CUPRINS

1. Argument. Scop şi obiective……………………………………………..………..pag. 1

2. Producerea energiei electrice…………………………………………………...…pag. 4

2.1 Notiuni generale.
2.2 Centrale electrice.
2.3 Linii electrice.

3. Tipuri de centrale………………………………………………………………….pag. 8
3.1 Centrale termoelectrice.
3.2 Centrale hidroelectrice.
3.3 Centrale eoliene.
3.4 Centrale solare.
3.5 Centrale nucleare.

4. Transportul energiei electrice………………………………………………….…pag. 15

5. Distributia energiei electice………………………………………………………pag. 17

6.asuri de sanatate şi securitatea muncii…………………………………………pag. 23

7.Defecte si posibilitati de remediere ale energiei electrice…………………...……pag.26

8.Bibliografie.

1. ARGUMENTUL TEMEI
 Datoritǎ calitǎţilor deosebite ale energiei electrice în ce priveşte
producerea, transportul şi distribuţia, cât şi multiplelor posibilitǎţi de utilizare a
acesteia, ea este indispensabilǎ dezvoltǎrii economice şi civilizaţiei moderne,
revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane îmbunǎtǎţirii nivelului de trai al
oamenilor. În toate domeniile vietii economice şi sociale, electricitatea produce
profunde transformǎri pe linia progresului şi civilizaţiei, prin modificarea
proceselor tehnologice, mecanizarea şi automatizarea în toate domeniile
activitǎţii omenesti, în sistemul de informare, tehnicǎ de calcul, iluminat etc.
Producerea energiei electrice se realizeazǎ în centrale electrice, prin
transformarea unei alte forme de energie ( energia chimicǎ a combustibililor,
energia potenţialǎ a apelor, energia atomicǎ , energia eolianǎ etc. ). De la
centrale energia electricǎ este transportatǎ pe linii electrice panǎ în apropierea
marilor consumatori ( oraşe, platforme industriale etc . ) ,de unde este distribuitǎ
la staţii de transformare, situate cât mai aproape de centralele de greutate ale
consumatorilor. De la aceste staţii se alimenteazǎ posturile de transformare,
unde se gǎsesc racordurile la tablourile de alimentare a receptoarelor .
În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc într-un sistem energetic, instalaţiile
electrice sunt :
 instalaţii de producere a energiei electrice;
 instalaţii de transport a energiei electrice;
 instalaţii de distribuţie a energiei electrice;
 instalaţii electrice de utilizare (la consumator) .
Caracteristicile de bazǎ ale unei instalaţii electrice sunt :
 puterea instalaţiei;
 sistemul de curent;
 tensiunea nominalǎ.
Sistemul de curent cel mai utilizat este curentul alternativ trifazat, cu
frecvenţa de 50 Hz. În domenii speciale se utilizeazǎ şi curent continuu (trac
ţiune, instalaţii cu reglaj mare de turaţie etc.) sau curent alternativ de frecvenţǎ
mai mare .
Tensiunile nominale între faze standardizate sunt : 380 V , 660 V, 6 kV ,
10 kV , 35 kV , 110 kV , 220 kV , 400 kV . Pentru consumatorii monofazaţi se
utilizeazǎ tensiunile de 127 V si 220 V .În alte domenii se utilizeazǎ şi alte valori
de tensiune .
Pentru fiecare tip de instalaţie se utilizeazǎ tensiunea care conduce la
costurile de construcţie şi exploatare cele mai mici. Astfel generatoarele din
centralele electrice se construiesc pentru tensiuni relativ scazute. Pentru a se
realiza un transport economic al energiei, tensiunea este transformatǎ într-o
staţie electricǎ ridicatoare, la 110 kV , 220 kV sau 400 kV , corespunzǎtor liniei
de transport. Cu cât tensiunea de transport este mai mare, cu atât consumul de
material conductor şi pierderea de putere sunt mai mici. La capǎtul liniei de
transport, tensiunea este din nou transformatǎ în staţii electrice coborâtoare la 35
kV , de unde este distribuitǎ prin substaţii ,şi puncte de racordare la posturile de
transformare, sub tensiunea de 6 sau 10 kV .
Din punctul de vedere al nivelului de tensiune utilizat, instalaţiile
electrice se împart în instalaţii de înaltǎ tensiune ( peste 1000 V ) ,şi instalaţii de
joasǎ tensiune ( sub 1000 V ). Din cele de mai sus se constatǎ cǎ instalaţiile
electrice de utilizare a energiei electrice sunt instalaţii de joasǎ tensiune .
În functie de utilizarea energiei electrice, instalaţiile se clasificǎ in
principal în :
 instalatii electrice de forţǎ ;
 instalatii electrice pentru iluminat ;
 instalatii electrice pentru curenţi slabi , cuprinzând instalaţii electrice de
semnalizare acusticǎ, opticǎ şi mixtǎ , instalatii electrice fonice şi video ;
Pǎrţile componente principale ale instalatiilor electrice utilizate sunt :
 postul de transformare ;
 liniile electrice de joasǎ tensiune (aeriene sau subterane );
 tablourile de distribuţie ;
 aparatele electrice de conectare ;
 aparatele electrice de comandǎ si protectie ;
 masinile electrice .
Aparatele electrice sunt sisteme şi dispozitive care servesc la variaţia ,
reglajul si controlul automat sau neautomat al parametrilor şi circuitelor electrice
şi neelectrice . În instalatiile electrice, aparatele electrice îndeplinesc una din
funcţiunile urmǎtoare :
 închiderea circuitelor electrice , pentru a asigura alimentarea cu energie a
unor consumatori sau deschiderea lor pentru a întrerupe , când este
necesarǎ , aceastǎ alimentare ;
 comutarea ( modificarea legaturilor ) în anumite circuite , cum este
necesar , de exemplu, la pornirea motoarelor electrice cu inele, la care în
timpul pornirii trebuie modificatǎ treptat valoarea rezistenţei introduse în
circuitul rotoric ;
 supravegherea transportului energiei şi protejarea instalaţiilor sau a
consumatorilor de energie electricǎ împotriva avariilor ( întreruperea unui
scurtcircuit prin arderea unei siguranţe, deconectarea prin relee de
suprasarcinǎ a unui motor supraîncǎrcat, eliminarea unei supratensiuni);
 mǎsurarea valorii curentului, a tensiunii sau a altor parametri electrici ai
instalatiei ;
 supravegherea anumitor procese de productie şi menţinerea automatǎ a
regimului de funcţionare dorit ( exemplu : pornirea si oprirea unei pompe
acţionate electric, în functie de nivelul lichidului în rezervor, reglarea
automatǎ a tensiunii în instalaţie ) .
Aparatele electrice au o construcţie relativ complexǎ, având în
componenţa lor mai multe elemente constructive : contacte, cǎi de curent,
izolatoare, electromagneti, bimetale, elemente mecanice, carcase de protecţie .
Unele dintre aceste elemente au rolul de a asigura trecerea curentului electric în
lungul circuitului, altele asigurǎ izolaţia între elementele conductoare, iar altele
asigurǎ fixarea diferitelor elemente şi transmit mişcarea parţilor mobile ale
aparatelor, în scopul realizǎrii diferitelor manevre. Dimensionarea diferitelor
elemente constructive se face în funcţie de întrebuinţare şi de solicitǎrile la care
sunt supuse în funcţionare .
1.2 Scopul
Realizarea proiectului are ca scop activitatea specificǎ realizǎrii,
exploatǎrii aparatelor de comutaţie, a unitǎţilor de competenţǎ tehnice generale,
a unitǎţilor tehnice de competenţǎ realizate în cele cheie absolute necesare
pentru demonstrarea în situaţia de examen, de certificare a dobândirii calificǎrii
de tehnician în instalaţii electrice.
Prin executarea proiectului şi prin susţinerea lui oralǎ în situaţia de
examen sunt vizate competenţele specifice calificǎrii conform standardului de
pregǎtire profesionalǎ.

1.3 Obiective
Conţinutul proiectului realizat demonstreazǎ cǎ este capabil sǎ prezinte
şi sǎ identifice lista unitaţilor de competenţǎ care pot fi dobândite în urma
calificǎrii „ TEHNICIAN ÎN INSTALAŢII ELECTRICE” prin liceu, filiera
tehnologicǎ( conform Anexa nr.1 la OMeDCT nr. 4864 din 01.11.2002):
 comunicarea interactivǎ la locul de muncǎ ;
 aplicarea formei de muncǎ în echipǎ ;
 aplicarea normelor şi principiilor de protecţia muncii, PSI şi a celor de
protecţia mediului;
 aplicarea procedurilor de calitate ;
 verificarea stǎrii de funcţionare a aparatelor , echipamentelor şi instalaţiilor
electrice ;
 executarea de lucrǎri de punere în funcţiune , exploatare , întretinere şi
reparare a aparatelor şi instalaţiilor electrice ;
 utilizarea schemelor funcţionale specifice instalaţiilor electrice ;
 utilizarea documentaţiei tehnice pentru efectuarea activitǎţilor de
mǎsurare şi verificare a instalaţiilor electrice ;
 organizarea procesului de producţie şi a muncii.

2. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

 2.1 Noţiuni generale

Energia electricǎ reprezintǎ capacitatea de acţiune a unui sistem fizico-

chimic.

Producerea energiei electrice se realizeazǎ prin transformarea altor forme

de energie:

 transformarea energiei chimice a combustibililor în turbine cu aer, gaz,

motoare cu ardere internǎ;
 transformarea energiei potenţiale sau cinetice a apelor;

 transformarea energiei atomice;

 transformarea altor forme de energie: maree, solarǎ, eolianǎ;

Producerea energiei electrice prin transformarea energiei chimice a

combustibililor se realizeazǎ în centrale electrice de termoficare sau centrale
termoelectrice.
Producerea energiei electrice prin transformarea energiei potenţiale sau
cinetice a apelor se realizeazǎ în centrale hidroelectrice care produc energie
electricǎ pe cale hidraulicǎ. Aceastǎ sursǎ de energie este economicǎ şi
inepuizabilǎ.
Energia electricǎ este transportatǎ la distanţǎ printr-un sistem de reţele
electrice, la diverse tensiuni: 110 kV, 220 kV, 400 kV şi chiar peste 800 kV.
Transportul energiei electrice se face fie prin linii aeriene, fie prin cabluri
subterane.
La tensiunea de 110 kV, stâlpii de susţinere au peste 25 m înǎlţime, fiind
plasaţi la intervale de circa 300 m; la 220 kV ei au înǎlţimea de peste 35 m,
intervalul fiind circa 350m; la 400 kV, înǎlţimea poate ajunge la 50 m, distanţa
între ei fiind de peste 350 m. În anumite situaţii, cum sunt de exemplu trecerile
peste ape, ei pot atinge înǎlţimi mai mari.
Cablurile subterane sunt folosite în localitǎţile urbane şi acolo unde costul
suplimentar este justificat de alte consideraţii, cum ar fi cel estetic de pildǎ. Un
cablu subteran de înaltǎ tensiune necesitǎ instalaţii de rǎcire şi instalaţii
suplimentare pentru evitarea pierderilor în pǎmânt. Din acest motiv el este mult
mai scump decât o linie aerianǎ.

2.2 Centrale electrice

Centrale electrice - Termocentrala de la Turceni este una din cele mai

mari termocentrale din Europa, ca putere instalată (mai există una asemănătoare
în China). Funcţioneazǎ pe bază de combustibil solid (cărbune extras din bazinul
carbonifer al Olteniei) şi are 7 grupuri de câte 330 MW putere instalată.
 Energia electrică se produce la scară industrială în instalaţii numite
centrale electrice. În funcţie de tipul de energie transformată în energie electrică,
cele mai importante pot fi:
-termocentrale
-hidrocentrale
-atomocentrale şi altele.

Termocentrale
În termocentrale se transformă energie termică, rezultată prin arderea
combustibililor. În România, energie termică este produsă în proporţie de cca.
77% de termocentrale, care folosesc licnit, petrol şi gaz. Termocentrala de la
Turceni este una din cele mai mari termocentrale din Europa, ca putere instalată
(mai există una asemănătoare în China). Funcţioneazǎ pe bază de combustibil
solid (cărbune extras din bazinul carbonifer al Olteniei) şi are 7 grupuri de câte
330 MW putere instalată.
După anul 1990 uzinele electrice Turceni şi Rovinari au fost retehnologizate,
o importanţă deosebită fiind acordată protecţiei mediului înconjurător.

Hidrocentrale
Cea mai mare hidrocentrală din România este Porţile de Fier I, cu o
putere instalată de 1080 MW , Porţile de Fier II având o puterea instalată de 250
MW.
Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea Iugoslavǎ,
centralele române şi Iugoslave de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II
cumulează 2160 MW, respectiv 500 MW.
Centralele Porţile de Fier I şi II pot turbina un debit instalat de 8700 mc/s.

Atomocentrale
Centrala nuclearoelectrică este un ansamblu de instalaţii şi construcţii
reunite în scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei nucleare.
Obţinerea energiei nucleare se bazează pe reacţia de fisiune
(descompunere) nucleară în lanţ. Instalaţia care asigură condiţiile de obţinere şi
menţinere a reacţiei în lanţ este reactorul nuclear. În principiu, reactorul se
compune dintr-o parte centrală numită zonă activă, în care are loc reacţia de
fisiune şi se dezvoltă căldura de reacţie.
În România, a intrat în funcţiune, pe 2 decembrie 1996, centrala nucleară
de la Cernavodă, care funcţionează cu apă grea ca moderator, foloseşte uraniu
îmbogăţit şi produce cu un singur reactor, aproximativ 10% din totalul energiei
electrice produse în ţară.
Centrala de la Cernavodă se bazează pe sistemul canadian CANDU şi are
o putere instalată de 706 MW în prezent. Structura unui reactor CANDU constă
într-un recipient cilindric orizontal, cu tuburi pentru barele de combustibil şi pentru
lichidul de răcire (apă grea) plasate orizontal.
În jurul acestor tuburi se află apă grea, care acţionează ca moderator.
Apa grea conţine doi atomi de deuteriu (un izotop neradioactiv al hidrogenului) şi
un atom de oxigen. Apa grea este mult mai eficientă ca moderator decât apa
obişnuită şi permite folosirea uraniului natural drept combustibil. Ea se obţine în
întreprinderi specializate, prin separarea sa din apa naturală (există o astfel de
întreprindere la Drobeta Turnu-Severin).

2.3 Linii electrice

Liniile aeriene sunt confecţionate din conductoare de cupru, aluminiu cu

miez de oţel şi cadmiu-cupru. Conductoarele din cupru sunt folosite la toate
tensiunile; pentru deschideri mari se utilizeazǎ cele din cadmiu-cupru care au o
mare rezistenţǎ mecanicǎ. Conductoarele din aluminiu cu miez de oţel sunt
folosite în special în cazul tensiunilor înalte. Exista tendinţa ca aluminiul sǎ
înlocuiascǎ cuprul, datoritǎ costului sǎu mai scǎzut.
Conductibilitatea electricǎ variazǎ cu temperatura pentru cele mai multe
dintre materiale. În general pentru conductoare ea descreşte la creşterea
temperaturii. Excepţie fac cǎrbunele şi electroliţii, pentru care, la fel ca la
majoritatea nemetalelor, conductibilitatea creşte la ridicarea temperaturii.
În cazul cablurilor subterane sunt necesare straturi de izolaţie şi protecţie.
Dintre materialele izolatoare remarcǎm: hârtia impregnatǎ cu ulei, cauciucul
natural şi sintetic, materialele plastice cum sunt policlorura de vinil sau polietilena
(utilizatǎ de obicei în locul cauciucului). Cablurile izolate cu hârtie pot fi utilizate
pânǎ la 400 kV, în timp ce cablurile izolate cu cauciuc sau materiale plastice,
numai pânǎ la 11 kV.
Protecţia unui cablu cu izolaţie de hârtie impregnatǎ este mai întâi
realizatǎ cu un strat de plumb sau aluminiu pentru evitarea umezelii şi apoi cu un
strat de bitum armat sau farǎ armaturǎ metalicǎ, pentru evitarea coroziunii şi a
distrugerii mecanice. Pentru cablurile izolate cu cauciuc sau materiale plastice
protecţia este determinatǎ de necesitǎţile de serviciu.
În mod obişnuit, trebuie sǎ ştim dacǎ izolatorul ales corespunde
temperaturii la care va lucra. Se definesc în acest scop urmatoarele clase de
izolaţie:
 clasa Y de izolaţie, satisfǎcǎtoare pânǎ la 90 grade C. Hârtia,
bumbacul şi mǎtasea netratate fac parte din aceastǎ clasǎ;
 clasa A de izolaţie, utilizatǎ pânǎ la 105 grade C. Aici sunt incluse
hârtia, bumbacul şi mǎtasea impregnate;
 clasa E de izolaţie corespunde temperaturilor pânǎ la 120 grade C.
Hârtia şi ţesǎturile impregnate fac parte din ea;
 clasa B de izolaţie, utilizatǎ pânǎ la 130 grade C. Ea corespunde
materialelor folosite în transformatoare şi motoare electrice şi din
ea fac parte asbestul, mica şi porţelanul;
 clasa F de izolaţie corespunde temperaturilor pânǎ la 155 grade C,
clasa H celor pânǎ la 180 grade C, iar clasa C temperaturilor mai
mari de 180 grade C. În toate aceste clase sunt incluse diverse
varietaţi de sticlǎ, micǎ şi porţelan.
 Energia electricǎ prezintǎ o serie de avantaje în comparaţie cu alte forme
de energie, şi anume:

 producerea energiei electrice în centrale electrice are loc în condiţii

economice avantajoase;
 energia electricǎ poate fi transmisǎ la distanţe mari prin intermediul
câmpului electromagnetic, fie direct prin mediul înconjurǎtor, fie dirijat prin
linii electrice;

 la locul de consum, energia electricǎ poate fi transformatǎ în condiţii

economice în alte forme de energie;

 energia electricǎ poate fi divizatǎ şi utilizatǎ în pǎrţi oricât de mici, dupǎ

necesitǎţi;

Dezavantajul pe care îl prezintǎ energia electricǎ în comparaţie cu alte

forme ale energiei constǎ în aceea cǎ nu poate fi înmagazinatǎ. Energia electricǎ
trebuie produsǎ în momentul când este cerutǎ de consumatori.

Linii electrice aeriene

 3. TIPURI DE CENTRALE

3.1 Centrale termoelectrice

O centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care
produce curent electric pe baza conversiei energiei termice obţinută prin arderea
combustibillilor. Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate
de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere
internă.Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (cărbune, deşeuri sau
biomasă), lichizi (păcură) sau gazoşi (gaz natural).
Uneori sunt considerate termocentrale şi cele care transformă energia
termică provenită din alte surse, cum ar fi energia nucleară, solară sau
geotermală, însă construcţia acestora diferă întrucâtva de cea a centralelor care
se bazează pe ardere.

Clasificare(după destinaţie), termocentralele se clasifică în:

 Centrale termoelectrice (CTE), care produc în special curent electric,
căldura fiind un produs secundar. Aceste centrale se caracterizează prin
faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu condensaţie sau
cu turbine cu gaze. Mai nou, aceste centrale se construiesc având la bază
un ciclu combinat abur-gaz.
 Centrale electrice de termoficare (CET), care produc în cogenerare atât
curent electric, cât şi căldură, care iarna predomină. Aceste centrale se
caracterizează prin faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu
contrapresiune.

Funcţionare:
De obicei termocentralele funcţionează pe baza unui ciclu Clausius-
Rankine. Sursa termică, cazanul, încălzeşte şi vaporizează apa. Aburul produs
se destinde într-o turbină cu abur producând lucru mecanic. Apoi, aburul este
condensat într-un condensator. Apa condensată este pompată din nou în cazan
şi ciclul se reia.
Turbina antrenează un generator de curent alternativ (alternator), care
transformă lucrul mecanic în energie electrică, de obicei la tensiunea de 6000 V
şi frecvenţa de 50 Hz în Europa, respectiv 60 Hz în America de Nord şi mare
parte din America de Sud.

3.2 Centrale hidroelectrice

O hidrocentrală este o centrală electrică folosită pentru a transforma

energia mecanică produsă de apă în energie electrică.
 Funcţionare:Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu unde
poate fi prezentă şi o cascadă se realizează acumularea unei energii potenţiale,
trasformată în energie cinetică prin rotirea turbinei hidrocentralei. Această
mişcare de rotaţie va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate
generatorului de curent electric, care prin rotirea rotorului generatorului într-un
câmp magnetic, va transforma energia mecanică în energie electrică.
Putere:Puterea notată cu litera P este determinată de debitul = Q, de
diferenţa de nivel = h şi de randamentul hidraulic şi cel al echipamentului = η.
Hidrocentralele moderne au un randament ridicat prin intermediul turbinelor şi
generatoarelor ce pot realiza un randament de până la 90 %.

Tipuri de hidrocentrale:

Folosirea căderii de apă acest parametru este determinat de diferenţa de

nivel dintre oglinda apei din lacul de acumulare (în spatele barajului) şi oglinda
apei de jos după ce apa a trecut prin turbină. După acest criteriu sunt
hidrocentrale:

 cu o cădere mică de apă - < 15 m, debit mare, cu turbine Kaplan;

 cu o cădere mijlocie - 15–50 m, cu debit mijlociu, cu turbine Kaplan
sau Francis;
 cu o cădere mare 50–2.000 m, cu un debit mic de apă, turbinele
utilizate sunt turbinele Francis, Pelton

 Hidrocentralele mai pot fi clasificate după capacitate, sau după felul

construcţiei, ca de exemplu hidrocentrale:

 aşezate pe firul râului (centrale fluviale), producând curent după debit ;

 cu un lac de acumulare;
 CHEAP - centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare;
 cu caverne, pentru acumularea apei

Avantaje
 Avantajul economic, randament ridicat, preţ de cost redus, având o viaţă
lungă
 Avantajul ecologic, nu poluează mediul înconjurător, uneori pot genera
conflicte când sunt amplasate în parcuri naţionale sau când nivelul apei
barajului acoperă localităţi.

3.3 Centrale eoliene

Centralele eoliene sunt grupuri de turbine eoliene, plasate în apropiere

unele de altele cu scopul de a produce electricitate din energia eolianǎ. Turbinele
eoliene sunt conectate la un sistem de tensiune medie ce este apoi transformat
în curent de înaltǎ tensiune prin intermediul unui transformator, pentru a putea fi
livrat în sistemele de distribuire a electricitǎţii.
 Zonele prielnice instalǎrii centralelor eoliene depind de viteza vântului
(minim 15 km/h) în regiune pe toatǎ perioada anului, altitudine (o înalţime mai
mare înseamnǎ o viteza mai mare a vântului, datoritǎ vâscozitǎţii reduse a
vântului), relief şi temperatura (temperaturile scazute necesitǎ lichide de lubrifiere
cu punct de îngheţare scǎzut, materiale mai rezistente şi chiar sisteme de
încǎlzire a turbinei eoliene).

În funcţie de zona unde este instalatǎ o centralǎ eolianǎ existǎ trei tipuri de
amplasǎri:

 Pe ţǎrm - centrale eoliene aşezate la 3 sau mai mulţi kilometri în interiorul

ţǎrmului. Amplasarea ţine cont de efectul de accelerare a unei mase de
aer peste un obstacol (în acest caz ţǎrmul). Deoarece orice eroare de
amplasare poate însemna o scǎdere masivǎ a cantitǎţii de electricitate
generata se face studii pe perioade de cel puţin un an pentru
determinarea locaţiei propice pentru instalarea centralelor eoliene.
 În apropierea ţǎrmului - centrale eoliene aşezate la maxim 3 kilometri în
interiorul ţǎrmului sau 10 kilometri în larg. Aceste centrale eoliene fructificǎ
efectul de convecţie al aerului datoritǎ diferenţelor de temperaturǎ între
apǎ şi pǎmânt. Printre probleme se numǎrǎ migraţia pǎsǎrilor, habitatul
acvatic, transportul i efectul vizual.

 În larg - centrale eoliene plasate la peste 10 kilometri în larg. Nu pǎtimesc

de pe urma efectului vizual, nu genereazǎ zgomot şi beneficiazǎ de o
vitezǎ medie a vântului mai mare. Printre dezavantaje se numarǎ
cheltuielile mai mari de construire, amplasare, mentenanţǎ (în special cele
plasate în apǎ sǎratǎ, care are un efect puternic coroziv). Dacǎ distanţele
faţǎ de ţǎrm sunt suficient de mari, centralele eoliene plasate în larg pot fi
conectate direct la o instalatie de curent de înaltǎ tensiune.
 GENERAREA ENERGIEI EOLIENE

O turbina de vânt foloseşte mişcarea orizontală a

vântului deoarece această mişcare este cel mai
puternic tip de curent de aer care poate fi folosit
pentru a roti o elice (un rotor în cazul nostru).
Curentul de aer ascendent sau vertical se găseşte
doar în regiuni mici şi este rar detectat sau nu
prezintă destulă forţă.Fluxul orizontal de aer bate
în direcţia sistemului rotativ al turbinei de vânt
cauzând rotirea într-o anumită direcţie. Deoarece
rotorul este o componentă de mari dimensiuni are
nevoie de o anumită putere a vântului pentru a
putea fi pus în mişcare (de obicei 5 m/s). Unele
modele de turbine de vânt permit ajustări ale unghiului de atac al paletelor. În
acest caz paletele pot fi ajustate la un nivel de eficientă maximă. Făcând
aceasta, se permite rotorului să se rotească la un nivel optim. Nu tot timpul
ajustarea paletelor conduce la o performanţă optimă. Pentru a o atinge nacela
trebuie să se rotească şi ea. Eficienţa maximă este atinsă atunci când direcţia
vântului este paralelă cu nacela şi paletele sunt configurate pentru viteza vântului
la momentul respectiv

Avantaje:

 Performanţǎ mare la viteze mici ale vântului;

 Operare silenţioasǎ;

 Multiple funcţii electrice de control;

 Sistem de control al încǎrcǎrii;

 Instalare uşoarǎ a pilonului.

3.4 Centrale solare

O centrală solară este o centrală electrică funcţionând pe baza energiei

termice rezultată din absorbţia energiei radiaţiei solare. Centralele solare termice,
în funcţie de modul de construcţie pot atinge randamente mai mari la costuri de
investiţii mai reduse decât instalaţiile pe bază de panouri solare fotovoltaice,
necesită în schimb cheltuieli de întreţinere mai mari şi sunt realizabile doar
pentru puteri instalate depăşind un anumit prag minim. Totodatată sunt
exploatabile economic doar în zone cu foarte multe zile însorite pe an.
 Funcţionare:
Din punct de vedere tehnic,sunt experimentate în prezent douǎ sisteme de
conversie a energiei solare:
 sistemul termodinamic transformǎ energia solarǎ în cǎldurã,utilizând-o
într-o centralǎ electricǎ clasicǎ.Centrala solarǎ se amplaseazǎ în zone
geografice cu insoleere(radiaţie solarǎ puternicǎ pe durata mare a zilei)
importanta.O centralǎ solarǎ se compune din:captatori solari,câmpuri de
oglinzi,conducte,instalaţii de încǎlzire şi supraîncǎlzire.
 sistemul fotovoltaic transformǎ energia solarǎ în curent continuu.
Conversia fotovoltaicǎ cu ajutorul fotocelulelor pe bazǎ de siliciu a fost pusǎ în
jurul anilor 1960-1970.Procedeul este utilizat la producerea energiei electrice
necesare funcţionǎrii motoarelor, rachetelor spaţiale şi a aparatelor cu care sunt
dotaţi sateliţii ce se rotesc în jurul Pǎmântului.
Randamentul acestor centrale este slab(10%-15%).

Clasificare:
 Centrale solare termice cu concentrarea radiaţiei solare directe;
 Centrale solare cu câmpuri de colectoare;
 Centrale solare termice fǎrǎ concentrarea radiaţiei solare;
 Centrale solare pe bazǎ de panouri solare fotovoltaice.

Avantaje-Dezavantaje:
 Îmblânzirea uraganelor, prin încălzirea cu câteva grade Celsius a
“miezului” uriaşelor mase de aer aflate în mişcare, pare să fi făcut primii
paşi spre a deveni realitate. Un grup de cercetători americani de la
Atmospheric Environmental Research (AER) lucrează, cu sprijinul NASA,
la un proiect îndrăzneţ care porneşte de la premisa că atmosfera este
sensibilă la influenţe mărunte, care ar putea afecta inclusiv furtunile ce se
produc deasupra oceanelor tropicale şi în regiunile de coastă, devastând
teritorii întinse.
 Conversia razelor solare în cǎldurǎ sau electricitate se face cu o pierdere
de 80-90% şi acestea nu pot fi captate decât ziua,astfel energia trebuie
stocatǎ pentru a putea fi furnizatǎ şi noaptea.

3.5 Centrale nucleare(CNE)

Funcţionare:

Centrala nuclearoelectricǎ este un ansamblu de instalaţii şi construcţii

reunite în scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei
nucleare.Obţinerea energiei nucleare se bazeazǎ pe reacţia de fisiune
(descompunere) nuclearǎ în lanţ. Instalaţia care asigurǎ condiţiile de obţinere şi
menţinere a reacţiei în lanţ este reactorul nuclear. În principiu, reactorul se
compune dintr-o parte centralǎ numitǎ zonǎ activǎ, în care are loc reacţia de
fisiune şi se dezvoltǎ cǎldura de reacţie.

Zona activa contine combustibilul nuclear alcatuit din izotopi fisionabili

(U235, Pu239) si materiale fertile (U238, U232); moderatorul (apa grea), care are
rolul de a incetini viteza neutronilor rapizi, astfel ca reactia sa fie controlabila;
barele de control capteaza neutronii rezultati din reactia de fisiune; agentul de
racire, care preia caldura dezvoltata in zona activa si o cedeaza apei in
schimbatorul de caldura. In schimbatorul de caldura, apa de vaporizeaza si
devine agentul producator de lucru mecanic in turbina. Lucrul mecanic este
transformat de generator in energie electrica.Combustibilul, moderatorul si
agentul de racire formeaza asa numita filiera a reactorului termic care determina
caracteristicile specifice centralelor nucleare.Combustibilul introdus in reactor are
forma unor pilule compactate sub forma de bare.Intre barele de combustibil se
gasesc barele de control. Acestea contin cadmiu (element chimic ce absoarbe
neutroni). Ele au rolul de a regla numarul de neutroni ce pot produce noi reactii
de fisiune, astfel incat puterea produsa de reactor sa ramana constanta in timp.

Controlul reactoarelor nucleare se face computerizat (inclusiv al

sistemelor utilizate pentru protectia reactorului si a mediului
inconjurator).Centralele nucleare au intre 1 si 8 reactoare (unitati), fiecare cu o
putere instalata de cel putin 600 MW.
In Romania, a intrat in functiune, pe 2 decembrie 1996, centrala nucleara
de la Cernavoda, care functioneaza cu apa grea ca moderator, foloseste uraniu
imbogatit si produce cu un singur reactor, aproximativ 10% din totalul energiei
electrice produse in tara.

Centrala de la Cernavoda se bazeaza pe sistemul canadian CANDU si are o

putere instalata de 706 MW in prezent. Structura unui reactor CANDU consta
intr-un recipient cilindric orizontal, cu tuburi pentru barele de combustibil si pentru
lichidul de racire (apa grea) plasate orizontal.

In jurul acestor tuburi se afla apa grea, care actioneaza ca moderator. Apa
grea contine doi atomi de deuteriu (un izotop neradioactiv al hidrogenului) si un
atom de oxigen. Apa grea este mult mai eficienta ca moderator decat apa
obisnuita si permite folosirea uraniului natural drept combustibil. Ea se obtine in
intreprinderi specializate, prin separarea sa din apa naturala (exista o astfel de
intreprindere la Drobeta Turnu-Severin).

Securitatea centralelor nuclearoelectrice:

 In regim de functionare normala, cantitatile de substante radioactive

eliberate de centrala nucleara sunt nesemnificative. Pericolul specific,
pentru populatie si mediul ambiant, consta in eliberarea necontrolata de
substante radioactive. Sistemele tehnice de securitate sunt destinate sa
limiteze distrugerile zonei active a reactorului.
 In pricipiu, nici un reactor nuclear nu poate exploda ca o bomba. Sunt insa
posibile accidente in care reactoarele sa se supraincalzeasca, iar
componentele lor, depinzand de materialele din care sunt realizate, sa se
topeasca sau sa arda. Cresterea presiunii agentului de racire poate
deveni cauza unor explozii "mecanice" care ar deteriora invelisul
reactorului sau al sistemului de racire. Astfel, pot fi imprastiate in spatiu
materiale radioactive, care sa contamineze mediul inconjurator. Centralele
nucleare actuale sunt proiectate astfel incat probabilitatea unor accidente
de acest tip sa fie minima.Toate reactoarele nucleare moderne sunt
inchise in containere extrem de sigure. Acestea sunt proiectate astfel incat
sa previna orice scurgeri radioactive care ar putea rezulta in urma unor
accidente de operare.

 Centralele nucleare sunt astfel proiectate incat sa cuprinda sisteme care

sa previna producerea accidentelor nucleare. Acestea sunt dispuse "in
linie", astfel incat, daca un sistem de protectie se defecteaza, un altul sa ii
ia locul si asa mai departe. Desigur, este posibil ca toate sistemele din
"linia" de protectie sa cada unul dupa celalalt, dar probabilitatea producerii
unui astfel de eveniment este extrem de mica.
 4. TRANSPORTUL ENERGIEI ELECTRICE

Indiferent de tipul de centrala stabilit, energia electrica produsa trebuie

transportata la comutator. Daca consumatorii sunt la distante mici,cum este cazul
centralelor locale, transportul energiei se face la tensiune
joasa(120,220,380,500W,etc) deoarece distantele fiind mici nu se produce o
pierdere de tensiune prea mare.Daca consumatorii sunt indepartati,atunci
transportul de energie trebuie sa se faca sub tensiune inalta, cu atat mai inalta cu
cat distanta la care se face transportul este mai mare(3,6,10,15,35,110,220KW).
La studiul transformatorului s-a aratat importanta acestuia in transportul
energiei electrice. Se stie ca este nevoie de transformatoare atat la plecare cat si
la sosirea linei de transport. Intr-adevar, la plecare trebuie trransformatoare
ridicatoare de tensiune,iar la sosire transformatoare coboratoare de tensiune.
Locul in care se monteaza transformatoarele se numeste statie de transformare.
Intrerupatoarele,care sunt in majoritatea cazurilor automate, permit
inchiderea sau deschiderea circuitului liniei de alimentare, atunci cand nevoile o
cer. Separoarele sunt aparate prin care se poate separa o portiune de circuit,
prion reparatii si lucrari care nu se pot face sub tensiune. Sigurantele sunt
aparate care contin un fir usor fuzibil montat in circuitul retelei, care se topeste
cand curentii sunt prea mari. Descarcatoarele electrice sunt aparate care apara
retelele de alta natura.

Alimentarea cu energie electrica:

Electricitatea se obtine utilizand carbune, gaz sau cambustibili nucleari,

sau captand energia soarelui, vantului sau a apelor. Iar energia electrica se
transforma usor in alte forme de energie.
 Prima alimentare publica cu energie electrica a aparut la sfarsitul anilor
1800. Energia electrica avea diferite tensiuni, fiind distribuita sub forma de curent
continuu (cc) sau curent alternativ (ca). In cazul curentului alternativ nu exista un
standard pentru frecventa la care acesta isi schimba sensul. Pe masura ce
utilizarea energiei electrice crestea, a devenit evient ca ar exista avantaje de pe
urma standardizarii tensiunilor electrice. Pe langa faptul ca transferul de energie
dintr-o zona a tarii in alta, ar fi fost mai usor, si constructia instalatiilor electrice ar
putea fi simplificata.
O data ce majoritatea organizatiilor generatoare a ales si adoptat un
standard al electricitatii, s-au instalat retele de cabluri electrice, pentru ca
electricitatea generata intr-o zona a tarii sa poata fi folosita in orice alt loc.
Aceasta retea nationala de cabluti a facut mai fiabila distribuirea energiei
electrice. Daca un generator se defecta, curentul putea sa fie luat dintr-o alta
regiune, iar daca cererea crestea, la retea puteau fi conectate generatoare.
Standarde
Energia electrica este distribuita sub forma de curent alternativ, deoarece
tensiunea acestuia poate fi schimbata usor cu un tranformator – un dispozitiv
simplu, fiabli si eficient.In forma sa elementara , un tranformator electric consta
din doua bobine separate infasurate in jurul aceluiasi miez de fier. Cand se aplica
o tensiune alternativa la una dintre bobine, numita bobina primara, aceasta
creeaza un camp magnetic variabil in miez. Aceasta induce o tensiune
alternativa in cealalta bobina, numita secundara. Tensiunea din bobina depinde
de raportul dintre numarul de spire din bobina secundara si bobina primara.
Daca, de exemplu, in bobina secundara sunt jumatate atatea spire cate sunt in
bobina primara, atunci tensiunea secundara va fi jumatate din tensiunea primara.
Un transformator care reduce tensiunea electrica in acest fel se numeste
tranformator caborator de tensiune.

Transformatoare coboratoare de tensiune

Tranformatoarele coboratoare de tensiune se folosesc pentru a reduce

tensiunea electrica la un nivel relativ scazut, pentru consumul menajer. In Marea
Britanie, pentru locuinte se distribuie 240 volti. In unele tari, distributia menajera
este de 110 volti. Frecventa curentului alternativ este de obicei de 50 sau 60 Hz.
Multe aparate cu alimentare de la retea, inclusiv televizoarele, aparatele radio is
calculatoarele, folosesc transformatoare coboratoare de tensiune pentru a
reduce tensiunea de la retea la nivelul cerut de circuitele lor interne.

Transformatoare ridicatoare de tensiune

Tranformatorul ridicator de tensiune are mai multe spire pe bobina

secundara decat pe cea primara, astfel tensiunea secundara este mai mare
decat tensiunea primara. Acestea sunt folosite, de exemplu, pentru a transforma
iesirea unui generator de centrala electrica din zeci de mii de volti in sute de mii
de volti.
Sistemul trifazat

Generatoarele centralelor electrice au trei seturi de bobine in care se

induce o tensiune alternativa. Cand generatorul se afla in functiune, tensiunea
atinge o valoare de varf in fiecare set de bobine pe rand. Acest sistem se
numeste trifazat. In Marea Britanie, tensiunea intre cele doua capete ale unei
infasurari este de 240 V, asa cum se distribuie la locuinte pentru uz casnic.

Fazele sunt decalate cu 120 de gradeproducand o diferenta de 415 V intre

orice pereche de infasurari. Curentul trifazic este distribuit la consumatorii
industriali, pentru punerea in functiune a motoarelor electrice puternice ce
funtioneaza cu o tensiune de 415V.

5. DISTRIBUTIA ENERGIEI ELECTRICE

Distributie: Transmiterea energiei electrice sau termice in scopul vanzarii

ei la consumatori.Circuitele electrice care conduc curentul electric de joasa
tensiune de la centralele mici la tablourile de distributie ale consumatorilor sau de
la statiile de transformare la astfel de tablouri se numesc linii de transport de
joasa tensiune. Atat liniile de transport,cat si cele de distributie se construiesc
subteran sau aerian.
Liniile subterane se construiesc acolo unde nu se pot construe linii aeriene
din cauza ca ar fi periculoase sau ar impiedica circulatia, cum este cazul in
interiorul oraselor,mai ales pe arterele de mare circulatie. Aceste linii se
contruiesc din conductoare speciale, numite cabluri subterane.Aceste cabluri
conductoare sunt bine isolate si protejate contra umezelii.Cablurile se monteaza
in canale subterane sau direct in pamant, la circa 70cm adancime. Liniile aeriene
se executa din conductoare de cupru,de aluminiu sau de otel, montate pe stalp
de lemn, de otel sau de beton armat, prin intermediul izolatoarelor si suporturilor.

Distributia energiei electrice la consumatori.

Aceasta distributie se face atat in current continuu, cat si in curent

alternativ. In current continuu, distributia se face la tensiunea de 110 si 220V.
Cea mai utilizata distributie este aceea in curent alternativ trifazat, unde
distributia se face, fie in stea, fie in triunghi.O distributie in stea are avantajul ca
are doua tensiuni, una pentru forta(380V) si una pentru lumina(220V).Distributia
in triunghi are o singura tensiune.
 Distributie de energie electrica: Activitate organizata pentru transmiterea
energiei electrice prin retelele cu tensiunea de cel mult 110 kV de la transportator
sau producatori pana la instalatiile consumatorilor finali de energie electrica.
Directia Tehnica [DT] are responsabilitatea asigurarii exploatarii si
functionalitatii instalatiilor de distributie a energiei electrice, a sistemelor de
masura, protectie, automatizare si comanda-control aferente, precum si a
infrastructuri de Comunicatii si Informatica. DT coordoneaza si indruma tehnic,
activitatatile din domeniile sale din cele 8 filiale organizate teritorial in România.
Procesele si activitatile domeniilor mentionate sunt abordate prin prisma
obiectivelor stabilite prin programele strategice sau operationale, care-si propun
indeplinirea misiunii societatii. Continutul si nivelul fizic si valoric al obiectivelor
DT sunt o consecinta a cerintelor ce rezida din indicatorii de performanta
prevazuti în licenta de distributie, cu scopul de a satisface conditiile de calitate a
energiei electrice livrate furnizorului de energie electrica.
Domeniul de activitate al Distributiei cuprinde activitati de exploatare,
intretinere, dezvoltare a retelei electrice de distributie in scopul transmiterii
energiei electrice de la producatori/operator de transport/alti distribuitori la
consumatori, conform contractelor incheiate, in condiţii corespunzatoare de
siguranta si calitate.

Obiectivele generale ale strategiei de dezvoltare a instalatiilor de

distributie:

 Cresterea sigurantei in alimentarea cu energie electrica a tuturor

consumatorilor;
 Reducerea pierderilor de energie electrica;
 Cresterea gradului de securitate in exploatarea instalatiilor electrice si a
sigurantei in functionare;
 Scaderea numarului de defecte in instalatiile electrice si a timpilor de
intrerupere in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor;
 Asigurarea parametrilor de calitate a energiei electrice furnizate in
conformitate cu reglementarile ANRE;
 Reducerea cantitatilor de energie electrica nelivrata consumatorilor ca
urmare a intreruperilor accidentale;
 Reducerea cheltuielilor cu mentenanta si reparatiile.

Obiective specifice:

 Modernizarea si retehnologizarea statiilor de transformare de 110/MT;

 Trecerea instalatiilor de 6 kV la tensiunea de 20 kV;
 Dezvoltarea sistemului de automatizare a distributiei (SAD) prin montarea
de reanclansatoare si separatoare telecomandate;
 Integrarea in SCADA a tuturor statiilor de transformare;
 Inlocuirea izolatiei de portelan din LEA 110kV si LEA 20 kV cu izolatie tip
compozit;
 Modernizarea integrala a LEA JT si a bransamentelor;
  Extinderea sistemului de telegestiune si monitorizare a parametrilor de
calitate a energiei electrice;
 Finalizarea sistemului CALL CENTER;
 Implementarea unui sistem de gestiune si relatii cu clientii
 Implementarea sistemului GIS si TIS.

Pierderi tehnice de energie în Retelele Electrice de Distributie:

-Pierderile de energie în RED (pierderi tehnice şi pierderi comerciale imputabile)

sunt acoperite de producătorii care au contracte în acest sens cu Operatorii de
Distribuţie.
-Operatorii de Distribuţie gestionează energia electrică pentru acoperirea
pierderilor tehnice de energie din RED.

7. DEFECTE SI POSIBILITATI DE REMEDIERE ALE ENERGIEI

ELECTRICE

MENTENANTA IN INSTALATII ELECTRICE:

Lucrarile de mentenanta se executa în retele de distributie a energiei
electrice.
   Lucrarile de mentenenta preventiva: verificari, reglaje, masuratori,
încercari, eliminarea unor defectiuni prin înlocuirea unor piese si subansamble
uzate, lucrari complexe care restabilesc starea tehnica initiala a instalatiei.
   Lucrari de mentenanta predictiva: diagnosticari si monitorizari ale
echipamentelor în scopul depistarii unor defectiuni în faza incipienta, pentru
reducerea probabilitatilor de evolutie a lor în timp si pentru evitarea avarierii
echipamentelor.
   Lucrari de mentenanta corectiva - se executa dupa aparitia unui defect în
scopul readucerii instalatiilor în stare de a-si putea îndeplinii functiile pentru care
au fost proiectate.

Continut:

Linii electrice aeriene (LEA) 0,4 KV de consum general si iluminat public:

• Manevre pt.depistarea tronsoanelor defecte;
• Verificarea starii stalpilor si conductoarelor;
• Defrisarea vegetatiei pe trasee si îndepartarea obiectelor cazute pe linie;
• Schimbare izolatori deteriorate;
• Refacere inscriptionari,calibrari sigurante;
• Înlocuire stâlpi deteriorate;
• Înlocuire conductoare;
• Strângere contacte, rectificare stare confectii metalice;
• Echilibrari sarcini pe faze;
• Montare placute avertizare;
• Verificare puncte de aprindere;
• Înlocuire puncte de aprindere;
• Înlocuire lampi deteriorate;
• Înlocuire cleme si legaturi necorespunzatoare;
• Înlocuire bransamente necorespunzatoare;
• Masuratori energetice.

Linii electrice aeriene (LEA) de distributie a energiei electrice de medie

tensiune:
• Control pt.depistarea cauzei functionarii repetate a RAR-urilor;
• Verificarea starii stalpilor si conductoarelor;
• Control în cazul viiturilor, ploilor torentiale sau de lunga durata;
• Înlocuire izolatori deteriorate;
• Înlocuire stâlpi deteriorate;
• Înlocuire conductoare;
• Defrisare vegetatie si înlaturare obiecte aruncate pe LEA;
• Remediere contacte si legaturi imperfecte;
• Refaceri inscriptionari si montare tablite avertizoare;
• Reglare descarcatori;
• Demontarea si remontarea descarcatoarelor cu rezistenta variabila pt.încercari
în laborator;
• Masuratori energetice;
Linii electrice aeriene LEA 110KV;
• Controale accidentale pentru depistarea zonelor periculoase cu depuneri
frecvente de chiciura pe conductoare;
• Controale accidentale în urma declansarilor pe scurtcircuit cu scopul depistarii
defectiunilor vizibile;
• Verificarea fundatiilor si completarea lor cu pamânt;
• Remedieri la stalpi, console, etc.;
• Înlocuirea elementelor de izolatoare defecte;
• Înlocuire prize de pamânt;
• Verificarea si refacerea inscriptionarilor si indic.de securitate;
• Verificarea starii stâlpilor si conductoarelor;
• Verificarea sagetii conductoarelor si reglarea lor;
• Verificarea si revizuirea instalatiilor de legare la pamânt;
• Verificarea si reglarea inelelor de protectie lanturi de izolatoare;
• Verificarea clemelor de legatura;
• Verificarea si repararea balizelor;
• Verificarea gabaritului LEA fata de pamânt,cladiri,etc.;

Linii electrice subterane (LES) 0,4 KV :

• manevre pt.retragerea din exploatare în vederea executarii de lucrari;
• identificarea traseului de cablu;
• masuratori de sarcina si tensiune;
• remedieri deranjamente (înlocuire sigurante arse ,refaceri contacte ,izolari
coloane,reparatii cabluri ,mansoane,terminale,etc);
• întretinere cutii de distributie;
• masuratori energetice.

Linii electrice subterane (LES) de medie tensiune:

• identificarea traseului de cablu;
• depistarea defectelor;
• verificarea mantalei;
• mansonare si refacere terminale;
• masuratori energetice.

Statii de transformare MT/JT:

• verificarea si completarea nivelului de ulei la aparatajul primar (transformatoare,
separatoare, întreruptoare);
• verificarea instalatiilor de legare la pamânt;
• lucrari de vopsitorie si inscriptionari;
• înlocuirea subansamblelor si pieselor defecte;
• curatarea de praf a izolatiei;
• verificarea cailor de curent primar si a legaturilor dintre echipamentele primare;
• masuratori profilactice;
• recoltarea probelor de ulei pentru efectuarea masuratorilor si analizei uleiului
electroizolant;
• verificarea si reglarea dispozitivelor de actionare a aparatajului primar;
• verificarea si întretinerea serviciilor interne (electrice, baterii, aer comprimat).

Posturi de transformare si puncte de alimentare

• Controlul si completarea cu ulei electroizolant la aparatajul primar;
• verificarea aparatajului si a dispozitivelor de actionare;
• verificarea , masurarea si înlocuirea instalatiilor de legare la pamant;
• înlocuirea aparatajului defect (transformatori de putere, separatoare,
întrerupatoare, descarcatoare, etc);
• recoltarea de probe de ulei pentru efectuarea analizei acestuia;
• efectuarea inscriptionarilor la nevoie;
• executarea vopsitoriilor în vederea protejarii partilor metalice împotriva
coroziunii;
• executarea masuratorilor profilactice la aparatajul din componenta
echipamentelor;
• efectuarea masuratorilor de sarcina si tensiune;
• verificarea starii contactelor;
• curatarea izolatiei;
• reglarea dispozitivelor de actionare.

. MASURI DE SANATATE SI SECURITATEA MUNCII

MASURI DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA PERICOLULUI DE ELECTROCUTARE

Art. 345 / NGPM : Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere
directa trebuie sa se aplice masuri tehnice si organizatorice. Masurile
organizatorice le completează pe cele tehnice in realizarea protecţiei necesare.
Masurile tehnice care pot fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării
prin atingere directa sunt următoarele :
-    acoperiri cu materiale eiectroizolante ale pârtilor active (izolarea de protecţie)
ale instalaţiilor si echipamentelor electrice;
-    închideri in carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare ;
-    îngrădiri;
-    protecţia prin amplasare in locuri inaccesibile prin asigurarea unor distante
minime de
securitate;
-    scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau E.E. Ia care urmează a se efectua
lucrări si
verificarea lipsei de tensiune;
-    utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ si in scurtcircuit;
-    folosirea mijloacelor de protecţie eiectroizolante.

Masurile organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin

atingere directa sunt următoarele :
 executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări,
racordări etc) trebuie sa se facă numai de personal calificat in meseria de
electrician, autorizat si instruit pentru lucrul respectiv;
 executarea intervenţiilor in baza uneia din formele de lucru următoare :
-            A.L. - autorizaţie de lucru
-            ITI-PM - instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii
-            A.S. - atribuţii de serviciu
-            D.V. - dispoziţii verbale
-            P.V. - procese verbale
-            O.S. - obligaţii de serviciu
-            P.R. - pe propria răspundere
 delimitarea materiala a locului de munca (îngrădire);
 eşalonarea operatiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
 elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile
electrice;
 organizarea si executarea verificărilor periodice ale masurilor tehnice de
protecţie impotriva atingerilor directe.

Pentru protecţia impotriva electrocutării prin atingere indirecta trebuie sa

se realizeze si sa se aplice numai masuri si mijloace de protecţie tehnice. Este
interzisa inlocuirea masurilor si mijloacelor tehnice de protecţie cu masuri de
protecţie organizatorice.
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirecta trebuie sa se aplice
doua masuri de protecţie : o măsura de protecţie principala, care sa asigure
protecţia in orice condiţii, si o măsura de protecţie suplimentara, care sa asigure
protecţia in cazul deteriorării protecţiei principale.
Cele doua masuri trebuie astfel alese incat sa nu se anuleze una pe cealaltă.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin atingere indirecta,
masurile de protecţie pot fi următoarele :
-    folosirea tensiunilor foarte joase de securitate TFJS;
-    legarea la pământ;
-    legarea la nul de protecţie;
-    izolarea suplimentara de protecţie, aplicata utilajului, in procesul de fabricare;
-    izolarea amplasamentului;
-    separarea de protecţie;
- deconectarea automata in cazul apariţiei unei tensiuni sau a unui curent de
defect periculoase;
-    folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.
 Folosirea mijloacelor de protecţie izolante este obligatorie atât la lucrări în
instalaţiile scoase de sub tensiune, cat si in cazul lucrărilor efectuate fără
scoatere de sub tensiune a instalaţiilor si a E.E. Acestea din urma se efctueaza
de către personal autorizat pentru lucrul sub tensiune.
La instalaţiile de joasa tensiune folosirea mijloacelor individuale de
protecţie electroizolante constituie singura măsura tehnice de protecţie si se
foloseşte cumulat cu masurile organizatorice.
Instalaţiile sau locurile unde exista sau se exploatează E.E. trebuie sa fie
dotate r in funcţie de lucrările si condiţiile de exploatare, cu următoarele categorii
de mijloace de protecţie :
- mijloace de protecţie care au drept scop protejarea omului prin izolarea
acestuia fata de elementele aflate sub tensiune sau fata de pământ;
- detectoare mobile de tensiune;
- garnituri mobile de legare la pământ si in scurtcircuit;
- panouri, paravane, împrejmuiri (îngrădiri);
- panouri de semnalizare.

BIBLIOGRAFIE

1) “Electrotehnica”, Ing. I. Corodeanu, Ing. A. Colin, editura Didactica si

Pedagogica.
2) “Fizica”, Delia Munteanu,Ion Siman, editura Didactica si
Pedagogica,Bucuresti-1961
3) www.electricaSA.ro
4) www.wikipedia.ro
5) www.compendiuldefizica.ro
6) “Instalatii de transport si de distributie a energiei electrice” Ioan Vulcu,
editura Matrix Rom, Bucuresti-2006