1

2
3
4
5
 INTRODUCERE

Hidraulica este știinta care studiază legile de echilibru și de mișcare a fluidelor din
punctul de vedere al aplicațiilor în tehnică. Denumirea de hidraulică provine din cuvintele
grecești “hidra:”- apă și “aulos”-tub. Noțiunea a fost inițial pusă în legătură cu orga de apă
(instument muzical în Grecia antică) , unde caracteristicile sunetelor erau realizate de
înălțimea coloanelor de apă. Hidraulica studiază în principal lichidele care sunt fluide practic
incompresabile, ele nu au formă proprie, ci sunt perfect plastice la efortul de compresiune.
Lichidele în cantități mici iau forma sferică, iar in cantități mari iauforma recipientului, având
o suprafață liberă. Lichidul de lucru din sistemele hidraulice este supus acțiunii îndelungate a
unor temperaturi, viteze și presiuni ridicate, variind în limite largi. În aceste condiții mediul
hidraulic trebuie să răspundă unor cerințe importante, cum ar fi:
 Să aibă bune proprietăți lubrifiante;
 Să aibă rezistență ridicată a peliculei;
 Să aibă rezistență termică și chimică ridicată;
 Să nu degaje vapori la temperaturi obișnuite;
 Să nu fie activ chimic în raport cu elementele sistemului;
 Să aibă o variație minimă a vâscozității în raport cu temperatura;
 Să aibă punct ridicat de inflamibilitate;
 Să nu absoarbă și sa nu formeze spumă;
 Să aibă un conținut minim de impurități.
Lichidele de lucru utilizate în sistemele de acționare hidraulică se pot grupa în 3
categorii:
 apă;
 uleiuri minerale;
 lichide sintetice.
Cele mai utilizate lichide sunt uleiurile minerale, care au o durată de viață ce este
determinată de calitatea lor, precum și de condițiile de lucru. În cazul unor instalații care
funcționează la temperaturi ridicate (metalurgie, siderurgie) mediul hidraulic utilizat este
metalul lichid care de regulă este un aliaj eutectoid compus din 77% natriu și 23% kaliu,
punctul de topire este de -12°C, iar cel de fierbere este de 850°C.

6
2. ELEMENTE DE REGLARE A PRESIUNII: CONSTRUCŢIE,
FUNCŢIONARE ŞI CLASIFICARE

Presiunea din circuitele energetice şi de comandă ale sistemelor de acţionare,

comandă şi reglare hidraulice poate fi reglată sau limitată cu elemente mecanohidraulice sau
electrohidraulice, numite în practică "supape".
O supapă mecanohidraulică este formată dintr-o carcasă în interiorul căreia se
deplasează un obturator sub acţiunea forţelor de presiune şi a forţei elastice furnizată de un
resort.
În cazul general, un astfel de elementare patru racorduri: unul de intrare (A), unul de
ieşire (B), unul de comandă externă (X) şi un orificiu de drenaj al camerei de volum variabil
în care se află amplasat resortul (Y).
Aceste elemente pot îndeplini următoarele funcţii:
a)limitarea presiunii în racordul de intrare la o valoare impusă printr-un resort (supape
de siguranţă);
b)conectarea unui motor hidraulic la o pompă, după atingere a unei valori prestabilite
a presiunii în racordul de refulare al pompei, ca urmare a realizării cursei unui alt motor
hidraulic (supape de succesiune);
c)conectarea unui circuit hidraulic la rezervor, ca urmare a atingerii unei valori
prestabilite a presiunii într-un alt circuit hidraulic (supape de deconectare);
d)conectarea unui circuit hidraulic la o pompă ca urmare a atingerii unei valori
prestabilite a presiunii într-un alt circuit (supape de conectare);
e)reglarea presiunii în racordul de ieşire la o valoare impusă printr-un resort (supape
de reducere a presiunii);
f)reglarea presiunii în racordul de ieşire în funcţie de valoarea presiunii dintr-un alt
circuit hidraulic.
Primele patru tipuri (a ... d) fac parte din categoria supapelor normal- închise,
caracterizate prin faptul ca resoartele lor tind să întrerupă legătura hidraulică dintre intrare şi
ieşire. Ultimele două (e şi f) fac parte din categoria supapelor normal-deschise, caracterizate
prin faptul că resoartele lor tind să realizeze legătura hidraulică dintre intrare şi ieşire.
Simbolurile standardizate ale câtorva tipuri de supape sunt indicate în figura 1.

7
 Simbolul general al unei supape conţine un pătrat corespunzător carcasei (corpului)
în interiorul căruia este reprezentată o săgeată corespunzătoare obturatorului mobil. În jurul
pătratului sunt reprezentateracordurile şi resortul.
Comanda supapelor normal-închise este "internă" dacă racordul de comandă este
conectat la racordul de intrare. În cazul supapelor normal-deschise, comanda este "internă"
dacă racordul de comandă comunică cu racordul de ieşire.
Drenajul se numeşte "intern" dacă racordul de drenaj este conectat la racordul de
ieşire. Dacă racordul de drenaj este conectat la rezervor, drenajul se numeşte "extern".

Fig.1. Simbolizarea supapelor mecanohidraulice:

a)de limitare a presiunii;b)de succesiune;c)de reducere a presiunii;d)de conectare.

Dacă lichidul din racordul de comandă acţionează direct asupra obturatorului,

determinând mişcarea acestuia, comanda supapei se numeşte "directă". În caz contrar,
comanda supapei se numeşte "indirectă".
O supapă de siguranţă tipică (fig. 2), comandată direct, limitează superior presiunea
de refulare a pompei deoarece evacuează debitul excedentar la rezervor prin fanta inelară
dintre obturator (sertar) şi corp. Deplasarea axială a sertarului în sensul măririi fantei este
determinată de rezultanta forţelor de presiune pe suprafaţa de comandă care comprimă
suplimentar resortul.

Fig.2.Schema unei transmisii hidrostatice prevăzută cu o supapă normal-închisă.

8
 În regim staţionar, relaţia dintre mărimea independentă – debitul care parcurge
supapa –şi mărimea dependentă –presiunea în racordul de intrare – depinde de
precomprimarea resortului.
Comportarea supapei în regim tranzitoriu este influenţată de droselul DC, amplasat
între racordul de intrare şi camera decomandă, numit de "comandă". Acesta întârzie atât
transmiterea presiunii din racordul de intrare în camera de comandă, în cursul creşterii
presiunii de refulare a pompei, cât şi întârzierea scăderii presiunii din camera de comandă la
scăderea presiunii de refulare a pompei. Astfel, droselul asigură amortizarea oscilaţiilor
hidromecanice caracteristice sistemelor inerto-elastice şi implicit amortizarea oscilaţiilor
presiunii de refulare a pompei. Ca urmare acest drosel se mai numeşte şi "amortizorul
supapei".
Din punct de vedere structural, o supapă normal-deschisă diferă de cea prezentată mai
sus prin inversarea poziţiei camerei de comandă cu cea a resortului (fig.3).

Fig.3.Schema unei transmisii hidrostatice prevăzută cu o supapă normal-deschisă.

Pentru a menţine constantă presiunea în racordul de admisie al motorului este

necesară şi racordarea unei supape normal-închise la refularea pompei. La creşterea presiunii
în racordul de admisie al motorului, sertarul supapei normal-deschise micşorează lăţimea
fantei inelare prin comprimarea suplimentară a resortului, obligând o parte din debitul pompei
să se întoarcă la bazin prin supapa normal-închisă.

9
 Caracteristica de regim staţionar a unei supape reprezintă dependenţa dintre căderea
de presiune pe supapă şi debitul care parcurge supapa.
Alura caracteristicilor de regim staţionar ale acestor supape este prezentată în figura 4. În
figura 5 se prezintă alura răspunsului unei supape normal- închise la un semnal treaptă de
debit.

Fig.4. Comportarea supapelor de reglare a presiunii în regim staţionar:

a)supapă normal-închisă; b)supapă normal-deschisă.

Fig.5.Comportarea unei supape normal-închise în regimul tranzitoriu

generat de un semnal treaptă de debit.

10
 3. ELEMENTE DE REGLARE A DEBITULUI

3.1.DISTRIBUITOARE HIDRAULICE

3.1.1.Definire şi clasificare
Distribuitoarele sunt elemente hidraulice ce pot îndeplini următoarele:
a) realizează diferite conexiuni hidraulice între racorduri (funcţia de distribuţie);
b) reglează debitul pe circuitele realizate între racorduri (funcţia de reglare).
Elementele care îndeplinesc numai prima funcţie se numesc "distribuitoare
direcţionale" şi trebuie să introducă pierderi de presiune minime între racorduri pentru a nu
afecta randamentul transmisiilor din care fac parte.
Elementele care realizează şi funcţia de reglare se numesc "distribuitoare de reglare",
iar din punctul de vedere al teoriei sistemelor sunt amplificatoare mecanohidraulice
(raportul dintre puterea hidraulică comandată şi puterea mecanică necesară pentru comandă
este mult mai mare ca 1).
Informaţiile cu privire la funcţiile îndeplinite, conexiunile realizate, tipul comenzilor
etc. sunt cuprinse sintetic în simbolurile distribuitoarelor.
Un simbol tipic este format din două sau mai multe pătrăţele care reprezintă seturi de
conexiuni posibile; în interiorul acestora se reprezintă prin săgeţi legăturile dintre racorduri;
lateral sunt indicate tipurile comenzilor prin care se obţin funcţiile îndeplinite.
Primul criteriu de clasificare a distribuitoarelor este numărul de racorduri energetice.
Acestea se mai numesc şi "căi"(de la cuvântul englezesc "way").
Al doilea criteriu se referă la numărul de poziţii distincte alese rotarului
(obturatorului) faţă de corp, egal cu numărul de seturi de conexiuni realizate.
Cel mai simplu distribuitor are două racorduri şi două poziţii (fig.6 ), fiind de fapt un
drosel întrebuinţat pentru întreruperea circuitelor hidraulice sau ca element de reglare a
debitului. Soluţia constructivă care permite minimizarea forţei de comandă are la bază
droselul cu sertar cilindric.

Fig.6.Distribuitor 2/2:
a)simbol complet; b)drosel reglabil; c)simbol echivalent.
11
 Distribuitoarele cu trei căi (fig. 7 ) sunt utilizate pentru comanda motoarelor
hidraulice unidirecţionale cu simplu efect, a căror revenire se face gravitaţional sau sub
acţiunea unei forţe elastice. De asemenea, ele pot comanda motoare hidraulice liniare cu
dublu efect diferenţiale, ale căror pistoane au arii utile inegale(fig.8).

Fig.7.Distribuitor 3/3comandat hidraulic: a)schema de principiu; b)simbolu lstandardizat;

c)sistem de acţionare hidraulică realizat cu distribuitor cu 3 căi şi motor hidraulic cu simplu
efect; d)schema hidraulică echivalentă a sistemului.

Cele mai răspândite distribuitoare au patru racorduri şi trei poziţii (4/3). Corpul lor
conţine 5 canale toroidale şi poate realiza diferite conexiuni prin alegerea adecvată a
poziţiei şi lăţimii umerilor sertarului, care determină "acoperirea" orificiilor (fig.8).
Acoperirea este pozitivă dacă pentru deschiderea orificiului sertarul trebuie să realizeze o
anumită cursă (egală cu distanţa dintre muchiile de distribuţie).
Cea mai importantă schemă de conexiuni din categoria 4/3 este caracterizată prin
faptul ca în poziţia centrală (0) toate racordurile sunt închise. Poziţiile 1 şi 2 permit simultan
alimentarea şidrenarea unui motor hidraulic în ambele sensuri. Acest tip de distribuitor se

12
numeşte "inversor cu centru închis" (fig. 9). Un caz particular de importanţă practică
deosebită este caracterizat prin acoperirea nulă a tuturor orificiilor, fiind specific sistemelor
de reglare automată a poziţiei (servomecanismelor).
O altă schemă importantă de distribuţie 4/3 se numeşte "inversor cu centrul deschis" şi
este specifică sistemelor de comandă hidraulică proporţională, deoarece în poziţia neutră
permite revenirea motorului hidraulic sub acţiunea resoartelor de centrare şi în acelaşi timp,
funcţionarea pompei cu un consum mic de energie (fig.10).
În cazul sistemelor de acţionare cu funcţionare intermitentă se poate face o economie
de energie esenţială dacă se utilizează un distribuitor 4/3 cu centru parţial deschis (fig. 11).

Fig.8.Comanda unui motor liniar diferenţial printr-un distribuitor 3/3:

a)sistem de acţionare hidraulică cu distribuitor cu 3 căi şi motor cu dublu efect diferenţial;
b)schema hidraulică echivalentă.

a) b) c)

Fig.9.Definirea acoperirii:
a)acoperire pozitivă; b)acoperire nulă (critică); c)acoperire negativă.

13
 Fig.10.Distribuitor 4/3 cu centrul închis.

Fig.11.Distribuitor 4/3 cu centrul parțial deschis

3.1.2. Structura şi comanda distribuitoarelor direcţionale

Un distribuitor hidraulic este format în esenţă din două piese între care are loc o
mişcare relativă; aceasta asigură acoperirea sau descoperirea unor orificii amplasate între
racordurile externe.

14
 Elementul fix se numeşte carcasă sau corp, iar cel mobil–sertar sau ventil. Sertarul
poate fi cilindric sau plan şi poate efectua o mişcare de rotaţie sau de translaţie.Ventilele pot fi
conice sau sferice şi de fapt aparţin unor supape de sens deblocabile pe cale mecanică,
hidraulică, electromecanică sau electrohidraulică, comandate simultan. Cele mai răspândite
distribuitoare sunt formate dintr-un sertar cilindric cu mişcare de translaţie şi un corp fix,
prevăzut cu canale interioare toroidale. Între umerii sertarelor şi camerele toroidale se
realizează simultan mai multe drosele variabile prin care se reglează debitul. Schema
hidraulică echivalentă a unui distribuitor tipic este prezentată în figura13.

Fig.13.Schema hidraulică echivalentă a unui distribuitor

utilizat pentru comanda unui motor hidraulic bidirecţional.

Comanda unui distribuitor poate fi: manuală, mecanică, hidraulică, pneumatică,

electromecanică, electrohidraulică, electropneumatică sau combinată.
Simbolul comenzii (fig.14) se ataşează lateral simbolului distribuitorului; în general
există o corespondenţă între simbolul comenzii şi conexiunile realizate de căsuţa alăturată
acesteia.
Comenzile pot fi "reţinute" sau "nereţinute"; dacă legăturile generate de o comandă se
menţin şi după dispariţia acesteia, comanda se numeşte "reţinută". O comandă "nereţinută"
are efect numai cât timp este aplicată.
Revenirea obturatorului în poziţia neutră se face sub acţiunea unui resort montat într-o
casetă sau cu ajutorul a două resoarte simetrice.
La debite mici este posibilă comanda directă (manuală, mecanică, electromagnetică
etc.). În figura 15 se prezintă un distribuitor tipic cu comandă manuală.
La debite mari se utilizeazăcomanda indirectă, distribuitoarele având două sau trei
etaje. Se analizează în continuare cazul tipic al distribuitoarelor bietajate electrohidraulice
(fig. 16). Acestea au structura din figura 17:

15
 - a) distribuitor hidraulic cu patru căi şi trei poziţii, inversor, cu centrul parţial
deschis, cu comandă electromagnetică nereţinută; în poziţia neutră racordurile C, D şi Y sunt
conectate împreună, permiţând egalizarea presiunilor din racordurile C şi D la nivelul
presiunii din rezervor; acest distribuitor se numeşte "distribuitor pilot";
- b) distribuitor hidraulic cu patru căi şi trei poziţii, inversor, cu centrul închis, cu
acoperire pozitivă, cu comanda hidraulică nereţinută care se numeşte "distribuitor principal";
- c) grup de drosele reglabile şi supape de sens destinat reglării timpului de răspuns al
comenzii electrohidraulice, adică a timpului scurs între momentul aplicării comenzii electrice
şi momentul încheierii deplasării sertarului distribuitorului principal; de asemenea, se
reglează timpul de revenire în poziţia neutră a distribuitorului principal, ca urmare a anulării
unei comenzi electrice aplicate distribuitorului pilot; un drosel reglabil introduce o
suprapresiune controlabilă în camera pasivă realizată între sertarul distribuitorului principal,
corpul acestuia şi capacul corespunzător.

3.1.3. Caracteristicile statice şi dinamice ale distribuitoarelor direcţionale

Principala caracteristică a unui distribuitor direcţional este variaţia căderii de presiune

pe diferite căi în funcţie de debit (fig.14). În afară de aceasta, sunt necesare numeroase alte
informaţii referitoare la scurgerile interne, forţele de comandă, timpul de răspun
scorespunzător fiecărui tip d ecomandă etc.

Fig.14.Tipuri de comenzi pentru distribuitoare.

16
 Fig.15. Distribuitor hidraulic comandat manual (REXROTH):
1- corp;2-manetă;3-sertar;4-resort;5-piston dei ndexare;6-resort de indexare.

Fig.16.Distribuitor electrohidraulic bietajat(REXROTH):

1-corp;2-sertar;3-resort;4-corpul pilotului;5-electromagnet;6-cameră de comandă;7-canal
de alimentare a lpilotului;8-buton de deblocare manuală.

17
 Fig.17.Distribuitor electrohidraulic bietajat

3.2. DISTRIBUITOARE HIDRAULICE DE REGLARE ALIMENTATE LA

PRESIUNE CONSTANTĂ

Din punctul de vedereal teoriei sistemelor automate, distribuitoarele hidraulice sunt

amplificatoare, deci au un rol esenţial în asigurarea preciziei şi stabilităţii sistemelor
automate hidraulice. Analiza caracteristicilor energetice şi de pierderi ale acestor elemente
constituie o etapă fundamentală în elaborarea unor modele matematice realiste pentru
servomecanismele hidraulice prezentate în această lucrare.

3.2.1. Scheme constructive şi structurale

a)Scheme constructive
Distribuitoarele de reglare sunt formate din rezistenţe hidraulice reglabile comandate
simultan. Ariile variabile se realizează între două piese aflate în mişcare relativă, piesa mobilă
numindu-se "sertar". În practică se utilizează sertare cilindrice şi plane şi ventile conice.
Distribuitoarele cu sertar cilindric întrebuinţează bucşe cu orificii radiale sau cu degajări
(camere) toroidale pe supafaţa interioară.
Tehnica de realizare a orificiilor precise în bucşă este relativ recentă; ca urmare,
soluţia clasică, care utilizează degajări toroidale interioare (fig.18 a), este încă larg folosită la
execuţia distribuitoarelor de reglare şi direcţionale destinate debitelor mari. Pentru a micşora
factorul de amplificare al distribuitorului cu degajări toroidale fără a micşora diametrul

18
sertarului sub limita tehnologică accesibilă, acesta poate fi prevăzut cu umeri conici, teşituri
sau crestături longitudinale de secţiune triunghiulară (fig.18 b şi c).
Sertarele cu fante dreptunghiulare pe umeri sunt utilizate pentru distribuţia debitelor
mici, prin deplasări relativ mici faţă de poziţia neutră, diametrul rămânând deasupra limitei
tehnologice; ele asigură liniaritatea caracteristicii statice, fiind larg utilizate în distribuitoarele
proporţionale.
Toate schemele constructive descrise generează probleme de execuţie şi control, iar
calitatea profilului muchiilor de distribuţi eale camerelor toroidale este mediocră. În plus,
teşiturile şi crestăturile sertarelor (fig. 18 c, d şi e) nu permit practicarea crestăturilor de
echilibrare care reprezintă, totuşi ,un mijloc simplu de evitare a gripării hidraulice.
Noile procedee de execuţie prin electroeroziune a orificiilor în plăci metalice au
permis apariţia sertarelor cu muchii riguros drepte, conjugate cu orificii precis profilate,
având muchii de laminare foarte ascuţite; aceste distribuitoare sunt mai bine adaptate
condiţiilor de utilizar eîn cadrul servomecanismelor decât distribuitoarele cu umeri profilaţi şi
camere toroidale.
Schema unei rezistenţe hidraulice (drosel) cu orificii în bucşă şi sertar cu muchii
drepte este indicată în figura19 a.
Profilul orificiilor practicates imetric în cămaşă poate fi adaptat cerinţelor de stabilitate şi
precizie ale oricărui sistem (fig.19 b,c şi d).

b)Scheme structurale
Distribuitoarele cu sertar sunt frecvent întrebuinţate pentru reglarea debitului
motoarelor hidraulice deoarece în absenţa unui semnal de comandă prezintă scurgeri minime,
calitate importantă din punct de vedere energetic. În plus, este posibilă reducerea forţei
necesare pentru comandă prin procedee constructive relativsimple.

Fig.18.Variante de drosele cu sertar cilindric.

19
 Fig.19.Tipuri de orificii realizate prin electroeroziune.

Criteriile de clasificare a distribuitoarelor cu sertar alimentate la presiune constantă

sunt numeroase.
Din punctul de vedere al caracteristicii de reglare, criteriul cel mai important este
numărul muchiilor de laminare (active). Există astfe ldistribuitoare cu una, două sau mai
multe muchii active. În cazul utilizării unei singure muchii de laminare (fig. 20) distribuitorul
trebuie să conţină şi un drosel fix. Rezultă o caracteristică statică similară celei oferite de
distribuitoarele cu ajutaj şi paletă. Acest distribuitor este puţin utilizat în sistemele de
comandă moderne datorită asimetriei caracteristicii şi mai ales scurgerilor exagerate.
Un distribuitor cu două muchii de laminare (fig. 21) poate comanda un motor hidraulic
cu piston diferenţial. Deşi scurgerile acestui distribuitor sunt mici în raport cu cel analizat
anterior, el nu este utilizat în sisteme de comandă de mare putere deoarece forţa
hidrodinamică pe sertar nu este aceeaşi în cele două sensuri.
Dezavantajele acestor sisteme sunt eliminate prin utilizarea distribuitoarelor cu patru
muchii de laminare. Ele asigură următoarele avantaje: caracteristică statică simetrică; forţe
decomandă simetrice; scurgeri neglijabile; randament ridicat; în cazul comandării unui motor
asimetric este posibilă obţinerea aceleaşi viteze pentru ambele sensuri de mişcare prin
utilizarea unor orificii de lăţime diferită; variaţiile temperaturii şi presiunii de alimentare
produc o derivă neglijabilă a nulului; forţele de comandă pot fi reduse prin mijloace simple.

Fig.20. Distribuitor cu o singură muchie Fig.21. Distribuitor cu două muchii de

de laminare. laminare.

20
 În practică se utilizează atât sertarele cilindrice, cât şi cele plane. Primele sunt mai
adecvate comenzilor hidraulice aplicate pe suprafeţele de capăt. Pilotarea sertarelor plane
necesită motoare hidraulice miniaturale, astfel că ele sunt comandate îndeosebi manual,
mecanic sau electric.
Sertarele cilindrice nu au aceeaşi fiabilitate ca cele plane deoarece sunt expuse
pericolului gripării prin impurităţile solide care pătrund în jocul radial.
În cazul sertarelor plane, jocul poate fi anulat prin diferite soluţii constructive; de
asemenea este posibilă îndepărtarea automată a suprafeţelor conjugate în cazul pătrunderii
unei particule solid eîn spaţiul dintre ele.
Schemele structurale ale distribuitoarelor de reglare cu patru orificii sunt prezentate în
figura 22. Ele diferă prin:
a)numărul de umeri;
b)numărul de racorduri de admisie şi evacuare;
c)sensul de deplasare al pistonului motorului hidraulic comandat pentru un sens dat
de deplasarea sertarului din poziţia neutră;
d)forma suprafeţelor conjugate (cilindrice sau plane).

Fig.22. Schemele structurale ale distribuitoarelor de reglare cu patru orificii.

3.2.2. Regulatoare de debit

Un regulator de debit este un element mecanohidraulic care limitează debitul furnizat

de pompă motorului hidraulic la o valoare prescrisă prin intermediul unei rezistenţe
hidraulice.
 Debitul pompei se alege mai mare decât debitul maxim necesar motorului hidraulic,
iar debitul excedentar este evacuat la rezervor printr-o supapă de reglare a presiunii.
Există două tipuri de regulatoare de debit: cu două racorduri (căi) şi cu trei racorduri.
Aceste regulatoare diferă din punct de vedere stuctural şi al comportării în regim staţionar.
Schema de principiu a unui regulator de debit cu trei căi este prezentată în figura 23.
Regulatorul este compus dintr-o rezistenţă hidraulică fixă şi o supapă normal-închisă
comandată de căderea de presiune pe rezistenţa fixă. Deschiderea supapei normal-închise se
produce numai dacă rezultanta forţelor de presiune pe sertar depăşeşte forţa corespunzătoare
pretensionării resortului. Ca urmare, la debite mici regulatorul se comportă ca o rezistenţă
hidraulică fixă.

Fig. 23.Schema de principiu a unui regulator de debit cu 3 căi.

Schema hidraulică echivalentă a regulatorului este prezentată în figura 24, iar

caracteristica de regim staţionar este indicată în figura 25. Caracteristica este formată practic
din două drepte: una de pantă unitară, corespunzătoare nefuncţionării supapei şi alta de pantă
usor pozitivă, corespunzătoare evacuării debitului excendentar prin supapă.
Simbolul standardizat al regulatorului este prezentat în figura 26, iar în figura 27 se
prezintă o soluţie constructivă tipică incorporată în pompele cu angrenaje destinate
alimentării la debit constanta servomecanismelor direcţiei autovehiculelor.
În cazul unui regulator de debit cu două căi (fig.28…29) supapa normal-închisă este
înseriată cu droselul reglabil. Debitul excedentar este evacuat la rezervor printr-o altă supapă
normal-închisă, dispusă în paralel cu regulatorul faţă de pompă (fig. 30).
Caracteristica de regim staţionar a regulatorului este practic o dreaptă orizontală
(Q=ct.).
 Fig.24.Schema hidraulică echivalentă a unui regulator de debit cu trei căi.

Fig.25. Caracteristica de regim staţionar a unui Fig.26. Simbolul unui regulator de

regulator de debit cu trei căi. debit cu trei căi(RD3).
Fig.27. Regulator de debit cu trei căi pentru pompe cu angrenaje:
1– carcasă;2–orificiu calibrat;3–sertar;4–resort.

Fig.28.Regulator de debit cu două căi.

Fig.29.Droselul de comandă al unui regulator de debit cu două căi.

Fig.30. Buşonul de comandă al unui regulator de debit cu două căi.

 4. NORME DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ȘI
SITUAȚII DE URGENȚĂ

Toţi muncitorii trebuie să cunoască normele care au contingenţă cu locul lor de muncă.
În cazul când normele nu sunt respectate, pot avea loc accidente de muncă.

La angajare orice muncitor trebuie să fie supus unui instructaj general şi specific
locului de muncă, în scopul însuşirii cunoştinţelor necesare.
La locul de muncă, şeful ierarhic va face un nou instructaj de protecţie a muncii,
specific lucrărilor de executat. Întotdeauna se verifică gradul de asimilare al cunoştinţelor
dobândite.
Înainte de începerea unei lucrări, şeful de echipă explică în amănunţime modul de
efectuare al lucrării, indicând fiecărui membru al echipei ce are de făcut şi ce măsuri de
protecţie a muncii trebuie îndeplinite pentru lucrarea în ansamblu şi pentru partea ce revine
fiecărui membru.
Instructajul de protecţie a muncii se repetă periodic. Cu această ocazie se aduc la
cunoştinţă unele instrucţiuni noi, se comentează eventualele accidente petrecute etc.
Prin accident de muncă se înţelege acel accident care produce vătămarea violentă a
organismului (sau intoxicaţia) şi care provoacă incapacitatea temporară de muncă pentru cel
puţin o zi, invaliditate sau deces.
Cauzele care pot produce accidente pot fi de natură tehnică sau de natură
organizatorică, astfel:
- lipsa sau folosirea necorespunzătoare a dispozitivelor de protecţie (apărători,
balustrade, scări, platforme etc.)
- folosirea echipamentelor necorespunzătoare sau defecte;
- funcţionarea defectuoasă a dispozitivelor de siguranţă (frâne, supape etc.) sau
a aparatelor de măsură şi control;
- legarea electrică la pământ defectuoasă (barăci, rezervoare, instalaţii etc.)
- instruirea insuficientă a muncitorilor (profesional şi N.P.M.);
- nerespectarea normelor de protecţie a muncii;
- organizarea defectuoasă a locului de muncă, a procesului de producţie;
- lipsa sau folosirea necorespunzătoare a echipamentului de protecţie.
 Aparatura de măsură şi control, indicatoare sau înregistratoare (indicatoare de greutate,
aparate înregistratoare de debit de ţiţei şi gaze etc.) se întreţin , repară, pun în funcţiune şi se
reglează numai de către personalul specializat. Aparatura trebuie menţinută în perfectă stare
de funcţiune şi se reglează numai de personalul specializat. Indicaţiile corecte în limitele
prescrise şi urmărirea atentă protejează personalul şi instalaţia. Manometrele şi toate aparatele
indicatoare trebuie să fie în bună stare, să aibă vizibil marcat cu roşu diviziunea maximă şi să
fie orientate cu cadranul spre locul unde trebuie observat în mod normal.
La instalaţia electrică de iluminat sau de forţă, la echipamente electrice (utilaje,
dispozitive, aparate etc.) intervine numai personal specializat (electricieni calificaţi).
Orice aparat electric se manevrează când este sub tensiune, numai de electricieni, care
stau pe podeţe electroizolante, cu echipament de protecţie, cu scule protejate în mod special.
La transportarea utilajelor în scopul montării se va da mare atenţie ca dispozitivele
ajutătoare şi cablurile să fie verificate. Legarea cablurilor se va face sigur şi nu improvizat.
După executarea montării unei instalaţii se face obligatoriu recepţia de către
o comisie. După terminarea recepţiei şi darea avizului de punere în funcţie, în faţa comisiei se
vor prelucra, personalului de exploatare, instrucţiile asupra întreţinerii şi exploatării şi
normele specifice de protecţie a muncii.
Înainte de începerea oricărei reparaţii, de comun acord cu conducătorul instalaţiei, se
opreşte instalaţia sau utilajul, se asigură toate comenzile care ar putea pune în mod accidental
utilajul sub funcţiune şi numai după aceea se începe reparaţia.
Înaintea repunerii în funcţiune a unui utilaj reparat se vor monta toate apărătorile şi
dispozitivele de siguranţă şi blocare controlate să fie în bună stare.
După orice operaţie de control sau reparaţie, mecanicul se asigură că nu au mai rămas
scule la locul de muncă şi numai după aceea utilajul reparat se pune în funcţiune.
Fiecare muncitor este obligat să păstreze curăţenia la locul de muncă.
Instrucţiunile de protecţie a muncii aferente proiectelor, instalaţiilor aprobate de
organele competente, vor fi afişate la locul de muncă, odată cu începerea probelor mecanice şi
tehnologice. Orice loc de muncă fix sau clădire vor fi prevăzute cu scheme tehnologice,
instrucţiuni şi afişe N.P.M. şi cu instrucţiuni de protecţia muncii în mod obligatoriu.
Conducerile unităţilor au obligaţia să completeze instrucţiunile de protecţie a muncii
cu toate măsurile noi ce apar ca necesare muncii în mod obligatoriu.
Conducerile unităţilor au obligaţia să completeze instrucţiunile de protecţie a muncii cu toate
măsurile noi ce apar ca necesare în desfăşurarea activităţii, conform legislaţiei în vigoare.
 BIBLIOGRAFIE

1. Francisc Gyulai, Pompe, ventilatoare, compresoare Vol 1 si 2 I.P. Timisoara 1988;

2. Alexandru Todicescu, Mecanica fluidelor si masini hidropneumatice, Ed. Didactica si

Pedagogica 1974;

3. Nicolae Ganea, Alegerea, exploatarea, intretinerea si repararea pompelor, Ed.

Tehnica 1988;

4. Legea 319/2006 privind protectia muncii;

5. www.didactic.ro.