NORME DE SĂNĂTATEA ȘI SECURITATEA MUNCII ȘI P.S.

I LA SC

Normele generale de protecţie a muncii cuprind principii generale de prevenire a

accidentelor de muncă şi bolilor profesionale precum şi direcţiile generale de aplicare a acestora.
Acestea au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională existenţi în sistemul de muncă, proprii fiecărei componente a acestuia (executant -
sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă), informarea, consultarea şi
participarea angajaţilor şi a reprezentanţilor acestora.
Prevederile Normelor generale de protecţie a muncii, atât cele referitoare la securitatea în
muncă, cât şi cele referitoare la sănătatea în muncă, constituie cadrul general pentru elaborarea
normelor specifice şi a instrucţiunilor proprii de securitate a muncii.
Prezentele norme se aplică în toate sectoarele de activitate de pe teritoriul României, atât
publice cât şi private (industriale, agricole, comerciale, administrative, de servicii, educaţionale,
culturale, de recreere etc.).Normele generale de protecţie a muncii se aplică tuturor persoanelor
fizice sau juridice, române sau străine, ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României, în
condiţiile prevăzute de lege, atât în calitate de angajator, cât şi în calitate de angajat, precum şi
ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii profesionale, cu excepţia celor
care au drept obiect activităţi casnice.
Pentru activităţile care folosesc surse de radiaţii nucleare, precum şi pentru activităţile
specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, vor fi respectate:
- Normele de radioprotecţie şi, respectiv,
- Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor.
Normele generale de protecţie a muncii se revizuiesc periodic şi se modifică de câte ori
este necesar, ca urmare a modificărilor de natură legislativă şi datorate progresului tehnic.
Prevederile prezentelor norme se detaliază pe activităţi sau grupe de activităţi distincte,
în cadrul normelor specifice de securitate a muncii şi al instrucţiunilor proprii de securitate a
muncii.Normele specifice de securitate a muncii se emit de către Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale şi au aplicabilitate naţională.
Elaboratorul, conţinutul-cadru, termenele şi metodologia de elaborare a normelor
specifice de securitate a muncii se stabilesc de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Angajatorul are obligaţia de a elabora instrucţiuni proprii de securitate a muncii, care au
ca scop detalierea şi particularizarea prevederilor din normele generale, specifice, a standardelor
şi a altor reglementări în domeniu, în funcţie de particularităţile proceselor de muncă.
Standardele de securitate a muncii se elaborează în Comitetele Tehnice de Standardizare, a căror
activitate este coordonată de Asociaţia de Standardizare din România.
 Normele specifice şi standardele de securitate a muncii, ca şi instrucţiunile proprii de
securitate a muncii se revizuiesc periodic, în concordanţă cu modificările de natură legislativă şi
progresului tehnic etc., survenite la nivel naţional, la nivelul angajatorilor sau la nivelul
proceselor de muncă.
Securitatea și sănătatea în muncă constituie unul dintre domeniile de preocupare
prioritară ale Uniunii Europene, și un concept de un interes din ce în ce mai important și la nivel
național, având în vedere faptul ca accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale sunt din ce
în ce mai prezente în societatea noastră, generând reale probleme umane și economice.
Statisticile ne arată faptul că anual au loc mai mult de zece milioane de accidente de muncă, iar
cheltuielile și pierderile anuale datorate accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale
reprezintă 2-4% din PIB. Un alt fapt îngrijorător estee acela că, din păcate, datorită lipsei de
experiență, tinerii reprezintă categoria de vârstă cea mai afectată.
Prin urmare, obiectivul securității și sănătății în muncă este acela de a înlătura toate
obstacolele ce apa în procesul muncii, care pot fi susceptibile să provoace accidente de muncă
sau îmbolnăviri profesionale. Rolul primordial al securității și sănătății în muncă este acela de
prevențieLa nivelul Uniunii Europene, statele membre sunt de acord cu faptul că sănătatea și
securitatea salariaților în muncă trebuie să constituie preocupare permanentă, ținând seama de
cel puțin doi factori:
- în primul rând, factorul uman, a cărui apărare în materie de securitate în muncă se traduce
prin prevenirea accidentelor de muncă;
- în al doilea rând, factorul economic constând în pierderile pe care le înregistrează
angajatorul prin absențele salariaților victime ale accidentelor de muncă, prin grevele de protest
determinate de nemulțumirile cu privire la securitatea și sănătatea în muncă.
Revenind la noțiunea de securitate și sănătate în muncă, art. 41 alin. 2 din Constituție
dispune faptul că “ salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea
și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu
minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții
deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin
lege”.
De asemenea, Codul muncii ne arată, potrivit art. 175, faptul că “ angajatorul are
obligația să asigure securitatea și sănătatea lor, în toate aspectele legate de muncă”.
Securitatea și sănătatea în muncă, ca instituție a dreptului muncii, reprezintă un ansamblu
unitar de norme juridice imperative care au ca obiect reglementarea relațiilor sociale ce se
formează cu privire la organizarea multilaterală, desfășurarea și controlul proceselor de muncă,
în scopul asigurării condițiilor optime, la nivelul științei și tehnicii moderne, pentru apărarea
vieții, integrității corporale și sănătății tuturor participanților în acest proces, prevenirea
accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.
Ca ansamblu de activități instituționalizate, securitatea și sănătatea în muncă are ca scop
asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții,
integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane participante la procesul de
muncă, asa cum ne este arătat de actul normativ special, Legea 319/2006 a securității și sănătății
în muncă.
Printre trăsăturile caracteristice, putem remarca următoarele:
- constituie o expresie a implicării statului, in condițiile economiei de piață, în prevenirea
accidentelor de muncă și a bolilor profesionale ale salariaților și ale altor participanți în procesul
de muncă, astfel că prioritatea principală a statlui este protecția lucrătorului, și nu eficiența
economică. Vom remarca astfel că datorită importanței lor, problemele SSM nu sunt lăsate la
latitudinea părților, ci sunt reglementate expres, prin norme imperative, atât obligațiile
angajatorilor, cât și ale lucrătorilor;
- se integrează în mod organic proceselor de muncă, indiferent dacă măsurile se iau înainte
de începerea activității sau în timpul desfășurării activității;
- Prin SSM se încearcă acoperirea tuturor situațiilor, într-un sens larg, în care ar putea avea
loc evenimente nocive pentru lucrători, lucru care ne dezvăluie caracterul social al statului român
( art. 1 alin. si art. 42 alin. 2 din Constituția României);
- Are caracter esențial preventiv, asa cum am menționat și anterior;
- Lucrătorii nu vor avea, în nici un caz, obligații financiare cu privire la SSM.