Curs Tractoare

Unitatea de învăţare 1.
Aspecte generale privind transmisia

tractoarelor
Cuprins
U1.1. Introducere .......................................................................................................... 11
U1.2. Competenţe ......................................................................................................... 11
U1.3. Rolul şi clasificarea transmisiilor tractoarelor .................................................... 12
U1.4. Scheme cinematice ale transmisiilor mecanice în trepte .................................... 12
U1.4.1. Transmisii mecanice ale tractoarelor 4×2 .............................................. 12
U1.4.2. Transmisii mecanice ale tractoarelor 4×4 .............................................. 15
U1.4.3. Transmisii mecanice ale tractoarelor pe şenile ...................................... 19
U1.5. Transmisii hidraulice........................................................................................... 20
U1.6. Rezumat .............................................................................................................. 30
U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor .......................................................................... 31
U1.1. Introducere
În cadrul acestei unităţi de învăţare se prezentă rolul şi clasificarea

transmisiilor tractoarelor.
Se pune accent pe prezentarea transmisiilor mecanice (4×4, 4×2 şi pe
şenile), precum şi pe transmisiile hidrostatice, hidrodinamice şi hidromecanice,
făcându-se o exemplificare bogată şi diversificată pe cele mai reprezentative
tractoare româneşti şi pe tractoare ale unor firme de prestigiu. Exemplele sunt
însoţite de detalieri constructive şi funcţionale.
U1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea materialului acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi
capabili:
• să cunoască rolul transmisiei unui tractor;
• să recunoască tipul transmisiei unui tractor;
• să identifice elementele transmisiei unui tractor;
• să cunoască principiul de funcţionare al transmisiei;
• să realizeze o schemă cinematică a unei transmisii cu parametri impuşi.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
1
U1.3. ROLUL ŞI CLASIFICAREA TRANSMISIILOR TRACTOARELOR
Prin transmisia tractorului se înţelege totalitatea subansamblurilor (mecanismelor)
care transmit puterea motorului roţilor motoare. Transmisia modifică viteza unghiulară a
roţilor motoare şi momentul de torsiune corespunzător. Aşadar, prin intermediul transmisiei,
se modifică viteza de deplasare şi forţa motoare (implicit şi forţa de tracţiune), permiţând
tractorului să se adapteze diverselor condiţii de exploatare.
Transmisia unui tractor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie realizată după scheme cinematice simple;
- să aibă randament ridicat;
- să asigure modificarea raportului de transmitere în diapazonul dat (d = itr max/itr min =
vmax/vmin);
- să permită schimbarea sensului de deplasare a tractorului (dacă diapazonul vitezelor
de mers înainte şi înapoi este acelaşi, atunci transmisia se numeşte reversibilă);
- să asigure virajul tractorului cu diferite raze;
- să permită, la nevoie, întreruperea fluxului de putere;
- să funcţioneze eficient atât în regimul de tracţiune, cât şi în regimul de frânare cu
motorul;
- împreună cu transmisia prizei de putere, să permită acţionarea maşinilor din agregat
cu anumite turaţii, în funcţie de condiţiile de lucru.
Transmisiile utilizate în prezent la tractoare pot fi clasificate după mai multe criterii.
După modul de transmitere a puterii de la motor la roţile motoare ale tractorului, pot
fi: mecanice, hidraulice, electrice sau combinate (hidromecanice, electromecanice).
După felul variaţiei vitezei de deplasare a tractorului, transmisiile pot fi: în trepte şi
fără trepte (progresive).
Transmisiile în trepte permit tractorului să se deplaseze, între viteza minimă şi cea
maximă, cu un număr limitat de trepte de viteze. Ele pot fi mecanice (cu angrenaje),
hidromecanice sau electromecanice.
Transmisiile fără trepte (progresive) dau posibilitatea ca, între anumite limite, să se
obţină orice raport de transmitere, astfel încât tractorul se poate deplasa între viteza minimă şi
cea maximă cu un număr infinit de trepte de viteze. Ele pot fi mecanice (cu variatoare),
hidraulice (hidrostatice) sau electrice.
U1.4. SCHEME CINEMATICE ALE TRANSMISIILOR MECANICE ÎN TREPTE

Datorită simplităţii şi siguranţei în funcţionare, transmisiile mecanice în trepte au
căpătat cea mai largă răspândire în construcţia de tractoare. În plus, ele prezintă şi următoarele
avantaje: greutate specifică mică, randament mare, fiabilitate ridicată, întreţinere şi reparare
uşoare.
Transmisiile mecanice în trepte sunt alcătuite, în general, din următoarele
2
subansambluri: ambreiajul principal, cutia de viteze, transmisia centrală, diferenţialul (la
tractoarele pe roţi) sau mecanismele de direcţie (la tractoarele pe şenile) şi transmisia finală.
Pe lângă transmisia propriu-zisă, tractoarele mai sunt prevăzute cu transmisii speciale, pentru
acţionarea diferitelor mecanisme şi organe de lucru.
Schema cinematică a transmisiei depinde de tipul tractorului (pe roţi 4×2, 4×4 sau pe
şenile), numărul treptelor de viteze şi plasarea arborilor în cutia de viteze (longitudinal sau
transversal), plasarea transmisiei finale (lângă diferenţial sau lângă roţile motoare), tipul prizei
de putere şi de modul de acţionare al altor organe de lucru.
Numărul treptelor transmisiilor mecanice atinge frecvent valorile 16…20, uneori 36 şi
chiar mai mult. Prin aceasta, transmisia mecanică în trepte se apropie de una progresivă.
U1.4.1 Transmisii mecanice ale tractoarelor 4×2
În continuare sunt prezentate schemele cinematice ale unor tractoare pe roţi 4×2. În
figura 1.1 este reprezentată schematic transmisia tractorului U 445. Motorul transmite puterea
ambreiajului dublu 1, compus din ambreiajul principal a şi ambreiajul prizei de putere b. De
la ambreiajul a, mişcarea este transmisă la cutia de viteze 3, prin cuplajul elastic 2. Cutia de
viteze 3 realizează (3+1) trepte: trei trepte pentru mersul înainte şi una pentru mersul înapoi.
Reductorul planetar 4, cu două trepte, dublează numărul treptelor de viteze. Cutia de viteze 3,
împreună cu reductorul 4, formează o cutie de viteze compusă. De la transmisia centrală 5,
mişcarea se transmite la diferenţialul 6 şi, de aici, prin intermediul transmisiei finale 8, la
roţile motoare 9. Frânele cu bandă 7 sunt montate pe arborii planetari ai diferenţialului.
Blocarea diferenţialului se realizează cu manşonul 10.
Fig. 1.1. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 445.
3
Tractorul U 445 este prevăzut cu două tipuri de prize de putere: normală (cu turaţie
constantă standard pentru APP – arborele prizei de putere) şi sincronă (turaţie proporţională
cu viteza de deplasare a tractorului). Prin deplasarea spre stânga a roţii 12, se cuplează priza
de putere normală (poziţia N); ambreiajul b, prin intermediul arborelui 11 şi al angrenajului
13, antrenează arborele 14. Prin deplasarea roţii 12 spre dreapta (poziţia S), se cuplează priza
de putere sincronă. Opţional, se poate monta reductorul conic 15 şi roata de curea 16, roată
destinată antrenării diverselor maşini agricole prin intermediul unei curele de transmisie.
Fig. 1.2. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 650.
În figura 1.2 se prezintă schema cinematică a transmisiei tractorului U 650. De la

ambreiajul principal 1, mişcarea se transmite la amplificatorul de cuplu (format din ambreiajul
2, cuplajul unisens 3 şi mecanismul planetar 4) şi de aici la cutia de viteze 5, care realizează
(5+1) trepte. Amplificatorul de cuplu realizează două game de viteze (rapidă şi lentă), astfel
încât, cutia de viteze compusă (formată din cutia de viteze propriu-zisă 5 şi amplificatorul de
cuplu) va avea (10+2) trepte. Trecerea de la o gamă la alta se realizează în timpul mersului,
fără întreruperea fluxului de putere (sub sarcină). Trebuie menţionat că, la ora actuală,
amplificatorul de cuplu a fost înlocuit cu un reductor planetar care realizează aceleaşi rapoarte
de transmitere (v. fig. 1.4). Se obţine o construcţie mai fiabilă, dar se elimină avantajele
amplificatorului de cuplu. Prin transmisia centrală 6, diferenţialul 7 şi transmisia finală 8,
mişcarea se transmite roţilor motoare 10. Frânele cu discuri 9 sunt plasate pe arborii planetari
ai diferenţialului. Blocarea diferenţialului se realizează cu ajutorul dispozitivului de blocare
11. Transmiterea puterii la priza de putere normală se realizează de la partea conducătoare a
ambreiajului 1 (priza fiind independentă) printr-un angrenaj cilindric, prin arborele 12 (care
trece prin interiorul arborelui intermediar tubular al cutiei de viteze) până la manşonul de
comandă 13, care, în acest caz, trebuie să fie în poziţia N (normală). De la acesta, prin
arborele 14 şi reductorul planetar 15, mişcarea se transmite la arborele prizei de putere 16. În
4
cazul cuplării manşonului 13 în poziţia S, mişcarea este primită de la arborele secundar al
cutiei de viteze prin roata a, care se roteşte liber pe arborele intermediar. Pentru cuplarea
prizei de putere, se strânge frâna f1 a reductorului planetar, iar pentru oprire, frâna f2
(acţionarea frânelor este sincronizată). Transmiterea mişcării la roata de curea 18 (montată
opţional) se face prin reductorul 17 de la arborele intermediar al cutiei de viteze.
U1.4.2 Transmisii mecanice ale tractoarelor 4×4
La tractoarele de putere mică şi mijlocie (de regulă sub 120 kW) s-a extins foarte mult
folosirea soluţiei 4×4 cu roţi neegale, puntea din faţă fiind directoare.
Fig. 1.3. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 445 DT.
Răspândirea mare a tractoarelor 4×4 se explică prin faptul că, în condiţiile unei tipizări
largi a producţiei, se obţin foarte uşor ambele variante constructive (4×2 şi 4×4) ale aceluiaşi
tractor. Transmisiile acestor tractoare diferă de cele ale tractoarelor 4×2 prin aceea că mai
apare o transmisie pentru puntea din faţă. Astfel, schema din figura 1.3 a tractorului U 445 DT
diferă de cea din figura 1.1 (U 445) prin adăugarea transmisiei punţii din faţă. De la arborele
secundar al cutiei de viteze, mişcarea se transmite la puntea din faţă prin reductorul lateral 1
(prevăzut cu o roată baladoare pentru cuplarea facultativă a punţii din faţă), transmisia
cardanică 2, transmisia centrală 3, diferenţialul 4 şi cuplajele unghiulare sincrone 5.
În figura 1.4 este reprezentată schema cinematică a transmisiei tractorului cu două
punţi motoare U 651 M, derivată din U 650 M (în această schemă, amplificatorul de cuplu din
figura 1.2 – poz. 2, 3 şi 4 – a fost înlocuit cu un reductor cu două trepte). Ca şi în schema
precedentă, puntea din faţă este acţionată de arborele secundar al cutiei de viteze, incluzând,
însă, în lanţul cinematic şi o transmisie finală (reductor pseudoplanetar – braţul portsatelit
fiind fix, transmisia finală este de fapt un reductor cu axe fixe).
5
Fig. 1.4. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 651 M (cu două punţi motoare):
1 – reductor lateral cu roţi baladoare pentru cuplarea facultativă a punţii din faţă; 2 – transmisie
cardanică; 3 – transmisie centrală; 4 – diferenţial; 5 – cuplaj unghiular sincron; 6 – transmisie finală.
Fig. 1.5 Schema cinematică a transmisiei tractoarelor U 850 DT şi U 1010 DT: 1 – ambreiaj dublu cu
decuplare în paralel (a – ambreiaj principal; b – ambreiajul prizei de putere); 2 - cutie de viteze
compusă; 3 – frână disc de parcare; 4 – angrenajul prizei de putere sincrone; 5 – transmisie centrală; 6
– diferenţial cu blocare facultativă; 7 - frână disc de serviciu; 8 – transmisie finală planetară; 9 –
reductorul prizei de putere cu două turaţii; 10 – reductor lateral pentru cuplarea facultativă a punţii din
faţă; 11 – arbore pentru antrenarea punţii faţă; 12 – transmisie centrală; 13 – diferenţialul punţii faţă;
14 – cuplaj unghiular sincron; 15 – transmisie finală.
Schema cinematică din figura 1.5 se utilizează la tractoarele U 850 DT şi U 1010 DT,
care, de asemenea, se deosebeşte de cea corespunzătoare tractoarelor U 850 şi U 1010 prin
adăugarea transmisiei punţii din faţă (cu antrenare centrală). Puntea din faţă a acestor
6
tractoare are următoarele caracteristici: grup conic cu dantură Gleason; diferenţial cu patru
sateliţi; reductoare în butucii roţilor; cuplaje unghiulare sincrone executate sub forma unor
articulaţii cardanice duble; comanda cuplării şi decuplării punţii se face facultativ printr-o
manetă separată.
În figura 1.6 este reprezentată schema cinematică a transmisiei tractoarelor John
Deere 6000 şi 7000 Power Quad, cu 24+24 trepte (opţional 36+24), parţial cu cuplare sub
sarcină. Transmisia are în componenţă cutia de viteze planetară 1 cu cuplare sub sarcină (cu 4
trepte) şi cutia de viteze 2 (cu 6 trepte), cu ajutorul cărora se realizează cele 24 trepte de mers
înainte. Cu ajutorul unui inversor, comandat de frâna F, se realizează acelaşi număr de trepte
şi pentru mersul înapoi. Opţional, poate fi montat reductorul pentru viteze superlente 3, care
împreună cu cutia de viteze 1 şi treptele I, II şi III din cutia de viteze 2, realizează un număr
suplimentar de 12 trepte de viteze de mers înainte. Diferenţialul punţii spate 4 poate fi blocat.
Transmisia finală 6 este planetară. Transmisia tractorului permite cuplarea sub sarcină a punţii
faţă. Reductorul prizei de putere 7 are trei trepte şi permite rotirea arborelui prizei cu turaţiile
540, 1000 şi 540 rot/min “treaptă economică”.
Fig. 1.6. Schema cinematică a transmisiei tractoarelor John Deere 6000 şi 7000 Power Quad, cu
24+24 trepte (opţional 36+24). 1 – cutie de viteze planetară cu cuplare sub sarcină (4 trepte); 2 – cutie
de viteze (6 trepte); 3 – reductor pentru viteze superlente (opţional); 4 – diferenţial cu blocare; 5 –
frâne de serviciu; 6 – transmisie finală planetară; 7 – reductorul prizei de putere (cu 3 trepte: 540, 1000
şi 540 rot/min “treaptă economică”; A – ambreiaj principal; F – frână pentru comanda inversorului.
Schema cinematică din figura 1.7 este a transmisiei tractoarelor Case–IH 3200 (cu
motor Diesel de 33, 38 sau 44 kW) şi 4200 (cu motor Diesel cu puteri nominale de 52…66
kW), cu 16+8 trepte (organizate după schema 24(2+1) trepte). Amplificatorul de cuplu 1
realizează două game de viteze (cu rapoartele de transmitere ia2 = 1 şi ia1 = 1,2). Cutia de
viteze 3 are 4 trepte sincronizate. Reductorul 4 realizează 2 trepte de mers înainte şi una de
mers înapoi. Diferenţialul punţii spate este cu blocare facultativă. Cuplarea punţii faţă se poate
realiza sub sarcină, prin intermediul ambreiajului A. Trebuie menţionat că frânarea tractorului
7
poate fi realizată pe toate roţile, prin acţionarea simultană a frânelor F1 şi F2. Transmisia
finală 6 este planetară. Acţionarea transmisiei prizei de putere se realizează de la elementul
conducător al ambreiajului principal 1. Reductorul prizei de putere 7 permite antrenarea
arborelui prizei de putere APP cu două turaţii (540 şi 1000 rot/ min).
Fig. 1.7. Schema cinematică a transmisiei tractoarelor Case – IH 3200 şi 4200 cu 16+8 trepte:
1 – ambreiaj principal; 2 – amplificator de cuplu (ia2 = 1 şi ia1 = 1,2); 3 – cutia de viteze cu 4 trepte; 4 –
reductor cu (2+1) trepte; 5 – diferenţial cu blocare facultativă; 6 – transmisia finală planetară; 7 –
reductorul prizei de putere (cu 2 trepte); A – ambreiaj pentru cuplarea sub sarcină a punţii faţă; F1 şi F2
– frâne de serviciu pentru puntea faţă, respectiv spate; APP – arborele prizei de putere.
Fig. 1.8. Schema cinematică a transmisiei Electro Shift a firmei Ford la tractoarele Seria 40:
1 – amplificator de cuplu; 2 – reductor pentru trepte superlente (opţional); 3 – inversor (cu
sincronizatoare); 4 - cutie de viteze (2 trepte); 5 – cutie de viteze cu cuplare sub sarcină (2 trepte); 6 –
reductor (2 trepte sincronizate).
În figura 1.8 este reprezentată schema cinematică a transmisiei Electro Shift, parţial cu
cuplarea sub sarcină a treptelor de viteză (patru trepte) şi cu inversor cu sincronizatoare,
utilizată de firma Ford la tractoarele Seria 40 (cu motoare Diesel cu puteri nominale de
55…88 kW). Amplificatorul de cuplu 1 realizează două game de viteze, una cu un raport de
8
transmitere egal cu unitatea (când este cuplat ambreiajul A2) şi a doua cu un raport supraunitar
(când este cuplat ambreiajul A1). Cutia de viteze 4 (cu două trepte sincronizate) este înseriată
cu cutia de viteze cu cuplare sub sarcină 5 (cu două trepte) şi reductorul 6 (cu două trepte
sincronizate, normală N şi lentă L). Datorită inversorului cu sincronizatoare 3, se obţine
acelaşi număr de trepte atât la deplasarea înainte, cât şi înapoi, respectiv 16 trepte, toate
sincronizate. Opţional, se poate monta reductorul 2 pentru trepte superlente.
U1.4.3 Transmisii mecanice ale tractoarelor pe şenile
Schemele cinematice ale transmisiilor tractoarelor pe şenile diferă în principiu de cele
ale tractoarelor pe roţi prin aceea că, în locul diferenţialului dintre roţi, se folosesc mecanisme
de direcţie pentru realizarea virajului.
Fig. 1.9. Schema cinematică a transmisiei tractorului S 650.
În schema din figura 1.9 a tractorului S 650, puterea se transmite de la ambreiajul

principal 1 (facultativ cuplat), prin cuplajul elastic 2, cutia de viteze cu (5+1) trepte 3,
transmisia centrală 4, ambreiajele de direcţie 6, transmisia finală 7, la roţile motoare 8. Pe
tamburele conduse ale ambreiajelor de direcţie sunt montate frânele cu bandă 5 pentru
realizarea virajelor cu raze mici. Acest tractor are priză de putere normală independentă; cei
doi arbori ai prizei, 12 şi 13 (cu turaţii de 1000 rot/min şi, respectiv, 540 rot/min), primesc
mişcarea de la partea conducătoare a ambreiajului principal 1 prin angrenajul 9, cuplajul 10 şi
ambreiajul de fricţiune 11. Opţional, se poate monta roata de curea 14. Din considerente
constructive, la tractoarele pe şenile, roata de curea se poate monta numai în spate. Pompa
hidraulică P1 se foloseşte pentru instalaţia hidraulică de ridicat, iar P2 - pentru ungerea sub
presiune a cutiei de viteze.
9
Schema cinematică din figura 1.10 realizează (6+2) trepte de viteze cu ajutorul unei
cutii de viteze compuse (cutia de viteze 2 şi reductorul 3). Priza de putere este dependentă.
Fig. 1.10. Schema cinematică a transmisiei tractoarelor S 445, S 530, S 550, S 640: 1 – ambreiaj
principal facultativ cuplat (tractoarele S 550 şi S 640 sunt prevăzute cu ambreiaj bidisc); 2 - cutie de
viteze cu (3+1) trepte; 3 – reductor cu două trepte; 4 – transmisie centră; 5 – ambreiaj de direcţie; 6 –
frână cu bandă; 7 – transmisie finală; 8 – roată motoare; 9 – roată de curea.
Să ne reamintim...
• Prin transmisia tractorului se înţelege totalitatea subansamblurilor

(mecanismelor) care transmit puterea motorului roţilor motoare.
• prin intermediul transmisiei, se modifică viteza de deplasare şi forţa
motoare (implicit şi forţa de tracţiune), permiţând tractorului să se adapteze
diverselor condiţii de exploatare.
• După modul de transmitere a puterii de la motor la roţile motoare ale
tractorului, pot fi: mecanice, hidraulice, electrice sau combinate
(hidromecanice, electromecanice).
• După felul variaţiei vitezei de deplasare a tractorului, transmisiile pot fi: în
trepte şi fără trepte (progresive).
U1.5 TRANSMISII HIDRAULICE

Transmisiile hidrostatice, spre deosebire de cele hidrodinamice, funcţionează cu
presiuni foarte ridicate (la tractoare p = 16…35 MPa) şi cu viteze relativ reduse ale lichidului
de lucru (pentru tractoare v = 7…8 m/s). Vitezele de curgere ale lichidului de lucru fiind
reduse, pierderile de energie în conductele de legătură vor fi mici (aceste pierderi sunt, după
cum se ştie, proporţionale cu pătratul vitezei de curgere a lichidului). Prin urmare, pompa şi
motorul hidraulic pot fi plasate la distanţe mari între ele. În aceasta constă unul din cele mai
10
importante avantaje ale transmisiei hidrostatice, şi anume: posibilitatea transmiterii energiei la
distanţe mari cu o amplasare liberă a subansamblurilor principale. Alte avantaje ale acestei
transmisii sunt:
 variaţie continuă (fără trepte) a momentului de torsiune, între limite mari, şi
transmiterea lină a acestuia la roţile motoare ale autovehiculului;
 funcţionare stabilă a motorului în zona regimului optim;
 funcţionare stabilă a motorului tractorului în zona regimului optim;
 posibilitatea de frânare cu transmisia însăşi;
 este reversibilă;
 funcţionare stabilă a motoarelor hidraulice la turaţii joase;
 asigură protecţia motorului tractorului de suprasarcini prin folosirea unor procedee
tehnice simple;
 posibilitatea de folosire a energiei pompei pentru acţionarea maşinilor purtate, a
maşinilor tractate, a organelor şi echipamentelor de lucru şi, de asemenea, pentru
servocomenzile hidraulice (posibilitatea de divizare a energiei o apropie de
transmisia electrică);
 asigură posibilităţi largi de automatizare a regimului de lucru al autovehiculului
(corelare automată a vitezei de deplasare cu valoare forţelor de rezistenţă);
 simplifică comenzile autovehiculului;
 oferă posibilităţi largi de unificare, tipizare şi normalizare a elementelor
componente ale transmisiei.
Dezavantajele transmisiei hidrostatice constau în următoarele:
 randament mai scăzut în comparaţie cu transmisia mecanică (de regulă,  =
0,75…0,85; se apreciază însă că la presiuni ridicate randamentul poate atinge
valoarea 0,92 şi poate fi menţinut la nivelul 0,8…0,85 în limite largi ale gamei de
lucru);
 greutatea specifică a transmisiei este mai mare în comparaţie cu transmisia
mecanică (poate fi redusă prin creşterea presiunii de lucru şi a turaţiei);
 tehnologia de fabricaţie a elementelor sistemului hidraulic este mai complicată
(toleranţe strânse şi complexitate mare a formei geometrice) şi necesită o calitate
ridicată a etanşărilor;
 necesită personal de înaltă calificare pentru întreţinere şi reparaţii;
 randamentul depinde într-o măsură însemnată de condiţiile de temperatură;
 necesită încălzirea prealabilă a transmisiei în cazul exploatării autovehiculului la
temperaturi scăzute.
În figura 1.11 este dată schema hidraulică a transmisiei hidrostatice utilizată la un
tractor pe roţi 4×2 Fordson Major (transmisia a fost executată de firma engleză Lucas).
11
Simbolizarea elementelor hidraulice este în conformitate cu cea recomandată în standardele
actuale.
Fig. 1.11 Schema hidraulică a unei transmisii

hidrostatice.
Pompa 4 cu volum geometric de lucru variabil, de tipul cu pistoane axiale, este

acţionată de motorul cu ardere internă M. Lichidul de lucru refulat de pompă intră în
motoarele hidraulice 5, care sunt cu pistoane radiale şi se află montate în roţile motoare ale
tractorului. Din motoarele hidrostatice lichidul se întoarce în pompa 4, însă cu o presiune
considerabil mai mică. Pentru menţinerea presiunii de lucru şi pentru compensarea pierderilor
de lichid se foloseşte pompa auxiliară (de alimentare) 2, acţionată tot de motorul tractorului.
Lichidul de lucru intră în pompa auxiliară din rezervorul 7, care colectează, prin conducta de
drenaj 6, scăpările de lichid atât în pompă, cât şi de la motoarele hidraulice. Cele două
motoare hidraulice sunt legate între ele în paralel, realizându-se, astfel, o legătură de tip
diferenţial între roţile motoare ale tractorului. În cazul modificării sensului de deplasare a
tractorului, refularea lichidului de către pompa 2, în conducta corespunzătoare de joasă
presiune, se realizează prin sistemul de supape 3. Lichidul refulat de pompa 2 este curăţat în
filtrul 1, iar surplusul de lichid se întoarce, prin supapa de siguranţă (de descărcare) 8, în
rezervorul 7.
Transmisiile hidrostatice pot fi clasificate în două categorii principale: 1) cu
transformator hidrostatic şi 2) cu transformator hidromecanic.
În transformatoarele hidrostatice întreaga putere se transmite pe cale hidraulică, iar în
cele hidromecanice – pe cale hidraulică şi mecanică, în paralel.
12
În transformatoarele hidrostatice cu două fluxuri paralele de putere, pe cale
hidrostatică se transmite 50…60% din puterea motorului, iar restul pe cale mecanică (v. fig.
1.14, b). Avantajul acestei transmisii constă în aceea că are un randament mai ridicat, care nu
depinde aproape deloc de randamentul maşinilor hidraulice (pompă şi motor). Însă acest
avantaj îşi pierde din importanţa sa dacă în schema transmisiei hidraulice se folosesc pompe şi
motoare cu randament ridicat. Această transmisie poate fi folosită numai în combinaţie cu
elemente ale transmisiei mecanice (transmisii centrale şi finale), ceea ce reduce randamentul
total al transmisiei autovehiculului. Dezavantajele transformatoarelor hidromecanice, care
îngreuiază folosirea lor la automobile şi tractoare, sunt: imposibilitatea amplasării
independente a diferitelor ansambluri ale transmisiei; imposibilitatea inversării sensului pe
cale hidraulică; complicarea construcţiei.
În continuare se prezintă câteva scheme de principiu ale transmisiilor hidrostatice
pentru diferite tipuri de tractoare.
Fig. 1.12. Scheme ale transmisiilor hidrostatice Lucas, utilizate la tractoare pe roţi: 1 – roată motoare a
tractorului; 2 – motor hidrostatic; 3 – pompă (principală) hidrostatică; 4 - motorul tractorului; 5 –
pompă auxiliară (de alimentare); 6 – rezervor; 7 – filtru; 8 – supapă de siguranţă; 9 – supapă unisens
(de alimentare); 10 – dispozitiv pentru trecerea de la conectarea în paralel a motoarelor hidrostatice la
funcţionarea în serie a acestora.
13
În figura 1.12 se prezintă 4 scheme de transmisii hidrostatice utilizate la tractoare pe
roţi 4×2 (firma engleză Lucas; conductele de drenaj nu sunt reprezentate).
Schema a corespunde transmisiei hidraulice din figura 1.11. Prin conectarea în paralel
a motoarelor hidrostatice, plasate în roţile motoare, se asigură funcţia de diferenţial hidrostatic
între roţile motoare, funcţie analoagă diferenţialului mecanic utilizat la autovehiculele pe roţi.
Dacă roţile motoare au aceeaşi turaţie, uleiul refulat de pompă se distribuie în mod egal între
cele două motoare hidrostatice. Dacă roţile motoare au turaţii diferite, de exemplu, în viraj sau
când roţile au patinări diferite, în motorul cu turaţie mai mare intră mai mult ulei, iar în cel cu
turaţie mai mică intră, în mod corespunzător, mai puţin. Din punct de vedere dinamic, la
diferenţialul hidrostatic se menţine dezavantajul diferenţialului mecanic, şi anume: calităţile
de tracţiune sunt limitate de roata cu aderenţă mai slabă.
În scopul reducerii dimensiunilor de gabarit ale motoarelor hidrostatice în transmisie,
pentru unificarea şi tipizarea acestora cu pompa şi, în consecinţă, pentru reducerea preţului de
cost al transmisiei s-a propus schema b, în care se folosesc motoare hidrostatice cu turaţie
ridicată, plasate înaintea transmisiei finale.
Spre deosebire de procedeul legării în paralel, în cazul legării motoarelor hidrostatice
în serie, întregul debit de ulei va trece mai întâi prin unul din motoare şi apoi prin celălalt
motor. Prin urmare, la acelaşi debit pe minut al pompei, turaţia motoarelor (deci şi viteza
tractorului), în cazul legării în serie, creşte de două ori. Însă, prin legarea în serie a motoarelor
din stânga şi din dreapta, roţile motoare ale punţii respective vor avea turaţii egale, indiferent
de repartizarea momentului între ele şi de condiţiile de sol. Prin aceasta, efectul de diferenţial
dispare, obţinându-se o situaţie analoagă blocării diferenţialului. Uneori blocarea este utilă (ca
şi în cazul diferenţialului mecanic), însă în condiţii normale de exploatare este inadmisibilă.
De aceea, pentru trecerea de la legarea în paralel la legarea în serie, şi invers, a motoarelor
hidrostatice se folosesc dispozitive speciale (poz. 10 din fig.1.12, c).
În figura 1.12, d este prezentată o altă variantă a transmisiei hidrostatice, care
reprezintă, de fapt, un variator hidrostatic. Acesta înlocuieşte ambreiajul principal şi cutia de
viteze dintr-o transmisie mecanică obişnuită. Transmisia centrală, diferenţialul şi transmisiile
finale rămân neschimbate. Rămâne nemodificată chiar construcţia generală a tractorului.
Această variantă permite fabricarea unui anumit tip de tractor atât cu transmisie mecanică în
trepte, cât şi cu variator hidrostatic. Această variantă oferă , prin urmare, posibilităţi largi de
tipizare între cele două tipuri de transmisii.
Variatorul hidrostatic reuneşte în acelaşi agregat pompa şi motorul (ambele cu debit
variabil, de tipul cu pistoane axiale) şi, de asemenea, dispozitivele hidraulice auxiliare
(sistemul de alimentare, supapele de siguranţă, filtru, etc.). Randamentul unor asemenea
variatoare se află între limitele 0,85…0,95.
Folosirea transmisiilor hidrostatice la autovehicule permite să se realizeze relativ
simplu acţionarea tuturor roţilor motoare, îmbunătăţindu-se, astfel, calităţile de tracţiune şi de
14
trecere ale acestora. În figura 1.13 sunt prezentate patru scheme hidraulice de principiu pentru
automobile şi tractoare pe roţi 4×4.
Fig. 1.13. Variante de transmisii hidrostatice utilizate la tractoarele 4×4: 1 – motor hidrostatic; 2 –
roată motoare; 3 – transmisie finală; 4 – pompă cu debit variabil; 5 – divizor de debit.
Acţionarea simultană a punţilor motoare, din faţă şi din spate, este posibilă folosind
diverse scheme hidraulice. Se apreciază că una din schemele cu cele mai largi posibilităţi de
utilizare în viitor o constituie varianta cu motor hidrostatic în roţile motoare. Dacă motoarele
punţii din faţă se leagă în paralel cu motoarele punţii din spate (fig. 1.13, a), raportul forţelor
tangenţiale de tracţiune ale celor două punţi va fi constant, iar dinamica de tracţiune a acestor
autovehicule va fi analoagă cu dinamica de tracţiune a autovehiculelor cu diferenţial
interaxial, a cărui frecare internă este practic neglijabilă. Dezavantajul esenţial al acestei
scheme îl constituie limitarea performanţelor de tracţiune de către puntea motoare cu cele mai
proaste calităţi de aderenţă. Pentru eliminarea acestui dezavantaj sunt posibile alte scheme
care anulează efectul de diferenţial dintre cele două punţi. Astfel, prin modificarea volumului
geometric de lucru al motoarelor hidrostatice, legate în paralel, se poate obţine orice raport
între forţele tangenţiale de tracţiune ale roţilor celor două punţi şi, totodată, se egalizează
vitezele periferice ale roţilor motoare. Aşadar, o asemenea blocare este posibilă prin folosirea
motoarelor hidrostatice cu volum geometric de lucru variabil (cu debit variabil) şi a unui
sistem de comandă adecvat.
Schemele următoare din figura menţionată asigură (fără a lua în considerare pierderile
volumice de lichid) sincronizarea vitezelor periferice ale roţilor celor două punţi. Aceasta se
realizează prin: legarea în serie a motoarelor punţii din faţă cu motoarele punţii din spate
(schema b; corespunde transmisiei mecanice fără diferenţial interaxial); folosirea divizorului
de debit 5 (schema c) şi utilizarea unei pompe separate pentru motoarele fiecărei punţi
(schema d).
15
Ca şi în cazul tractoarelor pe roţi, la tractoarele pe şenile transmisia hidrostatică poate
înlocui în întregime transmisia mecanică sau numai o parte din ansamblurile ei (fig. 1.14).
Fig. 1.14. Variante de transmisii hidrostatice, utilizate la tractoarele pe şenile.
În schema a, transmisia hidrostatică îndeplineşte funcţiile ambreiajului principal şi pe

cele ale unei cutii de viteze fără trepte. Pompa P este acţionată de motorul cu ardere internă
(M.A.I.), iar motorul hidrostatic M, prin intermediul transmisiei centrale, mecanismele de
direcţie (M.D.) şi transmisiile finale, antrenează roţile motoare ale şenilelor.
În schema b, transmisia hidrostatică îndeplineşte aceleaşi funcţii ca şi cea din schema
a. Însă, în cazul schemei b, puterea se transmite prin două fluxuri paralele de putere : o parte
din puterea motorului cu ardere internă se transmite pe cale mecanică (cca 40..50%), iar restul
pe cale hidrostatică. Întrucât prin transmisia hidrostatică nu se transmite întreaga putere a
motorului, dimensiunile de gabarit şi greutatea ei vor fi mai mici, iar randamentul total mai
mare. Cele două fluxuri de putere, prin intermediul unui diferenţial de însumare, se reunesc
într-unul singur.
Schemele a şi b se pretează relativ uşor la automatizarea regimului de lucru şi a
comenzilor. Ele asigură o variaţie continuă a vitezei de deplasare rectilinie a tractorului şi nu
influenţează schema de obţinere a virajului.
Schema c a transmisiei hidrostatice îndeplineşte toate funcţiile unei transmisii
mecanice atât la deplasarea în linie dreaptă, cât şi la viraj. Ea se compune din două pompe P
şi două motoare M. Pompele se plasează, de obicei, aproape de motorul tractorului, iar
motoarele hidrostatice se plasează lateral, lângă transmisiile finale. Modificarea vitezei de
mers în linie dreaptă se obţine prin deplasarea sincronă a organelor de reglare a celor două
pompe; acţionând diferit organele de reglare a debitului, se realizează virajul. Această schemă
satisface cel mai bine condiţiile impuse transmisiei tractoarelor pe şenile, întrucât permite o
variaţie continuă atât a vitezei rectilinii de deplasare a tractorului, cât şi a razelor de viraj.
Însă această schemă provoacă dificultăţi la automatizarea comenzilor tractorului. Cauza
constă în aceea că atât sistemul de comandă, cât şi tractoristul (care doreşte obţinerea unei
16
anumite raze de viraj) acţionează asupra aceloraşi organe de reglare, iar aceasta conduce (dacă
nu sunt prevăzute dispozitive speciale) la perturbarea regimurilor optime de deplasare.
În transmisiile hidrodinamice ponderea principală o are sarcina hidrodinamică a
curentului de lichid, iar ponderea sarcinii hidrostatice este relativ mică: presiunea lichidului
este mai mică de 1,0…1,5 MPa, iar viteza curentului de lichid ajunge până la 50…60 m/s.
Ambreiajele şi transformatoarele (convertizoarele) hidrodinamice se folosesc la
tractoare în combinaţie cu transmisiile mecanice obişnuite. Asemenea transmisii se numesc
transmisii hidromecanice.
Studiul ambreiajelor şi a transformatoarelor hidrodinamice (teoria, calculul şi
construcţia lor) constituie obiectul altor cursuri, de aceea, în capitolul de faţă se face numai o
prezentare sumară a acestora.
În comparaţie cu transmisiile mecanice obişnuite, transmisiile hidromecanice cu
ambreiaje hidrodinamice au următoarele avantaje:
 asigură pornirea şi demararea lină a tractorului, independent de îndemânarea
tractoristului (pornirea din loc este posibilă şi în trepte de viteze superioare);
 viteza tractorului se poate reduce până la zero fără decuplarea transmisiei, ceea ce
simplifică şi uşurează conducerea tractorului;
 măreşte capacitatea de trecere a tractorului datorită micşorării patinării sistemului
de rulare, ca urmare a eliminării creşterii bruşte a forţei de tracţiune la roţile
motoare;
 se elimină posibilitatea opririi motorului când rezistenţele la înaintare cresc (chiar
până la oprirea tractorului);
 protejează motorul şi transmisia de suprasolicitările ce apar la modificarea bruscă a
regimului de lucru al tractorului. Cu alte cuvinte, permite reducerea solicitărilor
dinamice în organele transmisiei şi motorului, mărind astfel fiabilitatea şi durata de
exploatare a tractorului;
 ambreiajul hidrodinamic izolează într-o măsură însemnată motorul de vibraţiile cu
frecvenţă mare, transmise de la organele de lucru prin transmisie, şi reduce
amplitudinea vibraţiilor cu frecvenţă joasă;
 permite funcţionarea îndelungată cu alunecări mari între elementele conducătoare
şi cele conduse. Cu toate acestea, funcţionarea ambreiajului hidrodinamic are loc,
practic, fără uzuri;
 nu necesită reglări în procesul exploatării tractorului;
 uşurează conducerea tractorului, mărind, astfel, securitatea muncii şi a circulaţiei;
 favorizează procesul de automatizare a schimbării treptelor de viteze.
Totodată, ambreiajele hidrodinamice au şi câteva dezavantaje:
 nu permit o decuplare completă. Aceste ambreiaje întotdeauna conduc, ceea ce
îngreunează schimbarea treptelor de viteze;
17
 chiar în regimul optim de funcţionare, ambreiajul hidrodinamic funcţionează cu o
anumită patinare (alunecare) de 2…5%, ceea ce reduce economicitatea şi
productivitatea tractorului;
 nu asigură o frânare eficientă cu motorul, precum şi posibilitatea frânării la
staţionarea în pantă prin cuplarea unei trepte în cutia de viteze;
 necesită, în calitate de lichid de lucru, uleiuri speciale cu viscozitate mică,
temperatură de congelare redusă etc.
În scopul eliminării acestor neajunsuri, s-au făcut diferite modificări constructive. De
exemplu, pentru decuplarea completă a motorului de transmisie, la schimbarea treptelor în
cutia de viteze, după ambreiajul hidrodinamic 2 s-a introdus un ambreiaj mecanic cu fricţiune
3, legat în serie cu primul (fig. 1.15, a). Aceasta complică însă construcţia transmisiei. De
aceea, este mai raţională folosirea ambreiajelor hidrodinamice în combinaţie cu cutiile de
viteze planetare, ale căror elemente de fricţiune (frâne şi ambreiaje) îndeplineşte rolul
ambreiajului 3 din figura menţionată mai sus.
1 2 3 4 5
6 7
P T
a)
1 2 C 4 5
6 7
T P R
b)
Fig. 1.15. Scheme de transmisii hidromecanice: a – cu ambreiaj hidrodinamic; b – cu transformator

hidrodinamic: 1 – motor; 2 – ambreiaj /transformator hidrodinamic; 3 – ambreiaj cu fricţiune; 4 - cutia
de viteze; 5 – diferenţial; 6 – transmisie finală; 7 – roată motoare; P – pompă; T – turbină: R – reactor;
C – cuplaj unisens.
Pentru creşterea economicităţii tractorului, se obişnuieşte ca printr-o serie de procedee
să se unească rigid pompa şi turbina ambreiajului. Această blocare se poate realiza automat
18
sau printr-o comandă manuală şi se recomandă să se facă după ce tractorul funcţionează în
regim stabilizat.
Transmisiile hidromecanice cu transformator hidrodinamic (fig. 1.15, b) posedă
avantajele ambreiajelor hidrodinamice şi, în plus, ele asigură corelarea automată a vitezei de
deplasare cu forţa de tracţiune, în funcţie de condiţiile de exploatare. În acest fel, se uşurează
munca tractoristului şi se măreşte productivitatea şi economicitatea tractorului.
Coeficientul de transformare al transformatorului hidrodinamic, definit prin raportul
k = MTurbină /MPompă , are valori între limitele 1,9…8, în funcţie de tipul transformatorului, iar
pentru valori ridicate ale randamentului, se află între limite mult mai înguste: 1,5…2,5. Aceste
valori sunt nesatisfăcătoare pentru a asigura o funcţionare normală a tractorului. Forţa de
rezistenţă totală se modifică în timpul exploatării tractorului de 8…12 ori, uneori, chiar mai
mult.
Prin urmare, folosirea în cadrul transmisiei a unui singur transformator hidrodinamic
nu poate asigura tractorului calităţile cinematice, dinamice, de tracţiune şi economice
necesare. Aceasta impune folosirea suplimentară a unei cutii de viteze mecanice în trepte care
să asigure gama de variaţie a momentului la roţile motoare. În afară de aceasta, cutia de viteze
mecanică serveşte pentru obţinerea mersului înapoi al tractorului.
Pentru ameliorarea randamentului transmisiei, transformatoarele hidrodinamice (THD)
au fost supuse unor modificări constructive importante. De exemplu, la transformatorul
hidrodinamic din figura 1.15, b, reactorul R se leagă de carterul transmisiei prin cuplajul
unisens C. Acest cuplaj permite ca în domeniul alunecărilor mari ale turbinei T în raport cu
pompa P (cândHDD), reactorul R să rămână fix, iar la alunecări mici el se poate roti
liber, astfel încât transformatorul să lucreze în regim de ambreiaj hidrodinamic (AHD), când
HDD. Aceste transformatoare hidrodinamice se numesc complexe. La tractoare se
utilizează frecvent transformatoare hidrodinamice cu blocare, adică transformatoare la care,
la anumite regimuri de funcţionare, rotorul turbinei şi cel al pompei se blochează: se uneşte
rigid arborele conducător cu cel condus.
Transmisiile hidromecanice au obţinut o largă utilizare la tractoarele industriale.
Aceste transmisii adaptează cel mai bine tractorul industrial la regimurile de exploatare ale
acestuia: forţele de rezistenţă se modifică des şi brusc, necesită schimbări dese ale vitezei şi
ale sensului de deplasare.
În figura 1.16 este prezentată schema cinematică a transmisiei hidromecanice a unui
tractor pe şenile. Mişcarea ajunge la cutia de viteze de la un transformator hidromecanic
compus dintr-un transformator hidrodinamic (convertizor) şi un reductor planetar (pe braţul
portsatelit se însumează cele două fluxuri de putere: mecanic şi hidraulic). De la cutia de
viteze 2 puterea se transmite celor două şenile prin transmisia centrală 3, ambreiajul de
direcţie 4 şi transmisia finală 6.
19
Fig. 1.16. Schema cinematică a transmisiei hidromecanice a unui tractor pe şenile: 1 – transformator
hidromecanic; 2 – cutie de viteze cu cuplare sub sarcină; 3 – transmisie centrală; 4 – ambreiaje de
direcţie; 5 – frâne cu bandă; 6 – transmisia finală; T – turbină; P – pompă; R – reactor; F1, F2, F3, F4 şi
F5 – frâne disc.
Tabelul 1.1
Modul de realizare a treptelor de viteze în transmisia unui tractor pe şenile.
Treapta de viteze I II III
Frâne acţionate Mers înainte F1, F5 F1, F3 F1, F4
Mers înapoi F2, F5 F2, F3 F2, F4
Cutia de viteze asigură trei trepte pentru mers înainte şi trei pentru mers înapoi, prin
cuplarea frânelor disc corespunzătoare. Modul de realizare a treptelor rezultă din tabelul 1.1.
U1.6. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare s-au prezentat rolul, percum şi o
clasificare a transmisiilor tractoarelor.
S-a pus accent pe prezentarea transmisiilor mecanice, precum şi pe
transmisiile hidrostatice, hidrodinamice şi hidromecanice ale tractoarelor 4×4, 4×2 şi
pe şenile, făcându-se o exemplificare bogată şi diversificată pe cele mai
reprezentative tractoare româneşti şi pe tractoare ale unor firme străine de prestigiu.
Exemplele au fost însoţite de detalieri constructive şi funcţionale.
20
U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Ce condiţii trebuie să îndeplinească transmisia unui tractor?
2. Pentru schema din figura următoare, se cere:
a) să se identifice poziţiile numerotate;
b) numărul treptelor de viteze ale transmisiei;
c) numărul treptelor de turaţii realizat de reductorul prizei de putere.
21
Unitatea de învăţare 2. Regimul de calcul al transmisiei
tractoarelor la solicitări statice
Cuprins
U2.1. Introducere .......................................................................................................... 31

U2.2. Competenţe ......................................................................................................... 31
U2.3. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor pe roţi ..................... 32
U2.4. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor pe şenile ................. 36
U2.5. Rezumat .............................................................................................................. 37
U2.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor ................................................................. ..37
U2.1. Introducere
În cadrul acestei unităţi de învăţare se prezintă metodica de calcul a
transmisiei mecanice la solicitări statice, pornind de la următoarea constatare.
Calităţile de tracţiune ale tractoarelor sunt limitate fie de puterea motorului
(tractorul este încărcat până când motorul se opreşte), fie de aderenţa sistemului de
rulare cu solul (tractorul este încărcat până când patinează complet). Acest lucru
este pus în evidenţă de cercetările teoretice şi experimentale, precum şi de
exploatarea curentă a tractoarelor.

capabili:
• să cunoască metodica de calcul a transmisiei mecanice la solicitări statice pentru
tractoare pe roţi şi pe şenile;
• să stabilească regimul de calcul pentru orice piesă sau orice subansamblu al
transmisiei tractorului pe roţi;
• să stabilească regimul de calcul pentru orice piesă sau orice subansamblu al
transmisiei tractorului pe şenile.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.
1
U2.3. REGIMUL DE CALCUL LA SOLICITĂRI STATICE ÎN CAZUL
TRACTOARELOR PE ROŢI
Pentru stabilirea momentului de calcul se poate folosi următoarea metodică:

 Se determină momentul de torsiune Mcm transmis de motor organului respectiv,
folosindu-se relaţia:
M cm  M n i ' ' , (2.1)
în care:
Mn - momentul nominal al motorului;
i' - raportul de transmitere de la motor până la piesa care se calculează;
’ - randamentul transmisiei pe aceeaşi porţiune.
Pentru organele transmisiei plasate după arborele secundar al cutiei de viteze trebuie
să se ia în considerare posibilităţile de divizare a puterii.
 Se determină momentul de torsiune Mccare poate fi realizat din condiţia de
aderenţă:
Zr (2.2)
M c  ,
i"  "
în care: Z-sarcina verticală aderentă care limitează momentul de torsiune în punctul
considerat (v. exemplele următoare);
 - coeficient de aderenţă (în mod obişnuit, în cazul tractoarelor pe roţi
se adoptă );
r - raza dinamică a roţii;
i” - raportul de transmitere de la piesa care se calculează până la roata/roţile
motoare pe care acţionează sarcina Z;
 ” - randamentul corespunzător lanţului cinematic considerat.
Din cele de mai sus rezultă: i’i” = itr şi ’” = tr, unde itr este raportul total de
transmitere al transmisiei, iar tr - randamentul total al transmisiei.
 Se compară momentul de torsiune Mcm cu Mcşi, dacă cele două momente nu sunt
egale, calculul se face la momentul cel mai mic.
Prin urmare, momentul de calcul la solicitări statice
M c  minM cm , M c . (2.3)
Momentul Mc este momentul maxim realizabil (este un moment potenţial):
 dacă Mcm < Mcmotorul se opreşte (calează), momentul realizabil este Mcm;
 dacă Mcm > Mctractorul patinează total, momentul realizabil este Mc
Momentul de torsiune realizabil este, aşadar, momentul minim dintre cele două.
La determinarea momentului de torsiune Mc din condiţia de aderenţă cu solul trebuie
să se ia în considerare faptul că la tractoarele pe roţi sarcina verticală care acţionează asupra
roţilor motoare poate varia în timpul în timpul exploatării ca urmare a următoarelor cauze:
lestarea tractorului, redistribuirea sarcinilor verticale între punţi sub influenţa greutăţii
2
maşinilor şi uneltelor purtate, a forţei de tracţiune şi a interacţiunilor în sistemul tractor –
maşină agricolă – sol. De aceea, la stabilirea greutăţii aderente a tractoarelor pe roţi trebuie să
se ia în considerare cazul cel mai defavorabil, însă posibil, de încărcare a roţilor motoare.
Dacă nu sunt date suficiente pentru determinarea sarcinilor verticale maxime pe roţi,
sarcina pe un pneu se adoptă egală cu capacitatea de încărcare a acestuia, care depinde de
tipul şi dimensiunile pneului şi de presiunea aerului din el.
Fig. 2.1. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×2.
Pentru organele transmisiei plasate după diferenţial trebuie să se aibă în vedere

particularităţile dinamice ale acestuia, şi anume distribuirea momentului de torsiune de la
carcasa diferenţialului între cei doi arbori planetari. Pentru determinarea momentelor de
torsiune la fiecare arbore planetar se foloseşte schema din figura 2.2, din care rezultă:
 
 M st  M dr  M d M st  M d
 
 1 
 M st   . (2.4)
M    M dr  M d 1
 dr  1 
unde este coeficient de blocare a diferenţialului, care are următoarele valori:
 pentru diferenţiale neblocabile;
 pentru diferenţiale autoblocabile;
  pentru diferenţiale cu blocare facultativă.
În tabelul 2.1 sunt prezentate relaţiile de calcul în patru puncte caracteristice ale
transmisiei unui tractor 4×2, a cărei schemă bloc este dată în figura 2.1.
Fig. 2.2. Schema bloc a diferenţialului cu momentele de

calcul.
3
Tabelul 2.1
Momentul de calcul în patru puncte caracteristice ale transmisiei tractorului 4×2
Punctul în Momentul de calcul Momentul de calcul
fig.2.1 Limitat de motor Limitat de aderenţă adoptat
G ' r
1 M cm  M n M c  M c  minM cm , M c 
itrtr
G ' r
2 M cm  M n icv cv M c  M c  minM cm , M c 
icc i f  f
 Qr
3 M cm  M n icv cv ic c M c  M c  minM cm , M c 
1  i f f

4 M cm  M n itrtr M c  Qr M c  minM cm , M c 
1 
La tractoarele 4×4 (fig. 2.3), pentru organele transmisiei plasate înainte de divizarea
fluxului de putere la cele două punţi motoare, momentul de calcul se stabileşte luându-se în
considerare întreaga greutate a tractorului.
Fig. 2.3. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×4.
Astfel, pentru punctul 1 din figura 2.3 momentul de calcul se stabileşte folosind
relaţiile:
M cm  M n ;
G1r1 G2r2
M c   ;
itr1tr1 itr 2tr 2
întrucât
4
r1 r2 r
  ,
itr1tr1 itr 2tr 2 itrtr
se poate scrie
Gr1 Gr2
M c   .
itr1tr1 itr 2tr 2
Adică se poate considera că întreaga greutate a tractorului este plasată fie pe puntea
din faţă, fie pe puntea din spate, iar momentul din condiţia de aderenţă este redus la arborele
ambreiajului folosind parametrii punţii motoare corespunzătoare.
Evident, şi în acest caz, momentul de calcul va fi: M c  minM cm , M c  .
Tabelul 2.2
Momentul de calcul în opt puncte caracteristice ale transmisiei tractorului 4×4
Punctul Momentul de calcul Momentul de calcul
în fig.2.3 Limitat de motor Limitat de aderenţă adoptat
Gr1 Gr2
1 M cm  M n M c   M c  minM cm , M c 
itr1 tr1 itr 2 tr 2
Gr1 Gr2
M c  
2 M cm  M n icv cv itr 1 tr1 itr 2 tr 2 M c  min M cm , M c 
icv  cv icv  cv
G2r2
3 M cm  M n icv cv M c 
ic 2 c 2i f 2 f 2 M c  min M cm , M c 
2 Q2r2
4 M cm  M n icv cv ic 2 c 2
1  2
M c 
i f 2 f 2 M c  min M cm , M c 
2
5 M cm  M n itr 2tr 2
1  2
M c  Q2r2 M c  min M cm , M c 
G1r1
6 M cm  M n icvcv ir r M c 
ic1 c1i f 1 f 1 M c  min M cm , M c 
1 Q r
7 M cm  M n icv cv ir r ic1 c1
1  1
M c  1 1
i f 1 f 1 M c  min M cm , M c 
1
8 M cm  M n itr1 tr1
1  1
M c  Q1r1 M c  min M cm , M c 
În mod analog, în punctul 2 din figura 2.3 momentul de calcul va fi:

Gr1 Gr2 i i  
M cm  M n icv ; M c   ; itr1  tr1 ; itr2  tr 2 ;  tr1  tr1 ; tr2  tr 2 .
itr1tr1 itr2tr1 icv icv  cv  cv
Pentru celelalte puncte ale transmisiei momentele de calcul sunt date în tabelul 2.2.
5
Să ne reamintim...
 Se determină momentul de torsiune Mcm transmis de motor organului
respectiv, folosindu-se relaţia:
M cm  M ni 'η'.
 Se determină momentul de torsiune Mccare poate fi realizat din condiţia

de aderenţă:
Z φr
Mc  .
i " η"
 Se compară momentul de torsiune Mcm cu Mcmomentul de calcul la

solicitări statice va fi momentul cel mai mic:
M c  minM cm , M c .
U2.4 REGIMUL DE CALCUL LA SOLICITĂRI STATICE ÎN CAZUL

TRACTOARELOR PE ŞENILE
Şi în cazul acestor tractoare se foloseşte aceeaşi metodă de calcul. Se consideră că

tractorul este exploatat pe o pantă transversală, când repartiţia greutăţii pe cele două şenile
este cea din figura 2.5. La stabilirea momentului transmis de motor se are în vedere că la viraj
întreaga putere se transmite unei singure şenile.
Fig. 2.4. Schema bloc a unui tractor pe şenile. Fig. 2.5. Repartiţia greutăţii pe
cele două şenile.
În continuare, se stabileşte momentul de calcul în cinci puncte ale transmisiei, a cărei
schemă bloc este dată în figura 2.4, comparându-se momentul transmis de motor cu cel din
condiţia de aderenţă.
6
Gr
 În punctul 1: M cm  M n ; M c  ; M c  minM cm , M c .
itr tr
 În punctul 2:
Gr 
; M c  minM cm , M c ; itr .  tr ; tr  tr .
i
M cm  M n icv cv ; M c 
itrtr icv  cv
0,65Gr
 În punctul 3: M cm  M n icv cv ic c ; M c  ; M c  min M cm , M c .
i f  f i d d
0,65Gr
 În punctul 4: M cm  M n icv cv ic c id d ; M c  ; M c  minM cm , M c .
i f f
 În punctul 5: M cm  M n itrtr ; M c  0,65r; M c  minM cm , M c .
În cazul tractoarelor cu ambreiaje de direcţie id = 1, diar în cazul utilizării
mecanismelor planetare de direcţie id > 1, d
Raza dinamică r a roţii motoare se calculează din relaţia:
tz
t s z  2r  r  s , (2.5)
2
în care:
ts este pasul şenilei;
z - numărul de zale care se înfăşoară pe roata motoare în timpul unei rotaţii.
U2.5. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare se prezintă o metodică de stabilire a
regimului decalc a transmisiei mecanice la solicitări statice.
Metoda constă în parcurgerea unui algortim în 3 paşi:
1. Se determină momentul de torsiune Mcm transmis de motor organului care se
calculează;
2. Se determină momentul de torsiune Mccare poate fi realizat din condiţia de
aderenţă, redus la piesa care se calculează;
3. Se compară momentul de torsiune Mcm cu Mcmomentul de calcul la
solicitări statice va fi momentul cel mai mic dintre cele două.
U2.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
1. În mod obişnuit, valoarea coeficientului de aderenţă , în cazul tractoarelor pe

roţi, se adoptă:
a);
b);
c)
7
2. În cazul tractoarelor cu ambreiaje de direcţie:
a) id = 1, d;
b)id 1, d;
c)id > 1, d
3. Pentru un tractor pe roţi 4×4 se cunosc: raportul total de transmitere al

transmisiei punţii spate itr2=192, raportul de transmitere din cutia de viteze icv=12,
raportul de transmitere al transmisiei centrale a punţii spate ic2=4, raza dinamică a
roţii punţii din spate r2=0,75m, turaţia motorului n=1800 rot/min. Se cere să se
determine:
a) raportul de transmitere al transmisiei finale a punţii spate;
b) turaţia roţilor punţii spate;
c) viteza teoretică a tractorului.
4. Pentru un tractor pe şenile cu mecanisme de direcţie cu ambreiaje se cunosc

următoarele: raportul total de transmitere al transmisiei itr=160, raportul de
transmitere al transmisiei finale if=4; momentul nominal al motorului Mn=450
Nm, greutatea tractorului G=100 kN; randamentele ηcv=0,94; ηc= ηf =0,97; raza
dinamică a roţii motoare r=0,4 m. Se mai cunoaşte că la o turaţie a motorului de
n=1600 rot/min, turaţia arborelui pinionului conic al transmisiei centrale este
nc=160 rot/min. Se va considera valoarea coeficientului de aderenţă φ=0,8. Se
cere să se determine momentul de calcul al arborelui pinionului conic.
Răspunsuri:
1) b;
2) a;
3.a) if2=4; 3.b) 9,375 rot/min; 3.c) 0,736 m/s=2,65 km/h;
4) Mcm=4230 Nm; Mcφ=2126 Nm; Mc=min(Mcm, Mcφ)=2126 Nm.
8
REGIMUL DE CALCUL AL TRANSMISIEI MECANICE A
TRACTOARELOR LA SOLICITĂRI STATICE (1)
1. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor pe roţi

Calităţile de tracţiune ale tractoarelor sunt limitate fie de puterea motorului (tractorul
este încărcat până când motorul se opreşte), fie de aderenţa sistemului de rulare cu solul
(tractorul este încărcat până când patinează complet). Acest lucru este pus în evidenţă de
cercetările teoretice şi experimentale, precum şi de exploatarea curentă a tractoarelor. Calculul
transmisiei mecanice la solicitări statice se face pornind tocmai de la această constatare.
M cm  M n i ' ' , (1)
în care:
aderenţă:
Zr
M c  , (2)
i""
în care: Z - sarcina verticală aderentă care limitează momentul de torsiune în punctul
” - randamentul corespunzător lanţului cinematic considerat.
M c  minM cm , M c . (3)
1
1.1. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor 4×4
În continuare este exemplificat modul de determinare a momentului de calcul în

diferite puncte ale transmisie mecanice a tractoarelor 4×4 (8 puncte, vezi fig. 1), utilizând
metodica prezentată anterior.
Fig. 1. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×4.
Punctul 1.
La tractoarele 4×4 (fig. 1), pentru organele transmisiei plasate înainte de divizarea
 Determinarea momentului de calcul Mcm transmis de motor:
M cm  M n
 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

G r G r
M c  1 1  2 2 ;
unde
2
itr1  icv  ir  ic1  i f 1 ;
tr1  cv r c1  f 1;

itr 2  icv  ic 2  i f 2 ;
tr 2  cv c 2  f 2 .

Întrucât
r1 r2 r
  ,
itr1 tr1 itr 2 tr 2 itr tr
se poate scrie
Gr1 Gr2
M c   .
itr1tr1 itr 2 tr 2
ambreiajului folosind parametrii punţii motoare corespunzătoare (față sau spate).
 Determinarea momentului de calcul Mc:
M c  minM cm , M c  .
Punctul 2.
M cm  M n icvcv

Gr1 Gr2
M c  
itr1 tr1 itr 2 tr 2
 
icv cv icv cv
Punctul 3.
 Determinarea momentului de calcul Mcm transmis de motor. Determinarea acestui
moment se face în ipoteza că întreaga putere a tractorului este transmisă punții spate (puntea
față e decuplată sau se află în condiții de aderență scăzută):

G2r2 G2r2
M c  
ic 2c 2i f 2 f 2 itr 2 tr 2

icv cv
3
Punctul 4.

torsiune la fiecare arbore planetar se foloseşte schema din figura 2.
Fig. 2. Schema bloc a diferenţialului cu momentele de

calcul.
În ipoteza că tractorul realizează un viraj la stânga ( st < dr  M st > M dr ), din
figura 2 rezultă:
 
 
 1 
 M st   .
M    M dr  M d 1
 dr  1 
 pentru diferenţiale neblocabile;
 pentru diferenţiale autoblocabile;
  pentru diferenţiale cu blocare facultativă.
2
M cm  M n icv cv ic 2 c 2
1  2

0,5G2r2 Q2r2
M c  
i f 2 f 2 i f 2 f 2

Punctul 5.

2
M cm  M n itr 2 tr 2
1  2

M c  0,5G2r2  Q2r2

4
Punctul 6.

moment se face în ipoteza că întreaga putere a tractorului este transmisă punții față (puntea
spate e decuplată sau se află în condiții de aderență scăzută):
M cm  M n icvcv ir r

G1r1
M c 
ic1c1i f 1 f 1

Punctul 7.

1 i  
M cm  M nicvcv irr ic1c1  M n tr1  tr1  1
1  1 i f 1  f 1 1  1

0,5G1r1 Q1r1
M c  
i f 1 f 1 i f 1 f 1

Punctul 8.

1
M cm  M nitr1tr1
1  1

M c  0,5G1r1  Q1r1

În cazul transmisiilor tractoarelor 4×2 se folosește aceeași metodică folosită la

tractoarele 4×4 pentru punctele 1, 2, 4 și 5, cu diferența că în loc de greutatea G se va folosi
greutatea G2, corespunzătoare punții față.
5
În tabelul 1 sunt prezentate relațiile pentru determinarea momentului de calcul în patru
puncte caracteristice (vezi fig. 3) ale transmisiei 4×2.
Fig. 3. Schema bloc a transmisiei

unui tractor pe roţi 4×2.
Tabelul 1

fig. 3 adoptat
Limitat de motor Limitat de aderenţă
G2r
itrtr
G2r
2 M cm  M n icvcv M c  M c  minM cm , M c 
icci f  f
 0,5G2r
1  i f f

4 M cm  M n itrtr M c  0,5G2r M c  minM cm , M c 
1 
6
REGIMUL DE CALCUL AL TRANSMISIEI MECANICE A
TRACTOARELOR LA SOLICITĂRI STATICE (1)
1. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor pe roţi

Calităţile de tracţiune ale tractoarelor sunt limitate fie de puterea motorului (tractorul
este încărcat până când motorul se opreşte), fie de aderenţa sistemului de rulare cu solul
(tractorul este încărcat până când patinează complet). Acest lucru este pus în evidenţă de
cercetările teoretice şi experimentale, precum şi de exploatarea curentă a tractoarelor. Calculul
transmisiei mecanice la solicitări statice se face pornind tocmai de la această constatare.
M cm  M n i ' ' , (1)
în care:
aderenţă:
Zr
M c  , (2)
i""
în care: Z - sarcina verticală aderentă care limitează momentul de torsiune în punctul
” - randamentul corespunzător lanţului cinematic considerat.
M c  minM cm , M c . (3)
1
În continuare este exemplificat modul de determinare a momentului de calcul în

diferite puncte ale transmisie mecanice a tractoarelor 4×4 (8 puncte, vezi fig. 1), utilizând
metodica prezentată anterior.
Fig. 1. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×4.
Punctul 1.
La tractoarele 4×4 (fig. 1), pentru organele transmisiei plasate înainte de divizarea
M cm  M n

G r G r
M c  1 1  2 2 ;
unde
2
itr1  icv  ir  ic1  i f 1 ;
tr1  cv r c1  f 1;

itr 2  icv  ic 2  i f 2 ;
tr 2  cv c 2  f 2 .

Întrucât
r1 r2 r
  ,
itr1 tr1 itr 2 tr 2 itr tr
se poate scrie
Gr1 Gr2
M c   .
itr1tr1 itr 2 tr 2
ambreiajului folosind parametrii punţii motoare corespunzătoare (față sau spate).
Punctul 2.

Gr1 Gr2
M c  
itr1 tr1 itr 2 tr 2
 
icv cv icv cv
Punctul 3.
moment se face în ipoteza că întreaga putere a tractorului este transmisă punții spate (puntea
față e decuplată sau se află în condiții de aderență scăzută):

G2r2 G2r2
M c  
ic 2c 2i f 2 f 2 itr 2 tr 2

icv cv
3
Punctul 4.

torsiune la fiecare arbore planetar se foloseşte schema din figura 2.
Fig. 2. Schema bloc a diferenţialului cu momentele de

calcul.
În ipoteza că tractorul realizează un viraj la stânga ( st < dr  M st > M dr ), din
figura 2 rezultă:
 
 
 1 
 M st   .
M    M dr  M d 1
 dr  1 
 pentru diferenţiale neblocabile;
 pentru diferenţiale autoblocabile;
  pentru diferenţiale cu blocare facultativă.
2
M cm  M n icv cv ic 2 c 2
1  2

0,5G2r2 Q2r2
M c  
i f 2 f 2 i f 2 f 2

Punctul 5.

2
M cm  M n itr 2 tr 2
1  2

M c  0,5G2r2  Q2r2

4
Punctul 6.

moment se face în ipoteza că întreaga putere a tractorului este transmisă punții față (puntea
spate e decuplată sau se află în condiții de aderență scăzută):
M cm  M n icvcv ir r

G1r1
M c 
ic1c1i f 1 f 1

Punctul 7.

1 i  
M cm  M nicvcv irr ic1c1  M n tr1  tr1  1
1  1 i f 1  f 1 1  1

0,5G1r1 Q1r1
M c  
i f 1 f 1 i f 1 f 1

Punctul 8.

1
M cm  M nitr1tr1
1  1

M c  0,5G1r1  Q1r1

În cazul transmisiilor tractoarelor 4×2 se folosește aceeași metodică folosită la

tractoarele 4×4 pentru punctele 1, 2, 4 și 5, cu diferența că în loc de greutatea G se va folosi
greutatea G2, corespunzătoare punții față.
5
În tabelul 1 sunt prezentate relațiile pentru determinarea momentului de calcul în patru
puncte caracteristice (vezi fig. 3) ale transmisiei 4×2.
Fig. 3. Schema bloc a transmisiei

unui tractor pe roţi 4×2.
Tabelul 1

fig. 3 adoptat
Limitat de motor Limitat de aderenţă
G2r
itrtr
G2r
2 M cm  M n icvcv M c  M c  minM cm , M c 
icci f  f
 0,5G2r
1  i f f

4 M cm  M n itrtr M c  0,5G2r M c  minM cm , M c 
1 
6
Unitatea de învăţare 4. Amplificatoare de cuplu
Cuprins
U4.1. Introducere .......................................................................................................... 45

U4.2. Competenţe ......................................................................................................... 45
U4.3. Amplificatoare de cuplu ...................................................................................... 46
U4.3.1. Amplificatoare de cuplu planetare......................................................... 46
U4.3.2. Amplificatoare de cuplu neplanetare ..................................................... 49
U4.4. Rezumat .............................................................................................................. 51
U4.5. Test de autoevaluare a cunoştinţelor ................................................................. ..51
U4.1. Introducere
În cadrul acestei unităţi de învăţare sunt prezentate rolul, clasificarea,
scheme şi detalii funcţionale ale amplificatoarelor de cuplu utilizate în transmisiile
mecanice ale tractoarelor. De asemenea sunt tratate şi elemente de calcul ale
componentelor amplificatoarelor de cuplu.

capabili:
• să identifice tipurile de amplificatoare de cuplu utilizate în transmisiile mecanice
ale tractoarelor;
• să cunoască principiul de funcţionare a unui amplificator, pornind de la schema
constructivă sau cinematică a acestuia;
• să efectueze regimul de calculul de dimensionare şi rezistenţă necesar proiectării
amplificatoarelor;
• să efectueze calculul pompei de ulei.

U4.3. AMPLIFICATOARE DE CUPLU
Amplificatoarele de cuplu au următoarele caracteristici tehnice generale (fig. 4.1):

 se montează între ambreiajul principal şi cutia de viteze;
 au două rapoarte de transmitere: ia  ia1  1 şi ia  ia 2  1;
 trecerea de la un raport de transmitere la celălalt se face fără întreruperea fluxului
de putere;
 treapta principală de lucru (cuplată în mod obişnuit) este treapta ia2 = 1 (la această
treaptă randamentul amplificatorului de cuplu este maxim, apropiat de unu).
Treapta ia1 > 1 se foloseşte numai pentru depăşirea unor obstacole temporare.
Fig. 4.1. Schema bloc de plasare în transmisie a amplificatorului de cuplu.
Amplificatoarele de cuplu se clasifică în:

1) amplificatoare de cuplu planetare: a) cu cuplaj unisens;
b) fără cuplaj unisons.
2) amplificatoare de cuplu neplanetare: a) cu cuplaj unisons;
b) fără cuplaj unisens.
U4.3.1 Amplificatoare de cuplu planetare.
Amplificatorul de cuplu din figura 4.2., a se montează între ambreiajul principal şi

arborele primar al cutiei de viteze. El se compune dintr-un ambreiaj de blocare A, un cuplaj
unisens C cu role şi un mecanism planetar cu o treaptă. Partea condusă a ambreiajului A este
legată de braţul portsatelit H. Când ambreiajul de blocare este cuplat, roata centrală 1 şi braţul
portsatelit au aceeaşi viteză unghiulară şi, prin urmare, întregul mecanism formează din punct
de vedere cinematic un singur corp, raportul de transmitere fiind, deci, egal cu unitatea (se
obţine treapta ia  ia 2  1 ). În acest caz, puterea ajunge la arborele de ieşire prin două fluxuri
de putere (fig. 4.3., a), micşorându-se, astfel, momentul de calcul al ambreiajului A.
Fig. 4.2. Scheme cinematice ale amplificatoarelor de cuplu: a, b, c – planetare; d, e – neplanetre.
Fig. 4.3. Amplificator de cuplu planetar cu cuplaj unisens: a - schema cinematică şi circuitul puterii,
ambreiaj cuplat; b - scheme de calcul; c - schema cinematică şi circuitul puterii, ambreiaj decuplat.
Pentru determinarea momentului de calcul a ambreiajului, se foloseşte metoda izolării
de legături şi a punerii forţelor şi momentelor de legătură (fig. 4.3., b). Din ecuaţia de
momente a satelitului dublu, rezultă:
T3 r2  T1r2 .
Înlocuind forţele tangenţiale T1 şi T3 cu momentele corespunzătoare, se obţine:
M3 M
r2  1 r2 ,
r3 r1
de unde
r1 r2 z z M
M1  M 3  M3 1 2  3 ,
r2 r3 z 2 z3 K
z2 z3
unde K  .
z1 z 2
Întrucât, în cazul analizat, raportul de transmitere al amplificatorului de cuplu este egal
cu unu, momentele de torsiune la arborii conducător şi condus sunt egale (în valori absolute):
M3 = Me.
Prin urmare,
M1  M e K.
Din bilanţul momentelor la arborele de intrare, rezultă
M e  M1  M A,
de unde se obţine momentul MA, transmis prin ambreiajul amplificatorului:
 1 K 1
M A  M e  M 1  M e 1    M e .
 K K
Ambreiajul amplificatorului de cuplu se va calcula la momentul M = MA, unde  este
coeficient de siguranţă al ambreiajului.
Când ambreiajul A este decuplat, datorită diferenţei dintre momentul rezistent (Mrez =
M3>Me) şi momentul motor Me, braţul portsatelit tinde să se rotească în sens contrar arborelui
de intrare (în fig. 4.3., b, braţul H este rotit, în sensul menţionat, de forţa TH). Această tendinţă
de rotire se anihilează însă prin blocarea elementului H cu carcasa, realizată de cuplajul
unisens C. În acest fel, mecanismul planetar se transformă într-un reductor cu axe fixe, format
din două perechi de roţi, 1 - 2 şi 2´- 3, cu raportul de transmitere
z z
i a  i a 1  2 3  1.
z1 z 2
Aşadar, construcţia prezentată permite obţinerea a două rapoarte de transmitere: ia1>1
şi ia2 = 1. Circuitul puterii, în cazul ia>1, este prezentat în figura 4.3, c. Aceeaşi schemă este
folosită pentru determinarea momentului de calcul a cuplajului unisens. În acest scop,
amplificatorul, în întregime, este izolat ca sistem şi se aplică momentele de legătură: Me, care
reprezintă acţiunea arborelui ambreiajului principal; M3, care reprezintă acţiunea arborelui
primar al cutiei de viteze (este un moment rezistent) şi MC – moment reactiv, care apare în
legătura cuplaj unisens – carcasă. Momentul MC se determină din ecuaţia momentelor
exterioare ale sistemului izolat:
M e  M 3  M C  0  M C  M 3  M e  M e K  M e  M e K  1 .
În mod normal, ambreiajul de blocare A este cuplat. La creşterea temporară a forţelor
de rezistenţă, spre deosebire de construcţiile obişnuite, nu este nevoie de schimbarea treptelor
din cutia de viteze, ci este suficient să se decupleze ambreiajul A. În acest fel, raportul de
transmitere se măreşte şi în mod corespunzător creşte şi momentul la roţile motoare, ceea ce
ajută la învingerea rezistenţelor suplimentare. Când aceste rezistenţe dispar, se cuplează
ambreiajul A. Întrucât în acest mecanism se foloseşte un ambreiaj cu frecare uscată, acesta nu
este apt pentru o funcţionare îndelungată în stare decuplată. De aceea, folosirea acestui
subansamblu ca reductor pentru obţinerea a două game de viteze nu este raţională. Mai trebuie
menţionat că, la treapta înceată, din cauza cuplajului unisens, tractorul nu poate funcţiona în
regim de frânare cu motorul.
U4.3.2 Amplificatoare de cuplu neplanetare
În schema din figura 4.2., d, între arborele 1 al ambreiajului principal şi arborele

primar 2 al cutiei de viteze se află montat ambreiajul A al amplificatorului de cuplu. Dacă
acest ambreiaj este decuplat, mişcarea se transmite de la arborele 1 la arborele 2, prin
intermediul angrenajelor 3 – 4, 6 – 7 şi al cuplajului unisens C, care uneşte roata 4 cu arborele
5. Dacă ambreiajul A se cuplează, arborele 5 se roteşte mai repede în comparaţie cu roata 4,
din care cauză cuplajul unisens “se decuplează ”. În felul acesta, se obţin două rapoarte de
transmitere: ia2 = 1 (când A este cuplat) şi ia1  z 4 z3  z 7 z 6  1 (când A este decuplat).
La unele tractoare se folosesc amplificatoare de cuplu cu două ambreiaje multidisc, cu
funcţionare în ulei (fig. 4.2., e). Dacă ambreiajul A2 este cuplat şi A1 decuplat, mişcarea între
arborii 1 şi 2 se transmite cu raportul ia2 = 1. Dacă, însă, A1 este cuplat şi A2 decuplat, raportul
de transmitere devine ia1  z 4 z3  z 6 z5  1 .
Indiferent de tipul amplificatorului, în majoritatea cazurilor raportul ia1 = 1,23…1,35.
O asemenea valoare a acestui raport permite învingerea majorităţii rezistenţelor suplimentare,
întâlnite în exploatarea tractoarelor agricole, prin trecerea la treapta inferioară a
amplificatorului de cuplu.
La unele construcţii, ia1 = 1,5…1,6. În acest caz, folosirea amplificatorului de cuplu
pentru învingerea rezistenţelor suplimentare temporare este însoţită, de obicei, de reducerea
productivităţii, deoarece avantajele schimbării din mers nu compensează reducerea exagerată
a vitezei. Amplificatoarele de cuplu cu valori mai mari ale lui ia1 sunt mai eficiente pentru
demarajul în trepte.
Tabelul 4.1
Relaţii pentru calculul amplificatoarelor de cuplu planetare
Elementul Relaţii de calcul
Schema Treapta
de acţionat Cinematice Dinamice
A – decuplat ( H=0, z z M 1  M e ; M 3  M1 K ;
I datorită cuplajului ia1  K  2  3  1
unisens C)
z1 z 2 M C  M 1 K  1
Fig.4.2,a
Fig.4.3. Me K 1
M1  ; M A  Me ;
a II-a A – cuplat ia 2  1 K K
M3  Me
1 K
M1  M e ; M H  M 1 ;
A – decuplat 1 K z K
I ia1   1; K  1
f – strânsă K z3 M1
M3  M f 
Fig.4.2,b K
M1
A – cuplat M1  M e ; M a  ;
a II-a ia 2  1 K
f – liberă
M H  M1
A – decuplat z 2 z3 M 1  M e ; M 3  M1 K ;
I ia1  K   1
f – strânsă z1 z 2 M f  M1  K  1
Fig.4.2,c
* Me K 1
A – cuplat M1  ; M A  Me ;
a II-a ia 2  1 K K
f – liberă
M3  Me
* Dacă A şi f sunt decuplate concomitent, 3 = 0, din cauza momentului rezistent. În această

situaţie,  H   f   e 1  K  şi are valori foarte mari, întrucât K are valori apropiate de unu. De
aceea, sistemul de comandă trebuie să excludă situaţia menţionată.
Să ne reamintim...
 Amplificatoarele de cuplu sunt subansambluri obţionale care au
următoarele caracteristici tehnice generale:
- se montează între ambreiajul principal şi cutia de viteze;
- au două rapoarte de transmitere: ia  ia1  1 şi ia  ia 2  1;
- trecerea de la un raport de transmitere la celălalt se face fără
întreruperea fluxului de putere;
- treapta principală de lucru (cuplată în mod obişnuit) este treapta ia2
= 1 (la această treaptă randamentul amplificatorului de cuplu este
maxim, apropiat de unu). Treapta ia1 > 1 se foloseşte numai pentru
depăşirea unor obstacole temporare.
6
 Amplificatoarele de cuplu pot fi:
- amplificatoare de cuplu planetare: a) cu cuplaj unisens, b) fără
cuplaj unisens;
- amplificatoare de cuplu neplanetare: a) cu cuplaj unisens, b) fără
cuplaj unisens.
U4.4. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare sunt prezentate rolul, clasificarea, scheme
şi detalii funcţionale ale amplificatoarelor de cuplu utilizate în transmisiile mecanice
ale tractoarelor. De asemenea sunt tratate şi elemente de calcul ale componentelor
amplificatoarelor de cuplu.
1. Figura de mai jos reprezintă schema unui amplificator de cuplu.
Se cere:
a) Tipul amplificatorului;
b) Relaţiile de calcul pentru cele două rapoarte de transmitere.
2. Figura de mai jos reprezintă schema unui amplificator de cuplu. Se
cunosc numerele de dinţi ale roţilor dinţate 3,4,5 şi 6 (z3= z5=20, z4=
z6=23).
Se cere:
a) Tipul amplificatorului;
b) Valoarea celor două rapoarte de transmitere ale mecanismului.
7
3. Pentru amplificatorul de cuplu din figura de mai jos se cunosc: z1=72;
raportul de transmitere ia1=1,33, valoarea momentului Me=200 Nm.
Se cere să se calculeze:
a) numerele de dinţi z3 al roţii planetare şi z2 al sateliţilor;
b) valoarea momentului MH când ambreiajul A este cuplat;
c) valoarea momentului MH când ambreiajul A este decuplat.
Răspunsuri:
1) a) planetar cu cuplaj unisens; b) vezi talelul 4.1, fig. 4.2;
2) a) neplanetare, fără cuplaj unisens; b) ia1  z 4 z3  z6 z5  1,3225 ; ia2 = 1;
3) a) z3= z2=24; b) MH= Me=200 Nm; c) MH= ia1∙Me=266 Nm.
8
Unitatea de învăţare 5. Particularităţi funcţionale şi constructive ale
cutiilor de viteze pentru tractoare
Cuprins
U5.1. Introducere ........................................................................................................... 53
U5.2. Competenţe .......................................................................................................... 53
U5.3. Cutii de viteze compuse ....................................................................................... 54
U5.4. Cutii de viteze cu schimbarea treptelor sub sarcină ............................................. 57
U5.5. Rezumat ............................................................................................................... 61
U5.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ ..61
U5.1. Introducere
Cutia de viteze este necesară pentru: modificarea momentului de torsiune
la roţile motoare şi, respectiv, a vitezei de deplasare a tractorului (care se
realizează prin modificarea raportului total de transmitere), adaptând astfel
tractorul la condiţiile de lucru; obţinerea mersului înapoi al tractorului; staţionarea
îndelungată a tractorului cu motorul în funcţionare.
Cutia de viteze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să asigure un
număr suficient de trepte de viteze, cu rapoarte de transmitere alese raţional; să
asigure funcţionarea tractorului cu o înaltă economicitate şi productivitate, într-o
gamă de viteze dată.
În afară de acestea, cutiei de viteze i se mai impun următoarele condiţii:
construcţie simplă şi tehnologică; greutate şi gabarit reduse; cuplare rapidă şi
uşoară; fiabilitate şi mentenabilitate ridicate.

capabili:
• să cunoască rolul cutiilor de viteze în transmisia tractoarelor, în special a cutiilor
cu cuplare sub sarcină;
• să cunoască necesitatea şi avantajele utilizării cutiilor cu cuplare sub sarcină;
• să cunoască principiul de funcţionare a cutiilor de viteze cu cuplare sub sarcină
şi de schimbare a treptelor.
1
U5.3. Cutii de viteze compuse
Cu scopul de a obţine un număr mare de trepte de viteze cu un număr redus de roţi dinţate şi
cu arbori scurţi, în construcţia de tractoare s-a impus utilizarea cutiilor de viteze compuse.
Cutiile de viteze compuse sunt formate din două cutii de viteze legate în serie. Pentru
exemplificare, în figura 5.1 este prezentată schema cinematică a cutiei de viteze compuse a
tractorului U 650 M. Ea este formată din reductorul A şi cutia de viteze propriu-zisă B. Reductorul
A realizează două trepte (rapidă şi înceată), în timp ce cutia de viteze B, de tipul cu trei arbori,
realizează (5+1)trepte.
Fig. 5.1. Schema cinematică a cutiei de viteze, de tipul 2(5+2) trepte, utilizată la tractoarele U 650 M şi U
651 M: A- reductor cu două trepte; B- cutie de viteze cu (5+1) trepte; R- treapta rapidă; Î- treapta înceată; 1 şi
3- roţi centrale; 2 şi 2- satelit dublu; H- braţ portsatelit.
Această schemă permite obţinerea a (10+2) trepte de viteze astfel: (5+1) trepte, prin
z z
cuplarea reductorului în treapta înceată ( iÎ  2  3  1,482 ) şi alte (5+1) trepte, prin cuplarea
z1 z 2
reductorului în treapta rapidă ( iR  1 ).
În figura 5.2 este prezentată construcţia unui asemenea reductor.
Plasarea reductorului în faţa cutiei de viteze are dezavantajul că amplifică momentul de
torsiune la intrarea în cutie.
2
Fig. 5.2. Reductorul cutiei de viteze a tractoarelor U 650 M şi U 651 M.
În figura 5.3 sunt prezentate schemele cinematice (în două variante) ale cutiilor de viteze
compuse utilizate la tractoarele pe roţi din familia U 445. Cutia de viteze A este de tipul cu doi
arbori, realizează (3+1) trepte, iar treptele II şi III sunt sincronizate. Reductorul B asigură două
trepte (game) de viteze, iar C – trei trepte de viteze.
Fig. 5.3. Schemele cinematice ale cutiilor de viteze utilizate la tractoarele din familia U 445:
A - cutie de viteze cu (3+1) trepte; B - reductor cu două trepte; C - reductor cu trei trepte; 1, 1, 3, 3 - roţi
centrale; 2 şi 2 - sateliţi; H şi H - braţe portsatelit.
Fig. 5.4. Schemele cinematice ale cutiilor de viteze compuse utilizate la tractoarele din familia U 850 şi U
1010: A – cutie de viteze cu (4+1) trepte; B- reductor cu trei trepte; C – reductor cu patru trepte; 1, 1, 1, 3,
3, 3- roţi centrale; 2, 2, 2- sateliţi; H, H, H- braţe portsatelit.
3
Tractoarele din familia U 850 şi U 1010 au cutii de viteze compuse cu (4+1)3 trepte sau
(4+1)4 trepte (cu reductorul B se obţin trei game de viteze, iar cu C – patru game). În figura 5.4
este reprezentată schema cinematică a cutiei de viteze compuse cu (4+1)3 trepte şi a reductorului
planetar cu 4 trepte. Treptele de mers înainte sunt toate sincronizate.
În figura 5.5 este reprezentată schema cinematică a unei cutii de viteze compuse, cu
inversor, utilizată de firma Renault, organizată după schema (1+1)(4+1)3. Cele patru trepte ale
cutiei de viteze 2 sunt sincronizate.
Fig. 5.5. Schema cinematică a unei cutii de viteze compuse de tipul (1+1)(4+1)3 (firma Renault):
1 – inversor; 2 - cutie de viteze cu 4 trepte (sincronizate); 3 – reductor cu 3 game.
Schema cinematică a cutiei de viteze compuse din figura 5.6 este de tipul 2(1+1)26. Cele
şase trepte ale cutiei de viteze 4 sunt sincronizate.
Fig. 5.6. Schema cinematică a unei cutii de viteze compuse de tipul 2(1+1)26: 1 – reductor; 2 – inversor; 3
– reductor cu 2 game; 4 – cutie de viteze cu 6 trepte (sincronizate).
4
În cazul cutiilor de viteze cu arbori transversali, inversarea sensului de mişcare se obţine
uşor. Schema cinematică din figura 5.7 este a unei cutii de viteze cu (4+4) trepte.
1
A
3 5
Fig. 5.7. Schema cinematică a unei cutii de viteze cu arbori transversali, cu inversor
Arborele primar 1 (paralel cu axa longitudinală a tractorului) transmite mişcarea la arborele

transversal 2 prin inversorul A, format din două angrenaje conice. Inversarea sensului de rotaţie se
realizează prin rigidizarea arborelui intermediar 2 cu una sau alta din roţile conice care se rotesc
liber pe el. Rigidizarea se face cu ajutorul manşonului de cuplare 4. Treptele de viteze se obţin prin
cuplarea roţilor baladoare de pe arborele intermediar 2 cu roţile corespunzătoare de pe arborele
secundar 3. De la arborele 3, momentul se transmite punţii motoare prin roata 5. Aceste cutii de
viteze reduc gabaritul longitudinal al transmisiei şi simplifică construcţia transmisiei centrale.
U5.4. Cutii de viteze cu schimbarea treptelor sub sarcină
În cazul cutiilor de viteze obişnuite (la care schimbarea treptelor de viteze se realizează cu
ajutorul roţilor baladoare, al mufelor de cuplare sau al sincronizatoarelor), trecerea de la o treaptă la
alta este însoţită de întreruperea fluxului de putere transmis roţilor motoare. Această întrerupere
durează cel puţin 1,5…2 s şi are drept urmare, mai ales în cazul lucrărilor grele, oprirea tractorului.
La o încărcare a tractorului de 85…90%, acesta poate porni din loc cu o viteză de maximum
1 … 1,5 m/s (3,6…5,4 km/h). Pentru a putea porni din loc cu o viteză de 2…3 m/s (7,2…10,8
km/h), trebuie redusă încărcarea motorului la 65…70%. Dacă însă, prin folosirea cutiilor de viteze
cu cuplare sub sarcină, se realizează pornirea tractorului la viteza de 1,4 m/s şi apoi, fără a întrerupe
fluxul de putere, se trece la viteza de lucru de 2…3 m/s, atunci, la aceeaşi încărcarea a tractorului,
puterea efectivă a motorului se reduce cu 15…25%. Totodată, prin folosirea cutiilor de viteze cu
cuplare sub sarcină, creşte productivitatea tractorului.
Transmisiile mecanice la care schimbarea treptelor se face fără întreruperea fluxului de
putere (adică din mers sub sarcină) se execută după una din variantele următoare:
- cutii de viteze cu amplificator de cuplu, montat în serie, care permite schimbarea vitezei
din mers sub sarcină la fiecare treaptă din cutia de viteze;
5
- cutii de viteze cu mai multe game la care, în interiorul gamei, treptele se schimbă fără
întreruperea fluxului de putere, iar schimbarea gamelor este însoţită de oprirea tractorului;
- cutii de viteze la care toate treptele se schimbă fără întreruperea fluxului de putere.
În figura 5.8 este prezentată schema cinematică a unei cutii de viteze cu patru arbori, care
permite cuplarea treptelor de viteze din mers sub sarcină, în cadrul fiecărei game de viteze. Cutia de
viteze realizează 16 trepte pentru mersul înainte, grupate în patru game, şi opt viteze pentru mersul
înapoi, grupate în două game. Arborele primar 1 este unit printr-o flanşă direct cu arborele cotit al
motorului (nu mai este necesar ambreiaj principal în transmisie). Toate roţile din cutia de viteze se
află în angrenare permanentă. Gamele de viteze se cuplează cu ajutorul mufelor de cuplare, când
toate ambreiajele sunt decuplate. Pentru cuplarea celor patru trepte din cadrul fiecărei game de
viteze, se folosesc ambreiajele A1, A2, A3 şi A4. Prin cuplarea ambreiajului treptei respective se
solidarizează roata conducătoare a angrenajului permanent corespunzător cu arborele primar.
Fig. 5.8 Schema cinematică a unei cutii de viteze cu cuplare sub sarcină cu (16+8) trepte:
A1, A2, A3, A4 – ambreiaje de cuplare; M1 – mufă de cuplare a treptelor de mers înapoi; M2 şi M3 – mufe de
cuplare a treptelor de mers înainte; M4 – mufă de cuplare a punţii din spate; 1 – arbore primar; 2, 3 – arbori
secundari.
În figura 5.9 este prezentat un detaliu al schemei cinematice a cutiei cu (16+8) trepte din
figura 5.8. Când are loc schimbarea treptelor de viteze, un ambreiaj se decuplează, iar al doilea se
cuplează. Pentru ca transmiterea puterii la roţile motoare să nu se întrerupă, este necesar ca ambele
ambreiaje să funcţioneze simultan un timp bine determinat (timp de forfecare). Timpul de forfecare
depinde de o serie de factori cum ar fi: presiunea uleiului în sistem, schema cutiei de viteze, regimul
de lucru etc.
6
Fig. 5.9. Detaliu al cutiei de viteze cu Fig. 5.10. Variaţia momentelor în
(16+8) trepte: 1 – arbore primar; 2 – ambreiajele de cuplare
arbore intermediar; A1 şi A2 - ambreiaje
În continuare se analizează schematic fenomenele legate de schimbarea treptelor de viteze la

trecerea de la o treaptă inferioară la cea superioară. Înainte de începerea schimbării treptei,
momentul se transmite doar prin ambreiajul A1. La începerea schimbării, momentul transmis de
ambreiajul A1 scade continuu, pentru ca la timpul t = t1 să devină zero (fig. 5.10).
Fig.5.11. Schema fluxurilor de putere la schimbarea treptelor
În ambreiajul care se cuplează (A2), momentul creşte continuu şi în punctul A (fig. 5.10) este
egal cu momentul rezistent Mr. În această perioadă ambele ambreiaje patinează, însă discurile lor
conduse, rotindu-se în acelaşi sens, antrenează împreună arborele condus (fig. 5.11, b):
M1i1  M 2 i2  M r ,
unde i1 şi i2 sunt rapoarte de transmitere ale angrenajelor permanente luate în discuţie.
În punctul A (v. fig. 5.10), momentul ambreiajului a crescut până la Mr şi începe demarajul
tractorului sub influenţa momentului suplimentar M 2 i2  M r . Demarajul începe de la viteza v1
(corespunzătoare treptei care se schimbă). În cazul demarajului cu ambreiajul principal, procesul
7
demarării începea de la viteza v = 0 în fiecare treaptă. Acesta este un avantaj esenţial al sistemului
analizat în comparaţie cu sistemele la care demarajul se realizează cu ambreiaj principal.
Timpul optim al suprapunerii funcţionării ambreiajelor A1 şi A2 este (fig.5.10):
t optim  t1  t 0 .
În situaţia în care t  t1  t 0  t optim , ambreiajul A1 continuă să fie cuplat parţial (continuă
suprapunerea funcţionării ambreiajelor). În aceste condiţii, ambreiajul A1 împiedică demarajul
arborelui 2. Apare o circulaţie a puterii în contur închis (v. fig. 5.11, d), fenomen cunoscut sub
denumirea de putere parazită.
Să ne reamintim...
 Cutia de viteze este necesară pentru:
- modificarea momentului de torsiune la roţile motoare şi, respectiv, a vitezei
de deplasare a tractorului (care se realizează prin modificarea raportului total
de transmitere), adaptând astfel tractorul la condiţiile de lucru;
- obţinerea mersului înapoi al tractorului;
- staţionarea îndelungată a tractorului cu motorul în funcţionare.
 Cutia de viteze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să asigure un număr suficient de trepte de viteze, cu rapoarte de transmitere
alese raţional;
- să asigure funcţionarea tractorului cu o înaltă economicitate şi
productivitate, într-o gamă de viteze dată;
- construcţie simplă şi tehnologică;
- greutate şi gabarit reduse;
- cuplare rapidă şi uşoară; fiabilitate şi mentenabilitate ridicate.
 Utilizarea cutiilor de viteze compuse s-a impus în construcţia de tractoare cu
scopul de a obţine un număr mare de trepte de viteze, cu un număr redus de roţi
dinţate şi cu arbori scurţi.
 Cutiile de viteze compuse sunt formate din două sau mai multe cutii de viteze
înseriate.
 Cutiile de viteze cu cuplare sub sarcină permit schimbarea treptelor de viteze
fără întreruperea fluxului de putere (power shift).
 Prin utilizarea cutiilor de viteze cu cuplare sub sarcină, la aceeaşi încărcarea a
tractorului, puterea efectivă a motorului se reduce cu 15…25%.
U5.5. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare au fost prezentate particularităţi ale
cutiilor de viteze folosite în transmisia tractoarelor (cutii de viteze compuse şi cutii
de viteze cu cuplare sub sarcină).
8
Sunt prezentate exemple variate de scheme cinematice ale cutiilor de viteze
ale tractoarelor româneşti şi străine.
Sunt prezentate avantajele utilizării cutiilor de viteze cu cuplare sub sarcină.
Este explicat principiul de funcţionare al cutiilor de viteze cu cuplare sub
sarcină, pornind de la schema cinematică a unui tractor echipat cu o astfel de cutie.
1. De ce se utilizează cutiile de viteze compuse în transmisia tractoarelor?
2. Care sunt avantajele utilizării cutiilor de viteze cu cuplare sub sarcină?
3. Ce se înţelege prin timp de forfecare?
4. Ce se întâmplă dacă valoarea timpului de forfecare este mai mare decât

valoarea optimă?
5. Pot fi considerate amplificatoarele de cuplu (v. unitatea de învăţare U4) cutii

de viteze cu cuplare sub sarcină? Justificaţi răspunsul.
9
Unitatea de învăţare 6. Particularităţi funcţionale, constructive şi de
calcul ale diferenţialelor tractoarelor
Cuprins
U6.1. Introducere ........................................................................................................... 62
U6.2. Competenţe .......................................................................................................... 62
U6.3. Rolul şi clasificarea diferenţialelor ...................................................................... 63
U6.4. Diferenţialul simplu simetric ............................................................................... 64
U6.5. Regimul de calcul al diferenţialului ..................................................................... 68
U6.6. Diferenţiale autoblocabile cu discuri de fricţiune ................................................ 69
U6.6.1. Clasificarea diferenţialelor autoblocabile cu discuri de fricţiune........... 69
U6.6.2. Determinarea momentelor de torsiune la cei doi arbori planetari, în cazul
diferenţialelor cu frecare mărită. Coeficientul de blocare ..................... 70
U6.6.3. Diferenţial autoblocabil cu frecare mărită al cărui moment de frecare
depinde de momentul transmis .............................................................. 72
U6.6.4. Diferenţial autoblocabil cu frecare mărită al cărui moment de frecare nu
depinde de momentul transmis .............................................................. 74
U6.6.5. Diferenţiale autoblocabile cu strângere mixtă a cuplajelor .................... 75
U6.7. Rezumat............................................................................................................... 78
U6.8. Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ ..79
U6.1. Introducere
În cadrul acestei unităţi de învăţare sunt tratate particularităţile funcţionale,
constructive şi de calcul ale diferenţialelor utilizate la tractoare.
Se prezintă rolul şi clasificarea diferenţialelor.
Pornind de la funcţionarea diferenţialului simplu, este demonstrată
necesitatea blocării diferenţialelor în anumite condiţii. Sunt prezentate scheme de
blocare a diferenţialelor.
Sunt prezentate elemente de calcul a diferenţialelor.
În ultima parte sunt prezentate elemente legate de funcţionarea şi calculul a
mai multor variante de diferenţiale autoblocabile cu discuri de fricţiune.

capabili:
• să cunoască rolul, clasificarea diferenţialelor;
• să identifice principiile de funcţionare şi de blocare a diferenţialelor pornind de
la schemele cinematice ale acestora;
• să determine regimul de calcul al diferenţialelor;
1
• să recunoască caracteristicile funcţionale ale ale diferitelor tipuri de diferenţiale
cu discuri de fricţiune.
U6.3. Rolul şi clasificarea diferenţialelor
Diferenţialul este subansamblul transmisiei care se plasează între transmisia centrală şi

transmisia finală a tractoarelor pe roţi, având rolul de a permite roţilor motoare să se rotească cu
viteze unghiulare diferite. Această necesitate apare în următoarele situaţii:
 când roţile motoare ale aceleiaşi punţi parcurg spaţii neegale în acelaşi timp, proces ce
are loc la deplasarea tractorului în viraj sau pe drumuri cu denivelări;
 când razele de rulare ale roţilor punţii sunt diferite, ca urmare a inegalităţii presiunii în
pneuri, a uzurii sau încărcării diferite a acestora.
Diferenţialul elimină puterea parazită în puntea motoare, fenomen care ar apărea dacă roţile
motoare ar fi montate pe un arbore comun. Prin urmare, datorită diferenţialului, se reduc solicitările
şi pierderile mecanice în transmisie, se micşorează uzura pneurilor şi se ameliorează
manevrabilitatea tractorului.
Diferenţialele tractoarelor pe roţi pot fi clasificate după următoarele criterii:
a) După modul de repartizare a momentului de torsiune între cei doi arbori planetari:
 diferenţiale simetrice, la care momentul de torsiune se repartizează în mod egal între
cei doi arbori planetari;
 diferenţiale asimetrice, la care momentul de torsiune se repartizează diferit între cei
doi arbori planetari, însă într-un raport constant (se folosesc numai ca diferenţialele
interaxiale);
 diferenţiale autoblocabile, la care momentul de torsiune se repartizează între cei doi
arbori planetari într-un raport variabil, care depinde de condiţiile de lucru şi de
deplasare ale tractorului.
b) După locul de plasare în transmisie:
 diferenţiale dispuse între roţile aceleiaşi punţi;
 diferenţialele interaxiale, dispuse între punţile motoare ale tractorului cu patru roţi
motoare.
c) După construcţie:
 cu angrenaje conice;
 cu angrenaje cilindrice;
 cu angrenaje melcate;
 cu came şi tacheţi.
2
d) După principiul de funcţionare:
 simple;
 cu blocare facultativă;
 autoblocabile.
Există, aşadar, o mare diversitate de diferenţiale. Pentru a elimina însă paralelismul cu alte
discipline, în acest capitol se tratează numai diferenţialele specifice tractoarelor pe roţi. Se prezintă,
astfel, diferenţialele cu blocare facultativă şi diferenţialele cu autoblocare cu discuri de fricţiune,
acestea având cea mai mare utilizare la tractoare.
U6.4. Diferenţialul simplu simetric
Cu ajutorul schemei din figura 6.1 se demonstrează necesitatea blocării diferenţialului la

tractoare. Roţile planetare şi sateliţii au fost izolate de legături şi s-au introdus forţele şi momentele
de legătură.
Fig. 6.1. Schema forţelor şi a momentelor care acţionează asupra roţilor diferenţialului.
Din condiţiile de echilibru ale satelitului, rezultă:

T1  T2  T ; T1 r1  T2 r1  T1  T2 ; T  2T1 .
Din ecuaţiile de momente ale celor doi arbori planetari, se obţine:

M1  T1r1 şi
M 2  T2 r1 .
Rezultă, aşadar, următoarea relaţie evidentă:

M1  M 2. (6.1)
Prin urmare, dacă într-un diferenţial sunt neglijate momentele de frecare, atunci momentele
de torsiune ale celor doi arbori planetari sunt egale. Dacă la una din roţile motoare (de exemplu, la
roata din stânga) aderenţa cu solul este foarte scăzută, momentul M1  0. În baza relaţiei (6.1),
rezultă că şi M2  0. Deci, calităţile de tracţiune ale tractorului sunt limitate de roata cu aderenţa
cea mai scăzută.
3
Din bilanţul momentelor exterioare ale diferenţialului, rezultă
M d  M 1  M 2  0.
Se analizează, în continuare, un alt caz particular. Se consideră sarcinile radiale, pe roţile

unei punţi motoare, egale:
Qstânga  Qdreapta  Q.
Coeficienţii de aderenţă sunt însă diferiţi: la roata din stânga  = 0,7, iar roata din dreapta
Momentul de torsiune la arborele planetar din dreapta va fi:
Q 2 r
M2  ,
if f
în care: r este raza dinamică a roţilor motoare;

if - raportul de transmitere al transmisiei finale;
f - randamentul transmisiei finale.
În baza relaţiei (1), M1 = M2 şi, prin urmare,
Qr Qr
M d  M 1  M 2  2 2  0,6  (6.2)
if f if f
Prin urmare, forţa motoare a tractorului este egală cu dublul forţei motoare realizată de
roata cu aderenţa minimă.
Dacă cei doi arbori planetari sunt legaţi rigid, momentul de torsiune la carcasa
diferenţialului va fi dat de relaţia:
Qr Qr Qr
M d  M 1  M 2  ( 1   2 )  (0,7  0,3)   (6.3)
i f f if f if f
Comparând relaţiile (6.2) şi (6.3), rezultă avantajele exploatării tractorului cu diferenţialul

blocat când roţile acestuia se află în condiţii de aderenţă diferite.
În prezent, la toate tractoarele se utilizează diferenţiale cu blocare facultativă sau
autoblocabile.
În continuare, sunt prezentate câteva scheme de blocare facultativă a diferenţialului. În toate
cazurile se foloseşte acelaşi principiu, şi anume se unesc rigid cei doi arbori planetari, anulându-se
concomitent mişcarea relativă a sateliţilor.
În figura 6.2 este dată schema de blocare utilizată frecvent la autocamioane şi la unele
tractoare. Rigidizarea celor doi arbori planetari se realizează cu un cuplaj mobil dinţat (dantură
exterioară la carcasa diferenţialului şi interioară – la manşon). Prin deplasarea axială a manşonului,
se uneşte unul din arborii planetari cu carcasa.
4
Fig. 6.2. Schema de blocare a diferenţialului cu manşon dinţat.
În schema din figura 6.3 este reprezentată blocarea facultativă cu ajutorul unui manşon cu
ştifturi. Prin deplasarea axială a acestuia, se uneşte rigid carcasa diferenţialului cu una din roţile
planetare. După încetarea forţei exterioare de blocare, diferenţialul se autodeblochează cu ajutorul
unui arc. Acest sistem de deblocare se utilizează, de exemplu, la familiile de tractoare româneşti U
445, U 850, U 1010.
Fig. 6.3. Schema de blocare a diferenţialului cu manşon cu ştifturi.
Fig. 6.4. Construcţia diferenţialului tractorului U 445.
5
În figura 6.4. este reprezentată construcţia unui diferenţial care utilizează schema din figura
6.3.
Fig. 6.5. Schema de blocare a diferenţialului cu cuplaj cu craboţi.

La unele tractoare (de ex. U 650), se utilizează blocarea facultativă a diferenţialului cu
ajutorul unui cuplaj cu dantură frontală (craboţi). Prin deplasarea unui semicuplaj (fig. 6.5), se
rigidizează arborii roţilor motoare şi, prin intermediul transmisiilor finale, se unesc rigid şi arborii
planetari. Şi în acest caz diferenţialul se autodeblochează cu ajutorul unui arc.
O altă soluţie de blocare facultativă a diferenţialului este dată în figura 6.6, unde pentru
blocare se utilizează un cuplaj cu suprafeţe de frecare conice. În acest caz, legătura dintre roţile
motoare nu mai este rigidă, cuplajul de blocare îndeplinind şi funcţia unui cuplaj de siguranţă.
Fig. 6.6. Schema de blocare a diferenţialului cu cuplaj conic de fricţiune.
Fig. 6.7. Schema de blocare a diferenţialului cu ambreiaje cu discuri.

Mai recent, se utilizează frecvent pentru blocare ambreiaje cu discuri comandate hidrostatic
(fig. 6.7).
6
Pentru puntea motoare din faţă, mai ales, la tractoarele de putere mică şi mijlocie, se
utilizează diferenţiale fără blocare.
U6.5. Regimul de calcul al diferenţialului
Pentru calculul elementelor componente ale diferenţialului, trebuie, mai întâi, să se

determine momentele de calcul corespunzătoare.
Momentul de calcul Md la carcasa diferenţialului se calculează comparând momentul Mcm,
transmis de motor, cu cel din condiţia de aderenţă Mc :
 pentru diferenţialul punţii din spate:
G r
M cm  M n icv cv ic 2 c 2 ; M c  2 2 ; M d 2  minM cm , M c .
i f 2 f 2
 pentru diferenţialul punţii din faţă:
G r
M cm  M n icv cv ir r ic1 c1 ; M c  1 1 ; M d 1  minM cm , M c .
i f 1 f 1
în care: Mn este momentul nominal al motorului;
icv - raportul de transmitere al cutiei de viteze (se adoptă raportul de transmitere al
cutiei de viteze compuse pentru treapta I);
ir - raportul de transmitere al reductorului lateral;
ic1, ic2 - raportul de transmitere al transmisiei centrale din faţă şi, respectiv, din spate;
if1, if2 - raportul de transmitere al transmisiei finale din faţă şi, respectiv, din spate;
cv - randamentul cutiei de viteze;
r - randamentul reductorului lateral;
c1, c2 - randamentul transmisiei centrale din faţă şi, respectiv, din spate;
f1, f2 - randamentul transmisiei finale din faţă şi, respectiv, din spate;
G1, G2 - greutatea repartizată pe puntea din faţă şi, respectiv, din spate;
r1, r2 - raza dinamică a roţilor din faţă, şi, respectiv, din spate;
 - coeficientul de aderenţă (se adoptă ).
Momentul de calcul pentru arborii planetari se calculează cu următoarele relaţii:
 pentru puntea din faţă:
 Q r
M cm  M d 1 1 ; M c  1 1 ; M p1  minM cm , M c  .
1  1 i f 1 f 1
 pentru puntea din spate:
2 Q r
M cm  M d 2 ; M c  2 2 ; M p 2  minM cm , M c  .
1  2 i f 2 f 2
în care:
Q1, Q2 sunt sarcinile radiale pe o roată din faţă şi, respectiv, din spate (dacă nu sunt date
suficiente pentru calculul acestor sarcini, atunci forţele Q1 şi Q2 se adoptă egale cu
capacitatea maximă de încărcare a pneurilor);
7
  coeficienţii de blocare ai diferenţialelor respective:
  pentru diferenţiale neblocabile cu angrenaje conice;
  pentru diferenţiale autoblocabile (se recomandă valorile
);
  pentru diferenţiale cu blocare facultativă.
Momentul de calcul pentru angrenajul satelit – roată planetară se stabileşte luând în
considerare numărul sateliţilor ns ai diferenţialului :
M p1 z s M p2 zs
M1   sau, respectiv, M 2  
ns1 z p ns 2 z p
în care: zp este numărul de dinţi ai roţii planetare;
zs - numărul de dinţi ai satelitului.
Cu ajutorul raportului zs /zp momentul de calcul se reduce la roata mică a angrenajului (la
pinion), care, de regulă, este satelitul. Pentru ca montajul diferenţialului să fie posibil, trebuie
respectată condiţia de montaj a diferenţialului, şi anume: numărul de dinţi ai roţii planetare trebuie
să fie divizibil cu numărul sateliţilor. La proiectarea angrenajelor sateliţi – roţi planetare trebuie
respectate următoarele condiţii suplimentare: lăţimea danturii b = (0,3…0,4)L, unde L este
generatoarea conului de divizare, iar coeficientul modular al danturii conice m = b/mn med =
5,0…5,5. Pentru executarea roţilor dinţate ale diferenţialului, se folosesc oţeluri aliate de cementare:
13 CrNi 30, 18 CrNi 30, 28 Ti MnCr 12, 21 TiMnCr 12, 20 MoCrNi 06. Adâncimea stratului
cementat se află între limitele 0,8…1,5 mm. În urma tratamentului termic, suprafeţele dinţilor au
duritatea 56…63 HRC. Rezistenţa admisibilă la încovoiere a danturii sateliţilor şi roţilor planetare
se adoptă ai = 300…400 MPa, iar rezistenţa admisibilă la strivire a suprafeţelor de sprijin ale
sateliţilor şi roţilor planetare pe carcasa diferenţialului as = 70 MPa.
Osiile sateliţilor (după caz, crucea sateliţilor) se execută din oţeluri aliate de cementare de
tipul 15 Cr 08, 13 CrNi 30, 21 TiMnCr 12 a căror duritate după tratamentul termic trebuie să fie de
50…60 HRC. Rezistenţa admisibilă la strivire a osiilor sateliţilor se adoptă as = 70 MPa, iar la
forfecare af = 80…90 MPa.
Pentru determinarea momentului de calcul la oboseală, trebuie avută în vedere metodica din
unitatea de învâţare U2. De exemplu, la alegerea rulmenţilor se adoptă în calcule sarcina medie
corespunzătoare mersului în linie dreaptă cu diferenţialul neblocat. Determinarea sarcinii
echivalente medii se face comparând pentru fiecare treaptă de viteze valorile momentelor Mcm cu
Mc şi adoptând de fiecare dată valoarea mai mică.
U 6.6. Diferenţiale autoblocabile cu discuri de fricţiune
U 6.6.1 Clasificarea diferenţialelor autoblocabile cu discuri de fricţiune

Calitatea oricărui tip de diferenţial cu frecare mărită este asigurată în măsura în care
îndeplineşte următoarele cerinţe:
 posibilitatea rotirii cu turaţii diferite a roţilor motoare pe terenuri accidentate şi în timpul
virajului;
8
 asigurarea unei creşteri substanţiale a forţei de tracţiune a tractorului;
 asigurarea unei bune manevrabilităţi a tractorului;
 siguranţă şi durabilitate în funcţionare;
 posibilitatea de utilizare, fără modificări constructive importante, în punţile motoare ale
tractorului.
Diferenţialele cu frecare mărită cu discuri de fricţiune pot fi realizate în mai multe variante
constructive, particularitatea fiecărei variante constituind-o modul de generare a forţelor axiale de
strângere a cuplajelor cu discuri. Din acest punct de vedere se deosebesc următoarele trei variante:
I. Diferenţiale la care forţa de strângere a cuplajelor de fricţiune depinde de momentul
transmis (momentul de frecare Mf depinde de momentul transmis Md de la carcasa
diferenţialului: Mf = f(Md)).
II. Diferenţiale la care forţa de strângere a cuplajelor de fricţiune nu depinde de
momentul transmis (momentul de frecare Mf ≠ const.).
Diferenţiale cu strângere mixtă a cuplajelor de fricţiune.
U6.6.2 Determinarea momentelor de torsiune la cei doi arbori planetari, în cazul

diferenţialelor cu frecare mărită. Coeficientul de blocare
În cazul în care roata motoare legată de arborele planetar 1 patinează sau tractorul se
deplasează în viraj între cei doi arbori planetari apare o mişcare relativă şi, în consecinţă, între
suprafeţele discurilor din fiecare cuplaj ia naştere un moment de frecare Mf . Acesta se va opune
rotirii arborelui cu turaţie mai mare şi va ajuta rotirea roţii cu turaţie scăzută.
Pentru determinarea momentelor de torsiune la cei doi arbori planetari, se izolează de
legături arborii planetari 1 şi 2 şi se pun momentele de legătură (fig. 6.9): Md/2, M1, M2 şi Mf. Pentru
aceste momente, s-a ales sensul după cum urmează:
- momentele Md/2 au sensul vitezei unghiulare d , fiind momente motoare;
- momentele M1 şi M2 au sens opus vitezelor unghiulare corespunzătoare, şi fiind
momente rezistente;
- momentul de frecare Mf , din fiecare cuplaj, are sens opus vitezei unghiulare relative 
Fig. 6.8. Schema de principiu a unui diferenţial cu frecare mărită, cu cuplaje de fricţiune.
9
Fig. 6.9. Scheme pentru calculul momentelor de torsiune ale arborilor planetari.
Momentele de torsiune M1 şi M2 se obţin din ecuaţiile de echilibru ale arborilor

corespunzători:
Md M
 M1  M f  0  M1  d  M f ,
2 2 (6.4)
Md Md
 M2  M f  0  M2  Mf.
2 2
Aceleaşi relaţii se obţin din ecuaţia bilanţului de putere al diferenţialului cu frecare mărită
(pentru ):
Pd  P1  P2  Pf .
în care:
Pd este puterea transmisă de carcasa diferenţialului;
P1, P2 - puterea transmisă arborilor planetari;
Pf - puterea consumată prin frecare.
Puterea consumată prin frecare într-un cuplaj de fricţiune este egală cu momentul de frecare
Mf înmulţită cu viteza unghiulară relativă corespunzătoare Prin urmare,
Pf  M f 1  M f  2  M f 1   d   d   2   M f 1   2 .
Înlocuind puterile în funcţie de momentele şi vitezele unghiulare corespunzătoare, se obţine:
  2
Md 1  M 11  M 2 2  M f (1   2 )
2
sau
M d 1   2   2 M 11  2 M 2 2  2 M f (1   2 ) .
Se grupează termenii, astfel:
1 M d  2 M 1  2 M f    2 M d  2 M 2  2 M f   0.
Întrucât 1  0 şi  2  0, ultima ecuaţie este satisfăcută numai dacă parantezele sunt

simultan egale cu zero:
M d  2M 1  2M f  0  M 1  0,5M d  M f ,
M d  2M 2  2M f  0  M 2  0,5M d  M f .
Coeficientul de blocare al diferenţialului este definit prin raportul:
M 
   2   1. (6.5)
 M 1  max
10
Aşadar, coeficientul de blocare al diferenţialului se defineşte prin raportul valorilor, maximă
şi minimă, a momentelor de torsiune, care acţionează simultan asupra celor doi arbori planetari. Cu
ajutorul acestui coeficient se apreciază calităţile de blocare ale unui diferenţial cu frecare mărită.
Folosind relaţiile (6.4) şi (6.5), se obţine expresia coeficientului de blocare pentru
diferenţialul autoblocabil cu frecare mărită:
M  2M f
 d . (6.6)
M d  2M f
U6.6.3 Diferenţial autoblocabil cu frecare mărită al cărui moment de frecare depinde
de momentul transmis
În figura 6.10 este prezentată schema unui diferenţial autoblocabil cu frecare mărită al cărui
moment de frecare depinde de momentul transmis (varianta I).
Fig. 6.10. Schema diferenţialului autoblocabil, varianta I.
Crucea sateliţilor a fost înlocuită cu două bolţuri încrucişate la 90° care pot avea o deplasare
relativă. Carcasa diferenţialului antrenează, prin caneluri, discurile de presiune 3, care, la rândul lor,
acţionează asupra axului sateliţilor cu forţele normale N pe suprafeţele de contact. Aceste forţe se
descompun după două direcţii în componentele: T/2 - tangenţiale şi Q - axiale.
Forţa tangenţială totală T se determină din relaţia:
M
T d
R
Aşa cum rezultă din schema menţionată, datorită suprafeţei înclinate ia naştere forţa axială Q:
T M
Q  ctg  d ctg .
2 2R
Forţa axială Q apasă asupra cuplajului de fricţiune, dând naştere momentului de frecare Mf :
M irm
M f  iQrm  d ctg .
2 R
Ultima relaţie se poate scrie sub forma următoare:
M
Mf  A d  (6.7)
2
ir ctg
unde A  m 
R
11
În aceste relaţii
i este numărul perechilor suprafeţelor de frecare dintr-un cuplaj;
  coeficientul de frecare între discurile de fricţiune;
rm  raza medie a suprafeţelor de frecare.
Semnificaţia celorlalte mărimi rezultă din figura 12.
În baza expresiilor (6.4), (6.6) şi (6.7), se obţin următoarele relaţii pentru momentele de
torsiune M1, M2 şi coeficientul de blocare :
Md M
M1   M f  d 1  A,
2 2
M M
M 2  d  M f  d 1  A, (6.8)
2 2
M 1 A
λ 2   const.
M1 1  A
În unele construcţii, forţa axială Fa din angrenajul satelit – roată planetară apasă, de
asemenea, asupra cuplajului de fricţiune. Prin urmare, forţa axială totală va fi:
Md
Qt  Q  Fa  Q  tg sin  ,
2r
în care:  este unghiul de angrenare;
 - semiunghiul conului de divizare.
Diagrama de blocare a diferenţialului, varianta I. Pentru a construi această diagramă se
foloseşte construcţia geometrică din figura 6.11. Din punctul x = a se duce o perpendiculară (NT)
pe bisectoarea unghiului drept xOy. Coordonatele unui punct M, luat pe această perpendiculară, se
bucură de proprietatea x  y  a  const.
Din aceeaşi figură rezultă relaţia (care este, de fapt, o proprietate a triunghiului isoscel):
OA  a 2.
Fig. 6.11. Construcţie geometrică care stă la baza diagramei de blocare.

Folosind ultimele două relaţii, se construieşte diagrama de blocare din figura 6.12.
Mărimile folosite în această diagramă au următoarea semnificaţie:
Md este valoarea curentă a momentului de torsiune la carcasa diferenţialului;
Md max - momentul maxim la carcasa diferenţialului (momentul minim dintre momentul
transmis de motor şi cel din condiţia de aderenţă);
Mf - momentul de frecare dintr-un cuplaj de fricţiune (v. relaţia 6.7).
12
Fig. 6.12. Diagrama de blocare a diferenţialului, varianta I.
Dacă funcţionarea este caracterizată printr-un punct situat in domeniul de blocare (în zona
haşurată), între cei doi arbori planetari nu poate exista o mişcare relativă. Pentru ca arborii planetari
să se poată roti cu turaţii diferite, trebuie ca diferenţa dintre momentele de torsiune ale acestor
arbori să depăşească momentul total de frecare, 2Mf, al diferenţialului.
U6.6.4 Diferenţial autoblocabil cu frecare mărită al cărui moment de frecare nu

depinde de momentul transmis
În figura 6.13. este prezentată schema unui diferenţial autoblocabil cu frecare mărită al cărui
moment de frecare nu depinde de momentul transmis (varianta a II-a). Pentru o prezentare intuitivă
a fenomenului, în această schemă forţa de apăsare este realizată de arcuri elicoidale cilindrice. În
realitate, în cuplajele de fricţiune se montează arcuri – disc.
În fiecare cuplaj acţionează o forţă de apăsare constantă Q´. Folosind aceleaşi notaţii, ca în
cazul precedent, se determină momentul de frecare din fiecare cuplaj:
M f  iQ rm  B  const. (6.9)
Fig. 6.13. Schema diferenţialului autoblocabil, varianta a II-a.
13
Prin urmare, în cazul acestei variante, se obţin următoarele relaţii pentru momentele de
torsiune M1, M2 şi coeficientul de blocare 
Md M
M1   M f  d  B, 
2 2
Md M
 M 2   M f  d  B,  
2 2
M 2 M d  2B
     f ( M d )  const. 
M 1 M d  2B
Folosind aceeaşi metodă, se construieşte diagrama de blocare pentru această variantă a

diferenţialului autoblocabil (fig. 6.14).
Fig. 6.14. Diagrama de blocare a diferenţialului, varianta a II-a.


U6.6.5 Diferenţiale autoblocabile cu strângere mixtă a cuplajelor de fricţiune


În figura 6.15 este prezentată schema unui diferenţial autoblocabil cu strângere mixtă a
cuplajelor cu fricţiune (Lok-O-Matic). În diferenţialele autoblocabile din varianta a III-a, momentul
de frecare dintr-un cuplaj se calculează cu relaţia:
M
M f  A d  B, (6.11)
2
adică, reprezintă suma momentelor de frecare calculate cu relaţiile (6.4) şi (6.6).
Coeficientul de blocare se calculează folosind relaţia de definiţie:
M  M  2M f
   2   d . (6.12)
M
 1  max M d  2 M f
14
Fig. 6.15. Schema diferenţialului autoblocabil, varianta a III-a.
Fig. 6.16. Diagrama de blocare a diferenţialului, varianta a III-a.

Diagrama de blocare pentru această variantă a diferenţialului autoblocabil se construieşte
folosind aceeaşi metodă şi este prezentată în figura 6.16.
În figura 6.17 este reprezentată construcţia unui diferenţial cu autoblocare, varianta a III-a
(Lok-O-Matic).
De menţionat că în literatura apuseană calităţile de blocare ale diferenţialului sunt evaluate
cu ajutorul coeficientului de frecare internă:
M
S f . (6.13)
Md
Ţinând cont de relaţiile (6.12) şi (6.13), între coeficienţii  şi S se stabilesc următoarele
relaţii reciproce:
1  2S  1
 ; S .
1  2S 2  1
Pentru coeficientul de frecare internă se recomandă valorile S = 0,25…0,4, ceea ce
corespunde unui coeficient de blocare 
15
Fig. 6.17. Construcţia diferenţialului cu frecare interioară mărită cu cuplaje cu discuri de fricţiune Lok-O-
Matic: 1 – roată planetară; 2 – carcasa diferenţialului; 3 şi 5 – discuri de presiune; 4 – sateliţi; 6 – discuri de
fricţiune solidare cu carcasa diferenţialului; 7 – discuri de fricţiune solidare cu pinioanele planetare; 8 – axul
sateliţilor.
Să ne reamintim...
• Diferenţialul este subansamblul transmisiei care se plasează între transmisia centrală
şi transmisia finală a tractoarelor pe roţi, având rolul de a permite roţilor motoare să se
rotească cu viteze unghiulare diferite.
• Diferenţialul elimină puterea parazită în puntea motoare, fenomen care ar apărea dacă
roţile motoare ar fi montate pe un arbore comun. Prin urmare, datorită diferenţialului,
se reduc solicitările şi pierderile mecanice în transmisie, se micşorează uzura pneurilor
şi se ameliorează manevrabilitatea tractorului.
• Momentul de calcul Md la carcasa diferenţialului se calculează comparând momentul
16
Mcm, transmis de motor, cu cel din condiţia de aderenţă Mc :
 pentru diferenţialul punţii din spate:
G2r2
M cm  M n icv cv ic 2 c 2 ; M c  ; M d 2  minM cm , M c .
i f 2 f 2
 pentru diferenţialul punţii din faţă:

G1r1
M cm  M n icv cv ir r ic1 c1 ; M c  ; M d 1  minM cm , M c .
i f 1 f 1
• Momentul de calcul pentru arborii planetari se calculează cu următoarele relaţii:

 pentru puntea din faţă:
1 Q r
M cm  M d 1 ; M c  1 1 ; M p1  minM cm , M c  .
1  1 i f 1 f 1
 pentru puntea din spate:
; M c  1 2 ; M p 2  min M cm , M cφ  .
λ1 Q φr
M cm  M d 1
1  λ2 i f 2η f 2
• Momentul de calcul pentru angrenajul satelit – roată planetară se stabileşte luând în

considerare numărul sateliţilor ns ai diferenţialului :
M p1 z s M p2 zs
M1   sau, respectiv, M 2   .
ns1 z p ns 2 z p
• Coeficientul de blocare al diferenţialului se defineşte prin raportul valorilor, maximă

şi minimă, a momentelor de torsiune, care acţionează simultan asupra celor doi arbori
planetari. Cu ajutorul acestui coeficient se apreciază calităţile de blocare ale unui
diferenţial cu frecare mărită. Relaţia lui de calcul este:
M  M  2M f
λ   2   d  1.
 M 1  max M d  2 M f
• Se defineşte coeficientul de frecare internă prin raportul:
M
S f .
Md
U6.7. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare au fost tratate particularităţile funcţionale,
constructive şi de calcul ale diferenţialelor utilizate la tractoare.
S-au prezentat rolul şi clasificarea diferenţialelor.
Pornind de la funcţionarea diferenţialului simplu, a fost demonstrată necesitatea
blocării diferenţialelor în anumite condiţii. Au fost prezentate scheme de blocare a
17
diferenţialelor.
Au fost prezentate elemente de calcul a diferenţialelor.
În ultima parte au fost prezentate elemente legate de funcţionarea şi de calculul
mai multor variante de diferenţiale autoblocabile cu discuri de fricţiune.
1. Care este rolul diferenţialului în transmisia unui tractor?

2. În ce condiţii este necesară blocarea diferenţialului?
3. Definiţi coeficientul de blocare a diferenţialului.
4. Definiţi coeficientul de frecare internă.
5. Pentru un diferenţial autoblocabil a cărui valoare a coeficientului de frecare internă
este S = 0,3, se cere să se determine mărimea coeficientului de blocare 
18
Unitatea de învăţare 7. Particularităţi funcţionale şi constructive ale
transmisiilor finale ale tractoarelor
Cuprins
U7.1. Introducere ........................................................................................................... 80
U7.2. Competenţe .......................................................................................................... 80
U7.3. Rolul şi clasificarea transmisiilor finale .............................................................. 80
U7.4. Transmisia finală a tractoarelor pe roţi ................................................................ 81
U7.5. Regimul de calcul al transmisiei finale, utilizată la tractoarele pe roţi ................ 85
U7.6. Rezumat ............................................................................................................... 86
U7.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor .................................................................. ..87
U7.1. Introducere
În cadrul acestei unităţi de învăţare sunt prezentate particularităţi
funcţionale şi constructive ale transmisiilor finale ale tractoarelor, atât pentru
puntea din faţă, cât şi pentru cea din spate. Sunt prezentate, de asemenea, elemente
de calcul ale transmisiilor finale folosite la tractoare.

capabili:
• să cunoască rolul şi clasificarea transmisiilor finale ale tractoarelor;
• să cunoască problemele legate de aspectele particulare ale construcţiei şi
funcţionării transmiisilor finale ale tractoarelor;
• să poată stabili corect regimul de calcul al transmisiilor finale şi a principiilor
de proiectare a acestora.
U7.3. Rolul şi clasificarea transmisiilor finale
Transmisia finală este ultimul ansamblu al transmisiei. Ea este plasată după diferenţial, la
tractoarele pe roţi, şi după mecanismul de direcţie, la tractoarele pe şenile şi are rolul de a transmite
momentul de torsiune la roţile motoare. Deoarece, în general, transmisiile finale realizează rapoarte
mari de transmitere, ele contribuie într-o măsură considerabilă la reducerea solicitărilor din
ansamblurile transmisiei plasate înaintea lor (permite acestor ansambluri să funcţioneze la turaţii de
câteva ori mai mari şi, prin urmare, cu momente de torsiune mult mai mici). În afară de aceasta,
1
transmisiile finale servesc, în majoritatea cazurilor, şi pentru realizarea unei lumini mari a
tractorului.
Transmisiile finale se clasifică în funcţie de tipul construcţiei, numărul de trepte şi de locul
de amplasare.
Din punct de vedere constructiv, transmisiile finale pot fi cu roţi dinţate şi cu lanţ. La rândul
lor, cele cu roţi dinţate pot fi cu arbori cu axe fixe şi planetare.
După numărul treptelor, transmisiile finale pot fi: simple (cu un singur angrenaj), duble (cu
două angrenaje) şi cu mai multe trepte.
După locul de amplasare, transmisiile finale pot fi dispuse lângă diferenţial sau lângă roţile
motoare (uneori în butucul roţii).
U7.4 Transmisia finală a tractoarelor pe roţi
La majoritatea tractoarelor, transmisiile finale sunt de tipul cu roţi dinţate cu arbori cu axe
fixe. Cea mai largă utilizare au primit-o transmisiile finale simple cu angrenare exterioară, cu
rapoarte de transmitere if = 4…7. Tipul transmisiei finale şi locul ei de plasare în raport cu roţile
motoare sunt determinate de tipul şi destinaţia tractorului. La tractoarele universale pe roţi,
transmisiile finale se aşază, de obicei, lângă diferenţial, în carterul transmisiei (fig. 7.1).
Fig. 7.1. Schema punţii din spate cu transmisie finală plasată lângă diferenţial.
În acest caz, puntea din spate are o construcţie mai compactă şi este mai rigidă, însă are
dezavantajul că se reduce considerabil lumina tractorului. În plus, arborii roţilor motoare au o
lungime mare.
În cazurile în care trebuie să se asigure o lumină mare a tractoarelor, transmisiile finale se
aşază lângă roţile motoare (fig. 7.2). Asemenea construcţii au avantajul că permit scurtarea arborilor
solicitaţi puternic (arborii roţilor motoare) şi eliberează spaţiul de sub tractor, însă prezintă
dezavantajul că au o construcţie mai puţin compactă şi mai puţin rigidă.
2
Fig. 7.2. Schema punţii din spate cu transmisie finală plasată lângă roata motoare: a – carterul punţii din
spate; b – carterul transmisiei finale; c – îmbinare cu şuruburi.
Transmisiile finale, în ultimul caz, au carterele lor proprii, care se prind cu şuruburi de
carterul punţii din spate. Această construcţie prezintă avantajul modificării luminii tractorului.
Aceasta se realizează astfel: se desfac şuruburile îmbinării c şi se roteşte carterul b în raport cu a.
Această soluţie constructivă se foloseşte la tractoarele de putere mică şi, uneori, mijlocie (de
exemplu, la familiile de tractoare U 445, U 533, U 643).
În cazul tractoarelor care necesită lumină foarte mare, se folosesc transmisii finale cu lanţ
sau combinate ca cea din figura 7.3. Această soluţie se foloseşte, de exemplu, la tractoarele U 445
HC, U 533 HC, U 643 HC (high-clearance), utilizate în pomicultură (HCP), legumicultură (HCL)
sau în viticultură (HCV).
Fig. 7.3. Schema transmisiei finale combinate (cu lanţ şi angrenaj cu roţi dinţate).
În prezent, la tractoarele de putere mare, este pe cale de a se generaliza transmisiile finale

planetare. Această variantă se extinde şi la tractoarele de putere mijlocie. În figura 7.4 este
prezentată schema cinematică a unei asemenea transmisii. Aceasta are raportul de transmitere
 z
i f  1  1  3  4...7 ,
H z1
unde z1 şi z3 sunt numerele de dinţi ai roţii planetare 1, respectiv ai coroanei 3.
3
Transmisiile finale planetare au următoarele avantaje: construcţie compactă şi rigidă;
fiabilitate ridicată datorită faptului că momentul de torsiune este transmis prin mai multe perechi de
dinţi (egal cu numărul sateliţilor). Ele prezintă însă dezavantajul că nu participă la realizarea luminii
tractorului (arborele de intrare este coaxial cu cel de ieşire).
Fig. 7.4. Schema cinematică a transmisiei finale planetare pentru puntea din spate:
1 – roată planetară; 2 – satelit; 3 – coroană; H – braţ portsatelit.
În puntea din faţă a tractoarelor 44, cea mai largă utilizare o au transmisiile finale
planetare. În figura 7.5 este reprezentată schema cinematică a unei asemenea transmisii. Elementul
conducător este roata planetară 1, condus – braţul portsatelit H, de blocare (fix) – coroana 3.
z
Transmisia finală de acest tip are raportul de transmitere i f  1  3  3...5 .
z1
Fig. 7.5. Schema cinematică a transmisiei finale planetare pentru punte faţă cu element de blocare coroana: 1
– roată planetară; 2 – satelit; 3 – coroană; H – braţ portsatelit.
O altă variantă de transmisie finală planetară este cea din figura 7.6 care, de fapt, este o
transmisie pseudoplanetară, întrucât are braţul portsatelit fix. Transmisia finală de acest tip are
raportul de transmitere i f   z3 z1  3...5 . Semnul minus are semnificaţia schimbării sensului de
rotaţie a elementului condus în raport cu cel conducător.
4
Fig. 7.6 Schema cinematică a transmisiei finale pseudoplanetare pentru punte faţă cu element de blocare
braţul portsatelit: 1 – roată planetară; 2 – satelit; 3 – coroană; H – braţ portsatelit.
La unele tractoare, de exemplu, la tractoarele japoneze Kubota se utilizează transmisii finale

în puntea din faţă neplanetare. Astfel, în figura 7.7 este reprezentată schema unei transmisii finale
cu roţi dinţate cilindrice cu arbori ficşi. O asemenea schemă este utilizată şi la tractorul românesc de
putere mică (20 CP) HART 200. Această variantă constructivă, spre deosebire de transmisia
planetară, prezintă avantajul că participă la realizarea luminii tractorului.
Fig. 7.7. Schema cinematică a punţii din faţă cu transmisie finală cu angrenaje cilindrice.
Tot firma Kubota utilizează transmisii finale în puntea din faţă cu angrenaje conice (fig.
7.8). În această variantă constructivă, nu mai este necesar cuplajul homocinetic, ceea ce permite
obţinerea unui unghi de bracare mărit.
Fig. 7.8. Schema cinematică a punţii din faţă cu transmisie finală cu angrenaje conice.
5
U 7.5 Regimul de calcul al transmisiei finale, utilizată la tractoarele pe roţi
La transmisiile finale este necesar să se calculeze roţile dinţate, arborii, îmbinările carterelor
şi să se aleagă (sau să se verifice) rulmenţii. Regimul de calcul al transmisiilor finale se stabileşte
pentru fiecare caz concret în parte, în funcţie de tipul şi construcţia lor.
În figura 7.9 sunt trasate forţele care acţionează asupra transmisiei finale din spate a unui
tractor pe roţi. În aceeaşi schemă este indicat şi momentul de torsiune la intrarea în transmisia
finală, care reprezintă momentul de calcul al acestui subansamblu. Momentul de calcul se stabileşte
comparând momentul Mcm, transmis de motor, cu cel de aderenţă Mc
Fig. 7.9. Schema de calcul a transmisiei finale simple: 1 şi 2 – roţile dinţate cilindrice ale transmisiei finale.
 Momentul de torsiune transmis de motor transmisiei finale se calculează cu relaţia:

2
M cm  M n icv cv ic 2 c 2 ,
1  2
în care: Mn este momentul nominal al motorului;
icv - raportul de transmitere al cutiei de viteze (se adoptă raportul de transmitere al
cutiei de viteze compuse pentru treapta I);
ic2 - raportul de transmitere al transmisiei centrale din spate;
cv - randamentul cutiei de viteze;
c2 - randamentul transmisiei centrale din spate;
 2 - coeficientul de blocare al diferenţialului din spate.
 Momentul de calcul din condiţia de aderenţă (momentul la roata motoare din condiţia de
aderenţă cu solul, redus la arborele planetar) se determină cu relaţia:
Q r
M c  2 2 ,
i f 2 f 2
în care: if2 este raportul de transmitere al transmisiei finale din spate;
f2 - randamentul transmisiei finale din spate;
Q2 - greutatea repartizată pe o roată motoare din spate;
r2 - raza dinamică a roţilor din spate;
6
 - coeficientul de aderenţă (se adoptă );
 Momentul de calcul va fi:
M  M c  min M cm , M c  
În angrenajul transmisiei finale acţionează forţa tangenţială
2M
Ft  ,
mz1
şi forţa radială
Fr  Ft tg ;
în care: z1 este numărul de dinţi al pinionului;
m - modulul angrenajului;
 - unghiul de angrenare.
Asupra roţii motoare acţionează forţele:
 forţa tangenţială de tracţiune (forţa motoare la o roată), care rezultă din ecuaţia de
momente:
mz 2 F mz
Ft  Tr2  T  t 2 .
2 2r2
 reacţiunea verticală a solului Q2 (dacă nu sunt date suficiente pentru calculul ei, se
adoptă egală cu capacitatea maximă de încărcare a pneului);
 reacţiunea transversală Y, care apare în cazul exploatării tractorului pe o pantă
transversală. Se determină din condiţia de aderenţă în direcţie transversală:
Y  Q2 y ,
unde y este coeficientul de aderenţă în direcţie transversală (se adoptă y = 0,7).
U7.6. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare au fost prezentate particularităţi
funcţionale şi constructive ale transmisiilor finale ale tractoarelor, atât pentru puntea
din faţă, cât şi pentru cea din spate, cu exemplificări variate pe schemele cinematice
ale transmisiilor unor tractoare româneşti şi străine.
Au fost prezentate, de asemenea, elemente de calcul ale transmisiilor finale
folosite la tractoare.
7
1. Pentru schema din figura de mai jos să se stabilească:

a) semnificaţia notaţiilor;
b) relaţia de calcul a raportului de transmitere.
2. Pentru transmisia finală din figura de mai jos se cunosc: z1=20; z2=30; z3=80.
Să se calculeze raportul de transmitere al transmisiei finale.
3. Pentru transmisia finală din figura de mai jos se cunosc: z1=20; z2=26; if= - 3,6.
a) Să se calculeze numărul de dinţi al coroanei dinţate 3;

b) Ce semnificaţie fizică are valoarea negativă a raportului de transmitere?
8
Răspunsuri:
1) a) D – diferenţial; 1 şi 2 – roţi transmisie cu lanţ; 3şi 4 – roţi dinţate;
z3
2) i f  1   5;
z1
3) a) z1=72; b) Semnul minus are semnificaţia schimbării sensului de rotaţie a
elementului condus în raport cu cel conducător.
9
Unitatea de învăţare 8. Prize de putere pentru tractoare
Cuprins
U8.1. Introducere .......................................................................................................... 89

U8.2. Competenţe ......................................................................................................... 89
U8.3. Rolul şi clasificarea prizelor de putere ................................................................ 90
U8.4. Parametrii constructivi şi funcţionali ai prizelor de putere ................................. 95
U8.5. Regimul de calcul al transmisiei prizei de putere ............................................... 98
U8.6. Rezumat ............................................................................................................ 100
U8.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor ................................................................. 100
U8.1. Introducere
În cadrul acestei unităţi de învăţare sunt prezentate aspecte legate de prizele
de putere ale tractoarelor. După prezentarea rolului prizelor de putere în transmisia
tractoarelor, se face o clasificare a acestora. Se pune accent pe prizele de putere
mecanice prin exemplificări variate, însoţite de detalii funcţionale. Sunt prezentaţi
parametrii constructivi şi funcţionali standardizaţi ai prizelor de putere. Sunt
expuse principii pentru stabilirea regimului de calcul al prizelor de putere.

capabili:
• să cunoască rolul şi clasificarea prizelor de putere;
• să cunoască tipul şi principiul de funcţionare al prizelor de putere, pornind de la
scheme cinematice ale acestora;
• să cunoască parametrii constructivi şi funcţionali standardizaţi ai prizelor de
putere;
• să stabilească regimul de calcul al prizelor de putere.
1
U8.3 Rolul şi clasificarea prizelor de putere
Prizele de putere sunt echipamente de lucru destinate transmiterii puterii de la motorul

tractorului la organele de lucru ale maşinilor şi utilajelor cu care tractorul lucrează în agregat.
Clasificarea prizelor de putere se poate face după mai multe criterii, şi anume:
a) Clasificarea după modul de transmitere a energiei de la motorul tractorului la
organele de lucru ale maşinii:
- prize de putere mecanice;
- prize de putere hidraulice;
- prize de putere electrice.
Prizele de putere mecanice transmiterea puterii motorului se realizează printr-o
transmisie mecanică, antrenarea utilajelor făcându-se printr-un arbore de ieşire denumit
arborele prizei de putere (APP).
Prizele de putere hidraulice realizează transmiterea puterii motorului la o pompă
hidraulică, de la care, prin intermediul unei instalaţii hidraulice, se acţionează motoarele
hidraulice (cilindri, motoare rotative etc.) aflate pe tractor sau pe maşinile cuplate la tractor
(fig. 8.1).
Fig. 8.1. Schema prizei de putere hidrostatice:

P – pompă hidrostatică cu debit variabil; M – motor hidrostatic; A.P.P. – arborele prizei de putere;
M.A.I. – motor cu ardere internă.
Prizele de putere electrice realizează transmiterea puterii motorului la un generator

electric şi, în continuare, la electromotoarele de acţionare aflate pe maşinile cuplate la tractor
(fig. 8.2). Aceste prize de putere se utilizează, în special, la tractoare cu transmisii electrice.
Fig. 8.2. Schema prizei de putere electrice: G – generator electric; M – motor electric; A.P.P. –
arborele prizei de putere; M.A.I. – motor cu ardere internă.
În prezent, tractoarele agricole sunt echipate în mod obligatoriu cu prize de putere

mecanice.
2
Arborii de ieşire ai prizelor pot fi plasaţi în spate, lateral şi în faţa tractorului.
Conform standardelor naţionale şi internaţionale actuale, plasarea în spate a arborelui
prizei de putere (APP) este obligatorie.
b) Clasificare în funcţie de caracterul turaţiei realizate:
- prize de putere cu turaţie constantă (PP normale);
- prize de putere cu turaţie sincronă (PP sincrone);
- prize de putere combinate (PP mixte).
Prizele de putere cu turaţie constantă, denumite prize de putere normale, sunt
prizele de putere la care arborele se roteşte cu turaţie constantă şi în acelaşi sens, indiferent de
treapta din cutia de viteze şi indiferent de sensul de deplasare a tractorului (cu condiţia ca
turaţia motorului să fie constantă). Turaţiile arborelui prizei de putere sunt reglementate prin
standarde naţionale şi internaţionale. Prizele de putere normale pot fi cu o singură treaptă, cu
două sau cu patru trepte (mai rar, şi cu trei trepte).
Prizele de putere sincrone sunt prizele la care arborii de ieşire se rotesc cu o turaţie
proporţională (sincronizată) cu viteza şi sensul de deplasare a tractorului. Aceste prize se
folosesc pentru antrenarea unor maşini şi utilaje ale căror organe de lucru trebuie să execute
un anumit număr de operaţii pe o distanţă de deplasare dată (de exemplu, pentru maşinile de
plantat răsaduri). De asemenea, prizele de putere sincrone se folosesc pentru antrenarea
punţilor motoare (active) ale remorcilor şi semiremorcilor.
În cazul ideal, priza de putere normală trebuie să îndeplinească următoarele patru
condiţii:
1. pornirea şi oprirea tractorului fără oprirea organelor de lucru ale maşinilor
agricole;
2. demararea prealabilă a organelor de lucru ale maşinilor agricole şi apoi pornirea şi
demararea întregului agregat;
3. schimbarea vitezelor de deplasare a tractorului fără oprirea organelor de lucru ale
maşinilor;
4. pornirea şi oprirea organelor de lucru ale maşinilor fără oprirea tractorului.
După modul în care îndeplinesc cele 4 condiţii, PP normale se clasifică în următoarele
tipuri principale:
- prize de putere dependente, care nu îndeplinesc nici una din condiţiile amintite.
Antrenarea APP se întrerupe o dată cu decuplarea ambreiajului principal;
- prize de putere semiindependente, care permit îndeplinirea parţială a condiţiilor
impuse (în general, primele trei condiţii);
- prize de putere independente, care permit îndeplinirea integrală a celor patru
condiţii. Antrenarea arborelui prizei de putere nu este influenţată de decuplarea
ambreiajului principal.
3
În continuare, clasificarea prizelor de putere este exemplificată prin scheme de
principiu.
Prize de putere normale

a) Prize de putere dependente
În figura 8.3 este prezentată schema unei prize dependente. Prin decuplarea
ambreiajului principal A1 se întrerupe şi acţionarea arborelui prizei de putere. Aşadar,
funcţionarea prizei de putere este influenţată de ambreiajul principal.
Fig. 8.3. Schema prizei de putere dependente: A1 – ambreiajul principal; CV – cutia de viteze; RPP –
reductorul prizei de putere; APP – arborele prizei de putere.
b) Prize de putere semiindependente
Fig. 8.4. Schema prizei de putere semiindependente: A1 – ambreiajul principal; A2 – ambreiajul

suplimentar; CV – cutia de viteze; RPP – reductorul prizei de putere; APP – arborele prizei de putere.
Schema din figura 8.4 reprezintă o priză de putere semiindependentă, care permite
îndeplinirea parţială a condiţiilor menţionate mai sus. De exemplu, prin decuparea
ambreiajului suplimentar A2 pot fi schimbate treptele în cutia de viteze fără a întrerupe
funcţionarea prizei de putere.
c) Prize de putere independente - permit îndeplinirea tuturor condiţiilor menţionate.
Schema din figura 8.5 permite realizarea unei prize de putere independente. Această
priză este acţionată, în acest caz, direct de la arborele cotit. Ambreiajul suplimentar A2 permite
4
cuplarea progresivă a arborelui prizei de putere şi întreruperea temporară a funcţionării
acesteia.
Fig. 8.5. Schema prizei de putere independente: A1 – ambreiajul principal; A2 – ambreiajul

Schema prizei de putere independente din figura 8.6 este principial identică cu cea din
figura 8.5, diferenţa constând în soluţia constructivă diferită de antrenare a prizei de putere de
către motor.
Fig. 8.6. Schema prizei de putere independente: A1 – ambreiajul principal; A2 – ambreiajul

Analizând schema din figura 8.7 nu se poate trage concluzia asupra tipului prizei. Este
necesar să se cunoască modul de decuplare al ambreiajului dublu A1-A2. Dacă ambreiajele se
decuplează în serie, priza de putere este semiindependentă, iar dacă decuplarea lor se face în
paralel, priza de putere este independentă.
Fig. 8.7. Schema prizei de putere cu ambreiaj dublu: A1 – ambreiajul principal; A2 – ambreiajul prizei
de putere; CV – cutia de viteze; RPP – reductorul prizei de putere; APP – arborele prizei de putere.
5
Schema din figura 8.8 diferă de cea din figura 8.7 prin ordinea de plasare diferită a
celor două ambreiaje: lângă volant se află ambreiajul prizei de putere, iar după el ambreiajul
principal. Această soluţie constructivă este folosită la familiile de tractoare U 445 (cu ambele
variante de ambreiaj dublu), U 850 şi U 1010 (cu decuplarea în paralel a ambreiajelor).
Fig. 8.8. Schema prizei de putere cu ambreiaj dublu: A1 – ambreiajul principal; A2 – ambreiajul prizei
de putere; CV – cutia de viteze; RPP – reductorul prizei de putere; APP – arborele prizei de putere.
Prize de putere sincrone şi combinate.

În continuare, sunt prezentate două scheme pentru prize de putere sincrone.
Constructiv, aceste prize se caracterizează prin:
- sunt acţionate de arborele secundar al cutiei de viteze sau de un arbore plasat după
acesta;
- raportul de transmitere dintre arborele primar al transmisiei prizei de putere sincrone
şi arborele prizei de putere este constant.
În figura 8.9 este dată schema unei prize de putere sincrone acţionată de arborele
secundar al cutiei de viteze. Această variantă, sub diferite forme constructive, este folosită la
toate tractoarele româneşti pe roţi.

Fig. 8.9. Schema prizei de putere sincrone: A1 – ambreiajul principal; CV – cutia de viteze; RPP –
reductorul prizei de putere; APP – arborele prizei de putere.
Priza de putere sincronă din figura 8.10 este acţionată de coroana transmisiei centrale.
Prin aceasta se asigură sincronizarea dintreturaţia arborelui prizei şi viteza de deplasare a
tractorului.
6
Fig. 8.10. Schema prizei de putere sincrone cu antrenarea de la coroana transmisiei centrale: A1 –
ambreiajul principal; CV – cutia de viteze; APP – arborele prizei de putere.
În general, pentru universalizarea tractoarelor pe roţi, se utilizează prize de putere

combinate, normale şi sincrone. Pentru exemplificare, în figura 8.11 este reprezentată schema
prizei de putere utilizată la familia de tractoare U650. Prin deplasarea manşonului în sensul S,
se obţine priza de putere sincronă, iar prin deplasarea manşonului în sens opus (sensul N), se
obţine priza de putere normală, în acest caz – independentă. Dacă frâna F1 este strânsă, iar
frîna F2 – liberă, arboreal prizei de putere este acţionat. Dacă frâna F2 este strânsă, iar frîna F1
– liberă, arboreal prizei de putere este frânat. Cele două frâne funcţionează în opoziţie, fiind
acţionate de la acelaşi sistem de comandă. Frâna F1 îndeplineşte şi rolul ambreiajului
suplimentar A2 din schemele anterioare. De exemplu, prin strângerea progresivă a frânei F1,
este antrenat progresiv arboreal prizei de putere. Frâna F2 are rol de protecţie: împiedică
rotirea arborelui prizei de putere în starea decuplată a prizei, rotire datorată frecărilor interne
din redactor.
F1 – rol de ambreiaj
F1 F2
1 0 - APP funcţionează
0 1 - APP frânat
Fig. 8.11. Schema prizei de putere combinate: APP – arborele prizei de putere; F1 – frână de blocare a
reductorului planetar; F2 – frână de blocare a arborelui prizei de putere.
U8.4 Parametrii constructivi şi funcţionali ai prizelor de putere
Aceşti parametri trebuie să se încadreze în norme şi standarde internaţionale şi

naţionale, în ceea ce priveşte turaţia şi sensul de rotaţie, dimensiunile constructive şi
amplasarea pe tractor a arborelui prizei de putere.
7
În prezent, pe plan internaţional sunt standardizate două turaţii nominale pentru turaţia
arborelui prizei de putere: 540 şi, respectiv, 1000 rot/min. Sensul de rotaţie al arborelui prizei
de putere este cel orar pentru un observator care este plasat în spatele tractorului şi priveşte în
direcţia de mers înainte a tractorului.
Turaţia nominală a arborelui prizei de putere este obţinută la o turaţie a motorului de
80…90% din turaţia sa nominală.
În cazul prizelor de putere sincrone sunt standardizate două game de turaţii: arborele
de ieşire al prizei trebuie să asigure 3,3…3,5 rotaţii, respectiv, 6,1…6,5 rotaţii pe o distanţă de
1 m parcursă de tractor.
Parametrii arborilor prizei de putere plasaţi în spatele tractorului sunt standardizaţi
prin STAS 8802. Conform acestui standard, sunt trei tipuri constructive de arbori, în funcţie
de puterea transmisă (v. tab. 8.1).
Tabelul 8.1
Tipurile de arbori ai prizelor de putere în funcţie de puterea transmisă
Tipul APP Turaţia, rot/min Puterea la APP, kW
1 540  48
2 1000 48…92
3 1000 92…185
Arborii de tipul 1 au caneluri dreptunghiulare.

Arborii de tipul 2 şi 3 au caneluri în evolventă.
Alte elemente standardizate ale prizelor de putere sunt (fig. 8.12):
- poziţia arborelui prizei de putere faţă de planul longitudinal de simetrie al
tractorului, reprezentată în figură prin cota e (e = ±50 mm);
- poziţia arborelui prizei de putere faţă de sol (cota nominală h ia valori între limitele
hmin şi hmax);
- poziţia arborelui prizei de putere faţă de bara de tracţiune, reprezentată în figură
prin cota A;
- zona de protecţie în jurul arborelui prizei de putere.
Fig. 8.12. Zona de plasare a arborelui prizei de putere.

În cazul prizelor de putere cu două turaţii standard, arborii prizelor de putere pot avea
două ieşiri, utilizând câte un arbore corespunzător fiecărei turaţii sau o singură ieşire pentru
8
ambele turaţii, montând arborele corespunzător turaţiei respective. Ultima variantă este
aproape generalizată.
În figura 8.13 este reprezentată schema funcţională a unui redactor cu două treptede
turaţie pentru priza de putere. Trecerea de la o turaţie la alta se realizează prin înlocuirea
arborelui prizei. Arborele prizei de putere APP1, corespunzător turaţiei n=540 rot/min, este
z z 1000
antrenat prin canelurile roţii dinţate 5 cu raportul de transmitere i1  3  5  . Arborele
z2 z4 540
prizei de putere APP2, corespunzător turaţiei n=1000 rot/min, este antrenat de arboreal de
intrare 1 (i2=1).
Fig. 8.13 Schema funcţională a unui redactor cu două trepte de teuraţie pentru priza de putere: a –
pentru turaţia de 540 rot/min; b – pentru turaţia de 1000 rot/min.
O altă variantă de acţionare a arborelui prizei de putere cu două trepte de turaţie este
reprezentată în figura 8.14.
Fig. 8.14. Schema cinematică a reductorului cu două trepte de turaţie pentru priza de putere utilizată la
tractoarele U 850 şi U 1010.
În cazul forţelor de tracţiune mici, când puetrea motorului nu este folosită complet,
motorul trebuie să funcţioneze la sarcini parţiale, cu turaţii reduse cu până la 40% din turaţia
nominală. În acest mod se reduce consumul specific de combustibil al motorului, însă
concomitant se reduce şi turaţia la arboreal prizei de putere faţă de turaţia standard. Pentru a
elimina acest dezavantaj, se folosesc din ce în ce mai mult prize de putere suplimentare, aşa-
9
zise prize economice. Prizele de putere suplimentare (economice) permit modificarea
raportului de transmitere în transmisia prizei de putere, compensând în acest mod reducerea
turaţiei motorului. Ele au turaţii mai mari decât cele standardizate corespunzătoare, însă, prin
reducerea turaţiei motorului se obţin turaţiile standard.
În figurile 8.15 şi 8.16 sunt reprezentate schemele cinematice ale transmisiilor prizelor
de putere cu patru trepte de duraţie (540, 750, 1000 şi 1400 rot/min). Modul de obţinere a
acestor trepte rezultă din schemele respective.
Fig. 8.15. Schema cinematică a transmisie prizei de putere

cu patru trepte de turaţie utilizată de firma Deutz-Fahr la modelele
Agrotron de 50…114 kW.
Fig. 8.16. Schema cinematică a transmisie prizei de putere cu patru trepte de turaţie utilizată de firma
Fendt la modele Favorit.
U8.5 Regimul de calcul al transmisiei prizei de putere
Ansamblurile transmisiei prizei de putere se calculează plecând de la ipoteza că prin

ea se transmite întreaga putere a motorului. Această încărcare a transmisiei poate să apară în
următoarele două cazuri:
10
 priza de putere este folosită la anumite lucrări staţionare;
 motorul tractorului este încercat, fără a fi demontat de pe tractor, prin intermediul
prizei de putere (între arborele prizei de putere şi frâna de încărcare a motorului se
montează o transmisie cardanică). Pe arborele prizei de putere se montează
traductoare pentru măsurarea momentului de torsiune şi a turaţiei.
Să ne reamintim...
• Prizele de putere sunt echipamente de lucru destinate transmiterii puterii

de la motorul tractorului la organele de lucru ale maşinilor şi utilajelor cu care
tractorul lucrează în agregat.
• După modul de transmitere a energiei de la motorul tractorului la
organele de lucru ale maşinii, prizele de putere pot fi:
- prize de putere mecanice;
- prize de putere hidraulice;
- prize de putere electrice.
•. Prize de putere mecanice, în funcţie de caracterul turaţiei realizate, pot fi:
- prize de putere cu turaţie constantă (PP normale);
- prize de putere cu turaţie sincronă (PP sincrone);
- prize de putere combinate (PP mixte).
• Prize de putere cu turaţie constantă (normale) sunt prizele de putere la
care arborele se roteşte cu turaţie constantă şi în acelaşi sens, indiferent de treapta
din cutia de viteze şi indiferent de sensul de deplasare a tractorului (la o turaţie
constantă a motorului).
• Prize de putere cu turaţie normale pot fi:
- prize de putere dependente;
- prize de putere semiindependente;
- prize de putere independente.
• Prizele de putere sincrone sunt prizele la care arborii de ieşire se rotesc
cu o turaţie proporţională (sincronizată) cu viteza şi sensul de deplasare a
tractorului.
• Parametrii constructivi şi funcţionali ai prizelor de putere sunt
standardizaţi. Aceşti parametri trebuie să se încadreze în norme şi standarde
internaţionale şi naţionale, în ceea ce priveşte turaţia şi sensul de rotaţie,
dimensiunile constructive şi amplasarea pe tractor a arborelui prizei de putere.
• Ansamblurile transmisiei prizei de putere se calculează plecând de la
ipoteza că prin ea se transmite întreaga putere a motorului.
11
U8.6. Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare s-au prezentate aspecte legate de prizele
de putere ale tractoarelor. După prezentarea rolului prizelor de putere în transmisia
tractoarelor, s-a făcut o clasificare a acestora. S-a pus accent pe prizele de putere
mecanice prin exemplificări variate, însoţite de detalii funcţionale. S-au prezentat
parametrii constructivi şi funcţionali standardizaţi ai prizelor de putere. Au fost
expuse principii pentru stabilirea regimului de calcul al prizelor de putere.
1. Prizele de putere ………………. sunt prizele la care arborii de ieşire se rotesc

cu o turaţie proporţională cu viteza şi sensul de deplasare a tractorului.
2. Schema din figura de mai jos este schema unei prize de tipul:
a) normală independentă;
b) normală sincronă;
c) sincronă;
d) normală dependentă.
3. Pe plan internaţional sunt standardizate două turaţii nominale pentru turaţia

arborelui prizei de putere. Care sunt valorile acestor turaţii?
4. Identificaţi tipul prizei de putere din schema de mai jos.
5. Afirmaţia „Turaţia nominală a arborelui prizei de putere este obţinută la o
12
turaţie a motorului de 80…90% din turaţia sa nominală” este:
a) falsă;
b) adevărată.
Răspunsuri:
1) sincrone;
2) c;
3) 540 şi 1000 rot/min;
4) normală independentă dacă ambreiajele se decuplează în paralel sau
semindependentă, dacă ambreiajele se decuplează în serie;
5) b (adevărată).
13

Curs Tractoare

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Tractoare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitatea de învăţare 1.

Aspecte generale privind transmisia

În cadrul acestei unităţi de învăţare se prezentă rolul şi clasificarea

U1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

U1.4. SCHEME CINEMATICE ALE TRANSMISIILOR MECANICE ÎN TREPTE

Fig. 1.1. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 445.

Fig. 1.2. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 650.

În figura 1.2 se prezintă schema cinematică a transmisiei tractorului U 650. De la

Fig. 1.3. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 445 DT.

Fig. 1.9. Schema cinematică a transmisiei tractorului S 650.

În schema din figura 1.9 a tractorului S 650, puterea se transmite de la ambreiajul

• Prin transmisia tractorului se înţelege totalitatea subansamblurilor

U1.5 TRANSMISII HIDRAULICE

Fig. 1.11 Schema hidraulică a unei transmisii

Pompa 4 cu volum geometric de lucru variabil, de tipul cu pistoane axiale, este

Fig. 1.14. Variante de transmisii hidrostatice, utilizate la tractoarele pe şenile.

În schema a, transmisia hidrostatică îndeplineşte funcţiile ambreiajului principal şi pe

Fig. 1.15. Scheme de transmisii hidromecanice: a – cu ambreiaj hidrodinamic; b – cu transformator

U2.1. Introducere .......................................................................................................... 31

U2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.

Pentru stabilirea momentului de calcul se poate folosi următoarea metodică:

Fig. 2.1. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×2.

Pentru organele transmisiei plasate după diferenţial trebuie să se aibă în vedere

Fig. 2.2. Schema bloc a diferenţialului cu momentele de

Fig. 2.3. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×4.

În mod analog, în punctul 2 din figura 2.3 momentul de calcul va fi:

 Se determină momentul de torsiune Mccare poate fi realizat din condiţia

 Se compară momentul de torsiune Mcm cu Mcmomentul de calcul la

U2.4 REGIMUL DE CALCUL LA SOLICITĂRI STATICE ÎN CAZUL

Şi în cazul acestor tractoare se foloseşte aceeaşi metodă de calcul. Se consideră că

U2.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. În mod obişnuit, valoarea coeficientului de aderenţă , în cazul tractoarelor pe

3. Pentru un tractor pe roţi 4×4 se cunosc: raportul total de transmitere al

4. Pentru un tractor pe şenile cu mecanisme de direcţie cu ambreiaje se cunosc

1. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor pe roţi

1.1. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor 4×4

În continuare este exemplificat modul de determinare a momentului de calcul în

Fig. 1. Schema bloc a transmisiei unui tractor pe roţi 4×4.

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

tr1  cv r c1  f 1;

tr 2  cv c 2  f 2 .

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

Pentru organele transmisiei plasate după diferenţial trebuie să se aibă în vedere

Fig. 2. Schema bloc a diferenţialului cu momentele de

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

 Determinarea momentului de calcul Mc:

 Determinarea momentului de calcul Mcm transmis de motor:

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

 Determinarea momentului de calcul Mc:

 Determinarea momentului de calcul Mcm transmis de motor. Determinarea acestui

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

 Determinarea momentului de calcul Mc:

 Determinarea momentului de calcul Mcm transmis de motor:

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

 Determinarea momentului de calcul Mc:

 Determinarea momentului de calcul Mcm transmis de motor:

 Determinarea momentului de calcul Mc realizat din condiţia de aderenţă:

 Determinarea momentului de calcul Mc:

1.2. Regimul de calcul la solicitări statice în cazul tractoarelor 4×2

În cazul transmisiilor tractoarelor 4×2 se folosește aceeași metodică folosită la

Fig. 3. Schema bloc a transmisiei