CAPITOLUL 1

ASPECTE GENERALE PRIVIND TRANSMISIA TRACTOARELOR

1.1 ROLUL ŞI CLASIFICAREA TRANSMISIILOR TRACTOARELOR

Prin transmisia tractorului se înţelege totalitatea subansamblurilor (mecanismelor)

care transmit puterea motorului roţilor motoare. Transmisia modifică viteza unghiulară a
roţilor motoare şi momentul de torsiune corespunzător. Aşadar, prin intermediul transmisiei,
se modifică viteza de deplasare şi forţa motoare (implicit şi forţa de tracţiune), permiţând
tractorului să se adapteze diverselor condiţii de exploatare.
Transmisia unui tractor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie realizată după scheme cinematice simple;
- să aibă randament ridicat;
- să asigure modificarea raportului de transmitere în diapazonul dat (d = itr max/itr min =
vmax/vmin);
- să permită schimbarea sensului de deplasare a tractorului (dacă diapazonul vitezelor
de mers înainte şi înapoi este acelaşi, atunci transmisia se numeşte reversibilă);
- să asigure virajul tractorului cu diferite raze;
- să permită, la nevoie, întreruperea fluxului de putere;
- să funcţioneze eficient atât în regimul de tracţiune, cât şi în regimul de frânare cu
motorul;
- împreună cu transmisia prizei de putere, să permită acţionarea maşinilor din agregat
cu anumite turaţii, în funcţie de condiţiile de lucru.
Transmisiile utilizate în prezent la tractoare pot fi clasificate după mai multe criterii.
După modul de transmitere a puterii de la motor la roţile motoare ale tractorului, pot
fi: mecanice, hidraulice, electrice sau combinate (hidromecanice, electromecanice).
După felul variaţiei vitezei de deplasare a tractorului, transmisiile pot fi: în trepte şi
fără trepte (progresive).
Transmisiile în trepte permit tractorului să se deplaseze, între viteza minimă şi cea
maximă, cu un număr limitat de trepte de viteze. Ele pot fi mecanice (cu angrenaje),
hidromecanice sau electromecanice.
Transmisiile fără trepte (progresive) dau posibilitatea ca, între anumite limite, să se
obţină orice raport de transmitere, astfel încât tractorul se poate deplasa între viteza minimă şi
cea maximă cu un număr infinit de trepte de viteze. Ele pot fi mecanice (cu variatoare),
hidraulice (hidrostatice) sau electrice.

1.2 SCHEME CINEMATICE ALE TRANSMISIILOR MECANICE ÎN TREPTE

Datorită simplităţii şi siguranţei în funcţionare, transmisiile mecanice în trepte au

căpătat cea mai largă răspândire în construcţia de tractoare. În plus, ele prezintă şi următoarele
avantaje: greutate specifică mică, randament mare, fiabilitate ridicată, întreţinere şi reparare
uşoare.
Transmisiile mecanice în trepte sunt alcătuite, în general, din următoarele
subansambluri: ambreiajul principal, cutia de viteze, transmisia centrală, diferenţialul (la
tractoarele pe roţi) sau mecanismele de direcţie (la tractoarele pe şenile) şi transmisia finală.
Pe lângă transmisia propriu-zisă, tractoarele mai sunt prevăzute cu transmisii speciale, pentru
acţionarea diferitelor mecanisme şi organe de lucru.

7
 Schema cinematică a transmisiei depinde de tipul tractorului (pe roţi 4x2, 4x4 sau pe
şenile), numărul treptelor de viteze şi plasarea arborilor în cutia de viteze (longitudinal sau
transversal), plasarea transmisiei finale (lângă diferenţial sau lângă roţile motoare), tipul prizei
de putere şi de modul de acţionare al altor organe de lucru.
Numărul treptelor transmisiilor mecanice atinge frecvent valorile 16…20, uneori 36 şi
chiar mai mult. Prin aceasta, transmisia mecanică în trepte se apropie de una progresivă.

1.2.1 Transmisii mecanice ale tractoarelor 4x2

În continuare sunt prezentate schemele cinematice ale unor tractoare pe roţi 4x2. În
figura 1.1 este reprezentată schematic transmisia tractorului U 445. Motorul transmite puterea
ambreiajului dublu 1, compus din ambreiajul principal a şi ambreiajul prizei de putere b. De
la ambreiajul a, mişcarea este transmisă la cutia de viteze 3, prin cuplajul elastic 2. Cutia de
viteze 3 realizează (3+1) trepte: trei trepte pentru mersul înainte şi una pentru mersul înapoi.
Reductorul planetar 4, cu două trepte, dublează numărul treptelor de viteze. Cutia de viteze 3,
împreună cu reductorul 4, formează o cutie de viteze compusă. De la transmisia centrală 5,
mişcarea se transmite la diferenţialul 6 şi, de aici, prin intermediul transmisiei finale 8, la
roţile motoare 9. Frânele cu bandă 7 sunt montate pe arborii planetari ai diferenţialului.
Blocarea diferenţialului se realizează cu manşonul 10.

Fig. 1.1. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 445.

Tractorul U 445 este prevăzut cu două tipuri de prize de putere: normală (cu turaţie
constantă standard pentru APP – arborele prizei de putere) şi sincronă (turaţie proporţională
cu viteza de deplasare a tractorului, v. cap. 7). Prin deplasarea spre stânga a roţii 12, se
cuplează priza de putere normală (poziţia N); ambreiajul b, prin intermediul arborelui 11 şi al
angrenajului 13, antrenează arborele 14. Prin deplasarea roţii 12 spre dreapta (poziţia S), se
cuplează priza de putere sincronă. Opţional, se poate monta reductorul conic 15 şi roata de
curea 16, roată destinată antrenării diverselor maşini agricole prin intermediul unei curele de
transmisie.

8
 În figura 1.2 se prezintă schema cinematică a transmisiei tractorului U 650. De la
ambreiajul principal 1, mişcarea se transmite la amplificatorul de cuplu (format din ambreiajul
2, cuplajul unisens 3 şi mecanismul planetar 4) şi de aici la cutia de viteze 5, care realizează
(5+1) trepte. Amplificatorul de cuplu realizează două game de viteze (rapidă şi lentă), astfel
încât, cutia de viteze compusă (formată din cutia de viteze propriu-zisă 5 şi amplificatorul de
cuplu) va avea (10+2) trepte. Trecerea de la o gamă la alta se realizează în timpul mersului,
fără întreruperea fluxului de putere (sub sarcină, v. cap. 4). Trebuie menţionat că, la ora
actuală, amplificatorul de cuplu a fost înlocuit cu un reductor planetar care realizează aceleaşi
rapoarte de transmitere (v. cap. 4 şi fig. 1.4). Se obţine o construcţie mai fiabilă, dar se
elimină avantajele amplificatorului de cuplu. Prin transmisia centrală 6, diferenţialul 7 şi
transmisia finală 8, mişcarea se transmite roţilor motoare 10. Frânele cu discuri 9 sunt plasate
pe arborii planetari ai diferenţialului. Blocarea diferenţialului se realizează cu ajutorul

Fig. 1.2. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 650.

dispozitivului de blocare 11. Transmiterea puterii la priza de putere normală se realizează de

la partea conducătoare a ambreiajului 1 (priza fiind independentă) printr-un angrenaj cilindric,
prin arborele 12 (care trece prin interiorul arborelui intermediar tubular al cutiei de viteze)
până la manşonul de comandă 13, care, în acest caz, trebuie să fie în poziţia N (normală). De
la acesta, prin arborele 14 şi reductorul planetar 15, mişcarea se transmite la arborele prizei de
putere 16. În cazul cuplării manşonului 13 în poziţia S, mişcarea este primită de la arborele
secundar al cutiei de viteze prin roata a, care se roteşte liber pe arborele intermediar. Pentru
cuplarea prizei de putere, se strânge frâna f1 a reductorului planetar, iar pentru oprire, frâna f2
(acţionarea frânelor este sincronizată). Transmiterea mişcării la roata de curea 18 (montată
opţional) se face prin reductorul 17 de la arborele intermediar al cutiei de viteze.

1.2.2 Transmisii mecanice ale tractoarelor 4x4

La tractoarele de putere mică şi mijlocie (de regulă sub 120 kW) s-a extins foarte mult
folosirea soluţiei 4x4 cu roţi neegale, puntea din faţă fiind directoare. Răspândirea mare a
tractoarelor 4x4 se explică prin faptul că, în condiţiile unei tipizări largi a producţiei, se obţin
foarte uşor ambele variante constructive (4x2 şi 4x4) ale aceluiaşi tractor. Transmisiile acestor
tractoare diferă de cele ale tractoarelor 4x2 prin aceea că mai apare o transmisie pentru puntea
din faţă. Astfel, schema din figura 1.3 a tractorului U 445 DT diferă de cea din figura 1.1 (U

9
445) prin adăugarea transmisiei punţii din faţă. De la arborele secundar al cutiei de viteze,
mişcarea se transmite la puntea din faţă prin reductorul lateral 1 (prevăzut cu o roată

Fig. 1.3. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 445 DT.

baladoare pentru cuplarea facultativă a punţii din faţă), transmisia cardanică 2, transmisia
centrală 3, diferenţialul 4 şi cuplajele unghiulare sincrone 5.
În figura 1.4 este reprezentată schema cinematică a transmisiei tractorului cu două
punţi motoare U 651 M, derivată din U 650 M (în această schemă, amplificatorul de cuplu din

Fig. 1.4. Schema cinematică a transmisiei tractorului U 651 M (cu două punţi motoare): 1 – reductor
lateral cu roţi baladoare pentru cuplarea facultativă a punţii din faţă; 2 – transmisie cardanică; 3 – transmisie
centrală; 4 – diferenţial; 5 – cuplaj unghiular sincron; 6 – transmisie finală.

figura 1.2 – poz. 2, 3 şi 4 – a fost înlocuit cu un reductor cu două trepte). Ca şi în schema

precedentă, puntea din faţă este acţionată de arborele secundar al cutiei de viteze, incluzând,
însă, în lanţul cinematic şi o transmisie finală (reductor pseudoplanetar – braţul portsatelit
fiind fix, transmisia finală este de fapt un reductor cu axe fixe).

10
 Fig. 1.5 Schema cinematică a transmisiei tractoarelor U 850 DT şi U 1010 DT: 1 – ambreiaj dublu
cu decuplare în paralel (a – ambreiaj principal; b – ambreiajul prizei de putere); 2 - cutie de viteze
compusă; 3 – frână disc de parcare; 4 – angrenajul prizei de putere sincrone; 5 – transmisie centrală; 6 –
diferenţial cu blocare facultativă; 7 - frână disc de serviciu; 8 – transmisie finală planetară; 9 – reductorul
prizei de putere cu două turaţii; 10 – reductor lateral pentru cuplarea facultativă a punţii din faţă; 11 –
arbore pentru antrenarea punţii faţă; 12 – transmisie centrală; 13 – diferenţialul punţii faţă; 14 – cuplaj
unghiular sincron; 15 – transmisie finală.

Fig. 1.6. Schema cinematică a transmisiei tractoarelor John Deere 6000 şi 7000 Power Quad, cu
24+24 trepte (opţional 36+24). 1 – cutie de viteze planetară cu cuplare sub sarcină (4 trepte); 2 – cutie de
viteze (6 trepte); 3 – reductor pentru viteze superlente (opţional); 4 – diferenţial cu blocare; 5 – frâne de
serviciu; 6 – transmisie finală planetară; 7 – reductorul prizei de putere (cu 3 trepte: 540, 1000 şi 540
rot/min “treaptă economică”; A – ambreiaj principal; F – frână pentru comanda inversorului.

Schema cinematică din figura 1.5 se utilizează la tractoarele U 850 DT şi U 1010 DT,
care, de asemenea, se deosebeşte de cea corespunzătoare tractoarelor U 850 şi U 1010 prin
adăugarea transmisiei punţii din faţă (cu antrenare centrală). Puntea din faţă a acestor
tractoare are următoarele caracteristici: grup conic cu dantură Gleason; diferenţial cu patru
sateliţi; reductoare în butucii roţilor; cuplaje unghiulare sincrone executate sub forma unor

11
articulaţii cardanice duble; comanda cuplării şi decuplării punţii se face facultativ printr-o
manetă separată.
În figura 1.6 este reprezentată schema cinematică a transmisiei tractoarelor John
Deere 6000 şi 7000 Power Quad, cu 24+24 trepte (opţional 36+24), parţial cu cuplare sub
sarcină. Transmisia are în componenţă cutia de viteze planetară 1 cu cuplare sub sarcină (cu 4
trepte) şi cutia de viteze 2 (cu 6 trepte), cu ajutorul cărora se realizează cele 24 trepte de mers
înainte. Cu ajutorul unui inversor, comandat de frâna F, se realizează acelaşi număr de trepte
şi pentru mersul înapoi. Opţional, poate fi montat reductorul pentru viteze superlente 3, care
împreună cu cutia de viteze 1 şi treptele I, II şi III din cutia de viteze 2, realizează un număr
suplimentar de 12 trepte de viteze de mers înainte. Diferenţialul punţii spate 4 poate fi blocat.
Transmisia finală 6 este planetară. Transmisia tractorului permite cuplarea sub sarcină a punţii
faţă. Reductorul prizei de putere 7 are trei trepte şi permite rotirea arborelui prizei cu turaţiile
540, 1000 şi 540 rot/min “treaptă economică”.
Schema cinematică din figura 1.7 este a transmisiei tractoarelor Case–IH 3200 (cu
motor Diesel de 33, 38 sau 44 kW) şi 4200 (cu motor Diesel cu puteri nominale de 52…66
kW), cu 16+8 trepte (organizate după schema 24(2+1) trepte). Amplificatorul de cuplu 1
realizează două game de viteze (cu rapoartele de transmitere ia2 = 1 şi ia1 = 1,2). Cutia de
viteze 3 are 4 trepte sincronizate. Reductorul 4 realizează 2 trepte de mers înainte şi una de
mers înapoi. Diferenţialul punţii spate este cu blocare facultativă. Cuplarea punţii faţă se poate
realiza sub sarcină, prin intermediul ambreiajului A. Trebuie menţionat că frânarea tractorului
poate fi realizată pe toate roţile, prin acţionarea simultană a frânelor F1 şi F2. Transmisia
finală 6 este planetară. Acţionarea transmisiei prizei de putere se realizează de la elementul
conducător al ambreiajului principal 1. Reductorul prizei de putere 7 permite antrenarea
arborelui prizei de putere APP cu două turaţii (540 şi 1000 rot/ min).

Fig. 1.7. Schema cinematică a transmisiei tractoarelor Case – IH 3200 şi 4200 cu 16+8 trepte:
1 – ambreiaj principal; 2 – amplificator de cuplu (ia2 = 1 şi ia1 = 1,2); 3 - cutia de viteze cu 4 trepte; 4-
reductor cu (2+1) trepte; 5 – diferenţial cu blocare facultativă; 6 – transmisia finală planetară; 7 – reductorul
prizei de putere (cu 2 trepte); A – ambreiaj pentru cuplarea sub sarcină a punţii faţă; F1 şi F2 – frâne de
serviciu pentru puntea faţă, respectiv spate; APP – arborele prizei de putere.

În figura 1.8 este reprezentată schema cinematică a transmisiei Electro Shift, parţial cu
cuplarea sub sarcină a treptelor de viteză (patru trepte) şi cu inversor cu sincronizatoare,
utilizată de firma Ford la tractoarele Seria 40 (cu motoare Diesel cu puteri nominale de 55…
88 kW). Amplificatorul de cuplu 1 realizează două game de viteze, una cu un raport de
transmitere egal cu unitatea (când este cuplat ambreiajul A2) şi a doua cu un raport supraunitar

12
(când este cuplat ambreiajul A1). Cutia de viteze 4 (cu două trepte sincronizate) este înseriată
cu cutia de viteze cu cuplare sub sarcină 5 (cu două trepte) şi reductorul 6 (cu două trepte
sincronizate, normală N şi lentă L). Datorită inversorului cu sincronizatoare 3, se obţine
acelaşi număr de trepte atât la deplasarea înainte, cât şi înapoi, respectiv 16 trepte, toate
sincronizate. Opţional, se poate monta reductorul 2 pentru trepte superlente.

Fig. 1.8. Schema cinematică a transmisiei Electro Shift a firmei Ford la tractoarele Seria 40:
1 – amplificator de cuplu; 2 – reductor pentru trepte superlente (opţional); 3 – inversor (cu sincronizatoare);
4 - cutie de viteze (2 trepte); 5 – cutie de viteze cu cuplare sub sarcină (2 trepte); 6 – reductor (2 trepte
sincronizate).

1.2.3 Transmisii mecanice ale tractoarelor pe şenile

Schemele cinematice ale transmisiilor tractoarelor pe şenile diferă în principiu de cele
ale tractoarelor pe roţi prin aceea că, în locul diferenţialului dintre roţi, se folosesc mecanisme
de direcţie pentru realizarea virajului.
În schema din figura 1.9 a tractorului S 650, puterea se transmite de la ambreiajul
principal 1 (facultativ cuplat), prin cuplajul elastic 2, cutia de viteze cu (5+1) trepte 3,

Fig. 1.9. Schema cinematică a transmisiei tractorului S 650.

13
transmisia centrală 4, ambreiajele de direcţie 6, transmisia finală 7, la roţile motoare 8. Pe
tamburele conduse ale ambreiajelor de direcţie sunt montate frânele cu bandă 5 pentru
realizarea virajelor cu raze mici. Acest tractor are priză de putere normală independentă; cei
doi arbori ai prizei, 12 şi 13 (cu turaţii de 1000 rot/min şi, respectiv, 540 rot/min), primesc
mişcarea de la partea conducătoare a ambreiajului principal 1 prin angrenajul 9, cuplajul 10 şi
ambreiajul de fricţiune 11. Opţional, se poate monta roata de curea 14. Din considerente
constructive, la tractoarele pe şenile, roata de curea se poate monta numai în spate. Pompa
hidraulică P1 se foloseşte pentru instalaţia hidraulică de ridicat, iar P2 - pentru ungerea sub
presiune a cutiei de viteze.
Schema cinematică din figura 1.10 realizează (6+2) trepte de viteze cu ajutorul unei
cutii de viteze compuse (cutia de viteze 2 şi reductorul 3). Priza de putere este dependentă.

Fig. 1.10. Schema cinematică a transmisiei tractoarelor S 445, S 530, S 550, S 640: 1 – ambreiaj
principal facultativ cuplat (tractoarele S 550 şi S 640 sunt prevăzute cu ambreiaj bidisc); 2 - cutie de viteze cu
(3+1) trepte; 3 – reductor cu două trepte; 4 – transmisie centră; 5 – ambreiaj de direcţie; 6 – frână cu bandă; 7
– transmisie finală; 8 – roată motoare; 9 – roată de curea.

1.3 TRANSMISII HIDROMECANICE

Transmisiile hidrostatice, spre deosebire de cele hidrodinamice, funcţionează cu

presiuni foarte ridicate (la tractoare p = 16…35 MPa) şi cu viteze relativ reduse ale lichidului
de lucru (pentru tractoare v = 7…8 m/s). Vitezele de curgere ale lichidului de lucru fiind
reduse, pierderile de energie în conductele de legătură vor fi mici (aceste pierderi sunt, după
cum se ştie, proporţionale cu pătratul vitezei de curgere a lichidului). Prin urmare, pompa şi
motorul hidraulic pot fi plasate la distanţe mari între ele. În aceasta constă unul din cele mai
importante avantaje ale transmisiei hidrostatice, şi anume: posibilitatea transmiterii energiei la
distanţe mari cu o amplasare liberă a subansamblurilor principale. Alte avantaje ale acestei
transmisii sunt:
 variaţie continuă (fără trepte) a momentului de torsiune, între limite mari, şi
transmiterea lină a acestuia la roţile motoare ale autovehiculului;
 funcţionare stabilă a motorului în zona regimului optim;
 funcţionare stabilă a motorului tractorului în zona regimului optim;
 posibilitatea de frânare cu transmisia însăşi;

14
  este reversibilă;
 funcţionare stabilă a motoarelor hidraulice la turaţii joase;
 asigură protecţia motorului tractorului de suprasarcini prin folosirea unor procedee
tehnice simple;
 posibilitatea de folosire a energiei pompei pentru acţionarea maşinilor purtate, a
maşinilor tractate, a organelor şi echipamentelor de lucru şi, de asemenea, pentru
servocomenzile hidraulice (posibilitatea de divizare a energiei o apropie de
transmisia electrică);
 asigură posibilităţi largi de automatizare a regimului de lucru al autovehiculului
(corelare automată a vitezei de deplasare cu valoare forţelor de rezistenţă);
 simplifică comenzile autovehiculului;
 oferă posibilităţi largi de unificare, tipizare şi normalizare a elementelor
componente ale transmisiei.
Dezavantajele transmisiei hidrostatice constau în următoarele:
 randament mai scăzut în comparaţie cu transmisia mecanică (de regulă,  = 0,75…
0,85; se apreciază însă că la presiuni ridicate randamentul poate atinge valoarea
0,92 şi poate fi menţinut la nivelul 0,8…0,85 în limite largi ale gamei de lucru);
 greutatea specifică a transmisiei este mai mare în comparaţie cu transmisia
mecanică (poate fi redusă prin creşterea presiunii de lucru şi a turaţiei);
 tehnologia de fabricaţie a elementelor sistemului hidraulic este mai complicată
(toleranţe strânse şi complexitate mare a formei geometrice) şi necesită o calitate
ridicată a etanşărilor;
 necesită personal de înaltă calificare pentru întreţinere şi reparaţii;
 randamentul depinde într-o măsură însemnată de condiţiile de temperatură;
 necesită încălzirea prealabilă a transmisiei în cazul exploatării autovehiculului la
temperaturi scăzute.
În figura 1.11 este dată schema
hidraulică a transmisiei hidrostatice
utilizată la un tractor pe roţi 4x2 Fordson
Major (transmisia a fost executată de firma
engleză Lucas). Simbolizarea elementelor
hidraulice este în conformitate cu cea
recomandată în standardele actuale.
Pompa 4 cu volum geometric de
lucru variabil, de tipul cu pistoane axiale,
este acţionată de motorul cu ardere internă
M. Lichidul de lucru refulat de pompă intră
în motoarele hidraulice 5, care sunt cu
pistoane radiale şi se află montate în roţile
motoare ale tractorului. Din motoarele
hidrostatice lichidul se întoarce în pompa
4, însă cu o presiune considerabil mai
mică. Pentru menţinerea presiunii de lucru
şi pentru compensarea pierderilor de lichid
se foloseşte pompa auxiliară (de
alimentare) 2, acţionată tot de motorul
tractorului. Lichidul de lucru intră în
Fig. 1.11 Schema hidraulică a unei transmisii
pompa auxiliară din rezervorul 7, care
hidrostatice.
colectează, prin conducta de drenaj 6,

15
scăpările de lichid atât în pompă, cât şi de la motoarele hidraulice. Cele două motoare
hidraulice sunt legate între ele în paralel, realizându-se, astfel, o legătură de tip diferenţial
între roţile motoare ale tractorului. În cazul modificării sensului de deplasare a tractorului,
refularea lichidului de către pompa 2, în conducta corespunzătoare de joasă presiune, se
realizează prin sistemul de supape 3. Lichidul refulat de pompa 2 este curăţat în filtrul 1, iar
surplusul de lichid se întoarce, prin supapa de siguranţă (de descărcare) 8, în rezervorul 7.
Transmisiile hidrostatice pot fi clasificate în două categorii principale: 1) cu
transformator hidrostatic şi 2) cu transformator hidromecanic.
În transformatoarele hidrostatice întreaga putere se transmite pe cale hidraulică, iar în
cele hidromecanice – pe cale hidraulică şi mecanică, în paralel.
În transformatoarele hidrostatice cu două fluxuri paralele de putere, pe cale
hidrostatică se transmite 50…60% din puterea motorului, iar restul pe cale mecanică (v. fig.
1.14, b). Avantajul acestei transmisii constă în aceea că are un randament mai ridicat, care nu
depinde aproape deloc de randamentul maşinilor hidraulice (pompă şi motor). Însă acest
avantaj îşi pierde din importanţa sa dacă în schema transmisiei hidraulice se folosesc pompe şi
motoare cu randament ridicat. Această transmisie poate fi folosită numai în combinaţie cu
elemente ale transmisiei mecanice (transmisii centrale şi finale), ceea ce reduce randamentul
total al transmisiei autovehiculului. Dezavantajele transformatoarelor hidromecanice, care
îngreuiază folosirea lor la automobile şi tractoare, sunt: imposibilitatea amplasării

Fig. 1.12. Scheme ale

transmisiilor hidrostatice
Lucas, utilizate la tractoare pe
roţi: 1 – roată motoare a
tractorului; 2 – motor hidrostatic;
3 – pompă (principală)
hidrostatică; 4 - motorul
tractorului; 5 – pompă auxiliară
(de alimentare); 6 – rezervor; 7 –
filtru; 8 – supapă de siguranţă; 9 –
supapă unisens (de alimentare);
10 – dispozitiv pentru trecerea de
la conectarea în paralel a
motoarelor hidrostatice la
funcţionarea în serie a acestora.

independente a diferitelor ansambluri ale transmisiei; imposibilitatea inversării sensului pe

cale hidraulică; complicarea construcţiei.

16
 În continuare se prezintă câteva scheme de principiu ale transmisiilor hidrostatice
pentru diferite tipuri de tractoare.
În figura 1.12 se prezintă 4 scheme de transmisii hidrostatice utilizate la tractoare pe
roţi 4x2 (firma engleză Lucas; conductele de drenaj nu sunt reprezentate).
Schema a corespunde transmisiei hidraulice din figura 1.11. Prin conectarea în paralel
a motoarelor hidrostatice, plasate în roţile motoare, se asigură funcţia de diferenţial hidrostatic
între roţile motoare, funcţie analoagă diferenţialului mecanic utilizat la autovehiculele pe roţi.
Dacă roţile motoare au aceeaşi turaţie, uleiul refulat de pompă se distribuie în mod egal între
cele două motoare hidrostatice. Dacă roţile motoare au turaţii diferite, de exemplu, în viraj sau
când roţile au patinări diferite, în motorul cu turaţie mai mare intră mai mult ulei, iar în cel cu
turaţie mai mică intră, în mod corespunzător, mai puţin. Din punct de vedere dinamic, la
diferenţialul hidrostatic se menţine dezavantajul diferenţialului mecanic, şi anume: calităţile
de tracţiune sunt limitate de roata cu aderenţă mai slabă.
În scopul reducerii dimensiunilor de gabarit ale motoarelor hidrostatice în transmisie,
pentru unificarea şi tipizarea acestora cu pompa şi, în consecinţă, pentru reducerea preţului de
cost al transmisiei s-a propus schema b, în care se folosesc motoare hidrostatice cu turaţie
ridicată, plasate înaintea transmisiei finale.
Spre deosebire de procedeul legării în paralel, în cazul legării motoarelor hidrostatice
în serie, întregul debit de ulei va trece mai întâi prin unul din motoare şi apoi prin celălalt
motor. Prin urmare, la acelaşi debit pe minut al pompei, turaţia motoarelor (deci şi viteza
tractorului), în cazul legării în serie, creşte de două ori. Însă, prin legarea în serie a motoarelor
din stânga şi din dreapta, roţile motoare ale punţii respective vor avea turaţii egale, indiferent
de repartizarea momentului între ele şi de condiţiile de sol. Prin aceasta, efectul de diferenţial
dispare, obţinându-se o situaţie analoagă blocării diferenţialului. Uneori blocarea este utilă (ca
şi în cazul diferenţialului mecanic), însă în condiţii normale de exploatare este inadmisibilă.
De aceea, pentru trecerea de la legarea în paralel la legarea în serie, şi invers, a motoarelor
hidrostatice se folosesc dispozitive speciale (poz. 10 din fig.1.12, c).
În figura 1.12, d este prezentată o altă variantă a transmisiei hidrostatice, care
reprezintă, de fapt, un variator hidrostatic. Acesta înlocuieşte ambreiajul principal şi cutia de
viteze dintr-o transmisie mecanică obişnuită. Transmisia centrală, diferenţialul şi transmisiile
finale rămân neschimbate. Rămâne nemodificată chiar construcţia generală a tractorului.
Această variantă permite fabricarea unui anumit tip de tractor atât cu transmisie mecanică în
trepte, cât şi cu variator hidrostatic. Această variantă oferă , prin urmare, posibilităţi largi de
tipizare între cele două tipuri de transmisii.
Variatorul hidrostatic reuneşte în acelaşi agregat pompa şi motorul (ambele cu debit
variabil, de tipul cu pistoane axiale) şi, de asemenea, dispozitivele hidraulice auxiliare
(sistemul de alimentare, supapele de siguranţă, filtru, etc.). Randamentul unor asemenea
variatoare se află între limitele 0,85…0,95.
Folosirea transmisiilor hidrostatice la autovehicule permite să se realizeze relativ
simplu acţionarea tuturor roţilor motoare, îmbunătăţindu-se, astfel, calităţile de tracţiune şi de
trecere ale acestora. În figura 1.13 sunt prezentate patru scheme hidraulice de principiu pentru
automobile şi tractoare pe roţi 4x4.
Acţionarea simultană a punţilor motoare, din faţă şi din spate, este posibilă folosind
diverse scheme hidraulice. Se apreciază că una din schemele cu cele mai largi posibilităţi de
utilizare în viitor o constituie varianta cu motor hidrostatic în roţile motoare. Dacă motoarele
punţii din faţă se leagă în paralel cu motoarele punţii din spate (fig. 1.13, a), raportul forţelor
tangenţiale de tracţiune ale celor două punţi va fi constant, iar dinamica de tracţiune a acestor
autovehicule va fi analoagă cu dinamica de tracţiune a autovehiculelor cu diferenţial
interaxial, a cărui frecare internă este practic neglijabilă. Dezavantajul esenţial al acestei
scheme îl constituie limitarea performanţelor de tracţiune de către puntea motoare cu cele mai

17
proaste calităţi de aderenţă. Pentru eliminarea acestui dezavantaj sunt posibile alte scheme
care anulează efectul de diferenţial dintre cele două punţi. Astfel, prin modificarea volumului
geometric de lucru al motoarelor hidrostatice, legate în paralel, se poate obţine orice raport

Fig. 1.13. Variante de transmisii hidrostatice utilizate la tractoarele 4x4: 1 – motor hidrostatic; 2 –
roată motoare; 3 – transmisie finală; 4 – pompă cu debit variabil; 5 – divizor de debit.

între forţele tangenţiale de tracţiune ale roţilor celor două punţi şi, totodată, se egalizează
vitezele periferice ale roţilor motoare. Aşadar, o asemenea blocare este posibilă prin folosirea
motoarelor hidrostatice cu volum geometric de lucru variabil (cu debit variabil) şi a unui
sistem de comandă adecvat.
Schemele următoare din figura menţionată asigură (fără a lua în considerare pierderile
volumice de lichid) sincronizarea vitezelor periferice ale roţilor celor două punţi. Aceasta se
realizează prin: legarea în serie a motoarelor punţii din faţă cu motoarele punţii din spate
(schema b; corespunde transmisiei mecanice fără diferenţial interaxial); folosirea divizorului
de debit 5 (schema c) şi utilizarea unei pompe separate pentru motoarele fiecărei punţi
(schema d).
Ca şi în cazul tractoarelor pe roţi, la tractoarele pe şenile transmisia hidrostatică poate
înlocui în întregime transmisia mecanică sau numai o parte din ansamblurile ei (fig. 1.14).

Fig. 1.14. Variante de transmisii hidrostatice, utilizate la tractoarele pe şenile.

În schema a, transmisia hidrostatică îndeplineşte funcţiile ambreiajului principal şi pe

cele ale unei cutii de viteze fără trepte. Pompa P este acţionată de motorul cu ardere internă

18
(M.A.I.), iar motorul hidrostatic M, prin intermediul transmisiei centrale, mecanismele de
direcţie (M.D.) şi transmisiile finale, antrenează roţile motoare ale şenilelor.
În schema b, transmisia hidrostatică îndeplineşte aceleaşi funcţii ca şi cea din schema
a. Însă, în cazul schemei b, puterea se transmite prin două fluxuri paralele de putere : o parte
din puterea motorului cu ardere internă se transmite pe cale mecanică (cca 40..50%), iar restul
pe cale hidrostatică. Întrucât prin transmisia hidrostatică nu se transmite întreaga putere a
motorului, dimensiunile de gabarit şi greutatea ei vor fi mai mici, iar randamentul total mai
mare. Cele două fluxuri de putere, prin intermediul unui diferenţial de însumare, se reunesc
într-unul singur.
Schemele a şi b se pretează relativ uşor la automatizarea regimului de lucru şi a
comenzilor. Ele asigură o variaţie continuă a vitezei de deplasare rectilinie a tractorului şi nu
influenţează schema de obţinere a virajului.
Schema c a transmisiei hidrostatice îndeplineşte toate funcţiile unei transmisii
mecanice atât la deplasarea în linie dreaptă, cât şi la viraj. Ea se compune din două pompe P
şi două motoare M. Pompele se plasează, de obicei, aproape de motorul tractorului, iar
motoarele hidrostatice se plasează lateral, lângă transmisiile finale. Modificarea vitezei de
mers în linie dreaptă se obţine prin deplasarea sincronă a organelor de reglare a celor două
pompe; acţionând diferit organele de reglare a debitului, se realizează virajul. Această schemă
satisface cel mai bine condiţiile impuse transmisiei tractoarelor pe şenile, întrucât permite o
variaţie continuă atât a vitezei rectilinii de deplasare a tractorului, cât şi a razelor de viraj.
Însă această schemă provoacă dificultăţi la automatizarea comenzilor tractorului. Cauza
constă în aceea că atât sistemul de comandă, cât şi tractoristul (care doreşte obţinerea unei
anumite raze de viraj) acţionează asupra aceloraşi organe de reglare, iar aceasta conduce (dacă
nu sunt prevăzute dispozitive speciale) la perturbarea regimurilor optime de deplasare.
În transmisiile hidrodinamice ponderea principală o are sarcina hidrodinamică a
curentului de lichid, iar ponderea sarcinii hidrostatice este relativ mică: presiunea lichidului
este mai mică de 1,0…1,5 MPa, iar viteza curentului de lichid ajunge până la 50…60 m/s.
Ambreiajele şi transformatoarele (convertizoarele) hidrodinamice se folosesc la
tractoare în combinaţie cu transmisiile mecanice obişnuite. Asemenea transmisii se numesc
transmisii hidromecanice.
Studiul ambreiajelor şi a transformatoarelor hidrodinamice (teoria, calculul şi
construcţia lor) constituie obiectul altor cursuri, de aceea, în capitolul de faţă se face numai o
prezentare sumară a acestora.
În comparaţie cu transmisiile mecanice obişnuite, transmisiile hidromecanice cu
ambreiaje hidrodinamice au următoarele avantaje:
 asigură pornirea şi demararea lină a tractorului, independent de îndemânarea
tractoristului (pornirea din loc este posibilă şi în trepte de viteze superioare);
 viteza tractorului se poate reduce până la zero fără decuplarea transmisiei, ceea ce
simplifică şi uşurează conducerea tractorului;
 măreşte capacitatea de trecere a tractorului datorită micşorării patinării sistemului
de rulare, ca urmare a eliminării creşterii bruşte a forţei de tracţiune la roţile
motoare;
 se elimină posibilitatea opririi motorului când rezistenţele la înaintare cresc (chiar
până la oprirea tractorului);
 protejează motorul şi transmisia de suprasolicitările ce apar la modificarea bruscă a
regimului de lucru al tractorului. Cu alte cuvinte, permite reducerea solicitărilor
dinamice în organele transmisiei şi motorului, mărind astfel fiabilitatea şi durata de
exploatare a tractorului;

19
  ambreiajul hidrodinamic izolează într-o măsură însemnată motorul de vibraţiile cu
frecvenţă mare, transmise de la organele de lucru prin transmisie, şi reduce
amplitudinea vibraţiilor cu frecvenţă joasă;
 permite funcţionarea îndelungată cu alunecări mari între elementele conducătoare
şi cele conduse. Cu toate acestea, funcţionarea ambreiajului hidrodinamic are loc,
practic, fără uzuri;
 nu necesită reglări în procesul exploatării tractorului;
 uşurează conducerea tractorului, mărind, astfel, securitatea muncii şi a circulaţiei;
 favorizează procesul de automatizare a schimbării treptelor de viteze.
Totodată, ambreiajele hidrodinamice au şi câteva dezavantaje:
 nu permit o decuplare completă. Aceste ambreiaje întotdeauna conduc, ceea ce
îngreuiază schimbarea treptelor de viteze;
 chiar în regimul optim de funcţionare, ambreiajul hidrodinamic funcţionează cu o
anumită patinare (alunecare) de 2…5%, ceea ce reduce economicitatea şi
productivitatea tractorului;
 nu asigură o frânare eficientă cu motorul, precum şi posibilitatea frânării la
staţionarea în pantă prin cuplarea unei trepte în cutia de viteze;
 necesită, în calitate de lichid de lucru, uleiuri speciale cu viscozitate mică,
temperatură de congelare redusă etc.
În scopul eliminării acestor neajunsuri, s-au făcut diferite modificări constructive. De
exemplu, pentru decuplarea completă a motorului de transmisie, la schimbarea treptelor în
cutia de viteze, după ambreiajul hidrodinamic 2 s-a introdus un ambreiaj mecanic cu fricţiune
3, legat în serie cu primul (fig. 1.15, a). Aceasta complică însă construcţia transmisiei. De
aceea, este mai raţională folosirea ambreiajelor hidrodinamice în combinaţie cu cutiile de
viteze planetare, ale căror elemente de fricţiune (frâne şi ambreiaje) îndeplineşte rolul
ambreiajului 3 din figura menţionată mai sus.
Pentru creşterea economicităţii tractorului, se obişnuieşte ca printr-o serie de procedee
să se unească rigid pompa şi turbina ambreiajului. Această blocare se poate realiza automat s-
au printr-o comandă manuală şi se recomandă să se facă după ce tractorul funcţionează într-un
regim stabilizat.
Transmisiile hidromecanice cu transformator hidrodinamic (fig. 1.15, b) posedă
avantajele ambreiajelor hidrodinamice şi, în plus, ele asigură corelarea automată a vitezei de
deplasare cu forţa de tracţiune, în funcţie de condiţiile de exploatare. În acest fel, se uşurează
munca tractoristului şi se măreşte productivitatea şi economicitatea tractorului.
Coeficientul de transformare al transformatorului hidrodinamic, definit prin raportul
k = MTurbină /MPompă , are valori între limitele 1,9…8, în funcţie de tipul transformatorului, iar
pentru valori ridicate ale randamentului, se află între limite mult mai înguste: 1,5…2,5. Aceste
valori sunt nesatisfăcătoare pentru a asigura o funcţionare normală a tractorului. Forţa de
rezistenţă totală se modifică în timpul exploatării tractorului de 8…12 ori, şi, uneori, chiar
mai mult.
Prin urmare, folosirea în cadrul transmisiei a unui singur transformator hidrodinamic
nu poate asigura tractorului calităţile cinematice, dinamice, de tracţiune şi economice
necesare. Aceasta impune folosirea suplimentară a unei cutii de viteze mecanice în trepte care
să asigure gama de variaţie a momentului la roţile motoare. În afară de aceasta, cutia de viteze
mecanică serveşte pentru obţinerea mersului înapoi al tractorului.

20
 1 2 3 4 5

6 7
P T

a)

1 2 C 4 5

6 7
T P R

b)
Fig. 1.15. Scheme de transmisii hidromecanice: a – cu ambreiaj hidrodinamic; b – cu
transformator hidrodinamic: 1 – motor; 2 – ambreiaj /transformator hidrodinamic; 3 – ambreiaj cu
fricţiune; 4 - cutia de viteze; 5 – diferenţial; 6 – transmisie finală; 7 – roată motoare; P – pompă; T –
turbină: R – reactor; C – cuplaj unisens.
Pentru ameliorarea randamentului transmisiei, transformatoarele hidrodinamice
(THD) au fost supuse unor modificări constructive importante. De exemplu, la
transformatorul hidrodinamic din figura 1.15, b, reactorul R se leagă de carterul transmisiei
prin cuplajul unisens C. Acest cuplaj permite ca în domeniul alunecărilor mari ale turbinei T
în raport cu pompa P (cândHDD), reactorul R să rămână fix, iar la alunecări mici el se
poate roti liber, astfel încât transformatorul să lucreze în regim de ambreiaj hidrodinamic
(AHD), când HDD . Aceste transformatoare hidrodinamice se numesc complexe. La
tractoare se utilizează frecvent transformatoare hidrodinamice cu blocare, adică
transformatoare la care la anumite regimuri de funcţionare rotorul turbinei şi cel al pompei se
blochează: se uneşte rigid arborele conducător cu cel condus.
Transmisiile hidromecanice au obţinut o largă utilizare la tractoarele industriale.
Aceste transmisii adaptează cel mai bine tractorul industrial la regimurile de exploatare ale
acestuia: forţele de rezistenţă se modifică des şi brusc, necesită schimbări dese ale vitezei şi
ale sensului de deplasare.
În figura 1.16 este dată schema cinematică a transmisiei hidromecanice a unui tractor
pe şenile. Mişcarea ajunge la cutia de viteze de la un transformator hidromecanic compus
dintr-un transformator hidrodinamic (convertizor) şi un reductor planetar (pe braţul portsatelit
se însumează cele două fluxuri de putere: mecanic şi hidraulic). De la cutia de viteze 2 puterea

21
se transmite celor două şenile prin transmisia centrală 3, ambreiajul de direcţie 4 şi transmisia
finală 6.

Fig. 1.16. Schema cinematică a transmisiei hidromecanice a unui tractor pe şenile: 1 – transformator
hidromecanic; 2 – cutie de viteze cu cuplare sub sarcină; 3 – transmisie centrală; 4 – ambreiaje de direcţie; 5 –
frâne cu bandă; 6 – transmisia finală; T – turbină; P – pompă; R – reactor; F1, F2, F3, F4 şi F5 – frâne disc.

Tabelul 1.1
Modul de realizare a treptelor de viteze în transmisia unui tractor pe şenile.
Treapta de viteze I II III
Frâne acţionate Mers înainte F1, F5 F1, F3 F1, F4
Mers înapoi F2, F5 F2, F3 F2, F4

Cutia de viteze asigură trei trepte pentru mers înainte şi trei pentru mers înapoi, prin
cuplarea frânelor disc corespunzătoare. Modul de realizare a treptelor rezultă din tabelul 1.1.

22