1

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ŞI

MECATRONICĂ

PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER:

INGINERIA CALITĂŢII ŞI MEDIULUI ÎN INGINERIILE DE PROCES

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator ştiinţific:
Ș.l.Dr. Ing. Georgiana Luminița ENĂCHESCU

Absolvent:

PORCEANU (MOCANU) Larisa

BUCUREȘTI
2

2019

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ŞI

MECATRONICĂ

PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER:

INGINERIA CALITĂŢII ŞI MEDIULUI ÎN INGINERIILE DE PROCES

Aprobat Decan,

Prof.univ.dr.ing. Mariana Florentina ȘTEFĂNESCU

LUCRARE DE DISERTAȚIE
SISTEMUL DE MANAGEMENT INTEGRAT AL
DEȘEURILOR

Coordonator ştiinţific:
Ș.l.Dr. Ing. Georgiana Luminița ENĂCHESCU
Absolvent:PORCEANU (MOCANU) Larisa

BUCUREȘTI
 3

2019

Cuprins

Capitolul I. Introducere..............................................................................................................4

1.1 Scopul lucrării de disertație.............................................................................................4

1.2 Poluarea mediului prin deşeuri și principii de valorificare.............................................7

1.3 Legislaţia Uniunii Europene în domeniul gestionării deşeurilor...................................11

1.3.1 Direcţii şi reglementări ale CCE.............................................................................11

1.3.2 Legislaţia privind gestionarea deşeurilor în Europa şi în UE.................................12

1.3.3 Scopurile şi directivele specifice domeniului........................................................15

1.3.4 Dezvoltarea sistemelor de gestionare a deşeurilor în spaţiul Uniunii

Europene...............................................................................................................................21

Capitolul 2.Situaţia gestionării deşeurilor în România.............................................................27

2.1 Cadru legislativ al sistemului de gestionare a deşeurilor................................................27

2.2 Procedura de aprobare şi monitorizare............................................................................33

2.3 Clasificarea deşeurilor.....................................................................................................37

2.4 Baza de date pentru planificarea gestiunii deşeurilor......................................................38

2.5 Evitarea producerii deşeurilor.........................................................................................42

Capitolul 3. Realizarea planului si al Managementului Operational..........................................47

3.1. Controlul Managementului..............................................................................................................49
3.2. Imbunatatirea continua....................................................................................................................51
Capitolul 4.Valorificarea deşeurilor..........................................................................................53

4.1Tratarea şi evacuarea deşeurilor reziduale.......................................................................54

4.2 Valorificarea termică a deşeurilor.................................................................................58

4.3 Colectarea şi transportul................................................................................................62

Capitolul 5. Abordarea ecologică a gestionării deşeurilor.......................................................66

Capitolul 6. Aprecierea nivelului de implementare în România..............................................71

Capitolul 7. Concluzii..............................................................................................................76
4

Bibliografie...............................................................................................................................77

Capitolul I

Introducere

1.1 Scopul lucrării de disertație

Pentru dezvoltarea durabilă, pe termen lung, a oricărei comunităţi, este esenţial să

searmonizeze condiţiile juridice, sociale şi economice pentru fiecare membru în parte.
Numaiaşa se poate evita potenţialul conflictual şi obţine egalitatea şanselor pentru
dezvoltareacondiţiilor de viaţă exterioare.
Uniunea Europeană leagă populaţia statelor membre prin obiectivul comun, acela de
aduce un trai în libertate, coexistenţă paşnică, dreptate socială şi egalitate a şanselor. Pentru
aîndeplini aceste obiective, trebuie ca fundamentele de existenţă din fiecare stat să fie
deaceeaşi calitate. Aici ne referim la aprovizionarea cu bunuri de consum, dar şi cu
bunurivăzute ca mijloace şi premise pentru diversificarea activităţii comerciale. Legat de acest
lucru,menţionăm necesitatea de a elimina din spaţiul în care trăim resturile de produse şi
rezultatedin procesul de producţie, pentru a menţine un mediu curat, igienic şi sănătos.
Efecteleasupra costurilor de menţinere a calităţii vieţii şi costurilor de producţie trebuie, în
spiritulegalităţii şanselor în interiorul comunităţii, să fie pe cât posibil echilibrate.
România vizează o aderare cât mai rapidă la Uniunea Europeană. De aceea se fac
eforturi şi în domeniul managementului deşeurilor, în direcţia unei alinieri a situaţiei
existentela standardele juridice, organizatorice şi tehnice din Europa centrală şi de vest.
Legat de aceasta, competenţele şi metodele trebuie redefinite, astfel încât să
facilitezemanevrarea mai sigură a reziduurilor. De asemenea, trebuie ca bazele sectorului
reciclării săfie reconstruite, pentru a putea institui pe termen cât mai scurt ciclul economic şi
ecologicvizat.
Grupurile - ţintă sunt aici oraşele şi comunele care implementează
principiilemanagementului deşeurilor, ca şi întreprinderile active în gestionarea deşeurilor.
Prinutilizarea ghidului de gestionare a deşeurilor comunale se urmăreşte obţinerea unor
efecteeconomice pozitive, concomitent cu sprijinirea comunităţii în vederea dezvoltării
şiimplementării unor proiecte proprii şi durabile de gestionare a deşeurilor. Folosul
 5

economicţintit este de durată doar dacă introducerea şi menţinerea unor metode şi tehnici noi
serealizează cu o analiză amănunţită a situaţiei economice şi sociale a întregului sistem şi
acomponentelor sale. Situaţia economică problematică a sectorului serviciilor municipale
dinRomânia poate fi astfel îmbunătăţită.
Alături de îmbunătăţirea condiţiilor economice, managementul deşeurilor îşi
propunesă identifice şi să înlăture deficienţele ecologice provocate de resturile periculoase. Pe
deoparte, trebuie luate în considerare toate posibilitățile de reducere a deșeurilorși
anumitorsubstanțe periculoase, pe de altă parte, trebuie sa obținem un avantaj ecologic în
folosireaunor fracțiuni de deșeuri, prin reintroducerea lor în ciclul de producţie (reciclare).
Cantităţilede materii prime pot fi astfel protejate, iar consumul de energie şi emisiile de
radiaţii reduse.
Din punctul de vedere al populaţiei, aplicarea ghidului în comunităţi va duce
lamajorarea taxelor, orientată însă conform dezvoltării economice şi sociale. Şi în industrie
vor apărea majorări de costuri prin necesitatea îmbunătăţirii instalaţiilor de îndepărtare
areziduurilor. Acestea pot fi amortizate prin măsuri interne de diminuare a cantităţilorgenerate
şi de refolosire a lor.
Obiectivele care au stat la baza realizării lucrării au fost următoarele:
 stimularea reducerii cantităţii de deșeuri prin prezentarea efectelor nocive ale
reziduurilor şi a cheltuielilor provocate de acestea;
 prezentarea posibilităţilor de valorificare a deşeurilor;
 prezentarea posibilităţilor de reducere a conţinutului de substanţe nocive al deșeului,
prin intervenţie directă în procesul de formare a lui. Supraîncărcarea deşeului cu
substanţe nocive compromite deseori şansele de refolosire.
 prezentarea tehnicilor unei planificări generale a managementului deşeurilor (concept
de gospodărire a deşeurilor). şi expunerea procedeelor acceptate în cadrul
implementării măsurilor de gestionare avute în vedere;
 prezentarea detaliată a posibilităţilor tehnice de colectare, tratare şi depozitare pentru
deşeurile care nu pot fi evitate şi nici revalorificate şi, o dată cu aceasta, crearea unui
model european care să corespundă cerinţelor tehnice;
 armonizarea legilor românești cu legislația europeana în domeniu, în cadrul procesului
de adoptare a Aquis-ului comunitar.
La conceperea lucrării de dizertație, autorul a vizat producerea unei lucrări care să
cuprindă întregul proces de gospodărire a deşeurilor municipale. La realizarea structurii s-a
pusaccentul în special pe durabilitate, pentru a asigura, pe termen cât mai lung, o utilizare
câtmai judicioasa a resurselor.
6

Datele - cadru generale, nu de specialitate, despre implementarea măsurilor de

gospodărire a deşeurilor în România se regăsesc în legi nespecifice acestui sector. Legi
diverse şi alte recomandări conţin implicit datele - cadru pentru dezvoltarea activităţilor
necesare în gospodărirea deşeurilor într-un cadru organizat. Aceste reglementări şi norme
tehnice general valabile, conţin dispoziţii şi interdicţii legate de siguranţa mediului
înconjurător (de exemplu pânza freatică, aerul, solul). Normele juridice generale
reglementează relaţia între persoanele responsabile şi prestatorii serviciilor publice:
- responsabilitatea autorității locale faţă de organizarea şi îndeplinirea înlăturării
deşeurilor rezultă din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2000, O.G. 87/2001
privind serviciile de salubrizare a localităților și O.G. 21/2002 privind gospodărirea
localităților urbane și rurale.
- condiţiile - cadru privind taxele, baza finanţării activităţilor de înlăturare a deşe-urilor,
sunt reglementate de Legea impozitelor și taxelor locale 27/1994, care a fost
modificată și completată la 1 ianuarie 2003 de O.G. 36/2003.
- conform Legii protecţiei mediului (nr. 137/1995, republicată în 2000 și modificată
prin O.U.G. 91/2002), înlăturarea deşeurilor trebuie realizată protejând mediul
înconjurător. De aici rezultă dreptul inspectoratelor de mediu de a pretinde
implementarea măsurilor tehnice şi de producţie în vederea protejării mediului
înconjurător, în cadrul gospodăririi deşeurilor.
- legislaţia privind apele (Legea apelor 107/1996) interesează acolo unde apa subterană
şi cea de suprafaţă sunt ameninţate de emisii din reziduuri (de exemplu în preajma
depozitelor de deșeuri).
- prescripţiile generale despre siguranţa şi igiena muncii privesc şi implementarea
activităţilor de gospodărire a deşeurilor (de exemplu în Ordonanţa 89/1996. Norme
specifice pentru gospodărire comunală și salubritate publică).
- la planificarea şi evaluarea măsurilor de gospodărire a deşeurilor trebuie să fie folosite
normele generale relevante în domeniul fizico – tehnic (semne unitare şi prescurtări
tehnice, standarde privind materialele de construcţii etc.).
- institutele naţionale de normare din țările membre ale Uniunii Europene s-au grupat
(în scopul standardizării regulilor tehnice), în jurul CEN (Comisia Europeană de
Normare). CEN emite în statele membre UE norme tehnice de specialitate valabile.
- organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) este o asociaţie mondială a
institutelor naţionale de normare (corporaţiile membre ISO). Aceste corporaţii
hotărăsc prin vot publicarea normelor cu valabilitate internaţională.
 7

- pentru contractele publice trebuie luată în considerare Ordonanţa de guvern nr.

118/1999.
- legea organizării serviciilor publice de gospodărire comunală nr. 326/2001.

1.2 Poluarea mediului prin deşeuri și principii de valorificare

Salubrizarea mediului urban constituia până în urmă cu puţin timp o temă carese
discuta doar în dezbaterile publice, odată cu menţionarea necesităţii de a transportadeşeul în
afara limitelor spaţiului de locuit. Colectarea deşeurilor din oraşe, din motiveestetice şi ca
sarcină a organelor publice, datează, în Europa centrală încă din perioadaRenaşterii.
Accelerarea răspândirii epidemiilor prin contactul cu deşeurile din
gospodăriiparticulare sau de exemplu din amplasamente pentru tratamente medicale este
astăziun fapt cunoscut, căruia i se caută soluţii în cadrul asigurărilor sociale.
Microorganismele şi substanţele din reziduurile urbane pot afecta sănătateaoamenilor.
Multe dintre mecanismele de transport şi de manifestare ale acestora sunt cunoscute. Măsurile
de prevenire (de exemplurespectarea distanţelor de siguranţă, a intervalelor de ridicare a
gunoiului, a interdicţieide acces în rampele de gunoi deschise) sunt stabilite astăzi de către
autorităţile decontrol şi de cele care eliberează autorizaţii, autorități care asigură totodată şi
realizarealor.
Cu puţine decenii în urmă, în Europa, îndepărtarea deşeurilor avea loc într-oformă
adeseori periculoasă pentru mediu. Gunoiul era evacuat în gropi săpate înpământ, iar apoi ars.
În a doua jumătate a secolului XX, prin aceste metode, au fosteliberate cantităţi mari de
halogeni şi hidrocarburi, care au ajuns în circuitelebiogeo-chimice locale sau globale ale
substanţelor în natură. Gazul metan şi dioxidul decarbon, generate prin descompunerea
anaerobă şi aerobă a materialelor organice dindeşeu, contribuie astăzi considerabil la
schimbarea climei pe glob. Căile de răspândire asubstanţelor dăunătoare sunt aerul şi apele de
infiltraţie din depozitele de reziduurineprotejate.
Prin recunoaşterea influenţei substanţelor dăunătoare asupra organismelor vii şi
adoptând o tehnică de analiză îmbunătăţită, discuţiei i s-a adăugat la începutul anilor80, o
nouă dimensiune. Gunoiul urban a început să fie considerat ca un amestecnedefinit de
substanţe, mai mult sau mai puţin dăunător din punct de vedere chimic,dar care, prin reacţii
chimice şi biologice interne, poate conduce la alte substanţe şi maidăunătoare. Depozitele de
deşeuri, privite până acum formal au început să fie denumite „depozite – reactor”. După acest
moment, oamenii de ştiinţă au început să acordeatenţie potenţialului reactiv al deşeurilor şi
emisiilor nocive ale acestora.
8

În cadrul gospodăririi deşeurilor, la estimarea efectelor asupra mediuluiînconjurător,

nu se mai discută numai despre felul şi tehnica înlăturării deşeurilor, ci şidespre prioritatea
strategiilor şi activităţilor de evitare a formării deșeurilorşi devalorificare a acestora. Totodată
este recomandată estimarea cantităţii şi calităţiiresturilor rămase, a necesităţii de tratare a
acestora, precum şi a emisiilor produse petermen lung.
Căile principale de răspândire a substanţelor dăunătoare din depozitele dereziduuri
neprotejate sunt aerul, solul şi apa. Riscul apariției emisiilor ca şi necesitatearealizării
barierelor tehnice de împiedicare a răspândirii lor în mediul înconjurătorconstituie premisa
adoptării măsurilor de protecţie şi prevenire a poluării, utilizate astăzipe scară largă înţările
dezvoltate.
Strategiile şi planurile managementului deşeurilor sunt astăzi conturate la nivel
internaţional astfel:

Figura 1.1 Planul managementului deşeurilor [1]

Dacă evitarea formării unui anumit deşeu nu este posibilă, atunci trebuie pus accentul
pe valorificarea sau reciclarea acestuia. Aceasta operaţie se diferenţiază, dinpunct de vedere
tehnologic, în funcţie de metodele valorificării materiale sau termice.
În primul rând, trebuie să i se acorde prioritate valorificării materiale areziduurilor,
prin recuperarea (cel puţin parţială) a energiei şi materialului folosite lafabricarea produsului.
În cazuri particulare este necesară şi estimarea efectelorvalorificării şi a tehnicii de
 9

valorificare asupra mediului natural și antropizat. Trebuie săse stabilească exact, printr-o
evaluare tehnică şi ecologică ce efecte au acţiunileintenţionate (verificarea compatibilităţii cu
mediul înconjurător), precum şi luarea înconsiderare a faptului că valorificarea deşeului
conduce la o poluare a mediului maimică decât îndepărtarea lui.
În acelaşi timp, trebuie examinată amănunţit fiabilitatea tehnică şi economică
asistemului de valorificare, numai în acest mod putându-se stabili cu exactitatedurabilitatea
investiţiilor şi funcţionarea îndelungată a instalaţiilor de protecţie amediului.
Diminuarea poluării mediului înconjurător, prin evitarea formării de xx\
reziduuri,predomină în toate conceptele de gospodărire a deşeurilor. Pentru aceasta,
esterecomandată o intervenţie adecvata încă din timpul procesul de producţie a bunurilor
deconsum şi a alimentelor de tot felul, după care este necesară punerea în aplicare atuturor
posibilităţilor de valorificare a deşeurilor, în condiţiile luării în seamă a efectelorasupra
mediului.
Independent de tehnologia de salubrizare folosită şi de modul utilizări eficiente
avariantelor de valorificare, trebuie luat în considerare faptul că rămâne în urmă ocantitate
mai mare sau mai mică de reziduuri. Această cantitate va trebui depozitatădirect sau sub
formă de cenuşă, ea constituindu-se ca un corp străin în mediu. Deaceea, depozitele pentru
aceste reziduuri finale sunt izolate, prin bariere din ce în cemai eficiente, de zonele locuite și
sunt construite pentru utilizare pe o perioadă de cca.10-15 ani.
O îndepărtarea ecologică a deşeurilor poate fi obţinută numai respectând toate
componentele sistemului unitar:

Figura 1.2 Sistem unitar [2]

După colectarea ordonată şi regulată, în spiritul protecţiei sănătăţii în localitate,
artrebui să aibă loc o valorificare maximă a componentelor reziduurilor, având în
10

vederebeneficiile economice şi ecologice. În acest caz se poate vorbi despre tratarea

biologicăşi valorificarea corelată a deşeurilor organice (deșeuri din bucătărie şi din
grădini),colectate separat.
În final, deşeurile rămase trebuie îndepărtate ecologic. În starea de depozitarefinală,
deşeul trebuie să aibă o structură cât se poate de inertă (neutră faţă de mediu),adică să fie
stabil din punct de vedere fizico-chimic şi sărac în emisii, pe termen lung.Pentru îndeplinirea
acestor cerinţe este necesară tratarea termică sau mocano-biologicăa deşeurilor şi izolarea
zonei de depozitare finală, prin măsuri de protecţie adecvate înconformitate cu tipul și
compoziția evolutivă a deşeurilor, prognozată pe termen lung.

Agenda 21 este programul de acţiune pentru secolul XXI, aprobat unanim, îniunie
1992, de către cele peste 170 de state, participante la Conferinţa pentru Mediu şiDezvoltare a
Naţiunilor Unite, aşa-numitul „summit planetar”, de la Rio de Janeiro. Şefiide guvern ai 120
de naţiuni, şi-au luat angajamentul de a acţiona continuu în vedereaîndeplinirii măsurilor
propuse pentru atingerea obiectivelor Agendei 21.
Pentru transpunerea obiectivelor Agendei 21 în România sunt
necesareurmătoareleacțiuni:
 să fie conştientizaţi, prin informaţie, asupra dimensiunilor problemei, toţi cetăţenii şi
agenții economici, în calitate de producători de deşeuri;
 să existe bazele legislative şi regulile pentru transformarea activităţilor de gospodărire
a deşeurilor la un nivel necesar trecerii către o evoluţie durabilă;
 să existe organizate structuri administrative în plan orizontal (întreprinderi de
salubrizare a oraşului, întreprinderi de îndepărtare a deşeurilor, administraţii, autorităţi
care eliberează autorizaţii şi care supraveghează), care să fie abilitate să îndeplinească
anumite sarcini;
 să existe definit un standard tehnic de specialitate pentru instalaţiile din managementul
deşeurilor;
 să se schimbe mentalitatea prestatorului de servicii şi a beneficiarului serviciului,
luând în considerare aspectele sociale şi potenţialul economic;
 să existe criterii de apreciere şi de remunerare a serviciului prestat. Toate costurile să
fie incluse în calculul taxelor şi despăgubirilor, pentru a obţine o imagine realistă a
cheltuielilor totale efectuate pentru îndepărtarea reziduurilor şi pentru a da
posibilitatea prestatorilor de servicii de salubritate să acţioneze operativ şi motivat,
atât economic cât şi ecologic.
 11

1.3 Legislaţia Uniunii Europene în domeniul gestionării deşeurilor

1.3.1Direcţii şi reglementări ale CCE

Uniunea Europeană urmăreşte, în vederea protecției mediului, îndeplinirea unei
strategii comune pentru îndepărtarea/valorificarea deşeurilor.
Un instrument important în acest sens este „Al 5-lea Program de Acţiune
pentruMediu”, care a formulat o strategie comună în domeniul mediului, pentru ultima
decadăa secolului XX. În acest program se precizează măsurile prin care se poate atinge
odezvoltare durabilă. Dezvoltarea unei politici de mediu comunitare este prevăzută încădin
actul de constituire a Uniunii Europene, iar încurajarea unei evoluţii economicestabile şi
compatibile cu mediul înconjurător, este menţionată în tratatul de laMaastricht, ca obiectiv
major al UE.
Elaborarea celui „De-al 5-lea Program de Acţiune pentru Mediu” a fost încurajatăde
Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, prin declaraţia sa din 26 iunie 1990.Adoptând acest
program statele membre trebuie să stimuleze o dezvoltare durabilă şisă urmeze o politică prin
care să fie asigurată dezvoltarea economică şi socialăconstantă concomitent cu conservarea
resurselor naturale şi protecţia mediului.
În anul 1992 a fost publicat un raport despre starea mediului înconjurător înstatele
Uniunii Europene, din care a reieşit că factorii de mediu în totalitatea lor, ca şiflora și fauna
care populează ecosistemele au suferit un impact puternic, ce a afectatcalitatea şi viabilitatea
lor.
Este vorba, în particular, despre accentuarea poluării aerului şi a apei, ca şidespre
degradarea accelerată a solului. Ca şi în cazul protecţiei naturii şi în cel al calităţiivieţii din
mediul urban se pot observa înrăutăţiri. Schimbarea în rău comportamentuluivis-a-vis de
problematica deşeurilor este atestată de mărirea cantităţii de reziduuri dingospodării şi
industrie, dar şi de cotele scăzute de deşeuri reciclate şi revalorificate, faptpentru care era
necesară o nouă politică, pentru evitarea unor noi daune adusemediului.
„Al 5-lea Program de Acţiune pentru Mediu” a fost adoptat la 18 martie 1992 decătre
Comisia UE şi acceptat la 1 iunie 1992, de către Comitetul Economic şi Social alUE. Pe 1
februarie 1993, „Programul” pentru politica mediului înconjurător şi măsuri învederea unei
dezvoltări durabile şi ecologice, a fost adoptat de către Consiliul deMiniştri şi de către
reprezentanţii guvernelor statelor membre.
12

În ianuarie 1995, Comisia UE a apreciat după 3 ani de desfăşurare,

stadiulimplementării programului în raportul său, şi a constatat necesitateaunor schimbări,
pentru o mai bună realizare a obiectivelor.

1.3.2 Legislaţia privind gestionarea deşeurilor în Europa şi în UE

Legislaţia concretă, specifică, legată de managementul deşeurilor în Europaprovine, în

statele-membre, cam din anii 70. Până la acel moment, doar legislațiaexistenta la nivelul
autorităților locale a reglementat activităţile oraşelor şi alecomunităţilor, în ceea ce privește
obligaţiile de îndepărtare a deşeurilor şi salubrizare aoraşelor, care intrau în responsabilitatea
lor.
O dată cu creşterea importantei protecției mediului, s-a recunoscut necesitateaunei
legislaţii speciale a sectorului privind managementul deşeurilor, concretizate învederea
implementării ei în oraşe şi comune.
Prin normativul 75/442 a Comunităţii Europene s-a început în 1975 pentru primadată
concret, armonizarea legislaţiei referitoare la managementul deşeurilor înComunitatea
Europeană. Normativul, schimbat până astăzi de mai multe ori, emiteaprincipalele directive
pentru colectarea, tratarea, valorificarea şi îndepărtarea deşe-urilordin locuinţe. Cerinţa
principală era reprezentată de protecţia populaţiei statelor membreşi de gradul de
suportabilitate a mediului faţă de activităţile legate de managementuldeşeurilor. Normativele
apărute recent conţin date de specialitate şi tratează tematicaevident mai detaliat.

Deşeuri

Normativul 75/442/CE din 15 iulie 1975. Modificat prin normativul 91/156/CE din 18
martie 1991, „Normativcadru”. Modificat prin normativul 91/692/CE din 23 decembrie
1991. Modificat prin normativul 96/350/UE din 24 martie 1996.

Normativul serveşte la armonizarea legislaţiei din Comunitate, în ceea ce

priveşteîndepărtarea deşeurilor. Prin elaborarea normativului s-a urmărit ca
obiectiv,îmbunătăţirea protecţia mediului şi calității vieţii, printr-o legislaţie cuprinzătoare.
Îndepărtarea deşeurilor trebuie să fie astfel reglementată, încât să fie garantatăprotecţia
sănătăţii oamenilor şi a mediului, la implementarea măsurilor luate în privinţacolectării,
tratării şi a depozitării deşeurilor. Printre altele, la elaborarea lui a fost luatăîn considerare şi
 13

temerea că, prin diferenţe în prescripţiile legale privind îndepărtareadeşeurilor ar fi putut

apărea condiţii concurenţiale inegale cu efecte asupra pieţeicomune.
Pe de o parte, principiul evitării formării sau al valorificării deşeuriloreste
prezentat în normativ ca fiind superior simplei îndepărtări a acestora, iar pe de altăparte,
conţinutul legii vizează clar asigurarea unor condiţii de locuit igienice şi sănătoaseşi obţinerea
calităţii estetice a imaginii peisajului şi a împrejurimilor.
Planificarea şi organizarea managementului deşeurilor, realizate
corespunzătorobiectivelor, trebuie obţinute prin implicarea autorităţilor competente. Statele
membretrebuie să elaboreze prescripţii tehnice pentru managementul deşeurilor şi să
creezelocuri de depozitare potrivite.
Conform articolului 11, costurile îndepărtării deşeurilor trebuie acoperiteîn
primul rând de către proprietari, respectiv, de fabricanţii produselor (principiulpoluatorul
plătește), după caz. Prin modificarea normativului (91/156/CE) suntformulate mult mai precis
cerinţele pentru managementul deşeurilor.

Ambalaje şi deşeurile provenite din ambalaje

Normativul 94/62/UE din 20 decembrie 1994. Normativul a fost modificat prin

hotărârea 177/UE/1999.
Sunt prezentate condiţiile pentru care valorile extreme privind conţinutul înmetale
grele, stabilite de normativul 94/62/UE, nu sunt valabile și pentru materialeleplastice. O dată
cu normativul 94/62/UE este suprimat normativul 85/339/CE.
Normativul trebuie să cuprindă toate felurile de ambalaje care se găsesc încirculaţie şi
de deşeuri din ambalaje. El propune în primul rând strategia evitării for-măriideşeurilor din
ambalaje. Un alt principiu important este refolosirea ambalajelor,respectiv valorificarea
materială sau alte forme ale acesteia, astfel încât să se ajungă la rediminuarea deşeurilor care
trebuie să fie înlăturate. Preferinţele se îndreaptă cătrerefolosire sau valorificarea materială. Şi
valorificarea energetică este amintită ca ometodă eficientă de valorificare, precum și
necesitatea ca Planurile de gestionare adeşeurilor elaborate după normativul 75/442/CE, să
trateze separat deşeurile provenitedin ambalaje.
Totodată, este cerută realizarea treptată a cotelor de valorificare pentru deşeuriledin
ambalaje pe plan naţional, făcându-se referire la întregul teritoriu unui stat membru.Statele
membre trebuie, atât cât este posibil, să sprijine fabricarea de ambalajedin materiale
14

valorificate provenite tot din ambalaje, ceea ce corespunde principiuluiciclului economic.

Trebuie să se ia măsurile necesare pentru implementareasistemelor de „ambalaje la schimb”
sau a celor de colectare şi valorificare. Pentruambalaje sau pentru anumite componente ale
acestora trebuie stabilite concentraţiileadmise de metale grele.
Sunt în curs de elaborare sistemele de marcaj, identificare şi informare
pentruambalaje, iar instrumentele pentru impunerea acestui normativ ca şi
identificareaefectelor economice ce pot apărea sunt încă în curs de dezbatere.
Aplicareanormativului va avea o influenţă substanţială asupra cantităţii de deşeuri rămase
deînlăturat şi a efectelor acestora asupra mediului înconjurător.

Deponii

Normativul 1999/31/UE din 26 aprilie 1999.

Normativul 1999/31/UE se ocupă de depozitarea reziduurilor inerte, periculoase.La
ora actuală, statele membre îndepărtează circa 65% din deşeurile lor prindepozitare.
Elementul central al acestui normativ este prezentarea cerinţelor minimale fiziceşi
tehnice pentru elementele de izolaţie şi bariere, care trebuie să fie realizate, respectivsă fie
disponibile, pentru a împiedica ajungerea materialelor din depozit în mediulînconjurător. În
acest caz, aproape că se aplică cerinţa de compatibilitate a măsurilor demanagement şi de
tehnici ale deşeurilor, cu mediul înconjurător, aşa cum rezultă dinnormativul cadru 75/442/CE
(91/156/CE).
În acelaşi timp, prin formularea unui standard tehnic pentru rampele de gunoivalabil în
întreaga Europă, se echilibrează cheltuielile pentru protecţia mediului înmanagementul
deşeurilor din întreaga Europă. Astfel este înlăturată temereaîndreptăţită, conform căreia
deşeurile ar putea fi depozitate definitiv în acele regiunieuropene în care taxele ecologice sunt
cele mai reduse şi unde, în consecinţă, apar celemai mici costuri de depozitare.
În normativ urmează descrierea cerinţelor privind conţinutul şi calitatea
bazelordepozitelor, care trebuie să fie, în cadrul unei proceduri de aprobare, concepute
şipredate spre examinare autorităţilor competente.
O altă componentă importantă sunt regulamentele legate de folosirea şisupravegherea
depozitelor. Aici sunt solicitate programe de examinare a mediuluiînconjurător, ţinând cont de
posibilele emisii. În cadrul normativului sunt descrise deasemenea, cerințele privind execuţia
tehnică a depozitelor.
 15

1.3.3 Scopurile şi directivele specifice domeniului

Închiderea circuitelor materialelor intra și extraîntreprindere, în care trebuie

caprodusele săpoată fi reutilizate, respectiv revalorificate pe cat posibil, în orice etapa
aciclului de viață al produsului, precum și prelungirea duratei de utilizare a produselor
învederea diminuării cantității de deșeuri, reprezintă actualmente domeniul prioritar desarcini
în cadrul politicii europene privind deșeurile. Orientata înfuncție de imagineaideală a
circuitelor din natură, „gestionarea prin influență“ practicată până acum trebuie înlocuită
printr-o „gestiune în circuit“.
Astfel, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani a avut loc un progres al
obiectivelorpoliticii privind gestionarea deșeurilor. Inițial s-a pus numai problema
protecțieiîmpotriva pericolelor reprezentate de o îndepărtarenecorespunzătoare a deșeurilor.
Maitârziu, mai ales din cauza crizei petrolului din anul 1973, a apărutși ideea
valorificării,unde tipurile individuale de deșeu pot fi utilizate, prin procese corespunzătoare
deprelucrare și valorificare, ca materii prime secundare. S-au invocat mai ales
motiveeconomice, ca de exemplu substituirea materiilor prime mai scumpe prin
materiisecundare mai convenabile ca preț.
Obiectivele actuale de management al deșeurilor au fost extinse prin
introducereaconceptelor de evitare a formarii deșeurilorși valorificarea acestora. Ca o prima
etapatrebuie îndepărtatesubstanțele toxice în mediu șipoluările datorate lor, și apoi
facilitatautilizarea rațională a resurselor naturale. Obiectivul principal la constituit
împiedicareaformarii deșeurilor, în cadrul fluxului deșeurilor.
În Romania, datorita situației economice, problematica deșeurilor este diferită
desituația existenta în statele UE. Principalele diferențe constau în faptul ca unui consumdin
ce în ce mai mare de bunuri, generator de deșeuri, ii corespunde o infrastructurapuțin
dezvoltata în domeniul salubrizării. Din cauza nivelului redus de venituri putempresupune ca,
fata de tarile industriale vestice, comportamentul de consum în Romaniaeste altul. În Romania
exista încă o conștiință pregnanta a valorificării, deși prinpreluarea produselor șiobișnuințelor
de consum occidentale cantitatea de deșeuri acrescut considerabil de la începutul anilor 90.
Exista experiențe de ani întregiîn sistemulde colectare a materialelor valorificabile stabilit și
acceptat de cătrepopulație (exemplusocietățile tip REMAT), a cărorînsemnătate s-a diminuat
o data cu schimbarea politicadin 1989. Pe lângă aceasta, pe piața mai activează actualmente
comercianți particularide materiale vechi.
Plecând de la ordinea de priorităția managementului deșeurilor:
1. împiedicarea formarii deșeurilor
16

2. valorificarea deșeurilor
3. depozitarea ecologică
scopurile gestionăriiîn circuit se pot formula după cum urmează:
a) prezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizării de materii prime și substituirea
acestora prin materii secundare, ca șiobținerea de energie din deșeurile adecvate
acestui scop ;
b) reducerea cantității de deșeuri;
c) reducerea toxicitățiideșeurilorși a poluării induse de aceasta;
d) îndepărtarea controlata șiecologică a deșeurilor nevalorificabile.
În statele membre ale Uniunii Europene, directiva cadru a UE privind
deșeurile(75/442/CEE, modificata prin directivele 91/156/CEE, 91/692/CEE și 96/350 CE)
reprezintă fundamentul juridic pentru implementarea acestor scopuri și principii debaza.
În perspectiva aderării la UE, Romania, prin Ordonanța de Urgenta 78/2000,privind
regimul deșeurilor, modificata și aprobata prin Legea 426/2001, a adaptatlegislațianaționala
normativelor europene, creându-se astfel cadrul juridic pentruimplementarea unui
management integrat al deșeurilor. Ierarhia scopurilor menționatemai sus (evitare înainte de
valorificare înainte de îndepărtare) ca și stabilirearesponsabilitățiiproducătorilor de deșeuriși a
celorlalți factori din sistem sunt totușidependente de apariția unor reglementări juridice
suplimentare.
Daca sistemele de colectare a materialelor valorificabile existente deja înRomania și-
au pierdut din însemnătateîn anii de după schimbarea politica, structurile în
funcțiuneoferăîncă puncte de pornire pentru dezvoltăriîn domeniile colectării selective și al
valorificării, în perspectiva unei gestiuni integrate, generatoare de puține reziduuri.
Întrucât obiectivul unui management al deșeurilor este centrat pe conceptele deevitare
a formarii deșeurilor, de optimizare a valorificăriișisiguranțasalubrizării, atunciavem nevoie
de strategii și masuri care sa duca la o reducere a consumului de resurse,de materiale și
energie (evitare calitativa a formarii deșeurilor), ca și la o reducere apoluării cu materiale
toxice (evitare cantitativa). Aceasta presupune împiedicarea saudiminuarea formarii
deșeurilorîncă de la sursa (de la producător). Fărădiscuție,prevenirea este cea mai eficienta
cale de acțiune, deoarece neproducânddeșeuri, nuexista amenințări la adresa mediului. De aici
rezulta preferința acordata evităriiformării deșeurilordin toate celelalte priorități.
Începând cu fabricarea produselor, masurile de evitare pot fi realizate
parțial,împiedicându-seîncărcarea prețului de cost al produsului cu cota parte din
materiaprima utilizata. Pana în prezent, nu exista un stimulent economic comparabil prin
caresă se evite componente ale produsului care nu sunt neapărat necesare (ca de
 17

ex.materialele din ambalaje). Masurile de valorificare a deșeurilorsunt cel mai bineaplicate

acolo unde masurile de evitare a formarii nu pot fi folosite, din punct de vedere ecologic și
economic. Valorificarea deșeurilor presupune „prelucrarea unui deșeu deja în circuitul
economic sau reintroducerea lui în acest circuit.
Masurile de valorificare a deșeurilor, ca și cele de evitare a formarii lor, pot ducela o
reducere cantitativa și calitativa a cantităților de resturi de înlăturat, astfel încâtambele tipuri
de masuri pot fi considerate complementare. Spre deosebire de evitareaformării, valorificarea
deșeurilor necesita la rândul ei energie șicauzeazăpoluări alemediului, care în cele din urma
duc la costuri pentru colectare, transport și valorificare.Acest mod de a privi lucrurile clarifică
raporturile dintre evitarea formării și valorificareadeșeurilorșimotiveazăpreferința de
principiu pentru cea dintâi.
Conform condițiilor juridice cadru menționate la începutul acestui capitol,valorificarea
deșeurilor trebuie realizata ecologic. Aceasta presupune ca:
 apa, aerul, solul, flora și fauna nu trebuie puse în pericol;
 trebuie evitate cat mai mult posibil poluările fonice și mirosurile ;
 sa nu fie afectate zonele învecinateși nici cadrul peisagistic.
În plus, funcționareastațiilor de valorificare a deșeurilor necesita o aprobareadecvata.
Valorificarea materiala a deșeului presupune separarea sa, pe diferite cai,
încomponentele valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului amestecat deja, mai alesa
celui menajer, nu este posibila decât cu cheltuieli foarte mari și este nesatisfăcătoarede cele
mai multe ori, trebuie folosite toate posibilitățile de colectare selectiva a fiecăruimaterial în
parte sau a fiecărei grupe de material, înainte de amestecarea cu alte părțireziduale. Acest
lucru este valabil și pentru deșeurileîncărcate toxic (numite și„materiale problematice“), a
căror prezenta îndeșeu induce punerea în pericol asănătății oamenilor și a mediului.
Valorificarea materialelor din deșeuri este posibila și sub forma unei
valorificărienergetice. Aceasta implica utilizarea deșeurilor pentru obținerea energiei, în
acestmod substituindu-se și economisindu-se resurse neregenerabile, precum
cărbunii,petrolul, gazele naturale. Valorificările energetica și materiala se situeazăîn principiu
laacelași nivel. În fiecare caz în parte, este preferata metoda de valorificare cea
maicompatibilă cu mediul înconjurător.
În completarea determinării termenului de „valorificare energetica“ se pregătescla ora
actuala modificăriîn anexele II A, D10 (incinerarea ca metoda de îndepărtare) șiII B, R1 a
directivei cadru a UE privind deșeurile. Trebuie fixate criterii prag (de ex.puterea calorica),
pentru a putea realiza o separare clara intre cele doua variante:îndepărtareadeșeurilor prin
18

incinerare și valorificarea energetica. Pana în momentul defata nu s-a ajuns la un consens

asupra acestui aspect.
Gestiunea în circuit începe cu fabricarea produselor care genereazăpuținedeșeuriși se
termina cu reciclarea la nivel înalt a produselor. În afara de acestea,gestiunea în circuit
presupune și responsabilitatea asupra produsului, ceea ce înseamnăca producătorul trebuie sa
ia în considerare încă de la producerea mărfii aspectele de management al deșeurilor care vor
avea efecte pozitive în ceea ce privește evitareaformarii și valorificarea deșeurilor. În plus,
este foarte important comportamentulconștient al consumatorului în domeniul
gospodăririideșeurilor (de ex. Predareaproduselor folosite).
La stabilirea obiectivelor și masurilor gestiunii în circuit a deșeurilor trebuie avut
în vedere următoarele :
 ca o gestiune în circuit ideala, în care toate bunurile sunt reintroduse complet în
circuitul materiilor, nu este posibila, de aceea în cadrul multor metode de reciclaresunt
utilizate materii prime și energie (de ex. apa șicăldura la curățarea sticlelor defolosință
multiplă), iar, pe de alta parte, reciclarea este întemeiată numai atunci când infavoarea
ei vorbesc bilanțul ecologic și rentabilitatea ;
 reciclării presupune anumite bariere tehnologice (de ex. utilizarea hârtieivechi la
producerea de hârtie noua necesita aport de fibre noi, datorita scurtării lungimiifibrelor
cu fiecare ciclu de revalorificare) ;
 realizarea circuitului complet al materiilor existenta unei piețefuncționalepentru
materiile prime secundare și pentru produsele reciclate. (Atragem aici atențiaasupra
legilor entropiei, conform cărorași reutilizarea repetata a materialelor arelimite).
Îndepărtareadeșeurilornu aparține gestiunii în circuit, deoarece, prin acestpas, este
eliminat un produs din circuitul economic. Independent de gradul atins inevitarea formarii
deșeurilorșivalorificării, vor rămâne încădeșeuri care trebuie supuseunei tratări respectiv
îndepărtări. Așadar, pe lângă evitare și valorificare, este necesarași o strategie pentru deșeul
rezidual.
Tratarea termica combinata cu depozitarea ecologică a resturilor, precum șidepozitarea
neîngrădită actualmente a deșeurilor la deponii reprezintă metodeledominante de îndepărtare a
deșeurilor.
La tratarea termica are loc o distrugere și o imobilizare parțială a substanțelortoxice
conținuteîndeșeu, ca și trecerea deșeului intr-o stare inerta. În plus, cantitateade deșeu este
redusa simțitor.
O deponie ca depozit definitiv pentru deșeuri trebuie sa fie dotata cu toatesistemele de
reținere a eventualilor poluanți pentru a răspundecerințelor. În vedereaminimizării emisiilor
 19

rezultate de la deponii, este astăzi utilizat conceptul de « barieremultiple », care presupun

bariere la locul de amplasare al deponiei, în corpul dedeponiei, sisteme de izolare la baza,
sisteme de izolare la suprafața. Tot aici sunt incluseșiîntreținerea ulterioara, posibilitatea de
control și de reparare. Cea mai importantabariera o reprezintăînsuși corpul de deponie, ceea ce
arata ca, pentru reducereaemisiilor, trebuie sa aibă loc inertizarea deșeurilor depozitate, prin
metode de tratarestabilite în prealabil.
Modul de acțiune, dezvoltarea actuala, ca și detaliile tehnice ale metodelor
deîndepărtare a deșeurilor sunt prezentate amănunțitîn partea tehnica a acestui ghid deacțiune.
Pentru a atinge obiectivele descrise mai sus, trebuie luata în considerare, pentru
toate fazele ciclului de viața a produsului ierarhia următoarelor obiective: evitare,diminuare,
reutilizare, continuarea utilizării, revalorificare, continuarea revalorificării,
cașiîndepărtareaecologică, începând cu obținerea materiilor prime, prin producție,distribuțieși
consum, pana la salubrizare. La toate nivelurile acestor procese trebuiecreate condiții cadru
corespunzătoare din punct de vedere legal, tehnic și logistic șiimplementate masurile
necesare.
Pentru fiecare etapa a ciclului de viața se oferă diferite strategii (vezi Fig. 2.1),
combinabile intre ele, pentru a menține astfel cat mai mult posibilfluxurile de produse și
materiale pe un singur nivel. Acestea sunt de exemplu:
1. la nivelul producției:
introducerea interna în circuit: reintroducerea reziduurilor din producțieîn procesul de
producție,
utilizarea în cascada: utilizarea interna multipla a materialelor și bunurilor,
utilizarea externa a proprietarilor reziduurilor, prin predare cătreterți (întreprinderi de
producție),
valorificarea externa a proprietarilor reziduurilor prin predare cătreterți (întreprinderi
de valorificare).
Procesele de producțieși structura produsului trebuie sa fie astfel concepute, încât sa se
evite generarea deșeurilor, iar prin alegerea corecta a materialelor utilizate,sa fie redus
conținutul de substanța toxica atâtîn produse, cat șiîn reziduuri.
Numai resturile generate din producție care nu pot fi evitate, nici reutilizatetrebuie
salubrizate în viitor ca deșeuri.
20

Figura1 .3: Strategii în circuit pentru diminuarea și valorificarea fluxurilor de produse și

materiale [3]

2. la nivelul distribuțieișivânzării:
menținerea conceptului de evitare a formarii deșeurilor;
utilizarea sistemelor de folosința multipla în domeniul transporturilor;
 21

predarea ambalajelor de unica folosințaproducătorului de către cel care a efectuat

livrarea;
menținereaseparăriiînfuncție de grupe de materiale și reintroducerea, prin intermediul
comercianților de materiale vechi, în circuitul materialelor valorificabile.
3. la nivelul consumului:
strategia duratei de viața;
strategia întreținerii: menținereași repararea bunurilor utilizate, ceea ce presupune, în
prealabil, o structura a producțieiși o infrastructura corespunzătoare;
strategia folosinței multiple: vânzarea bunurilor utilizate de proprietar către
magazinele, piețele de second hand, etc.
închiriereași arendarea de obiecte, utilizate rar de către consumatorul lor (împrumut
prin comerț);
strategia utilizăriiîn cascada;
strategia remunerării pentru utilizare: plătirea unui preț exclusiv pentru utilizarea unui
produs, luat înapoi de cătreproducător, după utilizare.
4. la nivelul salubrizării:
strategiile colectării selective: colectare selectiva de către orase și comune
obligații de reprimire pentru producătoriși colectare privata pentru bunurile
respective ;
5. la nivel legislativ:
interzicerea vânzării materialelor care nu sunt nici valorificabile, nici compatibile cu
mediul, cu posibilitatea retragerii interdicției, după transformarea producției prin
reducerea substanțelor nocive conținuteîn produs.

1.3.4 Dezvoltarea sistemelor de gestionare a deşeurilor în spaţiul Uniunii

Europene

Încă de la începuturile erei noastre, în Imperiul Roman, salubrizarea oraşului

erarealizată în mod organizat. Străzile pavate, murdare erau spălate regulat, chiar dacă
ocurăţare generala se producea la intervale de câțiva ani. Şi gunoiul menajer era, înoraşe,
colectat într-o manieră organizată.
În perioada migraţiei popoarelor s-au pierdut majoritatea cunoştinţelor
desprenecesitatea menţinerii curăţeniei în spaţiul vital uman. Dispozitivele de
curăţareexistente în acea vreme au dispărut, sistemul în întregul lui a dispărut, în
22

consecinţă,epidemiile au început să se răspândească cu rapiditate. Acest lucru a rămas

aproapeneschimbat până în a doua jumătate a Evului Mediu.
De-a lungul secolelor, consiliile orăşeneşti s-au străduit să schimbe câte ceva. Înprimă
instanţă, cetăţenii au fost obligaţi, prin ordonanţe, să îşi cureţe singuri partea lorde oraş. Abia
în secolul XIII, în metropola Paris, a fost creată o Administraţie stradală,care trebuia să
conducă, în calitate de reprezentant al „municipalităţii”, activităţile desalubrizare. Cu toate
acestea, succesul scontat nu a fost obţinut.
În secolul XIV, multe oraşe au început pavarea străzilor, însă igiena nu s-aîmbunătăţit
prea mult. Străzile erau acoperite de gunoaie şi noroi, iar molimele sepropagau cu
repeziciune. Deoarece mizeria luase o amploare considerabilă, împăratulCarol al VI-lea a
înfiinţat în cele din urmă în Paris, o întreprindere de salubrizarepermanentă. Au fost create, de
către un «îndrumător» al administraţiei orăşeneşti, şiservicii private de colectare a gunoiului.
În secolul XV, se pare că în anumite locuri au început să fie câştigate bătălii înrăzboiul
contra mizeriei. De exemplu, în anul 1407, în Leiden a fost creată oîntreprindere specială
pentru ridicarea gunoiului. Se constată faptul că, în Olanda sefăcea mai mult pentru
menţinerea curăţeniei oraşelor, decât în oraşe din alte state. Înanul 1473, administraţia
orăşenească din Amsterdam a împărţit în tot oraşul recipientepentru colectarea deşeurilor,
care erau golite de către întreprinderi. Materialele organicedin gunoi îşi găseau o utilizare în
agricultură.
Totuşi, în ciuda acestor iniţiative lăudabile, igiena din oraşele în curs de expansiune,
continua să lase de dorit, astfel încât, în secolul XVI, s-a ajuns ladistrugătoare epidemie de
ciumă.
La începutul secolului XVII, au apărut alte noi progrese. Multe oraşe au începutsă se
ocupe consecvent de curăţarea străzilor şi de ridicarea gunoiului, acoperindcosturile aferente
prin mijloace de finanţare publice. Însă războiul de 30 de ani a aduscu sine, în Germania, un
regres semnificativ.
În secolul XVIII, în multe locuri din Europa, salubrizarea oraşelor a căpătat oformă
organizată. Remarcabilă este prezentarea primei «auto-stropitoare», în 1750, înFranţa.
Actuala politica comunitară a mediului din statele membre UE îşi găseşte punctulde
rezistenţă în «Directiva - cadru despre deşeuri 91/156/UE». O dată cu aceastădirectivă,
directiva anterioară - 75/442/UE - a fost modificată, respectiv actualizată.
Experienţele obţinute prin aplicarea directivei 75/442/UE de către statele-membre
auconstituit fundamentul pentru schimbarea conţinutului.
Conform normelor de bază, în procesul de înlăturare a deşeurilor, trebuie să fieluat ca
premisă un nivel înalt de protecţie a mediului.
 23

Obligaţia de a evita formarea deşeurilor este formulată în Legea 426/2001,privind

aprobarea și modificare Ordonanței de Guvern 78/2000 privind regimuldeșeurilor. Nu
trebuie .să ne ocupăm numai de o valorificare responsabilă şi oînlăturare a deşeurilor, ci
trebuie să luăm şi măsurile necesare pentru a limitaformarea deşeurilor. Acest obiectiv poate
fi atins prin .încurajarea tehnologiilor curateşi a produselor revalorificabile şi reutilizabile.
Asigurarea posibilităţilor de vindere adeşeurilor valorificabile trebuie luată în considerare, ca
o altă cerinţă a politiciideşeurilor. Reintroducerea în circuit şi reutilizarea deşeurilor ca materii
prime este undomeniu care trebuie stimulat, fapt pentru care trebuie elaborate prescripții
speciale.
Colectare selectivă a diferitelor tipuri de deșeuri
Printr-o colectare selectivă a fracţiunilor deşeurilor se optimizează cota devalorificare
a acestora. Cheltuielile şi profitul trebuie să fie într-un raport raţional,întrucât este necesară o
examinare specifică a valorii şi a cheltuielilor de selecţie aletipului respectiv de reziduuri.

Tabelu 1 .4.: Compoziţia gunoiului în Europa; [4]

Exemplu: Deşeuri organice

Din reprezentarea compoziţiei medii a gunoiului din Europa reiese faptul cădeşeurile
organice (mai ales resturi din bucătărie şi deşeuri vegetale) reprezintăaproximativ 40% din
totalul deşeurilor. Această fracţiune, are un efect dezavantajos dinpunct de vedere tehnic - în
cazul depozitării sau al incinerării, din cauza conţinutuluiridicat de substanţe biodegradabile şi
de apă.
Evacuarea acestor substanţe, în general a tuturor fracţiunilor de deşeuri, nu maieste
posibilă după colectarea neselectivă.
24

În consecinţă, condiţiile politice - cadru în Europa demonstrează tendinţa clarăcătre

colectarea selectivă şi valorificarea deşeurilor organice. Obligaţia legislativă directăde a
colecta şi composta deşeurile organice există în Luxemburg, în Olanda şi în câtevadintre
landurile din Austria şi Germania. În mai multe ţări încurajarea compostăriideșeurilor
organice este de asemenea, parte componentă a politicii de mediu.
Exemplu: Reciclarea deșeului menajer
Colectarea şi valorificarea unor părţi componente ale deșeurilor menajere(reciclarea
deșeurilor menajere) a făcut, în Europa ultimilor ani, mari progrese.Luxemburgul, Germania
şi Finlanda au atins în anul 1998 o cotă de valorificare de cca.35%, situându-se astfel net
înaintea SUA şi Canadei (vezi tabelul). Naţiunea cutehnologia cea mai avansata, Japonia, are,
o cotă de valorificare cu 5% mai redusă, încomparaţie cu aceea de mai sus. În Europa este
foarte răspândită amplasareacontainerelor de colectare a materialelor valorificabile, colectarea
acestora în gospodării(de exemplu în sacul pentru materiale valorificabile) şi/sau în spaţii
publice specialamenajate.
În Germania, colectarea deșeurilor nu ţine numai de viaţa cotidiană, ci s-adezvoltat
într-o adevărată mişcare naţională. Mai mult de 94% din ambalajele din hârtieşi carton se
reciclează, în cazul sticlei, cota de reciclare a ajuns la 85%, în 1996. Întotal, astăzi se
reciclează deja aproximativ 37% din deșeul menajer generat zilnic.

Figura 1.5: Reciclarea deșeurilor menajere în % din cantitatea dedeșeuri menajere[5]

Dezvoltarea și organizarea tehnicii de gestionare a deşeurilor

În deceniile trecute, îndepărtarea deşeurilor era, în multe ţări din Europa,conform

tradiţiei, o sarcină a autorității publice. Monopolul instituit astfel a pricinuittemerea că, în
spatele lipsei concurenţei, s-ar putea naşte abuzuri. Se putea imaginafaptul că taxe exagerat de
 25

mari ar putea conduce la excedente, care ar putea fi folositede către administraţii la acoperirea
altor costuri. În practică, astfel de cazuri s-audescoperit rar sau au fost dezminţite.
Motivul taxelor mari era constituit de grija administraţiei, de a nu putea acoperila timp
costurile posibile generate de managementul deşeurilor. Ca organ de control,reprezentanţii
administraţiei aveau responsabilitatea privind aprobarea unor plafoanecorespunzătore pentru
taxe. Administrarea bugetului pentru activitatea de managementa deșeurilor nu a fost
întotdeauna ușoară şi a împiedicat adeseori decizii rapide detrecere la acţiune. Prin urmare,
întreprinderile locale au fost obligate să lupte şiîmpotriva acestor probleme.
Au fost deschise căi pentru o muncă mai eficientă, chiar dacă cu anumiterestricţii. De
exemplu, în Germania, departamentele de salubrizare a oraşului au fosttransformate în
întreprinderi de sine stătătoare. Acestea încă lucrează cu monopolulconstrângerii impuse
producătorului de reziduuri de a fi în legătură şi de a face apel laaceste întreprinderi. Acest
lucru nu are însă numai dezavantaje, ci, de exemplu, şiavantajul taxelor unitare, independent
de locul producătorului de deşeuri într-ocomunitate.
Paralel, de exemplu în domeniul deşeurilor industriale, au început să activeze
şiantreprenori de transporturi şi comercianţi de lucruri vechi. Avantajos era pentru
aceicomercianţi de lucruri vechi care descopereau posibilităţi de utilizare pentru unelelucruri,
care altfel ar fi fost înlăturate ca deşeuri. Aşa au luat naştere punctele decolectare stradale
pentru hârtie sau pentru materiale textile. Numărul punctelor deîndepărtare a deşeurilor a
crescut, întrucât, pentru un anumit segment al pieţei,deşeurile puteau fi folosite şi ca materii
prime.
Tensiuni erau anticipate şi prin aceea că întreprinderea publică avea obligaţia de
îndepărtare, în timp ce comerciantul de lucruri vechi colecta, hârtie de exemplu, înpunctele
stradale, numai în funcţie de oferta pieţei. Acest lucru presupunea căîntreprinderea publică
trebuia să îşi păstreze capacitatea de îndepărtare a hârtiei încazul unei situaţii defavorabile a
pieţei.
Finlanda - managementul deşeurilor după aderarea la UE
Finlanda a aderat la UE în 1995, fiind al 15-lea stat membru. Baza legislativă
înFinlanda este formată în special de Legea deşeurilor de la 1 ianuarie 1994 şi deOrdonanţa
deşeurilor. Cel mai important instrument de gestiune este legea privindtaxele pe deşeuri.
În anul 1996 au fost elaborate 13 planuri regionale de gestiune a deşeurilor. Oschiţă
pentru un plan naţional a fost supusă spre dezbatere consiliului de stat în 1996.Acest plan
naţional trebuie să implementeze directivele Consiliului de Miniştri al UE şiParlamentului
European.
26

În Finlanda, administraţiile locale sunt responsabile cu organizarea şi

controlulmanagementului deşeurilor. Ele trebuie să asigure prestările de servicii în ceea
cepriveşte transportul şi tratarea sau îndepărtarea deşeurilor menajere şi industriale.
Localităţile pot însă concesiona, în totalitate sau parţial, tratarea sau
îndepărtareadeşeurilor unor întreprinzători particulari sau altor organizaţii. Dar, și în acest
caz,administraţia locală rămâne responsabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor sale prevăzuteîn
lege.
Îndepărtarea şi tratarea deşeurilor este organizată în localităţi pe patru planuri.Locurile
în care sunt tratate deşeurile se deosebesc în privinţa mărimii,tehnologiei utilizate şi funcţiei
pe care trebuie sa o îndeplinească. Numărul rampelor dedepozitare a deşeurilor menajere,
administrate de primării, este în jur de 300.190dintre acestea sunt relativ mici şi sunt folosite
numai de către administraţiile locale.
Multe dintre aceste rampe vor fi închise în anii următori. Unele dintre rampele de
depozitare a deşeurilor menajere sunt administrate de întreprinzători regionali îndomeniul
managementului deşeurilor.
Pe lângă rampele de gunoi, deşeurile sunt trimise şi în instalaţiile de tratare.Există mai
puţin de 20 de instalaţii de tratare a deşeurilor în Finlanda. Unele instalaţiivalorifică deşeurile
ca substanţe combustibile, numărul lor fiind în creştere. Deşeurilemenajere sunt incinerate
numai în oraşul Turku şi tratate anaerob numai la Vassa.
Datorită unor cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte rampele, a crescut
mărimeaacestora, în timp ce numărul lor începe săscadă. Numărul rampelor necesar
pentruanul 2005 este estimat la 50 până la 80. În planul naţional, se consideră ca punct
deplecare faptul că în 2005 vor funcţiona cca. 40 până la 50 de instalaţii de obţinere aenergiei
(utilizând deşeul ca substanţă combustibilă) şi cam tot atâtea instalaţii biologicede tratare a
deşeurilor. Conform acestui plan, vor fi în funcţiune circa 50 până la 60 deinstalaţii speciale
de incinerare a deşeurilor.
 27

Capitolul 2. Situaţia gestionării deşeurilor în România

2.1 Cadru legislativ al sistemului de gestionare a deşeurilor

În cele ce urmează se vor prezenta pe scurt date structurale importante,reprezentative
pentru situaţia actuală a României, legate de populaţie şi de gradul dedezvoltare economică.
Aceste date vor face posibilă ulterior o evaluare a cadrului încare se poate dezvolta
managementul deşeurilor.
În cadrul conceperii lucrării de faţă, s-au colectat în acelaşi timp şi date legate de
situaţia managementului deşeurilor în România, care au furnizat explicaţii referitoare la
sarcinile preluate, specificul activităţii şi condiţiile - cadru de funcţionare şi organizare ale
întreprinderilor româneşti având ca obiect managementul deşeurilor. S-au adunat de asemenea
și date privitoare la dotarea cu personal şi tehnică a întreprinderilor, ca şi a instalaţiilor pentru
reziduuri (depozite, instalaţii de tratare, sisteme de colectare etc.). Datele obţinute astfel au
putut fi utilizate pentru reprezentarea situaţiei «ACUM». Eşantionul a cuprins date din 53 de
întreprinderi din managementul deşeurilor, responsabile cu salubrizarea unor zone de diferite
mărimi (1.000 - 900.000 de locuitoriarondați serviciului). Cu aproximativ 5.250.000 de
persoane arondate serviciului,întreprinderile chestionate realizează circa 40% din salubrizarea
integrală a deşeurilormenajere. O parte dintre aceste întreprinderi au fost vizitate şi s-au
înregistrat dateleproblemei la faţa locului.
Tabelul 2.1: Întreprinderi din managementul deşeurilor chestionate
28

Datele privind cantitatea de reziduuri şi compoziţia acestora se sprijină pe o serie

de analize ale deşeurilor, ca şi pe datele statistice despre deşeuri şi substanţevalorificabile
preluate de la ICIM Bucureşti (Institutul de Cercetare în IngineriaMediului).
Au fost avute în vedere nouă depozite de gunoi centrale şi diverse locuri mai mici
de depozitare a deşeurilor. Responsabilii cu administrarea acestora au fost chestionaţi în
legătură cu situaţia de la faţa locului.
Datele legate de starea depozitelor au fost completate prin informaţii extrasedintr-un
studiu al Institutului pentru Igienă, Sănătate Publică şi Personal Medical(Bucureşti, 1992), la
care participaseră responsabilii cu administrarea deșeurilor din 209de oraşe.
Informaţiile despre situaţia „ACUM” trebuie să fie actualizate permanent şi puse
ladispoziţie într-o formă prezentata în ghidul de faţă, cu scopul:
 de a sprijini un beneficiar de investiţie în examinarea și alegerea propriului său
concept de management al deşeurilor. Concepţiei prevăzute pentru implementarea
unităţilor organizatorice şi tehnice pentru zona de salubrizare i se poate verifica
aplicabilitatea, prin comparaţie cu alte localităţi.
 29

 de a deduce, în căutarea de soluţii pentru proiecte de management al deşeurilor, în ce

măsură poate fi aplicat practic un sistem sau o construcţie anume. Experienţele care
există trebuie să fie puse la dispoziţie în folosul general.
 de a deduce care sunt dezvoltările actuale din domeniul managementului deşeurilor în
România.
 de a detecta cu uşurinţă deținătorii informaţiilor şi ai experienţei practice şi de a putea
ajunge la cunoştinţele acestora.
 de a putea identifica parteneri de cooperare pentru eventuale soluţii în comunitate.
Activităţile în cadrul gospodăririi deşeurilor sunt reglementate în România, ca şi
întoate ţările europene, prin lege. Nevoia de reglementare derivă din potenţialulconflictual
presupus de proprietăţile amestecului de reziduuri. Deşeul din locuinţeconţine componente
care pot fi descompuse biologic, ca şi chimic şi/sau fizic reactive.
De aceea există pericolul vătămării mediului înconjurător şi a zonei de locuit în
timpultransportului necorespunzător al deşeurilor. Lezarea populaţiei prin agenţi patogeni
dinmaterialul organic din deşeurile menajere, de la abator şi spital aflate în aer liber este lafel
de periculoasă ca de exemplu efectele gazelor degajate din deşeuri asupra climei.
Trebuie de aceea ca datele necesare pentru protejarea sănătăţii şi a
mediuluiînconjurător să fie reglementate prin legi.Iau naştere astfel, prin activităţile statului în
cadrul preocupării pentru asigurareacalităţii vieţii, norme pentru manevrarea deşeurilor în
mod direct (prin Ordonanţa deUrgenţă a Guvernului României privind regimul deșeurilor, alte
ordonanţe şi normetehnice), respectiv indirect prin normele domeniilor tangente.
Baza pentru construirea cadrului juridic al managementului deşeurilor esteformată de
legislaţia pentru administraţia publică şi preocuparea pentru asigurareacalităţii vieţii şi a
sănătăţii. Un alt sector important este constituit de legislaţia protecţieimediului, în corelaţie cu
legile pentru protecţia apelor.
Pe lângă protejarea împotriva efectelor nocive ale deşeurilor, trebuie luate
înconsiderare o serie de aspecte economice şi de a organiza ca atare gospodărireadeşeurilor.
Condiţiile cadru pentru diversificarea activităţilor economice, de exemplureciclarea
materialelor, trebuie de asemenea să fie reglementate. Posibilele forme deacţiune trebuie să se
concretizeze în spiritul unei „gestiuni corespunzătoare”. Şi înîntreprinderile de producţie
trebuie organizată colectarea separată a părţii valorificabile,în spiritul unei economii în circuit.
30

Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2000, privind regimul deșeurilor (https:lege5.ro)

În România, actul normativ privind managementul deşeurilor a fost adoptat înanul

2000 prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 78 (aprobata de parlament prinLegea nr.
426/2001). În acest act normativ sunt însuşite prevederile directivelor75/442/CE despre
deşeuri (amendata prin directiva nr. 91/156/EEC) şi 91/689/CEdespre deşeuri periculoase şi
apoi prelucrate într-o lege cadru cuprinzătoare pentrudeşeurile de orice tip.
În articolul 3 se stipulează principiul responsabilităţii şi al suportării cheltuielilor
producătorului de deşeuri.
Necesitatea elaborării unor planuri cadru pentru un management al
deşeurilorcoordonat la nivel naţional, ţinând cont de cerinţele locale, este conţinută în
articolul 7.Şi la nivel local trebuie să fie concepute planuri integrative pentru
managementuldeşeurilor.
Legat de aceasta, la articolul 49 se precizează obligaţiile Consiliilor locale de a se
asigura că:
se implementează un management al deşeurilor integrativ şi eficient, prin care se
colectează deşeurile industriale care ulterior sunt valorificate sau îndepărtate;
sistemul de gospodărire a deşeurilor este supravegheat;
strângerea deşeurilor se face selectiv, prin folosirea unui sistem special de recipiente;
toate deşeurile din localităţi sunt colectate şi valorificate/îndepărtate;
există rampe de gunoi ecologice. Deşeurile nu pot fi depozitate decât acolo.
s-a constituit un regulament al deşeurilor, iar populaţia, organizaţiile şi întreprinderile
au fost informate.
La activităţile de gospodărire a deşeurilor trebuie să fie avută în vedere protecţia
optimă a omului şi a mediului înconjurător. De aceea, preventiv, pentru a diminuapericolele
cauzate de reziduuri, ar trebui să existe cerinţe speciale privitoare laconfiguraţia produsului.
Valorificarea materială sau energetică a deşeurilor care sepretează la acest tip de operaţii
trebuie încurajată prin lege.
Încărcarea preţului produsului cu o cotă din cheltuielile făcute pentru înlăturarea
sau valorificarea produsului este astfel, legiferata (articolul 10).Articolul 11 are în vedere
condiţiile pentru efectuarea de activităţi demanagement al deşeurilor. Pentru măsuri de
investiţii este necesar acordul de mediu(conform Ordinului nr.125/1996 al Ministerului
Apelor şi Protecţiei Mediului, abrogat prinHotărârea Guvernului nr.918/2002). Pentru măsuri
legate de valorificarea sauîndepărtarea deşeurilor trebuie obţinută o aprobare. Autorităţile
competente trebuie sădefinească procesul de acordare a aprobării.
 31

Conform articolului 15, întreprinderile de management al deşeurilor şiproducătorii de

reziduuri (dacă este vorba despre persoane juridice) trebuie săpermită
controlul autorităţilor stabilite prin lege.
Articolul 19 conţine îndemnul de a împiedica pe cât posibil crearea de
reziduuri.Producătorii de deşeuri sunt obligaţi să selecteze deşeurile înainte de colectare,
învederea valorificării, respectiv îndepărtării lor. Astfel se pune baza juridică
pentruintroducerea sistemului de colectare selectivă.
Conform articolului 21, obligaţia valorificării sau a îndepărtării deşeurilor îi revineîn
principal producătorului lor. Dacă nu este instalat un sistem de salubrizare,producătorul de
deşeuri trebuie să pună la punct activităţile necesare. În articolul 27,obligaţiile producătorului
de deşeuri sunt concretizate şi mai mult.
Întreprinderile de colectare și transport al deşeurilor trebuie, conform articolului
22, să fie autorizate de autorităţile de mediu din cadrul administraţiei locale.
Articolul 23 precizează faptul că la fiecare transport, deşeurile trebuie să aibă şi o
serie de documente însoţitoare conţinând informaţii despre deşeuri, provenienţa şidestinaţia
lor.
Din articolul 35 aflăm despre obligaţia Consiliilor locale de a pune la dispoziţieteren
pentru construirea rampelor de gunoi. De aici deducem şi că responsabilitatea, în
cazul unui eventual pericol pentru oraş presupus de aceasta rampă, revine oraşelor
şicomunelor ca proprietari ai terenului.
Creditele pentru lucrări semnificative de investiţii se acordă, conform articolului
37, de către Guvern, prin Ministerul de Finanţe. În acest caz, statul român preiagaranția pentru
acestea.
Conform articolului 42, Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului
șiLocuințeiconcepe, împreună cu administraţiile publice locale, strategii sectoriale şi
programepentru managementul deşeurilor. Pe lângă aceasta, ministerul trebuie să elaboreze
şiprescripţii pentru efectuarea sarcinilor presupuse de managementul deşeurilor, princonsiliile
locale. Guvernul României deleagă deci competenţa în domeniulmanagementului deşeurilor
acestui minister.
Folosirea produselor din deşeuri în agricultură (pentru îngrăşăminte sau mijloacede
îmbunătăţire a solului) este tratată în articolul 43. Ministerul Agriculturii are sarcinade a
autoriza şi supraveghea folosirea de astfel de produse (de exemplu compost).
Conform articolului 54, prin hotărâri ale Guvernului se mai reglementează
printrealtele şi procedurile aplicate deşeurilor din ambalaje, precum şi modul de administrare
arampelor de gunoi.
32

Ordonanța de Guvern nr. 33/1995, privind masuri pentru colectarea,reciclarea și

reintroducerea în circuitul productiv a deșeurilor refolosibile deorice fel, aprobata prin
Legea 137/1996 [6].
Conţinutul Ordonanţei de Guvern nr. 33/1995 cu privire la colectarea şireutilizarea
materialelor valorificabile de orice fel, ca şi reintroducerea lor în proceselede producţie a fost
ridicat în octombrie 1996 la rang de lege cu nr. 137/1996 de cătreParlamentul României şi
adoptata ca atare. Această lege obligă producătorul şiposesorul de deşeuri la reciclarea
substanţelor valorificabile şi reglementează condiţiilede colectare a acestora. Pe lângă acest
act normativ, a fost adoptata șiOrdonanța de Urgenta a Guvernului nr. 16/2001 privind
gestionarea deșeurilor industriale reciclabile(aprobata prin Legea nr.465/2001).
În Ordonanţă sunt precizate tipul şi originea deşeurilor valorificabile.Reintroducerea
de astfel de materiale în circuitul de producţie trebuie să se realizezefără riscuri asupra
sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. Colectarea, preparareaşi transportul
materialelor valorificabile pot fi făcute atât de persoane juridice, cât şifizice - conform
reglementărilor Ordonanţei. Pentru astfel de activităţi este necesarăobţinerea unei autorizaţii
la Ministerul Industriei. Ministerul dă autorizaţiaîntreprinderilor numai dacă acestea dispun de
suprafeţe de depozitare şi deechipamente pentru colectarea şi tratarea deşeurilor -
corespunzătoare normelorlegislative în vigoare. O taxă de autorizaţie trebuie achitată statului.
Întreprinderile sunt obligate, conform articolului 7, să colecteze deşeurilevalorificabile
generate de ele, să le depoziteze şi să le predea într-un termen scurtcentrelor de colectare sau
să realizeze direct valorificarea lor. Trebuie evitatădeteriorarea materialelor prin depozitarea
îndelungată.
Articolul 8 precizează că toate administraţiile locale au obligaţia de a amenajalocuri de
depozitare pentru deşeuri valorificabile.
Întreprinderile care colectează sau utilizează materiale valorificabile trebuie,conform
articolului 10, să le sorteze după calitate şi tip. Informaţiile despre materialetrebuie stabilite de
către întreprinderi, cu ajutorul Ministerului Apelor şi ProtecţieiMediului, ca şi al Ministerului
Industriei. O dată la trei luni, Comisia Naţională pentruReciclarea Materialelor din cadrul
Ministerului Industriei se informează asupra mişcărilormaterialelor valorificabile - cu ajutorul
datelor existente la inspectoratele de protecțiamediului teritoriale.
Administraţiile sau întreprinderile de colectare a substanţelor valorificabiletrebuie,
conform articolului 14, să introducă sisteme pentru colectarea selectivă adeşeurilor menajere
valorificabile (printre altele - instalarea recipientelor de colectare) șisă organizeze transportul
şi presortarea acestora.
 33

Conform articolului 15, persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a utiliza

doarlocurile de depozitare şi recipientele prevăzute în acest scop.

2.2 Procedura de aprobare şi monitorizare

Ministerul Apelor și Protecţiei Mediului supraveghează activităţile de managemental

deșeurilor la nivel naţional cu ajutorul inspectoratelor sale teritoriale pentru protecţiamediului.
Pentru proiectele de management al deșeurilor având o deosebită importanţăeste necesar
acordul direct al Ministerului, conform Ordinulului nr. 125/1996, pentruaprobarea Procedurii
de reglementare a activităților economice șisociale cu impactasupra mediului înconjurător, cu
modificările ulterioare, abrogat de Hotărârea Guvernului nr. 918/2002, dar care intra în
vigoare în120 zile de la data publicăriiînMonitorul Oficial ( aceasta hotărâre a fost publicata
în M.O. din 17 septembrie 2002).[7]
Ministerul Apelor și Protecţiei Mediului a delegat responsabilitatea supravegherii
lanivel judeţean inspectoratelor teritoriale de protecţia mediului, astfel aceste elibereazădupă
examinare și, dacă este cazul, după consultarea Ministerului:
 autorizații de mediu pentru societățile prestatoare de servicii de salubritate;
 acorduri de mediu pentru lucrările de investiţie;
 autorizații pentru alte activităţi de management al deșeurilor.
Printre sarcinile inspectoratelor se numără și înregistrarea de date statisticelegate de
cantitatea de deșeuriși de reciclarea materialelor valorificabile, examinăridiverse la faţa
locului, ca și implementarea de măsuri de siguranţă.
Comunele șiorașele supraveghează gestiunea deșeurilor urbane. ConformOrdonanţei
de Urgenţă nr. 78/2000, aprobata cu modificări de Legea nr. 426/2001,administraţiile publice
locale pot sancţiona încălcarea prevederilor legale prin amenzi.
Pentru implementarea practică, aceasta presupune emiterea unei hotărâri aconsiliului
local care sa stipuleze abaterile și nivelul amenzilor ce vor fi aplicate celorcare încalcă
regulile de sănătateși igiena.
Cu ajutorul acestui instrument, orașeleși comunele pot să oblige de exemplu
laimplementarea colectării și a presortării deșeurilor. Manevrarea atentă a recipientelor
34

șimenţinerea curată a punctelor de colectare și a locurilor de depozitare pot fi

impusecetăţeanului, iar nerespectarea poate fi sancţionată prin aplicarea de amenzi.
Deasemenea, persoanele și întreprinderile active în salubrizare pot fi sancţionate de
cătreconsiliul local prin amenzi contravenționale. Aceasta este așadar baza juridică
pentruimplementarea masurilor privind salubrizarea domeniului public din orașeși comune.
În principiu, măsurile de gospodărire a deșeurilor solicită prin potenţialul deeficienţă
care le este propriu o aprobare competentă, din partea autorităţilor. Obiect alacestei proceduri
de aprobare pot fi atât activităţile prevăzute cât și construirea de noi.
Pentru evaluarea proiectului, trebuie elaborata o documentație care sa cuprindă
dateprivitoare la tipul și dimensiunea instalațiilorși dispozitivelor, precum și detalii legate
demasurile stabilite pentru protecția factorilor de mediu. Autoritățile publice, precum
sipopulația sunt în egala măsura cointeresate înași expune punctele de vedere șiașiexprima
aprobarea sau dezacordul cu privire la investiție.
Există posibilitatea ca, în relație cu aspectele economice și sociale
importante,dimensiunea proiectului să necesite o aprobare ministerială.

Desfășurarea procedurii de aprobare privind activitățileși proiectelecu implicații

asupra mediului

Competentele și mersul procedurilor de aprobare, în cazul activităților demanagement

al deșeurilor (și nu numai), obiectivelor (fie ca sunt noi, fie dejaexistente), sunt reglementate
în detaliu prin Ordinul nr.125/1996, cu modificărileulterioare.
Ordinul a fost data în baza articolului 9 din Legea pentru protecția mediului
nr.137/1995, republicata, cu modificărileșicompletările ulterioare. Prin Ordinulnr.125/1996 au
fost abrogate Ordinele nr. 170/1990, nr. 619/1992 și nr. 437/1992.Astfel, se introduc
proceduri de reglementare a activităților industriale și sociale cuimpact asupra mediului. În
anexe se regăsesc competentele de emitere și documentelenecesareobțineriiaprobării. Anexele
sunt parte componentă a ordinului. Reglementările
și strategiile pentru protecția mediului trebuie elaborate de către autoritățile de mediucentrale
și locale, care în cadrul activităților lor, pot da aprobări șisancțiuniși potimpune obligații.
Prescripțiile pentru realizarea procedurilor de aprobare pentru activități dindomeniul
managementului deșeurilorșiinstalațiilor din România se suprapun înprincipiu cu prevederile
legislației europene.

Acte necesare pentru cerere și proiect

 35

Procedura de aprobare a unui proiect este demarată de inițiatorul proiectului,prin

depunerea la ATPM, a următoarelor documente:
 cerere de eliberare a acordului
 descriere a proiectului sau a activității
 nota privind stadiului de realizare a programului de conformare existent (daca este
cazul)
 dovadă a achitării taxei de autorizare
 dovadă ca a făcut publică solicitarea printr-o metoda de informare
Conform Ordinului nr.125/1996, următoarele date tehnice sunt necesare încadrul unei
cereri de solicitare a eliberării acordului de mediu de către ACPM (cerințeminime):
I. Date generale
 Denumirea obiectului investiției
 Amplasamentul obiectului și adresa
 Proiectantul
 Utilizatorul instalației / activității
 Valoarea estimată a investiției; din care . partea pentru protecția mediului în % și
valoric
 Perioada de realizare
II. Date specifice legate de proiect
1. Motivarea investiției
 Scopul și însemnătatea obiectului investiției
 Utilitatea publică și integrarea în planurile de urbanism sau în alte proiecte și
programe speciale
2. Descrierea activitățiiinstalației
 Trebuie să se prezinte elementele caracteristice ale măsurilor de investiție, tipul de
siguranțăa utilizatorului (calitate și mărime), capacitatea de producție, materiile prime,
mijloacele auxiliare și combustibilii, produsele principale și secundare proiectate, alte
date specifice
III. Surse de poluare șiprotecția mediului

1. Protecțiacalității apei
 surse de poluare
 stații de epurare și pre-epurare, măsurători și grad de eficientă
 concentrațiași volumul substanțelor dăunătoare, eliberate în mediu
36

 locul formării și al emisiei

2. Protecția aerului
 surse de poluare, volum, concentrațiasubstanțelor poluante și volumul substanțelor
nocive din timpul construirii și utilizării
 instalații de purificare a aerului și de filtrare a impurităților, măsurători, grad de
eficientă
 concentrațiași volumul substanțelor dăunătoare, eliberate în aer
3. Protecția împotriva zgomotului și a vibrațiilor
4. Protecția împotriva radiațiilor
5. Protecția solului și a subsolului
 surse de poluare
 măsuri de protecție
6. Protecția ecosistemului terestru și acvatic
 substanțe dăunătoare șiactivități cu influentă asupra ecosistemului
 activități, instalațiiși măsuri de protejare a faunei și a florei, a diversității speciilor, a
monumentelor naturii și a rezervațiilor
7. Protecțiaașezăriloromeneștiși a altor obiective de interes public
 distanțarea fată de obiective
 măsuri de protecție
8. Managementul deșeurilor
 modul de obținereși cantitatea tuturor deșeurilor generate
 tipul de prelucrare a deșeurilorși asigurarea condițiilor de mediu
9. Gospodărireasubstanțelor toxice și periculoase
 date ale substanțelor
 lucrul cu substanțeleșiprotecția mediului și a sănătățiipopulației.
IV. Lucrări de reconstrucțieecologică
 zona de acțiune a poluării și factori de mediu afectați
 măsuri pentru refacerea stării naturale a ecosistemului
V. Prevederi pentru supravegherea mediului (monitorizare)
 instalațiiși măsuri pentru supravegherea poluării mediului prin substanțe dăunătoare și
supravegherea eficacității măsurilor de protecție prevăzute.
VI. Anexă . Prezentare schematică și grafica a amplasamentului
1. Planul de încadrareîn zona a obiectivului și planul de situație cu modul de
planificare a utilizăriisuprafețelor
2. Desfășurător cu:
 37

 volumele produselor (cantitate, calitate) și surse de substanțe dăunătoare

 colectarea substanțelor dăunătoare șiinstalații de epurare a acestor
3. Alte scheme, solicitate de ATPM.

2.3 Clasificarea deşeurilor

Prin conceptul „determinare a deșeului” trebuie să se înțeleagăîn primul

rândîncadrarea unui material din deșeu (tip de deșeu) într-o categorie de deșeuri generală.Este
rațional să se opereze o încadrare într-o grupă de deșeuri în funcție de modul deformare
(generare și colectare). Pentru scopuri statistice, este necesară și o clasificaresupraordonată a
tipurilor de deșeuri în funcție de branșe, ramura industriala sauprocese, în cadrul cărora este
generat deșeul.
În timpul determinării deșeurilor, adică al stabilirii tipului, se constată dacăacestea
necesită sau nu necesită o manieră specială de supraveghere, după legislațiaeuropeană, dacă
sunt sau nu periculoase. Ce deșeuri am putea regăsi aici, aflăm dinoriginea lor sau de la
elementele caracteristice materialelor. De obicei, deșeurile „periculoase” provin de la
întreprinderi industriale.
Pasul următor este identificarea unui metode adecvate de salubrizare. Metodele
șiinstalațiile legate de aceasta sunt prezentate în tabelul următor.
Statele Uniunii Europene au fost de acord pe 12 octombrie 1993 cu
propunereaComisiei Europene asupra unei liste a deșeurilor, conform directivei 75/442/CEE
despredeșeuri, modificată prin directiva 91/156/CEE. Comisia a denumit această listă
CatalogEuropean de Deșeuri . CED și a obligat statele membre la introducerea CED
înlegislațiaproprie. CED creează astfel o bază unitară pentru denumirea deșeurilor în
interiorulComunității Europene și pune la dispoziția utilizatorului o terminologie comună
bogată.
Ea trebuie preluată de statele membre în dreptul comunitar și folosită pentru a
întocmiun cadru mai sigur pentru gestionarea deșeurilor salubrizare, valorificare etc.La
încadrarea deșeului într-un tip anume trebuie avut în vedere faptul că, încadrul titlurilor
capitolului, care fixează primul și al doilea loc pentru numărul-cheie aldeșeului, pot apărea
împărțiri după branșă, proces, origine și tip de deșeu. Dacă s-arfolosi alternativ mai multe
titluri de capitole, ar trebui ca al doilea titlu (în funcție debranșăsau proces) să fie plasat
înaintea titlului privind tipul de deșeu.
38

În literatura de specialitate noţiunea de deşeu este prezentă sub diverse denumiri:

deşeuri solide urbane şi industriale, reziduuri menajere, stradale şi industriale, gunoi menajer
şi stradal, rebuturi, refuzuri etc.
După destinaţie deşeurile constituie două subgrupe: recuperabile şi irecuperabile, iar
după origine pot fi grupate de asemenea în două subgrupe: rebuturi şi reziduuri. Rebut poate fi
o maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct. Reziduuri sunt materiile
prime, materiale sau produse care sunt respinse în cursul unei fabricaţii sau a unor acţiuni
umane (menaj, comerţ, ramuri industriale, agroalimentare etc.). Ca aspect fizic, reziduurile
pot fi solide, lichide sau gazoase.
Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică astfel:

 deşeuri miniere;
 deşeuri din industria metalurgică şi energetică;
 deşeuri de producţie;
 deşeuri din construcţii;
 deşeuri stradale;
 deşeuri menajere;
 deşeuri agrozootehnice;
 deşeuri periculoase;
 deşeuri radioactive.

2.4Baza de date pentru planificarea gestiunii deşeurilor

Planificări ale gestionării deşeurilor, ştiinţifice şi adaptate nevoilor, dintr-o regiunepot

fi realizate numai pe baza unor date sigure şi a unei analize fundamentate a
situaţiei existente. În acest sens, sunt necesare, pe lângă cunoştinţe detaliate privindstructurile
de salubrizare disponibile, şi date realiste despre cantitatea absolută dedeşeuri, ca şi despre
originea şi compoziţia acestora.
În afară de bază de planificare, statistica deşeurilor îndeplineşte, la diferiteniveluri,
rolul de sursă de informaţie, după cum urmează:
 pentru personalitățile politice, cărora li se furnizează un ajutor în fixarea unor scopuri
şi obiective precise;
 pentru administraţie, căreia i se indică bazele pentru examinarea şi evaluarea măsurilor
de management al deşeurilor stabilite şi implementate;
 39

 pentru opinia publică interesată, căreia îi sunt clarificate necesitatea, ca şi posibilităţile

şi limitele măsurilor de management al deşeurilor şi ale planificărilor, iar prin acestea
procesele decizionale devin mai transparente.
Obligaţia autorităților locale, responsabile cu salubrizarea de a colecta şi evaluadate
despre deşeuri rezultă din articolul 8 al OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor,completata și
modificata de Legea 426/2001. În plus, autorităţile competente însalubrizare trebuie să
elaboreze planuri de management al deşeurilor, care să conţinădate despre tipul, cantităţile şi
originea deşeurilor valorificate şi îndepărtate.
În timp ce determinarea compoziţiei deşeurilor se face în cadrul analizelor dedeşeuri
pe baza de eșantioane, evoluţia cantităţilor de deşeuri se urmăreşte şi semonitorizează pe baza
unor colectări continue de date statistice. Analizele şi bilanţuriledeşeurilor furnizează, în ceea
ce le priveşte, baza de estimare a cantităţilor de deşeuri şia compoziţiilor aşteptate în viitor, cu
ajutorul prognozelor deşeurilor.
În România, bilanţul existent despre deșeuri cuprinde date incomplete, atâtdespre
cantitatea, cât și despre compoziţia și originea deșeurilor. Cauza se datoreazăunei diferenţieri
insuficiente și unor definiţii neunitare ale tipurilor de deșeuri, ca și uneicolectări insuficiente
și inexacte a datelor despre cantităţile generate. Lipsainfrastructurii la staţiile de salubrizare
face ca datele despre cantităţi să fie bazate celmai adesea, nu pe cântăriri, ci pe aproximări. În
multe cazuri putem certifica falsitateaaproximării cantităţilor de resturi (necântărite) în
momentul transformării volumelorestimate în unități de greutate. Lipsește în majoritatea
cazurilor și orice formă decontrol la intrarea în instalaţiile de salubrizare.
Statisticile oficiale ale deșeurilor sunt deci privite cu circumspecţie și furnizează o
imagine inexactă despre cantităţile de gunoi menajer colectate și salubrizate cuadevărat. Acest
lucru face irelevanta posibilitatea de comparare a statisticilor deșeurilorobținute până acum.
Pentru realizarea unei baze de date complete și suficient de sigure pentruplanificările
de management al deșeurilorși pentru asigurarea posibilităţii de compararea datelor din
diferite orașeși comune, sunt necesare atât un perimetru minim, cat și ovaloare minimă
standardizata în efectuarea colectării datelor și realizării bilanţului.
Respectarea unui standard minim la realizarea analizelor de deșeuri înseamnă un
anumit efort financiar susținut obligatoriu de fiecare comunitate, cu atât mai mult cu cat
a face economii aici poate conduce la date difuze și chiar la decizii greșite, care potantrena în
cele din urmă costuri considerabil mai mari.
40

Analizele deșeului menajer

Prin „gunoi menajer” înţelegem deșeuri solide, colectate și transportate de

cătreresponsabilii cu salubrizarea sau de un terţ contractat, în recipiente standardizate
șiamplasate în zonele de salubrizare.
În mediul rural și în zonele urbane din România, unde există până la oraactuală slaba
conectare la sistemul de salubrizare publică (adicănumăr insuficient de recipienți pentru
colectare, ridicare neregulată a gunoiului menajer), nu poate fi utilizată această metodă. În
acest caz, trebuie mai înainte de toate să se creeze premisele uneicolectări normale a
deșeurilor, ca de exemplu colectarea gunoiului în fiecare gospodărieîn recipiente
corespunzătoare, ca și ridicarea regulată a deșeurilor.
O schemă de desfășurare cuprinzând activitățileesențiale necesare unei analize a
deșeurilor menajere este reprezentată la Fig. 3.1. În ceea ce privește aspecteleesențiale se vor
face referiri în expunerile următoare.
Raportul detaliat legat de analiza deșeurilor menajere din Râmnicu Vâlcea,cuprinzând
atât descrierea amănunțită a metodelor, cât și evaluarea datelor colectate,poate fi consultat pe
Internet la pagina.[8]
Analizele deșeurilor menajere de aici au arătat că metodele recomandate îndirectivele
germane pot fi transpuse și aplicate realitățilorromânești, operându-se doarmici diferențe,
respectiv adaptări.
Analizele de deșeuri reprezintă fundamentul elaborării conceptelor comunale de
management al deșeurilorși al planificărilor pentru instalaţiile de valorificare șiîndepărtare a
deșeurilor. În particular, examinările deșeurilor servesc următoarelorscopuri:
 Colectarea de date de pornire pentru planurile de management al deșeurilor, în vederea
determinării potenţialelor pentru împiedicarea formării lor, valorificarea, tratarea și
îndepărtarea deșeurilor, ca și în vederea estimării capacităţilor necesare și a
dimensionării instalaţiilor de tratare și îndepărtare care trebuie implementate;
 Pregătirea, controlul reușiteiși evaluarea eficienţei măsurilor de management al
deșeurilor (de ex. implementarea sistemelor de colectare a materialelor valorificabile);
 41

Fig. 2.1: Metode de realizare a unei analize a deșeurilor menajere[9]

42

2.5Evitarea producerii deşeurilor

Noţiunea de evitare a producerii deşeului cuprinde posibilităţile de acţiune,

careîmpiedică sau reduc formarea deşeurilor încă de la începutul producerii lor, producători
diverși, prin distribuţie, și până la consum. Evitarea producerii deşeului este prima
etapaimportantă în realizarea unui concept integrat de gospodărire a deşeurilor.
Conceptul de .evitare a deşeului., în literatura de specialitate, nu este nici clardefinit,
nici utilizat univoc. De cele mai multe ori, prin .evitare a deşeului. Înţelegemstrategii şi
măsuri, care, în sens restrâns, reprezintă diminuarea/reducerea cantităţii dedeşeu prin măsuri
de valorificare. Mai exact însă, conceptul de diminuare/reducere adeşeului cuprinde activităţi
atât de evitare a formării cât şi de valorificare a deşeurilor.Pentru o înțelegere clară a
conceptului de evitare a formării deşeurilor, este absolutnecesara explicarea lui detaliata.
În managementul deşeurilor s-a impus o diferenţiere a măsurilorde evitare a deşeurilor,
din perspectiva aspectelor calitative şicantitative (Fig. 2.2). Celor două concepte li se asociază
următoareasemnificaţie:
1. Evitare cantitativă a deşeurilor
Măsurile evitării cantitative vizează să reducă fabricarea şi comercializarea
produselor, ca şi utilizarea de materie primă pe unitate de produs (proces de producţie
sărac în deşeuri şi reducere absolută a producţiei).
2. Evitare calitativă a deşeurilor
Măsurile evitării calitative au ca scop reducerea poluării mediului (apa, aer, sol)
laproducţia, comercializarea, utilizarea şi salubrizarea bunurilor.
Cea din urmă poate fi obţinută prin substituţia produselor sau ambalajelor cuconţinut
toxic prin produse ecologice. Astfel, de ex. înlocuirea recipientelor de unicăfolosinţă din
policlorură de vinil (PVC) prin recipiente de unică folosinţă din sticlăreprezintă o evitare
calitativă, din perspectiva emisiilor dăunătoare, la incinerare. Nutrebuie însă să ne aşteptăm în
acest caz la o reducere a cantităţii de deşeuri.
Măsurile cantitative şi calitative de evitare a deşeurilor se pot afla în concurenţă,dar se
pot şi compensa reciproc. În aceste cazuri, depoluarea mediului nu se poateobţine prin
evitarea deşeului. Următoarele exemple sunt edificatoare:
a. Reducerea cantitativă a deşeurilor poate conduce la mărirea concentraţiei substanțelor
toxice din deşeu. Pe de altă parte, diminuarea potenţialului toxic prin înlocuirea PVC
prin polietilenă (PE) la sticle, ţevi şi folii poate avea drept consecinţă creşterea
cantităţii de deşeu (dacă este necesară o întărire a grosimii materialului), dincauza
menţinerii unor cerinţe de calitate identice.
 43

b. Şi măsurile de valorificare a deşeului, asemenea evitării deşeului, pot duce la

diminuarea cantitativă şi calitativă a cantităţii de deşeuri de îndepărtat, astfel încât
ambele tipuri de măsuri sunt necesare din perspectiva managementului deşeurilor.
Spre deosebire de evitare, valorificarea necesită la rândul ei energie şi cauzează
deteriorări ale mediului, care duc în final la costuri de colectare, transport şi
valorificare ridicate. Această abordare clarifică relaţia masurilor de evitare cu cele
privind valorificarea şimotivează preferarea primelor faţă de cele secunde.

Fig.2 .2: Sistematica împiedicării deşeurilor[10]

44

Agenţii sociali relevanţi cu rol în evitarea producerii de deşeuri

Dacă observăm tot ciclul de viaţă al unui produs (producţie, distribuţie,

utilizare,valorificare, salubrizare), identificăm clar punctele unde trebuie să se intervină
pentruevitarea producerii deşeurilor (vezi Fig. 2.3). Din schema ciclului de viaţă
reprezentatăîn figură putem deduce ca, pe lângă posibilităţile de intervenţie pentru
evitareadeşeurilor, pot acționa relativ simplu şi repede şi agenţii direcţi care sunt implicați
înzona producţiei deşeurilor.
În plus, imaginea clarifică că, la evitarea deşeului, nu este vorba de fapt despredeşeu,
ci despre produse, a căror fabricare trebuie făcută cu obținerea a cât mai puținedeșeuri.

Fig. 2.3: Puncte de intervenţie a evitării deşeurilor în ciclul de viaţă al unui

produs şi agenţi sociali relevanţi[11]
 45

În domeniul producţiei deşeurilor există şi actori indirecţi care pot

influenţaconsiderabil alţi actori implicați. În general, sunt actori sociali sau economici care
nuinfluenţează direct cantităţile şi compoziţia deşeurilor, ci acţionează prin
modificărilecondiţiilor cadru (de ex. Comunitatea Europeană, autorităţile naţionale sau
regionale).
Între actorii direcţi şi indirecţi există legături intrinsece.Nu toţi actorii prezentaţi în
figură pot fi sensibilizațişi influenţaţi de nivelul dedecizie comunal, totuşi, partenerii
potenţiali de cooperare pentruimplementarea măsurilor de evitare a deşeurilor pot fi
identificaţi la faţalocului. Aceştia sunt:
- industria producătoare locală;
- comerţul local en gros şi cu amănuntul;
- comerţul local al mărfurilor la mâna a doua;
- întreprinderile meşteşugăreşti locale;
- populaţia locală, adică gospodăriile private;
- întreprinderile locale de prestări servicii şi instituţiile publice ;
- uniuni, asociaţii, organizaţii, politicieni, mass - media care pot fi importanţi ca
formatori.
Prin strategii se înțelegeîn acest context, un set de obiective cuprinzătoarepentru
evitarea producerii resturilor şi deşeurilor. Acestea pot fi deduse dinschema ciclului de
viaţă a unui produs, unde fiecărei „faze de viaţă” îi corespunde ostrategie diferită, ca de ex.:
proiectarea şi realizarea de produse care să genereze puţine deşeuri, să aibă o viaţă
lungă şi să poată fi reparate uşor;
utilizarea economicoasă şi ecologică a materiilor prime în procesul de producţie;
tehnologii de producţie care generează puţine deşeuri;
sisteme de ambalaje care produc puţine deşeuri la împachetarea produselor ;
decizie conştientă a cumpărătorului în alegerea de produse care generează puţine
deşeuri, au o viaţă lungă şi pot fi reparate uşor;
utilizare economicoasă a produselor şi renunţare la utilizarea anumitor produse;
utilizare îndelungată, repararea şi întreţinerea produselor;
utilizare în comun a unor produse;
revalorificarea bunurilor folosite.
Din aceste strategii de bază, trebuie sa se dezvolte la nivel comunal propunericoncrete
de măsuri, care să fie adaptate șiîndreptate către fiecare grup ţintă (actor).
Instrumentele de încurajare a evitării deşeurilor sprijină implementareaobiectivelor,
respectiv a strategiilor de evitare a deşeurilor. Amintim aiciprevederile legale şi
46

stimulentele economice, precum şi cooperarea, relaţiile publice şimăsurile preventive.

Scopurile concrete pot fi atinse cel mai uşor prin utilizareasimultană a mai multor
instrumente.
Deşi cele mai importante instrumente de susţinere a evitării deşeurilor se află în
posesia legiuitorului (de ex. prin emiterea de legi şi ordonanţe, pronunţarea deinterdicţii şi
impuneri, obligaţia de marcare şi reprimire a bunurilor şi ambalajelor toxiceetc.), iar
realizarea acțiunii de evitare a deşeurilor este limitată, la nivel comunal, dereglementări
legale, există totuşi şi în domeniul salubrizării o serie de posibilităţi pentrusprijinirea eficientă
a evitării formării deşeurilor.
 47

CAPITOLUL 3

REALIZAREA PLANULUI si al MANAGEMENTULUI OPERATIONAL - 7 etape:

I. Structuri si responsabili. Cine este responsabilul?

Un sistem de management de mediu poate avea un caracter informal, dar trebuie sa

aiba si o structura formala. Trebuie delegate sarcinile, identificate persoanele cu
responsabilitati iar toate astea trebuie sa fie clare pentru toata lumea. Pentru functionarea fara
probleme a sistemului este imperativ ca cei implicaþi sa stie cine, cand, cum, ce face si daca
are autorizatie pentru actiunea respectiva.

Cele 7 sarcini si responsabilitati:

• Asigurarea conformarii cu legislatia

• Coordinarea cu programul de actiune de mediu

• Instruirea si eco-constientizarea angajatilor

• Organizarea documentatiei si a masurilor interne

• Comunicarea cu toti angajatii

• Facilitarea relatiilor externe ale Intreprinderii

• Audit al programului si al sistemului

Rolurile, sarcinile si autorizaþiile sa fie trecute pe hartie Intr-un mod formal.

II. Instruire In domeniul protectiei mediului si a managementului de mediu.

Indiferent de dimensiunea Intreprinderii si de domeniul de activitate, activitatea

fiecarui angajat are un impact asupra mediului. Fiecare angajat poate contribui In mod pozitiv
la eco-constientizarea Intreprinderii daca propune inovatii tehnice, Isi modifica
comportamentul si sprijina dezvoltarea Intreprinderii. Pentru acesta este nevoie de informatii,
traininguri si Insusirea de noi abilitati.

In cadrul SMM-ului trebuie sa evaluam nevoile iar dupa aceea sa organizam

traininguri avand In vedere urmatoarele:

• Persoanele implicate In sistemul de management

• Angajatii a caror activitate are un impact semnificativ asupra mediului

• Introducerea unor procedee noi de productie

• Introducerea unor noi produse tehnice

• Accidentele si incidentele

• Schimbarea posturilor de munca, sosirea unor noi angajati

48

• Legislatia din domeniu

III. Comunicarea

Comunicatia este probabil elementul cel mai stimulant al unui sistem de management
de mediu. Fara comunicare nu exista dezvoltare.

Comunicarea interna consta Inainte de toate din mesaje si documente destinate angajatilor,
mesaje din partea conducerii catre angajati si consiliul de conducere cat si din politica de
mediu cu obiectivele si telurile specifice. La comunicarea interna apartin si rapoartele despre
formarea, dezvoltarea SMM-ului.

Comunicarea externa poate avea forme multiple, este destinata clientilor, administratiei
publice, mass-mediei, asociatiilor profesionale si tuturor celor care sunt interesati de
produsele si serviciile Intreprinderii.

IV. Documentatia SMM

Documentatia este memoria interna a Intreprinderii. Este dovada performantei

Sistemului de Management de Mediu. La Intreprinderile mici, documentatia este mai redusa
dar eficienta, iar la o Intreprindere mare este adecvata si ordonata de preferabil sub forma
electronica.

Documentaþia contine: 1. O copie scrisa a politicii de mediu

2. Registrul factorilor si impactelor de mediu, programul de

management de mediu si definitia responsabilitatilor sistemului

3. Cateva instructiuni de munca si procedee care clarifica cele mai

importante aspecte al managementului de mediu

V. Gestiunea documentelor

Gestiunea documentelor asigura ca

toata lumea sa foloseasca aceleasi
instructiuni de munca. Cei In cauza trebuie
sa stie tot ce este disponibil si important la
un moment dat, iar datele vechi,
nefolositoare trebuie sa fie sterse din cand
In cand pentru a mentine flexibilitatea
sistemului. Actualizarea documentelor
creste credibilitatea sistemului de
 49

management. Pentru realizarea acestuia, fiecare document trebuie sa contina: numar de

identificare, data emisiei, observatii privind actualizarea si una sau mai multe semnaturi.

VI. Reglementarea functionarii

Prin reglementarea functionarii Intelegem o serie de instructiuni clare, care sunt

respectate de Intreprindere In vederea protejarii mediului Inconjurator. Aceasta este inima
sistemului de management de mediu, care face posibila realizarea obiectivelor si telurilor de
mediu, a standardului ISO 14001 si a unei performantei de mediu In conditii de productie
normale si speciale.

Reglementarea joaca un rol important si In respectarea legislatiei din domeniu.

VII. Prevenirea accidentelor si a situatiilor de risc

Un accident sau o situaþie de risc provoaca daune mediului, sanatatii si averii

angajatilor si a celor din jur. Poate avea repercusiuni economice importante asupra
Intreprinderii dumneavoastra. Trebuiesc prevenite astfel de situatii, Inainte ca ele sa se
Intample.

Programul de prevenire al accidentelor se bazeaza pe:

- Identificarea accidentelor si a situatiilor de risc posibile

- Prevenirea accidentelor (separarea produselor periculoase, sol antiderapant, etc.)

- Planuri si proceduri de urgenta pentru situatia "Ce se Intampla daca totusi…"

- Teste periodice pentru buna functionare a planurilor si procedurilor (ex: simulare de

incendiu)

- Incidente anterioare

3.1.CONTROLUL MANAGEMENTULUI – 4 etape

I. Supraveghere

Este necesara pentru feed-back la realizarea obiectivelor si telurilor dar mai are si alte
roluri: 1. Furnizeaza date recente pentru declaratia de venit

• Despre ambalare

• Despre deseuri

• Despre consumul de energie

• Statisticile oficiale

2. Permite un control permanent al consumului resurselor

50

3. Compara performanta de mediu a Intreprinderii

4. Informeaza In mod adecvat angajatii despre diferite tipuri de materiale prime si

impactul lor asupra mediului

5.Stabileste un sistem de supraveghere al Imbunatatirii continue a managementului,

defineste indicatorii simpli de performanta cum ar fi: consumul de apa / kg de produs,
deseuri periculoase / kg de produs, deseuri periculoase / ora de productie, costul de
energie / kg de produs finit sau / 1 ora de productie

6. Implica profesionistii din domeniul economic, financiar In procesul de mediu, si

masoara costurile si economisirile efectuate de pe urma dezvoltarii managementului.

7. Testeaza efectele numerice ale utilizarii diferitelor scenarii:inlocuirea produselor si

procedeelor, dezvoltarea filierelor de refolosire, reciclare, introducerea taxelor de
mediu.

II. Actiuni de corectare si prevenire

Un sistem de management nu va functiona din prima zi, ci se va dezvolta pe parcurs

Ce faceti cand aveti o problema?

• Examinati problema

• Identificati cauzele

• Incercati o alta solutie (actiune de corectare)

• Supravegheati In continuu perimetrul

Astfel, o actiune de corectare este un raspuns rapid si adecvat la o problema, care

atenueaza efectele negative si previne reproducerea problemei.

III. Documentatia:

Documentatia este singura dovada care demonstreaza initiativele dumneavoastra

pentru introducerea sistemului de management. Se va strange o cantitate mare de date despre
consumul de energie, deseuri si despre eforturile depuse pentru aplicarea sistemului de
management eco-constient.

Aceste date trebuie catalogate In scris, sa fie precise, si sa poate fi Intelese de toata
lumea.

Exemple de Insemnari: - Registrul anual de deseuri

- Documente de calibrare a aparatelor

- Rapoarte despre incidente, accidente si reclamatii

 51

- Rezultatele analizelor apei reziduale, a fumului, calitatii apei

- Caietul cu evidenta consumului de energie, apa si utilizarea

produselor

- Documentele care atesta terminarea unor cursuri

- Rezumatul auditului intern; observatii din partea conducerii

IV. Auditul sistemului de management de mediu

Auditul consta Intr-o evaluarea periodica a bunei functionari al SMM-ului si

performantei de mediu al Intreprinderii. Printre sarcinile lui se mai numara si stabilirea
gradului de conformare a SMM cu standardele ISO 14001. Este vorba despre un proces
sistematic, de rutina, documentat. Trebuie facut de o persoana independenta, care poate sa
observe functionarea sistemului din exterior, capabila sa dezvolte o atitudine critica.

Auditul sistematic este necesar pentru evaluarea periodica a situatiei si pentru

Imbunatatirea performantei de mediu. Cu ajutorul auditului intern, Intreprinderea poate stabili
- cu sau fara un ajutor extern - daca sistemul functioneaza corect sau nu. Pe de alta parte, au-
ditul extern efectuat de un auditor extern independent este necesar pentru obtinerea unei ates-
tari. Rezultatele auditului intern sunt evaluate de conducerea Intreprinderii

3.3. IMBUNATATIREA CONTINUA - 3 ETAPE

I. Intalnirea directorilor - Sedinta consiliului de conducere

Conform standardului ISO cel putin o data pe an trebuie tinuta o sedinta pentru
dezbaterea rezultatelor auditului intern.

Punctele care trebuie abordate sunt urmatoarele:

1. S-a atins scopul propus?

2. Politica de mediu adoptata este valabila? Necesita reactualizare?

3. Sarcinile si responsabilitaþile sunt bine definite si adecvate?

4. Resursele sunt utilizate rational si eficient?

5. Mai exista posibilitati pentru Imbunatatirea continua?

II.Verificare si atestare

Cand un sistem corespunde standardului ISO 14001 se poate opta pentru o

verificare din exterior si atestare.

Standardul ISO va ofera trei posibilitaþi:

52

• Emiterea unei declaraþii dupa cum urmeaza:

"Intreprinderea noastra dispune de un sistem de management de mediu care corespunde

standardelor ISO 14001". Mai mult ca sigur, ca o declaratie de acest gen va parea mai putin
autentica pentru cei din exterior, dar In cadrul Intreprinderii poate avea un efect pozitiv.

• Puteti cere de la cativa clienþi sau chiar de la furnizori mai importanti, sa faca
o vizita la Intreprindere si sa efectueze un audit autorizat.

• Atestarea de catre o organizaþie independenta este cea mai rationala si mai

populara metoda, care se bucura de recunoastere si din partea pietei si din punctul de vedere al
comunicarii catre exterior. – cerficat-anexa.

III. Raportul public de mediu

Raportul sau declaratia de mediu este elemental cheie al sistemului de management de

mediu. Trebuie sa fie public si accesibil tuturor. Raportul este facut pentru cei care sunt
interesati de performanta de mediu a Intreprinderii: clienti, angajati, proprietari, institutii
financiare, vecini, autoritati, organizatii nonguvernamentale, cercetatori,consilieri, concurenti
si mass media.

In cadrul ISO 14001 nu este necesara Intocmirea unui raport de mediu. EMAS difera
fundamental In aceasta privinta: raportul de mediu este un element major obligatoriu. In pre-
zent In Ungaria numai 1/10 din Intreprinderile care au ISO 14001 fac un raport de mediu din
proprie initiativa.

Raportul trebuie sa contina politica de mediu a Intreprinderii, descrierea scurta a acti-

vitatilor si impactul major pe care aceste activitati le au asupra mediului. Poate contine
rapoarte despre consumul de materiale si energie, indici folositi pentru masurarea

performantei de mediu. Poate furniza informatii despre dezvoltarea durabila, sanatate si

siguranta la locul de munca, despre etica sau alte subiecte de interes comun.

Capitolul 4. Valorificarea deşeurilor

 53

Plecând de la ierarhia specifica managementului deșeurilor, deșeurile a cărorformare

nu poate fi evitata trebuie valorificate conform posibilităților. Masurile devalorificare a
deșeurilor trebuie implementate acolo unde cele de împiedicare a formariinu sunt posibile sau
unde, din motive ecologice sau economice, nu ar mai fi raționale.
Vis-à-vis de îndepărtareadeșeurilor trebuie sa i se
recunoascăvalorificăriisuperioritatea, atâta timp cat:
aceasta este posibila tehnic și cu niște cheltuieli modice de reprezentare ;
pentru materialele recuperate este disponibila o piața de desfacere, respectiv poate fi
creata aceasta piața.
Masurile de valorificare a deșeurilorcontribuie ca produsele, ambalajele, ca și alte
materiale, de care proprietarul lor nu mai are nevoie, să nu mai ajungăîndepozitul de deșeuri.
Aceste masuri trebuie să faciliteze menținereadeșeurilorîncircuitul economic sau aducerea lor
în această zonă.
De asemenea, masurile care contribuie intr-un mod încurajator la creștereacapacității
de valorificare a produselor, ambalajelor și a altor materiale sunt masuri devalorificare a
deșeurilor (masuri calitative de valorificare), cum ar fi de exemplumasurile de minimizare a
conținutului de materiale dăunătoare al deșeurilor, respectiv alproduselor secundare, ca și
substituirea produselor, ambalajelor și a altor materialenevalorificabile cu unele valorificabile.
Valorificarea fracțiunilor individuale ale deșeului presupune însă o separare intre
componentele sale valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului deja amestecat, maiales în
domeniul deșeurilor menajere, nu este posibila decât cu mari cheltuieli și de celemai multe ori
cu rezultate insuficiente, materialele individuale sau grupele de materialetrebuie colectate
separat, cu ajutorul sistemelor de colectare și supuse unei valorificăriîncăînainte de
amestecarea cu alte părți ale gunoiului.
Aceste masuri prealabile, (care trebuie luate de producătorul, respectivposesorul
deșeurilor, astfel încât o valorificare sa fie posibila), aparțin de asemeneadomeniului
masurilor de valorificare a deșeurilor. Masurile prealabile cuprind, pe lângă
organizarea transportului, mai ales separarea deșeurilor la locul lor de obținere (de ex.în
gospodării, înîntreprinderi, în locuri publice șiîn firme de prestări servicii) în
resturivalorificabile și nevalorificabile, ca șistrângerea lor în recipiente separate. Acest
lucrupresupune colaborarea motivata a cetățenilor, extrem de importanta pentru ca estesingura
care menține sau falimentează sistemul colectării selective.
Și pentru componente din deșeuri cu conținut toxic, a cărorrămânereîndeșeuri
ar reprezenta un pericol pentru om și mediu, ar trebui instituite sisteme de colectareselectiva.
Acest lucru este de mare importanta, atât din punctul de vedere al obțineriiunor materiale
54

secundare săraceînsubstanțe toxice, ca și al detoxificăriigunoiuluirămas, care trebuie

îndepărtat.

4.1 Tratarea şi evacuarea deşeurilor reziduale

Prin „deşeu rezidual” se înţelege acea parte a deşeului din locuinţe care
rămânedupărealizarea măsurilor de evitare şi valorificare a deşeurilor şi care
trebuieîndepărtat.
La deşeul rezidual este vorba despre cca. 30% din cantitatea inițială de
deşeuamestecat.

Tratarea mecanico-biologică a deşeurilor reziduale

Tratarea mecanico-biologică a deşeurilor reziduale serveşte condiţionării şi/sau

reducerii cantităţii deşeului rezidual înainte de depozitarea definitivă a acestuia sauînainte de
valorificarea termică.
Tratarea deşeului rezidual se poate realiza aerob prin fermentaţie sau anaerob în
procesul de putrezire. Pentru o condiţionare a deşeului înainte de o valorificare termică,în
special cu scopul menţinerii conţinutului de energie al materialului organic, seutilizeazăde ex.
metoda aerobă cu stabilat uscat. La aproape toatemetodele TMB se obţine o valoare a puterii
calorice, adecvată pentru o valorificaretermică. Separarea fracţiunii bogate în combustibil
înlocuitor se poate realiza înainte saudupăetapa de tratare biologică.
În acest caz nu va fi vorba despre obţinerea de combustibil din deşeu. Se vorprezenta
aşa-numitele „metode de fermentaţie”şi TMB cu ajutorul putrezirii, al cărorscop primordial
este reducerea părţii organice din deşeul rezidual.
În funcţie de tehnica metodologică utilizata se poate realiza o clasificare
ainstalațiilorîn:
 Tip A de instalaţie: metode aerobe în construcţii deschise
 Tip B de instalaţie: metode aerobe în construcţii parţial închise
 Tip C de instalaţie: metode aerobe în construcţii închise
 Tip D de instalaţie: metode anaerobe
Tipurile de instalaţii sunt descrise în cele ce urmează, pe baza unor
schemeexemplificatoare. Metodele adiacente se oferă în diferite variante.
 55

Tip A de instalaţie

În această categorie intră instalaţii mai mici, descentralizate, cu o capacitate detratare

de până la 25.000 Mg/an. Etapa de prelucrare nu este prevăzută cu o instalaţiede tratare a
gazului rezidual.
Fermentaţia are loc în aer liber, unde componente metodologice sunt şiacoperirile
temporare împotriva intemperiilor şi practicarea straturilor de acoperirepentru evitarea
emisiilor atmosferice. Procesul de fermentaţie se poate realiza deexemplu prin .metoda
coşului. (vezi şi în alte locuri), prin care se pornește de la oduratăa fermentaţiei de cca. 12
săptămâni. Costurile de tratare se ridică, la aceastăclasăde mărime şi dotare, la cca. 25-30
EURO/Mg, ajungândîn final la nişte costuri fixede cca. 50-60% din aceasta suma.

Fig. 4.1: Schema metodelor unei TMB simple, aerobe, cu fermentaţie deschisă
(tip A de instalaţie)[12]
56

Fig. 4.2: Schema metodelor unei TMB simple cu hală de pregătire închisă
(tip B de instalaţie)[13]
Tip B de instalaţie

Procesul de fermentaţie este analog celui de la tipul A sub cerul liber (de ex.
Cafermentaţie în grămadă în corpul deponiei). Intr-o hală închisă se realizează
pregătirea(mărunţire, separare a metalelor, cernere şi omogenizare).
La tipul B este vorba despre instalaţii cu o capacitate medie de tratare, de cca.50.000
Mg/an. Putem calcula costuri de tratare de 30,00 până la 40,00 de EURO/Mg. Laacest tip de
instalaţie poate fi integrată în procesul de tratare o fermentaţie închisăintensivă, care reduce
emisiile prin tratarea aerului impurificat, însăaici vor creste costurile de tratare specifice.

Tip C de instalaţie

La tipul C, etapele metodei se desfăşoară în totalitate în hale închise de pregătire

şi fermentaţie. Halele sunt dotate cu instalaţii de epurare a aerului rezidual. Acest tip de
instalaţie se utilizează în principal la instalaţii centrale cu o capacitate de tratare ≥100.000
Mg/an.
 57

Costurile de tratare sunt, în funcţie de încărcarea instalaţiei, între 50,00 EURO şi80,00
EURO /Mg. Procesul de tratare presupune o răsturnare automată a materialului.

Fig. 4.3 Schema metodelor unei TMB cu pregătire şi fermentaţie închise (C).[14]
Tip D de instalaţie

La instalaţiile de tip D, tratarea deşeului este un proces anaerob (putrezire).

Inexemplul prezentat, într-o hală de pretratare se realizează împărţirea pe fracţiuni
cugranulaţie mică, mare şi medie, pentru a supune aceste granulaţii unei tratări specifice.
58

Fig. 4.4 Schema metodelor unei TMB cu etapă de putrezire şi postfermentaţie.[15]

4.2 Valorificarea termică a deşeurilor

Pe lângă reintroducerea stabilită a materiilor prime secundare şi a altor materiale

valorificabile în circuitul substanţelor, valorificarea termică a combustibililor
înlocuitoriobţinuţi din deşeuri câştigă din ce în ce mai multă importanţă. Această metodă
devalorificare este tehnic posibilă şi economic rentabilă deoarece deșeurile au o valoare
aputerii calorice între 15.000-18.000 MJ/MG, în funcţie de tipul de deşeu, şi un conţinutîn
energie comparabil cu lignitul.
Avantajele valorificării termice a deşeurilor sunt:
 59

- diminuarea consumului de combustibili fosili (cărbuni, petrol) şi deci diminuarea

emisiilor de CO2, dăunătoare climei. Încă un aspect ecologic pozitiv este faptul că o
parte din materialele din combustibilul secundar sunt fracțiuni de materii prime sau
produse ale acestora (de ex. lemn, hârtie, textile etc.);
- economisirea combustibililor obişnuiţi (de ex. cărbunii folosiți la obţinerea energiei
electrice) şi deci protejarea resurselor naturale.
La obţinerea şi utilizarea combustibililor din deşeuri, pe lângă conţinutul
energeticnecesar, este de asemenea important de știutși conţinutul în substanţe toxice
algunoiului amestecat. Eliminarea substanţelor toxice, în cadrul procesului de prelucrare
adeşeurilor în combustibil, poate asigura îndeplinirea acestei cerinţe de calitate.
Cerinţele generale privind combustibilii secundari din deşeuri pot fi formulatedupă
cum urmează:
- posibilitate de depozitare (stabilitate biologică şi greutate volumetrică);
- posibilitate de transport (stabilitate mecanică şi greutate volumetrică) ;
- confecţionare pentru transportarea şi transformarea optima a combustibililor în cadrul
procesului de valorificare termică;
- putere constantă de încălzire;
- îndeplinirea tuturor cerinţelor cu referire la limitele conţinutului în substanţe toxice (de
ex. clor şi metale grele).
Un client important pentru combustibilul din deşeu este sectorul energetic.Centralele
termice ce funcționează cu ajutorul gunoiului combină tehnica de lucru ainstalaţiilor de
incinerare a deşeurilor cu producerea de aburi pentru obţinerea căldurii şielectricităţii.
Tehnica de ardere este determinată de puterea calorică a deşeului.Pentru centralele obişnuite
de producere a electricităţii, la utilizarea combustibilulînlocuitor trebuie să se verifice
compatibilitatea instalaţiei destinate folosirii cărbuneluicu noul tip de combustibil. Poate fi
necesară o restructurare ulterioară a instalației sau oamestecare prealabila a combustibililor.
Teoretic, procesul tratării deșeului până la obţinerea combustibilului înlocuitorfinit
cuprinde, la cele mai multe metode, cu mici variaţiuni următoarele etape:
premărunţirea şi determinarea structurii materialului;
separarea meticuloasă a metalului feros;
mărunţire (granulaţie de cca. 50 mm) ;
separarea metalelor neferoase;
mărunţirea fină şi confecţionarea „pastilelor de deșeu”.
La metoda stabilat®uscat a firmei Herhof, în cadrul fabricării combustibilului
dindeşeu rezidual rezultat din unităţi de producţie, se mai efectuează și etapa de
60

uscarebiologică, iar sticla (separată pe culori) este selectată. Prin tratarea biologică (uscare),se
îmbunătăţesc caracteristicile de separare şi de depozitare, importante laîmpachetarea
combustibilului. În Germania funcţionează deja, sunt în construcţie sau înstadiul de proiect
instalaţii pe bază de stabilat®uscat, cu capacități de cca. 800.000MG/a.

Fig. 4.5.Schema metodei stabilatului®uscat Herhof [16]

 61

4.3 Colectarea şi transportul

În ultimii ani, posibilităţile de valorificare a materialelor din gunoiul menajer s-au

îmbunătăţit considerabil, prin tehnologiile noi, mai bune. Ca urmare a acestui fapt şi
aobiectivului de a îmbunătăţi, prin valorificarea deşeurilor, protejarea mediului şiresurselor, în
Uniunea Europeană, extragerea substanţelor valorificabile a devenit ocerinţă legală. România
s-a aliniat acestei strategii prin actuala legislaţie privinddeşeurilor.
Ambalajele de folosinţă multiplă sunt inferioare actualmente, la multe produse,celor
de unică folosinţă. Acestea, ca de ex. ambalajele pentru băuturi din PET, ca şicutiile din tablă
albă sunt formate din materii prime pentru a căror valorificare(reciclare) există bune premise
tehnico-metodologice. Ambalajele din sticlă rămân încontinuare recipientul preferat pentru
multe produse.
Valorificarea deşeurilor din metale feroase şi neferoase este o metodă dereciclare
verificată şi practicată de mulţi ani. Industria oţelului a dezvoltat reprimireametalului vechi şi
a definit cerinţele pentru componenţa livrărilor. În România, în aprilie1999, a fost introdus
standardul SR 6058/1: materiale valorificabile din fier . legat detopirea fierului.
Pentru clasificarea materiilor prime secundare şi a deşeurilor din metaleneferoase, este
valabil standardul STAS 3017-78.
Colectarea metalelor feroase şi neferoase din gunoiul menajer câştigă înimportanţă,
deoarece recunoaşterea automată şi separarea aluminiului şi tablei albe dinfluxurile de deşeuri
sunt astăzi lipsite de probleme. Ambalajele conţin astăzi, în formăpură „ca folii” sau în
materialul mixt, metale neferoase care pot fi recuperate.
Dispunem de metode automate de recunoaştere a cutiilor de carton de la băuturi.
Aceste materiale mixte pot fi împărţite în final în cartoane şi nemetale.Colectarea materialelor
problematice (de ex. baterii, resturi de vopsea,medicamente, produse de curăţat) este
obligatorie din perspectivă ecologică, deoareceaceste materiale, în cursul îndepărtării
deşeurilor, măresc potenţialul toxic al deponiilorsau pricinuiesc probleme la tratarea
deşeurilor.Colectarea separată şi tratarea deşeurilor biologice sunt componente importanteale
conceptelor moderne integrate de management al deşeurilor.
Procedeele colectării deşeurilor se deosebesc în mare după tipul utilizăriirecipientelor
de colectare, după cum urmează:
• procedee de golire;
• procedee cu recipient de schimb;
• procedee cu recipient de unică folosinţă;
62

• procedee fără pubelă.

La procedeele de golire, vehiculul de colectare şi transport preia, într-un ciclu
decolectare deşeul din recipientele de la faţa locului (proces de golire).La colectarea
deşeurilor reziduale, vehiculele cu sistem de compactare suntdotate cu unul sau mai multe
dispozitive de ridicare, respectiv de răsturnare pentrurecipientele standard (de ex. pubele mari
în format european). În acest caz, suntfolosite în principal recipiente mari cu capacitatea de
până la 1,1 m3 pentru gunoiulmenajerşi pentru deşeurile de producţie asimilabile cu acesta.
Dacă nu există recipiente de colectare la faţa locului, deşeurile sunt răsturnateîntr-o
cupă ataşată vehiculului, care, activata hidraulic, se goleşte în interiorulvehiculului.Pentru
colectarea materialelor valorificabile în procedeul de golire, se utilizeazăpubele mari cu
capacitatea de 240 l şi 1.100 l pe rotile sau containere de depozitare.
La procedeul cu recipient de schimb, vehiculul de transport preia
recipienteleumplute şi le transportă la punctul de golire (deponiei, staţie de tratare, depozit
pentrumateriale valorificabile, întreprinderi industriale etc.). Este vorba în acest caz
desprecontainere mari de peste 3 m³ pentru deşeuri amestecate sau containere cu unul saumai
multe compartimente pentru colectarea materialelor valorificabile.
La colectarea fără pubelă, un singur tip de deşeu, manevrabil manual, estepreluat de
un camion cu remorcă sau de un vehicul de colectare dotat cu o deschizătură mare de
încărcare şi cu presă.

Container pentru colectarea gunoiului menajer şi al deşeurile provenitede la

unităţi de producţie

Fig. 4.6: Privire de ansamblu asupra sistemelor de recipiente pentru deşeuri [17]
 63

Pentru colectarea atât a gunoiului menajer cât şi a celui de producţie asemănător

deşeului menajer, se pot utiliza în principiu pubelele mari standardizate de
normeeuropeanăNE 840 (până la 1700 l). Sunt hidroizolate şi rezistente la
acţiuneasubstanțelor chimice. Golirea acestor tipuri de recipiente în vehiculele de gunoi cu
presăeste realizată din punct de vedere tehnic, folosindu-se echipamentul hidraulic
alvehiculului.
Colectarea şi ridicarea gunoiului menajer şi a deşeurilor de producţie asemănătoare
celor menajere este mai eficientă în containere mari de deşeuri sau încontainere la schimb:
• din unităţi de producţie mari;
• la o densitate foarte mare de locuitori a unei localităţi;
• la spaţiile de petrecere a timpului liber şi a vacanţelor;
• în zone mai îndepărtate, cu distante de transport mare.
Pubelele mari, conform NE 840-1 (80 l, 120 l, 240 l etc.) sunt prevăzute cu o axă
cauciucată, sunt produse din plastic de înaltă densitate (polietilenă), fără îmbinări, prinmetoda
turnării sub presiune, în diferite variante de culori (de ex. roşu, verde, galben,maro, albastru,
gri). Cu trieri corespunzători, trebuie folosit un sac de gunoi.

Fig. 4.7: Pubele mari 120/240l [18]

Containerele de schimb cu mai multe compartimente sunt produse de obiceisub forma

unor cutii din oţel închise pentru colectarea sticlei vechi, în diferite variantede culori.
64

Fig. 4.8: Container cu mai multe compartimente [19]

Maşini de colectare

Tipologia vehiculelor de ridicare a deşeurilor solide este foarte diversificata șicuprinde

atât modele de vehicule utilitare de serie cat şi camioane cu dispozitivespeciale, adaptate
fiecărei utilizări.
Înfuncţie de scopul utilizării, se poate realiza sistemul de recipiente de colectare
şi modelul de construcţie, conform cu următoarea schema:

Fig. 4.9: Tipuri de vehicule de ridicare a deşeurilor după [20]

Autogunoiere
 65

Având în vedere sarcina de lucru, cele mai utilizate sunt vehiculele speciale
cuautoşasiuri modificate faţă de serie şi cu suprastructuri speciale, prevăzute cu sisteme
şidispozitive pentru golirea recipientelor şi pentru compactarea şi sfărâmarea
deşeurilor.Instalaţiile de manipulare sunt activate de regulă hidraulic şi dispun deechipamente
de preluare pentru unul sau mai multe tipuri de recipiente de la 40 până la1.700 l.
Dispozitivele de manipulare a recipientelor de golire pot fi amplasate în diferitelocuri ale
vehiculului, astfel exista vehicule de golire cu:
 încărcător spate
 încărcător lateral
 încărcător faţă (autoîncărcător cu basculare peste cap).

Fig. 4.10: Vehicul de golire [21]

66

Capitolul 5. Abordarea ecologică a gestionării deşeurilor

Punerea în practica a obiectivelor unui concept integrat de management aldeșeurilor,

necesita combinarea și efortul conjugat acordat tuturorstrategiilor de împiedicare a formarii
deșeurilor, de valorificare șiîndepărtare a lor.
Masurile propriu-zise și procedeele folosite trebuie sa fie adaptate stadiului actual
altehnicii din spațiul european, luândînacelași timp în considerare șiposibilitățile localede
finanțare.
Ca indicator al atingerii obiectivelor, (care reflecta eforturile de împiedicare aformării
și de valorificare cumulate,) trebuie supravegheata, alături de evoluțiacantitățiideșeurilor
ramase, și cantitatea deșeurilor valorificabile colectate separat. Eforturile deîmpiedicare a
formarii deșeurilor trebuie permanent accelerate, astfel încât efectuluiunei creșteri a cantității
fictive de deșeuri (cantitatea de deșeuri ramase de îndepărtat +cantitatea deșeurilor
valorificabile) sa i se poată opune o intensificare a colectăriiselective.

Conceptul de prevenire și de folosire a deșeurilor provenite dinactivitatea

menajera și de la unitățile de producție (exemplu)

Obiective:
o Stabilizarea, respectiv reducerea cantității de deșeuri;
o Reducerea potențialuluidăunător al deșeurilor de depozitat;
o Intensificarea activităților de valorificare, cu integrarea înacelași timp a sistemelor
existente în colectarea selectiva și valorificare;
o Stoparea practicilor nedorite de salubrizare a deșeurilor, ca de ex. depozitările ilegale
de deșeuri, incinerări necontrolate etc.;
o Pregătireadeșeurilor cu potențial reactiv mic, nevalorificabile șidepozitarea lor
corespunzătoare.
Masuri:
o Racordarea tuturor locuitorilor la sistemul de salubrizare potrivit;
o Determinarea potențialelor de limitare a formarii și de valorificare a deșeurilor pentru
diferite zone de proveniența (de ex. în gospodarii particulare, instituții publice, firme
de prestări servicii, întreprinderi industriale) cu ajutorul analizelor de deșeuri;
 67

o Introducerea treptata și dezvoltarea unui sistem cu doua recipiente pentru colectarea

selectiva a deșeurilor organice și a restului lor (sisteme de ridicare, transport
alternativ);
o Sprijinirea șiîncurajareavalorificăriideșeurilor organice la fata locului (hrănirea
animalelor, compostare îngrădini particulare, compostare prin unități de administrație
comunale, însărcinate cu îngrijirea spatiilor publice);
o Dezvoltarea treptata a unui sistem de colectare separata pentru materiale valorificabile
uscate (atât din domeniul privat, cat și din domeniul public șiindustrial), cu includerea
structurilor existente (REMAT, comercianți industriali și particulari de materiale
vechi);
o Implementarea unui sistem de ridicare pentru colectarea resturilor mari (deșeuri
voluminoase) cu ajutorul unui sistem de apelare racordat la sistemul de comercializare
de materiale valorificabile existent și/sau la REMAT;
o Dezvoltarea treptata a posibilităților pentru livrarea directa a deșeurilor valorificabile
și a celor încărcate toxic (sistem de transport), de ex. la locul de reciclare sau la
spatiile de primire ale REMAT; în cazul în care aceasta posibilitate nu exista,
dezvoltarea unor posibilități proprii de primire; inițiereași dezvoltarea unor sisteme de
returnare prin comerț;
o Implementarea unui sistem de ridicare pentru colectarea resturilor mari (deșeuri
voluminoase) cu ajutorul unui sistem de apelare racordat la sistemul de comercializare
de materiale valorificabile existent și/sau la REMAT;
o Dezvoltarea treptata a posibilităților pentru livrarea directa a deșeurilor valorificabile
și a celor încărcate toxic (sistem de transport), de ex. la locul de reciclare sau la
spatiile de primire ale REMAT; în cazul în care aceasta posibilitate nu exista,
dezvoltarea unor posibilități proprii de primire; inițiereași dezvoltarea unor sisteme de
returnare prin comerț;
o Perceperea funcției de « model » a instituțiilor publice în cadrul implementării
masurilor de împiedicare a formarii și de valorificare a deșeurilor (de ex. Prin
procesele de munca, la crearea, respectiv remiterea contractelor, în timpul de
desfășurare a reuniunilor de tot felul);
68

Fig. 5.1: Concept pentru împiedicarea formarii și valorificarea deșeurilor menajere[22]

Conceptul de colectare selectiva și valorificare a deșeurilor organice(exemplu)

Obiective:
 reducerea cantităților de deșeuri ramase și diminuarea emisiilor de la rampele de
depozitare;
 stoparea salubrizăriideșeurilor organice pe cai nedorite (de ex. arderea resturilor din
gradina);
 Intensificarea valorificăriideșeurilor organice la fata locului;
 Obținerea unui compost de înaltă calitate.
Masuri:
 Introducerea treptata a unui sistem de doua recipiente pentru colectarea selectiva a
deșeurilor biologice și a celorlalte resturi (sisteme de ridicare, transport alternativ);
 69

 Sprijinirea șiîncurajareavalorificăriideșeurilor organice la fata locului (hrănirea

animalelor, compostare îngrădini particulare, compostare prin unități de administrație
comunale, însărcinate cu îngrijirea spatiilor publice);
 Transportul sezonal al resturilor din copaci șiarbuști (deșeuri verzi) în completarea
Bio-pubelei (sistem de ridicare, colectare stradala);
 Amenajarea de puncte de primire pentru livrarea directa a deșeurilor verzi (de ex. La
stațiile de compostare, la spațiul de reciclare de la REMAT);
 Crearea infrastructurii necesare (stație de compostare);
 Dezvoltarea structurilor de comercializare.

Fig. 5.2: Concept detaliat pentru colectarea selectiva și valorificarea deșeuriloror ganice[23]

Concept privind deșeurile din construcțiișidemolări (exemplu)

Obiective:
 Eliminarea cantităților de deșeuri minerale neîncărcate organic, din rampa
dedepozitare a deșeurilor menajere din localitățiși astfel protejarea rezervelor
dedepozitare;
 Separarea resturilor din construcțiișidemolăriîncărcate organic de celeneîncărcate;
 Intensificarea reutilizării directe și a valorificării resturilor din construcțiișidemolări;
 Protejarea rezervelor de materii prime necesare materialelor de construcții;
70

Masuri:
 Crearea unei burse pentru materiale din construcții utilizate cu scopul de aintermedia
oferta și cererea de resturi din construcțiișidemolări;
 Introducerea treptata și dezvoltarea punctelor de primire, posibilităților depregătire
(„sortare simpla“), ca și ale locurilor de depozitare temporara pentrumaterialul
valorificabil și materialelor de construcțiiobținute;
 Introducerea unor posibilități de sortare temporara pentru resturi încărcate organic din
construcțiișidemolări, pana la crearea unor posibilități adecvate desalubrizare;
 Realizarea unei rampe de depozitare pentru materiale inerte, destinata
resturilorneîncărcate organic, necomercializabile, din construcțiișidemolări;

Fig. 5.3: Concept detaliat pentru deșeuri din construcțiișidemolări [24]

 71

Capitolul 6. Aprecierea nivelului de implementare în România

În abordările ecologice globale deșeurile solide reprezintăo particularitate specifica: se

răspândesc conform legilor fluidelor și se colecteazăconform legilor solidelor. Aceasta
determina un mod de manifestare la interacțiunea cu cele 3 elemente fundamentale ale
mediului: aerul, apa, solul.
Managementul deșeurilor trebuie sa tina seama de aceste particularitățiși sa genereze
soluții adecvate.
La nivelul Uniunii Europene, gestionarea deșeurilor este considerata o componenta
specifica aserviciilor publice, căreia i se acorda aceeași importanta ca altor servicii de utilități.
Planificareagestionarii deșeurilor este un proces continuu, care se reia și se adapteazăîn timp ,
realizărileevaluându-se periodic.
În acest context se procedeazăla reluarea unor aspecte fizice legate de manifestarea
deșeurilorsolide în raport cu factorii de mediu și cu impactul lor ecologic pentru a se găsi cele
mai potrivite soluțiide rezolvare a problemelor pe care le ridica.Deșeurile solide se constituie
din elementele îndepărtate ca inutile pe durata celor 7 etape aleciclului de produs: extragere,
rafinare, producție primara, transport, producție de bunuri, consum, post-consum.
O parte din ele sunt strict controlate și în general nu ridica probleme din punctul de
vedere almanagementului deșeurilor.Punctele sensibile se constituie din deșeurile din etapa de
consum. În mare parte acestea seconstituie din ambalaje, dar și din parti ale bunurilor care
devin inutile în timp (se uzează, se consumaparțial, se degradează).
Abordările actuale acorda o atenție deosebita managementului deșeurilor menajere:
- planificare: Plan de acțiune pentru Gestionarea Deșeurilor, Master plan de gestionare a
deșeurilor
- organizare: servicii publice, private, public – private de gestionare a deșeurilor
- instrumente operaționale: colectare, sortare, transfer, valorificare, reciclare
- depozitare: halde
72

Fig. 6.1.
Pentru a se putea reglementa prin legislațieși proceduri diferite modalități de
rezolvareaproblemelor în managementul deșeurilor, este necesar studiul manifestării
diferitelor categorii dedeșeuriși modul de interacțiune cu diferiți factori de mediu. Desigur
aceasta nu este o noutate șipânăîn acest moment așa s-a procedat. Exista însa o serie de lacune
în aceasta abordare care scote înevidenta fie faptul ca nu s-au luat în considerare multe
aspecte fizice, chimice, mecanice etc. fie ca aufost tratate superficial și acum apar probleme
sub toate cele 4 aspecte.
În România deșeurile provenite din ambalaje ne-au invadat dintr-o data. Import de
alimente,import de tehnologie, import de materii prime pentru ambalaje. Impactul social a fost
atât de puternicîncât populația a creat stocuri pentru a le atribui destinații suplimentare: sticle
de PET, folii metalizate,folii de polietilena.
Impactul ecologic negativ s-a manifestat la început mai lent, dar apoi s-a accelerat
deoarecefactorii politici nu a manifestat minimum de vigilenta cu privire la studierea și
gestionarea lor. În timpproblemele ecologice au devenit atât de acute încât nu s-a mai pus
problema studieriicomportamentului lor pentru a surprinde acele elemente de care sa se lege
soluțiile tehnice care sa conducăla rezolvare.
O întrebare interesanta: deșeurile solide sunt fluide ? Da. Cum ? Prin purtători. Care
suntpurtătoriideșeurilor solide ?
omul: ambalajele sunt aruncate la consumul bunului: în curte, pe strada, pe marginea
drumurilor, pe trasee turistice, la locul de munca, la coșul de gunoi, pe marginea apei.
Disciplina și atitudinea ecologicăfata de aceste deșeuritine de nivelul de educație, de
 73

ignoranta, de repulsia fata de reglementari legislative, de gradul de civilizație (ce face

omul când nu-l vede nimeni?!?).
apa: precipitațiile, topirea zăpezii, viiturile devin purtători de deșeuri în dinamica
hidrografica. Ele ajung în albia minora sau se aduna în fata unor baraje naturale sau
artificiale; sau se depun pe meandre. Torente, pâraie, râuri, Delta Dunării, poarta
deșeurileși le acumuleazăîn diferite locuri. Cele vizibile atrag atenția media. Daca sunt
în apropierea așezărilor umane, creeazăprobleme gospodăriilor imediat vecine.
Acumularea deșeurilor nu este selectiva.
aerul: vântul este alt purtător fatidic de deșeuri. El se manifesta în orice anotimp, cu
intensități variabile și din diferite direcții. Manifestarea cea mai puternica este în zona
depozitelor mai mult sau mai puțin organizate
Când cei 3 purtătoriacționeazăsimultan efectul ecologic negativ este asigurat. Se
solidarizeazăfactorii de degradare: soarele, micro-organismele, temperatura și efectele
sinergice.
Abordările actuale în managementul deșeurilor solide ia în considerare,
deocamdatănumaipartea de răspândire pe sol șiacțiunea vântului. Aceasta se explica în special
prin „vizibilitatea” maiaccentuata a depozitelor formate astfel și a împrăștieriideșeurilor pe
arii largi.
Situații ca cele din fotografiile alăturate se întâlnesc frecvent în mediul rural. Numărul
depozite lorneorganizate a depășit de mult numărul comunelor. Aproape fiecare sat „dispune”
de un depozitconstituit ilegal și periculos pentru comunitate, care creste continuu.

Fig.6.2. Depozit neconform[25]

Programele de integrare europeana prevăd calendare stricte în ceea ce privește

instituirea unuisistem performant de gestionare a deșeurilor menajere solide. La nivel teoretic
lucrurile stau foarte bine.
74

Pentru un bun management al deșeurilor solide este necesara parcurgerea

următorilorpași:
a. identificarea soluțiilor durabile din punct de vedere economic și ecologic;
b. planificarea în managementul deșeurilor: reducere, reutilizare, reciclare și eliminare;
c. educarea publicului în legăturăcu problemele de mediu;
d. antrenarea comunităților locale în rezolvarea problemelor de mediu;
e. delegarea de autoritate pentru administrația publica locala în gestionarea problemelor
de mediu
Dintre acestea s-au realizat primele doua puncte. S-au efectuat evaluări, s-au elaborat
planurilocale de gestionare a deșeurilor (PLGD), planuri regionale de gestionare a deșeurilor
(PRGD),Master planuri de gestionare a deșeurilor (MPGD), strategii naționale, regionale de
gestionare adeșeurilorși multe alte documente cu multe pagini și cu ținte în consonanta cu
exigentele UniuniiEuropene.
Al treilea punct a creat o serie de tensiuni, deoarece fondurile alocate unor acțiuni,
atâtea câte aufost, s-au direcționatcătre ONG-uri înființate ad-hoc, iar ONG-urile care au
constituit inițiative alesocietății civile nu au avut loc la resursele alocate. Dupăepuizarea
resurselor s-au diminuat șiinițiativele de acest tip.
Au existat, totușișiexcepții. În județulNeamțs-a implementat în 2009 un proiect
„Mediulînconjurător – prioritatea zero a județuluiNeamț” finanțat de Administrația Fondului
pentru Mediu.
Proiectul a fost implementat de Asociația pentru InițiativaLocala Roman. S-au
desfășuratacțiunieducative și elevii de la liceele din județ, s-au desfășuratacțiuni de
ecologizare în comuna BicazuArdelean, s-au desfășurat cursuri de educațieecologicăcu
reprezentanți din organizații economice,mass-media, administrația publica locala.
Ultimele 2 puncte au fost aproape total ignorate. Master planul de management al
deșeurilor lanivelul județul întârzie sa se punăîn aplicare. În județulNeamțabia s-a stabilit
amplasamentul viitoareigropi ecologice. Nu s-a demarat nici o acțiune de organizare
teritoriala privind colectarea, depozitareaintermediara, selectarea, reciclarea, compostarea,
depozitarea așa cum au fost ele susținute îndocumentațiile elaborate.
În schimb, organele de control aplica conștiincios controale și dau sancțiuni pentru
depozitareanecorespunzătoare a gunoaielor. La nivelul administrațiilor publice se manifesta o
mare confuzie: pede o parte este stringenta organizarea gestionăriideșeurilor deoarece ele se
genereazăcontinuu și ciclu de integrare naturala este foarte îndelungat, pe de alta parte, nu au
voie sădepoziteze deșeurinici măcar în haldele urbane deoarece acestea au un calendar de
închidere. Lipsa de corelare întrelichidarea celor vechi și deschiderea celor noi creeazăefecte
 75

accelerate de degradare a mediului.Mai intervine câteva element de risc: administrațiile

publice nu pot face investițiiacțiuni deorganizare a gestionăriideșeurilor deoarece nu se
cunoaște modul în care va funcționa acesta lanivelul județului, și nu vor fi amortizate
cheltuielile alocate.
Un alt risc care se manifesta, mai ales în mediul rural, este legat de neasumarea
costurilormanagementului deșeurilor de cătrepopulație. Chiar daca se stabilesc taxe fixe de
către Consiliilelocale acestea nu vor fi colectate în timp util pentru se face o previziune
acceptabila a unei activitățiautofinanțate.
Managementul deșeurilor de pe ape este abordat deocamdatănumai ca eveniment de
presa.Constatarea dupăviituri ca s-au adunat gunoaie la baraje este ilustrata de media, este
urmata deamenzi și apoi de acțiuni de curățare. Dar, aproape imediat acumulările se refac.
Se cautăvinovați, se da vina pe lipsa conștiinței civice, se blameazăturismul,
industriaalimentara.
Dar, nu se studiază fenomenul.
Cauza acestei situații este determinata într-adevăr de o proasta depozitare a
ambalajelor pe ariilargi: trasee turistice, artere rutiere circulate, depozitare neamenajata. Cu
ocazia precipitațiilorabundente se formeazăviituri care antreneazăaceste deșeuriși le transporta
pe cursul apelor.
Pe parcurs se depun ca aluviuni sau ajung în timp pânăîn mare. Prezenta lor se
semnaleazăînlocuri cu vizibilitate ridicata.
Pe cursurile de apa amenajate hidroenergetic aceste deșeuri se colecteazăîn fata
barajelor șigenereazăun peisaj dezolant.

Ape contaminate de deseuri [26]

Evaluarea economica arata faptul ca o inițiativaeconomica pe acest profil de activitate

nudepășește pragul de rentabilitate. El trebuie susținut adecvat și problema se
integreazăperfect înabordarea globala de management al deșeurilor.
76

Capitolul 7. Concluzii

Managementul deșeurilorrămâne o necunoscuta în peisajul decizional al

comunităților.Problemele se complica rapid în timp, iar întârzierile în rezolvarea lor integrata
complicăși mai multlucrurile.
Organizarea managementul deșeurilor este bine pusa la punct ca documentație dar în
terensituația este agravanta.
Exista componente care nu au fost luate în considerare și ele constituie elemente
generatoare deconfuzii și mai mari.
Soluțiile de management integrat au o sferăde cuprindere mult mai largăși trebuie luate
în considerare pentru a se face o evaluare corectăși realistăa costurilor.Indiferent de modul de
abordare a managementului deșeurilorrămâne întrebarea: aceastafotografie are o dimensiune
ecologică?
Pentru realizarea măsurilor de evitare a formării deşeurilor, împreună cucolectarea
separată, este necesară o activitate orientatăde relaţii publice şi consiliere a producătorilor
industriali de deşeuri, persoane private şimultiplicatori din partea oraşelor şi comunelor
responsabile cu salubrizarea. Pentru aefectua eficient aceste activităţi variate de organizare şi
consiliere, este necesarăutilizarea personalului calificat (consilieri pe probleme de deşeuri).
Pentru sprijinirea oraşelor şi comunelor care doresc să acţioneze în direcţiaconceperii
şi implementării măsurilor de evitare a deşeurilor, există posibilitatea de apella o serie de
surse de informaţii.
De asemenea, Internetul oferă nenumărate posibilităţi de procurare a informaţiei
despre acest domeniu tematic, de ex. din paginile web ale diferitelor instituţii,organizaţii,
oraşe şi comune din Europa.
Gestionarea deșeurilorreprezintă una dintre problemele importante cu care se
confrunta Romania în ceea ce priveșteprotecția mediului. Aceasta se refera la activitățile de
colectare, transport, tratare, valorificare și eliminare a acestora. Datele privind gestionarea
deșeurilor în Romania fac distincție între doua categorii importante de deșeuri: – deșeuri
municipale și asimilabile din comerț, industrie șiinstituții, deșeuri din
construcțiișidemolărișinămoluri provenite de la stațiile de epurare orășenești; – deșeuri de
producție. În perioada 1998 – 2004, raportul dintre cele doua categorii a variat de la an la an,
media fiind de aproximativ 29% deșeuri municipale și 71% deșeuri de producție.
 77

Bibliografie

1. www.mmediu.ro
2. Idem 1
3. Badea A., Apostol T., Marculescu C. Aspecte ale strategiei României de gestiune a
deșeurilor. În: Mediul Înconjurator, 2003, nr 1, p. 25-37.
4. Brevet de invenție. 923, MD, G2 C1 C12 F 3/00. Procedeu de neutralizare a deșeurilor
obtinute în urma demetalizarii vinurilor cu hexacianoferat (II) de potasiu/T. Bounegru,
V. Gutanu, T. Conunova, C. Bulimaga (MD). Cererea depusa 16.05.1997, BOPI nr.
2/1998
5. OECD 1998 în revista de specialitate „Entsorgungspraxis” (Practica reciclării),
aprilie 1998
6. www.legislatie.just.ro
7. www.legislatie.just.ro
8. www.primariavl.ro
9. www.mmediu.ro
10. Brevet de invenție. 923, MD, G2 C1 C12 F 3/00. Procedeu de neutralizare a
deșeurilor obtinute în urma demetalizarii vinurilor cu hexacianoferat (II) de potasiu/T.
Bounegru, V. Gutanu, T. Conunova, C. Bulimaga (MD). Cererea depusa 16.05.1997,
BOPI nr. 2/1998
11. Bulimaga C. Elaborarea bazelor stiintifice ale managementului deșeurilor în
Republica Moldova. În: Mediul și industria: Materiale ale Simpozionului international.
Bucuresti, România, 2005, vol. 1, p. 230-237.
12. Hotarare nr. 162 din 20 februarie 2002;
13. C., Tataru I. Determinarea impactului asupra mediului în caz de hazard la statia de
epurare biologica a apelor reziduale din mun. Chisinau. În: Diminuarea impactului
hazardelor naturale și tehnogene asupra mediului și societatii. Conferinta
internaționala. Chișinău, 2005, p. 161-164.
14. Bulimaga C. Conceptul elementelor de baza ale managementului deșeurilor în
RepublicaMoldova. În: Ecologie șiprotecția mediului–cercetare, implementare,
management:Materialele Conferintei Jubiliare – INECO 15 ani. Chisinau, 2006, p. 242
- 245.
15. Bobeica V., Buburuz D. Sistemul Specializat de Monitoring al Deșeurilor înRepublica
Moldova. În: Mediul, Cercetare, Protectie și Gestiune. Managementul
dezastrelorecologice. Cluj-Napoca, România. 2007, nr11. p. 78-81.
78

16. Ciocîrlan V. Flora ilustrata a Romaniei. Bucuresti: Ceres, 2000, 1138 p.

17. Dumitru, Diana, Managementul deşeurilor urbane în municipiul Râmnicu Vâlcea,
Revista Salubritatea, nr.1/2002.
18. Fabbricino, Massimiliano, Program integrat pentru gestiunea deşeurilor solide
urbane, Revista Salubritatea, nr.2/2002.
19. Forţiu, Laura, Comisia UE a amânat acordarea a 17,5 milioane de euro pentru
deponeul ecologic de la Timişoara, România liberă nr.3818/3 octombrie 2001.
20. Forţiu, Laura, „Bomba ecologică de la Parţa s-a declanşat din nou!”, România liberă
nr.3820/11 octombrie 2002
21. Găzdaru, Adrian, Notă privind deşeurile menajere urbane, Revista Salubritatea,
nr.1/2002.
22. Dutu Mircea, Dreptul mediul-TRATA-Abordare integrata,Volumul II, Bucuresti,
Editura Economica,2003
23. www.mmediu.ro
24. www.mmediu.ro
25. www.gestionareadeseurilor.ro
26. www.gestionareadeseurilor.ro