MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINTIFICE

UNIVERSITATEA “ 1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

SPECIALIZAREA DREPT

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

LUCRARЕ DЕ LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

Lect. Univ. Dr. DECEBAL MANOLE BOGDAN DRĂGHICI (DAN) IULIA ROBERTA

ALBA IULIA
2021
 MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINTIFICE

UNIVERSITATEA “ 1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

SPECIALIAAREA DREPT

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

Implementarea în dreptul românesc a reglementărilor

Uniunii Europene privind gestionarea deşeurilor
municipale şi răspunderea pentru faptele prin care se
încalcă regimul juridic al acestora

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

Lect. Univ. Dr. DECEBAL MANOLE BOGDAN DRĂGHICI (DAN) IULIA ROBERTA

ALBA IULIA
2021

2
Cuprins

Introducere ........................................................................................................................................... 5
1.Generalitati ........................................................................................................................................ 6
1.1 Noțiune ....................................................................................................................................... 6
1.2 Clasificarea deşeurilor urbane .................................................................................................... 6
1.2.1. Sursa generatoare ................................................................................................................ 7
1.2.2. Compoziţia deşeurilor urbane ............................................................................................. 7
1.2.3. Caracteristicile principale de tratare ................................................................................... 7
1.2.4. Gradul de agresivitate faţa de mediu .................................................................................. 8
1.2.5. Deşeuri speciale .................................................................................................................. 8
1.3 Colectarea şi transportul deşeurilor urbane ................................................................................ 8
1.4. Managementul deşeurilor urbane .............................................................................................. 8
1.4.1. Colectarea selectivă .......................................................................................................... 10
1.4.2. Reciclarea şi reutilizarea deşeurilor urbane ...................................................................... 11
1.4.3. Incinerarea deşeurilor urbane ............................................................................................ 11
1.4.4. Compostarea deşeurilor urbane ......................................................................................... 12
2. Cadrul general legislativ în sectorul deșeurilor menajere publice și private .................................. 13
2.1 Regimul deşeurilor ................................................................................................................... 13
2.2 Depozitarea deşeurilor .............................................................................................................. 14
2.3 Transportul deșeurilor............................................................................................................... 15
2.4 Incinerarea deșeurilor ............................................................................................................... 15
2.5 Ambalaje și deșeuri de ambalaje .............................................................................................. 16
3. Principii și obiective ale gestionării deșeurilor menajere ............................................................... 17
3.1 Principii în gestionarea deșeurilor ............................................................................................ 17
3.2 Obiective prioritare ale gestionării deșeurilor .......................................................................... 18
4.Implementarea reglementărilor Uniunii Europene privind gestionarea deşeurilor în dreptul
românesc............................................................................................................................................. 18
5.Răspunderea pentru faptele prin care se încalcă regimul juridic privind gestionarea deseurilor .... 24
5.1 Răspunderea civilă .................................................................................................................... 24
5.1.1 Repararea prejudiciului ...................................................................................................... 25
5.2 Răspunderea contavențională ................................................................................................... 26

3
 5.2.1. Consideraţii generale ........................................................................................................ 26
5.2.2. Categorii de contravenţii ................................................................................................... 28
5.2.3. Subiectele răspunderii contravenţionale în materia protecţiei mediului ........................... 30
5.2.4. Cauze care înlătură răspunderea contravenţională ............................................................ 30
5.2.5.Procedura contravenţională ................................................................................................ 31
5.3 Răspunderea penală .................................................................................................................. 32
5. 3.1. Situaţia din dreptul românesc........................................................................................... 32
5.3.2. Aspecte procesuale............................................................................................................ 33
Concluzii și propuneri ........................................................................................................................ 34
Bibliografie: ....................................................................................................................................... 38

4
 Introducere
Gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante cu care se confruntă România în
ceea ce priveşte protecţia mediului. Aceasta se referă la activităţile de colectare, transport, tratare,
valorificare şi eliminare a deşeurilor .
România a făcut progrese remarcabile în ce priveşte transpunerea reglementărilor Uniunii Europene
privind gestionarea deşeurilor în legislaţia internă.
Autorităţile administraţiei publice locale joacă un rol deosebit de important în asigurarea
implementării la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate de România prin
Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. (ratificat prin Legea nr. 157/2005).
La nivel internaţional, unional-european şi naţional are loc o amplă mişcare socială de
responsabilizare faţă de mediu, care antrenează societatea civilă şi organele responsabile, în
adoptarea mai multor instrumente juridice cu caracter general ori special, cuprinzând dispoziţii
menite să garanteze dreptul la un mediu sănătos.1
Acest drept prezintă o importanţă deosebită pentru desfăşurarea vieţii în condiţii corespunzătoare,
astfel că organizaţiile, organele şi instituţiile internaţionale, ale Uniunii Europene şi naţionale ar
trebui să aibă un rol mai pronunţat în ce priveşte protecţia mediului, instituind măsuri de prevenire şi
de sancţionare a faptelor cu consecinţe iremediabile sau de lungă durată, care pot să afecteze grav
sănătatea ori chiar viaţa oamenilor, în special prin nerespectarea regimului juridic al deşeurilor

Ţara noastră a adaptat legislaţia la angajamentele internaţionale şi reglementările Uniunii Europene

referitoare la gestionarea deşeurilor şi sancţionarea faptelor prin care se aduce atingere mediului,
prin încălcarea reglementărilor specifice acestui domeniu.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii (amenzii) se fac de către comisari şi persoane

împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta
Dunării”, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al acestora, conform
atribuţiilor stabilite prin lege, precum şi de personalul structurilor de administrare şi custozii ariilor
naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate .

1
D. Popescu, M. Popescu, Dreptul mediului – Documente şi tratate internaţionale, Editura Artprint, Bucureşti, 2002,
pp. 16 şi urm.;
5
 1.Generalitati
1.1 Noțiune
Deșeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces tehnologic (sau casnic) de realizare a unui
anumit produs, care nu mai pot fi valorificate direct în realizarea produsului respectiv. Ele pot fi
substanțe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activitățile economice, menajere
și de consum. Majoritatea activităților umane reprezintă și surse de producere de deșeuri.2

Deseurile municipale:

 sunt deșeuri menajere și ale deșeuri, care, prin matură sau compoziție, sunt similare cu
deșeurile menajere (HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările
ulterioare, Anexa 1)
 conform Deciziei 2011/753/UE de stabilire a normelor și a metodelor de calcul pentru
verificarea respectării obiectivelor fixate la art.11 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului
European și a Conciliului, deșeurile municipale înseamnă deșeuri menajere și similare

Deșeurile menajere :

 sunt deșeuri provenite din gospodării/locuințe, inclusiv fracțiile colectate separat, și care fac
parte din categoriile 15.01 și 20 din anexa nr. 2 la HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii
deșeurilor, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare ( ordinul Președintelui
ANRSC nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului cadru al serviciului de salubrizare a
localităților , art.4)
 conform Deciziei 2011/753/UE de stabilire a normelor și a metodelor de calcul pentru
verificarea respectării obiectivelor fixate la art.11 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului
European și a Conciliului, deșeurile menajere sunt deșeuri provenite din gospodarii.

1.2 Clasificarea deşeurilor urbane

Un semn evident al relaţiei tensionate dintre om şi mediu este reprezentat de cantitatea foarte
mare de deşeuri generate de mediile urbane. Astfel, societatea progresează, resursele naturale se
diminuează, iar starea mediului ambiant regresează.
Diversele categorii de deşeuri se clasifică după o serie de criterii:3
- sursă generatoare

2
C.Romițan , Dicționar de drept al mediului, Editura All Beck, București, 2004
3
M.Duțu, Dreptul international al mediului, Editura Economică, București, 2004;
6
 - compoziţie
- caracteristici principale de tratare
- gradul de agresivitate faţă de mediu
- deşeuri speciale

1.2.1. Sursa generatoare

a. deşeuri industriale, provenite din procesele tehnologice;
b. deşeuri din construcţii sau demolări: beton, asfalt, lemn, gips;
c. deşeuri menajere provenite din activităţi casnice, preluate cu sistemele de precolectare din
localităţi, cele provenite din industrie sau comerţ, din sectorul public sau administrativ, colectate,
transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea;
d. deşeuri stradale, provenite din activitatea oamenilor, de la animale, etc.
e. deşeuri de grădină;
f. deşeuri animaliere, provenite de la abatoare;
g. deşeuri agricole sau zootehnice;

1.2.2. Compoziţia deşeurilor urbane4

a. anorganică : metale şi nemetale, din construcţii, sticlă, ceramică, cenuşă;
b. organică: resturi vegetale, animaliere, plastic, hârtie, lemn, plută;
Compoziţia elementară a fracţiei organice a deşeurilor urbane solide a fost iniţial constantă din
carbon. Schimbările în timpul procesului de biodegradare si compoziţia deşeurilor finale depind
strict de condiţiile procesului.
c. deşeuri alimentare rezultate la producerea, depozitarea, prepararea sau consumul produselor
alimentare;
d. frunzele şi iarba sunt reziduuri fitotehnice provenite din sectorul public şi privat;
e. textilele;

1.2.3. Caracteristicile principale de tratare

a. combustibile;
b. fermentabile;
c. deşeuri inerte;

4
Consiliul Uniunii Europene, Carte verde privind gestionarea deşeurilor biologice în Uniunea Europeană, Bruxelles,
2008

7
 1.2.4. Gradul de agresivitate faţa de mediu
a. deşeuri toxice sau periculoase (în general de origine industrială sau provenite din activitatea
spitalelor);
b. deşeuri banale sau cu potenţial de poluare controlabil;
c. deşeuri inerte cu potenţial redus de poluare (pulberi, prafuri);

1.2.5. Deşeuri speciale

a. cenuşa de la incendii, incineratoare;
b. nămoluri din tratarea apelor reziduale comunale;
c. deşeuri medicinale;
d. deşeurile voluminoase: mobile, cutii;

1.3 Colectarea şi transportul deşeurilor urbane

Deşeurile menajere rezultate din locuinţe, instituţii şi entităţi economice diverse (comerţ,
industrie) sunt precolectate în recipienţi de diferite capacităţi, amplasaţi în spaţii special amenajate
în acest scop.5
Deşeurile menajere sunt transportate la locurile de depozitare cu utilaje specifice.
Deşeurile stradale sunt colectate şi transportate tot de firmele specializate în salubrizarea
oraşelor, cu ajutorul unor utilaje specifice (automăturători colectoare, autostropitori cu plug şi
mături pentru carosabil). Cea mai mare parte a deşeurilor stradale este însă colectată manual, cu
mijloace rudimentare. În marile oraşe curaţenia stradală este întreţinută doar pe arterele principale.
O altă problemă a salubrizării străzilor în oraşe este lipsa sau numărul insuficient de coşuri
de gunoi stradale în locurile aglomerate.

1.4. Managementul deşeurilor urbane

Fără a proteja mediul ambiant, dezvoltarea economică nu poate fi durabilă. Această relaţie de
simbioză a fost definită la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio din 1992.
Agenda 21 defineşte noţiunea de dezvoltare durabilă drept o dezvoltare economică, care ia în
consideraţie protecţia socială şi a mediului ambiant. Conceptul de dezvoltare durabilă în gestionarea
deşeurilor presupune eliminarea sigură a deşeurilor periculoase, gestionarea sigură a deşeurilor

5
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-I.C.I.M. Bucureşti, Metode şi tehnologii de
gestionare a deşeurilor, Colectarea şi transportul deşeurilor şi a materialelor reciclabile, Bucureşti, 2005

8
radioactive, gestionarea compatibilă cu mediul ambiant a deşeurilor solide şi a nămolurilor de la
staţia de epurare a apelor uzate, împiedicarea folosirii ilegale a deşeurilor periculoase pe plan
internaţional.
Comunitatea internațională acordă atenție special gestionării deșeurilor. Generarea de
deșeuri solide menajere pe cap de locuitor este în creștere in Europa de Vest și constantă in Europa
central și de Est.
În ţările în curs de dezvoltare, generarea deşeurilor solide a crescut cu 50% -100%, pe cap de
locuitor, în ultimii 20 de ani. În multe oraşe, sistemele de colectare a deşeurilor solide nu pot face
faţă volumului în creştere al deşeurilor solide. 6

Deşeurile municipale constituie doar 15% din totalul de deşeuri generate în UE. Din cauza
unui spectru larg de componente prezente în deşeuri şi a numărului mare de generatori,
managementul deşeurilor municipale este foarte complicat.7
În tendinţele de dezvoltare a managementului deşeurilor, eliminarea prin depozitare este
ultima soluţie. Urmează activităţile de prelucrare, de reciclare şi de recuperare, iar în topul
tendinţelor în domeniul managementului deşeurilor se află activităţile de prevenire şi minimizare a
generării de deşeuri.
În Fig.1 este reprezentată ierarhia managementului deşeurilor, măsurile cele mai favorabile
aflându-se în vârful piramidei, scăzând până la baza acesteia.

Fig.1 Ierarhia
managementu
lui deşeurilor8

6
(WHO, http://www.wpro.who.int/health_topics/waste_management/, 07.05.2010)
7
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-I.C.I.M. Bucureşti, Metode şi tehnologii de
gestionare a deşeurilor, Colectarea şi transportul deşeurilor şi a materialelor reciclabile, Bucureşti, 2005
8 http://www.ecoteca.ro/managementul deseurilorEcoteca
9
 1.4.1. Colectarea selectivă
Deşeurile biologice sau fracţia organică a deşeurilor menajere, de bucătărie de exemplu,
fructe şi deşeuri de grădină, sunt colectate selectiv în câteva comunităţi europene. Fracţiunea
complementară este numită fracţiunea uscată sau non reciclabilă. Prin extinderea definiţiei, pentru a
include şi deşeurile nereciclabile sau murdare de hârtie, cum ar fi ziare murdare, şerveţele de masă şi
batiste de hârtie, cele mai multe dintre aceste probleme pot fi rezolvate fără a schimba modul în care
deşeurile compostabile sunt colectate şi prelucrate. 9
În ansamblul ţării, deşeurile urbane sunt colectate selectiv în vederea valorificării
materialelor reciclabile (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice), într-o foarte mică măsură,
la nivel local. Aproximativ 40% din componentele deşeurilor municipale reprezintă materiale
reciclabile, din care cca. 20% au şanse mari de recuperare, nefiind contaminate. Aproximativ 90%
din deşeuri se elimină prin depozitare. Astfel se pierd cantităţi semnificative de materii prime
secundare şi resurse energetice. 10
Compoziţia procentuală medie a deşeurilor menajere este prezentată în tabelul 1.

Material %

Hartie, carton 13,8

Sticlă 5,5
Tabel 1. Compoziţia procentuală medie a
Metale 2,5 deşeurilor menajere

Materiale plastice 11,0

(Date furnizate de MAPM)
Textile 3,2

Alte materiale 64,0

Total 100,0

Colectarea selectivă a deşeurilor este soluţia la îndemâna tuturor şi presupune depozitarea deşeurilor
în locuri special amenajate în vederea reciclării. Conform HG 621/ 2006 (completată şi modificată
prin 1872/2006) institutiile publice, asociatiile, fundatiile, persoanele fizice sunt obligate să

9
Consiliul Uniunii Europene, Carte verde privind gestionarea deşeurilor biologice în Uniunea Europeană, Bruxelles,
2008
10
D.Popescu, M.Popescu , Dreptul mediului-Documente și tratate internaționale, Editura Artprint, București, 2002
10
colecteze selectiv deşeurile de ambalaje în containere diferite, inscripţionate în mod corespunzător şi
amplasate în locuri speciale accesibile cetăţenilor.

Culorile, pentru identificarea containerelor şi recipientelor destinate colectării selective a deşeurilor

de ambalaje, conform ordinului 1121 din 5 ianuarie 2006 sunt:

Fig 2.Legendă culori containere destinate colectării selective11

1.4.2. Reciclarea şi reutilizarea deşeurilor urbane

A fost susţinut în mod tradiţional că reciclarea deşeurilor solide municipale nu este viabilă
din punct de vedere economic şi că doar când externalităţile, consideraţiile dinamice pe termen lung
şi/ sau întregul ciclu de viaţă al produsului sunt luate în considerare, reciclarea devine utilă din punct
de vedere social.
Pentru a reduce impactul produs de amplasamentele depozitelor asupra mediului, pentru a
creşte durata lor de exploatare şi pentru a reduce cererea de materii prime şi energie, activitatea de
reciclare şi reutilizare a materialelor refolosibile conţinute în deşeurile urbane, reprezintă o acţiune
foarte utilă. Deşeurile urbane conţin cantităţi importante de materiale ce pot fi recuperate şi
refolosite în procesele tehnologice industriale sau în diferite activităţi economice.12

1.4.3. Incinerarea deşeurilor urbane

Această metodă de procesare a deşeurilor este relativ nouă, ce presupune costuri mari şi nu
este aplicată pe scară largă. Eficacitatea ei este influenţată foarte mult de compoziţia deşeurilor. Este
posibilă doar dacă partea combustibilă reprezintă cel puţin 60% din cantitate, dacă umiditatea este
sub 40%, puterea calorică depăşeşte 1400 kcal/kg şi dacă se poate asigura la incinerator o cantitate

11 European Environment Agency's home page — European Environment Agency (europa.eu)

12
Ghid pentru managementul deseurilor, Editura Tribuna Sibiu,2015
11
minimă de 50-100 t/ zi. Fără un control sever şi fără o tehnologie puţin poluantă, incinerarea poate
deveni foarte periculoasă pentru mediul înconjurător, prin emanaţiile de gaze toxice care conţin
acizi, metale, oxid si dioxid de carbon, etc.13
Incinerarea deşeurilor urbane solide este o sursă potenţială de poluare a aerului. Această
industrie a îngrijorat publicul, în special în zonele aflate pe o raza de 10-20 de km în jurul unui
incinerator. Cu toate acestea s-a evaluat dacă un incinerator contribuie în mod semnificativ la
emisiile poluante în zonele din apropiere. S-a dovedit că incineratorul contribuie cu mai puţin de
20% din variaţia totală a concentraţiei elementare. 14

1.4.4. Compostarea deşeurilor urbane

Aplicarea agricolă a deşeurilor solide urbane, ca sursă de nutrienţi pentru plante şi ca balsam
pentru sol, este opţiunea cea mai eficientă de gestionare a deşeurilor municipale solide datorită
avantajelor sale peste mijloacele tradiţionale: depozitarea sau incinerarea. Totuşi, aceasta poate duce
la o potenţială ameninţare asupra mediului, datorită prezenţei agenţilor patogeni şi toxici poluanţi.
Compostarea este o alternativă atractivă de reciclare a deşeurilor urbane solide. Această
metodă modifică proprietăţile fizico-chimice ale solurilor agricole si ajută la creşterea plantelor.
Biomasa microbiană a solului, considerată partea vie a materiei organice a solului, este foarte strâns
legată de conţinutul de materie organică a solului, în multe soluri agricole arabile. 15
Prin acest procedeu se obţin îngrăşăminte organice concentrate, utilizabile în agricultură,
horticultură sau grădinărit.
Din studiile efectuate pană acum în Romania reiese că nu există o piaţă de desfacere aferentă
compostului din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă fermierii şi agricultorii români .
Pentru a înţelege mecanismele şi fenomenele care caracterizează dinamica evoluţiilor din
domeniul managementului deşeurilor urbane trebuie să existe o percepţie corectă şi completă asupra
coordonatelor fundamentale actuale ale sistemelor de gestionare a deşeurilor la nivel internaţional,
naţional, regional şi local. 16

13
M. Negulescu , Protecția Mediului, Editura Tehnică, București, 2005
14
D.Popescu ,M.Popescu , Dreptul mediului-Documente și tratate internaționale, Editura Artprint, București, 2002
15
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-I.C.I.M. Bucureşti, Metode şi tehnologii de
gestionare a deşeurilor, Colectarea şi transportul deşeurilor şi a materialelor reciclabile, Bucureşti, 2005
16
D.Popescu ,M.Popescu , Dreptul mediului-Documente și tratate internaționale, Editura Artprint, București, 2002;
12
 2. Cadrul general legislativ în sectorul deșeurilor menajere publice și private

Cadrul legislativ european privind managementul deşeurilor este vast şi complex, însă atunci când a
fost transpus în legislaţia română au fost prevăzute perioade de tranziţie pentru atingerea rezultatelor
cerute în ceea ce priveşte managementul deşeurilor.Legislaţia românească referitoare la deşeuri,
armonizată cu cea a Uniunii Europene, a avut un impact pozitiv în ultimii ani, dar suntvnecesare, în
continuare, eforturi considerabile în vederea asigurării conformării cu standardele europene.17
Directivele europene transpuse în legislaţia română au determinat o nouă abordare a problemei
deşeurilor, acordând atenţie necesităţii protejării şi economisirii resurselor naturale, reducerii
costurilor de gestiune şi găsirii de soluţii eficiente pentru reducerea poluării. În cele ce urmează sunt
prezentate directivele comunitare privind managementul deşeurilor precum şi transpunerea în
legislaţia naţională.
2.1 Regimul deşeurilor
 Directiva Cadru privind deşeurile 2018/851/EC care înlocuiește Directiva 2008/98/EC;
Directiva nr. 91/689/EEC privind deşeurile periculoase, care înlocuieşte Directiva
78/319/CEE privind deşeurile toxice şi periculoase, modificată prin Directiva Consiliului
94/31/CE
- Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (Monitorul Oficial nr. 283
din 22 iunie 2000) aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor
(Monitorul Oficial nr. 411 din 25 iulie 2001); modificată şi completată prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 61/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 27/2007 (Monitorul
Oficial nr.38/18.01.2007);
- H.G. nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor şi a
Planului naţional de gestionare a deşeurilor (Monitorul Oficial nr. 954 din 18 octombrie
- 2004), modificată şi completată prin H.G. nr. 358/11.04.2007 (Monitorul Oficial nr.
271/24.04.2007);
- O.M. nr. 1364/ 1499 / 2006 privind aprobarea planurilor regionale de gestionare a deşeurilor
(Monitorul Oficial nr. 232/04.04.2007, iar anexele 1-8 în nr. 232 bis din aceeaşi dată);
- O.M. nr. 1385/29.12.2006 privind aprobarea Procedurii de participare a publicului la
elaborarea, modificarea sau revizuirea planurilor de gestionare a deşeurilor, adoptate sau

17
Ghid pentru managementul deseurilor, editura Tribuna Sibiu,2015
13
 - aprobate la nivel naţional, regional şi judeţean (Monitorul Oficial nr. 66/29.01.2007);
- O.M. nr. 951/06.06.2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor regionale
şi judeţene de gestionare a deşeurilor (Monitorul Oficial nr. 497 şi 497bis/25.07.2007).
- Decizia Comisiei 2000/532/CE de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de
deşeuri în conformitate cu art. 1 lit. a) din Directiva 75/442/CEE şi a Deciziei 94/904/CE de
stabilire a unei liste de deşeuri periculoase în conformitate cu art. 1 alin. (4) din Directiva
Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase
- H.G. nr. 856/16.08.2002 (Monitorul Oficial nr. 659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii
deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusive deşeurile periculoase
(completată de Hotărârea nr. 210/28.03.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care transpun acquis–ul comunitar în domeniul protecţiei mediului – Monitorul
Oficial nr. 187/19.03.2007)
- LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor
2.2 Depozitarea deşeurilor18
 Directiva Consiliului nr. 1999/31/EC privind depozitarea deşeurilor
 Decizia Consiliului 2003/33/CE privind stabilirea criteriilor şi procedurilor pentru acceptarea
deşeurilor la depozite ca urmare a art. 16 şi anexei II la Directiva 1999/31/CE
- H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor (Monitorul Oficial nr. 394 din 10 mai
2005), completată prin H.G. nr. 210/28.02.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului, modificată şi
completată prin H.G. nr. 1292/2010;19
- O.M. nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului ethnic privind depozitarea deşeurilor
(Monitorul Oficial nr. 86 din 26 ianuarie 2005) modificat de Ordin nr. 1230 din 30
noiembrie 2005 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi
apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor
(Monitorul Oficial nr. 1101 din 7 decembrie 2005);
- O.M. nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de
acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de
depozit de deşeuri (Monitorul Oficial nr. 194 din 8 martie 2005);

18
M.Duțu , Environmental Law Studies, Ecological University Press, Bucharest, 2004
19
M.Duțu , Dreptul mediului. Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București, 2008;

14
 - O.M. nr. 775/2006 pentru aprobarea Listei localităţilor izolate care pot depozita deşeurile
municipale în depozitele existente ce sunt exceptate de la respectarea unor prevederi ale
Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor (Monitorul Oficial nr.
675/07 iulie 2006) completat de Ordinul 27/2007 pentru modificarea şi completarea unor
ordine care transpun acquis-ul comunitar de mediu (Monitorul Oficial nr. 194 din 21 martie
2007)
- HOTĂRÂRE nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care transpun aquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului
- HOTĂRÂRE nr. 1292 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor
- ORDIN nr. 1230 din 30 noiembrie 2005 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului
mediului şi gospodăririi apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind
depozitarea deşeurilor
2.3 Transportul deșeurilor
 Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 Iunie
2006 privind transferul de deșeuri
- HOTĂRÂRE nr. 788 din 17 iulie 2007privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind
transferul de deşeuri
- HOTĂRÂRE nr. 1453 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului
Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri
- HOTĂRÂRE nr. 1061 din 10 septembrie 2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi
nepericuloase pe teritoriul României
- ORDIN nr. 1119 din 8 noiembrie 2005 privind delegarea către Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului a atribuţiilor ce revin Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor în
domeniul exportului deşeurilor periculoase şi al transportului deşeurilor nepericuloase în
vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului

2.4 Incinerarea deșeurilor

- Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor cu modificările și completările
ulterioare
- HOTĂRÂRE nr. 128 din 14 februarie 2002 privind incinerarea deşeurilor
15
 - HOTĂRÂRE nr. 268 din 31 martie 2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor
- HOTĂRÂRE nr. 427 din 28 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor
- ORDIN nr. 756 din 26 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind
incinerarea deşeurilor
- ORDIN nr. 1274 din 14 decembrie 2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea
activităţilor de eliminare a deşeurilor, respectiv depozitare şi incinerare
- ORDIN nr. 636 din 28 mai 2008 pentru completarea Ordinului ministrului mediului şi
gospodăririi apelor nr. 1.274/2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea
activităţilor de eliminare a deşeurilor, respectiv depozitare şi incinerare.
2.5 Ambalaje și deșeuri de ambalaje
- Directiva nr 94/62/EC privind anbalajele și deșeurile de ambalaje, cu modificările și
copletările ulterioare.
- Hotărâre nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de
ambalaje
- Hotărâre nr. 1872 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii
Guvernului nr 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor din ambalaje
- Hotărâre nr . 247 din 17 martie 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii
Guvernului nr 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor din ambalaje
- Ordin nr. 927 din 6 octombrie 2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la
ambalaje și deșeuride ambalaje
- Ordin nr. 1281/1121 din 16 decembrie 2005 privind stabilirea modalităților de identificare
a containerelor pentru diferite tipuri de material în scopul aplicării colectării selective
- Ordin nr 2742/3190/305 din 21 noiembrie 2011 penru aprobarea procedurii , criteriilor de
autorizare, reautorizare, revizuire, avizare anuală, emitere și anulare a licenței de operare,
aprocentajului minim de valorificare a deșeurilor de ambalaje preluate de la populație, a
operatorilor economici în vederea preluării obligțiilor privind realizarea obiectvelor anuale
de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aprobarea componentei
și atribuțiilor comisiei de autorizare

16
 - Ordin nr. 493 din 17 mai 2006 privind constituirea comisiei de evaluare și autorizare a
operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor
anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje
- Ordin nr 2406 din 4 octombrie 2011 pentru modificarea art. 2 din Ordinul ministrului
mediului și gospodăririi apelor nr. 493/2006 privind constituirea comisiei de evaluare și
autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea
obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje

3. Principii și obiective ale gestionării deșeurilor menajere

3.1 Principii în gestionarea deșeurilor
La baza activităților de gestionare a deșeurilor stau căteva principii enunțate în cadrul Strategiei
Naționale de Gestionare a deșeurilor și a legislației comunitare :20
- Principiul protecției resurselor primare :se referă la necesitatea de a minimiza si
eficientiza utilizarea resurselor primare, punând accentual pe utilizarea materiilor prime
secundare;21
- Principiul prevenirii : ierarhia deșeurilor se aplică în ordinea priorităților în cadrul
legislației și a politicii în materie de prevenire și gestionare a deșeurilor astfel- prevenirea,
pregătirea pentru reutilizare, reciclare, alte operațiuni de valorificare și în ultimul rând
eliminarea în condiții de siguranță pentru mediu ;
- Principiul substituției : necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime
nepericuloase conducând astfel la minimizarea cantității de deșeuri periculoase;
- Principiul subsidirității : stabilește acordarea competențelor astfel încât deciziile în
domeniul gestionării să fie luate la nivelul administrativ inferior pe baza unor criterii
uniforme , stabilite anterior la cel mai înalt nivel ;22
- Principiul proximității: stabilește că deșeurile trebuie tratate și eliminate cât mai aproape de
locul de producer, iar transportul este permis și recomandat numai spre capacități de
prelucrare care dispun de tenologi necesară tratării;23
- Principiul celei mai bune tehnici : vor fi folosite cele mai bune tehnici sau metode care nu
presupun costuri excesive

20 Strategii, planuri, studii « Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice (mmediu.ro)

21
D. Popescu ,M.Popescu , Dreptul mediului-Documente și tratate internaționale, Editura Artprint, București, 2002;
22
D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ediția a IV-a, Editura Universul Juridic, București, 2010;
23
idem
17
 - Principiul poluatorul platește : are ca scop responsablizarea celor care poluează și care vor
suporta costurile de gestionare a deșeurilor și de acoperire a prejudiciilor adduce mediulie;24
- Principiul integrării: spune că activitatea de gestionare a deșeurilor nu pot fi dissociate , ci
sunt parte integrată din activitățile social-economice care le generează25
3.2 Obiective prioritare ale gestionării deșeurilor
Obiectivele prioritare în domeniul getionării deșeurilor țin seama de principiile generale care stau la
baza acestor activități:26
a) Prevenirea sau reducerea producerii de deșeuri și a gradului de periculozitate ale acestora prin:
1. Dezvoltarea de tehnologii curate, cu consum redus de resurse naturale
2. Dezvoltarea tehnologiei și comercializarea de produse care prin modul de fabricare,
utilizare sau eliminare nu au impact sau au cel mai mic impact asupra creșterii
volumului sau periculozității deșeurilor ori asupra riscului de poluare;
3. Dezvoltarea de tehnologii adecvate pentru eliminearea finală a substanțelor
periculoase din deșeurile destinate valorificării;
b) Reutilizarea, valorificarea deșeurilor prin reciclare, recuperare sau orice alt process prin care
se obțin materii prime secundare ori utilizarea deșeurilor ca sursă de energie.

4.Implementarea reglementărilor Uniunii Europene privind gestionarea deşeurilor în dreptul

românesc
Statisticile europene arată că, în fiecare an se acumulează cantităţi enorme de reziduuri, iar al
şaptelea camion care merge pe drumurile Uniunii Europene transportă deşeuri, fără a fi luate în
calcul şi transporturile ilicite, astfel că aşa-numitul eco-dumping, adică practica de a depozita
deşeuri pe teritoriul statelor unde această activitate costă mai puţin, a devenit o problemă acută
pentru statele europene27.

Urmărindu-se diminuarea unor asemenea practici, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate mai
multe reglementări menite să prevină şi să sancţioneze faptele prin care se aduce atingere regimului
juridic al deşeurilor, astfel încât protecţia mediului să fie asigurată, pe cât posibil, şi în acest
domeniu.

24
E.Lupan, Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009;
25
idem
26
M.Duțu, Principii și instituții fundamentale de drept comunitara al mediului, Editura Economică, București, 2005;
27
I. Fetiţa, Consideraţii privind reglementările internaţionale cu privire la fluxul transfrontier de deşeuri periculoase,
Revista de Studii Juridice nr. 3/2008, pp. 186-187.
18
În baza reglementărilor comune, statele trebuie să întreprindă cele mai eficiente măsuri legislative şi
administrative pentru corecta gestionare a deşeurilor, în mod deosebit a celor periculoase, stabilind
totodată sancţiuni eficiente pentru cei care încalcă normele stabilite, poluând mediul, în detrimentul
sănătăţii populaţiei.

Preocuparea Uniunii Europene pentru corecta administrare a deşeurilor datează de mai mult timp.
Astfel, prin Directiva-cadru nr. 75/442/CEE din 15 iulie 1975 (modificată şi completată ulterior prin
Directiva 78/319/CEE din 1978, privind deşeurile toxice ori periculoase şi Directiva-cadru nr.
91/156/CEE din 18 martie 1991), au fost enunţate unele principii generale referitoare la gestionarea
deşeurilor (care se regăsesc în principiile directoare ale Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu
– UNEP), cum ar fi:

- necesitatea ca statele membre să ia măsurile ce se impun pentru a promova prevenirea,

reciclarea şi transformarea deşeurilor;
- preocuparea pentru diminuarea cantităţilor privind anumite deşeuri;
- stabilirea unor autorităţi interne competente să planifice, organizeze, autorizeze şi
supervizeze operaţiunile de eliminare a deşeurilor28.
Ulterior, la 5 aprilie 2006, a fost adoptată Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind deşeurile, care stabileşte cadrul legislativ pentru gestionarea acestor reziduuri în
spaţiul Uniunii Europene, stipulând obligaţia unităţilor sau întreprinderilor care efectuează
operaţiuni cu deşeuri, de a deţine autorizaţie în acest sens sau de a fi înregistrate, cât şi sarcina
statelor membre ale Uniunii Europene de a elabora planuri de gestionare a deşeurilor. De asemenea,
Directiva instituie unele reguli în domeniu, cum ar fi cerinţa de a trata deşeurile într-o manieră care
să nu aibă efecte negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei sau necesitatea suportării costurilor
de eliminare a deşeurilor de către deţinătorul actual al acestora, de către deţinătorii anteriori ori de
către fabricanţii produsului din care derivă deşeurile respective, în conformitate cu principiul
„poluatorul plăteşte”.

În dreptul Uniunii Europene a fost adoptat principiul „poluatorul plăteşte”, care presupune ca
pagubele cauzate mediului să fie imputabile agentului economic vinovat, iar noţiunea de „poluator”
a fost definită prin Recomandarea Consiliului CE din 7 noiembrie 1974, ca fiind „persoana care,

28
M. Duţu, Principii şi instituţii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p.
289.
19
direct sau indirect, cauzează un prejudiciu mediului sau care creează condiţiile ce conduc la un astfel
de prejudiciu”.
Principiul „poluatorul plăteşte” a fost încorporat în legislaţia Uniunii Europene prin Actul Unic
European din 1987 (art. 130R) şi apoi prin Tratatul de la Maastricht din 1992 (art. 130R.2 şi art.
130S.5)29, enunţarea sa regăsind-o şi în Regulamentul Consiliului nr. 1013/2006 privind
supravegherea şi controlul transportului de deşeuri în cadrul, în şi din afara CE30. De asemenea,
acest principiu reprezintă fundamentul Directivei 2004/35/CE, privind răspunderea civilă în legătură
cu prevenirea şi repararea prejudiciilor produse mediului.
Reglementările anterioare au fost completate prin Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului, din 19 noiembrie 2008, privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive31, care
stabileşte o serie de măsuri în vederea protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea
sau reducerea efectelor adverse cauzate de generarea şi de gestionarea necorespunzătoare a
deşeurilor.

În realizarea obiectivelor de prevenire a creşterii cantităţilor de deşeuri şi în vederea stimulării

reutilizării, reciclării ori a altor tipuri de valorificare a deşeurilor, la art. 8 pct. 1 din Directivă se
arată că „statele membre adoptă măsuri legislative sau non-legislative pentru a se asigura că orice
persoană fizică sau juridică care, la nivel profesional, elaborează, produce, prelucrează, tratează,
vinde sau importă produse este supusă unui regim de răspundere extinsă”32.

Ca urmare, statele membre, inclusiv România, trebuie să ia măsuri de promovare a reciclării de

înaltă calitate şi de extindere a sistemelor care permit colectarea separată a deşeurilor, în cazul în
care acest demers este posibil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţiei mediului, iar
sistemele respective respectă standardele de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare
corespunzătoare, aşa cum se arată la art. 11 pct. 1 alin. 2 al Directivei.

Totodată, este necesar ca statele membre să ia măsurile ce se impun pentru a se asigura că orice
producător iniţial sau alt deţinător de deşeuri efectuează el însuşi operaţiunea de tratare a lor sau
transferă această operaţiune unui agent, unei unităţi sau întreprinderi care desfăşoară activităţi de

29
Această prevedere este menţinută şi de Tratatul de la Amsterdam din 1997.
30
Publicat în JOUE nr. L190 din 12 iulie 2006.
31
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 312 din 22 noiembrie 2008.
32
Asemenea măsuri se pot referi la: acceptarea produselor returnate şi a deşeurilor care rămân după utilizarea
respectivelor produse, precum şi gestionarea ulterioară a deşeurilor şi răspunderea financiară pentru aceste activităţi.
Regimul de răspundere extinsă a producătorului este aplicat fără a se aduce atingere răspunderii pentru gestionarea
deşeurilor şi fără a aduce atingere legislaţiei specifice existente privind fluxul de deşeuri şi privind produsele (art. 8 alin.
1 şi 4 din Directivă).
20
tratare a deşeurilor, ori unui colector de deşeuri (public sau privat), în scopul asigurării protecţiei
sănătăţii populaţiei şi a mediului (art. 15 pct. 1 al Directivei); când deşeurile sunt transferate de la
producătorul sau deţinătorul iniţial către una dintre persoanele fizice sau juridice autorizate, în
vederea efectuării unor operaţiuni de tratare preliminară, acesta nu este scutit, ca regulă generală, de
responsabilitatea privind modul de realizare a operaţiunilor de valorificare sau de eliminare
completă (art. 15 alin. 2 al Directivei).

Potrivit Directivei, statele membre vor colabora cu alte state ale Uniunii Europene, dacă este necesar
sau oportun, în vederea stabilirii unei reţele integrate şi corespunzătoare de unităţi care să aibă ca
obiect eliminarea deşeurilor, folosind instalaţii de valorificare a deşeurilor municipale mixte
colectate din gospodăriile private (inclusiv în situaţiile în care această colectare vizează şi astfel de
deşeuri provenite de la alţi producători), luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile (art.
16 pct. 1).

De asemenea, în conformitate cu art. 17 din Directivă, statele membre trebuie să adopte măsurile ce
se impun, astfel încât generarea, colectarea şi transportul deşeurilor periculoase, precum şi stocarea
şi tratarea acestora să se realizeze în condiţii de protecţie pentru mediul înconjurător şi pentru
sănătatea umană, inclusiv măsuri care să garanteze urmărirea şi controlul deşeurilor periculoase,
începând cu generarea acestora şi până la destinaţia finală.

Este necesar, totodată, ca statele membre să ia măsurile ce se impun pentru a se asigura că deşeurile
periculoase nu sunt amestecate cu alte categorii de deşeuri periculoase, ori cu alte deşeuri, substanţe
sau materiale, „amestecarea” incluzând şi diluarea substanţelor periculoase (art. 18 pct. 1 al
Directivei).

Referindu-se numai la gestionarea deşeurilor periculoase, Directiva nr. 91/689/CEE din 12

decembrie 1991 (care a înlocuit Directiva nr. 78/391/CEE din 20 martie 1978 privind
deşeurile toxice periculoase), stabileşte ca obiectiv asigurarea unei protecţii eficace a mediului,
prevăzând, printre altele, un regim uniform de autorizare pentru întreprinderile care realizează
stocarea, tratamentul ori depozitarea unor asemenea deşeuri. De asemenea, pornindu-se de la
experienţa negativă pe care unele state membre ale Uniunii Europene au avut-o cu deşeurile

21
periculoase aduse din alte state şi depozitate ilegal pe teritoriul lor, s-a luat decizia înăspririi
reglementărilor cu privire la fluxul transfrontier de deşeuri. 33

În acest sens, pentru a stabili reguli comune pentru toate statele membre în ce priveşte transferurile
internaţionale de deşeuri, Uniunea Europeană a semnat Convenţia de la Basel şi a aprobat Decizia
Consiliului OCDE, din 30 martie 1992, privind controlul mişcărilor transfrontaliere de deşeuri
destinate operaţiunilor de valorificare, iar în 1997 „interdicţia de la Basel” (privind interzicerea
absolută a exporturilor de deşeuri periculoase din ţările OCDE, către celelalte state) a fost inclusă în
legislaţia UE şi a devenit obligatorie pentru toate statele membre, Uniunea Europeană fiind cel mai
important actor mondial care a decis aplicarea acestei interdicţii în spaţiul comun34.

Tot în scopul bunei gestionări a deşeurilor în spaţiul Uniunii Europene, a fost adoptată: Directiva din
6 decembrie 1984, completată şi modificată în anii 1985 şi 1986, care stipulează obligaţiile statelor
membre de urmărire a deşeurilor şi de notificare a transporturilor aferente, iar apoi Directiva 91/156
şi Regulamentul nr. 259 din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de
deşeuri în interiorul, la intrarea şi la ieşirea din Comunitatea Europeană, care au completat
reglementările în domeniu148. Începând cu data de 15 iulie 2007, Regulamentul nr. 259/1993/CEE a
fost înlocuit cu Regulamentul nr. 1013/2006/CE, care stabileşte că exportul deşeurilor se face numai
în scopul valorificării, fiind interzis cu desăvârşire importul acestora pentru eliminare.

Alături de textele cu caracter general, Uniunea Europeană a adoptat şi alte numeroase reglementări
în privinţa modului de eliminare sau valorificare a deşeurilor, mai ales ,,reglementări verticale”,
aplicabile unor categorii speciale de deşeuri, care cuprind, ca şi cele arătate mai sus, unele dispoziţii
referitoare la sancţionarea faptelor prin care se aduce atingere mediului, urmare nerespectării
normelor privind gestionarea deşeurilor, urmărindu-se ca acestea să fie introduse în legislaţia ţărilor
membre, ce trebuie să acţioneze cu fermitate, mai ales în cazul faptelor ilicite care au ca obiect
deşeuri periculoase.

Alături de sancţiunile contravenţionale reglementate la nivelul Uniunii Europene şi al statelor

membre, Directiva 2008/99/CE din 19 noiembrie 2008 cuprinde şi dispoziţii care prevăd aplicarea

33
I.Fetița , Consideraţii privind reglementările internaţionale cu privire la fluxul transfrontier de deşeuri periculoase,
Revista de Studii Juridice nr. 3/2008
34
Spre exemplu, SUA nu a ratificat Convenţia de la Basel. Dintre ţările mari care sunt parte a Convenţiei, China,
Indonezia, Egipt şi Nigeria au acceptat modificarea referitoare la interdicţie, spre deosebire de Australia, Brazilia,
Canada, India, Japonia, Coreea şi Rusia. UE şi statele membre promovează, alături de partenerii lor internaţionali,
ratificarea „interdicţiei de la Basel”, care constituie un element esenţial pentru ameliorarea cadrului juridic al
transportului internaţional de deşeuri.
22
de sancţiuni penale pentru colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea deşeurilor în condiţii
care afectează semnificativ mediul, posibilitate acceptată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene, cu privire la includerea unor astfel de reglementări în legislaţia internă a statelor membre.

În demersul de conformare la normele cuprinse în convenţiile internaţionale 35, dar mai ales la
cerinţele Uniunii Europene, care recomandă statelor să dispună sancţiuni şi alte măsuri pentru
asigurarea protecţiei mediului, în ţara noastră au fost adoptate: Ordonanţa Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului, care stabileşte mai multe categorii de contravenţii şi infracţiuni pentru
nerespectarea reglementărilor privind protecţia mediului36, cu referire specială la regimul
substanţelor şi preparatelor periculoase, regimul deşeurilor, regimul îngrăşămintelor chimice etc.3738;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, privind răspunderea de mediu cu referire la
prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului39 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
58/201240, care reglementează funcţionarea autorităţilor din domeniul protecţiei mediului şi
pădurilor, urmărindu-se debirocratizarea instituţiilor în vederea eficientizării activităţii lor, prin
apropierea de cetăţeni a deciziei de mediu şi eliminarea verigilor intermediare ale actului decizional
ş.a.

Regimul juridic al deşeurilor este reglementat, în România, prin Legea nr. 211/201141, republicată,
cu completările aduse de Legea nr. 187/201242 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, dispoziţii normative referitoare la deşeuri fiind cuprinse şi în alte acte
normative, cum ar fi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/22 decembrie 2005 (cu

35
Declaraţia internaţională de la Rio de Janeiro (1992) se referă la necesitatea ca statele să elaboreze o legislaţie naţională privind
răspunderea pentru poluare şi pentru alte pagube aduse mediului prin delicte internaţionale; statele vor prevedea căi de acţiune în faţa
tribunalelor lor, pentru repararea acestor pierderi ori pagube.
36
Publicată în Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006; a fost
modificată şi completată apoi prin: O.U.G. nr. 57/2007, O.U.G. nr. 114/2007, O.U.G. nr. 164/2008, Legea nr. 49/2011,
O.U.G. nr. 71/2011, O.U.G. nr. 58/2012, Legea nr. 187/2012, Legea nr. 117/2013, Legea nr. 226/2013
37
Alături de această reglementare sunt prevăzute contravenţii sau infracţiuni (pentru fapte prin care se aduce atingere mediului) şi în:
Legea nr. 112 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 (Legea apelor), publicată în Monitorul
Oficial nr. 413 din 12.05.2006; Legea nr. 111/10 octombrie 1996, privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, republicată
în Monitorul Oficial nr. 552 din 27 iunie 2006; Legea nr. 407/9 noiembrie 2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, publicată
în Monitorul Oficial nr. 944 din 22 noiembrie 2006 etc.; Codul silvic – Legea nr. 46/19 martie
38
, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 238 din 27 martie 2008; Legea nr. 104/15
iunie 2011, privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 452 din
28 iunie 2011.
39
OUG nr. 68/28 iunie 2007, publicată în M. Of. nr. 446 din 29 aprilie 2007, a fost aprobată prin Legea nr. 19 din 29 februarie 2008,
modificată şi completată prin OUG nr. 15/2009 şi OUG nr. 64/2011.
40
OUG nr. 58/2012 privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor a fost publicată în M.Of.,
Partea I nr. 706 din 16 octombrie 2012.
41
Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie
2011 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 28 martie 2014, în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
42
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
23
modificările şi completările ulterioare), ori în unele legi care reglementează diferite domenii de
activitate.

Transpunând în legislaţia naţională Directiva 2008/98/CE43 a Parlamentului European şi a

Consiliului din 19 noiembrie 2008, privind deşeurile, Legea nr. 211/2011 stabileşte măsurile
necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor
adverse determinate de generarea şi gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor.

Totodată, alături de sancţiunile contravenţionale sau penale pentru gestionarea necorespunzătoare a

deşeurilor, Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea
mediului prevede, la art. 4, că se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani exportul sau importul de
deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, în cazul în care această activitate intră în
domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri 44, indiferent dacă
transportul se efectuează prin una sau mai multe operaţiuni.

5.Răspunderea pentru faptele prin care se încalcă regimul juridic privind gestionarea
deseurilor
5.1 Răspunderea civilă
Multă vreme, dreptul a conceput şi a admis responsabilizarea şi, în mod corelativ, obligarea la
repararea numai a prejudiciilor suferite de către om; dreptul la reparare nu exista decât dacă victima
era subiect de drept (respectiv persoană fizică sau persoană juridică în înţeles societal),45

Răspunderea civilă are ca scop stabilirea cazurilor, a situațiilor concrete în care o persoană care a
suferit un prejudiciu poate pretinde unei alte persone- fizice sau juridice, care a savârșit fapta
repararea pejudiciului cauzat.Răspunderii civile pentru pagubele produse mediului îi este consacrat
doar un articol în legea cadru și anume articolul 95 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul
195/2005 privind protecția mediului care dispun că :” Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului
are character obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralității autorilor, răspunderea este solidară.
În mod exceptional, răspunderea poate fi și subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate

43
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 312 din 22 noiembrie 2008.
44
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 190 din 12 iulie 2006, cu modificările ulterioare.
45
Teodoroiu Simona Maya, Răspundere civilă petru dauna ecologică, Editura Lumina Lex, București, 2003;

24
și habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice. Prevenirea și repararea pejudiciului adus
mediuui se realizează conform prevederilor prezentei legi și a reglementărilor specifice.”46

Conform legii-cadru româneşti în materie (O.U.G. nr.195/2005), prejudiciu înseamnă „efectul

cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat de
poluanţi, activităţi dăunătoare ori dezastre.

Prejudiciul cauzat mediului natural rezidă în vătămări aduse naturii, biodiversităţii sau peisajului,
cum ar fi, de exemplu, dispariţia unei specii de plante sau animale. Este greu, dacă nu imposibil de
evaluat în bani şi se rezumă, în privinţa reparării, la măsuri de aducere în starea anterioară ori de
„reparare în natură.

5.1.1 Repararea prejudiciului

Repararea prejudiciului asupra mediului nu este asigurată decât în mod imperfect, fie pentru că
acesta nu este reparabil în natură (atingerile ireversibile ale echilibrului natural), fie că este diluat
astfel încât nici o reparaţie nu este posibilă şi că sursa de poluare este prea imprecisă pentru a
identifica autorul.

Ca atare, ori de câte ori va fi vorba despre un asemenea „prejudiciu adus mediului“, se vor aplica
principiile specifice (al răspunderii obiective şi al răspunderii solidare, după caz), derogatoare de la
dreptul comun, urmând ca în completarea lor să se aplice regulile compatibile cu specificul ecologic
ale legislaţiei civile ordinare.

În această perspectivă, se poate observa că dacă în condiţiile Legii nr.137/1995 erau supuse
regimului special de răspundere trei categorii de daune: prima reprezentată de daunele provocate
sănătăţii umane, cea de-a doua, de pagubele produse bunurilor (materiale, corporale sau necorporale
ş.a.), iar cea de-a treia, de prejudiciile cauzate mediului, în toate cazurile provocate de poluanţi,
activităţi dăunătoare, accidente ecologice sau fenomene naturale periculoase, O.U.G. nr.195/2005
utilizând expresia „prejudiciul adus mediului” vizează numai această din urmă categorie. În
înţelesul aceleiaşi reglementări-cadru, poluantul constituie orice substanţă, preparat sub formă
solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă,
termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. În privinţa efectului, este de observat că

46
Faptele incriminate prin cele două texte se sancţionează şi când sunt săvârşite din culpă, însă limitele de pedeapsă
arătate se reduc la jumătate; în cazul faptelor din culpă prevăzute la art. 4 se poate aplica şi amenda (art. 9 din Legea nr.
101/2011).
25
exigenţa întrunirii cumulative a celor două cerinţe (de afectare deopotrivă a echilibrului
constituenţilor mediului, al organismelor vii şi de a aduce daune bunurilor materiale) este excesivă,
contravine primului element al definiţiei şi anulează multe semnificaţii definitorii ale noţiunii. 47

Termenul de „activităţi dăunătoare“ nu este definit, dar din coroborarea sa cu cel de „deteriorare a
mediului“ (precizat de lege) ar fi vorba despre alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale
ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a
ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii prin
supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea
teritoriului.

Prin intermediul mediului, sunt astfel afectate interese colective şi în mod indirect, fapt pentru care
reparaţia nu putea fi asigurată corespunzător în condiţiile dreptului clasic, ce presupunea lezarea
unor interese individuale, clar identificate.

A doua categorie o constituie prejudiciile cauzate mediului, independent de lezarea directă a unui
interes uman. În această situaţie, mediul natural nu mai este numai „vectorul“ daunelor, ci chiar
obiectul acestora. În condiţiile actualei reglementări, numai acestea sunt supuse regimului special de
reparare. 48

5.2 Răspunderea contavențională

5.2.1. Consideraţii generale

În dreptul mediului se recurge adesea la răspunderea administrativă (contravenţională) pentru
prevenirea sau combaterea nerespectării prescripţiilor legale în materie, date fiind avantajele pe care
le prezintă o atare formă de răspundere.

Astfel, procedura de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale este mult mai rapidă şi
mai suplă în raport cu celelalte proceduri judiciare, ceea ce este favorabil cerinţelor de reparare cu
prioritate a prejudiciilor ecologice. În acelaşi context, măsurile dispuse sunt executorii, permiţând o
intervenţie urgentă în cazul unor acţiuni cu impact negativ deosebit asupra mediului, adoptarea unor
măsuri de securitate şi siguranţă etc. De asemenea, în privinţa agenţilor abilitaţi să constate şi/sau să
aplice sancţiunile contravenţionale, datorită particularităţilor domeniului, este nevoie de o anumită

S.M.Teodoroiu, Răspundere civilă petru dauna ecologică, Editura Lumina Lex, București, 2003;
47

M. Gorunescu, Protecția juridico-penală a mediului, Revista Dreptul, Numărul 10/2003

48

26
specializare pentru aprecierea gravităţii faptelor, a măsurilor ce se impun adoptate, precum şi pentru
urmărirea şi controlul îndeplinirii acestora. 49

Din punct de vedere legal, contravenţia constituie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată prin lege, ordonanţă prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului
local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului
judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (art. 1 alin 2 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor). În precizarea noţiunii şi precizarea din alin.1
al respectivului articol conform căreia „Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt
ocrotite prin legea penală, care stabileşte, imperfect, apartenenţa contravenţionalului la ilicitul
penal. De remarcat că în legislaţia din alte ţări (cea franceză, de exemplu) contravenţiile sunt
„infracţiuni materiale”, în sensul că nu este necesar pentru a le caracteriza ca atare stabilirea
vinovăţiei, poluatorul fiind sancţionat în mod automat, odată ce a încălcat prevederile legale
aferente. 50

Potrivit reglementării-cadru în vigoare, prin legi sau prin hotărâri de guvern se pot stabili şi
sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate, iar prin hotărâri ale autorităţilor
administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate
domeniile de activitate în care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în
domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărâri ale guvernului.
Consiliile locale pot stabili şi sancţiona contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea
din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi
locurilor de joacă pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe,
precum şi a terenurilor virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea
lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultură, întreţinerea
clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor
menajere.

Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului sunt nule de
drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei
persoane interesate.

49
D.S. Cherteș, Unele aspect privind protecția penală a dreptului la un mediu sănătos, Revista caiete de drept penal,
editura C. H. Beck, București, 2008;
50
R.G.Paraschiv, Mecanisme internționale de protecție a drepturilor omului, Editura Pro Universitaria, București, 2014
27
Aşa cum rezultă din definiţia de mai sus, este vorba despre o încălcare a reglementărilor juridice
vizând protecţia mediului cu vinovăţie, fiind exclusă răspunderea fără culpă. Aici se impun câteva
precizări. În primul rând, întrucât contravenţiile la regimul protecţiei mediului vizează prin
excelenţă încălcări ale unor obligaţii legale privind ocrotirea şi conservarea naturii, simpla
înfrângere a prevederilor acestora face să se nască prezumţia de culpă.51
De asemenea, fapta ilicită care constituie contravenţie poate consta dintr-o acţiune sau inacţiune
legată indisolubil de o anumită atitudine psihică a autorului său faţă de consecinţele lor negative;
culpa poate fi prezentă sub toate formele ei.

Sancţiunile care se aplică faptelor considerate contravenţii sunt principale şi complementare.

Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul, amenda contravenţională şi prestarea
unei activităţi în folosul comunităţii, iar cele complementare: a)confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenţii; b)suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, a acordului
sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c)închiderea unităţii; d)blocarea contului bancar;
e)suspendarea activităţii agentului economic; f)retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite
operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g)desfiinţarea lucrărilor şi
aducerea terenului în starea iniţială (art.5(3) din O.G. nr.2/2001).

Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţionată cu gradul de pericol social al faptei; pentru una şi
aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai
multe sancţiuni complementare. 52

Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative

prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile.

Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii

faptei.

5.2.2. Categorii de contravenţii

Noua reglementare-cadru în materie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 a păstrat, în
general, aceiaşi concepţie asupra contravenţiilor, cu unele ajustări în privinţa obiectului acestora şi
mai ales a sancţiunilor pecuniare aplicabile (cuantumul amenzilor crescând considerabil, diferenţa

51
G.Durac, L.Bouriaud, Dreptul mediului. Răspundere Juridicăpentru daune ecologice, Editura Junimea, Iași, 2003
M. Negulescu , Protecția Mediului, Editura Tehnică, București, 2005
52

28
între cele aplicate persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice fiind de 6-8 ori mai mare). După
criteriul cuantumului amenzilor aplicabile, în art.96 din ordonanţă sunt prevăzute trei categorii de
contravenţii. Astfel, din prima grupă fac parte 27 de contravenţi constând în încălcări ale
prevederilor legale precum: obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare
şi de a raporta autorităţilor competente rezultatele acesteia, precum şi accidentele şi incidentele care
pot conduce la pericole de accidente, de a ţine evidenţa strictă a substanţelor şi preparatelor
periculoase, de a identifica şi preveni riscurile pe care acestea le pot prezenta pentru sănătatea
populaţiei şi a mediului, obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica prin sisteme
proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, de a menţine în stare de
funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local, obligaţia proprietarilor de terenuri cu titlu
sau fără titlu, de a menţine perdelele forestiere şi aliniamentele de protecţia ş.a. A doua categorie
(cu 34 de contravenţii) cuprinde încălcări a unor prevederi legale de genul: obligaţiei persoanelor
fizice de solicitare şi obţinere a actelor de reglementare, obligaţiile autorităţilor administraţiei
publice locale privind îmbunătăţirea microclimatului urban, de a informa publicul privind riscurile
generale de funcţionare sau existenţa obiectivelor cu risc pentru mediu, obligaţia persoanelor fizice
şi persoanelor juridice de a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a
surselor generatoare de zgomot şi vibraţi ş.a. În sfârşit, cea dea treia categorie de contravenţii la
regimul protecţiei mediului, considerate cele mai grave, cel puţin din perspectiva amenzilor
aplicabile cuprinde un număr de 15 încălcări ale legii, ca de exemplu: obligaţia persoanelor fizice şi
juridice de a diminua, modifica sau înceta activităţile generatoare de poluare la cererea motivată a
autorităţilor generatoare de poluare la cererea motivată a autorităţilor competente, de a realiza în
totalitate şi la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare şi prevederile
legale, în urma inspecţiilor de mediu, obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a suporta costul
pentru repararea unui prejudiciu şi de a înlătura urmările produse de aceasta, restabilind condiţiile
anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului „poluatorul plăteşte” ş.a.

Actuala reglementare-cadru nu mai stipulează actualizarea periodică (anuală) a cuantumului

amenzilor.

Ca expresie a principiului poluatorul-plăteşte, unele acte normative, precum Legea nr.24/2007

privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, prevăd că, pe lângă
aplicarea amenzii, contravenienţii trebuie să repare prejudiciile aduse mediului prin săvârşirea
faptei contravenţionale. Astfel, potrivit art.24(1) din Legea nr.24/2007 prejudiciile cauzate spaţiilor
verzi se recuperează pe baza hotărârii judecătoreşti definitive; în cazul deteriorării spaţiilor verzi în
29
urma incendiilor, se stabileşte compensarea nu numai a pagubei pricinuite acestora, ci şi a
cheltuielilor suportate pentru stingerea incendiului şi curăţarea teritoriului de deşeurilor provenite în
urma acestuia şi refacerea zonei verzi (art.24(2); în situaţia poluării chimice a spaţiilor verzi, se
stabileşte nu numai compensarea pagubei pricinuite spaţiilor verzi, ci şi a cheltuielilor suportate
pentru reecologizarea zonei şi a lucrărilor pe termen lung necesare pentru decontaminarea zonei,
precum şi a cheltuielilor medicale evaluate în cazul afectării populaţiei (art.24 (3).

5.2.3. Subiectele răspunderii contravenţionale în materia protecţiei mediului

Fără îndoială, caracterul de interes general al protecţiei mediului şi conservării naturii face ca
subiectul pasiv al răspunderii contravenţionale în materie să fie, incontestabil, întreaga comunitate
reprezentată formal-juridic de către stat. Unele probleme ridică însă identificarea subiectului activ,
adică a entităţii asupra căreia se aplică sancţiunile contravenţionale. Din acest punct de vedere,
regula în materie este aceea că subiect al răspunderii contravenţionale este persoana fizică
responsabilă de săvârşirea contravenţiei. Ca atare, este pasibilă de aplicarea sancţiunii
contravenţionale, în condiţiile legii, orice persoană fizică, indiferent de cetăţenie ori rezidenţă.
Actuala reglementare generală în materie lămureşte situaţia persoanei juridice ca subiect al
contravenţiei şi stabileşte câteva reguli precise în acest sens. Astfel, persoana juridică răspunde
contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se
sancţionează contravenţii (art. 3 (2)); acestea intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data
publicării sau, după caz, de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, potrivit legii, în afară de cazul
în care în cuprinsul acestora se prevede un termen mai lung. Anumite sancţiuni complementare se
aplică numai persoanelor juridice (închiderea unităţii, suspendarea activităţii etc.). În materie de
mediu apar ca subiecte ale răspunderii contravenţionale alături de persoane fizice şi persoane
juridice în general şi unele circumstanţiate precum: autorităţile administraţiei publice locale,
proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, persoane fizice şi juridice autorizate etc.53

5.2.4. Cauze care înlătură răspunderea contravenţională

Potrivit art. 11 (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 2/2001, caracterul contravenţional al faptei este
înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului
fortuit, în cazul iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii,
dacă are legătură cu fapta săvârşită, şi starea de minoritate (copilul sub 14 ani). Pentru contravenţiile

M. Gorunescu , Protecția juridico-penală a mediului, Revista Dreptul, Numărul 10/2003;

53

30
săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ
pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. De asemenea minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani
nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de către instanţele de
judecată.

„De-contravenţionalizarea“ operează şi ea ca o cauză de impunitate, în sensul că, dacă printr-un act

normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost
săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, în aplicarea principiului
constituţional potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile (art.15(2) din Constituţie.

În privinţa prescripţiei, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de şase

luni de la data săvârşirii faptei; în cazul contravenţiilor continue (adică în situaţia în care încălcarea
obligaţiei legale durează), termenul curge de la data constatării faptei. Executarea amenzii
contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat
contravenţional în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii sau în termen de doi ani de la data
aplicării. În sfârşit, executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an
de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dacă contravenientul nu a optat pentru
prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. 54

5.2.5.Procedura contravenţională
Indiferent de natura conferită (civilă, administrativă, specific contravenţională), procedura
contravenţională presupune ca etape constatarea contravenţiei, aplicarea sancţiunii şi căile de atac
împotriva actelor de sancţionare a contravenţiilor.
În privinţa primelor două aspecte, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii (amenzii) se fac
de către comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul
împuternicit al acestora, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul
Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin personalul împuternicit, în
domeniile lor de activitate, conforme atribuţiilor stabilite prin lege, precum şi de personalul

54
M. Gorunescu , Protecția juridico-penală a mediului, Revista Dreptul, Numărul 10/2003;

31
structurilor de administrare şi custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale
protejate (art.97).
Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de
15 zile de la comunicare, cu particularitatea că motivarea acestuia nu este obligatorie, aceasta
putând fi susţinută şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.

5.3 Răspunderea penală

5. 3.1. Situaţia din dreptul românesc

Situaţia regimului răspunderii penale de mediu în dreptul românesc este marcată de o multitudine
de factori de ordin istoric, conjunctural şi de perspectiva integrării României în uniunea Europeană.
Astfel, primele „infracţiuni de mediu” au fost inserate în prima lege-cadru privind protecţia
mediului (nr.9/1973) cu toate limitele aferente timpului (obiective de natură socio-politică), treptat
fiind particularizate în legislaţia specifică. Nu putem ignora în acest context faptul că legislaţia de
mediu a acreditat astfel pentru prima dată răspunderea contravenţională (penală) a persoanei
juridice în dreptul român, pentru atingerile aduse mediului, evident cu limitele de rigoare. Această
practică s-a păstrat până astăzi când, cel de-al treilea act normativ-cadru în domeniu, ordonanţa de
urgenţă nr.195/2005 (legea nr.265/2006) a păstrat acelaşi sistem de răspundere penală în materie, cu
o serie de ajustări impuse de evoluţia dreptului comparat, a doctrinei şi a jurisprudenţei aferente. 55

În prezent regimul juridic general al infracţiunilor ecologice este confuz şi, în unele privinţe, chiar
contradictoriu. Într-adevăr, în contextul procesului de modernizare a legislaţiei penale şi de
armonizare a reglementărilor de mediu cu exigenţele comunitare, ca o măsură pozitivă noul Cod
penal (Legea nr.301/2004) a preluat (deşi nu a inspirat, pe conţinut) din legea-cadru sediul principal
al acestei categorii de infracţiuni, prevăzând capitolul V intitulat „Crime şi delicte contra mediului”,
în titlul VIII „Crime şi delicte de pericol public” al Părţii speciale. Aşa cum rezultă din chiar
denumirea capitolului, unele infracţiuni de mediu au fost considerate crime, ca expresie a gradului
ridicat de pericol social recunoscut astfel. Optându-se pentru o abordare sectorială, au fost prevăzute
crime şi delicte privind încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei (art-395), încălcarea
regulilor privind protecţia apei (art.396), încălcarea regulilor de gospodărire a apelor (art.397),
încălcarea regulilor privind utilizarea apei potabile (art.398), distrugerea lucrărilor de protecţie a
apelor (art.399), încălcarea regulilor privind protecţia fondului forestier (art.401), poluarea fonică
(art.402), poluarea accidentală (art.403). Ca o particularitate, persoana juridică se sancţionează

55
Legislaţie Gestionarea Deşeurilor - Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice (mmediu.ro)
32
pentru infracţiunile contra mediului. Totuşi, actul normativ nu a reuşit să ofere un cadru general
adecvat domeniului, să creeze o infracţiune ecologică tip, pe baza cărora să se configureze întregul
edificiu penal de protecţie a mediului.

În plus, amânarea, practic sine die, a intrării în vigoare a Legii nr.301/2004 face să rămână la faza
de tentativă, ridicarea ilicitului penal ecologic la nivelul codului penal, sediul principal al
infracţiunilor ecologice rămânând astfel reglementarea-cadru în materie, respectiv O.U.G.
nr.195/2005.

Astfel, în art.98 din actul normativ în cauză sunt prevăzute 25 infracţiuni tip şi patru agravante,
grupate în funcţie de pedepsele stabilite în patru categorii şi forme agravante; în marea lor
majoritate faptele stabilite sunt incriminate „dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală”. Formele agravante ale unora dintre acestea (cele prevăzute
la alin.3 şi 4 ale art.98 din O.U.G. nr.195/2005) intervin în situaţia când infracţiunile au pus în
pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna din
urmările prevăzute în art.182 din Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă, sau în
cazul când s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei
naţionale; în aceste cazuri tentativa se pedepseşte (art.98 alin.6).

Sub raportul manierei de incriminare, în unele situaţii persistă dependenţa administrativă, precum
infracţiunile de continuare a activităţii după suspendarea acordului de mediu sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu (art.98 alin.2, pct.6), continuarea activităţii după
dispunerea încetării acesteia (art.98 alin.4, pct.1); incriminarea depinde de respectarea normelor
tehnice instituite (infracţiunea de producere de zgomote peste limite admise (art.98 alin.2 pct.4) sau
de cea a restricţiilor sau interdicţiilor stipulate de lege /precum cele pentru protecţia apei şi a
atmosferei (art.98 alin.2, pct.1) ori vizând vânatul şi pescuitul unor specii protejate (art.98 alin.2
pct.5). Se întâlnesc şi infracţiuni ecologice propriu-zise, ca poluarea prin evacuare, cu ştiinţă, în apă,
în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase (art.98 alin.2 pct.1), arderea
miriştinilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse
refacerii ecologice /art.98 alin.1, pct.1) ş.a.

5.3.2. Aspecte procesuale.

Potrivit art.99(1) din OUG nr.195/2005 constatarea şi cercetarea infracţiunilor prevăzute de acest
act normativ se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenţelor legale.
Ca o particularitate, în cazul descoperirii şi stabilirii săvârşirilor lor de către comisarii Gărzii
33
Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, jandarmi şi
personalul împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, faptul se aduce de îndată la
cunoştinţa organului de urmărire penală competent potrivit legii de procedură penală (art.99(2).

Concluzii și propuneri
Dreptul la un mediu sănătos nu are doar o dimensiune colectivă, care implică obligaţia statelor de a
coopera în vederea prevenirii şi combaterii poluării, a protejării mediului natural, la nivel regional şi
internaţional, ci şi o dimensiune individuală, care implică dreptul fiecărui individ la prevenirea
poluarii.

Mediul constituie patrimoniu comun al omenirii, faţă de care toate statele au nu numai drepturi, dar
mai ales obligaţii de natură a asigura condiţii normale de existenţă şi dezvoltare – sub aspectul
cantităţii şi calităţii resurselor naturale ale biodiversităţii.

Deşi România a făcut progrese remarcabile în ce priveşte transpunerea reglementărilor Uniunii

Europene privind gestionarea deşeurilor în legislaţia internă, prin existenţa unui număr mare de
contravenţii constatate sau nu de comisari ori de alte persoane împuternicite din cadrul Gărzii
Naţionale de Mediu, precum şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, conform
atribuţiilor stabilite prin lege, ori chiar a unor infracţiuni, concluzionăm că se impun în continuare
noi măsuri preventive, cât şi o mai bună organizare a instituţiilor responsabile de respectarea
regimului juridic al deşeurilor.

Astfel, faţă de situaţia existentă în realitate, se constată că, deşi cadrul legislativ privind protecţia
mediului prin corecta gestionare a deşeurilor corespunde standardelor Uniunii Europene, organele
din ţara noastră, cu atribuţii în domeniu, nu au acţionat cu suficientă exigenţă în toate domeniile,
dovadă fiind cantităţile mari de deşeuri abandonate ori gestionate necorespunzător56, cu efecte
nocive pentru mediul înconjurător, astfel că se impun şi alte măsuri pentru eficientizarea activităţilor
acestora şi chiar antrenarea răspunderii celor vinovaţi de neîndeplinirea unor sarcini specifice.

Crearea unui regim sancționator unitar, care să stabilească foarte clar formele de răspundere
(răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic, infracțiuni și contravenții) antrenate pentru
încălcarea prescripțiilor în domeniu, sancțiunile aplicabile, și care să aibă în centrul atenției

56
Spre exemplu, deşi încălcarea obligaţiilor autorităţilor administraţiei publice locale de a colecta separat cel puţin
deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă (art. 17 alin. 1) este sancţionată contravenţional (potrivit art. 61 alin. 1 lit. a din
lege), în numeroase cazuri aceste materiale nu se colectează separat, iar autorităţile respective nu sunt sancţionate.
34
protejarea mediului și polpulației prin interdicția absolută de a polua și nu absența ori
nererespectarea autorizației necesare;

Încurajarea participării publicului la luarea deciziilor în materie de mediu în general și în domeniul

gestiunii deșeurilor în special, prin informări periodice și campanii de informare;

Instituirea unei obligații în sarcina autorităților de a promova şi cofinanţa, în condiţiile legii şi în

limita bugetului anual aprobat cu această destinaţie, campanii de informare şi educare pentru a
încuraja participarea populaţiei la colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice şi
pentru a-i încuraja să faciliteze procesul de reutilizare, tratare şi valorificare. Simpla recunoaștere a
unei posibilități pe care să autoritățile să o uziteze sau nu, nu este suficientă.

Scoaterea din sfera ilicitului contravențional și incriminarea ca infracțiuni a unor fapte cum ar fi
abandonarea deșeurilor ori eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, avându-se în vedere
implicațiile majore asupra mediului și sănătății oamenilor pe care le presupun aceste fapte;

În dreptul Uniunii Europene a fost adoptat principiul „poluatorul plăteşte”, care presupune ca
pagubele cauzate mediului să fie imputabile agentului economic vinovat, iar noţiunea de „poluator”
a fost definită prin Recomandarea Consiliului CE din 7 noiembrie 1974, ca fiind „persoana care,
direct sau indirect, cauzează un prejudiciu mediului sau care creează condiţiile ce conduc la un astfel
de prejudiciu.

Potrivit Directivei 2008/98/CE, statele membre vor colabora cu alte state ale Uniunii Europene, dacă
este necesar sau oportun, în vederea stabilirii unei reţele integrate şi corespunzătoare de unităţi care
să aibă ca obiect eliminarea deşeurilor, folosind instalaţii de valorificare a deşeurilor municipale
mixte colectate din gospodăriile private (inclusiv în situaţiile în care această colectare vizează şi
astfel de deşeuri provenite de la alţi producători), luând în considerare cele mai bune tehnici
disponibile (art. 16 pct. 1).

De asemenea, în conformitate cu art. 17 din Directivă, statele membre trebuie să adopte măsurile ce
se impun, astfel încât generarea, colectarea şi transportul deşeurilor periculoase, precum şi stocarea
şi tratarea acestora să se realizeze în condiţii de protecţie pentru mediul înconjurător şi pentru
sănătatea umană, inclusiv măsuri care să garanteze urmărirea şi controlul deşeurilor periculoase,
începând cu generarea acestora şi până la destinaţia finală.

Ca urmare, statele membre, inclusiv România, trebuie să ia măsuri de promovare a reciclării de

înaltă calitate şi de extindere a sistemelor care permit colectarea separată a deşeurilor, în cazul în
35
care acest demers este posibil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţiei mediului, iar
sistemele respective respectă standardele de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare
corespunzătoare, aşa cum se arată la art. 11 pct. 1 alin. 2 al Directivei.

Alături de sancţiunile contravenţionale reglementate la nivelul Uniunii Europene şi al statelor

membre, Directiva 2008/99/CE din 19 noiembrie 2008 cuprinde şi dispoziţii care prevăd aplicarea
de sancţiuni penale pentru colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea deşeurilor în condiţii
care afectează semnificativ mediul, posibilitate acceptată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene, cu privire la includerea unor astfel de reglementări în legislaţia internă a statelor membre.

În demersul de conformare la normele cuprinse în convenţiile internaţionale57, dar mai ales la

cerinţele Uniunii Europene, care recomandă statelor să dispună sancţiuni şi alte măsuri pentru
asigurarea protecţiei mediului, în ţara noastră au fost adoptate: Ordonanţa Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului58, care stabileşte mai multe categorii de contravenţii şi infracţiuni pentru
nerespectarea reglementărilor privind protecţia mediului, cu referire specială la regimul substanţelor
şi preparatelor periculoase, regimul deşeurilor, regimul îngrăşămintelor chimice etc.5960; Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi
repararea prejudiciului asupra mediului61 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/201262, care
reglementează funcţionarea autorităţilor din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor.

Caracterul de interes general al protecţiei mediului şi conservării naturii face ca subiectul pasiv al
răspunderii contravenţionale în materie să fie, incontestabil, întreaga comunitate reprezentată
formal-juridic de către stat. Unele probleme ridică însă identificarea subiectului activ, adică a
entităţii asupra căreia se aplică sancţiunile contravenţionale. Din acest punct de vedere, regula în

57
Declaraţia internaţională de la Rio de Janeiro (1992) se referă la necesitatea ca statele să elaboreze o legislaţie naţională privind
răspunderea pentru poluare şi pentru alte pagube aduse mediului prin delicte internaţionale; statele vor prevedea căi de acţiune în faţa
tribunalelor lor, pentru repararea acestor pierderi ori pagube.
58 Publicată în Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006; a fost modificată şi

completată apoi prin: O.U.G. nr. 57/2007, O.U.G. nr. 114/2007, O.U.G. nr. 164/2008, Legea nr. 49/2011, O.U.G. nr. 71/2011,
O.U.G. nr. 58/2012, Legea nr. 187/2012, Legea nr. 117/2013, Legea nr. 226/2013.
59
Alături de această reglementare sunt prevăzute contravenţii sau infracţiuni (pentru fapte prin care se aduce atingere mediului) şi în:
Legea nr. 112 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 (Legea apelor), publicată în Monitorul
Oficial nr. 413 din 12.05.2006; Legea nr. 111/10 octombrie 1996, privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, republicată
în Monitorul Oficial nr. 552 din 27 iunie 2006; Legea nr. 407/9 noiembrie 2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, publicată
în Monitorul Oficial nr. 944 din 22 noiembrie 2006 etc.; Codul silvic – Legea nr. 46/19 martie
60
, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 238 din 27 martie 2008; Legea nr. 104/15
iunie 2011, privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 452 din
28 iunie 2011.
61
OUG nr. 68/28 iunie 2007, publicată în M. Of. nr. 446 din 29 aprilie 2007, a fost aprobată prin Legea nr. 19 din 29 februarie 2008,
modificată şi completată prin OUG nr. 15/2009 şi OUG nr. 64/2011.
62
OUG nr. 58/2012 privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor a fost publicată în M.Of.,
Partea I nr. 706 din 16 octombrie 2012.
36
materie este aceea că subiect al răspunderii contravenţionale este persoana fizică responsabilă de
săvârşirea contravenţiei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii (amenzii) se fac de către comisari şi persoane

împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta
Dunării”, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al acestora, conform
atribuţiilor stabilite prin lege, precum şi de personalul structurilor de administrare şi custozii ariilor
naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate .

37
 Bibliografie:

1. Cherteș Dan Sebastian, Unele aspect privind protecția penală a dreptului la un mediu
sănătos, Revista caiete de drept penal, editura C. H. Beck, București, 2008;
2. Durac Gheorghe, Bouriaud Lucian, Dreptul mediului. Răspundere Juridicăpentru daune
ecologice, Editura Junimea, Iași, 2003
3. Duțu Mircea, Principii și instituții fundamentale de drept comunitara al mediului, Editura
Economică, București, 2005;
4. Duțu Mircea, Dreptul international al mediului, Editura Economică, București, 2004;
5. Duțu Mircea, Dreptul mediului. Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București,
2008;
6. Duțu Mircea, Environmental Law Studies, Ecological University Press, Bucharest, 2004
7. Fetița Iulia, Consideraţii privind reglementările internaţionale cu privire la fluxul
transfrontier de deşeuri periculoase, Revista de Studii Juridice nr. 3/2008
8. Gorunescu Mirela, Protecția juridico-penală a mediului, Revista Dreptul, Numărul 10/2003;
9. Jacqueline Morand-Deviller, Le droit de l’environnement, 7-éme editions, Paris, PUF, col.
„Que sais-je“, 2006.
10. Lupan Ernest, Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009;
11. Marinescu Daniela, Tratat de dreptul mediului, ediția a IV-a, Editura Universul Juridic,
București, 2010;
12. Negulescu Mircea, Protecția Mediului, Editura Tehnică, București, 2005
13. Paraschiv Ramona Gabriela, Mecanisme internționale de protecție a drepturilor omului,
Editura Pro Universitaria, București, 2014;
14. Popescu Dumitra ,Popescu Mircea , Dreptul mediului-Documente și tratate internaționale,
Editura Artprint, București, 2002;
15. Prieur Michael , Droit de l’environnement, Paris, 5-éme edition, Dalloz, 2004;
16. Romițan Ciprian, Dicționar de drept al mediului, Editura All Beck, București, 2004
17. Teodoroiu Simona Maya, Răspundere civilă petru dauna ecologică, Editura Lumina Lex,
București, 2003;
18. Consiliul Uniunii Europene, Carte verde privind gestionarea deşeurilor biologice în
Uniunea Europeană, Bruxelles, 2008
19. Ghid pentru managementul deseurilor, Editura Tribuna Sibiu,2015
20. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-I.C.I.M. Bucureşti,
Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor, Colectarea şi transportul deşeurilor şi a
materialelor reciclabile, Bucureşti, 2005
21. Ecorom, http://i0.data.avantaje.mysitepreview.info/
22. WHO, http://www.wpro.who.int/health_topics/waste_management/
23. European Environment Agency's home page — European Environment Agency (europa.eu)
24. Legislaţie Gestionarea Deşeurilor « Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice
(mmediu.ro)

38