Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău

Inginerie Industrială (TCM)

Lucaci Emanuel-Adrian

Sănătatea și Securitatea Muncii în

Industria Gestionării și Reciclării
Deșeurilor

Lucrare de Licență

Concepută la

Technological Educational Institute of Athens

Ca parte din Erasmus+ Exchange programm

Supervizori: Prof.Dr.Eng. Maria Paralika (T.E.I din Atena, Grecia)

Prof.Dr.Eng Crina Axinte (UVAB, Romania)

2017
 Abstract

Reciclarea este unul dintre cele mai rapid-crescătoare zonă de

activitate din industria de gestionare a deșeurilor.

În ciuda imaginii sale virtuoase ca fiind una dintre industriile verzi

originale, reciclarea este murdară și constituie o muncă intensivă. Aceasta
implică utilaje grele inclusiv semiremorci, stivuitoare, benzi transportoare,
încărcătoare, macarale, mașini de tocat și șlefuit, toate reprezentând o
amenințare gravă la adresa vieții și a membrelor lucrătorului, mai ales dacă nu
sunt bine întreținute sau lipsesc normele de siguranță de bază cum se întâmplă în
majoritatea centrelor de reciclare. Spre deosebire de producție, reciclarea nu
poate fi complet sistematizată, deoarece depinde de un flux în continuă
schimbare de materiale reciclabile care vin în toate formele și dimensiunile.
Acest lucru poate impune lucrătorilor de reciclare să manipuleze personal cea
mai mare parte a resturilor care trec printr-o astfel de facilitate, expunându-i la
agenți cancerigeni, explozivi sau toxici dar și obiecte ascuțite.

În fața acestor pericole, este esențial ca aceste locuri de muncă să aibă

programe active de sănătate și siguranță care implică pe lucrători. Printre alte
cerințe, lucrătorii au nevoie de o instruire completă adecvată în ceea ce privește
manipularea materialelor, accesul la echipamentele individuale de protecție și
buna ventilație în interiorul clădirii.
Guvernele pot, de asemenea, contribui la reducerea pericolelor prin
punerea în aplicare a reglementărilor care să guverneze procesul de reciclare.
Campania pentru bune practici în domeniul separării deșeurilor este importantă
pentru a sensibiliza cetățenii cu privire la consecințele acțiunilor lor. În plus,
prin angajarea de manageri și companii de reciclare care să asigure
implementarea unor proceduri adecvate de siguranță, guvernele vor promova
crearea de locuri de muncă care se desfășoară în condiții de siguranță - și exact
de asta au nevoie cetățenii și planeta.

iii
 Mulțumiri

Această teză devine o realitate cu sprijinul și ajutorul bun al multor

persoane. Aș dori să le mulțumesc sincer tuturor!

În primul rând, doresc să mulțumesc programului Erasmus + Exchange

pentru că mi-a oferit ocazia de a participa la o experiență atât de uluitoare.
Doresc să mulțumesc coordonatorului Erasmus al departamentului de inginerie,
Conf. dr. ing. Bogdan Alexandru CHIRIȚĂ și Roxana-Iuliana POPESCU de la
Biroul Relații Internaționale de la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău,
pentru îndrumarea și sprijinul lor față de orice problemă avută în timpul
mobilității.

Aș dori să-mi exprim recunoștința față de familia mea pentru

încurajarea și sprijinul moral care m-au ajutat să finalizez această lucrare, tatălui
meu pentru răbdarea lui, surorii mele pentru interesul activ în munca mea și
sfaturile practice, și bineînțeles, mamei mele care mi-a trimis atât de multe
cuvinte încurajatoare și minunate.

Este privilegiul meu de a-mi exprima mulțumirile sincere și profunda

mea recunoștință supervizorilor mei, Prof.Dr.Eng Crina Axinte și Prof.Dr.Eng.
Maria Paralika pentru sfaturile lor valoroase, supravegherea continuă și
încurajarea constantă în realizarea acestei lucrări.

Nu în ultimul rând, vreau să ofer acest efort bunului Dumnezeu pentru

înțelepciunea pe care mi-o dăruiește, puterea, pacea minții și sănătatea fără de
care nu aș fi putut duce această cercetare la bun sfârșit.

iv
 Cuprins

1. INTRODUCERE ............................................................................... 1
1.1 INTRODUCERE ..................................................................................................... 1
1.2 SCOP SI OBIECTIVE ............................................................................................... 2
1.3 DOMENIUL DE APLICARE AL STUDIULUI..................................................................... 2
1.4 SEMNIFICAȚIA CERCETĂRII ..................................................................................... 3
1.5 ORGANIZAREA CAPITOLELOR .................................................................................. 3

2. Sănătate și Securitate Ocupațională...................................................... 5

2.1 INTRODUCERE ..................................................................................................... 5
2.2 DEFINIȚII ........................................................................................................... 6
2.3 ASPECTE GENERALE.............................................................................................. 8
2.4 PRINCIPII CHEIE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII LA LOCUL DE MUNCĂ ............... 12
2.5 GHID PENTRU CONTROLUL RISCURILOR LA LOCUL DE MUNCĂ ...................................... 17
2.6 SĂNĂTATE ȘI SECURITATE OCUPAȚIONALĂ LEGISLAȚIE UE ......................................... 22
2.6.1 Directiva Cadru 89/391 / CEE ................................................................... 23
2.6.2 Directive Individuale și Reglementări ...................................................... 26
2.7 LEGISLAȚIE SĂNĂTATE SI SECURITATE OCUPAȚIONALĂ ÎN ROMÂNIA ............................. 30
2.7.1 Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 privind Securitatea și Sănătatea la Locul
de Muncă 31
2.7.2 Main legislative acts ................................................................................ 37

3. Gestionarea Deșeurilor Solide.............................................................. 39

3.1 INTRODUCERE ................................................................................................... 39
3.2 CLASIFICAREA DEȘEURILOR .................................................................................. 40
3.3 GESTIONAREA DEȘEURILOR SOLIDE DE BAZĂ ........................................................... 44
3.4 GESTIONAREA INTEGRATĂ A DEȘEURILOR SOLIDE..................................................... 48
3.4.1 Ierarhia deșeurilor .................................................................................... 49
3.5 DE SĂ RECICLĂM?.............................................................................................. 55

v
4. Procesul de reciclare și tehnologia de reciclare .................................. 60
4.1 INTRODUCERE .................................................................................................. 60
4.2 DEFINIȚII ......................................................................................................... 63
4.3 CIRCUITUL DE RECICLARE..................................................................................... 65
4.4 PROCESUL DE RECICLARE ȘI TEHNOLOGIILE FOLOSITE ÎNTR-UN CENTRU DE RECICLARE ....... 67
4.4.1 Obiective cheie în proiectarea unui centru de reciclare ........................... 67
4.4.2 Tipuri de centre de reciclare ..................................................................... 68
4.4.3 Echipamente standard și configurații de sistem ...................................... 69
4.4.4 Echipament specializat ............................................................................ 76

5. Măsuri de sănătate și securitate la locul de muncă în centrele de

reciclare ...................................................................................................... 81
5.1 INTRODUCERE ................................................................................................... 81
5.2 MUNCA DE RECICLARE: ESENȚIALĂ, DAR CU RISC RIDICAT ........................................... 82
5.3 CE FACE RECICLAREA PERICULOASĂ?...................................................................... 85
5.4 CENTRU DE RECICLARE, INSTRUCȚIUNI ................................................................... 90

6. Concluzii............................................................................................... 104

vi
 Lista figurilor
Figure 1 Accidente la locul de muncă...................................................................................... 10

Figure 2 Consecințele accidentelor la locul de muncă și ale îmbolnăvirilor legate de muncă

pentru diferite grupuri .............................................................................................................. 11

Figure 3 Ierarhia deșeurilor ...................................................................................................... 50

Figure 4 Ratele de reciclare în Europa în funcție de fluxul de deșeuri .................................... 61

Figure 5 Compararea ratelor de reciclare pe țară timp de 10 ani ............................................. 62

Figure 6 Exemplu de depozitare .............................................................................................. 69

Figure 7 Bandă transportoare ................................................................................................... 70

Figure 8 Ecranul disc sau stea .................................................................................................. 72

Figure 9 Linia de sortare manuală a fibrelor ............................................................................ 73

Figure 10 Buncăre cu material ................................................................................................. 74

Figure 11 Presă de balotat ........................................................................................................ 74

Figure 12 Spărgătorul de saci .................................................................................................. 76

Figure 13 Ecran rotativ ............................................................................................................ 77

Figure 14 Separator cilindric ................................................................................................... 78

Figure 15 Curenți turbionari .................................................................................................... 79

Figure 16 Sortare Optică .......................................................................................................... 79

vii
 Lista tabelelor
Table 1/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor ........... 99

Table 2/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor ......... 100

Table 3/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor ......... 101

Table 4/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor ......... 102

Table 5/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor ......... 103

viii
 1. INTRODUCERE

1.1 Introducere

În secolul trecut, pe măsură ce populația lumii a crescut și a devenit mai

urbană și bogată, generația de deșeuri a crescut înzecit. Până în 2025 se va dubla
din nou. Deșeurile se produc mai rapid decât alți poluanți de mediu, inclusiv
gazele cu efect de seră. Plasticul înfundă oceanele și râurile lumii, provocând
inundații în orașele în curs de dezvoltare.

Reciclarea este o componentă cheie a reducerii moderne a deșeurilor și

reprezintă a treia componentă a ierarhiei deșeurilor "Reduce, Reutilizează,
Reciclează". Reciclarea este opțiunea cea mai preferată din toate tratamentele
pentru deșeuri, deoarece contribuie la conservarea mediului pe langă furnizarea
de obiecte mai utile populației fără a avea nevoie de resurse suplimentare, dar și
datorită faptului că are capacitatea de a crea mai multe "locuri de muncă
ecologice".

Biroului Statistic al Muncii: peste 300 de muncitori au fost uciși la locul

de muncă din 2003 până în 2014 în SUA Mulți dintre aceștia lucrează în
șantierele de reciclare, în fabricile de reciclare și în centrele de recuperare a
petrolului, și lucrează cu utilaje grele, cu pregătire precară. În Regatul Unit, mai
mult de 3 000 de lucrători de reciclare și deșeuri sunt răniți în fiecare an, o rată
de patru ori mai mare decât media pentru toate industriile. HSE (Autoritatea
pentru Sănătate și Securitate) a estimat că mai mult de unul din 20 de lucrători
de reciclare suferă de boli de sănătate sau de leziuni din cauza locurilor de
muncă. Acest lucru este semnificativ mai mare decât în alte domenii, cum ar fi
agricultura, silvicultura și pescuitul, și aproape de două ori mai mare decât în
construcții și producție.

Sănătatea și securitatea la locul de muncă sunt relevante pentru toate

ramurile industriei, dar sunt deosebit de importante pentru industria de reciclare.
Creșterea foarte rapidă a generării de deșeuri în decursul acestor ani face ca
această industrie să se impună ca fiind unul dintre cele mai expuse sectoare în
ceea ce privește accidentele de muncă. Deși au avut loc îmbunătățiri uriașe în

1
 ceea ce privește performanța în materie de sănătate și siguranță în unele țări,
industria de reciclare este în urma celorlalte industrii. Realitatea arată că de la an
la an industria de reciclare are tot mai multe accidente și decese, devenind astfel
una dintre cele mai periculoase industrii.

1.2 Scop si obiective

Scopul principal al acestei cercetări este de a determina importanța integrării și
îmbunătățirii standardelor de sănătate și securitate în cadrul centrelor de
reciclare, de a investiga amploarea impactului asupra sănătății și securității în
performanța centrelor de reciclare și, în final, de a dezvolta un model care să
ajute companiile de reciclare să evalueze, în termeni de performanță, rezultatele
posibile ale nivelului lor de sănătate și securitate.

Pentru a atinge scopul menționat mai sus, au fost stabilite următoarele

obiective:

 Evaluarea sănătății și securității în industria de reciclare, descrierea

problemelor generale inerente, circumstanțele care au permis producerea de
accidente și lecțiile care ar trebui învățate pentru îmbunătățirea sănătății și
siguranței în centrele de reciclare.
 Privire de ansamblu asupra legislației privind sănătatea și securitatea muncii,
cu accent deosebit pe reglementările actualizate ale României și pe codul de
practică existent în România.
 Investigarea metodelor actuale îmbunătățite de integrare a sănătății și
securității ocupaționale în managementul centrelor de reciclare și identificarea
factorilor cheie care conduc la o sănătate și securitate eficientă. Producerea
unui ghid de bune practici pentru sănătate si securitate în instalațiile de
reciclare.

1.3 Domeniul de aplicare al studiului

 îmbunătățirea standardelor de sănătate și siguranță în centrele de reciclare
prin acoperirea dispozițiilor generale privind sănătatea și siguranța la locul
de muncă, precum și a îndatoririlor și responsabilităților angajatorilor,
inginerilor, în ceea ce privește măsurile de siguranță și cerințele minime
necesare.
2
  măsurile ce trebuie urmate în toate etapele procesului de sortare pentru a
oferi un loc de muncă sigur tuturor angajaților și pentru a-i proteja
împotriva accidentelor
 pentru a asigura standarde de sănătate și siguranță satisfăcătoare în cadrul
companiilor de reciclare

1.4 Semnificația cercetării

Importanța cercetării rezultă din necesitatea de a dezvolta o înțelegere și
de a investiga problema sănătății și securițății în centrele de reciclare și de a
contribui la cunoașterea în acest domeniu. Abordarea aspectelor legate de
sănătate și securitate nu trebuie privită ca o sarcină de reglementare, deoarece
oferă societăților de reciclare oportunități și beneficii semnificative. Astfel de
beneficii includ: riscuri reduse la locul de muncă, mai puține absențe de către
angajați și, prin urmare, creșterea productivității, mai puține accidente și mai
puține amenințări la adresa acțiunii juridice, îmbunătățirea situației clienților și
partenerilor și, evident, reducerea costurilor pentru afaceri. Această cercetare
oferă un ghid de bune practici pentru sănătate și siguranță în centrele de
reciclare.

1.5 Organizarea capitolelor

Lucrarea este împărțită în 6 capitole::

 Capitolul 1: Avem introducerea care definește problema și precizează scopul și

obiectivele cercetării și domeniul de aplicare a acesteia.

 Capitolul 2: Prezintă aspecte generale privind sănătatea și securitatea muncii, cele

mai importante principii cheie pentru sănătate și securitate la locul de muncă
declarate de Organizația Internațională a Muncii (OIM), un ghid practic pentru
evaluarea riscurilor la locul de muncă și legislația privind sănătatea și siguranța în
România și în Europa.

 Capitolul 3: Oferă un rezumat al tratamentelor privind deșeurile, etapele

managementului integrat al deșeurilor solide în scopul unei mai bune înțelegeri a
mecanicii din spatele deșeurilor, pe care noi, consumatorii, îl producem și a

3
 importanței reciclării.

 Capitolul 4: Explică în detaliu procesul de reciclare și tehnologiile folosite pentru

sortarea diferitelor materiale în cadrul unei instalații de recuperare a materialelor /
reciclare, echipamentelor standard și importanța designului pentru maximizarea
performanței și a profitului într-o astfel de instalație.

 Capitolul 5: Prevede cel mai bun ghid prcatic pentru sănătate și securitate în
centrele de reciclare, o listă cu pericolele cele mai importante care pot apărea într-
o unitate de reciclare și statistici privind accidentele de muncă, precum și știri ale
lucrătorilor care au murit la locul de muncă.

 Captolul 6: Concluzii.

4
 2. Sănătate și Securitate Ocupațională

2.1 Introducere
Securitatea și sănătatea la locul de muncă este în general definită ca
știința anticipării, recunoașterii, evaluării și controlului pericolelor apărute în
sau la locul de muncă, care ar putea dăuna sănătății și prosperității lucrătorilor,
luând în considerare impactul posibil asupra comunităților din jur și asupra
mediului general. Acest domeniu este vast, cuprinzând un număr mare de
discipline și numeroase pericole la locul de muncă și mediu. Este necesară o
gamă largă de structuri, competențe, cunoștințe și capacități analitice pentru a
coordona și implementa toate "elementele de bază" care alcătuiesc sistemele
naționale de SSM (Sănătatea și Securitatea Muncii), astfel încât protecția să fie
extinsă atât pentru lucrători, cât și pentru mediul înconjurător. Domeniul de
aplicare al securității și sănătății în muncă a evoluat treptat și continuu, ca
răspuns la schimbările sociale, politice, tehnologice și economice. În ultimii ani,
globalizarea economiilor lumii și repercusiunile sale au fost percepute ca fiind
cea mai mare forță pentru schimbare în lumea muncii și, prin urmare, în
domeniul securității și sănătății în muncă, atât în mod pozitiv, cât și negativ.
Liberalizarea comerțului mondial, progresul tehnologic rapid, evoluțiile
semnificative în transport și comunicare, schimbarea tiparelor de ocupare a
forței de muncă, schimbările în practicile de organizare a muncii, diferitele
modele de ocupare a forței de muncă pentru bărbați și femei și dimensiunea,
structura și ciclurile de viață ale întreprinderilor și ale noilor tehnologii pot
genera noi tipuri și modele de pericole, expuneri și riscuri. Schimbările
demografice și mișcările populației, precum și presiunile ulterioare asupra
mediului global pot afecta, de asemenea, siguranța și sănătatea în muncă. Nu
este o coincidență faptul că protecția muncitorilor împotriva bolilor și a
vătămărilor legate de mediul de lucru, așa cum figurează în preambulul
Constituției Organizației Internaționale a Muncii (OIM), a reprezentat o
problemă centrală pentru OIM de la crearea sa în 1919, și continuă să fie așa și
astăzi. Siguranța și sănătatea ocupațională reprezintă un element-cheie pentru

5
realizarea unor condiții decente de muncă durabile și a unor culturi puternice de
prevenire a siguranței.

2.2 Definiții
Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă ansamblul de activităţi
instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în
desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice,
sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.

Securitatea în muncă reprezintă ansamblul de tehnici şi procedee

utilizate în vederea eliminării sau reducerii riscurilor profesionale ce pot
determina producerea unor accidente de muncă .

Sănătatea în muncă reprezintă promovarea şi menţinerea celui mai înalt

grad de bunăstare mentală, fizică şi socială a lucrătorilor de toate profesiile prin
prevenirea perturbărilor cauzate de condiţiile de muncă, protejarea în muncă faţă
de riscurile rezultate din prezenţa agenţilor nocivi pentru sănătatea lor,
repartizarea şi menţinerea lucrătorului într-o muncă adecvată aptitudinilor
fiziologice şi psihologice .

Protecția mediului este modalitatea de a acoperi acele activități la locul

de muncă care afectează mediul (sub formă de floră, faună, apă, aer și sol) și,
eventual, sănătatea și siguranța angajaților și a altora. Aceste activități includ
eliminarea deșeurilor și a efluenților și a poluării atmosferice.

Accidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului uman,

precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă
sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară
de muncă, invaliditate ori deces.

Boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării

unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe
sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.

Prin “pericol” se înțelege orice agent care poate provoca vătămări sau
daune vieții, sănătății, proprietății sau mediului înconjurător. Identificarea
pericolelor este primul pas în efectuarea unei evaluări a riscurilor.

6
 Un “pericol ocupațional” reprezintă un pericol la locul de muncă.
Riscurile ocupaționale pot cuprinde multe tipuri de pericole, inclusiv pericolele
chimice, pericolele biologice, pericolele psihosociale și pericolele fizice.

Un „risc” este șansa sau probabilitatea ca o persoană să fie vătămată sau

să aibă un efect negativ asupra sănătății dacă este expusă unui „pericol”.

Cuvintele "pericol" și "risc" sunt adesea confundate. Înțelegerea diferenței

dintre "un pericol" și "un risc" este importantă pentru înțelegerea rolului
toxicologiei în evaluarea riscurilor. Un pericol este orice poate provoca vătămări,
în timp ce riscul este potențialul unui pericol de a provoca vătămări. De
asemenea, puteți să vă gândiți la aceasta în felul următor: Un pericol nu va
prezenta niciun risc pentru dumneavoastră decât dacă sunteți expus suficient de
mult pentru a vă face rău. Riscurile asociate pericolelor pot fi eliminate sau cel
puțin reduse prin reducerea expunerii.

Evaluarea riscului este procesul în care:

 Identificarea pericolelor și factorilor de risc care pot provoca vătămări

(identificarea pericolelor).
 Analizarea si evaluarea riscului asociat cu pericolul (analiza și
evaluarea riscurilor).
 Determinarea modalităților adecvate de a elimina pericolul sau de a
controla riscul atunci când pericolul nu poate fi eliminat (controlul
riscului).
 Când ne gândim la evaluarea riscului, să reținem:
 un „pericol” este orice poate provoca vătămări, cum ar fi produsele
chimice, electricitatea, lucrul pe scări, un sertar deschis etc.
 „Riscul” este șansa, ridicată sau scăzută, ca cineva să poată fi vătămat
de aceste și alte pericole, împreună cu indicarea gradului de gravitate

Exemplu:

Pericol: Azbestul este un material mineral natural, fibros, rezistent la

căldură, care poate fi găsit în anumite materiale de construcție, cum ar fi plăcile
de podea și tavan. Azbestul se găsește, de asemenea, în unele surse naturale de

7
apă. Atât expunerile orale prin consumul de apă și expunerea la inhalare a
aerului care conține azbest sunt căi potențiale. Tipul de traseu și pericolul
potențial pe care îl abordăm aici este prin inhalarea fibrelor de azbest. Este
important să se înțeleagă mai întâi că azbestul reprezintă doar un pericol de
inhalare pentru sănătatea umană dacă fibrele de azbest sunt în aer și în
apropierea locului în care o persoană le poate inhala - dar nu și dacă fibrele sunt
încorporate sau lipite în tigla sau podeaua unei clădiri.

Riscuri pentru sănătatea umană: Poate provoca boli pulmonare, cum

ar fi cancerul și, de asemenea, azbestoza, care nu este ea însăși fatală, deși
uneori este debilitantă și poate progresa spre cancer.

Cum pot fi eliminate riscurile? Luând măsuri de precauție adecvate

(respiratorii, îmbrăcăminte de protecție) pentru a evita expunerea dacă se
lucrează într-un mediu în care este prezent azbestul în aer (de exemplu în timpul
demolării clădirilor care conțin azbest) sau prin evitarea apropierii de clădirile
supuse demolării. Dacă azbestul se află în materialele dintr-o casă și este în
formă bună și nu este în aer, este recomandat ca acesta să nu fie deranjat,
deoarece acesta ar putea fi cel mai bun mod de eliminare a riscurilor. Alternativ,
dacă sunt necesare reparații, simpla etanșare a materialelor care conțin azbest
poate, de asemenea, să scadă riscul.

2.3 Aspecte generale

Progresele înregistrate în protejarea sănătății lucrătorilor au fost
întotdeauna și continuă să fie un obiectiv prioritar pentru Organizația
Internațională a Muncii (OIM). În ciuda eforturilor enorme făcute începând cu
anii 1970, accidentele și bolile profesionale sunt încă prea frecvente. Costurile
lor pentru societate și pentru întreprindere, precum și pentru lucrătorii afectați și
pentru familiile acestora continuă să fie inacceptabile. Există mai mult de 250 de
milioane de accidente de muncă în fiecare an. Riscurile și expunerile la locul de
muncă determină peste 160 de milioane de lucrători să se îmbolnăvească anual,
în timp ce se estimează că peste 1,2 milioane de lucrători mor în urma
accidentelor și bolilor profesionale. Aceste costuri sociale nu mai pot fi tolerate
ca preț inevitabil al progresului. Reducerea numărului de accidente și boli

8
profesionale are implicații evidente în ceea ce privește ameliorarea suferinței
umane. Costurile economice aferente reprezintă o povară considerabilă pentru
competitivitatea întreprinderilor. Se estimează că pierderile anuale rezultate din
bolile și vătămările legate de muncă, în ceea ce privește compensațiile, zilele de
muncă pierdute, întreruperea producției, pregătirea și recalificarea, cheltuielile
medicale și așa mai departe, reprezintă de obicei peste 4% din produsul național
brut (PNB) total al tuturor țărilor din lume: Potrivit Agenției Europene pentru
Securitate și Sănătate, pierderea în PNB cauzată de accidentele la locul de
muncă și de sănătatea la locul de muncă în statele membre ale Uniunii Europene
se situează între 2,6 și 3,8%.

 În recentul proiect finanțat de UE, realizat de Matrix (2013), costul

Europei pentru depresie legată de muncă a fost estimat la 617 miliarde
EUR anual. Totalul a fost alcătuit din costuri pentru angajatori
rezultate din absenteism și prezenteism (272 miliarde EUR), pierderi
de productivitate (242 miliarde EUR), costuri de îngrijire a sănătății de
63 de miliarde EUR și costuri de asistență socială sub forma plăților
pentru indemnizații de invaliditate 39 miliarde EUR).
 Costul anual al accidentelor din sectorul de producție al Statelor Unite
este de 190 miliarde USD.
 În Australia, costul vătămărilor la locul de muncă și al angajamentelor
legate de muncă a fost estimat între 15 miliarde dolari și 37 miliarde de
dolari.
 Aceste estimări sunt suficiente pentru a demonstra fără nicio îndoială
că o reducere semnificativă a incidenței accidentelor și bolilor
profesionale într-o perioadă rezonabilă de timp va produce beneficii
economice valoroase. Acordarea unei atenții deosebite securității și
sănătății la locul de muncă ar trebui, prin urmare, să aibă o prioritate
ridicată nu numai din punct de vedere moral, ci și din punct de vedere
economic. Există o oportinutate de afaceri clară pentru acțiuni privind
sănătatea și siguranța la locul de muncă.

9
 Figure 1 Accidente la locul de muncă

Accidentele de muncă și îmbolnăvirile legate de muncă au un impact asupra

persoanelor, companiilor și societății. Fiecare dintre aceste ținte se confruntă cu
consecințele economice. Cu toate acestea, ceea ce ar putea fi un cost pentru individ nu
este neapărat perceput ca un cost pentru societate și invers. Este o chestiune de
perspectivă. Victimele, familia și prietenii lor se confruntă cu multiple consecințe care
sunt adesea dificil de cuantificat. La nivel social, s-au făcut eforturi pentru a face
estimări fiabile, dar rezultatele depind în mare măsură de metodele alese, de
categoriile de costuri și de sursele de date. Comparând costurile dintre țintele afectate,
devine clar că costurile nu sunt distribuite uniform și că victimele, precum și
societatea, sunt foarte împovărate.

Condițiile precare și periculoase de lucru afectează mai multe grupuri

țintă. Acestea sunt, de asemenea, grupurile care vor beneficia - direct sau
indirect - de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de îmbunătățirea sănătății
angajaților. Aceste grupuri țintă pot fi împărțite în trei niveluri sociale: public
sau fonduri colective, sisteme de sănătate, companii de asigurări;

 companie: servicii SSM, companie / management, acționari, clienți,

alte companii;

10
  persoane fizice: muncitori, familiile muncitorilor

Costurile cad pe diferite grupuri, însă fiecare dintre aceste părți trebuie să
suporte mai multe consecințe. Figura 2 oferă o prezentare generală a acestor
consecințe, indicând faptul că unele dintre acestea nu sunt sau sunt foarte dificil
de cuantificat. Mai mult, niciunul dintre aceste grupuri nu vede sau nu
experimentează întinderea completă a consecințelor sociale și economice ale
accidentelor la locul de muncă sau ale îmbolnăvirilor legate de muncă. Toate
costurile sunt combinate pentru a oferi o imagine globală a amplorii și
complexității rezultatelor.

Figure 2 Consecințele accidentelor la locul de muncă și ale îmbolnăvirilor

legate de muncă pentru diferite grupuri

Non-tangibil Mai mult sau mai puțin tangibil

Victima Durere și suferință
Suferință morală și psihică (mai
ales în cazul unei incapacități
permanente)
Scăderea stimei si încrederii de
sine
Probleme relaționale
Schimbarea stillului de viață
Familia și prietenii Suferință morală și psihică
Povară medicală și familială
Probleme relaționale
Colegii Epuizare psihică (stres)
Îngrijorare sau panica (în cazul
accidentelor frecvente la locul
de muncă)
Compania Prezenteism
Imaginea companiei
Relațiile de lucru și climatul
social
Pierderea salariului si a primelor
Reducerea capacității
profesionale
Costuri medicale
Pierderea timpului (tratamente
medicale)
Pierdere financiară
Costuri suplimentare
Pierderea timpului și câteodată
pierderea primelor
Creșterea volumului de muncă
Instruirea lucrătorilor temporari
Audit intern
Scăderea producției
Daune materiale, ale
echipamentului
Piereri de calitate
Instruirea de personal nou
Perturbări tehnice
Dificultăți organizaționale
Creșterea costurilor de producție
Pensionare timpurie
Costuri de administrare
Sancțiuni juridice

11
Societatea Reducerea potențialului de
muncă uman
Reducerea calității vieții
Pierderea producției
Creșterea costurilor de
securitate socială
Costuri de tratament medical și
de reabilitare
Pensionare timpurie
Scăderea nivelului de trai

2.4 Principii cheie în domeniul Sănătății și Securității la

locul de muncă
O serie de principii-cheie stau la baza domeniului sănătății și securității
la locul de muncă. Aceste principii și prevederile standardelor internaționale de
muncă sunt concepute pentru a atinge un obiectiv vital: munca ar trebui să aibă
loc într-un mediu sigur și sănătos.

Sănătatea și securitatea ocupațională reprezintă un domeniu amplu

multidisciplinar, afectând în mod invariabil problemele legate, printre altele, de
medicină și alte domenii științifice, de drept, de tehnologie, de economie și de
preocupări specifice diferitelor industrii. În ciuda acestei varietăți de preocupări
și interese, pot fi identificate anumite principii de bază, inclusiv următoarele:

 Toți lucrătorii au drepturi. Lucrătorii, precum și angajatorii și guvernele, trebuie

să se asigure că aceste drepturi sunt protejate și încurajează condițiile decente de
muncă. După cum a declarat în Conferința Internațională a Muncii în 1984:

(a) munca ar trebui să aibă loc într-un mediu de lucru sigur și sănătos;
(b) condițiile de muncă ar trebui să fie în concordanță cu bunăstarea
lucrătorilor și cu demnitatea umană;

(c) munca ar trebui să ofere posibilități reale de realizare personală, de

auto-împlinire și serviciu pentru societate.

 Trebuie stabilite politici de sănătate și securitate ocupațională. Astfel de politici

trebuie implementate atât la nivel guvernamental, cât și la nivel de întreprindere.
Acestea trebuie comunicate efectiv tuturor părților interesate.

12
 Trebuie demarat un proces de consultare cu partenerii sociali (angajatori si
muncitori) și alte părți interesate. Acest lucru ar trebui făcut în timpul elaborării,
implementării și revizuirii acestor politici.
 Prevenirea și protecția trebuie să fie obiectivul programelor și politicilor de
sănătate și securitate în muncă. Eforturile trebuie să se axeze pe prevenirea
primară la nivelul locului de muncă. Locurile de muncă și mediile de lucru ar
trebui planificate și concepute astfel încât să fie sigure și sănătoase.
 Informațiile sunt vitale pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor programe
și politici eficiente. Colectarea și diseminarea informațiilor corecte privind
pericolele și materialele periculoase, supravegherea locurilor de muncă,
monitorizarea conformității cu politicile și bunele practici și alte activități conexe
sunt esențiale pentru instituirea și aplicarea unor politici eficiente.
 Promovarea sănătății este un element central al practicii de sănătate
ocupațională. Trebuie depuse eforturi pentru sporirea bunăstării fizice, mentale și
sociale a lucrătorilor.
 Trebuie stabilite servicii de sănătate ocupațională care să acopere toți lucrătorii.
În mod ideal, toți lucrătorii din toate categoriile de activități economice ar trebui
să aibă acces la astfel de servicii, care vizează protejarea și promovarea sănătății
lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
 Compensarea, reabilitarea și serviciile curative trebuie să fie puse la dispoziția
lucrătorilor care suferă accidente și boli profesionale. Trebuie luate măsuri
pentru a minimiza consecințele pericolelor profesionale.
 Educația și formarea profesională sunt componente vitale ale mediilor de lucru
sigure și sănătoase. Lucrătorii și angajatorii trebuie să fie conștienți de importanța
și mijloacele de stabilire a unor proceduri de muncă sigure. Antreprenorii trebuie
instruiți în domenii de importanță deosebită pentru diferite industrii, care au
preocupări specifice privind sănătatea și siguranța ocupațională.
 Lucrătorii, angajatorii și autoritățile competente au anumite responsabilități,
îndatoriri și obligații. De exemplu, lucrătorii trebuie să respecte procedurile de
siguranță stabilite; angajatorii trebuie să asigure locuri de muncă sigure și să
asigure accesul la primul ajutor; iar autoritățile competente trebuie să elaboreze, să
comunice și să revizuiască periodic și să actualizeze politicile privind sănătatea și
securitatea ocupațională.

13
 Politicile trebuie aplicate. Trebuie să existe un sistem de inspecție care să asigure
respectarea legislației muncii și a securității în muncă și a altor norme de muncă.

În mod clar, există unele suprapuneri între aceste principii generale. De

exemplu, colectarea și difuzarea informațiilor privind diferite aspecte ale
sănătății și securității ocupaționale afectează toate activitățile. Sunt necesare
informații pentru prevenirea și tratamentul accidentelor de muncă și bolilor
profesionale. Este, de asemenea, necesar pentru crearea unor politici eficiente și
pentru a se asigura că acestea sunt aplicate. Educarea și instruirea necesită
informație. În timp ce aceste principii cheie informează programele și politicile
privind sănătatea și securitatea ocupațională, lista de mai sus nu este în nici un
caz completă. Domeniile mai specializate au, de asemenea, principii
corespunzătoare. În plus, trebuie să se țină cont de considerații etice cu privire la
aspecte precum drepturile individuale la viața privată atunci când se elaborează
politici.

Se recunoaște tot mai mult că protecția vieții și a sănătății la locul de

muncă este fundamentală; cu alte cuvinte, munca decentă presupune o muncă
sigură. În plus, lucrătorii au datoria de a se ocupa de siguranța proprie, precum
și de siguranța oricărei persoane care ar putea fi afectată de ceea ce face sau nu
reușește să facă. Aceasta implică dreptul de a cunoaște și de a opri munca în caz
de pericol iminent pentru sănătate sau siguranță. Pentru a avea grijă de propria
sănătate și siguranță, muncitorii trebuie să înțeleagă riscurile și pericolele
profesionale. Prin urmare, aceștia ar trebui să fie informați corespunzător cu
privire la pericole și să fie instruiți corespunzător pentru a-și îndeplini sarcinile
în condiții de siguranță. Pentru a face progrese în domeniul sănătății și
securității în muncă în cadrul întreprinderilor, lucrătorii și reprezentanții
acestora trebuie să coopereze cu angajatorii, precum și să participe la elaborarea
și implementarea programelor preventive.

Responsabilitățile guvernelor, angajatorilor și lucrătorilor ar trebui

văzute ca fiind complementare și consolidate reciproc pentru a promova
sănătatea și securitatea ocupațională în cea mai mare măsură posibilă, în limitele
constrângerilor, condițiilor și practicilor naționale.

14
 Deoarece pericolele ocupaționale apar la locul de muncă,
responsabilitatea angajatorilor este să se asigure că mediul de lucru este sigur și
sănătos. Aceasta înseamnă că trebuie să prevină și să protejeze lucrătorii de
riscurile profesionale. Dar responsabilitatea angajatorilor merge mai departe,
implicând o cunoaștere a pericolelor profesionale și un angajament de a asigura
că procesele de management promovează sănătatea și securitatea la locul de
muncă. De exemplu, o conștientizare a implicațiilor privind sănătatea și
siguranța ar trebui să ghideze deciziile privind alegerea tehnologiei sau a
organizării muncii.

Instruirea este una dintre cele mai importante sarcini ce trebuie

îndeplinite de angajatori. Lucrătorii trebuie să știe nu numai cum să-și facă
treaba la locurile de muncă, ci și cum să-și protejeze viața și sănătatea și pe ale
colegilor lor în timp ce lucrează. În cadrul întreprinderilor, conducătorii și
supraveghetorii sunt responsabili pentru a asigura că lucrătorii sunt instruiți în
mod corespunzător pentru munca pe care se așteaptă să o întreprindă. O astfel de
instruire ar trebui să includă informații privind aspectele legate de sănătate și
siguranță ale muncii și modalitățile de prevenire sau minimizare a expunerii la
pericole. Pe o scară mai largă, organizațiile patronale ar trebui să inițieze
programe de instruire și informare privind prevenirea și controlul pericolelor și
protecția împotriva riscurilor. Dacă este necesar, angajatorii trebuie să fie în
situația de a face față accidentelor și situațiilor de urgență, inclusiv prin
acordarea de facilități de prim ajutor. De asemenea, ar trebui luate măsuri
adecvate pentru compensarea vătămărilor și a bolilor legate de muncă, precum și
pentru reabilitare și pentru a facilita repatrierea rapidă la locul de muncă. Pe
scurt, obiectivul programelor preventive ar trebui să fie acela de a oferi un
mediu sigur și sănătos care să protejeze și să promoveze sănătatea lucrătorilor și
capacitatea lor de lucru.

Guvernele sunt responsabile pentru elaborarea politicilor de sănătate și

securitate la locul de muncă și pentru asigurarea implementării acestora.
Politicile vor fi reflectate în legislație, iar legislația trebuie pusă în aplicare. Însă
legislația nu poate acoperi toate riscurile la locul de muncă și ar putea fi
convenabil să se abordeze aspectele legate de sănătatea și securitatea
ocupațională prin intermediul acordurilor colective încheiate între partenerii

15
sociali. Politicile sunt mult mai susceptibile de a fi sprijinite și implementate
dacă angajatorii și lucrătorii, prin intermediul organizațiilor respective, au avut o
contribuție în elaborarea lor. Această dispoziție se aplică indiferent dacă sunt
sub formă de legi, regulamente, coduri sau convenții colective. Autoritatea
competentă ar trebui să elaboreze și să revizuiască periodic regulamentele sau
codurile de practică; să instige cercetarea pentru a identifica pericolele și pentru
a găsi modalități de depășire a acestora; să furnizeze informații și asistență
angajatorilor și lucrătorilor și să ia măsuri specifice pentru a evita catastrofele
unde riscurile potențiale sunt ridicate. Politica de sănătate și securitate la locul
de muncă ar trebui să includă dispoziții privind înființarea, extinderea
progresivă și funcționarea serviciilor de sănătate la locul de muncă. Autoritatea
competentă ar trebui să supravegheze și să consilieze cu privire la punerea în
aplicare a unui sistem de supraveghere a sănătății lucrătorilor și legătura
acestuia cu programele de prevenire, protecție și promovare a sănătății
lucrătorilor la nivel de întreprindere și la nivel național. Informațiile furnizate de
supraveghere vor arăta dacă sunt puse în aplicare standardele de sănătate și
siguranță la locul de muncă și unde trebuie luate mai multe măsuri pentru
protecția lucrătorilor.

O declarație concisă care încapsulează principalele scopuri ale sănătății

ocupaționale este definiția oferită de Comitetul comun OIM / OMS. De aici
reiese că sănătatea ocupațională are trei obiective diferite:

 menținerea și promovarea capacității de sănătate și de muncă;

 îmbunătățirea mediului de lucru și a muncii pentru a contribui la
siguranță și sănătate; și
 dezvoltarea organizațiilor de lucru și a culturilor de lucru într-o direcție
care să susțină sănătatea și securitatea la locul de muncă și, prin urmare,
să promoveze un climat social pozitiv și o funcționare fără probleme
care ar putea spori productivitatea întreprinderilor. În acest context,
principiul culturii de muncă are în vedere reflectarea sistemelor de
valori esențiale adoptate de întreprinderea în cauză. O astfel de cultură
se reflectă în practică în sistemele manageriale, politica de personal,
principiile de participare, politicile de formare și managementul
calității întreprinderii.

16
2.5 Ghid pentru controlul riscurilor la locul de muncă
Introducere

Ca parte a gestionării sănătății și siguranței afacerii dvs., trebuie să

controlați riscurile la locul de muncă. Pentru a face acest lucru trebuie să vă
gândiți la ceea ce ar putea dăuna oamenilor și să decideți dacă luați măsuri
rezonabile pentru a preveni acest rău.

Aceasta este cunoscută sub numele de evaluare a riscurilor și este ceva

ce vi se cere prin lege. Dacă aveți mai puțin de cinci angajați, nu trebuie să
aplicați nimic.

Evaluarea riscurilor nu presupune crearea unor cantități uriașe de

documente, ci mai degrabă identificarea unor măsuri raționale pentru
controlul riscurilor la locul de muncă.

Gândiți-vă la modul în care s-ar putea întâmpla accidentele și starea de

sănătate proastă și concentrați-vă asupra riscurilor reale - cele care sunt cel mai
probabil și care vor cauza cel mai mult rău.

Pentru anumite riscuri, alte reglementări necesită măsuri speciale de

control. Evaluarea dvs. vă poate ajuta să identificați situațiile în care trebuie să
examinați mai detaliat anumite riscuri și aceste măsuri de control specifice.
Aceste măsuri de control nu trebuie să fie evaluate separat, dar pot fi considerate
ca făcând parte dintr-o extindere a evaluării generale a riscurilor.

Identificarea pericolelor

Unul dintre aspectele cele mai importante ale evaluării riscurilor este
identificarea exactă a potențialelor pericole la locul de muncă. Un bun punct de
plecare este să vă plimbați în jurul locului de muncă și să vă gândiți la orice
pericol. Cu alte cuvinte, ce anume au activitățile, procesele sau substanțele
utilizate care ar putea să vă rănească angajații sau să le dăuneze sănătății?

Când lucrați într-un loc zi de zi, este ușor să treceți cu vederea peste
anumite pericole, deci iată câteva sfaturi pentru a vă ajuta să identificați cele
care contează:

17
  Verificați instrucțiunile producătorului sau fișele de date pentru
substanțele chimice și echipamentele de lucru, deoarece acestea pot fi
foarte utile în explicarea pericolelor și văzu-te în adevărata lor formă
 Uitați-vă la accidentelede muncă și înregistrările de sănătate din
trecut - acestea contribuie adesea la identificarea pericolelor mai puțin
evidente.
 Luați în considerare operațiunile non-rutină (de exemplu, întreținere,
operațiuni de curățare sau modificări ale ciclurilor de producție).
 Nu uitați să vă gândiți la riscurile pe termen lung pentru sănătate
(de exemplu, niveluri ridicate de zgomot sau expunere la substanțe
nocive).

Există unele pericole cu un risc ridicat de vătămare, cum ar fi lucrul la

înălțime, lucrul cu substanțe chimice, mașini și azbest. În funcție de tipul
de muncă pe care o faceți, pot exista și alte riscuri care sunt relevante
pentru afacerea dvs.

Cine poate fi rănit?

Apoi, gândiți-vă cum pot fi afectați angajații (sau alții care pot fi prezenți, cum
ar fi contractorii sau vizitatorii). Adresați-vă angajaților ceea ce consideră ei că
sunt pericole, deoarece acestia pot observa lucruri care nu vă sunt evidente și pot
avea câteva idei bune despre cum să controlați riscurile.

Pentru fiecare pericol trebuie să fie clar cine ar putea fi rănit - vă va ajuta să
identificați cel mai bun mod de a controla riscul. Asta nu înseamnă înscrierea
tuturor după nume, ci mai degrabă identificarea grupurilor de persoane (de
exemplu, persoanele care lucrează în magazie sau trecătorii). Ține minte:

 Unii lucrători pot avea cerințe speciale, de exemplu lucrători noi și tineri,
lucrători migranți, mame noi sau în așteptare, persoane cu dizabilități, lucrători
temporari, contractori, lucrători la domiciliu și lucrători izolați.
 Gândiți-vă la persoanele care ar putea să nu se afle mereu la locul de muncă,
cum ar fi vizitatorii, contractorii și lucrătorii în întreținere.
 Luați în considerare membrii publicului dacă pot fi vătămați de activitățile dvs.
de lucru.

18
  Dacă împărțiți un loc de muncă cu o altă companie, luați în considerare modul
în care munca dvs. Afectează pe ceilalți și modul în care munca lor vă
afectează pe dvs. și lucrătorii dvs. Discutați unul cu celălalt și asigurați-vă că
există controale.
 Întreabă-ți lucrătorii dacă există cineva pe care ați omis.

Evaluarea riscurilor

După ce ați identificat pericolele, trebuie să decideți cât de probabil este

pericolul să se producă, adică nivelul de risc și ce să faceți cu privire la acesta.
Riscul este o parte a vieții de zi cu zi și nu este de așteptat să eliminați toate
riscurile. Ce trebuie să faceți este să vă asigurați că știți despre principalele
riscuri și despre lucrurile pe care trebuie să le faceți pentru a le gestiona în mod
responsabil. În general, trebuie să faceți totul "în mod rezonabil posibil" pentru a
proteja oamenii de rău. Aceasta înseamnă echilibrarea nivelului de risc față de
măsurile necesare pentru a controla riscul real în termeni de bani, timp sau
probleme. Cu toate acestea, nu este nevoie să luați măsuri dacă ar fi extrem de
disproporționate față de nivelul de risc.

Evaluarea riscului ar trebui să includă numai ceea ce se poate în mod rezonabil

să fie cunoscut - nu vă așteptați să anticipați riscuri neprevăzute.

Uitați-vă la ceea ce faceți deja și la măsurile de control pe care le aveți deja în

vigoare. Apoi întrebați-vă:

 Pot scăpa de pericol în întregime?

 Dacă nu, cum pot controla riscul astfel încât prejudiciul să
fie improbabil?

Câteva soluții practice pe care le puteți implementa:

 încercarea unei opțiuni mai puțin riscante;

 prevenirea accesului la pericole;
 organizarea activității pentru a reduce expunerea la pericol;
 emiterea echipamentului de protecție;
 asigurarea unor facilități de bunăstare, cum ar fi primul
ajutor și instalații sanitare;
 implicarea și consultarea lucrătorilor.

19
Îmbunătățirea sănătății și siguranței nu trebuie să coste foarte mult. De exemplu,
plasarea oglinzii într-un unghi mort pentru a preveni accidentele vehiculelor este
o măsură de precauție cu cost redus, având în vedere riscurile. Dacă nu luați
măsuri de precauție simple, vă poate costa mult mai mult dacă se produce un
accident. Implicați muncitorii dvs., astfel încât să puteți fi sigur de ceea ce vă
propuneți să puneți în practică și asigurați-vă că nu vor fi introduse noi pericole.

Dacă controlați o serie de locuri de muncă care conțin activități similare, puteți
realiza o evaluare a riscurilor model care să reflecte pericolele și riscurile
comune asociate acestor activități.

De asemenea, puteți întâlni modele de evaluare realizate de asociații

profesionale, asociațiile angajaților sau alte organizații interesate de o anumită
activitate. Puteți decide să aplicați aceste evaluări de model la fiecare loc de
muncă, dar puteți face acest lucru numai dacă:

 vă asigurați-vă că evaluarea modelului este adecvată

pentru tipul dvs. de muncă;
 adaptați modelul la detaliile propriei situații de lucru,
inclusiv orice extindere necesară pentru a acoperi
pericolele și riscurile la care nu se face referire în model.

Înregistrați constatările semnificative

Faceți o evidență a constatărilor dvs. semnificative - pericolele, modul în

care oamenii ar putea fi răniți de aceste pericole și ceea ce aveți în vigoare
pentru a controla riscurile. Orice înregistrare ar trebui să fie simplă și să se
concentreze asupra controlului.

Orice documentație pe care o creați ar trebui să vă ajute să comunicați și să

gestionați riscurile din afacerea dvs. Pentru majoritatea oamenilor acest lucru nu
trebuie să fie un exercițiu obositor - trebuie doar să notați principalele idei
despre riscurile semnificative și concluziile.

Când scrieți rezultatele, realizați-o în mod simplu, de exemplu "fum din sudură
- ventilație de evacuare locală utilizată și verificată în mod regulat".

20
Evaluarea riscurilor trebuie să fie adecvată și suficientă, adică ar trebui să
demonstreze că:

 a fost efectuat un control adecvat;

 ați întrebat cine ar putea fi afectat;

 ați abordat toate pericolele evidente semnificative, ținând cont

de numărul de persoane care ar putea fi implicate;

 precauțiile sunt rezonabile, iar riscul rămas este scăzut;

 ați implicat angajații sau reprezentanții acestora în acest

proces.

În cazul în care natura muncii dvs. se schimbă destul de frecvent sau se

schimbă și se dezvoltă locul de muncă (de exemplu, un șantier de construcție)
sau unde lucrătorii dvs. se mută de la un loc la altul, evaluarea riscului poate fi
necesară pentru a se concentra mai mult pe o gamă largă de riscuri care pot fi
anticipate.

Dacă evaluarea riscului identifică o serie de pericole, trebuie să le puneți în

ordinea importanței și să abordați mai întâi cele mai grave riscuri.

Identificați soluții pe termen lung pentru riscurile cu cele mai mari consecințe,
precum și acele riscuri care ar putea genera accidente sau boli grave. De
asemenea, trebuie să stabiliți dacă există îmbunătățiri care pot fi implementate
rapid, chiar și temporar, până când se pot pune în aplicare mai multe controale
fiabile.

Amintiți-vă, cu cât este mai mare riscul, cu atât mai robuste și mai fiabile vor
trebui să fie măsurile de control al riscului unei posibile vătămări.

Revedeți periodic evaluarea riscurilor

Puține locuri de muncă rămân neschimbate. Mai devreme sau mai târziu, veți
aduce noi echipamente, substanțe și proceduri care ar putea duce la noi pericole.
Deci, este logic să revizuiți în mod continuu ceea ce faceți, să examinați din nou
evaluarea riscului și să vă întrebați:

 Au existat schimbări semnificative?

21
  Există îmbunătățiri pe care mai trebuie să le iplementați?
 Lucrătorii dvs. au observat o problemă?
 Ați învățat ceva din accidentele produse sau din
incidentele la limită?

Asigurați-vă că evaluarea riscurilor este actualizată în mod continuu.

2.6 Sănătate și Securitate Ocupațională Legislație UE

O mare varietate de măsuri comunitare în domeniul securității și sănătății
la locul de muncă au fost adoptate în temeiul articolului 153 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene. Directivele europene sunt obligatorii din punct
de vedere juridic și trebuie transpuse în legislațiile naționale de către statele
membre.

Directivele Europene stabilesc cerințe minime și principii fundamentale,

cum ar fi principiul prevenirii și evaluării riscurilor, precum și responsabilitățile
angajatorilor și ale angajaților. O serie de orientări europene urmăresc să
faciliteze punerea în aplicare a directivelor europene, precum și a standardelor
europene adoptate de organizațiile europene de standardizare.

Statele membre pot adopta norme mai stricte pentru a proteja lucrătorii,
însă legislația lor trebuie să respecte standardele minime. Drept urmare,
legislația națională în materie de siguranță și sănătate variază în Europa.

Cel mai important act juridic este Directiva-Cadru Europeană (1989/391

/ CEE), care stabilește principiile generale de gestionare a siguranței și sănătății,
cum ar fi responsabilitatea angajatorului, drepturile / obligațiile lucrătorilor,
utilizarea evaluărilor riscurilor pentru a îmbunătăți în mod continuu procesele
companiei și de reprezentare a sănătății și securității la locul de muncă.

Directiva (1989/391 / CEE) este deseori menționată drept "directiva-

cadru" și "legea de bază" privind securitatea și sănătatea în muncă în UE. Acesta
a stabilit instrumentul de evaluare a riscurilor în legislația europeană privind
SSM, care, atunci când a fost adoptată în 1989, a constituit un principiu
revoluționar pentru sistemele juridice și sistemele de gestionare a SSM din
multe țări.

22
 2.6.1 Directiva Cadru 89/391 / CEE

Obiectiv

Obiectivul prezentei directive este de a introduce măsuri de încurajare

a îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă. Se aplică
tuturor sectoarelor de activitate, atât publice, cât și private, cu excepția
activităților specifice serviciilor publice, cum ar fi forțele armate, poliția sau
anumite servicii de protecție civilă.

Este de o importanță fundamentală, întrucât este actul de bază privind

securitatea și sănătatea care stabilește principiile generale privind prevenirea și
protecția lucrătorilor împotriva accidentelor și bolilor profesionale. Acesta
conține principii privind prevenirea riscurilor, protecția siguranței și sănătății,
evaluarea riscurilor, eliminarea riscurilor și a factorilor de accidente, informarea,
consultarea și participarea echilibrată și instruirea lucrătorilor și a
reprezentanților acestora.

Pe baza acestei "directive-cadru", au fost adoptate o serie de directive

individuale. Directiva-cadru cu principiile sale generale continuă să se aplice
integral tuturor domeniilor reglementate de directivele individuale, dar în cazul
în care directivele individuale conțin dispoziții mai stricte și / sau specifice,
aceste dispoziții speciale ale directivelor speciale prevalează.

Conținut

Directiva-Cadru conține obligații de bază pentru angajatori și lucrători.

Cu toate acestea, obligațiile muncitorilor nu afectează principiul responsabilității
angajatorului.

Este obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea

lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă și nu poate impune costuri
financiare lucrătorilor pentru a atinge acest obiectiv. În mod similar, în cazul în
care un angajator utilizează servicii sau persoane externe competente, acest
lucru nu îl scutește de responsabilitățile sale în acest domeniu.

23
 Principiile generale de prevenire enumerate în directivă sunt
următoarele:

 evitarea riscurilor

 evaluarea riscurilor

 combaterea riscurilor de la sursă

 adaptarea muncii la individ

 adaptarea la progresul tehnic

 înlocuirea substanțelor periculoase cu substanțe mai puțin sau deloc

periculoase

 dezvoltarea unei politici de prevenire generală si coerentă

 prioritizarea măsurilor colective de protecție (înaintea măsurilor individuale de

protecție)

 furnizarea de instrucțiuni adecvate lucrătorilor

Obligațiile angajatorilor și angajaților

Angajatorul trebuie:

 să evalueze toate riscurile pentru securitatea și sănătatea angajaților, printre

altele, în alegerea echipamentului de lucru, a substanțelor sau preparatelor
chimice utilizate și a amenajării locurilor de muncă

 să pună în aplicare măsuri care să asigure o îmbunătățire a nivelului de

protecție acordat angajaților și să fie integrate în toate activitățile întreprinderii
și / sau ale unității la toate nivelele ierarhice

 să ia în considerare capacitățile angajaților în ceea ce privește sănătatea și

siguranța atunci când încredințează lucrătorilor sarcini;

 consultă lucrătorii cu privire la introducerea noilor tehnologii; desemnarea

unuia sau mai multor angajați să desfășoare activități legate de protecția și
prevenirea riscurilor profesionale.

 să ia măsurile necesare pentru prim ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea

angajaților și acțiunile necesare în caz de pericol grav și iminent

24
 să păstreze o listă a accidentelor de muncă și să întocmească, pentru
autoritățile responsabile, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de
lucrătorii săi

 să informeze și să consulte angajații și să le permită să participe la discuții cu

privire la toate aspectele legate de siguranță și sănătate la locul de muncă;

 să se asigure că fiecare angajat primește o pregătire adecvată privind siguranța

și sănătatea la locul de muncă

Angajatul trebuie să:

 să folosească corect mașinile, aparatele, uneltele, substanțele periculoase,

echipamentele de transport, alte mijloace de producție și echipamentele
individuale de protecție

 să informeze imediat angajatorul despre orice situație de lucru care prezintă un

pericol grav și orice deficiențe ale echipamentelor de protecție

 să colaboreze cu angajatorul la îndeplinirea oricăror cerințe impuse pentru

protecția sănătății și securității și pentru ai asigura lui, condiții de muncă
sigure și fară riscuri.

Supravegherea sănătății lucrătorilor trebuie asigurată în conformitate cu

sistemele naționale. Grupurile de risc deosebit trebuie protejate împotriva
pericolelor care le afectează în mod specific.

În plus față de directiva-cadru, au fost adoptate o serie de directive

individuale care se concentrează asupra aspectelor specifice ale securității și
sănătății la locul de muncă. Cu toate acestea, directiva-cadru continuă să se
aplice tuturor domeniilor reglementate de directivele individuale. În cazul în
care directivele individuale conțin dispoziții mai stricte și specifice, aceste
dispoziții speciale prevalează. Directivele individuale adaptează principiile
directivei - cadru:

 Sarcini specifice (de exemplu, manipularea manuală a încărcăturilor)

 Pericole specifice la locul de muncă (de exemplu, expunerea la substanțe

periculoase sau agenți fizici)

25
 Locuri de muncă și sectoare specifice (de exemplu, locuri de muncă temporare,
industrii extractive, nave de pescuit)

 Grupuri specifice de lucrători (de exemplu, femeile însărcinate, tinerii

lucrători, lucrătorii cu contract de muncă pe durată determinată)

 Anumite aspecte legate de muncă (de exemplu, organizarea timpului de lucru)

Directivele individuale definesc cum se evaluează aceste riscuri și, în

unele cazuri, se stabilesc valori limită pentru anumite substanțe sau agenți.

2.6.2 Directive Individuale și Reglementări

Locuri de muncă, echipamente, semne, echipament individual de protecție:

 Directiva 2009/104 / CE - utilizarea echipamentului de lucru

din 16 septembrie 2009 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru

utilizarea echipamentelor de lucru de către lucrători la locul de muncă

 Directiva 92/58 / CEE - semne de siguranță și / sau de sănătate

din 24 iunie 1992 privind cerințele minime pentru furnizarea semnelor de

siguranță și / sau de sănătate la locul de muncă

 Directiva 89/656 / CEE - utilizarea echipamentului individual de protecție

din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de sănătate și securitate pentru

utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție la locul de
muncă

 Directiva 89/654 / CEE - cerințe privind locul de muncă

Din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul

de muncă: Obiectul prezentei directive este de a introduce măsuri minime menite
să îmbunătățească mediul de lucru, pentru a garanta un standard mai bun de
siguranță și protecție a sănătății

 Regulamentul (UE) 2016/425 privind echipamentul individual de protecție.

26
al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind
echipamentul individual de protecție și de abrogare a Directivei 89/686 / CEE a
Consiliului

 Directiva 2006/95 / CE - echipamente electrice

al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 privind

armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice
destinate utilizării în anumite limite de tensiune

 Directiva 95/16 / CE - ascensoare

din 29 iunie 1995 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la

ascensoare.

 Directiva 89/686 / CEE - echipament individual de protecție

din 21 decembrie 1989 privind armonizarea legislațiilor statelor membre

referitoare la echipamentul individual de protecție.

 Directiva 75/324 / CEE - generator de aerosoli

din 20 mai 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la

genatoarele de aerosoli.

Expunerea la agenți chimici și la securitatea chimică:

 Directiva 2009/161 / UE - valori-limită orientative privind expunerea

profesională

din 17 decembrie 2009 de stabilire a unei a treia liste de valori limită orientative
de expunere profesională în aplicarea Directivei 98/24 / CE a Consiliului și de
modificare a Directivei 2000/39 / CE a Comisiei

 Directiva 2009/148 / CE - expunerea la azbest la locul de muncă

din 30 noiembrie 2009 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate

de expunerea la azbest la locul de muncă

 Directiva 2006/15 / CE - valori limită orientative de expunere profesională

27
 din 7 februarie 2006 de stabilire a unei a doua liste a valorilor limită orientative
de expunere profesională în aplicarea Directivei 98/24 / CE a Consiliului și de
modificare a Directivelor 91/322 / CEE și 2000/39 / CE

 Directiva 2004/37 / CE - substanțe cancerigene sau mutagene la locul de

muncă

din 29 aprilie 2004 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de

expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă (A șasea
directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391 /
CEE)

 Directiva 2000/39 / CE - valori limită orientative de expunere profesională

din 8 iunie 2000 de stabilire a primei liste de valori limită orientative de

expunere profesională în aplicarea Directivei 98/24 / CE a Consiliului privind
protecția sănătății și securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenții
chimici la locul de muncă.

 Directiva 98/24 / CE - riscurile legate de agenții chimici la locul de muncă.

din 7 aprilie 1998 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de agenții chimici la locul de muncă (a paisprezecea directivă
specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391 / CEE)

 Directiva 91/322 / CEE - valori limită orientative

din 29 mai 1991 privind stabilirea valorilor limită orientative prin punerea în
aplicare a Directivei 80/1107 / CEE a Consiliului privind protecția lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți chimici, fizici și biologici la
locul de muncă.

 Directiva 96/82 / CE - pericole de accidente majore

din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscurilor de accidente majore

care implică substanțe periculoase

28
 Expunerea la pericolele fizice

 Directiva 2003/10 / CE - zgomot

din 6 februarie 2003 privind cerințele minime de securitate și sănătate

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenții fizici
(zgomot) (a șaptesprezecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul
(1) din Directiva 89/391 / CEE).

 Directiva 2002/44 / CE - vibrații

din 25 iunie 2002 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la

expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenții fizici (vibrații) (a
șaisprezecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva
89/391 / CEE).

Expunerea la agenți biologici

 Directiva 2000/54 / CE - agenți biologici la locul de muncă

al Parlamentului European și al Consiliului din 18 septembrie 2000 privind

protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici
la locul de muncă (a șaptea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul
(1) din Directiva 89/391 / CEE)

Dispoziții privind volumul de muncă, riscurile ergonomice și psiho-sociale

 Directive 90/270/EEC – ecrane de afișare (monitor)

din 29 mai 1990 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru

lucrările cu echipament de afișare (a cincea directivă specială în sensul
articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391 / CEE)

 Directiva 90/269 / CEE - manipularea manuală a încărcăturilor

din 29 mai 1990 privind cerințele minime de sănătate și siguranță pentru

manipularea manuală a încărcăturilor în cazul în care există un risc deosebit de
răniri la spate pentru lucrători (a patra directivă specială în sensul articolului 16
alineatul (1) din Directiva 89/391 / CEE)

 Directiva 2003/88 / CE - timpul de lucru

29
 din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru

Prevederile conexe ale muncitorilor si a sectorului de muncă

 Directiva 94/33 / CE – lucrători tineri

din 22 iunie 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă

 Directiva 2006/54 / CE - egalitatea de șanse

al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în

aplicare a principiului egalității de șanse și al tratamentului egal între bărbați și
femei în materie de încadrare în muncă și de muncă.

 Directiva 2002/14 / CE - informarea și consultarea angajaților

din 11 martie 2002 de instituire a unui cadru general de informare și consultare a

lucrătorilor din Comunitatea Europeană

 Directiva 2000/78 / CE - tratamentul egal

din 27 noiembrie 2000, de stabilire a unui cadru general pentru tratarea egală în
ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

2.7 Legislație Sănătate si Securitate ocupațională în

România
În România, domeniul securității și sănătății în muncă, este reglementat
prin trei tipuri majore de legislație: legislația primară, secundară și terțiară.

a. Legislația primară (principii generale):

 Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 privind securitatea și sănătatea la locul de
muncă modificată la 27 septembrie 2010

b. Legislația secundară (măsuri preventive, norme de aplicare):

 Hotărârea Guvernului nr. 1425 din 11 octombrie 2006 privind Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 319 privind securitatea și sănătatea la
locul de muncă, modificată prin HG 955/2010

30
 Hotărârea Guvernului nr. 955 din 27 septembrie 2010 privind modificarea și
completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 319 din 14 iulie
2006 privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 1425 din 11 octombrie 2006

 Deciziile guvernamentale care transpun directivele UE

 Standarde (standarde privind siguranța, standardele produsului)

 Alte acte juridice ale administrației publice

c. Legislația terțiară (măsuri preventive detaliate):

 Instrucțiunile proprii SSM ale companiilor în completarea și implementarea

regulamentului în domeniu în funcție de condițiile specifice ale activității
acestora.

2.7.1 Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 privind Securitatea și Sănătatea la
Locul de Muncă

Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 privind securitatea și sănătatea

lucrătorilor la locul de muncă stabilește principiile generale privind prevenirea
riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității muncitorilor, reducerea /
eliminarea factorilor de risc și de accident, informarea, consultarea, participarea
echilibrată în conformitate cu dispozițiile legale, formarea lucrătorilor și a
reprezentanților acestora, precum și orientări generale pentru punerea în aplicare
a principiilor menționate. Legea nr. 319 se aplică fiecărui angajator care
angajează cel puțin un lucrător, muncitorilor și reprezentanților lucrătorilor,
adică fiecărei persoane care participă la procesul de lucru. De asemenea, se
aplică tuturor sectoarelor de activitate atât din sectorul privat, cât și cel public și
transpune Directiva-cadru 89/391 / CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind
introducerea măsurilor de promovare a îmbunătățirii securității și sănătății
lucrătorilor la locul de muncă în Legislația Românească. Legea nr. 319 a intrat
în vigoare la 1 octombrie 2006, înlocuind astfel Legea nr. 90 din 1996 privind
protecția muncii care guvernează domeniul SSM în perioada de preaderare din
România.

31
 Legea nr.90 din 1996 privind Protecția Muncii a corespuns schimbărilor
majore înregistrate pe piața muncii în perioada de tranziție din România. Aceste
schimbări au fost determinate, în cea mai mare parte, de tranziția de la o
economie guvernată de proprietatea statului asupra sectorului economic la
economia de piață și de la începutul procesului de privatizare.

În 2006, zece ani mai târziu, alături de schimbările socio-economice ale

pieței muncii, nevoia de noi reglementări în ceea ce privește securitatea și
sănătatea lucrătorilor a devenit mai mult decât evidentă. Prin urmare, Legea nr.
319 din 14 iulie 2006 privind securitatea și sănătatea lucrătorilor a fost rezultatul
consultării partenerilor sociali. Aceasta reflectă transformările suferite de
societatea românească în ansamblul ei în timpul tranziției de la economia de stat
la economia de piață și la o piață liberă. În special, reflectă transformarea
cadrului instituțional în domeniul SSM și al forței de muncă interne.

De asemenea, reprezintă un pas important în ceea ce privește abordarea

securității și sănătății lucrătorilor în fața valorilor europene prevăzute în
directivele CEE în domeniu și a principiilor unei legi sociale moderne potrivit
căreia viața umană este o valoare supremă iar locurile de muncă sigure și
sănătoase reprezintă un drept de bază al lucrătorilor. Legea nr. 319 reflectă, de
asemenea, un accent sporit pe prevenirea și consilierea în domeniul SSM, în
conformitate cu directivele UE în vigoare, și nu pe principiile de control și
sancțiuni care caracterizează fostul regulament al muncii.

În România, reglementările legale din domeniul SSM includ, de

asemenea, o serie de acte care transpun directivele specifice elaborate pentru
punerea în aplicare a Directivei-cadru 89/391 / CEE din 12 iunie 1989 și
abordează activitățile specifice și riscurile aferente ale tuturor sectoarelor de
activitate. Acestea au fost adoptate în legislația românească prin hotărâri ale
Guvernului și au asigurat compatibilitatea legislației interne cu reglementările
UE în domeniul SSM.

În concluzie, sistemul românesc de SSM poate fi caracterizat de un cadru

legislativ cuprinzător care a transpus pe deplin legislația UE în domeniu și un
cadru instituțional adecvat, aliniat cerințelor comunitare în domeniu. Punctul

32
 slab va fi în ceea ce privește punerea în aplicare a dispozițiilor legale privind
SSM și identificarea celor mai eficiente instrumente în acest scop.

Conținut

Obligații generale pentru angajatori:

 Angajatorul trebuie să asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate

aspectele legate de muncă.
 Dacă angajatorul solicită servicii externe, acesta nu este scutit de
responsabilitățile sale în acest domeniu.
 Obligațiile lucrătorilor în materie de sănătate și securitate la locul de muncă nu
afectează principiul responsabilității angajatorului.

În cadrul responsabilităților sale, angajatorul ia măsurile necesare:

 asigurați siguranța și protecția sănătății;
 prevenirea pericolelor profesionale;
 informarea și instruirea lucrătorilor;
 asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare de siguranță și
sănătate la locul de muncă.

Angajatorul va implementa măsurile menționate mai sus pe baza următoarelor

principii generale de prevenire:

 evitarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
 combaterea riscurilor la sursă;
 adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea
posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor
de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a
muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra
sănătăţii;
 adaptarea la progresul tehnic;

33
  înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu
ceea ce este mai puţin periculos;
 dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă
tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale
şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
 adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de
măsurile de protecţie individuală;
 furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Alte obligații ale angajatorilor:

a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor,

a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie,
soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în
muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de
accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;

b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri

tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor,
pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;

c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii

şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform
prevederilor legale;

d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi

răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
corespunzător funcţiilor exercitate;

e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru

completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă,
ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în
responsabilitatea lor;

f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi

lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit,
precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin
lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;

34
 g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi
instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă;

h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă,

asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra
măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;

i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor

prevăzute de legislaţia specifică;

j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după

caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care
urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz,
controlul psihologic periodic, ulterior angajării;

k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7

alin. (4) lit. e);

l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi

dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a
instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în
desfăşurarea proceselor tehnologice;

m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de

muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;

n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu

prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;

a) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să

participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;

p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident

mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera
alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;

q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi

sănătatea lucrătorilor;

r) să asigure echipamente individuale de protecţie;

35
 s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul
degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.

Obligațiile lucrătorilor:

Art. 22. - Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în

conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite
din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau
îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi
afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22,

lucrătorii au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele

periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi,

după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea

sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale
maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze
corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice

situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol
pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a
sistemelor de protecţie;

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau

angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât

este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse
de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu

lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de

36
 muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi
sănătate, în domeniul său de activitate;

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii

sanitari.

2.7.2 Main legislative acts

 Legea privind siguranța și sănătatea la locul de muncă (Legea nr. 319 din 14
iulie 2006 privind securitatea și sănătatea la locul de muncă)

 Hotărârea Guvernului nr.1425 din 11 octombrie 2006 privind Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 319 privind securitatea și sănătatea la
locul de muncă, modificată prin HG 955/2010

 Hotărârea Guvernului nr. 955 din 27 septembrie 2010 privind modificarea și

completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 319 din 14 iulie
2006 privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr.1425 din 11 octombrie 2006 privind normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 319 privind siguranța și sănătatea la locul
de muncă, modificată prin HG 955/2010

 Hotărârea Guvernului nr. 1875/2005 privind protecția lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă

 Hotărârea Guvernului nr. 1876/2005 privind cerințele minime de securitate și

sănătate privind expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibrații

 Hotărârea Guvernului nr. 493/2006 privind cerințele minime de securitate și

sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot

 Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerințele minime pentru furnizarea

semnelor de siguranță și / sau de sănătate la locul de muncă

37
 Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și
sănătate în ceea ce privește utilizarea echipamentelor cu afișaj

 Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006 privind cerințele minime de sănătate și

siguranță pentru utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de
protecție la locul de muncă

 Hotărârea Guvernului nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și

sănătate pentru manipularea manuală a încărcăturilor în cazul în care există un
risc deosebit de rănire la spate a lucrătorilor

 Hotărârea Guvernului nr. 1058/2006 privind cerințele minime pentru

îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor expuși riscului în
atmosfere explozive

 Hotărârea Guvernului nr. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și

sănătate la locul de muncă

 Hotărârea Guvernului nr. 1092/2006 privind protecția lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de agenții chimici

 Hotărârea Guvernului nr. 1093/2006 privind protecția lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă

 Hotărârea Guvernului nr. 1135/2006 privind cerințele minime de securitate și

sănătate pentru lucrările la bordul navelor de pescuit

 Hotărârea Guvernului nr. 1146/2006 privind stabilirea cerințelor minime de

securitate și sănătate pentru utilizarea echipamentelor de lucru de către
lucrători la locul de muncă

 Hotărârea Guvernului nr. 1218/2006 de stabilire a cerințelor minime pentru

sănătatea și securitatea la locul de muncă pentru protecția lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de agenții chimici

 Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecția tinerilor lucrători la locul

de muncă

 Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor

38
 3. Gestionarea Deșeurilor Solide

3.1 Introducere
Orice material inutil, nedorit, aruncat, care nu este lichid sau gazos, este
considerat un deșeu solid sau gunoi. De ex. poate fi ziarul de știri de ieri, resturi
de masă de astăzi, bucăți de pâine, resturi de orez, frunze, praf, resturi de iarbă,
mobilier rupt, materiale abandonate, gunoi de grajd, nămol de epurare, deșeuri
industriale etc.

Deșeurile reprezintă o problemă care ne afectează pe toți. Noi toți

producem deșeuri: în medie, fiecare dintre cei 500 de milioane de oameni care
trăiesc în UE aruncă în fiecare an aproximativ jumătate de tonă de gunoi de uz
casnic. Acest lucru este în plus față de cantități uriașe de deșeuri generate de
industria de producție (360 de milioane de tone) și industria de construcție (900
de milioane de tone), în timp ce aprovizionarea cu apă și producția de energie
generează încă 95 de milioane de tone.

Odată cu expansiunea rapidă a populației și dezvoltarea economică

constantă, generarea de deșeuri atât în zonele rezidențiale cât și în cele
comerciale / industriale continuă să crească rapid, exercitând presiuni asupra
capacității societății de a prelucra și de a dispune de acest material. De asemenea,
fluxurile de deșeuri solide gestionate în mod necorespunzător pot reprezenta un
risc semnificativ pentru sănătatea și problemele de mediu. Manipularea
necorespunzătoare a deșeurilor, în combinație cu eliminarea necontrolată a
deșeurilor, poate provoca o gamă largă de probleme, inclusiv apa poluantă,
atragerea rozătoarelor și a insectelor, precum și creșterea inundațiilor din cauza
blocării scurgerilor. De asemenea, poate aduce pericole de siguranță din cauza
exploziilor și a incendiilor. Gestionarea incorectă a deșeurilor solide poate, de
asemenea, să crească emisiile de gaze cu efect de seră (GES), contribuind astfel
la schimbările climatice.

Obiectivul principal al gestionării deșeurilor solide este reducerea și

eliminarea impactului negativ al deșeurilor asupra sănătății umane și a mediului
pentru a sprijini dezvoltarea economică și calitatea superioară a vieții.

39
 Gestionarea deșeurilor solide este definită ca fiind disciplina asociată cu
controlul generării, depozitării, colectării, transportului sau transferului, tratării
și eliminării deșeurilor solide într-un mod care să abordeze cel mai bine gama de
sănătate publică, conservare, economie, estetică, inginerie și altele considerente
de mediu.

Condițiile de gestionare a deșeurilor solide pot fi diferite pentru

producătorii rezidențiali și industriali, pentru zonele urbane și rurale și pentru
țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. Administrarea deșeurilor nepericuloase
în zonele metropolitane este sarcina autorităților administrației publice locale.
Pe de altă parte, gestionarea deșeurilor periculoase este de obicei sarcina celui
care le generează, sub rezerva autorităților locale, naționale și chiar
internaționale.

Gestionarea deșeurilor solide nu mai este doar o responsabilitate socială

corporativă sau un serviciu non-prioritar. Gestionarea incorectă a deșeurilor este
o criză a sănătății publice și a mediului, pierderea economică, ineficiența
operațională și politică și eșuarea de a sensibiliza publicul. Gestionarea integrată
a deșeurilor solide poate fi un exercițiu de construire a națiunii pentru
comunități mai sănătoase și mai bogate. Prin urmare, este nevoie de o atenție
globală pentru a ajunge la soluții care acoperă o gamă atât de largă de probleme.

3.2 Clasificarea deșeurilor

Categorii principale de deșeuri:

 Deșeurile solide municipale cunoscute în general ca gunoi reprezintă un tip de

deșeuri constând din deșeuri de uz casnic, deșeuri de epurare și deșeuri de pe
stradă. De asemenea, aceasta include deșeurile și materialele aruncate din instituții
și complexe comerciale și resturile provenite din activitățile de construcție și de
demolare.

Se împart în următoarele categorii:

o Deșeuri menajere sau de uz casnic: aceste deșeuri sunt generate de activități

gospodărești, cum ar fi gătit, curățare, reparații și redecorări și includ
recipiente goale, ambalaje, îmbrăcăminte, cărți vechi, ziare, mobilier vechi etc.

40
 o Deșeuri comerciale: deșeurile generate în birouri, magazine en-gros,
restaurante, hoteluri, piețe și alte unități comerciale sunt clasificate drept
deșeuri comerciale. Acestea sunt în continuare numite gunoi și resturi.
o Deșeuri instituționale: Deșeuri considerabile sunt generate de instituții precum
școli, colegii, spitale și instituții de cercetare. Aceste deșeuri includ gunoi și
materiale periculoase.

Gunoi: cele patru mari categorii:

 Deșeuri organice: deșeuri de bucătărie, legume, flori, frunze, fructe.

 Deșeuri toxice: medicamente vechi, vopsele, substanțe chimice,
tuburi de spray, recipiente pentru îngrășăminte și pesticide, baterii,
cremă de pantofi.
 Reciclabile: hârtie, sticlă, metale, materiale plastice.
 Terfelite: deșeuri spitalicești, cum ar fi cârpă murdară de sânge și alte
fluide ale corpului.

 Deșeuri din construcții și demolări: constau în materiale nedorite produse direct

sau indirect de către construcții sau industrii. Acestea includ materiale de
construcție cum ar fi cuie, cablajele electrice, șindrilele și acoperișurile, precum și
deșeurile provenite de la pregătirea șantierului, cum ar fi materialele de dragare,
dărâmăturile copacilor și molozul. Deșeurile de construcții pot conține plumb,
azbest sau alte substanțe periculoase.
 Deșeuri industriale: deșeurile produse de activitatea industrială care includ orice
material care este inutil în timpul procesului de fabricație, cum ar fi cel al
fabricilor, industriilor și exploatărilor miniere.
 Deșeuri miniere: ele constau din materiale de pământ, pietre, nămol, care se
topesc uneori cu oxizi de metale, substanțe chimice și componente toxice.
 Deșeuri periculoase: reprezintă deșeuri care reprezintă amenințări substanțiale sau
potențiale la adresa sănătății publice sau a mediului. Aceste deșeuri pot fi găsite în
diferite stări fizice, cum ar fi solide, lichide sau gazoase. Un deșeu periculos este
un tip special de deșeuri, deoarece nu poate fi eliminat prin mijloace comune ca
alte produse secundare ale vieții noastre de zi cu zi. În funcție de starea fizică a
deșeurilor, pot fi necesare procese de tratare și solidificare. Deșeurile periculoase

41
 caracteristice sunt materiale cunoscute sau testate care prezintă una sau mai multe
dintre următoarele patru caracteristici periculoase: ignifabilitate, reactivitate,
corozivitate, toxicitate. Câteva exemple de deșeuri periculoase pe care le găsiți în
jurul casei dvs. includ: antigel, baterii, lichid de frână, substanțe de înălbire a
clorului, ciment de contact, dispozitive de curățare a scurgerilor, extinctoare,
erbicide, insecticide, kerosen etc.
 Deșeuri biomedicale: este orice tip de deșeuri care conține materiale infecțioase
(sau cu potențial infecțios). De asemenea, poate include deșeurile asociate
producerii de deșeuri biomedicale care par a fi de origine medicală sau de
laborator (de exemplu, ambalaje, bandaje neutilizate, truse de perfuzie etc.),
precum și deșeuri de laborator care conțin biomolecule sau organisme care sunt
restricționate de la eliberarea în mediul înconjurător.
Deșeurile biologice pot fi solide sau lichide. Exemple de deșeuri infecțioase
includ sângele aruncat, obiectele ascuțite, culturile și stocurile microbiologice
nedorite, părțile corporale identificabile (inclusiv cele rezultate ca urmare a
amputației), alte țesuturi umane sau animale, bandajele și pansamentele utilizate,
mănușile aruncate, alte consumabile medicale care au fost în contact cu sângele și
fluidele corporale și deșeurile de laborator care prezintă caracteristicile descrise
mai sus. Deșeurile ascuțite includ seringi potențial contaminate (și acelea
neutilizate), scalpele, lanțete și alte dispozitive capabile să penetreze pielea.
Deșeurile biomedicale sunt generate din surse și activități biologice și
medicale, cum ar fi diagnosticarea, prevenirea sau tratarea bolilor. Generatori (sau
producători) de deșeuri biomedicale includ spitale, clinici de sănătate, case de
îngrijire medicală, laboratoare de cercetare medicală, birouri de medici,
stomatologi și veterinari, asistență medicală la domiciliu sau case funerare. În
spitalele, clinicile, cabinetele de medicină, spitalele veterinare și laboratoarele
clinice), deșeurile cu aceste caracteristici pot fi numite în mod alternativ deșeuri
medicale sau clinice.
 Deșeuri biodegradabile: includ orice materie organică din deșeuri care poate fi
împărțită în dioxid de carbon, apă, metan sau molecule organice simple de
microorganisme și alte elemente vii folosind compostarea, digestia aerobă,
digestia anaerobă sau procese similare. Deșeurile biodegradabile pot fi găsite
frecvent în deșeurile solide municipale (uneori denumite deșeuri biodegradabile

42
 municipale) ca deșeuri verzi, deșeuri alimentare, deșeuri de hârtie și materiale
biodegradabile din materiale plastice. Alte deșeuri biodegradabile includ deșeuri
umane, gunoi de grajd, canalizare, nămol de epurare și deșeuri din abatoare. În
absența oxigenului, o mare parte din aceste deșeuri se vor descompune în metan
prin digestie anaerobă.
 Deșeurile electronice (E-Deșeuri): descriu dispozitivele electrice sau electronice
aruncate. Dispozitivele electronice folosite care sunt destinate reutilizării,
revânzării, salvării, reciclării sau eliminării este de asemenea considerată E-Deșeu.
Procesarea deșeurilor electronice în țările în curs de dezvoltare poate duce la
efecte negative asupra sănătății umane și la poluarea mediului.
Componentele electronice de reziduuri, cum ar fi procesoarele, conțin
componente potențial dăunătoare, cum ar fi plumbul, cadmiul, beriliul sau
substanțele ignifuge bromurate. Reciclarea și eliminarea deșeurilor electronice
poate implica un risc semnificativ pentru sănătatea lucrătorilor și a comunităților
din țările dezvoltate și trebuie evitată expunerea nesigură în operațiunile de
reciclare și scurgerea materialelor cum ar fi metalele grele din groapa de gunoi și
incineratoare.
 Deșeurile verzi: denumite de asemenea deșeuri agricole, sunt deșeuri
biodegradabile care pot fi compuse din deșeuri de grădină sau parc, cum ar fi
butași de iarbă sau butași de flori și garnituri de garduri vii, precum și deșeuri
alimentare de uz casnic și comercial. Exemple: frunze, garduri de flori, flori,
ramuri, buruieni, plante etc.
 Deșeuri voluminoase: este un termen tehnic preluat din gestionarea deșeurilor
pentru a descrie tipurile de deșeuri care sunt prea mari pentru a fi acceptate de
colectarea obișnuită a deșeurilor. În mod obișnuit, acesta este adus în mod regulat
în multe țări de pe străzi sau pe trotuare din zonă. Acest serviciu este oferit gratuit
în multe locuri, dar de multe ori trebuie achitat o taxă. Obiectele voluminoase
includ mobilier aruncat (canapele, uși de leagăn, mese), aparate mari (frigidere,
cuptoare, televizoare) si instalații sanitare (căzi, toalete, chiuvete). O cantitate
mare (30-60%, în funcție de suprafață) a deșeurilor voluminoase este ridicată de
măturătorii de stradă înainte de a fi colectată.

43
3.3 Gestionarea Deșeurilor Solide de bază
Gestionarea solidă a deșeurilor reprezintă toate activitățile și acțiunile
necesare pentru gestionarea deșeurilor solide de la crearea acestora până la
eliminarea finală. Aceasta include, printre altele, colectarea, transportul, tratarea
și eliminarea deșeurilor.

Generarea de deșeuri solide are loc peste tot unde oamenii trăiesc și
muncesc, ca urmare a nevoilor și activităților lor. După terminarea mesei,
rămășițele mâncării pe care cineva le consideră că nu au altă valoare pentru
alimentația sa, sunt deșeuri.

O sticlă de apă goală, o cutie goală de băuturi răcoritoare, un mobilier

rupt (sau unul vechi), o bucată de hârtie scrisă greșită, un pahar spart,
materialele sanitare folosite, un costum vechi sau distrus, o pereche de pantofi
inutili, ambalajul cu care a fost împachetat un cadou sunt doar câteva exemple în
lista nelimitată de deșeuri solide municipale. În mod normal, toate aceste
materiale (considerate deșeuri) sunt colectate de la proprietar într-un container
special sau pungă de plastic de la casă, birou, magazin, școală.

Generarea deșeurilor este primul pas, după care proprietarul dorește să

scape de aceste deșeuri undeva cât mai departe de casă, pentru a nu fi deranjat
de mirosul urât, volumul și aspectul inestetic al deșeurilor. Municipalitatea are
de obicei responsabilitatea pentru eliminarea deșeurilor solide municipale. Pe
străzile unui oraș, municipalitatea a pus recipiente de tablă sau din plastic,
tomberoane (cu roți sau fără roți) pentru eliminarea temporară.

Colectarea deșeurilor solide din tomberoane este următorul pas. În

funcție de oraș și de densitatea populației din fiecare cartier, colecția are loc la
termene diferite. În unele orașe mici, o dată sau de două ori pe săptămână este
suficient pentru colectarea eficientă și satisfăcătoare, dar în marile orașe este
necesar să se colecteze deșeurile de două ori pe zi.

Pentru colectarea în zilele noastre, serviciile folosesc tipuri speciale de

camioane, "autogunoiere" sau "mașini de gunoi". Ele sunt mari, închise și
echipate cu mecanisme speciale pentru ridicarea tomberoanelor și tragerea
gunoiului în interiorul camionului, precum și pentru presarea deșeurilor și
minimizarea volumului acestora. Mecanismul de presare constă fie printr-o

44
moară (o spirală arhimede cu raport de presare (1: 2-1: 5), fie prin presare (presă
mecanică cu fălci care realizează o mișcare semi-circulară și raport de presare 1:
3 - 1: 8).

În cazul în care străzile sunt înguste, este necesară utilizarea unei mașini
de gunoi mică și flexibilă, în cazul în care străzile sunt mari și volumul
deșeurilor este mare, se folosesc autogunoiere. Proiectarea celor mai eficiente
căi de colectare a gunoiului este foarte importantă pentru optimizarea timpului și
a cheltuielilor privind colectarea deșeurilor solide municipale.

Un personal format din trei persoane (șoferul camionului și doi lucrători)

lucrează la fiecare autogunoieră.

Transportul deșeurilor solide, departe de zonele populate, pentru a fi

eliminat permanent, are loc când autogunoiera este plină. În marile orașe cu un
volum mare de deșeuri, în consecință, se instalează instalații intermediare între
oraș și locul de eliminare finală (de obicei groapa de gunoi).

Le numim stații de transfer și servesc pentru a consolida deșeurile în

încărcături, pentru a le compacta mai departe pentru a scădea volumul lor și,
uneori, pentru a le stoca pentru scurt timp (2-3) zile.

Ulterior, deșeurile solide sunt transportate cu vehicule mai mari pentru

tratarea deșeurilor către o facilitate de reciclare, cunoscut în mod obișnuit ca
centru de reciclare sau instalație de recuperare a materialelor.

Un centru de reciclare este o unitate care sortează (manual sau

automat) și procesează materialele colectate și aduse la unitate în scopul
recuperării materialelor reciclabile. Transferul deșeurilor este o parte integrantă
a operațiunii. Facilitățile de transfer la centrele de reciclare sunt relativ mai mici
decât la stațiile de transfer deoarece reciclabilele au fost îndepărtate din fluxul
de deșeuri.

Majoritatea centrelor de reciclare nu sunt separate(instalații

independente), dar sunt adesea încorporate în stații de transfer noi sau existente.
Acele centre de reciclare care fac parte din facilități mai mari sunt rareori
accesibile publicului. Cu toate acestea, deoarece operațiunile sunt potențial
periculoase, este important ca publicul să fie exclus din accesul la zonele de
sortare / procesare. Siguranța angajaților care efectuează separarea efectivă a

45
materialelor recuperabile din fluxul de deșeuri va necesita o atenție deosebită a
inspectorului.

După procesul de separare, reciclabilele sunt condensate în baloți și

transportate în continuare pentru fabricarea de bunuri noi, în timp ce restul
deșeurilor care nu pot fi reciclate sunt trimise fie într-o instalație de incinerare,
fie la groapa de gunoi.

Incinerarea este un proces de tratare a deșeurilor care implică arderea

substanțelor organice aflate în deșeuri. Incinerarea și alte sisteme de tratare a
deșeurilor la temperaturi înalte sunt descrise ca "tratament termic". Incinerarea
deșeurilor transformă deșeurile în cenușă, gaze arse și căldură. Cenușa este în
mare parte formată din constituenții anorganici ai deșeurilor și poate lua forma
unor bulgări sau particule solide purtate de gazele de ardere. Gazele de ardere
trebuie să fie curățate de gaze și particule poluante înainte de a fi dispersate în
atmosferă. În unele cazuri, căldura generată de incinerare poate fi utilizată
pentru a genera energie electrică.

Incinerarea cu recuperare de energie este una dintre tehnologiile de tip

"waste-to-energy" (WtE), (producere a energiei din deșeuri), cum ar fi
gazificarea, piroliza și digestia anaerobă. Cele mai multe procese WtE produc
electricitate și / sau căldură direct prin combustie sau produc combustibil, cum
ar fi metan, metanol, etanol sau combustibili sintetici.

În unele țări, incineratoarele construite cu doar câteva decenii în urmă,

adesea, nu au inclus separarea materialelor pentru a elimina materialele
periculoase, voluminoase sau reciclabile înainte de combustie. Aceste instalații
au avut tendința de a risca sănătatea lucrătorilor din fabrică și a mediului local
din cauza nivelurilor insuficiente de curățare a gazelor și de control al procesului
de combustie. Majoritatea acestor instalații nu au generat energie electrică.

În 2015, Suedia a raportat că 50% din deșeurile menajere sunt arse

pentru a produce energie la instalațiile de incinerare. Există zvonuri că acestea
se epuizează foarte rapid, iar pentru a menține producția de energie, ei cumpără
deșeuri din alte țări, cum ar fi Marea Britanie și Norvegia. Există și alte zvonuri
care afirmă că țările care trimit gunoi în Suedia plătesc Suediei pentru serviciul

46
de îngrijire a gunoiului lor. Așadar, Suedia generează profit de la preluarea
energiei gratuite de combustibil.

Incineratoarele reduc cu 80-85% masa solida a deseurilor originale si

volumul (deja comprimat intr-o oarecare masura in camioanele de gunoi) cu 90-
95%, in functie de compozitia si gradul de recuperare a materialelor cum ar fi
metalele provenite din cenușa pentru reciclare. Aceasta înseamnă că, în timp ce
incinerarea nu înlocuiește complet groapile de gunoi, reduce semnificativ
volumul acestora pentru eliminare. Cenușa care rămâne după procesul de
incinerare se numește „cenusă rezultată din ardere”.

Cenușa are de obicei o cantitate mică de metale feroase conținute în ea.

Această cenușă poate fi prelucrată pentru a standardiza materialul și a elimina
contaminanții pentru ca acesta să poată fi folosit ca agregat. Utilizările agregate
ale materialului includ umplerea în vrac, asfalt, materiale legate cu ciment,
blocuri ușoare, beton de pavaj. În mod alternativ, dacă nu există piețe locale
pentru această cenușă, materialul este în mod obișnuit eliminat la groapa de
gunoi.

Eliminarea finală a deșeurilor solide sau a celor rămase din acestea este
trimisă la groapa de gunoi (depozit de deșeuri), fiind opțiunea cea mai puțin
preferabilă în ierarhia deșeurilor și ar trebui să fie limitată strict la minimul
necesar.

Depozitarea deșeurilor înseamnă eliminarea deșeurilor în solul de

suprafață al pământului. De-a lungul multor secole, eliminarea deșeurilor în
groapa de gunoi a fost singura modalitate de eliminare deoarece a fost cea mai
economică și mai acceptabilă din punct de vedere ecologic.

La început, groapa de gunoi era o zonă mai mare sau mai mică, în
funcție de volumul deșeurilor eliminate, situate în afara granițelor orașului unde
deșeurile erau puse pe suprafața solului. Era pur și simplu o groapă, cu un miros
rău, o vedere inestetică, foarte atrăgătoare pentru șoareci și păsări și foarte des
se întâmpla un incendiu, care era foarte periculos pentru mediu. Pe de altă parte,
oamenii săraci au căutat deseori prin deșeuri și, din moment ce substanțele
organice s-au descompus, au apărut multe tipuri de epidemii în orașe. Lichidele

47
produse prin degradarea organică (levigatul) au intrat prin sol în apa subterană,
astfel încât au contaminat-o.

Mai târziu, groapa de gunoi devine "depozit de deșeuri sanitare",

deoarece la sfârșitul zilei de funcționare, deșeurile erau acoperite de pământ,
pentru a minimiza mirosurile și pentru a proteja sănătatea. Oricum,
contaminarea apei și a atmosferei nu a fost complet oprită.

În “depozitul sanitar” din ziua de azi se înțelege o structură atent

construită, în sau deasupra solului, care are scopul de a îngropa gunoiul în așa
fel încât acesta să fie izolat de apele subterane, să fie menținut uscat și să nu fie
în contact cu aerul. În astfel de condiții, deșeurile nu se descompun foarte rapid.

De fapt, atunci când un depozit de deșeuri este închis, terenul, in

special apele subterane, trebuie monitorizat și menținut timp de până la 30 de
ani pentru a asigura că eventualele scurgeri vor fi descoperite înainte ca
toxinele să contamineze mediul.

În țările mai dezvoltate, cum ar fi Germania, doar 1% din deșeuri sunt

depozitate, majoritatea fiind reciclate, în timp ce în țări mult mai sărace, cum ar
fi România, peste 80% din deșeuri sunt direcționate către groapa de gunoi,
celelalte sunt compostate (9% ), reciclate (7%) și incinerate (3%).

3.4 Gestionarea Integrată a Deșeurilor Solide

Timp de mulți ani, a existat o diviziune în ceea ce privește modul în care
trebuie tratate deșeurile municipale solide. Unii cred că răspunsul este
gestionarea deșeurilor, care este procesul de control a deșeurilor care se creează
și punerea în aplicare a metodelor de eliminare care reduc efectele asupra
mediului. A doua strategie este reducerea deșeurilor, care este procesul de
reducere a cantității totale de deșeuri produse și, de asemenea, utilizarea
deșeurilor în scopuri alternative.

Deși mulți oameni au opinii puternice despre ce strategie este preferată,

există un nou plan de tratare a deșeurilor care combină cele două strategii opuse.
Sistemul este denumit gestionarea integrată al deșeurilor, care combină o
varietate de strategii atât pentru gestionarea deșeurilor, cât și pentru reducerea
deșeurilor. Unele exemple comune de gestionare a deșeurilor de bază care sunt
48
implicate în gestionarea integrată a deșeurilor sunt îngroparea deșeurilor în
depozitele de deșeuri sanitare și arderea deșeurilor în incineratoare. Gestionarea
integrată a deșeurilor include, de asemenea, metode de reducere a deșeurilor,
cum ar fi reutilizarea, reciclarea și compostarea. Se crede, atât de către oamenii
de știință, cât și de economiști, că, dacă gestionarea integrată a deșeurilor este
implementată la scară largă în întreaga lume, între 75-90% din deșeurile solide
municipale ar putea fi eliminate datorită varietății de strategii existente.

Deși pare simplu de implementat gestionarea integrată a deșeurilor prin

utilizarea unei game largi de strategii, este de fapt mai complexă. Prioritățile
abordate în gestionarea integrată a deșeurilor solide sunt:

 Prevenirea (reducerea) generării de deșeuri solide

 Reutilizarea produselor și materialelor
 Reciclarea
 Recuperarea energiei
 Depozitele de deșeuri (gropile de gunoi)

Aceasta este, de asemenea cunoscută ca ierarhia deșeurilor.

După cum puteți vedea acum din prioritățile sistemului integrat de

gestionare a deșeurilor, pentru ca sistemul să funcționeze eficient, trebuie să se
acorde mai mult efort și atenție reducerii deșeurilor. Din păcate, deși
prioritățile au fost proiectate de oamenii de știință și susținute de date, cele mai
multe țări tind să se concentreze mai mult asupra gestionării de bază al
deșeurilor.

3.4.1 Ierarhia deșeurilor

Evaluarea proceselor care protejează mediul înconjurător, alături de

consumul de resurse și de energie, până la acțiunile cele mai favorabile și cele
mai puțin favorabile. Ierarhia stabilește prioritățile programelor preferate bazate
pe durabilitate. Pentru a fi durabilă, gestionarea deșeurilor nu poate fi rezolvată
numai cu soluții tehnice finale și este necesară o abordare integrată.

Ierarhia gestionării deșeurilor indică o ordine de preferință pentru

acțiunea de reducere și gestionare a deșeurilor și este prezentată, de obicei,
schematic sub forma unei piramide. Ierarhia captează progresia unui material
sau a unui produs prin etapele succesive de gestionare a deșeurilor.
49
 Scopul ierarhiei deșeurilor este de a extrage avantajele practice maxime
din produse și de a genera cantitatea minimă de deșeuri. Aplicarea corectă a
ierarhiei deșeurilor poate avea mai multe beneficii. Acesta poate contribui la
prevenirea emisiilor de gaze cu efect de seră, reduce poluanții, economisește
energie, conservă resursele, creează locuri de muncă și stimulează dezvoltarea
tehnologiilor ecologice.

Figure 3 Ierarhia deșeurilor

1. Prevenire

O bună gestionare a deșeurilor începe în primul rând prin prevenirea

producerii deșeurilor - ceea ce nu este produs nu trebuie eliminat. Prevenirea
deșeurilor devine din ce în ce mai importantă, pe măsură ce populația globală
crește și ne “mâncăm” singuri resursele naturale. Totuși, acesta este un concept
foarte provocator, deoarece este dificil de măsurat ceva care, prin definiție, nu a
existat niciodată. Unul dintre instrumentele-cheie care sunt utilizate pentru a
încuraja prevenirea deșeurilor este eco-designul, care se concentrează asupra
aspectelor de mediu în timpul concepției și fazei de proiectare a unui produs.
Produsele ecologice ar trebui să fie realizate utilizând materii prime secundare
reciclate și ar trebui să evite utilizarea substanțelor periculoase. Aceste produse
ar trebui să consume mai puțină energie în timpul fazei de utilizare și ar trebui
să poată fi reciclate odată ce au fost aruncate. Prevenirea deșeurilor este strâns
legată de îmbunătățirea metodelor de fabricație și de influențarea consumatorilor
astfel încât aceștia să ceară mai multe produse ecologice și mai puține ambalaje.

50
 Multe state membre desfășoară campanii de sensibilizare pentru a educa
publicul și a încuraja consumatorii să solicite mărfuri care produc mai puține
deșeuri și să conducă la crearea unei piețe mai eficiente din punct de vedere al
resurselor.

Prevenirea deșeurilor se concentrează mai mult pe educarea publicului

despre modul în care deșeurile îi vor afecta dacă nu fac nimic pentru a împiedica
acest lucru.

Așadar, optimizarea utilizării materiilor prime, achiziționarea de produse

durabile, cumpărarea doar a ceea ce ne trebuie, utilizarea materialelor reciclate,
achiziționarea de produse care nu au o mulțime de ambalaje etc. sunt metode
care salvezează resursele pământului și le pun la dispoziția generațiilor viitoare.

2. Minimizarea producției de deșeuri

Reducerea producției deșeurilor este explicabilă și se bazează pe

eficientizarea procesului. Această opțiune se aplică deseori proceselor
industriale mult mai mult decât în mediul casnic. În general, eficiența
îmbunătățită este sinonimă cu viabilitatea economică, iar mai puține deșeuri
inseamnă costuri reduse pentru eliminare.

Acest lucru se poate aplica, de asemenea, în afara industriei, prin

utilizarea de aparate mai eficiente sau prin folosirea mai eficientă a alimentării
cu energie electrică, de a nu lăsa încălzirea pornită în mod constant sau lasând
apa de la robinet să curgă în continuu.

Exemplu: Întreprinderile își pot modifica adesea practicile actuale pentru

a reduce cantitățile de deșeuri generate de schimbarea designului, fabricării,
achiziționării sau utilizării materialelor sau produselor. Exemple de obiective în
acest domeniu includ:

 Reducerea deșeurilor de hârtie de birou prin punerea în aplicare a unei politici

formale de duplexare a tuturor proiectelor de rapoarte și prin punerea la
dispoziție pe cale electronică a manualelor de instruire și a personalului.

 Îmbunătățirea designului produsului pentru a utiliza mai puține materiale.

 Reproiectarea ambalajului pentru a elimina excesul de material, menținând în

același timp rezistența acestuia.

51
 Lucrul cu clienții pentru a proiecta și implementa un program de returnare a
ambalajelor.

 Trecerea la recipiente de transport reutilizabile.

 Achiziționarea de produse în vrac.

3. Reutilizare

Acest concept este simplu; reducerea deșeurilor, fără a pierde ceva, prin
reutilizare. Pentru că este nevoie de atât de multe resurse pentru a face un
produs și de-a lungul întregului său ciclu de viață se produc atât de multe
deșeuri, este ideal ca fiecare produs să fie reutilizabil.

Un produs "refolosibil" este unul care este conceput pentru a fi durabil și

folosit din nou și din nou, în loc să fie "de unică folosință" și aruncat după o
singură utilizare. Până acum este bine cunoscut în Europa: reutilizarea sticlelor
de bere. De obicei, oamenii duc înapoi sticlele la magazinele unde se vând bere
și primesc o mică reducere. Sticla goală se întoarce în industrie la întoarcerea
vehiculului care a transferat sticlele pline în magazin.

Reutilizarea poate extinde viața unui produs de mai multe ori.

Reutilizarea produselor înainte ca acestea să fie reciclate sau aruncate pot salva
resurse naturale virgine, energie șu reduc necesitățile și costurile de eliminare.
Cu cât produsul poate fi utilizat mai mult, cu atât este mai bine, deoarece nu
trebuie înlocuit cu unul nou.

Atunci când cumpărăm articole mai puțin costisitoare, credem că

economisim bani, dar pe termen lung, e posibil să fim nevoiți să înlocuim
produsul mai puțin costisitor de două sau de trei ori, în timp ce un produs de
calitate mai bună ar putea dura mai mult și nu ar fi avut nevoie de înlocuitor. De
fiecare dată când un produs mai ieftin este înlocuit, acesta trebuie să fie fabricat
din nou, și sunt necesare mai multe resurse și se creează mai multe deșeuri.

Un alt mod în care produsele pot fi date unei a doua (sau a treia sau a
patra) viață este prin reparație, reconstruire, restaurare sau recondiționare și apoi
refolosire; mașinile de tipar și cartușele pentru imprimante pot fi reumplete,
autoturismele pot obține noi motoare etc.

52
 Pentru multe produse, piesele individuale pot fi refolosite pentru a repara
alte articole.

Creșterea duratei de viață a unui produs prin îmbunătățirea designului,

repararea obiectelor rupte sau uzate și continuarea reutilizării unui produs pe
întreaga sa durată de viață este mai eficientă decât reciclarea, deoarece nu este
necesară reprocesarea acestuia înainte de a putea fi folosită din nou.

3. Reciclarea și compostarea

"Nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă." (Antoine

Lavoisier)

Atunci când un produs nu poate fi reutilizat sau reparat, reciclarea ar fi

următoarea alternativă.

Reciclarea reprezintă o serie de activități care includ colectarea de materiale

reciclabile care altfel ar fi considerate deșeuri, sortarea și prelucrarea
materialelor reciclabile în materii prime, cum ar fi fibrele, și fabricarea
materiilor prime în produse noi.

Colectarea și prelucrarea materialelor secundare, fabricarea produselor

reciclabile și apoi achiziționarea produselor reciclabile creează un circuit sau
buclă care asigură succesul general și valoarea reciclării.
În calitate de consumatori, putem participa la realizarea circuitului de reciclare,
asigurându-ne că reciclăm tot ce poate fi reciclat și cumpărăm cât mai multe
produse din materiale reciclabile, după cum putem.

Grupele de materiale reciclabile pot deveni lipsite de valoare dacă nu există

suficienți cumpărători de produse reciclabile. Atunci când cumpărăm produse
reciclabile, creăm un stimulent economic pentru ca materialele reciclabile să fie
colectate, fabricate și comercializate ca produse noi. Astfel, cumpărarea de
produse reciclabile are beneficii economice și de mediu.

În afară de materialele obișnuite care sunt de obicei reciclate, cum ar fi

hârtia, materialele plastice, sticla, aluminiu, etc. Există o mulțime de alte
materiale care ar putea fi reciclate. Atunci când se analizează posibilitatea de
reciclare a unui produs, se pun două probleme distincte:

53
  În primul rând, dacă un produs sau un material poate fi reciclat din
punct de vedere tehnic și
 În al doilea rând, în viața reală poate un produs sau un material să fie
recilat?

Diferența dintre aceste două definiții ale materialelor reciclabile este

controversată în lumea produselor / ambalării-etichetării. Unii spun că orice
produs sau material care poate fi reciclat din punct de vedere tehnic ar trebui să
poarte eticheta "reciclabil". Alții spun că atributul "reciclabil" ar trebui utilizat
pe o etichetă doar dacă, de fapt, poate fi într-adevăr reciclat în comunitatea unde
produsul sau pachetul este vândut.

În timp ce materialele reciclabile, cum ar fi sticla sau ziarele, pot fi

reciclate aproape oriunde, alte materiale reciclabile, cum ar fi materialele
plastice sau uleiul de motor, pot fi reciclate numai în anumite zone în care au
fost înființate programe. În acest caz, apare o întrebare: este posibil din punct
de vedere economic să reciclați un produs?

Un alt tip important de reciclare este compostarea. Compostarea este o

altă formă de reciclare. Este un proces natural care reciclează deșeurile organice
în material util prin descompunere biologică.

Prin compostare, deșeurile organice precum garniturile din grădină,

frunzele și multe tipuri de resturi de bucătărie sunt transformate în adaosuri
naturale de sol, care pot constitui o resursă valoroasă în grădinile de legume și
flori, peisaje și multe alte aplicații.

Compostul conține atât surse de carbon, cât și azot, simplificate sub numele de
maroniu pentru carbon(de exemplu, frunze, paie, materiale lemnoase) și verde
pentru azot (de exemplu, iarbă și resturi alimentare). Sursele adecvate de carbon
și azot sunt importante pentru creșterea microorganismelor și pentru energie.
Apa și aerul sunt alte două componente vitale pentru microorganisme.

“Verzii” furnizează azot și acționează ca o sursă de proteine pentru microbii

care se află într-o grămadă de compost: frunze verzi, zaț de cafea, pungi de ceai,
garnituri de plante, fructe și resturi de legume, decupaje proaspete de iarbă.

54
”Maroniii” sunt o sursă de carbon și furnizează energie microbilor: iarbă uscată,
frunze și buruieni, paie, cârje de lemn, crengi și ramuri, rumeguș, ziar mărunțit,
știuleți de porumb și tulpini.

În timp ce multe materiale pot fi compostate, există unele elemente care trebuie
păstrate într-o grămadă de compost, cum ar fi alimentele cu carne, produse
lactate sau uleiuri, plante bolnave, cenușă din cărbune sau cărbune, deoarece pot
atrage dăunători.

Compostarea are următoarele beneficii:

 Pastrează deșeurile organice în afara gropilor de gunoi

 Oferă substanțe nutritive în sol
 Crește numărul organismelor benefice care trăiesc în sol (de ex. viermi
si centipede)
 Suprimă anumite boli ale plantelor
 Reduce necesitatea îngrășămintelor și pesticidelor comerciale
 Crește capacitatea solului de a absorbi aerul și apa
 Protejează solurile împotriva eroziunii
 Sprijină remedierea poluării

Atunci când refolosirea unui produs sau reciclarea nu este posibilă, vom
proceda la următoarele etape ale ierarhiei deșeurilor, care este recuperarea
energiei (incinerare), precum și eliminarea finală (groapa de gunoi), care sunt
explicate anterior în capitolul 2.3 Gestionarea deșeurilor solide de bază.

3.5 De să reciclăm?
Contribuția reciclării la conservarea mediului este de o importanță
deosebită deoarece, prin reciclare, o comunitate face posibilă: Conservarea
resurselor pentru viitorul copiilor noștri (conform principiului durabilității)

Reciclarea este un pas înainte pe care îl putem lua pentru a ajuta mediul
înconjurător. Ne încurajează să ne gândim la deșeurile pe care le creăm și să ne
asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă cu acestea. În cele din
urmă, acesta este cel mai mare avantaj al reciclării, deoarece creșterea gradului

55
de conștientizare este primul pas spre schimbarea modului în care ne
confruntăm cu orice problemă. Unul dintre scopurile principale ale reciclării
provine din reducerea cantității de material nou necesar. Reciclarea conservă
resursele naturale, cum ar fi lemnul, apa și mineralele. Deoarece sunt necesare
mai puține materii prime, reciclarea creează beneficii suplimentare pentru
materialele în care costul extracției sau producției inițiale este ridicat - fie din
punct de vedere economic, social sau ecologic.

În teorie, reciclarea permite ca materialul să fie reutilizat în mod

continuu în același scop, iar în multe cazuri, această teorie este adevărată, în
special în ceea ce privește reciclarea metalelor și a sticlei.

Agenția pentru Protecția Mediului (APE) subliniază statistici uimitoare

despre reciclare:

 Reciclarea aluminiului, de exemplu, economisește 95% din emisiile de

CO2 - un gaz cu efect de seră care dăunează mediului - comparativ cu
rafinarea metalelor noi.
 Hârtia reciclată furnizează mai mult de 37% din materiile prime folosite
pentru a produce noi produse din hârtie în S.U.A. Fără reciclare, acest
material ar proveni din copaci. Fiecare ton de hârtie de ziar sau hârtie
mixtă reciclată este echivalentul a 12 arbori. Fiecare tonă de hârtie de
birou reciclată este echivalentul a 24 de copaci.
 Atunci când se reciclează o tonă de oțel, se păstrează 1150 de kilograme de
minereu de fier, 635 de kilograme de cărbune și 55 de kilograme de calcar.

Reciclarea reduce cererea pentru resurse

Activitățile de prelucrare și transport contribuie la impactul asupra

mediului. Reciclarea reduce impactul extracției și al transportului create la
punctul de extragere a materiei prime. Activitățile de exploatare minieră,
extracție și exploatare forestieră pot fi distructive din punct de vedere ecologic,
distrugând mediul natural și habitatele prețioase ale faunei sălbatice locale.
Preocupările legate de resursele limitate, cum ar fi materiile prime și spațiul de
teren pentru eliminarea deșeurilor, au sporit importanța reciclării. Reciclarea
previne distrugerea habitatului, pierderea biodiversității și eroziunii solului
asociată cu exploatarea forestieră și exploatarea minieră.

56
 Acest lucru este important deoarece marea majoritate a resurselor pe care
le folosim în produsele de fabricație și furnizarea de servicii nu pot fi înlocuite.
Utilizarea acestor resurse nu poate dura pe termen nelimitat – se vor epuiza.

Economisirea Energiei

Reciclarea consumă adesea mai puțină energie, provoacă mai puțină

poluare decât utilizarea materiilor prime și, de asemenea, duce la mai puține
emisii. Fabricarea cu materiale reciclate, cu foarte puține excepții, economisește
energie și apă și produce mai puțină poluare a aerului și a apei decât fabricarea
cu materiale prime. Arderea combustibililor fosili pentru energie produce dioxid
de carbon, un gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea globală, astfel că
utilizarea a cât mai puțină energie este vitală.

De exemplu, fabricarea de pungi din polietilenă reciclată, reduce

consumul de energie cu două treimi, produce o treime din dioxidul de sulf și
jumătate din oxidul de azot, utilizează numai o optime din apă și reduce dioxidul
de carbon generat. Este nevoie de 95% mai puțină energie pentru a recicla
aluminiul decât pentru a-l face din materii prime. Energia pe care o economisim
atunci când reciclăm un recipient de aluminiu este suficientă pentru a aprinde un
bec timp de patru ore. Aceste economii depășesc cu mult energia creată ca
produse secundare ale incinerării și depozitării deșeurilor.

Reducerea necesității gropilor de gunoi și incineratoarelor

În plus, reciclarea reduce cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de

gunoi sau la incinerare. Depozitarea la groapa de gunoi și incercarea pot afecta
mediul în cazul în care nu sunt gestionate corespunzător. Multe gropi de gunoi
sunt aproape pline și vom rămâne rapid fără spațiu pentru a crea altele noi. Cel
mai important, atunci când îngropăm sau ne incinerăm gunoiul, pierdem resurse
naturale valoroase. Astfel de cantități imense de deșeuri, dacă sunt reciclate și
aruncate în mod corespunzător, pot contribui substanțial la conservarea
resurselor.

Prevenirea emisiilor de gaze cu efect de seră și poluanți de apă

Reciclarea poate reduce semnificativ multe emisii de gaze. De exemplu,

în Statele Unite, mineralele de procesare contribuie cu aproape jumătate din
57
toate emisiile raportate din industrie, trimițând în fiecare an 1,5 milioane de tone
de poluare în aer și apă.

Reciclarea reduce deșeurile electrice toxice

Atunci când vorbim despre reciclarea produselor menajere și de la locul

de muncă, avem tendința de a ignora sau de a fi mai puțin conștienți de modul
de tratare a deșeurilor electrice. Deșeurile electrice sunt valoroase ca sursă de
materii prime secundare, dar și toxice dacă sunt eliminate în mod
necorespunzător. Datorită schimbărilor tehnologice rapide, articolele ieșite din
uz au creat o masă rapidă de deșeuri electrice pe tot globul.

Pentru a reduce acest lucru, pot fi vândute sau donate televizoare,

monitoare, calculatoare, telefoane mobile, baterii și alte produse electronice,
prelungindu-le viața utilă. Unele reglementări noi, de exemplu, Directiva WEEE
(Echipamente electrice și electronice pentru deșeuri) din Uniunea Europeană
dau întreprinderilor, producătorilor și comercianților, echipamente electrice și
electronice, și îi face responsabili în a se asigura că bunurile lor nu se termină în
depozitele de deșeuri sau în incinerare, unde chimicalele, metalele și aliajele de
lipit, adezivii și materialele plastice pot provoca atât probleme de mediu, cât și
probleme de sănătate. Reconfigurarea echipamentelor electronice implică
dezmembrarea pieselor în metale, materiale plastice și așa mai departe și
prelucrarea individuală a acestora în funcție de tehnologia disponibilă.

În vederea reducerii poluării mediului și reducerii consumului de energie,

reciclarea este un pas important. Un stil de viață durabil este nevoia timpurilor
de astăzi și putem adopta foarte bine astfel de schimbări benefice în viața
noastră de zi cu zi.

Reciclarea generează locuri de muncă

În afară de avantajele pentru mediu, gândiți-vă la locurile de muncă pe

care le poate genera. Când vă puneți deșeurile în recipiente diferite pentru hârtie,
materiale plastice, sticlă și așa mai departe, conținutul fiecăruia este separat și
transferat către uzinele de reciclare. Puterea omului implicată în logistică și
prelucrarea deșeurilor este considerabilă, ajutându-i astfel în a-și mențineți
locurile de muncă și ajutându-le bunăstarea familiilor lor. Ce ar putea fi mai

58
potrivit în perioadele economice dificile ca acum, decât a crea locuri de muncă
și a menține angajați?

Pericolul schimbărilor climatice globale ne-a forțat să luăm măsuri

drastice pentru a reduce nivelul de poluare sau pentru a încetini dacă nu eradica
acest fenomen. Având în vedere acest lucru, țările din întreaga lume stabilesc și
obiective ambițioase, dar necesare pentru reciclare.

Pentru a atinge aceste obiective, tot mai mulți oameni trebuie să ia

măsuri în mod regulat. Ca urmare, cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de
gunoi trebuie redusă, iar cantitatea de teren necesară pentru gropile de gunoi va
fi la rândul ei redusă. Prin urmare, se asigură o mai bună utilizare a terenurilor
în alte scopuri constructive.

59
 4. Procesul de reciclare și tehnologia de reciclare

4.1 Introducere
Deși deșeurile municipale reprezintă doar aproximativ 10% din totalul
deșeurilor generate în UE (Eurostat, 2016a și 2016b), iar prevenirea acestor
deșeuri are potențialul de a reduce impactul asupra mediului nu numai în timpul
fazelor de consum dar și pe parcursul întregului ciclu de viață al produselor
utilizate. Țările care au dezvoltat sisteme eficiente de gestionare a deșeurilor
municipale au o performanță mai bună în gestionarea generală a deșeurilor.

În ultimele două decenii, țările europene și-au mutat din ce în ce mai

mult accentul în ceea ce privește deșeurile municipale, de la metodele de
eliminare la prevenire și reciclare. Îmbunătățirea gestionării deșeurilor urbane
până la "ierarhia deșeurilor" este esențială pentru a extrage mai multă valoare
din resursele prime, reducând în același timp presiunea asupra mediului și
crearea de locuri de muncă.

"Ratele de reciclare din Europa continuă să crească, pretinde Agenția

Europeană de Mediu (EEA)" (14 noiembrie 2016)

"Țările europene își îmbunătățesc diversificarea deșeurilor menajere din

gropile de gunoi", a sugerat evaluarea Agenției Europene de Mediu (EEA). "

În special, îndepărtarea de la soluții cum ar fi gropile de gunoi a fost

însoțită de o creștere considerabilă a ratelor de reciclare din Europa în ultimul
deceniu, datorată politicilor de mediu europene, potrivit raportului EEA.

Cel de-al șaptelea Program de acțiune pentru mediu, adoptat în

noiembrie 2013, subliniază necesitatea punerii în aplicare complete a legislației
UE privind deșeurile, punându-se accent pe ierarhia deșeurilor. Viziunea
stabilită în program este că "deșeurile reciclate ar trebui să fie utilizate ca o sursă
importantă și sigură de materii prime pentru Uniune, prin intermediul dezvoltării
de materiale non-toxice". Deși politicile existente privind deșeurile au funcționat
până acum, există încă un mare potențial "în direcția unei economii circulare în
care nimic nu este risipit în cele din urmă".

60
 În 2014, Germania, Austria, Belgia, Elveția, Țările de Jos și Suedia au
reciclat cel puțin jumătate din deșeurile municipale, au arătat statisticile. În 15
din cele 32 de țări, creșterea ratelor de reciclare a fost de cel puțin 10 puncte
procentuale în perioada 2004-2014.

Figure 4 Ratele de reciclare în Europa în funcție de fluxul de deșeuri

Acest indicator arată cum progresează Europa în direcția obiectivului de a

recicla mai multe deșeuri, utilizând deșeuri solide municipale și deșeuri de ambalaje
ca exemple.

Pentru aceste două fluxuri de deșeuri, în legislația UE există obiective

cantitative obligatorii din punct de vedere juridic pentru reciclare. Directiva-
cadru privind deșeurile stabilește un obiectiv de reciclare a 50% din deșeurile
municipale (mai precis, țintă pentru anumite tipuri de deșeuri menajere și
similare) până în 2020. Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje
(94/62 / CE) impune statelor membre să recicleze cel puțin 55% din deșeurile de
ambalaje până în 2008. Câteva țări au anul-țintă diferit pentru îndeplinirea
obiectivelor directivei privind ambalajele și deșeurile de ambalaje: Republica
Estonia, Cipru, Lituania, Ungaria, Slovenia și Slovacia; 2013 pentru Malta;
61
2014 pentru Polonia; 2015 pentru Letonia. În plus, României și Bulgariei li s-au
acordat derogări specifice, definite în tratatele lor de aderare. În decembrie 2015,
Comisia Europeană a propus un nou set de obiective mai ambițioase pentru
reciclarea atât a deșeurilor municipale, cât și a celor de ambalaje, ca parte a
strategiei sale economice circulare.

Figure 5 Compararea ratelor de reciclare pe țară timp de 10 ani

Rata de reciclare a deșeurilor municipale a crescut continuu cu 13 puncte

procentuale în țările UE-27 și în Norvegia în perioada 2004-2014 (Figura 5),
ceea ce indică în mod clar îmbunătățiri în gestionarea deșeurilor. În 2014, 43%

62
din deșeurile municipale generate în UE și în Norvegia au fost reciclate,
incluzând atât reciclarea materialelor, cât și compostarea.

4.2 Definiții
Colectarea este un serviciu oferit locatarilor, de obicei în zonele urbane
și suburbane, de înlăturare a deșeurilor menajere. De obicei, acesta este realizat
de personal care utilizează vehicule construite pentru a colecta deșeurile
menajere în containere puse la dispoziție de municipalitate. În loc să fie trimise
materialele reciclabile într-o locație centralizată, reciclabilele sunt preluate de la
reciclatori utilizând un vehicul de colectare a deșeurilor.

Un centru Drop-off este o facilitate pentru predarea temporară și

stocarea temporară a materialelor cum ar fi hârtia, cartonul, sticla, metalul,
plasticul, bateriile și uleiul de motor. Aceste centre solicită reciclatorii (de
exemplu, gospodăria) să aducă reciclabilele într-o locație centrală, fie într-o
stație de colectare instalată sau mobilă, fie în instalația de reprelucrare în sine.
Această formă de colectare a deșeurilor reciclabile este cel mai ușor de stabilit.
Cu toate acestea, deoarece utilizarea acestor centre se face pe bază de voluntariat,
aceasta suferă adesea de furnizarea redusă și imprevizibilă de materiale
reciclabile.

Centrul de răscumpărare (centru Buy-Back): când vine vorba de

centrele de răscumpărare, reciclatorii sunt, în mod similar, obligați să aducă
reciclabilele într-o locație centrală. Cu toate acestea, la centrele Buy-Back,
reciclabilele sunt achiziționate de la reciclatori. Această metodă de colectare a
deșeurilor oferă un stimulent pentru reciclatori, asigurând astfel o aprovizionare
stabilă cu reciclabile. La rândul lor, materialele post-procesate sunt apoi vândute.
Având în vedere faptul că valoarea de revânzare a materialelor post-procesate
poate fi uneori mai mică decât costul de prelucrare, pot fi necesare subvenții
guvernamentale pentru ca sistemul de centre de cumpărare să fie viabil.

Colectarea deșeurilor mixte înseamnă că materialele reciclabile sunt

amestecate cu restul deșeurilor la colectare. Reciclabilele ar trebui apoi să fie
63
sortate și curățate într-un centru de sortare. Acest lucru duce la pierderea multor
materiale reciclabile, în special la hârtie care poate fi prea murdară pentru
reprocesare. Cu toate acestea, există un avantaj pentru această formă de
colectare - nu există costuri suplimentare pentru colectarea separată a diferitelor
materiale reciclabile și nici o educație publică nu este necesară.

Reciclarea cu flux unic (cunoscut ca “complet amestecat”) se referă la

un sistem în care toate fibrele de hârtie, materialele plastice, metalele și alte
recipiente sunt amestecate într-un camion de colectare, în loc să fie sortate de
către deponent în mărfuri separate (ziar, carton, fibră de sticlă, plastic, sticlă etc.
și manipulate separat pe tot parcursul procesului de colectare. În cazul acestui
tip de reciclare, atât sistemele de colectare, cât și cele de procesare sunt
proiectate să se ocupe de acest amestec de reciclabile si ne-reciclabile,
materialele fiind separate pentru reutilizare la un centru de reciclare.

Sunt necesare mai puține decizii, deoarece oamenii nu au nevoie să își

sorteze reciclabilele. Cu toate acestea, reciclarea cu un singur flux a provocat
numeroase discuții și dezbateri despre cât de eficientă este în industria de
reciclare.

Deși elementele sunt sortate într-o unitate de recuperare a materialelor,

procesul a fost descris ca fiind "trying to unscramble a scrambled egg". Multe
dintre aceste reciclabile colectate nu reușesc niciodată să ajungă mai departe in
fabricarea unui nou produs. Hârtia ajunge la un loc cu sticlele și cutiile, iar
fabricile de hârtie se luptă cu recipiente nedorite, în special cu sticla. Aceste
substanțe reciclabile (sticla) sunt contaminanți și sunt eliminați mai degrabă
decât reciclați.

Reciclare cu flux dublu (separate de la sursă). Aceasta înseamnă

păstrarea componentei fibre - hârtie și carton - separate prin recipiente, inclusiv
recipiente pentru sticlă și plastic. Unele beneficii sunt:

 Niveluri mai scăzute de contaminare;

 Calitate superioară și material recuperat mai valoros;

 Reducerea costurilor pentru procesarea reciclabilelor colectate.

64
 `Majoritatea companiilor profesionale de reciclare consideră că aceasta
este opțiunea potrivită pentru majoritatea întreprinderilor și instituțiilor. Într-o
situație profesională, este simplu să păstrați separat reciclabilele. Aceasta oferă
organizației un beneficiu financiar maxim din reciclare.

Separarea manuală - separarea componentelor reciclabile sau

biodegradabile ale deșeurilor prin sortare manuală.

Separarea mecanică - separarea componentelor reciclabile sau

biodegradabile ale deșeurilor prin utilizarea echipamentelor mecanice cum ar fi
ecran Trommel, ciururi, separatoare etc.

Reciclabile – materiale care și-au servit scopul inițial, dar au în

continuare proprietăți fizice sau chimice utile care pot fi reutilizate sau
reprocesate ca materiale pentru produse noi. Printre exemplele tipice se numără
recipientele din hârtie, sticlă, metale, carton și plastic.

Polyethylene terephthalate (PET) – un material plastic utilizat în mod

obișnuit pentru fabricarea sticlelor pentru produse alimentare, băuturi, produse
farmaceutice și alte produse lichide. Codul plastic standard pentru PET este #1

Biodegradabile – materialele organice care includ deșeurile alimentare

și hârtia care pot fi decompuse de microorganisme în compuși simpli, mai stabili,
cum ar fi dioxidul de carbon și apă. Această proprietate permite transformarea
acestor materiale în compost.

Polypropylene – un material plastic care este utilizat pentru fabricarea

scaunelor, a sacilor, a cablurilor, a carpetelor. Codul plastic standard pentru
polipropilenă este # 5.

4.3 Circuitul de reciclare

Fiecare sistem de reciclare reprezintă un proces de conversie a unui
material. Un proces de producție preia materiale disponibile și face produse
utilizabile prin transformarea, separarea și / sau combinarea lor în alte forme sau
utilizări. Colectarea și prelucrarea materialelor secundare, fabricarea produselor
cu conținut reciclabil și apoi achiziționarea produselor reciclate creează un cerc
sau buclă care asigură succesul general și valoarea reciclării. Procesul de
reciclare urmează procesul de producție și poate fi considerat o producție
secundară prin care reziduurile și deșeurile sunt reprocesate.
65
 1. Colectarea și procesarea

Când ducem materiale la centrul de răscumpărare sau cânnd le scoatem

pentru colectarea de către autoritățile locale, acestea nu au fost reciclate la acel
moment - deși au fost colectate pentru reciclare. Acestea urmează să fie
procesate, gata pentru reciclare și apoi transformate într-un produs nou, moment
în care au fost reciclate.

Colectarea reciclabilelor variază de la comunitate la comunitate, dar

există și metode elementare:

 Colectarea de la marginea străzii,

 Centre Drop-off,
 Centru de răscumpărare, și
 Programe de depunere / rambursare.

Indiferent de metoda utilizată pentru colectarea reciclabilelor, următorul

pas al călătoriei lor este de obicei același. Reciclabilele sunt trimise la o
instalație de recuperare a materiilor prime pentru a fi sortate și pregătite în
produse comercializate pentru fabricare. Reciclabilele sunt cumpărate și vândute
la fel ca orice altă marfă, iar prețurile la materiale se schimbă și fluctuează cu
piața.

2. Producție

Odată curățate și separate, reciclabilele sunt gata să treacă prin a doua

parte a circuitului de reciclare. Din ce în ce mai multe dintre produsele de astăzi
sunt fabricate cu conținut total sau parțial reciclat. Articolele de uz casnic care
conțin materiale reciclate includ ziare și prosoape de hârtie; aluminiu, plastic și
recipiente pentru băuturi răcoritoare din sticlă; conserve din oțel; și sticle de
detergent din plastic.

Materialele reciclate sunt, de asemenea, utilizate în aplicații inovatoare,

cum ar fi sticla recuperată în asfaltul de pe șosea sau plasticul recuperat în
covoare, bănci de parc și poduri pietonale.

3. Achiziționarea de produse reciclate

Procesul de reciclare nu este complet finalizat până când nu cumpărăm

sau nu folosim produsele care au fost făcute din materialele reciclate.

66
Achizitionarea de produse reciclate creeaza o cerere pentru materialul colectat,
ajutând la dezvoltarea infrastructurii de reprocesare a materialului si, prin
urmare, sporind oportunitățile de reciclare. Pe lângă ajutorul acordat mediului,
cumpărarea de reciclate ajută la generarea de investiții în noi industrii și la
crearea de noi locuri de muncă. Procesul de cumpărare a produselor reciclate se
numește "închiderea circuitului".

Un produs nu poate fi descris ca fiind reciclat până când nu a fost

încorporat într-un produs nou, completând astfel circuitul. Acest process
stimulează piața produselor reciclate. Întrucât consumatorii solicită produse mai
ecologice, producătorii vor continua să răspundă cererii prin producerea de
produse reciclate de înaltă calitate. Mărfurile comercializate sau materiile prime
secundare pot fi recuperate practic necontaminate dintr-un flux de deșeuri prin
utilizarea echipamentelor de sortare sau de separare.

Pentru ca circuitul de reciclare să fie viabil din punct de vedere

economic și sistemele de reciclare să aibă succes, trebuie să existe piețe în care
colectorii de deșeuri să își poată vinde materialele.

4.4 Procesul de reciclare și tehnologiile folosite într-un

centru de reciclare
4.4.1 Obiective cheie în proiectarea unui centru de reciclare

Centrele de reciclare trebuie să fie proiectate astfel încât să realizeze

produse curate, coerente, comercializabile din materiale eterogene care conțin
un anumit nivel de contaminare. Proiectarea, construirea și echiparea unui nou
centru sau reconstruirea unui centru existent necesită o integrare eficientă a
tehnologiilor automatizate și a muncii manuale. Atunci când se proiectează un
centru de reiclare, în general sunt luate în considerare câteva dintre obiectivele
principale pentru a maximiza eficiența și rentabilitatea:

 Maximizarea transferului de materiale.

 Maximizarea recuperării materialelor și minimizarea rezidurilor de
procesare.
 Maximizarea automatizării și minimizarea muncii manuale.
 Crearea unui mediu sigur pentru lucrători.

67
  Producerea in mod consistent unui flux de materiale recuperate de
calitate.

4.4.2 Tipuri de centre de reciclare

Un centru de reciclare este o unitate de prelucrare în care materialele

sunt sortate și pregătite pentru comercializare fie către utilizatorii finali
(producători), fie către alte facilități pentru prelucrarea suplimentară.
Configurația liniei de procesare va varia în funcție de modul în care sunt primite
materialele.

 Separate de la sursă (în funcție de proveniența lor) – Reciclabilele primite

au fost sortate după tip în punctul de colectare, de ex. Programele de
colectare de tip drop-off. Unele procesări ar putea fi necesare pentru a
sorta în continuare materialele, cum ar fi separarea cutiilor de oțel de
cutiile de aluminiu și sortarea sticlei după culoare, dar scopul principal al
unui astfel de centru este de a elimina contaminanții și de a pregăti
materialul pentru comercializare, adesea prin balotare, aplatizare sau
zdrobire.
 Flux dublu – Materialele recuperate sunt primite în două fluxuri, de obicei
fibre (ziare, reviste și cataloage, hârtie mixtă, carton etc.) și containere
amestecate (recipiente din plastic, sticlă, metal și, uneori, aseptice).
Separarea materialelor se realizează printr-o combinație de echipamente
automate și sortare manuală.
 Un singur flux – Materialele recuperate sunt primite într-un singur flux.
Primele etape de procesare utilizează în mod obișnuit echipamente care
separă materialul în două fluxuri (fibre și recipiente), care sunt mai mult
sortate utilizând echipamente similare cu cele utilizate în centrele de
reciclare cu flux dublu.
 Deșeuri mixte - Deșeurile mixte nesegregate sunt prelucrate utilizând
diverse tehnologii pentru a separa materialele reciclabile din deșeuri.
Materialele reciclabile sunt apoi procesate folosind echipamente similare
cu cele din centrele de reciclare cu un singur flux. Unele centre de

68
 reciclare care primesc deșeuri mixte procesează întregul flux de deșeuri, în
timp ce altele se ocupă cu deșeurile comerciale sau cu încărcături bogate în
materiale reciclabile. Majoritatea încearcă să reducă cantitatea de deșeuri
umede sau organice prelucrate.

4.4.3 Echipamente standard și configurații de sistem

Configurația unei linii de procesare dintr-un centru de reciclare este

esențială pentru calitatea generală a materialelor comercializate. Aceasta
depinde de numeroși factori, cum ar fi tipurile și cantitățile de materiale care
trebuie prelucrate, ratele de prelucrare dorite și specificațiile necesare pentru
produsele finale. Deși două centre de reciclare nu sunt identice, ele folosesc, în
general, principii comune de proiectare și secvențiere în configurația
echipamentului și a forței de muncă. Centrele de reciclare sunt proiectate în
spațiu tridimensional, profitând de înălțime pentru a facilita manipularea și
depozitarea materialelor, precum și pentru a reduce spațiul ocupat. Ca regulă
generală, materialele de intrare sunt ridicate de benzi transportoare pe platforme
deasupra solului unde echipamentul și personalul separă materialele care apoi
cad în sau sunt transportate către buncăre de depozitare intermediare.
Reciclabilele sunt apoi procesate (adică balotate, densificate etc.) și depozitate
înainte de a fi transportate pe piață. Pașii principali de procesare într-un flux
unic sau flux dublu sunt descriși în următoarele paragrafe.

 Pasul 1: Reciclabile sunt depozitate (aruncate) pe podea

Așa cum se vede în figura 6,

reciclabilele sunt mai întâi descărcate
pe o podea basculantă din interiorul
centrului de reciclare și depozitate
până la procesare. În mod obișnuit,
podeaua de basculare este
dimensionată pentru a asigura cel

puțin două zile de capacitate de Figure 6 Exemplu de depozitare

69
stocare pentru a permite o soluție tampon împotriva perioadelor de
nefuncționare a echipamentelor, pentru a furniza material suficient ca centrul de
reciclare să funcționeze în timpul unei a doua treceri și / sau pentru a permite o
creștere ulterioară. Podeaua este construită din beton capabil să reziste la trafic
intens și la impact.

Suprafețele de primire și de depozitare a materialelor sunt în mod

obișnuit adăpostite în structuri acoperite pentru a menține materialele uscate și
pentru a evita scurgerile de levigat. Podeaua de depozitare necesită uși multiple
de acces și o suprafață suficientă, astfel încât întârzierile autovehiculelor să fie
reduse la minimum și încărcăturile care intră să poată fi răsturnate direct pe
placa de beton. De asemenea, pot fi necesare considerații speciale dacă trebuie
primite încărcături de reciclare în vrac (remorcă de transfer). De asemenea,
podelele de depozitare necesită pereți mari de beton pentru a proteja structura
clădirii și a facilita manipularea și depozitarea materialelor. Buldoexcavatoarele
sunt folosite pentru manipularea materialelor. Operatorul instruit gestionează
traficul de intrare și inspectează încărcăturile de intrare pentru niveluri excesive
de contaminare. Lucrătorii pot fi prezenți pentru a asista managerul podelei și
pentru a efectua "sortarea podelelor" a materialelor supradimensionate (de
exemplu, cartonul) și a contaminanților mari.

Pasul 2: Materiale livrate la linia de

sortare prin intermediul benzilor
transportoare

Un buldoexcavator împinge materialele

reciclabile pe benzile transportoare pentru a
deplasa reciclabilele în sistemul de sortare
(vezi Figura 7). În centrele de sortare cu un
singur flux, containerele și fibrele sunt împinse
pe același transportor. Materialele ar trebui să
fie introduse în sistemul de sortare la un debit
constant. Sistemele de măsurare sau de nivelare Figure 7 Bandă
sunt adesea utilizate pentru a realiza acest lucru. transportoare

70
O viteză consistentă de alimentare a materialelor previne supratensiunile,
permite o sortare manuală mai eficientă și maximizează eficiența
echipamentelor automate întâlnite mai târziu în linia de procesare.

 Pasul 3: Presortare

Banda rulantă în mod obișnuit livrează materialul pe o linie de transport

cu presortare, unde sunt eliminați contaminanții mari, materiale reciclabile în
vrac și articole care ar putea deteriora echipamentul de sortare din aval sau ar
putea reprezenta o amenințare pentru personal. Reciclabilele care pot fi
eliminate în această etapă includ carton ondulat sau stive mari de hârtie.
Sortatorii stau la posturile de lucru in aproapierea de o bandă transportoare
orizontală și inspectează materialul pe măsură ce trece. Contaminanții sau
substanțele reciclabile în vrac sunt scufundate prin jgheaburi în recipiente de
rulare sau în buncăre de depozitare a deșeurilor sub sistemul de sortare. Unele
centre de reciclare au un transportor superior în care sunt plasate stive mari de
hârtie și transportate pentru curățarea finală și balotarea.

 Pasul 4: Separarea fibrelor cu un singur flux și al recipientelor

În trecut, designul și tehnologia centrelor de reciclare s-au bazat pe

sortarea fibrelor și a recipientelor pe linii separate de sortare datorită
caracteristicilor lor fundamentale (formă, dimensiune, densitate etc.). De
exemplu, cutiile de oțel sunt captate mai eficient de un magnet atunci când nu
sunt îngropate sub bucăți mari de ziare. Prin urmare, evoluția prelucrării cu un
singur flux a determinat introducerea unui echipament special de sortare în
partea din față a sistemului de sortare care separă fibrele de containere, care apoi
se desfășoară pe linii separate de sortare.

Tehnologia fundamentală utilizată în majoritatea centrelor de sortare cu

un singur flux pentru a face această separare este ecranul disc sau ecranul stea
(vezi Figura 8). Un ecran de disc constă dintr-o serie de osii rotative, fiecare
conținând un număr de discuri distanțate de-a lungul axei. Discurile sunt prinse
în rânduri și punți aranjate pentru a forma un pat în mișcare. Discurile pot fi
rotunde, ovale sau în formă de stea și pot avea diferite dimensiuni și diametre.
Discurile, precum și spațiul dintre axe, pot fi reglate pentru a sorta diferite
dimensiuni de material.

71
 Materialele mari se deplasează în
partea de sus a ecranului, în timp ce
materialele mici cad prin el. Pentru a
separa fibrele și containerele, cele mai
multe centre utilizează ecrane înclinate.

O serie de ecrane de disc sunt

adesea folosite pentru a recupera diferite

grade de hârtie. Un ecran de disc Figure 8 Ecranul disc sau stea

principal este de obicei folosit pentru a
separa cartonul. Tehnologia menționată poate elimina 80-90% din containere
ondulate vechi (OCC). Un ecran înclinat cu discuri mai mici poate fi, de
asemenea, utilizat pentru sortarea altor tipuri de hârtie, cum ar fi ziarul vechi,
din fracții de hârtie mai mici. Un ecran secundar, numit ecran de polizare, poate
separa restul de hârtie mai mică (hârtie mixtă), containerele și materialele
reziduale.

 Pasul 5: Linii de sortare

Fie manual, fie mecanic, există două metode de bază de sortare:

 Sortare pozitivă - materialul vizat este scos din amestecul de materiale

 Sortarea negativă - materialul străin și impuritățile sunt îndepărtate și
materialul vizat rămâne pe transportor.

După ce fibrele și recipientele amestecate au fost separate în două fluxuri

diferite, acestea se deplasează în jos pe linii separate de sortare. Aceste linii de
sortare utilizează o combinație de sortare pozitivă și negativă pentru a recupera
anumite tipuri de mărfuri reciclabile. Liniile ar putea utiliza anumite
echipamente automatizate, dar aproape întotdeauna includ sortarea manuală de
pe benzile transportoare.

Fibre: Centrele de sortare care manipulează în mod obișnuit materialele

reciclabile rezidențiale în care fluxul de fibre este predominant de tip ziar și
hârtie din lemn măcinat uzat (de exemplu, reviste și cataloage) ar putea efectua
un tip negativ de sortare pentru a produce fie hârtie de ziar sau hârtie mixtă.

72
Aceleași sisteme de sortare
pot fi folosite la sortarea
negativă a diferitelor tipuri de
hârtie reciclată, în funcție de
caracteristicile materiei prime
și de condițiile de piață.
Sortarea pozitivă pe linia de
fibre implică, în general,
colectarea hârtiei de tip ziar
Figure 9 Linia de sortare
vechi, hârtiei din lemn manuală a fibrelor
măcinat uzat și, eventual,
hârtie de înaltă calitate (a se vedea Figura 9). Materialele sortate pozitiv sunt
scoase prin jgheaburi metalice în rezervoare de depozitare dedesubt. Centrele de
sortare cu linii de fibră de volum mare încorporează, în general, un set de stații
de sortare urmate de o "aripă de încărcare" care întoarce materialul de pe bandă
pentru ca materialul “îngropat” să fie expus unei serii finale de sortare.

Containere amestecate: Liniile de sortare a containerelor la un centru de

reciclare se bazează, în general, pe sortarea pozitivă pentru a elimina mărfurile
reciclabile, lăsând în același timp reziduuri și contaminanți pe transportorul de
sortare. Containerele din plastic pot fi sortate manual sau separate mecanic cu
ecrane de disc sau clasificatoare de aer. În continuare sortarea plasticului se face
manual, după tipul de rășină și după culoare. Containerele din oțel sunt
îndepărtate printr-un separator magnetic. Cutiile de aluminiu pot fi sortate
manual sau recuperate mecanic folosind un separator de curenți turbionari.
Sticla este de obicei separată manual, deși mașinile de sortare optice devin tot
mai populare. Pe măsură ce materialele sunt sortate pozitiv, ele sunt aruncate
prin tobogane sau transferate pe benzi separate care se conectează la buncăre de
depozitare. La unele centre de reciclare, sticla spartă rămâne pe transportor ca
un tip negativ de sortare și apoi este livrată direct la un buncăr la capătul
transportorului.

73
 .

 Pasul 6: Depozitarea intermediară.

Funcțiile de sortare și procesare

într-un centru de reciclare
trebuie să funcționeze
independent. De exemplu, este
mai eficient ca intr-o instalație
să opereze o singură presă de
balotat de mare capacitate

pentru a se ocupa de toate Figure 10 Buncăre cu material

gradele de hârtie. De asemenea,
o alt presă de balotat poate fi configurată să se ocupe de oțel, aluminiu și diferite
tipuri de recipiente din plastic. În consecință, centrele de reciclare utilizează
buncăre de stocare indermediare, adesea situate direct sub linia de sortare sau în
apropierea acesteia. În majoritatea centrelor de sortare moderne, buncărele sunt
echipate cu un transportor propriu în pardoseală și plasate perpendicular pe
partea laterală a transportorului. Materialele sunt stocate în buncăre până când s-
au acumulat suficiente cantități pentru a fi pregătite pentru expediere.

 Pasul 7: Pregătirea materialelor pentru piață

Consolidarea sau
densificarea mărfurilor reciclabile
reprezintă etapa finală a procesării
înainte ca materialele să fie
încărcate în vehicule sau vagoane de
cale ferată pentru a fi transportate
pe piață. Această etapă crește
capacitatea de stocare la fața locului Figure 11 Presă de balotat
și îmbunătățește eficiența
transportului. Metoda cea mai răspândită de prelucrare în centrele de sortare
moderne este de a comprima materialul în cuburi mari, dense dreptunghiulare
numite baloți, a căror dimensiune poate fi ajustată. Echipamentele de balotare
74
(balotiere) sunt clasificate fie ca fiind orizontale sau verticale (numite și curse în
jos), în funcție de direcția de deplasare a rampei primare de comprimare.
Balotierele orizontale au o capacitate mai mare de transportare decât presele de
balotat verticale și astfel, sunt de preferat.

Utilajele de balotat orizontale sunt clasificate pe baza a două

caracteristici principale. Mai întâi, camera de balotare poate fi deschisă sau
închisă. În al doilea rând, presele de balotat pot fi cu o singură rampă sau două
rampe. Figura 13 prezintă o presă de balotat unică (o singura rampă) cu cameră
deschisă. Presiunea de compresie și densitatea balotului sunt controlate de
brațele metalice care strâng balotul în timp ce este descărcat.

O presă de balotat unică poate fi reglată pentru a produce baloturi de

diferite lungimi, dar nu poate produce un balot comprimat la fel de dens ca în
cazul unei prese cu două brațe. O presă cu două brațe produce numai o singură
mărime de balot, dar poate comuta rapid și ușor pentru a prelucra diferite tipuri
de materiale. Balotierele cu cameră închisă cu două brațe utilizează o rampă
pentru a comprima materialele într-o cameră închisă și apoi o a doua rampă
montată perpendicular pe prima, pentru a descarca baloturile din cameră.

Presele de balotat folosite pentru hârtie sunt de obicei echipate cu un

dispozitiv care taie mărunt și zgâlțâie parțial hârtia în timp ce cade în camera de
balotare, ceea ce contribuie la îmbunătățirea consistenței și calității ambalajului.
Presele folosite pentru sticlele din plastic sunt uneori echipate cu un perforator
care le perforează și le aplatizează în timp ce cad în camera de balotare. Aceasta
ajută la reducerea "memoriei" sticlei de plastic - sau tendința de a se extinde
după balotare.

Presele sunt utilizate pe scară largă pentru a procesa întreaga gamă de

mărfuri, cu excepția sticlei. Concasoarele sunt folosite pentru a produce
materiale cu o dimensiune constantă a particulelor și sunt disponibile în diferite
capacități de producție și dimensiuni de sticlă (cioburi de sticlă). Unele centre de
sortare folosesc alte echipamente pentru a manipula cutii și sticle din plastic. De
exemplu, plăcile de compactare și densificatoarele pot fi folosite uneori pentru
cutii de oțel și aluminiu și sunt disponibile în diverse capacități de producție.
Tocătoarele și granulatoarele sunt ocazional utilizate în centrele de sortare

75
pentru sticle de plastic, dar sunt mai frecvent utilizate de către procesatorii
secundari care primesc materiale plastice în balot de la aceste centre.

4.4.4 Echipament specializat

Două tendințe majore în colectare au fost: (1) îmbunătățirea eficienței

colectării prin creșterea nivelului de combinare și (2) creșterea numărului de
materiale colectate (de exemplu, hârtia reziduală și toate recipientele din plastic).
Pentru a face față amestecării sporite și diversității materialelor reciclate,
precum și pentru a îmbunătăți eficiența, centrele de reciclare folosesc o gamă de
tehnologii specializate și automatizate. Instalațiile de reciclare care primesc
deșeuri mixte, utilizează echipamente specializate la capătul liniei de procesare
pentru a separa materialele potențial reciclabile de restul fluxului de deșeuri.

Această secțiune evidențiază unele dintre cele mai specializate tipuri de

echipamente care sunt utilizate în centreș de reciclare cu deșeuri mixte, precum
și echipamente care pot reduce nivelul de sortare manuală în instalații de
reciclare cu flux dublu sau cu un singur flux. Echipamentele automatizate de
separare pot procesa un volum mai mare de materiale la o viteză mai mare decât
sortarea manuală. La centrele de reciclare puternic automatizate, fluxurile mixte
de recipiente și fibre trec prin echipamente specifice sarcinilor în ordine
(configurația liniei), care trebuie sortate și separate prin dimensiune și formă, în
funcție de greutate, prin Figure 12 Spărgătorul de saci

caracteristici electromagnetice și
prin culoare și compoziția
chimică. Deși sortarea manuală
este în continuare cea mai
eficientă metodă pentru anumite
sarcini, cum ar fi eliminarea
obiectelor voluminoase și
efectuarea controlului final al
calității, echipamentele specializate au redus contribuția forței de muncă și au
contribuit semnificativ la economisirea costurilor al acestor centre.

76
 Dispozitivul de rupere a sacilor - Dispozitivele de rupere a sacilor (vezi
Figura 12) sunt utile în special în centrele cu deșeuri mixte, unde este mai
probabil ca deșeurile să ajungă în saci de gunoi. Tamburi mari, rotativi, deschid
pungile și eliberează conținutul, care este descărcat de la mașină. Mai degrabă
decât să transmită întregul flux de deșeuri prin dispozitivul de rupere a sacilor,
sacii cu materiale sunt adesea trași din linia de procesare în zona de presortare și
trimise prin dispozitivul de rupere a sacilor. Materialele eliberate se reunesc apoi
la linia de procesare.

Ecran rotativ – Ecranele rotative se utilizează pentru a separa

materialele în funcție de mărime (a se vedea figura 13). Un ecran rotativ este un
tambur perforat, rotit, setat la un unghi pentru a permite alimentarea și
descărcarea gravitațională. Mișcarea ecranului creează o rostogolire a
materialelor care separă obiectele de dimensiuni mai mici (de ex. pietriș, capace
de sticlă și sticlă spartă) care cad prin perforații. Obiectele mai mari își fac
drumul prin tambur pentru a ieși la capăt din aval.

Ecranele rotative variază în

mod obișnuit de la 2,5 metri la 25
metri în lungime și de la 0,6 la 1,8
metri în diametru. Ecranele rotative
sunt uneori utilizați în centrele de
reciclare cu deșeuri mixte imediat
după zona de presort. În unele
instalații mixte de deșeuri, ecranul

are găuri mici pentru a îndepărta Figure 13 Ecran rotativ

murdăria, pietrișul, sticla spartă etc.
care sunt trimise pentru compostare. În alte centre cu deșeuri mixte, perforațiile
pot fi mari pentru a face o primă tăiere pentru sortarea hârtiei. Unele ecrane sunt
echipate cu cuțite care funcționează și ca un dispozitiv de rupece a sacilor sau
sunt îmbinate cu magneți pentru a elimina simultan metalele feroase. Rotația și
rostogolirea materialelor din interiorul tubului poate exacerba spargerea sticlei.
Acest lucru reduce capacitatea de recuperare a sticlei și are, de asemenea are
potențialul de a contamina fibrele.

77
 Clasificatori de aer – Clasificatorii de aer folosesc suflarea aerului
pentru a separa materialele mai ușoare de materialele grele. De exemplu,
tehnologia poate fi utilizată pentru separarea aluminiului și a plasticului de sticlă.
De asemenea, tehnologia poate aspira materiale mai ușoare din fluxul de
material amestecat pe măsură ce trece pe transportor, lăsând materialul mai greu
în spatele acestuia. O aplicație alternativă folosește mai multe straturi de aer de
mare viteză suflând în paralel peste fluxul de deșeuri, luând materialele mai
ușoare pe un alt transportor și lăsând materiale mai grele pentru a fi descărcate
la capătul transportorului. Straturile multiple de aer suflat împiedică rotirea care
ar reamesteca materialele și este eficientă pentru a separa materiale care variază
ușor în greutate, cum ar fi hârtia de diferite grade.

Separator cilndric– Separatoarele cilindrice pot fi combinate cu alte

tehnologii în funcție de materialul destinat separării. De exemplu, separatoarele
cilindrice electromagnetice sunt utilizate în mod obișnuit pentru separarea
metalelor feroase. Separatoarele cilindrice de aer combină unul sau mai mulți
tamburi rotativi cu un ventilator de recirculare. Un exemplu al acestei tehnologii
este separatorul Nihot (vezi Figura 14), care este utilizat de un număr mare de
centre de reciclare cu deșeuri mixte. Utilizează separarea cu aer combinată cu
tamburi rotativi și o cameră de expansiune pentru separarea materialelor pe baza
densității și formei. Obiectivul este de a face o separare inițială a reciclabilelor
mixte de deșeurile nereciclabile. Procesul de reciclare continuă printr-o linie de
procesare care este similară în
configurație cu cenetrele cu un
singur flux. Resturile de deșeuri ar
putea fi prelucrate în continuare
pentru a recupera materiile
organice pentru compost, iar
reziduurile rămase vor fi eliminate.

Figure 14 Separator cilindric

78
 Curenți turbionari –
Separatorii cu curenți turbionari
elimină metalele neferoase (de
exemplu, recipientele din
aluminiu) din fluxul recipientului
amestecat (a se vedea figura 15).
Rotoarele magnetice se învârt
rapid pentru a produce un câmp

magnetic și pentru a induce un Figure 15 Curenți turbionari

curent electric în metalul neferos,
pe măsură ce acesta trece pe transportor. Curentul electric din metalul neferos
generează un câmp magnetic cu polaritate opusă celei create de rotor. Metalul
neferos este respins de rotor datorită câmpurilor electrice opuse. Curentul
turbionar este o tehnologie matură; totuși, noile evoluții permit aplicarea sa la
separarea ambalajelor aseptice de la cutii de aluminiu prin detectarea grosimii
aluminiului din pachet. Un clasificator de aer evacuează apoi pachetul aseptic
din fluxul de deșeuri.

Sortarea optică – Mașinile de sortare optică (vezi figura 18)

încorporează senzori optici
cu separatoare mecanice,
cel mai adesea jeturi de aer
mici și puternice, care
aruncă materialele de pe
banda transportoare.
Sortatoarele optice sunt
capabile să distingă nu
numai diferențele de
culoare bazate pe lumina
Figure 16 Sortare Optică
vizibilă, ci și să distingă
diferite materiale, cum ar fi rășinile din plastic, pe baza altor caracteristici optice.
Mașinile de sortare optică sunt utilizate de către instalațiile de preluare
a sticlei pentru a separa sticla după culoare, dar sunt utilizate mai frecvent

79
pentru sortarea materialelor plastice. Valorile mai ridicate ale pieței pentru
materiale plastice, comparativ cu sticla, fac ca achiziționarea unui sorter optic să
fie viabilă din punct de vedere economic. Peste 70% din centrele de reciclare cu
sortare optică au unități pentru sortarea materialelor plastice, 17% au unități care
sortează fibre, iar 12% au unități care sortează sticla. Există două metode pentru
alimentarea materialului în senzorii optici. Un alimentator singular prezintă
obiectele unul câte unul. Acest proces este relativ lent și nu este potrivit pentru
un flux reciclabil combinat. Metoda cea mai frecvent utilizată este alimentarea
în masă, care prezintă un singur strat de materiale împrăștiate pe lățimea benzii
transportoare la sorterul optic. Producătorii de echipamente de alimentare
declară puritate de sortare de 90-95%, în funcție de nivelul contaminant al
materialului. Doi senzori pot fi utilizați într-o serie pentru a crește puritatea de
sortare sau pentru a sorta un alt flux. Un tip comun de echipament de sortare
optic utilizat în centrele de reciclare astăzi utilizează spectroscopie cu infraroșu
apropiat. Prin această metodă, sortarea optică expune fiecare bucată de material
la o sursă de lumină, cum ar fi o lampă cu halogen, pe măsură ce materialul
trece pe transportor. Un microprocesor din sorterul optic analizează calitatea
luminii reflectate care iese din material pentru a determina compoziția sa
moleculară. Această compoziție moleculară unică identifică materialul pentru
separare.

Sisteme de curățare a sticlei – Centrele de reciclare cu un singur flux și

în special de deșeuri mixte înregistrează, în general, un grad mai mare de
spargere a sticlei decât centrele cu flux dublu. Întrucât comunitățile și instalațiile
de prelucrare se străduiesc să maximizeze deturnarea deșeurilor, sistemele sunt
utilizate pentru a curăța sau recupera cioburile de sticlă din fibrele mărunțite,
murdăria și alte resturi în fluxul de reziduuri. Sistemele pot avea componente
modulare, cum ar fi ecranele vibratoare și separarea cu aer, pentru a se potrivi
nevoilor specifice ale unei instalații. Spre deosebire de sticlă care pot fi utilizate
pentru fabricarea de sticle noi, cioburile de sticlă sunt de obicei comercializate
pentru utilizări non-recipiente, cum ar fi agregatele de construcție, aplicațiile de
izolație și materialele de pavaj.

80
 5. Măsuri de sănătate și securitate la locul de
muncă în centrele de reciclare

5.1 Introducere
“Zero Deșeuri” este viitorul. Creșterea economiei de reciclare are
potențialul nu numai de a conserva mediul, ci și de a crea 1,5 milioane de noi
locuri de muncă. Cercetările indică faptul că lucrările de reciclare pot fi
periculoase, cu rate de vătămare mai mari decât dublul mediei naționale. Prin
abordarea acestei probleme, autoritățile locale au ocazia să asigure durabilitatea
și sănătatea orașelor lor, asigurând, în același timp, că locurile de reciclare sunt
bune locuri de muncă. Reciclatorii merită condiții de lucru sigure, deoarece
protejează sănătatea publică și planeta de deșeuri, de poluare și de epuizare a
resurselor.

Necesitatea de reciclare a mediului este bine stabilită: realizarea unei rate

de reciclare de 75% ar conduce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,
echivalentă cu închiderea unei cincimi din toate centralele electrice de cărbune
din S.U.A. Pe scurt, reciclarea oferă beneficii dovedite pentru aerul curat și
reducerea deșeurilor și, împreună cu alte strategii zero privind deșeurile, poate
oferi o cale critică pentru ca municipalitățile să obțină o creștere durabilă.
Reciclarea poate avea, de asemenea, un rol esențial în strategiile de creare a
locurilor de muncă urbane. La rata actuală de reciclare națională de 34,5%,
industria de reciclare din S.U.A. are aproape 1 milion de persoane și generează
anual activități economice de miliarde de dolari. Studiile au arătat că reciclarea
generează de cel puțin 10 ori mai multe locuri de muncă pe tonă de deșeuri ca și
eliminarea, fie în incineratoare, fie în depozitele de deșeuri, iar investițiile în
producția de reciclare, compostare și reciclare ar putea genera 1,5 milioane de
locuri de muncă în întreaga țară. Lucrătorii care reciclează se confruntă cu
pericole grave la locul de muncă. În prea multe orașe din întreaga țară, sortatorii
lucrează în spații gălăgioase și prăfuite, unde sunt adesea expuși la temperaturi
extreme. Lucrând ore îndelungate, se apleacă peste transportoare, sortând
materialele- extrăgând materialele care nu trebuiesc, asigurând-se că materialele

81
de cea mai bună calitate sunt îmbinate împreună pentru cea mai mare valoare. Ei
lucrează cu utilaje grele în situații periculoase - urcând pe și în benzi
transportoare masive și balotoare pentru a le curăța. Ei manevrează încărcătoare
frontale uriașe și stivuitoare și merg prin baloturi grele de material care, atunci
când nu se iau in considerare condițiile de sigurantă, pot cădea pe muncitori. În
plus, se ocupă de o serie de materiale periculoase care nu ar trebui să se afle pe
linia de reciclare - seringi folosite, substanțe chimice, animale moarte și sticlă
spartă. Ca urmare a acestor condiții nesigure, lucrătorii care se ocupă de
reciclare se confruntă cu rate de vătămare peste medie și uneori sunt chiar uciși
la locul de muncă. Mulți sortatori de reciclare sunt angajați de agențiile
temporare, crescând în continuare probabilitatea ca aceștia să nu aibă pregătirea
sau experiența necesară pentru a-și face treaba în condiții de siguranță. Dar nu
trebuie să fie așa. Riscurile ocupaționale pot fi atenuate și, în unele cazuri,
eliminate, printr-o combinație de controale tehnice, sisteme îmbunătățite de
siguranță, practici de lucru și instruire extinsă. Există acțiuni importante și cele
mai bune practici de gestionare pe care orașele pot și ar trebui să le ia pentru a
îmbunătăți locurile de muncă pentru reciclare. Orașele care oferă servicii de
reciclare de obicei incheie un contract cu companii private pentru a procesa
materialele reciclabile colectate de la gospodării. Pentru a asigura locuri de
muncă sigure și demne de reciclare, guvernele municipale trebuie să impună
standarde riguroase de sănătate și securitate în contractele de reciclare.

5.2 Munca de reciclare: esențială, dar cu risc ridicat

În Statele Unite există aproximativ 21.000 de lucrători care procesează
materiale reciclabile după ce au fost colectate de către echipajele de colectare a
deșeurilor urbane sau private și au fost transportate la unitățile locale de
recuperare a materialelor. La centrele de reciclare, sticla, hârtia și metalele sunt
sortate în diferite fluxuri de materiale prin mașinării și manual, lucrătorii care
sortează extrag articolele din benzile transportoare pentru sortare în timp ce trec
pe bandă. Sortarea manuală este necesară pentru a se asigura că sunt extrase
materialele reciclabile de cea mai înaltă calitate și cele mai curate. De asemenea,
lucrătorii sortează “greșelile” (materiale nereciclabile sau periculoase), care sunt
îndepărtate și trimise la instalațiile de eliminare a deșeurilor. Sortarea manuală
82
asigură faptul că materialele colectate pentru reciclare pot fi transformate cel
mai eficient într-o materie primă de înaltă calitate. În funcție de condițiile
contractuale dintre orașe și furnizorii de servicii de reciclare, aranjamentele
privind participarea la profit pot aduce venituri suplimentare orașelor din
vânzarea de materiale reciclabile. Munca pe care sortatorii o realizează este
esențială pentru funcționarea generală a sistemului. Cu toate acestea, munca lor
este de asemenea periculoasă. Combinația dintre mișcarea repetată în poziții
dificile, expunerea la căldură și friguri extreme, lucrul în preajma utilajelor grele
și vehiculelor în mișcare și caracterul imprevizibil al materialelor care vin în
instalațiile de reciclare rezultă că lucrătorii care reciclează se confruntă cu rate
ridicate de vătămare la locul de muncă.

Pentru muncitori, reciclarea poate fi fatală

Șaptezeci de muncitori au fost uciși la locul de muncă în centrele de

reciclare între 2011 și 2013 în S.U.A. (OSHA 2015a). Rapoartele de accidente
ale OSHA și rapoartele privind fatalitatea, precum și rapoartele de știri
ilustrează gama de pericole care au contribuit la aceste incidente fatale, inclusiv
fiind loviți de vehicule în mișcare (cum ar fi stivuitoarele, buldozerele și
camioanele), prinși sau zdrobiți în mașini de balotat și alte mașini grele în
timpul întreținerii sau în timp ce încearcă să elimine blocajele, să fie zdrobiți de
baloturi care cad și să fie îngropați de viu în tone de material.

Lucrătorii de reciclare sunt răniți la rate mai mari decât ceilalți

lucrători, iar leziunile pot fi grave

Rata fatalității vizează doar o imagine parțială a pericolelor cu care se

confruntă lucrătorii. Lucrătorii din centrele de reciclare sunt, de asemenea răniți
la locul de muncă, consecințele fiind grave. Rata incidentelor de vătămare
nonfatală în centrele de reciclare a fost de 8,5 la 100 de lucrători în 2012 (BLS
2014). Aceasta este mult mai mare decât rata pentru toate industriile (3,5 la 100
de lucrători) și mai mare decât media pentru toate serviciile de gestionare a
deșeurilor și de remediere (5,1 la 100 de lucrători) (BLS 2014).

După revizuirea citațiilor OSHA au fost găsite următoarele exemple

pentru a ilustra modul în care condițiile nesigure au pus lucrătorii în pericol:

83
  OSHA a citat Eagle Recycling în North Bergen, New Jersey pentru mai
multe încălcări ale legii urmată de amputarea degetelor unui angajat.
OSHA a citat compania cu o încălcare gravă a legii pentru că nu a
implementat un program de blocare/ interdicție pentru a controla energia
potențial periculoasă, pe lânga alte încălcari. (OSHA 2013a).
 Old Atlanta Recycling în Atlanta, Georgia a fost citată pentru 15 încălcări
grave ale securității. Ele au inclus nereușita furnizării unui program de
control al energiei pentru lucrătorii care întrețin echipamente care țin sub
control pornirea accidentală a mașinăriilor, pentru a instrui în mod oficial
operatorii de camioane industriale și pentru a păzi o bandă transportoare
(OSHA 2012c).
 Serviciul de deșeuri și reciclare EDCO, Inc. din San Marcos, California, a
fost citat de OSHA pentru un incident când mâna unui angajat a fost
zdrobită înăuntrul unei prese de balotat în timp ce angajatul efectua lucrări
de întreținere (OSHA 2011c).
 Piciorul unui angajat a fost prins de brațul unei prese de balotat de la
Tonghua Material Recovery Facility din Salinas, California (OSHA
2013b). Angajatul a fost spitalizat și tratat pentru un picior fracturat, iar
Cal / OSHA a citat centrul de reciclare pentru mai multe încălcari ale legii
(OSHA 2013b).

Încălcările normelor în materie de sănătate și siguranță descrise mai sus

cât si alte incidente, descriu pericole, printre care proceduri insuficiente de
blocare/ interdicțoe pentru a proteja lucrătorii care curăță mașini grele, obiecte
în cădere care îi rănesc pe lucrători, pericole în operarea vehiculelor și lipsa
echipamentului de protecție.

Deoarece OSHA investighează atât de puține centre de reciclare în

primul rând, acesta poate fi vârful aisbergului în ceea ce privește incidentele
reale. În plus, angajarea frecventă a lucrătorilor temporari înseamnă, probabil ca
nu toate accidentele sunt raportate.

Studii și interviuri privind sănătatea și securitatea ocupațională au

identificat pericole comune:

84
 În interviuri, lucrătorii de reciclare au raportat leziuni cum ar fi degete prinse
în mașinării, înțepături de ac, lovire de către obiecte zburătoare și tăieturi de la
materiale ascuțite. Lucrătorii au raportat, de asemenea, o serie de riscuri
ergonomice în activitatea lor.
 70% dintre lucrătorii de reciclare într-un sondaj din 2013 au prezentat o
leziune sau o boală din cauza expunerii la locul de muncă (Jamison 2013).
Cele mai frecvente leziuni identificate au fost tulburările musculo-scheletice,
cum ar fi leziunile spatelui și genunchiului (raportate de 57% dintre lucrători)
și zgârieturi și tăieturi (raportate de 43% dintre lucrători).
 După un alt studiu al lucrătorilor de reciclare s-a constatat că riscurile pentru
sănătate includ praf, zgomot și miros, expunerea la materiale periculoase,
igiena instalațiilor, tăieturi, căderi, mișcări repetitive și stres (Espino și
Kissinger 2011). Praful a fost cea mai frecventă problemă identificată.
Lucrătorii spun că, în ciuda unei măști de protecție, le era dificil să respire din
cauza cantității voluminoase de praf din aer. Stresul a fost o altă preocupare
majoră, iar muncitorii au descris "presiunea constantă a supraveghetorilor de a
lucra rapid pentru a nu ne concedia". Lucrătorii au descris, de asemenea,
deschiderea unor saci mari care trec pe banda transportoare, chiar dacă nu au
putut vedea conținutul sacilor înainte de a le deschide pentru a se pregăti
pentru posibile pericole (Espino și Kissinger 2011).
 Un studiu privind condițiile muncitorilor temporari din Massachusetts a
constatat că lucrătorii de reciclare temporari nu au fost informați că vaccinările
erau necesare sau că lucrătorii angajați direct de compania de reciclare au fost
supuși unor examene medicale de rutină (Freeman și Gonos 2009).

5.3 Ce face reciclarea periculoasă?

Analiza de sănătate și securitate ocupațională de mai jos arată în mod
sistematic activitatea în centrele de recuperare a materialelor și descrie
pericolele majore întâlnite. Aceste pericole pot fi atenuate prin proiectarea
atentă și proiectarea stației de lucru, echipamentul adecvat, planurile complete
de sănătate și securitate, formarea aprofundată și implementarea sistemelor care
includ lucrătorii în gestionarea sănătății și securității.

85
 Top nouă pericole cu care lucrătorii de reciclare se confruntă:

1. Riscul de a fi lovit de vehicule, baloturi care cad sau materiale

Centrele de recuperare a materialelor sunt medii de lucru dinamice.

Camioanele, stivuitoarele, încărcătorii frontali și alte tipuri de vehicule sunt
utilizate în mod continuu pentru a livra materiale nesortate, pentru a muta
materiale în diferite poziții și pentru a deplasa baloturi grele. Materialele care
cad accidental sunt un alt pericol. Baloturile din plastic recent compactate, din
aluminiu sau din hârtie pot cântări până la 1 tonă și pot să se deplaseze sau chiar
să cadă, zdrobind lucrătorii din zonă. Majoritatea leziunilor pentru sectoarele
combinate de deșeuri și reciclare între 2003 și 2009 au rezultat din contactul cu
obiectele și echipamentele (NIOSH / CDC 2012). Date despre fatalități, OSHA
spune că opt lucrători de reciclare au murit la locul de muncă în perioada 2011-
2013, fiind uciși de vehicule sau zdrobiți de baloturile sau alte materiale care
cad accidental (OSHA 2015a, OSHA 2015b, OSHA 2012a, OSHA 2012e).

2. Lucrul cu mașinile în mișcare

Contaminanții, cum ar fi pungile de plastic, pot bloca liniile de sortare și

alte utilaje grele de sortare. Etapele necesare pentru a elimina contaminanții de
la mașinării, cum ar fi urcarea în interior pentru a tăia pungile de plastic, îl pun
în pericol pe angajat dacă instruirea și procedurile OSHA blocare/ interdicție
(LO / TO) lipsesc. Normele de pază a mașinăriilor și standardele OSHA LO /
TO oferă protocoale clare pentru a proteja lucrătorii care operează, întrețin sau
lucrează în apropierea mașinăriilor în mișcare, cum ar fi compactorii, benzile
transportoare și mașinile de sortare. Aceste reguli și protocoale necesită ca
mașinile să fie dezactivate (și să nu poată fi activate) în timp ce un lucrător
curăță, întreține sau reglează utilajul. Lucrătorii au nevoie de instruire și
suficient timp pentru a-și îndeplini sarcinile pentru a se conforma acestor
protocoale.

3. Expunerea la materiale periculoase

Activitățile din centrele de recuperare a materialelor sunt inerent

imprevizibile. Lucrătorii de sortare sunt obligați să inspecteze vizual și să
sorteze diferite categorii de materiale reciclabile. Spre deosebire de o fabrică,

86
unde sunt cunoscute intrările de producție, fluxul de reciclare este influențat de
concepțiile greșite sau de erorile a milioane de consumatori care introduc
obiecte sau substanțe inadecvate și potențial periculoase în fluxul municipal de
reciclare. Lucrătorii de reciclare trebuie să identifice rapid pericolele pe măsură
ce trec pe linia de sortare și să ia măsuri în mod corespunzător. Lucrătorii
intervievați pentru acest proiect au raportat că au avut contact cu următoarele
pericole în timp ce lucrau pe liniile de sortare:

• Acele / seringile hipodermice utilizate au fost aruncate incorect de către

persoanele care le utilizează pentru medicamente la domiciliu sau de către
consumatorii de droguri intravenoase; adesea acestea ajung în borcane de sticlă
care sunt sparte în timpul transferului de materiale.

• Tăieturi de la cuie, metal ascuțit, sticlă spartă și cioburi de lemn.

• Animale moarte și putrezite, cum ar fi veverițe, pisici și câini, care au

urcat în tomberon în căutarea resturilor alimentare și au murit mai târziu.
“Sunt animale moarte. Veverițe, pisici și câini. Se urcă în coșuri răscolind
după mâncare și nu mai pot ieși.”

• Substanțe chimice periculoase, cum ar fi solvenții de uz casnic,

termometrele cu conținut de mercur, recipientele pentru solvenți industriali,
uleiul de motor, recipientele deschise sau scurgeri de detergenți periculoși
pentru uz casnic, bateriile cu componente periculoase precum plumbul sau
cadmiul, becurile fluorescente și tonerele pentru imprimante. Lucrătorii au
declarat că au fost puși să se uite la videoclipuri de siguranță, dar nu au avut nici
o pregătire adecvată pentru gestionarea deșeurilor periculoase.

• Pericole biologice, cum ar fi deșeuri alimentare putrezite, scutece

utilizate, fecale de animale, și gunoiul de zi cu zi prezintă riscuri de boli
infecțioase.

• Pericole respiratorii cauzate de inhalarea pulberilor de praf, a

aerosolilor potențial infecțioși și a vaporilor chimici.

4. Lucrul în poziții incomode toată ziua

Lucrătorii care sortează materialul de pe banda de transport fixă lucrează

în poziții ale corpului incomode care duc la tulburări musculo-scheletice legate
de muncă, cum ar fi leziuni ale spatelui, umărului, genunchiului, mâinilor și
87
degetelor. Chiar și în cele mai bune condiții, spatele lor este îndoit într-un unghi
înainte pe parcursul a multor ore de lucru. Benzile de transport sunt la o înălțime
fixă și nu se adaptează la înălțimea și la îndemâna lucrătorilor de înălțime mică.
Un studiu a constatat că lucrătorii sub 5 '4 "(~ 1,64 m) se aflau într-un
dezavantaj deosebit în lucrul pe liniile de sortare.

Cu brațele întinse, cu umerii întinși, cu mâinile fixate în mod constant pe

obiecte care se mișcă într-un ritm stabilit pe o bandă transportoare vibratoare,
mulți muncitori se răsucesc, întind sau sar spre a arunca sau așeza materialele în
coș sau în jgheab. Într-un studiu, majoritatea plângerilor în legătura cu
problemele fizice ale lucrătorilor au fost asociate cu posturile fizice dificile la
care sunt expuși în mod constant.

Numărul de lucrători poziționați pe o linie de sortare, viteza liniei de

sortare și lățimea benzii transportoare contribuie în mare măsură la frecvența,
intensitatea și severitatea pozițiilor incomode și repetitive. În timpul interviurilor,
unii muncitori au descris modul în care și-au creat propriile unelte personale
(bastoane cu ghiare sau cârlige îndoite) pentru a-i ajuta la sortare și pentru a face
față stresului de a se întinde mereu peste bandă. Sculele lucrate manual, cum ar
fi acestea, indică faptul că înălțimea și lățimea benzilor transportoare și a altor
mașini nu sunt bine proiectate.

“ Când am început să lucrez ca sortator acum 10 ani, au avut opt persoane pe o

linie de sortare, acum sunt doar patru, dar compania se așteaptă ca noi să
lucrăm ca și cum ar fi opt oameni pe linie.”

5. Confruntarea cu temperaturi extreme și oboseală

Lucrătorii de reciclare sunt expuși la temperaturi exterioare, lucrând în

imediata vecinătate a ușii masive, deschise, pe care camioanele o folosesc
pentru a livra materiale. Frigul extrem este un factor de risc pentru rănile
spatelui, umărului, genunchiului, mâinii și încheieturilor și poate contribui la
pierderea preciziei manuale și a dexterității, o problemă importantă pentru un
loc de muncă care se bazează pe apucarea și sortarea unui obiect nou la fiecare
câteva secunde. Condițiile extreme de căldură contribuie la oboseală, efectele
cognitive legate de oboseală, extenuare de la căldură și, eventual, atac cerebral.
Ritmul fix al benzilor transportoare limitează ușurința și frecvența cu care

88
lucrătorii pot lua pauze pentru rehidratare sau încălzire. În plus, utilizarea
echipamentului personal de protecție necesar poate deveni intolerabil la căldură,
ceea ce duce la expuneri suplimentare. Lucrătorii supraîncălziți ar putea scoate
echipamentul pentru a respira, ceea ce îi lasă neprotejați. Planificarea și
pregătirea împotriva situațiilor de temperatură extreme și a oboselii sunt părți
esențiale ale unui program de siguranță bun.

“ Ușile se deschid odată cu livrarea camioanelor. Port două perechi de

pantaloni, două jachete, dar gerul se simte imediat... Degetele mele sunt
întotdeauna roșii de la frig.”

6. Riscuri respiratorii: Praf și alte substanțe contaminate în aer

Praful este creat de aproape fiecare fază a procesului de recuperare a

materialelor și poate conține particule minuscule de materiale plastice și sticlă,
peribole biologice, substanțe toxice și alte iritante respiratorii. Pericolele la praf
pot fi deosebit de greu de atenuat la căldură ridicată, deoarece chiar și cel mai
potrivit aparat respirator poate fi prea inconfortabil pentru perioade lungi de
timp. Fecalele de origine animală, hrana putredă și deșeurile organice plasate
greșit în cupele de reciclare pot expune lucrătorii la pericole biologice. Toxinele
biologice care devin aeroportate prin praf se numesc "bioaerozole".
Endotoxinele sunt un tip de bioaerozol cunoscut pentru că provoacă boli
respiratorii grave și are efecte grave asupra sănătății la lucrătorii expuși la
acestea. Numeroase studii privind compostarea, reciclarea și lucrătorii de
salubritate, au documentat expunerile și bolile asociate cu inhalarea
endotoxinelor. Aceleași alimente și deșeuri putrezite se găsesc și în centrele de
reciclare, deși la niveluri mai scăzute. Studiile științifice formale privind
expunerea la endotoxină și bioaerozol în centrele de reciclare lipsesc; prezența
mirosurilor și a prafului neplăcut de putregai de la alimente și praf, sugerează
necesitatea unei abordări preventivve care să recunoască și să controleze
expunerea la bioaerozol.

7. Expunerea la zgomot și vibrații

Expunerea continuă la zgomot poate contribui la stres fizic și psihic și la

pierderea auzului, poate reduce productivitatea și poate contribui la accidentele
și vătămările la locul de muncă, ceea ce face dificilă comunicarea și auzirea

89
semnalelor de avertizare. Într-un studiu al instalațiilor de reciclare, nivelurile de
zgomot înregistrate au depășit nivelurile de siguranță de standardele federale.
Expunerea la zgomot ocupațional este, de asemenea, asociată cu pierderea
auzului, tinitus, insomnie, creșterea tensiunii arteriale și o lungă listă a
schimbărilor hormonale legate de stres și a efectelor asupra sănătății.

8. Alunecări, împiedicări și căderi

Condițiile nesigure pot contribui la alunecări, împiedicări și căderi care

pot duce la o varietate de leziuni. Condițiile nesigure pot include scurgerile,
obstacolele, covorașele, podelele alunecoase, trecerea de pe o suprafață umedă
pe o suprafață uscată, podele neuniforme sau netede, încălțăminte inadecvată,
lipsa balustradelor și iluminarea slabă.

9. Stresul ocupațional și alte pericole

O lucrare largă și în creștere de cercetare științifică a documentat efectele

negative ale stresului asupra sănătății (APA 2015, Schnall et al 2009, NIOSH
2002). Pentru lucrătorii din centrele de reciclare, pot apărea surse de stres la
locul de muncă cum ar fi:

 teama de rănire sau boală din cauza pericolelor necontrolate,

 incapacitatea de a comunica problemele de securitate cu
supraveghetorii din cauza barierelor lingvistice,
 teama de a pune întrebări dacă starea de muncă este contingentă sau
temporară,
 amenințări sau hărțuire din partea colegilor sau a supraveghetorilor,
 cotele de producție;
 viteza de linie (Jamison 2011, Espino și Kissinger 2011, interviuri
lucrătorilor).

5.4 Centru de reciclare, Instrucțiuni

Operatorii ar trebui să aibă o înțelegere clară a materialelor care intră în
instalațiile lor pentru prelucrare. Acestea includ tipul de material, volumul și
timpul de livrare, precum și nivelurile de contaminare potențială și producția
necesară.

90
 Proiectare și Operații

Scopul principal al securității în proiectare este identificarea și

gestionarea riscurilor. Siguranța în proiectare este un proces care integrează
metodele de identificare a pericolelor și de evaluare a riscurilor la începutul
procesului de proiectare, pentru a elimina, izola sau minimiza riscurile de rănire
pentru cei care vor construi, exploata, întreține, dezafecta și demola facilitatea.

Posibilitatea de a elimina un pericol în etapele de proiectare timpurie

prin implicarea factorilor de decizie și luarea în considerare a ciclului de viață al
proiectului este de neprețuit.

Rapoarte:

 Un angajat și-a pierdut brațul în timp ce opera o mașină de balotat, în care era
plasat plastic și metal pentru a fi reciclat. După ce a observat un articol de plastic
necorespunzător, muncitorul a încercat să-l scoată din presa de balotat, dar și-a
prins manșonul, brațul lui fiind zdrobit. Compania a fost amendată cu 40.000 de
dolari și a fost obligată să plătească repararea a 50.000 de dolari.
 Un operator de stivuitor a fost omorât după ce a fost zdrobit de baloturi de hârtie,
fiecare cântărind mai mult de o jumătate de tonă. O anchetă efectuată de
Departamentul Muncii a constatat că procedurile de organizare a companiei
pentru hârtia reciclată au fost greșite. Compania nu a avut un cod de practică
pentru stivuire, în ciuda preocupărilor angajaților cu privire la înălțimea stivei.
Stiva care a căzut se sprijinea în mod periculos la șapte baloturi înălțime, ea fiind
mai mare decât cea permisă de Departamentul Muncii. Angajatul a fost găsit cu
fața în jos, la doi metri și jumătate de stivuitorul pe care îl opera. Mașina era în
marșarier, motorul fiind încă pornit. Nu a fost clar ce a făcut angajatul în
momentul accidentului. Cu toate acestea, Departamentul Muncii a concluzionat
că angajatul ar fi putut supraviețui dacă ar fi urmat procedurile de siguranță de
bază și ar fi rămas în interiorul cuștii de protecție a mașinii sale. Compania a fost
amendată cu 35.000 dolari și a dispus să plătească reparatii de 40.000 de dolari
familiei, în plus față de 20.000 de dolari pe care compania le-a oferit deja. De
atunci a introdus instrucțiuni detaliate privind stivuirea în siguranță.

Activități implicate în facilitățile de recuperare a materialelor:

 Accesul la site se face de obicei prin intermediul unui pod-basculă.

91
  Materialele reciclabile sunt aduse de o varietate de camioane de colectare sau
livrate în vrac.
 Materialele sunt livrate în general într-un singur punct și transferate pe un
sistem de transportoare în vederea pregătirii pentru sortare.
 Materialele sunt sortate folosind o combinație de transportoare care
alimentează mașini de balotat. O metodă de separare a obiectelor este prin
îndepărtarea materialelor de către personal atunci când acestea se deplasează
de-a lungul unui sistem de transportare; alte metode includ combinații de
separare automată, inclusiv tehnologia de separare automată, optică,
magnetică, curenți turbionari și cu aer.
 Odată ce materialele sunt sortate și balotate, cel mai probabil vor fi stocate pe
amplasament pentru a aștepta transportul în afara amplasamentului. În cazul
materialelor reutilizabile în vrac, bunurile pot fi mutate în jurul
amplasamentului pentru a satisface nevoile de depozitare ale instalației.

Pericole
Există o gamă largă de pericole asociate, printre care:

 instalații și echipamente staționare și mobile, care pot include mașini de balotat,

benzi transportoare, compactori, stivuitoare, excavatoare, tractoare sau
încărcătoare și camioane.
 Materialele de procesare creează diverse pericole cum ar fi un mediu de lucru cu
praf din cauza hârtiei, cartonului și sticlei și muchii ascuțite care provin din
capace de oțel, sticlă spartă și plastic.
 Un centru de reciclare poate primi o gamă de materiale contaminate și
nereciclabile care includ; substanțe periculoase, mărfuri periculoase, obiecte
ascuțite, deșeuri animale și medicale / veterinare și deșeuri generale.
 Ergonomia slabă în ceea ce privește înălțimea și lățimea transportorului, viteza
transportorului, configurarea stației de sortare și fluxul de lucru.
 Pericole pentru sănătatea mediului cum ar fi zgomotul, fumul, evacuarea, praful
și iluminatul.

92
 Gestionarea traficului pe site, inclusiv livrarea, mișcările autovehiculelor,
încărcarea materialelor.
 Interacțiunea cu pietonii și autovehiculele create de traficul site-ului, încărcarea
materialelor și vehiculele care se mișcă în marșarier.
 Manipularea manuală, cum ar fi sortarea repetitivă, ridicarea, mișcările de
răsucire în timpul sortatului.
 Cerințe de depozitare și stivuirea pentru stabilitatea balotilor sau a paleților
(înălțime maximă).
 Focul, ca urmare a materialelor combustibile, inclusiv îmbrăcăminte, hârtie, și
carton, materiale plastice, cenușă.
 Îngrijirea necprespunzătoare, inclusiv lipsa curățeniei, scurgerea materialelor de
pe transportoare, detritus rezidual, suprafețele alunecoase, organizarea
necorespunzătoare a materialelor, dezordinea.
 Muchii neprotejate cum ar fi scările, gropile sau platformele de basculare ridicate.
Deplasarea prin și în jurul stocurilor și materialelor balotate, suprafețe inegale,
gropi sau tuneluri pot crea un risc semnificativ de alunecare, împiedicare sau
cădere.
 Acțiuni sau comportamente necorespunzătoare ale vizitatorilor, inclusiv clienți,
contractori, operatori comerciali, grupuri de studenți și copii.
 Dăunători, inclusiv păsări, pisici, viespi și rozătoare.
 Magneții și curentul turbionar au un curent magnetic foarte mare, care poate avea
un efect nociv asupra stimulatoarelor cardiace.
 Vitezele transportorului mai mari de 10 metri pe minut pot conduce la simptome
asemănătoare bolii de mișcare la operatorii care lucrează perpendicular pe bandă.
 Margini neprotejate la curățarea, modificarea și întreținerea instalațiilor și a
echipamentelor.
 Lucrul în spații închise sau restrânse.
 Utilizarea aerului comprimat și a apei de înaltă presiune.

PUNCT DE ACȚIUNE: Toate pericolele trebuie identificate, evaluate și

înregistrate. Angajaților trebuie să li se reamintească în mod regulat de toate
pericolele relevante și controalele existente.

93
 PUNCT DE ACȚIUNE: Punerea în aplicare sau abordarea următoarelor
măsuri vor ajuta angajatorii să îndeplinească cerințele legale și de bună
practică:

Instalații și echipamente
 instalațiile și echipamentele staționare și mobile ar trebui utilizate în scopurile
pentru care au fost proiectate și utilizatorii trebuie să fie instruiți și autorizați să
opereze o instalație specifică; toate echipamentele trebuie întreținute în
conformitate cu recomandările producătorului. Procedurile de operare ar trebui
să descrie utilizarea sigură și corectă a instalației sau a echipamentelor.
 Sistemele de pază, de interblocare, procedurile de blocare/ interdicție, farurile de
avertizare și sirenele ar trebui să fie considerate controale adecvate ale riscurilor
pentru instalații și mașinării, de ex. Benzi transportoare și mașini de balotat.
 Sistem de autorizare pentru reparații și întreținere, de ex. lucru la cald, spații
închise / restrânse.
 Metode de protecție a lucrătorilor în timpul lucrului la înălțimi care pot include
sisteme de poziționare a scaunelor / mânerelor, sisteme de fixare sau oprire.
 Trebuiesc furnizate programe de pregătire și echipament personal de protecție
pentru personalul care utilizează aer comprimat.
 Trebuiesc furnizate indicatori și informații, evaluări de sănătate înainte de
angajare, inducție și instruire pentru a se asigura că toate persoanele de pe teren
cunosc existența instalațiilor magnetice, curente turbionare și de sortare optică
care ar putea afecta în mod negativ sănătatea sau condițiile medicale.

Manipularea manuală
 Lucrătorii care trebuie să manipuleze materialele și / sau deșeurile trebuie să
aibă vaccinări adecvate pentru a fi protejați împotriva riscului de infectare.
Trebuie să le fie asigurat echipament personal de protecție adecvat pentru a
minimiza riscul de expunere la zgomot, praf, obiecte ascuțite, deșeuri medicale
și alte pericole identificate.
 Aderarea la practicile corecte de manipulare manuală este esențială pentru
minimizarea riscurilor pentru operatori. Mișcările repetitive, elementele de ridicare
sau deplasare, mișcările de răsucire și de întindere trebuie gestionate prin

94
 implementarea unor controale adecvate. Acestea ar putea include utilizarea
dispozitivelor de ridicare mecanică, configurarea stațiilor de sortare, formarea
manuală de manevrare și echipamentele individuale de protecție.

 Stațiile de sortare, transportoarele și banchetele de lucru ar trebui să fie

proiectate și organizate pentru a asigura că acestea permit suficient spațiu
pentru îndeplinirea sarcinilor și ar trebui să aibă, de asemenea, o înălțime și o
lățime adecvată pentru fiecare lucrător.
 Activitățile trebuie revizuite din punctul de vedere al impactului lor asupra
altora, pentru a asigura că fluxul de lucru nu creează pericole suplimentare.
Setarea fluxului de lucru și a zonei de sortare ar trebui luată în considerare.
Viteza transportorului ar trebui să fie gestionată pentru a reduce potențialele
daune cauzate de repetarea și boala de mișcare.

Menajul și administrarea siturilor

 Ar trebui dezvoltat un plan de gestionare a traficului adecvat pentru a asigura
trecerea în siguranță a vehiculelor și a pietonilor în preajma locului de muncă.
Acest lucru ar trebui să abordeze pericolele asociate cu toate mișcările
vehiculului, inclusiv instalațiile mobile. Operatorii ar trebui să aibă în vedere
folosirea unui spotter sau a unui punct-persoană pentru vehiculele ce merg
înapoi sau a vehiculelor care își ridică elevatoarele. Trebuie luate în considerare
gestionarea vitezei, traficului și mișcărilor pietonale. Separarea clară a siturilor
mobile și a pietonilor ar trebui proiectată în proiectarea amplasamentului.
 Elementele care sunt stivuite sau stocate trebuie să urmeze un plan de stocare
adecvat, care includ detalii privind înălțimea maximă a balotului și stabilitatea
stocurilor.
 Operatorii centrelor de reciclare ar trebui să asigure implementarea practicilor
de menaj pentru a menține un loc de muncă sigur. Printre acestea se numără
păstrarea căilor de acces libere, depozitarea în siguranță a materialelor, pentru
evitarea scurgerii stocurilor în zonele de depozitare, curățarea scurgerilor
imediat după apariția acestora și păstrarea ieșirilor de urgență și a

95
 echipamentului de urgență. Trebuie avut grijă să se evite acumularea de praf
inflamabil generat de manipularea și prelucrarea hârtiei și a cartonului.
 Trebuie să se asigure EIP (echipament individual de protecție) adecvat pentru a
minimiza riscul de expunere la zgomot, fum, praf, obiecte ascuțite, iritante,
deșeuri medicale și alte pericole identificate.
 Trebui asigurată securitatea sitului pentru a preveni accesul neautorizat. 
 Trebuie să existe planuri și sisteme de eradicare a insectelor.

Vizitatori
 Centrele de reciclare ar trebui să dispună de sisteme de gestionare a
contractorilor, incluzând inducția, identificarea pericolelor, raportarea
accidentelor, monitorizarea contractorilor și evacuarea de urgență.
 Vizitatorii trebuie să fie însoțiți mereu.
 Operatorii comerciali ar trebui să fie îndrumați și monitorizați pentru a asigura
un comportament sigur și asistați acolo unde este necesar.
 Trebuie elaborate planuri specifice pentru gestionarea grupurilor de vizitatori.

Acceptarea materialelor
 Centrele de reciclare trebuie să dispună de proceduri pentru identificarea,
manipularea și eliminarea materialelor neconforme. O instruire și o pregătire
clară ar trebui să fie oferite lucrătorilor privind identificarea și manipularea
materialelor în afara domeniului de aplicare al criteriilor lor de acceptare.
 Sistemele de identificare și control a materialelor inflamabile, de exemplu,
hârtia, cartonul și plasticul, trebuiesc implementate. Aceasta ar putea include
programe de formare a personalului, furnizarea de echipamente de prevenire și
combatere a incendiilor și planuri de urgență.
 Materialele nu trebuie stivite în afara clădirii.
 Ar trebui să fie luate în considerare și sistemele de alarmă monitorizate și
sistemele de aspersoare interne.
 Trebuie să se pună la dispoziție echipamentul de protecție individuală în cazul în
care nu s-au putut elimina sau izola pericolele. Angajații trebuie obligați să
folosească echipamentul, iar angajatorii trebuie să ofere instruire în utilizarea
oricărui EIP furnizat.

96
 

Procedurile de blocare pentru vehiculele și echipamentele utilizate în centrele

de reciclare
 Trebuie să fie prevăzute instrucțiuni de blocare pentru fiecare
echipament și vehicul pentru a permite desfășurarea activităților
în condiții de siguranță și alimentarea elementelor în mișcare
trebuie să fie întotdeauna blocată.
 Asigurarea că cerințele privind procedurile de blocare fac parte
din instruirea de inițiere a noilor angajați la locul de muncă.

Situațiile care necesită proceduri de blocare pot include:

 Repararea oricăror defecțiuni sau defalcări mecanice care afectează
funcționarea în siguranță a instalațiilor sau echipamentelor.
 Întreținerea și inspecția periodică a tuturor pieselor de mașinării,
echipamente și vehicule.
 Inspectarea și testarea tuturor blocurilor de siguranță, a
întrerupătoarelor și a altor dispozitive de protecție pentru a se asigura
că dispozitivele nu au fost dezactivate sau ocolite.

IMPORTANT: Dacă dispozitivele de siguranță sunt ocolite sau deteriorate,

piesa de echipament sau vehiculul nu trebuiesc folosite decât atunci când
acestea sunt pe deplin funcționale.

Curățarea, întreținerea, modificările și repararea

 Înainte de întreținerea, modificarea sau repararea instalațiilor sau a

echipamentelor, trebuie utilizate proceduri complete de blocare.
 Întreținerea trebuie efectuată la ore regulate și trebuiesc programate.
 Trebuie să fie disponibile instrucțiuni care să precizeze utilizarea, curățarea și
îngrijirea unității sau a componentelor, inclusiv după efectuarea modificărilor.
 Modificările trebuie efectuate numai de personal calificat și competent.
 Instrucțiunile de operare trebuie să includă indicații de precauție asociate cu
reconstrucția sau modificarea.
 Evaluările de risc trebuie efectuate și înregistrate în cazul oricărei modificări.
97
 Metode de protejare a lucrătorilor în timpul lucrului la înălțimi care pot include
sisteme de poziționare a scaunelor / mânerelor, sisteme de fixare sau oprire.

IMPORTANT: Modificările pot include schimbarea instalațiilor, a

echipamentelor, prelucrarea materialelor sau a sarcinilor.

Instruire
Exemple de metode pentru asigurarea că angajații sunt instruiți
corespunzător includ:

 Furnizarea de proceduri de operare standard clare, concise și sigure,

inclusiv liste de verificare a vehiculelor și acțiuni corective.
 Inducție și cursuri regulate de pregătire internă și sesiuni de
perfecționare.
 Instruire specifică pentru sănătate și securitate, de ex. formarea
conducătorilor auto, proceduri blocare/interdicție și manevrarea
manuală.
 Întâlniri ale personalului unde se vor discuta practici operaționale
sigure și corecte.

98
 Table 1/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor

Activitatea sau zona de activitate Pericole Descrieți răul care ar putea Pericol Eliminare? Măsuri de control
avea loc Semnificativ?
(Da/Nu) Isolare?
Minimizare?

Materiale Inflamabile Foc / căldură  Fatalitate (moarte) Da Izolare  Sisteme de avertizare și protecție la foc.
 Vătămare gravă Minimizare  Proceduri de indentificare, depozitare și segregare

 Arsuri și opăriri
 Instruire.

Pericole pentru
Pericolele sitului sănătatea mediului  Vătămare gravă Da Izolare  Sisteme de extracție.
Ex: praf, fum,
zgomot, vibrații
Minimizare  Sisteme de aburire.

 Monitorizarea sănătății.
 Monitorizarea mediului.
 EIP (echipament individual de protecție).
 Suport de vibrații din cauciuc.

Manipulare manuală  Vătămare gravă Da Minimizare  Dispozitive mecanice de ridicare.

 Luxații / Entorse  Instruire.
 EIP.

Dăunători  Infecții Nu Minimizare  Stații de momeală.

 Program de întreținere.
 Sârmă pentru păsări.
 Eliminarea cuiburilor de păsări.

Menaj sărăcăcios  Vătămare gravă Da Minimizare  Păstrați pasarelele / scările / căile de acces
fără resturi.
 Depozitarea în siguranță a articolelor.

99
 Table 2/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor

Activitatea sau zona de activitate Pericole Descrieți răul care ar putea Pericol Eliminare? Măsuri de control
avea loc Semnificativ?
(Da/Nu) Izolare?

Minimizare?

 Procedurile de scurgere.
 Controalele la locul de muncă.

Traficul pe sit  Fatalitate (moarte) Da Izolare  Plan de management al traficului.

 Vătămare gravă Minimizare  Limite de viteză.
 Semne rutiere / conuri / bariere.
 Semnalizare și direcție.

Alunecări, împiedicări și
căderi  Vătămare gravă Da Izolare  Protecția la înălțime și / sau
sisteme de reținere.
Minimizare
 Scări cu trepte anti-alunecare.
 Nu umblați pe materiale reciclabile și deșeuri.

 Gărzi și balustrade.
 Curățirea scurgerilor lichide din zonele de balotare.

Grupuri de vizitatori  Vătămare gravă Da Izolare /  Introducerea sitului.

Minimizare
 Regulile sitului.
 Izolarea grupurilor din zonele operaționale.

 EIP unde este necesar.

 Supraveghere și escortare continuă.
 Adulți / tutori / copii raporturi .

100
 Table 3/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor

Activitatea sau zona de activitate Pericole Descrieți răul care ar putea Pericol Eliminare? Măsuri de control
avea loc Semnificativ?
(Da/Nu) Izolare?
Minimizare?

Vizitatori ce includ  Fatalitate Da Minimizare  Sisteme de management al contractorilor.

copii și
 Vătămare gravă  Să fie acompaniați.
contractori
 Direcție, monitorizare și asistență
pentru clienți.

Manipularea
Sortare materialelor reciclabile  Vătămare gravă Da Eliminare  Sortarea automată.
și obiectelor ascuțite Minimizare
 Minimizați frecvența de manipulare în procesul
de muncă.
 Vaccinări.
 EIP.

Ergonomie slabă  Disconfort, durere & Nu Minimizare  Evaluarea stației de lucru.

rănire
 Setarea stației de lucru (înălțime, lățime).
 Rogojini anti-oboseală.
 EIP.
 Controlul vitezei transportorului.
 Proceduri de raportare anticipată.

Substanțe periculoase  Vătămare gravă Da Izolare  Proceduri de identificare și

și bunuri periculoase închidere.
Minimizare
 Segregarea substanțelor incompatibile.
 Operatori instruiți.
 Manipulanți autorizați.
 Proceduri de urgență.

101
 Table 4/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor
Activitatea sau zona de activitate Pericole
Utilizarea, întreținerea și curățarea Elemente mobile, de
instalațiilor mobile. exemplu stivuitoare,
încarcatoare, excavatoare
Utilizarea, întreținerea și curățarea Elemente staționare și
de instalații și echipamente. echipament, de
exemplu mașini de
balotat sau
benzi transportoare
Descrieți răul care ar putea Pericol Eliminare? Măsuri de control
avea loc Semnificativ?
(Da/Nu) Izolare?
Minimizare?
 EIP disponibil în caz de urgență.
 Proceduri de manipulare, depozitare și
eliminare.
 Fatalitate Da Izolare  Evaluarea riscului pentru a determina dacă eliminarea
pericolului este posibilă.
 Vătămare gravă Minimizare
 Separrea zonei mobile de pietoni.
 Alarme, iluminare și semnalizatoare.
 Proceduri blocare/ interdicție
 Întreținere preventivă.
 Verificare preliminară.
 Operatori licențiat, instruiți, autorizați și
competenți.
 Proceduri de operare.
 Semne și etichete.
 Fatalitate Da Eliminare  Evaluarea riscului pentru a determina dacă eliminarea
pericolelor este posibilă.
 Vătămare gravă Izolare
 Gărzi, interblocări, opriri de urgență,
Minimizare
alarme.
 Proceduri blocare/ interdicție.
 Întreținere preventivă.
 Verificare preliminară.
 Operatori autorizați și
competenți.
102
 Table 5/5 Pericole suplimentare pentru instalațiile de recuperare a materialelor

Activitatea sau zona de activitate Pericole Descrieți răul care ar putea Pericol Eliminare? Măsuri de control
avea loc Semnificativ?
(Da/Nu) Izolare?
Minimizare?

 Proceduri de operare.

 Semne și etichete.

 schele / balustrade sisteme de poziționare

de lucru, sisteme de reținere.

103
 6. Concluzii

 Unul din pericolele majore de vătămare în instalațiile de reciclare este prezența

materialelor periculoase. Multe lucruri ajung pe linia de reciclare care nu au ce
căuta acolo. Lucrătorii trebuie să sorteze prin deșeuri periculoase, uneori chiar
animale moarte, ace utilizate, scutece murdare, alimente putrede, cioburi de sticlă,
substanțe chimice otrăvitoare și alte articole nocive.

 Lucrătorii din industria de reciclare se află în prima linie a procesului de sortare.

Atunci când consumatorii sunt iresponsabili, permițând trimiterea articolelor
necorespunzătoare la centrele de reciclare, lucrătorii suportă sarcina de a se ocupa
de aceste articole și a le elimina din sistem. Contactul cu materiale periculoase
poate provoca vătămări corporale și boli.

 Echipamentele de reciclare sunt deseori grele și periculoase. Angajații din

unitățile de reciclare trebuie să lucreze cu stivuitoare, balotoare, încărcătoare
frontale și benzi transportoare mari. Baloturile de deșeuri sortate pot cântări câteva
tone și pot cădea pe muncitori, lasându-i neoameni sau chiar ucigându-i. Dacă
mașinăria prezintă defecțiuni sau este utilizată în mod necorespunzător, poate
cauza răniri letale. Compactoarele sunt deosebit de periculoase. Când angajații
sunt prinși în aceste mașini, sunt zdrobiți de vii.

 Mașinăriile sunt importante în industria de gestionare a deșeurilor, dar nici o

mașină nu poate înlocui abilitatea și judecata unui lucrător de reciclare. O mare
parte din procesul de sortare are loc manual. Această sarcină grea poate provoca
oboseală, sindromul de tunel carpian și vătămări provocate de obiecte periculoase.
Lucrătorii stau la benzile transportoare ore în șir, sortând prin movile de gunoi și
punând obiectele în pubelele corespunzătoare.

 Chiar și cu o pregătire ergonomică adecvată, angajații se confruntă adesea cu

leziuni repetitive de stres și cu alte dizabilități, de la sortarea materialelor pe linia
de reciclare. Conform unui studiu al OSHA efectuat în 2013, mai mult de doi din
trei lucrători din instalațiile de reciclare au suferit o boală sau o leziune cauzată de

104
 locul de muncă. 57% dintre aceste probleme au fost leziuni musculo-scheletice,
cel mai adesea leziuni de spate.

 Multe facilități de reciclare sunt locuri foarte neplăcute de lucru. Angajații

raportează căldură excesivă, boală, mirosuri inestetice, praf toxic, igienă precară și
lipsa de curățenie în instalații. Măștile de protecție nu sunt adesea suficiente
pentru a elimina praful. Lucrul sub presiunea timpului în acest mediu poate duce
la probleme de sănătate și afecțiuni provocate de stres.

 Vibrațiile și expunerea la zgomot reprezintă amenințări periculoase pe linia de

reciclare. Un zgomot ocupațional sever poate provoca o serie de probleme fizice,
inclusiv insomnie, pierderea auzului, tulburări cardiovasculare, tinitus și
dezechilibre hormonale în sânge. Lucrătorii din multe unități nu sunt capabili să
comunice între ei sau să audă din cauza zgomotului prea mare al mașinăriilor de
reciclare.

 Uzinele de reciclare se bazează mai mult pe lucrători pe termen scurt sau pe

agenții de muncă, deoarece nimeni nu vrea să lucreze într-un astfel de mediu cu o
astfel de muncă repetată. Mulți muncitori în instalațiile de reciclare și deșeuri sunt
angajați temporari, deoarece companiile pot economisi bani angajând personal
temporar pentru a sorta prin deșeuri, dar prețul este plătit de către lucrătorii înșiși.
Acești lucrători sunt în mod constant mai prost plătit și mai puțin instruiți. Studiile
OSHA arată că formarea în materie de siguranță, adesea lipsește în centrele de
reciclare din cauza prevalenței lucrătorilor contingenți sau lucrătorilor temporari.

 Lucrătorilor temporari li se cere adesea să efectueze sarcini periculoase fără

instrucțiuni corespunzătoare. Riscul de a pierde un loc de muncă temporar este un
factor puternic de descurajare în a vorbi atunci când există condiții nesigure în
cadrul unui centru de reciclare. În unele cazuri, lucrătorii nu vor solicita nici
măcar îngrijire medicală, deoarece nu doresc să atragă critici din partea
angajatorilor lor.

105
 S-a simțit nevoia de a monitoriza colectorii de linii în fabricile de reciclare fără a
se baza pe competențele individuale. Problema esențială este că cei care nu sunt
competenți nu ar trebui să fie la conducerea instalațiilor mari.

 În fabricile de reciclare, scopul este de a scoate produsul, iar echipa trebuie să

colaboreze pentru a realiza acest lucru.

 Forța de muncă este, în esență, auto-selectată, deoarece persoanele susceptibile la

probleme musculare și alte probleme de sănătate nu vor lucra în industrie. Există
puține teste de sănătate la locul de muncă.

 Standardele mediului intern de lucru sunt relativ bune în instalațiile scumpe. Cu

toate acestea, instalațiile de reciclare au fost în mod tradițional adaptate din
echipamentele produse pentru alte industrii. Considerațiile ergonomice au lipsit,
de asemenea, în trecut. Instalațiile de reciclare au fost în mod obișnuit încorporate
în clădiri vechi (uneori necorespunzătoare) care nu sunt suficient de mari și
închise pe trei laturi. Situația se îmbunătățește totuși, odată cu introducerea
abilităților de inginerie de proces.

 Recrutarea și selecția se bazează în mare măsură pe faptul dacă lucrătorii se întorc

și rămân la locul de muncă.

 Cheltuielile de formare sunt în general scăzute, deși acest lucru va varia pe viitor.
A avea bani disponibili este o chestiune esențială. În centrele de reciclare, este
posibil să existe o tendință de a se face doar minimul în ceea ce privește formarea,
deoarece companiile nu știu dacă muncitorii vor rămâne sau nu. Companiile vor
investi în oameni odată ce s-au stabilit și vor arăta că doresc să rămână.

 Managerii și supervizorii absolvenți au fost considerați mai receptivi la mesajele

de sănătate și securitate în general decât lucrătorii mai în vârstă care au făcut-o
întotdeauna așa ca în trecut.

106
 Autoritățile locale nu s-au simțit interesate de bunăstarea lucrătorilor în trecut, iar
lucrătorii păstrează opinia că angajatorii nu sunt interesați de aceasta. Cu toate
acestea, lucrătorii consideră că sănătatea și securitatea sunt aspecte importante de
luat în calcul pentru compania lor, nu pentru ei. În prezent există structuri
corporative responsabile și cultura de siguranță este în curs de dezvoltare.

Recomandări

Industria de reciclare se confruntă cu o gravă criză de siguranță. Facilitățile pot

lua măsuri pentru a rezolva aceste probleme și pentru a reduce riscul de rănire
sau deces pe linia de sortare. Printre cei mai importanți pași se numără
următoarele:

 Formarea profesională a tuturor angajaților, inclusiv a angajaților temporari,

contingenți și cu fracțiune de normă

 Existența comunicării cu agențiile de personal

 Inspectarea periodică a echipamentelor de procesare în instalațiile de reciclare

 Cele mai bune practici ergonomice pe linia de sortare

 Personal suficient pentru evitarea stresului asupra muncitorilor individuali

 Echipamente de protecție adecvate și îmbrăcăminte de protecție pentru toți

lucrătorii

Atunci când supraveghetorii sunt dispuși să se angajeze la standarde mai înalte

și să urmeze acești pași, oamenii vor fi mai în siguranță în instalațiile de
reciclare.

Lucrul în industria de reciclare poate fi o provocare. Persoanele care au fost

rănite în instalațiile de gestionare a deșeurilor ar trebui să ia în considerare
discuția cu un avocat de compensare al lucrătorilor pentru a le discuta drepturile.

107
REFERINȚE

Alli, B.O. (2001) Fundamental principles of occupational health and safety.

Geneva, International Labour Office (ILO). Retrieved from
http://univer.nuczu.edu.ua/tmp_metod/1026/FUNDAMENTAL%20PRINCIPL
ES%20OF%20OCCUPATIONAL%20HEALTH%20AND%20SAFETY.pdf

Alli, B. O. (2008). Fundamental principles of occupational health and safety.

Second
edition. Geneva, International Labour Office (ILO). Retrieved from
http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/@dgreports/@dcomm/@publ/docum
ents/publication/wcms_093550.pdf

Annepu, R. (January 2017). Significance of Solid Waste Management. Retrieved

from https://www.cleantechloops.com/significance-swm/

Asian Development Bank, 2013. Materials recovery facility tool kit. Retrieved
from

https://www.adb.org/sites/default/files/publication/30220/materials-recovery-
facility-tool-kit.pdf

Banyule City Conuncil. Fact sheet Material Recovery Centre. Retrieved from
https://www.banyule.vic.gov.au/files/assets/public/files-forms-and-
attachments/rethink/fact-sheet-material-recovery-centre.pdf

Brück, C. ( March 2016). General principles of EU OSH legislation. Retrieved

from https://oshwiki.eu/wiki/General_principles_of_EU_OSH_legislation

108
California's Department of Resources Recycling and Recovery, (June 1995).
Inspection Guidance for Transfer Stations, Materials Recovery Facilities, and
Waste-to-Energy Facilities Retrieved from
http://www.calrecycle.ca.gov/lea/Advisories/23/TransferMRF.pdf

Carlström, V (December 2016). Foreign media reports Sweden has run out of
garbage and is forced to import - here's what's really going on. Retrieved from
http://nordic.businessinsider.com/foreign-media-reports-sweden-has-run-out-of-
garbage-and-is-forced-to-import---heres-whats-really-going-on-2016-12/

Crawley Borough Council, September 2006. Green waste information sheet.

Retrieved from
http://www.crawley.gov.uk/pub_livx/groups/webcontent/documents/adviceguid
ance/int106900.pdf

Edwards. R. (2014). The fatal dangers of working in the recycling industry.

Retrieved from
https://www.etui.org/content/download/14043/115379/file/Hesamag_09_EN-
17-21.pdf

European Union, 2010. Being wise with waste: the EU’s approach to waste
management. Retrieved from
http://ec.europa.eu/environment/waste/pdf/WASTE%20BROCHURE.pdf

European Union, 2011. Socio-economic costs of accidents at work and work-

related ill health. benOSH publication, benefits of Occupational Safety and
Health. Retrieved from
http://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=7417&langId=en

109
European Union, April-May 2011. Socio-economic costs of accidents at work
and work-related ill health. Final report benOSH, benefits of Occupational
Safety and Health. Retrieved from
https://www.internationalsosfoundation.org/~/media/international-sos-
foundation/files/resources/international/white-papers/benosh_final-
report_110505.pdf?la=en

EU-OSHA, 2014. Calculating the costs of work-related stress and psychosocial

risks. European Risk Observatory, Literature Review. Retrieved from
https://osha.europa.eu/en/tools-and-
publications/publications/literature_reviews/calculating-the-cost-of-work-
related-stress-and-psychosocial-risks

EUROSTAT, 2013. European Statistics on Accidents at Work (ESAW).

Luxembourg: Publications Office of the European Union. Retrieved from
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3859598/5926181/KS-RA-12-102-
EN.PDF/56cd35ba-1e8a-4af3-9f9a-b3c47611ff1c

EUROSTAT, November 2016. Non-fatal and fatal accidents at work in

the European Union . Retrieved from
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Accidents_at_work_statistics

EU-OSHA. European directives on safety and health at work.

https://osha.europa.eu/en/safety-and-health-legislation/european-directives

EU-OSHA. EU Directives:
Workplaces, equipment, signs, personal protective equipment

110
https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/workplaces-equipment-signs-
personal-protective-equipment

Exposure to chemical agents and chemical safety

https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/exposure-to-chemical-agents-
and-chemical-safety/

Exposure to physical hazards

https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/exposure-to-physical-hazards/

Exposure to biological agents

https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/exposure-to-biological-agents/

Provisions on workload, ergonomic and psychosocial risks

https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/provisions-on-workload-
ergonomical-and-psychosocial-risks/

Sector specific and worker related provisions

https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/sector-specific-and-worker-
related-provisions/

Fredén, J. (March 2017). The Swedish recycling revolution. Retrieved from

https://sweden.se/nature/the-swedish-recycling-revolution/

Health and Safety Executive, (August 2014). Risk assessment, A brief guide to
controlling risks in the workplace. Retrieved from
http://www.hse.gov.uk/pubns/indg163.pdf

Hosetti, B.B. (2006). Prospects and Perspective of Solid Waste Management.

Johnson, B.T. (November 1997). Household Hazardous Wastes. Retrieved from

http://extoxnet.orst.edu/faqs/indoorair/househol.htm

111
Kessler Consulting, September 2009. Materials recovery facility technology
review. Retrieved from
https://www.dep.state.fl.us/waste/quick_topics/publications/shw/recycling/Innov
ativeGrants/IGYear9/finalreport/Pinellas_IG8-06_Technology_Review.pdf

LeBlanc, R (May 2017). An Introduction to Solid Waste Management.

Retrieved from https://www.thebalance.com/an-introduction-to-solid-waste-
management-2878102

Nicolescu, I. G. & Trifu. A. & Graveling, R. & Dobrescu, E. (February 2017).

OSH systems at national level - Romania. Retrieved from
https://oshwiki.eu/wiki/OSH_systems_at_national_level_-_Romania

Paralika, M. (2007). Solid Waste Management and Recycling Techonologies.

http://www.eschooltoday.com/waste-recycling/sources-of-waste.html

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_waste_types

https://en.wikipedia.org/wiki/Industrial_waste

http://ec.europa.eu/environment/waste/mining/

https://en.wikipedia.org/wiki/Municipal_solid_waste

http://edugreen.teri.res.in/explore/solwaste/types.htm

https://en.wikipedia.org/wiki/Construction_and_demolition_waste

https://en.wikipedia.org/wiki/Biomedical_waste

https://en.wikipedia.org/wiki/Hazardous_waste

https://en.wikipedia.org/wiki/Biodegradable_waste

https://en.wikipedia.org/wiki/Electronic_waste

112
https://en.wikipedia.org/wiki/Bulky_waste

http://study.com/academy/lesson/what-is-integrated-waste-management-
definition-and-examples.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Waste_management

https://en.wikipedia.org/wiki/Incineration

https://en.wikipedia.org/wiki/Materials_recovery_facility

https://en.wikipedia.org/wiki/Waste-to-energy

http://ec.europa.eu/environment/waste/landfill_index.htm

http://leg.mt.gov/bills/mca/75/10/75-10-804.htm

https://en.wikipedia.org/wiki/Waste_hierarchy

https://archive.epa.gov/epawaste/conserve/smm/wastewise/web/html/prevent.ht
ml

http://rationalwiki.org/wiki/Waste_hierarchy#Prevention

https://www.denvergov.org/content/denvergov/en/trash-and-
recycling/composting/backyard-compost.html

https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/indicators/waste-recycling-
1/assessment

https://www.eea.europa.eu/themes/waste/municipal-waste/municipal-waste-
management-across-european-countries

http://www.letsrecycle.com/news/latest-news/recycling-rates-in-europe-
continuto-rise-eea-claims

https://en.wikipedia.org/wiki/Single-stream_recycling

https://cleanriver.com/sustainability/emerging-trends/single-stream-recycling/

http://vangelinc.com/recycling/single-vs-dual-stream-recycling

https://www.earthsfriends.com/why-recycling-important/

https://en.wikipedia.org/wiki/Recycling

113
https://www.citylab.com/life/2015/06/how-cities-can-make-work-safer-for-
recycling-workers/396899/

http://www.alternet.org/labor/recycling-feel-good-activity-not-workers-hurt-or-
killed-job

http://www.alternet.org/labor/did-you-know-recycling-can-be-dangerous-job

http://www.ishn.com/articles/103724-recycling-is-a-feel-good-activity-but-not-
for-workers-hurt-or-killed-on-the-job

http://www.recyclingtoday.com/article/rt1115-nwra-safety-resources/

https://www.claitec.com/en/reducing-risks-to-workers-in-the-recycling-industry/

https://osha.europa.eu/en/safety-and-health-legislation

https://osha.europa.eu/en/legislation/directives/the-osh-framework-directive/1

http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:31989L0391&from=EN

114