CURS

ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII

ÎN MUNCĂ

- SUPORT CURS -

- PLOIEŞTI -
■ 29 IANUARIE - 02 FEBRUARIE 2007 ■
 AUTOR COORDONATOR

dr. ing. Mihai-Lucian CHI U

AUTORI

drd. ing. Nicolae TĂRICEANU

ing. Simona-Elena DINU
ing. C t lin-Ion ANGHEL
ing. Dumitru LUNCĂ

Lucrare protejat de Legea dreptului de autor

Multiplicarea , difuzarea şi / sau folosirea integral / par ial
SUNT STRICT INTERZISE f r acordul AUTORILOR

3
 Motto : Vou celor dragi , oriunde v-a i afla , cu
toat dragostea de care înc mai suntem în stare !
Autorii

De po i …

De po i s nu- i pierzi capul, când to i în jurul t u

Şi l-au pierdut pe-al lor, g sindu- i ie vina;
De po i, atunci când to i te cred nedemn şi r u,
S nu- i pierzi nici o clip încrederea în tine;
De po i s-aştep i oricât, f r s - i pierzi r bdarea,
De rabzi s fii min it f r ca tu s min i,
Sau când hulit de oameni tu nu cu r zbunarea
S vrei a le r spunde, dar nici cu rug min i;

De po i visa, dar f r s te robeşti vis rii,

De po i gândi, dar f r s - i faci din asta-un el,
De po i s nu cazi prad nici când dezesper rii,
Succesul şi Dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
R st lm cit de oameni, ciuntit şi pref cut;
De po i s - i vezi idealul distrus, şi din ruine
S -l recl deşti cu ardoarea fierbinte din trecut;

De po i risca pe-o carte întreaga ta avere,

Şi tot ce-ai strâns de-o via s pierzi într-un minut,
Şi-atunci, f r a scoate o vorb de durere
S -ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Şi dac corpul t u uzat şi obosit,
Îl vei putea for a s - i mai slujeasc înc ;
Numai cu str şnicia voin ei tale, şi-astfel
S steie peste vreme aşa cum st o stânc ;

De po i vorbi mul imii f r s min i şi dac

Te po i plimba cu regii f r -a te îngâmfa,
De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun r u s - i fac
Pentru c doar dreptatea e c l uza ta;
Şi dac po i s umpli minuta trec toare
S nu pierzi nici o fil din al vie ii tom,
Al t u va fi p mântul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar, vei fi un OM !

Rudyard Kiplyng

4
 C U P R I N S
Nr.
crt.
DENUMIREA TEMEI PAG.

1. PREZENTAREA CURSULUI 2
2. CUPRINS 5

3. I. CONSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA UNIUNII EUROPENE ( U.E.) 7

II. ORDINEA JURIDICA COMUNITARA, REGLEMENTARI LEGISLATIVE PRIVIND SECURITATEA SI

4. SANATATEA IN MUNCA, AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA 17
EU-OSHA

5. III. DIRECTIVA CADRU 89 / 391 / CEE ŞI DIRECTIVE DERIVATE ( PARTICULARE , CONEXE ) 33

6. IV. LEGISLAŢIA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA DIN ROMANIA 43

V. NORME METODOLOGICE PENTRU APLICAREA LEGII SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

7. 83
NR. 319 / 2006

VI. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII PERSOANELOR JURIDICE ŞI FIZICE DIN PUNCT DE VEDERE AL

8. 87
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ( SSM )

9. VII. SERVICII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE 95

10. VIII. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMITETELOR DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ 105

11. IX. INSTRUIREA LUCRĂTORILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ 109

12. X. PERICOL GRAV ŞI IMINENT ŞI ZONE CU RISC RIDICAT SPECIFIC 113
XI. COMUNICAREA, CERCETAREA, ÎNREGISTRAREA, RAPORTAREA ŞI EVIDENŢA ACCIDEN-
13. 115
TELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE
XII. AVIZAREA DOCUMENTAŢIILOR CU CARACTER TEHNIC DE INFORMARE ŞI INSTRUIRE ÎN
14. 193
DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

15. XIII. EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR 197

16. XIV. SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE, AGENŢI CHIMICI 219

17. XV. LEGEA NR. 126 / 28.XII.1995 , REPUBLICATĂ , PRIVIND REGIMUL MATERIILOR EXPLOZIVE 261

18. XVI. ORDONANŢA NR. 2 / 2001 PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENŢIILOR 271

19. XVII. GENEZA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE 279

5
 XVIII. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFE-
20. 291
SIONALĂ

21. XIX. EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ 305

22. XX. PRIMUL AJUTOR 341

23. ANEXE 1

24. BIBLIOGRAFIE 399

6
 I. CONSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA UNIUNII EUROPENE ( U.E.)

1. CONSIDERAŢII GENERALE

Primele reglementări privind securitatea şi sănătatea în muncă au apărut cu

scopul de a soluţiona unele cazuri particulare de îmbolnăvire profesională sau
accidente de muncă deosebit de grave şi cu frecvenţă ridicată .
Convenţia BIT nr. 155 , care se aplică la toate ramurile de activitate economică şi
la toţi lucrătorii [ cuprinzându-i şi pe cei din serviciile publice, dar excluzându-i pe cei
pentru care există probleme specifice : navigaţie, pescuit , etc. ] , prevede că „ orice stat
va trebui , în conformitate cu condiţiile naţionale şi prin consultare cu organizaţiile
profesionale cele mai reprezentative , să definească , să pună în aplicare şi să
reexamineze periodic politica naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă “.

Analizând legislaţiile naţionale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene ( U.E. ) aşa
cum se reflectă în documentele oficiale ale BIT , se desprind următoarele trăsături

∗ în toate aceste ţări există o structură stabilă care elaborează şi

specifice :

emite legislaţia în domeniul protecţiei muncii . Securitatea şi sănătatea în muncă este

naţional , prescripţiile de SSM impunându-se ″ de sus în jos ″ .

considerată , sub aspect juridic , o problemă de stat , care trebuie reglementată la nivel

∗ toate statele dispun de organisme şi instrumente naţionale care

urmăresc , îndrumă , controlează şi , în unele cazuri , chiar coordonează aplicarea
măsurilor de SSM .

Cu toată diversitatea cadrului istoric , cultural şi legislativ care se manifestă în

ţările U.E. şi care a determinat unele diferenţe esenţiale în abordarea problematicii
securităţii muncii , există un model comun în sistemele legislative , prin care se instituie
maxim trei niveluri de control :
naţional ( stuctură centrală , la nivelul gevernului sau unui minister );
regional ( autorităţi teritoriale subordonate structurii centrale ) ;
de ramură ( organisme neguvernamentale constituite la nivelul princi-
palelor ramuri industriale de activitate ) .

Instrumentele folosite de organismele statale de control sunt :

- cadrul de bază legislativ , prin care se stabilesc principiile fundamentale şi
unele cerinţe speciale , considerat că formează legislaţia primară ;
- legislaţia secundară , compusă din dispoziţii legale , regulamente, măsuri,
ordine , etc. , prin care se definesc în detaliu cerinţele esenţiale stabilite în baza princi-
piilor enunţate de legislaţia primară ;
- coduri de orientare profesională şi practică .
Paralel cu organismele statale , un rol deosebit în îndrumarea , controlul şi
realizarea SSM , revine asigurărilor sociale de boală sau accident , indiferent că sunt
organizaţii de stat sau private .
Toate legislaţiile definesc răspunderea patronală pentru realizarea SSM şi
stabilesc, în limite variate , drepturi şi obligaţii ale lucrătorilor (muncitorilor ).
În funcţie de mărimea firmelor şi de riscurile proprii activităţii prestate , în
majoritatea statelor este prevăzută obligativitatea includerii în structura organizatorică a
intreprinderilor şi a unor funcţii specifice pentru SSM : director general cu securitatea ,
inginer şef cu securitatea , lucrător desemnat cu securitatea etc.
7
 Toate legislaţiile naţionale , deşi prevăd expres atât obligaţiile patronilor , cât şi
ale executanţilor , pe linie de SSM lasă un grad destul de mare de libertate privind
măsurile care trebuie adoptate , precum şi modul concret de realizare al acestor
activităţi .

2. MOMENTE SEMNIFICATIVE ÎN CREAREA UNIUNII EUROPENE( EU)

2.1. GENERALITĂŢI

Uniunea Europeana (U.E.) nu este o federatie ca Statele Unite ale Americii. Nici nu
este o simpla organizatie pentru cooperare intre guverne precum Organizatia Natiunilor
Unite.
Este de fapt un lucru unic. Tarile care alcatuiesc U.E. (statele membre) si-au
strans in acelasi bazin suveranitatile pentru a castiga o crestere a influentei la nivel
mondial, pe care altfel nici una dintre ele, nu ar fi putut-o avea pe cont propriu.
Unirea suveranitatilor inseamna in practica ca tarile membre delega o parte din
puterea lor de decizie, pentru a o transmite institutiilor pe care le-au creat, astfel incat
decizia in probleme specifice de interes comun, sa poata fi luata in mod democratic la
nivelul Uniunii Europene.
Uniunea Europeană reprezintă rezultatul eforturilor depuse de către promotorii
Europei comunitare începând din 1950. UE constituie organizaţia cea mai activă de
integrare multisectorială, având scopul declarat de a acţiona în domeniile economic,
social, politic, al drepturilor cetăţeneşti şi al relaţiilor externe ale statelor membre.

2.2. ISTORICUL CREARII UNIUNII EUROPENE

La 16 aprilie 1948, un numar de 16 tari europene au raspuns propunerii lansate de

generalul Marshall pentru gestionarea in comun a ajutorului american acordat pentru
reconstructia Europei si au semnat, la Paris, Tratatul de constituire a Organizatiei
Europene de Cooperare Economica (OECE), ce a devenit instrumentul cooperarii
interguvemamentale si a permis liberalizarea schimburilor intre membrii sai.
Celor 16 tari (Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia,
Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Elvetia si Turcia) li
s-au alaturat Germania (31 octombrie 1949) si Spania (20 iulie 1959), Statele Unite si
Canada, care au avut calitatea de asociati.
Prin Tratatul incheiat la Paris la 30 septembrie 1961, Organizatia Europeana de
Cooperare Economica a fost inlocuita de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare
Economica (OCDE) din care, initial, faceau parte statele membre OECE, precum si
S.U.A. si Canada, iar ulterior au mai aderat Japonia (1964), Finlanda (1969), Australia
(1971) si Noua Zeelanda (1973).
Necesitatea unificarii politice a Europei a fost dezbatuta la Congresul de la Haga
(mai 1948) organizat de miscarile europene, avand ca urmare crearea la 5 mai 1949 a
Consiliului Europei, organizatie interguvemamentala cu scopul apararii intr-un cadru
institutionalizat a valorilor democratice considerate a fi amenintate prin divizarea
Europei in doua blocuri, respectiv: principiile libertatii individuate, ale 1ibertatii politice
si preeminenta dreptului pe care se bazeaza orice democratie adevarata.
La crearea Consiliului Europei au participat zece state: Belgia, Olanda,
Luxemburg, Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia, Danemarca, Italia si Irlanda.
Organizatiile create nu se distingeau cu nimic de constructiile interntionale
traditionale si, desi acopereau principalele domenii ale cooperarii, nu au fost in masura
sa raspunda problemelor geopolitice ale unei Europe confruntate cu razboiul rece.
Incepand cu anul 1950, constructia europeana s-a angajat pe o noua cale, avand
la baza declaratia lui Robert Schuman, ministrul de exteme al Frantei (Paris, 9 mai 1950),
care propunea un proces ce depasea cadrul traditional al cooperarii

8
interguvemamentale, prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranitatii in
favoarea unor institutii comune.
Declaratia era consecinta constatarii ca nici Organizatia Europeana a Cooperarii
si nici Consiliul Europei nu puteau constitui cadrul unei adevarate integrari europene,
deoarece erau consacrate unor simple actiuni de cooperare si nu erau de natura sa
angajeze Europa pe calea unificarii Teale.
Declaratia lui Robert Schuman cuprindea principiile unei conceptii revolutionare
in constructia europeana, iar aplicarea lor a dug la constituirea Comuniaitii Europene a
Carbunelui si Otelului ( CECA ).
Piata comuna a carbunelui si otelului trebuia sa permita experimentarea formulei
unei integrari sectoriale susceptibila de a fi progresiv extinsa si in alte domenii si chiar
la construirea unei Europe politice.
In Declaratia din 9 mai 1950 aparea concepti a unei constructii functionale a
Europei potrivit careia legaturile economice creand o solidaritate, de rapt, pregateau
legaturile politice.
Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECA) a
fost semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, si dupa semnarea sa de catre cele 6 state -Belgia,
Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, R.F. Germania -a intrat in vigoare la 25 iulie 1952.
Inalta autoritate l-a avut presedinte pe Jean Mannet, iar Piata comunii s-a deschis
la 10 februarie 1953 pentru carbune si la 10 mai 1953 pentru produsele siderurgice.
Tratatul de la Paris a constituit astfel punctul de pomire al unui proces de
integrare, considerat in general ca trebuie sa fie global. Pentru prima oara in istoria
moderna, state suverane accepta sa-si puna in comun resursele lor de carbune si otel si
sa le incredinteze unei inalte Autoritati prezentand un caracter putemic supranational,
avand sarcina de a degaja si de a face sa prevaleze interesul comunitatilor. Statele
accepta, de asemenea, ca o Curte de Justitie independenta sa le asigure respectarea
dreptului in functionarea comunitatii si ca o Adunare Parlamentara sa fie consultata
asupra problemelor comunitare.
Dar, elementele supranationale sunt contrabalansate in diferite moduri: Inalta
Autoritate este desemnata de guvernele celor 6 state membre, Adunarea Parlamentara
nu este decat consultativa si, mai ales, s-a prevazut o institutie care sa reprezinte direct
interesele statelor membre -Consiliul de Ministri.
Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 a constituit primul pas pe calea integrarii
europene si un model de integrare juridic, institutiile CECA pregatind institutiile
celorlalte doua comunitati ce se vor crea peste cativa ani.
Astfel, la 25 martie 1957, s-a semnat la Roma, de catre statele membre CECA,
doua noi tratate:
-Tratatul de constituire a Comuniaitii Economice Europene (CEE);
-Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA),
denumit si Euratom.
Aceste tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.
Crearea Comunitatii Economice Europene avea in vedere mai ales transformarea
conditiilor economice ale schimburilor si, prin urmare, ale productiei pe teritoriul
comunitatii.
Spre deosebire de celelalte doua comunitati, Tratatul CEE are drept obiect
integrarea ansamblului economiei statelor membre.
Crearea comunitatilor a reprezentat un moment decisiv in constructia unei Europe
organizate, deoarece grupul de state a acceptat sa se angajeze pe calea integrarii,
transferand unele din competentele lor proprii entitatii nou create, integrare care s-a
inscris in perspectiva unei uniuni politice.

Modelul de integrare ales a functionat astfelincat a permis evolutia spre o Europa

comunitara construita pe cateva linii esentiale:

9
 -afirmarea preeminentei CEE asupra Comunitatilor CECA si CEEA, intrucat
CEE a creat conditiile unei integrari economice globale, fiind in masura sa conduca la
o Integrare politica;
-o tensiune durabila intre o conceptie "supranationala" si o viziune
interguvernamentala a constructiei europene, o tensiune intre interesele nationale
si integrarea europeana;
-o extindere a domeniului interventiei comunitare;
-o atractie constanta exercitata asupra statelor europene, ceea ce a condus
la o largire considerabila a Comunitatilor.
Crearea Comunitatilor europene a fost rezultatul unui proces istoric care, in
dezvoltarea sa, a condus mai intai la o unificare institutionala, apoi la extinderea
spatiului comunitar si in paralel la o adancire si extindere a domeniului interventiei
comunitare.
Prin Tratatul de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965, instituind un Consiliu unic si o
Comisie unica a Comunitatilor europene, s-a realizat unificarea executivului si, pe cale
de consecinta, diferite institutii si reguli strans legate de acestea refacandu-se intr-o
singura administratie, iar administratiile celor trei Comunitati au fast dotate cu un buget
de functionare unica.
Fuziunea nu a fost totusi decat institutionala, nu si functionala, cele trei
Comunitati continuand sa ramana distincte in privinta reglementarilor economice.
La 17 februarie 1978 Parlamentul European a adoptat o rezolutie referitoare la o
denumire unica pentru Comunitati. Astfel "Comunitatea Europeana" desemneaza
ansamblul institutiilor create conform tratatelor stabilind cele trei Comunitati europene,
ca si grupul format din statele membre. Denumirea prezinta un interes practic si o
valoare simbolica fara a avea semnificatie juridica, intrucat, din punct de vedere juridic,
nu a avut lac fuziunea tratatelor si cele trei Comunitati nu au fuzionat intr-o singura
Comunitate.

2.2.1. Extinderea spatiului comunitar

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a

inceput in 1951 intre sase state europene: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si
Olanda. Dupa cinci valuri de aderari (1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981:
Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru,
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), UE are
acum 25 State Membre si se pregateste pentru cea de a sasea extindere. Acest proces
are ca scop extinderea pasnica a zonei de stabilitate si prosperitate catre noi membri.
State candidate in acest moment: Bulgaria, Romania si Turcia.

• 1991: se semneaza Acordurile Europene cu Ungaria si Polonia;

• 1993: se semneaza Acordurile Europene cu Bulgaria, Cehia, Romania si Slovacia;
• 1994: Ungaria si Polonia inainteaza cererea de aderare la UE;
• 1995: se semneaza Acordurile Europene cu Estonia, Letonia si Lituania;
Bulgaria, Romania, Slovacia, Estonia, Letonia si Lituania inainteaza cererea de
aderare la UE;
• 1996: Cehia inainteaza cererea de aderare la UE; Slovenia semneaza Acordul
European si Inainteaza cererea de aderare la UE;
• 1997: Este adoptata Agenda 2000, care are o sectiune referitoare la extinderea
UE; este prezentat punctul de vedere al Comisiei asupra lansarii procesului de
aderare si asupra consolidarii strategiei de pre-aderare. Sunt publicate opiniile
Comisiei cu privire la cererile de aderare la Uniunea Europeana ale tarilor
candidate, bazate pe Criteriile de la Copenhaga;
10
• 1998: Pe 31 martie incep negocierile cu sase state candidate (Cipru, Ungaria,
Polonia, Estonia, Republica Ceha si Slovenia) ;
• 1998: Pe 4 noiembrie sunt publicate primele Rapoarte Anuale (privind stadiul
indeplinirii criteriilor de aderare);
• 1999: 24-25 martie, Consiliul European de la Berlin adopta deciziile privind
fondurile de pre-aderare si cheltuielile legate de aderare;
• 1999: 13 octombrie, Comisia Europeana adopta a doua serie de rapoarte anuale si
revizuieste parteneriatele pentru aderare;
• 1999: 10-11 decembrie, Consiliul European de la Helsinki decide sa deschida
negocierile de aderare cu inca sase tari candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania,
Malta, Romania si Slovacia, si acorda Turciei statutul de tara candidata la UE ;
• 2000: Are loc, la Bruxelles, sesiunea de deschidere a Conferintelor
Interministeriale cu privire la negocierile de aderare ale Maltei, Romaniei,
Slovaciei, Letoniei, Lituaniei si Bulgariei. Tarile candidate sunt atentionate cu
privire la importanta urmatoarelor aspecte:

o adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar;

o asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politice
Uniunii Europene, o atentie speciala acordandu-se domeniilor agriculturii,
justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului;
o alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu terte
state si organizatii internationale. De asemenea, statele candidate au primit
asigurari ca fiecare cerere de aderare va fi evaluata in functie de meritele
proprii. Tarile candidate si-au prezentat obiectivele strategice determinate
de aspiratiile politice, culturale si socio-economice in perspectiva aderarii.
• 2000: 8 noiembrie, Comisia Europeana adopta o noua serie de Rapoarte Anuale
privind progresul inregistrat de tarile candidate;
• 2000: La summitul de la Nisa, din 7-9 decembrie, Statele Membre au adoptat o
noua formula institutionala a Uniunii Europene. Tratatul de la Nisa reprezinta o
premisa necesara a procesului de extindere, intrucat contine prevederi referitoare
la echilibrul puterii si procesul decizional in cadrul Uniunii, in contextul unei
structuri cu 27 de State Membre;
• 2001: La 26 februarie Tratatul de la Nisa a fost adoptat de catre guvernele Statelor
Membre. Tratatul va intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre toate
parlamentele nationale ;
• 2001: 13 noiembrie, Comisia Europeana adopta Rapoartele Anuale si reinnoieste
Parteneriatele de Aderare;
• 2002: La 1 martie are loc lansarea Conventiei privind Viitorul Europei;
• 2002: Consiliul European de la Barcelona, din 15-16 martie, s-a remarcat prin
participarea istorica a sefilor de stat sau guvern, precum si a ministrilor de afaceri
externe si finante ai tuturor celor 13 tari candidate, alaturi de omologii lor din
statele membre UE;
• 2003: Pe 16 aprilie zece state semneaza Tratatul de Aderare: Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria;
• 2003: Consiliul European de la Salonic, din 19-20 iunie, adopta proiectul noii
Constitutii Europene;
• 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria);
11
 2.2.2. Adancirea si extinderea domeniului interventiei comunitare

La intalnirea la nivel inalt de la Haga, din 1-2 decembrie 1969, sefii de stat si de
guvern ai statelor au recunoscut ca numai o adevarata uniune economica si monetara
poate mentine coeziunea uniunii vamale care constituie fundamentul CEE.
La 15 octombrie 1970 un comitet prezidat de primul ministru luxemburghez
Werner, a prezentat un plan vizand constituirea in cursul unei perioade de 10 ani a unei
Uniuni economice si monetare, printr-o unificare progresiva a politicilor economice
nationale si crearea unei organizatii monetare, conducand la o moneda unica. Acest
proiect ambitios nu a putut fi realizat decat intr-o forma embrionara.
Totusi, obiectivul unei Uniuni Europene conceputa ca un proces dinamic, ce nu
diminueaza Comunitati1e, ci le-ar intari puterea si competentele institutiilor si ar unifica
actiunea comunitara si cooperarea politica, a fast reafirmat de multe ori de statele
membre si, in special, in "Declaratia solemna asupra Uniunii Europene", adoptata de
Consiliul European de la Stuttgart la 19 iunie 1983. :
Semnat 1a Luxemburg, la 17 februarie 1986, si la Haga, la 28 februarie 1986, si
intrat in vigoare la 1 iulie 1987, "Actul unic european" a operat o prima revizuire
generala a tratatelor comunitare confirmand ca, desi Europa comunitara se sprijina pe
ce1e trei Comunitati, ea nu se limiteaza la acestea.
Actul unic european cuprinde atat dispozitii relative la revizuirea tratatelor
comunitare, cat si un titlu privind cooperarea europeana in domeniul politicii externe,
titlu constituind o codificare a principiilor cooperarii politice.
In art.l al Actului se stipuleaza: Comunitatile europene si cooperarea politica
europeana au drept obiectiv de a contribui impreuna la progresul concret al Uniunii
Europene.
Prin ratificarea Actului unic, statele membre s-au angajat in procesul ireversibil
care trebuia sa conduca la transformarea ansamblului relatiilor dintre ele intr-o Uniune
Europeana.
Calitatea de membru al Comunitatilor si cea de participant la procedura cooperarii
politice sunt inseparabile. Actiunea in cadrul Comunitatilor si cooperarea politica
contribuie amandoua la realizarea Uniunii Europene.
Actul unic apare ca o etapa de maxima importanta in construirea progresiva a
Uniunii Europene.
In legatura cu fundamentele si politicile Comunitatii, Actul unic a fost caracterizat
ca fiind obligatia de a realiza simultan marea piata fara frontiere plus coeziunea
economica si sociala, o politica europeana de cercetare si tehnologie, intarirea
sistemului monetar european, lansarea unui spatiu social european si actiuni
semnificative in domeniul mediului.
Obiectivul central il reprezinta realizarea pietei interne, motiv pentru care art.13
din Actul unic european prevede ca Tratatul CEE este completat cu art.8A care dispune:
Comunitatea adopta masuri destinate sa stabileasca progresiv piata interna in cursul
unei perioade care a expirat la 31 decembrie 1992, conform dispozitiilor din tratat.
Piata interna comporta un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a
marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata potrivit dispozitiilor
tratatului. In afara dispozitiilor care definesc obiectivul general al stabilirii pietei interne,
Actul unic aduce modificari si procedurilor prevazute pentru suprimarea obstacolelor in
calea schimburilor dintre statele membre.
Prin art.20 din Actul unic s-a introdus un nou capitol avand ca titlu "Cooperarea in
materie de politica economica si monetara" (Unitatea economica si monetara). Capitolul
contine doua paragrafe din care primul se refera la cooperarea dintre statele membre in
vederea asigurarii convergentei politicilor economice si monetare necesare dezvoltarii
ulterioare a Comunitatii. Cel de al doilea paragraf indica procedura de urmat pentru
dezvoltarea politicii economice si monetare implicand modificari institutionale.
12
 Crearea unui spatiu european impunea in paralel cu suprimarea obstacolelor si in
absenta unei politici industriale comune, urmarirea unor obiective comune bine definite
in diferite domenii ale politicii economice si sociale.
Tratatul CEE continea un titlu privind politica sociala. Actul unic, prin articolele 21
si 22, a introdus in tratatul CEE articolul 118 A referitor la posibilitatea de a se legifera in
acest domeniu cu majoritate calificata si articolul 118 B prin care se permite Comisiei sa
stimuleze dialogul social la nivel european.
De asemenea, Actul unic a adaugat noi titluri in partea a treia a Tratatului CEE
referitoare la politica comunitatii, si anume:
-coeziunea economica si sociala (art. 130 A);
-cercetarea si dezvoltarea tehnologica (de la 130 F la 130 Q);
-mediu (de la 130 R la 130 T).
Noile texte definesc obiectivele si mijloacele de actiune, introducand si proceduri
ce permit sa se adopte deciziile de aplicare cu majoritate calificata. Actul unic european
poate fi considerat ca tranzitia necesara instituirii Uniunii Europene.
La Consiliul european de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, sefii de stat si de
guvern ai celor 12 state membre ale Comunitatilor europene, reuniti in conferinta
interguvernamentala pe baza art. 236 din Tratatul CEE au ajuns la un acord asupra
proiectului de tratat asupra Uniunii Europene, prin care se angaja o noua etapa
importanta in constructia europeana.
Acest Acord era un acord politic. Inaintea semnarii trebuia sa se dea forma
juridica definitiva textelor consolidate ale celor doua aspecte ale tratatului, "o uniune
politica" si "o uniune economica si monetara", negociate separat.

La 7 februarie 1992, la Maastricht, ministrii afacerilor externe si ministrii de finante

ai celor 12 au semnat Tratatul asupra Uniunii Europene.
Tratatul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Uniunea Europeana nu se
substituie Comunitatilor care sunt mentinute si chiar dezvoltate, ci le inglobeaza intr-un
ansamblu mai larg.
In structura Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana cuprinde Comunitatile
(primul pilon), completate cu politica externa si de securitate europeana (al doilea pilon)
si cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne (al treilea pilon).
Tratatul defineste, in dispozitiile comune, obiectivele Uniunii si unele principii
fundamentale pe care trebuie sa le respecte si precizeaza totodata ca Uniunea dispune
de un cadru institutional unic.
Structura institutionala a Uniunii este bazata pe principiul potrivit caruia
institutiile sint comune, dar executa competentele lor dupa proceduri diferite, dupa cum
dirijeaza Comunitatile sau cooperarile politice.
Tratatul afirma identitatea Uniunii pe scara internationala si instaureaza o
"cetatenie a Uniunii" pastrand si conservand in acelasi timp ceea ce s-a realizat pe plan
comunitar.
Tratatul prevede proceduri unice mai intai pentru modificarea Tratatului asupra
Uniunii si a celorlalte tratate pe care Uniunea se bazeaza, apoi pentru aderarea noilor
state membre.
Astfel Uniunea Europeana stabileste o sinteza coerenta intre Comunitatile
europene create prin tratatele CECA, CEE si Euroatom ( CEEA) , completate si
modificate prin Actul unic european pe de o parte, si politicile si cooperarile instaurate
prin Tratatul de la Maastricht pe de alta parte.
Uniunea Europeana este intemeiata pe Comunitatile europene, completate cu
politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat.
Uniunea are drept misiune sa organizeze, in mod coerent si solidar, relatiile dintre
statele membre si dintre popoarele lor.
Obiectivele pe care trebuie sa le realizeze Uniunea prin cei trei piloni sunt
enuntate la art.B:

13
 promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin
crearea unui spatiu tara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si
sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare, comportand la
tennen o moneda unica, in conformitate cu dispozitiile din tratat;
afirmarea identitatii Uniunii pe scena internationala, in special prin punerea in
aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv definirea la
termen a unei politici de aparare comuna, care ar putea sa conduca, la momentul
potrivit, la o aparare comuna;
intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin
instaurarea unei cetatenii a Uniunii;
dezvoltarea unei cooperari strange in domeniul justitiei si al afacerilor interne;
mentinerea integral a a realizarii comunitare (l'acquis communautaire) si
dezvoltarea acesteia cu scopul de a examina in ce masura politicile si fonnele de
cooperare instaurate in tratat ar trebui sa fie revizuite pentru a asigura
eficacitatea mecanismelor si institutiilor comunitare.
Uniunea dispune de un cadru institutional unic ce asigura coerenta si
continuitatea actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale, respectand si
dezvoltand tot ceea ce s-a realizat pe plan comunitar (acquis-ul).
Misiunea conferita institutiilor in cadrul Uniunii consta, deci, in a garanta
coerenta, pe de o parte, a actiunilor efectuate in fiecare din cei trei piloni si, pe de alta
parte, intre actiunile intreprinse in ansamblul celor trei piloni.
Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie isi exercita
atributiile in conditiile si cu finalitatile prevazute, pe de o parte, de dispozitiile tratatelor
care instituie Comunitatile europene si tratatele si actele subsecvente care le-au
modificat sau completat si, pe de alta parte, de celelalte dispozitii ale tratatului.
Sistemul institutional unic este format din institutiile comunitare si Consiliul
European.

2.2.3. Principii ale Uniunii Europene

• Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme de

Art. F contine mai multe principii:

• Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia

guvemamant sunt bazate pe principii democratice;

Europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale

(semnata la 4 noiembrie 1950) si asa cum rezulta din traditiile constitutionale
comune state lor membre, ca principii generale de drept comunitar.
Aceste drepturi sunt preluate de Proiectul de Tratat asupra unei Constitutii pentru
Europa.

2.2.4. Noi obiective, noi actiuni

Art. B din Tratatul asupra Uniunii Europene, versiunea consolidata de la

Amsterdam confera drept obiectiv Comunitatii promovarea unui progres economic si
social echilibrat. Noua redactare a art. 2 din Tratatul CE, fixand misiunile si obiectivele
C.E., reflecta evolutia ordinii de prioritati a statelor membre intervenita dupa 1957.
In cadrul misiunilor Comunitatii trebuiau sa fie luate in considerare noile politici
fixate fie prin Actul unic, fie prin noul tratat.

• dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor economice in ansamblul

In termenii noului art. 2, C.E. are drept misiune sa promoveze:

• crestere durabila si neinflationista respectand mediul inconjurator;

Comunitatii;

• un inalt grad de convergenta a performantelor economice;

• un nivel ridicat de folosire a fortei de munca si de protectie sociala;
14
 • crestere a nivelului si calitatii vietii;
• coeziune economica si sociala;
• solidaritate intre statele membre.

• stabilirea unei piete comune;

Instrumentele pentru realizarea obiectivelor:

• uniune economic a si monetara;

• politici si actiuni comune avute in vedere in articolele 3 si 3A:
o politica comerciala comuna;
o politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului;
o politica in domeniul social cuprinzand un Fond social european;

2.3. INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

SI ROLUL ACESTORA

Procesul general de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene si in particular

• Parlamentul European, care reprezinta interesele cetatenilor Uniunii

procedura de luare a co-deciziilor implica trei institutii principale:

• Consiliul Uniunii Europene, care reprezinta pe fiecare din statele membre.

Europene si care este ales in mod direct de acestia.

• Comisia Europeana, care cauta sa sustina interesele Uniunii Europene ca

un intreg.
Acest „triunghi institutional” produce politicile si legile (directive, regulamente si
decizii) aplicabile la nivelul intregii Uniuni Europene.
In principiu, Comisia Europeana este cea care propune noile legi ale Uniunii
Europene, dar Parlamentul European si Consiliul European le adopta.

• Curtea de Justitie Europeana, care sustine suprematia legilor europene;

Doua alte institutii au un rol vital in Uniunea Europeana:

• Curtea de Auditori, care verifica activitatile financiare ale Uniunii Europene.

Aceste institutii care au fost infiintate conform Tratatelor, sunt cele care
fundamenteaza tot cea ce Uniunea Europeana face. Tratatele sunt aprobate de
presedintii si prim-ministrii statelor membre si sunt ratificate de parlamentele acestor
state. Ele stabilesc regulile si procedurile pe care institutiile Uniunii Europene trebuie sa
le urmeze.
In completarea institutiilor sale, Uniunea Europeana are un numar de alte
organisme care joaca un rol special:

OMBUDSMAN-UL EUROPEAN
• Ombudsman-ul European, apara cetatenii Uniunii Europene si afacerile lor
impotriva proastei administrari;

ORGANISME FINANCIARE
• Banca Centrala Europeana, este responsabila de politica monetara

•
europeana;
Banca de Investitii Europeana, finanteaza proiectele de investitii ale Uniunii

•
Europene;
Fondul de Investitii European, acorda garantii si imprumuturi pentru a ajuta
intreprinderile mici si mijlocii (SMEs)

ORGANISME DE CONSULTANTA
• Comitetul Economic si Social European, reprezinta societatea civila si cele

•
doua parti ale industriei (angajati si angajatori);
Comitetul Regiunilor, reprezinta autoritatile regionale si locale.
15
ORGANIZATII INTER – INSTITUTIONALE
• Biroul Publicatiilor Oficiale ale Uniunii Europene, publica, tipareste si

•
distribuie informatii despre Uniunea Europeana si activitatea sa;
Biroul de Selectare Personal al Comunitatilor Europene, recruteaza
personalul pentru institutiile Uniunii Europene si al altor organisme.

AGENTII DESCENTRALIZATE
• 15 Agentii Comunitare, agentii specializate care manevreaza tehnici
specifice si sarcini de management sau stiintifice, in interiorul „Domeniului

•
comunitar” al Uniunii Europene ( „primul pilon” al Uniunii Europene );
Institutul European pentru Studii de Securitate si Centrul Satelit al Uniunii
Europene, care manevreaza sarcini specifice „Afacerilor Interne si Politica

•
de Securitate” ( „al doilea pilon” al Uniunii Europene );
Europol si Eurojust, ajuta coordonarea politiei si justitiei in cooperarea lor
in materie de criminalitate ( „al treilea pilon” al Uniunii Europene );
Agentiile Uniunii Europene (U.E.) sunt organisme guvernate de legile publice
europene; ele sunt o forma distincta de institutii ale UE alaturi de Consiliu, Parlament,
Comisie, etc. si au propria lor personalitate juridica.
S-au nascut din acte juridice ale legislatiei secundare pentru a acoperi cerintele
tehnice foarte specifice, stiintifice sau manegeriale care sunt stipulate in actele
relevante ale UE.
In mod curent sunt 15 organizatii care raspund la definitia de agentie comunitara,
fiecare avand diferite denumiri (Centre, Fundatii, Agentii, Birou, Observator) cea ce
creaza anumite confuzii, deoarece in particulatr acesti termeni sunt utilizati sa
defineasca alte organizatii care nu raspund la cerintele unei agentii comunitare.
La momentul actual cele 15 agentii ale UE sunt:

Nr DENUMIRE
DENUMIRE COMPLETA
crt PRESCURTATA
1. CEDEFOP Centrul European pentru Dezvoltare si Instruire Vocationala
Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Vietii si
2. EUROFOUND
Conditiilor de Munca
3. EEA Agentia Europeana pentru Mediul Inconjurator
4. ETF Fundatia Europeana pentru Instruire
Centrul European de Monitorizare pentru Medicamente si
5. EMCDDA
Precursori
6. EMEA Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor
Oficiul pentru Armonizarea Pietii Interne (Marci Inregistrate
7. OHIM
si Design)
8. EU-OSHA Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca
9. CPVO Oficiul pentru Diferitele Intreprinderi Comunitare
10. CDT Centrul de Traduceri pentru Organizatiile Uniunii Europene
Centrul European de Monitorizare a Rasismului si
11. EUMC
Xenofobiei
12. EAR Agentia Europeana pentru Reconstructie
13. EFSA Autoritatea Europeana pentru Securitatea Alimentara
14. EMSA Agentia Europeana pentru Securitatea Maritima
15. EASA Agentia Europeana pentru Securitatea Aeronautica

16
 II. ORDINEA JURIDICA COMUNITARA, REGLEMENTARI LEGISLATIVE
PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA, AGENTIA
EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA EU-OSHA
1. STRUCTURA SISTEMULUI JURIDIC COMUNITAR

Sistemul juridic comunitar constituie o ordine juridica proprie, integrata

sistemului juridic al statelor membre avand urmatoarele trasaturi:
are calitatea de ordine juridica, adica reprezinta un ansamblu organizat si
structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri
apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze, daca este
carol, incalcarile;
ordinea juridica comunitara este autonoma in raport cu ordinea juridica
international a, avand un grad puternic de centralizare al crearii si aplicarii normelor mai
ales prin interventia institutiilor comunitare si care o apropie de o ordine interna.
De asemenea, Curtea de Justitie a recunoscut autonomia ordinii juridice
comunitare si rata de dreptul intern al statelor membre care se manifesta, intre altele,
prin urmatoarele:
Curtea de Justitie nu poate aplica reguli din dreptul intern;
Curtea de Justitie nu este competenta sa verifice legalitatea unui act sau a unei
masuri interne;
Curtea de Justitie nu are drept misiune sa dea o interpretare dreptului intern;
competenta pentru a interpreta Tratatul nu poate fi pentru a interpreta legea nationala.
Autonomia dreptului comunitar in raport cu dreptul national nu este absoluta. Mai
intai, intrucat prin semnarea tratatelor prin care renunta la unele competente, se confera
institutiilor europene o putere normativa proprie, iar statele membre accepta ca dreptul
comunitar sa faca parte integranta din ordinea lor juridica. Apoi, intrucat dreptul
comunitar utilizeaza concepte imprumutate din dreptul national, s-a considerat ca
relatiile dintre ordinea juridica intema si ordinea juridica comunitara sa fie privite in
termeni de cooperare, cu respectarea trasaturilor proprii fiecareia dintre cele doua
ordini.
Aceasta cooperare se manifesta, in special, prin faptul ca:
- jurisdictiile nationale au sarcina sa aplice dreptul comunitar;
- unele norme comunitare ( recomandari CECA si directive CEE si CEEA ) necesita
o interventie a autoritatilor nationale pentru a avea deplina lor eficacitate;
- sunt efectuate retrimiteri de catre dreptul comunitar la dreptul national.

1.1. Izvoarele dreptului comunitar. Ierarhia regulilor de drept

Izvoarele primare, fundamentale, creatoare de noi reguli si care se , bazeaza pe

acordul statelor membre;
Izvoarele derivate, secundare, cuprinzand reguli de drept bazate pe tratate,
destinate sa le asigure aplicarea, respectiv, actele normative adoptate de institutii in
aplicarea tratatelor.
Cele doua categorii formeaza nucleul central si cantitativ preponderent,
reprezentand ceea ce se numeste dreptul comunitar in sens restrans.
In sens larg, dreptul comunitar cuprinde ansamblul regulilor de drept aplicabile in
ordinea juridica comunitara.
In aceasta acceptiune, dreptul comunitar cuprinde si actele conventionale
incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor. Comunitatile au incheiat
numeroase acorduri intemationale care constituie la randul lor izvoare de drept in
ordinea juridica comunitara.

17
 De asemenea, pe langa izvoarele scrise mai sunt si izvoarele nescrise intre care
principile generale de drept ocupa un loc esential. ,
O clasificare mai larga a izvoarelor de drept:
izvoare originare sau primare, formand dreptul originar sau primar, din care
fac parte: tratatele constitutive, precum si instrumentele juridice care le-au
fost anexate sau care le-au adus modificari;
izvoare secundare, adica actele unilaterale ale institutiilor, categorie denumita
drept derivat pentru a indica natura si functia de aplicare a dreptului originar;
actele conventionale, in cadrul carora vom distinge: dreptul complementar
tratatelor, acordurile incheiate de comunitati cu statele terte sau cu organizatii
intemationale;
izvoare nescrise ale dreptului comunitar.

TRATATELE determina campul de aplicare al dreptului comunitar "ratione

materiae, ratione loci si ratione temporis", atribuie competentele institutiilor si enunta
principiile si procedurile ce trebuie respectate in vederea realizarii finalitatilor si
obiectivelor prevazute si, totodata, asigura respectarea acestora printr-un control
jurisdictional, permitand sanctionarea incalcarii tratatelor.
Dreptul derivat acopera ansamblul actelor adoptate de institutiile abilitate in acest
scop de tratatele constitutive, in vederea realizarii obiectivelor acestora. Termenul
"derivat" este utilizat pentru a indica functia acestor acte, dar si subordonarea lor
tratatelor, ceea ce inseamna, pe de o parte, ca dispozitiile din dreptul derivat nu pot
deroga de la tratatele constitutive, jar, pe de alta parte, ca institutiile abilitate nu pot
adopta decat actele necesare indeplinirii misiunii lor si in conditiile prevazute in tratate.
Tratatele constituie fundamentul, cadrul si limitele puterilor normative ale
institutiilor.
Astfel, potrivit art. 189 alin. 1 din Tratatul CE, asa cum a fost modificat prin
Tratatul de la Maastricht, pentru indeplinirea misiunii lor in conditiile prevazute in tratat,
Parlamentul european, impreuna cu Consiliul si Comisia, adopta regulamente si
directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize.
In Tratatul de la Roma sunt mentionate cinci feluri de acte:
o regulamentele;
o directivele;
o deciziile;
o recomandarile;
o avizele.

Curtea de Justitie, in jurisprudenta sa, a subliniat ca natura unui act nu depinde

de denumirea pe care i-a dat-o institutia care l-a adoptat ci de obiectul si continutul sau
in raport cu definitiile formulate de tratate, Curtea rezervandu-si dreptul de a proceda la
o noua calificare a actului respectiv.
In cadrul conferintelor interguvemamentale care au condus la Tratatul de la Maastricht,
Comisia a facut propuneri concrete pentru a se instaura un sistem ierarhic a1
normelor sau unul de clasificare a actelor comunitare, mai ales in vederea intaririi
democratizarii si eficacitatii procesului decizional, cu respectarea principiului
subsidiaritatii.

REGULAMENTUL este principalul izvor al dreptului comunitar derivat, fiind actul

cel mai complet, mai eficace, exprimand, prin excelenta, puterea legislativa a
Comunitatilor.
Art 189 alin. 2 din Tratatul C.E. prezinta efectele juridice ale regulamentului, da o
definitie completa a acestuia, prin care ii confera o natura si o eficienta pe deplin
comparabile cu cele ale unei legi in sistemele nationale.

18
 Regulamentul are caracter general. El este obligatoriu in toate elementele sale si
este direct aplicabil in fiecare stat membru. Caracteristicile regulamentului sunt:
caracterul general, forta obligatorie si aplicabilitatea sa directa.
Ca si legea in dreptul national, regulamentul contine prescriptii generale si
impersonale, adica statueaza in mod abstract, aceasta fiind conditia "sine qua non" a
functiei normative pe care este chemat sa o indeplineasca in sistemul tratatelor.
Regulamentul este obligatoriu in toate elementele sale; prin urmare,
nerespectarea de catre un stat membru a regulamentului constituie neexecutarea uneia
dintre obligatiile sale in sensul art. 169 din Tratatul C.E.
Aplicabilitatea directa a regulamentului inseamna ca fara interpunerea puterii
normative nationale el are o validitate automata in Comunitate si este, ca atare, apt sa
confere drepturi si sa impuna obligatii statelor membre, organelor lor si particularilor,
cum o face legea nationala.

DIRECTIVA - Potrivit alin. 3 al art. 189 din Tratatul C.E. - leaga fiecare stat membru
destinatar in ceea ce priveste rezultatul care urmeaza sa fie atins, dar lasa autoritatilor
nationale competenta in privinta formei si a mijloacelor. Art. 191 al Tratatului C.E.
prevede regulile referitoare la publicarea si, respectiv, modificarea directivei.
Directivele adoptate de catre Consiliu impreuna cu Parlamentul European, I
conform procedurii din art. 189 B al Tratatului C.E., precum si directivele Consiliului si
Comisiei adresate tuturor statelor membre, sunt publicate in Jumalul Oficial al
Comunitatilor si intra in vigoare, ca si regulamentele, la data pe care o fixeaza gall, in
lipsa unei asemenea date, dupa 20 de zile de la publicarea lor.
Natura si functia directivei

Directiva impune statului membru destinatar un rezultat pe care trebuie sa-1

atinga, dar lasa autoritatilor nationale competenta cu privire la forma si mijloacele
necesare atingerii acestui obiectiv.
Directiva face parte din categoria actelor obligatorii, dar prezinta si unele
caracteristici.
Directiva nu este un instrument de integrare si de unificare a dreptului asa cum
este regulamentul, ci un instrument de cooperare si de apropiere a legislatiilor. Directiva
este un instrument tipic interstatal, intrucat are intotdeauna drept destinatari statele
membre si nu obliga decat aceste state; directiva nu produce efecte de drept in ordinea
interna decat prin intermediul regulilor nationale.
Directiva, spre deosebire de regulament, este conceputa ca un mecanism de
legislatie indirecta si mediata, ca un mijloc de orientare legislativa. Ea reprezinta o
metoda de legislatie cu doua etaje: la nivel comunitar sunt adoptate linia politica si
modelul legislativ; apoi revine state lor membre sa traduca acest model in categoriile lor
nationale, dar libertatea pe care o directiva o lasa statelor nu inseamna in nici un caz ca
ar trebui tratata ca neexistand sub aspect juridic din punct de vedere intern.

Directiva constituie un element de drept comunitar de care judecatorul national

poate sa tina seama dupa imprejurari. Directiva impune statelor membre o obligatie de
rezultat.

Caracteristicile directivei sunt următoarele :

• sunt acte obligatorii in scopul pe care il desemneaza, dar lasa statelor membre,
care sunt destinatarii acestei obligatii, alegerea fonnei si a mijloacelor necesare

•
pentru atingerea acestui rezultat;
sunt acte susceptibile sa aiba un caracter general. Ele nu leaga decat destinatarii,
care pot fi unul sau mai multe state membre din cadrul Tratatului CE;

19
 • sunt acte al caror continut se limiteaza sa fixeze un obiectiv. Alegerea mijloacelor
si formei necesare pentru atingerea acestui obiectiv este lasata aprecierii
suverane a fiecarui stat. Prin "forma" se inteleg tehnicile legislative sau
regulamentare proprii fiecarui stat; prin "mijloace" institutiile susceptibile sa
realizeze obiectivul indicat. Este relevata o evolutie in notiunea de directiva, al
carei continut este din ce in ce mai complet, astfel incat alegerea de catre state le
membre a "mijloacelor" dispare. Aceasta evolutie s-a impus dat fiind caracterul

• sunt acte obligatorii -ele impun statelor membre obligatii de rezultat;

tehnic al anumitor materii care implica un foarte mare grad de precizie;

• sunt susceptibile sa creeze drepturi individuale in beneficiul subiectelor de drept

ale statelor membre.
Pozitia Curtii de Justitie a subliniat ca libertatea recunoscuta statelor prin art. 189
alin. 3 al Tratatului C.E., departe de a fi absoluta, nu este decat relativa. Libertatea
statelor este limitata prin obligatia de a utiliza formele si mijloacele susceptibile sa
asigure directivei o deplina eficacitate in dreptul intern.

DECIZIA este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii

desemneaza.
Caracteristicile deciziei:
decizia obliga numai pe destinatarii ei, este un act cu caracter individual;
este obligatorie;
este obligatorie in toate elementele sale.
Intrarea in vigoare : deciziile trebuie sa fie notificate destinatarilor lor si produc
efect prin aceasta notificare.

AVIZELE SI RECOMANDARILE - se caracterizeaza prin faptul ca sunt lipsite de

efect obligatoriu, ele "nu leaga" dupa formula utilizata in tratate.
Articolul 173 din Tratatul C.E. exclude, in mod expres, recomandarile si avizele de
sub incidenta controlului Curtii de Justitie, absenta fortei obligatorii justificand o
asemenea excludere. De remarcat ca absenta efectului obligatoriu nu inseamna si
absenta efectelor juridice, iar raportat la recomandari si avize, s-a subliniat in doctrina
ca nu trebuie sa se confunde actul lipsit de forta obligatorie cu actul din punct de
vedere juridic fara efect.
Tratatul C.E. da mai multe exemple de recomandari sau avize ale institutiilor
comunitare chemate sa produca efecte juridice.
Avizul este unul dintre instrumentele mentionate de articolul 118 cu acelasi titlu
ca si studiile si organizarea de consultari in vederea promovarii unei colaborari stranse
intre statele membre in domeniul social.
Sub un alt aspect, numai nerespectarea de catre un stat membru a unui aviz
motivat al Comisiei, in sensul articolului 169 al Tratatului C.E., ii permite acestuia sa
sesizeze Curtea de Justitie pentru constatarea neexecutarii.
Recomandarea mai poate fi utilizata de exemplu de catre Comisie, potrivit art. 101
si 102 din Tratatul CE, pentru a evita o distorsiune de concurenta ca urmare a stabilirii
sau modificarii de catre un stat membru a dispozitiilor interne. Daca acesta nu se
conformeaza recomandarii, Comisia nu poate propune Consiliului adoptarea de
directive care ar avea drept obiect sa oblige celelalte state membre sa elimine acea
distorsiune.
In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a considerat ca recomandarile nu sunt
lipsite de orice erect juridic si ca judecatorii nationali sunt obligati sa le ia in
consideratie daca lamuresc interpretarea dispozitiilor nationale, in scopul de a asigura
deplina lor aplicare sau, daca au drept obiect sa completeze dispozitiile de drept
comunitar, avand un caracter constrangator.
S-ar putea spune ca avizul este mai degraba expresia unei pareri asupra unei
probleme date, in timp ce recomandarea este un instrument de actiune indirect

20
urmarind apropierea legislatiilor si nu difera de directiva decat prin absenta fortei
obligatorii.

2. PREOCUPARI SI REGLEMENTARI COMUNITARE PRIVIND

SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA
2.1. DIRECTIVELE PRIVIND SECURITATEA PRODUSELOR - DERIVATE DIN ART. 100 A
AL TRATATULUI DE LA ROMA

Art. 100 A, din Tratatul de la Roma, adoptat în 1987, necesita armonizarea

legislatiilor nationale. Obiectivul era de a indeparta toate barierele pentru comert in
piata unica si de a permite trecerea libera a marfurilor si a oamenilor peste granite. In
principiu art. 100 A din Tratatul de la Roma, nu permite statelor membre sa stabileasca
cerinte mai mari pentru produsele lor decat cele stabilite prin directive. Deasemenea
permite luarea de masuri prin vot majoritar calificat.
Directivele privind securitatea produselor derivate din art. 100 A din Tratatul de la
Roma au ca obiectiv protecţia utilizatorilor faţă de riscurile care pot să apară ca urmare
a utilizării produselor.
Ele stabilesc cerinţele de securitate pe care trebuie să le îndeplinească produsele,
precum şi informaţiile ce trebuie să le însoţească pentru libera circulaţie şi
comercializare în spaţiul UE; de asemenea, procedurile pe care producătorul (sau cel
care comercializează produsul în cadrul UE) trebuie să le urmeze pentru a ,,certifica"
îndeplinirea condiţiilor obligatorii cerute şi pentru a le putea identifica cu marca ,,CE".
În mai 1986, Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene a aprobat propunerea
Comisiei Uniunii Europene (la acea dată, Comunitatea Europeană) cu privire la politica
de armonizare tehnica şi de standardizare, aşa cum este ea expusă în documentul
COM 85, cunoscut sub denumirea de ,,Noua abordare".
Acest document a fost creat în scopul atingerii următoarelor obiective principale
în înfăptuirea pieţei interne libere:
- îmbunătăţirea forţei competitive internaţionale a industriei europene;
- eliminarea din calea comerţului liber a barierelor tehnice existente, prin
adoptarea de:
• directive cuprinzând diferite cerinţe referitoare la securitatea produselor;
• directive referitoare la sănătatea şi protecţia mediului.
La baza ,,Noii abordări" stau următoarele principii:
a) armonizarea legislativă în statele membre se limitează la adoptarea cerinţelor
esenţiale din directivele derivate din art. 100 A al Tratatului de la Roma, iar produsele
care satisfac aceste cerinţe beneficiază de libera circulaţie;
b) în majoritatea cazurilor, aceste cerinţe esenţiale sunt legate de aspectul
securităţii, dar pot fi incluse şi alte aspecte de interes general, cum ar fi compatibilitatea
electromagnetică, siguranţa comunicaţiilor ş.a.; sarcina de elaborare a specificaţiilor
tehnice armonizate este încredinţată organismelor competente de standardizare;
standardele rezultate se consideră „standarde armonizate”;
c) „standardele armonizate" nu sunt obligatorii şi îşi păstrează statutul de
standarde facultative;
d) autorităţile naţionale au obligaţia de a recunoaşte că produsele realizate în
conformitate cu aceste standarde armonizate corespund prevederilor „cerinţelor
esenţiale".

21
 Ca urmare a adoptării de către UE a directivei care cuprinde cerinţe esenţiale
(vizând securitatea), statele membre au obligaţia să elaboreze reglementări naţionale în
acord cu aceste directive.
Urmând strategia stabilită în „Noua abordare", UE şi-a elaborat politica în acest
domeniu, aşa cum este expusă în Rezoluţia Consiliului 90/CIO/01 cu privire la o
„Abordare globală a evaluării de conformitate".
Conform acestui act, în fiecare directivă de produs vor fi enunţate cerinţele de
îndeplinire a obligaţiilor de evaluare a conformităţii, ca şi a procedurilor, de către
producători. Ca urmare, o secţiune importantă a ,,abordării globale" o reprezentând un
nou sistem legislativ de evaluare a conformităţii, denumit ,,abordare pe module".
,,Abordarea pe module" subdivide evaluarea de conformitate într-un număr de
operaţiuni asociate cu stadiul de realizare a produsului (de exemplu: proiectare,
producţie), cu tipul de evaluare (verificarea documentelor, testul tipologic, garanţia de
calitate, inspecţia) şi cu persoanele care fac evaluarea.
Al doilea element important este reprezentat de implicarea organelor acreditate
pentru testare şi certificare în cadrul fiecărui modul, conform specificării din acel modul,
pe temeiul principiului privind răspunderea statului membru al UE referitor la evaluarea
competenţei (,,actul tehnic") şi notificarea propriu-zisa (,,actul politic/administrativ").
Organele acreditate sunt constituite din laboratoare naţionale pentru încercări
(testări), corpuri de inspecţie şi organe de atestare, care au fost supuse evaluării de
competenţă şi care au fost desemnate de către guvernele naţionale drept organe
acreditate.
Ultimul element important este constituit de aplicarea însemnului ,,CE" pe
produsele industriale. Semnificaţia acestui marcaj este că producătorul a îndeplinit
toate obligaţiile prevăzute în directivele UE pentru produsul respectiv. Însemnul ,,CE" se
bazează pe standardele europene armonizate.
Din 1985 elaborarea directivelor de securitate a produselor se realizează în
conformitate, cu conceptul ,,Noua abordare", care stabileşte ca principii:
- armonizarea totală a reglementărilor cele naţionale fiind anulate de cele
comunitare;
- recurgerea la standarde pentru conformitate, făcând totodată elastic procesul de
reglementare prin standarde.
Fiecare directivă abordează o gamă largă de produse şi stabileşte cerinţe de
securitate cu caracter general, a căror interpretare se face pe baza a numeroase
standarde elaborate în acest scop de către organismele europene de standardizare;
produsele fabricate după aceste standarde se presupun a fi ,,conforme" cu cerinţele
directivei.
Directivele elaborate în ,,Noua abordare" anulează pe cele anterioare, tinzându-se
spre o simplificare structurală, pe baza unui număr redus de ,,familii" de directive, care
cuprind orice tip de produs a cărui utilizare poate da naştere unui pericol, de la maşini
şi substanţe chimice, la jucării.
Directivele de securitate a produselor se situează. cu unele excepţii, în domeniul
reglementărilor industriale şi în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Complementaritatea celor două tipuri de reglementări este evidentă. Prin intermediul
celor dintâi, producătorul nu poate să comercializeze produse ,,nesigure", aşa încât
patronul nu poate să le achiziţioneze şi să le pună la dispoziţia muncitorului. Prin
intermediul celorlalte, se cere ca patronul să albă grijă ca produsele puse la dispoziţia
lucrătorilor să fie utilizate şi păstrate corespunzător, urmărindu-se instrucţiunile pe care
fabricantul trebuie să i le pună la dispoziţie.
În tabelul 1 s-au recenzat principalele directive de armonizare derivate din art.
100 A, care cuprind cerinţele esenţiale de securitate. De asemenea, sunt enumerate şi
directive din ,,vechea abordare“, respectiv cele care au ca fundament art. 100.

22
 Tabelul 1

Directivele UE privind securitatea produselor (Art. 100A, din Tratatul de la Roma)

Grupa Directiva Domeniu de aplicare

Produse de consum noi, folosite sau recondiţionate (cu

92/59/CEE – Produse (în
I excepţia antichităţilor), pentru care nu există reglementări
general)
comunitare

Produse pentru introducerea permanentă pe şantierele

industriale sau de construcţii civile cu caracteristici care
89/106/ CEE – Produse
influenţează rezistenţa mecanică şi stabilitatea de
pentru construcţii
siguranţă în utilizare şi în caz de incendiu, mediu ambiant
sau izolarea termică sau acustică a construcţiei

84/529/CEE – Ascensoare, Ascensoare (pentru transportul de persoane) instalate fix

modificta de 86/312/CEE, în imobile permanente şi componentele de securitate ale
90/486/CEE acestora

Vehicule cu motor şi remorcile acestora, precum şi

Vehicule cu motor
componentele şi dispozitivele care condiţionează
68 directive şi modificările
securitatea acestora. Se exclud tractoarele din agricultură
respective
şi silvicultură
Tractoare
Tractoare din agricultură şi silvicultură: caracteristici
26 directive şi modificările
generale şi principalele lor dispozitive de protecţie
lor

98/37/CE – Maşini, forma

consolidată a directivei Maşini în general (cu excepţia celor acţionate de forţa
89/392/CEE şi umană). Se exclud echipamentele care fac obiectul
II
amendamentele din directivelor specifice, precum şi cele concepute pentru uz
directivele 91/368/CEE, nuclear, medical sau militar
93/44/CEE şi 93/68/CEE

Utilaje de şantier:
79/113/ CEE, 85/405/ CEE
– Nivel sonor
84/533/ CEE, 85/406/ CEE,
84/534/ CEE -
Motocompresoare

87/405/ CEE, 84/533/ CEE

– Macarale turn
Se stabilesc limitele de emisiune sonoră (exprimate ca
85/407/ CEE, 84/537/ CEE puteri acustice sau ca niveluri de zgomot, la locul
– Grupuri electrogene de operatorului)
sudură

85/409/ CEE, 88/180/ CEE

– Ciocan de spart beton şi
picamere

88/88/181/CEE – Maşini de
tuns iarba

23
 87/404/CEE - Recipiente
Recipiente sudate la presiune de peste 50 bari pentru a
simple sub presiune,
conţine aer sau azot
modificată de 90/488/CEE
III
Aparate pentru coacere, încălzire şi producerea apei
90/396/CEE - Aparate cu
calde şi dispozitivele şi componentele acestora care se
gaz
comercializează separat
72/23/CEE - Materiale Material electric destinat a fi utilizat la o tensiune
electrice pentru joasă nominală cuprinsă între 50 V şi 1000 V ca şi între 75 V şi
tensiune 1500 V c.c.

76/177/CEE, 79/196/CEE -
Material electric utilizabil în
Material electric conceput a fi utilizat în atmosferă
atmosferă explozivă,
explozivă (76/177) şi prevăzut cu anumite sisteme de
adaptări la progresul tehnic
protecţie (79/196), cu excepţia celui conceput în mine cu
84/47/CEE, 88/571/CEE şi
pericol de grizu
modificările 88/665/CEE,
90/487/CEE

82/130/CEE - Material
IV electric utilizabil în
Material electric conceput a fi utilizat la lucrări subterane
atmosferă explozivă cu
sau la instalaţii de suprafaţă unde poate ajunge grizu prin
pericol de grizu, adaptări la
ventilaţie subterană
progresul tehnic 88/35/CEE
şi 91/169/CEE
94/9/CE - Material pentru Aparate şi sisteme, electrice sau nu, concepute a fi
utilizare în atmosferă utilizate în atmosferă explozivă. Această directivă,
explozivă începând cu anul 2003, va abroga directivele anterioare.

89/336/CEE -
Compatibilitate Cerinţe de protecţie a echipamentelor tehnice faţă de
electromagnetică, perturbaţiile E.M.
modificată prin 92/31/CEE

76/769/CEE - Substanţe şi
preparate periculoase şi 10 Substanţe şi preparate periculoase a căror comercializare
directive cuprinzând sau utilizare este limitată
modificări
88/379/CEE, 89/178/CEE,
90/492/CEE, 93/18/CEE -
Preparate care conţin cel puţin o substanţă periculoasă şi
Preparate periculoase.
considerate periculoase conform definiţiilor din directivă
Clasificare, îmbuteliere şi
marcare
V 91/155/CEE, 93/112/ CEE -
Fişe cu date de securitate care trebuie aduse la
Substanţe şi preparate
cunoştinţa utilizatorului (de specialitate) o dată cu fiecare
periculoase: fişe de
substanţă sau preparat
securitate

78/63/ CEE, 81/187/ CEE, Preparate destinate să protejeze, să favorizeze sau să

84/291/ CEE - Antidăunători conserve plantele sau produsele vegetale, să distrugă
(insectofungicide) sau să evite creşterea plantelor nedorite

93/15/ CEE - Explozivi Controlul, comercializarea şi recunoaşterea reciprocă a

utilizaţi în scop civil omologărilor de explozivi utilizaţi în scop civil
89/686/ CEE, 93/95/CEE -
EIP în general, cu excepţia celor destinate forţelor armate
VI Echipamente individuale de
sau de ordine publică, de autoapărare
protecţie
24
 Directivele au fost grupate tematic în 6 grupe.
Primul grup cuprinde Directiva 92/59/CEE, care înglobează toate produsele ce nu
sunt tratate de o directivă specifică, precum şi directive referitoare la produse utilizate
la ,,locul de muncă", dar care, în general, nu sunt considerate ca mijloace de muncă".
Directivele privind produsele utilizate ca mijloace de muncă sunt împărţite în
patru grupe: maşini (echipamente tehnice); recipiente şi aparate sub presiune sau ,,cu
gaz"; material electric, inclusiv cel utilizat în atmosferă potenţial explozivă; substanţe şi
preparate periculoase.
Din cele prezentate mai sus se poate concluziona că obiectivul principal al Uniunii
Europene este crearea Pieţei Unice, fără bariere comerciale interne şi cu menţinerea sau
impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate şi sănătate, care să
permită circulaţia liberă a forţei de muncă.
Acest obiectiv se atinge prin următoarele mijloace:
- directivele (obligatorii - stabilesc cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate;
- standardele armonizate (caracter voluntar) - oferă o bază de conformitate cu
cerinţele (obligatorii) formulate în directive;
- procedurile de atestare şi marca de conformitate (CE) – oferă dovada
conformităţii cu cerinţele esenţiale din directive.
Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană, printre. care şi România,
trebuie să se conformeze legislaţiei din UE.

2.2. DIRECTIVELE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA - DERIVATE DIN

ART. 118 A AL TRATATULUI DE LA ROMA

Incepand cu anul 1957, in cadrul Tratatului CECA au inceput primele actiuni

comunitare in domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru lucratorii din sectoarele
carbunelui si otelului.
In anul 1974, prin decizia Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru
securitate, igiena si protectia sanatatii la locul de munca, recunoscut de Comisie ca
forum privilegiat de consultare a partenerilor sociali.
Prin Art. 118 al Tratatului de la Roma, "Statele Membre se angajeaza sa
promoveze in special ameliorarea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si
sanatatea fortei de munca si isi fixeaza ca obiectiv armonizarea, prin progres, a
conditiilor existente in acest domeniu. "
Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Consiliul, dupa consultarea
Comitetului Economic si Social adopta, pe calea directivelor, prescriptii minimale
aplicabile in mod progresiv, tinand cont de conditiile si de reglementarile tehnice
existente in fiecare dintre statele membre.
Aceste directive evita sa impuna constrangeri administrative, financiare si juridice
care ar impiedica crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii.
In sustinerea acestor deziderate au fost lansate in anii 1978 si 1984 primele
programe de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Dupa adoptarea in anul 1987 a Actului Unic, prin care se face o importanta
revizuire a Tratatului de la Roma, s-a elaborat un nou program de actiune in domeniul
securitatii si sanatatii in munca (cel de al treilea), care, prin textele legislative care s-au
adoptat, a pus accentul pe dimensiunea sociala a realizarii pietei interne.
Un moment remarcabil in elaborarea legislatiei europene in domeniul securitatii si
sanatatii in munca il constituie adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru
89/391/CEE cu privire la punerea in aplicare a masurilor care vizeaza promovarea
ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, in conformitate cu art.
118 A din Tratatul de la Roma.

25
 2.3 STANDARDELE EUROPENE ARMONIZATE – EN

În vederea realizării pieţei libere, începând din 1986 se recunosc la nivelul UE trei
funcţii importante: de administrare; de standardizare; de evaluare a conformităţii
(testare - certificare).
Funcţia de administrare o îndeplinesc UE şi AELS (Asociaţia Economică a
Liberului Schimb).
Funcţia de standardizare revine CEN (Comitetul European de Standardizare),
CENELEC (Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică). şi ETSI (Institutul
de Standardizare Europeană în Telecomunicaţii).
Funcţia de evaluare a conformităţii este asigurată de EOTC (Organizaţia
Europeană pentru Testare şi Certificare).
În 1986, CEN şi CENELEC au luat hotărârea ca, după aprobarea unui standard
european (EN), membrii CEN şi CENELEC să fie obligaţi să-i implementeze ca standard
naţional şi să retragă orice standard naţional contradictoriu.
Aceasta combinare de măsuri privind directivele şi standardele europene a dus la
crearea unul instrument puternic în vederea înlăturării barierelor tehnice din calea
comerţului.
Standardele care cuprind “cerinţe esenţiale" pentru aspecte care vizează
securitatea, compatibilitatea electromagnetică etc., sunt elaborate de organismele de
standardizare europene, cu contribuţia, acolo unde este cazul, a specialiştilor Comisiei
UE, în vederea asigurării respectării cerinţelor esenţiale cuprinse în directive. În acest
mod se asigură armonizarea diverselor categorii de acte, legislative pe probleme de
securitate, şi sănătate în muncă.
Pentru ca un standard european (EN) să fie armonizat, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să se refere la produse sau grupe de produse;
- să fie elaborat pe baza unui mandat din partea UE sau AELS;
- să fie adoptat de cel puţin un stat membru;
- să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Având în vedere diversitatea aspectelor de securitate a muncii necesar a fi
standardizate, atât organizaţiile internaţionale de standardizare (ISO şi CEI), cât şi
organizaţiile europene de, standardizare (CEN, CENELEC, ETSI) au considerat necesar
să stabilească o ierarhizare a standardelor de securitate, astfel încât fiecare standard să
se limiteze la aspecte specifice şi să fie corelat cu alte standarde de securitate, în
funcţie de aria de aplicabilitate a problemelor pe care le abordează.
Din punctul de vedere al ariei de aplicabilitate, a prevederilor, clasificarea
standardelor de securitate a muncii este următoarea:
a) standarde fundamentale de securitate (standarde de tip A) - cuprind
concepte fundamentale, principii şi cerinţe privind aspecte, generale de securitate
aplicabile tuturor tipurilor de produse;
b) standarde pe grupe de securitate (standarde de tip B) - cuprind cerinţe
referitoare la aspecte de securitate aplicabile unui grup de produse şi ţin seama de
prevederile standardelor fundamentale pe care le completează cu cerinţe specifice, de
securitate pentru grupa respectivă de produse;
c) standarde de securitate de produs (standarde de tip C) - conţin cerinţe de
securitate pentru un produs său grup de produse specifice şi sunt necesare în vederea
utilizării prevăzute a acestora.
Aceste standarde ţin seama de prevederile din standardele fundamentale şi din
standardele pe grupe de securitate, pe care le completează.

26
 Din cele prezentate mai sus se poate concluziona că obiectivul principal al Uniunii
Europene este crearea Pieţei Unice, fără bariere comerciale interne şi cu menţinerea sau
impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate şi sănătate, care să
permită circulaţia liberă a forţei de muncă.
Acest obiectiv se atinge prin următoarele mijloace:
- directivele (obligatorii)- stabilesc cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate;
- standardele armonizate (caracter facultativ) - oferă o bază de conformitate cu
cerinţele (obligatorii) formulate în directive;
- procedurile de atestare şi marca de conformitate (CE) – oferă dovada confor-
mităţii cu cerinţele esenţiale din directive.
Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană, printre care şi România,
trebuie să se conformeze legislaţiei din UE.
Comisia a declarat anul 1992, Anul European pentru securitate, igiena si sanatate
la locul de munca, pentru a se trage concluzii privind cel de al treilea plan de actiune si
pentru sensibilizarea unui numar cat mai mare de persoane cu privire la problemele de
securitate si sanatate in munca.
Anul European a determinat cresterea interesului lucratorilor, patronilor si al
autoritatilor pentru sanatatea si securitatea la locul de munca, aducand noi orientari
pentru viitoarea politica comunitara.
In februarie 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht de infiintare a Uniunii
Europene care a intrat in functiune la 1 noiembrie 1993. Un punct important in Tratat se
refera la extinderea Europei sociale prin punerea in practica a Cartei comunitare a
drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor, adoptata in 1989 care contine un
capitol referitor la realizarea securitatii si sanatatii la locul de munca.
Pentru a se asigura transparenta actiunilor Comisiei, prin informarea statelor si a
partenerilor sociali, Consiliul European a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29
octombrie 1993, crearea Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca cu
sarcina de a strange si difuza informatii.
De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si
ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca
institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale
Comisiei si coopereaza cu organele Uniunii Europene.
In anul 1994 a fost stabilit Cadrul general pentru actiunea Comisiei Comunitatii
Europene in domeniul securitatii, igienei si sanatatii in munca (1994 - 2000).

Obiectivele actiunii pe care Comisia si-a propus sa le realizeze au fost:

- sa vegheze la transpunerea corecta a directivelor comunitare de catre statele
membre;
- sa ia masurile necesare pentru aplicarea lor adecvata in dreptul national derivat;
- sa promoveze lucrarile Comunitatii in acest domeniu in tarile terte;
- sa continue imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca in cadrul
Comunitatii.
Baza juridica a actiunilor au constituit-o, in principal, art. 100 A si art. 118 A ale
Tratatului de la Roma, pentru stabilirea unui nivel ridicat de protectie in domeniul
securitatii si sanatatii in munca, si art. 118 B din Tratatul de la Roma pentru promovarea
dialogului cu parteneri sociali in acest domeniu.
In cadrul acordului de asociere intre Comunitate si tarile din Europa centrala si de
est, in perspectiva aderarii acestora, Comisia a vegheat asupra realizarii programului in
domeniul protectiei muncii, in special, prin punerea in aplicare a masurilor vizand
imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca, pe baza legislatiei comunitare in acest
domeniu.
Politica sociala, bazata pe aquis-ul secutitatii si sanatatii in munca, constituie un
punct important in agenda strategiei comunitare care va acoperi perioada 2002 - 2006,
aducand trei caracteristici de noutate:

27
 1. o abordare globala a starii de bine la locul de munca, luand in considerare piata
muncii si aparatia de noi riscuri, mai ales psihosociale, si vizand ameliorarea calitatii
muncii, din care mediul de munca sanatos si sigur constituie until din elementele
esentiale;
2. consolidarea unei culturi de prevenire a riscurilor, combinarea unor
instrumente politice variate: legislatie; dialog social; demersul progresului si
identificarea celor mai bulle practici; responsabilitatea sociala a intreprinderilor;
incitatiile economice; construirea parteneriatelor intre toti actorii securitatii si sanatatii;
3. noua strategie demonstreaza, de asemenea, ca o politica sociala ambitioasa
este un factor de competitivitate, si ca dimpotriva, lipsa politicii angreneaza costuri care
apasa greu asupra economiilor.
Calitatea muncii -obiectiv al Uniunii Europene fixat de Consiliul European la
Lisabona in martie 2000 -are ca elemente esentiale sanatatea si securitatea in munca,
considerandu-se ca o buna organizare a muncii, precum si un mediu de munca sanatos
si sigur sunt factori de performanta pentru economie si pentru intreprinderi.

3. AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

“ EU – OSHA ”
Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca , denumita in
continuare Agentia, este un organism tripartit al Uniunii Europene care reuneste
reprezentantii guvernelor, angajatorilor (patronate) si organizatiile angajatilor (sindicate,
asociatii profesionale, etc) sub aceeasi forma ca si in Comisia Europeana.
Consiliul Uniunii Europene a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie
1993, crearea Agentiei Europeane pentru Sanatate si Securitate in Munca.
Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca a fost pentru
colectarea si diseminarea informatiilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca.
Agentia, cu sediul in Bilbao, Spania, are ca scop principal sa imbunatateasca
viata oamenilor la locul de munca, prin stimularea fluxului de informatii tehnice,
stiintifice, si economice intre toti cei implicati in probleme de sanatate si securitate
ocupationala , având structura organizatorică şi fluxul informaţional prezentate mai jos.
De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si
ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca
institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale
Comisiei Europene si coopereaza cu organismele Uniunii Europene.
Consiliul de Administratie
Consiliul de Administratie are urmatoarele atributii:
- selecteaza strategia si scopurile agentiei;
- identifica prioritatile agentiei;
- stabileste domeniile de activitate al agentiei;
- stabileste ce informatii furnizeaza agentia;
- numeste Directorul agentiei;
- adopta Programul de Lucru al agentiei;
- adopta Raportul Anual;
- adopta Bugetul Agentiei;
- autorizeaza directorul sa administreze bugetul agentiei;
Consiliul de administratie se intruneste de doua ori pe an membrii sai includ
reprezentanti guvernamentali, reprezentanti ai patronatelor si organizatiilor
muncitorilor, impreuna cu trei reprezentanti ai Comisiei Europene. Suplimentar la aceste
sedinte participa doi invitati de la Fundatia Dublin si cate unul de la partenerii sociali
europeni din ETUC si UNICE.
Membrii Consiliului de Administratie au mandate pe trei ani cu posibilitatea de
realegere si in fiecare an aleg un presedinte si trei vice-presedinti din randul lor.
28
 Biroul
Biroul este structura operationala executiva a Agentiei pe teritoriul UE si se
intruneste de patru ori pe an. Este alcatuit din noua membri ai Consiliului de
Administratie. Acestia sunt presedintele, vice-presedintii, reprezentantii angajatorilor si
ai organizatiilor muncitorilor la nivel comunitar, reprezentanti ai Comisiei Europene si ai
Guvernului Spaniol.
Biroul are rolul unui grup de lucru care ia masuri urgente si necesare, prin
delegarea de competente data de Consiliului de Administratie, fara a prejudicia
responsabilitatile Directorului agentiei, pentru a putea asigura managementul agentiei in
perioada dintre intalnirile Consiliului de Administratie. Mandatul acordat include
asigurarea dezvoltarii pe teritoriul UE a retelei Agentiei, implementarea Progamului de
Lucru, si de asemenea rezolvarea multor alte activitati specifice ale Agentiei.
Directorul Agentiei
Directorul este reprezentantul oficial al Agentiei si este responsabil cu activitatea
zilnica a Agentiei, inclusiv ce legata de aspectele financiare, administrative si in materie
de personal.
Durata mandatului acestuia este de cinci ani, numirea si evaluarea activitatii
acestuia, facandu-se de catre Consiliului de Administratie.
Punctele Focale
Reteaua principala a Agentiei, de culegere a informatiilor privind securitatea si
sanatatea in munca, este alcatuita din Punctele Focale constituite in fiecare din statele
membre ale UE, in cele 10 state membre asociate ale UE, in cele 3 state candidate la UE
si in 4 state membre ale EFTA.
Punctele Focale sunt nominalizate de fiecare guvern al tarii respective ca fiind
reprezentanta oficiala a Agentiei in acea tara si care reprezinta Autoritatea Nationala
pentru Securitate si Sanatate in Munca.
Punctele Focale joaca un rol cheie impreuna cu Agentia, ele sunt responsabile
pentru organizarea si coordonarea retelei nationale si sunt implicate in pregatirea si
implementarea la nivel national a Programului de Lucru al Agentiei.
Ca si alte elemente din structura Agentiei, retelele nationale sunt tripartite si
include reprezentanti ai muncitorilor si organizatii patronale.
Rolul Punctelor Focale este de a furniza informatiile si de a receptiona feedbakul
la initiativele si produsele Agentiei si de a fi consultati la toate activitatile de informare
desfasurate la nivel national.
Punctele Focale administreaza deasemenea paginile de web al Agentiei si
organizeaza annual, Saptamana Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca.
Punctele Focale din Uniunea Europeana si tarile asociate nominalizeaza
reprezentantii lor in grupurile de experti ad-hoc, ale Agentiei, in timp ce Punctele Focale
din tarile candidate si membre EFTA nominalizeaza observatori in aceste grupuri.
Intalnirile au loc de trei ori pe an si la aceste intalniri pot participa alaturi de
persoanele de contact al Punctelor Focale din tarile membre si tarile candidate si
Observatori de la Comisia Europeana, Partenerii Sociali Europeni, EFTA si reprezentanti
ai tarilor candidate.
Grupurile de Experti

Grupurile de Experti, nominalizate de Punctele Focale nationale impreuna cu

observatorii reprezentand fiecare partener social si Comisia Europeana, fac propuneri in
domeniul lor de expertiza si contribuie la elaborarea Programului de Lucru al Agentiei.
Expertii din EFTA si din tarile candidate participa ca observatori in unele din
aceste grupuri.

29
 Centrele Topice
Centrele Topice sunt consortii (asociatii) ale institutiilor nationale de securitate si
sanatate care colecteaza si analizeaza datele existente la nivel national si elaboreaza si
pun in aplicare planurile de lucru nationale in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Ele constau in grupuri de institutii experte in securitate si sanatate, cuprinzand o
Organizatie de Conducere si mai multe Organizatii Partenere din diferite state membre.
Activitatea ce urmeaza a fi facuta precum si finantarea sunt specificate de Programul de
Lucru anual al Agentiei.
Organizatia de Conducere a Centrelor Topice este responsabila pentru stabilirea
sarcinilor ce revin Organizatiilor Partenere.
Trei Centre Topice sunt in mod curent in activitate: Centrul Topic de Cercetare,
Centrul Topic de Bune Practici si Centrul Topic de Bune Practici al Tarilor Candidate.
Alti Consultanti
Agentia contracteaza diferite echipe de cercetatori stabilite ad-hoc, provenite din
mediul academic si institute de securitate si sanatate in munca ca si consultanti in
domeniile specifice lor sau pentru a conduce proiecte din domeniile respective.

Organisme ale EU – OSHA în ROMANIA

Romania avand calitatea de tara in curs de aderare are statutul de observator in

cadrul Agentiei.
Agentia are la nivelul Romaniei un punct focal deschis in cadrul Institutului
National de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Muncii Bucuresti.
Reteaua de informare din Romania este sustinuta de Ministerul Muncii
Solidaritatii Sociale si Familiei si este formata din:
♦ Organisme Publice
• Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei;
• Inspectia Muncii;
• Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Muncii;
• Institutul de Sanatate Publica;
• Institutului National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei
Sociale;
• Institutul National pentru Informare si Documentare;
• Institutul National de Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva;
• Spitalul „Colentina” – Clinica de Boli Profesionale;
• Clinica de Medicina Muncii din Cluj-Napoca;
• Universitatea de Medicina „Carol Davila” Bucuresti – Catedra de Medicina Muncii;
♦ Organizatii Patronale
• Confederatia Nationala a Patronatelor din Romania;
• Uniunea Nationala a Patronilor Intreprinderilor Mici si Mijlocii;
♦ Organizatii Sindicale
• C.N.S.L.R.- FRATIA;
• Confederatia Sindicala „Cartel ALFA”;
• Blocul National Sindical;

30
 Consiliu de
administratie

Birou

Director

Administratie Retea Informare si Programe si

comunicare campanii

Financiar Contabili Personal Documen Tehnologia Manage- Planificare Consilier Controlor Internet Evenimente Sapt. Schema
tare informatiei ment strategica Intra/extranet publicate europeana
tate juridic SME

Mediu de lucru

Programe si sisteme SSM Cercetare in domeniul Monitorizare SSM

Bune practici in SSM muncii si sanatatii

Fig.1. STRUCTURA ORGANIZATORICA A AGENTIEI EUROPENE PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA „ EU - OSHA ”

31
 III. DIRECTIVA CADRU 89 / 391 / CEE ŞI DIRECTIVE
DERIVATE ( PARTICULARE , CONEXE )
1. Consideraţii generale

Pentru organizarea şi alinierea legislaţiei şi activităţii practice de securitate şi

sănătate în muncă ( SSM ) , la nivelul statelor membre CEE s-a adoptat Directiva nr. 89 /
391 privind introducerea de măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor în domeniul sănătăţii
şi securităţii lucrătorilor , considerată drept DIRECTIVA CADRU.
Directiva conţine principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale ,
protecţia sub aspectul securităţii muncii , informarea , consultarea , precum şi liniile
generale de îndrumare pentru implementarea principiilor afirmate .
Ea este completată prin directive proprii , ţinându-se seama de principiul
armonizării tehnice, standardizării şi de progresul tehnic în cadrul statelor membre ale UE .
Directiva cadru acoperă toate sectoarele de activitate , atât publice , cât şi private .
Singurele categorii de muncitori excluse sunt liber profesioniştii şi cei angajaţi în serviciile
casnice . Cu toate acestea , în Irlanda şi Anglia , liber profesioniştii , iar în Grecia cei
angajaţi pentru servicii casnice , sunt incluşi în prevederile legislative vizând securitatea
muncii .
Se recunoaşte astfel mai deplin legătura între accidentele de muncă şi / sau bolile
profesionale şi procesul de muncă , înţeles ca activitate socială , ca element fundamental
al procesului de producţie , rezultat al constituirii şi funcţionării unui sistem de muncă .
Dintre schimbările fundamentale pe care le solicită Directiva cadru în legătură cu
obligaţiile patronului , poate că cea mai importantă este formularea cerinţei de a adapta
munca la om . Este vorba de proiectarea ergonomică a locurilor de muncă , alegerea
echipamentului de lucru , a metodelor de muncă şi de protecţie , mai ales pentru uşurarea
muncii monotone şi a celei cu ritmuri predeterminate .
Grija sporită pentru ″ OM ″ este reliefată şi de alte cerinţe. De exemplu, directiva
prevede expres că „ muncitorii care , în cazuri de pericol iminent , serios şi inevitabil ,
părăsesc locul de muncă şi / sau aria periculoasă , nu pot fi obligaţi la nici o daună din
cauza acţiunii lor şi , prin urmare , trebuie să fie protejaţi împotriva consecinţelor
periculoase şi nedrepte “.
De asemenea , patronul trebuie să se asigure că toţi muncitorii sunt apţi , în cazul
unui pericol serios şi iminent , să-şi asigure protecţia proprie şi / sau a altor persoane şi ,
dacă nu poate fi contactat conducătorul ierarhic superior , să acţioneze corespunzător , în
funcţie de mijloacele tehnice disponibile şi nivelul cunoştinţelor , pentru a evita
consecinţele unei astfel de situaţii .
Directiva cadru , recunoscând rolul erorii umane în producerea accidentelor de
muncă şi / sau a îmbolnăvirilor profesionale , prevede un număr considerabil de cerinţe
privind instruirea şi informarea .
În primul rând , extinde domeniul circumstanţelor în care patronul este solicitat să
se asigure că muncitorii sunt instruiţi şi informaţi în conformitate cu sarcina specifică de
muncă . Cele două acte educaţionale trebuie realizate în momentul angajării, transferului ,
schimbării locului de muncă sau la introducerea unui nou echipament de lucru şi / sau de
noi tehnologii .
Patronul va trebui să se asigure că subcontractanţii şi muncitorii aparţinând altor
intreprinderi , angajaţi temporar în unitatea sa , primesc instrucţiuni cu privire la riscurile
de accidentare şi îmbolnăvire profesională la care pot fi expuşi .

33
 Pe aceeaşi linie se înscrie şi creşterea rolului muncitorilor în elaborarea şi
aplicarea politicilor de prevenire .
Deşi nu fixează modalitatea de realizare , Directiva cadru prevede obligaţia
patronului de a consulta muncitorii şi / sau reprezentanţii lor şi de a le permite să participe
la toate discuţiile privind problemele legate de securitatea muncii .
De asemenea , extinde dreptul muncitorilor şi / sau al repre-zentanţilor acestora de
a face propuneri în domeniu şi de a fi consultaţi în avans asupra măsurilor care vor fi luate
şi care pot afecta substanţial siguranţa şi sănătatea lor , precum şi de a fi informaţi asupra
evaluării riscurilor . În completare se cere ca reprezentanţilor muncitorilor , cu
responsabilităţi vizând securitatea muncii , să li se acorde un timp adecvat , în cursul
programului de muncă , fără pierderi de salariu , pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice ,
precum şi accesul la autorităţile de control competente din afara intreprinderii .

2. Prezentarea Directivei – Cadru 89 / 391 / CEE

Directiva cadru 89 / 391 / CEE cuprinde prevederi a căror aplicare asigură o

protecţie mai bună şi identică pentru toţi lucrătorii din statele membre UE .

se referă la ″ obligaţiile patronilor ″' şi este împărţită în 8 capitole .

Cea mai consistentă secţiune a Directivei cadru 89/391/CEE , este partea a II-a care

În cap. 5 : ″ Prevederi generale ″ este stabilit cadrul general al îndatoririlor

patronului şi anume :
- asigurarea securităţii şi sănătăţii muncitorilor în toate aspectele referitoare la
muncă ;
- răspunderea patronului nu va fi diminuată / anulată în cazurile în care acesta
angajează servicii sau persoane competente din exterior ;
- principiul responsabilităţii patronului nu va fi afectat de obligaţiile muncitorilor în
domeniul sănătăţii şi securităţii în muncii ;
- statele membre pot exclude sau limita responsabilitatea patronilor acolo unde
evenimentele sunt cauzate de condiţii neobişnuite şi neprevăzute , dincolo de posibilul
control al patronilor sau care nu ar fi putut fi evitate în ciuda protecţiei planificate ( această
opţiune nu este însă obligatorie ) .

Pentru implementarea prevederilor generale , în continuare , în cap.6 : ″ Obligaţiile

generale ale patronilor ″ , se enumeră următoarele principii generale de prevenire :
evitarea riscurilor ;
evaluarea riscurilor ce nu pot fi evitate ;
combaterea riscurilor la sursă ;
adaptarea muncii la om , cu referire la proiectarea locurilor de muncă ,
alegerea echipamentului de lucru şi alegerea metodelor de producţie şi de
muncă ;
adaptarea la progresul tehnic ;
înlocuirea pericolelor prin non - pericole sau cu pericole mai mici ;
dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente care să cuprindă
tehnologiile , organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă , relaţiile sociale şi
influenţa factorilor de mediu ;
prioritatea măsurilor de protecţie colective faţă de cele individuale ;
prevederea de instrucţiuni corespunzătoare pentru muncitori .

În particular , ţinând cont de natura activităţilor din unitate , patronul este obligat ,
în lumina celor de mai sus , să ia următoarele măsuri :
34
 evaluarea riscurilor pentru sănătatea şi securitatea muncitorilor , între altele ,
în alegerea echipamentului tehnic , a substanţelor chimice sau a preparatelor
utilizate , în aprovizionarea locurilor de muncă .
Se menţionează că activităţile preventive vor trebui să fie integrate la toate
nivelurile ierarhice şi în toate procesele de lucru , iar după luarea tuturor
măsurilor preventive trebuie să se constate o îmbunătăţire a nivelului de
protecţie ;
luarea în considerare a capacităţii muncitorului oriunde şi oricând i se
încredinţează sarcini de muncă ;
să se asigure că problemele planificării şi introducerii de noi tehnologii sunt
subiecte de consultare cu muncitorii şi / sau reprezentanţii acestora , în ceea
ce priveşte consecinţele pentru sănătatea şi securitatea lor ;
să ia măsuri corespunzătoare astfel încât la locurile de muncă cu pericol
specific şi deosebit să aibă acces numai muncitori cu instruire adecvată .

Tot în acest capitol se abordează problema întreprinderilor care deţin (exploatează)

în comun un loc de muncă.
În acest caz patronii vor coopera , se vor informa şi îşi vor coordona reciproc
acţiunile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale specifice locului de muncă
respectiv .
Referitor la muncitori , se subliniază că aceştia nu pot fi implicaţi, în nici o situaţie ,
la costul financiar al măsurilor de securitate şi sănătate în muncă .

Cap.7 : ″ Servicii de protecţie şi prevenire '' se referă la obligaţiile patronilor în

organizarea serviciilor specifice de protecţie a muncii .
Astfel , patronul are printre îndatoriri desemnarea unuia sau a mai multor
muncitori pentru a realiza activităţi legate de protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale.
Aceşti muncitori trebuie să beneficieze , pentru a-şi îndeplini aceste obligaţii , de
timp adecvat , de mijloace necesare şi trebuie să posede capacitatea profesională şi
aptitudinile adecvate . Ei nu pot fi puşi în nici o situaţie defavorabilă din cauza desfăşurării
activităţii lor specifice .
De asemenea , se prevede ca , pentru cazurile în care unele măsuri preventive nu
se pot rezolva datorită lipsei de competenţă a personalului din unitate , să se angajeze
persoane sau servicii specializate din afara organizaţiei . Patronul este obligat să asigure
informarea acestora cu privire la factorii de risc cunoscuţi în organizaţia pe care o
conduce .
În toate cazurile , personalul trebuie să fie în număr suficient pentru a se ocupa de
organizarea măsurilor de protecţie şi prevenire ( se ţine cont de mărimea unităţii , de
riscurile la care sunt supuşi muncitorii şi distribuţia acestora în cadrul întreprindrii ) .
Se lasă la latitudinea statelor membre eventuala definire a categoriilor de
întreprinderi în care patronul poate să delege autoritatea unor servicii de securitate şi
medicină a muncii , aceasta neabsolvindu-l de responsabilitate .
La punctul 8 al capitolului se cere statelor membre să definească aptitudinile şi
capacităţile necesare personalului cu atribuţii specifice în domeniul SSM .
În continuare , în cap. 8 : ″ Primul ajutor , combaterea incendiilor şi evacuarea
muncitorilor în cazul unui pericol iminent şi deosebit ″ sunt specificate îndatoririle
patronului şi în aceste situaţii .
Conform prevederilor , patronul trebuie să ia toate măsurile necesare în astfel de
cazuri , adaptate naturii activităţilor şi mărimii unităţii şi , de asemenea , să asigure orice

35
contacte necesare cu serviciile exterioare în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul
medical de urgenţă , salvarea şi pompierii .
El va desemna muncitori cu responsabilitate pentru implementarea acestor
măsuri. Numărul acestora , instruirea şi echipamentul pus la dispoziţia lor ( în mod gratuit )
va fi adecvat , ţinând cont de mărimea întreprinderii şi riscurile specifice .
Tot în responsabilitatea patronului intră şi :
informarea , cât mai repede posibil , a muncitorilor care sunt sau pot fi expuşi unui
pericol iminent şi deosebit ;
să acţioneze sau să dea instrucţiuni muncitorilor să oprească lucrul şi / sau să
părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură , în condiţiile
unui pericol iminent , deosebit şi inevitabil ;
să se abţină să ceară muncitorilor reluarea lucrului într-o situaţie unde există încă un
pericol deosebit şi iminent ( cu excepţia situaţiilor argumentate corespunzător ) .
În cazul unor evenimente cu pericol iminent , deosebit şi inevitabil , muncitorii care
părăsesc locul de muncă şi / sau zona periculoasă nu pot fi obligaţi la nici o daună şi
trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe periculoase şi nejustificate .
Se prevede de asemenea , obligaţia patronului de a se asigura că toţi muncitorii
sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare , în conformitate cu cunoş-tinţele lor şi
mijloacele tehnice de care dispun , pentru a evita consecinţele unui pericol deosebit şi
iminent .
Muncitorii nu vor putea fi obligaţi la nici o daună din cauza acţiunii lor , în afară de
cele lipsite de răspundere sau neglijenţă .

În cap. 9 se prevăd : ″ Diferite obligaţii ale patronilor ″, din care reţinem:

patronul trebuie să fie în posesia unei evaluări a riscurilor de securitate şi
sănătate în muncă , inclusiv pentru acele grupuri de muncitori care sunt expuşi
la riscuri speciale ( particulare ) ;
patronul va decide asupra măsurilor de protecţie ce urmează a fi adoptate şi
asupra echipamentului de protecţie ce urmează a fi utilizat ;
patronul va ţine evidenţa accidentelor profesionale ce au ca efect incapacitatea
temporară de muncă de peste trei zile ;
patronul va pune la dispoziţie autorităţilor responsabile , în conformitate cu
legile menţionate şi / sau cu practicile naţionale , rapoarte privind accidentele
profesionale suferite de muncitorii săi . Statele membre vor defini obligaţiile care
revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la documentele menţionate
mai sus .

cap.10 : ″ Informarea muncitorilor ″ .

Obligaţiile patronului în legătură cu transparenţa informaţiilor sunt stipulate în

Sunt prevăzute îndatoriri pentru informarea :

muncitorilor sau reprezentanţilor acestora de la locurile de muncă şi / sau de la
nivelul întreprinderii ;
şefilor muncitorilor din orice întreprindere exterioară angajaţi pentru a presta
lucrări în întreprindere ;
lucrătorilor cu funcţii specifice de realizare a măsurilor de securitate şi sănătate
în muncă ;
muncitorilor sau a reprezentanţilor acestora care au raspunderi specifice pentru
securitatea şi sănătatea colegilor .
36
 Astfel , patronul va lua măsuri astfel încât muncitorii sau repre-zentanţii lor să
primească toate informaţiile necesare cu privire la riscurile privind sănătatea şi securitatea
în muncă , precum şi acţiunile de prevenire ( atât la nivelul fiecărui loc de muncă , cât şi al
fiecărui post , indiferent de poziţia ocupată în organigramă ) , precum şi informaţii despre
măsurile luate pentru : acordarea primului ajutor , prevenirea şi stingerea incendiilor şi
evacuarea muncitorilor în cazul unui pericol iminent şi deosebit .
Patronul este obligat să difuzeze aceleaşi informaţii , ca pentru muncitorii proprii şi
şefilor muncitorilor din orice întreprindere exterioară , angajaţi să lucreze în unitatea lui .
Pentru lucrătorii cu funcţii specifice în domeniul SSM se prevede liberul acces la :
evaluarea riscurilor şi măsurilor de protecţie adoptate ;
lista accidentelor profesionale care au avut ca efect incapacitatea temporară de
muncă de peste 3 zile şi rapoartele privind cecetarea accidentelor profesionale ;
informarea în legatură cu măsurile de protecţie şi prevenire adoptate sau avute în
atenţie ;
agenţiile / departamentele / instituţiile / organizaţiile de inspecţie care au în
responsabilitate securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor .

Directiva cadru 89 / 391 / CEE continuă cu cap.11 care se referă la : ″ Consultarea

şi participarea muncitorilor ″ .

În acest capitol se subliniază obligaţia patronului de a permite muncitorilor şi / sau

reprezentanţilor lor să participe la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea
şi sănătatea în muncă , prin :
- consultarea muncitorilor ;
- dreptul muncitorilor şi / sau reprezentanţilor lor să facă propuneri ;
- participare echilibrată , în conformitate cu legile şi practicile naţionale .
Pentru personalul cu responsabilităţi specifice pentru securitatea şi sănătatea
muncitorilor se prevede , de asemenea , că patronul trebuie să asigure dreptul de
participare la consultări cu privire la :
orice măsură care ar afecta substanţial securitatea şi sănătatea ;
desemnarea muncitorilor cu responsabilităţi legate de protecţia şi prevenirea
riscurilor profesionale, primul ajutor, lupta împotriva incendiilor şi evacuarea
muncitorilor în caz de pericol ;
angajarea , când este cazul , a persoanelor sau serviciilor competente din afara
întreprinderii ;
organizarea şi planificarea instruirii muncitorilor .
În acest capitol , pentru a se statua şi mai clar , se reiau drepturile lucrătorilor şi /
sau al reprezentanţilor lor de a apela la autorităţile responsabile pentru problemele privind
securitatea şi sănătatea în muncă , dacă apreciază că patronul nu a luat măsurile adecvate
în scopului prevenirii accidentelor şi / sau îmbolnăvirilor profesionale .

Secţiunea rezervată obligaţiilor patronilor se încheie cu cap.12 intitulat: ″ Instruirea

muncitorilor ″ .
Conform prevederilor capitolului , patronul trebuie să se asigure că fiecare
muncitor primeşte o instruire adecvată pe probleme de securitate şi sănătate în muncă , în
special informaţii şi instrucţiuni specifice privind cerinţele postului şi ale locului de muncă,
în anumite momente , după cum urmează :
37
 - la angajare ;
- la schimbarea locului de muncă sau la transfer ;
- cu ocazia introducerii unui nou echipament tehnic sau al unei schimbări ( modi-
ficări ) în echipamentele existente ;
- cu ocazia introducerii unei noi tehnologii .
Se specifică faptul că instruirea va fi adaptată fazei şi momentului apariţiei de noi
riscuri sau repetată , dacă este necesar .
Obligativitatea informării prin instrucţiuni adecvate , cu privire la riscurile privind
securitatea şi sănătatea în muncă , cuprinde şi muncitorii din exterior , consideraţi angajaţi
temporar în întreprinderea respectivă .
De asemenea , se prevede că reprezentanţii muncitorilor cu rol specific de SSM au
dreptul la o instruire corespunzătoare . Această Instruire nu poate fi făcută pe cheltuiala
muncitorilor şi / sau a reprezentanţilor lor şi ea trebuie să se desfăşoare în timpul
programului de lucru .

Partea a III-a a Directivei cadru statuează ″ Obligaţiile muncitorilor '' .

Ca linie generală, pentru responsabilitatea muncitorului se prevede că el trebuie să
aibă grijă , pe cât posibil , de propria securitate şi sănătate, precum şi de aceea a altor
persoane care pot fi afectate prin acţiunile lui , prin autorizaţiile sale de lucru , în
conformitate cu instruirea sa şi cu instrucţiunile primite de la patron .
Muncitorii sunt obligaţi :
să utilizeze corect maşinile , aparatura , uneltele , substanţele periculoase , să
transporte corect echipamentul şi alte mijloace de producţie ;
să utilizeze corect echipamentul de protecţie individuală furnizat şi , după
utilizare , să-l înapoieze ;
sa se abţină de la deconectarea , schimbarea sau mutarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate corespunzătoare maşinilor , aparaturii , uneltelor ,
instalaţiilor tehnice şi clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispo-zitive de protecţie ;
să comunice imediat patronului şi / sau altor persoane cu responsabilităţi
specifice pentru securitatea şi sănătatea muncitorilor , orice situaţie de muncă despre
care au motive întemeiate să o considere un pericol serios pentru viaţa şi sănătatea lor
şi orice defecţiuni ale sistemelor şi dispozitivelor de protecţie ;
să coopereze cu patronul şi / sau muncitorii cu responsabilităţi specifice în
asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă , în conformitate cu practica naţională , atâta
timp cât este necesar , pentru a face posibilă realizarea oricăror sarcini sau cerinţe
impuse de autoritatea competentă pentru protecţia securităţii şi sănătăţii tuturor
lucrătorilor ;
să coopereze , în conformitate cu practica naţională şi atâta timp cât este
necesar , cu patronul şi / sau muncitorii cu responsabilităţi specifice privind sănătatea
şi securitatea muncitorilor , pentru a da posibilitatea patronului să se asigure că mediul
de muncă şi condiţiile de muncă sunt sau nu neprimejdioase .

Directiva cadru se încheie cu partea a IV-a ″ Prevederi diverse ″ .

În cap.14 : ″ Supravegherea sănătăţii '' se cere statelor membre să asigure
supravegherea corespunzătoare a riscurilor pe care muncitorii şi le asumă la postul de
lucru şi care le pot afecta starea de sănătate .

38
 Se lasă la latitudinea fiecarui stat organizarea în acest domeniu ( integrată sau nu în
sistemul naţional de sănătate ) . Totuşi , se prevede ca fiecare muncitor să poată fi
controlat medical la intervale regulate dacă doreşte .

În cap.15 : ″ Grupuri de risc ″ se prevede că grupurile supuse riscurilor speciale

trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific starea de
securitate şi sănătate .

În cap.16 : ″ Directive individuale . Amendamente ″ se fac precizări privind adoptarea

Directivelor individuale , în număr de 13 , care decurg din Directiva cadru 89 / 391 / CEE ,
în baza articolului 118 al Tratatului de constituire al Comunităţii Economice Europene ,
actuala Uniune Europeană .
Se fac referiri şi la eventualele amendamente la aceste directive .
Se mai subliniază că prevederile Directivei cadru vor fi aplicate complet în toate
ariile acoperite de directivele individuale , fără a prejudicia însă prevederile mai stringente
şi / sau specifice conţinute de acestea din urmă .
Ultimile 3 capitole cuprind prevederi tehnice cu privire la funcţionarea organismelor
europene care au elaborat Directiva cadru , precum şi modul în care statele membre vor fi
controlate în vederea implementării prevederilor statuate în documentul analizat .

3. Prezentarea Directivelor specifice ( individuale , particulare , conexe )

Strategia Comisiei in ceea ce priveste directivele din domeniul securitatii si sanatatii

in munca se bazeaza pe adoptarea unor directive specifice, referitoare la domenii specifice,
care completeaza Directiva Cadru 89/391/CEE.
Majoritatea directivelor specifice sunt generate de Directiva cadru 89 / 391 a CEE ,

″ Consiliul , acţionând la o propunere a Comisiei bazată pe art.118.A al Tratatului , va

prin art.16 (1) al acesteia , care prevede :

adopta Directive particulare ( specifice ) ″.

Domeniile la care se face referire în art.16 (1) sunt :
- locurile de muncă ;
- echipamentul tehnic ;
- echipamentul individual de protecţie ;
- lucrul cu videoterminale ;
- manipularea de sarcini grele care implică riscul îmbolnăvirilor
dorso-lombare ;
- locuri de muncă temporare sau mobile ;
- pescuit şi agricultură .

O grupă separată în cadrul Directivelor specifice este constituită de Directivele

generate de Directiva 80 / 1107 / CEE , referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea în timpul lucrului la agenţi chimici , fizici şi biologici , emise
în temeiul art. 8 al acesteia .

∗ Obiective

Directivele specifice au ca obiect aplicarea Directivei cadru prin particularizarea

prevederilor acesteia şi adoptarea cerinţelor minimale de securitate şi sănătate , în scopul
asigurării unei protecţii mai bune şi identice a tuturor lucrătorilor din statele membre .

∗ Domeniu de aplicare
39
 Aplicarea directivelor specifice , prin armonizarea legislaţiilor naţionale cu cea
comunitară , este obligatorie pentru toate statele membre .
Ele vizează toţi lucrătorii din sectorul public sau privat , cu excepţia lucrătorilor
independenţi şi a personalului domestic .

∗ Principii generale care stau la baza elaborării Directivelor specifice

Directivele specifice reprezintă instrumente juridice de aplicare a principiilor

generale cuprinse în Directiva cadru , cuprinzând pres-cripţii minimale de securitate şi
sănătate în muncă .
Aceste Directive au la bază principiile generale de prevenire , care au fost prezentate
anterior .

∗ Structura Directivelor specifice

În general Directivele specifice sunt structurate într-un număr de 3 secţiuni , astfel :

Secţiunea I - prevederi generale , care cuprinde obiectul , domeniile de

aplicare , definiţii ;

Secţiunea II - obligaţiile patronului , în care se regăsesc principiile

generale transpuse sub forma prevederilor specifice ;

Secţiunea III - prevederi diverse , care cuprind : funcţia de directivă ,

clasificări , supraveghere medicală , stabilirea anexelor , etc. , precum
şi dispoziţiile finale cu privire la aplicarea Directivei .

Anexele , care pot fi foarte diferite , cuprind :

• detalierea prevederilor specifice sub forma cerinţelor minimale de securitate şi

sănătate ;
• diverse liste privind clasificări , activităţi cu risc deosebit , etc. ;
• metode de măsurare ;
• elemente de referinţă pentru evaluarea riscului ;
• recomandări cu privire la supravegherea medicală , etc .

Directivele specifice prin care se formulează cerinţe de securitate şi sănătate în

muncă pot fi grupate în funcţie de obiectivele particulare urmărite , astfel :

Utilizarea echipamentelor de muncă

În această grupă s-au reunit Directivele care au ca obiectiv îmbunătăţirea securităţii

şi sănătăţii în muncă prin stabilirea cerinţelor minimale de securitate şi sănătate referitoare
la utilizarea echipamentelor în procesul de muncă .

Locul de muncă
Grupa aceasta reuneşte directivele specifice care stabilesc cerinţe minimale de
securitate şi sănătate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din diverse sectoare de
activitate , în special cele susceptibile de a prezenta un nivel ridicat de riscuri .

40
 Informaţii

Existenţa unei semnalizări de securitate şi / sau sănătate apare ca necesară în cazul

în care riscurile nu pot fi evitate , sau nu pot fi suficient limitate prin mijloace tehnice de
protecţie colectivă .
Semnalizarea de securitate şi / sau sănătate face obiectivul Directivei cadru 89 / 391
a Comunităţii Economice Europene , constituind o grupă distinctă .

Expunerea în timpul lucrului la agenţi chimici , fizici şi biologici

Prezenţa substanţelor şi preparatelor periculoase în mediul de muncă a constituit o

preocupare importantă a Comunităţii Europene .
Adoptarea în 1978 a primei Directive în acest domeniu , pentru un loc de muncă cu
un nivel ridicat de risc a fost urmată de multe alte directive .
Apariţia primei Directive , 78 / 610 / CEE , referitoare la expunerea lucrătorilor la
monomerul clorurii de vinil , a fost consecinţa anchetelor şi studiilor efectuate ca urmare a
apariţiei unei forme rare de cancer al ficatului , diagnosticat după începerea fabricării
materialelor plastice utilizând ca materie primă substanţa de mai sus .
În anul 1980 a fost elaborată Directiva 80 / 1107 / CEE referitoare la agenţii periculoşi
care reprezintă , de asemenea , o Directivă cadru pentru protecţia sănătăţii şi securităţii la
locul de muncă , act normativ modificat apoi prin Directiva 88 / 642 / CEE .
Directiva este completată de directivele particulare derivate din art. 8 al acesteia .

Grupuri particulare de lucrători

Lucrătoarele gravide , cele care au născut de curând sau care alăptează , constituie
un grup cu riscuri particulare .
Din grupa de Directive care tratează astfel de probleme face parte şi Directiva 92 / 85
/ CEE , referitoare la lucratoarele gravide .
Prevederile tuturor acestor directive au fost preluate în legislaţia naţională a fiecărei
ţări membre UE , legislaţie în baza căreia este asigurată securitatea şi sănătatea în muncă a
lucrătorilor , prin organizări specifice , atât la nivel naţional cât şi la nivelul întreprinderilor .
Modul de organizare este diferit de la un stat la altul , dar principiile de bază rămân
aceleaşi .
Directivele specifice care decurg din Directiva Cadru 89/391/CEE, conform art.16 (1),
si care contin cerinte minime de securitate si sanatate in munca sunt urmatoarele:

Nr.
Directiva Domeniu de aplicare
crt.

Directiva – cadru 89/391/CEE privind Stabilirea principiilor generale de prevenire

introducerea de măsuri pentru care trebuie respectate pentru protejarea
1
încurajarea îmbunătăţirilor în domeniul lucrătorilor; trasarea direcţiilor principale
sănătăţii şi securităţii muncitorilor pentru directivele particulare

1.1 89/654/CEE - Locuri de muncă Reglementarea situaţiilor de lucru

1.2 89/655/CEE - Echipamente tehnice Utilizarea echipamentului

89/656/CEE - Echipamente individuale de

1.3 Utilizarea echipamentului
protecţie

41
 90/269/CEE - Manipularea manuală a
1.4 Utilizarea echipamentului
maselor

1.5 90/270/CEE – Videoterminale Utilizarea echipamentului

1.6 90/394/CEE – Agenţi cancerigeni Expunerea la agenţi cancerigeni

1.7 90/679/CEE, 93/88/CEE – Agenţi biologici Expunerea la agenţi biologici

92/57/CEE – Şantiere temporare sau
1.8 Reglementarea situaţiilor de lucru
mobile
1.9 92/58/CEE - Semnalizare Informaţii

1.10 92/85/CEE – Femei gravide Expunerea la agenţi

92/9 1 /CEE - Industria extractiva prin

1.11 Reglementarea situaţiilor de lucru
foraj

92/104/CEE - Industria extractivă de

1.12 Reglementarea situaţiilor de lucru
suprafaţă sau subteran

1.13 93/103/CEE - Nave de pescuit Reglementarea situaţiilor de lucru

88/642/CEE - Referitoare la expunerea la

agenţi fizici, chimici şi biologici

88/364/CEE - Interzicerea anumitor agenţi

Reactualizarea Directivei 80/1107/CEE şi
specifici şi / sau anumitor activităţi
2 unifomizarea directivelor particulare emise
în baza ei său care urmează să fie adoptate
91/322/ CEE – Stabilirea valorilor limită
cu caracter orientativ

91/382/ CEE – Expunerea la azbest

Stabilirea dispozitiilor minimale de

92/99/CEE - Asistenta medicala securitate şi sănătate în muncă pentru
3
la bordul navelor prornovarea unei mai bune asistente
medicale la bordul navelor

93/104/CEE - Organizarea timpului de Stabilirea dispoziţiilor minimale pentru

4
lucru lucrul în ture, munca de noapte

91/383/CEE - Lucrători temporari său

5 Grupe speciale de lucratori
interimari

94/33/CE - Protecţia tinerilor în timpul

6 Grupe speciale de lucratori
lucrului

42
IV. LEGISLA IA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA DIN ROMANIA
1. Caracteristicile etapei actuale
Legislaţia de securitate si sanatate in munca ( SSM ) este componentă a
sistemului de reglementări prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei cetăţenilor,
respectiv pentru segmentul specific de populaţie activă , împotriva riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de
muncă.
Ca instituţie de drept, securitatea si sanatatea in munca reprezintă un ansamblu
de norme juridice imperative, având ca obiect reglementarea relaţiilor sociale complexe
care o formează , în legătură cu organizarea multilaterală , desfăşurarea şi controlul
procesului de muncă , în scopul asigurării condiţiilor optime, la nivelul ştiinţei moderne,
pentru apărarea vieţii şi sănătăţii tuturor participanţilor la acest proces .
Etapele parcurse de România după 1990 au avut / au o serie de caracteristici ,
care au impus / impun anumite cerinţe legislaţiei în domeniul SSM, după cum urmează :
1. Finalizarea descentralizării economiei şi reducerea proprietăţii de stat , care
implică reglementarea unitară a sectorului de stat şi a celui privat.
2. Garantarea şi generalizarea proprietăţii private, care presupune reflectarea
noilor relaţii de muncă ( patron - salariat , patron - sindicate etc.) în actele legislative.
3. Reabilitarea şi implementarea relaţiilor şi mecanismelor pieţei libere, care
presupune corelarea legislaţiei de SSM cu celelalte subsisteme ale sistemului legislativ
naţional (asigurări sociale , sănătate etc.).
4. Integrarea în UE.
Legea pentru ratificarea Acordului European de Asociere precizează necesi-
tatea armonizării legislaţiei prezente ori viitoare a României cu cea a Comunităţii
Europene .
Cerinţele prioritare în materie de reglementare periodică , sunt :
- evaluarea nivelului de risc / securitate ;
- integrarea securităţii muncii din faza de concepţie şi proiectare a echipamen-
telor tehnice ;
- certificarea echipamentelor de muncă şi a celor de protecţie individuală;
- formarea personalului de specialitate .

2. Principiile juridice ale sistemului

Principiile care stau la baza sistemului legislativ din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă ( SSM ) din România sunt :

a) SSM reprezintă un drept fundamental al tuturor participanţilor la procesul de muncă ;

Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie socială, face referire şi la
măsurile de securitate şi igienă a muncii (art. 38 alin.2).
Mai concret, Legea nr. 319 / 2006, a SSM la art. 1 stabileşte principiile generale
referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sanatatii si securitatea
lucratorilor, eliminarea factorilor de risc de accidentare, informarea , consultarea,
participarea echilibrata , instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si
directiile generale pentru implementarea acestor principii.
Pentru realizarea acestui drept, legea - cadru impune obligaţii in sarcina
angajatorilor şi a angajaţilor lor şi stabileşte organele specializate ale administraţiei de
stat care să urmărească modul în care unităţile şi salariaţii aplică şi respectă normele de
securitate si sanatate in munca.
43
 Aşadar, activitatea de securitate si sanatate in munca nu este lăsată numai la
latitudinea agenţilor economici, ci, fiind implementată in toate domeniile vieţii
economico-sociale, statul asigură şi controlul îndeplinirii ei.
b) Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă şi SSM ;
România fiind un stat de drept, democratic si social (art. 1 alin. 3 din Constituţie),
dreptul la muncă nu numai că este consacrat ca un drept fundamental cetăţenesc, dar el
se află in strânsă corelaţie cu dreptul la protecţie socială al angajaţilor, care include şi
securitatea si sanatatea in munca şi este garantat. În acest sens, organele administraţiei
de stat desemnate prin lege au obligaţia de a organiza, coordona şi controla activitatea
în domeniu. Pentru asigurarea integrală a dreptului la muncă este necesară garantarea
unor asemenea condiţii de desfăşurare a procesului de muncă încât viaţa, sănătatea şi
integritatea corporală a celor care îşi exercită acest drept fundamental să fie apărate. În
caz contrar, însuşi dreptul la muncă nu s-ar putea realiza deplin, ar avea caracter formal.
c) Integrarea SSM în procesul de muncă ;
Acesta este un principiu clar exprimat în Legea nr. 319 / 2006 a SSM, care prevede
atat obligatiile angajatorului, cât şi ale lucratorilor pentru realizarea unui mediu sigur si
sanatos de munca.
d) Caracterul preventiv al SSM ;
Prin esenţa sa, securitatea si sanatatea muncii are un caracter preventiv, menirea
ei fiind preîntâmpinarea producerii accidentelor de muncă şi/sau a îmbolnăvirilor
profesionale. Reglementările legale în domeniu sunt astfel stabilite încât să apere viaţa,
sănătatea şi integritatea corporală ale celor care participă la procesul de munca.
Teoretic, dacă normele de securitate si sanatate a muncii sunt realizate şi
respectate întocmai, accidentele şi îmbolnăvirile profesionale pot fi prevenite.
În acelaşi timp, diferitele forme ale răspunderii juridice pentru încălcarea
normelor de securitate si sanatate a muncii sunt menite să contribuie efectiv la
realizarea caracterului preventiv al acesteia. A se vedea astfel impactul reglementărilor
referitoare la repararea pagubelor aduse celor vătămaţi prin accidente de muncă său
îmbolnăviri profesionale, care sunt de natură să stimuleze realizarea in practică a
reglementarilor SSM.
e) Abordarea prevenirii accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor profesionale ca problemă unică.
Ţinând seama că, din punctul de vedere al cauzelor determinante, al spaţiului de
manifestare, al subiecţilor susceptibili să le suporte, ca şi al măsurilor şi mijloacelor de
combatere, fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt identice (mai
mult, în numeroase cazuri acelaşi factor de risc - cauză - poate conduce, în funcţie de
condiţiile concrete, fie la accident de muncă, fie la boală profesională), legiuitorul a
urmărit tratarea lor ca o problemă unică.
Din acest motiv nu au fost constituite două sisteme de acte juridice, unul care să
reglementeze prevenirea accidentelor de muncă, iar altul, prevenirea îmbolnăvirilor
profesionale.
Dimpotrivă, prin legea de bază se stabileşte că scopul acesteia este de a institui
măsuri privind “ promovarea îmbunătăţirii securitatii si sanatatii în muncă a lucrătorilor,
în timp ce pentru realizarea acestei finalităţi sunt instituite măsuri care să conducă atât
la eliminarea accidentelor, cât şi a îmbolnăvirilor profesionale.

3. Structura sistemului
Sistemul legislativ de SSM din România , în funcţie de subiectul reglementării,
respectiv de natura problemei legiferate, este structurat în două categorii:
44
 a) Legislaţia de bază care cuprinde acte care legiferează strict numai activităţi în
legătură directă cu măsurile de SSM ;
b) Legislaţia conexă care conţine acte care cuprind numai în subsidiar norme
juridice SSM sau norme de drept care , deşi în principiu au un obiectiv diferit , specific
altor activităţi , contribuie prin aplicarea lor la apărarea vieţii şi sănătăţii executanţilor ,
ca de exemplu:
dispoziţii privind durata timpului de muncă , a celui de odihnă , intensitatea
muncii , munca de noapte , orele suplimentare etc.;
prevederi privind disciplina în muncă ;
dispoziţii referitoare la regimul produselor şi al substanţelor chimice
periculoase , al materialelor explozive etc. ;
regimul drogurilor şi al precursorilor etc.
dispoziţii care reglementează drepturile angajaţilor , ale sindicatelor etc.
3.1. Structura legislaţiei de bază poate fi evidenţiată după mai multe criterii :
a) Nivelul de emitere
În funcţie de organul abilitat să emită acte juridice , se disting :
- acte emise de organul legislativ suprem – Parlamentul ;
- acte emise de Guvern şi / sau structuri componente / subordonate ;
b) Aria de obligativitate
În concordanţă cu acest criteriu se pot deosebi :
- acte obligatorii pentru toate sectoarele de activitate economico-socială,
respectiv , pentru toate unităţile care-şi desfăşoară activitatea cu perso-
nal încadrat în muncă ;
- acte obligatorii numai pentru un anumit sector , activitate, categorii de
persoane.
c) Problema reglementată
Principalele tipuri de reglementări, în sensul celor menţionate anterior , sunt :
reglementări privind persoanele care beneficiază de protecţie pe timpul
desfăşurării activităţii ;
reglementări privind persoanele care răspund pentru realizarea
măsurilor de SSM ;
acte referitoare la obligaţiile angajatorilor, ale conducerilor acestora , ale
serviciilor interne / externe de SSM , ale lucrătorilor desemnaţi , precum
şi ale persoanelor încadrate în muncă , beneficiare ale măsurilor de
SSM ;
reglementări privind accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale.
dispoziţii privind răspunderea juridică ( disciplinară , contravenţională,
patrimonială , materială şi penală , după caz ) pentru încălcarea
reglementărilor legale referitoare la protecţia muncii .

Dacă se au în vedere nivelul de emitere , aria de obligativitate şi natura

reglementării , atunci legislaţia de bază poate fi structurată pe trei nivele şi anume :

NIVELUL I . LEGISLAŢIA PRIMARĂ

Legislaţia primară stabileşte principiile de bază privind organizarea activităţii de
SSM în România.
Din aceasta categorie fac parte:
45
 ∗ CONSTITU IA ROMÂNIEI , care statuează şi garantează dreptul la viaţă ,
integritate fizică şi psihică , precum şi dreptul la protecţie socială al tuturor cetăţenilor.
Constitutia dispune masuri de protectie care privesc securitatea si igiena muncii,
instituirea salariului minim garantat in plata, repausul saptamanal, concediul de odihna
platit, prestarea muncii in conditii speciale si deosebite, precum si protectia femeilor, a
tinerilor si a unor persoane dezavantajate.
Acest lucru este prevazut in urmatoarele articole:
Art. 22(1), „ Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică ale
persoanelor sunt garantate.”
Art. 41(1), „Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei
sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.”
Art. 41(2), „Salariaţii au dreptul la masuri de protecţia socială. Acestea privesc
securitatea şi sanatatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor,
instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul săptămânal, concediul de odihnă
plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionala,
precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.”
Art. 41(3), „Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.”
Art. 41(4), „La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.”
Art. 41(5), „Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul
obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.”

∗ CODUL MUNCII, care trasează cadrul general pentru toate reglementările

juridice vizând relaţiile de muncă , a fost aprobat de Parlamentul României ca Legea nr.
53 / 2003 , act normativ prin care s-a abrogat Legea nr. 10 / 1972 .
Pentru implementarea principiilor economiei de piaţă , Codul Muncii a fost
modificat prin OUG nr. 65 din 05 iulie 2005 , aprobată prin Legea nr. 371 / 2005 ,
respectiv prin OUG nr. 55 / 2006.
Necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de România, în cadrul negocierilor
privind capitolul 13 "Ocupare şi politici sociale", de armonizare a legislaţiei naţionale cu
acquis-ul comunitar a impus o nouă modificare a actului normativ.
Modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare, vizează remedierea aspectelor sensibile evidentiate în Raportul
de monitorizare al Comisiei Europene, care a fost publicat în data de 16 mai 2006.
De asemenea, modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu
modificările şi completările ulterioare, se numara printre măsurile cuprinse în Programul
legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea Europeană, program care stabileşte
adoptarea actului normativ pentru modificarea Codului muncii pana la începutul lunii
septembrie 2006.
Noul Cod al Muncii este structurat pe XIII TITLURI , după cum urmează :

TITLUL I - Dispoziţii generale

Codul Muncii reglementează totalitatea raporturilor de munca, atat cele

individuale cat si cele colective, precum si modul in care se efectuează controlul
aplicării reglementarilor din domeniul raporturilor de munca si jurisdicţia muncii.
Codul are un spectru larg de aplicabilitate , inclusiv fata de raporturile de munca
care sunt guvernate de legi speciale, dar numai in măsura in care acestea nu conţin
dispoziţii specifice derogatorii.

46
 Unul dintre cele mai importante roluri ale Codului Muncii constă in consacrarea
principiilor care să guverneze raporturile de munca, conform prevederilor
constituţionale, dar si exigentelor impuse de economia de piaţă.
Astfel, Codul Muncii abordează intr-un capitol distinct problematica principiilor
fundamentale aplicabile in perimetrul relaţiei dintre cele doua componente ale raportului
individual de munca : angajatorul si salariatul .
Aceste principii sunt:
- libertatea muncii ( art.3 ) ;
- interzicerea muncii forţate ( art.4);
- egalitatea de tratament ( art.5);
- asigurarea de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşu-
rate , de protecţie socială , de securitate şi sănătate în muncă , precum şi de respectarea
demnităţii şi a conştiinţei sale , fără nici o discriminare ( art.6 ) ;
- recunoaşterea dreptului la negocieri colective, dreptul la
protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie impotriva
concedierilor nelegale ( art.6.2) .
- interzicerea oricărei discriminări bazată pe criteriul de sex cu
privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare , pentru muncă egală sau de
valoare egală (art.6.3);
- dreptul la libera asociere ( art.7);

TITLUL II – Contractul individual de muncă

Contractul individual de munca ( c.i.m. ) este definit sub forma contractului in
temeiul căruia o persoana fizica ( salariat) , se obliga sa presteze munca pentru si sub
autoritatea unei persoane fizice sau juridice ( angajator), in schimbul unei remuneraţii
( salariu ).
Din punct de vedere al duratei, contractul individual de munca se încheie , ca
regula, pe durata nedeterminata, iar in situaţii de excepţie ( art. 81 ) pe durata
determinată ( cu precizarea expresa a duratei pentru care se încheie) , durata care nu
poate depăşi 24 luni ( art.82 ) . In mod excepţional, acesta poate fi prelungit de cel mult
două ori consecutiv.
Ca element de noutate apare “ informarea salariatului “ cu privire la clauzele
generale pe care angajatorul intenţionează sa le înscrie in contract sau să le modifice
( art.17, 18). Ulterior, elementele de informare trebuie sa se regăsească si in conţinutul
c.i.m. .Orice modificare impune , ca regula, încheierea unui act adiţional la contract ,
intr-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării in scris a salariatului, in caz contrar
acesta având dreptul sa sesizeze instanţa judecatorească si sa solicite despăgubiri
( art.19 ).
In afara clauzelor minime , intre părţi pot fi negociate si cuprinse in c.i.m. si alte
clauze specifice ( art.20 ), fără ca enumerarea lor sa fie limitativa:
- clauza privind formarea profesionala( art.188 );
- clauza de neconcurenţă ( art.21);
- clauza de mobilitate ( art.25);
- clauza de confidenţialitate ( art.26).
Etapele angajării stabilite de Cod sunt :
1) Verificarea aptitudinilor profesionale si personale ( art.29 ) ;
Modalităţile in care urmează sa se realizeze verificarea se pot stabili in contractul
colectiv de munca , statutul profesional sau / si regulamentul intern.
2) Încheierea c.i.m. in formă scrisă ( art.16) , in limba romana .

47
 Angajatorul trebuie să solicite salariatului certificat medical prin care se constată
faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci.
Lipsa certificatului atrage nulitatea c.i.m., care poate fi remediată ulterior, dacă
după momentul încheierii c.i.m., salariatul prezintă certificatul din care rezulta ca este
apt de muncă.
Nerespectarea condiţiilor legale necesare încheierii valabile a c.i.m. atrage
nulitatea acestuia, nulitatea producând efecte numai pentru viitor.
Nulitatea c.i.m. poate fi acoperita prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse
de lege. Persoana care a prestat munca in temeiul unui contract nul are dreptul la
remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu
(art. 57 ).
Pentru a-i verifica aptitudinile salariatului angajatorul are la dispoziţie perioada
de proba , in care salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligaţiile
prevăzute de legislaţia muncii, regulamentul intern si contractul colectiv si individual de
munca. Perioada de proba constituie vechime in munca si se poate stabili, ca regula, o
singura data. Angajarea succesiva a mai mult de 3 persoane pe perioada de proba
pentru acelaşi post este interzisa .
Perioadele de proba sunt diferenţiate in funcţie de durata c.i.m., astfel:

⎬ maxim 30 de zile calendaristice;

a) in situatia c.i.m. pe durata nedeterminata :

⎬ maxim 90 de zile calendaristice;

-pentru funcţiile de executie

⎬ maxim 30 de zile calendaristice;

-pentru funcţiile de conducere

⎬ maxim 5 zile( are caracter de exceptie);

-pentru persoanele cu handicap
-pentru muncitorii necalificaţi

învăţământ , la debutul lor in profesie ⎬ cel mult 6 luni .

-pentru absolvenţii instituţiilor de

b) in situatia c.i.m. pe durata determinata :

⎬ maxim 5 zile lucrătoare;
⎬ maxim 15 zile lucrătoare;
-pentru durată mai mică de 3 luni

⎬ maxim 30 de zile lucrătoare;

-pentru durata intre 3-6 luni
-pentru durata de minim 6 luni

⎬ maxim 45 de zile lucrătoare .

-pentru durata de minim 6 luni
( in cazul funcţiilor de conducere)

Contractele individuale de munca se inregistreaza in prealabil la autoritatea

publica competenta potrivit legii in a carei raza teritoriala se afla sediul angajatorului si
ulterior, intr-un registru general de evidenta a salariatilor, pe care fiecare angajator are
obligatia sa-l infiinteze. Acest registru se pastreaza la sediul angajatorului, urmand sa
fie pus la dispozitie inspectorului de munca sau oricarei alte autoritati care il solicita in
conditiile legii.
Codul Muncii oferă dreptul oricărui salariat de a cumula mai multe funcţii, in
baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzător pentru
fiecare dintre acestea.
Drepturile si obligaţiile privind relaţiile de munca se stabilesc prin negociere , in
cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca, pornind
de la minimul acestora stabilite de Cod in art. 39 - 40.
Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de
lege sau limitarea acestora este lovita de nulitate.
C.i.m. poate fi modificat, ca regula, numai prin acordul partilor.
Modificarea elementelor raportului de munca vizeaza urmatoarele elemente:
durata contractului, locul muncii, felul muncii, conditiile de munca, salariul, timpul de
munca si timpul de odihna.

48
 Locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegare sau
detasare. Pe durata delegarii, respectiv detasarii, salariatul isi pastreaza functia si toate
celelalte drepturi prevazute in c.i.m.
Delegarea poate fi dispusa pentru o prioada de cel mult 60 de zile si se poate
prelungi cu acordul salariatului cu cel mult 60 de zile.
Detasarea poate fi dispusa pe o perioada de cel mult 1 an, putând fi prelungită,
cu acordul ambelor parti, din 6 in 6 luni. Drepturile salariatului detasat se acorda de
angajatorul la care s-a dispus detasarea.
Angajatorul are posibilitatea sa modifice temporar locul si felul muncii, fara a fi
necesar consimţământul salariatului in cazuri de forţă majoră , cu titlu de sanctiune
disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului.
Suspendarea c.i.m. poate interveni in 3 situatii : de drept ( art.50 ), prin acordul
partilor ( art.54 ) sau prin actul unilateral al uneia dintre parti ( art.51, art.52.) toate
situatiile fiind expres prevazute de Codul Muncii.
Pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor
( cu exceptia salariului ) , daca prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca,
contractul individual de munca sau regulamentul individual nu se prevede altfel. Un
astfel de exemplu il reprezinta indemnizatia de minim 75% din salariul de baza
corespunzator locului de munca ocupat ,ce se acorda salariatilor in situatiile de
intrerupere temporara a activitatii angajatorului ( art.53 ) .
Contractul individual de munca inceteaza :
- de drept ( art. 55 şi art. 56 ) ;
- ca urmare a vointei partilor, la data convenita de catre acestea ( art.55 , lit b ) ;
- ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile
limitative prevazute de lege ( demisia - art.79 , concedierea individuala - art.61 si 65 ,
respectiv cea colectiva - art.68 ).
Etapele care trebuie respectate la incetarea c.i.m. sunt foarte clar precizate si
delimitate de Cod, nerespectarea multora dintre acestea conducând la anularea incetarii
activitatii ( in special in cazul concedierilor ).
Referitor la condiţiile de angajare şi de munca, salariaţii cu contract individual
de munca pe durata determinata nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii
permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de munca, cu
excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective ( art.86.1).
Salariatul permanent comparabil reprezintă salariatul al cărui contract individual
de munca este încheiat pe durata nedeterminată şi care desfăşoară aceeaşi activitate
sau una similară, în aceeaşi unitate, avându-se în vedere calificarea / aptitudinile
profesionale art. 86.2 ).
Atunci când nu exista un salariat permanent comparabil în aceeaşi unitate se au
în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de munca aplicabil. În cazul în care nu
exista un contract colectiv de munca aplicabil se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în
vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel naţional ( art.86.3).
Un alt element de noutate al Codului Muncii il reprezinta ” munca prin agent de
munca temporară ” care este munca prestata de un salariat temporar care, din
dispozitia agentului de munca temporara, presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Salariatul temporar este persoana incadarata la un angajator agent de munca
temporară, pus la dispoziţia unui utilizator pe durata necesară in vederea îndeplinirii
unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar.
Condiţiile de înfiinţare si funcţionare, precum si procedura de autorizare a
agentului de munca temporara se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
In afara modelului clasic de c.i.m., angajatorul poate incadra salariati
Conform prevederilor art. 101 , salariatul cu fracţiune de norma este salariatul al
cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este
inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma intreaga
comparabil.

49
 Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de norma prin contracte
individuale de munca pe durata nedeterminată sau pe durata determinata, denumite
contracte individuale de munca cu timp parţial.
Contractul individual de munca cu timp parţial se încheie numai în forma scrisă
( art. 1011.1) , iar salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga din aceeaşi
unitate, care are acelaşi tip de contract individual de munca, prestează aceeaşi activitate
sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp
parţial, avându-se în vedere şi alte considerente, cum ar fi vechimea în munca şi
calificarea / profesionale art.1011. 2 ).
Atunci când nu exista un salariat comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere
dispoziţiile din contractul colectiv de munca aplicabil. În cazul în care nu exista un
contract colectiv de munca aplicabil, se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare
sau contractul colectiv de munca la nivel naţional ( art.1011. 3 ).
Munca la domiciliu - notiune absolut noua in legislatia muncii presupune
desfasurarea atributiilor specifice functiei pe care o indeplineste salariatul, la propriul
domiciliu, stabilindu-şi singur programul de lucru. Salariatul care desfăşoară un astfel
de tip de munca, se bucura de toate drepturile recunoscute de lege si prin contractele
colective de munca aplicabile salariaţilor al căror loc de munca este la sediul
angajatorului ( art. 105-107 ).
TITLUL III – Timpul de muncă şi timpul de odihnă
Timpul de munca , care reprezintă orice perioada în care salariatul prestează
munca, se afla la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale,
conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca
aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare , este de regula 8 ore / zi, timp de 5 zile ( 40 de
ore / saptamana) cu doua zile repaus ( art. 108 şi art. 109 ).
Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de
ore/saptamana, inclusive orele suplimentare. Prin excepţie , durata timpului de munca
va putea fi prelungita peste 48 de ore pe săptămână, care includ şi orele suplimentare ,
cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinţă de o lună
calendaristică , să nu depasesca 48 de ore pe saptamana . Pentru anumite sectoare de
activitate , prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional sau de ramură se pot
negocia perioade de creferinţă mai mari de o lună , dar care să nu depăşească 12 luni
( art.111 ) .
De asemenea , apar notiunile de :
- program de lucru inegal , care se poate practica numai daca este specificat
expres in c.i.m. . Acest program de munca trebuie negociat prin contractul colectiv de
munca la nivelul angajatorului sau prevăzut in regulamentul intern ;
- program individualizat de muncă , care presupune un mod de organizare
flexibil al timpului de munca, compus dintr-o perioada fixa si o perioada variabila
( art.115 ).
Munca prestata in afara duratei normale a timpului de lucru este considerată
munca suplimentara care se poate efectua cu respectarea prevederilor art.111 ( ca
regula , pana la limita maxima de 48 de ore / saptămână ).
Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite in următoarele 30 de
zile dupa efectuarea acesteia, iar in cazul in care aceasta situaţie nu este posibila,
salariatul va beneficia de un spor la salariu care nu poate fi mai mic de 75% din salariul
de baza, acordat proporţional cu durata muncii suplimentare prestate ( art.120 ).
Munca prestata intre orele 22,00 - 06,00 este considerata munca de noapte
(art.122).
Salariatul de noapte reprezintă , după caz ( art.122 1) :
a) salariatul care efectuează munca de noapte cel puţin 3 ore din timpul sau
zilnic de lucru;
50
 b) salariatul care efectuează munca de noapte în proporţie de cel puţin 30% din
timpul sau lunar de lucru.
Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăşi o
medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioada de referinta de maximum 3 luni
calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.
Durata normală a timpului de lucru, pentru salariaţii de noapte a căror activitate
se desfăşoară în condiţii speciale sau deosebite de munca, stabilite potrivit dispoziţiilor
legale, nu va depăşi 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore, în care prestează
munca de noapte ( art. 122.2 1).
Angajatorul care utilizează in mod frecvent munca de noapte, este obligat sa
informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca ( art.122.3).
Salariaţii de noapte beneficiază ( art.123 ):
a) fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normală a zilei de munca,
pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de munca de noapte, fără ca aceasta sa
ducă la scăderea salariului de baza;
b) fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de
munca de noapte prestată.
Salariaţii care urmează sa desfăşoare munca de noapte în condiţii speciale sau
deosebite de munca sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea
activităţii şi după aceea, periodic ( art.124.1 ).
Tinerii care un au împlinit vârsta de 18 ani un pot presta muncă de noapte, iar
femeile gravide , lăuzele şi cele care alăptează un pot fi obligate să presteze muncă de
noapte.
Norma de munca cuprinde timpul productiv , timpul pentru intreruperi impuse in
desfasurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale in programul de munca.
Ea se aplica tuturor categoriilor de salariati, materializandu-se sub forma normei
de timp, de productie, de personal si asa mai departe, in functie de varianta aleasa prin
negociere de catre angajator cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor
salariatilor ( art. 126-129 ) .
Perioada de repaus reprezintă orice perioada care nu este timp de munca.
Daca timpul de munca depaseste 6 ore / zi, salariatii au dreptul la pauză de masa
si la alte pauze, care nu se includ, ca regula, in durata zilnica normala a timpului de
munca( art.130).
Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poiate fi mai
mic de 12 ore consecutive ( art. 131.1 ) , cu excepţia muncii în schimburi când nu poate
fi mai mic de 8 ore între schimburi ( art. 131.2 ) .
Munca în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru,
potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de munca, potrivit unui
anumit program, inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau
discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale
orare diferite în raport cu o perioada zilnica sau saptamanala, stabilită prin contractul
individual de munca ( art. 131.11 ).
Salariatul în schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se
înscrie în cadrul programului de munca în schimburi.

Repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si

duminica ( art. 132.1).
În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o
perioada de activitate continua ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea
inspectoratului teritorial de munca şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al
reprezentanţilor salariaţilor ( art. 132.4 ) .
51
 Sarbatorile legale sunt expres precizate in Codul Muncii ( art. 134 ) ca fiind zilele
in care nu se lucreaza, exceptie facand locurile in care activitatea nu poate fi intrerupta
datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii. In aceasta
situatie, salariatilor le se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in
urmatoarele 30 de zile sau un spor la salariul de baza de minim 100% din acesta.
Concediul de odihna este un drept garantat tuturor salariatilor, care nu poate
face obiectul vreunei renuntari, cesiuni sau limitari. Durata minima a concediului de
odihna este de 20 de zile lucratoare, si se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat
intr-un an calendaristic. Compensarea in bani a concediului neefectuat este permisa
numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
Pentru rezolvarea unor situatii personale salariatii au dreptul la concedii fara
plata, pe o durata stabilita in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul
intern.
Salariatii au dreptul sa beneficieze , la cerere, de concedii pentru formare
profesionala ( art.149 ), acordate cu sau fara plata. Durata concediului pentru formare
profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata
unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului,
altele decat salariul.
TITLUL IV – Salarizarea
Salariul - element determinant al raportului individual de munca – reprezinta
contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca,
platindu-se inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorului. Acesta cuprinde
salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator programului
normal de munca, se stabileste de Guvern, dupa consultarea sindicatelor si a
patronatelor, el trebuind respectat, chiar daca angajatorul le asigura salariatilor hrana,
cazare sau alte facilitati peste suma in bani cuvenita pentru munca prestata ( art. 159 ,
art.160 ).
Intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina
obligarea angajatorlului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs
salariatului. Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu se pot efectua decat in
situatia in care datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatat
ca atare printr-o horare judecatoareasca definitiva si irevocabila.
Salariatii beneficiaza de protectia depturilor lor in situatia in care se produce un
transfer al intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia catre un alt angajator,
drepturile si obligatiile cedentului ce decurg dintr-un contract sau dintr-un raport de
munca existent in momentul transferului putand fi transferate integral cesionarului.

TITLUL V – Sănătatea şi securitatea în muncă

Din punct de vedere al sanatatii si securitatii in munca, Codul Muncii stabileste

o serie de obligatii in sarcina angajatorului, dupa cum urmează :
sa ia toate masurile necesare pentru protejarea vietii si sanatatii salariatilor;
sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de
munca;
sa achite toate obligatiile financiare care decurg din masurile privind
sanatatea si securitatea in munca;
de a nu fi exonerat de raspundere, indiferent daca apeleaza la persoane sau
servicii exterioare;
sa asigure toţi salariatii pentru riscul de accidente de munca si boli
profesionale;
sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul sanatatii si securitatii in
munca;
52
 sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si
substantelor folosite in procesul muncii , in scopul asigurarii sanatatii si
securitatii salariatilor;
sa raspunda pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz
de accidente de munca şi / sau îmbolnăviri profesionale ;
sa ia toate masurile pentru constituirea comitetului de securitate si sanatate in
munca , daca are cel putin 50 de salariati;
sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii;

Principiile generale de prevenire cuprinse in Legea nr. 319 / 2006 privind

securitatea şi sănătatea în muncă ( transpunerea Directivei cadru 89 / 391 / C.E.E. ) sunt
preluate in totalitate de art. 173, alin. 2 :
• evitarea riscurilor;
• evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
• combaterea riscurilor la sursă;
• adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de
muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în
vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive,
precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;
• luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;
• înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea

• planificarea prevenirii;
ce este mai puţin periculos;

• adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de

• aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

protecţie individuală;

In elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca angajatorul se

consulta cu sindicatul ( sau reprezentantii salariatilor ), precum si cu comitetul de
securitate si sanatate in munca , acestea urmand a fi prevazute in contractul colectiv de
munca aplicabil sau / si in regulamentul intern.
Un rol deosebit de important este cel al inspectorului de munca , el avand
posibilitatea , cu avizul medicului de medicina a muncii , sa impuna ca angajatorul sa
solicite organismelor competente , contra cost , analize si expertize asupra unor
substante sau preparate considerate periculoase.
Conform prevederilor art. 181 din acest act normativ , la nivelul fiecărui
angajator cu mai mult de 50 de angajaţi se constituie un comitet de securitate şi
sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaţilor la elaborarea şi
aplicarea deciziilor în domeniul SSM.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în cadrul persoanelor
juridice din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care
desfăşoară activităţi pe teritoriul României.
În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase,
inspectorul de muncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi pentru angajatorii la
care sunt încadraţi mai puţin de 50 de salariaţi.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot
înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se
stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă coordonează măsurile de securitate
şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, cu o durată
mai mare de 3 luni.
În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate
în muncă, atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de lucrătorul desemnat /
serviciul intern / extern de prevenire şi protecţie numit / contractat de angajator.
53
 Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si
sanatate in munca sunt reglementate prin Hotărâre de Guvern, ca Normă Metodologică
de aplicare a Legii SSM , nr. 319 / 2006.
In ceea ce priveste medicul de medicina a muncii, acesta este un salariat atestat
in profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator
sau cu o asociatie patronala ( art.184 ), care este independent in exercitarea profesiei
sale.
De asemenea , actul normativ stabileste sarcinile principale ale medicului de

• prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

medicină a muncii care constau în:

• supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă;

• asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât şi
pe durata executării contractului individual de muncă.
Elementele programului de activitate pentru imbunatatirea mediului de munca
din punct de vedere al sanatatii in munca, pe care il stabileste medicul de medicina a
muncii sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii comitetului de
securitate si sanatate in munca , acolo unde este cazul.
TITLUL VI – Formarea profesională
Angajatorul are obligatia de a asigura salariatilor acces periodic la formarea
profesionala, elaborand in acest sens planuri , cu consultarea sindicatului sau a
reprezentantilor salariatilor , planuri ce vor face parte integranta din contractul colectiv
de munca.
Modalitatea concreta de punere in practica, sau orice alte aspecte legate de
formarea profesionala fac obiectul unor acte aditionale la contractul individual de
munca. Daca formarea profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile sunt
suportate de catre acesta ( art.194 alin 2). In situatia in care salariatul este cel care are
initiativa participarii la o forma de pregatire profesionala cu scoatere din program,
angajatorul va decide cu privire la conditiile in care va permite salariatului participarea
la forma de pregatire profesionala, inclusive daca va suporta in totalitate sau in parte
costul ocazionat de aceasta.
Salariatii care au incheiat un act aditional la contractul individual de munca cu
privire la formarea profesionala, au posibilitatea sa primesca in afara salariului
corespunzator locului de munca si alte avantaje in natura pentru formarea profesionala.
Un alt element de noutate al Codului Muncii il reprezinta contractele speciale de
formare profesionala , acestea fiind :
- contractul de calificare profesionala : este documentul in baza caruia salariatul
se obliga sa urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobândirea
unei calificari profesionale ; pot incheia astfel de contracte tinerii de minimum 16 ani
care nu au nici o calificare sau a caror calificare este insufucienta pentru a-si mentine
locul de munca ; durata acestuia este intre 6 luni si 2 ani ; angajatorii care incheie astfel
de contracte trebuie sa fie autorizati in acest sens de MMSSF si de MEC ( art. 199 ,
art.200 );
- contractul de adaptare la locul de muncă : este documentul care presupune
adaptarea salariatilor debutanti la o functie noua , un loc de munca nou , un colectiv
nou , fiind încheiat odata cu c.i.m., pe o durata de maxim 1 an ( art. 201 , art.202).
- contractul de ucenicie la locul de munca se incheie de catre angajatorul
autorizat de MMSSF pe o durata determinată de maxim 3 ani, ucenic fiind orice tânăr
care nu detine o calificare profesionala si care, la debutul perioa-dei de ucenicie, are cel
puţin 16 ani , dar nu a implinit varsta de 25 de ani.
Monitorizarea si reglementarea activitatii de ucenicie la locul de munca s-a
realizat prin Legea nr. 279 din 05.10.2005 .

54
 TITLUL VII – Dialogul social
Intregul Cod al Muncii este guvernat de principiul informarii reciproce si al
consultarii. Astfel , prin lege sunt reglementate modalitati concrete de consultari si
dialog permanent intre partenerii sociali.Institutia al carei scop este realizarea dialogului
social la nivel natioal, il reprezinta Consiliul Economic si Social.
Un rol deosebit de important il au sindicatele , care participa prin reprezentantii
proprii, la negocierea si incheierea contractelor colective de munca, la tratative sau
acorduri cu autoritatile publice si cu patronatele, precum si cu structurile specifice
dialogului social ( art.218 ).
La angajatorii la care sunt incadarti mai mult de 20 de salariati , in situatia in
care nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi promovate si
aparate de reprezentantii lor , alesi si mandatati special in acest scop ( art.224 ) .
Patronatele reprezinta , apara si sustin interesele membrilor lor in relatiile cu
autoritatile publice , cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice in raport cu
obiectul si scopul lor de activitate , potrivit propriilor statute si in acord cu prevederile
legii.

TITLUL VIII – Contractele colective de muncă

Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre

angajator ( organizatia patronala), pe de o parte si salariati ( sindicate / reprezentantii
salariatilor ) , pe de alta parte , prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca ,
salarizarea , precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.
Prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii,
indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala ( art.239 ).
In situatia in care la nivel de angajator , grup de angajatori sau ramura nu exista
contract colectiv de munca se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel
superior.

TITLUL IX – Conflictele de muncă

Orice dezacord intervenit intre partenerii sociali in raporturile de munca

reprezinta conflict de munca , acesta fiind reglementat prin lege speciala.
Conflictele de munca se impart in conflicte de interese si conflicte de drepturi ,
in functie de natura dezacordului , respectiv daca neintelegerea vizeaza stabilirea
conditiilor de munca sau vizeaza exercitarea unor drepturi sau obligatii.
Salariatii au dreptul la grevă pentru apararea intereselor profesionale ,
economice si sociale ( reglementata prin lege specială ), ceea ce inseamna incetarea
voluntara si colectiva a lucrului de catre salariati.

TITLUL X – Inspecţia Muncii

Inspectia muncii este organism specializat al administratiei publice centrale , cu

personalitate juridica , aflata in subordinea MMSSF, avand ca scop controlul modului de
aplicare a reglementarilor generale si speciale in domeniul relatiilor de munca ,
securitatii si sanatatii in munca , avand in subordine inspectorate teritoriale de munca
existente in fiecare judet , organizarea acestora fiind reglementata prin lege speciala.

TITLUL XI – Răspunderea juridică

Regulamentul intern – act generator de drepturi si obligatii din cadrul raportului

de munca - se intocmeste de catre angajator cu consultarea sindicatului sau a
reprezentantilor salariatilor si produce efecte din momentul incunostinţării acestora.

55
 Elementele minime pe care trebuie sa le cuprinda regulamentul se regăsesc in
Cod la art.258 , iar controlul legalitatii dispozitiilor cuprinse in acest document este de
competenta instantelor judecatoresti.

Codul Muncii stabileste patru tipuri de raspunderi:

∗ Raspunderea disciplinară – in cadrul careia procedura de cercetare a

abaterii disciplinare prevazute de art.267 joaca un rol deosebit de important,
nerespectarea acesteia atragand anularea sanctiunilor aplicate de catre angajator sau a
concedierilor efectuate şi , respectiv , obligarea respectarii acestora.
∗ Raspundere patrimonială - este guvernata de principiile raspunde-

∗ Raspunderea contraventională - caracteristică angajatorilor ; consta-

rii civile contractuale.

∗ Raspunderea penală - caracteristica tot angajatorilor; împăcarea

tarea si sancţionarea se efectuează de către inspectorii de munca;

partilor înlătură răspunderea penală.

Cu titlu de noutate , încadrarea în muncă a minorilor , cu nerespectarea
condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru activităţi ilegale , constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 3 ani .

TITLUL XII – Jurisdicţia muncii

Jurisdictia muncii - are ca obiect solutionarea conflictelor de munca, precum si

cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului
cod. Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform
Codului de procedura civila. Cauzele sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de
timbru judiciar, cererile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se judeca in
regim de urgenta.
Ca element de noutate, sarcina probei in conflictele de munca revine
angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la termenul de
judecata.
Hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept.

TITLUL XIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii

Potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România, legislaţia muncii va fi

armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convenţiile şi recomandările
Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cu normele dreptului internaţional al muncii
( art.292 ).
România va realiza transpunerea, până la data aderării la Uniunea Europeană,
în legislaţia naţională a dispoziţiilor comunitare privind comitetul european de
întreprindere în unităţile de dimensiune comunitară, pe măsura apariţiei şi dezvoltării în
economie a unor astfel de întreprinderi, precum şi pe cele privind detaşarea salariaţilor
în cadrul furnizării de servicii ( art. 293).
Prevederile Codului Muncii se aplica cu titlu de drept comun si acelor rapor-
turi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in
care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incopatibila cu
specificul raporturilor demunca respective.
Vechimea în munca stabilită pana la data de 31 decembrie 2008 se probează
cu carnetul de munca.
După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu
modificările ulterioare, vechimea în munca stabilită pana la data de 31 decembrie 2008
se reconstituie, la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca, de către instanta
judecătorească competenta sa soluţioneze conflictele de munca, pe baza înscrisurilor
56
sau a altor probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca. Cererile de
reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările
ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.
Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de munca le vor elibera
titularilor în mod eşalonat, pana la data de 30 iunie 2009, pe baza de proces-verbal
individual de predare - primire.
Inspectoratele teritoriale de munca ce deţin carnetele de munca ale salariaţilor le
vor elibera pana la data de 30 iunie 2009, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului
muncii, solidarităţii sociale şi familiei .

∗ LEGEA SECURIT II ŞI S N T II ÎN MUNC

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă reprezintă legea fundamentală în baza
careia se instituie măsuri pentru promovarea activităţilor de îmbunătăţire a securităţii şi
sănătăţii în muncă a lucrătorilor , la nivelul întregii economii naţionale .
Ca structură, Legea SSM, cuprinde unsprezece capitole , unele dintre ele fiind
divizate în secţiuni , după cum urmează:

1. Capitolul I , „ Dispozitii generale″ , are ca obiect prezentarea scopului legii,

respectiv a principiilor generale care se refera la : prevenirea riscurilor profesionale,
protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc de accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor
principii.
De asemenea , convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de
persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu
personal român pe teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi
sănătatea în muncă.

2. Capitolul II , „ Domeniul de aplicare “ , stabileşte că prevederile legii se aplică

angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor din toate sectoarele de
activitate, publice sau private .
Prin excepţie , în cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi
specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de
dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie
cu prevederile legii , aceasta nu se aplică , dar trebuie să se asigure securitatea şi
sănătatea lucrătorilor, ţinând seama, cât mai mult posibil, de dispoziţiile acesteia.
Tot la acest capitol se definesc termenii şi expresiile utilizate în textul legii ,
după cum urmează :
a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv
studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii, membrii
cooperatori, membrii asociaţiilor familiale, persoanele fizice autorizate, alţi participanţi
la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă
sau de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau
unităţii;
c) alţi participanţi la procesul de muncă - persoanele aflate în întreprindere
şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a
aptitudinilor profesionale în vederea angajării; persoane aflate în vizită; persoane care
prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi
şomeri în perioada de reconversie profesională sau perfecţionare, în care prestează
activitatea pentru care sunt pregătiţi, precum şi persoane care nu au contract individual
de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face dovada clauzelor
contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;

57
 d) reprezentant al lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul secu-
rităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în
conformitate cu prevederile legale, să-i reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte
problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate sau prevăzute în
toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor
profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale orga-
nismului, produs în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu, situaţie de persoană dată dispărută sau accident de traseu ori de circulaţie, în
condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incident periculos, precum şi cazul
susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
g) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă
de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării
unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici sau biologici
caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau
sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
i) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie
folosită în muncă;
j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat
sau mânuit de un lucrător, pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care
ar putea să-i pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în
clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau
unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actu-
ală, căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice
moment;
m) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei
sau specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în
perioada de reconversie profesională;
n) securitate şi sănătate în muncă: ansamblul de activităţi instituţionalizate,
având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi ale altor persoane
participante la procesul de muncă;
o) incident periculos: eveniment identificabil, cum ar fi: explozia, incendiul,
avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe şi altele, rezultat din
disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din
comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost
posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube
materiale;
p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/
unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, conform legii;
q) accident uşor – eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale
care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de
muncă cu o durată mai mică de trei zile.

3. Capitolul III , „ Obligaţiile angajatorilor “ este structurat pe 7 secţiuni , după

cum urmează :

58
 3.1. La SEC IUNEA 1 , „ Obligaţii generale ale angajatorilor , se face precizarea
că angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate
aspectele legate de muncă.
În cazul în care apelează la servicii externe, angajatorul nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu , iar obligaţiile lucrătorilor la procesul de muncă
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului respon-
sabilităţii acestuia.
Corespunzător responsabilităţilor stabilite de lege , angajatorul are obligaţia să
ia măsurile necesare pentru :
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare
securităţii şi sănătăţii în muncă.

Implementarea acestor măsuri se va face pe baza următoarelor principii

generale de prevenire :
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea
posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de
producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi
diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos
sau cu ceea ce este mai puţin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă
tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa
factorilor din mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă
de măsurile de protecţie individuală;
i ) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Actul normativ dispune că , fără a se aduce atingere altor prevederi ale legii , dar
tinând cont de natura de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul
are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice
utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi dacă este necesar,
măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către
angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi a protecţiei sănătăţii
lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii
respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte
securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă
obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte
consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea
echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat
si specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit
instrucţiunile adecvate.

59
 Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai
multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind
securitatea, sănătatea şi igiena, luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei şi prevenirii
riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre
riscurile profesionale.
În nici o situaţie măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu
trebuie să comporte obligaţii financiare pentru lucrători.
3.2. SECTIUNEA a 2-a , „ Servicii de prevenire şi protecţie ” stabileşte că
angajatorul are obligaţia să desemneze unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa
de activităţile de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi / sau
unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie
prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor
profesionale , trebuind să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile
ce le revin prin prezenta lege.
Dacă, în întreprindere şi / sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire
şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la
servicii externe. În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe trebuie să le
informeze asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte
asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile
necesare bunei desfăşurări a activităţii , respectiv cele de la art.16 alin.(2) din Lege.
Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi
sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a
celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi / sau a unităţii şi / sau de
riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul
întreprinderii şi / sau unităţii, se impune ca:
a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de
mijloacele adecvate;
b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de
mijloace personale şi profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.
Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor
trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu sau de servicii
distincte, din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi / sau unităţii.
În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici în care se desfăşoară
activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege, dacă are
capacitatea necesară în domeniu.
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme
metodologice de aplicare a prevederilor legii SSM, capacităţile şi aptitudinile necesare,
precum şi numărul considerat suficient atât de lucrători desemnaţi , cât şi de servicii
externe.
3.3. SEC IUNEA a 3-a , „ Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrăto-
rilor, pericol grav şi iminent ” stabileşte pentru angajator următoarele obligaţii :
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii
şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi
în ceea ce priveşte primul-ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
60
 c) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi
expuşi unui risc de pericol grav şi iminent, despre acest risc, precum şi despre măsurile
luate sau care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
d) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posi-
bilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se
îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
e) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă
există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive
justificate.
Pentru aplicarea acestor prevederi, angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii
care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a
lucrătorilor. Numărul acestora , instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora
trebuie să fie adecvate mărimii şi / sau riscurilor specifice întreprinderii şi / sau unităţii.
Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi /
sau o zonă periculoasă, nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva
oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru
propria securitate sau a altor persoane atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate
fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare în conformitate
cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele
unei astfel de situaţii. Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru astfel de cazuri ,
cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de
neglijenţă gravă.
3.4. SEC IUNEA a 4-a , „ Alte obligaţii ale angajatorilor ” , stabileşte şi alte obli-
gaţii ale angajatorului , respectiv :
a) să realizeze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în
muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după
caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă, ce au ca urmare o incapa-
citate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor
profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, aşa cum
sunt definite la art.5 lit. g) ;
d) să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu
reglementările legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele
obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor,
a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii
conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a
căror aplicare să fie diminuate sau eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire
profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie, compus din
măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor,
pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răs-
punderile cree le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător
funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru com-
pletarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând

61
seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în
responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi
lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi
a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii
desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi
instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme, diafilme cu privire la securitatea şi
sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă,
asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra
măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesii-lor
prevăzute de legislaţia specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical, cores-
pund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure supravegherea stării
de sănătate a acestora, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific, unde accesul să fie
permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate;
l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozi-
tivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de
captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea
proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de
muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă,
cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să
participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident
mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte
accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi să-
nătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu, în cazul degradării sau a pierderii calităţilor de
protecţie a echipamentului individual de protecţie, unul nou.
Alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit de către angajatori,
persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru, şi se stabileşte
prin contractul colectiv de muncă şi / sau contractul individual de muncă.
Materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun
acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi / sau contractul
individual de muncă.
3.5. În cadrul SEC IUNII a 5-a , „ Informarea lucrătorilor ”, se stabileşte că ,
ţinând seama de mărimea întreprinderii şi / sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia
măsurile necesare pentru ca lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate, precum şi măsurile şi activităţile
de prevenire şi protecţie, atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la
nivelul fiecărui post de lucru şi/sau funcţie;
b) măsurile luate pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau
unităţii,
62
 Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii
lucrătorilor din orice întreprindere şi / sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi
în întreprinderea şi / sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind
aspectele la care s-a făcut mai sus referire şi care privesc aceşti lucrători.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi
sau reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei
legi, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la secţiunea a
4-a ( art.12 alin. (1) lit.a) şi lit.b);
b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la secţiunea a 4-a { art. 12 alin.(1) lit.c)
şi lit.d) } ;
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile
competente în domeniu.

3.6. SEC IUNEA a 6-a , „ Consultarea şi participarea lucrătorilor ” , precizează că

angajatorii sunt obligaţi să consulte lucrătorii şi / sau reprezentanţii lor şi permit
participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea
în muncă , dispoziţie care presupune :
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi / sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată.
De asemenea , reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă sau lucrătorii iau parte, în mod echilibrat sau sunt
consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor care se vor ocupa de activităţile de protecţie şi
prevenire a riscurilor profesionale, precum şi pentru aplicarea măsurilor de prim ajutor ,
de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor {art.8 alin.(1) şi art.10 alin. (2) };
c) informaţiile la care s-a făcut referire la Secţiunea a 4-a { art.12 alin.(1) } ,
respectiv la Secţiunea a 5-a ( art.16 şi 17) ;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe {art.8 alin.(4) };
e) organizarea şi planificarea instruirii personalului ( art.22 şi 23 ).

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi
să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau
al eliminării surselor de pericol.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza îndeplinirii activităţilor
pentru care au fost desemnaţi în cest sens.
Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără
diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea
exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din lege.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în
cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator
nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile
inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
63
 În vederea realizării prevederilor dispuse la Secţiunea a 5-a ( art.16 şi art.17) ,
respectiv la Secţiunea a 6-a { art.18 alin.(1) } , la nivelul angajatorului, se înfiinţează, se
organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.

3.7. La SEC IUNEA a 7-a , „ Instruirea lucrătorilor ” , se stabileşte că angajatorul

trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă
şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special sub formă de informaţii şi
instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său , respectiv:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor
modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea prevăzută anterior trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior,
care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi / sau unitatea sa, au primit instrucţiuni
adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata
desfăşurării activităţilor.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabilită de Legea SSM :
nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi / sau a reprezentanţilor acestora.
trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
pentru reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM ,
trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara
întreprinderii şi / sau unităţii.

4. Capitolul IV , „ Obligaţiile lucrătorilor ” , stabileşte că fiecare lucrător trebuie

să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu
instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională propria persoană, iar ceilalţi participanţi la
procesul de muncă să nu fie afectaţi de acţiunile sau erorile sale de lucru.
În mod deosebit, în scopul realizărilor acestor obiective majore , lucrătorii au
următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele peri-
culoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi,
după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, modificarea, schim-
barea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale
maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect
aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi / sau lucrătorilor desemnaţi
orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol
pentru securitate şi sănătate, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau
angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi / sau cu lucrătorii desemnaţi, atât
timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe
64
dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau
lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi
condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său
de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din dome-
niul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspecto-
rii sanitari.
Aceste îndatoriri sunt aplicabile, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de
muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
5. Capitolul V , „ Supravegherea sănătăţii ” , precizează că , în temeiul reglemen-
tărilor legale , trebuie stabilite măsurile prin care se asigură supravegherea cores-
punzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în
muncă . Aceste măsuri vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de
supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a
muncii.
6. Capitolul VI, „ Comunicarea , cercetarea , înregistrarea şi raportarea eveni-
mentelor “ , este împărţit în trei secţiuni , după cum urmează :
6.1. SEC IUNEA 1 , „ Evenimente “ , precizează că orice eveniment , aşa cum a
fost definit în cuprinsul Legii , va fi comunicat de îndată angajatorului, de către
conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre
producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum
urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele;
b) asigurătorului, potrivit Legii nr.346 / 2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările
ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau
deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.

Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie

contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu
suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul
prestaţiilor medicale.
Semnalarea se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a
municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre
victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de
poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi / sau persoanelor fizice / juridice
interesate { angajatorul , în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară
de muncă - art. 29 alin. (1) lit.a) , respectiv inspectoratul teritorial de muncă , în cazul
evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente
colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate
temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu
persoane date dispărute - art. 29 alin.(1) lit. b) } , în termen de 5 zile de la data solicitării,
un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

65
 Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs
incapacitate temporară de muncă ;
b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul
evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente
colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate
temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu
persoane date dispărute;
c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, gene-
rate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către direcţiile de sănătate publică şi judeţene respectiv a
municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de
profesiune.
Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia
medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă,
în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-
legală.
6.2. La SEC IUNEA a 2-a , „ Accidente de muncă ” , se precizează că , în
înţelesul Legii SSM este , de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi /
sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat
sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în
afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive
organizate în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni
întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni
întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care
ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul
muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în
calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului
de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe
traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator, şi
invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei
juridice sau a adresei persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la
altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei
juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, sau de la orice
alt loc de muncă organizat de acestea la o altă persoană juridică sau fizică, pentru
îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă
victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul sau materialele, dacă
schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt
echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie sau în spălător sau dacă
se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din incinta persoanei juridice sau fizice şi
invers;

66
 k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a
avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre
şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de
persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara
graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi
servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii
prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul
şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare,
recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării
activităţilor aferente stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum
ar fi: furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare) etc.,
dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu;
p) accidentul survenit în timpul vizitelor organizate la o persoană
juridică sau fizică în scop profesional;
q) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi
în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
r) accidentul suferit de o persoană, aflată în îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
În situaţiile menţionate la lit.g), h) şi i) şi l), deplasarea trebuie să se facă fără
abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în
condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate sau de circulaţie, în
vigoare.
Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul
persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3
zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accident mortal;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin trei persoane în
acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.
Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de
cercetare şi se raportează de către angajator la inspectoratul teritorial de muncă,
precum şi la asigurător, în condiţiile legii .

6.3. La SEC IUNEA a 3-a , „Bolile profesionale ”, se arată că afecţiunile suferite

de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli
profesionale.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din
cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti .
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau
infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac
de către specialiştii direcţiilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu
inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
Declararea bolilor profesionale se face, pe baza procesului-verbal de cercetare.
Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de
sănătate publică teritorială, la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare
privind bolile profesionale din cadrul Institutului de sănătate publică Bucureşti, la

67
Centrul de calcul şi statistică sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât
ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

7. Capitolul 7 , „ Grupuri sensibile la riscuri “ , precizează că femeile gravide,

lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, persoanele cu dizabilităţi trebuie protejate
împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. Angajatorii au obligaţia să
amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri
specifice.

8. Capitolul 8 , „ Infracţiuni “, stabileşte răspunderile de natură infracţională

şi/sau contravenţională a tuturor participanţilor la procesul de muncă.
8.1. Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă
de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un
pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire
profesională, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă { art.37 alin.
(1) din Lege } .
8.2. Dacă fapta prevăzută anterior a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 3 ani sau amendă { art.37 alin. (2) din Lege }.
8.3. Fapta prevăzută la punctul 8.1. săvârşită din culpa se pedepseşte cu închi-
soare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la punctul 8.2. săvârşită
din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

8.4. Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite

cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol
grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională,
se pedepseşte cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă { art.38 alin.(1) din Lege }.
8.5. Dacă fapta prevăzută la punctul 8.4. a produs consecinţe deosebite , pe-
deapsa este închisoarea de la unu la 3 ani sau amendă { art.38 alin. (2) din Lege }.
8.6. Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţie a instalaţiilor, maşinilor
şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi
lor, pedeapsa este închisoarea de la unu la 2 ani sau amendă { art.38 alin. (3) din Lege }.
8.7. Faptele prevăzute la punctul 8.4. şi punctul 8.6. săvârşite din culpă se pe-
depsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la
punctul 8.5. săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu
amendă { art.38 alin. (4) din Lege }.

9. Capitolul IX , „ Contravenţii ” , precizează că în această categorie intră faptele

săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de Legea în analiză , după
cum urmează :
9.1. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON)
la 10.000 lei (RON ) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art. 39
alin.(2) } :
să întocmească un plan de prevenire şi protecţie, compus din măsuri tehnice,
sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să
îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii ( art. 13 lit.b );
să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii
în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale ( art.
13 lit.c );
să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau
colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte
accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane ( art. 13 lit.p );
să asigure echipamente individuale de protecţie ( art. 13 lit.r );
68
 9.2. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON)
la 10.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art.39 alin.(3)} :
să asigure realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul
vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor ( art. 13 lit.n );
9.3. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei (RON)
la 8.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art.39 alin.(4)} :
să realizeze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă,
inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice { art.12 alin.(1) lit.a) };
să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat { art.12 alin.(1) lit.b);
să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a
echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie,
soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în
muncă, prin a căror aplicare să fie diminuate sau eliminate riscurile de
accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor { art.13 lit.a) };
să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le
revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor
exercitate { art.13 lit.d) };
să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi /
sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor
{ art.13 lit.e) };
să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi lucrătorii a
măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a
prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii
desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe { art.13 lit.f) };
să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra
riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra
măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare { art.13 lit.h) };
să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de
legislaţia specifică { art.13 lit.i) };
să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical , corespund
sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure supravegherea
stării de sănătate a acestora, ulterior angajării { art.13 lit.j) };
să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific, unde accesul să fie permis
numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate { art.13
lit.k) };
să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de
protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare,
reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor
tehnologice { art.13 lit.l) };
să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în
timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor { art.13 lit.m) };
să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor { art.13 lit.o) };
să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi
adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special sub formă de informaţii şi
instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său ( art.20);
cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează de către angajator, în
cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă { art.29
alin.(1) lit.a) };

69
 accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la
inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii { art.32
alin.(2) }.
9.4. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei (RON)
la 7.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori {art.39 alin.(5)} :
• să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la
alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice
utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă { art.7 alin. (4) lit.a) };
• ulterior evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi dacă este
necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie
aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi a
protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor
întreprinderii şi / sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice{ art.7 alin. (4)

• să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi

lit.b) };

• să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consul-

sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini { art.7 alin. (4) lit.c) };

tărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele

asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de
condiţiile şi mediul de muncă { art.7 alin. (4) lit.d) };
• să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat si specific,
accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile

• să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi

adecvate { art.7 alin.(4) lit.e) }.

• să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei şi prevenirii riscurilor profesionale,

igiena, luând în considerare natura activităţilor { art.7 alin.(5) lit.a) };

• să se informeze reciproc despre riscurile profesionale{ art.7 alin.(5) lit.c) };

luând în considerare natura activităţilor { art.7 alin.(5) lit.b) };

• să informeze lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale

• măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte, în

{ art.7 alin.(5) lit.d) };

• angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători, pentru a se ocupa de

nici o situaţie, obligaţii financiare pentru lucrători { art.7 alin.(6) }.

activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din

întreprindere şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi { art.8 alin.(1) } .
• lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de
protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale { art.8 alin.(2) }.
• lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini

• dacă, în întreprindere şi / sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi

obligaţiile ce le revin prin prezenta lege { art.8 alin.(3) }.

cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă

• în cazul în care angajatorul apelează la servicii externe prevăzute , acestea trebuie

la servicii externe { art.8 alin.(4) } .

să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau

sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi
trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin.(2) din Lege { art. 8

• lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi

alin.( 5) }.

sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare { art.8 alin.(6) }.

• să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui
risc de pericol grav şi iminent, despre acest risc, precum şi despre măsurile luate
sau care trebuie să fie luate pentru protecţia lor { art.11 alin.(1) lit. a) };

70
 • să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să
oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre
o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent { art.11 alin.(1) lit. b) };
• să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol
grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate { art.11

• trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
alin.(1) lit. c) };

securitate sau a altor persoane atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi
contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare în
conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a

• să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea

evita consecinţele unui astfel de pericol { art.11 alin.(3) }.

• să acorde obligatoriu, în cazul degradării sau a pierderii calităţilor de protecţie a

lucrătorilor { art.13 lit.q) };

• să comunice, de îndată, inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele,

echipamentului individual de protecţie, unul nou { art.13 lit.s) };

• să comunice asigurătorului, potrivit Legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru

aşa cum sunt definite la art.5 lit.f) din Lege { art.27 alin.(1) lit.a) }.

accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare,

evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces,
la confirmarea acestora { art.27 alin.(1) lit.b) }.
9.5. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei (RON)
la 6.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori { art.39 alin.(6)} :
o lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele
adecvate { art.9 alin.(1) lit.a)};
o serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale
şi profesionale adecvate { art.9 alin.(1) lit.b)};;
o lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient { art.9 alin.(1)
lit.c)};
o să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi / sau
unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente { art. 10 alin.(1) lit. a) };
o să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce
priveşte primul-ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri { art. 10
alin.(1) lit. b) };
o să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a
incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor { art. 10 alin.(2) } ;
o numărul lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi
de evacuare a lucrătorilor, instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora
trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau
unităţii { art. 10 alin.(3) }.
o alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit de către angajatori,
persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru, şi se
stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă
( art. 14 ) ;
o materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori
{ art. 15 alin.(1) } ;
o categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun
acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi / sau
contractul individual de muncă { art. 15 alin.(1) } .
o ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind riscurile
71
 pentru securitate şi sănătate, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi
protecţie, atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul
fiecărui post de lucru şi/sau funcţie { art.16 alin.(1) lit. a) } ;
o ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind măsurile
luate în conformitate cu prevederile art.10 din Lege { art.16 alin.(1) lit. b) } ;
o trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice
întreprindere şi / sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea
şi / sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele , care
privesc aceşti lucrători { art.16 alin.(2) } .

9.5.1. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei

(RON) la 6.000 lei (RON) încălcarea dispoziţiilor referitoare la obligativitatea declarării
bolilor profesionale , care se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti { art. 34 alin.(1) }.
9.6. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei (RON)
la 5.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori { art.39 alin.(7)} :
o lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau
o zonă periculoasă, nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva
oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia { art. 11 alin. (2) } ;
o lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la art.11 alin. (3)
din Lege , cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau
dovadă de neglijenţă gravă { art. 11 alin. (4) } ;
o să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în
vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să
aibă acces la ( art. 17 ) :
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art.12 alin. (1)
lit.a) şi lit.b);
b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin.(1) lit.c) şi lit.d);
c) informaţiile privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile
competente în domeniu.
o în vederea realizării prevederilor art.16, art.17 şi art.18 alin. (1), la nivelul
angajatorului, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate
şi sănătate în muncă ( art. 19 ) ;
o instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabiltă de Legea SSM , nu poate fi realizată pe
cheltuiala lucrătorilor şi / sau a reprezentanţilor acestora { art. 21 alin.(1) } ;
o instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabiltă de Legea SSM, trebuie să se realizeze
în timpul programului de lucru { art. 21 alin.(2) } ;
o instruirea , pentru reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
SSM , trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în
afara întreprinderii şi / sau unităţii { art. 21 alin.(3) } .
9.7. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei (RON)
la 4.000 lei (RON) încălcarea următoarelor dispoziţii de către angajatori { art.39 alin.(8)} :
o să ţină evidenţa accidentelor de muncă, ce au ca urmare o incapacitate de muncă
mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a
incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, aşa cum sunt definite
la art.5 lit.g ) { art. 12 alin.(1) lit.c) } ;
o să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările
legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi ) { art. 12
alin.(1) lit.d) } ;
72
 o să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucră-
torilor, cum ar fi afişe, pliante, filme, diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea
în muncă { art. 13 lit.g) } ;
o reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor pe care
le desfăşoară în acest sens { art. 18 alin.(5) } ;
o să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor
salariale şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi
atribuţiile care decurg din Lege { art. 18 alin.(5) } ;
o să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la
riscuri specifice ( art. 36 );
o intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca
boală profesională, cât şi ca accident de muncă { art. 34 alin.(5) } .
9.8. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON)
la 10.000 lei (RON) nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă
privind { art.39 alin.(9) } :
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea
substanţelor sau a preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici,
fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială sau totală, a
construcţiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea
proceselor tehnologice;
d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea
lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranţă;
e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde
acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea,
întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru
prevenirea efectelor electricităţii statice şi a descărcărilor atmosferice;
g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la
locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de a doua surse de alimentare cu energie electrică a
echipamentelor de muncă;
i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă,
materialelor şi produselor;
j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze
comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a
conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de
muncă;
m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor
de muncă;
n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o) asigurarea iluminatului de siguranţa;
p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a
echipamentului individual de protecţie;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai
echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special
de exploatare;

73
 r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi
întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj,
corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii
închise şi în condiţii de izolare.
9.9. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON)
la 10.000 lei (RON) neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de
activitate ( art. 40 ).
Sancţiunile contravenţionale prevăzute la capitolul IX al Legii SSM se
aplică angajatorilor ( art.41 ) .
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către
inspectorii de muncă { art. 42 alin.(1)} .
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art.39
alin.(6) lit.b) şi alin. (8) lit.b) se face şi de către inspectorii sanitari din cadrul
Ministerului Sănătăţii şi al unităţilor subordonate { art. 42 alin.(2)} .
În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în categoria
infracţiunilor , aşa cum sunt ele definite la capitolul VIII din Lege , inspectorii de
muncă şi / sau inspectorii sanitari vor sesiza de îndată organele de urmărire
penală competente, potrivit legii { art. 42 alin.(3)} .
Contravenţiilor prevăzute la capitolul IX al Legii le sunt aplicabile
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare { art. 43 alin.(1)}.
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore
de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării
acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, corespunzător faptei
pentru care a fost sancţionat, inspectorul de munca făcând menţiune despre
această posibilitate în procesul-verbal { art. 43 alin.(2)}.
Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile
cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în
care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de
stat.

10. Capitolul X , „ Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu “ ,

precizează că Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea
competentă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Principalele atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei în acest domeniu sunt următoarele :
a) elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi prin consultarea cu alte
instituţii cu atribuţii în domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative, în vederea implementării
unitare a strategiei naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează, participă la elaborarea şi, după caz, la aprobarea
reglementărilor cu implicaţii în domeniu, iniţiate de alte instituţii, potrivit legii;

74
 d) monitorizează aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţi-
lor şi propunerilor transmise de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum
şi ale celor cu care colaborează în desfăşurarea activităţii;
e) abilitează persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de
protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumite în prezenta
lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaşte, desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare
de încercări, precum şi organisme din domeniul său de competenţă, în condiţiile legii;
g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
elaborarea programelor de cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă;
h) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
activitatea de pregătire generală şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă pentru instituţiile de învăţământ;
i) desfăşoară activităţi de informare-documentare în domeniul său
de competenţă, potrivit legii;
j) avizează materiale de informare şi instruire, cum ar fi: suporturi
de curs, broşuri, pliante, afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul
asigurării concordanţei mesajelor pe care acestea le conţin cu prevederile legislaţiei în
vigoare;
k) reprezintă statul în relaţiile internaţionale din domeniul său de
competenţă.

Ministerul Sănătăţii, ca organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, este autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
Ministerul Sănătăţii îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă:
a) coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel naţional;
b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii
în relaţie cu mediul de muncă şi pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă şi pentru
medicina muncii;
c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
d) asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul me-
dicinei muncii;
e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi
evidenţă a bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune;
f) autorizează / avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale
acordate lucrătorilor la locul de muncă;
g) colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact
asupra sănătăţii lucrătorilor;
h) îndeplineşte şi alte atribuţii, conform competenţelor sale în
domeniu, reglementate prin legi speciale.

Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte

controlul aplicării legislaţiei naţionale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă la
toate persoanele fizice şi juridice din sectorul public şi privat , cu excepţia celor expres
menţionate în Lege şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor
profesionale;
b) solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse
şi de materiale în unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau
situaţii de pericol;
c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a
echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de
75
accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi sesizează, după caz, organele de
urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează
cercetarea, stabileşte sau confirmă caracterul accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi
cu celelalte instituţii implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a
accidentelor de muncă şi a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii,
sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f ) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8
alin.(4) şi propune retragerea abilitării, după caz;
g) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei a situaţiilor deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

Asigurătorul , stabilit de legislaţia în domeniu , reprezintă autoritatea compe-

tentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi are
următoarele atribuţii :
a) sprijinirea şi îndrumarea activităţii de prevenire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatorilor;
b) reabilitarea medicală şi compensarea victimelor accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale;
c) recunoaşterea organismelor care efectuează certificarea siste-
mului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul angajatorului;
d) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
a situaţiilor deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii

fundamentează ştiinţific măsurile de îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în
muncă şi promovează politica stabilită pentru acest domeniu.

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia

generală a penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate
în muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate
de către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale produse în unităţile din subordinea instituţiilor de mai sus se efectuează de
organele proprii ale acestora.

11. Capitolul XI , „ Dispoziţii finale ” , precizează că se aprobă prin hotărâre a

Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei,
următoarele acte normative:
a) norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii SSM;
b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea şi
sănătatea în muncă.
În aplicarea prevederilor Legii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
va elabora proiecte de acte normative necesare implementării şi/sau adaptării situaţiilor
existente la cerinţele acesteia.
Activităţile de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă

76
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.
Activităţile de interes naţional de cercetare ştiinţifică în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit
legislaţiei în domeniu .
Legea SSM a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2006 , dată de la care se
abrogă:
Legea protecţiei muncii nr.90/1996, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare;
Decretul Consiliului de Stat nr.400/1981 pentru instituirea unor reguli privind
exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii
şi disciplinei în muncă în unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu
grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial al
României, nr. 5 din 11 ianuarie 1982;
orice alte dispoziţii contrare.
Legea SSM transpune Directiva Consiliului nr.89 / 391 / CEE privind introducerea
de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de
muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE), nr.L 183 din 14
iunie 1989.
Legea SSM a fost adoptată de Parlamentul României la data de 14 iulie 2006 sub
numărul 319 , fiind publicată în M.O. , partea I , nr. 646 din 26.07.2006.

∗ LEGEA INSPEC IEI MUNCII

Legea de mai sus reglementează înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea MMSSF.
În capitolul II , Legea prezintă atribuţiile Inspecţiei Muncii.
Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt următoarele :
a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă , la
securitatea şi sănătatea în muncă , la protecţia salariaţilor care lucrează în
condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurarile sociale.
b) informarea autorităţilor competente cu privire la deficienţele legate de
aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în vigoare ;
c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de
respectare a legislaţiei muncii ;
d) asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor
profesionale şi a conflictelor sociale ;
e) iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei pentru imbunatăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în
domeniu .
În indeplinirea obiectivelor, Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii principale :
∗ în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează :
încadrarea în muncă şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară
orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei
convenţii civile de prestări servicii ;
stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru ;
stabilirea şi acordarea drepturilor salariale , precum şi a celorlalte drepturi
decurgând din munca prestată ;
accesul , fără nici o discriminare , pe piaţa muncii , al tuturor persoanelor
apte , respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale
tinerilor, femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate;

77
 respectarea celorlalte prevederi cuprinse in legislaţia muncii şi a clauzelor
contractelor colective de muncă ;

∗ în domeniul securităţii şi al sănătăţii în muncă :

acordă asistenţă tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de
prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora ;
efectuează sau solicită măsurători şi determinări , examinează probe de
produse şi de materiale , în unităţi şi în afara acestora , pentru clarificarea
unor situatii de pericol ;
dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de
muncă , în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare
sau de îmbolnăvire profesională şi sesizează , dupa caz , organele de
urmărire penală ;
acordă angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizatia de funcţionare
din punct de vedere al SSM ;
retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere SSM , dacă constată
că prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se
respectă prevederile legislaţiei în vigoare ;
cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor
metodologice privind comunicarea , cercetarea , înregistrarea , raportarea
şi evidenţa accidentelor de muncă ;
coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul
securităţii , sănătăţii şi al relaţiilor de muncă şi urmăreşte activitatea de
formare a specialiştilor în domeniu ;
controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la punerea în
conformitate a produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de
protecţie din punct de vedere al securităţii în muncă, la intrarea acestora
pe teritoriul naţional , prin inspectorii de muncă sau prin organisme
acreditate de Ministerul Muncii , Solidarităţii Sociale şi Familiei;
controlează respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la
sănătatea în muncă şi la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.
Capitolul III al Legii, cuprinde prevederi referitoare la modul de organizare a
Inspecţiei Muncii la nivel central şi teritorial , precum şi prevederi referitoare la
salarizarea personalului .
Capitolul IV, cuprinde prevederi referitoare la calităţile , obligaţiile şi drepturile
inspectorilor de muncă , în care sens :
inspectorii de muncă sunt funcţionari publici ;
inspectorii de muncă sunt independenţi faţă de orice schimbare guvernamentală
din afară ;
încadrarea inspectorilor de muncă , se face prin concurs sau examen , în raport
cu pregătirea profesională şi cu aptitudinile candidaţilor ;
numirile în funcţii de conducere se fac pe baza unor criterii stabilite în
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii ;

inspectorii de muncă sunt obligaţi :

să nu aibă nici un interes , direct sau indirect , de orice natura ar fi acesta ,
în unităţile care se află sub incidenţa controlului lor ;
să nu dezvăluie secretele de fabricaţie şi , în general , procedurile de
exploatare, de care ar putea lua cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor ,nici
după momentul incetării , indiferent de motiv, a contractului lor individual
de muncă ;

78
 să păstreze confidenţialitatea oricărei reclamaţii care semnalează nerespec-
tarea prevederilor legale în domeniul reglementat de actul normativ analizat
şi să nu dezvăluie , conducatorului persoanei juridice şi persoanei fizice
sau reprezentantului acestora, faptul că inspecţia a fost efectuată ca urmare
a unei reclamaţii .

inspectorii de muncă au următoarele drepturi :

să li se permită accesul liber , permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul
persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta ;
să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele şi
informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea
cercetării accidentelor de muncă ;
să procure dovezi , să efectueze investigaţii sau examene , să ceară prezentarea
documentaţiei pe care o consideră necesară , să realizeze măsurători sau să
preleveze mostre de substanţe utilizate în procesul de producţie ;
să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un
timp limitat ;
să ceară , acolo unde este cazul , modificarea instalaţiilor sau a produselor
tehnologice utilizate , dacă acestea nu asigură securitatea lucrătorilor la locul de
muncă ;
să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă, atunci
când constată o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnavire
profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producţie sau pentru
alte persoane ;
să apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a
materialelor folosite ;
să dispună măsuri atunci când conducatorul persoanei juridice nu îşi indepli-
neşte obligaţiile legale ;
să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri
considerate infracţiuni ;
să intre în toate locurile în care se efectuează lucrări care implică riscuri pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor ;
să ceară informaţii , fie singuri, fie in prezenţa martorilor, de la orice persoană şi
despre orice problemă care constituie obiectul controlului ;
să propună retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al
securităţii în muncă , dacă constată că , prin modificarea condiţiilor care au stat
la baza acesteia , nu se respectă prevederile legislaţiei în vigoare.
Capitolul V, se referă la sancţiunile pe care inspectorul de muncă le poate aplica
pentru contravenţiile constatate , conform competenţelor pe care acesta le are acordate
de lege .
Măsurile luate de inspectorii de muncă pot fi contestate pe căile judiciare sau
administrative prevăzute de lege.

Capitolul VI , denumit ″ Dispozitii finale ″, cuprinde anumite precizări referitoare

la patrimoniul Inspecţii a Muncii , la preluarea personalului de la alte structuri ale
Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale , la modul de gestionare a sumelor rezultate
din prestările de servicii , precum şi la actele normative care se abrogă odată cu
intrarea in vigoare a legii.
Legea Inspecţiei Muncii a fost votată de Parlamentul României la data de 16
iunie 1999 şi a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 283 ,
respectiv la data de 21 iunie 1999 , având numărul 108 .

79
 Datorită necesităţii corelării cu alte acte normative deja emise şi a precizării
faptului că organele teritoriale au personalitate juridică , a fost nevoie ca legea să fie
amendată , lucru care s-a realizat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 137 din data de 22
septembrie 1999 .

∗ LEGEA PRIVIND ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE

MUNCA SI BOLI PROFESIONALE NR. 346/2002
Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr. 346 /
2002, obliga toti angajatorii sa-si asigure angajatii.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un
ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:
• promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă
şi a bolilor profesionale;
• diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor
profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe

• asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu
următoarele principii:

• riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;

contract individual de muncă;

• fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie

din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de

• creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului

persoanele fizice care încheie asigurarea, potrivit prevederilor prezentei legi;

accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale;

• solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază
de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de

• asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor

lege;

• asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

prevăzute de lege;

• repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare

pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele

• prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

obiective:

• reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor

de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă

• acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii

a acestora;

şi alte ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Asigurătorul are obligaţia de a promova şi de a stimula activitatea de prevenire a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul:
• menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate;
• îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
• eliminării sau reducerii riscurilor de accidente de muncă şi boli profesionale.
Personalul tehnic al asigurătorului, care desfăşoară activităţi de prevenire a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, atestat de autoritatea de stat
competentă potrivit legii, precum şi personalul medical specializat în medicina muncii

• acordă consultanţă şi asistenţă tehnică şi medicală de medicina muncii cu privire

au următoarele atribuţii:

la măsurile şi mijloacele de prevenire;

80
 • iniţiază şi elaborează studii şi analize şi asigură documentaţia privind riscurile şi
condiţiile de muncă din unităţi, în vederea fundamentării unor măsuri de

•
prevenire;
propun finanţarea, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, a unor proiecte sau programe de cercetare pentru fundamentarea
ştiinţifică a măsurilor de prevenire necesare;
• elaborează şi propun angajatorilor instrucţiuni de prevenire şi proceduri de lucru

•
specifice unor locuri de muncă;
participă la cercetarea accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitatea

•
temporară de muncă, în comisiile de cercetare numite de angajatori;
controlează aplicarea şi respectarea măsurilor de prevenire convenite cu

•
angajatorii;
elaborează şi propun forme şi mijloace de educare şi informare pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
• ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
• propun asigurătorului majorări sau reduceri ale contribuţiei, pentru stimularea

•
activităţii de prevenire;
acolo unde este cazul, pot propune asigurătorului încheierea unor convenţii cu
angajatorii, în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire a accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 346/2002, cu modificările şi

completările ulterioare, asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:
- reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
- reabilitare şi reconversie profesională;
- indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
- indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă;
- indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
- indemnizaţie pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie profesională;
- compensaţii pentru atingerea integrităţii;
- despăgubiri în caz de deces;
- rambursări de cheltuieli;
Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale,
în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, în condiţiile prezentei legi, şi de
asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate
ale economiei naţionale.
Asociaţiile profesionale de asigurare funcţionează pe bază de statut propriu, cu
respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi
fundaţii şi ale prezentei legi.
Persoanele care datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale pot constitui asociaţii la nivelul sectoarelor de activitate ale economiei
naţionale.
Asociaţiile profesionale de asigurare sunt organisme paritare, care se constituie
şi funcţionează ca persoane juridice în condiţiile prezentei legi şi ale Ordonanţei
Guvernului nr. 26/2000. Asociaţiile profesionale de asigurare îşi pot elabora regulamente
şi instrucţiuni proprii.
În vederea funcţionării asociaţiile profesionale de asigurare sunt obligate să
solicite autorizarea de către Fondul Naţional.

• prestează servicii în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor

Asociaţiile profesionale de asigurare exercită următoarele atribuţii:

• acordă prestaţiile de asigurare prevăzute în prezenta lege şi întocmesc

profesionale;

documentaţia necesară în vederea acordării acestora;

81
 • elaborează studii şi evaluări privind riscul de accidentare şi îmbolnăvire

• ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a prestaţiilor

profesională;

acordate şi a costurilor aferente;

• asigură acordarea de prestaţii medicale prin servicii proprii sau pe bază de

• verifică modul în care sunt utilizate prestaţiile băneşti acordate pentru

contract încheiat cu furnizorii de servicii medicale, potrivit legii;

serviciile de reabilitare medicală şi socioprofesională.

Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc.Tariful de risc se
determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de riscul de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului respectiv. În cadrul tarifelor de risc
diferenţierea pe categorii de activităţi se realizează prin clase de risc. Tarifele şi clasele
de risc se revizuiesc o dată la 4 ani. Încadrarea în clasele de risc se face de către
asigurător, corespunzător activităţilor desfăşurate în fiecare unitate.
Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se vor situa
în limita unui procent minim de 0,5% şi a unui procent maxim de 4% aplicat asupra
fondului brut de salarii.
Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică, indiferent de activitatea
prestată, de la 0,5% la 1% aplicată asupra venitului lunar asigurat.

NIVELUL II . LEGISLA IA SECUNDAR

Legislaţia secundară detaliază prevederile legislaţiei primare şi cuprinde măsuri
de prevenire şi reguli de aplicare.
Din categoria legislaţiei secundare fac parte :
- normele metodologice de aplicare a Legii SSM ;
- normativele ;
- standardele de securitate a muncii ;
- standardele de produs.

NIVELUL III . LEGISLAT IA TER IAR

Legislaţia terţiară cuprinde măsuri de prevenire detaliate.
Din categoria documentelor care constituie legislaţia terţiară fac parte
instrucţiunile proprii de securitate a muncii elaborate la nivelul persoanei juridice / fizice
prin detalierea prevederilor legislaţiei secundare .
Instrucţiunile sunt acte juridice aflate sub incidenţa Legii SSM , emise de
angajatori şi au ca scop stabilirea tuturor măsurilor de securitate şi sănătate în muncă
necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale care
se pot produce la locurile de muncă din întreprinderile / unităţile acestora.
Ele sunt obligatorii numai pentru emitent şi pot fi elaborate pentru întregul
proces , anumite faze ale acestuia , o activitate , operaţie etc.

82
 V. NORME METODOLOGICE
PENTRU APLICAREA LEGII SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA
nr. 319 / 2006

CAPITOLUL I .Dispoziţii generale

Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii

securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006.
În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă -

reprezintă asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării
activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;

2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - reprezintă totalitatea resurselor

materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în
întreprindere şi/sau unitate;

3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - este organul paritar constituit la

nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art.18 alin.(1)-(3) din Legea securităţii şi sănătăţii
în muncă nr.319/2006;

4. zone cu risc ridicat si specific - sunt acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau
unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu
consecinţe grave, ireversibile respectiv, deces sau invaliditate;

5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care

produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive,
confirmată prin certificat medical fiind ca urmare a accidentului suferit;

6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate

confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele
medicale în drept;

7. accident mortal (D) – accident în urma căruia se produce decesul accidentatului

confirmat, imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;

8. accident colectiv – accidentul în care au fost accidentate cel puţin trei persoane,
în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;

9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe

drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

83
 10. accident de muncă de traseu:
a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă
la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate
de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi
invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
c) accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul
unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;

11. accident în afara muncii – accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de

prevederile art. 5 lit. g) şi art. 30 din Legea nr. 319/2006;

12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin
decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;

13. invaliditate evidentă – pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări

evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la
emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în
drept;

14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a

expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;

15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de

muncă, regulamentele de ordine interioară, regulamentele de organizare şi funcţionare, fişa
postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise sau verbale ale conducătorului direct sau ale
şefilor ierarhici ai acestuia;

16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui

eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art.27 alin.(1) din Legea nr.319/2006;

17. evidenţă – procedura prin care se stabilesc mijloacele si modalităţile de păstrare

a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;

18. cercetare a bolilor profesionale – procedură efectuată în mod sistematic, cu

scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;

19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima
oară faptul că o boală ar putea fi profesională;

20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii

referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare
metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru
Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii
Bucureşti.

84
 VI. AUTORIZAREA FUNC ION RII ANGAJATORILOR DIN PUNCT
DE VEDERE AL
SECURIT II ŞI S N T II ÎN MUNC ( SSM )

1. Actele normative care reglementează autorizarea funcţionării din punct de

vedere al SSM sunt :
Legea nr. 319 / 2006, privind Securitatea şi Sănătatea în Muncă:
” art. 13- În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au
următoarele obligaţii: ......
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor
legale; ”
Legea nr. 359 / 2004 modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 /
2004 - privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a
persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice :
„ art. 4. - Autorizarea funcţionării solicitanţilor se face cu îndeplinirea
procedurii prevăzute de prezenta lege şi de actele normative speciale, armonizate cu
prevederile prezentei legi. ”
„ art. 5. - (1) Prin autorizarea funcţionării, în sensul prezentei legi, se
înţelege asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea
desfăşurării activităţilor declarate.”

Legea nr. 300 / 2004 ( *actualizată* ) - privind autorizarea persoanelor fizice şi

a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent :

” art.4 - Persoana fizică care desfăşoară activităţi economice în mod

independent şi asociaţia familială trebuie să deţină autorizaţia şi certificatul de
înregistrare eliberate în condiţiile prezentei legi. ”

2. AUTORIZAREA ANGAJATORILOR
pentru funcţionarea în baza Legii nr. 319 / 2006, privind SSM

Capitolul II din Normele Medologice pentru aplicarea Legii SSM nr. 319 / 2006
stabileşte procedura de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Nu se supun procedurii prevăzute la art.1 persoanele fizice, asociaţiile
familiale şi persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării , inclusiv în dome-
niul SSM, s-a efectuat în temeiul Legii nr.359 / 2004 privind simplificarea formalităţilor
la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi
persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea
funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării
activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru
activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara
acestora.

87
 2.1. Procedura autorizării

Pentru obţinerea autorizaţiei de functionare din punct de vedere al SSM ,

angajatorul va depune la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă competent
teritorial un dosar care va cuprinde obligatoriu următoarele documente :
∗ cerere completată în două exemplare, semnate în original de către angajator,

∗ copii de pe actele de înfiinţare ;

conform modelului prezentat în anexa nr.1. a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 ;

∗ declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2

a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 , din care rezultă că, pentru activităţile
declarate, sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
∗ pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul, prezentat în
anexa nr.1. a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 .

În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,

inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează :
a) înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al
securităţii şi sănătăţii in muncă;
b) verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţiile-tip pre-
văzute la art. 6 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006;
c) completează şi emite certificatul constatator, conform modelului prezentat
în anexa nr. 3 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006 ;
d) asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului
prezentat în anexa nr.4 a N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006;
e) asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele
constatatoare.
Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare,
calculat de la data înregistrării cererii.
Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă
dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.
În cazul în care constată abateri de la respectarea prevederilor legale din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă sistează activitatea
şi propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea menţiunii în certificatul
constatator. Inspectoratul teritorial de muncă menţionează sistarea activităţii în
certificatul constatator.
În situaţia de mai sus, angajatorul poate relua activitatea numai după ce
demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a
obţinut autorizarea conform art. 6 din N.M. de aplicare a Legii nr. 319 / 2006.
În acest caz , cererea va fi însoţită de certificatul constatator eliberat iniţial, în
original , în care Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona data reluării activităţii.

2.2 Concluzii
Cu ocazia actiunilor de control , inspectorul de muncă va verifica o serie de
documente pe care angajatorul trebuie să le deţină şi le pună la dispoziţia organului

∗ dovada deţinerii spaţiului ;

de control , respectiv :

∗ lista dotărilor cu echipamente de muncă ;

∗ buletine de verificare a valorii rezistenţei de dispersie a unei instalaţii der

∗ planuri de situaţie ;
legare la pământ ( prize de pământ , conductoare de legătură );

88
 ∗ alte documente după caz :
- copie de pe notificarea privind deţinerea şi utilizarea substantelor şi
preparatelor chimice periculoase utilizate, conform prevederilor art. 22 , alin.
(2) din Legea nr. 360 / 2003 , actualizată şi completată de Legea nr. 263 / 2005
- copii de pe autorizaţiile ISCIR pentru toate echipamentele de muncă
care intră sub incidenţa PT- ISCIR;
- copie de pe autorizaţiile şi certificate de conformitate eliberate de
INSEMEX Petroşani , în cazul echipamentelor tehnice care funcţionează în
medii potenţial explozive ;
- copie de pe documentaţia de expertizare privind rezistenţa seismică
a clădirilor ( pentru clădiri construite înainte de 1977 ) ;

• autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii

în muncă este valabilă atât timp cât nu s-au modificat condiţiile iniţiale pentru care
aceasta a fost eliberată ;

• la modificarea condiţiilor iniţiale angajatorul va solicita revizuirea

autorizării de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă ;

• tarifele pentru efectuarea autorizării de funcţionare din punct de vedere

al securităţii şi sănătăţii în muncă sunt stabilite prin Ordin al ministrului muncii ,
solidarităţii sociale şi familiei;

2.3. SANC IUNI

Neautorizarea funcţionării din punct de vedere al SSM , constituie contravenţie
sancţionabilă conform prevederilor art. 39 alin.(2) din Legea nr. 319 / 2006 , privind
SSM cu amendă cuprinsă între 5.000 – 10.000 lei ( RON ) .
În conformitate cu art. 28 din Ordonanţa Guvernului , nr. 2 / 2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180 / 2002, cu modificările şi
completările ulterioare, contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult
48 de ore de la data încheierii procesului - verbal ori, după caz , de la data comunicării
acestuia , jumătate din valoarea minimului amenzii , respectiv 2.500 lei ( RON ).

3. AUTORIZAREA SOLICITAN ILOR

în baza Legii nr. 359 / 200, modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 /
2004 - privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a
persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice

Prin autorizarea funcţionării, în sensul prezentei legi, se înţelege asumarea de

către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor
declarate.

3.1. Procedura autorizării

În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul Oficiului Registrului
comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic
de înregistrare sau, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni, solicitantul are
obligaţia sa depună, o data cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia
- tip pe propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care sa
rezulte, după caz, ca:

89
 a) persoana juridică nu desfăşoară , la sediul social sau la sediile secundare,
activităţile declarate o perioada de maximum 3 ani;
b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia
specifica în domeniul situaţiilor de urgenţă ( exP.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului şi ssm, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip.
Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligaţia solicitantului de a
depune la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal o
noua declaraţie-tip pe propria răspundere corespunzătoare modificărilor intervenite.
Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal înregistrează în registrul
comerţului datele din declaraţiile-tip .
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria
răspundere se desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal, la care solicitantul are obligaţia înregistrării sediului
social sau secundar.
Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe
baza declaraţiilor-tip , eliberează solicitanţilor certificate constatatoare care atesta ca:
a) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă ca la
sediul social sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul
constitutiv sau modificator;
b) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă ca
sunt îndeplinite condiţiile de autorizare prevăzute de legislaţia specifica în
domeniul situaţiilor de urgenţă ( exP.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei
mediului şi ssm , pentru activităţile declarate ;
c) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezulta
modificările intervenite faţă de declaraţia-tip anterioară.

Controlul conformităţii celor declarate de solicitanţi ( prin declaraţiile - tip pe

propria răspundere ) , va fi efectuat de către autorităţile publice competente ,
respectiv:
- Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ( fostele Brigăzi şi Grupuri de pompieri
militari ) din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor ;
- Autorităţile de Sănătate Publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii
Publice sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;
- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor sau
ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie;
- Autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
- Inspectoratele Teritoriale de Muncă din subordinea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei .
Pentru conformitatea cu cele declarate, Oficiul Registrului Comerţului de pe
lângă Tribunal transmite autorităţilor publice competente copiile declaraţiilor-tip şi,
pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile
de la data înregistrării acestora în registrul comerţului.
În cazul în care autorităţile publice competente constată că nu sunt
îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, notifică acest fapt solicitantului, la sediul
înregistrat, acordând un termen rezonabil de remediere a neregularităţilor constatate.
Termenul curge de la data primirii notificării şi poate fi prelungit la cererea
expresă a solicitantului, adresată autorităţii publice competente.

90
 În cazul în care neconformităţile nu sunt remediate, autorităţile publice
competente notifică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal actul prin
care s-a interzis desfăşurarea activităţii, în termen de 3 zile de la emiterea acestuia,
pentru a fi înregistrat din oficiu în registrul comerţului.

Procedura stabiltă pentru autorizarea funcţionării pe baza declaraţiilor tip

pe propria răspundere se aplică în mod corespunzător şi în cazul înscrierilor de
menţiuni .

3.2. SANC IUNI

Constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit legii, cu amenda

cuprinsă între 1.000 - 10.000 lei RON, desfăşurarea oricărei activităţi de către
solicitanţi , înaintea obţinerii autorizării functionarii prevăzute de actul normativ
analizat şi de actele normative speciale, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie
infracţiune.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de organele
de control ale instituţiilor competente sa emita autorizarea de funcţionare.
Contravenţiei îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2 / 2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180 / 2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
Pierderea documentelor depuse de solicitant, de către oficiile registrului
comerţului sau de către autorităţile publice implicate se sancţionează cu plata unei
amenzi judiciare de la 50 - 500 lei RON , prin încheiere pronunţată de judecătorul
delegat.

4. AUTORIZAREA PERSOANELOR FIZICE

în baza Legii nr. 300 / 2004 , cu completările şi modificările ulterioare , privind
autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi
economice în mod independent

Pot desfăşura activităţi economice în mod independent sau în cadrul

asociaţiilor familiale persoanele fizice care îndeplinesc, în mod cumulativ,
următoarele condiţii:
a) au împlinit varsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice ce solicita autorizarea
pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent şi a persoanelor
fizice care au initiativa constituirii asociaţiei familiale, respectiv varsta de 16 ani, în
cazul membrilor asociaţiei familiale;
b) starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicita
autorizaţia;
c) au calificarea - pregătire profesională sau, după caz, experienta profesională ,
necesară pentru a desfasura activitatea economică pentru care se solicita autorizaţia;
d) nu au fost condamnate penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitiva
pentru săvârşirea de fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care
privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;
e) îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifica în
domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, ssm şi situaţiilor de urgenţă
( exPSI ) şi cerinţele reglementărilor specifice protecţiei consumatorului pentru
activitatea desfasurata, precum şi normele de calitate a produselor şi serviciilor puse
pe piaţă.

91
 4.1. Procedura autorizării

În vederea emiterii autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi economice

în mod independent sau în cadrul unei asociaţii familiale, trebuie să se depună la
primăria competentă o documentaţie care va cuprinde:
a) cerere-tip; în cazul asociaţiei familiale trebuie sa conţină semnăturile
tuturor membrilor asociaţiei;
b) rezervarea denumirii la oficiul registrului comerţului;
c) certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, respectiv al fiecărui
membru al asociaţiei familiale, în original. Cetăţenii străini neinregistrati fiscal în
România au obligaţia sa prezinte o declaraţie pe propria răspundere autentificată, din
care sa rezulte ca nu au datorii fiscale şi ca nu au săvârşit fapte de natura celor care
se înscriu în cazierul fiscal, sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care
privesc disciplina financiar-fiscală;
d) copii de pe actele de identitate;
e) în cazul desfăşurării activităţii în contextul dreptului de stabilire - actele
din care sa rezulte domiciliul sau resedinta;
f) certificatul medical pentru persoana fizica, respectiv pentru fiecare
membru al asociaţiei familiale, prin care se atesta ca starea sănătăţii le permite
desfăşurarea activităţii pentru care se solicita autorizaţia, eliberat de medicul de
familie sau de o unitate sanitară;
g) declaraţia-tip pe propria răspundere ca îndeplineşte condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifica în domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului, ssm şi situaţiilor de urgenţă, precum şi reglementările specifice
protecţiei consumatorului pentru activitatea desfasurata şi normele de calitate a
produselor şi serviciilor puse pe piata;
h) copii de pe documentele care dovedesc pregătirea profesională sau,
după caz, experienta profesională, pentru desfăşurarea activităţii pentru care se
solicita autorizarea.
În cazul în care pentru practicarea unor activităţi economice, ocupaţii sau
meserii sunt prevăzute, prin acte normative, cerinţe de pregătire profesională şi/sau
de atestare specifice, persoana fizică sau, după caz, reprezentantul asociaţiei
familiale trebuie să depună dovada îndeplinirii cerinţelor respective.

Calificarea dobandită în România, poate fi dovedită cu următoarele

documente, după caz:
a) diploma, certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea
unei instituţii de învăţământ preuniversitar sau universitar;
b) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională,
organizată în condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;
c) certificatul de competenta profesională, eliberat de instituţiile abilitate
conform legislaţiei în vigoare;
d) cartea de mestesugar, obţinută în condiţiile prevăzute de actele
normative în vigoare la data eliberării acesteia;
e) carnetul de munca al solicitantului, din care sa reiasă ca acesta a fost
încadrat în munca pe o durata de minimum 2 ani în activitatea, meseria sau ocupaţia
pentru care se solicita autorizarea;
f) declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfasura activitatea
pentru care se solicita autorizarea, eliberata de primarul localităţii respective în mod
gratuit în cazul meseriilor traditionale artizanale;
92
 g) autorizaţia eliberata în condiţiile Decretului-lege nr. 54/1990 sau ale Legii
nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către
persoane fizice, cu modificările ulterioare;
h) alte dovezi care sa ateste experienta profesională.

În cazul în care activitatea economică pentru care se solicită autorizarea nu

necesită calificare, persoana fizică nu va prezenta dovada pregătirii sau experienţei
profesionale .

Persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate trebuie să depună

pentru obţinerea autorizaţiei, după caz:
a) atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare eliberat de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a
Diplomelor, pentru documentele de studii universitare;
b) atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afară
sistemului de învăţământ, eliberat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, în condiţiile stabilite prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi
familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituţiei care sa recunoască automat
documentele care dovedesc calificarea dobandita în străinătate, în afară sistemului
de învăţământ, de cetăţeni romani sau cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii
Europene şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European.

Autorizaţia pentru desfăşurarea de către persoane fizice a unor activităţi

economice în mod independent, precum şi pentru înfiinţarea şi funcţionarea de
asociaţii familiale se eliberează, la cerere:
a) în cazul desfăşurării activităţii în contextul dreptului de stabilire, de
către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului
Bucureşti, în a căror raza teritorială solicitantii îşi au domiciliul sau resedinta;
b) în cazul desfăşurării activităţii în contextul prestării de servicii, de
către primării comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului
Bucureşti, în a căror raza teritorială solicitantii vor presta activităţile respective.

Primăria are obligaţia ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării

cererii de autorizare sau, după caz, de completare a autorizaţiei, sa elibereze
autorizaţia şi copia certificată a acesteia.
Autorizaţia va cuprinde în mod obligatoriu:
a) datele de identificare a emitentului autorizaţiei;
b) datele de identificare a persoanei fizice care va desfăşura activităţi eco-
nomice în mod independent sau a persoanei din iniţiativa căreia se înfiinţează
asociaţia familială şi a membrilor acesteia;
c) activitatea principală şi, după caz, activităţile secundare pentru care se
eliberează autorizaţia, codificate conform Clasificării activităţilor din economia
naţională CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656 / 1997, actualizată prin
Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistica nr. 601 / 2002, clasa de 4 cifre;
d) locul de desfăşurare a activităţii principale şi, după caz, a activităţilor
secundare;
e) data eliberării autorizaţiei şi numărul de înregistrare al acesteia.

În cazul persoanelor care exercită în mod legal o activitate economică ce face

obiectul prezentului act normativ într-un stat membru al Uniunii Europene sau
aparţinând Spaţiului Economic European, în care sunt stabilite şi care solicita
93
desfăşurarea activităţii respective şi în România ca prestare de servicii, autorizaţia
prevăzută de Legea nr. 300 / 2004 , va fi eliberata de primării în baza cererii şi a
documentului care atesta ca solicitantul desfăşoară în statul de provenienta în mod
legal activitatea pentru care solicita autorizarea.
Actul va fi depus în copie tradusa şi legalizată.

4.2. Precizări

• persoană fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau

o asociaţie familială are dreptul de a deţine o singură autorizaţie.
• pentru desfăşurarea altei activităţi care nu este prevăzută în autorizaţie este
necesară completarea autorizaţiei.
• activităţile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă pot fi
realizate, în condiţiile stabilite de dispoziţiile legale în vigoare, fără a fi necesar
ca aceste activităţi sa fie prevăzute în autorizaţie.
• anularea autorizaţiei se realizează în baza cererii de renunţare sau când una
dintre condiţiile de autorizare nu mai este îndeplinită. Cererea de renunţare la
autorizaţia de funcţionare se adresează în scris autorităţilor administrative
publice locale emitente , de către persoana fizică care desfăşoară activităţi
economice în mod independent sau de reprezentantul asociaţiei familiale şi se
soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii .
• organele de control competente conform conform dispoziţiilor legale vor
verifica prin sondaj periodic respectarea condiţiilor de autorizare de către
persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi
asociaţiile familiale autorizate.
• în cazul în care se constată că una dintre condiţiile de autorizare nu este
îndeplinită , autoritatea care a emis autorizaţia va fi notificată în vederea
anulării autorizaţiei . Anularea autorizaţiei atrage după sine radierea din
registrul comerţului fără plata taxelor prevăzute de lege.

4.3. Concluzii

• respingerea cererii de autorizare şi refuzul înregistrării în registrul

comerţului în mod nejustificat, precum şi măsura anulării autorizaţiei pot

•
fi contestate în instanta, în condiţiile legii.
persoanele fizice independente şi asociaţiile familiale care s-au înfiinţat în
baza Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice de către persoane fizice sau care şi-au preschimbat
autorizaţia emisă în baza Decretului-Lege nr. 54/1990 privind organizarea
şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative nu au
obligaţia de preschimbare a autorizaţiei.

94
 VII. SERVICII DE PREVENIRE ŞI PROTEC IE

Secţiunea 1. Prevederi generale

Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a
riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de
muncă, formarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de
prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii, a serviciilor externe de
prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a
serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu
răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Angajatorul trebuie să asigure planificarea, organizarea şi mijloacele necesare
activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa.

Secţiunea a 2-a. Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în
următoarele moduri:
a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor
prevăzute de Legea nr.319/2006;
b) desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de
prevenire şi protecţie;
c) înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;
d) apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate, prin modalităţile prevăzute mai
sus, în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii sunt următoarele:
1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a
sistemului de muncă , pe locuri de muncă /posturi de lucru;
2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
3. elaborarea de instrucţiuni proprii, pentru completarea şi / sau aplicarea reglemen-
tărilor de securitate şi sănătate în muncă ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale
unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru;
4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în
fişa postului, cu aprobarea angajatorului;
5. verificarea cunoaşterii şi aplicării, de către toţi lucrătorii, a măsurilor prevăzute în
planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului;
6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi
instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii
adecvate pentru fiecare loc de muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de către
lucrători a informaţiilor primite;
8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii;
9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform
prevederilor capitolul VI din prezentele norme metodologice şi asigurarea ca toţi lucrătorii
să fie instruiţi pentru aplicarea lui;

95
 10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific menţionate în Legea SSM şi N.M. de
aplicare a acesteia ;
11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă,
stabilirea tipului de semnalizare necesar, şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii
Guvernului nr.971 / 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau
sănătate la locul de muncă;
12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor, prevăzute de legislaţia specifică, pentru care
este necesară autorizarea exercitării lor;
13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina
muncii , necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii
de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru
controlul noxelor în mediul de muncă;
16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare
de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;
17. informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul
controalelor efectuate la locul de muncă şi propunerea de măsuri de prevenire şi protecţie;
18. întocmirea rapoartelor şi / sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului
elaborate în temeiul art.51 alin.(2) lit.b) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319 /
2006, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile;
19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă
este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane
competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1146/2006 privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a
echipamentelor de muncă;
20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile
de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament
individual de protecţie conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr.1048 / 2006
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a
echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor indi-
viduale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii
prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.1048 / 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la
locul de muncă;
22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute în
Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM;
23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute în Normele Metodo-
logice de aplicare a Legii SSM ;
24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din
întreprindere şi / sau unitate, în conformitate cu prevederile art.12 alin.(1) lit.d) din Legea
nr. 319 / 2006;
25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul
vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
26. colaborarea cu lucrătorii şi / sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de
prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de
prevenire şi protecţie;

96
 27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai / ale
altor angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi
loc de muncă;
28. urmărirea actualizării planului de avertizare, planului de protecţie şi prevenire, şi
al planului de evacuare;
29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii
atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea
contractelor de prestări servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori
străini;
31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor
activităţi.
Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua în
conformitate cu prevederile Capitolului V din Legea nr.319/2006.
În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători, inclusiv, angajatorul poate efectua
activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa
nr.5 la prezenta NM de aplicare a Legii nr. 319/2006 ;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu
regularitate în întreprindere şi / sau unitate;
c) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază conform prevederilor din
Secţiunea a 8-a a prezentei Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM .
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus angajatorul trebuie să
desemneze unul sau mai mulţi lucrători, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi
protecţie , conform prevederilor din Secţiunea a 3-a / Secţiunea a 4-a a prezentei Norme
Metodologice de aplicare a Legii SSM şi / sau să apeleze la servicii externe.
În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile solicitate anterior , dar angajatorul nu
realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care nu le
realizează trebuie să apeleze la servicii externe.
În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători, inclusiv, angajatorul poate
efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa
nr. 5 la prezenta NM de aplicare a Legii nr. 319/2006;
b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe
grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regula-
ritate în întreprindere şi / sau unitate;
d) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază conform prevederilor din
Secţiunea a 8-a a Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus angajatorul trebuie să
desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor din Secţiunea a 3-a a
prezentei Norme Metodologice de aplicare a Legii SSM sau poate organiza serviciul intern
de prevenire şi protecţie, conform prevederilor din Secţiunea a 4-a a prezentei Normele
Metodologice de aplicare a Legii SSM şi / sau să apeleze la servicii externe.
97
 În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de mai sus , dar angajatorul, lucrătorii
desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi
protecţie cerute , angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.
În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători angajatorul
trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de
prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul
întreprinderii.
În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători care desfăşoară
activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr.5 , angajatorul trebuie să organizeze serviciu
intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care lucrătorii desemnaţi / serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au
capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi
protecţie prevăzute la art. 15 din N.M., angajatorul trebuie să apeleze la unul sau multe
servicii externe;
În cazul întreprinderilor şi / sau unităţilor care au peste 150 de lucrători angajatorul
trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi
aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie
prevăzute la art. 15 , angajatorul trebuie să apeleze la unul sau multe servicii externe.

Secţiunea a 3-a . Lucrători desemnaţi

Desemnarea nominală a lucrătorului / lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de

prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului.
Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care
lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le efectueze.
Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul
desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului mediu, conform prevederilor din
Secţiunea a 8-a a prezentei N.M..
Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea
întreprinderii şi/sau unităţii, şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de
distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca
lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei
postului.

Secţiunea a 4-a . Serviciile interne de prevenire şi protecţie

Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care
îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu şi / sau superior conform prevederilor din Secţiunea a 8-a
a prezentului capitol şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele
minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului
superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a
angajatorului ca o structură distinctă.

98
 Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare
numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi:
prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
Angajatorul va consemna în Regulamentul intern sau în Regulamentul de organizare
şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern
de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele
materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie
desfăşurate în întreprindere.
Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie
de mărimea întreprinderii şi / sau unităţii şi / sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii,
precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciului intern de
prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.
Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de
prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod cores-
punzător desfăşurarea activităţilor specifice.
În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe
servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea
medicală, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale
adecvate.

Secţiunea a 5-a . Servicii externe de prevenire şi protecţie

Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de

prevenire şi protecţie în domeniu.
Angajatorul apelează la serviciile externe cu respectarea prevederilor art.18 alin.(3)
lit.d) din Legea nr.319/2006.
Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării
activităţii de prevenire şi protecţie.

Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe:
a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele
materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea;
b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi
protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită în
Secţiunea a 6-a a prezentei N.M..

Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care
îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu şi / sau superior, conform prevederilor din Secţiunea a
8-a a prezentei N.M. şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.

Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească

cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare
nivelului superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M. .

99
 În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură
persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor
din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M..
Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie
trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul
extern de prevenire şi protecţie;
b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi / serviciul intern de prevenire şi
protecţie şi / sau cu alte servicii externe de prevenire şi protecţie;
c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.
Serviciul extern are obligaţia să transmită Inspectoratului teritorial de muncă pe
raza căruia îşi are sediul o copie după certificatul de abilitare, în termen de 10 zile de la
data primirii acestuia.
Serviciul extern trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate
semestrial, conform modelului din anexa nr.10.
Rapoartele vor fi înaintate Inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are
sediul serviciul extern.
Inspectoratul va analiza şi aviza rapoartele de activitate, va restitui un exemplar
serviciului extern şi un exemplar îl va arhiva.

Secţiunea a 6-a . Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie

Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie se efectuează conform

procedurii prevăzute de prezenta secţiune, elaborată cu respectarea prevederilor art.9
alin.(1) lit.b) şi alin.(5), precum şi prevederile art.45 alin.(2), lit.e) din Legea nr.319 / 2006.
Serviciile externe de prevenire şi protecţie pot să-şi desfăşoare activitatea numai
după obţinerea Certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie,
denumit în continuare Certificat de abilitare, emis de Direcţia de muncă, solidaritate socială
şi familie teritorială pe raza căreia îşi au sediul , domiciliul sau reşedinţa.
În cadrul Direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a
municipiului Bucureşti se constituie, prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi
familiei, Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a
documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi avizare.
Membrii comisiei de abilitare şi avizare vor fi:
a) directorul executiv al Direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie;
b) inspectorul şef adjunct cu atribuţii de securitate şi sănătate în muncă al
inspectoratului teritorial de muncă;
c) conducătorul structurii asigurătorului pentru accidente de muncă şi boli
profesionale de la nivel teritorial;
d) reprezentantul desemnat de Comisia de autorizare judeţeană înfiinţată de
Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor , după o procedură proprie stabilită
de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
Preşedintele Comisiei de abilitare şi avizare este directorul executiv al Direcţiei de
muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale.
Secretariatul comisiei este asigurat de Direcţia de muncă, solidaritate socială şi
familie teritorială.
100
 După data aderării României la UE , prin excepţie de la cele mai sus prezentate,
persoanele fizice şi juridice având cetăţenia , respectiv naţionalitatea unui stat membru al
UE sau aparţinând Spaţiului Economic European , care au fost supuse procedurii de
abilitare sau unei proceduri similare în unul dintre aceste state , în vederea furnizării de
servicii de prevenire şi protecţie , nu trebuie să obţină certificatul de abilitare prevăzut de
NM de aplicare a Legii nr. 319/2006.
În vederea abilitării pentru activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 20
din prezenta N.M. , solicitanţii vor transmite un dosar care va cuprinde următoarele
documente:
a) cerere de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, conform mo-
delului prezentat în anexa nr.8 de la prezentele NM de aplicare a Legii nr. 319/2006;
b) copie după certificatul de înregistrare în Registrul comerţului şi, după caz, copie
după actul constitutiv;
c) copii după documentele care atestă pregătirea profesională şi nivelul de pregă-
tire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform prevederilor art. 36 şi art. 37 din
prezenta N.M.;
d) curriculum vitae pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi
protecţie;
e) documente care atestă experienţa de cel puţin 5 ani în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi
protecţie;
f) memoriu de prezentare din care să rezulte mijloacele materiale şi resursele
umane de care dispune;
g) copii după decizia de numire şi contractul individual de muncă pe perioadă
nedeterminată pentru conducătorul serviciului extern;
h) copii după contractele individuale de muncă ale personalului de execuţie din
serviciul extern;
i ) declaraţii ale personalului serviciului extern privind păstrarea confidenţialităţii
asupra informaţiilor la care are acces în timpul şi după încetarea desfăşurării activităţilor
de prevenire şi protecţie.
Solicitantul trebuie să transmită, prin poştă, dosarul prevăzut la art. 42 din prezenta
N.M., cu cel puţin 10 de zile înainte de data întrunirii Comisiei.
Comisia de abilitare şi avizare are următoarele obligaţii:
a) să afişeze data întrunirii la sediul Direcţiei de muncă, solidaritate socială şi
familie teritorială şi să o facă publică şi prin alte mijloace, cum ar fi internet sau presa
locală , cu cel puţin o lună înainte;
b) să se întrunească, cel puţin o dată pe trimestru, în funcţie de numărul de dosare
primite;
c) să analizeze dosarele solicitanţilor cu conţinutul prevăzut anterior ;
d) să elibereze certificatele de abilitare, conform modelului din anexa nr.9, pentru
solicitanţii care îndeplinesc condiţiile pentru servicii externe de prevenire şi protecţie
prevăzute de prezenta normă;
e) să restituie solicitanţilor, prin poştă, dosarele care nu conţin toate documentele
prevăzute la art. 42 din prezenta N.M. şi motivarea acestei decizii;
f) să transmită titularilor, prin poştă, în termen de 10 zile de la data întrunirii
Comisiei de abilitare şi avizare, certificatele emise;
g) să ţină evidenţa certificatelor emise şi să arhiveze dosarele în baza cărora s-au
emis;
h) să facă publică lista actualizată a serviciilor externe de prevenire şi protecţie
abilitate.
101
 Solicitantul căruia i s-a restituit dosarul are dreptul, în termen de 15 zile de la data
primirii, să facă contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Răspunsul la contestaţie va fi transmis, prin poştă, în termen de 30 de zile.
Valabilitatea Certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi
protecţie este de 3 ani.
Reînnoirea Certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi
protecţie se face la expirarea termenului de valabilitate sau la modificarea condiţiilor în
baza cărora s-a emis.
Pentru reînnoirea certificatului, solicitantul va prezenta următoarele documente:
a) dosarul prevăzut la art. 37 din prezenta N.M. de aplicare a Legii nr. 319/2006;
b) rapoartele semestriale înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă;
c) copii după documentele care atestă absolvirea cursurilor de pregătire în dome-
niul securităţii şi sănătăţii în muncă, în cazul în care au fost efectuate.
Modificarea oricărei condiţii în baza căreia s-a emis Certificatului de abilitare , fără
comunicarea şi transmiterea documentelor doveditoare Comisiei de abilitare şi avizare în
termen de maximum 5 zile lucrătoare, conduce la încetarea valabilităţii acestuia. După
analizarea noilor condiţii , Comisia de abilitare şi avizare va decide dacă certificatul de
abilitare îşi menţine sau îşi pierde valabilitatea şi va comunica în scris titularului hotărârea.
Inspectoratele teritoriale de muncă verifică respectarea de către serviciile externe a
condiţiilor în baza cărora a fost emis certificatul de abilitare şi propun, în scris, Comisiei de
abilitare şi avizare, dacă este cazul, anularea certificatului.
Comisia de abilitare şi avizare analizează argumentele aduse în susţinerea
propunerii de anulare a certificatului şi, pe baza acestora, poate emite decizia de anulare.
Decizia de anulare a certificatului de abilitare şi motivaţia acesteia se transmit
titularului, în termen de 10 zile de la data emiterii.
Titularul certificatului de abilitare anulat poate face contestaţie la Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, în termen de 30 zile de la data primirii deciziei de anulare.
Răspunsul la contestaţie va fi transmis, prin poştă, cu confirmare de primire , în
termen de 30 de zile.
Persoanele fizice şi juridice, abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei
muncii, în temeiul Legii protecţiei muncii nr.90/1996, trebuie să îşi reînnoiască certificatul
în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologicel.

Secţiunea a 7-a. Planul de prevenire şi protecţie

Conform prevederilor art.13 lit.b) din Legea nr. 319 / 2006 angajatorul trebuie să
întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit ori de câte ori intervin
modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.
În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă / post de lucru se stabilesc
măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de
altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
Măsurile prevăzute anterior se analizează şi se stabilesc resursele umane şi
materiale necesare.
Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în
anexa nr.7.
Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau
reprezentanţilor lor sau Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă, după caz, şi
trebuie să fie semnat de angajator.
102
Secţiunea a 8-a. Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă necesare pentru

dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de
prevenire şi protecţie, sunt următoarele:
a) nivel de bază
b) nivel mediu
c) nivel superior
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului de bază sunt:
a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în
profil tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform
celui prevăzut în anexa nr.6 lit. A, cu o durată de cel puţin 40 de ore.
Nivelul de bază de pregătire se atestă prin diploma de studii şi certificatul de
absolvire a cursului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu sunt:
a) studii în învăţământul postliceal în profil tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform
celui prevăzut în anexa nr.6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.
Nivelul mediu de pregătire se atestă prin diploma de studii şi certificatul de
absolvire a cursului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului superior sunt:
a) studii superioare tehnice;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform
celui prevăzut în anexa nr.6 lit.B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.
c) curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180 ore.
Nivelul superior de pregătire se atestă prin diploma de studii şi certificatele de
absolvire a cursurilor prevăzute la lit.b) şi c).
Cerinţa minimă prevăzută la lit.b) este considerată îndeplinită şi în situaţia în care
persoana a absolvit o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Cursurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prevăzute la art. 48 alin.(1)
lit.b) , art. 49 alin.(1) lit.b) şi la art. 50 alin.(1) lit. b) din NM de aplicare a Legii SSM , se
efectuează de către:
a) furnizori de formare profesională autorizaţi conform prevederilor art. 18-27 din
Ordonanţa Guvernului nr.129 / 2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată cu
modificări prin Legea nr.375 / 2002, republicată , cu modificările şi completările ulterioare;

Secţiunea a 9-a. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă, definiţi conform art.5 lit.d) din Legea nr.319 / 2006, sunt aleşi de către şi

103
dintre lucrătorii din întreprindere şi / sau unitate, conform celor stabilite prin contractul
colectiv de muncă , regulamentul intern sau regulamentul de orgenizare şi funcţionare.
Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM
care se aleg , va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă , regulamentul intern sau
regulamentul de organizare şi funcţionare în funcţie de numărul total al lucrătorilor din
întreprindere şi / sau unitate, cel puţin conform cerinţelor prevăzute la art. 60 din NM .
Lucrătorii comunică, în scris, angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform
prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentei N.M.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt consultaţi şi participă la discutarea tuturor problemelor referitoare
la SSM , în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 319/2006 , şi pot desfăşura următoarele
activităţi:
a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi
sănătate în muncă;
b) însoţesc echipa / persoana care efectuează evaluarea riscurilor;
c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi
sănătate în muncă;
d) aduc la cunoştinţa angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate
propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;
f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

104
 VIII .ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMITETELOR DE SECURITATE SI
SECURITATE IN MUNCA

Secţiunea 1. Organizarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Comitetele de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un

număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe
teritoriul României.
Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi
sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura
activităţii şi de riscurile identificate.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot
înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se
stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori
regulamentul de organizare şi funcţionare.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor
care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.
În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate
şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din reprezentanţii
lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pe de o
parte şi angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu
cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi medicul de medicina muncii, de cealaltă parte.
Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie
este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi
pe o perioadă de 2 ani.
În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor, cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de
securitate şi sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi.
Modalitatea de desemnare reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi
sănătate în muncă va fi stabilita prin contractul colectiv de muncă , regulamentul intern sau
regulamentul de organizare şi funcţionare.
Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi
desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă , după cum urmează:

Nr. crt. Număr lucrători Număr reprezentanţi

a) 50 la 100 2
b) 101 la 500 3
c) 501 la 1000 4
d) 1001 la 2000 5
e) 2001 la 3000 6
f) 3001 la 4000 7
g) peste 4000 8
105
 Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele
de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice.
Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:
a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 lucrători;
b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 lucrători;
c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 lucrători;
d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1499 lucrători;
e) 20 ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1500 lucrători şi peste.
Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi
sănătate în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala
unităţii.
Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate
şi sănătate în muncă.
Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin
decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la
cunoştinţa tuturor lucrătorilor.
La întrunirile comitetului vor fi convocaţi să participe lucrătorii desemnaţi,
reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în care angajatorul a
contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii
acestora.
La întrunirile comitetului pot fi invitaţi să participe inspectori de muncă.

Secţiunea a 2-a. Funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului

propriu de funcţionare.
Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate
în muncă, cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.
Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar şi este
transmisă membrilor comitetului, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul,
serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru
întrunirea comitetului.
Secretarul comitetului convoacă în scris membrii comitetului de securitate şi
sănătate în muncă cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora
stabilite.
La fiecare întrunire secretarul încheie un proces-verbal care va fi semnat de către
toţi membrii comitetului.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit, dacă sunt prezenţi
cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor săi.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două
treimi din numărul membrilor prezenţi.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii
ale procesului verbal încheiat.
Secretarul comitetului transmite inspectoratului teritorial de muncă, în termen de
10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului verbal încheiat.

106
 Secţiunea a 3-a . Atribuţiile Comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate

cu prevederile art. 16, 17 şi 18 din Legea nr. 319/2006, comitetul de securitate şi sănătate în
munca are cel puţin următoarele atribuţii:
a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în munca şi
planul de prevenire şi protecţie, conform r egulamentului intern sau regulamentului de
organizare şi funcţionare;
b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloace-
lor necesare realizării prevederilor lui şi eficienta acestora din punct de vedere al
îmbunătăţirii condiţiilor de munca;
c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în
considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în
situaţia constatării anumitor deficiente;
d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de
munca, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;
e) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de preve-
nire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;
f) propune măsuri de amenajare a locurilor de munca, ţinând seama de prezenta
grupurilor sensibile la riscuri specifice;
g) analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de munca şi modul în
care isi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;
h) urmăreşte modul în care se aplica şi se respecta reglementările legale privind
securitatea şi sănătatea în munca, măsurile dispuse de inspectorul de munca şi inspectorii
sanitari;
i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de munca şi a
imbolnavirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de munca şi
propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;
j) analizează cauzele producerii accidentelor de munca, imbolnavirilor profesionale şi
evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse
în urma cercetării;
k) efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de
lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;
l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în munca de
către conducătorul unităţii cel puţin o data pe an, cu privire la situaţia securităţii şi
sănătăţii în munca, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienta acestora în anul
încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în
anul următor.

Secţiunea a 4-a . Obligaţiile angajatorului referitoare la

comitetul de securitate şi sănătate

Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă

toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să-şi poată da avizul în cunoştinţă
de cauză.
Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi
sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă,

107
acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi
propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în anul următor.

Angajatorul trebuie să transmită raportul de mai sus, avizat de membrii comitetului

de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului teritorial de muncă.
Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului documentaţia referitoare la
caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi
individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime.

Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu

privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi
protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru,
măsurile de prim-ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.

Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său

de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau
extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă
şi modul în care serviciile de prevenire şi protecţie îşi îndeplinesc atribuţiile.

În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de

securitate şi sănătate în munca, conform atribuţiilor acestuia, trebuie sa motiveze decizia
sa în fata comitetului; motivatia va fi consemnată în procesul-verbal.

108
 IX. INSTRUIREA LUCR TORILOR ÎN DOMENIUL
SECURIT II ŞI S N T II ÎN MUNC
Instruirea lucrătorilor în domeniul SSM reprezintă un ansamblul de activităţi
organizate prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor în
acest palier , fiind dispusă prin prevederile art. 20 din Legea nr. 319 / 2006 a SSM şi
detaliat în CAPITOLUL V al NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a actului normativ.
Acest proces este parte a pregătirii profesionale şi are ca scop eliminarea sau
micşorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau insuficienţa
cunoştinţelor de SSM .
Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor
aferente sferei SSM care , prin asimilare şi repetare , conduc la formarea compor-
tamentului normal în muncă , dezvoltă deprinderile corecte faţă de riscuri şi stimulează
capacitatea de mobilizare în raport cu acestea .
Pregătirea în domeniul SSM se realizează prin forme specifice în învăţământul
tehnic ( preuniversitar şi universitar ) , în timp ce instruirea în domeniul SSM se face la
nivelul tuturor angajatorilor . Prin formele de învăţământ se urmăreşte asigurarea unei
pregătiri generale privind SSM a populaţiei potenţial active , în timp ce instruirea în
domeniul SSM asigură pregătirea specifică a populaţiei active .
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii se efectuează în timpul programului de lucru , acestă
perioadă fiind considerată timp de muncă.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă cuprinde trei
faze:
a) instruirea introductiv generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.

o La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă vor fi

folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire cum ar fi: expunerea, demonstraţia,
studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.
o Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare
unei instruiri adecvate.
o Fiecare angajator trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe
meserii sau activităţi.
o Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se
consemnează în mod obligatoriu în fişa individuală de instruire, conform modelului din
anexa nr. 11 , cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.
o Completarea fişei de instruire se va face cu pix cu pastă sau stilou, imediat
după verificarea instruirii.
o După efectuarea instruirii, fişa de instruire se semnează de către lucrătorul
instruit şi de către persoanele care au efectuat şi verificat instruirea.
o Fişa de instruire va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi
însoţită de o copie a fişei de aptitudini completată de către medicul de medicina muncii
în urma examenului medical la angajare.
- Pentru persoanele aflate în întreprindere şi / sau unitate cu permisiunea anga-
jatorului, acesta stabileşte prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare
şi funcţionare reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi / sau
unitate.
- Pentru lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi / sau unitatea
unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va sigura instruirea lucrătorilor
privind activităţile specifice întreprinderii şi / sau unităţii respective, riscurile pentru

109
securitate şi sănătate în muncă , precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi
protecţie la nivelul întreprinderii şi / sau unităţii, în general.
Instruirea prevăzută la ultimele două alineate se consemnează în fişa de instruire
colectivă conform modelului din anexa nr.12 la N.M de aplicare a Legii nr. 319/2006 .
o Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, un exemplar se
va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie
care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor
instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.
o Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării
legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un
reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

INSTRUIREA INTRODUCTIV GENERAL se face:

a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art.5 lit.a) din Legea securităţii şi
sănătăţii în muncă nr.319/2006;
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
Scopul instruirii introductiv generale este de a informa despre activităţile
specifice întreprinderii şi / sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate
în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul
întreprinderii şi / sau unităţii, în general.
Instruirea introductiv generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20
persoane de către:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
♦ Durata instruirii introductiv generale depinde de specificul activităţii şi riscurile
pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
♦ Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv

♦ Sunt exceptate de la obligaţiile de mai sus următoarele persoane

generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.

o cele aflate în întreprindere şi / sau unitate cu permisiunea angajatorului;

o lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi /
sau unitatea unui alt angajator ;
o reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul
aplicării legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă.
cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi
protecţie din întreprindere şi/sau unitate.

În cadrul instruirii introductiv generale se vor expune, în principal, următoarele

probleme:
legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi
sănătate în muncă;
riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;

110
 măsuri la nivelul întreprinderii şi / sau unităţii privind acordarea primului ajutor,
stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.
• Conţinutul instruirii introductiv generale trebuie să fie în conformitate cu tematica

•
aprobată de către angajator.
Instruirea introductiv generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor

•
pe bază de teste.
Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
• Nu vor putea fi angajaţi cei care nu şi-au însuşit cunoştinţele
prezentate în instruirea introductiv generală.
INSTRUIREA LA LOCUL DE MUNC se face după instruirea introductiv
generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă,
precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de
muncă, post de lucru şi / sau fiecărei funcţii exercitate.
Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor cărora li s-a efectuat şi
instruirea introductiv generală , inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul
întreprinderii şi / sau unităţii.
• Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de

•
muncă, în grupe de maximum 20 persoane.
Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.
Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul
fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin
instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către
angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă /
lucrătorul desemnat / serviciul intern de protecţie şi prevenire / serviciul extern de
protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator care vor fi păstrate la persoana ce
efectuează instruirea.
Instruirea la locul de muncă va cuprinde:
a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională
specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru;
b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau
postul de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind
activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
e) instruirea la locul de muncă va include obligatoriu demonstraţii practice
privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice
privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare,
intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

111
 Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face
numai după verificarea cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui care a făcut
instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.
INSTRUIREA PERIODIC se face tuturor lucrătorilor cărora li s-a efectuat
instruirea introductiv generală şi la locul de muncă şi are drept scop reâmprospătarea
şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
• Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
• Intervalul între două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii în
funcţie de condiţiile locului de muncă şi / sau postului de lucru şi nu va fi mai mare de 6

• Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul între două instruiri periodice va

luni.

• Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care

fi de cel mult 12 luni.

efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator / lucrătorul desemnat / serviciul

intern de prevenire şi protecţie / serviciile externe, care vor semna fişele de instruire ale

• Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.

lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.

• Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către

angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă /
lucrătorul desemnat/serviciul intern de protecţie şi prevenire / serviciul extern de
protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator , care vor fi păstrate la persoana ce
efectuează instruirea.

REINSTRUIRE
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
a) când un lucrător a lipsit peste 30 zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în
muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi / sau postului de lucru sau ale
instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în
unitate;
c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
d) la executarea unor lucrări speciale;
e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echi-
pamentului existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
Durata reinstruirii nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii
de către conducătorul locului de muncă respectiv împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.

Reinstuirea se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care

şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă / lucrătorul
desemnat / serviciul intern de protecţie şi prevenire / serviciul extern de protecţie şi
prevenire şi aprobate de către angajator , care vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.

112
 X. PERICOL GRAV ŞI IMINENT ŞI ZONE CU RISC RIDICAT SPECIFIC

Secţiunea 1 . Pericol grav si iminent de accidentare

Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, aşa cum este el definit la art.5 lit.l)
din Legea nr.319/2006 ( “ situaţia concretă, reală şi actuală, căreia îi lipseşte doar prilejul
declanşator pentru a produce un accident în orice moment; ” ) , poate fi constatată de
către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de
prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi
de către inspectorii de muncă.
La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat
următoarele măsuri de securitate:
a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii în care scop :
- va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va
asigura instruirea acestora.
b) evacuarea personalului din zona periculoasă , în care scop:
- întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;
- afişeze planul de evacuare la loc vizibil;
- instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice
modul în care şi-au însuşit cunoştinţele.
c) anunţarea serviciilor specializate, în care scop trebuie să :
- desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să-I
instruiască în acest sens;
- asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.
d) anunţarea conducătorilor ierarhici, în care scop trebuie să:
- stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.
e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent în
care scop trebuie să:
- desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol
grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare
intervenţiei;
- stabilească serviciile specializate care pot interveni.

Angajatorul trebuie să stabilească aceste măsuri de securitate ţinând seama de

natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi prezenţa altor
persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

Secţiunea a 2-a . Zone cu risc ridicat şi specific

Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit.k) din Legea nr. 319
/ 2006 [“ să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit, conform reglementărilor
în vigoare”], trebuie să conţină nominalizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi / sau
unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru aceste zone.
Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi
lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile
stabilite în urma evaluării riscurilor.
Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru
zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi
prevenire.
113
 XI. COMUNICAREA, CERCETAREA, ÎNREGISTRAREA, RAPORTAREA ŞI
EVIDEN A ACCIDENTELOR DE MUNC
ŞI A BOLILOR PROFESIONALE

1. ACCIDENTELE DE MUNC

În termeni generali, accidentele şi bolile profesionale constau în lezarea

componentei biologice a factorilor umani, în cursul desf şur rii unui proces de munc .
Fenomenul se poate produce neaşteptat, brusc, violent - cazul accidentelor de munc , sau
într-un interval mai mare de timp prin acumulare în organism a noxelor - situa ia bolilor
profesionale. Premisa apari iei unor astfel de evenimente o constituie faptul c indiferent
de natura activit ii, realizarea oric rui proces de munc nu poate avea loc în absen a
unuia din urm torii factori:
☺ executant ;
☺ sarcin de munc ;
☺ mijloacele de produc ie ;
☺ mediul de munc .
Pentru ca procesul s aib loc, nu este suficient prezen a acestor factori, ei
trebuind s constituie un sistem - sistemul de munc - ale c rui elemente s interac ioneze
şi s se influen eze reciproc .
Accidentele de munc şi bolile profesionale pot fi considerate drept consecin e ale
unor disfunc ii ap rute în sistemul de munc în care omul este executant.

1.1. Noţiunea de accident de muncă

Prin termenul de „accident” se desemneaz un eveniment neaşteptat, care apare

brusc, este imprevizibil şi întrerupe desf şurarea normal a unei ac iuni.
No iunea de „accident de munc ” trebuie circumscris unui proces de munc şi
implic în mod obligatoriu prezen a omului în calitate de executant.
Concret, accidentul de munc const în lezarea violent şi brusc a integrit ii
biologice a factorului uman, având drept urmare pierderea sau micşorarea capacit ii de
munc .
Potrivit art. 5 , lit. „g” din Legea securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006,
accidentul de munc este definit ca fiind: „ vătămarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de
cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”.

De asemenea, conform art. 30 din acelaşi act normativ, este accident de munc :

a) accidentul suferit de persoane aflate în vizit în întreprindere şi / sau unitate,

cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv în cadrul unor activit i culturale, sportive, în ar sau în afara grani elor
rii, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
115
 c) accidentul survenit în cadrul activit ilor cultural - sportive organizate în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activit i;
d) accidentul suferit de orice persoan , ca urmare a unei ac iuni întreprinse din
proprie ini iativ pentru salvarea de vie i omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoan , ca urmare a unei ac iuni întreprinse din
proprie ini iativ pentru prevenirea ori înl turarea unui pericol care amenin avutul public
şi privat;
f) accidentul cauzat de activit i care nu au leg tur cu procesul muncii, dac se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator,
ori în alt loc de munc organizat de aceştia, în timpul programului de munc , şi nu se
datoreaz culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dac deplasarea s-a f cut în timpul şi pe traseul normal
de la domiciliul lucr torului la locul de munc organizat de angajator, şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplas rii de la sediul persoanei juridice sau de la
adresa persoanei fizice la locul de munc sau de la un loc de munc la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de munc ;
i) accidentul suferit în timpul deplas rii de la sediul persoanei juridice sau de la
adresa persoanei fizice la care este încadrat victima, ori de la orice alt loc de munc
organizat de acestea, la o alt persoan juridic sau fizic , pentru îndeplinirea sarcinilor de
munc , pe durata normal de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau dup încetarea lucrului, dac victima prelua sau
preda uneltele de lucru, locul de munc , utilajul sau materialele, dac schimba
îmbr c mintea personal , echipamentul individual de protec ie sau orice alt echipament
pus la dispozi ie de angajator, dac se afla în baie ori în sp l tor, sau dac se deplasa de la
locul de munc la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dac acesta a avut loc în
locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste
locuri;
l) accidentul suferit de lucr tori ai angajatorilor români sau de persoane fizice
române, delega i pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara grani elor rii, pe
durata şi traseul prev zute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul român care efectueaz lucr ri şi servicii pe
teritoriul altor ri, în baza unor contracte, conven ii sau în alte condi ii prev zute de lege,
încheiate de persoane juridice române cu parteneri str ini, în timpul şi din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmeaz cursuri de calificare, recalificare sau
perfec ionare a preg tirii profesionale, în timpul şi din cauza efectu rii activit ilor aferente
stagiului de practic ;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamit i naturale, cum ar fi: furtun ,
viscol, cutremur, inunda ie, alunec ri de teren, tr snet (electrocutare) etc., dac victima se
afla în timpul procesului de munc sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) dispari ia unei persoane, în condi iile unui accident de munc şi în împrejur ri
care îndrept esc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoan aflat în îndeplinirea atribu iilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.
În cazul accidentului de traseu, deplasarea trebuie s se fac f r abateri
nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul s se fac în condi iile
prev zute de reglement rile de securitate şi s n tate în munc sau de circula ie în
vigoare.

116
 În raport cu urmările produse , accidentul de muncă se clasifică astfel:
a) accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) – accidentul
care produce incapacitate temporar de munc de cel pu in 3 zile calendaristice
consecutive, confirmat prin certificat medical fiind ca urmare a accidentului
suferit;
b) accident care produce invaliditate (INV) – accidentul care produce pierderea
par ial sau total a capacit ii de munc , confirmat prin decizie de încadrare
într-un grad de invaliditate, emis de organele medicale în drept;
c) accident mortal (D) – accidentul în urma c ruia se produce decesul
accidentatului confirmat, imediat sau dup un interval de timp, în baza unui act
medico-legal.
În func ie de num rul persoanelor accidentate în acelaşi timp, din aceleaşi cauze în
cadrul aceluiaşi eveniment, accidentul de munc poate fi:

a. individual ( 1- 2 accidenta i );
b. colectiv ( 3 sau mai mul i accidenta i ).

Legea securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006 şi Normele metodologice

pentru aplicarea acesteia, definesc în plus urm torii termeni :
Accident de muncǎ de circulaţie – accidentul survenit în timpul circula iei pe
drumurile publice sau generat de traficul rutier, dac persoana v t mat se afl în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu .
Accident de muncǎ de traseu - accidentul care a antrenat vat marea sau decesul:
a) în timpul şi pe traseul normal al deplas rii de la locul de munc la domiciliu şi
invers;
b) pe perioada pauzei reglementare de mas în locuri organizate de angajator, pe
traseul normal al deplas rii de la locul de munc la locul unde ia masa şi invers;
c) pe traseul normal al deplas rii de la locul de munc la locul unde îşi încaseaz
salariul şi invers.
Accident uşor – eveniment care are drept consecin leziuni superficiale care
necesit numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate temporar
de munc cu o durat mai mic de 3 zile.
Accident în afara muncii – accidentul care nu îndeplineşte condi iile prev zute de
Legea securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006.
Invaliditate evidentă – pierdere a capacit ii de munc datorat unor v t m ri
evidente, cum ar fi un bra smuls din um r, produse în urma unui eveniment, pân la
emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de c tre organele medicale în
drept.
Elementele accidentului de muncă
Pentru ca un accident s poat fi calificat drept accident de munc , potrivit defini iei
date prin lege, trebuie s fie întrunite mai multe elemente:
1) v t marea violent a organismului uman;
2) timpul producerii accidentului;
3) locul producerii accidentului;
4) calitatea celui accidentat.
117
1 Vătămarea organismului
- primul element caracteristic accidentului de munc , presupune afectarea
integrit ii anatomo-func ionale, cu efecte imediate asupra st rii de s n tate a persoanei
accidentate şi care conduce la anularea sau diminuarea uneia sau mai multor func ii
fiziologice. În cazul accidentului de munc , v t marea organismului trebuie s aib o
cauz exterioar , s fie violent şi involuntar .
Exemple:
a. Un atac de cord survenit în timpul lucrului f r s fie provocat de un factor extern
legat de procesul de munc , nu constituie accident de munc ;
b. Congestia cerebral cauzat de c ldura excesiv la un anumit loc de munc
reprezint un accident de munc .
Violen a - presupune ac iunea rapid , brusc a factorului extern asupra
organismului; evenimentul se produce neaşteptat, surprinzând victima care nu poate lua
m suri de evitare tocmai din cauza timpului scurt în care se petrece.
Observaţie: acest aspect al violen ei v t m rii organismului constituie criteriul care
a condus la desemnarea intoxica iei acute profesionale ca accident de munc şi nu ca
boal profesional .
V t marea violent a organismului trebuie s aib loc independent de voin a
victimei.
Comentariu: orice autovătămare, efectuată în mod deliberat, indiferent de locul şi
timpul în care a avut loc, nu se consideră accident de muncă.
Clasificarea vătămărilor organismului

În func ie de natura factorilor care le provoac , v t m rile organismului pot fi:

mecanice;
termice;
electrice;
chimice;
prin iradiere;
combinate.
Vătămările mecanice se materializeaz în: contuzii, t ieturi, striviri, fracturi,
în ep turi, etc. Ele pot fi cauzate de diverse corpuri în mişcare (c deri, rostogoliri,
alunec ri de corpuri, pr buşiri, alunec ri de teren, avalanşe, organe de maşini în mişcare,
etc.), de suprafe e periculoase la deplasare, de obiecte ascu ite sau t ioase, de animale
sau plante periculoase.
Vătămările termice se manifest sub forma arsurilor şi sunt cauzate de contactul
victimei cu flac ra deschis , cu obiecte calde, radia ii calorice sau temperatura ridicat a
aerului din spa iul de lucru.
Vătămările electrice se datoreaz trecerii prin organism a unui curent de o anumit
tensiune şi intensitate, ce se concretizeaz în electrocut ri şi arsuri ale pielii.
Vătămările chimice se manifest sub forma intoxica iilor acute provocate de
substan e toxice sau a arsurilor chimice cauzate de substan e caustice.
Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radia ii.
Vătămările combinate sunt produse de mai mul i factori de natur diferit .

2 Timpul producerii accidentului

- este al doilea element caracteristic accidentului de munc .
118
 Din acest punct de vedere, se încadreaz ca accident de munc v t marea, care are

•
loc:

•
în timpul procesului de munc ;
în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu - inclusiv în afara programului

•
obişnuit de lucru, inclusiv al sarcinilor de stat sau cultural-sportive;

•
înainte de începerea sau dup încetarea lucrului;

•
în timpul pauzelor regulamentare în locuri organizate de angajator;
în timpul deplas rii de la serviciu la domiciliu şi invers, de la un loc de munc la
altul pentru îndeplinirea unei sarcini de munc , spre locul organizat pentru

•
pauze;
în timpul programului oficial de lucru, pentru activit i ce nu au leg tur cu
procesul muncii, dac evenimentul s-a produs la un loc de munc (accidentul
determinat de fenomene sau calamit i naturale, accident suferit de o persoan
aflat în îndeplinirea atribu iilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni, pentru
salvarea de vie i omeneşti, pentru prevenire ori înl turarea unui pericol care

•
amenin avutul public );
în timpul practicii profesionale pentru studen i, elevi şi ucenici sau a vizitelor

•
organizate la o persoan juridic / fizic în scop profesional;
întimpul cursurilor de calificare, recalificare sau perfec ionare a preg tirii
profesionale.

3 Locul producerii accidentului

- este al treilea element determinant al accidentului de munc . Pentru ca un accident
oarecare s fie încadrat ca accident de munc acesta trebuie s se produc la locul de
munc .
Sub aspect juridic, conform prevederilor art. 5 lit. k) din Legea securit ii şi s n t ii
în munc nr. 319 / 2006 , prin loc de muncă se în elege: „ locul destinat să cuprindă posturi
de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria
întreprinderii şi / sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii ” ;
Prin extensie, legea accept ca accident de munc şi evenimentele produse pe
traseul normal de deplasare de la locul de munc la domiciliu şi invers, dac se încadreaz
în timpul suficient parcurgerii acestuia, iar deplasarea se face cu mijloace de transport
conforme cu prevederile legale în vigoare.

4 Calitatea victimei
- constituie cel de al patrulea element caracteristic accidentului de munc , iar victima
trebuie s fie participant la procesul de munc
Participant la procesul de munc este orice persoana care presteaz o activitate de
munc pe cont propriu sau pentru o persoan juridic sau fizic , indiferent de natura
juridic a raportului de munc încheiat.

Dispozi iile legale din ara noastr precizeaz , sub acest aspect urm toarele
categorii de persoane:

salaria ii - persoane angajate cu contract de munc individual ( pe perioad

nedeterminat , pe o perioad determinat , pentru munc temporar , cu timp par ial,
pentru munc la domiciliu ), respectiv raport de munc ;
119
 membrii asocia iilor familiale constituite legal;
lucr tori independen i ( persoane autorizate s lucreze pe cont propriu );
membrii cooperatori;
şomeri pe perioada reconversiei;
elevi, studen i şi ucenici în timpul efectu rii practicii în produc ie sau a vizitelor
cu caracter didactic;
persoana cu firm proprie, care coordoneaz activitatea unit ii al c rui proprietar
este ( patron ).
NOT : Legea securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006 introduce no iunea de
lucrător ca fiind persoana angajat de un angajator, potrivit legii, inclusiv studen ii, elevii
în perioada efectu rii stagiului de practic , precum şi ucenicii şi al i participan i la procesul
de munc , cu excep ia persoanelor care presteaz activit i casnice.

1.2. Intoxica ia acut profesional

Intoxicaţia acută profesională, reprezint starea patologic ap rut brusc, ca urmare

a expunerii organismului la noxe existente la locul de munc .
Exemplu: intoxica ia acut cu monoxid de carbon, hidrogen sulfurat, etc., irit ri sau
tulbur ri ale aparatului respirator datorate inhal rii clorului, ş.a.
Determinantul de baz pentru a încadra ( clasifica ) efectul unui accident, ca
v t mare violent sau ca boal profesional , este dat de natura evenimentului, respectiv
de o expunere instantanee sau de o expunere în timp îndelungat, la factorii de risc
caracteristici muncii respective şi / sau mediului de munc .

Exemple:
1) O deficien auditiv , se încadreaz ca accident de munc , dac este cauzat de o
explozie şi, ca boal profesional , dac este urmarea unei expuneri în timp îndelungat la
zgomotul industrial.
2) V t marea tendoanelor de la o m n este considerat accident de munc , dac
este cauzat de o lovitur , iar afec iunile tendoanelor provocate de mişc ri repetative şi
ritmice ( vibra iile ), specifice locului de munc , sunt încadrate ca boli profesionale.
3) Eforturile extreme, cum sunt ridic rile accidentale de greut i, care produc
v t m ri ale organismului, cu efect nociv imediat ( imobilizarea acuta a victimei ), sunt
încadrate ca accidente de munc ; dac aceste eforturi au un caracter permanent, legat de
specificul muncii şi provoac afec iuni, sunt încadrate ca boli profesionale.
Intoxica ia acut profesional se încadreaz şi ca accident de munc şi ca boal
profesional , dac expunerea lucr torului este instantanee şi accidental . Dac expunerea
se face în timp îndelungat, intoxica ia acut profesional se încadreaz numai ca boal
profesional .

1.3. Incidentul periculos

Incidentul periculos este definit ca eveniment identificabil cum ar fi explozie,

incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunc ionalitatea
unei activit i sau a unui echipament de munc şi / sau comportamentul neadecvat al
factorului uman care nu a afectat lucr torii, dar ar fi fost posibil s aib asemenea urm ri
şi / sau a cauzat ori ar fi fost posibil s produc pagube materiale .

120
 2. COMUNICAREA EVENIMENTELOR
În accep iunea Legii securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006, evenimentul se
refer la:
- accidentul care a antrenat decesul sau v t m ri ale organismului, produs în
timpul procesului de munc ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ;
- situa ia de persoan dat disparut ;
- accidentul de traseu ori de circula ie, în condi iile în care au fost implicate
persoane angajate ;
- incidentul periculos ;
- cazul susceptibil de boal profesional sau legat de profesiune;
Conform prevederilor Legii securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006 şi a Normei
Metodologice de aplicare a acesteia , sunt stabilite urm toarele reguli privind comunicarea
evenimentelor :
Orice eveniment va fi comunicat de îndată (imediat) angajatorului de c tre
conduc torul locului de munc sau de oricare alt persoan care are cunoştin de
producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, dup cum urmeaz :
a) inspectoratelor teritoriale de munc , toate evenimentele aşa cum sunt
definite mai sus;
b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346 / 2002 privind asigurarea pentru
accidente de munc şi boli profesionale, cu modific rile şi complet rile ulterioare,
evenimentele urmate de incapacitate temporar de munc , invaliditate sau deces, la
confirmarea acestora;
c) organelor de urm rire penal , dup caz.

Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel pu in urm toarele informa ii, conform

modelului din anexa nr. 13 din Norma metodologic de aplicare a Legii securit ii şi
s n t ii în munc nr. 319 / 2006:
a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dac este
cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;
b) sediul/adresa şi num rul de telefon ale angajatorului;
c) locul unde s-a produs evenimentul;
d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat
accidentatul;
e) numele şi prenumele victimei;
f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civil , copii în între inere, alte
persoane în între inere, ocupa ia, vechimea în ocupa ie şi la locul de munc ;
g) împrejur rile care se cunosc şi cauzele prezumtive;
h) consecin ele accidentului;
i) numele şi func ia persoanei care comunic evenimentul;
j) data comunic rii;
k) unitatea medical la care a fost internat accidentatul.

Dac printre victimele evenimentului se afl şi lucr tori ai altor angajatori,

evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora, de c tre angajatorul la care s-a
produs evenimentul.
Evenimentul produs ca urmare a unei ac iuni întreprinse din proprie ini iativ pentru
salvarea de vie i omeneşti sau pentru prevenirea ori înl turarea unui pericol care amenin
avutul public şi privat, dac a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unit ii şi nu a avut nicio
121
leg tura cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de munc pe raza c ruia s-a
produs , de c tre orice persoan care are cunoştin despre producerea evenimentului .
În cazul accidentelor de circula ie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul
victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de
serviciu, serviciile poli iei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de
munc din jude ul pe raza c ruia s-a produs.
Angajatorul va lua m surile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultat
din producerea evenimentului, pân la primirea acordului din partea organelor care
efectueaz cercetarea, cu excep ia cazurilor în care men inerea acestei st ri ar genera
producerea altor evenimente, ar agrava starea accidenta ilor sau ar pune în pericol via a
lucr torilor şi a celorlal i participan i la procesul muncii.
În situa ia în care este necesar s se modifice starea de fapt rezultat din producerea
evenimentului, se vor face, dup posibilit i, schi e sau fotografii ale locului unde s-a
produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care con in sau poart o urm a
evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectueaz cercetarea şi vor
constitui probe în cercetarea evenimentului.
Pentru orice modificare a st rii de fapt rezultat din producerea evenimentului,
angajatorul sau reprezentantul s u legal va consemna, pe propria r spundere, într-un
proces-verbal, toate modific rile efectuate dup producerea evenimentului.
Inspectoratul teritorial de munc pe raza c ruia a avut loc evenimentul, va comunica
Inspec iei Muncii:
a) incidentul periculos;
b) evenimentul care a avut ca urmare deces;
c) evenimentul care a avut ca urmare accident colectiv;
d) evenimentul care a avut ca urmare accident urmat de invaliditate evident ;
e) evenimentul care a avut ca urmare accident urmat de invaliditate ( dup
primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate ).
La solicitarea organelor care efectueaz cercetarea evenimentului, unitatea sanitar
care acord asisten medical de urgen se va pronun a în scris cu privire la diagnosticul
provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucr toare de la primirea solicit rii.
Unitatea sanitar care acord asisten medical de urgen va lua m suri pentru
recoltarea probelor de laborator, în vederea determin rii consumului de alcool sau de
droguri, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul
teritorial de munc , urmând s comunice rezultatul determin rilor specifice, în termen de 5
zile lucr toare de la ob inerea acestora.
În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de munc va
solicita, în scris, unit ii medico-legale competente, un raport preliminar din care s reias
faptul c decesul a fost sau nu urmarea unei v t m ri violente, în conformitate cu
prevederile Ordonan ei Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activit ii şi func ionarea
institu iilor de medicin legal , aprobat cu modific ri prin Legea nr.459/2001, republicat ,
şi legisla iei subsecvente.
Conform prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea securit ii şi s n t ii în munc nr.
319 / 2006, unitatatea medico-legal va transmite inspectoratului teritorial de munc , în
termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legal .
În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiz medical şi
recuperare a capacit ii de munc , care a emis decizia de încadrare într-un grad de
invaliditate, va trimite o copie de pe decizie, în termen de 3 zile lucr toare de la data
eliber rii acesteia, la inspectoratul teritorial de munc pe raza c ruia s-a produs accidentul.

122
 3. CERCETAREA EVENIMENTELOR

Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi are ca scop stabilirea împrejurărilor şi

cauzelor care au condus la producerea acestuia, a reglementărilor legale încălcate, a
răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri
similare şi, respectiv pentru determinarea caracterului accidentului .
Potrivit normelor legale în vigoare cercetarea se face imediat dup comunicare, dup
cum urmeaz :
a) de c tre angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate
temporar de munc ;
b) de c tre inspectoratele teritoriale de munc , în cazul evenimentelor care au
produs invaliditate evident sau confirmat , deces, accidente colective, incidente
periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporar de munca
lucr torilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situa iile cu persoane date
disp rute;
c) de c tre Inspec ia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele
evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de c tre autorit ile de s n tate public teritoriale, respectiv a municipiului
Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boal profesional şi a bolilor legate de profesiune.

Rezultatul cercet rii evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.

Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporar de munc se

efectueaz de c tre angajatorul la care s-a produs evenimentul.
Angajatorul are obliga ia s numeasc de îndat , prin decizie scris , comisia de
cercetare a evenimentului.
Comisia de cercetare a evenimentului va fi compus din cel pu in 3 persoane; una
dintre acestea trebuie s fie lucr tor desemnat, reprezentant al serviciului intern sau
reprezentant al serviciului extern, cu preg tire de nivel superior.
Persoanele numite de c tre angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie
s aib preg tire tehnic corespunz toare, s nu fie implicate în organizarea şi conducerea
locului de munc unde a avut loc evenimentul şi s nu fi avut o responsabilitate în
producerea evenimentului.
Angajatorul care şi-a asumat atribu iile în domeniul securit ii şi s n t ii în munc
nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz poate apela la
servicii externe.
Dac în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferi i, în comisia de
cercetare numit de angajatorul la care s-a produs evenimentul, vor fi nominalizate şi
persoane numite prin decizie scris , de c tre ceilal i angajatori.
Angajatorul care a organizat transportul r spunde pentru cercetarea accidentului de
circula ie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporar de munc , cu
respectarea, atunci când este cazul, a prevederilor aliniatului de mai sus.
Cercetarea evenimentului produs ca urmare a unei ac iuni întreprinse din proprie
ini iativ pentru salvarea de vie i omeneşti sau pentru prevenirea ori înl turarea unui
pericol care amenin avutul public şi privat, dac acesta a avut loc în afara întreprinderii
şi/sau unit ii angajatorului şi nu a avut nicio leg tur cu aceasta, se efectueaz în
condi iile legii.
Angajatorul care nu dispune de personal competent sau nu are personal suficient,
trebuie s asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protec ie.
123
 În cazul accidentelor de circula ie pe drumurile publice, serviciile poli iei rutiere vor
transmite organelor împuternicite s efectueze cercetarea, la cererea acestora, în termen
de 5 zile lucr toare de la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la fa a
locului şi orice alte documente existente, necesare cercet rii: copii de pe declara ii, foaia
de parcurs, ordin de deplasare, schi e.
În baza acestor acte şi a altor documente din care s rezulte c victima se afla în
îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit legii vor efectua
cercetarea evenimentului.
Persoanele împuternicite, potrivit legii, s efectueze cercetarea evenimentelor au
dreptul s ia declara ii scrise, s preleveze sau s solicite prelevarea de probe necesare
cercet rii, s solicite sau s consulte orice acte sau documente ale angajatorului, iar
acesta este obligat s le pun la dispozi ie în condi iile legii. Cheltuielile necesare
prelev rii şi analiz rii probelor în vederea cercet rii vor fi suportate de angajatorul la care a
avut loc evenimentul.
Pentru cercetarea evenimentelor, se pot solicita exper i sau specialişti cum ar fi cei
din cadrul unor operatori economici cu competen e potrivit legii s efectueze axpertize
tehnice, care vor face parte integrant din dosarul de cercetare a evenimentului, iar aceştia
trebuie s r spund solicit rii.
Cheltuielile aferente efectu rii expertizelor se suport de c tre angajatorul la care a
avut loc evenimentul sau care se face r spunz tor de organizarea activit ii în urma c reia
s-a produs evenimentul.

Termenele de finalizare a cercetǎrii unui eveniment sunt de :

1. cel mult 5 zile lucr toare de la data producerii, în cazul evenimentului urmat de
incapacitate temporar de munc , cu excep ia cazurilor când este necesar prelevarea de
probe, efectuarea de expertize, pentru care se poate solicita, în scris, argumentat şi în
termen, la inspectoratul teritorial de munc pe raza c ruia s-a produs evenimentul,
prelungirea termenului de cercetare;
2. cel mult 10 zile lucr toare de la data comunic rii evenimentului care au antrenat
deces, invaliditate evident , accident colectiv şi situa ie de persoan dat disp rut ,
precum şi cercetarea incidentelor periculoase, cu excep ia situa iilor în care este necesar
eliberarea certificatului medico-legal, prelevarea de probe, efectuarea de expertize, pentru
care inspectoratul teritorial de munc care cerceteaz evenimentele poate solicita în scris,
argumentat şi în termen, la Inspec ia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.
În cazul accidentului cu incapacitate temporar de munc , în urma c ruia a
intervenit invaliditate confirmat prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial
de munc va completa dosarul de cercetare întocmit la data producerii evenimentului, şi va
întocmi un nou proces –verbal de cercetare bazat pe dosarul astfel completat.
Întocmirea noului proces verbal de cercetare a accidentului urmat de incapacitate
temporar de munc , se face în cel mult 5 zile lucr toare de la data primirii de c tre
inspectoratul teritorial de munc a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate sau a
certificatului de constatare medico- legal.
În cazul evenimentului a c rui consecin este invaliditate evident , evenimentul va
fi cercetat de inspectoratul teritorial de munc ca eveniment care a produs incapacitate
temporar de munc şi, în func ie de consecin ele ulterioare ale evenimentului, se va
proceda conform prevederilor alineatelor de mai sus.

124
 În urma cercet rii evenimentelor se întocmeşte un “ dosar de cercetare”, care va
cuprinde:
a) opisul actelor aflate în dosar;
b) procesul-verbal de cercetare;
c) nota de constatare la fa a locului, încheiat imediat dup producerea
evenimentului de c tre inspectorul de munc , în cazul evenimentelor care se cerceteaz de
c tre inspectoratul teritorial de munc / Inspec ia Muncii, conform competen elor sau de
c tre lucr torul desemnat/serviciile externe de prevenire şi protec ie, în cazul
evenimentelor a c ror cercetare intr în competen a angajatorului şi semnat de c tre
angajator/reprezentantul s u legal, care va cuprinde preciz ri cum ar fi pozi ia victimei,
existen a sau nu a echipamentului individual de protec ie, starea echipamentelor de
munc , modul în care func ionau dispozitivele de protec ie, închiderea fişei individuale de
instructaj prin barare şi semn tur , ridicarea de documente sau prelevarea de probe;
d) schi e, fotografii referitoare la eveniment;
e) declara iile accidenta ilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate
temporar de munc sau de invaliditate;
f) declara iile martorilor şi ale oric ror persoane care pot contribui la elucidarea
împrejur rilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
g) declara iile persoanelor r spunz toare de nerespectarea reglement rilor
legale;
h) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejur rilor şi
a cauzelor reale ale evenimentului;
i) copii ale certificatului constatator sau orice alte autoriza ii în baza c ruia
angajatorul îşi desf şoar activitatea;
j) copii ale fişei de expunere la riscuri profesionale şi fişei de aptitudine;
k) copii ale contractelor individuale de munc ale victimelor;
l) copii ale fişelor de instruire individual în domeniul securit ii şi s n t ii în
munc ale victimelor; în caz de deces se va anexa în original;
m) concluziile raportului de constatare medico-legal , în cazul accidentului
mortal;
n) copie a hot rârii judec toreşti prin care se declar decesul, în cazul
persoanelor date disp rute;
o) copie a certificatelor de concediu medical în cazul accidentului urmat de
incapacitate temporar de munc ;
p) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului
urmat de invaliditate;
q) actul emis de unitatea sanitar care a acordat asisten a medical de urgen ,
din care s rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consulta ie şi
diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu;
r) copie a procesului-verbal de cercetare la fa a locului, încheiat de serviciile
poli iei rutiere, în cazul accidentelor de circula ie pe drumurile publice.

Dup caz, dosarul de cercetare va mai cuprinde, , orice alte acte şi documente
necesare pentru a determina caracterul accidentului, cum ar fi:
a) copie a autoriza iei, în cazul în care victima desf şura o activitate care
necesita autorizare;
b) copie a diplomei, adeverin ei sau certificatului de calificare a victimei;
c) acte de expertiz tehnic , întocmite cu ocazia cercet rii evenimentului;

125
 d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care s se poat stabili locul,
data şi ora producerii evenimentului sau s se poat justifica prezen a victimei la locul, ora
şi data producerii evenimentului;
e) documente din care s rezulte c accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
f) coresponden a cu alte institu ii/unit i în vederea ob inerii actelor solicitate;
g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare;
h) actul medical, emis de unitatea sanitar care a acordat asisten medical de
urgen , din care s rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;
i) procesul verbal încheiat dup producerea evenimentului, în condi iile în care a
fost care necesar modificarea st rii de fapt;
j) formularul pentru înregistrarea accidentului de munc denumit în continuare
FIAM, aprobat prin Ordinul Ministerului Muncii, Solidarit ii Sociale şi Familiei nr. 3 din 03
ianuarie 2007 ( Anexa 1).
Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie s îndeplineasc urm toarele condi ii:
a) filele dosarului s fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat
cercetarea sau de membrii comisiei de cercetare numit de angajator şi ştampilate, cu
ştampila inspectoratului sau angajatorului;
b) num rul total de file con inut de dosarul de cercetare, şi num rul de file pentru
fiecare document anexat la dosar s fie men ionat în opis;
c) fiecare document, cu excep ia procesului-verbal de cercetare, s fie identificat,
în dosarul de cercetare, ca anex ;
d) paginile şi spa iile albe s fie barate;
e) schi ele referitoare la eveniment, anexate la dosar, s fie înso ite de explica ii;
f) fotografiile, referitoare la eveniment, s fie clare şi înso ite de explica ii;
g) formularul pentru declara ii s fie conform modelului din anexa nr.14.
h) declara iile aflate la dosar s fie tehnoredactate, pentru a se evita eventualele
confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul şi semnate de
c tre inspectorul care a efectuat cercetarea sau de c tre unul dintre membrii comisiei de
cercetare.

Dosarul de cercetare se va întocmi astfel:

a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporar
de munc ; dosarul se p streaz în arhiva angajatorului care înregistreaz accidentul;
b) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se p streaz la
inspectoratul teritorial de munc care a efectuat cercetarea;
c) în dou exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmat
prin decizie, deces, accidente colective; originalul se înainteaz organelor de urm rire
penal şi un exemplar se p streaz la inspectoratul teritorial de munc care a efectuat
cercetarea;
d) în dou exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evident ;
originalul se p streaz la inspectoratul teritorial de munc care a efectuat cercetarea şi un
exemplar se transmite angajatorului care înregistreaz accidentul;
e) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspec ia Muncii; originalul
se înainteaz organelor de urm rire penal , un exemplar se p streaz la Inspec ia Muncii şi
un exemplar la inspectoratul teritorial de munc pe raza c ruia s-a produs evenimentul;
f) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitate
temporar de munc pentru victime cu angajatori diferi i; originalul se p streaz în arhiva
angajatorului care înregistreaz accidentul şi celelalte exemplare se p streaz de c tre
ceilal i angajatori.
126
 În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporar
de munc sau a incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate
infrac iuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în dou exemplare, originalul fiind
înaintat organului de urm rire penal , imediat dup avizare.
Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numit de c tre angajator, se înainteaz
pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de munc pe raza c ruia s-a produs
evenimentul, în termen de 5 zile lucr toare de la finalizarea cercet rii.
Inspectoratul teritorial de munc va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în
cel mult 7 zile lucr toare de la data primirii. Dosarul va fi înso it de avizul inspectoratului
teritorial de munc .
În cazul în care, inspectoratul teritorial de munc constat c cercetarea nu a fost
efectuat corespunz tor, poate dispune completarea dosarului şi revizuirea procesului
verbal de cercetare, sau, dup caz, poate interveni şi efectua cercetarea.
Comisia de cercetare va completa dosarul şi va revizui procesul verbal de cercetare
în termen de 5 zile lucr toare de la data primirii dosarului.
Dosarul de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de munc va fi înaintat, în
vederea aviz rii, la Inspec ia Muncii, în cel mult 5 zile lucr toare de la finalizarea cercet rii.
În cazul dispari iei de persoane, ca urmare a unui eveniment şi în împrejur ri care
îndrept esc presupunerea decesului acestora, dosarul de cercetare va fi p strat la
inspectoratul teritorial de munc care a efectuat cercetarea, pân la emiterea hot rârii
judec toreşti prin care se declar decesul persoanelor disp rute, conform prevederilor
legale în vigoare; dup completarea dosarului, acesta va fi înaintat în vederea aviz rii la
Inspec ia Muncii.
Inspec ia Muncii avizeaz şi restituie dosarele în cel mult 10 zile lucr toare de la data
primirii. În cazul în care se constat c cercetarea nu a fost efectuat corespunz tor, se
poate dispune completarea dosarului şi revizuirea procesului verbal de cercetare.
Inspectoratul teritorial de munc va completa dosarul şi va întopcmi noul proces
verbal de cercetare în termen de 5 zile lucr toare de la data primirii dosarului.
Inspectoratul teritorial de munc transmite dosarele de cercetare organelor de
urm rire penal , numai dup ce au fost avizate de c tre Inspec ia Muncii.
Dosarul de cercetare a accidentului de munc cu invaliditate, înaintat organelor de
urm rire penal , se restituie la inspectoratul teritorial de munc care a efectuat cercetarea,
pentru completare şi întocmirea unui nou proces – verbal de cercetare, în cazul în care se
produce decesul accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat în baza unui act
medico-legal, în termen de 10 zile lucr toare de la data solicit rii.
Completarea dosarului şi întocmirea noului proces – verbal de cercetare a
evenimentului se face în cel mult 5 zile lucr toare de la primirea dosarului la inspectoratul
teritorial de munc , fiiind înaintat în vederea aviz rii la Inspec ia Muncii. Dup avizare se va
restitui inspectoratului teritorial de munc în termen de 10 zile lucr toare de la data
primirii, fiind înaintat de acesta organelor de urm rire penal .

Procesul verbal de cercetare trebuie să conţină obligatoriu următoarele capitole:

a) data încheierii procesului-verbal;
b) numele persoanelor şi în ce calitate efectueaz cercetarea evenimentului cu
indicarea prevederilor legislative potrivit c rora persoanele sunt îndrept ite s efectueze
cercetarea, precum şi numele angajatorului şi al persoanelor care au participat din partea
organelor competente la primele cercet ri;
c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea, cu indicarea motivelor
pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare;
127
 d) obiectul cercet rii;
e) data şi ora producerii evenimentului, cu indicarea datei decesului, pentru cazul
în care s-a produs un eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest
eveniment;
f) locul producerii evenimentului;
g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele
reprezentantului s u legal, cu indicarea datelor de identificare ale angajatorilor la care
sunt/au fost angajate victimele, numele reprezentan ilor legali ai angajatorilor, num rul
documentului prin care s-a certificat autorizarea de func ionare din punct de vedere al
securit ii şi s n t ii în munc , adresa punctului de lucru;
h)datele de identificare a accidentatului/accidenta ilor, cu indicarea urm toarelor:
numele, prenumele, cet enia, vârsta, starea civil , num rul de copii minori, domiciliul,
locul de munc la care este încadrat, profesia de baz , ocupa ia în momentul accident rii,
vechimea în munc , în func ie sau în meserie şi la locul de munc , data efectu rii ultimului
instructaj în domeniul securit ii şi s n t ii în munc , iar pentru persoanele care, în
momentul accident rii, desf şurau o activitate pentru care este necesar autorizare, se va
face referire şi la aceasta;
i) descrierea detaliat a locului, echipamentului de munc , a împrejur rilor şi
modului, în care s-a produs evenimentul, care va con ine urm toarele subcapitole:
1. Descrierea detaliat a locul producerii evenimentului;
2. Descrierea detaliat a echipamentului de munc ;
3. Descrierea detaliat a împrejur rilor;
4. Descrierea detaliat a modului în care s-a produs evenimentul.
j) urm rile evenimentului şi/sau urm rile suferite de persoanele accidentate;
k) cauza producerii evenimentului, cu trimitere la reglement rile legale în vigoare
înc lcate, cu redactarea integral a textului acestora;
l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, , cu trimitere la
reglement rile legale în vigoare înc lcate, cu redactarea integral a textului acestora;
m) alte constat ri f cute cu ocazia cercet rii evenimentului, , cu trimitere la
reglement rile legale în vigoare înc lcate, cu redactarea integral a textului acestora;
n) persoanele r spunz toare de înc lcarea reglement rilor legale;
o) sanc iunile contraven ionale aplicate/propuneri pentru sanc iuni administrative
şi disciplinare (în cazul accidentelor cercetate de c tre comisia numit de c tre angajator);
p) propuneri pentru cercetare penal ;
q) caracterul accidentului;
r) angajatorul care înregistreaz accidentul de munc sau incidentul periculos;
s) m suri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele
responsabile pentru realizarea acestora;
t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de munc privind realizarea
m surilor dispuse;
u) num rul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi
repartizarea acestora;
v) numele şi semn tura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;
w) avizul inspectorului-şef adjunct securitate şi s n tate în munc / viza
angajatorului în cazul accidentelor cu incapacitate temporar de munc ;
x) viza inspectorului-şef / inspectorului general de stat.
În situa iile în care din cercetare rezult c accidentul nu întruneşte condi iile pentru
a fi încadrat ca accident de munc , se va face aceast men iune în procesul - verbal de
cercetare şi se vor dispune m surile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor
cazuri similare.
128
 Comisia de cercetare a unui eveniment numit de angajator poate face propuneri de
sanc iuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va men iona în procesul-verbal de
cercetare.

Procesul verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în:

a) 3 exemplare, în cazul accidentului de munc urmat de incapacitate temporar

de munc , pentru angajatorul care înregistreaz accidentul, inspectoratul teritorial de
munc care a avizat dosarul şi asigurator;
b) mai multe exemplare, în cazul accidentului de munc urmat de incapacitate
temporar de munc pentru lucr tori cu angajatori diferi i, pentru fiecare angajator,
inspectoratul teritorial de munc care a avizat dosarul şi asigurator;
c) 5 exemplare, în cazul accidentului de munc urmat de invaliditate, pentru
angajatorul care înregistreaz accidentul, organul de urm rire penal , inspectoratul
teritorial de munc care a efectuat cercetarea, Inspec ia Muncii şi asigurator;
d) 5 exemplare, în cazul accidentului de munc mortal sau al celui colectiv,
precum şi în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care
înregistreaz accidentul, organul de urm rire penal , inspectoratul teritorial de munc care
a efectuat cercetarea, Inspec ia Muncii şi asigurator;
e) 5 exemplare, în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care
înregistreaz incidentul, organele de urm rire penal , inspectoratul teritorial de munc
care a efectuat cercetarea, Inspec ia Muncii şi asigurator.

Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un num r mai mare de exemplare:

- în cazul în care accidentul de munc s-a produs la un angajator, altul decît cel
care îl înregistreaz , un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acestuia.
- în cazul în care angajatorul la care se înregistreaz accidentul de munc îşi are
sediul pe teritoriul altui jude decât cel pe raza c ruia s-a produs accidentul, se va trimite
un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de munc pe raza
c ruia are sediul, domiciliul sau reşedin a angajatorul.
În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana
v t mat prezint un certificat medical cu cod „ accident de munc ”, angajatorul care şi-a
asumat atribu iile în domeniul securit ii şi s n t ii în munc / lucr torul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protec ie / serviciul extern de prevenire şi
protec ie va solicita acesteia o declara ie scris privind modul şi împrejur rile în care s-a
produs evenimentul.

3.1. METODOLOGIA DE EFECTUARE A CERCET RII ACCIDENTELOR DE MUNC

Deşi procedura de cercetare a accidentelor este reglementat de Normele

Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006, în situa iile concrete se ridic o serie
de probleme.
Indiferent de condi iile de aplicare, metoda de cercetare trebuie s r spund unor

• sa contribuie la mai buna cunoaştere a naturii fenomenului accident rii în

cerin e esen iale:

• jalonarea unor c i de urmat în analiza accidentelor care s contribuie la evitarea

vederea stabilirii m surilor de prevenire;

greşelilor şi omisiunilor;
• stabilirea cât mai corect a vinova ilor pornindu-se de la cunoaşterea cauzelor
reale;
129
 •
•
fundamentarea m surilor de prevenire;
asigurarea autenticit ii datelor care se comunic forurilor abilitate.

Partea cea mai laborioas a cercet rii este descrierea detaliat a locului şi
împrejur rilor producerii accidentului, stabilirea cauzelor reale şi m surilor de protec ie a
muncii înc lcate.

• analiza s se fac imediat dup accident;

Pentru aceasta este necesar ca:

• prelucrarea informa iilor s se fac numai dup ce s-a cules maximum de date;
• culegerea informa iilor trebuie s se fac obiectiv de persoane care cunosc bine
procesul de munc .

Activitatea de cercetare comport o informare direct de la martori, de la victim

dac este posibil, de la persoane implicate, m sur tori, expertize, pentru reconstituirea
imaginii reale a evenimentului şi dezv luirea înl n uirilor cauzale care au f cut posibil
producerea acestuia.

3.1.1. Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor

Producerea accidentelor începe de regul de la existen a unor lipsuri sau

constituirea pe parcurs a unor defecte ale mijloacelor de produc ie şi/sau a mediului de
munc , deficien e în repartizarea sarcinilor de munc , în îndrumare şi control-
supraveghere care se termin cu provocarea leziunii.
Deci pentru ca accidentul s se produc este necesar s se îmbine dou cauze,
considerate principale, una de natur uman şi cealalt proprie mijloacelor de produc ie
sau mediului de munc .
Faptul cel mai palpabil este leziunea care presupune existen a cauzei finale
indiferent dac în amonte exist sau nu alte cauze.
În consecin , analiza cauzelor trebuie s porneasc din aval, de la cauza final
dezv luindu-se pas cu pas cauzele de care depinde cauza final .
Punctul final pentru stabilirea r spunderilor îl constituie deci, cauzele ini iale,
respectiv substratul cauzal.
Dezv luirea şi elucidarea cauzelor se rezolv punându-se şi r spunzând la
întreb rile “de ce a ap rut cauza final , ce a provocat-o, cine a provocat-o, ce omisiune, ce
deficien sau defec iune a f cut posibil apari ia ei”.

3.1.2. Stabilirea prevederilor de protecţie a muncii încălcate

Aceasta este legat direct de cauzele accidentului şi se indic norma, num rul
articolului şi con inutul acestuia. La fel se procedeaz pentru m surile luate pe plan local.

3.1.3. Stabilirea persoanelor vinovate de încălcarea normelor

Pot exista sau nu persoane vinovate.

Nu toate cauzele accidentogene presupun vinov ia. În principiu, nu poate exista
vinov ie decât pentru cauzele ini iale. Se poate ajunge la cauze ini iale de natura viciilor
ascunse, în aceast situa ie cauzele cercet rii sunt provizorii, urmând elucid ri prin analize
şi/sau expertize. Când cauzele ini iale sunt cauze directe, vinov ia se stabileşte relativ
uşor.
130
 3.1.4. Stabilirea măsurilor pentru prevenirea altor accidente similare

Aceste m suri stabilesc ce trebuie f cut şi cum nu trebuie f cut şi pot viza:
• oprirea, interzicerea func ion rii;
• g sirea unor solu ii tehnice noi şi aplicarea acestora;
• completarea sau perfec ionarea actelor normative;
• organizarea şi controlul conducerii procesului de produc ie;
• eliminarea posibilit ilor ca eroarea uman s devin cauz ;
• restructurarea procesului de produc ie, astfel încât executan ii s fie scoşi în
afara zonei periculoase.
4. ÎNREGISTRAREA ŞI EVIDEN A ACCIDENTELOR

Înregistrarea accidentelor de munc şi a incidentelor periculoase se face în baza

procesului-verbal de cercetare.
1. Accidentul de munc produs în timpul prest rii unor servicii pe baz de
contract, comand sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui
angajator, alta decât cea la care este încadrat victima, se înregistreaz potrivit clauzelor
prev zute în acest sens, în documentele încheiate.
2. În situa ia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens,
clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situa iile sau clauzele sunt contrare
prevederilor prezentei norme, accidentul de munc se înregistreaz de c tre angajatorul
r spunz tor de conducerea şi/sau de organizarea activit ii care a avut ca urmare
producerea accidentului.
3. Accidentul de munc produs în timpul prest rii unor servicii, pe baz de
comand , la domiciliul clientului, se înregistreaz de c tre angajatorul la care este/a fost
angajat victima.
4. Accidentul de munc suferit de o persoan , aflat în îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator, se înregistreaz de c tre
angajatorul r spunz tor de conducerea şi/sau de organizarea activit ii care a avut ca
urmare producerea accidentului.
5. Accidentele suferite în timpul stagiului de practic profesional de c tre elevi,
studen i, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesional se înregistreaz de
c tre angajatorul la care se efectueaz practica/reconversia profesional .
6. Accidentul de munc suferit de o persoan , în cadrul activit ilor cultural-
sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activit i, se înregistreaz de c tre
institu ia sau angajatorul care a organizat ac iunea respectiv .
7. Accidentul de munc produs ca urmare a unei ac iuni întreprinse de o
persoan , din proprie ini iativ , pentru salvarea de vie i omeneşti sau pentru prevenirea ori
înl turarea unui pericol grav şi iminent ce amenin avutul public sau privat din
întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistreaz de c tre angajatorul la care
s-a produs accidentul.
8. În cazul accidentului produs ca urmare a unei ac iuni întreprinse de o
persoan , din proprie ini iativ , pentru salvarea de vie i omeneşti sau pentru prevenirea ori
înl turarea unui pericol grav şi iminent ce amenin avutul public sau privat, produs în
afara întreprinderii şi/sau unit ii unui angajator şi care nu are nicio leg tur cu acesta,
înregistrarea se face conform legii.

131
 9. Accidentul de munc de traseu se înregistreaz de c tre angajatorul la care
este angajat victima sau, dup caz, de angajatorul r spunz tor de conducerea şi/sau de
organizarea activit ii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform concluziilor
cercet rii.
10. Accidentul de munc de circula ie se înregistreaz de c tre angajatorul la care
este angajat victima sau, dup caz, de angajatorul r spunz tor de conducerea şi/sau de
organizarea activit ii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform concluziilor
cercet rii.
11. Accidentul produs în afara întreprinderii şi/sau unit ii, ca urmare a nelu rii
unor m suri de securitate de c tre un alt angajator, se înregistreaz de c tre angajatorul
din vina c ruia s-a produs accidentul.
12. Accidentul de munc suferit de înso itorii de înc rc turi, personalul de poşt
de la vagoanele C.F.R., angaja i ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obliga i s
delege înso itori pentru astfel de înc rc turi, pe mijloace de transport ce nu le apar in, se
va înregistra de c tre angajatorul r spunz tor de organizarea activit ii care a avut ca
urmare producerea accidentului, sau, dup caz, în condi iile clauzelor prev zute în
documentele încheiate.
13. Accidentul de munc cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului
verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de munc .
14. Pentru unele situa ii neprev zute în prezentele reglement ri, cu privire la
înregistrarea accidentelor de munc , inspectoratul teritorial de munc sau Inspec ia Muncii
va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauz .

Dispari ia unei persoane, în condi iile unui accident de munc şi în împrejur ri care
îndrept esc presupunerea decesului acesteia, se înregistreaz ca accident mortal, dup
emiterea hot rârii judec toreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat
decesul, iar data înregistr rii coincide cu data înscris în hot rârea judec toreasc .
Num rul şi data hot rârii judec toreşti va fi comunicat , imediat, la inspectoratul teritorial
de munc de angajatorul la care a fost angajat persoana disp rut .

În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin

lege, angajatorul la care se înregistreaz accidentul va completa FIAM aprobat prin Ordinul
Ministerului Muncii, Solidarit ii Sociale şi Familiei nr. 3 din 03 ianuarie 2007.

FIAM se completeaz pentru fiecare persoan accidentat în parte în câte 4

exemplare ce se înainteaz , spre avizare, dup cum urmeaz :
a) inspectoratului teritorial de munc care a avizat dosarul de cercetare întocmit
de comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucr toare de la primirea avizului;
b) inspectoratului teritorial de munc care a efectuat cercetarea, în termen de 3
zile lucr toare de la primirea procesului verbal de cercetare.

Verificarea şi avizarea FIAM de c tre inspectoratul teritorial de munc se face în

termen de 5 zile lucr toare de la primire formularului şi vor fi distribuite astfel:
Angajatorul la care se înregistreaz accidentul anexeaz FIAM-ul la dosarul sau la
procesul verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentat ,
inspectoratul teritorial de munc şi asigur torul pe raza c ruia îşi are sediul social.
În cazul în care victima unui accident de munc a fost propus pentru pensionare
odat cu emiterea deciziei de încadrare într-o grup de invaliditate, se va completa un
exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unit ii de
expertiz medical şi recuperare a capacit ii de munc .
132
 Angajatorul va ine în fiecare an eviden a evenimentelor în:
a) Registrul unic de eviden a accidenta ilor în munc , conform modelului din
anexa nr.15 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006;
b) Registrul unic de eviden a incidentelor periculoase, conform nodelului din
anexa nr.16 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006;
c) Registrul unic de eviden a accidentelor uşoare, conform modelului din anexa
nr.17 din Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006;
d) Registrul unic de eviden a accidenta ilor în munc care au ca urmare
incapacitate de munc mai mare de 3 zile de lucru, conform modelului din anexa nr.18 din
Normele Metodologice de aplicare a Legii SSM nr. 319 / 2006 ( aici se va ine eviden a
accidenta ilor în munc pentru care perioada de incapacitate temporar de munc este de
minim 4 zile de lucru, f r a lua în calcul ziua producerii accidentului ).

În baza FIAM-ului şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase,

inspectoratul teritorial de munc va ine eviden a tuturor accidentelor de munc şi a
incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul pe teritoriul jude ului
respectiv în:
a) Registrul unic de eviden a accidenta ilor în munc ;
b) Registrul unic de eviden a incidentelor periculoase;
c) Registrul unic de eviden a accidenta ilor în munc care au ca urmare
incapacitate de munc mai mare de 3 zile de lucru

5. COMUNICAREA, CERCETAREA ŞI ÎNREGISTRAREA EVENIMENTELOR PRODUSE ÎN

AFAR GRANI ELOR ROMÂNIEI, ÎN CARE SUNT IMPLICA I LUCR TORI AI UNOR
ANGAJATORI ROMANI, AFLA I ÎN ÎNDEPLINIREA SARCINILOR DE STAT, DE INTERES
PUBLIC SAU A ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU

Comunicarea evenimentelor produse în afar grani elor tarii, în care sunt implica i
lucr tori ai unor angajatori romani, se face conform prevederilor de la punctul 2 al
prezentei teme.
În situa ia prev zut mai sus angajatorul are obliga ia de a comunica evenimentul şi
misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ara respectiva.
Orice eveniment produs pe teritoriul alte tari în care sunt implica i lucr tori romani,
detasati sau puşi la dispozi ie de c tre angajatori romani la angajatori str ini, respectiv
utilizatori str ini, pentru efectuarea unor lucr ri pe teritoriul altui stat, se comunica imediat
de c tre angajatorul roman misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ara
respectiva.
Angajatorii romani care detaşeaz ori pun la dispozi ie lucr tori la angajatori str ini,
respectiv utilizatori str ini, au obliga ia sa includ în cuprinsul conven iilor interna ionale
şi contractelor bilaterale încheiate cu partenerii str ini clauze cu privire la comunicarea
evenimentelor.
Evenimentele în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau
al oficiilor consulare romane, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de
interes public în afar grani elor tarii vor fi comunicate Ministerului Afacerilor Externe din
România de c tre misiunile diplomatice sau oficiile consulare romane. Ministerul Afacerilor
Externe are obliga ia de a comunica aceste evenimente Inspec iei Muncii.

133
 Cercetarea evenimentelor produse în afar grani elor tarii în care sunt implica i
lucr tori ai unor angajatori romani se va face conform prevederilor de la punctul 3 al
prezentei teme. La cercetarea acestora poate participa şi un delegat din partea misiunii
diplomatice sau oficiului consular roman din ara respectiva.
Cercetarea evenimentelor în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor
diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat
sau de interes public în afar grani elor tarii se face de c tre Ministerul Afacerilor Externe.
În cazul evenimentelor mai sus men ionate , care au produs invaliditate confirmat
prin decizie, deces, accidente colective, inclusiv în cazul persoanelor disp rute şi în cazul
incidentului periculos, Inspec ia Muncii poate delega reprezentan i care sa efectueze
cercetarea la fata locului. Cercetarea se va finaliza de c tre Inspec ia Muncii sau, dup caz,
inspectoratul teritorial de munca pe raza c ruia isi are sediul, domiciliul sau resedinta
angajatorul.
De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor r spunde angajatorul care a
încheiat contractul cu partenerul str in, în cazul efectu rii de lucr ri cu personal roman, şi,
respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, în cazul accidentelor suferite de angaja ii
misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare romane şi persoanele care îndeplinesc
sarcini de stat sau de interes public în afar grani elor României, afla i în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu.
Dosarul de cercetare va cuprinde actele prev zute la punctul 3 al prezentei teme şi
se va completa cu:
a) copii de pe originalele documentelor de cercetare, emise de organele competente din
ara pe teritoriul c reia s-a produs evenimentul, precum şi traducerea acestora în limba
romana;
b) copie de pe contractul încheiat cu partenerul str in, din care sa rezulte cine a încheiat
contractul, obiectul contractului, ce fel de lucr ri se executa, pe ce durata, locul unde se
executa lucr rile respective, clauzele privind securitatea şi s n tatea în munca, modul în
care se fac comunicarea şi cercetarea evenimentelor şi înregistrarea accidentelor de
munca.
Num rul dosarelor de cercetare a evenimentelor se va întocmi conform preciz rilor
de la punctul 2 al prezentei teme.
Înregistrarea şi evidenta accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase se fac
de c tre angajatorul roman.

6. COMUNICAREA ŞI CERCETAREA EVENIMENTELOR PRODUSE PE TERITORIUL

ROMÂNIEI ÎN CARE SUNT IMPLICA I CET ENI STR INI AFLA I ÎN ÎNDEPLINIREA
ATRIBU IILOR DE SERVICIU

Orice eveniment produs pe teritoriul României, în care sunt implica i cet eni str ini
afla i în îndeplinirea atribu iilor de serviciu, va fi comunicat imediat la inspectoratul
teritorial de munca pe raza c ruia a avut loc, de c tre angajator sau de c tre orice alta
persoana care are cunostinta despre eveniment.
Inspectoratul teritorial de munca care a primit comunicarea va înştiin a misiunea
diplomatic sau consulatul tarii din care provine persoana accidentata, prin intermediul
Inspec iei Muncii.
Cercetarea unor astfel de evenimente se face de c tre inspectoratul teritorial de
munca pe raza c ruia au avut loc, împreun cu celelalte organe competente, precum şi cu
reprezentan i ai angajatorului str in implicat în eveniment sau de c tre Inspec ia Munciiîn
cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau
exploziile.
134
 La cercetare poate participa un reprezentant al misiunii diplomatice sau al
consulatului tarii respective.
Cercetarea se va face cu respectarea prevederilor Legii securit ii şi s n t ii în
munc nr. 319 / 2006 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, o copie a
dosarului original se va transmite misiunii diplomatice sau consulatului tarii de unde
provine accidentatul de c tre inspectoratul teritorial de munca care a efectuat cercetarea.

7. BOLILE PROFESIONALE

7.1. Noţiunea de boală profesională

Bolile profesionale sunt afec iuni ale organismului, dobândite ca urmare a

particip rii la realizarea unui proces de munc . No iunea de boal profesional implic
existen a unui raport de cauzalitate între factorii de risc existen i în procesul de munc şi
efectul acestora, materializat în apari ia bolii.
Bolile profesionale sunt afecţiuni care se produc ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesii, cauzate de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici, caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în
procesul de muncă.
În acest sens şi afec iunile suferite de elevi şi studen i în timpul efectu rii instruirii
practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
Pentru ca o afec iune a organismului s fie calificat ca boal profesional , trebuie

• s decurg din exercitarea unei meserii sau profesii;

s fie îndeplinite trei condi ii:

• s fie provocat de factori de risc (factori nocivi) fizici, chimici, biologici,

• ac iunea factorilor de risc asupra organismului s fie de lung durat .

caracteristici locului de munc sau de suprasolicitare;

Pentru ca o nox din mediul de munc s fie recunoscut ca factor etiologic al unei
boli profesionale trebuie s existe dovada unei rela ii cantitative între doza noxei
respective absorbit de organism şi efectul produs asupra acestuia.
Rela ia doz -efect este stabilit pentru un mare num r de factori de risc, impunându-
se limite maxime admise (LMA).
Din considerente practice, legisla ia limiteaz în mod conven ional num rul bolilor
considerate profesionale, a c ror declarare, cercetare şi eviden este obligatorie şi sunt
cuprinse în lista anex nr. 22 la Normele Metodologice pentru aplicarea Legii securit ii şi
s n t ii în munc nr. 319 / 2006.

7.2. Clasificarea bolilor profesionale

În func ie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale se pot

• intoxica ii, provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul cu substan e toxice;

clasifica în urm toarele grupe:

• pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice;

• boli prin expunere la energie radiant ;
• boli prin expunere la temperaturi înalte şi sc zute;
• boli prin expunere la zgomot şi vibra ii;
• boli prin expunere la presiune atmosferic ridicat sau sc zut ;
• alergii profesionale;
• cancerul profesional;
135
 •
•
dermatoze profesionale;
boli infec ioase şi parazitare;
•
•
boli prin suprasolicitare;
alte boli care nu intr în categoriile anterioare.

• boli cronice, provocate de regul de doze relativ mici, dar care ac ioneaz timp
Dup timpul de expunere la acţiunea factorului de risc, exist :

• boli acute, generate de o expunere de scurt durat la ac iunea factorului de risc,

îndelungat asupra organismului;

dar la doze mari.

• boli cu ac iune general care afecteaz întregul organism;

Dup modul de acţiune a factorului de risc asupra organismului exist :

• boli cu ac iune local , care afecteaz o parte a organismului, un aparat sau organ.

7.3. Semnalarea bolilor profesionale

Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala
obligatoriu de c tre to i medicii care depisteaz astfel de îmboln viri, indiferent de
specialitate şi locul de munc , cu prilejul oric rei presta ii medicale: examene medicale
profilactice, consulta ii medicale de specialitate.
Medicul care suspecteaz o boal profesional completeaz fişa de semnalare BP1,
prev zut în Anexa nr. 19 , şi trimite bolnavul cu aceast fiş la unitatea sanitar de
medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii
din structura spitalelor, în vederea preciz rii diagnosticului de boal profesional .
Medicul specialist de medicina muncii examineaz bolnavul, stabileşte diagnosticul
de profesionalitate şi completeaz fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la
autoritatea de s n tate public jude ean , respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de
maximum 7 zile de la precizarea diagnosticului de profesionalitate.
7.4. Cercetarea bolii profesionale
Dup primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din
cadrul Autorit ii de s n tate public jude ean sau a municipiului Bucureşti, cerceteaz ,
în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesional , cauzele îmboln virii profesionale.
Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirm rii sau infirmarii
lor, precum şi stabilirea de m suri pentru prevenirea altor îmboln viri se face de c tre
specialiştii autorit ilor de s n tate public teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de munc , în prezen a angajatorului sau a reprezentantului
acestuia sau, dup caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale.
Cercetarea se finalizeaz cu redactarea şi semnarea Procesului verbal de cercetare,
prev zut în Anexa nr. 20, care este semnat de to i cei care au luat parte la cercetare,
conform competen elor, men ionându-se în mod special cauzele îmboln virii,
responsabilitatea angajatorilor şi m surile tehnice şi organizatorice necesare, pentru
prevenirea unor boli profesionale similare.
În situa ia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia, sau, dup caz, persoana
fizic autorizat în cazul profesiilor liberale, sau inspectorul de munc sau lucr torul sau
asigur torul, nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare sau
cu m sura tehnic sau organizatoric formulat , se pot adresa, în scris, în termen de 30
zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare, la Comisiei de exper i de medicina
muncii acredita i de Ministerul Muncii, Solidarit ii Sociale şi Familiei şi Ministerul S n t ii
Publice.
136
 Solu iile adoptate în aceste situa ii vor fi comunicate în scris celor interesa i, în
termen de 20 de zile de la data primirii contesta iei.
Procesul verbal de cercetare se înmâneaz angajatorului, medicului care a semnalat
îmboln virea pentru eviden a îmboln virilor profesionale şi pentru a urm ri realizarea
m surilor prescrise, precum şi medicului de medicina muncii din autoritatea de s n tate
public jude ean sau a municipiului Bucureşti.
Pe baza confirm rii caracterului profesional al îmboln virii, medicul de medicina
muncii care a efectuat cercetarea, declar cazul de îmboln vire profesional , completând
fişa de declarare BP2 , prev zut în Anexa nr. 21.

7.5. Declararea bolilor profesionale

Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se p streaz la

autoritatea de s n tate public jude ean sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde
urm toarele documente:
a) opisul documentelor din dosar;
b) istoricul de expunere profesional (documentul care certific ruta profesionala şi anume
copie dup carnetul de munc ) şi dup caz, nivelul m surat al noxelor sau noxa
identificat ;
c) copie dup fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de
medicina muncii;
d) istoricul st rii de s n tate la locul de munc (documentul eliberat de medicul de
medicina muncii care asigur asisten a de medicina muncii la unitatea respectiv );
e) document medical care precizeaz diagnosticul de boal profesional (biletul de ieşire
emis de clinica/sec ia de medicina muncii din structura spitalelor, sau adeverin a
medical emis de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boal
profesional , în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investiga ii
necesare pentru sus inerea diagnosticului de profesionalitate;
f) procesul verbal de cercetare a cazului de boal profesional ;
g) copie dup fişa de semnalare BP1.
Declararea bolilor profesionale se face de c tre autoritatea de s n tate public
jude ean sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicin a muncii
care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor precizate mai sus Fişa de declarare BP2,
care reprezint formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate.
În cazul în care unitatea la care s-a produs îmboln virea a fost desfiin at , sau nu
mai exist la momentul preciz rii diagnosticului de boal profesional , cazul respectiv se
poate declara prin Fişa de declarare BP2 pe baza documentelor prev zute mai sus, cu
excep ia procesului verbal de cercetare a cazului.
Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se
înregistreaz la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul şi unde exist factorii de risc ai
bolii profesionale respective eviden ia i prin documente oficiale de la autoritatea de
s n tate public ; ele se declar şi se p streaz în eviden de c tre autoritatea de s n tate
public jude ean sau a municipiului Bucureşti din jude ul sau din municipiul Bucureşti în
care se afl agentul economic respectiv.
Autoritatea de s n tate public jude ean , respectiv a municipiului Bucureşti este
r spunz toare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2.
Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioz se confirm numai pe baza
diagnosticului precizat de c tre comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli
profesionale.

137
 7.6. Raportarea bolilor profesionale

Bolile profesionale nou-declarate se raporteaz în cursul lunii în care s-a produs

îmboln virea, de c tre autoritatea de s n tate public jude ean respectiv a muncipiului
Bucureşti, la Centrul na ional de coordonare metodologic şi informare privind bolile
profesionale din cadrul Institutului de S n tate Public Bucureşti, la Centrul Na ional
pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informa ional şi Informatic în Domeniul
S n t ii Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigur torului stabilite conform
legii. O copie a fişei BP2 se va înmâna lucr torului diagnosticat cu boal profesional .
La nivelul Centrului na ional de coordonare metodologic şi informare privind bolile
profesionale, care reprezintã forul metodologic care asigurã asisten ã şi îndrumare tehnicã
profesionalã în domeniul bolilor profesionale , se constituie Registrul operativ na ional
informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizeaz lunar cu datele din fişele BP2.
Centrul na ional de coordonare metodologicã şi informare privind bolile profesionale
raporteaz semestrial datele privind morbiditatea profesional Autorit ii de s n tate
public din Ministerul S n t ii Publice. De asemenea , transmite informa iile de interes
public privind bolile profesionale tuturor institu iilor implicate în activitã i cu impact asupra
sãnãtã ii lucr torilor.
Structurile de medicina muncii din autorit ile de s n tate public jude ene vor
raporta cu o periodicitate anual Centrului na ional de coordonare metodologic şi
informare privind bolile profesionale situa ia absenteismului medical prin boli profesionale
pentru cazurile noi declarate în anul respectiv.
Bolile profesionale nou-declarate se raporteaz lunar şi anume în cursul lunii în care
s-a produs îmboln virea, de c tre Autoritatea de S n tate Public teritorial şi a
municipiului Bucureşti la Centrul Na ional de Coordonare Metodologic şi Informare
privind bolile profesionale din cadrul Institutului de S n tate Public Bucureşti, la Centrul
de Calcul şi Statistic Sanitar Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigur torului stabilite conform legii.

8. BOLILE LEGATE DE PROFESIUNE

Bolile legate de profesiuni sunt boli cu determinare multifactorial , factorii

profesionali având o contribu ie semnificativ .
Lista bolilor legate de profesiune este prezentat în Anexa nr. 22 la Normele
Metodologice de aplicare a Legii securit ii şi s n t ii în munc nr. 319 / 2006.
Bolile legate de profesie nu se declar , acestea se dispensarizeaz medical şi se
comunic angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind s n tatea
lucr torilor, în vederea lu rii m surilor tehnico – organizatorice de normalizare a condi iilor
de munc .

Exemple:
- hipertensiunea arterialǎ poten ial cauzat de urm torii factori : zgomot ,
vibra ii, temperatur şi radia ii calorice crescute etc.
- afecţiuni respiratorii cronice nespecifice cauzate de pulberi, gaze iritante etc.
- cardiopatia ischemică cauzat de solicit ri crescute fizice şi psihice în
procesul muncii;
- afecţiuni musculo – scheletice ( lombalgii, cervicoscapulalgii etc. ) cauzate
de microclimat nefavorabil, vibra ii, efort fizic crescut, postur incomod ş.a.

138
 9. ALTE DISPOZI II PREV ZUTE DE NORMELE METODOLOGICE
DE APLICARE A LEGII SSM NR. 319 / 2006

În contractele încheiate între angajatori pentru prestarea de activit i şi servicii vor

fi prev zute clauze privind r spunderile referitoare la comunicarea, cercetarea şi
înregistrarea unor eventuale accidente de munc .
Victimele sau familia victimelor unui eveniment urmat de incapacitate temporar de
munc , invaliditate sau deces au dreptul s sesizeze sau s se informeze la inspectoratul
teritorial de munc pe raza c ruia a avut loc accidentul. Dac în urma investiga iilor rezult
c sunt întrunite condi iile unui accident de munc , inspectoratul teritorial de munc va lua
m suri pentru efectuarea cercet rii în conformitate cu prevederile Normelor Metodologice
de aplicare a Legii nr. 319 / 2006.
Inspectoratul teritorial de munc va r spunde sesiz rilor conform prevederilor
legale sau va elibera, la cerere, o copie a procesului verbal de cercetare a evenimentului.

În situa ia în care angajatorul, lucr torii implica i, victimele sau familiile acestora nu
sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare a evenimentului, se
pot adresa la inspectoratul teritorial de munc sau, dup caz, la Inspec ia Muncii, în termen
de 30 zile calendaristice de la data primirii acestuia. Solu ile adoptate la situa iile
prev zute mai sus vor fi comunicate celor interesa i, în termen legal şi r mân definitive.
Serviciul extern de prevenire şi protec ie trebuie s întocmeasc , în dou exemplare,
un raport de activitate semestrial, conform modelului prev zut la anexa 10 la Normele
Metodologice de aplicare a Legii nr. 319 / 2006, în care se face referire şi la tipul
evenimentelor înregistrate de beneficiarul serviciilor sale.

IMPORTANT! Fiecare angajator va înainta trimestrial ( până cel târziu la 15 ale lunii
următoare celei care închide trimestrul ) la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova o
adresă în care se vor specifica următoarele date:
- numărul mediu scriptic de angajaţi;
- perioada la care se referă raportarea;
- numărul de accidentaţi în muncă ( ITM, INV, D, colective ) numărul de
incidente periculoase;
Dacă nu există accidente de muncă, se va specifica „ Nu s-au înregistrat accidente
de muncă în perioada .............” .

10. CONSECIN E SOCIALE ŞI ECONOMICE ALE ACCIDENTELOR

DE MUNC ŞI BOLILOR PROFESIONALE

Accidentele de munc şi bolile profesionale afecteaz negativ toate elementele

sistemului de munc : executantul, sarcina de munc , mijloacele de produc ie şi mediul de
munc .

10.1. Consecinţe asupra executantului

• de fiin uman ;
În contextul procesului de munc , omul poate fi considerat în dou ipostaze:

• de executant al unei sarcini de munc .

139
 Se pot asocia celor dou ipostaze valori şi caracteristici specifice,, cum ar fi: via a,
s n tatea, integritatea anatomo-func ional , capacitatea creativ , afectiv , respectiv
capacitatea de munc , aptitudinile, cunoştin ele, etc.
Accidentele de munc şi bolile profesionale au repercusiuni asupra ambelor

• psiho-fiziologic: durere, stres, sc derea capacit ii de munc , incapacitatea de

categorii de valori, consecin ele manifestându-se în multiple planuri:

• economic: diminuarea productivit ii muncii individuale;

munc , invaliditate, deces;

• financiar: diminuarea veniturilor, cheltuieli pentru asisten a medical .

10.2. Consecinţe asupra sarcinii de muncă

Consecin a direct o constituie neîndeplinirea sarcinii de munc sau neîndeplinirea

ei la timp, precum şi îndeplinirea necorespunz toare - în cazul unor boli profesionale, dac
nu se ajunge la incapacitate de munc .

10.3. Consecinţe asupra mijloacelor de producţie

În urma accidentelor de munc , în mod deosebit, se pot produce deterior ri sau

distrugeri, atât ale mijloacelor de munc , dar şi ale obiectelor muncii.
10.4.Consecinţe asupra mediului de muncă - mediul fizic şi mediul social

Ambele categorii de mediu pot fi afectate de producerea accidentelor de munc şi

apari ia bolilor profesionale, dar în mod deosebit cel social.
Mediul fizic de munc prezint repercusiuni sub forma elementelor materiale
degradate în urma unui accident de munc .
Consecin e asupra mediului social au accidentele şi bolile profesionale, concretizate
sub forma stresului suportat de cei afla i la locurile de munc apropiate de cel al victimei.

Dup nivelul la care se produce accidentul de munc şi boala profesional ,

consecin ele acestora se împart în:

a) - consecinţe la nivelul individual, respectiv:

al victimei - suferin fizic şi psihic , a incapacit ii temporare sau permanente de

munc , a pierderii încrederii în capacitatea de a reac iona corespunz tor la sarcin ,
diminuarea veniturilor, cheltuieli cu îngrijirea medical , etc.;
al celor apropia i victimei (familiei) - suferin , stres psihic (diminuarea veniturilor).

b)- consecinţe la nivel microeconomic (agent economic):

pierderi de produc ie, pierderi de capacit i de produc ie poten iale, deterior ri şi

distrugeri de mijloace fixe, cheltuieli de reinvestire în for a de munc , utilaje, deteriorarea
mediului social de munc , etc
c)- consecinţe la nivelul societăţii (macroeconomic):

cheltuieli de asigur ri sociale, de asisten medical , diminuarea poten ialului

creator general.

140
 Pentru a ob ine o grupare a consecin elor se poate utiliza criteriul “naturii” lor,
conform c ruia se deosebesc:

consecin e sociale sau extra - economice, care rezult din afectarea valorilor
caracteristice fiin ei umane reprezentat de executant; ele nu pot fi exprimate cantitativ -
durere, suferin fizic şi psihic , diminuarea creativit ii generale a societ ii;
consecin e economice care rezult din afectarea valorilor caracteristice ipostazei
de executant a omului şi din afectarea celorlalte elemente ale sistemului de munc .

Consecin ele economice se reflect în dou categorii de costuri:

A. costuri directe, în care sunt incluse cele legate de asigurarea pentru
accident şi boal şi cele pentru prevenirea riscurilor;
B. costuri indirecte, care reprezint pierderile economice neacoperite prin
asigurarea de accident şi boal , care influen eaz atât bugetul na ional cât şi agentul
economic: cheltuieli pentru repararea maşinilor avariate sau înlocuirea lor, pierderile de
material, de timp de munc la nivelul colaboratorilor victimei pentru primul ajutor, costul
for ei de munc ce înlocuieşte victima, timpul folosit pentru cercetare, penalit i pentru
întârzieri la livrarea produselor.
Gruparea repercusiunilor prin raportarea lor la economic este deosebit de
important pentru orientarea deciziilor manageriale în domeniul protec iei muncii.
În analiza activit ii de protec ia muncii, criteriul economic apare conjugat şi în
acelaşi timp subordonat celui social.

141
 Anexa 1

┌──────────────────┐ A. DATE DE IDENTIFICARE A FORMULARULUI:

│ FORMULAR PENTRU │ 1. Accident la angajator*: --/--/--
│ INR4EGISTRAREA │ * Nr. accident la angajator - va fi completat de angajatorul care
│ ACCIDENTELOR DE │ înregistreaz accidentul de munca
│ MUNCA │ ────────────────────────────────────────────────────────────────────
│ FIAM Nr. .../.. │ 2. ITM care ia în evidenta accidentul:
└──────────────────┘ ** COD JUDE - Se completeaz conform ANEXA CLASIFICARI -
CLASIFICARE 1 - Codul jude ului
Cod jude **: |_|_| Nume Jude :.................

3. Cine a efectuat cercetarea accidentului: ITM: |_|_| Nr. P.V.*:|____| data |_/_/_|

* Nr. P.V. şi data - Se completeaz în cazul accidentelor mortale, colective sau

cu invaliditate cercetate de Inspectoratele Teritoriale de Munca

Angajator: ................................................... Inspec ia Muncii: []

Dac accidentul a fost cercetat de ITM - completati codul şi numele acestuia. Dac
cercetarea a fost facuta de un agent economic - completati numele acestuia.
Dac cercetarea a fost facuta de c tre Inspec ia Muncii - bifati casuta corespunz toare

B. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI (care înregistreaz accidentul de munca):

1. Denumire angajator: ...............................................................

ADRESA SEDIULUI ANGAJATORULUI:

2. Jude ul: |___________| 3. Cod UNIC*: |___________| 4. Localizare geografic |_______|

*) În cazul institu iilor publice (ex. prim rii) în locul Codului Unic se va înscrie
Codul Fiscal, iar în cazul Persoanelor Fizice în locul Codului Unic se va înscrie
Codul Numeric Personal

5. Localitate: |___________________________| 6. Cod POŞTAL: |_______________________|

7. Strada: |___________________________________________________________| 8. Nr. |_____|

9. .. 10. Scara .. 11. Etaj .. 12. Ap. .. 13. Sect.: .. 14. Fax: ... 15. Interfon |____|

16. Tel.:|_________| 17. Interior: |_______| 18. Adresa e-mail: ______________________

C. DATE DE CARACTERIZARE A ANGAJATORULUI (care înregistreaz accidentul de munca):

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Tip Angajator: Unitate [] Subunitate [] Sucursala [] Agen ie [] Punct [] Filiala []
principala de lucri
Reprezentanta [] Alte tipuri []

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Forma Juridic :* SA - Societate pe ac iuni [] OC2 - Cooperativa de consum

*) Se va completa SRL - Societate cu R spundere [] OC3 - Cooperativa de credit

forma juridic Limitat
bifandu-se doar o SCS - Societate în Comandit [] SAG - Societate agricol
singura casuta. Simpla
SNC - Societate în Nume [] OSL - Organiza ie cu scop lucrativ
Colectiv
RA - Regie Autonom [] ALT - Alta forma juridic (unitate
economic , cultural , social ,
obsteasca f r forma juridic
OC1 - Cooperativa expres )
mestesugareasca [] SCA - Societate în Comandit pe
Ac iuni
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capital social integral de stat [] Proprietate obsteasca []
142
 Capital social de stat peste 50% [] Proprietate integral str in []
3. Forma de Capital social privat peste 50% [] Proprietate publica de interes
proprietate: na ional şi local []
Capital social integral privat [] Alte tipuri de capital []
romanesc sau romanesc şi str in
Proprietate cooperatista []
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Denumire angajator tutelar: .........................................................

5. CNP/CUI angajator tutelar: |____________| 6. Jude ul angajatorului tutelar |_________|

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
D. DATE DESPRE ACTIVIT ILE ECONOMICE ALE ANGAJATORULUI (care înregistreaz accidentul
de munca):
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Activ. ec. principala*: Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_|_| Clasa:|_|_|_| 2. Nr. angaj.|_|_|
-------------------------------------------------------------------------------------------
3. Activ.ec. în care este Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│5. Dimensiunea
impl. accidentatul*: │ întreprinderii:
│0 angaj.0 []| 500 5[]
4. Alte activ. ec. ale Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |angj.
ag. ec.*: │1-9 |sau mai
────────────────────────────┐Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 1 []|mult
6. Organizarea activit. │ │ |
de prev. şi protec ie │Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│10-49 |Nr. 9[]
│ │ angaj. 2 []|Necu-
CSSM [] Servicii []│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |noscut
interne │ │50-249 |de
Nr. lucr. [] Servicii []│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 3 []|angaj.
desemna i externe │ │ |
│ │250-499 |
Asumare de c tre []│ │ angaj. 4 []|
angajator │ │ |

*) Se vor completa codurile de Diviziune, Grupa, respectiv Clasa conform codificarilor CAEN
-------------------------------------------------------------------------------------------
E. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI(unde s-a produs accidentul de munca):
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Denumire angajator: ................................................................

2. Jude ul: |___________________| 3. Cod UNIC*: |__________________________|

(* Pentru angajator persoana fizica în locul Codului UNIC se va înscrie

Codul Numeric Personal)

4. Locul producerii accidentului: .......................................................

(Completati locul unde s-a produs accidentul precizând compartimentul func ional
unde a avut loc acesta (sec ia, atelierul, locul/punctul de munca)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
F. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI ACCIDENTATE:

1. Numele __________________ 2. Prenumele: _______________________________

(Se va completa cu MAJUSCULE numele şi prenumele persoanei accidentate)

3. Cod numeric personal: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| 4. Varsta pers. accidentate: |_|_|

(Inscrieti codul numeric personal din actul de identitate al accidentatului)

5. Domiciliu: Localitatea: .............. Strada: ................... Nr. ...........

Bloc .... Scara .... Etaj .... Ap. .... Tel. ............ Jude ul ..............

6. Carnet Munca: Seria |_____| Nr. |_______| 7. Contract de asigurare nr. |______|

8. Statut profesional:
|
000 - Forma de încadrare în munca []|312 - Lucrator în regim de lucru []|
necunoscut | permanent şi cu program de lucru -
100 - Lucrator pe cont propriu []| par ial

143
 |320 - Lucrator în regim de lucru []|
300 - Lucrator în regim de lucru (perma- []| temporar, dar cu program de lucru -
nent/temporar) şi cu program de nespecificat
de lucru (complet/timp par ial) - |321 - Lucrator în regim de lucru []|
nespecificate temporar, şi cu program de lucru -
301 - Lucrator în regim de lucru nespe- []| complet
cificat, dar cu program de lucru |322 - Lucrator în regim de lucru []|
complet temporar, şi cu program de lucru -
302 - Lucrator în regim de lucru nespe- []| par ial
cificat, dar cu program de lucru
par ial |400 - Lucrator familial neremunerat []
310 - Lucrator în regim de lucru []|
permanent şi cu program de lucru |500 - Ucenic []
- nespecificat
311 - Lucrator în regim de lucru []|900 - Alt statut profesional []
permanent şi cu program de lucru
- complet
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Bifati casuta corespunz toare Statutului Profesional al persoanei accidentate)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
9.St. Civil C s torit(a) [] Necasatorit(a) [] Divor at(a) [] Vaduv(a) []
10 Pers. în între inere: copii: [ ] alte [ ]
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Bifati casuta corespunz toare st rii civile)
(Completati nr. copiilor minori şi a altor persoane aflate în între inere)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
11. Cet enie: 0-Necunoscut [] 1-Romana [] 2-Alte cet enii [] 3. Cet enii în []
din UE afar UE
12. Sex: F: [] M: [] 13. Persoana cu [] (Pozi ia 13 se bifeaza
handicap numai dac este cazul)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

G.INFORMA II DESPRE PERSOANA ACCIDENTATA:

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Ocupa ia accidentatului: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
(Denumire în clar a ocupa iei (Codificare conform COR)
pentru care este angajat - -------------------------
conform COR)

2. Nr. de schimburi: [] 3. Nr. total ≤ 6 ore [] 8 ore [] 12 ore [] > 12 ore []

ore de lucru

4. Nr. zile lucr toare pe [] (Precizati câte zile lucr toare are saptamana
saptamana la angajator de lucru la angajator)

5. Vechime în munca (data primei incadrari): ziua:|_|_|luna:|_|_|anul:|_|_|_|_|

6. Vechime în ocupa ie (data primei incadrari ziua:|_|_|luna:|_|_|anul:|_|_|_|_|

în ocupa ie)
7. Vechime la locul de munca (data încadr rii ziua:|_|_|luna:|_|_|anul:|_|_|_|_|
la locul de munca)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
H.DATE DESPRE MOMENTUL PRODUCERII ACCIDENTULUI:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Data producerii accidentului ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_|

2. Ziua din saptamana*: |_| 3. Ora din zi*:4. Ora de la încep. []

schimbului*
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*(Completati în calar şi codificat - *(Valori de la *(Valori de la
valori de la 1 la 7 00 la 23) 01 la 24)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I.DATE DESPRE ACCIDENT:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. FEL ACCIDENT: Individual [] Colectiv [] Nr. accidentati [] Din care []
decedati
2. TIP ACCIDENT: INCAPACITATE TEMPORAR DE MUNCA: [] MORTAL []

144
 3. Data începerii incapacit ii ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_|

4. Data termin rii incapacit ii ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_|

5. Nr. zile Incapacitate Temporar |_|_|_| 6. Din care câte zile |_______|
de Munca(ITM) cumulate de spitalizare?

7. Modalitate de terminare a ITM: Reluare activitate [] Deces [] Invaliditate: []

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(În cazul încadr rii accidentatului într-un grad de INVALIDITATE - se vor completa
informa iile de la pozi ia 8)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
8. Grad INVALIDITATE: GR.I [] GR.II [] GR.III [] 9. Nr. decizie INV:|____| Data |_/_/_|
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Se vor bifa casutele corespunz toare situa iei accidentatului/Data emiterii
deciziei de INVALIDITATE are forma: zz/ll/aaaa)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
J. DATE DESPRE EFECTELE ACCIDENTULUI DE MUNCA:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Efectul asupra organismului (Tipul leziunii):
──────────────────────────────┼──────────────────────────────┼─────────────────────────────
000 - Tip de leziune []│051 - Contuzii şi rani []│089 - Alte tipuri de inec []│
necunoscut /nespecificata │ intracraniale │ şi asfixiere │
010 - Rani şi leziuni []│052 - Leziuni interne []│090 - Efecte ale sunetului[]│
superficiale │059 - Alte tipuri de contu- []│ vibratiilor şi presiunii │
011 - Leziuni superficiale []│ şi leziuni interne │091 - Pierderi acute de []│
│060 - Arsuri şi degeraturi []│ auz │
012 - Rani deschise []│061 - Arsuri termice │092 - Efecte ale presiunii[]│
│062 - Arsuri chimice []│ (barotraume) │
019 - Alte tipuri de rani şi[]│ │099 - Alte efecte ale []│
leziuni superficiale │063 - Degeraturi []│ sunetului, vibratiilor │
020 - Fracturi de os []│ │ şi presiunii │
│069 - Alte tipuri de arsuri []│100 - Efecte ale tempera- []│
021 - Fracturi închise []│ şi degeraturi │ turilor extreme, │
│070 - Otr viri şi infectii []│ luminii şi radiatiilor │
022 - Fracturi deschise []│ │101 - Insolatii []│
│071 - Otr viri acute []│102 - Efecte ale radiatii-[]│
029 - Alte tipuri de []│ │ lor (ne-termice) │
fracturi │072 - Infectii acute []│ │
030 - Dislocatii, luxatii []│ │103 - Efecte ale tempera- []│
şi tensionari ale │079 - Alte tipuri de []│ turilor sc zute │
muschilor │ otr viri şi infectii │ │
031 - Dislocatii şi []│ │109 - Alte efecte ale []│
subluxatii │080 - Inec şi asfixiere []│ temperaturilor extreme │
032 - Luxatii []│ │ luminii şi radiatiilor │
│081 - Asfixiere []│110 - Socuri []│
039 - Alte tipuri de []│ │111 - Socuri în urma []│
dislocatii şi luxatii │082 - Leziuni provocate de []│ agresiunilor şi │
040 - Amputari (pierderea []│ inec ne-mortal prin │ amenintarilor │
unei p r i a corpului) │ submersie │112 - Socuri traumatice []│

050 - Contuzii şi rani [] │ │119 -Alte tipuri de socuri[]│

interne │ │120 - Rani multiple []│
│ │999 - Alte leziuni speci- []│
│ │ ficate, neincluse │
│ │ între cele de mai sus │
──────────────────────────────┴──────────────────────────────┴─────────────────────────────
(Bifati o singura casuta - corespunz tor efectului pe care l-a avut accidentul
asupra organismului)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

2. Localizarea leziunii (Partea de corp ranita)

──────────────────────────────┬──────────────────────────────┬─────────────────────────────
00 - Partea de corp ranita, []│40 - Trunchi şi organe []│60 - Extremitati inferi- []
nespecificata │ │ oare
│41 - Cutia toracica, coaste,[]│

145
 │ inclusiv legatura │61 - Sold şi leg turile []
10 - Cap []│ cu umerii │ cu soldul
11 - Cap, creier, vase şi []│42 - Cosul pieptului []│
nervuri craniene │ inclusiv organele din │62 - Picior, inclusiv []
12 - Zona fetei []│ zona │ genunchi
13 - Ochi []│43 -Zona pelviana şi abdomi-[]│63 - Glezna []
14 - Urechi []│ nala, inclusiv organele │
15 - Dinti []│ din zona │64 - Laba piciorului []
18 - Cap, multiple p r i []│48 - Trunchi, multiple []│
afectate │ p r i afectate │65 - Degete []
19 - Cap, alte p r i nemen- []│ │
tionate mai sus │49 - Trunchi, alte p r i []│68 - Extremitati inferi- []
20 - Gat, inclusiv spinare []│ nemen ionate mai sus │ oare, multiple p r i
şi coloana vertebrala │ │ afectate
din zona superioar │50 - Extremitati superioare []│
21 - Gat, inclusiv spinare []│ │69 - Extremitati inferi- []
şi coloana vertebrala │51 - Umeri []│ oare, alte p r i
din zona superioar │ │ nemen ionate mai sus
29 - Gat, alte p r i nemen- []│52 - Brate, inclusiv coate []│70 - Întreg corpul şi []
tionate mai sus │53 - Mana []│ multiple p r i,
30 - Spate, inclusiv spinare[]│54 - Degete []│ nespecificate
şi coloana vertebrala │ │
din zona inferioar │55 - Incheietura mainii []│71 - Întregul corp []
31 - Spate, inclusiv spinare[]│58 - Extremitati superioare,[]│78 - Multiple p r i ale []
şi coloana vertebrala │ multiple p r i afectate │ corpului afectate
din zona inferioar │ │99 - Alte p r i ranite []
39 - Spate, alte p r i []│59 - Extremitati superioare,[]│ ale corpului,
nemen ionate mai sus │ alte p r i nemen ionate │ nemen ionate mai sus
│ mai sus │
──────────────────────────────┴──────────────────────────────┴─────────────────────────────
(Bifati o singura casuta - corespunz tor localizarii leziunii)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

K. DATE DESPRE CARACTERISTICILE ACCIDENTULUI:

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Victima efectua activitatea respectiva în mod: curent: [] ocazional: [] excep ional: []
2. În cadrul activit ii efectuate, persoana
accidentata ac iona: singura:[] împreun cu al i []
participan i:
3. Pentru activitatea desfasurata, persoana
accidentata era: instruita: [] insuficient [] neinstruita:[]
instruita:

4. Persoana accidentata trebuia sa poarte/ utilizeze [] dac DA - utiliza

echipament de protec ie? echipamentul de protec ie []

5. Accidentul a avut loc în urma unei ac iuni întreprinse din proprie initiativa
pentru salvare: de vie i [] de bunuri []

6. Accidentul a avut loc în urma unei ac iuni întreprinse din proprie initiativa pentru
prevenirea sau înl turarea unui pericol []
7. Accidentul a avut loc în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu în afar
grani elor tarii []
8. Accidentul a avut loc în timpul unei activit i cultural sportive []
9. Accidentul a avut loc în timpul unei vizite organizate la o persoana fizica/juridic []
10. Accidentatul se afla în perioada de testare profesional în vederea angaj rii []
11. Persoana accidentata a fost victima unui accident de traseu []
12. Persoana accidentata a fost victima unui accident de circula ie []
13. Accidentatul a fost victima unei agresiuni, în timpul îndeplinirii sarcinilor de []
serviciu
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Bifati casutele corespunz toare)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
14. Punctul de lucru: 0-Nespecificat | [] 1-P-ctul de lucru obişnuit, unitatea []
2-P-ctul de lucru | local obişnuit
ocazional sau mobil,|
deplasare în interes|
de serviciu | [] 9-Alt tip de punct de lucru []

146
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

15. Mediul de munca (de lucru):

(Bifati casuta corespunz toare mediului de munca - de lucru)

000 Nu exista informa ii []

010 Zona industriala-nespecificata []
011 Zona productiva, fabrica, atelier []
012 Zona de între inere, ateliere de repara ii []
013 Depozite, înc rcare/desc rcare []
019 Alte grupuri 010 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
020 Construc ii, exploat ri miniere nespecificate []
021 Construc ii-cl diri în construc ie []
022 Construc ii-cl diri în demolare, repara ii, între inere []
023 Exploat ri miniere, excava ii, santuri (inclusiv exploat ri miniere
şi cariere de piatra) []
024 Construc ii - subterane []
025 Construc ii - pe / peste apa []
026 Construc ii - în medii cu presiune ridicat []
029 Alte grupuri 020 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
030 Ferme de creştere a animalelor, ferme piscicole, zone forestiere []
nespecificate
031 Ferme de creştere a animalelor []
032 Ferme - imasuri []
033 Ferme - livezi []
034 Zone forestiere []
035 Ferme piscicole, pescuit, culturi acvatice (construite artificial) []
036 Gr dini, parcuri, gr dini botanice, gr dini zoologice []
039 Alte grupuri 030 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
040 Arii de activitate tertiare, birouri, zone de distractie, divertisment []
nespecificate
041 Birouri, sali de şedin a, biblioteci etc. []
042 Institu ii de înv mânt, şcoli, şcoli secundare, colegii, universit i, []
crese, asistenta medical
043 Zone diverse(inclusiv strazile cu spa ii comerciale) []
044 Restaurante, zone de petrecere a timpului liber, zone de vizita []
temporar (inclusiv muzee, sali de auditie, stadioane, etc.)
049 Alte grupuri 040 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
050 Institu ii de s n tate - nespecificate []
051 Institu ii de s n tate, spitale, case de s n tate []
059 Alte grupuri Other group 050 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
060 Zone publice - nespecificate []
061 Zone publice deschise (autostrazi, şosele, parcari, sali de asteptare ale
garilor şi aeroporturilor, etc.) []
062 Mijloace de transport- terestre sau feroviare - private sau publice
(toate tipurile: tren, autobuz, masina, etc.) []
063 Zone asimilate locurilor publice, dar cu acces restrictionat: linii []
de tren, piste de aterizare, piste pentru cursele de maşini
069 Alte grupuri 060 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
070 Locuin e - nespecificate []
071 Locuin e private []
072 P r i cu caracter public al unor cl diri, anexe, gr dini private []
079 Alte grupuri 070 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
080 Zone sportive-nespecificate []
081 Zone acoperite - sali de sport, sali de gimnastica, piscine acoperite []
082 Zone neacoperite(în aer liber)-stadioane, piscine neacoperite, piste de ski []
089 Alte grupuri 080 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
090 Zone aeriene, exclusiv p r ile din construc ii - nespecificate []
091 Zone la în l ime - fixe (acoperisuri, terase, etc.) []
092 Zone la în l ime - stâlpi, piloni, platforme suspendate []
093 Zone aeriene-bordul avioanelor []
099 Alte grupuri 090 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus []
100 Zone subterane, exclusiv p r ile din construc ii - nespecificate []
101 Zone subterane - tuneluri(rutiere, feroviare, metrou) []
102 Zone subterane - mine []
103 Zone subterane-canale/canalizare []

147
109 Alte grupuri 100 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus, exclusiv
p r ile din construc ii []
110 Pe/peste apa, exclusiv p r ile din construc ii - nespecificate []
111 Mari şi oceane - aboard all types of vessels, platforms, ships,
boats, barges []
112 Lacuri, râuri, porturi - bordul tuturor tipurilor de vase, platforme,
vapoare, barci, barje []
119 Alte tipuri 110 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus,
exclusiv p r ile din construc ii []
120 Medii cu presiune ridicat , exclusiv p r ile din construc ii -
nespecificate []
121 Medii cu presiune ridicat -sub apa (sarituri) []
122 Medii cu presiune ridicat -camere []
129 Alte grupuri 120 de tipul Medii de lucru nemen ionate mai sus,
exclusiv p r ile din construc ii []
999 Alte Medii de lucru nespecificate sau neincluse în clasificare []

16. Activitatea desfasurata:

(Bifati casuta corespunz toare activit ii specifice desf şurate în
momentul accidentarii)

00 Nu exista informa ii []
10 Produc ie, fabricare, procesare, depozitare - toate tipurile- nespecificate []
11 Produc ie, fabricare, procesare - toate tipurile []
12 Depozitare -toate tipurile []
19 Alte grupuri 10 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus []
20 Excava ii, Construc ii, Repara ii, Demol ri - nespecificate []
21 Excava ii []
22 Construc ii-construc ia cl dirilor []
23 Construc ii-construc ii civile, infrastructuri, şosele, poduri,
baraje, porturi []
24 Remodelare, repara ii, extensii, lucr ri între inere a construc iilor -
toate tipurile de construc ii []
25 Demol ri - toate tipurile de construc ii []
29 Alte grupuri 20 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus []
30 Activit i agricole, forestiere, horticole, piscicole, creşterea
animalelor-nespecificate []
31 Activit i agricole - cultivarea suprafe elor agricole []
32 Activit i agricole - legumicultura, horticultura []
33 Activit i agricole - creşterea animalelor []
34 Activit i forestiere []
35 Piscicultura, pescuit []
39 Alte activit i 30 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus []
40 Activit i intelectuale - nespecificate []
41 Servicii publice de ajutor şi asistenta c tre publicul larg []
42 Activit i intelectuale - activit i didactice, procesare de date,
munca de birou, organizare, conducere []
43 Activit i comerciale - cump rare, vânzare şi sevicii asociate []
49 Alte activit i 40 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus []
50 Alte activit i relationate activit ilor codificate 10,20,30 and 40-
nespecificate []
51 Punerea în func iune, preg tirea de lucru, instalarea, montarea,
dezasamblarea instala iilor []
52 Între inerea, repararea, ajustarea []
53 Curatarea zonei de lucru, a maşinilor - industrial sau manual []
54 Conducerea general , de toate tipurile []
55 Monitorizarea, inspec ia proceselor de produc ie, a mijloacelor []
de transport, echipamentelor - cu sau f r echipamente de motorizare []
59 Alte grupuri 50 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus []
60 Activit i sportive, artistice şi de mişcare - nespecificate []
61 Activit i de mişcare, inclusiv la bordul mijloacelor de transport []
62 Activit i sportive, artistice []
69 Alte grupuri 60 de tipul Activitate desfasurata nespecificata mai sus []
99 Alte "Activit i desf şurate" neprezentate în clasificarea de mai sus []

17. Ac iune fizica efectiv :

148
 (Bifati casuta corespunz toare ac iunii fizice efective desf şurate
de accidentat)

00 Nu exista informa ii []
10 Operare mecanic - nespecificata []
11 Pornirea, oprirea masinii de lucru []
12 Alimentarea, desc rcarea masinii de lucru []
13 Monitorizare, operarea sau conducerea masinii []
19 Alte grupuri 10 de tipul Ac iune fizica efectiv nespecificata mai sus []
20 Activit i cu instrumente de mana - nespecificate []
21 Activit i cu instrumente de mana, ac ionate manual []
22 Activit i cu instrumente de mana, motorizate []
29 Alte grupuri 20 de tipul Ac iune fizica efectiv nespecificata mai sus []
30 Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de lucru -
nespecificata []
31 Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de lucru -
mobile şi motorizate []
32 Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de lucru -
mobile şi nemotorizate []
33 Pasager la bordul unui mijloc de transport []
39 Alte grupuri 30 de tipul Ac iune fizica efectiv nespecificata mai sus []
40 Manuirea obiectelor - nespecificata []
41 inerea, apucarea, plasarea-pe nivel orizontal []
42 Strângerea, indoirea, ruperea, refacerea, desurubarea, rotirea []
43 Fortarea, agatarea, ridicarea, aşezarea- pe o pozi ie verticala []
44 Aruncarea, bruscarea []
45 Deschiderea, închiderea (unei cutii, pachet, colet) []
46 Turnarea, umplerea, udarea, vopsirea, golirea []
47 Deschiderea, impingerea []
49 Alte grupuri 30 de tipul ac iune fizica efectiv nespecificata mai sus []
50 Ducerea obiectelor în mana - nespecificata []
51 Verticala - ridicarea, ridicarea, coborârea unui obiect []
52 Orizontala - tragerea, impingerea, rostogolirea unui obiect []
53 Transportarea unei incarcaturi -de c tre o persoana []
59 Alte grupuri 40 de tipul Ac iune fizica efectiv nespecificata mai sus []
60 Mutarea obiectelor - nespecificata []
61 Mers, alergare, urcare, coborare, etc. []
62 Intrare, ieşire []
63 Sarituri []
64 Tarare, catarare, etc. []
65 Ridicare, aşezare(pe scaun) []
66 Inot, scufundare []
67 Mutare []
69 Alte grupuri 50 de tipul Ac iune fizica efectiv nespecificata mai sus []
70 Prezenta - nespecificata []
99 Alte grupuri 50 de tipul Ac iune fizica efectiv nespecificata sau []
neprezentata în clasificarea de mai sus

18. Agentul material al Ac iunii Fizice Efective(echipamentul de munca)

(Se va completa în clar şi codificat agentul material al Ac iunii Fizice Efective)

-------------------------------- Cod: |_|_|_|_|_|_|_|

19. Abaterea (Ac iunea Generatoare):

(Bifati casuta corespunz toare abaterii - ac iunea generatoare)

00 Nu exista informa ii []
10 Abaterea cauzat de probleme electrice, explozii, incendii - nespecificata []
11 Probleme electrice datorit deteriorarii echipamentului-contact indirect []
12 Probleme electrice-contact indirect []
13 Explozii []
14 Incendii []
19 Alte grupuri 10 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
20 Abaterea prin inundare, rasturnare, scurgere de vapori, emisii de gaze - []
nespecificata
21 Stare solida - inundare, rasturnare []
22 Stare lichid -scurgere, innoroire, curgere, improscare, stropire []
23 Stare gazoasa - vaporizare, aerosoli, forma iuni gazoase []

149
24 Material pulverizant - fum, praf/particule în suspensie/emisii []
29 Alte grupuri 20 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
30 Spargerea, explozia, craparea, alunecarea, pr buşirea, daramarea Agentului []
material - nespecificate
31 Spargerea materialului - la zona de contact []
32 Explozia - ce cauzeaz craparea (pentru lemn,sticla, metal, piatra,
plastic, altele) []
33 Alunecare, prabusire, daramare a Agentului material (asupra victimei) []
34 Alunecare, prabusire, daramare a Agentului material (tras de victima) []
35 Alunecare, prabusire, daramare a Agentului material - aflat la nivelul
victimei []
39 Alte grupuri 30 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
40 Pierderea controlului (total sau par ial) asupra masinii, mijloacelor de []
transport sau echipamentelor de lucru, instrumentelor ac ionate manual,
obiectelor, animalelor-nespecificate
41 Pierderea controlului (total sau par ial)-al masinii (inclusiv pornirea []
nedorita) sau al materialului de lucru
42 Pierderea controlului (total sau par ial) - asupra masinii, mijloacelor []
de transport sau echipamentelor de lucru, (motorizate sau nu)
43 Pierderea controlului (total sau par ial) - asupra instrumentelor de []
lucru (motorizati sau nu) sau asupra materialului con inut de
instrumentul de lucru
44 Pierderea controlului (total sau par ial)-asupra obiectului (mutat,
manuit, etc.) []
45 Pierderea controlului (total sau par ial)-asupra unui animal []
49 Alte grupuri 40 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
50 Alunecarea-împiedicarea şi pr buşirea unei persoane- nespecificate []
51 Pr buşirea persoanei - la un nivel inferior pozi iei anterioare []
52 Alunecarea - împiedicarea şi pr buşirea persoanei - la acelaşi nivel []
59 Alte grupuri 50 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
60 Miscarea corpului conducand la leziuni externe - nespecificate []
61 C lcarea pe un obiect ascutit []
62 Aşezarea în genunchi, aşezarea pe scaun, inclinarea []
63 Agatarea sau cararea pe moment a unui obiect []
64 Miscari necoordonate, ac iuni nesincronizate []
69 Alte grupuri 60 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
70 Miscarea corpului conducand la leziuni interne - nespecificate []
71 Urcarea, cararea, ridicarea în picioare []
72 Impingerea, tragerea []
73 Aşezarea, ridicarea []
74 Rotirea, invartirea []
75 C lcarea gresita, rasucirea piciorului sau a calcaiului, alunecare
f r prabusire []
79 Alte grupuri 70 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
80 Socul, inghetul, violenta, agresiunea, amenin area- nespecificate []
81 Socul, inghetul []
82 Violenta, agresiunea, amenin area- între angaja ii companiei afla i sub
autoritatiea companiei angajatoare []
83 Violenta, agresiunea, amenin area- din partea altor companii asupra []
victimelor care isi îndeplinesc sarcinile de lucru (soferii mijloacelor
de transport, etc.)
84 Agresiunea, atacul - unui animal []

85 Prezenta victimei sau a unei ter e persoane în postura de a crea un []

pericol pentru ea îns şi, sau o alta posibilitate
89 Alte grupuri 80 de tipul Abatere nespecificata mai sus []
99 Alte abateri neprezentate în clasificarea de mai sus []
--------------------------------------------------------------------------------------
20. Agentul material al ABATERII(echipamentul de munca)
(Se va completa în clar şi codificat agentul material al ABATERII)

-------------------------------- Cod: |_|_|_|_|_|_|_|

─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
21. Contact - Modalitatea de ranire:
(Se va completa în clar şi codificat tipul de contact - modalitatea de ranire)
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
00 Nu exista informa ii []
10 Contactul electric, termic, sau cu substan e nocive - nespecificat []

150
11 Contact indirect cu arc electric, scanteie, fulger(pasiv) []
12 Contact direct cu curentul electric (electrocutare) []
13 Contact cu flacara sau cu obiecte sau medii fierbinti sau arzand []
14 Contact cu obiecte sau medii reci sau inghetate []
15 Contact cu substan e nocive - pe cale nazala sau bucala, prin inhalare []
16 Contact cu substan e nocive - pe/prin piele sau ochi []
17 Contact cu substan e nocive - pe cale digestiva prin inghitire []
19 Alte grupuri 10 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
20 Inundare, acoperire, invaluire - nespecificate []
21 Inundare cu lichid []
22 Acoperire cu un corp solid []
23 Invaluit în, inconjurat de particule gazoase sau arzand în aer []
29 Alte grupuri 20 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
30 Impact orizontal sau vertical cu obiecte stationare (victima fiind
în mişcare)-nespecificate []
31 Mişcare verticala, prabusire pe/sau frontal (rezultând o cazatura) []
32 Mişcare orizontala, prabusire pe/sau frontal []
39 Alte grupuri 30 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
40 Coliziune cu un obiect în mişcare-nespecificat []
41 Coliziune-cu un obiect în zbor []
42 Coliziune-cu un obiect în cadere []
43 Coliziune-cu un obiect în balans []
44 Coliziune - cu un obiect în rota ie,mişcare, obiecte transportate, vehicule []
45 Coliziune - cu un obiect, inclusiv vehicule - coliziune cu o persoana
(victima fiind în mişcare) []
49 Alte grupuri 40 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
50 Contact cu un Agent Material ascutit, cu vârf, contondent-nespecificat []
51 Contact cu un Agent Material ascutit(cutit, lama, etc.) []
52 Contact cu un Agent Material cu vârf ascutit (cui, instrument ascutit, etc.) []
53 Contact cu un Agent Material greu sau contondent []
59 Alte grupuri 50 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
60 Capcane, cazaturi - nespecificate []
61 Capcane, cazaturi - în []
62 Capcane, cazaturi - sub []
63 Capcane, cazaturi - între []
64 Un membru, mana, sau deget rupt, sau t iat(amputat) []
69 Alte grupuri 60 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
70 Leziuni fizice sau mentale - nespecificate []
71 Leziuni fizice - ale sistemului muscular []
72 Leziuni fizice - din cauza radiatiilor, zgomotului, luminii sau presiunii []
73 Socuri sau presiuni mentale []
79 Alte grupuri 70 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
80 Muscatura, zgarietura, etc. (provocate de c tre un animal sau de om) -
nespecificate []
81 Muscatura []
82 Intepaturi provocate de insecte sau de peşti []
83 Lovituri, muscaturi, strangulari []
89 Alte grupuri 80 de tipul Contacte - Modalit i de ranire nespecificate
mai sus []
99 Alte Contacte - Modalit i de ranire neprezentate în clasificarea de mai sus []
----------------------------------------------------------------------------------------

22. Agentul material al CONTACTULUI - Modalitatii de ranire:

(Se va completa în clar şi codificat agentul material al CONTACTULUI)

-------------------------------- Cod: |_|_|_|_|_|_|_|

─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

151
23. CAUZE

a. CAUZE DEPENDENTE DE EXECUTANT

00-*-CAUZE DEPENDENTE DE EXECUTANT *-nespecifice []

01- Neutilizarea mijloacelor de protec ie din dotare []
02- Neefectuare la timp de opera ii indispensabile securit ii muncii []
03- Efectuare necorespunz toare de comenzi, manevre []
04- Efectuare necorespunz toare de pozitionari, consolid ri, fix ri etc. []
05- Efectuare necorespunz toare de asamblari []
06- Efectuare necorespunz toare de reglaje []
07- Utilizare necorespunz toare a mijloacelor de protec ie []
08- Efectuare, în afar sarcinilor de munca a pornirii de mijloace de
transport, instala ii, maşini / utilaje []
09- Efectuare, în afar sarcinilor de munca a întreruperii functionarii
instala iilor, maşinilor şi utilajelor []
10- Efectuare, în afar sarcinilor de munca a alimentarii cu curent
electric sau fluide []
11- Efectuare, în afar sarcinilor de munca a opririi alimentarii cu curent
electric sau fluide []
12- Expunere, în afar sarcinilor de munca prin deplasare/stationare în []
locuri/zone cu pericol permanent/temporar
13- Comunic ri accidentogene prin con inutul lor []
14- Comunic ri accidentogene prin defec iunile transmiterii []
15- Caderi la acelaşi nivel prin dezechilibrare []
16- Caderi la acelaşi nivel prin alunecare []
17- Caderi la acelaşi nivel prin antrenare []
18- Caderi la acelaşi nivel prin împiedicare []
19- Caderi de la în l ime prin pasire în gol []
20- Caderi de la în l ime prin dezechilibrare []
21- Caderi de la în l ime prin alunecare []
22- Caderi de la în l ime prin antrenare []
23- Caderi de la în l ime datorit reactiilor spontane inadecvate în caz []
de pericol
24- Prezenta la lucru sub influenta alcoolului []
25- Prezenta la lucru în stare de oboseala []
26- Prezenta la lucru sub influenta unor medicamente []
27- Prezenta la lucru sub influenta unor st ri emotionale puternice []
28- Prezenta la lucru cu anihilarea brusca a capacit ii functionale []
29- Prezenta la lucru în condi ii psiho-fiziologice necorespunz toare []
datorate altor cauze

b. CAUZE DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE PRODUC IE

00-*- CAUZE DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE PRODUC IE * - nespecifice []

30- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin alunecare []
31- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin rostogolire/rulare []
32- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin rasturnare []
33- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin cadere libera []
34- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin scurgere []
35- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin deversare []
36- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin surpare []
37- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin prabusire []
38- Deplas ri sub efectul gravitatiei prin scufundare []
39- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în func ionare normal []
40- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, de etansate contraindicat []
41- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, întrerupte contraindicat []
42- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în condi ii de imposibilitate a
declansarii (pornirii) []
43- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în condi ii de imposibilitate a
întreruperii (opririi) []
44- Miscari ale maşinilor, mecanismelor, în condi ii de imposibilitate a dozarii[]

45- Miscari functionale şi disfunctionale, devieri de la traiectoriile normale

(ex: ale pieselor în mişcare, ale mijloacelor de transport) []
46- Miscari functionale şi disfunctionale, balans []
47- Miscari functionale şi disfunctionale, recul (ex: al unui furtun,
al unei manivele) []

152
48- Miscari functionale şi disfunctionale, socuri excesive la pornire
sau oprire []
49- Miscari functionale şi disfunctionale, desprinderea şi proiectarea
de corpuri, particule (ex: la polizare) []
50- Miscari functionale şi disfunctionale, jet, eruptie (materiale lichide,
gazoase sau pulverulente) []
51- Obiecte sau suprafe e intepatoare []
52- Obiecte sau suprafe e cu muchii taioase []
53- Obiecte sau suprafe e abrazive []
54- Obiecte sau suprafe e alunecoase []
55- Obiecte sau suprafe e adezive []
56- Obiecte sau suprafe e cu denivelari []
57- Corpuri sau suprafe e cu temperaturi ridicate []
58- Corpuri sau suprafe e cu temperaturi sc zute []
59- Pericol de electrocutare directa []
60- Pericol de electrocutare indirecta []
61- Pericol de electrocutare la tensiune de pas []
62- Vibratii excesive ale sculelor, utilajelor, elementelor de construc ie
datorate curentului electric
63- Explozii datorate curentului electric []
64- Implozii datorate curentului electric []
65- Incendii datorate curentului electric []
66- Flacari-flame datorate curentului electric []
67- Contact sau manipulare substan e toxice []
68- Contact sau manipulare substan e caustice []
69- Contact sau manipulare substan e inflamabile []
70- Contact sau manipulare substan e explozive []
71- Contact sau manipulare culturi de bacterii []
72- Contact sau manipulare culturi de virusi []
73- Contact sau manipulare culturi de richeti []
74- Contact sau manipulare culturi de spirocheti []
75- Contact sau manipulare culturi de ciuperci []
76- Contact sau manipulare protozoare []
77- Contact sau manipulare plante periculoase []
78- Contact sau manipulare animale periculoase []
79- Pozi ii de lucru for ate sau vicioase []
80- Contactul prelungit cu apa (prezenta în obiectul muncii sau în
spa iul de lucru) []
81- Efort static mare (prin intensitate şi/sau durata) []
82- Dificultatea efectu rii miscarilor şi riscul contactelor periculoase
legate de spa iul de munca []
83- Forta fizica excesiva []
84- Viteza de execu ie excesiva []
85- Subsolicitare fizica (ex.: în sarcina de supraveghere) []
86- Suprasolicitare senzoriala (ex.: asamblari de piese mici) []
87- Distribu ia excesiva a atentiei în condi ii de ritm impus []
(ex.: activitate de dispecerat)
88- Monotonia muncii []
89- Luarea unor decizii (dificile şi de mare r spundere) în timp limitat []
90- Precizie mare a miscarilor în spa iu şi/sau în timp []
91- Alte cauze []

c. CAUZE DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCA

000- * - CAUZE DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCA * -nespecifice []

092- Omisiuni în prestabilirea opera iilor de munca []
093- Erori în prestabilirea opera iilor de munca []
094- Repartizare executant cu preg tire profesional necorespunz toare
pe locurile de munca []
095- Repartizare executant cu instruire incompleta în domeniul securit ii
şi s n t ii în munca []
096- Repartizare executant cu incompatibilit i psiho-fiziologice fata
de cerin ele locului de munca []
097- Admiterea la lucru în condi ii psiho-fiziologice necorespunz toare []
098- Tolerarea abaterilor de la disciplina tehnologic []
099- Tolerarea abaterilor de la respectarea normelor de securitatea muncii []
100- Neasigurarea corel rii şi/sau coordon rii unor opera ii de munca
desf şurate în cadrul unor lucr ri complexe []

153
101- Admiterea desf şur rii lucrului cu mijloace de produc ie
necorespunz toare []
102- Amplasarea necorespunz toare a mijlocului de produc ie []
103- Neasigurarea între inerii şi exploat rii corespunz toare a
mijloacelor de produc ie []
104- Prevederea utiliz rii unor materii prime sau materiale necorespunz toare
cerin elor de securitate []
105- Neasigurarea condi iilor normate privitoare la mediul de munca
(microclima, iluminat, zgomot şi vibratii, radiatii, etc.) []
106- Prevenirea unui ritm de munca necorespunz tor []
107- Alte cauze []

d. CAUZE DEPENDENTE DE MEDIUL DE MUNCA

000- *CAUZE DEPENDENTE DE MEDIUL DE MUNCA *- nespecifice []

108- Temperatura aerului ridicat []
109- Temperatura aerului sc zut []
110- Umiditatea aerului ridicat []
111- Umiditatea aerului sc zut []
112- Viteza curentilor de aer []
113- Aeroionizarea pozitiva excesiva []
114- Presiune sc zut a aerului []
115- Presiune ridicat a aerului []
116- Suprapresiune în adâncimea apelor []
117- Zgomot excesiv []
118- Ultrasunete []
119- Nivel de iluminare sc zut []
120- Stralucire mare []
121- Orbire directa sau prin reflexie []
122- Palpaire []
123- Radiatii infrarosii (calorice) []
124- Radiatii ultraviolete []
125- Microunde []
126- Radiatii electromagnetice cu frecventa inalta, medie şi joasa []
127- Laseri []
128- Radiatii ionizante alfa []
129- Radiatii ionizante betta []
130- Radiatii ionizante gamma []
131- Poten ial electrostatic []
132- Trasnete []
133- Inundatii []
134- Vant []
135- Grindina []
136- Viscol []
137- Alunec ri,surpari, prabusiri de teren sau copaci []
138- Avalanse []
139- Seisme []
140- Gaze, aerosoli, vapori toxici []
141- Gaze, aerosoli, vapori caustici []
142- Pulberi, gaze, vapori inflamabili în aer []
143- Pulberi,gaze,vapori explozivi în aer []
144- Pulberi pneumoconiogene []
145- Bacterii []
146- Virusi []
147- Picheti []
145- Spirocheti []
149- Ciuperci []
150- Protozoare []
151- Mediu subteran []
152- Mediu aerian []
153- Altitudini mari []
154- Mediu acvatic []
155- Mediu subacvatic []
156- Mediu mlastinos []
157- Mediu extraterestru []
158- Mediu cu con inut redus de oxigen []
159- Rela ii neprincipiale între şef şi subaltern []
160- Rela ii neprincipiale între membrii colectivului []

154
161- Activitate în condi ii de izolare social []
162- St ri de panica []
163- Alte cauze []
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
L. DESCRIEREA PE SCURT A ACCIDENTULUI:
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Numele şi prenumele persoanei din partea angajatorului care a
completat formularul: -----------------
2. Telefon la care poate fi contactata persoana care a completat
formularul: |_____||__________|

3. Semnatura persoanei care a completat formularul -----------

4. Numele şi prenumele conducatorului unit ii (angajatorului): ------------------
5. Numele şi prenumele inspectorului de munca ce a verificat formularul --------------

Semnatura conducatorului Semnatura inspectorului de munca

unit ii (angajatorului) care a verificat formularul
L.S.

Data:_______________ Data:_______________

Semnatura inspectorului şef

I.T.M._____________
Data:_____________

L.S.
NOTA: pentru completarea prezentului formular se vor utiliza caractere MAJUSCULE
sau dactilografiere

*ST*

┌───────────────────────────┐ A. DATE DE IDENTIFICARE A FORMULARULUI:

│ ANEXA la FIAM Nr. ___/___│
│ │ 1.ITM care a înregistrat accidentul:
│ PENTRU ÎNREGISTRAREA │
│ FINALIZARII INCAPACIT II│ Cod jude **: |_|_| Nume Jude : _________

155
│ TEMPORARE DE MUNCA │
└───────────────────────────┘

B. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI

(care înregistreaz accidentul de munca):

1. Denumire angajator: ...............................................................

ADRESA SEDIULUI ANGAJATORULUI:

2. Jude ul: |___________| 3. Cod UNIC*: |___________| 4. Localizare geografic |_______|

*) În cazul institu iilor publice (ex. prim rii) în locul Codului Unic se va înscrie
Codul Fiscal, iar în cazul Persoanelor Fizice în locul Codului Unic se va înscrie
Codul Numeric Personal

5. Localitate: |___________________________| 6. Cod POŞTAL: |_______________________|

7. Strada: |___________________________________________________________| 8. Nr. |_____|

9. .. 10. Scara .. 11. Etaj .. 12. Ap. .. 13. Sect.: .. 14. Fax: ... 15. Interfon |____|

16. Tel.:|_________| 17. Interior: |_______| 18. Adresa e-mail: ______________________

C. DATE DE CARACTERIZARE A ANGAJATORULUI (care înregistreaz accidentul de munca):

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Tip Angajator: Unitate [] Subunitate [] Sucursala[] Agen ie [] Punct de [] Filiala []
principala lucru
Reprezentanta [] Alte tipuri []
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Forma Juridic :* SA - Societate pe ac iuni [] OC2 - Cooperativa de consum

*) Se va completa SRL - Societate cu R spundere [] OC3 - Cooperativa de credit

forma juridic Limitat
bifandu-se doar o SCS - Societate în Comandit [] SAG - Societate agricol
singura casuta. Simpla
SNC - Societate în Nume [] OSL - Organiza ie cu scop lucrativ
Colectiv
RA - Regie Autonom [] ALT - Alta forma juridic (unitate
economic , cultural , social ,
obsteasca f r forma juridic

OC1 - Cooperativa expres )

mestesugareasca [] SCA - Societate în Comandit pe
Ac iuni
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capital social integral de stat [] Proprietate obsteasca []
Capital social de stat peste 50% [] Proprietate integral str in []
3. Forma de Capital social privat peste 50% [] Proprietate publica de interes
proprietate: na ional şi local []
Capital social integral privat [] Alte tipuri de capital []
romanesc sau romanesc şi str in
Proprietate cooperatista []
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Denumire angajator tutelar: .........................................................

5. CNP/CUI angajator tutelar: |____________| 6. Jude ul angajatorului tutelar |_________|

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
D. DATE DESPRE ACTIVIT ILE ECONOMICE ALE ANGAJATORULUI (care înregistreaz accidentul
de munca):
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Activ. ec. principala*: Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_|_| Clasa:|_|_|_| 2. Nr. angaj.|_|_|
-------------------------------------------------------------------------------------------
3. Activ.ec. implicat Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│5. Dimensiunea
accidentat*: │ întreprinderii:
│0 angaj.0 []| 500 5[]

156
 4. Alte activ. ec. ale Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |angj.
ag. ec.*: │1-9 |sau mai
────────────────────────────┐Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 1 []|mult
│ │ |
│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│10-49 |Nr. 9[]
│ │ angaj. 2 []|Necu-
│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ |noscut
│ │50-249 |de
│Diviziunea:|_|_| Grupa|_|_| Clasa:|_|_|│ angaj. 3 []|angaj.
│ │ |
│ │250-499 |
│ │ angaj. 4 []|
*) Se vor completa codurile de Diviziune, Grupa, respectiv Clasa conform codificarilor CAEN
-------------------------------------------------------------------------------------------

E. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI ACCIDENTATE:

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

1. Numele __________________ 2. Prenumele: _______________________________

(Se va completa cu MAJUSCULE numele şi prenumele persoanei accidentate)

3. Cod numeric personal: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

(Inscrieti codul numeric personal din actul de identitate al accidentatului)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

F.DATE DESPRE MOMENTUL PRODUCERII ACCIDENTULUI:

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Data producerii accidentului ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_|
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
G. DATE DESPRE FINALIZAREA INCAPACIT II TEMPORARE DE MUNCA (ITM)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. TIP ACCIDENT: INCAPACITATE TEMPORAR DE MUNCA: [] MORTAL [] ( *) Se va bifa
(la finalizareaITM) casuta corespunzat.
tipului accidentului)
2. Data începerii incapacit ii ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_|

3. Data termin rii incapacit ii ziua:|_|_| luna:|_|_| anul:|_|_|_|_|

4. Nr. zile Incapacitate Temporar |_|_|_| 5. Din care câte zile |_______|
de Munca(ITM) cumulate de spitalizare?

6. Modalitate de terminare a ITM: Reluare [] Deces [] Invaliditate: []

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(În cazul încadr rii accidentatului într-un grad de INVALIDITATE - se vor completa
informa iile de la pozi ia 7)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. Grad INVALIDITATE: GR.I [] GR.II [] GR.III [] 8. Nr. decizie INV:|____| Data |_/_/_|
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(Se vor bifa casutele corespunz toare situa iei accidentatului/Data emiterii
deciziei de INVALIDITATE are forma: zz/ll/aaaa)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Semnatura conducatorului unit ii (angajatorului)

L.S.

Semnatura inspectorului de munca care a verificat

formularul

Data ___________ Data ___________

*ST*

ANEXA CLASIFICARI

CLASIFICARE

157
 Codificare Localizare Geografic a Accidentului
┌─────┬─────┬─────────┬─────┬─────┬─────────┬─────┬─────┬─────────┬─────┬─────┬─────────┐
│CODUL│CODUL│ TOTAL │CODUL│CODUL│ TOTAL │CODUL│CODUL│ TOTAL │CODUL│CODUL│ TOTAL │
│REGI-│JUDE-│ │REGI-│JUDE-│ │REGI-│JUDE-│ │REGI-│JUDE-│ │
│UNII │TULUI│ │UNII │TULUI│ │UNII │TULUI│ │UNII │TULUI│ │
├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┤
│ 1 │ │Nord-Est │ 2 │ │Sud-Est │ 3 │ │ Sud │ 4 │ │ Sud-Vest│
├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┤
│ │ 04 │Bacau │ │ 09 │Br ila │ │ 03 │Arges │ │ 17 │Dolj │
│ │ 07 │Botosani │ │ 10 │Buzau │ │ 12 │Calarasi │ │ 20 │Gorj │
│ │ 24 │Iaşi │ │ 14 │Constanta│ │ 16 │Dambovita│ │ 27 │Mehedinti│
│ │ 29 │Neamt │ │ 18 │Gala i │ │ 19 │Giurgiu │ │ 30 │Olt │
│ │ 35 │Suceava │ │ 38 │Tulcea │ │ 23 │Ialomita │ │ 40 │Valcea │
│ │ 39 │Vaslui │ │ 41 │Vrancea │ │ 31 │Prahova │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ 36 │Teleorman│ │ │ │
├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┴┬────────┼─────┼─────┼─────────┤
│ 5 │ │ Vest │ 6 │ │Nord-Vest│ 7 │Centru│ │ 8 │ │Bucureşti│
├─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┼─────────┼─────┼─────┬┴────────┼─────┼─────┼─────────┤
│ │ 02 │Arad │ │ 05 │Bihor │ │ 01 │Alba │ │ 25 │Ilfov │
│ │ 11 │Caras- │ │ 06 │Bistrita-│ │ 08 │Braşov │ │ 42 │Municip. │
│ │ │Severin │ │ │Nasaud │ │ 15 │Covasna │ │ │Bucureşti│
│ │ 22 │Hunedoara│ │ 13 │Cluj │ │ 21 │Harghita │ │ │ │
│ │ 37 │Timis │ │ 26 │Maramures│ │ 28 │Mures │ │ │ │
│ │ │ │ │ 32 │Satu-Mare│ │ 34 │Sibiu │ │ │ │
│ │ │ │ │ 33 │Salaj │ │ │ │ │ │ │
└─────┴─────┴─────────┴─────┴─────┴─────────┴─────┴─────┴─────────┴─────┴─────┴─────────┘
*ST*

CLASIFICARE 2
*T*
Agentul Material

00.00.00.00 Nu exista informa ii

00.01.00.00 Nu exista agent material
00.02.00.00 Nu exista informa ii
00.99.00.00 Alte situa ii din grupa 00, neprezventate mai sus
01.00.00.00 Cl diri şi suprafe e(acoperite /neacoperite, fixe sau mobile,
temporare sau nu - nespecificate)
01.01.00.00 Componente ale cl dirilor + componente structurale
(usi, pere i, partitii etc. şi obstacole(ferestre, etc.))
01.01.01.00 Ferestre, fride(ataşate cl dirilor)
01.01.02.00 Usi (ataşate cl dirilor)
01.01.03.00 Partitii, pere i
01.01.99.00 Alte p r i ale cl dirilor
01.02.00.00 Suprafe e la nivelul solului(acoperite sau neacoperite,
ferme, terenuri sportive, podele alunecoase, podele din lemn
01.02.01.00 Suprafe e, în general
01.02.01.01 Podele
01.02.01.02 Podele/suprafe e alunecoase(inclusiv din cauza ploii,
zapezii, ghetii, etc.)
01.02.01 03 Alte suprafe e alunecoase, inclusiv din cauza
lichidelor (cu excep ia apei) sau a altor substan e
imprastiate pe podea: ulei, grasime, etc.
01.02.01.04 Podele denivelate(sau cu obiecte mici, mari, etc.)
01.02.01.05 Podele din lemn- cu cuie
01.02.01.06 Al i agen i materiali(holuri, borduri, sc ri de piatra, etc.)
01.02.02.00 Ferme(câmpuri agricole, pajişti)
01.02.03.00 Terenuri sportive
01.02.99.00 Alte suprafe e la nivelul solului, pasaje
01.03.00.00 Suprafe e la nivelul solului, plutitoare
01.99.00.00 Alte cl diri+ suprafe e din grupa 01, neprezentate mai sus
02.00.00.00 Cl diri, structuri, suprafe e la nivele superioare (acoperite
sau neacoperite) - nespecificate
02.01.00.00 P r i ale cl dirilor la nivele superioare -fixe (acoperisuri,
terase, usi şi ferestre, sc ri, platforme)
02.01.01.00 Sc ri
02.01.02.00 Acoperisuri, terase, acoperisuri de sticla, cadre
02.01.03.00 Intrari în cl diri

158
02.01.04.00 Platforme de înc rcare/desc rcare
02.01.99.00 Alte p r i ale cl dirilor, la nivele superioare
02.02.00.00 Structuri, suprafe e - la nivele superioare -fixe
(inclusiv benzi, sc ri fixe, piloni)
02.02.01.00 Sc ri fixe
02.02.02.00 Coloane, piloni, benzi, mezanine, catarguri
02.02.99.00 Alte structuri fixe, suprafe e - la nivele superioare
02.03.00.00 Structuri, suprafe e- la nivele superioare -mobile
(inclusiv esafoduri, sc ri mobile, leagane, platforme)
02.03.01.00 Sc ri mobile
02.03.02.00 Suporturi improvizate
02.03.03.00 Platforme mobile
02.03.99.00 Alte structuri mobile, suprafe e la nivele superioare
02.04.00.00 Structuri şi suprafe e la nivele superioare - temporare
(inclusiv platforme temporare, balansoare)
02.04.01.00 Platforme
02.04.02.00 Cadre
02.04.03.00 Balansoare
02.04.99.00 Alte suprafe e la nivele superioare - temporare
02.05.00.00 Structuri+suprafe e la nivele superioare-plutitoare
(inclusiv platforme de foraj, esafoduri pe barje)
02.05.01.00 Platforme de foraj
02.05.99.00 Alte Structuri şi suprafe e la nivele superioare -plutitoare
02.99.00.00 Alte cl diri, structuri şi suprafe e la nivele superioare
din grupa 02, neprezentate mai sus
03.00.00.00 Cl diri, structuri, suprafe e-sub nivelul solului(acoperite
sau neacoperite) - nespecificate
03.01.00.00 Excava ii, santuri,fantani, gropi, canale, garaje
03.01.01.00 Excava ii, santuri
03.01.02.00 Fantani, canale
03.01.03.00 Pante abrupte
03.01.04.00 Gropi pentru monitorizare
03.01.99.00 Alte excava ii, santuti,fantani, gropi
03.02.00.00 Zone subterane, tunele
03.03.00.00 Medii subacvatice
03.99.00.00 Alte cl diri, structuri, suprafe e-sub nivelul solului - din
grupa 03, neprezentate mai sus
04.00.00.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor,
re ele de canalizare- nespecificate
04.01.00.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele
de canalizare -fixe - pentru gaz, aer, lichide, solide
04.01.01.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele
de canalizare -fixe - pentru gaz
04.01.01.01 Re ele de canalizare, valve, leg turi, regulatoare de presiune(gaz)
04.01.02.00 Echipamente pentru ventilatia aerului, extractii
04.01.02.01 Sisteme extractive
04.01.02.02 Canale colectoare, separatoare
04.01.02.03 Filtre de aer
04.01.02.04 Proceduri de extrac ie, furnale de evacuare
04.01.03.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor -
fixe -pentru lichide şi produse vascoase
04.01.03.01 Re ele de canalizare, valve, leg turi, robineti,
pulverizatoare - de lichid
04.01.04.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele
de canalizare -fixe - pentru solide
04.01.04.01 Distribu ia prin cadere, absorb ie, desc rcare
04.01.04.02 Echipamente de furnizare şi distribu ie
04.01.04.04 Masa de asamblare
04.01.04.04 Masa de distribu ie
04.01.04.05 Burlane
04.01.99.00 Alte sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor,
re ele de canalizare -fixe
04.02.00.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele
de canalizare -mobile
04.02.01.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele de
canalizare -mobile, pentru gaz
04.02.01.01 Re ele de canalizare, pentru aer
04.02.02.00 Echipamente de ventila ie, de extrac ie- mobile

159
04.02.02.01 Echipamente Cobra
04.02.03.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele
de canalizare -mobile, pentru substan e vascoase
04.02.04.00 Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia materialelor, re ele
de canalizare -mobile, pentru solide
04.02.99.00 Alte Sisteme pentru furnizarea şi distribu ia
materialelor, re ele de canalizare -mobile
04.03.00.00 Canale colectoare, drene
04.99.00.00 Alte sisteme pentru furnizarea şi distribu ia
materialelor, re ele de canalizare din grupa 04,
reprezentate mai sus
05.00.00.00 Motoare, sisteme pentru transmiterea şi depozitarea
energiei - nespecificate
05.01.00.00 Motoare, generatoare de putere (termice, electrice,
nucleara), inclusiv compresoare, pompe
05.01.01.00 Motoare termice
05.01.01.01 Motoare cu combustie interna
05.01.02.00 Motoare electrice
05.01.02.01 Alternatoare, dinamo-uri
05.01.02.02 Motoare electrice
05.01.03.00 Transformatoare electrice
05.01.04.00 Compresoare, pompe,ventilatoare
05.01.04.01 Compresoare
05.01.04.02 Refrigeratoare
05.01.05.00 Generatoare de radiatii
05.01.05.01 Generatoare de radiatii X
05.01.05.02 Acceleratoare de particule
05.01.05.03 Generatoare de radiatii laser
05.01.99.03 Alte motoare, generatoare de putere
05.02.00.00 Sisteme pentru transmiterea şi depozitare energiei (mecanice,
pneumatice, hidraulice, electrice, inclusiv baterii şi acumulatori)
05.02.01.00 Transmisii mecanice
05.02.01.01 Transmisie prin cablu
05.02.01.02 Curele de transmisie
05.02.01.03 Roti de transmisie
05.02.01.04 Lanturi de distribu ie
05.02.01.05 Pinioane
05.02.01.06 Reductii
05.02.01.07 Coturi, mansoane
05.02.01.08 Cilindri, benzi
05.02.01.09 Roti
05.02.02.00 Transmisii pneumatice
05.02.03.00 Transmisii hidraulice
05.02.04.00 Transmisii electrice(circuite electrice)
05.02.04 01 Instala ii electrice(fixe, de joasa tensiune)
05.02.04.02 Lampi portabile, cabluri de extensie
05.02.04.03 Conducte ingropate, echipamente de inalta frecventa
05.02.04.04 Instala ii de iluminare
05.02.04.05 Re ele de furnizare a curentului electric
05.02.04.06 Baterii, acumulatori
05.02.99.00 Alte metode de transmisie
05.99.00.00 Alte sisteme pentru transmiterea şi depozitare energiei,
din grupa 05, neprezentate mai sus
06.00.00.00 Instrumente ne-electrice, nespecificate
06.01.00.00 Instrumente ne-electrice - tip fierastrau
06.01.01.00 Fierastrau de mana
06.01.01.01 Fierastrau de dulgherie
06.01.01.02 Fierastrau pentru busteni
06.01.01.03 Fierastrau pentru metale
06.01.99.00 Alte instrumente ac ionate manual - tip fierastrau
06.02.00.00 Instrumente ne-electrice pentru t iat, separat(inclusiv
foarfeci, foarfeci de gradina)
06.02.01.00 Foarfeci de gradina, pentru copaci, clesti, cutter-e
06.02.02.00 Cutite, pene de despicat
06.02.03.00 Cutite pentru copaci, cioplitoare
06.02.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru t iat
06.03.00.00 Instrumente ne-electrice pt. t iat, scurtat, crapat
06.03.01.00 Dalti, burghie

160
06.03.01.00 Foarfece şi cutite de pentru lemn
06.03.99.00 Alte instrumente pentru t iat
06.04.00.00 Instrumente ne-electrice pt. pilit, polizat, lustruit
06.04.01.00 Pile, raspe, gratare
06.04.99.00 Alte instrumente pentru pilit, polizat, lustruit
06.05.00.00 Instrumente ne-electrice pt. gaurit, insurubat, rotit
06.05.01.00 Polizoare
06.05.02.00 Surubelnite
06.05.03.00 Maşini de gaurit ne-electrice
06.05.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru gaurit, insurubat, rotit
06.06.00.00 Instrumente ne-electrice pentru nituit, pentru fixarea
cuielor, scoabelor
06.06.01.00 Ciocan, baros
06.06.02.00 Capsatoare
06.06.99.00 Instrumente ne-electrice pentru nituit
06.07.00.00 Instrumente ne-electrice pentru t iat textile
06.07.01.00 Ace de perforat
06.07.02.00 Ace de t iat
06.07.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru t iat textile
06.08.00.00 Instrumente ne-electrice pentru sudura, lipire
06.09.00.00 Instrumente ne-electrice pentru extractia materialelor
şi pentru lucrat p mântul
06.09.01.00 Cazmale, scafe
06.09.02.00 Tarnacoape
06.09.03.00 Sapaligi
06.09.04.00 Furci
06.09.05.00 Greble
06.09.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru extractia materialelor
şi pentru lucrat p mântul
06.10.00.00 Instrumente ne-electrice pentru vopsit, lubrificat, sp lat, curatat
06.10.01.00 Pensule
06.10.02.00 Bureti
06.10.03.00 Bidoane de ulei
06.10.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru vopsit, lubrificat,
sp lat, curatat
06.11.00.00 Instrumente ne-electrice pentru vopsit
06.11.01.00 Pensule, bidinele
06.11.02.00 Trafalete
06.11.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru vopsit
06.12.00.00 Instrumente ne-electrice pentru prins, apucat
06.12.01.00 Parghii, clesti de prins, tesle
06.12.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru prins; apucat
06.13.00.00 Instrumente ne-electrice pentru bucatarie(cu excep ia
cutitelor)
06.13.01.00 Furculite, linguri, polonice
06.13.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru bucatarie(cu excep ia
cutitelor)
06.14.00.00 Instrumente ne-electrice pentru chirurgie şi medicina, în general
06.14.01.00 Seringi, ace
06.14.02.00 Bisturie
06.14.03.00 Echipamente stomatologice
06.14.99.00 Alte instrumente ne-electrice pentru chirurgie şi medicina,
în general
06.15.00.00 Instrumente ne-electrice medicale şi chirurgicale (care nu sunt
de t iat)
06.14.01.00 Forcepsi
06.14.99.00 Alte instrumente ne-electrice medicale şi
chirurgicale(care nu sunt de t iat)
06.99.00.00 Alte instrumente ne-electrice pentru alte activit i din
grupa 06, neprezentate mai sus
07.00.00.00 Instrumente ac ionate manual, mecanice - nespecificate
07.01.00.00 Instrumente(unelte)-tip fierastrau
07.01.01.00 Fierastrau
07.01.01.0X Fierastrau
07.01.02.00 Fierastrau circular
07.01.02.0X Fierastrau circular
07.01.03.00 Fierastrau pentru sabloane
07.01.03.0X Fierastrau pentru sabloane

161
07.01.04.00 Lanturi-fierastrau
07.01.04.0X Lanturi-fierastrau
07.01.99.00 Alte instrumente mecanice - tip fierastrau
07.02.00.00 Instrumente mecanizate pentru t iat, separat (inclusiv
foarfeci foarfeci de gradina)
07.02.01.00 Foarfeci de tuns(electrici, termici, etc)
07.02.01.0X Lame de barbierit(electrici, termici, ctc)
07.02.02.00 separatori portabili
07.02.02.0X Separatori portabili
07.02.03.00 Foarfece de gradina mecanizat
07.02.03.0X Foarfece de gradina mecanizat
07.02.04.00 Instrumente de descarcerare
07.02.04.0X Instrumente de descarcerare
07.02.05.00 Foarfece petru t iat gard viu
07.02.05.0X Foarfece pentru t iat gard viu
07.02.06.00 Cutit electric
07.02.06.0X Cutit electric
07.02.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru t iat, separat
07.03.00.00 Instrumente mecanizate pt. sculptat, t iat, daltuit, tuns
07.03.01.00 Dalti(electrice)
07.03.01.0X Dalti(electricc), ace, ciocanele
07.03.02.00 Instrumente pentru fante şi caneluri
07.03.02.0X Instrumente pentru fante şi caneluri
07.03.03.00 Ace dentare
07.03.99.00 Instrumente mecanizate pentru sculptat, t iat, daltuit, funs
07.04.00.00 Instrumente mecanizate pentru pilit, polizat
07.04.01.00 Maşini de polizat
07.04.01.0X Maşini de polizat
07.04.02.00 Maşini de lustruit
07.04.02.0X Maşini de lustruit
07.04.03.00 Maşini de decojit
07.04.03.0C Maşini de decojit
07.04.04.00 Cutit circular
07.04.04 0X Cutit circular
07.04.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru pilit, polizat
07.05.00.00 Instrumente mecanizate pentru gaurit, rotit, insurubat
07.05.01.00 Masina de gaurit electrica, actionata manual
07.05.02.00 Masina de insurubat, de strâns
07.05.03.00 Chei
07.05.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru gaurit, rotit, insurubat
07.06.00.00 Instrumente mecanizate pentru nituit, sudura
07.06.01.00 Matrite
07.06.02.00 Ciocane pneumatice
07.06.03.00 Pistoale pentru cuie
07.06.04.00 Pistoale pneumatice pentru nituri
07.06.05.00 Tesle, ciocane pentru nituri, clesti pentru nituri
07.06.06.00 Pistoale cu cartus - pentru pioneze
07.06.07.00 Maşini pentru capsat
07.06.99.00 Alte instrumente mecanizate pt. nituit, sudura, capsare
07.07.00.00 Instrumente mecanizate pentru t iat
07.07.01.00 Maşini portabile
07.07.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru t iat
07.08.00.00 Instrumente mecanizate pentru sudat, lipit
07.08.01.00 Maşini electrice pentru sudura
07.08.02.00 Aplicator de adeziv
07.08.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru sudat, lipit
07.09.00.00 Instrumente mecanizate pentru extragerea
materialelor şi pentru lucrat p mântul
07.09.01.00 Ciocan pneumatic, baros
07.09.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru extragerea
materialelor şi pentru lucrat p mântul
07.10.00.00 Instrumente mecanizate pentru vopsit, lubrificat,
sp lat, curatat
07.10.01.00 Aspiratoare
07.10.02.00 Misini de ceruit
07.10.03.00 Aspiratoare cu inalta presiune
07.10.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru vopsit, lubrifiat, sp lat,
curatat

162
07.11.00.00 Instrumente mecanizate pentru vopsit
07.11.01.00 Pistoale de vopsit
07.11.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru vopsit
07.12.00.00 Instrumente mecanizate pt. prins, pt. apucat
07.12.01.00 Clesti pneumatici
07.12.02.00 Prese
07.12.99.00 Alte instrumente mecanizate pt. prins, pt. apucat
07.13.00.00 Instrumente mecanizate pentru bucatarie
07.14.00.00 Instrumente mecanizate pentru înc lzit
07.14.01.00 Uscatoare de par
07.14.02.00 Casti de uscat parul
07.14.03.00 Aprinzatoare electrice
07.14.04.00 Fier de c lcat
07.14.99.00 Alte instrumente mecanizate pentru înc lzit
07.15.00.00 Instrumente mecanizate medicale şi chirurgicale
07.15.01.00 Bisturie electrice
07.15.99.00 Alte instrumente mecanizate medicale şi chirurgicale
07.16.00.00 Alte instrumente mecanizate medicale şi chirurgicale - altele
07.17.00.00 Pistoale pneumatice
07.18.00.00 Alte instrumente mecanizate din grupa 07, neprezentate mai sus
08.00.00.00 Instrumente mecanizate - f r a fi specificat sursa de energie -
nespecificate
08.01.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie -
tip fierastrau
08.02.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru t iat şi separat
08.03.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru sculptat, daltuit
08.04.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru polizat, lustruit
08.05.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru gaurit, rotit, insurubat
08.06.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru nituit, sudat
08.07.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru t iat
08.08.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru sudat, lipit
08.09.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru extractia materialelor şi pentru lucrat p mântul
08.10.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru lubrificat, curatat, sp lat
08.11.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru vopsit
08.12.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru apucat, pentru prins
08.13.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie
pentru bucatarie
08.14.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie -
medicale şi chirurgicale
08.15.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie-
medicale şi chirurgicale - altele
08.99.00.00 Instrumente mecanizate -f r a fi specificat sursa de energie -
pentru alte activit i, neprezentate mai sus
09.00.00.00 Maşini+ echipamente-portabile/mobile -nespecificate
09.01.00.00 Maşini şi echipamente- portabile s-au mobile - pentru extractia
materialelor în activit i de minerit, excava ii, construc ii
09.01.01.00 Echipamente pentru excava ii
09.01.01.01 Sfredel
09.01.02.00 Excavatoare
09.01.02.01 Mini -incarcatoare de p mânt
09.01.02.02 Mini - excavatoare
09.01.02.03 Incarcatoare
09.01.02.04 Excavatoare operate prin cabluri
09.01.02.05 Buldozere
09.01.02.06 Excavatoare hidraulice
09.01.02.07 Nivelatoare de p mânt
09.01.03.00 Maşini de astupat gropi

163
09.01.03.01 Nivelator pneumatic
09.01.03.02 Basculante
09.01.03.03 Maşini de comprimat
09.01.04.00 Construc ia şi între inerea soselelor
09.01.04.01 Razuitoare de asfalt, maşini pentru tratarea asfaltului,
excavatoare
09.01.04.02 Maşini de imprastiat bitum
09.01.04.03 Agregate de strivit- autopropulsate
09.01.05.00 Betoniere
09.01.05.01 Maşini de finisat asfaltul
09.01.06.00 Echipament plutitor pentru activit i riviere şi maritime
09.01.06.01 Maşini pentru activit i subacvative
09.01.07.00 Echipamente pentru foraj
09.01.07.01 Foreze
09.01.08.00 Echipamente pt. construc ia de re ele de canalizare
09.01.09.00 Echipamente pentru activit i subterane
09.01.09.01 Echipamente pentru construc ia tunelelor
09.01.09.02 Echipamente pentru construc ia ecluzelor
09.01.10.00 Echipamente pentru demol ri
09.01.10.01 Excavator pentru spart betonul
09.01.10.02 Lama termica
09.01.11.00 Maşini pentru tratamentul suprafe elor din beton
09.01.11.01 Maşini de nivelat
09.01.12.00 Instrumente pentru între inerea plitelor din beton
09.01.99.00 Alte maşini şi echipamente- portabile sau mobile -
pentru activit ii cu p mântul
09.02.00.00 Maşini şi echipamente- portabile sau mobile - pentru
activit i cu p mântul - agricole
09.02.01.00 Tractoare
09.02.02.00 Cositoare, maşini de tuns iarba
09.02.02.01 Cositoare
09.02.02.02 Maşini de tuns iarba
09.02.02.03 Maşini de tuns lastari, trase sau nu; cutite de tuns
iarba, cu lame rigide
09.02.02.04 Maşini de tuns lastari, trase sau nu; cutite de tuns
iarba(electrice, pneumatice, etc.)
09.02.02.05 Suflatoare
09.02.03.00 Echipamente auto-propulsate
09.02.03.01 Tractoare agricole
09.02.03.02 Maşini agricole
09.02.04.00 Echipamente trase cu mana
09.02.04.01 Vehicule, trailere agricole
09.02.04.02 Alte echipamente trase cu mana
09.02.05.00 Echipamente agricole pentru tratarea recoltei
(pesticide, insecticide, ierbicide)
09.02.06.00 Alte echipamente agricole
09.03.00.00 Componente de maşini şi echipamente- portabile sau mobile
09.03.01.00 P r i componente ale maşinilor de t iat
09.03.99.00 Alte componente de maşini şi echipantente-portabile sau mobile
09.04.00.00 Maşini mobile de curatat interiorul
09.04.01.00 Maturi şi perii mecanice
09.04.02.00 Maşini de curatat podeaua
09.04.03.00 Maşini de curatat podeaua cu operator(walking)
09.04.04.00 Maşini de curatat podeaua cu operator(driver)
09.04.99.00 Alte maşini mobile de curatat interiorul
09.99.00.00 Alte maşini portabile sau mobile de curatat, din grupa
09, neprezentate mai sus
10.00.00.00 Maşini şi echipamente - fixe - nespecificate
10.01.00.00 Maşini pentru extractia materialelor şi de lucrat p mântul
10.01.01.00 Maşini fixe pentru extractia materialelor şi de lucrat
p mântul, în mine şi cariere
10.01.02.00 Maşini fixe agricole pentru lucrat p mântul
10.01.03.00 Maşini fixe pentru lucrat p mântul - în construc ii
10.01.99.00 Alte maşini pentru extractia materialelor
10.02.00.00 Maşini pentru preg tirea materialelor
10.02.01.00 Strivitoare cu bare, came, roti, grinde
10.02.01.0X Moara pentru...
10.02.01.0X Maşini de fragmentat

164
10.02.01.0X Maşini de pisat
10.02.01.0X Moara cu bare
10.02.01.0X Moara cu tuburi
10.02.01.0X Moara cu muchii
10.02.02.00 Mori pentru piatra
10.02.02.0X Mori pentru piatra
10.02.03.00 Strivitoare cu role
10.02.03.0X Malaxoare
10.02.04.00 Strivitoare rotative
10.02.04.0X Strivitoare rotative pentru...
10.02.04.0X Tocator pentru...
10.02.04.0X Sfasietor pentru...
10.02.04.0X Defibrator pentru...
10.02.04.0D Batator, pisator
10.02.04.0X Mixer
10.02.04.0X Presa
10.02.04.0X Tocator de deşeuri
10.02.04.0X Granulator
10.02.05.00 Strivitor
10.02.05.0B Zdrobitor
10.02.05.0X Ciocan de zdrobit
10.02.05.0X Ciocan în cadere
10.02.05.0X Concasor
10.02.06.00 Maşini pentru filtrare şi separare, oscilatoare
10.02.06.0B Maşini de golire
10.02.06.0X Maşini de sortat
10.02.06.0X Osciloscoape
10.02.06.0X Site
10.02.06.0X Prese
10.02.06.0X Ciururi
10.02.06.0X Ciururi rotative
10.02.06.0X Site de moara
10.02.07.00 Maşini pentru filtrare şi separare, pivotante
10.02 07.0H Maşini rotative
10.02.07.0X Site rotative
10.02.07.0X Ecrane rotative
10.02.07.0X Ciururi rotative, tambure, tobe
10.02.07.0X Filtre
10.02.08.00 Maşini pentru filtrare şi separare, centrifugale
10.02.08.0X Separator centrifugal
10.02.08.0X Uscator - centrifugal
10.02.09 00 Maşini de filtrat şi separat, prese
10.02.09.0X Filte tip presa
10.02.10.00 Maşini pentru filtrare şi separare, decantoare
10.02.10.0X Dancatoare
10.02.11.00 Maşini de decorticat
10.02.11.0G Maşini de smuls
10.02.11.0G Epilatoare
10.02.11.0H Maşini de decojit
10.02.11.0H Maşini de decojit
10.02.11.0X Maşini de decojit
10.02.12.00 Maşini pentru deschis
10.02.12.0F Batatoare
10.02.12.0F Desfacator de baloti
10.02.12.0F Desfacator
10.02.12.0F Darac
10.02.12.0F Înc rc tor (textile)
10.02.12.0F Masina de descurcat fire
10.02.12.0F Masina de îndep rtare a scaietilor din lana
10.02.12.0F Masina de sfasiat materiale
10.02.12.0F Masina de daracit
10.02.12.0F Masina Willey
10.02.12.0F Masina de daracit
10.02.12.0F Deschizator
10.02.12.0F Maşini de tuns oile
10.02.12.0F Tubina de melitat
10.02.13.00 Maşini de pieptanat
10.02.13.0F Maşini de trasat(pentru textile)

165
10.02.13.0F Pieptene
10.02.14.00 Maşini pentru malaxat(cu brate)
10.02.14.0H Mixere pentru creme(pentru prajituri)
10.02.14.0H Maşini pentru amestecat aluatul
10.02.14.0X Mixere
10.02.14.0H Maşini pentru ciocolata
10.02.14.0X Agitatoare
10.02.14.0X Mixere interioare(cufundate)
10.02.14.0X Mixer Werner
10.02.14.0X Maşini pentru amestecat aluatul (cu brate)
10.02.15.00 Maşini pentru malaxat cu cuva mobila
10.02.15.0A Malaxoare pentru beton
10.02.15.0A Malaxoare industriale pentru beton
10.02.15.0A Balastiere
10.02.16.00 Maşini pentru malaxat cu cuva fixa
10.02.16.0F Cuve pentru vopsea
10.02.16.0F Rezervoare
10.02.16.0H Recipiente pentru agitat
10.02.16.0H Maşini de trasat
10.02.16.0H Mixer de inghetata
10.02.16.0H Mixer electric
10.02.16.0X Cristalizator
10.02.16.0X Masina de dilutie, prin mixare
10.02.16.0X Masina de omogenizat
10.02.16.0X Mixer (cu cilindru fix)
10.02.16.0X Rasnita
10.02.17.00 Malaxor cu cilindri
10.02.17.0X Mixer cilindric
10.02.99.00 Alte tipuri de maşini pentru strivit, filtrat, mixat
10.03.00.00 Maşini pentru procesarea materialelor - procesare chimica
10.01.01.00 Maşini pentru procese chimice, reactoare industriale
10.01.01.00 Echipamente pentru tratamentul cu pesticide
10.01.01.02 Reactoare, echipamente de distilare
10.01.01.03 B i şi alte echipamente pentru tratamente chimice
10.03.02.00 Echipamente pentru laboratoare chimice
10.03.02.01 Echipamente pt. laboratoare chimice pt. analize
10.03.02.02 Laboratoare de sticlarie
10.03.99.00 Alte echipamente pentru laboratoare chimice
10.04.00.00 Maşini pentru procesarea materialelor - procesare la
cald(cuptoare, uscatoare)
10.04.01.00 Cuptoare de ardere
10.04.01.0X Echipamente pentru tratamente la cald
10.04.01.0B Cuptoare pentru tratarea metalelor
10.04.01.0A Cuptoare pentru ciment, caramida, etc.
10.04.02.00 Uscatoare
10.04.02.01 Cuptoare de uscat
10.04.02.02 Echipamente de uscare
10.04.02.03 Echipamente pentru men inerea temperaturii
10.04.02.04 Instala ii de înc lzire/r cire
10.04.02.05 Boilere
10.04.02.06 Echipamente de înc lzire
10.04.02.07 Reglatoare de temperatura
10.04.02.08 Incalzitoare cu aburi
10.04.03.00 Sterilizatoare, pasteurizatoare, autoclave
10.04.03.01 Autoclave
10.04.03.02 Pasteurizatoare
10.04.03.03 Sterilizatoare
10.04.04.00 Echipamente pentru g tit
10.04.04.01 Echipamente pentru g tit şi reincalzit mancarea
10.04.99.00 Alte tipuri de echipamente pentru procesare la cald
10.05.00.00 Maşini pt. procesarea materialelor -procesare la rece
10.05.01.00 Maşini de r cire
10.05.01.01 Echipamente de producere a frigului
10.05.01.02 Echipamente de r cire
10.05.01.03 Maşini de r cire
10.05.99.00 Alte maşini de r cire
10.06.00.00 Maşini pt. procesarea materialelor - alte procese
10.07.00.00 Maşini pt. procesarea materialelor - procesare prin compresare

166
10.07.01.00 Prese pentru deformare
10.07.01.0B Maşini pentru laminarea metalelor
10.07.01.0X Prese de stantat
10.07.01.0B Matrite pt.diverse piese de feonerie(cuie, nituri, etc.)
10.07.01.0X Maşini pentru jonctiune prin presare
10.07.01.0H Injectoare
10.07.01.0H Maşini pentru presarea carnii
10.07.01.0H Prese pentru produsele alimentare
10.07.01.0X Prese pentru suruburi
10.07.01.0X Nicovale
10.07.01.0X Arbore de presare mecanic
10.07.01.0X Tuburi pentru expandare
10.07.01.0X Maşini pentru producerea sticlei
10.07.01.0X Maşini pentru testarea mingilor (prese)
10.07.01.0X Maşini de stantat
10.07.01.0X Ciocan-pendul
10.07.01.0X Prese de legatorie
10.07.01.0X Prese de legatorie -manuale
10.07.01.0X Prese de arcuire
10.07.01.0X Prese pentru insurubat
10.07.01.0X Prese de calibrare
10.07.01.0X Prese-chei
10.07.01.0X Presa - cap de lebada
10.07.01.0X Prese de frictiune
10.07.01.0X Prese la rece
10.07.01.0X Pedale
10.07.01.0X Prese pentru tighel
10.07.01.0X Prese cu suport mobil
10.07.01.0X Prese pentru imbinarea materialului
10.07.01.0X Prese electromagnetice
10.07.01.0X Prese pneumatice
10.07.01.0X Supape
10.07.02.00 Prese de forjare
10.07.02.0B Maşini de forjat
10.07.03.00 Ciocane-pilon
10.07.03.0B Ciocan cu cadere
10.07.03.0B Baros
10.07.03.0B Ciocan electric
10.07.03.0B Prese la cald
10.07.04.00 Prese pentru balotat, impachetat
10.07.04.0X Prese pentru tocat, prese pentru balotat(hârtie, textile,metale, etc.)
10.07.05.00 Alte tipuri de prese
10.07.05.0E Prese pentru emailat
10.07.05.0E Prese pentru pliat
10.07.05.0E Prese pentru copertare
10.07.05.0E Prese pentru gofrat
10.07.05.0X Prese pentru lipit(menghine)
10.07.05.0E Maşini de satinat, emailat, smaltuit
10.07.05.00 Prese pentru c lcat
10.07.05.0G Maşini pentru lustruit
10.07.05.0X Banc pentru calibrare
10.07.05.0X Maşini de curatat(în industria textila)
10.07.05.0X Filator - cu cilindri(masina pt. producerea firelor)
10.07.05.0X Prese circulare
10.07.05.0X Prese de comprimat
10.07.05.0X Prese de zimtat
10.07.05.0X Presa pentru executat mulaje de carton
10.07.05.0X Prese de balotat grane
10.07.05.0X Prese de testare
10.07.05.0X Prese hidraulice
10.07.05.0X Alte maşini de presat
10.08.00.00 Maşini pentru dat forma materialelor - prin netezire,
laminare, presare cu cilindri
10.08.01.00 Laminoare
10.08.01.0B Laminor
10.08.01.0B Laminor la rece
10.08.02.00 Maşini de tras în fire (filatoare de sarma)
10.08.02.0B Banc de tras în fire

167
10.08.02.0B Maşini de tras în fire
10.0S.03.00 Maşini de netezit (cu cilindri)
10.08.03.06 Maşini de indoit, de curbat(tuburi, profile, etc.)
10.08.03.0B Maşini pentru îndreptat (tuburi, profile, etc.)
10.08.03.0B Maşini de t iat coli
10.08.03.0B Maşini de t iat suluri
10.08.03.0B Maşini pentru profile
10.08.03.0B Maşini pentru profilat tuburi
10.08.03.0B Matrite
10.08.03.0B Matrite rotative
10.08.04.00 Calendere
10.08.04.0D Calendere pentru plastic
10.08.04.0E Calendere pentru lipirea şi glasarea hârtiei
10.08.04.0X Calendere pentru grane
10.08.04.0X Calender
10.08.05.00 Masina cilindrica pentru producerea hârtiei
10.08.05.0E Maşini pentru rularea/derularea hartei pe suluri
10.08.05.0E Maşini de producere a cartonului
10.08.05.0E Maşini de producere a cutiilor de carton
10.08.05.0E Maşini de producere a sacoselor de hârtie
10.08.05.0E Maşini de producere a plicurilor
10.08.05.0E Maşini folosite în prod. hârtiei(f r alte detalii)
10.08.05.0E Maşini de incrertit
10.08.05.0E Slotter - pentru taieturi, fante
10.08.05.0E Maşini de producere a tuburilor din carton( dimensionare,
t iere pe dimensiuni)
10.08.05.0E Maşini cu cutit rotativ
10.08.05.0E Maşini de derulat
10.08.05.0E Cilindri în mişcare de dute-vino
10.08.05.0E Stivuitor
10.08.05.0E Masina de despachetat
10.08.05.0E Masina de dimensionat
10.08.05.0E Masina de indosariat
10.08.05.0E Masina de glasat
10.08.05.0E Alimentator automatic
10.08.05.0E Presa de dimensionat(cu cilindri)
10.08.05.0E Masa de fabrica ie
10.08.06.00 Cilindri, alte aparate(în afar celor de tip rit)
10.08.06.0B Maşini de polizat foi metalice
10.08.06.0B Maşini de lustruit vehicule, locomotive
10.08.06.0F Prese de c lcat
10.08.06.0G Aparate pentru extensia pielii
10.08.06.0G Tabacarii
10.08.06.0H Maşini de modelare a produselor de panificatie
10.08.06.0H Cilindri pentru întinderea(c lcarea) confec iilor
10.08.06.0H Maşini de modelare a painii
10.08.06.0H Rulou pentru aluat
10.08.06.0H Cilindri pentru cereale
10.08.06.0H Blender maşini pt. coperti din carton sau din lenm
10.08.06.0X Maşini pentru stratificarea lemnului
10.08.06.0X Uscatoare, uscatoare centrifugale
10.08.99.00 Alte maşini pentru dat forma materialelor
10.09.00.00 Maşini pt. dat forma materialelor - prin injec ie,
extrac ie, aspirare, rotire, fasonare, topire, turnare
10.09.01.00 Injectoare, extractoare
10.09.01.0A Extractoare pentru caramida sau tigla
10.09.01.0A Maşini pentru producerea curentilor de aer
10.09.01.0A Prese pentru caramida
10.09.01.0B Prese de injec ie sau extrac ie(în metalurgie)
10.09.01.0B Presa pentru sinterizare
10.09.01.0X Maşini de injec ie sau extrac ie
10.09.01.0H Maşini pentru aluat
10.09.01.0H Maşini pentru unt
10.09.01.0H Maşini de carnati, salamuri
10.09.01.0X Maşini de injec ie sau extrac ie, prin lovire
10.09.01.0X Injector
10.09.01.0X Maşini de expandat, generatoare de spuma
10.09.01.0X Maşini pentru umflat/desumflat

168
10.09.01.0X Prese pentru desumflat
10.09.02.00 Maşini pentru presat, pentru afanat
10.09.02.0X Maşini şi prese pentru afanat
10.09.02.0D Maşini pentru retragere(scoatere)
10.09.02.0D Maşini pentru realizarea compozi iei materialelor
10.09.02.0D Prese de vulcanizare
10.09.02.0H Prese pentru produse alimentare
10.09.02.0X Matrite pentru turnare la rece
10.09.02.0X Maşini de spritat aluatul, cremele-sub diverse forme
10.09.02.0X Matrite pentru turnare la cald
10.09.02.0X Masina de paletat
10.09.02.0X Prese-prin bataie
10.09.03.00 Alte tipuri de maşini pentru presat, pentru afanat
10.09.04.00 Cuptor de ardere(de distrugere)
10.09.05.00 Furnal
10.09.06.00 Cuptor
10.09.07.00 Cuve, creuzete
10.09.08.00 Mulaje de sticla
10.09.09.00 Alte aparate de topit
10.09.09.0B Turnatorii(maşini)
10.09.09.0B Linotip
10.09.99.00 Alte maşini de dat forma materialelor, prin injec ie..
10.10.00.00 Maşini-instrumente(pentru tratarea suprafe elor,
nivelare, polizare, etc.)
10.10.01.00 Freze
10.10.01.0X Freze automate
10.10.01.0X Ereze pentru muchiile suprafe elor
10.10.01.0X Masina de frezat
10.10.01.0B Masina de divizat
10.10.01.0B Masina de calibrat
10.10.01.0B Masina de centrat
10.10.01.0B Rascheta
10.10.02.00 Masina de netezit
10.10.02.0B Maşini de modelare (a suprafe elor)
10.10.02.0X Modelator
10.10.02.0X Masina pentru caneluri
10.10.02.0X Masina de netezit(planer)
10.10.02.0X Foarfece cu patru fete
10.10.03.00 Masina pentru fante
10.10.03.0X Masina pentru crestaturi
10.10.03.0X Masina de gaurit
10.10.03.0X Masina pentru fante
10.10.03.0X Masina pentru fante cu lant
10.10.04.00 Maşini de macinat, ascutit, forfecat
10.10.04.0A Strung pentru sticla
10.10.04.0A Fierastrau pentru caramida, fierastrau pentru sticla
10.10.04.0X Rasnita cu disc
10.10.04.0X Piulita pentru macinat
10.10.04.0X Rasnita cu roata
10.10.04.0X Moara
10.10.04.0X Rasnita cu pendul
10.10.04.0X Rasnita cu fierastrau
10.10.04.0X Taietor cu disc fix
10.10.05.00 Rectificatoare de suprafata
10.10.05.0X Banc de slefuit
10.10.05.0X Banc de rectificare
10.10.05.0X Rectificator cilindric sau plan
10.10.05.0X Lustruitor
10.10.06.00 Maşini de polizat
10.10.06.0D Masina pentru polizat cauciucul
10.10.06.0G Masina pentru polizat pielea
10.10.06.0X Polizor cu perie
10.10.06.0X Polizor fix
10.10.06.0X Polizor cu perie circulara
10.10.06.0X Polizor circular pentru finisajul suprafe elor
10.10.06.0X Roata de polizat
10.10.06 0X Masina de tamponat
10.10.06.0X Masina de pulverizat sticla

169
10.10.06.0X Masina de tamponat fixa
10.10.06.0X Masina de tamponat fixa - cu curea fixa
10.10.07.00 Polizoare cu tambur
10.10.07.0X Polizor cu tambur
10.10.07.0X Tambur de polizat, de tamponat
10.10.08.00 Maşini pentru suprafe e plane
10.10.08.0C Maşini pentru suprafe e plane
10.10.09.00 Strunguri centrate
10.10.09.0X Strung fix
10.10.09.0X Strung cu arc
10.10.09.0X Strung orizontal
10.10.09.0X Strung centrat (glisant, cu fir, cu spirala, cu spin, cu arc, etc.)
10.10.09.0X Strung vertical
10.10.10.00 Strunguri automate şi strunguri rasturnate(cu
burghiul fixat într-un punct superior suprafe ei de lucru)
10.10.10.0X Strung automat
10.10.10.0X Strung pentru finisaj
10.10.10.0X Strung pivotant
10.10.10.0X Strung pentru jonctiuni
10.10.11.00 Strung cu burghiu rotativ
10.10.11.0X Masina cu burghiu rotativ
10.10.11.0X Strung cu burghiu rotativ
10.10.12.00 Maşini de strunjit-cu ax
10.10.13.00 Misini de gaurit
10.10.13.0X Masina de punctat
10.10.13.0X Masina de gaurit(columnar, radial, cu ax singular)
10.10.14.00 Alezoare
10.10.14.0X Alezoare(verticale şi orizontale)
10.10.14.0X Rectificatoare (verticale şi orizontale)
10.10.15.00 Alte aparate pentru tratarea suprafe elor
10.10.15.0A Roata olarului
10.10.15.0B Electropolizor
10.10.15.0D Strung pentru resapat
10.10.15 0X Strung pentru lemn, strung pentru piele
10.10.99 00 Alte aparate pentru slefuirea suprafe elor
10.11.00.00 Maşini-unehe-ipt fierastrau
10.11.01.00 Fierastrau circular
10.11.01.0X Fierastrau circular
10.11.01.0X Fierastrau lamelar, pentru fante şi caneluri
10.11.01.0X Fierastrau pentru modelaj (traforaj)
10.11.01.0X Fierastrau rotativ
10.11.02.00 Fierastrau cu panglica, cu coarda
10.11.02.0X Fierastrau cu panglica, cu coarda
10.11.02.0X Fierastrau cu panglica, cu coarda-pentru despicat
10.11.03.00 Fierastrau alternativ
10.11.03.0X Fierastrau alternativ
10.11.03.0X Fierastrau oscilant
10.11.03.0X Fierastrau sabie
10.11.04.00 Alte tipuri de fierastrau
10.11.04.0C Fierastran de dimensionat
10.11.04.0C Fierastrau cu panglica, pentru busteni
10.11.99.00 Alte maşini - tip fierastrau
10.12.00.00 Maşini-unelte - pentru t iat, despicat, tuns (inclusiv
cutite de macelarie, maşini de tuns, clesti pt. sarma,
echipamente de întrerupere a oxigenului)
10.12.01.00 Prese de decupat, de perforat
10.12.01.0X Prese de decupat
10.12.01.0E Perforator pentru hârtie
10.12.01.0E Presa pentru taierea şi marcarea hârtiei
10.12.01.0X Disc taietor
10.12.01.0X Masina de cioplit, de crestat
10.12.01.0X Masina de perforat
10.12.01.0X Masina de punctat
10.12.01.0X Presa de decupat( presa de tighelit)
10.12.01.0X Presa de punctat
10.12.02.00 Ghilotine
10.12.02.0X Ghilotina
10.12.02.0X Masina de forfecat

170
10.12.02.0H Masina pentru îndep rtat grasimea
10.12.02.0X Masina de cizelat
10.12.02.0X Masina de t iat pentru...
10.12.02.0H Masina de feliat pâine şi prajituri
10.12.02.0X Masina de decojit
10.12.02.0X Masina de separat în buc i
10.12.02.0H Masina pentru t iat peste
10.12.02.0H Masina de decojit, masina de desapat
10.12.02.0X Masina de tocat, tocator
10.12.02.0X Razatoare, raspa
10.12.02.0H Masina pentru îndep rtat tendoanele şi nervurile
10.12.02.0X Masina de feliat(cu lama la suprafata)
10.12.02.0H Masina pentru t iat aluatul
10.12.02.0X Taietor cilindric
10.12.02.0X Masina de t iat în buc i(de aceeaşi dimesiune)
10.12.02.0X Ghilotina
10.12.02.0X Masina de stantat
10.12.02.0X Masina de portionat
10.12.02.0X Masina de crestat
10.12.02.0X Foarfeca de gradina
10.12.03.00 Taietoare - crocodil(cu came de strangere)
10.12.03.0X Taietor de muchii
10.12.03.0X Taietor de fragmente metalice
10.12.03.0X Taietcr -crocodil
10.12.03.0X Taietoare ne-mecanizate cu maner sau pedala
10.12.04.00 Cizela cu lamela pivotanta
10.12.04.0X Feliator pentru..., feliator cu disc
10.12.04.0X Cizela cu discuri taietoare
10.12.04.0X Masina de cizelat cu role, cutit rotativ
10.12.05.00 Cizele(altele decât cizelele ne-portabile)
10.12.06.00 Masina de sfasiat
10.12.07.00 Fierastrau cu lant
10.12.07.0X Fierastrau fix cu lant
10.12.08.00 Feliator
10.12.08.0C Strung rotativ pentru furnir
10.12.08.0C Despicator de busteni (pana)
10.12.08.0C Feliator- pentru lemn şi alte materiale
10.12.08.0X Masina de despicat (lemnul)
10.12.09.00 Polizor
10.12.09.0C Polizor pentru lemn şi alte materiale
10.12.09.0C Masina de aschiat
10.12.09.0X Masina de stantat
10.12.10.00 Despicator
10.12.09.0G Masina de transat
10.12.09.OG Masina stratisicat(pielea de animale)
10.12.09.0G Masina de ras(blanuri)
10.12.09.0G Masina de t iat
10.12.09.0G Cleste pentru blanuri şi perii
10.12.09.0X Razuitoare
10.12.09.0X Masina de smirgheluit
10.12.09.0X Masina de tuns
10.12.09.0X Masina de slefuit
10.12.11.00 Masina de t iat cu flacara
10.12.11.0X Masina de t iat cu flama
10.12.11.0X Masina de t iat cu flacara
10.12.11.0X Taietor de metale-la cald
10.12.11.0X Masina de t iat cu flacara
10.12.12.00 Masina de t iat cu laser
10.12.12.0X Laser
10.12.12.0X Mecanism cu laser
10.12.13.00 Masina de t iat cu jet de apa
10.12.13.0X Masina de t iat cu jet de lichid
10.12.14.00 Masina de t iat cu plasma
10.12.15.00 Alte aparate de t iat
10.12.15.0X Cutter
10.12.15.0X Masina de erodare cu scanteie, masina de electroerodare
(cu bobina, cu electrozi)
10.12.15.0X Masina de t iat cu scanteie

171
10.12.99.00 Alte maşini de t iat
10.13.00.00 Maşini pentru tratarea şi suprafe ele(curatare, spalare,
uscare, vopsire, tip rire)
10.13.01.00 Pulverizator de particule
10.13.01.0X Bloc de sticla
10.13.01.0X Cabina de pulverizare
10.13.01.0X Masina de granulat
10.13.01.0X Distrugator
10.13.01.0X Masina de pulerizat(imprastiat)
10.13.02.00 Aparatura de sp lat
10.13.02.0A Masina pentru sp lat sticle
10.13.02.0X Masina pentru sp lat, degresat, uscat
10.13.01.0F Masina pentru sp lat şi uscat - cu solventi
10.13.01.0H Masina pentru sp lat legume
10.13.01.0X Spalator
10.13.01.0X Banda transportoare(în sp l torii)
10.13.01.0X Unelte de curatat
10.13.01.0X Cuva(containerul) masinii de sp lat
10.13.01.0X Echipament de cur enie
10.13.03.00 Maşini pentru uscarea suprafe elor (exclusiv cuptoare de uscat)
10.13.04.00 Maşini pentru vopsire, imprimare
10.13.04.0X Maşini de tip rit
10.13.04.0X Maşini pentru lacuit
10.13 04.0E Masina de cusut Minerva
10.13.04.0E Darac
10.13.04.0E Presa de proba
10.13.04.0E Presa pentru imprimerie
10.13.04.0E Presa pentru îmbr c minte, pentru canapele
10.13.04.0E Presa pt. uscarea hârtiei (în procesul de fabrica ie)
10.13.04.0E Presa de echilibrare
10.13.04.0E Presa tipografica
10.13.05.00 Maşini cilindrice pentru vopsire, imprimare
10.13.05.0X Masina de lacuit(cu cilindri)
10.13.05.0X Masina de imprimat(cu cilindri)
10.13.05.0X Masina pentru serigrafie
10.13.05.0X Masina de codificat
10.13.05.0X Masina pentru pelicule
10.13.05.0X Umezitor de suprafe e
10.13.05.0X Masina de pre-imprimare(în fotografie)
10.13.05.0X Cutit rotativ (pentru t iere şi imprimare longitudinala)
10.13.05.0E Masina pentru schite
10.13.06.00 Cabina de vopsire prin pulverizare
10.13.06.0X Cabina de vopsire prin pulverizare
10.13.06.0X Instala ii pentru vopsire
10.13.06.0X Pistol de vopsit
10.13.07.00 Masina pentru vopsit prin imersie
10.13.08.00 Masina pentru vopsit, pentru dimensionat
10.13.08.0F Masina de vopsit cu dispozitiv buretos(trafalet)
10.13.08.0F Masina de egalizat
10.13.08.0F Masina de vopsit prin tamponare
10.13.08.0F Masina pentru finisarea pieilor de animale
10.13.08.0F Masina de lipit
10.13.08.0F Masina de gresat
10.13.08.0F Masina de parlit
10.13.08.0F Masina de captusit
10.13.08.0F Masina rotativa(pentru textile)
10.13.08.0F Masina de brodat
10.13.08.0F Trafalet
10.13.08.0F Mercerizator
10.13.08.0F Masina de polimerizat
10.13.08.0F Sabloane
10.13.08.0F Masina pentru sanforisare
10.13.08.0G Morisca(pentru sp l torii, tabacarii)
10.13.08.0G Tambur de tabacarie
10.13.08.0G Roata cu bataie
10.13.08.0G Toba de tabacarie
10.13.08.0X Masina de imprimat
10.13.08.0X Masina de uscat

172
10.13.08.0X Masina de barbotare
10.13.08.0X Morisca (pentru vopsitorii)
10.13.08.0X Masina de impregnat
10.13.99.00 Alte aparate pentru curatat, sp lat, uscat, vopsit, imprimat,
inpregnat
10.14.00.00 Maşini pentru tratarea suprafe elor-galvanizare, tratament
electrolitic
10.14.01.00 Maşini pentru tratamente electrolitice
10.14.01.0X Echipamente pentru tratarea suprafe elor (crom, cadmiu, nichel,
cianuri)
10.14.02.00 Maşini pentru pulverizarea sau imersia în straturi
10.14.02.0X Echipamente pentru tratarea suprafe elor (pentru galvanizare,
cositorire, emailare)
10.14.02.0X Maşini de metalizat
10.14.03.00 Alte maşini pentru tratarea suprafe elor
10.15.00.00 Maşini de asamblat(prin sudare, lipire, nituire, insurubare, prin
robineti, conexiuni electrice, coasere, prin carlige)
10.15.01.00 Masina pentru suduri de rezistenta
10.15.01.0X Masina pentru suduri de rezistenta
10.15.01.0X Masina de sudat
10.15.01.0X Masina de sudat în puncte
10.15.01.0X Presa pentru sudura
10.15.02.00 Masina de sudat cu flacara autogena, cu oxiacetilena
10.15.02.0X Masina de t iat cu flacara(cu petrol sau gaz)
10.15.02.0X Masina de t iat cu flacara
10.15.02.0X Reglator de presiune(a flacarii taietoare)
10.15.02.0X Lampa pentru sudat
10.15.02.0X Masina de sudat cu flacara
10.15.02.0X Aparat de sudat cu flacara autogena, cu oxiacetilena
10.15.03.00 Masina de sudat electrica
10.15.03.0X Dispozitiv de prins cablurile şi electrozii
10.15.03.0X Aparat de sudat cu arc electric
10.15.04.00 Masina de sudat cu imersie
10.15.04.0X Masina de sudat cu imersie
10.15.05.00 Masina de lipit
10.15.05.0X Masina pentru jonctiuni şi pentru lipit
10.15.05.0X Masina de lipit
10.15.05.0X Masina de sudat cu vid
10.15.06.00 Capsator
10.15.06.0X Capsator(exclusiv pentru procesul de impachetare)
10.15.06.0X Masina de inserat
10.15.06.0X Masina de inserat capse (exclusiv pentru procesul de impachetare)
10.15.07.00 Masina pentru nituit
10.15.07.0X Masina fixa pentru nituit
10.15.08.00 Masina pentru infiletat
10.15.08.0F Masina de asamblat prin rotire
10.15.08.0F Cadru cu pivotare continua
10.15.08.0F Cadru de infiletare
10.15.08.0F Masina cu infiletare dubla
10.15.08.0F Masina pentru infiletat
10.15.08.0F Banc pentru infiletare
10.15.08.0X Mashia de cablat
10.15.09.00 Misina de bobinat
10.15.09.0F Mosor
10.15.09.0F Maşini pentru derularea firelor textile de pe mosor
10.15.09.0F Maşini pt. derularea sau rularea tesaturilor pe suluri
10.15.09.0F Aparate de m sura
10.15.09.0F Masina de urzit
10.15.09.0F Masina de tors
10.15.09.0F Masina de control(textile)
10.15.09.0F Masina de bobinat
10.15.09.0F Masina de creponat
10.15.09.0F Masina de tesut
10.15.09.0F Masina de gofrat
10.15.09.0F Masina de torsionat(metale, sarma)
10.15.09.0F Masina de derulat de pe suluri(metale, sarma)
10.15.10.00 Masina pentru rasucirea cablurilor
10.15.10.0X Masina pentru rasucirea cablurilor

173
10.15.10.0X Masina de calibrare
10.15.10.0X Masina de spiralat
10.15.10.0X Masina pentru impletirea sarmei
10.15.10.0X Masina de spiralat cabluri
10.15.10.0X Masina pentru stabilopozi
10.15.11.00 Masina de tesut, tricotat
10.15.11.0B Masina pentru confec ionarea plaselor metalice
10.15.11.0B Masina de tesut(metale)
10.15.11.0F Masina de tesut(textile)
10.15.11.0F Masina de tricotat
10.15.11.0F Masina de remaiat
10.15.11.0F Masina de tricotat
10.15.12.00 Masina de cusut
10.15.12.0E Masina de brodat
10.15.12.0X Masina de pliat
10.15.12.0X Masina pentru intins (materialul)
10.15.12.0X Maşini pentru montat cap-coada
10.15.12.0X Maşini pentru reactivarea asamblarilor cap-coada
l0.15.12.0X Maşini pentru fixarea spiralelor pe caiete
10.15.12.0X Impletitor de sarma
10.15.12.0X Maşini de cusut (exclusiv procesul de impachetare)
10.15.12.0X Maşini de innodat (exclusiv procesul de impachetare)
10.15.99.00 Alte aparate pentru sudat, lipit, asamblat
10.15.99.0D Toate tipurile de maşini pentru lipirea plasticului
10.16.00.00 Maşini de inpachetat
10.16.01.00 Maşini de umplere/de desc rcare
10.16.01.0Y Aparate pentru spuma lichid
10.16.01.0Y Maşini pentru m surarea cantit ii(în procesul de impachetare)
10.16.01.0Y Controlor de nivel
10.16.01.0Y Aparate de alimentare
10.16.01.0Y Maşini pentru umplerea butoaielor
10.16.01.0Y Maşini pentru cantarirea produselor
10.16 01.0Y Masina de comprimat
10.16.01.0Y Masina pentru numerotat produsele
10.16.01.0Y Masina pentru colete, pachete
10.16.01.0Y Masina pentru controlul nivelului
10.16.01.0Y Decapsator de sticle
10.16.01.0Y Masina de taiatm, masina pt. t iat recipiente, containere
10.16.01.0Y Masina de scos capace
10.16.01.0Y Masina de desurubat
10.16.01.0Y Masina de distribu ie
10.16.01.0Y Masina de desc rcare (golire)
10.16.01.0Y Masina de îmbuteliat
10.16.01.0Y Masina de impachetat
10.16.01.0Y Masina de impachetat îmbr c minte
10.16.01.0Y Masina pentru modelarea produselor
10.16.01.0Y Masina de sp lat, de limpezit (în procesul de impachetare)
10.16.01.0Y Masina de iluminat
10.16.01.0Y Masina pentru fasonarea produselor
10.16.01.0Y Masina pentru deschiderea containerelor
10.16.01.0Y Masina de ceruit
10.16.01.0Y Maşini pentru cantarirea bunurilor
10.16.01.0Y Masina de pozitionat
10.16.01.0Y Masina de prelevare de probe (în procesul de impachetare)
10.16.01.0Y Masina pentru caneluri
10.16.01.0Y Maşini pentru înclinat containere(în desc rcare)
10.16.01.0Y Maşini pentru umplerea sticlelor
10.16.01.0Y Maşini pentru emailarea interiorului sticlelor, buteliilor,
flacoanelor
10.16.01.0Y Maşini pentru uscarea recipientelor
10.16.01.0Y Maşini pentru umplere, pentru pus în sticle
10.16.01.0Y Maşini de sortat
10.16.01.0Y Maşini de impachetat, de ambalat
10.16.01.0Y Maşini de defiletat
10.16.01.0Y Maşini de umplut
10.16.01.0Y Maşini pentru pus în sticle
10.16.02.00 Maşini pentru pachete şi etichetare
10.16.02.0Y Maşini pt. închis butelii, sticle, maşini de pus dopuri

174
10.16.02.0Y Maşini de pus cepuri
10.16.02.0Y Maşini de capisonat
10.16.02.0Y Maşini de cusut (în procesul de impachetare)
10.16.02.0Y Masina de stivuit
10.16.02.0Y Masina de prins/desprins
10.16.02.0Y Masina cu tubulatura (folosite în patiserii şi confec ii)
10.16.02.0Y Maşini de etichetat
10.16.02.0Y Maşini de strâns (de impreunat)
10.16.02.0Y Maşini de unit(de legat)
10.16.02.0Y Cititor de coduri(scanner)
10.16.02.0Y Maşini de legat
10.16.02.0Y Masina de închis sticle
10.16.02.0Y Masina de capsat
10.16.02.0Y Masina de invelit în celofan
10.16.02.0Y Masina de codificat
10.16.02.0Y Masina de lipit şi pliat etichete
10.16.02.0Y Masina pentru lipit cutii de carton şi saci
10.16.02.0Y Compostor
10.16.02.0Y Masina pentru impachetat în piele
10.16.02.0Y Masina pentru impachetarea caserolelor (cu produse alimentare)
10.16.02.0Y Masina de desprins
10.16.02.0Y Decodor
10.16.02.0Y Masina de depaletat
10.16.02.0Y Masina pentru dezlipit etichete
10.16.02.0Y Masina pentru dozat con inutul în cutii
10.16.02.0Y Masina pentru dozat con inutul în recipiente
10.16.02.0Y Masina pentru dozat con inutul în sticle
10.16.02.0Y Masina de coletat
10.16.02.0Y Masina de coletat/decoletat
10.16.02.0Y Masina de prins/desprins
10.16.02.0Y Masina pentru umplerea cutiilor de carton
10.16.02.0Y Masina pentru lipirea cutiilor de carton şi a sacilor
10.16.02.0Y Masina pentru lipit etichete
10.16.02.0Y Masina pentru scos etichete
10.16.02.0Y Masina de pliat
10.16.02.0Y Masina de etichetat
10.16.02.0Y Masina pentru sigilat(deseori prin cusaturi)
10.16.02.0Y Masina pentru sigilat recipiente metalice
10.16.02.0Y Masina pentru sigilat sticle
10.16.02.0Y Masina pentru sigilat cutii şi saci de hârtie
10.16.02.0Y Masina de legat
10.16.02.0Y Masina de format,umplut+sigilat cutii+saci de hârtie
10.16.02.0Y Maşini pentru invelirea sticlelor
10.16.02.0Y Maşini pentru invelirea în huse de protec ie
10.16.02.0Y Maşini de imprimat(în procesul de impachetare)
10.16.02.0Y Maşini de marcat
10.16.02.0Y Maşini de scos banda
10.16.02.0Y Maşini pt. scos sarma (în procesul de despachetare)
10.16.02.0Y Maşini de paletat
10.16.02.0Y Maşini pentru aplicarea pielii pe pachete
10.16.02.0Y Maşini pentru plierea cutiilor de carton şi sacilor
10.16.02.0Y Maşini pentru plierea pliantelor
10.16.02.0Y Maşini pentru dezlipit, scos cauciucul(în procesul de
despachetare)
10.16.02.0Y Maşini pentru scos dopuri speciale
10.16.02.0Y Maşini pentru scos bete
10.16.02.0Y Maşini pentru umplere (şi coasere)
10.16.02.0Y Maşini pentru umplerea recipientelor metalice
10.16.02.0Y Maşini pentru umplerea bomboanelor cu crema
10.16.02.0Y Maşini pentru umplerea cutiilor şi sacilor de hârtie
10.16.02.0Y Maşini pentru ambalarea în rulouri (tunele)
10.16.02.0Y Masina de creponat ambalajul
10.16.02.0Y Masina de cusut(în procesul de ambalare)
10.16.02.0Y Masina pentru plasarea unui extra dop
10.16.02.0Y Masina pentru impachetarea coletelor
10.16.02.0Y Masina pentru etansiezat
10.16.02.0Y Masina de incapsulat
10.16.02.0Y Masina de etichetat

175
10.16.02.0Y Masina de decapsulat
10.16.02.0Y Masina pentru închis (recipiente)
10.16.02.0Y Masina de marcat
10.16.02.0Y Masina pentru pus cercuri la butoaie
10.16.02.0Y Masina de cusut
10.16.02.0Y Masina pt.scos sarma de prindere a dopurilor (la sticle)
10.16.02.0Y Masina de paletat
10.16.02.0Y Masina de pliat
10.16.02.0Y Masina de cusut(f r umplere)
10.16.02.0Y Masina de cusut pentru pachete
10.16.02.0Y Masina de înc rcat
10.16.03.0Y Maşini pentru umplerea sacilor
10.16.03.0Y Masina de umplere a sacilor
10.16.04.0Y Masina de cusut, lipit ambalajele
10.16.04.0Y Capsator- utilizat în procesul de ambalare
10.16.04.0Y Masina de pus banderole
10.16.04.0Y Masina de legat sfori (folosit în procesul de ambalare)
10.16.04.0Y Masina pentru prins clipsuri
10.16.04.0Y Masina pentru insertia clipsurilor
10.16.04.0Y Masina pentru ambalare- folosind cuie
10.16.04.0Y Masina de cusut (folosit în procesul de ambalare)
10.16.04.0Y Maşini pentru barete (în procesul de ambalare)
10.16.04.0Y Maşini pt. fixarea capselor (în procesul de ambalare)
10.16.04.0Y Alte maşini de impachetat
10.17.00.00 Alte maşini industriale -specifice(diverse maşini de
monitorizare şi testare)
10.17.01.00 Maşini de monitorizare şi testare
10.17.01.01 Maşini pt. dozarea cantit ii, balante (automate / manuale)-
exclusiv cele utiliz. în procesul de ambalare
10.17.01.02 Detector de metale
10.17.01.03 Maşini de m surat, maşini detestat
10.17.01.04 Instrumente de m sura
10.17.02.00 Maşini diverse
10.17.02.01 Mecanism central
10.17.02.02 Masina de cuplat(la energia electrica)
10.17.02.03 Maşini de fabricare a becurilor
10.17.02.04 Maşini-unelte(nespecificat tipul)
10.17.02.05 Masina automat
10.17.02.06 Masina de transfer
10.17.02.07 Robot
10.17.99.00 Alte tipuri de maşini pentru industrie - specifice
10.18.00.00 Maşini specifice, folosite în agricultura, care nu sunt
clasificate anterior
10.18.01.00 Maşini de muls
10.18.99.00 Alte maşini folosite în agricultura
10.99.00.00 Alte maşini fixe şi echipamente din grupa 10, neprezentate mai sus
11.00.00.00 Sisteme de transmisie, transport şi depozitare -nespecificate
11.01.00.00 Sisteme de transmisie, transport şi depozitare -fixe -curele, benzi,
cabluri, transportoare, etc.
11.01.01.00 Transportoare pe lant
11.01.01.01 Lant de transmisie
11.01.01.02 Lant de transmisie(prin tragere)
11.01.01.03 Transmisie prin role
11.01.01.04 Role de transmisie
11.01.02.00 Curea de transmisie
11.01.02.01 Linie de transmisie
11.01.02.02 Transportor pe curle
11.01.02.03 Transportor pe curele - portabil
11.01.03.00 Spirale de transmisie
11.01.03.01 Transmisie cu insurubare, sfredel
11.01.03.02 Alimentator de suruburi
11.01.04.00 Sc ri rulante, covoare rulante
11.01.04.01 Sc ri rulante
11.01.04.02 Covoare rulante
11.01.05.00 Echipamente de transport suspendat
11.01.05.01 Telecabina, teleski, telescaun- pt.transp. persoanelor
11.01.05.02 Telecabina - pentru transportul materialelor
11.01.06.00 Alte tipuri de transportoare

176
11.01.06.01 Paleti transportori
11.01.06.02 Transportor pe role
11.01.06.03 Convector de aer
11.01.06.04 Tranportor aerian pe cablu
11.01.06.05 Tren aerian
11.01.06.06 Transportor de vibratii
11.01.06.07 Transportor de oscilatii
11.01.99.00 Alte tipuri de transportoare
11.02.00.00 Ascensoare, lifturi, macarale, scripeti, parghii
11.02.01.00 Ascensoare pentru produse
11.02.01.01 Ascensoare pentru persoane
11.02.01.02 Scripeti
11.02.01.03 Echipamente pt.ridicare(nacele, platforme în urcare)
11.02.02.00 Mecanism pentru transportul incarcaturilor suspendate
11.02.02.01 Mecanisme suspendate pentru transportul vehiculelor, lift hidraulic
11.02.02.02 Ridicare prin parghii
11.02.03.00 Alte tipuri de ascensoare
11.02.03.01 Dispozitive pentru ridicat galeata
11.02.03.02 Ascensor-înc rc tor
11.02.03.03 Ascensor-coborator
11.02.03.04 Masina de urcat
11.02.03.05 Masina pentru fixarea containerelor
11.02.03.06 Masina pentru r sturnarea containerelor
11.02.99.00 Alte echipamente de urcat
11.03.00.00 Macarale fixe şi mobile, macarale montate pe vehicule,
mecanisme pt. transportul incarcaturilor suspendate
11.03.01.00 Macarale, punti rulante
11.03.01.01 Macarale
11.03.01.02 Înc rc tor/descarcator ac ionat manual
11.03.01.03 Punti rulante, macarale portabile
11.03.01.04 Brate de înc rcare pe vehicule
11.03.02.00 Mulinete, balansoare
11.03.02.01 Mulinete, balansoare
11.03.99.00 Alte mecanisme pentru transportul incarcaturilor suspendate
11.04.00.00 Dispozitive mobile ac ionate manual(conectate la o sursa de
energie sau nu) - roabe, vagoneti, ete.
11.04.01.00 Aparate pentru transportul incarcaturilor, f r urcare
11.04.01.01 Roabe
11.04.01.02 Vagonet ac ionat manual
11.04.01.03 Transportoare înclinate, roller, carucioare de bagaje
11.04.01.04 Transportor de paleti
11.04.02.00 Motostivuitoare
11.04.02.01 Electrostivuitoare, ascensoare, stivuitoare cu sofer
11.04.02.02 Electrostivuitoare, ascensoare, stivuitoare cu operator
11.04.02.00 Alte dispozitive mobile ac ionate manual
11.05.00.00 Echipamente de ridicare, de siguranta, de sustinere şi diverse
dispozitive ac ionate manual(inclusiv carlige, funii)
11.05.01.00 Lanturi, cabluri, funii, chingi, corzi elastice
11.05.02.00 Grinzi, cuve de excavator, solenoizi, electromagneti,
tampoane de absorb ie, dispozitive de aspiratie
11.05.03.00 Carlige, dispozitive de prindere
11.05.04.00 Alte echipamente de ridicare
11.06.00.00 Sisteme de depozitare, echipamente de ambalare, containere
(silozuri, tancuri, containere, bazine) -fixe
11.06.01.00 Silozuri, depozite de materiale -fixe
11.06.02.00 Tancuri, containere fixe, deschise
11.06.02.01 Bazine, piscine, elstee, rezervoare - fixe
11.06.03.00 Tancuri, containere fixe, închise
11.06.03.01 Tancuri, containere(care nu sunt pentru gaz)
11.06.03.02 Tancuri, containere pentru gaz
11.06.04.00 Alte sisteme fixe de dopozitare
11.07.00.00 Sisteme de depozitare, echipamente de ambalare,
containere (silozuri, tancuri, containere, bazine) -mobile
11.07.01.00 Containere, bene
11.07.01.0Y Containere, bene- mobile
11.07.99.00 Alte sisteme de depozitare - mobile
11.08.00.00 Accesorii de depozitare, rafturi, resteluri, paleti
11.08.01.00 Rafturi, rasteluri

177
11.08.01.0Y Rafturi, rasteluri
11.08.02.00 Paleti
11.08.02.0Y Paleti
11.08.99.00 Alte accesorii de depozitare
11.09.00.00 Ambalaje diverse, de m rime mica şi medie, mobile (containere
diverse, sticle, l zi, extinctoare, etc.)
11.09.01.00 Containere micii(care nu sunt plasate pe vehicule)
11.09.01.0Y Containere mici (care nu sunt plasate pe vehicule)
11.09.02.00 Recipien i, bidoane, butoaie, butelii(care nu sunt pentru gaz)
11.09.02.0Y Recipien i, bidoane, butoaie, butelii(care nu sunt pentru gaz)
11.09.03.00 Butelii de gaz, aerosoli, extinctoare
11.09.03.0Y Butelii de gaz, aerosoli, extinctoare
11.09.04.00 Recipien i flexibili
11.09.04.0Y Recipien i flexibili, mici şi mari
11.09.05.00 Ustensile de depozitare (la rece)
11.09.05.00 Ustensile de depozitare (la rece)
11.09.06.00 Pubele, l zi de gunoi
11.09.05.00 Pubele, l zi de gunoi
11.09.99.00 Alte tipuri de ambalaje(inclusiv cutii goale sau pline)
11.99.00.00 Alte dispozitive pentru transmisie, transport şi
depozitare -din grupa 11, neprezentate mai sus
12.00.00.00 Vehicule de teren -nespecificate
12.01.00.00 Vehicule grele - pentru bunuri, pasageri
12.01.01.00 Camioane, remorci, semi-remorci pentru transport de bunuri
12.01.02.00 Autobuze, autocare: pentru persoane
12.01.99.00 Alte tipuri de vehicule grele
12.02.00.00 Vehicule uşoare - pentru bunuri, pasageri
12.02.01.00 Automobile
12.02.02.00 Camionete, furgonete
12.02.03.00 Tractoare rutiere
12.02.99.00 Alte tipuri de vehicule uşoare
12.03.00.00 Vehicule cu doua sau trei roti - motorizate sau nu
12.03.01.00 Motociclete, scooters
12.03.02.00 Biciclete, scooters
12.03.99.00 Alte vehicule cu doua sau trei roti
12.04.00.00 Alte vehicule de teren, ski-uri, role, patine cu rotile
12.04.01.00 Echipamente pentru deplasarea pe picioare(ski, role)
12.04.02.00 Alte tipuri de echipamente pentru deplasare(rutiera)
12.05.00.00 Alte vehicule de teren din grupa 12, neprecizate mai sus
13.00.00.00 Alte vehicule de transport -nespecificate
13.01.00.00 Vehicule pentru transport feroviar, inclusiv trenuri suspendate:
pentru bunuri
13.01.01.00 Trenuri, vagoane, etc.. pentru bunuri
13.01.02.00 Trenuri suspendate:pentru bunuri
13.01.99.00 Alte vehicule pentru transport feroviar: pt. bunuri
13.02.00.00 Vehicule pentru transport feroviar, inclusiv trenuri suspendate:
pentru pasageri
13.02.01.00 Trenuri, trenuri de metrou, tramvaie, vagoane: pentru pasageri
13.02.02.00 Trenuri suspendate: pentru pasageri
13.02.99.00 Alte vehicule pentru transport feroviar: pentru persoane
13.03.00.00 Vehicule de transport nava-cargo
13.03.01.00 Transportatoare navale:cargo
13.03.02.00 Transportatoare navale:cargo - autopropulsate, inpinse, remorcate
13.03.03.00 Barje
13.03.99.00 Alte vehicule de transport nava-cargo
13.04.00.00 Vehicule de transport naval.-pentru pasageri
13.04.01.00 Bacuri: pentru pasageri
13.04.02.00 Vase de croaziera
13.04.99.00 Alte vehicule de transport naval.-pentru pasageri
13.05.00.00 Vehicule de transport naval pentru pescuit
13.05.01.00 Vase pentru pescuit - la scara industriala
13.05.02.00 Vase pentru pescuit - la scara redus

13.05.03.00 Vase pentru pescuit - la scara industriala sau la scara

redus , nespecificate
13.05.99.00 Alte vehicule de transport naval pentru pescuit
13.06.00.00 Vehicule aeriene:cargo

178
13.06.01.00 Avioane-cargo
13.06.02.00 Elicoptere:cargo
13.06.03.00 Baloane:cargo
13.06.99.00 Alte vehicule aeriene:cargo
13.07.00.00 Vehicule aeriene pentru pasageri
13.07.01.00 Avioane pentru pasageri
13.07.02.00 Elicoptere: pentru pasageri
13.07.03.00 Baloane: pentru pasageri
13.07.99.00 Alte vehicule aeriene: pentru pasageri
13.08.00.00 Alte vehicule de transport din grupa 13, neprezentate mai sus
14.00.00.00 Materiale, obiecte, produse, maşini sau componente ale vehiculelor -nespecificate
14.01.00.00 Materiale de construc ii -mari şi mici: prefabricate, componente,
cadre, grinzi, caramizi, tigle, etc.
14.01.01.00 Materiale de construc ii -mari
14.01.01.01 Elemente prefabricate( usi, partitii, ferestre)
14.01.01.02 Obloane, cofraje, cadre
14.01.01.03 Grinzi, barne
14.01.02.00 Materiale de construc ii -mici
14.01.02.01 Caramizi, tigle
14.01.03.00 Diverse elemente
14.01.99.00 Alte materiale de construc ii
14.02.00.00 Componente de maşini şi vehicule: sasiuri, brate de macara,
parghii, roti
14.02.01.00 Sasiuri, baraci mobile
14.02.02.00 Dispozitive pentru comanda maşinilor
14.02.03.00 Manivele, leviere
14.02.04.00 Roti
14.02.05.00 Anvelope
14.02.99.00 Alte componente ale maşinilor
14.03.00.00 P r i/componente de maşini, unelte -partii ale maşinilor
(inclusiv fragmente şi aschii provenite din agentul material)
14.03.01.00 Piese de lucru
14.03.02.00 Unelte, p r i ale uneltelor de pe maşini
14.03.01.00 Aschii dintr-un polizor
14.03.02.00 Aschii, fragmente dintr-o unealta
14.03.99.00 Al i agen i proveni i dintr-o unealta sau parte de masina
14.04.00.00 Componente de asamblare: suruburi, cuie, zavoare
14.04.01.00 Suruburi, zavoare
14.04.02.00 Cuie, clame, clipsuri, nituri
14.04.99.00 Al i agen i de asamblare
14.05.00.00 Particule, praf, fragmente, aschii şi altele
14.05.01.00 Fragmente, aschii, cioburi
14.05.02.00 Particule, praf
14.05.99.00 Alte tipuri de particule, praf, fragmente, aschii
14.06.00.00 Produse agricole(inclusiv semin e, paie, alte produse agricole)
14.07.00.00 Produsepentru agricultura(inclusiv fertilizatori, hrana pentru animale)
14.07.01.00 Fertilizatori
14.07.02.00 Alimente
14.07.02.00 Produse pentru tratamente în agricultura(ierbicide,
pesticide, fungicide...)
14.07.99.00 Alte produse pentru agricultura
14.08.00.00 Stocuri de produse (inclusiv obiecte şi ambalaje din zonele de depozitare)
14.08.01.00 Stocuri de substan e, obiecte, agen i
14.08.02.00 Cutii, diverse ambalaje
14.08.99.00 Alte stocuri de produse
14.09.00.00 Stocuri de produse -în role, bobine
14.10.00.00 Incarcaturi- transportate prin dispozitive mecanice,
mecanisme de transmisie
14.11.00.00 Incarcaturi- transportate prin mecanisme suspendate
14.12.00.00 Incarcaturi- transportate cu mana
14.99.00.00 Alte materiale, obiecte, produse, agen i - din grupa 14, neprezentate mai sus
15.00.00.00 Substan e chimice, explozive, radioactive, biologice - nespecificate
15.01.00.00 Substan e caustice, corosive (solide, lichide sau gazoase)
15.02.00.00 Substan e toxice, nocive (solide, lichide sau gazoase)
15.03.00.00 Substan e inflamabile(solide, lichide sau gazoase)
15.03.01.00 Substan e cu combustie spontana
15.03.02.00 Substan e care pot produce gaze inflamabile, ca rezultat al reac iei cu apa sau cu
alte substan e

179
15.03.03.00 Combustibili
15.03.99.00 Alte substan e inflamabile
15.04.00.00 Substan e explozive, reactive (solide, lichide sau gazoase)
15.04.01.00 Amestecuri explozive
15.04.02.00 Substan e natural sau pirotehnic explozive
15.04.03.00 Substan e cu reactie violenta în contact cu apa
15.04.99.00 Alte substan e explozive
15.05.00.00 Gaze, vapori f r efecte specifice(inerte biologic, care produc asfixiere)
15.05.01.00 Gaze, vapori f r efecte specifice
15.05.02.00 Gaze, vapori f r efecte specifice(inerte biologic, care produc asfixiere)
15.05.99.00 Alte gaze, vapori f r efecte specifice
15.06.00.00 Substan e radioactive
15.07.00.00 Substan e biologice
15.07.01.00 Urina
15.07.02.00 Fecale
15.07.03.00 Sânge, plasam, ser,
15.07.04.00 Lichide biologice, sperma, saliva, mucus, coloizi
15.07.05.00 Substan e alergenice de origine biologica
15.07.06.00 Toxine
15.07.99.00 Alte substan e biologice
15.08.00.00 Substan e, materiale -f r un risc specific(apa, materiale inerte..)
15.99.00.00 Alte substan e chimice, explozive, radioactive, biologice -din grupa 15,
neprezentate mai sus
16.00.00.00 Mecanisme-echipamente de siguranta-nespecificate
16.01.00.00 Mecanisme de siguranta -pe maşini
16.02.00.00 Dispozitive de protec ie -individuale
16.02.01.00 Protec ia capului
16.02.02.00 Protec ia respiratei
16.02.03.00 Protec ia ochilor
16.02.04.00 Protec ia corpului
16.02.05.00 Protec ia mainilor
16.02.06.00 Protec ia picioarelor
16.02.99.00 Alte protec ii
16.03.00.00 Mecanistme şi echipamente de urgent
16.04.00.00 Alte mecanisme şi echipamente de siguranta din grupa 16, neprezentate mai sus
17.00.00.00 Echipament de birou, echipament personal, echipament sportiv şi arme - nespecificate
17.01.00.00 Mobilier
17.02.00.00 Echipamente - calculatoare, aparatura de birou, copiatoare, comunica ii
17.02.01.00 Calculatoare
17.02.02.00 Monitoare
17.02.03.00 Imprimante
17.02.04.00 Scanner
17.02.05.00 Fotocopiator
17.02.06.00 Echipamente de telefonie, fax, telefax
11.01.99.00 Alte calculatoare şi echipamente de birou automate
17.03.00.00 Echipament-didactic, de scris, de desenat-inclusiv Maşini de scris, maşini de
stampilat, aparate de m rit, ceasuri de pontaj
17.03.01.00 Aparate de duplicat
17.03.01.01 Duplicator cu arc sau xenon
17.03.02.00 Echipament fotografic
17.03.02.01 Aparate de m rit
17.03.02.02 Role de film fotografic
17.03.03.00 Maşini de scris, imprimante, etc.
17.03.03.01 Maşini de scris
17.03.03.02 Maşini de imprimat etichete pentru adresa
17.03.03.03 Timbratoare
17.03.03.04 Masina de pontaj
17.03.99.00 Alte echipamente pentru scris, desenat
17.04.00.00 Obiecte şi echipamente pentru sport şi jocuri
17.05.00.00 Arme
17.05.01.00 Arme de foc
17.05.02.00 Arme albe
17.05.99.00 Alte tipuri de arme
17.06.00.00 Obiecte personale, vestimentatie
17.06.01.00 Diverse obiecte, creioane, stilouri, ochelari
17.06.02.00 Vestimentatie
17.06.99.00 Alte obiecte personale
17.07.00.00 Instrumente muzicale

180
17.08.00.00 Aparatura casnica, ustensile, obiecte(uz ocupational)
17.09.00.00 Alte echipamente de birou, echipament personal, sportiv, arme – din grupa 17,
neprezentate mai sus
18.00.00.00 Organisme vii şi vietuitoare -nespecificate
18.01.00.00 Arbori, plante, culturi
18.01.01.00 Butuci, trunchiuri
18.01.02.00 Ciuperci
18.01.99.00 Al i agen i vegetali
18.02.00.00 Animale domestice şi de crescatorie
18.02.01.00 Nevertebrate
18.02.02.00 Peste
18.02.03.00 Anfibieni
18.02.04.00 P s ri
18.02.05.00 Mamifere domestice
18.02.05.01 Porcine
18.02.05.02 Bovine
18.02.05.03 Ovine
18.02.05.04 Cabaline
18.02.05.05 Caini, pisici
18.02.05.06 Soareci, sobolani
18.02.99.00 Alte animale domestice şi de crescatorie
18.03.00.00 Animale s lbatice, insecte, serpi
18.03.01.00 Paraziti multicelulari
18.03.02.00 Insecte
18.03.03.00 Paianjeni
18.03.04.00 Serpi
18.03.05.00 Nevertebrate, meduze, corali, etc.
18.03.06.00 Peste
18.03.07.00 Amfibieni
18.03.08.00 P s ri
18.03.09.00 Mamifere
18.03.99.00 Alte animale s lbatice
18.04.00.00 Micro-organisme
18.04.01.00 Paraziti unicelulari
18.04.02.00 Bacterii
18.04.03.00 Fermenti şi drojdie
18.04.04.00 Alte micro-organisme
18.05.00.00 Agen i virali infectiosi
18.06.00.00 Oameni
18.07.00.00 Alte organisme şi forme de viata din grupa 18, neprezentate mai sus
19.00.00.00 Depozite de deşeuri -nespecificate
19.01.00.00 Depozite de deşeuri - de materii prime, materiale, produse, obiecte
19.02.00.00 Depozite de deşeuri - de substan e chimice
19.03.00.00 Depozite de deşeuri - de substan e biologice, plante, animale
19.03.01.00 Deşeuri provenite din laboratoare, spitale, etc
19.03.01.01 Sânge, urina, fecale
19.03.01.02 Reziduuri ale culturilor de celule şi culturi bacteriologice
19.03.01.99 Alte deşeuri provenite din laboratoare, spitale
19.03.02.00 Resturi animaliere
19.03.03.00 Resturi vegetale
19.03.99.00 Alte deşeuri biologice
19.99.00.00 Alte depozite de deşeuri din grupa 19, neprezentate mai sus
20.00.00.00 Fenomene fizice şi naturale, nespecificate
20.01.00.00 Fenomene fizice şi naturale - zgomote, radiatii Naturale(fulger, arc electric,
presurizare, depresurizare,
presiune, etc.)
20.02.00.00 Elemente naturale şi atmosferice
20.03.00.00 Dezastre naturale(inclusiv inundatii, eruptii vulcanice,
cutremure, refluxuri,incendii, etc.)
20.03.01.00 Elemente naturale(fulger, inundatii, tornade) şi elemente
atmosfere excep ionale
20.03.02.00 Cutremure, eruptii vulcanice
20.03.03.00 Incendii
20.03.99.00 Alte dezastre naturale
20.99.00.00 Alte fenomene fizice şi naturale din grupa 20, neprezentate mai sus
99.00.00.00 Al i agen i materiali, neprezentati în aceasta clasificare

181
 PRECIZ RI SUPLIMENTARE

FIAM Nr. - Num rul formularului FIAM se completeaz la sediul ITM în momentul aprob rii P.V.
de cercetare
A1 - Nr. Accident la angajator [a/b/c] - Semnificatie: a-nr. accident la angajator, b- nr.
persoane accidentate în accident (camp a), c-nr. accidentat în cadrul accidentului (camp a)
B4 - Se codifica codul prin cod regiune + cod jude conform CLASIFICARE 1 prezent în ANEXA
CLASIFICARI (Ex. BACAU=104 - 1= cod regiune nord est; 04= cod jude Bacau)
D1, D3, D4 - se completeaz codurile activit ilor economice la nivel de Diviziune, Grupa
respectiv Clasa, conform campurilor solicitate prin FIAM
D1 - Activitatea economic principala- este definit ca cel mai important tip de activitate,
în termeni de cel mai mare num r de angaja i.
D3 - Activit.ec. în care este implicat accidentatul - vizeaz activitatea economic a
unit ii locale în care isi desf şoar activitatea accidentatul (Unitatea local - este
considerat amplasamentul geografic în care este desfasurata în principal activitatea sau se
spune ca este baza operationala a activit ii. Dac o persoana are mai multe locuri în care
lucreaz (transport, construc ii, între inere, supraveghere, activit i ambulante) sau lucreaz
la domiciliu, unitatea local este considerat a fi locul de unde se dau instruc iuni sau de
unde este organizat activitatea.
D5 - Se bifeaza casuta corespunz toare dimensiunii întreprinderii
F3- În cazul în care accidentatul nu are cod numeric personal se vor completa doar primele 7
pozi ii ale câmpului, cunoscut fiind faptul ca acestea reprezint : SAALLZZ (S=sexul, AA=anul
naşterii, LL=luna naşterii, ZZ=ziua naşterii). Completarea campurilor va fi facuta conform
acestei structuri şi în cazul persoanelor din afar tarii care nu au cod numeric personal pe
aceeaşi structura, sau în cazul persoanelor la care nu se poate ob ine CNP.
K18; K20; K22 - se completeaz pe baza Anexei CLASIFICARI - CLASIFICARE 2 (Agentul material)
AGENTUL MATERIAL - Detaliere: Pozi ia 4 a codului (ultimele 2 caractere - care au forma: 0A,
0B, 0C, 0D, 0E, 0F, 0G, 0H) este utilizata pentru a face diferentierea între agen ii materiali.
Aceasta pozi ie consta în clasificarea 0X, care reprezint tipul materialului de lucru, sau
clasificarea 0Y - care prezint tipul pachetului. Codificarea Agentului material, cu literele X
şi Y este redefinita, pentru fiecare agent material, conf. Tabelului de mai jos.

───────────────────────────────────────────────────────────────────
VALORILE CODURILOR 0X SAU 0Y NATURA MATERIALULUI
───────────────────────────────────────────────────────────────────
0A Piatra, minereuri
0B Metal
0C Lemn
0D Cauciuc, plastic
0E Hârtie, carton
0F Textile
0G Piele
0H Alimente
───────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa FIAM |_______/______| PENTRU ÎNREGISTRAREA FINALIZARII INCAPACIT II TEMPORARE DE
MUNCA - Se completeaz şi se transmite la ITM care a înregistrat accidentul de munca, în termen
de maximum 5 zile lucr toare de la finalizarea incapacit ii temporare de munca a persoanei
accidentate (prin prezentarea documentelor care certifica durata incapacit ii precum şi
modalitatea de terminare a acesteia: R-reluarea activit ii; I- Invaliditate - încadrarea
persoanei accidentate într-un grad de invaliditate; D-Deces - decesul persoanei accidentate dup
un num r de zile de incapacitate temporar de munca).

---------------

182
183
184
185
186
187
188
 ANEXA 19

-------------------------
*T*
Nr. .... data .............
Jude ul .....................
Localitatea .................
Unitatea sanitar ............

FIŞA DE SEMNALARE BP1

C tre: ............................

I. Numele ...................................................
Prenumele ............................................ Sexul M/F
Data naşterii: an .... luna ............ ziua .................
Buletin identitate: seria ...... nr. ......., CNP .............
Profesia ......................................................
Încadrat la ....................................................
Adresa .........................................................
Diagnosticul prezumtiv .........................................
................................................................
Agentul cauzal .................................................
Ocupa ia care a generat boala ..................................
Vechimea în ocupa ia respectiva ................................
Semnatura şi parafa medicului,

Diagnosticul de profesionaiitate precizat

.....................................................
................................................................
................................................................

Semnatura şi parafa
Medicului de medicina muncii,

Data complet rii:

an ..... luna .... ziua ....
*ST*

189
 ANEXA 20
la normele metodologice
-----------------------

Jude ul .............................
Localitatea .........................
Unitatea sanitar ...................

PROCES-VERBAL Nr. ...

DE CERCETARE A CAZULUI DE BOALA PROFESIONAL
anul..... luna ... ziua ....

Subsemnatul, Dr. ..............., posedand legitimatia nr. ..... eliberata

de Ministerul S n t ii Publice, în prezenta (numele, prenumele, func ia);
............. procedând la cercetarea cazului de imbolnavire profesional
.................... din întreprinderea/institu ia .....................
cu sediul în localitatea ............. str. ....., nr. ..... depistat de
unitatea sanitar .......... cu diagnosticul de ............ am constatat
urm toarele:
1. - îmboln virea profesional se datoreaz urm toarelor cauze:
....................................................................
....................................................................
....................................................................
2. - Prin aceasta s-au înc lcat urm toarele prevederi legislative de
s n tate şi securitate în munca:
....................................................................
....................................................................
....................................................................
1. .............. r spunde: .................. termen: ..............
2. .............. r spunde: .................. termen: ..............

Prezentul proces-verbal s-a întocmit în trei exemplare, din care unul

pentru întreprinderea/institu ia/societatea în cauza, al doilea pentru
medicul/unitatea sanitar care asigura asistenta de medicina muncii şi
al treilea se depune la dosarul de obiectiv de medicina muncii din
Autoritatea de S n tate Publica.

Am primit un exemplar din prezentul

proces-verbal şi am luat cunostinta
de prescrip iile f cute, ast zi data
de mai jos:

an ..... luna ..... ziua ...

Semnatura conducatorului Semnatura şi parafa medicului

întreprinderii/institu iei care a efectuat cercetarea,

Semnatura
inspectorului de munca

190
 ANEXA 21
la normele metodologice
-----------------------

FIŞA DE DECLARARE A CAZULUI DE BOALA PROFESIONAL BP2

nr. ..../luna .....

Jude ul .............................................
Localitatea .........................................
Unitatea sanitar ...................................
Numele şi prenumele .................................
CNP .................................................

ÎNTREPRINDERE/UNITATE ANGAJATOARE ..................

....................................................
ADRESA COMPLETA A ÎNTREPRINDERII/UNIT II ............
....................................................
COD CAEN*1) ........................................
Sec ia, atelierul ..................................
COD OCUPA IE ACTUALA*2) ............................
COD OCUPA IE CARE A GENERAT BOALA*3)................
Vechimea în ocupa ia care a generat boala ..........
Data semnalarii ..................................
Diagnosticul prezumtiv ...........................
Unitatea care a confirmat diagnosticul de profesionalitate ..........
Diagnosticul precizat complet*4) (şi codificarea radiologica*5).......
Data confirm rii (anul, luna, ziua) ..................................
Agentul cauzal (circumstan e) ........................................
....................................................................
M suri indicate pentru bolnav (concediu medical, spitalizare, recomand ri
program redus, control periodic schimbarea locului de munca, pensionare
etc.) ........................
......................................................................
Bolnavul a decedat (da, nu) .........................................
Num r total lucr tori din întreprindere/unitate: ....................
Num r lucr tori din întreprindere/unitate expusi la agentul cauzal
incriminat: .................
Cercetarea s-a f cut prin procesul-verbal nr.
Data complet rii:
an ....., luna ..... ziua ........

Semnatura şi parafa medicului

de medicina muncii

*1) din patru cifre, conform Ordin nr. 601 din 26/11/2002 al Institutului
Na ional de Statistica, cu modific rile şi complet rile ulterioare
*2) conform Ordinului ministrului muncii şi protec iei sociale privind
aprobarea Clasificarii ocupatiilor din România (C.O.R,) nr. 138 din
17 aprilie 1995 (Monitorul Oficial nr. 272 din 23 noiembrie 1995), cu
modific rile şi complet rile ulterioare
*3) conform Ordinului ministrului muncii şi protec iei sociale privind
aprobarea Clasificarii ocupatiilor din România (C.O.R.) nr. 138 din
17 aprilie 1995 (Monitorul Oficial nr. 272 din 23 noiembrie 1995), cu
modific rile şi complet rile ulterioare
*4) denumire completa, complicatii afec iuni asociate
*5) dup caz

191
 Verso

Ruta profesională*)

┌───┬──────────────┬────────┬────────┬───────────────────────┬────────────┬────────────┐
│Nr.│Întreprinderea│Ocupa ia│Sec ie │Durata expunerii │Concentratia│Concentratia│
│ │(localitatea) │ │Atelier │ Anul, luna │ medie în │ medie │
│ │ │ │ ├───────────┬───────────┤ pulberi │ SiO(2) │
│ │ │ │ │ de la │pana la │ │ │
├───┼──────────────┼────────┼────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤
│ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│
├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤
│ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│
├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 3 │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤
│ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│
├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 4 │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤
│ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│
├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┴──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼──┴──┴──┴──┼────┴───┴───┼────┴───┴───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 5 │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼──┬──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼──┬──┬──┬──┼────┬───┬───┼────┬───┬───┤
│ │13│14│15│16│17│18│19│20│21│22│23│24│25│26│27│28│29│30│31│ 32 │ 33│ 34│ 35 │ 36│ 37│
├───┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼────┼───┼───┼────┼───┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴────┴───┴───┴────┴───┴───┘

* Se completeaz numai pentru silicoza

192
XII. AVIZAREA DOCUMENTA IILOR CU CARACTER TEHNIC DE INFORMARE
ŞI INSTRUIRE ÎN DOMENIUL SECURIT II ŞI S N T II ÎN MUNC

Secţiunea 1. Prevederi generale

Capitolul VIII din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii SSM nr. 319/2006 are
ca scop stabilirea tipurilor de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care se supun avizării, a cerinţelor care stau la
baza realizării acestora, precum şi a procedurii de avizare.
Documentaţiile care se supun avizării sunt:
a) filme sau imagini, pe peliculă sau suport magnetic, cu subiecte din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă;
b) afişe, pliante, broşuri din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
c) module de curs destinate instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
elaborate de prestatorii de servicii;
d) diapozitive, diafilme şi alte asemenea.

Secţiunea a 2-a. Cerinţe de realizare a documentaţiilor

Cerinţele generale pentru realizarea documentaţiilor care se supun avizării sunt:

a) conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă în vigoare;
b) să prezinte informaţia într-o formă accesibilă, completă şi uşor de asimilat;
c) conţinutul şi realizarea să fie în concordanţă cu nivelul de pregătire al subiecţilor
cărora li se adresează.
Cerinţele specifice pentru realizarea filmelor cu subiecte din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt:
a) scenariul şi regia să asigure perceperea corectă şi clară a mesajului;
b) imagine clară şi sugestivă;
c) sonor clar şi sugestiv;
d) forme de prezentare : filmare reală sau animaţie;
e) durata proiecţiei : 10 – 20 minute.
Cerinţele specifice pentru realizarea afişelor şi pliantelor din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt:
a) grafică simplă, fără greşeli tehnice, subliniindu-se elementele principale ale
temei eliminându-se detaliile nesemnificative;
b) utilizarea unor culori vii, contrastante, în concordanţă cu subiectul, respectiv
culori deschise pentru situaţii pozitive şi culori închise pentru situaţii negative;
c) fără text sau cu text scurt, concis şi vizibil, cu dimensiunea literelor aleasă
astfel încât să permită citirea textului de la o distanţă de 4 – 5 m;
d) subiectul să ocupe circa 60% din suprafaţa afişului , iar marginile să fie sufi-
cient de mari pentru a-l izola de fondul pe care este aplicat;
e) mărimea afişului va fi aleasă în funcţie de scopul urmărit şi locul în care va fi
expus;
f) materialele din care sunt realizate să fie adecvate mediilor în care vor fi utilizate,
respectiv să fie rezistente la acţiunea factorilor din mediul în care sunt
amplasate şi/sau utilizate (umiditate, agenţi chimici, etc.).
193
 Cerinţele specifice pentru realizarea broşurilor din domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă sunt:
a) să prezinte informaţiile clar şi concis;
b) să se axeze pe o temă concretă;
c) să prezinte un interes practic cât mai larg.
Cerinţele specifice pentru elaborarea suportului de curs destinat instruirii
lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
a) să fie elaborat în baza unei documentări bibliografice la zi;
b) să utilizeze terminologia specifică securităţii şi sănătăţii în muncă;
c) să fie elaborat pe o tematică orientată spre grupuri ţintă de lucrători şi tipul
instruirii, dezvoltată efectiv pentru înlăturarea problemelor de securitate şi
sănătate în muncă ce rezultă din evaluarea riscurilor şi adaptată evoluţiei
riscurilor sau apariţiei de riscuri noi;
d) să fie redactat clar, concis, accesibil, adaptat nivelului de pregătire al grupului
ţintă căruia îi este destinat;
e) informaţiile să fie sistematizate, într-o organizare logică a conţinutului, orientate
spre situaţii concrete de muncă;
f) să cuprindă ilustraţii, desene, scheme, pictograme şi tabele explicative, dacă
este necesar;
g) să evidenţieze consecinţele neaplicării şi/sau nerespectării legislaţiei din dome-
niul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Cerinţele specifice pentru realizarea diapozitivelor şi diafilmelor sunt:
a) pe cât posibil să fie realizate color şi să fie clare;
b) să fie însoţite de scheme explicative;
c) textele care le însoţesc să fie redactate clar şi concis fără a da naştere la
interpretări;
d) să fie realizate într-o succesiune logică.

Secţiunea a 3-a . Avizarea documentaţiilor

Documentaţiile care se supun avizării pot fi difuzate sau comercializate, numai
dacă sunt avizate de către Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi
protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi
avizare, din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul .
În situaţia în care elaboratorul are cetăţenia , respectiv naţionalitatea unui stat
membru al UE ori aparţinând Spaţiului Rconomic European, documentaţiile se avizează de
către Comisia de abilitare şi avizare constituită la nivelul DMSSF Bucureşti .
Pentru avizarea documentaţiilor solicitantul va transmite prin poştă Comisiei de
abilitare şi avizare din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul o cerere conform modelului
din anexa nr. 24 la N.M. de aplicare a Legii SSM , însoţită de un dosar care cuprinde:
a) copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului şi, după caz, anexa
la acesta, iar în cazul când elaboratorul este dintr-un stat membru UE / SEE ,
acesta va depune documentul echivalent eliberat de statul de origine sau
provenienţă;
b) un scurt memoriu de prezentare a documentaţiei;
c) două exemplare din documentaţia supusă avizării;
d) în cazul diapozitivelor şi diafilmelor se vor transmite: originalul şi două copii pe
suport hârtie.
194
 Comisia de abilitare şi avizare va transmite prin poştă avizul sau decizia de
respingere motivată, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.
Avizul comisiei, prezentat în anexa nr. 25 N.M. de aplicare a Legii SSM , va fi însoţit
de un exemplar din documentaţia transmisă de solicitant , care va purta ştampila
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Decizia de respingere, prezentată în anexa nr. 26 N.M. de aplicare a Legii SSM , va fi
însoţită de cele două exemplare de documentaţie transmisă de solicitant pentru a fi
refăcută în sensul celor precizate în decizie.

Secţiunea a 4-a. Dispoziţii finale

Difuzarea sau comercializarea documentaţiilor supuse avizării vor fi însoţite de o

copie a avizului.
Angajatorul care utilizează documentaţiile supuse avizării trebuie să deţină o copie
a avizului.
Respingerea avizării unei documentaţii poate face obiectul unei contestaţii depuse
la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în termen de maximum 30 zile de la
data primirii deciziei de respingere.
Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi comunicate celor interesaţi în
termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei.
Dacă în timpul controalelor se constată diferenţe între documentaţia avizată şi cea
folosită în activitatea curentă inspectorul de muncă dispune măsuri pentru retragerea
documentaţiei neconforme şi comunică în scris Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale
situaţia constatată, cu propunerea de suspendare sau de retragere a avizului.
Comisia de abilitare şi avizare teritorială aduce la cunoştinţa titularului de aviz
situaţia constatată pentru ca acesta să-şi prezinte punctul de vedere.
Comisia de abilitare şi avizare teritorială analizează comunicarea inspectorului de
muncă împreună cu punctul de vedere al titularului de aviz şi emite o decizie de
suspendare sau de retragere a avizului, după caz.
Suspendarea se poate face pe o perioadă determinată, în funcţie de timpul necesar
pentru remedierea deficienţelor constatate.
Decizia de retragere a avizului poate face obiectul unei contestaţii depuse la
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în termen de maximum 30 zile de la data
primirii deciziei de respingere. Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi
comunicate celor interesaţi în termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei .
În situaţia în care titularul de aviz intenţionează să aducă modificări unei
documentaţii avizate are obligaţia să comunice Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale
conţinutul acestor modificări.
Comisia de abilitare şi avizare teritorială analizează dacă modificările asupra
documentaţiei sunt intervenţii minore sau majore şi decide menţinerea avizului sau
necesitatea unei noi avizări.

195
 XIII . EVALUAREA CONFORMIT II PRODUSELOR

Pentru a asigura sănătatea salariaţilor la locul de muncă se impune, încă din faza
de proiectare, ca produsele comercializate, care sunt utilizate în domeniul industrial să
respecte anumite condiţii esenţiale de securitate şi sănătate. Evaluarea acestora se
face de fabricant în cazul produselor simple sau de către organisme de certificare de
terţă parte , în cazul produselor complexe, conform procedurilor de certificare
specificate în fiecare act normativ ce reglementează o categorie de produse.

I.Terminologie

a) acreditare – procedura prin care organismul naţional de acreditare, recunoscut

conform legii, atestă că un organism sau un laborator este competent să efectueze
sarcini specifice;
b) autoritate competentă – organ al administratiei publice centrale responsabil cu
reglementarea unui domeniu;
c) cerinţă esenţială - cerinţă care are in vedere protecţia sănătăţii, securitatea
utilizatorilor, protecţia animalelor domestice, a proprietăţii şi a mediului, aşa cum
este prevazut în actele normative în vigoare;
d) certificare a conformităţii – acţiune a unui organism care este independent faţă de
clienţii lui şi alte parţi interesate şi care dovedeşte existenţa încrederii adecvate că
un produs , identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard sau cu un
alt document normativ;
e) certificat de conformitate – document emis pe baza regulilor unui sistem de
certificare şi care indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat
corespunzător , este conform cu un anumit standard sau cu un alt document
normativ;
f) certificat de examinare de tip – document emis de către un organism notificat, prin
care se atestă că un tip de produs a fost supus evaluării confomităţii în baza unei
reglementări tehnice care prevede evaluarea conformităţii produsului prin aplicarea
modulului “ examinare de tip” ;
g) declaraţia de conformitate EC – parte a procedurii de evaluare a conformitaţii, prin
care un producător sau un reprezentant autorizat dă o asigurare scrisă că un produs
satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau este în
conformitate cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi
satisface cerinţele esenţiale din reglementările aplicabile;
h) domeniu reglementat – ansamblul activităţilor economice şi produselor asociate
acestora , pentru care se emit reglementări tehnice specifice privind condiţiile de
introducere pe piaţă şi/sau de punere în funcţiune;
i) desemnare – procedura prin care o autoritate competentă aprobă, prin ordin al
conducatorului său , pentru un laborator , un organism de certificare sau de
inspecţie recunoscut, dreptul de a acţiona pe piaţă în legătură cu o procedură de
evaluare a conformităţii, prevăzută de o reglementare tehnică;
j) evaluare a conformităţii – activitate al cărei obiect este determinarea faptului că un
produs satisface cerinţele esenţiale din reglementarile tehnice aplicabile sau că un
produs este în conformitate cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare
de tip şi satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile
produsului;
k) inspecţie – examinarea proiectului unui produs, a unui produs, a unui serviciu, a
unui proces sau a unei instalaţii şi determinarea conformităţii lor cu condiţii
specifice sau cu condiţii generale , pe baza unei aprecieri profesionale;
197
l) importator – orice persoana fizică autorizată sau persoană juridică cu domiciliul,
respectiv sediul, în România sau în unul din statele membre ale Uniuni Europene ,
care introduce pe piaţa românească sau pe piaţa Uniunii Europene un produs
provenit din afara acestui spaţiu;
m) introducerea pe piaţă a unui produs – acţiunea de a face disponibil , pentru prima
dată , contra cost sau gratuit, un produs din domeniul reglementat, în vederea
distribuirii şi/sau utilizării;
n) încercarea - operaţiunea tehnică ce constă în determinarea uneia sau mai multor
caracteristici ale unui produs, în concordanţă cu o procedură specifică;
o) marcaj de conformitate - simbol care se aplică de producător sau de reprezentantul
autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de punere în funcţiune ,
pe un produs , pe o placă de marcaj ataşată , pe ambalajul şi/sau pe documentele
însoţitoare şi care are semnificaţia conformităţii produsului cu toate cerinţele
esenţiale, prevăzute în reglementările tehnice aplicabile;
CS – marcaj naţional de conformitate,
CE – marcaj european de conformitate
p) organism de certificare – organism independent faţă de clientul lui şi alte părţi
interesante, care aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării,
certificării şi supravegherii conformităţii;
q) organ de control – structura responsabilă, stabilită să asigure supravegherea pieţei;
r) organism notificat - laborator de încercări , organism de certificare sau de inspecţie ,
persoana juridică cu sediul în Romania sau într-un stat membru al Uniunii Europene ,
care a fost desemnat şi notificat de către o autoritate competentă ori, respectiv, de
către un stat membru, pentru a realiza evaluarea conformităţii într-un domeniu
reglementat şi care este cuprins în lista organismelor notificate, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene;
s) producător – persoană fizică autorizată sau persoană juridică , responsabilă pentru
proiectarea şi realizarea unui produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau punerii în
funcţiune , în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene , în numele său;
responsabilităţile producătorului se preiau de orice persoană fizică autorizată sau
persoană juridică care asamblează, ambalează sau etichetează produse în vederea
introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune, sub nume propriu;
t) punerea în funcţiune – acţiunea ce are loc în momentul primei utilizări a unui produs,
în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene;
u) reprezentant autorizatr al producătorului – persoană fizică sau juridică cu domiciliul,
respectiv cu sediul, în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene,
împuternicită de producător să acţioneze în numele acestuia;
v) standard european armonizat – standard european, elaborat în baza unui mandat al
Comisiei Europene şi adoptat de o organizaţie europeană de standardizare, care
conferă prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale dintr-o directivă aplicabilă,
acoperită de un astfel de standard; lista standardelor europene armonizate se
publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
w) supravegherea pieţei – ansamblul măsurilor , resurselor şi structurilor instituţionale
adecvate, prin care autorizaţiilor competente asigură şi garantează, în mod imparţial,
că produsele introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune îndeplinesc prevederile
reglementărilor tehnice aplicabile, indiferent de originea lor, cu respectarea
principiului liberei concurenţe.

II. Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor

Legislaţia europeană în domeniul liberei circulaţii a produselor se aplică

produselor noi şi este reglementată de articolul 95 al Tratatului de la Mastricht care
prevede libera circulaţie a produselor în cadrul pieţei unice europene, îndeplinind
198
 condiţiile esenţiale de securitate şi sănătate , prevăzute în fiecare directivă specifică
tipurilor de produse.
Articolul 95 este documentul general privind armonizarea reglementărilor
referitoare la produse, în legătură cu sănătatea, securitatea, protecţia mediului şi
protecţia consumatorilor.

În conformitate cu prevederile art. 95 al Tratatului de la Mastricht:

- pot fi plasate pe piaţă doar produsele care nu pun în pericol securitatea persoanelor,
animalelor domestice şi a bunurilor;

- se urmăreşte realizarea unor directive care să permită, ca regulă, armonizarea totală a

dispoziţiilor legislative şi administrative, pentru a se asigura circulaţia liberă a
produselor;

- se cere introducerea unor reglementări privind supravegherea pieţei.

Este obligatoriu ca orice produs introdus pe piaţă să satisfacă încă din faza de
concepţie ( înainte de introducerea în fabricaţie în serie ) cerinţele esenţiale de
securitate şi sănătate descrise în cadrul directivei, să fie evaluate conform procedurii
adecvate şi să fie însoţit de atestări corespunzătoare: marcaj CE, declaraţie de
conformitate şi eventual certificat de conformitate emis de un organism notificat la
nivel UE. Produsele care nu îndeplinesc aceste cerinţe trebuie să fie restricţionate sau
retrase de pe piaţă.

Statele membre au obligaţia să permită circulaţia liberă a produselor care sunt

conforme prevederilor mai sus menţionate.

Statele membre acceptă prezumţia că respectarea specificaţiilor unui standard

european armonizat, dovedită conform procedurilor specifice de evaluare a
conformităţii, asigură satisfacerea cerinţelor esenţiale de securitate, utilizand eventual
standardele naţionale sau alte metode ( calcule, încercări ).

III. Legislaţia româna privind evaluarea conformităţii produselor

Legea 608/2001 modificată prin Ordonanţele Guvernului nr.71/2003 şi 62/2004

aprobate prin Legea 503/2003 şi respectiv Legea 406/2004, reglementează evaluarea
conformităţii produselor, astfel încât , acestea să circule liber în condiţii de siguranţă.
Legea prevede produsele din domeniul reglementat, pentru care se emit reglementări
tehnice specifice aplicabile ( Hotărari de Guvern ) care transpun directive europene şi
pentru care se face evaluarea conformităţi:

1. Echipamente de joasă tensiune;

2. Recipiente sub presiune;
3. Jucării;
4. Produse pentru construcţii;
5. Compatibilitatea electromagnetică;
6. Maşini industriale;
7. Echipamentele individuale de protecţie;
8. Aparate de cântărit cu funcţionare neautomată;
9. Dispozitivele medicale implantabile active;
10. Arzătoare cu combustibili gazoşi;
11. Cazane pentru apă caldă;
12. Explozibili utilizaţi în scopuri civile;
13. Dispozitive medicale;
199
14. Medii potenţial explozive;
15. Ambarcaţiuni de agrement;
16. Ascensoare;
17. Echipamente de refrigerare;
18. Echipamente sub presiune;
19. Dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro;
20. Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii;
21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje;
22. Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane;
23. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar de mare viteză transeuropean;
24. Echipamente marine;
25. Echipamente sub presiune transportabile;
26. Emisiile de zgomot în mediu produse de către echipamente destinate utilizării în
exteriorul clădirilor;
27. Interoperativitatea sistemului de transport feroviar convenţional transeuropean.

Procedurile pentru evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate al

produsului şi de riscul estimat la utilizarea acestuia.

Reglementarea tehnică prevede, pentru fiecare categorie de produse din

domeniul reglementat, una sau mai multe proceduri pentru evaluarea conformităţii;
procedura pentru evaluarea conformităţii este formată din una sau mai multe combinaţii
adecvată următoarelor module:
a) modulul A - controlul intern;
b) modulul B - examinarea de tip;
c) modulul C - conformitatea cu tipul;
d) modulul D - asigurarea calităţii producţiei;
e) modulul E - asigurarea calităţii produsului;
f) modulul F - verificarea produsului;
g) modulul G - verificarea unităţii de produs;
h) modulul H - asigurarea totală a calităţii.

Marcajul CE se aplică conform reglementărilor tehnice aplicabile produsului, în

mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters, direct pe produs, pe instrucţiunile ce însoţsc
produsul sau pe o placă de marcaj ataşată produsului, astfel încât să nu poată fi
detaşată. În situaţia în care acest lucru nu este posibil sau în cazul în care nu există
cerinţe în acest sens, ţinând cont de natura produsului, marcajul CE se aplică pe
ambalaj, dacă este cazul, şi pe documentele ce însoţesc produsul, dacă reglementarea
tehnică prevede astfel de documente.

În situaţia în care un produs intră sub incidenţa mai multor reglementări tehnice
aplicabile în care se prevede aplicarea marcajului de conformitate, marcajul de
conformitate semnifică conformitatea produsului cu toate prevederile aplicabile din
aceste reglementări. Marcajul CE este urmat de numărul de identificare a organismului
notificat, în situaţia în care organismul notificat intervine în faza de producţie.

De asemenea, se admit introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune şi a

produselor româneşti cu marcaj CS, aplicat conform reglementărilor tehnice aplicabile,
numai până la data intrării în vigoare a Acordului PECA (Protocolul European privind
Evaluarea Conformităţii Produselor Industriale) sau până la data aderării României la
Uniunea Europeană, în situaţia în care un astfel de protocol nu este aplicat.

200
 Pentru fiecare categorie de produse din domeniul reglementat, Guvernul
României va transpune directiva europeană ce reglementează libera circulaţie a
mărfurilor respective în câte o Hotărâre de Guvern. Astfel Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în aplicarea următoarelor directive
europene:

- Directiva Consiliului 73/23/CEE cu privire la echipamentele electrice de joasă

tensiune transpusă prin Hotărârea de Guvern 457/2003 modificată prin
Hotărârea de Guvern 1514/2004;

- Directiva Consiliului 98/37/CE cu privire la maşini, transpusă prin Hotărârea de

Guvern 119/2004;

- Directiva Consiliului 89/686/CEE cu privire la echipamentul individual de

protecţie, transpusă prin Hotărârea de Guvern 115/2004;

- Directiva Consiliului 94/9/CE cu privire la echipamentele şi sistemele de

protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţiale explozive, transpusă prin
Hotărârea de Guvern 752/2004;

- Directiva 2000/14/CEE privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu

produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, transpusă
prin Hotărârea de Guvern 539/2004;

- Directiva Consiliului 93/15/CE privind explozivii utilizaţi în scopuri civile care

urmează să fie transpusă în legislaţia românească.

Pentru aceste acte normative organul de control care verifică respectarea

acestora şi care este responsabil pentru supravegherea pieţei este Inspecţia Muncii,
care este organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Hotărârea de Guvern nr. 119 din 5 februarie 2004 privind stabilirea condiţiilor pentru
introducerea pe piaţă a maşinilor industriale

Această Hotărâre de Guvern transpune integral în legislaţia română Directiva

98/37/CE şi reglementează cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate pe care maşinile
trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi puse pe piaţă (Anexa nr.1). Aceste cerinţe
sunt transpuse prin intermediul standardelor europene armonizate fiecărei categorii de
maşini.
De asemenea, hotărârea stabileşte în funcţie de complexitatea şi gradul de risc
al unei maşini, procedurile de evaluare a conformităţii pe care producătorul sau
reprezentantul său autorizat trebuie să le realizeze pentru a putea pune pe piaţă acea
maşină.
În cadrul hotărârii, se defineşte conceptul de maşină, şi anume: un ansamblu
de părţi sau componente aflate în legătură, dintre care cel puţin una este mobilă,
prevăzut cu sisteme de acţionare adecvate, circuite de comandă şi putere etc, destinat
unui anumit scop, de regulă, pentru transformarea, prelucrarea, transportarea sau

201
ambalarea unui material sau un ansamblu de maşini care, în scopul de a ajunge la unul
şi acelaşi rezultat, sunt dispuse şi comandate astfel încât să fie solidare în funcţionare.
De asemenea, se defineşte termenul componentă de securitate: componentă
care, chiar dacă nu este un echipament interschimbabil, este introdusă pe piaţă de
producător sau reprezentantul său autorizat, pentru a îndeplini o funcţie de securitate
atunci când este utilizată şi a cărei defectare sau funcţionare necorespunzătoare
periclitează securitatea sau sănătatea persoanelor expuse.
Având în vedere această definiţie, în ghidul european de aplicare a directivei
maşini sunt clasificate ca maşini: rampele reglabile, benzile transportoare, macaralele
plutitoare, demaroarele auto, pistoalele pentru bolţuri, obloanele acţionate cu motor şi
maşinile care manipulează materiale pirotehnice.
Prevederile HG 119/2004 nu se aplică în cazul următoarelor categorii de
maşini:
a) maşinile a căror singură sursă de energie este forţa umană, aplicată direct, cu
excepţia celor utilizate pentru ridicarea sau coborârea sarcinilor;
b) maşinile de uz medical folosite în contact direct cu pacienţii;
c) echipamentele tehnice specifice parcurilor de distracţie;
d) cazanele de abur şi recipientele sub presiune;
e) maşinile special proiectate sau puse în funcţiune pentru utilizare în domeniul nuclear
şi care, în cazul unei defectări, pot provoca o emisie radioactivă;
f) sursele radioactive încorporate într-o maşină;
g) armele de foc;
h) rezervoarele de stocare şi conductele de transport pentru petrol, motorină, lichide
inflamabile şi substanţe periculoase;
i) mijloacele de transport, adică vehiculele şi remorcile lor destinate transportului
aerian, rutier, feroviar, naval, de mărfuri şi/sau persoane. Vehiculele utilizate în
industria extractivă de minereuri nu sunt excluse;
j) navele maritime şi platformele maritime inclusiv echipamentele de la bordul acestor
nave sau unităţi;
k) instalaţiile cu cablu, inclusiv funicularele, pentru transportul public sau privat de
persoane;
l) tractoarele agricole şi forestiere;
m) maşinile speciale proiectate şi construite în scop militar sau de menţinere a ordinii
publice;
n) ascensoarele care servesc în mod permanent anumite nivele precizate ale clădirilor
şi construcţiilor, având o cabină care se deplasează de-a lungul unor ghidaje rigide
şi a cărei înclinaţie pe orizontală este superioară valorii de 15 grade, destinate
transportului de persoane, de persoane şi mărfuri sau numai de mărfuri, în cazul în
care cabina este accesibilă unei persoane şi este dotată cu organe de comandă
situate în interiorul ei;
o) mijloacele de transport pe şină, cu pinion şi cremalieră, pentru persoane;
p) instalaţiile de extracţie care echipează puţurile de mină;
q) elevatoarele teatrale;
r) ascensoarele de şantier destinate pentru ridicarea persoanelor sau a persoanelor şi
mărfurilor.
Se consideră că sunt în conformitate cu toate prevederile hotărârii, inclusiv cu
procedurile de evaluare a conformităţii, dacă:
a) maşinile poartă marcajul de conformitate CE, aplicat de un producător sau
reprezentantul autorizat al acestuia şi dacă sunt însoţite de declaraţia CE de
conformitate la care se face referire în Anexa nr. 2, punctul A;

202
b) componentele de securitate sunt însoţite de declaraţia CE de conformitate la care se
face referire în Anexa nr. 2, punctul C.

Înainte de emiterea declaraţiei CE de conformitate, atât pentru maşini, cât şi

pentru componente de securitate, producătorul sau reprezentantul său autorizat, trebuie
să întocmească un dosar tehnic care cuprinde:

(a1) planul de ansamblu a maşinii, precum şi schiţe ale circuitelor de comandă;

(a2) planuri detaliate şi complete, însoţite eventual de note de calcul, rezultate ale
încercărilor, etc, care să permită verificarea conformităţii maşinii cu cerinţele esenţiale
de sănătate şi securitate;

(a3) lista: (i) cerinţelor esenţiale prevăzute în prezenta hotărâre;

(ii) standardelor relevante;
(iii) altor specificaţii tehnice care au fost folosite la proiectarea maşinii;

(a4) descrierea soluţiilor adoptate pentru a preveni pericolele prezentate de maşină;

(a5) rapoartele tehnice sau certificatele obţinute de la un organism sau laborator

competent;

(a6) orice raport tehnic care prezintă rezultatele încercărilor efectuate, la alegerea
producătorului, fie de el însuşi, fie de către un organism sau laborator competent, dacă
se declară conformitatea cu un standard armonizat care prevede încercări;

(a7) un exemplar al instrucţiunilor maşinii;

În cazul fabricaţiei în serie, dosarul tehnic va cuprinde dispoziţiile interne care

vor fi implementate pentru menţinerea conformităţii maşinilor cu prevederile prezentei
hotărâri.
Anexa IV cuprinde 17 categorii de maşini şi 5 categorii de componente de
securitate pentru care producătorul poate alege între examenul CE de tip sau procedura
declaraţiei de conformitate, în funcţie de modul în care produsele respectă sau nu
standardele europene armonizate. Această listă este completă, nu indicativă şi trebuie
interpretată în sens strict. Nu pot fi incluse echipamente care nu sunt trecute în listă,
chiar dacă au riscuri asemănătoare.

Procedura de evaluare a conformităţii este prezentată schematic în cele ce

urmează :

203
 Schema de certificare a masinilor
conform Directivei 98/37/CE
Declaraţia CE de
Dosar tehnic de conformitate cu
construcţie (Anexa V) cerinţele esenţiale
Modulul A
Cele la care nu se
face referire în Anexa
IV

Cele la care se face

referire în Anexa IV, 1)
Tipurile de utilaje Examenul tip CE
fără a respecta total sau
PRODUCATOR şi componente de (Anexa VI)
parţial standardele, ori
protecţie. Modulul B
dacă nu există astfel de
Anexa IV
standarde

Cele la care se face Dosarul tehnic (Anexa

referire în Anexa IV şi VI) trimis organismului
completate cu notificat Declaraţia de
standarde conformitate a tipului
însoţită de examenul
Dosarul tehnic (Anexa tip CE
Tipurile de utilaje VI) trimis organismului Modulul A
şi componente de notificat pentru
protecţie. certificare sau verifi-
Anexa IV carea conformităţii
dosarului

Examenul tip CE
(Anexa VI)
Modulul B
(1)Componentele de securitate
nu poartă marcajul CE. Toate
maşinile şi componentele de
securitate trebuie să fie însoţite
de declaraţia CE de conformi-
tate.

În scopul aplicării acestei hotărâri, au fost elaborate o serie de acte normative :

- Normele Metodologice din 28.06.2004 pentru recunoaşterea şi desemnarea

laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de
inspecţie care realizează evaluarea conformităţii maşinilor industriale,
publicate în MO 676 din 27.07.2004.

- Ordinul M.M.S.S.F. nr. 492 din 23.09.2004 pentru aprobarea listei organis-
melor recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii maşinilor
industriale.

- Ordinul M.M.S.S.F. nr. 242 din 26.05.2004 privind aprobarea listei standar-
delor române care adoptă standarde europene armonizate referitoare la
maşini industriale, publicat în M.O. nr. 634 din 13.07.2004, iar lista completă
este publicată în M.O. nr. 634 bis.

Hotărârea de Guvern nr. 115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale
de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie si a condiţiilor pentru
introducerea lor pe piaţă

Această hotarâre transpune Directiva 89/686/CEE şi stabileşte condiţiile care

reglementează introducerea pe piaţă şi libera circulaţie a echipamnentelor individuale
de protecţie , abreviate prin ”EIP" , cerinţe esenţiale de securitate pe care trebuie să le
respecte EIP pentru a asigura protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor.

204
 Hotărârea defineşte EIP ca fiind orice dispozitiv sau articol destinat a fi purtat sau
ţinut cu mâna , de către o persoană ca mijloc de protecţie împotriva unuia sau mai
multor riscuri pentru sănătate şi securitate.
Se consideră , de asemenea , EIP :
u Un ansamblu constituit din mai multe dispozitive sau mijloace , integrate de către
producător în scopul asigurării protecţiei unei persoane împotriva unuia sau mai
multor riscuri potenţiale simultane;
u Un dispozitiv sau un mijloc de protecţie , detaşabil sau nedetaşabil , combinat cu un
echipament individual care nu are rol de protecţie , purtat sau ţinut cu mâna de o
persoană pentru executarea unei activităţi specifice;
u Componente interschimbabile ale EIP , esenţiale pentru o funcţionare corespun-
zătoare şi utilizate exclusiv pentru un astfel de echipament.

Se consideră ca parte integrantă a EIP orice sistem introdus pe piaţă împreună cu

aceasta , pentru racordarea acestuia la alt dispozitiv extern , complementar, chiar dacă
acest sistem nu este destinat a fi purtat sau ţinut cu mâna în permanenţă de către
utilizator pe întreaga durată de expunere la risc.
Anexa I a acestei hotărâri stabileşte categoriile de EIP pentru care hotărârea nu se
aplică :

1. EIP proiectate şi fabricate special pentru utilizarea de către forţele armate sau
pentru menţinerea legii şi ordinii (căşti de protecţie , scuturi sau alte elemente care
asigură acelaşi tip de protecţie)

2. EIP pentru autoapărare (recipienţi cu aerosoli , arme individuale de descurajare

sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

3. EIP proiectate şi fabricate în scop privat împotriva :

• Condiţiilor atmosferice adverse (bonete , îmbrăcăminte de sezon , încălţăminte ,

umbrele sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

• Umidităţii şi apei (mănuşi de spălat vesela sau alte sortimente care asigură acelaşi
tip de protecţie)

• Căldurii (mănuşi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie)

4. EIP care nu se poartă permanent destinaţie de protecţiei sau salvare a persoanelor

îmbarcate la bordul navelor sau aeronavelor

5. Căştile de protecţie şi vizierele destinate utilizatorilor de vehicule cu motor cu

două sau trei roţi .

Procedurile de evaluare a conformităţii sunt în funcţie de complexitatea EIP.

Hotărârea face următoarea clasificare a EIP :

I. EIP de concepţie simplă

II. EIP ce nu sunt incluse în categoria I şi III

III. EIP de concepţie complexă

205
 La EIP de concepţie simplă , utilizatorul poate evalua singur nivelul de protecţie
împotriva riscurilor , ale căror efecte pot fi identificate în timp şi se manifestă treptat .
Din această categorie fac parte EIP destinate protejării utilizatorului împotriva
următoarelor categorii de factori de risc :

a. acţiuni mecanice cu efecte superficiale (mănuşi pentru grădinărit , degetare sau

alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie);

b. produse de curăţare cu acţiune slabă şi cu efecte uşor reversibile (mănuşi de

protecţie împotriva soluţiilor diluate de detergenţi sau altor sortimente care
asigură acelaşi tip de protecţie);

c. riscuri care decurg din manipularea produselor fierbinţi care nu expun utilizatorul
la o temperatură mai mare de 500C sau la şocuri mecanice periculoase (mănuşi ,
şorţuri de uz profesional sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie);

d. agenţi atmosferici care nu sunt nici excepţionali şi nici extremi (articole pentru
protecţia capului , îmbrăcăminte de sezon , încălţăminte sau alte sortimente care
asigură acelaşi tip de protecţie );

e. şocuri mecanice şi vibraţii minore care nu afectează zonele vitale ale corpului şi
ale căror efecte nu pot provoca leziuni ireversibile (căşti de protecţie de tip uşor
împotriva scalpării , mănuşi, încălţăminte uşoară sau alte sortimente care asigură
acelaşi tip de protecţie );

f. lumina solară (ochelari de soare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de
protecţie ).

EIP de concepţie complexă destinate a asigura protecţia împotriva pericolelor care

pot conduce la deces sau împotriva pericolelor care pot afecta grav şi ireversibil
sănătatea , în cazul cărora proiectantul consideră că utilizatorul nu ar putea identifica în
timp nişte posibile efecte imediate :

a) aparate de protecţie respiratorie filtrante , destinate protecţiei împotriva aerosolilor

solizi şi lichizi sau împotriva gazelor iritante , periculoase , toxice sau radiotoxice;

b) aparate de protecţie respiratorie care asigură o izolare completă faţă de atmosferă ,

inclusiv cele utilizate pentru scufundare;

c) EIP care asigură numai o protecţie limitată în timp împotriva acţiunilor chimice sau
împotriva radiaţiilor ionizante;

d) Echipamente de intervenţie în medii cu temperaturi înalte , ale căror efecte sunt

comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egală sau mai mare de 1000C şi
care pot fi sau nu caracterizate de prezenţa radiaţiilor infraroşii , a flăcărilor sau a
proiecţiilor de mari cantităţi de metal topit;

e) Echipamente de intervenţie în medii cu temperaturi scăzute , ale căror efecte sunt

comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egală sau mai mică de -500C ;

f) EIP pentru protecţie împotriva căderii de la înălţime;

g) EIP pentru protecţie împotriva riscurilor electrice şi a tensiunilor periculoase sau EIP
utilizate pentru lucru la tensiune înaltă.

206
Obligaţiile producătorului

Pentru EIP introduse pe piaţă , producătorul sau reprezentantul autorizat al

acestuia au obligaţia să întocmească şi să deţină ,timp de 10 ani de la data introducerii
pe piaţă a EIP, documentaţia tehnică prevăzută în Anexa nr. 3 care va fi prezentată spre
examinare , le cerere , organului de control.

În cazul în care , nici producătorul , nici reprezentantul autorizat al acestuia nu au

sediul în România, obligaţia deţinerii documentaţiei care va fi prezentată la cerere
organului de control revine importatorului.

Documentaţia tehnică furnizată de producător

Documentaţia tehnică furnizată de producător trebuie să cuprindă toate datele

relevante cu privire la mijloacele utilizate de producător pentru a se asigura că EIP
respectă cerinţele esenţiale specifice domeniului său.

În cazul modelelor de EIP din grupa II şi III , documentaţia tehnică trebuie să

cuprindă în primul rând:

1) dosarul tehnic de fabricaţie , constând din:

a) planuri de ansamblu şi detalii ale EIP însoţite , acolo unde este cazul , de note de
calcul şi de rezultatele încercărilor pe prototip , în măsura în care este necesar ,
pentru a verifica respectarea cerinţelor esenţiale;

b) o listă completă a cerinţelor esenţiale de securitate şi a standardelor armonizate

sau a altor specificaţii tehnice luate în consideraţie la proiectarea modelului;

2) o descriere a mijloacelor de control şi încercare care urmează să fie utilizate la locul

de fabricare pentru a verifica conformitatea producţiei de EIP cu standardele
armonizate sau cu alte specificaţii tehnice şi pentru a menţine nivelul calităţii;

3) un exemplar din fişa de instrucţiuni.

În cazul EIP de concepţie simplă , se aplică procedura "Declaraţia CE de

conformitate a producţiei" prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat emit
o declaraţie după modelul prezentat în Anexa nr. 4 prin care atestă conformitatea EIP
introdus pe piaţă cu prevederile directivei şi aplică pe fiecare EIP marcajul de
conformitate CE.

În cazul EIP din categoria II se aplică Examinarea CE de tip procedură prin care
organismul notificat , în urma examinării dosarului tehnic de fabricaţie şi a modelului ,
constată şi atestă că modelul de EIP în cauză satisface prevederile hotărârii.

În cazul EIP de concepţie complexă (categoria III) , producătorul efectuează

"Examinarea CE de tip" , după care, la alegere, pentru a dovedi omogenitatea producţiei
şi conformitatea EIP cu modelul descris în certificatul de examinare CE de tip şi cu
cerinţele esenţiale , va aplica una din procedurile de certificare a calităţii producţiei:

- sistem de control al calităţii CE pentru produsul final- organismul notificat , ales de

producător, efectuează verificările necesare în mod aleatoriu, în mod normal , la
intervale de cel puţin un an, pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele esenţiale.

207
- sistem de asigurare a calităţii CE a producţiei prin supraveghere: un organism
notificat ales de producător evaluează , în urma auditului documentaţia sistemului
calităţii şi o aprobă.

Ghidul european de aplicare a Directivei 89/686/CEE prezintă o clasificare a EIP în

cele trei categorii de mai sus , iar EIP pentru care prevederile Hotărârii de Guvern nr.115
nu se aplică sunt clasificate ca fiind de categoria zero.

Pentru aplicarea acestei hotărâri au fost elaborate o serie de acte normative:

- Ordinul MMSSF nr. 354 din 28.06.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice
privind recunoaşterea si desemnarea laboratoarelor de încercări , precum şi a
organismelor de certificare şi de inspectie care realizează evaluarea conformităţii
echipamentelor individuale de protecţie , publicat în MO 676/27.07.2004 ;

- Ordinul MMSSF nr. 485 din 21.09.2004 pentru aprobarea listei organismelor
recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii echipamentului individual de
protecţie , publicat în MO 916/07.10.2004;

- Ordinul MMSSF nr. 241 din 26.05.2004 privind aprobarea listei standardelor române
care transpun standarde europene armonizate referitoare la echipamentul individual
de protecţie , publicat în MO 635/13.07.2004 , lista completă a standardelor din
Monitorul Oficial 635 bis.

Hotărâre de Guvern nr. 457 din 18 aprilie 2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor
de echipamente electrice de joasă tensiune

Această hotărâre transpune Directiva europeană 73/23/CEE şi se aplică la

echipamentele electrice de joasă tensiune fabricate în ţară sau importate , destinate
pieţei interne , ale căror tensiuni de intrare sau ieşire sunt cuprinse în intervalul 50V-
1000 V curent alternativ şi 75V-1500V curent continuu , în interiorul echipamentelor
putând să apară şi alte tensiuni în afara acestor limite.

Exemple de astfel de echipamente electrice sunt:

Bunurile electrice de larg consum;

Mijloacele electrice de producţie:

• Aparataj electric;

• Scule portabile acţionate electric;

• Echipamente pentru iluminat;

• Aparataj electric de comutaţie şi de reglare;

• Instalaţii electrice;

• Conectoare şi cordoane de conectare;

• Echipamente pentru instalatii electrice.

208
 În Anexa II , sunt prezentate echipamentele pentru care nu se aplică prevederile
acestei hotărâri:

- echipament electric pentru utilizare în atmosferă explozivă

- echipament electric pentru utilizare radiologică şi medicală

- componente electrice pentru lifturi de mărfuri şi de persoane

- contoare de energie electrică

- fişele şi prizele de uz casnic

- sisteme de supraveghere cu gard electric

- interferenţe radioelectrice.

- echipamentele electrice specializate , utilizate pe nave , avioane sau cale ferată, care
se supun prevederilor elaborate de organizaţiilor internaţionale , din care România
face parte.

De asemenea, nu se supun prevederilor prezentei hotărâri echipamentele

electrice concepute astfel încât securitatea lor depinde de modul în care sunt integrate
în produsul final: circuite integrate , tranzistori , diode , redresoare , triace ,tiristoare,
dispozitive optoelectronice, condensatoare, rezistoare , bobine, filtre ,relee terminale ,
microîntreruptoare.

Dar, se aplică prevederile prezentei hotărâri componentelor electrice destinate a fi

încorporate într-un echipament electric , pentru care este posibilă evaluarea securităţii ,
de exemplu: surse de lumină , startere, siguranţe fuzibile, întrerupătoare pentru uz
casnic , elemente ale instalaţiilor electrice, ş.a.

Conformitatea echipamentului electric de joasă tensiune cu cerinţele prezentei

hotărâri trebuie demonstrată printr-o declaraţie de conformitate emisă de producător
sau de reprezentantul său autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al
Uniunii Europene, conform modelului prevăzut în Anexa nr.5 şi prin marcaj de
conformitate CE care atestă conformitatea acestuia cu prevederile prezentei hotărâri ,
inclusiv cu procedura de evaluare a conformităţii (controlul intern al producţiei)
prevăzute în Anexa nr.4.

Producătorul va întocmi un dosar tehnic de conformitate ce va cuprinde:

a) Descrierea generală a echipamentului electric de joasă tensiune;

b) Instrucţiuni de exploatare , manual de utilizare;

c) Desene de proiectare şi de fabricaţie , scheme ale componentelor , subansambluri-

lor, circuitelor;

d) Descriere şi explicaţii necesare pentru înţelegerea celor prezentate la lit.c) ;

e) Rezultatele calculelor de proiectare, controale efectuate etc ;

f) Lista cuprinzând standardele ce se aplică integral sau parţial şi descrierea soluţiilor

aplicate pentru a satisface cerinţele esenţiale de securitate în situaţia neaplicării
integrale a standardelor;
209
g) Rapoarte de încercări;

h) Declaraţie de conformitate , în copie , inclusiv traducerea legalizată în limba română

pentru echipamentele electrice de joasă tensiune din import.

Dosarul tehnic de conformitate trebuie ţinut la dispoziţia organelor de control

minimum 10 ani de la data fabricaţiei ultimului echipament electric de joasă tensiune.

Producătorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca procesul de producţie să

asigure conformitatea echipamentului electric de joasă tensiune fabricat cu
documentaţia tehnică prezentată şi cu cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în
Anexa nr.1.

În aplicarea acestei hotărâri au fost elaborate o serie de acte normative :

- Ordinul MEC nr. 35 din 23.01.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind
recunoaşterea şi desemnarea organismelor şi/sau laboratoarelor ce pot întocmi
rapoarte de încercări care atestă conformitatea echipamentului electric de joasă
tensiune cu cerinţele esenţiale de securitate , publicat în MO 96/2004;

- Ordinul MEC nr. 521 din 29.07.2004 pentru aprobarea listei cuprinzând laboratoarele
recunoscute care pot întocmi rapoarte de încercări ce atestă conformitatea
echipamentelor electrice de joasă tensiune, cu cerinţele esenţiale, publicat în MO
736/2004;

- Ordinul MEC nr. 384/22.06.2004 pentru aprobarea listei cuprinzând standardele

române privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă
tensiune care adoptă standarde europene armonizate, publicat în MO 681/29.07.2004
Lista completă a standardelor este publicată în MO 681 bis.

Hotărârea nr. 752 din 14 mai 2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe
piaţă a echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere
potenţial explozive

Această hotărâre transpune integral în legislaţia română Directiva 94/9/CE şi

reglementează condiţiile de introducere pe piaţă a echipamentelor noi şi nu se aplică
echipamentelor second hand ; nu reglementeaza utilizarea echipamentelor în atmosfere
potenţial explozive , aceasta fiind reglementată de Directiva 89/655/CEE care este
transpusă în Normele Generale de Protecţie a Muncii , ediţia 2002.

Următorii termeni sunt definiţi astfel:

a) Echipamente înseamnă maşini , aparate,dispozitive fixe sau mobile, componente de

control şi instrumentaţia din acestea , sisteme de detectare sau prevenire care,
separat sau împreună , sunt destinate generării , transferului , stocării, măsurării ,
controlului şi transformării energiei folosite pentru prelucrarea materiei şi care pot
cauza o explozie prin propriile lor surse potenţiale de aprindere.

b) Sisteme protectoare înseamnă entităţi constructive destinate opririi imediate a

exploziilor incipiente şi/sau limitării domeniului efectiv al flăcărilor de explozie şi a
presiunilor de explozie. Sistemele protectoare pot fi integrate în echipamente sau pot
fi introduse pe piaţă separat ca sisteme autonome.

210
c) Componente înseamnă orice piesă esenţială pentru funcţionarea sigură a
echipamentelor şi sistemelor protectoare , dar fără a avea o funcţie autonomă.

d) Atmosfere explozive înseamnă amestecul cu aer , în condiţii atmosferice , al

substanţelor inflamabile , sub formă de gaze, vapori, ceţuri sau prafuri în care , după
ce s-a produs aprinderea , combustia se propagă în întregul amestec nears.

e) Atmosferă potenţial explozivă înseamnă o atmosfera care ar putea deveni explozivă

datorită condiţiilor locale şi operaţionale.

f) Echipamente de grupa I înseamnă echipamente destinate utilizării în părţile

subterane ale minelor şi la acele părţi ale instalaţiilor de suprafaţă ale acestor mine
care pot fi expuse la grizu şi/sau la praf combustibil.

g) Echipamente de grupa II înseamnă echipamente destinate utilizării în alte locuri care

pot fi expuse la atmosfere explozive.

Categoriile de echipamente care definesc nivelurile de protecţie necesare sunt

prezentate în Anexa nr.1 .

Echipamentele şi sistemele protectoare care pot fi destinate numai unei anumite

atmosfere explozive , în acest caz , acestea trebuie să fie marcate corespunzător.

Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică în cazul următoarelor categorii de

produse :

a) dispozitive medicale destinate utilizării în mediu ambiant medical;

b) echipamente şi sisteme protectoare la care pericolul de explozie rezultă exclusiv din

prezenţa substanţelor explozive sau a substanţelor chimice instabile;

c) echipamente destinate utilizării în medii casnice şi necomerciale în care atmosferele

potenţial explozive pot apare rareori , doar ca rezultat al scurgerii accidentale de
combustibil gazos;

d) echipamente individuale de protecţie;

e) nave şi platforme maritime mobile împreună cu echipamentele de la bordul acestora;

f) mijloacele de transport , adică vehiculele şi remorcile lor destinate exclusiv

transportului de pasageri , aerian, rutier , feroviar sau pe apă , precum şi mijloacele
de transport , în măsura în care acestea sunt destinate transportului de bunuri pe
cale aeriană , rutieră , feroviară sau pe apă. Nu trebuie excluse vehiculele destinate
utilizării într-o atmosferă potenţial explozivă;

g) arme , muniţii sau material de război.

Pentru a putea fi introduse pe piaţă , echipamentele , sistemele protectoare şi

dispozitivele de protecţie trebuie să satisfacă cerinţele esenţiale pentru sănătate şi
securitate , prevăzute în Anexa nr. 2 , aplicabile ţinând seama de utilizarea destinată , să
poarte marcajul de conformitate CE prevăzut la rt. 12 , şi fiecare exemplar să fie însoţit
de declaraţia de conformitate CE prevăzută în Anexa 10.

Componentele prevăzute la art. 6 alin. (2) sunt însoţite de atestatul scris de

conformitate prevăzut de art.9 alin. (3 ), nefiind necesar marcajul CE.

211
 În aplicarea acestei hotărâri au fost elaborate o serie de acte normative:

- Ordinul MMSSF 477 din 14.09.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind
recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări , precum şi a organismelor
de certificare si de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor
şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive ,
publicat în MO 871/2004.

- Ordinul MMSSF 476 din 14.09.2004 privind aprobarea listei standardelor române care
adoptă standarde europene armonizate referitoare la echipamente utilizate în
atmosfere potenţial explozive, publicat în MO 866/2004.

Hotărârea nr.539 din 7 aprilie 2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în
mediu, produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor

Această hotărâre transpune în legislaţia română Directiva 2000/14/CE şi regle-

mentează modalităţile de introducere pe piaţă şi de colectare a datelor cu privire la
emisia de zgomot în mediu provenit de la o gamă de echipamente noi cu un nivel de
putere acustică ridicat, ce sunt comercializate. Acest act normativ nu se aplică la
condiţiile de utilizare ale echipamentelor din punct de vedere al emisiilor de zgomot la
locurile de muncă, ce sunt reglementate de Normele Generale de Protecţie a Muncii,
ediţia 2002.

Definiţii

Echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor

- toate maşinile industriale definite în articolul 1(2) al Directivei 98/37/CE

referitoare la maşini industriale care sunt autopropulsate sau pot fi deplasate şi care
indiferent de elementul sau elementele de acţionare sunt destinate a fi utilizate conform
tipului lor în aer liber şi care contribuie la expunerea la zgomot în mediu. Se consideră
utilizare în exteriorul clădirilor utilizarea echipamentelor într-un mediu în care transmisia
sunetului nu este afectată sau, nu este diminuată în mod semnificativ, de exemplu în
corturi, sub copertine de protecţie împotriva ploii sau în interiorul clădirilor ;
- echipamente neacţionate de un motor, destinate aplicaţiilor industriale
sau de mediu, care conform tipului lor sunt destinate a fi utilizate în exteriorul clădirilor
şi care contribuie la expunerea la zgomot în mediul înconjurător.

Nivelul de putere acustică LWA : puterea acustică amplificată cu coeficientul de

ponderare A, măsurată în dB în raport cu 1 pW, conform prevederilor din SR EN ISO
3744 :1997 şi SR EN ISO 3746 :1998.

Nivelul de putere acustică măsurat : un nivel de putere acustică determinat prin

măsurări conform prevederilor din Anexa nr.3 la prezenta hotărâre. Valorile măsurate
pot fi determinate, fie pe o singură maşină industrială reprezentativă pentru tipul de
echipament, fie ca medie a măsurărilor efectuate pe un număr de maşini industriale.

Nivelul de putere acustică garantat : un nivel de putere acustică determinat în

conformitate cu cerinţele prevăzute în Anexa nr.3 la prezenta hotărâre, care include
incertitudinile datorate variaţiilor în procesul de fabricaţie şi în procedurile de măsurare
despre care producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia confirmă că nu a fost

212
depăşit, având în vedere instrumentele tehnice folosite care sunt menţionate în
documentaţia tehnică.

Hotărea nu se aplică următoarelor categorii de echipamente :

a) echipamente destinate în primul rând transportului rutier, feroviar, aerian sau

naval de bunuri sau persoane ;

b) echipamente special proiectate şi construite, cu destinaţie militară şi pentru

poliţie şi cele destinate serviciilor de urgenţă.

Se supun evaluării două categorii de produse :

- O primă categorie de produse pentru care există la această dată informaţii

suficiente la Comisia Europeană privind metodele de măsurare şi nivelul actual de
zgomot emis, sunt cele supuse limitării nivelului de zgomot emis, conform Directivei
2000/14/CE, în două etape, începând cu 2002 şi respectiv 2006 ; în Art.12 sunt
nominalizate 22 de tipuri de produse, printre care : ascensoare de şantier pentru
materiale, maşini de compactat, compresoare, spărgătoare de beton, buldozere,
dumpere, grupuri de acţionare hidraulică, cositori de gazon, automacarale acţionate de
motor cu combustie internă, motosape, grupuri electrogene, generatoare de sudură etc.

- A doua categorie de produse pentru care nu sunt suficiente date şi pentru care
se colectează în continuare informaţii de către Comisia Europeană sunt cele supuse
doar etichetării nivelului de zgomot, fără a se solicita limitarea acestuia. Pe măsura
completării bazelor de date şi a progreselor tehnice, produse din grupa supusă doar
etichetării vor fi introduse treptat în grupa de produse supuse limitării nivelului de
zgomot. În Art.13, sunt nominalizate 41 tipuri de produse printre care : ferăstraie cu
bandă pentru şantiere de construcţii, ferăstraie portabile cu lanţ, malaxoare pentru
beton, maşini pentru transportul şi aplicare sub presiune a betonului şi a mortalului
utilaje de foraj, maşini pentru tăiat gard viu, ciocane hidrauluice, maşini pentru colectat
frunze etc.

Schema de evaluarea conformităţii pentru

Directiva 2000/14/CE
Controlul intern al producţiei
completat cu evaluarea
documentaţiei tehnice şi
verificarea periodic ă
Anexa 6.Modulul Aa

Echipamente supuse Libera

limitărilor de zgomot alegere a pro-
Art.12 ducatorului
Verificarea unităţii de produs
Anexa 7 Modulul G

Asigurarea calităţii totale

Anexa 8 Modulul H
Tipul
PRODUCATOR produsului

Controlul intern al producţiei

Echipamente supuse Anexa 5 Modulul A
numai marcării nivelului
de zgomot Art.13

Pentru a putea fi introduse pe piaţă, aceste echipamente trebuie să respecte

procedurile de evaluare a conformităţii, să fie însoţite de declaraţia de conformitate şi să
aibă marcajul CE şi marcajul suplimentar în care să fie indicat nivelul de putere acustică
garantat.

213
 Colectarea datelor cu privire la zgomot :

Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia au obligaţia de a transmite

la Inspecţia Muncii o copie a declaraţiei de conformitate EC pentru fiecare tip de
echipament prevăzut la Art.12 sau Art.13 , introdus pe piaţă sau pus în funcţiune în
România.

Tinând cont de condiţiile specifice fiecărui stat membru, autorităţile publice pot
emite reglementări prin care introduc :

a) măsuri de utilizare a echipamentelor prevăzute la Art. 2 în domenii pe

care le consideră sensibile, inclusiv posibilitatea de limitare a orelor de lucru
pentru astfel de echipamente ;

b) cerinţe specifice de asigurare a protecţiei pentru lucrătorii care utili-

zează astfel de echipamente, cu condiţia ca aceasta să nu conducă la
modificarea echipamentelor într-un mod care contravine cu prevederile din
prezenta hotărâre.

Legea 245/2004 privind securitatea generală a produselor

Această lege transpune în legislaţia română Directiva 2001 / 95 / CE şi se

aplică pentru toate produsele pentru care nu există prevederi legale specifice de
securitate a produselor. Î n cazul în care unele produse au reglementări specifice de
securitate, această lege se aplică numai pentru aspectele şi riscurile sau categoriile de
riscuri care nu sunt prevăzute de aceste reglementări specifice.
Producătorii sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sigure. Un produs va fi
considerat sigur :

214
a) din punct de vedere al aspectelor reglementate de dispoziţiile legislaţiei naţionale
atunci când, în absenţa prevederilor comunitare specifice privind reglementarea
produsului în cauză, el este conform cu reglementările naţionale ale României, ori ale
statului membru pe teritoriul căruia este comercializat, reglementări stabilite cu
respectarea principiilor liberei circulaţii a produselor şi serviciilor de piaţă, care
formulează cerinţele de sănătate şi securitate pe care produsul trebuie să le înde-
plinească pentru a fi comercializat.

b) din punct de vedere al riscurilor şi al categoriilor de riscuri reglementate de

standarde naţionale neobligatorii relevante, atunci când este conform cu standardele
naţionale neobligatoriii care transpun standarde europene, a căror referinţă este
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene. Referinţele acestor standarde
naţionale armonizate sunt publicate de către Asociaţia de Standardizare din România .

Producătorii trebuie să asigure consumatorului informaţiile utile care îi permit să

evalueze riscurile inerente ale unui produs pe durata medie de utilizare sau pe o durată
rezonabilă, previzibilă, atunci când aceste nu sunt imediat perceptibile de către
consumator fără un avertisment corespunzător, precum şi să prevină astfel de riscuri .
In limitele activităţilor, producătorii trebuie să adopte măsuri proporţionale cu
caracteristicile produselor pe care le furnizează, care să permită :

a) informarea utilizatorilor privind riscurile pe care aceste produse le - ar

putea prezenta ;
a) întreprinderea unor acţiuni potrivite, inclusive, dacă este necesar pentru a
evita aceste riscuri, retragerea de pe piaţă, avertizarea adecvată şi eficientă a
consumatorilor, returnarea produsului de la consumatori.

Distribuitorii sunt obligaţi :

a) să acţioneze cu atenţia cuvenită pentru a contribui la respectarea cerinţelor

de securitate aplicabile, în special să nu distribuie produse despre care au
cunoştinţă sau pe care ar fi trebuit să le considere, pe baza informaţiilor
deţinute şi în calitate de specialişti că sunt neconforme cu aceste cerinţe ;
b) să participe , în limitele activităţii lor, la monitorizarea securităţii produ-
selor introduse pe piaţă, în special prin :

1.transmiterea informaţiilor privind riscurile produselor ;

2.păstrarea şi furnizarea documentelor necesare pentru a determina
originea produselor ;
3.colaborarea la acţiunile întreprinse de producători şi de autorităţile
competente pentru evitarea riscurilor.

IV Control şi prevenire

Modul de desfăşurare a activităţilor de control şi prevenire sunt reglementate de

Hotărârea Guvernului nr.891/2004 ce stabileşte pentru fiecare hotărâre de guvern ce
transpune o directivă privind libera circulaţie a mărfurilor, autoritatea competentă şi
nominalizează un organ de control ce va face supravegherea pieţei. Pentru directivele
pentru care autoritatea competenta este Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, organul de control care face supravegherea pieţei este Inspecţia Muncii.

215
 Organul de control poate subcontracta activităţi tehnice cum ar fi, de exemplu,
încercări şi inspecţii, cu condiţia ca organul de control să îşi asume responsabilitatea
luării deciziei privind rezultatul supravegherii şi numai dacă nu există nici un conflict de
interese între sarcinile sale de supraveghere a pieţei şi activităţile de evaluare a
conformităţii ale organismului subcontractant. În scopul evitării conflictelor de interese,
organismele notificate trebuie excluse de la responsabilităţile privind supravegherea
pieţei.

Etapele supravegherii pieţei :

a) monitorizarea produselor introduse pe piaţă sau puse în funcţiune ;

b) stabilirea măsurilor ce trebuie luate de către producător, de către
reprezentantul autorizat al acestuia sau de către importator, pentru
îndeplinirea conformităţii, după caz.

Monitorizarea produselor introduse pe piaţă sau puse în funcţiune se realizea-

ză prin :

a) vizitarea regulată a locurilor unde se comercializează şi se depozitează de

către distruibuitor produsele ;
b) vizitarea regulată a locurilor unde produsele sunt puse în funcţiune ;
c) organizarea de controale inopinate şi verificări punctuale;
d) prelevarea de mostre de produse şi verificarea prin examinare şi încercare a
acestora .

Organul de control are dreptul de a solicita orice informaţie necesară pentru

realizarea sarcinilor ce îi revin.

În cazul în care au fost descoperite neconformităţi, pentru a verifica dacă

erorile apar în mod constant, organul de control poate verifica produsele în
conformitate cu modulele utilizate de către producător pentru evaluarea
conformităţii produselor cu cerinţele esenţiale prevăzute în reglementările
tehnice aplicabile acelor produse.

Organul de control monitorizează produsele prezentate la târguri,expoziţii,de-

monstraţii.

Verificările realizate de către organul de control pot fi :

a) verificări formale
b) verificări de fond

Verificările formale privesc :

- prezenţa şi modul de aplicare a marcajului CE ;
- disponibilitatea declaraţiei de conformitate EC ;
- informaţiile ce însoţesc produsul ;
- corecta alegere a procedurilor de evaluare a conformităţii .

Verificările de fond privesc :

- verificarea conformităţii produsului cu cerinţele esenţiale ;
- conţinutul declaraţiei de conformitate EC ;
- corecta aplicare a procedurilor de evaluare a conformităţii.

216
 Stabilirea măsurilor ce trebuie luate de către producător

În situaţia în care organul de control descoperă că un produs nu este în con-

formitate cu prevederile reglementărilor tehnice aplicabile, acesta trebuie să ia măsurile
necesare şi să acţioneze pentru îndeplinirea conformităţii. Acţiunile corective depind de
gradul de neconformitate care trebuie stabilit, de la caz la caz, în concordanţă cu
principiul proporţionalităţii (măsurile stabilite de către organul de control trebuie să fie
corelate cu gradul de risc sau de neconformitate al produsului, iar impactul asupra
liberei circulaţii a mărfurilor nu trebuie să fie mai mare decât este necesar) .

a) pentru îndeplinirea conformităţii, organul de control poate solicita

producătorului, reprezentantului autorizat al acestuia sau importatorului, după
caz, să realizeze conformitatea cu prevederile din reglementările tehnice
aplicabile produsului introdus pe piaţă sau care a fost pus în funcţiune ;
b) în situaţia în care măsurile iniţiale nu au condus la rezultatele aşteptate sau
rezultatele obţinute sunt considerate insuficiente, organul de control va lua
măsurile potrivite pentru a restricţiona sau a interzice introducerea pe piaţă
ori punerea în funcţiune a produsului în cauză şi pentru a asigura retragerea
lui de pe piaţă .

Retragerea efectivă a produsului neconform de pe piaţă se realizează, după caz,

de către producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau importatorul care a
introdus acel produs pe piaţă .

Organul de control trebuie să analizeze şi să decidă, de la caz la caz, dacă

neconformităţile constatate sunt nesubstanţiale sau substanţiale .

În legătură cu neconformităţile constatate, înaintea oricărei decizii, organul de

control va anunţa partea implicată, dând posibilitate acesteia de a fi consultată. Dacă
problema ce se impune a fi rezolvată este urgentă, dat fiind pericolul grav şi iminent,
organul de control dispune măsurile necesare, fără a consulta partea implicată.

Lipsa unei reacţii din partea părţii implicate, în intervalul de timp stabilit de către
organul de control, îndreptăţeşte organul de control să ia decizia pe care o consideră
necesară.

Orice decizie luată privind restricţionarea sau interzicerea introducerii pe piaţă,

punerii în funcţiune sau retragerii de pe piaţă a unor produse trebuie să fie motivată,
producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau importatorul, după caz, trebuind
să fie informat în scris în acest sens.

Pot fi considerate neconformităţi nesubstanţiale, după caz, fapte ca de exemplu :

a) folosirea şi aplicarea incorectă a marcajului CE în ceea ce priveşte, de

exemplu, forma, mărimea, vizibilitatea, lizibilitatea, caracteristica
marcajului de conformitate CE de a nu putea fi şters ;
b) aplicarea incorectă a altor marcaje de conformitate şi mărci
suplimentare ;
c) neprezentarea imediată a declaraţiei de conformitate EC sau neînsoţirea
produsului de acest document , atunci când este obligatoriu ;
d) neînsoţirea sau însoţirea incompletă a produsului de alte informaţii
prevăzute în reglementarea tehnică aplicabilă ;

217
 e) neînscrierea numărului de identificare al organismului notificat alături
de marcajul CE .

Sunt considerate neconformităţi substanţiale, neconformităţile produselor cu

cerinţele esenţiale din reglementăile aplicabile .

În cazul identificării de neconformităţi substanţiale, organul de control trebuie să

ia măsurile necesare pentru a se îndeplini conformitatea, urmărind principiul
proporţionalităţii. In aceste situaţii organul de control trebuie să restricţioneze sau să
interzică introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a produsului şi să dispună
retragerea acestuia de pe piaţă. Organul de control trebuie să se asigure că aceste
măsuri sunt respectate şi îndeplinite.

Acţiunea de interzicere sau de restricţionare a introducerii pe piaţă ori a punerii în

funcţiune a unui produs poate fi la început temporară, pentru a permite organului de
control să obţină dovezi suficiente cu privire la periculozitatea sau la altă neconfomitate
substanţială a produsului.

Măsura naţională de restricţionare sau de interzicere a introducerii pe piaţă şi

punerii în funcţiune a unui produs ori retragerii unui produs de pe piaţă trebuie să fie
bazată pe dovezi care să constituie mijloace suficiente pentru demonstrarea erorilor
privind proiectarea produsului sau fabricarea acestuia şi care să indice un pericol
prvizibil, potenţial sau actual ori altă neconformitate substanţială, chiar şi în situaţia în
care produsele sunt corect fabricate, instalate, întreţinute şi folosite conform scopului
propus sau rezonabil prevăzut.

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în legătură cu supravegherea pieţei,

personalul organelor de control are dreptul să sigileze produsele care nu îndeplinesc
cerinţele prevăzute în reglementările tehnice.

(1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât,

potrivit legii penale să constituie infracţiuni, următoarele fapte care se sancţionează
astfel :

a) nerespectarea cerinţelor esenţiale de sănătate şi securitate, cu

amendă de la 5000 lei la 10000 lei, retragerea de pe piaţă şi / sau
interzicerea utilizării şi introducerii pe piaţă a produselor
neconforme ;
b) neîntocmirea şi nedeţinerea dosarului tehnic, neaplicarea
procedurilor de evaluare a conformităţii, neîntocmirea declaraţiei
de conformitate sau a altor documente care atestă conformitatea,
cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei şi interzicerea comercializării
până la o dată stabilită de organul de control al autorităţii
competente împreună cu producătorul, reprezentantul autorizat al
acestuia sau cu importatorul, după caz, pentru eliminarea
neconformităţilor ;
c) neaplicarea marcajului de conformitate, cu amendă de la 2500 lei
la 5000 lei, retragerea de pe piaţă şi / sau interzicerea introducerii
pe piaţă a produselor nemarcate sau marcate incorect ;
d) nerespectarea prevederilor art.15, cu amendă de la 5000 lei la
10000 lei şi retragerea certificatului de recunoaştere.

218
XIV. SUBSTAN E ŞI PREPARATE CHIMICE PERICULOASE, AGEN I CHIMICI

1. Directivele europene transpuse în legislţia română în domeniul agenţilor

chimici periculoşi

Directivele europene transpuse în legislaţia româna, în domeniul agenţilor periculoşi

chimici sunt:
▪ Directiva cadru 89/391/CEE, privind introducerea de m suri pentru încurajarea
îmbun t ţirilor în domeniul s n t ţii şi securit ţii muncitorilor la locurile de munc ;
▪ Directiva 98/24/CE (amendat de D 2000/39/CE), cu privire la securitatea şi protecţia
s n t ţii lucr torilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici la locurile de munc ;
▪ Directiva 90/394/CEE (amendat de D97/42/CE şi D 99/38/CE), referitoare la protecţia
lucr torilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni la locurile de
munc ;
▪ Directiva 67/548/CEE, cu amendamentele ulterioare;
▪ Dirctiva 83/477/CEE (amendat de D 91/382/CEE), privind protecţia împotriva riscurilor de
îmboln vire şi prevenirea acestor riscuri legate de expunerea la azbest la locul de munc
▪ Directiva 91/322/CE, pentru stabilirea valorilor limit indicative în scopul implement rii
Directivei 80/1107/CEE, privind protecţia lucr torilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi chimici, fizici şi biologici la locul de munc ;
▪ Directiva 94/33/CEE, privind protecţia tinerilor în munc ;
▪ Directiva 92/58/CEE, privind prescripţii minime de semnalizare de securitate şi/sau
s n tate la locul de munc .

2. Legislaţia română în domeniul agenţilor chimici periculoşi

• Constituţia României;
• LEGEA nr. 53/ 2003, cu modific rile şi complet rile ulterioare - CODUL MUNCII;
• LEGEA nr. 319/2006 a securitat ţii şi s n t ţii în munc ;
• H.G. nr. 1425/2006 ;
• H.G.nr.1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitatte şi s n tate în munc
pentru asigurarea protecţiei lucr torilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor
chimici;
• H.G.nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi s n tate pentru
protecţia lucr torilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de munc ;
• H.G. nr. 971/2006 privind cerinţele minime de semnalizare de securitate şi /sau de
s n tate la locul de munc ;

219
• LEGEA nr.126/1995, privind Regimul materiilor explosive, cu modific rile şi complet rile
ulterioare;
• ORDONAN DE URGEN nr. 200/ 2000, privind clasificarea, etichetarea şi
ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobat prin LEGEA nr.
451/2001;
• H.G. 490/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de
urgenţ a Guvernului nr. 200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
• H.G. 92/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de
urgenţ a Guvernului nr. 200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
preparatelor chimice periculoase;
• SR 13253 - Etichetarea substanţelor şi produselor chimice periculoase;
• HG 95/2003, privind controlul activit ţilor care prezint pericole de accidente majore în
care sunt implicate substanţe periculoase;
• HG 1300/ 2002 - Notificarea substanţelor chimice;
• HOT RÂRE nr. 347/2003, privind restricţionarea introducerii pe piaţ şi a utiliz rii
anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;
• HOT RÂRE nr. 932/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 347/2003 privind
restricţionarea introducerii pe piaţ şi a utiliz rii anumitor substanţe şi preparate chimice
periculoase;
• HOT RÂRE nr. 63/2002 privind aprobarea Principiilor de bun practic în laborator,
precum şi inspecţia şi verificarea respect rii acestora în cazul test rilor effectuate
asupra substanţelor chimice
• Ordinul MIR 608/2002, privind aprobarea Listei europene a substanţelor chimice
notificate – ELINCS;
• OM - MIR 227/2002, privind Inventarul european al substanţelor existente puse pe piaţ
– IESCE;
• HOT RÂRE nr. 697/2004 privind aprobarea Procedurii de consimţ mânt prealabil în
cunoştinţ de cauz pentru controlul importului şi exportului anumitor substanţe şi
preparate chimice periculoase – procedura PIC
• HOT RÂRE nr. 2427/2004 privind evaluarea şi controlul riscului substanţelor existente
• ORDONAN nr. 4/1995, privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de
uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, d un torilor şi buruienilor în agricultur şi
silvicultur , aprobata prin LEGEA nr. 85/ 1995;
• H.G. nr. 172/ 5 mai 1997, pentru înfiinţarea Registrului Naţional al Substanţelor Chimice
Potenţial Toxice şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia;
• HG. 707/ 3 iulie 2002, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase;
• LEGE nr. 122/ 2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/1999, privind
transportul rutier al m rfurilor periculoase;

220
 • ORDIN nr. 1147 din 10 decembrie 2002, pentru aprobarea Normativului tehnic privind
depozitarea deşeurilor - construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea
depozitelor de deşeuri;
• LEGE nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de munc şi boli profesionale,
cu modific rile şi complet rile ulterioare;
• ORDIN nr. 553/1791/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea
în anul 2003 a Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru
accidente de munc şi boli profesionale;
• LEGEA nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu
modific rile aduse de Legea nr. 263/2005;

3. Agenţi chimici periculoşi la locul de muncă

3.1. Generalităţi

Procesul muncii presupune realizarea anumitor activit ţi, în timp şi spaţiu, pentru care
lucr torii depun efort fizic şi/sau intelectual, în cadrul unor anumite condiţii date ale mediului de
munc în care pot exista unul sau mai mulţi factori de risc care pot afecta securitatea şi
s n tatea în munc a lucr torilor.
S n tatea în munc se defineşte drept acea stare de bun stare fizic , mental şi social
complet şi nu numai datorat lipsei bolilor profesionale sau accidentelor de munc . În acest
context, se poate aprecia c mediul de munc şi s n tatea în munc sunt puternic relaţionate şi
c numai un mediu de munc sigur şi s n tos poate asigura acea stare de bine fizic , mental şi
social .
Factorii de risc ai mediului de munc , ce pot influenţa în mod negativ s n tatea în munc
prin modificarea echilibrului fizic, mental şi/sau social al lucr torilor, care pot produce îmboln viri
profesionale sau care pot genera accidente de munc , pot fi factori de natur chimic , biologic ,
fizic şi/sau social .
Reducerea continu şi eficient a riscurilor legate de expunerea la substanţe şi preparate
chimice periculoase la locul de munc trebuie s fie o preocupare major a angajatorilor.
Substanţele şi preparatele chimice periculoase sunt numerose şi variate şi sunt raspândite
în majoritatea locurilor de munc . Ele prezint pericole pentru securitatea şi s n tatea lucr torilor
şi riscuri ca urmare a expunerii de scurt sau lunga durat sau prin acumularea lor pe termen
lung în organism.
Efectele asupra s n t ţii lucr torilor expuşi pot fi reversibile sau ireversibile, mai putin
grave sau foarte grave, de tipul cancerelor, disfuncţiilor în reproducere sau anomaliilor
congenitale, care se pot manifesta asupra organismului imediat sau dup o perioad de latent
ce poate fi uneori mai mare de 10-15 ani.
Pentru a putea asigura protecţia lucr torilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase la locul de munc , angajatorii trebuie s
cunoasc ce sunt agenţii periculoşi, cum se clasific , modul de p trundere în organism,
pericolele şi riscurile asociate acestora, ce prevad reglementarile naţionale legale în vigoare
pentru asigurarea cerinţelor minime de securitate şi s n tate în munc impuse de directivele
europene.

221
 3.2. Definiţii

Agentul chimic periculos este orice substanţa sau preparat care, datorit propriet ţilor
fizico-chimice, chimice sau toxicologice, şi modului de folosire sau prezenţei acestora la locul de
munc , prezint risc pentru securitatea şi s n tatea lucr torilor.
Mai exact, în înţelesul HG nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitatte
şi s n tate în munc pentru asigurarea protecţiei lucr torilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
agenţilor chimici
agentul chimic este orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare
natural sau fabricat, utilizat ori eliberat, inclusiv sub form de deşeuri, prin orice activitate
profesional , fie c este produs intenţionat sau nu, fie c este introdus pe piatţ sau nu.
agent chimic periculos este:
a) orice agent chimic care înntruneşte criteriile de clasificare ca substanţ periculoas în
conformitate cu anexa nr.1 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate
prin HG nr. 490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare, fie c acea substanţ este
clasificat în temeiul hot rârii menţionate sau nu, cu excepţia substanţelor care întrunesc numai
criteriile de clasificare ca substanţe periculoase pentru mediu;
b) orice agent chimic care întruneşte criteriile de clasificare ca preparat periculos în sensul
Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice
periculoase, aprobate prin HG nr. 92/2003, fie acel preparat este clasificat în temeiul hot rârii
menţionate sau nu, cu excepţia acelor preparate care întrunesc numai criteriile de clasificare ca
preparate periculoase pentru mediu;
c) orice agent chimic care, deşi nu întruneşte criteriile de clasificare ca fiindpericulos în
conformitate cu a) şi b), poate prezenta un risc pentru securitatea şi s n tatea lucr torilor datorit
propriet ţilor sale fizico-chimice, chimice sau toxicologice şi a modului în care este utilizat sau este
prezent la locul de munc , inclusiv orice agent chimic c ruia nu i s-a atribuit o valoare limit de
expunere profesional potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare;
activitatea care implică agenţi chimici- orice proces de munc în care sunt utilizaţi sau
intenţioneaz s se utilizeze agenţi chimici, în orice proces, inclusiv producerea, manipularea,
depozitarea, transportulori eliminarea şi tratarea , sau orice asemenea proces de munc din care
rezult agenţi chimici;
valoarea limită de expunere profesională- limita mediei ponderate în funcţie de timp a
concentraţiei unui asgent chimic în aerul zonei în care respir un luncr tor, pentru o perioad de
referinţ specificat , pentru 8 ore sau pentru un termen mai scurt de maximum 15 minute;
valoarea limită biologică - limita concentraţiei, în mediul s u biologic d ereferinţ , a unui
agent chimic relevant, a metabolitului sau a unui indicator al efectului;
supravegherea medical – evaluarea medical a unui lucr tor pentru a se determina starea
s n t ţii sale, în relaţie cu expunerea la agenţii chimici specifici locului de munc ;
pericol – proprietatea intrinsec , cu potenţial de a d una, a unui agent chimic;
risc – probabilitatea ca potenţialul de a d una, s produc efecte în condiţiile utiliz rii
şi/sau expunerii;
In înţelesul H.G.nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi s n tate
pentru protecţia lucr torilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de munc
agent cancerigen este :
a) o substanţ care corespunde criteriilor de calsificare în categoria 1 sau 2 de agenţi
cancerigeni, aşa cum sunt prev zute la anexa nr.1 la Normele metodoligice de aplicare a OUG
222
nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare;
b) un preparat compus din una sau mai multe substanţe prev zute la lit. a), atunci când
concentraţia uneia sau mai multor astfel de substanţe corespunde criteriilor impuse în materie de
limite de concentraţie pentru calsificarea unui preparat în categoria 1 sau 2 de agenţi cancerigeni,
aşa cum sunt prev zute în anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare, fie în anexa nr. 1 la
Normele metodoligice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice
periculoase, aprobate prin HG nr. 92/2003, atunci când substanţa sau substanţele nu figureaz în
anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr.
490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare sau nu au prev zute limite de concentraţie;
c) o substanţ , un preparat sau un procedeu, prev zute in anexa nr. 1 din HG nr.
1093/2006, precum si o substanţ sau un preparat care este degajat printr-un procedeu prev zut
în aceast anex ;
Mai pe scurt, agenţii cancerigeni sunt substanţe, preparate sau procedee, inclusiv
substanţe sau preparate degajate în urma unui procedeu, care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanat , pot produce apariţia cancerului ori pot creşte frecvenţa acestuia.
agentul mutagen este :
a)o substanţ care corespunde criteriilor de calsificare în categoria 1 sau 2 de agenţi
mutageni, aşa cum sunt prev zute la anexa nr.1 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr.
200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare;
b)un preparat compus din una sau mai multe substanţe prev zute la lit. a), atunci când
concentraţia uneia sau mai multor astfel de substanţe corespunde criteriilor impuse în materie de
limite de concentraţie pentru calsificarea unui preparat în categoria 1 sau 2 de agenţi mutageni,
aşa cum sunt prev zute în anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
aprobate prin HG nr. 490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare, fie în anexa nr. 1 la
Normele metodoligice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice
periculoase, aprobate prin HG nr. 92/2003, atunci când substanţa sau substanţele nu figureaz în
anexa nr. 2 la Normele metodoligice de aplicare a OUG nr. 200/2000 privind clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin HG nr.
490/2002, cu modific rile şi complet rile ulterioare sau nu au prev zute limite de concentraţie;
Mai pe scurt, agenţii mutageni sunt substanţe sau preparate, care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanat , pot cauza anomalii genetice ereditare ori pot creşte frecvenţa acestora.
Datorit implicaţiilor majore pe care le au asupra s n t ţii lucr torilor expuşi, implicaţii ce
se pot manifesta dup o perioad de latenţ de 10, 15 sau chiar peste 20 de ani dup expunere,
în cadrul agenţilor chimici periculoşi se acord o atenţie deosebit azbestului şi agenţilor
cancerigeni şi mutageni.

3.3. Obligaţiile angajatorului

Angajatorul trebuie s efectueze determinarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul

de munc . În cazul unui r spuns afirmativ, angajatorul trebuie s evalueze orice risc referitor la
s n tatea şi securitatea lucr torilor care decurge din prezenţa agenţillor chimici.

223
 In îndeplinirea obligaţiei sale de asigurare a s n t ţii şi securit ţii lucr torilor în cadrul
oric rei activit ţi care implic utilizarea agenţilor chimici periculoşi, angajatorul ia m surile
necesare de prevenire şi protecţie.
Legea nr. 319/2006 a securit ţii şi s n t ţii în munc prevede în mod expres la art. 7, alin.
4, lit a, obligativitatea ca angajatorul s efectueze evaluarea riscurilor la alegerea substanţelor
sau preparatelor chimice utilizate iar la art. 12, alin. 1, lit. a se stipuleaz c angajatorul trebuie :
„...s realizeze şi s fie în posesia unei evalu ri a riscurilor pentru securitatea şi s n tatea în
munc ...” luând în considerare :
- propriet ţile periculoase ale agenţilor chimici respectivi;
- informaţiile în acest sens, pe care le deţine de la furnizori;nivelul, tipul şi durata
expunerii;
- condiţiile în care se va desfaşura lucrul în prezenţa unor astfel de agenţi chimici;
- VLExP ( valoarea limita de expunere profesional ) sau VLB N ( valoarea limit
biologic naţional );
- efectul m surilor preventive luate;
- concluziile care rezult în urma supravegherii st rii de s n tate ;
Pentru efectuarea evalu rii riscurilor datorate expunerii la agenţi chimici periculoşi
angajatorul se va asigura c deţine suficiente informaţii privitoare la transportul, manipularea,
depozitare, utilizarea agenţilor chimici periculoşi respectivi.
In cazul unei activit ţi noi care implic agenţi chimici periculoşi, procesul de munc trebuie
s înceap numai dup ce a fost realizat o evaluare a riscului acelei activit ţi şi dup luarea
m surilor de prevenire şi protecţie identicate ca fiind necesare.
In cazul în care, rezultatele evalu rii riscurilor indic prezenţa unui risc pentru s n tatea şi
securitatea lucr torilor, angajatorul este obligat s aplice m suri specifice de prevenire, protecţie
şi supreveghere prev zute la art. 19-29 si la art. 38-42 din HG nr. 1218/2006 :
- eliminarea sau reducerea la minimum posibil a riscurilor pentru s n tatea şi
securitatea lucr torilor expuşi ;
- substituirea, inlocuirea agentului chimic periculos cu un alt agent sau un proces
chimic care, în condiţiile utiliz rii, nu este periculos sau este mai puţin periculos
pentru s n tatea şi securitatea lucr torilor;
- adoptarea m surilor tehnice, organizatorice, sanitare şi de alt natur ,
corespunz toare situaţiei;
- proiectarea unor procese de munc şi control tehnic adecvate, care s reduc la
minimum emiterea de agenţi chimici periculoşi cu risc;
- aplicarea de m suri de protecţie colectiv ;
- aplicarea de m suri de protecţie individual ; asigurarea de EIP;
- întreruperea activit tii în cazul în care se dep şeşte valoarea limit de expunere
profesional naţional şi remedierea situaţiei prin aplicarea m surilor adecvate;
- asigurarea unui sistem de avertizare, comunicare adecvat, acolo unde se impune
utilizarea acestor sisteme;
- asigurarea inform rii şi instruirii lucr torilor cu privire la agenţii chimici periculoşi
prezenţi în procesul de munc , prezentarea corespunz tyoare a riscurilor existente
şi a am surilor adoptate;
- supravegherea st rii de s n tate a lucr torilor expuşi la agenţi chimici periculoşi;
- respectare valorilor limit de expunere profesional la agenţi chimici în mediul de
munc , aşa cum sunt prev zute în anexa nr. 1 din HG nr. 1218/2006 şi valorile
limit biologice tolerabile de lucr tori, prev zute în anexa nr. 2, cu menţinerea
concentratiei la cel mai sc zut nivel posibil.

224
 Rezultatele evalu rii riscurilor stau la baza stabilirii m surilor preventive şi a metodelor de
lucru care trebuie s asigure o îmbun t ţire progresiv a condiţiilor de munc şi sunt integrate în
toate activit ţile unit ţii, la toate nivelurile ierarhice.
M surile astfel stabilite fac obiectul programului anual de protecţie a muncii.
Conduc torul unit ţii prezinta Comitetului de securitate şi s n tate în munc ,
programul pentru anul urm tor, având, de asemenea, obligaţia de a prezenta o dat pe an, cel
puţin, un raport scris cu privire la situaţia securit ţii şi s n t ţii în munc , la acţiunile intrerinse şi
eficienţa aplic rii acestora.
Angajaţii altor unit ţi din exterior, care lucreaz în unitatea sa, trebuie s primeasc toate
informaţiile referitoare la riscurile la care pot fi expuşi şi la m surile de protecţie adoptate la nivel
de unitate sau loc de munc , inclusiv la cele de prim ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi
evacuarea în caz de urgenţ .
Angajatorii sunt obligaţi s -i consulte pe angajaţi şi/sau pe reprezentanţii lor în problemele
referitoare la m surile şi consecinţele privind securitatea şi s n tatea în munc la introducerea
de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, îmbun t ţirea condiţiilor şi a mediului de
munc , la desemnarea persoanelor cu atribuţii privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea
incendiilor, evacuarea angajaţilor precum şi la modul de desf şurare a activit ţii de prevenire şi
protecţie împotriva riscurilor profesionale, inclusiv a celei de instruire în domeniu.
O alt obligaţie prev zut în legislaţia în vigoare, este aceea c angajatorul trebuie s
notifice inspectoratului teritorial de munc pe raza c ruia işi desf şoar activitatea, lista cu
substanţe şi preparatelor chimice periculoase pe care le detine, utilizeaz şi/sau comercializeaz ,
aşa cum prevede Legea nr. 360/2006 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, modificat şi completat cu Legea nr. 263/2005.

3.4. Surse de informare

Pentru a afla informaţii legate de propriet ţile periculoase ale agenţilor periculoşi şi despre
implicaţiile asupra securit ţii şi s n t ţii lucr torilor expuşi, angajatorii pot consulta:
- Inventarul European al Substanţelor Chimice Existente puse pe piaţ – IESCE, aprobat
prin Ordinul nr. 227/ 13 iunie 2002 al ministrului industriilor şi resurselor;
Inventarul European al Substanţelor Chimice Existente puse pe piaţ , preluat prin Ordinul
nr. 227/ 13 iunie 2002 al ministrului industriilor şi resurselor, conţine lista definitiv cu substanţele
chimice ce se afl pe piaţa comunitar începând cu data de 18 septembrie 1981 şi atribuie
num rul Comunit ţii Economice Europene ( CEE ) unui num r de peste 100.000 de substanţe
chimice.
Substanţele noi, puse pe piaţ dup 1981, sunt cuprinse în Lista European a
Substanţelor Chimice Notificate – ELINCS, preluat prin Ordinul nr. 608/2002 al ministrului
industiilor şi resurselor.
- Anexa 2, Lista substanţelor periculoase - Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr.
200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, aprobat prin H.G. 490/ 2002;

- HG nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitatte şi s n tate în munc

pentru asigurarea protecţiei lucr torilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici.
ANEXA nr. 1 - Valori limit obligatorii naţionale de expunere profesional
ale agenţior chimici ;
In aceast anex se întâlnesc substanţe cu indicativul :
pC – substanţe potenţial cancerigene şi/sau mutagene
C – substanţe cu potenţial cangerigen şi/sau mutagen
225
 Fp – substanţe foarte periculoase, pentru care expunerea trebuie prectic exclus ;
P ( piele ) – substantanţe care pot p trunde în organism prin piele sau mucoase intacte.
ANEXA nr.2 - Valori limit biologice;
ANEXA nr.3 – Interdicţii : cuprinde agenţi chimici pentru care se interzic, în
anumite condiţii, producerea, fabricarea sau utilizarea la locul de munc .

- H.G.nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi s n tate pentru

protecţia lucr torilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni
la locul de munc
ANEXA nr. 1 – Tipuri de agenţi cu acţiune cancerigen sau mutagen ;
ANEXA nr. 2 - Recomand ri practice cu privire la supravegherea medical
a lucr torilor ;
ANEXA nr. 3 – Valor limit naţionale de expunere profesional pentru agenţi
cancerigeniIndicaţii privind m surile pe niveluri de izolare (agenţi biologici) ;

3.5. Efectele expunerii

Agenţii periculoşi se întâlnesc în majoritatea locurilor de munc organizate întreprinderi, în

diverse sectoare de activitate. Ei pot fi întâlniţi în birouri, în cabinetele medicale, stomatologice,
veterinare sau de analize medicale, în ateliere de reparaţii auto, tinichigerie, vopsitorie, în
cur ţ toriile chimice, în farmacii şi tipografii, în ateliere de prelucr ri mecanice şi prin aşchiere, în
industria de prelucrare a lemnului, rafin rii şi în toat industria chimic , dar şi în şantiere de
construcţii, agricultur , ateliere de acoperiri metalice, turn torii, brut rii, secţiile de boli
infecţioase.
Agenţii cancerigeni şi mutageni se întâlnesc în lucr rile de pulverizare a insecticidelor
(compuşi cu arsen), lucr ri de extracţie a carbunelui, în saloanele de coafur (s ruri de nichel din
coloranţi), distilarea petrolului (benzen), operaţiile de cromare şi pasivare a metalelor (crom
hexavalent), fabricarea parfumurilor, fabricarea sticlei, a ceramicii sau prelucrarea cauciucului,
construcţii şi reparatii ( smoal , pulberi de lemn, silice cristalin ) etc.
Agenţii chimici periculoşi, substanţe organice sau anorganice, naturale sau sintetice, pot
afecta personalul, în mod accidental sau în mod curent, în procesul direct de fabricaţie unde se
întâlnesc ca materii prime, produse intermediare, finite sau reziduuri, în activit ţile în care sunt
utilizate ca materiale de vopsitorie (cei mai frecvenţi sunt solvenţii organici), în timpul manipul rii,
al transportului sau al depozit rii, precum şi în activit tile auxiliare de reparaţii ale cladirilor
(fumul de sudur ), de reparaţii, intreţinere sau curaţare a utilajelor tehnologice, a halelor de
producţie, a mijloacelor de transport.
Alterarea st rii de s n tate este unul din efectele asupra securit ţii şi s n t ţii lucr torilor
expuşi la agenţi periculoşi, care poate dispare când expunerea a încetat ( efecte de scurt
durat , ca de exemplu, dureri de cap, ameţeli , greţuri sau v rs turi ).
La expunerea de lung durat , pot apare boli profesionale diverse şi foarte grave, boli
legate de profesie, intoxicaţii acute profesionale sau v t m ri violente ale organismului urmate de
incapacitate temporar de munc de cel puţin 3 zile sau invaliditate, ca urmare a unor accidente
de munc .
Bolile profesionale care pot ap rea în urma expunerii la diverşi agenţi chimici pot fi :
- boli ale sângelui ( anemii ), cauzate de expunerea la hidrogen arseniat, plumb,
- boli ale sistemului nervos, cauzate de expunerea la magneziu, mercur, arsen şi compuşi de
arsen, sulfura de carbon, solvenţi organici ;

226
 - boli ale ochilor şi anexelor, de tipul cataractei, cauzate de expunerea la trinitrotoluen,
naftalina, dinitrofenol ;
- boli ale sistemului respirator, cauzate, în principal, de pulberile de azbest, carbune, bioxid de
siliciu, aluminiu, pulberi de fier, metale grele, bumbac, în cânep , cereale, tutun ;
- boli ale pielii şi ţesuturilor subcutanate, de tipul dermatitelor sau urticariei.
- bolile legate de profesie, cauzate de expunerea la agenţi chimici la locul de munc , pot fi
afecţiuni digestive, respiratorii cronice, nevroze.

3.6. Consecinţele expunerii la agenţi periculoşi la locul de muncă

Lucr torul afectat va avea de suferit atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, prin
implicaţiile materiale şi sociale care intervin odat cu boala sau accidentul.
In cel mai bun caz, una din m surile imediate este schimbarea locului de munc . In alte
cazuri îns este necesar retragerea din activitate înainte de termen a lucr torului afectat ceea
ce reprezint o suferinţ dubl pentru persoana în cauz , atât din punct de vedere fizic dar şi din
punct de vedere profesional.
De asemenea, din punct de vedere social este necesar depunerea unui efort deosebit
atât pentru reconversia profesional a lucr torilor afectaţi cât şi pentru acordarea unor drepturilor
b neşti ( pensii ) înainte de limita de vârst stabilit prin lege. Pe de alt parte, angajatorul
va suferi pierderi materiale generate de plata concediilor medicale sau a eventualelor spitaliz ri,
va înregistra o sc dere a productivit ţii în munc , urmare a absenteismului lucr torului afectat, se
va înregistra cu o boal profesional sau cu accident de munc .

4. Clasificarea agenţilor chimici periculoşi

Aceasta se poate face în funcţie de forma de prezentare sau de efectele pe care le au

asupra organismului uman.
După forma de prezentare agenţii chimici pot fi:
- Agenţi chimici în stare gazoasă ( gaze sau vapori ).
Gazele se produc în general în procesele de topire, sudur , fermentaţii, ca urmare a
diferitelor reacţii chimice. Exemple: bioxid de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), bioxidul
de sulf (SO2), azotul (N2) etc.
Vaporii pot proveni de la substanţe lichide mai mult sau mai puţin volatile sau de la solide
care sublimeaz la temperatura normal , cum este de exemplu mercurul. Cele mai frecvente
cazuri sunt vaporii organici care se genereaz din solvenţii folosiţi în vopsele, r şini, cerneluri
etc. În general, se produc vapori în toate procesele de distilare, fie a petrolului, gudronului, fie în
cele de fabricare a polimerilor.
Agenţi chimici în stare de materie în suspensie-aerosoli
Prin materii în suspensie se înteleg toate tipurile de particule, solide şi/sau lichide care se
reg sesc suspendate în aer şi se pot inhala. M rimea lor poate oscila de la dimensiuni
moleculare pân la 100 microni în diametru. Acestea pot fi de origine natural sau pot fi
provocate de om şi generarea lor poate fi dat de foc, eroziune, sublimare, condensare, fricţiune
între materiale la manipulare sau transport etc.

227
 Aerosolii au mare importanţ pentru mediul de munc şi se pot prezenta sub forma de :
- pulberi - suspensii de materie solid în aer, rezultate din procedee mecanice, cum ar fi
m cinarea, şlefuirea, manipularea materialelor solide organice sau anorganice, lemn, carbon
sau grâne;
- fumuri – suspensie de materie solid în aer, care rezult în urma unei combustii
incomplete sau din alte procese termice sau chimice;
- ceaţa, pâcla, negura ( aerosoli ) – suspensii de materii lichide în aer, rezultate fie prin
condensarea din stare gazoas , fie prin dispersia unui lichid prin pulverizare, barbotare sau
fierbere.
- Agenţi chimici în stare lichidă: soluţii acide, bazice, solvenţi;
- Agenţi chimici în stare solidă: s ruri, hidroxid de calciu, hidroxid de sodiu bioxid de
siliciu etc.
În conformitate cu O.U.G.nr.200/2000, privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobat prin Legea nr. 451/2001, şi cu Anexa 1
a H.G. nr. 490/2000, normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 200/2000, clasificarea
agenţilor chimici periculoşi se face în funcţie de propriet ţile lor şi de efectele asupra s n t ţii
umane şi mediului.
4.1. După proprietăţile lor fizico-chimice
Substanţele şi preparatele chimice periculoase, se clasific în conformitae cu prevederile
art. 7 din OUG nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi
preparatewlor chimice periculoase, astfel :
- art. 7, lit. a : substanţe şi preparate explozive : substanţele şi preparatele solide,
lichide, p stoase sau gelatinoase, care pot s reacţioneze exoterm în absenţa oxigenului din
atmosfer , producând imediat emisii de gaze şi care, în condiţii de prob determinate, detoneaz ,
produc o deflagraţie rapid sau, sub efectul c ldurii, explodeaz când sunt parţial închise;
Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie
simbolul “ E “ şi indicaţia de pericol “ exploziv “ şi forma sub care sunt comercializate.
Inscripţionarea unei fraze care s indice riscurile este obligatorie; se eticheteaz ţinând seama de
cele ce urmeaz :
R2 Risc de explozie la şoc, frecare, foc sau alte surse de aprindere.
R3 Risc de explozie la şoc, frecare, foc sau alte surse de aprindere.
Substanţe şi preparate deosebit de sensibile aşa cum sunt s rurile acidului picric,
pentrita ( tetra-azotatul de pentaeritriol)

- art. 7, lit. b: substanţe şi preparate oxidante : substanţele şi preparatele care în

contact cu alte substanţe, în special cu cele inflamabile, prezint o reacţie puternic exoterm ;
Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie
simbolul “ O “ şi indicaţia de pericol “ oxidant “.

228
 Inscripţionarea unei fraze care s indice riscurile este obligatorie; se eticheteaz ţinând
seama de cele ce urmeaz :
R7 Poate provoca un incendiu
Ex. : Peroxizi organici care au propriet ţi inflamabile, chiar dac nu sunt în contact cu alte
materiale combustibile.
R8 Contactul cu materiale combustibile poate provoca incendiu
Ex. : Alte substanţe şi preparate oxidante, inclusiv peroxizi anorganici, care pot lua foc sau
pot m ri riscul de inflamabilitate, când sunt în contact cu materiale combustibile.
R9 Poate exploda cu materiale combustibile

- art. 7, lit. c : substanţe şi preparate extrem de inflamabile : substanţele şi preparatele

chimice lichide cu un punct de aprindere foarte sc zut şi cu un punct de fierbere sc zut, precum
şi substanţele şi preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura şi la
presiunea mediului ambiant;
Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie
simbolul “ F+“ şi indicaţia de pericol “ extrem de inflamabil “.
Inscripţionarea unei fraze care s indice riscurile este obligatorie; se eticheteaz ţinând
seama de cele ce urmeaz :
R12 Extrem de inflamabil
Substanţele şi preparatele cu punct de inflamabilitate mai mic de O grade Celsius şi temp.
De fierbere mai mic sau egala cu 35 grade Celsius.
Substanţe şi preparate gazoase care sunt inflamabile în contact su aerul la temperatura şi
presiunea ambianbt .

-art. 7, lit. d : preparate foarte inflamabile : substanţele şi preparatele care pot s se

înc lzeasc şi apoi s se aprind în contact cu aerul la temperatura ambiant , f r aport de
energie;
- substanţele şi preparatele solide care se pot aprinde cu uşurinţ dup un scurt contact cu o
surs de aprindere şi care continu s ard sau s se consume şi dup îndep rtarea sursei;
- substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte sc zut;
- substanţele şi preparatele care în contact cu apa sau cu aerul umed eman gaze foarte
inflamabile în cantit ţi periculoase;
Acestor substanţe, conform prevederilor anexei nr. 1 din HG nr. 490/2002, li se atribuie
simbolul “F “ şi indicaţia de pericol “ foarte inflamabil” , inscriptionarea unei fraze care s indice
riscurile este obligatorie, iar etichetarea se realizeaz ţinând seama de cele ce urmeaz :

R11 Foarte inflamabil

- Substanţe şi preparate solide care se pot aprinde uşor dup un scurt contact cu o surs
de aprindere şi care continu s ard sau s se consume dup îndep rtarea acestei surse.

229
 - Substanţe şi preparate lichide cu punct de inflamabilitate mai mic
de 210C, dar care nu sunt extrem de inflamabile.

R15 La contactul cu apa degaj gaze extrem de inflamabile

- Substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau aerul umed degaj gaze
extrem de inflamabile în cantit ţi periculoase, cu un debit de minimum 1 l/kg/h.

R17 Inflamabil în aer, spontan.

- Substanţele şi preparatele care se pot înc lzi şi în final se pot aprinde în contact cu aerul,
la temperatura ambiant , f r aport de energie

- art. 7. lit. e: substante şi preparate inflamabile : substanţele şi preparatele lichide cu un

punct de aprindere sc zut.
Fraza de risc este atribuit dup urm toarele criterii:
R10 Inflamabil
Substanţe şi preparate lichide cu punct de inflamabilitate egal sau mai mare de 210C şi
mai mic sau egal cu 550C.
Totuşi, în practic , s-a demonstrat c preparatele cu un punct de inflamabilitate egal sau
mai mare de 210C şi mai mic sau egal cu 550C nu sunt clasificate ca inflamabile în cazul în care
nu favorizeaz în nici un fel combustia şi numai dac nu exist nici un risc pentru persoanele
care manipuleaz aceste preparate sau pentru alte persoane.

4.2. După proprietăţile toxicologice

Agenţii chimici pot fi :
- art. 7, lit. f : substanţe şi preparate foarte toxice : substanţe şi preparate care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanat în cantit ţi foarte mici sau reduse pot cauza moartea sau
afecţiuni cronice ori acute ale s n t ţii;
Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca foarte toxice şi li se atribuie simbolul “T+” şi
indicaţia de pericol “foarte toxic” conform criteriilor specificate mai jos.

230
 Frazele de risc sunt atribuite în conformitate cu criteriile urm toare:
R28 Foarte toxic în caz de înghiţire
Toxicitate acut .
- supravieţuire în proporţie mai mic de 100 %, la 5 mg/kg, pe cale oral , pe şobolani
(metoda dozei fixate), sau
- mortalitate ridicat la doze ≤ 25 mg/kg, pe cale oral , la şobolani.
R27 Foarte toxic în contact cu pielea.
Toxicitate acut
R26 Foarte toxic prin inhalare
Toxicitate acut
R39 Pericol de efecte ireversibile foarte grave.
Pentru indicarea c ii de administrare/expunere, se vor utiliza una din frazele combinate
urm toare: R39/26, R39/27, R39/28, R39/26/27, R39/26/28, R39/27/28, R39/26/27/28.

- art. 7, lit.g : substanţe şi preparate toxice : substanţe şi preparate care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanat în cantit ţi reduse pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori
acute ale s n t ţii;
Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca toxice şi li se atribuie simbolul “T” şi indicaţia
de pericol “toxic” conform criteriilor specificate mai jos.
Frazele de risc sunt atribuite conform urm toarelor criterii :
R25 Toxic în caz de înghiţire
Toxicitate acut .
- mortalitate ridicat de la 25 mg/kg pân la 200 mg/kg, pe cale oral , la şobolani ;
R24 Toxic în contact cu pielea
Toxicitate acut .
R23 Toxic prin inhalare
Toxicitate acut .
R39 Pericol de efecte ireversibile foarte grave
Dovezi evidente de efecte d un toare ireversibile pot fi provocate printr-o singur
expunere pe cale specific , în general, într-un anumit domeniul de valori.
Pentru indicarea c ii de administrare/expunere, se vor utiliza una din frazele combinate
urm toare: R39/23, R39/24, R39/25, R39/23/24, R39/23/25, R39/24/25, R39/23/24/25.

231
 R48 Pericol de efecte grave asupra s n t ţii în caz de expunere prelungit
Leziuni grave (tulbur ri funcţionale sau modific ri morfologice având importanţ
toxicologic ) se pot produce în urma expunerii repetate sau prelungite, pe cale specific .
Substanţele şi preparatele sunt clasificate cel puţin ca toxice în cazul în care efectele lor
sunt observate la doze sensibil inferioare (adic de 10 ori mai mici) celor fixate pentru fraza de
risc R48.

Pentru indicarea c ii de administrare/expunere, se va utiliza una din frazele

combinate urm toare: R48/23, R48/24, R48/25, R48/23/24, R48/23/25, R48/24/25,
R48/23/24/25.

Acţiunea toxicelor asupra organismului poate fi local , numai asupra anumitor organe (de
ex. benzenul acţioneaz asupra sistemului nervos central) sau general , când afecteaz toate
ţesuturile şi organele (de ex. acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se poate face, îns , o
delimitare precis dup criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea substanţelor toxice au, în
acelaşi timp, şi o acţiune general şi una local asupra organismului.
Acţiunea toxic a substanţelor din aceeaşi clas variaz funcţie de compoziţia lor chimic .
De exemplu, la hidrocarburi toxicitatea creşte odat cu num rul de atomi de carbon din molecul .
Acţiunea substantelor toxice asupra organismului variaz şi în funcţie de microclimat.
Temperaturile înalte m resc pericolul de intoxicare, pe de o parte, datorit accel rii circulaţiei
sângelui în organism, iar pe de alt parte, datorit acceler rii circulaţiei sângelui în organism şi
intensific rii p trunderii toxicelor prin piele. Umiditatea ridicat favorizeaz , de asemenea,
producerea intoxicaţiei.
- art. 7, lit. h :substanţe şi preparate nocive : substanţe şi preparate care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanat pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale s n t ţii;
Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca nocive şi li se atribuie simbolul “Xn” şi
indicaţia de pericol “nociv”, în conformitate cu criteriile enunţate mai jos.
Frazele de risc sunt stabilite în conformitate cu urm toarele criterii:
R22 Nociv în caz de înghiţire
Toxicitate acut :
R21 Nociv în contact cu pielea
Toxicitate acut
R20 Nociv prin inhalare
Toxicitate acut
R65 Nociv: poate provoca afecţiuni pulmonare în caz de înghiţire

232
 Substanţele şi preparatele lichide, care prezint pericol pentru om, în caz de inspirare, din
cauza viscozit ţii lor sc zute.:
a) pentru substanţele şi preparatele care conţin hidrocarburi alifatice, aliciclice şi
aromatice, într-o concentraţie total mai mare sau egal cu 10 %.
b) pentru substanţele şi preparatele care sunt evaluate pe baza experienţei practice
asupra oamenilor.
R68 Risc potenţial de efecte ireversibile
Pentru indicarea c ii de administrare/expunere, se utilizeaz una dintre urm toarele fraze
combinate: R68/20, R68/21, R68/22, R68/20/21, R68/20/22, R68/21/22, R68/20/21/22.
R48 Pericol de efecte grave asupra s n t ţii în caz de expunere prelungit
Leziuni grave (tulbur ri funcţionale sau modific ri morfologice, caracteristice, având
importanţ toxicologic ) se pot produce în urma expunerii repetate sau prelungite pe cale
specific .
Substanţele şi preparatele sunt clasificate cel puţin ca nocive în cazul în care efectele lor
sunt observate la doze de ordinul:
- pe cale oral , pe şobolani: ≤ 50 mg/kg corp/zi,
- pe cale cutanat , pe şobolani sau iepuri: ≤ 100 mg/kg corp/zi,
- prin inhalare, pe şobolani: ≤ 0,25 mg/l, 6 ore/zi
entru indicarea c ii de administrare/expunere se utilizeaz una din urm toarele fraze
combinate: R48/20, R48/21, R48/22, R48/20/21, R48/20/22, R48/21/22, R48/20/21/22.

Observaţii referitoare la utilizarea frazei de risc R48

Utilizarea acestei fraze de risc se refer la domeniul specific de efecte biologice, în

termenii descrişi mai jos.
Pentru aplicarea acestei fraze de risc, trebuie s se ia în considerare leziunile grave pentru
s n tate, inclusiv moartea, tulbur rile funcţionale evidente sau modific rile morfologice
semnificative din punct de vedere toxicologic.
Acest lucru este deosebit de important dac aceste modific ri sunt ireversibile. Se pot lua
în considerare modific rile grave specifice asupra unui singur organ sau sistem biologic precum
şi modific rile generalizate care prezint un caracter mai puţin grav pentru mai multe organe sau
modific rile grave ale st rii generale de s n tate.
-art. 7, lit i : substanţe şi preparate corozive : substanţe şi preparate care în contact cu
ţesuturile vii exercit o acţiune distructiv asupra acestora din urm ;
Substanţa sau preparatul este clasificat drept coroziv şi i se atribuie simbolul “C” şi
indicaţia de pericol “coroziv”, în conformitate cu urm toarele criterii:

233
 O substanţ sau un preparat este considerat coroziv dac , atunci când este aplicat pe
pielea s n toas şi intact a unui animal, ea produce distrugerea ţesutului în toat profunzimea
pielii, la cel puţin un animal, în timpul testelor de iritare cutanat prezentate o substanţ sau un
preparat trebuie de asemenea considerat coroziv, dac rezultatul testului poate fi prev zut, de
exemplu în cazul reacţiilor puternic acide sau alcaline, indicate printr-un pH mai mic sau egal cu 2
sau mai mare sau egal cu 11,5.
Frazele care indic riscurile sunt aplicate conform urm toarelor criterii:
R35 Provoac arsuri grave
Dac în timpul unei aplic ri pe pielea s n toas şi intact a unui animal, apare distrugerea
ţesuturilor în profunzimea pielii dup un timp de expunere ce nu dep şeşte trei minute sau dac
un astfel de rezultat este previzibil.
R34 Provoac arsuri
Dac , în timpul unei aplic ri pe pielea s n toas şi intact a unui animal, apar distrugeri
ale ţesuturilor, în profunzimea pielii dup un timp de expunere care nu dep şeşte patru ore sau
dac un astfel de rezultat este previzibil.
Hidroperoxizii organici cu excepţia cazului în care exist dovezi contrare.
- art.7, lit. j : substanţe şi preparate iritante :substanţe şi preparate necorosive care prin
contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie.
Aceste substanţe pot produce inflamaţii ale parţilor anatomice cu care intra în contact şi, în
special, mucoaselor şi sistemului respirator. Caracterul iritant al agenţilor chimici se poate
manifesta:
- la nivelul pielii, prin senzatii de înţep tur , usturime sau arsuri,
- la nivelul ochilor, cu acţiuni diferite în funcţie de produs (acţiunea bazelor este mai
periculoasã decât cea a acizilor), conjunctivite, cheratite şi chiar perturbãri ale vederii
- la nivelul bronhiilor, unde pot produce disconfort respirator însotit sau nu de tuse şi chiar
afecţiuni mai grave cum ar fi edemul pulmonar etc.
Substanţele şi preparatele necorozive sunt clasificate ca iritante şi li se atribuie simbolul
“Xi” şi indicaţia de pericol “iritant” .
R38 Iritant pentru piele-Substanţe şi preparate care provoac o inflamare important a
pielii, care persist pentru cel puţin 24 ore, dup o perioad de expunere care nu dep şeşte patru
ore, determinat la iepuri
Substanţele şi preparatele care provoac o inflamare important a pielii, în timpul unui
contact instantaneu, prelungit sau repetat, pe baza observaţiilor practice la om.
Peroxizii organici, cu excepţia cazului în care exist dovezi contrare.
Parestezia:
Parestezia provocat la om, prin contact cutanat cu pesticide piretrinoide nu este
considerat ca un efect iritant care s justifice clasificarea ca Xi; R38. Totuşi s-a convenit s se
atribuie recomandarea de prudenţ S24 substanţelor care sunt susceptibile s provoace acest
efect.

234
 Leziuni oculare
Frazele de risc urm toare sunt de asemenea atribuite în conformitate cu criteriile date:
R36 Iritant pentru ochi
- Substanţe şi preparate care, în cazul aplic rii pe ochii unui animal, provoac leziuni
oculare importante, care apar în decurs de 72 de ore de la expunere şi persist cel puţin 24 h.
- Substanţe şi preparate periculoase care provoac leziuni oculare importante, pe baza
observaţiilor practice asupra oamenilor.
- Peroxizi organici, cu excepţia cazului în care exist dovezi contrare.
R41 Risc de leziuni oculare grave
- Substanţe şi preparate care, în cazul aplic rii pe ochiul unui animal, provoac leziuni oculare
grave care survin în decurs de 72 de ore şi persist cel puţin 24 de ore.
În cazul în care substanţa sau preparatul este clasificat drept coroziv şi frazele de risc atribuite
R34 sau R35, riscul leziunilor oculare grave este considerat ca fiind implicit şi fraza de risc R41
nu se menţioneaz pe etichet .

Iritarea sistemului respirator

Fraza de risc urm toare este atribuit în conformitate cu criteriile date mai jos:
R37 Iritant pentu sistemul respirator
Substanţele şi preparatele care provoac o iritare grav a aparatului respirator, pe baza:
- observaţiilor asupra oamenilor;
- rezultatelor pozitive obţinute în cursul testelor corespunz toare pe animale
- art.7, lit. k :substanţe şi preparate sensibilizante : substanţe şi preparate care prin inhalare
sau penetrare cutanat pot da naştere unei reacţii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii
prelungite produc efecte nefaste caracteristice.
Sensibilizarea se poate produce ca urmare a inhal rii de substanţe nocive de tipul
izocianaţilor, sau altele asem n toare, în acest caz astmul fiind considerat ca expresie de
hipersensibilitate.
Sensibilizarea se poate produce şi ca urmare a contactului cu pielea al substanţelor
iritante, în acest caz, apariţia dermatitelor de contact alergice fiind considerat expresia
hipersensibiliz rii. Aceste substanţe afecteaz în general mâinile şi antebraţele, p rţi care sunt
cele mai expuse contactului cutanat, dar se pot extinde şi la alte parţi ale corpului. Simptomele
includ uscaciunea pilelii, roşeaţa, sau senzaţia de mânc rime sau mai grav tumefierea, cr parea,
îngroşarea pielii, putând ap rea uneori şi pustule.

Sensibilizare prin inhalare

Substanţele şi preparatele sunt clasificate ca sensibilizante şi caracterizate prin simbolul
“Xn”, indicaţia de pericol “nociv” şi fraza de risc R42, în conformitate cu criteriile menţionate în
continuare.
R42 Poate cauza o sensibilizare prin inhalare
235
 - dac s-a stabilit c substanţa sau preparatul respectiv poate provoca o hipersensibilitate
respiratorie specific la oameni,
- dac substanţa este un izocianat, cu excepţia cazului în care exist dovezi c izocianatul
respectiv nu provoac hipersensibilitate respiratorie.

Dovezi ale efectelor asupra oamenilor

Dovezile care atest c substanţa sau preparatul poate provoca o hipersensibilitate

respiratorie specific , în principiu, se bazeaz pe experienţa asupra oamenilor.
În acest cadru, astmul este considerat ca expresie de hipersensibilitate, dar alte reacţii de
hipersensibilitate precum rinitele şi alveolitele sunt de asemenea luate în considerare.
Manifest rile observate vor trebui s aib caracterul clinic al unei reacţii alergice.
În cazul în care dovezile provenind din datele obţinute la expunerea oamenilor, este
necesar, ca suplimentar, la clasificare, s se ţin seama de urm toarele elemente:
- importanţa populaţiei expuse
- durata expunerii

Sensibilizare prin contact cutanat

substanţele şi preparatele sunt clasificate ca sensibilizante şi caracterizate prin simbolul

“Xi” şi indicaţia de pericol “iritant” şi fraza de risc R43, în conformitate cu criteriile menţionate mai
jos:
R43 Poate cauza o iritare în contact cu pielea.
- studii epidemiologice care relev apariţia dermatitelor de contact alergice cauzate de
substanţe sau preparate.

Alte proprietăţi toxicologice

R29 La contactul cu apa, se degaj gaze toxice

Substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau aerul umed, degaj gaze foarte toxice /
toxice în cantit ţi potenţial periculoase; de exemplu fosfura de aluminiu, pentasulfura de fosfor .
R31 La contactul cu acizii se degaj gaze toxice
Substanţele şi preparatele care reacţioneaz cu acizii degajând gaze toxice, în cantit ţi
periculoase; de exemplu - hipocloritul de sodiu, polisulfura de bariu. În ceea ce priveşte
substanţele utilizate de populaţie este preferabil s se utilizeze fraza de prudenţ S50: “ A nu se
amesteca cu ……..(de precizat de c tre produc tor) “
R32 La contactul cu acizii se degaj gaze foarte toxice
Substanţe şi preparate care reacţioneaz cu acizii degajând gaze toxice , în cantit ţi
periculoase ; de exemplu – s rurile acidului cianhidric,azotura de sodiu. În ceea ce priveşte
substanţele utilizate de populaţie este preferabil s se utilizeze fraza de prudenţ S50 : “ A nu se
amesteca cu ……..(de precizat de c tre produc tor) “
R33 Pericol de efecte cumulative
Substanţe şi preparate susceptibile s se acumuleze în corpul uman şi putând astfel s
dea naştere unei îngrijor ri f r ca aceast acumulare s justifice totuşi utilizarea frazei R48.
R66 Expunerea repetat poate cauza uscarea sau cr parea pielii
Substanţe şi preparate care, datorit usc rii, descuam rii sau cr p rii pielii, dar care nu
corespund criteriilor aplicate frazei R38, pe baza:
- fie a unei observaţii practice consecutive unei manipul ri şi utiliz ri normale
- fie a unor elemente ale unor dovezi certe, privind efectele prev zute asupra pielii.
236
 R67 Inhalarea vaporilor poate provoca somnolenţ şi ameţeal
Substanţe şi preparate volatile care conţin substanţe care, prin inhalare, pot provoca
simptome caracterizate prin depresia sistemului nervos central şi care nu sunt deja clasificate în
funcţie de toxicitatea lor acut în caz de inhalare (R20, R23, R26, R68/20, R39/23 sau R39/26).
4.3. După efectele pe care le au asupra sănătăţii umane
Agenţii periculoşi pot fi :
-art.7, lit. l substanţe şi preparate cancerigene : substanţe şi preparate care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanat pot determina apariţia afecţiunilor cancerigene ori pot creşte
incidenţa acestora;
Agenţii cancerigeni se clasific pe trei categorii, şi anume :
Categoria 1: substanţe cunoscute drept cancerigene pentru om, pentru care exist
suficiente elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauz - efect, între expunerea omului la
asemenea substanţe şi apariţia cancerului.
Categoria 2: substanţe care trebuie asimilate ca substanţe cancerigene pentru om, pentru
care exist suficiente elemente de justificare a unei prezumţii c expunerea omului la asemenea
substanţe poate determina apariţia cancerului.
Categoria 3: Substanţe şi preparate care provoac îngrijorare pentru oameni din cauza
efectelor cancerigene posibile, dar informaţiile disponibile nu permit o evaluare satisf c toare.
Exist informaţii reieşite din studii adecvate pe animale, dar ele sunt insuficiente pentru
clasificarea substanţei în categoria 2.
Se aplic simbolurile şi frazele care indic riscurile speciale dup cum urmeaz :
Categoriile 1 şi 2
Substanţele clasificate drept cancerigene din categoriile 1 şi 2 sunt caracterizate prin
simbolul "T" şi fraza de risc:
R45 Poate cauza cancer
Totuşi, pentru substanţele şi preparatele care prezint risc cancerigen, numai prin
inhalare, de exemplu pulberile, vaporii, gazele (expunerea pe alte c i, de exemplu prin ingerare
sau în contact cu pielea, nu prezint nici un risc cancerigen), este bine s se utilizeze simbolul
"T" şi fraza de mai jos
R49 Poate provoca cancer prin inhalare

Categoria 3
Substanţele clasificate drept cancerigene din categoria 3 sunt caracterizate prin simbolul
"Xn" şi fraza de risc:
R40 Posibil efct cancerigen, dovezi insuficiente.

- art.7, lit.m :substanţe şi preparate mutagene : substanţe şi preparate care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanat pot cauza anomalii genetice ereditare sau pot creşte frecvenţa
acestora.
În ceea ce priveşte clasificarea şi etichetarea şi având în vedere starea actual a
cunoştinţelor, aceste substanţe sunt împarţite în 3 categorii.
Categoria 1: Substanţe cunoscute drept mutagene pentru om. Exist suficiente elemente
pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauz -efect între expunerea omului la astfel de substanţe şi
defectele genetice ereditare.
Categoria 2: Substanţe care trebuie s fie asimilate ca substanţe mutagene pentru om.
Exist suficiente elemente pentru justificarea unei prezumţii ca expunerea omului la astfel de
substanţe poate duce la defecte genetice ereditare.
237
 Categoria 3: Substanţe care pot provoca motive de îngrijorare pentru oameni din cauza
posibilelor efecte mutagene. Studii corespunzatoare de mutagenicitate au furnizat elemente, dar
ele sunt insuficiente pentru clasificarea acestor substanţe în categoria 2.
Se aplic simbolurile şi frazele care indic riscurile speciale dup cum urmeaz :
Categoriile 1 şi 2
Substanţele clasificate drept mutagene din categoriile 1 şi 2 sunt caracterizate prin
simbolul "T" şi fraza de risc:
R46 Poate provoca afecţiuni genetice ereditare
Categoria 3
Substanţele clasificate drept mutagene din categoria 3 sunt caracterizate prin simbolul
"Xn" şi fraza de risc:
R68 Potenţial risc de efecte ireversibile

Comentarii referitoare la clasificarea pe categorii a substanţelor mutagene

Definirea termenilor
O mutaţie este o modificare permanent a num rului sau a structurii materialului genetic
într-un organism, care produce o modificare a caracteristicilor fenotipice ale organismului.
Afecţiunile pot implica numai o gen , un ansamblu de gene sau un cromozom întreg.

238
 Efectele referitoare la genele unice pot rezulta din efectele asupra unei singure gene din
bazele ADN (acid dezoxiribonucleic) (mutaţii punctuale) sau din modific ri profunde, inclusiv
pierderea unui fragment de cromozom, din gen .
Efectele asupra tuturor cromozomilor pot duce la modific ri structurale sau numerice. O
mutaţie a celulelor germinale în organele de reproducere sexual poat fi transmis la urmaşi. Un
mutagen este un agent care amplific apariţia mutaţiilor.
Trebuie remarcat faptul c substanţele sunt clasificate drept mutagene referindu-se, în
mod specific, la defectele genetice ereditare. Totuşi, tipul rezultatelor care duce la o clasificare a
produselor chimice în categoria 3, "inducerea de evenimente genetice importante în celulele
somatice", este, în general, considerat şi ca o alarm pentru o eventual activitate cancerigen .

Categoria 1

Pentru clasificarea unei substanţe în categoria 1, este necesar punerea în evidenţ a

mutaţiilor la om, reieşit din studiile epidemiologice asupra mutaţiei umane. Exemple de astfel de
substanţe nu sunt cunoscute pân acum.
Se recunoaşte c este greu s se obţin date fiabile plecând de la studii asupra incidenţei
mutaţiilor la populaţiile umane sau asupra creşterilor posibile a frecvenţei acestora.

Categoria 2

Pentru clasificarea unei substanţe în categoria 2, trebuie s existe rezultate pozitive

reieşite din studii care s arate: a) efecte mutagene sau b) alte interacţiuni celulare semnificative
pentru mutagenicitate, în celulele germinale ale mamiferelor in vivo sau c) efecte mutagene în
celulele somatice ale mamiferelor in vivo, însoţite de elemente certe care s indice c substanţa,
sau un metabolit semnificativ, atinge celulele germinale.

Categoria 3
Pentru clasificarea unei substanţe în categoria 3, trebuie s existe rezultate pozitive
reieşite din teste, care s arate: a) efecte mutagene sau b) o alt interacţiune celular în raport cu
mutagenitatea, în celulele somatice ale mamiferelor in vivo. Aceasta din urm trebuie, în mod
normal, s fie demonstrat pe baza rezultatelor pozitive reieşite din testele de mutagenicitate
realizate in vitro.

- art. 7, lit. n :substanţe toxice pentru reproducere : substanţe şi preparate care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanat pot produce ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive nonereditare
în progenitur sau pot d una funcţiilor ori capacit ţilor reproductive masculine sau feminine.
În ceea ce priveşte clasificarea şi etichetarea, ţinând seama de starea actual a
cunoştinţelor, aceste substanţe sunt împarţite în 3 categorii:
Categoria 1: Substanţe cunoscute pentru alterarea fertilit ţii la oameni. Exist suficiente
elemente pentru stabilirea existenţei unei relaţii cauz -efect între expunerea omului la astfel de
substante şi alterarea fertilit ţii.
Categoria 2: Substanţe care trebuie asimilate ca substanţe care altereaz fertilitatea la
oameni. Exist suficiente elemente pentru justificarea unei prezumţii c expunerea omului la
asemenea substanţe poate altera fertilitatea.
Categoria 3: Substanţe care provoac îngrijorare în ceea ce priveşte fertilitatea oamenilor.
Se aplic simbolurile şi frazele care indic riscurile speciale de mai jos:

239
 Categoria 1
Pentru substanţele care altereaz fertilitatea oamenilor:
substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 1 sunt caracterizate prin
simbolul "T" şi fraza de risc:
R60 Poate altera fertilitatea
Pentru substanţele care provoac efecte toxice asupra dezvolt rii oamenilor :
substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 1 sunt caracterizate
prin simbolul "T" şi fraza de risc:
R61 Poate provoca efecte nefaste asupra copilului(foetus) în timpul sarcinii.

Categoria 2
Pentru substanţele care trebuie asimilate substanţelor care altereaz fertilitatea oamenilor.
substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 2 sunt caracterizate
prin simbolul "T" şi fraza de risc:
R60 Poate altera fertilitatea
Pentru substanţele care trebuie asimilate substanţelor care provoac oamenilor efecte toxice
asupra dezvolt rii:
substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 2 sunt caracterizate prin
simbolul "T" şi fraza de risc:
R61 Poate provoca efecte nefaste asupra copilului(foetus) în timpul sarcinii.

Categoria 3
Pentru substanţele care prezint îngrijorare pentru fertilitatea speciei umane:
substanţele clasificate drept toxice pentru reproducere din categoria 3 sunt caracterizate
prin simbolul "Xn" şi fraza de risc:
R62 Posibil risc de alterare a fertilit ţii
Pentru substanţele care provoac îngrijorare pentru om, având în vedere efectele toxice posibile
asupra dezvolt rii:
R63 Posibil risc de a d una copilului(foetus) în timpul sarcinii

-art.7, lit. o substanţe şi preparate periculoase pentru mediu

Clasificarea substanţelor şi preparatelor periculoase pentru mediu vizeaz în principal

avertizarea utilizatorului asupra riscurilor pe care aceste substanţe şi preparate le prezint pentru
ecosisteme. Chiar dac criteriile actuale se refer pe larg la ecosistemele acvatice, s-a
recunoscut c unele substanţe şi preparate pot, simultan sau alternativ, s afecteze alte
ecosisteme ale c ror elemente pot merge de la microflora şi microfauna solului, la primate.
Substanţele vor fi clasificate drept periculoase pentru mediu şi li se va atribui simbolul "N",
indicaţia de pericol corespunz toare şi frazele de risc, ţinând seama de criteriile urm toare:

R50 Foarte toxic pentru organismele acvatice, şi

R53 Poate provoca efecte nefaste, pe termen lung asupra mediului acvatic
Substanţele vor fi clasificate drept periculoase pentru mediu şi li se va atribui
simbolul "N", indicaţia de pericol corespunzătoare şi frazele de risc, ţinând seama de
criteriile următoare:
240
R50 Foarte toxic pentru organismele acvatice, şi
R54 Toxic pentru floră
R55 Toxic pentru faună
R56 Toxic pentru organismele din sol
R57 Toxic pentru albine
R58 Poate provoca efecte adverse, pe termen lung, asupra mediului înconjurător
R59 Periculos pentru stratul de ozon

ALEGEREA FRAZELOR PRIVIND RECOMAND RILE DE PRUDEN

Recomand rile de prudenţ (frazele S) sunt aplicate la substanţele şi preparatele

periculoase, pentru unele preparate, sfaturile de prudenţ sunt obligatorii.

S2 A nu se lăsa la îndemâna copiilor

S1 A se păstra sub cheie
S3 A se păstra într-un loc răcoros
S4 A se păstra departe de zonele locuite
S5 A se păstra sub ..... (fabricantul va specifica un lichid potrivit)
S6 A se păstra sub ... (fabricantul va specifica un gaz inert)
S7 A se păstra containerul/recipientul închis ermetic
S8 A se păstra containerul/recipientul la adăpost de umiditate
S9 A se păstra containerul/recipientul într-un loc bine ventilat
S12 A nu se închide ermetic containerul/recipientul
S13 A se păstra departe de hrană, băuturi şi hrană pentru animale
S13 A se păstra departe de hrană, băuturi şi hrană pentru animale
S15 A se păstra departe de căldură
S16 A se păstra departe de orice flacără sau sursă de scântei - Fumatul interzis
S17 A se păstra departe de materiale combustibile
S18 A se manipula şi a se deschide recipientul cu prudenţă
S20 A nu mânca şi bea în timpul utilizării....etc.

4.4. Etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase

Etichetarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase este obligatorie şi se

face în conformitate cu prevederile OUG nr. 200/2000 şi H.G. nr. 490/2002 :
Eticheta trebuie s conţin cel puţin urm toarele elemente :
- numele substanţei sau o denumire recunoscut internaţional ;
- numele, adresa complet , telefonul celui care r spunde de plasarea pe piatţ a substanţei
sau preparatului chimic periculos, respectiv produc torul, importatorul sau distribuitorul ;
- simbolurile referitoare la pericol şi dac este cazul, indicaţii despre pericolele rezultate din
utilizarea acesteia ;
- frazele-tip specifice utiliz rii substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, referitoare la
riscurile associate utiliz rii acesteia ( frazele R );
- frazele-tip de securitate, indicând recomand rile referritoare la prudenţa cu care trebuie
utilizat substanţa sau preparatul chimic periculos ( fraze S );
- atribuirea num rului Comunit ţii onomice Europene din IESCE, dac acesta este alocat.

241
 Ambalarea în vederea plas rii pe piaţ a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
se face cu respectarea prevederilor OUG nr. 200/2000 si a HG nr. 490/2002. Ambalajul poate fi
plasat pe piaţ numai dac sunt respectate urm toarele cerinţe:
- s fie proiectat şi realizat astefel încât s împiedice orice pierdere de conţinut prin manipulare,
transport şi depozitare ;
- materialele din care sunt confecţionate ambalajele şi dispozitivele de etanşare trebuie s fie
rezistente la atacul conţinutului şi s nu formeze compuşi periculoşi cu acesta ;
- ambalajele şi sistemele de etanşare s fie solde şi rezistente pentru a evita orice pierdere şi
pentru a îndeplini criteriile de siguranţ în condiţiile unei manipul ri normale ;
- ambalajele şi sistemele de închidere care dup utilizare se vor reînchide, vor fi proiectate
astfel ca reînchiderea s fie posibil în mod repetat f ra pierderi de conţinut ;
- ambalajul va fi închis iniţial cu un sigiliu a c rui violare s fie vizibil în momentul deschiderii
ambalajului, iar sigilul s fie ireparabil distrus odat cu prima deschidere.
242
 4.5. Semnalizarea de securitate şi sănătate pentru activitatea cu substanţe şi preparate
periculoase

Conform prevederii legii nr. 319/2006 a securit ţii şi s n t ţii în munc , angajatorul are
obligaţia s prevad şi s verifice existenţa semnaliz rii de securitate şi s n tate adecvate
locurilor de munc din unitatea sa.
Modul în care angajatorul realizeaz aceast semnalizare trebuie s fie în concordanţ cu
prevederile HG nr. 971 /2006 privind cerinţele minime de semnalizare de ssm la locul de
munc .
Semanlizarea se poate realiza astfel :
-permanent, prin utilizarea de panouri, culori, etichete ;
-ocazional, prin utilizarea semanlelor acustice, luminoase, optice, comunicxare verbal ,
gesturi semnal.

Panouri de semanlizare :

- panouri de interzicere :

243
- panouri de avertizare :

- panouri de obligativitate :

244
- panouri de salvare sau de prim ajutor :

- panouri privind materialelel sau echipamentele pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

Semnalizarea pe recipiente şi conducte utilizate pentru substanţe şi preparate chimice

periculoase trebuie s se realizeze în conformitate cu porevederile dein anexa nr. 3 la HG nr.
971/2006.

4.6 Depozitarea, manipularea şi transportul substanţelor şi preparatelor chimice

periculoase

Angajatorul r spunde pentru corecta şi buna desf şurare a activit ţilor legate de
depozitarea, manipularea şi transportul agenţilor chimici, ca pentru orice alt activitate,
organizeaz , supravegheaz şi gestioneaz aceast activitate astfel încât s se asigure
securitatea şi s n tatea lucr torilor la locul de munc .
Depozitarea agenţilor chimici se va face astfel încât, pe cât posibil, s se exclud sau s
se evite pericolul de accidentare, incendiu, explozie.
Se recomand întocmirea unui plan de depozitare în care s fie localizat fiecare clas de
produse chimice în funcţie de natura acestora şi cantitatea respectiv .
Rezervoarele sau cisternele fixe trebuie s fie prev zute cu indicator care s permit
controlul nivelului de umplere, s aib cuv de retenţie executat dintr-un material rezistent la
produsul respective, capacitate cel puţin egal cu cea a rezervorului şi care s permit evacuarea
apelor pluviale f r amestecarea cu produsul de pozitat.
Toate rezervoarele şi cisternele fixe ce conţin substanţe sau preparate din categoria
inflamabile trebuie s fie legate la p mânt.

245
 Schema de depozitare a agenţilor chimici în funcţie de pericolele specifice :

“ – “ nu trebuie depozitate împreună

“ 0 “ nu trebuie depozitate împreună decât cu măsuri de precauţie specifice
“ + “ pot fi depozitate împreună

Agenţii chimici corozivi pot distruge ambalajele altor substanţe, de aceea ei trebuie
depozitaţi separate.
În cazul depozitelor închise, acestea trebuie s fie ventilate sufficient. Depozitele trebuie
s aib ventilaţie natural , cu intrare de aer în zona inferioar a înc perii şi ieşire de aer pe
partea opus în zona superioar .
În situaţia în care este necesar ventilaţia mecanic . Aceasta va fi de construcţie sistem
antiex pentru produsele explosive/inflamabile, ca de altfel toate echipamentele utilizate în aceste
depozite.

Etichetarea pentru transport

Containerele, rezervoarele mobile şi alte mijloace utilizate pentru transportul substanţelor
şi preparatelor chimice periculoase vor fi etichetate corespunz tor, respectându-se prevederile
legale în vigoare în acest sens. Exemplu :

246
 5. Căile de pătrundere în organism a agenţilor periculoşi

5.1. Calea respiratorie - inhalare/inspirare.

Substanţele periculoase pot s p trund pe aceast cale de intrare sub form de gaz (oxid
de etilen , diazometan etc.), de vapori (benzen, clorur de vinil etc.), pulberi (siliciu cristalin,
azbest etc.). Mulţi agenţi biologici se transmit prin aer, cum sunt bacteriile din aerul expirat de
bolnavi sau animale, toxinele din grâul muceg it sau aerosolii infecţioşi care conţin agenţi
biologici (recoltarea şi transportul probelor biologice f r precauţii, schimbarea aşternuturilor
bolnavilor, manipularea animalelor de laborator etc.).
Cazurile de îmbolnavire produse prin inhalare sunt cele mai frecvente. Concentraţia unei
substanţe în aerul de respirat depinde de propriet ţile acesteia, cum ar fi volatilitatea sau tendinţa
de transformare în pulberi, precum şi de alţi factori, cum ar fi cantitatea utilizat , temperatura etc.
Dac produsul nu are miros, nu e vizibil şi nu e iritant, inhalarea este insidioas . În funcţie
de caracterul iritant sau coroziv, gazele vor ataca c ile respiratorii superioare şi chiar pl mânul
(clorul-Cl2, bioxidul de sulf - SO2, fosgenul, oxidul de carbon - CO). Oxidul de carbon (CO) intr
în concurenţ cu oxigenul (O2) şi hemoglobina producând intoxicaţii, dureri de cap şi, în funcţie
de doz şi durat , poate provoca moartea.
Vaporii de solvenţi sunt mai mult sau mai puţin percepuţi în funcţie de caracteristicile
solventului. Pot provoca iritaţii ale c ilor respiratorii superioare sau vor coborâ, fiind preluaţi de
sânge, cu efect asupra ficatului şi sistemului nervos.
Pulberile, în funcţie de m rimea particulelor, prin inhalare, pot intra în bronhii şi în alveolele
pulmonare. Când pulberea patrunde în pl mâni produce efecte toxice la nivel respiratoriu, putând
cauza boli profesionale de tipul azbestozei sau silicozei.
Unele pulberi pot trece dincolo de alveolele pulmonare şi pot fi transportate în sânge, cum
este cazul pulberii de plumb care nu are efect la nivel respiratoriu, dar prin circulaţia sanguin
încarc organismul cu Pb.
Inhalarea pulberilor care conţin bioxid de siliciu liber cristalin (cuart) poate implica riscul
distrugerii treptate a pl mânilor – silicoz . De regul , silicoza se instaleaz la 10-30 de ani din
momentul în care începe expunerea la pulberi cu conţinut de cuart. Boala nu este vindecabil , iar
în stadiu avansat ea conduce la sl birea inimii şi riscuri crescute de îmboln vire de tuberculoz .

5.2. Calea digestivă - ingestie (înghiţire)

Contaminarea pe cale digestiv cu agenţi chimici este mai rar la locul de munc şi se
poate produce prin înghiţirea accidental a unor lichide sau solide, drumul intoxicaţiei fiind gura,
esofagul, sistemul digestiv, iar daca produsul este foarte agresiv acesta poate s treac prin ficat
şi s intre în sistemul sanguin şi de aici s fie redistribuit c tre ochi, sistemul nervos etc. (de ex.
ingestia de s ruri anorganice de mercur poate provoca otr vire cu mercur)
Aceste accidente se produc, în cele mai multe cazuri, prin refolosirea ambalajelor de
produse chimice pentru ambalarea produselor alimentare, prin nerespectarea regulilor de igien
a mâinilor şi/sau prin fumatul, b utul şi mâncatul la locul de munc poluat.

5.3. Calea cutanată - transcutanată şi/sau percutanată

Calea transcutanat se refer la faptul c agentul patrunde prin piele, prin difuziune, far
s existe o leziune a epidermei, iar calea percutanat face referire la noţiunea de p trundere a
agentului prin piele, ca urmare a unei ruperi a ţesutului epidermic.
247
 Substanţele chimice periculoase pot intra în contact cu stratul superficial al pielii sau cu
epiderma, în care caz se produce contactul cu vasele de sânge, efectele fiind locale, sau cu
derma care este puternic vascularizat şi, în acest caz, se poate produce trecerea în sange şi
substanţa toxic poate fi condus la rinichi, ficat, sistem nervos. De exemplu, fenolul trece rapid
în derm în timp ce alte substanţe p trund încet şi dificil, dar toate p trund în derm când
contactul este prelungit.
Contactul solvenţilor organici cu pielea, în cazul operaţiilor de degresare f r m nuşi,
poate produce iritaţii, eczeme sau dermatite de contact, precum şi dureri de cap, tulbur ri
digestive, chiar dac s-a facut protecţie respiratorie.
Trebuie s se ţin cont de faptul c efectul unei substanţe se poate accentua în cazul în
care utilizarea acesteia presupune înc lzirea ei. În cazul utiliz rii unor substanţe care pot cauza
probleme de s n tate chiar şi în urma expunerii la cantit ti mici, este important s se aib în
vedere c pot r mâne urme de substanţ chiar şi pe ambalaj.

Primul ajutor acordat în caz de stropire sau imprastiere a substanţelor

agresive

Contactul cu pielea

Substantele agresive atac pielea, p trunzând adânc. O regul important este aceea c
substanţele alcaline cauzeaz leziuni mai grave despicând stratul de gr sime şi proteine,
p trunzând adânc. Acizii coaguleaz proteinele, ceea ce limiteaz într-o oarecare m sur
penetrarea.
O ran cu caracter ulcerat poate fi recunoscut prin apariţia unei roşeţe a pielii, care apoi
poate deveni vezicul şi /sau necroz . Uneori, leziunile sunt vizibile pe piele dup c teva ore.
Pot, de asemenea s apar simptome generale de intoxicaţie, printre altele modificarea ph-ului
organismului. Intoxicaţiile pot cauza de asemenea leziuni hepatice sau renale.
Este foarte important ca porţiunea afectat s fie sp lat de substanţa agresiv folosindu-
se cantit ţi mari de ap . Imbr c mintea de protectie sau de lucru trebuie de asemenea înl turat
urgent. Sp larea trebuie s dureze mult timp. Este important ca persoanele care acord ajutor s
fie ferite de contactul cu substanţa agresiv , de ex. cu îmbr c mintea persoanei stropite.

Contactul cu ochii

Stropirea în ochi cu o substanţ agresiv sau foarte iritant poate afecta cu uşurinţ
corneea.
Leziunile profunde ale globului ocular duc de cele mai multe ori la pierderea vederii.
Stropirea ochilor cu substante agresive sau iritante cauzeaz roşeaţ , umfl turi şi dureri
puternice. Muşchii globului ocular au contracţie reflexa.
Este esenţial s se efectueze o sp lare foarte rapid a corneei şi o cl tire cu ap sub
pleoape timp îndelungat pentru a îndep rta substanţa.
Dac exist particule solide sub pleoap , trebuie s se încerce o eliminare a acestora prin
cl tire. Totuşi cl tirea îndelungat cu ap rece este dureroas . Procesul devine mai suportabil,
dac apa are o temperatur moderat , preferabil cca. 20-30 grade. Este important totuşi s se
aib grij ca apa s nu se înc lzeasc prea mult.
Cl tirea ochilor are efect maxim, dac se asigur trei condiţii:
- cl tirea se efectueaz imediat. Este singura modalitate de a preveni sau limita leziunile mai
grave, şi orice secund poate fi hot râtoare.
- cl tirea este îndelungat
248
- ochiul trebuie menţinut larg deschis în timpul cl tirii
Lentilele de contact trebuie înl turate când se efectueaz cl tirea deoarece împiedic o cl tire
eficient , agravând astfel o eventual leziune ocular .

După stropirea ochilor cu substanţe agresive

Cl tiţi imediat cu un jet uşor de ap sau cu un lichid de cl tire a ochilor timp de cel puţin 15
minute. Tineţi ochiul larg deschis în timpul cl tirii pentru a împiedica p trunderea unor corpuri
str ine.
Dup prima cl tire, persoana r nit trebuie transportat la spital. În cazul stropirii cu baze,
cl tirea trebuie s continue şi în timpul transportului. Cl tirea este foarte important dac distanţa
pân la cel mai apropiat spital este mare. In acest caz trebuie s existe un num r suficient de
recipiente cu lichid pentru cl tirea ochilor astfel încât acestea s ajung pân la spital.
În cazul în care rezerva de ap nu este suficient pentru toat perioada transportului, este
preferabil s se cl teasc ochii personei afectate cu un jet mai mic, astfel încât procesul de cl tire
s poat continua pe toat durata transportului, decât s se efectueze o cl tire cu cantit ţi mari
de ap , epuizându-se astfel rezervele înainte de a ajunge la destinaţie.

După stropirea ochilor cu substanţă iritantă

Cl tiţi imediat cu jet uşor de ap sau lichid de cl tire a ochilor timp de cel puţin 5 minute.
Dac tulbur rile persist (usturimi puternice, durere, sensibilitate la lumin , afectarea vederii),
continuaţi cl tirea şi contactaţi spitalul sau doctorul.

6. Riscuri asociate agenţilor chimici periculoşi

6.1. Simbolizarea pericolelor asociate substanţelor chimice periculoase

Pericolul este “proprietatea intrinsec a unui agent de a afecta negativ starea de
s n tate“.
Categoriile de pericol ale substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precum şi
simbolurile corespunz toare, sunt cele prezentate în anexa 4 a Normelor metodologice de
aplicare a Ordonanţei de Urgenţ a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi
ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobat prin HG. 490/2002.
Cele 10 simboluri grafice de avertizare sunt aliniate prevederilor europene în domeniu şi
vor fi obligatoriu plasate pe etichetele substanţelor şi preparatelor chimice periculoase al turi de
frazele de risc de tip R.
Simbolul grafic de avertizare este compus din simbolul de pericol, constituit dintr-o
pictograma imprimat cu negru pe fond galben-oranj, semnul grafic exprimat prin o liter sau
dou (F, Xn etc) şi indicaţia de pericol care se exprim prin unu sau mai multe cuvinte (foarte
toxic, coroziv).
Frazele de risc de tip R exprim riscul care poate apare în urma expunerii.

Simbolurile grafice de avertizare a pericolelor şi semnificaţia lor

Riscurile asociate agenţilor periculoşi risc: probabilitatea ca un agent periculos s afecteze

starea de securitate şi s n tate, în condiţiile utiliz rii lui şi/sau expunerii la acesta.

249
 Riscurile pe care le prezinta agenţii chimici şi biologici periculoşi pentru securitatea şi
s n tatea lucr torilor sunt în funcţie de pericolul potenţial al agentului şi de durata şi intensitatea
expunerii.
RISC = PERICOL x EXPUNERE

Riscurile legate de utilizarea unei substanţe chimice periculoase depind parţial de

caracteristicile substanţei, parţial de modul în care aceasta este utilizat .
Informaţiile privind produsele chimice achiziţionate pot fi de regul obţinute de la cel care a
lansat produsul pe piaţ .
Angajatorul este cel care decide dac informaţiile obţinute de la furnizor sunt suficiente
pentru utilizarea efectiv .
Poate fi necesar obţinerea de informaţii suplimentare sau efectuarea unor cercet ri
proprii. Dac exist o expunere semnificativ , acest lucru presupune cunoştinţe aprofundate
despre riscurile aferente utiliz rii substantei la care eşti expus.
Când utilizarea implic degajarea unor substanţe chimice periculoase de pe un strat
exterior sau material, de exemplu la înc lzire sau polizare, trebuie evaluat dac stratul exterior
sau materialul conţine o substanţ care necesit adoptarea unor m suri suplimentare de
protecţie.
Riscurile şi consecinţele acestora asupra securit ţii şi s n t ţii lucr torilor, asociate
pericolelor pe care le prezint substanţele periculoase, sunt:

6.2. Riscuri fizico-chimice: asociate agenţilor chimici F+- extrem de inflamabile, F -foarte
inflamabil, E - explozivi, O - oxidanţi, C – corozivi.
Aceste riscuri pot fi consecinţe ale expunerii la substanţe care, prin propriet ţile lor fizico-
chimice, prezint pericol de incendiu - explozie şi/sau de intoxicaţii acute profesionale.
Acest risc este luat în considerare de majoritatea angajatorilor datorit faptului c este cel
mai cunoscut prin efectele lui. Un incendiu sau o explozie antreneaz întotdeuna un num r mare
de persoane direct sau indirect implicate la locul de munc , intervenţii ale unor echipe
specializate din afara unit ţii (echipe de pompieri profesionişti, medici de urgenţ etc), este uneori
amplu mediatizat de presa audio/scris şi aduce atingere imaginii unit ţii respective.
Consecinţele asupra securit ţii lucr torilor pot fi v t m ri violente ale organismului de tipul
leziunilor, arsurilor, lovirilor cu corpuri proiectate şi/sau intoxicaţia acut profesional .

6.3. Riscuri toxicologico-biologice: asociate agenţilor chimici T+ - foarte toxic, T - toxic,

Xn - nociv,
Consecinţele asupra s n t ţii lucr torilor expuşi la aceşti agenţi chimici periculoşi sunt
îmboln virile cronice de tipul cancerelor, alergiilor.
Cancerele obişnuite de origine profesional cuprind:
- cancerul cavit ţii nazale, generat de pulberile de lemn de esenţ tare şi praful de
nichel, care afecteaz lucr torii din domeniul forestier, al prelucr rii lemnului, respectiv, finisarea
metalelor;
- leucemia, datorat expunerii la benzen, un solvent utilizat la obţinerea combustibililor şi
diferitelor alte produse ;
La producerea cancerului concur mai mulţi factori, cum ar fi factorii genetici, unele
substanţe chimice, razele ionizante şi infecţiile.
Factorii de mediu trebuie s acţioneze cel puţin 5-10 ani, de obicei îns un timp mai
îndelungat, înainte s apar o tumor malign .
Printre substanţele / factorii cancerigeni cunoscuţi se num r hidrocarburile aromatice
policiclice, aminele aromatice, substanţele alchilante, azbestul, clorura de vinil, etilenoxidul,
pulberile de lemn, radonul şi a
250
 Prevenirea cancerului profesional se face în primul rând printr-o expunere redus la
factorii cancerigeni.

6.4. Risc de sensibilizare: asociat agenţilor Xi-iritanţi şi nocivi Xn.

Substanţele iritante (Xi) provoac sensibilizare prin contact cutanat, efectul fiind în acest
caz dermatitele de contact alergice.
Substanţele nocive (Xn) provoac , în general, sensibilizare prin inhalare, efectul fiind
manifest ri cu caracter clinic al unei reacţii alergice, astm, rinit sau alveolit .
Agenţii sensibilizanţi cei mai întâlniţi la locul de munc nu sunt clasificaţi sau etichetaţi ca
atare. Mulţi sunt de origine natural fiind, în principal, vorba de proteine şi agenţi biologici.

6.5. Prevenirea riscurilor asociate agenţilor periculoşi la locul de muncă

Aceasat prevedere este obligaţia legal a angajatorului şi instrumentul principal în
asigurarea obiectivului managementului în domeniul securit ţii şi s n t ţii în munc .
Pentru prevenirea riscurilor datorate expunerii la agenţi periculoşi la locul de munc ,
angajatorul va ţine cont de toate propriet ţile periculoase ale agenţilor periculoşi (chimici, azbest,
agenţi cancerigeni şi mutageni şi biologici) prezenţi la locul de munc , de intensitatea expunerii şi
de condiţiile de lucru, respectând urm toarele obligaţii legale:
- identificarea prezenţei agenţilor chimici periculoşi la locul de munc ;
- evaluarea riscurilor pe care aceste substanţe periculoase le prezint pentru securitatea şi
s n tatea lucr torilor;
- aplicarea principiilor generale de prevenire a riscurilor, precum şi a m surilor speciale
aplicabile cazurilor de accidente de munc , incidente sau urgente, în scopul diminu rii
num rului de accidente de munc şi îmboln viri profesionale, prin m suri tehnice şi
organizatorice;
- informarea lucr torilor despre substanţele periculose utilizate la locul de munc şi riscurile
la care sunt expuşi;
- consultarea şi implicarea lucr torilor în luarea deciziilor privind prevenirea riscurilor
asociate agenilor chimici periculoşi;
- supravegherea continu a st rii de s n tate a lucr torilor expuşi în mediul de munc ;
- respectarea interdicţiilor privind utilizarea anumitor substanţe periculoase;
- informarea autorit ţilor competente: inspectoratul teritorial de munc , direcţia de s n tate
public , pentru activit ţi speciale cu azbest,
Identificarea pericolelor datorate prezenţei agenţilor periculoşi la locul de munc ,
presupune identificarea şi inventarierea agenţilor chimici utilizaţi în activit ţile curente din unitate
sub forma materiilor prime, a produselor intermediare sau finite, a agenţilor generaţi din diferite
activit ţi, precum fumul de sudur , pulberile de lemn, pulberile de azbest, pulberile de f in ,
vaporii de solvenţi, ceaţa de ulei etc., a celor proveniţi accidental din emisii, sc p ri, scurgeri.
De asemenea, vor fi identificate activit ţile care implica agenţi chimici periculoşi, adic
orice proces de munc în care sunt utilizaţi sau se intenţioneaz utilizarea agenţilor chimici.
Angajatorul va avea în vedere şi identificarea principalelor surse de risc, luând în
considerare factorii de risc proprii executantului : erori, omisiuni sau acţiuni greşite (executare
defectuoas de operaţii, comenzi, manevre etc, efectuarea de operaţii neprev zute prin sarcin
de munc , neutilizarea echipamentelor de protecţie), factorii de risc proprii sarcinii de muncă:
solicitare fizic (efort static, poziţii de lucru forţate sau vicioase, efort dinamic), solicitare psihic
(ritm de munc mare, decizii dificile în timp scurt, operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de
complex etc., monotonia muncii), precum şi unii factorii de risc proprii mijloacelor de producţie.

251
 Din activitatea de investigare/identificare rezult o serie de date, ce vor fi folosite în etapa
urm toare de evaluare a riscurilor, şi anume:
- lista substanţelor şi preparatelor chimice periculoase ;
- cantit ţile de agenţi chimici periculoşi folosiţi sau emişi ;
- lista locurilor de munc şi a activit ţilor care implic substanţe şi preparate chimice
periculoase ;
- lista lucr torilor expuşi în mod curent sau în cazul operaţiilor de curaţenie, de intervenţii,
revizii şi reparaţii.
Angajatorul trebuie s fac dovada c a efectuat aceast investigare, iar în cazul în care
se constat prezenţa substanţelor şi preparatelor chimice periculoase la locul de munc , acesta
are obligaţia, conform Normelor Generale de Protecţie a Muncii, s evalueze orice risc referitor la
securitatea şi s n tatea lucr torilor, care decurge din prezenţa lor.

6.6. Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor pe care substanţele şi preparatele chimice periculoase le prezint
pentru securitatea şi s n tatea lucr torilor, se va efectua luând în considerare propriet ţile lor
periculoase şi informaţiile date de furnizor, produc tor sau alte surse, nivelul, tipul şi durata
expunerii, dar şi condiţiile de lucru cu astfel de agenţi, inclusiv informaţii referitoare la cantit ţile
utilizate, valorile limit de expunere profesional sau valorile limit biologice şi concluziile
referitoare la supravegherea st rii de s n tate, atunci când sunt disponibile.
Angajatorii pot afla informaţii despre propriet ţile periculoase ale substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase, despre pericolele asociate şi unele m suri de prevenire
consultând:
- eticheta produsului;
- fişa tehnic de securitate;
- medicul de medicina muncii;
- instituţii şi specialişti în domeniu.
Eticheta produselor permite identificarea agentului chimic, a pericolelor şi a riscurilor,
precum şi a unor m suri de securitate.

7. Fişa tehnică de securitate

Fişa tehnic de securitate reprezint o surs de informare pentru angajator şi ofer

informaţii reale, disponibile, necesare pentru luarea m surilor de protecţie a securit ţii şi s n t ţii
lucr torilor la locul de munc .
Fişa tehnic de securitate este trimis , la prima livrare a substanţelor şi preparatelor
periculoase sau chiar înainte de aceast livrare, de c tre produc tor, importator sau distribuitor
( OUG 200/2000 privind clasificarea, etichetarea, şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculase ).
Fişa tehnic de securitate a produsului ofer informaţii privind propriet ţile periculoase şi
riscurile, recomand ri privind unele m suri de prevenire şi mijloace de protecţie, mijloace de
intervenţie în caz de accident etc. Informaţiile conţinute în fişele tehnice de securitate pot
constitui punctul de plecare în demersul de identificare a pericolelor la care sunt expuşi luc ratorii
şi a m surilor de ţinere sub control care se impun. M surile de securitate recomandate în fişele
tehnice de securitate trebuie adaptate condiţiilor specifice fiec rui loc de munc .
Fişa tehnic de securitate va fi redactat în limba româna de c tre furnizor pentru fiecare
substanţ sau preparat periculos şi va purta data ultimei actualiz ri. Angajatorul va pune fişa

252
tehnic de securitate la dispoziţia medicului de medicina muncii care supravegheaz starea de
s n tate a lucr torilor expuşi şi la dispoziţia lucr torilor pentru informare.
Fişa Tehnic de Securitate conţine obligatoriu 16 rubrici referitoare la:
1. Identificarea produsului şi a societăţii
2. Compoziţia/clasificarea
3. Proprietăţile periculoase
4. Primul-ajutor
5. Măsurile în caz de incendiu
6. Măsurile în caz de scăpări accidentale
7. Depozitarea şi manipularea
8. Limitarea expunerii/ măsuri individuale de protecţie
9. Proprietăţile fizice şi chimice
10. Stabilitatea chimică şi reactivitatea
11. Informaţiile toxicologice
12. Informaţiile ecotoxicologice
13. Manipularea reziduurilor/deşeurilor
14. Informaţiile privind transportul
15. Prevederile legale în domeniu
16. Alte informaţii

Pentru agenţii chimici periculoşi la locul de munc , valorile limit de expunere profesional
reprezint concentraţia agentului respectiv în aerul respirat de lucr tori în mediul de munc , pe o
perioad determinat , care nu altereaz starea de s n tate, chiar dac uneori pot apare
modific ri fiziologice reversibile şi tolerabile.
Valorile limit de expunere profesional pot fi obligatorii, ceea ce înseamn c trebuie
respectate întocmai, constituind o indicaţie privind limitele care nu trebuie dep şite. Ele sunt
utilizate în evaluarea calit ţii aerului şi pot constitui informaţii importante în alegerea produselor,
în alegerea metodei de lucru, în evaluarea riscurilor şi stabilirea m surilor de prevenire a inhal rii
noxelor (dimensionarea dispozitivelor de ventilaţie, de neutralizare şi reţinere).
Normele Generale de Protecţie a Muncii stabilesc în anexa nr.31 valori limit de expunere
profesional , obligatorii, pentru un numar de 591 agenţi chimici, în anexa nr. 32 valori limit
admisibile pentru un num r de 25 de tipuri de pulberi, iar în anexa 33 limite biologice tolerabile
pentru 52 de agenţi chimici.
În mod periodic şi ori de câte ori se produce vreo schimbare în condiţiile care pot afecta
expunerea angajaţilor, angajatorul trebuie s dispun efectuarea de m sur ri ale concentraţiilor
în atmosfera mediului de munc .
Atunci când o valoare limit de expunere profesional este dep şit , angajatorul trebuie s
identifice cauzele acestei dep şiri, s informeze angajaţii implicaţi şi/sau reprezentanţii lor în
unitate cât mai rapid posibil asupra acestei dep şiri şi asupra cauzelor ei, s consulte angajaţii
şi/sau reprezentanţii acestora asupra m surilor ce trebuie luate sau, în caz de urgenţ , s
dispun m surile cele mai adecvate pentru remedierea situaţiei în timp cât mai scurt posibil.
Este interzis continuarea lucrului în zonele afectate pân la luarea m surilor adecvate
pentru protecţia angajaţilor. Pentru a verifica eficienţa m surilor dispuse, se va realiza imediat o
nou m surare a concentraţiei de noxe în mediul de munc .
Instituţiile care au în structur laboratoare abilitate pentru efectuarea determin rilor de
noxe profesionale sunt:
- autorităţile de s n tate public judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- clinicile de medicina muncii sau boli profesionale;
- Inspecţia Muncii, prin Centrul de Monitorizare a Unit ţilor cu Risc Profesional ;
253
 - Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru Darabont ;
- alte laboratoare abilitate de Ministerul S n t ţii şi recunoscute de Ministerul Muncii,
Solidarit ţii Sociale şi Familiei.
Pentru fiecare angajator, respectarea valorilor limit de expunere profesional trebuie s
fie un obiectiv minimal, obligaţia lui legal fiind de a reduce nivelul de expunere la cea mai mic
valoare ce poate fi atins .
Angajatorii pot accesa paginile de internet ale:
- Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru
Darabint Bucureşti , www.protecţiamuncii.ro ;
- Agenţiei Naţionale pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase,
www.anspcp.ro ;

8. Masuri specifice de protecţie, prevenire şi supraveghere

la locurile de muncă

Riscurile generate de agenţii chimici, agenţi cancerigeni sau mutageni sunt determinate
al turi de caracteristicile agenţilor periculoşi şi de gradul de expunere.
Evaluarea expunerii la substanţele periculoase identificate se face luând în considerare
natura şi tipul expunerii (expunere la agenţi cancerigeni şi mutageni, prin inhalare, ingestie,
absorbţie cutanat etc.), gradul de expunere şi durat (exemplu: zilnic, s pt mânal, lunar, o dat
pe zi, mai multe ore pe zi etc. ), condiţiile în care se produce expunerea lucr torilor (se vor
examina spaţiul şi modul de operare : manual, mecanizat, în vas închis, la cald etc.), precum şi
efectele combinate ale mai multor substanţe periculoase utilizate simultan şi riscurile aferente.

Evaluarea riscului, în conformitate cu prevederile Normelor Generale de Protecţie a

Muncii, se face:
- obligatoriu înaintea începerii unei activit ţi noi;
- pentru toţi agenţii chimici prezenţi, în combinaţie sau pentru toţi agenţii biologici
periculoşi (aparţinând mai multor grupe), prezenţi la locul de munc ;
- pentru toate locurile de munc ;
- pentru toate activit ţile, inclusiv cele de întreţinere, reparaţii ;
- pentru toate activit ţile care implica riscul expunerii la agenţi chimici ( agenţi
cancerigeni şi/sau mutageni );
- periodic şi, obligatoriu, la orice modificare a condiţiilor de lucru care pot influenţa
expunerea angajaţilor la agenţi cancerigeni şi/sau mutageni ;
Evaluarea riscului trebuie prezentat în form corespunz toare şi actualizat permanent,
mai ales atunci când au intervenit schimb ri tehnologice semnificative sau rezultatele st rii de
s n tate o impun.
Rezultatul evalu rii riscului poate releva un risc redus pentru securitatea şi s n tatea
lucr torilor expuşi, caz în care angajatorul are obligaţia de a aplica m suri generale de protecţie,
prevenire şi supraveghere, sau un risc ridicat, caz în care angajatorul are obligaţia de a aplica
m suri specifice de protecţie, prevenire şi supravghere.
Evaluarea riscurilor trebuie revizuit ori de câte ori se modific tehnologiile de lucru, se
introduc agenţi chimici noi sau se adapteaz un proces tehnologic, dup un accident sau incident
periculos, dac valorile limit de expunere profesional au fost dep şite şi s-au luat m suri

254
tehnice pentru reducerea lor, dac rezultatele supravegherii st rii de s n tate a lucr torilor au
relevat alter ri ale st rii de s n tate şi, oricum, periodic.
M surile specifice de protecţie, prevenire şi supraveghere pentru eliminarea sau
reducerea la minimum a riscului sunt m surile pe care angajatorul are obligaţia s le aplice la
locul de munc în cazul în care evaluarea riscului a demonstrat existenţa unui risc crescut pentru
securitatea şi s n tatea lucr torilor ca urmare a expunerii la genţi cancerigeni şi mutageni.

255
 M surile pentru eliminarea sau reducerea riscurilor la care sunt expuşi lucr torii la locul de
munc depind de pericolul chimic specific.
Cea mai eficient m sur specific de protecţie şi primul pas în prevenirea sau
supravegherea riscurilor legate de expunerea la agenţi periculoşi este eliminarea riscului, prin
înlocuirea agentului periculos (chimic, cancerigen, ) cu un agent chimic sau cu un proces
tehnologic care nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru securitatea şi s n tatea
lucr torilor.
Eliminarea sau substituirea unui agent periculos sau a unui proces tehnologic presupune,
aşa cum arat bunele practici europene puse la dispoziţie angajatorilor, trei faze, şi anume:
identificarea tuturor alternativelor posibile de înlocuire sau eliminare, compararea alternativelor
din punct de vedere al riscurilor evaluate pentru fiecare şi adoptarea deciziei pe baza analizei
implicaţiilor privind calitatea mediului de munc , a calit ţii produselor şi a mediului înconjur tor, a
costurilor implicate de eventualele investiţii necesare aplic rii noii tehnologii sau a celor necesare
nevoilor de instruire a personalului pentru utilizarea noului produs.
În cazul în care angajatorul urm reşte înlocuirea unui agent chimic periculos cu unul mai
puţin periculos, analiza comparativ a alternativelor se poate referi, de exemplu, la înlocuirea
unui produs pulbere cu unul sub form de granule, past sau soluţie, sau a unui produs volatil cu
altul mai puţin volatil etc.
Eliminarea sau substituirea unor produse periculoase sau a unor tehnologii periculoase
aduce avantaje tuturor factorilor implicaţi în respectivul proces productiv şi pot contribui la
îmbunat ţirea imediat sau pe termen lung a st rii de s n tate a lucr torilor expuşi, la reducerea
costurilor prin reducerea absenţelor motivate de boal etc.
În cazul în care eliminarea sau substituirea pericolului nu este posibil , se va urm ri
reducerea riscului la minimum şi ţinerea lui sub control prin conceperea unor procese de munc
şi de control corespunz toare, care s permit reducerea expunerii.
Angajatorul va urm ri, de asemenea, dotarea locurilor de munc cu materiale şi
echipamente adecvate pentru lucrul cu agenţi periculoşi, care s permit prevenirea sau
reducerea cât mai mult posibil a gener rii de noxe şi/sau emiterea de noxe chimice în atmosfera
mediului de munc , în special, de noxe cancerigene şi mutagene.
Se va acorda prioritate m surilor colective de protecţie la sursa de risc, capabile s
asigure protecţia unui num r mare de lucr tori la locul de munc . În acest sens, se recomand
procesarea în sistem închis, prin închiderea utilajelor în carcase în care se creaz depresiune,
automatizarea proceselor, ventilarea general , dotarea utilajelor cu paravane şi ecrane de
protecţie împotriva stropilor, dotarea cu sisteme locale de captare, reţinere şi neutralizare a
noxelor degajate în procesul tehnologic, dotarea cu aparatur de m sur şi control al parametrilor
tehnologici şi de prevenire şi avertizare a st rilor de pericol.
Odat implementate aceste m suri tehnice, este foarte important ca angajatorul s asigure
cadrul necesar pentru menţinerea acestora în stare de funcţionare şi la parametrii proiectaţi. În
acest sens, angajatorul va elabora şi implementa proceduri de întreţinere care s asigure
securitatea şi s n tatea angajaţilor în procesul de munc .
În organizarea sistemelor de munc , angajatorul va urm ri reducerea la minimum a
num rului de angajaţi expuşi sau care pot fi expuşi, în special, în cazul activit ţilor de întreţinere,
reparaţii, revizii, unde expunerea lucr torilor la noxe este semnificativ crescut , ţinând cont de
acest lucru mai ales în cazul agenţilor cancerigeni sau mutageni care pot provoca, în funcţie de
cantitatea inhalat , înghiţit sau p truns prin piele, efecte ireversibile asupra st rii de s n tate
chiar dup o singur expunere.
Pentru efectuarea lucr rilor de reparaţii, intervenţii, revizii care prezint risc de accidente
de munc sau îmboln viri profesionale, angajatorul va întocmi permise de lucru, care atest
realizarea m surilor de protecţie necesare efectu rii operaţiilor în condiţii de securitate şi va
desemna personalul de specialitate, pe tipuri de operaţii, specificat în permis şi instruit şi/sau
256
autorizat în acest scop. Prin m suri organizatorice, angajatorul va urm ri şi reducerea la
minimum a duratei şi intensit ţii de expunere, precum şi reducerea cantit ţii de agent chimic şi
biologic prezent la locul de munc .
Pentru toţi lucr torii şi, în special, pentru cei expuşi la riscuri chimice, angajatorul va
asigura m suri corespunz toare de igiena la locul de munc , mai ales în cazul agenţilor
cancerigeni unde este obligatorie cur ţarea regulat a pardoselilor, pereţilor şi altor suprafeţe,
delimitarea zonelor de risc şi utilizarea unor indicatoare de securitate adecvate, inclusiv
indicatorul "fumatul interzis", în zonele în care angajaţii sunt expuşi sau exist probabilitatea de
expunere la agenţi cancerigeni sau mutageni. La locurile de munc se vor utiliza panouri de
semnalizare şi avertizare adecvate pentru riscurile chimice şi biologice, conform prescripţiilor de
semnalizare.
Tot ca m suri generale de prevenire a riscurilor, angajatorul va asigura elaborarea şi
implementarea de proceduri adecvate de lucru, manipulare, depozitare, transport în siguranţ la
locul de munc al agenţilor chimici.
Se vor avea, de asemenea, în vedere şi deşeurile care conţin agenţi chimici, agenţi
cancerigeni şi mutageni, care vor fi tratate conform reglementarilor în vigoare referitoare la
deşeuri toxice şi periculoase.
Fiecare m sur general de protecţie, prevenire sau supraveghere, implementat în
procesul de munc , se va monitoriza din punct de vedere al eficienţei, pentru a depista orice
tendinţ de deteriorare în timp.
Pentru cazurile în care m surile tehnico-organizatorice adoptate şi puse în aplicare la locul
de munc nu rezolv reducerea expunerii la valori ale agenţilor chimici f r risc pentru s n tatea
lucr torilor, se vor aplica m suri individuale de protecţie prin acordarea de echipamente
individuale de protecţie adecvate şi în cantit ţi suficiente.
Echipamentul individual de protecţie trebuie ales în funcţie de propriet ţile periculoase ale
agenţilor utilizaţi, de tipul sarcinii de munc . Trebuie elaborate proceduri şi asigurate condiţiile
pentru verificarea şi cur ţarea echipamentului înainte şi dup fiecare utilizare, dezinfectarea,
depozitarea, controlul, repararea sau schimbarea înaintea unei noi utiliz ri în cazul în care
prezint defecţiuni şi întreţinerea periodic a echipamentelor individuale de protecţie, în special, a
m ştilor de protecţie respiratorie. Echipamentele de protecţie individuale, aşa cum le ar t şi
numele, trebuie utilizate de c tre un singur lucr tor, fiind interzis folosirea acestuia şi de alte
persoane. Îmbr c mintea de lucru şi echipamentele de protecţie, care pot fi contaminate de
agenţi biologici, trebuie s fie scoase atunci când angajatul p r seşte zona de lucru şi trebuie
p strate separat de alt îmbr c minte, s fie dezinfectate şi cur ţate sau, la nevoie, distruse.
Angajatorul va asigura condiţii pentru igiena personal a lucr torilor prin amenajarea de
vestiare speciale pentru echipamentul de lucru sau de protecţie, separat de îmbr c mintea
personal , grupuri sanitare şi duşuri curate, corespunz toare, instruirea şi informarea lucr torilor
s nu m nânce, s nu bea şi s nu fumeze în zonele de lucru în care exist riscul contamin rii cu
agenţi cancerigeni, mutageni .
Se vor acorda, de asemenea, materiale igienico-sanitare, la recomandarea medicului de
medicina muncii, inclusiv creme pentru protecţia pielii, luând în considerare tipul contaminanţilor
care pot fi uleioşi, graşi sau lipicioşi, cum este cazul r şinilor, adezivilor sau lacurilor, folosirea
m nuşilor de protecţie, protecţia împotriva razelor ultraviolete şi a stropilor de metal încins
rezultaţi la sudare.
M suri speciale pentru cazuri de accidente, incidente sau urgenţe sunt m surile care
trebuie luate de angajator în vederea intervenţiilor în astfel de situaţii şi prevenirii efectelor pe
care acestea le pot avea asupra lucr torilor.
Pentru aceste situaţii, angajatorul are obligaţia de a întocmi planuri/ proceduri de urgenţ ,
care vor fi puse în practic în momentul apariţiei unor astfel de evenimente. Aceste proceduri vor
include exerciţii adecvate fiec rei situaţii, prevederi referitoare la dot rile necesare acord rii
257
primul ajutor şi intervenţiilor în caz de sc p ri accidentale sau de incendiu - explozie, m suri de
prevenire a efectelor şi de informare a angajaţilor asupra efectelor, echipamentele individuale de
protecţie care se vor acorda lucr torilor carora li se permite s lucreze în zona afectat , precum
şi m surile necesare pentru asigurarea avertiz rii şi a sistemelor de comunicare necesare
semnal rii unui risc crescut şi pentru începerea imediata a acţiunilor de remediere, operaţiunilor
de evacuare, salvare şi asistenţ .
Angajatorul trebuie s se asigure c serviciile interne şi externe pentru accidente şi
urgenţe au acces la aceste informaţii.
M suri de prevenire specifice riscului fizico-chimic sunt m suri tehnice şi/sau
organizatorice corespunz toare naturii activit ţilor, inclusiv depozitarea, manipularea şi izolarea
agenţilor chimici incompatibili, în vederea asigur rii protecţiei lucr torilor împotriva riscului de
incendiu-explozie datorat pericolelor ce decurg din propriet ţile fizico-chimice ale acestora.
M surile specifice riscului fizico-chimic se refer , în principal, la izolarea unui element
astfel încât s nu mai fie îndeplinite condiţiile necesare exploziei sau incendiului.
În cadrul acestor m suri specifice se acord prioritate prevenirii prezenţei substanţelor
inflamabile sau chimic instabile, în concentraţii periculoase la locul de munc , prin sisteme de
ventilaţie corespunz toare, prin depozitarea materialelor oxidante separat de materialele
combustibile etc.
Eliminarea sau evitarea surselor de aprindere care pot produce explozii sau incendii este o
alt masur specific de prevenire a riscului de incendiu-explozie care se poate realiza practic
prin m suri de prevenire a form rii scânteilor de origine mecanic sau electrostatic şi prin
interzicerea fumatului, a lucrului cu foc deschis sau a suprafeţelor încinse în halele şi instalaţiile
unde se lucreaz cu substanţe inflamabile.
Pentru orice situaţie susceptibil de a prezenta risc de incendiu-explozie, angajatorul
trebuie s prevad m suri pentru limitarea/diminuarea efectelor exploziilor şi incendiilor, în
principal, prin amplasarea în locuri vizibile şi potrivite a mijloacelor corespunz toare de
combatere a incendiilor, distanţarea utilajelor periculoase de alte locuri de munc , cu condiţia
p str rii spaţiului dintre ele, pereţi din materiale necombustibile etc.
Instruirea şi informarea lucr torilor asupra riscurilor este o alt component important a
managementului riscurilor chimice de care depinde în mare m sur realizarea obiectivelor
propuse.
Numai lucr torii instruiţi şi informaţi corespunzator sunt în m sur s aplice m surile
stabilite şi s promoveze aplicarea în practic a m surilor pentru un mediu de munc sigur şi
s n tos. De aceea, este foarte important ca angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora s primeasc
o preg tire suficient şi adecvat riscurilor la care sunt expuşi, în special, sub form de informaţii
şi instrucţiuni.
La fiecare loc de munc , angajatorii trebuie s difuzeze, iar angajaţii trebuie s cunoasc
informaţiile privind denumirea şi propriet ţile periculoase ale agenţilor chimici prezenţi (utilizaţi
sau degajaţi, incluzând şi fumul de sudur ), nivelul, tipul şi durata expunerii, condiţiile în care se
desf şoar activitatea, rezultatele m sur torilor de concentraţii ale noxelor în mediul de munc şi
valorile limit de expunere profesional , precum şi conţinutul fişelor tehnice de securitate date de
furnizor.
De asemenea, pentru a se asigura c se vor respecta toate m surile de prevenire
adoptate, angajatorul trebuie s aduc la cunostinţa lucr torilor efectele asupra s n t ţii şi
securit ţii ce decurg din aceste m suri, precauţiile care trebuie luate pentru prevenirea expunerii,
cerinţele de igiena ce trebuie respectate, inclusiv necesitatea de a se abţine de la fumat, precum
şi m surile pe care trebuie s le ia angajaţii, în special personalul de intervenţie, în cazul
producerii unor incidente.
Angajatorul trebuie s informeze angajaţii cu privire la instalaţiile şi recipientele auxiliare
acestora care conţin agenţi cancerigeni sau mutageni, s vegheze ca toate aceste recipiente,
258
ambalaje şi instalaţii s fie etichetate clar şi lizibil şi s expun semnele de avertizare în mod cât
mai vizibil.
Atunci când, din motive întemeiate, este necesar purtarea echipamentului individual de
protecţie angajatorul trebuie s explice lucr torilor necesitatea şi consecinţele referitoare la
purtarea acestuia, modul de întreţinere şi valabilitatea acestora.
Instruirea şi informarea lucr torilor trebuie efectuate înaintea începerii unei activit ţi care
implica expunerea la agenţi chimici şi biologici, adaptate evoluţiei riscurilor şi apariţiei unor riscuri
noi şi repetate periodic.
Informaţiile vor fi furnizate prin comunicare oral , instruire individual şi instruire bazat pe
suport scris, în funcţie de natura şi gradul riscului.
Supravegherea continu a st rii de s n tate a lucr torilor expuşi la agenţi chimici în
mediul de munc se face înaintea expunerii şi apoi periodic, conform reglement rilor în vigoare,
prin controale medicale şi tehnici adecvate indicate de medicul de medicina muncii, care s
permita detectarea simptomelor bolii sau efectul negativ.
Angajatorul are obligaţia de a asigura supravegherea st rii de s n tate a tuturor
angajaţilor prin servicii medicale de medicina muncii. Medicul de medicina muncii trebuie s
cunoasc bine condiţiile de expunere a fiec rui lucr tor, în special, a celor care sunt expuşi la
azbest, agenţi cancerigeni, mutageni şi biologici, la locul de munc .
Pentru fiecare angajat aflat sub supraveghere medical , angajatorul va întocmi fişa de
expunere la riscuri profesionale, ce va fi înaintat medicului de medicina muncii care, în funcţie
de riscurile menţionate, de condiţiile de lucru descrise şi de agenţii periculoşi specificaţi, va stabili
tipul şi periodicitatea controalelor medicale.
Medicul de medicina muncii va întocmi pentru fiecare angajat aflat sub supravghere
medical un dosar medical care va fi p strat, împreun cu fişa de expunere la riscuri
profesionale, la cabinetul de medicina muncii, şi îl va însoţi pe lucr tor pe toat durata activit ţii
lui profesionale, la toate locurile de munc .
Dosarul cu înregistrarile medicale se transmite c tre un alt cabinet de medicina muncii, la
schimbarea locului de munc , la direcţiile de s n tate public în cazul falimentului angajatorului
sau c tre medicul e familie, în cazul pension rii sau al somajului lucr torului.
În cazul expunerii la agenţi cancerigeni, mutageni susceptibili s antreneze infecţii, dosarul
medical va fi p strat o perioada de cel puţin 40 de ani dup sfârşitul expunerii.
Angajatorul nu are acces la dosarul medical al lucr torului.
Angajatorul p streaza şi pune la dispoziţia organelor de control lista locurilor de munc cu
riscuri profesionale, fişele de aptitudini ale angajaţilor expuşi la noxe în mediul de munc ,
completate şi parafate numai de medicul de medicina muncii, precum şi registrul de expunere a
lucr torilor la azbest, cancerigeni, mutageni.
Angajatul are acces la toate informaţiile privind starea lui de s n tate, poate consulta
medicul de medicina muncii pentru orice simptome pe care le atribuie condiţiilor de munc şi
activitaţii desf şurate.
În funcţie de rezultatele controlului medical, medicul de medicina muncii va recomanda
m suri individuale de protecţie adecvate expunerii sau chiar schimbarea locului de munc şi
retragerea angajaţilor de la orice expunere la agenţi cancerigeni şi mutageni.
Pentru fiecare angajat, dosarul medical şi fişa individual de expunere vor fi actualizate.
Atunci când, în urma supravegherii st rii de s n tate, se descoper de c tre medicul de
medicina muncii c un angajat are o boal identificabil sau o afectare a st rii de s n tate, ca
rezultat al expunerii în procesul de munc la un agent chimic periculos, angajatul este informat de
c tre medicul de medicina muncii despre rezultatul care-l priveşte personal, inclusiv asupra unor
date şi recomand ri medicale pe care s le urmeze dup încetarea expunerii.

259
 XV. LEGEA NR. 126 / 28.XII.1995 , REPUBLICAT , PRIVIND REGIMUL
MATERIILOR EXPLOZIVE

1. DISPOZI II GENERALE

Prevederile Legii nr. 126 / 1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin
Legea nr. 464 / 2001, Legea nr. 478 / 2003 şi respectiv Legea nr. 262 / 2005, se aplică la
prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul
ţării, transmiterea sub orice formă, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea,
încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi
folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive .
Definiţie: Prin materii explozive, în sensul prezentei legi, se înţelege explozivii de
uz civil, emulsiile explozive, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, încărcăturile
speciale, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte
substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice
instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură şi presiune ridicată.
Legea nr. 126 / 1995, modificată şi completată, nu aduce atingere regimului juridic
al explozivilor de uz civil, aşa cum este reglementată de legislaţia naţională armonizată
cu normele comunitare .
Explozivii sunt grupe speciale de compuşi chimici sau amestecuri de compuşi
chimici care, sub influenţa unui impuls exterior (mecanic, termic) pot suferi
transformări chimice rapide cu degajare de căldură, formarea unui volum mare de gaze
puternic încălzite, care prin destindere execută un lucru mecanic .
În funcţie de viteza cu care se produce transformarea chimică, se deosebesc trei
tipuri de reacţie :
Detonaţia este o reacţie chimică, care se produce cu viteze foarte mari (de
ordinul miilor de metri pe secundă) şi se caracterizează prin formarea unei unde de şoc
ce traversează cu o viteză extrem de mare materialul exploziv şi care descompune
instantaneu fiecare moleculă a materialului. Acesta este procesul normal de
transformare chimică pentru orice tip de exploziv.
Arderea sau deflagraţia este o reacţie în cadrul căreia transformarea chimică se
propagă pe seama transmiterii de căldură prin masa explozivului şi are loc atunci când
se produce încălzirea locală, la temperaturi mai ridicate decât temperatura de aprindere
a explozivului. Reacţia de ardere se produce la viteze reduse (de la câţiva milimetri la
câţiva metri pe secundă), valorile fiind funcţie de proprietăţile explozivului şi de factorii
exteriori.
Transformarea chimică lentă reprezintă un proces care decurge la temperaturi
joase faţă de temperatura de aprindere a explozivului. Acest proces poate avea loc
atunci când explozivii au o stabilitate chimică insuficientă sau sunt păstraţi în condiţii
neadecvate.
Prevederile Legii nr.126 / 1995 se aplică la, prepararea, producerea, procesarea,
experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă,
transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea,
distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau
fizice autorizate a materiilor explozive .
Producerea şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor
juridice care posedă autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de muncă pe raza
căruia îşi desfăşoară activitatea .
Amestecurile explozive simple pot fi preparate manual numai de persoane juridice
autorizate în acest scop, pe baza instrucţiunilor tehnice şi de securitate şi sănătate a
muncii elaborate în acest sens .

261
 Materiile explozive noi cu destinaţie militară indiferent de provenienţă, pot fi
folosite numai cu aprobarea M.A.N., pe baza avizului emis de structurii de specialitate
din subordinea acestui minister, desemnată în acest sens prin hotărâre a guvernului .
Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil se poate face numai după ce
aceştia au fost certificaţi de către un organism notificat din unul dintre statele membre
ale Uniunii Europene sau de către un organism naţional recunoscut şi desemnat de
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei .
Prin deţinător de materii explozive, in sensul legii, se înţelege orice persoană
juridică sau fizică în posesia sau detenţia căreia se află, licit, astfel de materii .
Persoanele fizice nu au dreptul să deţină , să utilizeze, să transporte, sa
depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive, cu excepţia pulberii
necesare confecţionării cartuşelor pentru arme de vânătoare, dacă nu fac dovada
calităţii de artificier ori de personal special instruit şi nu reprezintă o persoană juridică
autorizată şi înregistrată conform legii .
Furnizorii, inclusiv producătorii, au obligaţia de a garanta materiile explozive şi de
a inscripţiona ambalajele cu datele prevăzute de reglementările în vigoare (denumirea,
lotul, data şi producătorul, cantitatea, temperaturile maxime şi minime în limitele cărora
se pot transporta, depozita şi mânui, perioada de garanţie, precum şi orice alte date
necesare deţinerii şi exploatării în deplină siguranţă) .
Termenul de garanţie poate fi prelungit numai cu acordul producătorului .

2. AUTORIZAREA ŞI ÎNREGISTRAREA DE IN TORILOR

DE MATERII EXPLOZIVE

2.1. Autorizarea

Pentru a putea prepara materii explozive persoanele juridice care, prin actul
constitutiv al societăţii, au ca obiect de activitate astfel de operaţiuni sunt obligate sa
obţină în prealabil autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de munca şi de la
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de
poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.
Obligaţia de a obţine în prealabil autorizaţia revine şi persoanelor juridice şi fizice
care deţin, folosesc sau comercializează materii explozive, cu excepţia unităţilor şi
formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Serviciului de Protecţie şi Paza şi Serviciului Roman de Informaţii.
Persoanele care produc, deţin, transfera sau comercializează obiecte artizanale şi
de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc
obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea
inspectoratului teritorial de munca şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului
Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea,
după caz.
Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durata
determinata, cu posibilitate de prelungire.
Îndeplinirea activităţilor prevăzute în autorizaţie prin intermediari neautorizaţi este
interzisă.

2.2. Depozitarea materiilor explozive

Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite şi

amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de
munca.
Depozitele de materii explozive construite şi amenajate în condiţiile alin. 1 pot
funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei, emisă în comun de către

262
inspectoratul teritorial de munca şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
sau inspectoratul judeţean de poliţie, după caz.
Se interzice autorizarea producerii, preparării, experimentarii, deţinerii sau
depozitarii materiilor explozive în clădiri cu locuinţe.
În autorizaţia de funcţionare a oricărui depozit se stabileşte capacitatea maxima
de depozitare în echivalent trotil.
Depozitarea materiilor explozive în depozitele de stoc şi la unităţile care au ca
obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive se face numai în spaţii
proiectate, construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice.
Inspectoratele teritoriale de munca pot aviza depăşirea temporară a capacităţilor de
depozitare autorizate cu maximum 25%, pentru o perioada de cel mult 3 luni.
Conducerile persoanelor juridice care au ca obiect de activitate
producerea/procesarea de materii explozive pot aviza depăşirea capacităţilor de
depozitare uzinale şi de stoc cu maximum 25%, pentru o perioada de cel mult 3 luni.
În situaţia în care un depozit de materii explozive este utilizat de mai mulţi agenţi
economici, în baza unor contracte de custodie, evidentele se păstrează separat pentru
fiecare agent economic.
Inspectoratul Teritorial de Muncă sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului
Bucureşti ori Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, după caz, pot retrage autorizaţiile, pot
suspenda sau restrânge activităţile prevăzute în autorizaţii, dacă sunt încălcate
reglementările legale în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate .
Retragerea autorizaţiei atrage după sine încetarea dreptului persoanelor juridice
şi fizice de a mai efectua activităţile pentru care aceasta a fost acordată .
La încetarea activităţii, persoana juridică sau fizică este obligată ca în termen de
15 zile să predea autorizaţia organului care a emis-o.
Autorizaţiile eliberate în baza Legii nr.126 / 1995, cu modificările ulterioare, se
vizează anual de către autorităţile emitente în raza cărora titularul îşi are sediul .
Neprezentarea autorizaţiei pentru viză în termen de 15 zile de la data expirării
acesteia, atrage după sine pierderea dreptului titularului de efectua operaţiuni cu materii
explozive .

• când titularul şi-a schimbat denumirea sau sediul;

Eliberarea unei noi autorizaţii se poate face în următoarele cazuri:

• deteriorarea, sustragerea sau pierderea autorizaţiei;

• după completa epuizare a spaţiilor rezervate vizei anuale.
Persoanele juridice autorizate care execută lucrări cu caracter temporar şi care
utilizează materii explozive sunt obligate să anunţe ITM şi IPJ în raza cărora se află
localităţile unde îşi desfăşoară activitatea, cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea
lucrărilor.
2.3. Documentaţia pentru autorizare

Pentru obţinerea autorizaţiei de deţinere, transport, folosire, comercializare,

• adresa prin care se solicită obţinerea autorizaţiei, în care se va indica

preparare, prelucrare, etc. , dosarul va conţine:

denumirea şi sediul societăţii;

• memoriu din care să reiasă obiectul activităţii, încadrarea cu personal instruit
(autorizat) pentru executarea operaţiilor cu materii explozive şi tipurile de

• copie după certificatul de înregistrare la O.R.C. ;

materii explozive;

• tipul materiilor explozive pe care le prelucrează, prepară, deţine,

• tabel cu datele de identificare a gestionarilor şi a personalului autorizat .

comercializează, experimentează, foloseşte, transferă sau tranzitează;

263
 • pentru explozivii propriu-zişi depozitul se construieşte pe baza proiectelor
În plus, pentru depozitele de materii explozive este necesar:

întocmite de institute de specialitate, proiecte care vor fi avizate de

• cantităţile maxime de materii explozive care pot fi depozitate, pe tipuri şi locul

Inspectoratul Teritorial de Muncă;

unde se depozitează .

Conform punctului de vedere al MMSSF-IM, pentru încăperile în care se

depozitează capse de implantat bolţuri, fuzee antigrindină, capse de alarmare CFR,
articole de vânătoare, capse pentru asomatoarele de animale etc., dacă nu se depăşesc
cantităţile prevăzute în Legea nr.126 / 1995, cu modificările ulterioare, nu este necesar
proiect întocmit de institut de specialitate, fiind suficient avizul asupra amplasamentului
şi a cantităţii maxime de depozitat, dat de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Documentaţia în acest sens va conţine date constructive despre încăperea de
depozitare, sistemele de încuiere, modul de asigurare a pazei şi prevenirea incendiilor şi
schiţa de amplasare a încăperii cu încadrarea în zonă.
Documentaţia se înaintează la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul
de Poliţie al judeţului competent teritorial (unde se află amplasat depozitul).

3. OPERA IUNI CU MATERII EXPLOZIVE

Transportul şi manipularea materiilor explozive, cu excepţia obiectelor artizanale

şi distracţie, se efectuează sub directa supraveghere a persoanelor autorizate şi numai
cu persoane special instruite pentru asemenea operaţiuni.
Fiecare transport se efectuează cu mijloace special amenajate, pe baza ordinului
de transport eliberat şi semnat de beneficiarul transportului. Transportul de la depozitul
de consum la firidele artificierilor şi la locurile de muncă este permis pe baza
documentelor de ridicare a materiilor explozive din depozit (formularul de “ Îndeplinirea
comenzii “).
Sunt interzise operaţiunile cu materii explozive în timpul nopţii, cu excepţia
transportului în unităţile producătoare, transportul pe CFR sau pe apa şi transportul în
firidele artificierilor când în unitate se lucrează în schimb de noapte.
Transportul în acelaşi vehicul al materiilor explozive împreună cu alte materiale,
precum şi accesul în vehicul al persoanelor străine de transport sunt interzise. Fac
excepţie de la prevederile de mai sus, autovehiculele amenajate special, pentru
prospecţiuni geologice,perforări de sonde, construcţii hidroenergetice, hidrotehnice,
reparaţii sau construcţii de drumuri, căi ferate şi poduri.
Transportul şi depozitarea în comun a mai multor tipuri de materii explozive se
fac numai în condiţiile stabilite prin lege.
Paza transporturilor de materii explozive de la producător la depozitele de bază,
indiferent de mijlocul de transport, se asigură de către unităţile Ministerului de Interne,
pe cheltuiala beneficiarului. Pentru celelalte transporturi, paza se asigură de către
agenţii economici prin personal dotat cu arme de foc.
Transportul şi mânuirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri
pirotehnice, se efectuează de către personal special instruit.
In timpul nopţii accesul in depozite este interzis, cu excepţia depozitelor de
consum ale unităţilor care au organizat lucrul în schimburi de noapte.
La toate depozitele se ţine evidenţa strictă a intrării, ieşirii şi a consumurilor de
materii explozive. Registrele de evidenţă de la depozite, precum şi formularele privind
mişcarea materiilor explozive - intrări, ieşiri, consum (“ Comandă ” - ” Îndeplinirea
comenzii ” ) au caracter de documente cu regim special.
Orice lipsă de materii explozive trebuie anunţată imediat organului local al poliţiei
şi I.T.M. Orice persoană care găseşte materii explozive, este obligată să le predea sau să
informeze despre acestea, la cel mai apropiat organ de poliţie.
264
 Gestionarul depozitului şi înlocuitorul său sunt desemnaţi de către conducătorul
unităţii deţinătoare de materii explozive din rândul artificierilor autorizaţi. Gestionarii
sunt obligaţi să verifice zilnic stocurile de materii explozive din depozit. Trimestrial o
comisie condusă de organul financiar al societăţii va inventaria şi ea materiile explozive.
Nu necesită să fie autorizate ca artificieri următoarele categorii de personal:
a)personalul calificat care verifică materii explozive la producător şi la
laboratoarele de specialitate autorizate în acest scop;
b)personalul care mânuieşte şi foloseşte materii explozive, altele decât explozivii
propriu-zişi şi mijloacele de iniţiere si aprindere;
c)personalul militar care mânuieşte şi foloseşte materii explozive la activităţi în
cadrul unităţilor militare.

Autorizarea calităţii de artificier se face de către ITM, după care se înregistrează

la IJP în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat.
Vânzarea obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe baza
de amestecuri pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest
sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.
Spaţiile de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie fabricate sau
confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice vor fi construite şi amenajate pe baza
documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de munca, în afară
imobilelor de locuit, şi pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei
emise în comun de către inspectoratul teritorial de munca şi inspectoratul judeţean de
poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
În cadrul spaţiilor de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie
fabricate sau confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice, inspectoratul teritorial
de munca va aviza cantitatea care poate fi depozitata în vederea comercializării.
Se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a
obiectelor artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV,
T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a
pocnitorilor din clasa I.
Persoanele juridice autorizate în condiţiile legii pot folosi aceste obiecte
artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice numai în interes propriu şi
numai în locurile autorizate.
Se interzice persoanelor fizice confecţionarea, deţinerea, comercializarea,
importul, folosirea sau orice alta operaţiune cu obiecte artizanale şi de distractie pe
baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din
categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I.

4. INFRAC IUNI ŞI CONTRAVEN II

Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau

orice altă operaţie cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Când fapta prevăzută mai sus se referă la o cantitate mai mare de 1kg echivalent
trotil, sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa
este închisoare de la 2 la 7 ani.

Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice alta

operaţiune cu obiecte artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din
clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare

265
luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Tentativa se pedepseşte.
Constituie contravenţii încălcarea prevederilor legii, dacă faptele nu sunt
săvârşite în altfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni şi se
sancţionează conform Legii nr. 126 / 1995, aşa cum a fost modificată şi completată
ulterior, cu amenzi cuprinse între 1000 lei şi 7500 lei (RON).
Sancţiunile pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către inspectorii
de muncă din aparatul central şi teritorial al MMSSF-IM, precum şi de către poliţişti .

5. NORME TEHNICE
privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea,
mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în activităţile deţinătorilor

5.1. Clasificarea materiilor explozive

Din punct de vedere al efectului asupra mediului înconjurător în caz de explozie,

materiile explozive se clasifică astfel :

•
•
Explozivi de mare putere

•
Explozivi de putere medie

•
Explozivi de mică putere
Explozivi slabi

Obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice se clasifică

din punct de vedere al periculozităţii lor astfel:

•
•
Clasa I - Obiecte pirotehnice de distracţie foarte mici

•
Clasa II - Obiecte pirotehnice de distracţie mici

•
Clasa III - Obiecte pirotehnice de distracţie medii

•
Clasa IV - Obiecte pirotehnice de distracţie mari
Clasele T1 si T2 - Obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice

Este interzisă utilizarea obiectelor din clasele T1 şi T2 în alte scopuri decât cele
pentru care au fost destinate.

5.2. Preluarea de la furnizori a materialelor explozive

La preluarea de la furnizori, primitorul va verifica existenţa în documentele de

transport (ordine de transport, certificate de calitate) a tuturor datelor tehnice şi de
identificare şi concordanţa între datele din documente şi cele inscripţionate pe ambalaj.
Cele care nu conţin aceste date vor fi refuzate.

5.3. Comercializarea, mânuirea şi folosirea obiectelor pirotehnice

Aceste operaţiuni se pot face numai de către persoanele autorizate conform legii,
în spaţii special amenajate, situate în afara construcţiilor cu locuinţe. Pe ambalajul
obiectelor pirotehnice comercializate vor fi inscripţionate: clasa, instrucţiunile de
mânuire şi utilizare.
In funcţie de clasă, obiectele pirotehnice pot fi comercializate numai în anumite
perioade ale anului, numai de către anumite categorii de persoane şi în anumite locuri.

266
 Aceste obiecte pirotehnice pot fi date în folosinţă numai persoanelor care au
împlinit vârsta de 18 ani.
Obiectele pirotehnice din clasele T1 şi T2 pot fi înmânate şi date în folosinţă,
numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani şi fac dovada că au fost instruite
asupra scopului, modului de utilizare, transportului şi depozitării acestor obiecte
pirotehnice, de către persoana juridică sau fizică producătoare.

5.4. Înregistrarea şi autorizarea

Autorizarea persoanelor fizice şi juridice se face la cerere . In cerere se vor

menţiona: obiectul activităţii, denumirea, sediul, cu indicarea actului legal în baza căruia
funcţionează, tipul materialelor explozive ce urmează a fi folosite, cantităţile ce urmează
a fi depozitate şi locul de amplasare al depozitului.
Autorizaţiile de folosire a materialelor explozive şi autorizaţiile de depozit sunt
eliberate de ITM şi IJP.

5.5. Transportul şi mânuirea materialelor explozive

Materialele pot fi transportate cu mijloace de transport aeriene, navale sau terestre.

Vehiculele folosite pentru transportul lor vor fi amenajate special pentru evitarea
incendiilor: folosirea de suspensii elastice; echiparea cu mijloace pentru stingerea
incendiilor; folosirea de mijloace de marcare şi avertizare conform normelor de
circulaţie pe drumurile publice .
Nu este permis transportul în autovehicule cu generatoare de gaze sau în care
există instalaţii cu foc deschis sau care pot fi descărcate automat.
Conducătorul auto va prezenta furnizorului o adeverinţă prin care deţinătorul
mijlocului de transport garantează că autovehiculul corespunde pentru transportul
materiilor explozive .
Transportul materiilor explozive se va efectua pe baza ”Ordinului de transport”
sau a formularului ” Îndeplinirea comenzii ”. Transportul manual al materiilor explozive
este permis numai persoanelor special instruite în acest scop şi numai pentru o sarcină
maximă de 25 Kg.
Ordinul de transport ce însoţeşte un vehicul va fi emis pentru maxim 1000 Kg
exploziv propriu-zis în echivalent trotil. Încărcarea şi descărcarea materiilor explozive
în şi din mijloacele de transport se va efectua numai manual. Fac excepţie operaţiile
efectuate la producători dacă aceştia deţin mijloace de încărcare şi descărcare
mecanizate omologate în acest scop.

Încărcarea şi descărcarea se vor efectua numai în locuri păzite şi marcate,

destinate acestui scop . Se interzice depozitarea materiilor explozive pe rampele de cale
ferată.
Transportul de materii explozive cu mijloace rutiere trebuie să fie însoţit de cel
puţin un artificier şi un număr de paznici înarmaţi . In timpul transportului se vor
respecta următoarele măsuri de siguranţă:

•
•
incendiile vor fi ocolite la o distanţă de cel puţin 300 m;
în cazul staţionării se va păstra o distanţă de 20 m între căruţe şi 50 m între

•
autovehiculele din convoi;
pe timp de ceaţă sau furtună cu vizibilitate sub 20 m, convoiul va fi oprit
înafara arterei de circulaţie.

Staţionarea autovehiculelor se va face la o distanţă minimă de 300 m faţă de

uzine, fabrici,lucrări de artă, centre populate şi 100 m faţă de arterele principale de
circulaţie.
267
 5.6. Depozitarea materiilor explozive

Materialele explozive sunt păstrate în locuri special amenajate în acest scop,

numite depozite. După destinaţie, perioada de folosire şi amplasament, depozitele se

• uzinale;
clasifică astfel:

• de bază;
• de consum;
• complexe;
• permanente;
• temporare;
• de suprafaţă;
• mixte.

• clădiri noi sau vechi, izolate şi nelocuite;

La depozitele temporare pot fi folosite:

• camere îngropate şi amenajate în coasta unui deal sau bordeie;

• depozite tip mobil.

Clădirile depozitelor de suprafaţă vor fi construite din materiale incombustibile şi

vor avea acoperiş de tip uşor. Uşile şi ferestrele depozitelor trebuie să se deschidă spre
exterior, ferestrele vor fi asigurate cu zabrele sau cu plăci metalice.
Uşile de intrare în depozit vor fi confecţionate din tablă de oţel cu grosimea de
minim 3 mm şi vor fi prevăzute cu încuietori duble ( zăvor cu lacăt şi broască cu cheie).
La părăsirea depozitului, gestionarul va încuia şi sigila uşile de la intrare păstrând
cheile asupra sa.
Corpurile de iluminat trebuie să fie montate în exteriorul încăperii în care se
depozitează materialele explozive. Când acest lucru nu este posibil, instalaţia poate fi
montată şi în interiorul încăperii cu condiţia să fie în construcţie antiexplozivă.
Se interzice fumatul şi încălzirea directă în încăperile în care se depozitează
aceste materiale.
Uneltele destinate deschiderii ambalajelor vor fi confecţionate din materiale care
nu se încarcă electrostatic şi nu produc scântei.
Încăperile în care se depozitează şi mânuiesc materiale explozive trebuie să fie
construite din materiale incombustibile, să aibă o singură uşă de acces confecţionată
din metal iar pardoseala să fie incombustibilă, plană şi fără fisuri.
Pulberea de vânătoare va fi păstrată într-un seif sau dulap metalic, cu pereţi şi uşi
metalice de 3 mm grosime, prevăzut cu încuietoare.
Obiectele pirotehnice vor fi păstrate în ambalajul original, într-o încăpere alăturată

• în cantitate de maxim 10000 bucăţi, în clădiri cu birouri şi spaţii comerciale ;

spaţiului de comercializare. Capsele pentru pistoalele de împlântat bolţuri se vor păstra:

• în cantitate de maxim 250000 bucăţi, în clădiri nelocuite.

5.7. Evidenţa şi declararea materialelor explozive

Recepţia cantitativă şi calitativă va fi efectuată de gestionar în baza datelor de

livrare şi transport. Înregistrarea se face în registrul de evidenţă care va fi numerotat,
semnat, parafat şi înregistrat de deţinător.
Mişcarea zilnică a materialelor explozive în cadrul depozitului va fi înscrisă în
registrul de evidenţă ” Comandă ” şi ” Îndeplinirea comenzii ”.

268
 La fiecare depozit vor fi afişate următoarele:
• lista cu persoanele care au dreptul să semneze comenzi pentru materiale

• lista nominală a persoanelor care au dreptul să ridice materii explozive din

explozive;

• lista cu persoanele sau instituţiile care au dreptul de control în depozit;

depozit;

• autorizaţia de funcţionare a depozitului;

• norme specifice de protecţia muncii.
Prelungirea termenului de garanţie se poate face numai de INSEMEX Petroşani.

5.8. Distrugerea materialelor explozive

Materialele explozive necorespunzătoare şi cele devenite inutilizabile pot fi

distruse numai de artificieri autorizaţi şi instruiţi special în acest scop, sub
supravegherea personalului tehnic desemnat de conducătorul unităţii.
Distrugerea se face numai în baza unei cereri scrise întocmită de către şeful de
depozit,conform prevederilor legale şi aprobată de conducătorul unităţii.
Distrugerea materiilor explozive este permisă numai ziua, cu consemnare într-un
proces verbal care va fi semnat de persoanele care participă la operaţiunea respectivă.
Procesul verbal este semnat de către conducătorul unităţii constituind actul justificativ
pentru scăderea materiilor explozive din evidenţa depozitului.

• explodare;
Distrugerea se poate face prin:

• ardere;
• dizolvare în apă.
După fiecare operaţie de distrugere, artificierul va controla dacă nu au rămas
materii explozive neexplodate, eventualele resturi putând fi distruse printr-o nouă
operaţie, după acelaşi procedeu care a fost utilizat iniţial .

269
 XVI. ORDONAN A NR. 2 / 2001
PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVEN IILOR

1. DISPOZI II GENERALE

Prevederile Ordonanţei nr. 2 / 2001, aprobată prin Legea nr. 180 / 2002 , cu
modificările şi completările ulterioare, stabileşte regimul juridic al contravenţiilor în
România .
Potrivit prevederilor ordonanţei , aşa cum a fost modificată şi completată ulterior ,
legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite de legea
penală .
Definiţie: Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a guvernului, sau, după caz,
prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al
sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti .
Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale guvernului se pot stabili şi sancţiona
contravenţii în toate domeniile de activitate .
Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc
şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt
stabilite atribuţii prin lege , în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite
contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale guvernului .
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona
contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi
igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joaca
pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a
terenurilor virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor;
întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultura,
întreţinerea clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea
gunoaielor şi a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de activitate
din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili şi sancţiona
contravenţii.
Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, prin care sau stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor stabilite în
ordonanţă, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios
administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate .
Actele normative prin care sunt stabilite contravenţii vor cuprinde descrierea
faptelor ce constituie contravenţii, şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare
dintre acestea.
În cazul sancţiunilor cu amendă trebuiesc stabilite limita minimă şi maximă a
acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori .
Se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite
prin săvârşirea contravenţiilor.
Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.
Sancţiuni contravenţionale principale sunt :
a) avertismentul ;
271
 b) amenda contravenţională ;
c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii ;
Sancţiuni contravenţionale complementare sunt :
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de
exercitare a unei activităţi ;
c) închiderea unităţii ;
d) blocarea contului bancar ;
e) suspendarea activităţii agentului economic ;
f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de
comerţ exterior, temporar sau definitiv ;
g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială ;
De asemenea , potrivit prevederilor ordonanţei, prin legi speciale se pot stabili şi alte
sancţiuni principale sau complementare .
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei
săvârşite , iar sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea
faptei . Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune principală şi
mai multe sancţiuni complementare .
Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient
persoană fizică sau juridică , iar prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate
aplica numai contravenienţilor persoane fizice .
Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale .
Acesta se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă şi poate fi aplicat şi în cazul
în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această
sancţiune .
Amenda contravenţională are caracter administrativ şi are limita minimă stabilită de
ordonanţă de 25 lei (RON) şi limitele maxime după cum urmează :
a) 100.000 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin legi şi ordonanţe ;
b) 50.000 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului ;
c) 5.000 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori
ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti ;
d) 2.500 lei în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti .
Notă: a nu se înţelege faptul că toate actele normative trebuie să aibă
limitele maxime şi minime stabilite anterior !!!
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu
legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate,
potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe
drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu
legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi
numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore .
Sancţiunea prevăzută la alin. precedent se stabileşte alternativ cu amenda.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitiva a sancţiunii şi nu exista posibilitatea executării silite, organul din care
face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecata pe a cărei raza teritorială s-a
săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării
272
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de
partea din amenda care a fost achitată.
La primul termen de judecata, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda
acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.
anterior, instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii, cu acordul acestuia.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii este supusă recursului.
Ordonanţa precizează faptul că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe
contravenţii, sancţiunea se stabileşte pentru fiecare contravenţie, iar în cazul în care
contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces verbal, acestea se cumulează
fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia
cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii (respectiv 300 ore) . De asemenea , potrivit prevederilor ordonanţei,
dacă la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va
aplica fiecăreia separat .
Ordonanţa prevede faptul că în următoarele cazuri caracterul contravenţional al

• cazul legitimei apărări

faptei este înlăturat :

• cazul stării de necesitate

• cazul constrângerii fizice sau morale
• cazul iresponsabilităţii
• cazul fortuit
• cazul beţiei involuntare complete
• cazul erorii de fapt
• cazul infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită
Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de
instanţa de judecată .

Important de reţinut :
Dacă printr-un act normativ nou, fapta nu mai este considerată contravenţie,
ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării
în vigoare a noului act normativ.
Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica
aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai grava,
contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului
normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.
Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la
data săvârşirii faptei.
În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut anterior curge de la data
constatării faptei . Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale
durează în timp ( ex.- funcţionarea fără obţinerea avizelor şi / sau autorizaţiilor legale de
funcţionare) .
Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit ca ea constituie
contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în
fata organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fata instanţei de judecată , dacă
273
sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului de 6 luni de la săvârşirea faptei respectiv şase luni
de la constatarea faptei în cazul contravenţiilor continue . Prescripţia operează totuşi dacă
sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării
faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel .
Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea
sancţiunilor contravenţionale.
Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de
constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la
data aplicării sancţiunii .

2. CONSTATAREA CONTRAVEN IILOR

Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume

prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod
generic agenţi constatatori .

•
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu:
data şi locul unde este încheiat;
• numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
• datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi

• descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost

locul de munca ale contravenientului;

săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea

gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
• indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
• indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea

• posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii

unui accident de circulaţie;

prevăzute de actul normativ, dacă acesta (actul normativ) prevede o asemenea

• termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea.

posibilitate;

În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni

romani cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date:
• seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat;
• data eliberării acestuia ;
• statul emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi :
• numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori
legali ai acestuia.
În situaţia în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor

• denumirea;
face menţiuni cu privire la :

• sediul;
• numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia;
• datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la
cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de
constatare.
274
 Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica " Alte
menţiuni ", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal .
Lipsa menţiunilor privind :
• numele, prenumele şi calitatea agentului constatator ;
• numele şi prenumele contravenientului ;
• denumirea şi sediul în cazul persoanei juridice;
• fapta săvârşită şi data comiterii acesteia ;
• lipsa semnăturii agentului constatator ;
ATRAGE NULITATEA PROCESULUI – VERBAL !!!
Nulitatea se constata şi din oficiu , dar se stabileşte numai de instanţa de
judecată.
Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de
identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute anterior .
În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela
la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau poliţişti comunitari .
Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de
contravenient.
În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuză sau nu poate să semneze,
agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie
confirmate de cel puţin un martor.
În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al
martorului şi semnătura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la
încheierea procesului-verbal în acest mod .
Dacă o persoana săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de
acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal .

3 APLICAREA SANC IUNILOR CONTRAVEN IONALE

În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se

prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplica şi
sancţiunea.
Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul
constatator nu are dreptul sa aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite
de îndată organului sau persoanei competente sa aplice sancţiunea. În acest caz
sancţiunea se aplica prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal .
Sancţiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia,
de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal .
În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amenda, o data cu procesul-
verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plata. În înştiinţarea de plata se va face
menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate sa o încaseze,

275
potrivit legislaţiei în vigoare în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând
sa se procedeze la executarea silită .
Dacă agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la
încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plata se înmânează
contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul
va semna de primire.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza sa semneze
procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plata se face de către
agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii.
Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plata se face prin posta, cu aviz de
primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de
afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din
minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă în actul normativ de stabilire a
contravenţiilor această posibilitate este menţionată în mod expres, agentul constatator
făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi
Consemnaţiuni - C.E.C. S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite
bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la
casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate sa
administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei raza acestea
funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul
săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de
stat a României. O copie de pe chitanţa se preda de către contravenient agentului
constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte.
Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plata
electronica în cadrul Ghişeului virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul
Sistemului Electronic Naţional. În acest caz:
a) achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea
extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plata emise de Ghişeul virtual de plăţi,
aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii;
b) se elimina obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de
cont sau de pe dovada de plata emisă de Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator
sau organul din care acesta face parte.
Termenele statornicite pe ore încep sa curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar
termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat
se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare .
Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază ca fapta a fost săvârşită
în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent .
Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază ca fapta a fost săvârşită
în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent.

4. C ILE DE ATAC

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii

se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia .

276
 Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se
depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o
primească şi sa înmâneze depunătorului o dovada în acest sens.
Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei
circumscripţie a fost săvârşită contravenţia .
Judecătoria va fixa termen de judecata, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune
citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului
care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum
şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei .
Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost
introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă
aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în
vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii .
Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu
recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a
tribunalului .
Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contraven-
ţiilor se soluţionează cu precădere .
5. EXECUTAREA SANC IUNILOR CONTRAVEN IONALE

Procesul-verbal neatacat în termenul legal , precum şi hotărârea judecătorească

irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta
formalitate.
Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la con-
statarea contravenţiei , iar în celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin co-
municarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare.
Dacă sancţiunea a fost aplicată de instanţă prin înlocuirea amenzii contravenţionale
cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoştinţare scrisă.

•
Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel:
de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se
exercita calea de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei în

•
termenul prevăzut de lege;
de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.
În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu
procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu
plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori,
după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea,
în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de
specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror raza teritorială domiciliază
contravenientul persoana fizica sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul
persoana juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de
specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală, în a căror raza teritorială îşi are domiciliul fiscal contravenientul
persoana juridică.

277
 XVII. GENEZA ACCIDENTELOR DE MUNC ŞI A BOLILOR
PROFESIONALE

1. CONSIDERA II GENERALE

Una din condiţiile necesare în înţelegerea şi stăpânirea unui fenomen este

cunoaşterea mecanismului intim de apariţie şi desfăşurare în timp a acestuia .
Relativ la bolile profesionale , cunoaşterea lor a urmat în mare măsură evoluţia
medicinii , respectiv în ceea ce priveşte tratarea efectelor . Profilaxia lor s-a constatat
însă că nu poate fi despărţită de analiza cauzelor accidentelor de muncă , deoarece nu
există o demarcaţie netă între factorii generatori ai celor două evenimente .
Încercările de explicare a genezei accidentelor de muncă au început în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea , când datorită revoluţiei industriale în plină desfăşurare ,
numărul accidentelor şi bolilor profesionale a crescut considerabil , iar acţiunile pentru
prevenirea lor au început să dobândească un caracter organizat .
Primele preocupări în acest sens puneau accidentele de muncă şi bolile
profesionale exclusiv pe seama utilajelor şi maşinilor , respectiv a factorilor tehnici ,
fiind cei mai evidenţi şi relativ uşor de depistat . Măsurile preventive recomandate erau
de natura ecranelor şi dispozitivelor de protecţie pentru utilajele periculoase .
Într-o etapă ulterioară s-a observat că factorii mediului de muncă (temperatura
ambiantă , umiditatea , iluminatul , zgomotul , vibraţiile , noxele chimice etc. ) pot
conduce la accidente de muncă sau boli profesionale . Ca atare, eforturile preventive
şi-au dezvoltat aria , incluzând şi preocupări pentru îmbunătăţirea mediului de muncă ,
pentru crearea unei ambianţe nepericuloase pentru organismul uman .
De subliniat că factorii tehnici şi de mediu cauzatori de accidente erau studiaţi
izolat , fără a se sesiza interacţiunea şi interdependenţele între ei .
Ultimii acceptaţi în calitate de cauze ale accidentelor de muncă au fost factorii de
natură umană , în legătură cu aceştia conturându-se şi primele teorii privind geneza
accidentelor . Astfel , la începutul secolului al XX-lea , cercetările efectuate în Anglia şi
S.U.A. privind rolul factorului uman în producerea accidentelor au condus la formularea
teoriei predispoziţiei la accidente . Primele studii în acest sens au fost efectuate de
cercetătorii Greenwood şi Woods (1919), Yule (1920 ) , continuate de Marbe (1923 ) ,
Lahy şi Korngold (1936 ).
Conform acestei teorii sunt predispuse la accidente persoanele care prezintă
anumite caracteristici psihice individuale înnăscute , nemodificabile şi care pot fi
investigate prin metode psihometrice . Principalele caracteristici individuale luate în
considerare şi care erau asociate cu producerea accidentelor de muncă sunt :
temperamentul , atenţia , emotivitatea , plasticitatea gândirii etc. Pe baza acestor studii ,
Marbe a enunţat “ legea de recurenţă “ sau “ legea lui Marbe “ , comform căreia
accidentele s-ar produce cu precădere la aceleaşi persoane, predestinate prin
caracteristici individuale înnăscute. Cercetările ulterioare , deşi nu au infirmat categoric
teoria predispoziţiei individuale la accidente , au permis formularea unor serioase
critici:
- caracteristicile individuale au fost studiate izolat şi nu în interacţiune ,
structurate în cadrul personalităţii , aşa cum se manifestă ele în realitate , generând
comportamente concrete ;
- teoria nu ţine seama de gradul de periculozitate al muncii , astfel încât
frecvenţa mare a accidentelor la unele persoane s-ar putea datora nu atât existenţei unei
predispoziţii individuale , cât mai ales unor riscuri obiective specifice locului de muncă .
Disputele pe marginea teoriei predispoziţiei la accidente , a rolului factorilor
individuali în producerea accidentelor , au condus la necesitatea revizuirii ei . În
încercarea de explicare a mecanismului de apariţie şi producere a accidentelor s-au
introdus noţiuni noi ca risc personal şi susceptibilitate la accidente ( “accident lability“ )
în locul predispoziţiei la accident .
279
 Înglobând atât factorii individuali cât şi situaţionali ( respectiv ai activităţii ) ,
susceptibilitatea la accidente nu are un caracter invariabil ( nu este un “ dat “ înăscut ) ,
ci se modifică funcţie de interacţiunea caracteristicilor individuale cu factorii specifici
situaţiei concrete de muncă . Caracteristicile individuale nu mai sunt considerate cauze
ale accidentelor , ci condiţii ce pot favoriza producerea acestora . Se acordă din ce în ce
mai multă importanţă nu atât studierii caracteristicilor individuale izolate , cât mai ales
investigării trăsăturilor globale ale personalităţii .
De asemenea , interesul se îndreaptă tot mai mult spre analiza comportamen-
telor riscante , neadecvate în caz de pericol , după schema stimul – reacţie . Această
viziune a condus în final la formularea teoriei behavioristă ( behavior – comportament ,
în lb.engl. ) , care explică mecanismul producerii accidentelor de muncă printr-un
comportament neadecvat rezultat din interacţiunea variabilelor personale cu varibilele
situaţionale specifice activităţii .
În anul 1928 , cercetătorul american de origine germană H.W. Heinrich , în
lucrarea sa “ Industrial Accident Prevention “ ( prevenirea accidentelor industriale ) face
o clasificare a cauzelor accidentelor de muncă în acţiuni periculoase ( AP ) şi condiţii
periculoase ( CP ) , dezvoltând un model al producerii accidentului , cunoscut sub
denumirea de modelul dominoului . Conform acestui model , accidentul de muncă este
rezultatul coincidenţei unei acţiuni periculoase a omului cu o condiţie periculoasă , care
derivă din mediul de lucru , respectiv din procesul tehnologic ; este suficient ca
acţiunea sau condiţia periculoasă să fie suprimată şi accidentul va fi eliminat . Modelul
propus de Heinrich este primul care explică mecanismul producerii accidentului prin
prisma îmbinării mai multor cauze ( multicauzalitate ) şi care are în vedere în mod
explicit relaţia cauză – efect în geneza accidentelor de muncă .
Modelul propus de Heinrich cunoaşte o largă răspândire în analizele acciden-
tului de muncă la nivelul practicii industriale în special în perioada anilor 1930 – 1950 .
Mai târziu , cercetătorul suedez D. Petersen elaborează modelul “ Cauzalitate şi
erori umane “ , în care afirmă că toate accidentele sunt rezultatul unor erori umane , ele
precedând sau fiind în legătură directă cu cauzele acestora . El afirmă că “ orice
condiţie sau situaţie poate fi periculoasă dacă se acţionează suficient de periculos “ şi
că “ orice condiţie poate deveni nepericuloasă dacă se acţionează suficient de prudent “
( inclusiv în sensul aplicării tuturor măsurilor de prevenire ) . Modelul lui Petersen , deşi
atribuie cauzalitatea accidentelor eclusiv erorii umane ia în considerare toate fazele care
conduc la realizarea unui obiectiv ( concepţie , proiectare , execuţie , exploatare ) şi face
deosebirea între cauză şi vinovăţie . Astfel există erori din culpă şi erori “ fără culpă “ ,
ambele categorii constituind cauze de accident , dar numai primele putând fi imputabile
lucrătorului .
Pornind de la ideile lui Petersen , problematica cunoaşterii originii erorii umane
s-a dezvoltat impetuos , ajungându-se în prezent la mai mult de 20 de tipologii ale erorii
umane . Aceste tipologii diferă în funcţie de criteriul de clasificare ales ( origine , natura
activităţii , fazele de muncă etc. ) .
Rigby clasifică erorile umane în erori de concepţie şi erori operative , care la
rândul lor pot fi de execuţie , de omisie , erori datorate introducerii unei acţiuni ce nu
figurează în sarcină , erori de secvenţă , erori de termen , erori de diagnostic , erori de
reprezentare .
Rousse clasifică erorile umane în funcţie de diferitele faze ale procesului de
muncă . Fiecărei faze îi corespund mai multe posibilităţi de eroare , pe care autorul o
defineşte şi caracterizează .
Cercetătorul suedez Rasmussen propune un model de analiză a erorii umane
( “ arca lui Rasmussen “ ) care are la bază analiza activităţii ( acţiunii ) operatorului ,
structurată pe trei niveluri :
- acţiune bazată pe cunoştinţe ;
- acţiune bazată pe reguli ;
- acţiune bazată pe îndemânare .
280
 Modelul propus aduce elemente noi în cunoaşterea originii erorilor umane , în
determinarea fazelor emergenţei sale printr-o analiză psihologică subtilă .
Problema explicării genezei accidentelor de muncă prin coincidenţa erorilor
umane cu condiţii periculoase obiective ( factori tehnici ) este reluată ulterior , în
diverse variante , în majoritatea abordărilor moderne , sistematice , ale fenomenelor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională . Printre acestea din urmă se evidenţiază în mod
deosebit teoria fiabilităţii sistemelor şi abordarea ergonomică a securităţii sistemelor de
muncă .
Fiabilitatea unui sistem este rezultatul fiabilităţii elementelor acestuia şi a
interacţiunii lor , indiferent de dimensiunea sistemului sau de natura şi numărul
elementelor sale .
Conceptul de fiabilitate acoperă parţial , iar în unele cazuri integrează , criteriile
de rentabilitate , productivitate şi securitate a sistemelor . Îmbunătăţind fiabilitatea
sistemelor se ameliorează implicit securitatea acestora , respectiv cazul particular de
securitate a muncii în cadrul sistemelor ( prevenirea accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor profesionale ) .
În studiul fiabilităţii sistemelor se disting două categorii de elemente – tehnice şi
umane – cărora li se urmăreşte îmbunătăţirea fiabilităţii .
Pornind de la această idee s-a dezvoltat un nou curent de cercetare : fiabilitatea
umană .
Prin analogie cu definiţia fiabilităţii tehnice , fiabilitatea umană se exprimă prin
probabilitatea ca un individ să efectueze cu succes , într-o perioadă de timp dată , o
sarcină prestabilită . Aşa cum noţiunea de defecţiune ( “ pană “ ) este în centrul
conceptului de fiabilitate tehnică , cea de eroare umană ( un comportament – acţiune
sau omisiune – ce depăşeşte limitele aceptabile ) constituie noţiunea de bază a
fiabilităţii umane . Într-adevăr , s-a constatat că numai reducând posibilitatea erorilor
umane sau a consecinţelor lor asupra sistemului se poate spera să se îmbunătăţească
fiabilitatea globală a acestuia .
Cercetările privind fiabilitatea umană au condus la dezvoltarea în paralel a două
tipuri de abordări :
- abordarea calitativă , care urmăreşte definirea erorii umane , stabilirea
tipurilor de erori şi a mecanismelor de apariţie a acestora ; studiul şi clasificarea
ansamblului de erori umane într-un sistem dat permite desprinderea de soluţii specifice
sau comune fiecărei grupe de erori . Aceste soluţii urmăresc fie eliminarea factorilor ce
declanşează erorile , fie înlăturarea consecinţelor , respectiv conceperea unor sisteme
tolerante la eroarea umană ;
- abordarea cantitativă , care caută să estimeze probabilitatea apariţiei
erorilor umane şi consecinţelor acestora asupra sistemului global .
Abordarea cantitativă constă în evaluarea probabilităţilor de apariţie a erorilor
umane deductibile în condiţiile date , cu un dublu scop :
- includerea datelor privind fiabilitatea operatorului în calculul fiabilităţii
globale a sistemului ;
- generalizarea rezultatelor pentru efectuarea de analize a priori de fiabi-
litate umană .
Datorită costului foarte ridicat şi a dificultăţii efectuării calculelor ( necesită
specialişti şi timp îndelungat ) , metodele de calcul al fiabilităţii globale a sistemelor au
o aplicabilitate practică restrânsă . Ea se limitează în prezent la domeniul nuclear ,
aerospaţial şi energetic , în care riscurile şi gravitatea consecinţelor în caz de accident
sunt foarte mari şi justifică economic astfel de analize .
Întreprinderea modernă reprezintă un sistem organizat , în care posturile de
muncă se află în interacţiune constantă şi necesară , în care funcţiile sale orientate spre
realizarea unui produs sunt repartizate între servicii . De aceea , în analiza securităţii
sistemelor , respectiv a etiologiei şi profilaxiei accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale , este necesară o viziune globală asupra sistemului vizat ( loc de muncă ,
281
atelier , sector , întreprindere ) , în care toate elementele sistemului sunt în interacţiune
şi care are în vedere optimizarea sistemului prin adaptarea reciprocă a elementelor
componente .
În cadrul abordărilor ergonomice , accidentele de muncă şi bolile profesionale
constituie disfuncţii ale sistemului de muncă , abateri de la starea sa normală de
funcţionare . cauzele acestor disfuncţii trebuie căutate la nivelul fiecărei componente a
sistemului .
În general este vorba de un complex de cauze, care concură la apariţia
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale . Pentru depistarea lor se pleacă de la
analiza locului de muncă , cu accent pe determinarea riscurilor obiective pe care le
implică şi a modalităţilor de manifestare ale acestora ; se analizează apoi solicitările
psiho-fiziologice ale operatorului impuse de sarcina de muncă , de utilaje şi de mediul
de muncă . Se constată apoi dacă personalul prezintă calităţile necesare ( aptitudini ,
cunoştinţe profesionale şi de securitate a muncii , deprinderi etc. ) .
O astfel de analiză permite atât punerea în evidenţă a cauzelor reale ale
accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale după producerea acestora
( analiza postaccident ) , precum şi depistarea apriorică a “ punctelor critice “ în
sistemul analizat ( analiză preaccident ) .
Un aspect important al explicitării mecanismului producerii accidentelor de
muncă în cadrul abordărilor ergonomice îl constituie faptul că accidentul de muncă
propriu-zis ( vătămarea organismului ) este considerat ca veriga finală a unui lanţ de
evenimente prealabile , lanţ care reprezintă schema genezei accidentului ( dinamica
producerii accidentului ) .
În anul 1973 , cercetătorii de la Fondul pentru ambianţa muncii din Suedia au
preluat şi dezvoltat modelul lui Surry , punând accent pe elementele de dinamică în
producerea accidentului de muncă . Diviziunea schematică a desfăşurării unui accident
elaborată de ei se prezintă astfel :
- Perioada premergătoare accidentului :
● Factori de fond :
- proprii factorului uman ;
- proprii mijloacelor materiale ( “ agenţi “ ) ;
- ambientali .
● Factori declanşatori :
- proprii factorului uman ;
- proprii mijloacelor materiale ( “ agenţi “ ) ;
- ambientali .
- Perioada accidentului :
- tipuri de mişcări ( accidentogene ) iniţiale ;
- reacţii de apărare ;
- modalitatea de producere a leziunii .
- Perioada post-accident :
- scutire medicală şi recuperare ;
- spitalizare ;
- deces .
În această sistematizare se pune un accent deosebit pe relevarea dinamicii
producerii accidentului în toată extensiunea ei . Se remarcă , însă , absenţa nejustificată
din “ perioada accidentului “ a factorilor materiali .
În acelaşi an ( 1973 ) , şcoala germană a dezvoltat “ Teoria purtătorilor de
pericole “ ; punctul de plecare al concepţiei sale l-a constituit analiza relaţiei existente
între “ persoană “ şi “ obiect “ în cadrul oricărui sistem de muncă . Pericolul este o
energie dăunătoare, care , dacă este activată , poate provoca daune corporale ( accident
de muncă ) sau materiale ( avarie ) .
282
 Energia dăunătoare poate fi asociată atât persoanelor ( lucrătorilor ) , cât şi
obiectelor ( elementele materiale din sistem ) , care se constituie astfel în putători de
pericole .
În jurul purtătorilor de pericole – persoană şi obiect – se poate desemna câte o
zonă periculoasă , accidentul rezultând din intersecţia celor două zone . Accidentul se
diferenţiază de boala profesională , deoarece este brusc , în timp ce boala apare într-un
interval de timp mult mai mare .
În anul 1980 , cercetătorul german Kirchner , bazat pe teoria purtătorilor de
pericole , a dezvoltat un model al genezei accidentelor de muncă , în care face
deosebirea între pericolul asociat obiectelor ( pericol direct ) şi cel asociat persoanelor
( pericol indirect ) .
În acest model persoana , obiectul sau ambii pot fi putători de pericole . Fiecărui
putător de pericol îi este asociată o energie dăunătoare , rezultantă a diferenţei dintre
energia funcţională şi rezistenţa specifică la aceasta a corpului persoanei . Dacă
diferenţa este pozitivă , energia dăunătoare cauzează vătămării corporale ( leziuni sau
moarte ) . În cazurile în care diferenţa este nulă sau negativă ( inclusiv prin sporirea
rezistenţei specifice a organismului prin diverse mijloace de protecţie ) , energia
dăunătoare nu are efect asupra persoanei .
Accidentul de muncă este considerat de Kirchner ca fiind o ciocnire bruscă şi
involuntară între persoană şi obiect , ce are loc atunci când energia asociată acestora
se activează brusc şi care are drept consecinţă vătămări corporale . Pentru că este
brusc şi neaşteptat , accidentul se deosebeşte de boala profesională care se produce
într-un interval mare de timp .
În ultimul timp , cercetătorii germani , pe baza unei documentaţii detaliate din
ultimele realizări în domeniu , propun o clasificare complexă a riscurilor , ţinând seama
de cele patru elemente ale sistemului de producţie : omul , tehnica, organizarea şi
mediul şi de energia dezvoltată de factorul de risc .
Lista factorilor de risc elaborată de cercetătorii germani reprezintă una dintre
cele mai complete şi complexe tratări ale problemei în discuţie , remarcându-se şi prin
accentul pus pe formele concrete de manifestare a factorilor de risc , precum şi pe
interacţiunile acestora .
Adoptându-se criteriul de clasificare al mişcării , în sensul cel mai general al
cuvâtului – mod de existenţă a materiei , atribut inerent al acesteia , s-au delimitat patru
categorii de factori : fizici , chimici , biologici şi psiho-fiziologici .
În cadrul lucrărilor elaborate până în prezent de cercetătorii români au fost aduse
o serie de contribuţii originale la elaborarea conceptelor teoretice care permit explicarea
în mod unitar a genezei accidentelor de muncă şi bolilor profesionale , respectiv :
- delimitarea conceptuală a elementelor implicate în desfăşurarea proceselor de
producţie şi de muncă , precum şi a a relaţiilor dintre ele , într-o viziune pragmatică ,
pentru care s-a ţinut cont de definiţiile clasice , elaborate de economia politică , dar şi
de necesităţile practice ale activităţii de protecţie a muncii ;
- definirea şi identificarea factorilor de risc , corespunzători elementelor implicate
în realizarea procesului de muncă , drept cauze potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire
profesională ;
- aprofundarea şi detalierea factorilor de risc până la forme recognoscibile şi
utilizabile în activitatea practică , ceea ce a necesitat elucidarea aspectului dinamic al
fenomenului accidentării , delimitarea şi sistematizarea principalelor forme de
manifestare posibile , a locului şi rolului factorilor de risc în procesul tehnologic ;
- conceperea unor liste de factori de risc în vederea obţinerii unui instrument de
lucru cu valenţe multiple , care să poată fi utilizat atât în cercetarea ştiinţifică , cât şi în
activitatea practică de protecţie a muncii ( analize preventive de securitatea muncii ) .

283
2. M SURI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR DE MUNC ŞI BOLILOR PROFESIONALE

Măsurile de prevenire reprezintă modalităţi tehnice , organiza-torice , igienico-

sanitare etc. , prin care se realizează securitatea muncii .
Concret , prin intermediul lor se elimină , evită sau diminuează acţiunea
factorilor de risc asupra organismului uman . În mod uzual , în prima situaţie se
utilizează noţiunea de “ prevenire “ , iar în celelalte două , de “ măsuri de protecţie “ .
Deoarece factorii de risc sunt specifici în raport cu fiecare dintre elementele
sistemului de muncă ( executant – sarcină de muncă – mijloc de producţie – mediu de
muncă ) măsurile de prevenire se referă , de asemenea , la cel puţin unul din aceste
elemente . De exemplu măsurile care-l vizează pe executant ( examenul medical ,
examenul psihologic , instruirea personalului etc.) au ca scop eliminarea factorilor de
risc proprii acestuia : omisiunile şi acţiunile greşite sau a substratului lor cauzal , lipsa
unor atitudini fizice şi psihice , lipsa cunoştinţelor de securitate a muncii , atitudine
necorespunzătoare faţă de risc .
Corespondenţa biunivocă între cauză şi măsură de prevenire nu este totdeauna
posibilă . De multe ori , acelaşi factor se poate elimina prin mai multe măsuri şi invers –
o singură măsură combate mai mulţi factori de risc .
Măsurile de prevenire pot fi împărţite în două mari categorii :
- măsuri organizatorice , care vizează în special executantul şi sarcina de muncă ;
- măsuri tehnice , referitoare în special la mijloacele de producţie şi mediul de
muncă .
Principalele măsuri organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi
bolilor profesionale sunt :
- examenul medical ;
- examenul psihologic ;
- instruirea personalului ;
- propaganda în domeniul SSM ;
- organizarea activităţii şi a locului de muncă .
Măsurile tehnice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se
împart , la rîndul lor , în patru categorii :
- protecţia individuală ;
- protecţia colectivă ;
- protecţia intrinsecă ;
- protecţia integrată .

2.1. M SURI ORGANIZATORICE

2.1.1. Examenul medical . Examenul medical constituie o importantă măsură de

prevenire , contribuind la eliminarea acelor cauze ale accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale care au ca substrat lipsa , insuficienţa sau deficienţele unor însuşiri fizice
şi psihice ale executantului , respectiv starea anormală a sănătăţii acestuia .
În condiţiile muncii industriale, examenul medical are un important rol profilactic.
Pe de o parte , el contribuie la micşorarea incidenţei bolilor profesionale şi a accident-
telor de muncă , prin orientarea subiecţilor care prezintă o susceptibilitate anormală la
acţiunea unor noxe profesionale sau deficienţe care constituie factori favorizanţi pentru
accidentare către profesiuni sau locuri de muncă fără riscuri profesionale . Pe de altă
parte, depistarea bolilor profesionale într-un stadiu incipient previne agravarea
îmbolnăvirii şi posibilitatea instalării invalidităţii .
2.1.2. Examenul psihologic . În sistemul acţiunilor şi măsurilor desti-nate
realizării unei eficienţe optime şi unei securităţi maxime a omului în procesul muncii un
loc important trebuie să-l ocupe examenul psihologic . Alături de cel medical , acesta
urmăreşte două obiective esenţiale şi anume : asigurarea unei concordanţe cât mai
284
depline între sarcinile şi cerinţele obiective ale profesiei , în general , ale locului de
muncă , în special şi capacităţile reale ale individului ; detectarea şi prevenirea cauzelor
de ordin psihologic ale disfuncţiilor şi accidentelor în cadrul sistemului om – sarcină de
muncă – mijloace de producţie – mediu de muncă .
În atingerea acestor obiective examenul psihologic este implicat la mai multe
instanţe : în orientarea şcolară şi profesională; în selecţia profesională; în repartiţia la
locurile de muncă în cadrul aceleiaşi profesii sau meserii ; în avizarea periodică a
menţinerii în funcţie ( la locul de muncă dat ) ; în promovarea pe un loc de muncă de
nivel mai înalt de competenţă sau cu indice ridicat de risc ( accidentabilitate ) ; în
expertiza şi recuperarea capacităţii de muncă ( după anumite boli , accidente etc. ) .
Instanţa la care este solicitat dictează atât conţinutul sau structura , cât şi
modalitatea concretă de desfăşurare a examenului psihologic .
În toate situaţiile enumerate mai sus , acest examen are un caracter complex ,
presupunând corelarea mai multor metode şi procedee : metoda observaţiei , metoda
biografică ( relevarea şi evaluarea celor mai semnificative episoade şi evenimente din
istoria persoanei ) , metoda analizei produselor activităţii , metoda chestionarului şi
convorbirii , metoda experimentului ( de laborator şi natural ) , metoda testelor . Fiecare
metodă implică o schemă logico-operaţională diferită , criterii şi tehnici de măsurare –
evaluare specifice .
De aceea , indiferent care este scopul pe care-l urmăreşte , examenul psihologic
trebuie să aibă la bază o serie de principii generale , a căror respectare este de natură a
preveni posibilele mistificări, denaturări, exagerări , conferind semnificaţia diagnostico -
prognostică scontată rezultatelor lui .

2.1.3. Instruirea personalului. Instruirea personalului în domeniul SSM repre-

zintă ansamblul de activităţi organizate prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi
formarea deprinderilor de securitatea muncii.
Considerată una din cele mai importante măsuri de prevenire , instruirea are ca
scop eliminarea sau micşorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau
insuficienţa cunoştinţelor de protecţia muncii . Ea se realizează practic prin intermediul
proceselor de instruire – procese de transmitere a informaţiei în domeniul SSM .
Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor
aferente sferei protecţiei muncii care , prin asimilare şi repetare , conduc la formarea
comportamentului normal , optim , în muncă , dezvoltă orientarea corectă fată de riscuri
şi stimulează capacitatea de mobilizare în raport cu acestea.
Forme de instruire . Instruirea în domeniul SSM face parte din pregătirea
profesională şi se realizează fie la locul de muncă , fie în instituţii de învăţământ ( liceal ,
postliceal şi / sau superior ) .
2.1.4. Propaganda în domeniul SSM . Alături de instruire şi selecţie profesională,
propaganda constituie o importantă măsură organizatorică de prevenire a accidentelor
de muncă şi bolilor profesionale . Ea constă într-un ansamblu de acţiuni , metode şi
mijloace de influenţare a comportamentului uman în raport cu cerinţele de securitate şi
sănătate a muncii .
Prin propagandă se urmăreşte , în principal , eliminarea factorilor de risc care
decurg din atitudini necorespunzătoare faţă de pericole şi sarcina de muncă, din
comportamente riscante în general .
Propaganda constituie principala cale de diseminare a unor idei şi informaţii
menite să consolideze opinii , atitudini şi comportamente corespunzătoare în ceea ce
priveşte cunoaşterea , respectarea şi aplicarea legislaţiei de SSM .
Principalele obiective ale activităţii de propagandă în domeniul SSM pot fi
formulate astfel :
-modificarea comportamentului individual şi colectiv în raport cu cerinţele de
securitatea muncii ;

285
 -influenţarea şi corectarea caracteristicilor personale şi colective care pot conduce
la accidente în procesul de muncă ;
-cultivarea instinctului de securitate (autoapărare) individuală şi colectivă în proce-
sul muncii ;
-promovarea unei atitudini corespunzătoare faţă de riscuri ;
-crearea şi menţinerea unei dispoziţii de receptivitate individuală şi colectivă pen-
tru activitatea concretă de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale .
2.1.5. Organizarea activităţii şi a locului de muncă . O cerinţă importantă a
societăţii moderne o reprezintă realizarea unei corelaţii între progresul tehnic , cu
soluţiile sale constructive , şi capacitatea organismului omenesc de a reacţiona prompt
la primirea informaţiilor pe diferite căi , în limitele sale fiziologice , psihologice , profe-
sionale şi culturale , astfel încât productivitatea muncii să fie maximă , simultan cu
uşurarea eforturilor executanţilor în procesele de muncă .
În condiţiile industriei contemporane , cu gradul ei înalt de complexitate , supra-
solicitând omul mai ales sub raport psihic , cu grave consecinţe ale erorilor sale
posibile , studiul muncii devine esenţial pentru optimizarea proceselor de muncă , mai
ales în accepţia ergonomică a organizării acestora .
Din puctul de vedere al securităţii muncii organizarea postului de muncă ,
reglemantând activitatea executantului , poate constitui o sursă de erori , prin
insuficienta pregătire a lucrătorului ( lipsă de utilaje, unelte de lucru, de timp , formare
insuficientă etc. ) , norme de producţie prea mari , timp insuficient pentru îndeplinirea
sarcinilor auxiliare ş.a.
Constrângerile temporare datorate unor metode greşite de muncă , a atribuirii
unor sarcini de muncă excesive etc. pot conduce la grabă , anxietate , dezorganizare ,
favorizând apariţia situaţiilor periculoase . Acelaşi efect îl are deservirea defectuoasă a
locului de muncă , amenajarea necorespunzătoare a acestuia etc.
Toate aspectele menţionate fac parte din obiectul studiului muncii , înţeles ca
ansamblu integrat de tehnici şi metode folosite pentru cercetarea analitică , sistematică
şi critică a proceselor de muncă potenţiale sau existente , în vederea obţinerii unei
eficienţe economice sporite şi stabilirii cantităţii de muncă necesare pentru îndeplinirea
sarcinilor . În prezent , studiul muncii face apel la ergonomie , în scopul adaptării
reciproce a elementelor sistemului de muncă , astfel încât realizarea procesului de
muncă să permită reproducţia zilnică a forţei de muncă .
La modul cel mai general , organizarea muncii poate fi definită ca modalitate de
concepere a sarcinilor de muncă şi de repartizare a acestora între executanţi . O
organizare raţională a muncii făcând apel la studiul muncii şi , implicit , la ergonomie ,
are de rezolvat un anumit număr de etape . Dintre ele , câteva interesează în mod
deosebit SSM , constituind în esenţă şi măsuri de prevenire a producerii accidentelor şi

• Raţionalizarea circulaţiei obiectelor muncii , prin găsirea unor soluţii care

îmbolnăvirilor profesionale .

să asigure , pe lângă reducerea lungimii traseelor , eliminarea întoarcerilor în flux şi a

încrucişărilor , reducerea numărului şi duratei transporturilor , evitarea supra-
aglomerărilor unor locuri de muncă şi a perioadelor de aşteptere , în vederea prelucrării
( aşa numitele locuri înguste ale procesului de producţie ) , a coliziunii dintre sau între
obiecte ( respectiv mijloace de transport ) şi diferiţi executanţi , înlocuirea transportului

• Amplasarea optimă a locurilor de muncă , astfel încât să se realizeze un

manual cu cel mecanizat , automatizat , cibernertizat etc.

circuit raţional în prelucrarea diferitelor repere , evitarea acţiunii factorilor de risc proprii
mijloacelor de producţie şi mediului de muncă de la un anumit loc de muncă asupra

• Raţionalizarea activităţii executantului , prin reducerea duratei ciclului de

executanţilor de la locurile de muncă în vecinate etc.

muncă şi ocuparea optimă a lucrătorului .

286
 Punctul de pornire în acestă etapă îl constituie analiza mişcărilor executantului .
Modul de executare a mişcărilor determină direct consumul de energie şi , deci , gradul
de oboseală în procesul muncii . Scopul analizei îl constituie eliminarea mişcărilor
inutile , reducerea distanţelor pe care se execută acestea , raţionalizarea direcţiei şi
succesiunii de execuţie a mişcărilor . În final trebuie să se obţină , simultan , înlăturarea
cauzelor ce conduc la apariţia şi accentuarea prematură a oboseli , ca şi reducerea
consumului de timp de muncă.
Selectarea metodelor de muncă în urma analizei mişcărilor executanţilor ( prin
procedee specifice , cum ar fi : graficul mişcării mâinilor ; sinograma mişcării mâinilor ;
ciclograma mişcării mâinilor ; cronociclograma , filmograma , normativele de timp pe
mişcări ) se va baza nemijlocit pe aplicarea cât mai fidelă a principiilor ergonomice
fundamentale şi suplimentare ale economiei de mişcări .

2.2. M SURI TEHNICE

În cadrul măsurilor tehnice de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale se
disting trei direcţii principale de acţiune : protecţia individuală , protecţia colectivă şi
protecţia integrată .
Protecţia integrată şi cea colectivă sunt prioritare în acţiunile de prevenire a
accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale. Nivelul actual al progresului tehnic şi
ştiinţific nu permite însă renunţarea totală la protecţia individuală , deoarece există încă
numeroase locuri de muncă unde nu se pot elimina complet riscurile şi unde aparatele
şi dispozitivele de protecţie nu au eficienţă absolută .
► Protecţia individuală constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie
( cască , mască , costum , cizme etc. ) . Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie
care se atribuie lucrătorului în timpul desfăşurării activităţii alcătuiesc echipamentul său
de protecţie individuală . Prin această modalitate de prevenire nu se înlătură factorii de
risc ; echipamentul de protecţie individuală se interpune ca un ecran între noxă şi
organism , diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de risc asupra
executantului .
► Protecţia colectivă cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnice prin
care se previne sau diminuează acţiunea factorilor de risc asupra a doi sau mai mulţi
executanţi . În practică , protecţia colectivă se materializează , în principal , prin dotarea
instalaţiilor , maşinilor etc., cu dispoziţive şi aparate concepute cu scopul unic de a
proteja lucrătorii în timpul desfăşurării procesului de muncă .
Protecţia colectivă se realizează prin dotarea instalaţiilor tehnologice cu dispo-
zitive şi aparate de protecţia muncii suplimentare , concepute independent de sarcinile
procesului tehnologic şi care au drept unic scop protejarea lucrătorilor în timpul
desfăşurării procesului de muncă . Prin această modalitate de prevenire se corectează
deficienţele maşinilor , utilajelor etc.,precum şi perametrii mediului de muncă , în sensul
aducerii lor în limitele de securitate .
► Protecţia instrinsecă . Modalitatea optimă de eliminare a factorilor de risc de
accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de muncă constă în
integrarea principiilor de securitate cu cele de productivitate şi fiabilitate încă din în faza
de concepere a sistemelor tehnice . Fiecare element component al acestora trebuie
astfel gândit încât să se asigure satisfacerea simultană a funcţiei de producţie şi a
criteriilor de securitate , pe toată durata de viaţă preconizată a produsului , indiferent de
condiţiile de exploatare .
Protecţia intrinsecă face inutilă elaborarea unor reglemantări speciale de
protecţie a muncii paralel cu prescripţiile tehnologice şi cu instrucţiunile de utilizare a
maşinilor, instalaţiilor etc. , ca şi folosirea de mijloace de protecţie în timpul exploatării.
Deşi cea mai eficientă sub raport economic şi social , realizarea securităţii
intrinsece este un deziderat a cărui îndeplinire este strict condiţionată de nivelul
progresului tehnic şi al ştiinţei în general . Ea implică în primul rând existenţa unor
287
metode şi mai ales mijloace de proiectare care să permită simularea tuturor variantelor
posibile de comportament ale fiecărui element al unui sistem tehnic , pentru a se putea
alege soluţia principală şi constructivă care corespunde riscului intrinsec zero . De
asemenea , trebuie să existe şi posibilitatea materializării unor aemenea soluţii , cu
costuri care să corespundă criteriilor de rentabilitate .
Pornind de la faptul că numai datorită prezenţei omului în calitate de executant
într-un sistem de muncă se poate pune problema accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale, că există anumite limite obiective în perfecţionarea maşinilor , aparatelor ,
tehnologiilor , precum şi că marja de improbabilitate a comportamentului uman nu poate
fi eliminată , varianta din ce în ce mai acceptată de realizare a securităţii intrinsece
constă în înlocuirea executanţilor umani prin mecanizare şi automatizare .
Transferarea funcţiei de execuţie a proceselor de prelucrare propriu-zisă , de
transport , aprovizionare a maşinilor etc. către sisteme mecanice, iar ulterior chiar şi a
funcţiei de comandă şi decizie , permite obţinerea nu numai a unor randamente mult
superioare , ci şi a imposibilităţii fizice de interacţiune dintre om şi pericol .
Roboţii , procesele automatizate şi mai ales întreprinderile integral automatizate
constituie soluţii principiale de sustragere a omului de sub posibila acţiune a unor
factori de risc specifici prin definiţie unor locuri de muncă , nefiind posibilă sau fiind
mult mai costisitoare eliminarea riscurilor respective .
► Protecţia integrată . Modalitatea ideală de protecţie a omului în procesul
muncii o constituie eliminarea pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
premergător constituirii şi intrării în funcţiune a sistemului de muncă ( la nivel de
substrat cauzal ) .
În acest sens a apărut conceptul de protecţie integrată ca modalitate de elimi-
nare a factorilor de risc proprii mijloacelor de muncă prin prevederea tuturor măsurilor
şi mijloacelor de protecţie necesară în că din faza de concepere şi realizare a
mijloacelor de muncă . În acest fel se pot constitui sisteme de muncă a căror
funcţionare să prezinte riscul minim acceptabil pentru executant , în raport cu progresul
tehnic şi ştiinţific .
Principiile protecţiei integrate sunt următoarele :
• La conceperea şi realizarea utilajelor , maşinilor etc. trebuie să se identifice
toţi factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională , să se evalueze riscurile
şi să se aleagă soluţiile cele mai adecvate , în funcţie de progresul tehnic şi ştiinţific ,
pentru a le elimina sau reduce la minim ; se va avea în vedere întreaga durată de viaţă a

•
produsului .
În alegerea soluţiilor optime se vor aplica următoarele criterii , în ordinea
menţionaltă :
♦ eliminarea sau reducerea riscurilor la maxim ( protecţie intrinsecă ) ;
♦ stabilirea şi aplicarea măsurilor de protecţie necesare în raport cu riscurile

♦ informarea utilizatorului asupra riscurilor reziduale , datorate eficacităţii

care nu pot fi eliminate ;

incomplete a măsurilor adoptate .

• Funcţiile de protecţie trebuie realizate la acelaşi nivel de calitate cu celelalte
funcţii ( respectiv de producţie ) ale produsului .
• Se vor avea în vedere atât situaţiile normale de funcţionare , cât şi cele
neobişnuite , anormale , dar previzibile .
De asemenea , producătorul trebuie să ia în considerare şi posibile metode de
folosinţă a maşinii , altele decât cele prescrise , eventual incluzând în instrucţiunile de
exploatare şi contraindicaţiile privind utilizarea .

288
 • În condiţiile prevăzute de funcţionare , poziţiile jenante , oboseala şi con-
strângerile psihice ale operatorului trebuie să fie reduse la minim , conform regulilor
ergonomice .
• Producătorul trebuie să ţină seama de exigenţele impuse operatorului de
utilizarea necesară sau previzibilă a mijloacelor de protecţie individuală .
Rezultatul aplicării principiilor protecţiei integrate – securitatea integrată se
poate exprima cantitativ ( de exemplu , probabilitatea apariţiei riscului “ X “ trebuie să
fie inferioară …. ) sau calitativ ( de exemplu , pentru ca să fie posibilă acţiunea factorului
de risc “ X “ este necesar ca cel puţin două dintre sistemele de protecţie sa nu
funcţioneze ) .
În prezent , noţiunea de protecţie integrată a început să fie extinsă la sistemele
de muncă în ansamblu , în principal datorită a două realităţi obiective :
- apariţia unor sisteme de muncă ( în special în centralele nucleare , îndustria
chimică de armament etc.) la care gravitatea potenţială a riscurilor este extrem de mare ,
în special accidentele produse în cadrul lor reprezentând pierderi masive de vieţi
omeneşti şi daune materiale considerabile ;
- rezultatele cercetărilor economice , care au demonstrat fără echivoc eficienţa
economică mărită în cazul aplicării principiilor şi măsurilor de securitate a muncii din
faza premergătoare intrării în funcţiune a unui nou sistem de muncă.
Realizarea protecţiei integrate presupune conceperea , realizarea şi selecţio-
narea pentru un sistem de muncă numai a acelor elemente care satisfac integral
criteriile de securitate a muncii şi stabilirea din faza premergătoare intrării sale în
funcţiune a tuturor măsurilor care să menţină nivelul de securitate iniţial .

289
 XVIII. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE
ŞI DE ÎMBOLN VIRE PROFESIONAL

Indiferent că se aplică sau nu un management ştiinţific al securităţii şi sănătăţii

în muncă, două operaţii sunt strict necesare în activitatea preventivă: identificarea şi
evaluarea riscurilor . Importanţa lor este relevată şi de faptul că sunt statuate ca
obligatorii prin Normele generale de protecţie a muncii , iar răspunderea realizării lor
este atribuită atât conducerii firmei , cât şi personalului din cadrul compartimentelor de
protecţie a muncii.

1. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI A SUBSTRATULUI

LOR CAUZAL

Identificarea factorilor de risc şi a substratului lor cauzal este o acţiune

complexă, care necesită îmbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare dată
condiţiilor respectivei firme.
În principiu, se procedează astfel:
- se analizează vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de
muncă , pe rând , toate elementele sistemului de muncă aferent şi se stabilesc , pe
această bază , ce deficienţe, abateri, caracteristici ş.a. ar putea conduce la accidente
sau îmbolnăviri profesionale ;
- se efectuează determinări cu ajutorul metodelor şi mijloacelor specifice, în
cazul factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentraţiei sau pentru care
se pot realiza analize ale naturii elementelor componente ;
- se analizează starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea
indica prezenţa unei afecţiuni datorate condiţiilor de muncă ;
- se identifică elementele depistate în listele prestabilite de factori de risc şi
factori de substrat cauzal ;
Ordinea de executare a acestor operaţii nu este predeterminată , dar trebuie
parcurse toate pentru a se obţine un rezultat corect.
În continuare vom încerca să prezentăm fiecare grupă de factori de risc , cu
modalităţile concrete de manifestare şi efectele acţiunii lor asupra executantului , iar
acolo unde s-a impus s-au dat explicaţii suplimentare pentru factorii de substrat cauzal ,
ca suport pentru analizele pe care le au de efectuat proiectanţii sistemului de MSSM.

1.1. Factorii de risc proprii executantului

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenul de accidentare şi îmbolnăvire

profesională au relevat incidenţa majoră a factorilor de risc proprii executantului.
În raport cu factorii de risc obiectivi , cu excepţia unor cazuri reduse ca număr
( calamităţi naturale , de exemplu ) , factorii subiectivi – proprii executantului - se
situează şi la originea acestora , deoarece omul este elaboratorul şi totodată cel care
verifică şi poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de muncă:
mijloacele de producţie, mediul şi sarcina de muncă.
Indiferent de repartiţia sarcinilor între om şi maşină, activitatea de muncă pe
care o desfăşoară executantul cuprinde patru secvenţe principale: recepţionarea şi
constituirea informaţiei ; elaborarea şi adoptarea deciziilor ; execuţia ; autoreglarea.

291
 Ponderea acestor secvenţe în structura diferitelor posturi de muncă sau a unuia
şi aceluiaşi post, în perioade de timp diferite, poate varia , dar prezenţa tuturor este
obligatorie.
Modul cum executantul realizează aceste secvenţe defineşte comportamentul
său de muncă – totalitatea faptelor, actelor, reacţiilor ( motorii , verbale , afective ) prin
care o persoană răspunde solicitărilor sarcinii de muncă .
Din punctul de vedere al securităţii muncii , distingem un comportament
normal, care nu conduce la periclitarea sănătăţii sau integrităţii anatomo-funcţionale a
executantului şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanşa un
accident sau o îmbolnăvire profesională .

Comportamentul normal presupune două componente:

- evitarea riscurilor prin respectarea prescripţiilor tehnice şi a reglemen-tărilor
privind securitatea şi sănătatea în muncă referitoare la modul în care trebuie îndeplinită
sarcina ;
- neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a
acestora ( chiar anticiparea lor ), a elementelor critice , prelucrarea rapidă a
informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte şi rapide.

Comportamentul inadecvat sub aspectul securităţii şi sănătăţii în

muncă se manifestă prin conduite nesigure sau necorespunzătoare situaţiilor
obişnuite sau neobişnuite de muncă. Altfel spus , el reprezintă abaterea executantului
de la modul ideal de îndeplinire a celor patru secvenţe ale activităţii prin care se
realizează sarcina de muncă , abatere care poate consta într-o omisiune sau o
acţiune greşită.
În consecinţă , factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională
proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii
de muncă: erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie;
erori de execuţie; erori de autoreglaj.
Deosebit de importantă pentru stabilirea măsurilor de prevenire este
cunoaşterea substratului cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de
vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. La modul general, comportamentul în
muncă reprezintă concretizarea capacităţii de muncă a individului şi reflectă relaţia
dintre nivelul exigenţelor adresate executantului ( sub forma sarcinii de muncă ) şi
capacitatea sa de a le răspunde .

1.2. Factorii de risc proprii sarcinii de muncă

Sarcina de muncă se încadrează printre noţiunile cu ajutorul cărora se

defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activitate, operaţii, procese,
comportament, cerinţe etc. Dintre acestea , funcţiile care constituie unităţi majore ale
muncii , pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate , corespunzător
scopului proceselor de muncă.

Funcţia implică responsabilitatea în raport cu scopurile sistemului, are o

anumită frecvenţă în ciclul de muncă , include sarcini şi operaţii care cer cunoştinţe ,
deprinderi specifice , realizează unul sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode ,
procedee , strategii şi , chiar în cadrul unor cerinţe de viteză, precizie, cantitate, calitate
etc.
Un executant poate îndeplini o funcţie singur sau împreună cu maşina.
Aceeaşi funcţie poate fi îndeplinită de executanţi aflaţi în posturi diferite , pe linii diferite
sau în cadrul aceleiaşi instalaţii.
292
 Sarcina este eprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu
aceleaşi elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată
funcţiei, are o anumită frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită
anumite cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive:
viteză, precizie etc.

Operaţia este cea mai mică unitate a muncii şi este subordonată sarcinii; se
poate caracteriza în raport cu:
- conţinutul – obiecte , reguli , procedee , obiective ;
- structura – modul de organizare a elementelor componente ;
- cerinţe impuse – ansamblul condiţiilor care trebuiesc respectate de
operator pentru a atinge obiectivele muncii ( para-
metrii acţiunii : viteză, precizie, adecvare la reguli ).

Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile

în condiţiile tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică ; cuprinde, în general, ordinea
de succesiune eficace a elementelor operaţiei , alcătuirea raţională a mânuirilor şi
mişcărilor în condiţii tehnico-organizatorice precizate.
În raport cu aceste noţiuni definitorii ale activităţii de muncă, se desprind
factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă:

conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu

scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de risc ,
respectiv :
- operaţii , reguli , procedee greşite ;
- absenţa unor operaţii ;
- metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a opera-
ţiilor, mânuirilor, mişcărilor ) ;

cerinţe sub / supradimensionate impuse executantului , respectiv necores-

punzătoare posibilităţilor acestuia.

Prima categorie de factori are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor

şi metodelor prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de muncă.
Modul în care pot conduce la accidentare şi / sau îmbolnăviri profesionale este
evident , deoarece determină eroarea la nivelul executantului.
A doua grupă de factori provine din neluarea în considerare a variabilei
umane, respectiv din stabilirea neraţională a parametrilor acţiunilor umane.
În consecinţă , dificultatea şi complexitatea sarcinii fie se situează sub
posibilităţile executantului , fie le depăşeşte , provocând sub sau suprasolicitarea
organismului său. În ambele situaţii are loc scăderea capacităţii de muncă , datorată
oboselii , într-un interval mai mic decât cel normal , cu efecte uşor de bănuit .

1.3. Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire

profesională proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în trei categorii: de natură
fizică , chimică şi biologică .

► Factori de risc de natură fizică. În această categorie sunt incluşi

factorii de natură mecanică şi cei de natură termică.

293
 ♦ Factorii de natură mecanică sunt reprezentaţi de :
∗ Mişcările periculoase. Statisticile arată că cele mai multe accidente
de muncă având cauze de natură obiectivă se datorează organelor în mişcare ale
maşinilor. În funcţie de rolul lor în cadrul procesului de muncă , mişcările maşinilor, ale
mecanismelor, organelor de maşini, pieselor etc. pot fi:
funcţionale :
- normale în intervalul de timp de funcţionare , fără restricţii în legătură cu
declanşarea , întreruperea , dozarea vitezei ;
- cu pericolul autodeclanşării contraindicate ( autopornire prin auto-aprindere ,
contact electric etc.; prin acţionarea involuntară sau din greşeală ) ;
- cu pericolul întreruperii imprevizibile ;
- cu momente de pericol în cazul în care nu pot fi sau nu sunt controlate în
sensul declanşării , întreruperii sau dozării vitezei ;
nefuncţionale : devieri de la traiectoriile normale ; recul ; balans ; şocuri
la pornire sau oprire; desprinderea şi proiectarea de corpuri, particule; ruperea
unui element de legătură, desprinderea, desfacerea unei legături.
Toate aceste categorii de mişcări constituie surse potenţiale de accidentare,
putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri etc.
Prin urmare , riscurile mecanice sunt reprezentate , în general , de purtătorii de
energie cinetică ai unui echipament tehnic , respectiv de elementele aflate în mişcare ale
acestuia , numite elemente periculoase.
Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos.
Spaţiul situat în interiorul sau împrejurul unui echipament tehnic în care prezenţa
oricărei persoane o expune pe aceasta riscului de accidentare mecanică este numit
zonă de risc mecanic sau zonă de pericol mecanic.
Zonele de pericol mecanic pot avea configuraţiile cele mai diverse.
Mişcările (elementelor mobile ) desfăşurate în zonele de pericol mecanic au fost
denumite mişcări periculoase. Ele se manifestă în cazul mişcării de rotaţie ale unui
singur element , ale mai multor elemente, al mişcărilor de translaţie şi al celor
combinate.
Dintre parametrii care pot determina caracterul periculos menţionăm :
- valorile ridicate ale turaţiilor sau vitezelor de translaţie ale elementelor în
mişcare ;
- masele mari ale elementelor aflate în mişcare ;
- valorile momentelor de torsiune ;
- valorile forţelor de acţionare ale elementelor în mişcare ;
- amplitudinea mişcărilor ;
- forma şi rugozitatea suprafeţelor elementelor aflate în mişcare ;
- modul de fixare a pieselor aflate în rotaţie ;
- distanţa între partea rotitoare şi partea fixă ;
- distanţa minimă dintre partea mobilă şi partea fixă ;
- jocul componentelor ;
- dimensiunile deschiderilor etc.
Caracteristicile enumerate, precum şi altele asemănătoare , trebuie considerate,
analizate şi apreciate , de la caz la caz , pentru fiecare element mobil al echipamentului
tehnic , precum şi pentru zonele de pericol mecanic.

∗ Suprafeţele sau contururile periculoase. Prin natura şi forma lor

acestea pot fi înţepătoare , tăioase , alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre
executant şi diversele părţi ale mijloacelor de producţie sau obiectelor muncii care
prezintă asemenea caracteristici se pot produce vătămări cauzate de alunecare şi
cădere ( fracturi , luxaţii ) , tăiere , înţepare etc.
294
 ∗ Utilajele sub presiune sau vid. Acestea pot genera în cazul supra-
presiunii explozii , iar în cazul lucrului în vid implozii.
Principalele utilaje şi instalaţii care lucrează sub presiune sunt compresoarele ,
autoclavele şi recipientele butelie de gaze comprimate.
Pericolul de explozie , în cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit
de mare la temperaturi ridicate ( în cazul amplasării acestora în apropierea unor surse
de căldură). De asemenea, dacă în recipientele sub presiune se depozitează substanţe
puternic corosive , există riscul producerii unor neetanşeităţi care pot conduce la
explozii.
Principalele cauze potenţiale ale accidentelor la utilajele sub presiune sunt:
- dimensionarea necorespunzătoare a utilajelor, în raport cu condiţiile de lucru;
- umplerea necorespunzătoare a autoclavelor şi recipientelor butelie ( lipsa unui
spaţiu de siguranţă suficient de mare, necesar în cazul dilatării conţinutului , ca urmare
a unor creşteri necontrolate ale temperaturii ) ;
- lipsa aparatelor de măsură şi control ale presiunii şi temperaturii ( manometre,
termometre ) ;
- lipsa dispozitivelor de siguranţă ( discuri de explozie , supape de siguranţă ,
membrane de siguranţă , capace de protecţie etc. ) ;
- manevrarea necorespunzătoare a recipientelor , lovirea unuia de celălalt sau
de obiecte tari , răsturnarea , supunerea lor la trepidaţii ;
- păstrarea buteliilor la soare , în apropierea surselor de căldură sau în locuri
cu substanţe corosive ;
- depozitarea în aceeaşi incăpere a recipientelor butelie care conţin substanţe
incompatibile ( oxigen şi hidrogen, oxigen şi amoniac, amoniac şi clor, clor şi hidrogen ,
clor şi oxigen etc. ) ;
- deschiderea bruscă a ventilului buteliilor şi recipientelor ;
- introducerea gazelor comprimate în recipiente butelie, în vase de sticlă sau
alte recipiente care funcţionează la presiuni mai reduse ;
- defecţiuni ale reductoarelor de presiune ;
- ungerea ventilelor şi a manometrelor de la recipientele care conţin oxigen cu
uleiuri sau grăsimi.
Instalaţiile, utilajele şi aparatura care lucrează sub vid pot , de asemenea , să
constituie surse generatoare de factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie
apar cel mai frecvent în următoarele cazuri:
- defecte ale materialului ( tensiuni remanente sau neregularităţi struc-turale ) ;
- neetanşeităţi ale instalaţiilor , în special când se lucrează cu produse care , în
contact cu aerul, formează amestecuri explozive ;
- lipsa unor paravane de protecţie sau coşuri de protecţie în caz de implozie ;
- reducerea bruscă a presiunii în instalaţie ;
- vibraţia puternică a recipientelor sub presiune redusă ;
- variaţii bruşte de temperatură şi presiune în instalaţii ;
- încălzirea cu flacără a aparatelor de distilare în vid.

Atât în cazul exploziilor cât şi al imploziilor, vătămările produse constau , în

general , în mutilări parţiale sau totale ale victimei.

∗ Vibraţiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor etc.

Un sistem material scos din poziţia de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea
unei forţe , începe să se mişte. Dacă mişcarea sistemului faţă de starea de referinţă este
alternativă , aceasta se numeşte vibraţie sau oscilaţie.

295
 Vibraţiile întâlnite în tehnică sunt variate şi pot fi clasificate după mai multe
criterii.
• După forţele care acţionează în timpul mişcării sistemului material:

- vibraţii neamortizate – forţa rezistentă este nulă ;

- vibraţii amortizate – forţa rezistentă este negativă ;
- vibraţii autoîntreţinute – forţa rezistentă este pozitivă ;
- vibraţii libere – forţa perturbatoare este nulă ;
- vibraţii forţate – forţa perturbatoare este diferită de zero.

• După numărul gradelor de libertate ale sistemului: vibraţii cu un

grad de libertate, cu două sau mai multe grade de libertate.

• După felul mişcării : vibraţii de translaţie, de rotaţie, de torsiune.

• După evoluţia în timp: vibraţii periodice , aperiodice şi aleatorii.

◆ Factorii de risc de natură termică. În numeroase ramuri industriale

există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în
contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive : ridicate sau coborâte.
◆ Factorii de risc de natură electrică . Majoritatea instalaţiilor, utila-jelor
şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de
accidentare în muncă în două situaţii :
- realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mij-
loacelor de muncă aflate sub tensiune – factor de risc direct ( final ) ;
- creşterea bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului –
factor indirect ( intermediar ) .

Prima situaţie apare în cazul :

- atingerilor directe , respectiv prin contactul cu elemente conductive ale

instalaţiei electrice care se află normal sub tensiune , este scoasă de sub tensiune , dar
a rămas încărcată cu sarcini electrice datorită capacităţii, prin omiterea descărcării
acestora după deconectare ; a fost scoasă de sub tensiune , dar se află sub o tensiune
indusă pe cale electromagnetică de alte instalaţii , prin omiterea legării la pământ a
elementelor deconectate;
- atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care
în mod normal nu este sub tensiune , dar care a intrat accidental sub tensiune
(deteriorarea izolaţiei , contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin
el trecând “ curenţi de defect ” ( curenţi care circulă pe alte căi decât cele destinate
trecerii curentului electric ) ;
- tensiunii de pas , respectiv la atingerea simultană a două puncte de pe sol
( considerate la o distanţă de 0,8 m ) aflate la potenţiale diferite ca urmare a scurgerii
prin pământ a unui curent electric ; tensiunile de pas pot să apară în apropierea unui
conductor căzut la pământ , a unei linii aflate sub tensiune sau în apropierea unei prize
de pământ de exploatare sau de protecţie prin care trece un curent electric.

A doua situaţie se produce atunci când rezistenţa conductorului nu este

corespunzătoare intensităţii curentului care-l parcurge , fie din construcţie , fie din
cauza unei variaţii întâmplătoare a intensităţii curentului (curenţi suplimentari induşi)
sau creşterii rezistenţei datorate degradării conductorului.

296
 În toate cazurile are loc o creştere a radiaţiei calorice , suficient de mare pentru
a provoca aprinderea îmbrăcămintei exterioare a conductorului. În funcţie de celelalte
condiţii de muncă ( mai ales dacă sunt prezente în cantitate mare substanţe inflamabile
sau explozive ) se produc incendii şi / sau explozii.
Curentul electric, în calitate de factor de accidentare in muncă, poate provoca
două tipuri de leziuni:
- electrotraumatismul, care constă în arsuri şi metalizări ale pielii datorate
căldurii dezvoltate de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea
curentului electric;
- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.

► Factorii de risc de natură chimică . În funcţie de proprietăţile chimice

datorită cărora diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse
generatoare de accidente şi îmbolnăviri profesionale , distingem în principal substanţele
toxice , caustice, inflamabile , explozive , cancerigene .

∗ Substanţele toxice. Acestea sunt cele care , pătrunzând în organism , au o

acţiune dăunătoare , perturbând funcţiile acestuia şi provocând intoxicaţii acute sau
cronice. Intoxicaţia acută are loc atunci când substanţa toxică pătrunde în organism în
cantitate mare şi într-un interval scurt de timp , generând tulburări intense şi imediate ;
în situaţia contrară – cantităţi mici în interval mare de timp – apare intoxicaţia cronică.
Substanţele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie ( inhalare ) ,
prin piele ( cutanat ) sau prin tubul digestiv ( ingerare ) .
Pătrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în
industrie (circa 90 % din intoxicaţii) şi are consecinţele cele mai grave , deoarece
absorbirea acestora la nivel celular şi molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare
fizică , asemenea substanţe se regăsesc sub formă de gaze , vapori , fum , ceaţă ,
aerosoli sau praf.
Pătrunderea toxicelor prin piele are loc , în special , în cazul substanţelor toxice
lichide ( benzină , toluen , xilen , derivaţi halogenaţi ai metanului şi benzenului etc. ) .
Ingerarea substanţelor toxice este mai rar întâlnită , fiind posibilă numai din
neglijenţă .

Riscul specific de accidentare şi îmbolnăvire profesională în cazul

mijloacelor de producţie este de pătrundere a toxicelor prin piele.

Acţiunea toxicelor asupra organismului poate fi locală , numai asupra anumitor

organe ( de exemplu , benzenul acţionează asupra sistemului nervos central ) sau
generală , când afectează toate ţesuturile şi organele ( de exemplu, acidul cianhidric sau
hidrogenul sulfurat ). Nu se poate face însă o delimitare precisă după criteriul tipului de
acţiune, deoarece majoritatea substanţelor toxice au, în acelaşi timp, şi o acţiune
generală şi una locală asupra organismului.
Acţiunea toxică a substanţelor din aceeaşi clasă variază în funcţie de
compoziţia lor chimică.
De exemplu , toxicitatea hidrocarburilor creşte o dată cu numărul de atomi de
carbon din moleculă. Dacă în molecula unei substanţe toxice se înlocuieşte hidrogenul
cu oxigen , sulf sau gruparea hidroxil ( OH ) , toxicitatea creşte brusc ; acelaşi efect îl
are introducerea grupei “ amino “ sau “ nitro “ într-un nucleu aromatic.

De asemenea , toxicitatea creşte o dată cu gradul de nesaturare : etanul este

mai puţin toxic decât etilena , iar aceasta , la rândul ei , este mai puţin toxică decât
acetilena ; oxidul de carbon este toxic , în timp ce bioxidul de carbon nu prezintă o
astfel de caracteristică etc.
297
 ∗ Substanţele caustice. Acestea sunt substanţe care , în contact cu organis-
mul, provoacă arsuri. Arsurile chimice constituie accidente şi se caracterizează prin
leziuni organice de intensitate diferită , în funcţie de natura , concentraţia şi durata
contactului cu substanţa caustică.

∗ Substanţele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurtă durată a

amestecului de vapori ai unui lichid combustibil cu oxigenul din aer şi se produce în
urma creşterii locale a temperaturii datorită unei surse externe de căldură. Noţiunea de
inflamare este legată , deci , numai de lichidele combustibile , spre deosebire de
aprindere , care este comună tuturor substanţelor combustibile , indiferent de starea de
agregare .
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi
încetează brusc , deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii
cantităţi de lichid care să asigure în continuare formarea vaporilor.

Punctul de inflamabilitate ( Pi ) este reprezentat de temperatura minimă la

care vaporii unei substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil. În funcţie de
punctul de inflamabilitate , lichidele pot fi grupate în următoarele categorii:
- lichide inflamabile: Pi < 28 ºC (exemplu: benzen , eter etilic , sulfură de
carbon , acetat de butil , acetonă , alcool metilic etc. ) ;
- lichide uşor inflamabile : 28 ºC ≤ Pi ≤ 45 ºC ( exemplu : petrol
lampant, gazolină , terebentină , benzină nafta , brom-pentan , ciclohexilamină etc. ) ;
- lichide combustibile: Pi > 45 ºC ( exemplu: fenol , anilină , păcură ,
motorină , uleiuri , acizi graşi etc. ) .

Pe lângă pericolul de incendiu datorat substanţelor inflamabile , în industrie se

pot produce incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulări de căldură
provenite din procese chimice sau biochimice care au loc în însăşi masa substanţelor.
Fenomenul de autoaprindere se manifestă atât la substanţele inflamabile , cât şi la cele
combustibile.
Autoaprinderea de natură chimică are la bază fenomenul de oxidare şi se poate
produce în cazul substanţelor care au o capacitate intensă de combinare cu oxigenul
din aer. Pentru ca în timpul reacţiei chimice de oxidare să se atingă temperatura de
auto-aprindere , este necesar ca substanţa combustibilă să aibă o suprafaţă mare de
contact , iar mediul ambiant să prezinte o temperatură ridicată.
Autoaprinderea de natură biochimică se datorează acumulării de căldură în
interiorul masei de substanţă , ca urmare a activităţii biologice a microorganismelor.

În desfăşurarea acestui proces se deosebesc următoarele faze:

- faza biologică sau începutul de fermentaţie , când temperatura creşte până la 55 ºC ;

- faza începutului de carbonizare , când temperatura se situează în intervalul 55-100 ºC ;
- faza de înnegrire a produşilor mai puţin stabili, când temperatura ajunge la 140-150 ºC ;
- faza de carbonizare, când se ajunge la temperatura de autoaprindere a substanţei date.

∗ Substanţe explozive. Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii

chimice foarte rapide , când într-un timp foarte scurt rezultă produşi noi , cu degajare de
căldură.
Explozia , în sensul cel mai restrâns al cuvântului , este un fenomen chimic
( un proces de transformare chimică a materiei ) care se desfăşoară rapid , însoţit de o
degajare tot atât de rapidă a unor cantităţi apreciabile de căldură şi gaze sau vapori
puternic încălziţi , care produc un lucru mecanic de deplasare sau distrugere .

298
 Substanţele explozive se descompun sub acţiunea temperaturii , cu formare de
cantităţi mari de gaze. Numeroase substanţe , în contact cu aerul , formează amestecuri
explozive.
Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare şi
inferioare – care reprezintă cantitatea maximă , respectiv minimă , de substanţă ,
exprimată în procente , care formează cu aerul un amestec exploziv.

∗ Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne ,

caracterizate printr-o înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe . În numeroase
legislaţii naţionale se interzice complet utilizarea industrială a unor astfel de substanţe ,
al căror efect este sigur cancerigen.

► Factori de risc de natură biologică . În mod deosebit în industria

farmaceutică , în laboratoarele de analize medicale , ca şi în cercetarea medicală
obiectul muncii îl constituie culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de
maladii infecţioase : bacterii , virusuri , spirochete , ciuperci , protozoare.
De asemenea, există procese de muncă unde se lucrează cu plante periculoase
( de exemplu , ciuperci otrăvitoare ) , precum şi cu animale periculoase ( şerpi veninoşi
etc.), care pot provoca accidente şi / sau intoxicaţii acute profesionale , decese , răniri,
înţepături etc.

4. Factorii de risc proprii mediului de muncă

Mediul de muncă este cea de a patra componentă a sistemului de muncă şi

include , pe de o parte , mediul fizic ambiant ( condiţiile de microclimat , iluminat ,
zgomot , vibraţii , radiaţii , noxe chimice , presiunea mediului , factori biologici etc.) , iar
pe de altă parte, mediul social ( relaţiile , atitudinile , interacţiunile , modurile de
comportament etc. ). Influenţa condiţiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate să
fie considerabilă ; mai ales asupra executantului pot produce atât efecte fiziologice , cât
şi psihologice , sub formă de vătămări sau stări patologice.
Factorii de risc proprii mediului fizic de muncă se clasifică după cum
urmează :
♦ Factori de risc de natură fizică. Această primă grupă de factori include
mai multe subgrupe , dintre care amintim :
Microclimatul locului de muncă cuprinde : temperatura excesivă a
aerului ( ridicată / scăzută ) ; umiditatea necorespunzătoare a aerului ( ridicată /
scăzută) ; viteza mare a curenţilor de aer .
Factorii de microclimat acţionează asupra mijloacelor de producţie , caz în care
îndeplinesc rolul de factori de risc indirecţi şi asupra executantului ca factori direcţi.
În calitate de factori indirecţi , influenţa lor se concretizează în ansamblul
transformărilor termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de producţie ,
transformări care perturbă funcţionarea normală a acestora şi pot genera accidente sau
boli profesionale.
Influenţa asupra executantului se traduce într-o serie de transformări
fiziologice.

Temperatura mediului ambiant determină fenomenul de termoreglare a

organismului , care are drept rol menţinerea stării de echilibru termic al acestuia.
Umiditatea relativă a aerului poate afecta direct organismul uman.
Scăderea acesteia sub 30% produce uscarea mucoaselor oculare şi respiratorii. Munca
în aer uscat sporeşte riscul de îmbolnăvire , din cauza scăderii capacităţii de apărare a
organismului faţă de flora microbiană din aer.
299
 Creşterea umidităţii relative peste 70% devine dăunătoare prin împiedicarea
eliminării normale a transpiraţiei , perturbând procesul de termoreglare.

Viteza curenţilor de aer are o influenţă deosebită asupra stării de confort

termic ; la aceeaşi temperatură , în funcţie de viteza lor , curenţii de aer pot provoca
disconfort , iar la depăşirea anumitor limite perturbă termoreglarea.

Presiunea excesivă a aerului ( ridicată / scăzută) , precum şi supra-

presiunea în adâncimea apelor.
În condiţii normale, presiunea atmosferică exercitată asupra organismului uman
este echilibrată de contrapresiunea din interior ( a plasmei sanguine , a ţesuturilor ,
cavităţilor organismului etc.) şi de ea depind schimburile de gaze dintre organism şi
atmosferă.
La creşterea sau scăderea presiunii atmosferice, proporţia gazelor din aer nu se
modifică , în schimb variază numărul moleculelor pe unitatea de volum (creşte la
presiuni ridicate şi scade la presiuni reduse). Aceste modificări au consecinţe asupra
solubilităţii gazelor în ţesuturile organismului, generând tulburări specifice.
Zgomotul excesiv ; ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor
de către organul auditiv, oscilaţiile acustice se clasifică în: infrasunete, cu frecvenţa sub
20 Hz, sunete, cu frecvenţe între 20 şi 20.000 Hz şi ultrasunete, cu frecvenţa peste
20.000 Hz.
În mediul industrial , infrasunetele , sunetele şi ultrasunetele se supra-pun atât
în ceea ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de maşini şi utilaje , cât
şi în privinţa acţiunii lor asupra organismului executanţilor. Numai în mod excepţional
se întâlnesc exclusiv oscilaţii cu frecvenţa sub 20 Hz sau peste 500 Hz , frecvenţă care
reprezintă limita superioară de percepere a analizorului acustic. Totuşi , la fiecare loc de
muncă predomină o anumită gamă , imprimând caracteristici specifice mediului fizic
ambiant.
Zgomotul este definit , cel mai des , ca un sunet nedorit. Sunetul este
senzaţia auditivă provocată de vibraţia acustică ( deci în domeniul audibil ) a
particulelor unui mediu elastic în jurul unei poziţii de echilibru.
El apare ca urmare a vibraţiilor unui corp , aşa încât sursele sonore pot fi
grupate în raport cu natura forţelor care produc aceste vibraţii :

- surse producătoare de zgomot prin acţiune aerodinamică , în această grupă

fiind cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente;
- surse producătoare de zgomot prin acţiune electromagnetică ;
- surse producătoare de zgomot prin acţiune termică.
Iluminatul necorespunzător. Cercetările experimentale au demonstrat că
80% din solicitarea nervoasă umană se poate atribui excitaţiilor optice. Cantitatea cea
mai mare de informaţii primite de către om în procesul muncii o formează semnalele
luminoase recepţionate de analizorul optic . Întrucât purtătorul de mesaj în transmiterea
şi recepţionarea semnalelor optice îl constituie semnalele luminoase , calitatea
transmisiei şi recepţiei informaţiilor este condiţionată de calitatea iluminatului.
Radiaţiile neionizante care interesează în mod deosebit din punctul de
vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă sunt: undele radiometrice de înaltă frecvenţă,
microundele , radiaţiile infraroşii , ultraviolete şi laser.
Radiaţiile de înaltă frecvenţă reprezintă partea din spectrul radiaţiilor
electromagnetice care corespunde undelor radio de la câţiva kilometri la 50 cm.
Microundele au lungimi de undă cuprinse între 0,04 cm şi 50 cm.
300
 Orice obiect care se găseşte în câmpul electromagnetic care se formează în
jurul instalaţiilor de înaltă frecvenţă absoarbe o parte din energia acestuia.

Energia absorbită de organismul uman depinde de caracteristicile

câmpului electromagnetic ( intensitate , frecvenţă ) , de durata de expunere , de distanţa
faţă de sursa de energie , de microclimat ( temperatura , umiditatea şi viteza aerului ) şi
de particularităţile organismului ( regiunea iradiată , rezistenţa electrică ).
Acţiunea undelor de înaltă frecvenţă şi a microundelor asupra organismului
este cu atât mai puternică cu cât intensitatea şi frecvenţa acestora sunt mai mari ,
respectiv cu cât lungimea de undă este mai mică. Durata de expunere are o importanţă
deosebită deoarece efectul microundelor este cumulativ.

Radiaţiile infraroşii sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă

cuprinse între 0,76 şi 425 µ . Ele sunt emise de obiectele calde , motiv pentru care se
mai numesc şi radiaţii termice sau calorice.
În funcţie de acţiunea lor biologică , radiaţiile infraroşii pot fi împărţite în două
categorii:
- radiaţii de undă scurtă ( 0,76 – 1,4 µ ) , care pătrund adânc în organism ;
- radiaţii de undă lungă ( 1,4 – 25 µ ) , care sunt absorbite de straturile
superficiale ale epidermei.
Radiaţiile infraroşii cu lungimea de undă peste 25 µ sunt nepericuloase pentru
organism , având o intensitate mică şi fiind practic absorbite de aer.
Acţiunea biologică a radiaţiilor infraroşii se manifestă prin efecte locale asupra
epidermei şi mucoaselor expuse , precum şi prin efecte generale asupra întregului
organism.
Radiaţiile ultraviolete – acţiunea cea mai puternică asupra organismului o
prezintă radiaţiile cu lungimi de undă scurte ( 2000 – 2800 Å ).
Radiaţiile cu lungimi de undă între 2800 şi 3150 Å influenţează tegumentele , iar
peste 3150 Å acţiunea biologică este foarte slabă.
În cazul unor expuneri masive , radiaţiile ultraviolete pot să producă arsuri la
nivelul pielii şi mucoaselor mergând până la gradul II , iar la doze foarte mari de
ultraviolete are loc o degenerescenţă a ţesuturilor.
La nivelul ochilor, expunerea excesivă la radiaţii ultraviolete conduce la apariţia
unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei , cunoscute sub denumirea de electro-
sau fotooftalmie.

Radiaţiiile laser – laserul ( “ Light Amplification by Stimulated Emission of

Radiation ” ) este o sursă de lumină coerentă , ale cărei unde sunt în acord de fază între
ele. Lungimea de undă a razelor este în general cuprinsă între 0,30 µ şi 0,60 µ în
regiunea spectrului de unde electromagnetice , cuprinzând dome-niul vizibil ( 0,4 -
0,75 µ ) , ultraviolet ( sub 0,4 µ ) şi infraroşu ( peste 0,75 µ ).

Concentraţia de energie şi focalizarea excepţională a razelor laser constituie

pericolul principal pe care acesta îl prezintă pentru organismele vii , în general şi pentru
om , în special.
Radiaţiile ionizante sunt radiaţii corpusculare sau necorpusculare care au
proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directă sau indirectă cu materia , atomi sau
molecule încărcate electric ( ioni ) .
Potenţialul electrostatic . Fenomenul de încărcare a corpurilor cu sarcini
electrice este explicat în prezent prin două teorii.
Teoria energetică a încărcării arată că transferul electronilor de la un corp la
altul se poate efectua la simplul contact al celor două corpuri. Dacă aceste corpuri , în
301
contact , sunt separate brusc , electronii ( sarcinile electrice care au migrat) nu mai au
timp suficient pentru a reveni pe corpul iniţial şi astfel nu se mai realizează
compensarea , straturile superficiale rămânând neegale. Unul dintre corpuri va avea
exces de electroni (deci este încărcat negativ) , iar celălalt rămâne în deficit de electroni
(deci încărcat pozitiv).
Teoria bazată pe stratul dublu electric , a lui Helmholtz , implică existenţa la
suprafaţa corpurilor a unui potenţial electric diferit de cel din interior , rezultând un
câmp electric cu potenţial de suprafaţă.
Calamităţile naturale. Acestea formează ultima categorie în grupa
factorilor de risc de natură fizică. Sub această denumire sunt cuprinse: trăsnetul ,
inundaţiile , vântul puternic , grindina , viscolul , alunecările , surpările şi prăbuşirile de
teren sau copaci , avalanşele , seismul etc. Toate pot acţiona în calitate de cauze directe
ale unor accidente , în majoritatea situaţiilor mortale.

♦ Factori de risc de natură chimică . În categoria factorilor de muncă de

natură chimică proprii mediului de muncă sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici ;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici ;
- pulberile în suspensie în aer , gazele sau vaporii inflamabili ;
- pulberile în suspensie în aer , gazele sau vaporii explozivi ;
- pulberile pneumoconiogene.
Acţiunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regăsită la
prezentarea făcută la categoria factorilor de risc de natură chimică proprii mijloacelor de
producţie.

Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de muncă are

întotdeauna un conţinut de pulberi , dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile,
cu diametrul mai mic de 5 microni.
S-a constatat că o parte dintre ele pot provoca transformări pulmonare , numite
generic “ pneumoconioze ”. Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase ,
atât de natură minerală , cât şi vegetală : pulberi cu conţinut de bioxid de siliciu, azbest ,
silicaţi naturali , cărbune , unele metale ( beriliu , aluminiu , carburile metalelor dure ) ,
fibrele de lână , de bumbac etc.
♦ Factori de risc de natură biologică. În cazul în care în procesul de
muncă se utilizează microorganisme, acestea pot să ajungă în suspensie în aer,
provocând afecţiuni pulmonare: infecţii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri,
richeţii, spirochete, ciuperci, protozoare.

♦ Caracterul special al mediului . În ultima categorie de factori de risc

proprii mediului fizic de muncă se încadrează caracterul special al acestuia în anumite
procese de muncă : subteran , acvatic , subacvatic , mlăştinos , aerian , cosmic.
Reprezentând un mediu care nu este propriu existenţei omului , va produce
suprasolicitarea psihică a executantului , tradusă prin oboseală exce-sivă , manifestări
depresive etc., mergând până la psihoze de claustrofobie , fotofobie ş.a.

♦ Factorii de risc proprii mediului social de muncă reprezintă o altă

componentă a mediului de muncă.
Între executant şi colectivitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea se
creează legături , dependenţe şi interferenţe care variază în funcţie de nivelul integrării
în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă asupra comportamentului său.

302
 Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi , precum şi modul cum
apreciază grupul respectiv riscul , determină într-o măsură foarte mare comportamentul
sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Relaţiile care se stabilesc între membrii implicaţi în realizarea unui proces de
producţie , atât pe orizontală cât şi pe verticală , alcătuiesc “ mediul social ” sau “
ambianţa socială ” de muncă.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mediului
social de muncă sunt de natura relaţiilor interumane.
Climatul social neadecvat sub raportul securităţii şi sănătăţii în muncă este
caracterizat de : relaţii primare şi competenţe necorespunzătoare nivelurilor de
responsabilitate , structură comunicaţională defectuoasă , neconcordanţe între relaţiile
formale şi informale etc. .
Relaţiile primare necorespunzătoare se manifestă prin perturbări şi
întreruperi de relaţii între membrii colectivităţii , formal asimilate , ceea ce are drept
consecinţă faptul că echipa de muncă , în calitate de formaţie socială , nu mai
funcţionează în conformitate cu scopul său .

Dintre motivele perturbărilor de acest gen putem enumera :

adaptarea insuficientă a unei persoane ;
lipsa de asimilare într-un grup de muncă ;
izolarea noului venit ;
dezacordul dintre structurile de grup ;
tensiuni între categoriile de vârstă ;
relaţii insuficient consolidate între membrii colectivităţii .
Relaţiile cu colegii de muncă ( relaţii pe orizontală ) sunt mai semnificative şi
mai importante în ceea ce priveşte producerea accidentelor decât relaţiile cu superiorii
( relaţii pe verticală ) , deoarece contactul social este de durată mai mare în primul caz .
Deficienţele din sistemul de comunicare conduc la perturbarea
activităţii , la disfuncţii cu repercusiuni directe în planul securităţii muncii .
Lipsa de satisfacţie în muncă constituie o importantă cauză de
accidentare .

303
 XIX. EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI DE
ÎMBOLN VIRE PROFESIONAL

1. CONSIDERA II GENERALE

În terminologia de specialitate , securitatea muncii este considerată ca acea

stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională.
Datorită caracteristicilor sistemului de muncă , nu există sisteme complet
sigure pentru om din punctul de vedere al pericolului de accidentare şi îmbolnăvire
profesională. Chiar dacă toate elementele unui sistem, ca şi relaţiile dintre ele, sunt
concepute şi executate ( respectiv formate în cazul factorului uman ) astfel încât să nu
existe nici o posibilitate de producere a vreunui accident / îmbolnăvire , simpla
funcţionare pe parcursul desfăşurării procesului de muncă determină uzura , oboseala
lor. Ca urmare , apar disfuncţii , deficienţe , dereglări care pot conduce în final la
accidente / îmbolnăviri ( în conformitate cu legea entropiei , tendinţa sistemelor
cibernetice , cum este în mare măsură şi sistemul de muncă , este de autodistrugere ).
Mai mult, oricât de bine ar fi selectat executantul , comportamentul său rămâne
aleatoriu , fiind dependent de variabilele stării sale de moment. Rezultatul este că
niciodată nu se poate afirma că nu va face nici o greşeală generatoare de accidente /
îmbolnăviri.
În consecinţă , fiecare sistem real se caracterizează printr-o abatere mai mare
sau mai mică de la starea ideală de securitate (inclusiv de sănătate) a omului , abatere
care variază în timp , în funcţie de starea , de evoluţia elementelor componente ale
sistemului.
Pentru ca totuşi să se realizeze în cât mai mare măsură securitatea muncii ,
această adevărată axiomă impune îndeplinirea a trei obiective :
- cunoaşterea permanentă a mărimii abaterii ;
- stabilirea unei dimensiuni maximum acceptabilă a abaterii de la starea
ideală ;
- corectarea dimensiunii abaterii , respectiv aducerea ei la limita maximum
acceptabilă , prin măsuri de prevenire şi protecţie.
În consecinţă , o activitate eficientă de SSM la nivelul unui sistem oarecare de
muncă va necesita , din partea proiectantului acestuia , parcurgerea mai multor etape ,
care în linii mari sunt următoarele :
- stabilirea dimensiunii abaterii sistemului de la starea ideală ;
- analiza modului în care se produce abaterea identificată ;
- stabilirea măsurilor care pot aduce sistemul cel puţin la limita maxim
aceptabilă a abaterii ;
- aplicarea măsurilor ;
- determinarea noii dimensiuni a abaterii, obţinute în urma aplicării măsurilor.
Stabilirea dimensiunii abaterii înseamnă de fapt că se realizează o
“evaluare a securităţii muncii”, adică se apreciază sau se determină valoarea ,
dimensiunea reală a acestei stări.
Evaluarea unui fenomen sau a unei stări necesită găsirea unei corelaţii între
fenomenul sau starea respectivă şi un indicator căruia să i se poată atribui sau calcula o
dimensiune.
O a doua idee care trebuie reţinută este aceea că aprecierea dimensiunii unui
fenomen sau a unei stări se poate face direct sau prin intermediul fenomenului / stării
contrare : mărimea absenţei unui lucru oferă o imagine exactă asupra a cât există din
lucrul respectiv.

305
 inând seama de cele două considerente , pentru a identifica indicatorii prin
care poate fi evaluată securitatea şi sănătatea în muncă vom reveni la semnificaţia
acestei din urmă noţiuni.
În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice
pericol , iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie , pericol potenţial.
Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale termenilor “securitate” şi “ risc ”,
teoretic se poate defini securitatea muncii drept starea sistemului de muncă în care
riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională este zero.
Prin urmare , securitatea şi riscul sunt două categorii abstracte , contrare , care
definesc două stări care se exclud reciproc.
În realitate , nu se pot atinge asemenea stări cu caracter absolut. Nu există
sistem în care să fie exclus complet pericolul potenţial de accidentare sau îmbolnăvire ;
apare întotdeauna un risc “ rezidual ”, fie şi numai datorită imprevizibilităţii acţiunii
omului. Dacă nu se fac intervenţii corectoare pe parcurs , riscul rezidual creşte , pe
măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin “ îmbătrânire ”.
În consecinţă, sistemele pot fi caracterizate prin “ niveluri de securitate ”,
respectiv prin “ niveluri de risc ”, ca indicatori ai stărilor de securitate / risc.
Definind securitatea ca o funcţie de risc y = f(x) , unde y = 1/x, se poate afirma
că un sistem va fi cu atât mai sigur cu cât nivelul de risc va fi mai mic, şi reciproc.
Astfel, dacă riscul este zero, din relaţia dintre cele două variabile rezultă că securitatea
tinde către zero.
Dată fiind relaţia risc – securitate, evaluarea securităţii (muncii) în cadrul
sistemelor de muncă se poate face fie direct, prin intermediul indicatorului “ nivel de
securitate ”, fie indirect , cu ajutorul indicatorului “ nivel de risc ”.
Deoarece nu sunt mărimi fizice , stabilirea indicatorilor care caracterizează
securitatea nu este suficientă pentru realizarea evaluării. Este necesară şi o metodă
care să permită exprimarea lor într-o valoare absolută sau relativă , în baza corelaţiei
dintre indicator şi starea sistemului.

+∞
SECURITATE

y = f (x)
y=1/0 +∞
y=1/+∞ 0

+∞
RISC

Relaţia risc- securitate

Sintetizând, se poate afirma că:

- evaluarea securităţii muncii este acţiunea de determinare ( măsurare ) a
dimensiunii abaterii sistemelor de muncă de la starea ideală în care este exclusă orice
posibilitate de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
- evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională este o
modalitate de apreciere indirectă a securităţii sistemelor de muncă prin atribuirea /
determinarea unei valori pentru indicatorul “ nivel de risc ”.
306
 În diverse ţări, în special în cele din spaţiul UE , s-a ajuns în prezent pe linia
aprecierii securităţii sistemelor de muncă la elaborarea de ghiduri de evaluare , care au
la bază principiul conformităţii cu prevederile standardelor şi normelor de securitate a
muncii în vigoare şi permit determinarea unui nivel de securitate exprimat procentual.
S-a constatat însă că o asemenea evaluare are unele limite atât conceptual , cât
şi ca aplicabilitate , dintre care două sunt esenţiale din punctul de vedere al teoriilor
moderne privind prevenirea.
În primul rând , nu asigură identificarea tuturor riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională care pot să apară într-un sistem de muncă , ci numai pe acelea
existente la momentul evaluării şi numai dacă se regăsesc pentru ele reglementări
normative. De unde şi accentul major , care se remarcă la toate metodele de acest tip ,
pe capacitatea componentelor materiale ale sistemelor de muncă de a provoca
accidente sau îmbolnăviri.
În al doilea rând , metodele menţionate nu pot fi folosite decât în faza de
exploatare a sistemelor de muncă , cerinţa actuală fiind însă de implementare a
securităţii din faza de concepţie – proiectare a sistemelor de muncă.
Interesul ştiinţific şi practic pe plan mondial se îndreaptă în prezent spre
perfecţionarea metodelor care se bazează pe analiza riscurilor , înainte de a se
materializa în accidente sau boli profesionale (metode “ a priori ” ) , în care criteriile de
evaluare sunt nivelurile de risc , dată fiind deosebita lor valoare preventivă.
Determinarea coordonatelor riscului. Pornind de la concluzia că nu există
sisteme de muncă absolut sigure , problema practică şi teoretică rămâne aceea de a
stabili în ce măsură securitatea sistemului, sub aspectul posibilităţii de producere a
accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabilă sau nu.
Pentru a adopta o decizie în acest sens este necesară găsirea unei modalităţi de
exprimare a securităţii, care să răspundă obligatoriu la două condiţii:
- să aibă un grad cât mai mare de obiectivitate;
- să permită comparaţii de la o stare la alta a aceluiaşi sistem, precum şi între
diversele sisteme de muncă.
Ambele condiţii pot fi satisfăcute dacă se identifică o corelaţie , repetabilă
indiferent de caracteristicile situaţiilor concrete , între o mărime cantitativă sau calitativă
şi gradul în care este exclusă probabilitatea producerii de accidente şi îmbolnăviri
profesionale.
inând seama că , de principiu , indicatorii cantitativi absoluţi asigură o
exprimare mai obiectivă decât cei cantitativi relativi şi cei calitativi , ideal este să se
găsească o mărime cantitativă care să ia aceeaşi valoare pentru toate sistemele care
prezintă un grad de siguranţă identic. Acea mărime s-a stabilit ca fiind “nivelul de risc”.
În practică trebuie admisă o limită de risc minim , respectiv un nivel al riscului
diferit de zero , dar suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, ca şi o
limită de risc maxim , care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate ,
încât să nu mai fie permisă funcţionarea sistemului.
Pentru a putea stabili astfel de limite este necesară găsirea unei modalităţi de
cuantificare a riscului , respectiv a nivelurilor de risc , ceea ce ridică două probleme :
- cum se stabilesc coordonatele riscului ;
- ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de
acceptabilitate de cele de inacceptabilitate.
Conform literaturii de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ,
riscul reprezintă combinaţia dintre probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau
afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă ; el reflectă frecvenţa şi gravitatea
consecinţelor posibile cu care poate interveni într-un proces de muncă un accident sau
o îmbolnăvire profesională.
Dacă luăm în considerare cei doi parametri menţionaţi şi reprezentăm riscul în
funcţie de ei, sub forma unui patrulater ale cărui laturi sunt frecvenţa, respectiv

307
gravitatea evenimentului , trebuie să admitem că acelaşi risc poate fi definit prin
combinaţii diferite frecvenţă – gravitate .
Într-adevăr , putem să reprezentăm un anumit risc în funcţie de gravitatea şi
probabilitatea de producere a consecinţelor prin suprafaţa unui dreptunghi F1, dezvoltat
pe verticală ; dar aceeaşi suprafaţă poate fi exprimată şi printr-un pătrat F2 sau printr-un
dreptunghi F3 , extins pe orizontală( fig. 1.) . În toate cele trei cazuri suprafaţa care
semnifică riscul este la fel de mare. În consecinţă, putem atribui unor cupluri “ gravitate
– probabilitate “ diferite acelaşi nivel de risc.
Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasată prin vârfurile care nu
sunt pe axele de coordonate , obţinem o curbă cu alură de hiperbolă , care descrie
legătura dintre cele două variabile : gravitate – probabilitate.
Pentru reprezentarea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate, standardul
CEN – 812 / 85 defineşte o astfel de curbă drept “ curbă de acceptabilitate a riscului ”.
Ea permite diferenţierea între riscul acceptabil şi cel inacceptabil. Astfel, riscul
de producere a unui eveniment A , cu consecinţe grave , dar frecvenţă foarte mică ,
situat sub curba de acceptabilitate , este considerat acceptabil , iar riscul evenimentului
B, cu consecinţe mai puţin grave, dar cu o probabilitate mai mare de apariţie, ale cărui
coordonate se situează deasupra curbei, este inacceptabil ( fig. 2.) .

3
F1

F2
1
F3

x
1 2 3 4
Fig. 1. Reprezentarea grafică a echivalenţei riscurilor caracterizate prin
cupluri diferite de gravitate - probabilitate

De exemplu , în cazul unei centrale atomice se iau aşa măsuri , încât riscul unui
eveniment nuclear, fie el riscul evenimentului A , caracterizat printr-o gravitate extremă
a consecinţelor, prezintă o probabilitate de producere extrem de mică : activitatea este
considerată sigură şi riscul acceptat de către societate. Dacă riscul evenimentului B
este cel de accident rutier , deşi consecinţele sale sunt mai puţin grave , probabilitatea

308
de producere este atât de mare , încât locul de muncă al şoferului este considerat
nesigur.
Existenţa insecurităţii într-un sistem de muncă este datorată prezenţei
factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Aceştia din urmă se
diferenţiază între ei prin consecinţele pe care le poate avea acţiunea lor asupra
executantului, respectiv prin gravitatea vătămării şi probabilitatea ca ea să se producă
într-un anumit interval de timp.

Gravitatea - Y Riscul evenimentului A

INACCEPTABIL

Curba C = X ● Y

Riscul evenimentului B
ACCEPTABIL

Probabilitatea – X

Fig. 2. Curba de acceptabilitate a riscului.

Ca urmare, elementele cu ajutorul cărora poate fi caracterizat riscul, deci pot fi

determinate coordonatele sale , sunt de fapt probabilitatea cu care acţiunea unui factor
de risc se poate materializa prin accident sau îmbolnăvire şi gravitatea consecinţei
acţiunii sale asupra victimei.

4.2. METODE DE EVALUARE A RISCURILOR DE ACCCIDENTARE ŞI

ÎMBOLN VIRE PROFESONAL

4.2.1. PRINCIPII DE BAZ

Modalităţile de evaluare a securităţii muncii într-un sistem de muncă pot fi cel
mai clar diferenţiate în funcţie de momentul în care se face evaluarea în raport cu
evenimentele care definesc prezenţa , respectiv absenţa securităţii – accidentele şi
îmbolnăvirile profesionale.
Din acest punct de vedere, există numai două principii de evaluare a securităţii:
- postaccident / boală profesională ;
- preaccident / boală profesională .
În funcţie de principiul adoptat , se diferenţiază şi criteriile de evaluare:
- numărul de evenimente efectiv produse şi gravitatea lor;
- probabilitatea şi gravitatea potenţială a evenimentelor care s-ar putea
produce în sistem.

309
 ∗ Evaluarea postaccident ( „ a posteriori ” ). Acest mod de evaluare permite
aprecierea gradului de securitate a muncii al unui sistem de producţie exclusiv pe baza
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în sistemul respectiv într-o
anumită perioadă de timp.
Metodele de evaluare utilizate, denumite în literatura de specialitate şi „ metode
a posteriori ”, se bazează pe analiza statistică a accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale , iar criteriile de evaluare folosite sunt ratele morbidităţii prin accident sau
boală profesională , respectiv indicii de frecvenţă şi gravitate .
Deşi diferă în ceea ce priveşte forma de la o ţară la alta , analizele statistice
cuprind , în esenţă , următoarele etape :
- completarea formularelor tip de înregistrare a accidentelor şi bolilor profesionale ;
- centralizarea datelor de pe formulare ;
- verificarea completării corecte ;
- prelucrarea automată a datelor ;
- prezentarea rezultatelor.
Datele cuprinse în formularele tip sunt grupate , de regulă , astfel :
- localizarea teritorială , administrativă , economică şi în timp a accidentului
sau a bolii profesionale;
- identitatea victimei: vârstă, sex, meserie, vechime în muncă , vechime în
meserie, vechime la locul de muncă ;
- ramura de activitate ;
- felul activităţii ;
- agentul material care a produs leziunea ( afecţiunea ) ;
- cauzele principale şi favorizante ;
- leziunea ( vătămarea ) produsă ;
- localizarea leziunii.
Pentru evaluarea comparativă a gradului de securitate a muncii în sistemul
analizat se utilizează două categorii de indicatori statistici : absoluţi şi relativi.

Indicatorii absoluţi exprimă , în mărime absolută, numărul de accidente / boli

produse, fără să realizeze raportarea lor la alte mărimi.
Ei indică , deci, într-o perioadă dată , nivelul , dinamica şi structura accidentelor
de muncă şi / sau bolilor profesionale la nivelul sistemului analizat.
Din această categorie fac parte:
- numărul total de accidente sau boli produse ( mortale, cu invaliditate, cu
incapacitate temporară de muncă);
- numărul total de accidente de muncă colective;
- numărul total de zile de incapacitate temporară de muncă;
- costul ajutoarelor pentru incapacitate temporară de muncă etc.
Indicatorii absoluţi permit caracterizarea situaţiei globale a securităţi muncii,
fără a da însă posibilitatea efectuării unor evaluări şi comparaţii mai profunde.
Indicatorii relativi exprimă numărul de accidente / boli produse la nivelul unui
sistem raportat la alte mărimi , permiţând efectuarea unor comparaţii mai concludente.
Cei mai utilizaţi sunt indicele de frecvenţă şi indicele de gravitate.
În concluzie , noţiunile fundamentale utilizate în evaluarea post-accident a
securităţii muncii într-un sistem sunt accidentele şi bolile profesionale deja produse ;
criteriile de evaluare se referă , în principal , la rata frecvenţei şi gravităţii acestora , iar
metoda utilizată este analiza statistică a accidentelor şi bolilor profesionale.

Limitele principale ale evaluării postaccident pot fi sintetizate astfel:

- nu se iau în considerare situaţiile potenţiale de accidentare şi îmbolnăvire
profesională;
310
 - nu poate fi aplicată în faza de proiectare a sistemelor de producţie;
- nu permite caracterizarea nivelului de risc / securitate a muncii în obiecti-
vele date în exploatare relativ recent , în care nu au avut loc încă accidente sau
îmbolnăviri profesionale, dar care pot prezenta un potenţial de pericol foarte
mare (exemplu: fabricile de explozivi ) ;
- are ca scop principal constatarea unor stări de fapt petrecute şi nu de
prevenire a lor ; utilizarea ei poate fi extinsă la acţiuni preventive cel mult
pentru alte sisteme similare.

∗ Evaluarea preaccident ( „ a priori ” ). Esenţa evaluării preaccident / boală

profesională o constituie luarea în considerare a posibilităţilor de producere a
accidentelor / bolilor într-un sistem , respectiv a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională. Spre deosebire de evaluările postaccident, ea are o deosebită valoare
predictivă şi preventivă, oferind informaţii şi soluţii de eliminare a pericolului înainte de
a se produce evenimentele nedorite.
Metodele „ a priori ” se bazează pe identificarea riscurilor dintr-un sistem de
muncă.
În funcţie de criteriul de evaluare utilizat , unele dintre ele - metodele de
evaluare a nivelului de risc – realizează o identificare directă şi completă a tuturor
riscurilor care pot să apară în sistemul de muncă , cuantificarea şi ierarhizarea lor în
vederea stabilirii priorităţilor preventive.
Metodele de evaluare a nivelului de securitate realizează o identificare indirectă
a riscurilor , prin intermediul măsurilor preventive corespondente.
De cea mai mare actualitate sunt în prezent metodele de evaluare „ a priori ” a
căror trecere în revistă se realizează în cele ce urmează

4.2.2. METODE APRIORICE DE EVALUARE A RISCURILOR

Corespunzător diverselor teorii privind geneza accidentelor şi a bolilor

profesionale s-au elaborat diverse metode apriorice de apreciere sau evaluare a
securităţii muncii într-un sistem. În funcţie de modelul care le-a generat , ele pot fi
sistematizare în patru categorii:
- metode de inspecţie (controale şi verificări) ;
- metode bazate pe modelul Heinrich ;
- metode bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor ;
- metode bazate pe ergonomia sistemelor.

4.2.2.1. Controale şi verificări

Controalele şi verificările reprezintă practicile cele mai vechi de analiză a

riscurilor şi de evaluare a stării de securitate într-un sistem. Ele au apărut în prima fază
a evoluţiei preocupărilor privind securitatea muncii , faza „ centrată pe maşină ”.
Obiectivul lor îl constituie identificarea , prin observaţie directă , a lipsurilor ,
anomaliilor sau a insuficienţelor referitoare la maşini şi instalaţii în raport cu
reglementările în vigoare în domeniul securităţii muncii ( norme , standarde ,
instrucţiuni ).
Riscul apare , în aceste analize , ca fiind echivalent cu o deficienţă de aplicare a
reglementarii , susceptibilă de a provoca un accident sau o îmbolnăvire profesională.
Prin opoziţie , starea de securitate este considerată satisfăcătoare atunci când
prevederile reglementărilor specifice sunt îndeplinite. Gradul de abatere de la aceste
reglementări reprezintă un criteriu calitativ pentru evaluarea securităţii sistemului
analizat ; cu cât aceste abateri sunt mai mari , cu atât securitatea sistemului este mai
mică.

311
 În practică, controalele şi verificările se realizează în cadrul inspecţiilor
specializate , pe baza unor metodologii.
Nivelurile de aplicare pot fi : întreprindere (unitate economică) ; secţie sau
atelier ; loc de muncă ; instalaţie, maşină ; risc deosebit.
Indiferent de nivelul de aplicare , procedurile utilizate sunt apropiate ca
principiu ( constatarea deficienţelor în raport cu norma ) , dar diferă de la o ţară la alta
prin gradul de formalizare. Instrumentul minim necesar pentru control este un
chestionar care să înregistreze , de o manieră mai mult sau mai puţin detaliată ,
punctele-cheie care trebuie observate şi un sistem de referinţă ( prevederile legale ).
Funcţie de nivelul de aplicare , tematica verificărilor şi controalelor , respectiv
conţinutul chestionarelor este diferit.
La nivelul întreprinderii, controalele şi verificările iau în considerare
următoarele aspecte:
- examinarea riscurilor comune diferitelor secţii şi ateliere ;
- repartiţia riscurilor pe secţii şi ateliere ;
- identificarea secţiilor sau atelierelor care necesită analize mai
aprofundate ;
- analiza posibilităţilor întreprinderii de a realiza cerinţele de securitate
a muncii ;
- stabilirea priorităţilor în privinţa măsurilor generale de prevenire .
În practică, aceste operaţii se realizează adesea în mod empiric, experienţa
inspectorilor sau a inginerilor de securitate compensând lipsa de metodă.
Chestionarele utilizate sau ghidurile pentru inginerii de securitate au caracter
local şi rareori pot fi generalizate.
Un astfel de ghid ( Thony, Franţa, 1986 ) cuprinde şase grupe de riscuri posibile
( comune întreprinderii ) :
- riscuri de incendiu ( depistarea zonelor periculoase , a sectoarelor vulne-
rabile , a tipurilor de incendii posibile ) ;
- riscuri electrice (identificarea materialelor şi dispozitivelor care necesita
măsuri de prevenire specifice) ;
- riscuri legate de circulaţia oamenilor şi a maşinilor ( amplasarea locurilor
de muncă , gradul de încărcare a maşinilor , starea căilor de acces ,
iluminatul locurilor de muncă etc. ) ;
- riscuri în activităţile de manipulare şi depozitare a materialelor ;
- riscuri de poluare ( noxe chimice , zgomot , vibraţii, radiaţii etc. ).
Completarea chestionarelor permite inventarierea locurilor de muncă
periculoase, respectiv a riscurilor existente. Cu ajutorul unui plan al întreprinderii , se
trece apoi la evidenţiere riscurilor pe secţii şi ateliere , stabilindu-se locurile de muncă
care necesită o analiză mai aprofundată. La identificarea acestora se au în vedere
situaţiile statistice ale accidentelor de muncă , respectiv ale bolilor profesionale deja
înregistrate în activităţile respective.
În final , pe baza analizei efectuate se întocmeşte o fişă de apreciere a acţiunilor
de prevenire în domeniul securităţii muncii , care constituie un instrument de evaluare
şi de orientare. Cu titlu de exemplificare , prezentăm în tabelul 1 conţinutul unei astfel
de fişe (Thony C., Vieux N.- Practique des visites d’entreprises et des etudes de postes,
France-Selection, 1986).

312
 Tabelul .1

Fişa de apreciere a acţiunilor de prevenire în domeniul securităţii muncii

Acţiuni în
Nr. Domenii Gradul de Acţiuni Propuneri de
curs de
crt. prioritare prioritate realizate noi proiecte
desfăşurare
1. Securitatea maşinilor
2. Riscuri chimice
Riscuri de incendiu şi
3.
explozie
4. Riscuri electrice
Securitatea circulaţie
5.
uzinale
Manipularea şi depo-
6.
zitarea
7. Protecţie individuală

La nivelul secţiei sau atelierului, controalele şi verificările urmăresc

identificarea riscurilor comune pe ansamblul locurilor de muncă ce compun atelierul şi
stabilirea acelor locuri de muncă , maşini sau riscuri care necesită investigaţii
ulterioare.
Se utilizează chestionare şi grile de analiză comparabile cu cele destinate
controalelor la nivel de întreprindere , care conţin însă elemente specifice , având în
vedere faptul că secţiile şi atelierele sunt mult mai omogene sub aspectul riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională.
La nivelul locului de muncă , controalele şi verificările sub aspectul securităţii
muncii includ analize detaliate , care , de regulă , se fac pe baza unor ” ghiduri de
observaţie ”. Unul dintre cele mai complete instrumente de acest fel a fost elaborat în
cadrul Regiei naţionale a uzinelor Renault – Franţa.
Ghidul cuprinde 16 pagini referitoare la riscurile de accidentare, care se deduc
trecând printr-o grilă caracteristicile fizice direct măsurabile sau observabile ale locului
de muncă ( spaţiul de lucru + maşină ) .
La nivelul unei maşini sau instalaţii , controalele şi verificările beneficiază de o
mare varietate de instrumente de lucru ( grile, chestionare, instrucţiuni etc.). Ele se
deosebesc în ceea ce priveşte nivelul de detaliere a studiului riscurilor , dând
posibilitatea alegerii şi adaptării lor după nevoi. O alegere pertinentă va depinde ,
înainte de toate , de nivelul de securitate deja atins.
În situaţiile deosebit de periculoase, o grilă care să evidenţieze aceste riscuri şi
să stabilească priorităţile de acţiune preventivă este suficientă. Pe măsură ce situaţia
securităţii muncii la o maşină sau instalaţie se îmbunătăţeşte, controalele şi verificările
vor necesita instrumente mai precise şi mai exhaustive, care să permită deducerea
tuturor riscurilor posibile .
Aceste analize progresive au fără îndoială limite de fezabilitate şi eficienţă ,
determinate în special de considerente economice.
Apare astfel evident faptul că analiza şi corecţia unor situaţii din ce în ce mai
puţin periculoase, în mod paradoxal, necesită eforturi ( timp şi costuri ) din ce în ce mai
mari. În consecinţă nivelul de detaliere şi aprofundare a controalelor la maşini şi
instalaţii ţine seama de cerinţele de securitate impuse prin norme şi standarde.
Din considerente economice şi politice ale calităţii vieţii , aceste reglementări
diferă de la o ţară la alta , fiind fundamentate pe baza unor riscuri acceptabile diferite.

313
 Cu titlu de exemplu , în tabelul 2 se prezintă structura şi conţinutul unei grile de
analiză a riscurilor la o maşină sau instalaţie , utilizată în Franţa în cadrul controalelor şi
verificărilor de securitate a muncii ( nivelul mediu de detaliere , Lefevre, 1986 ) .

Tabelul 2

Exemplu de grilă pentru analiza riscurilor la o maşină sau instalaţie

Nr. Refe- Circum-stanţe

Riscuri dependente de maşină Da Nu Obs.
crt. rinţe particulare
Piese în mişcare neprotejate
- angrenaj
- lanţ
1
- curea de transmisie
- ax-arbore
- cilindru

2 Contururi ascuţite neprotejate

3 Părţi proeminente periculoase

Riscuri termice
- puncte cu temperaturi extreme (cald- rece)
4
- incendiu
- explozie

Riscuri electrice
- conductor neizolat
5
- contact direct
- electricitate statică

Risc pneumatic
6
( aer comprimat )

Risc hidraulic
7
( lichide sub presiune )

8 Alte riscuri

9 Părţi periculoase de semnalat Enumerare

Starea generală a maşinii sau instalaţiei sub

10 Apreciere subiectivă
aspectul securităţii muncii

Controalele şi verificările la nivelul unui risc se limitează la activitatea

caracterizată printr-un risc dominant ( electrocutare , cădere de la înălţime etc.) şi se
face , de regulă , în detaliu , la punerea în funcţiune a obiectivului industrial sau a unor
noi tehnologii.
Fazele parcurse de analist sunt următoarele:

- descompunerea activităţii în linii de fabricaţie, procese tehnologice şi operaţii ;

- stabilirea punctelor de observaţie la principalele operaţii ;
- observarea directă şi deducerea locurilor unde se manifestă riscul analizat ;
- descrierea formelor concrete de manifestare a riscului ( posibilitatea
interacţiunii maşină - om) ;
- aprecierea riscului ( comparare cu norma prestabilită ) .

314
 Un exemplu de fişă de control al riscurilor mecanice într-un atelier al unei uzine
constructoare de maşini este prezentat în tabelul 3 .
Tabelul 3

Fişa de control al riscurilor mecanice

APRECIERE
Nr.
RISCURI MECANICE DA INSUFI- OBSER-
crt. NU
CIENT VA II
0 1 2 3 4 5

Toate părţile periculoase în mişcare

(organe de transmisie , de alimentare ,
de evacuare, de transfer , părţi active
etc.) sunt protejate în aşa fel încât să
1
fie exclus orice risc ?
- pentru operator ?
- pentru persoanele care circulă în jurul
maşinii ?

Maşina are dispozitive de protecţie din

concepţie pentru a nu provoca
accidente ?
2
- operatorului ?
- personalului de întreţinere sau de
reglare curentă ?

Ridicarea dispozitivelor de proteţie fixe

sau detaşabile provoacă oprirea
3
imediată a maşinii sau întreruperea
mişcărilor periculoase protejate ?

Dispozitivele care asigură oprirea

mişcărilor în caz de intervenţie în
zonele periculoase protejate sunt
4 conform „ securităţii pozitive ”?
( Oprirea unui organ oarecare trebuie
să se producă în sensul realizării
securităţii. )

Muchiile ascuţite, tăioase, înţepătoare

5
etc. sunt protejate ?

Opririle bruşte care au loc în mod

6 necesar la executarea unei lucrări la o
maşină sau instalaţie sunt protejate ?

La o maşină supusă unor „reglementări

de securitatea muncii” se impune
7
constructorului furnizarea tuturor
atestărilor reglementare?

Limitele controalelor şi verificărilor . Controalele şi verificările se efectuează de

către inspecţii specializate pe ramuri de activitate şi, respectiv , de către serviciile de
securitate a muncii din întreprinderi. Ele se bazează pe întregul arsenal de acte
normative în domeniul securităţii muncii al ţării respective.
În prezent, controalele şi verificările îşi dovedesc utilitatea şi eficienţa în două
cazuri extreme:
315
 - când nivelul de risc este foarte ridicat şi trebuie acţionat rapid pentru scăderea
lui ;
- când se doreşte menţinerea unui nivel de risc relativ scăzut.

În primul caz este vorba de întreprinderi (secţii , ateliere etc.) în care securitatea
muncii este precară , aşa încât analize de tipul controalelor şi verificărilor sunt
suficiente pentru depistarea riscurilor majore.
Cel de-al doilea caz se referă la întreprinderile puternic mecanizate şi
automatizate , când controalele şi verificările de rutină permit menţinerea unor niveluri
de risc scăzute.
Deşi nu şi-au pierdut total interesul, controalele şi verificările , aşa cum se
efectuează ele în prezent , oferă posibilităţi reduse de evaluare şi prevenire.
Principalele lor limite pot fi sintetizate astfel:
-factorul tehnic (deficienţele maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor ) este luat în
considerare cu preponderenţă ;
-deficienţele de proiectare , de stabilire şi repartizare a sarcinii de muncă ,
precum şi erorile umane nu sunt surprinse ;
-riscurile sporadice şi cele datorate unor vicii ascunse ale elementelor
implicate în procesul de muncă nu sunt tratate ;
-analizele sunt de ordin general, iar evaluarea nivelului de securitate este pur
calitativă ;
-metodele de lucru sunt puţin sau deloc participative ;
-concluziile , sugestiile şi propunerile reieşite în urma controalelor şi
verificărilor au menirea de a evalua şi corecta doar situaţiile limită , cazurile
extreme , evidente .

4.2.2.2. Metode analitice de evaluare

∗ Metode bazate pe modelul Heinrich. In perioada tayloristă de organizare

ştiinţifică a muncii , studiul sistematic al locurilor de muncă s-a dezvoltat , în principal ,
prin prisma raţionalizării operaţiilor şi mişcărilor executanţilor proceselor de muncă.
Sub aspectul preocupărilor de securitate a muncii , ne găsim în aşa-numita ” faza
centrată pe om ”.
În perspectiva raţionalizării muncii , eforturile organizatorilor se materializau în
elaborarea unor algoritmi de operaţii elementare , destinaţi să simplifice şi să
formalizeze la maximum sarcinile de execuţie. În ceea ce priveşte securitatea muncii ,
se consideră că „ gestul eficace sub aspectul productivităţii este şi sigur ”, respectiv că
operaţia prescrisă integrează securitatea. Problema prevenirii se reducea, în acest sens,
la „ apropierea muncii reale de munca formală ” . Cu alte cuvinte , cu cât operaţiile ,
mişcările şi mânuirile executantului erau mai apropiate de cele prestabilite , cu atât
securitatea în muncă ar fi fost mai mare.
În această perioadă ( anii 1920 ) , cercetătorul german Heinrich a produs
modelul de geneză a accidentelor de muncă care poate sta la baza analizei riscurilor şi
evaluării securităţii muncii. El priveşte accidentul ca fiind rezultatul unui lanţ de riscuri ,
grupează aceste riscuri în condiţii periculoase ( riscuri de natură tehnică ) şi acţiuni
periculoase ( riscuri de natură umană ). Accentul se pune pe acţiunile periculoase ( spre
deosebire de controale şi verificări ) întrucât, după părerea autorului , cauzele de natură
tehnică pot fi depistate mai uşor şi înlăturate de o manieră definitivă.
Pentru efectuarea analizelor de riscuri , Heinrich propune ca instrument de
lucru „ Lista acţiunilor periculoase ” ( tabelul 4 ) , care trebuie avută în vedere în
corelare cu condiţiile periculoase depistate relativ uşor prin controale şi verificări de
rutină .

316
 Tabelul 4
Lista acţiunilor periculoase

Nr.crt. Acţiuni periculoase Exemple

- Pornirea, oprirea, utilizarea echipamentului tehnic

A acţiona fără autorizaţie sau
1. fără a fi autorizat ;
mijloace de prevenire .
- Neglijarea indicatoarelor de securitate.

Neutilizarea echipamentului in- Nepurtarea ochelarilor de protecţie în timpului

2.
dividual de protecţie . sudării .

Amplasarea într-o poziţie nesi-

3. Staţionarea sub sarcini fixe sau mobile.
gură sau necorespunzătoare .

Intervenţia fără măsuri de

precauţie asupra materialelor
4. Munca la o instalaţie electrică sub tensiune.
sub presiune, sub tensiune sau
la maşini în stare de funcţionare

Utilizarea necorespunzătoare a Prinderea, ţinerea uneltelor de o manieră

5.
materialelor sau uneltelor periculoasă.

-Reglarea necorespunzătoare a unui dispozitiv de

Nepunerea în funcţiune sau
protecţie;
6. neutilizarea dispozitivelor de
-Amplasarea incorectă a ecranelor de protecţie;
protecţie
-Neutilizarea carcasei de protecţie la polizor.

Încărcarea, transportul şi
7. depozitarea fără respectarea Transportul sarcinilor fără a fi suficient ancorate.
regulilor prescrise

Adoptarea unui ritm de muncă

8. Alimentarea prea rapidă a unei maşini.
neadaptat posibilităţilor

Joaca, gluma, distracţia, cearta

9. ---
în timpul lucrului

Schema de analiză a riscurilor propusă de Heinrich a fost completată ulterior

cu noi instrumente de lucru, mai precise. Astfel, în 1965, Lefevre (Franţa) elaborează o „
fişă de observaţii instantanee a acţiunilor periculoase ” , în care încearcă o cuantificare
a acţiunilor periculoase posibile pe o scală cu 10 niveluri (1-10) . Mai aproape de zilele
noastre , în 1986 , Ramsey ( Anglia ) stabileşte o „ taxonomie a comportamentelor
periculoase ” ( tabelul 5 ) , bazată pe un număr foarte mare de observaţii efectuate într-o
întreprindere metalurgică. El apreciază că , dintre acestea , 73% se datorează
operatorului însuşi (deficienţe capacitive) , 22% sunt impuse de echipamentul tehnic
de lucru, iar 5% se datorează mijloacelor de transport .

Actualitatea metodelor şi limite . Compararea tabelelor 4 şi 5 arată că lista

comportamentelor periculoase stabilită relativ recent de Ramsey este comparabilă cu
cea concepută în urmă cu 50 de ani de Heinrich. Metodele de analiză şi evaluare bazate
pe modelul Heinrich ( „ condiţii periculoase – acţiuni periculoase ” ) , foarte răspândite
în perioada 1940 – 1970 , îşi păstrează în bună măsură şi astăzi actualitatea , oferind

317
instrumente de lucru şi evaluare mai bune decât cele utilizate în cadrul controalelor şi
verificărilor de rutină .
Principalele lor dezavantaje şi limite , decelabile prin prisma progreselor
recente în domeniu , se referă la următoarele aspecte :
- se axează pe operator ( acţiunile operatorului , comportamentul lui în
general ) ;
- folosesc ca model de referinţă în evaluare comportamentul sigur , mărime
dialectică , greu de cuantificat ;
- au nivel de aplicare optim: loc de muncă, operator; posibilităţi de extindere
la sisteme mai complexe în întreprinderi în care predomină munca manuală ( tip
taylorist ) ;
- sunt descriptive, non-participative , iar evaluările sunt calitative.
Tabelul 5

Taxonomia comportamentelor periculoase ( după Ramsey , 1986 )

COMPORTAMENTE
DETALIERE
PERICULOASE

1.1. Utilizarea necorespunzătoare a corpului

- Utilizarea mâinilor în locul uneltelor
- Prinderea periculoasă ( a obiectelor )
- Poziţie defectuoasă la ridicarea unei sarcini
1.2. Poziţie sau postură periculoasă
- Poziţie încordată ( crispată )
- Distanţă prea mică faţă de maşină
- Staţionarea sub sarcină
1. Dependente de operator - Lucrul în spaţii înguste
1.3. Mişcări corporale periculoase
- Manevră prea rapidă
- Coborâre , urcare periculoasă
- Lipsa atenţiei la mers
- Atitudine distrată
1.4. Neutilizarea echipamentelor de protecţie
1.5. Inadaptare la muncă

2.1. Erori datorate utilajului sau materialelor

- Utilizare necorespunzătoare
- Utilizare periculoasă
2. Dependente de 2.2. Amplasare periculoasă a echipamentului tehnic
echipamentul tehnic 2.3. Omisiuni legate de oprirea sistemelor de alimentare
- Lipsa unei surse de alimentare
- Nesupravegherea aparatelor înfuncţiune
2.4. Şuntarea dispozitivelor de securitate

3.1 Dependente de macarale , trolii , elevatoare

- Lipsa semnalizării
- Conducere prea rapidă
3. Dependente de mijloace - Încărcare cu suprasarcină
de transport
3.2. Dependente, în special, de elevatoare
- Staţionare defectuoasă
- Transport de pasageri

318
 ∗ Metode bazate pe teoria fiabilităţii. Teoria fiabilităţii datează din jurul anului
1930. Ea s-a constituit ca disciplină aparte , urmărind evoluţia noţiunii de „ rată de
deficienţă ”, ca instrument de evaluare şi comparare a evenimentelor petrecute ulterior ,
prin introducerea probabilităţilor , rolul său a crescut datorită capacităţii de a furniza
rezultate previzionate ( înainte de producerea evenimentelor ).
În jurul anilor 1960 , extinderea principiilor teoriei fiabilităţii de la studiul
sistemelor electronice spre cele mecanice , hidraulice sau electrice , a condus la
dezvoltarea sau adaptarea unor metode de analiză şi evaluare sistematică a riscurilor.
Cele mai cunoscute sunt :

- analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor (AMDE ) – inclusiv cele

derivate ( AMDEC , AMDEC-ET ) ;
- metoda arborelui de defecte ( ADD ) ;
- analiza preliminară a riscurilor ( APR ) .
La baza acestor metode stau raţionamente inductive şi deductive , care permit
depistarea pas cu pas a disfuncţiilor din sistem .

♦ Analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor ( AMDE ). În ansamblul

metodelor inductive de analiză apriorică a riscurilor , AMDE reprezintă instrumentul cel
mai utilizat şi unul dintre cele mai eficiente. Concepută iniţial pentru creşterea fiabilităţii
sistemelor tehnice caracterizate prin structuri funcţionale simple , metoda s-a extins
ulterior şi la îmbunătăţirea performanţelor maşinilor sub aspectul securităţii muncii.
Ca principiu , AMDE permite stabilirea relaţiilor existente între defectarea
componentelor unui echipament tehnic şi degradarea funcţionalităţii sale. Metoda se
limitează la analiza calitativă a modurilor de defectare a echipamentelor , neluând în
considerare erorile umane şi cele de soft .
Aplicarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape :
- definirea sistemului de analizat ;
- identificarea modului de defectare ;
- analiza cauzelor defectărilor ;
- analiza efectelor defectărilor ;
- analiza posibilităţilor de compensare a efectelor defectărilor ;
- evaluarea riscului asociat fiecărui mod de defectare ;
- propunerea remedierilor şi a măsurilor de prevenire .
Definirea sistemului de analizat. Se definesc: sistemul, funcţiile şi
performanţele sale minimale.
Mai întâi se precizează funcţiile principale şi secundare , rolul componentelor,
modurile de funcţionare , interdicţiile de funcţionare şi condiţiile explicite de defectare a
sistemului. Ulterior se defineşte funcţionarea acceptabilă, atât a sistemului în ansamblul
său , cât şi a componentelor sale : performanţele acceptabile ale caracteristicilor
sistemului pentru toate modurile de operare în funcţiune , de oprire şi în aşteptare ,
pentru toate perioadele de timp relevante şi pentru toate condiţiile de mediu. De
asemenea , se precizează caracteristicile de funcţionare considerate inacceptabile.
Se elaborează apoi diagramele funcţionale , care evidenţiază funcţiile esenţiale
pentru sistem ( scheme-bloc ). Blocurile care reprezintă funcţiile se conectează prin linii
reprezentând intrările şi ieşirile fiecăreia dintre ele.
Diagramele trebuie să cuprindă :
- descompunerea sistemului în subsisteme şi relaţiile funcţionale dintre
acestea;
- toate intrările şi ieşirile subsistemelor, cu numere de identificare;
- toate redondanţele sau circuitele de înlocuire destinate securităţii intrinseci.
319
 Se alege apoi nivelul de analiză şi se stabilesc instrumentele de lucru.
Principiile de alegere a nivelului de analiză sunt :
- cel mai înalt nivel de analiză se alege în funcţie de structura sistemului şi
de imperativele de ieşire ;
- nivelul cel mai scăzut de analiză este cel pentru care se dispune de
informaţii necesare definirii şi descrierii funcţiilor sistemului.
Practic , se alege un sistem de analiză care să dea posibilitatea obţinerii de
date suficiente asupra fiecărui mod de defectare.
Instrumentele de lucru în cadrul metodei sunt documente tabelare , care conţin
următoarele informaţii : denumirea subansamblului analizat , funcţia îndeplinită ,
componenta analizată , moduri de defectare posibile , cauzele şi efectele defectărilor ,
metode de identificare a defectărilor , aprecieri asupra efectelor defectării şi soluţia de
înlocuire prevăzută .
◈ AMDEC ( analiza modurilor de defectare , a efectelor şi a criticităţii lor ) este
o variantă a metodei AMDE ( analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor) fiind din
ce în ce mai utilizată în toate sectoarele industriale .
Fiind o metodă eficace pentru analiza previzională a fiabilităţii produselor,
folosirea sa în industria construcţiilor de maşini a făcut progrese mari .
Ca instrument de ameliorare a calităţii ET , inclusiv a calităţii lor de protecţie ,
AMDEC este în curs de a deveni în ţările Uniunii Europene o metodă de studiu de bază
pentru serviciile de proiectare şi de calitate .
Pentru a asigura utilizarea în mod eficient a metodei AMDEC este necesar să se
respecte o serie de etape şi să se cunoască terminologia specifică.
Aplicarea AMDEC la studiul echipamentelor are ca scop analiza concepţiei şi a
modului de exploatare a echipamentelor, în vederea ameliorării disponibilităţii şi a
securităţii acestora.
Este deci o metodă de analiză care are ca obiectiv evaluarea şi garantarea
fiabilităţii, a mentenabilităţii, a disponibilităţii şi a securităţii echipamentelor tehnice prin
prevenirea defectelor
Scopul utilizării AMDEC este cel de :
- reducere a numărului de defecte prin : prevenirea acestora ; fiabili-
zarea concepţiei ; ameliorarea tehnologiei de fabricare , de montaj şi de instalare ;
optimizarea exploatării ; ameliorarea supravegherii ; ameliorarea mentenanţei
preventive ; detectarea precoce a degradărilor ;
- reducerea timpilor de indisponibilitate ca urmare a defectelor, prin:
luarea în considerare a mentenabilităţii de concepţie ; ameliorarea mentenanţei
colective ; ameliorarea calităţii de securitate.
În cazul AMDEC se face o analiză critică , constând în identificarea prin metode
inductive şi sistematice a riscurilor datorate disfuncţiilor echipamentelor tehnice ,
cercetându-se apoi originile şi consecinţele lor. Metoda permite evidenţierea punctelor
critice ale echipamentelor tehnice şi propunerea de acţiuni corective adaptate.
Aceste acţiuni pot viza atât concepţia echipamentelor, tehnologia lor de
fabricare, cât şi modul de exploatare sau mentenanţa lor.
De aceea , AMDEC este prin esenţă o metodă preventivă.
◈ AMDEC - ET este destinată atât proiectanţilor şi constructorilor de maşini şi
instalaţii ( AMDEC-ET previzională ), cât şi utilizatorilor ( AMDEC-ET operaţională ).

AMDEC-ET previzională se aplică în faza de concepţie a echipamentelor de

muncă, pentru a verifica unele puncte particulare din punctul de vedere al unei
comportări deficitare. Ea permite ameliorarea concepţiei, validarea unei soluţii tehnice

320
în vederea asigurării calităţii, inclusiv a calităţii de protecţie şi elaborarea unui plan de
mentenanţă.

AMDEC-ET operaţională se aplică în faza de exploatare, pentru a ameliora

comportamentul în fazele critice sau pentru a optimiza acţiunile de mentenanţă.

AMDEC-ET are ca destinaţie principală analiza defectelor elementelor materiale

ale echipamentelor tehnice ( mecanice , hidraulice , pneumatice , chimice , electronice ).

Un studiu AMDEC-ET comportă patru etape succesive , cu un total de 21 de

operaţii , respectiv :
- iniţierea , cu 6 operaţii ;
- descompunerea funcţională cu 3 operaţii;
- analiza AMDEC – ET cu 9 operaţii ;
- sinteze , cu 3 operaţii .
Analiza modurilor de defectare, a efectelor şi a criticităţii lor ( AMDEC ) se poate
aplica şi într-o variantă mai simplă în care se iau în considerare doar doi indicatori :
- frecvenţa de apariţie a defectelor , notată cu F ;
- gravitatea defectelor , notată cu G .
În acest caz , frecvenţa de apariţie a defectelor şi gravitatea lor se pot estima
prin câte 6 niveluri , iar criticitatea permite codificarea nivelului de risc prezentat prin
defecte.

♦ Metoda arborelui de defecte ( ADD ) , face parte din categoria metodelor

deductive de analiză a fiabilităţii sistemelor tehnice . Ea permite identificarea şi
evaluarea factorilor şi condiţiilor care contribuie la producerea unui eveniment
indezirabil ( accident , avarie etc.) , denumit “ eveniment de vârf “ ( TOP ) , respectiv un
eveniment care influenţează în mod decisiv funcţionalitatea sistemului, performanţele
economice şi securitatea acestuia .
Utilizată , în general , pentru îmbunătăţirea siguranţei în funcţionare încă din
fazele de proiectare a sistemelor tehnice complexe , ADD poate fi extinsă şi la analizele
de securitate a muncii .
Pornind de la evenimentul de vârf ( TOP ) stabilit “ a priori “ , se caută cauzele
acestuia , respectiv modurile de defectare posibile la nivelul funcţional imediat inferior
sistemului analizat . Se identifică astfel, pas cu pas, disfuncţiile posibile ale sistemului ,
trecând de la un nivel imediat inferior ( sistem – subsistem ) , până se ajunge la nivelul
cel mai de jos al sistemului. Cauzele la acest nivel sunt , de regulă , modurile de
defectare ale componentelor .
Rezultatele se prezintă grafic , utilizând simboluri , sub sub forma arborelui de
defecte posibile în sistemul analizat .
În terminologia de specialitate , securitatea muncii este considerată ca acea
stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională.
Datorită caracteristicilor sistemului de muncă , nu există sisteme complet
sigure pentru om din punctul de vedere al pericolului de accidentare şi îmbolnăvire
profesională. Chiar dacă toate elementele unui sistem, ca şi relaţiile dintre ele, sunt
concepute şi executate ( respectiv formate în cazul factorului uman ) astfel încât să nu
existe nici o posibilitate de producere a vreunui accident / îmbolnăvire , simpla
funcţionare pe parcursul desfăşurării procesului de muncă determină uzura , oboseala
lor. Ca urmare , apar disfuncţii , deficienţe , dereglări care pot conduce în final la
accidente / îmbolnăviri ( în conformitate cu legea entropiei , tendinţa sistemelor
cibernetice , cum este în mare măsură şi sistemul de muncă , este de autodistrugere ).

321
 Mai mult, oricât de bine ar fi selectat executantul , comportamentul său rămâne
aleatoriu, fiind dependent de variabilele stării sale de moment. Rezultatul este că
niciodată nu se poate afirma că nu va face nici o greşeală generatoare de accidente /
îmbolnăviri.
În consecinţă , fiecare sistem real se caracterizează printr-o abatere mai mare
sau mai mică de la starea ideală de securitate ( inclusiv de sănătate ) a omului , abatere
care variază în timp , în funcţie de starea , de evoluţia elementelor componente ale
sistemului.
Pentru ca totuşi să se realizeze în cât mai mare măsură securitatea muncii ,
această adevărată axiomă impune îndeplinirea a trei obiective :
- cunoaşterea permanentă a mărimii abaterii ;
- stabilirea unei dimensiuni maximum acceptabilă a abaterii de la starea ideală;
- corectarea dimensiunii abaterii , respectiv aducerea ei la limita maximum
acceptabilă , prin măsuri de prevenire şi protecţie.
În consecinţă , o activitate eficientă de protecţie a omului la nivelul unui sistem
oarecare de muncă va necesita , din partea proiectantului sistemului de MSSM,
parcurgerea mai multor etape , care în linii mari sunt următoarele :
- stabilirea dimensiunii abaterii sistemului de la starea ideală ;
- analiza modului în care se produce abaterea identificată ;
- stabilirea măsurilor care pot aduce sistemul cel puţin la limita maxim
aceptabilă a abaterii ;
- aplicarea măsurilor ;
- determinarea noii dimensiuni a abaterii, obţinute în urma aplicării măsurilor.
Stabilirea dimensiunii abaterii înseamnă de fapt că se realizează o “ evaluare a
securităţii muncii ”, adică se apreciază sau se determină valoarea , dimensiunea reală a
acestei stări.
Evaluarea unui fenomen sau a unei stări necesită găsirea unei corelaţii între
fenomenul sau starea respectivă şi un indicator căruia să i se poată atribui sau calcula o
dimensiune.
O a doua idee care trebuie reţinută este aceea că aprecierea dimensiunii unui
fenomen sau a unei stări se poate face direct sau prin intermediul fenomenului / stării
contrare : mărimea absenţei unui lucru oferă o imagine exactă asupra a cât există din
lucrul respectiv.
inând seama de cele două considerente , pentru a identifica indicatorii prin
care poate fi evaluată securitatea şi sănătatea în muncă vom reveni la semnificaţia
acestei din urmă noţiuni.
În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice
pericol , iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie , pericol potenţial.

4.3. METODA I.N.C.D.P.M. DE EVALUARE A NIVELULUI DE SECURITATE A MUNCII

ÎNTR-UN SISTEM

Printre primele proceduri care trebuie stabilite drept acţiuni obligatorii pentru
managementul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unei firme se înscriu cele care
permit identificarea obiectivă a surselor generatoare de factori de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională, ca şi evaluarea riscului pe care îl pot induce .
Cele mai indicate sunt metodele de analiză cu ajutorul cărora se pot stabili ,
încă din faza de concepţie / proiectare a echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor , atât
elementele de substrat cauzal al accidentelor şi bolilor profesionale , cât şi măsurile
preventive corespunzătoare .

322
 Principiul acestor proceduri îl reprezintă depistarea posibilelor defecte care pot
să intervină pe parcursul duratei de viaţă a mijloacelor de muncă , respectiv a
disfuncţiilor proceselor , potenţial generatoare de situaţii periculoase , precum şi
stabilirea soluţiilor conceptuale care să asigure eliminarea sau contracararea lor .
Aşa cum am arătat anterior există mai multe metode de analiză pe care nu ne
propunem să le dezvoltăm în acest curs . Cu toate acestea în continuare vom face o
prezentare ( relativ sumară ) a metodei AMDEC ( Analiza Modurilor de Defectare , a
Efectelor şi Criticităţii lor ) .
Metodele de analiză pot fi folosite nu numai în faza de concepţie / proiectare , ci
şi la recepţia , punerea în funcţiune , exploatarea utilajelor , instalaţiilor etc. şi aplicarea
proceselor . De asemenea , sunt utile pentru certificarea echipamentelor tehnice din
punctul de vedere al conformităţii cu cerinţele de securitate şi sănătate în muncă ,
putând fi aplicate atât de către producător , cât şi de către utilizator .

4.3.1. CONSIDERA II GENERALE PRIVIND EVALUAREA PERICOLELOR GENERATE DE

ECHIPAMENTELE TEHNICE ( ET ) ŞI PROCESELE TEHNOLOGICE

Pentru ET procedura specifică în cadrul managementului securităţii şi sănătăţii

în muncă o reprezintă evaluarea pericolelor generate pe toată durata ciclului de viaţă a
acestora şi indiferent de condiţiile de exploatare .
Pentru a putea fi respectate cerinţele de securitate la proiectarea / exploatarea
ET , primul pas îl reprezintă , obligatoriu , cunoaşterea pericolelor pe care acestea le-ar
putea genera şi gravitatea lor potenţială . Prin urmare , s-a resimţit necesitatea unor
metode , a unor proceduri , care să permită identificarea şi aprecierea riscurilor proprii
unor asemenea echipamente .
În conformitate cu SR EN 1050: 1996 , aprecierea riscurilor la maşini constă
într-o serie de demersuri logice , care permit proiectanţilor şi personalului de
specialitate să examineze într-un mod sistematic pericolele rezultate din utilizarea
echipamentelor tehnice ( ET ) , respectiv :
]

- determinarea limitelor ET ;
- identificarea şi evaluarea pericolelor ;
- evaluarea riscurilor .
Pe baza rezultatelor aprecierii trebuie să fie posibilă alegerea măsurilor de
securitate cele mai adecvate .
Pornind de la considerentele întâlnite în literatura de specialitate şi de la
un model teoretic propriu al genezei accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia
Muncii Bucureşti s-a pus la punct o metodă de evaluare a nivelului de securitate
a muncii într-un sistem de muncă ( loc de muncă ) pe baza evaluării riscurilor de
accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională .
Această metodă o vom analiza atât sub aspect teoretic , cât şi practic printr-un
exemplu concret din industria de prelucrare a ţiţeiului , ramură cu potenţial
accidentogen foarte ridicat .

4.3.2. DESCRIEREA METODEI

4.3.2.1. Scop şi finalitate

Metoda propusă are ca scop determinarea cantitativă a nivelului de
securitate a muncii pentru un loc de muncă(cu posibilitatea generalizării pentru
un sector, secţie sau întreprindere), pe baza analizei sistemice şi evaluării
riscurilor de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională.

323
 Aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator ( FIŞA
LOCULUI DE MUNC ) , care cuprinde nivelul de risc global pe loc de muncă ,
sector, secţie sau întreprindere şi măsurile de prevenire propuse.
Fişa locului de muncă astfel întocmită constituie baza fundamentării
programului de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale
pentru sistemul analizat.

4.3.2.2. Principiul metodei

Esenţa metodei constă în identificarea tuturor factorilor de risc din
sistemul analizat ( loc de muncă ) , pe baza unor liste de control prestabilite şi
cuantificarea dimensiunii riscului, pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi
frecvenţa consecinţei maxime previzibile .

4.3.2.3. Utilizarea metodei

Metoda poate fi utilizată atât în faza de concepţie şi proiectare a locurilor
de muncă, cât şi în faza de exploatare.
Aplicarea ei necesită însă echipe complexe formate din persoane
specializate, atât în securitatea muncii , cât şi în tehnologia analizată ( evaluatori +
tehnologi ).
În prima situaţie metoda constituie un instrument util şi necesar pentru
proiectanţi în vederea integrării principiilor şi măsurilor de securitate a muncii în
concepţia şi proiectarea sistemelor de muncă.
În faza de exploatare metoda este utilă personalului cu atribuţii în domeniul
ssm din unităţi pentru îndeplinirea principalelor sarcini: analiza pe o bază ştiinţifică
a stării de securitate a muncii la fiecare loc de muncă şi fundamentarea riguroasă
a programelor de prevenire.
4.3.2.4. Etapele metodei
Metoda analizată cuprinde următoarele etape obligatorii:
- constituirea echipei de analiză şi evaluare ;
- definirea(descrierea) sistemului de analizat(loc de muncă) ;
- identificarea factorilor de risc din sistem ;
- evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională ;
- ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire ;
- propunerea măsurilor de prevenire.
4.3.2.5. Instrumentele de lucru utilizate
Evaluarea securităţii muncii într-un sistem , se realizează prin parcurgerea
etapelor anterior prezentate , utilizând următoarele instrumente de lucru:
- lista de identificare a factorilor de risc ( anexa 1 ) ;
- lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organis-
mului uman ( anexa 2 ) ;
- scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor ( anexa 3 ) ;
- grila de evaluare a riscurilor ( anexa 4 ) ;
- scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de
securitate ( anexa 5 ) ;
- fişa locului de muncă - document centralizator ( anexa 6 ) ;
- fişa de măsuri propuse ( anexa 7 ) ;
- ordinea ierarhică a măsurilor de prevenire ( anexa 8 ) .

324
 4.3.3. MOD DE APLICARE

Procedura de lucru
a. Constituirea echipei de analiză şi evaluare reprezintă primul pas în
aplicarea metodei. Echipa va fi condusă de un evaluator abilitat şi anume
instruit şi va cuprinde specialişti în domeniul securităţii muncii ( din unitate şi
inspecţia de specialitate a statului ) şi tehnologi , buni cunoscători ai preceselor
de muncă analizate , reprezentanţi ai patronatului şi sindicatelor , medicul de
medicina muncii , responsabilul laboratorului de toxicologie uzinală etc.
Înainte de începerea activităţii membrilor echipei trebuie să li se prezinte ,
în detaliu , metoda de evaluare , instrumentele utilizate şi procedurile concrete
de lucru.
De asemenea, este necesară o minimă documentare prealabilă asupra
locurilor de muncă şi proceselor tehnologice care urmează a fi analizate şi
evaluate.
b. Descrierea sistemului de analizat este o etapă în care se efectuează
analiza detaliată a locului de muncă urmărind :
- identificarea şi descrierea componentelor sistemului şi a modului său
de funcţionare ;
- precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine
executantului în sistem ;
- descrierea condiţiilor de mediu existente ;
- precizarea cerinţelor de securitate pentru fiecare componentă a
sistemului .

c. Identificarea factorilor de risc din sistem este etapa esenţială pentru

calitatea analizei , stabilindu-se pentru fiecare componentă a sistemului de muncă
evaluat ( loc de muncă ) , în baza listei prestabilite ( anexa 1 ) , ce disfuncţii poate
prezenta , în toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare.
Pentru identificarea tuturor pericolelor posibile este necesară simularea
funcţionării sistemului şi deducerea respectivelor abateri.
Aceasta se poate face fie printr-o analiză verbală cu tehnologul ( în
cazul unor locuri de muncă relativ puţin periculoase, în care disfuncţiile sunt
cvasievidente) , fie prin aplicarea arborelui de evenimente. De asemenea ,
simularea se poate realiza concret, pe un model experimental sau prin procesare
pe computer. Indiferent de soluţia adoptată metodele de lucru sunt observarea
directă şi deducţia logică.
d. Evaluarea riscurilor
Factorii de risc de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională care pot
apărea la un loc de muncă sunt în număr relativ mare , mai ales dacă ne
gândim la formele concrete de manifestare , însă consecinţele lor sunt limitate.
Indiferent de efectul final asupra victimei ( leziune sau afectare a sănătăţii ) ,
acesta se regăseşte într-una din următoarele trei situaţii:

- incapacitate temporară de muncă;

- invaliditate ( gradul III, II, I ) ;
- deces.

Aceasta permite atribuirea unei dimensiuni fiecărui factor de risc , în

funcţie de frecvenţa şi gravitatea consecinţei maxim posibile a acţiunii sale
asupra organismului uman.

325
 Pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc
se utilizează lista din anexa 2. Gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază
pe baza scalei de cotare din anexa 3 , elaborată în conformitate cu prevederile
legale ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei .
Informaţii importante pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii
consecinţelor posibile se obţin din statisticile accidentelor de muncă şi
bolilor profesionale produse la locul de muncă respectiv sau la locuri de muncă
similare.
Pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala
de cotare tot din anexa 3 . Încadrarea în clasele de probabilitate se face după
ce se stabilesc , pe bază statistică sau de calcul, intervalele la care se pot
produce evenimentele ( zilnic , săptămânal , lunar, anual etc.).
Intervalele respective se transformă ulterior în probabilităţi exprimate prin
număr de evenimente posibile pe oră.
Rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila
de evaluare a riscurilor ( anexa 4 ) şi se înscrie în Fişa locului de muncă ( anexa 6 ).
Cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc / securitate ( anexa 5 )
se determină aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte. Se obţine
astfel o ierarhizare a dimensiunii pericolelor la locul de muncă, ceea ce dă
posibilitatea priorizării măsurilor de prevenire şi protecţie , în funcţie de factorul
de risc cu dimensiunea cea mai mare.

Nivelul de risc global ( Nr ) pe locul de muncă analizat se calculează ca

o medie ponderată a nivelurilor de risc stabilite pentru factorii periculoşi
identificaţi. Pentru ca rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact posibil
realitatea se utilizează, ca element de ponderare, rangul factorului de risc care
este egal cu nivelul de risc.
În acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea şi rangul
cel mai mare. Se elimină astfel posibilitatea ca efectul de compensare între
extreme , pe care-l implică orice medie statistică, să mascheze pericolul cu nivel
maxim de risc.

Nivelul de securitate ( Ns ) pe loc de muncă se identifică pe " scala

de încadrare a nivelurilor de risc / securitate ", construită pe principiul invers
proporţionalităţii nivelurilor de risc şi securitate.
Atât nivelul de risc global cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa
locului de muncă ( anexa 6 ) .
În funcţie de cele prezentate anterior formula matematică de calcul a nivelului
de risc global este :

Σ Ri x ri
n în care:
Nr = nivelul de risc global pe loc de muncă ;
i=1 Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc " i “ ;
Nr =

Σ ri
n
ri = rangul factorului de risc " i" ;
i=1 n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de
muncă.

e. Stabilirea măsurilor de prevenire

Pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de securitate a
sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei

326
riscurilor evaluate, conform " Scalei de încadrare a nivelurilor de risc / securitatea
muncii ", în ordinea:
7-1 dacă se operează cu nivelul de risc ;
1-7 dacă se operează cu nivelul de securitate .
De asemenea , se va ţine seama de ordinea ierarhică generică a măsurilor
preventive , respectiv:
- măsuri de prevenire intrinsecă ;
- măsuri de protecţie colectivă ;
- măsuri de protecţie individuală .

Măsurile de prevenire propuse se înscriu în formularul " Fişă de măsuri

propuse " ( anexa 7 ).
Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei. Acesta
este un instrument neformalizat care trebuie să conţină , succint , următoarele:
- modul de desfăşurare al analizei ;
- persoanele implicate ;
- rezultatele evaluării, respectiv fişele locurilor de muncă cu nivelurile
de risc respective ;
- fişele de măsuri de prevenire propuse .

4.3.4. CONDI II DE APLICARE

Pentru ca aplicarea metodei să conducă la cele mai relevante rezultate ,

prima condiţie este ca sistemul care urmează să fie analizat să fie un loc de
muncă bine definit , sub aspectul scopului şi elementelor sale.
O altă condiţie deosebit de importantă este existenţa unei echipe de
evaluare , complexă şi interdisciplinară , care să includă specialişti în securitatea
muncii , proiectanţi , tehnologi , ergonomi , medici de medicina muncii ,
reprezentanţi ai patronatului şi sindicatelor etc., corespunzător naturii variate a
elementelor sistemelor de muncă , dar şi a factorilor de risc.
Conducătorul echipei de evaluare trebuie să fie specialist în securitatea
muncii şi foarte bun cunoscător al metodei , rolul său principal fiind armonizarea
punctelor de vedere ale celorlalţi evaluatori , în sensul subordonării şi integrării
criteriilor folosite de fiecare dintre ei scopului urmărit prin analiză şi anume
evaluarea securităţii muncii.
Un avantaj al metodei prezentate este faptul că aplicarea sa nu este limitată de
condiţia existenţei fizice a sistemului de evaluat . Ea poate fi utilizată în toate etapele
legate de viaţa unui sistem de muncă sau a unui element al acestuia : concepţia şi
proiectarea , realizarea fizică , constituirea şi intrarea în funcţiune , desfăşurarea
procesului de muncă .
Deoarece formele concrete de manifestare ale factorilor de risc , chiar şi
pentrru un sistem relativ simplu , sunt multiple , procedura de lucru în cadrul acestei
metode este relativ laborioasă . Aplicarea ei şi gestionarea riscurilor la locurile de
muncă pe baza rezultatelor obţinute necesită personal specializat ; de asemenea , se
recomandă utilizarea tehnicii de calcul automate .
Tehnica automată de calcul poate fi aplicată atât la evaluarea propriu-zisă a
riscurilor , cât şi la gestionarea computerizată a acestora în cadrul unităţii . Gestiunea
computerizată a riscurilor presupune realizarea unor bănci de date complete şi
actualizate permanent , cuprinzând datele din fişele de risc şi de măsuri pentru toate
locurile de muncă evaluate din unitate .

327
 Anexa .1

LISTA DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC

A. EXECUTANT

ACŢIUNI GREŞITE
1.1. Executarea defectuoasă de operaţii
- comenzi
- manevre
- poziţionări
- fixări
- asamblări
- reglaje
- utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc.

1.2. Nesincronizări de operaţii – întârzieri, devansări

1.
1.3. Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă
- pornirea echipamentelor tehnice
- întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice
- alimentarea sau oprirea alimentării cu energie ( curent electric , fluide energetice etc. )
- deplasări , staţionări în zone periculoase
- deplasări cu pericol de cădere :
● de la acelaşi nivel : - prin dezechilibrare
- alunecare
- împiedicare
● de la înălţime : - prin păşire în gol
- prin dezechilibrare
- prin alunecare

1.4. Comunicări accidentogene

OMISIUNI
2. 2.1. Omiterea unor operaţii
2.2. Neutralizarea mijloacelor de protecţie

328
B.

CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ ÎN RAPORT CU

CERINŢELE DE SECURITATE

1. 1.1. Operaţii , reguli , procedee greşite

1.2. Absenţa unor operaţii
1.3. Metode de muncă necorespunzătoare ( succesiune greşită a operaţiilor )

SARCINA SUB / SUPRADIMENSIONATĂ ÎN RAPORT CU CAPACITATEA

EXECUTANTULUI
2.1. Solicitare fizică :
- efort static
- poziţii de lucru forţate sau vicioase
2.
- efort dinamic
2.2. Solicitare psihică :
- ritm de muncă alert
- decizii dificile în timp scurt
- operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc.
- monotonia muncii

C. MIJLOACE DE PRODUC IE

FACTORI DE RISC MECANIC

1.1. Mişcări periculoase
1.1.1. Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice :
- organe de maşini în mişcare
- curgeri de fluide
- deplasări ale mijloacelor de transport etc.
-
1.1.2. Autodeclanşări sau autoblocări contraindicate ale mişcărilor funcţionale ale
echipamentelor tehnice sau ale fluidelor

1.1.3. Deplasări sub efect gravitaţional : alunecare , rostogolire , rulare pe roţi ,

răsturnare , cădere liberă , scurgere liberă , deversare , surpare etc.
1.
1.1.4. Deplasări sub efectul propulsiei :
- proiectare de corpuri sau particule
- deviere de la traiectoria normală
- balans
- recul
- şocuri excesive
- jet , erupţie

1.2. Suprafeţe sau contururi periculoase: înţepătoare, tăioase, alunecoase, abrazive, adezive
1.3. Recipiente sub presiune
1.4. Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice

329
 FACTORI DE RISC TERMIC
2.1. Temperatura ridicată a obiectelor sau suprafeţelor
2. 2.2. Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor
2.3.Flăcări , flame

FACTORI DE RISC ELECTRIC

3.1. Curentul electric:
3.
- atingere directă
- atingere indirectă
- tensiune de pas

FACTORI DE RISC CHIMIC

4.1. Substanţe toxice
4.2. Substanţe caustice
4. 4.3. Substanţe inflamabile
4.4. Substanţe explozive
4.5. Substanţe cancerigene

FACTORI DE RISC BIOLOGIC

5.1. Culturi sau preparate cu microorganisme : bacterii , virusuri , richeţi , spirochete ,
ciuperci , protozoare
5.
5.2. Plante periculoase ( exemplu : ciuperci otrăvitoare )

5.3. Animale periculoase ( exemplu : şerpi veninoşi )

D. MEDIU DE MUNCĂ
FACTORI DE RISC FIZIC
1.1. Temperatura aerului:
- ridicată
- scăzută
1.2. Umiditatea aerului:
- ridicată
- scăzută
1.3. Curenţi de aer
1.4. Presiunea aerului:
- ridicată
- scăzută
1.
1.5. Aeroionizarea aerului
1.6. Suprapresiune în adâncimea apelor
1.7. Zgomot
1.8.Ultrasunete
1.9. Vibra1.7. Zgomot
1.8.Ultrasunete
1.9. Vibraţii
1.10. Iluminat:
- nivel de iluminare scăzut
- strălucire
- pâlpâire

330
 1.11. Radiaţii
1.11.1. Electromagnetice:
- infraroşii
- ultraviolete
- microunde
- de frecvenţă înaltă
- de frecvenţă medie
- de frecvenţă joasă
- laser
1.11.2. Ionizante: alfa, beta, gamma

1.12. Potenţial electrostatic

1.13. Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindină, viscol, alunecări, surpări,
prăbuşiri de teren sau
copaci, avalanşe, seisme etc.)

1.14. Pulberi pneumoconiogene

FACTORI DE RISC CHIMIC

2. 2.1. Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici

2.2. Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi

FACTORI DE RISC BIOLOGIC

3.
3.1. Microorganisme în suspensie în aer : bacterii , virusuri , richeţi , spirochete ,
ciuperci , protozoare etc.

CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI

4.
- subteran, acvatic, subacvatic, mlăştinos, aerian, cosmic etc.

331
 Anexa 2

LISTA DE CONSECINŢE POSIBILE ALE AFECŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
( LEZIUNI ŞI VĂTĂMĂRI ALE INTEGRITĂŢII Şi SĂNĂTĂŢII ORGANISMULUI UMAN )

LOCALIZAREA CONSECINŢELOR

Sistem osteoarticular Organe de simţ

Aparat cardiovascular
Aparat respirator

Sistem muscular
Aparat digestiv

Coloana vertebrală
Cutie craniana

Cutie toracică

Sistem nervos
Membru

Aparat renal
Membru

Tegument
Abdomen
Ureche

Multiplă
Nr. Consecinţe posibile superior inferior
crt.

Ochi

Nas
Braţ Palmă

Externă
Internă
Coapsă
Gambă
Picior
Antebraţ Degete
D S D S

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
Plagă - tăietură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
1
- înţepătură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
2 Contuzie x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
3 Entorsă - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - - -
4 Strivire x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x

5 Fractură x x - - - - - - x x x x x x x - - x - - - x
Arsură - termică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
6
- chimică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
7 Amputaţie - - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - x

8 Leziuni ale organelor interne - - x - x x x x - - - - - - - - - - x - x x

9 Electrocutare - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
10 Asfixie - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
Intoxicaţie - acută - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
11
- cronică - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
12 Dermatoză - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - - -
13 Pneumoconioză - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -

332
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23

Îmbolnăviri respiratorii cronice

provocate de pulberi organice şi
14 - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
substanţe toxice iritante ( emfizem
pulmonar , bronşită ş.a. )

15 Astmă bronşic , rinită vasomotorie - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -

Boli prin expunere la temperaturi
16 înalte sau scăzute ( şoc , colaps - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
caloric , degerături )
17 Hipoacuzie , surditate de percepţie - - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - -
18 Cecitate - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
Tumori maligne , cancer profesio-
19 x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
nal
Artroze cronice , periartrite , stiloi-
20 dite , osteo - condilite , bursite , - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - - x
epicondilite , discopatii
21 Boala de vibraţii - - - - - x - - - - - - - - - - - - x - x -
22 Tromboflebită - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - x
Laringite cronice, nodulii
23 - - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - -
cântăreţilor
Astenopatie acomodativă , agravarea
24 - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
miopiei existente
25 Cataracta - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
26 Conjuctivite şi keratoconjuctivite - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
27 Electrooftalmie - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
28 Boala de iradiere x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
Îmbolnăviri datorate compresiu-
29 - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - -
nilor şi decompresiunilor
30 Boli infecţioase şi parazitare x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
31 Nevroze de coordonare - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
Sindrom cerebroastenic şi tulbu-rări
32 de termoreglare ( datorita undelor - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
electromagnetice de înaltă frecvenţă)
33 Afecţiuni psihice - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
34 Alte consecinţe

333
 Anexa 3

SCALA DE COTARE A GRAVITĂ II ŞI PROBABILITĂ II CONSECIN ELOR

AC IUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Clase de gravitate
Gravitatea consecinţelor
Consecinţe
- consecin e minore reversibile cu incapacitate de munc previzibil pân la 3 zile
1 NEGLIJABILE calendaristice ( vindecare f r tratament ) .
- consecin e reversibile cu o incapacitate de munc previzibil de 3 – 45 zile care necesit
2 MICI tratament medical .
- consecin e reversibile cu o incapacitate de munc previzibil între 45 şi 180 de zile care
3 MEDII necesit tratament medical şi prin spitalizare .
- consecin e ireversibile cu o diminuare a capacit ii de munc de maxim 50% -
4 MARI invaliditate de gradul III .
- consecin e ireversibile cu pierdere de 100% a capacit ii de munc , dar cu posibilitate de
5 GRAVE autoservire , de autoconduc ie sau de orientare spa ial – invaliditate de gradul II ; uzura
prematur a organismului cu reducerea duratei de via .
- consecin e ireversibile cu pierderea total a capacit ii de munc , a capacit ii de
6 FOARTE GRAVE autoservire, de autoconduc ie sau de orientare spa ial – invaliditate de gradul I .

7 MAXIME - deces

Clase de probabilitate
Probabilitatea consecinţelor
( frecventa probabila de producere a consecintelor)
Evenimente
EXTREM Probabilitatea de producere a consecinţelor extrem de mică
1
DE RARE P > 10 ani
Probabilitatea de producere a consecinţelor foarte mică
2 FOARTE RARE
5 ani < P < 10 ani
Probabilitatea de producere a consecinţelor mică
3 RARE
2 ani < P < 5 ani
Probabilitatea de producere a consecinţelor medie
4 PU IN FRECVENTE
1 an < P < 2 ani
Probabilitatea de producere a consecinţelor mare
5 FRECVENTE
1 lună < P < 1 an

FOARTE Probabilitatea de producere a consecinţelor foarte mare

6
FRECVENTE P < 1 lună

334
 Anexa 4

GRILA DE EVALUARE A RISCURILOR - COMBINAŢIE ÎNTRE

GRAVITATEA
CONSECINŢELOR ŞI PROBABILITATEA PRODUCERII LOR

CLASE DE PROBABILITATE
1 2 3 4 5 6

Extrem de rar

Puţin frecvent
Foarte rar

Frecvent

frecvent
Foarte
Rar
GRAVITATE

P > 10 ani

P < 10 ani

P >1 lună

P < 1 lună
CLASE DE

P > 5ani

P < 5ani
P > 2ani

P < 2 ani
P > 1 an

P < 1 an
CONSECINŢE

7 MAXIME DECES ( 7,1 ) ( 7,2 ) ( 7,3 ) ( 7,4 ) ( 7,5 ) ( 7,6 )

6 FOARTE INVALIDITATE
( 6,1 ) ( 6,2 ) ( 6,3 ) ( 6,4 ) ( 6,5 ) ( 6, 6 )
GRAVE GRADUL I

INVALIDITATE
GRADUL II
5 GRAVE ( 5,1 ) ( 5,2 ) ( 5,3 ) ( 5,4 ) ( 5,5) ( 5,6 )
UZURĂ
PREMATURĂ

INVALIDITATE
4 MARI ( 4,1 ) ( 4,2 ) ( 4,3 ) ( 4,4 ) ( 4,5 ) ( 4,6 )
GRADUL III

ITM 45 – 180
3 MEDII ( 3,1 ) ( 3,2 ) ( 3,3 ) ( 3,4 ) ( 3,5 ) ( 3,6 )
ZILE

2 MICI ITM 3 – 45 ZILE ( 2,1 ) ( 2,2 ) ( 2,3 ) ( 2,4 ) ( 2,5 ) ( 2,6 )

1 NEGLIJABILE ITM < 3 ZILE ( 1,1 ) ( 1,2 ) ( 1,3 ) ( 1,4 ) ( 1,5 ) ( 1,6 )

335
 Anexa 5

SCALA DE ÎNCADRARE A NIVELURILOR DE RISC / SECURITATE

Nivel de risc Cuplul gravitate - probabilitate Nivel de securitate

1 MINIM ( 1,1 ) ( 1,2 ) ( 1,3 ) ( 1,4 ) ( 1,5 ) ( 1,6 ) ( 2,1 ) 7 MAXIM

2 FOARTE MIC ( 2,2 ) ( 2,3 ) ( 2,4 ) ( 3,1 ) ( 3,2 ) ( 4,1 ) 6 FOARTE MARE

3 MIC ( 2,5 ) ( 2,6 ) ( 3,3 ) ( 3,4 ) ( 4,2 ) ( 5,1 ) ( 6,1 ) ( 7,1 ) 5 MARE

4 MEDIU ( 3,5 ) ( 3,6 ) ( 4,3 ) ( 4,4 ) ( 5,2 ) ( 5,3 ) ( 6,2 ) ( 7,2 ) 4 MEDIU

5 MARE ( 4,5 ) ( 4,6 ) ( 5,4 ) ( 5,5 ) ( 6,3 ) ( 7,3 ) 3 MIC

6 FOARTE
( 5,6 ) ( 6,4 ) ( 6,5 ) ( 7,4 ) 2 FOARTE MIC
MARE

7 MAXIM ( 6,6 ) ( 7,5 ) ( 7,6 ) 1 MINIM

336
 ANEXA NR. 6

UNITATEA : …………………….. NUMAR DE PERSOANE EXPUSE ……………..

SECŢIA : ………………………… DURATA EXPUNERII …………………………….
INSTALAŢIA : ………………….. ECHIPA DE EVALUARE …………………………..
LOCUL DE MUNCĂ : ……….…. ………………………….
……………………………….

FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ

CLASA CLASA
COMPONENTA FACTORII DE FORMA CONCRETA DE MANIFESTARE A CONSECINŢA NIVEL
DE DE
SISTEMULUI RISC FACTORILOR DE RISC MAXIMĂ DE
GRAVI- PROBA-
DE MUNCĂ IDENTIFICAŢI ( descriere , parametri etc) PREVIZIBILĂ RISC
TATE BILITATE

0 1 2 3 4 5 6

337
 ANEXA NR. 7

UNITATEA : …………………….. FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

SECŢIA : ………………………..
INSTALAŢIA : …………………..
LOCUL DE MUNCĂ : ………….

FACTORII DE RISC NIVEL

NR. COMPETENŢE
IDENTIFICAŢI DE NOMINALIZAREA MĂSURII PROPUSE TERMENE
CRT. RĂSPUNDERI
( nr. crt.. din Anexa nr. 6 ) RISC

0 1 2 3 4 5

338
 Anexa 8

Ordinea ierarhică a măsurilor de prevenire

MĂSURI PRIMARE ( măsuri de ordinul întâi )

ELIMINAREA RISCURILOR

RISC ' OM M surile trebuie s ac ioneze direct asupra sursei de factori de risc ( prevenire
intrisec )

MĂSURI SECUNDARE ( măsuri de ordinul doi )

IZOLAREA RISCURILOR

RISC ' OM Factorii de risc persistă , dar prin măsuri de protecţie colectivă se evită sau se
diminuează acţiunea lor asupra omului

MĂSURI TERŢIARE ( măsuri de ordinul trei )

EVITAREA RISCURILOR

RISC ' OM Interacţiunea dintre factorii de risc şi om se evită prin măsuri organizatorice
şi reglementări privind comportamentul

MĂSURI CUATERNARE ( măsuri de ordinul patru )

IZOLAREA OMULUI

RISC ' OM Limitarea acţiunii factorilor de risc se face prin protecţia individuală

339
 XX. PRIMUL AJUTOR

1. Organizarea primului ajutor la locul accidentului şi trierea accidentaţilor.

Numim urgenţe stările de alterare gravă a sănătăţii organismului, apărute în urma
acţiunii brutale a unui factor nociv asupra integrităţii corporale.
Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă, care se aplică în cazuri
de accidente, intoxicaţii sau îmbolnăviri, înaintea intervenţiei cadrelor medicale de
specialitate.
Organizarea primului ajutor la locul accidentului are o deosebită importanţă
pentru salvarea accidentaţilor.
1. In primul rând se vor lua măsurile necesare pentru crearea unui climat
disciplinat prin combaterea panicii şi a aglomeraţiei din jurul accidentatului.
Concomitent cu acordarea primului ajutor, se vor lua măsuri pentru înştiinţarea celei
mai apropiate unităţi medicale
sau a „Salvării".
2. Degajarea accidentatului. Accidentatul va fi menajat la maximum. Se vor evita
gesturile brutale şi mobilizarea lui excesivă. Scoaterea accidentatului de sub dărâmături
sau din autovehiculul avariat se va face cu cea mai mare blândeţe, procedându-se la
degajare prin eliberarea metodică, la nevoie, cu sacrificarea materialelor ce îl acoperă.
Este interzisă exercitarea de tracţiuni asupra părţilor vizibile (membre, cap,
veşminte) pentru degajarea accidentatului. Uneori, pentru ridicarea corpurilor grele,
poate fi nevoie chiar de o macara.
În primul rând vor fi degajate capul, faţa şi toracele, în vederea creării posibilităţii
de a institui respiraţia artificială şi masajul cardiac extern, dacă este nevoie. Coloana
vertebrală şi capul se vor lăsa, pe cât posibil, în poziţia găsită iniţial. în timpul
mobilizării victimei se va asigura menţinerea fixă a axului cap-ceafă-torace.
Mobilizarea excesivă a accidentatului este cauza principală a declanşării şocului
şi a apariţiei unor complicaţii.
3. După degajare, victima va fi întinsă cu blândeţe pe o pătură sau pe nişte haine.
Ea va sta pe spate, cu capul aşezat mai jos decât toracele.
4. Cei accidentaţi grav sunt de obicei fără cunoştinţă. Primul gest al salvatorului
va fi să controleze respiraţia şi bătăile inimii. Datoria principală a oricărui salvator este
de a ajuta sau de a menţine aceste funcţii majore ale organismului uman.
Nu vor fi abandonaţi accidentaţii cu semne aparente de deces, deoarece, ei pot fi
salvaţi prin aplicarea rapidă a măsurilor de respiraţie artificială şi masaj cardiac extern.
Până la sosirea „Salvării" sau a personalului medico-sanitar, accidentaţii grav nu vor fi
mişcaţi sau deplasaţi în mod inutil, ci numai atât cât este nevoie pentru instituirea
măsurilor de menţinere a funcţiilor vitale (respiraţia şi bătăile inimii).
5. În funcţie de starea accidentatului, măsurile de prim ajutor se vor institui într-o
anumită ordine.
o Respiraţia artificială.
o Masajul cardiac extern.
Oprirea respiraţiei este urmată, în câteva minute, de oprirea inimii. De asemenea,
stopul cardiac este urmat repede de oprirea respiraţiei.
Viaţa accidentatului se hotărăşte în aceste prime momente, deoarece stopul
cardio-respirator neredresat determină, după 5 până la 10 minute de la instalare, leziuni
grave în organele vitale, incompatibile cu viaţa.
o Oprirea hemoragiilor.
o Pansarea rănilor.
o Imobilizarea fracturilor şi luxaţiilor.

341
 De cele mai multe ori, primul ajutor decide succesul asistenţei de urgenţă şi
recuperarea accidentatului.
6. Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant.
În cazul în care este necesar a se acorda primul ajutor, în acelaşi timp, unui
număr mare de accidentaţi, trebuie făcut un triaj al cazurilor, în funcţie de starea
fiecăruia, astfel :
– cazurile de primă urgenţă sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardio-
respirator, hemoragii mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor
interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de şoc;
– cazurile din urgenţa a doua sunt reprezentate de accidentaţii cu hemoragii
arteriale care pot fi oprite prin garou, plăgi mari abdominale, amputaţii de membre şi
mari distrugeri osoase şi musculare, accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa;
– cazurile din urgenţa a treia sunt reprezentate de accidentaţii cu traumatisme
cranio-cerebrale, vertebro-medulare şi de bazin, însoţite de fracturi şi de leziuni ale
organelor interne, fracturi deschise, plăgi profunde, hemoragii de tot felul;
– ceilalţi accidentaţi intră în categoria urgenţelor obişnuite. În funcţie de categoria
de urgenţă se acordă primul ajutor şi se asigură transportul accidentaţilor.

2. Primul ajutor în plăgi provocate de diferiţi agenţi.

Pentru tratarea locală a unei răni (plăgi) se vor întreprinde următoarele acţiuni:
1. Spălarea mâinilor şi asigurarea pe cât posibil a sterilizării instrumentelor
necesare.
2. Oprirea hemoragiei cu ajutorul mijloacelor cunoscute – garou, comprese
sterile – în funcţie de intensitatea şi locul hemoragiei.
3. Controlul rănii. Rănitul va fi dezbrăcat sau se va recurge la tăierea hainelor în
zona rănii pentru a se putea aprecia locul unde se află rana, întinderea şi aspectul ei.
4. Curăţirea rănii. In rană pot rămâne deseori corpuri străine (pământ, nisip,
bucăţele de stofă, cioburi) ce trebuie înlăturate cu ajutorul unei pense sterile. Cea mai
bună curăţire a plăgii se realizează turnând pe rană apă oxigenată, soluţie 3%. În spuma
ce se ridică, se antrenează majoritatea corpilor străini ce se găsesc eventual în plagă.
5. Spălarea şi antiseptizarea rănii şi a zonei din jur. O regulă esenţială în această
acţiune este de a nu lucra dinspre zonele vecine, spre rană, pentru a nu aduce microbii
de pe pielea intactă în plagă. Rana se spală cu o soluţie de apă oxigenată 3% sau soluţie
de Rivanol 1‰. Spălarea se va face folosind o bucată de tifon sterilă. După ce se spală
rana, se trece la spălarea pielii din jur. Se face apoi o dezinfecţie a pielii, prin badijonare
cu tinctură de iod sau cu alcool. Atenţie! Niciodată nu se dă cu tinctură de iod pe rană!
6. Executarea pansamentului.
Timpul I – Dacă avem la îndemână praf de sulfamidă sau Saprosan, se poate
presăra pe plagă. In lipsa lui este de preferat să nu punem nimic pe rană. În nici un caz
nu vom pune ulei, jecozinc, unguent sulfamidat sau alte grăsimi, deoarece acestea pot fi
dăunătoare.
Timpul II – Aplicarea peste rană a câtorva comprese sterile, în aşa fel încât
suprafaţa rănii să fie complet acoperită. Dacă nu dispunem de comprese sterile putem
folosi bucăţi de cârpă curată.
Timpul III – Peste compresele sterile punem un strat nu prea gros de vată.
Timpul IV – Executarea bandajării. Un bandaj corect trebuie să respecte
următoarele reguli:
– să fie făcut cu mişcări uşoare, fără a provoca dureri;
– să acopere în întregime şi uniform rana şi o zonă de cca. 15 cm în jurul ei;
– să nu aibă excesiv de multe straturi de faşă ;
– să nu fie prea strâns pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui în sectorul
respectiv ;
342
 – să nu incomodeze rănitul.
În cazul în care rana este mică, se poate recurge la câteva fâşii de leucoplast care
să menţină pansamentul.
Dacă plaga este mare, trebuie ca accidentatul să fie transportat pe targă până la
locul acordării unui tratament de specialitate.

Fig.1. Pansamentul piciorului si a umărului

3. Hemoragia şi hemostaza

Volumul sângelui la o persoană reprezintă aproximativ 8% din greutatea corpului

omenesc, ceea ce înseamnă cca. 5 l la bărbaţi şi 4 l la femei.
Scurgerea sângelui în afara vaselor sanguine se numeşte hemoragie.
Putem deosebi mai multe feluri de hemoragii:
a) Hemoragiile externe – în care sângele se scurge în afara organismului datorită
secţionării unor vase de sânge. În funcţie de vasele care au fost secţionate, putem
deosebi:
– hemoragii arteriale, în care sângele, de o culoare roşu-aprins, ţâşneşte într-un
jet sacadat, în acelaşi ritm cu pulsaţiile inimii;
– hemoragii venoase, în care sângele, având o culoare roşu-închis, curge lin,
continuu ;
– hemoragii capilare, în care curgerea sângelui se observă pe toată suprafaţa
rănii, având o intensitate redusă.
b) Hemoragiile interne – în care sângele care curge rămâne în interiorul
organismului (ex.: în cavitatea abdominală etc.). O categorie deosebită o pot forma
hemoragiile interne exteriorizate, în care sângele ajunge în afara corpului după ce a
trecut printr-o cavitate naturală care face comunicarea organismului cu exteriorul. În
cadrul hemoragiilor exteriorizate putem cuprinde: epistaxisul (curgerea sângelui din
nas), otoragia (curgerea sângelui din urechi), hematemeza (vărsăturile cu sânge),
hemoptizia (tusea urmată de eliminări de sânge din plămâni), hematuria (eliminarea de
sânge prin urină) şi melena (eliminarea de sânge prin scaun, situaţie în care fecalele
capătă o culoare neagră, lucioasă).
În funcţie de cantitatea de sânge pierdută, putem distinge:
I. Hemoragii mari, mortale, când se pierde mai mult de jumătate din cantitatea
totală de sânge.
II. Hemoragii mijlocii, când se pierde 1/3 din cantitatea totală de sânge.
III. Hemoragii mici, când se pierde o cantitate de 500–600 ml de sânge.

343
 Hemoragiile externe şi cele exteriorizate sunt uşor de recunoscut. Hemoragiile
interne sunt însoţite de o serie de semne prin care se pot bănui şi diagnostica. Aceste
semne sunt: ameţeala, creşterea numărului de bătăi ale inimii pe minut, creşterea
numărului de respiraţii pe minut. Pulsul bolnavului este slab, iar tensiunea sa arterială
scade mult sub cifra normală. Bolnavul este neliniştit, palid, vorbeşte repede, are
transpiraţii reci şi este chinuit de o sete deosebit de mare.
Oprirea unei hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza se poate realiza în
două feluri: natural sau artificial. Hemostaza naturală se datorează capacităţii sângelui
de a se coagula în momentul în care a venit în contact cu mediul exterior. Acest fel de
hemostază se produce în cazul unor hemoragii mici, capilare, în care intensitatea
curgerii sângelui este mică. În cazul unor hemoragii mai mari este nevoie de o
intervenţie specială pentru oprirea sângerării.
Oprirea rapidă şi cu competenţă a unei hemoragii este una din acţiunile decisive
care trebuie executată de către cel care acordă primul ajutor.
Cel mai simplu mod de a face o hemostază provizorie este aplicarea unui
pansament compresiv. Câteva comprese aplicate pe plagă, o bucată de vată şi un
bandaj ceva mai strâns sunt suficiente pentru a opri o sângerare medie.
Dacă hemoragia nu se opreşte, vom face imediat comprimarea vasului prin care
curge sângele. În hemoragia arterială, comprimarea se face într-un punct situat cât mai
aproape de rană şi mai sus, între rană şi inimă, deoarece trebuie oprită ieşirea sângelui
care vine de la inimă prin vasul deschis. În hemoragiile venoase, comprimarea se face
sub rană pentru a opri venirea sângelui de la periferie către inimă. Comprimarea vaselor
se face mai bine în locurile în care ele sunt mai aproape de un plan osos şi se poate
face direct, cu degetul sau cu toată mâna, însă numai pentru o hemostază de scurtă
durată.

Fig.2. Fig.3.
Hemostaza prin comprimare Hemostaza cu garou

În cazul în care nu se poate menţine comprimat vasul un timp îndelungat, se

recurge la aplicarea garoului. Garoul este un tub sau o bandă elastică de cauciuc. La
nevoie, el poate fi improvizat dintr-o cameră de bicicletă, o faşă, o bucată de pânză, o
curea sau orice altceva care poate fi răsucit şi strâns pe braţ sau pe picior. Garoul se
strânge până la oprirea hemoragiei. Din acest moment, toată circulaţia sângelui, dincolo
de garou, încetează, toate ţesuturile situate în regiunea respectivă nemaiprimind oxigen
şi nemaifiind hrănite. Pentru aceste motive, menţinerea unui garou nu poate depăşi o
oră, timp în care accidentatul trebuie să ajungă la o unitate medicală.
Ori de câte ori se aplică un garou, trebuie să se noteze ora şi data la care a fost
pus pentru evitarea unor accidente grave din cauza lipsei de sânge din teritoriul de sub
garou. Dacă este necesar ca accidentatul să fie transportat un timp mai îndelungat, se
slăbeşte uşor garoul, pe perioade scurte de timp, pentru a împrospăta sângele din
ţesuturile de sub garou.

344
 Dintre hemoragiile exteriorizate, cea mai uşor de oprit este hemoragia nazală
(epistaxisul). Bolnavul trebuie aşezat pe un scaun, cu capul înclinat pe spate, sprijinit de
spătar şi departe de sobă sau de calorifer. I se va scoate cravata şi i se vor desface
legăturile din jurul abdomenului. Dacă epistaxisul este mic, se opreşte spontan sau prin
simpla apăsare a aripii nazale respective. Această apăsare se poate face şi după ce, în
prealabil, s-a introdus în nară un tampon de vată îmbibat cu soluţie de apă oxigenată
sau de antipirină. Nu trebuie să ne grăbim cu scoaterea tamponului. În acest mod putem
opri sângerarea în circa 5–10 minute.
Toţi ceilalţi bolnavi care prezintă hemoragii exteriorizate trebuie imediat culcaţi şi
lăsaţi liniştiţi. Se va chema de urgenţă medicul.
Bolnavii la care se bănuie o hemoragie internă trebuie bine înveliţi, încălziţi cu
sticle cu apă caldă la mâini şi la picioare şi li se va da să bea ceaiuri dulci. Intervenţia
medicului este strict necesară.
4. Primul ajutor în fracturi, luxaţii, entorse
Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze
accidentale.
De cele mai multe ori, se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile apărând mult
mai uşor atunci când osul este bolnav, sau la bătrâni, la care oasele sunt rarefiate.
Fracturile pot fi de mai multe feluri. În funcţie de poziţia capetelor de fractură
putem distinge: fracturi fără deplasare, în care fragmentele osului rupt rămân pe loc, şi
fracturi cu deplasare, când capetele de fractură se îndepărtează unul de celălalt. În
funcţie de comunicarea focarului de fractură cu exteriorul putem distinge: fracturi
închise, în care pielea, în regiunea fracturii, rămâne intactă şi fracturi deschise, la care
ruptura osului se însoţeşte şi de o rană a pielii şi a muşchilor din regiunea respectivă. În
cazul fracturilor deschise, pericolul de infecţie este foarte mare dacă nu se iau imediat
măsuri de protecţie. Uneori, fracturile deschise pot fi însoţite de o hemoragie externă,
de astuparea unor vene din jur (tromboză venoasă) sau de embolii grăsoase sau
gazoase. În funcţie de numărul de fragmente osoase rezultate din fractura se pot
distinge: fracturi simple, care au numai două fragmente osoase şi fracturi cominutive, în
care osul este fărâmat în mai multe fragmente. O fractură cu aspect particular se poate
întâlni mai ales la copiii mici, la care oasele sunt mai flexibile – este vorba de aşa-
numita fractură „în lemn verde".
Semnele după care putem recunoaşte o fractură se pot împărţi în două categorii:
semne de probabilitate şi semne de certitudine.
Semnele de probabilitate ale unei fracturi sunt:
– durerea locală care apare brusc, în momentul accidentului, este situată exact la
locul fracturii, se exagerează prin apăsarea focarului de fractură şi diminuează după
imobilizarea corectă;
– deformarea locală, care ţine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractură
şi poate apare în lungul osului (încălecare) sau laterală (unghiulară);
– impotenţa funcţională (imposibilitatea folosirii membrului fracturat), care este
totală, în fracturile cu deplasare şi relativă, în fracturile fără deplasare sau în fracturile la
un singur os, la segmentele de membru compuse din două oase (antebraţ, gambă);
– echimoza (vânătaia) locală care apare mai târziu, a doua sau a treia zi de la
accident.
Semnele de siguranţă ale unei fracturi sunt:
– mobilitatea anormală la nivelul focarului de fractură, în funcţie de axele osului
respectiv;
– frecătura osoasă (zgomot caracteristic, de pârâitură, care apare la mişcarea sau
lovirea capetelor fracturate);
– lipsa de transmitere a mişcării la distanţă (mişcarea imprimată la unul din
capetele osului nu se transmite la celălalt capăt);

345
 – întreruperea traiectului osos, care se poate pune în evidenţă doar la oasele care
se găsesc imediat sub piele.
Atenţie ! Nu se insistă prea mult la cercetarea semnelor de siguranţă ale unei
fracturi deoarece mobilizarea capetelor osoase poate provoca rănirea unor artere sau a
unor nervi din vecinătate.
În fracturile deschise, în afara semnelor descrise mai sus, apare şi rana.
Diagnosticul unei fracturi se pune cu certitudine numai cu ajutorul examenului
radiologic. De aceea, cea mai corectă atitudine în faţa unei fracturi sau a unei suspiciuni
de fractură este transportarea accidentatului la unitatea sanitară specializată, imediat
după acordarea primului ajutor.
Prima măsură pe care trebuie să o luăm în cadrul primului ajutor este verificarea
atentă a stării accidentatului şi căutarea unor alte leziuni existente. în cazul în care
accidentatul are o hemoragie puternică, se procedează de urgenţă la oprirea acesteia. în
cazul unei fracturi închise, se trece la imobilizarea şi transportul bolnavului. În cazul
unei fracturi deschise, membrul fracturat se va menţine în poziţia găsită, fără a încerca
punerea în poziţie normală a oaselor, pentru a nu agrava leziunile sau pentru a evita
infectarea plăgii. Se face hemostaza. Se face curăţirea rănii şi se aplică un pansament
steril. Se imobilizează fractura şi se transportă accidentatul.
Imobilizarea unei fracturi se face de cele mai multe ori provizoriu, cu mijloacele
pe care le găsim la îndemână. Se pot folosi atele din orice material (lemn, metal, carton).
Pentru membrul superior: pentru claviculă se utilizează doi colaci de pânză
răsuciţi şi legaţi la spate; pentru braţ se utilizează 1–2 atele aplicate pe braţ şi apoi
legarea braţului de torace; pentru antebraţ se utilizează 1–2 atele aplicate pe antebraţul
respectiv şi suspendarea antebraţului, cu ajutorul unei feşi legate de gât.
Pentru membrul inferior: de obicei imobilizarea cuprinde în întregime membrul
respectiv. Pentru aceasta, în cazul în care avem 2 atele, acestea se aşează faţă în faţă,
pe părţile laterale ale piciorului, în cazul în care nu avem decât o atelă, o aşezăm pe
partea laterală a piciorului şi folosim, ca a doua atelă, celălalt picior, legând strâns
picioarele accidentatului. Se mai pot folosi: un cearşaf îndoit în formă de jgheab sau o
pătură.

Fig. 4. Imobilizarea membrului inferior cu atela dubla

Pentru fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca aceasta să nu apese
pe răni sau să producă dureri accidentatului. în acest scop, orice obiect folosit drept
atelă va trebui să fie înfăşurat în faşă, în brâu sau în pânză.
Ca regulă generală, orice atelă bine aşezată trebuie să depăşească şi deasupra şi
dedesubt ambele articulaţii ale osului fracturat, imobilizându-le.
Pentru orice accidentat suspect de o leziune a coloanei vertebrale se iau
următoarele măsuri:
– se urmăreşte menţinerea permanentă a coloanei vertebrale în linie dreaptă,
capul fiind ţinut ceva mai jos decât picioarele, atât în timpul ridicării cât şi al
transportului sau al diferitelor examene ce urmează să se facă;
– capul şi gâtul accidentatului se menţin într-o poziţie care să asigure
permeabilitatea căilor respiratorii superioare şi pentru aceasta îi va fi aplicat un guler
cervical, orice accidentat traumatizat fiind suspect de fractură a claviculei cervicale;
346
 Fig.5. Gulere cervicale

– dacă avem posibilităţi, putem folosi, la nevoie, oxigen;

– imobilizarea unui accidentat cu leziuni ale coloanei vertebrale se face pe un
plan tare (uşă, scândură lată ş.a.), pe care bolnavul este aşezat cu faţa în sus, între
perne, ghemuri de haine sau saci cu nisip, pentru a evita deplasările laterale. în acelaşi
scop, accidentatul va fi legat pe deasupra cu feşi late.

Fig.6. Imobilizarea fracturii coloanei vertebrale

Luxaţiile sunt poziţii vicioase ale oaselor care alcătuiesc o articulaţie şi se produc
de obicei în acelaşi mod ca şi fracturile. De cele mai multe ori, luxaţia traumatică este
însoţită de ruptura capsulei şi a ligamentelor articulare.
Semnele caracteristice ale unei luxaţii sunt:
– durerea locală;
– deformarea regiunii respective, comparativ cu regiunea simetrică;
– limitarea mişcărilor ;
– atitudinea anormală a membrului luxat;
– scurtarea sau lungirea membrului lezat.
Primul ajutor trebuie să se rezume doar la imobilizarea provizorie şi, dacă este
cazul, la pansarea unei plăgi.
Atenţie ! Nu vom încerca sub nici un motiv să „punem la loc" oasele luxate.
Această manevră trebuie făcută numai de un cadru medical de specialitate.
Entorsele. Sub denumirea de entorsă se înţelege ansamblul unor leziuni produse
într-o articulaţie ca urmare a unei mişcări forţate de torsiune. Uneori, se poate produce
şi ruptura ligamentelor.
Cauzele acestor accidente sunt aceleaşi ca la fracturi sau la luxaţii.
Cele mai frecvente sunt entorsele la nivelul extremităţilor (degete, pumni, glezne).
Semnele unei entorse sunt:
– durerea intensă ce apare imediat după traumatism;
– umflătura regiunii respective;
– imposibilitatea folosirii membrului lezat.
Primul ajutor în entorse cuprinde doar imobilizarea provizorie şi transportul
accidentatului la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată.

347
 5. Funcţiile vitale şi controlul lor . Reanimarea respiratorie şi cardiacă

De cele mai multe ori, accidentaţii grav îşi pierd cunoştinţa. Deci, în mod
categoric, primul gest al celui care acordă primul ajutor va fi controlul funcţiilor
respiratorii şi circulatorii, iar datoria majoră a oricărei persoane care acordă primul
ajutor este menţinerea funcţiilor vitale ale victimei.
Controlul respiraţiei se poate face în două moduri. Dacă privim toracele
accidentatului se pot observa mişcările respiratorii. Curentul de aer care intră şi iese
prin nas sau prin gură se poate evidenţia cu ajutorul unei coli de hârtie sau cu o oglindă
pusă în faţa gurii sau a nasului victimei. Mişcările hârtiei sau aburirea oglinzii arată că
respiraţia se menţine. Acelaşi lucru se poate simţi cu ajutorul podului palmei.
Controlul circulaţiei sângelui se face prin ascultarea inimii şi prin căutarea
pulsului. Ascultarea bătăilor inimii se va face punând urechea pe toracele
accidentatului, în regiunea inimii. Pulsul se poate simţi la nivelul arterei radiale, adică la
nivelul articulaţiei pumnului, la baza degetului mare. Dacă pulsul este slăbit, el poate fi
simţit mai uşor la nivelul arterei carotide, pe partea laterală a gâtului.
Semnele care denotă o suferinţă a respiraţiei (insuficienţa respiratorie) sunt:
– mişcările respiratorii sunt foarte slabe şi neregu-late sau lipsesc cu desăvârşire;
– buzele şi unghiile se învineţesc;
– pielea extremităţilor şi a feţei capătă o culoare pământie.

Semnele de suferinţă ale aparatului circulator (insuficienţa circulatorie) sunt:

– pulsul se percepe cu foarte mare greutate sau nu poate fi perceput;
– extremităţile sunt reci şi livide;
– bătăile inimii nu se mai pot percepe;
– hemoragiile din plăgi încetează.
La scurt timp după oprirea respiraţiei şi a circulaţiei sângelui apar tulburări ale
sistemului nervos central. Astfel, accidentatul este inconştient şi nu mai răspunde la
întrebări, nu reacţionează la durere (ciupitul pielii), nu are reflexul cornean (atingerea
corneei nu determină clipirea) şi, de asemenea, reflexul pupilar lipseşte (pupila nu se
mai îngustează la creşterea intensităţii luminii).
Absenţa mişcărilor respiratorii şi a bătăilor inimii determină oprirea schimburilor
de aer şi a irigării cu sânge a organelor vitale şi a centrilor nervoşi.
La categoriile de accidentaţi la care funcţiile vitale sunt oprite, primul ajutor va
începe, în mod obligatoriu, cu reanimarea respiraţiei şi a inimii.
Respiraţia artificială urmăreşte redresarea schimburilor de aer de la nivelul
plămânilor.
Metoda cea mai eficace este insuflarea aerului din plămânii salvatorului în
plămânii accidentatului prin respiraţia „gură la gură". Avantajul acestei metode constă
în faptul că nu necesită echipament special şi nici manevre obositoare.
Accidentatul este întins pe spate, cu faţa în sus.
Se controlează căile respiratorii superioare pentru a avea siguranţa că nu sunt
blocate cu sânge, secreţii, noroi sau alţi corpi străini şi, în cazul blocării, se recurge la
desfundarea cu ajutorul degetelor.
Salvatorul se aşează în genunchi, lângă capul victimei.
Se trece mâna stângă pe sub ceafa accidentatului şi se împinge în sus, în aşa fel
încât să se realizeze o extensie a cefei şi o împingere a capului pe spate. Această
manevră asigură eliberarea căilor respiratorii superioare care pot fi astupate de limbă,
ştiut fiind faptul că, la accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, limba cade în fundul
gâtului. Tot pentru eliberarea căilor respiratorii superioare se poate recurge şi la
împingerea înainte a maxilarului inferior şi menţinerea sa în această poziţie.
După aceste manevre de pregătire, care trebuie să se desfăşoare cât mai rapid,
salvatorul trage cu putere aer în piept şi, aplicându-şi gura pe gura deschisă a
348
accidentatului, insuflă aerul din plămânii săi în cei ai victimei. În acest timp, nările
accidentatului trebuie astupate cu ajutorul mâinii drepte, pentru a se împiedica refularea
aerului.
In timpul insuflării, pentru a se controla eficacitatea manevrei, se va privi toracele
victimei, urmărindu-se umflarea sa de câtre aerul insuflat.
După fiecare insuflare, în timp ce salvatorul inspiră, se vor lăsa libere nasul şi
gura accidentatului. În acest fel, aerul introdus în plămânii victimei este eliminat datorită
elasticităţii cutiei toracice şi a ţesutului pulmonar.
Dacă aspectul victimei creează reţineri, putem efectua respiraţia „gură la gură"
prin intermediul unui tifon sau al unei batiste curate, aplicate pe gura accidentatului.
Ritmul efectuării insuflărilor va fi de 10–16 pe minut şi va fi menţinut până în
momentul când apar mişcările respiratorii autonome.
Dacă victima are gura încleştată, se poate recurge la respiraţia „gură la nas", în
care salvatorul îşi aplică gura pe nările accidentatului.
În cazul în care nu putem aplica nici una din cele două metode directe, arătate mai
sus, putem recurge la o metodă indirectă de respiraţie artificială - metoda Holger-
Nielsen ( care va fi descrisă în continuare ).
Accidentatul este culcat pe burtă, cu capul întors într-o parte şi pus pe braţe.
Salvatorul se aşează în genunchi, înaintea capului victimei şi îşi aplică ambele
mâini pe spatele acesteia, sub omoplaţi.
Se exercită o presiune progresivă prin lăsarea greutăţii corpului pe mâini, apoi,
alunecând peste omoplaţii victimei şi peste umeri, mâinile se deplasează spre coatele
acesteia, pe care le ridică în sus.
Se revine la poziţia iniţială.
Ciclul trebuie să aibă 10–16 apăsări pe minut.
Greşeli mai frecvente care trebuie evitate:
– insuflări de aer fără eficacitate datorită aşezării incorecte a capului victimei
(ceafa neextinsă);
– necontrolarea permeabilităţii căilor respiratorii superioare;
– insuflarea nu se face cu suficientă putere.
La cei accidentaţi şi care au leziuni ale cutiei toracice sau ale organelor interne nu
se va aplica altă metodă decât cea „gură la gură".
Masajul cardiac extern urmăreşte reanimarea bătăilor cardiace în cazul în care
inima a încetat să mai bată. Metoda constă din aplicarea unor presiuni ritmice asupra
inimii, prin intermediul cutiei toracice.
Accidentatul este culcat pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decât restul
corpului.
Salvatorul îşi aşează palmele suprapuse pe locul corespunzător inimii în cutia
toracică, adică în stânga extremităţii de jos a sternului (osul pieptului).
Palmele salvatorului vor exercita presiuni ritmice, în aşa fel încât toracele victimei
să fie turtit cu 3–4 centimetri, într-un ritm de 60 de apăsări pe minut.
Compresiunile şi decompresiunile ritmice suplinesc astfel activitatea muşchiului
cardiac, menţinând funcţia de pompare a sângelui în vasele sanguine.
În mod obişnuit, la scurtă vreme după aplicarea masajului, inima îşi reia
activitatea spontană. Reluarea activităţii inimii se poate recunoaşte după reapariţia
pulsului şi colorarea pielii şi a mucoaselor. Accidentatul îşi recapătă cunoştinţa, iar
reflexele reapar.
În cazurile combinate, de stop cardiac şi respirator, este necesar să se execute
concomitent şi respiraţia artificială şi masajul cardiac extern.
În aceste situaţii, este nevoie de doi salvatori care să execute concomitent
ambele manevre. Alternarea mişcărilor va fi următoarea: la patru compresiuni de masaj
cardiac – o insuflare de aer. In eventualitatea că nu există decât un singur salvator,
acesta va efectua, în ritmul amintit mai sus, ambele manevre.

349
 Dacă există trei salvatori, unul dintre ei va ridica picioarele victimei, realizând
astfel un aflux crescut de sânge la nivelul creierului.
La copii, compresiunile pentru masajul cardiac extern se vor face doar cu două
degete şi cu blândeţe.
Executarea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern trebuie făcută cu
multă perseverenţă şi timp îndelungat. Pentru a evita oboseala salvatorului este bine ca
acesta să execute manevrele respective ajutându-se, la apăsare, de greutatea corpului
pe mâinile aplicate pe torace, printr-un balans uşor al trunchiului, pe picioare şi palme,
din şolduri.

6. Primul ajutor în caz de înec, de electrocutare, de leşin şi de insolaţie

În înec, scopul primului ajutor este de a combate insuficienţa respiratorie.

Înecul se poate produce în două modalităţi: prin epuizare şi prin hidrocuţie.
Înecul prin epuizare se întâlneşte la cei care nu ştiu să înoate. Odată căzuţi în apă,
aceştia încearcă să se menţină la suprafaţă prin mişcări dezordonate, obositoare. Când
oboseala musculară şi epuizarea ajung la maximum, victima se scufundă. În timpul
inspiraţiei, în loc de aer, în căile respiratorii pătrunde apa care le blochează, le îneacă,
determinând asfixia. Tot în această categorie intră şi cei care se îneacă deşi ştiu să
înoate bine dar se depărtează prea mult de mal şi nu mai au putere să se întoarcă,
precum şi naufragiaţii.
Înecul prin hidrocuţie are drept cauză suferinţa inimii şi a sistemului nervos
central. Astfel, în momentul în care sare în apa rece, victima are o stare asemănătoare
cu leşinul, pierzându-şi cunoştinţa, se scufundă brusc, fără să se zbată. Căile
respiratorii se inundă şi apare asfixia. Este vorba de o anumită sensibilitate la apa rece,
care se poate recunoaşte după o serie de semne care apar la intrarea în apă: înroşirea
pielii, mâncărimi, senzaţie de căldură, dureri de cap, stare de slăbiciune. Cei care ştiu că
la intrarea în apă fac asemenea tulburări trebuie să fie foarte prudenţi.
Până la oprirea respiraţiei, înecatul trece prin patru faze. În prima fază, prin
apropierea reflexă a corzilor vocale, se produce o pauză respiratorie care durează
aproximativ 1 minut. Apoi, în funcţie de modul de reacţie al fiecărui individ la lipsa de
oxigen, apare o perioadă de respiraţie neregulată, aritmică. Din cauza lipsei de oxigen
pot să apară convulsii şi apoi pierderea cunoştinţei. Această fază durează şi ea cca. 1
minut. Faza a treia se caracterizează prin oprirea respiraţiei, dispariţia reflexelor şi
relaxarea completă a musculaturii, datorită epuizării totale. În ultima fază apare pericolul
opririi inimii, consecinţă a lipsei prelungite de oxigen şi a suferinţei celulelor nervoase
din creier.
Instituirea rapidă a primului ajutor, în primele două faze, are mari şanse de
reuşită. În celelalte faze, după scoaterea din apă, victima trebuie asistată ca orice
accidentat care nu mai respiră – se instituie respiraţia artificială. Desigur, în cazul opririi
inimii, se va face masaj cardiac extern.
În electrocutări, primul ajutor urmăreşte scoaterea victimei de sub influenţa
curentului electric şi menţinerea funcţiilor vitale, în cazul în care acestea au avut de
suferit.
Acţiunea curentului electric asupra organismului are efecte diferite de la individ la
individ, precum şi în funcţie de intensitatea, tensiunea şi frecvenţa curentului.
Periculozitatea creşte începând de la intensitatea de 15–30 de miliamperi şi de la
tensiunea de 25 de volţi.
Curentul menajer (110–220 volţi) poate provoca electrocutări, iar curentul
alternativ este de patru ori mai periculos decât curentul continuu. Curenţii de joasă
tensiune (350–500 volţi), datorită şi utilizării lor pe scară largă, dau cele mai frecvente
accidente mortale.
350
 Efectele curentului electric sunt mai intense la cei suferinzi de boli care slăbesc
rezistenţa organismului (anemii, debilitate, hipertiroidie, cardiopatii ş.a.) şi, de
asemenea, oboseala, emoţiile, frigul sau umezeala pielii sau a îmbrăcămintei măresc
efectele nocive ale curentului electric.
Totodată, traseul curentului electric prin organism are o mare importanţă. Cele
mai grave electrocutări se produc atunci când victima apucă conductorul electric cu
ambele mâini, caz în care , curentul trecând prin inimă , poate provoca fibrilaţia sau
oprirea acesteia. Trecând prin creier, curentul electric poate determina pierderea
instantanee a cunoştinţei, cu căderea la podea. De aceea, electrocutările pot fi însoţite
şi de fracturi, dintre care cele mai frecvente interesează oasele craniului, bazinul şi colul
femural. Dacă firul electric este apucat cu două degete, curentul are o acţiune mai puţin
dăunătoare, deoarece, scurgerea sa se face numai prin degetele respective.
Pericolul major al electrocutărilor este reprezentat de oprirea reflexă a respiraţiei
şi a inimii. În astfel de situaţii, respiraţia artificială şi masajul cardiac extern apar ca
măsuri de mare urgenţă.
Primul gest al celui care acordă primul ajutor este eliberarea victimei de contactul
cu sursa electrică. Această acţiune este destul de dificilă, accidentatul putând strânge
în mod reflex conductorul electric. Salvatorul se poate expune şi el la electrocutare dacă
nu ia unele măsuri de protecţie. Procedeul cel mai simplu şi eficace este oprirea
curentului de la întrerupător sau deşurubarea contactelor de la tabloul electric. Dacă
acest lucru nu este posibil, se va încerca ruperea conductorului cu un băţ, cu un topor
sau cu o lopată cu mâner de lemn. În caz că nu se reuşeşte întreruperea curentului
electric, se va trece la desprinderea accidentatului de conductorul electric.
Pentru a nu risca să fie electrocutat, salvatorul trebuie să stea pe o scândură sau
alt material izolant şi să nu atingă nici o parte neacoperită a victimei. El va folosi mănuşi
de cauciuc sau îşi va înfăşura mâna şi braţul într-o haină.
În cazul în care electrocutatul şi-a pierdut cunoştinţa, însă continuă să respire, se
va supraveghea libertatea căilor respiratorii, prin evitarea căderii limbii, menţinând
capul accidentatului în extensie şi împingându-i înainte maxilarul inferior.
Dacă electrocutatul este conştient, i se va da să bea un pahar cu apă în care s-a
dizolvat o linguriţă de bicarbonat.
In cazul opririi funcţiilor vitale se vor lua măsuri de reanimare.
De instituirea măsurilor de prim ajutor în primele minute depinde în mare măsură
salvarea vieţii electrocutatului. Dacă instituirea acestor măsuri se face în primul minut
de la producerea electrocutării (în cazul curenţilor de joasă tensiune) se obţin rezultate
bune în 90% din cazuri.
Leşinul este o pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei. El se datorează
scăderii cantităţii de oxigen din creier printr-o defectuoasă irigaţie a sa cu sânge. De
cele mai multe ori, cauza este de natură reflexă, nervoasă, fiind vorba de un spasm al
vaselor de sânge cerebrale. Leşinul apare îndeosebi la bolnavii de nevroză astenică,
anemie, debilitate, diabet ş.a. între cauzele frecvente ce pot declanşa starea de leşin se
numără: aerisirea insuficientă a încăperilor, starea de extenuare sau de oboseală
prelungită, insomniile şi emoţiile intense.
Leşinul poate fi, de asemenea, consecinţa unei insolaţii, a unei hemoragii, a unei
intoxicaţii sau a unui traumatism, în special în regiunea capului (bărbie, gât) sau în
partea superioară a abdomenului.
Leşinul începe cu o senzaţie de slăbiciune şi ameţeală, vâjâieli în urechi şi poate
merge până la pierderea sensibilităţii şi cunoştinţei. Bolnavul este palid, are transpiraţii
reci, pulsul este accelerat, slab bătut, respiraţia este superficială, mâinile şi picioarele
sunt reci.
Mai există o stare asemănătoare cu leşinul denumită sincopă, însă aici apar şi
modificări ale bătăilor inimii, acestea putând chiar să dispară. De asemenea se poate
opri şi respiraţia.

351
 In acordarea primului ajutor va trebui să se înceapă prin sprijinirea oricărei
persoane care se află pe punctul de a leşina, pentru a nu se lovi în cădere. Pentru
combaterea insuficienţei circulatorii şi a anemiei cerebrale, bolnavul va trebui culcat pe
spate, cu capul mai jos decât restul corpului, cu picioarele ridicate, sprijinite pe o pernă
sau pe un sul făcut din haine. în acest fel, sângele poate ajunge mai uşor la creier. Se
deschide fereastra sau se scoate bolnavul afară, la aer. Se desface tot ce ar putea
împiedica circulaţia sângelui bolnavului: gulerul cămăşii, cravata, cureaua etc. Bolnavul
va fi stropit cu apă rece pe faţă şi pe piept şi lovit uşor cu palmele peste obraz, ceea ce
determină o excitaţie externă capabilă să-1 readucă în simţire. În acelaşi scop, i se vor
da să respire substanţe volatile ca: oţet, parfum sau eter. Dacă bolnavul nu-şi revine,
trebuie să i se facă fără întârziere respiraţie artificială prin metoda „gură la gură".
După ce şi-a revenit complet, accidentatul nu va fi ridicat, deoarece s-ar putea să
reintre în starea de leşin. El va fi ţinut culcat încă minimum 15 minute sau, dacă este
nevoie, chiar mai mult, până la dispariţia senzaţiei de slăbiciune care persistă de obicei
după leşin. În acest timp, bolnavul va fi supravegheat cu atenţie. I se pot da băuturi
calde, cum ar fi: ceai concentrat sau cafea tare.
Uneori, cel care a suferit un astfel de accident este atât de palid şi are pulsul şi
respiraţia atât de slabe, încât pare fără viaţă. În asemenea cazuri, trebuie continuată
aplicarea cu perseverenţă a măsurilor de prim ajutor până când bolnavul îşi revine.
În caz de leşinuri care se repetă sau de sincopă, trebuie chemat medicul, pentru a
completa măsurile de prim ajutor cu mijloace mai complexe, cât şi pentru descoperirea
cauzei care generează şi întreţine aceste stări.
Insolaţia este un accident produs de acţiunea directă şi prelungită a razelor solare
asupra capului şi cefei. Apariţia insolaţiei este favorizată de o adaptare insuficientă la
soare, de efortul fizic sau de debilitatea organismului.
Forma uşoară a insolaţiei se caracterizează prin dureri de cap, moleşeală,
senzaţie de înfundare a urechilor, greaţă, înroşirea puternică a obrajilor şi rărirea
pulsului. Când insolaţia este de gravitate medie, durerea de cap are o intensitate foarte
mare, pulsul şi respiraţia se accelerează, apare o încleştare a maxilarelor, se instalează
rigiditatea cefei.
Cel care acordă primul ajutor va aşeza accidentatul la umbră, în poziţie culcată cu
faţa în sus, cu capul mai sus decât restul corpului, îi va desface cravata, cordonul sau
centura şi îi va pune comprese reci pe frunte, pe ceafă şi pe piept. Dacă accidentatul nu
varsă, i se vor da să bea băuturi dulci, ceai sau cafea. La nevoie, se va face respiraţie
artificială. După ce victima şi-a revenit, nu va fi lăsată să-şi reia activitatea imediat, în
soare.
Principala măsură de prevenire a insolaţiei este acoperirea capului cu o pălărie
uşoară sau cu o şapcă de pânză albă sau din paie. Această măsură trebuie luată în
timpul excursiilor, al expunerilor îndelungate la soare pe litoral, al oricăror munci în
bătaia razelor solare. Se pot folosi şi mijloace improvizate de apărare contra soarelui,
cum ar fi un coif de hârtie sau o batistă înnodată la colţuri.

7. Primul ajutor în intoxicaţiile acute

Intoxicaţiile sunt stări de îmbolnăvire produse accidental sau intenţionat, prin

pătrunderea în organism a unei substanţe toxice, putând fi cronice sau acute, doar
acestea din urmă prezentând interes pentru instruirea salvatorilor.
Pentru acordarea unui ajutor eficace este foarte important să aflăm cât mai
repede care este toxicul declanşator al intoxicaţiei. în acest scop, vom culege toate
informaţiile legate de accident, furnizate de accidentat sau de cei care îl însoţesc. Pe
lângă aceste informaţii, ne mai putem orienta după unele semne pe care le prezintă
intoxicatul.
În general, tulburările ce apar într-o intoxicaţie acută se instalează brusc, după
contactul cu substanţa toxică (inhalarea de gaze toxice, consumarea unor alimente în
352
care există substanţe toxice, contactul pielii cu o substanţă toxică sau înghiţirea unor
medicamente care, în cantităţi mari, sunt toxice).
Răspunsul exact îl poate da laboratorul. Pentru a avea date cât mai complete, este
obligatoriu să păstrăm orice indiciu care ar putea lămuri cazul. Vom trimite laboratorului
orice aliment sau medicament găsit la locul accidentului, precum şi vărsăturile, urina
sau fecalele celui intoxicat.
Măsurile de prim ajutor general valabile în cazul unei intoxicaţii acute sunt:
–întreruperea cât mai rapidă a contactului între cel intoxicat şi toxicul respectiv;
–blocarea acţiunii toxicului şi, dacă este cazul, luarea măsurilor de urgenţă pentru
menţinerea funcţiilor vitale ale celui intoxicat;
–tratarea leziunilor produse de toxic;
–transportul intoxicatului la cea mai apropiată unitate medicala.
Intoxicaţiile acute pe cale respiratorie se produc prin inhalarea unor substanţe
toxice sub formă de gaze, de ceaţă, de vapori sau de pulberi foarte fine. Ele se
manifestă cu ameţeli, dureri de cap, vărsături, palpitaţii, puls accelerat, respiraţie
superficială, uneori stop cardio-respirator. Majoritatea toxicelor cu acţiune pe aparatul
respirator produc iritaţii şi chiar arsuri la nivelul ochilor şi nasului. De aceea, în mod
obligatoriu, în toate cazurile de intoxicaţii acute cu substanţe iritante se vor controla şi
ochii accidentatului. Există toxice care au o acţiune brutală la nivelul plămânilor,
leziunile determinate putând ajunge până la edem pulmonar acut toxic.
Primul ajutor în acest fel de intoxicaţii constă din:
a) scoaterea intoxicatului din atmosfera toxică (scoaterea la aer sau aerisirea
încăperii);
b) în cazul în care leziunile s-au produs numai la nivelul căilor respiratorii
superioare (nas, faringe, gură), este suficient să i se instaleze în orificiul nazal 10–20 de
picături de soluţie de bicarbonat de sodiu 5% sau să se facă o gargară cu această
soluţie. Pentru spălarea ochilor se poate folosi ser fiziologic, ceai de muşeţel sau apă
simplă;
c) în caz de stop respirator sau de stop cardiac, se face respiraţie artificială sau
masaj cardiac extern, accidentatul fiind aşezat cu capul mai jos decât restul corpului.
Intoxicaţiile acute pe cale digestivă se pot produce prin înghiţirea unor substanţe
toxice, a unor cantităţi exagerate de medicamente sau a unor alimente contaminate sau
otrăvitoare.
Ingerarea accidentală a acizilor: azotic (apă tare), clorhidric, sulfuric, fenic (crezol,
lizol) sau a unor baze (amoniac, sodă caustică,. salicilat de sodiu), determină senzaţia
de arsură a gurii, dureri la înghiţire şi de-a lungul esofagului până la nivelul stomacului,
salivaţie abundentă, vărsături, uneori cu firişoare de sânge.
Bolnavul este palid, are ameţeli, tulburări respira-torii şi slăbirea pulsului. Pe
buze, în gură se observă urme de arsură sub formă de pete gălbui sau albicioase şi
uneori miros caracteristic (de amoniac, de migdale amare).
Primul ajutor în intoxicaţiile acute cu substanţe bazice constă din:
a) administrarea a 2-3 litri de apă caldă, lapte, sucuri de fructe sau de suspensie
de cărbune animal;
b) după administrarea acestor lichide, care se face fracţionat, câte 250–300 ml
odată, pentru a evita dilataţia stomacului şi forţarea pătrunderii toxicului în intestin, vom
încerca să provocăm vărsături prin atingerea fundului gâtului cu un apăsător de limbă, o
coadă de lingură sau cu degetele. Nu se vor produce vărsături dacă, de la ingerarea
toxicului au trecut mai mult de 2–3 ore (deci substanţa toxică a ajuns în intestin) sau
dacă intoxicatul este inconştient, dacă este cardiac (pericol de colaps) sau dacă este
vorba de o femeie gravidă (pericol de avort).
Primul ajutor în intoxicaţiile acute cu substanţe acide constă din:
a) administrarea a 2–3 litri de lapte sau apă în care au fost bătute 8–10 ouă şi s-au
adăugat 1–3 linguri de magnezie calcinată sau de hidroxid de aluminiu ;

353
 b) badijonarea cu un tampon de vată muiat în glicerină boraxată a leziunilor
mucoasei bucale;
c) nu se vor produce vărsături şi, de asemenea, nu se vor administra carbonaţi
sau bicarbonaţi, deoarece aceştia, prin degajarea de bioxid de carbon, destind stomacul
şi favorizează perforaţiile.
Şi în cazul intoxicaţiilor cu substanţe bazice, şi în cazul celor cu substanţe acide,
bolnavul va fi transportat de urgenţă la spital.
Intoxicaţiile alimentare se produc prin contaminarea alimentelor cu substanţe
toxice sau cu microbi. Cele mai frecvente intoxicaţii se produc cu peşte, produse din
carne şi ciuperci.
Semnele intoxicaţiei apar după 10–12 ore, uneori chiar după 48 de ore. Intoxicatul
prezintă dureri de stomac, sete, uscăciune a gurii, greaţă, tulburări de înghiţire, salivaţie
abundentă, vărsături, dureri de cap, ameţeli, diaree, somnolenţă, tulburări cardio-
respiratorii, creşterea temperaturii, tulburări de vedere.
Primul ajutor constă din:
a) administrarea de apă călduţă (300 de grame), toată odată;
b) provocarea de vărsături;
c) dacă au trecut 2–3 ore de la ingerarea toxicului se pot administra purgative.
Intoxicaţiile acute produse în urma pătrunderii toxicului prin piele se pot produce
mai ales în industria chimică şi petrolieră, precum şi în agricultură (folosirea insecto-
fungicidelor).
Primul ajutor constă din:
a) îndepărtarea imediată a hainelor contaminate cu substanţa toxică şi spălarea
cu multă apă şi săpun a pielii celui intoxicat, în porţiunile în care a venit în contact cu
toxicul;
b) neutralizarea toxicului se poate face cu o soluţie 5–10% de bicarbonat de
sodiu. În nici un caz nu vom folosi alcool pentru ştergerea pielii, deoarece am putea
grăbi absorbţia toxicului. Trebuie să avem grijă să spălăm bine, cu multă apă, ochii
intoxicatului.
În cazul oricărei intoxicaţii acute, prezenţa medicului este absolut necesară,
având caracterul de primă urgenţă.
În ceea ce priveşte intoxicaţiile cu insectofungicide, trebuie să subliniem
diversitatea manifestărilor, în funcţie de toxicul incriminat.
Actualmente, se folosesc în agricultură mai multe tipuri de insecto-fungicide ca:
Parathion-ul, DDT-ul, substanţele nicotinice, substanţele pe bază de mercur etc.
Parathion-ul (Verdele de Paris) şi alte substanţe cu însuşiri chimice asemănătoare se
găsesc în comerţ sub diferite denumiri: Dipterex, Ecatox, E 605, Fosfotox, Malathiol,
Folidol etc., acestea fiind deosebit de toxice.
În intoxicaţiile cu substanţe de tipul Parathion-ului, semnele caracteristice sunt:
micşorarea pupilei, dureri de cap, dureri de ochi, transpiraţii, greutate în respiraţie, tuse,
contracturi musculare, rărirea pulsului.
Dacă intoxicaţia s-a produs pe cale digestivă, apar greţuri, vărsături, dureri
abdominale.
În cazul pătrunderii toxicului prin piele, apar mai întâi transpiraţii abundente şi
contracturi musculare locale.
Dacă intoxicaţia s-a produs pe cale respiratorie, primul ajutor constă din:
a)scoaterea rapidă a intoxicatului din mediul toxic;
b)spălarea cu apă şi săpun a corpului victimei şi spălarea ochilor cu multă apă;
c)eventual, măsuri de reanimare respiratorie şi cardiacă; dacă intoxicaţia s-a
produs pe cale digestivă, în primul moment trebuie să recurgem la administrarea de apă
călduţă, cu cărbune animal (8 tablete la 1 litru). La accidentaţii care şi-au pierdut
cunoştinţa nu li se va da nimic de băut şi nu li se vor provoca vărsături;

354
 d)provocarea de vărsături accidentatului, prin administrarea de apă călduţă,
sărată (3 linguriţe de sare la 1 pahar de apă) ;
e)se poate administra un purgativ salin. Nu se dă ulei de ricin sau alt purgativ
uleios.
Prezenţa medicului în caz de intoxicaţii cu insecto-fungicide are un caracter de
primă urgenţă (10–20 de minute de la apariţia primelor semne de intoxicaţie).
Ca măsuri de prevenire a intoxicaţiilor amintim:
– folosirea echipamentului de protecţie ori de câte ori se manipulează substanţe
toxice;
– păstrarea tuturor medicamentelor şi a altor substanţe toxice în ambalaje
etichetate şi în locuri în care copiii nu pot ajunge;
– educarea copiilor spre a nu bea şi a nu mânca alimente, medicamente, plante
sau boabe găsite în diverse locuri, fără permisiunea părinţilor sau a celor care îi
supraveghează;
– asigurarea unei bune ventilaţii în încăperile în care se lucrează cu lichide
volatile pentru curăţat (benzină, neofalină ş.a.);
– ferirea tuturor vaselor şi tacâmurilor folosite în bucătărie, de contaminarea cu
substanţe toxice (insecticide, otrăvuri pentru şobolani ş.a.);
– interzicerea consumului unor alimente care nu au aspect normal.

8. Transportul accidentaţilor

Ridicarea, deplasarea, urcarea în „Salvare" şi transportul accidentaţilor au o

importanţă deosebită. Multe complicaţii pot apare tocmai din cauza unor greşeli comise
cu ocazia ridicării şi transportului, mai ales în cazul politraumatizaţilor şi al marilor
traumatizaţi.
In timpul mobilizării, accidentatul trebuie manevrat cu atenţie şi. blândeţe.
Geamătul victimei trebuie să oprească manevrele şi gesturile care le determină.
Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa nu mai reacţionează la durere, ceea ce ne
obligă la mai multă atenţie în vederea evitării gesturilor traumatizante, care contribuie la
agravarea, tulburărilor funcţionale existente. În aceste cazuri, agravarea se poate
constata prin modificarea pulsului şi a ritmului respirator, precum şi, prin accentuarea
palorii.
Este bine ca ridicarea accidentatului şi aşezarea sa pe targă să se facă cu
concursul mai multor persoane care se vor aşeza la capul şi la picioarele celui ce
trebuie ridicat. Una din ele va introduce braţele sub umerii victimei, alta sub bazin şi
cealaltă pe sub picioare. Toţi odată, la o anumită comandă, ridică rănitul cu 30–40 de
centimetri, atât cât este necesar pentru a permite introducerea tărgii dedesubt. Tot prin
mişcări sincronizate, rănitul va fi pus pe targă. Axul corpului, format din cap-gât-torace-
bazin, va fi menţinut în bloc unitar, tot timpul în acelaşi plan.
După aşezarea pe targă, se va face un nou inventar al leziunilor, se vor imobiliza
eventualele fracturi, se va controla hemostaza. Rănile peretelui abdomenului, prin care
apar intestinele, se vor acoperi cu pansamente sterile, după introducerea conţinutului în
abdomen. Plăgile toracice penetrante se vor pansa etanş, cu comprese fixate cu ajutorul
unor benzi de leucoplast. Salvatorul va evita să abordeze probleme care depăşesc
posibilităţile sale de înţelegere şi de rezolvare. Improvizaţiile sau inovaţiile care
depăşesc cunoştinţele salvatorului sunt periculoase. Ceea ce se urmăreşte este ca, în
primul rând să nu facem mai rău victimei.
Transportul victimei se face la comandă, capul accidentatului fiind ţinut pe
direcţia mersului. Purtătorii din spate vor supraveghea permanent faţa accidentatului şi
mişcările respiratorii ale acestuia. Targa va fi menţinută numai în poziţie orizontală şi se
va păstra un pas sincronizat pentru evitarea balansului şi zdruncinarea rănitului.
Dacă victima a pierdut mult sânge, va fi aşezată cu capul mai jos decât restul
corpului. în traumatismele toracice, capul şi toracele victimei vor fi aşezate mai sus.
355
 Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa vor fi aşezaţi cu capul întors într-o parte
pentru a se evita sufocarea prin vărsături. La fel şi cei care sângerează din nas sau din
gură. Sub ceafa accidentatului se va introduce un sul făcut dintr-un cearşaf sau din
nişte haine.
Dacă bănuim existenţa unei fracturi de coloană, cunoscând pericolul secţionării
măduvei spinării accidentatului, acesta trebuie ridicat şi transportat după anumite
reguli:
– în timpul ridicării, umerii şi bazinul trebuie menţinuţi la acelaşi nivel;
– dacă este posibil, pentru ridicarea accidentatului să folosim 4 ajutoare, care, în
picioare, se plasează deasupra accidentatului, cu câte un picior de o parte şi de alta a
acestuia. Un ajutor se situează în dreptul picioarelor, privind spre cap şi bagă o mână
sub coapse şi o mână sub gambe. Al doilea ajutor se situează în dreptul bazinului,
privind tot spre cap, introducând mâinile sub şale, ţinându-le faţă în faţă, fără a le
decala. Cel de-al treilea ajutor se aşează în dreptul capului, privind spre picioarele
accidentatului şi apucă cu mâinile fiecare umăr.
Cel de-al patrulea ajutor se aşează lângă cap şi îl fixează cu o mână pe frunte şi
una la ceafă, pentru a preveni mişcările capului;
– la comandă, accidentatul este ridicat şi aşezat pe un plan dur (uşă, scândură
lată etc.), între perne, ghemuri de haine, pentru a evita deplasările laterale. În acelaşi
scop, accidentatul va fi fixat deasupra cu feşi late. Traumatismele care presupun o
fractură a coloanei cervicale (în regiunea gâtului) se vor transporta pe spate, capul fiind
imobilizat cu gulere cervicale, între doi saci cu nisip sau două bucăţi de lemn înfăşurate
în haine;
– accidentatul va fi învelit cu o pătură, mai ales pe vreme friguroasă.
La nevoie, targa poate fi improvizată din două beţe solide, vergele metalice sau
ţevi. Acestea trebuie să fie mai lungi decât corpul rănitului şi se pot lega sau fixa cu
frânghii trecute în opt, cu o manta sau cu o pătură. La nevoie, se poate folosi drept
targă, o scară, o scândură lată sau chiar o uşă. Înainte de a întrebuinţa orice targă
improvizată, trebuie să i se încerce rezistenţa la greutatea victimei.
Dacă sunt de urcat scări sau pante, se va evita înclinarea tărgii. Pentru aceasta,
purtătorul din faţă va coborî targa, iar cel din spate o va ridica. În acelaşi mod, la
coborârea pantelor sau a scărilor, purtătorul din faţă va ridica targa iar cel din spate o
va coborî. Este bine ca, în timpul coborârii, victima să fie transportată cu capul înspre
partea mai ridicată a tărgii.
Aşezarea tărgii în autosanitară se face pe uşa din spate. Accidentatul este
introdus cu capul înainte. Este indicat ca purtătorii laterali să se urce în maşină şi să
preia mânerele din faţă ale tărgii. Ceilalţi purtători ridică partea din spate a tărgii la
orizontală şi o împing înainte.
În lipsa autosanitarei se va apela la un autocamion sau la un alt autovehicul care
oferă condiţii pentru aşezarea tărgii în poziţie orizontală.
9. Mijloace clasice pentru transportul accidentaţilor.
Transportul se va efectua cu diverse mijloace specializate, în raport cu
dotarea, distanţa faţă de unitatea sanitară şi , când este posibil, cu mijlocul de
transport cel mai rapid aflat la îndemână.
Mijloacele de transport cel mai des folosite în ţara noastră sunt:
1.-Targa (targa pliantă şi targa fixă ) (fig.7)
2.-Brancardul (se foloseşte în spital).
3.-Salteaua „cochilie" este alcătuită dintr-un înveliş de material plastic rezistent şi
etanş, care conţine bile mici de polistiren şi aer (fig. 8).
După ce rănitul a fost aşezat pe saltea, se face vid în interior (cu ajutorul unei
pompe care scoate aerul) şi tot ansamblul de bile, datorită presiunii atmosferice a
mediului înconjurător se mulează pe corpul accidentatului şi devine rigid ca o
356
cochilie. Avantajele acestei saltele sunt: este uşoară, protejează accidentatul
împotriva unor mobilizări neaşteptate, împotriva frigului şi este transparentă la raze
X, ceea ce permite efectuarea controalelor radiologice.

Fig. 7. Targă cu pat de pânză

Fig. 8. Salteaua „ cochilie"

4. Targa pentru transportul accidentaţilor SPENCER- SHELL ( Fig.9 )

Fig. 9.

Este destinată pentru o largă arie a situaţilor de salvare şi transport a

accidentaţilor. Targa este realizată din polietilenă lichidă, material de înaltă densitate
care îi conferă o rezistenţă mărită la uzură şi rupere. Suprafaţa ei este impermeabilă ,
rezistentă la acţiunea agenţilor chimici şi petroliferi, fiind uşor de întreţinut şi curăţat.
Coşul tărgii este rezistent la temperatură înaltă şi nu corodează.
Rama din aluminiu dur este inserată în carcasă şi asigură rezistenţa şi
flexibilitatea tărgii. Pe margine are nişte orificii de unde salvatorii pot prinde pentru a
transporta victima, iar prin patru găuri circulare întărite cu inel de alamă se pot trece
corzi ce permit ridicarea sau coborârea în siguranţă a tărgii şi accidentatului.
Dimensiunile tărgii sunt 217 x 62 x 18,5 cm greutatea 13,5 kg şi are un volum de
278 l. Un prag ajustabil permite reglarea dimensiunii tărgii conferind în acest fel
siguranţa şi stabilitatea accidentatului în timpul transportului.
Pe o masă specială ce se aşează deasupra accidentatului, pe marginile tărgii, se
poate aşeza aparatul de reanimare respiratorie.
5. - Căruciorul ( este folosit în unităţile sanitare ).
6. - Akia ( sanie - barcă ) - folosită la Salvamont.
7. - Autosanitara.
8. - Avionul şi elicopterul sanitar.
357
 Mijloace improvizate pentru transportul accidentaţilor:
1 - Transportul executat de o singură persoană, prin sprijinire pe braţe, în spate,
cu chinga, etc.
2. - Transportul executat de două persoane (prin sprijinire, pe braţe, cu chingă, pe
scaun, pe pătură sau cearşaf, etc.).
3. - Transportul cu targă improvizată.
4. - Transportul cu săniuţă sau cărucior.
5. - Mijloace auto : turism, camion, microbuz, etc.
6. - Avioane şi elicoptere de transport.

10. Primul ajutor în arsuri, degerături şi stări de hipotermie

Arsurile sunt leziuni provocate de căldură (lichide fierbinţi, vapori sau corpuri
incandescente), de soare, de electricitate, de unele substanţe chimice caustice sau de
iradiaţii. Leziuni asemănătoare arsurilor pot provoca rosăturile încălţămintei.
În afară de profunzimea arsurii, în mod deosebit interesează întinderea suprafeţei
arse. Suprafaţa atinsă de arsură este aceea care arată în primul rând gravitatea arsurii.
Cea mai simplă metodă utilizată pentru calcularea suprafeţei arse este „regula lui
9" a lui Wallace. Astfel capul şi fiecare membru superior reprezintă 9 %, fiecare membru
inferior 18 %, iar faţa anterioară ca şi cea posterioară a
trunchiului este 18 % (fig. 10).
Orice arsură care depăşeşte 10 % din suprafaţa corpului
poate determina o stare de şoc. Arsurile care depăşesc 30 %
din suprafaţa corpului pun mari probleme de reanimare.
Riscul mortal creşte cu cât procentul depăşeşte 45 - 50 %
din suprafaţa corpului. Arsurile care depăşesc 80 % din
suprafaţa corpului, în mod practic nu sunt compatibile cu
viaţa şi bolnavii mor de obicei în primele ore.
În funcţie de profunzimea lor, arsurile pot avea trei
Fig. 10. grade diferite:
Calcularea suprafetei ►Arsura de gradul I este caracterizată prin durere şi
înroşirea pielii în regiunea lezată. Ca exemplu pentru
arsurile de acest gen putem da efectul expunerii prelungite la razele solare, fără o
acomodare prealabilă.
►Arsura de gradul II interesează straturile mai profunde ale pielii şi se
caracterizează prin apariţia de flictene (băşici) pline cu un lichid transparent, gălbui. Ca
exemplu putem da arsurile provocate de lichide fierbinţi sau de corpurile încinse. Când
arsura este întinsă şi mai profundă, lichidul din flictene poate deveni roşietic din cauza
sângelui pătruns prin distrugerea peretelui vascular.
►Arsura de gradul III este mai profundă, interesând grăsimea de sub piele,
muşchii, vasele şi nervii, pielea fiind complet distrusă, carbonizată.
Arsurile de gradele II şi III sunt considerate plăgi.
Marele pericol în cazul arsurilor este infecţia. În lipsa unor măsuri de protecţie,
arsurile de gradele II şi III se infectează foarte repede.
Tot atât de importantă este şi regiunea lezată prin arsură. Astfel, cele mai
periculoase sunt arsurile feţei şi ale mâinilor. Înghiţirea de acizi sau de sodă caustică
provoacă arsuri la nivelul gurii, esofagului şi stomacului, iar arsurile de vapori (explozii,
incendii) pot prezenta riscul lezării căilor respiratorii şi al asfixiei.
Nu trebuie neglijat răspunsul general al organismului, caracterizat prin
posibilitatea apariţiei şocului, în funcţie de întinderea, profunzimea şi regiunea lezată. În
acest domeniu contează foarte mult felul de a reacţiona al fiecărui individ, precum şi
starea sănătăţii înainte de producerea accidentului (ex.: bătrânii, copiii şi bolnavii
cronici suportă mai greu agresiunea arsurilor şi pot intra repede în stare de şoc).

358
 Primul ajutor urmăreşte uşurarea durerii pentru prevenirea apariţiei stării de şoc,
iar prin aplicarea unui pansament corect, să se prevină infectarea plăgii.
În arsurile de gradul I este suficient ca pielea înroşită să fie badijonată cu alcool
dublu rafinat. In general, nu este nevoie de pansament.
În arsurile de gradul II, păstrarea intactă a flictenelor poate asigura provizoriu
evitarea infecţiei. Crăparea lor poate duce la infectarea lichidului din interior. De aceea,
pansamentul devine necesar. Este bine ca pe regiunea lezată să se aplice un unguent
cu antibiotice de tipul unguentului cu tetraciclină sau al Decadermului. Pericolul este şi
mai mare în cazul când flictenele s-au spart şi ţesuturile profunde au rămas descoperite.
În aceste cazuri, singurele persoane competente pentru a aplica tratamentul necesar
sunt cadrele medico-sanitare. .
În arsurile grave, de gradul III, cu plăgi profunde şi tegumentele carbonizate,
primul ajutor constă din: acoperirea cu tifon steril a rănilor (dacă nu avem materiale
sterile putem folosi cearşafuri sau prosoape curate). În cazul că accidentatul are hainele
aprinse, va fi acoperit cu o pătură sau va fi rostogolit pe jos pentru stingerea flăcărilor.
Se face apoi transportul de urgenţă la o unitate medicală de specialitate.
Nu se tuşeşte, nu se strănută şi nu se vorbeşte deasupra plăgii din cauza
pericolului de a declanşa o infecţie.
Se va evita dezbrăcarea accidentatului. Fac excepţie de la această regulă situaţiile
în care hainele victimei sunt îmbibate cu substanţe fierbinţi sau cu substanţe corosive
şi când este necesar să se facă o stropire abundentă cu apă rece. De asemenea, în cazul
că ţesăturile sunt din materiale sintetice, care continuă să ardă fără flacără, este bine să
ne folosim de nisip sau de extinctoare, luând, bineînţeles, toate măsurile de precauţie
pentru a nu agrava starea bolnavului Nu se va arunca niciodată apă peste produsele
inflamabile aprinse.
Tratamentul de urgenţă al arsurilor chimice comportă, în primul rând, spălarea cu
apă călduţă a pielii venite în contact cu substanţa respectivă, continuându-se apoi pe
toată suprafaţa corpului. Aceste spălări cu apă trebuie să dureze cel puţin 10–15 minute,
în cazurile obişnuite şi cel puţin 30 de minute în arsurile cu acid clorhidric.
În nici un caz nu vom folosi soluţii alcaline pentru neutralizarea acizilor, fiindcă
sărurile formate pot fi mai caustice decât acizii diluaţi prin spălare.
În cazul arsurilor cu substanţe alcaline, se poate folosi, după spălare, aplicarea
unor pansamente îmbibate în acid acetic (oţet) soluţie 1%.
Nu se recomandă folosirea unor substanţe grase ca ulei, unt, smântână şi altele,
pentru ungerea suprafeţelor arse, deoarece în acest mod se îngreunează aplicarea
ulterioară a unui tratament corect.
Atragem atenţia asupra importanţei deosebite pe care o are calmarea durerii în
cazurile de arsuri. Durerea violentă şi de un tip aparte poate predispune la apariţia
şocului. De aceea, este bine să încercăm administrarea de antinevralgice sau
Algocalmin. În acelaşi timp, pentru atenuarea stării de spaimă a accidentatului putem
administra unele medicamente ca : Bromoval, Extraveral, Pasinal sau Meprobramat.
Degerăturile dau leziuni asemănătoare arsurilor, iar tratamentul este asemănător.
Stările de hipotermie se datoresc acţiunii generale a temperaturii scăzute asupra
organismului. Gravitatea lor este condiţionată de temperatura ambiantă, de durata
expunerii la temperaturi scăzute, de condiţiile meteorologice (vânt, umiditate), de
altitudine şi, desigur, de starea sănătăţii celui expus la aceste condiţii.
Mergând progresiv, semnele unei stări de hipotermie ar fi: o fază iniţială de
somnolenţă, de apatie, apoi creşterea ritmului respiraţiei şi scăderea numărului de
pulsaţii cardiace pe minut, pielea devine marmorată, apoi lividă, treptat victima îşi
pierde cunoştinţa, iar corpul începe să fie rigid.

359
 Primul ajutor va urmări realizarea a două acţiuni esenţiale: reîncălzirea şi
reanimarea (prin respiraţie artificială sau prin administrarea de oxigen sub presiune).
Reîncălzirea se face întotdeauna de la exteriorul organismului spre interior. Ideal
şi rapid, ea se poate realiza introducând accidentatul într-o baie cu apă caldă, a cărei
temperatură va fi crescută treptat până la 35–400 C. Dar baia se poate suplini prin
împachetări calde, folosind sticle cu apă caldă. Nu se vor administra băuturi calde decât
după ce accidentatul şi-a revenit şi poate înghiţi, deoarece ele produc încălzirea internă
a organismului, în timp ce sângele care circulă în vasele de la suprafaţa corpului
continuă să se răcească. Nu se administrează nici medicamente care activează
circulaţia sau respiraţia, deoarece, ele mobilizează sângele periferic, rece, determinând
răcirea internă a organismului.
Respiraţia artificială se face numai prin metoda „gură la gură", alte metode
contribuind, prin mişcările ce se execută asupra accidentatului, la mobilizarea sângelui
răcit din învelişurile organismului.
Când accidentatul şi-a revenit, va fi transportat în poziţie orizontală pentru a se
evita tulburările de circulaţie a sângelui la nivelul creierului.
Oricât de bine pregătiţi am fi în acordarea primului ajutor în cazuri de hipotermie,
trebuie să apelăm la cea mai apropiată unitate medico-sanitară pentru a interveni la
locul accidentului.

11. Intoxicaţiile accidentale profesionale

Diagnosticul şi tratamentul de urgenţă, în caz de intoxicaţii accidentale

profesionale, sunt condiţionate de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a
acţiona asupra organismului.

I. Intoxicaţia cu substanţe iritante

În această categorie intră un număr mare de substanţe care pot produce asupra
organismului fenomene de iritaţie a căilor aeriene superioare, pneumonie toxică şi chiar
edem pulmonar acut. Putem enumera: acetona, acidul azotic, clorhidric, sulfuric, acetic,
formic, amoniacul, bioxidul de sulf, oxizii de azot, hidrogenul sulfurat ş.a,
De asemenea, pneumonia chimică poate fi produsă de beriliu, cadmiu, acid
cromic, mangan, benzină ş.a.
Semnele intoxicaţiei: în cazurile simple este vorba de o iritaţie a căilor respiratorii
superioare manifestată prin strănut, tuse, jenă în respiraţie, sufocare, dureri de cap, jenă
în înghiţire. Uneori, în intoxicaţiile acute mai grave, aceste semne pot fi foarte puţin
marcate, instalarea edemului pulmonar acut sau a pneumoniei chimice făcându-se
brusc. Alteori, între manifestările iniţiale de iritare a căilor respiratorii superioare şi
manifestările grave ale pneumoniei chimice sau ale edemului pulmonar acut există o
fază de latenţă (de vindecare aparentă) ce poate dura ore sau chiar zile. în cazurile
grave, intoxicatul poate începe să expectoreze o spută rozalie, de aspectul albuşului de
ou bătut, are mâinile şi picioarele reci şi se sufocă.
Primul ajutor constă din:
– scoaterea intoxicatului din mediul toxic. Atenţie ! Cei ce acordă primul ajutor
trebuie să fie echipaţi cu mijloace de protecţie a respiraţiei şi costume de protecţie;
– dezbrăcarea intoxicatului şi spălarea pielii, dacă situaţia o permite;
– instilarea nazală a unei soluţii de bicarbonat de sodiu 5% şi gargară cu aceeaşi
soluţie;
– dezobturarea căilor respiratorii superioare, dacă este necesar;
– administrarea de oxigen sub presiune;
– repaus absolut;
– evitarea condiţiilor care uşurează apariţia edemului pulmonar acut (efortul, fuga
de la locul accidentului etc.);
360
 – transportul de urgenţă al accidentatului, învelit în pături, la unitatea medico-
sanitară cea mai apropiată. Căldura şi repausul sunt cerinţe majore, orice solicitare a
organismului crescând nevoia de oxigen.

II. Intoxicaţii cu substanţe toxice având acţiune predominantă

asupra sistemului nervos central

In raport cu acţiunea toxicelor, sunt mai multe grupuri de substanţe:

a) In primul grup intră substanţele a căror acţiune se caracterizează prin aceea că
pot produce stări ebrio-narcotice (asemănătoare beţiei alcoolice) care pot merge până la
pierderea cunoştinţei şi chiar la pierderea vieţii accidentatului.
Dintre substanţele toxice din această grupă menţionăm: benzenul şi omologii
acestuia, tetraclorura de carbon, bromura sau clorura de metil, alcoolul (etilic, metilic,
amilic), bioxidul de carbon ş.a.
Primele semne ale intoxicaţiei cu aceste substanţe constau din lipsa de
coordonare a mişcărilor, a mersului, dureri de cap, euforie, ameţeli. Dacă pătrunderea
substanţei în organism continuă survin: tremur al limbii şi al buzelor, tulburări de
vedere, greutate în vorbire, lăcrimare, tuse cu caracter spastic, greaţă, vărsături,
somnolenţă, convulsii şi poate surveni moartea.
Primul ajutor constă din:
– scoaterea intoxicatului din mediul contaminat;
– dezbrăcarea accidentatului şi spălarea pielii cu apă şi săpun, în cazul în care
toxicul este reprezentat de un lichid volatil care poate pătrunde prin piele, cum sunt
alcoolul metilic, fenolul ş.a.;
– respiraţie artificială şi oxigenoterapie, la nevoie;
– transportul de urgenţă la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată sau la
staţia de degazare a întreprinderii, având grijă să învelim accidentatul cu pături, haine
etc., deoarece, în acest timp, este necesar ca accidentatul să fie menţinut în condiţii de
temperatură constantă între 18–20 °C.
b) În al doilea grup de substanţe toxice cu acţiune asupra sistemului nervos
central sunt cuprinse toxicele care produc encefalopatie toxică.
Dintre toxicele acestui grup menţionăm: compuşii organici ai plumbului (oxizi,
pulberi de metal), plumb tetraetilic, bromura de etil, cadmiul, compuşii organici ai
staniului, nichelul carbonil lichid ş.a.
Intoxicaţia cu una dintre aceste substanţe se manifestă cu delir, agitaţie, mişcări
exagerate, tremurături, convulsii, comă.
Primul ajutor constă din:
– îndepărtarea accidentatului din mediul contaminat;
– schimbarea hainelor de lucru şi spălarea pielii cu apă caldă şi săpun, pentru
înlăturarea toxicului;
– instituirea respiraţiei artificiale, la nevoie;
– transportul de urgenţă la o unitate medicală. Transportul se va face în poziţie
culcată, eventual cu capul mai jos decât linia corpului.
c) în al treilea grup de substanţe cu acţiune asupra sistemului nervos sunt
cuprinse substanţele care produc acţiune convulsivantă (de la simple tresăriri şi mişcări
bruşte ale muşchilor, până la accesul de epilepsie şi comă).
Dintre toxicele care pot produce acest tip de intoxicaţii, menţionăm: insecticidele
(DDT, Aldrin, Gamexan), raticide, combustibili utilizaţi pentru motoarele cu reacţie şi
rachete, unele explozibile.
Intoxicaţia cu una dintre aceste substanţe se manifestă prin fenomene de
excitabilitate crescută. ameţeli, dureri în muşchi care preced contracţiile involuntare ale
extremităţilor, dureri ale cefei, tremurături etc.
361
 Primul ajutor constă din:
– în timpul crizei convulsive, intoxicatul va fi lăsat pe loc, luându-se măsuri
pentru a nu se accidenta prin mişcările dezordonate pe care le face;
– desfacerea legăturilor care îi jenează respiraţia (cravata, cămaşa, centura), cu
blândeţe, pentru a nu accentua convulsiile;
– se încearcă deschiderea gurii şi fixarea între arcadele dentare a unui obiect
moale (batistă răsucită, tifon, cauciuc, material plastic) pentru a evita ca accidentatul să-
şi muşte limba;
– schimbarea hainelor de lucru şi spălarea cu apă şi săpun (în cazul intoxicaţiilor
cu insectofungicide);
– respiraţie artificială şi administrare de oxigen, la nevoie;
– respectarea pe cât este posibil a unor condiţii de temperatură constante, între
18–20°C;
– transportul de urgenţă la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată.

III. Intoxicaţii cu substanţe toxice care acţionează asupra respiraţiei prin folosirea
deficitară a oxigenului, care, fie că nu poate fi transportat la ţesuturi, fie că nu poate fi
utilizat la acest nivel.

In grupa substanţelor toxice care produc oprirea respiraţiei prin acţiunea la

nivelul sângelui, menţionăm : oxidul de carbon, compuşii cianici, oxizii de azot,
nitroderivaţii hidrocarburilor aromatice.
Oxidul de carbon
Intoxicaţia se manifestă astfel: în formele uşoare, dureri de cap sub forma unor
zvâcnituri în tâmple, greaţă, câteva vărsături, slăbiciune generală, tendinţa la
ameţeală, mai ales la eforturi; după scoaterea intoxicatului la aer curat, fenomenele
dispar. într-o fază mai avansată, apare o stare de oboseală mai accentuată, agitaţie şi
o slăbire a memoriei, uneori, culoare roză a pielii. În acest caz, bolnavii se restabilesc
în câteva zile. În intoxicaţii grave, la concentraţii mari de oxid de carbon, respiraţia
devine rapidă, pulsul frecvent şi neregulat, musculatura devine rigidă. Poate surveni
moartea prin oprirea respiraţiei şi a circulaţiei.
În intoxicaţia cu oxid de carbon se întâlnesc modificări importante la nivelul
sângelui. Astfel, oxidul de carbon formează cu globulele roşii carboxihemoglobina, o
substanţă care nu mai permite transportul şi cedarea oxigenului către ţesuturile
organismului, realizând o stare de asfixie. Legătura dintre oxidul de carbon şi
globulele roşii nu este fixă, aşa încât, la contactul cu aerul curat sau cu oxigenul pur,
oxidul de carbon se desprinde de pe globulele roşii, lăsându-le să-şi reia funcţia
normală de cărăuşi ai oxigenului la ţesuturi.
Primul ajutor constă din:
– intoxicatul va fi culcat şi învelit;
– dacă este nevoie, se face respiraţie artificială şi se administrează oxigen, chiar
şi după revenirea respiraţiei normale;
– transportul intoxicatului se face numai după ce şi-a revenit. Nu se pierde timpul
cu transportul dacă este nevoie de o intervenţie imediată.
Substanţe methemoglobinizante
Nitroderivaţii hidrocarburilor ciclice, aminoderivaţii, esterii acidului azotic, oxizii
de azot, hidrogenul arseniat pot produce intoxicaţii şi pe cale respiratorie şi pe cale
cutanată.
Semnele intoxicaţiei sunt: coloraţie albastru-cenuşie a pielii şi în special a
buzelor, dureri de cap, ameţeli, tulburări de vedere, stare confuzională, pierderea
cunoştinţei. Trebuie avut în vedere că aceste semne apar mai târziu, uneori după o baie
fierbinte, la ieşirea de la lucru sau după consumul de băuturi alcoolice.

362
 Primul ajutor trebuie instituit foarte rapid:
– îndepărtarea intoxicatului de substanţa toxică;
– dezbrăcarea şi spălarea pielii cu apă şi săpun. Spălarea trebuie repetată până la
dispariţia completă a toxicului de pe piele;
– transportul de urgenţă la o unitate medicală.
Compuşii cianici:
Sunt reprezentaţi de: acidul cianhidric, cianuri de potasiu, calciu, sodiu,
acetocianhidrina ş.a.
Semnele intoxicaţiei: la început, accidentatul resimte o iritaţie în fundul gâtului şi
are senzaţia că este sugrumat. Gura se umple de salivă, dureri de cap, valuri de căldură,
ameţeli. Dacă expunerea continuă, urmează pierderea cunoştinţei, stop respirator şi
stop cardiac.
Primul ajutor trebuie instituit foarte rapid:
– în cazurile uşoare, fără pierderea cunoştinţei şi fără tulburări respiratorii, trebuie
să-l scoatem pe cel intoxicat din mediul toxic, să-l dezbrăcăm şi să-i spălăm pielea cu
apă şi săpun.
Atenţie ! Pentru scoaterea accidentatului din mediul toxic, cei ce vor acorda
primul ajutor vor purta echipamente de protecţie a respiraţiei dacă este vorba de
substanţe gazoase.
– în cazuri grave, respiraţie artificială, eventual oxigen;
– se administrează din 5 în 5 minute o fiolă de nitrit de amil sau de nitrit de propil ,
al cărei conţinut se varsă pe o bucată de tifon sau pe o batistă care se ţine la gura şi
nasul accidentatului;
– după luarea măsurilor de mai sus, intoxicatul va fi transportat la spital.

363
 BIBLIOGRAFIE
NUMELE AUTORULUI TITLUL LUCRĂRII
Manual pentru curs postuniversitar, Universitatea Tehnică “ Gh.
Albulescu I.
Asachi ” Iaşi, 2005.
Elemente de medicina muncii şi boli profesionale, Editura Mira
Bardac, D.I. ş.a.
Design, Sibiu, 2003
Reglementări şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în
Basuc M. şi colaboratorii
muncă, ediţia II-a revizuită , Editura COPERTEX , Bucureşti , 2005
Reglementarea juridică a Protecţiei Muncii, editura “JUS - RBA”
Buga C-tin.
Bucureşti, 1997.
Ergonomia şi organizarea ergonomică a muncii, Ed. Didactică şi
Burloiu F.
Pedagogică, Bucureşti, 1990.
Ceauşu I. Memorator managerial, ATR, Bucureşti 1995.
Chiţu M.L., Ionescu I., Ghid privind activitatea de protecţie a muncii şi apărare
Lixandru R., Vintila M., împotriva incendiilor în unităţile şcolare din învăţământul
ş.a. preuniversitar, Editura LVS Crepuscul, Ploieşti, 2001.
Protecţia şi Igiena muncii , manual pentru clasa X-a profilul
Chiţu M.L., Lixandru R.,
“ Resurse naturale şi protecţia mediului “, Editura LVS
Vintila M., Ionescu I., ş.a.
Crepuscul, Ploieşti, 2001.
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă. Manual pentru curs
Chiţu M.L. ş.a.
postuniversitar, Universitatea Tehnică “ Gh.Asachi ” Iaşi, 2003.
Curs de instruire şi perfecţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii
Chiţu M.L. ş.a.
în muncă, Manual predare, Ploieşti, 2005.
Chiţu M. L. , Lixandru Îndrumar pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de
R., Leonte C., Ionescu I., protecţia muncii în unităţile şcolare din învăţământul preuniversitar ,
ş.a Editura Confession , Ploieşti , 2005 .
Managementul protecţiei muncii, Revista Risc şi securitate în muncă
Darabont A.
nr. 3-4 , ICSPM, 1994.
Darabont A., Pece Şt. Protecţia Muncii ( manual pentru învăţământul universitar) ,
Bucureşti, 1996;
Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă, Revista Risc
Darabont A. şi securitate în muncă, nr.3 - 4, ICSPM, 1996.
Darabont A., Pece, Şt., Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol. 1 şi 2, editura
s.a. AGIR, Bucureşti, 2002.
Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice, editura
Darabont A. ş.a. AGIR, Bucureşti, 2001.
Modelarea fenomenului de accidentare şi îmbolnăvire profesională :
Dăscălescu A., Pece Şt. lista factorilor de risc, ICSPM Bucureşti, 1991.
Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu
ICECON SA tensiuni până la 1000 V.c.a. şi 1500 V.c.c., indicativ I.7-98, ediţia 2000,
Bucureşti.
Colecţia revistei “ RISC ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ “,
ICSPM perioada 1994-1998.
Sistem de autoevaluare a securităţii muncii pentru întreprinderi mici
Kovacs S.
şi mijlocii, suport curs ICSPM Bucureşti, 1997.
473
 Securitate şi Sănătate în Muncă – Dicţionar explicativ, Editura
Pece Şt., Dăscălescu A. Genicod, Bucureşti, 2001.
Pece Şt., Dăscălescu A. Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională în
sistemul de muncă. Studiu ICSPM Bucureşti, 1989.
Pece Şt. Metoda de evaluare a nivelului de risc în unităţile
economice, ICSPM Bucureşti , 1993.
Pece Şt. Geneza accidentelor de muncă, INID Bucureşti, 1994.
Pece Şt. Evaluarea riscurilor în sistemul om-maşină , Editura Atlas Press,
Bucureşti ,. 2003
Petrescu P. ş.a. Elemente de analiza valorii, editura Acad. Bucureşti, 1981.
Programul PHARE şi Stadiul şi coordonatele strategiei securităţii în muncă în Romania,
MMPS Bucureşti, 1996.
Programul PHARE şi Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
MMPS profesională, ICSPM, 1998.
Inspecţia Muncii Campanie Supraveghere piaţă , Bucureşti, 2006
Ghid metodologic pentru prevenirea riscurilor legate de expunerea la
Inspecţia Muncii
agenţi chimici , Bucureşti , 2006
x x x Legea nr. 319/ 2006 a securităţii şi sănătatea în muncă.
Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în
x x x muncă.
Legea nr. 108 / 1999, privind înfiinţarea şi funcţionarea Inspecţiei
x x x Muncii.
x x x Colecţia revistei “ OBIECTIV “, perioada 1996-2003.

x x x Dreptul muncii, Uniunea Juriştilor din România, 2001.

OUG nr. 200 / 2000 privind clasificarea, ambalarea, etichetarea
x x x substantelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările şi
completările ulterioare
HG 490/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
x x x OUG nr. 200/2000
Legea privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
x x x periculoase nr. 360/2003, cu modificările şi completările ulterioare
x x x Colecţia Monitorul Oficial al României, Partea I-a, iun.2005-feb.2007
x x x Site MMSSF şi Inspecţia Muncii , ian. - dec. 2006

474