PROCESUL DE TRANSPORT DE PASAGERI

Esența procesului de transport de călători

Deosebirea fundamentală dintre transporturile de bunuri și transporturile de persoane
este obiectul de transport. În transporturile de persoane, călătorul este și el parte activă a
procesului de transport.
Sub aspectul importanței sociale transporturile de persoane sunt extrem de importante.
Viața socială începe și se finalizează cu operațiunile de transport de persoane. Din acest punct
de vedere, rolul întreprinderilor de transport de persoane este unul primordial. Procesul de
transport de călători reprezintă totalitatea de operațiuni tehnologice, de proiectare, planificare,
pregătire, realizare și finalizare a operațiunilor de transport de persoane, pe o anumită linie
sau destinație. Ca operațiuni de pregătire sunt de menționat următoarele:
1. Proiectarea rețelei de transport (stabilirea celor mai solicitate linii);
2. Pregătirea itinerariilor și orarelor de circulație;
3. Alegerea autovehiculului de capacitate optimă de încărcare;
4. Pregătirea, perfectarea documentației de transport;
5. Deplasarea conducătorilor auto de la domiciliu la întreprinderea de transport;
6. Pregătirea vehiculelor;
7. Deplasarea vehiculelor de la locul de garare la cap de linie.
În cadrul operațiunilor de transport de includ următoarele:
1. Deplasarea vehiculului pe traseu conform orarului stabilit;
2. Oprirea provizorie în stațiile intermediare pentru îmbarcare/debarcare;
3. Staționarea tehnologică la cap de linie pentru control, odihnă, alimentare.
Operațiunile de finalizare a procesului de transport includ:
1. Deplasarea vehiculelor de la cap de linie la locul de garare;
2. Recepționarea vehiculelor la întreprindere;
3. Predarea documentelor și transmiterea informației privind activitatea zilnică;
4. Planificarea activităților pe următoarea zi.
Dezideratul/ideea principală în transporturile de persoane constă în rolul foarte
însemnat care revine transportatorilor în sfera socială.

Ciclul elementar al procesului de transport de călători

Procesul de transport de călători are un caracter periodic, ciclic și discret. Ciclul
elementar al unui proces de transport de călători se numește cursă. Cursa reprezintă
deplasarea unui vehicul pentru transportul de persoane pe un traseu special amenajat sau
numit de clientelă, de la stația inițială pînă în stația terminus realizat cu scopul deplasării
călătorilor.
Transporturile de persoane pot fi realizate cu următoarele tipuri de vehicule:
1. Autobuze și autocare;
2. Microbuze;
3. Troleibuze;
4. Tramvai și metropolitan;
5. Autoturisme (taxi, particulare).
Transporturile de călători sunt organizate pe trasee amenajate. De obicei, acest traseu
se numește rută sau linie. Rutele sunt obiecte de transport pașaportizate. După configurație
traseele sunt de următoarele tipuri:
1. Rută radială – unește raioanele periferice cu centrul localității; (25)
2. Rută diagonală – trasee care unesc raioane periferice și circulă prin centrul urbei; (10)
3. Rută tangențială – unește raionale periferice limitrofe, învecinate;
4. Rută circulară – traseu concentric în jurul centrului orașului – marile orașe;
5. Rută mixtă – configurație încurcată, complicată.
În fiecare rută există locuri special amenajate astfel să înlesnească îmbarcarea,
debarcarea călătorilor. Locurile respective se numesc stații sau opriri.
În afară de rutele locale analizate mai sus, în transporturile de persoane există linii
interurbane naționale și linii internaționale. Se numesc rute interurbane, rute cu lungimea de
peste 50 de km realizate pe teritoriul țării respective. Rutele internaționale reprezintă
transportul de persoane cu intersectarea unui hotar de stat.
Durata ciclului elementar în transporturile de persoane se normează și se determină
conform următoarei relații:
Tc=Tmiș. +TS.I. +TS.T. minute (1), unde:
Tmiș. – timpul propriu-zis de mișcare;
TS.I. – timpul staționării în stațiile intermediare;
TS.T. – timpul staționării în stațiile terminus (la cap de linie).
LR
T c= + nS . I . ∙ N S .I . +n S .T . ∙ N S .T . minute (2), unde:
vt
LR – lungimea rutei în km;
v t – viteza tehnică în km/h;
n S . I . – numărul de stații intermediare;
 N S .I . – norma de timp de staționare la stațiile intermediare;
n S .T . – numărul de stații terminus;
N S .T . – norma de staționare la stațiile terminus.
Viteza tehnică este normată în conformitate cu calificarea șoferului; cu categoria de
carosabil; modelul și starea vehiculului; condițiile sezoniere și specificul traseului. Valorile
acestei viteze sunt mai mari pentru un șofer cu calificare mai înaltă, în cazul unui carosabil
mai calitativ, a unui vehicul nou și modern și în cazul unor rute fără urcușuri și coborâșuri
mari.
Norma de timp de staționare la stațiile intermediare este stabilită în dependență de
schimbul de călători din stația respectivă, de numărul de uși și în dependență de sezon. Norma
de timp de staționare la stațiile terminus este stabilită din programul de lucru al traseului, în
dependență de numărul de vehicule la rută și de caracteristicile graficelor stabilite de
circulație.
Foarte frecvent durata cursei este influențată de diverși factori, cum ar fi: accidente,
blocaje în circulație, defecțiuni, care duc la depășirea duratei normate. Dacă durata reală
depășește durata normată cu mai mult de 2 minute (sau cu 2 minute mai scurtă), atunci cursa
este calificată cursă neregulată sau cu încălcări de regim.
Coeficientul de iregularitate a circulației reprezintă raportul dintre cursele realizate
conform normei de timp, către numărul total de curse. Acest coeficient descrie calitatea
deservirii rutei.
În traseul oricărei rute deosebim sectoarele dintre stații. Numărul de sectoare -
n S=n S . I . −1.
Pentru a optimiza durata ciclului elementar trebuie ales un număr optim de stații
intermediare. De obicei, lungimea sectoarelor rutelor este de 350-500 metri. Uneori lungimea
sectoarelor poate fi mărită pînă la un 1-1,5 km.
Traseele care au doar stații terminus se numesc rute expres sau rapid. Rutele
semirapide – rute care au un număr limitat de stații intermediare.
Locurile de amplasare a stațiilor intermediare sunt alese astfel ca să nu blocheze
circulația altor trasee sau mijloace de transport; să fie comodă și sigură pentru îmbarcare și
debarcare și să asigure protecția publicului călător.
Atît stațiile intermediare, cît și cele terminus sunt amenajate cu pavilioane care apără
călătorii de intemperii, dotate cu post de telefon, cu panou indicator, cu chiosc de vînzare a
biletelor de călătorie și cu altele.
 În baza cercetărilor științifice s-a stabilit că durata unei curse în regim de circulație
urbană se recomandă să nu depășească cu mult o oră. Asta ar însemna că lungimea rutei în
kilometri nu trebuie să depășească valoarea vitezei de exploatare a vehiculului pe traseu.

Indicatori tehnici de exploatare în transporturile de călători

Pentru descrierea procesului de transport de pasageri se folosesc indicatorii tehnici de
exploatare, ce pot fi grupați în două categorii. Prima categorie includ indicatorii calitativi,
dintre care cei mai importanți sunt:
1. Coeficientul de pregătire tehnică a parcului – αt – reflectă gradul de pregătire tehnică a
parcului pentru a fi utilizat pentru transporturi. Acest indicator reprezintă raportul dintre
numărul de automobile-zile-bune şi numărul de automobile–zile-inventar;
2. Coeficientul de emisie a autovehiculelor la rută – αe – reflectă gradul de folosire a parcului
a unei unități de transport auto într-o perioadă (lună, trimestru, an) din punct de vedere al
ieşirii automobilelor în exploatare;
3. Vitezele de circulație – maximă, admisibilă, tehnică, de comunicare, de exploatare:
 Tehnică – raportul dintre parcursul mediu zilnic în kilometri şi timpul efectiv de circulație
al automobilului, ore;
 De exploatare – raportul dintre parcursul mediu zilnic, în kilometri, şi timpul mediu de
efectuare a unui transport (tm);
 De comunicare – raportul dintre lungimea traseului, în kilometri , şi timpul total
întrebuințat pentru parcurgerea lui, în ore, inclusiv staționările pe traseu legate de
îmbarcările și debarcările pasagerilor;
4. Coeficientul de utilizare a capacității de încărcare – γ;
5. Coeficientul de utilizare a parcursului – β;
6. Indicii timpului – rutier, de lucru, unei curse, unui rulaj, prînzului;
7. Indicii parcursului – cu pasageri, total, rutei, parcursurile nule.
A doua categorie includ indicatorii cantitativi, dintre care menționăm următorii:
1. Numărul de curse;
2. Numărul de rulaje;
3. Productivitatea în pasageri;
4. Productivitatea în pasageri-kilometru.
În transporturile de călători, totodată, mai utilizăm și alți indicatori. Astfel, dacă
durata cursei este Tc și ruta este deservită de AR unități de transport, atunci raportul dintre
aceste mărimi se numește interval de circulație:
 Tc
İ = minute (3)
AR
Intervalul de circulație – perioada de timp dintre trecerile succesive ale autobuzelor
prin punctele de control ale rutei.
Valoarea intervalului este foarte importantă. Dacă intervalul este prea mic se
blochează stațiile. Dacă intervalul este prea mare (mai mare de 12 minute) atunci călătorii sau
urcă în alt vehicul, sau merg pe jos. Practic valoarea intervalului, variază între 5 și 10 minute.
Valoarea intervalului se înscrie în panourile informaționale din fiecare stație.
Un alt indicator care descrie activitatea rutei este valoarea inversă a intervalului –
frecvența de circulație:
1 A
F= = R auto/minut (4)
İ T c
Cu cît frecvența este mai înaltă cu atît ruta este servită mai calitativ.