Student: MOCANU ADRIAN

Gr: 1MR521

REFERAT
MATERIALE COPOZITE FOLOSITE IN INDUSTRIA DE AUTOVEHICULE –
MATERIALE CU FIBRE SCURTE

Generalitati

Materialele compozite sunt materiale diferite de materialele macroscopice omogene si care

se obtin prin inglobarea continua sau nu a unui material rezistent (armatura) intr-un alt material
numit matrice si ale carui caracteristici mecanice sunt mult inferioare primului. Matricea conserva
dispunerea geometrica a armaturii careia ii transmite solicitarile la care este supusa piesa.
O mașină de calitate este făcută doar din materiale compozite, adică materiale care se
compun din două sau mai multe elemente.
Motivul pentru care nu se (mai) folosesc materiale brute, cum ar fi fier, ține de rezultatele
obținute. Din combinarea lor, rezultă un material mai rezistent, mai durabil și mai flexibil, care poate
fi adaptat pentru orice tip de automobil.
În prezent, producătorii încearcă să obțină materiale cât mai ieftine pentru fabricație, dar
există o limită a compromisului pentru că, în același timp, trebuie să fie asigurat un anumit grad de
rezistență.
Există o mulțime de materiale compozite care se folosesc pretutindeni în jurul tău polimer
armat cu fibre, fibră de carbon, betonul armat (un exemplu clasic), fibră aramidă, kevlar etc. Cele mai
ușoare și mai rezistente au fost alese pentru a fi utilizate și în industria auto.
Prin urmare, se folosesc materiale compozite din mai multe motive.
Unul dintre ele este greutatea lor mult mai scăzută, spre deosebire de cele brute. Rezistența
la agenții corozivi este un alt factor definitoriu în alegerea materialului pentru anumite componente
ale mașinii.
De la fibră de carbon la kevlar

Nu întâmplător, fibra de carbon este atât de utilizată pe tot mai multe automobile ale
momentului. Este rezistentă la coroziune, foarte ușoară, dar și foarte sigură. Tot fibra de carbon este
cea mai bună alegere în ceea ce privește rezistența la factorii de mediu și la temperaturi extreme,
atât cele foarte scăzute, cât și cele foarte ridicate.
Sunt și materiale compozite care sunt mai rezistente decât aluminiul sau oțelul (care e, la
rândul lui, un aliaj între fier și carbon). Acestea intră în componența ranforsărilor și a panourilor de
siguranță a pasagerilor la anumite categorii de vehicule.
Kevlarul, descoperit în 1965, este cunoscut în întreaga lume pentru rezistența formidabilă la
șocuri, având abilitatea de a absoarbe forțe de impact uriașe. Kevlarul e o amidă cu proprietăți
mecanice deosebite, astfel că e utilizat mai ales la autovehiculele militare, dar a fost adoptat și de
producătorii de automobile civile (de regulă, la SUV-uri).
Durabilitatea este, de asemenea, un aspect important. În prezent, poți admira o mașină din
anii ‘60 sau ‘70 datorită materialelor compozite care, cam din acei ani au început să pătrundă în
industria auto. Și, nu în ultimul rând, flexibilitatea. Designul autoturismelor a devenit atât de
diversificat tot datorită materialelor compozite, care sunt foarte maleabile, mult mai flexibile decât
componentele lor brute.

Tehnologia de obtinere a fibrelor

Fibrele pot fi de sticla , kevlar , carbon, bor , carbura de siliciu si altele.
Sticla : filamentele se obtin prin tragerea sticlei prin filiere din aliaj de platina.
Kevlar : fibra ceramica de culoare galbena, produs de Du Pont de Nemours (SUA). Compozitia
exacta nu e dezvaluita.
Carbon : filamente acrilice sunt oxidate la cald (300 C) si apoi incalzite la 1 500 C in atmosfera
de azot. Nu raman decat lanturile hexagonale de atomi de carbon. Modulul de elasticitate ridicat se
obtine prin tragere la cald.
Bor : filamentele de tungsten (F mm) servesc de catalizator reactiei dintre clorura de bor si
hidrogen la 1200 C. Se obtin fibre de bor de F mm (viteza de creste de 1mm / secunda).
Carbura de siliciu : principiul de obtinere este asemanator cu cel al borului.

Fibrele scurte au o lungime de la zecimi de mm, la zeci de mm.

Redam pe scurt anumite proprietati fizico-mecanice ale fibrelor ( a se vedea tabelul anexat).
Matricile
Cele mai importante matrice sunt :
Matricele rasinoase : rasini termoplastice.
Matrici minerale : carbura de siliciu si bor (permit atingerea unor temperaturi inalte).
Matrici metalice : aliaje din aluminiu.

Domenii de utilizare
Electric, electronic : suporturi de circuite imprimate, antene, cofrete, eoliene, varfuri de
turnuri TV.
Constructii : cofraje, piscine, placaje de fatade, mobilier, articole sanitare, cosuri de uzine.
Transport rutier : caroserii auto, suspensii, butelii de gaz, suspensii blocuri motoare,
cisterne, camioane izoterme.
Transport maritim : vapoare maritime, veliere de competitie, ambarcatiuni de salvare.
Transport aerian : avioane de turism , voleti, derive, pale de elicoptere.
Aerospatiale : scut de protectie termica intrare in atmosfera, rezervoare.
Constructii de masini : cuzineti, angrenaje, cilindri, brate de robotti, rezervoare sub
presiune, tubulatura pentru platforme de foraj marin.
Sport : rachete de tenis, schiuri, planse cu vele, arcuri si sageti, casti de protectie, cadre de
bicicleta, etc.
Materialele compozite au o foarte buna rezistenta la coroziune si la oboseala.
Iata cateva exemple de utilizare a materialelor compozite prin comparatie cu solutiile clasice
(se tine cont de masa produsului si pretul de cost).

Rezervor 65 m3 pentru industria chimica
Cos fum pentru industria chimica
Spalator de vapori de acid azotic
Rotor helicopter
Cap robot sudura
53% din pret fata de varianta clasica
51% din pret fata de varianta clasica
33% din pret fata de varianta clasica
40% din pret si 80% din masa fata de
varianta clasica
50% din masa fata de varianta clasica
 Alte proprietati remarcabile ale materialelor compozite
-imbatranesc sub actiunea umiditatii si a caldurii;
-nu se deformeaza plastic se sr;
-insensibile la atac chimic cu produse petroliere;
-comportament mai slab la socuri;
-rezistente la foc(cu observatia ca, fumul emis de anumite matrici poate fi toxic);

Tehnologia fabricarii produselor din materiale compozite

Amestecul armatura - rasina nu capata proprietatile materialelor compozite decat in ultima

faza de fabricare : durificarea matricei. Dupa durificare proprietatile materialelor compozite nu se
mai pot modifica ulterior ca in cazul aliajelor metalice prin tratamente termice. In cazul materialelor
compozite cu matrice rasinoasa acesta polimerizeaza ( exemplu rasina poliesterica).
Ea trece din stare lichida in stare solida prin copolimerizare cu un monomer. Acest fenomen
conduce la durificare si se poate activa folosind un accelerator chimic sau caldura. Prelucrarea
( formarea ) se poate face manual , prin turnare ., prin matritare, prin injectie, prin laminare, etc.
Redam mai jos principalele metode de formare ale materialelor compozite.
Cu matrici ceramice – au fost dezvoltate în mod special pentru aplicaţiile cu temperaturi
foarte ridicate de lucru (peste 1000°C); cele mai utilizate materiale de bază sunt carbura de siliciu
(SiC), alumina (Al2O3) şi sticla, iar fibrele de armare uzuale sunt tot de natură ceramică (de obicei sub
formă de fibre discontinue, foarte scurte).
Fibrele (foarte diverse) cuprinse în această categorie se caracterizează prin durităţi şi
rigidităţi mari, rezistenţe mecanice moderate (faţă de alte categorii de fibre de armare), dar şi costuri
relativ mari; avantajul lor principal este punctul foarte înalt de topire, făcând să poată fi folosite, în
combinaţii cu matrici metalice sau ceramice, la realizarea unor compozite care sunt procesate şi
utilizate la temperaturi înalte.
Fibrele sunt în general mult mai rezistente la întindere decât acelaşi material aflat în formă
masivă, datorită structurii interne a fibrei cât şi datorită purităţii materialului ei. Spre exemplu, sticla,
care în forma sa obişnuită nu rezistă decât la tensiuni de ordinul a câtorva zeci de MPa, sub formă de
fibre rezistă la tensiuni de ordinul a 104 MPa. Uneori, în locul fibrelor lungi, sunt utilizate fibre scurte
"whiskers", în care raportul lungime/diametru este relativ mic, fibrele fiind fără defecte şi deci foarte
rezistente la întindere.
Cel mai frecvent sunt întâlnite fibre din două categorii de materiale ceramice: alumină
(Al2O3) – (densitate 3.9g/cm3 ) îşi menţine caracteristicile mecanice până la temperaturi de 900°C
(se topeşte la 2045°C), are rezistenţă foarte mare la eroziune şi la medii chimice agresive, inclusiv la
expunere în aer la temperaturi înalte; carbură de siliciu (SiC) – (densitate 3.2g/cm3 ) are rezistenţă
excepţională la agenţi chimici, plus calităţi super-refractare – menţine proprietăţile mecanice până la
FIBRE DE ARMARE 1300÷1400°C; în combinaţii cu matrici ceramice se ajunge chiar la peste 1450°C,
pentru că au conductivitate şi dilatare termică de valori reduse, dar şi rezistenţe înalte la fluaj şi la
şocuri termice. Începând din anii ’90 folosirea fibrelor ceramice în combinaţie cu matrici metalice sau
ceramice nu mai este exclusivă; au început să fie utilizate în materiale polimerice rezistente la
temperaturi mari (termorezistente); fibrele de alumină sunt avantajoase pentru fabricarea oricărui
tip de compozit, inclusiv pentru că pot fi stocate înfăşurat (bobinate), fiind şi relativ uşor de mânuit şi
de aliniat în direcţia dorită; trebuie subliniat faptul că au rezistenţă mecanică bună (mai ales la
comprimare), rigiditate comparabilă cu a fibrelor de carbon (în condiţiile unor costuri mai mici) şi
proprietăţi de izolatori electrici.
Aceste calităţi le recomandă, de exemplu, pentru ranforsarea răşinilor epoxidice; din astfel de
compozite (cu armare hibridă, conţinând şi fibre aramidice) se fabrică structuri transparente la radar
(având multiple aplicaţii în domeniul militar), dar şi antene de satelit sau plăci de bază pentru circuite
electronice de mare putere; din compozite cu matrice epoxidică şi armare cu ţesături mixte din fibre
de carbon şi de SiC se produc componente pentru automobile şi avioane, dar sunt folosite şi în
aplicaţii de agrement şi sportive, de pildă în structura cadrului de la rachetele de tenis. Fibre
ceramice, privite la micrscop. Suprafeţele rugoase ale acestor fibre fragile favorizează ruperea lor la
valori foarte mici ale deformaţiilor specifice şi le fac foarte greu de manevrat, în practică. Trebuie
menţionate, în acest context, inclusiv cristalele filamentare (whiskere) din materiale de tip ceramic,
care au (aşa cum s-a arătat anterior) proprietăţi mecanice şi termice excepţionale, plus calităţi
speciale de tip magnetic, feromagnetic, optic sau supraconductiv; după cum s-a mai arătat, aceste
micro-fibre nu sunt competitive cu fibrele convenţionale, cel puţin deocamdată, din cauza preţului
lor ridicat, dar şi a unor dificultăţi legate de procesul de obţinere şi cel de control al calităţii lor; s-a
ajuns la producerea comercială, la preţuri relativ avantajoase pentru folosirea industrială, a
whiskerelor SiC, folosite ca ranforsant în metale (aliaje de aluminiu, titan sau molibden), dar şi în
polimeri sau ceramice.

Proprietati ale materialelor compozite cu matrice ceramica

Compozitele cu matrice ceramica sunt materiale compozite destinate in special utilizarii la

temperaturi inalte, ele asigurand proprietati chiar la peste 10000C. Comparativ cu metalele si aliajele
metalice, acest tip de compozite se bucura de proprietati superioare, datorita: rezistentei ridicate la
fluaj, sensibilitatii reduse la ciclul termic, stabilitati structurale ridicate, rezistentei mecanice mari si
rezistentei la soc termic.
In alta ordine de idei materialele ceramice prezinta :
Avantaje :
- punct de topire ridicat;
- duritate mare ;
- stabilitate chimica buna;
- rezistenta la uzura si la comporesiune foarte buna;
- izolant electric sau semiconductor;
- lipsa fluajului;
- modul de elasticitate ridicat;
- densitate mica;
- coeficient de dilatare mic;
- izolant termic;
- nedeformabil plastic;
Dezavantaje :
-fragilitate;
-rezistenta mica la tractiune;
-rezistenta mica la socuri termice si impact;
-tenacitate slaba;
-cost ridicat;
-prelucrabilitate dificila;
-defectele critice pot provoca fisuri care se propaga mult mai repede decat in cazul metalelor.

Pentru a imbunatati proprietatile materialelor ceramice, acestea se ranforseaza cu particule

sau fibre, in acest fel rezultand materiale compozite cu matrice ceramica. Ranforsarea matricelor cu
particule sau fibre schimba tenacitatea si modul de cedare a acestor componente prin impiedicarea
propagarii fisurilor.

Proprietati ale materialelor compozite cu matrice ceramica

Compozitele cu matrice ceramica sunt materiale compozite destinate in special utilizarii la

temperaturi inalte, ele asigurand proprietati chiar la peste 10000C. Comparativ cu metalele si aliajele
metalice, acest tip de compozite se bucura de proprietati superioare, datorita: rezistentei ridicate la
fluaj, sensibilitatii reduse la ciclul termic, stabilitati structurale ridicate, rezistentei mecanice mari si
rezistentei la soc termic.
In alta ordine de idei materialele ceramice prezinta :
Avantaje :
- punct de topire ridicat;
- duritate mare ;
- stabilitate chimica buna;
- rezistenta la uzura si la comporesiune foarte buna;
- izolant electric sau semiconductor;
- lipsa fluajului;
- modul de elasticitate ridicat;
- densitate mica;
- coeficient de dilatare mic;
- izolant termic;
- nedeformabil plastic;
Dezavantaje :
-fragilitate;
-rezistenta mica la tractiune;
-rezistenta mica la socuri termice si impact;
-tenacitate slaba;
-cost ridicat;
-prelucrabilitate dificila;
-defectele critice pot provoca fisuri care se propaga mult mai repede decat in cazul metalelor.

Pentru a imbunatati proprietatile materialelor ceramice, acestea se ranforseaza cu particule

sau fibre, in acest fel rezultand materiale compozite cu matrice ceramica. Ranforsarea matricelor cu
particule sau fibre schimba tenacitatea si modul de cedare a acestor componente prin impiedicarea
propagarii fisurilor.

Proprietatile materialelor compozite de tip whiskers

Whiskers-ul ( in traducere : “mustati”) este un monocristal alungit cu un raport foarte ridicat

intre lungime si diametru (< 1 μm), pe care aproape nu se pot observa defectele structurale cu
microscopul, acesta conferindu-i o rezistenta mecanica apropiata de cea teoretica. Rezistenta
mecanica a whiskers-ului creste cu descresterea diametrului iar la diametre > 100 μm prezinta
proprietati asemanatoare altor fibre si sub 1 μm acestea se aproximeaza ca fiind cele teoretice
(ideale). Proprietatile mecanice ale whiskers-ului, aproape ideale, l-au facut atractiv pentru folosirea
acestuia ca si constituent in materialele compozite, indeosebi datorita posibilitatilor de realizare sub
diverse forme si dimensiuni (lungime, diametru). In functie de materialul
utilizat (oxizi, carburi, nitruri, sau grafit) s-au realizat structuri monocristaline sau whiskers-uri din
alumina (Al2O3), oxid de beriliu (Be2 O3), oxid de magneziu (MgO)carbura de siliciu (SiC α si β), carbura
de bor (BC), nitrura de siliciu (Si3 N4), nitrura de aluminiu (AIN), grafit etc.
Materialul Densitate [kg/dm3] Punct de topire

[0C]
Al2O3 3.9 2082
Be2O3 1.8 2549
MgO 3.6 2799
SiC-α 3.15 2316
SiC-β 3.15 2316
BC 5 2449

Si3N4 3.2 1898

AIN 3.3 2198
Grafit 25 3693
Tabelul cu caracteristicile fizico-mecanice ale monocristalelor de tip whiskers

Materialele compozite folosite în construcţia automobilului

Cerinţele actuale şi de viitor în domeniul autovehiculelor privesc creşterea eficienţei

motorului, reducerea emisiilor nocive, reciclarea materialelor componente etc. Acestea impun
schimbări tehnologice importante, precum şi apariţia unei noi clase de autovehicule, care să fie
ecologice, eficiente din punct de vedere al vânzării şi economice în utilizare.
Pentru respectarea acestor cerinţe, domeniile în care sunt necesare noi tehnologii sunt [2]:
- dezvoltarea de motoare de tracţiune cu randamentul mărit – consum scăzut de carburant
însoţit de creşterea puterii motorului la capacitate cilindrică mică;
- reducerea greutăţii totale a autovehiculului cu până la 40%, obţinută în special prin
reducerea greutăţii caroseriei şi a structurii interioare;
- reducerea coeficientului aerodinamic al autovehiculului, printr-o formă corespunzătoare a
caroseriei.
O parte dintre cerinţele de mai sus pot fi satisfăcute prin utilizarea în structura caroseriei a
materialelor noi şi în special a materialelor compozite polimerice.
O structură modernă a caroseriei unui autovehicul este constituită dintr-un şasiu de
rezistenţă din oţel înalt aliat sau din aliaje de aluminiu, la care se adaugă panourile de caroserie
(exterioare şi interioare) realizate din compozite polimerice. Există şi varianta folosirii unor panouri
exterioare din aliaje de aluminiu sau din oţel inoxidabil, dar care din cauza preţului de cost ridicat se
utilizează doar în cazuri cu totul speciale.
Compozitele polimerice care se utilizează în acest caz au drept elemente de ranforsare
structuri din fibră de sticlă sau mai rar fibre de carbon şi aramide, lungi şi scurte.
Ca matrice a compozitului se utilizează materialele termoplastice, care sunt reciclabile şi mai
rar materialele termorigide.
Marile societăţi constructoare de autovehicule precum FORD, ROVER, RENAULT, CHRYSLER,
FIAT, GENERAL MOTORS, MERCEDES etc., folosesc în mod uzual, cu foarte bune rezultate,
materialele compozite polimerice în construcţia autovehiculelor.
Materialele compozite au fost introduse progresiv în construcţia autovehiculelor, volumul
actual de utilizare fiind deosebit de mare.
În România, ARO Câmpulung – Muscel foloseşte compozitele polimerice în construcţia
caroseriei autovehiculelor de teren.
 Deşi există şi factori care pot opri folosirea pe scară largă a materialelor compozite (costuri
ridicate, programe de cercetare complicate, lipsa standardelor de testare etc.) totuşi, având în
vedere avantajele create de utilizarea acestor materiale, se va constata, la nivel mondial, o sporire
considerabilă a aplicaţiilor realizate din materiale compozite.
Perspectiva folosirii pe scară largă a unor asemenea materiale în România impune efectuarea
unor cercetări care să completeze informaţiile accesibile din literatura de specialitate.
Numărul mare de lucrări apărute în acest domeniu este datorat nu numai importanţei pe
care o au materialele compozite ci, mai ales, complexităţii problemelor lor de rezolvat.

Filamentele din carbură de siliciu

Sunt caracterizate ca monofilamente cu diametru mare, sunt obţinute prin combinarea
carbonului cu siliciul la temperaturi inalte 2000 °C, sunt mult mai eficiente din punct de vedere
economic decât fibrele de bor şi prezintă proprietăţi mecanice comparabile. În general în cazul
tuturor filamentelor de acest gen (cu rezistenţă crescută) se manifestă un efect dimensional, fiind
foarte greu de atins diametrul potrivit la care atât alungirile cât şi rezistenţa să fie optime.

Tendinţe actuale
În prezent tehnologia se îndreaptă spre a obţine materiale care să satisfacă cereri specifice
orientate în ambele direcţii atât în ceea ce priveşte rezistenţa structurală cât şi funcţionalitatea.
Dorinţa de a explora noi pieţe în domeniul compozitelor polimerice a condus cercetarea din Europa
spre obţinerea a noi materiale biodegradabile şi biocompatibile.Încă din anii 90 Japonia şi SUA au
recunoscut necesitatea lărgirii domeniilor de aplicaţie a compozitelor,
Japonia a pus mai mult accent decât SUA în domeniul obţinerii de răşini termoplastice şi
termorezistente. În timp ce în SUA preocupările principale au fost în dezvoltarea
proceselor de producţie computerizate în Japonia acest lucru s-a orientat pe pregătirea de specialişti
oricum,în timp, ambele ţări au ajuns liderii producerii de materiale compozite.Un alt domeniu de
aplicaţie al compozitelor îl reprezintă domeniul biomedical. Astfel au apărut materiale care pot
simula foarte bine natura ţesuturilor vii care, în esenţă, sunt materiale compozite; totuşi sunt puţine
aplicaţii şi asta deoarece se manifestă întârzieri în procesul detransfer din arii de cercetare diferite şi
datorită lipsei de strategii interdisciplinare. Spre exemplu Japonia a înfiinţat Institutul Naţional de
Cercetare Avansată Interdisciplinară care combină practic elemente din diverse câmpuri de studiu,
elemente care în mod normal nu pot fi predate având în vedere programele actuale. Astfel a putut
lua naştere o materie specializată pe ingineria ţesuturilor. Eforturile de reducere a costurilor şi a
greutăţii compozitelor reprezintă şi ele o preocupare de larg interes. Se mai observă o migrare a
cercetărilor compozitelor orientată din ce în ce mai mult spre industria telecomunicaţiilor. In
celedin urmă tendinţele se îndreaptă spre obţinerea de materiale cu proprietăţi (elasto-
dinamice) modificabile în timp real astfel încât să poată face faţă cererilor primite de la sisteme de
operare ce evolueaza în condiţii diferite. Aşteptările şi
cererile pentru următorii zece ani se astapta ca piaţa materialelor compozite să migreze spre
domeniile unde costul reprezintă o puternică limitare astăzi. În concluzie activităţile de cercetare
trebuie coordonate în aşa fel încât aplicaţiile în domeniul compozitelor să sporească în număr şi de
asemenea trebuie orientate către procesul de producţie pentru eficientizarea acestuia şi pentru
obţinerea de noi constituenţi cu performate inbunatatite şi croite pentru a satisface proprietăţile
structurale şi funcţionale a parametrilor de utilizare acompozitelor.
 Concluzii

Principalul avantaj al compozitelor constă în posibilitatea acestora de a combina proprietăţile

fizice ale constituenţilor pentru a obţine noi funcţionalităţi strcturale. Compozitele au apărut foarte
devreme în tehnologia umană, proprietăţile structurale ale paielor fiind combinate cu argilăşi
obţionandu-se primul compozit utilizat în construcţii pentru că, mai apoi, ranforsările de oţel
şi betonul să dea naştere la betonul armat materialul ce da notă dominantă a ultimului secol în
ingineria civilă. Această etapă este apoi urmată de dezvoltarea materialelor polimerice şi fibrelor de
modul înalt (carbonice, aramidice) introducandu-se astfel o nouă generaţie de compozite;
principalul avantaj fiind acela că se poate lucra cu costuri energetice reduse utilizandu-se şiavantajul
obţinerii de structuri rezistente şi stabile coroborat cu mase reduse.Datorită posibilităţilor din punct
de vedere al designului compozitele au fost utilizate foarte mult acolo unde se cerea rezistenţă,
greutate redusă, rezistenţă chimică s.a.m.d.
Compozitele polimerice au fost puternic utilizate în industria aeronautică, acolo unde
reducerea greutăţii reprezenta un punct foarte important în cercetare netinandu-se neapărat seamă
de cost. Eforturile cercetătorilor s-au constituit în optimizarea performatelor structurale ale acestor
materiale şi nu în ultimul rând în reducerea costurilor. Efortul de a produce compozite atractive din
punct de vedere economic s-a resimţit şi ca rezultat au apărut câteva tehnologii de producţie a
acestor materiale care sunt utilizate în prezent în industrie.