Dizertatie Protectia Sanatatii Si Securi

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT
MASTER DREPTUL MUNCII – RELAȚII DE MUNCĂ ȘI INDUSTRIALE
DISCIPLINA – RELAȚII DE MUNCĂ ȘI INDUSTRIALE

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
PROTECȚIA SĂNĂTĂȚII SI SECURITĂȚII

ÎN MUNCĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Dima Elena-Luminița
Absolvent,
Ureche I. Roxana-Elena
București 2015
CUPRINS
CAPITOLUL 1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și domeniul de

aplicare a normelor de securitate și sănătate în muncă......................................4
1.1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile caracteristice ....4

1.2. Scopul reglementărilor legale și domeniul lor de aplicare...........................6
1.3. Scurt istoric al securității și sănătății în muncă.............................................7
1.4. Reglementarea securității și sănătății în muncă în dreptul european........11
1.5. Reglementarea internă a securității și sănătății în muncă..........................14
CAPITOLUL 2. Principiile securității și sănătății în muncă pe plan intern și

pe plan european....................................................................................................16
2.1. Securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general............16
2.2. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă și securitatea și sănătatea în

muncă...........................................................................................................16
2.3. Integrarea securității și sănătății în muncă în procesul de muncă..........18
2.4. Caracterul preventiv al asigurării securității și sănătății în muncă........18
2.5. Realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă – obligația legală a

angajatorului.................................................................................................19
CAPITOLUL 3. Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor........................20
3.1. Obligațiile angajatorului...............................................................................20
2
3.1.1. Obligații generale și obligații speciale............................................20
3.1.2. Instruirea lucrătorilor.........................................................................27
3.1.2 Serviciul de medicina muncii.............................................................27
3.2. Obligațiile lucratorilor..................................................................................29
CAPITOLUL 4. Studiu de caz – SC Mentor S.R.L............................................30
CONCLUZII..........................................................................................................50
BIBLIOGRAFI......................................................................................................51
3
CAPITOLUL 1.
Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și domeniul de aplicare

a normelor de securitate și sănătate în muncă
1.1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile

caracteristice
Securitate și sănătate în muncă constituie unul dintre domeniile de preocupare prioritară

ale Uniunii Europene, și un concept de un interes din ce în ce mai important și la nivel național,
având în vedere faptul ca accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale sunt din ce în ce
mai prezente în societatea noastră, generând reale probleme umane și economice. Statisticile ne
arata faptul ca anual au loc mai mult de zece milioane de accidente de muncă, iar cheltuielile si
pierderile anuale datorate accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale reprezintă 2-4%
din PIB. Un alt fapt îngrijorător este acela că, din păcate, datorită lipsei de experiență, tinerii
reprezintă categoria de vârstă cea mai afectată.
Prin urmare, obiectivul securității și sănătății în muncă este acela de a înlătura toate
obstacolele ce apar în procesul muncii, care pot fi susceptibile să provoace accidente de muncă
sau îmbolnăviri profesionale. Rolul primordial al securității și sănătății în muncă este acela de
prevenție.
La nivelul Uniunii Europene, statele membre sunt de acord cu faptul că sănătatea și
securitatea salariaților în muncă trebuie să constituie preocupare permanentă, ținând seama de
cel puțin doi factori:
- în primul rând, factorul uman, a cărui apărare în materie de securitate în muncă se
traduce prin prevenirea accidentelor de muncă;
- în al doilea rând, factorul economic constând în pierderile pe care le înregistrează
angajatorul prin absențele salariaților victime ale accidentelor de muncă, prin grevele
4
de protest determinate de nemulțumirile cu privire la securitatea și sănătatea în
muncă.1
Revenind la noțiunea de securitate și sănătate în muncă, art. 41 alin. 2 din Constituție
dispune faptul că “ salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea
și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu
minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții
deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin
lege”.
De asemenea, Codul muncii ne arată, potrivit art. 175, faptul că “ angajatorul are
obligația să asigure securitatea și sănătatea lor, în toate aspectele legate de muncă”.
Securitatea și sănătatea în muncă, ca instituție a dreptului muncii, reprezintă un ansamblu
unitar de norme juridice imperative care au ca obiect reglementarea relațiilor sociale ce se
formează cu privire la organizarea multilaterală, desfășurarea și controlul proceselor de
muncă, în scopul asigurării condițiilor optime, la nivelul științei și tehnicii moderne, pentru
apărarea vieții, integrității corporale și sănătății tuturor participanților în acest proces,
prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.2
Ca ansamblu de activități instituționalizate, securitatea și sănătatea în muncă are ca scop
asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții,
integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane participante la procesul de
muncă, asa cum ne este arătat de actul normativ special, Legea 319/2006 a securității și sănătății
în muncă.
Printre trăsăturile caracteristice, putem remarca următoarele:
- constituie o expresie a implicării statului, in condițiile economiei de piață, în
prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale ale salariaților și ale altor
participanți în procesul de muncă, astfel că prioritatea principală a statlui este
protecția lucrătorului, și nu eficiența economică. Vom remarca astfel că datorită
importanței lor, problemele SSM nu sunt lăsate la latitudinea părților, ci sunt
1
Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a II a revizuită și adăugită, Ed.
Universul Juridic, 2012, p. 627
2
Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Legislație, Doctrină, Jurisprudență, Ed. a VII a, revizuită și
adăugită, Ed. Universul Juridic, 2013, p.591
5
reglementate expres, prin norme imperative, atât obligațiile angajatorilor, cât și ale
lucrătorilor;
- se integrează în mod organic proceselor de muncă, indiferent dacă măsurile se iau
înainte de începerea activității sau în timpul desfășurării activității;
- Prin SSM se încearcă acoperirea tuturor situațiilor, într-un sens larg, în care ar putea
avea loc evenimente nocive pentru lucrători, lucru care ne dezvăluie caracterul social
al statului român ( art. 1 alin. si art. 42 alin. 2 din Constituția României);
- Are caracter esențial preventiv, asa cum am menționat și anterior;
- Lucrătorii nu vor avea, în nici un caz, obligații financiare cu privire la SSM.
1.2. Scopul reglementărilor legale și domeniul lor de aplicare
La nivelul Uniunii Europene s-a adoptat în data de 12 iunie 1989 Directiva cadru cu
privire la securitatea și sănătatea în muncă, Directiva nr. 89/391/CEE. Aceasta directivă
reprezintă cadrul juridic general în această materie. Preambulul său stabilește că “ameliorarea
securității, a igienei și a sănătății muncitorilor reprezintă un obiectiv ce nu poate fi subordonat
considerațiilor de factură pur economică". Directiva-cadru trebuia transpusă în legislaţia
naţională până la sfârşitul anului 1992. Repercusiunile transpunerii în sistemele juridice naţionale
au variat de la un stat membru la altul. În unele state membre, directiva-cadru a avut consecinţe
juridice considerabile ca urmare a unei legislaţii naţionale inadecvate, în timp ce în altele nu au
fost necesare ajustări majore.3
La nivel național a fost promulgată Legea 319/2006 ce se aplică în toate sectoarele de
activitate, atât publice, cât și private, angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților acestora.
Aceasta instituie măsuri privind promovarea îmbunătățirii semnificative a securității și sănătății
în muncă, stabilind principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția
sănătății și securității lucratorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea,
consultarea, participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor, cât și
direcțiile generale de acțiune pentru implementarea principiilor respective.
În sensul aceste legi, articolul 5 ne arată următoarele definiții:
3
https://osha.europa.eu/ro/legislation/directives/the-osh-framework-directive
6
- lucrător este persoana angajată de către un angajator, inclusiv studenții, elevii în
perioada efectuării stagiului de practică, precum și ucenicii și alți participanți la
procesul de muncă, cu excepția persoanelor care prestează activități casnice;
- angajatorul este persoana fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă, ori de
serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau
unității;
- alți participanți la procesul de muncă sunt persoanele aflate în întreprindere, cu
permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor
profesionale, în vederea angajării, persoane care prestează activități în folosul
comunității sau activități în regim de voluntariat, precum și șomeri pe durata
participării la o formă de pregătire profesională și persoane care nu au contract
individual de muncă încheiat în formă scrisă și pentru care se poate face dovada
prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
- reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății
lucrătorilor este persoana aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, să îi reprezinte
pe aceștia în ceea ce privește problemele referitoare la protecția securității și sănătății
lucrătorilor în munca;
- stagiu de practică constă în instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau
specialității în care se pregătesc elevii, studenții, ucenicii, precum și șomerii în
perioada de reconversie profesională.
Fac excepție de la aplicarea legii cazurile în care particularitățiile inerente anumitor
activități specifice din serviciile publice, cum ar fi forțele armate, poliția, precum și cazurile de
dezastre naturale, inundații. In aceste situații, instituțiile publice în cauză vor organiza, coordona
și controla activitatea de securitate și sănătate în muncă, prin serviciile de prevenire și protecție
create, acestea având dreptul să elaboreze reglementări proprii pentru aplicarea Legii 319/2006.4
4
7
1.3. Scurt istoric al securității și sănătății în muncă
Conceptul de sănătate și securitate în muncă este prima oară menționat în anul 1700 de
către un medic italian, Bernardino Ramazzini, care a publicat prima lucrare ce privește sănătatea
ocupațională, intitulată “De Morbis Artificum Diatriba” (Bolile muncitorilor).5
De atunci, a urmat o evoluţie continuă a acestui concept de-a lungul timpului marcată de
evenimente majore precum emiterea primei poliţe de asigurare pentru accidente de muncă, în
Statele Unite în 1812, la apariţia primului act legislativ ce reglementa acordarea de compensaţii
muncitorilor victime ale accidentelor de muncă (Marea Britanie, 1897), înfiinţarea Organizaţiei
Internaţionale a Muncii sub egida Naţiunilor Unite în 1919 dar şi evoluţii fără de care ar fi greu
de imaginat viaţa în zilele noastre, precum introducerea centurilor de siguranţă că şi echipament
standard pentru toate autovehiculele Saab în Suedia în 1958. Toate au condus la dezvoltarea unei
întregi infrastructuri de instituţii şi reglementări la nivel naţional şi internaţional cu scopul de a
proteja sănătatea şi securitatea şi a preveni accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale.
La nivelul Uniunii Europene un pas important îl constituie Tratatul de la Paris din 1951
de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (ECSC/CECA), care a deschis piața
comună a cărbunelui și a oțelului intre cele 6 state fondatoare ( Belgia , RFG , Franta , Italia ,
Luxemburg , Tarile de Jos ). În 1957, dupa ce proiectul constituirii unei armate europene s-a izbit
,in 1954 , de refuzul de ratificare al Adunării Naționale Franceze , cele 6 state membre au decis
prin Tratatul de la Roma constituirea Comunității Economice Europene (CEE), bazată pe libera
circulație a mărfurilor, serviciilor și forței de muncă (piata comuna) și a Comunității Europene de
Energie Atomică (EUROATOM). Două articole din acest tratat se referă la îmbunătățirea
condițiilor de viață și de muncă si a protecției contra accidentelor și bolilor profesionale. Cu toate
acestea, baza juridică a acestor articole rămâne limitată .Astfel, dacă articolul 117 subliniază
necesitatea promovării îmbunătățirii condițiilor de viață și muncă, articolul 118 limitează
acțiunea comunitară in domeniul social la o colaborare strânsă între Comisie și statele membre,
rezumându-se în final la studii, avize și consultații .
În 1957 au loc primele acțiuni comunitare în domeniul securității muncii, când în cadrul
tratatului CECA au fost lansate acțiuni “pilot” pentru promovarea cercetărilor referitoare la
securitatea și sănătatea în muncă a muncitorilor din sectoarele cărbunelui și oțelului. Aceste
5
http://www.certind.ro/revista/wp-content/uploads/2014/02/ohsas.pdf
8
acțiuni au fost lansate în urma unui grav incendiu declanșat în 1956 in minele Bois du Cazier
(Belgia)care s-a soldat cu moartea a 264 mineri. Consiliul de ministri al CECA a convocat o
conferință tripartita referitoare la îmbunătățirea securității și sănătății. Aceasta conferință s-a
finalizat prin crearea Organului permanent pentru securitate și salubritate în minele de huilă și
alte industrii extractive (denumit pe scurt Organul permanent).
In 1974, prin decizie a Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru securitate,
igienă și protecția sănătații la locul de muncă. Ulterior, în 1978 și 1984 a fost lansat primul și cel
de-al doilea program de acțiune în domeniul sănătății si securității în muncă și de adoptarea de
masuri legislative. prin Actul Unic European se face o importantă revizuire a Tratatului de la
Roma prin introducerea articolului 118 a creându-se baza juridica specifică asigurării securității
și sănătății muncitorilor. Prin articolul 118 a se stipulează angajamentul statelor membre de a
promova îmbunătățirea condițiilor de munca în scopul protejării securității și sănătății
lucrătorilor și se fixează ca obiectiv armonizarea progresivă a condițiilor existente în acest
domeniu. Pe aceasta bază, în 1988 Comisia a adoptat cel de al treilea program de acțiune în acest
domeniu, fiind recunoscut de către Consiliu ca fiind un cadru adecvat al începerii aplicării art.
118 a la nivelul Comunității. Acest program pune accent pe dimensiunea socială a realizării
pieței interne. In contextul pieței interne si al liberei circulații a muncitorilor, obiectivul legislativ
comunitar este de a furniza o bază de cerințe minimale care să garanteze un nivel suficient de
protecție împotriva accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale și de a facilita libera
circulație a muncitorilor.
În anul 1989 au loc o serie de acțiuni importante; se adoptă directiva – cadru
89/391/CEE, Carta sociala și programul de acțiune referitor la punerea în aplicare a cartei
comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor.
În România, activitatea de protecția muncii a evoluat odată cu dezvoltarea industriei,
primele recomandări cu privire la această activitate fiind formulate la începutul secolului al XIII-
lea, de către industriași și organele de stat care cereau să se desfăsoare o activitate de educare a
muncitorilor pentru a-i feri de pericolele la care sunt expuși, indicându-se și mijloace pentru
combaterea acestora.
Ulterior, în anii 1874 și 1894 au fost adoptate Legea Sanitară și Regulamentul industriilor
insalubre, în care erau cuprinse dispoziții cu privire la securitatea muncii, munca femeilor și
copiilor și îmbolnăvirile profesionale.
9
Următoarea lege prin care protecția muncii a fost reglementată indirect a fost Legea
minelor din 1895, care prevedea prin art. 30 obligația întreprinzătorului de a lua toate măsurile
pentru a executa lucrările de exploatare, astfel încât să evite orice pericol și să garanteze
siguranța lucrătorilor. Alte acte normative cu reglementări privind protecția muncii din acea
perioadă au fost Legea pentru repausul în zilele de duminică și sărbători din 1897, Legea privind
ajutoarele de boală și lehuzie din 1923, Legea privin munca minorilor și femeilor din 1928.
Între anii 1912-1945 a funcționat în cadrul “Casei centrale autonome a asigurărilor
sociale” Serviciul de igiena industrială, care a făcut cunoscute măsurile de prevenire a
accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. În perioada următoare au fost elaborate unele
acte normative privind prevenirea accidentelor de muncă, printre care regasim Legea 408/1945
cu privire la înființarea serviciului tehnic de prevenire a accidentelor de muncă și Legea
566/1946 referitoare la măsurile pentru prevenirea accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor
profesionale.
Primul act normativ în care problemele protecției muncii au fost tratate corespunzător și
unitar, a fost Decretul nr. 359/1949, pentru aplicarea căruia au fost elaborate și o serie de acte
normative care dovedeau importanța acordată acestui domeniu.
Următorul pas a fost consacrarea unui capitol special (al XII-lea) în Codul Muncii din
1950 și consacrarea principiului conform căruia protecția muncii constituia o problemă de stat,
prin Decretul nr. 185/1953. Prin același act se înființează și Inspecția tehnică de stat pentru
protecția muncii. Astfel , prin Decretul 834/1962, conducerea și îndrumarea generală a activității
de protecția muncii trece de la Consiliul Central al Sindicatelor la Ministerul Sănătății și
Prevederilor Speciale.
În 1965 a fost adoptată Legea nr. 5, care era descrisă ca fiind o lege închegată
solid,corespunzător vremurilor de atunci.6 Această lege ramâne în viigoare până ce este adoptată
Legea nr. 90/1996 privind protecția muncii. Însă la aproape un deceniu, pentru a fi în concoranță
cu normele impuse de Uniunea Europeană și O.I.M., legea a fost abrogată fiind înlocuită de
Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă.
Putem observa astfel că din corelația normelor interne și a normelor europene, rezultă că
sintagmele de protecție socială a muncii și de securitate și sănătate în muncă se află, pe de o
parte, într-un raport de parte la întreg, dar și într-un raport de la mijloc la scop prin faptul că
6
A. Țiclea, C. Tufan, Protecția muncii în România, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 12
10
măsurile de protecția muncii urmăresc asigurarea securității și sănătății în muncă. Astfel că s-a
realizat o concordanță deplina între legislația europeană și cea internă.7
1.4. Reglementarea securității și sănătății în muncă în dreptul

european
În prezent au fost adoptate în cadrul Uniunii Europene peste 15 directive, printre care
Directiva cadru 89/391 cu aplicabilitate generală și alte directive particulare/specifice, care
tratează anumite probleme pe anumite domenii.
Directiva cadru se aplică în toate sectoarele de activitate: publice, private, industriale,
comerciale, administrative, culturale, agricole, construcțiilor, etc. În înțelesul acestei directive
este considerat lucrător orice angajat, inclusiv ucenicul. Preambulul acestei directive stabilește
faptul că “ameliorarea securității,a igienei și a sănătății lucătorilor reprezintă un obiectiv ce nu
poate fi subordonat considerațiilor de factură pur economică”.
Lucrul important pus în vedere de această directivă este obligația angajatorului de a
adapta munca la om, prin diferite procedee, printre care: alegerea metodelor de producție și
muncă, organizarea ergonomică a locurilor de muncă, în scopul atenuării muncii monotone sau
repetitive, reducerea efectelor nocive ale acestora asupra sănătății. Acest paragraf este preluat din
art. 6, pct. 2, și este transpus în totalitate de legiuitorul român prin art. 177 alin. 2 din Codul
Muncii.
De asemenea în Directivă se menționează ca toate cheltuielile prilejuite cu organizarea
măsurilor de securitate și sănătate în muncă trebuie suportate de angajator. În acest domeniu,
reprezentanții salariaților vor participa la evaluarea riscurilor și a măsurilor de protecție, pot
propune măsuri și pot fi consultați, conform legislației proprii fiecărui stat membru al Uniunii
Europene.
Pentru o aplicare corectă a Directivei-cadru au fost adoptate următoarele directive
particulare:
7
11
- Directiva 1990/269/C.E.E. privind cerințele minime de securitate și sănătate
pentru manipularea manuală a maselor care implică riscuri pentru lucrători, în special de
afecțiuni dorso-lombare;
- Directiva nr. 1990/270/C.E.E. privind cerințele minime de securitate și sănătate în
muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare;
- Directiva nr. 1991/383/C.E.E. cu privire la măsurile de ameliorare a securității și
sănătății în muncă a salariaților având un raport de muncă pe durată determinată sau o relație de
muncă interimară. Obiectivul acestei directive constă în asigurarea lucrătorilor angajați astfel, cel
puțin același nivel de protecție ca cel de care beneficiază lucrătorii care se află într-un raport de
muncă încheiat pe o durata nedeterminată cu angajatorul. Prin art. 2, pct. 2, Directiva stabilește
că “existența unei relații de muncă pe durată determinată sau interimară nu poate să justifice o
diferență de tratament din punct de vedere al condițiilor de muncă în măsura în care este vorba
de protecția sănătății si securității în muncă, în special în ceea ce privește accesul la
echipamentele de protecție individuală”;
Este de înteles reglementarea securității și sănătății în muncă pentru lucrătorii care au
acest raport de muncă, deoarece recurgerea la munca pe perioadă determinată a crescut
considerabil, iar lucrătorii încadrați astfel sunt în mai mare măsură expuși, în anumite sectoare, la
accidente de muncă sau la boli profesionale.8
- Directiva nr. 1992/58/C.E.E. privind cerințele minime pentru semnalizarea de
securitate sau sănătate la locul de muncă;
- Directiva nr. 1992/85/C.E.E. privind punerea în aplicare a măsurilor de
îmbunătățire a securității și sănătății în muncă a femeilor însărcinate, care au născut sau care
alăptează;
- Directiva nr. 1992/104/C.E.E. privind cerințele minime pentru îmbunătățirea
securității și protecției lucrătorilor din industria extractivă de suprafață sau subteran;
- Directiva nr. 1993/104/C.E., cu privire la timpul de muncă, modificată prin
Directiva nr. 2000/34/C.E., care se aplică tuturor sectoarelor de activitate,cu excepția
transporturilor, activităților maritime și medicilor, în timpul perioadei de formare;
- Directiva nr. 1994/33/C.E.E. referitoare la protecția tinerilor în muncă. Această
directivă stabilește că angajatorii sunt obligați să garanteze tinerilor condiții de muncă adaptate
8
Luminița Dima, Relații de muncă și industriale în Uniunea Europeană, Editura C.H. Beck, București,
2012, p. 81
12
vârstei lor. Ei trebuie să fie protejați contra oricărei exploatări economice și a oricărei activități
susceptibile să aducă atingere securității lor, sănătății sau dezvoltării psihice, morale, sau sociale
ori educația lor;
- Directiva nr. 1998/24/C.E. cu privire la protecția sănătății și securității
muncitorilor contra riscurilor provenite din utilizarea agenților chimici în procesul muncii;
- Directiva nr. 2000/104/C.E. privind cerințele minime de securitate și sănătate în
muncă pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de protecție la locul de muncă;
- Directiva nr. 2006/25 privind cerințele minime de securitate și de sănătate
referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenți fizici (radiații optice artificiale);
Pe lângă aceste directive, care definesc un cadru general, au mai fost adoptate și directive
care reglementează strict anumite sectoare de activitate. Pentru a corespunde cu aceste directive,
statele membre UE, respectiv și România, au adoptat normative de drept intern.
Importanța acordată domeniului de securitate și sănătate în muncă la nivelul Uniunii
Europene, se reflectă și în adoptarea, în anul 2002, a unei Rezoluții a Consiliului referitoare la
noua strategie comunitară a securității și sănătății în muncă, dar și în crearea unui Comitet
consultativ pentru securitate și sănătate în muncă, având o componență tripartită.
De menționat este că statele membre sunt libere să adopte norme mai stricte pentru
protecţia lucrătorilor în momentul transpunerii directivelor UE în legislaţia naţională, cerinţele
legislative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă putând, astfel, varia de la un stat
membru UE la altul.
1.5. Reglementarea internă a securității și sănătății în muncă
Principalele izvoare ale reglementării problemelor sănătății și securității în muncă a

salariaților, în România, sunt:
13
- Constituția României, prin art. 41;
- Codul Muncii, prin Titlul V, intitulat “Sănătatea și Securitatea în Muncă” (art. 175-
191);
- Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă și normele metodologice de
aplicare ale H.G. 1425/2006;
- Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidentele de muncă și bolile
profesionale;
- Actele normative prin care s-au transpus Directivele Europene:
 H.G. 971/2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și
sănătate la locul de muncă (transpunând Directiva nr. 1990/58/C.E.E.);
 H.G. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă
referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare ( Directiva 1990/270/C.E.E.);
 H.G. 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru
utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă
(Directiva 1989/656/C.E.E.);
 H.G. 1049/2006 privind cerințele minime pentru asigurarea securității și sănătății
lucrătorilor din industria extractivă de suprafață sau subteran (Directiva 1992/104/C.E.E.);
manipularea manuală a maselor care implică riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni
dorso-lombare (Directiva 1990/269/C.E.E.);
 H.G. 1875/2005 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor față de
riscurile datorate expunerii la azbest (Directiva 1983/477/C.E.E.);
 H.G. 1876/2005 privind protecția securității și sănătății lucrătorilor față de
expunerea riscurilor generate de vibrații;
 H.G. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pe șantierele
temporare și mobile (Directiva 1992/57/C.E.E.).
 H.G. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de
muncă (Directiva 1989/654/C.E.E.);
 H.G. 1136/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice (Directiva
2004/40/C.E.E.)Ș
14
utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă (Directiva 1989/655/C.E.E.),
etc.
- Ordinul nr. 310/2009 al ministrului muncii, familiei și protecției sociale privind
aprobarea Schemei de ajuto de minimis “Bani pentru sănătatea și siguranța salariaților”;
- Instrucțiunile proprii elaborate de angajatori;
- Regulamentele interne;
- Contractele Colective de Muncă;
- orice dispoziții în această materie, din cuprinsul actelor normative, indiferent de
domeniul din care acestea fac parte.
CAPITOLUL 2.
Principiile securității și sănătății în muncă pe plan intern și pe plan
european
15
Printre principiile care caracterizează activitatea de securitate și sănătate în muncă, se
evidențiază următoarele:
- securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general;

- legătura indisolubila între dreptul la muncă și sănătatea și securitatea în muncă;
- integrarea securitătii și sănătății în procesele de muncăȘ
- caracterul preventiv al asigurării sănătății și securității în muncă;
- realizarea măsurișpr de sănătate și securitate în muncă.
2.1. Securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes

general
Constituția, prin art. 41 alin. 2, consacră dreptul la protecție socială și la măsurile de

securitate și de igienă. De asemenea, art. 3 din Legea 319/2006 ne arată că prevederile acestei
legi se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât și private, angajatorilor și
lucrătorilor. Și în Directiva cadru 89/391/C.E.E. este specificat că aceasta se aplică tuturor
sectoarelor de activitate, atât publice, cât și private, cu excepția anumitor activități ale serviciilor
publice, cum ar fi forțele armate, poliția, sau alte servicii de protecție civilă.
Putem observa astfel că statul este cel care reglementează sistemul de sănătate și
securitate în muncă și impune obligații în acest sens în sarcina angajatorilor, organelor cu
atribuții în domeniu, salariaților și altor partcipanți la procesele de muncă. Statul creează de
asemenea și organe specializate, în special inspecția muncii, cu atribuții în urmărirea modului în
care se respectă aplicarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
Astfel, activitatea de securitate și sănătate în muncă nu poate fi lăsată la latitudinea

angajatorilor sau salariaților, ea nu poate face parte din negocieri individuale sau colective. Statul
realizează controlul acestei activități, fiind reglementată în toate domeniile vieții economice și
sociale.
16
2.2. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă și securitatea și
sănătatea în muncă
În România dreptul la muncă este un drept fundamental și se află în strânsă corelație cu

dreptul la protecție socială al salariaților, care include, de asemenea, și securitatea și sănătatea în
muncă. De aceea obligația statului este aceea de a legifera și de a aplica măsurile corecte în acest
domeniu.9
Pentru a exercita întocmai acest drept, este necesară asigurarea unor condiții în activitatea
lucrativă, pentru ca aceasta să se desfășoare în asa fel încât viața și sănătatea salariaților sa fie
apărate. În caz contrar, exercitarea dreptului la muncă ar fi dăunătoare pentru salariați.
Este subliniat și faptul că securitatea și sănătatea în muncă este o instituție importantă a

dreptului, între această instituție si dreptul la muncă exisând o legătură organică.10
2.3. Integrarea securității și sănătății în muncă în procesul de
muncă
9
Tudor Drăganu, Drept Constituțional și instituții politice, Cluj Napoca, partea a II-a, 1992, p. 48
10
Constantin Buga, Protecția Muncii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, p.8
17
Acest principiu este consacrat de Legea 319/2006 și ne transpune ideea că securitatea și
sănătatea în muncă constă într-un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții,
integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de
muncă.
Conform acestui principiu, nu este luat în calcul ca procesele de muncă să se desfășoare în

afara normelor de securitate și sănătate în muncă, activitatea fiind mereu desfășurată în așa fel
încât să se evite accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale. Pentru a obține acest lucru,
este necesar ca măsurile vizând înfăptuirea activității de producție să fie în concordanță cu cele
de protecție, astfel ca acestea din urmă să protejeze viața și sănătatea salariaților.11
Un rol important în aplicarea acestor măsuri și a normelor de securitate și sănătate în

muncă îl are disciplina muncii. Atâta timp cât disciplina muncii va fi respectată posibilitatea
apariției unor accidente de muncă sau a unor îmbolnăviri profesionale este mai mică.
2.4. Caracterul preventiv al asigurării securității și sănătății în

muncă
Acest principiu este menționat și în Directiva cadru nr. 89/391/C.E.E.. Măsurile din acest
domeniu au un caracter preventiv, având menirea să preîntâmpine producerea accidentelor de
muncă și a bolilor profesionale. De asemenea și reglementările legale, atât cele naționale cât ți
cele europene, au menirea să apere viața și sănătatea participanților la procesele de muncă.
Pentru același motiv s-a instituit și răspunderea juridică pentru încălcarea normelor de securitate
și sănătate în muncă.
Tocmai pentru a se sublinia caracterul preventiv al activității de securitate și sănătate în

muncă, a fost necesară organizarea serviciilor de prevenire și protecție la nivelele angajatorilor.
11
18
Scopul securității și sănătății în muncă este de a reduce la minimum probabilitatea afectării sau
îmbolnăvirii angajatului și de a asigurara conditiilor optime de lucru, în vederea obținerii unei
productivități maxime.
2.5. Realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă –

obligația legală a angajatorului
Așa cum este specificat în Codul Muncii, în Directiva-cadru europeană, dar și în Legea
319/2006, realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă îi revine angajatorului. Acesta
are o serie de obligații, pe care le voi descrie pe larg în capitolul următor.
CAPITOLUL 3.
Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor
3.1. Obligațiile angajatorului
19
3.1.1. Obligații generale și obligații speciale
Directiva europeana 89/391/C.E.E. ne arată faptul că este răspunderea angajatorului să ia

toate măsurile necesare privind protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru
prevenirea riscurilor profesionale, informarea, instruirea, precum şi realizarea cadrului
organizatoric. Angajatorul trebuie să urmărească adaptarea acestor măsuri, ţinând cont de
schimbarea condiţiilor, cu scopul de a îmbunătăţi situaţiile existente.
Aceste măsuri vor fi aplicate, așa cum specifică directiva, dar și art. 177 din Codul
Muncii și art. 1-3 din Legea 319/2006, conform următoarelor principii:
- evitarea riscurilor;
- evaluarea riscurilor care nu pot evitate;
- combaterea riscurilor la sursă;
- adaptarea muncii în funcţie de individ, în special în ce priveşte proiectarea locurilor de
muncă, alegerea echipamentului de lucru şi a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea
atenuării monotoniei muncii normate şi a reducerii efectelor asupra sănătăţii;
- adaptarea la progresul tehnic;
- înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase;
- dezvoltarea unei politici de prevenire, cuprinzătoare şi coerentă, care să includă
tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor
asupra mediului de lucru;
- acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de cele de protecţie
individuală; (i) acordarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.12
Pe plan intern, normativele de securitate și sănătate în muncă au transpus cât mai fidel
posibil obligațiile și măsurile angajatorilor, specificate în directivele europene. Astfel că în Codul
Muncii, corelat cu Legea 319/2006, vom regăsi mai multe categorii de măsuri obligatorii de
asigurare a sănătății și securității în muncă, care reprezintă obligații pentru angajator ce se
concretizează și se completează cu cele stabilite prin regulamentul intern. 13 Aceste măsuri
12
http://cnsp.md/wp-content/uploads/2015/02/directiva-89.391.CEE_.pdf
13
20
vizează ansamblul lucrărilor și al actiunilor tehnice și organizatorice de prevenire a accidentelor
de muncă și a bolilor profesionale.
Prin urmare, putem împărții obligațiile angajatorilor în mai multe categorii:
A. Obligații generale:
1. Așa cum este menționat și în principiile enumerate anterior, obligația angajatorului de a
asigura securitatea și sănătatea în muncă a salariatului face parte din categoria obligațiilor care se
nasc direct din lege, dacă există un contract valid.
Directiva 89/391/C.E.E.,aArt. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 175 alin. 2-4 din Codul
muncii, ne arată:
- angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate
aspectele legate de muncă;
- chiar dacă angajatorul apelează la un serviciu extern, acesta nu este exonerat de
responsabilitățile sale în acest domeniu;
- obligațiile lucrătorului în materie de securitate și sănătate în muncă nu aduc atingere
responsabilității angajatorului.
2. Normele metodologice de aplicare a Legi 319/2006 instituie obligația fiecărui angajator
de a obține autorizația de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă,
înainte de începerea oricărei activități, pentru a preveni accidentele de muncă și bolile
profesionale. Această obligație reprezină asumarea de către angajator a responsabilității privind
legalitatea desfășurării activității sale, indiferent dacă aceasta se va desfășura la sediul social, ori
în sediile secundare, sau în orice alt loc, din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.
Pentru a obține această autorizare, angajatorul se adresează inspectoratului teritorial de
muncă, fiind obligat să anexeze la cererea sa, următoarele documente: copii ale actelor de
înființare și declarația tip pe proprie răspundere, din care să rezulte că, pentru activitățile
declarate, sunt îndeplinite condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul
securității și sănătății în muncă.
După verificarea actelor depuse, inspectoratul completează și emite în termen de 5 zile
lucrătoare de la data înregistrării cererii, certificatul constatator, care conferă dreptul
angajatorului să desfășoare activitățiile menționate.
Dacă pe măsura desfășurării activității, inspectorii vor constata abateri de la prevederile
legale din domeniu în privința unei activități productive sau de altă natură, pot sista activitatea și
21
pot propune inspectoratului de muncă înscrierea mențiunii referitoare la sistarea certificatului
constator. Angajatorul poate relua activitatea sistată doar dacă demonstrează că a remediat
deficiențele constate.
3. În funcție de natura activităților sale, angajatorul are următoarele obligații:
- să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea

echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea
locurilor de muncă;
- ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum
şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului
securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor
întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
- să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în

muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
- să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor

cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
- să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie
permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
4. O altă categorie specială de obligații ale angajatorilor se referă la asigurarea serviciului de

prevenire și protecție:
- angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de
activitățile de protecție și de prevenire a riscurilor profesionale; dacă nu se pot organiza, în
cadrul intern, activitățile de prevenire și de protecție, din lipsa personalului competent,
angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe. Așadar, prevenirea riscurilor și protecția
sănătății trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulți lucrători, de un serviciu ori de servicii
distincte, din interiorul sau din exteriorul întreprinderii și/sau unității;
- lucrătorii desemnați trebuie:
a. să aibă, în principal, atribuții de serviciu privind securitatea și sănătatea în muncă și cel

mult atribuții complementare;
22
b. să dispună de capacitatea necesară, de mijloacele adecvate și de timpul necesar pentru a-și
îndeplini obligațiile legale;
c. să nu fie prejudiciați ca urmare a atribuțiilor lor.
5. O categorie specială de obligații ale angajatorilor, care nu era reglementată anterior, constă
în asigurarea măsurilor necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor,
evacuarea lucrătorilor, evitarea unui pericol grav și iminent, lucruri specificate în ar. 181. alin 3
din Codul muncii și art. 10 și 11 din Legea 319/2005.
Angajatorul are următoarele obligații:
- să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi

evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând
seama de alte persoane prezente.
- să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte
primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
Modul de acțiune în caz de pericol grav și iminent de accidentare este și el reglementat,

iar angajatorului îi revin următoarele obligații:
- să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol
grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori
care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
- să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească
lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de
pericol grav şi iminent;
- să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi
iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
Prin urmare:
- art. 1 și alin. 2 din lege instituie regula potrivit căreia lucrătorii care, în cazul unui pericol
grav și iminent, părăsesc locul de muncă și/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciați;
dimpotrivă, se impune ca ei să fie protejați împotriva oricăror consecințe negative și nejustificate
pentru aceștia. Altfel spus, cei în cauză, făcând uz de un drept al lor, în anumite condiții permise
de lege, sunt exonerați de răspundere juridică. Cu toate acestea, art. 10 alin. 4 dispune că, prin
excepție, lucrătorii vor fi prejudiciați dacă au acționat imprudent sau au dat dovadă de neglijență
gravă;
23
- lucrătorii nu vor purta o răspundere juridică gravă nici dacă refuză motivat să reia lucrul
în cazul în care există, prin ipoteză, un pericol grav și iminent. Asta înseamnă că dacă există un
pericol grav și iminent, ordinul superiorului ierarhic de a relua lucrul este ilegal și prin urmare nu
impune obligația legală de a fi executat.
B. Alte obligații:
1. De natură managerială și tehnico-organizatorică:
- să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în

muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
- să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
- să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai
mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase,
precum şi a accidentelor de muncă
- să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale
rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
- să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a
echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii
conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin
a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
- să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
- să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
- să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
- să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau
aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
- să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor
legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin
propria competenţă sau prin servicii externe;
24
- să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii
lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi
sănătatea în muncă;
- să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor
la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de
prevenire şi de protecţie necesare;
- să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de
legislaţia specifică;
- să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute
şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic,
ulterior angajării;
- să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
- să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de
protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare,
reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor
tehnologice;
- să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
- să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de
control şi al cercetării evenimentelor;
- să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
- să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau
colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente
ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
- să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor;
- să asigure echipamente individuale de protecţie;
- să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau
al pierderii calităţilor de protecţie.
3.1.2. Instruirea lucrătorilor
25
Angajatorul are obligația să se asigure că lucrătorii sau reprezentanții acestora primesc
toate informațiile necesare privind:
- riscurile pentru securitatea și sănătatea în muncă și măsurile de prevenire și protecție

împotriva lor;
- lucrătorii desemnați să aplice măsurile de prim-ajutor, de stingere a incendiilor și de
evacuare a lucrătorilor.
Angajatorul trebuie să le ofere acces la informațiile interne și la cele provenite de la

autoritățile competente, lucrătorilor desemnați sau reprezentanților salariaților având răspunderi
specifice în domeniul securității și sănătății în muncă.
Angajatorii trebuie să consulte lucrătorii sau reprezentanții lor, și să permită participarea

acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă.
Această participare activă se referă la:
- orice măsură are ar afecta semnificativ securitatea și sănătatea în muncă;

- stabilirea lucrătorilor desemnați să se ocupe de problemele securității si sănătății în
muncă;
- precizarea informațiilor care să fie prezentate lucrătorilor;
- necesitatea de a se recurge, dupa caz, la servicii externe;
- organizarea și planificarea instruirii lucrătorilor.
Implicarea reprezentanților lucrătorilor în rezolvarea acestor probleme are caracter

consultativ. Însă cei care au dreptul să se adreseze autorităților compentente, sunt mai ales cei
desemnați cu răspunderi specifice, dacă aceștia apreciază că măsurile adoptate și mijloacele
utilizate nu sunt suficiente.
Instruirea lucrătorilor constituie un element esențial pentru asigurarea sănătății și

securității în muncă. Conform reglementărilor legale, angajatorul trebuie să asigure condiții
pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în special sub formă de
informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său la angajare, la
schimbarea locului de muncă sau la transfer, la introducerea unui nou echipament de muncă sau
a unor modificări la cel existent; la introducerea oricaror noi tehnologii sau proceduri de lucru, la
executarea unor lucrări speciale.14
14
26
În practică s-a ajuns la concluzia că nu se poate face abstracție de faptul că cele două
părți ale contractului individual de muncă sunt categorii distincte care au drepturi și obligații
specifice. Astfel, putem spune că obligațiile angajatorului trenie să fie însoțite corelat, în mod
necesar, de obligații identice ale salariatului.
3.1.3. Serviciul de medicina muncii
Codul muncii prevede că angajatorii au obligația să asigure accesul salariaților la

serviciul medical de medicina muncii, care poate fi un serviciu autoom organizat de angajator
sau unul asigurat de o asociație patronală.
Principalul rol în acest serviciu îl are medicul de medicina muncii. El este salariat, atestat
în profesia sa, titular al unui contract de muncă, încheiat cu un angajator sau cu o asociație
patronală.
Legea 418/2004 este cea care reglementează statutul profesional al medicului de

medicina muncii.
În conformitate cu dispozițiile acestui act normativ, medicul de medicina muncii este

principalul consilier al angajatorului și al reprezentanțiilor angajaților în probleme de promovare
a sănătății în muncă și în îmbunătățirea mediului de muncă.
Principalele sale atribuții sunt:
- identifică factorii de risc și participă la acțiunile de evacuare a acestora;

- supraveghează sănătatea angajaților;
- organizează primul ajutor și tratamentul de urgență;
- face recomandări cu privire la organizarea muncii, amenajarea ergonomică a locului
de muncă, utilizarea în condiții de securitate a substanțelor folosite în procesul muncii, precum și
repartizarea sarcinilor de muncă, ținând seama de capacitatea și aptitudinile angajaților de a le
executa;
- consiliază angajatorul asupra unei buni adaptări a muncii la posibilitățile angajatului
în circumstanțele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de
alăptare, adolescenți, vârstnici și persoane cu handicap.
Cu privire la supravegherea stării de sănătate a salariaților, medicul de medicina muncii:
27
- efectuează examinări medicale la încadrarea în muncă, de adaptare, periodice, la
reluarea muncii și la încetarea activității profesionale în respectivul loc de muncă;
- coordonează monitorizarea biologică a expunerii profesionale și a efectelor biologice
consecutive expunerii, după o prealabilă selecție a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor
de sensibilitate, specificitate și a valorii lor predictive;
- ține evidența și supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie și
supraveghează bolile cronice în relația cu munca;
- declară cazurile de boli profesionale, conform metodologiei aprobate de Ministerul
Sănătății;
- înregistrează bolile legate de profesie, conform metodologiei aprobate de Ministerul
Sănătății;
- stabilește aptitudinea în muncă, cu ocazia oricărei examinări medicale.
Legea 418/2004 ne arată prin art. 12 că “în cadrul comitetului de sănătate și securitate în
muncă, medicul de medicină a muncii participă la stabilirea programelor de sănătate la locul de
muncă prin următoarele acțiuni”:
- consiliază reprezentanţii angajatorului şi ai angajaţilor asupra programelor de sănătate

şi securitate în muncă;
- recomandă consultarea sistematică cu reprezentanţii angajaţilor în probleme de
medicină şi sociologie a muncii;
- consiliază asupra modului de alegere şi definire a programelor de sănătate, securitate
şi de mediu, care se vor realiza de către angajator;
- coordonează discuţiile privind sănătatea în muncă astfel încât să conducă la un acord
de opinii între angajator şi reprezentanţii angajaţilor;
- consiliază asupra mijloacelor de monitorizare şi de evaluare a programelor de
sănătate adaptate la locul de muncă.
Medicul de medicina muncii este subordonat administratorului doar pe linie

administrativă, activitatea sa profesională fiind desfășurată fără nici o ingerință din partea
acestuia.15
3.2. Obligațiile lucrătorului
15
28
Așa cum ne arată Legea 319/2006, prin art. 22-23, fiecare lucrător va avea următoarele
obligații:
- să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății

în muncă și măsurile de aplicare a acestora;
- să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu
instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare
sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de
acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
- să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,
echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
- să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
- să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii,
uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
- să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de
muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea
şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
- să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoană;
- să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către
inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor;
- să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru
sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
- să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
- să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
29
CAPITOLUL 4.
Studiu de caz – SC Mentor S.R.L.
Prin acest studiu de caz doresc să arăt o modalitate de a implementa măsurile și regulile
enumerate mai sus, pentru a rezolva problemele de sănătate și securitate în muncă, ce pot apărea
în societatea noastră.
S.C. Mentor S.R.L. este o societate din Craiova, care a avut ca principiu bunăstarea
salariaților la locul de muncă, mai ales deoarece mediul în care aceasta activează, de producere
de textile, este un mediu destul de stresant.
Pentru a obține acest lucru, societatea a pus accent pe dezvoltarea potențialului maxim al
fiecărui salariat, obținând astfel un mare succes pentru întreaga companie, deoarece
productivitatea creștea, imaginea societății pe piața muncii era mai bună iar salariații erau mai
motivați si nu îsi doreau să îsi schimbe locul de muncă.
Această abordare a adus beneficii atât pentru salariați, cât și pentru angajator, obținând
astfel o cale de comunicare eficientă între salariați și managementul societății, această
comunicare fiind esențială pentru a exista respect din ambele părți.
Compania Mentor S.R.L. este o companie privată românească, înființată în anul 1992,
bazată în totalitate pe finanțare românească. La ora actuală, compania este printre cele mai de top
societăți din țară, care se ocupă cu producerea hainelor, echipamentelor de muncă pentru poliție,
armată, pompieri, producția companiei fiind destinată României, dar și pieței externe. Sediul
societății se află în Craiova.
30
Încă de la începutul existenței acestei companii pe piața românească, preocuparea ei a
constat în diversificarea ariei de servicii și produse de înaltă calitate. În momentul de față
compania are peste 300 de clienți în țară și în Uniunea Europeană. Printre cei mai importanți
clienți sunt: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății, Poliția Română, Poșta Română,
Ford România, Hidroelectrica S.A., etc.
Cifra de afaceri a societății Mentor S.R.L. a crescut constant, iar în anul 2008 aceasta
depăsea 1,2 milioane de euro.
Compania are peste o sută de salariați, dintre care 90% sunt femei. Prin urmare,
compania și-a propus să îsi îndrepte toate politicile de securitate și sănătate în muncă pe nevoile
femeilor.
Modul prin care compania îsi dorea să asigure bunăstarea salariaților a constat într-o serie
de măsuri de securitate și sănătate în muncă, organizatorice, măsuri ce au contribuit la succesul
companiei, la productivitate și la imaginea sa în fața clienților și a subcontractanților.
Această abordare a constat în:
- îmbunătățirea punerii în aplicare a sistemului integrat de management care să asigure

locuri de muncă mai sigure și mai sănătoase în întreaga companie;
- menținerea obiectivului de zero accidente de muncă, ca urmare a politicii de securitate
și sănătate în muncă a companiei;
- dezvoltarea unei politici de prevenire a accidentelor și a îmbolnăvirilor profesionale
solidă, la nivelul companiei;
- obținerea unei forțe de muncă sanătoasă și fericită, printr-o promovare a bunăstării la
locul de muncă;
- satisfacerea nevoilor speciale ale lucrătoarelor de sex feminin, prin intermediul
măsurilor de securitate și sănătate în muncă;
- îmbunătățirea stabilității forței de muncă în cadrul companiei și la nivel regional;
- creșterea productivității și a cifrei de afaceri a companiei;
- măsuri organizaționale eficiente menite să susțină abordarea companiei în vederea
bunăstării salariaților;
- îmbunătățirea comunicării între salariați și sistemul managerial și invers;
31
- o implicare mai mare a salariaților în vederea informării dar și a consultării în ceea ce
privește securitatea și sănătatea în muncă;
- obligația conducerii de a asigura bunăstarea forței de muncă, indiferent de locul de
muncă și de sarcinile de lucru atribuite;
- îmbunătățirea imaginii companiei pe piața de producere a echipamentelor de muncă,
atât la nivel național, cât și la nivel internațional;
- îmbunătățirea relației cu clienții și cu subcontractorii companiei.
Abordarea holistică a companiei de a obține bunăstarea salariaților la locul de muncă a

fost pusă în practică printr-o combinație de politici care se adresau concomitent prevenirii
accidentelor de muncă și a îmbolnăvirii profesionale prin identificarea pericolelor, evaluarea
riscurilor și prin promovarea sănătății la locurile de muncă.
Dezvoltarea abilităților lucrătorilor pentru a finaliza sarcinilor primite s-a obținut prin
formare profesionala adecvată, printr-un management al resurselor umane just, prin organizare
managerială, o comunicare eficientă și o consultare permanentă a salariaților.
Securitatea la locul de muncă s-a obținut prin orientarea măsurilor de securitate și

sănătate în muncă către nevoile salariatelor de sex feminin. Asigurând sănătatea mentală dar și
nevoile psihosociale este considerat a fi un factor cheie în vederea obținerii bunăstării a
salariaților. În acest sens, compania a susținut financiar toate măsurile.
Principalele măsuri de securitate și sănătate în muncă adoptate
Compania a dezvoltat o serie de inițiative menite să asigure sănătatea și securitate a

salariaților, cu ajutorul unei politici de prevenire solide.
O inițiativă cheie a constat în punerea în aplicare a sistemului de management integrat

(calitate / SSM / Mediu), care a permis o mai bună gestionare a riscurilor în cadrul companiei și
a locurilor de muncă sănătoase.
Măsurile luate de conducerea companiei pentru integrarea acestui sistem de management

au fost următoarele:
32
- investiții semnificative în utilaje și echipamente de ultimă generație și dezvoltarea de
procese de muncă moderne;
- utilizarea de materiale de calitate furnizate de cei mai buni furnizori de pe piața;
- Utilizarea de materiale ecologice atât la fabricarea de produse cât și pentru angajați
(echipamentul de lucru, echipamentul individual de protecție);
- toate produsele companiei sunt certificate de organisme române și / sau UE;
- instruire periodică SSM a fost efectuatî pentru lucrătorii, în conformitate cu prevederile
legale, în mod regulat, dar, de asemenea, și ori de câte ori este necesar, mai ales atunci când o
mașină sau un echipament nou a fost achiziționat;
- în plus, ședințele de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă au fost
organizate pe diverse teme legate de nevoile și sugestiile lucrătorilor, atunci când se confruntă cu
anumite situații de muncă și/sau noi riscuri. Acestea au fost în mare parte realizate prin dezbateri
deschise, pentru a determina o comportament îndreptat spre siguranță al lucrătorilor;
- consultarea lucrătorilor, zi de zi, cu privire la problemele de la locul de muncă a fost
foarte încurajată (de exemplu, comunicare directă cu reprezentantul SSM și autoritățile de
supraveghere la locul de muncă, precum și mesajele scrise anonime introduse într-o cutie pusă la
sediul companiei);
- comunicarea deschisă a fost încurajată și prin discuțiile libere, dezbătute de
reprezentanții din domeniul securității și sănătății în muncă, conducătorii locurilor de muncă și
mananagerii societății;
- în cadrul companiei politica de zero accidente s-a menținut. Chiar dacă au avut loc
incidente, acestea au fost examinate și concluziile trase au dus la îmbunătățirea proceselor de
lucru existente și la eliminarea sau reducerea riscurilor existente la locul de muncă.
33
Instruirea periodică a angajatilor.
Modul de abordare al conducerii companiei în ceea ce privește securitatea și sănătatea

lucrătorilor a constituit un exemplu poziiv de gestionare a riscurilor, prin măsuri care abordează
în mod special bunăstarea lucrătorilor la locul de muncă. Feedback-ul pozitiv obținut a fost
împărtășit cu diverse companii ce făceau parte din același sector de activitate, pentru a
îmbunătăți condițiile de sănătate și siguranță la locul de muncă.
34
În continuare voi arăta un model de instrucțiune proprie privind securitatea și sănătatea în
muncă a lucrătorilor ce desfășoară o activitate de birou în cadrul companiei:
INSTRUCTIUNI PROPRII DE Nr. Pagini

SECURITATE SI SANATATE A MUNCII 9
PENTRU ACTIVITATI DE BIROU Versiunea
1.0.
COD DOCUMENT I.P. - S.S.M. 001
DATA Exemplarul nr. 1 SEMNATURA
ELABORAT Lucrator Desemnat – Insp. S.S.M. –
APROBAT Administrator –
1. SCOP
Prezentele instrucţiuni cuprind un set de prevederi minime şi obligatorii privind securitatea şi

sănătatea în muncă a salariaţilor, în raport cu sarcina de muncă, pe durata programului de lucru.
Prin aplicarea şi respectarea prevederilor din conţinut se urmăreşte formarea unor deprinderi şi a
unui comportament adecvat realizării în siguranţă a sarcinilor de muncă.
2. DOMENIUL DE APLICARE
Instrucţiunile de lucru se aplică întregului personal tehnic, administrativ si de conducere al

societăţii, care execută activităţi de birou în cadrul compartimentelor şi departamentelor
administrative.
3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI
Pentru scopurile acestor instrucţiuni se aplică termenii şi definiţiile conform art. 5 din Legea
319/2006.
Lucrător: persoană angajată de catre angajator, care îşi desfăşoară activitatea într-un loc de
muncă şi care duce la îndeplinire o sarcină de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează
35
activităţi casnice.
Loc de muncă: locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat in clădirile sau şantierele
societăţii, inclusiv orice alt loc din aria societăţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfaşurării
activităţii.
Echipament individual de protecţie (EIP): orice echipament destinat să fie purtat sau mânuit
de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să-i puna in
pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu
proiectat pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
CSSM: Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă.
Lucrător desemnat SSM-SU: persoană desemnată prin decizia angajatorului să se ocupe de

activităţile de prevenire şi protecţie şi care îndeplineşte cerinţe minime de pregătire în domeniul
SSM, cel puţin de nivel mediu.
4. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ
4.1 OHSAS 18001:2004 - Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.
4.2 Legea 319/2006 a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă.
4.3 Norme Metodologice de aplicare a Legii 319/2006 a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă.
4.4 Metoda INCDPM pentru evaluarea factorilor de risc din 2006.
4.5 HG 1048/09.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de

către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă.
4.6 H.G.1028/2006 privind cerinţele minime de securitate privind utilizarea echipamentelor cu

ecran de vizualizare.
5. DESCRIEREA LOCULUI DE MUNCĂ
36
5.1. Componentele sistemului de muncă pentru activităţi de birou:
5.1.1. Lucrătorul.
- Lucratorul este angajat în conformitate cu prevederile legale stabilite prin Legea
nr.53/2003 – Codul Muncii, pentru prestarea activităţilor înscrise în profilul de
activitate al societăţii.
- Încadrarea pe funcţii şi/sau posturi de lucru corespunde pregătirii profesionale şi
competenţei fiecărui salariat conform fişei postului.
5.1.2. Sarcina de muncă.
- Realizeaza atribuţiile de serviciu corespunzătoare funcţiei şi postului ocupat.
- Se deplaseaza în teritoriu cu mijloace auto proprietatea societatii sau alte forme de
deţinere şi/sau publice pentru realizarea sarcinilor de serviciu.
- Are obligaţia să menţină sculele, utilajele, echipamentele în stare bună de
funcţionare şi anunţă şeful ierarhic despre eventualele deteriorări ale acestora;
- Respectă prevederile Regulamentului de Ordine Interioara;
- Are un comportament corespunzator în relaţiile cu clientii şi colegii de muncă;
- Răspunde de calitatea şi eficienţa lucrărilor executate, în funcţie de termenele
primite, precum şi de buna funcţionare a echipamentelor din dotare;
- Răspunde de utilizarea şi gospodărirea eficientă a bunurilor materiale aflate
asupra sa sau încredinţate spre folosinţă;
- Se prezintă la serviciu în deplină capacitate de muncă, odihnit, cu ţinută
corespunzătoare, nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor, a
substanţelor halucinogene si nu consuma asa ceva în timpul programului de lucru;
- Intervine prompt pentru limitarea efectelor în cazul situaţiilor de urgenţă;
- Răspunde la toate solicitarile şefului legate de activitatea sa sau a departamentului
în care lucrează;
- În timpul serviciului sunt interzise discuţiile care nu au legatură cu îndeplinirea
obligaţiilor şi atribuţiilor de serviciu;
- Participă la toate formele de instruire atât profesională cât şi privind securitatea în
muncă şi situaţiile de urgenţă.
5.1.3. Echipamentul de muncă.
37
- Dotări ale birourilor cu mobilier de birotică şi echipamente de muncă adecvate
activităţilor (calculatoare cu accesoriile aferente, copiatoare, telefon, capsatoare,
perforatoare, decapsatoare, aparate de laminare, aparate de îndosariere, aparate de
aer condiţionat, dozatoare de apa, etc.).
- Materiale de lucru utilizate: produse de birotică-papetărie specifice activităţilor de
birou.
- Mijloace de transport auto (persoane sau marfă), aflate în proprietatea firmei sau
alte forme de deţinere, puse la dispoziţia lucrătorilor pentru realizarea sarcinilor
de muncă.
5.1.4. Mediul de muncă.
- Spaţii de lucru amenajate şi compartimentate în birouri, dotate în funcţie de
destinaţie şi lucrări aferente activităţilor prestate.
- Utilităţile comune clădirii (energie electrică, încălzire, apă şi canalizare, grupuri
sanitare, sisteme de climatizare, etc.).
5.2. Factori de risc (riscuri potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire profesională)
5.2.1. Factori de risc proprii mijloacelor de producţie
a. Prinderea membrelor superioare în uşi sau în echipamentele de muncă;
b. Accident de circulaţie în cazul conducerii autoturismului de serviciu sau
ca pasager – independent de acţiunile conducătorului auto;
c. Contactul direct al epidermei cu suprafeţe periculoase (muchiile
mobilierului, instrumente de tăiere etc.);
d. Electrocutare prin atingere directă (prize deteriorate accidental) sau
indirectă (deteriorarea accidentală a izolaţiei).
5.2.2. Factori de risc proprii mediului de muncă
a. Obosirea vederii datorita lucrului la monitorul calculatorului;
b. Calamităţi naturale (surprinderea de către cutremur în incinta biroului);
c. Stres datorat relaţiilor de muncă necorespunzătoare (necooperare, antipatie, invidie,
etc…).
Factori de risc proprii sarcinii de muncă
d. Poziţie de lucru fixă – preponderent aşezat pe scaun;

e. Ritm de muncă mare (stres). Absenţa pauzelor pentru relaxare;
38
f. Decizii dificile în scurt timp;
g. Asumarea responsabilităţii pentru acţiunile întreprinse;
h. Operaţii repetitive cu ciclu scurt (tastarea).
5.2.3. Factori de risc proprii lucrătorului
a. Poziţionarea incorectă a sistemului de calcul, fără respectarea principiilor ergonomice;
b. Executarea de operaţii neprevăzute în sarcina de muncă (intervenţia la instalaţia electrică;
c. Căderea de la acelasi nivel prin alunecare sau împiedicare cauzată de starea
necorespunzătoare a zonei de deplasare (pardoseala umedă, cabluri care traversează căile de
circulaţie);
d. Reglarea incorectă a caracteristicilor monitorului;
e. Utilizarea surselor de foc în locuri cu densitatea sarcinii termice ridicată (birouri, arhivă,
etc.). PERICOL DE INCENDIU!
f. Accident de traseu – pe durata şi traseul deplasării de acasă la serviciu şi invers;
g. Prezentarea la lucru în condiţii psiho-fiziologice necorespunzătoare (oboseală, boală, sub
influenţa alcoolului);
h. Neutilizarea echipamentelor de protecţie (utilizarea calculatorului fără carcasă, utilizarea
prizelor fără împământare etc.).
5.3. Dotarea cu echipament individual de protecţie – EIP.
5.3.1. Lucrătorii care desfăşoară activităţii de birou nu necesită echipament de protecţie.
6. RESPONSABILITĂŢI / OBLIGAŢII / REGULI
6.1. Angajatorul
a. să stabilească structurile organizatorice proprii, prin acte de autoritate emise în

conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu privire la decizia de realizare a
securităţii şi sănătăţii în muncă;
b. să selecteze din punct de vedere profesional şi sa accepte la muncă persoanele
care corespund cerinţelor şi condiţiilor reale de muncă;
c. să verifice anual şi ori de câte ori este necesar starea de sănătate a salariaţilor;
d. să asigure resursele financiare pentru realizarea măsurilor cuprinse în planul de
prevenire şi protecţie;
39
e. să asigure cele mai bune mijloace de muncă în vederea realizării în siguranţă a
sarcinilor de muncă;
f. să instruiască lucrătorii privind securitatea si sanatatea în muncă şi situaţii de
urgenţă.
6.2. Lucrătorul
6.2.1 Măsuri de natură organizatorică:
a. să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregatirea şi instruirea sa, precum şi

cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la
pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte
persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de
muncă;
b. să utilizeze corect mijloacele de productie din dotare;
c. să nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau
înlaturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii;
d. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de
muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi
sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e. să aducă la cunoştinţa conducatorului locului de muncă şi/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoană;
f. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi
sănătăţii in muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
g. să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
h. să urmărească modul cum sunt respectate normele de securitate în muncă şi PSI de
către colegii de muncă, iar în caz de abateri, să atragă atenţia celui în cauză şi să îl
informeze pe conducătorul locului de muncă;
i. să respecte normele de disciplină în muncă prin:
- exercitarea atribuţiilor şi a responsabilităţilor stabilite prin fişa postului;
- evitarea unor operaţii periculoase, neprevăzute în sarcina de muncă;
- respectarea hotărârilor conducerii şi/sau dispoziţiilor şefului ierarhic;
- nepărăsirea locului de muncă decat cu acordul şefului direct;
40
- respectarea orelor de începere şi terminare a programului de lucru stabilit de
conducere, după necesităţi;
- prezentarea la program în deplină capacitate de muncă, odihnit şi cu ţinută
corespunzătoare, nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor, a
substanţelor halucinogene si neconsumarea acestora în timpul programului de
lucru;
- menţinerea unui comportament civilizat şi a unui climat de colaborare în
relaţiile de muncă cu ceilalţi colegi;
- evitarea jocului şi glumelor în timpul programului de lucru;
- evitarea alergării, urcării sau coborârii scărilor prin sărirea mai multor trepte
odată şi peste eventualele obstacole;
- menţinerea ordinii şi curăţeniei la locul de muncă;
- participarea în mod regulat la instruirile privind securitatea în muncă şi cele
pentru situaţii de urgenţă, precum şi la aplicaţii practice;
- respectarea regulilor de igienă în muncă.
6.2.1. Prevederi specifice activităţilor de birou
Reguli de securitate împotriva electrocutării.
a. Este interzisă utilizarea calculatoarelor în următoarele situaţii:

- conectarea la energia electrică prin ştechere sau prize care prezintă defecţiuni,
crăpături, şuruburi lipsă sau slab înşurubate;
- conectarea mai multor aparate la aceeaşi priză pentru evitarea supraîncărcării şi
supraîncălzirii peste puterea maximă pe care o suportă priza;
- cuplarea consumatorilor la sursa de curent cu fire direct introduse în priză (fără
ştecher);
- punerea în funcţiune fără carcasa de protecţie şi întrerupătorul care să permită
operatorului deconectarea separată a echipamentelor periferice în caz de necesitate;
- prezenţa defecţiunilor sau improvizaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie
electrică;
- conectarea echipamentului de calcul la prize defecte sau fără legatură la pământ.
b. Cablurile de alimentare cu energie electrică trebuie să fie în stare perfectă, fără înnădiri sau
crăpături la izolaţia de protecţie.
41
c. La amplasarea cablurilor electrice se vor evita zonele de circulaţie ale salariaţilor, sau se va
asigura protecţia acestora prin tubulatură PVC împotriva deteriorării mecanice a izolaţiei.
d. Înainte de conectarea unui echipament electric la o priză electrică, acesta trebuie controlat
pentru a fi în pozitia „deconectat”.
e. Orice operaţie de reglare, reparare, întreţinere şi curăţare a echipamentelor electrice se va
efectua numai dupa ce s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică.
f. Nu se va pune niciodata în functiune un echipament electric caruia i s-a scos carcasa.
g. Punerea în funcţiune a panourilor de distribuţie va fi efectuată numai de personalul
autorizat în acest scop.
h. Înlocuirea siguranţelor la instalaţiile electrice se va face numai de către personalul autorizat
în acest scop.
i. Se interzice personalului de deservire a echipamentelor de calcul să intervină la tablouri
electrice, prize, ştechere, cordoane de alimentare, grupuri stabilizatoare, instalaţii de
climatizare sau la orice alte instalaţii auxiliare specifice.
7, INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA PENTRU

ACTIVITATI DE BIROU
7.1. INSTRUCTIUNI PROPRII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

PENTRU ACTIVITATI DE BIROU CU CARACTER GENERAL.
 In incaperi se vor pastra numai piese de mobilier (birouri, scaune, mese, dulapuri, casa
de bani, etc) in perfecta stare de functionare, amplasate astfel incat sa nu provoace
accidente;
 Orice element de birotica depistat ca defect va fi reparat imediat. Daca acest lucru nu este
posibil, obiectul va fi retras in magazie, astfel incat sa nu se permita folosirea sa in stare
defecta si sa fie eliminata astfel posibilitatea producerii unui accident;
 Repararea biroticii se va executa numai de personal calificat, de la unitati de profil.
 Orice fel de reparatii la instalatiile electrice (tablou de sigurante, prize, cabluri defecte
etc.), sanitare, de incalzire, gaze si alte asemenea se vor executa prin firme specializate pe
42
baza de comanda.
 Cablurile de alimentare a aparatelor (lampi de birou, calculatoare etc.) vor fi amplasate
astfel incat sa se elimine posibilitatea accidentarii prin impiedicarea persoanelor. Periodic
se va verifica integritatea acestora pentru eliminarea oricarui pericol de electrocutare.
 Este interzisa utilizarea oricaror echipamente electrice prezentand defectiuni: prize
sparte sau avariate ca urmare a unor scurtcircuite, arcuri electrice etc., conductori
dezizolati sau avand izolatia deteriorata.
 Este interzisa depozitarea sau amplasarea provizorie la inaltime (pe dulapuri, cuiere, etc.)
a unor obiecte care prin cadere ar putea provoca accidente.
 Pardoseala din incaperile de lucru si din grupurile sanitare trebuie pastrata curata si
uscata astfel incat sa nu existe pericol de alunecare sau impiedicare. Trebuie semnalata si
remediata orice defectiune in pardoseala.
 In caz de inghet sau polei, zona de circulatie aferenta sediului firmei trebuie curatata de
zapada si acoperita cu materiale antiderapante care sa elimine riscul de accidentare prin
alunecare.
 Orice deplasare dintr-o incapere in alta se va efectua atent, cu fata inainte. Deschiderea
usii se va executa lent pentru a nu accidenta vreo persoana aflata in imediata ei apropiere.
De asemenea, urcatul si coboratul treptelor trebuie facut cu atentie.
 Cand trebuie luat un obiect aflat la inaltime, obligatoriu se va folosi o scara sigura si nu
una improvizata din scaune, cutii, sertare.
 Usile cu geamuri trebuie manevrate atent. Este interzisa sprijinirea sau impingerea de
sticla usilor.
 La iesirea din cladire, orice persoana se va asigura in toate directiile ca sa nu fie surprinsa
de vreun mijloc de transport.
 In timpul programului trebuie folosita o incaltaminte corespunzatoare pentru evitarea

oricarei surse de accident.
 Pentru protectia personalului care face curatenie, cioburile de sticla trebuie invelite si
depuse la vedere astfel incat sa poata fi usor identificate.
43
7.2. REGULI DE SECURITATE LA UTILIZAREA CALCULATOARELOR
 Lucrătorii care urmează să desfăşoare activităţi cu echipamente de calcul, vor fi încadraţi

şi repartizaţi în posturile de lucru numai după efectuarea examenelor medicale obligatorii
prevăzute de regulamentele în vigoare de Ministerul Sănătăţii, inclusiv a examenului
medical oftalmologic.
 Trebuie evitata bararea trecerilor cu cordoane electrice.
 Echipamentele electrice trebuie aşezate cât mai aproape de prizele electrice.
 Este interzis să se atingă sau să se ţină cu mâna un obiect metalic (ex: ţeava sau
caloriferul) în timp ce cu cealaltă mâna se introduce ştecherul în priză.
 Este interzis să se pună în funcţiune un echipament electric înainte de cunoaşterea
sistemului sau de funcţionare.
 Este interzis ca operatorii de calculatoare să-şi repare singuri echipamentele. Întretinerea
şi reglarea vor fi efectuate de personal special calificat.
 Conducerea societatii va informa lucrătorii asupra tuturor aspectelor legate de securitate
şi sănătate derivate de cerinţele desfăşurării activităţilor, precum şi a măsurilor aplicabile
la locul de muncă.
 Lucrătorii vor fi instruiţi în legătură cu utilizarea echipamentului de calcul înainte de
începerea activităţii şi ori de câte ori se modifică organizarea sau dotarea locurilor de
muncă.
 Lucrătorii vor fi instruiţi special asupra necesităţii amenajării ergonomice a locului de
muncă şi asupra poziţiilor corecte pe care trebuie să le adopte în timpul lucrului.
 Conducerea unităţii va planifica şi organiza activităţile de prelucrare automată a datelor
astfel încât activitatea zilnică în faţa ecranului să alterneze cu alte activităţi.
 În cazul în care alternarea activităţilor nu este posibilă, iar sarcina de muncă impune
utilizarea ecranelor în cea mai mare parte a timpului de lucru, se vor acorda pauze
suplimentare faţă de cele obişnuite.
 Durata şi periodicitatea pauzelor suplimentare se vor reglementa prin instrucţiuni proprii,
cu consultarea unor instituţii specializate sau specialişti, în funcţie de modul de
organizare a activitaţii şi de caracteristicile sarcinii de muncă (complexitate, ritm, durată,
44
repetitivitate etc.) şi vor fi incluse în timpul de lucru. Timpul de aşteptare a raspunsului
calculatorului nu va fi considerat ca pauză în activitatea lucrătorilor.
 Amenajarea locului de muncă trebuie realizată astfel încât să ofere utilizatorilor confort şi
libertate de mişcare şi să diminueze la maxim posibilele riscuri de natură vizuală, mentală
şi posturală.
 Posturile de muncă trebuie concepute şi amenajate astfel încât să permită unor persoane
diferite să realizeze o gama diversă de sarcini de muncă, într-un mod confortabil şi
eficace, la nivelul de performanţe cerut.
 Locul de munca trebuie să permită o buna corelare între caracteristicile antropo-
funcţionale ale utilizatorilor şi munca lor prin asigurarea posibilităţilor de reglare a
diferitelor elemente componente ale acestuia.
 Utilizatorii trebuie să aibă posibilităţi de modificare a poziţiei de lucru, în timpul
activităţii.
 Dacă utilizatorii se deplasează de la un punct la altul, este indicat să se prevadă elemente
de prindere sub planul de lucru, pentru a uşura mişcarea ( de exemplu o canelura sub
birou cu adâncime suficientă pentru prindere cu mâna).
 Distanţele şi unghiurile de vedere trebuie să fie în raport cu cerinţele sarcinii de muncă şi
în conformitate cu poziţia de lucru standard.
 Pentru a păstra o poziţie de lucru confortabilă şi pentru a evita reflexiile şi efectul de
orbire, utilizatorul trebuie să încline, să basculeze sau să rotească ecranul oricare ar fi
inălţimea ochilor deasupra planului de lucru.
 Înalţimea optimă a centrului ecranului trebuie să corespundă unei direcţii de privire
înclinate între 10 şi 20 grade sub planul orizontal care trece la nivelul ochilor.
 Înălţimea tastaturii trebuie să asigure în timpul utilizării un unghi între braţ şi antebraţ de
minimum 90 grade.
 În poziţia aşezat, distanţa dintre planul de lucru şi suprafaţa de şedere trebuie să fie
cuprinsă între 200 şi 260 mm.
 Ecranul, suportul de documente şi tastatura trebuie amplasate la distanţe aproximativ
egale faţa de ochii utilizatorului, respectiv 600 +/- 150 mm.
 Monitoarele vor fi amplasate astfel încât direcţia de privire să fie paralelă cu sursele de
lumină (naturală sau artificială).
45
 Posturile de muncă la monitoare vor fi amplasate între şirurile de corpuri de iluminat din
încăperea de lucru.
 Monitoarele vor fi amplasate la distanţa faţă de ferestre. În cazul în care monitoarele sunt
amplasate în încăperi în care se desfăşoară şi alte activităţi, în apropierea ferestrelor vor fi
amplasate posturile de lucru ce nu necesită activitate de ecran. Suprafeţele vitrate nu
trebuie să fie situate în faţa sau în spatele ecranului.
 Se va evita pe cât posibil, amplasarea monitoarelor în încăperi cu suprafeţe vitrate de
mari dimensiuni. Dacă acest lucru nu este posibil, în cazul încăperilor mari, cu suprafeţe
vitrate importante, dispuse pe mai mulţi pereţi, se vor lua măsuri adecvate pentru
mascarea zonelor cu luminanţă ridicată (pereţi mobili, storuri cu lamele orizontale la
ferestre etc.)
 Pentru asigurarea cerinţelor de securitate şi stabilitate, la locul de muncă trebuie:
- să se reducă la minimum vibraţiile inerente sau transmise
- să se elimine posibilitatea basculării planului de lucru;
- să fie posibilă reglarea înălţimii mesei fără risc de coborâre bruscă şi deci, de rănire;
- să nu se utilizeze obiecte improvizate pentru fixarea echipamentului de calcul.
 Amenajarea posturilor de muncă într-o încăpere trebuie realizată astfel încât să
 asigure:
- accesul uşor şi rapid al utilizatorilor la locul lor de muncă;
- accesul uşor şi rapid al personalului de întreţinere la toate părţile echipamentului, la
poziţiile cablurilor şi la prizele electrice, fără întreruperea activităţii în desfăşurare sau
cu o întrerupere minimă;
- un spaţiu de lucru care să răspundă nevoilor de spaţiu personal, de comunicare între
indivizi şi de intimitate.
 Conductorii electrici şi cablurile trebuie să respecte următoarele condiţii:
- să nu prezinte risc de electrocutare la trecerea pe planul de lucru sau pe sol;
- să aibă o lungime suficientă pentru a se adapta la nevoile reale şi previzibile ale
utilizatorilor, inclusiv în cazul unei reamenajări a încăperii;
- să asigure accesul uşor iar intreţinerea să se efectueze fără întreruperea activităţii;
- cablajul trebuie să corespundă întregului domeniu de reglare a planului de lucru;
46
- se interzice lucrătorilor să utilizeze echipamentele de calcul pe care nu le cunosc şi
pentru care nu au instruirea necesară.
 La punerea sub tensiune a calculatoarelor electronice se vor respecta, în ordine,
urmatoarele prevederi:
- verificarea temperaturii şi umiditaţii din sală;
- verificarea tensiunii la tabloul de alimentare;
- punerea sub tensiune a unitaţii centrale, prin acţionarea butonului corespunzator de pe
panoul unitaţii centrale şi a echipamentelor periferice;
 Scoaterea de sub tensiune a calculatoarelor electronice se va realiza în succesiunea
inversă celor prevăzute la punerea sub tensiune.
 Punerea în funcţiune a unui echipament după revizii sau reparaţii se va face numai după
ce personalul autorizat să efectueze revizia sau reparaţia, confirmă în scris că
echipamentul respectiv este în stare de funcţionare;
 Este interzisă îndepărtarea dispozitivelor de protecţie ale echipamentului de calcul.
 Este interzisă efectuarea oricărei intervenţii în timpul funcţionării echipamentului de
calcul.
 La utilizarea imprimantelor se va evita atingerea părţilor fierbinţi.
 Orice intervenţie în timpul funcţionării imprimantelor, se va realiza cu luarea măsurilor
de evitare a antrenării părţilor corpului de către imprimantă.
 Este interzis fumatul în încăperile cu volum mare de documente.
 În cazul unui început de incendiu în sala calculatoarelor se va acţiona cu stingatoare cu
pulbere - P şi bioxid de carbon - G.
 Reluarea lucrului în zonele de acţiune a bioxidului de carbon se va face numai după
ventilarea spaţiilor respective cu instalaţia de climatizare în funcţiune, în circuit deschis,
un timp stabilit în funcţie de capacitatea ventilatoarelor şi volumul încăperilor, dar nu mai
puţin de o oră.
 Este interzis consumul alimentelor pe masa suport a calculatorului sau deasupra tastaturii.
 În timpul lucrului la videoterminale, se vor evita purtarea ochelarilor coloraţi.
 Utilizatorii echipamentelor de calcul trebuie să cunoască necesitatea şi posibilitaţile de
reglare a echipamentului şi mobilierului de lucru.
47
 Reglările se vor efectua în raport cu cerinţele sarcinii de muncă, condiţiile de mediu şi cu
caracteristicile antropofuncţionale şi psihofiziologice individuale.
 Se vor regla în principal:
- luminanţa ecranului, contrastul între caractere şi fond, poziţia ecranului (înălţime,
orientare, înclinare);
- înalţimea şi înclinarea suportului pentru documente;
- înălţimea mesei de lucru (dacă este reglabilă);
- înălţimea suprafeţei de şedere a scaunului, înclinarea şi înălţimea spătarului
scaunului.
7.3. REGULI DE SECURITATE PENTRU ALTE ACTIVITATI DE BIROU
 Atunci când se foloseşte un cuţit de mână sau o lamă pentru tăierea hârtiei, degetele
trebuie ţinute cât mai departe de tăişul lamei.
 În sertare trebuie aranjate obiectele tăioase sau ascuţite (creioane, cuţite, lame, etc.) în
compartimente separate.
 La producerea unei tăieturi sau răniri se va folosi trusa de prim-ajutor sau se va cere
intervenţie de specialitate.
 Înainte de folosirea unui scaun, trebuie controlată starea lui, după care se potriveşte într-o
poziţie stabilă, evitându-se aşezarea pe marginea lui.
 Este interzisă mişcarea de leganare pe 2 din picioarele scaunului sau de rasturnare pe
spate.
 Este interzisă urcarea pe scaunul rotitor pentru a lua un obiect aflat la înalţime. Pentru
aceasta operaţie se recomandă un taburet solid, un podium sau o scara corespunzătoare.
 Pentru evitarea împiedicarilor, sertarele birourilor, fişetelor sau ale dulapurilor trebuie
ţinute închise.
 Pentru a se evita prinderea degetelor, trebuie apucate bine manerele atunci cand se închid
sertarele sau uşile birourilor şi dulapurilor.
 Trebuie adusă la cunoştinţa şefului direct orice piesă de mobilier ale cărei margini nu sunt
netede sau sunt crăpate, se mişcă sau prezintă defecţiuni.
48
CONCLUZII
In trecut, angajatul era privit ca o unealtă de muncă și nimic mai mult, fără ca angajatorul
sa țină cont de nevoile sau problemele salariatului. Tot ce conta era profitul și productivitatea
muncii indiferent de sacrificiile umane. Însă s-a dovedit că dacă salariatul nu este protejat și
instruit pentru a se asigura și menține un mediu de lucru sănătos, profitul și productivitatea
scade. Astăzi relațiile dintre angajat și angajator s-au schimbat, iar domeniul securitătii și
sănătății în muncă reprezintă o parte importantă din conceptul managerial. Securitatea și
sănătatea în muncă este parte componentă a procesului de muncă și a pregătirii profesionale.
Securitatea si sănătatea în muncă a inceput sa ocupe un loc prioritar în agenda socială

națională, din rațiuni atât economice cât și umanitare, legislația națională fiind astfel obligată să
introducă prevederile directivelor europene care reglementează acest domeniu.
Capitalul uman este constituit din elemente cum ar fi cunoașterea, abilitățile, aptitudinile
și capacitatea de muncă, ce includ aspecte legate de sănătatea fizică si psihologică.
Accidentele de muncă și bolile profesionale reprezintă o povară enormă pentru sistemele de
protecție socială publice și private și necesită un raspuns integrat, coordonat și strategic, precum
și o colaborare a principalelor părți interesate în elaborarea politicilor naționale.
Rolul securității și sănătătii în muncă este primordial pentru consolidarea competitivității

și a productiviății întreprinderilor, prin efectele pozitive pe care le produce: reducerea costurilor
cu accidentele, incidentele și bolile, și creșterea motivării în muncă. Studiul efectuat pe un
santier de constructii si-a atins scopul cu privire la constientizarea lucratorilor si a angajatorilor,
necesitatii crearii unui mediu de lucru sigur si sanatos.
Crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai sănătos în Europa reprezintă un obiectiv
care depășeste resursele si expertiza unei singure țări sau unei singure instituții, prin urmare este
important ca securitatea și sănătatea în muncă să se dezvolte printr-o colaborare strânsă între
statele membre.
49
BIBLIOGRAFIE
1. Ion Traian Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed.

a II a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, 2012
2. Luminița Dima, Relații de muncă și industriale în Uniunea Europeană,
Editura C.H. Beck, București, 2012
3. Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Legislație, Doctrină,
Jurisprudență, Ed. a VII a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic,
2013
4. Tudor Drăganu, Drept Constituțional și instituții politice, Cluj

Napoca, partea a II-a, 1992
5. Constantin Buga, Protecția Muncii, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1980
6. A. Țiclea, C. Tufan, Protecția muncii în România, Ed. Lumina Lex,
București, 1997
7. www.certind.ro
8. www.osha.europa.eu
50

Dizertatie Protectia Sanatatii Si Securi

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dizertatie Protectia Sanatatii Si Securi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

MASTER DREPTUL MUNCII – RELAȚII DE MUNCĂ ȘI INDUSTRIALE

DISCIPLINA – RELAȚII DE MUNCĂ ȘI INDUSTRIALE

PROTECȚIA SĂNĂTĂȚII SI SECURITĂȚII

Conf. univ. dr. Dima Elena-Luminița

CAPITOLUL 1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și domeniul de

1.1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile caracteristice ....4

CAPITOLUL 2. Principiile securității și sănătății în muncă pe plan intern și

2.1. Securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general............16

2.2. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă și securitatea și sănătatea în

2.3. Integrarea securității și sănătății în muncă în procesul de muncă..........18

2.4. Caracterul preventiv al asigurării securității și sănătății în muncă........18

2.5. Realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă – obligația legală a

CAPITOLUL 3. Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor........................20

3.1. Obligațiile angajatorului...............................................................................20

3.1.2. Instruirea lucrătorilor.........................................................................27

3.1.2 Serviciul de medicina muncii.............................................................27

3.2. Obligațiile lucratorilor..................................................................................29

CAPITOLUL 4. Studiu de caz – SC Mentor S.R.L............................................30

Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și domeniul de aplicare

1.1. Noțiunea de securitate și sănătate în muncă și trăsăturile

Securitate și sănătate în muncă constituie unul dintre domeniile de preocupare prioritară

1.2. Scopul reglementărilor legale și domeniul lor de aplicare

1.4. Reglementarea securității și sănătății în muncă în dreptul

1.5. Reglementarea internă a securității și sănătății în muncă

Principalele izvoare ale reglementării problemelor sănătății și securității în muncă a

- securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes general;

2.1. Securitatea și sănătatea în muncă – problemă de interes

Constituția, prin art. 41 alin. 2, consacră dreptul la protecție socială și la măsurile de

Astfel, activitatea de securitate și sănătate în muncă nu poate fi lăsată la latitudinea

În România dreptul la muncă este un drept fundamental și se află în strânsă corelație cu

Este subliniat și faptul că securitatea și sănătatea în muncă este o instituție importantă a

2.3. Integrarea securității și sănătății în muncă în procesul de

Conform acestui principiu, nu este luat în calcul ca procesele de muncă să se desfășoare în

Un rol important în aplicarea acestor măsuri și a normelor de securitate și sănătate în

2.4. Caracterul preventiv al asigurării securității și sănătății în

Tocmai pentru a se sublinia caracterul preventiv al activității de securitate și sănătate în

2.5. Realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă –

Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor

3.1. Obligațiile angajatorului

Directiva europeana 89/391/C.E.E. ne arată faptul că este răspunderea angajatorului să ia

Universul Juridic, 2012, p. 635

- să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea

- să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în

- să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor

4. O altă categorie specială de obligații ale angajatorilor se referă la asigurarea serviciului de

- lucrătorii desemnați trebuie:

a. să aibă, în principal, atribuții de serviciu privind securitatea și sănătatea în muncă și cel

c. să nu fie prejudiciați ca urmare a atribuțiilor lor.

Angajatorul are următoarele obligații:

- să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi

Modul de acțiune în caz de pericol grav și iminent de accidentare este și el reglementat,

1. De natură managerială și tehnico-organizatorică:

- să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în

3.1.2. Instruirea lucrătorilor

- riscurile pentru securitatea și sănătatea în muncă și măsurile de prevenire și protecție

Angajatorul trebuie să le ofere acces la informațiile interne și la cele provenite de la

Angajatorii trebuie să consulte lucrătorii sau reprezentanții lor, și să permită participarea

- orice măsură are ar afecta semnificativ securitatea și sănătatea în muncă;

Implicarea reprezentanților lucrătorilor în rezolvarea acestor probleme are caracter

Instruirea lucrătorilor constituie un element esențial pentru asigurarea sănătății și

Universul Juridic, 2012, p. 640

3.1.3. Serviciul de medicina muncii

Codul muncii prevede că angajatorii au obligația să asigure accesul salariaților la