`

Cap.

Transmisiile continue prin fricţiune

Transmisiile prin fricţiune sunt transmisii mecanice la care mişcarea de rotaţie şi
momentul de torsiune se transmit, de la elementul conducător la cel condus, prin
intermediul forţelor de frecare, ca urmare a apăsării reciproce a elementelor în contact.

Transmisiile prin fricţiune pot fi: cu raport de transmitere constant, care realizează, la
elementul condus, o turaţie constantă, în ipoteza absenţei alunecărilor; cu raport de
transmitere variabil (variatoare), care realizează, la elementul condus, o turaţie variabilă
continuu, între anumite limite.

Principalele avantaje ale transmisiilor prin fricţiune sunt: funcţionează la un nivel

redus de zgomot şi vibraţii; asigură protecţia transmisiei în cazul apariţiei unor suprasarcini
în funcţionare; realizează reglarea continuă a turaţiei la ieşire (variatoarele), în funcţie de
cerinţele impuse de maşina de lucru; soluţia constructivă este simplă şi costul relativ redus,
în cazul unora dintre variatoare.

Cele mai importante dezavantaje ale transmisiilor prin fricţiune sunt: nu asigură un
raport de transmitere constant, ca urmare a alunecărilor dintre elementele în contact şi a
erorilor de execuţie a acestora; randamentul este mai redus decât al transmisiilor prin
angrenaje, datorită alunecărilor dintre elementele în contact; patinarea produce uzuri
neuniforme a elementelor în contact, conducând la scoaterea din funcţiune a transmisiei;
durabilitatea este relativ scăzută; necesită forţe mari de apăsare, care încarcă arborii şi
lagărele, determinând mărirea gabaritului transmisiei.

Transmisiile prin fricţiune se recomandă în următoarele cazuri: la transmisii cu rol

cinematic, puţin încărcate; la transmisii încărcate cu sarcini mici, care funcţionează la viteze
foarte mari sau la care se impune un nivel scăzut de zgomot şi vibraţii; la transmisii încărcate
cu sarcini mici-medii, care necesită reglarea continuă a turaţiei la ieşire, impusă de procesul
tehnologic, dar care nu necesită un raport de transmitere riguros constant. Acestea se
întâlnesc: în industria constructoare de maşini; în industria extractivă, uşoară şi alimentară;
în transporturi; în agricultură.

PRINCIPALELE FORME DE DETERIORARE A TRANSMISIILOR PRIN FRICŢIUNE

Principalele forme de deteriorare a suprafeţelor active ale elementelor transmisiilor prin
fricţiune sunt: oboseala de contact (pittingul) şi/sau griparea – în cazul transmisiilor care
funcţionează cu ungere; uzarea abrazivă şi/sau griparea – în cazul transmisiilor care
funcţionează fără ungere
`
Cap.

Transmisii continue hidrodinamice (THD)

Transmisiile hidrodinamice se folosesc la automobile si tractoare destinate efectuarii de lucrari grele la

care apar socuri si vibratii. Se folosesc doua tipuri de transmisii hidrodinamice:

 Ambreiajul hidrodinamic sau turboambreiajul;

Transformatorul hidrodinamic de cuplu sau hidrotransformatorul sau convertorul hidrodinamic de

cuplu.

Ambreiajul hidrodinamic (AHD) are rolul de a realiza cuplarea lina si fara socuri a motorului
termic la transmisie. Este format dintr-o pompa si o turbina montate intr-o carcasa comuna, inchise
etans si umpluta cu agent hydraulic (ulei mineral pentru transmisii).

Pompa primeste de la motorul termic momentul (Mp) la viteza unghiulara (p) si-l transmite la
turbina care se va roti cu viteza unghiulara (t) si un moment (Mt) dupa care fluidul este recirculat
(este preluat din nou de pompa).

Transmisii continue hidrostatice

O transmisie hidrostatică este un sistem hidromecanic care
transmite în mod continuu puterea dezvoltată de motorul termic sau motorul
electric al automobilului spre roţile motoare ale acestuia. Transmisia
hidrostatică este formată dintr-o pompă hidrostatică, care transformă
energia motorului autovehiculului în energie hidraulică şi din unul sau mai
multe motoare hidrostatice, care transformă energia hidraulică primită de la
pompa hidrostatică în energie mecanică de antrenare la rotaţie a roţilor
motoare. Principial transmisia hidrostatică este formată, figura 5.1.1, dintr-o
pompă hidrostatică PHS, antrenată la rotaţie de motorul M al automobilului şi din
unul sau mai multe motoare hidrostatice MHS, ambele hidraulice şi volumice, aflate
într-o buclă închisă cu circulaţie de ulei sub presiune, prin conducta 1 de înaltă
presiune şi prin conducta 2 de presiune redusă. Motorul hidrostatic MHS antrenează
la rotaţie roţile motoare ale automobilului.

5.1.1. Organizarea transmisiei hidrostatice

`
Cap.

Transmisii continue electrice

Transmisiile electrice folosite la automobile sunt transmisii progresive,
continue, care transformă energia electrică primită de la sursa primară în energia
mecanică necesară antrenării roților motoare ale automobilului.
În funcție de sursa primară transmisiile electrice folosite la automobile pot
înlocui total sau parţial transmisia mecanică a automobilului.
Astfel la automobilele la care transmisia mecanică este înlocuită în
totalitate cu transmisa electrică se pot întâlni următoarele cazuri:

a) – automobile electrice alimentate de la baterii de acumulatoare (baterii

reîncărcabile sau schimbate după utilizare) ;
b) - automobile electrice cu fir de contact la reţeaua electrică (troleibuze,
tramvaie).
La automobilele la care transmisia mecanică este înlocuită parţial cu
transmia electrică motorul termic antrenează un generator electric, care, la rândul
său alimentează şi pune în mişcare unul sau mai multe motoare electrice. Motorul
electric poate fi montat înainte de transmisia longitudinală sau motoarele electrice
pot fi montate înainte de mecanismul reductor de la roţile motoare.
În funcţie de natura curentului folosit deosebim următoarele tipuri de
transmisii electrice: în curent continuu și în curent alternativ.
Transmisiile electrice în curent continuu pot fi: cu motoare electrice cu
excitaţie serie sau cu excitaţie separată. Transmisiile în curent alternativ pot fi: cu
sursă de curent continuu şi motoare electrice de curent alternativ.

M [Nm]

n[rot/min]