4.

Compresoare cu piston

Maşinile hidraulice care vehiculează fluide compresibile (aer, gaze), în scopul

modificării presiunii lor se numesc compresoare.

4.1. Generalităţii

Din punct de vedere energetic, compresorul este o maşină de lucru care ridică
energia specifică a gazului care îl parcurge. Diferenţa esenţială între pompă şi
compresor constă în faptul că, în timp ce pompa ridică energia lichidelor
incompresibile, compresorul, lucrând cu gaze, modifică presiunea şi deci volumul lor
(procesul modificării presiunii este legat de modificarea volumului precum şi a
energiei interne, fiind astfel un proces termic). Compresorul este deci o maşină
hidraulică în care se produce modificarea nu numai a energiei specifice ci şi a
energiei termice a gazelor în timp ce în pompă are loc numai modificarea energiei
specifice a lichidelor.
Energia cedată gazului în timpul procesului de comprimare, respectiv diferenţa
între energia conţinută înainte şi după comprimare, constă într-o anumită creştere a
energiei calorice, a energiei cinetice şi a energiei potenţiale a gazului. Din punct de
vedere practic prezintă interes numai creşterea energiei potenţiale (creşterea
presiunii gazului), deoarece energia calorică se disipează în timpul mişcării prin
conducte, iar creşterea energiei cinetice, înainte şi după compresor este
neînsemnată.
Unitatea de măsură a creşterii presiunii gazului care a trecut prin compresor
este raportul presiunii finale P2 faţă de cea iniţială P1, numit grad sau raport de
comprimare.

P2
ε= , ε - raportul de comprimare.
P1

După raportul de comprimare maşinile pneumatice se împart:

- ventilatoare, ε = 1,02 ÷ 1,1;

- suflante, ε = 1,06 ÷ 3,0;

- compresoare, ε ≥ 3,0; 1
 După principiul de funcţionare compresoarele se împart în două categorii:

compresoare volumice, care pot fi cu piston sau rotative;

compresoare centrifuge, care pot fi turbocompresoare, turbosuflante,
ventilatoare, axiale.

Compresoarele industriale cele mai răspândite sunt cele cu aer, care au

presiuni de 0,6 ÷ 1,0 MN/m 2 (obişnuit 0,8 MN/m 2 )

Compresoarele din industria petrolieră şi de transport realizează presiuni între

2 ÷ 10 MN/m 2 , iar cele din industria chimică ajung uneori chiar la 100 ÷ 120 MN/m 2 .
Compresoarele axiale imprimă energie gazului prin intermediul unor pale
profilate; sunt indicate pentru debite foarte mari şi presiuni foarte scăzute (
ε ≤ 1,05/rotor ).
Compresoarele centrifuge sau turbocompresoarele realizează comprimarea
gazelor prin acţiunea forţei centrifuge asupra masei de gaz la trecerea prin rotor; sunt
indicate pentru debite medii şi ε ≤ 1,3/rotor .
Compresoarele volumice rotative realizează comprimarea prin variaţia
continuă a spaţiului ocupat de gaz în timpul trecerii prin rotor; sunt indicate pentru
debite mici şi ε ≤ 4,0 .
Compresoarele volumice cu piston se caracterizează prin periodicitatea
procesului de comprimare, motiv pentru care necesită supape; sunt indicate pentru
debite mici şi presiuni oricât de mari. Gradul de comprimare pentru un cilindru
variază între 3,5 şi 6. Se poate ajunge la un grad de comprimare de 1000, aceasta
realizându-se prin comprimarea succesivă în mai multe trepte. Aerul comprimat se
foloseşte la comenzile pneumatice de la instalaţiile de foraj şi la acţionarea diferitelor
scule şi dispozitive cât şi la forajul cu aer.

Compresoarele de gaze se folosesc la:

- erupţia artificială prin gaz-lift;

- la recuperarea secundară pentru spălarea cu gaze a stratelor;
- la degazolinarea (dezbenzinarea) gazelor.
- transportul prin conducte
2
 La conductele magistrale de gaze naturale, se utilizează turbocompresoarele
pentru ridicarea presiunii gazelor de la 3,8 MN/m 2 la 5 MN/m2, în scopul măririi
debitului de transport al conductei.

În figura 4.1 sunt prezentate performanţele funcţionale la diferite tipuri de

compresoare.

p, MN 100
m2 5 trepte

10 4

3
2
1,0
cu piston 1 Compresoare
Compresoare centrifuge
0,1 elicoidale
(cu surub)

0,01
Ventilator
0 10 100 1000
Q m
3

min

Fig.4.1 Performanţele funcţionale la diferite tipuri de compresoare.

În industria de transport a gazelor se utilizează compresoare cu piston şi
turbocompresoarele.
Compresoarele cu piston se întâlnesc într-o mare varietate de forme
constructive şi se clasifică după mai multe criterii.

4.2. Clasificarea compresoarelor cu piston

4
a. După modul de lucru al pistonului;

- compresoare cu simplu efect, la care aspiraţia se face la o cursă a pistonului,

iar refularea la cealaltă cursă. Pistonul lucrând numai pe o singură faţă, se obţine o
singură comprimare la fiecare cursă dublă;
- compresoare cu dublu efect, la care pistonul lucrează pe ambele feţe,
obţinându-se astfel la o cursă două comprimări. Acest sistem s-a generalizat la
compresoarele de tip modern.

b. După numărul de cilindrii: 3

 - compresoare cu un singur cilindru;
- compresoare cu doi cilindri;
- compresoare cu trei sau mai mulţi cilindri.

c. După poziţia cilindrilor:

- compresoare orizontale;
- compresoare verticale.

d. După numărul de etaje (trepte) de comprimare:

- compresoare monoetajate, care pot avea unul, doi sau mai mulţi cilindrii de
acelaşi diametru, lucrând în paralel;
- compresoare multietajate, de obicei cu două sau trei etaje, având cilindrii de
diametru descrescător, legaţi în serie;
- compresoarele tandem au două pistoane de diametre diferite montate pe
aceiaşi tijă.

e. După modul de acţionare:

- compresoare propriu-zise, acţionate prin curele de la un motor electric,

sau mai rar termic;
- motocompresoare, acţionate direct de motoare termice. Motorul şi
compresorul constituie o singură unitate, având comune batiul şi arborele cotit.

f. După valoarea presiunii de refulare:

- compresoare de joasă presiune, cu presiuni de refulare până la

0,7 ÷ 0,8 MN/m 2 ;

- compresoare de medie presiune, cu presiuni de refulare până la 5 MN/m2;
- compresoare de înaltă presiune, pentru presiuni de refulare de 5 – 20
2
MN/m .

4.3. Principiul de funcţionare 4

Principiul de funcţionare al compresorului cu piston constă în mărirea şi micşorarea
succesivă a volumului de gaze dintr-un cilindru cu ajutorul unui piston care execută o
mişcare liniară alternativă.

5
7
4 6 10 11

3 8 9 ω

Fig.4.2 Schema de principiu a unui compresor cu piston

În figura 4.2 este prezentată schema de principiu a unui compresor cu piston
în care:
1 este conducta de aspiraţie; 2 – supapa de aspiraţie; 3 – conducta de
refulare; 4 – supapa de refulare; 5 – cilindrul compresor; 6 – piston; 7 – segment; 8 –
tija pistonului; 9 – capul de cruce; 10 – biela; 11 – manivela.

Sunt cazuri în care arborele cotit al compresorului este comun cu al motorului

termic de acţionare, o parte din manetoane fiind antrenate de bielele motorului,
celelalte antrenând bielele compresorului. Un astfel de utilaj se numeşte
motocompresor. În celelalte cazuri, de obicei la acţionarea electrică, compresoarele
sunt antrenate printr-o transmisie ( de unde şi numele de compresoare cu
transmisie), sau cuplate direct la motor.
Ciclul de funcţionare al compresorului cuprinde patru faze distincte,
corespunzătoare unei curse duble a pistonului.

Ciclul de funcţionare este legea de variaţie a presiunii pe piston, la efectuare

unei curse complete (figura 4.3). 5
 Spatiu mort Cilindru Piston

Cursa
p
4 3

1 2
Vm V

Fig.4.3 Ciclul de funcţionare a unui compresor.

a. Aspiraţia începe în punctul 1, în momentul când se deschide supapa de
aspiraţie, şi durează până în punctul 2, numit punct mort interior.
b. Comprimarea – are lor cursa de întoarcere a pistonului din punctul 2 până în
puntul 3 (după închiderea supapei de aspiraţie). În timpul acestei faze, gazul îşi
micşorează volumul şi îşi măreşte presiunea treptat până la valoarea necesară
refulării.
c. Refularea începe în punctul 3 în momentul când se deschide supapa de
refulare sub acţiunea presiunii gazelor din cilindru care depăşeşte puţin presiunea
din conducta de refulare. În timpul acestei faze, presiunea rămâne constantă,
deoarece cilindrul comunică direct cu conducta de refulare.
d. Destinderea are loc din momentul când pistonul părăseşte punctul mort
exterior 4, până când se deschide supapa de aspiraţie în punctul 1. Când pistonul
porneşte înapoi, supapa de refulare se închide şi gazul cuprins în spaţiul mort (V 0), la
presiunea de refulare, îşi măreşte volumul şi îşi micşorează presiunea până ce
ajunge puţin sub limita de aspiraţie. În acest moment, supapa de aspiraţie se
deschide şi cilul reîncepe. Spaţiul cuprins în interiorul diagramei, reprezintă, la o
anumită scară, lucrul mecanic consumat de compresor într-un ciclu (deoarece
suprafaţa închisă este dată de produsul pV care, dimensional, este un lucru
mecanic). În timpul comprimării volumul gazului se micşorează iar presiunea şi
temperatura lui se măresc. La destindere lucrurile se petrec în sens invers.
6
 4.4. Ciclul teoretic al compresorului teoretic

Compresorul teoretic este compresorul fără spaţiu mort. În figura 4.4 sunt
prezentate diferite posibilităţi pentru realizarea fazei de comprimare:

2 pol
2 iz
3 2 ad

4 1

0 V

Fig. 4.4 Posibilităţi de comprimare a gazului.

1 – 2iz – comprimare izotermă; pV = p1 V1 = p 2 V2 ; (1)
k k
1 – 2ad – comprimare adiabată; pV k = p1 V1 = p 2 V2 ; (2)
n n
1 – 2pol – comprimare politrapă; pV n = p1 V1 = p 2 V2 ; (3)

Evident, lucrul mecanic pe un ciclu, reprezentat de aria închisă de diagramă,

este minim la comprimarea izotermă şi maxim la cea adiabată (1<n<k).
Lucrul mecanic pe un ciclu este :

L = L 41 + L12 + L 23 + L 34 , (4) unde :

V1
L 41 = −p1 V1 ,(5) ; L12 = ∫ pdV , (6) ; L 23 = p 2 V2 , (7) ; L 34 = 0 , (8).
V 2

Semnul (-) la L41, apare deoarece forţa exercitată de piston asupra gazului
este, în această perioadă, de sens contrar deplasării.
7
 Pentru cele trei tipuri de transformări la comprimare (1-2), se foloseşte
corespunzător una din relaţiile 1, 2 sau 3 la explicitarea termenului L12 din relaţia (4).

A. Comprimarea izotermă, se realizează în condiţiile compresorului răcit, astfel

încât temperatura să rămână constantă în intervalul (1-2). Răcirea corespunde
de altfel şi unei necesităţi practice privind buna funcţionare a compresorului,
astfel încât să nu se coxeze uleiul de ungere din cilindru.

Relaţia (4) devine în acest caz :

V1 p1 V1 V
L iz = p 2 V2 − p 1 V1 + ∫ dV = p 2 V2 − p1 V1 + p 1 V1 ⋅ ln 1 ,
V2 V V2

L iz = p 2 V2 − p 1 V1 + p 1 V1 ⋅ ln ε , (9)

p2
unde : ε = (10)
p1
B. Comprimarea adiabată, deci fără schimb de căldură cu exteriorul, necesită
lucrul mecanic maxim pe un ciclu :

k 1− k 1− k
V1 p 1 V1 k V2 − V1
L ad = p 2 V2 − p 1 V1 + ∫ dV = p 2 V2 − p 1 V1 + p 1 V1 , (11)
V2 Vk k −1

Folosind relaţia (2), expresia (11) devine :

1
L ad = p 2 V2 − p 1 V1 + ( p 2 V2 − p1 V1 ) (12)
k −1

 
Lad =
k
( p 2 v 2 − p1v1 ) = k p1v1  p 2 v 2 − 1 (13)
k −1 k −1  p1v1 

k  k 
L ad = p 1 V1  ε k −1 − 1 , unde (14)
k −1  
k = 1,4 pentru aer şi k = 1,28 pentru gaze de sondă.

8
 C. Comprimarea politrapă. Expresia lucrului mecanic pentru un ciclu, în acest
caz, rezultă din expresia (14), înlocuind litera (k) cu (n). A se observa relaţiile
(2) şi (3).

n  n −1 
L pol = ⋅ p 1 V1  ε n − 1 (15)
n −1  

4.5. Ciclul teoretic al compresorului real ( Vm ≠ 0 )

La compresoarele reale cu piston, între faţa pistonului şi capacul

cilindrului , când pistonul se află în punctul mort exterior, rămâne o distanţă de
siguranţă pentru a evita izbirea pistonului de capacul cilindrului. Spaţiul determinat de
această distanţă, împreună cu spaţiile din cavităţile supapelor de aspiraţie şi refulare
legate de cilindru, se numeşte spaţiu vătămător şi se notează cu Vm. După
terminarea refulării gazului în conducta de refulare, spaţiul vătămător rămâne umplut
cu un gaz la presiunea de refulare (p2). În cursa de aspiraţie gazul comprimat din
spaţiul Vm se va destinde până la presiunea de aspiraţie. Deci spaţiul vătămător va
reduce volumul de gaz aspirat al compresorului.
În figura 4.5 este prezentat ciclul teoretic al compresorului real ( Vm ≠ 0
), în care:

p
3 2
p2

p1 1
4
Va

Vm Vh V

9
 Fig. 4.5 Ciclul teoretic al compresorului real.
Vh este volumul descris de piston la o cursă completă;
Folosind notaţiile din figură se poate scrie :
Vm = a ⋅ Vh , (1)
unde :
Vm este volumul spaţiului vătămător ;
a – coeficientul spaţiului vătămător având valori cuprinse în limitele :

a = 0,05 ÷ 0,18 ;
Vh – volumul hidraulic descris de piston
Odată cu creşterea gradului de comprimare influenţa spaţiului
vătămător se resimte mai accentuat asupra reducerii volumului de gaz aspirat.
Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat este pusă
în evidenţă de coeficientul volumic sau gradul de umplere notat în literatura tehnică
cu

Va
λv = , (2)
Vb

Întrucât este vorba de compresorul tehnic interesează influenţa pe care

o are existenţa acestui spaţiu vătămător asupra caracteristicilor energetice şi
parametrilor funcţionali.
Existenţa spaţiului vătămător conduce la reducerea volumului de gaz
aspirat şi prin urmare a lucrului mecanic consumat.

4.6. Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat

Prin mărirea raportului de comprimare, respectiv a presiunii de refulare,

ciclul de funcţionare al compresorului real se modifică în sensul că volumul de gaz
aspirat se diminuează ceea ce conduce la reducerea de gaz vehiculat.

10
 Diminuarea volumului de gaz aspirat se datorează faptului că
destinderea gazului rămas ocupă o cantitate mai mare din cursa efectuată de piston.
Aceste aspecte rezultă din diagrama prezentată în figura 4.6.

p2 max 2max

3" 2"

3' 2'

3 2
p2

p1 1
4

V"a
V
V'a
Va
Vm Vh

Fig.4.6 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat.

Din figura 4.6 se constată că la o anumită valoare a raportului de

comprimare – în cazul din diagramă corespunde presiunii P2max, volumul de gaz
aspirat se reduce la zero iar gazul din cilindrul compresor se comprimă şi se destinde
după aceiaşi curbă (se confundă). În aceste condiţii debitul compresorului este nul.

Prin urmare volumul de gaz aspirat fiind nul, coeficientul volumic λ v în aceste condiţii
se anulează. Această situaţie constituie de fapt condiţia ce permite determinarea
gradului de comprimare maximă într-o singură treaptă, dacă nu sunt alte condiţii
restrictive aşa cum vor rezulta în cele ce urmează.
Pentru examinarea influenţei exercitate de existenţa spaţiului
vătămătorului şi a raportului de comprimare asupra volumului de gaz aspirat se face
ipoteza simplificatoare că exponentul politrap în procesul de comprimare şi
destindere are aceiaşi valoare.
Din figurile precedente se constată că:

Va = V1 − V4 = ( Vm + Vh ) − V4 = a ⋅ Vh + V h −V4 , (1)

Destinderea politrapă 3-4 este dată

11 de ecuaţia caracteristică:
 p 2 ⋅ Vmn = p 4 ⋅ V4n de unde:
1

p2  p n p 4 = p1
V4n = ( a ⋅ Vh ) n sau V4 = a ⋅ Vh  2  ;
p1  p1 

1
Înlocuind în expresia (1) Va = λ v ⋅ Vh şi V = a ⋅ V ⋅ ε n se obţine
4 h

 1

λ v ⋅ Vh = Vh  a + 1 − a ⋅ ε n  de unde
 

 1n 
λ v = 1 − a  ε − 1 , (2)
 

Din formula (2) se constată că valoarea coeficientului volumic λ v este

influenţat de factorul “a” care determină mărimea spaţiului vătămător, de raportul de
comprimare “ ε ” precum şi de natura gazului vehiculat de compresor, reprezentată în
formula (2) de exponentul n. La creşterea spaţiului vătămător valoarea coeficientului

volumic λ v scade şi invers, reducerea spaţiului vătămător conduce la creşterea

coeficientului volumic. O influenţă mult mai mare o are mărimea raportului de

comprimare. Valoarea coeficientului volumic λ v se poate anula, ceea ce înseamnă că

debitul compresorului în aceste condiţii devine nul. Valoarea maximă a raportului de

comprimare într-o singură treaptă se obţine din relaţia (2) considerând λ v = 0 şi

n
 1
rezultă: ε = 1 +  , (3)
 a
Dacă se acceptă ca valoare medie pentru a = 0,1, rezultă că la valori
ale exponentului n = 1,0; 1,2; 1,4; debitul compresorului se anulează pentru valori ale
lui ε =11; 17,8; 28,7.
În realitate gradul de comprimare este mult mai mic. Ungerea
cilindrului, în scopul reducerii frecării între piston şi cilindru, se face cu uleiuri de bună
calitate: STAS 742-88 indică, pentru ungerea compresoarelor, uleiuri rafinate cu
temperaturi de aprindere între 205 şi 260 °C .

12
 Pentru menţinerea proprietăţilor de ungere ale uleiului, nu trebuie

admise temperaturi în cilindru mai mari de 180 °C , deci T2ad ≤ 273 + 180°C = 453°K .
Pentru cazul cel mai nefavorabil (transformarea adiabată)

p ⋅ V k = ct ⇒ p1V1 = RT1 şi p 2 V2 = RT2

p1V1 p 2 V2
= =R - ecuaţia de stare a gazului,
T1 T2

k −1
T2 = T1 ⋅ ε k , (4)

Valoarea limită ε lim , apare când T2 = T2max:

k
T  k −1
ε lim =  2max  , (5)
 T1 

Făcând înlocuirile numerice în relaţia (5), rezultă că gradul maxim de

compresie pe o treaptă are valorile : 4,2 pentru aer şi 6,7 … 7,5 pentru gazele de
sondă.
Se menţionează că la temperaturi ridicate, chiar inferioare temperaturile
de aprindere, uleiul se poate descompune, iar compuşii volatili în prezenţa aerului
dau amestecuri explozive. Aprinderea acestui amestec, din cauza temperaturii
ridicate sau în urma unei scântei, poate provoca distrugerea compresorului prin
explozie. Pentru evitarea acestor neajunsuri se recomandă:

a). Să se folosească pentru ungerea compresorului numai uleiuri cu

temperaturi de aprindere ridicate.
b). Ungerea compresorului să nu fie prea abundentă;
c). Cilindrii compresor şi rezervoarele intermediare să nu fie permanent răcite
cu apă;
d). Să se prevadă robinete de golire, în punctele cele mai joase, la răcitoarele
intermediare şi rezervorul de aer pentru evacuarea condensatului şi a uleiului
antrenat din cilindru.
13
 4.7. Comprimarea în mai multe trepte

Pentru a se realiza rapoarte de comprimare cu valori superioare celor indicate

anterior, se recurge la comprimarea în trepte. Acest lucru este necesar datorită
următoarelor cerinţe:

a). Obţinerea unor grade de comprimare ridicate, la presiuni mici de aspiraţie;

b). Reducerea temperaturii finale de compresie, în scopul asigurării ungeri
cilindrului (deci temperaturi mai mici decât punctul de aprindere a uleiului).
De exemplu: la compresoarele de aer temperatura finală nu trebuie să
depăşească 180 °C ; la comprimarea acetilenei (C2H2) apar procese de
descompunere cu pericolul apariţiei exploziei şi temperatura se reduce la 100 – 110
°C ; la comprimarea gazelor rezultate din procese tehnologice (cocsare, piroliză) sau
a celor rezultate din şisturi, insuficient curăţate, unde la temperaturi ce depăşesc 90
– 100 °C are loc procesul de polimerizare a hidrocarburilor superioare cu formare de
produse bituminoase ce obturează secţiunile de trecere ale gazului comprimat,
făcând imposibilă funcţionarea compresorului în condiţii optime.

c). Scăderea lucrului de comprimare.

Modul de comprimare a gazelor în aceste compresoare are loc în felul

următor: după comprimare în prima treaptă până la o anumită presiune intermediară
gazul intră într-un schimbător de căldură unde este răcit până la temperatura de
intrare în prima treaptă, după care intră în treapta a doua ş.a.m.d., conform figurii
4.7:

14
 T1 T2 T 2' T3 '

Fig.4.7 Comprimarea în mai multe trepte.

T1 ≅ T2 ' = T3 ' .

În diagrama p - V acest lucru se ilustrează astfel (figura 4.8)

p
izoterma

1''' 2"
adiabata

2'
1"

2
1'
1

V
Fig.4.8 Diagrama p-v la comprimarea în mai multe trepte.

La un compresor cu mai multe trepte, cursa fiind aceiaşi, diametrul se

reduce corespunzător, ceea ce conduce la reducerea forţei ce solicită tija pistonului.

15
 Schema de principiu a unui compresor cu două trepte este prezentată în
figura 4.9, în care se vede secţiunea unui compresor vertical cu piston diferenţial,
cele două trepte de compresie (I şi II) fiind realizate în acelaşi cilindru.

p1 T1 px T2 px

I
R

px II
T2

ω
M O

Fig.4.9 Comprimarea în două trepte (compresor diferenţial).

Gazul comprimat în treapta I este refulat într-un răcitor intermediar R, de
unde apoi trece în treapta a II-a, unde este comprimat la presiunea finală p 2.
Împărţirea compresiei pe mai multe trepte sau etaje se face în aşa fel încât să se
respecte următoarele recomandări:
- legea de comprimare să fie aceiaşi în toate treptele;
- răcirea gazului să fie aceiaşi în toate treptele;
-răcirea gazului în răcitoarele intermediare să asigure aceiaşi temperatură de
intrare în toate treptele;
-lucrul mecanic total necesar comprimării să fie cât mai mic posibil.
Se va examina în diagrama p – V comprimarea gazului în două trepte.
În etajul I gazul este comprimat de la (p1,V1) la (px,VA) după legea compresiei

politrapice, adică p ⋅ V n = ct , respectiv după curba 1-A.

16
 p
C 2 2'
p2
∆L
pV=ct
n
pV =ct
II

px A
B

p1 1

0 Vx V'x V

Fig.4.10 Diagrama p-v la comprimarea în două trepte.

Gazul refulat din treapta I, trece în răcitorul itermediar (răcit prin circuit
cu apă) unde se răceşte de la temperatura T2, corespunzătoare punctului A, până la
temperatura T1, punctul B. Evident că prin răcirea gazului la presiunea p x = ct, se va
produce o reducere a volumului specific, care se micşorează de la Vx‘ la Vx.
Punctul B de unde începe compresia din treapta a II-a se află pe o
izotermă cu punctul 1 (deoarece am admis că intrarea gazului în treapta a II-a se
face la aceiaşi temperatură T1), rezultă deci: p1V1 = p x Vx = ct , (1)
Se observă că prin împărţirea comprimării în 2 trepte s-a realizat o
scădere importantă a temperaturii finale şi o economie de lucru mecanic ( ΔL ).
Presiunea intermediară px cea mai avantajoasă corespunde pentru lucrul mecanic
minim. Utilizând expresia pentru lucrul mecanic se poate scrie aceasta pentru
fiecare treaptă de comprimare:

 n −1

n p  n
LI = p1V1  x  − 1 , (2)
n −1  p1  
 

 n −1

n  p  n
L II = p x Vx   − 1 ,
 2
(3)
n −1  x  
 

17
 Lucrul mecanic total al compresorului ţinând cont şi de relaţia (1) este:

 n −1 n −1

n p  n p  n
L t = L I + L II = p1V1  x  +  2  − 2 , (4)
n −1  p1   px  
 
Relaţia (4) este o ecuaţie de gradul II, şi admite un minim pentru p x care
anulează derivata 1-a a lucrului mecanic total;

 n −1
−1
n −1

dL t n  n − 1 p n n − 1 p n
= p1V1 ⋅ n −1 −
x
⋅ n −1  = 0
2
dp x n − 1  n p1 n n p x n 
+1


2 ( n −1) n −1
px n = p1p 2 n ⇒ p 2x = p1p 2 , (5)

p x = p1 p 2 , (6)

Adică presiunea intermediară px care dă lucrul mecanic minim este

media geometrică dintre presiunea iniţială şi cea finală, deci

px p2 p p p
= , ε = 2 ; ε1 = x ; ε 2 = 2 , se poate scrie:
p1 p x p1 p1 p1

p2 p2 px
ε= = ⋅ = ε1 ⋅ ε 2 ,
p1 p x p1

Dar ε1 = ε 2 ⇒ ε = ε1 ,
2
(7)

ε1 = ε , (8)

În mod analog pentru un compresor cu z trepte se obţine:

ε1 = ε 2 = ε 3 = ... = ε z

18
 ε = ε1 ⋅ ε 2 ⋅ ε 3 ⋅ ... ⋅ ε z deci

ε1 = z ε , (9)

adică gradul de compresie pe o treaptă este egal cu rădăcina de ordinul z din

gradul de comprimare total. Ţinând cont că LI=LII lucrul mecanic total va fi:

 n −1

n  p  2n
Lt = 2 p1V1   − 1 ,
 2
(10)
n −1  p1  
 

În mod analog pentru compresorul cu z trepte se obţine:

 n −1

n p  z ⋅n
Lt = z p1 V1  2  − 1 , (11)
n −1  p1  
 

Un alt avantaj al comprimării în trepte este acela că se îmbunătăţeşte

coeficientul volumic al compresorului.

- se reduce temperatura gazului comprimat după relaţia:

n −1
T2 = T1ε n ,

- solicitările mecanice ale sistemului de acţionare (arbore, bielă, tijă, piston)

sunt mai mici la comprimarea în mai multe trepte, atât datorită reducerii
forţei de comprimare cât şi datorită unghiului de decalaj al manetoanelor
(la cele cu doi cilindri cu 90 °C sau 180 °C , iar la cele cu trei cilindri cu 120
°C ). În practică în general nu se utilizează rapoarte mai mari de 4 (mai rar
5…6 pentru compresoare mici).

La compresoarele pentru aer se alege numărul de trepte astfel:

z = 3 pentru ε = 13...50 ;
19
 z = 4 pentru ε = 35...250 ;
z = 5 pentru ε = 150...600 .

4.8. Debitul compresorului

Ţinând cont de presiunea şi temperatura gazelor la aspiraţie, debitul

compresoarelor cu dublu efect se calculează cu relaţia:
p1 273
Q = i ⋅ V ⋅ n ⋅ λe ⋅ , (1)
1,033 T1
unde:

Q – debitul compresorului, în Nm3/min;

i – numărul de cilindri ai compresorului;
V – volumul descris de piston la o cursă dublă, în m3;
n – turaţia arborelui cotit, în rot/min;
λe – randamentul volumic efectiv;

 1 
λ e = 0,97 − a  ε n − 1 , (2)
 
p1 – presiunea de aspiraţie, în bar
T1 – temperatura de aspiraţie, în ° K .

Volumul V se calculează pentru pistoanele cu simplu efect cu relaţia:

πD 2
V= ⋅S , (3)
4
unde:

D este diametrul pistonului, în m;

S este cursa pistonului, în m.

Pentru pistoanele cu dublu efect, când se ţine seama şi de volumul ocupat de

tija pistonului cu diametrul dt, relaţia (3) devine

π
V=
4
( 2 D 2 − d t2 ) ⋅ S , (4)
20
 Pentru compresoarele cu mai multe trepte, debitul se calculează numai pentru
cilindrul sau cilindrii primei trepte.
Randamentul volumetric efectiv este mai mic decât cel teoretic λv datorită
pierderilor specifice procesului de comprimare: pierderi prin neetanşeităţi la supape,
segmenţi şi presgarnituri, pierderi de presiune provocate de rezistenţa la curgere a
gazului.

4.9. Puterea de antrenare a compresorului

Puterea necesară procesului de lucru al compresorului se determină pentru

comprimarea adiabată, deşi prin răcirea cilindrului lui compresor se obţine o
comprimare politropă, deoarece este nevoie de un plus de energie pentru a învinge
rezistenţele la curgerea gazului.
Teoretic, puterea necesară comprimării se calculează cu formula:

 k −1

k  p  z ⋅k
Pt = z ⋅ ⋅ p1Q1   − 1 ,
 2
(1)
k −1  p1  
 

unde:

Pt este puterea teoretică necesară comprimării, în W;

z este numărul de trepte de comprimare;
k este exponentul adiabatic al gazelor;
p1 este presiunea absolută la aspiraţie, în N/m2;
p2 este presiunea absolută la refulare, în N/m2;
Q1 este debitul de gaze efectiv aspirat la starea de aspiraţie (presiunea
p1 şi temperatura T1), în m3/s.

Pentru a calcula puterea necesară la arborele compresorului trebuie să se ţină

seamă şi de următoarele randamente:

21
 - randamentul de comprimare adiabată η a , care reprezintă raportul între
puterea necesară teoretic şi puterea necesară efectiv pentru comprimare.

În mod obişnuit, η a = 0,85 ÷ 0,90 ;

- randamentul mecanic al compresorului η m , care reprezintă raportul dintre

puterea utilă la piston şi puterea efectivă la arborele compresorului. În

funcţie de gradul de uzură al compresorului, η m = 0,70 ÷ 0,90 ;

- randamentul transmisiei ηt , care la transmisii prin curele este

ηt = 0,95 ÷ 0,98 . În cazul motocompresoarelor, puterea necesară la arborele

compresorului este puterea efectivă a motorului cu gaze,

Pt
Pmot = . (2)
η aη m

În cazul compresoarelor cu transmisie puterea este:

Pt
Pmot = . (3)
η aη mηt

4.10. Reglarea debitului compresoarelor volumice cu piston

În exploatarea compresoarelor volumice cu piston deseori apar neconcordanţe

între debitul furnizat de acestea şi cel solicitat de consumator.
Se pot ivi următoarele două situaţii:

- când debitul furnizat de compresor (staţia de compresoare) este inferior

celui solicitat de consumator ;
- când debitul furnizat de compresor este superior celui solicitat de
consumator.

Deşi ambele situaţii prezintă dificultăţi majore în desfăşurarea normală a

procesului tehnologic, a doua situaţie este cu mult mai periculoasă. Aceasta pentru
că neconcordanţa între debitul furnizat de compresor şi cel solicitat de procesul

22
tehnologic, face ca în sistem să se acumuleze un volum excedentar de gaze, ceea
ce conduce la creşterea presiunii în sistem.
Întârzierea adoptării măsurilor corespunzătoare de acordare a celor două
mărimi conduce la majorarea consumului de energie pentru comprimarea gazelor iar
în multe situaţii, când dispozitivele de protecţie nu funcţionează corespunzător, la
explozii, cu dezvoltarea unei forţe imense, capabile să pună sub semnul întrebării
integritatea sistemului.
Pentru realizarea acestui echilibru, între debitul solicitat şi cel furnizat de
compresor, în practica exploatării acestor agregate sunt folosite mai multe metode.
Utilizarea uneia dintre metodele de reglare a debitului furnizat de compresorul
volumic cu piston este condiţionată de posibilităţile şi particularităţile fiecărui caz sau
instalaţie de comprimare a gazelor.

A) Cel mai avantajos procedeu de reglare a debitului compresorului

volumic cu piston este cel realizat prin reglarea vitezei unghiulare a
motorului de antrenare. Acest procedeu nu necesită cheltuieli
suplimentare, instalaţia fiind compactă şi foarte uşor de exploatat.
Procedeul este avantajos deoarece în cazul reducerii vitezei
unghiulare, fenomenele ce au loc în timpul proceselor de aspiraţie,
comprimare şi refulare a gazului vehiculat desfăşurându-se cu viteze
mai mici, influenţează favorabil, în sensul că pierderile de energie se
reduc iar lucrul mecanic solicitat de compresor este mai mic. Deşi acest
procedeu este cel mai simplu şi economic utilizarea lui este limitată
întrucât în marea lor majoritate compresoarele sunt antrenate de
motoare electrice de curent alternativ cu rotoarele în scurtcircuit.
Motoarele de curent continuu la care variaţia vitezei unghiulare se
realizează relativ uşor prezintă pericolul de producere a scânteilor în
timpul funcţionării şi sunt neindicate a fi utilizate. În cazul
compresoarelor acţionate cu motoare cu combustie internă utilizarea
acestui procedeu pentru reglarea debitului nu este recomandat
deoarece se face cu pierderi de energie. Acest fapt se explică prin acea
că la aceste metode consumul minim de combustibil corespunde vitezei
unghiulare nominale. Funcţionarea motorului la viteze unghiulare mai
mici decât cea nominală devine neeconomică. Dintre toate sistemele
de acţionare a compresoarelor volumice cu piston, turbina cu abur este
23
 singura ce permite reglarea debitului de gaz vehiculat prin reglarea
vitezei unghiulare, cu economie de energie. Şi această soluţie se
utilizează destul de rar, în rafinări. Utilizarea unor cutii de viteze între
motor şi compresor conduce la complicaţii constructive şi o funcţionare
cu zgomot.

B) Reglarea debitului furnizat de compresor volumic cu piston prin

funcţionarea intermitentă a acestuia

Prima metodă constă în oprirea automată a ansamblului motor-compresor

când presiunea din sistem atinge valoarea maximă prescrisă şi pornirea acestui
ansamblu atunci când acelaşi parametru atinge valoarea minimă prescrisă.
Elementul de comandă este un presostat cu contact electric.
A doua metodă constă în oprirea, respectiv pornirea numai a compresorului
care se realizează prin decuplarea respectiv cuplarea acestuia la motorul de
antrenare care este lăsat să funcţioneze în continuu. Prima metodă se aplică atunci
când ansamblul motor-compresor se poate porni şi apoi opri uşor, realizând şi
automatizarea operaţiei. Metoda se poate enumera printre cele economice pentru că
în timpul staţionării consumul energetic este nul. Totuşi în perioada de pornire
curentul este mare şi comparat cu frecvenţa pornirilor metoda nu poate fi aplicată la
puteri instalate ce depăşesc 250kW. Pentru scurtarea perioadei de menţinere a
curentului electric la intensitatea maximă, pornirea compresorului cu piston se face în
gol folosind în acest sens conducta de legătură între refulare şi aspiraţie. Metoda nu
se aplică la compresoarele acţionate cu motoare electrice asincrone.
A doua metodă de reglare a debitului furnizat de compresorul volumic cu
piston constă în cuplarea şi decuplarea compresorului de la motorul de antrenare
evitând pornirile şi opririle repetate ale ansamblului motor-compresor şi odată cu
acesta suprasolicitarea instalaţiei electrice, de la valorile mari ale curenţilor de
pornire.
Metoda poate fi utilizată atât la compresoarele antrenate de motoare
electrice asincrone a căror pornire este lipsită de dificultăţi cât şi la cele antrenate de
motoare electrice sincrone a căror pornire este mai dificilă.
Cuplarea şi decuplarea compresorului la şi de la motorul de antrenare se
realizează prin intermediul cuplajelor electromagnetice a căror comandă se
realizează de către valoarea presiunii din sistem. Această metodă poate fi utilizată
24
pentru puteri mult mai mari întrucât creşterea curentului electric este mai mică decât
în cazul pornirii ansamblului moto-compresor. Aceste metode sunt mai puţin
economice decât metoda reglării vitezei unghiulare. Funcţionarea întregului sistem
se face între două valori ale presiunii – adică între valoarea minimă, când
compresorul este cuplat prin sistemul de comandă şi cuplajul electromagnetic cu
motorul de antrenare aflat în mişcare de rotaţie şi o valoare maximă, când
compresorul prin acelaşi sistem de comandă, este decuplat de la motorul de
antrenare.

C) Reglarea debitului furnizat de compresorul volumic acţionând asupra

conductelor de aspiraţie şi refulare

Metodele ce vor fi examinate sunt mai puţin economice faţă de cele

prezentate anterior, deoarece fiecare din ele realizează variaţia debitului furnizat de
compresor prin introducerea unui consumator de energie.
Aceste metode se referă fie la reglarea cantităţii de gaz aspirat, fie la
preluarea unei cantităţi de gaz din conducta de refulare şi readucerea acestuia în
conducta de aspiraţie.
Reglarea cantităţii de gaz aspirat se poate face în două moduri şi anume:

- prin închiderea parţială a robinetului existent pe conducta de aspiraţie,

diminuând în acest mod nivelul energetic al gazului ajuns în cilindrul
compresor;
- prin închiderea completă a robinetului existent pe conducta de aspiraţie.

Atât prima cât şi cea de-a doua variantă nu necesită amenajări suplimentare
sau speciale în acest sens întrucât reglarea debitului furnizat de compresor se
realizează prin creşterea gradului de obturare al robinetului existent pe conducta de
aspiraţie.
Pentru o urmărire uşoară a fenomenelor ce au loc, în cele ce urmează
se examinează utilizarea acestei metode la un compresor cu o singură treaptă iar
după aceea la un compresor cu mai multe trepte. Dacă ne referim la compresorul cu
o singură treaptă lucrurile se petrec ca în figura 4.11:

25
 p
3 2' 2

4 1
pa
1'
V

Fig.4.11. Reglarea debitului prin obturarea conductei de aspiraţie.

Considerând că pa corespunde presiunii de aspiraţie în condiţii normale
de lucru (fără obturarea robinetului de pe conducta de aspiraţie), din diagramă se
constată că pentru fiecare grad de obturare corespunde o anumită presiune de
aspiraţie în cilindrul compresor, de la care începe comprimarea gazului.
Simultan cu creşterea gradului de obturare scade presiunea de la care începe
procesul de comprimare şi creşte raportul de comprimare al gazului în cilindrul
compresorului.
Creşterea gradului de comprimare a gazului în cilindrul compresor face
ca la sfârşitul procesului de comprimare temperatura acestuia să aibă valori diferite
în funcţie de gradul de obturare. Prin urmare cu cât gradul de obturare este mai mare
cu atât temperatura gazului la sfârşitul procesului de comprimare va fi mai mare.
Cunoscut fiind că odată cu creşterea temperaturii de vehiculare a gazului, pot avea
loc o serie de fenomene mai puţin dorite în exploatarea compresoarelor volumice cu
piston limita maximă de reglare a debitului vehiculat trebuie determinată în funcţie de
temperatura gazului la sfârşitul procesului de comprimare şi proprietăţile mediului
vehiculat. În cazul utilizării acestei metode la compresoare volumice cu piston, cu
mai multe trepte, fenomenele sunt mai complexe şi uneori pot conduce la situaţii mai
puţin dorite şi nerecomandate pentru exploatarea acestor agregate(fig.4.12). Pentru
exemplificare se va considera un compresor cu trei trepte la care se va acţiona
asupra conductei de aspiraţie de la prima treaptă, în sensul creşterii secţiunii
obturate. În această situaţie la prima treaptă presiunea de aspiraţie va fi mai mică,
cât şi debitul de gaz aspirat. Întrucât asupra parametrilor de stare ai gazului ce
26
urmează a pătrunde în cilindrul treptei a doua nu s-a acţionat, această treaptă
continuă să aspire din vasul intermediar, situat între cele două trepte, acelaşi volum
ca şi în condiţiile anterioare strangulării. După un timp scurt de funcţionare, treapta a
II-a, aspirând din vasul intermediar situat între treapta I şi II, un volum de gaz mai
mare la scăderea presiunii din vasul intermediar amintit. Compresoarele fiind
prevăzute cu supape autocomandate face ca odată cu scăderea presiunii gazului din
vasul intermediar să scadă şi presiunea la care se deschid supapele de refulare ale
cilindrului primei trepte. Această reducere a presiunii de refulare pentru prima treaptă
şi de aspiraţie pentru cea de-a doua are loc până când se ajunge la un echilibru între
cantitatea de gaz refulat de prima treaptă şi cea aspirată de cea de-a doua.

Presiunea de refulare pentru ultima treaptă (treapta a treia) este influenţată

de mărimea presiunii reţelei în care aceasta refulează. Această mărime, fiind de
regulă constantă, rezultă că ultima treaptă a compresorului va trebui să dezvolte o
presiune corespunzătoare celei din reţea (puţin mai mare). Cele de mai sus conduc
la o redistribuire a rapoartelor de comprimare. Această distribuire se face neuniform,
p

III

p V Fig.4.12. Reglarea debitului compresoarelor

II cu trei trepte prin obturarea conductei de
aspiraţie

p V
I

V
în sensul că ultima treaptă are o valoare mare a raportului de comprimare iar toate
celelalte trepte o valoare mai mică.
Creşterea raportului de comprimare pentru ultima treaptă a compresorului
conduce la creşterea temperaturii gazului către sfârşitul procesului de comprimare şi
în acelaşi timp la o încărcare neuniformă a elementelor componente ale acestuia.
Pentru motivele arătate, utilizarea acestei metode la compresoarele volumice cu mai
multe trepte necesită stabilirea prealabilă a limitei de reglare. Aceasta este necesar a
27
fi determinată din condiţia ca temperatura la sfârşitul procesului de comprimare să nu
depăşească temperatura maxim admisibilă a gazului vehiculat în primul rând iar
eforturile unitare efective din elementele componente ale ultimei trepte să nu
depăşească pe cele admisibile. Pentru acest motiv temperatura gazului în procesul
de comprimare din ultima treaptă limitează domeniul de reglare a debitului vehiculat.
Limita maximă de strangulare (obturare) a robinetului de pe conducta de
aspiraţie este condiţionată de mărimea raportului de comprimare pentru ultima
treaptă.
Uneori din faza de proiectare se asigură un raport de comprimare mai mic
pentru treapta a treia pentru a se putea asigura un domeniu mai larg de reglare şi a
evita încălzirea excesivă a gazului. Faţă de alte metode de reglare a debitului
aceasta este simplă ceea ce face să fie deseori utilizată la compresoare medii şi
mari.
Deşi obturarea completă a conductei de aspiraţie reprezintă un caz limită al
metodei prezentate, în literatura de specialitate această posibilitate de reglare a
debitului de gaz vehiculat este prezentă ca o metodă de sine stătătoare.

D) Reglarea debitului de gaz vehiculat de compresor prin închiderea

completă a conductei de aspiraţie

Se poate face în două moduri:

- prin închiderea completă a robinetului montat pe conducta de aspiraţie;

- prin închiderea completă a robinetului montat pe conducta de aspiraţie şi
deschiderea robinetului montat pe conducta de by-pass.

28
 Fig.4.13. Reglarea debitului utilizând conducta de by- pass.
Primul procedeu de reglare a debitului vehiculat prin închiderea completă a
conductei de aspiraţie conduce la funcţionarea continuă a compresorului însă cu
debitare intermitentă în reţea. După închiderea completă a conductei de aspiraţie, un
timp relativ scurt, compresorul continuă să funcţioneze aproape normal pe seama
volumului de gaz existent în porţiunea de conductă situată între robinetul închis şi
cilindrul compresor. Pe măsură ce volumul de gaz menţionat este aspirat, presiunea
din conducta de aspiraţie începe să scadă şi odată cu acesta presiunea de aspiraţie
din cilindrul compresor.
Pe măsură ce volumul de gaz menţionat este aspirat, presiunea din conducta
de aspiraţie începe să scadă şi odată cu aceasta presiunea de aspiraţie din cilindrul
compresor. Coeficientul volumic scade şi în momentul când acesta se anulează,
gazul existent în cilindrul compresor se comprimă şi se destinde aproape după
aceiaşi lege, aşa cum este prezentat în figura de mai jos cu linie întreruptă.

3 2

1
4
pa
1'
V

Fig.4.14. Diagrama de funcţionare a compresorului la închiderea completă a

conductei de aspiraţie.

29
 Cele două curbe corespunzătoare proceselor de comprimare şi
destindere sunt aşa de apropiate încât suprafaţa diagramei nu depăşeşte 2 ÷ 3% din
cea normală, deci şi energia consumată va fi corespunzătoare. În afara acestui
dezavantaj, o dată cu scăderea presiunii pe aspiraţie creşte raportul de comprimare,
deci şi temperatura gazului până în momentul când debitul se anulează. Anularea
debitului refulat de compresor marchează rămânerea unei cantităţi mici de gaz în
cilindrul compresor ce se răceşte treptat prin preluarea căldurii de către pereţii
acestuia.
Închiderea completă a ventilului de pe conducta de aspiraţie poate crea unele
neajunsuri în exploatare:
- tronsonul de conductă cuprins între robinet şi cilindrul compresor va lucra
sub vacuum. Creând posibilitatea aerului din mediul înconjurător să
pătrundă prin neetanşeităţile conductei, contaminându-se cu gazul
vehiculat. Uneori acest lucru nu este permis întrucât se pot forma
amestecuri explozive ce pun în pericol întreaga staţie de compresoare.
- Metoda nu poate fi utilizată atunci când robinetele nu sunt suficient de
etanşe şi permit unei cantităţi mici de gaz să pătrundă în cilindrul
compresor. Când robinetul nu este suficient de etanş, compresorul
debitează în reţea o cantitate mică de gaz însă datorită creşterii
substanţiale a raportului de comprimare, temperatura acestuia este destul
de mare şi poate conduce la declanşarea unor procese nedorite şi greu de
controlat.
Evitarea aspectelor semnalate a condus la închiderea completă a ventilului de
pe aspiraţie şi deschiderea celui de pe conducta de by-pass. Acesta evită
recircularea uneia şi aceleiaşi cantităţi de gaz prin eventuale neetanşeităţi ale
robinetului de pe conducta de aspiraţie şi în acelaşi timp încălzirea excesivă a
gazului. Avantajul major este acela că se reduce consumul de energie conform
diagramei cu linie întreruptă din figura 4.15.

30
 p

3 2

2' 4 1
3'
pa
4'
1'
Vm V

Fig.4.15. Diagrama de funcţionare a compresorului la închiderea completă a

robinetului de aspiraţie şi deschiderea celui de pe by- pass.

E) Reglarea debitului prin recircularea unei cantităţi de gaz între refularea

unei trepte intermediare sau a compresorului şi conducta de aspiraţie a primei trepte.

Metoda fiind utilizată atât la compresoarele volumice cu piston cu o singură

treaptă cât şi la cele cu mai multe trepte, consumul de energie va fi influenţat de mai
mulţi factori printre care se menţionează: mărimea compresorului, presiunea de la
care se face destinderea gazului precum şi de gradul de obturare al robinetului
montat pe conducta ce face legătura între refularea treptei şi aspiraţia compresorului.
La pornirea compresoarelor cu piston – mari şi mijlocii, scurtarea perioadei de
menţinere a curentului electric la valorile mari ale intensităţii, se realizează prin
deschiderea conductei de legătură între refularea şi aspiraţia compresorului,
realizând condiţiile de pornire în gol ale acestuia.
Din punct de vedere economic aşa cum s-a menţionat, metoda necesită un
consum de energie. Energia minimă consumată este atunci când robinetul montat pe
conducta de by-pass este complet deschis iar secţiunea acestei conducte este astfel
aleasă încât pierderile de presiune să fie minime. Această situaţie corespunde
condiţiilor de pornire a compresorului în gol, metodă utilizată în mod curent la
compresoarele mari.
31
 Consumul maxim de energie pentru compresoarele cu mai multe trepte pare a
fi atunci când recircularea unei cantităţi de gaz se face între refularea ultimei trepte şi
aspiraţia primei trepte. Reglarea debitului de gaz vehiculat de compresoarele cu mai
multe trepte în acest mod, nu conduce la redistribuirea rapoartelor de comprimare pe
trepte şi diferite temperaturi la sfârşitul procesului de comprimare a gazului, cum se
întâmplă la recircularea unei cantităţi de gaz între conductele de refulare şi aspiraţie
ale primei trepte sau a unor trepte intermediare. La utilizarea acestei metode de
reglare a debitului, cantitatea de gaz ce trebuie recirculată între refularea uneia din
treptele compresorului şi aspiraţia primei trepte, ca regulă generală, se ia după ce
gazul ieşit din cilindrul treptei respective şi a fost răcit în răcitorul intermediar.
Această măsură preîntâmpină pătrunderea gazului în cilindrului primei trepte cu o
temperatură ridicată ce ar putea conduce în procesul de comprimare la depăşirea
limitei de încălzire a gazului vehiculat. Diagrama de lucru a compresorului cu ventilul
de pe conducta de by-pass complet deschis arată ca în figura 4.16.

3 2

3' 1'

4' 1
4
pa

Fig.4.16. Diagrama de funcţionare a compresorului prin recircularea unei

cantităţi de gaz între refularea compresorului şi conducta de aspiraţie.
Deschiderea, respectiv închiderea completă a robinetului de pe conducta de
by-pass face ca refularea compresorului în reţea să se realizeze cu intermitenţă,
ceea ce permite automatizarea procesului de reglare. În acest sens sunt întâlnite
multe scheme de reglare automată a debitului.
F) Reglarea debitului, acţionând asupra discurilor de etanşare ale
supapelor cilindrului compresor

32
 Reglarea debitului vehiculat de compresor acţionând asupra discurilor de
etanşare ale supapelor de aspiraţie sau refulare constă în readucerea parţială sau
totală a gazului din cilindru în conducta de aspiraţie sau din colectorul de refulare în
cilindru, prin menţinerea discurilor de etanşare ridicate de pe scaunele respective. În
cazul acţionării asupra discurilor de etanşare de la supapele de refulare apar pierderi
mari de energie cât şi deformaţii remanente ale discurilor. Cel mai des se acţionează
asupra discurilor de la supapele de aspiraţie prin diferite procedee dintre care
menţionăm:
- ridicarea completă a discurilor de etanşare;
- ridicarea parţială a discurilor de etanşare.
Primul procedeu se realizează manual sau automat şi este practicat în special
la compresoarele mari în perioada pornirii. Prin acest procedeu se realizează
comunicarea cavităţii cilindrului cu conducta de aspiraţie. Această comunicare se
realizează prin menţinerea discurilor de etanşare ridicate de pe scaunul supapelor de
aspiraţie. Această poziţie a discurilor dă posibilitatea gazului aspirat să revină din
nou în conducta de aspiraţie, reducând procesul de comprimare numai până la
presiunea necesară învingerii forţelor de frecare de pe traseul parcurs şi să excludă
procesul de refulare. În aceste condiţii de lucru compresorul funcţionează în gol ceea
ce face ca acest procedeu să fie utilizat la pornirea compresoarelor mari. Energia
solicitată în aceste condiţii de funcţionare se consumă pentru învingerea forţelor de
frecare dintre elementele mobile şi fixe ale compresorului şi învingerea forţelor de
frecare dintre gaz şi elementele parcurse de acesta.
Diagrama de funcţionare la acest procedeu este prezentată în figura 4.17 cu
linie întreruptă.

3 2

4 2'
3'
4' 1
pa

Fig. 4.17. Diagrama de lucru a 33

compresorului la ridicarea completă a
 discurilor de etanşare ale supapelor de aspiraţie.
În situaţia în care cilindrul compresor are mai multe supape de aspiraţie sau
compresorul are mai multe trepte, ridicarea discurilor de etanşare ale supapelor are
loc la toate treptele. Această comandă de ridicare a discurilor de etanşare se face
manual sau automat de la pupitrul de comandă prin acţiunea gazului comprimat.
Compresorul nu poate funcţiona un timp îndelungat cu discurile de etanşare
ale supapelor de aspiraţie ridicate deoarece se constată o încălzire intensă a gazului.
Al doilea procedeu de reglare a debitului de gaz vehiculat de compresor
constă în ridicarea parţială a discurilor de etanşare ale supapelor de aspiraţie. În
funcţie de gradul de ridicare a discului se asigură reîntoarcerea din cilindrul
compresor a unei cantităţi mai mari sau mai mici de gaz. Prin urmare acest procedeu
permite reglarea debitului în limite largi. Laminarea gazului prin intensităţile create
între discurile de etanşare şi scaunele supapelor de aspiraţie se realizează cu
consum de energie şi influenţe negative asupra planeităţii discurilor. Menţinerea
discurilor de etanşare în poziţie ridicată, către sfârşitul cursei de aspiraţie, se
realizează fie cu ajutorul unor dispozitive comandate hidraulic, pneumatic sau
electromagnetic, din afară, fie de dispozitive autocomandate. Dispozitivele
comandate din afară, experimentate de mai multe firme constructoare s-au dovedit
mai puţin eficiente în comparaţie cu cele din a doua categorie cunoscute şi sub
denumirea de sisteme de reglare dinamică a discurilor de etanşare. Debitul refulat de
compresor în reţea este o funcţie de durata impulsurilor hidraulice . La o durată mare
de durată a impulsurilor debitul refulat este mic şi invers, la o durată mică a acestor
impulsuri debitul va fi mai mare. Indiferent de metoda de ridicare parţială a discurilor
de etanşare diagrama de lucru a compresorului arată ca în figura 4.18.

Fig.4.18 Diagrama de funcţionare a

compresorului la ridicarea parţială a
discurilor de etanşare

Deşi toate aceste variante de acţionare asupra discurilor de etanşare ale

supapelor de aspiraţie au condus la perfecţionarea
34 metodei de reglare a debitului
vehiculat, ea este încă susceptibilă la îmbunătăţirea în sensul duratei de funcţionare
a discurilor şi a promptitudini în răspuns a dispozitivelor de acţionare.
G) Reglarea debitului prin modificarea spaţiului vătămător

 1 
λ v = 1 − a  ε n − 1
 

  1 
λ v ⋅ Vh = 1 − a  ε n − 1 ⋅V h
  

 1 
Va = Vh − Vm  ε n − 1
 
Ultima expresie arată că volumul descris de piston destinat procesului de
aspiraţie este în funcţie de volumul ocupat de spaţiul vătămător.
Prin creşterea spaţiului vătămător rezultă că volumul descris de piston destinat
procesului de aspiraţie se reduce, ceea ce influenţează asupra cantităţii de gaz
aspirat. Cele de mai sus conduc la concluzia că prin conectarea la cilindrul
compresor a unor capacităţi de volum constant sau variabil se realizează reglarea în
trepte sau continuă a debitului compresorului. În exploatarea acestor compresoare,
debitul furnizat de ele se reglează fie prin conectarea la cilindrul compresor a unor
tuburi confecţionate din oţel, de volum constant, fie pe cilindrul compresor se
montează un cilindru auxiliar, ce comunică cu primul, în interiorul căruia poate fi
deplasat un piston.
Prin deplasarea pistonului în cilindrul auxiliar, manuala sau pe altă cale (există
mai multe posibilităţi) se modifică, în anumite limite, volumul spaţiului mort ce
influenţează asupra debitului de gaz aspirat.
Ultima metodă este mai răspândită în exploatarea compresoarelor volumice
cu piston, ea fiind adesea întâlnită la compresoarele pentru comprimarea şi
vehicularea gazelor sărace, de la relaţiile de dezbenzinare din schelele de extracţie.
În cazul compresoarelor cu mai multe trepte, debitul vehiculat de acestea fiind
determinat de debitul primei trepte, această capacitate, ce permite modificarea
spaţiului mort, este conectată la cilindrul primei trepte. Pentru un compresor cu o
singură treaptă diagramă de lucru prin conectarea unei capacităţi de volum Vc arată
ca în figura 4.19:

35
 p
2' 2
3

Vc

1
4 4'

Fig. 4.19 Diagrama de lucru a compresorului cu o treaptă la conectarea unei

capacităţi pe cilindrul compresor.
În cazul unui compresor cu mai multe, conectarea unei capacităţi la
prima treaptă conduce la o nouă redistribuire a rapoartelor de comprimare iar
diagrama de lucru în coordonate (p,V) arată că în figura 4.20 – cu linie întreruptă.
p

Tr. III

Fig.4.20 Diagrama de lucru a unui compresor

V
p cu trei trepte la modificarea spaţiului vătămător
Tr. II al primei trepte.

p
V
p

Tr. I
Vc

V
V

Cunoscând variaţiile posibile ale debitului solicitat de procesul tehnologic, se

poate stabili prin calcul valoarea coeficientului volumic iar în funcţie de această

36
mărime se determină volumul capacităţii ce urmează a fi conectat la cilindrul
compresor, în felul următor:

 1 
Va1 = λ v1 ⋅ Vh = Vh − Vh ⋅ a  ε n − 1
 

de unde mărimea a1, ce reprezintă raportul între volumul spaţiului mort şi volumul
hidraulic deschis de piston, pentru noile condiţii, poate fi determinată cu expresia:

1 − λ v1
a1 = 1
ε −1
n

Această valoare a coeficientului spaţiului vătămător este orientativă întrucât

prin reglarea debitului parametrii de stare ai gazului vehiculat în general nu rămân
aceiaşi. Înainte de a aplica o metodă de reglare a debitului este necesar a se face şi
o analiză amănunţită a consumului energetic suplimentar ce decurge din aceasta.

4.11. Probleme speciale privind exploatarea compresoarelor cu piston

4.11.1. Răcirea cilindrului compresor

Aceasta conduce la reducerea consumului energetic necesar acţionării.

Totuşi, în cazul răcirii cu apă, acest avantaj este anihilat datorită investiţiilor
suplimentare şi consumului de energie la pompele auxiliare. Motivul care face ca
răcirea să fie indispensabilă pentru buna funcţionare a compresorului, este
îndepărtarea pericolului de coxare.
În cazul compresoarelor de aer, de mică putere, răcirea se face în atmosfera
ambiantă, pentru mărirea suprafeţei de schimb corpul fiind prevăzut cu aripioare.
În cazul răcirii cu apă, aceasta circulă prin pereţii realizaţi în construcţie
dublă(figura4.21).

37
 Cantitatea de căldură (Q) ce trebuie evacuată, se poate calcula cu relaţia: Q =
Q1 + Q2 unde:

Q1 – cantitatea de căldură degajată pentru realizarea compresiei

politrapice;
Q2 – cantitatea de căldură produsă datorită frecărilor.

Răcirea cu apă să se facă astfel încât să se realizeze condiţiile:

Te − Ti = 10...15°K ; Te ≅ 318°K ( t e ≅ 45°C ); unde Te şi Ti sunt

temperaturile apei la intrarea, respectiv ieşirea din compresor(figura 4.22)

O defecţiune la sistemul de răcire, conduce imediat la coxări, dilatări, gripări,

deci la avarierea compresorului. Din acest motiv,
38 compresoarele sunt prevăzute cu
pâlnii de control pentru apă, sau în cazul celor moderne, de mare putere, cu sisteme
de semnalizare şi deconectare automată. Staţiile mari de compresare sunt prevăzute
cu o gospodărie specială pentru apă, echipată cu pompe (de obicei centrifuge, care
asigură recircularea acesteia pe traseul compresoare - turn de răcire - compresoare.

4.11.2. Răcirea intermediară

Apare în cazul comprimării în trepte. Este necesar un consum de

( 3...8) ⋅10 −3 m 3 apă pentru un m3 de gaz comprimat. Cu fiecare 3…4 °K de reducere a

temperaturilor gazului, consumul energetic scade cu 1%. Se folosesc schimbătoarele
de căldură, de tipul cu fascicol tubular şi cap flotant. Capul flotant având posibilitatea
deplasării libere în manta nu apar tensiuni termice datorate dilatărilor în fascicolul
tubular.

4.11.3. Tipuri de compresoare cu piston

Pentru debite mari de aer, la presiuni lână la 0,7 MN/m 2, se utilizează

compresoarele cu piston diferenţial, fără cap de cruce, fabricate la Reşiţa,
având principalele caracteristici conform tabelului 4.1.

Tabelul 4.1
Tipul Număr de Debit Presiune
compresorului cilindri m3/min MN/m2
1V – 15/7 1 15 0,7
2V – 30/7 2 30 0,7
3V – 45/7 3 45 0,7

Litera V, indică poziţia verticală de lucru a pistoanelor.

Pentru gama de debite 0,26 … 9,5 m3/min, uzinele “Timpuri Noi” Bucureşti
livrează compresoarele, sau electrocompresoare ca ansambluri independente.
Pentru necesităţile de aer comprimat ale instalaţiilor de foraj, se foloseşte un
compresor care realizează:

- debitul maxim 1,5m3/min;

- presiunea maximă 1,2 MN/m2.

39
 Acest compresor este realizat în două trepte, cu cilindru diferenţial şi este
acţionat fie de la o priză a intermediarei instalaţiei, fie independent sub formă de
electrocompresor. Compresoarele de gaze pot fi: cu transmisie, cuplate direct la
motorul electric şi motocompresoare.

a) Compresoare cu transmisie

Aceste compresoare, acţionate de motoare sincrone, se recomandă de fapt

pentru aer, deoarece electricitatea statică datorată frecărilor la transmisiile prin
curele, prezintă o sursă posibilă de explozie. Totuşi, cu măsuri speciale de protecţie,
aceste compresoare se folosesc în staţiile de compresoare din schele, principalele
tipuri existente fiind cele din tabelul 4.2:
Tabelul 4.2
Tip Debit Număr Grad de
compresor m3/min trepte comprimare ( ε )
XOB 8 2 37
2SG-50 13 3 50
2SG-60V 13 3 60

b) Compresoare cuplate direct la motorul electric

În această categorie intră compresoarele cu cilindri opuşi, fabricate de uzina

„Faur” Bucureşti, după licenţă Brotherhood. Caracteristicile acestor compresoare
sunt prezentate în tabelul următor.

c) Motocompresoare

În această categorie, intră compresoarele care au arborele cotit comun cu

motorul termic de antrenare. Acest arbore este antrenat de bielele motoare şi
antrenează bielele părţii de compresor. Motoarele folosite pot fi în doi sau patru timpi,
cu diferite variante de amplasare a cilindrilor motori faţă de cei compresori. Drept
combustibil pentru motorul termic se folosesc chiar gazele vehiculate.

Tabelul 4.3
40
Compresor Aspiraţie gaz Transport gaz Injecţie aer*
Putere motor [kW] 240 475 1400
Turaţia [rot/min] 428 428 375
Tensiune motor [V] 6000 6000 6000
Debit [Nm3/h] Variabil 4330 7500
Cursă [mm] 230 230 280

Presiune aspiraţie [MN/m2] 0,09 0,6 0,1

Presiune refulare [MN/m2] 0,7…1,0 4,5 2,6

Treapta I II I II I II III
Bucăţi 1 1 1 1 2 1 1
Cilindru
Alezaj
585 345 345 205 740 585 355
[mm]

* pentru combustie subterană

În schelele petroliere există astfel de compresoare ca de exemplu:

- 8GK – cu motor în patru timpi şi cilindri în V;

- Clark cu motor în doi timpi şi cilindri verticali dispuşi în linie (RA-3 şi RA-6);
- Ingersol-Rand cu motor în patru timpi şi cilindri în V (8 x VG şi 6 x VG).

41