Straturi protectoare nemetalice

În industrie, în afară de metale, datorită unor proprietăţi specifice importante, au o largă

utilizare materialele denumite nemetalice. Dintre acestea cele mai importante sunt: lemnul,
masele plastice, cauciucul, sticla, azbestul, materialele ceramice, hârtia, pielea, vopselele, etc.
Greutatea specifica relativ mică (de cca. 5 ori mai mică decât a fontei), rezistenţa relativ
ridicată şi aspectul exterior plăcut al maselor plastice sunt avantajoase,ceea ce fac să fie foarte
mult folosite. Textolitul şi masele lemnoase având un coeficient de frecare scăzut şi rezistenţă
mecanică ridicată se utilizează la fabricarea cuzineţilor pentru lagăre, a roţilor dinţate şi la alte
piese supuse la frecare. Cauciucul având proprietăţi elastice bune, este folosit la executarea
garniturilor, amortizoarelor, etc., iar azbestul, având proprietăţi bune de frecare, este folosit la
executarea discurilor de fricţiune etc. Sticlele cu proprietăţile lor specifice se folosesc la
executarea geamurilor, aparatelor de măsură, aparataj chimic etc. In tehnica modernă există
tendinţa de a înlocui metalele cu materiale nemetalice.
După natura lor chimică materialele nemetalice pot fi împărţite în doua grupe: materiale
nemetalice de origine organică (lemnul, masele plastice, hârtia, pielea) şi materiale nemetalice
de origine anorganică (sticla, materialele ceramice, azbestul, caolinul, mica, precum şi
materialele care provin din varietăţile de carbon amorf şi cristalizat: grafit, diamant, etc.

Cauciucul
In tehnică se folosesc multe obiecte confecţionate din cauciuc datorită unor proprietăţi
deosebite ale acestuia, cum sunt: elasticitatea foarte mare, rezistenţă la substanţe chimice,
rezistenţă ridicată la vibraţii etc.
După provenienţă, cauciucul poate fi natural sau sintetic.

Mase plastice
Proprietăţile principale ale maselor plastice sunt:
1. capacitatea de a se modela uşor, datorită unei plasticităţi ridicate.
2. rezistenţa deosebită ce o prezintă masele plastice la acţiunea majorităţii acizilor sau
bazelor;
3. rezistenţa la oxidare;
4. impermeabilitatea, conductibilitatea termică şi electrică redusă;
5. greutatea specifică comparabilă cu a aluminiului;
6. rezistenţe comparabile sau chiar mai mari ca ale oţelului. De aceea este explicabilă
utilizarea lor, cu precădere, în toate ramurile industriei, drept înlocuitori ai
materialelor feroase sau neferoase.
Masele plastice fac parte din categoria materialelor nemetalice cu structură obişnuit
amorfă, obţinute prin topirea în comun a mai multor constituenţi
Constituentul principal al maselor plastice îl formează răşina, care-i influenţează şi
proprietăţile fizice, mecanice, electrice conferind şi numele masei plastice ce o formează.

Polietilena: material termoplastic, este o hidrocarbură parafinică cu formula chimică -

CH2-(CH2)-CH2-. Se obţine din polimerizarea monomerului de bază, etilena, care la rândul ei
este un derivat al gazului metan. Polietilena se utilizează ca material izolant la tehnica curenţilor
de înaltă frecvenţă, pentru izolarea cablurilor, dar si asigura o rezistență la fricțiune.
Teflonul (politetra fluor-etilenă) are aceeaşi structură chimică ca şi a polietilenei, cu
deosebirea că în locul hidrogenului este florul -CF2 - (CF2)n - CF2,. Este neutră la acţiunea
metalelor alcaline, calciului şi sodiului topite sau la acţiunea fluorurii clorice. Stabilitatea
termică de durată se situează în jurul temperaturii de 1800C, iar rigiditatea dielectrică este până
la 80 KV/mm în raport cu grosimea stratului.
 Grundurile, vopselele, lacurile şi emailurile sunt materiale fluide care se aplică pe
suprafeţele metalice sau nemetalice prin vopsire, cu scopuri decorative sau de protecţie
anticorozivă. Rezistenţa la agenţii atmosferici, la coroziune, la acţiunea razelor solare,
capacitatea de a suporta în bune condiţii schimbările de temperatură, cât şi alte proprietăţi,
determină utilizarea lor aproape în toate domeniile economiei naţionale. Constituenţii principali
ai acestor materiale de acoperire prin vopsire sunt:
- liantul, care este un amestec de compuşi organici dizolvaţi într-un solvent, având
proprietatea de a forma pelicule (filma) continua prin uscare;
- pigmenţii, sunt substanţe organice sau anorganice, ce imprimă culoarea, măresc
rezistenta peliculei şi încetinesc îmbătrânirea ei ;
Grundurile sunt materiale protectoare, formate dintr-o substanţă peliculogenă, cu
suspensie de pulbere fină metalică de Zn sau Pb. Cu ajutorul grundurilor se realizează protecţia
anticorozivă catodică a metalelor feroase în apa de mare sau în atmosferă; coroziunea metalică
afectează numai pigmentul metalic.
Chiturile sunt materiale utilizate pentru umplerea porilor, cavităţilor sau la netezirea
suprafeţelor grunduite. Ele îmbunătăţesc aspectul exterior al pieselor, dar înrăutăţesc
proprietăţile mecanice şi anticorozive ale acoperirii, ceea ce determină renunţarea la chituire în
cazul acoperirilor speciale. După modul de aplicare, chiturile se împart în: chituri de cuţit
(şpaclu) şi chituri de stropit.
După uscare, peliculele sunt dure şi se pot şlefui.
Vopselele sunt materiale peliculogene, dând pelicule colorate, mate sau semilucii.
Vopselele pot fi: de ulei, emulsionabile sau cu lianţi solubili în apă.
Lacurile sunt materiale peliculogene, care nu conţin pigmenţi. Ele sunt incolore sau
slab colorate. Lacurile se fabrică pe bază de ulei, de maşină, de derivaţi celulozici, etc. După
uscare unele lacuri se pot şlefui şi lustrui cu paste speciale.
Emailurile sunt lacuri pigmentate cu sau fără materiale de adaos şi formează după
uscare pelicule dure, dar ca aspect neted şi lucios. Emailurile sunt de mai multe categorii în
funcţie de lacul utilizat: de ulei, de nitroceluloză, etc. Se pot aplica prin vopsire cu pensula
(manual), prin pulverizare, prin inversionare sau prin aplicarea principiului electroforezei unde
se obţin pelicule de ordinul a 25- 35m. Materialele ce urmează a fi emailate sunt supuse unor
operaţii de pregătire, prin curăţire şi decapare, pentru că stratul de acoperire să fie depus uniform
şi să aibă o aderenţa bună.

Fosfatarea fontei si a otelurilor nealiate sau slab aliate consta in formarea

unei pelicule protectoare de fosfat stabil, pe cale chimica sau electrochimica. Acoperirile prin
fosfatare se aplica pe otel, zinc, cadmiu, magneziu su aluminiu in mai multe tipuri:

 pentru obținerea unor bariere protectoare față de coroziunea atmosferică

 ca substrat pentru vopsire
 pentru realizarea unei finisări decorative
 ca purtătoare absorbante pentru lubrifianți

Acoperirile cu sticla se aplica pe otel si aliaje pe baza de nichel. Se utilizeaza oteluri

cu proprietati speciale si cu un continut redus de gaze.Uneori se aplica doua cantitati de sticla:
o sticla boro – silicica pentru a face o buna legatura cu metalul si o sticla cu continut mare de
silice, rezistenta la actiunea acizilor. Acoperirea cu sticla trebuie sa izoleze complet metalul de
actiune a agentului agresiv intrucat nu exista nici o posibilitate de protectie suplimentara.
 Straturi pe baza de compusi organici - Materialele organice folosite pentru protectia
anticorosiva sunt: polimerii, masele bituminoase, asfaltul. Protectia cu straturi organice se
realizeaza prin tehnica peliculogena prin captusire, placare, infasurare.

Acoperirea cu materiale organice consta in depunerea unui strat sau a unei pelicule de
material organic, cu stabilitatea chimica ridicata pe un suport metalic feros sau neferos, in
scopul protejarii lui anticorosive.

Acoperire organica mai poate asigura, in functie de compozitia ei chimica, diferite

proprietati speciale ca: izolarea termica si electrica, rezistenta la abraziune, frictiune inalta sau
scazuta a suprafetei, culoarea codificata, autolubrifiante.

Materialele organice folosite pentru protejare metalelor impotriva corosiunii sunt:

polimerii, elastiomerii, mase bituminoase, asfalt. aplicarea lor pe suprafata metalelor se face
prin pelicule, captuseli, placari si infasurari de protectie.

Straturi pe baza de materiale ceramice

Proprietăţile fizice caracterizează natura materialelor ceramice, cele mai importante
fiind:
- densitatea este mai mică cu circa 50% decât cea a metalelor;
- temperatura de topire este ridicată, de multe ori depăşind-o pe cea a materialelor metalice
refractare; unele materiale ceramice se topesc la peste 3000oC (grafit – 3650 oC; fibre de
carbon – 3650 oC; diamant 3500 oC; carbură de zirconiu –3540oC; carbură de titan – 3100oC);

- coeficientul de dilatare liniară este mai mic decât la metale;

- conductibilitatea termică este mai scăzută decât la metale;
- conductibilitatea electrică este scăzută întrucât legăturile ionice şi covalente implică toţi
electronii de valenţă, nemairămânând electroni liberi care să transporte sarcinile electrice. În
anumite condiţii, ceramicele pot fi utilizate ca materiale semiconductoare la fabricarea
termistorilor (semiconductori a căror rezistenţă variază puternic cu temperatura) şi
varistoarelor (dispozitive rezistoare a căror rezistenţă depinde de valoarea tensiunii aplicate
la borne).
Proprietăţile chimice arată modul de comportare a materialelor ceramice la acţiunea
agenţilor atmosferici şi chimici, precum şi la temperaturi ridicate, acestea fiind:
- rezistenţa la coroziune este foarte mare datorită faptului că legăturile ionice şi
covalente sunt puternice şi stabile. Ceramicele rezistă foarte bine atât la acţiunea mediului
înconjurător, cât şi la acţiunea agenţilor chimici;
- refractaritatea este, în general, foarte bună, iar pentru materialele ceramice refractare
cu care se căptuşesc furnalele şi cuptoarele metalurgice, excepţională. Cărămizile refractare
îşi menţin proprietăţile tehnologice cel puţin până la 1500 oC.
 Pe lângă refractaritatea foarte bună, materialele ceramice posedă şi proprietatea de
excepţie de a-şi păstra rezistenţa mecanică şi la temperaturi foarte ridicate, spre deosebire de
metale.
Materialele ceramice, datorită proprietăţilor pe care le dispun:
 conductibilitate termică
redusă
 buna stabilitate la şocuri
termice
 rezistenţă ridicată la acţiunea agenţilor chimici şi erozivi
 duritate mare
 posibilitatea reţinerii uleiului în pori
 coeficienţii de frecare mai scăzuţi decât în cazul cuplei oţel-oţel
 proprietăţi excepţionale ca şi izolatori electrici
Materialele ceramice au devenit indispensabile pentru izolatorul bujiei, electrolitul
sondei Lambda precum şi pentru componentele de bază ale catalizatoarelor pentru noxele din
gazele de eşapament ale motoarelor cu aprindere prin scânteie.
Totodată se pot folosi şi la placarea părţii superioare a pistoanelor motoarelor,
construcţia cămăşilor de cilindri, ghidajelor şi scaunelor de supape, rotoarelor de turbină ,
lagărelor de alunecare şi rostogolire.
Ca suport pentru catalizatorul din tubulatura de evacuare a gazelor arse din m.a.s. se
foloseşte un cilindru ceramic cu secţiunea circulară sau ovală, care are un aspect de fagure
datorită canalelor longitudinale care-l străbat.