AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ

ŞI BIODIVERSITATE

SAUCĂ FLORENTINA

2010

1
Cercetările efectuate precum şi prezentarea lor prin intermediul acestei cărţi,
au fost susţinute financiar, de către Banca Mondială şi Guvernul României,
din bugetul aprobat prin competiţia de granturi MAKIS, în cadrul
proiectului „Identificarea şi promovarea de genotipuri de floarea-soarelui
cu rezistenţă îmbunătăţită la secetă şi arşiţă, pretabile pentru sisteme de
agricultură ecologică şi cu inputuri reduse”.

Cofinanţarea a fost asigurată de către Institutul Naţional de Cercetare

Dezvoltare Agricolă Fundulea.

La realizarea cărţii au mai contribuit:

Dr. Elena Petcu:

Subcapitolul I. 11. Adaptabilitatea florii soarelui la stresul hidric.

Dr. Lazăr Cătălin:

Subcapitolul II. 3. Condiţii climatice din anii de experimentare

Dr. Răducanu Constantin:

Subcapitolul II. 5. Tehnologii de cultură

Datele meteo pentru anii de experimentare (2009-2010) au fost furnizate de

D-nul ing. Gărgăriţă Radu, şef staţie Agrometeorologie INCDA Fundulea.

Grafica şi coperta au fost realizate de către analist programator

Angelina Poşcaş

2
 CUPRINS

Pg.
I. GENERALITĂŢI PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICĂ ............ 7
I.1. Definiţii ....................................................................................................... 7
I.2. Principii care stau la baza agriculturii ecologice ......................................... 8
I.3. Obiectivele agriculturii ecologice ............................................................... 10
I.4. Legislaţie Naţională şi Internaţională .......................................................... 11
I.5. Situaţia pe plan naţional şi internaţional ..................................................... 15
I.6. Obiectivele agriculturii ecologice ............................................................... 20
I.7. Laturile practice ale agriculturii ecologice ................................................. 21
I.8. Referire la cunoştinţele în domeniul tematicii abordate ............................. 23
I. 9. Adaptabilitatea florii soarelui la stresul hidric ........................................... 29
I. 9. a. Aspecte agronomice ale adaptǎrii florii-soarelui la secetǎ .................... 31
I. 9. b. Mecanisme fiziologice de evitare a secetei ........................................... 35
I.10. Adaptabilitatea florii-soarelui la stresul termic ........................................ 36
II. CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂŞURAT
CERCETĂRILE ......................................................................................... 38
II. 1. Proprietăţi fizice, hidrice şi chimice ale solului de la INCDA Fundulea .. 38
II. 2. Proprietăţi fizice, hidrice şi chimice ale solului de la SCDA Şimnic ....... 42
II. 3. Condiţii climatice din anii de experimentare ............................................ 49
II. 4. Caracterizarea hibrizilor de floarea- soarelui luaţi în studiu .................... 54
II. 5. Tehnologii de cultură ............................................................................... 64
II. 6. Fermieri de succes din România ………………………………………….. 72

III. DIVERSIFICAREA BAZEI GENETICE PENTRU REZISTENŢĂ

LA SECETĂ ŞI ARŞIŢĂ LA FLOAREA-SOARELUI .............................. 78

III. 1. Introducere ............................................................................................... 78

III. 2. Implicaţiile biotehnologiilor în diferite ramuri de activitate ................... 79
lII. 3. Scurt istoric al cercetărilor de biotehnologie vegetală efectuate la
INCDA Fundulea pentru rezistenţa la stres biotic şi abiotic la
floarea-soarelui ......................................................................................... 81
III. 4. Ameliorarea rezistenţei florii-soarelui la stresul hidric ................................. 82
III. 5. Ameliorarea adaptabilităţii la stresul termic ............................................ 83
III. 6. Metode de lucru ....................................................................................... 84
III. 7. Interpretarea rezultatelor ……………………………………………..... 85
BIBLIGRAFIE SELECTIVĂ ……………………………………………… 96

3
4
 PREFAŢĂ

Rezultatele cercetărilor prezentate în această carte sunt structurate în trei părţi

care reprezintă în final un tot unitar.
Capitolul I cuprinde explicaţii ale noţiunii de agricultură ecologică, situaţia
practicării ei în lume şi în România, o documentare laborioasă privind legislaţia din
România şi la nivel european care încurajează practicarea agriculturii ecologice
pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să facă conversia de la agricultura
clasică.
Capitolul II se referă la identificarea genotipurilor deja create la INCDA
Fundulea pentru condiţii clasice de cultură dar pretabile şi la sistemul de cultură
ecologică.
Capitolul III cuprinde informaţii şi rezultate obţinute cu privire la accelerarea
procesului de ameliorare pentru factorul de stres „secetă” ţinând cont de schimbările
climatice care au loc de la un an la altul, în condiţiile încălzirii globale estimate de
către specialiştii în domeniu, prin introgresie de gene de rezistenţă de la specia
Helianthus argophyllus.
Cartea vine în sprijinul fermierilor şi nu numai (ne referim la viitorii fermieri,
studenţi, masteranţi sau doctoranţi), cu tehnologii de cultură, genotipuri pretabile la
cultura ecologică, genotipuri rezistente la secetă, într-un timp redus la numai 3 ani
faţă de 7- 9 ani (cât durează procesul de ameliorare clasică), datorită folosirii
metodelor biotehnologice.
Menţionăm că nu este vorba de transfomare genetică (ceea ce este total interzis
în cazul practicării agriculturii biologice) ci numai de introgresie de gene, iar salvarea
embrionilor imaturi la vârsta de 10 zile de la polenizare a făcut posibilă obţinerea a
trei generaţii/an.
Au fost combinate metodele clasice de ameliorare (autopolenizarea,
backrossarea) cu tehnica embryo resque, pentru a evita incompatibilitatea între specia
cultivată şi cea sălbatică şi a favoriza accelerarea obţinerii de noi linii cu rezistenţă
îmbunătăţită la secetă.
Pentru realizarea cu succes a obiectivelor mai sus menţionate, autoarea cărţii
mulţumeşte în egală măsură Conducerii Programului MAKIS: financiar, D-nei
Ştefania Turmacu; tehnic D-nei Rodica Culea şi Conducerii INCDA Fundulea:
Director general - Verzea Marian, Director ştiinţific - Bude Alexandru.
Aduc mulţumiri fermierilor Petruş Aurel şi Alexe Nicolae pentru bunăvoinţa
şi interesul acordat în vederea realizării loturilor demonstrative cu hibrizi de floarea-
soarelui creaţi la INCDA Fundulea.
Mă simt onorată să evidenţiez profesionalismul echipei de implementare a
proiectului şi aduc mulţumiri următorilor cercetători: Maria Stanciu, Stanciu Danil,
Toncea Ion, Elena Petcu, Gabriela Costaş, Gabriela Păunescu, Păunescu
Gabriel, Bora Constantin, Stan Constantin.
Menţionez cu recunoştinţă contribuţia echipei auxiliare: Adriana Stanciu,
Silvia Poşircă, Geta Vida, Daniela Constantin, Gheorghe Mircea şi Bratu Nela.

5
 INFORMAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITĂŢILE
DESFĂŞURATE ÎN CADRUL GRANTULUI

Problematică complexă care a fost abordată comform cunoştinţelor şi

priorităţilor existente în domeniu, se încadrează în obiectivele prioritare ale SCG
(schema competitivă de granturi) privind „încurajarea introducerii tehnicilor şi
ideilor moderne, acolo unde aplicarea acestora conduce la rezultate clare şi
semnificativ avantajoase, pentru clienţi şi beneficiari” (identificarea
genotipurilor deja create, cu rezistenţă bună la stres termic şi hidric, pretabile la
cultura ecologică şi inputuri reduse; obţinerea de noi genotipuri de floarea-
soarelui rezistente la factorii abiotici mentionaţi utilizând tehnica embryo
resque şi hibridări interspecifice, într-o perioadă de timp redusă la jumatate),
diseminarea tehnologiilor şi cunostinţelor relevante, a informaţiei ştiintifice şi
tehnice (prin organizarea de loturi demonstrative, cursuri de popularizare,
publicaţii de specialitate, broşuri, CD-uri).
Activităţile care au fost realizate în perioada derulării proiectului:
1. Documentare privind particularităţile sistemelor agroecologice şi cerinţele
pieţii produselor agricole şi alimentare ecologice de floarea-soarelui;
2. Amplasarea culturilor comparative în condiţii de agricultură ecologică;
efectuarea observaţiilor pe parcursul perioadei de vegetaţie.
3. Diversificarea bazei genetice pentru rezistenţă la secetă şi arşiţă la
floarea-soarelui cultivată utilizând metode alternative de ameliorare (clasice şi
biotehnologice), în vederea accelerării progresului genetic şi scurtarea perioadei
de implementare în producţie a rezultatelor cercetării agricole; efectuarea
hibridărilor interspecifice dintre Helianthuus annuuss şi specia salbatică
Helianthuus Argophyllus;
4. Efectuarea determinărilor cantitative şi calitative la samânţa rezultată, în
sistemul de agricultură ecologică şi agricultură clasică (productivitate, conţinut de
ulei, rezistenţă la boli şi dăunători, rezistenţă la secetă şi arşiţă; identificarea
genotipurilor de floarea-soarelui performante din punct de vedere al obiectivelor
urmărite).
5. Participare la Conferinţe (au fost prezentate şi publicate trei lucrări
ştiinţifice în strainătate şi două în ţară, în reviste cotate ISI şi B+).
6. Organizarea de cursuri pentru fermieri şi studenţi în vederea popularizării
tehnologiilor de cultură ecologică precum şi al genotipurilor româneşti de floarea-
soarelui pretabile la aceste sisteme de cultură (două cursuri, cu participarea a
150 persoane); tehnici de cultură in vitro, rezultate ale hibridărilor interspecifice;
editarea de broşuri şi CD-uri (200 broşuri şi 200 CD-uri).
7. Pe baza rezultatelor obţinute pe parcursul celor doi ani de experimentare
(2008 - 2010) a fost elaborată această carte.

6
 CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICĂ

I. 1. Definiţii

Agricultura biologică este „agricultura bazata pe observarea legilor vieţii

care constau în a nu hrăni direct plantele cu îngrăşăminte solubile ci fiinţele vii
din sol care elaborează şi furnizează toate elementele de care plantele au
nevoie” (C. Aubert „L'agriculture biologique”, Paris 1970).
Ministerul Agriculturii din România defineşte agricultura ecologică (termen
similar cu agricultura organică sau biologică), ca un procedeu „modern” de a
cultiva plante, de a îngrăşa animale şi de a produce alimente, care se deosebeşte
fundamental de agricultura convenţională. (www.mapam.ro).
Ministerul Agriculturii din SUA defineşte agricultura organică ca pe „un
sistem de producţie care este structurat pentru a răspunde condiţiilor locale,
prin integrarea practicilor culturale, biologice şi mecanice care stimulează
recircularea resurselor, promovează echilibrul ecologic şi biodiversitatea”
(www.sare.org/publications/organic).
Spre deosebire de agricultura convenţională care reprezintă un sistem
energo-intensiv, costisitor pentru societate, cu potenţial dăunător asupra mediului
înconjurător şi a sănătăţii populaţiei (Lampkin, 1990), conceptul agriculturii
ecologice se bazează pe o abordare holistă, în cadrul careia natura este percepută
mai mult decât elementele componente, considerate individual.
Comisia Codex Alimentarius defineşte agricultura organică ca "un sistem
de management al producţiei, care promovează şi intreţine dezvoltarea
sănătoasă a agro-ecosistemelor, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi
activitatea biologică a solului”.
Accentul este orientat către utilizarea practicilor manageriale în acord cu
utilizarea input-urilor exterioare fermei, luând în considerare condiţiile regionale
la care sistemele trebuie să se adapteze. Aceasta se realizează, acolo unde
condiţiile permit, prin utilizarea de metode agricole, biologice şi mecanice, în
opoziţie cu utilizarea substanţelor de sinteză, pentru a realiza orice funcţie
specifică în sistem (Codex Alimentarius Commission - Guidelines for the
production, processing, labeling and marketing of organically produced foods,
CAC/GL 32-1999).
În diferite ţări se utilizează termenii ecologic, biologic sau organic, care sunt
sinonimi (organic - termen utilizat în ţările cu populaţie vorbitoare de limbă

7
engleză; biologic - în ţările de limbă franceză, italiană, portugheză, olandeză;
ecologic - în Danemarca, Germania şi Spania).
Unii teoreticieni (Puia, Soran şi Rotar-1998) susţin că agroecologia şi
ecologia agricolă au aceeaşi semnificaţie; “ecologia agricolă sau agroecologia
este o ramură a ecologiei generale care se ocupă cu studiul multilateral,
îndeosebi sub raportul productiv, al influenţelor exercitate de factorii de mediu
asupra plantelor şi asupra animalelor domestice, precum şi de cercetarea
structurilor şi a dinamicii agroecosistemelor”
Ca ştiinţă, agricultura ecologică se ocupă cu studiul sistematic al
structurilor materiale (organismele vii şi mediul lor de viaţă) şi funcţionale (intra
şi interrelaţiile structurilor materiale) ale sistemelor agricole, cu proiectarea şi
menagementul agroecosistemelor capabile de a asigura, timp îndelungat, nevoile
umane de hrană, îmbrăcăminte şi de locuit, fără a diminua potenţialul ecologic,
economic şi social.
Ca ocupaţie, agricultura ecologică este activitatea de ansamblare a
cunoştinţelor teoretice despre natură şi agricultură în sisteme tehnologice durabile,
bazate pe resursele materiale, energetice şi informaţionale ale sistemelor agricole
(Toncea, 2000).
În mod simplu, “agricultura ecologică este un sistem agricol menit să vă
furnizeze dumneavoastră, consumatorilor, alimente proaspete, gustoase şi
autentice şi care în acelaşi timp respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor”.
Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe un număr de
obiective şi principii, la fel ca şi pe bunele practici create să minimizeze impactul
omului asupra mediului înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul
agricol operează pe cât de natural posibil.

I. 2. Principii care stau la baza agriculturii ecologice

În cadrul acordului de integrare a ţării noastre în UE, una dintre măsurile

impuse, printre altele, este implementarea sistemului de agricultură ecologică.
Aparent ceva nou şi uşor de pus în practică, cunoscându-se faptul că nu se admit
input-uri de ordin chimic, sintetic, lucru pe care noi l-am respectat şi îl respectăm
în continuare pe multe din suprafeţele agricole. Îngrijorător, însă, este lipsa cererii
pe piaţă a produselor certificate ecologic, precum şi puterea redusă de cumpărare a
consumatorului, cunoscut fiind faptul că preţul de vânzare a unui produs ecologic
va fi mai ridicat decât omologul său obţinut în sistem convenţional. Actele
normative care operează în producţia de alimente se orientează, în special, în
funcţie de schimbarea de gândire intervenită faţă de sectorul agricol. Nu se referă,
exclusiv, la producţia agricolă primară, ci iau în considerare întregul lanţ
alimentar, de la producţia primară la consumatorul final. Acest complex
agroalimentar este caracterizat prin:
- creşterea responsabilităţii celor care practică acest tip de activitate;
8
 - creşterea nivelului de informare şi posibilitatea de a ajunge lider pe piaţă.
Similar cu abordarea acestui complex agroalimentar, în accepţia
convenţională, se poate aborda şi lanţul producerii şi procesării produselor
agroalimentare ecologice, faţă de provocările care s-au ivit în ultimii 10 ani, către
un sector durabil, competitiv, actionând în mod independent pe piaţă, pe baza
standardelor specifice în vigoare pe piaţa U.E.
Principiile agriculturii ecologice se regăsesc în principiile ecologiei, ştiinţă
care studiază interrelaţiile dintre organisme şi mediu. În termeni practici, aceasta
înseamnă că agricultura organică se inspiră şi învaţă din existenţa ecosistemelor
naturale.
Fermele şi societăţile agroindustriale ecologice sunt, în general, de
dimensiuni mici sau mijlocii. În toată lumea, majoritatea fermelor ecologice ocupă
suprafeţe mici (0,5-30 ha), cultivă şi/sau cresc un număr mic din una, două sau trei
specii de plante şi animale şi, respectiv prelucrează unul, două sau trei produse
agricole diferite.
Agricultura ecologică este un sistem de producţie care exclude utilizarea
fertilizatorilor artificiali, a pesticidelor, hormonilor de creştere şi aditivilor în
hrana animalelor, se bazează pe asolamentul culturilor, respectiv metode biologice
de protecţie a plantelor, care să menţină fertilitatea solului, să asigure plantele cu
substanţe nutritive, să combată bolile, buruienele şi dăunătorii.
În România, producţia ecologică se defineşte prin obţinerea de produse
agroalimentare fară utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu
regulile de producţie ecologică, care respectă standardele, ghidurile şi caietele de
sarcini naţionale şi sunt atestate de un organism de inspecţie şi certificare. Cererea
de produse agricole ecologice fiind în creştere, se poate considera o nouă
oportunitate pentru exportul agriculturii româneşti.
România, deşi este cel mai mare producător din zonă, cu cea mai curată
agricultură, din cauza imposibilităţii financiare pentru chimizare masivă, poate
face faţă acestei provocari, dar nu poate exporta produsele agricole ecologice
decât sub certificare straină, costisitoare şi anevoioasă.
Metodele de producţie ecologică utilizate în obţinerea produselor vegetale
primare neprocesate, animale şi produse animaliere neprocesate; produselor de
origine vegetală şi animală procesate, destinate consumului uman, preparate din
unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală şi/sau de origine animală;
furajelor compuse şi materiilor prime trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- respectarea principiilor producţiei ecologice;
- neutilizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, substanţe folosite în
alimentaţia animalelor, pesticide, aditivi alimentari, stimulatori de creştere,
produse pentru curaţarea şi dezinfectarea adăposturilor pentru animale şi alte
produse, decât a acelora permise să fie folosite în agricultura ecologică.

9
 Dezvoltarea tehnologiilor de cultură pentru agricultura alternativă, respectiv
"agricultura ecologică" se impune tot mai mult prin performanţele socio -
economice realizate. Acest lucru poate fi uşor de îndeplinit, printr-un management
corespunzător al tuturor factorilor care contribuie la obţinerea unor producţii
ridicate pe unitatea de suprafaţă şi în final recunoaşterea calităţii produselor finite,
în acest caz, certificarea producţiei ca fiind ecologică.
Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:
 Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor
fermei.
 Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice
şi a îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a
aditivilor alimentari şi a altor substanţe complementare folosite
pentru prelucrarea produselor agricole.
 Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic.
 Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de exemplu
folosirea ca fertilizator a gunoiului provenit de la animale şi a
furajelor produse la fermă.
 Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi
dăunători, adaptate condiţiilor locale.
 Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea
acestora cu furaje ecologice.
 Folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei
rase în parte.
Particularităţile agriculturii ecologice
- Producerea de alimente cu calităţi nutritive ridicate în cantităţi suficiente.
- Interacţiunea în mod constructiv cu ciclurile şi sistemele naturale.
- Încurajarea dezvoltării sistemelor de tip fermă, implicând toate verigile
din circuitul biologic: microorganisme, sol, floră şi faună.
- Menţinerea şi creşterea fertilităţii solului pe termen lung.
- Promovarea sistemelor de exploatare raţională a resurselor de apă.
- Utilizarea, în masura posibilităţilor, în sistem închis, în ceea ce priveşte
disponibilitatea nutrienţilor.
- Asigurarea condiţiilor de dezvoltare a animalelor, în conformitate cu
prevederile legale ale producţiei ecologice.
- Minimizarea tuturor formelor de poluare, rezultate din tehnologiile
agricole.
- Menţinerea biodiversităţii sistemului agricol.
- Obţinerea de efecte pozitive pentru cei implicaţi în producţia ecologică,
prin creşterea calitaţii vieţii, inclusiv prin asigurarea securităţii mediului,
în conformitate cu Carta Drepturilor Omului.

I. 3. Obiectivele agriculturii ecologice

10
 Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi sintetizate astfel:
- să evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât şi la nivelul
mediului;
- să menţină fertilitatea naturală a solurilor, prin aceasta putându-se asigura
de o manieră durabilă securitatea alimentară a planetei;
- să permită agricultorilor un nivel de viaţă decent;
- să producă, în cantităţi suficiente şi la un nivel calitativ corespunzator,
alimente care să asigure sănătatea consumatorilor.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mult mai
curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie
cu conservarea şi dezvoltarea mediului în respect faţă de natură şi legile ei. Unul
dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de alimente
cu gust, textură şi calităţi autentice şi atractive.

I. 4. Legislaţie Naţională şi Internaţională

Aceste alimente se obţin în etapa producţiei la fermă prin interzicerea strictă

a utilizării organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) şi
prin restricţii drastice privind folosirea fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a
stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor şi sistemelor
intensive de creştere a animalelor. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră
la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o importantă
valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt
cuprinse în legislaţia comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme,
alături de definirea metodei de producţie în sectorul vegetal şi de creştere a
animalelor, reglementează şi următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură
ecologică: etichetarea, procesarea, inspecţia, marketingul şi importurile.
Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura
ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind
producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice din Regulamentul (CE)
nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului(CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise, şi au în vedere să ofere
încredere deplină consumatorilor că produsele care poartă eticheta de produs
ecologic sau sigla comunitară, sunt obţinute în conformitate cu regulile şi
principiile cuprinse în aceste regulamente, sau în cazul importurilor, conform unui
sistem echivalent, cu cerinţe la fel de stricte.
Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă eticheta
şi sigla comunitară specifică modului de producţie ecologic, producătorii trebuie
să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai.

11
 Astfel, înainte de a putea obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu
menţiunea ,,produs obţinut din agricultură ecologică” exploataţia trebuie mai întâi
să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.
Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii
trebuie să respecte permanent regulile stabilite de Regulamentul (CEE) nr.
834/2007 al Consiliului. Ei trebuie să-şi supună activitatea din exploataţie unor
vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare în scopul
controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia
ecologică.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în
prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă,
imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 688/ 2007 pentru aprobarea
Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a
organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii
organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de control
este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu
norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest
scop. În urma inspecţiilor efectuate de organismele de control, operatorii care au
respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor
putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.
Pe eticheta care se aplică pe un produs ecologic sunt obligatorii următoarele
menţiuni: referirea la modul de producţie ecologic, sigla, numele şi codul
organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat
certificatul de produs ecologic. Sigla ,,ae”, sigla naţională specifică produselor
ecologice, alături de sigla comunitară pot fi folosite în scopul unei mai bune
vizualizări de către consumatori a produselor obţinute din producţia ecologică.
Sigla ,,ae” , proprietate a M.A.D.R , garantează ca produsul, astfel etichetat,
provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de control.
Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul comun
pentru modificarea şi completarea Anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi
dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice
privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele
produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la
M.A.D.R şi care deţin un contract cu un organism de control aprobat de către
M.A.D.R.
În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a
siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare. Până în
prezent, aplicarea siglei comunitare pe eticheta produselor ecologice era
facultativă, dar a devenit obligatorie, la data de 1 iulie 2010 în conformitate cu

12
prevederile Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 967/2008. Înainte ca
producătorii să înceapă să-şi desfăşoare activitatea în acest domeniu, sau să obţină
produse ecologice, au obligaţia să se înregistreze la M.A.D.R. Înregistrarea
producătorilor în agricultura ecologică, este obligatorie în fiecare an şi se face prin
completarea Fişelor de înregistrare în agricultura ecologică, disponibile la
Direcţiile de Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene, în perimetrul căreia
producătorul îşi desfăşoară activitatea, la responsabilii judeţeni pentru agricultura
ecologică.
Comercializarea produselor ecologice se face numai de comercianţii
înregistraţi la M.A.D.R, prin diferite canale de piaţă: vânzări de la poarta fermei,
vânzări prin magazine en-gros, vânzări prin magazine specializate vânzări prin
bursa on-line pentru produse ecologice (www.agricultura-ecologica.ro), vânzări
prin pieţe sezoniere. Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii
ecologice o reprezintă promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea
conştientizării consumatorilor de avantajele consumului de produse ecologice,
astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse curate, a căror calitate
este garantată de un organism de control.
Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire şi de promovarea a
conceptului de agricultură ecologică, sunt realizate de către organizaţii de stat şi
private. Educaţia în agricultura ecologică, în vederea formării de specialişti pentru
acest domeniu, constituie o preocupare a instituţiilor de profil din învăţământul
superior.
Ca parte a campaniei de promovare a agriculturii ecologice în Uniunea
Europeană, la iniţiativa Directoratului General pentru Agricultură şi Dezvoltare
Rurală al Comisiei Europene, a fost creat site-ul
www.ec.europa.eu/agriculture/organic/home.ro ce are ca principal obiectiv
informarea publicului larg cu privire la sistemul de agricultură ecologică cât şi un
punct de plecare în realizarea campaniilor promoţionale în diferite State Membre.
De asemenea, în vederea promovării produselor ecologice, Comisia
Europeană acordă sprijin de până la 50% programelor de informare şi promovare
propuse de organizaţiile profesionale şi interprofesionale din sector, care participă
cu minim 20 % din costul real al acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de la
bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al
Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole
pe piaţa internă şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 (informaţii
preluate de pe site-ul MADR). Sintetizând cele descrise mai sus Legislaţie
privind agricultura ecologică cuprinde 9 regulamente europene, după cum
urmează:

13
1. REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie
2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice,
precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91.
2. REGULAMENT (CE) NR. 889/2008 AL COMISIEI din 5 septembrie
2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.
834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea
produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea
şi controlul.

3. REGULAMENTUL (CE) NR. 710/2009 AL COMISIEI din 5 august

2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a
normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului
în ceea ce priveşte stabilirea de norme detaliate privind producţia
ecologică de animale de acvacultură şi de alge marine.

4. REGULAMENTUL (CE) NR. 537/2009 AL COMISIEI din 19 iunie

2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008, în ceea ce
priveşte lista tărilor terţe din care trebuie să provină anumite produse
agricole obţinute prin metode de producţie ecologică pentru a putea fi
comercializate în Comunitate.

5. REGULAMENTUL (CE) NR. 765/2008 AL PARLAMENTULUI

EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 9 iulie 2008 de stabilire a
cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte
comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.
339/93.

6. REGULAMENTUL (CE) NR. 1254/2008 AL COMISIEI din 15

decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de
stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al
Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor
ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul.

7. REGULAMENTUL (CE) NR. 967/2008 AL CONSILIULUI din 29

septembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007
privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice.

8. REGULAMENTUL (CE) NR. 501/2008 AL COMISIEI din 5 iunie 2008

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al
Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele
agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe.

14
 9. REGULAMENTUL (CE) NR. 3/2008 AL CONSILIULUI din 17
decembrie 2007 privind acţiunile de informare şi promovare pentru
produsele agricole pe piaţă internă şi în ţările terţe.

Legislaţie românească funcţionează după următoarele 7 Ordine

Ministeriale

1. ORDIN nr. 4 din 8 ianuarie 2010 Ordin privind modificarea şi

completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea
operatorilor în agricultura ecologică;
2. ORDIN nr. 407 din 23 iunie 2009 privind modificarea şi completarea
Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.
219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea operatorilor în
agricultura ecologică;

3. ORDIN nr. 35 din 9 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea

Ordinului nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea
operatorilor în agricultura ecologică;

4. ORDIN nr. 35 din 9 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea

Ordinului nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea
operatorilor în agricultura ecologică;

5. ORDIN nr. 688 din 09.08.2007 pentru aprobarea Regulilor privind

organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a
organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii
organismelor de control;

6. ORDIN nr. 219 din 21.03.2007 pentru aprobarea Regulilor privind

înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică;

7. ORDIN nr. 317/190 din 11 mai 2006 privind modificarea şi completarea

anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.
417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea
produselor agroalimentare ecologice;

I. 5. Situaţia pe plan naţional şi internaţional

Dacă în perioada 1950 – 1990,În România, obiectivele urmărite de

agricultură erau de creştere a producţiei în vederea satisfacerii cerinţelor
15
alimentare, având în vedere populaţia în creştere, astazi se caută gasirea de noi
soluţii, care au ca obiective respectarea mediului, realizarea unui sistem de
producţie viabil din punct de vedere economic, întreţinerea şi valorificarea
resurselor naturale.
Aceast nou tip de agricultură este numită agricultură durabilă şi ea
presupune un ansamblu de tehnici şi practici ce trebuie să garanteze o producţie
satisfacatoare, care să asigure necesarul de alimente, ţinându-se cont de protecţia
mediului înconjurator.
Cu alte cuvinte în agricultura durabilă se pun în aplicare acele măsuri ce se
pot lua în cadrul unui sistem agricol ce satisfac necesităţile generaţiei actuale fară
a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi. În
ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult de reducerea poluării de origine agricolă,
de luptă contra eroziunii solului, de păstrarea calităţii diverselor peisaje, de
protejare pe termen lung a resurselor naturale. Sistemele extensive agricole aduc
elemente favorabile mediului, pentru că presupun mai puţine elemente chimice,
permit limitarea poluării solului, a apelor de suprafaţă şi adâncime, permit evitarea
degradării peisajelor, a eroziunii solului, alunecări de teren, însă producţiile sunt
mai reduse. După anul 1990, decalajul înregistrat între indicatorii cantitativi, care
exprimă potenţialul de producţie şi cei calitativi, este cauzat de nivelul scăzut al
dotării cu utilaje şi echipamente necesare desfăşurării procesului de producţie,
precum şi cu input-urile aferente, ceea ce a condus la realizarea unor tehnologii de
cultură extensive. O alta cauză o reprezintă fărâmiţarea şi dispersarea mare a
exploataţiilor agricole ca urmare a aplicării legii Fondului funciar nr. 18/1991.În
prezent suprafaţa agricolă a ţării (14,8 mil. ha) este dispersată în cca 40 milioane
parcele. În anul 1972 s-a constituit I.F.O.A.M. - Federaţia Internaţională a
Mişcării de Agricultură Organică cu sediul în Germania, Federaţie ce grupează
peste 670 de organizaţii şi instituţii din peste 100 de ţări din întreaga lume.
Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) recunoaşte prin votul majoritar al
Parlamentului European din 19 februarie 1986, existenţa agriculturii alternative,
pe baza unei rezoluţii care adoptă Regulamentul 2092/91. Pe parcursul anilor au
fost formulate o serie de reglementări, dintre care o importanţă deosebită o
reprezintă Regulamentul C.E.E. 1936/1995 care face precizarea că de la 1 ianuarie
2000 pentru agricultura ecologică se va folosi numai material de semănat / plantat
provenit tot din agricultura ecologică. În acord cu statisticile I.F.O.A.M. (februarie
2001) suprafaţa agricolă mondială destinată producţiei ecologice se cifrează la
15.8 milioane ha, cele mai mari suprafeţe fiind deţinute de Australia (7.6 milioane
ha), Argentina (3 milioane ha), Italia (1 million ha).
În toate ţările Uniunii Europene se manifestă o reală voinţă de dezvoltare a
agriculturii ecologice, care va deţine peste 10 % din suprafaţa cultivată. Suprafaţa
agricolă utila în "bio" în unele ţări se prezintă astfel: Italia - peste 1.100.000 ha,
Germania, Marea Britanie - 600.000 ha, Franta - 400.000 ha, Spania - 380.000 ha,

16
Austria - 250.000 ha, iar în SUA şi Japonia în jur de 20 % din sistemul de
producţie alimentară este ecologică.
În Uniunea Europeană, incluzând România şi Bulgaria ţările EFTA (Islanda,
Liechtenstein, Norvegia, Elveţia), Turcia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi
Iugoslavia, există mai mult de cinci milioane de hectare în agricultura ecologică,
ceea ce corespunde unui procent de 2,0 % din totalul terenurilor agricole.
Din punct de vedere al suprafeţelor cultivate în agricultura ecologică din
total din suprafaţa agricolă, în Uniunea Europeana pe primele locuri se situează
Austria cu 11,30 %, Elveţia 9,70 %, Italia 7,94 %, Danemarca 6,51 %, Suedia
6,30 %, Republica Cehă 5,06 %, Franta 1,40%. Suprafeţe sub 1,0% sunt cultivate
în Irlanda, Grecia, Polonia, Slovenia şi Iugoslavia.
Studiile de specialitate arată că agricultura ecologică este un sector în
dezvoltare în Africa, în special în ţările din partea sudică a continentului. Un
factor important în dezvoltarea agriculturii organice din Africa îl constituie
cererea de produse ecologice din ţările industrializate. Mai mult de 200.000
hectare sunt în prezent cultivate în acest sistem.
În ceea ce priveşte piaţa europeana a alimentelor ecologice, Germania are
cea mai mare piata de desfacere, cu vanzări de aproximativ 2,5 miliarde euro, iar
în ceea ce priveşte consumul mediu de produse ecologice pe locuitor, Danemarca
si Elveţia conduc detaşat.
Pe piaţa produselor ecologice, se află atât ţările ce depind de exporturile de
produse ecologice, (Italia), cât şi ţările care depind de importurile de produse
ecologice (Marea Britanie). Extremele de cerere şi ofertă din fiecare ţară se
autoreglează. Potrivit studiului, situaţia actuala pare să se schimbe pentru că în
Marea Britanie se apreciază că producţia internă va acoperi cererea, în timp ce în
Italia, cererea va creşte. În prezent, din ce în ce mai multe produse ecologice se
importă din Europa de Est.
Studiile de specialitate arată că în Uniunea Europeană suprafaţa destinată
agriculturii ecologice creşte anual cu aproape 1,0 milion de hectare. În Marea
Britanie, creşterea anuala a fost de 400%, iar Suedia a înregistrat o creştere a
suprafeţei de 111%. Din punct de vedere calitativ, creşterile înregistrate sunt şi
mai importante: Grecia (plus 163%), Portugalia (plus 62%), Franta (plus 35%),
Spania (plus 31%) şi Italia (plus 22 %), ţări în care producţia ecologică este
reprezentată în special din fructe şi legume. Agricultura ecologică s-a dezvoltat,
de asemenea, în Ungaria (plus 15%), Irlanda (plus 13%) şi Polonia (plus 10%).
În Germania, producţia ecologică a crescut cel mai puţin între 1999 şi 2000
(8,6%) în vreme ce la nivel european ea este pe departe principalul debuşeu pentru
produsele ecologice şi al treilea producător, ca şi pondere, la nivelul UE.
Germania cunoaşte mari probleme de aprovizionare cu cereale panificabile şi orz
pentru fabrici de bere, precum şi pentru ouă, produse lactate şi carne de porc,
această stare de fapt fiind accentuată în anii trecuţi de criza bolii vacii nebune
/ESB/. Franţa, care în anii 80 era liderul producţiei ecologice, face mari eforturi

17
pentru reconversie, fiind obligată să apeleze la importuri pentru a răspunde
solicitărilor consumatorilor. Laptele ecologic reprezintă astazi 25% din piaţa
Danemarcei, 20 % din cea a Elveţiei şi 10% din cea a Austriei. Ca o consecintă a
acestei creşteri, fabricile de lapte au fost nevoite să-şi mărească capacităţile de
transformare pentru a putea satisface cererea, care pentru moment este satisfacută
în proporţie de 3% din import.
Experţii Comisiei Europene estimează că piaţa produselor ecologice a atins
anul trecut o valoare de 23 de miliarde de euro la nivelul Uniunii Europene. Piaţa
produselor ecologice în Uniunea Europeană cuprinde practic toate producţiile
agricole primare şi procesate (pâine, vin, carne, lapte, ulei, peşte etc). Potrivit
studiului, produsele ecologice sunt în general cu 25-30% mai scumpe decât
produsele convenţionale, dar în funcţie de cerere şi ofertă pot să ajungă la 400%
din preţul unui produs convenţional.
În ceea ce priveşte ţările din Europa de Est, acestea au avut nevoie de 10-15
ani după integrarea în UE pentru a-şi putea dezvolta şi structura piaţă internă. Un
exemplu edificator în acest sens este Spania care, la 17 ani de la integrare, începe
o structurare a pieţei interne. În acest răstimp, Spania exportă aproape în totalitate
produsele ecologice pe pieţele nord europene. Ţările est europene vor trebui să-şi
orienteze producţia ecologică, către produse deficitare în UE şi anume: proteina
vegetală fructe şi roşii pentru că ţările vestice au început să reducă semnificativ
producţia în sectoare care solicită multă forţă de muncă. Studiul precizează că
agricultura ecologică precum şi sectoarele ce necesită multă forţă de muncă nu
sunt contingentate în Uniunea Europeană, în consecinţă ţările estice îşi vor putea
dezvolta cu predilecţie aceste sectoare în care nu există o concurentă tehnică şi
economică puternică.
Suprafeţele mari din Europa de Est, care nu au primit inputuri chimice
ridicate în ultimii ani din lipsă de mijloace financiare, ar putea să devină din
"Cenuşăreasă" o "Albă ca Zapada", relevă studiul, în contextul pieţei ecologice
europene deficitare. Astfel, aceste ţări ar putea ,,alerga'' pe unul din puţinele
culoare în care nu există concurenţi europeni veritabili, din punct de vedere tehnic
şi economic. În acest mod, s-ar putea folosi la maxim o situaţie dificilă din aceste
ţări prin valorificarea unui potenţial agricol nepoluat, în aproape singurul domeniu
în care Uniunea Europeană nu este concurenţială cu ţările estice. Cererea de
produse agricole ecologice fiind în creştere, poate fi considerată o nouă
oportunitate pentru exportul agriculturii româneşti.
Astfel că alături de obiectivul calitativ al agriculturii ecologice din România
(plasarea agriculturii ecologice în centrul agriculturii româneşti ca un motor al
dezvoltării durabile) se urmăreşte extinderea din punct de vedere cantitativ prin:
• Creşterea suprafeţelor cultivate în agricultura ecologică, diversificarea
sortimentului de produse procesate, extinderea pieţei interne de produse
agroalimentare ecologice şi realizarea unui disponibil destinat comerţului
intracomunitar şi exportului în terţe ţări, după cum urmează:

18
 -31 dec. 2009, 240.000 ha, 1,70 % din suprafața agricolă;
-31 dec. 2011, 337.000 ha, 2,27 % din suprafața agricolă;
-31 dec. 2013, 754.000 ha, 5,08 % din suprafața agricolă.
• Creşterea consumului de produse ecologice pe cap de locuitor, astfel ca în
anul 2013 produsele ecologice să reprezinte 10 % din totalul produselor
alimentare comercializate pe piaţa internă.
• O piaţă internă în formare estimată la cca 20 mil. Euro (in 2008) cu o
creştere constantă, formată în cea mai mare parte din produse importate
(până la 90% în reţeaua marilor magazine de profil).
Canale de distribuţie
- vânzări prin magazine en-gros
- vânzări de la poarta fermei
- vânzări prin magazine specializate
- vânzări prin bursa on-line
- vânzări prin pieţe sezoniere
România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a primit subvenţii
europene pentru sectorul agriculturii ecologice. Deşi deţine un imens potenţial în
acest sector, consumul de produse ecologice este încă la un nivel extrem de scăzut
din cauza lipsei informaţiilor referitoare la beneficiul consumului de produse
ecologice, dar şi din cauza preţurilor mult mai ridicate decât cele ale produselor
convenţionale.
Specialiştii din domeniu apreciază că preţurile produselor ecologice ar putea
fi cu doar 10-20% mai mari decât ale celor convenţionale, dacă ar exista mai
multe ferme şi abatoare certificate. România deţine la ora actuală doar două-trei
ferme de găini ouătoare certificate şi câteva ferme de vaci de lapte crescute în
sistem ecologic, dar în schimb, exportă cantităţi semnificative de grâu ecologic,
care se întorc în ţară în produse procesate, la preţuri de 2-3 ori mai mari decât cele
convenţionale.
Potrivit datelor MADR, valoarea pieţei interne de produse agroalimentare
ecologice a valorat, în 2008, circa 20 milioane de euro, în timp ce exporturile s-au
cifrat în aceeaşi perioadă, la 100 milioane euro, dublul valorii din 2006. În cadrul
unei ajustări a Politicii Agricole Comune (PAC) din 2009, România a propus ca
agricultura ecologică să fie sprijinită financiar pe acest pachet. Din această
ajustare a PAC s-a creat o rezervă financiară care le permite statelor membre să
dezvolte anumite programe de sprijin întru-un context special, numit tehnic
articolul 68. Pachetul financiar alocat României numai pentru 2010 se ridică la 5
milioane de euro. Creşterea pieţei ecologice din România este totuşi una
constantă, în condiţiile în care la nivelul lui 2008 erau înregistraţi 86 de
procesatori de produse bio, aproape dublu faţă de 2007, când era consemnat un
număr de 48. Din totalul raportat, 60 de procesatori activau în producţia vegetală,
9 în cea animalieră şi 17 în apicultură.

19
 Exporturile de produse agroalimentare ecologice s-au cifrat, în 2008, la 100
milioane de euro, echivalentul a circa 130.000 de tone, dintre care numai unu la
sută au fost produse procesate şi 0,94 procente miere. Destinaţiile în care s-au
realizat cele mai importante exporturi au fost Olanda, Germania, Danemarca,
Italia şi Marea Britanie. Importurile de produse ecologice au fost în valoare de 8-
10 milioane euro, aproape duble decât în 2007, cele mai semnificative fiind
gemurile, dulceţurile, cafeaua şi dulciurile.
Cifra de afaceri înregistrată la nivel mondial în agricultura ecologică a fost
de 46 miliarde de dolari, în 2007, în creştere cu 10 % faţă de 2006, iar în Europa
s-a atins un nivel de 15,4 miliarde euro, cu 15 la sută mai mult decât în 2006.
Dezvoltarea tehnologiilor de cultură pentru agricultura alternativă, respectiv
"agricultura ecologică" se impune tot mai mult prin performanţele socio -
economice realizate. Acest lucru poate fi uşor de îndeplinit, printr-un management
corespunzător al tuturor factorilor care contribuie la obţinerea unor producţii
ridicate pe unitatea de suprafaţă şi în final recunoaşterea calităţii produselor finite,
în acest caz, certificarea producţiei ca fiind ecologică.
Potenţialul productiv în sistem ecologic de agricultură al ţării noastre poate
să ajungă pană la 15-20% din suprafaţa totală agricolă, suprafeţele cele mai mari
fiind concentrate în zona de deal - munte unde tehnologiile de întreţinere şi
exploatare a păşunilor s-au bazat pe metode tradiţionale - ecologice (aplicarea
gunoiului de grajd, exploatare prin păşunat şi/sau cosit, folosirea trifoiului ca
plantă furajeră şi amelioratoare a fertilităţii solului, utilizarea sistemului mixt
vegetal-zootehnic), dar nu sunt de neglijat nici suprafeţele arabile din zona de
Nord-Est. În România, în anul 2001, suprafaţa cultivată dupa modul de producţie
ecologică a fost de 28.800 ha, în 610 exploataţii agricole, din care 160 exploataţii
zootehnice pentru creşterea vacilor de lapte. (Sursa : Strategia de dezvoltare a
agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii pe termen lung şi mediu, 2001-
2005 şi 2005 - 2010 ; MAAP, 2002). Producţia certificată ecologic a fost de
24.400 tone şi se referă la producţia obţinută din zonele de cultură pentru cereale,
plante tehnice şi leguminoase în partea de sud a ţării, iar pentru producţia
animalieră în zona de nord. Deoarece România nu are o piaţă internă de produse
ecologice, întreaga producţie certificată a fost exportată pe pieţile europene unde
cererea pentru astfel de produse este destul de mare.
Progresul umanităţii se bazează, în general, pe noile descoperiri tehnico-
ştiinţifice. Uneori însă dezvoltarea societăţii umane impune reactivarea unor
sisteme tehnologice mai vechi, dar mai eficiente în soluţionarea problemelor
apărute. Aşa se întâmplă acum în agricultură unde ştiinţa şi tehnologia actuală
sunt încă neputincioase în faţa a două fenomene care îngrijorează tot mai mult:
a. Supraproducţia şi, mai ales, efectele secundare negative ale
activităţilor agricole de tip industrial ce o susţin-scăderea fertilităţii solurilor ca
urmare a favorizării proceselor de eroziune, acidifiere, sărăturare şi de epuizare a
rezervei de materie organică; reducerea diversităţii biologice şi genetice; creşterea

20
riscului poluării aerului cu gaze de eşapament şi amoniac, a apelor de suprafaţă şi
de adâncime şi a solurilor cu nitraţi şi metale grele, contaminarea produselor
agroalimentare cu substanţe toxice, etc.;
b. Producţia de subzistenţă şi urmările sale negative - foametea şi
inechitatea socială.
Aceste imperative pot fi soluţionate numai de agricultura ecologică, practică
agricolă denumită în unele ţări agricultură organică sau biologică, care a izvorât
din experienţa seculară a agriculturii.
Agricultura ecologică nu este un miracol şi nici o minune, ci o creaţie a
agricultorilor iubitori de natură, care are ca ţel armonizarea interacţiunilor
dinamice dintre sol, plante, animale şi om, sau, cu alte cuvinte dintre oferta
ecosistemelor naturale şi nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte şi de locuit.

I. 6. Obiectivele agriculturii ecologice

Obiectivele agriculturii ecologice se subordonează dezvoltării viabile şi

durabile a sistemelor agricole după cum urmează:

a. Obiective privind mediul înconjurător

- echilibrarea bilanţului energetic;
- creşterea şi menţinerea îndelungată a fertilităţii solurilor;
- protecţia resurselor de apă şi a întregii vieţi acvatice;
- stimularea activităţii micro-organismelor, florei şi faunei utile;
- conservarea diversităţii peisajului natural;
- refacerea şi protejarea peisajului natural.
b. Obiective privind plantele cultivate
- integrarea naturală, inclusiv cosmică a speciilor şi varietăţilor
cultivate;
- optimizarea structurii culturilor agricole;
- dimensionarea optimă a spaţiilor de nutriţie;
- refacerea echilibrelor naturale privind circuitul apei şi al elementelor
nutritive şi infestarea cu buruieni, boli şi insecte dăunătoare.
c. Obiective privind animalele domestice
- optimizarea raportului plantă/ animal;
- îmbunătăţirea şi conservarea fondului genetic;
- respectarea nevoilor intrinseci ale animalelor privind hrana, adăpostul,
mişcarea, împerecherea, exploatarea, etc.
d. Obiective socio-economice

21
 - dezvoltarea sistemelor agricole şi agroindustriale cu efecte ecologice,
economice şi sociale favorabile;
- minimizarea impactului tehnologiilor agricole şi agroindustriale
asupra mediului înconjurător;
- reducerea consumului specific de energie;
- folosirea cu precădere a resurselor energetice regenerabile;
- diversificarea producţiei de hrană şi de materiale pentru confecţii şi
construcţii;
- obţinerea de produse ecologice biodegradabile, de calitate superioară
şi în cantităţi suficiente;
- distribuirea echitabilă a produselor ecologice la toţi participanţii la
procesele de producţie;
- valorificarea superioară şi integrală a forţei de muncă;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a muncii producătorilor agricoli;
- refacerea şi conservarea valorilor materiale şi spirituale tradiţionale.

I. 7. Laturile practice ale agriculturii ecologice

- Sistemele agroecologice au viaţă lungă ca urmare a integriăţii

componentelor sale, a stabilităţii structurale şi funcţionale şi a abilităţii de
a face faţă oricărui factor perturbator sau stânjenitor.
- Producţia ecologică se realizează în ferme, gospodării individuale,
asociaţii familiale, societăţi agroindustriale şi mai rar, în asociaţii şi
societăţi agricole mari sau de tip holding. Produse ecologice se obţin, de
asemenea, în mediul acvatic, în pădure şi în alte sisteme naturale.
- Unităţile agricole şi agroindustriale ecologice sunt, în general, de
dimensiuni mici sau mijlocii.În toată lumea, fermele ecologice ocupă
suprafeţe cuprinse între 0.5-3.0 ha, cultivă sau/ şi cresc un număr mic din
una, două sau trei produse agricole diferite.
- Toate fermele şi societăţile agroindustriale ecologice parcurg o perioadă,
mai lungă sau mai scurtă de conversie care este egală cu timpul scurs între
începerea managementului ecologic şi obţinerea certificatului de fermă
sau societate ecologică.
- Certificarea se face de o organizaţie naţională sau internaţională
recunoscută de serviciul Internaţional de Acreditare al Federaţiei Internaţionale a
Mişcărilor de Agricultură Organică (IFOAM) şi abilitată să evalueze şi să
garanteze în scris că sistemul de producţie sau de prelucrare se desfăşoară în
conformitate cu standardele agriculturii ecologice.
- Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică se face pas cu pas
pentru ca structurile economice să nu resimtă efectele scăderii productivităţii, iar
producătorii să capete încredere în sistemele ecologice. Certificarea acestor unităţi
economice se face imediat ce o parte din activitatea acestora corespunde

22
standardelor ecologice cu condiţia ca cele două sisteme (convenţional şi ecologic),
să fie separate foarte clar atât în documentaţii, cât şi în activitatea productivă.
Aşadar, agricultura ecologică admite desfăşurarea în paralel a producţiei
convenţionale şi ecologice, dacă se iau toate măsurile de prevenire a fraudelor.
- Cu foarte puţine excepţii, fermele ecologice sunt mixte, de tip vegetal-
animal, pe de o parte, pentru a se valorifica superior producţia vegetală şi, pe de
altă parte pentru a se refolosi cât mai mult din elementele nutritive extrase din sol
de plantele cultivate. În acest caz, structura speciilor şi categoriilor de animale se
stabileşte în funcţie de potenţialul vegetal al fermei şi al zonei agricole, precum şi
de resursele economico-financiare (construcţii şi instalaţii zootehnice, bani) şi
umane (număr de persoane, vârstă, pregătire profesională) ale fermei.
Excepţii de la această regulă fac fermele ecologice vegetale şi societăţile de
(semi- prelucrare şi comercializare a produselor ecologice). În astfel de cazuri, cea
mai mare parte din producţie intră direct în consumul uman (legumele, fructele,
conservele de legume şi carne, brânzeturi, extractele vegetale şi animale),
prelucrarea produselor se face cu consum minim de energie, iar această energie
este, pe cât posibil, regenerabilă (biogaz), eoliană, hidrică şi locală (rezidii şi
deşeuri organice).
- Activitaţile din fermele şi societăţile agroindustriale se desfăşoară conform
normelor internaţionale şi naţionale. Orice abatere de la aceste standarde este
însoţită de pierderi, inclusiv de pierderea calităţii de fermă sau societate ecologică.
- În fermele şi societăţile prelucrătoare ecologice se cultivă şi se cresc toate
speciile şi varietăţile de plante şi animale domestice, respectiv se prelucrează toate
produsele agricole vegetale sau animale, cu excepţia celor create prin inginerie
genetică.
- Fermele şi societăţile de prelucrare a produselor ecologice folosesc cu
precădere resursele funciare, economice şi sociale proprii. Terenurile, bunurile şi
serviciile unităţilor agroecologice sunt proprietate privată, iar fondurile băneşti
sunt asigurate, în cea mai mare parte, din resurse proprii. În ţările cu agricultură
ecologică dezvoltată o parte semnificativă din resursele financiare este asigurată
de stat printr-un mecanism diversificat de subvenţii (scutirea de taxe şi impozite,
prime de producţie şi cheltuieli suplimentare faţă de agricultura convenţională.
Forţa de muncă a unităţilor agroindustriale ecologice se compune din fermier sau
patron, soţia sau soţul acestuia, copii, părinţii şi rudele cele mai apropiate.
- Unele ferme şi societăţi agroindustriale ecologice angajează şi forţă de
muncă din afară, însă numai pe o perioadă determinată de timp, pentru efectuarea,
sau coordonarea unor lucrări speciale sau când volumul de muncă depăşeşte
priceperea şi puterea de muncă a celor legaţi trup şi suflet de sistemul
agroindustrial.
În ceea ce priveşte problemele din sistemele agro-ecologice vegetale, Köpke
(2005) susţine că, în comparaţie cu sistemul de agricultură intensivă sistemul
ecologic se caracterizează prin:

23
 - disponibilitate mai redusă a substanţelor nutritive şi mai ales a azotului şi
fosforului, cu consecinţe asupra nivelului recoltelor (din cauza limitării
creşterii) şi mai ales asupra calităţii acestora;
- pericolul unei îmburuienări accentuate în absenţa folosirii ierbicidelor;
riscul unor atacuri puternice ale unor boli, combătute în agricultura
intensivă prin folosirea de pesticide. Referitor la subiectul nostru, Claude
Aubert, unul din pionierii agriculturii ecologice, susţine, cu argumente
ştiinţifice, că în agricultura ecologică genotipul este mai important decât
întreaga tehnologie.

I. 8. Referire la cunoştinţele în domeniul tematicii abordate

Grupul interguvernamental al experţilor ONU în schimbările climatice

(IPCC), care reuneşte experţi din lumea întreagă, a publicat în data de 6 aprilie
2007, la Bruxelles, un nou raport referitor la impactul incălzirii globale asupra
oamenilor şi a pământului. Acest raport reprezintă o readaptare a celui din 2001 şi
este recunoscut de 192 state membre ale ONU.
Un pasaj crucial din noul raport indică faptul că «o schimbare drastică a
climei este aşteptată dacă concentraţiile de carbon în atmosferă vor ajunge la 550
ppm (parţi pe milion), ceea ce ar provoca o creştere a temperaturii cu aproximativ
3 grade Celsius».
Consecinţele principale ale încălzirii globale sunt: creşterea nivelului
oceanic planetar, precum şi a evenimentelor meteorologice extreme (valuri de
caldură, secete, inundaţii, vânturi foarte puternice) care vor avea ca efecte majore
dispariţia unor specii de plante şi animale, creşterea riscului privind sănatatea
oamenilor şi inevitabil, schimbări demografice. Productivitatea culturilor agricole
prezintă fluctuaţii de la un an la altul, fiind influenţată semnificativ de
variabilitatea condiţiilor climatice şi în special de producerea evenimentelor
climatice extreme. Variabilitatea climatică influentează toate sectoarele
economiei, dar cea mai vulnerabilă ramâne agricultura. În România, pe
aproximativ 14.7 milioane ha teren agricol, din care 9.4 milioane ha teren arabil
(64% din suprafaţa arabilă), solurile sunt afectate, într-un grad mai mare sau mai
mic, de secete frecvente, pe perioade lungi şi în ani consecutivi (>7 milioane ha
din suprafaţa agricola- 48%) sau exces de umiditate în anii ploioşi ( > 6 milioane
ha).
Extinderea şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme diminuează anual
producţia agricolă cu cel puţin 30-50%, iar pentru conservarea durabilă a
resurselor naturale în agricultură este necesară asigurarea unei fundamentări
ştiinţifice a tuturor acţiunilor şi masurilor de prevenire şi diminuare a
consecinţelor. Seceta reprezinta fenomenul natural determinat de precipitaţiile
situate sub valorile normale, gradul de aprovizionare variind semnificativ funcţie
de stadiul de creştere şi dezvoltare al plantelor agricole.

24
 Efectele cele mai severe se manifestă îndeosebi asupra populaţiei din mediul
rural, dependentă de activitatea agricolă. Modificările climatice globale
manifestate prin creşterea temperaturii medii, schimbarea regimului şi cantităţilor
de precipitatii, au determinat în ultimele decenii, o creştere a suprafeţelor afectate
de secetă la nivel mondial. În România, zonele cele mai vulnerabile la fenomenul
de secetă agricolă extremă sunt cele sud-estice şi sudice, îndeosebi Dobrogea,
Bărăgan, sudul Olteniei, Munteniei şi al Moldovei.
Termenul "deşertificare" se referă la diminuarea sau distrugerea
potenţialului biologic al terenului care poate duce la instalarea unor condiţii
asemanatoare zonelor deşertului. Deşertificarea include intercaţiunea dintre
dinamica climei globului la scară mare, reflectând circulaţia generală a atmosferei
şi oceanelor şi clima fizică a suprafeţei pământului. Poate fi rezultatul interacţiunii
repetării naturale a secetei cu practicile de exploatare neraţionala a terenului,
despădurire, păstorit intensiv.
Datele climatice din ultimul secol evidenţiază o încălzire progresivă a
atmosferei şi o reducere semnificativă a cantităţilor de precipitaţii, elemente
considerate limitative pentru dezvoltarea şi productivitatea culturilor agricole,
precum şi utilizarea resurselor de apă. Aceste schimbări pot avea consecinţe
semnificative asupra creşterii şi dezvoltării culturilor agricole în perioada de
vegetaţie, funcţie de gradul de intensitate al factorului perturbator, modul şi durata
de acţiune, precum şi vulnerabilitatea speciilor vegetale la producerea
evenimentelor meteorologice extreme.
La nivel global, conform studiilor efectuate, se aşteaptă pentru deceniile
următoare o încălzire semnificativă, ca rezultat al creşterii concentraţiei de CO2
din atmosferă precum şi modificări importante în regimul precipitaţiilor. Astfel,
raportul IPCC (2001), estimează o creştere a temperaturii medii globale cu 1,4-
5,8°C până în anul 2100, funcţie de scenariul de emisie, aceasta fiind de 2-10 ori
mai pronunţată faţă de perioada actuala.
Cantitatea de precipitaţii va inregistra tendinţe de creştere/descreştere
cuprinse între 5-20% la nivel global, diferenţieri semnificative producându-se
îndeosebi la nivel regional. Se vor intensifica totodată, fenomenele meteorologice
extreme (temperaturi extreme iarnă-vară, secete, inundaţii, tornade, uragane, etc.),
cu consecinţe majore asupra întregului ecosistem planetar.
În Romania, proiecţiile scenariilor globale, respectiv perioada 1991-2099
faţă de 1961-1990, reliefează o creştere a temperaturii medii a aerului de
aproximativ 2°C în timpul iernii şi de 3,5…4,3° C în anotimpul de vară (3,5°C în
nordul ţării şi respectiv 4,3°C în sud).În ceea ce priveşte precipitaţiile schimbările
sunt nesemnificative, vara se vor înregistra deficite, iar în timpul iernii, excedente
uşoare în nord-vest şi deficite în regiunile sud-vestice ale ţării noastre.
La nivelul secolului XX, efectele încălzirii globale evidenţiază o creştere a
temperaturii medii anuale de 0,3°C, în aproape toată ţara, mai pronunţată fiind în
zonele sudice şi estice. Din punct de vedere sezonier, s-au constatat încalziri

25
semnificative în anotimpul de iarna şi vară (cea mai pronunţată fiind la Bucureşti-
Filaret, cu 1,9°C), iar toamna, răcirea a fost mai semnificativă în regiunile vestice
ale ţării.
Sub aspectul precipitaţiilor, s-a constatat o tendinţă de scădere a cantităţilor
anuale în special în centrul ţării, iar în anotimpul de iarnă, scăderea precipitaţiilor
s-a semnalat în majoritatea regiunilor, mai pronunţată fiind în cele sudice şi
vestice.În anotimpul de primavară şi vară s-a constatat o tendinţă cu caracter
regional, iar toamna, cantitatea de precipitaţii a crescut în special în regiunile
nord-estice, sud-estice, nord-vestice şi a a scăzut în restul teritoriului.
Ca urmare a încălzirii globale se mai pot menţiona urmatoarele schimbări în
producerea unor fenomene meteorologice în sezonul cald sau rece al anului:
creşterea frecvenţei zilelor tropicale, descreşterea frecvenţei zilelor de iarnă,
creşterea mediei temperaturii maxime în timpul iernii şi verii (cu până la 2,0°C în
sud şi sud-est), scăderea semnificativă a grosimii stratului de zăpadă în nord-est şi
vest, creşterea frecvenţei anuale de producere a fenomenelor atmosferice din
sezonul rece (brumă, polei, chiciură).
Astăzi, schimbările climatice produse la nivel global, asociate cu
amplificarea poluării, defrişările sau cu schimbările de peisaj, au determinat o
amplificare a procesului de uscăciune. Ca urmare, unele zone cu risc ridicat la
secetă tind să fie afectate de aridizare şi chiar de deşertificare (dispariţia covorului
vegetal şi degradarea solului). În tara noastră, teritoriul cu risc ridicat fata de
fenomenul de seceta, cu o tendinta de aridizare si chiar desertificare, cuprinde
suprafete mari din Dobrogea si sudul Câmpiei Române. Aceste zone pot fi
încadrate în categoria arealelor cele mai vulnerabile la seceta excesiva si
prelungita.
În anii extrem de secetoşi, fenomenul de secetă poate cuprinde aproape
întreg teritoriul ţării noastre, aşa cum s-a întâmplat în anii mai recenţi, 2000 şi
2003. La nivelul perioadei 1961-2000, analizele evidenţiază faptul că, zonele cele
mai vulnerabile la fenomenul de secetă agricolă extremă sunt cele sudice şi sud-
estice, îndeosebi sudul Olteniei, Munteniei şi al Moldovei, Barăgan şi Dobrogea.
Deficite pluviometrice mari s-au îregistrat în anii 1907, 1924, 1928, 1934, 1945,
1946, 1948, 1953, 1982, 1983, 1992, 1993 şi mai recent, în ultimii ani, respectiv,
2000 2001, 2002 şi 2003.
În România, la nivelul perioadei 1900-2003, fluctuaţia multianuală a
temperaturii medii din aer, precum şi a cantităţilor medii anuale de precipitaţii
evidenţiază o variabilitate semnificativă de la un an la altul, tendinţa de evoluţie
reliefând un trend ascendent sub aspectul resurselor termice comparativ cu cele
hidrice. Rezultă că, la nivelul teritoriului agricol al ţării noastre, potenţialul termic
natural este mai bogat faţă de cel hidric, factorul limitativ cu efecte negative
asupra productivităţii culturilor de câmp fiind apa provenită din precipitaţii.
În perioada 1991-2005, ani favorabili sub aspectul condiţiilor
agrometeorologice atât pentru culturile cerealiere de toamnă, cât şi pentru cele

26
prăşitoare se consideră a fi indeosebi anii 1995, 1996, 1997 şi 1999.În anii 2000,
2001, 2002 şi 2003, potenţialul productiv al culturilor agricole a fost semnificativ
diminuat datorită fenomenului de secetă, anul 2000 fiind considerat an de vârf,
excesiv de secetos, atât pentru cerealiere, cât şi pentru prăşitoare.În anul 2004 şi
respectiv 2005, teritoriul agricol al ţării noastre a fost afectat ca urmare a
precipitaţiilor excedentare care au produs calamitarea parţială/totală a culturilor
agricole pe suprafeţe extinse.
În deceniile următoare, implicaţiile încălzirii globale în economia
industrială, aprovizionarea cu apă, agricultură, biodiversitatea vor fi foarte
evidente. La nivel global, încălzirea are deci ca efect, creşterea frecvenţei şi
intensităţii evenimentelor extreme, în special seceta şi inundaţiile. Cauzele care
conduc la apariţia acestor fenomene sunt legate evident atât de climă, cât şi de
intervenţiile umane, respectiv utilizarea iraţională a terenurilor şi resurselor de
apă, practicile agricole necorespunzatoare, despăduririle, suprapăşunatul şi, nu în
ultimul rand, poluarea aerului şi solului.
În anii extremi de secetoşi, practica agricolă curentă recomandă: fixarea
sortimentului de soiuri şi hibrizi la începutul fiecarui an agricol şi a tehnologiei
corespunzatoare funcţie de rezerva de apă a solului la semănat; cultivarea unui
număr mai mare de varietăţi/genotipuri, cu perioadă de vegetaţie diferită pentru o
mai bună valorificare a condiţiilor climatice, îndeosebi regimul de umiditate. Se
pot preveni pierderile însemnate de recolte prin; respectarea epocii de semănat,
tendinţa catre semănatul mai "timpuriu" al porumbului, îndeosebi în primăverile
secetoase, asigurându-se astfel dezvoltarea unui sistem radicular mai profund, iar
în perioadele de secetă plantele pot utiliza apa din stratul subarabil al solului,
precum şi condiţii mai favorabile pentru polenizare, fecundare, formarea boabelor
şi o maturare mai timpurie cu efecte asupra producţiilor; pe terenurile cu un deficit
mare de apă în sol, aplicarea unui sistem minim de lucrări ale solului (mimimum-
tillage) pentru conservarea şi păstrarea apei; introducerea cu rigurozitate a
măsurilor agrofitotehnice de "luptă" cu seceta şi reluarea în practica agricola a
acestora (sistemul dry-farming), precum si irigarea culturilor agricole.
Pe termen lung, măsurile care se impun pentru prevenirea si diminuarea
efectelor schimbărilor climatice includ programe de reîmpădurire, reducerea
poluării, refacerea şi modernizarea lucrărilor antierozionale, precum şi extinderea
celor de amenajare şi ameliorare a solurilor nisipoase, etc. Totodată, educarea
populaţiei şi creşterea conştientizării privind protecţia mediului înconjurator sunt
cerinţe majore în elaborarea strategiilor de adaptare la schimbările climatice.
Soluţiile şi recomandările pentru dezvoltarea acţiunilor şi procedurilor în
scopul prevenirii şi diminuării efectelor variabilităţii climatului în agricultură
trebuie să cuprindă în totalitate întregul complex de măsuri cunoscute
(agrotehnice, culturale, irigari, etc.) şi acţiuni rapide de intervenţie pentru
localizarea şi limitarea extinderii fenomenelor extreme în scopul de a se evita
accentuarea consecinţelor.

27
 Abordarea problemelor referitoare la impactul schimbărilor climatice
necesită însă, date şi analize ştiinţifice de specialitate, managementul riscului în
agricultură incluzând în principal acţiuni privind gestionarea şi conservarea
resurselor de mediu, precum şi luarea unor decizii corecte în perspectivă.
La Conferinţa de la Rio (3-13 iunie 1992), considerată Conferinţa Secolului
pentru problemele mediului, au participat 181 state, inclusiv România, iar ziua de
4 iunie 1992 a fost destinată dezbaterilor cu privire la variaţiile climatice care
produc dezastre/calamităţi naturale şi respectiv, schimbări globale ale mediului ,
care au ca efect modificări ecologice şi de biodiversitate a speciilor. Prin Legea nr.
24/1994, România a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra
Schimbărilor Climatice (UNFCCC), fiind prima ţară din Anexa I care a semnat
Protocolul de la Kyoto (Legea nr. 3/2001).
În 1996, s-a înfiinţat Comisia Natională pentru Schimbări Climatice/CNSC
(HG 1275/96), iar în iulie 2005 a fost aprobată Strategia Naţionala a României
privind Schimbările Climatice (HG 645/2005). De asemenea, prin Legea nr.
111/1998, România a aderat la Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea
Deşertificării (CCD), convenţie adoptată la Paris în 17 iunie 1994, data de 17
iunie fiind declarată Ziua Deşertificării şi Secetei, la nivel mondial. SMART
financial - www. SMARTfinancial.ro.
Cu toate că este cunoscută ca o plantă rezistentă la secetă, floarea-soarelui
îşi reduce mult productivitatea pe solurile lipsite de apă sau în condiţii de
umiditate atmosferică scăzută, pe timpul arşiţelor puternice. De aceea, ameliorarea
pentru rezistenţă la secetă urmăreşte selecţia formelor cu structură xeromorfică,
capabile să suporte pierderea turgescenţei foliare şi să se refacă repede după
perioadele de ofilire din timpul secetei solului sau al secetei atmosferice.
Ameliorarea rezistenţei la secetă nu este simplă, datorită caracterului complex
(poligenic) al acestei însuşiri. De o manieră generală, trebuie ameliorat un
ansamblu de caractere care contribuie la adaptarea florii-soarelui la stresul hidric.
Ţinând cont de schimbările climatice produse şi prognozate a se produce în
următorii ani, chiar şi această plantă mare iubitoare de « soare », riscă a nu mai fi
cultivată nici în zone ecologice considerate foarte favorabile de către specialişti,
pană în urmă cu mai puţin de 5 ani. Datorită perioadei relativ mari (9 ani) în care
se poate obţine un nou hibrid ameliorat pentru un anumit/anumiţi factor/factori de
stres prin metode clasice de ameliorare, se impune tot mai mult şi utilizarea
metodelor biotehnologice.
După cum se mentionează în raportul pe anul 2006 al Institutului de
Cercetări pentru Agricultură Organică FIBL din Elveţia, una din problemele
agriculturii ecologice este producţia de seminţe, care este insuficientă, datorită
dificultăţilor fitotehnice de producere a acesteia, a golurilor din reglementările
naţionale şi internaţionale, a absenţei informaţiilor privind cantităţile disponibile
de seminţe şi, mai ales, a lipsei de genotipuri corespunzatoare sistemelor de
agricultura ecologică.

28
 Urmare a acestor realităţi comerciale şi tehnologice, în ţările Uniunii
Europene, în ultimii ani s-au amplasat reţele de culturi comparative, cu specii
sălbatice şi hibrizi sau linii parentale la institute naţionale, centre regionale şi
ferme private în vederea elaborării unui ghid cu recomandări de specii şi
genotipuri, utilizabile pentru lărgirea biodiversităţii destinate producţiei şi pieţei
de produse ecologice şi/sau inputuri reduse.
INCDA Fundulea dispune de o inestimabilă bază genetică obţinută în cei
peste 50 de ani de activitate de cercetare, fiind principala instituţie din ţară care
asigură necesarul de seminţe şi linii parentale pentru sistemul de cultură
tradiţională.
Ţinând cont de cerinţele actuale la nivel european, se impune o identificare
urgentă a genotipurilor care se pot preta la sistemul de agricultură ecologică şi cu
inputuri reduse, cu atât mai mult cu cât există şi posibilitatea identificării celor cu
toleranţă ridicată la secetă si arşiţă într-un timp relativ scurt, cu economie de forţă
de muncă, cheltuieli reduse, utilizând testarea in vitro.
Cerinţele pentru sursele de germoplasmă în ameliorarea florii-soarelui
hibride sunt din ce în ce mai mari şi mai importante. Cu cât se conservă o
diversitate mai mare, cu atât există mai multe şanse de a satisface cerinţele
prezentului şi viitorului. Pierderea diversităţii genetice sau eroziunea genetică
poate apare ca urmare a multor cauze interdependente, de exemplu : schimbările
socioeconomice şi agricole, calamităţile naturale, precum epidemiile de boli,
perioadele îndelungate de secetă şi inundaţii şi chiar contribuţia umană.
Amelioratorii menţin de obicei propriile colecţii active, care constau din
genotipuri selecţionate cu grijă, dar se face simţită o nevoie continuă pentru noi
caractere şi combinaţii de caractere în programele de ameliorare, mai cu seamă
odată cu schimbările climatice şi cu dezvoltarea rapidă a metodelor moderne de
transfer de gene de la o specie la alta.
Activitatea de colectare, evaluare şi conservare a speciilor sălbatice de
floarea-soarelui a fost dezvoltată în mod remarcabil, pe baze de cooperare
ştiinţifică, de Reţeaua F.A.O. de Cercetare pentru Floarea-sorelui, de la înfiinţarea
acesteia în anul 1975 şi până în prezent . Înainte de a dezvolta un program de
ameliorare pentru orice caracter, este esenţial să se determine variabilitatea
existentă şi modul de transmitere ereditară. În plus, deoarece ameliorarea se face
întotdeauna pentru un complex de caractere, sunt necesare cunoştinţe despre
corelaţiile existente între caracterele luate în consideraţie. Selecţia pentru un
caracter poate cauza modificări în celelalte caractere, reducând în unele cazuri
câştigul genetic total. Indiferent de specificitatea programelor de ameliorare,
grupele principale de obiective sunt comune. După Vrânceanu (2000), obiectivul
principal al ameliorării florii-soarelui hibride este îmbunătăţirea în continuare
productivităţii prin sporirea producţiei de seminţe şi a conţinutului de ulei din
seminţe. După producţia de seminţe şi conţinutul de ulei, următorul obiectiv major
de ameliorare este rezistenţa genetică la boli.

29
 Ţinând însa cont de schimbările climatice majore care s-au înregistrat în
ultimii 10 ani, considerăm că principalul obiectiv de ameliorare a florii-soarelui ar
fi ameliorarea privind adaptabilitatea la condiţiile de mediu, cu scopul de a
produce hibrizi cu stabilitate mare a producţiei.
Din acest punct de vedere, este important să se amelioreze pentru rezistenţă
sporită la secetă şi temperaturi ridicate (posibilitate de germinaţie la temperaturi
scăzute şi rezistenţă la frig), reacţie fotoperiodică neutră, utilizarea eficientă a
luminii, autocompatibilitatea polenului, adaptarea maturităţii florii-soarelui la
sezonul de cultură şi la cerinţele agrofitotehnice.
În afară de adaptabilitatea la condiţiile de mediu, ameliorarea florii-soarelui
include şi adaptabilitatea la condiţiile moderne de cultură (înalţimea tulpinii,
uniformitatea plantelor, mărimea capitulului, înflorirea şi maturitatea, forma şi
înclinarea capitulului, rezistenţa la cădere a plantelor şi scuturare a seminţelor,
toleranţa la atacul de păsări).

I. 9. Adaptabilitatea florii-soarelui la stresul hidric

Deşi, climatul României este caracterizat în general ca fiind „moderat

continental”, în ultimii ani au avut loc variaţii extrem de mari, atât a cantităţii
totale a precipitaţiilor de la un an la altul, cât şi a distribuţiei acestora pe parcursul
anului, ceea ce determină deficite hidrice (asociate cu arşiţă) frecvente în timpul
vegetatiei culturilor agricole, în aproape toate zonele ţării.
Definiţia secetei
Existǎ diferite definiţii cu privire la reacţia plantelor la secetǎ, în funcţie de
criteriile de bazǎ luate în consideraţie: agronomice, fiziologice, biochimice sau
moleculare (Sinha,1987).
Din punct de vedere agronomic, reacţia la secetǎ este definitǎ prin prisma
stabilitǎţii performanţelor de producţie a unei culturi sau a unui cultivar într-un
mediu deficitar de apǎ.
Din punct de vedere fiziologic, criteriul principal se bazeazǎ pe menţinerea
creşterii în timpul secetei şi reluarea acceleratǎ a acesteia dupǎ terminarea
stresului.
Din punct de vedere biochimic interesul pentru abordarea aspectelor
moleculare ale adaptabilitǎţii la secetǎ a fost generat de descoperirea genelor de
reglare osmoticǎ (osm) la Escherichia coli. Deci, din acest punct de vedere,
toleranţa la secetǎ se manifestă prin supravieţuirea celulelor individuale prin
osmoreglare, indiferent de sursa de stres (lipsa de apǎ, salinitate, caniculă şi
arşiţă).
Termenul de secetǎ, larg folosit în ameliorarea plantelor şi în tehnologia de
culturǎ a acestora, descrie condiţia în care umiditatea disponibilǎ din sol este

30
redusǎ la punctul la care planta nu poate sǎ o absoarbǎ destul de repede pentru a
compensa transpiraţia.
Seceta survine ca urmare a precipitaţiilor scǎzute, a temperaturilor ridicate
sau a vântului şi nu este un fenomen uniform, reacţiile plantei depinzând de
stadiul de dezvoltare când apare stresul hidric. Unele procese morfologice şi
fiziologice ale plantelor sunt relativ insensibile la stresul hidric, altele sunt
afectate în mod deosebit.
Întrucât disponibilitatea apei în timpul perioadei de vegetaţie nu este
determinatǎ numai de precipitaţii şi de modul lor de distribuţie, ci este dependentǎ
şi de caracteristicile solului şi de evapotranspiraţie, intensitatea şi durata secetei
devine foarte specificǎ localitǎţii. De aceea, o definiţie lucrativǎ a secetei ar fi:
disponibilitatea apei, incluzând precipitaţiile şi capacitatea de apǎ a solului, în
cantitate şi distribuţie inadecvatǎ pentru realizarea potenţialului de producţie al
culturilor.
Reacţia de adaptare a florii-soarelui la stresul hidric este o însuşire
complexǎ, fiind exprimatǎ prin capacitatea plantei de a obţine şi reţine apa în
ţesuturi, precum şi de a continua activitatea sa metabolicǎ în timpul unei perioade
cu potenţial hidric scǎzut. Seceta poate fi de diferite tipuri (deficit hidric,
arşiţǎ, insolaţie, etc.) şi poate apǎrea pe diferite cǎi (mai timpuriu sau mai târziu,
în sezonul de culturǎ, continuu sau intermitent). Stresul hidric din sol poate fi
compus din douǎ constrângeri opuse: deficitul hidric şi excesul de apǎ care
antreneazǎ asfixierea.
Termenul de rezistenţǎ la secetǎ este generic, el reflectând capacitatea
genotipurilor de a supravieţui condiţiilor de secetǎ fǎrǎ vǎtǎmǎri însemnate. De
fapt, o rezistenţǎ totalǎ şi îndelungatǎ la lipsa completǎ de apǎ nu este posibilǎ.
Pentru a contracara efectele stresului hidric, plantele şi-au dezvoltat diferite
mecanisme de adaptare:
1. Eschivarea, prin care plantele scapǎ de perioadele de secetǎ previzibile,
realizând ciclul vital în timpul perioadei favorabile, de exemplu prin precocitate
sau plasticitatea dezvoltǎrii.
2. Evitarea deshidratǎrii, prin mecanisme morfo-fiziologice care permit
menţinerea unui potenţial hidric ridicat în plantǎ şi economisirea apei.
3. Toleranţa la deshidratare, care implicǎ rǎspunsurile metabolice,
precum modificǎrile în metabolismul fotosintetic şi acumularea osmoliţilor
compatibili.

I. 9. a. Aspecte agronomice ale adaptǎrii florii-soarelui la secetǎ

Din punct de vedere agronomic, floarea-soarelui este consideratǎ o culturǎ

bine adaptatǎ la secetǎ, datoritǎ în special unei puternice capacitǎţi de absorbţie a
apei, asiguratǎ de sistemul sǎu radicular bine dezvoltat şi eficient. Prin modul cum
foloseşte cele mai mici cantitǎţi de apǎ din sol, floarea-soarelui demonstreazǎ

31
marea ei adaptabilitate la condiţiile nefavorabile, precum şi marea ei rezistenţǎ la
lipsa de apǎ (Vrânceanu, 1974; Blanchet şi Merrien, 1990; Bray, 1997).
Când floarea-soarelui este cultivatǎ în condiţii de stres, producţia coreleazǎ
bine cu gradul de limitare a apei. Aceastǎ corelaţie reflectǎ abilitatea florii-
soarelui de a limita creşterea şi transpiraţia la apa disponibilǎ din sol, prin reglarea
morfologicǎ la aceste condiţii. Limitarea apei determinǎ o ratǎ redusǎ de
expansiune a frunzelor şi deci o transpiraţie redusǎ (Rawson şi Turner, 1982 a).
Producţia, de asemenea, se coreleazǎ bine cu suprafaţa foliarǎ maximǎ realizatǎ.
Un procedeu clasic de a testa reacţia la secetǎ este determinarea indicelui de
stabilitate, folosind metoda propusǎ de Eberhart şi Russell (1966), prin care
genotipurile de floarea-soarelui sunt experimentate în condiţii de mediu diferite
din punctul de vedere al disponibilitǎţii apei. Genotipurile care au cea mai mare
stabilitate în privinţa producţiei de seminţe sunt considerate rezistente la secetǎ.
Belhassen şi colab, (1996) au determinat indicele de toleranţǎ la secetǎ raportând
producţia obţinutǎ în condiţii de deficit hidric la producţia obţinutǎ la irigat.
Rǎspunsul producţiei la deficitul de apǎ a fost studiat de numeroşi
cercetǎtori. HM Rawson and NC Turner,1982, au stabilit cǎ stresul hidric
provocat în faza de preiniţiere floralǎ a determinat o scǎdere a producţiei cu 30%,
iar cel survenit între iniţierea floralǎ şi înflorit a redus producţia cu 60%.
Perioadele extinse de secetǎ au diminuat producţia cu 66-100%, în funcţie de
durata şi timpul de acţiune a seceti determinând o scǎdere a greutǎţii substanţelor
înmagazinate în capitul cu 42%, când seceta a intervenit în timpul înfloritului.
Studiile cu privire la consecinţele aplicǎrii diferitelor regimuri de secetǎ plecând
de la începutul înfloritului au evidenţiat o micşorare semnificativǎ a cantitǎţii
totale de substanţe de rezervǎ prezente în capitul abia dupǎ cinci sǎptǎmâni de la
declanşarea fenomenului de secetǎ.
Baldini şi colab. (1992 a) au determinat o reducere a producţiei de seminţe
datoratǎ stresului hidric de 32,9 şi 62,4% în anii 1990 şi respectiv 1991,
caracterele cele mai afectate de secetǎ fiind indicele de recoltǎ şi numǎrul de
seminţe pe plantǎ. În analizele factoriale efectuate cultivarele cele mai bine
adaptate la stresul hidric impus în faza reproductivǎ au fost cele care au dat
producţii mari, realizate prin biomasǎ mare la maturitate, indice de recoltǎ ridicat
şi rate ridicate de creştere a plantei şi capitului.
Cu toate cǎ este o plantǎ rezistentǎ la secetǎ, floarea-soarelui dǎ producţii
mari numai când este bine aprovizionatǎ cu apǎ. Dacǎ seceta este de lungǎ duratǎ
şi se manifestǎ atât ca insuficienţǎ a apei în sol, cât şi ca umiditate atmosfericǎ
scǎzutǎ, plantele, deşi nu pier, suferǎ însemnate modificǎri în creşterea,
dezvoltarea şi activitatea lor funcţionalǎ. Lipsa apei din sol reduce absorbţia
elementelor nutritive, influenţând astfel creşterea plantelor în greutate şi înǎlţime.
Efectul negativ al secetei, în special dupǎ înflorit, se manifestǎ foarte puternic şi
asupra acumulǎrii uleiului în seminţe. Stresul hidric înainte de înflorit a produs
cea mai importantǎ reducere a înǎlţimii plantelor, a numǎrului de zile pânǎ la

32
mijlocul înfloritului şi a diametrului tulpinii şi capitulului; cea mai mare reducere
a producţiei de seminţe pe plantǎ şi a procentului de ulei s-a obţinut prin
impunerea stresului hidric în timpul înfloritului şi maturitǎţii.
Stresul de umiditate survenit atât în fazele timpurii cât şi târzii de creştere au
redus semnificativ masa uscatǎ totalǎ a plantelor şi producţia de seminţe. Unii
autori au raportat cǎ stresul timpuriu a determinat reducerea substanţialǎ a
dezvoltǎrii suprafeţei foliare şi a acumulǎrii de masǎ uscatǎ (Rawson şi Turner,
1982 a, b), precum şi inhibarea dezvoltǎrii primordiilor inflorescenţei.
Una din repercusiunile cele mai directe ale insuficienţei alimentaţiei hidrice
asupra structurii plantelor de floarea-soarelui este reducerea suprafeţei foliare
(Rawson şi colab., 1980; Blanchet şi colab., 1995; Nicco şi colab., 1996). Aceastǎ
reducere prezintǎ adesea o corelaţie pozitivǎ cu producţia de seminţe (Muriel şi
Downes, 1974), dar modul ei de exprimare este destul de neclar, deoarece
activitatea frunzelor superioare poate compensa lipsa frunzelor inferioare
(Rodriques-Pereira, 1974).
În experienţele efectuate de Pârjol-Savulescu (1974), seceta din timpul
înfloritului a cauzat o micşorare a suprafeţei foliare cu aproximativ 61%,
comparativ cu suprafaţa foliarǎ totalǎ a martorului. Ţerbea şi colab.,(1995) au
constatat o reducere semnificativǎ a suprafeţei foliare la plantele stresate hidric,
care a variat între 35,4 şi 69,9% comparativ cu martorul nestresat. Potrivit datelor
obţinute de Nicco şi colab. (1996), suprafaţa foliarǎ a fost semnificativ redusǎ, cu
30%, la o sǎptǎmânǎ dupǎ aplicarea stresului hidric, iar dupǎ 15 zile descreşterea a
atins 60%. Descreşterea suprafeţei foliare şi a numǎrului de frunze este un rǎspuns
obişnuit în vederea limitǎrii consumului de apǎ în condiţii de secetǎ (Rawson şi
colab., 1980; Sandras şi colab., 1989; 1992).
Merrien şi colab. (1992) au stabilit urmǎtorii doi parametri pentru
caracterizarea genotipurilor de floarea-soarelui privind capacitatea lor de a-şi
menţine suprafaţa foliarǎ vie în condiţii de lipsǎ de secetă;
- pragul de deshidratare letalǎ, care indicǎ câtǎ apǎ pot pierde ţesuturile
frunzelor înainte de a fi vǎtǎmate şi deci de reducere a suprafeţei foliare;
- viteza cu care suprafaţa foliarǎ se micşoreazǎ când cresc pierderile de apǎ.
Pe baza analizei unei singure frunze detaşate, Merrien şi colab. (1996) au
elaborat un test capabil sǎ determine toleranţa la desicaţia frunzei, adicǎ relaţia
dintre conţinutul relativ de apǎ al frunzelor şi procentul de suprafaţǎ foliarǎ încǎ în
viaţǎ dupǎ desicare. Dintre cei 9 hibrizi de floarea-soarelui studiaţi, singurul hibrid
capabil sǎ menţinǎ suprafaţa foliarǎ intactǎ („stay-green”) în condiţii de lipsǎ de
apǎ a fost hibridul românesc Select. În experienţele efectuate de Merrien (1992),
hibridul Select s-a distins printr-o toleranţǎ mai mare la începutul desicǎrii,
pierderea suprafeţei foliare intervenind la un conţinut relativ de apǎ al frunzelor
mai slab, şi printr-o vitezǎ de degradare a suprafeţei foliare mai lentǎ, în timp ce
hibridul Albena larg rǎspândit în Franţa, a prezentat un prag letal de deshidratare

33
mai slab, datoritǎ pierderii integritǎţii foliare foarte repede dupǎ deshidratarea
ţesuturilor şi a vitezei mai mari de senescenţǎ foliarǎ.
Existǎ numeroase momente critice când seceta exercitǎ cea mai puternicǎ
acţiune negativǎ asupra creşterii şi dezvoltǎrii florii-soarelui. Perioadele critice
faţǎ de umiditate nu se suprapun întotdeauna cu consumul maxim de apǎ, deşi
unele date experimentale aratǎ cǎ acestea sunt destul de apropiate. Dupǎ Sǎndoiu
şi colab. (1961), consumul de apǎ la plantele udate normal (70% din capacitatea
pentru apǎ a solului) a atins nivelul maxim în faza de formare a seminţelor, dar
producţia de seminţe a scǎzut cel mai mult, cu 40% faţǎ de martorul fǎrǎ stres
hidric, când seceta a intervenit în faza de formare a capitulului. De asemenea,
conţinutul de ulei a fost cel mai puternic afectat când seceta a intervenit în faza de
formare a capitulului. De asemenea, conţinutul de ulei a fost cel mai puternic
afectat când seceta a intervenit în faza de formare a seminţelor, perioadǎ criticǎ
care coincide de astǎ datǎ cu consumul maxim de apǎ.
Robelin (1967) a relevat sensibilitatea maximǎ a florii-soarelui la secetǎ cu
20 de zile înainte şi 20 de zile dupǎ înflorire, perioade când deficitul de apǎ
diminueazǎ considerabil producţia de seminţe şi conţinutul de ulei. Influenţa cea
mai nefastǎ a secetei asupra conţinutului de ulei se resimte în prima decadǎ dupǎ
ofilirea florilor lligulate, care pare a fi astfel perioada cea mai criticǎ pentru
cantitatea şi calitatea recoltei. Cercetǎrile efectuate de Pârjol-Sǎvulescu şi colab.
(1971), în care consumul maxim de apǎ a avut loc în faza de creştere activǎ, au
arǎtat cǎ cele mai puternice dereglǎri în privinţa producţiei de seminţe (32,7% faţǎ
de martorul nesupus la secetǎ), s-au produs datoritǎ secetei de la înflorire; în
privinţa conţinutului de ulei, perioada criticǎ faţǎ de umiditate a apǎrut, ca şi în
experienţele altor autori, în faza de formare a seminţelor. Numeroase date
evidenţiază cǎ perioada criticǎ de cea mai mare sensibilitate la secetǎ se situeazǎ
între fazele de formare a capitulului şi fecundare, cu toate cǎ alimentaţia hidricǎ
dupǎ înflorit influenţeazǎ în mod egal producţia ( Murriel şi Downea, 1974; Sipoş
şi Pǎltineanu, 1975; Alessi şi colab., 1977; Blanchet şi Gelfi, 1978; Blanchet şi
colab., 1980, 1985; Merrien, 1992 b; Merrien şi Champolivier, 1996).
Rezistenţa la secetǎ a florii-soarelui se explicǎ nu numai prin capacitatea
sistemului sǎu radicular de a explora rezervele de apǎ existente, în diferite straturi
ale solului, ci şi prin faptul cǎ plantele suportǎ deshidratarea temporarǎ a
ţesuturilor (ofilirea frunzelor) provocatǎ de secetǎ. Genotipurile care îşi menţin
suprafeţele foliare ridicate asigurǎ producţii mari de seminţe. Ofilirea care persistǎ
dimineaţa la unele genotipuri sensibile, afecteazǎ un sfert din frunzele bazale
(Blanchet şi colab., 1980). În tratamentele de stres hidric în faza de buton floral
efectuate de Guiducci (1992), floarea-soarelui a evidenţiat o bunǎ capacitate de
recuperare din stres în timpul orelor de noapte în cazul existenţei unor cantitǎţi
minime de apǎ în sol. O astfel de recuperare nu a fost însǎ atât de evidentǎ când
stresul a survenit la înflorire, pe soluri mai uscate.

34
 În condiţiile de stres hidric indus, ofilirea frunzelor reduce activitatea
fotosinteticǎ (Pârjol-Sǎvulescu şi colab., 1972). În consecinţǎ, lipsa asimilatelor
determinǎ reducerea mǎrimii noilor frunze formate în condiţiile de stres, astfel
încât relaxarea stresului nu va permite recuperarea potenţialului pierdut (Muriel şi
Downes, 1974).
O mai bunǎ recuperare a suprafeţei foliare la genotipurile cu perioadǎ lungǎ
de vegetaţie poate fi facilitatǎ de faptul cǎ acestea au un numǎr mai mare de
frunze tinere şi primordii în momentul încetǎrii stresului (Rawson şi Turner, 1982
a, 1983).
Rata de recuperare a suprafeţei foliare dupǎ atenuarea stresului hidric
constituie un parametru important în determinarea rezistenţei florii-soarelui la
stresul de umiditate (Ravishankar şi colab., 1991).
O adaptare mai dificilǎ a florii-soarelui se observǎ în zonele cu primǎveri
umede, care favorizeazǎ dezvoltarea vegetativǎ, urmate de veri uscate şi cu
temperaturi ridicate, care defavorizează fructificarea. Grǎbirea înfloritului sau
etalarea fazialǎ în timp ar putea constitui, în acest caz, mecanisme eficiente de
evitare a secetei. Dacǎ resursele hidrice estivale nu sunt limitate, un foliaj bogat ar
pǎrea justificat, dar dacǎ aceste resurse sunt slabe, trebuie sǎ se recurgǎ la aparate
vegetative mai modeste, care economisesc mai bine apa (Downes 1974;
Cauderon, 1976; Blanchet şi Gelfi, 1978). Procesele de adaptare la condiţiile
hidrice stresante sunt mai uşor promovate la culturile de floarea-soarelui care au
suferit un uşor deficit hidric în stadiul de buton floral (fenomenul de pre-adaptare
sau „cǎlire”). În acest caz, are loc o diminuare semnificativǎ a nevoilor de apǎ ale
culturilor, indicele de recoltǎ se amelioreazǎ, persistenţa frunzelor dupǎ înflorire
este mai bunǎ, permiţând o bunǎ umplere a boabelor, iar efectele negative ale
stresului hidric asupra conţinutului de ulei sunt limitate (Merrien şi Champolivier,
1996).
În legǎturǎ cu adaptabilitatea florii-soarelui la stresul hidric, o importanţǎ
aparte o prezintǎ mǎrimea şi etalarea ciclului de creştere şi dezvoltare a diferitelor
tipuri de cultivare. Astfel, în zonele continentale de culturǎ a florii-soarelui, seceta
din timpul verii reprezintǎ un obstacol major de care se poate scǎpa prin
precocitate, situând perioada de înflorit, înaintea perioadei probabile de stabilire a
secetei edafice. În sudul Spaniei, genotipurile timpurii de floarea-soarelui au avut
o eficienţǎ mai mare a utilizǎrii apei, putându-şi completa ciclul lor de dezvoltare
înainte de sosirea perioadelor foarte aride. Totuşi, genotipurile târzii au produs
mai mult decât cele timpurii în condiţiile existenţei unor rezerve suficiente de apǎ
în sol (Vrânceanu,2000 ). Rolul cultivarelor semitârzii şi târzii în obţinerea unor
producţii mari în condiţii de stres de umiditate a fost semnalat în Australia de
Rawson şi Turner (1982 a, 1983), care atribuie aceastǎ comportare caracterelor
asociate cu durata mai mare a perioadei de vegetaţie şi nu diferenţelor de potenţial
genetic dintre genotipuri. În India, genotipurile târzii s-au comportat în general
mai bine decât cele timpurii, în condiţii de stres hidric, datoritǎ ratelor mai mari de

35
recuperare a creşterii, când deficitul de umiditate a fost atenuat (Ravishankar şi
colab., 1991).
În concluzie, se pare că sensibilitatea cultivarelor de floarea-soarelui
depinde mai mult de strategia „eschivării” şi „ evitării” fenomenului de secetă
decât strategia toleranţei, cel puţin la hibrizii cultivaţi în prezent (Merrien şi
Champolivier, 1996).

I. 9. b. Mecanisme fiziologice de evitare a secetei

Mecanismele de evitare a stresului hidric sunt legate de capacitatea plantei

de a menţine un potenţial hidric ridicat. Limitarea transpiraţiei se realizeazǎ în
mare parte prin reducerea suprafeţei foliare în condiţii severe de deficit hidric,
apǎrut în orice fazǎ de creştere şi prin închiderea stomatelor, care limiteazǎ
asimilaţia CO2. Ca urmare, are loc o reducere a capacitǎţii fotosintetice şi, în
ultimǎ instanţǎ, a producţiei de seminţe. De aceea, unii autori au considerat cǎ
floarea-soarelui nu este rezistentǎ la secetǎ (Muriel şi Downes, 1974; Blanchet şi
Gelfi, 1978).
Rezistenţa insuficientǎ a frunzelor de floarea-soarelui la transpiraţie se
datoreşte structurii frunzelor, (suprafaţă foliară mare, fine şi permeabile), spre
deosebire de speciile sǎlbatice de floarea-soarelui de origine xerofiticǎ, care au un
indice foliar scǎzut, frunze destul de groase, mai puţin permeabile pentru gaze.
Specia cea mai interesantǎ în privinţa caracterelor foliare este Helianthuuss
argophyllus, la care transpiraţia este moderatǎ şi activitatea fotosinteticǎ bunǎ,
conferindu-i o eficienţǎ superioarǎ a folosirii apei, comparativ cu floarea-soarelui
cultivatǎ (Gelfi şi Blanchet, 1980; Morizet şi colab., 1993). De asemenea, aceastǎ
specie, care are frunze foarte pubescente, are un nivel redus de transpiraţie
cuticularǎ (pierderea relativǎ de apǎ), putând fi folositǎ pentru ameliorarea
transpiraţiei florii-soarelui (Serieys şi colab., 1988; Korell şi colab., 1995;
Belhassen şi colab.,1996). Transpiraţia epidermicǎ joacǎ un rol important în caz
de stres hidric, putând fi definitǎ ca suma transpiraţiilor care se efectueazǎ prin
cuticulǎ şi prin stomatele incomplet închise. Conductivitatea hidraulicǎ a cuticulei
este legatǎ de prezenţa cerurilor de pe cuticulǎ şi din matricea cuticularǎ.
Plantele de floarea-soarelui supuse stresului hidric se confruntǎ cu o
reducere a fluxului de apǎ pe care îl furnizeazǎ rǎdǎcinile cǎtre frunze şi, pentru a
evita deshidratarea frunzelor, sunt necesare mecanisme de reducere a pierderii de
apǎ prin transpiraţie şi/sau de mǎrire a absorbţiei apei (Jones şi colab., 1981a).
Pentru aceasta, plantele se bazeazǎ pe rǎspunsuri fiziologice şi morfologice cum
ar fi reducerea conductanţei difuzive a frunzelor şi modularea dezvoltǎrii atât a
suprafeţei foliare cât şi a sistemului radicular. Suprafaţa foliarǎ poate fi modificatǎ
acţionând asupra numǎrului de frunze, a ratei de expansiune foliarǎ si a
senescenţei frunzelor (Connor şi colab., 1985 a, b; Guiducci, 1988). Creşterea
expansivă a frunzelor şi tulpinilor este dependentă de conţinutul de apă. O dată cu

36
scăderea conţinutului de apă al plantei, turgescenţa frunzelor se reduce, inhibând
creşterea acestora. Transpiraţia poate fi redusă şi prin fenomenul de răsucire a
frunzelor, fenomen considerat ca un indicator al pierderii turgescenţei şi ca un
caracter de evitare a deshidratării.
În concluzie, eficienţa folosirii apei şi eficienţa transpiraţiei pot fi folosiţi ca
indicatori ai adaptabilităţii hibrizilor de floarea-soarelui la condiţii aride.

I.10. Adaptabilitatea florii-soarelui la stresul termic

Deoarece, obiectivul cercetărilor noastre nu urmăreşte şi ameliorarea florii-

soarelui pentru rezistenţa la temperaturi scăzute, vom trece în revistă doar câteva
aspecte legate de stresul termic.
Floarea-soarelui se adaptează la oscilaţii însemnate de temperatură,
dezvoltându-se atât la temperaturi ridicate de 25-30ºC, cât şi la temperaturi de 13-
17ºC. Temperaturile exesiv de ridicate în timpul formării seminţelor reprezintă un
factor limitativ al producţiei. Chiar şi în condiţii de umiditate normală a solului,
temperaturile ridicate din perioada umplerii seminţelor determină formarea unui
număr mare de seminţe seci, scăderea conţinutului de ulei din seminţe şi a calităţii
acestuia. Efectul advers al temperaturilor ridicate este mult mai evident în privinţa
producţiei de seminţe decât în cazul conţinutului de ulei (Vrânceanu, 2000).
Conţinutul de ulei nu se reduce la temperaturi ridicate singure, fără alţi factori
adverşi (Vrebalov, 1978). În condiţii ecologice în care temperaturile mai mari de
38-40ºC sunt asociate cu o umiditate relativă a aerului ridicată în timpul umplerii
seminţelor, conţinutul de ulei se reduce cu 4-5%. Dacă astfel de fenomene,
(temperaturi de 40ºC şi umiditate a aerului de peste 90%) survin în ultimele 10-14
zile de umplere a achenelor, vegetaţia practic încetează.
Toleranţa florii-soarelui la temperaturi ridicate a fost asociată cu stabilitatea
clorofilei.Indicele de stabilitate a clorofilei a fost definit ca diferenţa dintre
transmisia luminii prin probele de clorofilă prelevate de la frunzele expuse sau nu
la stresul termic de 65ºC. Prin încrucişarea liniilor consangvinizate cu indice
ridicat de stabilitate a clorofilei, se pot obţine hibrizi F1, toleranţi la temperaturi
ridicat (Ţerbea, 1979).
Toleranţa la temperaturi ridicate (arşiţă) este asociată cu, componenţii
celulari şi subcelulari care, la rândul lor, sunt intim legaţi de membranele celulare.
Vătamarea relativă a membranelor celulare, ca test de toleranţă la a fost studiată
şi de Ţerbea şi colab. (1995), care au găsit diferenţe semnificative între hibrizii de
floarea-soarelui testaţi.
Deoarece, obiectivul cercetărilor noastre nu urmeşte şi ameliorarea florii-
soarelui pentru rezistenţa la temperaturi scăzute, vom trece în revistă doar câteva
aspecte de adaptare a plantei şi la astfel de stres.

37
 Expunerea la temperaturi scăzute este, ca şi expunerea la temperaturi
ridicate, unul din sresurile severe care limitează creştera plantelor şi deci una din
cauzele principale de limitare a producţiei.
Sunt cunoscute două tipuri de stres al temperaturilor joase: stresul de frig,
survenit la temperaturi suboptimale de peste 0ºC şi stresul de îngheţ, la
temperaturi sub 0ºC.
Aclimatizarea la frig, care conduce la toleranţă sporită la îngheţ, este un
răspuns indus, produs de stimuli de mediu, precum temperaturile scăzute fără
îngheţ sau stresul hidric temperat. Aclimatizarea la frig este asociată, în afară de
alterările membranei, şi de alte schimbări fiziologice şi biochimice care includ atât
schimbări în compoziţia proteinei, cât şi apariţia de noi izoenzime şi proteine
criptoprotectoare.
În faza de formare a primelor 4-5 frunze adevărate, floarea-soarelui suportă
îngheţuri de scurtă durată, de 6-8ºC. Îngheţurile de primăvară de lungă durată
produc vătămări ale vârfurilor de creştere ale plantelor, provocând diferite
anomalii de creştere, printre care ramificarea tulpinilor (Vrânceanu, 1974).

CAPITOLUL II

CADRUL NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂŞURAT CERCETĂRILE

Experienţele au fost amplasate la INCDA Fundulea (jud. Călăraşi), SCDA

Şimnic (jud. Dolj), şi la doi fermieri atestaţi pentru practicarea agriculturii
ecologice, din judeţele Călăraşi (localitatea, Ştefan cel Mare) şi Constanţa
(localitatea Stupina).

II. 1. Proprietăţi fizice, hidrice şi chimice ale solului de la INCDA

Fundulea
Tabelul 1
Principalele proprietăţi ale solului de tip cernoziom cambic de la INCDA Fundulea

38
 Orizonturi şi adâncimea, (cm)
Proprietăţi Ap Aph Am A/B Bv1 Bv2 Bv3 CnK1 CnK2
0-18 18-30 30-45 45-62 62-82 82-112 112-140 149-170 170-200
Nisip grosier (2-0.2 mm) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
Nisip fin (0.2-0.02 mm) 28,1 28,0 26,2 28,1 29,8 29,7 32,2 34,5 39,7
Praf (0.02-0.002 mm) 33,1 34,2 33,8 32,1 32,5 35,0 35,0 33,2 29,8
Argilă (0.002 mm) 38,8 37,8 40,0 39,8 37,7 35,3 32,8 32,3 31,0
Argilă fizică ( 0.01 mm) 53,8 52,8 55,5 53,6 52,4 51,3 49,7 46,8 44,6
Textură LL LL LL LA LA LA LA LA LA
Densitatea aparentă
1,19 1,40 1,41 1,44 1,44 1,44 1,44 1,32 1,36
g/cm3
Porozitate totală % 56 48 48 46 46 46 46 51 49
Porozitate aeraţie % 18 12 13 10 11 11 11 15 15
Grad de tasare % -9 6 7 11 10 9 9 -1 2
Coeficient de ofilire % 11,9 10,9 11,9 10,8 10,3 9,4 8,8 9,0 8,5
Capacitatea de câmp % 32 26 25 25 24 24 24 27 25
Conductivitatea
21,1 15,6 16,1 12,2 10,4 17,8 12,2 20,0 7,8
hidraulică mm/h
pH (în apă) 6,3 6,5 6,8 7,2 7,2 7,2 7,4 8,1 8,2
Humus % 3,0 3,0 2,4 2,1 1,5 1,2 0,9 0,8 0,6
C:N 11,4 11,8 10,8 10,1 - - - - -
Nt % 0,18 0,17 0,15 0,14 - - - - -
P2O5 total % 0,08 0,07 0,06 0,04 - - - - -
P2O5 mobil ppm 28 14 3 3 - - - - -
K mobil ppm 98 87 108 108 - - - - -
Baze de schimb
18,8 18,9 19,4 19,7 19,2 18,1 17,4 16,7 14,7
me/100 g sol
Grad de saturaţie în baze
89,1 88,7 95,1 93,4 96,0 96,3 97,6 100 100
%
În ceea ce priveşte porozitatea, raportul pori ocupaţi cu apă/pori ocupaţi cu
aer, acesta se prezintă foarte favorabil fiind cuprins între 0,9 - 1,1 pe adâncimea de
la 30 la 130 cm. În stratul 0-30 cm predomină apa, în timp ce sub 130 cm
substratul este puţin alterat iar aeraţia este mai mare. Pe întregul profil raportul
între porii ocupaţi de apă şi cei ocupaţi de aer este favorabil creşterii plantelor.
Conţinutul cel mai ridicat în humus, de 3% se găseşte în stratul 0 - 30 cm şi scade
brusc în suborizontul Am la 2,4%. În continuare, pe profil, cantitatea de humus
scade treptat. Reacţia solului este slab acidă la suprafaţă apoi devine neutră şi
treptat trece către slab alcalină înregistrând valoarea maximă de 8,2 unităţi pH în
orizontul Cnk2, datorită prezenţei unor cantităţi mai mari de carbonat de calciu.
Capacitatea totală de schimb cationic are valori ridicate şi indică o reprezentare
foarte bună a complexului absortiv al solului (argila + humusul).
Aprovizionarea solului cu substanţe nutritive este foarte bună. Structura
solului este glomerulară, în orizontul A prezintă într-o proporţie mare agregate
stabile. În orizontul B agregatele devin tot mai mari, structura evoluând spre

39
nuciformă sau prismatică. Capacitatea capilară este 39%. Permeabilitatea bună în
orizontul A devine mai slabă în orizontul B datorită texturii argiloase.
Clima
Clima, definită de Em. de MARTONNE, “ca totalitatea fenomenelor
meteorologice care caracterizează starea mijlocie a atmosferei, într-un punct al
suprafeţei pământului, se referă la mediul de viaţă unde se dezvoltă plantele şi
animalele”.
Din punct de vedere climatic, zona oraşului Fundulea, se caracterizează
prin aspectul unei forme de tranziţie între clima stepei uscate şi a zonei subumede
forestiere încadrată în climatul de tip Dfax, temperat continental, după KÖPPEN.
Temperatura
Luna cea mai caldǎ a anului este luna iulie în care temperatura medie
depǎşeşte 22° C iar în luna ianuarie, luna cea mai rece a anului, temperatura medie
a aerului scade pânǎ la -2,6° C.
Temperatura medie anuală era în jur de 10,5° C dar se observă o creştere a
temperaturii medii în ultima perioadă (figura 1).
În general iernile sunt aspre iar verile foarte cǎlduroase. Brumele târzii de
primǎvarǎ nu depǎşesc data de 11 aprilie iar cele timpurii de toamnǎ nu cad mai
devreme de 21 octombrie. Durata anualǎ a zilelor fǎrǎ îngheţ este cuprinsǎ între
201-210 zile.
Amplitudinea termică anuală măsoara 26,2°C iar cea absolută 73,3°C.
Valorile termice extreme înregistrate la Fundulea au fost de 37 C în sezonul cald
al anului şi de - 26 C în sezonul rece.
În general iernile sunt aspre iar verile foarte călduroase. Brumele târzii de
primavară nu depăşesc data de 11 aprilie iar cele timpurii de toamna nu cad mai
devreme de 21 octombrie. Durata anuală a zilelor fără îngheţ este cuprinsă între
201-210 zile.

12

11.5
Temperaturii medii anuale

11

10.5

10

9.5
1971-1980 1981-1990 1991-2000 2001-2009
40
 Figura 1. Temperaturile medii, 1960-2009, Fundulea

Umiditatea atmosfericǎ
Umezeala aerului este unul dintre parametrii climatului zonal care se
coreleazǎ în general cu temperatura aerului. La valori mari ale temperaturi aerului
(peste 28 C ) corespund valori mici ale umezelii aerului (60-65%) iar la
temperaturi mai scǎzute umezeala aerului creşte semnificativ având valori între
85-90%.
Pentru cultura plantelor de câmp, umezeala aerului, prezintǎ importanţǎ mai
ales în perioada înfloritului şi fructificǎrii. Valorile mari ale acesteia putând inhiba
procesele de dezvoltare a plantelor în detrimentul producţiei prin prelungirea şi
accentuarea fenomenelor de secetǎ atmosfericǎ.
Precipitaţiile
Suma precipitaţiilor anuale este în medie de 565mm repartizatǎ neuniform
în cursul anului. Limitele de variaţie a precipitaţiilor anuale, din perioada de
vegetaţie a culturilor de primǎvarǎ, au oscilat între 320-610mm. În general cele
mai multe precipitaţii cad în perioada mai-iunie. Astfel, se evidenţiazǎ douǎ
perioade de secetǎ distincte: prima în lunile martie-aprilie şi a doua în lunile iulie-
octombrie. Aceasta din urmǎ fiind de obicei foarte accentuatǎ şi influenţeazǎ în
mare mǎsurǎ nivelul recoltelor. Analiza datelor climatice multianuale
(temperaturǎ şi umiditate) de la Fundulea prin metoda climogramelor pune în
evidenţǎ cele douǎ perioade de secetǎ menţionate şi un interval de aproximativ 30
de zile cu condiţii de ariditate în care precipitaţiile cǎzute sunt mult mai mici decât
evapotranspiraţia potenţialǎ maximǎ (figura 2).

41
 40 Temperatura, °C
Precipitatii 1/2
35
Precipitatii 1/3
Temperaturi (oC)/Precipitatii (mm) 30

25

20

15

10

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-5
Luna

Figura 2. Climograma, Fundulea 1961-2009

Repartiţia neuniformǎ a precipitaţiilor în cursul anului, determinatǎ în mare

mǎsurǎ de evoluţia fronturilor atmosferice, poate indica pentru fiecare an agricol
condiţii specifice încât perioadele secetoase pot surveni atât în timpul iernilor cât
şi în diferite momente ale parcurgerii perioadei de vegetaţie a plantelor. Deaceea
în mod curent discutǎm de condiţii climatice specifice ale anului de culturǎ.
Pentru culturile de primǎvarǎ în condiţii de neirigare, atât precipitaţiile
scǎzute în perioada de vegetaţie şi mai ales cele din perioadele cuprinse între
momentul executǎrii lucrǎrilor de bazǎ ale solului pânǎ în momentul semǎnatului
contribuie nemijlocit la formarea recoltelor şi reprezintǎ unul din principalii
factori limitativi ai producţiei.
Vânturile
Acţiunea vânturilor influenţeazǎ foarte mult procesul de evaporaţie atât la
suprafaţa solului cât şi în sol. De asemenea poate provoca fenomene de eroziunea
solului, influenţeazǎ precipitaţiile şi unele procese legate de biologia plantelor.
Pentru zona Fundulea vânturile predominante bat din est (3,1 m/s) şi din nord-est
(4,4 m/s), fiind reprezentate de Crivǎţ din sud-est, Bǎltǎreţul din vest şi Austrul
din sud-vest. În general în toţi anii, în lunile de primǎvarǎ mişcǎrile aerului sunt
mai accentuate comparativ cu cele de varǎ care sunt mai calme.

II. 2. Proprietăţi fizice, hidrice şi chimice ale solului de la SCDA Şimnic

42
 Ca urmare a influenţei factorilor de solificare, în zona Staţiunii de
Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic s-au format soluri care au ca diagnostic un
orizont B argiloiluvuial, reprezentate prin tipurile: soluri brune roşcate, soluri brun
roşcate luvice, soluri brune argiloiluviale, soluri brune luvice şi vertisoluri.
Teritoriul agricol luat în studiu reprezintă zona de întâlnire a solurilor brune
şi brun roşcate. Solul brun roşcat ocupă cea mai mare parte a teritoriului situat pe
Piemontul Getic.
Solurile brun roşcate ocupă suprafeţe mai mari pe relieful de câmpie
fragmentată sau pantele însorite şi bine drenate.
Solul brun roşcat prezintă un profil Ao-Bt-C. Orizontul Ao gros de 34 cm,
culoare brună cu nuanţă roşcată, textură mijlocie-fină, structură grăunţoasă,
reacţie slab acidă (pH - 6,2) conţinutul de humus este scăzut (2,0%). Orizontul Bt,
gros de 80 cm, are culoare brun roşcată, textură argiloasă, structură prismatică.
Orizontul C apare sub 120 cm, are culoare brun gălbuie, este nestructurat.
Solurile brun roşcate luvice ocupă cele mai mari suprafeţe din zona
cercetată. Se întâlnesc alături de solurile brun roşcate ocupând suprafeţe plane mai
puţin drenate, cu denivelări negative (microdepresiuni) sau pantele cu expoziţie
nordică. Evaluând în condiţii mai umede, levigarea, debazificarea şi migrarea
coloizilor au fost mai intense, determinând formarea unui profil de tip Ao-E1-Bt-
C. Orizontul Ao are grosimi de 15-20 cm, culoarea brun cenuşie, textură mijlocie,
structură granulară, este sărac în humus (2%)., pH = 6,0. Orizontul E1 de 10-20
cm, culoare cenuşie, textură mijlocie, nestructurat, tasat. Orizontul Bt cu o
grosime de peste 100 cm, culoare brun roşcată, textură argiloasă, structură
prismatică.
Solurile brune argiloiluviale, ocupă suprafeţe mai mari pe versanţii cu
uşoară înclinare nordică şi cu roci bogate în elemente bazice. Profilul este de tip
Ao-Bt-C. Spre deosebire de solurile brun roşcate, acestea au culoare mai închisă şi
cu nuanţe gălbui în orizontul Bt.
Solurile brune luvice se găsesc în complex cu solurile brune argiloiluviale
ocupând suprafeţe mai puţin drenate, deci cu condiţii mai mari de umiditate, care
au determinat intensificarea luvierii. Profilul este de tip Ao-E1-Bt-C.
Vertisolurile, ocupă suprafeţe restrânse, fiind condiţionate de apariţia
materialului parental cu textură fină, reprezentat prin argile gonflante. Ele au un
profil de tip Ao-By-C. Se caracterizează printr-o textură fină pe toată adâncimea
profilului, un colorit mai închis şi o structură specifică.
Determinările făcute la solul pe care s-a experimentat privind proprietăţile
fizice şi hidrice au evidenţiat următoarele:
Compoziţia granulometrică este neuniformă pe profil prezentând variaţii de
la un orizont la altul (tabelul 2).
Limitele de variaţie pentru argilă sunt cuprinse între 33,2-47,5%. Orizontul
A este mai sărac în argilă (33,2%) comparativ cu orizonturile E1, Bt1, (34,1%
respectiv 47,5%) şi Bt2 (44,1%). Orizontul B se caracterizează deci printr-o

43
acumulare de argilă ceea ce determină o diferenţiere texturală foarte bine pusă în
evidenţă.
Densitatea aparentă are valori mai mici la suprafaţa profilului (1,28 g/cm 3)
şi creşte uniform spre adâncime până la 1,48 g/cm 3 fiind bine corelată cu
compoziţia granulometrică.
Pentru orizonturile inferioare se remarcă raportul de directă
proporţionalitate între conţinutul de argilă şi densitatea aparentă, la care se adaugă
şi tasarea datorită greutăţii orizontului superior.
Tabelul 2
Compoziţia granulometrică
Fracţiuni granulometrice
Orizont Adâncimea Praf Argilă Caracterizarea
Nisip grosier Nisip fin
genetic (cm) 0,02-0,002 < 0,002 texturală
2-0,2 mm 0,2-0,02 mm
mm mm
Ao 5-15 9,7 34,9 22,2 33,2 LA
AE 21-30 - - - - -
E1 34-44 8,1 37,1 20,7 34,1 LA
Bt1 50-60 4,9 30,5 17,5 47,5 AL
Bt2 80-90 6,5 30,6 18,8 44,1 LA

Orizont Adâncimea D D Porozitate % Indici hidrofizici

genetic (cm) g/cm3 g/cm3 totală de aeraţie CH% CO% CC% IUA%
Ao 5-15 1,28 2,70 53 25,4 6,66 8,90 21,55 12,65
AE 21-30 - - - - - - - -
E1 34-44 1,38 2,67 48 16,5 7,00 9,95 22,82 12,87
Bt1 50-60 1,42 2,65 46 12,2 7,86 10,18 23,44 13,25
Bt2 80-90 1,45 2,67 46 11,2 9,33 10,25 24,01 13,76

Densitatea specifică prezintă valori apropiate de la un orizont la altul, dar nu

mai mică de 2,60 g/cm3. Limita de variaţie este de 2,70 g/cm3 în orizontul A şi de
2,65-2,67 g/cm3 în E1 şi Bt.
Porozitatea totală are valori diferite de la un orizont la altul, adică 53% în
A şi 46% în B, variind în sens invers cu densitatea aparentă.
Porozitatea mai mare în orizontul A se datoreşte lucrărilor culturale la care
este supus acest orizont, dar aşa cum se poate constata este aproape de limita
minimă.
Porozitatea de aeraţie este diferită pe profil, în orizontul A are valori de
25,4% iar în B de 12,7%.
Interpretând aceste valori, după Kacinski, condiţiile normale de aeraţie se
întâlnesc acolo unde porii ocupaţi cu aer reprezintă cel puţin 25-30% din
porozitatea totală, se constată că porozitatea de aeraţie la solul nostru este
satisfăcătoare în orizontul A şi nesatisfăcătoare în B.
44
 Se remarcă cu uşurinţă variaţia acestor indici cu creşterea sau micşorarea
procentului de material fin (praf şi argilă). Astfel, coeficientul de ofilire (Co) are
valori sub 9% în primii 30 cm şi creşte spre adâncime până la valori de 9,95-
10,25% datorită conţinutului mai mare de argilă.
Valorile coeficientului de ofilire prezintă pe profil aceeaşi variaţie ca şi
coeficientul de higroscopicitate, lucru absolut normal dacă se are în vedere modul
de calcul precum şi corelaţia acestuia cu compoziţia granulometrică.
Capacitatea de câmp (Cc) pentru apă variază în limitele de la 21,55 la
24,01% din greutatea solului uscat pe adâncimea de la 5 la 90 cm. Intervalul
umidităţii active (I.U.A.) calculat prin diferenţa între capacitatea de câmp şi
valoarea coeficientului de ofilire, are valori cuprinse între limitele 12,65 la
13,76%.
Însuşirile chimice
Însuşirile chimice determinate se înscriu, în general, în limitele valorilor ce
caracterizează solul brun roşcat luvic slab pseudogleizat (tabelul 3).
Tabelul 3
Principalele însuşiri chimice ale solului brun roşcat luvic slab pseudogleizat
Orizont Adâncime pH Humus I.N. P K SB SH T V
genetic (cm) (H2O) % % ppm me/100 g sol %
Ao 5-15 5,7 1,8 0,81 54 128 15,5 7,4 22,9 67,6
AE - - - - - - - - - -
E1 30-40 5,7 0,56 0,39 12 74 16,6 6,8 23,4 70,9
Bt1 50-60 5,6 0,80 0,60 5 100 22,9 7,4 30,3 75,5
Bt2 80-90 5,9 0,76 0,59 6 92 25,9 7,2 33,1 78,2
Bt3 120-130 6,4 0,88 0,75 5 84 28,5 4,6 33,1 86,1
Bt4 150-160 6,9 0,48 0,43 4 84 28,9 3,0 31,9 90,5

Reacţia solului este moderat acidă la suprafaţă şi pe profil, cu excepţia

orizontului Bt4 unde este neutră, valoarea pH având limite de variaţie de la 5,7 la
6,9 (în extract apos).
Conţinutul de humus este scăzut în primii 20 cm (1,8%) şi extrem de mic în
profunzime (0,48%). Aprovizionarea cu azot este strâns corelată cu conţinutul de
humus, solul fiind slab aprovizionat pe toată secţiunea de control. Solul este bine
aprovizionat cu fosfor mobil mai ales în primii 20 cm (54 ppm) cu tendinţă de
scădere spre adâncime şi slab aprovizionat cu potasiu asimilabil (84-128 ppm).
Condiţiile de geneză şi evoluţie a acestui sol au condus la acumularea unor
cantităţi însemnate de oxizi de fier, mai ales în orizonturile de adâncime, cărora le
imprimă culoare roşcată.
Capacitatea totală de schimb cationic este, în general, redusă, adică 22,9-
23,4 me/100 g sol în primii 40 cm de la suprafaţă şi mai mare spre adâncime unde
ajunge la 31,9 me/100 g sol.

45
 Gradul de saturaţie în baze este mic la suprafaţă (mezobazic 67,6%) şi cu
aceeaşi tendinţă de creştere spre adâncime ajungând la valori mai mari (eubazic -
90,5%).
Regimul termic
După cele mai importante componente ale climei (temperaturi şi precipitaţii)
perimetrul în care se află SCDA Şimnic-Craiova se încadrează în zona climatului
temperat continental, caracterizat printr-o temperatură medie anuală relativ
ridicată (10,8 oC), cu ierni, în general, geroase, veri călduroase şi cu perioade
foarte secetoase. Amplitudinile termice ridicate, care se manifestă aproape în
fiecare an, sunt cauzate de fenomenul de răcire din perioada iernii, consecinţă a
pătrunderii maselor de aer arctic şi a unei încălziri puternice pe perioada verii
datorate maselor de aer tropical din sud, ceea ce duce la apariţia fenomenelor de
secetă şi arşiţă, din ce în ce mai frecvente în ultimii ani.
Făcând o paralelă între mediile lunare multianuale şi cele înregistrate în
ultimii 23 de ani, se constată o creştere a temperaturilor, în special în perioda de
vară (iunie-august), înregistrâdu-se diferenţe cu plus de pâna la 4 oC, cum a fost
cazul în anul 2007.
Dacă analizăm datele prezentate în tabelul 4, constatăm că din cei 6 ani
analizaţi, în 4 ani temperaturile medii sunt superioare mediilor lunare multianuale
în lunile iunie şi august. O situaţie alarmantă o găsim în luna iulie, lună în care în
toţi cei 6 ani temperaturile sunt superioare mediilor lunare, uneori diferanţa
depăşind 4.
Tabelul 4
Temperaturi, °C
Anul Media lunară
Luna
2002 2003 2004 2005 2006 2007 multianuală
Ianuarie -1,4 -3,4 -5,4 -1,6 -6,3 5,5 -2,6
Februarie 5,8 -3,0 1,3 1,5 3,1 4,0 -0,2
Martie 7,9 3,6 6,5 6,3 5,7 5,6 4,8
Aprilie 10,6 10,6 11,4 13,0 13,7 12,7 11,4
Mai 18,6 21,4 18,6 18,5 19,8 18,9 16,8
Iunie 22,0 23,5 22,0 20,3 20,0 23,6 20,9
Iulie 24,4 22,7 27,0 22,5 23,1 26,5 22,1
August 21,1 25,3 24,3 21,3 22,2 25,3 22,0
Septembrie 16,1 16,0 17,2 16,8 17,7 17,4 17,5
Octombrie 10,4 9,5 13,9 11,3 12,4 10,6 11,4
Noiembrie 6,3 6,8 8,0 4,4 7,4 5,7 5,6
Decembrie -4,3 2,5 1,0 1,2 1,6 1,8 0,2

Dacă ne referim la perioada 1954-2000 (tabelul 5), constatăm că diferenţele

nu sunt semnificative, din contră, în luna august avem o uşoară scădere. În schimb
în perioada 1985-2000 se observă deja o creştere mai accentuată a temperaturilor
şi în luna august.
46
 Tabelul 5
Temperaturi medii pe perioada de vegetaţie a florii-soarelui
Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie
MEDIA 1985-2000 1,1 16,9 20,5 22,9 22,3 17,1
MEDIA 1954-2000 11,3 16,9 20,3 22,2 21,6 17,2

Regimul pluviometric
În tabelul 6 sunt prezentate mediile lunare ale cantităţilor de precipitaţii pe
perioada 1985-2000. Se poate constata că aproape în toate lunile aceste medii au
fost inferioare mediilor lunare multianuale.
Tabelul 6
Precipitaţii, mm
Media lunară Abaterile faţă de
LUNA
1985-2000 Multianuală medie
Octombrie 30,2 39,2 -9,0
Noiembrie 43,2 47,0 -4,2
Decembrie 49,0 45,0 4,0
Ianuarie 33,2 36,4 -3,2
Februarie 32,8 31,4 1,4
Martie 31,1 35,1 -4,0
Aprilie 42,4 42,8 -0,4
Mai 61,8 61,7 -0,1
Iunie 56,6 63,8 -7,2
Iulie 58,7 54,6 4,1
August 38,1 43,6 -5,5
Septembrie 32,0 38,0 -6,0
Suma 509 538,5 -29,5

În tabelul 7 sunt redate precipitaţiile înregistrate în perioada 2002-2007.

Analizând aceste date suntem tentaţi să credem că regimul precipitaţiilor s-a
ameliorat, comparativ cu perioada anterioară, situaţie falsă, în sensul că
precipitaţiile au căzut neuniform înregistrându-se şi intervale de 45 de zile fară
precipitaţii. Au fost situaţii în care s-au înregistrat precipitaţii egale sau apropiate
de medii dar au căzut în mai multe reprize a câte 4,0 sau 5,0 mm, la intervale de 5
sau 6 zile, practic nefolositoare pentru plante. Precipitaţiile căzute, în general, nu
satisfac cerinţele culturilor agricole.
Tabelul 7
Precipitaţii, mm
47
 Anul Media
Luna lunară
2002 2003 2004 2005 2006 2007
multianuală
Ianuarie 12,7 38,3 68,1 31,4 42,0 16,5 36,4
Februarie 1,6 9,7 37,3 35,8 26,0 31,0 31,4
Martie 6,3 8,3 37,0 36,6 70,5 54,0 35,0
Aprilie 20,8 90,0 8,4 66,0 68,0 0 42,8
Mai 19,7 84,0 68,5 158,0 38,0 121,0 61,7
Iunie 30,3 29,0 134,0 117,0 128,0 36,0 63,8
Iulie 131,6 76,5 42,5 224,2 66,0 6,0 54,6
August 105,3 4,5 29,0 249,2 130,0 171,0 43,6
Septembrie 93,6 88,8 59,0 100,2 52,0 73,1 38,0
Octombrie 70,1 138,9 28,0 23,0 13,0 63,4 39,2
Noiembrie 25,2 38,7 73,4 33,6 7,0 33,6 47,0
Decembrie 89,1 51,8 28,6 41,8 32,0 42,5 45,0

Aşezare geografică
Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Şimnic este situată la 4 km
nord de municipiul Craiova pe şoseaua Craiova - Bălceşti. Coordonatele
geografice sunt: latitudine nordică 44,19 o, longitudine estică 23,48o şi 182 m
altitudine. Staţiunea se află amplasată pe câmpia înaltă a Tesluiului, care face
parte din piemontul Getic, în partea sudică şi pe terasele din zona confluentă a
Jiului cu Amaradia.
Hidrologia şi hidrografia
În câmpia Tesluiului, reţeaua hidrografică are o densitate redusă, cuprinsă
între 0,4-0,6 km/km2, alimentată mai ales din precipitaţii şi mai puţin din izvoare.
Fragmentarea pentru cele două trupuri este extrem de scăzută şi efectul
drenant al reţelei hidrografice foarte mic. În general, nu se poate vorbi de un
drenaj asigurat prin reţeaua hidrografică. Dimpotrivă, atât pe câmpul înalt cât şi pe
terase, se conturează o serie întreagă de microdepresiuni, care mai curând
acumulează apa, favorizând fenomene de băltire. Astfel, la suprafaţa solului sunt,
mai ales pe câmpul înalt, diseminate o serie întreagă de crovuri şi microdepresiuni
alungite, unele conturând vâlcelele pe care bălteşte apa în sezoanele umede.
În general, apele de precipitaţii se acumulează:
 la nivelul argilelor şi apar datorită infiltraţiilor laterale, ducând la
înmlăştinare sau podzolire şi pseudogleizare;
 pe fundul unor vâlcele suspendate, dând naştere la înmlăştinire,
comportându-se ca adevărate ape freatice;
 în treimea inferioară a unor versanţi sub formă de izvoare,
provocând alunecări şi având aproape întotdeauna importanţă în
procesele de solificare.
Apele freatice propriu-zise, se află la adâncimi mari.
48
 Ca urmare a influenţei factorilor de solificare, în zona Staţiunii de
Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic s-au format soluri care au ca diagnostic un
orizont B argiloiluvuial, reprezentate prin tipurile: soluri brune roşcate, soluri brun
roşcate luvice, soluri brune argiloiluviale, soluri brune luvice şi vertisoluri.
Teritoriul agricol luat în studiu reprezintă zona de întâlnire a solurilor brune
şi brun roşcate. Solul brun roşcat ocupă cea mai mare parte a teritoriului situat pe
Piemontul Getic.
Solurile brun roşcate ocupă suprafeţe mai mari pe relieful de câmpie
fragmentată sau pantele însorite şi bine drenate.
Solul brun roşcat prezintă un profil Ao-Bt-C. Orizontul Ao gros de 34 cm,
culoare brună cu nuanţă roşcată, textură mijlocie-fină, structură grăunţoasă,
reacţie slab acidă (pH - 6,2) conţinutul de humus este scăzut (2,0%). Orizontul Bt,
gros de 80 cm, are culoare brun roşcată, textură argiloasă, structură prismatică.
Orizontul C apare sub 120 cm, are culoare brun gălbuie, este nestructurat.
Solurile brun roşcate luvice ocupă cele mai mari suprafeţe din zona
cercetată. Se întâlnesc alături de solurile brun roşcate ocupând suprafeţe plane mai
puţin drenate, cu denivelări negative (microdepresiuni) sau pantele cu expoziţie
nordică. Evaluând în condiţii mai umede, levigarea, debazificarea şi migrarea
coloizilor au fost mai intense, determinând formarea unui profil de tip Ao-E1-Bt-
C. Orizontul Ao are grosimi de 15-20 cm, culoarea brun cenuşie, textură mijlocie,
structură granulară, este sărac în humus (2%)., pH = 6,0. Orizontul E1 de 10-20
cm, culoare cenuşie, textură mijlocie, nestructurat, tasat. Orizontul Bt cu o
grosime de peste 100 cm, culoare brun roşcată, textură argiloasă, structură
prismatică.
Solurile brune argiloiluviale, ocupă suprafeţe mai mari pe versanţii cu
uşoară înclinare nordică şi cu roci bogate în elemente bazice. Profilul este de tip
Ao-Bt-C. Spre deosebire de solurile brun roşcate, acestea au culoare mai închisă şi
cu nuanţe gălbui în orizontul Bt.
Solurile brune luvice se găsesc în complex cu solurile brune argiloiluviale
ocupând suprafeţe mai puţin drenate, deci cu condiţii mai mari de umiditate, care
au determinat intensificarea luvierii. Profilul este de tip Ao-E1-Bt-C.
Vertisolurile, ocupă suprafeţe restrânse, fiind condiţionate de apariţia
materialului parental cu textură fină, reprezentat prin argile gonflante. Ele au un
profil de tip Ao-By-C. Se caracterizează printr-o textură fină pe toată adâncimea
profilului, un colorit mai închis şi o structură specifică.

II. 3. Condiţii climatice din anii de experimentare

Datele meteorologice folosite în această analiză au fost obţinute de pe

„site”-ul MARSop < http://www.marsop.info/marsop3/> al Centrului Comun de
Cercetare (JRC) al Comisiei Europene. Baza de date care poate fi accesată
pornind de la adresa indicată conţin date meteorologice zilnice obţinute prin

49
interpolarea la nivelul unei reţele de celule a căror latură este în prezent de 25 de
km (Micale şi Genovese, 2004). Aceste date considerate caracteristice pentru
suprafaţa respectivă sunt principala intrare pentru o variantă a modelului
WOFOST utilizată în Sistemul de Monitorizare a Creşterii Culturilor (CGMS –
Crop Growth Monitoring System) (Lazăr şi Genovese, 2004). Din simulările
realizate cu CGMS au fost reţinute datele de umiditate relativă a solului pentru
zonele studiate. Pentru analiza multianuală (1960-2010) a precipitaţiilor din
localitatea Fundulea au fost folosite datele meteorologice de la staţia
meteorologică a INCDA- Fundulea.
Din analiza datelor de precipitaţii şi termice pentru perioada Martie –
August se constată că valorile din anii de studiu s-au situat peste media anilor
1990-2008, cu excepţia precipitaţiilor din 2009 de la Şimnic care au fost uşor sub
media anilor 1990-2008.
Perioada de vegetaţie a florii-soarelui a fost mai săracă în precipitaţii în
2009 comparativ cu 2010, suma minimă (236 mm) înregistrându-se în zona
Stupina (Figura 3) urmată de Şimnic (297 mm) (Figura 4). Ploile cele mai
abundente (peste 451 mm) au căzut în anul 2010 în zona localităţii Ştefan cel
Mare (Figura 5). Pentru calcularea sumei temperaturilor fiziologic active a fost
preferat pragul de 4ºC, menţionat şi de Aitken în 2005. Doar în cazul localităţii
Stupina, diferenţa din suma temperaturilor pentru perioada martie-august din 2010
şi cea din 2009 a depăşit 50 de ºC zi (Figura 3). În cazul celorlalte trei localităţi
sumele temperaturilor au fost sub 42ºC zi.

Suma precipitaţiilor (Martie -August) Suma temperaturilor >4°C (Martie -August)

Celula MARS 80167 (Stupina) Celula MARS 80167 (Stupina)
500 2700
Suma temperaturilor (°C zi)
Suma precipitaţiilor (mm)

2600 2569
400

324.6 2496
2500
300
235.7 2400

200
2300

100 2200
2009 2010 2009 2010
Precipitatii Medie 1990 - 2008 Precipitatii Medie 1990 - 2008

Figura 3. Suma precipitaţiilor şi suma temperaturilor mai mari de 4ºC din

perioada martie – august pentru zona care include localitatea Stupina

50
 Suma precipitaţiilor (Martie -August) Suma temperaturilor >4°C (Martie -August)
Celula MARS 76153 (Simnic) Celula MARS 76153 (Simnic)
2700
500
2583 2592
2600

Suma precipitaţii (mm)

Suma precipitaţiilor (mm)

400 388
2500
297
300
2400

200 2300

100 2200
2009 2010 2009 2010
Precipitatii Medie 1990 - 2008 Precipitatii Medie 1990 - 2008

Figura 4. Suma precipitaţiilor şi suma temperaturilor mai mari de 4ºC din

perioada martie – august pentru zona care include localitatea Şimnic

Suma precipitaţiilor (Martie -August) Suma temperaturilor >4°C (Martie -August)

Celula MARS 79165 (Stefan cel Mare) Celula MARS 79165 (Stefan cel Mare)
500 2700
451.6 2647
2609
Suma precipitaţiilor (mm)

2600
Suma precipitaţii (mm)

400

2500
301.2
300
2400

200
2300

100 2200
2009 2010 2009 2010
Precipitatii Medie 1990 - 2008 Precipitatii Medie 1990 - 2008

Figura 5. Suma precipitaţiilor şi suma temperaturilor mai mari de 4ºC din

perioada martie – august pentru zona care include localitatea Ştefan cel Mare

Pentru localitatea Fundulea (Figura 6), simulările indică pentru luna iunie şi
prima jumătate a lunii anul 2009, o umiditate relativă a solului din zona explorată
de sistemul radicular mai mică decât în cele din cei 19 ani anteriori. Umiditatea
solului a revenit la valorile medii doar pentru ultimele 10 zile din iulie 2009, după
care a scăzut din nou cu 8%. În 2010 nivelul umidităţii solului s-a menţinut la
valori apropiate de medie până la începutul lunii iulie când umiditatea solul a
crescut foarte mult. După 20 iulie umiditatea relativă a solului a scazut treptat fără
a scădea sub pragul de 50%.

51
 Suma precipitaţiilor (Martie -August) Suma temperaturilor >4°C (Martie -August)
Celula MARS 79161 (Fundulea) Celula MARS 79161 (Fundulea)
500 2700

2600
Suma precipitaţiilor (mm)
2586
2600

Suma precipitaţii (mm)

400
352
336
2500
300
2400

200
2300

100 2200
2009 2010 2009 2010
Precipitatii Medie 1990 - 2008 Precipitatii Medie 1990 - 2008

Figura 6. Suma precipitaţiilor şi suma temperaturilor mai mari de 4ºC din

perioada
martie – august pentru zona care include localitatea Fundulea

Pentru localitatea Şimnic (Figura 7), în anul 2009 valorile umidităţii relative
a solului s-au situat până la mijlocul lunii iunie, sub sau foarte aproape de media
anilor 1990-2008, după care s-au situat deasupra nivelului mediu până pe 20
august. Anul 2010 a fost mai umed, valorile umidităţii relative rămânând deasupra
mediei până în ultimile 10 zile din august.

Umiditatea relativă a solului

Celula MARS 76153 (Simnic)
120
Umiditate relativă (%)

100

80

60

40

20

0
10-May 9-Jun 9-Jul 8-Aug 7-Sep

2010 2009 Media multianuală

52
 Figura 7. Umiditatea relativă a solului simulată pentru zona Şimnic

Pentru localitatea Stupina (Figura 8) valorile umidităţii relative a solului

pentru anul 2009 s-au situat până la începutul lunii iunie deasupra mediei
multianuale iar următoarele luni sub medie. În anul 2010 umiditatea relative a
solului a crescut peste media multianuală începând cu sfârşitul primei decade a
lunii iulie.
Umiditatea relativă a solului
Celula MARS 80167 (Stupina)
120
Umiditate relativă (%)

100

80

60

40

20

0
10-May 9-Jun 9-Jul 8-Aug 7-Sep

2010 2009 Media multianuală

Figura 8. Umiditatea relativă a solului simulată pentru zona Stupina

În cazul localităţii Ştefan cel Mare (Figura 9), pentru ambii ani studiaţi, la
începutul lunii iunie, umiditatea solului se găsea sub media anilor 1990-2008, dar
ulterior a crescut peste această valoare. Pentru anul 2009 această creştere faţă de
medie a fost mai tardivă (mijlocul lunii iunie) decât în 2010 (începutul lunii iunie)
şi s-a limitat la aproximativ 15% pe când în anul 2010 diferenţele s-au stabilizat la
aproximativ 25%, valoarea finală a umidităţii relative a solului rămânând la peste
60%.

53
 Umiditatea relativă a solului
Celula MARS 79165 (Stefan cel Mare)
120

Umiditate relativă (%)

100

80

60

40

20

0
10-May 9-Jun 9-Jul 8-Aug 7-Sep

2010 2009 Media multianuală

Figura 9. Umiditatea relativă a solului simulată pentru zona Ştefan cel Mare

Regimul umidităţii relative a solului din zona Fundulea (Figura 10) din cei
doi ani studiaţi a fost relativ asemănător: o perioadă relativ uscată la începutul
perioadei de vegetaţie (neglijabilă în 2009 dar mai accentuată în 2010), iar la
sfârşitul lunii iunie umiditatea solului a crescut la peste 85% scăzând spre sfârşitul
perioadei de vegetaţie până la 30%.
Umiditatea relativă a solului
Celula MARS 79161 (Fundulea)
120
Umiditate relativă (%)

100

80

60

40

20
54
0
10-May 9-Jun 9-Jul 8-Aug 7-Sep

2010 2009 Media multianuală

 Figura 10. Umiditatea relativă a solului simulată pentru zona Fundulea

Suma precipitaţiilor de la staţia Fundulea din lunile martie – august 2010

(Figura 11) nu prezintă o creştere semnificativă pentru perioada 1960 – 2009 (R 2
= 0,0001). Media precipitaţiilor pentru lunile considerate pentru primii 25 de ani
(354 mm) descreşte în perioada 1985-2009 doar cu 34 mm, dar abaterea standard
creşte de la 87 mm la 129 mm (+48%) iar numărul anilor cu precipitatii sub 250
mm creşte de la 3 la 11. Regimul de precipitaţii din perioada 1985-2009 este deci
mai predispus la situaţii extreme (apariţii mai frecvente ale anilor secetoşii şi a
celor cu precipitaţii excesive).

Suma precipitaţiilor din lunile martie- august

Fundulea
700
y = -0.0649x + 338.3498
Suma precipitaţiilor (mm)

600 2
R = 0.0001

500

400

300

200

100
0 10 20 30 40 50
Anii de observaţie (+1960)
Suma Martie-August Medie 1960-1984
Medie 1985-2009 Anul 2010
Limita de 250 mm Linear (Suma Martie-August)

Figura 11. Suma precipitaţiilor din lunile martie – august 2010, Fundulea
În concluzie se poate afirma despre ani studiaţi, că 2009 a fost mai sărac în
precipitaţii decât 2010 şi că au existat diferenţe mari între localităţi sub aspect
pluviometric dar condiţiile de testare nu au putut include condiţii meteorologice
deosebit de secetoase, pentru care cel mai reprezentativ scenariu rămâne cel de la
Stupina din 2009. Analiza regimului de precipitaţii de la Fundulea sugerează un

55
risc crescut pentru situaţii extreme şi dacă această tendinţă se va confirma vor fi
necesare pe lângă eforturile de ameliorare şi reabilitarea sistemului de irigaţii şi
lucrări de drenaj în zonele expuse riscurilor de umiditate excesivă. Micii fermieri
ar putea căuta soluţii locale de captare şi stocare a apei de la un an la altul.

II. 4. Caracterizarea hibrizilor de floarea- soarelui luaţi în studiu

Rezultatele măsurătorilor biometrice la hibrizi

Au fost studiaţi un număr de 20 de hibrizi dintre care 4 hibrizi omologaţi:
Favorit; Sandrina; HS 2708; HS 2709 şi 16 hibrizi în curs de omologare.
Caracterele fiziologice analizate au fost: 1) conţinutul în clorofilă, înălţimea
plantei şi suprafaţa foliară.
Pentru determinarea clorofilei s-a folosit aparatul portabil clorofil metter
Minolta. Rezultatele sunt exprimate în uniţăţi SPAD. Inălţimea plantelor şi
suprafaţa foliară au fost determinate prin măsurători biometrice. Suprafaţa foliară
s-a măsurat în perioada de înflorire (formula de calcul, SF = lungimea x lăţimea
frunzei x 0.68 (coeficient de corecţie pentru floarea-soarelui). Rezultatele obţinute
sunt prezentate în tabelul 8.
Menţionăm că aceste aspecte au fost urmărite pentru a identifica în finalul
cercetărilor care anume din caracterele studiate determină pe de o parte
capacitatea de producţie a unui genotip şi pe de altă parte care sunt mecanismele
care permit o stabilitate a producţiei în condiţii de cultură ecologică şi condiţii
diferite de mediu, pentru a recomanda fermierilor acei hibrizi care îndeplinesc
aceste însuşiri.
Se poate observa din acest tabel că există o mare variabilitate în ceea ce
priveşte suprafaţa foliară între genotipurile studiate, acesta oscilând de la valoarea
minimă înregistrată la hibridul H5 (1385 cm²) pâna la o suprafaţă maximă > de
3000 cm² (H7).
Întrucât suprafaţa frunzelor este determinată de fenologie, morfologia
tulpinii, viteza de apariţie a frunzelor şi mărimea acestora, orice efect al mediului
asupra acestor caractere poate modifica suprafaţa foliară. De aceea genotipurile
care în condiţii de cultură ecologică nu au reuşit să atingă potenţialul maxim al
suprafeţei foliare, ar putea fi considerate nepretabile pentru acest sistem de cultură
ecologic. Plasticitatea suprafeţei foliare este o modalitate importantă prin care
culturile îşi controlează cantitatea de apă folosită în condiţii de secetă. Faptul că
genotipurile nu şi-au redus semnificativ fotosinteza (valorile conţinutului de
clorofilă au fost în limite normale) sugerează că reducerea suprafeţei frunzelor a
fost datorată mai degrabă lipsei nutrienţilor şi nu răspunsului stomatal (ca în cazul
secetei).
Tabelul 8
Suprafaţa foliară, talia plantelor şi conţinutul în clorofilă la 20 hibrizi
de floarea-soarelui cultivaţi în anul 2009 în câmpul ecologic de la INCDA Fundulea
56
 Clorofilă Număr de
Nr. Suprafaţă Inălţime
Genotip (unităţi frunze
crt. foliară (cm2) plante (cm)
SPAD) uscate
1 H1 2012 35.8 64 2
2 H2 2664 34.7 61 2
3 H3 2253 35.2 64 2
4 H4 2132 34.5 73 2
5 H5 1385 35.6 52 2
6 H6 1897 36.2 68 2
7 H7 3122 32.2 70 2
8 H8 2957 33.5 61 2
9 H9 1444 35.5 49 2
10 H 10 2553 33.8 57 2
11 H 11 2413 32.6 64 2
12 H 12 2069 35.5 49 2
13 H 13 2088 34.9 52 2
14 H 14 2343 39.2 62 2
15 H 15 2896 37.2 76 2
16 H 16 2074 37.0 77 2
17 Favorit 3067 36.6 65 2
18 2
HS2708 2802 36.1 58
19 HS2709 2459 34.6 47 2
20 Sandrin 2524 34.1 47 2
a

Reducerea suprafeţei foliare la unele genotipuri înainte de înflorire şi

interceptarea radiaţiei în condiţiile de cultură dată ar putea fi mai degrabă
rezultatul scăderii expansiunii frunzei şi taliei reduse (exemplu H9 la care
suprafaţa foliară a fost de numai 1444 cm² iar înălţimea medie a plantelor a fost de
49 cm). După înflorire această reducere este în principal rezultatul senescenţei
progresive a frunzelor.În subcapitulul următor vom prezenta legătura dintre
parametrii sus menţionaţi şi potenţialul productiv al hibrizilor, cultivaţi în condiţii
de cultură ecologică în patru locaţii diferite în condiţiile meteorologice din anii
2009-2010 (tabelul 9).
Rezultate obţinute în sistemul ecologic în patru zone ecologice, pentru
parametrul producţie
Pentru a putea comenta producţiile obţinute în anul 2009 trebuie să
precizăm care au fost condiţiile meteorologice în cele 4 locaţii, respectiv să ne
referim la distribuţia precipitaţiilor şi temperaturilor pe perioada de vegetaţie a
florii- soarelui (fig. 12, 13, 14, 15). De asemenea, o foarte mare importanţă asupra
capacităţii de producţie a hibrizilor o are planta premergătoare. La INCDA
Fundulea planta premergătoare a fost grâul, la SCDA Şimnic, lucerna (cultură de
6 ani), la Stupina, grâu iar la Ştefan cel Mare, porumb.

57
 Analiza datelor climatice înregistrate în localităţile unde au fost amplasate
experienţele în sistem ecologic, perioada aprilie - septembrie 2009 arată că la
Staţiunea Şimnic au fost înregistrate cele mai ridicate temperaturi medii, în lunile
iulie şi august iar cantitatea de precipitaţii a fost în această locaţie cea mai scăzută
în aceste luni (83 mm, respectiv 12 mm). La Fundulea s-au înregistrat în lunile
iunie şi iulie 103,6 respectiv 119,5 mm, în timp ce la Ştefan cel Mare şi Stupina
au fost înregistrate numai 25,5 respectiv 37 mm în luna iunie şi numai 8,0 mm în
luna august.
Din tabelul 9 se poate observa că la Şimnic s-au obţinut cele mai ridicate
producţii la majoritatea hibrizilor testaţi cu toate că, condiţiile meteo au fost cele
mai vitrege. În acest caz, planta premergătoare (lucerna) a influenţat semnificativ,
potenţialul productiv al hibrizilor. Se remarcă prin producţii de peste 2000 kg/ha
hibrizii: H1; H3; H12; H14; H7. Cea mai scăzută producţie, deşi destul de bună
pentru cultura florii-soarelui în condiţii de cultură ecologică dar cu aport
semnificativ de azot în sol de la planta premergătoare, s-a înregistrat la hibridul
H4.
În cazul locaţiei Stupina, la un singur hibrid s-a obţinut o producţie de peste
2000 kg/ha (H13) iar la doi hibrizi (H12 şi H6) producţiile au fost sub 1000 kg/ha.
Aici, nici condiţiile meteo n-au fost favorabile dar nici planta premergoare (grâu),
care nu a fost fertilizată în anul de producţie anterior (2008) nu a influenţat pozitiv
producţia.
În cazul culturii de floarea-soarelui de la Ştefan cel Mare în anul 2009 s-au
obţinut cele mai scăzute producţii. Producţii <de 1000 kg/ha au fost obţinute la 5
hibrizi şi la un singur hibrid 2000 kg/ha. Nici planta premergătoare nu a avut
influenţă pozitivă dar nici condiţiile meteo.
De remarcat este faptul că la Fundulea, condiţiile meteorologice au fost, în
anul 2009 mult mai bune, comparativ cu celelalte localităţi. Precipitaţiile căzute
în lunile iunie şi iulie, în perioada de formare a producţiei de floarea soarelui, au
avantajat punerea în valoare a capacităţii de producţie a hibrizilor creaţi la INCDA
Fundulea. Astfel, la 8 hibrizi s-au realizat producţii de peste 2000 kg/ha şi la un
singur hibrid s-a obţinut < de 1500 kg/ha.
Cea ma ridicată producţie medie/ha, în anul 2009, în toate localităţile, a fost
obţinută la hibridul H7, cu un coeficient de variaţie de 15.3%. Aceasta a fost
urmat îndeaproape de hibrizii H13 şi H1, cu producţii medii pe cele 4 locaţii de
2080 kg/ha respectiv 2031 kg/ha şi coeficienţi de variaţie de 8,4 %, respectiv 27
%. În figura 12 hibrizii sunt repartizaţi funcţie de producţiile medii obţinute în
anul 2009 şi coeficientul de variaţie. Hibrizii cu producţii de peste 1800 kg/ha şi
coeficienţi de variaţie <30% ne trezesc interes pentru atingerea obiectivului nostru
care este de a identifica genotipuri cu rezistenţă la secetă şi pretabilitate la
cultivare în condiţii de cultură ecologică.
Tabelul 9
Producţia hibrizilor de floarea-soarelui obţinute în anul 2009

58
 Producţia (kg/ha)
Coefficient
Hibridul
Şimnic Stupina Ştefan cel Mare Fundulea Media de variatie (%)
H7 2332 1886 2025 2653 2224 15.3
H13 2083 2303 1860 2075 2080 8.7
H1 2821 1837 1542 1923 2031 27.2
H3 2873 1610 1586 1639 1927 32.7
H20 2240 1755 1463 2115 1893 18.6
H17 2088 1753 1828 1768 1859 8.4
H5 2292 1828 1375 1888 1846 20.3
H2 1753 1712 1311 2435 1803 25.9
H19 1977 1695 1320 2133 1781 20.0
H12 2485 864 1220 2150 1680 45.4
H18 1692 1374 1607 1971 1661 14.8
H16 1726 1388 1782 1580 1619 10.9
H14 2601 1019 1037 1800 1614 46.6
H11 2267 1609 222 1950 1512 59.6
H6 2315 891 791 1881 1469 50.9
H9 1222 1647 618 2336 1456 49.7
H10 1902 1098 518 1750 1317 48.3
H15 1615 1253 1203 1200 1317 15.2
H4 1359 1043 561 2170 1283 52.7
Datele de producţie obţinute la INCDA Fundulea au fost furnizate de D-nul Dr. Toncea Ion

Producţii medii şi coeficienţi de variaţie (2009)

70
Coeficient de variaţie (%)

60 H11
H4
50 H6 H12
H10
H9 H14
40
H3
30
H2 H1
20 H20
H15 H18 H19 H5 H7
10 H16
H17 H13

0
1200 1500 1800 2100 2400
Producţia (kg/ha)

Figura 12. Producţia medie şi coeficientul de variaţie la 20 hibrizi de

floarea-soarelui testaţi în sistemul de agricultură ecologică (anul 2009)

În condiţiile meteo ale anului 2010 (tabelul 10, Figura 13), se constată că
hibrizii cultivaţi au manifestat reacţii foarte diferite în ceea ce priveşte producţia,
în cele patru locaţii. De exemplu, H19, a realizat o producţie de 4056 kg/ha, la
Şimnic, în timp ce la Ştefan cel Mare în condiţii vitrege din punct de vedere al
cantităţii de precipitaţii căzute în perioada de umplere a seminţelor a realizat doar
59
549 kg/ha. Coeficientul de variaţie realizat de acest hibrid (60%), ne permite să
concluzionăm că este foarte bun pentru cultivarea în condiţii de irigare, realizând
producţii semnificativ superioare mediei celorlalţi hibrizi.
Se remarcă prin producţii medii cuprinse între 1790 kg/ha şi 2075 kg/ha,
hibrizii H6 şi H13, pe cele patru locaţii şi coeficienţi de variaţie <de 30 %, în
condiţiile anului agricol 2010.

Tabelul 10
Producţii obţinute în anul 2010 în cele patru centre ecologice
Producţia (kg/ha) în anul 2010
Hibridul Ştefan cel Coeficient
Şimnic Stupina Fundulea Media de variaţie
Mare
(%)
H19 4056 2895 549 3966 2867 56.9
H20 2318 4385 1451 2832 2747 44.9
H1 2362 4778 1860 1655 2664 54.1
H15 2609 3209 1111 2669 2400 37.5
H5 1813 3568 1804 1813 2250 39.1
H16 2198 2955 1230 2259 2161 32.8
H7 1822 3232 1864 1541 2115 35.9
H8 1931 3008 1449 1931 2080 31.7
H6 2029 2835 1558 1879 2075 26.2
H3 1235 3058 2037 1866 2049 36.9
H12 2243 2971 276 2243 1933 59.9
H11 1590 2325 1918 1859 1923 15.8
H9 1916 2693 654 1916 1795 47.0
H13 1825 1963 1056 2314 1790 29.6
H17 1733 2935 357 2114 1785 60.3
H14 1516 3246 736 1619 1779 59.3
H10 1212 3209 1034 1518 1743 57.2
H18 1857 2685 116 2278 1734 65.2
H4 1702 2528 920 1695 1711 38.4
H2 996 2478 1501 1157 1533 43.3

60
 Producţii medii şi coeficienţi de variaţie (2010)

70.0
H18

Coeficient de variaţie (%)

H19
60.0 H17 H12 H1
H10 H14

50.0 H20
H9

40.0 H2 H4 H5
H3 H15
H7
H16
30.0 H13 H8
H6
20.0
H11
10.0
1500 2000 2500 3000
Producţia (kg/ha)

Figura 13. Producţia medie şi coeficientul de variaţie la 20 hibrizi de

floarea-soarelui testaţi în sistemul de agricultură ecologică (anul 2010)

Din tabelul 11 şi figura 14, putem vorbi despre o stabilitate a producţiilor

realizate şi un coeficient de variaţie acceptabil şi în anul 2010, realizaţi de hibrizii
H7 şi H5.
Tabelul 11
Producţii medii pe cei doi ani de cultutivare în sistem ecologic în cele patru locaţii
Producţia (kg/ha) în anul 2009 Producţia (kg/ha) în anul 2010
Hibrid Ştefan Ştefan
Şimnic Stupina Fundulea Şimnic Stupina Fundulea Media C.V.
cel Mare cel Mare
H1 2821 1837 1542 1923 2362 4778 1860 1655 2347 45.4
H19 1977 1695 1320 2133 4056 2895 549 3966 2324 53.3
H20 2240 1755 1463 2115 2318 4385 1451 2832 2320 41.2
H7 2332 1886 2025 2653 1822 3232 1864 1541 2169 25.2
H8 1931 3008 1449 1931 2080 31.7
H5 2292 1828 1375 1888 1813 3568 1804 1813 2048 32.3
H3 2873 1610 1586 1639 1235 3058 2037 1866 1988 32.6
H13 2083 2303 1860 2075 1825 1963 1056 2314 1935 20.6
H16 1726 1388 1782 1580 2198 2955 1230 2259 1890 29.6
H15 1615 1253 1203 1200 2609 3209 1111 2669 1859 45.0
H17 2088 1753 1828 1768 1733 2935 357 2114 1822 39.1
H12 2485 864 1220 2150 2243 2971 276 2243 1807 50.8
H6 2315 891 791 1881 2029 2835 1558 1879 1772 38.7
H11 2267 1609 222 1950 1590 2325 1918 1859 1718 38.4
H18 1692 1374 1607 1971 1857 2685 116 2278 1698 44.7
H14 2601 1019 1037 1800 1516 3246 736 1619 1697 50.2
H2 1753 1712 1311 2435 996 2478 1501 1157 1668 33.0
H9 1222 1647 618 2336 1916 2693 654 1916 1625 46.1
H10 1902 1098 518 1750 1212 3209 1034 1518 1530 52.8
H4 1359 1043 561 2170 1702 2528 920 1695 1497 44.0

61
 Producţii medii şi coeficienţi de variaţie (2009 -2010)

55

50 H10 H19

Coeficient de variaţie (%)

H14 H12
45
H9 H15 H1
H18 H20
40
H11 H 6 H17
35

30 H2 H3 H5
H16
25
H13 H7
20
1500 1800 2100 2400
Producţia (kg/ha)

Figura 14. Producţia medie şi coeficientul de variaţie la 20 hibrizi de floarea-

soarelui testaţi în sistemul de agricultură ecologică (anii 2009-2010)

Din figura 14 se poate observa că funcţie de producţiile medii şi coeficienţii

de variaţie obţinuţi în cei doi ani de experimentare, doar doi hibrizi H7 şi H5, au
realizat producţii de peste 2000 kg/ha, şi coeficienţi de variaţie de 25%, respective
32%. Acest lucru ne permite să-i recomandăm în producţie pentru tehnologii de
cultură ecologică.
Corelaţia (r = 0.82***) dintre producţia obţinută la Fundulea în sistemul de
agricultură convenţională şi cea obţinută în sistemul ecologic evidenţiază că în
general un hibrid care are o bună producţie în sistemul convenţional este pretabil
şi pentru sistemul ecologic (figura 15).

3300
y = 0,625x + 1284,5
3100
R² = 0,6658
Productia, kg/ha - Sistem conventional

2900 r = 0,82***

2700

2500

2300

2100

1900

1700

1500
1000 1200 1400 1600 1800 2000 2200 2400 2600 2800

Productia, kg/ha - Sistem ecologic

Figura 15. Producţia de floarea-soarelui obţinută la INCDA Fundulea

în sistem ecologic şi convenţional

62
 Vom prezenta căteva aspecte sugestive din câmpurile demonstrative din cele
4 localităţi şi vom trage semnale de alarmă către fermierii care cultivă suprafeţe
mari (<500ha/an) fără a ţine cont de respectarea rotaţiei culturilor, apect foarte
important ca verigă într-o tehnologie de cultură a florii-soarelui, pentru un
cultivator (fermier) responsabil şi de viitor nu numai de prezent. Vom insista
asupra aspectelor înregistrate la Ştefan cel Mare şi Stupina în anul 2010. Deoarece
nu s-a respectat tehnologia de cultură, îndeosebi rotaţia, au fost întâlnite urmoarele
situaţii;
1. Îmburuienare masivă cu Sorgum sp. (costrei), care a dus la o diminuare
drastică de recoltă atât prin efectul de sufocare a plantelor de floarea-
soarelui, cât şi prin epuizarea solului de elemente nutritive (foto 4).
2. A fost prezent un puternic atac de Plasmopara helianthi (mană), care nu
v-a mai permite revenirea culturii de floarea-soarelui decât după 6-7 ani,
pe aceeaşi solă (foto7).
3. A fost prezent un puternic atac de Orobanche sp. (lupoaie), care nu v-a
mai permite revenirea culturii de floarea-soarelui decât după 6-7 ani, pe
aceeaşi solă (foto.5-6).
4. A fost prezent un puternic atac de Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul
alb), în toate formele de atac (colet, tulpină, capitul) pe care le manifestă
boala (foto 8, 9 şi 10). Acest fapt nu v-a mai permite revenirea culturii de
floarea-soarelui decât după 6-7 ani, pe aceeaşi solă.

Foto 1 .Aspect din câmpul Foto. 2 Aspect din câmpul

ecologic de la Stupina ecologic de la Şimnic

63
Foto. 3 Aspecte din câmpul ecologic Foto. 4 Îmburuienare cu costrei, din
de la Ştefan cel Mare (anul 2009) câmpul ecologic de la Ştefan cel Mare
(anul 2010)

Foto. 5, 6 Atac de lupoaie, câmpul ecologic de la Ştefan cel Mare

64
 Foto. 7 Atac de mană în câmpul Foto. 8 Atac de putregai alb la capitul în
ecologic de la Ştefan cel Mare câmpul ecologic de la Ştefan cel Mare

Foto. 9 Atac de putregai alb la capitul, Foto. 10 Atac de putregai alb la tulpină
aspect de mătură, în câmpul ecologic şi colet, în câmpul ecologic de la
de la Stupina Stupina

65
 II. 5. Tehnologii de cultură

Specialiştii de la INCDA Fundulea recomandă trei tehnologii de cultură, cu

specificarea expresă că, costurile pentru înfiinţarea unui hectar de floarea-soarelui
este variabil de la un an la altul, funcţie de costurile elementelor de tehnologie şi
că de foarte mare însemnătate este, asigurarea unei rotaţii în care floarea soarelui
să vină după ea însăşi după cel puţin 5-6 ani.

1. tehnologia în sistemul clasic de cultură;

2. tehnologia în sistemul cu inputuri reduse;
3. tehnologia în sistemul ecologic.

66
Tehnologia 1
TEHNOLOGIE DE CULTURĂ TRADIŢIONALĂ LA FLOAREA-SOARELUI
(1 ha)
Lucrări mecanice
Poziţia Coeficient de Motorină
Canti- Tarif/ Valoarea/ Cantitate
Nr crt Denumirea lucrarii în UM transformare Norma
tatea U.M. lei (HAAN) Cantitatea/ l
normativ L/U.M.
1. Discuit + grăpat 14 Ha 1 3,265 3,265 0,38 0,38 6,2 6,2
2. Transport îngrăşăminte chimice 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
3. Fertilizat 8 Ha 1 1,147 1,147 0,14 0,14 1,52 1,52
4. Transport apă pentru erbicidat 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
5. Alimentat instalaţie de erbicidat 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
6. Erbicidat 17 Ha 1 1,100 1,100 0,14 0,14 1,3 1,3
7. Încorporat erbicid 14 Ha 1 3,265 3,265 0,38 0,38 6,2 6,2
8. Semănat 22 Ha 1 2,750 2,750 0,35 0,35 3,6 3,6
9. Transport apă pentru erbicidat 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
10. Alimentat instalaţie de erbicidat 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
11. Erbicidat în vegetaţie 17 Ha 1 1,100 1,100 0,14 0,14 1,3 1,3
12. Praşit I mecanic 27 Ha 1 1,800 1,800 0,22 0,22 2,9 2,9
13. Praşit II mecanic 28 Ha 1 1,400 1,400 0,17 0,17 2,4 2,4
14. Transport conducte de irigat 74 Ore 1 3,375 3,375 0,5 0,5 5,0 5,0
15. Recoltat mecanic 51 Tone 2,5 1,650 4,125 0,52 - 7,3 18,25
16. Transport producţie 74 Ore 1 3,375 3,375 0,5 0,5 5,0 5,0
17. Tocat resturi vegetale - Ha 1 4,000 4,000 - - 8,0 8,0
18. Transport îngrăşăminte chimice 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
19. Fertilizat 8 Ha 1 1,147 1,147 0,14 0,14 1,52 1,52
20. Arat 2 Ha 1 8,200 8,200 1,05 1,05 19,2 19,2
TOTAL 50,177 97,39

67
 TEHNOLOGIE DE CULTURĂ TRADIŢIONALĂ LA
FLOAREA-SOARELUI
(1 ha)

Lucrări manuale

Poziţia
Nr Tarif/ Valoarea/
Denumirea lucrării în U.M. Cantitatea
crt U.M. lei
normativ
Încărcat +descărcat
1. 3246 Tone 0,2 3,8 0,76
îngrăşăminte chimice
2. Alimentat MA 3,5 54 Tone 0,2 13,6 2,76
Jalonat pentru
3. 48 Ha 1,0 1,02 1,02
fertilizat
Pregătit soluţie
4. 1903 Mii litri 0,3 3,58 1,08
pentru erbicidat
Deservit MET
5. 3137 Ha 1,0 1,52 1,52
pentru erbicidat
Jalonat pentru
6. 48 Ha 1,0 1,02 1,02
erbicidat
7. Deservit SPC 8 3.65 Ha 1,0 2,83 2,83
Pregatit soluţie
8. 1903 Mii litri 0,3 3,58 1,08
pentru erbicidat
Deservit MET pentru
9. 3137 Ha 1,0 1,52 1,52
erbicidat
Jalonat pentru
10. 48 Ha 1,0 1,02 1,02
erbicidat
11. Praşit manual 92 Ha 1,0 100 100
Încărcat + descărcat
12. - ZO 0,5 34 17
conducte irigat
13. Irigat I cu 400m3 /ha 1872 Ha 1,0 20,5 20,5
14. Irigat II cu 600m3 /ha 1877 Ha 1,0 29,3 29,3
Încărcat + descărcat
15. - ZO 0,5 34 17
conducte irigat
Încărcat + descărcat
16. 3246 Tone 0,1 3,8 0,38
îngrăşăminte chimice
17. Alimentat MA 3,5 54 Tone 0,1 13,6 13,6
Jalonat pentru
28. 48 Ha 1,0 1,02 1,02
fertilizat
TOTAL 213,41

68
Tehnologia 2
TEHNOLOGIE DE CULTURĂ CU INPUTURI REDUSE LA FLOAREA-SOARELUI
(1ha )
Lucrări mecanice
HAAN Motorină
Poziţia Tarif
Cantita- Valoarea/
Nr crt Denumirea lucrării în U.M. lei / Coeficient de Canti- Norma de
tea lei Cantitatea / l
normativ U.M. transformare tatea consum l/U.M.
1. Discuit + grăpat cu GD 6,4 _ Ha 1,0 1,486 1,486 _ _ 11,77 11,77
2. Transport apă pentru erbicidat 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,50
3. Erbicidat 17 Ha 1,0 2,210 2,210 0,14 0,14 1,3 1,30
4. Discuit + grăpat 14 Ha 1,0 3,265 3,265 0,38 0,38 6,2 6,20
Transport sămânţă + îngrăşăminte
5. 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,50
chimice
6. Semănat + fertilizat 22 Ha 1,0 2,75 2,75 0,35 0,35 3,6 3,6
7. Praşit I mecanic 27 Ha 1,0 1,798 1,798 0,22 0,22 2,9 2,9
8. Transport conducta de irigat 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
9. Recoltat mecanic 51 Tone 2,5 1,650 4,125 0,52 _ 7,3 18,25
10. Transport producţie 74 Ore 0,5 3,375 1,688 0,5 0,25 5,0 2,5
11 Tocat resturi vegetale Ha 1,0 64,0 64,0 0,4 0,4 8,0 8,0
TOTAL 86,386 62,02

69
 TEHNOLOGIE DE CULTURĂ CU INPUTURI REDUSE
LA FLOAREA-SOARELUI

(1ha)

Lucrări manuale
Poziţia
Nr Tarif/ Valoarea/
Denumirea lucrării în U.M. Cantitatea
crt U.M. lei
normativ
Pregatit soluţia pentru
1. 1903 Mii litrii 0,2 3,58 0,72
erbicidat
Deservit MET pentru
2. 3137 Ha 1,0 1,52 1,52
erbicidat
3. Jalonat pentru erbicidat 48 Ha 1,0 1,02 1,02
4. Deservit SPC 8 +EF 8 3129 Ha 1,0 2,62 2,62
5. Prăşit manual 92 Ha 1,0 100 100
Încărcat –descărcat
6. 3246 Tone 0,2 34 17
conducta pentru irigat
7. Irigat cu 600m3 /ha 1876 Ha 1,0 29,2 29,2

Materiale necesare pentru tehnologiile 1 şi 2

Tehnologia 1 Tehnologia 2
Nr Denumirea
crt materialului Canti- Preţ (Lei- Valoare Canti- Preţ (Lei- Valoare
U.M U.M
tate U.M) Lei tate U.M) Lei
1 Sămânţă Kg 5 25 125 Kg 5 25 125
2 Erbicid l 2 18,73 37,46 l 2 18,73 37,46
3 Ingrăşământ Kg 300 1,51 453 Kg 200 1,51 302
TOTAL 615,46 464,46

70
Alte cheltuieli

Tehnologia 1 Tehnologia 2
Nr Denumirea
Preţ
crt materialului Canti- Valoare Canti- Preţ (Lei- Valoare
U.M (Lei- U.M
tate Lei tate U.M) Lei
U.M)
1 Apă pentru Metri Metri
500 0,9 450 300 0,9 270
irigat cubi cubi

TOTAL CHELTUIELI

Nr Tehnologia 1 Tehnologia 2
Denumirea lucrărilor
crt Cheltuieli Lei Cheltuieli Lei
1 Lucrări mecanice 50,17 50,17
2 Lucrări manuale 286,81 237,58
3 Materiale 615,46 464,46
4 Apă pentru irigat 450 270
5 Motorină 303,95 193,5
TOTAL 1706,29 1215,71
VENITURI (7,5 RON/Kg ) 3000 22 50
PROFIT RON 1293,71 1034,29

71
Tehnologia 3

TEHNOLOGIE DE CULTURĂ ECOLOGICĂ LA FLOAREA-SOARELUI

(1ha)
Lucrări mecanice

Coeficient de Motorină
Poziţia
Cantita- Tarif/ Valoarea/ transfor- Cantitate
Nr crt Denumirea lucrării în U.M.
tea U.M. lei mare (HAAN)
normativ Norma
Cantitatea/ l
L/U.M.

1. Discuit + grăpat 14 Ha 1 3,265 3,265 0,38 0,38 6,2 6,2

2. Semănat 22 Ha 1 2,750 2,750 0,35 0,35 3,6 3,6
3. Prăşit I mecanic 27 Ha 1 1,800 1,800 0,22 0,22 2,9 2,9
4. Prăşit II mecanic 28 Ha 1 1,400 1,400 0,17 0,17 2,4 2,4
5. Transport conducte de irigat 74 Ore 1 3,375 3,375 0,50 0,50 5,0 5,0
6. Recoltat mecanic 51 Tone 2 1,650 4,125 0,52 1,30 7,3 18,25
7. Transport producţie 74 Ore 1 3,375 3,375 0,50 0,50 5,0 5,0
8. Tocat resturi vegetale - Ha 1 4,000 4,000 0,40 0,40 8,0 8,0
9. Arat 2 Ha 1 8,200 8,200 1,05 1,05 19,2 19,2
TOTAL 32,29 70,55

72
TEHNOLOGIE DE CULTURĂ ECOLOGICĂ LA FLOAREA-SOARELUI
(1ha)
Lucrări manuale
Nr. Denumirea lucrării Poziţia in U.M. Canti- Tarif/ Valoarea
Crt. normativ tatea U.M. lei
1. Deservit SPC 8 3.165 Ha 1,0 2,83 2,83
2. Praşit manual 92 Ha 1,0 100 100
Încărcat + descărcat conducte - ZO
3. 0,5 34 17
irigat
4. Irigat I cu 250m3 /ha 1872 Ha 1,0 20,54 20,54
5. Irigat II cu 250m3 /ha 1877 Ha 1,0 29,2 29,2
Încărcat + descărcat conducte - ZO
6. 0,5 34 17
irigat
Total 176,57

Materiale necesare pentru cultra ecologică

Nr .
Denumirea materialului Preţ (Lei- Valoare
crt U.M Cantitate
U.M) Lei
1 Sămanţă Kg 5 25 125

Alte cheltuieli

Nr .
Denumirea materialului Preţ (Lei- Valoare
crt U.M Cantitate
U.M) Lei
1 Apă pentru irigat Metri cubi 500 0,9 450

TOTAL CHELTUIELI

Nr. Producţia 2000 kg/ha

crt Denumirea lucrărilor Cheltuieli RON
1 Lucrări mecanice 32,29
2 Lucrări manuale 272,07
3 Materiale 125
4 Apă pentru irigat 450
5 Motorină 220,11
TOTAL 1099,47
VENITURI (8,625 RON/Kg ) 1725
PROFIT RON 635,53

73
 II. 6. Fermieri de succes din România

• Aurel Petruş
• Nicolae Alexe

La aceşti doi fermieri au fost organizate loturi demonstrative cu hibrizi

creaţi la INCDA Fundulea şi au fost efectuate observaţiile din cadrul tematicii
proiectului MAKIS nr.141554/22.04.2008 “Identificarea şi promovarea de
genotipuri de floarea-soarelui cu rezistenţă îmbunătăţită la secetă şi arşiţă,
pretabile pentru sisteme de agricultură ecologică şi cu inputuri reduse”.

Mottoul domnului Aurel Petruş: “În agricultura ecologică există suficiente

pârghii pentru a influenţa pozitiv producţia”.

SC AUGER Petruş, este firma mamă, din care s-au desprins alte 3
exploataţii. Două dintre ele sunt conduse de cei doi fii: Mihai Adrian (SC
ECOVIAL PREST SRL) şi Valentin Marius (SC ECOFRUCT SRL). Activitatea
firmei a început în 1993 cu o suprafaţă de 224 ha. Până în anul 2000 a lucrat în
sistem convenţional, iar din 2000, printr-o conjunctură favorabilă, folosind un
proiect finanţat de guvernul olandez a trecut la producţia ecologică. Perioada de
conversie a durat numai 1 an. În 2008, în cele 4 exploataţii, coordonate din punct
de vedere tehnologic de inginer agronom Aurel Petruş, se lucrează în sistem
ecologic 1300 ha. Spirit întreprinzător şi perseverent, Aurel Petruş a investit
masiv în dotarea tehnică: tehnologii inovative, tractoare şi maşini moderne,
sisteme de irigat, depozit pentru producţia ecologică, siloz modern cu capacitate
de 5000 t dotat cu laborator, uscător, linie de produs ulei prin presare la rece etc.

Greutăţi întâmpinate de Aurel Petruş

Perioada 2002-2007 a fost una destul de grea, din mai multe cauze. În 2003,
de pe 800 ha păioase nu a recoltat nimic. În 2006, unii dintre partenerii de afaceri
s-au dovedit a fi profund neserioşi, aflându-se la un pas de executare, din cauza
datoriilor acumulate. Atitudinea pozitivă şi mentalitatea de învingător, probată de
toţi membrii familiei, a contat enorm în acea perioadă. Salvarea a venit de la o
cooperativă ecumenică olandeză de la care a obţinut fondurile necesare pentru
continuarea activităţii. În 2009, până în noiembrie, nu a reuşit să vândă (ca produs
ecologic), nimic din producţia obţinută de pe cele 1300 ha cultivate în sistem
ecologic. Tot ce a vândut până atunci, a fost la preţul pieţei, pentru produsele
convenţionale.

74
 Perioade de succes

În 2008, a exportat toată producţia, dar regretă faptul că nu se procesează

încă suficiente produse agricole ecologice obţinute în România. A exportat 250 t
orz bere, 430 t floarea-soarelui, 1500 t grâu, 40 t mazăre furajeră, porumb şi
triticale.
Pilonii succesului exploataţiilor Petruş sunt următorii: planul de afaceri,
accesarea tuturor ajutoarelor de la stat, producţii mari şi de calitate realizate prin
utilizarea unor tehnologii inovative.
Deşi există mulţi producători care susţin că singura şansă de supravieţuire
(deocamdată) în agricultura ecologică este exportul producţiei, Aurel Petruş
doreşte să proceseze (cel puţin) o parte din recoltă. Un partener de afaceri, va
construi în apropierea exploataţiei sale o moară (prima din această zonă), care va
produce făină din grâu ecologic. O altă afacere interesantă o constituie construirea
primei fabrici de peleţi de lucernă din România. Lucerna este considerată pe bună
dreptate, regina plantelor în ferma ecologică, cererea pentru fânul de lucernă fiind
foarte mare. Prin peletizare se conferă acestui produs avantaje suplimentare: se
reduce volumul la o treime (şi prin aceasta costurile de depozitare şi transport),
creşte „termenul de valabilitate” etc.
Exploataţiile Petruş accesează toate fondurile disponibile. Din păcate, nu
există subvenţii directe pentru producţie în agricultura ecologică (cu excepţia
sprijinului pentru costurile de certificare şi de conversie). În anul 2006 a existat o
subvenţie din bugetul naţional pentru floarea-soarelui de 780 lei/ha. În aceste
condiţii, Aurel Petruş a forţat puţin şi a cultivat 550 ha cu floarea-soarelui, din
care 220 ha în cultură repetată. Cu toate că ştia că este o greşeală tehnologică
evidentă, a riscat şi a avut noroc. Anul fiind favorabil florii-soarelui, producţia
medie a fost de 1900 kg/ha. La ora actuală ajutorul de stat pentru agricultura
ecologică vizează suprafeţele de până la 20 ha/exploataţie, ajutorul fiind de 425
lei/ha pentru culturi pe teren arabil, păşuni şi fâneţe şi 700 lei /ha pentru vie şi
pomi fructiferi. Se sprijină suprafeţele aflate în conversie, deoarece în această
perioadă producţia scade în medie cu 30%, iar preţurile de valorificare a recoltei
nu acoperă diminuarea randamentului, deoarece sunt la nivelul celor din sistemul
convenţional. Suprafaţa este de numai 20 ha, pentru a sprijini probabil conversia
progresivă a suprafeţelor dintr-o exploataţie. În acest fel, riscurile noului intrat în
sistemul ecologic fiind mai mic.
În afară de acest sprijin, exploataţiile Petruş au beneficiat de plata pe
suprafaţă, corespunzătoare fiecărui an şi de diferite plăţi făcute pentru toţi
fermierii (minimis în valoare de 200 lei pentru 120 ha semănate în toamna anului
2008).

75
 Încă foarte puţin cunoscute, plăţile de agro-mediu aduc un venit de 197
euro/ha pentru utilizarea “culturilor verzi”. Aurel Petruş a semănat rapiţă pe 80%
din suprafaţa ce urmează să fie cultivată cu plante de primăvară.
La porumb obţine o medie de 5-6 t boabe în anii normali. În 2008, pe 7 ha,
după lucernă şi în condiţii de irigare (4 udări de 800 mc/ha) a obţinut 14 t
boabe/ha. Producţia de grâu a fost cuprinsă între 1300 şi 5200 kg/ha (în 2008
după mazăre).
La floarea-soarelui producţia medie a oscilat între 1300 - 2000 kg/ha, cu un
maxim de 2800 kg/ha.
La mazăre s-au obţinut producţii între 900 şi 4000 kg/ha, la linte între 800-
1000 kg/ha, iar schinduf între 600-1200 kg/ha. Foloseşte numai soiuri româneşti
de grâu, conţinutul de proteină este de cel puţin 12%, producţia fiind acceptată
fără probleme la export (excepţie în anul 2009).
Preţurile sunt cele specifice agriculturii ecologice. Prin comparaţie cu
preţurile din agricultura convenţională, în anul 2008 preţul a fost dublu la grâu şi
cu 50% mai mare la floarea-soarelui.
Mazărea furajeră a vândut-o cu 380 euro/t. Fermierul este ferm convins că
există soluţii pentru orice. Pune rapid în aplicare ideile inovatoare pe care le află
din cursa continuă după nou şi schimb de experienţă.
Asolamentul : 34% cereale păioase, 19% porumb, 10% leguminoase (soia,
mazăre, schinduf şi linte), 37% plante tehnice. Lucerna este cultivată pe 80 ha,
dar ponderea va creşte considerabil în următorii 2-3 ani.
Fertilizarea: Aurel Petruş a găsit o soluţie parţială: utilizarea fosforitelor şi a
îngrăşămintelor verzi (rapiţă) care, la sfârşitul lunii martie, se încorporează în sol
între 20-40 t de biomasă deoarece sectorul zootehnic nu este suficient de dezvoltat
pentru a permite fertilizarea cu gunoi de grajd în cantităţi suficiente.
Protectia plantelor: folosind soluţii tradiţionale (maceratul de urzică) sau
produse noi (Floravit),
a reuşit să stopeze atacul afidelor la orzul semănat după 15 septembrie pe
suprafaţa de 200 ha (contractată pentru export în Germania).
Maceratul de urzică l-a pregătit după următoarea reţetă: 1 kg de urzici
(recoltate din pădure contra sumei de 1,5 lei/kg), a fost pus la macerat timp de 10-
15 zile în 10 l de apă, după care a fost diluat în 100 l apă.

76
 În viitor va folosi produse din import pentru controlul ploşniţelor. Seminţele
au fost tratate cu sulfat de cupru 5%. În agricultura ecologică există suficiente
pârghii pentru a influenţa
pozitiv producţia. Iată câteva
dintre ele, folosite de Aurel
Petruş: lucrează numai
suprafeţele pe care le poate
controla odată la două zile. În
agricultura ecologică este
foarte important ca
intervenţiile să se facă la timp.
A renunţat la 300 de hectare,
deoarece erau prea departe de
restul solelor şi nu le putea
urmări suficient de bine.
De doi ani nu mai foloseşte
plugul clasic, înlocuindu-l cu
un plug special ECOMAT +
PACKOMAT (foto 11)

Pe unele suprafeţe a
înlocuit plugul cu
scarificatorul, adâncimea de
lucru variind între 25 şi 50 cm
(foto 12).

77
 Controlează eficient
buruienile din toate
culturile, prin următoarele
metode: la grâu a făcut
două lucrări cu ţesala de
buruieni în primăvară
(foto 13). Agregatul are
lăţimea de 9 m, lucrează
1000 ha anual (60-80
ha/zi) cu cheltuieli foarte
mici ( 1,5-2 euro/ha). Este
atât de încântat de acest
utilaj, încât îl recomandă
chiar şi celor care lucrează
în sistem convenţional,
fiind convins că la grâu se
poate renunţa la erbicide.

La floarea-soarelui face
două treceri cu sapa rotativă
(foto 14) şi două sau trei
praşile mecanice.

78
Câteva aspecte legate de practicarea agriculturii ecologice de către
fermierul Alexe Nicolae, localitatea Stupina, jud. Constanţa.

Foto 15. Lot demonstrativ cu hibrizi creaţi la

INCDA Fundulea

Foto 17. Utilaj realizat de fermier,

Foto 16. Fertilizare organică folosit pentru combaterea buruienilor în
vegetaţie

Foto 18. Cultură ecologică de şofrănel

79
 CAPITOLUL III

DIVERSIFICAREA BAZEI GENETICE PENTRU REZISTENŢĂ LA

SECETĂ ŞI ARŞIŢĂ LA FLOAREA-SOARELUI

III. 1. Introducere

Speciile sălbatice de floarea-soarelui, dintre care 49 sunt în prezent

identificate şi studiate, reprezintă un grup de resurse genetice cu o mare valoare
potenţială în ameliorarea florii-soarelui. Speciile sălbatice sunt extrem de variabile
în privinţa caracterelor morfologice şi agronomice, a rezistenţei la boli şi
dăunători, a toleranţei la secetă şi arşiţă, calitatea uleiului şi salinitate.
Speciile sălbatice de floarea-soarelui, printre care 12 anuale şi 37 perene, au
intrat în practica curentă a ameliorării florii-soarelui hibride prin furnizarea primei
surse de androsterilitate citoplasmatică, rezultată din încrucişarea speciei sălbatice
anuale Helianthus petiolaris cu specia cultivată H. annuus (Leclercq,1969). Deşi
liniile şi hibrizii de floarea-soarelui sunt încă “recalcitranţi” la aplicarea metodelor
de biotehnologie totuşi, în ultimii ani s-au obţinut progrese importante. De
exemplu, foarte eficientă este tehnica embrioculturii (“embryo rescue”)
disponibilă pentru obţinerea hibrizilor interspecifici. Hibridarea interspecifică
constituie o tehnică complementară în ameliorarea florii-soarelui, care poate fi
folosită cu succes pentru crearea de noi surse de variabilitate genetică
(biodiversitate). Cu toate dificultăţile care pot apărea datorită diferenţelor în
privinţa numărului de cromozomi (2x, 4x, 6x) şi a incompatibilităţii de
încrucişare, hibridarea interspecifică este considerată a fi o cale accesibilă de
încorporare a germoplasmei sălbatice în floarea-soarelui cultivată, în special
pentru ameliorarea rezistenţei la factorii abiotici de stres (secetă şi arşiţă), a
calităţii uleiului şi proteinei, pentru identificarea de noi surse de androsterilitate
citoplasmatică şi restaurarea fertilităţii polenului şi chiar pentru selecţia unor
caractere morfologice si fiziologice utile din punct de vedere agronomic.
În ceea ce priveşte ameliorarea speciei cultivate pentru rezistenţă la secetă şi
arşiţă, la Universitatea din Udine-Italia au fost efectuate numeroase cercetări în
perioada 1999-2005, efectuându-se hibridări interspecifice între H. annuus si H.
anomalus, H. petiolaris, H. argophyllus, H. debilis si H. bolanderi. S-au
evidenţiat corelaţii semnificative între componentele de producţie formată în
condiţii de stres termic şi hidric în urma hibridărilor cu specii sălbatice. De
exemplu, liniile derivate în urma încrucişării între H. annuus şi H. argophyllus, au
manifestat rezistenţă bună la secetă şi potenţial de producţie ridicat în timp ce
liniile provenite din încrucişările H. annuus şi H. debilis au manifestat o
80
rezistenţă foarte bună la secetă dar potenţialul de producţie a fost mult diminuat.
Specia sălbatica H. argophyllus poate fi folosită în programele de ameliorare a
rezistenţei la secetă, deoarece posedă o oarecare evitare a deshidratării, datorită
probabil dezvoltării mai puternice a rădăcinilor şi absorbţiei mai bună a apei.
Întrucât dezvoltarea mai intensă a rădăcinilor se manifestă numai în condiţii de
secetă, acest mecanism de rezistenţă la stresul hidric nu ar putea limita producţia
în condiţii de aprovizionare bună cu apă. Evitarea deshidratării şi eficienţa
ridicată a transpiraţiei florii-soarelui sălbatice se pot datora şi alocării unei
cantităţi mai mari de masă uscată în rădăcini, comparativ cu floarea-soarelui
cultivată (Baldini şi colab. 1993).
În contextul creşterii rapide a pieţii produselor agricole şi alimentare
ecologice (circa 21 miliarde Euro în 2004 şi 25,5 miliarde Euro în 2005), în anul
2004 Uniunea Europeană a adoptat o strategie de ansamblu, denumită Strategia de
la Lisabona, în favoarea acestei pieţe, inclusiv de susţinere financiară a acesteia
prin programe integrate de informare, cercetare şi întărire a cadrului legislativ. De
asemenea, după cum se menţionează în raportul pe anul 2006 al Institutului de
Cercetări pentru Agricultură Organică FIBL din Elveţia, una din problemele
agriculturii ecologice este producţia de seminţe, care este insuficientă, datorită
dificultăţilor fitotehnice de producere a acesteia, a golurilor din reglementările
naţionale şi internaţionale, a absenţei informaţiilor privind cantităţile disponibile
de seminţe şi , mai ales, a lipsei de genotipuri corespunzătoare sistemelor de
agricultură ecologică.
Urmare a acestor realităţi comerciale şi tehnologice, în ţările Uniunii
Europene, în ultimii ani s-au amplasat reţele de culturi comparative, cu specii
sălbatice şi hibrizi sau linii parentale la institute naţionale, centre regionale şi
ferme private în vederea elaborării unui ghid cu recomandări de specii şi
genotipuri, utilizabile pentru lărgirea biodiversităţii destinate producţiei şi pieţei
de produse ecologice şi/sau inputuri reduse. INCDA Fundulea dispune de o
inestimabilă bază genetică obţinută în cei peste 50 de ani de activitate de
cercetare, fiind principala instituţie din ţară care asigură necesarul de seminţe şi
linii parentale pentru sistemul de cultură tradiţională. Ţinând cont de cerinţele
actuale la nivel european, se impune o identificare urgentă a genotipurilor care se
pot preta la sistemul de agricultură ecologică şi cu inputuri reduse, cu atât mai
mult cu cât există şi posibilitatea identificării celor cu toleranţă ridicată la secetă
şi arşiţă într-un timp relativ scurt, cu economie de forţă de muncă, cheltuieli
reduse, utilizând testarea in vitro.

III. 2. Implicaţiile biotehnologiilor în diferite ramuri de activitate

În Convenţia asupra diversităţii biologice, Conferinţa Naţiunilor Unite

pentru mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro din anul 1992 a definit termenul
de “biotehnologie” ca “orice aplicaţie tehnologică ce foloseşte sistemele
81
biologice, organismele vii sau derivatele acestora, pentru a face sau a modifica
produse sau procese cu utilizare specifică”.
În trecut, biotehnologia era, în general, înţeleasă ca folosirea organismelor
biologice pentru a realiza transformări tehnice utile. Biotehnologia modernă
implică folosirea inovaţiilor noi, dintre care multe se bazează pe biologia
moleculară, pentru a altera caracteristicile organismelor biologice, în scopul
utilizării acestora în diferite aplicaţii (Murphy, 1994).
Principalele direcţii de dezvoltare ale biotehnologiilor sunt condiţionate, pe
de o parte, de cerinţa în anumite produse şi energie, concomitent cu acumulările
cantitative de materii prime neutilizabile, inclusiv de deşeuri iar pe de altă parte,
de apariţia noilor descoperiri în cercetarea fundamentală. Biotehnologiile
contemporane au implicaţii cu totul deosebite în agricultură şi industria
alimentară, în medicină şi industria farmaceutică, în industria chimică şi
metalurgică, în valorificarea biomasei şi producerea de energie neconvenţională
etc.
Sfera aplicabilităţii proceselor biotehnologice este în continuă extindere,
mai ales în domeniile agriculturii, ocrotirii sanătăţii şi industriei alimentare. Ideea
centrală a agrobiotehnologiei este obţinerea produselor alimentare direct din
materia primă vegetală, fără intermediul organismului animal, deoarece, aşa cum
se ştie, atât proteina vegetală cât şi energia au un coeficient scăzut de conversie în
producţia zootehnică.
În agricultură, prin aplicarea metodelor in vitro (micropropagare,
embriocultura, embriogeneză, androgeneză, ginogeneză, hibridare somatică), au
fost obţinute, la aproape toate speciile agricole, plante libere de viroze,
multiplicarea genotipurilor rare, somaclone valoroase, plante haploide care
favorizează scurtarea procesului de ameliorare pentru diferiţi factori de stres sau
pentru îmbunătăţirea unor caractere calitative. Transferul unor caractere
agronomice utile de la speciile sălbatice la cele cultivate se poate realiza prin
hibridare somatică (fuziunea de protoplaşti), cunoscut fiind faptul că încrucişarea
sexuată convenţională între specii sau genuri diferite este dificilă datorită
incompatibilităţii foarte mari.
În ultimii ani s-au produs mutaţii importante în dezvoltarea ştinţelor
biologice, fapt care a făcut posibilă crearea de plante şi animale transgenice,
obţinerea de aminoacizi, enzime şi proteine monocelulare neconvenţionale,
microorganisme capabile să valorifice cele mai diverse medii de cultură, captarea
şi conversia energiei solare şi pe această bază mărirea eficienţei fotosintezei.
Gama produselor biotehnologice se extinde considerabil datorită apariţiei şi
dezvoltării fotobiotehnologiilor, direcţie nouă de perspectivă în ştiinţa
biotehnologică, una din preocupările majore ale căreia, este punerea în valoare a
unor noi surse de materie primă netradiţională, pentru obţinerea preparatelor
medicamentoase şi altor principii bioactivi valoroşi.

82
 În ultimii 20 ani au fost obţinute pe plan mondial plante transformate
genetic, rezistente la diferite erbicide cu spectru total de acţiune, la diferite
antibiotice, boli şi dăunători. În anul 1986, a fost realizat primul test experimental,
în condiţii de deplină izolare, al unei plante transgenice. De atunci, au mai fost
transformate şi testate plante din peste 60 de specii. În ţările membre ale OCDE,
plantele tansgenice fac obiectul a 98.3% dintre testele experimentale ale unor
organisme modificate genetic.
În condiţiile menţinerii schemei actuale de obţinere a produselor din lapte şi
carne, respectiv câmp-animal-om, se aşteaptă în viitor obţinerea unor furaje
superioare (proteină, lizină, etc.) direct prin procesul de fotosinteză, concomitent
cu reducerea sintezei microbiene de mare tonaj a proteinei, lizinei şi a altor
componente.
Conflictul dintre om şi natură, legat de continua dezvoltare a activităţilor
industriale şi agricole, măreşte interesul oamenilor de ştiinţă şi al producătorilor
pentru metodele de neutralizare a reziduurilor; un interes deosebit fiind dat
fermentaţiei metanice.
Succesele înregistrate în ultimii ani, înseamnă practic doar un început de
drum în perspectiva rezolvării unor probleme majore cum sunt: poluarea
mediului înconjurător, criza aprovizionării cu alimente, reglarea reproducţiei lumii
vii, creşterea eficientă a mijloacelor de ocrotire a sănătăţii, eleborarea unor noi
resurse energetice şi altele (Ulvis Viesturs şi colab. 1987).
Vom trata cu mare interes pentru aplicaţiile biotehnologiilor în agricultură,
cultura de embrioni imaturi. Cultura embrionilor imaturi poate fi utilizată fie
pentru producerea de embrioni somatici pe cale calogenă, fie direct, pentru
obţinerea de plantule prin crearea mediului optim de germinarea a acestora. În
acest din urmă caz, obiectivele principale sunt salvarea embrionilor interspacifici
şi scurtarea duratei ciclului vegetativ.
Cultura embrionilor imaturi provine din lucările iniţiale ale lui Chandler şi
Beard (1983), care au urmărit recuperarea (salvarea, “embryo resque”)
embrionilor proveniţi din fecundările interspecifice, într-un stadiu cât mai precoce
posibil după fecundare. Reuşita culturii de embrioni interspecifici este puternic
influenţată de originea genetică a materialului utilizat. In general, capacitatea de
hibridare interspecifică între H. Annuus cultivat şi majoritateabspeciilor sălbatice
anuale este destul de ridicată. Totuşi, între floarea-soarelui cultivată şi speciile
diploide perene, cum sunt: H. Giganteus, H.mollis, H. Salicifolius, H.
Maximiliani, etc., există o incompatibilitate aproape completă (Atlagic şi colab.,
1995).

lII. 3. Scurt istoric al cercetărilor de biotehnologie vegetală efectuate la

INCDA Fundulea pentru rezistenţa la stres biotic şi abiotic
la floarea-soarelui

83
 Cultura de ţesuturi şi celule vegetale ca problematică nouă îşi are începutul
în ţara noastră în anul 1975 iar la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare
Agricolă Fundulea în 1976.
În prima etapă (1976-1982), de cercetări metodologice, au fost obţinute cu
succes culturi de calus şi o modestă regenerare a plantelor din celule somatice la
principalele specii de cereale, plante tehnice şi furajere.
Etapa a-II-a ar putea fi considerată perioada cuprinsă între 1982-1993,
evidenţiată prin regenerarea plantelor, pe calea embriogenezei somatice,
androgeneză şi organogeneză la urmatoarele specii Triticum aestivum, Triticum
durum, Triticale, Hordeum vulgare, Oryza sativa, Zea mays si Lolium
multiflorum. Realizările din această perioadă au înlesnit abordarea unor noi
direcţii de lucru, cu aplicabilitate în programele de ameliorare, între care se
remarcă androgeneza la grâu, triticale şi orez; micromultiplicarea clonală a
genotipurilor valoroase de lucernă; tehnica « embryo rescue » pentru obţinerea
hibrizilor grâu x secară.
Etapa a-III-a, (1994 -2010). A fost obţinut soiul Sigma, utilizând selecţia in
vitro la nivel celular; au fost investigaţi diferiţi agenţi selectivi (NaCl, PEG, ABA,
Al3), în vederea testării pentru rezistenţa la diferiţi factori abiotici de stres
(salinitate, stres termic/hidric; aciditate). Pentru selecţia la factori de stres biotic
au fost efectuate numeroase studii cu filtrate de Phomopsis helianthi, Sclerotinia
sclerotiorum, Fusarium sp. Au fost iniţiate, îmbunătăţite şi utilizate cu succes în
programul de ameliorare a grâului sistemele Zea şi Bulbosum. Studiile au fost
completate şi aprofundate prin intermediul metodelor biochimice, fiziologice,
citologice.
Obiective urmărite la INCDA Fundulea
 Îmbunătăţirea, adaptarea, elaborarea tehnicilor de cultură in vitro în
vederea sporirii capacităţii de regenerare;
 Identificarea genotipurilor cu bun răspuns la cultura in vitro în vederea
utilizării lor pentru diferite direcţii de cercetare, funcţie de cerinţele
programelor de ameliorare;
 Obţinerea de linii de preameliorare într-un timp scurt în vederea
accelerării procesului de ameliorare la principalele plante de cultură.
 Îmbunătăţirea continuă a cunoştinţelor teoretice din domeniu.

III. 4. Ameliorarea rezistenţei florii-soarelui la stresul hidric

În ceea ce priveşte ameliorarea rezistenţei florii-soarelui la stresul

hidric, au fost efectuate numeroase studii. Cu toate că este cunoscută ca o plantă
rezistentă la secetă, floarea-soarelui îşi reduce considerabil productivitatea pe
solurile lipsite de apă sau în condiţii de umiditate atmosferică scazută, pe timpul
arşiţelor puternice. Ameliorarea rezistenţei la secetă nu este simplă, datorită
caracterului complex şi poligenic al acestei însuşiri. Printre caracterele individuale
84
corelate mai mult sau mai puţin cu rezistenţa la secetă, pot fi considerate
caracterele morfologice, fiziologice şi biochimice care prezintă diferite grade de
variabilitate genetică. Stabilitatea genotipurilor în condiţii de secetă depinde de
numărul cumulativ de caractere. Caracterele cele mai stabile în condiţii de secetă,
la hibrizii rezultaţi din hibridări interspecifice, au fost: diametru capitulului,
indicele suprafeţei foliare şi producţia de seminţe (Gomez-Sanchez şi
colab.,1996).
Baldini şi colab. (1991) au subliniat dificultatea stabilirii unui indice de
selecţie pentru rezistenţa la secetă, datorită cunoaşterii insuficiente a
mecanismelor specifice acestui fenome şi a interacţiunilor care contribuie la
rezistenţa la secetă, în funcţie de formele şi gradul de importanţă a stresului hidric.
Barron (1991) a arătata că pot fi create cultivare mai bine adaptate la
condiţiile de stres hidric din faza de reproducere a florii-soarelui prin selecţie
pentru producţie ridicată, realizată printr-o cantitate mai mare de biomasă la
maturitate şi rate ridicate de creştere a plantei, capitulului, dezvoltare fenologică
rapidă combinată cu o perioadă lungă de reproducere şi tulpini groase la anteză,
care să asigure cantităţi mari de carbon pentru a fi folosite în perioada critică de
umplere a seminţelor. Un rol important în ameliorarea rezistenţei la secetă îl joacă
şi selecţia după dezvoltarea sistemului radicular
De o manieră generală, trebuie ameliorat un ansamblu de caractere care
contribuie la adaptarea florii-soarelui la stresul hidric. În realizarea obiectivelor
acestui proiect, am pornit de la datele comunicate de Baldini şi colab. 1992b,
potrivit cărora, specia salbatică H. argophyllus, poate fi folosită în programele de
ameliorare a rezistenţei la la secetă, deoarece posedă o oarecare evitare a
deshidratării, datorat probabil dezvoltării mai puternice a rădăcinilor şi absorbţiei
mai bune a apei. Întrucât dezvoltarea mai intensă a rădăcinilor s-a manifestat
numai în condiţii de secetă, acest mecanism de rezistenţă la stresul hidric nu ar
putea limita producţia în condiţii de aprovizionare bună cu apă.
Mulţi autori au remarcat că H. argophyllus este o sursă interesantă pentru
ameliorarea rezistenţei la secetă (Blanchet si Gelfi,1980 ; Serieys 1987; Iuoraş şi
Voinescu, 1984; Baldini şi colab.,1992 b,c, 1993,) etc. Martin şi colab. (1992) au
subliniat ca H. argophyllus tinde să evite deficienţele de apă din ţesuturi,
conservând turgescenţa celulară printr-o absorbţie mai regulată a apei, o pierdere
mai redusă a acesteia şi un reglaj osmotic moderat. Potrivit informaţiilor furnizate
de Merrien şi Champolivier (1996), lucrările de evaluare a descendenţelor dintre
H. annuus şi H. argophyllus au evidenţiat ameliorarea comportamentului hidric
(apa consumată, comportamentul stomatic, potenţial hidric), dar caracterele de
productivitate, precocitate şi monocefalitate au fost alterate.

III. 5. Ameliorarea adaptabilităţii la stresul termic

85
 Şocurile termice survin ca urmare a apariţiei temperaturilor extreme în
anumite perioade de dezvoltare a plantei. În toate cazurile, efectul temperaturii
este strâns legat de durata expunerii.
Această relaţie se poate exprima prin unitatea « grade zilnice de
temperatură », care se calculează plecând de la temperaturile minime zilnice.
Pentru a atinge diferite stadii de maturitate, floarea-soarelui necesită realizarea
unor cantităţi precise de grade zilnice; astfel înflorirea se obţine plecând de la
suma de 1300 grade zilnic. Intensitatea deficitului hidric suprapus unui şoc termic
poate fi exprimată printr-un concept similar celui de grade zilnice de temperatură
şi anume grade zilnice de stres, care permite integrarea sumei gradelor zilnice de
temperatură cu efectul stresului hidric (fenomenul de arşită).
Variabilitatea genetică a unor factori fiziologici care condiţionează
adaptabilitatea la stresul termic a permis să se întrevadă posibilitatea ameliorării
acestui caracter. Prin încrucişarea liniilor consangvinizate cu indice ridicat de
stabilitate a clorofilei se pot obţine hibrizi toleranţi la temperaturi ridicate.

III. 6. Metode de lucru

În scopul introgresiei de gene de rezistenţă la secetă de la specia Helianthus

Argophyllus, la specia cultivată, în anul 2008 au fost semănate, în Câmpul de
agricultură ecologică de la INCDA Fundulea un set de 21 de linii parentale, a
căror genealogie este prezentată în tabelul 12. În acelaşi timp şi în aceleaşi
condiţii ecologice a fost semănată şi specia sălbatică Helianthus Argophyllus. Într-
o primă etapă s-a realizat o caracterizare a materialului genetic prin efectuarea de
măsurători biometrice în perioada de vegetaţie (faza de buton floral) a unor
parametri fiziologici pe care noi i-am considerat, ca fiind importanţi, în vederea
începerii unui proces de ameliorare pentru rezistenţa la secetă. Menţionăm că în
tabelul 1, la rubrica Nr. linie, M = linie mamă; T = linie tată.
Aceste linii au fost utilizate atât ca donatoare de polen, cu care s-a realizat
polenizarea florilor castrate de la specia sălbatică dar şi cu polenul speciei
sălbatice s-au polenizat plante castrate ale liniilor mai sus menţionate (H. annuus
x Helianthus Argophyllus şi Helianthus Argophyllus x H. annuus).
La vârsta de 10 zile de la efectuarea polenizărilor, au fost prelevaţi
embrionii imaturi pentru două motive: salvarea în cazul existenţei barierei de
incompatibilitate între specia cultivată şi cea sălbatică precum şi în vederea
accelerării procesului de ameliorare.
Embrionii imaturi au fost inoculaţi pe mediul de cultură MS, fără hormoni
de creştere, iar plăntuţele normal dezvoltate din punct de vedere fenotipic, au fost
transplantate în vase de vegetaţie şi au fost crescute în seră sau casă de vegetaţie,
în aşa fel încât să putem asigura obţinerea a 3 generaţii pe an. Practic în câmp au
fost obţinute doar două generaţii cu seminţe mature.

86
 Generaţia hibridă F1 a fost realizată în condiţii naturale de câmp, până la
faza de embrioni imaturi (anul 2008), iar BC1, autopolenizarea şi BC2, BC3, BC4
au fost obţinute în seră şi casa de vegetaţie. S-a semănat un capitul/rând iar
producţia de seminţe s-a determinat la câte 3 capitule izolate, castrate şi
polenizate. S-a calculat producţia medie de pe 3 capitule/rând iar rezultatele sunt
prezentate în figurile 17-22. Această schemă de semănat s-a aplicat pentru toate
combinaţiile.
Tabelul 12
Caracterizarea liniilor din punct de vedere al suprafeţei foliare, conţinut de clorofilă şi talia
plantelor
Nr
Suprafaţă Clorofilă Inălţime
.
Nr. linie Genotip foliară (unităţi plante
crt
(cm2) SPAD) (cm)
.
1 M2 Polet 11273B 2181 33.4 36.7
2 M3 Ha 89-B 1457 36.6 28.3
3 M4 O- 7493B 978 42.9 26.3
4 M5 H- 10853 B 1613 37.7 35.7
5 M6 RPC-46-5412B 714 39.2 34.3
6 M7 Tard/85-20072B 2305 36.4 46.3
7 M8 Polet 11273B 622 35.3 21.3
8 M9 0-10401B 1376 41.3 43.5
9 M10 Pop.pit/79-16439B 1036 37.7 35.7
10 M11 Tard 85-19982B 1676 37.2 36
M12;13;14;17;1
11 LC 1093 B 2215 35.1 43
8
12 M13;15;16 LC 1019B B 1530 36.3 53
13 M19 LC 1029B 1316 39.0 45
14 M20 LC 991B 593 34.5 24
LC2005C-(tata
15 T1-T6 1284 39.3 44.7
Daniel)
16 T7-T11 Sint/79-985b(Pl2pl) 842 35.7 35.7
17 T12 0724005Pl-pl 806 36.6 34
18 T13 Krasnodarski-885 -5 720 40.0 26
19 T14 Sint.RF-5455 1409 41.4 39.3
20 T15 RR-PH-1-3b 1265 39.3 35
21 T18-T20 LC1085C 939 34.1 27.7

III. 7. Interpretarea rezultatelor

87
 În ceea ce priveşte parametru suprafaţa foliară, s-au remarcat la limita
pozitivă, liniile mamă: Polet 11273B; Tard/85-20072B; LC 1093 B, cu valori
cuprinse între 2181 cm² şi 2305 cm². Din totalul de 21 de linii, 10 au prezentat o
suprafaţă foliară <1000 cm² şi 8 linii >1000 cm². Cel mai mic indice al suprafeţei
foliare a fost înregistrat la linia mamă LC991B (593 cm²), urmată de RPC-46-
5412B (714 cm²) şi linia tată, Krasnodarski-885-5 (720 cm²).
Se poate constata faptul că deşi linia tată, Krasnodarski-885-5 are o
suprafaţă foliară scăzută, o înălţime de numai 26 cm, valoarea conţinutului de
clorofilă este foarte ridicată (40 unităţi SPAD). De asemenea, la o înălţime de
numai 26,3 cm, şi cu o suprafaţă foliară de 978 cm², linia mamă O- 7493B, a
înregistrat cel mai ridicat conţinut de clorofilă, 42,9 unităţi SPAD.
Din rezultatele privind producţia de seminţe obţinute în anul 2010, an în
care unele din combinaţiile hibride realizate pe parcursul derulării cercetărilor au
ajuns la diferite grade de consangvinizare, (vor fi menţionate pentru fiecare
combinaţie hibridă), putem sublinia următoarele aspecte: s-au obţinut seminţe
mature la 6 combinaţii în care specia cultivată a fost linie maternă şi de la o
singură combinaţie în care specia sălbatică a fost formă maternă iar linia cultivată
cea paternă.
Cea mai bună combinaţie hibridă dintre specia cultivată şi H. argophyllus s-
a dovedit a fi în cazul în care linia mamă a fost Polet 11273B. Această combinaţie
se află în generaţia BC4 (figura 16). Seminţele obţinute în seră, de pe fiecare
capitul al generaţiei BC3, în anul 2009 au fost semănate în câmpul ecologic de
ameliorare în primăvara anului 2010.
La combinaţia hibridă dintre Polet-11273B şi H. Argophyllus, după o
generaţie de autopolenizare urmată de patru backross-uri s-au obţinut seminţe în
cantităţi cuprinse între 22 şi 37 de grame/plantă.
Linia mamă de la care s-a pornit procesul de ameliorare a produs pe capitul
o cantitate medie de 15 g de sămânţă. Din tabelul 12 se observă că linia mamă
Polet 11273B a avut o suprafaţă foliară de 2181 cm 2 şi un conţinut relativ ridicat
de clorofilă (33,4 unităţi SPAD). S-ar putea ca aceste caractere în formele hibride
să influenţeze pozitiv capacitatea de producţie.

88
 Figura 16. Producţia medie de seminţe/plantă în generaţia BC4

În cazul combinaţiei prezentată în figura 17 s-au realizat următoarele

generaţii: F1, BC1, autopolenizare şi BC2. Şi în cazul acestei combinaţii
producţiile obţinute în BC2 depăşesc producţia martor.

Figura 17. Producţia medie de seminţe/plantă în generaţia BC2

În figura 18 sunt prezentate producţiile obţinute la generaţia BC2

comparativ cu linia mamă RPC-46-5412B. Se observă că producţiile obţinute la
şase capitule aflate în generaţia a patra de ameliorare sunt net superioare
producţiei obţinută de la linia mamă.

89
 Deşi linia mamă RPC-46-5412B a înregistrat cea mai scăzută suprafaţă
foliară (714 cm2) la o înălţime de 34,3 cm, conţinutul în clorofilă a fost de aproape
40 unităţi SPAD. Probabil, acest conţinut de clorofilă a influenţat pozitiv în
generaţiile hibride, producţia.

Figura 18. Producţia medie de seminţe/plantă în generaţia BC2

S-a folosit o populaţie pitică ca mamă iar, datele care sunt prezentate în
figura 19 reprezintă producţiile obţinute în generaţia BC3 comparativ cu producţia
liniei mamă de la care s-a pornit procesul de ameliorare.

Figura 19. Producţia medie de seminţe/plantă în generaţia BC3

Utilizând ca mamă linia Tard 85-19982B s-a înregistrat cel mai mare grad
de compatibilitate a polenului cu specia sălbatică astfel încât s-a obţinut cel mai

90
mare număr de plante fertile cu o medie a producţiei de seminţe pe capitul mai
mare de 30 grame (figura 20).

Figura 20. Producţia medie de seminţe/plantă în generaţia BC4

Singura combinaţie în care s-a obţinut seminţe şi generaţia BC2, în cazul în

care specia sălbatică a primit polen de la specia cultivată a fost atunci când s-a
folosit ca tată linia Krasnodarski-885-5.
Deşi cantităţile de seminţe sunt foarte mici, pentru procesul de ameliorare
prezintă un caştig foarte important pentru verigile următoare în vederea obţinerii
de plante cu rezistenţă la arşiţă şi secetă.

Figura 21. Producţia medie de seminţe/plantă în generaţia BC1

91
 Producţia medie de seminţe obţinută pe fiecare combinaţie hibridă (fig. 22)
a fost superioară producţiei realizată de linia mamă în toate cazurile în care linia
ameliorată a primit polen de la specia sălbatică iar la combinaţia 9 când linia
sălbatică a primit polen de la linia mamă producţia de seminţe a fost mai mică
decât martorul în generaţia BC2.

Figura 22. Producţia medie de seminţe/combinaţie hibridă

În concluzie, din cele 21 de genotipuri ameliorate luate în studiu în scopul

introgresiei de gene de la specia sălbatică, 9 au fost identificate ca avănd bună
compatibilitate a polenului cu specia sălbatică. S-au realizat 2-3 generaţii pe an
utilizând tehnica de salvare a embrionilor după următoarele scheme:

schema 1 schema 2

92
 În anul 2009 colectivul de ameliorarea florii-soarelui a solicitat testarea unui
set de linii pentru determinarea capacităţii de compatibilitate a polenului cu
polenul speciei sălbatice. Au fost efectuate hibridări ale liniilor cultivate cu polen
de la H. Argophyllus şi reciproc (tabelele 13 şi 14).
Din combinaţia LC1093B x H. Argophyllus au rezultat cel mai mare număr
de seminţe pe capitul. Au fost inoculaţi 230 embrioni imaturi şi s-au obţinut 24 de
plante normale din punct de vedere fenotipic, dovedind cel mai înalt grad de
copatibilitate. A fost urmat de linia LC1099C la care s-a obţinut 333 de seminţe
pe capitul, 209 embrioni au fost inoculaţi şi au rezultat 20 de plante normale. Din
combinaţiile liniilor cu H. Argophyllus s-au evidenţiat cu grad înalt de
compatibilitate următoarele linii: LC991B, LC 1004, LC1029B, LC1066C,
LC1095C şi LC1085C.
Aceste linii vor fi folosite în procesul de ameliorare pentru rezistenţă la
secetă, combinaţiile hibride aflându-se în anul 2010 în generaţia BC1 (tabelul 13).
Tabelul 13
Rezultate privind gradul de compatibilitate apreciat prin numărul de seminţe obţinute şi
pretabilitatea la cultura in vitro în urma hibridărilor H. annuus x H. Argophyllus (2009)
Număr de seminţe Număr de
Plante fenotipic
Genotip rezultate/ embrioni
normale, transferate
capitul inoculaţi
LC08B x H. argophyllus 54 47 22
LC18B x H. argophyllus 10 8 8
LC985B x H. argophyllus 13 11 19
LC991B x H. argophyllus 241 197 17
LC1001B x H. argophyllus 33 22 17
LC1002B x H. argophyllus 91 90 18
LC1004B x H. argophyllus 101 83 19
LC1003B x H. argophyllus 23 23 12
LC1011B x H. argophyllus 122 109 23
LC1019B x H. argophyllus 81 71 20
LC1029B x H. argophyllus 103 102 23
LC1039B x H. argophyllus 440 230 24
LC1042B x H. argophyllus 42 39 12
LC1010B x H. argophyllus 270 190 30

93
 LC1015B x H. argophyllus 77 67 11
LC1016B x H. argophyllus 23 18 9
LC1050B x H. argophyllus 63 50 25
LC1093B x H. argophyllus 71 67 17
LCEHP15598B x H. argophyllus 179 171 21
LC1064C PL1 x H. argophyllus 205 175 15
LC1064C PL2 x H. argophyllus 199 171 19
LC1054C x H. argophyllus 109 87 18
LC1066C x H. argophyllus 241 198 24
LC1068C x H. argophyllus 116 101 14
LC1088C x H. argophyllus 83 73 17
LC1095C x H. argophyllus 210 158 23
LC1085C x H. argophyllus 145 109 18
LC1101C x H. argophyllus 17 12 6
LC0925C x H. argophyllus 19 85 12
LC0305C x H. argophyllus 5 5 4
LC1059C x H. argophyllus 68 66 12
LC1103C x H. argophyllus 61 51 12
LC1099C x H. argophyllus 333 209 20
LC1053C x H. argophyllus 150 140 12

În ceea ce priveşte hibridarea reciprocă s-au evidenţiat ca având bună

compatibilitate liniile: LC1101C, LC1042B, LC991B, LC1039B. În cazul liniei
LC1101C din 53 de seminţe obţinute pe capitul şi 45 de embrioni inoculaţi s-au
obţinut 12 plante. Din cei 27 embrioni inoculaţi în cazul liniei LC991B care a
produs 28 de seminţe pe capitul au fost obţinute 7 plante. Incompatibilitate totală
a fost înregistrată la combinaţiile cu LC1050B, LC1093B, LC1085C, LC0305C,
LC1088C şi LC1019B.
Este important de evidenţiat faptul că în combinaţia LC x H. Argophyllus
linii precum: LC1050B, LC1093B, LC0305C au avut în general o bună
compatibilitate iar în cazul hibridării reciproce compatibilitatea a fost 0 (tabel 14).
Tabelul 14
Rezultate privind gradul de compatibilitate apreciat prin numărul de seminţe obţinute şi
pretabilitatea la cultura in vitro în urma hibridărilor H. Argophyllus x H. annuus (2009)
Seminţe Embrioni Plante
Genotip Plante în seră
/capitul inoculaţi transferate
H. Argophyllus x LC08B 5 3 1 1
H. Argophyllus x LC18B 3 3 3 2
H. Argophyllus x LC985B 14 9 9 9
H. Argophyllus x LC991B 28 27 7 4
H. Argophyllus x LC1001B 10 10 8 8
H. Argophyllus x LC1002B 15 10 6 4
H. Argophyllus x LC1004B 4 4 3 3
H. Argophyllus x LC1003B 22 20 20 13
H. Argophyllus x LC1011B 3 3 1 1
94
H. Argophyllus x LC1019B 1 1 - -
H. Argophyllus x LC1029B 16 11 2 4
H. Argophyllus x LC1039B 29 22 13 13
H. Argophyllus x LC1042B 44 39 16 7
H. Argophyllus x LC1010B 31 29 21 15
H. Argophyllus x LC1015B 86 76 56 35
H. Argophyllus x LC1016B 9 8 8 8
H. Argophyllus x LC1050B - - - -
H. Argophyllus x LC1093B - - - -
H. Argophyllus x LCEHP15598B 9 6 5 5
H. Argophyllus x LC1064C, pl1 8 7 3 -
H. Argophyllus x LC1064C, pl2 6 5 3 1
H. Argophyllus x LC1054C 11 10 4 1
H. Argophyllus x LC1066C 25 21 7 4
H. Argophyllus x LC1068C 24 22 18 15
H. Argophyllus x LC1088C 2 1 - -
H. Argophyllus x LC1095C 28 28 19 16
H. Argophyllus x LC1085C 1 1 - -
H. Argophyllus x LC1101C 53 45 14 12
H. Argophyllus x LC0925C 12 11 8 5
H. Argophyllus x LC0305C - - - -
H. Argophyllus x LC1059C 15 14 7 5
H. Argophyllus x LC1103C 4 4 2 2
H. Argophyllus x LC1099C 11 11 6 3
H. Argophyllus x LC1053C 10 9 6 4
Câteva aspecte din seră, casa de vegetaţie, seră şi câmp

Foto 19. Aspect din casa de vegetaţie; plante izolate

de H. argophyllus şi specia cultivată
95
Foto 20. 3 generaţii în seră; capcane ecologice pentru afide

Foto 21. Operaţiune de castrare în seră

96
Diferite grade de compatibilitate

97
 BIBLIGRAFIE SELECTIVĂ

Aiken, R. M., 2005. Applying thermal time scales to sunflower development.

Agron. J. 97:746-754.
Atlagic, J., Dozet, B., Škorić, D., 1995. Meiosis and pollen grain viability in
Helianthus mollis, H. salicifolius, H. maximiliani and their F1 hybrids with
cultivated sunflower. Euphytica, 81: 259-263.
Aubert, C., 1970. L’Agriculture biologique. Une agriculture pour la santé et
l’épanouissement de l’homme. Le Courrier du Livre, Paris, 251 p.
Babeanu, Narcisa, Popa, Ov., Elena Petcu, Elena Partal, Simona Mariana Pricop,
2010. Effect of planting date, plant population and genotype on oil content
and fatty acid composition in sunflower. RAR. No.27, ISSN 2067-5720.
Badea, Elena Marcela; Otiman, P.I., 2006. Plante modificate genetic in cultura.
Editura Mirtan, Timisoara.
Baldini, M., Cecconi, F., Megale, P., Benevenuti, A., Vannozzi, G.P., 1992c.
Improvement of drought resistance in cultivated sunflower by use
98
 Helianthus argophyllus T&G. Results of a divergent selection for
physiological parameters. Proc.13th Intern. Sunflower Conf., Pisa, Italy,
Vol. II: 980-987.
Baldini, M., Cecconi, F., Vannozzi, G.P., 1992b. Drought resistance in a wild
species (Helianthus argophyllus) with respect to cultivated sunflower.
Proc.13th Intern. Sunflower Conf., Pisa, Italy, Vol. I: 522-530.
Baldini, M., Cecconi, F., Vanozzi, G.P., 1993. Influence of water deficit on gas
exchange and drz matter acumulation in sunflower cultivars and wild
species (Helianthus argophyllus). Helia, 16 (19): 1-10.
Baldini, M., Cecconi, F., Vanozzi, G.P., Benvenuti, A., 1991. Effect of drought
water on yield reduction in different sunflower hybrids. Helia, 15: 71-76.
Baldini, M., Vannozzi, G.P., Cecconi, F., Turi, M., 1996. Prospects for the use of
physiological traits during the selection for drought resistance in a
sunflower population. Proc. of 14th Int. Sunf. Conf., Beijing-Shenyang,
P.R.China, 12-20 June, vol.1, pp 26-35.
Barron, J.E., 1991. A factor analysis of plant variables related to yield in
sunflower under water stress conditions. Helia, 14 (15): 55-64.
Barros, J.F.C., DeCarvalho, M. and Basch, G., 2004. Response of sunflower
(Helianthus annuus L.) to sowing date and plant density under
Mediterranean conditions. European J. Agron., 21(3): 347-356.
Beard, B.H., Chandler, J.M., 1982. Utilization of wild Helianthus in germplasm
development. Pros. 10th Intern. Sunflower Conf., Surfers Paradise,
Australia, pp. 207-209.
Belhassen, E. et al. (Eds.) « InterDrought 95», Proceedings of the International
Congress on Integrated Studies on Drought Tolerance of Higher Plants,
Aug. 31 - Sept. 2, Montpellier, France. p. VIII-31.
Belhassen, E., Castiglioni, V.P.R., Chimenti, C., Griveau, Y., Jamaux, Y., A.
Steinmetz. 1996. Looking for physiological and molecular markers of leaf
cuticular transpiration using interspecific crosses between Helianthus
agrophyllus and Helianthus annuus. Drought Tolerance in Sunflower
Symp. II, Beijing China, 39-44.
Berengena, J.Y., Henderson D.W., 1980. Extraccion de agua por las raices de
girasol en secano. p. 70-80. En Actas IX Conferencia Internacional de
Girasol. Malaga, España. 8-13 Junio, 1980. Int. Sunflower Assoc., Madrid,
España.
Blanchet, R., Gelfi, N., 1980. Caractères xérophytiques de quelques espèces
d’Helianthus susceptible d’être utilisés pour améliorer l’adaptation aux

99
 conditions sèches du tournesol cultivé (Helianthus annuus L.). C.R. Acad.
Sci. Paris, 290: 279-282.
Blanchet, R., Merrien, A., Gary, C., 1980. Quelques facteurs determinant la
tolerance de differents types varietaux de turnesol a unesecheresse severe
appliquee a partir de la florison. Proc. 9th Inter.Sunflower Conf, II, 154-
165.
Blum, A., 1988. Plant breeding for stress envirnonment, 54-63, 197-211. CRC
Press Inc.
Bray, E.A., 1997. Plant responses to water deficit. Trends Plant.Sci 21, 129-133.
Cachita-Cosma, D., 1987. Metode”in vitro” la plantele de cultura. Editura Ceres,
Bucuresti.
Carolyn, M., Bowen, C.M. and Ewaschuk, E., 2001. A Guide to Understanding
Sustainable Agriculture through Application of Ecological Principles.
Published by Alberta Agriculture, Food and Rural Development and
Alberta Environmentally Sustainable Agriculture Council, 156 pp with
Appendices.
Cecconi, F., Baldini, M., Turi, M., Vannozzi, G.P., 1996. Embryo rescue in
sunflower (Helianthus annuus L.), a simple method to obtain more
generation per year. Proc. of 14th Int. Sunf. Conf., Beijing-Shenyang,
P.R.China, 12-20 June, vol.2, 1075-1080.
Chandler, J.M. and Beard, B.H., 1983. Embryo culture of Helianthus hybrids.
Crop Sci. 23: 1004-1007.
Chapman, S.C., Hammer, G.L., Palta, J.A., 1993. Predicting leaf area
development of sunflower. Field Crops Research, Volume 34, Issue 1,
Pages 101-112.
Codex Alimentarius Commission - Guidelines for the production, processing,
labeling and marketing of organically produced foods, CAC/GL 32-1999.
Eberhart, S. A. and Russell, W. A., 1966. Stability parameters for comparing
varieties. Crop Sci. 6:36-40.
Fernandez-Martinez, J., Dominguez-Gimenez, J., 1981. Sunflower breeding for
drought resistance. Proc. Eucarpia Simp. Sunflower Breeding, Prague, pp.
138-147.
Gomez-Sanchez, D., Vannozzi, G.P., Enferadi, S.T., Menichincheri, M., Delle
Vedove, G., 1996. Stability parameters in drought resistance sunflower
lines derived from interspecific crosses. In: Drought Tolerance in
Sunflower, Symposium II of 14th Intern. Sunflower Conference, Beijing,
China, pp. 61-71.
100
Iuoraş, Monica, Voinescu A., 1984. The use of the species Helianthus argophyllus
Torrey and Gray for breeding xerophytic form of sunflower. Probl. Genet.
Teor. Şi aplic., 16: 123-130.
Iuoraş, Monica, Vrânceanu, V.A ., Florentina Răducanu, 1993. Immature embryo
culture for acceleration breeding proces. Sunflower Biotechnology in
Europe - Albena, pg. 80.
Joksimovic, J., Atlagic, J., and Skoric, D., 1999. Path coefficient analysis of some
oil yield components in sunflower (Helianthus annuus L.). Helia, 22 (31):
35-42.
Knowles, P.F., 1988. Recent advances in oil crops breeding. Applewhite TH.
Proceeding of the World Conference on Biotechnology for the Fats and
Oil Industry. Ed. American Oil Chemists Society: 35-38.
Lampkin, Nicolas. 1990. Livestock manures. Organic farming. Farming Press,
Ipswich, UK. . p. 86-90.
Larkin, P.J; Scowcroft, W.R., 1981. Somaclonal variation a novel source of
variability from cell culture. Theor. Apll. Genet., 60, 197-214.
Lazăr, C., Genovese, G. (Eds.), 2004. Methodology of the MARS Crop Yield
Forecasting System. Vol. 2: Agro-Meteorological Modelling, Processing
and Analysis. ISBN 92-894-8181-1-EUR 21291/EN/2.
Leclercq, P., 1966. Une sterilité male cytoplasmique chez le tournesol. Ann.
Amelior. Plant., 19: 99-106.
Martin, M., Molfetta, P., Vanozzi, G.P., Zerbi, G., 1992. Mechanisms of drought
resistance of Helianthus annuus and H. argophyllus. Proc. 13th Intern.
Sunflower Conf., Pisa, Italy, vol. I: 571-586.
Merrien, A., Champolivier, L., 1996. Note de synthèse sur la tolérance à la
sécheresse chez le tournesol. In: Drought Tolerance in Sunflower,
Symposium II of the 14th Intern. Sunflower Conf., Beijing, China, pp.7-16.
Micale, F., Genovese, G. (Eds.), 2004. Methodology of the MARS Crop Yield
Forecasting System. Vol. 1: Meteorological Data Collection, Processing
and Analysis. ISBN 92-894-8130-3 - EUR 21291/EN/1.
Moore, T.C., 1979. Biochemistry and Physiologyof Plant Hormones Springer
Verlag New York, Heidelberg Berlin.
Nel, A.A., Loubser, H.L. and Hammes, P.S., 2000. The effect of plant population
on the quality of sunflower seed for processing. South African J. Plant and
Soil, 17 (1): 6-9.

101
Nicco, C., Piquemal, M., Latche, J.C., Cavalie, G., Merrien, A., 1996. Effects of
water stress on sunflower physiology. Drought Tolerance in Sumflower
Symp., II, Beijing, China, 17-25.
Pârjol-Săvulescu, L., 1974. Variability of sunflower resistance to drought. Proc.
6th Intern. Sunflower Conf., Bucharest, Romania, pp. 133-143.
Petcu, Elena, 2008. Impactul schimbărilor climatice asupra plantelor: seceta.
Editura Domino; ISBN 978-973-1838-49-6.
Petcu, Elena, Arsintescu, A., Stanciu, D., 2001. The effect of drought stress on
fatty acid composition in some Romanian sunflower hybrids. Rom. Agr.
Res., 15: 39-42.
Puia, I., Soran, V., Carliar, I., Rotar, I., 1998. Dezvoltarea durabilă, o nouă
paradigmă în simbioza om-natură, pg. 209-246, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca.
Puia, I., Soran, V., Rotar, I., 1998, Agroecologie, Ecologism, Ecologizare, Editura
Genesis, Cluj-Napoca, p. 265, Cod ISBN 973-9387-02-0.
Răducanu, Florentina, Vrânceanu, A.V., Păcureanu, Maria, 2000. Studies about
the influence of Sclerotinia sclerotiorum filtrate on some quantitative and
qualitative traits in Romanian sunflower genotypes in vitro and in vivo
tested. Proceeding of the 15th International Sunflower Conference,
Toulouse: K29 - K34.
Răducanu, Florentina, Gabriela, Soare, 1995. Cercetãri privind posibilitatea
testãrii in vitro pentru rezistenţa la Sclerotinia sclerotiorum a unor
genotipuri de floarea - soarelui. ANALE ICCPT Fundulea, vol. LXII,
1995, pg. 97-103.
Răducanu, Florentina, Irina, Moranu, 2002. Prezent şi perspective în domeniul
biotehnologiilor vegetale. ICCPT Fundulea, Inginerie genetică şi
biotehnologii moderne, pg:276-282.
Răducanu, Florentina, Irina, Moraru, Gabriela, Soare, 1993. Some factors
involved in the in vitro embryo immature culture of sunflower (Helianthus
annuus L.). Symposium of Sunflower Biotechnology in Europe - Albena,
pg.32.
Răducanu, Florentina, Irina, Moraru, Gabriela, Soare, 1995. Embriogenezã
somaticã directã din cotiledoanele embrionilor zigotici imaturi şi
regenerare de plante la floarea-soarelui. ICCPT Fundulea, Prob. de
geneticã teoreticã şi aplicatã: 30-35.
Răducanu, Florentina,1998. The using of cells and tissues cultures in sunflower
breeding for Sclerotinia sclerotiorum and Phomopsis helianthi resistance.

102
 Sunflower yearbook: 83-84, ISSN 1025-6024. (Doctoral Thesis), ISA,
France.
Rawson, H.M. , Turner, N. C.,1982 a. Irrigation timing and relationships between
leaf area and yield in sunflower, Irrigation Science Volume 4, Number 3,
167-175.
Rawson, H.M. and Turner, N.C., 1982. Recovery From Water Stress in Five
Sunflower (Helianthus annuus L.) Cultivars. I. Water Application on Leaf
Area and Seed Production. Australian Journal of Plant Physiology, 9(4)
437 – 448.
Rodrigues, D., Romero-Garcia, J., Rodriguez-Garcia, R. and Angualo-Sanchez,
J.L., 2002. Characterization of proteins from sunflower leaves and seeds:
relationship of biomass and seed yield. In: Trends in New Crops and New
Uses. Proc. AAIC Fifth National Symposium, Purdue Univ., USA: 143-
149.
Sadras, V.O., Hall, A.J., Trapani, N., Villela, F. 1989. Dymamics of rooting and
root lenght: leaf area relationships as affected by plant population in
sunflower crops. Field Crop Res., 22: 45-57.
Sadras, V.O., Villalobos, F.J., Fereres, F.J., Walfe, D., 1992. Quantification of
leaf responces to soil water content: comparative sensitivity of leaf
expansion rate and leaf conductance in field-grown sunflower. Proc. 13 th
Int.Sunflower Conference I, 640-644.
Săndoiu, D. şi colab, 1961. Influenţa secetei solului în principalele faze de
vegetaţie asupra producţiei şi acumulării uleiului la floarea-soarelui. Anale
I.C.C.A., 29 (C): 19-35.
Saucă, Florentina, 2010. Introgression of drought-resistant gene(s) from
Helianthuss argophyllus to Helianthus annuus specie, using embryo
rescue techniques. RAR, No.27, 2010; ISSN 2067-5720. Pg.48-51.
Saucă, Florentina, Petcu, E., Stanciu, D., Stanciu, M., 2010. Preliminary
identification of Romanian sunflower hybrids suitable for organic
agricultural system. RAR. No.27, 2010; ISSN 2067-5720. Pg.43-46.
Serieys, H., 1987. Genetic evaluation of Helianthus wild species and their use in
breeding programs. Progress Report FAO Consultation of the European
Coop. Res. Network on Sunflower, Szeged, Hungary, July 28-30.
Séverine, L., Sandrine, L., Kaan, Fr., Bervillé, A., 2002. Inheritance of oleic acid
content in F2 and a population of recombinant inbred lines segregating the
high oleic trait in sunflower. Helia, 25, no. 36: 85-94.

103
Sio-Se Mardeh, Ahmadi, A., Poustini, K. and Mohammadi, V., 2006. Evaluation
of drought resistance indices under various environmental conditions.
Field Crops Research, Volume 98, Issues 2-3, Pages 222-229.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro. Strategia de dezvoltare a
agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii pe termen lung şi mediu,
2001-2005 şi 2005 - 2010 ; MAAP, 2002).
Ţerbea, Maria, 1979. An indirect test for estimating sunflower drought tolerance.
Helia, 2: 31-34.
Ţerbea, Maria, Vrânceanu, A.V., 1988. Ecological studies on sunflower root
system. Helia, 11: 29-33.
Ţerbea, Maria, Vrânceanu, A.V., Petcu, Elena, Craiciu, D.S., Micuţ, G., 1995.
Physiological response of sunflower plants to drought. Romanian
Agricultural Research, 3: 61-67.
Toncea, I., 2000. Ghid practic de agricultură ecologică; Editura Academicpres.
ISBN 973-8266-16-5.
Vanozzi, G.P., Salera, E., Megale, P., 1987. Genetic evaluation of Helianthus wild
species and their use in breeding programs. Progress Report, F.A.O.
Subnetwork on Sunflower wild species, Szeged, July 28-30, pp. 1-17.
Vega, A, J. and Hall, A., 2002. Effect of planting date, genotype and their
interactions on sunflower yield: II. Components of oil yield. Crop Sci., 42:
1202-1210.
Viesturs, U.E., Shmite, I.A., Zilevica, A.V., 1987. Biotehnologii, agentii
biotehnologiei, tehnologie, aparatura. Riga: Editura Zinatve.
Vrânceanu, A. V., 1974. Floarea-soarelui. Editura Ceres, Bucureşti.
Vrânceanu, A.V., 2000. Floarea-soarelui hibrida. Editura Ceres, Bucuresti.
White, P.R., 1963. The cultivation of animal on plant cell. Culturi de celule si
tesuturi vegetale aplicatii in agricultura CERES-Bucuresti,1984.
www.agricultura-ecologica.ro
www.ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro
www.mapam.ro
www.sare.org/publications/organic
Zarea, M.J., Ghalavand, A. and Daneshian, J., 2005. Effect of planting patterns of
sunflower on yield and extension coefficient. Agronomy for Sustainable
Development, 25(4): 513-518.

104
*** Report of Organic Agricultural Research Institute, FIBL from Swiss, 2006.
www. fibl.org.
*** The Land Stewardship Centre of Canada and LandWise Inc.
www.landstewardship.org/lsn-publications.asp:

105