare, în ţevi sau prin
cabluri 0,5
Reţele de iluminat Fidere, linii principale şi
derivaţii montate prin
conductoare în ţevi, în aer liber,
pe suporturi izolante sau prin
cabluri 1
Încăperi în care există Reţele de forţă şi de Fidere, linii principale şi
pericol de explozie iluminat derivaţii pentru receptoare cu
orice regim de funcţionare,
conductoarele fiind montate în
ţevi 1,25
Idem, dar executate prin cabluri 1
171
Densităţi economice de curent pentru liniile electrice
ANEXA 25.
Densitatea economică de curent recomandată pentru curentul maxim, la numărul de ore de

Felul liniei utilizare a puterii maxime [A/mm 2 ]
T < 3000 [h/an] T = 3000 ÷ 5000 [h/an] T > 5000 [h/an]
Linii aeriene cu conductoare de cupru 3 2,1 1,8
Linii aeriene cu conductoare de 1,8 1,2 1,0

aluminiu şi oţel-aluminiu
Linii aeriene cu conductoare de oţel 0,45 0,40 0,35
Cabluri de cupru cu izolatie de hârtie 3 2,5 2
Cabluri de cupru cu izolaţie de cauciu 3,5 3,1 2,7

(PVC)
Cabluri de aluminiu cu izolaţie de 1,6 1,4 1,2

hârtie
BIBLIOGRAFIE
1. Boţan, N. K., - Reţele electrice. Calculul electric. Editura Tehnică

Constantinescu, E., Bucureşti, 1961.
Poeată, A. I.
2. Curelaru, A. - Probleme de staţii şi reţele electrice. Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 1979.
3. Dinculescu, P., - Instalaţii şi echipamente electrice. Editura Didactică
Sisak, E. şi Pedagogică Bucureşti, 1981.
4. Iacobescu, G., - Reţele electrice. Probleme. Editura Didactică şi
Iordănescu, I., ş.a. Pedagogică Bucureşti, 1977
5. Iacobescu, G., - Reţele electrice. Editura Didactică şi Pedagogică
Iordănescu, I., ş.a. Bucureşti, 1981
6. Ionescu, T. G., - Ingineria sistemelor de distribuţie a energiei
Pop, O. electrice. Editura Tehnică Bucureşti, 1998.
7. Iordănescu, I., - Alimentarea cu energie electrică a întreprinderilor.
Iacobescu, G. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1979.
8. Iordănescu, I., - Reţele electrice pentru alimentarea întreprinderilor
Iacobescu, G., ş.a. industriale. Culegere de probleme pentru ingineri. E.
T. Bucureşti, 1985.
9. Mircea, I. - Instalaţii şi echipamente electrice. Ghid teoretic şi
practic. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti,
1986.
10. Păsculescu, M., - Electrificarea exploatărilor miniere. Editura Tehnică.
Pădure, A., Bucureşti, 1988.
Fotău, I., ş.a.
11. Păsculescu, M., - Instalaţii electrice miniere. Editura Didactică şi
Stepanescu, Ghe., Pedagogică. Bucureşti, 1983.
Moldovan, G.,
Pădure, A.
12. Pietrăreanu, E. - Agenda electricianului. Ediţia IV-a, Editura Tehnică.
Bucureşti, 1986.
13. Popa, M., - Culegere de probleme de electrotehnică şi
Ene, M. electroenergetică. Editura Didactică şi Pedagogică.
Bucureşti, 1964.
14. Stepanescu, Ghe., - Calculul mecanic al liniilor electrice aeriene. Editura
Fotău, I., Universitas, Petroşani, 2001.
Păsculescu, M.
173
View publication stats

Probleme de Retele Electrice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Probleme de Retele Electrice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Retele de transport si distributie a energiei electrice - culegere de probleme

Book · January 2007

EXPLORE THE BEST AND OFFER IT View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Culegerea de probleme „Reţele electrice de transport şi distribuţie a energiei

Una din marile probleme ale pregătirii cadrelor tehnice o prezintă

l - lungimea liniei în [km];

c - coeficientul de cedare al căldurii, în [W/ºCm2];

1.1. Parametrii liniilor electrice

Transportul şi distribuţia energiei electrice se realizează cu ajutorul reţelelor

Fig.1.1. Schema simplificată a unui sistem energetic:

Schema cea mai generală a unei instalaţii de transport a energiei electrice

1.1.1. Rezistenţa liniilor

Rezistenţa unui conductor se calculează cu relaţia:

Când se face calculul pentru determinarea rezistenţei conductoarelor liniilor

În calculul liniilor se aleg secţiunile standardizate, care sunt de obicei mai

1.1.2.1. Linii cu simplu circuit

Inductanţa proprie a unui conductor dintr-o linie cu două conductoare este:

La materialele nemagnetice (Cu, Al) μ r = 1 , deci expresia (1.4) va lua

Dmed = 3 D12 D23 D31 (1.5)

În cazul aşezării conductoarelor în vârfurile unui triunghi echilateral

Dmed = 3 D ⋅ D ⋅ 2 D = 3 2 D 3 = D 3 2 = 1,26 D (1.6)

1.1.2.2. Linii cu dublu circuit

În cazul că cele două circuite funcţionează separat şi mai ales dacă se

1.1.2.3. Influenţa construcţiei conductorului asupra inductanţei

a) Conductoarele-funie au inductanţa puţin mai mare decât a conductoarelor

Inductanţa cablurilor se calculează ca şi la liniile aeriene. În practică se

1.1.2.5. Conductoare de oţel

Mai sus (relaţia 1.4) s-a stabilit expresia reactanţei inductive a

1.1.3. Conductanţa liniilor electrice

În reţelele de înaltă tensiune, în afara pierderilor Joule (în rezistenţa

Aceste relaţii se aplică în cazul conductoarelor aşezate în vârful unui

1.1.4. Capacitatea liniilor

În calculele practice ale reţelelor electrice, capacitatea de serviciu a liniei

Susceptanţa capacitivă a liniei provoacă pe fiecare fază circulaţia curenţilor

Puterea reactivă debitată de susceptanţa capacitivă este dată de relaţiile:

La calculul susceptanţelor liniilor cu faze jumelate (faza formată din mai

1.2. Parametrii transformatoarelor

1.2.1. Schemele echivalente ale transformatoarelor

Dacă se raportează înfăşurarea secundară cu w2 spire şi un curent i2 la cea

Puterea în înfăşurarea raportată:

este egală cu puterea secundarului, iar

Un transformator real poate fi înlocuit printr-un transformator ideal cu două

1.2.2. Parametrii transformatoarelor cu două înfăşurări

Pentru calculul electric, într-o instalaţie de transport este necesar să se

Deci trebuie să se cunoască parametrii: RT , X T , BT , GT din schemele

La transformatoarele mici, din valoarea tensiunii de scurtcircuit U sc = U R2 + ΔU X2

Conductanţa GT se determină din pierderile în fier la mersul în gol:

de unde conductanţa activă a transformatorului, când pierderile sunt luate în

Susceptanţa BT a transformatorului la puterea de magnetizare ΔQFe se

Exprimând puterea de magnetizare în kilovar, iar tensiunea în kilovolţi, se

Admitanţa echivalentă a transformatorului YT se determină astfel:

1.2.3. Parametrii transformatoarelor cu trei înfăşurări

Transformatoarele cu trei înfăşurări pot fi reprezentate prin scheme

Aceste transformatoare sunt de trei tipuri, în funcţie de puterea fiecărei

I 100% 100% 100%

Rezistenţele active ale braţelor stelei din schema echivalentă a

În cazul transformatorului de tip IIa:

R1 = R2 = 0,5 RT ; R3 = 0,75RT (1.28)

În cazul transformatorului de tip IIb:

R1 = R3 = 0,5RT ; R2 = 0,75 RT (1.29)

Reactanţele inductive ale transformatoarelor cu trei înfăşurări sunt