Compozite pe bază de

polimeri. Polimeri cu
incluziuni metalice.

Grajdean Maxim
Gavriliuc Victor
 Noțiuni generale
• Din punct de vedere tehnic, noţiunea de materiale compozite se referă la
materialele care posedă următoarele proprietăţi:
• sunt create artificial, prin combinarea diferitelor componente;
• reprezintă o combinare a cel puţin două materiale deosebite din punct de
vedere chimic, între care există o suprafaţă de separaţie distinctă;
• prezintă proprietăţi pe care nici un component luat separat nu le poate avea.
• Avantajul major, esenţial al compozitelor constă în posibilitatea modulării
proprietăţilor şi obţinerea în acest fel a unei game foarte variate de materiale, a
căror utilizare se poate extinde în aproape toate domeniile de activitate tehnică.
• Este foarte potrivită folosirea noţiunii de sinergie, care desemnează rezultatul
unitar produs prin asocierea şi dozarea convenabilă a caracteristicilor unor
componente. Astfel, aceste componente vor „coopera”, deficienţele unora fiind
suplinite de calităţile altora, conferind ansamblului proprietăţi pe care nici un
component nu le poate avea.
Clasificarea materialelor compozite
Compozite cu matrice polimerică – de obicei sunt rășini termorigide
(epoxidice, poliimide sau poliesterice) sau termoplastice, armate cu fibre de
sticlă, de carbon, de bor sau aramidice (Kevlar), cu monocristale ceramice sau,
mai recent, cu fibre metalice. Sunt folosite mai ales în aplicații care implică
temperaturi relativ joase de lucru (ajungând, în mod excepțional, pentru
termoplastice fabricate prin injecție, la nivelul maxim de 400 °C).
 Elemente componente
 Compusul macromolecular utilizat în acest scop poate fi un
polimer termoplastic sau termoreactiv şi este denumit
matrice polimerică.
 Agentul de ranforsare sau de umplutură este dispersat
omogen în matricea polimerică, dar nu se dizolvă în
aceasta.
 Fără îndoială însă, ambele componente acţionează
concertat. Componentele individuale şi interfaţa dintre
acestea pot fi identificate prin metode fizice, iar
comportarea şi proprietăţile interfeţei controlează
proprietăţile materialului compozit.
 Proprietăţile materialului compozit sunt total diferite şi net
superioare faţă de cele ale componentelor individuale.
 CLASIFICAREA MATERIALELOR COMPOZITE
POLIMERICE
• după natura componentelor participante la formarea acestora este următoarea:

Compozite
polimerice

Compozite
Cu umpluturi Polimeri armați
macroscopice
poroase
Matricea polimerică
 Una din componentele de bază necesare obţinerii
materialelor compozite organice o constituie matricea
polimerică.
 Funcţie de proprietăţile compozitelor obţinute, polimerii
utilizaţi se pot grupa în trei clase:
I - Polimeri cu performanţe medii.
II - Polimeri cu "performanţe înalte", dar cu
termostabilitate redusă.
III - Polimeri termostabili cu performanţe ridicate.
 La rândul lor, toate cele trei clase de polimeri pot fi:
termoplastici, termoreactivi sau elastomeri.
Modalități de dispunere a fibrelor continue în matrice :

a) b) c)

a — fibre dispuse unidirecţional ;

b — fibre dispuse bidirecţional (tip ţesătură);
c — fibre cu dispunere spaţială (împletitură în volum).
 Polimerii conductori

Conditii de obtinere:

 Polimer realizat prin alternarea de legaturi simple si legaturi duble

(conjugate) = polimer conjugat

 Perturbarea polimerului conjugat prin dopare:

 extragere de electroni (oxidare)
 dopanti acceptori (tip p): I2, PF6, BF6, Cl, AsF6

 introducere de electroni (reducere)

 dopanti donori (tip n): Na, K, Li, Ca
Structuri uzuale:
Conductia electrica:
• deplasarea intramoleculara a cvasi-particulelor (solitoni,
polaroni, bipolaroni) create prin dopare
Formarea si deplasarea unui polaron in poliacetilenă.
Controlul dopajului:
Variatia conductivitatiicu temperatura:
 Bariere in calea comercializarii
• Stabilitatea in aer si problemele de procesare sunt principalele bariere care
au franat comercializarea polimerilor conductori.
• Poliacetilena dopata ramane polimerul conductor cel mai cristalin si cu
conductivitatea cea mai mare (foarte apropiata de a cuprului), insa este foarte
reactiv in contact cu oxigenul si umiditatea ceea ce conduce la scaderea
rapida si ireversibila a conductivitatii in atmosfera.
• Alti polimeri conductori (polipirol, politiofen, polianilina, polifenilen-
vinilen, etc), desi au conductivitate mai mica decat poliacetilena (< 104 S/m),
au stabilitate multa mai mare in aer, motiv pentru care sunt preferati in
aplicatii.
• Dificultatile de procesare ale primilor polimeri conductori au fost depasite.
Astazi numerosi polimeri conductori pot chiar sa fie amestecati cu polimeri
termoplastici traditionali (polietilena, PCV) pentru realizarea de materiale
partial conductoare.
Aplicații

trans-
Poliacetilena:
cis-

 baterii reincarcabile pentru confectionarea electrozilor (anod si catod).

 are potential mare pentru aplicatii din optoelectronica

Politiofen:

 tranzistoare cu efect de camp (FET);

 ECD (electrochromic displays) pentru afisaje in aeroporturi sau gari, ceasuri,

calculatoare, etc.

Doparea politiofenului conduce la schimbarea culorii (dopat – rosu, nedopat albastru), intervalul
de comutare dopat/nedopat ajunge la 30 ms, iar stabilitatea depaseste 1 milion cicluri (aprox.
2 ani de operare la o frecventa de 1 ciclu/min).
Polianilina:

 conductor pentru ecranare electromagnetica.

invelisuri antistatice sau cu rol de inhibitor al coroziunii.
 baterii de tip moneda avand un electrod din polianilina iar celalalt dintr-un aliaj litiu-aluminiu
(Corporatia Bridgeston, Japonia) .
Caracteristici ale acestor baterii:
 auto descarcare foarte lenta
 tensiune mare
 durata de viata foarte mare
 posibilitatea de a le utiliza ca sursa de energie in combinatie cu celule solare (foarte utile pentru
telecomenzi, ceasuri, calculatoare, unitatati audio-vizuale, etc)
Alte aplicatii posibile:
 “ferestre inteligente” care absorb lumina
soarelui vara;

 senzori de gaze;

 transportul medicamentelor in corpul uman;

 procesul de litografiere pentru fabricarea

circuitelor integrate.
 SFÂRȘIT

Vă mulțumim pentru atenție!