CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………...........3
Cap. I Conceptul de Management Integrat al Deşeurilor………….......4
1.1. Necesitatea unui concept de gestionare a deşeurilor…………....…..5
1.2. Scopuri şi cerinţe de conţinut..…………………………………….....7
1.3. Agenda 21……………….………….…………………………...…..11
1.4. Principii de abordare privind ciclul de viaţă al produsului….............13
1.5. Planuri locale, regionale şi naţionale privind managementul integrat
al deşeurilor…………………………………………………....…….15
1.6. Elaborarea bazelor de date privind G.D.S.…………………...….…..16

Cap. II Colectarea, transportul, tratarea şi depozitarea deşeurilor…… 19

2.1. Colectarea deşeurilor………………………………………………..19
2.2. Sisteme pentru colectarea şi transportul deşeurilor............................24
2.3. Tratarea deşeurilor……………………………..................................26
2.4. Depozitarea deşeurilor........................................................................29

Cap. III Evitarea producerii deşeurilor…………………………………….32

3.1. Noţiunea de „evitare a producerii deşeului”…………………………...32
3.2. Instrumente administrativ-teritoriale care promovează evitarea
producerii de deşeuri...............................................................................34
3.3. Posibilităţi de acţiune în promovarea măsurilor de evitare a producerii de
deşeuri…………………………………………………………………...….37
3.4. Posibilităţi de acţiune în domeniul administrativ şi al sectorului
prestărilor de servicii……………………………………………………….42

1
Cap. IV Gestionarea deşeurilor din judeţul Vâlcea......................................46
4.1. Deşeuri municipale…………………………………………………….46
4.2. Deşeuri de producţie…………………………………………………...50
4.3. Deşeuri de baterii şi acumulatori, deşeuri generate de activităţi medicale,
nămoluri şi vehicule scoase din uz................................................................53
4.4. Iniţiative adoptate pentru reducerea impactului deşeurilor asupra
mediului.........................................................................................................55
Concluzii………………………………………………………………………….60
Bibliografie………………………………………………………...……………..62

2
 INTRODUCERE

În prezent, deşeurile reprezintă una dintre cele mai acute probleme legate de
protecţia mediului. Mari cantităţi de deşeuri sunt generate anual în România.
Operatorii economici pot valorifica deşeurile proprii, care pot fi tratate, reciclate
sau pot fi dirijate către o instalaţie de tratare (pentru diminuarea gradului de
periculozitate) sau către un incinerator (pentru reducerea volumului). Deşeurile
nevalorificate sunt, în general, depozitate. Unele activităţi de gestionare a
deşeurilor pot prezenta un potenţial risc pentru mediu, deoarece diferitele metode
de gestionare implică emisia unor poluanţi în mediu. Gestionarea neadecvată a
deşeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului şi apei subterane,
ameninţând sănătatea umană.
Lucrarea de faţă îşi propune evaluarea problematicii actuale a situației
deșeurilor și prezentarea unor strategii de evitare a producerii acestora.
Am abordat conceptul de Management integrat al deşeurilor solide deoarece
acesta se referă atât la limitarea producţiei de deşeuri, cât și la valorificarea şi
îndepărtarea lor, având ca scop evitarea poluării mediului.
De când ţelul principal al unui sistem de management al deşeurilor solide
municipale nu se referă doar la sănătatea şi siguranţa oamenilor, ci şi la eficienţa
sub aspectul protecţiei mediului, posibil din punct de vedere economic şi acceptabil
din punct de vedere social, durabilitatea managementului deşeurilor ar putea să
însemne că el se poate automenţine în timp, fără secătuirea resurselor pe care se
bazează.
Gestionarea Durabilă a Deşeurilor este vitală pentru o comunitate umană,
întrucât: capacitatea depozitelor scade continuu, în timp ce construirea unora noi
reprezintă un proces dificil şi scump; multe materiale care se găsesc în volumul de
deşeuri sunt resurse naturale rare, care trebuie recuperate; activitatea de colectare şi
sortare a materialelor care se găsesc în volumul de deşeuri poate fi o oportunitate
de a începe o afacere; un sistem care nu se bazează pe o singură variantă (adică
existenţa cel puţin a unei alternative) este mai flexibil la schimbări economice,
tehnologice şi legislative. Aspectele economice se referă şi la economisirea
resurselor naturale, prin valorificarea materiilor prime şi materialelor.
Elaborarea de strategii eficiente de gestionare a deşeurilor ajută la reducerea
la minimum sau evitarea efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii umane,
permiţând în acelaşi timp dezvoltarea economică şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

3
 CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE MANAGEMENT INTEGRAT AL
DEŞEURILOR

O dată cu schimbarea cerinţelor legate de salubrizare, autorităţile publice

locale responsabile de îndepărtarea deşeurilor trebuie să-şi extindă sarcinile.
Sarcina de salubrizare va cuprinde de acum nu numai îndepărtarea deşeurilor, ci şi
valorificarea lor.
Pentru a face faţă cerinţelor şi a obţine competenţă în acest domeniu este
necesară o planificare în domeniul managementului deşeurilor – care să cuprindă o
soluţie globală, respectiv un management integrat al deşeurilor, concept care
combină toate principiile de limitare a producţiei de deşeuri, de valorificare şi de
îndepărtare a lor.
Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o problemă
globală. Aproape două treimi din deşeuri sunt depozitate în locuri neamenajate, iar
un sfert din acestea sunt deversate în ocean. Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor
industriale are urmări medicale, ambientale şi economice teribile în multe regiuni
ale lumii. Se spune că un sfert din populaţia Rusiei, de exemplu, trăieşte în zone
unde poluarea depăşeşte de 10 ori nivelul admis. În Statele Unite circa 40 000
amplasamente au fost catalogate ca locuri cu deşeuri periculoase.
Cele mai importante volume de deşeuri toxice în ţările UE revin Germaniei,
Franţei şi Angliei (42 mln. t/an). Rusiei îi revin circa 20 mln. t/an, iar celorlalte ţări
ale Europei Centrale şi de Est (ECE), cât şi Noilor State Independente (NSI) – încă
10 mln. t/an.
Deşeurile solide menajere de asemenea provoacă o gamă de probleme
specifice. Cantitatea de deşeuri solide produsă de ţările dezvoltate este foarte mare
(430 – 800 kg/an pe cap de locuitor) şi în continuă creştere. În ţările în curs de
dezvoltare acest material este deversat, adesea, în locuri din apropierea oraşelor sau
pe raza unor periferii aglomerate, unde face să prolifereze şobolanii şi insectele
transmiţătoare de diferite boli parazitare. În ţările industrializate deşeurile menajere
solide, de obicei, sunt îngropate sau incinerate, având urmări ambientale. De
exemplu, dacă nu sunt căptuşite bine gropile de gunoi permit scurgeri descendente
care contaminează sursele de apă subterane, iar prin putrezirea materiei organice se
formează metan – un gaz de seră cu o capacitate de încălzire globală de 21 de ori
mai mare decât al dioxidului de carbon.
Gestionarea corectă a deşeurilor, care prin natura lor reprezintă atât o sursă
de poluare, cât şi un izvor de materii prime seculare, trebuie realizată în mod
integrat, cu înţelegerea consecinţelor pe termen lung a deciziilor adoptate. În

4
legătură cu aceasta, tendinţele actuale privind abordarea problemei deşeurilor
trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:
- micşorarea cantităţii de deşeuri;
- evitarea poluării mediului.
Obiectivul principal este acela de a reduce cât mai mult cantitatea de deşeuri,
de a le trata şi depozita conform unor tehnici ecologice. Măsurile şi metodele care
se impun, paşii individuali, ca şi ordinea cronologică a lor sunt concretizate şi
expuse clar într-un concept de management integrat al deşeurilor.

1.1. Necesitatea unui concept de gestionare a deşeurilor

Necesitatea unui concept de management al deşeurilor rezultă pe de-o parte

direct din datele legislative. Asemenea articolului 7 din directiva UE asupra
deşeurilor (transpusă în OG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi
completată de Legea nr. 426/2001) se solicită elaborarea de către autorităţile
responsabile a unor planuri de management al deşeurilor. Planurile trebuie să
conţină tipul, cantitatea şi originea deşeurilor valorificate şi îndepăratate,
instrucţiunile tehnice, ca şi suprafeţele instalaţiilor de salubrizare.
”Managementul se referă la un sistem organizat cu grijă, în care se stabilesc
căile de eliminare şi de depozitare a deşeurilor astfel încât să se asigure protecţia şi
sănătatea oamenilor şi a biosferei”1.
În dreptul european, în articolul 14 al directivei UE asupra ambalajelor şi a
deşeurilor din ambalaje descoperim prescripţia ca planurile de management al
deşeurilor ale statelor membre să conţină un capitol separat despre ambalaje şi
gospodărirea deşeurilor care rezultă din acestea.
Necesitatea elaborării de concepte de management al deşeurilor mai rezultă
şi din aceea că o dată cu pretenţiile crescute, problemele din managementul
deşeurilor devin din ce în ce mai complexe şi solicită soluţii diferenţiate. Trebuie
implementate o serie de măsuri individuale, care să satisfacă un obiectiv, o
organizare şi o coordonare globală.
Cele mai importante linii directoare sunt următoarele:
● Implementarea de măsuri concrete pentru salubrizare (de exemplu
colectarea selectivă a materialelor vechi în vederea valorificării, colectarea separată
şi îndepărtarea ecologică a deşeurilor periculoase, siguranţa îndepărtării deşeurilor);
● Coordonarea şi ordonarea măsurilor de salubrizare (de exemplu alegerea
unei forme legale potrivite pentru implementarea managementului deşeurilor,
căutarea şi găsirea unor agenţi privaţi adecvaţi pentru îndeplinirea unor operaţii
privind evacuarea deşeurilor, sprijinirea şi coordonarea măsurilor pentru
comercializarea şi păstrarea în siguranţă a componenţei de materiale valorificabile);

1
Alexandra Banu, Octavian Mircea Radovici – „Elemente de ingineria şi protecţia mediului” - Editura Tehnică,
Bucureşti, 2007, pag. 152

5
 ● Controlul prestării serviciului de salubritate (de exemplu elaborarea unor
bilanţuri asupra cantităţilor şi materialelor, ca şi examinarea costurilor – ca bază
pentru o eventuală continuare sau schimbare, respectiv îmbunătăţire, a obiectivelor
de management al deşeurilor);
● Informarea şi consilierea producătorilor de deşeuri în vederea micşorării
cantităţilor de deşeuri generate, ca şi încurajarea măsurilor de valorificare;
● Conceperea şi emiterea unor prevederi locale (hotărâri ale consiliului local,
norme şi regulamente) considerate ca fiind cea mai importantă bază legală pentru
realizarea îndepărtării deşeurilor, cu posibilitatea influenţării comportamentului
cetăţenilor în spiritul reducerii cantităţilor de deşeuri (de exemplu reglementarea
salubrizării deşeurilor, obligaţia de a avea recipiente pentru resturi şi de a folosi
sistemul de salubrizare, colectare şi transport, taxe etc.) ca şi formarea unei
conştiinţe în spiritul unei salubrizări mai sigure şi ecologice.
De exemplu, salubrizarea deşeurilor într-o localitate trebuie stabilită şi
coordonată împreună cu oraşele şi localităţile din jur. În viitor vor fi necesare din ce
în ce mai multe soluţii regionale cu aplicabilitate largă, de management al
deşeurilor, ceea ce nu înseamnă neapărat necesitatea unor instalaţii de înaltă
tehnică. Ne putem gândi aici de exemplu la colaborarea mai multor oraşe şi/sau
comune în vederea organizării unei strategii regionale.
De la început trebuie precizat că strategia de modernizare şi dezvoltare a
salubrizării, igienei şi protecţiei mediului urban îşi va dovedi eficienţa în măsura în
care reuşeşte să contribuie la:
- ridicarea calităţii tuturor valorilor, specifică ecosistemelor urbane ;
- păstrarea calităţii tuturor valorilor, specifică ecosistemelor urbane.
Soluţiile cu aplicabilitate largă nu exclud însă măsuri cu aplicabilitate
restrânsă la nivelul oraşelor şi comunelor. Acestea pot prezenta un avantaj mai ales
în ceea ce priveşte evitarea generării deşeurilor şi colectarea separată a deşeurilor
valorificabile, unde este necesară colaborarea activă a cetăţenilor. În cadrul unui
concept global, trebuie stabilite măsuri atat cu aplicabilitate largă, cât şi restrânsă.
De asemenea, în conceptul global, trebuie luate în considerare şi integrate
atât structurile, cât şi măsurile de valorificare – fie că ele aparţin municipalităţilor
sau agenţilor privaţi.
Conceptul de management integrat al deşeurilor poate fi util şi în cadrul
autorizării unor instalaţii de tratare şi îndepărtare a deşeurilor pentru dovedirea
înţelegerii priorităţilor de management al deşeurilor, împiedicarea formării înainte
de valorificare, înainte de îndepărtarea ecologică - şi ca argument pentru necesitatea
instalaţiei respective.
Implementarea unor instalaţii de salubrizare a deşeurilor, în special rampe de
depozitare şi instalaţii de incinerare, se va face dificil şi în România, deoarece
conştiinţa ecologică a populaţiei se află în plin proces de formare.
Necesitatea unei rampe de depozitare a deşeurilor, de exemplu, trebuie
expusă, în cadrul unui concept global, impreună cu măsurile aferente pentru
6
limitarea producerii şi valorificării acestora, într-o manieră credibilă pentru
populaţie.

1.2. Scopuri si cerinţe de conţinut

”Atât situaţia deşeurilor din Râmnicu Vâlcea înainte de anul 2000, bazată pe
colectarea neselectivă şi depozitarea deşeurilor în vechea groapă de gunoi de la
Râureni a cărei capacitate era depăşită, cât şi cerinţele Uniunii Europene, care
prevăd reducerea semnificativă a cantităţii de deşeuri depozitate şi creşterea
cantităţilor reciclate, au reprezentat principalele argumente pentru care Primăria
Municipiului Râmnicu Vâlcea a iniţiat Proiectul "Managementul integrat al
deşeurilor municipale în Râmnicu Vâlcea". Proiectul a fost elaborat de către
Primăria Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Agenţia Germană de Colaborare
Tehnică (GTZ), în perioada 1999-2000, pentru a obţine finanţare prin intermediul
Programului ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Aderare) al UE.
Obiectivul general realizat de proiect a fost îmbunătăţirea infrastructurii de mediu
în Râmnicu Vâlcea, şi implicit în România, cu scopul îndeplinirii obligaţiilor
prevăzute în Acordul pentru Aderare la Uniunea Europeană”1.
Conceptul de management al deşeurilor trebuie să furnizeze o privire de
ansamblu asupra situaţiei gospodăririi deşeurilor într-o regiune (de exemplu la nivel
naţional sau regional) şi să indice perspective şi acţiuni necesare, jucând astfel,
rolul de linie directoare pentru acţiunea în domeniul managementului deşeurilor.
”Elementele componente ale sistemului de Gospodărire Integrată a
Deşeurilor (GID) sunt: minimalizare deşeuri – reciclare – compostare – incinerare
(energie şi reducere de volum) – depozitare controlată. Procesul de proiectare a
sistemului GID permite identificarea oportunităţilor şi selectarea de opţiuni care
deservesc cel mai corespunzător interesele şi nevoile pe termen lung ale
comunităţilor”2.
Principalele tipuri de deșeuri:
• Deşeuri solide municipale colectate de sau în numele municipalităţilor;
• Deşeuri de la ambalaje; deşeuri întâmplătoare incluzând deşeuri industriale
întâmplătoare ca şi deşeuri menajere întâmplătoare (baterii, uleiuri, vopsele sau
medicamente expirate);
• Deşeurile specifice cum ar fi uleiuri uzate, baterii si acumulatoare, vehicule
cu ciclul de viaţă terminat, deşeuri electrice şi electronice;
• Deşeuri din grădinărit sau deşeuri voluminoase din municipalităţi;
• Deşeuri aferente îngrijirii sănătăţii produse în principal în cadrul spitalelor;
• Cenuşa şi zgura rezultate din procesele de combustie precum şi funingine
produsă de instalaţiile de tratare a deşeurilor;
1
www.ispadeseuri-valcea.ro - Managementul integrat al deşeurilor în Municipiul Râmnicu Vâlcea
2
Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiţa Diaconu - Protecţia şi ingineria mediului - ediţia a II-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2002, pag. 270

7
 • Deşeuri din minerit ;
• Deşeuri agricole incluzând noroiul.
Pentru a ilustra obiectivele generale şi specifice, proiectul trebuie să
definească cu claritate următoarele caracteristici:
• Populaţia vizată de proiect, tone de deşeuri colectate şi tratate pe tipuri de
deşeuri (deşeuri riscante, deşeuri municipale, deşeuri din ambalaje…);
• Tipul tehnologiilor implementate (metode de tratament);
• Impactul economic asupra economiei locale (sub forma ocupării forţei de
muncă şi venituri);
• Descreşterea riscurilor datorate implementării strategiei de gestionare a
deşeurilor;
• Economisirea la consumul de materii prime, tipul de materiale recuperate şi
reciclate;
• Reducerea poluanţilor aerului, apei şi solului precum şi tipul de daune
ecologice asupra solului şi apelor de suprafaţă, evitate, de exemplu.
Obiectivele generale ce trebuie atinse prin implementarea acestui concept
sunt :
- Epuizarea tuturor posibilităţilor de evitare a formării şi reducere a
cantităţilor de deşeuri, în cooperare cu populaţia şi cu sectorul economic;
- Sortarea, colectarea şi valorificarea deşeurilor menajere trebuie realizate cu
respectarea punctelor de vedere ecologice şi economice;
- Diminuarea presiunii asupra rampelor de depozitare prin folosirea metodei
clasice de valorificare, compostarea, ca şi prin pretratarea resturilor de depozitat;
- Folosirea optimă a energiei, eliminarea corectă din punct de vedere tehnic a
materialelor periculoase şi în prealabil controlul eficient al materialelor de acest
gen;
- Examinarea tuturor tipurilor de resturi de îndepărtat, ca de exemplu gunoiul
menajer, resturile industriale, deşeurile din construcţii şi demolări, în vederea
valorificării lor;
- Stabilirea conceptelor de management al deşeurilor la nivel local, cu scopul
sistematizării şi organizării teritoriale, ca şi cu scopul satisfacerii intereselor
regionale şi naţionale;
- Siguranţa maximă a salubrizării prin crearea unui sistem regional de
asociaţii, ecologic şi reprezentativ din punct de vedere economic, pentru reciclarea
resturilor, compostarea şi valorificarea energetică şi pentru depozitarea controlată,
ecologică a deşeului rămas, imposibil de valorificat.
Prin elaborarea unui plan de management al deşeurilor (fig.1), folosind
conceptul de management integrat al deşeurilor pentru o regiune, se realizează
dimensionarea necesităţilor de salubrizare pe o perioadă de timp definită (în cele
mai multe cazuri 10 ani). Acest lucru presupune următoarele măsuri:
 Măsuri de infrastructură pentru salubrizare;

8
  Măsuri manageriale;
 Măsuri economico-organizatorice;
 Măsuri financiare, inclusiv legate de taxe;
 Măsuri în domeniul relaţiilor publice/al consilierii în legătură cu
deşeurile.
Asigurarea unei structuri de salubrizare corespunzătoare noilor realităţi
impune o planificare atentă.
”Ca un postulat atunci când se studiază pentru o comunitate rezolvarea
deşeurilor trebuie făcut un plan fundamental - Master Plan – pe tot lanţul de la
producător şi până la procesarea finală. Master Planul trebuie întocmit de fiecare
organizaţie de salubritate urbană, ţinând seama de particularităţile locale, de
cunoaşterea exactă a parametrilor deşeurilor, după care trebuie supus, pentru
însuşirea de către populaţie, unor dezbateri şi politici publice”1.
Planificările de specialitate şi conforme au ca premisă existenţa unei baze de
date substanţiale. Acest aspect se referă la existenţa datelor despre infrastructură,
tipurile şi cantităţile de deşeuri, ca şi la sistemele şi instalaţiile de salubrizare aflate
la dispoziţie.
Din cauza diferitelor strategii de limitare a formării şi de revalorificare a
deşeurilor, a posibilelor sisteme de colectare selectivă şi metode de tratare, rezultă
în practică adeseori mai multe variante posibile de planificare a salubrizării pentru
o regiune. Acestea trebuie să fie verificate din punct de vedere al eficacităţii lor,
pentru a putea alege de fiecare dată soluţia optimă.

1
Vladimir Rojanschi, Florina Bran – Politici şi strategii de mediu – Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 197-
198

9
 Fig. nr.1
Metode şi etape de lucru în elaborarea unui plan integrat de
management al deşeurilor

Sursa: Manualul privind activităţile specifice din domeniul gestiunii deşeurilor municipale – modificat
1.3. Agenda 21

10
 Agenda 21 este primul program de acţiune pentru secolul XXI, aprobat
unanim, în iunie 1992, de cele peste 170 de state participante la Conferinţa pentru
Mediu şi Dezvoltare a Naţiunilor Unite, aşa-numitul « Summit Planetar », de la Rio
de Janeiro.
În acest document, gestionarea durabilă a deşeurilor este tratată având în
vedere următoarele aspecte:
- îndepărtarea ecologică a deşeurilor periculoase;
- împiedicarea folosirii ilegale a unor astfel de deşeuri pe plan
internaţional;
- gestionarea compatibilă cu mediul a deşeurilor solide şi a nămolurilor de
la staţia de epurare;
- gestionarea sigură şi ecologică a deşeurilor radioactive.
În legătură cu cerinţele privind managementul viitor al deşeurilor se
utilizează astăzi adeseori conceptul de management durabil al deşeurilor.
Modelul unei dezvoltări durabile cuprinde trei dimensiuni: protecţia
mediului înconjurător (compatibilitate ecologică), eficienţa economică
(compatibilitate economică) şi solidaritatea socială (compatibilitate socială).
Acestea constituie un triunghi care leagă într-un echilibru dinamic protejarea
resurselor, randamentul economiei şi structura socială a societăţii. În plus,
conceptul de dezvoltare durabilă cuprinde luarea în considerare în egală măsură a
prezentului şi viitorului, preferinţa pentru acţiunile pe termen lung în faţa celor pe
termen scurt, observarea întregului înaintea părţilor.
Dezvoltarea economică şi socială durabilă fără deteriorarea calităţii mediului
impune un management adecvat al deşeurilor fără epuizarea resurselor naturale.
Preocupările la nivel global privind eliminarea finală a deşeurilor şi
conceptul unei societăţi durabile sunt din ce în ce mai pregnante. Există un consens
general privind resursele limitate ale planetei şi creşterile continue ale costurilor
gestiunii deşeurilor.
Ca şi în directiva UE, cât şi în legislaţia românească privind deşeurile, sunt
specificate următoarele obiective:
- reducerea cantităţii de deşeuri, inclusiv a celor periculoase;
- reintroducerea deşeurilor generate ca materii prime secundare;
- prezervarea mediului înconjurător în cursul tratării şi îndepărtării
deşeurilor;
- garantarea unei colectări care protejează sănătatea oamenilor şi mediului,
precum şi racordarea tuturor cetăţenilor la sistemul de salubrizare a
localităţilor.
Pentru transpunerea obiectivelor Agendei 21 în România sunt necesare
următoarele acţiuni:
- să fie conştientizaţi, prin informaţie, asupra dimensiunilor problemei, toţi
cetăţenii şi agenţii economici, în calitate de producători de deşeuri;
11
 - să existe bazele legislative şi regulile pentru transformarea activităţilor de
gospodărire a deşeurilor la un nivel necesar trecerii către o evoluţie
durabilă;
- să existe organizate structuri administrative în plan orizontal
(întreprinderi de salubrizare a oraşului, întreprinderi de îndepărtare a
deşeurilor, administraţii, autorităţi care eliberează autorizaţii şi care
supraveghează), care să fie abilitate să îndeplinească anumite sarcini;
- să existe definit un standard tehnic de specialitate pentru instalaţiile din
managementul deşeurilor;
- să se schimbe mentalitatea prestatorului de servicii şi a beneficiarului
serviciului, luând în considerare aspectele sociale şi potenţialul economic;
- să existe criterii de apreciere şi de remunerare a serviciului prestat. Toate
costurile să fie incluse în calculul taxelor şi despăgubirilor, pentru a
obţine o imagine realistă a cheltuielilor totale efectuate pentru
îndepărtarea reziduurilor şi pentru a da posibilitatea prestatorilor de
servicii de salubritate să acţioneze operativ şi motivat, atât economic cât
şi ecologic.
”Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu al Uniunii Europene, care a fost
adoptat în anul 2002, stabileşte ca priorităţi ale politicii în domeniul protecţiei
mediului, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor. Astfel,
au fost lansate două strategii de către Comisia Europeană:
• Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale, care
ţinteşte spre reducerea impacturilor negative asupra mediului cauzate de
utilizarea resurselor naturale pentru creşterea economică;
• Strategia tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor, strategie pe
termen lung a Uniunii Europene, care promovează o “societate a reciclării”
în Europa, furnizând şi cadrul pentru revizuirea politicii deşeurilor în
Uniunea Europeană, în lumina priorităţilor stipulate în cel de al 6-lea
program; prin această strategie se doreşte clarificarea şi simplificarea
cadrului legislativ, precum şi introducerea unor noi instrumente în
managementul deşeurilor, cum ar fi analiza ciclului de viaţă”1.
Pe acest fundal, Guvernul României a elaborat Strategia Naţională de
Dezvoltare Durabilă. Acest proiect, susţinut de Centrul Naţional de Dezvoltare
Durabilă cu sprijinul PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), a
formulat, printre altele, liniile directoare pentru acţiuni şi măsuri în managementul
deşeurilor, care se orientează în funcţie de obiectivele amintite mai sus.
Implementarea în practică a strategiei se realizează cu ajutorul unui Plan Naţional
de Acţiune privind Managementul Deşeurilor, care concretizează şi nuanţează şi
mai mult obiectivele.

1.4. Principii de abordare privind ciclul de viaţă al produsului

1
www.anpm.ro – secțiunea Deşeuri

12
 În general, evaluarea ciclului de viaţă al produsului include extracţia şi
prelucrarea materiilor prime, producţia, transportul şi distribuţia,
utilizarea/reutilizarea/întreţinerea, reciclarea şi depozitarea finală.
De exemplu, pentru realizarea evaluării ciclului de viaţă al unei sticle de
plastic, trebuie să se ia în considerare sursa de materii prime, adică obţinerea
petrolului, rafinarea şi cracarea lui şi transformarea în peleţi (granule) de plastic.
Sticla trebuie să fie apoi turnată şi, odată umplută, urmează a fi distribuită şi
utilizată. Sticla poate fi apoi reumplută sau reîncorporată în noi sticle sau produse
alternative prin reciclare. Eliminarea finală se poate realiza în diferite forme cum ar
fi incinerarea sau depozitarea în depozite de gunoi.
Importanţa abordării ciclului de viaţă constă în faptul că permite extinderea
dezbaterilor referitoare la mediu, dincolo de unele aspecte particulare cum este
problema deşeurilor solide sau reciclarea, permiţând o mai profundă înţelegere şi
implementare a conceptului de management integrat al mediului.
Închiderea circuitelor materialelor intra- şi extra-întreprindere, în care trebuie
ca produsele să poată fi reutilizate, respectiv revalorificate pe cât posibil în orice
etapă a ciclului de viaţă al produsului, precum şi prelungirea duratei de utilizare a
produselor în vederea diminuării cantităţii de deşeuri, reprezintă actualmente
domeniul prioritar de sarcini în cadrul politicii europene privind deşeurile.
Faptul că extracţia materiilor prime din zăcământ se produce într-un ritm mai
mare decât refacerea lui prin circuitele biogeochimice naturale, cu mare consum de
energie, cu randamente mici şi generare de deşeuri, face ca ciclul materiei să fie
perturbat prin “linearizare”, adică acumularea materiei (sub formă de deşeuri), în
cantităţi mari, în locuri mult îndepărtate de locul iniţial şi prin deteriorarea
mediului.
Într-un proces de producţie trebuie luate în considerare toate fazele ciclului
de viaţă al produsului, având in vedere ierarhia următoarelor obiective: evitare,
diminuare, reutilizare, continuarea utilizării, revalorificare, continuarea
revalorificării, ca şi îndepărtarea ecologică, începând cu obţinerea materiilor prime
prin producţie, distribuţie şi consum, până la salubrizare. La toate nivelurile acestor
procese trebuie create condiţii cadru corespunzătoare din punct de vedere legal,
tehnic şi logistic şi implementate măsurile necesare.
Obiectivele actuale de management al deşeurilor au fost extinse prin
introducerea conceptelor de evitare a formării deşeurilor şi valorificarea acestora.
Ca o primă etapă trebuie îndepărtate substanţele toxice (pentru a nu ajunge în
mediu) şi poluările datorate lor, iar apoi trebuie facilitată utilizarea raţională a
resurselor naturale. Obiectivul principal în cadrul fluxului deşeurilor l-a constituit şi
îl constituie evitarea formării deşeurilor. Strategiile şi planurile managementului
deşeurilor sunt astăzi conturate la nivel internaţional astfel:

13
 Evitarea formării deşeurilor
înaintea
Valorificării deşeurilor
înaintea
Îndepărtării deşeurilor

Diminuarea poluării mediului înconjurător, prin evitarea formării de

reziduuri, predomină în toate conceptele de gospodărire a deşeurilor. Pentru
aceasta, este recomandată o intervenţie adecvată încă din timpul procesului de
producţie a bunurilor de consum şi a alimentelor de tot felul, după care este
necesară punerea în aplicare a tuturor posibilităţilor de valorificare a deşeurilor, în
condiţiile luării în seamă a efectelor asupra mediului.
”Reducerea şi minimizarea sunt doi termeni care se referă la modul cum se
poate realiza scăderea vitezei de producere a deşeurilor. Prin reducere se înţelege,
în principal, diminuarea producerii deşeurilor la sursă prin folosirea de tehnologii
noi care produc cantităţi mici de deşeuri. Tot prin reducere se înţelege şi
recuperarea unor resurse materiale din deşeuri, precum şi reciclarea deşeurilor
(valorificarea deşeurilor).Prin minimizare se înţeleg procesele de tratare
(concentrare, incinerare, compostare etc.) care conduc la obţinerea unui deşeu cu
volum foarte mic, crescând astfel cantitatea totală a unui anumit deşeu ce poate fi
depozitat într-un spaţiu limitat”1.
În România, datorită situaţiei economice, problematica deşeurilor este
diferită de situaţia existentă în statele UE. Principalele diferenţe constau în faptul că
unui consum din ce în ce mai mare de bunuri, îi corespunde o infrastructură puţin
dezvoltată în domeniul salubrizării. Deşi există încă o conştiinţă pregnantă a
valorificării, prin preluarea produselor şi obişnuinţelor de consum occidentale,
cantitatea de deşeuri a crescut considerabil de la începutul anilor ’90.
Plecând de la ordinea de priorităţi a managementului deşeurilor:
1. Evitarea formării deşeurilor,
2. valorificarea deşeurilor,
3. depozitarea ecologică,
scopurile gestionării “în circuit” se pot formula după cum urmează:
- prezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizării de materii prime
şi substituirea acestora prin materii secundare, ca şi obţinerea de energie
din deşeurile adecvate acestui scop;
- reducerea cantităţii de deşeuri;
- reducerea toxicităţii deşeurilor şi a poluării induse de aceasta;
- îndepărtarea controlată şi ecologică a deşeurilor nevalorificabile.
În perspectiva aderării la UE, România a adaptat legislaţia naţională
normativelor europene, prin OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi
1
Alexandra Banu, Octavian Mircea Radovici – op. cit., pag.149-150

14
aprobată prin Legea 426/2001, creându-se astfel cadrul juridic pentru
implementarea unui management integrat al deşeurilor.

1.5. Planuri locale, regionale şi naţionale privind managementul integrat

al deşeurilor

Legislaţia europeană şi politica în sectorul deşeurilor sunt statuate în câteva

directive cheie, cum ar fi Directiva Cadru Deşeuri (75/442/EEC), Directiva
referitoare la Deşeurile Întâmplătoare (91/689/EEC) precum şi Reglementarea
referitoare la expedierea deşeurilor (253/93). Alte numeroase directive se referă la
gestionarea deşeurilor speciale şi metodele de tratare a deşeurilor.
În conformitate cu Directiva Cadru privind deşeurile nr. 75/442/EEC s-a
realizat o primă Strategie Naţională de Gestionare a Deşeurilor ce a înglobat
strategiile sectoriale ale ministerelor implicate. De asemenea, începând cu 2001, s-
au realizat Planurile Judeţene de Gestionare a Deşeurilor. Pe baza Strategiei
Naţionale şi a Planurilor Judeţene a fost elaborat primul Plan Naţional de
Gestionare a Deşeurilor, plan naţional de etapă ce a fost adoptat prin HG 123/2003.
Una din măsurile luate pentru protecţia mediului la nivelul Uniunii Europene
a fost revizuirea directivei cadru a deşeurilor. Principalul obiectiv al noii Directive
cadru, Directiva 2008/98/CE privind deşeurile, este prevenirea generării deşeurilor
şi reducerea impactului asociat al acestora, asupra mediului, dar şi reducerea
efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterii eficienţei folosirii acestora.
Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor are ca scop crearea cadrului necesar
pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor,
eficient din punct de vedere ecologic şi economic.
Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor se aplică pentru toate tipurile de
deşeuri solide :
- deşeuri municipale (menajere şi asimilabile din comerţ, instituţii şi
servicii),
- deşeuri din construcţii şi demolări,
- deşeuri de producţie nepericuloase şi periculoase.
Aceste documente naţionale pentru gestiunea deşeurilor au fost apoi
îmbunătăţite în cadrul unor grupuri de lucru lărgite, formate din reprezentanţi ai
autorităţilor centrale, asociaţiilor patronale şi profesionale, ai unor asociaţii ale
autorităţilor locale, reprezentanţi ai universităţilor şi ONG-uri, precum şi experţi
germani, francezi, englezi şi japonezi implicaţi în programe PHARE de twinning şi
în programul de asistenţă tehnică pentru deşeuri periculoase acordat de JICA
(Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională).
După finalizarea şi adoptarea Strategiei şi a Planului Naţional de Gestionare
a Deşeurilor au fost elaborate Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor ce au
la bază datele referitoare la situaţia existentă şi obiectivele judeţene.

15
 Strategia comunitară de management al deşeurilor a Uniunii Europene
stabileşte liniile directoare europene pentru gospodărirea deşeurilor. Ea conţine
priorităţile privind managementul deşeurilor şi consacră următoarele principii:
”• Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP):
Principiul Poluatorul Plăteşte se referă la faptul că cel care cauzează daune
mediului trebuie să suporte costurile pentru evitarea sau compensarea acestora.
Trebuie acordată atenţie părţii din totalul costului care este acoperită prin taxele
plătite de poluator (deţinătorul deşeului).
• Ierarhia gestionării deşeurilor:
Strategiile de gestionare a deşeurilor trebuie să aibă în vedere în primul rând
prevenirea producerii de deşeuri şi reducerea periculozităţii acestora. Acolo unde
nu este posibil, materialele uzate trebuie reutilizate, reciclate sau utilizate ca o sursă
de energie. Ca destinaţie finală, deşeurile trebuie depozitate cu grijă (prin incinerare
sau în spaţii de depozitare autorizate). În analiza proiectului trebuie prezentată
sistematic o opţiune de prevenire a producerii de deşeuri sau de reutilizare şi
reciclare, pentru a compara diferenţa de costuri între facilităţile pentru prevenire,
reciclare, şi depozitare finală. În orice caz, alegerea unui incinerator sau a unui
depozit trebuie să fie justificată prin existenţa unor costuri foarte mari care apar în
cadrul opţiunilor de prevenire a producerii şi reciclare a deşeurilor.
• Principiul proximiăţii:
Deşeurile trebuie depozitate, pe cât posibil, cât mai aproape de sursă, cel
puţin cu obiectivul independenţei materiale la nivelul Comunităţii şi, dacă este
posibil, la nivelul Statului Membru. Proiectul trebuie să ofere detalii referitoare la
distanţa dintre zona de producere a deşeului şi localizarea instalaţiei şi costurile de
transport aferente. Costuri de transport ridicate sau distanţe mari pot fi justificate
specific, de exemplu, pe baza naturii deşeului sau tipului de tehnologie utilizată”1.

1.6. Elaborarea bazelor de date privind GDS

Pentru a proteja mediul înconjurător şi calitatea vieţii în Comunitatea

Europeană, Consiliul de Miniştri a considerat atenuarea efectelor proiectelor asupra
mediului ca fiind o premisă pentru obţinerea aprobării lor. Directiva Consiliului nr.
85/337/EEC, modificată prin Directiva Consiliului nr. 97/11/EEC privind evaluarea
efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului a fost transpusă în
legislaţia naţională prin amendarea Legii Protecţiei Mediului (realizată prin OUG
nr. 195/2005), HG nr. 918/2002, HG nr. 1076/2004 şi Ordinele MMGA nr.
860/2002, 863/2002, 864/2002, 210/2004.
În ultimii ani România a depus eforturi sporite pentru dezvoltarea legislaţiei
de mediu şi a reglementărilor care o susţin, în contextul de transpunere privind
legislaţia europeană de mediu şi a procesului de integrare în structurile europene.

1
www.nord-vest.ro - Ghid pentru analiza cost-beneficii a proiectelor de investiţii

16
 EIM este o procedură prin care se evaluează impactul asupra mediului şi
prin care potenţialele efecte negative asupra mediului sunt diminuate sau eliminate,
dacă este posibil. EIM reprezintă un proces organizat de culegere a informaţiilor
utilizate pentru a identifica şi înţelege efectele proiectelor propuse asupra mediului
înconjurător, cât şi asupra mediului social şi economic al populaţiei potenţial
afectate.
Numeroase instalaţii, cum ar fi haldele şi incineratoarele, necesită autorizaţii
pentru activităţile prescrise, autorizaţii care stabilesc condiţii pentru managementul
riscului, managementul substanţelor periculoase şi controlul poluării. În toate
cazurile este recomandabil să se insereze o scurtă analiză de impact asupra
mediului chiar dacă nu există o cerinţă legal în acest sens.
Principalele elemente ale unei analize de impact asupra mediului sunt
următoarele:
• Emisii în atmosferă, în special emisii de gaz de seră (impact semnificativ
pentru incinerare);
• Deversări de ape uzate şi contaminarea solului (impact semnificativ pentru
incinerare şi pentru depozitare);
• Impact asupra biodiversităţii (impact semnificativ al proiectelor mari
construite lângă arii protejate);
• Impact asupra sănătăţii umane, legat de emisiile poluante şi contaminarea
mediului (impact semnificativ pentru orice facilitate de tratare a deşeurilor);
• Zgomote şi mirosuri (impact semnificativ pentru multe dintre instalaţiile de
tratare);
• Impact estetic asupra peisajului (impact semnificativ pentru incinerare şi
depozitare);
• Managementul riscului pentru amplasament cum ar fi incendii şi explozii
(impact semnificativ pentru anumite instalaţii de tratare speciale cum ar fi
instalaţiile de tratare a uleiurilor uzate şi incinerare).
Pentru a se atinge obiectivul de dezvoltare durabilă, autorităţile competente
pentru protecţia mediului utilizează instrumente de planificare cum ar fi EIM.
Luarea în considerare a efectelor asupra mediului ale unui proiect/investiţie
încă din primele etape ale planificării acestuia, conduce la identificarea şi evaluarea
în timp a posibilelor efecte negative asupra mediului. Astfel, se pot stabili măsuri
de minimizare a acestor efecte înainte de a deveni ireversibile.
În motivaţia directivei se accentuează faptul că cea mai bună politică de
mediu constă în a evita de la bun început deteriorările mediului, în loc de a combate
ulterior efectele. De aceea, pe parcursul tuturor etapelor de proiectare şi de decizie,
trebuie luat în considerare cât mai devreme posibil impactul asupra mediului.
Pentru proiecte publice şi private, în cazul cărora se estimează un impact puternic
asupra mediului, aprobarea trebuie acordată numai după evaluarea efectelor
posibile, iar această evaluare trebuie realizată prin studiul de impact care presupune

17
furnizarea de date exacte atât din partea iniţiatorului de proiect, cât şi din partea
autorităţilor publice sau cetăţenilor.
Examinarea compatibilităţii cu mediul înconjurător trebuie efectuată în toate
cazurile. Rămâne în sarcina guvernelor de a scuti însă, pe baza unor criterii fixe,
anumite clase de proiecte atunci când acestea nu au efecte semnificative asupra
mediului.
În cadrul managementului deşeurilor trebuie efectuată obligatoriu o EIM
înainte de aprobarea construirii şi funcţionării instalaţiilor de eliminare a deşeurilor
în vederea incinerării, tratării chimice sau depozitării definitive a deşeurilor toxice
sau periculoase.
EIM se efectuează în faza de pregătire a documentaţiei care fundamentează
fezabilitatea proiectului.
În consecinţă, conform legislaţiei naţionale, acordul de mediu/acordul
integrat de mediu se emite în faza de studiu de fezabilitate, în paralel cu celelalte
avize şi acorduri.
Legislaţia internaţională de mediu prevede că evaluarea impactului asupra
mediului necesară pentru eliberarea acordului de mediu/acordului integrat de mediu
trebuie realizată cât mai devreme posibil, astfel încât, pe de o parte să existe toate
premisele că nu se vor irosi resurse materiale şi de timp pentru proiectarea unei
activităţi care ulterior să nu întrunească condiţiile de autorizare din punct de vedere
al protecţiei mediului, iar pe de altă parte, informaţiile despre proiect pe care
titularul acestuia le poate furniza autorităţilor competente să fie suficiente pentru
realizarea evaluării impactului asupra mediului.

CAPITOLUL II

18
 COLECTAREA, TRANSPORTUL, TRATAREA ŞI
DEPOZITAREA DEŞEURILOR

2.1. Colectarea deşeurilor

Procedeele colectării deşeurilor se deosebesc în mare măsură după tipul

utilizării recipienţilor de colectare, după cum urmează:
- procedee cu recipienţi de unică folosinţă;
- procedee de golire;
- procedee cu recipienţi de schimb;
- procedee fără pubelă.
În cazul procedeelor cu recipienţi de unică folosinţă vehiculul de colectare
preia deşeul în recipienţi de unică folosinţă, într-un tur de colectare. Recipienţii de
unică folosinţă (sacii) sunt de obicei colectaţi şi transportaţi cu vehicule de deşeuri
convenţionale, cu presă şi spaţiu deschis de incărcare sau în camioane de serie cu
remorcă.
La procedeele de golire, vehiculul de colectare şi transport preia, într-un
ciclu de colectare deşeul din recipienţii de la faţa locului (proces de golire). Dacă
nu există recipienţi de colectare la faţa locului, deşeurile sunt răsturnate într-o cupă
ataşată vehiculului, care, activată hidraulic, se goleşte în interiorul vehiculului.
Pentru colectarea materialelor valorificabile în procedeul de golire, se
utilizează pubele mari cu capacitatea de 240 l şi 1100 l.
Colectarea separată a hârtiei şi cartonului din deşeul menajer este un
procedeu de golire foarte răspândit în Europa şi practicat ca metodă de reciclare.
Industria hârtiei a definit standarde de calitate pentru reprimirea hârtiei vechi,
conform cărora se face şi remuneraţia. In România există standardele STAS
4527/1-81 şi 4527/2-81, care reglementează cerinţele de calitate, structura şi
manipularea, ca şi recuperarea hârtiei şi cartonajelor.
Colectarea selectivă trebuie să fie alcătuită în aşa fel încât să se obţină o
puritate cât mai mare a materialului şi deci o clasă de calitate. Procedeul de golire
cu utilizarea recipienţilor de 240 – 1100 l este potrivit îndeplinirii acestei cerinţe.
Ca recipienţi de colectare pentru deşeul biologic, în procedeul de golire, s-au
fixat pubelele cu capacitatea de 60 – 240 l. La utilizarea pubelelor mai mari, din
cauza greutăţii volumetrice a deşeului biologic, apar adeseori probleme de
randament ale puterii de ridicare a dispozitivului de evacuare.
La procedeul cu recipienţi de schimb, vehiculul de transport preia recipienţii
umpluţi şi îi transportă la punctul de golire (deponie, staţie de tratare, depozit
pentru materiale valorificabile, întreprinderi industriale etc.). Este vorba în acest
caz despre containere mari de peste 3m³ pentru deşeuri amestecate sau containere
cu unul sau mai multe compartimente pentru colectarea materialelor valorificabile.
19
 Exemple de sisteme de recipienţi de schimb :
- colectarea sticlei, hârtiei, PET-urilor şi a cutiilor de băuturi în recipienţi cu
unul sau mai multe compartimente ;
- containere concave pentru deşeurile din construcţii ;
- recipienţi de schimb pentru deşeu rezidual sau materiale valorificabile în
campinguri, cazarme, alte complexuri multifuncţionale ;
- containere pentru fier vechi pentru întreprinderile industriale ;
- containere mai mari pentru hârtie/carton/cartonaje de exemplu de la
tipografii (şi cu dispozitiv de compactare încorporat).
Un exemplu tipic de colectare a deşeurilor prin procedeul recipientului la
schimb este salubrizarea campingurilor din zonele de petrecere a vacanţelor, unde
sunt produse cantităţi mari de deşeu asemănător cu cel menajer. În gunoiul în care
există şi material organic, germenii se înmulţesc repede.
Dacă spaţiul respectiv se află într-o zonă unde nu există un sistem public de
colectare a deşeurilor, din motive igienice, trebuie respectat un ritm de ricicare
rapid. Astfel, volumul recipientului necesar nu este stabilit de rentabilitatea dorită
de societatea de salubritate. În plus, se poate calcula dinainte un grad optim de
umplere la ridicare şi deci o mărime de recipient rentabilă ţi adaptată perioadei de
staţionare.
Pentru colectarea deşeurilor din spaţiul rural românesc este recomandabilă
utilizarea recipienţilor de schimb de volum mare – la colectarea gunoiului rezidual.
Producătorii privaţi de deşeuri abonaţi la serviciul de salubritate trebuie să depună
un efort mai mare, deoarece recipientul nu este aşezat direct pe terenul propriu, ci
într-un punct din zona centrală.
Containerele de schimb, în funcţie de tipul deşeului şi situaţia de utilizare,
sunt produse din metal prin tehnici de construcţie diferite. Se pot prezenta sub
forma unor recipiente concave, impermeabile sau pot fi prevăzute cu trape de
deschidere până la nivelul solului.
La colectarea fără pubelă, un singur tip de deşeu, manevrabil manual, este
preluat de un camion cu remorcă sau de un vehicul de colectare dotat cu o
deschizătură mare de încărcare şi cu presă. Putem da ca exemple: colectarea
deşeului voluminos (mobilă), colectarea de frigidere, colectarea hârtiei vechi în
baloturi, colectarea fierului vechi, colectarea sezonieră a resturilor de copaci şi
arbuşti legate în snopi.

Colectarea selectivă a deşeurilor care conţin materiale refolosibile

Din experienţa altor ţări s–a constatat că una din modalităţile de reducere a
cantităţilor de deşeuri generate este înlocuirea taxelor fixe cu taxele pe unitate de
volum sau masă. Această măsură va stimula şi recuperarea de la populaţie a
materialelor reciclabile. În acest context va apărea o tendinţă normală de reducere a
cantităţilor de deşeuri depozitate, va necesita introducerea colectării separate a
20
deşeurilor de la populaţie. Materialele utile din deşeuri reprezintă o sursă valoroasă
care nu trebuie irosită.
În ultimii ani, posibilităţile de valorificare a materialelor din deşeul menajer
s-au îmbunătăţit considerabil prin tehnologiile noi, mai bune. Ca urmare a acestui
fapt şi a obiectivului de a îmbunătăţi, prin valorificarea deşeurilor, protejarea
mediului şi resurselor, în Uniunea Europeană, extragerea substanţelor valorificabile
a devenit o cerinţă legală. România s-a aliniat acestei strategii prin actuala legislaţie
privind gestiunea deşeurilor.
Ambalajele de folosinţă multiplă sunt inferioare actualmente, la multe
produse, celor de unica folosinţă. Acestea, ca de exemplu ambalajele pentru băuturi
din PET, ca şi cutiile din tablă albă sunt formate din materii prime pentru a căror
valorificare (reciclare) există bune premise tehnico-metodologice. Ambalajele din
sticlă rămân în continuare recipientul preferat pentru multe produse.
Valorificarea deşeurilor din metale feroase şi neferoase este o metodă de
reciclare verificată şi practicată de mulţi ani. Industria oţelului a dezvoltat
reprimirea metalului vechi şi a definit cerinţele pentru calitatea livrărilor. În
România, în aprilie 1999, a fost introdus standardul SR 6058/1 – materiale
valorificabile din fier. Pentru clasificarea materiilor prime secundare şi a deşeurilor
din metale neferoase, este valabil standardul STAS 3017-78.
Colectarea metalelor feroase şi neferoase din gunoiul menajer câştigă în
importanţă, deoarece recunoaşterea automată şi separarea aluminiului şi tablei albe
din fluxurile de deşeuri sunt astăzi lipsite de probleme. Ambalajele conţin astăzi, în
formă pură - ca folii, sau în material mixt, metale neferoase care pot fi recuperate.
Dispunem de metode automate de recunoaştere a cutiilor de carton de la băuturi.
Aceste materiale mixte pot fi împărţite în final în cartoane şi nemetale.
Colectarea materialelor periculoase (de exemplu: baterii, resturi de vopsea,
medicamente, produse de curăţat) este obligatorie din perspectivă ecologică,
deoarece aceste materiale, în cursul îndepărtării deşeurilor, măresc potenţialul toxic
al deponiilor sau pricinuiesc probleme la tratarea deşeurilor. Ca sisteme de
colectare s-au impus următoarele procedee, fie individual, fie în combinaţie:
- reprimirea de către comerciant, respectiv producător;
- strângere periodică la puncte de colectare mobile – deşeurile încărcate toxic
sunt predate personalului însoţitor al vehiculelor de colectare speciale
(echipate corespunzător standardelor de siguranţă) care circulă după un orar
stabilit şi comunicat în prealabil pe trasee care au locuri de amplasament,
respectiv puncte de colectare;
- primirea permanentă în puncte de colectare centrală – instalaţiile de
salubrizare existente şi alte echipamente centrale ale managementului
deşeurilor (spaţii de reciclare, spaţii ale întreprinderilor de salubrizare) pot fi
adaptate pentru acceptarea unor cantităţi mici de deşeuri toxice;
- ridicarea substanţelor toxice la cerere sau la momente fixe – utilizatorul îi
comunica firmei de ridicare tipul şi cantitatea deşeurilor încărcate toxic. Prin
21
 stabilirea unor grafice de ridicare, utilizatorul primeşte garanţia că, într-un
anumit interval de timp, un vehicul special de salubrizare va evacua
deşeurile.
Colectarea separată şi tratarea deşeurilor biologice sunt componente
importante ale conceptelor moderne integrate de management al deşeurilor.

Criterii de evaluare şi alegere a sistemelor de colectare

La fel de diferenţiate, ca şi potenţialul de valorificare din deşeul urban,

trebuie să fie şi sistemele de colectare şi transport al deşeurilor în vederea
valorificării sau îndepărtării, pentru a corespunde proprietăţilor diferitelor tipuri de
deşeuri şi a domeniilor lor de provenienţă. Organizarea colectării deşeurilor a
devenit astăzi o sarcină complexă.
Elementele sistemului (tipuri de recipienţi, vehicule) sunt oferite într-o mare
diversitate şi trebuie astfel alese încât cerinţele sistemului de colectare să fie
îndeplinite cel mai bine.
Măsurile de valorificare a deşeurilor nu duc imediat după identificarea
componentelor valorificabile la obţinerea materiilor prime secundare. O
valorificare cât mai eficientă a deşeurilor, ca şi o separare a eventualelor substanţe
dăunătoare din deşeu are ca premisă efectuarea unei selecţii pe sortimente şi a unei
(pre)colectări a diferitelor fracţiuni de către producătorii de deşeuri la locul
producerii lor (în gospodării, întreprinderi, spaţii publice).
Întregul sistem de colectare cu întreaga logistică necesară trebuie adaptat
diferitelor metode de valorificare. Acest lucru presupune un efort de organizare
ridicat şi necesită de obicei o restructurare a sistemului de colectare existent. De
exemplu, în domeniul transportului deşeurilor menajere, acestea sunt evacuate în
autogunoiere, iar resturile valorificabile sunt ridicate de vehicule speciale.
Colectarea selectivă şi valorificarea deşeurilor sunt rentabile atunci când
fezabilitatea tehnică şi costurile acceptabile fac ca substanţele obţinute să poată fi
utilizate ca materii prime secundare, comercializabile pe piaţă.
“Când analizăm activitatea de recuperare, în mod obligatoriu trebuie să avem
în vedere evoluţia producţiei industriale, a consumului intern şi gradul de
capitalizare actual al societăţilor de recuperare şi nivelul blocajului financiar”1.
La alegerea unui sistem potrivit pentru fiecare substanţă valorificabilă şi la
dezvoltarea unei combinaţii de sisteme pentru diferitele tipuri de deşeuri
valorificabile trebuie folosite următoarele criterii de evaluare:
- calitate, comercializare, valorificare – posibilităţile de comercializare depind
direct de calitatea substanţelor valorificabile colectate şi aceasta la rândul ei
depinde de puritatea materialelor. Pentru a putea îndeplini pe termen lung

1
Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiţa Diaconu - „Protecţia şi ingineria mediului” – ediţia a II-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2002, pag. 290

22
 cerinţele de calitate ale beneficiarului trebuie să se realizeze colectarea
selectivă cât de devreme şi de atent posibil;
- cota de colectare – prin aceasta se pot face afirmaţii despre cantitatea dintr-o
substanţă care poate fi valorificată printr-un anumit sistem. Acest lucru are
consecinţe asupra reducerii deşeurilor;
- costuri – la evaluarea sistemelor parţiale trebuie efectuată o estimare a
costurilor. Alături de costurile specifice trebuie luate în considerare
investiţiile necesare (recipiente, staţii de sortare şi tratare), inclusiv
amortizarea şi dobânzile, deoarece investiţiile odată realizate pot diminua
flexibilitatea sistemului. În plus trebuie să se ia în considerare şi “costurile
externe”, cum sunt de exemplu prejudiciile aduse mediului;
- flexibilitate – sistemele de colectare selectivă trebuie să fie adaptabile la
diferitele condiţii locale, la cantităţi variabile de deşeuri şi de substanţe
valorificabile, la posibilităţi de valorificare modificabile şi la gradul de
conştientizare al populaţiei. În acelaşi timp însă, fiecare sistem de colectare
selectivă dintr-un oraş, respectiv comună, trebuie să poată fi combinat sau
completat prin alte sisteme;
- necesarul de locuri de amplasare şi efortul de colectare/organizare – este
important să se analizeze locurile de amplasare pentru fiecare sistem parţial
de depozitare – recipienţi suplimentari şi/sau containere, în sectorul privat
sau public, în ce grad sunt disponibile, respectiv pot fi create. Importantă este
şi organizarea ridicării recipienţilor, mai ales ritmul de golire;
- efortul de sortare – pentru a menţine cât mai redus efortul de sortare înainte
de procesul propriu-zis al reciclării substanţelor valorificabile şi deci, costuri
de prelucrare acceptabile, sistemele colectării selective trebuie să faciliteze o
sortare adecvată pe sortimente, corespunzător cerinţelor de calitate ale
industriei prelucrătoare;
- efortul informaţional, grad de acceptare – înţelegerea şi colaborarea
cetăţenilor este o condiţie de bază pentru succesul conceptului de colectare
selectivă. În acest caz, trebuie verificat mai întâi ce efort de informare şi
consiliere este necesar pentru a sensibiliza cetăţenii în direcţia participării
active;
- siguranţa salubrizării – siguranţa pe termen lung a salubrizării pentru oraşele
şi comunele responsabile presupune contracte care trebuie să fie astfel
construite încât riscurile valorificării să nu fie exclusiv de partea sectorului
public, iar în afară de aceasta, flexibilitatea necesară a sistemului să fie
asigurată.
Sistemele pentru colectarea materialelor valorificabile se clasifică în funcţie
de diferite criterii:
1. Clasificare după organizarea ridicării:

23
 - sisteme integrate: colectarea deşeurilor valorificabile şi a gunoiului rămas se
face într-un recipient compartimentat sau în mai multe recipiente şi cu un
vehicul corespunzător;
- sisteme parţial integrate: transportul materialelor valorificabile se face
separat, alternativ cu transportarea gunoiului menajer;
- sisteme combinate: colectarea deşeurilor valorificabile se face pe lângă
ridicarea normală a gunoiului menajer cu vehicule separate şi în recipiente
separate.
2. Clasificare în funcţie de confortul utilizatorului:
- sisteme de aducere: deşeurile valorificabile sunt aduse de către producătorul
lor la puncte de colectare centrale; acest sistem de colectare este adecvat şi
pentru deşeurile încărcate toxic;
- sisteme de ridicare: deşeurile valorificabile sunt ridicate de la producătorul
lor.
3. Clasificare în funcţie de presortarea la producătorul deşeurilor:
- colectarea unui singur material: colectarea unei singure fracţiuni
valorificabile (de exemplu sticlă veche);
- colectarea de materiale individuale: colectarea mai multor fracţiuni de
deşeuri valorificabile în recipiente separate (de exemplu sticlă veche şi
maculatură). O post-sortare este aşadar de obicei asociată cu un efort mai
redus;
- colectarea mai multor materiale amestecate: colectarea mai multor fracţiuni
de deşeu valorificabile, amestecate. Post-sortarea devine cu atât mai
costisitoare cu cât este mai mare amestecarea la colectare.
Rezultatele analizelor din Râmnicu Vâlcea au arătat, cu excepţia fracţiunii
organice, potenţiale de valorificare clar mai mici în gunoiul menajer decât în ţările
din Europa centrală.
Ansamblul metodelor de valorificare complexă a reziduurilor menajere
precum şi ponderea acesteia sunt prezentate schematic în figura 2.
Pe termen mediu şi lung se prognozează o creştere a potenţialelor de
valorificare din gunoiul menajer, deoarece, odată cu creşterea standardului de viaţă,
se vor modifica şi comportamentele de consum. În plus, şi cotele de colectare se
vor mări, ca urmare unor activităţi intensive de informare şi consiliere şi a creşterii
conştiinţei ecologice legate de aceste activităţi.

2.2. Sisteme pentru colectarea şi transportul deşeurilor

“În prezent nu se mai poate concepe o activitate de colectare şi transport al

deşeurilor din centrele urbane fără maşini specializate, având în vedere cantităţile
foarte mari de deşeuri menajere şi stradale ce trebuie colectate şi evacuate zilnic,
distanţele din ce în ce mai mari de transport până la rampele de colectare,
exigenţele riguroase privind protecţia sănătăţii publice şi a mediului, precum şi, nu
24
în ultimul rând, necesitatea asigurării eficienţei economice a funcţionării
sistemului cu costuri globale minime”1.
Tipologia vehiculelor de ridicare a deşeurilor solide este foarte diversificată
şi cuprinde atât modele de vehicule utilitare de serie cât şi camioane cu dispozitive
speciale, adaptate fiecărei utilizări.
În funcţie de scopul utilizării se poate realiza sistemul de recipienţi de
colectare şi modelul de construcţie (fig. 3).
În funcţie de tipul de recipienţi utilizaţi, colectarea şi transportul deşeurilor
se realizează cu trei categorii de vehicule:
- maşini de golire (autogunoiere);
- maşini cu recipienţi de schimb;
- maşini fără sistem (vehicule convenţionale cu anexe tip rampă).
Fig. nr.2
Schema tehnologică a staţiei de valorificare complexă a reziduurilor
menajere - după procedeul Cecchini

Sursa: Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiţa Diaconu – „Protecţia şi ingineria mediului”, Ed.
Economică, Bucureşti, 2002 - modificat

Fig. nr.3
1
Ibidem, pag. 276

25
 Sistemul de recipienţi de colectare şi modelul de construcţie - în funcţie
de scopul utilizării

Sursa: Manual privind Managementul Integrat al Deşeurilor Solide - modificat

2.3.Tratarea deşeurilor

„Managementul modern de deşeuri pune accent pe tratarea şi eliminarea

celor ce nu pot fi reciclate în mod sigur pentru mediu. În ultimii ani s-au dezvoltat
un număr de tehnici de tratare a deşeurilor, toate constând în principal din:
- arderea deşeurilor cu sau fără folosirea energiei termice rezultate;
- compostarea;
- producţia de biogaz pentru producerea căldurii;
- platforme de depozitare sanitare cu şi fără utilizarea gazului.
La managementul deşeurilor tendinţa este a unui sistem integrat cu mai
multe resurse bazat pe separarea sursei şi segregare, urmată de reprelucrare,
reciclare, utilizarea energiei sau tratării cu un număr crescut de tehnologii. Pentru
fiecare dintre acestea a apărut o dezvoltare incredibilă de tehnologii ca, de
exemplu, sisteme de curăţire avansate a gazului de fum, garnituri de polimeri
compuşi”1.
Tratarea mecanico-biologică

1
Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiţa Diaconu - op. cit., pag. 258

26
 Prin deşeu rezidual se înţelege acea parte a deşeului din locuinţe care rămâne
după realizarea măsurilor de evitare şi valorificare a deşeurilor şi care trebuie
îndepărtat.
La îndepărtarea deşeului rezidual, într-o primă etapă trebuie obţinută, printr-
o metodă adecvată de tratare, o reducere şi inertizare a materialelor din deşeuri.
Acest obiectiv poate fi atins prin descompunerea părţii organice în cursul unei
tratări mecanico-biologică (TMB) a deşeului rezidual. Astfel se poate obţine un
comportament slab reactiv al deşeului. Acest obiectiv mai poate fi atins, dacă
pentru acceptarea la depozitare a deşeurilor se foloseşte ca şi criteriu de acceptare,
conţinutul în carbon (o parte considerabilă de plastic şi organice), care are un rol
important în tratarea termică a deşeului rezidual. Utilizarea acestei metode de
tratare trebuie luată în considerare întotdeauna numai împreună cu varianta
valorificării tehnice a deşeurilor.
Deşeul rezidual pretratat prin procese mecanico-biologice sau termice, poate
fi depozitat în deponii adecvate, atâta timp cât îndeplineşte toate criteriile de
depozitare (cerinţele privind substanţele conţinute şi potenţialul de emisii).
Emisiile care încă mai apar sunt dependente de procesul de pretratare şi de
gradul de stabilizare atins. Apa de infiltraţii şi gazul de la deponie se obţin în
cantităţi mai mici şi trebuie tratate. După pretratarea termică aceste emisii nu mai
apar în cantitate importantă.
Tratarea mecanico-biologică a deşeurilor reziduale serveşte condiţionării
şi/sau reducerii cantităţii deşeului rezidual înainte de depozitarea definitivă a
acestuia sau înainte de valorificarea termică.
Tratarea deşeului rezidual se poate realiza aerob, prin fermentaţie, sau
anaerob, în procesul de putrezire. Pentru o condiţionare a deşeului înainte de o
valorificare termică, în special cu scopul menţinerii conţinutului de energie al
materialului organic, se utilizează de exemplu metoda aerobă cu stabilat uscat. La
aproape toate metodele TMB se obţine o valoare a puterii calorice, adecvată pentru
o valorificare termică. Separarea fracţiunii bogate în combustibil înlocuitor se poate
realiza înainte sau după etapa de tratare biologică.
Directiva europeană privind deponiile prevede ca partea organică din deşeul
depozitat definitiv să fie redusă în următoarele etape - Directiva 31/1999/CE:
- 2006 – cantitatea de depozitat a deşeurilor care pot fi descompuse biologic
trebuie redusă la 75% din greutatea cantităţilor depozitate în anul 1995.
- 2009 – cantitatea de depozitat a deşeurilor care pot fi descompuse biologic
trebuie redusă la 50% din greutatea cantităţii depozitate în 1995.
- 2016 – cantitatea de depozitat a deşeurilor care pot fi descompuse biologic
trebuie redusă la 35% din greutatea cantităţii depozitate în 1995.
Pentru atingerea acestui scop, tratarea mecanico-biologică a deşeului
rezidual poate fi utilizată ca o componentă a sistemului de management al
deşeurilor. În funcţie de situaţia existentă la începutul procesului de gospodărire a

27
deşeurilor şi de metodele utilizate, se poate trata deşeul rezidual de diferite
compoziţii:
- varianta 1: deşeul rezidual a fost deja eliberat de părţile organice prin
colectarea separată a deşeului biologic. În acest caz, trebuie operată o tratare
separată a deşeului biologic;
- varianta 2: deşeul rezidual a fost eliberat de fracţiunea bogată în putere
calorică şi de materialele valorificabile prin sisteme de selectare în prealabil
utilizate. Un astfel de deşeu poate fi depozitat direct după TMB şi compactat.
Partea biologică (organică) este şi ea tratată aici;
- varianta 3: deşeul rezidual este supus TMB exact în compoziţia iniţială. Este
posibilă fără nici o problemă o cernere a fracţiunii mari, calorice, după
încheierea tratării biologice.
O sortare prealabilă, respectiv o colectare separată a părţilor valorificabile
organice sau anorganice, înainte de tratarea deşeului rezidual este întotdeauna
recomandabilă, dacă este asigurată astfel valorificarea materialelor valorificabile (şi
prin compostare).
Tratarea biologică
În cadrul conceptelor integrate de gospodărire a deşeurilor, aceste procedee
pot reprezenta o componentă importantă. Prin reintroducerea fracţiunilor reziduale
organice colectate separat în circuitul substanţelor, se poate obţine o uşurare
evidentă a deponiilor pentru deşeul din localităţi, iar fracţiunea termic valorificabilă
este optimizată în ceea ce priveşte compoziţia şi puterea ei calorică.
Se pot valorifica biologic, în principal, deşeuri organice din gospodării ca şi
resturi de plante de origini diverse. Întrucât în structura materială a acestor deşeuri
se constată diferenţe semnificative, procedeele şi tehnicile trebuie adaptate fiecărui
tip de deşeu. În mare, procedeele se împart în procedee aerobe (compostare) şi
procedee anaerobe (fermentare), dar există şi combinaţii ale acestor procedee de
bază.
Descompunerea biomasei de origine vegetală sau animală se realizează în
natură prin organisme unicelulare (microorganisme), fără a fi necesar nici un aport
energetic. Este vorba despre grupele principale descompunătoare, respectiv
ciupercile şi bacteriile. Deoarece bacteriile nu sunt supuse proceselor de
metabolism fixe, ci dispun de o mare adaptabilitate, au capacitatea să descompună
toate substanţele organice naturale şi o mare parte din compuşii organici artificiali.
Cele mai importante procese biologice şi biomecanice de descompunere şi
transformare, ce caracterizează procedeele aerob-microbiene de tratare a deşeurilor,
sunt:
- descompunerea celulozei şi chitinei;
- descompunerea xilanului;
- descompunerea ligninei;
- formarea humusului;
- formarea metanului;
28
 - amonificare/nitrificare;
- nutrificare/denitrificare.
La fermentaţie (proces anaerob care se produce în absenţa oxigenului din
aer), se descompune substanţa organică într-un recipient închis (reactor). Ca
produse de descompunere se obţin gazul metan şi dioxidul de carbon.
În întreaga Europă compostarea a devenit o componentă importantă a
conceptelor de management integrat al deşeurilor. Compostarea substanţei organice
este metoda de tratare a deşeurilor care imită cel mai bine procesele din circuitul
natural al carbonului. Degradarea naturală a legăturilor organice ale carbonului nu
are loc însă numai în procesul aerob de compostare, ci şi prin fermentaţia anaerobă
sau alte procedee de descompunere.

2.4. Depozitarea deşeurilor

Cerinţele impuse terenului de fundare şi impermeabilizării bazei depozitului

se pot împărţi în trei categorii:
- cerinţe privind proprietăţile fizice;
- cerinţe privind proprietăţile chimice;
- cerinţe de ordin biologic.
Cerinţele privind proprietăţile fizice se referă la faptul că materialul din care
este constituit terenul de fundare trebuie să fie omogen. Terenul de fundare este
investigat în prealabil prin studii de teren şi determinări geotehnice de laborator, în
conformitate cu reglementările tehnice în vigoare.
Referitor la chimismul terenului de fundare, conţinutul de carbonaţi pentru
materialul argilos ce constituie barierele geologice ale depozitului trebuie să fie mai
mic de 10%, iar conţinutul de materii organice mai mic de 5%.
Cerinţele de ordin biologic constau în măsuri de protecţie a barierelor
construite împotriva eventualelor degradări produse de acţiunea rădăcinilor
plantelor, animalelor şi microorganismelor.
Operatorul depozitului este obligat ca înainte de punerea în funcţiune a
depozitului să asigure o minimă dotare cu instrumente şi aparatură de măsură şi
control, care la intervale regulate să determine starea de funcţionare a depozitului
prin:
- sistem de monitorizare a apei freatice;
- instalaţii de monitorizare a tasărilor şi deformărilor sistemului de izolare a
bazei depozitului;
- instalaţii de monitorizare a levigatului, a apelor acumulate la suprafaţa
depozitului şi a precipitaţiilor;
- instalaţii de monitorizare a datelor meteorologice.
Pe timpul funcţionării depozitului sunt necesare amenajări care să împiedice
murdărirea cu deşeuri a spaţiilor din afara zonei de depozitare. Aceasta se poate
realiza prin asigurarea unei distanţe de rulare de minimum 150m realizată din
29
pietriş dur sau deşeuri din construcţii şi demolări, între zona de depozitare şi
drumul de ieşire din depozit, precum şi dotarea cu un echipament pentru spălarea
anvelopelor.
Procedura de acceptare a deşeurilor în vederea depozitării constă în mai
multe faze. Deşeurile care pot fi depozitate pe un anumit amplasament trebuie să:
- se regăsească în lista deşeurilor acceptate pe depozitul respectiv, conform
autorizaţiei de mediu;
- să fie livrate numai de transportatori autorizaţi, cu excepţia transportatorilor
particulari care aduc deşeuri în cantităţi mici;
- să fie însoţite de documentele necesare conform normativului tehnic şi
criteriilor de recepţie prevăzute de operatorul depozitului.
Deşeurile periculoase stabilizate sunt acceptate pe depozitele pentru
deşeurile nepericuloase dacă îndeplinesc criteriile specifice corespunzătoare
prevederilor legale şi dacă pot fi depozitate în celule separate faţă de deşeurile
biodegradabile.
Deşeurile se depun astfel încât, pe timpul întregii perioade de funcţionare, să
aibă influenţe reduse asupra omului şi mediului înconjurător. Modul de depunere
depinde de fiecare tip de deşeu în parte, de condiţiile meteorologice şi de forma şi
dimensiunile depozitului.
Celulele de depozitare trebuie umplute repede pentru a se putea aplica
impermeabilizarea suprafeţei, evitând astfel formarea levigatului.
Închiderea unui depozit, după sistarea depozitării oricărui tip de deşeuri,
presupune realizarea unor operaţii de impermeabilizare şi de asigurare că obiectivul
în sine nu se transformă într-o sursă de poluare a mediului înconjurător. Astfel,
trebuie evitată formarea mirosurilor şi a prafului, împrăştierea de către vânt a
deşeurilor uşoare, pătrunderea apei din precipitaţii în corpul depozitului, scurgerea
poluanţilor în apa subterană, migrarea gazului în atmosferă, deteriorarea stratului
de vegetaţie de la suprafaţă din cauza gazului de depozit.
După închiderea depozitului, trebuie să se realizeze integrarea zonei în
peisajul înconjurător. Întregul sistem de impermeabilizare trebuie să prezinte o
construcţie adecvată fiecărei clase de depozit şi să prezinte anumite caracteristici.
De asemenea, trebuie să se asigure posibilitatea de a executa controale, reparaţii şi
o întreţinere ulterioară a unui depozit sau a unei celule timp de 30 de ani după
recepţia finală a lucrărilor de închidere.

Impactul depozitelor de deşeuri asupra mediului

În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare,

depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de
impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică.
Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri
orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:
30
  modificări de peisaj şi disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafaţă;
 modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe
terenurile învecinate.
Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii antrenate de vânt este
deosebit de evidentă în zona depozitelor orăşeneşti actuale, în care nu se practică
exploatarea pe celule şi acoperirea cu materiale inerte.
Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafaţă
contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi suspensii.
Depozitele neimpermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori sursa infestării
apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte elemente poluante. Apele scurse
pe versanţi influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează
asupra folosinţei acestora.
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele
de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii
conceptului de “dezvoltare durabilă”, se întinde pe durata a cel puţin două generaţii
dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani),
refacere ecologică şi postmonitorizare (15-20 ani).
În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe
suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a
considera şi populaţia microbiologică a solului.
Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp la durata
exploatării depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea zonei de
sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia
biosistemului fiind ireversibil modificată.

31
 CAPITOLUL III
EVITAREA PRODUCERII DEŞEURILOR

“Conştientizarea epuizării şi capacităţii de regenerare a resurselor naturale,

se impune redefinirea şi elaborarea unor strategii de mediu solicitând colaborarea
autorităţilor publice locale cu organizaţiile nonguvernamentale pentru protecţia
mediului. Acest lucru va ridica nivelul de conştientizare a opiniei publice,
stimulând schimbările de atitudine în sensul unor alternative viabile.
Elaborarea unor strategii forestiere şi turistice este un proces complex care
implică un matur spirit ecologic, economic şi social din partea tuturor actorilor
publici şi privaţi care intervin în etapele procesului decizional de iniţiere, adoptare
şi aplicare a programelor de acţiune care reflectă la modul pragmatic strategia.”1
Printr-o gestionare pe baze durabile se urmăreşte o îmbunătăţire a calităţii
mediului în sensul prezervării şi dezvoltării de o manieră ecologică, durabilă.

3.1. Noţiunea de „evitare a producerii deşeului”

Evitarea producerii deşeurilor se referă la posibilităţile de acţiune care

împiedică sau reduc formarea deşeurilor încă de la începutul producerii unui
produs, prin distribuţie şi până la consum. Evitarea producerii deşeului este prima
etapă importantă în realizarea unui concept integrat de gospodărire a deşeurilor.
Conceptul de diminuare/reducere a deşeului cuprinde activităţi atât de evitare
a formării, cât şi de valorificare a deşeurilor.
În managementul deşeurilor s-a impus o diferenţiere a măsurilor de evitare a
deşeurilor, din perspectiva aspectelor calitative şi cantitative. Acestor concepte li se
asociază următoarea semnificaţie (fig. 4):
- evitare cantitativă a deşeurilor – măsuri ce vizează reducerea fabricării şi
comercializării produselor, precum şi utilizarea de materie primă pe unitate de
produs (proces de producţie sărac în deşeuri şi reducere absolută a producţiei);
- evitare calitativă a deşeurilor – măsuri ce au ca scop reducerea poluării
mediului la producţia, comercializarea, utilizarea şi salubrizarea bunurilor. Acest
lucru se poate realiza prin substituţia produselor sau ambalajelor cu conţinut toxic
prin produse ecologice. De exemplu, înlocuirea recipientelor de unică folosinţă din
policlorură de vinil (PVC) cu recipiente de unică folosinţă din sticlă reprezintă o
evitare calitativă din perspectiva emisiilor poluante, la incinerare. Nu trebuie însă
să ne aşteptăm în acest caz la o reducere a cantităţii de deşeuri.

1
„Elemente de economie şi managementul mediului” – Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Florian Grigore; Editura
Economică, Bucureşti 2004, pag. 616-617

32
 Măsurile cantitative şi calitative de evitare a deşeurilor se pot afla în
concurenţă, dar se pot şi compensa reciproc. În aceste cazuri, depoluarea mediului
nu se poate obţine prin evitarea deşeului. Următoarele exemple sunt edificatoare:
- reducerea cantitativă a deşeurilor poate conduce la mărirea concentraţiei
substanţelor toxice din deşeu. Pe de altă parte, diminuarea potenţialului toxic prin
înlocuirea PVC cu polietilenă (PE) la sticle, ţevi şi folii poate avea drept consecinţă
creşterea cantităţii de deşeu (dacă este necesară o întărire a grosimii materialului),
din cauza menţinerii unor cerinţe de calitate identice;
- măsurile de valorificare a deşeului, asemenea evitării, pot duce la
diminuarea cantitativă şi calitativă a cantităţii de deşeuri de evacuat, astfel încât
ambele tipuri de măsuri sunt necesare din perspectiva managementului deşeurilor.
Spre deosebire de evitare, valorificarea necesită la rândul ei energie şi cauzează
deteriorări ale mediului care duc în final la costuri de colectare, transport şi tratare
ridicate. Această abordare scoate în evidenţă relaţia dintre măsurile specifice
evitării deşeurilor cu cele privind valorificarea şi motivează alegerea primelor în
detrimentul celor secunde;
- o combinaţie între exemplele anterioare poate fi compostarea resturilor
vegetale realizată în grădinile caselor, respectiv pe propriul teren (compostare
proprie) de către persoane particulare, administraţii (de exemplu în spaţii verzi
publice) ca şi de către întreprinderi private de amenajări de grădini şi peisaje. Din
punctul de vedere al managementului deşeurilor, deşeurile organice valorificate în
particular sunt considerate ca evitate deoarece nu intră în sfera de competenţă a
salubrizării publice şi nu sunt înregistrate. Astfel, în literatura de specialitate,
compostarea este considerată ca fiind un procedeu de evitare a deşeurilor. Din
perspectiva procesului de producţie şi la compostarea proprie este vorba despre o
măsură de valorificare deoarece deşeurile organice sunt produse constant.
Fig. nr.4
Tipuri de evitare a deşeurilor

Sursa: Manual privind Managementul Integrat al Deşeurilor Solide - modificat

33
 Obiectivele generale ale evitării deşeurilor pot fi formulate după cum
urmează:
- protejarea resurselor prin diminuarea utilizării materiilor prime la
producţie;
- economisirea energiei la producţie, comercializare, salubrizare;
- diminuarea emisiilor de substanţe toxice;
- diminuarea emisiilor la producţie, comercializare, consum şi salubrizare;
- depoluarea prin diminuarea cantităţilor de deşeuri ca şi a reducerii
toxicităţii deşeurilor.
Componentele legislative care pot ajuta la împiedicarea formării deşeurilor
sunt în principal:
- obligaţia de racordare şi utilizare a sistemului de salubrizare publică;
- stabilirea mărimii recipienţilor şi ritmul de golire al acestora;
- cuantumul taxelor;
- comportamentul agenţilor economici şi persoanelor fizice în spaţiile
publice.
Implementarea măsurilor de evitare a deşeului nu conduce obligatoriu şi la o
diminuare a deteriorărilor ecologice. Dacă se discută despre o depoluare a mediului
în urma unei măsuri de evitare a deşeurilor, atunci trebuie să se facă diferenţa între
activităţile la care sunt reduse substanţele utilizate (fără înlocuitor) şi cele la care
are loc o substituţie.
Dacă fluxurile şi circulaţia substanţelor sunt reduse fără ca o substituţie sau
compensaţie să aibă loc, vorbim despre o evitare absolută prin care se poate obţine
într-adevăr o depoluare a mediului. Un bilanţ de mediu poate furniza în acest caz
recunoaşterea gradului de depoluare obţinut, în ceea ce priveşte ordinul de mărime.
În cadrul evitării deşeului prin substituţie trebuie verificat dacă prin măsura
respectivă s-a obţinut într-adevăr o depoluare a mediului sau dacă efectele
depoluării au fost compensate sau, în cazul cel mai rău, dacă duc la o creştere a
deteriorării mediului.
Evaluarea din punct de vedere ecologic a unei măsuri de evitare a deşeului
poate servi ca instrument de planificare pentru a evalua de la început avantajele şi
dezavantajele diferitelor opţiuni de acţiune.

3.2. Instrumente administrativ-teritoriale care promovează evitarea

producerii de deşeuri

În acest context, prin strategii se înţelege un set de măsuri cuprinzătoare

pentru evitarea producerii deşeurilor şi reziduurilor. Acestea pot rezulta din schema
ciclului de viaţă a unui produs, unde fiecărei „faze de viaţă” îi corespunde o măsură
de acţiune diferită:
- proiectarea şi realizarea de produse care să genereze puţine deşeuri,
să aibă o viaţă lungă şi să poată fi reparate uşor;
34
 - tehnologii de producţie care generează puţine deşeuri;
- sisteme de ambalaje care produc puţine deşeuri la împachetarea
produselor;
- decizie conştientă a cumpărătorului în alegerea de produse care
generează puţine deşeuri, au o viaţă lungă şi pot fi reparate uşor;
- utilizare economicoasă a produselor şi renunţare la anumite produse;
- utilizare îndelungată, repararea şi întreţinerea produselor;
- utilizare în comun a unor produse;
- revalorificarea bunurilor folosite.
„În ceea ce priveşte deşeurile, cea mai bună politică de gestionare a lor
constă în a nu le produce, utilizând în acest scop tehnologii adecvate – tehnologii
curate – care să permită realizarea de produse curate, adică produse care să nu
genereze deşeuri, nici pe parcursul realizării lor, nici la încheierea ciclului de
viaţă”.1
Instrumentele de încurajare a evitării deşeurilor sprijină implementarea
măsurilor, respectiv a strategiilor de evitare a deşeurilor. Pot fi amintite în acest caz
prevederile legislative şi stimulentele economice, precum şi cooperarea, relaţiile
publice şi măsurile preventive. Rezultate concrete pot fi atinse cel mai uşor prin
utilizarea simultană a mai multor instrumente.
Cele mai importante instrumente utilizabile la nivelul oraşelor şi comunelor
sunt:
1. instrumente legale – acte normative ca de exemplu pentru salubrizarea
localităţilor sau depozitarea deşeurilor, realizarea reuniunilor în spaţii
sau în instituţii publice, structura contractelor de închiriere sau
concesionare a acestor spaţii;
2. funcţia „de model” a oraşelor şi comunelor – îndrumarea
departamentului de aprovizionare şi execuţie, ca şi a administraţiei şi a
instituţiilor publice pentru adoptarea de măsuri în scopul evitării
producerii de deşeuri;
3. instrumente financiare – sisteme de taxe bazate pe principiul
„poluatorul plăteşte”, sprijinire financiară a proiectelor pilot pentru
evitarea deşeurilor, acordarea de facilităţi firmelor de service care
evită deşeurile;
4. instrumente de comunicare – relaţii publice, îndeosebi oferte de
consiliere şi informare, măsuri de conştientizare în domeniul evitării
deşeurilor, „mese rotunde”, forumuri tematice, procedee de
mediatizare;
5. instrumente de cooperare - organizaţii voluntare, proiecte de
parteneriat şi cooperare cu actorii locali (de exemplu comerţ,
întreprinderi meşteşugăreşti, multiplicatori);
1
“Priorităţi ale managementului de mediu” – Ciobotaru Virginia, Socolescu Ana Maria; Editura Meteor Press 2006,
pag. 238

35
 6. instrumente politice – reprezentare de interese prin organizaţii şi
asociaţii locale, în vederea influenţării deciziilor legiuitorului privind
evitarea deşeurilor şi responsabilitatea producătorului.
Pentru reducerea cantităţilor de deşeuri dintr-o localitate, în sensul evitării
formării lor, este necesară mai întâi stabilirea obiectivelor la nivel politic.
Formularea obiectivelor trebuie să se realizeze prin măsuri realiste şi să
cuprindă etape intermediare. S-a constatat că este benefică de exemplu elaborarea
etapelor de planificare pe cinci ani, cu indicaţii de acţiune corespunzătoare. Pentru
verificarea eficienţei fiecărei etape în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor,
trebuie prevăzute controale de conformare.
Obiectivele care pot fi într-adevăr atinse depind însă de personal, finanţe, cât
şi de voinţa politică a tuturor participanţilor.
Măsuri care pot arăta eficienţă pe termen scurt sunt de exemplu: o campanie
intensivă de relaţii publice pe lângă consumatori, cât şi o aplicare mai bună a
actelor normative existente.
Formulări concrete de obiective cu un orizont de timp scurt:
- stabilizarea indicelui de producere al deşeului menajer (referitor la cantitate
pe locuitor). Interval de timp: 3 ani. Control de conformare: observarea cantităţii de
deşeu menajer colectat (inclusiv a fracţiunii valorificabile din gospodării) de-a
lungul acestui interval;
- creşterea procentului din populaţie care este atentă să cumpere ambalaje
care generează puţine deşeuri la o anumită valoare (de exemplu 20%). Interval de
timp: 2 ani. Control de conformare: chestionarea populaţiei şi comercianţilor locali;
- creşterea gradului de cunoaştere a unei oferte de consiliere pentru
societăţile industriale până la un anumit nivel (de exemplu 20%). Interval de timp:
2 ani. Control de reuşită: chestionarea societăţilor industriale şi a comercianţilor
locali.
Măsurile care vizează o schimbare a condiţiilor cadru (de exemplu a
legislaţiei) pot fi implementate de regulă pe termen lung. Aici putem vorbi de
interzicerea anumitor sisteme de ambalaje, introducerea obligaţiei de marcare şi
reprimire pentru produsele toxice.
Dacă se doreşte evaluarea succesului măsurilor de evitare a producerii
deşeurilor, aceasta poate rezulta numai din modificarea cantităţilor totale specifice
pe locuitor.
Cu ajutorul campaniilor publice de conştientizare intensive se pot obţine
succese rapide, însă durabilitatea strategiilor de evitare se poate realiza numai prin
observarea sau monitorizarea evoluţiei pe termen lung a cantităţilor de deşeuri.

3.3. Posibilităţi de acţiune în promovarea măsurilor de evitare a

producerii de deşeuri

36
 La nivelul autorităţilor locale evitarea producerii deşeurilor reprezintă, în
primul rând, o sarcină de coordonare, organizare şi consiliere. Primul pas este
elaborarea unui concept regional de evitare a formării deşeurilor adaptat condiţiilor
locale, conţinând:
- analiza potenţialelor de evitare;
- analiza comportamentului actorilor relevanţi, producători de deşeuri
şi identificarea ariilor principale considerate „zone critice” sub
aspect ecologic;
- determinarea posibilităţilor de acţiune (de exemplu concepte de
consiliere, căutarea şi identificarea alternativelor, propuneri de
produse de substituţie);
- recomandări de implementare.
Pentru implementarea cu succes a măsurilor de gestionare a deşeurilor, o
premisă indispensabilă este acceptarea şi colaborarea opiniei publice. Este necesară
o comunicare intensivă între oraşul sau comuna responsabilă cu salubrizarea,
respectiv terţul contractat pentru aceasta, şi întreprinderile prelucrătoare de
materiale valorificabile, pe de-o parte, şi pe de altă parte, cetăţenii, administraţiile,
ca şi unităţile comerciale şi de producţie – ca producători de deşeuri.
Evitarea producerii deşeurilor în unităţile de producţie şi industriale intervine
mai ales la dezvoltarea tehnicilor de utilizare a materialelor şi produselor, care sunt
considerate în acelaşi timp şi criterii de management al deşeurilor. Astfel, progresul
tehnic este factorul cheie al dezvoltării economice odată cu menţinerea calităţii
mediului ambiant şi poate interveni în diverse faze ale procesului de producţie (fig.
5):
1. la procedeele de producţie:
- optimizarea funcţionării instalaţiei, a tehnicii procesului şi a
proceselor individuale;
- circuitul intern al instalaţiei şi valorificarea internă a substanţelor
reziduale;
- minimizarea utilizării materiilor prime şi auxiliare (creşterea
randamentelor şi scăderea consumurilor specifice);
- înlocuirea materiilor prime şi auxiliare toxice;
- utilizarea materiilor prime secundare, fie intern, fie prin valorificare
la terţi;
- implementarea sistemelor de folosinţă multiplă;
2. la paleta de produse:
- înlocuirea produselor energofage;
3. la structurarea produsului:
- structurare în direcţia valorificării produsului;
- dezvoltarea şi fabricarea de produse reutilizabile şi refolosibile;
- dezvoltarea şi fabricarea de produse cu o viaţă lungă.
Putem vorbi astfel de două tipuri de progres tehnic:
37
 1. de tip I – acţionează direct la nivelul factorilor de producţie, având
ca rezultat perfecţionarea proceselor productive şi realizarea unor
produse mai puţin poluante;
2. de tip II – acţionează indirect la nivelul factorilor de producţie prin
monitorizarea , tratarea, recuperarea şi, după caz, prelucrarea
deşeurilor şi a poluanţilor.
Fig. nr. 5
Funcţiile progresului tehnic (PT) în procesul de reducere a poluării

Sursa: Priorităţi ale managementului de mediu – modificat

Posibilităţile concrete de evitare a producerii deşeurilor din unităţile de

producţie trebuie stabilite în fiecare caz în parte deoarece cantitatea şi compoziţia
deşeului sunt dependente de tipul activităţii (ramurii economice) şi de tehnica de
lucru.
Comerţul este un producător inevitabil de deşeuri, mai ales de deşeuri din
ambalaj (material plastic, hârtie/carton) şi de resturi din alimente. Astfel,
posibilităţile de evitare a deşeurilor în domeniul comercial decurg din:
- evitare deşeurilor din ambalaje prin utilizarea îndeosebi a
ambalajelor pentru transport reutilizabile (sisteme de folosinţă
multiplă);
- evitarea alterării alimentelor din comerţul alimentar printr-o
gestionare corespunzătoare;

38
 - utilizarea produselor ecologice la întreţinerea spaţiilor comerciale şi
clădirilor.
Elaborarea măsurilor de susţinere a evitării deşeurilor în comerţ depinde
decisiv de resursele umane şi financiare ale administraţiei locale şi începe cu
discuţii informative motivante, continuă cu responsabilitatea în întreprinderi, până
la elaborarea unei campanii proprii pentru un oraş sau o regiune.
Informarea consumatorului direct, prin comerţul cu amănuntul, prezintă
avantajul de a efectua simultan activitatea de informare şi motivare a decidentului
(cumpărătorului) şi a personalului (vânzătorului). De asemenea, eforturile
financiare şi în timp sunt reduse în comparaţie cu numărul consumatorilor afectaţi
de măsurile din comerţul cu amănuntul. Comerţul poate juca şi rolul de
multiplicator în campaniile de informare şi convingere. Succesul depinde însă şi de
disponibilitatea de a participa.
Se poate presupune că, în contextul ambalajelor de unică/multiplă folosinţă,
va apărea problema spaţiilor de depozitare şi a personalului necesar pentru
sistemele de ambalaje la schimb. Astfel, o evitare consecventă a ambalajelor de
unică folosinţă atrage după sine o creştere a activităţilor manuale, deci a
necesarului de personal. Prin urmare, dacă aceeaşi direcţie nu este urmată şi de
concurenţă (supermarket-uri), putem spune că eforturile comerţului cu amănuntul
vor întâmpina rezistenţă. Din acest motiv, administraţia locală trebuie să organizeze
dezbateri şi să inducă aducerea la un numitor comun a comportamentului
asociaţiilor comerciale, lanţurilor de magazine şi magazinelor comerciale diverse.
Pentru a promova o administrare şi ofertă fără deşeuri la comercianţii cu
amănuntul sunt potrivite concursurile cu participare voluntară. Pentru aceasta se
elaborează o listă de criterii pe baza cărora o întreprindere, pentru o anumită
perioadă, poate fi distinsă cu certificatul sau atestatul de „întreprindere săracă în
deşeuri”. Importantă este realizarea unui control de eficienţă la intervale regulate
(în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor).
Întreprinderile câştigătoare pot fi înscrise pe o listă sau într-o broşură ce
poate fi pusă la dispoziţia cetăţenilor facilitând astfel furnizarea de sfaturi concrete
către gospodăriile private privind cumpărăturile sărace în deşeuri. Această metodă
poate fi aplicată şi în alte domenii (de exemplu pentru unităţile meşteşugăreşti).
În România sunt larg răspândite pieţele cu o ofertă generoasă de marfă
proaspătă, neîmpachetată de cele mai multe ori, mai ales fructe şi legume din
producţia regională. Menţinerea acestei tradiţii este de dorit şi de aceea ar trebui
susţinută şi de către administraţiile locale.
Evitarea producerii deşeurilor la nivelul gospodăriilor presupune un
comportament de consum orientat către produse sărace în deşeuri şi substanţe
toxice. De asemenea, utilizarea produselor cu o durată mai îndelungată conduce la
o diminuare a cantităţii de deşeuri. Însă, evitarea deşeurilor este limitată de oferta
de mărfuri, de structura socială, de obişnuinţele de consum şi trai. Astfel, o evitare
a deşeurilor prin modificarea comportamentului de consum este greu realizabilă,
39
dacă în comerţ nu sunt promovate recipientele de folosinţă multiplă, dacă produsele
„sărace în ambalaje” sunt extrem de scumpe, dacă ar trebui să renunţăm la
cumpărarea unor obiecte necesare sau dacă am dori să evităm ambalajul costisitor.
În Germania, în cadrul proiectelor pilot de circa 50 până la 100 de
gospodării, s-au obţinut reduceri ale gunoiului menajer de aproximativ 10 până la
20%, iar cotele de evitare determinate aici ar putea reprezenta o reducere a
cantităţii organice prin intensificarea compostării în grădina proprie, în cazul
participanţilor consiliaţi.
În România proiectele pilot au fost realizate de regulă cu gospodării care au
participat voluntar. Deci, putem considera că acestea au fost foarte puternic
motivate şi cotele de evitare obţinute nu au obligatoriu valabilitate pentru alte
condiţii. Se poate presupune că la ora actuală potenţialul de evitare a gunoiului
menajer din România este mai redus decât în ţările din Europa Centrală din cauza
standardului de viaţă scăzut şi a economisirii bunurilor de consum. De exemplu,
analizele gunoiului menajer realizate în oraşul Râmnicu Vâlcea au demonstrat o
cantitate foarte mică de ambalaje. Anumite bunuri de consum, ca de exemplu
scutecele de unică folosinţă şi multe produse igienice, au fost găsite rar în cursul
analizelor deoarece situaţia financiară a familiilor nu permite cumpărarea unor
astfel de produse.
Managementul orientat în direcţia evitării precum şi repararea şi continuarea
utilizării anumitor bunuri joacă în România un rol mai important decât în Europa
occidentală şi centrală.
Ca punct de intervenţie pentru evitarea cantitativă a deşeurilor din
gospodării, trebuie sa amintim în primul rând domeniul ambalajelor (mai ales
ambalajele din materiale plastice – PET-uri, folii de plastic). Deoarece ambalajul
este utilizat aproape exclusiv la distribuţie şi comercializare , nu şi pentru consum,
acestea reprezintă ţi potenţiala cantitate de deşeuri ce poate fi redusă.
În cadrul analizelor deşeului menajer din Râmnicu Vâlcea, partea de ambalaj
a fost stabilită între 20 şi 30 de kg pe locuitor şi an (circa 10% din masă). Aproape
jumătate dintre acestea erau din plastic, urmate de ambalaje din hârtie/carton şi
sticlă. Ambalajele mixte au fost găsite în cantitate mică deoarece produsele din
aceste ambalaje sunt mai scumpe şi deci mai puţin cumpărate şi se găsesc mai greu
în oferta magazinelor.
Numai informarea continuă şi sistematică a populaţiei poate duce la
influenţarea comportamentului consumatorilor individuali, ca şi la creşterea
conştiinţei ecologice. Activităţile de explicare şi motivare trebuie de aceea să
constituie o componentă stabilă a viitoarelor strategii de acţiune privind
managementul deşeurilor. Condiţiile cadru pentru o activitate eficientă de relaţii
publice sunt convenabile îndeosebi în spaţiul rural şi în oraşele mici unde există
structuri sociale relativ stabile.
Oraşele şi comunele pot folosi la aceste activităţi de conştientizare fie
personal propriu, calificat, fie personal de la întreprinderi private specializate în
40
astfel de acţiuni, contractate în acest scop. Activitatea de consiliere poate interveni
pe mai multe niveluri ale vieţii cotidiene: la serviciu, în gospodăria privată, la
şcoală, în timpul liber etc.
În principal, oraşele şi comunele au obligaţia: de a informa exact, pe înţeles
şi continuu; de a orienta cetăţeanul către comportamentul corect din situaţii
concrete; de a putea fi contactat rapid de cetăţean în cazul în care necesită
consiliere. De dorit sunt de exemplu sfaturile concrete de cumpărare şi referitoare
la produs. Acestea pot fi răspândite cu ajutorul materialelor publicitare şi
campaniilor promoţionale (la magazine şi instituţii publice).
Este foarte importantă introducerea unor sisteme de taxe după principiul
cauzei care să imprime cetăţenilor conştiinţă ecologică şi să le ofere un stimulent
material de evitare a formării deşeurilor.
Evitarea formării deşeurilor orientată către diminuarea substanţelor toxice în
gospodărie se remarcă în primul rând printr-o cantitate mai redusă de substanţe
toxice în deşeu. Grupe importante de substanţe toxice din gunoiul menajer sunt de
exemplu compuşii halogenaţi, fenolii, metalele grele, acizii organici şi anorganici şi
leşia (soda caustică). Substanţele dăunătoare sunt conţinute în aşa-numitele
„deşeuri problematice”: baterii, pesticide, ierbicide, produse care conţin mercur,
substanţe chimice din domeniul fotografiei, produse de dezinfectare, produse de
curăţare a metalului, a cuptoarelor de gătit, a covoarelor, medicamente, vopsele,
lacuri, substanţe de lipit.
Pentru consumator, evitarea orientată pe diminuarea substanţelor toxice este
mult mai greu de realizat decât măsurile de evitare cantitativă deoarece necesită
cunoştinţe despre frecvenţa utilizării şi însemnătatea substanţelor toxice ca şi
despre alternativele de consum ale produselor toxice. O altă dificultate rezultă din
faptul că în România lipseşte actualmente aproape complet o marcare
corespunzătoare a produselor prin care să se indice potenţialul toxic sau
compatibilitatea cu mediul a produselor. Aici este necesară o activitate intensivă a
compartimentelor de relaţii publice din partea oraşelor şi comunelor pentru
instruirea şi informarea consumatorilor cu privire la dreptul de a fi avertizaţi.
La crearea bazei de cunoaştere necesare ca şi la diseminarea materialelor
informative şi de lucru, mijloacele moderne de comunicare - ca internetul – oferă
bune posibilităţi de apelare la documentaţii deja existente. Aceste informaţii trebuie
completate de oraşele şi comunele interesate, cu detalii locale specifice care trebuie
răspândite cu adresabilitate precisă. În plus, trebuie să existe un centru permanent
căruia poate să i se adreseze orice cetăţean (consilier pe probleme de mediu) şi
unde poate găsi răspunsuri concrete întrebărilor sale.
O listă cu propuneri de măsuri de evitare în gospodării private, aşa cum pot fi
ele implementate în cadrul activităţilor de relaţii publice, ar fi:

1. domeniul ambalajelor:

41
 - preferarea alimentelor proaspete, vândute fără ambalaj, faţă de marfa
împachetată;
- utilizarea coşului/sacoşei de cumpărături în locul pungii de plastic;
- utilizarea ambalajelor care pot fi reumplute;
2. gospodărire orientată către evitare:
- conservarea alimentelor;
- folosinţă multiplă a ambalajelor;
- neacceptarea produselor oferite prin materiale publicitare
neconforme;
4. bunuri de consum:
- renunţare la produse de unică folosinţă (de exemplu vesela de unică
folosinţă);
- la cumpărarea bunurilor de larg consum, atenţie la posibilitatea de
reparare şi calitate;
5. substanţe toxice:
- economisirea chimicalelor din gospodărie, ca de exemplu produsele
de curăţare şi întreţinere;
- renunţare la îngrăşăminte minerale şi produse chimice de protejare a
plantelor;
- cumpărarea doar când este nevoie a vopselelor şi lacurilor;
alegerea produselor ecologice, sărace în substanţe toxice, ca de
exemplu produse de curăţat pe bază de săpun fără înălbitor, fosfaţi,
coloranţi şi parfumuri;
- alegerea vopselelor şi lacurilor fără solvenţi sa metale grele.

3.4. Posibilităţi de acţiune în domeniul administrativ şi al sectorului

prestărilor de servicii

Ca şi gospodăriile private, administraţiile publice şi sectorul prestaţiilor de

servicii apar în postura consumatorilor producători de deşeuri.
Oraşele şi comunele dispun, în propriile administraţii şi instituţii, de o serie
de posibilităţi de acţiune pentru încurajarea evitării deşeurilor, deoarece ele însele
apar ca fiind consumatori fie prin distribuirea de sarcini, fie prin procurare de
material. În această postură pot decide dacă aleg produse mai mult sau mai puţin
poluante.
Susţinerea evitării deşeurilor printr-o orientare consecventă a aprovizionării
către perspective ecologice are o importanţă deosebită sub mai multe aspecte.
Cererea publică poate reprezenta baza pentru testarea şi introducerea pe piaţă
a produselor ecologice. Prin aprovizionare ecologică înţelegem mai mult decât
cumpărarea de produse, respectiv şi delegarea proiectelor de construcţii,
întreţinerea şi utilizarea terenurilor şi clădirilor, aprovizionarea cu materiale de
construcţie, încheierea de contracte ca şi organizarea de reuniuni. De asemenea,
42
întreprinderile industriale şi de prestări servicii pot fi obligate, prin texte de licitaţie
corespunzătoare, să utilizeze materiale compatibile cu mediul înconjurător.
Având în vedere creşterea cantităţilor cerute, pot apărea scăderi ale costurilor
de producţie şi dezvoltări ale produselor de substituţie care conduc la o
competitivitate sporită a produselor. Cererea pentru astfel de produse, prin sectorul
achiziţionării publice, poate fi extinsă prin cunoaşterea capacităţii de consum şi a
compatibilităţii cu mediul.
Foarte important este ca şi oraşele şi comunele să exercite o funcţie de
model. Numai dacă, în postura de model, administraţia evită formarea deşeurilor şi
colectează separat materialele valorificabile, se realizează o consiliere a
gospodăriilor şi a întreprinderilor credibilă. Printre primele măsuri de evitare a
deşeurilor şi de valorificare a lor se înscrie şi o consiliere intensivă în cadrul
propriei administraţii, ca şi al instituţiilor publice aferente.
Ca obstacole la luarea în considerare a intereselor de management al
deşeurilor în cadrul procurării diverselor materiale, pot apărea următoarele
probleme:
- absenţa cunoaşterii privind relevanţa anumitor bunuri de necesitate şi
posibilităţile lor de substituţie;
- multitudinea de puncte de aprovizionare independente care trebuie
coordonate;
- lipsa unui ghid de acţiune pentru conducerea administraţiei şi
angajaţii acesteia privind implementarea măsurilor de evitare a
deşeurilor;
- perspectiva costurilor.
Aceasta înseamnă că succesul măsurilor de evitare a deşeurilor în
administraţii şi instituţii publice, ca şi în domeniul tuturor celorlalţi actori, depinde
decisiv de motivaţia şi sprijinirea din partea angajaţilor.
Măsurile de implementare trebuie însoţite de aceea de informare simultană a
angajaţilor. Se recomandă să se înceapă cu activităţile de consiliere la nivelul
conducătorilor, întrucât dacă aceştia nu pot fi convinşi nici acceptarea măsurilor nu
poate exista la angajaţi.
La înlocuirea produselor pot apărea caracteristici negative la consum în
comparaţie cu produsele anterioare, ceea ce poate duce la o respingere a produselor
de substituţie. De aceea, este importantă indicarea partenerilor de dialog pentru
polemică şi critică pentru a descoperi în timp evoluţiile negative şi pentru a emite
posibile soluţii. Un alt aspect al activităţii de motivare este comunicarea către
angajaţi a reuşitelor.
Propriile posibilităţi de evitare a deşeurilor pentru administraţiile oraşelor şi
comunelor cuprind următoarele domenii de bunuri:
- materiale pentru birou;
- curăţarea şi întreţinerea în domeniul îngrijirii clădirilor;
- curăţarea şi întreţinerea în domeniul parcului auto;
43
 - întreţinerea uzuală a birourilor.
În general se recomandă ca, pe baza avizelor de procurare să se furnizeze
indicaţii şi directive pentru fiecare grupă de produse, pentru a le uşura astfel
autorităţilor procurarea în sensul evitării formării deşeurilor.
Măsurile de evitare a deşeurilor pot diminua costurile, pot fi neutre faţă de
costuri sau le pot mări. Se recomandă să se înceapă cu măsura pentru care
prevedem o reducere a costurilor. Trebuie să se înregistreze diminuările de costuri
din bugetul administrativ pentru a putea elabora argumente în favoarea măsurilor
care presupun mai multe costuri. Îndeosebi economisirea de materiale de consum
duce la un consum mai redus de materiale şi de regulă şi la o reducere a costurilor.
Pentru implementarea unei procurări ecologice trebuie realizate câteva
activităţi în prealabil, ca şi premise organizatorice. Primul pas este înregistrarea
situaţiei existente care presupune examinarea organizării şi structurii de procurare
existente. De asemenea trebuie înregistrat şi verificat spectrul de nevoi existent.
Este necesar ca, în colaborare cu punctele de procurare, să fie pusă la dispoziţie o
listă de produse, necesitând o actualizare continuă. Astfel este creată baza de
cuantificare a costurilor pentru măsurile de evitare a deşeurilor.
Cu ajutorul înregistrării situaţiei existente, ca şi al analizelor complementare
de piaţă şi produs, se determină punctele de intervenţie pentru evitarea deşeurilor şi
substituţie în domeniul direct de influenţă pentru oraşul şi comuna responsabile cu
salubrizarea.
Pentru implementări complete este benefică acumularea de experienţă într-un
spaţiu mai mic, privind caracteristicile la consum ale produselor noi. Trebuie să fim
atenţi şi la o actualizare constantă o programelor de procurare deoarece diversitatea
produselor şi dezvoltarea pieţei induc necesitatea unei evaluări continue a
produselor noi sub aspectul compatibilităţii cu mediul şi al rentabilităţii.
Ca exemple de măsuri de evitare a deşeurilor în sectorul administraţiilor şi
instituţiilor publice putem menţiona:
1. sectorul de birouri:
- utilizarea hârtiei scrise sau imprimate pentru ciorne;
- scrierea pe ambele părţi a hârtiei;
- utilizarea plicurilor folosite pentru poştă internă;
- utilizarea şerveţelelor din pânză în locul celor din hârtie;
- utilizarea materialelor de birou şi a chimicalelor fără substanţe toxice
sau cu conţinut mic;
- renunţare la produse din material plastic, îndeosebi la materiale
conţinând PVC;
- utilizarea aparatelor electrice cu alimentare din reţea sau a acelora cu
acumulatori reîncărcabili în loc de baterii;
- preferinţă pentru băuturi în sticle de folosinţă multiplă;
- utilizarea produselor ecologice de curăţat (fără substanţe cu clor sau
fosfaţi);
44
 - preferarea mobilierului compatibil ecologic;
2. cantine, restaurante:
- ofertă de băuturi în sticle de folosinţă multiplă;
- ofertă de alimente proaspete din regiune;
- renunţare la ambalarea porţiilor;
- renunţare la vesela de unică folosinţă;
3. domeniul construcţiilor:
- renunţare la materiale conţinând PVC;
- utilizarea vopselelor şi lacurilor fără substanţe toxice;
- reutilizarea componentelor şi materialelor din construcţii de la
măsurile de demolări;
- utilizarea materialelor de construcţii reciclabile;
4. şcoli, grădiniţe, instituţii sociale:
- influenţarea profesorilor şi elevilor, de exemplu în alegerea
instrumentelor ecologice de scris;
- preferinţa pentru băuturi în sticle de folosinţă multiplă;
- procurare de bunuri de consum şi mobilier compatibile cu mediul;
5. realizarea de reuniuni în zone/instituţii publice:
- furnizare de băuturi şi mâncare în veselă de folosinţă multiplă;
- optimizarea consumului de energie.
În instituţii private de prestări servicii (bănci şi firme de asigurări) se produc
deşeuri cu o compoziţie asemănătoare celor din administraţie şi de aceea sunt
valabile aceleaşi recomandări privind evitarea deşeurilor.

CAPITOLUL IV

45
 GESTIONAREA DEŞEURILOR DIN JUDEŢUL VÂLCEA

4.1. Deşeuri municipale

Deşeurile municipale se compun din deşeurile menajere de la populaţie,

deşeurile menajere şi similare de la unităţi economice, unităţi comerciale, birouri,
instituţii, unităţi sanitare, deşeuri menajere colectate separat, deşeuri voluminoase
colectate separat, deşeurile din serviciile municipale şi deşeurile din construcţii şi
demolări.
În conformitate cu Planul de Implementare pentru Directiva 1999/31/CE
privind depozitarea deşeurilor şi HG 349/2005, anexa 5, în 16 iulie 2009 s-a sistat
activitatea de depozitare şi s-au închis depozitele Rm. Vâlcea, Călimăneşti,
Drăgăşani şi Govora. Singurul depozit de deşeuri urbane care a obţinut perioada de
tranziţie a fost depozitul gestionat de SC SACOMET SA Horezu cu termen de
conformare în data de 16.07.2017.
Începând cu trimestrul III 2009 a început depozitarea deşeurilor menajere în
depozitul de la Feţeni, investiţie realizată prin Programul ISPA. Capacitatea de
depozitare este estimată la cca. 1.130.000 mc, respectiv un timp de funcţionare de
25 ani.
Pe raza judeţului firmele de salubritate care îşi desfăşoară activitatea sunt:
SC URBAN SA Rm. Vâlcea, SC PRESACET SA Călimăneşti şi SC SACOMET
SA Horezu în 9 localităţi urbane şi 17 localităţi rurale.
Cantitatea de deşeuri municipale generată este variabilă, fiind semnificativ
mai mare în mediul urban, indicele de generare depăşind valoarea de 0,9
Kg/locuitor/zi, faţă de mediul rural, unde indicele maxim de generare este 0,4
Kg/locuitor/zi. Variaţii semnificative sunt în funcţie de anotimp şi chiar în cursul
unei săptămâni. Nivelul veniturilor populaţiei este un factor determinant al
cantităţii şi compoziţiei deşeurilor. Cantităţile de deşeuri municipale colectate în
mediul urban şi compoziţia estimată a deşeurilor menajere sunt prezentate în
tabelele 1 şi 2, respectiv graficele 1 şi 2.
Colectarea deşeurilor este o responsabilitate a primăriilor fiind serviciu
public în beneficiul comunităţii. În judeţul Vâlcea în anul 2009 rata de acoperire cu
servicii de salubritate a fost de 100% în mediul urban, 19,1% în mediul rural.
Judeţul nostru deja foloseşte cele mai obişnuite containere de colectare
(pubele de plastic pe roţi de capacitate 120 l şi 240 l, pentru gospodării şi pentru
firmele mici). Firmele mai mari, zonele comerciale şi pieţe, pot folosi
eurocontainere mai mari - de 1,1 mc, iar instituţiile, supermarket-urile şi industria
folosesc de obicei containere de metal de 4 -10 mc.
Tab.nr.1
Cantităţile de deşeuri municipale colectate în mediul urban în anul 2012
46
Nr. Localităţi Cantităţile de deşeuri municipale
crt. colectate în anul 2012 (tone)
1 Rm. Vâlcea 35802
2 Olăneşti 1096.2
3 Băile Govora 1119.3
4 Ocnele Mari 602.9
5 Păuşeşti+Vlădeşti 820.5
6 Pietrari 225
7 Bujoreni+Dăeşti 1149.4
8 Budeşti 1219
9 Horezu 2917.7
10 Călimăneşti 1949.6
11 Băbeni 1957.6
12 Buneşti 462
13 Muereasca 381
14 Frânceşti 469
15 Drăgăşani 4867
16 Mihăeşti+Bârseşti 1163
17 BerbeştI+Bărbăteşti 922.6
+Grădiştea+Mateeşti+
Slătioara
18 Brezoi 3783

Tab.nr.2
Compoziţia estimată a deşeurilor menajere

Material Ponderea (%)

Mediul urban Mediul Rural
Hârtie şi carton 16 12
Sticla 4 5
Plastic 14 12
Metale 5 8
Lemn 1 0
Biodegradabile 42 46
Alte tipuri de deşeuri 18 17
Sursa: www.apmvl.ro – Starea mediului

Grafic nr.1
Compoziţia estimată a deşeurilor menajere în mediul urban (%)

47
 18
16 Hârtie şi carton
Sticlă
4 Plastic
Metale
Lemn
42 14 Biodegradabile
Alte tipuri de deşeuri
1 5

Grafic nr.2
Compoziţia estimată a deşeurilor menajere în mediul rural (%)

17
12 Hârtie şi carton
5
Sticlă
Plastic
Metale
12
Biodegradabile
46
8 Alte tipuri de deşeuri

Sursa: www.apmvl.ro – Starea mediului

Deşeuri biodegradabile
Pentru determinarea cantităţilor de deşeuri biodegradabile municipale
generate este necesară cunoaşterea ponderii acestor deşeuri în deşeurile municipale.
În lipsa unor determinări efectuate, ponderea materialelor în deşeurile menajere s-a
preluat din PRGD (Programul Regional de Gestionare a Deşeurilor) mai 2007.
Astfel, se observă o pondere mai mare a deşeurilor biodegradabile în deşeurile
menajere din mediul rural faţă de mediul urban. În acelaşi timp, materialele
reciclabile (hârtie şi carton, sticlă, plastic şi metale) au o pondere mai mare în
deşeurile menajere din mediul urban faţă de mediul rural.
În judeţul Vâlcea a funcţionat, începând cu anul 2003, o staţie micropilot în
depozitul de la Râureni. Această staţie micropilot a funcţionat în cadrul proiectului
ISPA “Managementul integrat al deşeurilor municipale în Râmnicu-Vâlcea”
urmând ca ea să fie cuprinsă în instalaţia de compost ce va funcţiona în noul
depozit ecologic de la Feţeni. În 2009 această staţie nu a mai funcţionat, urmând a
fi dată în funcţiune în 2010.
Există potenţial de piaţă pentru compost, în zona de sud a judeţului, unde
poate fi valorificat pe terenurile agricole (pentru grădini şi sere).

48
 Capacitatea noii staţii de compost este de circa 14.000 tone/an, iar ciclul de
compostare de 18 săptămâni. Compostarea se va face în mediu închis, într-o hală de
compostare cu un volum acumulat de 6500 m3 astfel încât să asigure existenţa a 6
grămezi de compostare. Amplasamentul noii staţii de compost este situat la o
distanţă de 5 km faţă de centrul oraşului Rm. Vâlcea, lângă Staţia de epurare a
oraşului.

Deşeuri de ambalaje
În anul 2012 s-a continuat monitorizarea gestionării ambalajelor la toţi
agenţii economici de pe teritoriul judeţului Vâlcea, a producătorilor de ambalaje şi
a producătorilor de bunuri ambalate.
În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, organizaţia ECO–ROM
AMBALAJE S.A. în judeţul Vâlcea a încheiat parteneriate cu autorităţile locale
Olăneşti, Călimăneşti, Govora şi cu societatea de salubrizare şi transport SC
URBAN SA. Conform statutului său, ECO–ROM AMBALAJE S.A. reinvesteşte
profitul obţinut în programe, în vederea constituirii unui sistem de colectare
selectivă a deşeurilor, ce reprezintă unul din angajamentele asumate de ţara noastră
în vederea aderării la Uniunea Europeană.
Astfel, ECO-ROM AMBALAJE S.A. preia prin contract în schimbul unor
tarife unitare aplicate pentru fiecare tip de material de ambalaj, responsabilitatea
care revine agenţilor producători de ambalaje, sau producători de bunuri ambalate,
de a organiza activitatea de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje şi de a
raporta către autorităţile competente îndeplinirea obiectivelor legale.
ECO-ROM AMBALAJE S.A. pune la dispoziţia agenţilor economici, care
introduc pe piaţă ambalaje, un sistem organizat de management al activităţii de
desfacere - sistemul „DER GRÜNE PUNKT”- valorificare şi reciclare a deşeurilor
de ambalaje.
Operatorii economici autorizaţi care preiau direct de la generatori, deşeuri de
ambalaje în vederea valorificării sunt: SC.REMAT SA , SC VFM SRL, SC
CIMPRA SRL , SC BIAPLAST SR, SC URBAN SA, SC VILPAST SRL.

Gestionarea deşeurilor periculoase din deşeurile municipale

În judeţ nu se realizează colectarea selectivă a deşeurilor periculoase
(solvenţi, acizi, pesticide, deşeuri care conţin mercur) din deşeurile municipale.
Estimarea cantităţii generate se poate realiza pe baza indicatorilor statistici de
generare din ţările europene, şi anume:
- 2,5 kg/persoană x an în mediul urban;
-1,5 kg/persoană x an în mediul rural.

Gestionarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări

49
 La nivelul judeţului, nu există date relevante privind cantitatea totală
generată de deşeuri din construcţii şi demolări. Conform raportărilor conţinând
cantităţi estimate (nu cântărite) în judeţul Vâlcea s-a colectat în anul 2009 o
cantitate de 1135 tone de deşeuri din construcţii şi demolări, utilizată preponderent
la acoperirea deşeurilor menajere şi asimilabile depozitate.

4.2. Deşeuri de producţie

Cantităţile de deşeuri periculoase generate în anul 2012 au scăzut

semnificativ faţă de anul 2011, principalul generator fiind societatea SC
OLTCHIM SA şi o mare parte din aceste deşeuri au fost incinerate (tab. 3).
Depozitul de deşeuri periculoase aparţinând S.C. OLTCHIM S.A. deţine aviz
de mediu nr. 13 din 15.12.2006, aviz de gospodărire a apelor nr. 166/10.11.2006 şi
acord de mediu nr. 4/20.05.2008 în vederea închiderii.
S.C. Oltchim S.A. a sistat activitatea de depozitare pe depozitul de deşeuri
periculoase în data de 31.12.2006.
Tab. nr.3
Cantităţi de deşeuri periculoase generate şi incinerate în judeţul Vâlcea

An 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Deşeuri 28270,19 31791 31463,7 44366,3 44889,4 25277,57
toxice şi 5
periculoase
generate
( tone)
Reziduuri 24112 10724 11288,9 10839,7 17671,5 12846,788
incinerate
în instalaţia
de ardere
(Krebs)
( tone)
Sursa: SC OLTCHIM SA

În ceea ce priveşte stadiul realizării măsurilor în vederea închiderii şi

reabilitării amplasamentului depozitului de deşeuri periculoase se efectuează lucrări
conform proiectului de închidere, cu denumirea “Închiderea batalului de reziduuri
periculoase al S.C. Oltchim S.A.”, realizat de către S.C. MINESA S.A. Cluj
Napoca dupa cum urmează:
a) Rambleerea cu steril de var, propenoxid a celulelor batalului, celulele 1 şi
2 au fost acoperite iar celula 4 este acoperită în proporţie de aproximativ 90-95%;
b) În trimestrul IV 2008 s-au efectuat măsurători topometrice şi s-a
determinat gradul de compactare conform proiectului de închidere;

50
 c) În anul 2009 pe celula 4 s-a depozitat reziduu turtă de la filtrare polieteri
şi deşeuri de la instalaţia Anhidridă ftalică în cantitate de 4244,47 tone şi s-a sistat
depozitarea temporară în data de 31.12.2009.
Cantitatea de reziduuri care s-a depus în depozitul de deşeuri periculoase în
perioada 2010-2012 s-a redus semnificativ, deoarece:
- instalaţia Solvenţi Cloruraţi a fost închisă definitiv din luna august 2007, această
instalaţie fiind în conservare;
- s-a pus în funcţiune instalaţia de incinerare reziduuri organo-clorurate lichide şi
gazoase în luna aprilie 2008;
- s-a mărit capacitătea instalaţiei de purificare diclorpropan care a avut ca scop
recuperarea avansată a diclorpropanului din reziduurile clorurate rezultate la sinteza
propenoxidului şi valorificarea DCP ca produs finit (un real impact economic
pozitiv);
- reziduurile de la instalaţia de Anhidridă Ftalică s-au depozitat până în luna aprilie
2009 pe celula nr. 4 a depozitului de deşeuri periculoase, după care s-a adoptat
soluţia de solubilizare în solvent organic în vederea incinerării.
Principalii agenţi economici generatori de deşeuri periculoase sunt situaţi pe
platforma chimică, însă pe raza judeţului Vâlcea există şi societăţi care deţin
depozite de deşeuri industriale nepericuloase şi anume:
- S.C. Uzinele Sodice Govora S.A - deţine un batal compus din 8
compartimente pentru depozitarea suspensiilor rezultate din procesele tehnologice;
- S.C. CET Govora S.A. – dispune de un depozit de zgură şi cenuşă;
Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea – cu halde de steril la Pietreni şi
Cataracte;
- Exploatarea Minieră Berbeşti – cu haldele de steril de la Olteţ- Alunu şi
Berbeşti.
Depozitele de deşeuri nepericuloase industriale aparţinând S.C. CET S.A. şi
S.C. Uzinele Sodice Govora S.A. intră sub autorizaţie IPPC (autorizaţie integrata
de mediu) şi au primit perioada de tranziţie (termen de conformare 1 ianuarie
2013). Aceste autorizaţii au fost emise de Agenţia Regională de Protecţia Mediului.
Deşi depozitele industriale din judeţul Vâlcea au fost construite pe bază de
proiecte, cu delimitarea strictă a perimetrelor de depozitare, ele nu corespund în
totalitate cerinţelor de protejare a mediului înconjurător. Astfel, la depozitele
societăţilor SC. C.E.T S.A., SC Uzinele Sodice Govora SA, depozitarea în aer liber
a cenuşii, a şlamului reprezentat de carbonaţii rezultaţi după evaporarea şlamului
alcalin produce poluarea aerului în condiţii meteo defavorabile ( viteză vânt > 5
m/s). Depozitările de steril de la exploatarea cărbunelui produc efecte negative
asupra mediului natural şi antropizat prin antrenarea deşeurilor în albiile majore ale
cursurilor de apă, fie tasări ale solului soldate cu alunecări de teren spre perimetrele
construite.

51
 În tabelul 4 sunt prezentate cantităţile de deşeuri extrase din ancheta
statistică pentru anul 2011, întrucât la nivelul anului 2012 ancheta statistică se
finalizează în 2013.
Gestionarea şi controlul PCB şi altor compuşi similari
În categoria deşeurilor periculoase intră şi echipamentele care conţin
compuşi desemnaţi, respectiv PCB – bifenil policloruraţi .
La nivelul judeţului Vâlcea, pâna în prezent, a fost respectat calendarul de
eliminare a echipamentelor care conţin PCB, deci stadiul de implementare a
directivei a fost atins 100 %, iar gradul de conformare al agenţilor economici cu
cerinţele impuse a fost de asemenea realizat 100%.
În concluzie, la nivelul judeţului Vâlcea, se află în continuare echipamente în
funcţiune şi scoase din uz, urmând să fie eliminate eşalonat în anul 2013.

Tabel nr.4
Tipul şi cantităţile de deşeuri nepericuloase depuse în anul 2011

Cantitate
Nr. Depozit Tip deşeu depusă în
crt. anul
2011 (t)
1. SC CET Govara SA cenuşă 827158
2. SC Uzinele Sodice şlam 568349,7
Govora - Cieh calcar (subgabarit) 21703,6
Chemical Group SA
3. Extindere Haldă Panga deşeuri de la expolatarea 7288200
Nord minereurilor nemetalifere
4. Halda interioară Panga deşeuri de la expolatarea 8035200
minereurilor nemetalifere
5. Halda interioară deşeuri de la expolatarea 201600
Berbeşti - Vest minereurilor nemetalifere
6. Halda exterioară deşeuri de la expolatarea 6310000
Berbeşti - Vest minereurilor nemetalifere
7. Halda exterioară Jigăi deşeuri de la expolatarea 8242200
minereurilor nemetalifere
8. Halda interioară Roşia deşeuri de la expolatarea 6172200
minereurilor nemetalifere

52
 4.3. Deşeuri de baterii şi acumulatori, deşeuri generate de activităţi
medicale, nămoluri şi vehicule scoase din uz

Referitor la deşeurile de baterii şi acumulatori, în judeţul Vâlcea sunt doi

colectori autorizaţi pentru colectarea bateriilor şi acumulatorilor auto şi industriali:
SC REMAT SA cu două puncte de colectare, unul în Râmnicu Vâlcea şi unul în
Drăgăşani şi SC ROMPRIOXIM IMPEX SRL (tab.5). Nu există însă colectori
autorizaţi pentru bateriile şi acumulatorii portabili. Aceste tipuri de deşeuri sunt
colectate de către unele supermarket-uri prin punerea la dispoziţia populaţiei a unor
containere mici pentru aceste baterii şi acumulatori portabili.
În judeţul Vâlcea există doi operatori economici autorizaţi pentru activitatea
de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la populaţie şi
agenţi economici: SC URBAN SA Rm. Vâlcea şi SC REMAT VÂLCEA SA. În
tabelul 6 sunt prezentate obiectivele şi cantităţile de DEEE colectate în anul 2009.
Tab. nr.5
Cantităţi de baterii şi acumulatori colectate în 2012

Nr. crt. Agent economic Cantitate colectată

colector (tone)
în 2009
1. SC REMAT SA – 138,684
pct colectare Rm Vâlcea
2. SC REMAT SA – 12,53
pct colectare Drăgăşani
3. SC ROMPRIOXIM 275,02
IMPEX SRL
TOTAL 426,234 tone
baterii tip auto categoria 3
Sursa: APM Vâlcea – agenţi economici colectori de baterii şi acumulatori

Tab. nr.6
Obiective şi cantăţi de DEEE colectate

Obiective 31.12.2006 31.12.2007 31.12.2008 31.12.2009.

2 kg/loc./an 3 Kg/loc./an 4 Kg/loc/an 4kg/loc/an
Populaţie 418463 418463 418463 432375
DEEE
obiective (t/an) 836,9 1255,4 1673,9 1729,5
DEEE
colectate (t/an) 5,840 15,225* 42,728** 93,497
Sursa: SC REMAT VÂLCEA SA şi SC URBAN SA Rm. Vâlcea

53
 Cantitatea de deşeuri medicale periculoase generată de unităţile medicale de
pe teritoriul judeţului Vâlcea în anul 2012 a fost de 133,931 t şi a fost eliminată în
afara judeţului, după cum urmează:
- SC GUARDIAN SRL Craiova a eliminat deşeurile colectate de la Spitalul
Orăşenesc Bălceşti şi deşeurile colectate de SC ECOMEDICA SRL Rm. Vâlcea
- SC MEDICAL WASTE SRL Bucureşti a eliminat deşeurile colectate de la
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Rm.
Vâlcea, Spitalul Municipal “Costache Nicolescu” Drăgăşani, Spitalul de
Pneumoftiziologie “Constantin Anastasiu” Mihăesti, Spitalul Orăşenesc Horezu,
Spitalul Orăşenesc Brezoi, Centrul de Transfuzii Vâlcea, Serviciul Judeţean de
Ambulanţă Vâlcea, ASPJ Vâlcea şi deşeurile colectate de SC Dincă Norica SRL
Rm. Vâlcea.
Cantitatea a fost gestionată lunar pe baza raportărilor făcute de generatorii
deşeurilor medicale şi firmele colectoare şi a fost transmisă la ARPM Craiova.
În judeţul nostru există 2 firme autorizate pentru colectarea şi transportul în
vederea eliminării deşeurilor medicale periculoase, S.C. Dincă Norica SRL Rm.
Vâlcea, care colectează deşeuri de la cabinetele particulare stomatologice şi S.C.
ECOMEDICA SRL Rm. Vâlcea, care colectează deşeurile de la cabinete
individuale şi clinici particulare.
Referitor la nămoluri, acestea rezultă din activitatea celor 10 staţii de
epurare a apelor uzate orăşeneşti (Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Băbeni, Bălceşti,
Băile Govora, Băile Olăneşti, Berbeşti, Brezoi, Călimăneşti, Horezu) şi a celor 6
staţii de epurare a apelor uzate industriale (SC AVICARVIL SRL Frânceşti, SC
CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA SA, SC CONSERVIL SA, SC MAGNETTO-
WHEELS SA Drăgăşani, SC Uzina Mecanică BĂBENI SA, SC OLTCHIM SA
Râmnicu Vâlcea) existente la nivelul judeţului Vâlcea.
Cantitatea de nămoluri uscate rezultată în anul 2012 în staţiile de epurare
orăşeneşti de pe teritoriul judeţului Vâlcea este de 2451,4 t, o parte fiind stocată pe
paturile de uscare din staţiile de epurare, iar o alta în depozite de deşeuri, după caz.
Problema cu care ne confruntăm, ca şi in anii precedenti, rămâne lipsa analizelor
pentru nămolurile rezultate în staţiile de epurare (excepţie S.C. ACVARIM SA).
Referitor la nămolurile provenite de la epurarea apelor uzate industriale în
anul 2012 a fost luată în considerare în noul program doar cantitatea de nămol
generată în staţia de epurare de la SC AVICARVIL SRL Frânceşti, aceasta fiind de
2000 t şi a fost utilizată în agricultură. În urma efectuării analizelor nămolurilor s-
a permis aplicarea acestora pe sol conform Codului bunelor practici agricole.
România a transpus Directiva nr. 2000/53/CE despre vehiculele scoase din
uz (VSU) în legislaţia românească prin HG nr. 2406/2004 privind managementul
vehiculelor scoase din uz.
La nivelul judeţului Vâlcea, în anul 2012 au fost colectate 821 vehicule, din
care au fost tratate 578 bucăţi în punctele de colectare autorizate conform HG.
2406/2004. Agenţii economici autorizaţi pentru colectarea şi tratarea VSU :
54
 - SC REMAT VÂLCEA SA cu sediul în comuna Bujoreni nr. 109, locaţiile
centrelor de colectare fiind Bujoreni nr. 109 jud. Vâlcea şi Drăgăşani, str.
Podgoriei nr.23, jud. Vâlcea .
- SC DUCU PREST SRL cu sediul social în Râmnicu Vâlcea, Str. Rapsodiei
nr. 31, punct de lucru în str. Stolniceni nr. 12.

4.4. Iniţiative adoptate pentru reducerea impactului deşeurilor asupra

mediului

Implementarea Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor va genera

schimbări semnificative ale practicilor curente de gestionare a deşeurilor.
În ceea ce priveşte deşeurile menajere şi cele asimilate cu acestea din comerţ,
industrie şi instituţii, vor fi întâlnite următoarele aspecte:
 închiderea depozitelor neconforme în exploatare şi amenajarea la nivel
judeţean a unuia sau cel mult două depozite conforme cu standardele UE;
 amenajarea staţiilor de transfer pentru zonele populate situate la distanţă
mare de depozit va contribui la optimizarea costurilor de transport;
 extinderea colectării deşeurilor în zona rurală va conduce la reabilitarea
terenurilor afectate de depozitarea necontrolată a deşeurilor şi va ridica
standardul serviciilor în zona rurală;
 noi reglementări şi cerinţe cu privire la colectare, sortare, vaorificare şi
eliminare pentru diferite categorii de deşeuri vor conduce la schimbarea
obiceiurilor de colectare a deşeurilor în fiecare gospodărie în parte,
necesitând implicarea populaţiei;
 implicarea activă a prestatorilor de servicii va conduce la ameliorarea
standardelor serviciului de salubrizare prin creşterea responsabilităţii
angajaţilor, dar şi la echilibrarea costurilor cu tarifele încasate sau taxele
percepute.
În ceea ce priveşte pre-colectarea diferenţiată, punctele de colectare şi
activităţile de reciclare a deşeurilor de ambalaje ori a celor biodegradabile, vor fi
întâlnite următoarele aspecte :
 sortarea la generator în noi containere speciale şi transport separat pentru
hârtie/sticlă/metale/plastic/deşeuri de ambalaj va conduce la schimbarea
obiceiurilor de colectare a deşeurilor în fiecare gospodărie, aceasta ducând la
implicarea populaţiei. Acest lucru va schimba aspectul estetic al localităţilor
întrucât containerele respectă un cod al culorilor;
 vor apărea containere speciale şi pentru colectarea hârtiei/cartonului, a
recipienţilor din PET, a dozelor de aluminiu, a materialelor textile şi sticlei
pentru deşeurile provenite din comerţ, parcuri sau instituţii publice;

55
  centrele pentru sortarea deşeurilor de ambalaje şi alte deşeuri reciclabile din
deşeurile municipale crează noi locuri de muncă şi schimbă destinaţia unor
fluxuri de deşeuri;
 încurajarea compostării deşeurilor vegetale în propria gospodărie în zonele
rurale precum şi în centrele de compostare va conduce la creşterea
cantităţilor de compost folosite în agricultură; colectarea diferenţiată a
deşeurilor vegetale din zonele urbane determină schimbarea procedurilor de
lucru ale serviciilor orăşeneşti de întreţinere a spaţiilor verzi;
 amenajarea de puncte de colectare sau colectarea separată a deşeurilor
voluminoase facilitează populaţiei eliminarea acestora fără sa fie depozitate
necontrolat.
În ceea ce priveşte fluxurile speciale de deşeuri: puncte de colectare, centre
de tratare (tocare, mărunţire) sau sisteme de preluare de către distribuitori vor fi
întâlnite următoarele aspecte:
 deşeurile din construcţii şi demolări (cărămizi, beton, tencuieli, ţigle, lemn)
vor fi sortate şi prelucrate în vederea valorificării, rămânând ca fracţiile
nevalorificabile să fie eliminate controlat
 deşeurile menajere periculoase precum deşeurile din echipamente electrice şi
electronice (baterii, acumulatori, etc.) şi vehiculele scoase din uz vor fi
colectate sau predate la schimb distribuitorilor facilitând astfel populaţiei
eliminarea acestor tipuri de deşeuri; pentru a se putea atinge ţintele de
recuperare şi reciclare agenţii economici vor fi încurajaţi să investească în
instalaţii nepoluante de tratare/reciclare a deşeurilor periculoase, a
materialelor rezultate de la vehiculele scoase din uz prin dezmembrare; se
vor introduce noi taxe sau se vor utiliza alte instrumente economice: de
exemplu utilizarea sistemului preluării acestor deşeuri de către distribuitori la
vânzarea unui produs nou din aceeaşi categorie.

Tendinţe privind generarea deşeurilor

Tendinţa factorilor relevanţi privind generarea deşeurilor municipale şi

deşeurilor de ambalaje, a deşeurilor municipale şi asimilabile din comerţ, industrie,
instituţii şi factorii relevanţi care pot sta la baza calculului prognozei de generare a
deşeurilor municipale sunt:
- evoluţia populaţiei;
- evoluţia gradului de acoperire cu servicii de salubritate;
- evoluţia anuala a indicatorului de generare a deşeurilor municipale.
Datele privind evoluţia populaţei (tab. 6 şi 7) s-au obţinut din studii pe medii
(urban şi rural) elaborate de căre Institutul Naţonal de Statistică.

56
 Tabel nr.6
Estimarea populaţiei din judeţul Vâlcea

Populaţia 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Urban 187,829 187,358 186,838 185,396 184,414 183,436
Rural 227,352 226,153 224,738 223,785 222,599 221,419
Total 415,181 413,511 411,576 409,181 407,013 404,855

Tabel nr.7
Estimarea populaţiei din judeţul Vâlcea

Populaţia 2013 2014 2015 2016 2017

Urban 182,446 181,460 180,481 179,506 178,537
Rural 220,223 219,034 217,851 216,675 215,483
Total 402,669 400,494 398,332 396,181 394,020

Ţinând seama de condiţiile existente la nivelul judeţului au fost făcute

următoarele propuneri:
 în mediul urban – o creştere a gradului de acoperire cu servicii de
salubritate de 85 % pentru perioada 2012 şi 100 % până în 2013
 în mediul rural – o creştere a gradului de acoperire cu servicii de
salubritate de 50 % pentru 2010, de 90 % pentru anul 2013 şi de 2 %
pentru perioada 2013-2017 (2017-100%).
Gradul de acoperire cu servicii de salubrizare este prezentat în tabelul 8 în
care s-a considerat o creştere graduală a acestor servicii conform ţintelor din Planul
Naţional de Gestionare a Deşeurilor.
Tabel nr.8
Gradul de acoperire cu servicii de salubritate (%)

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Urban 65 61 70 85 100 100 100 100 100
Rural 1 4 15 50 90 92 94 96 98
Total 30 30 40 66 95 96 97 98 99

Evoluţia anuală a indicelui de generare a deşeurilor municipale este

determinată, în principal de schimbările economice (evoluţia PIB), schimbările
privind consumul de bunuri de larg consum, schimbările în tehnologiile de
producţie.
Deoarece în Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor elaborate în
2006 s-a considerat o creştere anuala de 0,8 % a indicelului de generare a deşeurilor
municipale, s-a utilizat la calculul prognozei tot acelaşi indice de generare de 0,8 %
- creştere anuală (tab. 9).

57
 Tab. nr.9
Estimarea Generării de Deşeuri Solide Municipale (tone/ an)

Indice
de
creştere 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
anual
indice
0.80% Urban 0.90 0.91 0.91 0.92 0.93 0.94 0.94 0.95
indice
0.80% Rural 0.30 0.30 0.30 0.31 0.31 0.31 0.31 0.32

Îmbunătăţirea calităţii managementului deşeurilor

Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor pentru judeţul Vâlcea va marca

un rol important în eforturile gestionării deşeurilor şi va sta la baza dezvoltării
infrastructurii de gestionare a deşeurilor în judeţ, conducând la o mai bună practică
în domeniul gestionării integrate a deşeurilor, astfel încât să se realizeze atingerea
ţintelor în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene. Acesta urmăreşte cu
precădere cerinţele legislaţiei româneşti privind Evaluarea Strategică de Mediu.
Scopul principal al planului este de a sensibiliza autorităţile locale pentru
identificarea aspectelor judeţene în domeniul gestionării deşeurilor. Acestea vor
trebui să utilizeze date şi să identifice soluţii (sisteme şi tehnologii) potrivite pentru
judeţ şi pentru regiunea S-V Oltenia (regiunea 4).
Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor promovează adoptarea celor mai
bune practici în managementul deşeurilor şi promovează folosirea soluţiilor
economice eficiente.
Pe măsura evoluţiei judeţului Vâlcea vor trebui să se dezvolte practicile de
management al deşeurilor sau să se facă faţă unei creşteri neplăcute a deteriorării
mediului. Ca efect, astăzi ne confruntăm cu o varietate crescândă şi complexă de
cantităţi de deşeuri generate de om, iar facilităţile şi modalităţile de depunere rămân
neadecvate şi curând vor fi în neconcordanţă cu legislaţia românească în vigoare.
Cu cât vom acţiona mai puţin pentru protejarea mediului, cantităţile şi tipurile de
deşeuri vor creştere şi vor umple terenurile de depozitare, creând un rău resurselor
de apă, pământ, aer şi sănătate.
Noile reglementări şi cerinţe cu privire la colectare, sortare, valorificare şi
eliminare pentru diferite categorii de deşeuri vor conduce la schimbarea
obiceiurilor de colectare a deşeurilor în fiecare gospodărie în parte. Implicarea
populaţiei şi implicarea activă a prestatorilor de servicii va conduce la ameliorarea
standardelor serviciului de salubrizare prin creşterea responsabilităţii angajaţilor,
dar şi la echilibrarea costurilor cu tarifele încasate sau taxele percepute. Pentru
aceasta cetăţenii vor fi informaţi periodic asupra practicilor legate de colectarea,
tratarea şi eliminarea deşeurilor.
58
 Cetăţenii vor fi consultaţi înaintea amenajării oricărei instalaţii de gestionare
a deşeurilor, fiind de aşteptat ca în timp, gradul de implicare şi conştientizare să
crească. În perioada imediat următoare este foarte importantă conştientizarea
cetăţenilor în ceea ce priveşte sistemul de colectare selectivă a deşeurilor.

59
 CONCLUZII

Poluarea şi protecţia mediului sunt considerate printre cele mai importante

probleme cu care se confruntă societatea românească şi umanitatea în general.
Transformările care au loc la nivel global în ceea ce priveşte calitatea mediului,
impun măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional pentru a asigura menţinerea
echilibrului ecologic al planetei, în condiţiile unei dezvoltări durabile.
În concepţia de elaborare a strategiilor şi politicilor economice ale
guvernelor s-a produs o modificare esenţială potrivit căreia s-a considerat că
activitatea de protecţie a mediului reprezintă o componentă necesară a transformării
sistemului economic şi a dezvoltării durabile a societăţii.
Politicile de protecţie a mediului trebuie armonizate cu programele de
dezvoltare în toate domeniile: economic, de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii.
Pentru realizarea măsurilor de evitare a formării deşeurilor este necesară o
activitate orientată de relaţii publice şi consiliere a producătorilor industriali de
deşeuri şi a persoanelor private din partea oraşelor şi comunelor responsabile cu
salubrizarea. Plecând de la bugetul disponibil şi de la perioada de timp, trebuie
definite obiective realiste care vor fi atinse prin alegerea unor mijloace adecvate.
Pentru a efectua eficient aceste activităţi de organizare şi consiliere este necesară
utilizarea personalului calificat (consilieri pe probleme de deşeuri).
La introducerea, ca şi la optimizarea conceptelor de management al
deşeurilor existente, se cere de la cetăţeni să se pună la punct cu noul sistem al
deşeurilor, să îl înţeleagă şi să respecte cerinţele. Prin împiedicarea formării şi
valorificării deşeurilor, de la producătorul de deşeuri se aşteaptă schimbarea unor
comportamente, ca de exemplu un comportament de consum mai conştient
(cumpărături care să se transforme în puţine deşeuri, renunţare la produsele
conţinând substanţe periculoase şi la cele de unică folosinţă), separarea pură a
fracţiunilor de deşeuri, iar în domeniul industrial, chiar reorientări ale producţiei.
Pentru a determina schimbări pe termen lung ale comportamentului cotidian
trebuie să se utilizeze strategii cu impact direct asupra comportamentului
(recompensele, ajustarea taxelor pentru gospodăriile care composteaza deşeurile în
grădina proprie), dar şi strategii cu bază psihologică, strategii cognitive care se
referă la informaţiile ce pot fi reţinute uşor şi care, asociate cu indicaţii de acţiune,
conduc la obţinerea succesului dacă se limitează la esenţial (prezentarea
informaţiilor prin mass-media care se bucură de încrederea populaţiei, învăţarea de
la modele).
Prin responsabilitatea comună, fiecare este nu doar producător de deşeuri, ci
trebuie, ca participant, să preia sarcini specifice din sistemul de gospodărire a
deşeurilor.

60
 În ceea ce priveşte managementul deşeurilor în România, la momentul
actual, exista atât soluţii tehnice cât şi concepte, care nu se pot realiza din cauza
situaţiei financiare precare, capitalul pentru investiţii depăşind cu mult bugetele
comunelor, oraşelor şi societăţilor. La ora actuală investiţiile sunt alocate în acţiuni
de colectare şi procurare de recipienţi.
Situaţia se va schimba cu siguranţă în ceea ce priveşte condiţiile cadru din
domeniul legislaţiei deşeurilor, deoarece, în cadrul pregătirii României pentru
aderarea la UE, trebuie realizată armonizarea cu aquis-ul comunitar, ceea ce atrage
după sine creşterea pretenţiilor referitoare la tratarea şi îndepărtarea deşeurilor.
Evitarea producerii deşeurilor a jucat în trecut un rol insignifiant pentru
administraţiile oraşelor şi comunelor din România responsabile cu salubrizarea, iar
dezvoltarea conceptelor de evitare a producerii deşeurilor se află actualmente încă
în faza de început.
O dată cu schimbarea politică şi economică a ţării, în ultimii ani a avut loc o
creştere a consumului. Astfel s-a produs o restructurare a comerţului şi industriei în
sensul că acum există o paletă mai largă de oferte, ambalaje mai multe şi mai
scumpe, mai multe bunuri de consum cu viaţă scurtă.
Prin îmbunătăţirea standardului de viaţă s-a modificat şi comportamentul de
cumpărare al populaţiei, identificându-se per total o creştere a consumlui de
mărfuri.
Prin urmare, au crescut şi cantităţile de deşeuri şi se poate presupune că
această tendinţă se va menţine o bună perioadă de timp. Pe viitor trebuie, deci, să se
acorde o importanţă mai mare strategiilor de evitare a deşeurilor şi implementării
măsurilor de stimulare a împiedicării formării deşeurilor în cadrul unui concept
general de management al deşeurilor.

61
 BIBLIOGRAFIE

1. Banu, Al., Radovici, M. - Elemente de ingineria şi protecţia mediului,

Ed. Tehnică, Bucureşti, 2007.
2. Ciobotaru, V., Socolescu, A. – Priorităţi ale managementului de mediu,
Editura Meteor Press, 2006.
3. Rojanschi, V., Bran, F. – Politici şi strategii de mediu, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002.
4. Rojanschi, V., Bran, F., Diaconu, Gh. – Protecţia şi ingineria mediului,
ediţia a II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 2002.
5. Rojanschi, V., Bran, F., Grigore, F. – Elemente de economie şi
managementul mediului, Ed. Economică, Bucureşti, 2004.
6. www.anpm.ro.
7. www.gestiuneadeseurilor.ro - Manualul privind activităţile specifice
din domeniul gestiunii deşeurilor municipale – Primăria Municipiului
Râmnicu Vâlcea
8. www.ispadeseuri-valcea.ro.
9. www.nord-vest.ro.

62