TEHNICI DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN ROMÂNIA

1
 Cuprins

INTRODUCERE...................................................................................................4
Capitolul 1. Evoluţia istorică a dreptului mediului în România.......................6
1.1. Reguli privind natura în vechiul drept românesc..........................................................7
1.2. Perioada contemporană.................................................................................................8
1.3. Apariţia şi dezvoltarea legislaţiei privind conservarea naturii....................................10
1.4. Perioada 1950 – 1989..................................................................................................11
1.5. Dezvoltarea dreptului mediului în perspectiva aderării României la Uniunea
Europeană..........................................................................................................................14
Capitolul 2. Actele de reglementare privind protecţia mediului în dreptul
intern.................................................................................................................................17
2.1. Categorii de acte de reglementare privind protecţia mediului....................................17
2.1.1. Avizul de mediu...........................................................................................18
2.1.2. Acordul de mediu.........................................................................................18
2.1.3. Autorizaţia de mediu....................................................................................19
2.1.4. Bilanţul de mediu.........................................................................................22
2.1.5. Auditul de mediu..........................................................................................22
2.2. Procedurile de emitere................................................................................................23
2.2.1. Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite
proiecte publice sau private...............................................................................................24
2.2.2. Procedura de realizare a evaluării de mediu pentru planurile si programele
în documente nedefinite.....................................................................................................26
2.3. Revizuirea actelor de reglementare.............................................................................28
2.4. Suspendarea actelor de reglementare..........................................................................30
2.5. Revocarea actelor de reglementare.............................................................................30
2.6. Transferul actelor de reglementare.............................................................................31
2.7. Aspecte procedurale...................................................................................................31

2
2.8. Startegii de protectie a mediului in agro-ecosisteme si implicit in fermele
agroturistice.......................................................................................................................34
2.8.1. Strategii privind protecţia mediului în ecosistemele agricole şi rurale........35
2.8.2. Strategii privind protecţia mediului în ecosistemele agrosilvice.................36
2.8.3. Strategii de reorientare tehnologică spre agroturismul sustenabil...............37
Capitolul 3. Fondul pentru mediu......................................................................39
3.1. Reglementarea fondului pentru mediu........................................................................40
3.2. Fondul pentru ameliorare a fondului funciar..............................................................42
3.3. Fondul ecologic national.............................................................................................42
3.4. Fondul de conservare şi regenerare a padurilor..........................................................45
3.5. Fondul forestier al României......................................................................................45
Capitolul 4. Răspunderea juridică în dreptul mediului...................................47
4.1. Condiţile şi formele răspunderii juridice....................................................................47
4.1.1. Consideraţi generale.....................................................................................47
4.1.2. Răspunderea civilă delictuală......................................................................48
4.1.3. Răspunderea contravenţională în dreptul mediului......................................50
4.1.4. Răspunderea penală.....................................................................................54
4.1.5. Rolul corpului de inspecţie şi control ecologic, precum şi de voluntariat în
prevenirea şi sancţionarea faptelor reprobabile la adresa mediului...................................57
4.2. Particularităţile răspunderii statale în domeniul protecţiei mediului conform
convenţiilor şi tratatelor internaţionale..............................................................................60
4.2.1. Consideraţii generale...................................................................................60
4.2.2. Elementele răspunderii.Particularităţi..........................................................61
4.2.3. Răspunredea subiectivă................................................................................64
Concluzii...............................................................................................................64
Bibliografie...........................................................................................................66

3
 Introducere

Evoluţiile generale înregistrate în ultimile decenii au determinat un proces amplu

de formare şi afirmare a unei ramuri noi, distincte în cadrul sistemului juridic, dreptul
mediului depăşind stadiul unor simple dezvoltări în cadrul ramurilor naţionale.
Termenul de mediu a fost întalnit înaca din secolul al XIX în sens biologic, ca
ambianţă naturală a vieţuitoarelor; ulterior, el a apărut în domeniul geografic şi era definit
ca spaţiul locului şi influenţat de către om.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul mediu îşi are originea în latinescul
medium care desemnează totalitatea factorilor şi condiţiilor care formează cadrul general
în care se desfăşoară viaţa materială a societăţii omeneşti.
Oamenii de ştiinta, economiştii, juriştii, politicienii, sensibilizaţi de importanţa
covârşitoare a imperativului de protecţie a mediului şi a resurselor naturale, reflectează
anumite aspecte ale mediului, care, de fapt, este unic.
În 1972 el a fost definit, în „Le Grand Larousse”, ca fiind „ansamblul elementelor
naturale şi artificiale care condiţionează viaţa umană”. În Dicţionarul Webster găsim o
definiţie generală a mediului, care ar fi „circumstanţele, obiectele ori condiţiile care
inconjoară persoana”, urmată de precizarea „amsamblul factorilor fizici, chimici şi biotici
care actionează asupra unui organism ori unei comunităţi ecologice şi determină în
definiţie forma şi supravieţuirea lor”, caruia i se adaugă „amsamblul condiţiilor sociale şi
culturale care influenţează viaţa unui individ ori a unei comunităţi”.
O concepţie holistică determină mediul ca obiect de interes şi de acţiune publică, ce
s-a reflectat cu pregnanţă în termenii actelor normative adoptate în unele ţări la sfârşitul
anilor 1960, precum şi în documentele primei Conferinţe a Naţiunilor Unite privind
mediul, la Stockholm în iunie 1972.
Putem definii dretul mediului ca fiind o ramură a sistemului nostru juridic care
strânge normele juridice ce reglementează relaţiile dintre persoane formate în legătură cu
protecţia şi dezvoltarea mediului.
În ziua de azi relaţia dinte om şi mediu reprezintă o preocupare majoră a lumii.
Revoluţia industrială a avut un efect pozitiv asupra omeniri dar, în acelaşi timp, ea este

4
considerată ca fiind principala cauza a perturbarii echilibrelor specifice care se manifestă
în natură.
Aproape întrega lume se confruntă cu fenomenele negative, unele nemaiîntalnite pe
tot parcursul omenirii. În cautarea unei noi surse de hrană şi energie, omul a intervenit
brutal în echilibrul sensibil al factorilor de mediu, ceea ce a avut drept urmare distrugerea
condiţiilor de viaţă ale anumitor specii de plante şi animale şi punerea în pericol a
existenţei acestora sau chiar dispariţia lor.
În România, Adunarea Constituantă din 1991 a inclus chiar în Legea fundamentală a
statului prevederi de bază care să asigure protecţia mediului. Aceste prevederi au fost
dezvoltate în legislaţia primară adoptată ulterior, urmărindu-se, totodată, corelarea cu
reglementările în domeniu din Uniunea Europeană. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.195/2005 privind protecţia mediului defineşte mediul ca fiind „ansamblul de condiţii şi
elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi
condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.
Prin poluare, în genral, se întelege orice introducere de catre om în mediu, direct
sau indirect, unor substanţe ori energii cu efecte dăunatoare, de natură să pună în pericol
sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea
materială, să diminueze binefacerile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului.
În condiţiile vieţii moderne, a dezvoltării tot mai accentuate a industriilor, dar şi a
tehnologiilor, poluarea şi dispariţia unor specii de plante şi animale au început să devină tot mai
acute. Pentru stoparea acestei situaţii, sub egida ONU au fost adoptate până în prezent 16
convenţii, acorduri şi alte acte juridice cu vocaţie universală în domeniul protecţiei mediului 1,
completate apoi cu zeci de protocoale de aplicare.
La iniţiativa unor state sau a unor organizaţii ce sunt preocupate de soarta mediului, au
fost elaborate şi adoptate un număr important de acte internaţionale cu aplicabilitatea
regională. Între acestea, cele mai implicate state în demersurile vizând combaterea poluării şi
prezervarea condiţiilor de mediu sunt ţările din vestul Europei.

1
Datele sunt preluate de pe pagina web a ONU referitoare la tratatele internaţionale: http://untreaty.un.org/

5
 Analizarea principalelor tehnici de protectie a dreptului mediului ce vizează
protecţia şi conservarea naturii, ariilor protejate şi a monumentelor, precum şi evoluţia
reglementărilor ce privesc protecţia mediului, au constituit principalul obiectivul al
prezentei lucrări.

Capitolul 1. Evoluţia istorică a dreptului mediului în România

Dezvoltarea, apariţia şi constituirea legislaţiei româneşti privind protecţia

mediului într-o ramura de drept autonomă şi a dreptului mediului ca disciplină ştiinţifică
au o istorie relativ îndelungată, care au cunoscut mai multe etape, cu caracteristici proprii.
Progresiv, de la primele reguli nescrise, de drept cutumiar, care vizau aspectele
minore de ocrotire a naturii şi până la reglementările actuale, care se armonizează cu
legislaţia comunitară şi normele juridice privind problemele ecologice globale, în cadrul
unui proces adesea contradictoriu, s-a scris istoria acestei ramuri postmoderne de drept.
Concepţii generale exprimate de reglementările juridice au evoluat şi ele de la o
abordare utilitaristă, de ocrotire a factorilor de mediu în raport cu valoarea lor economică,
cu utilitatea prezentă pentru om şi numai în subsidiar, pe cale indirectă, de consecinta,
vizandu-se şi protejarea naturii, prin recunoaşterea nevoii de conservare a mediului
natural ca interes uman fundamental, până la viziunea care pune înainte de toate valoarea
intrinsecă a mediului, protejându-se elementele care sunt sau nu necesare omului pentru
supravieţuire ori exploatate de acesta. Acest proces a fost puternic influenţat de evoluţia
reglementărilor internaţionale în materie, înainte de 1989, de prima conferinţă a O.N.U.
privind mediul uman şi după 1990, de hotărârile Conferinţei mondiale de la Rio de
Janeiro şi ale Conferinţei de la Johannesburg, precum şi de eforturile de integrare euro-
atlantică. Aderarea României la UE, în data de 1 ianuarie 2007, marchează o nouă etapă a
dzvoltării dreptului mediului. 2

2
M. Dutu, Dreptul mediului, Editia 2, ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008

6
 1.1. Reguli vizând natura în vechiul drept românesc
În primă fază, unele reglementări care făceau referire la instituţii juridice
generale, precum proprietatea, deşi urmăreau alte scopuri, mai ales economice,
contribuiau în mod indirect şi la protejarea unor factori naturali. Astfel, în vechiul drept
românesc cutumiar cuprindea o serie de rguli şi instituţii privind ocrotirea unor factori de
mediu, precum apele, solul, aerul, pădurea etc.
Printr-un document, datat din 4 noiembrie 1621, care face referire la o branişte
din Popeşti că „nimeni să nu aibă nici o treabă, nici pădurea să n-o taie, nici să vâneze,
nici să prindă peştele...pe care-l vor prinde tăind în pădure să aibă a-i lua carul cu boi şi
pe care-l vor găsi prinzând peşte să fie tari şi puternici cu această carte a noastră a prinde
pe acel om şi a-i lua tot ce va avea asupra lui”. 3Această instituţie a funcţionat şi în
Transilvania. În aceste documente erau stabilite măsuri de ocrotire nu numai pentru
lumea vegetală a pădurii, ci şi pentru animalele de interes cinegetic de pe cuprinsul
brăniştilor şi loviştelor. Desigur, scopul direct era, în mod evident, acela al conservării şi
regenerării bunului din perspectiva interesului economic al proprietarului, dar
consecinţele pentru ocritirea naturii sunt şi ele notabile.
Un pas înainte în acest domeniu l-au reprezentat reglementările privind gestiunea
pădurilor. În 1739 s-a instituit, în Banat, serviciul silvic regulat, iar cea dintâi
reglementare oficială în materie din Transilvania datează din 1781.
Ca primă lege silvică românească este considerată însa „Orânduiala de pădure”
pentru Bucovina, tipărită în 1786; a urmat apoi „anafoura” pentru codru, dumbrăvi şi
lunci din 1794 a domnitorului Alexandru Moruzzi în Moldova, iar în Tara Românească o
primă reglementare referitoare la pădure este data în anul 1793.4
Toate aceste legături reglementau, în principiu, dreptul de protecţie şi de folosinţă
asupre pădurilor, inclusiv fauna lor, cuprinzând, totodată, o serie de recomandări de ordin
tehnic privind: stabilirea vârstei optime pentru trăire, curăţirea pădurii, interzicerea
păşunatului etc., care foloseau reglementări şi ocrotiri fondului forestier.
Unele evoluţii socio-economice şi politice au importante consecinţe pentru mediul
natural. Aplicarea Tratatului de la Adrianopol favorizează, din punct de vedere comercial,

3
M. Duţu, Tratat de dreptul mediului, vol. 1, ed. Economica, Bucuresti, 2003;
4
M. Dutu, Dreptul mediului, editia 2, ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2008.

7
cultura cerealelor, cerute la export, ceea ce deretmină creşterea suprafeţelor agricole, mai
ales prin defrişarea pădurilor, precum şi o degradare a solului.
Regulamentele organice din Ţara Românească şi Moldova introduc o serie de
restricţii exploatării patrimoniului natural, precum şi o serie de măsuri noi de
administrare şi gestionare publică a acestuia. Au urmat unele reglementări, ca de pildă, în
1843 în Moldova şi în 1847 în Ţara Românească, care incepeau să pună ordine în
exploatarea pădurilor ce aparţineau bisericilor şi clerului şi au pregătit legiuirile moderne
de mai târziu.
Încetarea aplicării regulamentelor organice determină revenirea la vechiul regim
de libertate a dreptului de vânătoare, care avea să se menţină până la apariţia primei legi a
vânătorii din 1872.

1.2. Perioada contemporană

Perioada mdernă, plasată în timp în a doua jumatate a secolului trecut şi până la
inceputurile celui următor, se caracterizează printr-o serie de noi acte normative şi
activităţi strict analitice, constând în acumularea de material faptic necesar stabilirii
dimensiunilor şi trăsăturilor patrimoniului material naţional. Codul penal român,
promulgat la 30 octombrie 1864 şi pus în aplicare la 1 mai 1865, prevedea restricţii
privind vânătoarea în parcuri închise şi oprea otrăvirea peştilor în bălţi, heleştee ori
havizuri; era sancţionată, de asememea, incendierea pădurilor şi a fâneţelor. Aceste
prevederi au fost preluate şi dezvoltate prin Legea pentru politica rurală din 25 decembrie
1868, al cărui art. 102 a introdus, pentru prima data în ţara noastră, oprirea vânătorilor
timp de patru luni pe an, interzicerea distrugerii cuiburilor şi ouălor păsărilor de interes
cinegetic, precum şi unele măsuri de combatere a dăunătorilor şi bolilor de plante şi
animale.
La rândul său, Codul civil din 1864, intrat în vigoare la 1 decembrie 1865 a
cuprins unele dispoziţii referitoare la regimul juridic general al unor elemente ale
patrimoniului natural.
Aşa, de pildă, potrivit art. 473, constituie bunuri mobile prin natura lor „corpurile
care se pot transporta de la un loc la altul, atat cele care se mişcă de la sine, precum sunt

8
animalele, precum şi cele care nu se pot srămuta din loc decat prontr-o putere străină,
precum sunt lucrurile neînsufleţite”.
Acum s-au pus bazele cercetării biologice de tern în condiţiile în care flora şi
fauna avuseseră puţin de suferit de pe urma impactului activităţilor umane.
Se remarcă, în acest sens, o serie de studii şi cercetări privind flora din Munţii
Rodnei, astăzi rezervaţie a biosferei, flora Transilvaniei, realizarea unor prime sinteze
asupra florei şi faunei din România, realizarea primelor grădini botanice, a primelor
rezervaţii paleontologice din ţara noastră.
Sub raportul dreptului, se afirmă o serie de reglementări tradiţionale, referitoare la
o serie de factori naturali sau la poluare fără însă a fi vorba de reguli juridice de protecţie
proriu-zisă a mediului. Astfel, în 1872, apare prima lege a vânătorii, în 1874 este adoptată
Legea asupra serviciului sanitar, Legea asupra pescuitului în 1896 etc.
Astfel, „Legea pentru vânat” reglementa dreptul la vânătoare, stabilind perioada
de oprire a vânătorii şi chiar prohibiţia totală a acesteia pentru unele specii. Vânătoarea
nu poate fi efectuată numai cu puşca sau călare. La rândul său, Legea asupra serviciului
sanitar stipula norme care trebuiau respectate de proprietarii stabilimentelor industriale,
astfel încat să nu afecteze mediul ambiant ori să producă zgomot dăunător sănătăţii
oamenilor şi animalelor.
La 19 iunie 1881 este adoptat primul Cod sivic al României, care ofera o
reglementare de amsamblu al regimului de exploatare a tuturor pădurilor, în scopul
asigurării „pe tot locul unde natura trenului şi a esenţelor vor permite, lemnului pentru
lucru şi industrie, reclamate de necesitatile generale ale ţării”. Se instituia, pentru prima
oară, necesitatea igienizării unor păduri, indiferent de proprietar, în scop antierozional de
fixare a solului şi regularizare a regimului apelor. O serie de măsuri cu semnificaţii
antipoluante au fost fixate de catre noua Lege sanitară din 1885, pe baza şi în aplecarea
careia s-a elaborat, la 24 septembrie 1894, Regulamentul pentru industriile insalubre. Se
prevedeau sancţiuni aspre care mergeau până la închiderea stabilimentului industrial
necorespunzator exploatat sau întreţinut. Alte măsuri de sănătate publică au fost stabilite
prin Regulamentul pentru condiţiile de igienă şi salubritate publică, din 7 octombrie
1893, care cuprindea şi reglementări referitoare la poziţia construcţiilor şi alinierea

9
străzilor, completate prin Regulamentul pentru alinierea satelor şi construirea locuinţelor
ţărăneşti din 14 iunie 1894.
În domeniul ocrotirii vegetaţiei se adoptă „Condiţiile generale pentru exploatarea
pădurilor satului”, precum şi Legea pentru crearea unui fond necesar pădurilor,
menţinerea coastelor şi fixării terenurilor pe moşiile satului care are importante prevederi
referitoare la tăierea raţională şi regenerarea unor păduri rezervate în scopul prevederii
apariţiei solului de eroziune. În sfârşit, la 21 octombrie 1899 este publicat Regulamentul
pentru măsuri de apărare a sănătăţii publice faţă de exploatările de petrol.
Regimul legal al animalelor este îmbogăţit printr-o serie de reglementări vizând
ocrotirea animalelor de interes vânătoresc. Astfel, Legea asupra poliţiei vânatului şi
regulamentului de aplicare din 2 noiembrie 1891 au introdus elemente noi în privinţa
dreptului vânătorii, referitoare la perioadele de prohibiţii. O serie de măsuri pentru
protejarea vânatului împotriva braconierilor au fost consacrate prin Regulamentul privitor
la arendarea pe proprietăţi ale statului a dreptului de vânătoare prin „permis”, deosebit de
arendare licitativă, din 22 decembrie 1899.

1.3. Apariţia şi dezvoltarea legislaţiei privind conservarea naturii

După acestă perioadă „preliminară”, urmează o perioadă care marchează apariţia
şi dezvoltarea preocupărilor legate în mod direct de ocrotirea naturii, ce se manifestă mai
ales prin evoluţia unei mişcări militante în favoarea conservării unor servicii de plante şi
animale sau a habitatelor lor originale. Au fost avute în vedere, pentru început, ocrotirea
unor suprafete datorită valorii excepţionale a peisajelor lor, precum: Muntii Bucegi şi
unele sectoare ale Vaii Prahovei, protecţia unor specii de păsări sau plante ameninţate cu
dispariţia.
Se afirmă un curent de opinii tot mai viguros împotriva despăduririlor abuzive,
degradării peisajelor, exploatării iraţionale a bogărţiilor naturale etc. Şi în favoarea
elaborării şi adoptării unei legislaţii adecvate ocrotirii naturii.
Preocupările vizând direct ocrotirea naturii işi gaseşte o expresie juridică, mai ales
începând cu debutul secolului al XX-lea. Astfel, în Transilvania, în 1909, funcţionării
Ministerulul Agriculturii au întocmit o listă cu monumentele de interes istoric sau
ştiinţifico-economic ce urmau să fie trecute sub protecţia legilor, dar izbucnirea primului

10
război mondial a zdruncinat realizarea proiectului. După război, preocupările în materie
s-au multiplicat. În 1919, Sfatul Naţional de la Sibiu a introdus în art. 2 din legea agrară
urmatorul aliniat: „Toate lucrurile care prezintă un deosebit interes ştiinţific să fie
expropriate în întregime, pentru ştiinţă”.
Este considerată drept prima măsură legislativă românească pentru protecţia
naturii. Numai că, în urma derulării procesului de unificare legislativă, o noua lege agrară
avea să ignore aceste prevderi.
În Bucovina, prima măsura de protecţie a naturii datorează din 1904, când a fost
redactat un anteproiect de lege ce cuprindea şi lista monumentelor naturale care urmau să
fie protejate din punct de vedere juridic.
Adoptarea, la 7 iulie 1930, a primei legi pentru protecţia monumetelor naturii a
marcat începutul unei noi etape a procesului de organizare a activităţii de ocrotire a
mediului în România. În concepţia legii, erau monumete ale naturii „toate teritoriile,
vietăţile şi artefactele neistorice, ce merită a fi considerate pentru folosinţă obştească
actuală şi viitoare”.
Pe baza acestui act normativ s-a înfiinţat prima Comisiune pentru ocrotirea
monumentelor naturii, iar prin organisme regionale de acest gen, cum ar fi comisia
regionala pentru Ardeal în 1933, pentru Oltenia 1936, iar pentru Moldova 1938,
activitatea acestora structuri a avut, prin excelenţă, un caracter de cercetare ştiinţifică
concretizată prin publicarea a numeroase studii, note sau lucrări, care au stat la baza
ocrotirii, prin lege, a valoroase obiective ca monumente ale naturii si anume: 36 de
rezervaţii naturale cu o suprafaţă totală de aproximativ 15.000 ha, 15 specii de plante şi
16 specii de animale, printe care şi parcul naţional „Retezat” în anul 1935.
Totodata, în acest context au fost elaborate o serie de norme tehnice, precum cele
de aplicare a legii, cele privind marcajul traseelor şi respectarea toponimiilor autohtone,
norme vizând ocrotirea păsărilor migratoare etc.

1.4. Perioada 1950 – 1989: protecţia „planificată”

După cel de-al doilea război mondial, preocupările în materie s-au pus în alţi
termeni. Problemele generale ale conservarii naturii din această perioadă s-au realizat în
condiţiile dezvoltării economico-sociale planificate şi ale regimului politic totalitar.

11
 Primul act normativ de acest gen îl constituie Decretul nr. 237 din octombrie
1950, privind ocrotirea naturii, însoţit de un Regulament de aplicare, aprobat prin H.C.M.
nr. 518 din 1954. Ocrotirea naturii era considerată o problemă de stat. Comisia pentru
ocrotirea naturii este reorganizată şi plasată sub autoritatea Academiei. La nivel local,
administrarea monumentelor naturii a fost încredinţată primăriilor competente teritorial.
În locul fostelor comisii regionale din anii 1930 au fost create subcomisii, pe langă
filialele Academiei, la Cluj(1955), Iasi (1956) şi pe langă baza de cercetare din Timişoara
(1959). În plus, au fost înfiinţate comisii regionale de îndrumare pentu ocrotirea naturii şi
conservarea genofondului având scopul de a ţine o legătură permanentă între Comisia
pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii şi structurile politico-administrative regionale şi
a le sprijini în această privinţă.
Mai mult decât atât, H.C.M. nr. 518/1954 abilita instanţele administrativ
teritoriale să adopte, la propunerea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii,
măsuri provizorii în direcţia ocrotirii faunei, florei, depozitelor fosiliere, peşterilor etc.,
aflate pe teritoriile propuse spre a dobândi calitatea de monument al naturii şi să prevină
executarea oricaror lucrăi care ar prejudicia integritaea acestor obiective.
Reglementările juridice se diversifică, dar reflectă aceeaşi concepţie limitată la
ocrotirea naturii, mai ales în sensul conservării eşantioanelor reprezentative.
Într-o primă fază, s-a conturat astfel, un cuprins juridic care a încercat ca, pornind
de la o reglementare cu caracter mai general referitoare la ocrotirea naturii, să ofere
reglementări specifice pentru diferiţi factori naturali de mediu: protecţia resurselor de apa
potabilă, gospodarirea apelor sau prin activităţi umane etc.
Conştientizarea la nivel planetar a gravelor probleme ecologice şi desfasurarea
primei Conferinţe mondiale a O.N.U. asupra mediului, din iunie 1972 la Stickholm, au
impus şi în românia o noua viziune asupra problemelor de mediu şi trecerea la abordarea
aspectelor vizând conservarea, protecţia şi ameliorarea mediului ambiant. Stockholm-ul a
avut un impact decisiv din acst punct de vedere, deopotrivă în plan legislativ, institutional
şi cel al doctrinei.
Sub raport legislativ, în anul 1973 s-a adoptat Legea privind protecţia mediului
înconjurator ca o reglementare cadru, autocuprinzătoare, care a consacrat, pe de o parte,
regimul juridic general al ocrotirii mediului, inclusiv crearea unui cadru institutional

12
adecvat, iar, pe de alta parte, a stabilit o serie de regului aplicabile principalilor factori
naturali sau creaţi prin activităţi umane.
Pe aceasta baza juridică generală, ulterior s-au adoptat, în vederea dezvoltării şi
particularizări reglementărilor de principiu, o serie de acte normative vizând protecţia
unor factori de mediu, precum: apa, Legea apelor nr. 8/1974, Legea privind gospodărirea
raţională, protecţia şi asigurarea calităţii apelor nr.5/1989; solul, Legea privind fondul
funciar nr. 5/1974 şi cea privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale
nr. 5/1974; pădurile, Legea privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor,
exploatarea lor raţională, economică şi menţinerea echilibrului ecologic nr. 2/1987 etc.
De asemenea, au fost instituite o serie de reglementări specifice referitoare la
unele substanţe şi produse chimice sau alte produse care, prin natura lor, pot afecta
negativ mediul, domeniul nuclear, regimul materialelor explozive în economie, regimul
substanţelor şi produselor toxice etc.
Ca o expresie a dominaţiei strategiei dezvoltării planificate, au fost elaborate şi
investite cu putere de lege o serie de programe privind gestiunea unor importanţi factori
de mediu, precum: „Programul naţional de perspectivă pentru amenajarea bazelor
hidrografice”, „Programul naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier în
perioada 1976-2010” etc.
Totodată, prin legile anuale ale „Planului national unic de dezvoltare economico-
sociala” s-au stipulat o serie de indicatori economici referitori la calitatea mediului,
eliminarea pagubelor aduse economiei prin poluarea şi degradarea natrii, precum şi
recuperarea pe scară largă a substanţelor reziduale, utilizabile în domeniul economic.
Sub raport internaţional, în 1974 s-a creat Consiliul Naţional pentru Protecţia
Mediului Înconjurator, ca organ central al administraţiei de stat, cu filiale teritoriale
departamentale.
Pe de altă parte, eficienţa cadrului legislativ-instituţional a fost diminuată de
atitudinea şi concepţia generală a sistemului politico-economic.
Caracterul prea general, prin excelentă declarativ, al acestor măsuri, absenţa unor
măsuri adecvate de implementare, de natură diversa: economică, politică, instituţional-
administrativă etc., conjugate cu politica consecventă de dezvoltare deformată,
caracterizată printr-un ritm înalt al creşterii economice şi orientarea către ramuri mari

13
consumatoare de resurse naturale şi deosebit de poluante, au fost ca eficienţa lor în plan
practic să fie deosebit de scăzută.
Dispoziţiile legale, de principiu, consacrate în domeniul mediului nu şi-a găsit o
reflectare şi dezvoltare corespunzătoare în celelalte ramuri ale dreptului, ceea ce a alterat
şi mai mult efectele lor sociale generale.
Toate aceste aspecte au fost amplificate şi actualizate prin faptul că, mai ales în
ultimile decenii, regimul totalitar a interzis orice fel de transparenţă în ceea ce priveşte
starea generală a calităţii mediului, gradul de poluare, factorii poluanţi şi impactul lor
asupra nivelului de viaţă al populaţiei.
Chiara dacă, din punct de vedere formal, al prescripţilor şi conţinutului lor,
reglementările tehnice corespundeau standardelor internaţionale de mediu, acestea nu
erau aplicate, în mare parte rămânând la stadiul simplu de declaraţii de intenţii.
Semnificativ este, în acest sens, faptul că, deşi unele reglementări prevedeau
posibilitatea că, în cazul unor poluări grave, să se dispună, ca sancţiune administrativă,
încetarea totală sau parţială a activităţii unităţilor economice culpabile, acestă sacţiune nu
a fost aplicată niciodată. De altfel, una dintre marile deficienţe ale legislaţiei ecologice
din această perioadă a constituit-o slaba preocupare vizând aplicarea sa, inclusiv în
privinţa utilizării mijloacelor juridice.
Preeminenţa absolută a factorului economic a condus la neglijarea a dimensiunii
ecologice a dezvoltării, în ciuda declaraţiilor oficiale.

1.5. Dezvoltarea dreptului mediului în perspectiva aderarii României la Uniunea

Europeană
În urma revizuirii Constitutiei din 8 decembrie 1991 prin Legea nr. 429/2003, s-a
realizat, printre altele, constituţionalizarea dreptului la mediu, recunoscându-se „dreptul
oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic” [art. 35 alin (1)] şi, în mod
corelativ, „îndatorirea persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul
înconjurator”. Totodată, s-a stipulat că „dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului”.

14
 În acelas timp, aproximarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar de mediu
în procesul de preaderare a României la Uniunea Europeană a contribuit la o reformă
masivă a dreptului naţional al mediului.
Pentru ţara noastră, aproximarea legislaţiei reprezintă o obligaţie asumată prin
Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitaţile
europene şi statele membre, pe de alta parte, capitolul III din titlul V al documentului
fiind consacrat exclusiv aproximarii legislaţiei5. Potrivit art. 70 din Acord, aproximarea
legislatiei va urmari, printre altele, reglementările din domeniul nuclear, transport şi
mediu. Documentul de poziţie privind Capitolul 22 a fost aprobat de Guvernul României
la 18 octombrie 2001, iar negocoerile asupra sa s-au deschis în cadrul Conferinţei de
aderare a României. Poziţia comună solicită României asigurarea conformării cu
prevederile Acordului european de asociere din 1993 şi a Parteneriatului de aderare,
informaţii suplimentare cu privire la aplicarea acquis-ului în materie şi realizarea
anumitor perioade de tranziţie.
Din punct de vedere al strategiei de preaderare, România a acceptat integral
acquis-ul comunitar privind capitolul 22, în vigoare la 30 iunie 2003, şi sa angajat să
implementeze prevederile acestuia pana la data aderării, cu excepţia a 11 acte normative
comunitare vizând următoarele sectoare: calitatea aerului şi schimbările climatice,
managementul deşeurilor, calitatea apei, precum şi controlul poluării industriale şi
managementul riscului, pentru care s-au solicitat perioade de tranziţie cuprinse între 3 şi
15 ani.
Consultările generale privind continuarea negocierilor de aderare şi cele informale
ulterioare au relevat aspecte de etape ale problemei: modul de transpunere, pregatirea
planurilor de implementare pentru directivele pentru care s-a solicitat perioada de
tranziţie, precum şi definitivarea documentului de poziţii complementar etc.
Analiza derulării şi a rezultatelor de până acum ale procesului de aproximare a
legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar de mediu permite câteva concluzii relevante.
Prima este a existenţei unui „decalaj”, din ce în ce mai evident, între ritmul şi rata
transpunerii şi, respectiv, gradul de pregătire şi realizare a implementării. Astfel, în

5
Ratificat prin Legea nr. 20/1993. Asupra problemei a se vedea şi A. Popescu, Armonizarea legislaţiei
naţionale cu reglementarile comunitate, România şi viitorul Europei, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti,
2001, p. 133-153.

15
ultima perioadă, procesul de receptare a dreptului comunitar al mediului s-a accelerat, în
2001 aprobându-se în 30 de acte normative interne în acest sens, iar în 2002, ajungându-
se la o rată generală de aproximare în domeniu ce se aproprie de sfârşit.
Dimpotrivă, pregătirea şi trecerea la implementare rămân în întarziere nu sub
aspect formal ci în privinţa conţinutului, al efectivităţii lor prin măsuri financiare,
materiale. Costul financiar al aproximarii este deosebit de ridicat şi greu de suportat
pentru o economie în tranziţie, ceea ce implică termene mai lungi de aplicare efectivă.
Referitor la modalităţile de transpunere, se remarcă faptul că, din motive de
celeritate, s-a recurs adesea la calea adoptării de ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale
Guvernului pentru stabilirea cadrului juridic de bază necesar receptării reglementărilor
juridice comunitare în ordinea juridică internă, urmate de acte normative subsecvente:
hotarari guvernamentale, ordine ministeriale etc. de aplicare corecta şi cu un caracter
preponderent-tehnic.
Dincolo de varianta tip, exista şi unele exceptii care pot şi vor crea probleme de
ordinul juridico-proceduraldeoportriva în plan national şi cel al Uniunii Europene. Ele se
refera la faptul ca, în unele cazuri, cerintele directiveloreuropene au fost preluate direct
prin acte normative subsecvente, respectiv hotarari guvernamentale şi/sau ordine
ministeriale. Aceasta practica este contrar principiului constitutional conform căruia
asemenea documente nu pot decat sa „organizeze aplicarea Legii”, şi nicidecum sa
stabilesca norme de reglementare primara. În consecinta, fiind lipsite de baza legislativa,
reglementarile respectivenu fiinteaza juridic, ceea ce echivaleaza cu o absenta a
aproximării în sectorul respectiv.
O alta practica negativa consta în faptul ca reglementarilecomunitare sunt reluate
şi receptate automat şi integral fara a se tine seama de existenta unor reglementari
nationale în materie, poate uneori mai complete şi mai adecvate integrării scopului
prevazut în legislaţia comunitara. Acestea sunt inlaturate în bloc şi inlocuite, fără nicio
evaloare corespunzatoare a raportului dintre ele, cu reglementari similare celor existente
în plan comunitar.
Pe aceasta cale, se distorsioneaza grav principiul subsidiaritatii, care nu este însa
considerat obligatoriu în perioada de aderare, deşi face parte din acquis-ul comunitar
general.

16
 În acest context, al preocuparilor de preluare a Acquisului comunitar de mediu in
procesul de pregatire a aderarii la Uniunea Europeana, se încheie şi adoptarea unei noi
reglementari-cadru în materie, cea de-a treia, prin Ordonanţa de urgeţă nr. 195/2005
privind protecţia mediului cu modificarile de rigoare prin Legea nr. 265/2006.6
Deşi adopta dupa incheierea, în linii genarale, a aproximarii legislatiei nationale
cu dreptul comunitar al mediului, Ordonanţa a reprezentat mai degraba un manifest
politic de subliniere a dorintei de aderarela Uniunea Europeana şi mai putin inspirat şi
binevenit nou act normativ.
De altfel, în ceea ce priveste continutul sau, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.195/2005 constituie, în unele privinte, un regres în raport cu legea-cadruanterioara,
nr.137/1995, ceea ce nu înseamnă că această era perfecta şi nu presupunea modificari
substantiale.
Printre putinele sale merite ramane acela de a fi preluat unele elemente tale quale,
chiar dacă mai putin adevarate, din reglementarile existente la nivelui Uniunii Europene.
Aşa, de exemplu, ca principii fundamentale sunt preluate cele existente în documentele
comunitare, chiar dacă aici sunt, mai degrabă, reguli publice, decat juridice, respectiv:
principiul integrarii cerintelor de mediu în celelalte politici sectoriale, principiul
activităţii preventive, principiul retinerii poluantilor la sursă.
În sfarsit, în această perioadă a fost adoptat un numar important de acte
normative.7

Capitolul II – Acte de reglementare privind protecţia mediului în dreptul

intern

2.1. Categori de acte de reglementare privind protecţia mediului

6
M. Of. 1996 din 30 decembrie 2005. Adoptata cu modificarile de rigoare prin Legea nr. 265/2006. Pentru
o preyentare generala a actului normativ, a se vedea M. Dutu, Noua reglementare-cadru romana privind
protectia mediului, R.R.D. mediului nr. 1/2006, p. 5-12;
7
În prezent dupa unele estimari, in Romania sunt in vigoare circa 1000 de acte normative, aproximativ 225
de legi si decrete, peste 375 acte ale guvernuluisi peste 370 de ordine si reglementari departamentale: dintre
acestea, mai bine de 750 au fost aprobate in 2001.

17
 Legislatia romaneasca in vigoare stabileste, cu unele imperfectiuni, o serie de
categorii distincte de acte de reglementare, conform unor categorii mai mult sau mai
putin percise si supuse unor regul specifice.

2.1.1. Avizul de mediu

Avizul de mediu pentru planuri şi programe, avizul pentru stabilirea obligatiilor
de mediu, avizul de mediu pentru produsele de protectie a plantelor, respectiv pentru
autorizarea îngrăşămintelor chimice şi avizul Natura 20008, indiferent de denumire,
reprezinta, ca natura juridica, avize conform a caror solicitare şi ale caror prevederi sunt
obligatorii pentru adoptarea, emiterea sau aprobarea documentelor carora li se adreseaza
şi faţă de care certifica integrarea considerentelor privind protectia mediului. Functia lor
esentiala este aceea de a asigura respectarea exigentelor ecologice în acte administratice,
politico-juridice etc. care pot sau au un impact semnificativ asupra mediului, dar al caror
obiectiv principal definitoriu este de alta natura. Aceste cerinte ale avizului reprezinta o
conditie de legalitate a însuşi actului ce urmează a se emite, neindeplinirea lor atragand
nulitatea absoluta a acestuia. Neconstituind acte administrative de sine statatoare, ci doar
operatiuni tehnico-juridice deosebit de importante, avizul nu poate fi contestat în justitie
decat odata cu actul pe care îl conditioneaza.

2.1.2. Acordul de mediu9

Acordul de mediu are o poziţie intermediară, între avize şi autorizatii, cu un profil
juridic specific, datorita scopului urmarit şi regimul juridic aplicabil. Astfel, patrivit legii-
cadru acesta este obligatoriu proiectele publice sau private sau pentru modificarea ori
extinderea activitatilor existente, inclusiv puntru proiecte de dezafectare, care pot avea
impact asupra mediului, iar pentru obtinerea să, în cazul proiectelor publice sau private
care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau
localizarea lor este necesara evaloarea impactului asupra mediului. O alta caracteristica a

8
Avizul natura 2000 – are ca obiectiv confirmarea integrarii aspectelor privind protectia habitatelor
naturale si a speciilor de flora si fauna salbatica in planul sau programul supus adoptarii.
9
Definit de Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 drept „act tehnico-juridic prin care se stabilesc conditiile de
realiyare a proiectului, din punct de vedere al impactului asupra mediului”, acordul de mediu reprezinta
decizia autoritatii competente pentru protectia mediului care da dreptul titularului de proiect sa-l realizeze
din punct de vedere al protectiei mediului.

18
acordului de mediu este aceea că, spre deosebire de autorizatia de mediu şi că o
consecinta a naturii sale juridice, se emite în paralel cu celelalte acte normative emise de
autoritatiile competente, potrivit legii atr. 11 alin. (4) din ordonanta de urgenta nr.
195/2005, astfel ca efectul juridic al ducumentului supus acordului este rezultatul
manifestarii de violenta al mai multor organe, inclusiv al celui de mediu.
Totusi, se cuvine mentionat faptul că, după eliberarea acordului de mediu şi în
conexiunea prealabila cu acesta se emit şi alte acte administrative, precum: autorizaţia de
construire sau avize ori acorduri cerute pentru diverse alte domenii, în conditiile legii.

2.1.3. Autorizaţia de mediu10

Autorizatia de mediu este considerata ca fiind actul administrativ în baza caruia se
pot desfasura, în mod legal, activitatile existente şi încep activitatile noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului. În sens administrativ, autorizatiile de mediu sunt autorizatii
libere, acte administrative individuale, care stabilesc drepturi şi obligatii determinate
pentru subiectul caruia i se adreseaza. Actizitatile supuse astfel autorizarii sunt
determinate prin sistemul listei. Referitor la stabilirea consecintelor asupra mediului,
pentru obtinerea autorizatiei de mediu, în cazul activitatilor existente, care nu sunt
conforme cu normele şi reglementarile în vigoare, este necesara efectuarea bilantului de
mediu, urmat de programul de conformare, iar în cazul activitatiilor noi se impune
evaloarea impactului de mediu.
În dreptul comunitar, potrivit art. 1 parag. 2 al Directivei nr. 337/85/CEE din 27
iunie 1985 privind evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice sau private asupra
mediului, autorizatie inseamna „decizia autoritatii sau autoritatiilor competente care naste
dreptul beneficiarului obiectivului de a realiza proiectul”, iar in termenii art. 1 parag 2
„Statele membre vor lua masurile necesare pentru ca, inainte de obtinerea autorizatiei,
proiectele susceptibile de a avea efecte semnificative asupra mediului, mai ales în
10
Act tehnico-juridic emis de autoritatile competente de protectie a mediului, prin care sunt stabilite
conditiile si/sau parametrii de functionare a unei activitati existente sau a unei activitati noi cu posibil
impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia in functiune. In dreptul comunitar,
notiunea de autorizatie este definita ca „decizia autoritatii sau autoritatiilor competente, care deschide
dreptul titularului unei lucrari de a realiza proiectul” [art. 1 parag. 2 din Directivele nr. 85/337/CEE privind
evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului]. La noi, legea reglementeaza
urmatoarele categorii de autorizatii: autorizatia privind activitati cu organisme modificate genetic;
autorizatia privind emisiile de gaye cu efect de sera; certificatul de emisii de gaze cu efect de sera; permisul
CITES.

19
privinta naturii lor, a dimensiunii lor sau a localizarii, sa fie supuse unei evaluari a
incidentelor”. Asa cum sa statuat în jerisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii
Europene „aceasta ramane o notiune comunitara care tine exclusiv de dreptul comunitar”.
Autorizatiile de mediu se pot grupa, în functie de criteriul folosit, în mai multe
categorii. Clasificarea principala este cea care le distinge in functie de activitatea pe care
o reglementeaza; din acest punct de vedere avem, pe de o parte, autorizatiile care permit
realizarea de activitati care, în mod direct ori indirect, presupun contaminarea sau
deversarea asupra unei resurse naturale, iar pe de alta, autorizatiile care permit efectuarea
de activitati care, în plus, este posibil sau efectiv un impact asupra mediului. Diferenta
dintre cele doua categorii este semnificativa, deopotriva în privinta poluarii şi cea a
regimului juridic aplicabil. Astfel, în plan concret, în timp ce în cazul permiselor de
deversareceea ce se autorizeaza este impactul asupra mediului şi nu activitatea care îl
produce, permisele de activitati cu impact asupra mediului autorizeaza activitatile care
produc acest impact şi nu impactul însuşi.
În fapt, evaluinnd activitatea în functie de efectele pe care le produce şi care
trebuie sa fie în conformitate cu normele care o reglementeaza, se va avea în vedere, în
mod logic, impactul respectivei activitati. Desi, în esenta, aceste autorizatii presupun un
control asupra cauzelor impactului ecologic, în timp ce cele din prima categorie iau în
consideratie doar caracteristicile şi conditiile impactului. Din aceasta perspectiva, este
vorba de un control in privinta cauzei şi a tuturor consecintelor asupra mediului pe care
activitatea respectiva le are, iar primul tip de autorizatii se refera la un control privind
efectele şi anumite surse de contaminare, fara a se tine seama sau sa se analizeze toate
formele de impact pe care activitatea il are sau il produce.
Diferenta dintre cele doua categorii de autorizatii se manifesta, mai ales, în
privinta procedurii de acordare a lor.
În cazul autorizatiilor de deversarea sau poluare, procedura are ca obiectiv
acordarea cestor autorizatii, drept pentru care demersul procedural se realizeaza prin
apecierea conditiilor în care deversarea sau contaminarea se vor produce. Dimpotriva, în
situatia celorlalte autorizatii, cele vizand actiuni sau executarea de proiecte, se analizeaza
nu numai problemele ecologice, ci şi proiectul însusi.

20
 Din aceasta perspectiva, sunt autorizatii propriu-zise de mediu cele din prima
categorie, care autorizeaza desfasurarea de activitati ce, in mod direct sau indirect,
presupun un impact asupra mediului, deoarece este vorba de activitati poluante.
În schimb, se poate considera ca cele din a doua categorie sunt, in sens impropriu,
denumite autorizatii de mediu, intrucat ele permit exercitarea unei activitati, dar au avut
in vedere, printre altele, impactul ecologic al acesteia si au inclus, pe langa alte conditii,
si pe cele necesare pentru a evita sau reduce impactul asupra mediului.
În orice caz, este de subliniat faptul ca, in plan general, regimul si natura
autorizatiilor de mediu evolueaza, dupa unii autori, spre situatia concesionarilor, dar cu o
importanta precizare. Particularitatile obiectivului protectiei mediuluiridica o problema
deosebita din perspectiva celor doua institutii juridice traditionala ale dreptului
administrativ: autorizatia sau licenta presupun ca titularul lor sa fi avut un drep anterior,
preexistent, iar cincesiunea nu.
În fine, se cuvine mentionat faptul ca, indiferent de intinderea exacta a conditiilor
pe care autoritatea publica le impune solicitantului, autorizatia este intotdeauna eliberata
sub rezerva drepturilor tertilor. Aceasta inseamna ca ea nu confera un drept de a vatama
mediul si, cel putin teoretic, tertii au posibilitatea sa-si valorifice drepturile lor impotriva
titularului actelor de reglementare, chiar daca acesta respecta, in mod scrupulos,
conditiile stabilite.
Ca specie a primei, autorizatia integrata de mediu 11se aplica in cazul activitatilor
supuse regimului stabilit prin Ordonanta de urgenta nr. 152/2005privind prevenirea si
controlul integrat al poluarii12; ea cuprinde conditii si detalii cu privire la masurile
adoptate pentru protectia aerului, apei si solului.
Spre deosebire de acordul de mediu, autorizatiile de mediu au un acord de sinteza,
in sensul ca se emit dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri, autorizatii, dupa caz, ale
autoritatilor componente, potrivit legii si exprima cerintele definitorii pentru cazul
respectiv.
11
Cu totul neinspirat si evident incomplet autorizatia integrata de mediu este definita ca fiind „act-
tehnologic-juridic emis de autoritatile competente, conform dispozitiilor legale in vigoare privind
prevenirea si controlul integrat al poluarii” O.U.G. nr. 195/2005, sau „actul tehnico-juridic emis de
autoritatile competente potrivit dispozitilor legale in vigoare, care acorda dreptul de a exploata in
totalitatesau in parte o instaletie, anumite conditii care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor
preyentei ordonante de urgenta” art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 152/2005.
12
Aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 84/2006 din M. Of. nr. 327 din 11 aprilie 2006.

21
 2.1.4. Bilantul de mediu
Bilantul de mediu reprezinta procedura de a obtine informatii asupra cauzelor si
consecintelor efectelor negative cumulate anterioare si anticipate, care face parte din
actiunea de evaluate a impactului asupra mediului.
Bilantul de mediu se elaboreaza la solicitarea Agentiei de Mediu in cadrul
procedurii de autorizare. Exista trei niveluri de complexitate:
Bilant de mediu de nivel 0 – O fisa de caracterizare a activitatii care permite
Agentiei de Mediu sa identifice necesitatea efectuarii unui Bilant de nivel I si/sau II;
Bilant de mediu de nivel I – Un studiu bazat pe analizarea si interpretarea
informatiilor disponibile cu privire la starea mediului si la activitatile economice
desfasurate pe un amplasament;
Bilant de mediu de nivel II – Un studiu realizat prin investigatii asupra unui
amplasament cu prelevarea de probe de apa, aer, sol si masuratori.13

2.1.5. Auditul de mediu

Auditul de mediu este un proces de determinare si examinare, implicand analize,
teste si confirmari, al carui scop este de a verifica in ce masura o intreprindere, in
amsamblul sau anumite structuri componente ale acesteia, respecta cerintele legale, locale
sau nationale, de protectie a mediului. Concept relativ nou, auditul de mediu este
componenta de baza a managementului de mediu al intreprinderii, completand
managementul global al acesteia. Auditul de mediu al unei intreprinderi presupune
desfasurarea urmatoarelor activitati: de pre-audit; de audit propri-zis; de post-audit.
Auditul de mediu trebuie aplicat la toate intreprinderile cu activitate economica si cu
efecte negative asupra mediului, existand o astfel de preocupare a responsabilitatilor
unitatii pentru managementul de mediu al intreprinderii. Apoi, auditul trebuie extins la
toate activitatile. Auditul unei intreprinderi poate fi organizat ca: audit intern sau audit
extern.14
Auditul de mediu cu timpul capata o anumita periodicitate si ori de cate ori
intreprinderea se restructureaza, introduce noi tehnologii, realizeaza noi produse etc.
13
Datele sunt preluate de pe pagina de web: http://www.epcmediu.ro/;
14
E. Lupsn, Dictionar de protectiea mediului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

22
 La nivelul Uniunii Europene si in tara noastra se afla in curs de derulare adoptarea
si experimentarea unor standarde cum sunt, linile directoare pentru auditul de mediu,
principii generale, proceduri de audit, criterii de abordare pentru auditorii de mediu etc.,
de definire a principalelor elemente legate de practica auditului de mediu.

2.2. Proceduri de emitere

Emiterea actelor de reglementare se efectueaza potrivit unor proceduri specifice
pentru fiecare categorie dinte acestea, aprobate prin hotarare de guvern sau ordin al
autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Regimul general al acestora se caracterizeaza prin urmatoarele reguli
fundamentale comune, stipulate prin ordonanta de urgenta nr. 195/2005:
- actele de reglementare se emit numai daca planurile si programele, proiectele,
respectiv programele pentru conformare privind activitatile prezente prevad
prevenirea, reducerea, eliminarea sau compresarea, dupa caz, a consecintelor
negative asupra mediului, in raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice
si reglementarile in vigoare.
- titularii activitatiilor care fac obiectul procedurilor de reglementare, din
perspectiva impactului negativ asupra mediului au obligatia de a respecta
termenele stabilite ade autoritatea competenta de ptrotectie a mediului in
derularea asupra procedurii; nerespectarea acestora conduce la incetarea de drept
a procedurii si anularea solicitarii actului de reglementare.
- obligatia autoritatilor competente de a asigura informarea, consultarea si
participarea publicului la luarea deciziei privind emiterea actelor de reglementare
si generarea accesului la justitie in vederea controlului legalitatii acestora;
organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului au drept la
actiune in justitie in probleme de mediu, avand calitatea procesuala activa in
litigiile care au ca obiect protectia mediului.15

2.2.1. Pricedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite

proiecte publice sau private

15
M. Dutu, Dreptul mediului, Editia 2, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2008.

23
 Ca parte integrala a procedurii de emitere a acordului de mediu procedura de evaluare
a impactului asupra mediului presupune parcurgerea mai multor etape, incepand cu
stabilirea necesitatii supunerii unui proiect evaluarii impactului asupra mediului, urmata,
dupa caz, de evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului si a
autoritatilor publice cu responsabilitati in domeniul pritectiei mediului, luarea in
considerare a raportului evaluarii impatului asupra mediului si a rezultatelor acestor
consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate. Ea este
stabilita in prezent prin Hotararea Guvernului nr. 1213/2006, privind stabilirea
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte
publice si private.
Legislatia romaneasca utilizeaza sistemul listei in determinarea proiectelor supuse
evaluarii impactului asupra mediului, cu doua subdiviziuni: prima cuprinde proiectele
prevazute in anexa nr. 1 a Hotararii Guvernului nr. 1213/2006, precum si orice proiecte
propuse a se realiza pe un amplasament situat in perimetre de protectie hidrogeologica
prevazute de legislatia privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si
hidrologica si care sunt supuse evaluarii de mediu, datorita naturii, dimensiunii sau
localizarii lor si secunda, carora trebuie stabilita necesitatea efectuarii evaluarii
impactului asupra mediului, prevazute in anexa nr. 2 si realizarea in cadrul unei arii
naturale protejate, indirect legate de acesta sau necesare pentru managementul ariei
naturale protejate care, fie individual, fie impreuna cu alte proiecte, pot avea efecte
semnifcative asupra ariei naturale protejate, avand in vedere obiectivele de conservare a
acesteia, asa cum sunt prevazute in legislatia privind regimul ariilor protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice; prin exceptie, toate proiectele
prevazute in anexa 2, ce urmeaza a fi realizate in zona costiera se supun evaluarii
impactului asupra mediului.
Evaloarea identifica, descrie si evalueaza, in mod corespunzator si pentru fiecare caz
in parte, efectele directe si indirecte ale proiectului asupra urmatorilor factori:
a) fiinte umane, fauna si flora;
b) sol, apa, aer, clima si peisaje;
c) bunuri materiale si partimoniu cultural;

24
 d) interactiunea dintre acesti factori.16
Ea stabileste masurile de prevenire, reducere si, unde este posibil, de compensare a
afectelor semnificative adverse ale priectului asupra factorilor de mediu si contribuie la
luarea deciziei de emitere a acordului de mediu sau de respingere a cereriirespective.
Potrivit art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 1213/2006, procedura de evaluare a
impactului asupra mediului se realizeaza in etape, astfel:
 etapa de incadrare a proiectului in procedura de evaloare a impactului asupra
mediului;
 etapa de definire a documentului evaluarii si de realizare a raportului evaluarii
impactului asupra mediului;
 etapa de analiza a calitatii raportului evaloarii impactului asupra mediului.
Pentru toate proiectele supuse evaluarii, titularii acestora au obligatia de a furniza,
in cadrul raportului evaloarii impactului asupra mediului informatiile vizand descrierea
proiectului, rezumatul principalelor alternative studiate si indicarea motivelor pentru
alegerea finala, descrierea aspectelor de mediu posibil a fi afectate in mod semnificativ de
proiectul propus, in special a populatiei, faunei, florei, solului, apai, aerului, factorilor
climatici, bunurilor materiale etc. si descrierea efectelor semnificative posibile ale
proiectului propus asupra mediului, descrierea masurilorpreconizate pentru prevenirea,
reducerea si, unde este posibil, compensarea oricaror efecte semnificative adverse asupra
mediului, un rezumat faca caracter tehnic al informatiilor astfel furnizate si identificarea
dificultatilor intampinate de titularul proiectului in prezentarea informatiilor solicitate.
De asemenea, se aduc la cunostinta publicului, din timp si cel mai tarziu imediat
ce informatia poate fi furnizata intr-un termen rezonabil, prin anunt public si prin afisarea
pe pagina proprie de internet orice solicitare de acord de mediu, tipul deciziilor publice
etc.; de asemenea, este facuta publica decizia de emitere a acordului de mediu sau de
respingere a cererii aferente.

2.2.2. Procedura de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe

16
M. Dutu, Tratat de dreptul mediului, Vol. 1, Ed. Economica, Bucuresti, 2003.

25
 În spiritul reglementarilor europene si internationale, actul normativ in materie,
respectiv prin Hotararea Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de
realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe17, si implicit procedura pe care o
stabileste au ca obiectiv asigurarea unui „nivel inalt de protectie a mediului si de a
contribui la integrarea consideratiilor cu privire la mediu in pregatirea si adoptarea
anumitor planuri si programe, in scopul promovarii dezvoltarii durabile, prin efectuarea
unei evaluari de mediu a planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative
asupra mediului”.
Potrivit legii, sunt supuse evaluarii de mediu planurile si programele care pot avea
efecte semnificative asupra mediului, permanente de actul normativ.
Evaluarea de mediu se efectueaza in timpul pregatirii planului si programului si se
finalizeaza inainte de adoptarea acestuia ori de trimitere a sa in procedura legislativa;
procedura se realizeaza in etape, astfel:
a) etapa de incadrare a planului sau programului in procedura evaluarii de
mediu;
b) etapa de definitivare a proiectului de plan sau de progarm si de realizare a
raportului de mediu;
c) etapa de analiza a calitatii raportului de mediu.18
Etapa de incadrare se desfasoara prin notificare in scris a autoritatii competente
pentru protectia mediului si informarea publicului, pentru consultare de catre titularul
planulau sau programului, prima versiune a acestora; publicul poate formula in scris
comentarii si propuneri asupra versiunii si eventualele efecte ale acesteia asupara
mediului.
Consultarea si concentrarea intre titularul planului sau programului, a autoritatii
de sanatate publica si a autoritatilor interesate de efectele implementarii planului sau
programului, se realizeaza in cadrul unui comitet special constituit.
Decizia de incadrare se ia de catre autoritatea competenta pentru protectia
mediului, avandu-se in vedere comentariile si propunerile venite din partea publicului, pe
baza consultarilor realizate in cadrul comitetului, in termen de 25 de zile calendaristice de

17
M. Of. nr. 707 din 5 august 2004;
18
M. Dutu, Dreptul mediului, Editia 1, Ed. C. H. Beck, 2007

26
la primirea notificarii. Planurile si programele care, in urma etapei de incadrare, nu
necesita evaluare de mediu, urmeaza a fi supuse procedurii de adoptare fara aviz.
Etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program si de realizare a
raportului de mediu are, asa cum ii arata si numele, ca obiective, definitivarea proiectului
de plan sau program, stabilirea dimeniului si a nivelului de detaliu al informatiilor ce
trebuie incluse in raportul de mediu, precum si analiza efectelor semnificative ale
planului sau programului, din una sau mai multe persoane fizice sau juridice interesate
atestateconform legii, precum si din experti care pot fi angajati.
Pe baza recomandarilor grupului de lucru, titularul planului sau programului
elaboreaza detaliat alternativele care implinesc obiectivele de mediu relevante pentru
respectivele documente; persoanele atestate, impreuna cu expertii angajati, dupa caz,
analizeaza efectele negative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul planului
sau programului si stabilesc masurile de prevenire, reducere, compensare si monitorizare
a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare alternativa a
planului sau programului, facand recomandari in acest sens.
Urmeaza, ca pasi procedurali: prezentarea, de catre titularul planului sau
programului, grupului de lucru a alternativei finale masurilor de prevenire, reducere sau
compensare a efectelor negative asupra mediului, programului de monitorizare, pe baza
carora se realizeaza continutul-cadru al raportului de mediu; raportul de mediu identifica,
descrie si evalueaza potentialele efecte semnificative asupra mediului ale implementarii
planului sau programului, precum si alternativele rezonabile ale acestuia, luinad in
cosiderare obiectivele si aria geografica ale planului sau programului; publicitatea
disponibilizarii proiectului de plan sau programe, finalizarea raportului de mediu, locul si
orarul consultarii acestora si faptul ca publicul poate face comentarii si propuneri scrise.
Etapa de analiza a calitatii raportului si de luare a deciziei cuprinde transmiterea,
in termen de 5 zile calendaristice de la finalizarea raportului de mediu, de catre titular, a
proiectului de plan sau program, insotit de raport, autoritatilor competente pentru
protectia mediului, organizarea dezbaterilor publice a acestora, analiza calitatii raportului
de mediu, luarea deciziei de emitere a avizului de mediu.

27
 Reglementarea in materie, Hotararea Guvernamentala nr. 1076/2004, stabileste
reguli speciale privind informarea si participarea publicului la procedura de evaluare de
mediu.

2.3. Revizuirea actelor de reglementare

Daca apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii
lor, avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, acordul de mediu si
autorizatia de mediu, se revizuiesc. Desi textul art. 17 alin (1) al Ordonantei de urgenta
nr. 195/2005 prevede ca „In acest caz se poate cere si realizarea evaluarii inpactului
asupra mediului si/sau a bilantului de mediu”, consideram ca, fata de justificarea
revizuirii si specificul procedurilor in maretie, refacerea studiului de impact nu reprezinta
o simpla posibilitate la latitudinea autoritatii publice competente, ci o obligatie a
efectuarii revizuirii autorizatilor respective.
Desi legea utilizeaza termenul revizuire, consideram ca mai potrivit este cel de
modificare a actelor de reglementare respective la situatii noi aparute pe parcursul
valabilitatii lor. Astfel, in ciuda faptului ca intr-o oarecare masura institutia prevazuta la
art. 17 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 evoca situatia stipulata in art. 322 pct. 5
din Codul de procedura civila, totusi diferenta in cazul nostru este majora, in sensul ca
„revizuitea” intervine atunci cand apar elemente noi cu impact asupra mediului,
necunoscute la data emiterii acordului, avizului si autorizatiei de mediu.
Asadar, nu este vorba despre o revizuire impusa de cunoasterea mai exacta a
situatiei de la momentul emiterii actelor de reglementare, prin noi dovezi, ci de o adaptare
a documentelor in cauza la evolutiile de fapt. De altfel, art. 15 alin (1) din Ordonanta de
urgenta nr. 195/2005 se refera atat la revizuire, cat si la actualizarea actelor de
reglementare de catre autoritatiile competente pentru protectia mediului, ceea ce impune
o delimitare a celor doua operatiuni, desi expres legea reglementeaza numai nuna dintre
ele. Reglementarea specifica privind autorizatia integrata de mediu se refera la revizuirea
si reactualizarea autorizatiei si reactualizarea conditiilor prevazute de aceasta, fara a
exista o delimitare clara intre cele trei operatiuni, ci mai degraba o confuziune acestora.
Ontocmai ca si in situatiile regelementate de Ordonanta de urgenta nr.195/2005,
revizuirea este conceputa ca o adaptare, din moment ce „Autoritatea competenta

28
evalueaza periodic conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo unde este
necesar, le revizuieste”, acesta fiind obligatorie in situatiile prevazute in art. 25 lit. a)-d)
din Ordonanta de urgenta nr. 152/2005, precum si in caz de „modificari planificate in
exploatarea instalatiei”.
Din aceasta perspectiva, revizuirea urmeaza sa opereze in situatia in care
modificarea actului de reglementare respectiv este impusa de elemente noi descoperite
ulterior, de existente la momentul emiterii sale.
Initiativa revizuirii poate apartine atat titularului actului de reglementare vizat, cat
si autoritatilor publice competente. Decizie distincta, actul modificativ nu retrage actil
initial, dar nici nu face sa curga un nou termen de valabilitate al acestuia. In acelasi timp,
procedura specifica de emitere va fi reluata asupra elementelor componente modificate,
in functie de natura lor. Desigur, nu vom fi in situatia unui simplu act de reglementare
modificativ, ci a unuia nou, substituit celui initial, atunci cand primul sufera modificari
importante ori o schimbare a conceptiei sale generale. De altfel, art. 27 din Ordonanta de
urgenta nr. 152/2005 prevede ca orice modificare substantiala planifica in exploatarea
instalatiei presupune obtinerea unei noi autorizatii integrate de mediu, conform procedurii
legale.19
In cazul activitatilor cu impact transfortiera asupra mediului opereaza institutia
juridica a reexaminarii deciziei, in urma consultarii statelor parti la Conventia Espoo
interesate; ea intervine in situatia in care apar informatii suplimentare privind impactul
transfrontiera semnificativ al unei activitati propuse indirecte de inceperea acestora, care
nu erau disponibile la momentul luarii deciziei privind acea activitate si care ar fi putut
influenta sensibil aceasta decizie. Dupa cum se poate observa, reexaminarea se aproprie
mult de institutia clasica a revizuirii. Analiza ulterioara realizarii proiectului si adoptarea
masurilor necesare in urma supravegherii activitatii si determinarii aparitiei oricarui
impact transfrontiera negativ evoca adoptarea autorizatiilor de mediu din dreptul intern.

19
Într-o decizie de speta, Tribunalul de Prima Instanta a anulat o decizie a Comisiei Europene prin care
aceasta decalara inadmisibila cererea Marii Britanii de crestere a calitatii totale de cote de emisii de GES si
a considerentului ca hotararea Londrei nu mai poate fi modificata, intrucat anterior avusese consultarea
publicului si se tinuse seama de observatiile sale, in caz contrar aceasta procedura ar fi ramas fara obiect.
TPI, cauza T-178/05, Actiune in anulare, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord impotriva
Comisiei CE, hotararea din 25 octombrie 2005.

29
 2.4. Suspendarea acordului si autorizatiei de mediu
Ca operatiune de intrerupere temporara a efectelor juridice ale actului
administrativ, suspendarea opereaza si in privinta actelor de reglementare cu titlu
exceptional si sub cele doua ipostaze posibile: amanarea temporara a producerii efectelor
juridice ale actelor administrative sau incetarea vremelnica a acestora. Si in aceasta
materie, suspendarea poate deveni necesara din mai multe motive, in principal pentru
contestarea legalitatii de catre o persoana fizica, o organizatie nonguvernamentala de
mediu sau de o autoritate publica, in fata instantei de contenciosadministrativ competenta
si prin hotarare a acesteia, in conditiile legii, si ca o retractare vremelnica a organului
emitent, in cazul schimbarii conditiilor de fapt dupa eliberarea acttului de reglementare si
punerea sub semnul intrebarii a legalitatii sale pe considerente de oportunitate 20. Acest
din urma caz este special reglementat in art. 17 alin. (3)-(5) din Ordonanta de urgenta nr.
195/2005. Astfel, pentru nerespectarea prevederilor actelor de reglementare si ale
programelor pentru conformare a planurilor de actiune, acordul de mediu si
autorizatia/autorizatia integrata de mediu se suspenda de catre autoritatea competenta
pentru protectia mediului care le-a emis. Procedura aferenta presupune o notificare
prealabila prin care se poate acorda un termen de cal mult 30 de zile pentru indeplinirea
obligatiilor, dupa care se dispune masura. Suspendarea se mentine pana la eliminarea
cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni, dupa care nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin
actul de suspendare se dispune anularea acordului de mediu sau a autorizatiei.
Pe perioada suspendarii, desfasurarea proiectului sau activitatii este interzisa. Ca
in cazul oricarui act administrativ de acest gen, dispozitiile de suspendare si, implicit, de
incetare a desfasurariiproiectului sau activitatii sunt executorii de drept, numai instanta
judecatoreasca, in conditiile legii speciale, putand dispune suspendarea acestora.

2.5. Revocarea actelor de reglementare

Actele administrative de mediu pot fi revocate in limitele obisnuite ale revocarii
autorizatiilor administrative individuale creatoare de drepturi, in sensul ca nu pot fi
retrase decat pentru motive de ilegalitate si in termenele prevazute de lege; autorizatiile
obtinute prin frauda pot fi retractate oricand.
20
Pentru problema generala a suspendarii actelor administrative, a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept
administrativ, ed. a 4-a, vol. II, Ed. All Beck, 2005, p. 94-96.

30
 O situatie speciala o reprezinta cea a pricedurii prealabile prevazuta de art.7 din
Legea nr.554/2004, potrivit careia inainte de a se adresa instantei de contencios
administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau
intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii
publice emitente, in tremen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot
sau in parte, a acestuia. In aceste conditii autoritatea de mediu poate sa aprecieze si sa
decida asupra retractarii actelor de reglementare contestate. Aceasta institutie juridica a
fost preluata si particularizata la situatia autorizatiilor integrate de mediu, de Ordonanta
de urgenta nr. 152/2005.
Decizia de revocare a unui act de reglementare este ea insasi o decizie creatoare
de drepturi in profitul tertilor, ceea ce presupune indeplinirea exigentelor de legalitate.

2.6. Transferul actelor de reglementare

Actele de reglementare sunt autorizatii cu caracter real, in sensul ca nu sunt legate
de persoana titularului lor. Ca atare, acestea por forma obiectul unui transfer, de exemplu,
in favoarea noului titular al proiectului, activitatii, planului sau programului reglementat.
Transferul nu constituie o operatiune total libera, cerandu-se o decizie a autoritatilor
competente in acest sens, care se multumeste insa a lua act de schimbarea titularului, fara
a putea reconsidera continutul autorizatiei si nici a impune prescriptii noi. Daca cu
aceasta ocazie se constata ca nu toate conditile avute in vedere la emiterea actului se
pastreaza, atunci se poate ajunge la modificarea acestuia.

2.7. Aspecte procedurale

Accesul la justitie in materie de mediu reprezinta un aspect procedural al dreptului
constitutional la un mediu sanatos si echilibrat ecologic. Potrivit art. 20 alin. (5) din
Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 „accesul la justitie al publicului se realizeaza potrivit
reglementarilor legale in vigoare”.
Aceasta dispozitie se consolideaza cu prevederile alin. (1) ale aceluias artocol care
face trimitere la aplicarea Conventiei privind accesul la informatie, participarea
publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata de

31
Aarhus la 25 iunie 1998 21si, desigur, cu art. 21, art. 11 alin. (2) si art 20 din constitutia
Romaniei.
Conform Conventiei de la Aarhus accesul la justitie trebuie asigurat in mai multe
situatii:
 atunci cand o persoana estimeaza ca solicitarea sa de informare a fost
ignorata, respinsa abuziv ori insuficient luata in calcul;
 in situatia contestarii, atat pe fond, cat si pe procedura, legalitatii unei
decizii, unui act ori unei omisiuni privind participarea publicului la
deciziile vizand activitatile specifice;
 in caul in care omisiunile ori actiunile particularitatilor ori autoritatilor
publice contravin prevederilor legislatiilor nationale de mediu.22
Cererea trebuie sa fie examinata de o instanta juridica ori un alt organ
independent si impartial stabilit de lege; procedura se impune sa fie suficienta si efectiva,
astfel incat sa poata sa ajunga la o solutie care sa permita redresarea situatiei; ea trebuie,
de asemenea, sa fie obiectiva, echitabila si rapida, fara a se ajunge la un cost prohibitiv.
Deciziile tribunalului si, pe cat posibil, si cele ale altor organe sa fie accesibile publicului.
Bineinteles, acesta trebuie sa fie informat despre posibilitatea pe care o are sa angajeze
proceduri de actiune administrativa si judiciara.
Potrivit art. 18 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005, litigile generate de
emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea catelor de reglementare se solutioneaza de
institutiile de contencios administrativ competente, in conditiile legii nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ.
Avand in vedere actuala competenta a instantelor judecatoresti stabilita de Codul
de procedura civila, ca regula, procesele si cererile privind actele de reglementare se
judeca in prima instanta, de catre tribunale, iar in recurs de catre curtile de apel.
Cu titlul de exceptie, procesele si cererile vizand acordul si autorizatiile de mediu
emise de guvern sau de autoritatea publica pentru protectia mediului se judeca in prima
instanta de catre curtile de apel si in recurs de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

21
Ratificata de Romania prin Legea nr. 86 din 22 mai 2000 si intrata in vigoare la 30 octombrie 2001;
22
E. Lupan, Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

32
 Cum actele de reglemetare sunt calificate, prin lege, drept acte administrative, cu
competenta aferenta de solutionare a litigiilor legate de acestea, conditiile de promovare a
actiunii directe sunt suplimentare.
Referitor la conditia vatamarii unui drept subiectiv sau interes legitim privat sau
public, faptul ca dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic este recunoscut caun
drept fundamental garantat, printre altele, prin dreptul oricarei persoane de a se adresa,
direct sau prin intermediul organizatiilor pentru protectia mediului, autoritatilor
administrative si/sau judecatoresti, dupa caz, in probleme de mediu indiferent daca s-a
produs sau nu un prejudiciu si accesul la justitie in materie, reglementat prin Conventia
de la Aarhus, face sa indeplineasca cerinte prevazute in art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr.
554/2004.
De altfel, interesul public al protectiei mediului, cu consecintele procedurale
respective, fusesera retinute in jurisprudenta, preluindu-se argumente aduse in literatura
de specialitate, anterior revizuirii legii fundamentale din 2003, prin care dreptul la mediu
a fost expres recunoscut.23
O problema care s-a pus a fost aceea daca, in cazul litigiilor privind actele de
reglementare, este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile.
In conditiile vechii reglementari-cadru, respectiv ale art. 12 alin. (2) din Legea nr.
137/1995, care continea prevederea „accesul la justitia al publicului se realizeaza potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare”, s-ar fi
ingaduit solicitarea suspendarii in instanta a actului administrativ in timpului exercitarii
actiunii prealabile, si in situatia in care nu se preciza ca actiune prealabila nu mai este
necesara, indeplinirea acestei proceduri s-ar fi impus, chiar daca ea aparea ca inutila si
pur formala.24
Textul, art. 20 alin (5) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 a inlocuit trimiterea
la Legea contenciosului administrativ, cu prevederea ca accesul la justitie al publicului se
realizeaza „potrivit reglementarilor legale in vigoare”, ceea ce presupune pastrarea
procedurii administrative prealabile, cu atat mai mult cu cat cu aceasta ocazie, autoritatea
publica emitenta are posibilitatea de a retracta actul de reglementare considerat ilegal. In
aceeasi perspectiva, in materie se aplica si dispozitile art. 1 alin (6) din Legea nr.
23
C.S.J., sectia de contecios administrativ, decizia nr. 1112 din 12 iunie 1997;
24
A. Iorgovan, op. cit., p. 59.

33
554/2004, in sensul ca organul emitent al unui aviz, acord sau autorizatie de mediu
nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu
mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice; in cazul
admiterii actiunii, instanta se va pronunta, si in acest caz, la cerere, si asupra legalitatii
actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor
civile produse.

2.8. Startegii de protectie a mediului in agro-ecosisteme si implicit in fermele

agroturistice
Agravarea calităţii vieţii pe termen lung este reprezentată, din perspectiva
managementului integrat, printr-o buclă de feed-back cu acţiune negativă raportat la
sistemul “agricultură – mediu – economie”. Această buclă vizează, printre altele şi
deciziile factorului antropic, ca element reglator al agroecosistemului, măsurile de căutare
concretă a soluţiilor privind combaterea agenţilor dăunători biotici (dăunători economic,
nu ecologic). Pe această direcţie, renunţarea la pesticidele toxice şi persistente reprezintă
o variantă salutară în noile strategii sub aspect biomedical şi ecologic. Rezistenţa
opozanţilor este considerabilă întrucât pe termen scurt apar serioase repercusiuni
economice în sectorul de sinteză al pesticidelor. Lupta dintre interesele contrare ale
monopolurilor şi cele ale protejării mediului a dus în final la câştigul punctului de vedere
realist, conform căruia pesticidele în noua strategie sunt cele care au o acţiune toxică
ridicată, dar de scurtă durată, cele care sunt selective, iar prezenţa lor în mediu este foarte
redusă. În ultimii ani a luat avânt idea combaterii biologice şi realizarea biopesticidelor.
Strategia de combatere a poluării mediului în agroecosisteme este conformă cu ultimele
realizări tehnice şi ştiinţifice în acest domeniu.
O ieşire din criza ecologică provocată de utilizarea neraţională a îngrăşămintelor,
dar mai ales a pesticidelor organoclorice, poate să ne ofere strategiile agriculturii
sustenabil. În contextul de faţă ne referim la utilizarea celei de a treia generaţii de
pesticide, precum şi la metodele şi mijloacele biologice şi biotehnice utilizate pentru
eliminarea sau micşorarea unor dezechilibre apărute între mediu şi domeniile economice
amintite.

34
 În prima etapă a utilizării chimicalelor ca strategie de a elimina de pe ogoare şi
livezi dăunătorii au fost utilizate o serie de săruri anorganice şi substanţe de origine
vegetală. Între 1920 şi 1945 s-a utilizat frecvent rotenonul şi piretrul. După al doilea
război mondial o largă răspândire au avut substanţele organice de sinteză, cunoscută ca
fiind generaţia a doua de pesticide, sau a DDT-ului. Din această generaţie fac parte
insecticidele organoclorice şi organofosforice, în special sub forma diferitelor erbicide.
Tot în această perioadă au fost încercări de a se realiza pesticide de origine vegetală ,
socotindu-se că şi procesul alelopatiei ar putea fi utilizat în combaterea buruienilor. Se
remarcă, de asemenea, şi direcţia de combatere a dăunătorilor pe cale biologică. Se trece
treptat spre a treia generaţie de pesticide de după 1970 bazată pe hormoni produşi de
insecte şi care pot fi utilizaţi în calitate de capcane pentru fiecare dăunător în parte. Dintre
avantajele utilizării “feromonilor” important este spectrul de acţiune foarte îngust,
evitarea poluării mediului şi a contaminării alimentelor.

2.8.1. Strategii privind protecţia mediului în ecosistemele agricole şi rurale

Fără a intra în detalii, amintim că modul de combatere a bolilor şi dăunătorilor se
face prin 3 căi importante:
a) - preventiv;
b) - curativ (pe direcţie: manuală, mecanică, chimică şi integrată);
c) - eradicativ.
În ecosistemele agricole aplicarea metodelor de combatere a dăunătorilor a
reprezentat o acţiune permanentă deoarece diminuarea recoltei potenţiale poate ajunge în
medie până la 35 %. Este vorba despre pierderile provocate de dăunătorii animali (insecte
şi rozătoare) de până spre 15 %, pierderile cauzate de boli (ciuperci, bacterii, viroze) de
circa 10 % şi diminuări datorate buruienilor tot de aproximativ 10 %.
Strategic vorbind, utilizarea celei de a treia generaţii de pesticide NU determină
retragerea completă din uz a pesticidelor din generaţia precedentă, mai ales în zonele
unde se aplică o agricultură intensivă, de mare productivitate. Dar practic se vor restrânge
treptat aplicaţiile de pesticide pa bază de substanţe cu toxicitate ridicată, dar degradabile
sau cu biodegrabilitate rapidă, persistenţă redusă în mediu şi o scăzută (sau chiar nulă)

35
amplificare biologică în lanţurile trofice ale agroecosistemelor şi a ecosistemelor
naturale.
Găsindu-ne în plină revoluţie biologico-informaţională, strategiile privind
protecţia mediului în ecosistemele agricole vor accelera metodologiile legate de utilizarea
metodelor biologice, inclusiv prin aportul ingineriei genetice, precum şi a mijloacelor
biotehnice integrate de rezolvare a problemelor economice.
Pentru a avea un efect poluant cât mai redus, strategiile legate de combaterea
integrată a dăunătorilor vor ţine cont de următoarele elemente şi parametrii:
a) reintroducerea generală a asolamentului şi a rotaţiei culturilor;
b) aplicarea insecticidelor organofosforice;
c) selectarea de soiuri rezistente la dăunători;
d) folosirea prădătorilor naturali ai dăunătorilor;
e) cultivarea şi răspândirea paraziţilor care distrug dăunătorii;
f) împrăştierea în mediul natural înconjurător a unor virusuri şi bacterii patogene
pentru dăunători;
g) semănarea unor culturi vegetale capcană;
h) sterilizarea chimică şi radiobiologică a dăunătorilor;
i) utilizarea stimulatorilor hormonali şi a feromonilor.
Noua Politică Agricolă Comună adoptată la nivelul continentului nostru, bazându-
se pe principiul calităţii, recomandă pe diferite căi introducerea în practică a tuturor
mijloacelor menţionate, aşa încât agricultura secolului XXI să reducă simţitor poluarea
prin pesticide. În acest fel se însănătoşesc lanţurile trofice, mai ales la nivelul animalelor
de fermă şi la cel al beneficiarului final (omul). Noile strategii privind protecţia mediului
vor contribui de fapt la redresarea pe cale biologică a mediului înconjurător şi la creşterea
calităţii vieţii umane.

2.8.2. Strategii privind protecţia mediului în ecosistemele agrosilvice

Ingineria mediului,strategia agroecologică implică reconcilierea dintre agricultură
şi silvicultură, unitatea naturii fiind mai presus de interesele vremelnice ale oamenilor.
Încă din anul 1955 savantul Gh. Ionescu-Siseşti apăra această idee arătând faptul că “noi
suntem convinşi azi că ruina pădurilor ar însemna ruina agriculturii şi ruina agriculturii ar

36
însemna ruina civilizaţiei”. Cu atât mai mult în noul secol şi mileniu viziunea integratoare
impune analiza temeinică a ecosistemelor “mixte”, de care nu se poate face abstracţie,
adică ecozonele agricole-silvice-pastorale frecvente datorate reliefului specific al ţării
noastre.
În pofida dislocării pădurii de către agricultură, aceasta din urmă a rămas o
îndeletnicire umană integrată în circuitele biosferei. Chiar şi în agricultura industrializată
a sfârşitului de secol XX, deşi o îndepărtare de unele procese naturale constituie o
necesitate de ordin tehnico-economic, totuşi practic nu este posibilă o rupere totală de
cadrul natural, ţinând cont de faptul că nu sunt pierdute complet realele virtuţi de
autorefacere prin condiţiile regenerative ale biosferei.
Ecozonele agrosilvice, silvopastorale, ori cele agrosilvopastorale presupun
aplicarea principiilor şi strategiilor ingineriei mediului, gestionarea ecologică, atât a
fondului forestier cât şi a celui agricol. Analizând problema din perspectiva
agroecologică, o metodă de reechilibrare a tipurilor de ecosisteme amintite mai sus ar fi
ca, după defrişările de-a dreptul criminale pe anumite areale, să se treacă controlat la
regenerarea pădurilor, aşa încât să se stopeze degradarea terenurilor. Este vorba în primul
rând de împădurirea terenurilor agricole slab productive şi, în unele situaţii confirmate de
analize pertinente, chiar a celor mijlociu productive. De asemenea este necesar a se reface
zăvoaiele şi luncile râurilor interioare, ori a diverselor terenuri degradate cum sunt
terenurile nisipoase, mlăştinoase, halde etc., mai ales din zonele umede. O altă acţiune, pe
aceeaşi linie, este realizarea sau instalarea perdelelor forestiere pentru protecţia
câmpurilor agricole.
Pe de altă parte, în zonele în care productivitatea naturală a pădurilor a fost
periclitată de exploatările nemiloase de masă lemnoasă, dacă studiile de reconstrucţie
ecologică indică un timp prea îndelungat pentru reamenajarea pe clase de vârstă a
pădurilor, ori datorită deficitului grav de arborete, atunci strategia impusă va fi spre
valorificarea agricolă şi/sau pastorală a terenului respectiv.

2.8.3. Strategii de reorientare tehnologică spre agroturismul sustenabil

După cum s-a mai precizat, agricultura sustenabilă este practic o alternativă la
sistemele extreme ale producţiei agricole ale secolului XX. Ea urmăreşte în principiu o

37
îmbinare a unor elemente pozitive specifice agriculturii extensive artizanale aplicată în
prima jumătate a secolului, cu cele ale sistemului intensiv-industrial. Probabil că
sistemele semiintensive se pretează cel mai bine la conversia spre doctrina agriculturii
sustenabil e. Direcţia “extensiv raţională” urmăreşte diversificarea echilibrată a producţiei
în contextul integrării exploataţiei agricole, după caz şi a întreprinderii de industrializare
alimentară, în mediul natural înconjurător, realizându-se aşa-numitul sistem mediu-
economie. Relaţia “resurse – productivitate - calitate - minim impact de mediu” devine
astfel axa managementului eco-fermelor. Această nouă strategie va ţine cont de modelul
Naturii, de randamentul lanţurilor energetice, trofice şi detritice ale sistemului. Ea va fi
orientată spre tehnologii şi metode biologice şi va ţine cont cu prioritate de relaţia “input
– output”, în cazul de faţă de drenaj şi de randamentul de transformare a materiei prime
într-un produs agroalimentar de calitate.
Pentru a realiza obiectivele propuse, agricultura sustenabilă se bazează pe trei
strategii de principiu: ecotehnologică, ecosanogenă şi managerială. Dincolo de aspectul
teoretic, interesează în acest studiu în special latura aplicativă a strategiilor.
Strategia aplicării agriculturii sustenabile se caracterizează prin adaptabilitatea la
condiţiile concrete ale zonei. Prin urmare zonele periurbane, care au menirea susţinerii
unor mari aglomeraţii umane, vor fi amenajate cu întreprinderi agroalimentare cu
producţie intensivă, adică cu un grad mic de sustenabilitate dinspre mediu. Evident că în
zonele cu largă deschidere ecosistemică, specifice zonelor rurale tradiţionale,
exploataţiile vor beneficia de o sustenabilitate considerabilă. În aceste areale şi cu atât
mai mult în zonele montane şi cele fragile, reproiectarea tehnologiilor poate împăca
deplin Natura cu Omul. Adică se caută alternative la industrializare prin aplicarea unor
metode şi mijloace care pot asigura atât calitatea produselor agroalimentare cât şi
protejarea mediului.
Trebuie menţionat că nu există o reţetă fixă de aplicare a agriculturii sustenabile,
ci doar obiective, principii, metode şi multă creativitate managerială. Deşi sunt încă
păreri diferite şi chiar conflicte de metodă şi suprapuneri tehnice, pentru o posibilă
alegere tehnică în vederea construirii unui proces managerial eficient, vom enumera
diversele tipuri care se încadrează în doctrina agriculturii sustenabil.25

25
Datele sunt preluate de pe pagina de web: http://www.scritube.com;

38
 Cap. 3 Fondul pentru mediu
Dupa 1989, practica crearii unor fonduri speciale pentru sustinerea financiara a
activitatilor de protectie a mediului s-a extins cu rapiditate si in statele din Europe
Centrala si de Est. Unele dintre acestea s-au constituit din ajutor financiar occidental, prin
conversia datoriei externe fata de o serie de tari dezvoltate in finantari pentru investitia de
mediu sau grant-uri oferite in acelasi scop ori alte forme de ajutor extern, ca de exemplu
Eco-Fund din Polonia, format din conversia datorieiexterne fata de SUA, un grand
acordat de guverul Norvegiei, Eco-Fund din Bulgaria, constituit din conversia datoriei
externe fata de Elvetia, un grant al Bancii Mondiale etc. 26
In paralel cu asemenea
experiente s-au format fonduri de mediu permanante, alimentate esential prin surse
interne.
Purtand diverse denumiri – fondul national pentru protectia mediului si
managementul apei(Polonia), fondul de stat pentru mediu (Slovacia, Republica Ceha),
fondul de dezvoltare a mediului (Slovenia), fondul national de protectie a mediului
(Bulgaria), fondul centreal de protectie a mediului (Ungaria) etc. – el este stabilit, de
regula, anual prin legea bugetului public si se organizeaza la mai multe paliere: national,
regional, local. Ca surse de constituire, cele mai frecvente sunt: redeventele pentru
utilizarea fondurilor de mediu, amenzile contraventionale, taxele ecologice etc.
Fondul este gestionat de catre ministerul mediului sau, in cazul Estoniei de pilda,
de catre Centrul de Investitii pentru Mediu, organizat dupa modelul unei fundatii
independente, plasate sub partonajul ministerului finantelor.

3.1. Reglementarea fondului pentru mediu in legislatia romaneasca

Institutia si practica unui fond special pentru mediu au fost introduse in Romania
prin Legea nr. 73/2000, inlocuita ulterior, prin Ordonanta de urgenta nr. 196/2005 privind
Fondul pentru mediu. Potrivit acestei reglementari, Fondul pentru mediu este „un
26
In cazul Romaniei, poate ca existenta unei asemenea fond nu s-a pus ca urmare a faptului ca , la
momentul istoric respectiv, era o tara fara datorie externa.

39
instrument economico-financiar destinat sustinerii si realizarii proiectelor pentru protectia
mediului”. Sursele de constituire a fondului sunt:
a) o contributie de 3% din veniturile realizate din vanzarea deseurilor feroase si
neferoase de catre detinatorii de astfel de deseuri, persoane fizice sau juridice.
Sumele se retin prin stopaj la sursa de catre operatorii economici colectori
si/sau valorificatori, autorizati potrivit legislatieiin vigoare privind gestionarea
deseurilor industriale reciclabile, care au obligatia sa le vizeze la Fondul
pentru mediu;
b) taxele pentru emisiile de poluanti in atmosfera, datorate de operatorii
economici, detinatori de surse de stationare a caror utilizare afecteaza factorii
de mediu in cuantumul prevazut in anexa nr. 1;
c) taxele incasate de la operatorii economoci utilizatori de noi terenuri pentru
depozitarea deseurilor valorificabile, in limitele prevazute in anexa nr. 2;
d) o taxa de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata nationala de
catre producatorii si importatorii de bunuri ambalate si ambalaje de desfacere;
e) o contributie de 2% din valoarea substantelor clasificate prin acte normative
ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piata de catre producatori si
importatori, cu exceptia celor utilizate la producerea medicamentelor;
f) in cazul vanzarii da catre proprietarul sau adiministratorul padurii, dupa caz, a
masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obtinute in urma
exloatarii, contributia la Fondul pentru mediu se stabileste prin aplicarea unui
procent de 1% la valoarea de vanzare si se achita de catre cumparatorul
operator economic, care introduce masa lemnoasa intr-un proces de
prelucrare;
g) o taxa de 1 leu/kg anvelopa, incasata de producatorii si importatorii care
introduc pe piata anvelopr noi si/sau uzate destinate reutilizarii;
h) o contributie de 3% din suma care se incaseaza anual pentru gestionarea
fondurilor de vanzare, platita de catre gestionarii fondurilor de vanzare;
i) donatii, sponsorizari, asistenta financiara din partea persoanelor fizice sau
juridice romane ori starine si a organizatilor sau organismelor internationale;

40
 j) sumele incasate din rambursarea finantarilor acordate, dobanzi, penalitati de
intarziere, alte operatiuni financiare derulate din sursele financiare ale
Fondului pentru mediu;
k) sumele inacasate de la manifestari organizate in beneficiul Fondului pentru
mediu;
l) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor si autorizatilor de
mediu;
m) dobanzi si penalitati de orice fel datorate de catre Fondul pentru mediu;
In principiu, sumele aflate colectate, primesc urmatoarele destinatii:
a) prevenirea poluarii;
b) reducerea impactului asupra atmosferei, apei si solului;
c) reducerea nivelului de zgomot;
d) utilizarea de tehnologi curate;
e) gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase;
f) protectia resurselor de apa, statiile de tratare, statiile de epurare pentru
comunitati locale;
g) gospodarirea integrata a zonei costiere;
h) conservarea biodiversitatii;
i) administrarea ariilor naturale protejate;
j) educarea si constientizarea publicului privind protectia mediului;
k) cresterea productiei de energie din surse regenerabile;
l) reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera;
m) reconstructia ecologica si gospodarirea durabila a padurilor;
n) impadurirea terenurilor degradate situate in zonele deficitare in paduri,
stabilite in conditiile legii;
o) inchiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;
p) lucrari predestinate preveniri, inlaturarii si/sai diminuarii efectelor produse de
fenomenele meteorologice periculoase la lucrarile de gospodarire a apelor
aferente obiectivelor din domeniul public al statului.27

27
M. Dutu, Dreptul mediului, Editia 2, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2008.

41
 3.2. Fondul pentru ameliorare a fondului funciar
Se constituie, potrivit art. 92 alin (4) din Legea nr. 18/1991, republicata, a
fondului funciar din taxele platite pentru scoaterea definitiva din circuitul agricol si silvic
a terenurilor situate in extravilanul localitatilor si se afla la dispozitia Ministerului
Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarilor Rurale si respectiv, a Ministerului Mediului si
Gospodariri Apelor. Scopul instituirii sale este acela de a asigura fondurile necesare
pentru cercetarea, proiectarea si executarea lucrarilor prevazute in proiectele de
amenajare, ameliorare si punere in valoare a terenurilor degradate si poluate, cuprinse in
perimetrele de ameliorare.

3.3. Fondul ecologic national

Fondul Ecologic Naţional a fost creat prin Hotarîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 988 din 26.09.98 în conformitate cu Legea privind protecţia mediului
înconjurător (nr. 1515 din 16.06.1993), Legea pentru modificarea si completarea Legii
privind protecţia mediului înconjurator (nr. 1539-XIII din 25.02.1998), legea privind
plata pentru poluarea mediului (nr. 1540-XIII din 25.02.1998) cu scopul de a acumula
mijloace suplimentare pentru finanţarea activităţilor din domeniul mediului.
Finanţarea proiectelor pentru implementarea strategiilor, programelor şi planurilor
naţionale de protecţie a mediului, standardelor şi normativelor, pentru construcţia şi
participarea prin cote-părţi la construcţia obiectivelor de protecţie a mediului (inclusiv
finanţarea lucrărilor de proiectare şi implementarea proiectelor în domeniul alimentării cu
apă şi canalizare, finanţarea lucrărilor de colectare şi sortare a deşeurilor şi susţinerea
întreprinderilor de prelucrare sau de neutralizare a lor, finanţarea lucrărilor de ameliorare
a calităţii bazinului aerian).
Investigaţii ştiinţifice în domeniul protecţiei mediului efectuate la comanda
Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, participarea prin cote-părţi la lucrările de
cercetare-dezvoltare, elaborarea proiectelor zonelor protejate ale patrimoniului natural şi
ale celui construit de importanţă naţională şi internaţională.
Organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică,
propagarea cunoştinţelor ecologice.

42
 Premierea specialiştilor, indiferent de apartenenţa departamentală (pînă la 1% din
veniturile fondului), achitarea cheltuielilor pentru crearea bazei tehnico-materiale şi
pentru ţinerea evidenţei statistice a fondurilor ecologice.
Organizarea colaborării internaţionale în domeniul protecţiei mediului, inclusiv
prin antrenarea specialiştilor străini la acordarea asistenţei consultative, de expertizare,
participarea reprezentanţilor ţării la activitatea convenţiilor ecologice internaţionale la
care Republica Moldova este parte, achitarea cotizaţiilor de membru al organizaţiilor
interstatale în domeniul protecţiei mediului, organizarea şi realizarea activităţilor de
implementare a Convenţiei CITES.
Lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, avariilor de producţie, a altor
situaţii ce pot aduce prejudiciu mediului.
Acordarea de sprijin financiar organizaţiilor ecologiste neguvernamentale în baza
unui program special de granturi pentru proiectele destinate protecţiei mediului.
Criteriile principale de selectare a proiectelor spre finanţare:
 efectul ecologic, bine definit, evident şi concret măsurabil.
 disponibilitatea de toate documentele necesare.
 corespunderea activităţilor proiectului cu priorităţile fondului.
 durabilitatea şi continuitatea activităţilor.
 posibilitatea realizării proiectului în zona respectivă cu potenţialul uman şi
tehnic indicat.
 existenţa cotei de participare (contribuţia financiară).
 aportul proiectului la educaţia ecologică a populaţiei şi promovarea
politicii de protecţie a mediului.
 riscurile proiectului.
Propunerile de proiect eligibile vor fi supuse unei avizări din partea unei comisii
de experţi independenţi din domeniul mediului selectaţi de către Consiliul de
Administrare a Fondului Ecologic Naţional.
Experţii vor prezenta concluzii referitor la examinarea proiectelor şi vor propune
proiectele alese pentru aprobare Consiliului de Administrare a Fondului Ecologic
Naţional.

43
 Propunerile de proiect care necesită prezentarea informaţiei suplimentare vor fi
amînate pentru şedinţa următoare şi vor fi discutate numai în cazul cînd solicitanţii vor
prezenta pînă la data stabilită informaţia solicitată de Fondul Ecologic Naţional, în caz
contrar cererea respectivă se va respinge.
Organizaţiile, ale căror cereri de finanţare vor fi respinse vor fi anunţate în decurs
de 10 zile de la şedinţa Consiliul de Administrare a Fondului Ecologic Naţional. Motivele
deciziei negative nu se prezintă.
În cazul în care proiectul este acceptat pentru finanţare de către Consiliul de
Administrare a Fondului Ecologic Naţional, solicitantul va primi împreună cu o scrisoare
de înştiinţare şi un formular de contract, care devine legal după ce este semnat şi
ştampilat de către beneficiar şi executant.
Solicitantul va primi banii numai prin transfer, se exclude orice tranzacţie în
numerar sau prin cec.
La contract se anexează bugetul aprobat, conform căruia vor fi utilizate resursele
financiare alocate de către FEN.
Responsabilii Fondului Ecologic Naţional vor efectua direct sau prin intermediul
ATE controlul utilizării corecte a mijloacelor financiare de către beneficiar în cadrul
proiectului.
Beneficiarul este obligat să prezinte fondului în termenele prevăzute în contract
raportul intermediar şi cel final care sunt constituite din 2 părţi: raport narativ şi raport
financiar.
Proiectul se va considera finalizat numai după ce raportul final va fi acceptat de
către Consiliul de Administrare a Fondului Ecologic Naţional28.

3.4. Fondul de conservare si regenerare a padurilor

Potrivit atr. 33 din noul cod silvic, Legea nr. 48/2008 29, administratorul fondului
forestier proprietate publica a statului si proprietarii de paduri au obligatia sa infiinteze

28
Datele au fost preluate de pe siteul: http://www.mediu.gov.md/md/fen/
29
M. Of. nr. 238 martie 2008.

44
fondul de conservare si regenerare a padurilor, purtator de dobanda, neimpozitabil,
deductibil fiscal si avand regimul rezervelor fiscale. El se constituie dintr-o serie de surse,
precum: contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier proprietate publica a
statului, contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase
inainte de varsta exploatabilitatii de pe aceeasi categorie de terenuri, contravaloarea
despagubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate publica, sumele
reprezentand contravaloarea efectelor determinate de functiile de protectie, ecologice si
sociale ale padurilor etc.
Sumele astfel constituite se folosesc, printre altele: pentru regenerari, impaduriri
de terenuri, pentru reinstalarea de paduri, acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacera
padurilor afectate de calamitati etc.

3.5. Fondul forestier al Romaniei

Fondul forestier al României cuprinde 6,37 milioane ha (cam un sfert din
suprafata tarii) din care 6,23 mil. ha sunt acoperite cu paduri, ceea ce reprezinta 26,7%
din suprafata tarii. La începuturile istorice, padurile acopereau 80% din suprafata tarii,
dar nevoia de terenuri agricole, terenuri pentru constructii sau alte interese economice au
redus în mod constant suprafata lor, aducînd raportul sub media europeana, de 33%.
Managementul padurilor a fost din ce în ce mai dezechilibrat, interesele economice
primând în fata unui management rational care sa ia în consideratie si interesele legate de
conservarea biodiversitatii.
Inundatiile catastrofale care au cuprins întreaga tara au dovedit cât de serios s-a
redus capacitatea de protectie hidrologica si antierozionala a padurilor noastre.
Cel mai mare pericol cu care se confrunta padurile este distrugerea prin taieri
necontrolate si odata cu retrocedarea altor paduri catre fostii proprietari fenomenul va lua
amploare daca nu se iau masuri. Padurile au un rol ecologic, de protectie a mediului, de
aceea 50% din padurile României sunt încadrate în categorii de protectie a apei, a solului,
a climei. Modul în care sunt gestionate padurile poate afecta semnificativ calitatea
mediului. În regiunile cu sol fragil, padurea joaca adeseori un rol protector împotriva
eroziunii provocata de vant dar si în cazul eroziunii provocata de ape. În zonele montane
padurile au rol de protectie impotriva catastrofelor naturale, cum ar fi avalanse, stanci ce

45
pot sa cada si inundatii. Padurea realizeaza si un climat mai temperat decât cel care exista
în teren descoperit, cu o temperatura medie mai joasa si o umiditate mai ridicata.
În perioada comunismului, suprafata padurilor a crescut ca rezultat al programelor
de reîmpadurire. Acestea au fost bazate însa pe înrasinari masive, plantarea coniferelor în
afara ariilor lor naturale, ca si introducerea unor specii straine. Au existat si defrisari
masive în vederea exportului.
Pentru Republica Socialista România, conservarea si protejarea padurilor
constituia o problema de interes national. Conservarea si dezvoltarea fondului forestier se
realizeaza (conform legii nr.2 din 30/10/87) în principal prin:
- mentinerea integritatii fondului forestier;
- limitarea taierilor de masa lemnoasa, astfel încât acestea sa se încadreze strict în
posibilitatea de crestere normala a padurilor;
- cresterea ponderii padurilor în unele zone cu climat mai putin favorabil;
- evitarea dezgolirii solului prin taieri, pentru asigurarea permanentei padurilor si
a functiilor de protectie si productie ale acestora;
- aplicarea de tehnologii de recoltare si colectare a lemnului, care sa nu afecteze
echilibrul ecologic;
- realizarea de arborete cu structuri corespunzatoare sub raportul compozitiei si
densitatii arborilor la hectarul de padure;
- prevenirea proceselor de degradare a padurilor si solurilor forestiere, care pot
conduce la uscarea prematura a arborilor;
- promovarea în cultura speciilor autohtone valoroase, precum si împadurirea
tuturor suprafetelor neregenerate din fondul forestier;
- readucerea în circuitul economic, prin împadurire, a terenurilor excesiv
degradate sau în alunecare, inapte pentru folosinte agricole;
- paza padurilor si protectia acestora în vederea prevenirii si combaterii
bolilor si daunatorilor, incendiilor, distrugerilor si degradarilor;
- cresterea aportului cercetarii stiintifice si intensificarea valorificarii rezultatelor
acesteia în productie;
- valorificarea mai intensa a fondului forestier si economisirea masei lemnoase;

46
 - ridicarea nivelului profesional al specialistilor, cadrelor tehnice, al întregului
personal muncitor, corespunzator necesitatilor de gospodarire intensiva a padurilor;
- educarea oamenilor muncii, si în primul rând a tineretului, în sprijinul grijii,
dragostei si respectului fata de padure, popularizarea importantei sociale si economice a
padurii;
- formarea în rândul populatiei a unei opinii favorabile dezvoltarii, conservarii si
protejarii acesteia.30

Cap 4. Raspunderea juridical in dreptul mediului

4.1. Condiţile şi formele răspunderii juridice

4.1.1. Consideratii generale

Intalnita in toate ramurile dreptului, notiunea de raspundere juridica sugereaza
ideea de sactiune sau reparatie. Ea da expresie unui raport social sanctionat din punct de
vedere juridic, in baza caruia o premisa seafla intr-o relatie de obligatie fata de o alta
persoana caruia ii datoreaza satisfactie sau repararea unui prejudiciu ce i l-a cauzat31.
Fiind o categorie istorica, raspunderea juridica este o institutie vie care s-a format
si a evoluat odata cu societatea omeneasca. Departe de a se fi despartit pe de-a-ntregul de
influenta moralei, la baza ei aflandu-se si azi notiunea de morala si greseala, anumite
aspecte ale raspunderii reclama, pentru corecta lor caracterizare, sa se recurga si la alte
notiuni cum sunt cele de garantie, de asigurare, de socializare a riscurilor sau de
asistenta.32
In dreptul mediului, raspunderea juridicaeste azi o institutie care se aplica din ce
in ce mai mult datorita multiplicarii si diversificarii riscurilor ecologice, a inmultirii
prejudicilor aduse mediului si a cresterii gravitatii lordererminate de adancirea crizei
ecologice mondiale, agravata de consecintele industrializarii si automatizarii, de aplicarea
tehnologiilor de varf in multe domenii ale activitatii umane, fara suficiente si severe
mijloace de protectie a mediului, de exploatarea nerationala a resurselor naturale, precum

30
Datele au fost preluate de pe siteul: http://facultate.regielive.ro;
31
I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, Raspunderea civila, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, p. 10;
32
Mihai Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1972, p.8.

47
si alti factori dependenti de politica dusa in acest domeniu de fiecare tara. Angajarea unor
astfel de activitati de catre state si de catre persoane private duse la provocarea de
pagubeecologice internationale sau accidentele cu un grad ridicat de risc si periculozitate
pentru mediul natural si antropic. Aceasta situatie a determinat aparitia si diversificarea
tehnicilor de reparatie, stabilirea unor reguli speciale ale raspunderii si adoptarea unor
masuri menite sa asigure aplicarea principiului general recunoscut, conform caruia „cel
ce polueaza trebuie sa suporte consecintele actiunilor sale cu impact negativ asupra
mediului”.
Nu mai putin este adevarta ca raspunderea juridica pentru incalcarea cerintelor
protectiei mediului si a dezvoltarii durabile, constituie in sistemul ocrotirii mediului si a
folosiri rationale a resurselor, numai unul din aspectele acestui amsamblu de raporturi,
avand in vedere, in primul rand, rolul masurilor cu caracter economic-organizatoric si
educativ menite sa asigure eficienta activitatii in acest domeniu.
In tara noastra, reglementarea raspunderii juridice pentru nerespectarea normelor
de drept al mediului isi are sediul in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2005
privind protectia mediului, completata cu reglementarile sectoriale, speciale, care
determina actiunile prin a caror savarsire se contravine cerintelor ecologice, atragand una
sau mai multe dintre formele acestei raspunderi.
Categoriile de raspundere care sunt aplicate pentru incalcarea dispozitiilor legale
cu privire la protectia mediului inconjurator sunt: raspunderea civiva, contraventionala si
penala.

4.1.2. Raspunderea civila delictuala

In dreptul mediului, prin raspunderea civila delictuala se sanctioneaza in general,
o conduita responsabila, antisociala, a subiectelor de drept, persoane fizice si juridice,
care prin faptele lor licite sau ilicite produc pagube elementelor de mediu sau mediului in
amsamblul sau.
Prin consacrarea in Legea Fundamentala a obligatiei statului de a „reface si ocroti
mediul inconjurator, precum si de a mentine echilibrul ecologic”, s-a creat cadrul juridic

48
general pentru ocrotirea si mijloace de drept civil a victimelor actiunilor prin care se aduc
prejudicii ecologice.33
Termenul de „refacere a mediului inconjurator” mentionat de textul constitutional
se poate interpreta nu numai din punct de vedere al contributiei statului la restabilirea
echilibrului ecologic, ci si in sensul interventiei institutiilor civile in solutionarea
delictelor civile prin care sau cauzat prejudicii mediului.
Un alt text constitutional care se refera nemijlocit la protectia mediului este art. 44
alin (7), in care se consacra obligatia specifica pentru protectia mediului inconjurator,
prevazandu-se ca „dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia
mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la reglementarea celorlalte sarcini care,
potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului”. De asemenea, in aliniatul 5 al aceluiasi
articol se mentioneaza ca „pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate
folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul
pentru adunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune
imputabile autoritatii”. Pe baza acestui text, cerdem, ca orice autoritate publica va putea fi
actionata in justitie pentru daune aduse mediului in situatile expres specifcate in text,
adica prin „folosirea subsolului oricarei proprietati imobiliare” pentru lucrari de interes
general.
Temeiul juridec al raspunderii civile pentru perjudicii cauzate mediului este
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, cu
modoficarile si completarile ulterioare, care in art. 95, ridica la rang de principiu
caracterul obiectiv al raspunderii pentru prejudiciu.
Raspunderea civila se particularizeaza in dreptul mediului pana la nivelul
reglementarilor sectoriale. Ca urmare, cerintele protectiei mediului, in conditiile
pericolului poluarii, presupun o diligenta rezonabila in exercitarea drepturilor si
indeplinirea obligatiilor privind utilizarea durabila a mediului.
Trebuie sa aratam de la bun inceput ca sistemul clasic al raspunderii pentru
prejudicii reglementat de Codul civil se aplica rar in materie de pagupe produse mediului,
ca sunt o serie de particularitati privind elementele raspunderii si chiar formele
raspunderii civile delictuale.

33
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editia II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007.

49
 Este adevarat insa, ca functiile raspunderii civile, ca si principiile clasice ale
raspunderii civile se vor aplica si in dreptul mediului pentru situatiile in care acest fel de
raspundere intervine, caurmare a nerespectarii reglementarilor legale referitoare la
conservare, dezvoltarea si protectia mediului si nu exista sau nu contravin reglementarilor
speciale in domeniu.
Pana in prezent, in domeniul protectiei mediului s-a apelat mai mult de doua
institutii clasice de drept civil si anume:
a) la normele referitoare la raporturile de vecinatate, a caror esenta priveste
concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluarii,
stabilindu-se atat limitele admisibile ale poluarii, cat si obligatia corelativa ca
daunele sa fie suportate de cel ce polueaza;
b) norme care reglementeaza aspunderea civila reparatorie.
Aplicarea normelor dreptului civil in materia raspunderii pentru prjudicii aduse
mediului se face prin adaptarea lor la particularitatile juridice de drept al mediului.34

4.1.3. Raspunderea contraventionala in dreptul mediului

Raspunderea contraventionala ocupa un loc important in sistemul reglementarilor
privimd raspunderea juridica, avand un rol economic si totodata constituind un serios
mijloc de prevenire.
Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor 35„contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca
atare prin lege, pron hotarare a Guvernului si prin hotarare a consiliului local al comunei,
orasului, municipiului sau sectorul municipuilui Buciresti, a consiliului judetean ori a
Consiliuluiu Genaral al Municipiului Bucuresti”.
In raport cu actele normative care le prevad si sanctioneaza, contraventiile sunt:
a) contraventii privind legea generala in materie;
b) contraventii prevazute in legile speciale privind protectia diferitilor factori de
mediu;

34
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editia III, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008;
35
Publicata in M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobat prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare.

50
 c) contraventii cuprinse in diferite acte normative care privesc, sub diferite
aspecte si protectia mediului, in general sau a componentelor acestuia.36
Sanctiunile contraventionale sunt, potrivit legii37, principale si anume:
advertismentul, amenda contraventionala; obligarea contravenitului la prestarea unei
activitati in folosul comunitatii si inchisoarea contraventionala, daca nu exista
consimtamantul contravenientului pentru prestarea unei activitati in folosul comunitatii
si, complemencare care constau in: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate
din contraventii; suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau autorizatiei
de exercitara a unei activitati; inchiderea unitatii; blocarea contului bancar; suspendarea
activitatii agentului economic; retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni
ori pentru activitati de comert exterior temporar sua definitiv; desfiintarea lucrarilor si
aducerea termenului in starea initiala.
Persoanele fizice si juridice care desfasoara activitati potrivnice reguluilor sau
dispozitiilor prevazute in normele privind protectia mediului ori care nu indeplinesc
obligatiile legale care decurg din raporturile juridice de drept al mediului sunt pasibile de
sanctiune contraventionala, a carei intindere este proportionala cu gradul de poluare
cauzat, cu consecintele si periculozitatea sociala a faptei respective.
Avand in vedere importanta obiectului protejat, putem clasifica aceste fapte drept
„incalcari ecologice”, iar sanctiunile contraventionale avand acest caracter special
reprezinta sanctiuni specifice, de drept al mediului, care atrag raspunderea atat a
persoanelor fozice-cetateni romani, starini, apatrizi, persoane cu dubla cetatenie care isi
au domiciliul pe teritoriul Romanaiei, cat si a persoanelor juridice de drept public sau
privat, romane sau starine cu sediul in Romania.
Este important sa aratam ca in domeniul de care ne ocupam, contraventile sunt
stabilite prin lege si alte acte normative cu putere de lege.
Prin aplicarea sanctiunilor contraventionale se urmareste, in general, realizarea
urmatoarelor scopuri:
- determinarea agentului poluator sa respecte intocmai preveredile legale, altfel
spus, sa promoveze tehnilogii si tehnici prin care se protejeaza mediul

36
D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editia II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007;
37
Atr. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001.

51
 inconjurator, evitand poluarea sau reducand cat mai mult posibil consecintele
ei;
- de regula, sumele platite cu titlu de amenda contraventionala intre in fonduri
speciale distincte, pentru finantarea investitiilor antipoluante, sprijinirea
cercetarii stiintifice, acordarea de stimulente intreprinzatorilor care fac
investitii in acest domeniu si pentru reconstructia ecologica etc.;
- amenda contraventionala pentru poluare indeplineste si rolul de factir de
echilibru economic intre agentii poluatori si cei care nu polueaza madiul. Pe
aceasta cale se urmareste ca agentii poluatori sa nu obtina, in urma evitarii
unor investitii de prevenire sau reducere a poluarii, profituri mai mari decat
unitatile care se conformeaza cu cerintelor sociale.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005, cu modificarile si
complementarile ulterioare, instituie mai multe categorii de contraventii care privesc
nerespectarea atat de catre autoritatile administratie publice centrale si locale, cat si de
catre persoanele fizice si juridice a obligatilor ce le revin, potrivit legii, cu privire la:
procedura de reglementare; regimul substantelor si preparatelor periculoase; regimul
deseurilor; regimul ingrasamintelor chimice al produselor de protectie a plantelor;
regimul organismelor modificate genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne;
activitatile nucleare; conservarea biodiversitatii si a arilor naturale protejate; protectia
apelor si a ecosistemelor acvatice; a atmosferei, schimbarile climatice, gestionarea
zgomotului ambiental; a solului, subsolului si a ecosistemele terestre; protectia asezarilor
umane.
O tehnica moderna in domeniul raspunderii contraventionale a fost cuprinsa in
Hotararea de Guvern nr. 127/1994 privind stabilirea si sanctionarea unor contraventii la
normele pentru protectia mediului inconjurator38, care din perspectiva sectoriala a
prevazut un numar considerabil de fapte, dca potrivit legii penale nu sunt considerate
infractiuni si in mod gradual, pornindu-se de la pericolul social al fiecarui tip de
contraventie, a stabilit trei niveluri de gradualizare a sanctiunilor contraventionale.
O problema care se pune si in reglementarea actuala a legii-cadru in materie
contraventionala este in legatura cu prscriptia, ca o cauza care inlatura raspunderea

38
Publicata in M. Of. nr. 94 din 12 aprilie 1994.

52
contraventuionala, cu cele doua aspecte ale sale si anume: prescriptia aplicarii sanctiunii
si prscriptia executarii sanctiunii. Astfel, in art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001
prevede ca aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni
de la data savarsirii faptei sau in cazul contraventilor continue, de la data constatarii
faptei.
Atunci cand fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea
constituie contarventie, prescriptia aplicarii sanctiunii ne curge pe tot timpul in care cauza
s-a aflat in fata organelor de cercerare sau urmarire penala ori in fata instantei de
judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului de 6 luni, prevazut mai sus.
Prscriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de un an de
la data savarsirii, respectiv constatarii faptei, daca prin lege nu se dispune altfel.
In ceea ce priveste executarea amenzii comtraventionale, conform art. 14, acesta
se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat
contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 2 ani de
la data aplicarii sau in termen de un an de la data ramanerii irevocabile a hotararii
judecatoresti, daca contravenitul nu a optat pentru prestarea unei activitati in folosul
comunitatii.
In dreptul meiului este de observat, ca daca in ceea ce priveste executarea amenzii
comtraventionale sunt prevazute termene de prescriptie in legatura cu prescriptia apicarii
sanctiunii, nici Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005, cu modificarile si
completarile ulterioare, si nici legile speciale care o completeaza nu prevad, in legatura
cu faptele considerate contraventii in legatura cu nerespectarea unor obligatii de mediu,
vreun termen.
Contraventia se constata printr-un proces-verbal incheiat de persoanele anume
prevazute in actul normativ care o stabileste si sanctioneaza, denumite in mod generic
agenti constatatori.
Impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a
sanctiunii, se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau
comunicarii acestuia.

53
 Plangerea se solutioneaza de catre instanta de judecata in a carei raza a fost
savarsita contraventia. Introducerea plangerii suspenda executarea.
Procesul verbal neatacat in termen, precum si hotararea judecatoreasca irevocabila
prin prin care s-a solutionat plangerea, constituie titlul executoriu, fara vreo alta
formalitate.39

4.1.4. Raspunderea penala

Evolutia spectaculoasa a dreptului mediului sub presiunea crizei ecologice
generalizate, pe de o parte si preocuparile tuturor statelor lumii de a proteja mediul
inconjurator, pe de alta parte, au pus in evidenta insuficienta si ineficacitatea normelor de
recomandare in acest domeniu, precum si a formelor de raspundere civila si
contraventionala. In aceasta situatie, s-a recurs la incriminarea actiunilor de poluare,
elaborandu-se reglementari pe sectoare protejate, in care sunt prevazute numeroase
infractiuni. In acelasi timp, in tot mai multe tari, codurile penale cuprind un capitol
distinct de infractiuni ecologice.
Raspunderea penala pentru incalcarea normelor privind protectia mediului se
inscrie in principiile raspunderii infractionale, specificul angajarii ei cu privire la
protectia mediului fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege, a carei atingere
este adusa printr-o abatere savarsita cu vinovatie.
Pentru a angaja raspunderea penala, abaterea trebuie sa aiba un grad de pericol
social ridicat si sa reprezinte o serioasa amenintare a resurselor naturale ori chiar sa
ameninte viata si sanatatea oamenilor si calitatea mediului inconjurator.
Pornind de la particularitatile elementelor lor constitutive, infractiunile ecologice
pot fi clasificate astfel:
 din punct de vedere al subiectului: infractiuni cu subiect simplu si infractiuni cu
subiect calificat- atunci cand agentul infractor a avut o anumita calitate privind
protectia mediului si anumite obligatii ecologice de indeplinit, pe care le-a
incalcat;

39
Art. 37 din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001.

54
  sub aspectul laturii subiective, infractiunile ecologice pot fi comise din intentie
sau din culpa. Intentia poate fi si speciala, vizand in mod nemijlocit distrugerea
sau alterarea unor elemente ale ale mediului sau a mediului in ansamblu;
 din punct de vedere al laturii obiective, infractiunile ecologice, in marea lor
majoritate, au la origine actiuni puluante sau actiuni nepoluate de natura fizica,
care distrug ecosistemele, indepsebi cele naturale.
 sub raportul obiectului, infractiunile ecologice se pot subcalsifica, in functie de
nivele protejate in:
a) nivelul mediului vizat de actiunea sau inactiunea infractionala;
b) nivelul florei si faunei specifice fiecaruia din aceste medii
Obiectul infractiunilor indreptate ompotriva mediului este chemat sa rezolve si
problema jurisdictiei penale in acest domeniu.
Actualul Cod penal cuprinde mai multe infractiuni ecologice, dintre care redam:
 efectuarea oricaror operatiuni de import de deseuri ori reziduri de orice natura sau
de alte marfuri periculoase pentru sanatatea populatiei si pentru mediul
inconjurator, precum si introducerea in orice mod sau tranzitarea acestora pe
teritoriul tarii, fara respectarea tranzitiilor legale, infractiune prevazuta cu doua
agravante, dupa cum efectuarea operatiunilor de import de deseuri ori reziduri de
orice natura sau alte marfuri periculoase pun in pericol sanatatea populatiei sau
integritatea corporala a unui numar mai mare de persoane, au vreuna din urmarile
prevazute de art. 182 Cod penal, cauzeaza o paguba materiala sau produc moartea
uneia sau mai multor persoane ori aduc pagube importante economiei nationale;
 infectarea prin orice mojloc a surselor sau retelelor de apa, daca este daunatoare
sanatatii oamenilor sau plantelor;
 producerea, detinerea sau orice alta operatie privind circulatia produselor ori
substantelor stupefiante sau toxice, ori experimentarea produselor si substantelor
toxice, toate acestea fara drept etc.
In prezent, analiza legislatiei penale in materie pune in evidenta caracterul partial
al ocrotirii relatiilor sociale de protectie a mediului, in sensul ca incriminarile concrete au
in vedere, in principal, valori ca nu fac parte din sistemul mediului inconjurator.40

40
D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editia II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007;

55
 Stecificul valorilor care trebuie ocrotite si promovate reclama necesitatea
elaborarii unor notiuni si reglementari juridice penale adecvate si in consecinta, eficiente;
importanta exceptionala a valorilor ocrotite, perricolul deosebit pentru existenta
conditiilor de viata, impun un sistem sanctionator specific si chiar proceduri de constatare
si judecata care sa prezinte anumite particularitati. Iata de ce si sub aspectul raspunderii
penale se impun abordari si reglementari noi in insusi continutul Codului penal.41
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului
prevede si sanctioneaza o serie de fapte considerate infractiuni, daca au fost in masura sa
puna in pericol viata sau sanatatea umana, animala sau vegetala, pentru care pedeapsa
prevazuta este inchisoarea si/sau amenda penala, dupa caz.
Sub aspectul obiectului supus ocrotiri si a regimului sanctionator, Ordonanta de
urganta a Guvernului nr. 195/2005, cu modificarile si completarule ulterioare, stabileste
mai multe categorii de infractiuni cum sunt, de exemplu: infractiuni care au ca efecte
degradarea sau distrugerea mediului; infractiuni care pun in pericol viata ori sanatatea
oamenilor, fauna sau flora; infractiuni ce au in vedere modalitatile de desfasurare a
activitatilor care comporta risc pentru mediu; infractiuni care privesc conditiile prealabile
desfasurarii activitatilor cu impact asupra mediului, eliberarea autorizatiilor si respectarea
prevederilor acestora etc.42
Toate aceste infractiuni sunt specifice dreptului mediului. Aplicarea lor este
consecinta incalcarii de catre persoanele fizice si juridice a unor obligatii legale, specifice
dreptului mediului, obligatii ce privesc prevenirea poluarii si protectiei mediului,
„obiectiv de interes major”, prin fapte ce prezinta un pericol social deosebit prevazute si
sanctionate ca atare de lege.
Dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia
mediului, in materie infractionala, se completeaza cu cele cuprinse in legile speciale

41
Este de remarcat, in acest sens, ca Proiectul noului Cod penalcontine un capitol intitulat „Crime si delicte
contra mediului inconjurator” care cuprinde infractiuni privind incalcarea regulilor de protectie a
atmosferei, de protectie a apei, de utilizare a apei potabile, distrugerea lucrarilor de protectie a apelor,
incalcarea regulilor privind protectia solului, a fondului piscicol si vanatului, a regulilor privind protectia
fondului foerstier, poluarea fonica, poluarea accidentala.
42
Cu titlu de exemplu asemenea infractiuni ecologice sunt: poluarea accidentala datorita nesupravegherii
executarii lucrarilor noi, functionarii instalatiilor, echipamentelor tehnologice si de tratare si neutralizare,
mentionate in prevederile acordului si/sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu; poluarea prin
evacuarea, cu stiinta, in apa, in atmosfera sau pe sol a unor deseuri sau substante periculoase etc.

56
referitoare la procedura de reglementare, protectia atmosferei, a apei, a solului si a
subsolului, protectia biodiversitatii, a ecosistemelor terestre si acvatice etc.

4.1.5. Rolul corpului de inspecţie şi control ecologic, precum şi de voluntariat în

prevenirea şi sancţionarea faptelor reprobabile la adresa mediului
In subordonarea activitatii publice centrale pentru protectia mediului,
functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale Garda Nationala
de Mediu, institutie publica de inspectie si control, care are in subordine 8 comisariate
regionale43, institutii cu personalitate juridica a caror structura organizatorica include 41
de comisariate judetene, Comisariatul Municipiului Bucuresti si Comisariatul Rezervatiei
Biosferei „Delta Dunarii”, organizate ca servicii fara personalitate juridica in cadrul
comisariatelor regionale de care apartin.44
Garda Nationala de Mediu este un corp specializat de control si inspectie
responsabil cu asigurarea implementarii efective, profesioniste, uniforme si integrate a
politicii Guvernului de aplicare a legislatiei comunitare de mediu, transpusa in legislatia
romanesca de mediu.
Garda Nationala de Mediu are importante atributii in materia prevenirii,
constatarii si sanctionarii incalcarii prevederilor legale privind pretectia mediului, a
apelor, solului, aerului, biodiversitatii, precum si a celor prevazute in legile specifice
domeniului controlului poluarii industriale si managementului riscului, fondului de mediu
si altor domenii prevazute de legislatia specifica in vigoare, inclusiv prvind respectarea
procedurilor legale de emitere a avizelor, acordurilor si autorizatiilor de mediu si
gospodarire a acelor emise de autoritatile competente, pentru reglementarea proiectelor,
programelor si activitatilor specifice lor.45
Garda Nationala de Mediu are, asa duoa cum am mentionat, atributii principale in
domeniul protectiei mediului, al habitatelor naturale, biodiversitatii si ariilor protejate.
Dintre aceste mentionam:

43
Comisariatele regionala ale Garzii Nationala de Mediu sunt organizate ca structuri zonale la nivel de
directii, cu competente limitate teritorial, care coordoneaza si supravegheaza activitatea comisariatelor
judetene din structura lor si sunt conduse de un comisar regional asimilat directorului executiv;
44
Art. 1 si art. 2 din Hotararea de Guvern nr. 440 din 12 mai 2005 privind reorganizarea si functionarea
Garzii Nationale de Mediu, publicata in M. Of. nr. 448 din 26 mai 2005;
45
Art. 3 alin (1) si (2) din Hotararea de Guvern nr. 440/2005.

57
 In domenul protectiei mediului avem: organizeaza, coordoneaza, indruma si
controleaza, in vederea desfasurarii unitare la nivel national, activitatea de inspectie si
control a comisariatelor regionale si a comisariatelor judetene; controleaza activitatiile cu
inpact asupra mediului inconjurator si aplica sanctiunile contraventionale prevazute de
legislatia din domeniul protectie mediului; controleaza modul in care sunt respectate
prevederile actelor de reglementare privind protectia mediului, inclusiv masurile stabilite
prin programele de conformare pentru activitatile economico-sociale etc.
In domeniul controlului habitatelor naturale, biodiversitatii si ariilor protejate
avem: eleboreaza planul anual de inspectie si control, prin stabilirea obiectivelor,
sarcinilor si modalitatilor concrete de actiune in domeniu; constata faptele ce constituie
contraventii si aplica sanctiuni contraventionale in domeniu de activitate, sesizeaza
organle de cercetare penala si colaboreaza cu acestea la constatarea faptelor care, potrivit
legii, constituie infractiuni etc.
In indeplinirea atributiilor ce le revin comisarii Garzii Nationale de Mediu sunt
investitii cu exercitiul autoritatii publice si au urmatoarele drepturi: sa aiba acces deplin,
in conditiile legii, in orice situatie in amplasamentele si incintele in care se desfasoara o
activitate generatoare de impact negativ asupra mediului; sa legitimeze, in vederea
stabilirii identitatii, persoanele care incalca sau care sunt suspecte ca au incalcat
dispozitiile legate din domeniile de competente ale Garzii Nationale de Mediu etc.46
Activitatile de protectie a mediului sunt sprijinite si prin organizarea unor actiuni
de voluntariat daesfasurate de agenti ecologici voluntari, in conditiile prvazute de lege.47
Activitatea agentilor ecoogici voluntari consta in observarea si informare
operativa asupra unor incalcari ale legislatiei privind protectia mediului.
Principalele activitati care stau in atentia agentilor ecologici voluntari sunt:
a) modul de gospodarire a spatiilor verzi;
b) modul de depozitare al deseurilor menajere si industriale;
c) modul de administrare al unor arii protejate;

46
Art. 13 alin. (2) lit. a), b), d), f) si g) din Legea nr. 440/2005;
47
Ordinul nr. 439 din 21 mai 2002 al ministerului apelor si protectiei medioului pentru aprobarea
organizarii actiunii de voluntariat in domeniul protectiei mediului, publicat in M. Of. nr. 517 din 17 iulie
2002, modificat si completat prin Ordinul nr. 963 din 13 septembrie 2006 al ministeruluimediului si
gospodariri apelor, publicat in M. Of. nr. 812 din 3 octombrie 2006.

58
 d) activitatea operatoriloreconomici care polueaza mediul si care utilizeaza in
mod nerational resursele naturale ori genereaza disconfort, inclusiv zgomot si
perturbarea echilibrului habitatelor de orice fel;
e) constientizarea si promovarea unei atitudini corespunzatoare a persoanelor
care locuiesc in zona de activitate, in legatura cu importanta protectiei
mediului.48
Acoperirea eventualelor cheltuieli de deplasare, efectuarea de instriri, acordarea
de premii si stimulente se realizeaza din sponsorizari si fonduri bugetare, in masura
alocarii acestora in limita prevederilor legale in vigoare.
Sub conducerea comisariatelor Garzii Nationale de Mediu se poate constitui, la
nivel teritorial, Corpul voluntarilor de mediu, prin librea asociere a voluntarilor ecologici
inscrisi.
Corpul voluntarilor de mediu este o structura asociativa, fara personalitate
juridica, in coordonarea comisariatului Garzii Nationale de Mediu.
Activitatea Garzii Nationale de Mediu si a corpului voluntarilor de mediu este
sustinuta si de Politia Comunitara 49 care actioneaza, impreuna cu autoritatiile prevazute
de lege, la salvarea si evacuarea persoanelor si a bunurilor periclitate de incendii,
explozii, avarii, accidente, epidemii, calamitati naturale si catastrofe, precum si la
limitarea si inlaturarea urmaririlor provocate de astfel de evenimente; controleaza modul
de depozitare a deseurilor menajere, industriale sau de orice fel si respectarea igienizarii
zonelor periferice si a malurilor cursurilor de apa, sesizand primarul cu privire la situatiile
de fapt constatate si la masurile ce trebuie luate in vedera imbunatatirii starii de curatenie
a localitatii; constata contraventii si aplica sanctiuni cintraventionale, conform legii,
pentru incalcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii si linistii publice,
curatenia localitatilor, comertul stradal, protectia mediului inconjurator, prcum si faptele
care afecteaza climatul social.50

4.2. Particularităţile răspunderii statale în domeniul protecţiei mediului conform

convenţiilor şi tratatelor internaţionale
48
D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editia II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007;
49
A se vedea, Legea nr. 317 din 20 noiembrie 2004 privind infiintarea, organiyarea si functionarea Plitiei
Comunitare, publicata in M. Of. nr. 878 din 27 noiembrie 2004;
50
Art. 7 lit. f), i) si j) din Legea nr. 317/2004.

59
 4.2.1. Consideratii generale
Conform principiilor dreptului internaţional, violarea unei norme juridice
internaţionale antrenează răspunderea subiectului de drept internaţional, căruia aceasta
valoare îi este imputabilă. În mod evident, principiile dreptului internaţional se vor aplica
si in dreptul mediului
Aplicarea principiilor de responsabilitate in materia dreptului mediului este legată,
pentru prima data, de afacerea Topitoriei din Trail, într-un litigiu dintre Canada şi S.U.A.,
ţn domeniul poluării atmosferei, din iunie 1941.
In dreptul mării, Convenţia privind marea liberă de la Geneva din 1958, a
prevazut in art. 235 că “revine statelor misiunea de a veghea la îndeplinirea obligaţiilor
lor naţionale in ceea ce priveşte protecţia si apărarea mediului marin. Statele sunt
răspunzătoare conform dreptului naţional.Statele vegheaza la aceasta, pentru că dreptul
lor intern le oferă căile de recurs, permiţăndu-le sa obţina o indemnizaţie rapida şi
adecvată sau o reparaţie a pagubelor rezultate din poluarea mediului marin de către
persoanele fizice sau juridice, din juristdicţia lor”. Textul citat, după ce afirmă principiul
răspunderii internaţionale, orienteayă statele spre dreptul intern, altfel spus, spre dreptul
internaţional privat , pentru a încuraja găsirea de mijloace pentru a încuraja găsirea de
mijloace pentru asigurarea indemnizării victimelor.
În Declaraţia de la Stockholm, in principiul 22, se arată că:”statele trebuie să
colaboreze pentru dezvoltarea dreptului international în ceea ce priveste răspunderea si
indemnizarea victimelor poluării şi altor pagube ecologice pe care activitătile desfăşurate
in limitele jurisdicţiei fiecărui stst sau sub contolul său le cauzeaza regiunilor situate pe
limitele jurisdicţiei lor.
La aceeaşi perspectivă ramane şi Declaraţia din 19 mai 1978 referitoare la
resursele natural partajabile, care in principiul 12 arată că “Statele sunt considerate
răspunzătoare, conform dreptului internaţional aplicabil, de pagube cauzate mediului
înconjurător in regiunile situate în afara limitelor jurisdictiei lor şi imputabile de violarea
obligaţiilor pe cere trebvuie să şi le asume în acest domeni”.În continuare, textul adaugă
că “statele ar trebui să coopereze in vederea dezvoltarii dreptului internaţional şi
indemnizarea victimelor în toate situaţiile”.

60
 Cartea Mondială a Naturii adoptă de catre OMU la 28 octombrie 1982, nu
prevede nimic in materia răspunderii internaţionale a statelor, cum de altfel nici un text
internaţional nu conţine preccizări exprese despre semmificaţia principiului răspunderii
internaţionale pentru pagube aduse mediului înconjurător.
Un pas înainte , mai ales în problemele indemnizarii victimelor , il constituie
Declaraţia Confereinţei Naţiounilor Unite de la Rio, 1992, care proclamă în acest
domeniu următorul principiu: “Statele trebuie să elaboreze o legislaţie natională cu
privire la responsabiliatea poluării şi daunelor aduse mediului, precum şi la indemnizarea
victimelor. Ele trebuie , de asemenea, să coopereze cu grijă si cît mai rezonabil pentru
dezvoltarea avantajelor dreptului internaţional privind responsabilitatea si indemnizarea
în caz de efecte nefaste constînd în prejudicii cauzate mediului in ţările situate dincolo de
limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul acestora”.

4.2.2. Elementele raspunderii. particularitati

Răspunderea materială a statelor este o formă a răspunderii civile proiectată in
sfera relaţiilor internaţionale.
În general, faptele cauzatoare de răspundere includ, fie conduite ilicite din punct
de vedere al dreptului internaţional, prin care se produc pagube mediului înconjurător,
fie o seamă de activităţi licite ce nu sunt interzise de dreptul internaţional, care pot
constitui insă surse ale vătămării acestuia.
Fapta ilicită trebuie să indeplinească, in primul rînd o comditie obiectivă, constînd
în încălcarea de către un stat a unei obligaţii internaţionale ce-i revenea în domen iul
protecţiei mediului înconjurător.trebuie însă precizat, că este vorba numai de de obligaţii
juridice asumate de state, în conformitate cu dreptul internaţional; nu pot fi luate în
consideraţie, obligaţiile asumate de către un stat prin contractele de drept intern sau
obligaţiile morale.În al doilea rînd, pentru ca fapta să fie ilicită, este necesar ca obligaţia
internaţională încălcată să fie in vigoare în momentul producerii ei.
Fapta ilicită trebuie să îndeplinească si o cindiţie subiectivă, constănd într-o
coportare manifestată printr-o acţiune sau omisiune imputabilă statului, potrivit dreptului
internaţional.

61
 Pentru ca acţiunea sau inacţiunea prin care un stat violeaza normele dreptului
internaţional să ducă la angajarea răspunderii, trebuie indeplinite următoarele comdiţii:
- săvîrşirea actului ilicit cu intentie sau din neglujenţă ori imprudenţă
- actul ilicit să fie imputabil statului sau organelor sale ;
- între prejudiciul acuzat si acţiunea ilicită să existe un raport de cauzalitate.51
În legătura cu prejudiciile cauzate mediului, in literatura juridică s-a pus
problema, daca există o obligaţie generală a statulelor de a proteja factorii de mediu,
obligaţie care odata incălcată să dea nastere la răspundere.52
Obiectul obligaţiei internaţionale încălcate are incidenţă asupra regimului juridic
al răspunderii, în sensul că fapta internaţională ilicită are comsecinţe diferite şi, prin
urmare, formele de răspundere aplicabile încălcării anumitor obligaţii de importamţă
esenţială pentru protecţia de interese fundamentale ale comunităţii internaţionale a
statelor, diferă faţa de cele aplicate pentru încălcarea altor obligaţii.
Potrivit definiţiei date de Comisie, constituie crime internaţionale încălcarea de
catre un stat a unei obligaţii internaţionale atît de esenţiale pentru protecţia unor interese
fundamentale ale comunităţii internaţionale, încît violarea sa este recunoscută drept
cromă de această comunitate, în ansamblul său. Astfel de crime internaţionale sunt:
agresiunea, instaurarea şi menţinerea cu fortţa a dominaşiei coloniale, poluarea masivă a
aerului sau a mărilor şi oceanelor, sclavia, genocidul si apartheidul.
Curtea Internaţională de Justiţie, ca si majoritatea doctrinei, avînd în vedere că
faptele care constituie crime aduc atingere unor valori esenţiale pentru comunitatea
internaţională a statelor, în ansamblul ei, s-au pronunţat în sensul că dreptul de a invoca şi
a pune in practică răspunderea internaţională trebuie să aparţină tuturor membrilor acestei
comunităţi.
Răspunderea internaţională este angajată in concepţia Curţii, nu numai faţă de
statul care a fost victimă a violării, ci şi faţa de toţi ceilalţi membrii ai comunităţii
internaţionale, fiecare stat avînd dreptul să invoce răspunderea statului autor.
În ceea ce priveşte răspunderea statului pentru consecinţe prejudiciabile azvorîte
din activităţi neimterzise de dreptul internaţional, Comisia de Drept Internaţional a avut
în vedere stabilirea unor reguli care să guverneze activităţile ce se desfăşoară pe teritoriul
51
D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editia II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007;
52
Ion Gribore Sion, op. cit., p.129.

62
unui stat sau în zpnele aflate sub jurisdicţia ori sub controlul lui, care produc prejudicii
transfrontaliere, ce pot atinge proporţii deosebit dfe mari şi periculoase.
Cu privire la acest tip de răspundere nu există încă o reglementare ansamblu, ci
numai reglementări convenţionale cu caracter sectorial, în cateva domenii cum sunt:
domeniul energiei nucleare, în domeniul pagubelor produse de obiecte spaţiale, în
domeniul efectuării unor activităţi cu bunuri considerate periculoase.
Articolul 31 din Proiectul Comisiei de Drept International, prevede ca forta
majora pentru a inlatura caracterul ilicit al faptei, trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
a) sa fie irezistibila sau imprevizibila;
b) sa nu fie materialmente imposibila comportarea statului in conformitate cu
obligatia respectiva sau sa creeze statului imposibilitate materiala de a-si da
seama ca, comportarea sa nu este conforma cu cea a obligatiei;
c) statul sa nu fi sa nu fi contribuit la provocarea evenimentului.
Apropiata de forta majora este si starea de primejdie care, desi controversata in
literatura juridica in sensul luarii in consideratie ca o cauza ce excluce caracterul ilicit al
faptei, Comisia de Drept International a inscris totusi in Proiectul sau, in art. 32 un text
potrivit cu care, caracterul ilicit al unui fapt al statului este expres daca autorul
comportarii reprzentand acest fapt, „nu avea un alt mijloc” intr-o „stare de extreme
primejdie” de a-si salva viata sau a persoanelor incredintate.53

4.2.3. Raspunderea subiectiva

Conditia esentiala a raspunderii subiective o reprezinta culpa autorului poluarii.
Conventia din 1972, ia in considerare atat raspunderea subiectiva, atunci cand
paguba este cauzata de un obiect spatial „oriunde inafara de suprafata pamantului” unui
alt obiect spatial lansat de un alt stat, precum si persoanelor si bunurilor aflate la bordul
acestui obiect, cat si raspunderea obiectiva, absoluta, pentru daune cauzate de un obiect
spatial „la suprafata pamantului sau aeronavei”

53
Grigore Geamanu, op. cit., p.342.

63
 Potrivit art. 6 din tratatul din 1967, statele parti la Tratat poarta responsabilitatea
pentru activitatiile nationale in spatiul extraatmosferic, inclusiv luna si celelalte corpuri
ceresti, nu numai pentru faptele lor proprii, ci si pentru cele intreprinse de „alte entitai
guvernamentale” deci de alte persoane juridice.
In toate situatiile de raspundere solidara a doua state de lansare, pentru daunele
provocate de obiectele spatiale, repararea daunei se imparte intre ele, dupa gradul lor de
culpabilitate. Daca acest lucru nu se poate stabili, dauna se suporta in mod egal de catre
statele respectiva.

Concluzii
Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile
omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltarii fara precedent a
tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie prima si energie pentru productia de
bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamântului releva, tot mai
evident, un dezechilibru ecologic.
Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri
stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele
energetice. Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult
materialele ce afecteaza mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit
de complexe, se regasesc în aer, apa si în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a
prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si a utilizarii
unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosfera importante cantitati de oxizi de
azot, de carbon, negru de fum, saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere,
produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei, în general, si direct sau indirect asupra
omului.
Dreptul de proprietate obliga peroanele fizice sau juridice la respectarea sarcinilor
privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la reglementarea
celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.
In cazul nerespectarii prevederilor legale aceste se sactionctioneaza cu amenzi
contraventionala chiar si cu inchisoare.

64
Bibliografie:
1. Ernest Lupan, Tratat de dreptul mediului, ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2009;
2. M. Duţu, Dreptul mediului, ediţia II, ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008;
3. Daniele Marinescu, Tratat de dreptul mediului, editia III, ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2008;
4. M. Duţu, Dreptul mediului, editia I, ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2007;

65
 5. M. Duţu, Tratat de dreptul mediului, editia III, ed. C. H. Beck, Bucuresti,
2007;
6. Daniele Marinescu, Tratat de dreptul mediului, editia II, ed. All Beck,
Bucuresti, 2007;
7. M. Duţu, Dtrept comunitar al mediului, editia III, ed. C. H. Beck, Bucuresti,
2007;
8. Mirela Gorunescu, Alexandru Boroi, Protectia penala a mediului, ed.
Universitara, Bucuresti, 2007;
9. Florin Fanis, Dreptul mediului, ed. Pinguin Book, Bucuresti, 2005;
10. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, editia a 4-a, vol. II, ed. All Beck,
Bucuresti, 2005;
11. Daniele Marinescu, Tratat de dreptul mediului, editia I, ed. All Beck,
Bucuresti, 2003;
12. Ernest Lupan, Dreptil mediului, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001;
13. M. Duţu, Dreptul mediului – Tratat, vol. I, ed. Economica, Bucuresti, 1998;
14. Ernest Lupan, Dictionar de protectia mediului, ed. Lumina Lex, Bucuresti,
1997.
15. http://www.epcmediu.ro/serviciile-epc/bilant-de-mediu
16. http://www.mediu.gov.md/md/fen/
17. http://facultate.regielive.ro/referate/management/
fondul_forestier_din_romania-22940.html
18. http://www.scritube.com
19. http://untreaty.un.org/

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia;

Legea apelor nr. 8/1974, Legea privind gospodarirea rationala, protectia si
asigurarea calitatii apelor nr.5/1989;
Legea privind fondul funciar nr. 5/1974 si cea privind sistematizarea teritoriului si
localitatilor urbane si rurale nr. 5/1974;
Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 privind protectia mediuluicu modificarile de
rigoare prin Legea nr. 265/2006;

66
 M. Of. 1996 din 30 decembrie 2005. Adoptata cu modificarile de rigoare prin
Legea nr. 265/2006;
Atr. 11 alin. (4) din ordonanta de urgenta nr. 195/2005;
Art. 1 parag. 2 al Directivei nr. 337/85/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea
incidentelor anumitor proiecte publice sau private asupra mediului;
Ordonanta de urgenta nr. 152/2005privind prevenirea si controlul integrat al
poluarii;
Legea nr. 84/2006 din M. Of. nr. 327 din 11 aprilie 2006;
Hotararea Guvernului nr. 1213/2006, privind stabilirea procedurii-cadru de
evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private;
Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluarii de
mediu pentru planuri si programe;
M. Of. nr. 707 din 5 august 2004;
Hotararea Guvernamentala nr. 1076/2004, stabileste reguli speciale privind
informarea si participarea publicului la procedura de evaluare de mediu;
Art. 27 din Ordonanta de urgenta nr. 152/2005 prevede ca orice modificare
substantiala planifica in exploatarea instalatiei presupune obtinerea unei noi autorizatii
integrate de mediu, conform procedurii legale;
Art. 17 alin. (3)-(5) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005;
Art.7 din Legea nr.554/2004, potrivit careia inainte de a se adresa instantei de
contencios administrativ competente;
Legea nr. 86 din 22 mai 2000 si intrata in vigoare la 30 octombrie 2001;
Art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004;
Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 137/1995, care continea prevederea accesul la
justitia al publicului se realizeaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990,
cu modificarile ulterioare;
Art. 20 alin (5) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 a inlocuit trimiterea la
Legea contenciosului administrativ;
Legea nr. 73/2000, inlocuita ulterior, prin Ordonanta de urgenta nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu;
Art. 92 alin (4) din Legea nr. 18/1991, republicata, a fondului funciar;

67
 Atr. 33 din noul cod silvic, Legea nr. 48/2008;
M. Of. nr. 238 martie 2008;
Art. 44 alin (7), in care se consacra obligatia specifica pentru protectia mediului
inconjurator;
Art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor;
M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobat prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare;
Atr. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001;
Hotararea de Guvern nr. 127/1994 privind stabilirea si sanctionarea unor
contraventii la normele pentru protectia mediului inconjurator;
M. Of. nr. 94 din 12 aprilie 1994;
Art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 prevede ca aplicarea sanctiunii
amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei sau in
cazul contraventilor continue, de la data constatarii faptei;
Art. 37 din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001;
Art. 1 si art. 2 din Hotararea de Guvern nr. 440 din 12 mai 2005 privind
reorganizarea si functionarea Garzii Nationale de Mediu, publicata in M. Of. nr. 448 din
26 mai 2005;
Art. 3 alin (1) si (2) din Hotararea de Guvern nr. 440/2005;
Ordinul nr. 439 din 21 mai 2002 al ministerului apelor si protectiei medioului
pentru aprobarea organizarii actiunii de voluntariat in domeniul protectiei mediului,
publicat in M. Of. nr. 517 din 17 iulie 2002, modificat si completat prin Ordinul nr. 963
din 13 septembrie 2006 al ministeruluimediului si gospodariri apelor, publicat in M. Of.
nr. 812 din 3 octombrie 2006;
Legea nr. 317 din 20 noiembrie 2004 privind infiintarea, organizarea si
functionarea Plitiei Comunitare, publicata in M. Of. nr. 878 din 27 noiembrie 2004.

68