7.

Securitatea și sănătatea muncii

Un aspect foarte important privind disciplina muncii îl constituie asigurarea sănătății
și securității în muncă pentru tot personalul angajat în instituții și întreprinderi. Activitățile
privind securitatea și sănătatea muncii au ca scop prevenirea accidentelor și bolilor
profesionale precum şi limitarea pierderilor pentru salariați. Asigurarea unui loc de muncă
sănătos şi nepericulos, eliminarea riscurilor de siguranţă şi sănătatea a muncii constituie
obligaţii ale tuturor persoanelor care lucrează într-o instituţie sau întreprindere.
Domeniul legislativ și normativ reglementează măsuri şi mijloace social-economice,
organizatorice, tehnice, profilactic-curative și juridice care arată cum se asigură securitatea
angajaților, păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă a acestora în procesul de muncă.
Legea 319/2006 definește conceptul de securitate și sănătate în muncă astfel: ”Securitatea
și sănătatea în muncă este constituită dintr-un ansamblu unitar de norme juridice imperative
care au ca obiect reglementarea relațiilor sociale complexe ce se formează cu privire la
organizarea, desfășurarea și controlul muncii în vederea asigurării condițiilor optime pentru
apărarea vieții, a sănătății și a securității celor implicați, inclusiv pentru prevenirea
accidentelor și a bolilor profesionale”.
Principii generale de prevenire
Principiile generale de prevenire a pericolelor privind sănătatea şi securitatea în
muncă se referă la:
● evitarea pericolelor;
● evaluarea pericolelor care nu pot fi evitate;
● combaterea pericolelor la sursă;
● adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de
muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de
producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm
predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
● adaptarea la progresul tehnic;
● înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce
este mai puţin periculos;
 ● dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile,
organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din
mediul de muncă;
Obiectivele securităţii şi sănătăţii în muncă
Pentru asigurarea securității și sănătății în muncă există un obiectiv general și mai
multe obiective specifice. Obiectivul general este eliminarea tuturor accidentelor şi
îmbolnăvirilor profesionale cu ajutorul prevenirii.
Prevenirea trebuie să cuprindă toate situaţiile care afectează sau pot afecta
integritatea şi continuitatea proceselor de muncă. Acţiunea preventivă cuprinde ansamblul
de mijloace umane, tehnice, economice şi organizatorice cu efect pozitiv asupra securității și
sănătății muncii. Obiective specifice de securitate şi sănătate în muncă au în atenție:
● eliminarea pericolelor și reducerea consecinţelor potenţiale la sursă;
● eliminarea împrejurărilor de producere a unui eveniment nedorit (accidente de
muncă, îmbolnăviri profesionale, incidente periculoase etc.);
● identificarea și adoptarea măsurilor, cu mijloace adecvate, pentru a face faţă
situaţiilor de urgenţă.
Obiectivele securității și sănătății în muncă se adaptează și se actualizează în funcție de
specificul domeniului de activitate al fiecărui angajator.
Conţinut şi responsabilităţi
Conţinutul securităţii și sănătății muncii presupune cunoaşterea legilor și normelor
specifice precum şi adoptarea măsurilor tehnice, sanitare, juridice şi organizatorice în scopul
asigurării celor mai bune condiţii de muncă, în vederea prevenirii bolilor profesionale şi a
accidentelor de muncă.
Responsabilităţile privind protecţia şi securitatea muncii sunt distribuite în mod
ierarhic, începând de la autorităţile superioare ale statului până la nivelul de bază, local, al
angajatorilor de resurse umane.
Parlamentul adoptă legi privind securitatea și sănătatea muncii valabile la nivel
naţional iar Guvernul şi Ministerele de specialitate (muncă şi sănătate) elaborează hotărâri şi
norme precum și metodologii obligatorii pe plan naţional. Fiecare instituţie sau întreprindere
este obligată să stabilească măsuri şi norme proprii pentru fiecare loc de muncă.
Instituţiile şi întreprinderile au obligaţia de a asigura respectarea legilor şi normelor
de securitate și sănătate a muncii şi de a înregistra, a ţine evidenţa precum şi de a raporta la
timp autorităţilor competente accidentele de muncă şi bolile profesionale. Angajatorii cu mai
mult de 50 de salariați au în structura de organizare componente specializate în domeniul
securităţii și sănătății muncii – Compartimentul de protecţia muncii (Legea 316/2006), cu
atribuţii specifice de management şi execuţie, şi Comitetul de securitate şi sănătate în
muncă (Legea 53/2003 și Legea 316/2006), cu rol de implicare a angajaţilor în elaborarea şi
aplicarea deciziilor participative în domeniul protecţiei muncii.
Măsuri generale de securitate și sănătate a muncii
Pentru asigurarea conţinutului activităţilor de securitate și sănătate a muncii se
adoptă patru categorii de măsuri generale: tehnice; sanitare; juridice; organizatorice.
Măsurile tehnice de securitate și sănătate a muncii au în vedere pericole colective şi
individuale care pot fi provocate de imobile și mijloacele tehnice – construcţii, instalaţii,
utilaje. Măsurile generale tehnice colective se referă la:
• Amplasarea clădirilor si instalaţiilor producătoare de noxe în raport cu direcţia şi
sensul obişnuit al curenţilor de aer astfel încât să fie protejate zonele locuite ale
comunităţilor locale.
• Distanţa dintre clădiri trebuie să fie astfel încât să nu împiedice iluminatul natural
în construcţiile vecine.
• Construcţiile se dotează cu instalaţii de climatizare, sanitare, iluminat, de
siguranţă şi de securitate contra incendiilor și catastrofelor naturale.
Măsuri generale tehnice individuale se referă la asigurarea echipamentelor
individuale de securitate și sănătate a muncii, care să apere diferite părţi sau funcţii ale
organismului uman împotriva factorilor vătămători ai microclimatului de muncă.
Măsurile sanitare de securitate și sănătate a muncii au în vedere două grupe de
activități specifice:
● Diagnosticarea şi prevenirea riscurilor de securitate și sănătate asociate cu locul
de muncă (medicina muncii).
● Măsurarea şi limitarea pericolelor existente în mediul de muncă (igiena muncii).
Atribuțiile și sarcinile specifice vizează analiza periodică a accidentelor şi bolilor
profesionale la nivelul instituției sau întreprinderii pentru a se stabili modalităţile cele mai
bune de prevenţie precum și pentru măsurarea şi evaluarea periodică a riscurilor de
securitate și sănătate a muncii și al sistemului asigurărilor sociale de stat.
 Măsurile juridice de securitate și sănătate a muncii vizează investigarea îndeplinirii
responsabilităţilor privind identificarea cauzelor care au avut ca efect producerea
accidentelor de muncă și bolilor profesionale. Activităţi specifice:
● Anunţarea producerii accidentelor de muncă pe linie ierarhică, în interiorul
structurii ierarhice a angajatorului precum şi către instituţiile specializate
competente ale statului (inspectoratele teritoriale de muncă).
● În cazul accidentelor mortale sau care au provocat invaliditate sunt sesizate şi
organele de cercetare penală.
Măsurile organizatorice de securitate și sănătate a muncii au caracter preventiv şi
educativ în scopul identificării potențialelor pericole și asigurării protecţiei pentru
securitatea și sănătatea muncii. Activități specifice:
● Instruirea periodică a personalului angajat și al noilor angajați cu privire la
normele generale şi specifice de securitate și sănătate a muncii.
● Elaborarea şi difuzarea unor scheme, pliante, filme, fotografii, afişe etc. cu
caracter educativ în domeniul securității și sănătății muncii.

● Controlul ierarhic permanent privind respectarea normelor de securitate și

sănătate a muncii şi aplicarea sancţiunilor disciplinare.
● Organizarea înregistrării, evidenţei şi raportării operative a accidentelor de muncă
şi bolilor profesionale.
● Contractarea serviciilor specializate privind asigurarea personalului angajat în
situații de forță majoră care periclitează securitatea și sănătatea muncii.
Măsurile privind securitatea și sănătatea muncii sunt comunicate, monitorizate,
evaluate periodic și perfecționate prin grija și cu implicarea structurilor de management ale
angajatorilor de la cel mai înalt nivel și până la nivelul fiecărui compartiment de muncă.
Bolile profesionale
Îmbolnăvirile profesionale sunt determinate de fenomene şi factori care există in
mediul de muncă şi care aparţin domeniului securității și sănătății muncii. Bolile profesionale
se definesc ca afecţiuni care se datorează exercitării unei profesiuni în condiţiile existenţei
unor factori nocivi, caracteristici locului de muncă, precum şi al suprasolicitării organismului
uman în procesul muncii. Bolile profesionale se clasifică, în funcţie de evoluţie şi persistenţă,
în două categorii Rotaru, A., Prodan, A., (2001):
 ● Bolile profesionale acute care se identifică printr-o evoluţie rapidă, cu caracter de
criză și cu manifestări clinice intense.
● Bolile profesionale cronice cunoscute prin manifestări și evoluții lente în timp
îndelungat şi nu pot fi uşor înlăturate.
Bolile profesionale care, potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie
declarate, înregistrate şi cercetate sunt evidenţiate în Ordinul nr. 27/1992 al MMPS şi nr.
954/1992 al MS, privind comunicarea, cercetare, înregistrarea, raportarea şi evidenţa
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, Monitorul Oficial al României, partea a-I-a,
nr. 299/1992. Se prezintă mai jos câteva exemple extrase din acest document:
● Intoxicaţii ( acute, subacute şi cronice) provocate de substanţe cu acţiune toxică
cunoscută.
● Pneumoconioze colagene (silicoza, abestoza, aluminoza - simple sau asociate cu
tuberculoza) provocate de pulberi existente în atmosfera locului de muncă.
● Boli respiratorii cauzate de pulberi organice ( bronşită cronică) datorate pulberilor
vegetale textile şi substanţelor toxice iritante de la locul de muncă.
● Boli infecţioase şi parazitare cauzate de contactul cu bolnavii infecţioşi sau cu
materiale şi produse contaminate.
● Tumori maligne ale pielii şi leziuni precanceroase provocate de acţiunea undelor
radioactive sau de contactul îndelungat cu produse de distilare a materiilor prime
organogene.
● Cancer pulmonar provocat de inhalarea gazelor şi pulberilor radioactive a prafului
din mediile de exploatare minieră.
● Nevroze de coordonare, determinate de mişcări numeroase şi frecvent repetate
care provoacă încordarea sistematică a muşchilor şi tendoanelor.
● Boli datorate vibraţiilor…….
Accidentele de muncă
Accidentele de muncă sunt vătămări violente ale organismului uman
precum şi intoxicaţii acute profesionale cauzate și produse în timpul îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu şi care au provocat incapacitate de muncă de cel puţin
o zi, invaliditate sau deces. Sunt considerate accidente de muncă şi vătămările
suferite în afara organizaţiei, în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
 Clasificarea accidentelor de muncă se realizează în funcţie de trei criterii:
gravitatea vătămării; numărul persoanelor implicate în accident; natura
cauzelor accidentului - Rotaru, A., Prodan, A., (2001).
După gravitatea vătămării accidentele de muncă pot fi: temporare
(provoacă incapacitate de muncă de cel puţin o zi), cu invaliditate (provoacă
pierderea unor părţi sau a unor funcţii ale organismului uman) și mortale.
După numărul persoanelor accidentate deosebim accidente de muncă:
individuale ( în care este implicată o singură persoană) și colective ( în care sunt
implicate cel puțin două persoane).
După natura cauzelor care provoacă accidentele de muncă se pot
distinge:
accidente mecanice ( cauzate de lovituri vătămătoare, căderi de la o înălțime
periculoasă, ciocniri contondente și violente etc.), accidente termice ( cauzate
de arsuri sau radiații termice ale mijloacelor de lucru), accidente chimice (ale
căror cauze sunt determinate de emanații de gaze toxice sau deversări
nepermise de substanțe agresive de natură chimică), accidente electrice
( provocate de surse periculoase cu potențial de electrocutare neizolate sau
izolate necorespunzător din punct de vedere tehnic)ț
Nerespectarea sau încălcarea prevederilor legale referitoare la
prevenirea, constatarea şi înlăturarea cauzelor care provoacă îmbolnăvirile
profesionale şi accidentele de muncă atrag răspunderea disciplinară,
administrativă, materială sau penală a celor care se fac vinovaţi.
Concluzionând, pot afirma că securitatea și sănătatea muncii constituie
un domeniu deosebit de important al disciplinei muncii, specific
managementului resurselor umane, reglementat cu atenție prin legi și norme
specifice naționale și internaționale, în scopul organizării, derulării,
supravegherii și protejării vieții și capacității de muncă a oamenilor pe piața
muncii în cadrul proceselor de exercitare a activităților profesionale.
Angajatorii răspund, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate
victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care
daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.