POMPE HIDRODINAMICE

1. GENERALITĂŢI

Generatoarele hidraulice sunt maşini de lucru destinate să transforme ener gia

mecanică în energie hidraulică. După natura fluidului antrenat, generatoarele hidraulice
se pot clasifica în :

1. Pompe — maşini funcţionând cu lichid.

2. Ventilatoare şi suflante — maşini funcţionând cu gaze.

În cazul maşinilor funcţionând cu gaze, dacă fluidul nu suferă comprimări

însemnate, procesele termodinamice au importanţă redusă, iar studiul funcţionării se
poate face aplicând exclusiv legile hidrodinamicii. Maşinile funcţionând cu gaze la
diferenţe mari de presiune (de exemplu compresoarele) sunt tratate în cadrul maşinilor
termice deoarece în procesul funcţionării au loc importante transformări termodinamice.
După principiul funcţional prin care se efectuează transformarea de energie,
generatoarele hidraulice pot fi clasificate în următoarele categorii :
1. Pompe hidrodinamice (turbopompe) — maşini în care transformarea de
energie are loc datorită interacţiunii dintre palete şi fluid (prin modificarea
momentului cantităţii de mişcare); sunt caracterizate prin viteze mari ale flui dului faţă
de organele active ale maşinii, iar debitul variază cu înălţimea de
pompare.
2. Pompe volumice — maşini în care au loc deplasări periodice ale unor volume
de lichid dinspre aspiraţie către refulare, cu creşterea corespunză toare a presiunii;
sunt caracterizate prin deplasări reduse ale fluidului faţă de organele active ale
maşinii (rotor, piston, membrană ETA.), iar debitul variază
foarte puţin cu înălţimea de pompare.
3. Pompe cu fluid motor — maşini la care energia lichidului transportat se
măreşte prin transformarea energiei unui fluid motor.
4. Pompe electromagnetice — generatoare hidraulice ce transportă metalul lichid
datorită forţelor care iau naştere prin interacţiunea dintre curentul electric ce trece
prin metal şi câmpul magnetic respectiv.
5. Elevatoare hidraulice — instalaţii ce ridică apa la o înălţime geometrică fixă,
crescând doar energia de poziţie a lichidului.
În capitolul de faţă vor fi prezentate numai pompele hidrodinamice funcţionând cu
apă. Pompele volumice, ventilatoarele şi pompele funcţionând cu alte lichide vor fi
examinate în capitole separate.
Pentru a-şi îndeplini misiunea, pompa trebuie cuplată la o sursă de energie mecanică
(de exemplu motor electric), care transmite la arborele pompei puterea:
(1)
unde cu M s-a notat momentul transmis la arbore, iar cu  viteza unghiulară.
1
 Prin organul său activ pornpa măreşte energia
curentului lichid care o traversează (fig. 1), valorif'icînd sub
formă de putere hidraulică cea mai mare parte a puterii primite
în arbore; aceasta este puterea utilă realizată de pompă :
(2)
unde H se numeşte înălţime de pompare şi reprezintă
diferenţa dintre energia specifică (energia pe unitate de greutate)
la ieşirea din pompă (punctul r) şi cea de la intrarea în pompă
(punctul a):

(3)
pr  pa
De obicei în relaţia (3) termenul dominant este g . In
Fig. 1 cursul convertirii energiei stereomecanice în energie hidraulică au
loc şi transformări ireversibile de energie stereomecanică în
energie termică, acustică etc. Datorită faptului că aceste disipări
nu mai pot fi recuperate, în mod curent în tehnică ele poartă
denumirea de pierderi.

2. CLASIFICAREA POMPELOR HIDRODINAMICE

Domeniile de utilizare fiind extrem de variate, clasificarea generatoarelor

hidrodinamice se poate face după diferite criterii, de exemplu :
După felul fluidului :
— pompe funcţionând cu apă (caldă sau rece);
— pompe funcţionând cu lichide neagresive (ulei, produse petroliere);
— pompe pentru lichide agresive (acizi, baze);
— pompe funcţionând cu lichide foarte vâscoase (nămol, metale lichide,
diferite paste, suspensii);
— ventilatoare.
După numărul de rotoare:
—monoetajate;
— multietajate.
După poziţia axei :
— cu axă orizontală ;
— cu axă verticală ;
— cu axă înclinată.
Clasificarea cea mai importantă a pompelor hidrodinamice se face după numărul
caracteristic K, turaţia specifică ns sau turaţia caracteristică n 0. Aceste mărimi sunt funcţii
caracteristice, obţinute din condiţii de similitudine, şi fac legătura între o anumită
geometric a rotorului maşinii hidraulice şi parametri săi energetici (debit, înălţime de
pompare, turaţie). Relaţia de calcul a numărului caracteristic este :
2
 (4)
La calculul numărului caracteristic, care nu are dimensiune, se utilizează unită ţile de
măsură SI, iar turaţia se exprimă în l/s.
Demonstrarea modului în care s-a ajuns la expresiile funcţiilor caracteristice se face
la paragraful privind similitudinea maşinilor hidraulice din capitolul de turbine
hidraulice.
Din relaţia (4) se constată imediat că pentru aceiaşi Q şi H, K variază direct
proporţional cu turaţia. De aceea se consideră că pompa este cu atât mai rapidă cu cât
numărul caracteristic este mai mare. În tehnica actuală sunt utilizate pompe cu
numere caracteristice cuprinse între 0,4 şi 6,2.
Pentru o valoare constantă a parametrilor n şi H, cu cât debitul este mai mare, cu
atât numărul caracteristic are o valoare mai mare. Valori mari pentru Q înseamnă însă
valori mari ale diametrului de intrare în rotorul pompei Do. Pentru o valoare constantă a
lui Q şi n, H este cu atât mai mare cu cât diametrul de ieşire din rotorul pompei, Da, este

Fig. 2

mai mare. Valori mari ale lui H înseamnă numere caracteristice scăzute. În consecinţă, la
turaţii specifice mici (Q mic şi H mare), raportul D2 / D0 va avea valori mari. In figura 2 se
prezintă configuraţia rotorului şi mărimea raportului D 2/Do pentru valori uzuale ale
numărului caracteristic.

3. CONSTRUCŢIA GENERATOARELOR HIDRODINAMICE

Din numeroasele soluţii adoptate în construcţia generatoarelor hidrodina mice se vor

descrie câteva variante caracteristice, în componenţa cărora intră toate organele
principale, reprezentative pentru acest tip de maşini.
3
 3.1. POMPE CENTRIFUGE

3.1.1. Pompe centrifuge monoetajate

Sunt utilizate în industrie, transport, agricultură, alimentări cu apă, cons trucţii,
pentru debite cuprinse între 1 şi 200 l/sec şi înălţimi de pompare de la 3 la 120 m. În
figura 3 se prezintă o secţiune printr-o pompă monoetajată.
Rotorul 1 este fixat pe arborele 2 cu ajutorul unei pene. Prin rulmenţii 3 arborele se
sprijină pe corpul lagărului 4, care este în acelaşi timp şi batiul pompei. Apa pătrunde în
pompă prin conducta de aspiraţie îmbinată cu capacul de aspiraţie 5. Pentru a putea
porni, pompa şi conducta de aspiraţie trebuie în prealabil umplute cu lichid.

Fig. 3

Prin învârtirea rotorului apa este centrifugată spre periferia acestuia. Aşadar, la
intrarea în rotor se creează vid. Pe suprafaţa liberă din bazinul de aspiraţie acţionează
presiunea atmosferică (fig. 4). Datorită acestei diferenţe de presiune, între bazin şi
intrarea în pompă este generat un flux lichid continuu. La periferia rotorului apa este
colectată în camera spirală 6 şi apoi condusă prin difuzorul 7 spre conducta de
refulare. În camera spirală, şi mai ales în difuzor, o parte din energia cinetică a lichidului
se transformă în energie potenţială.
Rotorul (fig. 5) este compus din inelul 1, coroana 2 şi paletele 3. Partea coroanei cu
care se realizează prinderea pe arbore se numeşte buluc. Pompele funcţionând cu apă
curată se realizează aproape întotdeauna din Fc20. Numai în cazuri bine justificate se
utilizează oţelul carbon ori inoxidabil, aliaje pe bază de aluminiu sau bronzuri. Pentru a

4
 micşora pierderile prin curgerea lichidului din
zona de presiune înaltă în zona de presiune
joasă, se prevăd labirinţi. Inelul labirintului 4
este realizat, adesea din bronz. In figura 6 s-au
prezentat diferite tipuri de labirinţi, utilizaţi
în construcţia pompelor centrifuge.
Pompa descrisă este utilizată pentru
lichide cu vâscozitate normală, care au
maximum 2% corpuri străine în suspensie.

Fig.4

Fig. 5

Fig. 6

3.1.2. Pompe centrifuge monoetajate cu intrare dublă

Sunt utilizate la alimentarea cu apă a oraşelor, alimentarea obiectivelor industriale,

irigaţii, pentru debite cuprinse între 100 şi 2 000 l/sec şi înălţimi de pompare de 20 pană
la 80 m (fig. 7).
Corpul pompei 1 are o formă geometrică complicată, constituind atât camera spirală
cât şi camera de aspiraţie. Racordurile de aspiraţie şi refulare sunt situate la partea de jos
a pompei, unde se prevăd şi tălpile 2 de prindere pe placa de bază. În mod obişnuit,
corpul pompei se execută din două părţi îmbinate prin flanşe, după un plan orizontal care
trece prin axa maşinii. Această soluţie facilitează operaţiile de montaj şi revizie ale
pompei.
Rotorul cu intrare dublă 3 este fixat prin pană pe arborele 5 sprijinit pe rulmenţii 4,
trecerea acestuia prin corpul pompei fiind etanşată cu ajutorul garniturii 6. Corpul
lagărului se sprijină pe corpul pompei.

5
 Fig. 7

3.1.3. Pompe centrifuge multietajate

Necesitatea de a pompa debite reduse la înălţimi mari, precum şi obţinerea unor

dimensiuni de gabarit mici, a determinat apariţia şi răspândirea pe scară largă a pompelor
multietajate. Acestea se utilizează la pomparea apei curate sau cu puţine impurităţi, în
cele mai diferite domenii de activitate.
In figura 8 se prezintă pompa centrifugă multietajată Sadu 65x4. Pe acelaşi arbore
sunt fixate patru rotoare 1, dispuse în serie. Debitul aspirat de pompă trece succesiv de la
un rotor la altul, în fiecare etaj imprimându-i-se aceeaşi cantitate de energie specifică AH.

Fig. 8
6
 Conducerea curentului de la ieşirea din primul rotor la intrarea în cel de al doilea se
face prin intermediul unui stator 2. Ansamblul format din rotor şi statorul consecutiv se
numeşte etaj intermediar. În mod obişnuit, uzina furnizoare livrează pompe de aceeaşi
construcţie, realizate însă cu număr diferit de etaje (de exemplu pompele Sadu 65 se
livrează în variante cu 2 pană la 10 etaje). In faţa primului etaj se fixează corpul de
aspiraţie 3, prin care pompa se leagă de conducta de aspiraţie. După ultimul rotor se
dispune corpul de refulare 4. Etajele intermediare se strâng între corpul de aspiraţie şi cel
de refulare, cu ajutorul unor tiranţi exteriori 5. Forma constructivă a etajului intermediar
se realizează foarte diferit de la caz la caz. Pentru exemplificare, se prezintă în figura 9 o
variantă de etaj intermediar.
Statorul este compus din difuzorul de conducere 7, prevăzut cu palete a căror
configuraţie se poate vedea în secţiunea perpendiculară pe axă (fig. 9, b) După ieşirea din
difuzorul de conducere, curentul intră în zona de întoarcere a statorului şi apoi în partea
de readucere a acestuia.

Secţiunea A-M

a b
Fig. 9