Materiale Electroizolante

MATERIALE ELECTROIZOLANTE
Importanta materialelor electroizolante în construcția produselor electrotehnice este

deosebită,pe de o parte pentru că,spre deosebire de materialele conductoare și magnetice,sunt in
continuă dezvoltare – datorită în special chimiei macromoleculare,precum și combinațiilor dintre
materiale - și pe altă parte pentru că materialele electroizolante sunt primele care cedează într-o
mașină sau un aparat electric ,ele determinând de fapt durata de viață a acestora.
Din clasa materialelor electroizolante fac parte materiale a căror rezistivitate depașește
și care prezintă,între banda de valență și banda de conducție,o bandă interzisă de lărgime
. O caracteristică importantă a materialelor izolante fiind aceea de a se polariza electric,
ele sunt și dielectrici.
Utilizarea cea mai importantă a materialelor izolante fiind în construcția schemelor de
izolație ale instalațiilor electrice și,cum comportarea lor la acțiunea diferitelor solicitări este
elementul hotărâtor pentru mărirea duratei de viață a instalațiilor din care fac parte,ele trebuie să
posede o serie de caracteristici,de multe ori antagoniste:proprietăți dielectrice,mecanice și termice
foarte bune , rezistență mare la agenți chimici , îmbătrânire lentă şi durată de viaţă
mare,prelucrabilitate uşoară şi cost redus.Desigur ,fabricarea unor materiale care să îndeplinească
toate condiţiile enumerate anterior,adică realizarea unor izolanţi universali este practic
imposibilă.Se pot obţine însă materiale cu anumite caracteristici prin diferite procedee:modificări
chimice ale macromoloeculelor de bază (realizarea siliconilor),elaborarea unor materiale compuse
(stratificate,sistemele de izolaţie pentru maşini mari),utilizarea unor tehnologii speciale (izolaţii de
crestătură prin procedee electrostatice) etc.Aceste caracteristici depind de natura chimică şi
structura fizică a corpurilor şi se modifică mai mult sau mai puţin sub acţiunile simple sau
combinate ale diferiţilor factori externi.
1. FORMAREA ŞI STRUCTURA MOLECULELOR
Formarea moleculelor (din atomi neutrii din punct de vedere electric) se datorează apariţiei
unor forţe de interacţiune între atomi,de natură electrică şi cuantică.Energia corespunzătoare acestoe
forţe este ,în cazul a doi atomi situaţi la distanţa :
, (1)
A,B şi n fiind constante de material.După rezultă din figura 1,există o valoare a distanţei
dintre atomii cpentru care energia este minimă.Dacă acest minim este suficient de
adânc,cofiguraţia formată are o stabilitate deosebită(distanţa dintre atomi fluctuând,datorită agitaţiei
termice,în jurul valorii ),obţinându-se o moleculă.
Figura 1: Variaţia energiei de interacţiune E cu distanţa dintre atomi r.

Moleculele cu structură simetrică (metanul, etc) prezintă şi o distribuţie similară a
sarcinilor electrice pozitive şi negative.În acest caz, suma vectorială a momentelor
2 Referat materiale electroizolante
electrice(corespunzătoare fiecărei perechi de ioni pozitivi şi negativi) se anulează şi molecula nu

prezintă moment electric propriu,adică este nepolară (figura 2 a şi b).
Figura 2: Structuri ale

moleculelor nepolare a) metan b) polietilenă
Dacă moleculele au structura nesimetrică (PVC,apa etc),ele prezintă moment electric

nenul, adică sunt polare (figura 2 c,d şi e).
Figura 2:Structuri ale

Moleculelor polare c) clorură de vinil d)policlorură de vinil
e) apă
Moleculele care conţin un număr mai redus de atomi (pâna la 1000) se numesc
micromoleculare.Numărul corpurilor micromoleculare este,în general,mai redus,în această grupă
intrând gazele şi lichidele,iar dintre solide cerurile şi asfalturile.
Moleculele ce conţin cel puţin 1000 de atomi se numesc macromolecule.Grupa corpurilor
macromoleculare este mult mai extinsă,ea cuprinzând peste 500000 de combinaţii,având ca
elemente de bază siliciu şi carbonul.
Corpurile macromoleculare (polimerii) se obţin din micromolecule – care prezintă anumiţi
atomi (de obicei C şi Si) legături duble sau triple (figura 1.3)- numite monomeri.Prin ruperea
acestor legături,mocromoleculele se leagă între ele formând lanţuri moleculare,respectiv
macromoleculele.
a) b) c)
Figura 1.3 Legături între atomii de carbon
a-legatură simplă;b-legatură dublă;c-legatură triplă
Dacă moleculele monomerilor posedă doar legături duble,se obţin macromolecule

liniare,iar dacă poseda legături triple rezultă macromolecule ramificate,spaţiale şi reţele moleculare
(figura 1.4).Reţele moleculare se pot obţine şi prin legarea între ele a macromoleculelor liniare care
conţin punţi reactive neactivate (nedesfăcute),cu ajutorul unor atomi (cazul vulcanizării cauciucului
Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

Righeriu Ovidiu, profil EM-FR ,anul I, grupa 2,subgrupa 2 3
natural cu sulf) sau radicali organici ) cazul vulcanizării cauciucului siliconic cu peroxid de
benzoil).
Figura 1.4 Diverse forme de macromolecule: liniară,ramificată,spaţială,reţea moleculară
Macromoleculele se obţin prin reacţii de polimerizare,de policondensare şi de poliadiţie.
REACŢIA DE POLIMERIZARE – constă in legarea – sub acţiunea căldurii şi

presiunii şi în prezenta unui catalizator – a moleculelor monomerului şi formarea unor
macromolecule liniare,fără eliminare de produse secundare de reacţie.Este o reacţie în lanţ,energia
necesară iniţierii lanţului (ruperii primelor legături) fiind superioară energiei necesară continuării
procesului de reacţie.Reacţia de polimerizare se compune din trei faze:
- activarea momentului prin absorţie de energie
- procesul de creştere
- procesul de intrerupere,creşterea lanţului încetând ,fie din lipsa altor
molecule de monomeri, fie ca urmare a întâlnirii a două lanţuri
moleculare, fie prin saturarea valenţei libere a lanţului cu grupe de atomi
ai catalizatorului
Polimerizarea se poate realiza sub acţiunea temperaturii ăi presiunii, şi de obicei, în
prezenţaunui catalizator în mai multe feluri:
- în bloc,când monomerul lichid devine din ce în ce mai vâscos sub acţiunea
căldurii,obţinîndu-se la răcire un polimer solid;
- în soluţie,cînd monomerul este dizolvat într-un solvent inert,polimerizarea producându-
se la adăugarea iniţiatorului
- în emulsie,cînd monomerul este emulsionat în apă cu ajutorul unui
emulgator;catalizatorul e dizolvat în apa,polimerizarea are loc în fază apoasă,dezvoltându-se încet
molecule lungi,dispersate în apă; acest fel de polimerizare este cel mai utilizat în prezent;
- heteropolimerizarea (sau copolimerizarea),are loc cînd se polimerizează împreună mai
mulţi monomeri,putându-se obţine pe această cale produse cu proprietăţi diferite;
REACŢIA DE POLICONDENSARE – constă in legarea moleculelor mici de

monomer –(de obicei,bifuncţionali) – sub acţiunea căldurii,presiunii şi catalizatorilor – şi obţinerea
unor reţele de molecule sau molecule spaţiale.Este o reacţie în trepte (energia necesară grupării a
două molecule este aceeaşi în orice etapă de desfăşurare a reacţiei) şi cu eliminare de produse
secundare : , ..Etc. Eliminarea , în procesul de reacţie a apei conferă policondensatelor
porozitate şi higroscopicitate mai mari şi deci,proprietăţi dielectrice mai reduse.Reacţiile de
policondensare se pot întrerupe în orice stadiu şi pot fi continuate la momentul voit,comportare
deosebit de interesantă atât pentru studiul formării acestor polimeri,cât şi din punct de vedere

tehnologic,reacţia putănd fi oprită când policondensatul se gaseşte în stare favorabilă

prelucrării,rămânând ca policondensarea şă fie terminată ulterior.
Policondensatele pot rezulta cu molecule liniare(ca poliamidele),sau spaţiale(ca
fenoplastele,aminoplastele etc.)
REACŢIA DE POLIADIŢIE – este o reacţie in trepte fară produse secundare.Este,ca şi

policondensarea,o reacţie în trepte.Pe de alta parte,ca şi la polimerizare,transformarea se face fără
separarea de produse micromoleculare secundare,deci produsul final are aceeasi compoziţie ca şi
monomerii de la care se pleacă.Produsele de poliadiţie sunt de pildă răşinile epoxidice.
Indiferent de tipul recţiei ,macromoleculele au, în general,o formă întortocheată (figura

1.5) sau in anumite cazuri una liniară alungită.Aceasta se datorează faptului că forţele
intramoleculare de schimb care se opun schimbărilor formei lanţurilor moleculare depind de
distanţa şi unghiul de valenţă dintre atomi (figura 1.6).
a) b)
Figura 1.5 a)molecule de monomer; Figura 1.6 Rotirea atomilor de carbon din
b)macromoileculele ghemuite moleculele polietilenei:valenţe rotative
Deşi unghiul şi distanţele dintre atomi rămîn constante,apar deplasări,de forma unor
rotaţii,a legăturilor de valenţă – numite valenţe rotative – în jurul unor axe situate în prelungirea
legăturilor precedente,ceea ce determină o mare variabilitateîn timp a formei lanţurilor
moleculare.Evident aceste rotaţii nu sunt libere,dar barierele de potenţial care apar sunt învinse
datorită fluctuaţiilor agitaţiei termice,moleculele prezentând o flexibilitate destul de mare.Această
flexibilitate a macromoleculelor, precum şi intensitatea slabă a forţelor de legătură intermoleculare
(Van der Waals) determină,în general,structura amorfă a corpurilor.Reducând numărul de valenţe
rotative,precum şi posibilitaţile de deplasare a moleculelor unele faţă de altele (ex: procedeu de
tensionare mecanică) apar yone în care macromoleculele au aceeaşi orientare,adică se obţine o
structură preordonată sau parţial cristalină.(figura 1.7)
Figura 1.7 Structură parţial cristalină

2. DEPENDENŢA PROPRIETAŢILOR POLIMERILOR
Proprietăţile corpurilor macromoleculare se pot împărţi în două mari clase,prima

cuprinzând proprietăţile care depind de caracteristile monomerilor,iar cea de-a doua – proprietăţile
care depind de anumiteparticularităţi structurale (defecte de reţea,punţi de legătură,etc)
2.1 Proprietaţi mecanice şi termice
Aceste două categorii de proprietâţi sunt strâns legate de structura şi de forţele de legătură
dintre molecule.Astfel în cazul polimerilor liniari,deşi lanţurile moleculare nu sunt strict rectilinii şi
nici aşezarea lor nu este ordonată,moleculele pot aluneca unele faţă de celelalte asigurând
materialelor o mare plasticitate.Această proprietate este accentuată dacă temperatura creşte,dar îşi
reia valoarea iniţială după răcire.Aceste materiale care sub acţiunea căldurii se înmoaie,se numesc
materiale termoplastice(tab.1).Pentru anumite valori ale temperaturii ,moleculelese pot deplasa
liber unele fată de altele,adică materialele termoplastice se topesc.
Tabelul 1: Proprietăţi esenţiale ale materialelor macromoleculare
Cu molecule liniare Cu molecule spaţiale
Termoplastice Termorigide
Flexibile şi elastice Dure şi casante

Se pot trage în fire sau folii Nu se pot trage în fire sau folii
Se dizolvă în solvenţi Nu se dizolvă(cel mult se umflă)
Proprietăţi mecanice slabe Absorţie de apă mai mare
Absorţie de apă redusă Proprietăţi electrice mai slabe
Proprietăţi electrice foarte bune
Exemple Exemple
Polietilenă Bachelită
Polistiren Răşini carbamidice
Policlorură de vinil Răşini melaminice
Politetraflouretilenă Răşini epoxidice
Poliamide Răşini siliconice
Policrilaţi Poliuretani cu molecule spaţiale
3.1.1 Proprietăti termice
Supunerea la o temperatură scazută, a izolaţiei unui produs electrotehnic,un timp

îndelungat , are ca rezultat final modificarea proprietăţilor electrice,mecanice..etc,ale materialului
electroizolant,în aşa măsura încât nu mai satisface din punct de vedere al scopului pentru care este
destinat.Acţiunea căldurii asupra proprietăţilor materialelor electroizolante are ca rezultat variaţia
permitivităţii şi unghiului de pierderi dielectrice,precum ăi a rigidităţii electrice ăi a conductivităţii.
Dacă nu se întrece temperatura maximă admisibilă pentru funcţionarea materialelor
respective,variaţia proprietăţilor este reprezentată prin coeficientul de temperatură al mărimii
respective.
Căldura acţionează de asemenea în alte moduri asupra acestor materiale,având ca reyultat
oxidarea,contracţia,întărirea,apariţia de crăpături,separarea a diferite produse chimice de
descompunere şi,în cazul supraîncălzirii de scurtă durată deasupra temperaturii limite
admisibile,efectele căldurii mai pot fi:topirea materialului,formarea de goluri în volumul
său,înmuierea şi curgerea,apariţia descărcărilor superficiale,depolimerizarea ăi disocierea răşinilor
sintetice etc.
3.1.1.1 Căldura masică
Căldura masică a unui corp este cantitatea de căldură ce trebuie dată unui kg din acel
corp,ca temperatura sî crească cu .Dacă ne referim la o anumită temperatură,avem de-a face cu
căldura masică adevărată,la acea temperatură.În practică, ne referim la o căldură masică medie
pentru intervalul de temperaturi care interesează ;atunci:
3.1.1.2 Conductivitatea termică şi coficienţii de transmisie a căldurii
După cum se ştie, transmisia căldurii între corpuri se face prin conducţie,convecţie sau
radiaţie.Transmisia căldurii între corpurile solide se face prin conducţie,ca de pildă a căldurii
produse într-un conductor parcurs de curent prin izolaţia acestuia către exterior.Ar fi deci de
dorit,pentru asigurarea unei răciri satisfăcătoare,ca materialele electroiyolante să aibă o
conductivitate termică cât mai mare,ceea ce nu e cazul.
O bună conductivitate au materialele cu distanţe mici între atomi şi o ordonare cât mai
regulată a acestora,adică materialele cristaline,spre deosebire de cele amorfe,ceea ce este ilustrat
prin compararea valorii lui la cuarţul cristalin,respectiv amorf.(tab 2).
Tabelul 2. Proprietăţi ale unor materiale electroizolante
Conductivitatea Coeficientul de
Căldura masică termică dilatare liniară
Material
Aer la temperatura camerei 1,009 0,025

Azot la temperetura camerei 0,019
Hidrogen 14,35 0,18
Apă la 20 grade C 4,18 0,595 69
Ulei de transformator 1,67 0,13...0,16 750*
Ulei de transformator,valoare de calcul
pentru o circulaţie intensă 0,32...0,4
Celuloză 1,54 0,23
Hârtie 0,05..0,16
Hârtie impregnată 1,25...2,5 0,15..0,20
Stratificate pe bază de hârtie 1,26...1,68 0,21...0,30 15...60
Bumbac 1,60...1,68 0,63...0,07
Bumbac impregnat 1,25...2,5 0,128...0,138
Stratificate pe bază de ţesături 1,26..1,68 0,34 30...50
Mică 0,86 0,36
Caucuic vulcanizat 2,14 1,13...0,23
Ebonită 1,43 0,3
Cauciuc siliconic - 0,15...0,29
PVC şi alte mase plastice 1,35...2,15 0,23
Masă fenolică de presare 1,32...1,45 0,15
Fire de azbest 0,84 0,8...1,05 3 (jena)
Sticlă 0,70...0,85 6...12 8 paralel
Cuarţ 0,76 14,4
perpendicular pe
axa cristalului
Pentru a îmbunătăţiiconductivitatea termică a unui material electroizolant,de exemplu o

masă plastică pe bază de răşini sintetice,se va utiliza ca material de umplutură un material
anorganic,cu structură cristalină(de pildă nisip de cuarţ).

Rezistenţa termică a unei monstre de material electroizolant de conductivitate ,de

suprafaţă A şi de grosime s străbătută de un flux de căldură Q este:
în ohmi termici .
În cazul unei izolaţii compuse din mai multe straturi alcătuite din materiale diferite,de
suprafaţă A,rezistenţa termică a ansamblului va fi:
în care sunt grosimile celor 3 straturi componente şi conductivităţile

termice respective.
Schimbul de căldură între corpurile solide şi mediile fluide în mişcare se face prin
convecţie.Mediul de răcire poete fi aerul,hidrogenul,apa,uleiul,căldura cedată acestora fiind căldura
radiată.
Coeficientul de transmisivitate termică este cantitatea de căldură transmisă pe de
suprafaţă, în timp de 1 oră pentru fiecare grad de diferenţă de temperatură între corp şi mediul de
răcire.Se exprimă deci în:
Căldura transmisă prin convecţie este deci:
fiind dat in tabelul 3 pentu diferite condiţii de transmisie, A este suprafaţa corpului în contact cu
mediul de răcire, în ,şi diferenţa de temperatură in .
Tabelul 3: Valorile coeficientului de transmisivitate de la corpuri solide la fluidele de răcire
Tipul transmisiei
De la corpuri solide la:

aer staţionar 3,5... 35
aer în mişcare 12,0... 600
lichide în mişcare 250... 6000
Se vede cât de diferite pot fi valorile lui ,considerând că transmisia este influenţată de
numeroşi factori ca : natura fizică a mediului de răcire,viteza de curgere,felul curgerii(laminară sau
turbulentă,liberă sau forţată),starea suprafeţei corpului solid,temperatura la care are loc
transmisia,temperatura medie a mediului de răcire.
Pentru calcule mai exacte,valorile lui se socotesc din anumite formule empirice.În
tabelul 4 sunt date valorile lui pentru aerul în mişcare şi în funcţie de suprafaţa de răcit,iar în
tabelul 5 capacitatea de absorţie a căldurii de către mediul de răcire ăn funcţie de viteya de curgere a
acestuia.
În cazul când răcirea se realizează atât prin conducţie,cât şi prin convecţie,se va lua un
coeficient de transmisie a căldurii:

Tabelul 4 : Valorile coeficientului de transmisivitate termică pentru aer în mişcare la viteza v
Tipul suprafeţei
Netedă 5,6 + 3,94 v 7,10
Laminată 5,8 + 4,20 v 7,12
Brută 6,15 + 4,2 v 7,50
Tabelul 5: capacitatea de absorţie a căldurii pentru diferite medii de răcire
Viteza
Mediul de răcire Capacitatea de absorţie a căldurii
m/s
Aer 10 0,7 W/dmp
20 1,1W/dmp
30 1,3W/dmp
30 3,3W/dmp
Hidrogen la:
0 atm 40 4,3 W
2 atm 40 13 W
Ulei 2 360 W
Apă 2 840 W
 la secţiunea canalului de răcire de 1 cmp
3.1.1.3 Dependenţa de temperatură a proprietăţilor fizico-chimice
Dilatarea termică liniară a uniucorp de lungime la o creştere de temperatură

este:
unde este coeficientul de dilatare liniară(creşterea unităţii de lungime a corpului

corespunzând la .
Pentru o bună izolaţie a unei părţi metalice,este de dorit ca coeficienţii de dilatare liniară a
materialului izolant şi a metalului în contact să fie cât mai apropiaţi.
Pentru unele materiale ,ca de exemplu uleiul de transformator,interesează coeficientul de
dilatare volumic ,care este creşterea unităţii de volum a corpului la creşterea temperaturii cu
.Pentru corpuri omogene:
Rezistenţa la şoc termic. În cazul când materialul electroizolant este expus la şocuri
termice,este de dorit ca coeficientul de dilatare liniară să fie cât mai mic, rezistenţa la şoc termic
fiind dată de expresia (Winkelmann şi Schott)

unde este rezistenţa la tracţiune; E – modulul de elasticitate; coficientul de dilatare liniară;

conductivitatea termică; densitatea ; căldura masică.
Stabilitatea la căldură a formei este caracterizată,pentru un material electroiyolant,prin

temperatura limită până la care izolantul rezistă la o anumită solicitare mecanică fără să sufere o
deformaţie notabilă.Se determină convenţional,de pildă prin procedeul Martens,o temperatură care
reprezintă stabilitatea termică după Martens,cu ajutorul căreia se pot compara între ele diferitele
materiale electroizolante din acest punct de vedere.
Tot prin metode convenţionale se determină şi comportarea materialelor la
incandescenţă,la flacără,la arcul electric.Pentru materialele electroizolante lichide se determină
temperatura de inflamabilitate şi cea de aprindere.
Stabilitatea termică a materialelor electroizolante. În cele mai multe cazuri temperatura

este factorul cel mai important care contribuie la îmbatrânirea materialelor electroizolante.Nu
trebuie neglijate acţiunile altor factori ca: solicitările electrice,care,în special la tensiuni mai
ridicate,sunt însoţite de descărcări parţiale în materiale electroizolante; solicitări nmecanice,ca
tensionări,comprimări,vibraţii,etc; acţiunea substanţelor chimice active conţinute în mediul
înconjurător; umiditatea şi altele
Influenţa temperaturii,care se suprapune întotdeauna peste celelalte solicitări,a făcut ca
materialele electroizolante să se clasifice după stabilitatea termică. Prin aceasta inţelegem
capacitatea materialului de a funcţiona timp îndelungat la o anumită temperatură făra ca diferitele
sale caracteristici să scadă sub o anumită limită ceea ce ar face ca materialul să fie inapt.
Stabilitatea termică este caracterizată tocmai prin acea temperatură limită,ăn funcţie de
aceasta materialele fiind împarţite in clase de izolaţie.(tabelul 5).
Tabelul 5: Clasificarea materialelor electroizolante după stabilitatea termică

(conform STAS 6247-60 şi publicaţia CEI nr 85)
Denumirea clasei Materiale electroizolante

de izolaţie
Y Materiale textile pe bază de celuloză,fire poliamidice,hârtii
(90 ) celulozice,cartoane – neimpregnate.
Polietilenă,polistiren,PVC,cauciuc natural vulcanizat etc.
Materiale textile pe bază de celuloză,fire poliamidice,hârtii
celulozice,cartoane – impregnate cu lacuri uleioase,oleorăşinoase şi
A oleobitumoase,precum şi electroizolante
Folii poliamidice,de triacet de celuloză,materiale combinate folie –
(105 )
preşpan
Cauciuc pe bază de butadienă cu acrilnitril şi cauciuc pe bază de
clorbutadienă etc.
Pelicula izolantă a conductoarelor emeilate cu lacuri
polivinilacetalice,poliuretanice sau epoxidice
E Mase plastice fenolice cu umplutură organică,stratificate pe bază de
(120 ) hârtii şi ţesături
Răşini epoxidice,poliesterice,poliuretanice
Folii şi fire de terftalat de polietilenă etc.
B Materiale pe bază de mică sau hârtie de mică fără suport sau cu suport
(130 ) din hârtie sau ţesătură organică,precum şi pe bază de fire de sticlă şi
azbest – impregnate cu lacuri oleobituminoase şi lacuri pe bată de răşini
naturale,lacuri bachelitice,lacuri epoxidice ,poliuretanice,gliptalice
Mase plastice cu umplutură anorganică – stratificate pe bază de fire de
sticlă şi azbest

Pelicula izolantă a conductoarelor emailate cu lacuri tereftalice etc

Materiale pe bază de mică sau hârtie de mică fără suport sau cu suport
F anorganic,precum şi pe bază de fire de sticlă şi azbest – impregnate cu
(155 ) răşini alchidice,expodice,poliesterice,cu stabilitatea termică necesară
clasei de izolaţie,precum şi cu răşini siliconice modificate etc.
H Materiale pe bază de mică fără suport sau cu suport anorganic,precum
(180 ) şi pe bază de fire de sticlă şi azbest – impregnate cu lacuri siliconice.
Mase plastice cu umplutura anorganică.
Cauciucuri siliconice.
H Materiale anorganice (mică,sticlă,ceramice etc)
(180 ) Materiale pe bază de mică,fără suport sau cu suport din fire de sticlă –
impregnate cu compuăi anorganici sau răşini siliconice cu stabilitate
termică peste 220
Politetrafluoretilenă etc.
3.1.2 Proprietaţi mecanice
Din numărul mare al materialelor electroizolante existente cele mai multe posedă
proprietăţi mecanice reduse,ceea ce obligă de multe ori la utilizarea de materiale combinate
(produse pe bază de mică cu suport de hârtie sau din ţesătură de sticlă,folii din răşini sintetice cu
suport de preşpan etc.)
Materialele electroizolante sunt supuse,în multe din utilizarile lor,simultan eforturilor
electrice şi termice şi întotdeauna şi la eforturi mecanice.
Pentru materiale izolante solide interesează îndeosebi rezistenţa la rupere prin
trecţiune,rezistenţa la încovoiere,la torsiune,rezilienţa,duritatea,rezistenţa la abraziune,sarcina de
despicare (pentru materialele stratificate) elasticitatea (la materiale elastomerice),rezistenţa la
oboseală,la sfâşiere etc.
Valorile impuse pentru caracteristicile mecanice sunt valori ,medii,de terminate pe mai
multe monstre,cu o anumită metodă de măsurare(de exemplu duritatea poate fi determinată prin
metodele lui Brinell,Rockwell şi Vickers,precum şi în grade Shore)
În tabelul 6 sunt prezentate caracteristici mecanice pentru cîteva materiale electroizolante.
Tabelul 6: Proprietăţi mecanice ale unor materiale electroizolante
Rezistenţa Alungirea Modulul de Rezistenţa la Rezistenţa la Duritate

Material la tracţiune relativă la elasticitate compresiune încovoiere Brinell
rupere %
Piese presate de răşină
fenolică cu umplutură de
făină de lemn 460... 670 0,45... 0,8 70000...105000 1800...2500 650.. 850 32... 40
Idem,cu umplutură textilă 300... 560 0,7 63000... 99000 1400...2200 630... 900
Idem,cu umplutură minerală 280... 560 - 70000...120000 1000...1800 - 30...45
Stratificate pe bază de hârtie 500... 900 0,7 28000...211000 1400...2800 900...1400 42
Stratificate pe bază de ţesături 550... 850 0,7 25000...105000 2100...3100 900...2100 30...45
Idem,cu ţesătură de sticlă şi

răşină fenolică 1400...3300 0,7 70000...176000 2900...3300 1400...1900 35...50
Idem,cu ţesătură de azbest şi

răşină fenolică 500...850 0,7 25000...105000 1300...3000 700...2400 30...45
Acetat de celuloză 210...490 - 7000...24000 300...2100 300...700 -
Acetobutirat de celuloză 100...470 - 500...1500 800...1100 -

Fibră vulcan 380... 850 1400...2200 800...1500 8...15
Polietilenă 90...105 50...500 120 20...30
Polistiren 350...630 2...5 800...1000 600...1300 20...30
Policlorură de vinil (PVC) 70...630 2... 500 800 1100 15...25
Se vede că în general rezistenţa la tracţiune este mult mai redusă decât rezistenţa la
compresiune.
Pentru materialele electroizolante lichide intereseauă îndeosebi vâscozitatea.Şi această
caracteristică se determină convenţional,depinzând de metoda de masură.De vâscozitatea uleiului de
transformator depinde buna răcire a transformatorului în care este utilizat,de vâscozitatea
lacurilor,compoundurilor şi cleiurilor electroizolante depinde de calitatea produselor în care sunt
utilizate.
Pentru lichidele tixotropice – acelea care în urma unei mişcări ca scuturarea,curgerea etc,îşi
schimbă rapid starea de agregare,trecând de la starea lichidă la starea de gel sau chiar la starea
solidă – este de observat că relaţia de definiţie a vâscozităţii nu mai este valabilă.
3.1.3 Proprietaţi fizice şi chimice
Densitatea:
Porozitatea: unui material este raportul dintre volumul porilor şi volumul total al
unei monstre şi poate ajunge la circa 50% pentru materiale foarte poroase (ca
celuloza).Exemple în figura 3.1.1
Figura 3.1.1
Pori deschişi Pori semi-închişi Pori închişi
Materialele cu porozitate deschisă sau chir semi-închisă se întrebuinţează ce izolanţi numai

impregnate,spre a evita umplerea porilor cu are sau apă,ceea ce ar avea ca rezultat o scădere
importantă o preoprietăţilor electrice.
Higroscopicitatea: este proprietatea materialului de a absorbi umiditatea din mediul

înconjurător şi este strâns legata de porozitate.Se defineşte convenţional prin raportul:
în care este mnasa unei monstre de material în stare uscată,iar este masa aceleiaşi monstre
dupa ce a fost supusă umidităţii în anumite condiţii.
În tabelul 7 sunt datevalorilre higroscopicităţii pentru diferite materiale electroizolante,în
procente,respectiv in mg/100 cm ,în condiţiile indicate.
Tabelul 7: Higroscopicitatea şi constanta de difuzie a unor materiale electroizolante

Constanta de difuzie D în
Higroscopicitatea în %,după
Material 24h în apă
Răşină fenolică 0,1... 0,4 4,8

Idem,cu umplutură de lemn 0,4... 1
Idem,cu umplutură minerală 0,2... 0,3
Stratificate pe bază de hârtie şi ţesătură de bumbac
cu răşină fenolică 0,3... 9,0
Stratificate cu răşină fenolică şi ţesătură de sticlă 0,3... 2,0
Cauciuc natural vulcanizat - 6,5... 8
Cauciuc cloropren 0,006
Polietilenă 0,01 0,1... 0,2
Polistiren 0,01... 0,05 2,7... 3,5
Policlorură de vinil (PVC) 0,1... 1,0 0,5...1,1
Polimetacrilat 0,3... 0,5 4,1
Răşină epoxi de turnare 0,1... 0,4 1,0... 1,1
Poliamide 0,4... 2,0 11,2
Răşini carbamidice,melaminice 0,5... 0,7 -
Acetat de celuloză 2,0... 6,0 114...160
Fibră de vulcan 18,0... 70,0 -
Umiditatea poate acţiona şi la suprafaţa materialului electroizolant,mai cu seamă dacă

acesta este polar.În acest caz,materialul atrage moleculele de apă care formează la suprafaţă o
pătură de apă.Forţele ce se exercită ăntre moleculele de apă şi materialfiind mai puternice decât
forţele de atracţie dintre moleculele de apă,unghiul marginal dintre suprafaşa mostrei de material şi
tangenta la picătură în punctul ei de contact cu suprafaţa este foarte mic (figura
3.1.2,a).Dacă unghiul e mai maren de 90 ,pătura de apă se formează greu,materialele nu se udă cu
apă (parafina,cerurile,pelicule de lacuri uleioase)(figura 3.1.2 b)
Figura 3.1.2 Unghiul marginal de umezire
a) b)
Permeabilitatea la vapori de apă a unui material,verificată experimental,conform legii lui

Fick,se măsoară cu ajutorul constantei de difuzie D a vaporilor de apă în material,care rezultă din
legea lui Fick
în care: - M - este cantitatea de vapori de apă,care străbate un strat subţire de material,în g;

- A - suprafaţa mostrei,în cm
- a –grosimea mostrei ,în cm
- - diferenţa de presiune a vaporilor de apă,de o parte şi de alta a mostrei,în torr;
- - Timpul cât mostra se gaseşte în condiţiile experienţei,in h;
- D – constanta de difuzie a vaporilor de apă prin material.(tabelul 7)
Compabilitatea materialelor depinde de constituţia lor chimică, având în vedere că, în

toate utilizările lor,materialele electroizolante sunt în contact între ele,precum şi cu alte materiale
metalice sau semiconductoare

Rezistenţa materialelor la coroziunea chimică sub acţiunea agenţilor externi,ca oxigenul

din aer, apa,soluţiile acide sau bazice, etc,trebuie de asemenea cunoscută.În legătura cu aceasta
trebuie urmărit printre altele urmatoarele:
aciditatea – unui material , caracterizată prin indicele de aciditate , definit prin
acantitatea de sodă caustică,în mg,necesară pentru a neutraliza acizii organici conţinuţi într-un gram
de material.
solubilitatea – unui material în diverşi solvenţi interesează la fabricarea lacurilor
electroizolante,a cleiurilor,chiturilor,etc.Se apreciază în general după concentraţia soluţiei saturate a
materialului dizolvat în dizolvantul respectiv.O substanţă chimică se dizolvă uşor într-un dizolvant
de aceeaşi natură chimică şi care conţine în molecula sa grupări de atomi asemănătoare.De exemplu
parafina se dizolva în benzen.Solubilitatea scade când gradul de polimerizare al materialului de
dizolvat creşte şi în general scade cu temperatura.
3. ÎMBĂTRÂNIREA MATERIALELOR ELECTROIZOLANTE
Sub acţiunea prelungită a solicitărilor electrice,mecanice şi termice,a radiaţiilor luminoase

sau de mare energie etc.,în materialele electroizolante se desfăşoară procese fizico-chimice
ireversibile care duc la o înrăutăţire continuă a proprietăţilor lor,în aşa fel încât,după un anumit
timp, acestea nu-şi mai pot îndeplini rolul pentru cate au fost alese în cadrul sistemelor de izolaţie.
Procesele care intervin în degradarea izolaţiilor sunt variate şi numeroase.Astfel,toate
materialele izolante suferă un proces lent de oxidare,în urma căruia se formează produse acide care
intensifică conducţia electrică şi scad rezistivitatea şi rigiditatea dielectrică a corpurilor.Procesului
de oxidare i se asociază şi un efect de reticulare,ceea ce duce la scăderea elasticităţii şi plasticităţii
izolanţilor.Se produc,de asemenea,reacţii depolimerizare care contribuiela micşorarea rezistenţei
mecanice a materialelor(prin pierderea de masă),la apariţia unor cavităţi(cu gaz) în care se dezvoltă
descărcări electrice etc.La degradarea izolanţilor mai contribuie şi procesele de
hidroliză,incompatibilitatea chimică între constituenţi,prezenţa solvenţilor (incomplet evacuaţi) etc.
Îmbătrânirea materialelor izolante,adică înrăutăţirea proprietăţilor fizico-chimice este
direct legată de viteza de desfăşurare a acestor reacţii chimice.Prin urmare,apreciind starea de
degadare a unui izolant printr-o valoare limită a unei proprietăţi,valoare atinsă în momentul în care
recţia chimică a evoluat până la un anumit stadiu – se poate defini o durată de viaţă D a izolantului
(referitoare la această proprietate) ca fiind intervalul de timp care s-a scurs de la începerea
procesului de degradare şi până când acesta a ajuns la stadiul considerat.
Primele referiri la durata de viaţă a izolanţilor le face Montsiger (SUA 1930),care stabileşte
o relaţie întreviteza de îmbătrânire şi temperatura de funcţionare a corpurilor.Relaţia avea forma:
sau
unde a şi b sunt constante de material.
Relaţia de mai sus se poate deduce teoretic (pe baza teoriei cinetice a gazelor) considerând
că degradarea izolanţilor constituie un proces chimic în urma caruia se obţin substanţe noi(care
înrăutăţesc proprietătile izolanţilor) şi că acest proces este influenţat numai de
temperatură(Bussing.1942).
Viteza de desfăşurare a recţiei chimice se defineşte ca scăderea în timp a concentraţiei
uneia dintre cele două substanţe şi este proporţională cu concentraţiile acestora A şi B:
Factorul indică numărul reacţiilor din unitatea de timp şi se calculează cu relaţia lui
Arrhenius:
,

unde reprezintă energia de activare; - constanta gazelor; T –

temperatura absolută (K); G – factor de şoc care se referă la numărul de ciocniri dintre molecule în
unitatea de timp şi este proporţional cu .
Considerând un anumit criteriu pentru aporecierea stării de îmbătrânire(
duritatea,rezistenţa la rupere etc),a cărui valoare P depinde de concentraţia A,adică şi
dacă este valoarea iniţială a criteriului – corespunzătoare concentraţiei - şi valoarea
corespunzătoare unei concentraţii ,iar izolantul se află la temperatura ,atunci timpul
corespunzător desfăşurării reacţiei de degradare este dat de reacţia:
sau relaţia de mai sus se mai poate scrie şi sub formele următoare:
sau în general
Dacă au loc reacţii mai comlexe sau cazurile în care temperatura T variază în timp,se obţin
alte expresii ale duratei de viaţă,mai complicate şi mai greu utilizabile.În general se foloseşte
relaţia:
a cărei reprezentare grafică,în raport cu temperatura este o dreaptă.Această dreaptă se trasează

experimental,prin efectuarea e trei încercări de îmbătrânire accelerată a izolanţilor şi prezintă o
importanţă deosebită pentru aprecierea comportării materialelor electroizolante, în timp,la o
anumită temperatură (figura 4).
Figura 4: Variaţia duratei de viaţă D cu temperatura pentru materiale electroizolante situate

în clasele de izolaţie A,B şi H [5]
4. COMPORTAREA MATERIALELOR ELECTROIZOLANTE

LA ACŢIUNEA RADIAŢIILOR

Sub acţiunea radiaţiilor sau a altor tipuri de radiaţii în structura materialelor izolante au loc
transformări care determină variaţii importante ale proprietăţilor lor.
Acţiunea distructivă a radiaţiilor devine importantă numai dacă energia loe este
comparabilă cu energia de legătură e elementelor care constituie moleculele.Acest lucru se
realizează nu numai în cazul radiaţiilor de înaltă energie,ci chiar şi în cazul radiaţiilor solare.
Prin ruperea macromoleculelor se formează radicali care interacţionează între ei – dând
naştere unor produse noi – sau formează punţi de legătură între lanţurile moleculare,contribuind la
reticularea corpurilor şi deci la modificarea proprietăţilor mecanice şi termice ale acestora.Se
produc, de asemenea,iono şi electroni liberi care le modifică proprietăţile dielectrice.Acţiunea
radiaţiilor determină şi variaţii ale procentului de cristalinitate,apariţia unor cavităţi,reducerea
rigidităţii dielectrice, etc.
Modificarea proprietăţilor depinde atât de natura şi structura materialelor (tabelul 8),cât şi
de doza de radiaţii absorbite(de un kg de material),de duarta de aplicare (figura 5),de temperatură,de
constanta mediului ambiant.
Tabelul 8 Rezistenţa la radiaţii a unor izolanţi
Materialul Clasificare
Doza ptr care criteriul
Forma Natura Caracteristica Criteriul este atins
Hârtie poliamidică Alungire la rupere Scăderea cu 50% faţă 1800

Poliamide de valoarea iniţială 1500
Filme subţiri şi foi Tereftalat de polietilenă 200
Mase plastice cu greutate
moleculară ridicată 25
Ţesătură de sticlă +epoxi Rezistivitatea de 90
Stratificate placate cu suprafaţă
Cu Hârtie +fenolpaste 50
Ţesătură de Rezistenţă la rupere Scăderea cu 20% faţă

sticlă+siliconi prin tracţiune de valoarea iniţială 500
Ţesătură de mătase
Ţesături impregnate +poliuretani 280
Ţesătură de sticlă+epoxi 90
Bumbac+lacuri uleioase 90
Poliimide Alungirea la rupere Scăderea cu 50% faţă 500

Polietilenă prin tracţiune de valoarea iniţială 350
Conductoare şi cabluri PVC 150
PTFE 1,5
Figura 5 Variaţia rezistivităţii de volum (la 20 C),cu durata de iradiere

(radiaţii cu putere 7,2 A/kg)pentru PTFE (1)şi PE (2).
Se constată că mecanismul de degradare se intensifică cu creşterea temperaturii şi în

prezenţa oxigenului ,că proprietăţile mecanice se modifică mai mult decât cele dielectrice şi depind

mai mult de durata de iradiere decât de doza de radiaţie,că sub acţiunea radiaţiilor creşte
higroscopicitatea materialelor.
5. COMPORTAREA MATERIALELOR ELECTROIZOLANTE LA

ACŢIUNEA UMIDITĂŢII
Efectele acţiunii umidităţii asupra proprietăţilor materialelor electroizolante sunt atât de

bine cunoscute încât pot fi considerate axiomatice,cele mai obişnuite fiind înrăutăţitea
caracteristicilor electrice şi o tendinţă generală de înrăutăţire a proprietăţilor mecanice(creşterea
flexibilităţii,miclorarea reuistenţei la rupere etc).Trebuie remarcat că apa conţinută de un corp nu
reprezintă întotdeauna un indicator absolut al modificării proprietăţilor sale.
De exemplu,ceara de albine,care conţine picături de apă,prezintă o valoare mare a
factorului de pierderi doar în jurul unei anumite valori a frecvenţei .Dacă însă corpul prezintă
microfisuri în care se află cantităţi mult mai reduse de apă decât în cazul anterior,factorul de
pierderi are valori mai mari pentru orice valoare a frecvenţei superioare lui .
Cantitatea de umiditate absorbită depinde de natura şi structura materialelor,precum şi de
intervalul de timp în care acestea sunt supuse umidităţii (figura 6.1)
Figura 6.1:Variaţia absorţiei de apă în timp pentru materiale pe bază de hârtie de mică ţi răşini gliptalice(1),şellac (2) sau
răşini siliconice(3),situate într-un mediu cu umiditate relativă
Astfel,materialele cu structură poroasă prezintă afinitate mare pentru apă,cele care conţin
grupările de ester , eter şi cetonă sunt
afectate mai puţin de umiditate,iar
hidrocarburile , tereftalatul de polietilenă
etc,sunt hidrofobe. Cum apa este un
material puternic polar , permitivitatea
corpurilor hidrofile variază foarte mult cu
conţinutul de umiditate . Variaţia
permitivităţii este însă mai redusă în cazul
dielectricilor la care legăturile dintre
moleculele de apa şi cele ale materialului
sunt legături de hidrogen,deci limitate ca
număr (figura 6.2)
Figura 6.2:Dependenţa permitivităţii relative a tereftalatului de
polietilenă cu timpul de expunere in apă(1,2) şi aer cu
(3,4),la 20 C(1,3) şi la 40 C (2,4)
Rigiditatea dielectrică şi rezistivitatea se reduc ca urmare a intensificării procesului de

conducţie electrică(figura 6.3).Întradevăr ,în cazul umezirii corpurilor,purtătorilor de sarcină uzuali

li se adaugă purtători adiţionali:ioni rezultaţi din disocierea impurităţilor conţinute în apă sau a
impuritătilor solubile din materialul propriu-zis,ioni de hidrogen şi oxigen rezultaţi din disocierea
apei,molecule ale dielectricului,grupe de molecule de apă încărcate cu sarcină electrică.
Figura 6.3 Variaţia factorului de pierderi cu frecvenţa,

pentru tereftalatul de polietilenă amorf (1.2) şi
cristalin (3,4).în stare umedă (1,3) şi
uscată (2,4) [16]
Conductivitatea electrică a unui izolant umed are,prin urmare expresia:
în care reprezintă coeficientul de difuzie,concentraţia şi sarcina purtătoare de specia

i(proprii sau adiţionali); - energia de activare; t - temperatura absolută; k – constanta lui
Boltzman.Rezultă că concentraţia dielectricilor umeyi scade cu energia de activare a
purtătorilor ,dar creşte cu concentraţia şi coeficientul de difuzie a particulelor.
Umiditatea contribuie ,de asemenea la înrăutăţirea caracteristicilor mecanice ale
corpurilor,îndeosebi a rezistenţei la tracţiune,a alungirii la rupere etc.Şi în acest caz efectul
umidităţii este mai important în cazul corpurilor impure sau dacă apa conţine impurităţi solubile.
În cazul instalaţiilor de înaltă tensiune,umiditatea modifică tensiunea de apariţie a
descărcărilor electrice.Într-adevăr prin eliberarea hidrogenului şi oxigenului se formează bule de
gaz care se dezvoltă continuu pâna ajung suficient de mari pentru ca în ele să se producădescărcări
parţiale la tensiuni mai reduse decât în cazul materialului uscat.
Protecţia materialelor electroizolante împotriva
umidităţii se realizează prin dispunerea acestora în atmosfere
cu conţinut redus de vapori de apă şi,mai ales,prin tratarea cu
lacuri diferite,care le măresc rezistenţa la acţiunea apei.În
acest sens se realizează izolaţii hidrofobe – prin tratarea
materialelor cu metilbutodixiamină (hârtiile ăi ţesăturile de
celuloză).cu siliconi în tetraclorură de carbon
(stratificatele),cu bitumuri (azbocimentul) (figura 6.4),se
efectuează impregnări sau acoperiri cu lacuri si emailuri
nehigroscopice (înfaşurările maşinilor şi aparatelor
electrice,stratificatele etc),ermetizări complete ale
dispozitivelor (prin izolare în vid,cufundare în compounduri
sau înglobări în răşini termorigide) etc.
Figura 6.4:Variaţia absorţiei de apă în timp
pentru azbociment neimpregnat(1) si impregnat
cu soluţie de 10% siliconi (2)


TEMPERATURI JOASE
Cunoaşterea comportării materialelor electroizolante la temperaturi joase a devenit

necesară odată cu realizarea primelor cabluri criorezistive (care utilizează ca agent de răcire ayotul
lichid la 77K) şi criogenice(la care căile de curent sunt constituite din materiale supraconductoare
racite cu heliu lichid la 4,2 K),a maşinilor electrice sincrone şi a altor instalaţii electrice care
funcţionează la temperaturi foarte scăzute.
În cazul temperaturilor joase mişcarea de agitţie termică a particulelor constituente ale
corpurilor este mult încetinită.proprietăţile acestora modificându-se faţă de cazul temperaturilor
normale (300k).Astfel,rezistenţa la rupere prin tracţiune creşte considerabil;de exemplu
polietilena de joasă densitate este de 7 ori mai mare la 77K decât la 300K şi de 10 ori mai mare la
4,2K(tabelul 9).Alungirea la rupere scade de peste 150 ori în cazul polietilenei de înaltă densitate,iar
modulul de elasticitate creşte foarte mult pentru valori ale temperaturii apropiate de 4K.
Tabelul 9:Proprietăţile mecanice ale materialelor izolante , la temperaturi joase
Modulul de elasticitate Rezistenţa la tracţiune Alungirea la rupere

Materialul
la 293K la 77K la 4,2K la 293K la 77K la 4,2K la 293 K la 77K la 4,2 K
Polietilenă de înaltă
densitate 0,73 5,87 6,48 51 154 210 322 19,4 3,29
Polietilenă de joasă
densitate 0,10 3,69 5,44 114 104 151 528 3,60 2,85
Policarbonaţi 3,44 3,73 4,54 180 256 349 32,8 20,1 10,75
Poliamide(nylon) 0,74 4,39 5,34 53 185 151 355 5,91 3,13
Poliamide 1,77 4,95 5,49 182 261 256 55,2 12,0 5,78
Poliesteri(Mylar) 0,4 6,78 6,85 150 278 333 114 5,75 6,10
În general, dintre materialele studiate până în prezent se pare că polietilena de înaltă

densitate şi policarbonaţii prezintă proprietăţiile cele mai adecvate pentru a fi utilizate la
temperaturi joase.

ACŢIUNEA MICROORGANISMELOR
Microorganismele contribuie la îmbătrânirea materialelor izolante atât prin acţiunea

acizilor pe care-i produc,cât şi prin canalele pe care le sapă în interiorul corpurilor şi în care
pătrunde umiditatea.Astfel,bacteriile care atacă izolanţii,îndeosebi prin acizii pe care-i produc,se
dezvoltă la temperaturi cuprinse între -3 şi 100 grade Celsius şi sunt ,la rândul lor,foarte sensibile la
acţiunea acizilor din mediul ambiant.
Mucegaiurile se depun pe hârtie,fibră vulcan,lemn,ţesături,ceruri şi chiar pe metale şi sticle
dacă acestea sunt acoperite cu pelicule organice.Dintre ciuperci se remarcă în mod deosebit
pillularia,aspergilus,penicillium etc,ele dezvoltându-se îndeosebi în medii cu umiditate relativă
ridicată (peste 75% ) şi la temperaturi variind intre 15 şi 37 grade Celsius.
Evident,nu toate materialele sunt atacate de bacterii sau ciuperci şi nu cu aceeaşi
intensitate.Astfel policlorura de vinil are o rezistenţă foarte bună la acţiunea ciupercilor dacă se
utilizează ca plastifianţi esterii,alifatici ai acidului ftalic,dimetil şi dioctilftalaţi etc;rezistenţa sa
scade însă în cazul utilizării derivaţilor acizilor graşi.Cauciucurile naturale şi sintetice sunt atacate
numai dacă vin în contact direct cu apa iar mica,ceramica,masele plastice fenolice sau melaminice
cu umplutură anorganică etc. nu sunt atacate de ciuperci.

Pentru a evita depunerile de mucegai,materialele izolante se dispun în medii uscate sau

care au în compoziţia lor substanţe fungicide(pentaclorfenilatul ţi triclorfenolatul de sodiu,anhidrida
salicilică,combinaţiile fenil-mercur etc).
Termitele atacă în mod deosebit lemnul,dar şi alţi izolanţi de natură vegetală sau
animală,fibrele sintetice etc.Nu atacă ceramicele,sticlele,masele plastice fenolice,PVC-ul tare
etc.Pentru a le proteja împotriva termitelor materialele izolante se impregnează cu
pentaclorfenol,creozot,naftenaţi metalici,clorură de zinc etc.
BIBLIOGRAFIE
1 A.IFRIM - Materiale electotehnice,vol I şi II. Institutul politehnic Bucureşti,1976
2 P.NOŢINGHER, A.IFRIM – Materiale electrotehnice.Editura didactică şi pedagogică Bucureşti 1979
3 CH.POPESCU , A. IFRIM , S.CEDIGHIAN , C.LEFTER , M.NICOLAE , D. ICHIM – Materiale

electrotehnice,proprietăţi şi utilizări.Editura tehnică Bucureşti - 1976

Materiale Electroizolante

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Materiale Electroizolante

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MATERIALE ELECTROIZOLANTE

Importanta materialelor electroizolante în construcția produselor electrotehnice este

1. FORMAREA ŞI STRUCTURA MOLECULELOR

Figura 1: Variaţia energiei de interacţiune E cu distanţa dintre atomi r.

electrice(corespunzătoare fiecărei perechi de ioni pozitivi şi negativi) se anulează şi molecula nu

Figura 2: Structuri ale

Dacă moleculele au structura nesimetrică (PVC,apa etc),ele prezintă moment electric

Figura 2:Structuri ale

Dacă moleculele monomerilor posedă doar legături duble,se obţin macromolecule

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

Figura 1.4 Diverse forme de macromolecule: liniară,ramificată,spaţială,reţea moleculară

Macromoleculele se obţin prin reacţii de polimerizare,de policondensare şi de poliadiţie.

REACŢIA DE POLIMERIZARE – constă in legarea – sub acţiunea căldurii şi

REACŢIA DE POLICONDENSARE – constă in legarea moleculelor mici de

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

tehnologic,reacţia putănd fi oprită când policondensatul se gaseşte în stare favorabilă

REACŢIA DE POLIADIŢIE – este o reacţie in trepte fară produse secundare.Este,ca şi

Indiferent de tipul recţiei ,macromoleculele au, în general,o formă întortocheată (figura

Figura 1.7 Structură parţial cristalină

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

2. DEPENDENŢA PROPRIETAŢILOR POLIMERILOR

Proprietăţile corpurilor macromoleculare se pot împărţi în două mari clase,prima

2.1 Proprietaţi mecanice şi termice

Tabelul 1: Proprietăţi esenţiale ale materialelor macromoleculare

Cu molecule liniare Cu molecule spaţiale

Flexibile şi elastice Dure şi casante

3.1.1 Proprietăti termice

Supunerea la o temperatură scazută, a izolaţiei unui produs electrotehnic,un timp

3.1.1.1 Căldura masică

3.1.1.2 Conductivitatea termică şi coficienţii de transmisie a căldurii

Tabelul 2. Proprietăţi ale unor materiale electroizolante

Aer la temperatura camerei 1,009 0,025

Pentru a îmbunătăţiiconductivitatea termică a unui material electroizolant,de exemplu o

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

Rezistenţa termică a unei monstre de material electroizolant de conductivitate ,de

în care sunt grosimile celor 3 straturi componente şi conductivităţile

Căldura transmisă prin convecţie este deci:

Tabelul 3: Valorile coeficientului de transmisivitate de la corpuri solide la fluidele de răcire

De la corpuri solide la:

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

Tabelul 4 : Valorile coeficientului de transmisivitate termică pentru aer în mişcare la viteza v

Netedă 5,6 + 3,94 v 7,10

Laminată 5,8 + 4,20 v 7,12

Brută 6,15 + 4,2 v 7,50

Tabelul 5: capacitatea de absorţie a căldurii pentru diferite medii de răcire

 la secţiunea canalului de răcire de 1 cmp

3.1.1.3 Dependenţa de temperatură a proprietăţilor fizico-chimice

Dilatarea termică liniară a uniucorp de lungime la o creştere de temperatură

unde este coeficientul de dilatare liniară(creşterea unităţii de lungime a corpului

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

unde este rezistenţa la tracţiune; E – modulul de elasticitate; coficientul de dilatare liniară;

Stabilitatea la căldură a formei este caracterizată,pentru un material electroiyolant,prin

Stabilitatea termică a materialelor electroizolante. În cele mai multe cazuri temperatura

Tabelul 5: Clasificarea materialelor electroizolante după stabilitatea termică

Denumirea clasei Materiale electroizolante

Facultatea de inginerie,profil Electro-mecanic,frecvenţă redusă,an şcolar 2008-2009

Pelicula izolantă a conductoarelor emailate cu lacuri tereftalice etc

3.1.2 Proprietaţi mecanice

Tabelul 6: Proprietăţi mecanice ale unor materiale electroizolante

Rezistenţa Alungirea Modulul de Rezistenţa la Rezistenţa la Duritate

Idem,cu umplutură minerală 280... 560 - 70000...120000 1000...1800 - 30...45

Stratificate pe bază de hârtie 500... 900 0,7 28000...211000 1400...2800 900...1400 42

Idem,cu ţesătură de sticlă şi