UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ, GEODEZIE ŞI INGINERIA

MEDIULUI
MASTER INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL FACTORILOR DE MEDIU

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator ştiinţific
Șef lucrări dr. ing. Mihaela Alina Stanciu

Absolvent
Ing. Cracană Gabriel - Vasile

IAȘI, iunie 2023

1
UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI
FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ, GEODEZIE
ŞI INGINERIA MEDIULUI
MASTER INGINERIE HIDROTEHNICĂ

DEPOZITAREA DEȘEURILOR. STRUCTURA ȘI FUNCȚIONAREA

DEPOZITULUI ȘI SITUAȚIA DEPOZITELOR CONFORME ȘI
NECONFORME ÎN ROMÂNIA

Coordonator ştiinţific
Șef lucrări dr. ing. Mihaela Alina Agafiței

Absolvent
Ing. Cracană Gabriel - Vasile

IAȘI, 2023

2
 Cuprins

Introducere............................................................................................................................................5
Capitolul I. Managementul deșeurilor menajere...................................................................................6
1.1. Abordarea problemei deşeurilor.........................................................................................6
1.1.1. Deșeurile în natură........................................................................................................10
1.1.2. Clasificarea deșeurilor...................................................................................................10
1.2. Impactul depozitelor de deșeuri industriale şi urbane asupra mediului............................11
1.3. Depozitarea deșeurilor......................................................................................................13
1.3.1. Proiectarea depozitelor de deșeuri.................................................................................14
1.3.2. Alegerea amplasamentului............................................................................................14
1.3.3. Conținutul proiectului...................................................................................................15
1.3.4. Construirea depozitelor de deșeuri................................................................................16
1.3.5. Echipamentul de cântărire.............................................................................................16
1.4. Zonele pentru depozitarea deseurilor................................................................................17
1.4.1. Impermeabilizarea bazei si a marginilor depozitului....................................................17
1.4.2. Realizarea sistemului de drenare si evacuare a levigatului...........................................20
1.4.3. Instalatiile pentru tratarea levigatului............................................................................21
1.4.4. Instalatiile pentru colectarea si evacuarea gazului de depozit.......................................22
1.5. Exploatarea depozitelor de deseuri...................................................................................24
1.5.1. Procedura de acceptare a deseurilor la depozitare........................................................24
1.5.2. Modul de exploatare a unui depozit de deseuri.............................................................24
1.5.3. Metode de depozitare/descarcare..................................................................................24
1.5.4. Nivelarea si compactarea..............................................................................................25
1.5.5. Acoperirea zilnica.........................................................................................................26
1.5.6. Auto-monitorizarea emisiilor si controlul calitatii factorilor de mediu in zona de
influenta 27
1.6. Închiderea depozitelor de deșeuri.....................................................................................28
Capitolul II. Probleme de proiectare privind evacuarea, valorificarea și neutralizarea deșeurilor...32
2.1. Noțiuni generale.......................................................................................................................32
2.2. Calculul acumulării medii anuale a reziduurilor......................................................................33
2.3. Determinarea numărului necesar de autogunoiere...................................................................35
2.4. Determinarea numărului necesar de pubele sau containere......................................................36
Capitolul III. Compactarea deșeurilor.................................................................................................38
3.1. Echimpamente pentru compactare si ambalarea deseurilor.....................................................39
Capitolul IV. Situația actuală în România...........................................................................................45
3
 4.1. Situația depozitelor de deșeuri din România............................................................................45
4.2. Raportul Curții de Conturi........................................................................................................45
4.3. Planurile Regionale de Gestionare a Deșeurilor.......................................................................52
4.4. Situatia gestionării deșeurilor în Europa..................................................................................53
4.5. Impactul deșeurilor asupra mediului în România....................................................................55
Concluzii.............................................................................................................................................56
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................58

4
 Introducere
În prezent, deşeurile reprezintă una dintre cele mai acute probleme legate de protecţia
mediului. Mari cantităţi de deşeuri sunt generate anual în România. Operatorii economici pot
valorifica deşeurile proprii, care pot fi tratate, reciclate sau pot fi dirijate către o instalaţie de tratare
(pentru diminuarea gradului de periculozitate) sau către un incinerator (pentru reducerea volumului).
Deşeurile nevalorificate sunt, în general, depozitate. Unele activităţi de gestionare a
deşeurilor pot prezenta un potenţial risc pentru mediu, deoarece diferitele metode de gestionare
implică emisia unor poluanţi în mediu. Gestionarea neadecvată a deşeurilor conduce la numeroase
cazuri de contaminare a solului şi apei subterane, ameninţând sănătatea umană.
Lucrarea de faţă îşi propune evaluarea problematicii actuale a situației deșeurilor și
prezentarea unor strategii de evitare a producerii acestora.
De când ţelul principal al unui sistem de management al deşeurilor solide municipale nu se
referă doar la sănătatea şi siguranţa oamenilor, ci şi la eficienţa sub aspectul protecţiei mediului,
posibil din punct de vedere economic şi acceptabil din punct de vedere social, durabilitatea
managementului deşeurilor ar putea să însemne că el se poate automenţine în timp, fără secătuirea
resurselor pe care se bazează.
Gestionarea Durabilă a Deşeurilor este vitală pentru o comunitate umană, întrucât:
capacitatea depozitelor scade continuu, în timp ce construirea unora noi reprezintă un proces dificil
şi scump; multe materiale care se găsesc în volumul de deşeuri sunt resurse naturale rare, care
trebuie recuperate; activitatea de colectare şi sortare a materialelor care se găsesc în volumul de
deşeuri poate fi o oportunitate de a începe o afacere; un sistem care nu se bazează pe o singură
variantă (adică existenţa cel puţin a unei alternative) este mai flexibil la schimbări economice,
tehnologice şi legislative.
Aspectele economice se referă şi la economisirea resurselor naturale, prin valorificarea
materiilor prime şi materialelor.
Elaborarea de strategii eficiente de gestionare a deşeurilor ajută la reducerea la minimum sau
evitarea efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii umane, permiţând în acelaşi timp dezvoltarea
economică şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

5
 Capitolul I. Managementul deșeurilor menajere
1.1. Abordarea problemei deşeurilor

Creşterea continuă a efectivului populaţiei umane determină creşterea producţiei, implicit

creşterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. De-a lungul
timpului, omul a dezvoltat noi tehnici, diferite tehnologii sofisticate, cu scopul de a-şi satisface
nevoile primare însă nu numai, ci mergând pe ideea creşterii confortului, a dezvoltării economice.
Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului, de la
consumul resurselor naturale până la eliminarea acelor părţi ce nu mai pot fi utilizate denumite
deşeuri.
Interdependenţa dintre creşterea economică şi impactul activitaţilor economice asupra
Capitalului Natural, datorită consumului de resurse şi implicit generarea deşeurilor ridică
probleme la nivel global.
Cherubini şi colab. (2008) afirmă că „Ecosistemele reciclează orice tip de deşeuri, şi
conceptul însuşi de deşeuri nu mai este adecvat. Produsele de la o anumită componentă sau
compartiment sunt întotdeauna o resursă utilă pentru o altă componentă sau compartiment.
Ecosistemele sunt sisteme auto-organizate în aşa fel încât toate resursele sunt utilizate cu maxim de
eficienţă astfel încât nu rămâne nici o resursă neutilizată.” Aşadar, sistemele ecologice sunt capabile
să recicleze si să utilizeze resursele cu maxim de eficienţă, însă intervenţiile antropice perturbă toate
procesele „...procesele din ecosistemele naturale au un pregnant caracter ciclic. Spre deosebire de
această situaţie, deşeurile activităţilor umane se acumulează în mare masură, neputând fi reintroduse
în ciclurile biogeochimice în ritmul în care sunt produse." (Botnariuc şi Vadineanu, 1982). Acest
fapt impune adoptarea politicilor coerente însoţite de eforturi economice şi sociale în vederea unei
utilizări raţionale a resurselor naturale.
Producţia şi utilizarea resurselor variază semnificativ de la o ţară la alta. Conform
statisticilor EEA (European Environment Agency), se consideră următoarele sectoare economice, in
ceea ce priveşte impactul asupra mediului: furnizarea energiei electrice, apa, gaze, serviciile de
transport si agricultura, însă și mineritul, construcțiile, precum și diferitele activități industriale au
impact semnificativ asupra Capitalului Natural. În ceea ce priveşte eficienţa utilizării resurselor pe

6
cap de locuitor, aceasta variază de asemenea, fiind de câteva ori mai mare în Europa de Vest şi
Centrală faţă de Europa de Sud Est. Mai grav este faptul că se preconizează o creştere a utilizării
resurselor spre anul 2020; consumul familial pe cap de locuitor este în creştere în toate ţările
europene, atingând în

7
Europa de Vest şi Centrală un nivel de circa patru ori mai mare decât din Estul Europei. Această
situaţie este explicată de gradul de dezvoltare socio- economice ale ţărilor respective, astfel, dacă
în ţările mai sărace majoritatea populaţiei cheltuieşte puţin peste bunurile strict necesare, ţările
dezvoltate îşi permit diferite tipuri de consum si confort. Consumul şi producţia, respectiv
utilizarea resurselor implică seturi de activităţi în urma cărora rezultă deşeurile. Ciclul de viaţă al
produselor de la extracţia resurselor la producţie şi consum, până la eliminarea deşeurilor este
reprezentat în figura de mai jos (Fig.1.).

Fig. 1. Ciclul de viaţă de la extracţie la producţie, consum şi deşeuri (Mediul în Europa

la a patra evaluare, Nr. 1/2007, Cap.6, Consumul şi producţia durabilă, EEA )

8
 După cum se observă, generarea fluxului de deşeuri este direct corelată cu activităţile de
producţie si consum, fapt care nu poate fi evitat, însa se pune problema epuizării resurselor, a
deteriorării mediului, şi mai ales a prosperităţii speciei umane. O utilizare durabilă a resurselor,
evaluarea impactului asupra mediului a fiecărei activităţi antropice de la proiectarea produselor
până la eliminarea lor sub formă de deşeuri, şi revalorificarea acestora din urmă sub formă de
materie secundară şi energie sunt probleme ridicate la nivel global.
Problema deşeurilor poate fi mai bine abordata cu ajutorul metodelor ce cuprind toate
etapele ciclului de viaţă ale deşeurilor, adică o abordare integrată, respectiv studiul deşeurilor
de la generarea produselor pană la depozitarea lor ca deşeuri; („from cradle to grave”).

Fig. 2. Fluxul de deşeuri (prelucrat după State of the environment report No 3/2003, Cap.7.,
Waste generation and management, EEA)
Gestionarea deşeurilor ridică probleme foarte complexe, care necesită întreprinderea
acţiunilor coordonate de la nivel local la cel regional, colaborarea societăţii civile cu autorităţile
locale, cu reprezentanţii guvernului şi de asemenea colaborarea intre state. De-a lungul timpului,
această problemă s-a acutizat, mai ales in ultimele 2 secole, s-au dezvoltat diferite metodologii,
accentuându-se o abordare integrată, considerând minimizarea cantităţii de deşeuri, gradul de
poluare provocat şi mai nou, importanţa deşeurilor ca materii secundare. Însă şi in zilele noastre,
până şi cele mai dezvoltate ţări întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte aplicabilitatea lor. Pentru
a găsi cea mai bună metodă de management al deşeurilor, respectiv pentru a minimiza impactul
acestora asupra Capitalului Natural este importantă raportarea la o scară adecvata de timp şi
spaţiu si bineînţeles trebuiesc luate în calcul efectele cumulative. În orice caz primul pas care
trebuie făcut este acela de a identifica principalele tipurile de deşeuri, de a le încadra într-o
categorie.

1.1.1. Deșeurile în natură

Deşeurile de orice fel, rezultate din numeroasele activităţi umane, constituie o problemă de o
deosebită actualitate, atât datorită creşterii cantităţilor şi felurilor acestora (care prin degradare şi
infestare prezintă un pericol pentru mediul natural şi pentru sănătatea populaţiei), cât şi însemnatelor
cantităţi de materii prime, materiale refolosibile şi energie care pot fi recuperate şi introduse în
circuitul economic.
Dezvoltarea urbanistică şi industrială a localităţilor, precum şi creşterea generală a nivelului
de trai al populaţiei antrenează producerea unor cantităţi din ce în ce mai mari de deşeuri. Prin
varietatea substanţelor organice şi anorganice conţinute, acestea fac ca procesul degradării aerobe şi
anaerobe de către microorganisme să fie dificil de condus provocând, în cazul evacuării şi
depozitării necontrolate, atât poluarea solului, cât şi a aerului şi a apei. Sunt afectate, de asemenea,
ecosistemele din vecinătatea acestor depozite creându-se mari dezechilibre în cadrul lanţurilor
trofice.

1.1.2. Clasificarea deșeurilor

A. După proveniență:
 Deșeuri industriale provenite din procese tehnologice anorganice;
 Deșeuri industriale provenite din procese tehnologice organice;
 Deșeuri urbane;
 Deșeuri agricole și din industria alimentară;
 Deșeuri din construcții.
Deșeurile industriale anorganice sunt constituite în principal din: deșeuri metalice noi sau

10
vechi, deșeuri chimice anorganice ca acizi, oxizi, baze și săruri.
Deșeurile industriale organice sunt constituite din reziduuri din industria chimică organică
(reziduuri de blaz, gaze nocive, izomeri inactivi, reziduuri petroliere).
Deșeurile urbane reprezintă totalitatea reziduurilor colectate din aglomerari urbane și
cuprind deșeuri menajere (produse de către populație, dar și deseuri similare generate de agenți
economici și comerciali: alimentație publică, hoteluri, cantine, magazine, instituții de învățământ
etc.), deșeuri stradale rezultate în locuri publice, nămoluri de la epurarea apelor uzate orașenești.
Deșeurile menajere din zonele urbane variază între 0,5 si 0,9 kg/locuitor zi, rezultând o
medie 8700 t /zi din care în prezent sunt incinerate ~5%, restul fiind depozitate la rampe de gunoi
care nu sunt prevăzute cu sisteme de protecție a mediului.
Deșeurile agricole sunt reprezentate în principal de reziduuri din zootehnie, dar și deșeuri
din producția vegetală.
B. După posibilitățile de valorificare:
 Deșeurile ce se pretează la o valorificare superioară: aceste deșeuri pot fi introduse în
procese tehnologice de obținere a unor produse finite.

Exemplu: deșeuri din lemn, deșeuri metalice feroase și neferoase.

 Deșeuri ce nu pot fi valorificate și care trebuiesc distruse sau neutralizate: procedeele
cele mai utilizate sunt cele termice, în unele cazuri cantitatea de căldură rezultată
fiind folosită.

C. După compoziție:
 Deșeuri organice de origine animală și vegetală;
 Deșeuri minerale sau metalice;
 Deșeuri provenite din transformări chimice;
 Deșeuri radioactive.

1.2. Impactul depozitelor de deșeuri industriale şi urbane

asupra mediului

În general, ca urmare a lipsei de amenajări și a exploatării deficitare, depozitele de deșeuri se

numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu și sănătatea
publică.
Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orășenești și
industriale, în ordinea în care sunt percepute de populație, sunt:

11
  modificări de peisaj și disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafață;
 modificări ale fertilității solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile învecinate.
Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute și cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de
evidență în zona depozitelor orășenești actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule și
acoperirea cu materiale inerte.
Scurgerile de pe versanții depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafață contribuie la
poluarea acestora cu substanțe organice și suspensii.
Depozitele neimpermeabilizate de deșeuri urbane sunt deseori surs infestării apelor subterane
cu nitrați și nitriți, dar și cu alte elemente poluante. Atât exfiltrațiile din depozite, cât și apele scurse
pe versanți influențează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează asupra folosinței
acestora.
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deșeuri este
un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabilă”,
se întinde pe durata a cel puțin două generații dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani),
exploatare (15-30 ani), refacere ecologică și postmonitorizare (15-20 ani).
În termeni de biodiversitate, un depozit de deșeuri înseamnă eliminarea de pe suprafața
afectată acestei folosințe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a considera și populația
microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul că:
 în asociațiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate;
 unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care își găsesc hrana în
gunoaie (sobolani, ciori).

Deși efectele asupra florei și faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării
depozitului, reconstrucția ecologică realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai
putea restabili echilibrul biologic inițial, evoluția biosistemului fiind ireversibil modificată.
Actualele practici de colectare transport/depozitare a deșeurilor urbane facilitează înmulțirea și
diseminarea agenților patogeni și a vectorilor acestora: insecte, sșobolani, ciori, câini vagabonzi.
Deșeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită
cconținutului lor în substanțe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenți,
uleiuri uzate.

12
 Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile toxice,
produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu
deșeuri solide orășenești. Această situație poate genera apariția unor amestecuri și combinații
inflamabile, explozive sau corozive; pe de altă parte, prezența reziduurilor menajere ușor
degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe și reduce poluarea
mediului.
Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună
cu cele nereciclabile; fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic,
recuperarea lor este dificilă.
Problemele cu care se confruntă gestionarea deșeurilor în România pot fi sintetizate astfel:
 depozitarea pe teren descoperit este cea mai importantă cale pentru eliminarea finală a
acestora;
 depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (în apropierea locuințelor, a
apelor de suprafață sau subterane, a zonelor de agrement);
 depozitele de deșeuri nu sunt amenajate corespunzător pentru protecția mediului, conducând
la poluarea apelor și solului din zonele respective;
 depozitele actuale de deșeuri, în special cele orășenești, nu sunt operate corespunzător: nu se
compactează și nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a
răspândirii mirosurilor neplăcute; nu există un control strict al calității și cantității de deșeuri
care intră pe depozit; nu există facilități pentru controlul biogazului produs; drumurile
principale și secundare pe care circulă utilajele de transport deșeuri nu sunt întreținute,
mijloacele de transport nu sunt spălate la iesirea de pe depozite; multe depozite nu sunt
prevăzute cu împrejmuire, cu intrare corespunzătoare și panouri de avertizare.
 terenurile ocupate de depozitele de deșeuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai
pot fi utilizate în scopuri agricole; la ora actuală, în România, peste 12000 ha de teren sunt
afectate de depozitarea deșeurilor menajere sau industriale;
 colectarea deșeurilor menajere de la populație se efectuează neselectiv; ele ajung pe depozite
ca atare, amestecate, astfel pierzându-se o mare parte a potențialului lor util (hârtie, sticlă,
metale, materiale plastice);

Toate aceste considerente conduc la concluzia că gestiunea deșeurilor necesită adoptarea unor
măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deșeurilor în mediu. Respectarea acestor
măsuri trebuie să facă obiectul activității de monitoring a factorilor de mediu afectați de prezența

13
deșeurilor.

1.3. Depozitarea deșeurilor

Un depozit este definit ca fiind orice amplasament pentru eliminarea finală a deșeurilor prin
depozitare pe sol sau în subteran.
În funcție de tipurile de deșeuri care sunt acceptate, depozitele de deșeuri se clasifică după
cum urmează:
 depozite pentru deșeuri periculoase (clasa a);
 depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b);
 depozite pentru deșeuri inerte (clasa c).

1.3.1. Proiectarea depozitelor de deșeuri

Proiectarea unui depozit de deșeuri se face în funcție de o serie de factori, dintre care cei mai
importanți sunt:
 cantitatea și natura deșeurilor ce urmează a fi depozitate – se evaluează în funcție de
prognozele de dezvoltare a localităților;
 caracteristicile amplasamentului – în raport cu eficiența economică (dimensiuni, durata de
funcționare, distanța de transport a deșeurilor) și eficiența ecologică (cerințe legate de
protecția factorilor de mediu și a sănătății umane) necesar a fi realizate);
 posibilitățile de reabilitare și utilizare ulterioară a terenului – se evaluează în funcție de
natura deșeurilor depozitate, comportarea acestora pe durata depozitării, planurile de
dezvoltare pe termen lung etc.

1.3.2. Alegerea amplasamentului

Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza unei
analize plurictriteriale ce cuprinde:
 criterii geologice, pedologice și hidrogeologice: caracteristicile și modul de dispunere a
straturilor geologice; structura, adâncimea și direcția de curgere a apei subterane; distanța
față de cursurile de apă și alte ape de suprafață; starea de inundabilitate a zonei; folosința
terenului, clasa de seismicitate, criterii legate de pericole de alunecare, tasare.

14
  criterii climaterice: direcția dominantă a vânturilor față de așezările umane sau alte obiective;
regimul precipitațiilor;
 criterii economice: capacitatea depozitului și durata de exploatare (minimum 10 ani);
distanța medie de transport a deșeurilor; necesitatea unor amenajări secundare (drumuri de
acces, utilități etc.)
 criterii suplimentare: vizibilitatea amplasamentului și modul de încadrare în peisaj, accesul la
amplasament, existența unor arii protejate de orice natură; existența în zonă a unor
aeroporturi, linii de înaltă tensiune sau obiective militare.

1.3.3. Conținutul proiectului

Proiectul unui depozit de deșeuri, indiferent de clasa din care face parte, trebuie să conțină
toate datele și informațiile necesare referitoare la fiecare etapă din ciclul de viață al depozitului.
Ca date generale, proiectul trebuie să cuprindă informații referitoare la :
 natura și proveniența deșeurilor ce urmează a fi depozitate;
 cantitățile de deșeuri – corelat cu durata de funcționare și capacitatea maximă a deponiei;
 tehnologiile de tratare ale deșeurilor înainte de depozitare și/sau în incinta depozitului, dacă
este cazul;

Pentru faza de constructie proiectul trebuie sa cuprinda informatii referitoare la:

 infrastructura depozitului, echipamentele și instalațiile componente, amplasarea acestora în
cadrul incintei, precum și căile de acces;
 asigurarea utilităților.
 modul de realizare a bazei și a pereților laterali ai depozitului – materiale folosite și
caracteristici ale acestora, incluzând stratul de impermeabilizare natural (grosime, coeficient
de permeabilitate, mod de realizare), stratele geosintetice (geomembrane, geotextile),
sistemul de drenare al levigatului.
 realizarea sistemului de colectare, tratare și eliminare a levigatului;
 realizarea sistemului de colectare și evacuare (eventual recuperare) a gazului de depozit.

Pentru faza de exploatare depozitul trebuie să cuprindă informații referitoare la:

 procedura de acceptare a deșeurilor de depozitare

15
  modul de operare – cuprinzând metoda de depozitare utilizată, nivelarea și compactarea,
acoperirea zilnică, delimitarea zonelor de lucru, colectarea, tratarea și eliminarea levigatului,
colectarea și evacuarea gazului de depozit, necesarul de echipamente mobile și spațiile
destinate depozitării acestora, instrucțiuni privind depozitarea anumitor tipuri de dețeuri
(materiale pulverulente, obiecte voluminoase, deșeuri foarte ușoare, respectiv urât
mirositoare);
 auto-monitorizarea tehnologică;
 auto-monitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu în zona de influență a
depozitului;
 măsuri de siguranță pentru prevenirea incendiilor și a exploziilor, inclusiv planul de
intervenție în caz de accidente sau avarii;
 date privind posiblitățile de reabilitare și utilizare ulterioară a terenului.

1.3.4. Construirea depozitelor de deșeuri

Un depozit de deșeuri trebuie să aibă în componență următoarele instalații și echipamente

fixe principale:
 poartă de acces și sistem de pază și supraveghere;
 echipament de cântărire și echipament de recepție pentru cantități mici de deșeuri;
 facilități pentru verificarea deșeurilor și laborator;
 drumuri interioare;
 zone pentru depozitarea deșeurilor;
 instalații pentru tratarea levigatului, respectiv pentru colectarea și evacuarea gazului de
depozit;
 garaje, ateliere și spații de parcare pentru utilaje;
 echipament pentru curățarea roților vehiculelor;
 birouri administrative și construcții sociale;

Aceste facilități trebuie amplasate, în funcție de rolul pe care îl au și de caracteristicile

specifice fiecărui depozit (mărimea și tipul, perioada de operare stabilită, cantitatea de deșeuri,
frecvența de transport, cerințele legale și cele ale autorităților competente), astfel încât să asigure o
exploatare optimă.

16
 1.3.5. Echipamentul de cântărire

Depozitul trebuie să fie prevăzut cu echipament de cântărire atât pentru vehiculele încărcate care intra
în depozit, cât și pentru cele descărcate care părăsesc depozitul. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui
singur echipament de tipul platformă de cântărire, sau cu două echipamente montate în paralel, pe sensul de
intrare, respectiv pe cel de ieșire.
Platforma de cântărire trebuie să aibă o capacitate acoperitoare pentru toate tipurile de vehicule care
pot fi utilizate pentru transportul deșeurilor (50 tone greutate brută). Se pot utiliza fie platforme de cântărire la
nivelul solului, încastrate în șosea, fie platforme supraînaltate la cca. 35 cm față de nivelul solului, fixe sau
mobile, acestea din urmă având avantajul că pot fi mutate dacă este nevoie.

Facilitati pentru verificarea deseurilor si laborator

Echipamentele pentru verificarea deseurilor sunt amplasate intr-o zona special destinata inspectiei,
prelevarii de probe si laboratorului pentru analize.

1.4. Zonele pentru depozitarea deseurilor

Amenajarea initiala a zonelor pentru depozitarea deseurilor cuprinde doua operatii de baza:
 impermeabilizarea bazei si a marginilor depozitului;
 realizarea sistemului de drenare si evacuare a levigatului.

1.4.1. Impermeabilizarea bazei si a marginilor depozitului

Alegerea sistemului optim de impermeabilizare se face, pentru fiecare caz in parte, tinand seama de o
serie de factori, printre care cei mai importanti sunt:
 natura deseurilor ce urmeaza a fi depozitate;
 conditiile hidrogeologice si natura suprafetei amplasamentului;
 solicitarile ce pot aparea in timpul exploatarii;
 natura si caracteristicile materialului utilizat.

Sistemul de impermeabilizare trebuie sa asigure atat etanseitatea intregului depozit, cat si:
 stabilitate chimica si termica fata de deseurile depozitate si fata de solul de dedesubt
(inclusiv fata de umezeala si activitatea microorganismelor);
 rezistenta mecanica la eforturile care apar in timpul constructiei si in timpul exploatarii;
 rezistenta la fenomenele meteorologice (inclusiv la inghet, la temperaturi ridicate si la raze
ultraviolete);

17
  stabilitate dimensionala la variatiile de temperatura;
 rezistenta la imbatranire, elasticitate suficienta si rezistenta la rupere.
Solutia de impermeabilizare trebuie sa tina seama de caracteristicile naturale ale
amplasamentului ales, si in mod special de conditiile geologice si hidrogeologice care formeaza
bariera geologica. Se considera ca bariera geologica indeplineste conditiile necesare pentru
impermeabilizare daca ea are urmatoarele caracteristici:
 grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10 -7 m/s – pentru depozitele de deseuri
inerte;
 grosime ≥ 1 m, k ≤ 10 -9 m/s – pentru depozitele de deseuri nepericuloase;
 grosime ≥ 5 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deseuri periculoase.
In cazul in care aceste conditii nu sunt indeplinite in mod natural, bariera geologica va fi completata
cu un strat de argila sau alt material natural cu proprietati echivalente.
Stratul natural de impermeabilizare va fi completat cu un strat polimeric format din geomembrana,
geotextile si straturi de drenare, astfel incat impermeabilizarea cuvetei depozitului va avea o structura de tipul
celei prezentate in figura de mai jos.

In functie de natura deseurilor ce urmeaza a fi depozitate, implicit de gradul de etansare

dorit, impermeabilizarea se poate realiza prin:
 etansare simpla prin geomembrana;
 etansare simpla prin geocompozit cu strat mineral etans;
 etansare combinata cu geomembrana si material argilos;
 etansare dubla cu geomembrana;

18
  etansare combinata, dubla sau tripla, cu geomembrana si material argilos.

La partea superioara a taluzului, geomembrana trebuie sa fie ancorata in mod corespunzator,

pentru a face fata la solicitarile mecanica si pentru a impiedica alunecarea acesteia.

19
 Materialele geosintetice (geomembrane si geotextile) utilizate pentru amenajarea depozitelor
de deseuri trebuie sa aiba anumite caracteristici de baza prin care sa se asigure indeplinirea anumitor
exigente specifice:
 exigente functionale – legate de indeplinirea functiilor pentru care sunt utilizate;
 exigente constructive - legate de operatiile de constructie si de amplasare in teren, care
trebuie sa nu afecteze caracteristicile functionale;
 exigente de durabilitate – legate de faptul ca materialul trebuie sa-si pastreze caracteristicile
functionale pe toata durata exploatarii depozitului.

1.4.2. Realizarea sistemului de drenare si evacuare a levigatului

Sistemul de drenare si evacuare a levigatului este format din:

 strat de pietris;
 sistem de drenuri absorbante si colectoare.

Caracteristicile sistemului de drenare a levigatului (panta, distanta intre conducte etc.) va fi

stabilit de catre proiectant, in fiecare caz in parte, in functie de conditiile specifice fiecarui
amplasament (relief, regimul precipitatiilor, tipul deseurilor depozitate).

20
 Zonele pentru depozitarea deeurilor vor fi imprejmuite cu santuri de garda pentru colectarea
apelor meteorice; acestea vor fi epurate si/sau eliminate de pe amplasament impreuna cu levigatul.

1.4.3. Instalatiile pentru tratarea levigatului

Aceste instalatii au rolul de a aduce valorile indicatorilor caracteristici levigatului in limite

admisibile pentru evacuarea in sisteme de canalizare sau in ape de suprafata.
Caracteristicile cantitative si calitative ale levigatului variaza in timp si in functie de natura si
cantitatea deseurilor depozitate, iar proiectarea si construirea instalatiilor pentru tratare trebuie sa
tina cont de aceste aspecte.
Fiecare caz in parte necesita o evaluare proprie, alegerea variantei optime de tratare a
levigatului facandu-se in functie de:
 Cerintele legale referitoare la deversarea levigatului, inclusiv cele impuse de autoritatea
competenta;
 Caracteristicile cantitative si calitative ale levigatului;

21
  Alte aspecte tehnico-economice: costurile construirii unei instalatii de tratare proprii,
posibilitatea evacuarii levigatului in influentul unei statii de epurare orasenesti, costul
aplicarii diferitelor metode de tratare etc.

In general, este necesara aplicarea unor metode de tratare pentru indepartarea urmatorilor
impurificatori:
 Compusi organici biodegradabili si nebiodegradabili;
 Compusi toxici organici si anorganici;
 Amoniac si ioni nitrat;
 Sulfuri;
 Compusi volatili urat mirositori;
 Materii solide in suspensie.

Pot fi utilizate urmatoarele tehnici de tratare:

 Tratare biologica: anaeroba, aeroba, aeroba prekungita pentru eliminarea azotului
(nitrificare/denitricare); un sistem eficient si putin costisitor care poate servi ca faza de
pretratare inaintea deversarii in influentul unei statii de epurare orasenesti este lagunarea;
 Tratare prin procedee fizico-chimice: coagulare-floculare, flotatie-precipitare,
ultrafiltrare, evaporare.

In anumite cazuri, in functie de scopul urmarit, pot fi aplicate si alte procedee fizico-chimice:
 Stripare cu aer pentru eliminarea amoniacului;
 Adsorbtie pe carbune activ pentru indepartarea urmelor de conpusi organici;
 Osmoza inversa pentru eliminarea particulelor in suspensie sau coloidale, a azotului
amoniacal, a metalelor grele si a materiilor dizolvate.

In functie de conditiile locale specifice si de caracteristicile levigatului (daca acestea se

incadreaza sau nu in limitele stabilite de normele legislative in vigoare), acesta poate fi deversat
diret sau colectat local si apou transportat in influentul unei statii de epurare orasenesti.

1.4.4. Instalatiile pentru colectarea si evacuarea gazului de depozit

Aceste instalatii au rolul de a asigura colectarea controlata a gazului de fermentare care se

formeaza, pentru o perioada lunga de timp, in toate depozitele ce contin deseuri biodegradabile.

22
 In urma descompunerii anaerobe a deseurilor se formeaza gazul de depozit (gaz de
fermentare), cu o putere calorica de 5000-6000 kcal/m 3 si o compozitie in care predomina CH4 (54
%) si CO2 (45 %) si la care se adauga mici cantitati de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon,
mercaptani, aldehide, esteri, urme de compusi organici.
Cantitatile de gaz de depozit pot varia semnificativ atat in cazul aceluiasi depozit, in timp, in
functie de o serie de parametri (varsta depozitului, tipul deseurilor depozitate, modul de operare
etc.), cat si de la un depozit la altul.
Procesul de migrare a gazului din masa de deseuri este influentat de: concentratia gazelor din
sol, distributia gradientilor de presiune, proprietatile fizico-chimice ale straturilor de deseuri, ale
materialului de acoperire si ale solului.
In cazul in care gazul format nu este evacuat controlat din depozit, migrarea si acumularea
acestuia pot prezenta o serie de riscuri, printre care: pericol de incendiu prin auto-aprindere;
degajare de mirosuri neplacute si de compusi toxici (hidrogen sulfurat, compusi organo-fosforici,
alte substante organice nesaturate); afectarea componentei biologice a solului, prin reducerea
concentratiei de oxigen; pericol de explozie, prin posibila aparitie a acumularilor de gaz in
vecinatatea zonelor rezidentiale; cresterea acumularilor de gaze ce contribuie la efectul de sera.

Evacuarea controlata a gazului de depozit este necesara atat pentru evitarea aparitiei
riscurilor mai sus mentionate, cat si pentru valorificarea metanului, in cazul in care aceasta este
rentabila. Modul de evacuare a gazului de depozit depinde de conditiile specifice fiecarui depozit si
de scopul urmarit (arderea controlata a gazului sau utilizarea acestuia). De obicei se utilizeaza
tehnici de ventilatie cu presiune scazuta. Ventilatia activa se realizeaza prin pomparea gazului
colectat prin puturi sau drenuri; aceste tehnici sunt recomandate in cazul depozitelor mari, in care

23
inaltimea depunerilor depaseste 8 m. Gazul colectat este valorificat in energie electrica, surplusul
este supus unui proces de ardere controlata.

1.5. Exploatarea depozitelor de deseuri

1.5.1. Procedura de acceptare a deseurilor la depozitare

Procedura de acceptare a deseurilor la depozitare reprezinta un mecanism complex, constituit

din mai multe etape.
Operatorul depozitului va realiza inregistrarea datelor referitoare la: cantitatea si
caracteristicile deseurilor primite, sursa, data livrarii, alte informatii considerate relevante. In cazul
depozitelor zonale pentru deseuri nepericuloase, aceste informatii vor fi disponibile si in formar
electronic.
1.5.2. Modul de exploatare a unui depozit de deseuri

Modul specific de exploatare utilizat de catre operatorul depozitului depinde de natura

deseurilor acceptate si de specificatiile autorizatiei de mediu, tinand cont de: starea fizica a
deseurilor, conditiile meteo din momentul depozitarii; cerinte speciale pentru evitarea riscurilor.

1.5.3. Metode de depozitare/descarcare

Metoda de depozitare propriu-zisa se alege in functie de o serie de factori specifici fiecarui

caz in parte, dintre care determinanti sunt topografia si geologia terenului si adancimea apei
subterane.

24
 Activitatea de descarcare propriu-zisa a deseurilor se supune unor reguli stricte, printre care:
 Restrictionarea numarului de vehicule in zona de descarcare;
 Necesitatea ca lucratorii din zona de descarcare sa poarte uniforme de protectie, in culori
vizibile si usor de identificat;
 Interdictia de a fuma in zona de descarcare;
 Necesitatea de a urma proceduri specifice in cazul vehiculelor supra-incarcate sau care pot
deveni instabile atunci cand parti componente ale lor se pun in miscare.

1.5.4. Nivelarea si compactarea

Deseurile descarcate vor fi imediat nivelate si compactate, aceasta practica avand mai multe
avantaje:
 creeaza posibilitatea depozitarii unei cantitati mari de deseui in unitatea de volum;
 reduce impactul determinat de imprastierea gunoaielor pe diferite suprafete, proliferarea
insectelor, a animalelor si pasarilor si aparitia incendiilor;
 minimizeaza fenomenele de tasare pe termen scurt.

Deseurile sunt imprastiate omogen pe toata suprafata celulei de depozitare, apoi fiind compactate.

25
 In cazul depozitarii deseurilor cu potential biodegradabil ridicat se va calcula un grad de
compactare optim, astfel incat densitatea stratului de deseuri sa nu impiedice procesele de formare si
evacuare a levigatului si a gazului de depozit. Datele de literatura sugereaza ca o valoare a densitatii
deseurilor compactate de 0.8 t/m 3 este optima pentru desfasurarea normala a proceselor de
biodegradare in deseurile menajere. In cazul in care autorizatia de mediu a depozitului prevede
conditii de stabilizare accelerata, gradul de compactare va fi foarte redus, sau chiar zero, aplicandu-
se alte metode pentru minimizarea proliferarii daunatorilor si a imprastierii deseurilor.

1.5.5. Acoperirea zilnica

Acoperirea zilnica a deseurilor descarcate si compactate se realizeaza pentru a preveni

aparitia mirosurilor neplacute, imprastierea de catre vant a deseurilor usoare, proliferarea insectelor,
a pasarilor, precum si pentru a conferi depozitului un aspect relativ estetic. Acoperirea zilnica
trebuie sa se realizeze mai ales in perioadele cu temperatura si umiditate ridicate, aceste conditii

26
favorizand degajarea de mirosuri neplacute si proliferarea daunatorilor.
Materialul folosit pentru acoperire poate fi sol obisnuit (eventual de la excavarile efectuate
pentru amenajarea depozitului) sau deseuri inerte de materiale de constructie. Exista si alte variante
de materiale de acoperire, cum ar fi: folii groase de plastic; filme de plastic nerecuperabile; tesaturi
din fibre, geotextile; spume; pasta de hartie, deseuri de gradina maruntite.
Natura si grosimea stratului de acoperire se stabilesc in functie de o serie de criterii, printre
care:
 necesitatea ca stratul de acoperire sa poata fi strabatut de fluxul de levigat, respectiv de cel
de gaz de fermentare;
 necesitatea ca stratul de acoperire sa nu ocupe un volum prea mare din depozit, ceea ce ar
reduce volumul util al acestuia.

1.5.6. Auto-monitorizarea emisiilor si controlul calitatii factorilor de mediu in zona de influenta

Auto-monitorizarea emisiilor, in faza de exploatare a unui depozit de deseuri, are ca scop

verificarea conformarii cu conditiile impuse de autoritatile competente (autorizatia de mediu,
autorizatia de gospodarire a apelor etc.).
Valorile determinate in urma analizarii probelor vor fi comparate cu cele impuse in
autorizatia de mediu sau in alte acte de reglementare, in conformitate cu normele legale in vigoare.
Urmarirea cantitatii si calitatii gazului de depozit se efectueaza pe sectiuni reprezentative ale
depozitului.
Valorile obtinute in urma masuratorilor vor fi comparate cu cele prevazute de normele
legislative in vigoare.

27
 Controlul calitatii factorilor de mediu in zona de influenta a depozitului se realizeaza prin:
 inregistrarea datelor meteorologice – pentru stabilirea cantitatii de precipitatii, a domeniului
de temperatura si a directiei dominante a vantului;
 analiza principalilor indicatori de calitate a apelor de suprafata – se vor preleva probe din
puncte situate amonte, respectiv aval de depozit, pe directia de curgere a apei;
 analiza principalilor indicatori caracteristici apelor subterane – se vor preleva probe din
foraje de monitoring situate amonte (1 foraj), respectiv aval de depozit (2 foraje);
 determinarea concentratiilor indicatorilor specifici in aerul ambiental din zona de influenta a
depozitului;
 determinarea concentratiilor specifice de poluanti in sol, in zona de influenta a depozitului.

Valorile obtinute pentru fiecare factor de mediu vor fi comparate cu cele prevazute de
normele legislative in vigoare.
Analizele si determinarile necesare pentru auto-monitorizarea emisiilor si controlul calitatii
factorilor de mediu vor fi realizate de catre laboratoare acreditate, iar rezultatele vor fi inregistrate pe
toata perioada de monitorizare.

1.6. Închiderea depozitelor de deșeuri

Sistemul de acoperire trebuie sa realizeze o izolare a masei deseurilor fata de apele pluviale
si, in acelasi timp, in cazul deseurilor biodegradabile, sa asigure o umiditate optima in interiorul
masei de deseuri, care sa favorizeze descompunerea materiei organice.

28
 In ceea ce priveste gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie sa asigure atat prevenirea
patrunderii aerului in masa de deseuri, cat si evaluarea controlata a gazului de fermentare printr-un
sistem de conducte si puturi.
Sistemul de acoperire a unui depozit de deseuri este format din:
 strat pentru acoperirea deseurilor (geotextil);
 strat pentru colectarea si evacuarea gazului de depozit’
 strat de impermeabilizare (argila-geomembrana);
 strat pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale;
 strat de sol vegetal

Caracteristicile materialelor din care este realizat stratul de acoperire se stabilesc in functie
de: natura si cantitatea deseurilor depozitate pe amplasament, conditiile de mediu natural, gradul
necesar de reducere a riscurilor pentru toti factorii de mediu, utilizarea ulterioara a terenului.
In plus, pentru asigurarea tututor conditiilor pentru mentinerea stabilitatii si integritatii
stratului de acoperire, se va tine cont si de urmatoarele aspecte:
 posibilitatea aparitiei trasarilor diferentiate a deseurilor la limitele dintre celule sau la
contactul cu peretii depozitului, in special in caul depozitarii deseurilor municipale
biodegradabile – se va proiecta realizarea de grosimi suplimentare de material de acoperire
sau de margini neregulate pentru compensarea tasarilor prognozate;
 necesitatea ca profilul final al depozituluo sa respecte anumite conditii referitoare la panta
suprafetelor (in corelatie si cu natura deseurilor depozitate) si la incadrarea in peisaj.

La baza taluzului, geomembrana trebuie sa fie ancorata in mod corect, pentru a face fata la
solicitarile mecanice si pentru a realiza o izolare corespunzatoare a masei de deseuri.

29
 Monitoring-ul post-inchidere si reconstructia ecologica a zonei afectate de depozitarea
deseurilor.
Conform prevederilor legale, operatorul depozitului este obligat sa efectueze mnitorizarea
post-inchidere, pe o perioada stabilita de catre autoritatea de mediu competenta (minimum 30 ani).
Aceasta perioada poate fi prelungita daca in cursul derularii programului de monitorizare se constata
ca depozitul nu este inca stabil si poate reprezenta riscuri pentru factorii de mediu si sanatatea
umana.
Sistemul de monitoring post-inchidere cuprinde:
 determinarea caracteristicilor cantitative si calitative ale levigatului;
 determinarea caracteristicilor cantitative si calitative ale gazului de depozit;
 inregistrarea datelor meteorologice;
 urmarirea topografiei depozitului.

In tabelele urmatoare sunt prezentati principalii indicatori ce trebuie urmariti in cadrul

activitatii de monitoring post-inchidere.

30
 Inchiderea procesului de reconstructie ecologica a unui depozit de deseuri se stabileste pe
baza unor criterii de evaluare, printre care:
 criterii referitoare la calitatea levigatului: aspecte privind distanta depozitului fata de ape
subterane si de suprafata, conditiile de calitate stabilite pentru acestea, atenuarea
potentialului poluant al levigatului prin parcurgerea unor roci nesaturate sau prin diluarea in
apele subterane sau de suprafata;
 criterii referitoare la productia de gaz;
 criterii referitoare la tasare: aspecte privind tasarea deseurilor sub propria lor greutate si ca
rezultat al transformarilor chimice si fizice suferite in depozit, precum si stabilitatea pe
termen scurt si lung (stabilirea factorului de siguranta la rupturi sau alunecari).

Utilizarea ulterioara a amplasamentului se va face tinand seama de conditiile si restrictiile

specifice impuse de existenta depozitului acoperit, in functie de stabilitatea termenului si de gradul
de risc pe care acesta il poate prezenta pentru mediu si sanatatea umana.

31
 Capitolul II. Probleme de proiectare privind evacuarea, valorificarea și
neutralizarea deșeurilor
2.1. Noțiuni generale
Proiectarea porneşte în general de la anchetarea şi examinarea (diagnosticarea) atentă şi
analitică a situaţiei, cât şi de la determinarea modificărilor şi tendinţelor (prognozarea) care pot
apărea în perioada pentru care se proiectează.
Dintre condiţiile locale concrete trebuie analizate cu mare atenţie situaţia apelor freatice,
inundaţiile posibile, alimentarea cu apă potabilă,izvoarele de ape de tratament balneologic,
evacuarea apelor uzate, gradul de poluare a atmosferei, a locurilor de agrement şi odihnă, a
terenurilor protejate, având la bază date statistice de la diferite organe şi servicii meteorologice,
hidrologice, sanitare, agricole, transport,construcţii etc.
Trebuie studiate separat cu mare atenţie posibilităţile de valorificare a reziduurilor, cerinţele
din acest domeniu (valorificarea compostului, a căldurii obţinute în cazul arderii reziduurilor,
posibilităţile de valorificare a unor sortimente de reziduuri, rezultate pe parcursul tratării ca materie
primă secundară etc.).
Trebuie determinate relaţiile cantitative şi calitative ale reziduurilor menajere. Trebuie
analizate toate celelalte reziduuri de altă provenienţă (industrială, agricolă, de construcţii, stradale,
de la spitale etc.) ce pot apărea pe teritoriul pentru care se proiectează, posibilităţile de tratare şi
neutralizare ale acestora în comun cu reziduurile menajere (balanţa de reziduuri). Trebuie
determinate tendinţele modificărilor previzibile pentru perioada de proiectare.
Se analizează în detaliu suprafeţele cuprinse în evacuarea organizată, metodele actuale ale
evacuării reziduurilor, gradul de tratare şi de pregătire al întreprinderilor şi unităţilor existente în
acest domeniu.
Se stabilesc zonele de colectare, locurile de amplasare a platformelor de precolectare a
deşeurilor menajere, dimensionarea şi amplasarea rampelor de depozitare controlată. Pe baza
sistemului de colectare şi de transport trebuie de determinat necesarul de recipienţi, numărul

32
mijloacelor de transport şi a personalului muncitor.
După analizarea atenta a condiţiilor locale concrete trebuie făcute propuneri pentru
depozitarea definitivă (neutralizarea) a reziduurilor,prezentând compararea alternativelor, luând în
consideraţie costurile şi indicatorii ecologici.Operaţiile de colectare şi evacuare a reziduurilor
menajere se realizează de către serviciile de salubrizare subordonate primăriilor.
Schema de salubrizare depinde de gradul de amenajare a centrului populat. Există mai multe
sisteme de evacuare a reziduurilor din centrele populate: evacuarea flotabilă – prin reţeaua de
canalizare ; evacuarea prin canale pneumatice, unde prin curenţi de aer sau vacuum parţial
reziduurile sunt conduse intr-un siloz ; evacuarea cu transportul auto special al reziduurilor menajere
în pubele sau containere si evacuarea mixtă.

2.2. Calculul acumulării medii anuale a reziduurilor

La calcularea necesitaţii pentru transportul auto special, terenului pentru rampa de depozitare
a reziduurilor solide, la determinarea volumului de mijloace pentru efectuarea salubrizării se
folosesc normele medii de acumulare a reziduurilor, adică cantitatea medie anuală de reziduuri
comunale ce se acumulează in centrul populat la un locuitor.
Norma medie de acumulare a reziduurilor solide în Republica Moldova constituie 350
kg/an/locuitor sau 1m³/an/locuitor.
Pentru determinarea cantităţilor de reziduuri menajere se folosesc următoarele metode:
 metoda indicelui mediu de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor care rezultă
din determinarea cantităţilor de reziduuri menajere produse de către un locuitor pe zi, din
diferite zone caracteristice ale localităţilor;
 metoda gravimetrică directa care are la baza determinarea zilnica de reziduuri menajere
produse si a componentelor acestora.
In cadrul primei metode, folosind indicele mediu, cantitatea de reziduuri menajere se
determina după formula:
Qzi =N×Im 0,001 [t/zi],unde:
Qzi – cantitatea medie zilnică de reziduuri menajere (t/zi):
Im – indicele mediu de producere a reziduurilor menajere
(kg/loc./zi);
N – numărul de locuitori;
O imagine clară despre cantitatea anuală a reziduurilor menajere cât şi despre modificările

33
periodice, în funcţie de zonele de colectare, se poate obţine numai acolo unde la locurile de
descărcare a vehiculelor sunt instalate cântare de vehicule şi se înregistrează zilnic cantitatea
deşeurilor descărcate .
Există de asemenea şi procedeul de cântărire numai a unor transporturi alese cu frecvenţe
corespunzătoare unor anotimpuri si provenite din diferite locuri. În asemenea cazuri este determinată
cantitatea deşeurilor colectate de pe întreaga suprafaţă a localităţii timp de cel puţin o săptămână,
din fiecare lună, adică anual se cântăreşte cantitatea reziduurilor menajere pe 12 săptămâni. Prin
înmulţirea cantităţilor acumulate pe cele 12 săptămâni cu 4,33 se obţine cantitatea
medie anuală a reziduurilor (Ma), adică:
Ma=Σ Ms · 4,33 [t/an],unde:
Ms – cantitatea săptămânală a reziduurilor menajere.
Acumularea medie anuală a reziduurilor solide (Ma) poate fi determinată şi prin aplicarea
formulei.
Ma = A + B + C + D ,
unde : A – acumularea medie anuala a reziduurilor menajere;
B – acumularea anuală a reziduurilor la instituţiile obşteşti;
C – volumul anual al gunoiului de pe străzi;
D – masa medie anuală a reziduurilor de la întreprinderile industriale.
Fiecare element din această formulă, la rândul său, poate fi calculate folosind formula
corespunzătoare.
Mărimea A se calculează prin formula:
A = a1 × n1 + a2 × n2 +…+an × nn,
unde: a1,a2,...an – normele de acumulare a reziduurilor comunale în blocurile locative cu
diferit grad de salubritate;
n1,n2…nn – numărul de populaţie locuitoare în case cu grad diferit de salubritate.
B = b1×n1 + b2×n2 +…+ bn×nn ,
unde: b1, b2 …bn – norme de acumulare a reziduurilor solide la fiecare instituţie obştească,
de comerţ, cultural-socială;
n1, n2 …nn – numărul unităţilor de întreprinderi.
C = c1×s1 + c2×s2 +…+ cn×sn,
unde : c1,c2…cn – normele de acumulare a gunoiului de pe străzile cu diferit grad de
salubritate;
s1,s2…sn – aria învelişurilor corespunzătoare.

34
 Cantitatea reziduurilor de la întreprinderile industriale se calculează prin aproximaţie,
considerând că anual unui om îi revine 0,5-1kg din ele plus reziduurile de producţie formate la
întreprindere.

2.3. Determinarea numărului necesar de autogunoiere

Una din operaţiile, poate cea mai importantă din activitatea de colectare a reziduurilor
menajere, o reprezintă transportarea acestora de la platformele de precolectare la rampele de
neutralizare sau la instalaţiile de tratare şi valorificare a materialelor refolosibile pe care le conţin.
Pentru transportul reziduurilor menajere s-au folosit şi se mai folosesc încă, într-o gamă
foarte largă, vehicule şi autovehicule, începând de la căruţe cu cai şi până la autogunoiere
compactoare de mare capacitate (fig.6).

Figura 6. Autogunoieră compactoare tip BOBR 16-2

Numărul de autovehicule necesare pentru transportarea reziduurilor menajere se determină
folosind relaţia:
Q
N= buc
8 pc
în care:
N – numărul de autovehicule, bucăţi;
Q – cantitatea de reziduuri menajere ce trebuie transportată, m³;
p – productivitatea autovehiculului, m³/h;
c – coeficientul de utilizare a parcului = 0,8;

35
 8 – numărul de ore într-un schimb.
Productivitatea (P) a autovehiculului se determina astfel:
G
P= (m¿¿ 3¿¿ h)¿ ¿ unde:
T
G – este capacitatea de încărcare a autovehiculului,
T – durata unui parcurs în ore,
Gu
T= (m¿¿ 3)¿ în care:
γ
Gu – încărcătura utila a autovehiculului;
γ – greutatea specifică a reziduurilor menajere în t/m³.
Durata unui parcurs în ore (T) are relaţia:
T = tplin + tgol + tpp + tinc. + tdesc.,
în care :
t d este durata parcursului de la ultimul punct de precolectare până la locul de
plin=¿ ¿
vm

descărcare (rampa de neutralizare a instalaţiei de tratare etc.) în ore;

d
t gol = durata parcursului de la locul de descărcare până la primul punct de colectare în ore;
vm
d – distanţa de transport de la ultimul punct de precolectare până la locul de descărcare, km;
d´ – distanţa de transport de la locul de descărcare până la primul punct de precolectare, km;
vm – viteza medie de deplasare a autovehiculului încărcat, km/h;
v´m – viteza medie de deplasare a vehiculului gol, km/h;
''
d
t pp= ' ' timpul pentru parcurgerea distanţelor între punctele de precolectare, ore;
v
d" – distanţa parcursă intre punctele de precolectare, km;
v"m – viteza medie de deplasare între punctele de precolectare, km/h (8-10 km/h).
Frecvenţa ridicării (evacuării) reziduurilor menajere variază, de obicei, de la o data la trei ori
pe săptămâna în dependenţă de aglomeraţia cartierului şi de sezon .
Felul materialului poate varia şi el. Serviciul de colectare poate să includă ridicarea separată
a frunzelor, crengilor, a unor obiecte de uz casnic reutilizabile (metale, hârtie, sticle, resturi
alimentare) pentru a fi predate separat centrelor de colectare.

2.4. Determinarea numărului necesar de pubele sau containere

36
 Ca recipienţi pentru precolectarea reziduurilor menajere se folosesc pubelele (fig.3) cu
capacitatea de 0.1 1/m³ si containere (fig.4) cu capacitatea 0,4 m³, 0,8 m³ ş. a., confecţionate din
tabla zincată pentru a se evita coroziunea şi distrugerea permanentă.Pentru ridicarea şi descărcarea
containerelor şi chiar a pubelelor sunt prevăzute pe autogunoiere dispozitive adecvate.
Numărul necesar de pubele sau containere pentru centrul populat sau o parte a lui se
calculează folosind relaţia:
2 NZ
n= unde:
CV
n – este numărul pubelelor sau containerelor necesare ;
N – nr. populaţiei aferentă tubului de precolectare sau platformei de precolectare (fig.5)
situate în afara blocului locativ;
2 l/om,zi - cantitatea de reziduuri produsă de fiecare locatar;
Z – intervalul maxim intre două colectări în zile;
V – volumul pubelei sau containerului în l ;
C – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului.
Numărul de pubele sau containere poate fi determinat si cu relaţia:
M n ×Z × K
N= unde:
CV
Z – intervalul maxim intre două colectări în zile;
V – volumul pubelei sau containerului în l ;
C – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului.
Mn – acumularea medie nictemerală (timp de 24 ore) a deşeurilor în urbe, sector, cartier;
K - coeficientul iregularităţii de acumulare a deşeurilor (1,25).
Platforme de precolectare a deşeurilor:
a) tip simplu cu pereţi din plăci de beton, marcat cu spaţii verzi;
b) tip construit din beton, închis cu uşi (eventual cu acoperiş de protecţie).

37
 Capitolul III. Compactarea deșeurilor
Compactarea deşeurilor se practică pentru reducerea volumului de deşeuri şi pentru uşurinţa
manipulării acestora. În acest fel:
 Se reduc costurile de transport
 Se diminuează spaţiile de stocare
Compactarea poate fi realizată mecanic sau hidraulic.
Echipamentele utilizate pentru compactare s-au dezvoltat pentru diferite tipuri de deşeuri.
Ex. Pentru materiale plastice (ambalaje) pot fi utilizate concasoare cu valţuri (chiar striate)
care perforează deşeurile facilitând compactarea
Presele pot fi dotate cu mecanisme de ambalare (balotare) pentru uşurinţa manipulării.
Compactarea poate fi realizată şi în autovehiculele de transport.
Deşeuri de lemn ce urmează să fie utilizate ca şi combustibili (rumeguş de lemn) se
compactează cu obţinerea peletelor sau brichetelor.

38
Figura 1. Instalaţie de compactare deşeuri de ambalaje din plastic

Figura 2. Instalaţie de compactare şi balotare deşeuri din hârtie şi carton

3.1. Echimpamente pentru compactare si ambalarea deseurilor

3.1.1. ŞNECURI COMPACTARE DEŞEURI

Şnecurile pentru compactare deşeuri au două caracteristici principale:

39
  comprimă diferite tipuri de materiale repede şi efficient
 separă lichidele de solide ( ex. apa de plastic)

De multe ori ambele caracteristici sunt exploatate, în acelaşi timp.

Melcul este dispozitivul principal care se foloseşte la toate sistemele, împreună cu alte accesorii
adaptate pentru a se potrivi diferitelor tipuri de deşeuri.

Figura 3. Şnec
Şnecurile sunt prevăzute cu sistem de presare automat, hidraulic, care asigură o compactare
constantă, uniformă, pentru orice tip de material, fără supracompactare.
Se utilizează pentru:
 EPS (polistiren expandat)
 Sticle PET
 Cutii de metal şi aluminiu
Şnec compactor SK 120 pentru
EPS (polistiren expandat)

40
Se utilizează pentru supermarketuri, comercianţii de aparatură electronică, etc.
Capacitate de comprimare: 18 kg/ora
Raport de comprimare: 50:1
Putere consumată: 1,5 kW

Şnec compactor SK 240 pentru EPS (polistiren expandat)

SK 240 este prevazut cu gură de alimentare automată

Capacitate comprimare: aprox 75 kg/ora
Raport de comprimare: 45:1
Densitate balot: aprox. 270 kg/m³
Putere consumată:
Motor principal: 5,5 kW
Pompa hidraulică: 0,55 kW
Motor tocător: 1,1 kW
Şnec compactor SK 240 pentru cutii de aluminiu

41
Şnecul goleste cutiile de lichidele rămase şi le comprimă în acelaşi timp.
Capacitate comprimare: 10.000 cutii de aluminiu de 300 ml/ora
Raport de comprimare: 20:1
Densitate balot: aprox. 300 kg/m³
Putere consumată
Motor principal: 5,5 kW
Pompa hidraulică: 0,55 kW
Role dozare: 2 x 0,75 kW
Pâlnie: aprox. 1000 l
Şnec compactor SK 370 pentru PET-uri

Şnecul goleşte sticlele de lichidele rămase şi le comprimă în acelaşi timp.

42
 Capacitate comprimare: 5.000 sticle de 1,5 litri şi aprox. 12.000 sticle de 0,5 litri
Raport de comprimare: 13:1
Densitate balot: aprox. 250 kg/m³
Putere consumată
Motor principal: 15 kW
Pompa hidraulică: 0,55 kW

3.1.2. COMPACTOARE ROTATIVE

Compactorul rotativ colectează deşeuri de carton, plastic sau lădiţe din şipci de lemn.
Compactarea se face prin presare.
Avantaje:
 nivel redus de zgomot
 poate fi folosit chiar la locul unde rezultă deşeurile
 deşeurile sunt compactate direct în sacul de plastic
 sacul de plastic care colectează deşeurile compactate este uşor de fixat
 pornirea se realizează cu ajutorul unei fotocelule ce lansează în mod automat compactarea
deşeurilor în momentul când detectează prezenţa lor în zona de lucru

Figura 4. Echipamente mici pentru compactarea deşeurilor

43
Fixare sac plastic Introducere deşeuri Pornire automata

Eliminare balot
COMPACTOR DOZE DE ALUMINIUM

Presa compacteaza doze de aluminim, cutii de conserva de compot, suc de rosii de 0,8 kg in
baloti de 40 pana la 60 Kg. Balotul este expulzat la sfarsitul ciclului de presare cu un brat hidraulic.
Toate operatiile sunt controlate de sistemul PLC.

COMPACTOR HÂRTIE-CARTON

44
 Capitolul IV. Situația actuală în România

4.1. Situația depozitelor de deșeuri din România

Una dintre cele mai mari probleme de mediu ale României este legată de managementul
deșeurilor. Mai exact, gunoiul produs în marile orașe, dar și în micile comunități este depozitat de
obicei direct la groapă fără a fi sortat, reciclat și refolosit.
Multe din gropile de gunoi sunt ilegale, neconforme, sau, în cel mai bun caz,
supraaglomerate. Comisia Europeană a avertizat România de mai multe ori în ultimii trei ani cu
procedura de infringement, cea care presupune restricționarea accesului la fondurile europene.
Avem și procese la Curtea Europeană de Justiție.
Garda de Mediu avertizează că, în curând, nu vom mai avea unde să depozităm gunoiul.
Gropile sunt arhipline, iar în depozite ajung deșeuri nesortate corect, astfel că gradul de reciclare e
infim.

45
 Deși am avut deschis robinetul cu bani europeni, nu am fost în stare să accesăm fondurile, iar
cei care fac afaceri cu gunoi preferă să plătească amenzile, decât să se conformeze.
Curtea de Conturi a constatat și ea, într-un raport publicat la sfârșitul lunii martie, că
România riscă să intre într-o nouă procedură de infringement a Comisiei Europene, din cauza
multiplelor nereguli.
4.2. Raportul Curții de Conturi

Curtea de Conturi, a desfășurat, în perioada 10 ianuarie 2022 – 30 mai 2022, o misiune de

audit de conformitate cu tema „Evaluarea riscului de infringement împotriva României privind
gropile de gunoi din marile orașe”, pentru perioada 2015-2021, potrivit datelor puse la dispoziția
Europei Libere de reprezentanții instituției.
Obiectivul general al misiunii de audit a vizat evaluarea riscului de declanșare a unei
proceduri de infringement împotriva României privind depozitele de deșeuri din marile orașe și
identificarea factorilor care sporesc acest risc.

Deșeurile din cauciuc, în special cauciucuri auto, sunt o sursă importantă de poluare. Multe
dintre ele ajung direct la groapa de gunoi, fără a fi reciclate.

46
 Potrivit raportului, autoritățile administrației centrale și locale au acționat insuficient și au
monitorizat deficitar activitatea de management al deșeurilor, astfel că România riscă noi sancțiuni
din partea Uniunii Europene din cauza gropilor de gunoi neconforme, a colectării în amestec, a
nesortării și netratării corespunzătoare a deșeurile municipale.
Inspectorii Curții de Conturi au verificat activitatea instituțiilor centrale, dar și situații din
teren, din șapte județe plus Capitala: Argeș, Bihor, Brașov, Constanța, Iași, Neamț și Municipiul
București.
 Bihor
La depozitul de deșeuri din apropierea municipiului Oradea, județul Bihor, aproximativ 85%
din gunoaiele municipale sunt depozitate fără tratare prealabilă. Aceste deșeuri netratate conțin
aproximativ 20% materiale reciclabile și 50% produse biodegradabile. Prin urmare, nu există o
selecție sau o stabilizare adecvată, chiar dacă societatea care se ocupă de depozitul respectiv deține
instalații de pretratare și o stație de tratare mecano-biologică în construcție.
 Județul Ilfov, comuna Glina
La depozitul de la Glina unde ajung în special deșeurile din București, operațiunea de tratare
a deșeurilor aplicată la fața locului este sortarea mecanică a deșeurilor municipale mixte colectate.
Din cauza gradului ridicat de contaminare a gunoaielor colectate mixte, cantitatea de deșeuri sortate
care pot fi trimise la reciclare reprezintă aproximativ 4%. Nu există nicio separare biologică sau
stabilizare înainte de depozitarea deșeurilor.
 Județul Ilfov, comuna Vidra
La Vidra, județul Ilfov, autorizația integrată de mediu pentru compania EcoSud „nu includea
nici cele mai bune tehnici disponibile pentru tratarea deșeurilor și nici obligativitatea tratării tuturor
deșeurilor intrate în depozit”, se arată în raportul Curții de Conturi.
 Județul Ilfov, orașul Chitila
Una dintre situațiile cele mai grave este consemnată la depozitele de deșeuri din Chitila, din
apropierea Capitalei.

47
 Groapa de gunoi de la Rudeni, orașul Chitila
În depozitul de la Chitila, deși 37% din deșeuri sunt tratate într-o stație de tratare, din cauza
gradului ridicat de contaminare a deșeurilor colectate mixte, cantitatea de deșeuri sortate care pot fi
trimise la reciclare reprezintă aproximativ 3% din cantitatea totală de deșeuri. Un procent
semnificativ de deșeuri (72,64%) nu este supus niciunui tratament.
Chitila, „capitala deșeurilor”
În orășelul ilfovean Chitila, se află una dintre cele mai mari gropi de gunoi, cea de la Rudeni.
Aceasta este închisă pentru că este supraaglomerată de deșeuri nesortate. Groapa este acum o sursă
de poluare olfactivă și a calității aerului, așa cum au stabilit rapoarte ale Gărzii de Mediu.
Tot în Chitila mai sunt alte trei platforme de sortare a deșeurilor, platforme care aparțin unor
firme private. Dar lecția gropii de la Rudeni nu a fost pe deplin învățată, iar sortarea tot nu se face la
parametri optimi.

48
 Lipsa de informare a cetățenilor scade eficiența selectării și reciclării gunoiului. Conform
legislației, orice deșeu care nu este gunoi menajer trebuie sortat încă din primul moment, în fiecare
gospodărie. Pubelele sunt apoi ridicate de compania de colectare și transportate la o stație de sortare
și valorificare a deșeurilor.
Populația trebuie informată ce înseamnă partea reciclabilă, ce înseamnă incinerare, ce
înseamnă reciclare. Să știe omul că PET-ul merge la reciclare, iar caserola merge la valorificare prin
incinerare.
O altă mare problemă sunt gropile de gunoi ilegale. Pentru acestea, vina ar fi a celor care nu
vor să plătească sortarea și depozitarea deșeurilor în locuri specializate. Chitila nu face excepție.
Poluarea cauzată de gropile de gunoi din București sau din localitățile din jurul Capitalei,
cum este și Chitila, este obiectul unei monitorizări pe mediu declanșată de instituțiile europene încă
din 2019, care poate duce la procedura de infrigement împotriva României.
În 2021, Comisia Europeană atrăgea atenția că România stă prost la depozitarea deșeurilor
„în toate amplasamentele vizitate”. În plus nicăieri deșeurile nu erau tratate, așa cum ar fi trebuit.
„Depozitele de deșeuri care au făcut obiectul investigației nu dispun de capacități de infrastructură,
la fel ca și județele în care se află aceste depozite de deșeuri. În plus, depozitele de deșeuri situate în
București nu respectă cerințele legislației UE, deoarece acestea nu dețin o autorizație în conformitate
cu Directiva-cadru privind deșeurile și cu Directiva privind depozitele de deșeuri”, se arată în
concluziile instituției europene.

49
România sortează sub 10% din deșeuri
Pe lângă depozitele ilegale sau neconforme de gunoi, o problema la fel de importantă este că
nu prea mai e loc unde să duci gunoiul din București. Gropile de gunoi funcționează la limită, sunt
pline, au autorizațiile de mediu aprobate temporar sau nu mai au autorizații de mediu.
Problemele trenează de câțiva ani buni, iar pe 30 aprilie 2020, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE) a condamnat România pentru că nu a luat măsuri pentru a combate poluarea din
București, la care gropile de gunoi contribuie semnificativ..
Mai mult, în toamna anului trecut, Comisia a solicitat României „să închidă, să etanșeze și să
restaureze din punct de vedere ecologic 15 depozite ilegale de deșeuri care au beneficiat de o
perioadă de tranziție în conformitate cu Tratatul de aderare a României. Deșeurile trebuie tratate fără
a crea riscuri pentru apă, aer, sol, plante sau animale, fără a cauza neplăceri din cauza zgomotului
sau a mirosurilor și fără a afecta în mod negativ peisajul sau zonele de interes special”, se precizează
într-un comunicat al instituției europene.
Groapa de gunoi din Vidra, Ilfov, este singura din București în care se mai poate depozita
gunoi menajer.
În România, 101 depozite de deșeuri neconforme, care au beneficiat de o perioadă de
tranziție, ar fi trebuit să fie închise până în iulie 2019. Conform informațiilor primite din partea
României, 86 de depozite de deșeuri sunt în prezent închise și reabilitate. Calendarul pentru
închiderea și reabilitarea celor 15 depozite de deșeuri rămase este incert, lucrările de închidere a
majorității acestor depozite de deșeuri nefiind încă demarate”.

50
 Companiile care dețin gropile de gunoi preferă să plătească amenzile prevăzute de
Ordonanța de Guvern 2/2021, deoarece sunt mult mai mici comparativ cu costurile necesare pentru
închiderea unui depozit de deșeuri, iar acest lucru reprezintă un risc serios de infringement din
partea Comisiei Europene, afirmă Curtea de Conturi în raportul pentru anul 2021, întocmit în urma
verificărilor efectuate în 2022, document ce a fost trimis Parlamentului.
Nici autoritățile centrale și locale nu au reușit să acționeze mai bine în domeniu. Multe
instituții au ratat șansa de a obține finanțări europene pentru închiderea gropilor de gunoi ilegale.
„Uniunea Europeană a finanțat închiderea depozitelor neconforme, însă Administrația Fondului
pentru Mediu nu a accesat programul de finanțare respectiv, ajungându-se în situația ca acestea să
fie închise prin utilizarea resurselor financiare din bugetul statului. Deși au existat posibilități de
atragere a unor fonduri europene pentru realizarea unor sisteme de management integrat al
deșeurilor, autoritățile locale nu au reușit construirea unui astfel de sistem în toate județele”, se
precizează în documentul Curții de Conturi.
Proiect județean de peste 100 de milioane de euro
Practic, din 2007, data aderării la Uniunea Europeană, toate județele României au avut șansa
de accesa fonduri europene pentru a realiza un circuit integrat al deșeurilor. Altfel spus, realizarea
unor gropi de gunoi moderne, unde să ajungă doar resturile menajere.
Produsele din plastic, metale, hârtie, textile urmau să fie sortate și refolosite de companii de
specialitate în stații de sortare. Unul dintre puținele astfel de proiecte este cel din Galați. Consiliul
Județean Galați a început din 2020 o investiție de 104 milioane de euro, sumă în schimbul căreia
județul din sud-estul țării are acum platforme destinate deșeurilor pentru colectare, compostare și
depozitare. Proiectul este finanțat în mare parte prin fonduri europene.
Din cele 104 milioane de euro care au fost investite în Sistemului de Management Integrat al
Deșeurilor (SMID), 77 de milioane de euro sunt bani europeni. Investiția a fost denumită Sistemului
de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Galați. Startul lucrărilor a fost dat în iunie
2020. Platformele de gunoi ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2024.
În ce vor fi investite cele 104 milioane de euro
Platformă de sortare a deșeurilor: pe un teren de 15 hectare, situat la marginea municipiului
Galați, undeva lângă platforma siderurgică Liberty Galați SA (fost Sidex)
O stație de tratare mecano-biologică
 cu digestor (instalație de extragere a unor componente din deșeuri), linie de sortare și turbină
pentru producerea curentului electric (cu o pondere de 60 la sută din întregul volum al
proiectului),

51
 O stație de compostare
 în municipiul Tecuci, transformă deșeurile în îngrășământ. Tot aici este prevăzută și o linie
de sortare. În plus, la Tecuci trebuie închisă groapa de gunoi neconformă de la Rateș.
O stație de transfer
 în zona orașului Târgu-Bujor, cu o linie de sortare și o stație de compostare. Totodată, în
vecinătatea comunei Valea Mărului se construiește un depozit de deșeuri cu o capacitate de
un milion de metri cubi și cu o durată de viață de 35 de ani, precum și o linie de sortare.

Sortarea a deșeurilor
Pubele cu coduri de bare: toate gospodăriile vor primi pubele cu coduri de bare.
Utilaje mari de transport: camioane și prese pentru materialul reciclabil. Va fi un singur operator
care va ridica deșeurile menajere din tot județul, cu excepția municipiului Galați.
Exemplu negativ, groapa din Suceava
La polul opus, un exemplu de „așa nu” este una dintre cele mai cunoscute platforme de
deșeuri din România, începută în 2007, și amenajată în Pasul Mestecăniș - județul Suceava. Co-
finanțată din fonduri europene, investiția s-a dovedit inutilă, iar Comisia Europeană poate cere banii
înapoi.
Cu lucrările finalizate încă din 2016 și cu recepția finală făcută în 2019, platforma din Pasul
Mestecăniș - județul Suceava, comuna Pojorâta, nu a găzduit până acum nicio pungă de gunoi.
Locuitorii din zonă s-au împotrivit în instanță deciziei Consiliului Județean de a amenaja o groapă
de gunoi într-un vârf de munte, o zonă declarată, de altfel, stațiune turistică.

52
„Este un proiect inutil și care trebuie închis. Nu are niciun sens această groapă de gunoi într-o astfel
de zonă naturală”, explică Gheorghe Sologiuc, unul dintre activiștii care s-au opus acestui proiect
considerat de cei care militează pentru protecția mediului nefast pentru natură

4.3. Planurile Regionale de Gestionare a Deșeurilor

Din luna aprilie a anului trecut, Romania dispune de un instrument pentru reducerea poluarii
mediului, pentru imbunatatirea sanatatii publice, si pentru promovarea dezvoltarii durabile –
Planurile Regionale de Gestionarea Deseurilor (PRGD).Romania are opt planuri regionale pentru
gestionarea deseurilor, fiecare intocmit pentru o regiune de dezvoltare a tarii. In afara de ministerele
mediului si integrarii europene, la elaborarea Planurilor a contribuit si consortiul international
Fichtner-Ramboll-Sweco, in cadrul proiectului PHARE „Asistenta tehnica pentru Elaborarea
Planurilor Regionale de Gestionare a Deseurilor”, al Uniunii Europene. Planurile vor fi reactualizate
periodic, la interval de cel mult cinci ani.
Ca parte a procesului integrator, planurile de gestionare a deseurilor promoveaza
cooperarea dintre autoritatile regionale si cele locale, cetateni si mediul de afaceri. Aceasta
cooperare creeaza baza necesara pentru ca regiunile de dezvoltare sa se incadreze in cerintele pentru
obtinerea de finantare nerambursabila din partea fondurilor structurale ale UE.
Planurile Regionale vor deveni un mecanism util si pentru absorbtia Fondurilor structurale
europene pe axa II a Programului Operational Sectorial Mediu – „dezvoltarea sistemelor de
management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate”.
Participarea publica la elaborarea Planurilor a avut si scopul de a mari gradul de constientizare al
publicului asupra necesitatii existentei acestor planuri, ceea ce va usura punerea lor ulterioara in
aplicare.
Populatia va fi instruita cum sa separe la sursa diferitele categorii de deseuri. De asemenea,
se va urmari colectarea intregii cantitati de deseuri generate, fluxul deseurilor colectate separat va fi
eficientizat, toate depozitele necontrolate vor fi inchise si ecologizate, si se vor construi noi depozite
controlate, statii de sortare si de compostare, si instalatii de reciclare.
In Romania, autoritatile publice locale trebuie sa asigure colectarea selectiva a deseurilor de
ambalaje prin serviciile publice de salubrizare, precum si prin amenajarea de spatii adecvate si
amplasarea de containere pentru gunoiul diferentiat.

53
 In Romania exista operatori economici reciclatori de deseuri de hartie si carton, materiale
plastice, sticla, lemn materiale feroase si neferoase. Acestia preiau deseurile de la colectorii
autorizati.

4.4. Situatia gestionării deșeurilor în Europa

Uniunea Europeana dorește să promoveze cât mai mult posibil prevenirea generării de
deșeuri și reutilizarea produselor. Dacă acest lucru nu este posibil, preferă reciclarea (inclusiv
compostarea), urmată de utilizarea deșeurilor în producerea energiei. Opțiunea cea mai nocivă
pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor este eliminarea, pur și simplu, a deșeurilor, de exemplu
în depozitele de deșeuri, chiar dacă este totodată una dintre cele mai ieftine soluții.
Potrivit statisticilor din 2017, 46 % din totalul deșeurilor municipale din UE sunt reciclate
sau compostate. Cu toate acestea, practicile de gestionare a deșeurilor variază foarte mult de la un
stat membru al UE la altul și foarte puține țări depozitează în continuare cantități mari de deșeuri
municipale. În țări precum Belgia, Țările de Jos, Danemarca, Suedia, Germania, Austria și Finlanda,
depozitarea deșeurilor nu se mai practică aproape deloc. În aceste țări, incinerarea joacă un rol
important alături de reciclare. Germania și Austria sunt, de asemenea, principalele țări din UE în
care se practică reciclarea. Practica depozitării deșeurilor rămâne populară în Europa de Est și de
Sud. În zece țări, jumătate sau mai mult din deșeurile municipale sunt depozitate la gropi de gunoi.
În Malta, Cipru și Grecia, acest procent depășește 80 %; în Croația, România, Bulgaria și Slovacia,
el este de peste 60 %, în timp ce, în Spania și în Portugalia el este, de asemenea, de 50 % sau mai
mult. Și alte țări utilizează incinerarea, iar circa o treime din deșeuri ajung în gropile de gunoi:
Lituania, Letonia, Irlanda, Italia, Franța, Estonia, Slovenia și Luxemburg. Cu excepția Letoniei și
Estoniei, aceste țări au reciclat, de asemenea, peste 40 % din deșeurile menajere. În perioada 2006-
2017, depozitarea gunoiului a scăzut substanțial în Slovenia (69 %), Lituania (65 %), Letonia (64
%), Estonia (60 %) și Finlanda (57 %). O parte din deșeuri este, de asemenea, exportată. În 2020,
exporturile UE de deșeuri spre țări non-UE au atins 32,7 milioane de tone. Majoritatea acestora
constă în resturi de metale feroase și neferoase, precum și deșeuri din hârtie, plastic, textile și sticlă.
Exporturile UE de resturi de metale feroase și deșeuri din sticlă se îndreaptă în principal către țări
membre în OCDE (Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică), iar resturile neferoase,
deșeurile din hârtie, plastic și textile se îndreaptă spre țări non-membre OCDE.

54
 În 2018, UE a fixat noi obiective ambițioase privind reciclarea, deșeurile de ambalaje și
depozitele de deșeuri. Obiectivul acestor noi norme este de a promova trecerea la un model mai
sustenabil, cunoscut sub numele de economie circulară. În martie 2020, Comisia Europeană a
prezentat un plan de acțiune privind economia circulară, care vizează reducerea deșeurilor printr-o
mai bună gestionare a resurselor. Parlamentul urmează să voteze la începutul anului 2021 un raport
din proprie inițiativă privind planul de acțiune.
În februarie 2021, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la noul plan de acțiune
privind economia circulară. Rezoluția cuprinde cerințe suplimentare pentru a obține o economie
neutră din punct de vedere al carbonului, sustenabilă, fără substanțe toxice și complet circulară până
în 2050. Aceste cerințe includ și norme mai stricte de reciclare și obiective obligatorii pentru
utilizarea și consumul materialelor până în 2030. Deputații europeni au îndemnat, de asemenea,
țările UE să crească reciclarea eficientă, să renunțe la gropile de gunoi și să reducă la minim
incinerarea deșeurilor. În noiembrie 2022, Comisia a propus noi norme la nivelul UE privind
ambalajele. Acestea includ propuneri de îmbunătățire a designului ambalajelor, cum ar fi etichetarea
clară pentru a promova reutilizarea și reciclarea. De asemenea, se solicită o tranziție la materiale
plastice de origine biologică, biodegradabile și compostabile. În ianuarie 2023, Parlamentul și-a
votat poziția cu privire la regulile de exportare a deșeurilor, care urmăresc să promoveze reutilizarea
și reciclarea și să reducă poluarea. Conform regulilor, deșeurile exportate din UE trebuie gestionate
într-un mod ecologic în țările de destinație, iar aplicarea legii trebuie intensificată pentru a
contracara transporturile ilegale. În interiorul UE, eurodeputații doresc un schimb mai bun de
informații și transparență cu privire la exporturi. Exporturile UE de deșeuri periculoase către țări
non-OCDE ar trebui, în general, interzise. Exporturile de deșeuri din plastic către țările non-OCDE
ar trebui, de asemenea, interzise, iar către țările OCDE ar trebui eliminate treptat în decurs de 4 ani.

4.5. Impactul deșeurilor asupra mediului în România

55
 Poluarea aerului cu mirosuri neplacute si cu suspensii antrenate de vant este deosebit de
evidenta in zona depozitelor orasenesti actuale, in care nu se practica exploatarea pe celule si
acoperirea cu materiale inerte.
Depozitele neimpermeabilizate de deseuri urbane sunt deseori sursa infestarii apelor
subterane cu nitrati si nitriti, dar si cu alte elemente poluante. Atat exfiltratiile din depozite, cat si
apele scurse pe versanti influenteaza calitatea solurilor inconjuratoare, fapt ce se repercuteaza asupra
folosintei acestora.
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deseuri este
un proces ce poate fi considerat temporar, dar care in termenii conceptului de “dezvoltare durabila”,
se intinde pe durata a cel putin doua generatii daca se insumeaza perioadele de amenajare (1-3 ani),
exploatare (15-30 ani), refacere ecologica si postmonitorizare (15-20 ani).
In termeni de biodiversitate, un depozit de deseuri inseamna eliminarea de pe suprafata
afectata acestei folosinte a unui numar de 30-300 specii/ha, fara a considera si populatia
microbiologica a solului. In plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifica in sensul ca:
in asociatiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate, iar unele
mamifere, pasari, insecte parasesc zona, in avantajul celor care isi gasesc hrana in gunoaie (sobolani,
ciori).
Desi efectele asupra florei si faunei sunt teoretic limitate in timp la durata exploatarii
depozitului, reconstructia ecologica realizata dupa eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai
putea restabili echilibrul biologic initial, evolutia biosistemului fiind ireversibil modificata.
Actualele practici de colectare transport /depozitare a deseurilor urbane faciliteaza inmultirea si
diseminarea agentilor patogeni si a vectorilor acestora: insecte, sobolani, ciori, caini vagabonzi.
Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita continutului
lor in substante toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solventi, uleiuri uzate.
Problema cea mai dificila o constituie materialele periculoase (inclusiv namolurile toxice,
produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate in comun cu
deseuri solide orasenesti. Aceasta situatie poate genera aparitia unor amestecuri si combinatii
inflamabile, explozive sau corozive; pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere usor
degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe si reduce poluarea
mediului.

56
 Concluzii
În toată lumea, se vorbește despre reducerea poluării și soluții eficiente pentru gestionarea
deșeurilor, însă, practica depășește nivelul autorităților.
Specialiștii în mediu susțin că singura metodă pentru a nu ne lăsa „invadați de gunoaie” este
ca deșeurile să ajungă într-o stație de reciclare, unde sunt tratate corespunzător pentru reciclare sau
reutilizare. Cu toate acestea, multe deșeuri și gunoaie menajere se acumulează în depozitele de
deșeuri ilegale.
Depozitele de deșeuri trebuie să asigure depozitarea pe o perioadă nedeterminată, în condiții
de plină siuranță pentru Mediu și sănătatea oamenilor. Concret, trebuie să nu contamineze solul, apa
sau să declanșeze transmiterea bolilor.
Este important să cunoaștem diferența dintre depozitele de deșeuri conforme și depozitele de
deșeuri ilegale, întrucât responsabilitatea față de Mediu aparține fiecărui cetățean, nu doar
autorităților.
Depozitele conforme oferă o impermeabilizare totală a solului, precum și conducte pentru
colectarea biogazului și sisteme de drenare a levigatului generat de descompunerea deșeurilor. În
funcție de tipul de deșeuri stocate în acestea, depozitele de deșeuri controlate pot fi depozite de
deșeuri inerte (deșeuri care nu suferă transformări chimice, fizice sau biologice, cum ar fi molozul),
depozite de deșeuri nepericuloase (deșeuri municipale, reziduale) și depozite de deșeuri periculoase
(deșeuri toxice pentru Mediu).
Potrivit specialiștilor în protecția Mediului consultați de noi, depozitele de deșeuri ilegale nu
au niciun fel de control sau siguranță pentru Mediu, pentru sănătatea publică. Acestea reprezintă
surse majore de contaminare și afectează grav natura și sănătatea oamenilor. Scurgerea levigatului
(n.r. deșeurile putrezite), îngroparea deșeurilor periculoase, folosirea unor stații de captare a gazului
în mod necorespunzător înseamnă: sol și ape afectate, poluate, miros pestilențial care provoacă:
dureri de gât, strănut, reacții alergice, disconfort al nasului, al tuturor căilor respiratorii.
Totodată, gropile de gunoi neconforme provoacă creșterea directă a numărului de animale
care transmit boli.
În toată lumea, există legislație pentru depozitarea gunoiului, însă, sunt state, printre care și
România care nu respectă aceste prevederi. Comisia Europeană a declanșat procedura de
infringement din cauza gropilor de gunoi ilegale din România. Astfel, nu este greu de detectat un
depozit de deșeuri care respectă regulie de protecție a Mediului:

57
 În primul rând, este curat. Da, trebuie să fie curat în locul în care se depozitează gunoiul.
Perimetrele depozitelor de deșeuri legale sunt curate și lipsite de vegetație, cum ar fi tufișuri,
copaci, ziduri etc.
 Accesele sunt marcate. Depozitele legale au acces marcatt, permit intrarea și ieșirea
vehiculelor și sunt perfect delimitate cu un gard periferic care împiedică accesul animalelor
sau al persoanelor neautorizate.
 Servicii, infrastructuri, tehnologie. Toate depozitele de deșeuri controlate au cântare pentru a
cunoaște cantitatea de deșeuri pe care o depozitează companiile de salubritate. Nu trebuie să
se facă rabat de la acest lucru, întrucât un depozit de gunoi legal va avea grijă la cantitatea de
gunoi pe care o cuprinde.
 Sisteme de drenare a apelor pluviale. Depozitele legale au canale care împiedica stagnarea
apei de ploaie în depozitul de deșeuri.
 Ecran de protecție vizuală. Toate depozitele de deșeuri conforme ar trebui să dețină o barieră
ecologică formată din sol și copaci pentru a reduce impactul vizual al depozitelor de deșeuri.
 Sistem pentru colectarea și tratarea levigatului și a gazelor (biogaz). Toate depozitele de
deșeuri legale au, de asemenea, o mică instalație de tratare a deșeurilor. Potrivit ultimelor
date publice,

58
 BIBLIOGRAFIE
1. Agafiţei, Alina, Agafiţei, M. – 2005 – Îndrumar de Protecţia Mediului. Ed. Tehnopress, Iaşi,
90 p.;
2. Agafiţei (Nistor), Alina, Agafiţei M., Marcoie N., Gabor V., - 2000 - Factors and processes
affecting the degree of eutrophication. Bul. I.P.I., tom XLVI (L), fasc. 1-4, Hidrotehnică, p.
73-83;
3. Agafiţei, Alina, Comisu, Oana, Agafiţei, M. – 2010 – Protectia Mediului – Curs, Iasi, 360
pg, Ed PIM;
4. Apostol, T. – 2000 – Strategia şi legislaţia României de protecţie a mediului. Ed. AGIR, AC-
JEP-13076-98, Bucureşti;
5. Barnea, M., Papadopol, C. – 1975 – Poluarea şi protecţia mediului. Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti;
6. Brown, R.L. – 1998 – Probleme globale ale omenirii. Ed. Tehnică, Bucureşti;
7. Calancea, L. – 1972 - Toxinele solului, Editura Ceres, Bucuresti;
8. Chifu, T., Murariu, Alexandrina – 1999 – Bazele protecţiei mediului înconjurător. Ed.
Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi;
9. Clipea, I.L., Clipea, Al. – 1978 - Poluarea mediului ambiant. Ed. Tehnică Bucureşti;
10. Cojocaru, I. – 1995 - Surse, procese şi produse de poluare. Ed. Junimea, Iaşi;
11. Gabor, V – 2006 – Gestiunea deseurilor solide, Iasi, 175 pg., ed. Performantica;
12. Ghederim, V. – 1995 – Legislaţia comunitară în domeniul mediului. Revista “Mediul
Înconjurător”, vol. VI, nr. 2, Bucureşti;
13. Iacobescu, M., Brehoiu, Adriana – 1995 – Ghid metodologic pentru elaborarea studiilor de
impact asupra mediului, Vol. I, Bucureşti;
14. Iozon, Doina – 1994 – Ghid de lucrări practice în ecologie şi protecţia mediului. USAMV,
Cluj – Napoca;
15. Zamfirache, Maria – Magdalena, Olteanu, Zenovia, Murariu, Alexandrina, Stratu, Anişoara –
1997 – Bazele protecţiei mediului înconjurător. Caiet de lucrări practice. Ed. Universităţii
“Al. I. Cuza”, Iaşi, 230 p.;
16. *** INFOTERRA – 1999 – 2001 Managementul mediului. Buletin de informare, Bucureşti,
37 p.;
17. *** - 2020, 2021, 2022, 2023 – Raport privind Starea Mediului în România. Ministerul
Apelor şi Protecţiei Mediului. Bucureşti;
18. *** - 2003 – Evaluarea impactului asupra mediului – drumul României către cea mai bună
practică Europeană. Proiect finanţat de U.E., 20 p.;
19. *** - 1999 – 2003 - Colecţia Revistei “Journal of Environmental Monitoring”;
20. ***(2013), Ordonanța de urgență 195/2005, privind protecția mediului, modificată la data de
15 iulie 2013 (M.Of. nr. 438/18 iul. 2013)
21. http://www.anpm.ro
22. http://www.gestiuneadeseurilor.ro
23. Manual privind activităţile specifice din domeniul gestiunii deşeurilor municipale. Primaria
Ramnicu-Valcea, 2003;
24. www.gradinariu-mevatec.ro/pubele/a13-ro.html – Containere pentru deseuri;

59
25. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Depozitare.pdf
26. http://www.scribd.com/doc/129313/Depozitarea-deseurilor
27. http://www.ecomagazin.ro/info/depozite-de-deseuri/
28. http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_7_ro.pdf
29. http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_14072/
Reciclare.html
30. http://www.mmediu.ro/legislatie/gestiune_deseuri.htm

60