VANA SEGMENT

Student:Ion Cristian Vasile

Conducator stiintific:S.l.dr.ing Constantin Dragoi

 Fortele care actioneaza asupra vanei segment

Greutatea vanei segment

In faza initiala se evalueaza cu formule empirice, dintre care de retinut este relatia (4.1) a lui
Berezinski , pentru greutatea partii mobile:

(kN) , in care A este aria deschiderii obturate de vana, in m .

 Presiunea hidrostatica (Fp)

Forta de presiunehidrostatica Fp este data de rezultanta dintre componenta orizontala F si cea

verticala Fv:

F =ρ (kN)

Forta de presiune hidrostatica se calculeaza cu formula

Alcatuirea constructiva si calculul elementelor de rezistenta ale vanei:

Calculul montantilor

In functie de marimea solicitarilor exterioare , montantii se pot executa din profile laminate:(la
incarcari mici ) ,sub forma de diafragme sau grinzi cu zabrele.

Pentru calculul montantilor se determina ordonatele presiunii apei p ,p ,p . . .din dreptul

nodurilor montantului si aproximand curba de variasie a presiunii hidrostatice cu o linie franta, se
calculeza incarcarile , , . . . . si pozitiile lor fata de nodurile montantului z ,z . . . . cu
relatii de tipul:

(kN/m)

(m)

In continuare s-a trasat holograful presiunilor , adica s-au insumat fortele de presiune, iar
rezultanta R s-a impartit in doua parti egale, pentru a distribui forta in mod egal pe cele doua grinzi
principale pe care urmeaza sa le determinam.S-au dus apoi paralele prin centrul de curbura O la cele
doua forte si s-a obtinut pozitia de amplasare a celor doua grinzi principale.
1.1 STRUCTURA TRANSMISIILOR HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE

Caracteristicile mecanice relativ rigide ale maşinilor de forţă sunt adaptate la cerinţele
variabile ale maşinilor de lucru prin intermediul transmisiilor (fig. 1.1). Fig. 1.1. Schema unui
sistem care include o transmisie: MF – maşină de forţă; T – transmisie; ML – maşină de lucru.
Fig. 1.2. Caracteristica mecanică a unei maşini de forţă. Caracteristica mecanică a unei maşini de
forţă reprezintă dependenţa dintre momentul furnizat la arbore, M, şi turaţia acestuia, n.
Dependenţa poate fi bidimensională (o curbă) sau tridimensională (o suprafaţă), dacă maşina de
forţă are posibilitatea reglării unui parametru funcţional. De exemplu, caracteristica de regim
staţionar a unui motor Diesel (fig. 1.2) este o familie de curbe care reprezintă intersecţia
suprafeţei caracteristice, M = f (n, α), cu plane corespunzătoare menţinerii constante a gradului
de admisie α (volumul relativ de combustibil injectat în cilindri la fiecare ciclu). În prezent, sunt
utilizate pe scară largă transmisiile mecanice, electrice, hidraulice şi pneumatice. Principalele
tipuri de maşini de forţă, transmisii şi maşini de lucru sunt inventariate în figura 1.3. Transmisiile
hidraulice şi cele pneumatice utilizează lichide, respectiv gaze, pentru transferul de energie între
intrare şi ieşire, care sunt supuse unei duble transformări energetice. În prima fază, fluidul
primeşte energie mecanică, mărindu-şi energia specifică într-o maşină hidraulică sau pneumatică
de lucru (pompă sau compresor); ulterior, fluidul cedează energia dobândită unui motor hidraulic
sau pneumatic. Transformările energetice sunt afectate de pierderi inerente de energie.
 Într-o transmisie hidraulică, o pompă transformă energia mecanică furnizată de maşina de
forţă în energie hidraulică; aceasta este retransformată în energie mecanică de un motor hidraulic
care antrenează maşina de lucru. Structura transmisiilor pneumatice este similară: un compresor
antrenat de maşina de forţă alimentează cu gaz un motor pneumatic care acţionează maşina de
lucru. Există şi sisteme de acţionări pneumatice formate în esenţă din generatoare de gaze şi
motoare pneumatice (de ex. cele utilizate pentru dirijarea unor rachete). Parametrii energiei
mecanice furnizate de aceste transmisii pot fi reglaţi continuu şi în limite largi prin mijloace
relativ simple. Flexibilitatea constituie un avantaj esenţial al transmisiilor hidraulice şi
pneumatice faţă de cele mecanice, asigurându-le o largă utilizare, deşi principiul lor de
funcţionare implică randamente relativ mici. În funcţie de tipul maşinilor hidraulice utilizate,
transmisiile hidraulice pot fi: hidrostatice (volumice), hidrodinamice sau hidrosonice. Dacă
maşinile hidraulice (pompa şi motorul), care constituie elementele fundamentale ale transmisiei
hidraulice, sunt de tip volumic, transmisia se numeşte uzual hidrostatică sau volumică, deoarece
energia mecanică furnizată de maşina de forţă este utilizată de o pompă volumică practic numai
pentru creşterea energiei de presiune a lichidului vehiculat; aceasta este retransformată în energie
mecanică de un motor hidraulic volumic (fig. 1.4).
 1.2. CLASIFICAREA TRANSMISIILOR HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE

In cadrul transmisiilor hidrostatice şi pneumostatice se disting, din punctul de vedere al

teoriei sistemelor automate, sisteme de acţionare, sisteme de comandă şi sisteme de reglare
automată. Sistemele de acţionare şi comandă hidrostatice şi pneumostatice sunt sisteme cu circuit
deschis, în sensul că mărimea de intrare, care impune regimul de funcţionare al sistemului, nu
este influenţată de efectul acţiunii sale; datorită perturbaţiilor inerente, mărimea de ieşire nu
poate fi corelată în mod univoc cu mărimea de intrare. Sistemele de acţionare hidrostatice şi
pneumostatice transmit în general puteri mari, randamentul lor fiind un parametru important,
utilizat obligatoriu în comparaţia cu alte tipuri de transmisii. Sistemele de comandă hidrostatice
şi pneumostatice transmit în general puteri mici, iar motoarele acestora acţionează asupra
elementelor de comandă ale altor transmisii care vehiculează puteri mult mai mari. Sistemele de
reglare automată hidrostatice şi pneumostatice sunt sisteme cu circuit închis, deci conţin o
legătură de reacţie care permite compararea, continuă sau intermitentă, a mărimii de intrare cu
cea de ieşire; diferenţa dintre acestea (eroarea) constituie semnalul de comandă al
amplificatorului sistemului, care alimentează elementul de execuţie în scopul anulării erorii;
astfel, precizia acestor sisteme este ridicată (în regim staţionar, relaţia dintre mărimea de intrare
şi cea de ieşire este practic biunivocă). Parametrii reglaţi uzual sunt: poziţia, viteza unghiulară
(liniară), momentul arborelui (forţa tijei) motorului hidrostatic sau pneumostatic, puterea
consumată de transmisie de la maşina de forţă etc. În continuare, transmisiile hidrostatice vor fi
numite "hidraulice", iar transmisiile pneumostatice "pneumatice". Pentru fiecare dintre sistemele
analizate se prezintă câte o schemă tipică.

2.1. PROPRIETĂŢILE NECESARE LICHIDELOR UTILIZATE ÎN TRANSMISIILE

HIDRAULICE

Lichidele vehiculate în circuitele energetice şi de comandă ale transmisiilor hidraulice,

numite curent “hidraulice”, “de lucru” sau “funcţionale” suferă ciclic variaţii importante de
presiune, viteză şi temperatură, vin în contact cu diferite materiale şi pot fi expuse câmpului
electromagnetic, radiaţiilor nucleare, etc. Condiţiile dificile de utilizare impun lichidelor
funcţionale următoarele cerinţe: calităţi lubrifiante; viscozitate acceptabilă în orice condiţii de
funcţionare ale sistemului; proprietăţi fizice şi chimice stabile; compatibilitate cu materialele
sistemului; compresibilitate, volatilitate, tendinţă de spumare, densitate, coeficient de dilatare
termică, preţ şi toxicitate reduse; calităţi antioxidante şi dielectrice; stocare şi manipulare simple.
În prezent există o gamă largă de lichide funcţionale, aparţinând din punct de vedere chimic mai
multor clase, dar nici unul nu prezintă toate calităţile necesare unei transmisii date. Ca urmare,
alegerea unui lichid constituie în general un compromis care asigură satisfacerea cerinţelor
esenţiale, dar impune restricţii structurii sistemului şi condiţiilor de utilizare. Datele hotărâtoare
în alegerea unui lichid sunt: gama temperaturilor de utilizare şi stocare, normale şi accidentale;
gama de presiuni şi depresiuni la care este supus lichidul în regim normal şi accidental; cerinţele
anumitor materiale sau elemente componente ale sistemului; cerinţele de siguranţă; condiţii
economice. Dacă mai multe lichide satisfac comparabil aceste cerinţe, opţiunea finală este
determinată de îndeplinirea celorlalte criterii.

2.2. PROPRIETĂŢILE FUNDAMENTALE ALE LICHIDELOR FUNCŢIONALE

2.2.1. Viscozitatea Viscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune deformărilor ce

nu constituie variaţii ale volumului lor, prin dezvoltarea unor eforturi tangenţiale. Forţa necesară
deplasării unui strat de arie A, cu viteza du faţă de un strat adiacent situat la distanţa dn este
proporţională cu aria A, cu gradientul vitezei după normala la direcţia de curgere, du/dn (viteza
de deformare) şi cu viscozitatea dinamică a fluidului, η: 34 Actionari hidraulice si pneumatice dn
du F = η⋅A (2.1) Unitatea SI a viscozităţii dinamice se numeşte poiseuille: 1Pl=1kg m-1s -1, iar
unitatea CGS – poise: 1Po=1 g cm-1s -1. Cercetări recente urmăresc definirea “viscozităţii de
dilataţie” care pare a genera pierderi de energie când se impun fluidelor variaţii de volum fără
deformare. Dacă viscozitatea nu depinde de viteza de deformare, fluidul se numeşte
“newtonian”. Apa, uleiurile minerale pure şi alte lichide larg utilizate în tehnică satisfac această
condiţie. Numeroase lichide funcţionale, îndeosebi cele sintetice, conţin aditivi cu greutăţi
moleculare mari, datorită cărora au un caracter nenewtonian; în general viscozitatea lor scade cu
viteza de deformare. Această caracteristică poate fi temporară sau remanentă şi corespunde fie
fragmentării, fie rearanjării moleculelor mari datorită turbulenţei extreme, caracteristică
elementelor de reglare. În practică se utilizează curent viscozitatea cinematică definită ca raport
între viscozitatea dinamică şi densitatea lichidului: ρ η ν = (2.2) Unitatea SI a acestei mărimi este
1 m2 s -1 iar unitatea CGS se numeşte stokes: 1 St = 1cm2 s -1. Tabelele practice indică valoarea
viscozităţii cinematice în centistokes: 1 cSt = 10-2 St = 1 mm2 s -1. De asemenea, se utilizează
încă unităţi de măsură tehnice, necorelate cu definiţia fizică a viscozităţii, ci cu aparatele sau
procedeele de măsură utilizate: grade Engler (în Europa), secunde Redwood (în Marea Britanie),
secunde Saybold (în SUA) şi unităţi Barbey (în Franţa). Conversia acestora în centistokes este
indicată în figura 2.1. În calcule aproximative se poate utiliza relaţia de transformare: [m s ] 7,4
10 [ E] 2 1 6 0 ν ⋅ ≅ ⋅ ν − − (2.3) care conţine în membrul drept viscozitatea exprimată în grade
Engler o E. Viscozitatea este o caracteristică esenţială a lichidelor funcţionale deoarece asigură
portanţă lagărelor, limitează pierderile de lichid prin elementele de etanşare şi generează forţe
care amortizează oscilaţiile parametrilor funcţionali; în acelaşi timp, ea provoacă pierderi de
energie în spaţiile dintre piesele în mişcare relativă şi în conducte, neliniarizează caracteristicile
orificiilor de comandă ş.a. Viscozitatea lichidelor scade rapid cu temperatura (fig. 2.2) şi creşte
într-o măsură mult mai mică cu presiunea (fig. 2.3). La temperaturi înalte scurgerile interne ale
maşinilor hidraulice volumice şi elementelor de distribuţie alterează prohibitiv randamentul
transmisiilor, iar scăderea capacităţii portante a peliculelor lubrifiante poate provoca griparea
diferitelor mecanisme ale acestora
 3.3. CURGEREA LICHIDELOR PRIN ORIFICII ŞI FANTE

Orificiile şi fantele constituie un mijloc de bază pentru reglarea parametrilor funcţionali

ai transmisiilor hidraulice şi pentru asigurarea stabilităţii lor. În acest paragraf se prezintă
caracteristicile de regim staţionar ale principalelor tipuri de orificii şi fante cu secţiune fixă sau
variabilă; practica sistemelor hidraulice a consacrat pentru aceste rezistenţe hidraulice denumirea
de "drosele". La numere Re mari curgerea este turbulentă, căderea de presiune pe orificii şi fante
determinând accelerarea particulelor fluide. La numere Re mici căderea de presiune este
provocată de eforturile tangenţiale corespunzătoare viscozităţii.

1.3 AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE TRANSMISIILOR HIDRAULICE ŞI

PNEUMATICE

Transmisiile hidraulice şi pneumatice au câteva caracteristici specifice, care le

diferenţiază de alte tipuri de transmisii, explicând atât larga lor răspândire cât şi restricţiile de
utilizare. Locul transmisiilor hidraulice şi pneumatice în cadrul transmisiilor poate fi stabilit pe
baza mai multor criterii de natură practică. 28 Actionari hidraulice si pneumatice 1.3.1. Avantaje
1. Posibilitatea amplasării motoarelor hidraulice volumice într-o poziţie oarecare faţă de maşinile
de forţă constituie un avantaj major al transmisiilor hidraulice faţă de cele mecanice,
simplificând considerabil proiectarea maşinilor de lucru. 2. Elementele de comandă ale
transmisiilor hidraulice solicită operatorilor forţe sau momente reduse şi pot fi amplasate în
locuri convenabile, conferind maşinilor de lucru calităţi ergonomice deosebite. 3. Cuplul realizat
de motoarele electrice rotative este proporţional cu intensitatea curentului absorbit, fiind limitat
de încălzirea izolaţiei şi de saturaţia circuitului magnetic. Cuplul dezvoltat de motoarele
hidraulice volumice rotative este proporţional cu diferenţa de presiune dintre racordurile
energetice, fiind limitat numai de eforturile admisibile ale materialelor utilizate. 4. Căldura
generată de pierderile interne, care limitează performanţele oricărei maşini, este preluată de
lichidul vehiculat şi cedată mediului ambiant printr-un schimbător de căldură amplasat
convenabil; ca urmare, maşinile volumice au frecvent puteri specifice mai mari de 1 kW/kg. 5.
Lichidele utilizate în transmisiile hidraulice tipice îndeplinesc şi rolul de lubrifiant, asigurându-le
o funcţionare îndelungată. 6. Motoarele volumice rotative pot funcţiona într-o gamă largă de
turaţii; valoarea turaţiei minime stabile depinde de tipul mecanismului utilizat pentru realizarea
camerelor de volum variabil, de tipul sistemului de distribuţie şi de precizia execuţiei.Datorită
scurgerilor relativ mici, randamentul volumic al acestor motoare are valori ridicate, iar
caracteristica mecanică (M-n) are o pantă redusă; aceasta conferă motoarelor volumice rotative o
mare rigiditate statică (scăderea turaţiei la creşterea momentului rezistent este mică). În sistemele
de reglare automată a poziţiei, această calitate asigură o precizie deosebită şi o sensibilitate
redusă la perturbaţii. 7. Motoarele electrice rotative realizează o legătură proporţională între
tensiune şi turaţie, iar raportul dintre momentul activ şi momentul de inerţie al părţilor mobile are
o valoare redusă. Motoarele volumice rotative oferă o legătură liniară între debit şi viteza
unghiulară, iar raportul dintre momentul activ şi cel de inerţie al părţilor mobile are o valoare
foarte mare, datorită căreia aceste motoare pot realiza porniri, opriri şi inversări de sens rapide.
În ansamblu, transmisiile hidraulice asigură o amplificare mare în putere (putere utilă/putere de
comandă) şi un răspuns bun în frecvenţă, suficient pentru aplicaţiile practice uzuale. 8. Motoarele
hidraulice volumice liniare permit obţinerea unor forţe considerabile cu un gabarit foarte redus,
datorită presiunilor mari de lucru. Raportul dintre forţele active şi forţele de inerţie ale părţilor
mobile are valori ridicate, asigurând o viteză de răspuns mare, specifică sistemelor de poziţionare
rapidă.
 Scurgerile interne ale acestor motoare sunt foarte mici, astfel că randamentul lor volumic
este apropiat de unitate, viteza minimă stabilă este foarte redusă, iar rigiditatea statică este foarte
mare. 9. Reglarea parametrilor funcţionali ai motoarelor volumice se face relativ simplu,
utilizând fie pompe reglabile, fie rezistenţe hidraulice reglabile. Transmisiile hidraulice pot fi
conduse cu automate programabile sau calculatoare industriale prin intermediul amplificatoarelor
electrohidraulice (conver-toare electrohidraulice cu factor mare de amplificare în putere). Acest
avantaj este valorificat în prezent pe scară largă în domeniul maşinilor-unelte, roboţilor
industriali, în tehnica aerospaţială, în energetică etc. Elaborarea semnalelor de comandă se face
optim pe cale electronică, iar executarea comenzilor - pe cale hidraulică (nervi electronici +
muşchi hidraulici). Stocarea energiei hidraulice se realizează simplu, în acumulatoare
hidropneumatice. Motoarele volumice rotative le concurează pe cele electrice, îndeosebi în cazul
maşinilor de lucru mobile, unde gabaritul şi greutatea componentelor trebuie să fie minime.
Motoarele volumice liniare sunt utilizate în toate aplicaţiile care necesită forţe importante. 10.
Motoarele pneumatice volumice sunt compacte, acest avantaj fiind valorificat îndeosebi în cazul
sculelor portabile. Posibilitatea utilizării acestor motoare în uzine este favorizată de existenţa
reţelelor de distribuţie a aerului comprimat. 11. Viteza şi forţa sau cuplul motoarelor pneumatice
volumice pot fi reglate simplu şi în limite largi. Funcţionarea în ciclu automat este favorizată de
existenţa elementelor logice pneumatice, precum şi a amplificatoarelor electropneumatice
discrete sau continue. Fiind nepoluante, motoarele pneumatice volumice sunt larg utilizate în
instalaţiile nepoluante sau antiexplozive, specifice industriei alimentare, chimice, miniere,
petroliere, energetice etc. 12. Utilizarea pe scară largă a transmisiilor hidraulice şi pneumatice,
creează posibilitatea tipizării, normalizării şi unificării elementelor acestora. Fabricaţia de serie
mare în întreprinderi specializate poate reduce substanţial costul, asigurând în acelaşi timp o
calitate ridicată. 1.3.2.

Dezavantaje
1. Transmisiile hidraulice sunt scumpe deoarece includ, în afara pompelor şi
motoarelor volumice, elemente de comandă, reglare şi protecţie, elemente de
stocare, filtrare şi transport al lichidului. Majoritatea acestor componente
necesită o precizie de execuţie ridicată (specifică mecanicii fine), materiale şi
tehnologii neconvenţionale, necesare asigurării preciziei, randamentului şi
siguranţei funcţionale impuse. 32 Actionari hidraulice si pneumatice 2.
Pierderile de putere care apar în cursul transformărilor energetice din maşinile
hidraulice volumice, precum şi în elementele de legătură, reglare şi protecţie,
afectează semnificativ randamentul global al maşinilor de lucru echipate cu
transmisii hidraulice. 3. Transmisiile hidraulice sunt poluante, deoarece au
scurgeri, existând întotdeauna pericolul pierderii complete a lichidului datorită
neetanşeităţii unui singur element. 4. Ceaţa de lichid care se formează în cazul
curgerii sub presiune mare prin fisuri este foarte inflamabilă, datorită
componentelor volatile ale hidrocarburilor care constituie baza majorităţii
lichidelor utilizate în transmisiile hidraulice. 5. Pericolul autoaprinderii
lichidului sau pierderii calităţii sale lubrifiante limitează superior temperatura
de funcţionare a transmisiilor hidraulice. Acest dezavantaj poate fi evitat prin
utilizarea lichidelor de înaltă temperatură sau a celor neinflamabile concepute
relativ recent. 6. Contaminarea lichidului de lucru constituie principala cauză a
uzurii premature a transmisiilor hidraulice. În cazul în care contaminantul este
abraziv, performanţele transmisiei se reduc continuu datorită creşterii jocurilor.
Înfundarea orificiilor de comandă ale elementelor de reglare furnizează semnale
de comandă false care pot provoca accidente grave. 7. Pătrunderea aerului în
lichidul de lucru generează oscilaţii care limitează sever performanţele
dinamice ale transmisiilor hidraulice. 8. Întreţinerea, depanarea şi repararea
transmisiilor hidraulice necesită personal de calificare specifică, superioară
celei corespunzătoare altor tipuri de transmisii. 9. Complexitatea metodelor de
analiză şi sinteză a transmisiilor hidraulice nu permite elaborarea unei
metodologii de proiectare accesibilă fără o pregătire superioară. 10. Principalul
dezavantaj al transmisiilor pneumatice este randamentul foarte scăzut. 11.
Nivelul redus al presiunii de lucru limitează forţele, momentele şi puterile
transmise. 12. Compresibilitatea gazelor nu permite reglarea precisă, cu
mijloace simple, a parametrilor funcţionali ai transmisiilor pneumatice,
îndeosebi în cazul sarcinilor variabile. 13. Aerul nu poate fi complet purificat,
contaminanţii provocând uzura şi coroziunea continuă a elementelor
transmisiilor pneumatice. 14. Apa, prezentă totdeauna în aer, pune în mare
pericol funcţionarea sistemelor pneumatice prin îngheţare. Transmisiile
pneumatice le concurează pe cele electrice la puteri mici, îndeosebi în cazurile
când sunt necesare deplasări liniare realizabile simplu cu ajutorul cilindrilor
pneumatici. Alegerea tipului optim de transmisie, pentru condiţii concrete date,
reprezintă, în principiu, o problemă de natură tehnico - economică, a cărei
soluţionare corectă necesită cunoaşterea detaliată a caracteristicilor tuturor
soluţiilor posibile.