Instalaţii hidraulice

cu turbomaşini

11.1. Caracteristicile generale ale maşinilor hidraulice

11.1.1. Definirea şi clasificarea maşinilor hidro-pneumatice
Maşinile hidro-pneumatice reprezintă sisteme tehnice alcătuite din organe de maşini rigide,
cu mişcări relative determinate, care transformă energia hidro-pneumatică în energie mecanică,
energia mecanică în energie hidro-pneumatică sau o formă de energie mecanică în altă formă de
energie mecanică, prin intermediul energiei hidro-pneumatice. Aceste maşini sînt caracterizate prin
faptul că transformarea energiei se efectuează prin intermediul unui fluid, acesta putând fi lichid
(apa, uleiul) sau gaz (aer, abur, gaze oarecare).
Maşinile care transformă energia hidro-pneumatică în energie mecanică se numesc maşini de
forţă sau motoare, cele mai importante fiind turbinele. Maşinile care transformă energia mecanică
în energie hidro-pneumatică se numesc maşini de lucru, sau generatoare (pompele, ventilatoarele şi
compresoarele). Maşinile care transformă o formă de energie mecanică în altă formă de energie
mecanică, prin intermediul energiei hidro-pneumatice se numesc transformatoare (cuple şi
ambreiaje).
Clasificarea generală a acestor maşini se face pe baza sensului transformării precum şi al criteriului
de formă a energiei hidro-pneumatice preponderentă în desfăşurarea transformării: energie
potenţială de poziţie, energie potenţial de presiune şi energie cinetică. Clasificarea maşinilor hidro-
pneumatice este dată în tabelul 11.1, iar schiţele principalelor maşini hidro-pneumatice sânt
prezentate în tabelul 11.2.
Maşinile hidraulice care în cursul transformării prelucrează sau produc numai energie hidraulică
potenţială de poziţie nu prezintă decât un caracter istoric, construcţia lor în prezent fiind doar
artizanală. Maşinile hidro-pneumatice care prelucrează sau produc, în cursul transformării, în mod
preponderent energie potenţială de presiune se numesc maşini statice sau volumice (tabelul 11.2, A,
B). Aceste maşini se folosesc în special în cadrul sistemelor de acţionări hidraulice şi pneumatice.
Maşinile hidro-pneumatice care prelucrează numai energia cinetică a fluidului motor C2/2g (în
teoria hidrodinamică a maşinilor hidro-pneumatice viteza absolută se notează cu C) şi la care
presiunea la intrarea în rotorul maşinii p1 este egală cu presiunea la ieşirea din rotor p2,
transformarea energiei bazându-se pe lucrul mecanic al forţelor de impuls (acţiune), se numesc
turbine cu acţiune. Dintre ele fac parte turbinele hidraulice Pelton (tabelul 11.2, C) şi Bánki şi
turbinele cu abur Curtis.
Maşinile hidro-pneumatice care prelucrează sau produc, în cadrul transformării energiei, atât
energie potenţială de presiune (p/) cît şi energie cinetică (C2/2g) şi la care transformarea energiei
se efectuează în rotor, se numesc turbomaşini. Rotorul turbomaşinii este un organ în rotaţie, alcătuit
dintr-un butuc (sau coroană) prevăzut cu palete. În afară de rotor, turbomaşinile mai au ca părţi
componente un aspirator, un aparat director şi o carcasă spirală; la unele din turbomaşini, unul sau
mai multe dintre aceste organe, pot lipsi. Dintre turbomaşini fac parte turbinele Francis, Dériaz,
Kaplan şi bulb, pompele centrifuge şi axiale, ventilatoarele şi turbocompresoarele (tabelul 11.2,
D...I). Raportu1 dintre mărimea energiei potenţiale de presiune şi întreaga energie

1
 Clasificarea maşinilor hidro-pneumatice Tabelul 11.1
Energia specifică Maşini de forţă Maşini de lucru Transformatoare
transformată [J/N] (motoare) (generatoare)
Potenţială Roţi de apă Elevatoare hidraulice Transformatoare pentru
de poziţie z pompare (antichitate)
Potenţială de Motoare statice (volu- Pompe şi compre-
presiune mice): soare volumice:  Ciocane, cricuri şi
p  cu piston (hidraulice)  pompe şi compre- prese,
 şi cu abur; soare cu piston;  Transmisii sonice,
 cu mişcare continuă  pompe şi compresoa-  Cuple volumice.
de rotaţie. re cu mişcare de rotaţie
Cinetică Turbine cu acţiune
C2  hidraulice (Pelton, - -
2g Bánki)
 cu abur (Curtis)
Potenţială de pre- Turbine cu reacţiune Pompe, ventilatoare  Convertizoare
siune şi cinetică  hidraulice: radial- şi compresoare cen- hidraulice de cuplu
p C2 axiale (Francis); dia- trifuge; (turbocuple, turbo-
+
 2g gonale (Dériaz); axiale  Pompe diagonale; ambreiaje) ;
(Kaplan, bulb); Pompe, ventilatoare  Turbotranstorma-
 cu abur. şi compresoare axiale toare pentru
Turbine-pompe: radial-axiale, diagonale şi pompare
axiale.

hidro-pneumatică transformată în rotor se numeşte grad de reacţiune () definit prin relaţia

p1  p2
0  , (11.1)
H

în care p1 reprezintă presiunea la intrarea în rotor, p2 - presiunea la ieşirea din rotor, iar H[J/N] -
energia specifică (raportată la unitatea de greutate) transformată în turbomaşină. Se obişnuieşte să
se noteze (fig. 11.1) cu 0 un punct situat imediat în amonte de intrarea în rotor,

Fig. 11.1. Definirea punctelor

caracteristice în rotorul
turbomaşinilor.

Schiţele principalelor maşini hidro-pneumatice Tabelul 11.2

2
cu 1 un punct situat imediat în aval de intrarea în rotor (foarte aproape de 0 ), cu 2 un punct imediat
în amonte de ieşirea din rotor şi cu 3 un punct imediat în aval de rotor, foarte aproape de 2. Energia

3
pe care o cedează fluidul în turbo-maşinile de forţă se consideră pozitivă (H>0), iar energia pe care
turbomaşinile de lucru o cedează fluidului se consideră negativă (H<0); expresia energiei specifice
H este de forma

p I  p E C I2  C E2
H   z1  z E , (11.2)
 2g

I fiind un punct la intrarea în maşină, iar E un punct la ieşirea din maşină.

Puterea (N) la arborele unei maşini hidro-pneumatice este dată de relaţia

N  QH   1 (11.3)

în care  este greutatea specifică a fluidului, Q - debitul volumic trecut prin maşină iar  -
randamentul; datorită energiei specifice (sarcinii) H, care este pozitiv la maşinile de forţă şi
negativă la maşinile de lucru, şi puterea este pozitivă la maşinile de forţă (N > 0), fiind o putere
utilă şi este negativă la maşinile de lucru (N < 0), fiind o putere consumată.

11.1.2. Randamentele maşinilor hidro-pneumatice

Transformarea energiei în maşinile hidro-pneumatice se face cu pierderi de energie, acest
fenomen fiind pus în evidenţă de randamentul maşinii . În cazul maşinilor de forţă puterea utilă
este puterea mecanică la arborele maşinii N, iar puterea consumată pentru producerea acesteia este
puterea hidraulică cedată de fluidul motor (QH), deci exponentul randamentului în expresia puterii
(11.3) este pozitiv (+1). La maşinile de lucru puterea utilă este puterea hidro-pneumatică cedată de
maşină fluidului (QH), iar puterea consumată este puterea mecanică la arbore (N), care trebuie să
fie mai mare pentru a acoperi şi pierderile; deci în cazul maşinilor de lucru, în expresia puterii
(11.3) exponentul randamentului este negativ (-1).
Randamentul  se datorează existenţei unor pierderi în cursul transformării energiei. Aceste
pierderi sânt:
••• pierderi hidraulice, reprezentând pierderile de sarcină pe care fluidul le are la curgerea prin
maşină şi care se notează cu hr; energia specifică disipată hr, fiind o energie cedată de fluid, va fi
considerată pozitivă atât în cazul maşinilor de forţă cît şi în cazul maşinilor de lucru (hr >0);
••• pierderile volumice, reprezentând scăpări de debit, notate cu Q, prin neetanşeităţile dintre
rotor şi carcasă; la maşinile de forţă scăpările Q nu participă la schimbul de energie, evitând
rotorul, iar la maşinile de lucru scăpările Q se întorc de la refulare la aspiraţie după ce au primit
energie de la rotor; la maşinile de forţă acest debit este considerat pozitiv (Q>0), deoarece trece
prin maşină împreună cu debitul util Q (are acelaşi sens), iar la maşinile de lucru este considerat
negativ (Q < 0) deoarece nu trece prin întreaga maşină, formând un circuit în jurul rotorului, în
afara acestuia, având sens contrar lui Q (fig. 11.1);
••• pierderi mecanice, reprezentând pierderi de putere datorită frecărilor existente în lagărele
maşinii, între părţile în mişcare ale maşinii şi fluidul motor şi între părţile în mişcare şi aerul
înconjurător; puterea mecanică disipată prin frecări se notează cu Nf şi la maşinile de forţă este
considerată de semn contrar puterii utile N, iar la maşinile de lucru de acelaşi semn cu puterea
cedată fluidului şi cea consumată de la motorul de antrenare, în ambele cazuri Nf fiind deci
considerată negativă (Nf < 0).
Existenţa acestor pierderi este pusă în evidenţă prin randamentele parţiale : h - randamentul
hidraulic, v - randamentul volumic şi m - randamentul mecanic, ale căror expresii sânt:
1 1 1
 H  hr   Q  Q  
 ,  m  
N 
 .
h    , v     (11.4)
 H   Q   N   N f 

4
Semnele exponenţilor sînt plus pentru maşini de forţă şi minus pentru maşini de lucru ; de
asemenea trebuie ţinut seama de convenţia de semne anterioară : la maşinile de forţă H, N şi Q
sînt pozitive, iar la maşinile de lucru H, N şi Q sunt negative.
Ţinând seama de acestea, puterea la arborele maşinii se scrie sub forma

 Q  Q  H  hr 
N    Q  Q  H  hr   N f  QH     N f
 Q  H 
sau
 Q  Q  H  hr   N  N f   Q  Q  H  hr 
N  N f  QH    , N    QH   
 Q  H   N   Q  H 
de unde rezultă
Q  Q H  hr N
N  QH    . (11.5)
Q H N  N f

Comparând relaţiile (11.3) şi (11.5) se observă că randamentul unei maşini hidro-pneumatice se

poate scrie
H  hr Q  Q N
 1    ,
H Q N  N f

cu semnul plus pentru maşini de forţă şi minus pentru maşini de lucru şi ţinând seama de relaţiile
(11.4) rezultă
   h  v   m , (11.6)

 fiind randamentul maşinii hidro-pneumatice, care este un produs al celor trei randamente parţiale.

11.2. Relaţia fundamentală a turbomaşinilor

11.2.1. Mişcarea în interiorul rotorului

Elementul prin intermediul căruia se realizează transferul energetic la turbomaşini este
rotorul, prevăzut cu palete. Ca exemplu, se prezintă forma caracteristică a unui rotor de pompă
centrifugă împreună cu sensul de circulaţie al lichidului şi cel de rotaţie (fig. 11.2). Rotorul este
realizat din două discuri profilate, între care sînt dispuse paletele. Discul care este fixat pe arbore
poartă numele de coroană, iar discul cu orificiul central pentru accesul lichidului se numeşte inel.
Muchiile de intrare ale paletelor sînt dispuse pe o suprafaţă de revoluţie numită suprafaţa de
intrare, iar muchiile de ieşire ale paletelor sînt dispuse tot pe o suprafaţă de revoluţie numită
suprafaţa de ieşire (fig. 11.2, a). Dacă se intersectează rotorul cu un plan meridian se obţine
imaginea reprezentată în figura 11.2, b. Intersecţia planului meridian cu suprafaţa de intrare şi ieşire
determină meridianele suprafeţei de intrare şi respectiv ieşire. Meridianele suprafeţei de intrare şi
ieşire delimitează în planul meridian, între inel şi coroană, proiecţia în plan meridian a suprafeţei
paletei. Proiecţia rotorului cu inelul scos, pe un plan perpendicular pe axa de rotaţie, este prezentată
în figura 11.2, c.
Se consideră două sisteme de referinţă: un sistem de referinţă inerţial considerat fix şi un
sistem

de referinţă neinerţial, legat de rotor, care execută o mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară
 , în raport cu sistemul inerţial. Mişcarea fluidului prin rotor, raportată la sistemul de referinţă
inerţial, este mişcarea absolută şi va fi caracterizată prin viteza absolută

5
 Figura 11.2. Rotorul unei pompe centrifuge.

v . Mişcarea fluidului prin rotor, raportată la sistemul neinerţial legat de rotor, este mişcarea

relativă şi va fi caracterizată prin viteza relativă w . Se va considera că rotorul se mişcă cu o viteză

unghiulara  constantă în jurul axei sale, iar mişcarea relativă este o mişcare staţionară.
Executând o secţiune cilindrică prin rotor, coaxială cu axa acestuia la o rază r, aşa cum este
reprezentat în figurile 11.2, b şi c, şi desfăşurând-o în plan, se obţine imaginea din figura 11.3. În
această figură se observă canalele interpaletare. Pe aceeaşi figură sînt reprezentate variaţia vitezei
relative şi a presiunii în spaţiul dintre palete. Distribuţia vitezelor relative rămâne invariabilă în
timp, deoarece s-a presupus mişcarea relativă staţionară.

Figura 11.3. Secţiune cilindrică desfăşurată prin rotor.

Se consideră un punct fix în spaţiu în sistemul de referinţă inerţial, situat la distanţa r faţă de
axa de rotaţie a rotorului. Conform regulii de compunere a vitezelor, pentru viteza absolută se
poate scrie
  
v  wu , (11.7)
 
unde u este viteza de transport. Deoarece viteza unghiulară  este constantă în timp, rezultă că şi

u este constant în timp la raza considerată. Viteza relativă la raza r variază după graficul prezentat
în figura 11.3, ceea ce determină ca viteza absolută în punctul considerat, calculată cu relaţia (11.7),
să fie variabilă în raport cu timpul; mai mult, este o mărime cu o variaţie periodică. Mişcarea
absolută în rotor este deci o mişcare nestaţionară, periodică:

6
 
v
0. (11.8)
t

11.2.2. Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat

Stabilirea expresiei momentului de interacţiune între lichid şi rotorul paletat se va face pentru
cazul unui rotor de pompă centrifugă. Pentru determinarea momentului de interacţiune între lichid
şi rotorul cu palete, se aplică teorema momentului cantităţii de mişcare:

 
 
 R  v      
D t d  S R  v  v  n dA 

 R  fd   R  p
D S
n dA , (11.9)


R reprezentând vectorul de poziţie în raport cu originea sistemului de referinţă inerţial. Aceasta se
aplică lichidului cuprins în suprafaţa de control fixă (fig. 11.4), compusă din suprafaţa de intrare Si,
suprafaţa de ieşire Se, şi suprafaţa interioară Sint care la un moment dat mărgineşte paletele. Se
utilizează sistemul de coordonate cilindrice indicat în figura 11.4.
Deoarece interesează exclusiv momentul în raport cu axa de rotaţie, se consideră proiecţia
relaţiei (11.9) pe axa Oz:

  rvu   
 d   rvu  v  n dA   rf u d   rpnu dA
D
t S D S
, (11.10)

unde r este distanţa de la un punct la axa de rotaţie, indicele u caracterizează componenta mărimii
corespunzătoare după direcţia vitezei tangenţiale. Pentru simplificare s-a considerat un fluid
nevâscos, astfel încât pn   pn . 
Datorită simetriei rotorului într-un câmp de forţe cu f = const., rezultă

 rf
D
u d  0
. (11.11)

Momentul corespunzător forţelor de suprafaţă se poate scrie, ţinând seamă de suprafaţa de control
aleasă, sub forma

 rpn dA   rpn dA   rpn dA   rpn dA .

S
u
Si
u
Se
u
Sint
u
(11.12)

Pe suprafaţa de intrare Si şi pe cea de ieşire Se, datorită faptului că acestea sînt suprafeţe de
revoluţie, proiecţia versorului normalei pe o direcţie tangentă la un cerc paralel este nulă şi deci

 rpn dA   rpn dA  0 .
Si
u
Se
u

Pe suprafaţa interioară Sint se obţine

 rpn dA  M
S int
u L P
,

unde ML-P este momentul cu care lichidul acţionează asupra rotorului cu palete. Aceasta se

7
 Fig. 11.4. Suprafaţa de control pentru rotorul analizat.

datorează faptului că versorul normalei considerat pozitiv este îndreptat spre exteriorul volumului
de control, deci spre suprafaţa paletelor, iar însumarea momentelor elementare care acţionează în
sensul versorului normalei dă momentul rezultant al acţiunii lichidului asupra paletelor. Ţinând
seamă de aceste observaţii, relaţia (11.12) se scrie

 rpn
S
u dA  M L  P
. (11.13)
 
Pentru evaluarea integralei S  rv  v  n dA , se descompune integrala într-o sumă de trei integrale
u

corespunzătoare suprafeţei de control admise:

       
 rv  v  n dA   rv  v  n dA   rv  v  n dA   rv  v  n dA .
S
u
Si
u
Se
u
Sint
u
(11.14)
 
Mărimea  v  n  dA reprezintă un debit volumic elementar dQ, astfel încât se pot scrie următoarele
relaţii:

 rv  v  n dA    rv dQ  Q rv  ,

 
u u u i
Si Si (11.15)

 rv  v  n dA   rv dQ Q rv 

 
u u u e
Se Se . (11.16)

în relaţiile
 (11.15) şi (11.16) s-a ţinut seamă că pe suprafaţa de intrare Si, versorul normalei n şi
viteza v formează un unghi mai mare decât 90°, iar pe suprafaţa de ieşire Se unghiul este mai mic
decât 90°. Prin bara pusă deasupra mărimilor rv u se înţelege că este vorba de o mărime medie pe
secţiunea corespunzătoare. Indicele i afectează mărimile corespunzătoare secţiunii de intrare, iar
indicele e-  pe cele corespunzătoare secţiunii de ieşire din rotor. Se poate demonstra că termenul
 rvu  v  n dA are valoarea
S int

    rv 
 rv  v  n dA    t d .
S int
u
D
u
(11.17)

Prin înlocuirea termenilor evaluaţi (11.15), (11.16) şi (11.17) în relaţia (11.13), se obţine

8
  rv  v  n dA   Q rv 
u
 
u i  Q rvu      rvt  d .
e
u
(11.18)
S D

Relaţia (11.10), luând în considerare expresiile (11.18), (11.11) şi (11.13), devine

 
M L  P  Q rvu i
 Q rvu   e . (11.19)

Momentul cu care rotorul paletat acţionează asupra lichidului, conform principiului acţiunii şi
reacţiuni, este MP-L= - ML-P, deci

 
M P  L  Q rvu e
 
 Q rvu i . (11.20)

11.2.3. Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor

În cazul unui lichid nevâscos, deoarece nu există disipări în maşină, puterea utilă teoretică
corespunzătoare puterii transmise de rotor lichidului este egală cu puterea primită de lichid la
trecerea sa prin maşină (transferul energiei este concentrat numai pe rotor):

    rv    Quv   uv   .
Put  M P  L  Q rvu e u i u e u i (11.21)

Puterea utilă reprezintă puterea transferată lichidului

Pu  gQH  QY , (11.22)

în care Y = gH [J/kg] este energia corespunzătoare unităţii de masă de lichid.

Conform însă relaţiei (11.22), puterea utilă teoretică este

Put  gQH t  QYt . (11.23)

Din cele două relaţii, (11.21) şi (11.23) rezultă

   uv  ,
gH t  Yt  uvu e u i (11.24)

ceea ce exprimă ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor, aplicată în cazul generatoarelor

hidraulice.
Indicele t, care afectează mărimile H şi Y ce caracterizează transferul de energie, arată că
valorile sînt teoretice, întrucât s-au neglijat disipările (fluidul a fost considerat nevîscos).
În cazul turbinelor hidraulice (motoarelor hidraulice), printr-o demonstraţie analogă se obţine
următoarea expresie pentru ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor:

   uv 
gH t  Yt  uvu i , u e (11.25)
Legătura între mărimile teoretice şi cele reale se stabileşte luând în considerare disipările care apar.
Astfel, pentru o pompă, înălţimea reală de pompare este mai mică decât cea teoretică, deoarece apar
disipările (pierderile de sarcină sau de energie unitară) în pompă:
H  H t   hr sau Y  Yt   ghr , (11.26)

ceea ce permite introducerea noţiunii de randament hidraulic, ca fiind raportul între înălţimea de
pompare reală şi cea teoretică:

9
 h 
H Y
 1
 hr  1   ghr . (11.27)
H t Yt Ht Yt
Randamentul hidraulic caracterizează mărimea disipărilor de natură hidraulică din maşină.
În cadrul turbinelor, din energia totală cedată de lichid la trecerea sa prin maşină numai o parte
este transformată în lucru mecanic util, datorită disipărilor. Se poate deci scrie

H  H t   hr sau Y  Yt   ghr , (11.28)

Pentru turbine, randamentul hidraulic se defineşte ca raportul între căderea teoretică

(corespunzătoare energiei transferate efectiv rotorului) şi căderea reală:

h 
H t Yt
  1
 hr  1   ghr . (11.29)
H Y H Y

11.2.4. Modelul teoretic de rotor cu număr infinit de palete

În teoria turbomaşinilor se introduce noţiunea de rotor cu număr infinit de palete de grosime
infinit mică. Datorită numărului infinit de palete, repartiţia vitezei relative în spaţiul interpaletar
este constantă. Aceasta arată de fapt că transferul energetic este realizat prin intermediul unui câmp
de forţe, echivalent ca efect sistemului de palete. În cazul numărului infinit de palete, ecuaţia
fundamentală a turbomaşinilor, aplicată pompelor, se poate scrie sub
forma
gH t  Yt   uvu  e   uvu  i , (11.30)
 
v w
   deoarece valoarea mediată pe secţiunea de intrare sau secţiunea
v u  de ieşire este egală cu valoarea curentă: uvu  uvu . S-a
Fig. 11. 5. Triunghiul vitezelor considerat că meridianul suprafeţei de intrare şi ieşire este
paralel cu axa de rotaţie.
Relaţia de compunere a vitezelor se poate reprezenta grafic purtând denumirea de triunghiul
vitezelor (fig. 11.5). Evident, există două triunghiuri de viteză importante: cel corespunzător intrării
în rotor şi cel corespunzător ieşirii din rotor.
Dacă se aplică, teorema lui Pitagora generalizată în triunghiul vitezelor, din figura 11.5 rezultă
w 2  u 2  v 2  2uv cos   u 2  v 2  2uvu , (11.31)
de unde rezultă
u 2  v 2  w2
uvu  . (11.32)
2

Prin înlocuirea relaţiei (11.32) în ecuaţia (11.30), se obţine

u 2  ui2 ve2  vi2 we2  wi2
gH t  Yt  e   , (11.33)
2 2 2
ceea ce reprezintă forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor, aplicată pompelor.
Pentru turbine, forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor se obţine în mod
analog şi este
ui2  ue2 vi2  ve2 wi2  we2
gH t  Yt    , (11.34)
2 2 2

10
11.3. Curbe caracteristice
11.3.1. Generalităţi
Funcţionarea din punct de vedere energetic a unei turbopompe în reţeaua de conducte la care
este cuplată este determinată de legătura ce există între mărimile Q, H sau Y, P, , n, legătură care
poate fi materializată printr-o funcţională de forma f(Q, H) = 0 sau f(Y, P, , n) = 0. Datorită
complexităţii acestei funcţionale, se obişnuieşte reprezentarea în plan a unei dependenţe de două
variabile, purtând numele de curbă caracteristică. Ca variabilă independentă se alege totdeauna
debitul Q, iar ca parametru constant se ia turaţia n. Există astfel următoarele curbe caracteristice:
H(Q) sau Y(Q) - curba caracteristică a înălţimii de pompare; P(Q) - curba caracteristică a puterii
absorbite Q) - curba caracteristică a randamentului. Ansamblul celor trei curbe caracteristice
determină complet funcţionarea pompei la o anumită turaţie. De fapt este suficientă cunoaşterea a
două dintre ele, cea de a treia rezultând în urma relaţiilor de legătură ce există între mărimi.
Curbele caracteristice pot fi determinate teoretic şi experimental. Determinarea teoretică a curbelor
caracteristice este laborioasă şi necesită precizarea unor constante ce intervin la calculul disipărilor.
Din acest motiv, se prefera frecvent determinarea pe cale experimentală a curbelor caracteristice.

11.3.2. Determinarea experimentală a curbelor caracteristice energetice

Această determinare se execută montând pompa a cârei caracteristici trebuie determinate într-o
staţiune de încercări. Schema unei variante de stand pentru încercarea energetică industrială este
reprezentată în figura 11.11. Standul este în circuit deschis, adică unul din rezervoare este în
contact cu aerul la presiune atmosferică. Pompa 7 aspiră din rezervorul deschis 2 prin intermediul
conductei 3 prevăzută cu o vană 4. Apa ajunge apoi în rezervorul tampon 5 cu rolul de a crea
condiţii de intrare hidrodinamice corecte pentru tronsonul de conductă 6 legat la racordul de intrare
al pompei. La racordul de ieşire al pompei este legată conducta 7 prevăzută cu vana de reglaj 8. Pe
conducta de refulare este montat un sistem 9 pentru măsurarea debitului. La intrarea şi ieşirea din
pompă sînt montate un vacuummetru şi respectiv un manometru pentru determinarea presiunilor la
intrarea şi ieşirea din pompă. Pompa este antrenată cu ajutorul unui motor electric 12 tarat (se
cunoaşte legătura între puterea absorbită de la reţea şi puterea dezvoltată la arbore), puterea
absorbită de acesta de la reţea fiind măsurată cu ajutorul unei truse wattmetrice 13, iar turaţia cu
ajutorul unui tahometru 14.
Scopul încercării energetice industriale este determinarea dependenţelor H(Q) sau Y(Q),
P(Q), (Q) având ca parametrii turaţia n şi diametrul caracteristic al rotorului D. După montarea
pompei în standul de încercare, se deschide complet vana 4 şi se amorsează pompa. Apoi se
porneşte motorul electric de acţionare a pompei. Se fixează o poziţie a vanei 8 şi se determină
indicaţiile instrumentelor care determină debitul, puterea absorbită de la reţea, turaţia şi presiunile
la intrarea şi ieşirea din pompă. Pe baza acestora se poate calcula înălţimea de pompare H sau Y şi
puterea absorbită de pompă (puterea la arborele motorului), în funcţie de curba de tarare a
motorului. Se repetă aceste operaţii pentru alte poziţii ale vanei de reglaj 8. În cazul unor variaţii
ale turaţiei faţă de turaţia constantă la care se doreşte obţinerea curbelor caracteristice, mărimile Q,
H sau Y şi P se recalculează la turaţia dorită, cu ajutorul relaţiilor de similitudine.

11
 Fig. 11.12. Caracteristicile energetice ale unei pompe
centrifuge.

Pe baza rezultatelor experimentale, se trasează grafic dependenţele H(Q) sau Y(Q) şi P(Q).
Curbele obţinute se trasează printre puncte, datorită erorilor de măsură inerente care apar. În urma
trasării dependenţelor menţionate, se poate calcula şi trasa şi randamentul în funcţie de debit (Q).
În final se obţine o diagramă de forma prezentată în
figura 11.12, care caracterizează complet funcţionarea din punct de vedere energetic a pompei.
Punctul de funcţionare corespunzător randamentului maxim este punctul nominal.

11.4. Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea

11.4.1. Generalităţi
Comportarea energetică a unei pompe (parametri de lucru, randamente, consumuri de energie)
depinde şi este definită de reţeaua pe care o deserveşte. Schema din figura 11.13 ajută la definirea
funcţiilor energetice ale unei pompe. Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru principalele puncte ce
definesc funcţionarea în reţea, rezultă:
 pentru traseul de aspiraţie,
pa Va2 p V2
za    ha  zi  i  i  H i ; (11.48)
 2g  2g
 pentru traseul de refulare,
pr Vr2 p V2
zr    hr  ze  e  e  H e . (11.49)
 2g  2g
Sarcina efectivă pe care trebuie să o asigure pompa
este
pi  pa vr2  va2
H  H e  H i  zr  za   
 2g
S-
p vr2  va2
 ha  hr  z    h pr . (11.50)
 2g
au notat cu indicii a parametrii corespunzători
punctului de aspiraţie, cu r cei ai refulării, cu i -
intrarea în pompă şi cu e - ieşirea din pompă.
Fig. 11.13. Reţea deservită de o pompă centrifugă

12
Din relaţia (11.50) rezultă că funcţiile energetice ale unei pompe legate la o reţea pot fi: ridicarea
lichidului pompat pe o înălţime z, creşterea presiunii statice între două rezervoare cu mărimea p
=pr - pa sau modificarea nivelului de energie cinetică prin creşterea vitezei de la va la vr; pompa
poate îndeplini una sau toate cele trei funcţii simultan, dar totdeauna cu învingerea pierderilor
hidraulice de sarcină pe traseele de aspiraţie şi refulare, h pr  ha  hr .

11.4.2. Caracteristica instalaţiei

Pentru o reţea, pierderile hidraulice se pot determina cu relaţiile

2
 l v
h pr  ha  hr         . (11.51
a ,r  d  2g
)
şi deoarece
Q 4Q
v  , (11.52
S d 2
)
rezultă
2
 l  16Q
h pr  ha  hr         2 4 . (11.53)
a ,r  d  2  g  d

De asemenea,
vr2  va2 Q 2  1 1  8Q 2  1 1 
  2  2   2  4  4  . (11.54)
2g 2 g  Ar Aa   g  d r d a 

Aşadar, sarcina ce trebuie dată de pompă este

p  l  16Q
2
8Q 2  1 1 
H  z         2    4 
2  4
 a ,r  d  2  g  d
4
 g  dr da 
sau
p 8   l  1  1 1 
H  z   2        4   4  4 Q 2 . (11.55)
  g  a ,r  d d  d r d a 

Apreciind că în domeniul de utilizare a reţelei  const. şi  = const., se defineşte drept

caracteristica reţelei sau caracteristica exterioară a unui sistem pompă-reţea, expresia

p p
H  z    h pr  z   Kr  Q2  H s  Kr  Q2 , (11.56)
 

unde Hs = z + p/ este sarcina statică, iar KrQ2 - pierderile de sarcină ale reţelei, constanta K,
având expresia
8   l  1  1 1 
K r  2        4   4  4  . (11.57)
 g  a ,r  d  d  d r d a 

În figura 11.14 sînt reprezentate grafic formele generale ale caracteristicilor unei reţele
hidraulice; reprezentarea cuprinde atât
domeniul normal de utilizare al reţelei în

13

Fig. 11.14. Formele caracteristicii unei reţele
hidraulice
Fig. 11.15. Determinarea punctului funcţional
al unui sistem pompă-instalaţie
Fig. 11.16. Modificarea caracteristicii unei instalaţii
14
regim de refulare către rezervorul respectiv
(H = Hs + KrQ2), cît şi cazul în care sensul
circulaţiei s-ar inversa (la golirea
rezervorului prin reţea, H = Hs - KrQ2). De
asemenea, prezenţa unui organ de reglaj sau
robinet poate conduce la modificarea
mărimii constantei Kr, iar cele trei curbe
prezentate în figura 11.14 corespund la trei
grade diferite de închidere ale unui
asemenea organ.
Se numeşte caracteristică interioară
(sau caracteristica maşinii) reprezentarea
grafică H = f(Q) pentru maşina hidraulică
respectivă şi care poate fi determinată pe
cale analitică sau, preferabil, pe cale
experimentală. Cum prin funcţionarea unei
pompe racordată la o reţea este evident că
acestea vor lucra în aceleaşi condiţii de
debit şi sarcină, punctul de funcţionare
corespunzător se va găsi la intersecţia
reprezentărilor grafice ale caracteristicilor
interioară şi exterioară. Din figura 11.15 se
poate deduce modul de determinare a
parametrilor de funcţionare ai sistemului
pompă-reţea (punctul F), adică debitul de
lucru QF, sarcina HF şi prin raportarea
corespunzătoare - a randamentului F cu
care lucrează pompa în momentul respectiv.
Alegerea optimă din punct de vedere
economic va avea loc atunci când punctul
de funcţionare F se găseşte în zona de
randament maxim al pompei. Dacă această
situaţie nu poate fi obţinută direct prin
alegerea unei pompe corespunzătoare, mai
există şi o a doua cale şi anume prin
modificarea formei caracteristicii reţelei,
operaţie ce se poate face prin schimbarea
constantei Kr, procedeul cel mai simplu este
cel al modificării mărimii coeficienţilor de
rezistenţă locală  ai organelor de reglaj,
operaţie care conduce la glisarea punctului
de funcţionare pe caracteristica pompei, în
sensul dorit (fig. 11.16).