MATERIALE COMPOZITE

Material compozit = sistem complex, alcătuit din mai multe materiale

de natură diferită, separate şi distincte, care vor forma un singur
material nou, cu performanţe ridicate

Un material compozit este alcătuit din una sau mai multe faze
discontinue (armătură) dispersate într-o fază continuă (matrice):
Matricea preia şi transmite solicitările materialului de ranforsare.
Materialul de ranforsare = armătură = elementele de rezistenţă ale
materialului

Cele două materiale trebuie să fie inerte din punct de vedere

chimic, astfel încât să nu apară interacţiuni între ele.
 Clasificare generală a materialelor compozite

În funcţie de natura matricei:

- matrice metalică (Al, Cu, Ni, Mg, aliaje şi superaliaje);
- matrice ceramică (carbură de Si, nitrură de Si);
- matrice organică (polimeri).

În funcţie de tipul compozitului:

- materiale compozite armate;
- materiale compozite stratificate.
 MATRICI

Matricea metalică – din metale cu temperaturi de topire relativ

scăzute, cum sunt Al şi Cu, dar se folosesc şi Ti, Co etc.

• rezistenţă mecanică sporită;

• tenacitate;
• conductibilitate termică şi electrică mari;
• capacitate bună de prelucrare.

Compozitele cu matrice metalică sunt utilizate în

microelectronică şi telecomunicaţii.
 Matrici polimerice

Cele mai utilizate:

• prelucrabilitate foarte bune;
• au o mare rezistenţă la factorii de mediu;
• sunt apte să preia solicitările mecanice la care sunt supuse.

Matricile polimerice au densitate mică şi pot fi compatibilizate cu

elementele de armare.

Matrici polimerice:
•polimeri sintetici;
•răşini termoreactive - catalizatori + căldură → reticulează şi devin materiale
tridimensionale, caracterizate prin indici fizico-mecanici ridicaţi; nu pot fi
distruse decât prin incinerare;
= poliesterii nesaturaţi, răşinile epoxi, fenolice, melaminice,
furanice, siliconoce şi poliuretanii.
•polimeri termoplastici - indici fizico-mecanici mai puţin buni decât materialele
termoreactive, dar sunt mai ieftini, se prelucrează mai uşor şi pot fi
reprelucraţi;
= poliolefinele, poliamidele, P.V.C.-ul, policarbonaţii, polisulfonele.
 Matrici oxidice

Utilizate când se urmăreşte obţinerea unor materiale compozite

rezistente la temperaturi înalte, bune izolatoare termic şi electric.

• se prelucrează uşor, dar la temperaturi ridicate → ele nu pot fi

armate decât cu materiale care rezistă la temperaturile de prelucrare
- metale, fibre de carbon şi cele de sticlă.

Matricea ceramică este realizată din Cr2O3 sau sticlă

– dură şi fragilă
 RANFORSANŢI = ARMĂTURI
Sarcina trebuie transferată de la matrice la armătură →
legătura matrice-armătură trebuie să fie puternică.

Armăturile sunt introduse pentru a conferi proprietăţi speciale

matricilor. Proprietăţile pe care le ameliorează armăturile sunt, în
principal, cele mecanice, electrice şi termice.

Clasificarea armăturilor:
• după natură:
- organice:
- naturale: celulozici, proteici;
- sintetice: C, grafit, aramide, poliesteri, poliamide etc.
- minerale (oxidice - sticlă, porţelan etc):
- naturale: nisip, prundiş, mică, azbest etc.;
- metalice: oţel, W, Mo, B, Cu, Cr etc.
• după formă:
- continue - fibre, fire, cabluri, ţesute etc.
- discontinue
- cu formă geometrică regulată - sferică, cilindrică, cubică;
- cu formă geometrică neregulată – granule pline sau goale.
 Particulele disperse au rolul de a se împotrivi propagării
dizlocaţiilor.
Pot fi: - oxizi: Al2O3, Cr2O3, MgO, SiO2, ZrO2;
- carburi: SiC, TiC;
- boruri: Cr3B2, TiB2, ZrB2;
- siliciuri: MoSi2;
- nitruri: TiN, Si3N4 etc.

Cele mai utilizate armături sunt cele obţinute din materiale fibroase.

Fibrele de armare:
• de sticlă – cele mai folosite – relativ ieftine;
• de C – sunt de 5 ori mai rezistente decat otelul si de 5 ori mai
usoare;
• de aramid – cele mai uzuale = Kevlarul (fibră polimerică organică)
Armăturile fibroase sunt de două categorii:

1. Fibre înalt performante:

- cu peformanţe mecanice: sticlă, C, oţel;
- cu peformanţe termice: C, fibre sintetice etc.

2. Fibre cu utilizări particulare:

- izolatori termici: sticlă, azbest etc.;
- izolatori electrici: azbest, fibre sintetice;
- elemente decorative.

Armăturile fibroase - forme:

- ansamble punctiforme;
- fibre scurte (Whischers);
- ansamble liniare: monofilamente, cabluri (roving);
- ansamble de suprafaţă - ţesute sau neţesute;
- ansamble tridimensionale, tricotate şi ţesute complex.

Armăturile fibroase, dacă nu au o bună compatibilitate cu

materialul matricii, sunt pretratate cu materiale care să asigure
adeziunea fizică şi eventual chimică a compozanţilor.
CARACTERISTICI FIZICE GENERALE ALE FIBRELOR

Introduse în matrice ca element de ranforsare, fibrele, în proporţie de:

• până la 30% (volum) - în cazul fibrelor discontinue;
• până la 60÷80% (volum) - în cazul fibrelor continue.

Principalele caracteristici ale fibrelor:

• rigiditate
• densitate scăzută;
• duritate mare;
• coeficient de dilatare termică redus;
• rezistenţă specifică la rupere mare;
• flexibilitate = capacitatea fibrelor de a se îndoi fără să se
deterioreze.

Rigiditatea, rezistenţa specifică la rupere şi densitatea sunt proprietăţi

ale fibrelor care depind de structura lor cristalină şi de porozitate.

Comparativ cu fibrele din metal, cele din material ceramic prezintă un

coeficient de dilatare termică mai redus şi duritate mai mare.
 Fibre de sticlă

Se obţin dintr-un amestec format din:

- nitrifiant = SiO2;
- fondant - pentru temperaturi mici = oxizi alcalini şi floruri metalice;
- pentru temperaturi mari = oxizi de calciu şi magneziu;
- stabilizanţi care imprimă performanţa dorită:
- pentru proprietăţi mecanice = Al2O3;
- pentru proprietăţi electrice = BO3.
Amestecul → în cuptoare speciale → o topitură din care sunt filate
filamente sau bile cu formă sferică, pline sau goale.

Fibrele de sticlă, în funcţie de proprietăţile lor, se clasifică în:

- tip E - proprietăţi termice şi mecanice bune;
- tip R şi S - înalte performanţe mecanice şi termice;
- tip D - proprietăţi dielectrice deosebite;
- tip C - rezistenţă înaltă la acizi;
- silicea şi cuarţul –proprietăţi termo-mecanice foarte ridicate.
 Fibre de carbon
• se obţin din filamente de poliacrilonitril:
1 2 3 4
TRATAMENT DE
Fibre acrilice oxigen gaz inert gaz inert SUPRAFAŢĂ

300 C
0 0
1100 C
0
2600 C Fibre HM

OXIDAREA CARBONIZAREA GRAFITIZAREA

Fibre HT
Fabricarea fibrelor de carbon.

Se produc două tipuri de fibre:

-Fibre de înaltă tenacitate (HT)
 = 2500 – 3100 MPa;
E = 200 000 MPa;
-Fibre cu modul de elasticitate ridicat (HM)
 = 2000 –2500 MPa;
E = 400 000 – 700 000 MPa.

Fibrele carbon au:- coeficient de dilatare termică < 10-6;

- rezistivitate electrică de 1,610-3 cm şi
- conductibilitate termică de 175 W/mK.
- diametre de până la 10 m.
 Fibre de sticla

Fibre de carbon
 ORIENTAREA FIBRELOR

- rezistenţa maximă se obţine

când fibrele lungi sunt
orientate paralel cu sarcina
aplicată

Efectul orientării si a
rezistenţei fibrelor
 - proprietăţile fibrelor compozite pot fi alese astfel încât să
răspundă solicitărilor prevăzute

unidirecţional cvasi-isotropic

- folosind combinaţii a diferitelor orientări se pot produce materiale

cvasi-isotropice
In majoritatea compozitelor armate cu fibre, fibrele sunt puternice şi
uşoare
Dacă compozitul este destinat lucrului la temperaturi ridicate, fibrele
trebuie să aibă şi temperatură înaltă de topire.
Rezistenţa specifică şi modulul specific al fibrelor sunt caracteristici
importante calculate cu:

Unde TS este rezistenţa de rupere la tracţiune, E este modulul

de elasticitate şi r este densitatea.
Avantaje ale utilizării fibrelor de carbon:
- excelente proprietăţi mecanice - rezistenţă la rupere foarte mare = tracţiune
+ compresiune;
- o bună rezistenţă la temperaturi de până la 3500 0C, în absenţa
oxigenului;
- o bună rezistenţă chimică la temperatura ambiantă;
- bună conductibilitate termică şi electrică (comparativ cu alte fibre);
- excelentă rezistenţă la umiditate;
- dilataţie termică nulă şi chiar negativă, în sensul fibrelor;
- prelucrare uşoară a materialelor armate cu acest tip de fibre;
- densitate mică: 1,8 – 1,9 g/cm3
Totuşi, mai există şi unele dezavantaje, dintre care amintim:
- preţul, încă relativ mare;
- precauţii la punerea lor în practică (fibre casante);
- proastă comportare chimică cu - oxigenul, începând de la 400 0C;
- acizii oxidanţi, la căldură;
- metale ce formează carburi (coroziune
galvanică).
Fibrele de carbon armează practic, toate tipurile de matrici.
Se folosesc pentru confecţionarea duzelor, a discurilor de frână ale
aeronavelor, maşinilor de cursă, la autoclave pentru grafitizare, proteze
medicale etc.
 Şarje şi aditivi

Cu scopul de a conferi caracteristici particulare compozitelor, în

acestea se adaugă diferite materiale. Dacă proporţia acestora este de
ordinul zecilor de procente, acestea se numesc şarje, iar dacă proporţia
este de numai câteva procente, materialele respective se numesc aditivi
sau agenţi.

Şarjele se clasifică după proprietăţile pe care le ameliorează şi pot fi:

- şarje de armare – amelioreaza unii indici fizico-mecanici;

- şarje pentru reducerea costurilor – cu motivaţie economică;
- şarje pentru ignifugare – agenţi de ignifugare;
- şarje pentru ameliorarea proprietăţilor electrice, pot fi:
- conductoare;
- antistatice.
Aditivii se clasifică în funcţie de rolul lor:
- aditivi pentru ignifugare;
- agenţi antistatici;
- coloranţi, pigmenţi, azuranţi;
- agenţi stabilizatori foto şi termici.

Pentru ameliorarea prelucrabilităţii materialelor compozite, se mai folosesc

următoarele categorii de materiale:
- sisteme catalitice (pentru răşini termoreactive);
- inhibitori;
- stabilizatori termici, antioxidanţi;
- plastifianţi, lubrifianţi;
- agenţi de demulare.

La alegerea unui material de adaos se au în vedere următoarele:

•sub aspect chimic, trebuie să fie neutru în raport cu celelalte materiale,
dar să fie compatibil cu acestea şi să contribuie la ameliorarea rezistenţei
chimice a compozitului;
•sub aspect fizic, interesează dimensiunea, forma, suprafaţa, distribuţia
granulometrică, densitatea, stabilitatea termică etc.
Materiale compozite stratificate

Sunt obţinute prin aplicarea, pe suprafaţa materialului de bază, a

unui strat din alt material.

Aplicarea stratului de material cu proprietăţi diferite de cele ale

materialului de bază, se poate realizeaza prin:
• turnare;
• sudare sau
• laminare.

Avantaje de ordin:
• economic şi
• calitativ.

→ se economisesc importante cantităţi de materiale scumpe

sau deficitare, îmbunătăţindu-se, în acelaşi timp, calităţile
produselor şi mărindu-se durata lor de funcţionare în condiţiile
unor performanţe ridicate.
Material compozit tip “sandwich”
Ex. de materiale compozite stratificate:
Duraluminiul - placat cu Al pur → rezistenţă ridicată la coroziune.
Oţeluri carbon - ieftine - placate cu oţeluri de scule cu duritate ridicată şi
rezistenţă la uzare, sau cu oţeluri inoxidabile rezistente la coroziune.
Plăcuţele din Al2O3 placate cu nitrură de Ti (utilizate pentru părţile active
ale sculelor aşchietoare) etc.

Domenii de utilizare:
• construcţii de maşini: rotoare de compresoare centrifugale, palete
de ventilatoare, biele, scule aşchietoare, scule pentru deformări la
rece sau la cald etc.;
• aerospaţial: structuri de aeronave, componente ale motoarelor
funcţionând în regim termic ridicat, sisteme de frânare etc.;
• transport naval: structuri pentru ambarcaţiuni sportive şi nave
uşoare, elemente puternic solicitate ale motoarelor etc.;
• transport rutier: caroserii pentru autovehicule, sistemul de
alimentare cu combustibil, panoul de bord, sistemul de frânare etc.;
• domeniul medical - proteze;
• domeniul casnic.
 • electronică şi electrotehnică:
• componente pasive – piese diverse pentru
imprimante, conductoare, conectoare;
• componente active – capsule pentru circuite
integrate etc.;

Contactele electrice folosite în întrerupătoare, relee și motoare

trebuie să aibă durabilitate foarte bună.

Metalele cu conductibilitate ridicată - Cu și Ag = metale moi =

uzură foarte rapidă, când sunt folosite în realizarea contactelor.

Scopul → să se producă un contact care să fie atât bun

conductor electric, cât și foarte rezistent la uzare.

S-au realizat contacte din Ag armat cu particule de W,

foarte rezistente la uzare.
Principalele proprietăţi ale materialelor compozite comparativ cu ale
materialelor iniţiale:
• densitate mică în raport cu metalele (compozitele din răşini
epoxidice armate cu fibre de Si, B şi C au densitate sub 2 g/cm3);
• rezistenţă sporită la tracţiune, la şoc şi abraziune
Ex.- în tabel se prezintă, comparativ, pentru 5 materiale, lungimea la care
se rupe o bară cu secţiunea de 1 cm2 sub greutatea proprie.

Materialul Otel Ti Al Sticla Fibre de carbon

Lungimea [km] 5,44 15,6 19,95 24,6 78,8

• coeficient de dilatare foarte mic în comparaţie cu metalele;

• durabilitate mare în funcţionare;
• rezistenţă îndelungată la agenţi atmosferici (oxidare, coroziune etc.);
• stabilitate chimică şi termică la temperaturi înalte:
- fibrele de kevlar, teflon, până la 500 0C;
- fibrele ceramice de tip SiC, S3N4 şi Al203 până la 1400 0C;
• capacitate mare de amortizare a vibraţiilor;
• ruperea unei fibre dintr-o piesă fabricată din materiale compozite nu
constituie amorsă de rupere imediată a materialului - siguranţă mare
în funcţionare.
 Domenii de utilizare

• Electric, electronic - suporturi de circuite imprimate, antene,

eoliene, vârfuri de turnuri TV.
• Construcţii - cofraje, piscine, placaje de faţade, mobilier, articole
sanitare, coşuri de uzine.
• Transport rutier - caroserii auto, suspensii, butelii de gaz,
cisterne, camioane izoterme.
• Transport maritim - vapoare maritime, veliere de competiţie,
ambarcaţiuni de salvare.
• Transport aerian - avioane de turism, voleţi, pale de elicoptere.
• Aerospaţiale - scut de protecţie termică intrare în atmosfera,
rezervoare.
• Construcţii de maşini - cuzineţi, angrenaje, cilindri, braţe de
roboţi, rezervoare sub presiune, tubulatură pentru platforme de foraj
marin.
• Sport - rachete de tenis, schiuri, planşe cu vele, arcuri cu săgeţi,
căşti de protecţie, cadre de bicicletã, etc.
Plăcuţe așchietoare din Co-WC – ca
atare şi montate pe scule aşchietoare –
pe dinţii unei freze și pe tăișul unui cuţit
de strung.