Master: Echipamente pentru Procese Industriale

Domeniul: Inginerie Mecanică

Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Capitolul 2 – Materiale polimerice, ceramice şi metalice utilizate

pentru matricea materialelor compozite

Materialele compozite (fig. 1) sunt materiale în general anizotrope care au

în componenţă materialul de armare (fire, fibre sau filamente) care constituie
baza acestor materiale, plasate în interiorul unei matrice.

Fig. 1. Material compozit armat cu fibre orientate unidirecţional.

1 – matrice; 2 – material de armare (fibre).

Se spune că matricea (metalică sau nemetalică) este armată cu fire, fibre

sau filamente, deoarece caracteristicile mecanice ale acestora (rezistenţa la rupere
şi modulul de elasticitate longitudinală) sunt mai mari decât cele ale matricei.
Caracteristicile mecanice ale materialului compozit sunt superioare celei
ale matricei însă inferioarei celor ale materialului de armare.
Materialele compozite rezultă în general prin combinarea unor materiale cu
caracteristici complementare: armătura, cu valori ale rezistenţei de rupere şi ale
modulului de elasticitate ridicate, şi matricea, cu valori mult mai reduse ale
acestor caracteristici mecanice.
Fibrele armăturii, distribuite în matrice într-un anumit mod, împreună cu
aceasta formează un tot unitar care are caracteristici mult mai mari în comparaţie
cu cele ale fiecăreia dintre componentele materialului compozit.
Problema foarte importantă în obţinerea materialelor compozite cu
caracteristici mecanice ridicate constă în realizarea unui contact intim între
fibrele armăturii şi materialul matricei astfel încât să se evite alunecarea dintre
acestea. Acest lucru se obţine prin tratarea corespunzătoare a suprafeţei fibrelor
armăturii.

Page 1 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Materialele compozite sunt artificiale, dar sunt şi materiale compozite

naturale. Lemnul reprezintă un material compozit natural, armătura fiind
reprezentată de fibrele de celuloză (cu rezistenţă la tracţiune şi modul de
elasticitate ridicate) aflate în matricea de lignină. Unul din primele materiale
compozite artificiale este betonul armat, utilizat pentru construcţia silozurilor şi a
rezervoarelor, acesta constând din armătura din bare de oţel (cu valoarea
modulului de elasticitate E = 2,1·105 MPa) şi matricea de beton (cu valoarea
modulului de elasticitate E = 3,57·104 MPa).

1. Compozite cu matrice polimerică – de obicei sunt rășini termorigide

(epoxidice, poliamidice, poliesterice) sau termoplastice, armate cu fibre de sticlă,
de carbon, de bor sau aramidice (Kevlar) (poliamide aromatice), cu monocristale
ceramice sau, mai recent, cu fibre metalice. Sunt folosite îndeosebi pentru
construcţii care lucrează la temperaturi relativ joase (în cazul termoplastelor
fabricate prin injecție, 400 °C).
2. Compozite cu matrice metalică – cel mai frecvent se bazează pe aliaje
de aluminiu, magneziu, titan sau cupru, în care se introduc fibre de bor, de carbon
(grafit) sau ceramice (de obicei de alumină sau carbură de siliciu). Temperatura
de lucru a unui astfel de compozit este limitată de nivelul punctului de înmuiere
sau de topire care caracterizează materialul matricei (cel mult 800 °C). Pentru
temperaturi ridicate se recomandă folosirea ca matrice a unor aliaje pe bază de
nichel sau a unor superaliaje. Dezavantajul acestui tip de materiale compozite
constă în faptul că, având mase specifice mari, conduc la creșterea greutăţii
structurilor în care sunt utilizate.
3. Compozite cu matrice ceramică – au fost dezvoltate în mod special
pentru construcţiile care lucrează la temperaturi foarte ridicate (peste 1000 °C);
cele mai utilizate materiale de bază sunt carbura de siliciu (SiC), alumina (Al2O3)
și sticla, iar fibrele de armare uzuale sunt tot de natură ceramică (de obicei sub
formă de fibre discontinue, foarte scurte).
4. Compozite “carbon-carbon” – cu matrice de carbon sau de grafit și
armătură din fibre sau țesături de fibre de grafit sau de carbon; sunt foarte
scumpe, dar, în comparaţie cu alte materiale compozite, îşi păstrează rezistența şi
în cazul temperaturilor înalte (de până la 3000 °C), au densitatea mică și
coeficient de dilatare termică redus. Pe lângă fibrele de carbon şi de grafit,
pentru armarea acestui tip de materiale compozite se mai utilizează fibrele de
sticlă şi fibrele aramidice (Kevlar).

Page 2 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Componentele materialelor compozite

Matricea materialelor compozite

Adoptarea matricei se face în funcţie de scopul urmărit şi de posibilitatea

de producere a materialului compozit. Rezistenţa materialului compozit la
temperatură şi la coroziune este determinată, în primul rând, de natura matricei.
În cele mai multe cazuri, matricea reprezintă componenta plastică,
deformabilă a materialului compozit, având rezistenţa mecanică mai scăzută
decât cealaltă componentă (armătura).

Matrice din materiale polimerice

Materialele polimerice termoplastice pot fi supuse la topiri repetate fără a

suferi vreo transformare chimică. Ele pot fi prelucrate la cald prin diferite
procedee: extrudare, injecţie, presare.
Dintre materialele termoplastice se utilizează în mod frecvent ca matrice:
răşinile poliesterice, poliamidele, acronitril-butadien-stirenul, poliacetalii,
policarbonaţii, polietilena, polipropilena, plifenil oxidul, polistirenul şi
copolimerii acestuia, polisulfonele, polietilentereftalatul, policlorura de vinil,
răşini vinil-esterice, polimetacrilatul de metil etc. Polimerii termoplastici pot fi la
prelucrări multiple prin încălzire.
Deşi materialele termoplaste satisfac multe din cerinţele necesare pentru a
fi folosite ca matrice pentru materialele compozite, ele însă prezintă şi o serie de
dezavantaje: rezistenţă mecanică redusă la temperaturi ridicate, durată scurtă de
menţinere în stare lichidă după preparare, coeficient mare de dilatare termică,
rezistenţă redusă la şocuri mecanice.
Materialele plastice termoplaste nu pot fi folosite la temperaturi ridicate,
temperatura maximă de utilizare fiind de 120 0C pentru răşinile poliesterice şi de
80...200 0C, pentru polimerii de tipul politetrafluoretilenei.
Matricele din materiale termoplaste se recomandă atunci când se doreşte
obţinerea din materialul compozit a unor structuri cu forme complexe.
Materialele polimerice termorigide sunt cele care prin încălzire suferă o
transformare chimică care conduce la o solidificare ireversibilă. După
răcire,materialul termorigid nu se mai poate înmuia printr-o încălzire ulterioară.
Dintre plastice termorigide se utilizează pentru realizarea matricelor:
răşinile epoxidice, răşinile fenolice, răşinile siliconice, răşinile poliesterice
nesaturate, răşinile melaminice (aminoplaste), răşinile furanice etc.

Page 3 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Răşinile epoxidice, datorită unor foarte bune caracteristici mecanice,

chimice şi electrice, sunt în general mai scumpe decât cele poliesterice sau
fenolice. Răşinile epoxidice întărite sunt materiale foarte dure, duritatea lor fiind
de circa şapte ori mai mare decât cea a răşinilor fenolice. În timpul întăririi,
reşinile epoxidice suferă o contracţie relativ redusă (cel mult 25 %), iar strictura
lor chimică asigură o aderenţă foarte bună cu materialul de armare. Răşinile
epoxidice sunt căutate şi pentru alte proprietăţi: rezistenţă mare la acţiunea
solvenţilor şi a acizilor, rezistenţă dielectrică ridicată, stabilitate termică bună
(până la 260 0C), absorbţie foarte mică de apă.
Răşinile fenolice se caracterizează prin rezistenţă mecanică bună, stabilitate
dimensională, rezistenţă la coroziune şi la temperaturi ridicare.
Răşinile siliconice se remarcă prin stabilitate termică, rezistenţă la
umiditate şi la agenţi chimici şi foarte bune proprietăţi electrice. Materialele
compozite cu matrice din răşini siliconice armate cu ţesături din fibre de sticlă se
recomandă îndeosebi pentru utilizări la temperaturi ridicate (250...550 0C).
Proprietăţi ale unor materiale polimerice utilizate ca matrice sunt
prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2 Proprietăţi ale unor materiale polimerice utilizate ca matrice.

Material Densitatea , Rezistenţa de rupere la Modulul longitudinal de
kg/m 3
tracţiune, N/mm 2
elasticitate, N/mm2
Răşini polesterice 1100...1460 12...90 3500...4300
Răşini fenolice 1250...1300 49...56 5240...7000
Răşini epoxidice 1110...1400 28...91 2440
Poliamide 1010...1150 46...84,4 600...1340
Polipropilenă 900...910 30,2...58,7 1110...1570

Matrice din materiale metalice

Matricele metalice se obţin pentru obţinerea materialelor compozite care să
poată fi utilizate la temperaturi relativ ridicate, în comparaţie cu cele cu matrice
din materiale polimerice. Materialele metalice se caracterizează printr-o serie de
proprietăţi care le recomandă pentru realizarea matricelor: proprietăţi mecanice
bune, conductivitate termică şi conductivitate electrică ridicate, stabilitate
dimensională, proprietăţi bune de prelucrare, rezistenţă mare la aprindere,
porozitate scăzută. Principalul dezavantaj constă în densitatea lor ridicată. În
cazul materialelor compozite cu matrice metalice rezistente la temperaturi
ridicate se utilizează numai materiale de armare de natură ceramică sau metalică.
Principalele materiale metalice utilizate ca matrice sunt aliajele pe bază de
aluminiu, cupru, magneziu, titan, fier, şi plumb.

Page 4 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Pentru materialele destinate construcţiilor care lucrează la temperaturi mai
mici de 450 0C se utilizează ca matrice metalice aluminiul şi aliajele lui, deoarece
au cost redus, densitate mică, conductivitate termică ridicată şi prelucrare uşoară.
Pentru îmbunătăţirea comportării aliajelor de aluminiu la temperaturi ridicate se
recomandă utilizarea titanului ca element de aliere.
Matricele din titan asigură materialului compozit caracteristici de
rezistenţă constante şi ridicate chiar şi la temperaturi înalte (de exemplu, σr =
360...1050 N/mm2 la temperaturi de 300...450 0C).
Matricele din aliaje de magneziu asigură materialului compozit o densitate
redusă, dar caracteristici de rezistenţă mai mici decât cele ale matricelor din titan.
Din punctul de vedere al aspectului tehnologic, titanul şi magneziul sunt
mai puţin recomandabile în comparaţie cu aluminiul şi aliajele din aluminiu,
deoarece, chiar la temperaturi ridicate, au o rezistenţă ridicată la deformare
necesitând să li se aplice, pentru obţinerea pieselor din materiale compozite,
regimuri de deformare superplastică.
Matrice din materiale ceramice
Materialele ceramice se utilizează tot mai frecvent pentru realizarea
materialelor compozite deoarece ele se caracterizează prin proprietăţi deosebite:
rezistenţă mecanică mare la temperaturi ridicate, valori mari ale rezistenţei de
rupere, rezistenţă la agenţi chimic; densitate redusă (de 2...3 ori mai mică decât a
oţelurilor), duritate mare (şi stabilă cu creşterea temperaturii). Datorită defectelor
interne şi superficiale ele sunt fragile, însă fragilitatea se reduce substanţial prin
armarea cu fibre continue, care blochează procesul de propagare a fisurilor.
Matricele ceramice se pot realiza din alumină (Al2O3), oxid de zirconiu
(ZrO2), carbură de siliciu (SiC), nitrură de siliciu (Si3N4) etc. sau din amestecuri
ale acestora.
În mod obişnuit la aceste materiale compozite atât matricea cât şi armătura
sunt constituite de materiale ceramice. Se utilizează diferite cupluri matrice-fibre:
carbură de siliciu-carbură de siliciu (cu compatibilitate fizică şi chimică ideală),
carbură de siliciu-alumină, silice-carbură de siliciu etc. Uneori, deşi
componentele au aceeaşi compoziţie chimică, diferă prin structura lor cristalină.
Componentele matrice ceramică-armătură ceramică sunt materiale cu proprietăţi
excelente utilizate în multe domenii al e tehnicii, însă fabricarea lor la nivel
industrial este destul de dificilă.
Proprietăţi ale unor materiale ceramice utilizate ca matrice sunt prezentate
în tabelul 3 [1].

Page 5 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Tabelul 3. Proprietăţi ale unor materiale ceramice utilizate ca matrice.

Materialul Rezistenţa la Coeficientul Modulul Rezistenţa la
încovoiere, de dilatare longitudinal şoc termic, 0C
N/mm2 liniară, de elasticitate,
0
mm/ C N/mm2
Al2O3 350 7,9∙10-6 379000 92
SiC 420 5,4∙10 -6
324000 230
Si3N4 315 2,4∙10 -6
175000 570

Tabelul 4. Caracteristicile specifice diferitelor clase de materiale [2]

METALE CERAMICE POLIMERI
Tare Tare Moale
Rigid Rigid Flexibil
Dur Sfărâmicios Rezistent
Conductor electric Izolator electric Izolator
Conductivitate termică Conductivitate termică electric
înaltă mică Termosensibil

Tabelul 5 Caracteristicile de performanţă ale materialelor [2]

Nr.
crt.
Proprietati Caracteristici de performanta ale materialelor
Structura cristalina; Densitate; Punct de topire; Presiune de vapori; Vâscozitate;
1. Proprietati fizice
Porozitate; Permeabilitate; Reflectivitate; Transparenta; Proprietati optice;
Stabilitate dimensionala;
Duritate; Modul de elasticitate (întindere, compresiune); Raportul lui Poisson;
Curba tensiune-deformatie specifica; Rezistenta limita (întindere, compresiune,
forfecare); Rezistenta la rupere (întindere, forfecare, portanta); Proprietati de
2. Proprietati mecanice oboseala (neted, zimtat, oboseala la coroziune, contact de rostogolire, erodare);
Temperatura de tranzitie; Charpy; Taria fracturii; Temperatura înalta (fluaj, rupere
la efort); Proprietati de umezire; Proprietati de uzare (abraziune, eroziune);
Cavitatie; Spargere; Impact balistic;
Conductivitate; Caldura specifica; Coeficient de expansiune; Capacitate de
3. Proprietati termice absorbtie; Capacitate de emisie; Viteza de ablatiune; Rezistenta la foc

4. Proprietati chimice Pozitia în seria potentialelor electrice; Coroziune si degradare

5. Proprietati electrice Conductivitate; Constanta dielectrica; Forta coercitiva; Histerezis
Apa sarata; Acizi; Gaze fierbinti; Raze ultraviolete; Oxidare; Stabilitate termica;
6. Proprietati atmosferice Stabilitate biologica; Coroziune sub tensiune; Casare în prezenta hidrogenului;
Permeabilitate hidraulica
7. Proprietati nucleare Timp de înjumatatire; Sectiune transversala; Stabilitate
8. Proprietati de fabricare Fluiditate (capacitate de turnare); Tratament termic; Capacitate de calire;
Formabilitate; Sudabilitate

Page 6 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Materiale
ceramice Oteluri
1000 Aliaje cu Ni
Alumina
SiC
ZrO 2
Si 3 N 4 Silon
Aliaje cu Cu
Faianta Aliaje cu Zn
100 Aliaje cu Ti
Sticle Aliaje cu Al
Materiale CFRP
Aliaje
compozite
KFRP
Piatra
Modulul lui Young, E [GPa]

GFRP
Ciment,
Frasin
beton
Stejar
Pin
10 Lemn cu fibrele
PF
paralele PS Epoxizi
lsa
Ba PVC
Nylon

PP Polimeri
Poliesteri
Frasin
Stejar
Pin PEÎD
1.0 Lemn cu fibre
perpendiculare PTFE
po pum sa

PEJD
ce
lim e
S al

eri
B

Elastomeri

0.1
0.1 0.3 1.0 3 10

Fig. 2 Diagrama de selecţie a materialelor în funcţie de modulul de elasticitate

Materialul utilizat în realizarea de produse este caracterizat de
proprietăţile lui fizice, mecanice, termice, electrice sau chimice, fapt ce ajută la o
evaluare a performanţei sau condiţiilor funcţionale ale acestuia. Legătura dintre
structura de bază şi compoziţia materialului este dată de proprietăţile
materialului. Totodată, acestea reliefează, în final, performanţa de exploatare a
produsului finit, considerând atât volumul armăturii, cât şi deformaţiile practice.

Page 7 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

10000
Materiale
ceramice Al 2 O 3

Silon ZrO 2
Sticle SiC

Oteluri
Si 3 N 4
1000 Materiale CFRP
Aliaje de Ti
compozite KFRP Fonta
Aliaje de Ni

Aliaje de Zn
GFRP Faianta
Rezistenta, d [MPa]

Aliaje de Al Aliaje de Cu

Piatra
Frasin Nylon
Stejar Pin
100 PMMA Aliaje
Lemn cu fibrele
paralele PP
PS
PVC
lsa Epoxizi
Ba
Frasin Poliesteri Ciment,
Stejar PTFE beton
PEÎD
Pin
10 Lemn cu fibre
PEJD
perpendiculare
Polimeri
lsa
Ba

Spume
polimerice
1.0
0.1 0.3 1.0 3 10

 y - rezistenţa la rupere – pentru metale şi polimeri; - rezistenţa la strivire pentru

ceramice şi sticle
Fig. 3. Diagrama de selecţie a materialelor în funcţie de rezistenţă

Page 8 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Notă:
E 
 Sarcina axială simplă este condiţionată de raportul sau ;
 
E1 2
 Încovoierea unei tije subţiri se evaluează cu relaţia ;

E1 3
 Îndoirea unei plăci se apreciază cu relaţia .

Odată cu trecerea timpului, la fabricarea produselor în domeniul mecanic
s-a trecut de la utilizarea metalelor, ca materie primă, la o gamă largă de
materiale ce au în structură compozitele.
Există două tipuri de specificaţii prin care se exprimă proprietăţile materialelor:
specificaţii de performanţă (de fabricare) şi specificaţii de produs. Condiţiile
funcţionale de bază ale produsului sunt date de specificaţiile de performanţă.
Acestea din urmă precizează parametrii de la care trebuie începută proiectarea.
Specificaţiile de produs redau condiţiile în care componentele proiectului sunt
procurate sau fabricate. Acestea includ proprietăţile materialului, reprezentând o
parte importantă din acestea [2].
Capitolul 3 – Materiale de armare din fibre de sticlă

Adoptarea materialului fibrelor utilizate ca armătură în producerea

materialelor compozite se face în funcţie de materialul matricei şi de proprietăţile
produsului care trebuie realizat (rezistenţă la solicitări mecanice, la temperatură şi
la agenţi chimic).
De obicei, fibrele se realizează din următoarele materiale:
- materiale polimerice termoplastice (polipropilenă, poliester, nailon etc.);
- materiale polimerice termorigide (răşini fenolice, epoxidice, aramide etc. etc.);
- materiale metalice (fier, oţel, cupru, nichel, tantal, crom, titan, tungsten, beriliu,
molibden, magneziu, cobalt, wolfram, bor/wolfram etc.);
- materiale ceramice (sticlă, cuarţ, silice, alumină, safir, carbură de siliciu,
azotură de siliciu etc.);
- carbon, grafit;
- materiale vegetale (iută, celuloză etc.)
Fibrele metalice şi fibrele de carbon se obţin cu structură cristalină
(monocristalină sau policristalină cum sunt, de exemplu, fibrele de fier+cupru,
cupru+fier+cobalt etc.); fibrele de sticlă sunt amorfe, pe când fibrele de
bor/wolfram sunt multifazice, deoarece acestea rezultă prin depunerea vaporilor

Page 9 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
de bor pe firele de wolfram (cu diametrul de 12,5 µm). Se poate depune bor şi pe
fibrele de aluminiu, molibden, grafit, sticlă etc.
Pe lângă materialul de armare pot fi incorporate, îndeosebi în matricele de
material polimeric, şi alte materiale organice sau anorganice. Astfel, se utilizează
materiale de umplutură (materiale inactive: talc, caolin, pulbere de azbest sau de
silicaţi, carbonat de calciu etc.), pigmenţi, agenţi de îngroşare (pentru mărirea
vâscozităţii matricei), diluanţi (pentru micşorarea vâscozităţii matricei), agenţi de
ignifugare, antioxidanţi etc.
Materialele uzuale (oţeluri etc.) nu rezistă la solicitări cu tensiuni de
ordinul de mărime al tensiunilor corespunzătoare forţelor de legătură
intermoleculare deoarece aceste materiale au o structură imperfectă, cu defecte
interioare. Aceste defecte reprezintă concentratori de tensiuni de la care se
propagă fisurile din material, astfel că ruperea acestuia se produce la o tensiune a
cărei valoare este mai mică decât rezistenţa teoretică (corespunzătoare lipsei
defectelor). Cu cât secţiunea transversală a materialului este mai redusă, cu atât
numărul defectelor este mai mic şi, prin urmare, rezistenţa materialului mai mare.
Această dependenţă este evidentă în cazul firelor, fibrelor şi filamentelor.
De exemplu, pentru o anumită calitate se sticlă, fibrele cu diametrul de 1
mm au o rezistenţă de circa 175 MPa, pe când fibrele, din aceeaşi calitate de
sticlă, ci diametrul de 2,5 µm au rezistenţa de ordinul a 3500MPa, adică de
aproximativ de 20 de ori mai mare.
Fibrele de tip whiskers reprezintă o nouă categorie de materiale de armare.
Acestea sunt constituite din monocristale cu diametre foarte mici (1...50 m).
Rezistenţele lor mecanice deosebite se datorează faptului că, sunt alcătuite din
cristale perfecte, diametrele lor foarte mici eliminând posibilitatea apariţiei
defectelor structurale. Ele se obţin prin diverse procedee de creştere a cristalelor,
cu viteze determinate de creştere şi la temperatură controlată.
Prin armarea răşinilor epoxidice cu fibre de tip whiskers s-au obţinut
rezultate remarcabile. Astfel, o răşină epoxidică cu un conţinut de 30 % fibre de
tip whiskers are o rezistenţă de rupere la tracţiune de 2100 MPa şi un modul de
elasticitate longitudinal de peste 2105 MPa. Fibrele de tip whiskers se folosesc şi
pentru armarea suplimentară a unor compozite armate cu fibre de sticlă, filamente
de bor sau fibre de carbon, adaosul fiind de 1...5 % fibre de tip whiskers.
Performanţele atinse depind de cantitatea de fibre, dar şi de tehnicile de
prelucrare folosite. Preţul ridicat al fibrelor de acest tip este principalul obstacol
la folosirea lor pe scară largă.
Actualmente se produc fibre wiskerizate, adică fibre pe care sunt
"crescute" filamente, orientate după direcţii normale sau cvasinormale la fibră.

Page 10 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
De exemplu, pe fibre de grafit au fost "crescute" filamente de carbură de siliciu.
Asemenea filamente pot "creşte" atât pe fibrele exterioare al unui fascicul de
fibre, cât şi în spaţiile dintre fibrele acestuia.
În concluzie, filamentele au rezistenţa de rupere mai mare decât fibrele,
acestea decât firele, iar firele decât materialul masiv. De aceea, pentru realizarea
armăturii trebuie să se utilizeze filamente, fibre sau fire.
Fibrele şi filamentele, materiale cu rezistenţă mare, pot fi grupate şi
orientate după direcţiile de solicitare principale. În acest fel se poate obţine un
material compozit cu anizotropie dirijată. Firele, fibrele şi filamentele stau la
bază materialelor compozite, în general, anizotrope.
Alegerea fibrelor în funcţie de lungimea lor
Criteriul în funcţie de care se aleg fibrele utilizate pentru armarea
materialelor compozite este raportul dintre lungimea şi diametrul lor (L/D). În
funcţie de acest criteriu se utilizează următoarele tipuri de fibre:
- fibre continue (L/D >1000) care se pot prezenta sub forma unor fibre simple
(monofilament). având diametrul D >100 μm, sau sub formă de fibre răsucite
(multifilament) cu diametrul D = 5...25 μm. Fibrele continue se realizează din
sticlă, carbon, bor, materiale ceramice, oţel inoxidabil răşini şi se folosesc sub
diferite forme de aranjare: unidirecţională, bidirecţională (ţesătură) sau spaţială.
- fibre discontinue care pot fi produse ca atare sau prin tocarea fibrelor de
lungime mare. În această categorie intră:
- fibre discontinue lungi caracterizate prin valori L/D =300...1000;
lungimea lor fiind de ordinul milimetrilor, iar diametrul 3...10 μm;
- fibre discontinue scurte caracterizate prin valori L/D ≈300; lungimea L <
300 μm şi diametrul D ≈3,0 μm; ele se obţin prin fibrelor tocarea continue lungi
de sticlă, ceramică carbon;
- fibre discontinue foarte scurte (whiskers) constituite din monocristale
filiforme de ceramică, bor, carbon etc., având diametrul D < 1, 0 μm.

O aplicatie importanta a reactiei de polimerizare este obtinerea produselor

din rasini poliesterice armate cu fibra de sticla.

Materialele prime de baza sunt:

 Impregnantul – monomerul nesaturat in solutie de stiren; acesta poate fi

un produs de condensare intre un acid dibazic (de exp. acizii ftalici:
ortoftalic, izoftalic sau tereftalic) si un dihidroxialcool cu legaturi
nesaturate in catena;

Page 11 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
- peroxidul (de benzoil, de metil-etil cetona, etc.) cu rol
de catalizator;

-saruri de cobalt in stiren cu rol de accelerator

 Armatura – fibra de sticla sub forma de fire (in bolim) tesaturi sau
impaslituri (stratimat)

Produsele din PAFS se pot realiza manual sau folosind matrite de presare,
prin depunere de straturi de fibra de sticla si impregnarea lor seccesiva cu rasina
poliesterica. La incheierea reactiei de polimerizare, acest stratificat copiaza
forma matritei pe care a fost depus initial.

Produsele din PAFS prezinta unele calitati net superioare materialelor

traditoinale, care le-au impus mai intai in industria chimica (deosebit de
rezistente la coroziune prin alegerea adecvata a rasinii de impregnare) si ulterior
in multe alte domenii (constructii, transporturi, industria electronica, bunuri de
larg consum).

Dintre calitati amintim:

- rezistenta la coroziune

- raport proprietati fizico-mecanice / greutate comparabil cu al metalului

- manevrabilitate, montaj facil

- densitate redusa fata de metal

- gama larga de forme si culori

Din PAFS se realizeaza in mod frecvent:

- utilaje pentru industria chimica, rezervoare stocare agenti corozivi, pompe si

conducte de vehiculare, cuve de galvanizare, filtre ionice, turnuri de racire.

- pale de ventilator pentru turnuri de racire cu diametre de pana la 13 m.

- rezervoare si conducte de apa potabila, conducte de canalizare.

Page 12 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
-elemente folosite in constructii: placi plane si ondulate, corniere, pereti de
ornament, luminatoare.

- bunuri de larg consum: cazi baie, chiuvete, bazine de WC, scaune stadion,
tarabe, choiscori, banci, mese gradina.

- schiuri, boburi, ambarctiuni.

- repere pentru transporturi: caroserii auto, elemente interioare la vagoane de

cale ferata, tramvaie.

Fibrele de sticlă
Cele mai utilizate materiale pentru armare sunt fibrele de sticlă. Acestea se
obţin prin filare şi au următoarele caracteristici principale:
- valori ridicate ale rezistenţelor de rupere la tracţiune, compresiune şi şoc;
- foarte bună stabilitate dimensională;
- rezistenţă ridicată la coroziune;
- nu sunt higroscopice, nu putrezesc şi nu ard;
- stabilitate termică bună (la 370C îşi păstrează aproximativ 50 % din
valorile caracteristicilor fizico-mecanice pe care le au la temperatura obişnuită);
- bune izolatoare electrice şi termice.
Aceste proprietăţi, corelate cu densitatea redusă, asigură materialelor
plastice armate cu astfel de fibre, cel mai bun raport rezistenţă-greutate. De
asemenea, preţul redus în comparaţie cu cel al altor fibre (carbon, bor, wolfram,
cuarţ), precum şi multitudinea formelor de prezentare (rowing, ţesături etc.),
explică de ce 85% din fibrele de sticlă produse pe plan mondial sunt utilizate
pentru armarea materialelor plastice.
Proprietăţile acestor fibre depind şi de compoziţia chimică a sticlei. În
acest sens au fost create şi testate o serie de compoziţii chimice ale sticlei, dar
numai o anumită parte dintre acestea au fost comercializate pentru fabricarea
fibre de sticlă.
Cele mai importante tipuri de sticlă folosite la armarea materialelor plastice
sunt sticla alcalină (sticla A), sticla nealcalină (sticla E), sticla cu caracteristici
mecanice şi de rezistenţă foarte ridicate la temperaturi înalte (sticla S) şi de
asemenea un tip de sticlă cu un conţinut foarte mare de bioxid de siliciu (sticla
D).
Fibrele de sticlă cele mai des utilizate sunt cele din sticlă E (borosilicat de calciu
şi aluminiu) datorită proprietăţilor lor mecanice, electrice şi chimice foarte bune,
precum şi datorită preţurilor foarte scăzute.

Page 13 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
În ultimul timp s-au depus eforturi pentru obţinerea unor fibre de sticlă cu
proprietăţi îmbunătăţite. Astfel, din ce în ce mai mult sunt folosite astăzi două
tipuri de fibre de sticlă cu proprietăţi superioare sticlei E. Acestea sunt fibrele de
sticlă S şi S-2. Sticla S este un aluminosilicat de magneziu, având un conţinut de
alumină mai mare decât al sticlei E. Datorită acestui fapt sticla S are cele mai
bune caracteristici mecanice şi de rezistenţă la temperaturi ridicate. Astfel, în
timp ce la 760C sticla E îşi pierde rezistenţa mecanică, sticla S şi-o păstrează în
proporţie de 70%. Sticla C sau sticla chimică este folosită datorită stabilităţii sale
chimice faţă de mediile corozive.
La tragerea fibrelor prin filieră se obţine firul de bază din care se pot
realiza o serie de produse, cum sunt (v. fig. 1a, b):
- Fibre continue (obţinute prin filare din topitura de sticlă);
- Fire (obţinute fie prin răsucirea mai multor fibre, fie prin unirea acestora cu
ajutorul unui agent de lipire);
- Rowing (un ansamblu format din fire lungi paralele sau de filamente paralele şi
nerăsucite, cu diametrul de 8…14 µm, paralele între ele şi nerăsucite, grupate în
toroane de 5…60,sau chiar mai multe, filamente), înfăşurat în bobine. În funcţie
de tehnicile de prelucrare se produc mai multe tipuri de rowing: rowing pentru
tocare, rowing pentru înfăşurare, rowing pentru ţesere şi rowing pentru
impregnare continuă. Prin măcinarea fibrelor de bază, se obţin fibre scurte care
ulterior sunt tratate pentru a li se asigura compatibilitatea cu răşinile poliesterice.
- Fire de sticlă tocate (se obţin prin tocarea rowing-ului în echipamente de
mărunţire speciale, firele tocate având lungimea de 13... 15 mm);
- Fire de sticlă măcinate (se obţin prin mărunţirea rowing-ului în mori cu
ciocane, firele mărunţite având lungimea de 0,7... 6 mm);
- Pătură (împâslitură) (obţinută prin aglomerarea, mecanică sau cu ajutorul unui
liant, a firelor tocate. Se fabrică diferite tipuri de pătură cu valori ale masei
specifice (masa unităţii de suprafaţă) 0,08...2,5 kg/m2);
- Ţesătură din fire de sticlă (obţinută prin ţeserea firelor de sticlă, firele de
urzeală şi de bătătură trecând succesiv unele deasupra celorlalte). Ţesăturile se
caracterizează prin numărul de ochiuri pe unitatea de suprafaţă (ochiuri/cm2),
lățimea ochiului (porozitate), grosime, rezistența la îndoire, aspectul suprafeței).
Principalele tipuri de ţesături din fibre de sticlă sunt prezentate în figura 1c;
- Ţesătură din rowing (se obţine prin ţeserea cu ochiuri pătrate a rowing-ului cu
grosime 0,5...2,2 mm. Aceste ţesături se caracterizează prin valori ale masei
specifice (masa unităţii de suprafaţă) de 0,4...1,7 kg/m2). Sunt şi ţesături la care
urzeala constă din rowing gros, iar în bătătura din fire subţiri, aceasta având mai
mult rolul de a menţine orientarea şi paralelismul rowing-ului;
- Benzi, şnururi etc.

Page 14 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2

Fig. 1 a. Materiale de armătură din fibre de sticlă.

1 – rowing simplu (bobină); 2 – rowing buclat (bobină); 3 – toron nerăsucit
din filamente continue; 5, 6 – diferite ţesături din rowing.

Fig. 1 b. Materiale de armătură din fibre de sticlă.

Page 15 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
1 – pătură fină din fibre continue; 2 – pătură din fibre tocate; 3 – pătură din fibre
continue; 4, 5 – pătură din fibre aglomerate mecanic; 6, 7 - ţesătură din fibre continue;
8 - ţesătură din rowing.

Fig. 1c. Diferite tipuri de ţesături din fibre de sticlă.

1, 5 - ţesătură tip pânză; 2 - ţesătură tip lână; 3 - ţesătură tip atlas; 4 - ţesătură cu
modul mare; 6 - ţesătură tip lână, specială; 7 - ţesătură tip satin.
Bile (microsfere) de sticlă. Pentru armarea materialelor plastice termoplastice şi
termorigide sau ca materiale de umplutură se utilizează şi de bile (microsfere) de
sticlă compacte (solide) sau goale (microbaloane de sticlă) cu valori ale
diametrului de 5...800 μm şi temperatura de înmuiere de 720 0C. Cele mai
frecvent utilizate pentru armarea materialelor termoplastice sunt microsferele
compacte cu diametrele cuprinse în spectrul granulometric 4 - 44 μm.

Page 16 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Avantajele oferite de bilele de sticlă, care le recomandă ca materiale pentru
armarea polimerilor termoplastici, constă în îmbunătăţirea proprietăţilor
materialului compozit (creşterea rezistenţei la solicitările de tracţiune,
compresiune şi fluaj, a durităţii, a rezistenţei la abraziune, diminuarea contracţiei
la formarea produselor (îndeosebi ale pieselor de precizie, care necesită toleranţe
restrânse) şi a calităţii suprafeţei materialului produsului obţinut), îmbunătăţirea
prelucrabilităţii materialelor armate şi reducerea preţului acestora (costul
microsferelor de sticlă fiind mai scăzut decât cel al fibrelor din acelaşi material).

Producerea fibrelor de sticlă

Filamentele de sticlă se obţin fie prin topirea unor bile de sticlă, fie direct
din topitură de sticlă prin tragerea printr-o filieră (filiera, confecţionată din aliaj
platină-rhodiu, are un număr de 200...500 de orificii cu diametrul de 1...2 mm).
Diametrul fibrelor este determinat de numărul şi diametrul orificiilor filierei,
cantitatea de topitură de sticlă aflată în cuptor, vâscozitatea topiturii şi viteza de
tragere.
Sticlă se fabrică din silice (SiO2) şi alte adaosuri, în special oxizi, care sunt
topite în cuptoare speciale la temperaturi care depăşesc 1250 0C.
Schema instalaţia de obţinere a fibrelor de sticlă (fig. 2) se compune din
cuptorul 1 în care se topesc, la temperatura de 1250 0C, bilele de sticlă 2.
Topitura de sticlă curge, prin gravitaţie, prin filiera 3 plasată la partea inferioară a
cuptorului după care este trasă, sub formă de filamente (cu diametrul de 3 ..18
μm), viteza de tragere având valori de 2·10-5 m/s.

Fig. 2. Tragerea filamentelor de sticlă, continue (schemă de principiu).

1 - cuptor; 2 - bile de sticlă supuse topirii; 3 - filieră; 4 - filamente de sticlă; 5 - sistem de
răcire a filamentelor de sticlă; 6 - sistem pentru tratarea fibrelor de sticlă (sistem de
ancolare); 7 - dispozitiv pentru asamblarea filamentelor de sticlă; 8 - dispozitiv pentru
tragerea şi bobinarea fibrelor de sticlă.

Page 17 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Filamentele care părăsesc filiera 3 sunt răcite (în sistemul de răcire 5), după
care intră în sistemul de tratare 6 unde sunt tratate cu diverşi agenţi chimici
(lubrifianţi, adezivi, agenţi antistatici şi agenţi de cuplare). În continuare, în
dispozitivul 7 de asamblare al filamentelor, se realizează strângerea filamentelor
într-un mănunchi numit strand sau fibră de bază. Fibra de bază se înfăşoară în
bobine cu ajutorul dispozitivului de bobinare 8.
Pentru eliminarea umidităţii sau altor solvenţi pe care le conţin fibrele de
bază (strand) şi pentru desăvârşirea reacţiilor chimice dintre sticlă şi agenţii
chimici (ancolant) cu care filamentele au fost tratate, bobinele sunt supuse
uscării. Uscarea bobinelor se realizează cu aer cald la temperatura de 120 0C, într-
un uscător tunel.
Filamentele sunt adesea acoperite cu un strat de silan sau cu un compus de
crom pentru a mări adeziunea dintre acestea şi matricea polimerică
Din fibrele astfel obţinute se realizează fire (toroane) care conţin, de obicei,
200... 2000 de filamente sau un „rowing” continuu care, pentru uşurinţa utilizării,
se înfăşoară sub formă de bobine. Firele sau rowing-ul se mărunţesc în maşini
speciale de tocat sau în mori cu ciocane obţinându-se fibrele tocate utilizate în
fabricarea diferitelor tipuri de materiale compozite.
Schema instalaţiei pentru fabricarea filamentelor şi fibrelor de sticlă direct
din topitură este prezentată în figura 3.

Fig. 3. Instalaţie pentru tragerea fibrelor de sticlă din topitură.

Natura sticlei, diametrul şi lungimea fibrelor, cantitatea de material de
armare, modul de amplasare a fibrelor în matricea polimerică, tipul de tratament
al suprafeţei fibrelor pe de o parte şi calităţile matricei pe de altă parte,
influenţează în mod hotărâtor calitatea materialelor compozite obţinute

Page 18 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
(proprietăţilor chimice, mecanice, electrice precum şi a aspectului final al
produsului din materialului compozit).
Filamentele de sticlă fabricate utilizând schema din figura 1, continue şi
nerăsucite, se utilizează ca atare sau sub formă de fire (fig. 4). Acestea se
realizează fie prin unirea filamentelor, utilizând o masă formată din agenţi de
lipire, ungere şi care elimină electricitatea statică, fie prin răsucirea lor.

Fig. 4. Formarea firelor fin filamente de sticlă.

1 - fir cu filamente paralele (fibra de bază sau strand); 2 - fibră simplă obţinută
prin răsucirea unui mănunchi de filamente paralele; 3 - ansamblul de două fibre răsucite;
4 - fir răsucit din mai multe fibre; 5 - fire răsucite spre stânga, respectiv spre dreapta.
Fibrele şi firele de sticlă se caracterizează prin masa volumică (kg/m3),
rezistenţa la tracţiune (N/m2), raportul dintre lungime şi masă (km/g), raportul
dintre masă şi lungime (numit tex, de regulă filamentele de sticlă au diametrul de
5...20 μm şi masa raportată la lungime de 2,5...4800 tex) (g/km) etc. Filamentele
şi firele din sticlă nu putrezesc şi nu sunt inflamabile.
Fibrele de grafit pirolitic se obţin din grafit natural prin oxidare la 28000C şi au
un conţinut de carbon de 99 %. Fibrele de grafit au densitatea 960...1600 kg/m3,
rezistenţa la rupere 1260...2000 MPa, modulul de elasticitate 176000...352000
MPa şi o foarte bună rezistenţă la şoc termic.
Tratamente de suprafaţă aplicate fibrelor de sticlă
Pentru ca solicitările aplicate materialului compozit să poată fi preluate atât
de către fibre cât şi de către matrice, este necesar ca materialul matricei să adere
foarte bine de fibrele armăturii, adică între acestea să nu existe alunecări.
Pentru a îmbunătăţi aderenţa dintre fibrele de sticlă şi matrice, care
determină îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-mecanice ale materialului compozit,
încă de la producerea lor, suprafeţele fibrelor de sticlă, se tratează utilizând
diferite amestecuri de încleiere.
Amestecurile de încleiere conţin: lubrifianţi, adezivi, agenţi antistatici şi
agenţi de cuplare.

Page 19 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Lubrifianţii sunt substanţe tensioactive care reduc coeficientul de frecare
protejând astfel fibrele de sticlă prin reducerea efectului de abraziune. Ca
lubrefianţi se utilizează uleiuri siliconice şi amidele acizilor graşi superiori.
Adezivii (formatorii de peliculă) protejează fibrele şi le unesc în strand,
diminuând astfel deteriorarea lor în cursul prelucrării textile ulterioare. Adezivul
(poliacetat de vinil, răşini fenolice, epoxidice sau poliesterice) formează o
peliculă transparentă (uşor solubilă în stiren) şi conferă o rigiditate
corespunzătoare fibrelor. De asemenea, asigură o bună aderenţă a răşinii matricei
la suprafaţa fibrelor de sticlă.
Agenţii antistatici diminuează încărcarea cu electricitate statică a fibrelor
de sticlă. Ca agent antistatic se poate folosi o soluţie de clorură de trimetil
amoniu în metanol.
Agenţii de cuplare sunt compuşi silico-organici (silani) compecşi ai
cromului, care realizează legătura dintre răşina matricei şi fibrele de sticlă [1].

Capitolul 4 – Materiale de armare din fibre de carbon, metalice şi de

altă natură

Fibrele de carbon
Fibrele de carbon se obţin prin piroliză controlată (1000...17000C), în
atmosferă inertă, a unor materiale organice, ca fibre acrilonitrilice, celuloză,
mătase artificială etc., conţinutul de carbon fiind foarte ridicat (98,9...99,9 %).
Fiind foarte subţiri ele se unesc, în general, în fire cu diametrul d = 0,15...1,0 mm
care conţin 720...10000 filamente. Fibrele de grafit au densitate mică (960...1600
kg/m3), rezistenţă mecanică ridicată şi modul de elasticitate ridicate (v. tabelul 1).
Ele se utilizează pentru obţinerea materialelor compozite care trebuie să aibă
stabilitate termică mare, rezistenţă la temperaturi ridicate şi densitate mică.
Materiale de armare foarte flexibile, ţesăturile din fibre de carbon şi de
grafit au rezistenţe mecanice foarte ridicate, densitate relativ scăzută şi o
deosebită rezistenţă la temperaturi înalte (2300 C). În tabelul 2 sunt prezentate
câteva caracteristici ale fibrelor de carbon.

Armarea cu fibre de carbon oferă materialului compozit caracteristici de

rezistenţă (la întindere şi la încovoiere) mai bune decât la armarea aceluiaşi
material cu fibre de sticlă. De exemplu, poliamida 6.6 armată cu 20 % (procente
în greutate) fibre de carbon are aceeaşi rezistenţă la încovoiere cu poliamida 6.6
armată cu 40 % (procente în greutate) fibre de sticlă.

Page 20 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Coeficientul de dilatare termică al liniară al materialului armat este inferior
celui al matricei şi scade cu creşterea procentului de material de armare; el are
valori mai mici pentru materialul armat cu fibre de carbon decât pentru cel armat
cu fibre de sticlă.
Conductivitatea termică a materialelor armate cu fibre de carbon este de
circa două ori mai mare decât a aceloraşi materiale armate cu acelaşi procent (în
greutate) de fibre de sticlă.
Deformarea lentă în timp sau deformaţia determinată de fluaj este, la
materialele armate cu fibre de carbon, aproximativ jumătate din cea a aceluiaşi
material armat însă cu fibre de sticlă (cu acelaşi procent în greutate).
Rezistenţa la oboseală la număr, teoretic, nelimitat de cicluri de solicitare a
materialelor armate cu fibre de carbon este mai mare decât în cazul aceloraşi
materiale armate cu fibre de sticlă. Cele mai bune rezultate sau obţinut cu
polifenilen sulfid armat cu 30 % (procente în greutate) fibre de carbon.
Coeficientul de frecare al materialelor compozite armate cu fibre de carbon
este inferior celui la materialelor armate cu fibre de sticlă. Materialele armate cu
fibre de sticlă sau de carbon rezistă mai bine la uzură decât materialele nearmate
(matricea) ele fiind utilizate, îndeosebi, pentru sarcini mari şi viteze mici. Fibrele
de carbon sunt mai puţin abrazive decât cele de sticlă, iar coeficientul de frecare
al fibrelor de carbon (μ = 0,25) este mai mic decât al fibrelor de sticlă (μ = 0,80).
Rezistenţa la şoc materialelor plastice armate cu fibre de sticlă este de
aproximativ două ori mai mare decât a celor armate cu fibre de carbon. Prin
urmare, piesele din materiale compozite care trebuie să reziste la şoc trebuie
armate cu fibre de sticlă. Se pare că, în perspectivă, vor fi preferate pentru
armătură fibrele de carbon/grafit, acestea putând fi produse mai ieftin decât
fibrele de sticlă.
La armarea răşinii epoxidice sau a poliamidei cu fibre de bor sau de
carbon, materialul compozit obţinut poate fi utilizat până la temperaturi de
200...300 0C. Aceleași fibre utilizate pentru armarea unei matrice de aluminiu dau
un material compozit care rezistă până la temperaturi de 650 0C. Materialele
compozite obţinute prin utilizarea matricelor metalice sau din material ceramic şi
armături din fibre de tungsten, de carbon, de alumină, de titan, de bor etc. rezistă
până la temperaturi de 1300 0C.
Caracteristici superioare ale materialelor compozite pot fi obţinute prin
utilizarea filamentelor de carbon, de oxizi de aluminiu, de carbură de bor, de
carbură de siliciu, de carbură de titan etc. pentru armarea unor matrice metalice.
S-a constat că la utilizarea filamentelor din diferite materiale într-o singură
matrice, rezistenţa materialului compozit este mai mare decât în cazul armării
matricei cu fiecare dintre aceste filamente în parte.

Page 21 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Materialele compozite au multiple utilizări, de la piese mici pentru
industria electronică, până la rezervoare de mare capacitate, corpuri de
ambarcaţiuni nautice, componente importante pentru aeronave, rachete etc.
Producerea fibrelor de carbon
Fibrele de carbon au un conţinut de cel puţin 90 % carbon. Fibrele cu un
conţinut mai mare de 99% carbon sunt fibre de grafit. Ele se utilizează pentru
producerea materialelor compozite avansate utilizate în diferite industrii
(industria aerospaţială la fabricarea ajutajelor pentru rachete, în industria
aeronautică pentru producerea componentelor motoarelor cu reacţie etc.).
Fibrele de carbon au o structură atomică plană cu legături foarte puternice
între atomii de carbon. Pentru obţinerea fibrelor de carbon se folosesc o mare
varietate de substanţe cu conţinut mare de carbon:
- substanţe solide: cărbune amorf, asfalt de petrol, fibre organice (celuloză,
mătase, poliacrilnitril);
- substanţe lichide: petrol, uleiuri aromatice, gudroane;
- substanţe gazoase: hidrocarburi, acetilenă.
Materiile prime solide, transformate (prin filare) în filamente subţiri, sunt
convertite în fibre de carbon prin parcurgerea a patru etape: oxidarea,
carbonizarea, grafitizarea, tratamentul suprafeţelor fibrelor obţinute.
Carbonizarea propriu-zisă se realizează prin tratarea termică în atmosferă inertă
sau combustie incompletă a filamentelor utilizate
Materialul frecvent utilizat actualmente pentru obţinerea fibrelor de carbon
îl reprezintă fibrele de poliacrilonitril (PAN), formate din circa 10000 de
filamente. Instalaţia în care filamentele de poliacrilonitril sunt convertite în fibre
de carbon este prezentată în figura 4.

Fig. 4. Instalaţie pentru producerea fibrelor de carbon.

Page 22 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
1 - fibre de poliacrilonitril (circa 10000 filamente într-o fibră); 2 - cuptor de oxidare; 3 -
etanşări cu azot; 4 - cuptor în mai multe trepte pentru carbonizare; 5 - cuptor de
temperatură înaltă pentru grafitizare; 6 - fibre de carbon.

Fibrele de carbon continue obţinute sunt înfăşurate în bobine. Se obţin

fibre continue de carbon cu diametrul de 5…10 μm care apoi sunt înfăşurate în
bobine.

Fibrele metalice
Fibrele metalice, îndeosebi din oţel, se obţin prin trefilare (la valori ale
diametrului 0,5...200 μm). Deoarece densitatea oţelului este mare (ρ =7800
kg/m3), acest lucru influenţează defavorabil asupra rezistenţei specific (E/ρ) a
materialelor compozite în care sunt utilizate ca armătură. Pentru fabricarea
fibrelor se utilizează fie oţel carbon, fie oţel aliat (cu 25 % cobalt, 5 % nichel şi
25 % molibden) a cărui rezistenţă de rupere la tracţiune, pentru diametrul fibrelor
de 8 μm, este apropiată de cea fibrelor de carbon. Fibrele de oţel se pot fi
prelucrate sub diferite forme: fire, rowing, pătură sau ţesături.
Fibrele metalice (care au o densitate mare, ceea ce conduce la reducerea
rezistenţei specifice σr,t/ρ a materialului compozit) se utilizează, pentru armare,
sub formă de fire, de rowing sau de ţesătură. Fibrele continue au diametrul d =
0,5...200 µm. De exemplu, firele de tungsten se utilizează ca material de armare
pentru scuturile termice, ajutajele pentru evacuarea gazelor etc.
Fibrele de azbest
Aceste fibre se utilizează numai pentru armarea materialelor plastice
termorigide.
Fibrele de azbest sunt mai fine atât decât cele textile organice (vegetale,
animale), cât şi cele de natură anorganică. Fibrele de azbest utilizate în tehnică
sunt însă mai groase, acestea având dimensiuni de ordinul 0,75...1,0 µm pentru
azbestul crizotil şi de 1,5... 4 µm pentru celelalte tipuri de azbest şi lungimea de
36...46 mm. Rezistenţa mecanică a fibrelor de azbest este comparabilă, chiar
superioară, cu cea a fibrelor de oţel sau de sticlă. Ele au o foarte bună rezistenţă
la agenţii chimici (nu sunt sensibile la mediile bazice cum este sticla), sunt
rezistente la temperaturi ridicate, dar având valoarea caracteristicilor electrice
inferioară celei a sticlei nu o pot înlocui întotdeauna pa aceasta. Utilizarea cea
mai mare o au fibrele de azbest crizotilic (90 %).
Fibrele de sisal, iută, bumbac şi celuloză

Page 23 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Sisalul este o fibră naturală cu grosimii şi lungimi ceva mai mari decât ale
azbestului care, sub formă de fibre sau de ţesături, se utilizează atât la armarea
materialelor plastice termoplastice cât şi a celor termorigide.
Fibrele de iută se utilizează numai pentru armarea materialelor plastice
termorigide, îmbunătăţindu-le rigiditatea şi rezistenţa la şoc.
Bumbacul se utilizează pentru armarea materialelor plastice atât sub formă
de fibre, cât şi sub formă de ţesătură, în acest ultim caz obţinându-se o creştere
importantă a rezilienţei materialului compozit.
Fibrele din materiale plastice
Materialele plastice sunt utilizate la armarea unor matrice tot din materiale
plastice. Fibrele poliamidice, având o bună rezistenţă mecanică, dar fiind
sensibile la acţiunea acizilor puternici, sunt utilizate sub formă de filamente
continue, fire, ţesături, pătură, fire tocate etc. sunt recomandate pentru armarea
poliesterilor. Fibrele poliesterice, similare ca proprietăţi celor poliamidice, având
modulul de elasticitate mai mare, deşi au o sensibilitate pronunţată la mediile
alcaline, conferă materialelor plastice în care sunt utilizate ca armătură rezistenţă
sporită la şoc, la abraziune şi la atac chimic, din aceste puncte de vedere
comparându-se cu fibrele de sticlă. Fibrele de polietilenă se utilizează la armarea
poliesterilor, iar cel de politetrafluoretilenă pentru armarea poliacetaliilor etc.
Filamentele de bor (depus pe wolfram) au punct de topire ridicat (2037
0
C), densitate mică (ρ = 2360 kg/m3), rezistenţă mecanică mare (σr = 2750 MPa)
şi modul de elasticitate ridicat (E = 377560 MPa). Astfel, în cazul armării unei
răşini epoxidice cu filamente de bor s-a obţinut un material compozit cu
rezistenţa de rupere la încovoiere σr,i = 1800 MPa.
Filamentele din materiale ceramice (alumina, oxidul de beriliu, carbura
de bor, carbura de siliciu, nitrura de etc.) şi cele din grafit au cele mai mari valori
ale rezistenţei de rupere. Datorită însă densităţii mici, filamentele de grafit au
valori ale rezistenţei specifice σr,t/ρ mai mari (de circa 2 ori) decât a celor din
materiale ceramice.
Pentru utilizarea industrială, cele mai mari perspective le au fibrele bor şi
cele de carbon, deoarece au densitate relativ mică, rezistenţă de rupere şi modul
de elasticitate mari.
Fibrele de silice şi fibrele de cuarţ sunt utilizate pentru aplicaţii speciale.
Fibrele de silice sunt obţinute din fibre de sticlă, din care, prin diferite
tratamente termice, se îndepărtează impurităţile. Aceste fibre au un conţinut de
silice de 95-99%, faţă de un procent de numai 65% existent în fibrele de sticlă.

Page 24 3/1/2017
Master: Echipamente pentru Procese Industriale
Domeniul: Inginerie Mecanică
Disciplina: Structuri din Materiale Compozite
Curs nr. : C2
Fibrele de cuarţ se obţin prin topirea cristalelor de cuarţ de înaltă puritate
(99,95% SiO2) şi tragerea lor printr-o filieră. Aceste fibre răspund cerinţelor
industriei aviatice şi aerospaţiale din ultimele decenii, păstrându-şi
caracteristicile fizico-mecanice până la 1050C [1].

[1] – Note de curs – Prof. Dr. ing. Gheorghe Ene

[2] – Enăchescu G. L., T.D.

Page 25 3/1/2017