Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina

Veterinata a Banatului “Regele Mihai I al

Romaniei” din Timisoara

Facultatea de Agricultura

Ș ș
 IMPORTANŢA LUCRĂRILOR SOLULUI

Lucrările solului reprezintă procese tehnologice cu caracter general în

agricultură, care se execută cu scopul de a crea condiţii favorabile pentru
creşterea şi dezvoltarea plantelor. Lucrările olului, ca de altfel toate
lucrările din fluxul tehnologic, au ca scop final mărirea producţiei şi
implicit a profitului.
Prin afânarea solului, prin creşterea şi respectiv îmbogăţirea solului în
apă, aer, căldură, substanţe nutritive, este regenerată capacitatea de
producţie a solului.
Lucrările solului sunt însă specifice fiecărui tip de sol, plantă şi climat,
fiecare lucrare corespunzând anumitor cerinţe.
Caracteristicile fiziologice ale unor specii, ca şi lo9cul lor în sistemul de
cultură, fac să fie deosebit de sensibile la defectele de pregătire a patului
germinativ, care induc pierderi considerabile de randament (scăderi de
producţie). Pentru multe specii, minusul de densitate este datorat
imposibilităţii de a răsări în condiţii bune de a-şi dezvolta în mod
corespunzător sistemul radicular. Lucrările aplicate solului sunt importante
pentru că realizează următoarele activităţi:
1) afânează solul, realizând condiţii optime pentru introducerea
seminţelor, germinarea lor şi a dezvoltării sistemului radicular al
plantelor;
2) încorporează în sol resturi organice după recoltarea culturilor, a
îngrăşămintelor minerale, organice, verzi şi a amendamentelor, a
erbicidelor utilizate etc.;
3) favorizează combaterea buruienilor. Seminţele de buruieni şi
organele vegetative de înmulţire sunt îngropate mai adânc. După
germinarea seminţelor, buruienile sunt distruse mecanic (prin prăşit,
grăpat, cultivat sau arat);
4) acţionează asupra combaterii bolilor şi a dăunătorilor, ca urmare a
plasării resturilor vegetale sub arătură, unde condiţiile din adâncime
sunt nefavorabile pentru unele boli sau dăunători. Sunt încorporate în
profunzime sursele de infecţie (resturi organice sau organe ale
patogenilor), este întrerupt ciclul de dezvoltare la insecte, sunt
distruse cuiburile de rozătoare etc.;
5) influenţează pozitiv activitatea microorganismelor aerobe din sol.
Influenţa este benefică şi asupra microorganismelor şi proceselor
biochimice. În într-un sol afânat şi bine aerat, activitatea
microorganismelor este mult mai intensă. Acestea folosesc oxigenul
prin oxidarea substanţelor organice din care îşi procură dioxidul de
carbon (CO2) şi energia necesară proceselor metabolice ale acestora
(respiraţie, sinteză etc). Descompunerea organică se desfăşoară cu
intensitate normală numai în soluri lucrate şi soluri bine aerate.
 Intensificarea proceselor chimice ce au loc în sol prezintă un rol
deosebit de important în creşterea conţinutului în elemente nutritive,
în elemente uşor accesibile plantelor (uşor asimilabile);
6) influenţează regimul hidric al solului cu implicaţii directe în
acumularea şi reţinerea apei în sol, iar în cazul excesului de
umiditate, îmbunătăţeşte drenajul intern (eliminarea excesului de apă
prin infiltrare);
7) solul este mai afânat, ceea ce creează condiţii mai bune de
aprovizionare a rădăcinilor cu oxigen, iar rădăcinile pătrund mai uşor
în sol;
8) influenţează pozitiv porozitatea solului şi apare un raport favorabil
între porozitatea capilară şi porozitatea necapilară în favoarea celei
capilare;
9) influenţează stabilitatea hidrică a agregatelor de sol;
10) influenţează intensitatea şi eficacitatea celorlalte măsuri din
tehnologia de cultură (eficacitatea îngrăşămintelor, a apei de irigat, a
erbicidelor etc):
11) influenţează eficienţa economică a culturilor, determină
profitul, cunoscând următorul fapt: cele mai mari cheltuieli în
tehnologia unei culturi sunt acelea efectuate pentru executarea
lucrărilor aplicate solului (carburanţi, lubrifianţi, uzura agregatelor
agricole şi a tractoarelor, retribuţia mecanizatorului etc).

Cu ocazia pregătirii patului germinativ pentru culturile care sunt

înfiinţate prin operaţia de semănat direct în câmp, cultivatorul trebuie să
asigure posibilitatea plasării seminţei la adâncimea optimă (conform
cerinţelor tehnologice), cu un bun contact între sol şi seminţe şi să evite
constituirea unor obstacole care ar putea limita dezvoltarea rădăcinilor
(hardpan sau talpa plugului).
Lucrările principale care se execută la sol cu unelte şi maşini agricole
sunt: aratul, grăpatul, desfundatul, cultivaţia, tăvălugitul, modelarea solului,
răriţitul, trasarea de brazde sau coame, lucrarea solului cu freze etc.
 ARĂTURA
OBIECTIVE, CALITATE

Plantele de cultură, precum şi microorganismele, trebuie să găsească în sol,

aer, căldură, apă, hrană şi celelalte condiţii de viaţă. Un rol însemnat în
asigurarea acestor condiţii îl au lucrările solului care se fac înainte de
semănat (Gh. Ionescu – Şişeşti, 1958).

Arătura este cea mai importantă lucrare a solului şi se mai numeşte lucrare
de bază. Prin arătură se înţelege operaţia de tăiere, desprindere, întoarcere,
mărunţire, amestecare, afânare, îngropare şi nivelare a unei porţiuni de
teren mai subţire sau mai groasă numită brazdă (brazda dislocată de către
plug se ridică, se răsuceşte pe cormană, alunecă pe suprafaţa ei, se sfărâmă
în bulgări, care cad apoi în urma plugului şi se mărunţeşte. În interiorul
bulgărilor, solul este îndesat, micro- şi macroagregatele sunt strâns
apropiate. După sfărâmarea bulgărilor, , micro- şi macroagregatele se aşază
mai afânat, lăsând între ele spaţii necapilare mai mari (Gh. Ionescu –
Şişeşti, 1958). Prin arătură se reglează regimul solului pentru apă, aer,
căldură şi hrană.

Arătura se face cu plugul ce execută operaţia de întoarcere, mărunţire şi

amestecare a unui strat de sol de la suprafaţă.

Prin arat, stratul de sol lucrat este afânat cu 20-30%. Creşte foarte mult
porozitatea lacunară, oferind posibilitatea de a pătrunde în sol mai mult aer.
Apa din precipitaţii sau irigaţii se infiltrează uşor în profunzime, iar solul
dobândeşte o mai mare capacitate de reţinere a acesteia. Se „îngroapă” la
fundul brazdei stratul de sol de la suprafaţă cu structură deteriorată, cu
multe resturi organice şi seminţe de buruieni şi se aduce din profunzime un
strat de sol mai fertil. Sunt îngropate în sol îngrăşămintele minerale,
organice şi amendamentele. Se diminuează atacul de boli şi se reduce
numărul de dăunători; toate resturile organice în care acestea iernează sunt
îngropate la fundul brazdei.

Datorită materiei organice încorporate în sol şi a unei aeraţii mai bune,

creşte activitatea microorganismelor, inclusiv a celor fixatoare de azot. Se
intensifică procesele de mineralizare a substanţelor organice, precum şi a
celor de solubilizare. Aceste aspecte au fost prezentate şi în alte capitole.
Stratul asupra căruia se acţionează prin cea mai importantă lucrare a solului
– arătura – a căpătat denumirea de strat arabil. El include în primul rând
partea superioară a orizontului cu humus, iar pe unele soluri, întreg stratul
de humus (podzoluri, soluri brune, podzolite, brancioguri etc.). Grosimea şi
calitatea stratului arabil au o deosebită importanţă pentru fertilitatea solului.
Nivelul recoltelor depinde în mare măsură de grosimea acestui strat, de
lipsa buruienilor, boli şi dăunători, de starea structurală etc.

Calitatea arăturii se apreciază după următorii indicatori: epoca de executare

a arăturii, stabilită în funcţie de cerinţele agrotehnice, respectarea adâncimii
de lucru, gradul de bolovănire, gradul de încorporare a resturilor organice,
îngrăşămintelor şi amendamentelor, gradul de vălurire, neastuparea şanţului
ultimei brazde, lipsa greşelilor (suprafeţe nedorite), influenţa lucrărilor care
se fac după arătură depind foarte mult de calitatea arăturii.

Într-un sol arat şi afânat, apa se infiltrează şi se păstrează în proporţie mai

mare decât în solul nelucrat şi îndesat (Gh. Ionescu – Şişeşti şi colab.).

Rezervele de apă create în solul arat sunt folosite de plante în perioadele de

secetă. De aceea, pe solurile grele, argiloase este necesar să se procedeze
nu numai la afânarea stratului arabil, ci şi a substratului pentru a uşura
pătrunderea în sol, la adâncime mai mare, a apei şi a rădăcinilor plantelor
cultivate. Într-un sol afânat, lucrat, odată cu aerul pătrunde şi căldura, care
este foarte necesară seminţelor pentru încolţire, precum şi plantelor
cultivate mai ales în zonele mai reci şi cu precipitaţii mai abundente. De
regulă, pe acelaşi teren, arătura se execută o singură dată pe an şi sunt rare
cazurile când se execută două operaţii de arat (când arătura până la semănat
s-a tasat excesiv şi în cazul culturilor succesive).

ADÂNCIMEA ARĂTURII

Executarea arăturii, ca de altfel a tuturor lucrărilor solului la adâncimea

cerută presupune existenţa a două laturi neseparabile: una agrotehnică şi
una energetică.

Latura agrotehnică scoate în evidenţă importanţa adâncimii de arat în

realizarea unui strat afânat, suficient de profund (adânc), permeabil pentru
apă, aer, capabil să înmagazineze apă, să asigure pătrunderea rădăcinilor
plantelor în profunzime uşor, pentru a-şi procura hrana dintr-un volum mai
mare de sol, să asigure îngroparea totală a resturilor organice de la
suprafaţă etc. Rădăcinile plantelor se dezvoltă în stratul arabil. Cu cât
stratul arabil este mai gros (mai mare), cu atât condiţiile sunt mai favorabile
pentru plante. Adâncimea stratului arabil afânat, bogat în humus, structurat
(fertil) de la suprafaţă influenţează direct viaţa plantelor. Rădăcinile
plantelor pătrund şi în stratul subarabil şi ca atare apare necesitatea
îmbunătăţirii însuşirilor, atât a stratului arabil cât şi a celui subarabil.
Realizarea acestui lucru presupune cunoştinţe despre profilul solului,
despre structura şi grosimea orizonturilor, compoziţia chimică etc. Practica
a demonstrat că sunt multe situaţii diferite care trebuie tratate ca atare. Pe
solurile podzolite, cu soluri cu grosimea mică a stratului arabil (humus),
executarea unei arături adânci are consecinţe nefavorabile: stratul fertil de
la suprafaţă este îngropat în profunzime şi este scos la suprafaţă un strat de
sol sărac în elemente nutritive, bogat în aluminiu solubil, cu reacţie acidă
total nefavorabil creşterii plantelor. Adâncirea arăturii în aceste cazuri se
face treptat, cu pluguri echipate cu trupiţe şi scormonitoare. Astfel, stratul
de sol fertil este lucrat pe adâncimea cerută de acesta şi, în acelaşi timp,
scormonitorul lucrează stratul subarabil, creând astfel un strat de sol afânat
pe o adâncime mai mare cu o activitate microbiologică puternică. În
următorii ani, adâncimea arăturii poate creşte datorită îmbunătăţirii stării
fizice şi chimice a stratului subarabil. Pe terenurile sărăturate, cu conţinut
ridicat de săruri la suprafaţă se poate ara mai adânc pentru a aduce din
profunzime la suprafaţă un strat de sol cu un conţinut mai scăzut de săruri.

Latura energetică este, de asemenea, extrem de importantă în stabilirea

celei mai raţionale adâncimi de arat. Pentru a justifica acest lucru avem
două motive principale:

a) Un centimetru de sol la suprafaţa de un hectar cântăreşte 125 tone,

cantitate şi greutate care prin arat se ridică şi se răstoarnă de cormana
plugului, având nevoie de un consum de 1 litru de motorină.

b) Suprafaţa arabilă a ţării este de aprox. 9.500.000 hectare; deci, pentru a

ara o singură dată, pentru fiecare centimetru de adâncime de arătură este

nevoie de 9.500 tone motorină. Este de adăugat la acest consum uzura
maşinilor, a tractoarelor, scăderea productivităţii etc. Iată de ce este necesar
ca, pentru fiecare caz în parte, în funcţie de sol, climă şi cerinţele plantelor
de cultură, să se stabilească cu exactitate adâncimea optimă a arăturii.

Adâncimea arăturii se stabileşte, aşa cum s-a arătat, în funcţie de cerinţele

plantelor, de grosimea profilului de sol (a stratului fertil), tipul de sol,
umiditate, epoca de execuţie, starea culturală a terenului etc. Folosind
agregatele clasice la arat, în medie, se consumă pentru fiecare centimetru
de adâncime un litru de motorină la hectar. Deci, pentru a arat un hectar la
o adâncime de 25 cm, se consumă în medie 25 litri motorină. Consumul
poate creşte foarte mult faţă de această valoare medie, dacă solul este în
afara maturităţii fizice, tractoarele şi plugurile sunt uzate, terenul este
îmburuienat sau resturile vegetale nu au fost îndepărtate.

Solurile cu un conţinut în argilă mai mare de 18-20% evoluează în mod

favorabil sub acţiunea condiţiilor climatice specifice anotimpului rece.
Alternanţele umectare-uscare şi gerurile din timpul iernii permit, adeseori,
structurarea corespunzătoare a stratului superficial de sol. În asemenea
situaţii, fermierul trebuie să are înainte de venirea iernii, cu atât mai
devreme cu cât solul este mai argilos şi condiţiile climatice favorabile
pentru o iarnă mai blândă. Foarte rar, acţiunea gerului din timpul iernii este
suficientă pentru sfărâmarea unor bulgări de mari dimensiuni, motiv pentru
care este recomandată realizarea unei arături care să conducă la constituirea
unui procent maxim de agregate de dimensiuni medii. O astfel de arătură
este efectuată cu pluguri echipate cu coarne lungi şi cu o viteză de lucru de
5 km/h. Asemenea agregate de dimensiuni medii evoluează mult mai rapid
decât bulgări de mari dimensiuni, iar nivelarea terenului în primăvară este
considerată o lucrare uşoară şi simplu de executat.

La începutul primăverii, solul prezintă un strat superior mai mult sau mai
puţin mărunţit, aşezat pe o zonă ce se zvântă mai repede şi este sensibil la
tasare sub presiunea exercitată de roţile tractorului.

Orice lucrare de pregătire a stratului superficial al solului în vederea

semănatului trebuie bine gândită, având în vedere următoarele aspecte:

- gradul de mărunţire a stratului superficial sub acţiunea factorilor

climatici („degerat”);

- gradul de zvântare a bazei stratului arabil.

În cazul arăturilor bine evoluate, pentru pregătirea patului germinativ în
primăvară sunt suficiente, cel mai adesea, utilaje cu organe active cu colţ.
Practic, sunt situaţii în care acţiunea agenţilor climatici a generat o
dislocare profundă a agregatelor rezultate în urma arăturii efectuate înaintea
sezonului rece (la temperaturi de sub – 150C + - 200C se spune că gerul
„ară”), iar obiectivele intervenţiilor efectuate în primăvară sunt, în
consecinţă, următoarele:

a) încheierea nivelării suprafeţei de sol;

b) aşezarea agregatelor fine de sol, de mici dimensiuni la baza patului

germinativ;

c) tasarea uşoară a patului germinativ.

În cazul arăturilor neevoluate, este necesar ca primăvara, când umiditatea

din sol permite, să se procedeze la o reluare precoce a lucrărilor de
pregătire a patului germinativ.

CERINŢELE AGROTEHNICE PENTRU OPERAŢIA DE ARAT

Regulile generale care trebuie respectate pentru realizarea unor

arături de bună calitate sunt:

a) Arătura să se execute când solul este reavăn. Conţinutul de apă din

sol este de 40-60% din capacitatea de apă capilară, ceea ce corespunde cu
12-25% apă actuală. Diferit însă de la sol la sol este conţinutul optim de
umiditate. Solurile nisipoase se pot lucra la un conţinut de apă de 12-25%,
dar se poate lucra şi la un conţinut de umiditate mai mare sau mai scăzut
decât cel optim. Pe aceste soluri se pot efectua însă lucrări chiar dacă nu se
ţine seama prea mult de umiditate. Problemele privind lucrarea solului sunt
la solurile argiloase. Momentul optim de lucru este de scurtă durată şi
trebuie utilizat la maximum. Ce se întâmplă când se pierde acest moment?
Arătura pe un sol prea umed este defectuoasă. Brazda se prezintă sub formă
de fâşii, curea, felii. Arătura se mărunţeşte foarte greu, cheltuieli ridicate de
energie şi timp.

b) Arătura se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată; aceasta

pentru a nivela terenul lucrat şi a mărunţi bulgării.

c) Adâncimea arăturii să fie diferită de la un an la altul. În caz contrar

se formează hardpanul. Efectele negative constau în aceea că atât apa cât şi
rădăcinile plantei de cultură nu pătrund în sol, formându-se podul brazdei.

d) După recoltarea culturii este bine să se realizeze o lucrare cu grapa

cu discuri numită dezmiriştit. Indiferent de tipul de cultură, aceste lucrări
sunt benefice pentru pătrunderea apei din precipitaţii pentru a menţine apa
în sol şi a evita evaporarea ei. Un rol important este şi acela de a menţine
terenul curat de buruieni.

e) Terenul în pantă va fi arat de-a lungul curbelor de nivel.

f) Terenul cu denivelări, pentru a avea o arătură uniformă, va fi

obligatoriu nivelat.

g) Viteza de deplasare a agregatului format din tractor-plug trebuie să

fie în corelaţie cu condiţiile de sol. Viteza de deplasare mai mare permite
realizarea unei arături fără bulgări, dacă solul este la maturitatea fizică. La
viteze de deplasare mai mici, arătura este mai adâncă.

h) Sensul arăturii trebuie să fie schimbat ca şi metoda utilizată. Aceasta

pentru a evita denivelarea terenului.

ADÂNCIMEA ARĂTURII

După adâncimea de execuţie, arăturile se clasifică în: arătură superficială,

normală, adâncă, foarte adâncă şi desfundarea.

Arătura superficială
Arătura superficială se execută la o adâncime de 15-18 cm. Aceasta se
execută în următoarele situaţii: pe solurile cu profil superficial (pentru a nu
aduce din profunzime sol steril); pentru culturile succesive; când arătura de
bază s-a tasat şi nu se poate semăna (pe terenurile argiloase, în crovuri ş.a.);
la întoarcerea pajiştilor naturale şi cultivate ca o arătură de decojire, pentru
a grăbi uscarea lăstarilor; când se ară primăvara târziu, pentru a nu
determina uscarea solului la o adâncime prea mare; pentru culturile de
cereale de toamnă, numai în situaţia când solul este foarte uscat, iar o
arătură mai adâncă ar duce la formarea de bulgări mari. Se execută pe
soluri afânate, curate de buruieni şi cu resturi vegetale puţine la suprafaţă,
care nu necesită arături mai adânci.

Arătura normală

Arătura normală se execută la adâncimea de 18-20 cm, vara sau toamna,

pentru culturile de toamnă, cât şi pentru culturile de primăvară care
necesită un strat arabil mai adânc. Arătura normală se poate folosi în cazul
culturilor succesive pe solurile uşoare sau în situaţia când stratul de humus
este subţire.

Arătura adâncă

Se execută la adâncimea de 21-30 cm. În acest interval, adâncimea se

stabileşte în funcţie de cerinţele plantelor de cultură, tipul de sol, umiditatea
solului, starea culturală a terenului etc. Arătura se execută la 21-23 cm sau
23-25 cm pe solurile afânate cu o stare de cultură bună, cu resturi vegetale
puţine la suprafaţă sau atunci când umiditatea solului nu permite o arătură
mai profundă. Se recomandă o arătură mai adâncă la 25-27 cm pe solurile
argiloase, compacte, foarte îmburuienate, sau cu multe resturi organice la
suprafaţă pentru culturile de porumb, lucernă, sfeclă de zahăr, cartof, plante
legumicole etc.

Efectul arăturilor mai adânci, mai profunde este benefic, doar pe anumite
soluri şi pentru anumite culturi. În tabel 4.5. se scoate în evidenţă care este
sporul de producţie pentru sfecla de zahăr cultivată la Fundulea şi
Mărculeşti, în condiţii de arătură cu diferite adâncime (V. Popescu, 1988).
Tabelul 4.5.

Influenţa adâncimii de lucru a solului asupra producţiei de sfeclă de zahăr

în perioada 1985-1986, (V. Popescu 1988)

Lucrarea Fundulea Mărculeşti

Producţia % Diferenţa % Producţia % Diferenţa %

Arat 18-20 cm 100 Mt. 100 Mt.

Arat 28-30 cm 117 17 117 17

Arat 28-30 cm +10 cm (cu scormonitorul) 124 24 151 51

Arătura foarte adâncă

Se execută la adâncimea de 31-40 cm. Se recurge la arătura foarte adâncă

numai în cazuri speciale, cum sunt: solurile cu exces de umiditate, solurile
argiloase foarte tasate şi cu un drenaj intern deficitar, solurile foarte bogate
în materie organică etc. Prin arătura foarte adâncă se pot aduce la suprafaţă
compuşi dăunători plantelor, de aceea sunt necesare, înainte, observaţii
pedologice.

Întotdeauna, arătura (indiferent de adâncime) se execută în agregat cu grapa

stelată sau cu grapa cu colţi. Arătura foarte adâncă este îndeosebi necesară
pe solurile compacte, argiloase care au nevoie de o afânare mai mare,
aceasta pentru a le îmbunătăţi însuşirile fizice. Se formează un drenaj intern
favorabil, apa numai stagnează. Aceste arături se efectuează în general la 3-
5 ani o dată.

EPOCA DE EXECUTARE A ARĂTURII

După epoca de execuţie, arăturile se împart în: arături de vară, de toamnă şi
de primăvară. Este de recomandat ca arătura să fie executată de îndată ce s-
a recoltat planta premergătoare, cu condiţia ca solul să se afle în intervalul
optim de umiditate. Lucrarea se amână un timp pe solurile în pantă şi pe
solurile nisipoase, pentru a evita spulberarea nisipului şi eroziunea acestor
soluri. Ele vor rămâne cu resturile vegetale până toamna târziu.

Arătura de vară se execută după plantele care se recoltează la începutul sau

în timpul verii, cum sunt: orzul, grâul, rapiţa, mazărea, borceagurile,
cartoful şi legumele timpurii.

Arătura de vară se execută pentru culturile succesive, culturile de toamnă

sau pentru cele de primăvară. Prin executarea arăturilor de vară există
posibilitatea păstrării umidităţii în sol la momentul executării lucrării.
Precipitaţiile care vor cădea vor contribui la formarea rezervei de apă prin
înmagazinarea acesteia.

Experienţele efectuate cu mult timp înainte (Ir. Staicu, 1969), au arătat că

sunt favorizate creşterile conţinutului de nitraţi.

Conţinutul în nitraţi creşte toamna, înainte de semănat, iar terenurile arate

în vară conţin o cantitate mai mare de nitraţi în comparaţie cu terenurile
arate în toamnă.

Pentru culturile succesive, imediat după recoltarea culturii principale,

se execută o arătură superficială, se mărunţeşte, oferind astfel posibilitatea
unui semănat sau plantat în intervalul optim.

Pentru culturile de toamnă sau de primăvară arătura se execută mai

adânc, în funcţie de plantele de cultură şi umiditatea solului, se mărunţeşte,
se nivelează şi se menţine liberă de buruieni până la intrarea în iarnă. Cu
cât arătura se execută mai devreme, cu atât efectul favorabil al acesteia este
mai mare, în final se materializează prin sporuri de recoltă. Adâncimea
arăturilor de vară pentru culturile succesive este de regulă 15-18 cm, pentru
culturile care se seamănă toamna de 20-25 cm, iar pentru culturile care se
seamănă primăvara de 25-30 cm. La aratul de vară, plugul lucrează în
agregat cu grapa stelată.
 Arătura de toamnă se execută după culturile care se recoltează
toamna sau după culturile recoltate în vară (atunci când, din diferite motive
nu s-a efectuat arătura). Arătura de toamnă se execută atât pentru culturile
de toamnă, cât şi pentru cele de primăvară. În primul caz arătura se
efectuează imediat după recoltarea plantei premergătoare, la 18-20 cm
adâncime cu plugul în agregat cu grapa stelată. Între operaţiunea de arat şi
semănatul culturilor de toamnă este recomandat să existe un interval de cel
puţin două săptămâni pentru ca stratul arat să se aşeze, iar lucrările de
pregătire a patului germinativ să se execute corespunzător cerinţelor
tehnologice. În cazul în care arătura se execută pentru culturile de
primăvară, adâncimea de lucru va fi de aproximativ 21-30 cm, în funcţie de
cerinţele plantelor de cultură, condiţiile de sol, umiditatea solului,
cantitatea de resturi vegetale rămase la suprafaţa solului etc. Efectele
favorabile ale arăturii de toamnă sunt mai mici decât ale arăturii de vară,
datorită perioadei mai scurte până la intrarea în iarnă, dar sunt cu mult mai
mari şi mai favorabile decât la arătura de primăvară. Arătura care se
execută toamna, în vederea semănăturilor de primăvară, au următoarele
efecte favorabile:

a) În solul arat se infiltrează mai uşor precipitaţiile căzute în perioada

de toamnă-iarnă.

b) Resturile organice cu germenii bolilor, seminţele de buruieni şi o

parte din dăunători sunt îngropate în profunzime unde, prin descompunere
anaerobă pier, iar alţii sunt aduşi la suprafaţă şi vor fi distruşi de gerurile de
peste iarnă.

c) Prin arătură sunt încorporate (dacă se administrează toamna)

îngrăşămintele organice şi cele chimice cu fosfor şi potasiu,
amendamentele sau îngrăşămintele verzi.

d) Un sol arat din toamnă este mult mai afânat şi se încălzeşte mai
repede primăvara şi, ca atare, se va putea pregăti şi semăna mai repede
decât cel arat primăvara.

Arătura de primăvară se recomandă numai pentru solurile nisipoase care

sunt supuse fenomenului de eroziune eoliană. Dar sunt cazuri în care ne
vedem obligaţi a efectua arătura a doua oară. Aceasta, în cazul în care
arătura de toamnă a fost tasată datorită excesului de umiditate (în crovuri),
datorită greutăţii stratului gros de zăpadă din timpul iernii etc.

Totuşi, în perioada de tranziţie în agricultura contemporană, datorită

lipsurilor financiare şi a proastei organizări a activităţii în unele unităţi
agricole, se execută şi la noi în ţară arătura de primăvară. Această lucrare
nu este de dorit şi nu se recomandă. Lucrarea se execută primăvara când
solul s-a zvântat, la o adâncime de 15-20 cm, obligatoriu cu plugul în
agregat cu grapa stelată. După arat se va urmări umiditatea solului, iar când
acesta permite se va trece la nivelarea şi mărunţirea arăturii. Dezavantajele
arăturii de primăvară sunt următoarele:

a) datorită volumului mare de lucrări în primăvară, suprapunerea cu alte

lucrări de executat duce la întârzierea efectuării şi înfiinţării culturilor
primăvara;

b) culturile răsar neuniform, cu multe goluri şi, în unele cazuri, chiar se

produce compromiterea totală a culturii;

c) arătura se mărunţeşte greu, sunt necesare mai multe lucrări, iar patul
germinativ este de proastă calitate;

d) se pierde o mare parte din rezerva de apă din sol, acumulată în timpul
toamnei şi iernii, fenomen ce este amplificat primăvara de sezonul secetos
din ţara noastră şi a vânturilor din această perioadă de timp.

Pentru cultivatori, pentru producţia viitoare, trebuie avut în vedere

următorul aspect deloc de neglijat: o arătură executată toamna sau iarna, în
afara epocii maturităţii fizice a solului, este de proastă calitate, însă este cu
mult mai bună decât cea mai bună (de calitate) arătura executată primăvara.

METODE DE EXECUTARE A ARĂTURII

În general, prin arat se denivelează solul în sensul că pe suprafaţa arată apar

şanţuri şi coame. Pentru că aceste denivelări să fie cât mai mici se impune o
bună alegere a metodei de execuţie a arăturii în funcţie de arătura practicată
în anul precedent. Pentru început, suprafaţa ce urmează a fi arată se împarte
în fâşii sau parcele.

Realizarea unei productivităţi a muncii corespunzătoare se face numai pe

fâşii suficient de lungi (600-1000 m), cu un raport lăţime/lungime cuprins
între 1/8 şi 1/10 (în medie 70-80 m lăţime). Resturile vegetale rămase pe
câmp în cantitate mai mare după recoltarea plantelor premergătoare
îngreunează executarea arăturii şi a celorlalte lucrări. Acelaşi efect îl are şi
îmburuienarea excesivă. Buruienile şi resturile vegetale trebuie adunate sau
cel mai bine mărunţite cu maşini de tocat paie sau vrej sau cu grapa cu
discuri.

Introduse sub brazde, resturile vegetale şi buruienile contribuie la refacerea

rezervei de humus. Nu este permisă arderea miriştilor deoarece aceasta
înseamnă pierdere de suport (materie) organic ca sursă de energie pentru
microorganisme.

Plugul răstoarnă brazda pe dreapta.

După ce am delimitat parcela cu ţăruşi pentru a evita întoarcerea în gol,

lăţimea parcelelor trebuie să fie un multiplu al lăţimii agregatului de arat.
După modul cum se brăzdează (modul de deplasare al agregatului), se
deosebesc mai multe metode de executare a arăturii: arătura în lături (în
afară sau în părţi), arătura la cormană, arătura combinată – la cormană cu
arătura în lături, arătura într-o singură parte etc.

Aratul în lături. Plugul intră în brazdă pe partea dreaptă a parcelei. La

capătul tarlalei, plugul este scos din brazdă, se deplasează în gol şi este
introdus în brazdă pe partea stângă a parcelei. Se continuă astfel până ce se
termină de arat întreaga parcelă. La sfârşit, parcela va avea în fiecare
margine câte o coamă, iar în mijloc un şanţ.

Arătura la cormană. Fâşia ce urmează a fi arată se va jalona, formându-se

un aliniament din jaloane pe mijlocul ei. Agregatul intră în brazdă pe acest
aliniament prin mijlocul fâşiei, se va întoarce la capăt şi va forma a doua
brazdă cât mai aproape de prima (lângă prima), apoi se va continua până ce
se ară întreaga fâşie. La sfârşit, fâşia arată va avea o coamă pe mijloc şi
două şanţuri laterale.

Arătura combinată la cormană cu arătura în lături (arătura pe sărite). Este

posibilă pe suprafeţe cu mai multe fâşii şi are avantajul că se reduce la
jumătate numărul de coame şi şanţuri. Modul de execuţie este următorul: se
împarte sola în fâşii cu lăţimi egale, se ară prima fâşie la cormană, după
care se trece la a treia fâşie ce s-a arat la cormană, apoi se ară a doua în
lături. În felul acesta, primele brazde de la arătura în lături (fâşia a doua)
vor acoperii şanţurile rămase de la fâşiile arate la cormană, operaţia se
continuă în acest mod, alterând fâşii arate la cormană cu fâşii arate în lături.
Cu alte cuvinte, sola se împarte în 6-8 fâşii, iar acestea se ară pe sărite.
Primele se ară cele impare (1,3,5,7), prin metode la cormană, apoi vor fi
arate cele pare (2,4,6,8), prin metode în lături. Astfel, vom avea un număr
mic de coame şi şanţuri.

Arătura într-o singură parte. Se execută cu plugurile reversibile, care

răstoarnă brazda într-o singură parte atât la dus, cât şi la întors. Terenul arat
este uniform, fără şanţuri şi coame. Această metodă de executare a arăturii
se recomandă pe toate tipurile de sol, în toate zonele, dar, în special, pe
terenurile în pantă, când se ară pe parcele mici în orezării şi în cultura
mare.

PLUGUL

Plugurile de destinaţie generală sunt acele pluguri care execută

arăturile superficiale, normale şi adânci. Arăturile sunt considerate:
- superficiale când adâncimea de lucru a = 15 – 18 cm;
- normale când adâncimea de lucru a = 20 – 30 cm;
- adânci când adâncimea de lucru a = 30 – 40 cm.
Plugurile cu destinaţie generală (sau de uz general), sunt , în general
folosite numai pentru
executarea arăturilor pe terenuri plane sau cu pante mici, pentru cultura
plantelor de câmp.
Plugurile cu destinaţie specială sunt pentru executarea arăturilor în
condiţii de lucru determinate. Astfel există pluguri speciale pentru vii,
pentru livezi, pentru terenuri în pantă, pentru terenuri cu exces de
umiditate, pentru desfundat etc.
Din categoria plugurilor de destinaţie generală, industria noastră
fabrică o gamă largă de pluguri, între care amintim: Plugul purtat pe
tractorul de 65 CP, cu patru trupiţe tip PP 4-30 M, plugul purtat cu trei
trupiţe, PP 3-40 M pentru tractoare de 65 CP; plugul purtat pe tractorul cu
şenile de 65 CP, PP 4-35; plugul semipurtat pentru tractorul de 180 CP tip
PSP 7-35; plugul semipurtat cu 5 trupiţe PSP 5-35; plugul purtat pentru
arături normale PP 2- 30.
Indiferent de tipul constructiv al plugului ele sunt destinate pentru
executarea lucrării de bază a solului – arătura. Prin arătură se realizează
desprinderea (prin tăiere şi forfecare), mărunţire şi răsturnarea unui strat de
sol de secţiune determinată, creându- se astfel condiţii pentru cultura
plantelor. Mai mult, resturile vegetale încorporate la fundul brazdei sunt
transformate în substanţă organică, fapt care contribuie la hrănirea
suplimentară a plantelor cultivate.
Construcţia generală a plugurilor respectă aceeaşi schemă: un cadru
pe care se montează organele de lucru, mecanismele şi dispozitivele de
cuplare la tractor. Pentru exemplificare prezentăm mai jos construcţia
plugului PP 4-30.

1. Plugul PP-4-30
Acest plug este cel mai răspândit în Romănia, wate fabricat de
MAT-SA - CRAIOVA şi este destinat pentru executarea arăturilor la
adâncimea de 15-30 cm, în soluri uşoare, mijlocii sau grele, cu rezistenţa la
arat de până la 1,4 daN/cm2 . Plugul este prevăzut cu patru trupiţe, lăţimea
de lucru a unei trupiţe fiind de 30 cm. O vedere generală a plugului este
prezentată în fig.1.(vedere din lateral) şi fig.2 (vedere de sus).
Principalele subansamble ale plugului sunt:
- cadrul plugului , fig.3.;
- trupiţele plugului, fig.4 în număr de patru, poz.3 fig.1;
- cuţitul disc, poz.4 fig.1;
- roata de sprijin, poz.5;
- suportul pentru grapă, poz.6, fig.1
- Cadrul plugului, fig.3 este format din două tronsoane : tronsonul
mare 1, şi tronsonul mic 2. Pe tronsonul mic se montează trupiţa din spate
(a patra). Ambele tronsoane cuprind câte un schelet din ţeavă pe care sunt
sudate perechile de plăci 3 pe care se montează trupiţele.
- La tronsonul mare prin intermediul plăcii 4 şi a întăritorilor 5 se
montează axul cotit 6.
- Deplasarea axială a axului cotit se preia prin opritorul 7.
Prin intermediul şurubului hexagonal 10 cei doi suporţi sunt legaţi de
tirantul lung 11 şi tirantul scurt 12. Capetele celor doi tiranţi sunt fixate de
tronsonul mare al cadrului, prin şuruburi. Între suporţii 8 şi 9 ai tirantului,
se fixează prin cepi articulaţia filetată 13 prin care se înşurubează tija
filetată 14. Tija filetată trece de asemenea prin a doua articulaţie nefiletată
îmbinată prin cepi de pârghiile 15, fixate la rândul lor pe axul cotit prin
intermediul unei pene paralele. Rolul acestui mecanism este de a permite
rotirea axului cotit.
Pentru a prelua deplasările axiale ale pârghiilor 15 se montează între
aceste două pârghii distanţierul 16 fixat prin şurub şi piuliţă.
Pe cadrul plugului se montează placa suport 17 a roţii de sprijin tot
prin intermediul şuruburilor.

Fig.1.Vederere lateral a plugului PP-4-30: 1. Cadru, 2. Suportul

barsei,3. Trupiţe (în număr de patru), 5. Roată de sprijin şi
reglare, 6. Suportul grapei pentru acoperire.
 Fig.2. Vedere orizontală a plugului PP 4 30; 1. Cadru (tronsonul
mare, pentru primele trei trupiţe) , 2.7. suport pentru grapă cu lanţuri,
8. Arbore cotit 9. Tronson mic cadu (pentru a patra trupţă detasabilă
 Fig.3. Cadrul pluguluii PP 4- 30: 1. Tronsonul mare al cadrului, 2.
Tronson mic (detaşabil), 3.suporturi pentru montarea trupiţelor,
4.placa de intarire, 5.placă de intărire, 6.ax cotit,

Trupiţa
Trupiţa este organul principal de lucru a plugului. Prin organele sale
trupiţa asigură tăierea, mărunţirea,şi răsturnarea brazdei. Ansamblul trupiţei
(fig.3.):este format din:1. cormana cultural- semielicoidală 2- brăzdarul, 3-
bârsa, 4- suportul bârsei, 5 cormană suplimentară 6- prelungirea cormanei,
7- plazul durificat. Brăzdarul ,cormana şi plazul se fixează prin şuruburi cu
cap înecat, pe bârsă. Cu acelaşi tip de şurub se fixează pe cormană şi
contrafişele 8, celălalt capăt al contrafişelor se fixeaxă pe bârsă cu ajutorul
unor piuliţe. Corpul trupiţei se fixează pe suportul 4 prin intermediul a două
şuruburi şi a unei tije filetate 10. Acest sistem de fixare permite reglarea
trupiţei în plan vertical (a unghiului de pătrundere în sol a acestuia).
Trupiţa din spate (al cărui desen este redat în fig.4) se deosebeşte de
trupiţele din faţă prin aceeia că plazul durificat 7 este mai lung iar pe
capetele acestuea se montează prin şuruburi călcâiul plazului 11
Roata de sprijin (fig.5).
Roata de sprijin ajută la echilibrarea plugului în plan orizontal, la reglajul
adâncimii de lucru şi la păstrarea constantă a adâncimii arăturii. Rota de
sprijin se montează pe cadrul plugului pe o placa suport (vezi fig.2). Rota
este ghidată cu ajutorul suportului roţii, care este un ansamblu sudat, format
dintr-un profil U.. La partea superioară a suportului roţii , se montează prin
două şuruburi , o placa suport 4 în care are loc să se rotească axul filetat 5,
acţionat de manivela 6. Axul filetat 5 trece prin piuliţa specială 7 care se
află în suportul sudat 8.

Fig.4. Trupiţa plugului PP-4-30: 1. Cormană, 2.brăzdar, 3.bârsă,

4.suportul bârsei, 5. cormană suplimentară, 6. prelungirea cormanei,
7. plazul durificat, 8. Contrafişe, 9. Şuruburi de fixare brăzdar
pebârsă, 10. Tijă filetată pentru reglarea trupiţei în plan vertical,
11.Plaz, 12. Şurub de reglare a unghiului de pătrundere în sol a
brăzdarului
 Fig.5. Roata de sprijin PP 4 30

Fig.6 Cuţitul disc: 1. Discul cuţitului, 2.suport, 3.suport

lagăr,4.Ax cotit, 5. Piesă de fixare,
 Cuţitul disc, execută tăierea brazdei în plan vertical. El poate fi fixat
pe cadrul plugului cu ajutorul unui suport (fig.1.) şi al cadrului (fig.1.), în
două poziţii după cum urmează:
În cazul plugului echipat cu patru trupiţe, cuţitul disc se fixează pe
tronsonul mic al cadrului, prin intermediul suportului cuţitului disc 4
(fig.1.). Fixarea suportului pe cadru se face prin şuruburi.
În cazul plugului echipat cu două sau trei trupiţe, cuţitul disc se
fixează prin intermediul aceluiaşi suport, pe placa suport (fig.1.) care în
acest caz se fixează direct pe tronsonul mare al cadrului
Cuţitul disc (fig.6.), constă dintr-un ansamblu nituit-sudat 1 montat
pe lagăre radial axiale pe suportul lagărului 3. Axul 2 al cuţitului disc este
fixat prin sudură pe flanşa 4 care la rândul ei este fixat pe discul cuţitului
prin nitruire, împreună cu flanşa 5. Suportul lagărului 3 se fixează pe
braţul 6 prin două şuruburi, iar braţul 6 se montează articulat pe axul cotit
7.
Deplasarea axială a cuţitului disc este împiedicată de inelul de
siguranţă pentru elezaj 8 şi capacul filetat 9. Pentru etanşarea lagărului se
foloseşte simeringul 10 şi capacul filetat 9.

Suportul grapei
Suportul grapei poz.7, fig.2, se compune dintr- o ţeavă sudată care se
fixează pe cadrul plugului prin intermediul unor coliere şi a bridelor
(fig.1.). Pe suportul grapei sunt prevăzute găuri în care se montează o bridă
prin intermediul căreia se fixează lanţul 6, fig.1, al plugului în aşa fel încât
grapa să fie adusă până la coama ultimei brazde răsturnate.

Reglajele plugului PP 4-30

La plugul prezentat se pot executa următoarele reglaje:
1. Reglarea lăţimii de lucru a primei trupiţe; se realizează prin
deplasarea axului cotit faţă de cadrul plugului, spre câmpul de arat, pentru
mărimea lăţimii de lucru sau spre brazdă pentru micşorarea lăţimii de lucru.
În acest scop se procedează la slăbirea şurubului de blocare a colierului
(fig.1) pentru a permite deplasarea axului până la lăcaşul de blocare
corespunzător (vezi fig.7).
Şurubul de blocare se montează în una din găurile ‘’A’’ pentru
lăţimea de lucru cea mai mică, în găurile ‘’B’’ pentru lăţimea de lucru
medie şi în găurile ‘’C’’ pentru lăţimea de lucru cea mai mare.
Concomitent se roteşte şi şurubul de blocare 10 (fig.1.).
 Fig.7. Axul cotit al plugului PP 4-30
2. Reglarea lăţimii de lucru a întregului plugi; se realizează
prin rotirea tijei filetate fig.2, care realizează rotirea axului cotit.
Prin rotirea şurubului de reglaj în sensul acelor de ceasornic se
realizeză mărimea lăţimii de lucru iar prin rotirea în sens invers se
realizează micşorarea lăţimii de lucru. Acest fapt se datoreşte
modificării unghiului de aşezare al tăiuşului brăzdarului faţă de
direcţia de înaintare. După rotire se procedează la orizontalizarea
plugului, pentru a asigura planneitatea fundului brazdei.
3. Reglarea adâncimii de lucru; se realizează prin
ridicarea sau coborârea roţii de sprijin, Intrucât solul se tasează
sub acţiunea greutăţii plugului, care se repartizează pe roata de
sprijin, când se reglează plugul pentru o anumită adâncime de
lucru ‘’a’’, se aşează sub roata de sprijin o cală din lemn cu
înălţimea cu 2 cm mai mică decât adincimea de lucru, cei 2 cm
fiind afundarea în sol a roţii de copiere.
4. Reglarea poziţiei cuţitului disc; se face conform fig.8. faţă de
ultima trupiţă.
5. Reglarea paralelismului plugului cu suprafaţa
solului; se realizează din tirantul central şi tiranţii laterali ai
ridicătorului hidraulic.
6. Reglarea unghiului de pătrundere în sol a tăişului
brăzdarului. Reglajul se face conform fig.4. Pentru a putea roti
trupiţa se procedează la deşurubarea piuliţelor care
fixeazăsuprafeţele de lucru ale plugului de bârsă si de suportul
bârsei.. Acest unghi, măsurat într- un plan vertical care conţine
tăişul brăzdarului, se reglează în funcţie de tipul solului, prin
fixarea semnului de pe bârsă în dreptul semnului dăltuit pe
suportul bârsei, fig.4. Pentru lucrul în soluri uşoare unghiul de
pătrundere are valori mici (1- 30) sau este 00 , trupiţa fiind rotită
în sensul orar (privind dinspre câmp); deci semnul de pe bârsă va
coincide cu semnul din stânga de pe suportul bârsei. Semnul din
dreapta se foloseşte pentru soluri grele, iar semnul din mijloc se
foloseşte pentru soluri mijlocii.
 Fig.8. Reglarea cutitului disc faţă de ultima trupiţă
Reglajul se face acţionând asupra piuliţelor de pe tija filetată 10 fig.4
şi asupra şuruburilor cu cap înecat 12 fig.4.